4. Managementul riscului operațional 4.1 Abordări conceptuale privind riscul operațional Riscul operațional a fost dintotdeauna o prezență… [607938]

MANAGEMENTUL RISCULUI

173

CAPITOLUL 4 ADMINISTRAREA
RISCULUI OPERAȚ IONAL

4. Managementul riscului operațional
4.1 Abordări conceptuale privind riscul operațional
Riscul operațional a fost dintotdeauna o prezență semnificativă în
activitatea u nei bănci, manifestându -se adesea în legătură cu activitatea
de creditare sau operațiunile de piață. Expunerea instituțiilor de credit la
această categorie de risc se înscrie pe un trend accendent, în condițiile
diversificării și a multiplicării numărului de tranzacții bancare, dezvoltării
tehnologice și inovării financiare, generalizării activităților de fuziuni și
achiziții, într -o piață financiară cu un grad sporit de globalizare.
Includerea riscului operațional în cerința de capital a instituțiilor de credit a
reprezentat un pas important în stimularea acestora pentru a acorda o
importanț ă sporit ă mecanismelor de administare a evenimentelor
generatoare de risc opera țional .
În viziunea inițială a Comitetului de la Basel, riscul operațional se
caracteriza prin pierderea potențială totală, mai pu țin părțile asimilate
riscul ui de credit sau cel ui de piață .
Abordarea curentă este mai precisă și privește riscul înregistrării de
pierderi financiare directe sau indirecte ca urmare a unor: (a) procese
interne ero nate sau inadecvate; (b) persoane care acționează incorect;
(c) sisteme care prezintă deficiențe în execuție; (d) evenimente externe
indezirabile39.
Riscului operațional îi este asimilat riscul legal , în timp ce riscul strategic și
cel reputațional sunt considerate categorii distincte.
Riscul legal este definit ca fiind acel risc de pierdere ca urmare atât a
amenzilor, penalităților și sancțiunilor de care instituția de credit este
pasibilă în caz de neaplicare sau aplicare defectuoasă a dispozițiilor leg ale
sau contractuale, cât și a faptului că drepturile și obligațiile contractuale ale
instituției de credit și/sau ale contrapartidei sale nu sunt stabilite în mod

39 În reglementările prudențiale, riscul operațional este definit ca fiind riscul de
pierdere determinat fie de utilizarea unor procese, sisteme și resurse umane
inadecvate sau care nu și -au îndeplinit funcția în mod corespunzător, fie d e
evenimente și acțiuni externe.

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

174 corespunzător. Monitorizarea și eliminarea efectelor riscului juridic
presupune existența un or sisteme eficiente de informare în legătură cu
prevederile legale cu incidență bancară și de aplicare corectă a acestora.
Poate mai mult decât orice alt domeniu, mediu bancar este subiectul unor
prevederi legislative intens modificate, relativ disipate, ceea ce amplifică
sursele de risc.
Riscul strategic se referă la acele pierderi potențiale legate de strategii de
afaceri inadecvate sau de schimbări rapide la nivelul ipotezelor de lucru,
parametrilor, obiectivelor sau ale altor factori care definesc str ategia unei
instituții de credit. Prin urmare, riscul strategic depinde funcțional de
obiectivele strategice ale băncii, direcțiile de acțiune stabilite pentru
atingerea acestor obiective, resursele implicate și calitatea implementării.
În practică, aceast ă categorie de risc este dificil de evaluat, fiind adesea
asociată cu riscul de piață.
Riscul reputațional are în vedere posibilitatea apariției de pierderi
financiare importante la nivelul instituției de credit ca urmare a deteriorării
percepției publicul ui larg despre capacitatea băncii de a -și îndeplini
adecvat funcțiile. Adesea, riscul reputațional este asociat riscului de
lichiditate. Informații negative (fie că sunt adevarate sau nu) despre o
instituție de credit poate declanșa un val de retrageri în masă a depozitelor,
cu efecte nocive semnificative asupra echilibrului financiar la nivelul entității
respective.

4.2 Particularități organizaționale
4.2.1 Principiile sistemului de administrare a riscului opera țional
Experiența industriei bancare eviden țiază că materializarea riscului
operațional poate fi atât de severă, încât conduce în scurt timp la
insolvabilitate40. Iar posibilitățile de anticipare sunt relativ limitate. Astfel, se
impune o atitudine prudentă din partea instituțiilor de credit în priv ința
vulnerabilităților operaționale și o abordare pro -activă a acestora. Conform
celor mai bune practici în domeniu (recomandările Comitetului de
Supraveghere Bancară Basel), o administrare eficientă a riscului
operațional trebuie să respecte patru princi pii majore, structurate pe zece
cerințe fundamentale (Grafic 3 9).

40 precum în cazul Barings

MANAGEMENTUL RISCULUI

175

Grafic 25. Cerințele strategice ale administrării riscului operațional
Rolul autorității de
supraveghere
Disciplina de piață
Administrarea riscului :
identificare, evaluare,
monitorizare și gestiune Dezvoltarea unui
cadru adecvat de
management al
riscului opera țional
4. Identificarea și evaluarea ris curilor în
activități, produse, procese și sisteme sunt
adecvate profilului de risc
5. Monitorizarea riscului și raportarea către
Consiliul de Administrație și Conducere a
Executiva este promptă
6. Luarea deciziilor în vederea administrării
adecvate a riscului operațional și
implementarea de măsuri corective sunt
aplicate consecvent
7. Planul de continuitate a activității în
condiții neprevăzute este funcțional
8. Asigurarea că instituția de credit are
un cadru intern eficient cu privire la
managementul riscului operațional
9. Evaluarea regulată a strategiei,
politicii și procedurilor Băncii
10. Banca furnizează informații
relevante supraveghe torilor și
publicului larg referito are la
aspectele cantitative și calitative
ale managementului riscului
operațional 1. Consiliul de Administrație stabilește
strategia și principiile care stau la baza
gestiunii riscu lui operațional
2. Consiliul de Administrație se asigură
că structura cadrului de lucru aferentă
riscului operațional este subiectul unui
audit eficient și independent.
3. Conducerea executivă este
responsabilă cu implementarea
politicilor și procedurilor

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

176 La nivel strategic , obiectivele administrării riscului oper ațional constau în:
(a) crearea unei “culturi interne a riscului operațional” ; (b) creșterea
eficienței procesului de identificare timpurie a evenimentelor cu risc
operațional; (c) întărirea controlului în cadrul fiecărei unități organizatorice;
(d) mențin erea riscului în limite rezonabile, definite prin procedura internă;
(e) anticiparea riscurilor operaționale aferente noilor linii de activitate
desfășurate de bancă (lărgirea gamei de produse/servicii și introducerea
unor sisteme operaționale noi).
Realiz area acestora este facilitată de proceduri interne privind riscul
operațional care privesc: (a) detalierea tehnicilor și a instrumentelor de
evaluare a riscului; (b) stabilirea departamentelor din cadrul instituției cu
competențe în procesul de administrar e a riscului operațional; (c) atribuirea
de responsabilități specifice în managementul riscului operațional;
(d) dezvoltarea fluxului informațional și a rapoartelor care asigură
monitorizarea riscului operațional; (e) stabilirea abordării utilizate pentru
adecvarea capitalului bancar la riscul operațional.

4.2.2 Responsabilități în cadrul procesului de management al riscului
operațional
Consiliul de Administrație are responsăbilități în stabilirea și aprobarea
strategiei și procedurilor de lucru privind m anagementul riscului
operațional.
Conducerea Executiv ă este responsabilă cu implementarea strategiei și
procedurilor de lucru legate de managementul riscului operațional stabilite
de către Consiliul de Administrație și asigurarea comunicării acesteia
personalului.
O activitate importantă este reprezentată de stabilirea sistemului de limite
de toleranță pentru riscul operațional , care permit în accepțiunea băncii
desfășurarea în condiții adecvate a activității . În general, cadrul de limitare
a expunerilor băncii la evenimente de risc operațional cuprinde două valori
prag pentru fiecare factor de risc relevant, respectiv un prag de atenție ș i
un nivel maxim acceptat (T abel 57).

MANAGEMENTUL RISCULUI

177
Tabel 30 – Indicatori cheie de risc operațional
Nr.
crt Factor de risc operațional Limita
de
atenție Limita
maximă
tolerată
1 Fluctuația anuala de personal 5% 10%
2 Gradul de ocupare a posturilor aferente
personalului calificat 80% 60%
3 Ponderea operațiunilor stornate în total
operațiuni 0,75% 1,5%
4 Numarul mediu de zile pe angajat de
participari la cursuri de formare profesionala 1 zi 0,5 zile
5 Număr litigii în care institutia are calitatea de
reclamat/Număr total litigii 15% 25%
Atingerea pragului de atenție declanșează o serie de măsuri
preventive /corective din partea conducerii executive, cu scopul de a limita
efectele riscului operational la nivelul b ăncii.
Deținătorii de risc au responsăbilități pe linia: (a) identificării riscurilor
operaționale cu care se confruntă în desfășurarea activității curente;
(b) raportării cu promptitudine și corectitudine a evenimentelor de risc
operațional identificate; (c) întocmirii și transmiterii la timp a rapoartelor
care permit monitorizarea riscului; (d) monitorizării pierderilor din risc
operațional; (e) urmăririi permanente a gradului de recuperare a pierderilor
la nivelul unității organizatorice; (f) implementării de măsuri specifice pentru
recuperarea pierderilor; (g) prevenirii aparițiilor viitoare a evenimentelor de
risc operațional; (h) formulării și î naintării de sesizări și propuneri pentru
reducerea riscului operațional.
Direcți a Audit Intern are responsăbilități pe linia raportării evenimentelor
de risc operațional identificate cu ocazia desfășur ării misiunilor de evaluare
interna . Fără să implice o acțiune directă în procesul de management al
riscului operațional, funcția de audit intern trebuie să ramână o funcție
independentă în cadrul unei institu ții de credit .
Direcția de Administrare a Riscului are următoarele responsabilități:
(a) stabilește cadrul intern de management a riscului operațional;
(b) centralizează, conform criteriilor de validare, toate informațiile primite
de la deținătorii de risc; (c) analizează informațiile din baza de date cu

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

178 pierderi generate de riscul operational; (d) cal culează cerința minimă de
capital pentru riscul operațional, în conformitate cu normele Băncii
Naționale a României; (e) monitorizează încadrarea indicatorilor cheie de
risc operațional în limitele de toleranță la risc stabilite de insitutia de credit;
(f) propune strategii, politici, modele și masuri pentru o gestionare
adecvată a riscului operațional; (g) propune măsuri de reducere a riscului
operațional sau pentru prevenirea în viitor a apariției unor evenimente
similare;
(h) informează Conducerea Exec utivă și Consiliul de Administrație cu
privire la manifestarea riscului operațional la nivelul instituției de credit.

4.3 Etapele administrării riscului operațional

Managementul riscului operaț ional este un proces sistematic și riguros,
care conține pat ru etape: (1) identificarea surselor de risc operațional,
(2) evaluarea pierderilor potențiale, (3) monitorizarea și (4) administrarea
expunerilor la riscul operațional.

4.3.1 Identificarea surselor de risc operațional
În mod tradițional, băncile au acce ptat riscul operațional ca o componentă
necunoscută a costurilor, fapt care face dificilă în prezent identificarea
precisă a surselor sale multiple. Dată fiind interconectivitatea riscului
operațional cu alte categorii de riscuri la nivelul unei instituții de credit,
procesul de gestionare a expunerilor la această categorie de risc pornește
cu extragerea informațiilor care privesc manifestarea evenimentelor de risc
operațional din mulțimea evenimentelor de pierderi financiare la nivelul
băncii. Ca surse gen erale de risc operațional regăsim evenimente:
 interne, care se refer ă la elemente privind resurse umane,
procese, sisteme, structura instituției, natura activităților
desfă șurate, modificările organizaționale etc.
 externe, precum catastrofe naturale, fraud a externă, atacuri
teroriste, modificări survenite în sistemul bancar, progresul
tehnologic, condiții economice, politice sau legislative care
împiedică atingerea obiectivelor strategice la nivelul institu ției de
credit.

