1. Generalități ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………….. [608010]

1
CUPRINS

1. Generalități ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 2
2. Descrierea bolii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 3
2.1 Istoricul bolii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 3
2.2 Cauza și factorii ce determină boala ………………………….. ………………………….. ……………………. 4
2.3 Morfologia parazitului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 5
2.3.1 Ciclul de viață ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 7
2.3.2 Depistarea Trichinelozei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 8
3. Patogeneza și imunitatea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 9
4. Răspândire ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 12
4.1 Calea de transmi tere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 12
4.2 Receptorul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 12
4.3 Geografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 13
4.4 Surse de transmi tere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 14
5. Manifestările clinice ale bolii la om și animale ………………………….. ………………………….. …………… 15
5.1 Modificări anatomopatologice. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 16
6. Evoluția Trichinelozei în România ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 19
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….

2
1. Generalități
Trichineloza este o boală răspîndită în întreaga lume , determinată de un nematod (Trichinella
spiralis), care ajunge în organismul uman în urma consumului de carne infestată.
Omul se infestează prin consumul de carne de porc, în principal, dar și de cal, nutrie sau vânat
(mistreț, urs), ce conține larve vii s au chisturi viabile. La om majoritatea infecțiilor sunt
asimptotice, însă există și forme clinice de boală cu evoluție severă care poate cauza moartea
prin complicațiile pe care le produc. ( https://dsp.ro/trichineloza/ )
Trichineloza, cu ră spandire p e tot globul, este mai frecvent ă la om î n America de Nord,
Europa și foarte rară în Asia, Africa, Australia. În evoluția bolii se constată caracteristici de
focalitate, în care sursele de pa raziți sunt reprezentate, pe de o parte , de animale sinantrope -porc,
sobolan, câine, pisică , nutria ș i mai recent ecvinele, iar pe de alta parte, de focarele silvatice, î n
care un rol import ant au vulpea, bursucul, mistreț ul, ursul. Dif uzarea interfocalit ății este posibilă
prin intermediul ș obolanilor, care prin canibalism preiau infestaț ia și de asemenea prin consumul
de vânat. În diseminarea focarelor ș i creș terea riscului de contaminare un rol revine insectelor
sarcofage ( Sarcophaga, Caliphora ) în corpul cărora larvele de Trichinella supraviețuiesc 5 -8
zile, sau pă sarilor carnivore care favorizează vehicularea, prin excremente, a larvelor. În corpul
cadavrelor, larvele rămân viabile câ teva zile. Masa receptivă , fie om sau animal, este influențată
de multiplii factori.
1.1 Istoria trichinelozei -"părinț ii" trichinelozei.
 In 1835, larvele de Trichinella au fost descoperite într-un cadavru de catre J. Paget. În
Marea Britanie, iar apoi descrise ca T . spiralis de R. Owen.
 In 1859, ciclul natural a fost de scris de c ătre R. Virchow.
 In 1860, F. Zenker a dovedit patogenitatea Trichinella la om.
 In 1895, Railliet a schimbat numele genului din Trichina în Trichinella.

În prezent în Romania, trichineloza continuă să facă mari pag ube economice și să producă
numeroase și grave îmbolnăviri în fiecare an, î n randurile con sumatorilor de carne de porc atât în
mediul rural, cât și î n cel urban.
Îmbolnăvirile în masă se declanșează cel mai frecvent cu ocazia unor evenimente importante,
cum sunt: nunț ile, b otezurile, diverse alte aniversări, unde se consumă cantităț i importante de
carne pro venite de la animale infestate. Datorită lipsei de educație sanitară și a lipsei de

3
informație în ceea ce privește această boală parazitară, populaț ia um ană este în permanent expusă
pericolului îmbolnăvirii de trichineloză .
Cele mai frecven te cazuri au fost depistate după sărbă torile de iarnă sau după diferite
aniversari cu mese colective la care s -au consumat produse prepa rate din carne de porc infestată
cu Trichinella s piralis. Persoanele prezent au deja simptome de trichineloză iar depistarea
parazitu lui s-a efectuat din preparate ș i semipreparate culinare tratate sau netratate termic.
Pentru prevenirea unor astfel de situații este necesară o mai bună educație sanitară a
populației care trebuie să aibă cunoștinț ele elementare despre trichineloză, pentru a știi astfel să
se apere de această boală .
2. Descrierea bolii
Trichineloza este o zoonoză provocată de consumul de carne crudă sau insuficient preparată
termic, infestată cu larve ale nematodului Trichinella . În urma a numeroase anchete
epidemiologice realizate î n perioada 2000 -2006 î n cadrul proiectelor europene TRICHIPORSE si
TRICHINET (MEDVETNET) se poate afirma ca î n Europa sunt prezente doar 4 specii de
Trichinella: T . spiralis, T . nativa, T. britovi si T. pseudospiralis.
În Romania, î n cursul multiple lor anchete epidemiologice, două specii de Trichinella au fost
ident ificate la animalele domestice și să lbatice : T.spiralis si T.britovi. Diversele a nchete
realizate în fauna silvatică și domestică nu au reuș it identificarea unei a treia specii de Trichinella
: T.pseudospiralis , care a fost menț ionată în Romania în infestaț ii mai vechi (Blaga et al., 2009).

2.1 Istoricul bolii
Cunoașterea exactă a momentului apariț iei bolii nu poate fi determinată, având în vedere
faptul că descoperirea agentu lui etiologic a necesitat evoluția societății, când oamenii de stiință
au avut la dispoziție aparatele de mărire, respectiv microscopul care a devenit instru ment curent
de investigaț ie. Astfel se pres upune ca boala a existat la om ș i animale m ult î nainte de
descoperirea agentul ui etiologic care s -a petrecut î n secolul al XIX -lea.
Pe baza datelor existente în literatură și a unor reglementări din diferite țări, se presupune că
boala a existat la om și animale încă din cele mai vechi timpuri, de oarece semnalarea și
descoperirea unor entități morbide asemănătoare cu trichineloza datează mult î nainte de secolul
XIX. Prin legile și prescripț iile religioase din Vechi ul Testament, evreii au fost opriți încă din
antichitate, să consume carne de porc, i nterdicție ce -și gaseș te justificare prin lungile experiente
dureroase pe care le -au trait în urma consumului cărnii de porc, aparent salubră.
In 1846 , Leidy a de scoperit parazitul în musculatura unui porc, iar în anii următori Herbst
a descris parazitul la pisica, a reusit să -l transmită experimental la alte specii de animale prin
administrarea că rnii infectate, stabilind astfel posibilitatea transm iterii parazit ului de la o gazdă
la alta și realizâ nd astfel primul studi u de parazitologie experimentală .

