Cursul 1 Turismul – delimit ări conceptuale NOTE DE CURS 1 Cursul 1 TURISMUL – DELIMIT ĂRI CONCEPTUALE 1.1. Definirea no țiunii de turism 1.2. Locul… [608553]

ECONOMIA TURISMULUI
Cursul 1 Turismul – delimit ări conceptuale NOTE DE CURS
1 Cursul 1

TURISMUL – DELIMIT ĂRI CONCEPTUALE

1.1. Definirea no țiunii de turism
1.2. Locul și rolul turismului în economie
1.3. Contribu ția turismului la dezvoltarea economico-social ă
1.4. Factori de influen ță ai fenomenului turistic

Importan ța tot mai mare a turismului în cadrul activit ății economice în perioada
contemporan ă a dat na ștere preocup ărilor pentru definirea cât mai exact ă și complet ă a
fenomenului turistic.
Apari ția turismului ca fenomen nu poate fi datat ă cu exactitate dar se poate observa c ă
înc ă din cele mai vechi timpuri au existat forme incipi ente de turism. Se știe c ă omul nu a
reu șit s ă produc ă tot ce îi era necesar existen ței, dar, de și nu dispunea de mijloace de
comunica ție, totu și a c ăutat s ă cultive și s ă între țin ă rela ții cu semenii s ăi din alte colectivit ăți,
prin intermediul schimburilor comerciale, ceea ce a favorizat, inerent și o l ărgire treptat ă a
contactelor, permi țând o mai bun ă cunoa ștere reciproc ă a colectivit ăților respective.
Nu trebuie uitat faptul c ă Jocurile Olimpice organizate în vechea Elad ă au dat na ștere
călătoriilor locuitorilor greci. De asemenea, pelerinaj ele la locurile de cult pot fi și ele
considerate activit ăți turistice.
Vechii greci încheiau contracte de vizite reciproce , prietene ști, cu oameni de aceea și
ocupa ție, dobândind în acest fel siguran ța c ălătoriei. Acest contract de vizitare se putea
mo șteni din tat ă în fiu.
Nici locuitorilor din Imperiul Roman nu le-a fost s tr ăin fenomenul turistic: patricienii
romani f ăceau c ălătorii spre sta țiunile cu ape termale pentru tratarea unor boli, de ci exista o
form ă de turism pentru tratament sau în scop curativ 1.
Mai târziu, în Evul Mediu, turismul a cunoscut o de zvoltare în special în scopuri
religioase – pelerinaje la locurile sfinte. Instabi litatea provocat ă de f ărâmi țarea statal ă și
războaie au încetinit fenomenul turistic, dar odat ă cu încetarea acestora, c ălătoriile turistice au
progresat în mod diferit de la o zon ă la alta, de la o țar ă la alta, pân ă spre mijlocul secolului al
XIX-lea.
Primul ghid turistic apare în 1130 și este scris de Aimeri Picaud , un c ălug ăr francez.
Turismul, în sens de vizitare a unor locuri, este î ntâlnit în primele sale manifest ări la
Marco Polo în sec. al XIII-lea, apoi în c ălătoriile aristocra ției britanice prin Europa în secolul
al XVIII, la David Livingstone în celebrele sale c ălătorii prin Africa în secolul al XIX-lea.
Fondatorul turismului organizat este considerat Thomas Cook care în 1841 asigura
călătorii cu trenul între Loughborough și Leicester.
Revolu ția industrial ă, apari ția locomotivelor cu aburi și construc ția primelor c ăi ferate,
urmate de apari ția automobilului au determinat dezvoltarea puternic ă a mijloacelor de
deplasare în spa țiu precum și a c ăilor de comunica ție, toate acestea determinând extinderea
activit ăților turistice.
De-a lungul timpului, încep s ă se diversifice motiva țiile de c ălătorie, conturându-se tot
mai mult activitatea de turism, determinat ă de ac țiuni religioase, folosirea b ăilor curative,
deplas ările calfelor și studen ților c ătre centrele universitare, c ălătorii c ătre lumi noi etc. În
paralel cu cre șterea traficului de c ălători s-au dezvoltat și industria hotelier ă, comunica țiile,
transportul, precum și activit ățile destinate turismului.

1 În Roma antic ă existau 854 de b ăi populare și 14 de lux

ECONOMIA TURISMULUI
Cursul 1 Turismul – delimit ări conceptuale NOTE DE CURS
2 Transformarea circula ției de c ălători în turism propriu-zis a început odat ă cu secolul al
XVIII-lea și s-a manifestat, în primul rând, prin cre șterea num ărului de c ălători englezi ce se
îndreptau în mod special c ătre Fran ța, Elve ția, Italia.
Al ături de revolu ția tehnico-știin țific ă, turismul a devenit unul dintre cele mai
spectaculoase fenomene ale secolului XX, cu conseci n țe economice, sociale și umane
importante, deta șându-se ca activitate economico-social ă distinct ă.
Transformarea turismului în activitate economico-so cial ă a favorizat apari ția și
dezvoltarea unui nou sector economic, cel al prest ărilor de servicii cunoscut și sub denumirea
de sector ter țiar, în cadrul c ăruia un aport important îl aduce industria turistic ă.