MANAGEMENTUL RISCULUI

179
La nivelul riscurilor asociate pers onalului bancii se urmaresc: (a) gradul de
concordanță dintre calificarea profesională a angajaților și responsabilitățile
prevăzute în fișele de post ale acestora; (b) evitarea conflictelor de interese
la stabilirea atribuțiilor personalului; (c) corelați a între indicatorii de
performanță ai personalului și remunerația acestuia; (d) fezabilitaea
planului de continuitate a operațiunilor în cazul pierderii unor angajați cheie
pentru institu ție; (e) măsura în care sunt respectate prevederile interne cu
privir e la conduita angajaților și în care sunt delegate responsabilități și
instrucțiuni legate de procesele interne.
O altă importantă sursă de risc se localizează la nivelul calității funcționării
proceselor și a sistemelor proprii sau externalizate. Progresu l tehnologic,
precum transferul electronic al fondurilor, poate reduce expunerea la riscul
de eroare umană, însă sporește dependența de siguranța în operare a
sistemului informatic. La acest nivel banca trebuie să urmărească cu
precădere: (a) siguranța, ac uratețea și integritatea stocarii datelor și a
procesării informatiei relevante; (b) accesarea informației bancare numai
de către persoane cu autorizare corespunzătoare, prin filtre de protecție și
restricții de intrare în sistem (confidențialitate); (c) g radul în care design -ul
sau utilizarea anumitor procese și sisteme permit satisfacerea cerințelor
legislative (de exemplu, rapoarte structurate conforme cu normele Băncii
Naționale a României, Basel II sau cu standardele grupului din care face
parte instit uția de credit); (d) existența unui plan de continuitate al
operațiunilor în cazul în care un proces sau un sistem devine indisponibil
sau este distrus; (e) gradul de conformitate al sistemului informatic cu
cerinț ele autoritatii de supraveghere, dezvoltar ea și întreținerea acestuia
pentru departamentele operaționale.
O atenție deosebită trebuie acordată documentelor încheiate de instituția
de credit (contracte, rapoarte de tranzacționare, broșuri de reclamă) care
pot fi folosite pentru clarificarea termeni lor și condițiilor propriilor produse
bancare. Orice informație nepotrivită sau inexactă conținută în aceste
documente externe poate expune instituția la riscuri semnificative de
natură legislativă sau reputațională.
Creșterea expunerii la riscul operațon al se datorează și schimbărilor
organizaționale, infrastructurii sau mediului de afaceri. Astfel, un personal
slab pregătit profesional sau lipsit de experiență și nemotivat, neindicat în
executarea unei anumite activități sau proces e neclare de management a
informației, insuficient integrat e în activitate a curent ă, constituie elemente

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

180 ale căror efecte trebuie monitorizate înainte, în timpul și după apariția
schimbărilor așteptate (anticipate).
În același timp, evenimente externe, precum catastrofele natur ale, acte
umane intenționate ca vandalism sau furt, pot reprezenta surse
semnificative de risc operațional.
În conformitate cu legislatia bancară în vigoare, sursele de risc operațional
trebuie structurate pe trei niveluri de detaliu. Scopul este de a asig ura o
omogenitate rezonabilă a conținutului informațional în procesul de evaluare
a frecvenței și a severității pierderilor operaționale. Pe primul nivel se
găsesc cele opt mari tipuri de evenimente. Fiecare dintre acestea are
asociate una sau mai multe ca tegorii risc de nivel doi . La rândul lor, fiecare
categorie generală de risc este reprezentată prin mai multe sub -clase de
nivel trei, reprezentând exemple de operațiuni efective (Tabel 5 8).
Tabel 31 – Tipuri, categorii și exemple d e evenimente de risc
operațional
1) Frauda internă vizează pierderile datorate unor acțiuni de genul celor
comise cu intenția de fraudare, de însușire frauduloasă de bunuri (în
sens juridic) sau de încălcare/eludare a reglementărilor, legislației sau
politicii instituției de credit, în care este implicată cel puțin o persoană din
interiorul acesteia.
Activitate
neautorizată  Tranzacții neraportate (intenționat) sau neînregistrarea
intenționată a operațiilor.
 Efectuarea de operațiuni bancare neautorizate sau care
depășesc competența angajatului.
 Înregistrarea contabilă de operațiuni în lipsa documentelor
justificative sau modificarea de informații în cadrul
sistemului informatic (fără a avea competență și autorizare)
cu intenția de fraudare.

Furt și fr audă  Frauda / frauda prin credit / depozite fără valoare.
 Furt, jaf și echivalente.
 Atribuirea greșită a activelor.
 Falsificări/Cecuri false.
 Asumarea unui alt cont, evaziune.
 Falsificarea de documente de către salariații băncii sau
complicitatea acestora la întocmirea unor documente false
(contracte de credite, de garanție, acte de casă,
instrumente de plată etc.).
 Întocmirea de situații și rapoarte false, cu rea credință, în
intenția de a frauda Banca.

MANAGEMENTUL RISCULUI

181

2) Frauda externă vizează pierderile datorate un or acțiuni de genul celor
comise cu intenția de fraudare, de însușire frauduloasă de bunuri sau de
încălcare/eludare a legislației, comise de un terț.
Furt și fraudă  Furt/jaf.
 Falsificarea de documente (contracte de credite, de
garanții, instrumente de p lată, carte de identitate, adeverită
de venit cu salarii declarate mai mari decât cele reale, etc)
 Furtul de identitate sau substituirea de persoană
 Fraude electronice
 Phishingul – metoda de fraudare prin internet ce constă în
inducerea în eroare a utiliza torilor asupra identității reale a
site-ului vizitat, pentru a sustrage datele
personale/confidențiale ale clienților
 Clonarea cardurilor bancare
 Furtul de valori bănești sau bunuri ale Băncii
 Prezentarea cu rea credință de bancnote/monede false de
către c lienți
 Jaf/talharie la ghiseele bancare sau ATM -urile Băncii.
 Depuneri intenționate de numerar efectuate de către clienți,
în sumă mai mică decât cea consemnată în documente.

Sisteme de
securitate  Activitati ale hackerilor.
 Accesul neautorizat în sist emele informatice ale băncii,
care conduce la prejudicierea acesteia sau a clienților.
 Furt de informații (inclusiv pierderi monetare).

3) Personal ul vizează surse de pierderi legate acțiuni contrare
prevederilor legislației și convențiilor în materie de angajare, sănătate și
siguranță la locul de muncă, din plata de daune pentru vătămări corporale
sau din practici/evenimente de discriminare sau de încălcare a principiilor
diversității.
Relații de
angajare  Compensații, beneficii.
 Organizarea muncii ș i activităților.

Siguranța
mediului de
lucru  Obligații generale (omisiuni și căderi).
 Sănătatea angajaților/reguli stricte ale evenimentelor.
 Recompensarea angajatilor.

Diversitate și
discriminare  Toate tipurile de discriminare.

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

182 4) Clienți, pr oduse și practici bancare vizează pierderile rezultate din
încălcarea neintenționată sau din neglijență a obligațiilor profesionale față
de clienți (inclusiv cele privind încrederea/siguranța și cele privind
adecvarea serviciilor) sau din natura sau caract eristicile unui produs.
Conformitatea
cu normele
interne  Breșe financiare/ nerespectarea procedurilor.
 Încheierea eronată a contractelor cu segmentul retail.
 Schimbarea înregistrărilor contabile.
 Încălcarea confidențialității informațiilor.
 Împrumuturi im proprii.
 Neinvestigarea datelor despre clienți, corespunzător
cerințelor de cunoaștere a clientelei și a normelor de lucru
interne.
 Utilizarea incorectă de către clienți a aplicațiilor informatice
cu acces de la distanță.

Afaceri sau
practici de
piață improprii  Reactii antitrust.
 Comerț impropriu/practici de piață.
 Manipularea pieței.
 Activitate nelicențiată.
 Spălare de bani.

Pierderi la
produse  Produse cu defecte (neaprobate).
 Erori de servicii financiare.

Selecție și
expunere  Eșecuri în verificarea destinatiei reale a creditului solicitat.
 Aplicarea limitelor de expunere a clienților.

Activități de
consiliere  Dispute asupra activităților de consiliere.

5) Deteriorarea activelor corporale , vizează pierderile generate de
distrugerea sa u deteriorarea activelor corporale în urma catastrofelor
naturale sau a altor evenimente.
Calamități și
alte
evenimente  Calamități naturale.
 Pierderi omenești datorate surselor externe (terorism,
vandalism, evenimente de stradă).
 Folosirea necorespunzăto are a activelor corporale și
distrugerea acestora.

MANAGEMENTUL RISCULUI

183
6) Întreruperea activității și defecțiuni ale sistemelor vizează pierderi
generate de întreruperi ale activității sau funcționarea neadecvată a
sistemelor.
Sisteme  Defecțiuni hardware, inclusiv defec țiuni ale echipamentelor
fizice de stocare a informațiilor electronice ale băncii.
 Erori la nivelul aplicatiilor informatice.
 Functionare necorespunzatoare a sistemului de
telecomunicații, inclusiv defecțiuni în sistemele de
comunicație ale băncii, atât la nivel intrabancar, cât și la
nivel interbancar.
 Suprautilizarea utilităților.
 Virusarea sistemului informatic al băncii.
 Căderea alimentării cu energie electrică, generatoare de
întreruperi în derularea de operațiuni la ATM -uri sau în
front-office -ul uni tăților bancare;

7) Management ul execuției, livrării și proceselor vizează surse de
pierderi precum erori în procesarea tranzacțiilor sau procesul de
management, din relațiile cu părțile.
Tranzacții,
execuții și
întreținere  Deficiențe ale fluxului inf ormațional
 Intrări de date, întreținere sau descărcări cu erori.
 Termene expirate sau responsabilități uitate.
 Erori de contabilitate/Pierderi din livrare.
 Pierderi colaterale de management.
 Păstrarea, arhivarea și procesarea necorespunzătoare a
documente lor despre clienți și operațiuni bancare cu
aceștia.

Monitorizare
și raportare  Erori în raportarea obligațiilor.
 Rapoarte inexacte.

Întâmpinarea
clienților și
documentația  Lipsa aprobarii din partea clientului.
 Lipsa de documente sau documente inco mplete.

Terți  Nonperformanță în contractele cu terți.
 Divergențe cu terții.

Furnizori  Externalizarea activităților bancare.
 Divergențe cu furnizorii.

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

184 8) Securitatea sistemului Electronic Banking41 vizează surse de
pierderi precum activități nep ermise efectuate în sistem, generatoare de
obligații suplimentare pentru societatea bancară sau pentru clientelă,
inclusiv activități de falsificare a monedei electronice.
Securitate  Contrafacerea monedei electronice
 Acces nepermis în cadrul sistemului in formatic
Toate aceste tipuri de evenimente trebuie segmentate pe opt linii de
activitate bancar ă: (a) finanțe corporatiste; (b) tranzacționare și vânzări;
(c) brokeraj de retail; (d) activitate bancară comercială; (e) activitate
bancară de retail; (f) pl ăți și decontări; (g) servicii de agent; (h)
administrarea activelor . Detaliile privind tipurile de operațiu ni asociate
fiecarei linii de activitate sunt prezentate în Anexa 8.
Încadrarea activităților instituției de credit pe linii trebuie să respecte
următoarele principii:
a) toate activitățile desfășurate trebuie încadrate respectându -se
criteriul de apartenență exclusivă la o singură linie;
b) orice activitate care nu poate fi încadrată cu ușurință pe o anumită
linie, dar care reprezintă în fapt o operațiu ne conexă a unei activități
deja încadrate, trebuie alocată liniei de activitate în care se
regăsește activitatea pe care o sprijină42;
c) dacă o activitate nu poate fi încadrată pe o anumită linie, activitatea
va fi inclusă în linia căreia îi este atribuită cea mai mare cotă de risc
operațional;
d) încadrarea activităților pe linii, pentru scopul determinării cerinței de
capital aferente riscului operațional, trebuie să fie în concordanță cu
categoriile utilizate pentru riscul de credit și riscul de piață;
e) proce sul de încadrare pe linii de activitate trebuie să facă periodic
obiectul unei examinări independente.

41 Un posibil argument al menționării exprese a securității sistemului de «electronic
banking» în legislația românească este acela că aceste sisteme se află în țara
noastră într -un stadiu incipient. De asemenea, caracteristicile serviciilor bancare
electronice le fac mai predispuse evenimentelor generatoare de risc, în special
operațional.

42 Dacă această activitate conexă susține mai multe linii de activitate, instituția de
credit trebuie să stabile ască și să utilizeze un criteriu obiectiv de încadrare.

