VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL [607990]

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

4

CAPITOLUL 1. BILANȚUL CONTABIL. NOȚIUNI GENERALE

În condițiile concurențiale actuale ale economiei de piață, una dintre sarcinile principale
ale entităților industriale reprezintă creșterea eficienței și profitabilității activității lor, ceea ce
se poate realiza prin deține rea unor specialiști calificați cât și a implement ării diverse lor
tehnologii moderne de gestiune, folosite pentru soluționarea proble melor de gestiune
operativă și pentru realizarea scopurilor strategice.
Pentru înd eplinirea obiectului de activitate, patrimoniul oricărei entități economice se
află într -o permanentă mișcare și transformare, ca rezultat al procese lor economice de
aprovizionare și de producți e.
Activitățile desfășurate de un agent economic pot fi acti vități de exploatare sau de
producție, financiare și excepționale.
În funcție de tipul acestora se utilizează mijloace bănești și financiare pentru a satisface
anumite obligații sau necesități productive.
Cheltuielile pot fi, la fel ca și activitățile :
a. de exploatare (consum de materii prime și materiale, amortizarea imobilizărilor,
energie, apă, gaz, fond de șomaj, cheltuieli cu deplasări, detașări, reclame, protocol,
publicitate, al te servicii executate de terți -transporturi, servicii, etc.);
b. fina nciare (legate de emiterea, cumpărarea și răscumpărarea titlurilor de valoare,
diferențe nefavorabile de curs valutar, cheltuieli cu depozite );
c. excepționale (pierderi d atorate calamități lor naturale, debitori prescriși, amenzi,
penalități, donații, despăgubiri , etc) .
Veniturile, ca și cheltuielile, pot fi:
a) venituri din exploatare (comercializarea mărfurilor, livrări de produse, executări de
lucrări și prestări servicii , etc.);
b) venit uri financiare (dobânzi , participații , etc.);
c) venituri excepționale (despăgubiri, penalități, etc.).
Orice analiză financiară se bazează pe o analiză a conturilor anuale care constă în
examinarea acestora în vederea stabilirii poziției pe piață precum și a perspectivei pe care o
are întreprinderea. Informațiile financiare pe care le oferă documentele contabile sunt

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

5
esențiale în procesul de negociere colectivă , deoarece se pot identifica : valoarea investițiilor
realizate în cursul anului precedent , decon tările în cadrul grupului , productivitatea muncii, și
cifra de afaceri în raport cu profitul sau pierderea [11].
De nivelul cunoștințelor specialiștilor din domeniul comerțului depinde, în mare
măsură, nivelul de dezvoltare a contabilității în acest domeni u, care este capabil să asigure o
imagine veridică a situației interne prin elaborarea, controlul bugetelor, determinarea
responsabilităților de îndeplinire a acestora, realizarea și controlul performanțelor [9].
Contabilitatea poate fi văzută ca un sistem complex de colectare, identificare, grupare,
prelucrare, înregistrare, generalizare a elementelor contabile și de raportare financiară sau,
mai scurt, o activitate realizată în cadrul ciclului contabil, prin intermediul căreia se face
legătura dintre acti vitatea entității economice și factorii de decizie (figura 1.1).

Fig. 1.1. Legătura dintre activitatea entității, contabilitate și factorii de decizie

Contabilitatea se conduce în partidă dublă și trebuie să asigure:
1. înregistrarea în contabilitate, în ordine cronologică și sistematică, a tuturor
operațiunilor economice, simultan în debitul unor conturi și creditul altor conturi denumite
conturi corespondente.
2. stabilirea totalului sumelor debitoare și creditoare și al soldului final al fiecărui cont.

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

6
3. întocmirea lunară a balanțelor de verificare care să evidențieze egalitatea între total
sume debitoare și total sume creditoare, și între total solduri debitoare și total solduri
creditoare.
Dubla reprezentare a patrimoniului se realizează cu ajutorul bilanțului prin structurile
sale de activ și pasiv, concretizate în:
– mijloacele economice, deci patrimoniul economic, ca obiect de drepturi și obligații
care formează activul bilanțului și poartă denumirea de acti ve patrimoniale;
– drepturile și obligațiile (sursele de proveniență) deci patrimoniul juridic care formează
pasivul bilanțului și poartă denumirea de pasive patrimoniale.
Dubla înregistrare este procesul care dă caracterul de a nu greși al contabilități i în
calitatea sa de sistem ideal pentru evidența patrimoniului agenților economici.
Înregistrarea concomitentă a unei operațiuni economice în două conturi, adică în debitul
unui cont și creditul altui cont, poartă denumirea de dubla înregistrare. De aici și denumirea
de contabilitate în partidă dublă [ 2].
Contabilitatea utilizează procedee comune , precum :
– documentele – stau la baza prelucrării informațiilor privind operațiile economice
patrimoniale și prin care se face dovada realizării lor;
– evaluar ea – exprimarea operațiunilor economice în unități monetare ;
– calculația – o înlănțuire de calcule economice ale căror rezultat se urmărește sistematic
prin intermediul conturilor și gener alizate cu ajutorul bilanțului [5].
Datele utile ce pot fi oferite de bilanț sunt:
1. Investițiile în clădiri, mijloace fixe și terenuri;
2. Investițiile financiare;
3. Situația stocurilor ;
4. Datoriile pe care le are întreprinderea;
5. Valoarea pro vizioanelor și a rezervelor [11].
Operatorii economici sunt obligați să întocmească bilanțul contabil pe formulare
specifice, tipizate de Ministerul Finanțelor Publice, la sfârșitul exercițiului financiar, adică la
sfârșitul anului , în momentul cesionării activității de către întreprindere sau al lichidării ei,
sau în situații de fuziune sau încetare a activității societății , respectându -se următoarele reguli:
– posturile înscrise în bilanț să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de
acord cu situația reală a elementelor patrimoniale din inventa r;