1.1. Definirea no țiunii de turism

Importan ța tot mai mare pe care o are turismul în perioada a ctual ă a determinat
preocup ări pentru definirea cât mai exact ă și complet ă a fenomenului.
Cuvântul „turism” provine din verbul „to tour” care în limba englez ă înseamn ă a
călători, a colinda. Acest termen a ap ărut în Anglia anilor 1700 cu sensul de a desemna
ac țiunea de a voiaja în Europa, în general, și în Fran ța, în special, având la baz ă cuvântul
francez „tour” care se traduce prin c ălătorie, plimbare, drume ție, mi șcare în aer liber, fiind
mai apoi preluat de majoritatea limbilor europene p entru a exprima forme de c ălătorie în scop
de recreere, agrement, pl ăcere.
La rândul s ău, cuvântul francez „tour” deriv ă din cuvântul grecesc „tournos” și
respectiv din latinescul „turnus” p ăstrând semnifica ția de circuit, în sensul de c ălătorie.
Din termenul „turism” a derivat și din termenul „turist” adic ă acea persoan ă care
efectueaz ă c ălătoria pentru propria pl ăcere.
În Europa, primele încerc ări de a considera turismul ca un fenomen social și economic
dateaz ă înc ă din anul 1880, dar abia în 1905 s-a conturat o def ini ție a acestui fenomen, în
lucrarea autorului german E. Guyer-Freuler care ar ăta c ă: „Turismul, în sensul modern al
cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe cre șterea necesit ății de refacere a
sănătății și pe schimbarea mediului ambiental, pe na șterea și dezvoltarea sentimental ă de
receptivitate pentru frumuse țile naturii.”
În anul 1910, economistul austriac Jean von Schullern zu Schrattenhoffen descria
turismul ca fiind „fenomenul care desemneaz ă toate leg ăturile, în special economice, și care
intr ă în ac țiune pentru reziden ții temporari și str ăini dispersa ți în ăuntrul unei comune, unei
provincii, unui stat determinat”.
Între anii 1910 și 1930, literatura turistic ă de specialitate s-a caracterizat printr-o serie
de studii și lucr ări privind analiza efectelor turismului asupra econ omiilor na ționale ale ță rilor
primitoare de turi ști.
În 1910 profesorul belgian Edmund Picard , într-un articol intitulat Industria
călătoriilor, definea turismul ca „ansamblul organelor și func țiilor lor, nu numai din punctul
de vedere al celui care se deplaseaz ă, al c ălătorului propriu-zis, dar, în principal, din punctul
de vedere al valorilor pe care c ălătorul le ia cu el și al celui care, în ță rile în care sose ște cu
portofelul doldora, profit ă direct și indirect de cheltuielile pe care le face spre a- și satisface
nevoile de cuno știn țe sau de pl ăcere”.
În 1933, profesorul englez F. W. Oglivie definea turi știi drept ni ște persoane care
„satisfac dou ă condi ții: sunt dep ărtate de cas ă pentru o perioad ă care nu dep ăș ește un an și
cheltuiesc bani în acele locuri f ără s ă-i câ știge”, în timp ce A. C. Norwall în 1936 considera
că „turistul este acea persoan ă care intr ă într-o țar ă str ăin ă pentru orice alt scop decât pentru a-
și stabili o re ședin ță permanent ă sau pentru afaceri și care-și cheltuie ște, în țara unde se
stabile ște temporar, banii câ știga ți în alt ă parte”.

ECONOMIA TURISMULUI
Cursul 1 Turismul – delimit ări conceptuale NOTE DE CURS
3 Profesorul elve țian W. Hunziker în 1940 a elaborat o defini ție a turismului, acceptat ă pe
plan mondial: „Turismul este ansamblul de rela ții și fenomene care rezult ă din deplasarea și
sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atât a timp cât sejurul și deplasarea nu sunt
motivate printr-o stabilire permanent ă și o activitate lucrativ ă oarecare”.
The Shorter Oxford English Dictionary , elaborat în 1950, define ște turismul ca fiind
„teoria și practica din sfera c ălătoriilor; c ălătoria fiind de pl ăcere”, iar turistul drept „cel care
face un tur sau mai multe tururi, în special cel ce face aceasta pentru recreere, cel care
călătore ște de pl ăcere sau pentru motive culturale, vizitând diverse locuri pentru obiectivele
interesante ale acestora, pentru peisaj sau alte as em ănătoare”.
Dic ționarul enciclopedic român propune urm ătoarea defini ție a turismului: „activitatea
cu caracter recreativ sau sportiv, constând din par curgerea, pe jos sau cu diferite mijloace de
transport, a unor distan țe, pentru vizitarea regiunilor pitore ști, a localit ăților, a obiectivelor
culturale, economice, istorice, etc.”
Dictionnaire touristique international , 1969, con ține urm ătoarea defini ție: „Turismul
reprezint ă ansamblul de m ăsuri puse în aplicare pentru organizarea și desf ăș urarea unor
călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fi e prin intermediul unor organiza ții,
societ ăți sau agen ții specializate, fie pe cont propriu, pe o durat ă limitat ă de timp, precum și
industria care concur ă la satisfacerea nevoilor turi știlor.”
Se observ ă c ă, de-a lungul anilor, con ținutul no țiunii de turism s-a modificat, s-a
îmbog ățit continuu și, de la începutul secolului XXI reprezint ă „un ansamblu de ac țiuni
umane puse în func țiune pentru realizarea c ălătoriilor de pl ăcere”. Aceast ă no țiune include
„industria ospitalit ății (hospitality industry) ca parte component ă a sectorului ter țiar al
economiei na ționale având ca scop principal satisfacerea cerin țelor turistului.
În cadrul turismului exist ă dou ă categorii de rela ții: rela ții materiale, care apar atunci
când turi știi recurg la anumite servicii pl ătite și rela ții imateriale rezultate din contractul cu
popula ția local ă, cu civiliza ția, cultura, tradi țiile, institu țiile publice, etc din țara vizitat ă.
Astfel se creeaz ă, implicit, rela ții complexe între turist și țara, regiunea, zona sau localitatea
(sta țiunea) vizitat ă și între anumite aspecte ale vie ții economice, financiare, sociale, culturale
etc. și turismul ca ramur ă a economiei na ționale (sector ter țiar al economiei na ționale).
Dezvoltarea turismului presupune existen ța unui poten țial turistic care prin atractivitatea
sa s ă incite și s ă asigure integrarea unei localit ăți (sta țiune), zon ă, regiune sau țar ă în circuitele
turistice interne și interna ționale și care s ă de țin ă infrastructura și amenaj ările necesare
turi știlor.
În sens larg, poten țialul turistic reprezint ă totalitatea elementelor componente ce țin de
dot ările tehnico materiale, edilitare, servicii turisti ce și structura tehnic ă general ă. Elementele
componente ale poten țialului turistic sunt resursele naturale, resursele antropice la care se
adaug ă baza tehnico-material ă, infrastructura general ă și turistic ă, for ța de munc ă angajat ă în
turism și serviciile de alimenta ție, agrement și suveniruri (figura 1.1.)