MANAGEMENTUL RISCULUI

185

4.3.2 Evaluarea riscului operațional
Evaluarea riscului operațional are scopul de a depista cele mai vulnerabile
operațiuni ale instituției de credit, p rin intermediul unei scale de risc (risc
scazut, mediu, ridicat). Clasificarea activităților se face în funcție de
probabilitatea de apariție a evenimentului generator de pierderi din risc
operațional și severitatea impactului sau asupra situației financia re a
băncii.
Metodele de evaluare a riscului opera țional au, în general, un caracter
cantitativ redus comparativ cu metodele de cuantificare a riscului de credit
sau de pia ță, expresie a dificultăților conceptuale și a stadiului incipient al
cercet ărilor empirice la nivelul acestei categorii de risc . Însăși semantica
acordului de capital Basel II sugereaz ă că măsurarea riscului opera țional
este mai pu țin riguroas ă decât în cazul riscului de credit și a celui de pia ță.
Dacă în cazul riscurilor de credit și de pia ță se folose ște termenul de
cuantificare, în cazul riscului opera țional se folose ște termenul de evaluare.
În vederea analizarii riscului operațional, banc ile utilizează umătoarele
instrumente (Grafic 40): (a) baza de date privind pierderile opera ționale;
(b) indicatorii de avertizare timpurie; (c) chestionarele de autoevaluare.
Grafic 26. Instrumente de evaluare a riscului operațional

Baza de date privind pierderile cauzate de riscul operati onal
În baza de date cu pierderi din risc operațional sunt menționate detalii
istorice cu privire pierderile generate de manifestarea acestui risc, precum
și la procesul de recuperare a acestora. Ele sunt colectate folosind două
rapoarte de risc, respectiv raportul pierderilor înregistrate și raportul valorii
recuperate a acestora ( Tabel 59). Instrumente de evaluare a
riscului operațional

Baza de date privind
pierderile cauzate de
riscul operațional Chestionare de
autoevaluare
Indicatori de
avertizare timpurie

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

186 Tabel 32. – Rapoarte de colectare a informațiilor privind riscului
operational
Raportul pierderilor
din risc operațional Raportul recuperăr ii
pierderilor din risc
operațional
Obiectiv colectarea unui set de
informații referitoare la
fiecare pierdere suferită de
bancă ca urmare a
manifestării riscului
operațional informare cu privire la
stadiul recuperării pierderilor
suferite de bancă ca urm are
a manifestării riscului
operațional, ce au fost
transmise anterior pe baza
rapoartelor referitoare la
pierderi
Structură raportul colecteaza date în
legatura cu primele două
categorii de informații ale
bazei de date , respectiv
informații generale desp re
evenimentul de risc
operațional și informații
despre pierderile generate
de manifestarea riscului
operațional raportul prezintă o structură
similară cu ultima categorie
de informații ale bazei de
date, respectiv informații noi
descoperite în perioada de
timp scursă între cele două
raportari
Periodicitatea
informării raportul pierderilor din risc
operațional se completează
și transmite lunar ;
evenimentele care implică
pierderi care depășesc
pragul de semnificatie
stabilit se raportează
operativ . raport ul recuperării
pierderilor din risc
operațional se completează
și transmite lunar cu
informațiile specifice
perioadei pentru care se
realizează raportarea
Termenul
raportării data limită pentru
transmiterea raportului este
ultima zi lucrătoare din luna
pentru care se realizează
raportarea. data limită pentru
transmiterea raportului este
ultima zi lucrătoare din luna
pentru care se realizează
raportarea
Responsabilitatea responsabili pentru responsabili pentru

MANAGEMENTUL RISCULUI

187
Raportul pierderilor
din risc operațional Raportul recuperăr ii
pierderilor din risc
operațional
raportării completarea și transmiterea
Raportului pierderilor din
risc operațional sunt
deținătorii de risc : Managerii
de Operațiuni pentru
unitățile teritoriale ale
Băncii, respectiv Directorii
de
Servicu/Departament/Divizie
din cadrul Centralei. completarea și transmiterea
Raportului pierderilor din
risc operațional sunt
deținătorii de risc : Managerii
de Operațiuni pentru
unitățile teritoriale ale
Băncii, respectiv Directorii
de
Servicu/Departament/Divizie
din cadrul Centralei.
Destinația
raportului în termenul prevăzut,
raportului pierderilor din r isc
operațional se transmite
persoanei responsabilă de
managementul riscului
operațional din cadrul
Directiei Risk Management în termenul prevăzut,
raportului recuperării
pierderilor din risc
operațional se transmite
persoanei responsabilă de
managementul riscului
operațional din cadrul
Directiei Risk Management
Primul raport înregistrează date în legatură cu:
informații generale despre evenimentul de risc operațional,
respectiv: (a) luna pentru care se realizează raportarea;
(b) persoana de contact; (c) data de început a producerii riscului;
(d) data de început a producerii riscului; (e) data de sfarșit a
manifestării riscului; (f) data identificării pierderi; (g) detalierea
evenimentului.
informații despre pierderile generate de manifestarea riscului
operațional , respectiv: (a) valoarea pierderii; (b) costurile adiacente;
(c) tipul evenimentului de risc operațional (încadrarea se realizează
în funcție de factorii determinanți); (d) categoria evenimentului de
risc; (e) produsul sau serviciul bancar de car e este legată
pierderea; (f) entitatea generatoare de risc; (g) entitatea afectată de
producerea pierderii; (h) încadrarea riscului pe clase de risc .
Al doilea raport inregistreaza informații despre procesul de recuperare a
pierderii din risc operațional , respectiv: (a) valoarea recuperată din pierdere

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

188 la momentul constatării, prin măsuri operative; (b) recuperări ulterioare de
la raportarea evenimentului; (c) data ultimei recuperări; (d) gradul de
recuperare a pierderii; (e) măsuri/propuneri pentru recuper area pierderii.
Înainte ca informațiile să fie înregistrate în baza de date privind pierderile
din riscul operațional, acestea sunt validate prin verificarea conformității cu
următoarele principii:
unicitatea informației – datele cu privire la un anumit ev eniment de
risc operațional sunt înregistrate o singură data în baza de date,
chiar dacă pot fi furnizate simultan de la mai multe entități de risc.
acuratețea informației – evenimentul trebuie încadrat corespunzător
în tipul și categoria de risc aferentă, evaluându -se corectitudinea
datelor primite de la entitatea de risc.
eliminarea efectelor altor categorii de riscuri – trebuie realizată o
distincție clară între pierderile generate de evenimente de risc
operațional și cele care sunt efectul direct al al tor riscuri cu care
banca se confruntă în activitatea sa (risc de credit, risc de piață,
risc reputațional, etc).
evitarea includerii costurilor de control intern , respectiv a
cheltuielilor legate de prevenirea zilnică a riscurilor și investițiile
realixat e în aplicatii informatice sau sisteme suport cu scopul de a
reduce riscul în viitor.

Indicatori de avertizare timpurie
Informațiile colectate de bancă privind pierderile cauzate de riscul
operațional sunt completate de un set de indicatori care permit an ticiparea
manifestării acestuia, acționând în calitate de sistem de avertizare timpurie
pentru identificarea disfunționalităților care conduc la generarea riscului.
Abordarea bazată pe indicatorii de avertizare timpurie reprezintă o metodă
indirectă de eva luare a riscului operațional, concentrându -se cu precădere
pe sursele de risc și impactul lor potențial, în timp ce atenția asupra
pierderilor produse este marginală.
În același timp, indicatorii de avertizare timpurie facilitează coordonarea
acțiunilor ma nagementului înainte ca pierderea să se producă, jucând un
rol important în gestionarea proactivă a riscului operațional. Din acest

MANAGEMENTUL RISCULUI

189
motiv, metoda beneficiază de o largă utilizare la nivelul instituțiilor de
credit, însă relevanța aplicării sale este condiț ionată de:
acuratețea procesului de identificare a circumstanțelor care conduc
la generarea riscurilor în cadrul activității bancare;
pertinența indicatorilor de risc și a pragurilor de alarmă utilizate
pentru declașarea măsurilor corective;
calitatea proc edurilor de administrare a riscului operațional
aplicabile în cazul atingerii pragurilor de atenție la nivelul
indicatorilor de avertizare timpurie.
În general, un setul de indicatori cheie de risc cuprinde informații privind:
(a) fluctuația de personal; ( b) nivelul de pregătire a personalului, inclusiv
formarea profesională la locul de muncă; (c) ocuparea posturilor din
schema de personal; (d) ponderea operațiuni lor rectificate în totalul
operațiu nilor efectuate ; (e) numărul de litigii în care bancă are ca litatea de
reclamat43.

Chestionarul de autoevaluare
Acest instrument de evaluare a riscului operațional se bazează pe
experiența personalului și are în vedere cu precădere factori calitativi.
Chestionarul de autoevaluare se formalizează printr -un set de l iste de
verificare sau scorecarduri, care apreciază gradul de conformitate cu
cadrul de management al riscului operațional prin utilizarea unei scale de
notare.
Obiectivele principale ale demersului sunt următoarele:
sporirea vigilenței față de riscul oper ațional în cadrul organizației;
atragerea atenției asupra acțiunilor corective necesare pentru
limitarea riscurilor operaționale;
asigurarea unei baze de comparație a riscurilor operaționale în
diferitelor unități teritoriale și linii de activitate din ca drul băncii;

43 fac excepție litigiile referitoare la procesul de recuperare a creanțelor, respectiv
cele care au la origine manifestarea riscului de credit

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

190
crearea mijloacelor pentru analiza cantitativă a progreselor
înregistrate în domeniul riscului operațional.
Principalele teme evaluate se referă la calitatea resurselor umane, a
execuției și securității sistemelor, continuitatea a ctivității și cultura de risc
(Anexa 9 ). Elementele incluse în procesul de autoevaluare trebuie să aibă
în vedere definirea riscurilor inerente ale activ ității bancare, evaluarea
eficienței politicilor, procedurilor și controalelor, identificarea punctelor
slabe și pla nificarea acțiunilor, raportarea și monitorizarea progreselor.

Toate aceste instrumente constituie punctul de plecare în adoptarea
metodelor avansate de determinare a cerinței de capital pentru riscul
operațional.

4.3.3 Monitorizarea riscului operaționa l
Monitorizarea riscului operațional presupune analiza setului de rapoarte
sintetice de risc operațional, prin comparație cu nivelurile prag stabilite în
politica de toleranță la risc a instituției de credit. Rapoartele reflectă
statistici relevante privin d evoluția indicatorilor cheie de risc, frecvența și
severitatea diferitelor tipuri de evenimente de risc operațional.
Structura organizatorică a băncii trebuie să faciliteze un flux informațional
adecvat , atât pe verticală (în ambele sensuri, respectiv
ascendent/descendent), cât și pe orizontală (între entitățile de risc), care să
permită fundamentarea procesului de stabilire a pragului de semnificație
pentru riscul operațional44. Într-o abordare simplistă, manifestarea riscului
operațional poate fi consid erată semnificativă atunci când sunt generate
pierderi brute anuale care depășesc o pondere de 1% în indicatorul
relevant 45. Acordul Basel II face referire la valoarea de 10.000 de euro în
scopul construirii distribuției pierderilor asociate riscului opera țional, din

44 Conform Art. 38 (2) din Norma BNR nr.17/2003 „Instituț iile de credit vor stabili
tipurile de riscuri pe care sunt pregătite să le asume, precum și pragul de la
care un risc este considerat semnificativ . La stabilirea acestora se vor avea în
vedere natura, dimensiunea și complexitatea activității” .
45 Venituril e operaționale medii anuale.

MANAGEMENTUL RISCULUI

191
care apoi este derivată cerința de capital corespunzătoare. Această
valoare a pragului de semnificație poate fi adecvat ă marilor instituții de
credit cu activitate internațională, însă este impropri e băncilor de talie mică,
cu activitate prepon derent orientată către activități tradiționale, precum cele
de creditare a persoanelor fizice. O abordare mai pertinentă a definirii
pragului de semnificație are la bază principiul adecvării acestuia modelând
relația directă dintre natura și complexitatea activității și manifestarea
riscului operațional, în funcție de aversiunea la risc a băncii.
Odată cu atingerea pragului de semnificație, instituția se asigură că se
aplică în mod adecvat și eficient procedura de lucru privind man agementul
riscului operațional, astfel încât impactul asupra situației sale financiare să
poată fi controlat.

4.3.4 Gestiunea/Controlul riscului operațional
Această ultimă etapă din procesul de management al riscului operațional
(până la reluarea ciclului ) presupune adoptarea măsurilor administrative de
control. Banca adoptă o atitudine diferită în gestionarea riscului
operațional (Grafic 4 1) în funcție de frecvența cu care acesta se
manifestă, având totodată în vedere și impactul financiar pe care îl
gene rează, respectiv:
 asumarea riscurilor cu frecvență scăzută și severitate redusă;
 diminuarea riscurilor cu frecvență mare și severitate redusă ;
 transferul riscurilor cu frecvență scazută și severitate ridicată ;
 eliminarea riscurilor cu frecvență mare și severitate ridicată .

