Conf u niv D r. Maria -Irina Grigore -Rădulescu Nicolaenco [608267]

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
CENTRU FOCȘANI

REFERAT LA
DREPTUL INTERNA ȚIONAL PUBLIC

Coordonator : Student: [anonimizat] 2019 Anul II,IF.

2

Cuprins

1. Natura și dezvoltarea dreptului interna țional public, stabilirea surselor și principiilor generale. …………….. 3
1.1 Raportul dintre dreptul international public si dreptul intern al statelor. ………………………….. …………… 4
2. Principiile generale de drept ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 5
2.1 Echitatea în dreptul internațional ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 9
2.2 Deciziile judiciare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 11
2.3 Doctrina ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 13
3. Drepturile fundamentale ale statelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 15
3.1 Independența ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 15
3.2 Egalitatea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 16
3.3 Co-existența pașnică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 17
4. BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 18

3

1. Natura și dezvoltarea dreptului interna țional public ,
stabilirea surselor și principiilor generale .

Dealungul timpului, de la peșteră la computer, un rol deosebit la jucat întotdeauna ideea
de lege – ideea că ordinea este necesară și că haosul es te dăunător unei existențe oneste
drepte și stabile. Orice societate, fie mică sau mare, puternică sau slabă, și -a creat un cadru
de principii după care să poată să se dezvolte. Ce este permis și ce nu este permis,(acte
permisive, acte interzise),oamenii a început să se înțeleagă cit este de importanta ordinea si
legea.
Strudiul legii este in mare masura studiul istoriei. Istoria sa inseamna eforturile de a
impune constrangeri legale asupra conflictelor armate prin negocieri intre puterile militare,
efort uri care nu au reusit sa se concretizeze intodeauna in tratate; iar tratatele rezultate au fost
adesea mai putin eficiente. Cu toate acestea i n timp, ele au produs, impreuna cu alte surse, un
corp de lege recunoscut , ca avand caracter obligatoriu si eficien t pentru parti .Putem spune
deci ca; Legea este acel element care obligă membrii unei comunități căreia îi aparțin, la
recunoașterea unor valori și standarde . Este deopotrivă permisivă în oferirea posibilității
indivizilor de a -și stabili propriile relații legale, cu drepturile și obligațiile ce decurg din
acestea, precum și crearea unor contracte, și coercitivă , în pedepsirea acelora care îi încalcă
prevederile.
In literatura de specialitate s -au dat numeroase definitii acestui drept cuprinzind
eementele sale esentiale(ansamblu de normr juri dice,relatiile dintre subiectele sale pe baza
acordului de vointa,respectarea normeleor in mod liber etc.),la modul general insa putem
definii dreptul international ca o; Lege internationala care constă într -o serie de reguli care
direcționează conduita um ană și reflectă, până la un punct, ideile și preocupările societății în
îndeplinirea funcțiilor sale in relatiile internationale.
Asta ar fi ceea ce numim drept internațional, cu importanta diferență că principalele
subiecte de drept internațional sunt na țiunile -state, nu cetățenii în mod individual. Există
multe diferențe între leg ile unei țări (dreptul intern ) și legile care operează în afara, sau între
state, organizațiile internaționale și în anumite cazuri, intre indivizi.