4
In 1860, Zenker a constatat că o tânară din Dresda î n varsta de 20 de ani care a consumat
carne de porc parazitată a facut o formă gravă de boală, cu sf ârșit letal. El a găsit numeroși
viermi adulți în pereți i intestinului bolnavei decedate și o invazie masivă de larve libere în
musculatura striată a acesteia. Cercetâ nd carcasa de por c incriminată ca fiind sursa de infecție, a
constatat că era puternic pa razitată . Pe baza acestor date , el a descris pentru prima dată , ciclul
evolutiv al parazitului î n organismul gazdei.
Situația gravă cu c are s -a confruntat Germania după 1860 a devenit cunoscută și î n
România, motiv pentru care, î n iarna 1865 – 1866, Consiliul Medical Superior a ordonat
verificarea porcilor sacrificați în abatoarele din București și din provincie, dar poate ș i din cauza
impe rfectiunilor tehnice, nu s -au găsit cazuri de infecț ie. Au incepu t să apară informații în
literatura de specialitate în legatură cu această boală , avand d rept scop cunoaș terea acesteia și
creșterea interesului față de ea.
În 4 octombrie 1868, Sche iber descoperea la Spitalul Colț ea din Bucur esti, primul caz de
trichineloză la un cadavru uman . Ca urm are, la 10 octombrie, Dire cția Generală Sanitar
Veterinară din Ministeru l de Interne trimite o circulară la organele sanitare județ ene, cu
recomandarea de a supraveg hea toată carnea și produsele din carne din localități, de a interzice
vânzarea cărnii de p orc înainte de a fii examinată microscopic de un expert și de a se confisca
toată carnea găsită infestată. Î n urma controa lelor s -a decelat prima infestație la porc în sud -estul
țării.
În 1874, dr. Bramdza a raportat un episod dramatic de trichineloză la o familie polonă –
germană din Iasi, care consumase carne și carnați de porc. Din șase bolnavi trei au murit după
câteva săptamâni de suferință. Î n paralel cu studiile realizate de om, a crescut interesul medicilor
veter inari pentru cercetarea ace stei parazitoze la animale, cerâ ndu-se obli gativitatea introducerii
inspecției că rnii de porc prin examen trichineloscopic.
Deși în anii care au urmat, până î n zilele noastre, au continuat cercet ări menite s ă conduc ă
la eradicarea bolii, datorită gradului mare de răspândire precum și a diversităț ii mediului biologic
al parazitului, trichineloza a ram as o boală de temut ș i a explodat cu episoade dintre cele
dramatice care a u dus la existenta unor focare în complexele de porcine și morbiditate cu
mortalitate în randul populaț iei umane.

2.2 Cauza și factorii ce determină boala

Agentul etiologic al trichinelozei este nematodul Trichinella spiralis din genul Trichinella.
Genul Trichinella , parazit al tubului digestiv a l vertebratelor, cuprinde :
 opt specii:
 Trichinella spiralis – specia cea mai raspandită – femela este vivipară, adulț ii trăiesc în
intestinal subț ire, întâlnită în prin cipal la porcul domestic
 Trichinella nativa – larvele din musculatură sunt foarte rezistente la frig , întâlnită la urs
polar și focă ;

5
 Trichinella britovi – prezentă în zonele temperate, î ntalnită la vulpi, alte carnivore,
mistreț , cal si om;
 Trichinella murrelli ,
 Trichinella nelsoni – larvele din musculatură sunt foarte sensibile la frig;
 Trichinella pseudospiralis – parazitează raton ul, pisica și rozătoare fiind posibilă și
infestarea umană – nu se realizează chistul in ju rul larvelor musculare, astfel încat se
poate dezvolta și la păsă ri.
 Trichinella papuae ,
 Trichinella zimbabwensis .

 si patru genotipuri :
 Trichinella'' T6,
 Trichinella'' T8,
 Trichinella'' T9,
 Trichinella'' T12.

2.3 Morfologia parazitului

A. Date de microscopie optică .
Parazitul are formă și dimensiuni specifice corespunzatoare stadiului de dezvoltare în care se
află. Astfel în stadiul de larvă închistată , forma sub care pătrunde î n tub ul digestiv uman
parazitul are între 40 -1200 µ si este acoperit cu o cuticulă groasă de 1 µ, foarte rezistentă .
La maturitate, adultul prezintă formă ș i dimensiuni diferite î n functie de se x. Masculul are o
lungime de 1,4 – 1,6 mm și diametrul de 30 -40 µ, are o porțiune anterioară mai subțire și o
porțiune dreaptă mai îngroșată. Această porțiune posterioară, se termină cu 2 apendici, cu
ajutorul c ărora masculul imobilizează femela în timpul acuplă rii. O rificiul cloacal este terminal
și este strajuit de o per eche de papile conice. Femela măsoară 2 – 3,5 mm în lungime și 30 -60 µ în
diametru.
Imagini de biopsii musculare (microscopie optică ).

Fig.2. 3.1.Secțiune transversală .

6

Fig.2. 3.2. Secțiune longitudinală .

A – infiltrate celulare;
B – capsula de colagen a unei
"celule asistent ă";
C – larva musculară intersectată .

Fig.2.3.3 Secțiune histologică unei biopsii musculare la un pacient
implicat într -un focar de trichineloză.

B. Date de microscopie electronic ă.
Aparatul genital feminin este format din uter, un ovar, un receptacul seminal și vagin, toate
fiind înconjurate de lamina bazală și celule epiteliale. Oul se formează în zona germinală a
ovarului, prezintă o sup rafață netedă formată din celule cuboidale, are numeroși polizomi
proeminenți în citoplasmă, un nucleu clar și distinct, bine dezvoltat.

7
2.3.1 Ciclul de viață

Clasic, ciclul de viață al parazitului î ncepe când un individ sau un animal consumă carne
contaminată cu larve de Tr ichinella. Sucul gastric dizolvă capsula chistului și elibereză larva î n
decu rs de 2 zile. Aceasta penetrează în peretele intestinal ș i ramâne aici pâna l a maturizare.
Femelele eliberează larvele î ncepând cu a 6 a zi de l a fecundare, iar masculii sunt îndepărtați.
Larvele migrează în lamina propria, ajung î n sistemul circulator prin vase linfatice și sanguine, se
raspândesc în tot organismul. Evoluția este continuată numai î n cazul larvelor care ajung la
nivelul muscul aturii striate. Cei mai infectați sunt muș chii diafragmului, laringelui, limbii,
intercostalii, maseterii, bicepșii, deltoizii ș i gastrocnemienii. La nivelul muș chilor chisturile se
pot calcifi ca, creâ nd posibilitatea unor lar ve de a tră i mai mult timp, fiind citate cazuri în care
această perioadă a atins chiar 24 de ani (Dimache, Gh., 1994).

