STRUCTURI SPA IO-TEMPORALE ÎN PROZA SCURTĂ A LUI FĂNUS Ṣ NEAGU Ț [608331]

UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANT ṬA
FACULTATEA DE LITERE
SPECIALIZAREA: STUDII DE ROMÂNISTICĂ
LUCRARE DE DISERTA IE Ț
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
PROF. UNIV. VERONICA NEDELCU
CANDIDAT: [anonimizat]. PETRE (MARIN) T. NU I Ț
CONSTANT ṬA
2019

STRUCTURI SPA IO-TEMPORALE ÎN PROZA SCURTĂ A LUI FĂNUS Ṣ NEAGU Ț

CUPRINS
ARGUMENT5
CAPITOLUL 1 CONSIDERAȚII DESPRE AUTOR 7
1.1 Viața și activitatea literară a lui Fănuș Neagu
CAPITOLUL 2 SPA IU ȘI TIMP ÎN OPERELE LUI FĂNUȘ NEAGU Ț
CAPITOLUL 3 CORPUS
CAPITOLUL 4 CONCLUZII
BIBLIOGAFIE

Argument
“M joc de-a vorbele sau ele se joac de-a F nus ṣ Neagu” ӑ ӑ ӑ
F nus ṣ Neagu ӑ
Aceast inversiune las s se nt Ṭeleag multe n leg tur cu stilul s u. ӑ ӑ ӑ ȋ ӑ ȋ ӑ ӑ ӑ
Scopul acestui studiu este de a schit Ṭa diagrama recept rii critice a lui F nus Ṭ Neagu s Ṭi n ӑ ӑ ȋ
mod natural, cu prec dere, a prozei scurte, ipostaza cea mai durabil a operei sale. Este o ӑ ӑ
adev rat pl cere s scrii despre un subiect care te fascineaz . Dup cercetarea detaliat a ӑ ӑ ӑ ӑ ӑ ӑ ӑ
ntregii opere, F nus Ṭ Neagu r mâne pentru noi un scriitor fascinant prin nostalgii secrete, ȋ ӑ ӑ
mistere adânci, prin fantasticul prezent n scrierile sale. ȋ
F nus Ṭ Neagu a fost preocupat constant de teoretizarea actului creator al literaturii ӑ
române neomoderniste, aducând contribut Ṭii novatoare n proza scurt . ȋ ӑ
Opera lui F nus Ṭ Neagu reprezint ast zi un capitol constituit s Ṭi s-a impus n cons ṬtiintṬa ӑ ӑ ӑ ȋ
publicului, ns a fost o vreme când opera sa s Ṭi scriitorul nsus Ṭi nu beneficiau de respectul de ȋ ӑ ȋ
ast zi.ӑ
Din exterior, opera sa ne ntâmpin printr-o derutant diversitate: de la real la fantastic, ȋ ӑ ӑ
de la fabulos la mitic, de la un eu omniscient, omniprezent la indiferent Ṭ. Amestecul de realismӑ
sṬi fabulos, dramele umanit t Ṭii dislocate din vechi tipare de existent Ṭ, nostalgia inocent Ṭei, a ӑ ӑ
constitut Ṭiei angelice a lumii, metaforismul limbajului, pitorescul lumii de câmpie impresioneaz ӑ
cititorul.
Cu tehnica povestirii sadoveniene, ni se istorisesc ntâmpl ri teribile. Povestirile sunt ȋ ӑ
bântuite de taine, de mister, de ciocniri violente. Ceea ce nu reus ṣesṣte deocamdat prozatorul, ӑ
spunea Nicolae Manolescu , e s mpace nclinarea c tre romantic s ṣi fabulos cu o mai acut ӑ ȋ ȋ ӑ ӑ
observat ṣie social . Povestirile inspirate din imediata actualitate sunt ӑ palide sau fort ṣate.1
Pitoresc, violent Ṭ, iarb crud , anumite medii, taine, mister s Ṭi iar s Ṭi pitoresc, titularul ӑ ӑ ӑ ӑ
pitorescului n care s-ar sc lda nesimt Ṭit povestirile lui F nus Ṭ Neagu, fusese p rerea criticului ȋ ӑ ӑ ӑ
Paul Georgescu. Aceast etichet l deranjeaz pe F nus Ṭ Neagu. Totus Ṭi, lui Adrian P unescu, ӑ ӑ ȋ ӑ ӑ ӑ
1 Nicolae Manolescu Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură , Pites Ṭti, Editura
Paralela 45, 2008;

F nus Ṭ Neagu i afirm ntr-un interviu c ceea ce a subliniat n paginile romanului ӑ ȋ ӑ ȋ ӑ ȋ ngerul aȊ
strigat este transformarea socialist a satului care a deschis perspective luminoase acestor ӑ
oameni s ṣi nu condit ṣia oamenilor s raci condamnat ṣi la mizerie de c tre regimul capitalist ntr- ӑ ӑ ȋ
un cadru pitoresc2.
Scriitorul a creat “ un limbaj al lui, aproape misterios, f r de care conflictele ӑ ӑ
narat ṣiunii nu se pot nt ṣelege. Dac traducem faptele ntr-un limbaj comun de analiz , farmeculȋ ӑ ȋ ӑ
dispare, nt ṣelesurile narat ṣiunii se ntunec . Proza a devenit, ntr-un cuvânt, prizoniera ȋ ȋ ӑ ȋ
limbajului ei inefabil.” (E. Simion, p. 297). F nus Ṭ Neagu este un c ut tor de imagini rare, ӑ ӑ ӑ
incisive s Ṭi, n privint Ṭa aceasta, posibilit t Ṭile s Ṭi resursele sale sunt nelimitate “ ȋ ӑ n mâna lui oriceȋ
devine simbol, lucrurile cele mai ndep rtate se unesc ntr-o metafor nou , dezechilibrant ȋ ӑ ȋ ӑ ӑ ӑ ”.
Figura de stil dominant este metafora. Tocmai de aceea Andrei Grigor mparte proza scurt a ӑ ȋ ӑ
lui F nus Ṭ Neagu n dou registre stilistice: primul registru se revendic “ ӑ ȋ ӑ ӑ din codul realist
tradit ṣional, canonic”, iar cel de-al doilea “ consemneaz o surprinz toare mobilitate a faptului ӑ ӑ
real, facându-l s gliseze spre oniric sau spre diferite teritorii ale fantasticului”. ӑ
Eforturile scriitorului, cons Ṭtiente sau – mai degrab – incons Ṭtiente, se ndreapt toate ӑ ȋ ӑ
spre implantarea fict Ṭiunii n concretul realului, n ȋ ȋ “adev rul ӑ” lui brut, redut final mereu luat ӑ ӑ ӑ
cu asalt, dar evident, de necucerit altfel decât la modul metaforic. F nus Ṭ Neagu valorific realul, ӑ ӑ
indiferent de cât de complicat, diluat, sau camuflat sub t Ṭes tura metaforic l prezint .ӑ ӑ ȋ ӑ
2 Adrian Păunescu, Interviu cu Fănuș Neagu

CAPITOLUL 1 CONSIDERAȚII DESPRE AUTOR
1.1.Viața s ṣi activitatea literară a lui Fănus ṣ Neagu
La 5 aprilie 1932, în Grădis Ṭtea de Sus, din județul Brăila, se nas Ṭte Fănică (Fănus Ṭ) Neagu.
Copilăria s Ṭi-o petrece în localitatea natală, unde urmează s Ṭi ciclul primar.
1944-1948 – Urmează cursul secundar la Liceul Militar General G. V. Macarovici din Ias Ṭi,
dar se refugiază din cauza războiului la Câmpulung-Muscel; când revine, după doi ani, la Ias Ṭi,
liceul se desființează.
1948-1950 – Frecventează s Ṭcolile pedagogice din Bucures Ṭti sṬi Galați.
1951-1952 – Este cursant al Sṣcolii de Literatură “Mihai Eminescu” din Bucures Ṭti, de unde a
fost eliminat, în ultima zi de cursuri, fiind acuzat că l-a vizitat pe Ionel Teodoreanu, neagreat, la
vremea aceea, de regimul comunist. Despre Sṣcoala de literatură , amintirile scriitorului nu sunt,
uneori, prea plăcute, despre care afirmă că era o căruță cu patru roti condusă de nechemați, dar și
locul unde a cunoscut scriitori tineri.
“Mie S ṣcoala de literatură îmi datorează leafa de învățător pe un an s ṣi jumătate s ṣi, fiindcă
m-a dat afară în ziua banchetului, îmi datorează banii de banchet. Eu datorez S ṣcolii… faptul că
m-am întâlnit la timp cu mulți colegi de scris s ṣi cu foarte multe pisici negre… În S ṣcoala de
literatură n-am scris niciun rând. Îmi era silă să mă aliniez condeielor complet lipsite de grafie.
În timpul s ṣcolii apărea o revistă. N-am publicat niciun rând în ea. Spuneam că n-am talent.
Propriu-zis îmi era lene să fiu de acord cu talentații.”3
1953 – Funcționează ca profesor suplinitor, în Bărăgan, la S Ṭcoala Generală din comuna Largu.
1954-1957 – E student la Facultatea de Filologie a Universității din Bucures Ṭti; nu o absolvă.
În 1954, debutează în revista Tânărul scriitor, cu proza Dusṣman cu lumea. Între 1954 s Ṭi 1956 a
fost redactor la Scânteia tineretului.
1959 – Debutează editorial cu antologia de proză scurtă Ningea în Bărăgan (Editura Tineretului,
Bucures Ṭti).
3 Fănus Ṭ Neagu, intervievat de Ion Papuc, “Vatra”, anul II, nr 2, 20 februarie 1972, reprodus în
Romanul românesc în interviuri , antologie, text îngrijit, sinteze bibliografice s Ṭi indici de Aurel
Sasu s Ṭi Mariana Vartic, Editura Minerva, Bucures Ṭti, 1986, vol II, p. 556

