SPECIALIZAREA ECONOMIA COMERȚULUI TURISMULUI [608543]

1
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA
AFACERILOR
SPECIALIZAREA ECONOMIA COMERȚULUI TURISMULUI
ȘI SERVICIILOR

Lucrare de licență

Coordonator știintific,
Conf. dr. Manea Ludmila Daniela

Absolvent: [anonimizat]
2017

2
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA
AFACERILOR
SPECIALIZAREA ECONOMIA COMERȚULUI TURISMULUI
ȘI SERVICIILOR

Piața muncii în România

Coordonator știintific,
Conf. dr. Manea Ludmila Daniela

Absolvent: [anonimizat]
2017

3
Cuprins

Introducere ………………………………….. ……………….. ………………………………….. 4

Capitolul 1. . Conținutul și caracteristicile pieței muncii ……………… ……….
1.1 Conținutul pieței muncii …………………………….. ……………….. ……………..
1.2 Caracteristicile și funcțiile pieței muncii ………………………………. ……….
1.3 Interdependența dintre piața muncii și celelate piețe ……. ……….. ……….
Capitolul 2. Cadrul legislativ – instituțional al pieței mun cii ……………. ……
2.1. Necesitatea organizarii pieței muncii ……………………… ……………. …….. ……
2.2. Organizarea pieței muncii in România ……………….. ……………….. …………..
2.3. Adoptarea și aplicarea legislației U.E. pe piața muncii din România ……..

Capitolul 3. Corelația dintre învățământ și cererea de forță de muncă …..
3.1. Caracterul dinamic al calificării forței de muncă în economia de piață ….
3.2. Corelația dintre învățământ și cererea de forță de muncă în România ……
3.3. Necesitatea unei pregătiri economice adecvate forței de muncă …………. ..
3.4. Preocuparea firmelor pentru perfecționarea forțe i de muncă în România..

Capitolul 4. Concluzii și propuneri……………………………………………………….

Bibliografie………………………………………………………………………………………….

Anexe …….. ……………………………………………………………….. ………………….. …….

4
INTRODUCERE
Am ales această temă deoarece este un subiect pe care fiecare dintre noi îl va întâlni
in viață, cel puțin odată. Încă din liceu ne gândim la un loc de muncă, desigur nu pentru
câștigarea existenței, ci pentru a avea un ban în buzunar și să nu mai fim nevoiți să cerem
de la părinți.
Dilemele vizând viitorul muncii și ocuparea forței de muncă se numără, în mod
indubitabil, printre cele mai presante probleme cu care se confruntă lumea de astăzi. Există
puține probleme care prin natura lor să fie a tât de arzătoare și atât de provocatoare și care
să vizeze, totodată, fiecare locuitor in parte al acestei planete.
Din punct de vedere e conomic munca este definită astăzi in general ca totalitatea
activităților prestate de om, fie ele fizice sau intelect uale, având drept scop principal
producția de bunuri și servicii, astfel conform economiștilor din ziua de astăzi, valoarea
muncii depinde de capacitatea acesteia de a produce bunuri si servicii.

5
Capitolul 1. Conținutul și caracteristicile pieței muncii
Ca orice altă piață, piața muncii reprezintă locul în care se întalnesc, se discută și se
negociază liber cererea și oferta, mai exact, cererea de locuri de muncă alături de oferta de
locuri de muncă și cererea de forță de muncă alături de o ferta de forță de muncă. În urma
negocierilor realizate, se stabilește un preț pentru realizarea actului de vânzare -cumparare
denumit salariu.
1.1 Conținutul pieței muncii
Valoare muncii a fost privită într -un mod diferit dea lungul timpului, atât în
fundalul cultural al societății sale cât si de stadiul dezvoltării sale.
În economia de piață, piața muncii deține unul dintre cei mai importanți factori de
producție, și anume FACTORUL UMAN.
Perioada în care ne aflam, cea de reinstituționalizare a pieței munc ii în România a
inceput o data cu procesul de elaborare a legislației pieței muncii, care se desfășoară în
două etape diferite :
– în prima etapă au fost elaborate acte legislative pentru înlăturarea unor măsuri
restrictive caracteristice economiei socialis te;
– în cea de -a doua etapă, care se afla în curs de desfășurare, au început să fie
adoptate noi acte normative, pe baza Constituției, cum ar fi l egislația cu privire la angajare
și salarizare, legi privind reglementarea condițiilor de muncă, protecția so cială și
conflictele de muncă.
Au fost create și au început să funcționeze, cu unele discontinuități, instituțiile
pieței muncii, s-a creat tripartitismul instituțional; executiv -patronat – sindicate.
Componentele pieței muncii:
– vânzatorii sau ofertanții reprezentând cei care ofera forța de muncă in schimbul
unui preț;
– cumpărătorii reprezentând cei care au nevoie de forța de muncă a ofertanților și de
competența lor profesională și pentru care sunt dispuși să plătească un preț , denumit
anterio r salariu.
– intermediarii reprezentând o componentă nu foarte importantă dar care poate
ușura căutările si negocierile primelor două componente, intermediarii fiind specializați în
intermedierea ofertanților și cumpărătorilor contra unui preț.
Ca sa putem descoperi intensitatea reală a muncii în ciclul de viață, mai întai se va
face o analiză a ratelor de participare a populției la piața muncii. Astfel, rata de participare

6
este raportul dintre populația activă(populația care furnizează oferta de munca remunerata
în scopul producerii de bunuri și servicii) și populația totală inclusa într -o grupă de vârstă.
Raportul menționat mai sus poate fi calculat și pentru anumite categorii ale populației. Cu
cât rata populației active încadrată într -o anumit ă categorie este mai mare, cu atât este mai
mare intensitatea muncii aferente acesteia.
În România, crearea și buna funcționare a pieței muncii este un proces greoi,
datorită complexității sale. Printre motivele principale pentru durata crescută a acestui
proces sunt crearea unui mecanism juridic și a unui mecanism pentru negociere, cât si
formarea unor structuri economice potrivite ca o conseciință a diversificarii și privatizării
formelor de proprietate, restructurarea și retehnologizarea unor firme și i mplementarea
mentalității de piață al acestora.
În literatura de specialitate se utilizează denumirea de ”piața forței de muncă„ cât și
cea de ”piața muncii”. Pentru a stabili denumirea care să fie cât mai exactă realității
economice a domeniului forței de muncă, este necesar sa fie realizată prin prisma relațiilor
de piață ale acestui sistem. Mai jos sunt prezentate c âteva motive în susținerea acestui
punct de vedere:
– în primă fază trebuie luat în vedere care este obiectul tranzacțiilor economice ce
se realizează pe piața respectivă. Dacă ne gândim că o persoană angajată la o firmă
primește remunerația după o perioadă de lucru a angajatului, se poate spune că obiectul
tranzacției este munca, dar defapt obiectul tranzacției este reprezentat de factorul um an,
mai exact de capacitațile pe care le deți ne, experiența, performanța ș.a;
– un al doilea motiv în urma tranzacției efectuate pe piață, și anume: obiectul
utilizat de angajator. Mai exact apare întrebarea: ”Angajatorul folosește munca sau forța de
muncă a persoanei angajate ?„ Ținând cont de faptul că beneficiarul a angajat forța de
muncă, el o va folosi în mod rațional pentru a obține eficiență maximă din partea
angajatului. De asemenea în economia de piață, nu se urmărește o cantitate cât mai mare de
muncă produsă, ci o cantitate cât mai calitativă;
– în ultimul rând trebuie avut în vedere protecția socială. În țările dezvoltate,
sistemul de protecție socială conține un sistem foarte bine pus la punct cu măsuri precum:
munca este interzisă copiilor, munc a mamelor este reglementată, introducerea concediilor
de odihnă, concediu medical, ș.a. Astfel ne dăm seama ca sistemul de protecție socială a
fost conceput pentru forța de muncă, nu pentru muncă.
Analizând exemplele de mai sus putem realiza că in țările c u economie modernă,
economie de piață este regasită, analizată si perfecționată „piața forței de muncă” si nu

7
„piața muncii”. În cadrul literaturii de specialitate, se remarcă faptul că dea lungul timpului
au fost acceptate ambele denunumiri, deși, la o gâ ndire mai atentă și după conținutul
relațiilor acestei piețe, ar trebui folosită o singură denumire, și anume piața forței de
muncă. De asemenea, resursele de muncă fiind furnizate de populația activă și de cea aptă
de muncă ne demon strează ca potențialul de muncă este dat de potențialul demografic si nu
de munca propriu -zisă.
Piața muncii fiind cel mai important facto r de producție, ea se constituie într -un
adevarat sistem, care la rândul său este un subsistem al economiei generale. În literatura de
specia litate părerile sunt împarțite, unii susținând existența unei singure piețe a muncii, în
timp ce alții susțin ca ar exista mai multe piețe ale aceluiași factor de producție. În
România este considerat faptul ca exista o singura piață a munc ii, care la rând ul ei are mai
multe subsisteme.
„În acelasi timp, piața națională a muncii se află în legătură cu celelalte
piețe(interne) și cu piața internațională a acesteia. În raporturile statornicite cu celelate
piețe din interiorul complexului economi național, pia ța muncii, pede o parte, receptează
”provocările„ (semnalele, incitațiile) de pe piața bunurilor și serviciilor , a capitalurilor ș.a.
și este influențată de mișcarea acestora, de modul de funcționare și ”simptomatica„ lor; pe
de altă parte, piața muncii tr ansmite, la rândul său, propriile semnale(presiuni) și cerințe
spre celelate piețe. ”1
Raportul cerere -ofertă de muncă în contextul corelației dezvoltare -populație vine cu
o justificare care s ă ofere precizarea cu exactitate a conținutului și sferei de cuprindere ale
pieței muncii. În primă fază o problemă a pieței muncii ar putea fi abordarea sa în
contextul relațiilor pe care le presupune procesul de reproducție națională, plecând de la
rolul de reglare a pieței în sistemul reproducției și de la faptul că reproducția factorului
uman este una din principalele elemente ale acestui proces , în cadrul căruia relațiile ce
definesc piața muncii sunt foarte diversificate în sistemul relațiilor de piață, în același timpt
este necesară clarificarea conținutului l or, să se depună eforturi pentru identificarea
incrucișărilor ce au loc și a intesnsitații raporturilor reciproce, identificare limitelor în care
actioneaza rolul de reglare al pieței factorului uman, și sa se menționeze metodele prin care
acest rol este e xercitat. În al doilea rând, piața muncii trebuie abordată în același timp cu
funcția de personal a societății comerciale, în care ea reprezintă unitatea principala a
sistemului economiei de piață și care intrând în componența relațiilor proprii ale