4

Dreptul internațional în si ne, este împărțit în ; conflictul de legi (sau dreptul
internațional privat cum este denumit uneori) și dreptul internațional public (de obicei numit
doar drept internațional) .
Dreptul internațional public are ca obiect relațiile dintre state în toate formele sale, de
la război la sateliți și reglementează funcțiile mai multor instituții internaționale. Numai
relatiile dintr e stubiectele dreptului international public,in primul rind,dintre state , fac
obiectul acestui drept ,(relatiil e contrac tuale dintre un stat si o persoana juridica sau fizica, nu
cad sub incidenta dreptului international public ).
Dreptul international public p oate fi universal sau general, (caz în care legile prevăzute
obligă toate statele ), sau regional, când un grup de sta te legate geografic sau ideologic
recunosc legile speciale care le sunt aplicabile, de exemplu, practica azilului diplomatic care
s-a dezvoltat mai ales în America Latină .
1.1 Raportul dintre dreptul international public si dreptul intern al statelor.
Comparind dreptul intern cu dreptul internațional remarcam prezumția unei
analogii între sistemul național și or dinea legală internațională.
Nu există un sistem uniform de sancțiuni în dreptul internațional în sensul în care există
în dreptul intern dar sunt circumstanțe în care folosirea forței este privită c a fiind justificată și
legală.
În afară de sancțiuni le instituționale, se mai pot menționa o serie de drepturi de a
acționa prin violență, acțiuni cunoscute ca fiind de autoapărare. Statele pot folosi forța în
autoapărare, dacă ele sunt obiectul agresiunii și pot acționa ca răspuns la acțiunile ilegale ale
altor state. În asemenea cazuri, statele singure decid dacă să acționeze și dacă da, ce fel de
măsuri trebuie luate, neexistid un organism care să decidă legalitatea măsurii,(în absența unei
examinări din partea Curții Internaționale de Justiție), acceptab ilă pentru ambele părți.
A privi sancțiunile dreptului internațional cu privire la state ca “drepturi la
autoapărare și represalii” este o înțelegere greșită a rolului sancțiunilor, într -un sistem, pentru
că ele sunt la dispoziția statelor, nu sunt siste mul însuși.
Din moment ce nu se poate descoperi natura dreptului internațional făcându -se
referire la o definiție a legii în privința sancțiunilor, caracterul ordinii juridice internaționale

5

trebuie examinat cu scopul de a se descoperi dacă statele se sim t obligate să se supună
prevederilor dreptului internațional
Doctrinarii urmaresc stabilirea locului dreptului international public in ordinea
juridica generala si a valorii sale in raport cu dreptul intern al statelor,multe norme ale
drept ului international public au aplicare in dreptul intern,fie ca sunt introduse in acel
drept,fie ca statele au obligatia de a -si adapta legislatia national la cerintele rezultate din
Tratatele internationale la care statul respectiv este parte sau uneori re glementarile de drept
intern ale statelor pot aduce efecte in aparitia de norme ale dreoptului inernational
public(Constitutia Romaniei „Daca exista neconcordanta intre intre pactele si tratatele
privitoare la drepturile fundamentale ale omului,la care Rom ania este parte,si legile interne,au
prioritate reglementarile internationale -art.20,pct.2”).In art.11 al Constitutiei se
prevede:”Tratatele ratificate de catre parlament,potrivit legii fac parte din dreptul intern”.In
cosecinta,prevederile acestor tratate devin obligatorii pe teritoriul Romaniei pentru organele
de stat si pentru cetatenii sai,ca si penteru celelalte persoane aflate sub jurisdictia statului
roman.Unele acte internationale recunosc superioritatea dreptului inernational public fata de
dreptul intern al statelor (cazul tratatelor comunitare) .
2. Principiile generale de drept
Sursele documentare accesate releva urmatoarele principii fundamentale:
a). Principiul renuntarii la forta sau la amenitarea cu forta in relatiile dintre state sau
Principiul neagresiunii; In virtutea acestui principiu ,razboiul de agresiune est e considerat
o „crima impotiva umanitatii”
b). Principiul solutionarii pasnice a diferendelor;
c). Principiul neamestecului in treburile interne ale altor state; In dreptul
contemporan,nu mai constituie un principiu de stricta interpretare,multe dom enii care au fost
considerate in dreptul traditional ca apartinind componentei exclusive a statului, au fost
transpuse in cadrul cooperarii internationale(ex:problema respectarii drepturiilio omului).
d). Principiul cooperarii internationale;