1960 – I se publică volumul Somnul de la amiază (Editura de Stat pentru Literatură s Ṭi Artă,
Bucures Ṭti).
1962 – Îi apare volumul Dincolo de nisipuri ( Editura pentru Literatură, Bucures Ṭti).
1964 – Îi este publicată antologia de povestiri Cantonul părăsit (Editura pentru Literatură,
Bucures Ṭti). Volumul este distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor.
1965-1968 – Îndeplines Ṭte funcția de redactor-s Ṭef adjunct al revistelor Amfiteatru sṬi Luceafărul.
Este secretar adjunct al Asociației Scriitorilor din Bucures Ṭti.
1967 – Îi apare volumul de proză Vară buimacă ( Editura pentru Literatură, Bucures Ṭti).
1968 – Fănus Ṭ Neagu debutează în roman cu Îngerul a strigat (Editura pentru Literatură,
Bucures Ṭti), carte anunțată cu ani în urmă, din care apăruseră fragmente în presă încă din 1963.
Romanul s-a decantat lent, coples Ṭitor, as Ṭa cum mărturisea, într-un interviu, scriitorul: “[…] azi
mi se pare una dintre cele mai frumoase aventuri pe care le-am trăit. Munca pe care am depus-o
pentru scrierea romanului a fost totus ṣi chinuitoare; chinuitoare a fost s ṣi îndepărtatarea a
nenumărate pagini scrise care ar fi putut să facă încă cel puțin s ṣase volume. Sunt douăzeci sau
treizeci de ani de întâmplări din viața Dunării de Jos s Ṭi a trebuit, îți imaginezi, să renunț la o
sumedenie de fapte pe care le trăisem s Ṭi le adunasem în minte. Mă despărțeam greu de ele,
pentru că aveau un ochi de Dunăre al lor, aparte. Materialul care s-a pierdut nu-l voi mai folosi
probabil niciodată, pentru că aparține unei vremi stinse; or, romane despre perioada dinainte de
război nu voi mai scrie. Nu-mi pare rău, dar s Ṭtiu că de câteva ori am aruncat romanul, în două
rânduri l-am cam ars pe la colțuri. A fost prima mare aventură.”4 Pentru Îngerul a strigat, autorul
primes Ṭte, a doua oară, Premiul Uniunii Scriitorilor.
1971 – Apare volumul În văpaia lunii (Editura Minerva, Bucures Ṭti), cuprinzând proze din
precedentul Vară buimacă sṬi texte inedite.
1974 – Publică volumul de proză Fântâna (Editura Scrisul Românesc, Craiova), de asemenea,
adunând texte mai vechi cu altele noi.
1976 – Apare romanul Frumos ṣii nebuni ai marilor oras ṣe (Editura Eminescu, Bucures Ṭti), distins
sṬi acesta cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Ce intenționa prin această scriere ne-o mărturises Ṭte
autorul însus Ṭi: “Fiind fascinat de istoria Bucures ṣtilor, am găsit în mine, într-o bună dimineață –
ningea afară – dorința de a scrie un alt Craii de Curtea-Veche, cu nis ṣte întâmplări din zilele
4 Fănus Ṭ Neagu, intervievat de Florin Mugur, Arges ṣ, anul VII, nr 6, iunie 1972; reprodus în
ibidem, p 567

noastre… E s ṣi o ambiție, e s ṣi un joc cu mine însumi, e s ṣi o îndrăzneală: vreau ca romanul să aibă
un număr egal de pagini cu Craii…; sunt s ṣi alte asemănări, multe. Dacă e să pici într-o
asemenea încercare – destul de temerară, zic eu – să pici măcar de pe piedestalul unde ai crezut
că stai o clipă cu Mateiu.”5
1979 – Publică volumul de portrete despre congenerii săi scriitori Cartea cu prieteni. Poeme
răsărite-n iarbă (Editura Sport-Turism, Bucures Ṭti).
1982 – Apare volumul Pierdut în Balcania (Editura Sport-Turism, Bucures Ṭti), alcătuit pe schema
aceleias Ṭi combinații între materiale mai vechi s Ṭi texte inedite.
1985 – Publică A doua carte cu prieteni. Poeme răsărite-n iarbă. (Editura Sport-Turism,
Bucures Ṭti).
1987 – Apare romanul Scaunul singurătății (Editura Cartea Românească, Bucures Ṭti).
1989 – Publică Povestiri din drumul Brăilei (Editura Eminescu, Bucures Ṭti), conținând s Ṭi o
reeditare a volumului Pierdut în Balcania.
1990 – Conduce săptămânalul Țara.
1991 – Romanele Îngerul a strigat, Frumos ṣii nebuni ai marilor oras ṣe sṬi Scaunul singurătății
sunt publicate într-o ediție definitivă, sub forma trilogiei Țara hoților de cai (Editura Eminescu,
Bucures Ṭti). Este director al revistei Literatorul, alături de Eugen Simion, Marin Sorescu,
Gheorghe Tomozei, s Ṭi Valeriu Cristea. Este ales membru corespondent al Academiei Române.
1993-1996 – Îndeplines Ṭte funcția de director al Teatrului Național “I.L. Caragiale” din
Bucures Ṭti.
1995 – Îi este publicat volumul de proză Partida de pocher (Editura Eminescu, Bucures Ṭti).
1997 – Îi apar volumele de proză O corabie spre Bethleem (Editura Cartea Românească,
Bucures Ṭti) sṬi Zeul Ploii (Editura Litera, Chis Ṭinău).
2000 – Este ales titular al Academiei Române.
2001 – Apare romanul Amantul Marii Doamne Dracula (Editura Semne, Bucures Ṭti).
2002 – Îi apare volumul de publicistică Punți prăbus ṣite (Editura Semne, Bucures Ṭti).
2004 – La Editura Semne, Bucures Ṭti, îi apar romanul Asfințit de Europa, răsărit de Asia sṬi
Jurnal cu fața ascunsă. Jurnalul romanului “Asfințit de Europa, răsărit de Asia”.
5 Fănus Ṭ Neagu, intervievat de Florin Mugur, ibidem; reprodus în ibidem, p. 560

2007 – Apar antologiile de proză scurtă Dincolo de nisipuri , la Editura Academiei Române din
Bucures Ṭti. Textele din acest volum sunt revăzute de autor, în formă definitivă.
2008 – Apare antologia Pierdut în Balcania , la Editura Academiei Române.
2009 – Apare volumul Cartea cu prieteni (Editura Muzeul Național al Literaturii Române,
Bucures Ṭti), reunind volumele Cartea cu prieteni, din 1979 s Ṭi A doua carte cu prieteni, din 1985.
2011 –În aprilie, apare volumul Fănus ṣ Neagu, interviuri, la Editura Dacia XXI din Cluj-Napoca,
în îngrijirea lui Ilie Rad. Volumul, lansat chiar de ziua scriitorului, cuprinde 37 de interviuri,
publicate exclusiv în presa scrisă – 22 datează din perioada de dinainte de 1990, iar 15 din
perioada postdecembristă.
Pe 24 mai, se stinge din viață, în urma unei lungi suferințe, la Spitalul Elias. E înmormântat cu
onoruri militare pe Aleea Academicienilor de la cimitirul Bellu.
Fănus Ṭ Neagu a scris și piese de teatru ( Echipa de zgomote, Scoica de lemn sṬ.a.), al unor
scenarii de film s Ṭi de televiziune, al unor antologii de publicistică, eseuri s Ṭi faimoase cronici
sportive (incluse în Cronici de carnaval, Cronici afurisite, Întâmplări aiurea s ṣi călătorii oranj).
A mai scris literatură pentru copii ( Caii albi din oras ṣul Bucures ṣti, Casa care se leagănă ).
De asemenea, a tradus (în colaborare) din Armando López Salina, Gheorghi Markov,
Georges Rodenbach, Pavlo Zahrebelnîi, William Faulkner s Ṭi Ernest Hemingway.
Cu franchețea caracteristică, scriitorul a făcut de mai multe ori ordine între paradoxuri.
Întrebat fiind cum de reușește să fie n același timp un pătimaș al epicului și un calofil, răspunde ȋ
că iubește viața mai mult decât moartea și că se vede nfrățit cu natura și cu prietenii. ȋ
Chestionat în legătură cu mai noile formule de proză s Ṭi roman, scriitorul Fănus Ṭ Neagu
răspundea, în 1972 că se consideră purtătorul naltei tradiții de cultură a cronicarilor și a ȋ
prozatorilor de mai târziu, acest lucru acordându-i șansa de a se crede deștept și tânăr.
În stilul caracteristic, atunci când este rugat, să-s Ṭi facă singur portretul, Fănus Ṭ Neagu a
ezitat și spune nu-l va face pe al său, ci pe al “dracului” care i-a fost repartizat, iar acesta este o
hidoșenie cam netrebnică, prieten cu dracul lui Nichita și cu dracul lui Tomozei, apoi, în prima
Carte cu prieteni, se caracterizează un căpcăun la vorbă și la băutură și care nu poate trăi singur.

CAPITOLUL 2 SPA IU ȘI TIMP ÎN OPERELE LUI FĂNUȘ NEAGU Ț
Dincolo de nisipuri e cea mai aproape de prozele vechi, impresionantă fiind siguranța
mijloacelor. E relatată cu intuiția exactă a tonului o întâmplare din vremea secetei. Nis Ṭte țărani
însetați s Ṭi înfometați as Ṭteaptă, după o vorbă a nu s Ṭtiu cui, să vină gârla. Tabloul e pictat
admirabil. Pe negândite narațiunea capătă o turnură fantastică. Cineva a făcut presupunerea că
apele râului au fost tăiate de morarii din satele de mai sus. S Ṭi într-o mare tăcere, oamenii încalecă
pe caii lor costelivi s Ṭi pleacă să aducă gârla. Drumul, pe noaptea cu luna galbenă s Ṭi nisip
scânteietor, e pagina cea mai bună a nuvelei. Ceată de călăreți. Merg în pasul cailor, cu topoarele
la piept, ca într-o halucinație. (Nicolae Manolescu, 2001)
Dincolo de nisipuri, Acasă , sunt nuvele antologice, fixând două planuri între care talentul
excepțional al lui Fănus Ṭ Neagu oscilează în chip deliberat. Cea dintâi e o narațiune aproape
fantastică, povestea, pe scurt, a unui miraj într-un cadru de viață debordantă. Cea de a doua e o
proză de observație exactă, inconformistă, cu un sentiment mai înalt al tragicului. Între aceste
formule evoluează prozatorul – prea terorizat de real pentru a deveni un fantastic pur s Ṭi cu un
simț prea puternic al fabulosului, miticului pentru a fi un prozator rece s Ṭi indiferent. A judeca, de
aceea, narațiunile sale ca nis Ṭte basme moderne nu e de recomandat, a ignora, în analiză, partea
lor de mister, aburul fantastic în care sunt învăluite conflictele cele mai dure arată, tot as Ṭa, o
lipsă de intuiție exactă a obiectului.
Aici s Ṭi în celelalte fragmente epice se vede capacitatea de expresie a prozatorului, forța de
seducție a limbajului său de care au vorbit s Ṭi alți comentatori. Dar trebuie făcută o precizare. Nu
e vorba numai de faptul că Fănus Ṭ Neagu scrie, cum se spune, bine, adică frumos, cu o frază
muzicală s Ṭi colorată, prozatorul realizează mai mult decât atât: el creează un limbaj al lui
aproape misterios, fără de care confictele narațiunii nu se pot înțelege. Dacă traducem faptele
într-un limbaj comun de analiză, farmecul dispare, înțelesurile narațiunii se întunecă. Proza a
devenit, într-un cuvânt, prizoniera limbajului ei inefabil.6
Proza lui Fănus Ṭ Neagu este un amestec de realism s Ṭi de fantastic. Plasată în lumea satului
dunărean, a cărei atmosferă este surprinsă cu exactitate în detaliile sale esențiale (locuri, oameni,
6 Eugen Simion, Postfață la Fănus Ṭ Neagu, Dincolo de nisipuri , Galați, Editura Porto-Franco,
1994, pp. 206, 208