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

7
– nu se admit compensări între posturile ce se înscriu în bilanț sau între veniturile și
cheltuielile din contul de profit și pierdere;
– bilanțurile contabile anuale se supun verificării și certificării.
Bilanțul contabil intermediar se întocmește și se prezintă semianual.
Potrivit principiului dublei reprezentări (reflectări) a patrimoniului, averea organizațiilor
se reflectă în contabilitate sub dublu aspect:
a. sub aspect concret, material, al destinației și utilității bunurilor pentru care se
folosește noțiunea de active patrimoniale;
b. sub aspectul modului de dobândire pentru care se utilizează noțiunea de pasive
patrimoniale.
Bilanțul prezintă situația patrimoniului la un moment dat. Orice operație economică care
se desfășoară într -o unitate patrimonială produce modificări în structura sau mărimea
bilanțului dar cu păstrarea egalității bilanțiere deci cu respectarea principiului dublei
reprezentări a patrimoniului. Activele și pasivele sunt reprezentate în bilanț sub forma
posturilor bilanție re care au conținut concret, real, cuantificat cu precizie.

1.1. Bilanțul contabil
Noțiunea de bilanț provine din cuvintele latinești „bi” și „lanx” care înseamnă cântar cu
două talere afl ate în echilibru și reprezintă un procedeu al metodei contabilității prin care se
reflectă principiul dublei reprezentări a averii unităților patrimoniale.
Bilanțul contabil este un document de calcul de sinteză al contabilității prin intermediul
căruia se prezintă la un mom ent dat situația economică exprimată în bani a agenților
economici, care cuprinde solduri corespunzătoare datei ultimelor situații financiare anuale și
datei situațiilor financiare întocmite cu ocazia fuziunii, divizării sau lichidării entității, în
condiț iile legii. [4].
Prin datele pe care le conține, bilanțul contabil poate oferi o imagine reală și
cuprinzătoare asupra situației economice și financiare a fiecărui agent economic. Aceste date
sunt la fel de utile pentru întreprinderea însăși, precum și pen tru furnizori, clienți, bănci,
investitori, concurenți și administrația de stat.
Rolul controlului bilanțului contabil constă în controlul informației financiarcontabile
având o utilitate internă în conducerea și gestionarea întreprinderii și o utilitate externă, de

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

8
informare a terților, exercitat în scopul protejării patrimoniului și asigurării credibilității
acestor informații.
Toate mijloacele economice aflate în administrarea operativă a agenților economici și
care formează patrimoniul acestora, pot fi reprezentate la sfârșitul unei perioade într -o formă
sintetică cu ajutorul unui tabel specific numit bilanț. Mijloacele economice ale unui agent
economic se prezintă sub două forme: o formă concretă, materială sau reală și sub formă de
resurse sau sub asp ectul provenienței.
Aceste două aspecte trebuie să fie într -o egalitate permanentă:

𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑚𝑖𝑗𝑙𝑜𝑎𝑐𝑒=𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑟𝑒𝑠𝑢𝑟𝑠𝑒

Prezentarea acestor două aspecte, puse față în față reprezintă bilanțul contabil cu cele
două părți fundamentale:
𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣=𝑝𝑎𝑠𝑖𝑣,
prin intermediul căruia se reprezintă patrimoniul agenților economici în expresie
valorică (bănească) și sub dublu aspect: în partea stângă componența mijloacelor economice,
respectiv activul, iar în partea dreaptă proveniența acestor a, respectiv pasivul.
În practică se cunosc două forme de prezentare a bilanțului:
1. sub formă de tablou cu două părți: partea stângă activ și partea dreaptă, pasiv, numită
și schema orizontală de bilanț pune în evidență egalitatea existentă între resur se și utilizări:

A=P (1.1)
unde:
A= activul și P=pasivul
Cea mai simplă formă a bilanțului sub formă de tablou este descrisă în figura 1.2.

Fig. 1.2. Bilanțul contabil tip tablou

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

9
2. sub formă de listă numită și schema verticală de bilanț, în care cele două părți/activul
și pasivul) se succed, în active, datorii, capitaluri proprii, finalitatea fiind prezentarea situației
nete a patrimoniului.