Grafic 27. Gestiunea riscului operațional în funcție de severitate
și frecvență

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

192

Riscurile operaționale inevitabile în desfășurarea activității bancare, care
prezintă o f recvență scăzută de apariție și cu pierderi relativ mici din punct
de vedere valoric, deseori recuperabile în totalitate, pot fi asumate de către
bancă. Măsuri corective concrete sunt necesare în cazul evenimentelor
care, deși prezintă severitate redusă, s e manifestă cu o frecvență
considerabilă.
Luând în considerare cauzele care au determinat manifestarea riscului
operațional, tipul limitei de atenție/maxim tolerată ce a fost depășită,
corelarea dintre diverși indicatori de risc, consecințele și gravitatea
situației, clasa de risc în care se încadrează evenimentul, banca va
întreprinde una sau mai multe dintre măsurile specifice gestionării riscului
operațional:
corectarea comportamentului și atitudinilor față de risc prin
aplicarea unor stimulente care să faciliteze conștietizarea riscului și
prin aceasta implementarea strategiei de control a riscurilor;
furnizarea unor fonduri pentru pierderile anticipate (asteptate) și
mentinerea unor rezerve financiare pentru pierderile neașteptate ce
pot surveni în des fășurarea normală a activității ;
formarea profesională la locul de muncă a salariaților sau facilitarea
participării acestora la traininguri externe;
implementarea de n oi norme/proceduri/instrucțiuni;
restricționarea accesului la diverse module informatice pentru
anumiți utilizatori .
Un aspect important în gestionarea riscului operațional este reprezentat de
transferul acestuia prin achiziționarea unei asigurări. Acordul Basel II DIMINUAREA
RISCU LUI

TRANSFERUL
RISCU LUI ASUMAREA
RISCULUI ELIMINAREA
RISCU LUI
Severitatea pierderii F
r
e
c
v
e
n
ț
a

MANAGEMENTUL RISCULUI

193
recunoaște rolul pe care asigurarea îl poate avea în diminuarea impactului
financiar al pierderilor opera ționale la nivelul unei b ănci. Încheierea unei
asigurări specifice împotriva riscurilor operaționale poate conduce la un
nivel mai redus al capitalului minim necesar alocat acestei categorii de
riscuri.
Rolul asigurării este acel a de a transfera impactul financiar al unui risc sau
al unei combinații de riscuri de la o entitate la alta. Contractând o asigurare
împotriva unui anumit risc, banca se bazează pe capacitatea asiguratorului
de a acorda despăgubirea, conform condițiilor co nvenite.
Asigurarea împotriva riscurilor operaționale:
oferă unei bănci posibilitatea să elimine sau să diminueze
fluctuațiile mari ale lichidității;
conduce la limitarea impactului situațiilor catastrofice asupra
viabilității instituției;
facilitează obț inerea de soluții de îmbunătățire a procesului de
administrare a riscului operational prin măsurile corective impuse
de monitorizarea calificată a asiguratorului.
Cele mai utilizate polițe de asigurare împotriva riscurilor operaționale sunt
următoarele:
polița complexă de asigurare bancară , ce protejează angajatorii
împotriva lipsei de onestitate sau a neîndeplinirii sarcinilor de
serviciu de către angajați, împotriva fraudei și falsurilor, cât și
împotriva pierderilor din daune produse asupra bunurilor afl ate în
proprietatea asiguratului;
polița privind frauda prin computer , ce protejează asiguratul
împotriva pierderilor produse de funcționarea defectuoasă a rețelei
informatice, viruși, probleme de transfer al datelor, tranzacții
frauduloase;
polița de răsp undere profesională , ce acoperă despăgubirile plătite
terților datorită pierderilor suferite de aceștia ca urmare a neglijenței
sau erorilor profesionale ale salariaților asiguratului;
polițele pentru bunuri mobile și imobile , ce acoperă riscurile uzuale
care pot afecta bunurile din proprietatea asiguratului (incendiu,
cutremur etc.);

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

194 Decizia unei bănci de a contracta o asigurare împotriva riscurilor
operaționale depinde de o multitudine de factori care influențează atât
avantajele potențiale pe care le va obține, cât și dimensiunea riscurilor
asigurabile. Dintre aceștia putem aminti: dimensiunea băncii, profilul de
risc al acesteia, orizontul de timp al acoperirii la risc, atitudinea față de risc
a părților interesate, ratingul băncii.
Conform prevederilor Basel II, o poliță de asigurare este considerată
eligibilă pentru diminuarea expunerii la riscul operațional numai dacă
îndeplinește simultan următoarele opt criterii:
emitentul poliței de asigurare prezintă un rating al capacității de
plată a daunelor eva luat la cel puțin o performanță de nivel A sau
echivalentă;
termenul inițial al asigurării este de minim un an, iar în cazul în care
durata reziduală a poliței este mai mică de un an se vor aplica
ajustări corespunzătoare de valoare 46;
perioada de notifica re a anulării poliței de asigurare trebuie să fie
de minim 90 de zile;
nu există condiționalități legate de acțiunile autorității de
supraveghere, în sensul că eventuala insolvabilitate a instituției de
credit care beneficiază de asigurare nu atrage după s ine și
anularea răspunderii emitentului poliței de a plăti daunele acoperite
prin prevederile contractuale;
calculele efectuate privind nivelul în care asigurarea diminuează
dimensiunea riscului operațional trebuie să reflecte măsura în care
polița acoperă severitatea potențială a evenimentului de risc
operațional considerat;
emitentul asigurării nu face parte din grupul instituției beneficiare,
cu excepția situației în care societatea de asigurare, filială a băncii
asigurate, face dovada că a transferat ad ecvat riscul către o terță
parte prin reasigurare;
cadrul de recunoaștere a instrumentelor de diminuare a riscului
operațional este bine structurat și documentat corespunzător;

46 Polițile de asigurare cu o durată reziduală mai mica de 90 de zile prezintă un
coeficient de ajustare de 100%.

MANAGEMENTUL RISCULUI

195

banca furnizează informații adecvate public ului larg privind politica
sa de dim inuare a riscului operațional și scopurile în care aceasta
este aplicată.

4.4 Continuitatea operațională
În mod tradițional, problematica asigurării continuității operaționale era
considerată un subiect distinct de administrarea riscului operațional.
Evenimente precum atacurile teroriste sau problema Y2K au evidențiat
necesitatea ca băncile să dezvolte planuri de recuperare după dezastru și
de asigurare a continuității (eng l. „business continuity ”) ca o parte intrisecă
a cadrului de administrare a risculu i operațional.
Evenimente perturbato are severe , precum distrugerea infrastructurii de
telecomunicații, a sistemelor informatice sau ale altor facilități tehnice, pot
avea consecințe grave asupra capacității acestei de a -și îndeplini toate
obligațiile come rciale care îi revin . Asemenea situații pot genera efecte
dramatic e asupra stabilității financiare a instituției , dar și asupra sectorului
bancar în asamblul său , datorită manifestării fenomenului de contaminare,
în primul rând, la nivelul sistemului de pl ăți.
În acest context, asigurarea continuității operaționale urmărește pregăti rea
reacți ei băncii la evenimente neașteptate care pot pune într-un pericol
major desfășurarea normal ă a opera țiunilor curente , într-un mod eficace și
în timpul cel mai scurt, c u scopul de a evita sau a minimiza daunele aduse
situatiei financiare , reputației sau capacității operaționale la nivelul unei
banci , pe baza cerințelor specifice ale acesteia și mediului în care își
desfășoară activitatea.
Proiectul planificării continuit ății operaționale include următoarele etape:
(a) analiza de risc și de impact operațional (eng l. „risk analysis and
business impact analysis ”); (b) definirea cerințelor și elaborarea strategiei;
(c) implementarea strategiei de diminuare a riscurilor; (d) întocmirea
planului de continuitate operațională ( engl. „business continuity plan”) ; (e)
testarea și mentenanța planului de continuitate operațională.
În centrul procesului de asigurare a desf ășurării fără sincope majore a
activit ății băncii se află planul de continuitate operațională (eng.
„business continuity plan ”). Acesta trebuie astfel proiectat încât să ofere un
sprijin real în demersul de reluare imediat ă a proceselor băncii , sub limita
de timp stabilit ă la analiza de impact ca fiind critic ă pentru n ivelul minim de

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

196 operabilitate dorit . În acela și timp, planul de asigurare a continuit ății
operaționale trebuie s ă reflecte continuu cerințele de afaceri ale băncii,
respectiv modificările în structura institu ției, infrastructură și funcții. Din
acest moti v, este necesar ca el s ă fie permanent actualizat. Totodat ă,
planul trebuie să fie ușor de accesat și portabil , fapt pentru care sunt
necesare copii stocate în afara băncii . În acest sens, soluțiile disponibile
sunt crearea unui suport de date propriu situat în altă locație decât sediul
principal sau utilizarea serviciilor de specialitate furnizate de furnizori
externi .
La nivel structural, p lanul de asigurare a continuit ății opera ționale cuprinde
în primul r ând proceduri le necesare pentru punerea în func țiune a centrul ui
de rezervă, imediat după ce sistemul principal devine inutilizabil . Acestea
formează prima sec țiune a planului de continuitate opera țional ă, respectiv
cadrul de func ționare alternativ ă în caz de dezastru (engl. „disaster
recovery plan”).
A doua sec țiune a planul ui de asigurare a continuității operaționale
prevede procedurile necesare diferitelor faze de recuperare a infrastructurii
informatice și de telecomunicații. În acest sens, p lanul de continuitate
trebuie să detalieze care sunt resurs ele cheie și ce procese trebuie urmate
pentru a recupera elementele critice pentru asigurarea continuit ății afacerii.
Toate aceste aspecte sunt cuprinse în planul de recuperare operațională
(engl. „business recovery plan ”). Pentru fiecare proces critic în parte planul
alternativ documentează ce trebuie făcut în fiecare fază a recuperării
operaționale a procesului, inclusiv procedurile organizaționale în cazul
indisponibilității aplicațiilor informatice (respectiv variatele de lucru în lipsa
functionarii sis temului informatic). Totodat ă, sunt me nționate procedurile de
lucru necesare la momentul în care sistemul informatic redevine funcțional,
respectiv: (a) verificarea datelor furnizate de sistemul informatic;
(b) introducerea datelor aparute în intervalul d e timp de la întreruperea IT
până la momentul curent. De asemenea, planul conține și procedurile de
comunicare cu salariații, partenerii, clienții și detaliază rolurile
responsabili lor desemna ți.
Planul de continuitate este însoțit de o bază de cunoștințe (engl.
”knowledge d atabase ”) care asigură suportul pentru reacția inițială,
recuperarea din dezastru, recuperarea proceselor organizației și
managementul situației de criză. Baza de cunoștințe include printre altele:
(a) informații despre clienții importan ți, partenerii, furnizorii și centrele de

MANAGEMENTUL RISCULUI

197
suport; (b) polițele de asigurare împotriva dezastrelor; (c) modele de
mesaje utilizabile în diverse situații; (d) inventarul activelor de valoare;
(e) informații despre sistemele informatice. Baza de cunoștințe i nclude , de
asemenea , procedurile recomandate pentru rezolvarea diferitelor incidente
ale sistemelor informatice și de telecomunicații.
Planul de continuitate operațională se testează periodic . Testarea se
realizează într -un mediu similar condițiilor severe autentice , în care sunt
implicate tocmai persoane le cu responsabilit ăți pe linia asigur ării
opera ționale în situația în care evenimentul s-ar petrece în mod real.
Exercițiile periodic e privind simularea unor scenarii de stres diverse
urmăresc ca persoanel e relevante s ă își însușeasc ă sarcinile și abilit ățile
corespunz ătoare , iar infrastructura tehnică și logistică să sprijin e efectiv
implementarea acțiunilor acestora .47 Procedurile de testare trebuie
documentate, iar rezultatele lor trebuie înregistr ate. Astfel, este facilita tă
îmbunatățirea continuă a eficacit ății planului de asigurare a continuit ății
opera ționale.

4.5 Adecvarea capitalului pentru riscul operațional
Acordul Basel II stipulează necesitatea determinării unei cerințe de capital
distincte pent ru riscul operațional. Aceasta este exprimată prin mărimea
fondurilor proprii pe care banca trebuie să le dețină pentru acomodarea
pierderilor care pot apărea ca urmare a manifestării unor evenimente de
risc operațional.
Având în vedere eterogenitatea prof ilurilor de risc și a capacităților
administrative la nivelul instituțiilor de credit, noul cadru de adecvare a
capitalului pune la dispoziția băncilor trei alternative în scopul măsurării
cerințelor de capital pentru riscul operațional , respectiv abordare a
indicatorului de bază (eng l. „Basic Indicator Approach – BIA”), abordarea
standardizată (eng l. „Standardized Approach – SA”) și abordarea bazată
pe măsurarea avansată (eng. „ Advanced Measurement Approaches –
AMA ”).

47 Până nu este exersat, orice plan de continuitate operațională rămâne teoretic o
declarație de intenții și speran țe („wishful thinking‟).

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

198 Aceste opțiuni sunt organizate sub for ma unei scale ascendente de
sofisti care și senzitivitate la risc ( Grafic 4 2), formulă care stimulează
băncile să continue demersul de îmbunătățire a propriilor procese de
administrare a riscului operațional.
Grafic 28. Metode de c alcul a cerinței de capital pentru riscul
operațional
Creșterea nivelului de sofisticare a evaluării

Imbunatățirea alinierii cerinței de capital la profilul de risc
Astfel, pe masură ce trec de la metoda simplă la abordări avansate,
băncile re ușesc o aliniere mai bună a cerinței de capital la expunerea
efectivă pe care o au față de evenimente de risc operațional.