Trichinella spiralis ciclu de viata.
(A) Principalele surse de Trichinella sp. infecț ii pentru om (in clusiv porci, cai, porci mistreț i,
câini, morse, vulpi ș i ursi).
(B) Trichinella sp. ciclu în organism ul gazd ă. În faza enteral ă, țesuturile musculare sunt digerate
în stomac, și larvele sunt e liberate (1), larvele penetrează mucoasa intestinală a intesti nului
subțire și ajung la stadiul de adult în 48 de ore, masculii și femelele se perechează (2); viermele
de sex feminin elimină larve nou -născute în vasele limfatice (începand cu a cincea zi , durata
produc ției de nou -născuț i, de la 1 saptamâna la mai mult e saptamâni, este sub influen ța imunit ății
gazdei) (3). În faza parenteral ă, larvele nou -nascute ajung î n musculatura striat ă și pătrund în
mod activ în celula muscular ă (4), larva cre ște la stadiul infec țios în celula asistentă (fosta celula
muscular ă) (5), și după o perioad ă de timp (saptamâni, luni, sau ani), un proces de calcifiere are
loc (6 ).

Fig. 2.3.1.1 . Trichinella sp. ciclu de via ta.

8
2.3.2 Depistarea Trichinelozei

Trichineloza animală se diagnostică :
 printr -un test parazitologic direct;
 iar în cazul unei anchete epidemiologice pri n metode indirecte, serologice: ELISA, IFI
(Boireau et al., 1997; Gamble, 1998; Perret et al., 1997).
Animalele infestate nu prezint ă nici un semn clinic; doar examenele de laborator pot atesta
prezența unei infestaț ii cu Trichinella. Două teste directe de laborat or sunt utilizate la ora actuală
ca și metode oficiale de diagnostic:

 trichinoscopia/compresia.
Compresia/trichinoscopia consistă în etalarea unor bucați de carne, câ t un bob de orez, din zonele
elective (pilie ri diafragmatici la porc, maseteri și limba la cal, musculatura membrelo r anterioare
pentru carnivore) și strivirea lor între două lame de sticlă. Această metodă utilizată în prezent în
numeroase țări, în special în cele din afara UE, și respectiv cele 12 noi ță ri admise, prezint ă o
sensib ilitate redusă și nu este deloc adaptată pentru specia T.pseudospiralis, care nu prezint ă o
capsulă vizibilă la microscopul ocular.

 digestia artificială .
Digestia artificială a fragmentelor musculare provenind din siturile musculare de selecț ie
reprezint ă metoda de diagnostic oficială de preferat datorită specificității ș i sensibilit ății mult
sporite: 3 -5 x în cazul unei infestaț ii medii (Forbes et al., 1999; Beck et al., 2003 ), în comparaț ie
cu trichinoscopia. Metoda digestiei artificiale constă în amestecarea unor fragmente mici din
carnea de examinat cu suc gastric artificial (2 g de pepsină la care se adauga 1,5 gml de acid
clorhidric și 150 ml de apă).
Cele două metode as igură o vizualizare corespunzatoarea a parazitului prin m ărirea acestuia de
40-300 de ori.
Metodele indirecte , serologice sunt bazate pe detectarea anticorpilor specifici circulanț i cu
ajutorul unui anti gen (total/somatic sau de excreție/secreț ie (E/S)) extras din stadiul de l arva
musculară (L1M) al I parazitului (Gamble, 1998 ). Utili zarea antigenului E/S permite să reduc ă
numa rul de falși -pozitivi, î n comparaț ie cu antigenul bmt/total/somatic, sensibilitatea acestuia
apropiindu -se de cea a metodel or direct e (Gamble, 1998). La ora actuală , metodele indirecte nu
sunt validate pentru supravhegerea animalelor, cu toate ca ele reprezint ă o metodă ce trebuie
pusă la punct, ținând cont că , începând cu anul 2006, a fost emisă , de c ătre UE prin regulamentul
nr. 2075/2005 din 5 decembrie 2005, necesitatea supravegher ii serologice a fermelor de creștere
intensivă cu un statut indemn de Trichinella.

9
3. Patogeneza și imunitatea

A. PATOGENEZA

Trichineloza este o boal ă ce evoluează î n trei etape clinice corespunză toare:
 pătrunderii larvelor în mucoasa intestinală ,
 disemină rii hematogene
 localiză rii la nivel muscular .

Prima etapă corespunzând pătrunderii larvelor în mucoasa intestinală se caracterizează
printr -o enterită catarală asociată cu edem, hiperemie și uneori cu ulcerații ale mucoasei.
Manifestă rile toxico – alergice observate în infestă rile puternic e sunt reprezentate prin ulceraț ii
mari ale mucoasei intestinale și reacții peritoneale. . Alte manifestă ri ale acestei prime f aze pot fi
reprezentate de reacț ii ale sistemului limfor eticular (adenopatie mezenterică , splenom egalie
ușoară ), manifestări tranzitorii ș i reversibile la nivelul ficat ului, splinei, intestinului subț ire.
În faza de diseminare ci rculatorie a larvelor apar reacții celulare în care predomină
eozinofilele, precum și o creștere exagerată a titrului initial de IgE.
Ultima fază este cea a invadă rii fibrelor mus culare striate unde larvele se închistează . La
nivelul fi brei musculare larvele determină importan te alteră ri structurale și funcț ionale soldate fie
cu distru gerea celulei, fie cu rediferenț ierea acesteia (Macura – Biegun, A. si colab., 1998).
Filamentele actomiozinice se rup și striaț iile miofibrilare dispar î n 2-3 zile. Celula devine
granulară și bazo filică, iar nucleii se măresc și se deplasează spre interiorul fibrei. Între
săptamânile 4 -6 se formează peretele chistului . Ulterior, î n decurs de 6 -9 luni peretel e chistului
se poate calcifica (R adulescu si Meyer, 1992,p. 251).

10
“Celula –doică ”.