ECONOMIA TURISMULUI
Cursul 1 Turismul – delimit ări conceptuale NOTE DE CURS
4

Figura 1.1. Elementele poten țialului turistic

Resursele naturale cuprind frumuse țile montane și peisagistice, plajele de pe litoral,
factorii de cur ă din sta țiunile balneo-climaterice, clima (temperatur ă, precipita ții, strat de
zăpad ă, bioclimat), hidrografia (ape freatice și minerale, râuri, lacuri naturale și antropice,
Marea Neagr ă, Delta Dun ării), vegeta ția (p ăduri de diferite tipuri, flor ă specific ă), fauna
(fondul cinegetic și cel piscicol, speciile ocrotite), alte atrac ții de interes știin țific, cu caracter
de unicat, etc., elemente care se constituie în baz a ofertei turistice poten țiale ale unei zone
fiind a șa numita ofert ă primar ă.
Resursele antropice, create de mâna omului, îmbog ățesc și faciliteaz ă valorificarea
ra țional ă a poten țialului turistic natural și sunt reprezentate de: vestigii (arheologice, cet ăți
etc.) și monumente istorice și de art ă, etnografie și folclor, resursele turistice legate de o
activitate economic ă (industrial ă, agricol ă, energetic ă, comercial ă etc.) precum și poten țialul
socio-demografic (a șez ări rurale și urbane). Aceste resurse antropice reprezint ă oferta turistic ă
secundar ă care transform ă ofertele turistice poten țiale în oferte turistice efective.
Punerea în valoare a resurselor naturale și a celor antropice într-o zon ă de interes turistic
este influen țat ă de dinamica dezvolt ării economiei na ționale, de politica promovat ă în
domeniul turismului, de facilit ățile oferite pentru atragerea vizitatorilor de c ătre o țar ă
primitoare de turi ști.

NATURAL

– relieful
– clima
– hidrografie
– vegeta ția
– faun ă ANTROPIC

– vestigii și monumente
istorice și de art ă
– etnografie și folclor
– resursele turistice legate de
o activitate economic ă
– poten țialul
sociodemografic
BAZA TEHNICO-
MATERIAL Ă
TURISTIC Ă
– unit ăți de cazare,
– unit ăți de alimenta ție,
– unit ăți de agrement,
– unit ăți de transport turistic,
– unit ăți de tratamente
balneomedicale,
– unit ăți comerciale
INFRASTRUCTURA
GENERAL Ă ȘI
TURISTIC Ă

– căi de acces,
– echiparea teritorial ă

FOR ȚA DE MUNC Ă
ANGAJAT Ă ÎN
TURISM
BUNURI ALIMENTARE
ȘI INDUSTRIALE
COMERCIALIZATE
TURI ȘTILOR POTEN ȚIALUL
TURISTIC
(oferta turistic ă
efectiv ă)

ECONOMIA TURISMULUI
Cursul 1 Turismul – delimit ări conceptuale NOTE DE CURS
5 1.2. Locul și rolul turismului în economie