4.5.1 Abordarea indicatorului de bază
Abordarea indicatorului de bază este cea mai simplă dintre metode și
presupune aplicarea unei cote fixe de risc expunerii agreagate a băncii la
pierderi operaționale. Cota fixă de risc este exprimată printr -un coeficientul
de adecvare a capitalului a cărui valoare a fost stabilită de Comitetul de la
Basel la 15 la sută . A doua componentă a cerinței de capital pentru riscul
operațional este indicatorul de expunere , care este reprezentat de media
veniturilor brute pozitive a ultimilor trei ani.
nVO
Kii
IB RO
3)0; max(
15,03
1
_

IB ROK_ – cerința de capital pentru riscul
operațional cerut potriv it abordării IB
VO i – venitul operațional brut la nivel de
banca (valorile negative sunt exceptate)
n – numărul de ani (din ultimii trei) pentru
care instituția a înregistrat valori negative ale
venitului brut Abordarea
Indicatorului de Bază Abordarea
Standard Metoda Masur ării
Avansate

MANAGEMENTUL RISCULUI

199
Valorile negative sau egale cu zero ale indic atorului relevant, înregistrate în
cadrul ultimelor trei exerciții financiare, nu sunt luate în considerare la
determinarea bazei de calcul. În aceste cazuri, baza de calcul se
determină prin raportarea sumei valorilor pozitive ale indicatorului relevant
la numărul anilor în care s -au înregistrat respectivele valori pozitive.
Abordarea are avantajul că se poate implementa ușor de către toate
băncile, fiind potrivită mai ales pentru instituțiile de talie mică, care au un
portofoliu relativ simplu de activită ți. Dezavantajul său este că nu sprijină
băncile în evaluarea judicioasă a surselor de risc operațional.
Venitul operațional mediu este un indicator general care aproximează
expunea băncii la evenimente de risc operațional. Acesta se calculează ca
sumă înt re veniturile nete din dobânzi și veniturile nete din alte activități
decât cele purtătoare de dobânzi. Din punct de vedere metodologic, la
nivelul cheltuielilor eligibile care afectează mărimea veniturilor operaționale
nu se iau în considerare:
cheltuieli le cu provizionele , deoarece aceste valori sunt determinate
ca urmare a evaluării riscului de credit;
cheltuielile aferente unor activități externalizate , deoarece se
apreciază ca riscul operațional nu este transferat integral48.
În același timp, din venitu rile operaționale se exclud rezultatul net al
tranzacțiilor cu titluri de investiții (eng l. „held to maturity securities ”) sau a
celor de plasament (eng l. „available for sale securities ”) și cel afere nt
operațiunilor excepționale (T abel 60), întrucât acest ea reprezintă surse
conjuncturale de venit pentru bancă.
Tabel 33. Calcularea venitului operațional din perspectiva cerinței
de capital pentru riscul operațional
Nr.
Crt. Elemente ale veniturilor operaționale Suma Formula
de calc ul
1 Venituri din dobânzi 3759000
2 Cheltuieli cu dobânzile 2756600
3 Cheltuieli cu provizioanele 501200

48 Veniturile generate de banc ă prin furnizarea de servicii de „outsourcing” sunt
incluse în veniturile opera ționale.

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

200 4 Venituri nete din dobânzi incluse în veniturile
operaționale considerate în calcularea cerinței
de capital pentru riscul operațional 1002400 =r1 – r2
5 Taxe și comisioane primite 2004800
6 Taxe și comisioane plătite , din care 1253000
7 comisioane plătite pentru servicii externalizate 300720
8 Alte venituri 451080
9 din vânzarea unei filiale 250600
10 din vânzarea titlurilo r de plasament 200480
11 din vânzarea titlurilor de investiți 0
12 Veniturile nete din alte activități decât cele
purtătoare de dobânzi incluse în veniturile
operaționale pentru calcularea cerinței de
capital aferente riscului operațional 1052520 =r5-r6+r7
13 Total venituri operaționale 2054920 =r4+r12
După determinarea veniturilor opera ționale, determinarea cerinței de
capital pentru riscul operațional se realizează prin simpla aplicare a
procentului de 15 la sută asupra valorii medii a venituril or operaționale
pozitive din u ltimii trei ani de activitate (T abel 61).
Tabel 34. Determinarea cerinței de capital pentru riscul operațional
conform abordării Indicatorului de Bază
2005 2006 2007 2008 2009
Venituri Operaționale -456,108 1,698,281 1,868,109 2,054,920
Indicator Relevant 1,550,910 1,783,195 1,873,770
Cerința de capital
conform BIA (15%) 232,636 267,479 281,066
Având în vedere că valoarea venitului operațional aferent anului 2005 este
negativă, cerințele de ca pital pentru riscul operațional aferente anilor 2007
și 2008 au cuprins doar valorile a câte doi indicatori relevanți49. Pentru anul
2009, cerința de capital s -a bazat pe media aritmetică a valorii veniturilor
operaționale înregistrate în fiecare an din per ioada 2006 – 2008.

49 Valoarea veniturilor opera ționale aferente anului 2004 este considerat ă
1.403.538 lei

MANAGEMENTUL RISCULUI

201
4.5.2 Abordarea standard
Comparativ cu metoda precedentă, abordarea standardizată reflectă mai
bine diferențele în profilul de risc al băncilor și reprezintă o etapă
intermediară spre adoptarea metodei masurătorii avansate. Deși
determin area cerinței de capital se bazează în continuare pe aplicarea de
coeficienți standard asupra veniturilor operaționale, numărul acestora
crește la trei (12%, 15% și 18%), iar veniturile operaționale sunt
segmentate pe opt linii de activitate.
Cerința de c apital aferentă abordării standard se determină pe baza
următoarei formule:
30; max3
18
1,
_
y lly l
SA ROVO
K

SA ROK_- cerința de capital pentru riscul
operațional în cazul abordării standard
lyVO,
– venitul operațional brut aferent
liniei de activitate l în anul y
l
– coeficientul de adecvare a
capitalului aferent liniei de activitate l
Coeficienții beta aproximează intensitatea relației dintre volumul de
activitate la nivelul unei linii operaționale și pierderi le generate de
manifestarea riscului. Spre exemplu, coeficientul de 12 la sută aferent
activității bancare de retail brokerajului de retail sau administrării activelor
indică faptul că, în general, riscul operațional aferent acestor activități este
semnif icativ mai redus decât cel aferent activității bancare comerciale sau
serviciilor de agent, pentru care coeficientul este de 15 la sută. În același
timp, riscul operational indus de activitatea bancară comercială sau de
serviciile de agent este semnificati v mai redus decât cel generat de
finanțarea societăților comerciale, tranzacționare și vânzări sau plăți și
decontări, pentru care coeficientul de capital este de 18 la sută.
Instituțiile de credit care aplică abordarea standard în scopul determinării
cerințelor de capital aferente riscului operațional, trebuie să îndeplinească
următoarele cerințe specifice:
a) dispun de un sistem formalizat de administrare a riscului
operațional, cu responsabilități clare și bine definite50;

50 Acest sistem trebuie să facă obiectul unui proces de validare internă și al unei
examinări independente, realizate de către auditori interni sau externi, în mod
regulat, dar cel puțin anual, precum și, ori de câte ori condiții obiective o impun

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

202 b) asigură identificarea expunerilor l a riscul operațional și
monitorizarea informațiilor și datelor relevante referitoare la riscul
operațional, inclusiv a celor privind pierderile semnificative;
c) asigură integrarea sistemului de evaluare a riscului operațional în
procesele de administrare a riscurilor existente la nivelul instituției
de credit, rezultatele evaluării riscului operațional constituind o
parte integrantă a procesului de monitorizare și control al profilului
de risc operațional al instituției de credit;
d) implementează un sistem de raportare internă care asigură, în mod
periodic, de cel puțin de două ori pe an, furnizarea de rapoarte
privind riscul operațional și dispun de proceduri pentru adoptarea
de măsuri adecvate, pe care informațiile incluse în aceste rapoarte
le impun.
Pentru scopul determinării cerinței de capital prin aplicarea abordării
standard, instituțiile de credit sunt nevoite să parcurgă următoarele etape:
a) segmentarea operațiunilor pe liniile de activitate;
b) determinarea indicatorilor relevanți pentru fiecare dintre ul timele 3
exerciții financiare încheiate, la nivelul fiecărei linii de activitate;
c) determinarea cerinței de capital aferente fiecărei linii de activitate,
pentru fiecare dintre cele trei exerciții financiare, prin aplicarea
asupra indicatorului relevant ca lculat a cotei de risc
corespunzătoare;
d) determinarea cerinței de capital aferente fiecăruia dintre cele trei
exerciții financiare prin însumarea cerințelor de capital aferente
fiecărei linii de activitate în respectivul exercițiu financiar;
e) determinarea ce rinței totale de capital ca medie aritmetică a
cerințelor de capital aferente fiecăruia dintre cele trei exerciții
financiare.
Un caz special al abordării standard este legat de tratarea valorilor
negative pentru venitul operational la nivel de linii de ac tivitate. În principiu,
valorile negative la nivelul unei linii de activitate pot diminua fără restricții
acumularea de cerințe de capital la nivelul celorlalte linii de activitate. În
cazul în care suma veniturilor operaționale ponderate cu coeficientul d e
capital aferent fiecărei linii de activitate ar deveni negativă pentru unul
dintre exercițiile financiare, valoarea considerată în determinarea
numaratorului raportului pe baza căruia se calculează cerința de capital

MANAGEMENTUL RISCULUI

203
pentru riscul operational va fi nulă. La numitorul formulei de calcul se
pastreaza cifra trei, indiferent de numărul de ani pentru care valoarea
ponderată a venituril or operaționale este negativă (T abel 6 2.).
Tabel 35. Determinarea cerinței de capital pentru riscul op erațional
conform Abordării Standard
Linia de activitate Cota
de risc 2005 2006 2007 2008 2009
Finanțe corporatiste 18% 5,000 169,828 186,811 205,492
Tranzacționare și
vânzări 18% -706,581 84,914 93,405 102,746

Plăți și decontări 18% 1,500 84,914 93,405 102,746
Activitate bancară
comercială 15% 120,000 424,570 467,027 513,730

Servicii de agent 15% 3,400 50,948 56,043 61,648
Activitate bancară de
retail 12% 150,000 594,398 653,838 719,222

Brokeraj de retail 12% 2,500 169,828 186,811 205,492
Administrarea
activelor 12% -31,928 118,880 130,768 143,844

Venituri operationale anuale
ponderate cu cota de risc -93,036 238,439 262,283 288,511

CERINȚA DE CAPITAL CONFORM ABORDARII
STANDARD 145,165 166,907 263,077
Având în vedere că valoarea ve nitului operațional ponderat cu coeficienții
de capital aferent anului 2005 este negativă, la număratorul formulei de
calcul a cerinț ei de capital s -a folosit valoarea zero în dreptul anului
respectiv. Astfel, pentru anii 2007 și 2008 cerința de capital a înregistrat
valori semnificativ mai reduse decât în cazul anului 200951. În același timp,
se remarcă valori semnificativ mai reduse ale cerinței de capital pe întreg
intervalul 2007 -2009, comparativ cu rezultatele abordării indicatorului de
bază. Explicația acestei diferențe are la bază structura venitului operațional
pe linii de activitate, dominată de concentrarea operațiunilor pe segmente
cu risc operațional scazut, precum activitatea bancară de retail. Astfel,

51 Valoarea veniturilor operaționale ponderate cu cotele de risc aferentă anului
2004 este considerată 197.057 lei

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

204 dintre două instituții de credit cu venituri operaționale egale, cerința de
capital calculată pe baza abordării standard va fi mai mică în cazul celei
care își concentrează operațiunile pe liniile de activitate cu o cotă de risc
operațional scăzută. Acest aspect nu este evidențiat în cazul aplicării
abordării indicatorului de bază, când ambele bănci ar înregistra aceleași
cerințe de capital pentru riscul operațional.

4.5.3 Abordarea metodelor avansate
Metoda avansată ( AMA ) pentru măsurarea riscului operațional permite
instituțiilor de credit să calc uleze cerințele de capital pe baza evaluărilor lor
interne. Potrivit acestei abordări, băncile pot utiliza o metodologie sau o
combinație de metodologii, cu condiția respectării unor criterii de
eligibilitate.
Metoda AMA oferă băncilor o flexibilitate spo rită în alegerea
caracteristicilor modelelor interne, dar, în același timp, impune respectarea
unor criterii calitative și cantitative. Criteriile calitative se referă la cadrul
intern de administrare a riscului operațional, atât din punct de vedere
struct ural, cât și funcțional. Criteriile cantitative sunt legate de acuratețea
datelor stocate, precum și de pertinența indicatorilor de avertizare timpurie,
luând în considerare schimbările prefigurate în profilul de risc la băncii.
Astfel, metodologia de eval uare a riscului operațional trebuie să ia în
considerare factorii importanți legați de mediul de afaceri și de controlul
intern, care pot conduce la modificarea profilului său de risc operațional.
Alegerea fiecărui factor trebuie să fie justificată prin po tențialul de acțiune
al acestuia ca sursă de risc, pe baza experienței și considerând opiniile
profesionale emise din domeniile de activitate vizate.
Datele interne ale instituției de credit privind pierderile trebuie să fie
complete, în sensul acoperirii tuturor activităților și expunerilor
semnificative asociate tuturor subsistemelor și subdiviziunilor geografice.
Instituțiile de credit trebuie să poată demonstra că orice excluderi ale unor
activități sau expuneri, luate atât individual, cât și în combina ție, nu au
impact semnificativ asupra estimărilor de risc globale. Instituția de credit
trebuie să stabilească praguri de pierdere minimă fundamentate pentru
scopul colectării datelor interne privind pierderile.
În vederea evaluării expunerii la evenimente cu impact negativ major,
instituția de credit trebuie să utilizeze, în combinație cu date externe,