atmosferă), acțiunea dobândes Ṭte o proiecție fabuloasă. Sub efectul mirajului apei, destinul
individual (S ṬusṬteru) s Ṭi colectiv (sătenii) evoluează imprevizibil. În luptă cu greutățile drumului
arid, ei pornesc în căutarea s Ṭuvoiului miraculos de apă. Acesta ar însemna salvarea lor.
Atmosfera în final devine stranie: ceata fărâmițată, sub cerul albastru, “având în față, culcat pe
muchia unui deal golas Ṭ, obrazul lunii”, iar în jur întunericul nopții. Personificarea naturii o
apropie mai mult de eroi: alături de “obrazul lunii” se simțea “cum câmpul răsufla fierbinte”;
“Pământul […] era tăcut”.
Cele două moduri de expunere se împletesc măiestrit, narațiunea este potențată de scurte
pasaje descriptive care conturează cadrul acțiunii s Ṭi personajele, iar dialogul completat de
monologul interior ajută la caracterizarea sugestivă a personajelor: “Stați! Să s Ṭtiți că morarii din
satele de sus ne-au tăiat apa. Hoții de morari au pus mâna de-au săpat s Ṭanțuri mari, s Ṭi acum apa
curge în iazurile lor. N-o să vie la noi nici într-o săptămână, dacă nu mergem să-i luăm de păr.”
Limbajul popular, cu accente uneori violente, alteori conținând o notă de umor, exprimă gândirea
sṬi modul de viață al țăranului din câmpia dunăreană.
As Ṭa cum afirma criticul Nicolae Balotă: “Câmpia, întregul spațiu imaginar al scriitorului stă
sub zodia unei as Ṭteptări a apelor fertilizatoare. O nostalgie a ploii se asociază celei a zăpezilor
sau, mai exact, este una în esență cu ea.” Narațiunea lui Fănus Ṭ Neagu vădes Ṭte o încărcătură
lirică ori de câte ori motivul apei apare – într-un fel sau altul – în țesătura vreunei povestiri”.
În nuvela Dincolo de nisipuri , scriitorul Fănus Ṭ Neagu înfățis Ṭează un sat din Bărăganul
dunărean aflat într-o situație dramatică, purtând pecetea grea a sărăciei s Ṭi a secetei. Descrierea
dobândes Ṭte accente tragice pe fundalul unei viziuni realiste. Drumul sătenilor în căutarea apei
împrumută ceva dintr-o odisee fantastică, în care mirajul joacă un rol însemnat în psihologia
individuală s Ṭi colectivă.
Expozițiunea
Nuvela debutează cu prezentarea amplă a cadrului acțiunii, în vara anului 1946, într-un sat de
câmpie mistuit de secetă de doi ani. S ṬusṬteru, personajul principal, se trezes Ṭte după o noapte de
priveghi a doua zi după-amiaza. Pentru că nu mai văzuse tutun de patru zile, s Ṭi-a pus câteva
frunze de iederă în lulea. Nevasta, soacra s Ṭi copiii erau plecați probabil prin sat după mâncare. A
iesṬit în drum. Avea poftă de lăptuci, după ce visase că grădina lui de zarzavat înverzise sub

efectul ploii. Dascălul satului, despre care lumea credea că-s Ṭi pieduse mințile din cauza foamei,
i-a cerut de fumat. Stătea toată ziua pe marginea s Ṭanțului, mestecând măcris Ṭ, dacă avea, s Ṭi
îngâna uitându-se la cerul gol de nori, un rând dintr-o carte de rugăciuni: “Dumnezeule care
dormi în pădurea de dafini.”
Cu un simț realist al detaliului, scriitorul surprinde amănunte semnificative din atmosfera
satului sărac de câmpie: “o femeie aduna baligă într-o roabă ca să lipească prispa casei”, un
salcâm era alb de praf “ca dat cu var”, un câine se scutura de purici s Ṭi mirosea a copită arsă de la
potcovărie.
Atras ca de un magnet de albia secată, S ṬusṬteru a coborât la râu. Descrierea acestui peisaj este
realizată cu adevărată artă. Tabloul dobândes Ṭte accente halucinante prin ariditate s Ṭi prin lipsa de
viață ca în urma unui cataclism natural. S Ṭanțurile prin care altădată venea apa la râu spre grădină
erau goale. Mâlul se uscase s Ṭi crăpase. Albia secată a râului se întindea “ca o omidă cenus Ṭie”.
Nisipul s Ṭi lutul pietrificat “luceau pustii în soare”. Se vedeau rădăcini putrede atârnând în
peretele malului. Totul era uscat. Doar pe un mus Ṭuroi de țărână, lângă o “tufă neagră de
mărăcini” se observa o umbră de viață: un hârciog flămând.
În depărtare, pe vârful unei movile se vedea un călăreț.
S ṬusṬteru a zgâriat cu vârful piciorului o cruce în nisip s Ṭi a râs. Acest gest care era magic în
copilărie însemna că “dedesubt gâlgâie un izvor”. Amintirea acestei credințe copilăres Ṭti l-a făcut
să aprecieze ironic: “Prost mai era în tinerețe!”

Intriga
Văzând călărețul apropiindu-se în goană, personajul i-a făcut semn cu mâinile, gândindu-se
la pericolul ce pândea calul de a cădea răpus de atâta efort.
Călărețul s-a apropiat s Ṭi i-a strigat, arătând spre munte că vine gârla, pentru că a plouat acolo.
Uimit, S ṬusṬteru nu a înțeles în prima clipă ce i-a spus, “parcă îi luase mințile”, iar când s-a
dezmeticit, călărețul era departe, “dispărea ca o nălucă, în fulgerările apei morților”. Aici
realitatea se îmbina cu ficțiunea s Ṭi călărețul vestitor pare să fie o nălucire a “apei morților”, a
mirajului pe care îl trăiesc cei aflați în des Ṭert.
Desfăs ṣurarea acțiunii

Scriitorul surprinde gesturile personajului, care începe să trăiască febril fiorul acestei
halucinații. Cu “privirile înfrigurate”, căutând în susul albiei, i se pare că simte “răcoarea apelor
pornite de la munte”. S ṬusṬteru îs Ṭi schimbă total comportamentul, este de nerecunoscut, ca sub
efectul unei maladii. El sare s Ṭanțul s Ṭi urcă podul “în fugă”, “mai mult de-a bus Ṭilea, suflând greu
din gură”. Îs Ṭi smulge o mânecă a cămăs Ṭii care-i atârna “ca un pansament desfăcut”. Anunțând
vestea dascălului, el se grăbes Ṭte să dea luntrea la apă, târând-o cu greu prin praful uliței până
dincolo de râu.
Au început să bată clopotele, iar sătenii sunt coples Ṭiți de acea stare febrilă în as Ṭteptarea apei
binefăcătoare. Bărbații s-au apucat să desfunde s Ṭanțurile, femeile îs Ṭi țineau copiii lângă ele de
teamă să nu-i ia apa. Trăind spaima de a vedea vârtejul venind însoțit de un “vânt rău, aspru, ca
de îngheț”, ele se înfiorau “ca jivinele plăpânde când simt că se apropie iarna grea”. Două au
rostogolit un bolovan până în vad ca să fie pentru spălat rufele. Un bătrân îs Ṭi întindea undițele. O
fată se pieptăna murmurând un cântec trist ca un bocet. Bărbații îs Ṭi suflecaseră pantalonii să nu-i
ude gârla… S ṬusṬteru s-a înfuriat pe bătrânul cu undițe pe motiv că ar putea speria pes Ṭtele din
prima zi. Acesta a acceptat să le ia, des Ṭi i-a repros Ṭat că pes Ṭtele merge numai în susul apei.
Se înnopta. Sătenii nu se mis Ṭcau, dar deveniseră nerăbdători. Ei nu vedeau venind gârla. Din
păcate, nici nu o auzeau, des Ṭi se trântiră la pământ la îndemnul consăteanului lor. S ṬusṬteru le-a
povestit cum a auzit-o venind “ca un bubuit de departe”. Lăsându-s Ṭi uneltele, ei s-au repezit să
încalece s Ṭi să pornească la drum. Nu aveau decât un țel: “Trebuiau să aducă gârla, altfel
piereau”.
Psihologia colectivă este surprinsă de autor cu mult realism. Sătenii au pornit pe un drum al
calvarului, în care au pierit doi cai ucis Ṭi de efort înainte de jumătatea lui. Au ajuns cu greu la
prima moară, dar iazul era gol. Au plecat mai departe, cu convingerea că apa a fost tăiată mai
sus. S Ṭapte dintre ei au coborât s Ṭi au luat-o pe lângă cai, rămânând mult în urmă. Din ceată
rămăsese numai jumătate. Cu puțin înainte de miezul nopții au ajuns la moara a doua, ascunsă
între sălcii bătrâne. Văzând un cârd de rațe gâgâind, S ṬusṬteru a crezut că vin de la iaz.
Punctul culminant
Sătenii s-au năpustit călare spre stăvilar, dar iazul era gol s Ṭi jgheaburile pline până la jumătate
de țărână. Sătenii au rămas buimaci, iar morarul i-a luat drept hoți.

Deznodământul
SṬusṬteru s Ṭi-a păstrat convingerea obsesivă că apa fusese oprită mai sus, la celelalte mori. Patru
săteni s-au întors, iar ceilalți l-au mai urmat o bucată, apoi l-au părăsit s Ṭi ei. Albia râului se vedea
întinzându-se înainte, “o dâră de cretă ce nu se mai isprăvea nicăieri”. Finalul are o valoare
simbolică. Urmărindu-s Ṭi himera cu încăpățânare, S ṬusṬteru pornes Ṭte mai departe atras de
“răcoarea valurilor pe care o simțea mereu în față”, sub lumina halucinantă a lunii “ce se ofilea
pe muchia aceluias Ṭi deal”.

Realitatea prezentată
Scriitorul Fănus Ṭ Neagu plasează acțiunea nuvelei sale în câmpia Dunării, într-un sat aflat
într-o situație cumplită după doi ani de secetă. Fiindcă nu aveau ce mânca, sătenii s Ṭi-au vândut
aproape tot morarilor ca să poată supraviețui împreună cu familiile lor. Decorul este sumbru,
pârjolit s Ṭi crăpat din cauza uscăciunii. Sătenii trăiesc acest cos Ṭmar, iar nălucirea apei pune
repede stăpânire pe gândurile s Ṭi actele lor.
1.2. Considerații despre limbă
Unitățile frazeologice (expresiile și locuțiunile) se încadrează în discursul repetat și constituie
o însemnată sursă de expresivitate pentru marii povestitori. I. Creangă și M. Sadoveanu sunt cât
se poate de reprezentativi în acest sens. Trebuie remarcat și modul în care sunt întrebuințate și
dozate aceste frazeologisme. De pildă, G. I. Tohăneanu observă că, în general, la Creangă
îmbinările stabile folosite în replici sunt mai expresive decât echivalentele lor din fragmentele
narative7. Mai mult decât atât, trebuie spus că, după cum vorbitorii se împart, în viața reală, în
unii care utilizează expresiile idiomatice (ca de altfel și enunțurile paremiologice)8 și unii care nu
au preferință pentru acestea, la fel și personajele (din operele scriitorilor mari, ce surprind esența
7 Este și motivul pentru care acest specialist în stilistică deosebește un strat narativ și un strat dialogat (vezi G. I.
Tohăneanu, Dincolo de cuvânt, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976).
8 Acest tip de enunțuri reprezintă o componentă a idiostilului lor (aspect ce se observă și la unii scriitori), după cum
a demonstrat Stelian Dumistrăcel în art. Cercetarea dialectologică și analiza stilistică în procesul de învățământ în
„Limbă și literatură”, vol. II, București, 1988, p. 282-295.

