Bicicliștii sunt participanți neconvingători la traficul rutier față de alete categorii de [607934]

Introducere

Bicicliștii sunt participanți neconvingători la traficul rutier față de alete categorii de
vechicule. Din această cauză este importantă o protejare specială a lor împotriva accidentelor
în care sunt implicate autovechicule, fapt realizabil prin separarea t raficului biciclist de cel auto.
Bicicletele în prezent sunt extrem de populare cu factorii de decizie din țară și din
străinătate. Încurajarea utilizării bicicletelor este considerată o soluție eficientă pentru
accesibilitatea problemelor și riscurilor p entru sănătate. Mulțimea utilizatoriilor văd din ce în
ce mai mult bicicleta ca fiind un mijloc de transport durabil, sănătos și sigur. Acest lucru este
evident din creșterea utilizării a bicicletelor.
Oamenii vor începe să -și folosească bicicletele mai m ult dacă infrastructura pistelor de
biciclete este în stare bună și organizată. Pistele de biciclete trebuie să fie atractive pentru
bicicliști și să asigure siguranța personală. Astfel, planificarea atentă a rețelelor de biciclete și
un design solid al in stalațiilor este esențial.
“Criteriile minime de autoritate trebuie îndeplinite și menținute la aceiași parametri atât
timp cât traseele pentru biciclete sunt deschise circulației publice. ”1
În prezenta lucrare sunt prezentate în mai multe capitole poziț iile pistelor de biciclete
existente și planificarea acestora în municipiul Oradea. Scopul lucrării este aceea de a
îmbunătăți pistele de biciclete al orașului și legarea acestora cu instituțiile educaționale pentru
a minimaliza folosirea transporturilor p ublice. Această propunere are ca idee principală de a
reduce poluarea și de a ușura viața bicicliștilor. Un alt scop al lucrării este de a stabili cerințele
genrale de calitate a infrastructurii pentru biciclete (trasee, parcări), în vederea asigurării
rezistenței acesteia.

1 http://www.mdrap.ro/userfiles/Ghid%202016%20 -%20draft%20final%20v5_2%20(2).pdf

Capitolul 1. Planificare teritorială

Planificarea teritorială este o noțiune care vizează sistematizarea a unui teritoriu, din
punct de vedere social, spațial și economic. Este un domeniu complex care necesită o abordare
integrată a teritoriului, ținând cont de multitudinea de componente ale acestuia, de variația lor
temporală, dar mai ales de intervenția altor factori neprevăzuți în dinamica proceselor de
dezvoltare teritorială.
Noțiunea de planificare poate avea un sens extrem d e larg și reprezintă, în general, o
condiție sin -qua-non care precede orice tip de acțiune. Planificarea este văzută drept acțiunea
de a planifica dar și de anticipa, pregăti, previziona anumite acțiuni într -o anumită perspectivă.
Dicționarele definesc pla nificarea drept un proces de întocmire a unui plan, a unui program, dar
și de conducere și organizare a activităților pe baza de plan, incluzând și o anumită succesiune/
etapizare a unor faze a planului.
După Ministerul Dezvoltării Regionale și Administra ției Publice planificarea spațială
este activitatea de planificare teritorială, cuprinzând strategii, politici și programe sectoriale,
precum și documentații specifice integrate în scopul dezvoltării spațiale echilibrate și durabile.

1.1 Amenajarea teritoriu lui și urbanismul

Amenajarea teritoriului are ca obiective:
– Dezvoltarea economică și socială echilibrată a regiunilor și zonelor cu respectarea
specificului acestuia;
– Îmbunătățirea calitățiile vieții oamenilor și colectivităților umane;
– Gestionarea responsabilă a resurselor naturale și protecția mediului;
– Utilizarea rațională și eficientă a teritoriului;
– Protejarea unor teritorii sensibile din punct de vedere ecologic;
– Evitarea riscurilor naturale și prevenirea efectelor unor catastrofe.

Urbanismul are ca obiective:
– Îmbunătățirea condițiilor de viață prin eliminarea disfuncționalităților,
asigurarea acceselor la service publice și locuințe acceptabile pentru toți
locuitori;
– Crearea condițiilor pentru satisfacerea cerințelor speciale ale vârsnicilor, copiilor
și ale persoanelor cu handicap;
– Utilizarea eficientă a terenurilor în acord cu funcțiunile urbanistice adecvate;
– Extinderea controlată a zonelor construite;
– Protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural construit și natural;
– Asigurare a calității cadrului construit, amenajat și plantat din toate localitățile
urbane și rurale;
– Protejarea localităților împotriva catastrofelor naturale și a riscurilor
technologice.
În concluzie, aprofundând noțiunea de planificare teritorială se observă fa ptul că este
mai largă decât cea de amenajare cuprinzând atât politicile de dezvoltare teritorială cât și
acțiunea propriu -zisă de amenajare teritorială. Practic planificarea este alegerea unei variante
dintre mai multe posibilități, deci un proces teoreti c, mental, urmat de acțiuni practice concrete,
adică de amenajare. Așadar, planificarea teritorială presupune o politică de dezvoltare
teritoriale, instituții de planificare teritorială și legi care să asigure exercitarea optimă a funcției
de control a soc ietății asupra mediului înconjurător precum și instrumentele și mijloacele de
intervenție concretă în teritoriu, reprezentate de amenajare teritorială și urbanism.
Pentru atingerea obiectivelor asumate prin lege de amenajare teritorială și urbanism,
autori tățile componente elaborează strategii politici, planuri și programe de dezvoltare
teritorială cu rol de linii directoare. În funcție de situația specifică a fiecărui teritoriu pentru
atingerea obiectivelor enumerate se elaborează documentațiile de amenaja re teritorială și
urbanism care cuprind viziunea de dezvoltare a unui teritoriu și măsurile care trebuie luate
pentru realizarea acesteia. Pentru transpunerea în practică a măsurilor prevăzute de planurile de
amenajare și planurile urbanistice se execută l ucrări publice finanțate din fonduri publice motiv
pentru care imersiunea politicului în acest domeniu este accentuată.