Revolu ția tehnico-știin țific ă și progresul tehnic au adus modific ări în structura rela țiilor
economice între ță ri. Dac ă la început schimburile de m ărfuri erau singurele forme de realizare
a leg ăturilor comerciale interna ționale, treptat, au ap ărut noi forme de rela ții nepatrimoniale,
unele dintre ele cu un puternic caracter economic.
Sectoarele de prest ări de servicii s-au dezvoltat atât ca opera ții auxiliare cât și ca
opera ții complementare schimburilor de m ărfuri și al ături de valorificarea inteligen ței tehnice
în paralel cu produsele vândute au dus la cre șterea importan ței activit ății turistice dând na ștere
unui nou sector economic cu caracter nepatrimonial – „comer țul invizibil”.
Varietatea activit ăților din domeniul turismului, interdependen ța dintre acestea,
leg ăturile existente între activit ățile de turism și alte ramuri ale economiei na ționale, cre șterea
factorilor cu ac țiune de durat ă și spa țiere care influen țeaz ă raportul cerere-oferta au f ăcut ca
turismul s ă devin ă o adev ărat ă industrie cu rol tot mai mare în cadrul economiei na ționale a
unei ță ri.
Rolul acestor rela ții în cadrul unei economii na ționale din modul cum influen țeaz ă
disponibilit ățile valutare de care dispune o economie na țional ă și din aportul lor la efortul unei
ță ri pentru dezvoltarea economiei na ționale.
Comer țul exterior al unei ță ri include întreaga activitate economic ă de import și export
înregistrat ă într-o perioad ă determinat ă. Cunoa șterea cu exactitate a importului și exportului
realizat, corelarea intr ărilor și ie șirilor de m ărfuri pe o perioad ă determinat ă de timp se
realizeaz ă cu ajutorul balan țelor comerciale.
Privit ca sector economic destinat, turism cuprinde o gam ă variat ă de servici:
publicitate, promovare, informare, cazare, alimenta ție public ă, tratament balnear, agrement,
divertisment etc. Turismul ac ționeaz ă în mod dinamic asupra economiei na ționale
presupunând o cerere specific ă de bunuri și servicii, cerere care determin ă o cre ștere în sfera
produc ției acestora. Cererea turistic ă determin ă o anumit ă ofert ă turistic ă: structuri turistice
dezvoltate, mijloace de transport, structuri de agr ement (pentru sporturi de iarn ă, sporturi de
var ă etc.).
Turismul face din comer țul invizibil influen țând balan ța de pl ăți a unei ță ri prin
cre șterea încas ărilor din turismul receptor și a pl ăților pentru turismul emitent de fluxuri
turistice.
Datorit ă efectului economic pe care îl are turismul interna țional, multe state cu
economii în curs de dezvoltare și-au îndreptat eforturilor pentru dezvoltarea indus triei lor
turistice datorit ă furniz ări devizelor necesare pentru a- și dezvolt ă economia na țional ă.
În ță rile cu veche tradi ție turistic ă spre exemplu: Grecia, Italia, Spania, Elve ția, Fran ța,
Egipt, prin sus ținerea dezvolt ării industriei turistice, a fost m ărit aportul acesteia la formarea
PIB având valori între 5-15%, valori apropiate de u nele ramuri economice de baz ă.
Turismul particip ă la economia unei ță ri prin aportul de valut ă ducând la echilibrarea și
uneori la crearea unui sold pozitiv, activ în balan ța de pl ăți a și uneori la crearea unui sold
pozitiv, activ în balan ța de pl ăți a ță rii respective.
Direct sau indirect, statul are un rol important și în procesul de orientare a cererii
turistice. Turismul modern este produsul direct al dezvolt ării social-economice a ță rilor,
respectiv al unui nivel determinat de venituri, al unui timp liber sporit etc. Dezvoltarea
turismului de mas ă a creat probleme serioase cu privire la sezonalita tea cererii turistice și la
eșalonarea concediilor și vacan țelor statele au f ăcut și continu ă s ă fac ă eforturi pentru
rezolvarea acestor probleme.
Turismul este consumator de resurse naturale și culturale, de servicii directe și indirecte,
fiind la rândul s ău ini țiator de servicii proprii. Serviciile turistice con tribuie la dezvoltarea
produc ției, la dezvoltarea fluxurilor materiale și a informa țiilor în economia na țional ă, având

ECONOMIA TURISMULUI
Cursul 1 Turismul – delimit ări conceptuale NOTE DE CURS
6 implica ții sociale, politice, culturale, economice și fiind într-o strâns ă leg ătur ă cu ritmurile de
dezvoltare ale celorlalte ramuri economice.
Locul serviciilor turistice în cadrul economiei une i ță ri poate fi sintetizat și reprezentat
prin figura 1.2.

Figura 1.2. Locul serviciilor turistice în economie

1.3. Contribu ția turismului la dezvoltarea economico-social ă

Fenomenul turistic este deosebit de complex având i mplica ții atât economice cât și
culturale, sociale dar și politice, între acestea existând leg ături de interdependen ță. Spre
deosebire de alte sectoare de prest ări de servicii, industria turismului este în strâns ă rela ție de
intercondi ționalitate cu nivelurile și ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei
na ționale și stimuleaz ă dezvoltarea celorlalte sectoare precum industria, agricultura,
transporturile, construc țiile, comer țul etc.
Interdependen ța dintre dezvoltarea turismului intern și interna țional și cre șterea
economic ă determin ă cererea pentru o serie de bunuri și servicii care altfel nu ar fi fost
produse, respectiv prestate. Aceast ă interdependen ță dintre turism și dezvoltarea economiei
unei ță ri se reg ăse ște în urm ătoarele sectoare: SERVICII
TURISTICE DECENTRALIZARE
ADMINISTRATIV Ă
RESTRUCRTURARE
ECONOMICA
CERIN ȚE SOCIALE
EVOLU ȚIA
ȘTIIN ȚIFIC Ă ȘI
LEGISLATIVA
DINAMICA
JURIDICA SI
LEGISLATIVA
NOI CONJUCTURI
ALE FENOMENULUI
TURISTIC AUTONOMIE
COMPETENTE
LOCALE
GESTIONAREA
TERITORIULUI
DIFERENTIATA
COOPERAREA
INTER-
SECTORIALA
DIVIZIUNEA
ACCENTUATA A
MUNCII CERINTE DE
EFICIENTIZARE
NOILE ASPIRATII
SOCIALE
ACCELERAREA
TRANSFERULUI
TEHNOLOGIC NOILE
TEHNOLOGII
ROBOTIZATE
ARMONIZAREA
LEGISLATIVA
REGLEMENTARI
RESURSE
TURISTICE RESURSE
ENERGETICE
PROBLEME
ECOLOGICE MIXT PUBLIC
PRIVAT
DIVERSIFICAREA
SERVICIILOR
INFORMATIZARE
TELECOMUNICATII
GENEREAZA
NOI
SERVICII ACCELERAREA DEZVOLTARII
SERVICIILOR TURISTICE ADOPTAREA NOILOR
CONDITII ALE ECONOMIEI
DE PIATA ANALIZA
FACTORILOR DE
INFLUENTA
ASPECTE
ISTORICE SI
TEHNICE
ORGANIZARE
PROFESIONALA
RESTRUCTURARI
ALE
PRODUSELOR
TURITICE INVESTITIONALE
FINANCIAR-BANCARE
SOCIALE