realității) se împart în unele care au o exprimare din care nu lipsesc frazeologismele și altele care
nu utilizează astfel de îmbinări expresive. Considerațiile acestea sunt valabile și pentru Fănuș
Neagu care, deși în segmentele narative nu face abuz de expresii idiomatice, folosindu-le
judicios, moderat, le întrebuințează în vorbirea colorată a unora dintre eroii săi9.
În acest context, merită menționată și sinonimia frazeologică prezentă în creația fănușiană.
Două tipuri atrag atenția: sinonimia frazeologică distanțată , ce apare din dorința de a varia
exprimarea și sinonimia frazeologică juxtapusă , cu funcție de precizare, de diferențiere sau de
intensificare etc. Pentru prima situație sunt amintite exemple din inventarul extras din Om rău.
Iată câteva serii de sinonime frazeologice (unele relative): a face cu ou și cu oțet / a face de râsul
lumii / a lua la rost / a lua la refec sau a-i pune (cuiva) cruce / a băga în cofă . Iată câteva
exemple și pentru sinonimia juxtapusă: „Șalăul (numele unui personaj), scos din front, făcea
zâmbre, înghițea-n sec, se uscase ca o jumară”; „Iar când or mai fi patru ceasuri până ne ajunge
sorocu și începe balamucu, Învierea își ia tălpășița la gară, spală putina”. Demn de remarcat este
faptul că pentru ideea de „plecare în grabă, fugă” Fănuș Neagu preferă expresia a-și lua
tălpășița, întâlnită mai frecvent, pe care, la nevoie, o alternează10 cu a spăla putina: „– Strigă la
ei să-și ia tălpășița, răcni Titi Șorici. Ăștia au bani destui. Să se ducă dracului. Nici așa nu
9 Ele se găsesc în număr mare, de exemplu, în rostirea unui personaj precum Papa Leon din scurta povestire Om
rău unde, în aproape 5 pagini de text, pot fi înregistrate cel puțin 25 de frazeologisme: a face cu ou și cu oțet, a face
de râsul lumii, a umbla cu fofârlica, a-i da cu fleanca, a-l ustura la ficat, a turna la minciuni, a o lua razna, a
pune (cuiva) cruce, a suci mințile, a vedea stele verzi, a lua la refec, a pune de mămăligă, a spăla putina, a lega
clanța, a face nazuri, a lua la rost, a băga în cofă, a-și bate joc, a lua (pe cineva) în unghii, a urla ca-n gură de
șarpe, a bate câmpii, a ține morțiș, a ajunge de râpă, a scoate din pepeni, a se face dracul gol . Iată cam cum poate
arăta o frază-„colaj” din discursul personajului mai sus menționat: „Chiar Dumnezeu, cât era el de tare și de mare și
de Dumnezeu, când l- a luat la refec, n-a pus-o de mămăligă și-a spălat putina?” (VL, p. 114). La expresiile deja
amintite se mai pot adăuga unele modificate de autor sau mai puțin fixate ca unități frazeologice: a face (pe
cineva) coleașă, a se ține pacoste de capul cuiva, a-l apuca (pe cineva) șapte mii de draci, a-i umbla limba în gură
ca o cățea la ouă, a fi plin de năduf ca o capră de râie, a rămâne sărac până-n pământ [în loc de sărac lipit
pământului], a căuta cai bălțați [în loc de a umbla după cai verzi ], a călca pe cineva pe călcâie [‘a împiedica’] etc.
În context sintagme precum bun ca pâinea caldă, bun de pus la rană, a umbla ca după iarba de leac se transformă
după cum urmează: „Sunt eu un om blând, miez de pâine caldă,să mă pui cocoloș pe rană, ca pe buruiana de leac ,
dar dacă nu-mi place cum muncești, te duc târâș la președinte, mor cu tine de gât.” ( ibid.). Dacă s-ar mai socoti aici
și o cantitate semnificativă de cuvinte cu valoare stilistică incontestabilă, atunci ne putem face într-adevăr o idee
despre discursul lui Papa Leon (vezi, în acest sens, observațiile din articolul Tehnica utilizării frazeologismelor
expresive, în Limba română, Chișinău, nr. 7-9, 2006, p. 155-156).
10 Aceeași preferință pentru alternarea anumitor frazeologisme am constatat-o și la alți prozatori, bunăoară la Petre
Ispirescu sau la Marin Preda.

merge. / – Măi, scamatorilor! mi-o luă înainte Nae Caramet. Spălați putina până nu vă fac eu o
scamatorie, să mă țineți minte toată viața”.
În sfera discursului repetat se includ și citatele din diverși autori. Fănuș Neagu face aluzii la
versuri eminesciene atunci când vorbește despre poetul nostru național: „Noi suntem patimă
clădită pe cuvintele lui, și fiecare cuvânt al lui e o vatră de jăratec, lângă care se-ngână povești și
doine, ghicitori, eresuri . Este clar că sintagmele subliniate fac parte din versuri foarte cunoscute
ce se pot reproduce din memorie: „Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic” ( Călin [file din
poveste]) sau „Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară / Povești și doine, ghicitori, eresuri”
(Trecut-au anii…). De asemenea, trimiteri spre opera sadoveniană se fac în textul Ca o fântână
albă, cu toate că numele lui Sadoveanu nu apare deloc: se fac referiri la un cocostârc albastru, la
o Ancuță, la frații Jderi, la o țară (de dincolo) de negură și se apelează de mai multe ori la
formula Venea o moară pe Siret . Cu adevărat interesante pentru cercetarea stilistică
sunt modificările pe care le aduce Fănuș Neagu enunțurilor aparținând discursului repetat,
contestând, într-o formă sau alta, formulele canonice, fixate prin tradiție.
Mai întâi trebuie subliniate situațiile în care enunțurile (în special expresiile „idiomatice”)
sunt deturnate semantic, sunt folosite în sens propriu fără a fi modificate formal. Iată câteva
contexte: „Ca să calci în străchini nu trebuie nici măcar să miști piciorul” (FN, p. 44); „lampa-i
sărută inima, cumpăna fântânii-și sună pentru el roata de moară care-o ține cu capul în nori”;
„Ce iarnă scumpă! Ține gheața lacului Mogoșoaia? întreabă dușmanii. Cei vrednici tropăim și ne
batem cu pumnii în bucile obrajilor, câte unii ne mai ducem pe copcă și ne-ntoarcem, și de-ai
dracului ce suntem ne vom sfârși la timpul potrivit pentru noi și de mult trecut pentru alții” –
aici alcătuirea frazei surprinde atât sensul figurat, cât și sensul propriu al sintagmei a se duce pe
copcă. Fenomenul de miraj numit fata morgana (din ital. fata morgana „Zeița Morgana”) cade
pradă unei speculații poetice ce vizează apropierea fonetică de românescul fată11: „În depărtările
pământului s-a deșteptat pelinul, amar și răscolitor cum e sângele hergheliilor ieșind dintre
frunzele cu care moartea gătește șoldurile și umerii fetei Morgana și pătrunzând în albia unui
râu.”; „Semnul arșiței este el (luceafărul) care se adeverește încă din busuiocul dimineții,
când Fata Morgana se apucă să ciopârțească drumurile cu foarfece de abur”12.
11 Theodor Hristea consideră că avem de-a face cu o „«inovație» nu tocmai fericită” în următoarele versuri ale unui
talentat și regretat poet: „Mi-a fost drag pe bărăgane / Să văd fetele morgane” (Th. Hristea [coord.], Sinteze de limba
română, ediția a III-a, Editura Albatros, București, 1984, p. 159).
12 Deturnarea semantică apare des, din rațiuni ludice, la Fănuș Neagu: „– […] Dacă, de-o pildă, prin fața noastră ar
curge-un râu de lapte, n-aș băga lingura în el. / – De ce? / – De liliac înmiresmat” (PB, p. 38); „– Am doi ochi căprui

În ceea ce privește modificările formale ale discursului repetat, trebuie precizat că baza
teoretică a studiului acestora a fost pusă la punct de Stelian Dumistrăcel, specialist în
frazeologie13. Cercetătorul ieșean consideră că modificările pe care le suferă acest tip de enunțuri
pot fi grupate în cele patru „figuri de construcție” semnalate drept „solecisme” de Quintilian în
Arta oratorică: detractio (suprimarea), adiectio (adăugarea), immutatio (substituirea) și
transmutatio (permutarea)14. Acestea sunt ilustrate cu câteva expresii și dictoane latinești:
1. suprimarea – apare, de pildă, atunci când, în diverse contexte, e destul să se spună doar verba
volant sau, după caz, numai scripta manent, suprimându-se la stânga ori la dreapta
dictonul verba volant, scripta manent ;
2. adăugarea – homo homini lupus (est) a devenit în evul mediu homo homini lupus, femina
feminae lupior, clericus clerico lupissimus ;
3. substituirea – formula lui Plaut, homo hominis lupus est , se schimbă la diverși clasici în homo
homini deus est (Caecilius) sau homo res sacra homini (Seneca);
4. permutarea – ubi bene, ibi patria a fost inversată de naționaliști: ubi patria ibi bene.
Pentru mai multă rigoare, iată câteva exemple de astfel de modificări (operate cel mai
frecvent pe frazeologisme) preluate din textele lui Fănuș Neagu.
1. Suprimarea. Nu sunt întâlnite multe situații de acest gen. De altfel, suprimarea, din punct de
vedere stilistic, are valoarea cea mai mică, de aceea nici nu este prea frecvent folosită de către
spiritele contestatare: „– Se poate, aprobă Barbu Căpălău, dropia e pasăre grea, când i se prinde
poleiu pe aripi, cruce, nu mai zboară” – în acest caz a fost suprimată expresia a pune
(cuiva) cruce.
2. Adăugarea. Următorul exemplu, prin adiectio, schimbă sensul unei porunci din Decalog: „Fir
de iarbă, îl avertiză el, chiar dacă suntem în ajunul Crăciunului, să nu-ți faci ție chip cioplit cu
colții mei ”. Alte citate: „e un frig, boieri dumneavoastră, de le sar ochii din cap cailor
și astăzi n-o să mănânc decât zăpadă și un țurțure de gheață. / – Și o mamă de bătaie, mă amestec eu” (PB, p. 54).
13 Vezi Stelian Dumistrăcel, Discursul repetat ca modalitate de „contact” și de manipulare în textul jurnalistic ,
comunicare prezentată la a 10-a Sesiune de Comunicări GRLA, publicată în volumul Limba și vorbitorii, Editura
Arvin-Press, București, 2003, p. 217-237. Dezvoltări și aplicații ale principiilor expuse de domnul profesor S.
Dumistrăcel se găsesc într-o carte ce vizează în special textul jurnalistic, Limbajul publicistic românesc din
perspectiva stilurilor funcționale , Editura Institutul European, Iași, 2006.
14 Că aceste „scheme” de variație formală sunt universale în construirea oricărui mesaj, o dovedește aplicarea celor
patru figuri de construcție quintiliene în analiza modificării structurilor narative în lucrarea Retorică
generală a Grupului μ din Liège.

