Ec65ec4203fcb38ab87a323a09929665ea582e 391899 2 [608354]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
Universitatea ………………………………..
Facultatea ………………………………………………

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
(titlul didactic)
(prenumele și numele)

ABSOLVENT(Ă)
……………………………
(numele și prenumele)

–––-
2020

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
Universitatea ……………………………….
Facultatea ………………………………………………

DREPT PROCESUAL CIVIL
TEMA: PĂRȚILE ÎN PROCESUL CIVIL

Coordonator științific:
(titlul didactic)
(prenumele și numele)

ABSOLVENT(Ă)
……………………………
(numele și prenumele)

––- ,
2020

Cuprins ul lucrării
Considerații introductive ……………………………………………………………………………pag. 4
Capitolul I . Princip iile fundamentale ale procesului civil ………………………………..pag. 8
1. Noțiunea , reglementarea și importanța principiilor fundamentale ale dreptului procesual
civil …………………………………………………………………………………………………………. pag. 8
2. Prezentarea principiilor fundamentale ale procesului civil ………………………………..pag. 9

Capitolul al II -lea. Instanța de judecată ………………………………………………………. pag. 15
1. Noțiunea de instanță , organizarea judiciară și judecătoriile ……………………………..pag. 15
2. Rolul și poziția instanței în proces ………………………………… …………………………..pag. 16
3. Compunerea și constituirea instanței …………………… …………………………………….. pag. 18
4. Incompatibilitatea ……………………………………………………………………………………pag.21
5. Rolul activ al judecătorului în contextul Noului Cod de Procedură Civilă …………..pag. 26

Capitolul al III -lea. Părțile în procesul civil …………………………………………………pag. 28
1. Considerații preliminare …………………………………………………………………………..pag. 28
2. Poziția procesuală a părților ………… ……………………………………………………………pag. 30
3. Coparticiparea procesuală ………………………………………………………………………… pag. 32
4. Drepturile și îndatoririle procesuale ale părților ……………………………………………pag. 34
5. Exercitarea abuzivă a drepturilor ……………………………………………………………….pag. 35

Capitolul al IV -lea. Participarea terților la judecată ……………… ……………………..pag. 36
1. Clasificarea tipurilor de intervenție: intervenția voluntară și intervenția forțată …..pag. 36
2. Tipuri de intervenție forțată ……………………………………………………………………… pag. 38

Concluzii ………………………………………………………………………………………………….pag. 40
Bibliografi e………………………………………………………………………………………………pag. 42

4

Considerații introductive
„Mulți au considerat și consideră astăzi chiar , studiul procedurei ca arid , ca o simplă
chestie de memoride și de oicei , ca o colecțiune de articole , de formule li de termene
arbitrare , care se învață pe de rost , prin simpla practică de toate zilele , aproape ca un drum
pe care îl parcurgi în fiecare zi , fără a mai fi nevoie a merge la școală spre a asculta vreun
curs de procedură , sau de a intra în dis cuțiuni teorectice ( …).
A zice că procedura nu este decât o artă , care se invață prin simplu exercițiu și
obicei , fără a fi nevoie de vreo prealabilă meditațiune sau cunoaștere a motivelor , a
scopului , a efectelor și a utilității fiecărui act de procesură , este după noi a susține o
absurditate tot atât de mare , ca și aceia care consistă în a zice: că înainte de a scr ie nu este
trebuință a cugeta .
Fiincă mulți juriști au neglijat studiul procedurei civile , putem afirma că au fost și
sunt pedepsiți , atât prin pierderea multor din cauzele drepte încredințate lor , cât și prin
necesitatea de a recurge la luminile altora , spre a suplini cunoștințele teoretice ce le
lipsesc .”
Alegerea cuvintelor eminentului profesor George Tocilescu cu privire la
mecanismele dreptului procesual civil nu este , nicidecum , întâmplătoare . Deși exprimate
în anul 18871, acestea au însemnătate și astăzi , când dreptul procesual civil reprezintă o
disciplină fundamentală în evoluția și pregătirea oricărui student sau masterand al unei
facultăți de profil . De buna stăpânire a acesteia depin de succesul în promovarea
numeroase lor examene și viitoarea carieră a acestuia .
Mai mult , am considerat că aceste reflecții au relevanță și valoare călăuzitoare în
prezenta lucrare , întrucât nu prezentarea unor noțiuni și elemente – principii fundamentale ,

1 Conform autorilor Ciobanu V. M., Briciu T. C., Dinu C.C. în lucrarea „Drept procesual civil, drept execuțional civil,
arbitraj, drept notarial – curs de bază pentru licență și masterat, seminare și examene”, Editura Național, 2013, București,
pag. 6.

5

instanța de judecată , părțile în p rocesul civil , participarea terților la judecată – nu ar fi
suficiente , fără o înțelegere aprofundată a rolului procesului civil în societate și
însemnătății acestuia .
„Necesitatea protejării vieții sociale”2 stă la baza apariției oricărei comunități
umane , siguranța acesteia , implicit a oricărui membru , fiind o componentă esențială ,
devenind o necesitate , dar și un țel vital pentru aceștia . Această nevoie a fost transpusă și
în plan juridic , raporturile dint re oameni fiind reglementate în plan civil , penal ,
comercial , economic .
Nu de puține ori , în literatura de specialitate , cei mai mulți dintre autori au asociat
necesității protejării vieții sociale și căutarea și stabilirea adevărului – „înainte de a fi o
categorie juridică , adevărul este o categorie filosofică . Delimitând adevărul de
nonadevăr , majoritatea filosofilor , de-a lungul a mai bine de două milenii , au
subliniat caracterul obiectiv al adevărului , care nu depinde de voința omului , de umanitate
în genere . Dacă opiniile cu privire la definirea adevărului sunt destul de convergente ,
opiniile expuse în filosofie cu priv ire la posibilitatea omului de a cunoaște adevărul sunt
foarte divergente , mergând de la ideea că adevărul poate fi cunoscut întotdeauna , până la
ideea că adevărul nu poate fi cunoscut niciodată cu mijloacele omenești . Această
divergență de opinii și -a pus amprenta și asupra modului în care diferitele sisteme
procesuale se raportează la aflarea adevărului .”3
În cele mai vechi timpuri , în cazul diverselor conflicte , astfel cum cunoaștem de la
alte discipline , adeseori între părți prima forța , ori nu „dreptatea” sau adevărul , fapt ce
plasa dreptul și principiile sale , astfel cum le cunoaștem astăzi , în plan secundar . Pe
măsura evoluției societății , relațiile juridice au devenit complexe .4 Astfel , în zilele

2 Dumitrescu Corina Adriana, Introducere în teoria dreptului, Editura Paideia, București, 1999, pag. 5.
3 Volonciu N.; colectiv, Noul Cod de Procedura Penala comentat, Editura Hamangiu, 15 iunie 2015, comentariul
articolului 5 din NCPP, legislație accesată pe portalul legislativ idrept.ro la data de 22.11.2020.
4 Trocan L. -M., Unele considerații privind principiile fundamentale ale dreptului procesual civil, Analele Universității
„Constantin Brâncuși” din Târgu Joi, Serie Științe Juridice, Târgu Jiu, Iss. 3, (2019): 25 -32.

6

noastre , în măsura în care conflictele apărute în circuitul civil nu se rezolvă pe căi
jurisdicționale , este necesar ca cel interesat să se adreseze organelor justiției .5
„Modalitatea specifică prin care justiția se înfăptuiește este procesul civil.”6 În
acest context , „scopul procesului civil constă în căutarea adevărului referitor la
împrejurările de fapt pe care le invocă părțile în susținerea pretențiilor și obiecțiilor
lor.”7
Potrivit unor autori8, aflarea adevărului constituie o sarcină primordială în
judecarea pricinilor civile , dar și un factor care trasează o linie moralizatoare a întregii
activității judiciare reglementată de către normele dreptului procesual civil . Această
sarcină i -a fost atribuită inclusiv jude cătorului , în noua reglementare – Noul Cod de
Procedură Civilă – Articolul 22 , Noul Cod de Procedură Civilă – „Rolul judecătorului în
aflarea adevărului” . 9 Acest rol este , de fapt , unul dintre principiile fundamentale ale

5 Ciobanu V. M., Briciu T. C., Dinu C.C. în lucrarea „Drept procesual civil, drept execuțional civil, arbitraj, drept notarial
– curs de bază pentru licență și masterat, seminare și examene”, Editura Național, 2013, București, pag. 29.
6 Ciobanu V. M., Briciu T. C., Dinu C.C. în lucrarea „Drept procesual civil, drept execuțional civil, arbitraj, drept notarial
– curs de bază pentru licență și masterat, seminare și examene”, Editura Național, 2013, București, pag. 29.
7 Trocan L. -M., Unele co nsiderații privind principiile fundamentale ale dreptului procesual civil, Analele Universității
„Constantin Brâncuși” din Târgu Joi, Serie Științe Juridice, Târgu Jiu, Iss. 3, (2019): 25 -32.
8 Fală N. , Mărgineanu L., „Dimensiunea juridico –morală a principiului aflării adevărului în procesul civil”, Revista
Studii Juridice Universitare, nr. 1 -2, 2015, Republica Moldova.
9 Noul Cod de Procedură Civilă – Art. 22 – Rolul judecătorului în aflarea adevărului
(1) Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.
(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea
adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice
și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept
să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scr is, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept,
chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare,
precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părț ile se împotrivesc.
(3) Judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii. Persoanele astfel introduse în cauză
vor avea posibilitatea, după caz, de a renunța la judecată sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretenții le reclamantului ori
de a pune capăt procesului printr -o tranzacție.
(4) Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le -au dat o
altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pun ă în discuția părților calificarea juridică exactă.
(5) Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui
acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra
cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora.
(6) Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s -a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile
în care legea ar dispune altfel.
(7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele
cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, d e principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna -credință