După ce larvele infectante, numite L1, pătrund în celula musculară , la nivelul acesteia au loc
importante modificări funcț ionale și structurale prin care parazitul “adaptează” practic celula
musculară la propr iile s ale necesități și o transformă î n “celula –doică ”.
Formarea celulei –doică începe din momentul în care în celula musculară penetrează larva tânără,
iar funcț iile sale sunt, probabil, de a hrăni parazitul și în egală măsură de a-l feri de ră spuns ul
imun al gazdei. Celula –doică matură are o morfologie distinctă de a oricărei celule întâlnită la
mamifer e, caracteristic fiind faptul că nici o altă condiție patologică nu duce la apariț ia unei
celule modificate atat de radical și care să fie încă funcționa lă.
Larva tânără începe să crească din prima zi, dublându -și volumul și rămâne î n acest stadiu
pentru urmatoarele 2 zile, reluând creșterea din ziua a 4 -a. În timpul acestei pauze celula gazdă
se dezorganizează respectâ nd elementele contractile. Pri mele 5 zile ale proce sului de formare a
celulei -doică implică pierderea structurilor normale și a funcț iei co ntractile. Filamentele de
actină și miozină încep să dispară, iar membrana sarcolemală se separă de elementele contractile.
O capsulă de co lagen începe să se formeze în exteriorul celulei – doica începând din ziua 10.
Capsula se îngroașă până î n ziua 26 și este formată din colagen de tip IV si VI (Polvere si
colaboratorii, 1998 ). În imediata vecinatate a capsulei de colagen se dezvoltă o rețea circulatorie
începâ nd din ziua 7 . Reț eaua cuprinde vase sinuoase, aplatizate, unele dintre ele fii nd terminate
în “deget de manușă”. Vasele sunt î n general ceva mai mari decat capilarele ș i se unesc formând
sinusoid e (figura 3.1 .). Funcția presupusă a acestei reț ele este d e a favoriza aportul de nutrienți
necesari parazitului ș i de a facilita transportul unor resturi moleculare mici spre exteriorul
celulei.

Fig.3.1 . Celula -doica

11
B. IMUNITATEA

Rezistenț a organismului în trichineloză poate fi :
 Rezistența înnăscută reprezintă gradul de susceptibilitate față de Trichinella spiralis cu
care gazda a fost înzestrată genet ic. Se apreciază că aceasta este mult mai puțin
importantă în comparație cu rezistența dob ândită .
 Rezistența dobândită nespecifică se referă la creșterea rezistenței gazdei, care se poate
obține sub influența unei substanț e biologice sau nebiologice admin istrate gazdei. S -a
constatat că în urma infecțiilor cu paraziț i intracelulari (Toxoplasma gondii) sau cu
preparate bacteriene se poate crește rezistența față de Trichinella sp iralis la nivelul
intestinului și se obține o creștere î mpotriva fazei sistemice a bolii.
 Rezistenț a dobandită specifică reprezintă creșterea nivelului de protecție obțin ut printr –
o infecție anterioară . Acea sta se poate manifesta prin creș terea ratei de expulzare a
paraziților din intestin, oprirea creșterii lor ș i reducerea fecu ndităț ii femelelor adulte.

S-a afirmat că rolul esențial î n eliminarea larvelor care mig rează prin țesuturi il joacă
granulocitele. Acestea, în prezența anticorpilor opsonizați sunt capabile să omoare larvele nou
născute, nu și larvele închistate î n mușchi sau paraziți adulți. Mecanismul de acțiune al acestora
se bazează pe eliberarea de pero xid de hidrogen.

12
4. Răspândire

Datorită faptu lui ca trichineloza este o boală cu evoluție autoheteroxenă , aspectele sale
epidemiologice vor avea anum ite particularităț i.
După cum se ș tie, procesul epidemiologic c uprinde trei factori determinanț i, obli gatorii, lipsa
unuia dintre aceștia ducând la întreruperea lanț ului epidemiologic:
 sursa de infecț ie;
 calea de transmitere;
 receptorul.

La acestia se ada ugă factorii favorizanț i, facultativi:
 Economico -sociali
 Cultural -religioș i
 Igienico -sanitari.

4.1 Calea de transmitere

Calea de transmitere predominantă a trichinelozei este cea digestivă , rarisime fiind:
transmiterea transuterină, intravenoasă , subcutanată, intraperitoneală, nazală și anală , acestea
fiind demonstrate numai experimental, pe animale de laborator.
În răspândirea și întreținerea bolii în natură un rol important il au nu numai mamifere le, studiile
realizate demonstrâ nd implicarea uno r specii de pești, moluțte, crustacei, rame, b roaște ș i se pare
chiar insecte , unii gâ ndaci sau păsări (inclusiv păsă ri de curte) la care a fost reprodusă
experimental dezvoltarea intestinala a la rvelor (Gherman, 1994). Datorită posibilității de evoluție
autoheteroxenă , Trichinella spiralis este foart e răspândită în natură, având și capacitatea de a se
dezvolta î ntr-o mare varietate de gazde.

4.2 Receptorul

Trichineloza a fost prima boală recunoscută î n Europa secolului XIX ca o boală ce punea
probleme de sănătate publică în râ ndul consumatorilor de carne de porc (Wistreick si Lechtman,
1988).
Receptivitatea bolii în popula ția umană este generală, datorită și faptului că nu există o metodă
de imunizare de lungă durată, cum ar fi de exemplu un vaccin. Nici chiar îmbolnăvirea nu
asigură o imunitate dobâ ndită de lungă durată, riscul reinfecț iei fiind prezent la un nou consum
de carne inf estată . Statisticile rea lizate pe parcursul anilor arată în majoritate că din punct de
vedere al distributiei pe sexe a cazuri lor, femeile sunt mai expuse, făcând mai frec vent boala
decât bărbaț ii.
Din punct de vedere al vârstei, nu există o limită de la care boala nu mai apare. Dupa Gherman și
colaboratorii, au fost înregistrate cazuri și sub 1 an ș i pest e 80 de ani. Este adevarat totuși că
incidența bolii la grupele extr eme de vârstă este mult mai mică în comparație cu incidența
cazurilor la adolescenți și adulți. Statisticile mai vechi arată că trichineloza era o boală mai
frecventă î n mediul rural d ecat în cel urban, însă datele mai recente argumentează o incidență
mai mare a bolii î n mediul urban.