țigănești drept în gura lupului ”; „eu i-am dat să bea o sticlă de agheasmă, ridica paharu și-mi
striga, ce crezi că-mi striga? «Hai noroc, și să nu te joci cu țara-n bumbi, cu Europa-n nasturi și
cu nașu-n firfirici»” – formula sporită, cu propagare sinonimică, este a se juca cu țara în bumbi .
Clișeul internațional [ a construi ] castele în Spania (o imposibilitate) este infirmat de Fănuș
Neagu prin adăugarea cuvântului sunt: „În Spania sunt castele”.
3. Substituirea. Este figura cea mai frecventă. Se observă că Fănuș Neagu ia peste picior
discursul religios. O face și prin înlocuiri: „– Sfânt, sfânt, Dumnezeul mirării! strigă Ramințki” –
în cântările liturgice textul este „ sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot !”; nu scapă prelucrărilor nici
Tatăl Nostru: „Sfințească-se, deci, numele fagului din inima Bucovinei, sfințească-se
numele spinului înțepat în bob de smeură sălbatecă, sfințească-se numele salcâmului cu zăpada
magică […] și mai presus de toate sfințească-se numele viței-de-vie…” și nici Crezul: „Catâr din
catâr, viață din viață , Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat! ” – substituire și adăugare
pe enunțul canonic „ lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat ”.
Zicala Mielul blând suge la două oi se transformă în următorul citat: „Am aflat aici și abia acum
că mielul care suge la două oi e tigru de prăsilă”. Fănuș Neagu operează modificări și în cazul
expresiilor idiomatice. Un personaj, căruia îi lipsește băutura din casă, este ironizat: „Va să
zică, sărac lipit paharului! spuse Ed, dezamăgit” – în loc de sărac lipit pământului . Iată încă o
serie de exemple: „« Vrei, nu vrei, gândi el, făcând haz de necaz, bea, Onică agheazmă»” – în loc
de vrei, nu vrei, bea, Grigore, agheazmă ; „Pagubă-n lemn nu există. Paguba lemnului, când e s-o
aibă, se numește, în cel mai rău caz, vioară” – în loc de pagubă-n ciuperci! ; „plini de-
o veselie soră cu gâlceava” – unde contextul de minimă relevanță15 este cuvântul soră din bătaie
soră cu moartea; „«Iaca, își zise Morogan cu dușmănie, cine se va lăfăi în averea mea. De
haram a fost, pe apa sâmbetei se duce ” – ultima parte a expresiei de haram a fost, de haram s-a
dus a fost înlocuită cu frazeologismul a se duce pe apa sâmbetei ; „să nu plece după pradă la
dracu-n farfurie” – în loc de la dracu-n praznic ; „da unu era beat cocă” – în loc de beat turtă.
Se încearcă adesea adaptarea formulelor stabile la situațiile din cărți, cum se petrece și cu
exemplul următor: Butada „De bir [sau de impozit] și de moarte nu scapă nimeni” apare și la
Fănuș Neagu, dar modificată: „– Ești șchiop, zise Eremia, altfel, de armată și de moarte nu
scapă nimenea”.
15 Termenul de context de minimă relevanță a fost lansat de Stelian Dumistrăcel.

4. Permutarea. Este figura cea mai greu de identificat în creația fănușiană. Cu siguranță, există
încă multe surprize în opera nesondată a marelui prozator, îndeosebi în paginile ce țin de
activitatea de gazetar. Totuși, cu ceva indulgență, se poate da și aici un exemplu. Joaca de-a
cuvintele și a se juca de-a cuvintele au devenit un clișeu pentru iubitorii de literatură, un enunț
repetat. În prefața amintită Fănuș Neagu spune: „ Mă joc de-a vorbele sau ele se joacă de-a
Fănus ṣ Neagu….”. E o inversiune care lasă să se înțeleagă multe în legătură cu stilul său.
1.3. Caracterizare de personaje
Scriitorul surprinde cu măiestrie psihologia colectivă influiențată de himera de a vedea gârla
ajungând în satul lor. Realitatea se împletes Ṭte cu fabulosul. Chemarea apei îi face pe săteni să
pornească pe un drum greu, istovitor, care se dovedes Ṭte sortit es Ṭecului. Trezirea la realitate, la
descoperirea celui de-al doilea iaz gol, înseamnă abandonarea călăuzei, S ṬusṬteru, s Ṭi întoarcerea
în sat după o experiență epuizantă. Personajele nu sunt individualizate, cu excepția dascălului.
Acesta s Ṭi-a pierdut mințile în încercarea traumatizantă a secetei.
Singurul care pare mai lucid este S ṬusṬteru. Detas Ṭarea sa puțin ironică îl face să aibă o
anumită filozofie prin care să poată supraviețui. Îs Ṭi improvizează tutunul din frunze de iederă,
visează la grădina lui de zarzavat, iese la poartă s Ṭi stă de vorbă. Himera călărețului vestind
sosirea apei îl transformă atât de profund, încât comportamentul s Ṭi gesturile sale devin
neobis Ṭnuite. Căutarea obsesivă a unei explicații îl determina să pornească pe drumul chinuitor s Ṭi
iluzoriu al apei. Acest drum dobândes Ṭte o dimensiune simbolică. Este încercarea de depăs Ṭire a
propriei condiții în lupta cu vitregiile destinului. Energia s Ṭi încăpățânarea cu care luptă
personajul principal pentru a-s Ṭi îndeplini visul îl singularizează în mulțimea sătenilor. Portetul
său este proiectat într-o aură fabuloasă tipică scrierilor lui Fănus Ṭ Neagu.
Detaliile portretului fizic sunt notate realist de către autor: “mic s Ṭi slab”, “cu ochii cârpiți de
somn”, des Ṭi era amiază, cu cămas Ṭa atârnându-i peste pantaloni. S ṬusṬteru este un țăran sărac ca
mulți alții din câmpia Bărăganului, cu o familie numeroasă, plecată în sat după mâncare.
Monologul interior ne dezvăluie, în paralel, gândurile personajului, ironia cu care interpretează

faptele celorlalți s Ṭi pe ale sale. Familia se împrăs Ṭtie prin sat “ca făina orbilor”. Meditând la visul
legat de lăptuci apreciază cu umor: “Se vede treaba […] că visele se nasc în stomac s Ṭi urcă să
moară în gură. Bine-ar fi, zău, să nu le aibă omul deloc”. Fără a relata nimic despre existența
anterioară a personajului, scriitorul amintes Ṭte de credința acestuia din copilărie că sub crucea
desenată în nisip gâlgâie magic un izvor. Aprecierea sa ironică aduce o notă de realism, risipind
amar duios Ṭia: “Prost mai era în tinerețe!”.
Nălucirea apei îl scoate din letargia în care îl aruncase seceta. Cu un efort istovitor îs Ṭi dă
luntrea la apă, sapă s Ṭanțurile, se pregătes Ṭte să întâmpine gârla alături de săteni. Este singurul
care simte răcoarea undelor s Ṭi aude “bubuitul apei” în tăcerea pământului. El le arată sătenilor ce
au de făcut s Ṭi îi călăuzes Ṭte pe drumul spre munte. Dovedes Ṭte până în finalul nuvelei un profil
moral caracterizat prin tenacitate, încăpățânare s Ṭi energie în împlinirea visului.
Scriitorul reus ṬesṬte să realizeze un destin memorabil, prin înregistrarea exactă s Ṭi rapidă a
gesturilor tipice, învăluindu-s Ṭi totodată personajul într-o aură fantastică.

CAPITOLUL 3 CORPUS
Tatălui meu, care a așteptat gârla
Era n 1946ȋ, an de secetă cumplită, Șușteru nu mai văzuse pic de tutun de patru zile. Ca să
fumeze, ntr-o ziȋ rupse un smoc de frunze de iederă din rugul care mbrăca fața casei, le fărâmă ȋ
ntre degete și-și umplu luleaua. Avea ochii cârpiți de somn, fiindcă, desi ȋ era trecut de amiază ,
abia se sculase din pat. “Al dracului, se gândi, pierzi o noapte la priveghi și nu-ți mai vii n fire ȋ
pe urmă două zile”. Nevasta, soacra, copiii lipseau de acasă. “Sunt după mâncare, și zise, s-au ȋ
mprăștiat ȋprin sat ca făina orbilor”.
Și ieși n drumȋ, mic și slab, cu cămașa atârnându-i peste pantaloni. Avea poftă să mănânce o
legătură de lăptuci: dormind visase c-a plouat și că i-a nverzit grădina de zarzavat ȋ ca n aniiȋ
buni. De două veri ținea seceta, nu se deștepta o dată fără să poftească de mâncare un lucru de
care nu putea să facă rost. “Se vede treaba, și zicea, că visele ȋ se nasc n stomac și urcă să ȋ
moară n gură ȋ. Bine-ar fi, zău, să nu le aibă deloc”.
– Șuștere, dă, mă, și mie să trag un fum.
Îl strigase dascălul satului. Despre dascăl toată lumea zicea că și-a pierdut mințile din
pricina foamei. Ziua ntreagă ȋ sta pe marginea șanțului cu picioarele adunate sub el, mesteca
măcriș, dacă avea, și ngâna ntr-una, uitându-se la ȋ ȋ cerul gol de nori, un rând dintr-o carte de
rugăciuni: Dumnezeule care dormi n pădurea de dafin”. ȋ
– Nu-i tutun, mă, i răspunse Șușteru, e o buruiană, pute și te ustură pe gât. ȋ
Privi ulița n lung. ȋÎn dreptul primăriei , o femeie aduna baligă ntr-o roabă ca să lipească ȋ
prispa casei. Sub salcâmul de lângă podișca dată cu var, un câine se scutura de pureci. La
fierărie potcoveau un cal. Mirosea a copită arsă.
Șușteru coti ncet ȋdupă colțul gardului și cobor ȋla râu. Se opri la șanțurile prin care
altădată venea apă n grădina lui de zarzavatȋ . Erau goale. Mâlul de pe fundul lor se uscase,
crăpase. Albia râului se ntindea ȋn susȋ ca o omidă cenușie. Nisipul și petele galbene de lut
pietrificat luceau pustii n soare. Rădăcini putrede atârnau ȋ n peretele malulul dinspre satȋ .
Dincolo, pe izlaz, aliorul se ncolăcea de căldură. ȋ Pe un mușuroi de țărână , alături de o tufa

neagră de mărăcini , țistuia un hârciog. Departe, pe vârful unei movile, se zărea un călăreț.
u teru zgârâie cu vârful piciorului o cruce în nisip i râse. Când era copil i făcea o cruce Ș ș ș ș
pe pământ, zicea că dedesubt gâlgâie un izvor. Prost mai era în tinere e! țÎn fiecare an, în prima
săptămână de primăvară , se ducea pe izlaz cu un ăru să scoată brându i. Le vedea: albe, în ț ș ș
două foi, ca stropii de lapte căzu i din i tar – i se repezea să le culeagă pe toate. Maică-sa îi ț ș ș ș
zicea la plecare:
– Câte brându i ai să aduci șacasă, atâ ia pui au să scoată clo tile noastre. ț ș
i el o credea.Ș
Călăre ul zărit țînainte pe movilă se apropia în goană mare de sat.
– E nebun, zise u teru, vânturând mâinile, omoară calul dac-o ine tot a a Ș ș ț ș până la pod.
Observându-l, călăre ul cârmi țspre el i strigă, arătând cu bra ul îndărăt, că vine gârla. Aș ț
plouat la munte i vine gârla. Vine Buzăul. ș
u teru nu în elese pe dată ce i se spune, parcă îi luase min ile, i când se dezmetici, celălaltȘ ș ț ț ș
era departe, se pierdea pe sub arcadele podului vopsit în ro u, dispărea ca o nălucă, în ș
fulgerările apei mor ilor. ezu ț Șo clipă, căutând cu privirile înfrigurate în sensul albiei, pe linia
malului, i i se păru că-l love te ș ș în fa ăț răcoarea apelor pornite de la munte. Atunci sări an ul ș ț
i urcă șpodul în fugă, mai mult de-a bu ilea, suflând greu pe gură. O mânecă a căme ii, ș ș
îmbâcsită de sudoare, îi atârna de încheietura mâinii ca un pansament desfăcut. O smulse i o ș
aruncă.
Dascălul îi ie i înainte, apărându-se de mu te cu o creangă de salcâm. ș ș
– Dascăle, strigă u teru, vine gârla, mă! Trebuie să dau luntrea Ș ș la apă i să cură an urile.ș ț ș ț
Peste o săptămână mâncăm lăptuci.
Într-o jumătate de ceas , u teru a scos luntrea Ș ș din opronș i a târât-o șprin praful uli ei ț, până
dincolo de râu.
În vremea aceasta s-au prins să bată clopotele bisericii. Bang-bang – clopotul mare; ding-
ding – clopotul mic. Toaca nu suna. Toaca se bate numai la soboruri biserice ti. ș
Când au bătut clopotele, satul s-a mutat pe malul gârlei. Bărba ii au tăbărât cu sapele i cu ț ș
târnăcoapele să spargă movilele de pământ care astupau intrarea în an uri ș ț. Femeile n-au
coborât, se îngrămădiseră sub un o etar ț i ineau copiii ș țlângă ele, fiindcă valurile puteau să-i
tragă în vâltoarea lor, din care nu mai e scăpare. Nu se tie de ce aveau credin a că gârla, ș ț
pornind de la munte, se lasă la vale înso ită de un vânt rău, aspru, ca de înghe , i se înfiorau ț ț ș