Dacă vrem să găsim un echivalent al palnificării spațiale va ceva mai greu deoarece între
amegement du territoire, planification territ oral spatial planning de la un stat la altul există
numeroase nuanțe și interpretări.
Britanicii vorbesc despre planning, atunci când se referă la dezvoltarea spațială dar fac
diferența între urban planning și regional planning doar în anumite situații.
Francezii folosesc denumirile de urbanisme și amenagement du territoire, atunci când
ne ocupăm de un proiect care propune organizarea, modelarea și mobilarea unui spațiu.

1.2 Organizarea spațiului geografic

Organizarea spațiului geografic a fost prima sintagmă prin care a fost transpus în literatura
română de specialitate termenul francez amenagament du territoire sau echilavenți săi din alte
limbi.
Organizarea naturală a spațiului geografic este sinonimă cu modul de individualizare și
funcționare a sis temelor geografice naturale și este rezultatul unor permanente interacțiuni între
forțele endogene și exogene care generează mutații la nivelul reliefului resimțite la nivelul
tuturor celorlalte componente naturale, rezultând un anumit peisaj geografic. Od ată cu apariția
omului și intervenția acestuia în natură s -a produs trecerea treptată de la organizarea naturală la
organizarea antropică. Aceasta reprezintă acțiunea conștientă a omului de a modifica unele
componente ale spațiului geografic, printr -un ans amblu de măsuri în scopul creșterii eficienței
economico -sociale fără a determina dezechilibre în organizarea naturală a acestuia.

1.3 Principiile și obiectivele planificării teritoriale

A. Obiectivele planificării teritoriale sunt de 2 tipuri:
1. Obiective gener ale:
– Sunt de rang superior
– Sunt fixate de legislația fiecărei țări și vizează un întreg ansamblu socio –
teritorial

2. Obiectivele de detaliu:
– Sunt de rang inferior
– Sunt în strânsă dependență de structura spațiului specificul dezvoltării
regionale, natura tensiunilor din spațiu și mai ales sunt dependente de
mijloacele financiare existente.
În scopul atingerii obiectivelor planningului este necesară impunerea unor principii de
bază.

B. Principiile planificării teritoriale
I. Principiile economice includ principi i care au o bază teoretică reprezentate de
teritoriile de dezvoltare economică și stau la baza intervențiilor economice în
amenajare teritorială.
1. Principiul dezvoltării teritoriale
Urmărește ca fiecare teritoriu să -și valorifice potențialul de care dispune
evintând situațiile de risc natural sau social și diferențiind creșterea economică de
noțiunea de dezvoltare teritorială.
Obiect de importare a acestui principiu este repezentarea de reducerea
efectelor teritoriale ale crizei din unele ramuri ale economie i.
Cele mai sensibile regiuni sunt acela a căror dezvoltare se bazează pe
prelucrarea materiilor fine.
Conform acestui principiu noțiunea de dezvoltare teritorială depășește sfera
economicului fiind sinonima cu creșterea complexă generatoare de ridicare a
nivelului de dezvoltare socio -economică.
2. Principiul echilibrului teritorial
Acest principiu nu este sinonim cu cel din perioadei sistematizării
socialiste, adică nu urmărește reducerea decalajelor dintre zonele slab dezvoltate
și cele puternic dezvoltate p rin alocarea de resurse din unele spre celelalte.

Se referă la faptul că în cadrul unei țări sau a unei structuri suprastatale,
anumite regiuni s -au dezvoltat mai mult decât altele generând decalaje în nivelul
dezvoltării, planificarea teritorială având dr ept scop reducerea acestor decalaje
prin mijloace reglementative.
De asemenea creșterea peste o anumită limită a unor orașe sau aglomerări
urbane crează o presiune asupra mediului, absorbind o parte importantă a
resurselor.
Principiul presupune intervenția în sensul restrângerii, creșterii populației
și economiei.