MANAGEMENTUL RISCULUI

205
analize de scenarii construite pe baza opiniilor exprimate de experți.
Evaluările astfel realizate trebuie validate și revizuite în timp, prin
compararea cu pierderile înregistrate efectiv, pentru a asigura
verosimilitatea acestora.
Pierderile din riscul operațional care sunt legate de riscul de credit și care
se regăsesc în bazele de date interne istorice pentru riscul de credit trebuie
înregistrate în bazel e de date privind riscul operațional și identificate
distinct. Ele nu vor face însă obiectul unei cerințe de capital pentru
acoperirea riscului operațional pe parcursul perioadei în care continuă să
fie utilizate în scopul calculării cerinței minime de cap ital pentru riscul de
credit.
Spre deosebire de cazul riscului de credit sau a riscului de piață pentru
care abordările bazate pe modele interne fac referire exclusivă la pierderile
neașteptate în scopul calculării cerinței de capital, în cazul riscului
operațional, instituțiile de credit trebuie să includă atât pierderile așteptate,
cât și pierderile neașteptate. Excepție fac cazurile în care băncile pot
demonstra că pierderile așteptate sunt incluse corespunzător în cheltuielile
de funcționare ale băncii și acoperite consecvent prin politica comercială a
instituției de credit (precum, comisioanele de administrare).
O atenție sporită trebuie acordată evenimentelor de risc cu frecvență
redusă și impact major. Subaprecierea cazurilor situate la extremitatea d in
dreapta a funcției de densitate probabilistică diminuează valoarea
pierderilor potențiale calculate cu un grad de încredere de 99,9% și astfel
cerința de capital va fi subevaluată. În acest sens, metodologia de
cuantificare a riscului operațional trebui e să surprindă cei mai importanți
factori de risc ce influențează forma extremității curbei de distribuție
statistică a pierderilor, pe baza unei perioade de observare istorică de cel
puțin cinci ani.
Instituția de credit trebuie să aibă capacitatea de a s egmenta în eșantioane
omogene informațiile despre pierderile provocate de riscul operațional, prin
repartizarea datelor istorice pe linii de activitate și pe categorii de
evenimente de risc operațional. În același timp, băncile trebuie să
colecteze informa ții/date referitoare la valorile brute ale pierderilor
înregistrate, data evenimentului și eventualele sume recuperate din
valoarea brută a pierderii și să asigure o descriere succintă a cauzelor sau
factorilor care au condus la producerea evenimentului de pierdere.

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

206
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 10000.511.522.533.544.5x 10-4
Valoarea pierderiiFrecventa
Percentila
de 99.9%Abordarea modelării distribuției pierderilor
Abordarea modelării distribuției pierderilor este similară din punct de
vedere conceptual cu metoda valorii la risc, reprezentând o metodă directă
de evaluare a riscului operațional. Cerința de capit al pentru riscul
operațional este exprimată de valoarea percentilei de 99,9 la sută a
distribuției selectate (Grafic 4 3).
Grafic 29. Cerința de capital aferentă riscului operațional, pe baza
modelării distribuției pierderilor

Elementul principal este reprezentat de identificarea celei mai
reprezentative distribuții probabilistice teoretice atât pentru valoarea
pierderilor, cât și pentru frecvențele evenimentelor de risc operațional la
nivelul instituției de credit. În acest sen s, se pot folosi teste statistice de
măsurare a similitudinii dintre două distribuții, precum testul Chi-pătrat sau
testul Kolmogorov -Smirnov .
În practică, preocuparea fundamentală este reprezentată de modelarea
formei cozii distribuției empirice, datorit ă lipsei unui număr suficient de
observații ce caracterizează evenimentele rare, dar cu impact sever asupra
situației financiare a instituțiilor de credit. Dezideratul este obținerea unui
rezultat pertinent și stabil în timp,ca premisă a realizării unei ac urateți
rezonabile în cuantificarea cerinței de capital pentru riscul operațional. Cele
mai folosite distribuții teoretice pentru modelarea riscului operațional prin

MANAGEMENTUL RISCULUI

207
metode avansate sunt distribuția Weibull, Gamma, Pareto (inclusiv varianta
generalizată) ș i cea exponențială, acestea fiind distribuțiile cu masă
ridicată în cozi (eng l. fat tails ).
Evaluarea se face la nivelul fiecărei celule a tabloului determinat de liniile
de activitate și tipurile de evenimente de risc operațional. Valoarea totală a
cerinț ei de capital se obține prin agregarea estimărilor realizate la nivelul
fiecărei celule.
Ulterior cele două distribuții sunt combinate folosind simulări, precum cele
de tipul Monte Carlo.

Abordarea parametrică pe bază de factori determinanți
Metoda param etrică este similară structural modelelor de risc de credit,
bazate pe factori determinanți. Elementul central îl constituie identificarea
unei relații stabile în timp între factori cauzali și evenimentele de risc
operațional. În acest sens, este important ă gruparea pierderilor de aceeași
natură în grupe omogene și segmentarea determinaților pe categorii
relevante. Atunci când datele interne nu sunt suficiente pentru evaluări
econometrice robuste este necesară includerea de informații externe
relevante în e șantioanele de estimare sau efectuarea de simulări pe o
bază prudentă. Abordarea are un caracter proactiv, facilitând corectarea
vulnerabilităților care pot antrena apariția unor evenimente severe de risc
operațional.

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

208

CAPITOLUL 5 ADECVAREA
CAPITALULUI BANCAR

5. Adecvarea capitalului bancar
5.1 Solvabilitatea bancar ă. Elemente conceptuale
Adecvar ea capitalului bancar reprezintă elementul central al procesului de
administrare a riscurilor bancare. Fondurile proprii de ținute de o institu ție
de credit îndeplinesc trei roluri fundamentale, str âns legate între ele:
(a) asigurarea resurselor necesare finan țării infrastructurii opera ționale ;
(b) protejarea viabilit ății băncii în fa ța unor evenimente nea șteptate ;
(c) temporizarea expansiunii exagerate a risc urilor asumate .
Dotarea ini țială a institu ției de credit cu resurse proprii permite crearea
infrastructurii bancare, în
timp ce capitalizarea
consecvent ă a unei p ărți
din profiturile generate
pe parcursul activit ății îi
asigur ă dezvoltarea
acesteia, în conformita te
cu strategia pe termen
mediu și lung a societ ății
bancare. Cerin țele de
autorizare pentru
înființarea unei noi
institu ții de credit prev ăd
necesitatea existen ței
unui nivel ridicat al
capitalui social ini țial.
Acesta trebuie vărsat, integral și în formă bănească, la momentul
subscrierii. Standardele europene în domeniu stipuleaz ă o valoare minim ă
de cinci milioane de euro, însă autorit ățile na ționale pot stabili valori
superioare în func ție de propriile evalu ări. Încep ând cu luna iunie 2004,
nivelul mini m al capitalului social este fixat de Banca Na țional ă a Rom âniei
la 37 de milioane de lei (G rafic 44). Grafic 30. Evoluția capitalului social minim
bancar
(valori nominale )
0102030401996199719981999200020012002200320042005200620072008RO UEmil. lei

MANAGEMENTUL RISCULUI

209
Totodat ă, fondurile proprii reprezint ă ultimul garant al viabilit ății
opera ționale în fața ansamblului riscurilor, av ând rolul de a absorbi pierderi
cauzate de evenimente nea șteptate. Solvabilitatea unei institu ții de credit
este rezultatul agreg ării efectelor diferi ților factori de risc la care este
expus ă o institu ție de credit, în condi țiile unor resurse proprii date. M ăsura
în care capitalul de ținut d e banc ă poate oferi protec ție pentru continuarea
fără sincope a activit ății este dat ă de probabilitatea ca nivelul fondurilor
proprii s ă fie superior nivelului capitalului economic. Capitalul economic
este expresia resurselor necesare acoperirii devia ției pozitive a
pierderilor înregistrate fa ță de cele estimate pentru o anumit ă perioad ă
de timp (eng l. „expected loss ”), de regul ă un an. Acestea sunt considerate
pierderi nea șteptate (eng l. „unexpected loss ”).
ELPELPELPUL;;0
UL – pierdere nea șteptat ă
EL – pierdere a șteptat ă (estimat ă, previzionat ă)
P – pierderea efectiv ă (înregistrat ă)
Presupun ând că pentru o institu ție de credit valoarea pierderii a șteptate
este de 2,7 mld lei (G rafic 45), înregistrarea unei pierderi efective în
valoare de 5 mld de lei pe parcursul unui an financiar echivaleaz ă cu o
pierdere nea șteptata în valoare de 2,3 mld lei.
Grafic 31. Capitalul economic

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1000.050.10.150.20.250.30.350.40.450.5
Valoarea pierderii (mld. lei)Frecventa
Pierdere asteptata
Pierdere
neasteptata
cu o frecventa
de 0,1 la sutaPierdere
exceptionala
Pierdere
medieCapitalul economic
Nivel de
semnificatie
(0,1 %)

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

210 Capacitatea unei institu ții de credit de a acumula fonduri proprii pentru a
acoperi o valoare c ât mai mare a pierderilor nea șteptate desemneaz ă
soliditatea sa financiar ă. Cu alte cuvinte, ratingul unei institu ții de credit
este determinat percentila cea mai ridicat ă din distribu ția pierderilor
poten țiale pentru care fond urile proprii de ținute acoper ă nivelul capitalului
economic.
Rating =
)(
f , unde
) ( maxi iCEc FP
,
iar
EL P CEc
FP – fondurile proprii
CEc – capitalul economic
Cu c ât nivelul de semnifica ție52 este mai redus, cu a tât probabilitatea de
faliment este mai mic ă, iar ratingul institu ției de credit este mai bun. Spre
exemplu, o institu ție de credit ale c ărei fonduri proprii se ridic ă la nivelul
capitalului economic calculat pentru un prag de semnificatie de 0,1 la sut ă
va primi un rating AA , în timp ce pentru o institu ție de credit care reu șește
prin fondurile proprii pe care le de ține s ă acopere în 99 la sut ă din cazurile
de pierderi poten țiale va primi un rating A -. În cazul men ționat anterior,
pierderea aferent ă percen tilei de 99,9 la sut ă (nivel de semnifica ție de 0,1
la sut ă) se ridic ă la valoarea de 9,6 mld lei, iar cea aferent ă percentilei de
99 la sut ă (nivel de semnifica ție de 1 la sut ă) reprezint ă 8,7 mld lei. Pentru
a obține ratingul AA, institu ția de credit tre buie s ă dețină fonduri proprii de
cel pu țin 6,9 mld lei, în timp ce pentru ratingul A – sunt suficiente fonduri
proprii în valoare de 6 mld de lei. O situa ție favorabil ă în ceea ce prive ște
ratingul unei institu ții de credit întare ște încrederea publicului în viabilitatea
opera țiunilor acesteia, cu efecte benefice asupra stabilit ății resurselor
atrase.
Capitalul bancar furnizeaz ă protec ție împotriva pierderilor superioare celor
medii. Pierderile anuale cu valori inferioare celei medii trebuie acoperite
prin politica comercial ă a institu ției de credit, respectiv prin tarifarea
corespunz ătoare a produselor și serviciilor bancare. Spre exemplu, orice
pierdere anual ă mai mic ă de 2,7 mld de lei, conform situa ției exprimate de
Graficul 45, este considerat ă pierder e așteptat ă și va fi recuperat ă prin
includerea unei marje de risc în pre țul serviciilor institu ției de credit.
Presupun ând o banc ă care își propune s ă obțină venituri din dob ânzi în
valoare de 10 mld de lei dintr -un portofoliu de credite care valoreaz ă 100
de mld de lei, în condi țiile în care pierderile medii anuale datorate situa țiilor

52 nivelul de semnificatie = 1 –

MANAGEMENTUL RISCULUI

211
de nerambursare se ridic ă la valoarea de 2.7 mld, este nevoit ă să practice
o rat ă medie a dobanzii de 10.27753 la sut ă, cu 0.277 la sut ă mai mult
decât în situa ția ideal ă cu zero pierderi din activitatea de creditare.
Pierderile ce dep ășesc nivelul valorii la risc pentru care institu ția de credit
își constituie fondurile proprii reprezint ă pierderi nea șteptate excep ționale.
Prin defini ție, pierderile excep ționale nu sunt ab sorbite integral de fondurile
proprii, iar banca devine insolvabil ă.
În aceste condi ții, fondurile proprii reprezint ă elementul bilan țier pe baza
căruia autoritatea de reglementare aplic ă anumite limit ări pruden țiale ale
activit ății bancare (limitarea risc ului de credit, a riscului de pia ță etc.) în
vederea diminu ării riscului de insolvabilitate. Aceste limit ări sunt de dou ă
categorii:
directe , care vizeaz ă obținerea unui grad rezonabil de diversificare
la nivelul unor liniilor de activitate principale (li mitarea expunerilor
maxime pe un singur debitor, a pozi țiilor valutare etc.)
indirecte , sub forma cerin țelor de capital (riscul de credit, riscul de
piață, riscul opera țional).
Riscul de insolvabilitate este riscul de a nu dispune de fonduri proprii
suficiente pentru acoperirea pierderilor nea șteptate . O astfel de situație
apare atunci când banca își dezvoltă prea mult activitatea sau își asumă
riscuri prea mari în raport cu mărimea fondurilor proprii.