1 Ioan D. Adumitrăcesei, Nicolae G. Niculescu, Piața forței de muncă, Editura tehnica Chișinău, Iași, 1994,
pag 23 -24

8
sistem ului, participa automata la procesele specifice pieței factorului uman contribuind la
asigurarea funcționalității acestui subsitem al economiei de piață.
Problema pieței muncii este prezentată de particularitați la nivel microeconomic
față de cel macroecon omic, această problemă fiind "aprobată" și de economi știi
occidentali, și de care trebuie s ă ținem seama în demersurile noastre. Eviden țiem faptul c ă
preocuparile economi știlor occidentali s -au oprit în planul realit ăților pie ței muncii . Printre
cele mai importante teorii create încă din anii '70 au urmărit:
-contractele implicite;
-salariile eficiente;
-negocierile;
-intrarile;
-ieșirile.
Toate aceste teorii sunt legata de o trăsătură comună și anume exploatarea, în sens
economic, a re lațiilor de muncă. Alți autori spun ca exista două tipuri de piață a muncii si
anume: piața primară și piața secundară. În timp ce piața primara este organizată în jurul
piețelor interne și le alimentează, piața secundară exclude atațamentul si garanțiile ce se
regasesc în piața internă. În literatura de specialitate se menționează de complementaritatea
primar -secundar, care are două aspecte:
-aspectul tehnico -economic;
-aspectul socio -politic.
Complementaritatea tehnico -economică apare ca urmare a cererii instabile firmele
incredințând altor firme aflate pe piața secundaă sarcinile care nu sunt eficiente pentru ele
dar care pot fi de folos celorlalte. Complementaritatea socio -politica reprezintă faptul ca
firmele primare pot recruta forță de muncă dar prior itare vor fi firmele cu o vechime pe
piața muncii , în timp ce firmele tinere pe piață vor fi trimise catre piața secundară.
De amintit este și faptul că în aceeași literatură se menționează despre existența
unor rigidități functionale ale pieței muncii ca re constau in această piață nu se poate adapta
prin prețuri ci prin cantitate(în loc sa se micșoreze salariile tuturor angajaților, se va reduce
numarul de angajați).
Având în vedere că toate eforturile de analizare a pieței muncii din ultimul timp
ajung l a concluzia ca piața muncii este foarte departe de modelul concurenței perfecte,
autorii literaturii de specialitate au găsit trei metode pentru continuare cercetărilor:
1)Datorita faptului că mecanismul imperfecțiunilor modelului teoretic al pieței este
reprezentat de intervențiile legislative si de prezența sindicatelor, cercetarea trebuie să

9
dezvolte aceste excepții astfel încat sa fie confirmată regula de funcționare a celorlalte
piețe.
2)Deoarece relațiile dintre vânzători și cumparători de pe piața mu ncii sunt
rezultatul unei acțiuni concurente a două principii, si anume al organizării și cel al
reglementării care tot mai puternic, se fac resimțite tot mai puternic și astfel devine
necesară descoperirea modului în care se întalnesc cele două principii și cum poate fi
explicat acest fenomen din punct de vedere științific.
3)Datorită faptului că piața liberă est e un mod de organizare bazat pe relațiile de
schimb unde agenții economici participă dupa propria lor forță economică și realizează
diferite schimburi de marfuri dar în același timp sa fie schimburi echivalente.
Componentele prin care se organizeaza piața pot fi diferite sau chiar opuse, fapt pentru
care trebuie acordată o atenție deosebita studierii lor si gasită combinatia perfectă pentru o
bună funcționare a pieței muncii.

1.2 Caracteristicile și funcțiile pieței muncii
Piața muncii asemeni celorlate piețe are in componență un conținut foarte complex,
complexitate care este scoasa în evidență de rolurile pe care aceasta le îndeplinește în
cadrul economiei de piață. În literatura de specialitate, asemeni punctului nostru de vedere
în legătură cu piața m uncii autorii consideră că piața muncii îndeplinește câteva funcții
foarte importante de ordin economic, socio -economic și educativ în procesul de dezvoltare
și funționare a economiei naționale, și anume:
-în funcție de volumul si structura cererii de munc ă trebuie gasită o metodă de a
aloca cât mai eficient resursele de muncă pe tsectoare, ramuri, profesii, teritorii;
-pentru o productivitate cât mai mare și cât mai calitativă este necesară unirea și
îmbinarea forței de muncă cu mijloacele de producție;
-influența asupra repartizării și formării veniturilor;
-o altă funcție pe care piața muncii o îndeplinește este aceea că ea contribuie la
formarea protecției sociale și la orientarea climatului de muncă;
-și nu în ultimul rând, piața muncii are un rol impor tant în informarea necesară
pentru procesul de orientare, recalificare și reintegrare profesională a forței de muncă și
acționează asupra acestui proces.
În altă ordine de idei, există și alte câteva funcții pe care piașa muncii le
îndeplinește , în cadrul economiei de piață, funcții pe care le voi prezenta mai jos.

10
O prima funcție este faptul că piața muncii este responsabilă pentru echilibrul dintre
necesitațile de resurse de muncă ale economiei si posibilitațile de a fi acoperite aceste
necesități. Aceast ă funcție are în vedere realizarea echilibrului menționat pe o durată mare
de timp, dar în același timp apar în anumite momente în cadrul unor subsiteme unele
dezechilibre pe o durată scurtă de timp datorită lipsei de sincronizare dintre mișcarea
factorulu i uman și a celorlalți factori de producție, precum și al unor nefuncționalități
generale ale reproducției forței de muncă. De asemenea, aceste dezechilibre pot apărea pe
piața muncii și datorită altor procese nesincronizate cum ar fi disfuncționalitățile existente
pe alte piețe, precum și receptarea insuficientă sau incorecta de către piața forței de muncă
a dezechilibrelor pe care alte piețe le transmit. Deci acest echilibru este rezultatul unor
acțiuni numeroase ce se desfașoară de agenții economici care asigură oferta de muncă iar la
celălalt capăt de agenții economici care asigură cererea de muncă. De asemena, în aceste
echilibru pe lângă sincronizarea piețelor și a agenților economici, este necesară și
intervenția statului în mai multe planuri precum p oliticile de învațământ, de protecție
socială, și altele. Astfel, procesul de sincronizare a tuturor acțiunilor au un caracter
deosebit ce complex, fiind extrem de dificil de realizat și de întreținut, ceea ce face ca
echilibrul de pe piața muncii sa fie o noțiune relativă și fragilă, fiind menținut în limitele
sale de viabilitate si operativita cu eforturi mari și permanente.
O a doua funcție pe care piața muncii o îndeplinește este că determină orientarea
utilizării resurselor de muncă ale fiecarei țări c u eficiență crescătoare, în primul rând prin
împărțirea lor pe profesii, ramuri și localități, iar în al doilea rând prin utilizarea acestor
resurse în cadrul fiecarei unități economice. Astfel relațiile economice de piață ne arată
folosirea rațională a ce lei mai importante resurse pe care fiecare țară o are la îndemână,
resursă de care depinde în cea mai mare parte progresul economico -social. Relațiile
economice de piață în special cele specifice pieței muncii, fiind relații de concurență
întrețin competiția nu doar pe piața muncii ci insăși cu etapele care pun bazele obiectului
pieței, astfel concurența se desfațoară cu mijloace considerabil sporite și perfecționate în
planul resurselor de muncă. Orice agent economic va actiona susținut și consecventîn
utilizarea cât mai eficientă a forței de muncă atât prin prisma relației de vânzare –
cumpărare, cât și prin prisma relațiilor de pe piața mărfu rilor pe care le -a creat prin
utilizarea factorului uman, cu scopul de a le vinde. Relațiile economice de pe această piață
care genereaza efecte pozitive în planul utilizării resurselor de muncă sunt rezultate din
faptul ca forța de muncă este si purtătoru l acestor relații. De asemenea, relațiile de pe piața
muncii măresc dimensiunea riscului pentru agenții economici, fapt ce îi obliga să includă