II. Principiile sociale
1. Principiul echității
Urmărește asigurarea unor condiții de viață mai bune în toate regiunile
unui stat, nu în sensul nivelării a decalajelor, ci în sensul ridicării nivelului
general de trai prin elaborarea unor standarde minime fără diminuarea șanselor
de dezvoltare a teritoriilor cu potențial mai ridicat, deci se referă la
îmbunătățirea situației unei regiunui rămase în urmă din punct de vedere
economic, prin crește rea gradului de ocupare a populației.
2. Principiul dezvoltării durabile
Conform acestui principiu, utilizarea resurselor unui anumit teritoriu și
dezvoltarea societății în general trebuie organizată în așa fel încăt să nu precizeze
șansele generațiilor viito are. Aplicarea acestui principiu în planificarea terirotială
implică un proces continuu de evaluare a resurselor disponibile în raport cu
tehnologiile folosite pe parcursul valorificării resurselor unui teritoriu, adică
monitorizarea relațiilor de intercon diționare dintre elementele de bază ale unui
sistem spațial.
3. Principiul democratic sau al participării
Conform acestui principiu, planificarea teritorială trebuie să fie în corelație
cu așteptăriile populației asigurând participiarea acesteia la luarea dec iziilor de
amenajare.

III. Principiile tehnice
1. Principiul integrării
Acest principiu studiează faptul că planificarea teritorială este o activitate
deosebit complexă în care trebuie interogate probleme, strategii și obiective
sectoriale și teritoriale într -un ansamblu sistematic în care elementele componente
se află în strânsă legătură cu intercondiționare.
2. Principiul ecologic
Acest principiu urmărește păstrarea echilibrului ecologic și diminuarea
efectelor negative ale activității umane asupra spațiului.
3. Princi piul prospectiv
Acest principiu se referă la faptul că acțiunea de amenajare este în mod
obligatoriu fundată pe analiza dinamicii teritoriale și pe studii prospective.

1.4 Conținutul, nivelurile de abordare și etapele activității de planificare teritorială

I. Conținutul activității de planificare teritorială
Prin specificul său complex, planificarea teritorială cuprinde o multitudine de acțiuni
specifice în funcție de nivel teritorial abordat, caracterul documentației elaborate, etapa de
lucru etc.
Încercând să indentificăm activitățiile proprii al planificării teritoriale, cu specificul
fiecărei putem separa:
a) Elaborarea viziunii de dezvoltare teritorială se realizează sub forma strategiilor,
a planurilor, a programuriilor de dezvoltare care se elab orează la diferite nivele
de scalare, acestea cuprind orientările generale cu caracter director pe care
fiecare teritoriu le etapizează și le adaptează specificul său. La baza elaborării
strategiilor și planurilor de dezvoltare teritorială trebuie să stea studii realizate
de specialiști în planificare axate pe potențial de dezvoltare al unui teritoriu
tendinței evolutive, modele de evoluție prospectivă.

b) Elaborarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și urbanism prevăzute prin
lege. Acestea sunt repre zentate de planurile urbanistice generale care se
elaborează pentru fiecare comună și pentru fiecare oraș respectiv a planurilor de
amenajare a teritoriului care se elaborează pentru județe, regiuni de dezvoltare.
Aceste planuri trebuie să fie în concordan ță cu viziunea de dezvoltare, care
detaliează pentru fiecare teritoriu liniile directoare stabilite prin strategii, planuri,
programe.
Aceste planuri cuprind elemente concrete referitoare la evoluția pe
termen scurt și mediu a spațiului pentru care sunt e laborate legate de modul de
utilizare a terenurilor amplasate unor elemente de infrastructură, schimbare a
destinațiilor a unor spații.
c) Elaborarea unor proiecte punctuale de dezvoltare teritorială. Se referă la
proiectele sectoriale (dintr -un anumit domen iu) sau integrate (care vizează un
teritoriu ca întreg) de amenajare teritorială. Aceste proiecte punctuale trebuie să
fie în acord cu viziunea de dezvoltare teritorială și cu documentațiile de
amenajarea teritoriului și urbanism și să constituie soluții o peraționale la
anumite probleme, deasemenea în timp aceste proiecte punctuale trebue să
contribuie asemănător unei piese dintr -un puzzle la realizarea viziunii de
dezvoltare teritorială.
d) Urmărirea implementării măsurilor prevăzute în documentații și proie cteke de
amenajare ( execuția lucrărilor publice).

II. Nivelurile de abordare ale planificării teritoriului
Din acest tablou a principalelor activități și direcții de abordare ale planificării
teritoriale reies și nivelurile teritoriale la care se desfășoară această activități:
 Nivelul european ;
 Nivelul național ;
 Nivelul regional (regiuni de dezvoltare, județe, teritorii interjudețene,
zone metropolitane, unități teritoriale de planificare);