ECONOMIA TURISMULUI
Cursul 1 Turismul – delimit ări conceptuale NOTE DE CURS
7 – în industria alimentar ă – producerea și comercializarea produselor agroalimentare,
băuturi pentru turi ști;
– în industria u șoar ă – producerea de m ărfuri solicitate de turi ști;
– în sectoarele care realizeaz ă amenaj ările de infrastructur ă general ă și turistic ă –
re țeaua de drumuri, aeroporturi, aprovizionare cu ener gie și ap ă, lucr ări de
sistematizare teritorial ă;
– în sectoarele care asigur ă investi țiile în baza tehnico-material ă a turismului – industria
construc țiilor, trusturi financiare, b ănci;
– în sectorul comercial – dezvoltarea re țelei de unit ăți comerciale și de alimenta ție;
– în sectoarele de prest ări de servicii de interes general dar de care benef iciaz ă și turi știi
– transporturile locale urbane și interurbane, po ștă, telefon, fax, internet,
frizerie-coafur ă, cur ăță torii chimice și auto, servicii de repara ții și
între ținere;
– în sectoarele cultural-artistice – cinematografe, teatre și alte institu ții de art ă, muzee,
expozi ții, manifest ări sportive.
Efectele economice ale turismului se observ ă și în veniturile realizate de for ța de munc ă
utilizat ă direct sau indirect în industria turismului. For ța de munc ă utilizat ă în industria
turismului trebuie s ă fie de o anumit ă calitate, cu un anumit nivel de calificare și utilizat ă în
mod ra țional pentru a ob ține o satisfac ție cât mai mare din partea turi știlor și care în final s ă
duc ă la dezvoltarea tot mai puternic ă a turismului.
De asemenea, eficien ța dezvolt ării turismului are la baz ă resursele naturale și antropice
care nu se epuizeaz ă și sunt puse în valoare prin intermediul turismului .
Resursele antropice sunt turistice determinând astf el consumul turistic și implicit
eficien ța economic ă a turismului.
Turismul are și voca ție ecologic ă implicând o exploatare mai ra țional ă a resurselor
naturale putându-se adopta mai u șor m ărunte de protec ție a mediului.
De asemenea, turismul poate contribui în mare m ăsur ă la dezvoltarea durabil ă, la
protec ția și conservarea mediului natural, cultural și social.
Conform Organiza ției Mondiale a Turismului din fiecare opt persoane ocupate, o
persoan ă depinde direct sau indirect de existen ța și dezvoltarea industriei turismului.
Turismul trebuie s ă fie durabil pentru ca dezvoltarea societ ății s ă aib ă un trend
ascendent, axat pe trei planuri principale:
– planul economic – exploatarea și valorificarea mult mai ra țional ă a resurselor naturale
și antropice;
– planul social – cre șterea num ărului de locuri de munc ă, practicarea unor meserii
tradi ționale, atragerea popula ției în practicarea turismului, ca activitate altern ativ ă;
– planul ecologic – evitarea degrad ării puternice a mediului, utilizarea unor produse
reciclate, folosirea unor resurse energetice altern ative, reducerea sustragerii terenurilor din
circuitul agricol, în compara ție cu industria și c ăile de comunica ți, participarea direct ă la
educa ția și formarea ecologic ă a turi știlor.
Pentru ca turismul s ă cunoasc ă o evolu ție mai stabil ă, se impun câteva ini țiative de
viitor: consolidarea politicii monetare și fiscale, reforme structurale de anvergur ă pentru a
ob ține resursele necesare pentru dezvoltarea activit ăților turistice, orientarea excedentului de
for ță de munc ă c ătre turism.
Organiza ția Mondial ă a Turismului a sintetizat analizele efectuate în u ltimii ani
conturând câteva elemente strategice pentru dezvolt area industriei turismului:
1. crearea de noi produse turistice cu servicii și pie țe turistice în func ție de elementele
de baz ă și resursele specifice fiec ărei ță ri;
2. cooperarea interregional ă pentru investi ții și punerea în valoare a resurselor turistice;
3. sus ținerea comunit ăților locale, prin proiecte și programe de dezvoltare a turismului;

ECONOMIA TURISMULUI
Cursul 1 Turismul – delimit ări conceptuale NOTE DE CURS
8 4. realizarea de noi valori și venituri pentru reducerea fiscalit ății, a impozitelor;
5. promovarea profesionalismului și a calit ății, factori esen țiali în valorificarea,
amenajarea turistic ă, cu rol benefic și protec ția mediului;
6. îmbun ătățirea competen ței turi știlor, determinându-i s ă pre țuiasc ă serviciile turistice
oferite și s ă-și sporeasc ă experien ța în plan cultural;
7. optimizarea tehnicilor de marketing în func ție de tendin țele mondiale și de evolu ția
motiva țiilor turi știlor și luând în considerare și resursele existente.