7

procesului civil și va fi prezentat pe larg în primul capitol al lucrării , dedicat exclusiv
principiilor fundamentale .
În pofida acestui fapt , am considerat oportună această mențiune , în scopul unei mai
bune preze ntări a legăturii dintre aflarea adevărului și procesul civil . Autori de renume în
ceea ce privește materia dreptului civil și a dreptului procesual civil definesc principiul
consacrat de acest articol ca „ deziderat al oricărei proceduri judiciare într -un stat de
drept” .10
O întrebare legitimă după parcurgerea acestor surse este legată de suficiența pe care
adevărul o poate avea într -un proces civil . Răspunsul se regăsește în literatura de
specialitate , în următoarea formă: „ răspunsul nu poate fi decât negativ . Adevărul la
judecarea unei cauze civile concrete urmează nu numai a fi căutat dar și constatat , stabilit
în modul , și prin mijloacele procesuale prevăzute de legislația procesuală . Întregul
instrumentar procesual pus la îndemâna participanților la proces nu reprezintă un scop în
sine, ci are misiunea de a da posibilitate acestora și instanței de judecată de a stabili
realitatea juridică pe care o invocă una sau cealaltă parte a procesului judiciar civil .
Adevărul evocă ideea de justiție dreaptă , de proces echitabil , de aplicare corectă a
izvoarelor dreptului pozitiv , care reglementează un raport juridic litigios asupra căruia
instanță de judecată , legal investită , este obligată să aplice dreptul ( iursdictio ), astfel ,
soluționând litigiul de drept , cu putere de lucru judecat .”11
În urma consultării tuturor acestor surse , îmi permit să concluzionez faptul că
procesul civil reprezintă modalitatea prin care se înfăptuiește justiția , iar în acest
scop, stabilirea și aflarea adevărului joacă un rol esențial , însă nu suficient , fiind
necesară utilizarea mijloacelor procesuale prevăzute de legislația procesuală .

10 Boroi G., colectiv, „Codul de procedură civilă comentat din 15.03.2016”, Editura Hamangiu, București, 2016,
comentariul aticolului 22 din NCPC.
11 Fală N. , Mărgineanu L., „Dimensiunea juridico –morală a principiului aflării adevărului în procesul civil”,
Revista Studii Juridice Universitare, nr. 1 -2, 2015, Republica Moldova.

8

Capitolul I . Principiile fundamentale ale procesului civil

În continuare , în cadrul acestui capitol , urmează să expun noțiunea de principiu
fudamental , reglementarea acestora , modul în care acestea sunt corelate cu Legea
Fundamentală – Constituția României , dar și cu documente internaționale , precum
Convenția Europeană a Dreptului Omului , precum și prezentarea succintă a principiilor
fundamentale ale procesului civil .

1. Noțiunea , reglementarea și importanța principiilor fundamentale ale dreptului
procesual civil
Astfel cum explică literatura de specialitate , dreptul procesual civil este privit ca
fiind ansamblul normelor juridice care reglementează modul de desfășurare a activității
judiciare în scopul soluționării proceselor civile , precum și modul de execu tare silită a
hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii . 12
Totodată , dreptul procesual civil este constituit pe baza unor principii (reguli)
esențiale , care determină structura internă a dreptului procesual civil și în temeiul cărora
se stabilesc raporturi , reglementate de normele procesuale , între părți , pe de o parte , și
raporturi procesuale între părți și instanță , pe de altă parte .13
Principiile fund amentale ale procesului civil au sediul materiei: Noul cod de
procedură civilă – Capitolul II – Principiile fundamentale ale procesului civil –
art. 5 – art. 28 și sunt următoarele: instanțele judecătorești sunt stabilite prin lege , accesul
liber la justiție , dreptul la un proces echitabil , în termen optim și previzibil , de către o
instanță independentă și parțială , principiul legalității , îndatoriri privind pri mirea și
soluționarea cererilor , principiul contradictorialității , principiul dreptului de apărare , rolul

12 Trocan L. -M., Unele considerații privind principiile fundamentale ale dreptului procesual civil, Ana lele Universității
„Constantin Brâncuși” din Târgu Joi, Serie Științe Juridice, Târgu Jiu, Iss. 3, (2019): 25 -32.
13 Trocan L. -M., Unele considerații privind principiile fundamentale ale dreptului procesual civil, Analele Universității
„Constantin Brâncuși” din Târgu Joi, Serie Științe Juridice, Târgu Jiu, Iss. 3, (2019): 25 -32.

9

judecătorului în aflarea adevărului , principiul disponibilității , principiul egalității ,
principiul publicității , principiul oralității , obligațiile p ărților și terților în desfășurarea
procesului , principiul rezervării aleatorii și al continuității , principiul nemijlocirii ,
medierea și încercarea de mediere a părților , limba desfășurării procesului , respectul
cuvenit justiției .
Principiile fundamentale consacrate sunt în concordanță cu o serie de principii
consacrate însăși de Legea Fundamentală , cum ar fi , dar fără a se limita la: egalitatea ,
accesul liber la justiție , dreptul la apărare , legatitatea , egalitatea , buna -credință , dreptul la
apărare . Aceeași concordanță se regăsește și în privința prevederilor Convenției Europene
a Dreptulurilor Omului – accesul liber la justiție , cauza să fie examinată în mod echitabil ,
public și într -un termen rezonabil , hotărârea să fie pronunțată în mod pub lic.
Această concordanță este deosebit de importantă , din două perspective:
a) Constituția României prevede în cadrul art . 20, alin. (2) faptul că dacă există
neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului , la
care România este parte , și legile interne , au prioritate reglementările internaționale ,
b) concordanța dintre prevederile prezentate mai sus și cerințele tratatelor internaționale
se „constituie în adevărate garanții pentru asigurarea unui proces civil echitabil” .14
2. Prezentarea principiilor fundamentale ale procesului civil

Conform unor autori15, Noul Cod de Procedură Civilă reglementează princippile
fundamentele ale procesului civil în mod expres . Până la momentul adoptării Noului Cod
de Procedură civilă , princippile erau consacrate numai în literatura de specialitate juridică

14 Ciobanu V. M., Briciu T. C., Dinu C.C. în lucrarea „Drept procesual civil, drept execuțional civil, arbitraj, drept notarial
– curs de bază pentru licență și m asterat, seminare și examene”, Editura Național, 2013, București, pag. 80.
1515 Boroi G., colectiv, „Codul de procedură civilă comentat din 15.03.2016”, Editura Hamangiu, București, 2016,
comentariul aticolului 5 din NCPC.

10

și în practica instanțelor judecătorești , reunindu -le în Capitolul al II -lea din Titlul
preliminar al Codului .16
Astfel cum am menționat anterior , principiile fundamentale ale procesului civil apar
reglementare începând cu articolul 5 , până la articolul 2 3 inclusiv din Noul Cod de
Procedură Civilă .
În continuare , voi expune o sinteză a acestor principii .17

1. Principiul liberului acces la justiție – sediul materiei – art. 5 din NCPP
– judecătorii au îndatorirea de a primi și soluționa orice cerere de competența instanțelor
judecătorești , potrivit legii;
– niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede , este neclară sau
incompletă .
2. Principiul dreptului la un proces echitabil , în termen optim și previzibil – sediul
materieri – art. 6 din NCPP
– dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil , în termen optim și
previzibil , de către o instanță independentă , imparțială și stabilită de lege;
– instanța are îndatorirea să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure
desfășurarea cu celeritate a judecății .

3. Principiul legalității – sediul materieri – art. 7 din NCPP
– în România , respectarea legii este obligatorie , atât în privința organizării justiției , cât și
a înfăptuirii ei;
– judecătorii se supun numai legii , iar justiția se înfăptuiește în numele legii;
– instanțele jud ecătorești iau naștere doar prin lege;
– organizarea , compunerea și constituirea instanțelor se realizează doar prin lege;

16 Boroi G., colectiv, „Codul de p rocedură civilă comentat din 15.03.2016”, Editura Hamangiu, București, 2016,
comentariul aticolului 5 din NCPC.
17 Speriusi V. A, Popa F., Bob A., „Exerciții de procedură civilă pe noul Cod. Tematică și scheme recapitulative,
jurisprudență relevantă și înt rebari, extrase din doctrina, teste grilă și explicații, Editura C. H. Beck, București, 2017.

11

– procedura după care instanțele judecă este cea prevăzută de lege;
– hotărârile instanțelor judecătorești sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege;
– părțile și ceilalți participanți la procesul civil sunt datori să respecte prevederile legale ,
orice act efectuat de aceștia cu nerespectarea legii urmând a fi cenzurat de către instanță .
4. Principiul egalității – sediul materieri – art. 8 din NCPP
– părțile au dreptul să fie judecate de către aceleași organe ale puterii judecătorești , după
aceleași reguli procedurale , fiind beneficiarii unor drepturi procesuale egale , raportat la
cauza concretă supusă judecății;
– în situații identice , părților nu li se poate acorda un tratament diferit .

5. Principiul disponibilității – sediul materieri – art. 9 din NCPP
– în procesul civil procedura este declanșată la cererea celui interesat sau , în cazurile anume
prevăzute de lege, la cererea altei persoane , organizații ori a unei autorități sau instituții
publice ori de interes public;
– obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților ;
– părțile au dreptul de a ataca sau nu hotărârea și dreptul de a stărui sau nu în calea de atac
exercitată;
– părțile își pot exercita anumite drepturi de dispoziție (renunțarea la judecată sau la dreptul
pretins , achiesarea la pretențiile reclamantului etc.);
– părțile au dreptul de a cere sau nu executarea silită .

6. Principiul privitor la faptul că părților le revin obligații în desfășurarea procesului
– sediul materieri – art.10 din NCPP
– părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile , ordinea și termenele
stabilite de lege sau de judecător;
– părțile au obligația să -și probeze pretențiile și apărările;
– părțile au obligația să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului , urmărind ,
tot astfel , final izarea acestuia;

12

– părțile au obligația să înfățișeze orice mijloc de probă deținut , la cererea instanței , atunci
când cealaltă parte a solicitat aceasta sau judecătorul a dispus din oficiu .