Fig. 1.3. Bilanțul contabil tip listă

În acest caz, f ormul ele de calcul vor fi:
E = B + C – D – I (1.2)
F = A + B + C – D – I
(1.3)
Creșterea rapidă a numărului de societăți pe acțiuni, revoluția industrială și
apariția concurenței au făcut ca, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX -lea, să
se contureze conținutul contabilității de gestiune, destinată conducerii societăților cu
caracter secret, care se delimitează de contabilitatea generală, cea care produce
informația bilanțieră [3].
Bilanțul prezintă situația patrimoniului la un moment dat. Or ice operație
economico – financiară care se desfășoară într -o entitate economic produce modificări

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

10
în structura sau mărimea bilanțului dar, cu păstrarea egalității bilanțiere deci cu
respectarea principiului dublei reprezentări a patrimoniului.
Fiecare op erațiune economică produce modificări în volumul și structura
elementelor patrimoniale ale entității economice și totodată schimbări în situația
patrimoniului, modificări asupra bilanțului, care pot fi de volum sau de structură:
a. de volum , prin modifica rea mărimii valorice concomitent a elementelor de
activ și de pasiv, modificarea volumului total al mijloacelor economice, (a activului) și
a volumului total al surselor de finanțare, (pasivului), adică atât a mijloacelor
economice (patrimoniul economic) c ât și a surselor de finanțare (patrimoniul juridic);
Aceste modificări constau în:
1. creșterea valorică a elementelor de activ și a celor de pasiv concomitent cu
creșterea volumului total al activului și pasivului, cu menținerea egalității bilanțiere:

A+X=P+X (1.4)

unde:
A=element de activ
P= element de pasiv
2. micșorarea valorică a elementelor de activ și pasiv, concomitent cu mișcarea
valorică a volumului total al activului și pasivului, cu menținerea egalității bilanțiere
[6]:

A-X=P -X (1.5)

Exemple:
 aprovizionarea cu mărfuri de la furnizori, care va duce la creșterea
stocului de mărfuri (element de activ), concomitent cu o creștere a
obligațiilor de plată față de furnizori (element de pasiv);
 plata către furnizori din disponibilul din cont ul deschis la bancă a unei
sume în duce la scăderea obligațiile de plată față de furnizori (element de
pasiv), concomitent cu reducerea disponibilităților din contul bancar.
b. de structură , prin prin creșterea valorică a unui element concomitent cu

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

11
micș orarea valorică a altui element din aceeași parte a bilanțului (activ sau pasiv) fără
să determine modificarea valorică a volumului total al mijloacelor economice (adică
totalul activ) și al surselor de finanțare (adică totalul pasiv) și deci menținerea eg alității
bilanțiere activ = pasiv.
Modificările de structură, vizează numai elementele patrimoniale de activ sau
numai cele de pasiv, întâlnindu -se două cazuri:
a) Modificări numai în structura elementelor de activ, adică în structura
mijloacelor economi ce, prin creșterea valorică a unui element de activ, concomitent cu
micșorarea valorică a altui element tot din activ, totalul activului rămânând
neschimbat, pasivul nefiind vizat, iar egalitatea bilanțieră activ = pasiv rămâne
neschimbată:

A+X -X=P (1.6)

b) Modificări numai în structura elementelor de pasiv, adică în structura
patrimoniului juridic, prin creșterea valorică a unui element de pasiv concomitent cu
micșorarea valorică a altui element tot de pasiv, totalul pasivului rămânând
neschimbat, activul nefiind vizat, iar egalitatea bilanțieră (A = P) rămâne neschimbată:

A =P -X+X (1.7)

Exemple:
 încasarea în contul deschis la bancă de la clienți a unei sume duce la
creșterea disponibilităților în contul deschis la bancă (element de activ),
conc omitent cu o scădere a creanțelor față de clienți (element de activ);
 reținerea din salarii a impozitului pe veniturile din salarii duce la scăderea
sumelor de plată către salariați drept salarii (element de pasiv),
concomitent cu o creștere a datoriei la bugetul de stat privind impozitul
pe veniturile din salarii.
Modificările care produc schimbări de structură nu influențează totalul activului
sau al pasivului, deci nici totalul bilanțului, în timp ce modificările de volum determină
creșteri sau reduceri în totalul bilanțului. În toate cazurile, însă, se menține eg alitatea,