dinainte, ca jivinele plăpânde când simt că se apropie iarna grea. Două dintre ele rostogoliră cu
mâinile până-n gura vadului un pietroi mare, cât o buturugă, ca să fie acolo pentru spălat
rufele. Jos, într-o groapă, un bătrân întindea cârlige de undit, legate de o sfoară prinsă pe un
ăru înfiptț ș la baza malului. În fiecare cârlig atârna câte o jumătate de râmă ca momeală. O fată
se pieptăna, răsfirându- i părul castaniu în lumina soarelui i zicea un cântec trist ce aducea a ș ș
bocet. În toiul lucrului, bărba ii se opreau țo clipă i- i suflecau pantalonii până mai sus deș ș
genunchi, ca să nu li se ude mai târziu îmbrăcămintea. Atâta mai aveau, ce era pe ei, restul
boarfelor le schimbaseră pe mălai la bogătanii i morarii șdin satele de sus.
Isprăvind de cură at an urile, u teru trecu ț ș ț Ș ș la vecini să ceară tutun. Căpătă cât să- i umple ș
luleaua de două ori. Dascălul se inea ț în urma lui la un pas . u teru îi întinse să tragă un fum.Ș ș
Pe urmă plecă mai departe, călcând încet pe marginea albiei, smucind mereu căma a să- i ș ș
acopere bra ul gol, înro it de soare. ț ș Când dădu peste mo ul ce întindea cârlige, se făcu foc de ș
supărare i începu să ipe la el să le ia ș ț de acolo, să nu sperie pe tele șdin prima zi.
– Ei, gata, am în eles, zise bătrânul, lini tit, le iau. Da` urli degeaba. Tu nu tii că pe tele ț ș ș ș
merge numai în susul apei? Întâi să ajungă Buzăul la Siret i șpe urmă vine pe tele șaici.
– Asta a a e, recunoscu u teru, uitasem. Po i să le la i. ș Ș ș ț ș
– Le las, răspunse bătrânul, că cine tie, poate tot pică vreun baboia . În groapa asta am ș ș
prins o dată un somn cât un porc.
– Pune mâna i scoate-le, răcni u teru, înfierbântându-se din nou. Să n-avem vorbe. ș Ș ș
Se însera. Soarele cădea la orizont. Lumea, tot pe mal, nu se mi ca, dar începuse să- i ș ș
piardă răbdarea. În câteva locuri femeile aprinseră focul. Cădea noaptea. Bărba ii porniră țspre
u teruȘ ș să-l întrebe ce e cu gârla, că nu vine, nu se vede.
– Dacă nu se vede, răspunse u teru, a ezat Ș ș șpe marginea luntrii , s-aude. Pune urechea la
pământ i ascultă. ș
Cinci in i se trântiră numaidecât ș în nisip, pe burtă. u teru strigă la femeile Ș ș de pe mal să nu
mai facă zarvă i trecu în rând cu cei cinci. Nimic. Pământul, uscat ș până la un stânjen în
adâncime, era tăcut. Bolovanii n-au glas. Cei răma i în picioare a teptau încorda i. Le sticleau ș ș ț
ochii în cap. Bărbile, vinete ca magiunul de prune, îi făceau fioro i. u teru se ridică anevoie. ș Ș ș
– Adineauri s-auzea, vorbi el. Venea a a ca un bubuit șde departe. Îl fulgeră o idee: Sta i! Să ț
ti i că morarii din satele de sus ne-au tăiat apa. Ho ii de morari au pus mâna de-au săpatș ț ț

an uri mari, i acum apa curge ș ț ș în iazurile lor. N-o să vie la noi nici într-o săptămână dacă nu
mergem să-i luăm de păr.
Oamenii se uitară unul la altul în tăcere. u teru se părea să aibă dreptate. Î i aduceau Ș ș ș
aminte că morarii le-au făcut greută i cu apa țîn to i aniiț.
– Ne-au luat borfele pe nimica toată, ne-au lăsat goi pu că, zise u teru, i-acum ne taie i ș Ș ș ș ș
apa.
Lăsară sculele ce le aveau i se repeziră șîn sat să încalece caii. Trebuiau să aducă gârla,
altfel piereau.
Într-un sfert de ceas se formă o ceată de vreo douăzeci de călăre i. Cei țde pe mal le strigară
să ia cu ei topoare i cazmale. Î i închipuiau c-o să iasă cu bătaie. ș ș
u teru dădu pinteni i ceata porni, răzle ită Ș ș ș ț la început, apoi strângându-se ca o unitate de
cavalerie în a teptarea semnalului de atac. Drumul era greu. Copitele se înfundau ș în nisip. Un
cal se poticni i necheză. Stăpânul îi dădu ș în cap cu pumnul. În fa ă ț răsărise luna. Era galbenă
i vălurită ca obrazul unei bătrâne. Nisipul scânteia. Dunga lui albicioasă, ca de sidef, seș
isprăvea în lună. Sau poate de-acolo curgea în albia râului. u teru călărea Ș șîn frunte. Satele din
sus erau departe. Până la cel mai apropiat dintre ele, pe drum drept, pierdeai un ceas. Ceata,
inând pe țlângă mal, făcea multe ocoluri. Nu străbătuseră calea jumătate, când doi cai, stin i de ș
oboseală, slăbi i din pricina foamei căzură i dădură ochii peste cap. Oamenii se opriră i-i ț ș ș
duseră pe mal.
– Beli i-i țaici, le zise u teru stăpânilor, i nu lăsa i să alunece stârvurile Ș ș ș ț de vale, că ne
spurcă apa.
Ceata, fărâmi ată, porni țmai departe, la pas, pe sub cerul albastru, înalt, având în fa ă, ț
culcat pe muchia unui deal gola , obrazul lunii. șÎn dreapta i în stânga ș, nici o lumină. După
dogoarea zilei, câmpul răsufla fierbinte i caii nădu iseră, adunai spuma de pe oldurile lor cu ș ș ș
palma. Oamenii îi îndemnau stăruitor – uneori cu blânde e, bătându-i încet pe bot, alteori cu ț
vorbe aspre, din gât, croindu-i cu coada cazmalelor.
Ajunseră la prima moară, a ezată șpe un grind ple uv. Iazul șdin fa a ei ț era gol. Mânară
înainte. Ziceau că apa a fost tăiată mai în sus. O parte din ei – vreo apte la număr – coborâră ș
i-o luară șpe lângă cai. Cei din fa ă ț sim iră că i-au pierdut i grăbiră în trap ț ș până la un col al ț
malului, de unde începea o pădure de plopi pe o limbă de pământ îngustă. Acolo, u teru suci Ș șîn

loc calul lui mărunt, flocos i făcu numărătoarea. Mai era cu el jumătate din ceată, i ș ș până la
satul următor, după judecata lui, mai aveau de mers un ceas, dacă nu i mai bine. ș
Cu pu in înainte de miezul nop ii ț ț , ceata ajunse la moara a doua. O văzură de departe. Era
ascunsă între sălcii bătrâne, cu acoperi ul uguiat, învelit cu tablă. ș ț Alături, pe un dâmb, o casă
cu geamurile oarbe. Un cârd de ra e trecu țpe deasupra lor gâgâind i se pierdu în câmpie. ș
– Vin de pe iaz, zise u teru, s-au scăldat Ș ș până acum.
Oamenii puseră caii ureche la ureche. Topoarele le ineau la piept. Albia râului cotea dintr-o ț
dată la dreapta, ca mai încolo, la vreo sută de pa i ș, răzgândindu-se, s-o apuce mult la stânga,
tăind prin izlaz. Se năpustiră în galop printre malurile abrupte până la stăvilar, unde
descălecară. Iazul, ca i cel dinainteș, era gol, iar jgheaburile – pline până la jumătate cu ărână.ț
Nici un fir de apă nicăieri.
Oamenilor nu le venea să creadă. Clătinându-se, trecură podul ce ducea în moară. Un vi el ț
culcat pe cărare mugi prin somn. Înăuntru lătră un câine.
Auziră i-o tuse înfundată, hârâită i un zgomot de zăvoare. Stăpânul se speriase, îi credea ș ș
ho i. Se întoarseră la cai fără a scoate o vorbă. u teru rupse cel dintâi tăcerea: ț Ș ș
– N-au inut apa țaici, zise. Mai în sus, la morile celelalte, acolo să mergem.
Patru in i se desprinseră din ceată i o cotiră ș ș în jos.Topoarele le atârnau înfipte la brâu.
Ceilal i îl înso iră pe u teru până la locul unde albia râului se vedea întinzându-se ț ț Ș ș drept
înainte – o dâră de cretă ce nu se mai isprăvea nicăieri. Atunci îl părăsiră i ei. ș
u teru nu-i chemă. Privi luna ce se ofilea Ș ș pe muchia aceluia i deal ș, ridică bra ul fără ț
mânecă i lovi calul pe gât, cu dârlogii. Sim ea ș ț mereu în fa ă răcoarea valurilor. ț

BIBLIOGRAFIE
Surse primare:
1.Neagu, Fănus Ṭ, A doua carte cu prieteni – poeme răsărite-n iarbă- , Bucures Ṭti, Editura
Sport-Turism, 1985; Colecția Catea de vacanță;
2.Neagu, Fănus Ṭ, Caii albi din oras ṣul Bucures ṣti, Bucures Ṭti, Editura Semne, 2003;
3. Neagu, Fănus Ṭ, Cartea cu prieteni – poeme răsărite-n iarbă- , Bucures Ṭti, Editura Sport-
Turism, 1979, Colecția Catea de vacanță;
4. Neagu, F nus Ṭ, ӑDincolo de nisipuri, Bucures Ṭti, Jurnalul Nat Ṭional, Colect Ṭia de literatur ӑ
româneasc , “Biblioteca pentru tot Ṭi”, 2011; ӑ
5. Neagu, Fănus Ṭ, Frumos ṣii nebuni ai marilor oras ṣe, Bucures Ṭti, Jurnalul Nat Ṭional,
Colect Ṭia de literatur româneasc , “Biblioteca pentru tot Ṭi”, 2011; ӑ ӑ
6. Neagu, Fănus Ṭ, Insomnii de toamnă , Bucures Ṭti, Editura Cartea românească, 1981;
7. Neagu, Fănus Ṭ, În văpaia lunii, Bucures Ṭti, Editura Eminescu, Piața Scânteii, 1979;
8. Neagu, Fănus Ṭ, Îngerul a strigat, Bucures Ṭti, Jurnalul Nat Ṭional, Colect Ṭia de literatur ӑ
româneasc , “Biblioteca pentru tot Ṭi” , 2009; ӑ
9. Neagu, Fănus Ṭ, Țara hoților de cai 3 Scaunul singurătății , Bucures Ṭti, Piața Presei Libere
1, Editura Eminescu, 1991;
Surse secundare:
Critică
1.CosṬeriu, Eugen, Lect ṣii de lingvistic general ӑ ӑ, Chis Ṭin u, Editura Arc, 2000;ӑ
2.Dumistr cel, Stelian, ӑPân -n pânzele albe. [Dict ṣionar de] Expresii ӑ românes ṣti, Ias Ṭi,
Editura Institutul European, 2001;
3.Genette, Gerard, Imanent ṣ sṣi transcendent ṣ ӑ ӑ , Bucures Ṭti, Editura Univers, 1999;