7. Principiul potrivit căruia terții au obligația să sprijine realizarea justiției – sediul
materieri – art. 11 din NCPP
– orice persoană este obligată , în condițiile legii , să sprijine realizarea justiției;
– cel care se sustrage de la îndeplinirea acestei obligații , fără motiv legitim , poate fi
constrâns să o execu te sub sancțiunea plății unei amenzi judiciare și , dacă este cazul , a
unor daune -interese .

8. Principiul bunei -credințe – sediul materieri – art. 12 din NCPP
– drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună -credință , potrivit scopului în vederea
căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți;
– există abuz procesual și dacă partea , în mod conștient , acționează de o asemenea manieră
în îndeplinirea obligației procesuale în cât poate provoca adversarului o pagubă;
– partea care își exercită drepturile procesuale sau își execută obligațiile în mod abuziv
răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate și va putea fi obligată și la plata
unei amenzi judiciare .

9. Prin cipiul dreptului la apărare – sediul materieri – art. 13 din NCPP
– presupune dreptul părților de a fi reprezentate sau , după caz asistate , în tot cursul
procesului , în condițiile legii;
– părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului;
– părțile pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului , să propună probe , să își facă apărări ,
să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac , cu respectarea
condițiilor prevăzute de lege .

10. Principiul contradictorialității – sediul materieri – art. 14 din NCPC

13

– contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți („punerea în discuția
părților a oricărei chestiuni de fapt sau de drept invocate”) , cât și în rapo rturile dintre părți
și instanță („citarea părților și comunicarea actelor de procedură și punerea în discuția
părților a oricărei chestiuni de fapt și de drept”);
– ceea ce este important este ca părțile să fie legal citate , iar nu ca ele să fie efectiv
prezente .

11. Principiul oralității – sediul materieri – art. 15 din NCPC
– procesele se dezbat oral , cu excepția cazului în care legea dispune altfel sau când părțile
solicită expres instanței ca judecata să se facă numai pe baza actelor depuse la dosar .

12. Principiul nemijlocirii – sediul materieri – art. 16 din NCPC
– are în vedere obligația instanței de a cerceta direct și nemediat toate elementele privitoare
la dezlegarea cauzei .

13. Principiul publicității – sediul materieri – art. 17 din NCPC
– ședințele de judecată sunt publice , cu excepția cazurilor prevăzute de lege .

14. Principiul desfășurării procesului în limba română – sediul materieri – art. 18 din
NCPC
– procesul civil se desfășoară în limba română , iar cererile și actele procedurale se
întocmesc numai în limba română .

15. Principiul continuității completului de judecată – sediul materieri – art. 19 din
NCPC
– judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului
decât pentru motive temeinice , în condițiile legii .

14

16. Principiul privitor la încercarea de împăcare a părților – sediul materieri – art.
21 din NCPC
– judecătorul va recomanda părților soluționarea amiabilă a litigiului prin mediere;
– în tot cursul procesului , judecătorul va încerca împăcarea părților , dându -le îndrumările
necesare , potrivit legii .

17. Principiul rolului activ al judecătorului – acest princiăiu va fi analizat și expus pe
larg într-un subcapitol viitor din prezenta lucrare .

18. Principiul respectului cuvenit justiției
– cei prezenți la ședința de judecată obligația de a manifesta respectul cuvenit față de
instanță și de a nu tulbura buna desfășurare a ședinței de judecată;
– președintelui are îndatorirea de a veghea ca ordinea și solemnitatea ședinței să fie
respectate , putând lua în acest scop orice măsură prevăzută de lege .

15

Capitolul al II -lea. Instanța de judecată

Din definiția dreptului civil rezultă că la activitatea de judecată și de executare
civilă participă instanța , părțile , organul de executare , alte persoane sau organe .18Actuala
reglementare în materia procedurii civile plasează părțile la procesul civil în capitolul II
al titlului II – Participanții la procesul civil , primul capitol al titlului fiind alocat
prevederilor referitoare la judecător și la cazurile de incompatibilitate ale acestuia . Prin
observarea logicii acestor reglementări , a definiției citate , precum și prin rolul pe ca re
judecătorul în are în procesul civil , am găsit adecvată și prezentarea instanței de judecată
în cadrul prezentei lucrări .
1. Noțiunea de instanță , organizarea judiciară și judecătoriile
Noțiunii de instanță i -au fost atribuite mai multe sensuri , înțelegerea acestora fiind
relevantă în corecta calificare a normelor de drept aplicabile .19
Conform literaturii de specialitate , într-un prim sens , (I) prin instanță putem
înțelege organul împuternicit prin lege să soluționeze un litigiu intervenit între părți20,
noțiunea de instanță cuprinzând toate organele de juridicție reglemetnare prin lege . În sens
mai restrâns , (II) putem înțelege noțiunea de instanță prin „instanțe judecătorești” . Acest
înțeles este cel folosit în Legea Fundamental ă – prin statuarea înfăptuirii justiției prin
Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege .21
Conform Legii nr . 304/2004 privind organizarea judiciară , justiția se realizează prin
următoarele instanțe judecătorești:

18 Ciobanu V. M., Briciu T. C., Dinu C.C. în lucrarea „Drept procesual civil, drept execuțional civil, arbitraj, drept notarial
– curs de bază pentru licență și m asterat, seminare și examene”, Editura Național, 2013, București, pag. 137.
19 Ciobanu V. M., Briciu T. C., Dinu C.C. în lucrarea „Drept procesual civil, drept execuțional civil, arbitraj, drept notarial
– curs de bază pentru licență și masterat, seminare ș i examene”, Editura Național, 2013, București, pag. 138.
20 Idem
21 Constituția României – ARTICOLUL 126 – (1) Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin
celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

16

a) Înalta Curte de Casație și Justiție ,
b) curți de apel ,
c) tribunale ,
d) tribunale specializate ,
e) instanțe militare ,
f) judecătorii .
Un alt sens în care noțiunea de instanță se poate int erpreta (III) se referă la
competența acestora , dar și la etapa procesuală în care se află litigiul – prima instanță ,
apel, recurs . În fine , într-o ultimă accepțiune (IV) , acest termen se referă la completul de
judecată – judecător . Pentru o mai bună înțel egere a acestei accepțiuni , pot fi folosite
aceste exemple ilustrative – Art. 64, alin. (1) Instanța va comunica părților cererea de
intervenție ; Art. 58, alin. (1) Instanța , la cererea părții interesate , va denumi un curator
special .
Astfel , așa cum se arată în literatura de specialitate , atunci când „noțiunea de
instanță este utilizată în sensul de grad de jurisdicție , normele în discuție sunt relative la
competență , în timp ce atunci când această noțiune desemnează compunerea completului
de judecată suntem în câmpul normelor de organizare judecătorească .”22

2. Rolul și poziția instanței în proces
Pentru prezentarea rolului instanței în procesul civil , am considerat potrivit să
studiez articolul 5 , alin. (1) și (2) din Noul Cod de Procedură Civilă . Conform primului
alineat al articolului amintit , „judecătorul are îndatorirea să primească și să soluționeze
orice cerere de competența instanțelor judecătorești , potrivit legii .” Potrivit unor autori23,

22 Ciobanu V. M., Brici u T. C., Dinu C.C. în lucrarea „Drept procesual civil, drept execuțional civil, arbitraj, drept notarial
– curs de bază pentru licență și masterat, seminare și examene”, Editura Național, 2013, București, pag. 138.
23 Boroi G., colectiv, „Codul de procedură civilă comentat din 15.03.2016”, Editura Hamangiu, București, 2016,
comentariul aticolului 5 din NCPC.

17

acest articol are valoare de principiu fundamental . Totodată , alți autori24 subliniează
importanța acestuia – „principiul” , astfel formulat , are semnificații și implicații mult mai
largi decât cele aparent evocate .25
Prin încadrarea obligației judecătorului de a primi și soluționa cererile formulate în
cadrul procesului civil în categoria principiilor fundamentale , acestei obligații i s -a acor dat
o importanță deosebită . Justificarea decurge din aspectul că acestei obligații îi este
corelativ însuși dreptul persoanei de a se adresa unui tribunal și , subsecvent acestuia ,
dreptul persoanei la un tribunal .26
Din primul alineat al articolului analizat decurge obligația judecătorului de a promi
și soluționa – în măsura în care acesta are competență , de a soluționate cererile adresate
instanței judecătorești . Nerespectarea acestei obligații poartă denumirea de denegare de
dreptate .
Îndatorirea judecătorilor de a primi și de a soluționa orice cerere aparținând
competenței lor exprimă , de fapt , obligația corelativă dreptului de acces la justiție ,
consacrat pe cale pretoriană de Curtea Europeană a Drepturilor Omului , ca drept
convențion al autonom și indeniabil , aflat în filigran în cuprinsul prevederilor art . 6 parag .
1 din Convenție , și in terminis prin dispozițiile art . 21 alin . (1) din Constituție .27
Dispozițiile art. 5 alin . (2) NCPC prevăd: „niciun judecător nu poate refuza să
judece pe motiv că legea nu prevede , este neclară sau incompletă .” Aceste norme sunt
corelate cu primul articol , judecătorul având obligația de a soluționa o cerere , dacă aceasta
este de competența sa .

24 Deleanu I, Mitea V., Deleanu S., „Noul Cod de Procedura Civila din 15 -feb-2013”, comentariul art. 5 NCPC, Universul
Juridic, București, 2013.
25 Delea nu I, Mitea V., Deleanu S., „Noul Cod de Procedura Civila din 15 -feb-2013”, comentariul art. 5 NCPC, Universul
Juridic, București, 2013.
26 Boroi G., colectiv, „Codul de procedură civilă comentat din 15.03.2016”, Editura Hamangiu, București, 2016,
comentar iul aticolului 5 din NCPC.
27 Deleanu I, Mitea V., Deleanu S., „Noul Cod de Procedura Civila din 15 -feb-2013”, comentariul art. 5 NCPC, Universul
Juridic, București, 2013.