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

12
ca rezultat al respectării principiului dublei înregistrări sub cele două aspecte: al
componenței și al provenienței.
Standardele Internationale de Contabilitate, nu prescriu ordinea sau formatul situatiilor
financiare, ci doar o lista minima obligatorie cu elementele pe care acestea trebuie sa le
contina.
Bilanțul trebuie s ă cuprindă urm ătoarele elemente :
a) terenuri și mijloace fixe;
b) active necorporale;
c) active financiare f ără cele descrise la punctele d), f), g);
d) investi ții financiare contabilizate pri n metoda punerii în echivalen ță;
e) stocuri;
f) crean țe comerciale si de alta natur ă;
g) numerar și echivalente de numerar;
h) datorii comer ciale și de alt ă natur ă;
i) datorii și active fiscale;
j) provizioane;
k) datorii pe termen lung purtatoare de dob ândă;
l) interes minoritar;
m) capital emis și rezerve.
Concepția financiară a conținutului bilanțului arată în ce măsură unitatea este capabilă,
ca urmare a activelor pe care le posedă să -și onoreze datoriile față de terți atunci când acestea
ajung la scadență. Așadar, activul bilanțului este considerat un ans amblu de bunuri necesare
pentru achitarea datoriilor la scadență, iar pasivul este tratat prin prisma termenelor la care
datoriile trebuie achitate.
Denumirile de Activ și Pasiv au la bază caracteristicile bunurilor și surselor lor de
proveniență. Activ p rovine de la trăsătura bunurilor economice de -a fi supuse permanent
modificărilor și transformărilor deter minate de circuitul economic, d atorită operațiilor de
aprovizionare, producție și desfacere (caracter activ), iar bunurile economice, sursele lor de
proveniență din Pasiv nu -și schimbă volumul și structura de sine stătător ci ca efect
instantaneu al mișcărilor și transformărilor bunurilor economice, deci ele au un caracter static,
pasiv.
Activul cuprinde totalitatea mijlocelor economice sub aspectul co mponenței și structurii
materiale sau bănești .

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

13
În activul bilan țului se găsesc elementele:
· active imobilizate;
· active circulante;
· conturi de regularizare si asimilate – activ;
· primele de rambursare a obligatiunilor.
Ordonarea în activul bilanțului a elementelor patrimoniale după criteriul lichidității se
poate face în două moduri:
1. în ordinea lichidității crescătoare : se înscriu prima dată activele a căror transformare
în bani necesită o perioadă ma i îndelungată de timp și apoi cele al e căror timp este tot mai
scurt;
2. în ordinea lichidității descrescătoare : sunt înscrise în activul bilanțului mai întâi
activele circulante bănești iar apoi cele care se pot transforma în bani într -un timp scurt .
Lichiditatea definește capacitatea în timp a activelor de a se transforma în bani.
Diferitele categorii de active au timp de reacție necesar specific pentru a lua forma de bani,
astfel, lichiditatea este mai mare la imobilizările corporale față de cea a imob ilizărilor
financiare, mai mică la activele circulante în raport cu imobilizările [7].
Pasivul cuprinde totalitatea mijloacelor economice sub aspectul provenienței, al surselor
de formare, al obligațiilor pe care agenții economici le au față de salariați, bugetul de stat și
alți agenți economici.
Pasivul bilantului cuprinde urmatoarele grupe principale de elemente:
· capitaluri proprii;
· provizioane pentru riscuri si cheltuieli;
· datoriile;
· conturile de regularizare si asimilate – pasiv.
În pasivul bilanțului, datoriile sunt ordonate folosind o logică simetrică celei adoptate
pentru elementele patrimoniale din activ, de asemenea în două moduri:
1. în ordinea exigibilității crescătoare : mai întâi datoriile care nu au sca dențe declarate
pe timpul existenței unității, și apoi succesiv datoriile cu termene scadente îndepărtate,
urmând apoi cele cu termene din ce în ce mai scurte ;
2. în ordine a exigibilității descrescătoare: pe primele poziții se trec datoriile curente față
de furnizori, creditori, stat etc., apoi cele cu termene scadente pe termen scurt, mediu și lung
ca la sfârșit să fie înscrise obligațiile fără scadențe declarate, respectiv capitalurile proprii.

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

14
Între totalul sumelor din activ și a celor din pasiv trebuie să se mențină o egalitate
permanentă pentru că mijloacele economice din activ au o sursă de proveniența din pasiv.
În structura sa, activul și pasivul bilanțului cuprind grupe și posturi de bilanț:
a. grupele asigură o grupare și sistematizare a postur ilor de activ și pasiv din cadrul
bilanțului;
b. posturile de bilanț reprezintă elementul de bază și cuprinde unul sau mai multe
elemente patrimoniale reflectate în bilanț. Ordonarea posturilor în bilanț se face având în
vedere anumite principii și anume: În cadrul activului gruparea posturilor se face în funcție de
modul de valorificare și gradul de lichiditate, adică după posibilitatea transformării
elementelor patrimoniale în bani.
În cadrul pasivului gruparea posturilor se face în funcție de căile de formare a surselor
de finanțare și gradul de exigibilitate. Între activul și pasivul bilanțului trebuie să existe o
deplină egalitate numită egalitate bilanțieră. Aceasta, deoarece la baza întocmirii bilanțului stă
principiul dublei reprezentări a patrimon iului care presupune ca orice post bilanțier din activ
să aibă o sursă de proveniență în pasiv, după cum oricărei surse din pasiv îi corespunde un
activ patrimonial.