 Nivelul local reprezentat de municipii, orașe, comune, sate, cartiere,
anumite zone dintr -o localitate,;
Tehnicienii implicați în amenajarea teritoriului trebuie să fie reprezentat în
primul rând de analiști teritoriali pe care îi vom regăsi atât ca angajați în administrația
publică , tehnicieni pentru urbanism și am enajarea teritoriului, consilieri pentru
dezvoltare teritorială la nivel local de primării sau la nivelul zonelor metropolitane și al
unităților teritoriale de planificare respectiv consilieri de dezvoltare regională în cadrul
serviciilor de dezvoltare reg ională, programe, prognoze, prioecte cu finanțare europeană
din cadrul Consiliilor Județene, Agențiilor de Dezvoltare Regională, cât și ca angajați ai
unor firme private de proiecte teritorială sau consultanță în domeniul dezvoltării
teritoriale sau proiec telor cu finanțare europeană.
III. Etapele de activitățiile de planificare teritorială
În literatura de specialitate există mai multe încercări de etapizare a planificării
teritoriale. Planificarea teritorială cuprinde 3 faze:
1. Faza descriptivă: în care se formu lează probleme ce trebuie rezolvat.
2. Faza analitică: în care se analizează inter -relațiile dintre componentele
teritoriului vizat pentru amenajare și se schițează tendințele evolutive ale
acestuia.
3. Faza ingineriei sociale: în care se realizează sinteza rezu ltatelor obținute
și se elaborează conceptele de dezvoltare.
Deși există unele potriviri care pot genera confuzii, trebuie să facem diferența
între etapele realizării studiilor de planificare teritorială sau a proiectelor de amenajare
și etapele activități i propriu -zise de amenajare a teritoriului care cuprinde și
transpunerea în practică a măsurilor prevăzute în timpul etapei de planificare.

A. Etapele elaborării a studiilor destinate planificării teritoriale și a proiectelor de
amenajare
Proiectarea teritor ială cuprinde elaborarea, realizarea pe hârtie a studiilor
destinate planificării teritoriale sau proiectelor de amenajare a teritoriului fără a trece la
implementarea acestora.

Deși fiecare teritoriu este unic putem totuși indentifica pașii majori care tr ebuie
urmăriți în realizarea unui studiu sau a unui proiect de amenajare și putem asimila
acestor pași următoarele etape:
1. Etapa stabilirii problematicii studiului sau proiectului de amenajare și
a obiectivelor propuse
Se referă la necesitatea fixării unei problematici personale la care
trebuie să răspundă studiul sau proiectul de amenajare al cărui soluționare
este asigurată de obiectivele proiectului.
2. Etapa de documentare cuprinde 3 faze:
a) O fază de documentare științifică de bibliotecă sau birou se referă
la consultarea bibliografiei în domeniul temei proiectului, atât a
bibliografiei teoretice cu o temă similară temei noastre cât și a
bibliografiei referitoare la teritoriul studiat.
b) O fază de documentare juridică ce se referă la analiza cadrului
juridic și legislativ sub incidența căruia intră teritoriul de proiect.
c) O fază de documentare în teren care se referă la verificarea pe
teren a informațiilor obținute din bibliografie; această fază poate
să cuprindă și discuții de populația locală, aplicarea unor
chestionare, realizarea unor anchete, realizarea unor discuții etc.
3. Etapa de diagnostic teritorial
Vizează obținerea unei imagini a teritoriului de proiect cât mai apropiate
de realitate. Poate să cuprinde 2 de analiză:
a) Teritoriul structural, ca sistem teri torial deschis analizăm
componentele sistemului teritorial, cum sunt: componente
naturale, umane, economice etc.
b) Teritoriul instituțional, se referă la actorii deja implicați în
amenajare sau care ar putea fi implicați în viitor. În etapa de
diagnostic ter itorial trebuie indentificat elementele cu
potențial de dezvoltare cu spațiul respectiv cât și elementele

care se constituie în piedici pentru dezvoltarea viitoare numite
în planuri de amenajare.
Dignosticul teritorial trebuie să conțină în mod obligatoriu material
geografic și cartografic care să ilustreze situația actuală a spațiului respectiv.
Deși nu este obligatoriu să respectă această structură, diagnosticul
teritorial cuprinde, în general câteva domenii de specialități:
 Cadrul natural și resursele na turale : redă potențialul natural al
spațiului, atât prin prisma favorabilității cât și a restrictivității
fiecărei componente.
 Economia : este analizată structura economică a teritoriului,
dinamica investițiilor, numărul de firme, locuitori etc.
 Populația : accentul este pus pe structurile de populație din care
reies gardul de îmbătrânire demografică, disponibilul de forță de
muncă, mobilitatea populației etc.
 Așezările : este analiza sistemului de așezări din teritoriul de
proiect a zonelor de influență, a ce ntrelor de polarizare.
 Infrastructură : cuprinde căile de comunicație, rețelele de
alimentare cu apă, energie electrică, termică, gaz, canalizare.
 Mediul și calitatea vieții : cuprinde indentificarea surselor de
poluare și a arealelor fragile din acest punct de vedere.
Ca o sinteză a diagnosticului teritorial este utilizată o metodă de analiză
numită Analiza SWOT. Aceata este un tablou sintetic al teritoriului exprimat sub
forma a 4 elemente: puncte tarri (strenghts), puncte slabe (weaknesses),
oportunități (opportunities), amenințâri (threats).
4. Etapa de evaluare a viziunii strategice:
Este etapa în care pornind de la diagnosticul teritorial realizat în funcție
de problematica pe care încercăm să o rezolvăm în acel spațiu și de obiectivele
asumate , elaborăm sintetic orientările și liniile directoare posibile pentru
dezvoltările viitoare.