18

În desfășurarea activității procesuale , instanța are două funcții: cercetarea cauzei –
presupune stabilirea situației de fapt în baza probelor administrate; soluționarea cauzei –
soluționarea litigiului . Soluționarea litigiului se face prin aplicarea legii la situația de
fapt stabilită .28
În activitatea sa , instanța trebuie să țină seamă de celelalte principii fundamentale ,
puterea sa neputând fi absolutizată . Astfel , în pofida prevederilor art . 22 din NCPC – rolul
judecătorului în aflarea adevărului , pe care le vom analiza ulterior , într-un s ubcapitol
dedicat , puterii judecătorului i se aduc limitări , apreciez eu , firești . Astfel , trebuie avută
în vedere respectarea principiului contradictorialității – judecătorul are obligația de a pune
în prealabil29 în discuția părților calificarea juridică exactă . Un alt principiu care nu poate
fi înfrânt este cel al disponibilității – judecăt orul nu poate aplica din oficiu o regulă de
drept pe care o apreciază incidentă situației de fapt existentă în cauzădacă aceasta ar
conduce la acordarea unui alt lucru decât cel solicitat de reclamant .30
Activitatea instanței se concretizează în acte proc esuale precum , dar fără a se limita
la: rezoluții , încheieri , procese -verbale , sentințe , decizii .

3. Compunerea și constituirea instanței
Conform literaturii de specialitate31, distincția între noțiunea de „compunere” și
„constituire” a instanței are o relevanță practică , în sensul în care anumite instituții sau
prevederi le vizează deopotrivă , în timp ce altele au în vedere doar conceptul de compunere
a instanței .
Prin compune rea instanței se înțelege alcătuirea instanței de judecată cu numărul de
judecători prevăzut de lege .32

28 Ciobanu M. V., Tratat teoretic și practic de procedură civilă, – Vol. I, pag. 306, Editura Național, București, 1996.
29 Ciobanu V. M., Briciu T. C., Dinu C.C. în lucrarea „Drept procesual civil, drept execuțional civil, arbitraj, drept notarial
– curs de bază pentru licență și masterat, seminare și examene”, Editura Național, 2013, București, pag. 148.
30 Heron J., Droit Judiciaire Prive, 3 -e ed. Montchrestien, 2006, pag. 212.
31 Ciobanu V. M., Briciu T. C., Dinu C.C. în lucrarea „Drept procesual civil, drept execuțional civil, arbitraj, drept notarial
– curs de bază pentru licență și masterat, seminare și examene”, Editura Național, 2013, București, pag. 150.
32 Tăbârcă M., Drept procesual civil, vol. I, Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, București, 2003, p. 111.

19

Dacă prin compunerea instanței se înțelege alcătuirea acesteia cu numărul de
judecători prevăzut de lege , prin constituirea instanței se înțelege alcătuirea ei cu toate
persoanele și organele prevăzute de lege .
Într-o opinie prezentată în literatura juridică33 este sublin iată complexi tatea pe care
o prezentă conceptul de constituire a instanței , prin prisma alcătuir ii acesteia –
participarea , pe lângă judecător , a altor persoane sau organe prevăzute de lege (anume ,
participarea la ședința de judecată a procurorului , grefierului , magistratului -asistent la
Înalta Curte de Casație și Justiție) .
Alți autori consideră , însă, că acest concept – conceptul de constituire , este unul
desuet , concept anacronic și inutil; participarea la activitatea instanței neputând să fie
asimilată cu constituirea acesteia .34 Pe de altă parte , mai există în literatura de specialitate
păreri potrivit cărora și participarea asistenților judiciari la judecarea cauzelor în primă
instanță în materia litigiilor de muncă și asigurări socială trebuie inclusă în noțiunea de
constituirea a instanțelor , iar nu de compunere .35 Părerea debutează de la faptul că
asistenții judiciari nu au un rol deliberatib și nu fac parte din corpul magistraților , precum
și că aceștia nu ar prezenta garanții de imparțialitate și de independență . Mai mult ,
prezența acestor a ar fi în contradicție cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor
Omului și a Recomandării Consiliului Europei , în sensul în care participarea acestora
încalcă secretul deliberării și pot influența soluția . Întreaga expunere este , în opinia altor
autori,36 argumentată , însă radicală , prin prisma analizării altor sisteme de drept , unde
există o componență mixtă a completelor , iar cei sus -amintiți au inclusiv un rol deliberativ .
În fine , alți autori sunt de părere că ambele noțiuni desemnează „ alcătuirea instanței ,
distincția dintre acestea privind faptul că prin compunerea instanței se înțelege formarea
instanței din personal având funcția de judecător , în timp ce prin constituirea instanței se

33 Ciobanu V. M., Briciu T. C., Dinu C.C. în lucrarea „Drept proces ual civil, drept execuțional civil, arbitraj, drept notarial
– curs de bază pentru licență și masterat, seminare și examene”, Editura Național, 2013, București, pag. 150.
34 Deleanu I., Tratat de procedură civilă, vol. I, Editura Servo Sat, Arad, 2001, p. 3 20.
35 Oprina E., „Participanții la procesul civil”, pag. 58 -59.
36 Briciu C. Tr., „Instituții judiciare”, Ed. C. H. Beck, București, 2012, pag. 124.

20

înțelege formarea instanței di n personal având nu numai funcția de judecător , dar și pe
aceea de grefier , magistrat -asistent , asistent judiciar și procuror , după caz .”37
În ceea ce privește compunerea instanței , strucuturile sunt diferite , după cum
urmează:
(a) Judecătoriile , tribunale , curți de apel judecă cauze care țin de competența lor în primă
instanță în complete formate dintr -un judecător . Excepție de la această normă fac cererile
privind conflictele de muncă și de asigutăti sociale , unde completul este f ormat dintr -un
judecător și doi asistenți judiciari ,
(b) În cazul apelurilor , completul este format din doi judecători ,
(c) Recursurile beneficiază de un complet de trei judecători ,
(d) În ceea ce privește Înalta Curte de Casație și Justiție , aceasta prezi ntă mai multe
particularități . De regulă , completul de judecată (în cazul activității de jurisdicție) este
format din trei judecători din aceeași secție , ca regulă , iar ca excepție , acolo unde nu este
posibil , din judecători de la alte secții , desemnați de președintele ori vicepreședintele
Înaltei Curți de Casație și Justiție . Cazuri deosebite sunt date de: cinci judecători stabiliți
de Colegiul de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție , completul de douăzeci și
cinci de judecători în cazul recurs ului în interesul legii , completul de treisprezece
judecători în cazul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei
hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept . Toate aceste reglementări
sunt normate în Noul Cod de Procedură Civilă .
În ceea ce privește constituirea instanței , astfel cum am menționat anterior , aceasta
prevede o alcătuire mai complexă . La ședința de judecată mai participă:
(a) grefierul de ședință ,
(b) magistrații -asistenți ,

37 Boroi G., colectiv, „Codul de procedură civilă comentat din 15.03.2016”, Editura Hamangiu, București, 20 16,
comentariul aticolului 41 din NCPC.

21

(c) procurorul , participarea acestuia fiind reglementată atât în Noul Cod de Procedură
Civilă – art. 92, cât și în legi speciale . Astfel cum rezultă din literatura judiciră , procurorul
are în procesul civil un statut aparte , întrcut el nu este un reprezentant al „ părților în
procesul civil , nu se poate admite ca acestea să aibă un reprezentant comun , în condițiile
în care interesele lor sunt contrare , precum și din cauza faptului că procurorul are o
poziție independentă în p roces , activitatea sa procesuală nefiind subordonată intereselor
vreuneia dintre părți , cum se întâmplă în cazul instituției reprezentării .”38 Această opinie
este susținută și de alți autori , după cum urmează: „Procurorul nu este pur și simplu o
«parte» î n proces , asemănătoare celorlalte părți . (…) El acționează «în temeiul legii și
pentru asigurarea respectării acesteia» , independent de instanță și de părți , potrivit
principiilor legalității , imparțialității și controlului ierarhic” .39
Totodată , Constituția României prevede , potrivit art . 131 alin . (1), că procurorul
este acel participant în procesul civil care reprezintă interesele societății și apără ordinea
de drept , precum și drepturile și libertățile cetățenilor , punând în evidență caracteru l aparte
al procurorului în cadrul procesului civil .

4. Incompatibilitatea
Cu titlu de noutate legislativă , legiuitorul Noului Cod de Procedură Civilă a
poziționat prevederile legate de incompatibilitate (dar și recuzare , abținere și incidente
referitoare la compunere/ constituire) în Cartea I , Titlul II – „Participanții la procesul
civil” . De menționat este fa ptul că vechea reglementare le plasa în partea consacrată
competenței instanțelor judecătorești .
Instițuia incompatibilității este normată în Noul Cod de Procedură Civilă de
art. 41-54.

38 Boroi G., colectiv, „Codul de procedură civilă comentat din 15.03.2016”, Editura Hamangiu, București, 2016,
comentariul aticolului 92 din NCPC.
39 Deleanu I., Tratat de procedură civilă, vol. I, Editura Servo Sat, Arad, 2001, p. 15.