1.2. Funcțiile bilanțului contabil
Conținutul informațional al bilanțului este deosebit de cuprinzător și complex , fiind un
tablou sintetic de informații, un model economic și un instrument de control al gestiunii, ce
conțin e un bogat material pentru analiza și studierea situației întreprinderii.
În acest sens , funcții le fundamentale pe car e le îndeplinește bilanțul contabil în procesul
decizional sunt:
1. funcția de sinteză și generalizare a datelor contabilității care se realizează prin însăși
modul său de alcătuire și tehnica contabilă însăși;
2. funcția de informare, cunoaștere și apre ciere a modului de desfășurare a întregii
activități, pe perioada la care se referă bilanțul;
3. funcția de previziune, ca rezultantă a analizei și menirii fundamentale a bilanțului în
condițiile economiei moderne, când conducerea previzibilă pe baza cuno așterii evoluției
fenomenelor din trecut devine cheia absolută a eficienței.
1. Funcția de sinteză și generalizare este o manifestare a procedeului generalizării în
cadrul metodei contabilității și este determinată de modul în care bilanțul sistematizează și

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

15
grupează informațiile contabile după o structură bine determinată, care este unică și
obligatorie pentru toate î ntreprinderile.
Această funcție se manifestă atât la nivelul unității patrimoniale, generalizarea făcându –
se la nivelul acesteia, dar și la nivelul treptelor superioare, până la nivelul economie naționale,
prin centralizări succesive pe diferite trepte or ganizatorice
2. Funcția de informare , permite ca informațiile deosebit de importante referitoare la
mijloacele, sursele și procesele economico -financiare ale unității pe care bilanțul le conține să
fie puse la dispoziția organelor de conducere pentru real izarea procesului managerial.
Din analiza indicatorilor din bilanț se obțin informații privind mărimea mijloacelor
economice, dacă și în ce măsură acestea sunt finanțate din surse proprii sau străine, ponderea
diferitelor grupe de mijloace și surse în tota lul acestora, dacă exercițiul pentru care s -a
întocmit bilanțul s -a încheiat cu profit sau pierdere, nivelul stocurilor, al imobilizărilor de
mijloace materiale și bănești, etc.
Funcția de informare se extinde și în afara unității în sensul că informațiil e sintetice din
bilanț sunt utilizate și de o serie de unități și persoane din afara unității: băncile, organele
fiscale, acționarii și asociații, etc.
Funcția de informare este esențială pentru locul bilanțului în sistemul informațional
contabil și pentr u demonstrarea rolului important pe care îl ocupă în cadrul acestuia. Ea
rezultă din analiza datelor prezentate în bilanț care astfel este transformat întrun instrument de
gestionare eficientă și conducere a întreprinderii.
3. Funcția de analiză , constă î n evidențierea factorilor de influență a fenomenelor și
proceselor prezentate prin datele și informațiile din bilanț și în analiza diferitelor corelații ce
trebuie să existe între datele cuprinse în bilanț, între grupele bilanțului, între capitolele și
posturile bilanțului, între datele din bilanț și anexele acestuia, etc . Această funcție este
concretizată prin notele explicative care completează bilanțul și contul de profit și pierdere la
situațiile financiare și în care se face o analiză a indicatorilor e conomici și financiari efectivi,
a factorilor care au influențat nivelul acestora.
Funcția de analiză este o continuare și o desfășurare a funcției de informare. În baza
datelor din bilanțul contabil se analizează situația patrimonială și financiară a înt reprinderii,
capacitatea de plată a acesteia, starea decontărilor cu cumpărătorii și furnizorii ș.a.
Din punct de vedere al modului de prezentare a datelor, bilanțul îndeplinește
următoarele funcții:
– funcția de generalizare a datelor;

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

16
– funcția de anal iză și cunoaștere a activității desfășurate, ce permite efectuarea analizei
și pe baza acesteia cunoașterea modului în care este folosit patrimoniul;
– funcția de control, ce constă în posibilitatea ce o oferă bilanțul de a urmări modul cum
este respectat ă legislația în vigoare;
– funcția previzională sau de previziune, care constă în aceea că bilanțul oferă
posibilitatea orientării viitoare a activității unităților patrimoniale, în funcție de rezultatele
activității curente.
Valorificarea acestor funcți i ale bilanțului este o problemă de conducere pe baze
științifice, în care reflexiei financiare a fenomenelor economice și tendinței lor evolutive
trebuie să li se acorde importanța cuvenită, căci pe un astfel de temei se poate asigura
rentabilitatea și ef iciența întreprinderilor, fenomen de mare importanță în lupta concurențială.
Bilanțul îndeplinește și o funcție tehnicocontabilă, asigurând deschiderea și închiderea
conturilor, precum și prezentarea la sfârșit de perioadă a mijloacelor economice existente cu
resursele lor de formare, inclusiv rezultatele activității desfășurate [6].

1.3. Clasificarea bilanțului contabil

Clasificarea bilan țului contabil (figura 1.4) se face după trei criterii și anume: după
statutul juridic al întreprinderii, după periaoda de întocmire și după sfera de cuprindere a
elementelor patrimoniale.
I. După statutul juridic al întreprinderii, bilanțul poate fi :
– Bilanț contabil inițial – se intocmeste la infiintarea intreprinderii;
– Bilanț contabil curent – se intocmeste i n cursul activitatii intreprinderii, la termenele
impuse de legislatia in vigoare.
– Bilanț contabil final – se intocmeste in momentul cesionarii activitatii de catre
intreprindere sau a lichidarii ei.