1.4. Factori de influen ță ai fenomenului turistic

Produsul turistic reprezint ă rezultatul asocierilor, a interdependen țelor dintre resurse și
servicii, adic ă o sum ă de presta ții turistice oferite consumatorului de turism cu sc opul de a
satisface cerin țele acestuia.
La baza produsului turistic exist ă o serie de elemente care pot fi structurate în 3
categorii de factori ce influen țeaz ă dezvoltarea turismului. Aceste 3 categorii sunt:
1. factori fundamentali : patrimoniul, infrastructura, cadrul institu țional, gradul de
preg ătire al for ței de munc ă;
2. factori decisivi : gradul de preg ătire al for ței de munc ă;
3. factori permisivi : infrastructura general ă și infrastructura specific ă turismului.
Patrimoniul turistic cuprinde atât patrimoniul natural cât și cel antropic. Patrimoniul
natural este format din: a șez ări geografice, clim ă, relief, peisaj, iar patrimoniul antropic
cuprinde: baza material ă turistic ă, monumentele arhitectonice sau istorice, precum și factorul
uman (ospitalitate, folclor, datini, obiceiuri, rel igie, art ă, cultur ă, etc.).
Infrastructura general ă sau dezvoltarea economic ă general ă presupune existen ța
dezvolt ării urbanistice și rurale dar și aprovizionarea cu energie electric ă, ap ă, servicii de
gospod ărie comunal ă.
Infrastructura cu specific turistic cuprinde: transporturile turistice, unit ățile de cazare,
unit ățile de alimenta ție, a șez ămintele de s ănătate, sta țiunile balneoclimaterice, re țele de
aprovizionare, re țeaua de informa ții turistice, re țeaua comercial ă cu suveniruri.
Cadrul institu țional este format din sistemul de acorduri interna ționale ce privesc
turismul, reglement ările și facilit ățile pentru turismul intern și interna țional, jurisdic ția și
măsurile de protec ția mediului și patrimoniului turistic, jurisdic ția și m ăsurile organizatorice
privind protec ția turi știlor.
Gradul de preg ătire a for ței de munc ă are în vedere m ăsurile de recrutare și preg ătire
a celor angaja ți în turism, sistemul de permanentizare a for ței de munc ă, precum și controlul
activit ății de turism.
Literatura de specialitate prezint ă o serie de clasific ări a factorilor ce influen țeaz ă
evolu ția turismului precum și cuantificarea m ărimii și sensului acestora, dup ă diverse criterii
de clasificare:
1. dup ă natura economico-social ă:
a) factori economici:
• veniturile popula ției și modific ările acestora;
• pre țurile și modific ările acestora;
• pre țurile și tarifele;
• oferta turistic ă;
b) factori tehnici:
• performan țele mijloacelor de transport;
• tehnologiile în construc ții;
• parametrii tehnici ai instala țiilor și echipamentelor specifice;

ECONOMIA TURISMULUI
Cursul 1 Turismul – delimit ări conceptuale NOTE DE CURS
9 c) factori sociali:
• urbanizarea;
• timpul liber;
d) factori demografici:
• evolu ția numeric ă a popula ției;
• modificarea duratei medii a vie ții;
• structura pe sexe, grupe de vârst ă și socio-profesional ă;
e) factori psihologici, educativi și de civiliza ție:
• nivelul de instruire și de cultur ă;
• dorin ța de cunoa ștere;
• caracterul individului și temperamentul;
• moda;
f) factori organizatorici:
• formalit ăți la frontiere;
• facilit ăți sau priorit ăți în turismul organizat;
• regimul vizelor;
• diversitatea aranjamentelor;

2. dup ă durata de timp a ac țiunilor:
a) factori de influen ță permanent ă:
• cre șterea timpului liber;
• modificare veniturilor;
• mi șcarea natural ă și migratorie a popula ției;
b) factori conjuncturali :
• crizele economice;
• dezechilibrele politice și convulsiile sociale;
• confrunt ările armate locale și regionale;
• catastrofe naturale;
• condi țiile meteorologice precare;

3. dup ă importan ța în determinarea fenomenului turistic:
a) factori primari:
• oferta turistic ă;
• veniturile popula ției;
• timpul liber;
• mi șcările popula ției;
b) factori secundari:
• cooperarea interna țional ă;
• facilit ăți de viz ă sau alte m ăsuri organizatorice;
• varietatea serviciilor suplimentare;

4. dup ă natura provenien ței și sensul interven ției:
a) factori exogeni:
• sporul natural al popula ției;
• cre șterea veniturilor alocate pentru practicarea turism ului;
• cre șterea gradului de urbanizare;
• mobilitatea sporit ă a popula ției;
b) factori endogeni:

ECONOMIA TURISMULUI
Cursul 1 Turismul – delimit ări conceptuale NOTE DE CURS
10 • varietatea con ținutului activit ății turistice;
• lansarea de noi și sofisticate produse turistice;
• diversitatea gamei serviciilor turistice oferite;
• ridicarea nivelului de preg ătire a personalului din turism;

5. dup ă profilul de marketing:
a) factori ai cererii turistice:
• veniturile popula ției;
• urbanizarea;
• timpul liber
• dinamica evolu ției popula ției;
b) factori ai ofertei turistice:
• diversitatea și calitatea serviciilor;
• costul presta țiilor;
• nivelul de preg ătire și structura for ței de munc ă.