6

e). Princ ipiul dreptului poparelor la autodeterminare; acest principiu trebuie
interpretat ca”autorizind sau incurajind o actiune… care ar dezmembra in total sau in parte
integritatea teritoriala sau unitatea politica a unui stat independent si suveran…”.
f). Principiul egalitatii suverane al statelor;
g). Principiul indeplinirii cu buna credinta a obligatiilor internationale -PACTA SUNT
SERVANDA ;
Sunt acele principii in mod obisnuit recunoscute de catre sistemele juridice majore ale
statelor lum ii. Anumite norme de drept international realizeaza forta obligatorie a normelor
definitive ( jus cogens ), astfel incat ele includ toate statele fara derogari permise .
În orice sistem de drept ar putea apărea o situație în care Curtea ar constata că nu
există o lege care să facă referire la acea problemă, nici o lege a Parlamentului sau un
precedent judiciar. În asemenea condiții, judecătorul va deduce regula aplicabilă prin
analogie, din reguli deja existente sau direct din principiile generale care călău zesc sistemul
legislativ, fie că emană din justiție, echitate sau considerații de ordin public. O asemenea
situație e mai posibil a fi întâlnită în dreptul internațional datorită unui sistem relativ
nedezvoltat în legătură cu nevoile cu care se confruntă.
Sunt puține cazuri rezolvate în legea internațională și nu există o metodă de legiferare
care să furnizeze reguli pentru a stăpâni noile situații apărute. Din acest motiv, “ principiile
generale de drept, recunoscute de națiunile civilizate” au fost introd use în art. 38 ca o sursă
de drept care să acopere neajunsurile din dreptul internațional și să rezolve problema
cunoscută în drept ca “ non liquet ”. Problema lipsurilor din sistemul de drept este una
importantă. Este important de recunoscut faptul că s -ar putea să nu existe întotdeauna o
soluție imediată și evident aplicabilă fiecărei situații internaționale, (fiecare situație
internațională trebuie privită ca pe o problemă de drept).
Există opinii variate în legătură cu problemele la care ar trebui să fa că referință
principiile de drept. Unii doctrinarii le privesc ca pe o afirmare a conceptelor Dreptului
Original care sunt menite să fundamenteze sistemul dreptului internațional și constituie o
metodă de testare a valabilității legilor pozitive (i.e. făcu te de oameni). Alți autori, pozitiviști,
consideră principiile ca fiind subordonate tratatelor și legilor obișnuite și incapabile de a
aduce ceva nou dreptului internațional în afară de cazul în care ele conțin aprobarea statelor.

7

Autorii sovietici, ca și Tunkin, subscriu acestui tip de abordare a principiilor generale de
drept, acestea reluând preceptele fundamentale ale legii internaționale, de exemplu legea
conviețuirii pașnice care este deja cuprinsa în tratate și cutume.
Pe lângă aceste două opinii, cei mai mulți autori sunt gata să accepte că principiile
generale constituie o sursă distinctă de drept dar cu un scop aproape limitat și acest lucru e
reflectat în deciziile Curții Permanente Internaționale de Justiție și ale Curții Internaționale
de Just iție. Totuși nu este clar în toate cazurile, dacă s -a avut în vedere un principiu general
de drept aparținând dreptului statal sau un principiu de drept internațional. Dar acesta nu este
o problemă prea mare din moment ce atât conceptele statale cât și cel e derivate din practica
internațională existentă pot fi definite ca principii care se bucură de o recunoaștere unanimă.
Deși sursa constituirii unui asemenea principiu se trage din demersurile legislative a
190 sau mai multe state, asta nu înseamnă că jud ecătorii sunt experți în fiecare sistem
legislativ. Există câteva teme comune care sunt cuprinse în diferite sisteme de drept ..
Cele mai prolifice domenii pentru aplicarea legilor statului prin analogie, au fost
procedurile, mărturiile și procese judic iare. Indicațiile judiciare internaționale sunt făcute cu
autoritatea de res jueicata , care înseamnă că decizia este finală, obligatorie și fără drept de
apel.
În cazul Tribunalului Administrativ, Curtea s -a confruntat cu problema concedierii
unor membri angajați ai Secretariatului Națiunilor Unite și dacă Adunarea Generală are sau
nu dreptul să se supună sentințelor date de Tribunalul în cauză. Dând un răspuns negativ,
Curtea subliniază că: potrivit unor bine -stabilite și general recunoscute principii al e dreptului,
o hotărâre emisă de un asemenea corp judiciar este res judicata și are forță obligatorie pentru
părțile în cauză .
Un principiu important de drept internațional este că pacta sunt servanda , sau ideea că
acordurile internaționale sunt obligatorii. Legea tratatelor se oprește inevitabil asupra acestui
principiu din moment ce întregul concept de obligativitate a acordurilor internaționale
presupune că asemenea acorduri sunt general acceptate ca având această calitate.
Poate cel mai impo rtant principiu general, subjugând multe reguli de drept
internațional, este cel al bunei -credințe. Principiul este statuat de Charta Națiunilor Unite , iar
elaborarea acestei prevederi în Declarația Principiilor de Drept Internațional privitoare la