5.2 Indicatori de solvabilitate
În contextul glo balizarii activitatii bancare, cadrul metodologic de
monitorizare și gestionare a riscului sistemic a evoluat atât la nivel macro –
prudențial, cât și la nivel micro -prudențial. Trebuie menționat faptul că
progresul înregistrat se referă atât la dezvoltarea instrumentarului folosit,
cât și la procesul de standardizare și cooperare la nivel internațional. La
nivel micro -prudențial, aceste preocupări au fost sus ținute de eforturile
Băncii Reglementelor Internaționale (BRI) prin elaborarea cadrului de

53 Având în vedere c ă pierderea a șteptat ă reprezint ă un procent de 2,7 la sut ă din
portofoliul de credite, rata dob ânzii p racticate de banc ă se calculeaz ă după
formula
027.011,0*
R

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

212 convergenț ă internațională a standardelor de capital. Obiectivele duale ale
acordului au fost întarirea credibilit ății și stabilit ății sistemului bancar
international și, prin asigurarea unui grad ridicat de consecven ță în
aplicarea cadrului, diminuarea surselor de inegalitate competitiv ă între
bancile internationale. Principiul fundamental al acordurilor de capital este
adecvarea fondurilor proprii la riscurile asumate de c ătre banc ă.
Instrumentul opera țional, prin care se eviden țiază gradul în care principiul
menționat anterior este respectat, este reprezentat de rata de
solvabilitate . Aceasta se calculeaz ă prin multiplicarea raportului dintre
valoarea fondurilor proprii și cerin ța de capital cu un factor de 0,08.
08,0
KFPRS
FP – fondurile proprii calc ulate conform standardului
Basel
K – cerin ța de capital
Nivelul minim reglementat pentru rata de solvabilitate este de 8 la sut ă,
însa în practic a interna țional ă doar nivelurile superioare pragului de 10 la
sută sunt considerate adecvate. Excesul aparent de fonduri proprii este
necesar pentru dezvoltarea activit ății bancare, favoriz ând valorificarea
oportunit ăților de afaceri. Precaritatea poten țială a capitalului bancar
acționeaz ă ca un factor limitativ în bugetarea unor opera țiuni suplimentare.
Băncile c u o rat ă de solvabilitate sub cinci la sut ă sunt considerate puternic
subcapitalizate, fiind adesea subiectul unor situa ții de administrare
special ă.
Complementar ratei de solvabilitate, autorit ățile de supraveghere urm ăresc
rata capitalului propriu. Acea sta se calculeaz ă ca raport între valoarea
capitalului propriu și valoarea contabil ă a activului, exprim ând indirect
dependen ța54 institu ției de credit de resurse atrase în realizarea propriei
activit ăți.
ATCPRCP
CP – capitalurile proprii
AT – activul total
Deși nu beneficiaz ă de un nivel minim reglementat, experien ța
supraveghetorilor sugereaz ă ca un prag rezonabil pentru rata capitalului
propriu este procentul de șase la sut ă. Acesta trebuie însă adecvat de la
banc ă la banc ă, în func ție de greutatea specific ă a imobiliz ărilor corporale

54 gradul de îndatorare asumat de bancă

MANAGEMENTUL RISCULUI

213
și necorporale din activ. Practica bancar ă arăta că investi ția în active
imobilizate pe baza unor resurse atrase trebuie evitat ă. Conform acestui
principiu, institu țiile de credit care de țin active fixe cu p ondere ridicat ă
necesit ă niveluri sporite ale ratei capitalului propriu. B ăncile cu o rat ă a
capitalului propriu sub doi la sut ă sunt considerate subcapitalizate major. În
acest caz nefericit, exist ă premisele ca autoritatea de supraveghere s ă
ridice banci i licen ța de func ționare, av ând în vedere riscul ridicat ca
valoarea activului s ă scad ă sub cea a datoriilor acumulate, cu implica ții
negative asupra creditorilor institu ției.
Analiza indicatorilor de solvabilitate indică faptul că sistemul bancar
românesc este bine capitalizat, apt să reziste unor turbulen țe financiare
acute. Deși în ultimii ani se remarcă o tendință ușor descrescătoare a
acestora (Grafic 46), explicată îndeosebi prin dinamica deosebită a
creditării, nivelurile efective sunt superioare pra gurilor corespunz ătoare
unei capitalizari adecvate.
Grafic 32. Solvabilitatea sectorului bancar românesc
0%5%10%15%20%25%30%35%
dec.99 iun.00 dec.00 iun.01 dec.01 iun.02 dec.02 iun.03 dec.03 iun.04 dec.04 iun.05 dec.05 iun.06 dec.06 iun.07 dec.07 iun.08 dec.08Rata de solvabilitate Rata capitalului propriu

La sfârșitul anului 2008, valoarea indicatorului de solvabilitate se afla în
apropierea nivelului de 12 la sută, în timp ce rata capitalului propriu se
situa peste nivelul de 7 la sută.

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

214 Din punct de vedere structural, fondurile proprii ale societăților bancare
sunt formate din fondurile proprii de nivel 1 (capitaluri proprii)55 și
fondurile proprii de nivel 2 (capital suplimentar) .
Fondurile proprii de nivel 1 cuprind:
a) capitalul eligibil format din:
capitalul social subscris și vărsat, cu excepția acțiunilor preferențiale
cumulative;
primele de capital, integral încasate, aferente capitalului social;
b) rezervele eligibile formate din:
rezervele legale
rezultatul reportat pozitiv al exercițiilor financiare anterioare, răma s
după distribuirea profitului;
partea din profitul net al exercitiului financiar curent, auditat ă conform
reglement ărilor în vigoare.
c) pentru determinarea nivelului fondurilor proprii de nivel 1 se deduc
următoarele elemente:
valoarea de înregistrare în contabilitate (cost de achiziție) a acțiunilor
proprii deținute de instituția de credit;
rezultatul reportat, reprezentând pierdere;
pierderea perioadei curente înregistrată până la data determinării
fondurilor proprii;
valoarea de înregistrare în co ntabilitate a imobilizărilor necorporale.

Fondurile proprii de nivel 2 se compun din:
a) Fonduri proprii de nivel 2 de bază :
rezervele din reevaluarea imobilizărilor corporale, ajustate cu obligațiile
fiscale aferente, previzibile la data calculării fond urilor proprii;
titlurile pe durată nedeterminată.

55 Noțiunea de fonduri proprii de nivel 1 folosită în terminologia acordurilor de
capital este similară conceptului de capitaluri proprii. Diferența este dată de
partea neauditata a profitului exercițiului curent.

MANAGEMENTUL RISCULUI

215
b) Fonduri proprii de nivel 2 suplimentare :
acțiunile preferențiale cumulative pe durată determinată;
capitalul sub formă de împrumut subordonat.
Elementele componente fondurilor proprii de nivel 2 sunt supuse
următoarelor limite, ce trebuie îndeplinite simultan:
a) din totalul valorii contabile a fondurilor proprii de nivel 2 se re ține în
calculul fondurilor proprii totale o valoare cel mult egal ă cu cea a
fondurilor proprii de nivel 1 , astfel încât
) ; min(2 1 1 FPFP FP FPT
;
spre exemplu, pentru o institu ție de credit ale c ărei fonduri proprii de
nivel 1 se ridic ă la valoarea de 100 milioane lei, în condi țiile unor
fonduri proprii de nivel 2 ale c ăror valoare contabil ă se ridic ă la nivelul
de 150 milioane l ei, valoarea fondurilor proprii totale care se utilizeaz ă
în calculul ratei de solvabilitate este de 200 de milioane lei. 56
b) din totalul valorii contabile a fondurilor proprii de nivel 2 suplimentare se
poate lua în considerare la calculul fondurilor propri i o valoare de cel
mult 50% din valoarea fondurilor proprii de nivel 1, astfel încât
) ; 5,0min( _2 1 2s sFPFP R FP
; spre exemplu, în cazul unei b ănci cu
acțiuni preferen țiale în valoare de 75 milioane lei și împrumuturi
subordonate în valoare de 5 milioane lei, în condi țiile unor fonduri
proprii de nivel 1 ale c ăror nivel se ridic ă la valoarea de 100 milioane
lei, valoarea fondurilor proprii de nivel 2 suplimentare care se utilizeaz ă
în calculul ratei de solvabilitate este de 50 de milioane lei.
Integr ând cele do uă reguli de calcul a le fondurilor proprii pentru scopuri
legate de adecvarea capitalului rezult ă următoarea regul ă general ă privind
componentele principale:
)) ; 5,0min( ; min(2 1 2 1 1s b
T FPFP FPFP FP FP
,
unde:
TFP – fondurile proprii totale;
1FP – fondurile proprii de nivel 1;
bFP2 –
fondurile proprii de nivel 2 de baza;
sFP2 – fondurile proprii de nivel 2
suplimentare.
Exemplificarea în structura detaliat ă a formularului de raportare privind
situa ția fon durilor proprii este prezentat ă în Tabelul 63.

56 Conform acestei cerințe, fondurile proprii totale au o valoare cel mult egală cu
dublul valorii fondurilor proprii de nivel 1.

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

216 Tabel 36. Calcularea fondurilor proprii
1 FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 1,473,354,230 = R2+R6+R10
2 Capital eligibil 1,296,643,769 = R3+R4+R5
3 Capital social subscris și vărsat 1,210,288,532 –
4 (-) Actiuni proprii 0 –
5 Prime de capital 86,355,237 –
6 Rezerve eligibile 339,919,740 = R7+R8+R9
7 Rezerve legale 339,919,740 –
8 Profitul exercițiului financiar anterior, rămas
după distribuire 0 –
9 Profit auditat din an ul curent 0 –
10 (-) Deduceri din fondurile proprii de nivel 1 -163,209,279 –
11 FONDURI PROPRII DE NIVEL 2 1,473,354,230 =min(R1;R12+R15)
12 Fonduri proprii de nivel 2 de baz ă 914,772,447 = R13+R14
13 Rezerve din reevaluare 418,525,947 –
14 Titluri pe durat ă nedeterminat ă 496,246,500 –
15 Fonduri proprii de nivel 2 suplimentar 639,165,492 =min(0.5*R1;R16+R17)
16 Actiuni preferen țiale cumulative pe durat ă
determinat ă 0 –
17 Împrumuturi subordonate 639,165,492 –
18 (-) Suma ce excede limitele prev ăzute pentru
nivelul fondurilor proprii de nivel 2 -80,583,709 = min(R1 -R12-R15;0)
19 (-) ELEMENTE DEDUCTIBILE DIN
FONDURILE PROPRII -53,195,859 –
20 (-) Din fondurile proprii de nivel 1 -26,597,930 = 0.5*R19
21 (-) Din fondurile proprii d e nivel 2 -26,597,930 = 0.5*R19
22 TOTAL FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 1,446,756,301 = R1+R20
23 TOTAL FONDURI PROPRII DE NIVEL 2 1,446,756,301 = R11+R21
FONDURI PROPRII TOTALE 2,893,512,602 = R22+R23

Surplusul de fonduri proprii de nivel 2 fa ță de nive lul fondurilor proprii de
nivel 1 ( 80,583,709 lei) se înregistreaz ă distinct (randul 18). În acela și timp,
participa țiile semnificative ale institu ției de credit la capitalul social al altor
institu ții de financiare (peste 10 la sut ă din capitalul acestora ) se deduc din
nivelul fondurilor proprii, c âte jum ătate din fiecare nivel de capital (r ândul
19). Ra ționamentul care st ă la baza acestei metode are în vedere evitarea
situa țiilor de num ărare dubl ă a capitalului la nivelul grupurilor bancare.

MANAGEMENTUL RISCULUI

217
În contextul acordului de capital Basel I, cerin ța de capital era expresia
exclusiv ă a expunerii b ăncii la riscul de credit. Valoarea acesteia se calcula
aplicând un procent de opt la sut ă din valoarea activelor și elementelor
extrabilan țiere ajustate la risc, determin ată la rândul ei pe baza a patru
categorii de risc (0%, 20%, 50% și 100%). Aceste clase de risc sunt
standard și aplicate în func ție de categoria de activ considerat ă. Tocmai
această standardizare a atras și primele critici din partea b ăncilor
comerciale, deoarece nu lua în considerare diferen țele de bonitate dintre
contrapartidele aflate în aceea și categorie de active. Dezvolt ările
ulterioare ale acordului de capital au vizat , în principal, extinderea
cadrului metodologic de determinare a numitorului ratei de
solvabilitate .
Tabel 37 – Evolu ția structural ă a cerin țelor de capital
Basel I (1988)
RCKK

RCK- cerin ța de capital
pentru riscul de credit
Amendament Basel I
(1996)
RP RCK KK

RPK- cerin ța de capital
pentru riscul de pia ță
Basel II (2004)
RO RP RC K K KK

RCK- cerin ța de capital
pentru riscul
opera țional
În 1996 a fost introdus amen damentul privind riscul de piață . Acesta
preve dea includerea componentei legate de riscul de pia ță în cadrul
cerinț ei de capital. Atunci apare prima dat ă posibilitatea c ă băncile s ă
furnizeze propriile estim ări de risc în vederea calcul ării cerin ței de capital.
Utilizarea modelelor interne în determin area cerin ței de capital era, însă,
permis ă numai în urma valid ării acestora de c ătre autoritatea de
supraveghere.
În anul 1999 se deschid dezbaterile privind continutul Acordului Basel II. În
acest proces au fost numeroase discu ții între autorit ățile de s upraveghere,
institu țiile de credit și mediul academic. Dup ă analizarea și completarea a
numeroase documente consultative, în anul 2004 a ap ărut textul Acordului
Basel II. Acesta aduce o îmbun ătățire considerabil ă în privin ța metodelor
de determinare a cer ințelor de capital. Noua abordare favorizeaz ă
eliminarea diferen țelor metodologice ce stau la baza determin ării cerin țelor
de capital și cele pe baza c ărora se calculeaz ă capitalul economic.
Instrumentele opera ționale sunt structurate în trei piloni: (a) cerințele
minime de capital , (b) procesul de supraveghere și (c) disciplina de piață .