Uneori în funcție de specificul studiului sau a proiectului, viziunea
strategică a fost deja elaborată. În elaborarea viziunii strategice trebuie să ținem
seama de jocul de s cări, adică de integrarea teritoriului de proiect în ansamblul
teritorial de rang superior cât și de eventualele subsisteme sau pârți componente
ale teritoriului de proiect.
5. Etapa de elaborare a propunerilor de amenajare (Masterplan)
Masterplanul cuprinde propunerile concrete de intervenție în teritori u în
funcție de viziunea strategică existentă de părerile aleșilor locali, de mijloacele
financiare de care dispune etc. Recomandările exprimate textual trebuie să fie
însoțite în mod obligatoriu de material g rafic și cartografic care să exprime cât
mai sugestiv propunerile realizate.
Deasemenea trebuie să cuprindă un capitol de montaj financiar care
estimează valoarea lucrărilor propuse și eventual indentifică potențial surse de
finanțare ale proiectului.
6. Etapa de concluzii și evaluarea proiectului
Se referă la evaluarea impactului în teritoriu a proiectului propus și a
gradului de realizare a obiectivelor propuse. Opțional pot fi indentificate
potențiale căi de continuare a proiectului.
B. Etapele activității de amenajare propriu -zisă a teritoriului
Activitatea de amenajare a teritoriului implică și presupune colaborarea a trei
grupuri de actori/ participanți.
 Instituția beneficiară: consilii județene, consilii locale, agenți de
dezvoltare regională , structuri de cooperare între așezări de tipul zonelor
metropolitane, UTP -uri etc.
 Proiectul: firma care realizează planul de amenajare, studiul destinat
planificării , diagnosticul strategic etc.
 Populația: asupra căruia se restrânge măsurile de amenajare prevăzute, a l
cărui punct de vedere este adesea susținut și de ONG -uri.

Deși situația diferă de la caz la caz în funcție de tipul de amenajare, există totuși
unele etape ale activității de amenajare a teritoriului pe care le putem indentifica în
majoritatea situațiilo r.
1. Etapa indentificării necesităților:
Se realizează la nivel de colectivitate teritorială și cuprinde indentificarea
necesarului de studiu, documentații și proiecte de amenajare în funcție de situația
fiecărui teritoriu.
Legea amenajării teritoriului și urbanismului prevede, pentru fiecare
colectivitate teritorială, obligativitatea teritorială și a întocmirii unor documentații
de amenajare a teritoriului sau urbanism (planuri de amenajare). Aceste planuri
primesc caracter de lege, măsurile prevăzute de ac estea fiind finanțate treptat, în
funcție de resursele financiare.
De asemenea, legea prevede și actualizarea periodică a acestor
documentații.
În afară planurilor de amenajare obligatorii prin lege, în funcție de
resursele financiare și necesitățile loca le, fiecare colectivitate poate să indentifice
alte studii de specialitate și proiecte de amenajare necesare pentru rezolvarea unor
probleme punctual e.
2. Etapa proiectării teritoriale
Se referă la elaborarea propriu -zisă a proiectelor de amenajare realizată
în general de către firme private cu activitate de consultanță în proiectarea
teritorială . Proiectele și planurile de amenajare se elaborează respectând
metodologia și etapele de lucru corespunzătoare.
Documentarea cuprinde și obținerea tuturor informațiil or disponibile
despre teritoriul analizat, inclusiv cele referitoare la politicile elaborate la nivelul
european și la nivel de stat care stabilesc liniile directoare și obiectivele generale
care trebuie adaptate fiecărui teritoriu.
Partea cea mai consist entă din proiectarea teritorială previne
diagnosticului teritorial și masterplanului.

3. Etapa consultării populației
Conform legii, consultarea populației afectate de deciziile din amenajare
este obligatorie. Acesta se realizează prin asigurarea accesului p opulației la
proiectele de amenajare propuse de administrația locală.
4. Etapa implementării propunerilor
Cuprinde execuția lucrărilor publice prevăzute în etapa de proiectare,
prin licitații destinate firmelor de profil.
5. Etapa controlului și monitorizării
Este tot în sarcina administrațiilor locale care au posibilitatea aplicării de
amenzi și sancțiuni pentru încălcarea prevederilor din planurile de amenajare,
regulamentele locale de urbanism.

1.5 Tipuri de planificare teritorială

Planificarea teritorială este o activitate complexă care se desfășoară la mai multe nivele
scalara, în funcție de scopul urmărit putând indentifica mai multe tipuri ale acestei activități.
Criteriile pe care le utilizăm în indentificarea tipurilor de amen ajare teritorială sunt:
1. Scopul și conținutul activității de palnificare:
A. Planningul strategic al structurilor teritoriale și al proceselor din spațiu
realizat la nivelul al unui anumit teritoriu luând în calcul posibilitățile de
dezvoltare ale teritoriului respectiv, având drept scop elaborarea viziunii
de dezvoltare teritorială. Practic acest tip de planificare nu se încheie
niciodată referinduse la toate procesele economice sociale, ecologice,
care se desfășoară într -un spațiu, de aceea fiind necesară adaptarea sa
permanentă la fenomenele spațiale noi. În sens larg planificarea
strategică este sinonimă cu planificarea direcției de evoluție a unui
teritoriu.
B. Planningul operațional al obiectelor d iferite care urmează întotdeauna
după planificarea strategică fiind realizat în general de către arhitecți,