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

17

Fig. 1.4. Clasificarea bilanțului contabil

II. După perioada de întocmire , sunt două variante de bilanț :
– Bilan ț contabil anual – se intocmeste la sf ârșitul anului , pe baza datelor din conturi si
presupune in mod obligatoriu verificarea prealabila a realitatii acestora prin inventariere.
– Bilan ț contabil intermediar – se intocmeste si se prezinta la sf ârșitul fiecărui trimestru.
III. După sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale se întâlnesc :
– Bilan ț contabil primar – bilantul contabil intocmit la nivel de intreprindere;
– Bilan ț contabil consolidat – intocmit la nivelul grupurilor de intreprinderi;
– Bilan ț contabil centralizat – bilan țurile contabile intocmite la nivelul ministerelor,
departamentelor, economiei nationale in ansamblu.

1.4. Structura bilanțului contabil
Pentru a fi recunoscute (încorporate) în bilanț, elementele care corespund definiției unei
structuri bilanțiere trebuie să îndeplinească simultan două condiții:
a) să existe probabilitatea intrării în întreprindere (în cazul activelor), respectiv ieșirii
din întreprindere (în cazul datoriilor) a beneficiilor economice viitoare aferente;
b) costul sau valoarea elementelor respective să poată fi evaluat(ă) în mod credibil.
Patrimoniul poate fi privit din cel puțin trei unghiuri diferite (juridic, financiar, economic).
În același mod bilanțul contabil poate fi și el struct urat în :
1. Bilanț contabil structurat din punct de vedere juridic
Sub as pect juridic, bilanțul reflectă (figura 1. 5):
– în activ, drepturile de proprietate și creanță;

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

18
– în pasiv, obli gațiile întreprinderii -datorii față de terți și față de aportorii de capitaluri
proprii (asociații, acționarii sau întreprinzătorul individual).

Fig. 1. 5. Bilanț contabil structurat din punct de vedere juridic

2. Bilanț contabil structurat din punct de vedere financiar
Sub aspect financiar, bilanțul reflectă (figura 1. 6):
– în activ, bunurile economice ordonate după principiul lichidității;
– în pasiv, modul de finanțare al bunurilor economice, ordonate după principiul
exigibilității.

Fig. 1. 6. Bilanț contabil structurat din punct de vedere financiar

3. Bilanț contabil structurat din punct de vedere economic (funcțional)

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

19
Sub aspect economic, bilanțul reflectă (figura 1. 7):

Fig. 1.7. Bilanț contabil structurat din punct de vedere juridic

– în activ, mijloacele economice grupate după destinațiile lor, respectiv după funcțiile
întreprinderii (de investire, de exploatare, de gestiune a trezoreriei);
– în pasiv, sursele de finanțare, respectiv provenien ța activelor .

1.5. Verificarea și certificarea bilanțului contabil
Pentru asigurarea informării corecte și reale, verificarea și certificarea bilanțurilor deține
un loc extrem de important. În raport cu interesele economico -financiare ale agenților
economici și ale celorlalte categorii de utilizatori de informație contabilă, certificarea
bilanțurilor îndeplinește funcția de cunoaștere și evaluare a realității economico -financiare a
rezultatelor activității.
Deși bilanțul con tabil se întocm ește în condițiile prevăzute de lege, problema verificării
și certificării bilanțurilor nu era rezolvată juridic și metodologic, singurele organe abilitate să
verifice corectitudinea datelor înscrise în aceste documente fiind organele fiscal e la care
agenții economici aveau obligația depunerii lor.

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

20
Primul act normativ care a reglementat această activitate a fost Legea contabilității 82
din 24 decembrie 1991 , conform căreia bilanțurile contabile sunt supuse verificării de către
cenzori sau experți contabili, după caz, în condițiile stabilite de Ministerul Finanțelor.
Controalele ce se efectueaza pe parcursul anului de catre cenzori permit obtinerea de
elemen te probante pentru concluzii privitoare la posturile inscrise in bilant si in contul de
profit si pierdere.
Prin examinarea conturilor anuale, se urmareste daca:
 Bilan țul, contul de profit si pierdere si anexele intocmite sunt corelate intre
ele si concor da cu datele contabile;
 Anexele la bilan ț, contin informatii semnificative pentru a caracteriza
situatia patrimoniala, financiara si rezultatele obtinute.
Examinand bilantul contabil, cenzorul urmareste daca acesta prezinta o imagine fidela,
clara si compl eta a patrimoniului.
In acest scop, cenzorul se asigura de ținerea corecta si la zi a contabilitatii, efectuarea
inventarierii si cuprinderea in bilant a rezultatelor, concordanta intre bilant, balanta de
verificare sintetica si balantele analitice, corecta oglindire in bilant a capitalului social,
evaluarea potrivit normelor legale a patrimoniului, corelarea datelor din anexele bilantului.
Aceeasi atentie se acorda si rezultatelor raportate prin contul de profit si pierdere,
verificandu -se concord anta datelor din bilantul contabil, stabilirea corect ă a profitului net si a
destinatiilor acestuia.
Cu privire la situatia financiara, se verifica garantiile pentru creditele obtinute sau
acordate de unitate, reportul dintre creantele si obligatiile societat ii comerciale si gradul de
asigurare cu resurse banesti (lichiditati).
Elementele probante acumulate de catre cenzor trebuie sa justifice concluzia ca bilantul,
contul de profit si pierdere se anexele la bilant sunt sincere si dau o imagine fidela a
patrim oniului si rezultatele obtinute.
Examinarea bilantului contabil se realizeaza pe un cadru analitic, folosinduse in acest
scop:
 compararea realizarilor curente cu cele obtinute in perioadele precedente la
aceiasi indicatori;
 comparatii cu întreprinderi simi lare si cu studii previzionale;
 comparatia contributiei diferitelor subunitati (compartimente) la realizarea
cifrei de afaceri.