22

În ceea ce privește definiția incompatibilități i, literatura juridică explică:
„incompatibilitatea constituie situația în care unui judecător , procuror , magistrat –
asistent , asistent -judiciar sau grefier îi este interzis de lege să ia parte la soluționarea
unei pricini .”40 O opinie similată este prezentată și de alți autori – „instituția
incompatibilității (n.r.- a cărei normare a fost prezentată anterior) , urmărește nu să
interzică exercitarea profesiei de judecător sau procuror , magistrat -asistent , asistent
judiciar sau grefier , ci participarea la un anumit proces , în situațiile expres și limitativ
prevăzute de lege .”41
Într -o notă personală , îmi permit să formulez următoarea idee: apreciez că este
interesant a urmări cum diferențierea dintre compunerea și constituirea instanței
capătă relevanță practică , cazurile de incompatibilitate legiferate extinzându -se nu
doar asupra judecătorului , ci și a procurorului , magistratului -asistent , asistentului
judiciar sau grefierului . Am avut plăcerea de a descoperi faptul că această concluzie se
regăsește și în opiniile autorilor reputați42. Mai mult , în urma procesului de documentare ,
mi-am însușit cunoșt ințe referitoare la diferența dintre reglementarea anterioară și actuală ,
după cum urmează: „incompatibilitatea constituia un incident procedural ce viza exclusiv
compunerea instanței , întrucât se aplica numai judecătorilor , noul Cod de procedură
civilă prevede în art . 54 că dispozițiile vizând incompatibilitatea se aplică în mod
corespunzător și procurorilor , magistraților -asistenți , asistenților judiciari și grefierilor ,
extinzând , prin urmare , sfera incompatibilității și la ceilalți participanți , motiv pentru
care incompatibilitatea a devenit un incident procedural care privește și constituirea
instanței .”43

40 Boroi G., colectiv, „Codul de procedură civilă comentat din 15.03.2016”, Editura Hamangiu, București, 2016,
comentariul aticolului 41 din NCPC.
41 Ciobanu V. M., Briciu T. C., Dinu C.C. în lucrarea „Drept procesual civil, drept execuți onal civil, arbitraj, drept notarial
– curs de bază pentru licență și masterat, seminare și examene”, Editura Național, 2013, București, pag. 150.
42 Boroi G., colectiv, „Codul de procedură civilă comentat din 15.03.2016”, Editura Hamangiu, București, 2016,
comentariul aticolului 41 din NCPC.
43 Idem.

23

În acord cu cele prezentate , mai pot formula o concluzie personală , anume: în urma
studiului acestor păreri , găsesc logică plasarea incompatibilităților alături de incidentele
referitoare la compunerea/constituirea completului de judecată .
Noul Cod de Procedură Civilă prevede cazurile de incompatibilitare la art . 41 și 4 2.
Astfel , cazurile de compatibilitate absolută sunt (art . 41 NCPP44) sunt:
– în cazul în care un judecător a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre
prin care s -a soluționat cauza , acesta nu poate să judece aceeași pricină în apel , recurs ,
contestație în anulare sau revizuire;
– în cazul în care un judecător a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre
prin care s -a soluționat cauza , acesta nu poate judeca aceeași pricină d upă trimiterea
acesteia spre rejudecare;
– judecătorul care a fost martor , expert , arbitru , procuror , avocat , asistent judiciar ,
magistrat -asistent sau mediator în aceeași cauză nu poate lua parte la judecarea acesteia .
În ceea ce privește cazurile de incompatibilitate denumite în practică „relative” ,
acestea sunt reglementate de art . 42 NCPP , alin. (1) și fac referire la cazurile în care
judecătorul:
– și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat
să o judece . Punerea în discuția părților , din oficiu , a unor chestiuni de fapt sau de drept ,
potrivit art . 14 alin . (4) și (5) , nu îl face pe jud ecător incompatibil ,
– când există împrejurări care fac justificată temerea că el , soțul său , ascendenții ori
descendenții lor sau afinii lor , după caz , au un interes în legătură cu pricina care se judecă ,
– când este soț , rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori
reprezentantul unei părți sau dacă este căsătorit cu fratele ori cu sora soțului uneia dintre
aceste persoane ,

44 NCPP, Art. 41 Cazuri de incompatibilitate absolută
(1) Judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s -a soluționat cauza nu poate judeca
aceeași pricină în apel, recurs, co ntestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare.
(2) De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar,
magistrat -asistent sau mediator în aceeași cauză.

24

– când soțul sau fostul său soț este rudă ori afin până la gradul al patrulea inclusiv
cu vreuna dintre părți ,
– dacă el , soțul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor , după
caz, sunt părți într -un proces care se judecă la instanța la care una dintre părți este
judecător ,
– dacă între el , soțul său ori rude le lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii
lor, după caz , și una dintre părți a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi
desemnat să judece pricina . În cazul plângerilor penale formulate de părți în cursul
procesului , judecătoru l devine incompatibil numai în situația punerii în mișcare a acțiunii
penale împotriva sa ,
– dacă este tutore sau curator al uneia dintre părți ,
– dacă el , soțul său , ascendenții ori descendenții lor au primit daruri sau promisiuni
de daruri ori alte avant aje de la una dintre părți ,
– dacă el , soțul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau
afinii lor , după caz , se află în relații de dușmănie cu una dintre părți , soțul ori rudele
acesteia până la gradul al patrulea inclusiv ,
– dacă, atunci când este învestit cu soluționarea unei căi de atac , soțul sau o rudă a
sa până la gradul al patrulea inclusiv a participat , ca judecător sau procuror , la judecarea
aceleiași pricini înaintea altei instanțe ,
– dacă este soț sau rudă până la grad ul al patrulea inclusiv sau afin , după caz , cu un
alt membru al completului de judecată . De menționat este faptul că prevederile
referitoare la soț se extind și asupra concubinilor , conform alin . (2) al aceluiași
articol ,
– dacă soțul , o rudă ori un afin al său până la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat
sau asistat partea în aceeași pricină înaintea altei instanțe ,
– atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la
imparțialitatea sa .

25

Pe scurt , literatura juridică45 cataloghează aceste cauze relative de incompatibilitate
în umătoarele categorii:
(i) Motive de incompatibilitate vizând interesul judecătorului . În această
categorie pot fi incluse motivele de incompatibilitate prevăzute în art . 42 alin . (1) pct . 2,
5, 7, 8 NCPC ,
(ii) Motive de incompatibilitate privind rudenia , afinitatea și concubinajul . În
această categorie se includ motivele prevăzute în art . 42 alin . (1) pct . 3, 4, 10, 11 și 12
NCPC , avându -se în vedere și dispozițiile art . 42 alin . (2) NCPC ,
(iii) Motive de incompatibilitate vizând dușmănia . Constituie astfel de motive
cele prevăzute de dispozițiile art . 42 alin . (1) pct . 6 și 9 NCPC ,
(iv) Al te elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la
imparțialitatea judecătorului . Autorii consideră că din această categorie ar putea face
parte: situațiile în care judecătorul este finul , cuscrul , nașul părții sau invers . Totodată ,
în contextul omisiunii legiuitorului de a reglementa în mod expres drept caz de
incompatibilitate situația în care judecătorul este soț , rudă sau afin cu vreuna dintre părți ,
acest caz ar trebui considerat inclus în pct . 13 al art . 42 alin . (1) NCPC .46
Un ultim aspect important în completarea subcapitolului referitor la
incompatibilitate este dat de abținere , astfel cum aceasta este reglementată în art . 43 din
NCPP și recuzare – art. 44 din NCPP . Anumiți profesori în drept indică faptul că în actuala
regle mentare abținerea și recuzarea reprezintă mijloace tehnice , procesuale , prin care se
invocă compatibilitatea .47
Procedurea de soluționare a cererii de abținere sau de recuzare a judecătorului este
reglementată de art . 51 NCPP . În cazul admiterii cererii , judecătorul se va retrage de la

45 Boroi G., colectiv, „Codul de procedură civilă comentat din 15.03.2016”, Editura Hamangiu, București, 2016,
comentariul aticolului 41 din NCPC.
46 Idem.
47 Ciobanu V. M., Briciu T. C., Dinu C.C. în lucrarea „Drept procesual civil, drept execuțional civil, arb itraj, drept notarial
– curs de bază pentru licență și masterat, seminare și examene”, Editura Național, 2013, București, pag. 152.

26

judecarea pricinii , iar încheierea de admitere va arăta în ce măsură actele îndeplinite de
acestea pot fi păstrare .
5. Rolul activ al judecătorului în contextul Noului Cod de Procedură Civilă
Am considerat scrierea acestui subcapitol importantă nu doar pentru rolul pe care
judecătorul îl are în procesul civil , dar și pentru ilustrarea temei căutării și stabilirii
adevăru lui, pe care am tratat -o în debutul prezentei lucrări .
Astfel cum am menționat anterior , rolul judecătorului în aflarea adevărului (normat
în art . 22 din NCPP) are valoare de principiu fundamental în cadrul procesului civil ,
considerat „deziderat al oricărei proceduri judiciare într -un stat de drept .” 48 „Noul Cod de
procedură civilă instituie , în art . 22, un principiu care reunește filosofia juridică cu
normele stricte , procedurale , prin care instituie atât drepturi cât și obligații în sarcina
judecătorului , alături de îndrumările necesare – de principiu – în soluționarea pricinilor cu
care a fost învestit .”49
Considerat dintotdeauna „sprijinul celor lezați , prietenul legii , « sentința mea să
poată aduce ușurare celui mâhnit și curaj celui persecutat , spune rugăciunea
judecătorului» ,”50 acesta trebuie să fie primul care să observe și totodată să solițiuneze
litigiul în conformitate cu regulile de drept ce îi sunt aplicabile (art . 22, alin. (1) NCPP) .
Este astfel respectat principiul legalității . În linie cu pregogativa judecătorului de a afla
adevărul , sunt și prevederile alineatului al doilea ale aceluiași articol , unde se prevedere
expres faptul că acesta are „îndatorirea să stăruie” prin aplicarea tuturor mijloacelor legale
pentru a evita orice greșeală atunci când este vorba despre af larea adevărului . Acest
deziderat se poate atinge „pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a le gii.”51

48 Boroi G., colectiv, „Codul de procedură civilă comentat din 15.03.2016”, Editura Hamangiu, București, 2016,
comentariul at icolului 22 din NCPC.
49 Deliu R. A, „Rolul judecătorului în stabilirea sau restabilirea echității juridice și morale în statul de drept”, Revista
Universul Juridic nr. 5/2016.
50 Idem
51 NCPP, Art. 22 alin. (1), prima teză.