11
în prima de risc folosirea cât mai eficientă a resurselor de muncă cumpărate. Desigur, nu
intra în discuție idee a de a trece peste orice norme și principii economice, dimpotrivă, să se
realizeze profitabilitatea și pentru vânzătorul de forță de muncă cât și pentru întreprinzător.
O a treia funcție are în vedere condiționarea și mijlocirea proceselor de îmbinare și
unificare a factorilor materiali ai producției cu factorul uman, pentru obținerea unor
rezultate economico -financiare bune sau pentru îndeplinirea obiectivelor urmărite de
fiecare agent economic și de economia națională, fapt pentru care se impune îmbinarea
factorilor de producție. Piața muncii pune la dispoziție informații complexe si complete
despre disponibilitațile acestui factor și prin conexiunile ce se stabilesc între această piață
si celelate piețe fiind puse în evidență și posibilitățile pe care se poate conta în privința
altor factori de producție. Îmbinarea factorilor de producție pune în evidență precesul de
combinare a acestora, în funcție de natura activității economice pe de o parte, dar și de
structura, calitatea și cantitatea lor. Această îmb inare posedă un caracter dinamic fapt
pentru care ea trebuie sa aibe în vedere o adaptare a producției la cerințele pieței cât mai
avantajoasă, astfel rezultă ca principiile de prioritate în producția de buncuri și servicii,
precum și felul in care se orga nizează si se desfășoară sunt determinate de mecanismele
propriei piețe, iar piața muncii este una dintre subsistemele care indeplinește funcții
reglatoare. Funcția pieței muncii pe care am menționat -o mai sus provine din dublul
caracter, tehnico -economic, cel pe care îl regăsim în procesul combinării factorilor de
producție și se regăsește cu ajutorul metodelor și instrumentelor folosite pentru asigurare în
condiții de eficiență maximă, substituibilității acestor factori. De asemenea caracteristicile
piețe i muncii, ale celui mai important factor de producție au efecte asupra proceselor de
îmbinare si unire a acestuia cu alți factori lăsându -i trăsături precumȘ finalitate economico –
socială, ecologica, operaționalitate si raționalitate. Totodata piața muncii captează cerințele
și semnalele pe care îmbinarea și utilizarea factorilor de producție le generează și le
folosește pentru a adapta și completa funcțiile sale reglatoare.
O a patra funcție pe care piața muncii o posedă, are în vedere influențarea
procesul ui de formare si repartizare a veniturilor. Această funcție are multiple implicații pe
piața muncii. În altă ordine de idei, implicarea pieței muncii are o natură complexă și
preponderent reglatorie în procesul de formare și repartizare a veniturilor. Fact orul care stă
la baza determinării nivelului salariilor și a mecanismelor prin care se realizează
distribuirea și redistribuirea venitului național cât și a pârghiilor economice -financiare este
raportul cerere -ofertă de muncă. În timpul în care piața munci i capată noi ramificații și i se
accentuează complexitatea, se amplifică în același timp și influența sa asupra procesului de

12
formare și repartizare a veniturilor. Deoarece are un caracter deschis și a multiplelor forme
de desfașurare a concurenței pe acea stă piață, se produce accentuarea fenomenelor de
instabilitate și evoluția ei ciclică înregistrează și ea noi manifestări. Toate acestea împreună
vor genera modificări, și chiar unele radicale, în planul criteriilor de apreciere a factorului
uman, a formel or și a tehnicilor de măsurare a efortului uman, dar și a metodelor de
cuantificare și de convertire a contribuției acestui factor la desfașurarea proceselor de
producție. Caracteristica treptată a pieței muncii, simptomatica și tendințele profilate în
cadrul ei se vor reflecta în întregul și complexul proces de formare și repartizare a
veniturilor și în etapele și segmentele economiei naționale, în masura mai mare sau mai
mică, direct sau indirect, mai devreme sau mai târziu. În același timp, influența poa te fi
resimțită și invers: de la modul de formare și repartizare a veniturilor către piața muncii, ce
va înregistra refluxuri și fluxuri, fenomene negative sau pozitive, uneori chia și tendințe
contradictorii în funcție de mersul reproducției naționale.
A cincea funcție a pieței muncii este reprezentată de adoptare și de aplicare a unor
măsuri de protecție sociala a posesorilor acestei mărfi speciale. În general aceste măsuri
sunt rezultatul unor negocieri purtate între agenții economici din cadrul pieței, dar de
obicei ele capătă o consacrare juridică cu valabilitate la nivel național. Printre aceste
măsuri de protecție socială a deținătorilor de forță de muncă, deosebit de important este
asigurarea unui venit alternativ persoanelor care au pierdut locul de muncă și nu au găsit
încă unul corespunzator. Venitul alternativ, prin nivelul l a care este stabilit are funcția de a
stimula persoana respectivă sa participe la muncă dar sa evite și constrângerea de a accepta
un loc de muncă cu un salariu sub un anumit minim.
Toate aceste funcții ale pieței muncii se află într -o strânsă legatură, el e alcătuind un
tot unitar. Este evident că daca agenții economici nu reușesc să facă o corelație între
cererea și oferta de muncă nu se poate asigura nici utilizarea cât mai corespunzătoare și cât
mai eficientă a resurselor de muncă de care dispune o țară, prin urmare nu se pot asigura
nici condițiile pentru protecția sociala a deținătorilor aces tei resurse, fapt pentru care
asigurarea de condiții optime pentru îndeplinirea tuturor funcțiilor pieței muncii ține de
organizarea cât mai eficientă a acestei pie țe. În altă ordine de idei, funcțiile prezentate mai
sus ale pieței muncii au un caracter de sinteză, deoarece ele integrează si reflectă unele
procese foarte complexe, unele acțiuni și interferențe ale unor grupe de factori care se
sprijină și se întrepăt rund reciproc, fapt ce determină funcțiile să își expună acțiunea în
medii relativ compatibile si comunicative, mărindu -le eficacitatea, importanța si
intensitatea.

13
Funcțiile pieței muncii nu pot avea doar o semnificație de principiu, ele mai au și o
impor tanță practică cât și o corespondență efectivă în viața economică, în sensul convertirii
lor în mecanisme, în instrumente, în pârghii specifice, de unde apare si necesitatea găsirii
celor mai adecvate mijloace care să imprime funcțiilor respective randamen tele și
realismele impuse de către cerințele economiei de piața. În urma ultimei caracteristici,
funcțiile pieței muncii vor dobandi o operaționalitate efectivă și în sensul amplificarii
atributelor sale reglatoare in interiorul propriului ei sistem, dar ș i crearea unor pârghii și a
unor instrumente necesare pentru sincronizarea mișcărilor proceselor specifice celorlalte
piețe cu care comunica și se întrepătrunde, pentru asigurarea fluenței și a continuității
reproducției naționale.
În timpul tranziției eco nomice la economia de piață, funcțiile pieței muncii prind
treptat contur și își îmbogățesc conținutul pe măsură ce procesul așezării vieții economice
în funcție de legislație și în funcție de principiile producției si circulației mărfurilor se afla
într-o continuă evoluție și consolidare. De asemenea, funcțiile amintite mai sus se
realizeaza diferențiat în raport cu cadrul în care se manifestă, cu modificări survenite în
timp, în mentalitatea și modul de comportare al factorului uman, în concordanță cu
progresele din timpul tranziției la economia de piață.
Dacă în anumite situații piața muncii este asemănătoare cu celelate piețe, totuși ea
prezintă și diferențe.
O primă trăsatură specifică este ca piața muncii este o piață cu o flexibilitate
redusă, sau cu un grad de elasticitate scăzut dar în schimb prezintă o sensibilitate ridicată, o
trăsatură ce intr -o mare măsură condiționează echilibrul economic dar și echilibrul social –
politic. O caracteristică ce provine în primul rând din particularitățile demograf ico-
economice, cât și din particularitățile biofiziologice și psihosociale ale forței de muncă și
de asemenea din oferta de pe piața muncii, dar și din ponderea ridicată și conexiunea
laturilor economice și sociale. Literatura de specialitate ne spune că d reptul la muncă,
alegerea locului de muncă și a profesiei este un drept fundamental al omului intr -o
societate democratică. Reprezintă în egală măsură un act economic, justiție socială,
echilibru social asigurarea locului de muncă, respectiv alegerea și ex ercitarea liberăa a
profesiei. Principala problemă a vieții economice o reprezintă încercarea de a realiza o
corespondență între nivelul ocupării depline și nivelul de echilibru al bunurilor și
serviciilor. Dacă ne gandim la nivelul ocupării depline, ne pu tem da seama ca este un
subiect aproape imposibil de realizat deoarece nici o țară nu ar suporta ca o parte din
populație să gaseasca o muncă și un venit regulat în timp ce cealaltă parte a societății

14
trebuie să zacă în mizerie pentru simplul fapt că nu i se oferă posibilitatea de a câștiga un
salariu, toata asta este o problemă de echilibru economic, echilibru socio -politic și dreptate.
O altă trăsătură spefică este că din cauza complexității factorilor si proceselor
menționate, piața muncii față de celela te piețe este mult mai complexă, organizată și mult
mai reglementată. Principalul motiv este că sfera amintitei piețe depășește limitele
raportului cerere -ofertă din marfa forță de muncă și tranzacțiile ce au loc pe această piață
nu sunt doar relații de vâ nzare -cumparare.
Tranzacțiile de pe piața muncii, față de celelate piețe sunt influențate de factori
extraeconomici intr -o măsură mult mai mare. Deținătorii de forță de muncă acționează pe
piața muncii nu doar ca agenți economici, dar și ținând seama de ce lelate calități pe care
oamenii le au. Datorită negocierilor din cadrul pieței, deținătorii de forță de muncă
urmează să își realizeze aspirațiile profesionale dar și pe cele familiale, sociale și politice.
Din acest motiv, factorii social -politici au o po ndere mult mai mare în deciziile adoptate pe
piața muncii. Piața muncii poate fi descrisă ca un cadru unde se confruntă și
interacționează numeroși agenți economici si parteneri sociali, iar piață se interfereaza
anumite procese și fenomene de natură economico -socială, penetrând unele din celelate
piețe, sub presiunea acestora si pe baza sistemului de comunicare caracteristic ansamblului
de piață națională.
În raport cu alte piețe, mecanismele de acțiune a pieței muncii prezintă trăsături
specifice care îi conferă un grad mai ridicat de imperfecțiune, cel puțin din punct de vedere
al concurenței. Concurența, product ivitatea marginală și salar iul acționează într -un cadru
reglementat, dinainte acceptat de agenții economici participanți la relațiile de pe piață. În
altă ordine de idei, salariul nu mai este demult singura modalitate de reglare a procesului
de ocupare și utilizare a forței de muncă și mărimea salariului nu mai rezultă doar din
acțiunea mecanismelor pieței, ci rezultă și din anumite reglementări economico -juridice
adoptate în fiecare etapă. Astfel putem afirma că piața muncii este o piața cu pronunțate
caracteristici contractuale și participative, unde negocierea și contractul de muncă au un rol
important în determinarea configurației raportului cerere -ofertă. În același timp procesele
de ocupare și utilizare a forței de muncă nu sunt influențate doar de dinamica raportului
cerere -ofertă, dar și de alte mecanisme ce stau la dispoziția firmelor, instituțiilor locale și
instituțiilor statului.
În final, evidențiem importantul fapt că datorită interdependențelor diferitelor
componente ale sistemului național de piață, piața muncii produce influențe mai
accentuate, posibil mai puțin sesizabile și cu o intensitate mai scăzută, si de asemenea

15
influențe mai puternice. De asemenea piața muncii în România este incă în stadiul de
„adolescență” , proces ce este marcat de o serie de discontinuități și dificultăți provocate de
inconștiența și inconsecvența măsurilor guvernamentale si guvernamentale dar și de ritmul
lent și lipsa de profunzime a transformarilor efectuate în sistemul economico -social.
Momentan pe piața muncii coexista elemente și trăsăt uri ale pieței autentice cu cele ale
pieței de tip planificat. De asemenea în această perioadă, piața muncii în România are un
caracter artificial atât în plan dimensional și structural, dar și în plan calitativ fiind
neconectată îndeajuns la procesele tra nsformatoare din viața economică. De asemenea,
procesele de restructurare și de privatizare nu sunt riguros corelate sub raportul ritmului de
desfășurare și al planurilor de realizare antrenează nu doar dificultăți în formarea și
evoluția sa pozitivă și ra pidă a pieței muncii, dar și denaturari ale acestui proces. Drept
urmare, în perioada ce urmeaza caracteristicile pieței muncii se cer afirmate efectiv încât să
îi ofere acestei componente a sistemului economiei de piață o funcționalitate și
operaționalita te reala.