13
4.3 Geografie

Trichineloza este o boală cosmopolită, la om fiind mai frecventă în America de Nord,
Europa și rară în Asia, Africa ș i Australia.
Prevalența ridicată a infestației în țările din Centrul și Estul Europei, atât la animalele de
producție cât și la cele din fauna silvatică reprezintă un risc important. Cu atât mai mult cu cât în
țările n ou aderate, spre deosebire de ță rile din Vestul Europei, trichineloza porcină apare și î n
ferme le “industrializate”, identificându -se infestaț ii cu speciile silvatice de Trichinella . Din cauza
mondializării și a europenizării, respectiv a comerț ului cresc ut cu produse de origine animală , s-a
realizat u n transfer al infestaț iilor cu Trichinella din zone endemice spre zone non -endemice,
serviciile veterinare din anumite țări nefiind capabile întotdeauna să identifice și să recunoască
parazitul. Astfel numeroase cazuri de trichineloză umană au fost semnala te în urma i mportului de
carne de cal din ță ri ale Europei de Est, în Italia și Franța, î n ciuda unui co ntrol extensiv la
abator. Situații similare au fost înregistrate în Germania și Marea Britanie, î n urma consumului
de salam. Cu atât mai î ngrijorator a fost detectarea în Franța a unei infestaț ii umane cu specia
T.pseu dospiralis , în urm a consumului de carne de mistreț , specie ce nu induce formarea unei
capsule vizibile la m icroscop, fiind greu detectabilă cu trichinoscopul, metoda tradițională pentru
detectarea infestaț iei cu Trichinella în Europa. Trichineloza umană de origine porcină a dispa rut
în Europa de Vest, datorită condițiilor de creștere intensivă, astfel încât există definiț ia unei
unități de creștere porcină indemnă de Trichinella. Cu toate ace stea î n ultimii 30 de ani cele mai
importante epidemii de trichine loză ce au fost observate î n Europa de Vest au fost datorate
consu mului de carne de cal, importată fie din Europa de Est fie din SUA sau Canada. Două țări
europene au fost atinse î n mod part icular, Franța și Italia, repreze ntând singurele țări din întreaga
lume ce consumă carne crudă de cal(Boireau et al, 2000).

Fig. 5.1 . Harta a lumii care arat ă zonele de distribu ție ale Trichinella spiralis (TSP), Trichinella pseudospiralis din
America de Nord (TpsN), T. pseudospiralis din Europa si Asia (TpsP), T. pseudospiralis din Tasmania (tPSA),
Trichinella papuae (TPA), și Trichinella zimbabwensis (Tzi).

14
4.4 Surse de transmit ere

Boala are caracter de fo calitate, fiind recunoscute două focare principale:

 focarul sinantrop ( porc, sobolan, câine, pisică , nutria, cal);
Consumul de carne de porc infestată, necontrolată trichineloscopic și neprelucrată termic
corespunzător determină apariția de focare de boală (familiale sau m ai mari), cazurile izolate
aparând ă ntr-un procent mai scăzut. Un rol important în î mbolnavirea porcilor il au rozatoarele
peridomestice, în special ș obolanii care sunt frecvent infestați. Posibilităț ile de infestare ale
porcilor sunt însă destul de numeroase (Gherman si colab.,1994):

a. vagabondajul porcilor, d estul de frecvent întâlnit în mediul rural, pune în discuție
posibilitatea contractă rii parazitului.
b. consumul de roză toare (vii sau chiar cadavre) infestate.
c. coprofagia – literatura de specialitate citează cazuri de trichineloză la porc prin consumul
unor dejecte de păsă ri infestate cu larve de Trichinella spiralis.

La apariația cazurilor de trichineloză la om concură și faptul că porcii fac o formă ușoară de
boală care nu ridică vreo suspic iune, iar aceasta se coroborează cu neefectuarea examenului
trichineloscopic (aspect frecvent întalnit î n gospodariile particulare).

 focarul silvatic (mistreț , urs, vulpe, lup, bursuc).
Rezervorul sălbatic de trichineloză î n Romania este vu lpea (Vulpes vulpes), dar există peste
100 de specii de animale care pot reprezenta un rez ervor natural (dintre cele mai î ntalnite la noi
fiind: cal, urs, porc mistret, câine, pisică) (Gherman, 1994). Trebuie ținu t cont și de faptul că
aceste ani male pot constitui sursa directă de îmbolnavire pentru om. Atenț ia cercetatoril or s-a
îndreptat și spre îmbolnăvirile populației arctice, care prezintă anumite particularităț i. Astfel s -a
constatat o adaptare a paraziț ilor la temperaturi foarte joase datorită climatului, fiind citate
îmbolnăviri prin consumul cărnii de morsă ținută la temperaturi de ( –20)- (-70)° C.(Forbes,
Declair, 1998).
Între cele două focare pot există conexiuni, interfocalitatea fiind asigurată î n principal de
șobolani. Șobolanul reprezintă principalul rezervor de trichinele, asigurâ nd trecerea bolii la porc,
care ulterior constituie sursa majoră de infestare a omului. La șobolan, modul de viață,
prolificitatea deosebită, canibalismul și necrofagi a, asigură menținerea și diseminarea
infestațiilor intrapopulaț ionale.
Un alt aspect important il constituie gradul de infestare a carnii de porc pe de o parte și
competenț a sistemul ui imunitar al gazdei pe de altă parte. Pacienții provenind din ace lași focar
de boală au prezentat forme clinice diferite, de la asimptomatice până la severe, în funcț ie de
cantitatea de carne consumată .

15
5. Manifestările clinice ale bolii la om și animale

În cazul animalelor, este greu de stabilit diagnosticul pe baza examenului clinic, datorită
evoluț iei asimptomatice a bolii.
Manifestă rile clinice în trichineloză sunt deosebit de variate, uneori făcâ nd foarte greu d e realizat
diagnosticul diferențial. Grav itatea ș i complexitatea simptomato logiei s -a dovedit a fi corelată cu
numarul de larve ingerate ș i cu statusul imunitar al gazdei î n mo mentul infestării. Se apreciază că
în formele severe de boală numă rul de larve ajunge la 50 -100/ gram de muschi (Larsh, J .E.,
1963).
Perioada de incubație este variabilă, î ntre 2 si 28 de zile , cu media î ntre 1 0- 14 zile, fiind
invers proporț ională cu severitatea infestă rii.
În forma clinică medie (comuna) boala debutează la 2 zile de la pranzul infestant și se manifestă
în special prin simptome gastro -intestinale: dureri abdominale, vomă, diaree apoasă.
Simptomatologia se remite î n 1-2 zile, ceea ce duce frecvent la ignorarea acesteia.
În faza de diseminare a larvelor, corespunzatoare perioadei de stare a bolii, manifestarile
clinice cuprind:
 febra, ce crește progresiv, după care înregistrează un platou la 40°C și se menține 2 -3
săptămâ ni;
 frisoane, inconstant prezente;
 manifestă ri alergice, edeme periorbitale, erupții cutanate, conjunctivite ș i hemoragii
conjunctivale, hemoragii subunghiale prezente uneori;
 dureri musculare generalizate, astenie, disfonie, disfagie ;
 alte s emne legate de focarul de evoluț ie a bolii.