27

Scopul final al acestor demersuri este dat de pronunțarea unei hotărâri temeinice și
legale .
Din interpreatarea acestui articol , de deduc drepturile și obligațiile pe care
judecătorul le are în cadrul procesului civil . Astfel , potrivit literaturii științifice52,
judecătorul are următoarele drepturi:
– dreptul judecătorului de a cere părților explicații cu privire la situația de f apt și
motivarea în drept ,
– dreptul judecătorului de a pune în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau
de drept , chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare ,
– dreptul judecătorului de a dispune administrarea probelor pe care l e consideră
necesare , precum și alte măsuri prevăzute de lege , chiar dacă părțile se împotrivesc ,
– posibilitatea judecătorului de a dispune introducerea în cauză a altor persoane , în
condițiile legii ,
– dreptul și obligația judecătorului de a da sau resta bili calificarea juridică a actelor
și faptelor deduse judecății , chiar dacă părțile le -au dat o altă denumire ,
– Posibilitatea de apreciere a judecătorului cu privire la aplicarea dispozițiilor
legale .
În ceea ce privește obligațiile judecătorului , aceeași sursă arată următoarele:
– obligația judecătorului de a se pronunța asupra a tot ceea ce s -a cerut , fără a depăși
însă limitele învestirii ,
– obligația judecătorului de a da sau restabili calificarea juridică a actelor și faptelor
deduse judecăți i, chiar dacă părțile le -au dat o altă denumire .

52 Boroi G., colectiv, „Codul de procedură civilă comentat din 15.03.2016”, Editura Hamangiu, București, 2016,
comentariul aticolului 22 din NCPC.

28

Capitolul al III -lea. Părțile în procesul civil

Încadrate în titlul II – Participanții la procesul civil , părțile procesului civil au
dedicat un capitol distinct în Noul Cod de Procedură Penală – capitolul II și sunt enumerate
la art . 55 din NCPP – „sunt părți reclamantul și pârâtul , precum și , în condițiile legii ,
terțele persoane care intervin voluntar sau forțat în proces .” Conform literaturii de
specialitate , această enumerare este una „consisă și deplin lămuritoare”53.
1. Considerații preliminare
Deși enumerarea din Noul Cod de Procedură Civilă este clară , potrivit unei păreri
unanime , este esențială efectuarea distincției între procedura contencioasă și procedura
necontencioasă . Astfel:
(i) în cazul procedurii contencioase , părțile acțiunii civile sunt reprezentate de persoanele
fizice sau juridice între care există un litigiu cu privire la un drept subiectiv civil sau la o
situație juridică pentru a cărei realizare calea judecății este obligatorie și asupra cărora se
răsfrâng efectele hotărârii judecătorești ce se pronunță în cauză .
(ii) în cazul procedu rii necontencioase , părțile în procesul civil reprezintă persoanele care
se adresează instanței judecătorești cu o cerere , fără a urmări stabilirea unui drept potrivnic
față de o altă persoană , precum și , dacă este cazul , persoanele chemate în proces pentru
soluționarea cererii respective .54
Conform Noului Cod de Procedură Civilă , părți în proces sunt reclamantul , pârâtul
și terții intervenienți . Important de reluat este aspectul referitor la participanții în proces
și de a prezenta delimitarea clară dintre părți și aceștia , în vederea evitării oricărei
confuzii . În primul rând , această distincție este făcută însuși de către legiuitorului Noului

53 Deleanu I., Mitea V., Deleanu S., „Noul Cod de Procedura Civilă, comentariul articolului 55”, Universul Juridic,
București.
54 Boro i G., colectiv, „Codul de procedură civilă comentat din 15.03.2016”, Editura Hamangiu, București, 2016,
comentariul aticolului 55 din NCPC.

29

Cod de Procedură Civilă , care, deși plasează părțile în titlul II – Participan ții la procesul
civil, dedică acestora un capitol distinct de judecător și de alți participanți ai procesului
civil. Această delimitare este consemnată și în literatura de specialitate: „nu au calitatea
de părți ale acțiunii civile martorii , experții , interpreții , traducătorii , avocații sau
mandatarii părților , aceștia fiind numai participanți în procesul civil , alături de instanța de
judecată și de procuror .”
Autori reputați atrag atenția asupra sa nu doar din considerente de logică și
corectitudine , dar și din rațiuni ce țin de aspecte procesuale , după cum urmează:
„delimitarea părților de ceilalți participanți la procesul civil prezintă o deosebită
relevanță în plan procesual . Spre exemplu , în ipoteza în care un martor nu a fost legal
citat pentru u n termen de judecată , instanța va putea pune în discuție și soluționa excepții
procesuale și alte cereri prealabile la acel termen de judecată , întrucât dispozițiile art .
153 alin . (1) NCPC , potrivit cărora instanța poate hotărî asupra unei cereri numai da că
părțile au fost legal citate ori s -au prezentat , personal sau prin reprezentant , în afară de
cazurile în care prin lege se dispune altfel , vizează exclusiv părțile , iar nu și pe alți
participanți la proces .”55
Deosebit de importantă pentru buna și corec ta desfășurare a procesului civil este
prezența capacității procesuală de folosință , reglementată la art . 56 din NCPP . Tot în acest
sens, esențială este și capacitatea procesuală de exercițiu , reglementată la art . 56 din
NCPP . Conform celor două articole , actele de procedură îndeplinite de persoane care
lipsite de aceste tipuri de capacități sunt lovite de nulitate absolută .
Legiuitorul prevede însă și o soluție în cazul persoanelor lipsite de capacitate de
exercițiu , anume nu mirea unui curator special , această numire fiind însă condiționată de
existența unei urgențe .

55 Boroi G., colectiv, „Codul de procedură civilă comentat din 15.03.2016”, Editura Hamangiu, București, 2016,
coment ariul aticolului 55 din NCPC.

30

În ceea ce privește importanța părților în cadrul procesului civil , aceasta este de
netăgăduit . „Părțile sunt subiecți fără de care procesul nu ar fi de conceput deoarece
înfăptuirea justiției se face prin raportare la drepturile și la obligațiile acestora .”56 Este de
la sine înțeles că în lipsa unui conflict social , al unui înfăptuitor și unei persoane lezate ,
care decide să pornească pe drumul căutării și stabilirii adevărului prin intermediului unui
litigiu , toate aceste prevederi și însuși existența litigiului ar deveni superfluee .
2. Poziția procesuală a părților
Astfel cum arătat în precedență , un litigiu trece prin mai multe stadii .
În ceea ce privește noțiune de „parte” , aceasta își păstrează denumirea independent
de stadiul procesului – judecată în primă instanță , apel sau căilor de atac extraordinare ori
procedurii de executare silită . Acel ași lucru nu poate fi însă spus despre părțile în sine ,
acestora revenindu -le denumiri specifice în funcție de fiecare etapă procesuală , după cum
urmează:
1. În etapa judecății în primă instanță , ca regulă , părțile poartă denumirea de
reclamant (persoana c are adresează instanței o pretenție) și pârât (persoana chemată în
judecată pentru rezolvarea pretenției reclamantului) . De la aceste reguli există însă și
excepții , în cazul proceselor care au ca obiect plângeri contravenționale , alt tip de cerere
intitul ată generic „plângere” sau a contestației la executare , întemeiată pe Legea nr .
10/2001 sau pe alte cereri similare , intitulate contestație .
În cazul plângerii contravenționale/documentelor intitulate „plângere” , partea
reclamantă poartă denumirea de petent , iar cealaltă de intimat .
În cazul contestației la executare/ altor tipuri de documente similare , intitulate
„contestație” , partea reclamantă poartă denumirea de contestator , iar partea chemată în
judecată de intimat .

56 Leș I., „Participarea părților în procesul civil”, Ed. Dacia, Cluj -Napoca, 1982, pag. 121.

31

În ceea ce privește umătoarele cereri: cererea de ajutor public judiciar , cererea de
preschimbare a termenului de judecată , cererea de asistență judiciară , cererea de îndreptare
a erorilor materiale sau alte asemenea cereri , partea care le formul ează este denumită petent
ori este desemnată în calitatea pe care o are în cadrul procesului
(reclamant/pârât/intervenient voluntar principal etc .).
În ipoteza cererii reconvenționale , părțile poartă denumiri compuse , și anume:
pârâtul care formulează cer erea reconvențională este desemnat drept pârât -reclamant ,
întrucât în cererea principală figurează în calitate de pârât , iar în cererea incidentală de
reclamant , iar reclamantul împotriva căruia este formulată cererea reconvențională este
desemnat drept re clamant -pârât , întrucât în cererea principală figurează în calitate de
reclamant , iar în cererea incidentală de pârât .
2. În etapa procesuală a apelului , partea care exercită calea de atac se numește
apelant , iar cealaltă parte intimat , în timp ce , în eta pa procesuală a recursului , partea care
exercită calea de atac se numește recurent , iar cealaltă parte , de asemenea , intimat . În
practica judiciară , în cadrul acestor căi de atac , părțile poartă denumiri compuse din
calitatea existentă în calea de atac și din cea avută în faza judecării cauzei în primă instanță
(spre exemplu , apelant -reclamant , recurent -intervenient în nume propriu , intimat –
contestator etc .). Un argument pentru care în căile de atac sunt folosite aceste denumiri
compuse este acela de a identifica cu ușurință părțile în ipoteza în care atât reclamantul ,
cât și pârâtul sau terțul intervenient exercită calea de atac în cauză . În situația în care
hotărârea primei instanțe a fost anulată în apel sau casată în recurs cu reținerea cauzei spre
rejudecare , părțile vor reprimi denumirea pe care au avut -o în faza judecării cauzei în primă
instanță , iar nu în calea de atac , întrucât obiectul rejudecării es te reprezentat de cererile
deduse judecății , iar nu de hotărârea primei instanțe , ce a fost deja analizată și desființată
în urma exercitării controlului judiciar .
3. În calea de atac extraordinară a revizuirii , partea care o exercită poartă
denumirea de revizuent , iar cea împotriva căreia este promovată de intimat , fără a fi uzitate

32

denumirile compuse din cadrul căii de atac a apelului sau a recursului . În ceea ce privește
calea de atac extraordinară a contestației în anulare , partea care o exercită poart ă
denumirea de contestator , iar cea împotriva căreia este promovată de intimat , de asemenea ,
fără a fi uzitate denumirile compuse din cadrul căii de atac a apelului sau a recursului .
4. În cadrul executării silite , denumirea părților este de creditor și d e debitor (spre
exemplu , în cererile de validare a popririi , încuviințare a executării silite etc .).57

3. Coparticiparea procesuală
Noul Cod de Procedură Civilă reglementează o secțiune denumită „persoanele care
sunt împreună reclamante sau pârâte” , fapt cunoscut în practică drept coparticipare
procesuală sau litisconsoțiu procesual . Articolul 59 NCPP , denumit marginal „condiții de
existență” în ceea ce privește coparticiparea procesuală stabilește modul în care aceasta
poate fi posibilă: „ mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul
procesului este un drept ori o obligație com ună, dacă drepturile sau obligațiile lor au
aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură .”
Pentru a face posibilă coparticiparea , există obligativitatea ca obiectul procesului
să fie constituit de un drept sau de o obligație care sunt comun e unui număr mai mare de
persoane , fie pârâți sau reclamanți . Mai mult , drepturile sau obligațiile lor trebuie să aibă
fie aceeași cauză , fie să existe p strânsă legătură între ele .
Conform literaturii de specialitate58, din aceste prevederi iau naștere următoarele
clasificări:
a) activă – atunci când există mai mulți reclamanți ,
b) pasivă – atunci când există mai mulți pârâți ,
c) mixtă – atunci când există mai mulți reclamanți și pârâți .