ingineri și urbaniști, referinduse la planul concret al unui teritoriu. Este
mult mai tehnic, cuprinzând o parte importantă de schițe, figuri realiz ate
în detaliu și se încheie odată cu transpunerea în spațiu prin execuția acelui
obiect din teritoriu. Deasemenea în cadrul planningului se face
deosebirea dintre program și plan. Programele se referă la scopuri mai
genereale iar planul face referiri de d etaliu.
Scara figurilor depinde de tipul planningului: planningul
structurilor teritoriale și programele de dezvoltare se întocmesc pe o scară
mică (1:10.000; 1:50.000), iar planningul obiectelor din teritoriu se face
la o scară mare (1:1.000).
Între cele două categorii există și o diferență durată: planningul
structurilor teritoriale se face pe o perioadă de câteva decenii, deci este
un planning de lungă durată, iar planningul obiectelor din teritoriu se face
pe câțiva ani, deci este de durată scurtă.
2. Extinderea teritoriului ce constituie obiectul planningului:
A. Planning la nivel superior sau superlocal
B. Planning la nivel teritorial inferior sau local
În cazul României teritoriul național al regiunilor de dezvoltare și al județelor se
încadrează planningulu i la nivel teritorial superior, iar la teritoriul comunelor sau
orașelor se încadrează planningului la nivel teritorial inferior/ local.
Tot în funcție de acest criteriu putem deosebi:
a) Planningul de stat (național) care este realizat la nivelul întregului
teritoriului național sub formă de programe, strategii de dezvoltare.
b) Planningul regional care este realizat la nivel teritorial intermediar între
nivelul național și cel local, adică la nivelul regiunilor de dezvoltare,
județelor etc.
c) Planningul local car e este realizat la nivel de comună, oraș, cartier etc.
Pentru planningul la nivel național și regional folosim frecvent termenul de
amenajare teritorial, iar pentru planningul local termenul de urbanism.

3. În funcție de nivelul de aprofundare al planningului există 2 tipuri de planning:
A. Planningul -cadru este realizat sub forma planului -cadru care fixează doar
schematic bazele aprofundării viitoare prin următorul tip:
B. Planningul de detaliu este concretizat într -un plan de detaliu ce
completează planul -cadru.
Nu este obligatoriu ca un plan -cadru să fie întotdeaun a însoțit de un plan de
detaliu, planul cadru fiind cu atât mai necesar cu cât teritoriul pentru care este realizat
este mai extins.
4. În funcție de varietatea obiectivelor cuprinse în activitatea de plan ning există 2
categorii:
A. Planningul general, numit și planning integral, în cazul căruia acțiunea
de planificare se referă la toate componentele teritoriului planificat.
B. Planningul special se referă la o singură componentă a teritoriului.

1.6 Documentațiile d e amenajare a teritoriului și urbanism din România
Conform legii 350 /2001 documentațiile de amenajarea teritoriului și de urbanism sunt:
A. Documentațiile de amenajarea teritoriului:
1) Planul de amenajarea teritoriului național (PATN)
 Are caracter director ș i reprezintă sinteza programelor strategice
sectoriale pe termen mediu și lung pentru întregul teritoriu al țării;
 Este compus din secțiuni specializate;
 Prevederile de PATN devin obligatorii pentru celelalte planuri de
amenajarea teritoriului de nivel teritorial inferior care le detaliează;
 Secțiunile PATN sunt: ape, zone protejate, rețele de localități, zone
de risc natural, turismul, căi de comunicație.
2) Planul de amenajarea teritoriului zonal (PATZ)

 Are rol director și se realizează în vederea soluționării unor
probleme specifice ale unor teritorii;
a. Teritorii intercomunale (PATIC) sau interorășenești
(PATIO) compuse din unități administrativ teritoriale de
bază, comune sau orașe;
b. Interjudețean (PATIJ) înglobănd părți din județe sau
județe întregi;
c. Regional (PATR), compuse din mai multe județe.
3) Planul de amenajarea teritoriului județean (PATJ)
 Are caracter director și reprezintă expresia spațială a program ului
de dezvoltare socio -economică a județului;
 Se corelează cu PATN -ul, cu PATZ -ul cu programele
guvernamental sectoriale, precum și cu alte programe de
dezvoltare;
 Prevederile PATJ devin obligatorii pentru celelalte planuri de
amenajare a teritoriului și de urbanism care le detaliează;
 Fiecare județ trebuie să dețină un PATJ și să reactualizeze
periodic în funcție de programele de dezvoltare ale județului și de
politicile.
B. Documentațiile de urbanism
 Se referă la localități urbane și locale și reglementeaz ă utilizarea
terenurilor și condițiile de ocupare a acestora cu construcții;
 Transpun la nivel la local, urban și rural propunerile cuprinse în planurile
de amenajare a teritoriului național, zonal și jedețean;
 Au caracter de reglementare specifică și stab ilesc reguli ce se aplică
direct asupra localităților și părților acestora până la nivelul parcelelor
cadastrale constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru
eliberarea certificatelor de urbanism.