În faza de închistare a larvelor, care începe în săptămâna a 3a de boală se remarcă scăderea
febrei, dar rămân mialgiile și manifestă rile de tip alergic.
Formele uș oare sunt determinate de ingerarea unui numar mic de larve, iar manifestarile clinice
sunt deseo ri ignorate. Perioada de incubație este de obicei foarte lungă (40-45 de zile), iar
simptomatologia este mai atenuată: febră , polimialgii moderate, asemanator unei stari gripale.
Formele grave de boală sunt legate de o ca ntitate mare de larve ingerate și determină apariția
mai multor focare de evoluț ie a bolii , care deseori conduc l a complicații capabile să pună în
ericol viaț a pacientului.

Fig.5 .1. Larve ingerate.

16
5.1 Modifică ri anatomopatologice.

Acestea ca și manifestă rile clinice, la animale, nu prezintă gravitatea celor de la om.
Leziunile sunt diferite în funcț ie de fazele dezvoltă rii trichinelelor:
a. Faza intestinală – se întalnește enterita catarală acută, mucoasa edematiată, uneori
hemoragică, fără ulcerații, precum și prezența viermilor adulț i, greu vizibili c u ochiul
liber ( femelele stau înfundate in mu coasă );
În decurs de 3- 4 ore din momentul ingerării că rnii infectata cu larve s au numai a larvelor
infectate, în stomacul noii gazed î ncepe digerarea fibrelor muscular ș i a capsule i ce înconjoara
larva, devenind liberă . Digestia acestora are loc sub acț iunea sucului gastric, și probabil și de
către unele enzime secretate de larva închistată, enzi me care pot fi active sub influența condițiilor
existente î n stomacul gazdei.
Caracteristic Trichinellei spiralis este dezvoltarea ei extrem de rapidă, care durează numai
48 de ore până ce larva devine adult, ca apoi, în 2 -3 zile să aibă loc dezvoltarea organelor
reproducă toare, devenind adul t apt pentru reproducere. Evoluția de la larvă la adult are loc în
etape, marcate prin câte un proces de nă pârlire de regulă patru năpâ rliri, ultima având loc atunci
când toate componentele organelor reproductive sunt complet dezvoltate.
Durata de viață este estimată între 18 -40 zile, în cazul infecțiilor masive longevitatea
paraziț ilor fiind mai mare . Se apreciază că după copulare masculii mor, fiind eli minați, femelele
ramânând vii î ncă 4-6 săptămâni.

b. Faza de migrare. Se acceptă existenț a a două că i de migrare a larvelor:
 migrarea activă , prin care larvele tinere stră bat peretele i ntestinal, trec î n cavitatea
abdominal ă și migrează prin țesutul conjunctiv spre musculatura striată (fenomen variabil
pentr u 5% din totalul larvelor nou -născute) după Soule ș i colab;
 migrarea pasivă , în care larvele depuse î n peretele intestinului pe cale limfatică și
sangvină ajung în musculatura striată.
Migrarea larvelor nou -născute are loc atât prin mișcările active proprii, cât și prin cele
limfohemodinamice, până ajung să se localizeze în musculatura striată a noii gazed, dar
indifferent de calea de migrare a l arvelor, atriul drept reprezintă o etapa obligatorie și invariabilă .
c. Faza de invazie musculară
Mișcările proprii ale larvelor ș i preluarea lor pe cale limfohemodinamică le asigură
acestora posibilitatea de a ajunge în final în locurile de așezare definitivă, reprezentate de
musculatura striată. Apariția larvelor în musculatură se poate petrece între a șasea zi până la a
optsprezecea zi de infecție, și determină organismul ui astfel parazitat o stare de miozită acută .
Larvele tine re care n u reușesc să penetreze sarcolema fibrei muscular, ca și cele care se
localizează în alte țesuturi și organe și nu reusesc să se încapsuleze, mor ș i sunt distruse prin
procesele de aparare locală a gazdelor. Soule arată că după 24 de ore de la pă trunderea larvei î n
celula muscular ă, volumul acestei se dublează .

17
d. Stadiul de î ncapsulare.
La 28 -30 de zile de la infectare, acțiunea patogenă a larvei la l ocul de cantonare este
exprimată printr -un process i nflamator subacut. Dispar striaț iunile transve rsal ale fibrei
musculare, iar ț esutul conjunc tiv interfibrilar se organizează în jurul larvei, provocâ nd o izolare a
acesteia de organismul gazdei, ș i constituind astfel chistul de Trichinella spiralis. Acest proces de
închis tare se realizează în 3 – 7 săptămâni, depinzând de factori legați de parazit, ca și de gazdă .
Formarea cap sule este rezultanta unei adaptă ri a fibrei muscular parazitate, la prezenț a larvei
de Tric hinella spiralis. Î n lipsa capsule i, larva nu ar putea supravietui, din ca uza raspunsului
inflamator foarte puternic care se creează în jurul să u.
Încapsularea larvelor face să scadă stimularea antigenic, iar nivelul de anticorpi scade
progresiv, până la a dispare în câteva luni sau ani, deși parazitul este încă viu. Î ncapsularea
larvei, permite reducerea reacțiilor peroxidazice, și supravieț uirea larvei timp de ani, prin
utilizarea resurselor energetice.
Chistul de Trichinella spiralis are forma clasică ovalar alungită , cu cate un tubercul la cei
doi poli, conferindu -i aspect de lămâ ie. Ma rele ax este dispus invariabil î n lungul fibrelor
musculare. Lungimea chistului este cuprinsă î ntre 400 – 700 micro ni, iar laț imea, la mi jlocul
chistului este cuprinsa î ntre 250 – 300 microni.
Legat de modu l lor de gr upare, se pot decela chisturi izolate, alăturate sau dispuse în
șiraguri, mai numeroase în apropierea tendoanelor ș i aponevrozelor musculare.
De subliniat este faptul că î n acest stadiu larvele de Trichinella spiralis nu au cea mai m are
capacitate infectantă. Atât la om cât ș i la anim ale, infestarea se poate realiza cu doze mici de
larve: 50 – 75 larve pentru om, 40 – 50 larve pentru porc . Luând în discuție numă rul chisturi lor
în masa musculară a unui animal parazitat, s -au constatat va riașii mari ce depind și de zona
musculară cercetată .
e. Stadiul de calcificare.
Calcificarea chisturilor de Trichinella spiralis cons tă în depunerea să rurilor de calciu pe
chistul cu larva. Calcificarea chisturilor de Trichinella s piralis este un fenomen tipic, în sensul că
depunerile de săruri de calciu încep la poli și continuă spre centrul chistului, fiind regresiv în
timp constatâ ndu-se decalcificarea chisturilor și apoi resorbț ia acestora. Dupa Gh. Olteanu
calcificarea începe la 5 – 6 luni, d upă 7 luni este de 1%, după 12 luni 30%, iar după 18 – 24 luni
este completă .