4.Grigor, Andrei, F nus ṣ Neagu. Monografie, antologie comentat , receptare ӑ ӑ critic ӑ,
Bras Ṭov, Editura Aula, 2001;
5.Munteanu, Anca, Incursiuni n creatologie ȋ, Timis Ṭoara, Editura Augusta, 1994;
6.Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură , Pites Ṭti,
Editura Paralela 45, 2008;
7.Negrici, Eugen, Literatura română sub comunism , Bucures Ṭti, Editura Polirom, 2010;
8.Popa, Marian, Viscolul s ṣi carnavalul, Bucures Ṭti, Editura Eminescu, 1980;
9.Simion, Eugen, Scriitori români de azi , vol III, Bucures Ṭti-Chis Ṭin u, Editura David.ӑ
Litera, 1998;
10. Dicționar general al literaturii române (coord Eugen Simion), Editura Univers
Enciclopedic,
Periodice
1.Atanasiu, Victor. Oamenii primului impuls: [Fănuș Neagu] în Convorbiri literare – nr. 3,
mai 1975. – p. 12;
2.Băileșteanu, F. Un poet al prieteniei : [Fănuș Neagu] în România literară – 8, nr. 16, 17
aprilie 1975. – p. 4;
3.Bălan, Ion Dodu. Adaos la “Cartea cu prieteni ”: [Fănuș Neagu] în Contemporanul – nr.
15, aprilie 1982. – p. 11;
4.Bărbulescu, Simion. Dimensiuni ale condiției umane : [Fănuș Neagu] în Luceafărul – 27,
nr. 46, 17 noiembrie 1984. – p. 6;
5. Berindeanu, Florin. Stilul, ca un paradis regăsit : [Fănuș Neagu] în România literară –
22, nr. 35, 31 august. 1989. – p. 5;
6. Bunea, Emil. Un scriitor singular: [Fănuș Neagu] în Tribuna – 16, nr. 51, 21 decembrie
1972. – p. 5;
7.Cacoveanu, Viorel. Rob și boier: [Fănuș Neagu] în Steaua – 43, nr. 4, aprilie 1992. – p.
9, 24;
8.Cazacu, B. Arta de portretist a lui Fănuș Neagu în Limbă și literatură – nr. 2, 1980. – p.
171-176;
9.Călinescu, Constant. Puterea narațiunii: [Fănuș Neagu] în Viața românească – 83, nr.
10, octombrie 1988. – p. 75-78;
10. Căprariu, Al. Fănuș Neagu – 50 în Tribuna – nr. 16, 22 aprilie 1982. – p. 3;
11. Cândroveanu, Hristu. Povestirile lui Fănuș Neagu în România literară – nr. 10, 7 martie
1974. – p. 4;
12.Cândroveanu, Hristu. Un liric prin excelență: [Fănuș Neagu ] în Albina – 81, nr. 7, iulie
1978. – p. 7;

13.Chișu, Lucian. Fabulosul folcloric: [Fănuș Neagu] în Flacăra – 32, nr. 31, 5 august.
1983. – p. 11;
14.Cocora, Ion. O falsă problemă: teatralitatea pieselor lui Fănuș Neagu în Literatorul – 3,
nr. 35, 3-10 septembrie 1993;
15.Cristea, Mircea. Metamorfozele visului în dramaturgia lui Fănuș Neagu în România
literară – 21, nr. 29, 14 iulie 1988. – p. 16;
16. Cristea, Mircea. Simbol și metaforă în teatrul lui Fănuș Neagu în Lucefărul – 27, nr. 18,
5 mai 1984. – p. 8;
17. Cubleșan, Constantin. Fănuș Neagu – 60 în Tribuna – 4, nr. 14, 9-15 aprilie 1992. – p. 5;
18. Diaconescu, Romulus. Teatrul lui Fănuș Neagu în Ramuri – nr. 1, 15 ianuarie 1983. – p.
16;
19. Dimisianu, G. Povestirile lui Fănuș Neagu în România literară – 9, nr. 10, 4 martie
1976. – p. 4;
20. Dimitriu, Ștefan. Fănuș Neagu – 60 în Panoramic RTV – 3, nr. 15, 13-19 aprilie 1992. –
p. 1;
21.Dugneanu, Paul, Fănus ṣ Neagu în oglinzile criticii în Caiete critice, Revistă editată de
Fundația Națională pentru S Ṭtiință s Ṭi Artă, nr 10 (240)/ 2007;
22.Ghidimirc, Ovidiu. Fănuș Neagu nuvelist în Ramuri – 9, nr. 3, 15 martie 1972. – p. 17;
23. Glodeanu, Gheorghe. Povestirile lui Fănuș Neagu în Familia – 25, nr. 2, februarie 1989
– p. 6;
24. Glodeanu, Gheorghe. Retoricul și pitorescul povestirii: [Fănuș Neagu] în Familia – 23,
nr. 6, iunie 1987. – p. 6, 10;
25. Holban, Ion. Fănuș Neagu în Convorbiri literare – 90, nr. 5, mai 1984. – p. 12;
26. Iorgulescu, Mircea. Un povestitor artist: [Fănuș Neagu] în România literară – 5, nr. 52,
21 decembrie 1972. – p. 4;
27.Micu, Mircea. Un pariu fără pierzanți: [Fănuș Neagu] în Flacăra – 31, nr. 13, 2 aprilie
1982. – p. 18;
28. Midia, Anca. Fănuș Neagu sau mirajul vieții în Almanahul literar – 1974. – p. 75;
29.Neagu, Fănuș. A doua carte cu prieteni. București: Sport-Turism, 1985 în Flacăra – 34,
nr. 17, 26 aprilie 1985. – p. 15 (Radu G. Țeposu); România literară – 18, nr. 28, 11 iulie
1985. – p. 11 (Eugen Simion);
30. Neagu, Fănuș. Altfel te doare capul după ’89 decât înainte: [interviu] / realizat de
Carmen Chihaia în Adevărul literar și artistic – 6, nr. 400, 11 ianuarie 1998. – p. 3;
31. Neagu, Fănuș. Caii albi din orașul București. București: Editura Ion Creangă, 1979 în
Contemporanul – nr. 42, 19 octombrie 1979. – p. 2 (Ion Brad);
32. Neagu, Fănuș. Cartea cu prieteni în Cronica – 15, nr. 23, 6 iunie 1980. – p. 5 (Zaharia
Sângeorzan);
33. Neagu, Fănuș. Casa de la miezul nopții. București: Editura expansion în Rampa (Azi) –
nr. 22, 24 februarie – 2 martie 1995. – p. 8 (Paloma Pașca); Vocea României. – 3, nr. 367,
15 februarie 1995. – p. 4 (Mircea Ghițulescu);

34. Neagu, Fănuș. Cronici afurisite. București: Sport-Turism, 1977 în Flacăra – 26, nr. 20,
19 mai 1977. – p. 9 (Cornel Moraru);
35. Neagu, Fănuș. Cronici de carnaval. București: Stadion, 1972 în Convorbiri literare – nr.
1, 15 ianuarie 1973. – p. 9 (George Pruteanu);
36. Neagu, Fănuș. Cu Fănuș Neagu la Crucea de Piatră: [interviu] / realizat de C. Stănescu
în Adevărul literar și artistic – 4, nr. 164, 2 mai 1993. – p. 3;
37. Neagu, Fănuș. Detest proștii, haimanalele, ticăloșii: [interviu] / realizat de Daniel
Vorona în Azi – nr. 1375, 8 ianuarie 1997. – p. 9;
38. Neagu, Fănuș. Dincolo de nisipuri în Limbă și literatură română – 7, nr. 1, ianuarie –
martie 1981. – p. 24-27 (Valeria Mihai Ștefan); 16, nr. 2, aprilie 1987. – p. 35-37
(Gabriela Angelescu);
39. Neagu, Fănuș. Eu nu voi mai fi redactor-șef nici dacă mai trăiesc două eternități:
[interviu] / realizat de Viorica Rusu în Adevărul literar și artistic – 7, nr. 411, 31 martie
1998. – p. 3;
40. Neagu, Fănuș. Fănuș Neagu este fiul basmului spus la gura sobei: [interviu] / realizat de
Viorel Sânpetrean în ABC (Azi) – nr. 9, 13 aprilie 2000. – p. 3;
41. Neagu, Fănuș. Fănuș Neagu – victima unui fals ordinar în “Adevărul de Cluj”:
[precizări din partea scriitorului, în legătură cu falsul interviu apărut în cotidianul
clujean] / Rompres în Adevărul – nr. 1816, 13 martie 1996. – p. 4;
42. Neagu, Fănuș. Fântâna. Craiova: Scrisul românesc, 1974 în Ramuri – 11, nr. 3, 15
martie 1974. – p. 12 (Dan Vlad); Săptămâna culturală – nr. 179, 10 mai 1974. – p. 3
(Emil Manu);
43. Neagu, Fănuș. Frumoșii nebuni ai marilor orașe. București: Editura Eminescu, 1976 în
Amfiteatru – 11, nr. 4, aprilie 1976. – p. 297 (Costin Țuchilă);
44. Neagu, Fănuș. Îngerul a strigat în Orizont – 35, nr. 37, 14 septembrie 1984. – p. 7
(Cornel Ungureanu);
45. Neagu, Fănuș. Îngerul a strigat. București: Editura Eminescu, 1973 în Albina – 72, nr. 3,
16 ianuarie 1969. – p. 4 (M. Vulpe); Convorbiri literare – nr. 24, 30 decembrie 1973. – p.
9 (George Pruteanu); România literară – 2, nr. 21, 22 mai 1969. – p. 4, 5 (Aurel Dragoș
Munteanu);
46. Neagu, Fănuș. Insomnii de mătase. București: Cartea românească, 1981 în Luceafărul –
24, nr. 10, 7 martie 1981. – p. 2 (Artur Silvestri); România literară – 14, nr. 12, 19 martie
1981. – p. 10 (Alex Ștefănescu);
47.Neagu, Fănuș. În văpaia lunii: nuvele. București: Editura Eminescu, 1979 î n:
Contemporanul – nr. 33, 13 august 1971. – p. 3 (Nicolae Manolescu); Cronica – 6, nr. 40,
2 octombrie 1971. – p. 8 (Liviu Leonte); Ramuri – nr. 5, 15 mai 1979. – p. 2 (Mihaela
Andreescu); România literară – 12, nr. 15, 12 aprilie 1979. – p. 4 (Laurențiu Ulici);
Săptămâna. – nr. 438, 27 mai 1979. – p. 2 (Emil Manu); Tomis – 6, nr. 9, septembrie
1971. – p. 5 (Alex Ștefănescu);
48. Neagu, Fănuș. Întâmplări aiurea și călătorii oranj în: Luceafărul. – 30, nr. 35, 29 august
1987. – p. 2 (Mihai Ungheanu); nr. 42, 17 octombrie 1987. – p. 1, 4 (Cezar Tabarcea);