57 A se vedea, cu adaptările corespunzătoare, Boroi G., colectiv, „Codul de procedură civilă comentat din 15.03.2016”,
Editura Hamang iu, București, 2016, comentariul aticolului 55 din NCPC.
58 Ciobanu V. M., Briciu T. C., Dinu C.C. în lucrarea „Drept procesual civil, drept execuțional civil, arbitraj, drept notarial
– curs de bază pentru licență și masterat, seminare și examene”, Editura Național, 2013, București, pag. 159.

33

De la această clasificare exist ă o excepție , anume în cazul procedurii de executare
silită , coparticiparea poate fi doar activă , întrucât executarea vizează un singur
patrimoniu .
O altă clasificare atribuită coparticipării este subiectivă sau obiectivă , în funcție de
existența mai multor părți cu interese comune sau de reunirea mai multor cereri între
aceleași părți sau împreună cu altele , în cazul în care legătura dintre ele este strânsă .
O importanță deosebit de importantă o are modul în care această coparticipare are
loc: facultativ sau obligatoriu . Potrivit aceleiași surse , 59 din economia reglementărilor art .
59, s-ar putea deduce că această coparticipare are caracter facultativ , însă există prevederi
contrare , potrivit cărora acesta poate fi uneori obligatorie (necesară) . În acest sens ,
relevant este exemplul partajului făcut în lipsa tuturor coproprietarilor , care este lovit de
nulitate absolută .
În privința raportului dintre coparticipanți , articolul 60 din NCPC , denumit marginal
„regimul juridic al coparticipării procesuale” prezintă pe larg relația dintre acestea și
consecințele coparticipării .
Astfel , actele de procedură , apărările și concluziile unuia dintre reclamanți sau
pârâți nu le pot profita celorlalți , însă este important de menționat faptul că nu le pot aduce
nici prejudicii . Excepția este prevăzută de alin . (2) al aceluiași articol: „ cu toate acestea ,
dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii , efectele hotărârii
se în tind asupra tuturor reclamanților ori pârâților , actele de procedură îndeplinite numai
de unii dintre ei sau termenele încuviințate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea
actelor de procedură profită și celorlalți . Când actele de procedură ale unora sun t potrivnice
celor făcute de ceilalți , se va ține seama de actele cele mai favorabile .”
În fine , articolul mai menționează la ultimul alineat , alin. (3) faptul că „reclamanții
sau pârâții care nu s -au înfățișat ori nu au îndeplinit un act de procedură în termen vor

59 Ciobanu V. M., Briciu T. C., Dinu C.C. în lucrarea „Drept procesual civil, drept execuțional civil, arbitraj, drept
notarial – curs de bază pentru licență și masterat, seminare și examene”, Editura Național, 2013, Bu curești, pag. 159.

34

continua totuși să fie citați , dacă, potrivit legii , nu au termenul în cunoștință . Dispozițiile
art. 202 (n .r. reprezentarea juridică a pă rții) sunt aplicabile .”

4. Drepturile și îndatoririle procesuale ale părților
Pentru bunul demers al unui proces , părțile au la rândul său drepturi și obligații .
Parte dintre drepturile acestora sunt garantate și de alte norme decât cele prevăzute în
Noul Cod de Procedură Civilă , precum cele aparținând Constituției sau altor actelor
internaționale . Dintre acestea , enumerăm , fără ca această enumerare să aibă un car acter
limitativ:
– dreptul la apărare (art . 13 NCPC) ,
– dreptul părții de a se adresa instanței ( art. 9 NCPC) ,
– dreptul de a recurge la un interpret ,
– dreptul la un proces soluționat în timp rezonabil .
În privința obligațiilor , acestora le sunt dedicate art . 10 și 11 din NCPC , care
prevăd următoarele:
– să îndeplinească actele de procedură în condițiile , ordinea și termenele stabilite de lege
sau de judecător ,
– să își probeze pretențiile și apărările ,
– să contribuie la desfă șurarea fără întârziere a procesului , urmărind , tot astfel , finalizarea
acestuia .
Art. 11 NCPC face referire la participarea terților în cadrul procesului civil , mai
exact la obligațiile pe care aceștia le au – „orice persoană este obligată , în condițiile legii ,
să sprijine realizarea justiției . Cel care , fără motiv legitim , se sustrage de la îndeplinirea
acestei obligații poate fi constrâns să o execute sub sancț iunea plății unei amenzi judiciare
și, dacă este cazul , a unor daune -interese .” Aspectul referitor la participarea terților în
procesul civil a fost am tratat pe larg în cadrul capitolului al IV -lea al prezentei lucrări .
Potrivit acestuia ,

35

Există însă și în acest caz , o serie de obligații care sunt recunoscute universal în
domeniul dreptului și se referă la buna -credință .

5. Exercitarea abuzivă a drepturilor

Ca o continuitate a celor expuse anterior , legiuitorul reglementează în cadrul
exercitării drepturilor procesuale compenenta bunei -credințe – art. 12 din NCPP . Astfel ,
reclamantul trebuie să acționeze potrivit scopului cu care drepturile proceuale au fost
recunoscute de lege și fără să încalce dre pturile procesuale ale celeilalte părți . Un exemplu
de abuz al acestor drepturi poate fi constituit de formularea cu rea -credință a unei cereri ,
având ca scop discreditarea celeilalte părți implicate .
Articolul 12 din NCPC prevede , însă, în cadrul alin . (2) și (3) și sancțiuni pentru
partea care acționează cu rea -credință și în mod abuziv – aceasta răspunde pentru prejudicii
materiale și pentru prejudiciile morale cauzate , putând fi obligată la plata amenzii
judiciare . Totodată , partea care nu își îndeplin ește datoriile procesuale cu bună -credință
răspunde în condițiile aceluiași alineat 2 .

36

Capitolul al IV -lea. Participarea terților la judecată

Precum a fost arătat anterior , terții sunt enumerați ca părți participante în cadrul
procesului civil .
1. Clasificarea tipurilor de intervenție: intervenția voluntară și intervenția forțată
Înainte de a proceda la prezentarea tipurilor de intervenție , apreciez că se impune
definirea termenilor și studierea doctrinei în ceea ce privește acest aspect . Prin coroborarea
prevederilor legale și a literaturii de specialitate , rezultă că terții sunt acele persoane
care pot interveni în cadrul unui proces , fie voluntar , în baza unui interes , fie forțat ,
la solicitarea reclamantului , pârâtului sau instanței .
În literatura de specialitate , anumiți autori discută despre o eventuală distincție între
„părți” și „terți” . Potrivit acestora , o astfel de distincție ar fi releva ntă prin prisma mai
multor aspecte , dintre care: „drepturile și obligațiile prevăzute de lege revin „părților”;
unele proceduri sunt specifice „părților” , altele sunt specifice „terților”; autoritatea
lucrului judecat privește „părțile” , care au dispus și de căile de atac împotriva hotărârii
intrată în puterea lucrului judecat .”60
Cu toate acestea , se concluzionează că distincția între „părți” și „terți” este numai
formală: „părți” sunt persoanele indicate în cererea de chemare în judecată și participanți
principali în proces; „terți” sunt cei străini de proces , însă delimitare a inițială este adeseo ri
modificată prin ceea ce se întâmplă în cursul procesului civil (cesiunea drepturilor
litigioase , intervenția în proces etc .).”61
Precum am menționat anterior , părțile pot interveni în proces în mod voluntar sau ,
astfel cum se indică în practică , forțat .

60 Deleanu I., Mitea V., Deleanu S., „Noul Cod de Procedura Civilă, comentariul articolului 55”, Universul Juridic,
București.
61 A se vedea, cu adaptările corespunzătoare, Deleanu I., Mitea V., Deleanu S., „Noul Cod de Procedura Civilă,
comentariul articolului 55”, Universul Juridic, București.