Fig.5.1. Chist de Tr ichinella în musculatura striată

18
Diagnosticul poziti v de certitudine în trichineloză se stabileste numai prin pune rea în
evidență a parazitului (adult sau larvă) în fecale, sânge sau în musculatură .

1) Examenul coproparazitologic relevă în mod exceptional prezența adulților sau larvelor
în materialele fecale diareice, î n perioda de cata r intestinal; se poate utiliza ș i un purgativ
salin . Tehnica iden tificării parazitului adult după tratament constă în amestecarea î ntr-un
cristalizor mare de 2 – 3 litri a întregii cantităț i de materii fecale eliminate o dată cu apa de
la robinet. Amestecul se lasă în repaus până sediment ează. După decantarea apei se
adaugă peste sediment o cantitate de apă egală cu cea dintâi; procedeul se repetă de
câteva ori până ce î ntreaga cantitate de fecale a fost îndepartată și au rămas numai adulț ii
de Trichinella spiralis ce urmează a fi examinati la micros cop. Un rezultat negativ nu
infirmă diagnosticul.

2) Metoda de concentrare Staubli este utilizată pentru evidențierea larvelor în sânge. Se
recoltează de la suspectul de trichineloză 10 ml de sânge obț inut pri n puncție arterială și
se adaugă peste acesta 100 ml de acid acetic 30%. Amestecul se centrifughează, iar
sedimentul astf el obținut se colorează Giemsa ș i se cercetează pentru eventuala
evidenț iere a parazitului . Un rezultat negativ nu infirmă diagnosticul.

3) Biopsia musculară se efectuea ză din muș chiul solear (gastrocnemian), de lângă tendonul
achili an sau din deltoid. Se recomandă ca fragmentul d e mușchi recoltat să fie mai mare
pentru a permite cercetarea prin trichinel oscopie, examen histopatologic ș i metoda
digestiei artificiale. Fragment ul de muschi excizat se comprimă între două lame de sticlă
și se examinează la microscop. Rezultatele sunt în funcție de momentul efectuării
biopsiei în raport cu data infestării, astfel încât dacă biopsia s -a efectuat p ână în
săptămâ na a 5a de la infestare larvele se evidentiază mai greu, fie că larva liberă intre
fibrele musculare (in prima saptamana), fie ca larva spiralata in fibra muscu lara (in
saptamana a 3a). Din săptămâna a 5a se evidențiază larve î ncapsulate, cara cteristice.
Prezența chiști lor calcificați traduce infecția î n antecedente, a cel putin 6 luni de la
infestare. Rezultatul este condiționat de intensitatea infestării, de momentul efectuării
biopsiei în raport cu data infestarii ș i de dimensiunea fragmentu lui de muș chi prelevat.

4) Testele serologice . Testele de imunofluorescență se pozitivează de la începutul invaziei
larvare și sunt foarte specifice când se utilizează larve de T. spiralis (Stokes,
Ridgway,1987).
Metodele serologice pot fi folosite pentru screening -ul porcilor, iar rezultatele pozitive
trebuie testate cu meto da digestiei artificiale analizând un numar mai mare de eșantioane
decât cel specificat î n protocoalele curente.( Venturiello, SM. si colab., 1998).

19
6. Evoluția Trichinelozei în România

În Româ nia, trichineloza la om a fost semnalată pe toată suprafața ță rii, mai ales sub formă
de focare cu caracter familial. Sursa de î mbolnavi re este constituită în principal de către carnea
de porc și cea de vânat, necontrolată sub aportul trichinelozei. Începând d in anul 1874, câ nd s-au
semnalat primel e cazuri de trichineloza la om în România, anual s -au înregistrat din ce î n ce mai
multe foca re, în diferite județe ale tă rii.
Începâ nd cu anul 1961, î n Romania, declararea trichineloz ei la om a devenit obligatorie ș i ca
atare se poate discuta despre o evidență a cazurilor. Sunt cunoscute o serie de ep isoade familiale
de trichineloză î n urma consumului de carne de porc sau preparate culinare (inclusiv din carne de
mistreț si urs). Astfel a fost în 1954 î n Avrig, un fo car de trichineloză cu 5 îmbolnăviri, toate cu
sfârșit letal. Î n anul 1955 un episod epidemic a fost descris în judetul Brașov, când în decurs de
30 zile s -au îmbolnă vit 24 de persoane, prezentând diverse forme de boală.
In perioada ianuarie -martie 1973, în județ ul Arad a ev oluat o epidemie de trichineloză cu 757
cazuri manifestate clinic . Îmbolnavirea a avut la bază consumul de cârnați cruzi afumați
proveniț i din sectorul comercial, care au fost produți cu carne de porc neexaminată din pun ct de
vedere tri chineloscopic. Î n urma examenului trichi neloscopic efectuat pe cârnați s -au gă sit sute
de la rve pe gramul de carne examinată .

În 1993, la o carmangerie din Transil vania, carnea de porc controlată sanitar veterinar a fost
amestecată cu carne de mist reț necontrolată trichineloscopic, producând îmbolnă viri grave la un
numar mare de consumatori.
La porc, odată cu introducerea examenulu i trichineloscopic obligatoriu în abatoarele din țară
(1913), se poate discuta despre o cunoaștere reală a incidentei t richinelozei.
În 1986, tot Olteanu Gh. si colab., menționează un caz cert de infecț ie cu Trichinel la
pseudospiralis diagnosticat î n musculatura unei pisici, proprietatea un ui circ polonez venit la
București î n luna iun ie 1985, dupa un turneu de lungă durată prin țările Africii .
S-a constatat că după introducerea digestiei peptice și a metodelor serologice î n diagnosticul
trichinelozei la porc, s -a decelat o mai mare proporție de porci infestați decâ t se diagnosticau
numai prin trichineloscopie. Trichineloscopia nu permite decelarea infectiilor foarte sla be, ea
fiind mai putin sensi bilă de cel put in 10 ori decat digestia peptică ș i de 1000 de ori decâ t testul
imunoenzimatic ELISA. Folosindu -se noile metode, m ult mai sensibile, s -a reusit să se deceleze
și cazurile de infecții foarte slabe, iar ță ri care se consid erau a fi libere de t richineloză, au fost
găsite a avea această parazito ză. În Olanda, î n perioada 1926 -1962, folosindu -se trichineloscopie,
s-a gasit un singur porc infestat, ceea ce negă că țara este liberă de trichineloză . (Murell K.D.,
1985) .