49. Neagu, Fănuș. Lumea poate fi schimbată chiar și prin cântec: [interviu] / realizat de Ion
Butnaru în Informația Bucureștilor – 29, nr. 8862, 5 aprilie 1982. – p. 5;
50. Neagu, Fănuș. Nu prea mai merită să trăiești în țara asta plină de cartofi cubici și
capete pătrate: [interviu] / realizat de Carmen Gherghei în Cotidianul – 8, nr. 170, 24
noiembrie 1998. – p. 8;
51. Neagu, Fănuș. O corabie spre Bethleem. București: Cartea românească, 1997 în Caiete
critice – nr. 1-4, 1998. – p. 84-86 (Lucian Chișu); Curentul – 1, nr. 31, 26 noiembrie
1997. – p. 7 (Emil Mladin); Curierul național – 8, nr. 2037, 15 noiembrie 1997. – p. 13
(Cornelia Maria Savu);
52. Neagu, Fănuș. Partida de pocher. București: Editura Eminescu, 1994 în Literatorul – 5,
nr. 21, 26 mai – 2 iunie 1995. – p. 4 (Valentin F. Mihăescu, Andrei Grigor); Luceafărul –
nr. 21, 28 iunie 1995. – p. 5 (Roxana Sorescu); România literară – nr. 4, 8-14 februarie
1995. – p. 6 (Alex Ștefănescu); Totuși iubirea – 6, nr. 231, 16-23 februarie 1995. – p. 2
(Constant Călinescu);
53. Neagu, Fănuș. Pierdut în Balcania. București: Sport-Turism, 1982 în Argeș – 17, nr. 3,
iunie 1982. – p. 11 (Al. Th. Ionescu);
54. Neagu, Fănuș. Povestiri din drumul Brăilei. București: Editura Eminescu, 1989 în
Flacăra – 38, nr. 44, 3 noiembrie 1989. – p. 10 (Romul Munteanu);
55. Neagu, Fănuș. Prințul Nenoroc în Literatorul – 3, nr. 34, 27 august – 3 septembrie 1993.
– p. 1 (Dimitrie Stelanu);
56. Neagu, Fănuș. 13 întrebări pentru Fănuș Neagu: [interviu] / realizat de Marius Tupan în
Lucifer (Luceafărul) – 2, nr. 15, 16-31 august 1991. – p. 5;
57. Neagu, Fănuș. Scoica de lemn în Flacăra – 31, nr. 18, 7 mai 1982. – p. 10 (Artur
Silvestri); Luceafărul – 22, nr. 23, 9 iunie 1979. – p. 1, 7 (Marian Popa); Teatrul – 28, nr.
7-8, iulie – august 1994. – p. 24-25 (Ștefan Cazimir);
58. Neagu, Fănuș. Scriitorii din generația mea au fost cei mai rezistenți la dictatură:
[interviu] / realizat de Ion Butnaru în Libertatea – 4, nr. 682, 3-4 aprilie 1992. – p. 1, 2;
59. Păunescu, Adrianuarie Fănuș Neagu la Academie în Vremea – nr. 304, 16 noiembrie
1993. – p. 1;
60. Pituț, Gheorghe. Mic interviu adevărat: [Fănuș Neagu] în Flacăra – 31, nr. 13, 2 aprilie
1982. – p. 18;
61. Poantă, Petru. A locui un limbaj: [Fănuș Neagu] în Steaua – 33, nr. 4, 1982. – p. 15;
62. Poantă, Petru. Crochiu pentru un portret: [Fănuș Neagu] în Steaua – 43, nr. 4, aprilie
1992. – p. 9;
63. Popa, Marian. Fănuș Neagu în Almanah Luceafărul – 1982. – p. 21-22;
64. Popa, Marian. Frenezia naturii: [Fănuș Neagu] în Amfiteatru – 12, nr. 1, ianuarie 1977.
– p. 399;
65. Popa, Marian. Problema tatălui: [Fănuș Neagu] în România literară – 9, nr. 14, 1 aprilie
1976. – p. 4;
66. Popa, Marian. Un dionisiac: [Fănuș Neagu] în Luceafărul – 26, nr. 38, 24 septembrie
1983. – p. 6;
67. Popescu, Marian. Teatrul lui Fănuș Neagu în Luceafărul – 25, nr. 31, 31 iulie 1982. – p.
1, 7;

68. Rachieru, Adrian Dinu. Fănuș Neagu: Emblemele Balcaniei în Luceafărul – 28, nr. 5, 2
februarie 1985. – p. 1, 2; nr. 6, 9 februarie 1985. – p. 6;
69. Rău, Aurel. Fănuș: [Fănuș Neagu] în Steaua – 43, nr. 4, aprilie 1992. – p. 9 7;
70. Regman, Cornel. Fănuș Neagu între Balcania și … Palabria în Viața Românească – 78,
nr. 3, martie 1983. – p. 63-71;
71. Roznoveanu, Mirela. Un baroc folcloric – Fănuș Neagu în Ramuri – 10, nr. 11, 15
noiembrie 1973. – p. 15;
72. Savu, Tudor Dumitru. Mistrie și măiestrie: [Fănuș Neagu] în Tribuna – 4, nr. 14, 9-15
aprilie 1992. – p. 5;
73. Săndulescu, Al. Fănuș Neagu în Revista de istorie și teorie literară – 18, nr. 3, 1969. – p.
467 – 475;
74. Sâmpetru, Viorel. N-am ruinat nici un cuvânt [Fănuș Neagu a împlinit 66 de ani] în Azi
literar (Azi) – nr. 47, 6 aprilie 1998. – p. 1;
75. Sângeorzan, Zaharia. Creația povestitorului: [Fănuș Neagu] în Cronica – 9, nr. 10, 8
martie 1974. – p. 5;
76. Sângeorzan, Zaharia. Hanul: [Fănuș Neagu] în Tribuna – 4, nr. 14, 9-15 aprilie 1992. –
p. 5;
77. Simion, Eugen. Fănuș Neagu – 50 în Ramuri – nr. 4, 15 aprilie 1982. – p. 3;
78. Simion, Eugen. La umbra crailor de ghindă (Fănuș Neagu și Mihai Ispirescu ) în
Curentul – 5, nr. 108, 11 mai 2001. – p. 11;
79. Simion, Eugen. Schiță de portret: Fănuș Neagu în Literatorul – 2, nr. 13, 3 aprilie 1992.
– p. 12;
80. Simion, Eugen. Stilul fănușian: [Fănuș Neagu] în Curentul – 3, nr. 116, 20 mai 1999. –
p. 19;
81. Simion, Eugen, Deciu, Andreea, Postelnicu, Ioana. Fănuș Neagu – 60: Imaginația
combinatorie. Cais înflorit, funigei și puțină mătrăgună în România literară – 25, nr. 11,
2-8 aprilie 1992. – p. 4-5;
82. Sorescu, Constantin. Fănuș Neagu sau barocul și parabola în Săptămâna – nr. 597, 14
mai 1982. – p. 3, 7;
83. Sorescu, Constantin. Fănuș Neagu într-o fotografie serioasă în Scânteia tineretului
(Supliment literar artistic) – 8, nr. 27, 9 iulie 1988. – p. 9;
84. Sorescu, Constantin. Un moment al prozei la o reeditare de Fănuș Neagu în Scânteia
tineretului (Supliment literar artistic) – 15, nr. 8, 28 februarie 1985. – p. 2;
85. Sorescu, Marin. Fănuș și fluviul tutelar în Literatorul – 2, nr. 13, 3 aprilie 1992. – p. 12;
86. Stănescu, C. Un “oriental”: Fănuș Neagu în Adevărul – 3, nr. 626, 7 aprilie 1992. – p. 2
8;
87. Stănescu, Nichita. O jumătate de secol cu Fănuș Neagu în Flacăra – 31, nr. 13, 2 aprilie
1982. – p. 18;
88. Ștefănescu, Alex. Fănuș Neagu în Tomis – 19, nr. 9, septembrie 1984. – p. 5;
89. Tănăsescu, Dan Claudiu. Fănuș Neagu: 50 de ninsori în Bărăgan în Săptămâna – nr.
591, 2 aprilie 1982. – p. 5;
90.Tomozei, Gheorghe. Glossă aniversară: [Fănuș Neagu] în Tribuna – 4, nr. 14, 9-15
aprilie 1992. – p. 1, 5;

91. Tomozei, Gheorghe. Zicere despre Fănuș în Literatorul – 3, nr. 11, 19 martie 1993. – p.
7;
92. Tomuș, Mircea. Un poet epic: [Fănuș Neagu] în Tribuna – 17, nr. 42, 18 octombrie
1973. – p. 7;
93. Trandafir, Constantin. Semne și tâlcuri: [Fănuș Neagu] în România literară– 19, nr. 32,
7 august 1986. – p. 5;
94. Țeposu, Radu G. Aspecte și semnificații: [Fănuș Neagu] în Steaua – 29, nr. 10,
octombrie 1978. – p. 22;
95. Udroiu, Neagu. Fănușiada: [Fănuș Neagu] în Timpul – 13, nr. 15, 11-17 aprilie 2001. –
p. 6;
96. Ulici, Laurențiu. Fănuș Neagu – 60 în Luceafărul – nr. 12, 8 aprilie 1992. – p. 7;
97. Ungureanu, Cornel. Câteva repere: [Fănuș Neagu] în România literară – 18, nr. 23, 6
iunie 1985. – p. 4-5;
98. Ungureanu, Cornel. Fănuș Neagu între a treia strigare și a treia ediție în Contemporanul
– nr. 40, 28 septembrie 1984. – p. 12-13;
99. Ungureanu, Cornel. Maestrul și jocurile: [Fănuș Neagu] în Orizont – 33, nr. 18, 7 mai
1982. – p. 3
100. Ungureanu, Cornel. Sărbătoarea și zarurile: [Fănuș Neagu] în Tribuna – 23, nr.
26, 28 iunie 1979. – p. 3;
101. Vicol, Dragoș Ion. Îngerul păzitor al literelor românești: [Fănuș Neagu la 65 de
ani] în Literatură și artă – nr. 14, 3 aprilie 1997. – p. 4;
102. Zărnescu, Narcis. Fănuș Neagu în Argeș – 17, nr. 7, octombrie 1982. – p. 5; nr. 8,
noiembrie 1982. – p. 5
Surse electronice
1.http://biografii.famouswhy.ro/fanus_neagu/ ;
2.http://personalitati.infoportal.rtv.net/biografie~nume-fanus-neagu.html ;
3.(http://revistacultura.ro/nou/2011/10/fanus-neagu-dincolo-de-nisipuri/ ;
4.https://ro.wikipedia.org/wiki/F%C4%83nu%C8%99_Neagu ;
5.https://www.scribd.com/doc/161329488/Acasa-Fanus-Neagu ;
6.https://www.scribd.com/doc/30713944/Dincolo-de-nisipuri .