8

Relați ile de prietenie și cooperare între state, adoptată de Adunarea Generală în rezoluția
2625 din 1970 se referă la obligațiile între state de a -și îndeplini cu bună -credință obligațiile
rezultate din legea internațională în general, inclusiv din tratate. De aceea, constituie o parte
indispensabilă a regulilor de drept internațional, în genera l.
Încrederea este esențială în cooperarea internațională, în special într -o perioadă în care
cooperarea în multe domenii a devenit esențială. La fel ca și principiul pa cta sunt servanda în
legea tratatelor este bazat pe buna -credință, și caracterul de obligativitate al obligațiilor
internaționale asumat prin obligarea unilaterală, este esențial.
Totuși Curtea a susținut că buna -credință ca și concept, nu este prin sine însuși o sursă
de obligativitate, unde (nimic) altceva nu există. Principiul bunei -credințe, de aceea, este
fundalul principiului formării și informării asupra existentelor reguli de drept internațional și
o modalitate de constrângere prin care aceste regu li vor fi exercitate în mod legitim. Un alt
principiu notabil este acela că ex injuria jus non oritur , care stabilește că faptele care decurg
dintr -o conduită ilegală nu pot stabili legea.
Curtea are puterea discreționară de a alege principiul de drept a plicabil
circumstanțelor unui caz particular, cu, considerația că acest lucru este posibil datorită
incapacității legii ordinare și tratatelor de a găsi soluția necesară. În acest contest se poate
considera cazul Tracțiunea Barcelonei între Belgia și Spani a.
Totuși dreptul internațional nu se referă la un drept al unui stat anume ci mai degrabă
la reguli general acceptate de sistemele legale statale, în cazul acesta recunoaște ideea unei
competente limitate.

In concluzie putem spune ca principiile cu ca re se opereaza in majoritatea sistemelor
juridice de drept intern, transpuse apoi in dreptul international. Conventiile internationale ca
si multe dintre hotaririle instantelor de judecata internationala fac deseori trimitere la normele
de drept comune mar ilor sisteme de drept si care apoi sa fie considerate ca izvoare de drept
international.

9

2.1 Echitatea în dreptul internațional
În afara recurgerii la procedurile și instituțiile de drept statal de a întări dreptul
internațional, este posibil să se facă în unele cazuri referire la echitate ca la un set de principii
reprezentând valori le sistemului. Cea mai faimoasă decizie în acest domeniu a fost a
judecătorului Hudson în cazul Abaterea cursului apei de la Meuse din 1937 privitor la o
dispută între Oland și Belgia. Hudson a arătat că ceea ce sunt privite ca principii de echitate
sunt t ratate de multă vreme ca părți ale dreptului internațional și aplicate în curți .
Totuși trebuie să fim precauți în interpretarea acestora deși în mare parte este posibil
să privim echitatea (în analogie cu dreptul intern) ca fiind o responsabilitate a de zvoltării
legislative producând schimbări dinamice în sistemul transmiterii exacte prin stricta
aplicare a legilor.
Totuși problema care se pune este să folosim principiile echității în contextul unor
legi care cer o asemenea abordare. Curțile nu aplică principii de judecată abstractă la cazurile
pe care le judecă ci mai degrabă principii și soluții echitabile, ce derivă din legile aplicabile .
Echitatea a fost folosită în justiție ca o modalitate de a diminua posibilitatea săvârșirii
unor nedreptăți și nu ca o metodă de schimbare a lucrurilor în detrimentul legilor existente.
Totuși, existența sa, ca o sursă distinctă a dreptului este foarte controversat. Este evident că
nu există legi rigide care să contrabalanseze aceste principii în fiecare caz în par te, iar aceasta
este departe de a fi un exercițiu de înțelepciune sau conciliere sau o modalitate de distribuire
a dreptății.
Folosirea principiului echității a fost în special sesizată în 1982 în Acordul Mărilor.
Art. 59 de exemplu, se referă la conflict ul între țările cu ieșire la mare și celelalte state, în
privința exclusivității zonei economice, conflict soluționat “în baza echității” , Aceste
prevederi sunt flexibile, ceea ce este important, dar sunt și oarecum nesigure. Mai precis, cum
poate fi rez olvat fiecare caz în parte și ce principii ar trebui folosite este departe de a fi clar,
apărând chiar și un element de neprevăzut. Convenția de interzicere a navigației pe apele
internaționale din 1997 pune de asemenea accent pe conceptul de echitate. Art . 5, de
exemplu, arată că țările cu ieșire la mare ar trebui să folosească apele internaționale într -o
manieră rezonabilă și echitabilă în propriile lor teritorii și participând la utilizarea,
dezvoltarea și protecția acestor mări.