Factorii reprezentativi sunt acei factori care au i nfluen ță decisiv ă în evolu ția
fenomenului turistic. Ace ști factori reprezentativi sunt: nivelul de dezvolta re economico-
social ă, pre țurile și tarifele bunurilor și serviciilor, oferta turistic ă, progresul tehnic, muta țiile
demografice, procesul de urbanizare, timpul liber, factori psiho-sociologici, la care se adaug ă
ac țiunile guvernamentale și facilit ățile acordate de organizatorii de turism.
Nivelul de dezvoltare economico-social ă se reflect ă în produsul na țional brut pe
locuitor (PNB/locuitor). În peste 40 de ță ri dezvoltate PNB/locuitor dep ăș ește 5.000 USD,
condi ție esen țial ă pentru manifestarea cererii turistice, deoarece cr e șterea veniturilor
popula ției este rezultatul cre șterii economice și a PIB a ță rii respective, și în consecin ță , cre ște
consumul popula ției dar și accesul la turism al diferitelor categorii social e. Printre ță rile cu
venituri mari pe locuitor se num ără Fran ța, Germania, Danemarca, SUA, Canada, Italia,
Marea Britanie, Japonia, ță ri ce de țin pozi ții importante pe pia ța turistic ă mondial ă.
În ță rile dezvoltate se observ ă c ă sumele cheltuite pentru satisfacerea nevoilor
fiziologice sunt constante, iar disponibilit ățile b ăne ști sunt orientate, adesea, spre satisfacerea
unor nevoi ce asigur ă un anumit grad de confort dar și pentru activit ăți legate de timpul liber.
Veniturile popula ției influen țeaz ă cre ștere num ărului de turi ști, durata c ălătoriei și a
sejurului, distan ța deplas ării, caracterul c ălătoriei (turism organizat sau pe cont propriu),
statutul prestatorului de servicii (de stat sau pri vat), efectuarea c ălătoriei în țar ă sau în
str ăin ătate, etc.
Influen ța nivelului de dezvoltare economico-social ă se m ăsoar ă cu ajutorul indicatorului
coeficientul de elasticitate. Coeficientul de elast icitate a cererii de consum în func ție de venit
reprezint ă raportul dintre modificarea relativ ă a cheltuielilor unei persoane, cu un anumit venit
mediu pentru un anumit bun sau serviciu și modificarea relativ ă a veniturilor acestei persoane.
Pre țurile și tarifele pot influen ța atât produsul turistic, în ansamblul s ău, cât și
componentele sale luate separat sau în conexiune (c azare, alimenta ție, agrement, tratament,
transport etc.) precum și pia ța intern ă și interna țional ă.
Dac ă pre țurile și tarifele sunt ridicate acestea limiteaz ă accesul la serviciile turistice și
în consecin ță se reduce num ărul de turi ști și durata medie a sejurului. Dac ă practicarea
pre țurilor și a tarifelor este la un nivel sc ăzut atunci se stimuleaz ă cererea turistic ă, pe de o
parte dar poate exista și o neîncredere la nivelul popula ției ceea ce va duce la o sc ădere a
circula ției turistice, pe de alt ă parte.
Se impune deci adoptarea unei politici de pre țuri și tarife fundamentate astfel încât s ă
reflecte calitatea presta țiilor și s ă realizeze diferen țieri sezoniere, zonale etc., s ă sporeasc ă
atractivitatea produselor turistice oferite, s ă asigure stabilitatea fluxurilor turistice. Indicat orii