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

21
Odata cu verificarea bilantului contabil, cenzorul trebuie sa se inc redinteze ca au fost
respectate principiile stabilite prin N ormele de aplicare a Legii Contabilitatii, dupa cum
urmeaza:
 Principiul prudentei, care nu admite supravegherea elementelor de activ si a veniturilor,
respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor;
 Principiul permamentei metodelor, potrivi t caruia sa se asigure continuitatea in
aplicarea regulilor si normelor de evaluare, inregistrare in contabilitate si prezentarea
elementelor patrimoniale, pentru a inlesni comparabilitatea in timp a informatiilor;
 Principiul continuitatii activitatii, pot rivit caruia sa presupune sa unitatea va functiona
normal intr -un viitor previzibil;
 Principiul independentei exercitiului (bilantul de deschidere a anului viitor trebuie sa
corespunda cu bilantul de inchidere a anului precedent);
 Principiul necompensarii (nu se admit compensari intre posturile de activ si cele de
pasiv, intre veniturile si cheltuielile sin conturile de rezultate).
Continuand verificarea bilantului, cenzorul trebuie sa abordeze si urmatoarele obiective:
– Inregistrarea de modificari in capitalul social numai in baza hotararii judecatoresti;
– Stabilirea corecta a stocurilor de productie in curs de executie la sfarsitul anului;
– Relatia existenta intre imobilizari si amortizare;
– Situatia analitica a datoriilor si creante lor privite si in punct de vedere al termenelor
de prescriptie si a masurilor intreprinse pentru evitarea prescrierii creantelor;
– Constituirea si utilizarea legala a provizioanelor.
Cu ocazia verificării bilanțului contabil se va urmăr i respectarea următoarelor :
– posturile înscrise în bilanț să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de
acord cu situația reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului;
– compensările între posturile ce se înscriu în activul și pasi vul bilanțului și respectiv
între veniturile și cheltuielile din contul de profit și pierdere nu sunt admise.
Aliniate standardelor internaționale de întocmire a bilanțului contabil pe baza balanței
de verificare a conturilor sintetice și respectarea norm elor metodologice cu privire la
întocmirea acestuia și a anexelor sale , regulile se referă la:
– evaluarea patrimoniului în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
– corecta evidențiere, evaluare și clarificare a datoriilor și creanțelor;
– contul de profit și pierderi este întocmit pe baza datelor din contabilitate privind
perioada de raportare;

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

22
– stabilirea în conformitate cu dispozițiile legale a profitului net și punctul de vedere
referitor la destinația acestuia propus de consiliul de administrație;
– situația creditelor și a altor împrumuturi ale societății și garantarea acestora;
– respectarea reglementărilor de ordin fiscal și corecta stabilire a impozitului pe profit;
– participațiile financiare ale întreprinderii la alte firme;
– respectarea normelor și principiilor contabile.
Obligația controlului conturilor anuale decurge și din Directiva a lV -a a Uniunii
Europene, care vizează:
– structura și conținutul conturilor anuale și a raportului de gestiune al administratorilor;
– modul de evaluare a patrimoniului;
– publicarea conturilor anuale.
În Directivă sunt definite, pentru fiecare dintre țările membre, tipurile de societăți ale
căror conturi anuale sunt supuse controlului legal. Astfel, se precizează că:
a) societățile trebuie să supună controlului conturile anuale uneia sau mai multor
persoane abilitate în baza legii naționale ce reglementează acest control legal;
b) persoanele însărcinate cu controlul conturilor trebuie să verifice concordanța
raportulu i de gestiune cu conturile anuale ale exercițiului;
c) statele membre pot să excepteze de la această obligație societățile care la data
închiderii bilanțului contabil nu depășesc, în doi ani consecutivi, limitele a două din
următoarele trei criterii:
– totalul bilanțului – 1000000 ECU
– cifra de afaceri – 2000000 ECU
– număr mediu de personal – 50 salariați
Certificarea bilanțului contabil trebuie să dea garanția că acesta este întocmit în
conformitate cu prevederile legale și că furnizează toate infor mațiile necesare utilizatorilor.
Odată cu apariția Hotărârii Guvernului nr. 980/1995 privind verificarea, certificarea bilanțului
contabil și prestarea serviciilor în domeniul contabilității, care a stipulat obligativitatea
certificării bilanțului contabil al agenților economici care întrunesc anumite condiții (cifra de
afaceri peste 1 miliard lei la 30 septembrie 1995), precum și categoriile de specialiști abilitați
să facă această operație (experți contabili, contabili autorizați cu studii superioare, cen zori) s -a
crezut că s -a finalizat cadrul legislativ necesar desfășurării acestei activități atât de importantă
și utilă agenților economici, precum și organelor fiscale.