10

Echitatea mai poate fi utilizată în situații determinate în delimitarea granițelor de
uscat. Acolo unde nu se știe cu siguranță unde ar trebui să fie granița, tribunalul internațional
ar trebui să apeleze la echitate . Deși echitatea nu înseamnă întotdeauna egalitate, acolo unde
nu există circumstanțe speciale, cea din urmă menționată este expresia celei dintâi. Curtea a
arătat de asemenea că “să recurgi la conceptul de echitate pentru a modifica o graniță deja
stabilită ar fi de nejustificat.
Cu to ate acestea categoriile de principii din sfera echitatii sun considerate de catre
multi doctrinari ca mijloace auxiliare de exprimare a normelor dreptului international
public.
Deși generalizarea principiilor și conceptelor care ar putea fi numite judecăți de valoare
ale societății inspiră și cuprind orânduiri politice și legale în cel mai general sens, ele nu
constituie norme legale imperative. Ele devin obligatorii doar dacă sunt acceptate de
Comunitatea internațională ca norme legale prin mecanismele și tehnicile de cr eare a
dreptului internațional. “Principiile elementare ale umanității” pot sta la baza unor asemenea
norme și le justifică existența, în sens larg, ș -ar putea chiar să aibă un rol important în
investirea acestor norme cu mai multă forță juridică.

11

2.2 Deciziile judiciar e

Deși ele sunt, conform art. 38, menite a fi utilizate ca înțelesuri subsidiare pentru
determinarea regulilor de drept, mai degrabă decât o sursă de drept, deciziile judiciare pot
avea totuși o importanță deosebită. În timp ce, confor m art. 59 al Statutului Curții
Internaționale de Justiție, deciziile Curții nu au forță obligatorie decât între părți, în respectul
acestei considerații, Curtea a încercat să urmeze hotărârile sale anterioare și să introducă o
măsură de siguranță în proces : astfel că în timp ce doctrina din trecut recunoscută în dreptul
comun statua că deciziile unor anumite curți trebuie să fie respectate și de celelalte curți, nu
există în dreptul internațional, totuși statele aflate în dispută și deciziile Curții Permane nte
citate în lucrările unor autori și Curtea Internațională de Justiție au autoritate în deciziile lor.
Curtea Internațională de Justiție își va examina îndeaproape deciziile luate anterior și
va distinge cazurile care n -ar trebui luate în considerare la soluționarea problemei respective.
Dar așa cum judecătorii englezi, de exemplu, creează dreptul în procesul interpretării sale, la
fel judecătorii Curții Internaționale de Justiție fac uneori mai mult decât să hotărască .
.
Bineînțeles, asta nu înseamnă că deciziile Curții vor fi invariabil acceptate în
formularea ultimelor legi. Dar acestea sunt cazuri rare în comparație cu respectul acordat
deciziilor Curții ale căror cuprins este de o importanță vitală pentru dezvoltarea dreptului
internațional.
În completare, Curtea Permanentă și Curtea Internațională de Justiție admit că
deciziile judiciare cuprind și hotărârile judecătorești internaționale arbitrare și decizii ale
curților diferitelor state. Au existat multe tribunale arbitrate internațional precum Curtea
Permanentă de Arbitraj înființată în urma Conferinței de la Haga din 1899 până în 1907 și
variate tribunale de rezolvare a cererilor mixte, inclusiv Tribunalul pentru rezolvarea
plângerilor între Iran și US, și deși ele diferă în unele sensuri de curțile internaționale, multe
din deciziile luate de aceste tribunale sunt extrem de importante pentru dezvoltarea dreptului
internațional. Acest lucru poate fi văzut în existența și numărul de Raporturi a Hotărârilor
Arbitrale internaționale publicate înc epând cu 1948 de Națiunile Unite.