37

Din aceste moduri de intervenție , ia naștere clasificarea tipurilor de intervenție:
intervenție voluntară și intervenție voluntară . În funcție de acest aspect , terțele persoane
care intervin în proces voluntar sau forțat sunt62:
a) intervenientul principal și intervenientul accesoriu , după admiterea în principiu
a cererii de intervenție de către instanță;
b) terțul chemat în judecată care poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul
și care dobândește poziția procesuală de rec lamant , după admiterea în principiu a cererii
de intervenție de către instanță;
c) chematul în garanție , indiferent dacă cererea de intervenție forțată este formulată
de reclamant , pârât , intervenient principal sau de un alt chemat în garanție , după admite rea
în principiu a cererii de intervenție de către instanță;
d) persoana arătată drept titular al dreptului în condițiile art . 75 NCPC (n.r. „pârâtul
care deține un bun pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui
lucru va putea ar ăta pe acela în numele căruia deține lucrul sau exercită dreptul , dacă a
fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului” ), care,
după admiterea în principiu a cererii de intervenție de către instanță și în funcție de poziția
exprimată de reclamant și de acesta , dobândește calitatea de pârât sau de intervenient
principal;
e) persoana introdusă forțat în cauză , din oficiu , de către instanță , în condițiile
art. 78 NCPP (IV . Introducerea forțată în cauză , din oficiu , a altor persoane , Art. 78 –
Condiții . Termen) -79 (IV. Introducerea forțată în cauză , din oficiu , a altor persoane , Art.
79 Procedura de judecată) NCPC .
Noul Cod de Procedură Civilă indică în art . 61, alin. (1) că în procesul care se
judecă între părți poate interveni oricine are un interes . Prin urmare , de aici putem deduce
că o primă condiție a participării terților în p rocesul penal (intervenției acestora) este dată
de existența interesului în cauza numit ă, în cazul unei intervenții voluntare . Cel care

62 Boroi G., colectiv, „Codul de procedură civilă comentat din 15.03.2016”, Editura Hamangiu, București, 2016,
comentariul aticolului 55 din NCPC.

38

formulează această cerere o poate face fie pentru apărarea unui drept propriu ori al unei
alte persoane . Potrivit doctrinei63, în funcție de acest aspect , intervenția voluntară este de
două feluri: principală sau accesorie .
Indiferent de caracteristicile intervenției voluntare , de reținut este faptul că asupra
acestora se poate pronunța doar instanța compete ntă, anume cea sesizată cu cererea
principală .

2. Tipuri de intervenție forțată
„În cazul intervenției forțate , cerea de introducere a terțului în proces provine de la
reclamant sau pârât ori de la instanță”64. Codul indică faptul că intervenția forțată se poate
efectua sub patru forme:
a) chemarea în judecată a altei persoane – această formă este reglementată în N oul Cod de
Procedură Civilă de art . 68 – 71 NCPP și permite , conform art . 68 alin . (1) NCPP că oricare
dintre părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă , pe calea
unei cereri separate , aceleași drepturi ca și reclamantul ,
b) chemarea în garanție – această formă este reglementată în Noul Cod de Procedură Civilă
de art . 72 – 74 NCPP și permite , conform art . 71 alin . (1) NCPP că partea interesată poate
să cheme în garanție o terță persoană , împotriva căreia ar putea să se îndr epte cu o cerere
separată în garanție sau în despăgubiri . Se mai arată că cel chemat în garanție se poate
îndrepta , la rândul său , împotriva altor persoane ,
c) arătarea titularului dreptului – această formă este reglementată în Noul Cod de Procedură
Civilă de art . 75 – 77 NCPP și permite pârâtului , conform art . 75 alin . (1) NCPP , care
deține un bun pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru , să

63 Ciobanu V. M., Briciu T. C., Dinu C.C. în lucrar ea „Drept procesual civil, drept execuțional civil, arbitraj, drept notarial
– curs de bază pentru licență și masterat, seminare și examene”, Editura Național, 2013, București, pag. 159.
64 Idem.

39

arate pe acela în numele căruia deține lucrul sau exercită dreptul , dacă a fost ch emat în
judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului ,
d) introducerea fortață în cauză , din oficiu , a altor persoane – această formă este
reglementată în Noul Cod de Procedură Civilă de art . 78 – 79 NCPP și permite , conform
art. 78 alin . (1) NCPP posibilitatea judecătorului de a dispune din oficiu introducerea în
cauză a altor persoane , chiar împotriva voinței părților , în condiții limitativ prevăzute de
lege.
Interesat de observat în legătură cu acest tip de intervenție forțată este corelația care
se poate face cu principiul fundamental descris pe larg anterior – rolul judecătorului în
aflarea adevărului . Judecătorului i se atribuie , în condițiile stabilite de lege , atributul de a
introduce în proces terțe persoane , independent de voința părților , acțiuni care pot duce ,
într-un final , la stabilirea și aflarea adevărului .

40

CONCLUZII
„Noi oamenii , ființe cu rațiune , conștiință și sentimente , avem obligația morală și ,
mai apoi legală , de a ne respecta pe noi înșine iar mai apoi pe ceilalți , pentru a conviețui
în societate . Prin aceasta trebuie să demonstrăm că rațiunea este mai presus de sentimente ,
conștiința mai presus de dorința și voința n oastră intimă asupra unui fapt .65” Iar atunci
când acest echilibru este deranjat prin fapte care fac abatere fie de la normele generale , cât
mai ales de la cele juridice , intervine nevoia căutării adevărului și pedepsirii făptașului .
Acest fapt se aplică c hiar și în domeniul procedurii civile .
Această tema a căutării și stabilirii adevărului este reluată în mai multe rânduri pe
parcursul întregii lucrări fiindcă , astfel cum am menționat încă de la început , întreaga
societate are nevoie de stabilitate și siguranță pentru a putea funcționa , dar totodată este
nevoie și de forța coercitivă a statului în vederea corectării și pedepsirii comportamentelor
care le amenință . Tot în spiritul dreptății , judecătorul , deținătorul rolului principal în
aflarea adevăului , are îndatorirea de a stărui în aplicarea tuturor mijloacelor legale în
atingerea acestui scop final . Folosirea acestora este imperativă pentru a identifica în mod
corect făptuitorul și a evita abuzurile și pedepsirea injustă a altor persoane și pronunțarea
unei hotărâri netemeinici și nelegale .
Deși tema aleasă pentru prezenta lucrare este aceea a părților în procesul civil ,
despre care însăși autori de renume afirmă faptul că în lipsa lor , procesul civil ar fi de
neconceput și , aș putea adăuga , lipsit de obiect , am găsit oportun să stabilesc cadrul în
care acest proces de desfășoară .
Cum altfel ar putea fi de înțeles care sunt limitele și normele în care acest proces se
desfășoară? De aceea , este nevoie de principii fundamentele , care pot reprezenta baza pe

65 Deliu R. A, „Rolul judecătorului în stabilirea sau restabi lirea echității juridice și morale în statul de drept”, Revista
Universul Juridic nr. 5/2016.

41

care întreaga căutare a judecătorului se poate stabili . Apoi , am prezentat pe larg
prevederile legate de instanța de judecată , alături de toate sensurile sale . Este nevoie de o
bună cunoaștere a struct urii și organizării acestuia pentru bunul demers al oricărui proces ,
începând cu corecta stabilire a competenței unei instanțe în judecarea unui litigiu . Mai
mult, am subliniat în mai multe rânduri importanța efectuării unei distincții coreste între
compun erea și constituirea instanței , arătând consecințele unei bune înțelegeri a acestui
concept .
În fine , am ajuns și la tratarea temei alese , arătând dinamica dintre părțile procesului
civil, drepturile și obligațiile acestora , dar și pericolul abuzului în privința acestor drepturi .
Am considerat important să tratez separat terții intervenienți în proces , datorită statului
aparte pe care aceștia îl au , dar și a consecințelor și reglementărilor care decurg din
intervenția lor .
În final , găsesc deosebit de interesant întregul mecanism construit , în definitiv , în
scopul apărării adevărului și al victimelor celor care afectează echilibrul social . Îmi doresc
să închei prezenta lucrare citându -l pe B laise Pascal , care afirmă: „drept este ca ceea ce e
drept să fie urmat , necesar este ca ceea ce e mai puternic să fie ascultat . Dreptatea fără
putere este neputincioasă , puterea fără dreptate este tiranică .”

42

BIBLIOGRAFIE
Legislație

Noul Cod de Procedură Civilă
Codul Civil
Constituția României

Literatură de specialitate

Alin Speriusi -Vlad, Florina Popa, Alexandra Bob, „Exerciții de procedură civilă pe noul Cod.

Tematică și scheme recapitulative, jurisprudență relevantă și întrebari, extrase din doctrina, teste
grilă și explicații, Editura C. H. Beck, București, 2017 ,

Corina Adriana Dumitrescu, Introducere în teoria dreptului, Editura Paideia, București, 1999 ,

Deliu Robert -Adrian, Rolul judecătorului în stabilirea sau restabilirea echității juridice și morale în
statul de drept, Universul Juridic nr. 5/2016 ,

Evelina Op rina., „Participanții la procesul civil”,

Gabriel Boroi, colectiv, „Codul de procedură civilă comentat din 15.03.2016”, Editura Hamangiu,
București, 2016, comentariul aticolului 22 din NCPC ,

Ioan Leș, „Participarea părților în procesul civil”, Ed. Dacia , Cluj -Napoca, 1982 ,

Ion Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, Editura Servo Sat, Arad, 2001 ,

Ion Deleanu, Valentin Mitea, Sergiu Deleanu, „Noul Cod de Procedura Civila din 15 -feb-2013”,
comentariul art. 5 NCPC, Universul Juridic, București, 2013 ,

Jacques Heron, Droit Judiciaire Prive, 3 -e ed. Montchrestien, 2006, pag. 212 ,

Laura -Magdalena Trocan, Unele considerații privind principiile fundamentale ale dreptului procesual
civil, Analele Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Joi, Serie Științe Juridice, Târgu Jiu,
Iss. 3, (2019): 25 -32,

Mihaela Tăbârcă, Drept procesu al civil, vol. I, Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, București,
2003 ,

43

Nicolae Fală , Lilia Mărgineanu, „Dimensiunea juridico –morală a principiului aflării adevărului
în procesul civil”, Revista Studii Juridice Universitare, nr. 1 -2, 2015, Republica M oldova ,

Nicolae Volonciu; colectiv, Noul Cod de Procedura Penala comentat, Editura Hamangiu, 15 iunie
2015, comentariul articolului 5 din NCPP, legislație accesată pe portalul legislativ idrept.ro la data de
22.11.2020 ,

Traian Cornel Briciu, „Instituții judiciare”, Ed. C. H. Beck, București, 2012 .

Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, „Drept procesual civil, drept
execuțional civil, arbitraj, drept notarial – curs de bază pentru licență și masterat, seminare și
examene”, E ditura Național, 2013, București.

Alte surse
Portalul legislativ http://www.idrept.ro