Carnea de porc , carnea de mi streț și produsele derivate ramân cele mai importante surse d e
infecț ie cu trichineloz ă uman ă în UE. Cre șterea porcilor în cur țile private prezint ă un risc de
infec ție și cele mai multe rezultate pozitive la p orci provin din astfel de situaț ii de necontrolate.
Nu exist ă nici un semn de sc ădere a incidenț ei trichinelozei la speciile s ălbatice, deci este vital
pentru a continua educarea vânatorilor cu privire la riscurile consumării carnii de porc insuficient
preparată . Schimb ări în practicile curent e, cum ar fi efectuarea de inspec ții obligatorii post –
sacrificare, ar putea contribui la reducerea inciden ței de trichineloz ă.
Cele mai ma ri valori ale incidentei s -au înregistrat în lunile decembrie ș i ianuarie ca urmare a
consumului de carne neverificat ă trichineloscopic cu ocazia sărbătorilor de iarnă

20
Distribuția în funcție de vârstă și gen.
Rata cazurilor cu cea m ai mare confirmar e a fost raportat ă în rândul adul ților tineri și de
vârsta mijlocie, cu cele mai semnificative rate la femei cu v ârsta cuprins ă între 25 -44 ani de ani,
urmate de b ărbați cu vârste cuprinse între 15 -24 de ani (Fig.6.1 .).
Cele mai mari rate a le incidentei s -au înregistrat la grup a de vârstă 25-44 ani boala fiind legată
de anumite obiceiuri alimentare.

Fig.6 .1 Rata cazurilor de trichineloz ă confirmate raportate în UE în functie de vârsta și sex.
Source: Country reports from Austria, Bulgaria, France, Germany, Italy, Latvia, Lithuania, Luxembourg, Poland,
Romania, Slovakia, Slovenia and Spain

Sezonalitatea.
În ani i anteriori un vârf clar putea fi observat în lunile ianuarie -februarie, urm at de un vârf
mai mic in iunie.

Fig.4.7. Cazuri pozitive de trichineloză la animale pe județ e.

Prevenirea infecț iei depin de de minimizarea expunerii la poten țialele surse de Trichinella:
 facilităț ile și mediul înconjur ător ar trebui s ă fie gestionate pentru a preveni expunerea
porcilor la rozatoare și animale s ălbatice;
 deșeurile alimentare prime de origine animal ă nu ar trebui s ă fie prezente la nivel d e
ferm ă;
 furajele trebuie s ă fie depozitate într-un mod ce previne accesul roz ătoarelor și faunei
sălbatice;
 trebuie stabilit un program de control al rozatoarele;
 animalele moarte trebuie îndep ărtate și eliminate imediat;

21
 porcii sacrificați ar trebui s ă provin ă din efective recunoscute oficial ca fiind în condi ții
controlate.

Autoritatea veterinar ă poate recunoa ște un compartiment ca având un risc neglijabil de infec ție
cu Trichinella la porcii domestici ținuți în condi ții controlate de management, în cazul în care
sunt îndeplinite urmatoarele condi ții:
 toate efectivele compartimentului sunt ținute în condi ții controlate pentru cel pu țin
24 de luni;
 absen ța infec ției cu Trichinella în compartiment a fost demonstrat ă de către un
program de supraveghere care s ă țină contul curent și informa ții istorice, precum
și rezultatele mon itorizării abatorului, după caz;
 odată ce un compartiment este stabilit , se stabileș te un program ulterior de
audituri a î ntregului efectiv;
 în cazul în care un audit identific ă o lipsă de conformitate și Autoritatea
Veterinar ă determin ă că aceasta sa fie o încălcare semnificativ ă de biosecuritate,
turma în cauz ă ar trebui s ă fie eliminată din compartiment până câ nd
conformitatea este restabilit ă.

În toată lumea Trichin ella spp a fost cauza principală a trichinelozei umane, o boală care nu
este doar un hazard pentru sănătatea publică dar reprezintă ș i o proble mă economică pentru
producția porcină și pentru siguranța alimentară . Sursa cea mai importantă a infecției cu
trichin ella o reprezintă porcul domestic dar, de exemplu, î n Europa carnea de cal sau cea de
mistreț a jucat un rol important î n incidenta focarelor din ultimii 30 de ani.
Datorită recentelor schimbări econimice și politice s -a observat o creștere a prevale nței și a
incidentei în fostele țări est -europene. Aceste creșteri au fost ascociate î n principal cu eficacitatea
redusă a controalelor veterinare ale produselor animaliere susceptibile. Acestea reprezintă o
problemă serioasă pentru comerțul în cadrul UE d ar și pentru exportul în afara ță rilor UE.
Printre soluțiile propuse se numară definirea regiunilor cu un risc neglijabil al trichinelozei
la po rcii îngrășaț i sau un certificat care demostrează că nu există trichinella în unitaț ile de
producere. Ca o consecință a problem ei europene, Uniunea Europeana și câteva ță ri nonmembre
au implementat un sistem de monitorizare a trichinelozei pentru porci, ca i, mistreți si alte specii
sălbatice.
Comisia Europeană a pus î n aplicare un regulament nou, Regulamentul nr 2075/2005 stabilind
reguli specifice pentru controlul oficial al trichinelozei din carne în vederea îmbunătățirii
siguranț ei alim entelor pentru consumatorii europeni.
În ac elași context efectele globali zării au exacerbat creșterea riscului de răspândire a
trichinelozei datorită mișcării și activităț ii de turism a persoanelor, a creș terii mu tării animalelor
sălbatice și de curte dar și a mută rii produselor alimentare cu pot ențial infectios.

În concluzie , pentru ca numărul cazurilor de Trichinella spiralis să scadă, serviciul de sănătate
publică ar trebui să promoveze școlarizarea consumatorilor, fermierilor și vânătorilor, pentru ca
aceștia să conștientizeze gravitatea infestării.

22
BIBLIOGRAFIE

1. Cironeanu I., Ispas T.A. – Totul despre trichineloza , Editura Mast,2002
2. DIRECTIVA 2003/99/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ڌI A CONSILIULUI
privind monitorizarea zoonozelor și a agen ților zoonotici, de modificare a Deciziei
90/424/CEE a Consiliului și de abrogare a Directivei 92/117/CEE a Consiliului
3. Mitrea I.L. – Boli parazitare la animale , Editura Ceres, 2002;
4. Nicolae S. – Diagnosticul si prevenirea zoonozelor , Editura Fundatia Romani a de maine,
2000
5. REGULAMENTUL (UE) 2016/429 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL
CONSILIULUI privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare
a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor („Legea privind sănătatea animală”)
6. S. Ber ger , G.Weigand, – Patogeneza si raspandire, cazuri de Trichinella spiralis la om ,
2001 -2005
7. Savu C -tin – Igiena si controlul produselor de origine animala , Editura Semne, 2002;
8. www.ansvsa.ro
9. www.asociatia -carnii.ro
10. www.fabricadecarne.ro