12

Un caz demn de menționat ar fi cel al Plângerilor făcute de Alabama, arbitrarea căruia
a fost marcată de începutul unei noi ere de rezolvare pașnică a disputelor internaționale în
care utilizarea cea mai frecventă o aveau metodele judiciare și arbitrale în rezolvarea
conflictelor .
O altă ilustrare a impactului unor asemenea decizii arbitrale ar fi cazul Insulei din
Palma care s -a dovedit a fi un subiect foarte important de abordare a suveranității teritoriale și
pe care -l vom aborda ulterior.
Cum s -a văzut deja, deciziile Curților nationale pot aduce dovada existenței unor legi
de drept comun. Ele pot de asemenea constitui o dovadă a practicii judiciare actuale a statelor
în care deși s -au manifestat rețineri în aplicar ea conținutului legii întocmai, cu toate acestea
majoritatea timpului statele s -au comportat în conformitate cu cerințele legii, aceasta fiind
esența actului material necesar pentru stabilirea unei reguli de drept comun. Doctrinarii
americani și britanici în special, tind să se refere pe larg la deciziile curților naționale.
Sunt relevante de asemenea deciziile curților înalte ale statelor federale, precum
Elveția și Statele Unite în privința rezolvării conflictelor între unitățile componente ale
acestor ț ări, în dezvoltarea dreptului internațional în disputele legate de problema granițelor.
Un dezacord în privința granițelor între două state americane care a fost rezolvat de Curtea
Supremă este în multe privințe asemănătoare cu poziția luată de Curtea Inte rnațională de
Justiție față de disputa legată de frontiera dintre două state independente și deci constituie o
valoroasă sursă a dreptului internațional.

Deciziile judiciare(hotaririle judecataresti) nu creeaza propriuzis norme de drept,ci
contrib uie la precizarea corecta a normei de drept international,aici pot fi incluse;
. Jurisprudenta Curtii intrnationale de justitie -cu precizarea ca au forta juridica numai
pentu partile din litigiu si pentu cauza in care se pronunta;
. Hotarir ile tribunalelor arbitrare internationale;
. Hotaririle unor tribunale nationale,pronuntate in litigii care ridica p robleme de drept
international.

13

In solutionarea litigiilor internationale se recurge deseori la principii cum sunt: Buna –
credinta in indeplinirea obligatiilor conventionale;autoritatea lucrului judecat; precedentul
judiciar; principiul raspunderii pentru prejudiciul cauzat; respectarea egalitatii partilor
litigiului; dreptul la aparare etc .

2.3 Doctrina

Art. 38 include printre su rsele secundare ale creării dreptului “învățăturile unora
dintre cei mai instruiți publiciști de diferite naționalități” .
Din punct de vedere istoric, influența profesorilor din mediul academc asupra
dreptului internațional este marcantă. În perioada de înflorire a Dreptului Natural (Comun) au
fost unele opinii juridice și analitice de mare valoare, pe când practica juridică a statelor și
deciziile curților au valoare mai mică. Autori precum Gentili, Grotius, Pufendorf,
Bynkershock și Vattel erau autorită ți supreme în secolele șaisprezece până la optusprezece și
au determinat scopul, forma și conținutul dreptului internațional.
Odată cu apariția pozitivismului și a consecventei determinări a suveranității între
state, tratatele și cutuma au dobândit o poz iție dominantă în reprezentarea regulilor de drept
internațional iar importanța scrierilor în domeniu a început să se piardă. Totuși aceste lucrări
sunt folosite ca o metodă de a identifica legea aplicabilă pentru fiecare caz particular și nu ca
un izvor s au sursă a legilor actuale. Există câțiva autori care au avut un rol creativ asupra
evoluției unor legi speciale, cum ar fi, de exemplu, Gidel referitor la legea mărilor iar alții au
lucrări cu aplicabilitate generală pentru dreptul internațional care tind să fie priviți ca și
clasici, de exemplu Oppenheim și Rousseau dar influența generală a lucrărilor lor a devenit
mai puțin importantă.
Totuși lucrarile de specialitate constituie o importantă modalitate de structurare,
punere în atenție și formare a drep tului internațional, de elucidare a naturii, istoricului și
practicii regulilor de drept. Scrierile academice au jucat un rol deosebit de important în
stimularea gândirii vizavi de valorile și țelurile dreptului internațional, arătând care sunt
problemele cu care se confruntă sistemul și făcând sugestii pentru viitor.