1.3 Interdependența dintre piața muncii și celelate piețe
De obicei economia de piață apare ca un ansamblu de piețe interconectate între ele,
în primul rând în piața de bunuri și servicii iar în al doilea rând în piața factorilor de
producție. Î n piața factorilo de producție, piața muncii ocupa un loc principal, la fel cum în
rândul factorilor de producție, factorul uman sau forța de muncă reprezintă cea mai
importanta componentă.
Ca economia de piață sa funcționeze într -un mod cât mai eficient ș i în contextul
îndeplinirii a rolului său reglator de către piață, între diferitele componente ale sistemului
de piață se stabilesc mai multe legături complexe care au profunzimi și intensități diferite,
cu implicații ce variază în funcție de determinare ș i de influențe.
Interdependențele dintre piața muncii și celelate piețe au un caracter economico –
natural, ele provin din logica proceselor și fenomenelor economico -naturale fiind un
produs al legilor activității economice și ale producției și circulației mărfurilor.
Interdependențele neclintite în mod evident, între piața muncii și celelate piețe se
integrează în complexul de legături ce se stabilesc și se desfașoară între componentele
activității economice. Precum ecuația reproducției naționale cuprinde în mod logic și
organic în componența ei piața, alături de celelalte componente precum repartiția,
consumul si producția, între toate cele menționate stabilindu -se mai multe conexiuni
complexe și determinări tot așa între diferitele subsisteme ale pieței ele sunt neclintite și se

16
manifestă interdependențe de forme diferite și în diferite planuri. În același timp, este
necesară precizarea că natura acestor interdependențe au „amprenta” specificului piețelor
între care acestea se stabilesc.
Interdependențele dintre piața muncii și celelalte piețe în primul rând sunt de natură
calitativă, având în vedere dimensiunile ce se stabilesc între cererea și oferta de muncă, iar
pe de altă parte aceleași categorii ale altor piețe. Încât activitatea economică pe care o
posedă fiecare țară este subordonat , asemeni procesului de reproducție națională ,
satisfacerii trebuințelor sociale prin producția de bunuri și servic ii, și aceasta la rândul ei
constituie rezultatul activității diferitelor lor componente care, la rândul lor comportă o
permanentă confruntare a cererii cu oferta din domeniul respectiv, rezultând că între cele
doua categorii interdependente ale diferitelo r piețe se produc anumite raporturi cantitative,
care nu rămân fixe ci își modifică dimensiunea sistematic în funcție de toate modificările
produse regulat atât în producție cât și în circulația mărfurilor.
Totuși, piața în general alături de piața compone ntelor sistemului de piețe nu se
reduc la cerere și ofertă, ele au în vedere și alte aspecte foarte importante. Din acest motiv
interdependențele dintre piața muncii și celelate piețe au în vedere în mod egal, atât agenții
economici ce alcatuiesc sistemul de piață, relațiile specifice fiecărei piețe dar și
mecanismele funcționale și pârghiile economico -financiare propii pieței muncii. Datorită
acestor elemente se stabilesc interdependențe pe diferite planuri, dar și foarte complexe.

Având în vedere complex itatea și mulțimea planurilor în care se pot stabili
interdependențe între piața muncii și celelate piețe rezultă că pe lângă latura lor cantitativă
ele au și o latură calitativ -structurală, deoarece au în vedere structurile complexe ale
acestor piețe.
„În același timp, având în vedere perspectiva sistemic imprimata ansamblului de
piețe din economia moderna, raporturile(corelațiile) ce se statornices c și se manifesta
permanent în acest cadru se constituie în adevărate componente(segmente) și, deopotrivă,
forme de exprimare ale echilibrului general(sau ale echilibrului parțiale) din economia
națională. În acest sens, este deosebit de semnificativă defi nirea pe care F. Machlup o dă
echilibrului, apreciindu -l ca pe o «constelație de variabile intercorelate alese astfel încât să
se adapteze una celeilalte, pendtru ca nici o tendință inerentă spre schimbare să nu
predomine în modelul constitui de ele». ”2

2 Ioan D. Adumitrăcesei, Nicolae G. Niculescu, Piața forței de muncă, Editura tehnica Chișinău, Iași, 199 4,
pag 39 -40

17
Interdependențele cantitative și calitative ce se opresc în unele componente ale
piețelor , trebuiesc analizate și delimitate, caracterizate cât mai riguros astfel încât să ajungă
la un ansamblu cât mai realist și la soluții operante pentru agenții economici.
Interdependențele dintre piața muncii și celelalte piețe sunt analizate din
perspectiva a două planuri:
-interdependențele ce se stabilesc între piața factorilor de producție și piața
bunurilor și serviciilor;
-interdependențele ce se stabilesc în interio rul pieței factorilor de producție , mai
exact dintre factorul muncii și factorii celorlalte piețe.

Figura1.1 Piața factorilor de producție, conținut -interdependență.
Sursa: contribuție proprie.

Aceste conexiuni complexe între categoriile de piețe amintite în special între piața
muncii si celelate piețe, au un loc important în relațiile funcționale ale economiei de piața,
punând asu pra acesteia fluență și viabilitate dar și rezistență și operaționabilitate ce
generează creștere economică durabilă și eficientă. Desigur este de datoria agenților
economici și a factorilor de la toate nivelele să sprijine în permanență, cu anumite iniția tive
și acțiuni, rezultate economice derula rea acestor interdependențe economice fără
disfuncționalități fiind necesare procedee econtinue pentru ca aceste interdependențe să se
afle într -o stare de echilibru.
Interdependența dintre piața muncii și celelat e piețe se axează pe interdependența
dintre cererea și oferta de muncă și pe cererea și oferta de pe celalte piețe, deci cererea și
oferta de pe piața muncii este în strânsă interdependență cu cererea și oferta de pe celelate
piețe. Importanța interdepende nței dintre piața muncii și celalalte piețe rezultă în ultimul
rând din funcțiile ce se folosesc în reglarea oricărei piețe. Piața factorilor
de producție Piața bunurilor
și serviciilor
Factorul muncii Factorii altor piețe

18
Conexiunea operațională între piața muncii și celelate piețe asigură utilizarea
factorilor de activitate economică cu o eficiență r idicată, această conexiune este realizabilă
în perspectivă evolutivă și este o premisă esențială a stării de echilibru dinamic. Defapt
aceste conexiuni realizează în plan cantitativ și calitativ starea de echilibru.
Interdependența dintre cererea și oferta de muncă și cererea și oferta celorlalți factori de
producție este aproximativ identică cu utilizarea rațională a condițiilor materiale ale
activității economice.
Conexiunea dintre piața muncii și celelalte piețe ajută la realizarea intereselor
agenților economici și a salariaților. S -a evidențiat de foarte multe ori că mobilul activității
economiceîl reprezintă interesele economice iar piața față de orice alte componente ale
reproducției naționale produce o confruntare a mulțimii de interese economice din
societate. Celelate piețe, la rândul lor posedă multiple interese economice, pe care le au în
confruntarea dintre cerere și ofertă încercând și reușind să satisfacă aceste i nterese. Toata
mulțimea de interese menționată sunt subordonate satisfacerii lor, iar realizarea lor
presupune o anumită conexiune a activităților.
Conexiunile dintre piața muncii și celelate piețe, chiar dacă sunt realizate mai mult
ca un echilibru genera l structural dinamic decat în permanență și integral, ele ajută la
înfăptuirea reproducției naționale în condiții de continuitate si pentru satisfacerea nevoilor
sociale ale populației. Sistemul piețelor reprezintă cea mai importantă componentă a
reproducț iei naționale și este normal ca legaturile dintre diversele piețe să susțină
funcționalitatea acestuia care este reproducția națională.
1. Interdependența dintre piața muncii și piața mijloacelor de producț ie.
Această interdependeță este caracterizată pr in disfuncționalități produse de
moștenirea lasată în urma revoluției din anul 1989 dar și de ezitările proprii procesului de
restructurare economică în cele doua piețe. Deci putem afirma că această conexiunea
evoluează după perioada revoluției, dar cu o e voluție deteriorată si funcționează cu
anumite discontinuități. Astfel, economia de piața în Romania având o vârstă „fragedă”, iar
procesele economice de punere în mișcare a economiei ale celor două segmente de piață
menționate au ajuns la o situație în ca re ele se mișcă în paralel dar cu o viteză redusă,
comunicând între ele doar parțial fiind lipsite de continuitate și de susținere reciprocă.
În acești ani de tranziție de la o economie industrială la o economie de piață putem
afirma ca cele două piețe au înaintat în direcții diferite, cel puțin anumite segmente ale
piețelor. Aceste neconcordanțe dintre piața muncii și piața mijloacelor de producție au
intervenit, cum am mai spus, după revoluția din 1989, datorită unor politici economice