1) Planul urbanistic general (PUG) și regulamentul general de urbanism
(RLU):
 Are caracter director și de reglementare operațională;
 Fiecare localitate trebuie să întocmească un PUG, să îl
actualizeze la 5 -10 ani și să îl aprobe, acesta constituind baza
legală pentru realizarea programelor și acțiunilor de
dezvoltare;
 Cuprinde reglementări de termen scurt, la nivelul întregii
unități administrativ -teritorial de bază, cu privire la:
a) Stabilirea și delimitarea teritoriului intravilan în
relație cu teritoriul administrativ al localității;
b) Stabilirea modului d e utilizare a terenurilor din
intravilan;
c) Zonificarea funcțională în corelație cu organizarea
rețelei de circulație;
d) Delimitarea zonelor afectate de servicii publice;
e) Modenrizarea și dezvoltarea infrastructurii tehnico –
edilitare;
f) Stabilirea zonelor proteja te și de protecție a
monumentelor istorice;
g) Formele de proprietate și circulația juridică a
terenurilor;
h) Precizarea condițiilor de amplasare și conformare a
volumelor construite, amenajate și plantate.
 Cuprinde prevederi pe termen mediu și lung cu privire la:
a) Evoluția în perspectiva localității;
b) Direcțiile de dezvolatre funcțională.

2) Planul urbanistic zonal (PUZ) și regulamentul local
 Are caracter de reglementare specifică detaliată și asigură
corelarea dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile;
 Elaborarea PUZ este obligatorie în cazul:
a) Zonelor centrale ale localitățiilor;
b) Zonelor protejate și de protecția monumentelor,
complexelor.
3) Planul urbanistic de detaliu (PUD)
 Are exclusiv caracter de reglementare specifică prin care se
asigură condițiile de amplasare, dimensionare, conformare și
echipare edilitară a unuia sau mai multor obiective pe una sau
mai multe parcele adiacente în corelare cu vecinități imediate.
 Cuprin de reglementări cu privire la:
a) Asigurarea accesului și racordarea la rețele edilitare;
b) Constrângeri urbanistice privind volumele construite
și amenajate;
c) Relațiile funcționale și estetice cu vecinitatea;
d) Regimul juridic și circulația terenurilor.
4) Regulamen tul general de urbanism
 Reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice care stau la baza
elaborării planurilor de amenjare a teritoriului, planurilor
urbanistice, precum și regulamentelor locale de urbanism.
5) Regulamentul local de urbanism
 Regulamentul Loca l de Urbanism se constituie în ansamblul
general de reglementări, la nivelul unității teritorial
administrative, având menirea de a realiza aplicarea principiilor
directoare în materia urbanismului, a conduce la dezvoltarea
complexă, strategică a localităț ii, în acord cu potențialul

localității și în interesul general, urmărind utilizarea terenurilor
în mod rațional, echilibrat și în acord cu funcțiunile urbanistice
adecvate.

1.7 Planificarea teritorială la nivel regional și local în România

1. Planificarea teritorială la nivel regional
Activitatea de planning regional are ca scop coordonarea dezvoltării economice
și sociale a unei regiuni cu condițiile mențineri echilibrului ecologic.
Planningul regional detaliează obiectivele planningului nați onal și preconizează
propuneri de rezolvare a unor probleme regionale constituind în același în același timp
cadrul planningului local.
Unitatea spațială de bază cu care cooperează planningul regional este regiunea
unui nivel teritorial de dimensiuni variabile de la un stat la altul, mai mic decât nivelul
național și mai mare decât cel local.
Definirea regiunii ca unitate de aplicare a planningului pentru un anumit teritoriu
se bazează pe ideea că factorii de dezvoltare depind de specificul teritoriulu i respectiv.
Criteriile de delimitare ale regiunilor diferă de la o țară la alta de bază fiind
relațiile funcționale stabilite între centrele urbane de diferite ranguri și zone de influență
ale acestora. Alte criterii sunt cele administrative sau politice.
 Dezvoltarea regională este un concept relativ nou în România ce
urmărește impulsionarea și diversificarea activităților economice,
stimularea investiților în sectorul privat și îmbunătățirea nivelului de trai.
 Pentru stimularea dezvoltării regionale a fos t elaborată politica
de dezvoltare regională.
 Politica de dezvoltare regională reprezintă un ansamblu de măsuri
planificate și promovate de autoritățile administrației publice, locale și
centrale în parteneriat cu diverși factori în scopul asigurării unei creșteri
economice, dinamice și durabile prin valorificarea eficientă a
potențialului regional și local în scopul îmbunătățirii condiților de viață.