14

Datorită lipsei de autorități supreme și de instituții internaționale pentru orânduirea
legilor, revine o mai mare responsabilitate publiciștilor de diferite naționalități pentru a aduce
un element de coerență și ordine în sistemul legislativ și pentru a pune întrebări în legătură cu
scopurile și direcția urmată de legile -n vigoare.
Statele în prezentarea plângerilor lor, opiniile oficiale ale guvernanților, variatele
decizii internaționale a rbitrale și judiciare, și judecătorii curților municipale când au de
soluționat diferite cereri toți consultă și citează din aceste lucrări îndrumătoare pentru
autoritățile judiciare.
Bineînțeles plângerile pot fi făcute oricum, autorii acestor lucrări ne putând cuprinde
prezentarea tuturor prejudiciilor ce se pot produce dar această pretenție ar fi exagerată. N -ar
trebui să ne determine să respingem valoarea acestor scriitori ci mai degrabă să evaluăm
fiecare doctrinar în funcție de opera sa.
Din doctrina fac parte lucrarile stiintifice ale unor specia listi in domeniu,cat si
operele unor foruri stiintifice internationale,cum sunt:Asociatia de drept
international;Institutiile de drept international;Curtea de drept international a O.N.U.,precum
si opiniile separate ale judecatorilor Curtii Internationale de Justitie anexate deciziilor Curtii.
In jurisprudenta instantelor internationale doctrina s -a invocat adesea ca dovada a
existentei unei norme si nu ca o sursa de drept international .

15

3. Drepturile fundamentale ale statelor

Drepturile fundamentale ale statelor există în virtutea ordinii dreptului internațional
care este capabil, ca și în cazul altor ramuri de drept, să definească car acteristicile subiectelor
sale.
3.1 Independența
Probabil că cea mai evidentă caracteristică a statului este independența sau
suveranitatea. Acesta a fost definită în Proiectul Declarației Drepturilor și Obligațiilor
Statelor pregătit în 1949 de Comisia Dre ptului Internațional, ca fiind capacitatea unui stat de
a-și asigura bunăstarea și libera dezvoltare fără amestecul altor state iar acestea neputând să -i
slăbească sau violeze drepturile sale legitime. Prin independență se face referire la conceptul
legal și nu este o deviere de la independență să fii considerat subiect de drept internațional.
Orice dependență politică sau economică, care ar putea să existe în realitate nu afectează
independența legală a statului doar dacă statul este silit să se supună uno r pretenții (cereri) ale
unui stat superior, caz în care este dependent de acest din urmă stat.
Legalitatea amenințării și folosirii armelor nucleare in practica statelor, arată că
ilegalitatea folosirii unor anumite arme nu rezultă din absența u nei autorizări ci dimpotrivă,
este formulată în termeni prohibitivi. Începutul luării în considerare a drepturilor și
obligațiilor statelor în cadrul sistemului dreptului internațional este marcat de faptul că
dreptul internațional permite libertatea de ac țiune a statelor în afara cazului în care există o
lege care să interzică acest lucru. Totuși, o asemenea libertate există înăuntrul și nu în afara
sistemului dreptului internațional și este dreptul internațional cel care dictează scopul și
conținutul inde pendenței statelor iar nu statele însuși în mod individual și unilateral.
Noțiunea de independență în dreptul internațional implică un număr de drepturi și
obligații, de exemplu, dreptul unui stat de a -și exercita jurisdicția asupra propriului teritoriu ș i
a populației permanente sau dreptul de a se angaja (implica) într -un act de autoapărare, în
anumite situații. Implică de asemenea obligația statului de a nu interveni în treburile interne
ale statelor suverane. S -a susținut de către puterile vestice pen tru mulți ani că orice discuție
sau acțiune a Națiunilor Unite cu privire la posesiile coloniale sunt contrare dreptului
internațional.