ECONOMIA TURISMULUI
Cursul 1 Turismul – delimit ări conceptuale NOTE DE CURS
11 care reflect ă influen ța pre țurilor și a tarifelor sunt coeficientul de utilizare a capa cit ăților și
coeficientul de rentabilitate.
Oferta turistic ă influen țeaz ă uneori decisiv activitatea de turism. Oferta turis tic ă este
reprezentat ă de resursele turistice naturale și antropice la care se adaug ă baza tehnico-
material ă. Volumul circula ției turistice și structura acesteia sunt date de existen ța resurselor
naturale: relief, clim ă, flor ă, faun ă, peisaj, de resurse antropice: monumente istorice,
arhitecturale, culturale, de civiliza ție, la care se adaug ă gradul de amenajare a zonei respective
cu o mare for ță de atrac ție asupra fluxurilor turistice. Nu poate fi trecut cu vederea faptul c ă
nivelul și calitatea presta țiilor turistice î și pun amprenta asupra resurselor turistice și a bazei
tehnico-materiale.
Progresul tehnic are consecin țe și influen țe directe asupra gradului de mobilitate a
popula ției, favorizând deplasarea în interes turistic dar și asupra altor fenomene precum
urbanizarea, industrializarea, deteriorarea dar și conservarea mediului. În transporturi
progresul tehnic se reflect ă în: cre șterea densit ății re țelei de transport, sporirea num ărului și
diversificarea mijloacelor de transport, modernizar ea și îmbun ătățirea performan țelor,
asigurarea de condi ții pentru deplasarea unui num ăr tot mai mare de persoane spre destina ții
turistice, sporirea confortului și scurtarea duratei c ălătoriei, perfec ționarea c ăilor și
mijloacelor de transport în comun, cre șterea gradului de dotare a popula ției cu automobile.
Orice modificare în structura și în evolu ția transporturilor se reflect ă în formele de organizare,
volumul și direc ția fluxurilor turistice.
Muta țiile demografice se refer ă la cre șterea num ărului de locuitori, la structura pe
grupe de vârst ă, sexe, medii de via ță , grupuri socio-profesionale etc. aflate în strâns ă leg ătur ă
cu circula ția turistic ă. Cre șterea popula ției și ritmul de cre ștere influen țeaz ă direct num ărul
poten țialilor turi ști, s-a observat c ă sporul demografic cre ște pia ța turistic ă cu o rat ă medie de
0,5-1%. Muta țiile în structura pe grupe de vârst ă a popula ției se reflect ă în propor țiile diferite
de participare la mi șcarea turistic ă a fiec ărei grupe.
Aproximativ 30-35% din popula ția lumii o reprezint ă popula ția tân ără care datorit ă
disponibilit ății timpului liber mai mare, a setei de cunoa ștere și a spiritului de aventur ă, a
dorin ței de distrac ție influen țeaz ă circula ția turistic ă în sensul intensific ării acesteia.
De asemenea, cre șterea duratei medii a vie ții cu implica ții directe asupra num ărului
popula ției vârstnice și a disponibilit ății timpului liber se reflect ă în intensitatea circula ției
turistice cu prec ădere în turismul balnear.
Procesul de urbanizare determin ă muta ții în structura nevoilor popula ției influen țând
circula ția turistic ă. Concentrarea urban ă are, pe lâng ă avantajele dezvolt ării economice și
cre șterea nivelului de trai și efecte negative. Efectul urbaniz ării mediului natural poate avea
reac ții la nivelul solicit ării nervoase a locuitorilor determinând nevoia de e vadare din marile
aglomera ții urbane spre zone mai lini știte, ferite de poluare, pentru recreere, odihn ă, distrac ție
la sfâr șit de s ăpt ămân ă și în concedii sau vacan țe. Cre șterea ponderii popula ției urbane,
aproximativ 45% din totalul popula ției, asociat ă cu cre șterea num ărului ora șelor, îndeosebi a
metropolelor se reflect ă în sporirea dimensiunilor fluxurilor turistice.
Timpul liber. Datorit ă reducerii timpului de lucru pe zi, a scurt ării s ăpt ămânii de lucru,
a cre șterii duratei concediului anual pl ătit și a reducerii timpului total de lucru în decursul
vie ții se observ ă c ă disponibilitatea timpului liber cre ște, o mare parte din acesta fiind utilizat
și pentru practicarea turismului. Preferin ța pentru turism se manifest ă îndeosebi la sfâr șitul
săpt ămânii și al vacan țelor; totodat ă disponibilit ățile de timp ale popula ției vârstei a treia ofer ă
condi ții pentru practicarea pe scar ă larg ă a turismului. În ță rile dezvoltate, aproximativ 30%
din totalul timpului liber este destinat turismului .
Al ți factori psiho-sociologici cum ar fi moda, tradi țiile, dorin ța de instruire, de
cunoa ștere determin ă apari ția manifest ărilor știin țifice, economice, politice, culturale,
sportive, etc. cu efecte asupra mi șcărilor turistice. De exemplu, moda influen țeaz ă în mare

ECONOMIA TURISMULUI
Cursul 1 Turismul – delimit ări conceptuale NOTE DE CURS
12 măsur ă op țiunea pentru locul petrecerii vacan țelor, de asemenea , serb ările populare
tradi ționale, festivalurile etc. contribuie la atragerea în circuitul turistic a noi segmente de
popula ție și determin ă o anumit ă orientare a fluxurilor. La rândul lor, manifest ările știin țifice,
culturale, sportive, religioase sau de alta natur ă reprezint ă mobiluri ale mi șcării turistice.
Ac țiunilor guvernamentale și facilit ățile acordate de organizatorii de turism
promoveaz ă și stimuleaz ă circula ția turistic ă prin legisla ție turistic ă, acorduri bi și
multilaterale în domeniul transporturilor, alinieri le la gruparea hotelurilor, formalit ățile la
frontier ă, organizarea agen țiilor de turism etc.
Pe lâng ă ace ști factori reprezentativi exist ă și unii factori restrictivi, negativi care
încetinesc dezvoltarea turismului. Ace ști factori sunt rezultatul polu ării, degrad ării mediului
din jurul marilor centre urbane și industrializate (poluarea aerului, poluarea apei, degradarea
solului și a peisajului, dezechilibrarea ecosistemului etc.) cu efecte asupra energie fizice și
nervoase consumate în procesul muncii sociale, prin compensarea oboselii într-un mediu
nepoluat.
La toate acestea se adaug ă îngr ădirea posibilit ăților de agrement și destindere în centrele
urbane din cauza polu ării fonice și vizuale (monotonia peisajului urban) care ac ționeaz ă în
sens negativ asupra st ării de s ănătate, stimulând în acela și timp dorin ța de a c ăuta noi
destina ții pentru odihn ă, recreere și petrecere a timpului liber.
Cea mai mare parte a factorilor analiza ți (veniturile popula ției, timpul liber, cre șterea
demografic ă etc.) î și pun amprenta asupra cererii turistice dar nu poat e fi ignorat și rolul
ofertei turistice. În concluzie, strategia dezvolt ării turismului în limitele na ționale sau într-o
anumit ă zon ă este condi ționată de varietatea resurselor, de dimensiunea pie ței turistice la care
se adaug ă gradul de amenajare turistic ă a teritoriului respectiv.