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

218 Pilonul I stabilește ca în componen ța cerințelor de capital să fie incluse și
efectele riscului operațional, al ături de cele ale riscului de credit și cele ale
riscului de piață.
Elemente metodologice noi apar și la nivelul cerin ței de capital aferente
riscului de credit (Tabel 65). Basel II oferă băncilor în vederea calcul ării
cerințelor de capital pentru riscul de credit, pe l ângă abordarea standard
revizuit ă, alte dou ă metode: abordarea de bază și cea avansată utilizând
modele interne de rating.
Tabel 38. Meniul de optiuni pentru calculul cerin țelor minime
de capital
Risc de credit Risc de pia ță Risc opera țional
Abordarea standard
revizuita Abordarea standard Abordarea
“Indicatorului de baza”
Abordarea ratingurilor
interne: metoda de baza
Modele Interne Abordarea “Standard”
Abordarea ratingurilor
interne: metoda
avansata Abordarea “Masuratorii
Avansate”

Abordarea standard revizuit ă este cea mai apropiată de precedentul cadru
de adecvare a capitalului (Basel I), stabilind ponderi de risc fixe în funcție
de tipul contrapartidei (autorități și bănci centrale, instituții de credit,
companii, retail etc.). Caracteristicile progresiste constau în:
rafinarea scalei cu categorii de risc, prin cre șterea num ărului de
clase de risc de la patru la opt57 (noile clase de risc au asociate
procente de 10, 35, 75 și 150 la sut ă);
acordarea posibilit ății utiliz ării rating -urilor externe, pentru
diferen țierea ponderilor de risc între contrapartide din aceea și

57 Noile procente de risc, cu excepția celui de 150 la sută, r eprezintă mijlocul
intervalului determinat de fiecare pereche consecutivă de categorii de risc din
Basel I. Spre exemplu, între categoriile cu risc zero și 20 la sută a apărut
categoria cu risc 10 la sută, iar între categoriile cu risc de 50 și 100 la sută a
apărut categoria nouă cu risc 75%. Același rationament se aplică și pentru
categoria cu risc 35 la sută.

MANAGEMENTUL RISCULUI

219
categorie, dar care au performan țe diferite și care sunt certificate în
baza unor evalu ări riguroase realizate de agenții de rating extern
recunoscute (validate) de autoritatea de supraveghere;
lărgirea g amei de instrumente acceptate ca diminuatori ai riscului
de credit.
Abord ările avansate permit b ăncilor să foloseasc ă propriile estim ări ale
parametrilor de risc de credit în calcularea cerin ței de capital, pe baza unor
modele interne validate de autorita tea de supraveghere. Detalii
metodologice în aceast ă privin ță se găsesc în sectiunea 2.2.3.2.
Riscul de piață nu cunoaște modificări substanțiale față de completările
aduse prevederilor Basel I în 1996.
Procesul de aliniere metodologic ă dintre cerin țele de capital și capitalul
economic este întărit de pilonul doi, prin care autoritatea de supraveghere
capătă competențe sporite în evaluarea procedurilor interne ale băncilor
care determin ă adecvarea capitalului la profilul lor de risc. Instituțiile de
credit trebuie să fie capabile să identifice, să măsoare, să raporteze toate
riscurile la care sunt expuse și să aloce capital în mod corespunzător, nu
sunt doar pentru cele men ționate în Pilonul I58. Autoritatea de
supraveghere poate solicita capital suplimentar dacă apreciază că aceste
exigente nu sunt îndeplinite și/sau banca nu are implementate sisteme
corespunzătoare de control.

Aplica ții rezolvate privind indicatorii de solvabilitate

1. Despre societatea bancară ABC se cunosc următoarele informații: active
ponderate la riscul de credit 1500 u.m, cerin ța de capital pentru riscul de
piață 80 u.m., cerin ța de capital pentru riscul operational 50 u.m. Să se
determine nivelul ratei de solvabilitate inregistrate de banc ă, știind c ă
valoarea fondurilor proprii de nivel 1 este de 150 u.m., iar cea a fondurilor
proprii de nivel 2 este de 200 u.m.

58 Inclusiv riscul de lichiditate, riscul de rata dobânzii pentru expuneri care nu sunt
în portofoliul de tranzacționare , riscul de concentrare, risc ul rezidual, cel
reputațional și cel strategic.

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

220
REZOLVARE:
Rata de solvabilitate se calculeaz ă prin multiplicarea raportului dintre
valoarea fondurilor proprii și cerin ța de capital cu un factor de 0,08.
08,0
KFPRS
FP – fondurile proprii calculate
conform Basel
K – cerin ța de capital
Determinarea ratei de solvabilitate se realizează pornind de la calculul
fondurilor proprii.
300)200;150min( 150) ; min(2 1 1
TT
FPFPFP FP FP

TFP- fondurile proprii totale
1FP
– fondurile proprii de nivel 1
2FP
– fondurile proprii de nivel 2
În conformitate cu exigen țele Basel II, cerin ța de capital total ă este suma
cerin țelor de capital pentru riscul de credit, de pia ță și opera țional. Cerin ța
de capital pentru riscul de credit reprezin ăa opt la sut ă din valoarea
activelor ponderate la risc.
120 1500%8%8
RCRC
KRWA K

RCK- cerin ța de capital pentru
riscul de credit
RWA – activele ponderate la risc
Având în vedere c ă, prin ip oteza problemei, valoarea cerin ței de capital
pentru riscul de pia ță este de 80 u.m., în timp ce cea a riscului opera țional
este de 50 u.m., valoarea cerin ței totale de capital este 250.
250 5080 120
KK K KKRO RP RC

K- cerin ța de capital
RPK
– cerin ța de capital pentru
riscul de pia ță
RCK
– cerin ța de capital pentru
riscul opera țional
În condi țiile în care fondurile proprii de ținute de banc ă se ridic ă la valoarea
de 300 u.m., iar valoarea cerin ței de capital este de 250 u.m., rata de
solvabilitate are nivelul de 9,6 la sut ă, cu 1,6 puncte procentuale peste
nivelul minim reglementat.

MANAGEMENTUL RISCULUI

221
2. Pentru societatea bancară Beta din România se cunosc următoarele
categorii de active pe clase de risc.
Categoria de risc 0% 10% 20% 35% 50% 75% 100%
Active (u.m.) 350.000 0 100.000 1.000.000 300.000 200.000 550.000
Fondurile proprii constituite de bancă sunt de 110.000 u.m, în conditiile în
care cerinț a de capital pentru riscul de piata este 2000 u.m, iar cea pentru
riscul opera țional este 20.400 u.m. Să se determine cerin ța de capital
pentru riscul de credit și să se prezinte două modalități de ajustare a
elementelor bilanțiere relevante în cazul neîndeplinirii normei de
solvabilitate.

REZOLVARE:
Determinarea cerin ței de capital pentru riscul de credit se realizează
pornind de la calculul activelor ponderate la risc.
n
ii iGRCA RWA
RWA – activele ponderate la risc
Ai – activul „ i” la valoare bilanțieră netă
GRC i – gradul de risc de credit al
activului „i”

Categoria de risc Elemente de activ Valoarea ponderată la risc
0%
350.000 0
10% 0 0
20%
100.000 20.000
35% 1.000.000 350.000
50%
300.000 150.000
75% 200.000 150.000
100%
550.000 550.000
Total
2.500.000 1.220.000

Prin urmare, valoarea activel or ponderate la risc este 1.220.000 u.m.
Cerin ța de capital pentru riscul de credit reprezint ă opt la sut ă din valoarea
activelor ponderate la risc.
600.97 000.220.1%8%8
RCRC
KRWA K

RCK- cerin ța de capital pentru
riscul de credit
RWA – activele ponderate la risc
Avand în vedere c ă, prin ipoteza problemei, valoarea cerin ței de capital
pentru riscul de pia ță este de 2.000 u.m., în timp ce cea a riscului

BOGDAN MOINESCU , ADRIAN CODIRLAȘU

222 opera țional este de 20.400 u.m., valoarea cerin ței totale de capital este
120.000 u.m.
120000 20400 2000 97600
KK K KKRO RP RC

K- cerin ța de capital
RPK
– cerin ța de capital pentru
riscul de piata
RCK
– cerin ța de capital pentru
riscul opera țional
Verificarea conformit ății cu reglement ările pruden țiale privind adecvarea
capitalului se poate realiza fie prin dete rminarea ratei de solvabilitate , fie
prin compararea nivelului fondurilor proprii de ținute de institu ția de credit și
cerin ța de capital calculat ă. Varianta a doua ne scute ște de un calcul
suplim entar. Av ând în vedere ca cerin ța de capital calculat ă se ridic ă la
nivelul de 120.000 um, iar fondurile proprii ale b ăncii Beta sunt de numai
110.000 u.m, nivelul minim reglementat al ratei de solvabilitate nu este
îndeplinit. Pentru remedierea acestei ne conformit ăți se pot lua o serie de
măsuri printre care:
I. creșterea fondurilor proprii până la nivelul adecvat prin emisiunea de
acțiuni sau prin fuziunea cu o bancă mai bine capitalizată.
Cum fondurile proprii adecvate trebuie să fie: 120.000 u.m., se i mpune
o creștere a fondurilor proprii efective cu 10.000 u.m.
II. reducerea expunerii la riscul de credit prin modificarea structurii
activului în contextul unui bilanț constant

Cesionarea unor facilit ăți de creditare acordate unor societ ăți
comerciale ne cotate (grad de risc 100 la suta) cu valoare de 192.308
u.m. și majorarea creditelor ipotecare rezidentiale (grad de risc 35 la
suta) cu aceeași sumă.

308.192 320000) 1000000(%35) 550000(%100000.095.1
08,0
maxmaxmax
maxmax
x x x RWARWA KRWAK K FP K
RCRO RP RC

În concluzie cerin ța de capital pentru riscul de credit se ridic ă la valoarea
de 97.600 u.m., iar respectarea ratei de solvabilitate se poate realiza fie
prin creșterea fondurilor proprii cu 10.000 u.m., fie prin diminuarea

MANAGEMENTUL RISCULUI

223
creditelor comerciale cu 192.308 u.m. și majorarea creditelor ipotecare cu
aceeași sumă.

3. Despre activitate a din România a băncii Omega se cunosc următoarele
informații: fonduri proprii de nivel 1 de 45 mil. lei, fonduri proprii de nivel 2
de 36 mil. lei și rata de solvabilitate 12%. Determinați creșterea maxim ă a
creditelor acordate societ ăților comerciale nec otate (grad de risc 100%) ce
poate fi susținut ă de nivelul dat al capitalului bancar, în condi țiile în care
celelalte active r ămân nemodificate.
REZOLVARE:
Creșterea maxim ă a creditelor acordate este determinat ă de diferen ța
dintre valoarea maxim ă a activ elor ponderate la risc pe care și-o poate
asuma banca în condi țiile fondurilor proprii disponibile și valoarea efectiv ă
a activelor ponderate la risc, multiplicat ă cu inversul gradului de risc
asociat tipului contrapartidelor împrumutate.
GRCRWA RWACefectiv) (max
max

maxC
– creșterea maxim ă a creditelor acordate
max RWA
– valoarea maxim ă a activelor ponderate
la risc
efectiv RWA
– activele ponderate la risc
GRC – gradul de risc aferent tipului contrapartidelor
imprum utate
Valoarea maxim ă a activelor ponderate la risc este de 12,5 ori mai mare
decat valoarea fondurilor proprii, în timp ce valoarea curent ă a activelor
ponderata la risc este egal ă cu raportul dintre nivelul fondurilor proprii și
valoarea ratei de solvab ilitate înregistrate.
RSFPRWAFPRWA
efectiv
08,0max

max RWA– valoarea maxim ă a activelor ponderate la risc
efectiv RWA
– activele ponderate la risc
FP – nivelul fondurilor proprii
Astfel, cre șterea maxim ă a creditelor acordate soci etăților necotate este:
5,33712,01
08,01
%100)36 45(1
08,01
maxmaxmax
CCRS GRCFPC

maxC
– creșterea maxim ă a
creditelor acordate
FP – nivelul fondurilor proprii
GRC – gradul de risc aferent tipului
contrapartidelor împrumutate