19
ineficiente și inco recte, fapt ce a dus la neutilizarea potențialului real al țării și care nu au
ținut seamă de tendințele manifestate la nivel mondial. În timp, aceste neconcordanțe au
fost accentuate, ratând șansa de a așeza economia națională pe o fundație necesară
econo miei de piață. Unele motive pentru această situație sunt : restructur ări realizate fară
fermitate, privatizare negândită și realizată fără dicernământ și eficiență.
2. Interdependența dintre piața muncii și piața capitalului și titlurilor de valori .
Această interdependență, asemeni interdependeței analizate anterior, a avut o
evoluție necorespunzătoare fiind încărcată de neconcordanțe datorită absenței planurilor
„menite să amortizeze cantitativ, structural și calitativ planurile și segmentele pe care cele
două piețe le întâlnesc, coexistă și conlucrează.”3 Această situație apare ca rezultat al
„imaturității” economiei de piață din România, fiind accentuată un capital insuficient plus
dimensiunea redusă a procesului investițional. Deci, această interdependenț ă între piața
muncii și piața capitalului și titlurilor de valori asemeni proceselor ce caracterizează
această interdependență sunt asemanatoare cu interdependența dintre piața muncii și piața
mijloacelor de producție acestea reflectând starea reala a econ omiei.
3. Interdependența dintre piața muncii și piața monetară și financiară .
Piața monetară și finaciară din România a avut o evoluție greoaie nefiind învățată
cu noile condiții ale economiei de piață, fapt ce a dus la nesusținerea fluenței activității
economice, deci automat și interdependeța dintre piața muncii și piața monetară și
financiară a avut aceeași evoluție lentă și ineficientă asemeni celorlalte interdependențe
menționate anterior. Totuși în ajutorul pieței monetare și financiare, guvernul și instituțiile
statului au intervenit în speranța de a susține evoluți pieței intr -o direcție favorabilă și cu
un ritm alert, dar din păcate lipsa de experiență în economia de piață și vechile obiceiuri
din perioada comunistă au dat naștere unor măsuri lips ite de consitență și ineficiente.
Procesele pieței monetare nu s -au adaptat la economia de piața fapt ca a produs
bariere în procesul reproducției naționale. Același lucru s -a întâmplat și cu piața financiară,
având aceeași evoluție negativă, datorată lips ei de investiții. În concluzie,
interdependențele dintre piața muncii și piața monetară și financiară au fost lipsite de
susținere reciprocă, amândouă pierzând eficiență și funcționalitate.
4.Interdependența dintre piața muncii și piața bunurilor.
Cu riscu l de a mă repeta în idei și în exprimare, la fel ca și celelalte interdependențe
analizate anterior, a avut o evoluție greoaie. Dar față de celelate interdependențe, cea dintre

3 Ioan D. Adumitrăcesei, Nicolae G. Niculescu, Piața forței de muncă, Editura tehnica Chișinău, Iași, 1994,
pag 46

20
Piața muncii
Piața
monetară
Piața finaciarăPiața
mijloacelor de
producțiePiața
bunurilorpiața muncii și piața bunurilor a avut parte de influențe contradictorii din pa rtea pieței
bunurilor datorate procesului inflaționist, prețuri necorelate și ofertă insuficientă. De
asemenea , piața muncii a transmis semnale inconsistente prin puterea sa de cumpărare în
scădere, o productivitate a muncii scăzută și un dezechilibru din tre cerere și ofertă. Astfel
în perioada de adaptare la noua economie de piață, România a avut avut parte de
dezechilibre, la nivel economic desigur, care nerezolvate vor determina neconcordanțe ale
sistemului economic național, generând o criză economică (criza economică din 2009).
În urma analizei asupra interdependențelor dintre piața muncii și celelate piețe,
putem afirma ca astea sunt deosebit de complexe și cu implicații în mecanismul economiei
de piață, dar acestea nu pot fi neglijate și despărțite din sistemul de conexiuni ce definesc
însăși piața, și asceste conexiuni sunt responsabile de stabilitatea economiei naționale și de
funcționalitatea economiei de piață.

Figura 1.2 Interdependențele dintre piața muncii și celelate piețe
Sursa: contribuție proprie.

21
Capitolul 2. Cadrul legislativ – instituțional al pieței muncii

2.1. Necesitatea organizarii pieței muncii
Din analiza efectuată și prin prezentarea pieței muncii în capitolul anterior, putem
afirma faptul că o importantă cond iție de funcționare la nivel optim a pieței muncii este,
organizarea acesteia. Am ajuns la ideea ca orice întârziere privind organizarea pieței
muncii va avea efecte nu tocmai pozitive, ba dimpotrivă va stopa procesul de funcționare a
economiei de piață. Astfel organizarea și funcționarea pieței muncii poate fi definită ca
utilizarea unui ansamblu de procese, tehnici, instituții de realizat după carateristicile pieței
cu o concurență imperfectă pentru obținerea de servicii, bunuri, pe masura posibilităților
intelectuale și fizice pe care le are o persoana la un moment dat. Din elementele prezentate
anterior rezultă ca organizarea și funcționarea pieței muncii poate fi rezolvată intr -un
interval mult mai scurt de timp și mult mai eficient daca se cunosc agenț ii cererii și ofertei,
instituțiile necesare, instrumentele ce trebuiesc aplicate și legile ce ne pot garanta o
funcționare normală a piaței muncii.
Dacă in economia anterioara, structurile ce se ocupă cu organizarea pe principiul
ierarhiei piramida le și toate deciziile erau luate de către stat, în economia de piață noua
ierarhie trebuie să fie pusă în slujba intereseleor agenților economici, pentru stimularea lor
eficientă și pentru formarea unui echilibru dinamic. Pratic aceste diferențe dintre cele două
tipuri de economii devin mai evidente când vine vorba de organizarea și funcționarea pieței
muncii. În trecut, comparativ cu piața bunurilor și piața monetară, ce au funcționat pe baza
legii încă din perioada interbelică, piața muncii, în perioada postbel ică nu a fost organizată
în cadrul țărilor din Europa de Est, ba chiar nici măcar nu a fost recunoscută.
Din lipsa unor metode de organizare piața muncii, mai exact forța de muncă a fost
tratată relativ ca o „marfă”. În literatura de specialitate, unii spe cialiști care au studiat în
detaliu piața muncii afirmă că organizarea pieței muncii este un proces deosebit de
complex. Câțiva specialiști nu s -au oprit doar în argumentarea esenței si fundamentele
necesare organizării pieței muncii, ba chiar ei au făcut studii mult mai amănunțite de la
fazele organizării economiei la anumite aspecte ale constituirii cadrului instituțional,
legislativ, administrativ, până la aplicarea normelor de desfașurare a muncii și de eliminare
a conflictelor de muncă. Acest lucru a p rodus o încărcare a obligațiilor celor care participă
la piața muncii, în special omului în ipostază de vânzător a capacității de muncă. În ziua de
azi, nici o persoana fizică care posedă abilități, cunoștiințe, experiență nu acceptă să fie

22
tratată ca o ma rfă în schimbul practicat pe piața muncii. Altfel spus, piața muncii este
considerată ca fiind piața celui mai important factor de producție care se află în legatură
directă cu celelalte piețe, existența lor depinzând de asta. Acesta este principalul motiv
pentru care piața muncii nu se poate manifesta spontan, cu atât mai puțin în cadrul unei
economii de piață. Dar cu toate cele menționate mai sus, piața muncii este piața cu cele mai
puține masuri organizatorice și de norme si reglementări juridice.

În opinia mea, în timpul tranziției la economia de piață necesitatea organizării
pieței muncii a avut nevoie de respectarea unor principii și a unor reguli, și anumite limite
de implicare a statului român și a agenților economici. O unire a eforturilor depuse va avea
rezultate diferite în timp și pentru agenții cererii totale de muncă dar și pentru agenții
ofertei totale de muncă. De asemenea, eforturile depuse în acest sens vor fi diferite în timp,
pe de o parte pentru agenții cererii totale și pe de altă par te pentru agenții ofertei totale.
Organizarea pieței muncii în etapa actuală va accepta îmbinarea acțiunii
elementelor conștiente ce vor fi reglememtate cu cele de manifestare spontană . Până și
specialiștii, în cercetarea și organizarea sa, din țările cu o economie de piață dezvoltată sunt
de aceeași părere. Mai mult, ei optează pentru o limitare drastică a apariției neașteptate a
unor factori perturbatori care se întalnesc, de obicei, pe o piață liberă. În economia de
piață, statul întotdeauna va interveni și va lua anumite decizii deoarece formele pieței nu
mai funcționează demult în mod liber.
De altfel, dacă lăsăm în continuare să se multiplice influența unor elemente
aleatorii în procesul complicat al organizării pieței muncii, nu ar fi altceva decat o sursă
permanentă generatoare de numeroase efecte neprevăzute, apariția unei subutilizări a
resurselor de forță de muncă dar si o risipă de mari proporții a celorlalte resurse materiale,
financiare si nemateriale.
Eu consider, în primul rând, că, a sumarea i mplicării directe si indirecte a statului in
organizarea pieței muncii, este motivată de o creștere a răspunderii rolului său în:
– implementarea și dezvoltarea cât mai rapidă a unui cadru instituțional specific
pieței muncii, care să aibă în vedere aplicarea și respectarea legilor și să înlăture abaterile
nelegale;
– crearea și adoptarea unui sistem de legi, conform particularităților, nevoilor,
condițiilor și direcțiilor de acțiune necesare organizării pieței muncii;