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

23
Dar, Ordonanța nr. 61/2001 pentru modificarea și completarea Legii contabilității nr.
82/1991, a adus modificări semnificative în activitatea de verificare și certificare a bilanțurilor
contabile, în sensul perfecționării acesteia.
Astfel “Verificarea și certificarea bilanțului contabil se vor efectua pe baza Normelor de
audit financiar ș i certificare a bilanțului contabil elaborate de Corpul Experților Contabili și
Contabililor Autorizați din România, avizate potrivit Legii contabilității nr. 82/1991 de
Ministerul Finanțelor, de către:
– experți contabili, contabili autorizați cu studii superioare și societăți comerciale de
expertiză contabilă, membrii ai Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din
România;
– cenzori, potrivit obligațiilor legale ce le revin în conformitate cu prevederile Legii nr.
31/1990 privind societă țile comerciale.”
Potrivit normelor profesionale, verificările în vederea certificării bilanțului contabil
anual se efectuează, de regulă, pe tot parcursul exercițiului financiar, astfel încât să fie
respectat termenul legal de depunere a acestuia la orga nele în drept.
În cadrul activității cenzoriale la finele exercițiului financiar, bilanțul contabil constituie
un obiectiv esențial. În acest sens, comisia de cenzori are în vedere mai multe aspecte și
anume:
– verificarea lucrărilor premergătoare întocm irii bilanțului contabil;
– verificarea bazelor de calcul și a modului de determinare a profitului impozabil;
– verificarea calculelor pentru întocmirea bilanțului fiscal;
– emiterea concluziilor rezultate din activitatea cenzorială și întocmirea raportului
comisiei de cenzori.
Astfel, pe baza verificărilor efectuate pe tot parcursul anului, precum și a altor elemente
apreciate ca fiind necesare în vederea formulării unor c oncluzii corecte cu privire la
certificarea bilanțurilor, cenzorii întocmesc un raport amănunțit din care trebuie să rezulte în
principal următoarele:
– dacă bilanțul contabil concordă sau nu cu registrele de contabilitate;
– dacă registrele de contabili tate sunt ținute în conformitate cu reglementările în vigoare;
– dacă sunt respectate regulile privind evaluarea patrimoniului și celelalte norme și
principii contabile.
Refuzul de certificare a bilanțului contabil are ca temei opinia negativă (defavorabi lă
sau imposibilitatea de a exprima o opinie) care este determinată de existența unui dezacord

VERIFICAREA ȘI CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL
Capitolul 1. Bilanțul contabil . Noțiuni generale

24
semnificativ cu conducătorii întreprinderii în ceea ce privește conturile anuale, fiind
considerată insuficientă menționarea unei simple rezerve, sau apariția un or incertitudini ori a
limitării întinderii lucrărilor de audit de asemenea natură că auditorul nu este în măsură să
formuleze o opinie asupra conturilor anuale.
În cazul refuzului de certificare se va indica faptul potrivit căruia conturile anuale nu
sunt sincere și corect întocmite și nu dau imaginea fidelă a situației patrimoniale și
rezultatelor financiare ale unității. Imposibilitatea de a face o apreciere, de a exprima o opinie
asupra sincerității și fidelității conturilor anuale se exprimă clar și d ocumentat.
Conducătorul compartimentului financiar -contabil are obligația să verifice respectarea
prevederilor din Normele metodologice privind întocmirea, verificarea și centralizarea
bilanțurilor contabile, asigurarea respectării corelațiilor între indicatorii din formulare,
urmărind realitatea datelor ce se raportează prin bilanțul contabil.
Persoanele care efectuează verificarea și certificarea bilanțurilor contabile vor menționa
în rapoartele în formă scurtă, pe care le prezintă direcțiilor genera le ale finanțelor publice și
controlului financiar de stat județene, respectiv, a municipiului București și administrațiilor
financiare ale sectoarelor, odată cu bilanțurile contabile, următoarele elemente:
– Numele și prenumele celor care efectuează verif icarea și certificarea bilanțurilor
contabile;
– Calitatea în baza căreia se face verificarea și certificarea bilanțului contabil:
▪ expert contabil sau contabil autorizat cu studii superioare, poziția din Tabloul Corpului
Experților Contabili și Contabil ilor Autorizați din România:
a) pe baza contractelor încheiate;
b) potrivit mandatului de cenzor prevăzut de lege;
– Pentru membrii comisiilor de cenzori care, potrivit legii, nu au obligația de a avea
calitatea de expert contabil sau contabil autorizat se va menționa pe proprie răspundere
pregătirea profesională de economist;
– Semnătura și parafa, după caz [15].