16

Totuși, acest argument al puterilor coloniale europene, n -a avut succes și Națiunile
Unite au examinat multe situații c oloniale. Problemele legate de drepturile omului și
opresiunea rasială nu intră în categoria închisă a jurisdicției interne. S -a statuat din partea
Comunității Europene că “protecția drepturilor omului și libertățile fundamentale nu pot fi
considerate ca o intervenție în treburile interne ale statului” . Referirea s -a făcut de asemenea
cu privire la “dreptul moral de a interveni atunci când drepturile omului sunt violate . În
consecință, intervenția armată sau alte forme de intervenție sau încercări de amen ințare
împotriva persoanei unui stat sau împotriva elementelor sale economice, politice sau culturale
este o violare a dreptului internațional” .
În special, folosirea forței pentru a priva populația de identitatea sa națională duce la o
încălcare a princ ipiului ne -intervenirii în treburile interne ale unui stat. Principiile
asemănătoare celui al suveranității, precum ne -intervenția în treburile interne sunt esențiale
pentru menținerea unui sistem rezonabil de stabil a rivalității statelor. Stabilirea unor limite în
ceea ce privește puterea statelor în comparație cu alte state contribuie la mărirea gradului de
stabilitate și ordine legală.
Un stat nu poate să -și impună aplicarea legilor pe teritoriul altui stat, fără acordul
statului respectiv. Urmează c a prezența unor trupe străine pe teritoriul unui stat suveran să
necesite consimțământul acelui stat.
3.2 Egalitatea
Celălalt principiu crucial este egalitatea legală a statelor, adică o egalitate în drepturi și
obligații. Statele, indiferent de mărime și p utere, au aceleași funcții și capacitate juridică și
sunt la fel îndreptățite la un vot în Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Doctrina egalității
în drepturi a statelor este o categorie “umbrelă” pentru că include în scopul său, drepturile și
obligațiil e recunoscute care “cad” asupra altor state. În special, egalitatea suveranității
cuprinde următoarele elemente: statele să fie din punct de vedere juridic egale; fiecare stat
se bucură de drepturile moștenite în deplină suveranitate; fiecare stat are da toria
(obligația) de a respecta personalitatea celorlalte state; integritatea teritorială și
independența politică sunt inviolabile; fiecare stat este liber să -și aleagă și dezvolte
domeniul politic, social, economic și cultural; fiecare stat are datoria d e a-și îndeplini
complet și cu bună credință obligațiile internaționale și să trăiască în pace cu celelalte
state.

17

În multe sensuri, această doctrină își are originile în gândirea Dreptului Natural. Așa
cum egalitatea a fost privită ca esența umanității i ar filozofic la fundamentarea statului, la fel
scriitorii naturaliști și -au tratat egalitatea ca pe o condiție naturală a existenței statului. Odată
cu apariția pozitivismului, părerile (susținerile) s -au alterat mai degrabă decât să mențină o
regulă gener ală aplicabilă pentru toate, din care să poată fi deduse o serie de drepturi și
obligații, juriștii internaționali și -au concentrat atenția asupra suveranității fiecărui stat în
parte și pe necesitatea ca dreptul internațional să fie fondat pe acordul dint re state.
Noțiunea de egalitate în fața legii a fost acceptată de către state în sensul egalității
personalității legale și a capacității. Totuși n -ar fi corect să vorbim de termenii egalității
statelor în dreptul actual. Statele importante vor avea întot deauna o influență corespunzătoare
cu statutul lor numai din cauză că, sunt mult mai extinse concernele lor, interesele mult mai
profunde, iar puterea lor mult mai eficientă.
Prin Adunarea Generală a Națiunilor Unite, doctrina egalității este menținută de
legea unui singur stat, un singur vot. Totuși n -ar trebui să fie ignorat veto -ul deținut de
SUA, Rusia, Franța, China și Marea Brita nie în Consiliul de Securitate.
3.3 Co-existența pașnică
Acest concept a fost formulat diferit, din diferite puncte de veder e, inclusiv a naturii
sale legale în URSS, China și Lumea a treia. S-au elaborat în 1954 cinci Principii de Co –
existență Pașnică, de către India și China și privesc respectul reciproc pentru integritatea și
suveranitatea celorlalte state, ne -agresiunea rec iprocă, ne -intervenirea în treburile interne
ale celorlalți și principiul egalității.
Ideea a fost extinsă într -un număr de documente internaționale precum și în
numeroasele rezoluții ale Națiunilor Unite. Elementele sale componente recunoscute, apar de
asemenea în lista Principiilor Cartei Organizației Unității Africane. Printre punctele
enumerate se află conceptele de suveranitate și egalitate, de ne -intervenire în treburile interne
ale statelor, de respect față de suveranitatea și integritatea teritoria lă ale altor state și de
asemenea, de condamnare a activităților de răsturnare a guvernării unui stat de către alt stat.
Alte concepte au fost incluse în categoria aceasta, cuprinzând principiile de neagresiune și de
executare cu bună -credință a obligațiil or internaționale .

18

4. BIBLIOGRAFIE
 Martian Niciu Drept Interna tional Public Editura Servosat 1997
 J.Bentham Introduction to the Princ iples of Morals and Legislation 1780.