23
– la fel de important este și cr earea unui sistem de pârghii și instrumente economice
cu metodele de fundamentare și utilizare a lor în actul schimbului efectuat după unele
reguli.
Indiferent care sunt formele de implicare ale statului, el nu va afecta deloc
autonomia reală a agenților c ererii și ofertei totale de muncă. Astfel, statul se implică în
mod direct, în sporirea rolului său de legiuitor în primele două implicări și inderect în cea
de aplicare a pârghiilor și instrumentelor lor.
În al doilea rând, necesitatea organizării pieței muncii pleacă de la aprecierea că
piața muncii a fost și va fi segmentul cel mai dinamic al unei economii de piață, ce are
obligația de a asigura echilibrul economic și social prin efectele sale pozitive. Dinamismul
de care dă dovadă piața muncii este dete rminat, din acest punct de vedere, de numărul
mare de persoane pe care le andtrenează în actul de vănzare -cumpărare față de celelate
forme ale pieței.
Faptul cere concret, pe de o parte, o mărire a numarului de persoane care sunt apte
de muncă sa participe la actul schimbului, iar pe de altă parte și o sporire a agenților
economici, în vederea creării de noi locuri de muncă. În acest fel, perioada de tranziție
poate fi cu mult redusă, doar dacă se va aloca rațional o anumită cantitate de forță de
muncă, în conformitate cu nevoile economiei, ce va hotărî într -o proporție dominantă atăt
producția de bunuri și servicii căt și celelate sfere ale dezvoltării economice. Deci, piața
muncii, reglementată, devine „motorul” de funcționare eficientă a întregului mecani sm al
economiei de piață.
În al treilea rând, necesitatea organizării pieței muncii va afecta foarte puternic și
creșterea calității pregătirii și educației individului ce are în vedere anumite modificări ale
comportamentului factorului uman în activitatea economică. „De aici și cerința cultivării
prin instituire a unor aptitudini individuale, care să fie favorabile trebuințelor pieței cum ar
fi:
– promovarea spiritului de inițiativă și economisire; adaptarea rapidă a fiecărui
agent economic și a fiecărui a ngajat la înfăptuirea principiului profitabilității;
-asumarea riscului în luarea deciziilor cu suportarea consecințelor sale;
-perseverență în fabricarea și prestarea unor bunuri – servicii de calitate ridicată
pentru a rezista în lupta de concurență etc. , în fond însușiri ale salariatului.”4

4 Ioan D. Adumitrăcesei, Nicolae G. Niculescu, Piața forței de muncă, Editura tehnica Chișinău, Iași, 1994,
pag 57

24
Pentru economia de piața pe care România o practică, se impune ca cerințele să se
impuna de îndată, în special pe piața muncii dar în același timp ele trebuie să întrunească
specificațiile pieței forței de muncăa din țările dezvoltate.
Este de prezicat că în această perioadă divergențele dintre agenții economici s -au
diminuat datorită intervenției directe și indirecte a statului, ce a garantat o colaborare și
conlucrare între participanții de pe piața muncii, astfel, i nteresele lor au acum un obiectiv
comun, și anume, o eficiență profitabilă a ambelor părți. În același timp este de amintit că
țara noastră nu va copia modelul pieței muncii dintr -o țară dezvoltată.
Totuși, dacă vom avea în evedere experiența acestor țări, nu va fi altceva decât un
avantaj pentru România în vederea organizării pieței muncii, ce va avea trăsături
asemănătoare celorlalte țări.
În timpul perioadei de tranziție, necesitatea organizării pieței muncii după cerințele
pe care economia de piață le i mpune, va fi caracterizată prin anumite particularități cu
respectare unor condiții specifice.
Aceste particularități sunt urmatoarele:
-organizare pieței muncii este și va o procedură foarte complexa datorită
participării la ea a unui numar mare de subiec ți precum întreprinzători, patroni, salatiați,
sindicate, statul român, subiecți ce urmăresc să asigure aplicarea eficientă a funcțiilor pieței
pentru obținerea și îndeplinirea intereselor comune;
– organizarea pieței muncii este o activitate reglementată conștient, dificilă și de
lungă durată din cauza slabei receptări a unor semnale provenite de la o confruntare a
cererii și ofertei totale de locuri de muncă;
– este necesar să se exercite o ritmicitate participativă și nu întâmplatoare a
componentelor pieței muncii, pentru stabilirea unui nou echilibru, ce va deveni în același
timp o condiție importantă a funcționării eficiente mecanismului economic. Acesta se va
realiza anual, prin negocieri când va fi necesară și actualizarea unor situații stabilite
anterior. În urma negocierilor, se urmărește înlaturarea distorsiunilor ce afectează salariul,
producția, folosirea incompletă a patrimoniului, existența unui număr prea mare de șomeri,
etc.;
– piața muncii, organizată, va garanta egalitate de șanse pentru fiecare din
participanții la negociere, pe de o parte, agenții economici ai cererii de muncă,
cumpărătorii, și pe de alta parte agenții economici ai ofertei de muncă, ca vânzători. În
această particularitate regăsim un grad de rigiditate foarte ridicat, al ături de o serie de

25
presiuni discriminatorii ce pot fi reduse sau chiar eliminate cu aplicarea anumitor norme și
acte juridice, acceptate de toate părțile.
Din aceste particularități putem trage concluzia că organizarea pieței muncii este o
necesitate ce d evine o prioritate de importanță deosebită, care daca va fi urmată, va
satisface toate condițiile impuse de economia de piață cu:
„a) respectarea autonomiei de decizie a particularităților la această piață (vânzătorii
și cumpărătorii de muncă) determinată de pluralismul formelor de proprietate existente la
momentul respectiv în cadrul economiei naționale;
b) trecerea la manifestarea efectivă a conținutului și particularităților cererii și
ofertei de muncă cu rolul său de reglare, filtrare și echilibrare în stabilirea salariului
nominal negociat, dimensiunea volumului de forță de muncă, îndeplinirea unor condiții de
muncă și de mediu în funcție de situația firmei;
c) realizarea schimbului și a celorlalte activități de pe piața muncii se va efectua
prin aplicarea și respectarea unui număr mare de acte normative în care se implică instituții
specializate dar și statul ca agent economic. Este de argumentat că la orice nivel s -ar situa,
dacă se acționează și asupra estimării exacte a cererii totale și a ofertei totale de muncă, cu
adoptarea unei legislații proprii și complete, statuarea ambelor forme ale negocierii,
împreuna cu unele variabile noi provocate de realitatea economiei românești, se va realiza
o piață a muncii preponderent reglementată.”5

2.2. Organizarea pieței muncii in România
Piața muncii din România, reglementată pe baza unor cerințe și respectând legile ei
specifice, funcționează cu ajutorul unui ansamb lu de activități organizatorice, folosind în
același timp procedee, metode și instrumente extraeconomice numite în literatura de
specialitate „mecanisme”. Toate acestea combinate și supuse conexiunilor, interferențelor
și evoluției legislativ -economice for mează împreuna un subsitem de funcționare a pieței
muncii, integrat în mecanismul economiei de piață.
Mai precis, considerăm ca orice mecanism de funcșionare a unei economii
presupune:
– o serie de reguli de conduită pentru agenții economici;
– o mulțime de pârghii, metode, instrumente economice ce trebuie aplicate în
practica activităților respective;

5 Ilie Niță, Maria Ponta, Mihai Irimia, Economie și legislașie economică, Universitatea Tehnică ”Gh.
Asachi”, Iași, pag 234

26
– un anumit sistem instituțional ce umrărește facilitarea și îndeplinirea acțiunilor
întreprinse, conform cu scopul stabilit.
În cazul economiei de piață, u nde cererea și oferta stabilesc rolul și poziția
factorilor participanți la schimb, o situație specială este atribuită mecanismelor de
funcționare a pieței muncii. Rolul acestor mecanisme este să determine participanții acestei
piețe: întreprinzători, patr onat, sindicate, salariați, stat, să efectueze o perfecționare și o
reglare permanentă a activității proprii, luându -se în considerare principiul raționalității și
eficienței economice pentru alocarea și utilizarea resurselor de muncă.
Trebuie făcută precizarea că mecanismele de funcționare a pieței muncii nu vor fi
ințelese dacă studierea lor nu se axează pe diferite ipostaze de manifestare efective a
actului schimbului. În mod natural, actele de vânzare -cumpărare se desfășoară doar după
stabilirea un or înțelegeri între participanții la actul de vânzare -cumpărare ca și pe celelat
forme ale pieței. Poate că la început aceste acte par dezordonate și întâmplătoare, pe
parcursul timpului se vor prezenta cu o anumită regularitate ce se înscrie în cerințele unor
legi proprii peiței muncii. În acest fel, comportamentul participanților se va desfățura după
reguli, procedee si metode specifice ce sunt incluse în mecanismele specifice funcționării
și organizării pieței muncii.
Prima cerință în sensul precizărilor amintite mai sus este motivată prin definirea
noțiunilor, categoriilor și modalităților de urmat, iar ca o a doua cerință este stabilirea
anumitor delimitări precise dintre mecanismele proprii de funcționare și cele comune
existente deja pe piață. Practic , conținutul lor foarte amplu provine din:
– interdependența dintre utilizarea negocierii pe piața muncii;
– mecanismul de rezolvare a conflictelor de muncă;
– controlul asupra condițiilor de derulare a muncii și a programului de muncă.
Negocierea de pe pi ața muncii este definită ca: dobândirea anumitor rezultate
așteptate pe piața muncii, în urma unor discuții competente prin întâlniri și înțelegeri
repetate între participanți, pentru luare unor decizii de urmat. În general, a negocia
înseamnă să tratezi c u cineva încheierea unei conversații de natură economică, politică,
culturală etc. Negocierea este reprezentată de o tranzacție ale cărei condiții urmează să fie
stabilite, și implică purtarea unor tratative referitoare la unele probleme de interes comun ș i
ale căror rezultate se consemnează în contracte, acorduri, înțelegeri etc.
Din punct de vedere economic, negocierea este un proces competitiv, ce se
desfășoară între cel puțin doi parteneri ce își propun ca scop realizarea prin intermediul
convorbirilor pașnice și libere, armonizarea progresivă a intereselor lor în legătură cu

27
efectuarea unei afaceri, cu privirea la vânzarea -cumpărarea unui produs, tarifare,
cooperare, etc. și aplicarea soluției convenite într-un tratat, acord, contract cu valoare
juridi că.
După analiza acestei definiții, putem extrage anumite particularități ale negocierii
de pe piața muncii:
– negocierea de pe piața muncii reprezintă un moment esențial al mecanismelor de
funcționare a acestei forme de piața imperfectă, fiind punctul d e pornire în numeroasele
activități de producere a bunurilor și serviciilor din perioada imediat urmatoare;
-este un proces competitiv ce se desfașoară între participanți ce își propun prin
diferite forme de comunicare, să efectueze o afacere, o tranzacție având ca scop
armonizarea intereselor cu privire la obiectul actului de vânzare -cumpărare specific -forța
de muncă;
– este un proces de comunicare foarte complex ce se termină cu semnarea unui
contract, acord, convenție cu valoare juridică, dacă se ajunge la o înțelegere. Astfel
conținutul său este dat și de totalitatea documentelor elaborate și prezentate ca rezultat al
comunicării realizate între parteneri;
– are o acoperiere largă a elementelor ce o delimitează, făcând referire la activități,
comportamen te, participanti, condiții etc.
Astfel conținutul negocierii cuprinde și referiri la: participanții la negociere,
aplicarea și respectarea rezultatelor obținute prin negociere, scopul și obiectivul urmărit,
problemele de rezolvat. Altfel spus, negocierea s e află pe un domeniu specific și este
influențată de: concurența existentă pe piața muncii, particularitățile forței de muncă ce
face obiectul schimbului, politicile de salarizare practicate de guverne și de firme,
convulsiile și rigiditatea ce poate apare a pe piața muncii. Deci, negocierea este axată pe
multiple activități și anume:
– acceptarea unui anumit program de lucru;
– stabilirea salariului nominal pe o perioada de timp determinată;
– problemele de protecție socală a angajaților;
– cunoașterea con dițiilor de desfășurare a muncii.
Negocierea individuală este acțiunea prin care partenerii unui act de vânzare –
cumpărare stabilesc, în anumite condiții la nivelul firmei, prin întâlniri de afaceri, prin care
obiectul tranzacției va trece din proprietatea posesorului/ vânzătorului în cea a
cumpărătorului în schimbul plații unui salariu/ venit. În practică, negocierea individuală
conține cel puțin o dubla participare a posesorului de muncă și a a aceluia care o utilizează.

28
Forma de stabilire a salariului individual negociat are succes când au loc discuții, în
special pe treapta inferioară, în cadrul firmei, ca o înțelegere pe termen mediu și scurt. Pe
piața muncii organizate, negocierea individuală asupra salariului trebuie sa fie o continuare
a negocierii colective.
Negocierea colectivă de pe piața muncii este reprezentată de „forma de negociere în
general instituționalizată, care permite partenerilor sociali să se întâlnească la anumite date
pentru a discuta și decide asupra problemelor de interes general sau comun ale agentului
economic.”6 În acest sens sunt evidențiate următoarele aspecte ce au în vedere instituirea și
respectarea unui sistem de comunicare și consultare permanentă între agenții economici și
sindicate la nivel intersectorial și sectorial, iar la nivel național între patronat, stat și
sindicate, pentru problemele legate de relațiile de muncă, perpectivele și starea dezvoltării
firmei și a aconomiei în general.
Principalul obiectiv este de a garanta un echilibru pe termen mediu și scurt și o
convergență a intereselor patronatului -întreprinzătorilor pentru o activitate produuctivă cât
mai eficientă în același timp cu armonizarea intereselor sindicatelor -salariaților, astfel încât
firma să reziste pe piață în lupta de concurență.
Patronul ce fo losește forța de muncă salariată, oricare ar fi modul de organizare
(nivel de unitate sau o treaptă superioară), indiferent de forma capitalului social, el
urmarește să mențină sau sa sporească competitivitatea economică a produselor și/sau
serviciilor sal e. Obligațiile patronului ce participă la negociere constau în respectarea
legislației dreptului muncii. La nivelul asociațiilor de întreprinderi, cei ce reprezintă
patronatul sunt numiți Camera de Comerț și Industrie a României.
Obiectivul salariaților -sindicatelor prin negocieri, este de a urmări maximizarea
salariilor dar, în egală măsură, interesul lor constă și în menținerea firmei pentru garantarea
locurilor de muncă dar și pentru obținerea altor facilități. Salariații sunt reprezentați la
negociere d e:
1. Sindicate organizate sub forma unor federații
2. Reprezentantul ales printr -un vot secret, ai salariaților acolo unde nu toți
angajații au calitatea de sindicaliști.
„Statul are o pozitie cu totul specială in acest proces complex, deoarece este
interesat și el de realizarea atât a echilibrului economic general, cât și a unui echilibru
social. Prin marja implicării sale directe sau indirecte pe această piață, el participă la

6 Ioan D. Adumitrăcesei, Nicolae G. Niculescu, Piața forței de muncă, Editura tehnica Chișinău, Iași, 1994,
pag 84

29
stabilirea unor măsuri necesare reglării echitabile a limitelor salariului nom inal negociat.
Statul intervine autoritar, numai in precizarea, fie a limitei salariului minim, fie a creșterii
minime a salariului nominal de la care se deschid posibilitățile negocierii colective dintre
patronat și sindicate. Într -o asemenea împrejurare se impune să se ia și măsuri
organizatorice de elaborare, aplicare și respectare a unui pachet de legi, care sa asigure
efectele scontate pe piata muncii.”7
În acest fel determinarea salariilor negociate se realizează, de cele mai multe ori,
prin orientări cadru elaborate de anumite organisme abilitate special în acest sens, care sa
constituie baza negocierii colective, fară a pierde din vedere evoluția inflaționistă a
nivelului de trai și implicit a prețurilor.
Pe o asemenea piață rigidă, un rol important în aplicarea celor două categorii ale
negocierii, pentru obținerea anumitor rezultate favorabile pentru fiecare parte, îi revine
creării și numirii unei echipe de specialiști, instruită special pentru a participa la negociere,
folosind anumite tehnici și m etode de lucru. Această echipă va avea mai multe persoane ce
trebuie sa aibă următoarele calități: putere de ascultare, un spirit constructiv, competențe
profesionale, fidelitate pentru cei pe care îi reprezintă, capacitate de sinteză rapidă,
stăpânire de sine etc.
Metodele de negociere utilizate pe piața muncii sunt diferite în funcție de pozițiile
pe care le au cumpărătorii și/sau vânzătorii și cuprind:
– etapa de neutralitate a participanților , ce va avea o anumită durată în funcție de
importanța activității tranzacției;
– etapa de desfășurare propriu -zisă a negocierii ce va avea o bază de discuție
cuprinzând discutarea anumitor probleme decisive atât pentru angajați cât și pentru
existența firmei, negociere preliminară, propriu -zisă și încheierea negocierii;
– etapa finalizării tratativelor și a consultărilor negociabile, întocmirea
documentelor, contractelor, și a altor întelegeri scrise sau verbale.
Controlul asupra condițiilor de desfășurare a muncii și a programului de lucru este
o activitate r eglementată în mod corespunzător de legislație. Principalul obiectiv al acestui
control este acela de a îmbunătăți performanța unităților favorizând reducerea cheltuielilor
de exploatare și sporirea profitabilității printr -un climat optim de muncă unde ang ajații sunt
instruiți corespunzător încă de la începutul activității lor și le sunt oferite echipamente
necesare desfășurării activității lor.

7 Ioan D. Adumit răcesei, Nicolae G. Niculescu, Piața forței de muncă, Editura tehnica Chișinău, Iași, 1994,
pag 87

30
Exercitarea acestor controale se realizeaza de către instituții abilitate de stat și
anume de către Inspectorate le Teritoriale de Muncă. Ele verifică dacă s -au aplicat măsurile
de respectare a condițiilor de muncă, dacă s -au nominalizat corect locurile de muncă și
daca personalul este supus unor factori dăunători. Inspectoratele Teritoriale de Muncă pot
sancționa sa u opri activitatea unei firme, temporar sau permanent, dacă s -au constatat
nereguli. Scopul verificării asupra respectării condițiilor de muncă conform legislației în
vigoare este de a asigura cele mai bune condiții de mediu pentru desfășurarea muncii de
către toți angajații în vederea prevenirii accidentelor de muncă, reducerea timpului de lucru
pentru cei ce lucrează în medii dăunătoare.

2.3. Adoptarea și aplicarea legislației U.E. pe piața muncii din România
La baza funcționării și organizării pieței mu ncii se află reglementările juridi ce
specifice economiei de piață, aceste reglementări având importanță încă de la începutul
funcționării economiei de piață.
Pentru creearea unui cadru favorabil manifestării libere a agenților cererii și a
ofertei de munc ă a fost necesar să se aplice legea privatizării, legea fondului funciar, și să
intervina anumite modificări în structura proprietății prin reorganizarea unităților
economice de stat în regii autonome și societăți comerciale.
Actualele forme de proprietate și schimbare calitativă a celor precedente au
necesitat o legislație în domeniul muncii și a protecției sociale , corespunzătoare cu
standardele existente în țările cu economie de piață dar mai ales la standardele Uniunii
Europene. De asemenea, este foarte important de precizat că se are în vedere și legislația
pieței forței de muncă, nu doar a pieței muncii din următoarele două motive:
-relațiile umane sunt reglementate prin incheierea, executarea, suspendarea și
încetarea contractului de muncă;
-protecția socială reglementată juridic face referice la purtătorul forței de muncă nu
la muncă.
În același timp, legislația din domeniul forței de muncă urmărește reglementare și
desfașurarea relațiilor profesionale, relațiilor de muncă, estimarea și evidența ofer te și a
cererii de muncă, instituții, organe și organisme specializate. Aceasta legislație mai
cuprinde protecția, organizare și securitatea muncii, formarea și orientarea profesională,
conversia și calificarea profesională, reglementări legate de protecț ia socială a șomerilor,
evidența și reintegrarea lor în muncă și nu în ultimul rând, gestionarea fondurilor pentru
ajutorul de șomaj și normele pentru desfășurarea proceselor de negociere.

31
Pentru crearea cadrului legal organizării și funcționării pieței m uncii în România,
este necesară accentuarea interdependențelor dintre state și sporirea cunoașterii
reglementărilor internaționale.
Una din cele mai vechi instituții specializată în domeniul muncii este Organizația
Internațională a Muncii, fondată în 1919 , lucrează pentru îmbunătățirea condițiilor muncii,
pentru favorizarea stabilității economice și sociale și pentru îmbunătățirea nivelului de trai.
Organizația Internațională a Muncii stabilește cerințe minime necesare unui climat de
dreptate socială, prin convenții și recomandări internaționale, implicându -se în probleme
precum: gestionarea duratei timpului de muncă, salarizare, protecția maternității, prevenția
șomajului, asigurări sociale, interzicerea muncii forțate, etc.
În atenția Organizației Internaț ionale a Muncii este și inspecția muncii. Astfel
controlul muncii, prin anumite convenții, i se atribuie următoarele func ții:
– funcția de control pentru aplicarea legislației asupra locurilor de muncă;
– o funcție consultativă cu urmări educative, și anum e informarea și îndrumarea
angajaților asupra celor mai eficace mijloace de observare a dispozițiilor legale;
– aducerea în atenția autorităților competente a abuzurilor și lipsurilor ce nu sunt
descoperite de dispozițiile legale.
Normele internaționale f ac deci din controlul muncii instrumentul necesar și de
neînlocuit al aplicării legislației. Astfel, controlul muncii devine un motor al progresului
social, fiindcă este necesar ca el să asigure realizarea măsurilor sociale decise și să
sugereze și aplice eventualele îmbunătățiri ce pot fi aduse.
În ziua de azi, asistăm la o multiplicare si o diversificare a funcțiilor ce sunt
încredințate controlului muncii. Conceptul și noțiunea de protecție a omului pe parcursul
muncii este intr -o continuă evoluție depăș ind noțiunea de igienă și securitate în muncă.

32

Figura 2.1 Componentele securității muncii
Sursa: contribuție proprie

După cum putem observa in schema de mai sus, termenul de sănatate și securitatea
muncii nu vizează numai absența bolilor ci include și elemente psihice sau mentale care
afectează și sunt direct legate de o securitate a muncii. Cu alte cuvine, putem afirma că o
persoana sanato asă din punct de vedere psihic ș i echipată corespunzător pentru evitarea
oricărui incident neplăcut posibil la locul de muncă, trebuie s a avem în vedere ș i
problemele de natura psihică ale angajatului. Deoarece s -a demonstrat în repetate rânduri
că omul care s ufera de unele depresii, sau anumite îngrijoră ri personale de orice natură, el
este pre dispus la accidente de muncă prin simpla neatenție de care dă dovadă.
Este necesară o colaborare între partenerii sociali și controlul muncii care să vizeze
pe lângă concepția legislației și aplicarea sa în companii, ci și studiul problemelor și a
propuner ilor de ameliorare a condițiilor de muncă și de viață. Această colaborare
presupune ca participarea și formarea reprezentanților muncii să fie asigurate și că
directorii companiilor își asumaă în totalitate responsabilitățile pe care le au.
„Alte principii sunt: independența inspectorilor, al căror statu și condiții de lucru
trebuie să fie autonome față de toate schimbările de guvern și de toată influența exterioară;
cele privind respectarea regulilor de deontologie; cele privin necesitate de a avea o
autor itate centrală care să elaboreze o politică, o doctrină și o strategie a inspecției muncii,
care dă directive și fixează prioritățile (inspectorul, trebuie să amintim, face parte dintr -o Sănatate și
securitatea
munciiSănatatea fizică
și siguranța la
locul de muncă
Sănatatea psihică

33
administrație, condiție a eficacității ale și a unei reale independen țe); principiile privind
necesitatea unei cooperări efective cu alte organisme și experți.”8
O convenție a Organizației Internaționale a Muncii privind administrarea muncii
evidențiează că toate statele trebuie să susțină extinderea funcțiilor administrați ei muncii la
categoriile de muncitori ce în „ochii legii” nu sunt salariați și care constituie în mod
esențial sectorul rural sau sectorul clandestin. Altfel spus, administrația muncii nu va tolera
în principiu existența unei societăți unde unii sunt prote jați și alții nu.
O altă posibilitate pentru perfecționare și îmbunătățirea legislației noastre și a
activității sindicatelor din România, și pentru îmbunătățirea negocierilor colective de mună
este și Convenția asupra protecției drepturilor muncitorilor î n cazul insolvabilității
patronilor. Astfel, în cazul în care un patron intra cu firma în insolvabilitate, drepturile
muncitorilor în raport cu angajarea lor va fi protejată printr -un privilegiu astfel încât
drepturile sa fie platite din activele patronulu i, înainte sa fie plătite datoriile creditorilor.
Legislația română , aplicată pe cerințele impuse ale Uniunii Europene, trebuie să
asigure revendicările muncitorilor la un rang de prioritate mai mare decât majoritatea
revendicărilor privilegiate, mai ales cele ale statului și securității sociale. Componenta
importantă a economiei de piață, piața muncii, este marcată printr -o serie de acte normative
ce au fost adoptate de către Parlamentul R omâniei. În primă fază s -au implementat o serie
de măsuri ce aveau c a scop înlăturarea anumitor reglementări restrictive, caracteristice unei
economii centralizate, în a doua fază au fost adoptate și acte normative care sunt
corespunzătoare unei societăți democratice, întemeiate pe respectarea drepturilor omului.
Știm că m unca este o nevoie esențială omului, și dreptul la muncă este un drept
fundamental în orice societate democratică și de asemenea intr -o economie de piață.
Poziționarea principiului profitabilității la baza oricărei activități economice, eficientizarea
utilizării factorilor de producție și a forței de muncă sunt atât cerințe cât și efecte ale
funcționării economiei de piață.
Piața muncii din România, reglementată și organizată pe baza unor cerințe reale ,
respectând legislația ei specifică, va funcționa foart e eficient cu ajutorul uni ansamblu de
activități și verigi organizatorice folosind, în același timp, procedee, metode și instrumente
extraeconomice denumite mecanisme. Toate adunate la un loc și fiind supuse unor
conexiuni, interferențe și evoluției econo mico -legislative creează un subsitem de
funcționare a pieței muncii, înglobat în cadrul mecanismului economiei de piață. Altfel
spus, orice mecanism de funcționare a unei economii are în vedere urmatoarele:

8 Ioan D. Adumitrăcesei, Nicolae G. Niculescu, Piața forței de muncă, Editura tehnica Chișinău, Iași, 1994,
pag 67

34
– multitudinea regulilor de conduită a agenților economici;
– un important număr de pârghii, innstrumente economice si metode de realizat în
practică a activităților respective;
– sitemul instituțional ce urmăreșt e și facilitează îndeplinirea acțiunilor întreprinse,
conform scopului propus.
În plus, legislația Uniunii Europene, urmărește crearea și aplicarea unor legi pentru
toți cetățenii U.E., nu doar pentru cetățenii României, legi precum:
OUG nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor
statelor membre UE, SEE și a cetățenilor Confederației Elvețiene, Republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
– H.G. nr. 1864/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G
nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenil or statelor membre
ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației
Elvețiene și pentru stabilirea formei și conținutului documentelor care se eliberează
cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic E uropean și
cetățenilor Confederației Elvețiene și membrilor lor de familie, Republicată;
– Legea nr. 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii
transnaționale;
– H.G.nr. 104/2007 pentru reglementarea procedurii specifice privin d detașarea
salariaților în cadrul prestarii de servicii transnaționale pe teritoriul României;
– O.U.G. nr. 49 din 20 mai 2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de
servicii și libertatea de a furniza servicii în România, cu modificările și c ompletările
ulterioare;
– Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale
pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare;
– OG nr. 44/2004 privind integrarea socială a strănilor care au dobândit o formă de
protecție sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale
Uniunii Europene și Spațiului Economic European, cu modificările și completările
ulterioare;
– H.G. nr. 1483 / 2004 pentru aprobarea Normelor m etodologice de aplicare a
Ordonanței Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit
o formă de protecție sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor
membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, cu modificările și
completarile ulterioare.
În economia de piață, unde cererea și oferta definesc poziția și rolul factorilor ce
participă la schimb, o poziție specială revine mecanismelor de funcționare a pieței muncii,
principalul lor obiectiv fiind determinarea participanților la piața muncii, sa realizeze o

35
perfecționare și o reglare continuă a activității proprii, luându -se în considerare principiul
eficienței și raționalității economice maxime în alocarea și utilizarea resurselor de muncă.
Vechea legislație nu este în totalitate înlocuită cu cea nouă, în timp ce noua
legislație este aplicată inconsecvent. Astfel, de cele mai multe ori chiar prevederile legale
incurajează nerespectarea legii, ș i anumite anchete efectuate de către Ministerul M uncii și
Justiției Sociale ne arată că nu toți ageții economici respectă prevederile legale. Prin
urmare, rolul statului în economia de piață și pentru o bună funcționare a pieței muncii
trebuie axat nu doar pe crearea legilor dar ș i pe apli carea lor. Deci, pentru o bună
organizare și funcționare a pieței muncii, o condiție esențială este creșterea responsabilității
organelor abilitate de stat, a agenților economici, a persoanelor fizice și juridice sa aplice in
permanență legile, si să verifice respect area lor.

36
Capitolul 3. Corelația dintre învățământ și cererea de forță de
muncă

3.1. Caracterul dinamic al calificării forței de muncă în economia de
piață
De-a lungul timpului pregătirea forței de muncă a cunoscut o continuă evoluție.
Această evoluție a fost realizată în strânsă legatură și cu procesul inregistrat de anumite
mijloace de producție, în special de mijloacele de muncă. Astfel, omul și -a cultivat
cunoștiințele și și -a dezvoltat îndemânările fapt ce i -a permis să crească prod uctivitatea
muncii. În istorie, am observat că evoluția calificării în muncă s -a înfăptuit pe baza
interacțiunii dintre latura materială și latura umană a forțelor de producție.