 Principalele domenii care pot fi vizate de politicile regionale
sunt: dezvoltarea întreprinderilor, piața f orței de muncă,
atragerea investițiilor, îmbunătățirea infrastructurii, calitatea
mediului înconjurător, dezvoltarea rurală, sănătate, educație,
învățământ, cultură.
 Cadrul de implementare și de evaluare a politici de dezvoltare
regională îl reprezintă reg iunea de dezvoltare constituită ca o
asociere benevolă de județe vecine. În România, regiunea de
dezvoltare nu este unitatea administrativ teritorilă și nu are
personalitate juridică.
 Obiectivele de bază ale politici de dezvoltare regională sunt următoarel e:
 Diminuarea dezechilibrelor regionale cu accent pe stimularea
dezvoltări echilibrate și pe revitalizarea zonelor defavorizate;
 Corelarea cu politicile sectoriale guvernamentele de dezvoltare;
 Stimularea cooperări inte rregionale, interne și internaționale .
 Principiile care stau la baza elaborării și aplicării politicilor de dezvolare
regională sunt:
 Descentralizarea procesului de luare a decizilor de la nivelul
central guvernamental spre cel al comunităților regionale;
 Partenariat ul între toți actorii impl icați în domeniul dezvoltării
regionale;
 Planificarea – ca proces de utilizare a resurselor în vederea
atingerii unor obiective stabilite;
 Cofinanțarea – contribuția financiară a diverșilor actori implicați
în realizarea programelor și proiectelor de dezvolt are regională.
2. Planificarea teritorială la nivel regional în România
În România, nivelul regional proproi -zis s-a constituit după anul 1998, prin
gruparea mai multor județe în regiuni de dezvoltare.

Cadrul legislativ al funcționării acestora este asigurat de legea privind
dezvoltarea regională nr.151/1998. Prin această lege pe baza unui studiu al Uniunii
Europene întitulat “Carta Verde. Politica de dezvoltare regională în România” au fost
create 8 reg iuni de dezvoltar.
Activitatea regiunilor de dezvoltare este organizată în cadrul agențiilor de
dezvoltare regională subordonate agentici naționale de dezvolatre regională subordonată
primului ministru. Aceste structuri sunt completate de Consiliul de Dez voltare
Regională subordonate Consiliului Național de Dezvoltare Regională.
Consiliile sunt alcătuite din reprezentanți al guvernului și ai administrațiilor
publice locale, care iau deciziile pentru fiecare regiune de dezvoltare, aceste decizii fiind
ulterior aplicate de agenți de dezvoltare regională.
Regiunile de dezvoltare de pe teritoriul României sunt următoarele:
1) Regiunea de dezvoltare 1 Nord -Est: Suceava, Botoșani, Neamț, Iași,
Vaslui (centru coordonator Piatra -Neamț).
2) Regiunea de dezvoltare 2 Sud -Est: Vrancea, Galați, Buzău, Brăila,
Tulcea, Constanța (centru coordonator Brăila).
3) Regiunea de dezvoltare 3 Sud -Muntenia: Argeși, Dâmbovița,
Prahova, Teleoroman, Giurgiu, Călărași, Ialomița (centru
coordonator Călărași).
4) Regiunea de dezvolatre 4 Sud -Vest: Mehedinți, Dorj, Olt, Vâlcea,
Gorj (centru coordonator Craiova).
5) Regiunea de dezvoltare 5 Vest: Arad, Timiș, Caraș -Severin,
Hunedoara ( centru coordonator Timișoara).
6) Regiunea de dezvolatre 6 Nord -Vest: Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj,
Maramureș, Bistrița Năs ăud (centru coordonator Cluj).
7) Regiunea de dezvoltare 7 Centru: Mureș, Alba, Sibiu, Brașov,
Covasna, Hargita (centru coordonator Alba).
8) Regiunea de dezvoltare 8 București.
Criteriile declarate ca stând la baza acestei delimitări au fost:

 Numărul de locuito ri;
 Suprafața;
 Indentitatea culturală;
 Relațiile spațiale funcționale.
Spre deosebire de unele entități regionale din Europa, regiunile din România nu
sunt entități politice, dispun de o putere decizională și de fonduri limitate.
Așadar tot statul controlează procesul de planificare la nivelul Românie i, alocând
resursele financiare pentru dezvoltarea și asigurând finanțarea investițiilor
infrastructurale prin diferite ministere.
În cadrul nou format administrațile publice, județene, locale dispun de un câmp
de acțiune mai vast, dar nu dispun de mijloace financiare.
Principala activitate a Agenților de Dezvoltare Regională este efectuarea unor
propuneri și contribuții la elaborarea planurilor de dezvoltare regională precum și
asigurarea asistenței și a competițiilor de proiecte pentru diferite programe de finanțare
europeană.

Capitolul 2. Planificare strategică

Planificarea este o parte relevantă a ridicării ciclismului. Principalele obiective sunt
corectarea defectelor, definirea de măsuri și utilizarea eficientă a fondurilor și resurselor. În
acest scop, planificicarea ajută la structirarea și organizarea eforturilor ce vor întreprinse. O altă
parte importantă a planificării strategice este abilitatea de mijlocire între unele interese
contradictorii. Este necesară ajustarea obiectivelor ce se află în contradicție din moment ce
planificarea ciclistică nu este o mărime de sine stătătoare ci trebuie să ia în apreciere și alte
mijloace de transport și dezvoltarea urbană. Dacă obiectivele formul ate în timpul unui proces
de planificare sunt în echivalență cu alte planuri și interese, măsurile obținute sunt mai ușor de
introdus pentru a atinge obiectivele stabilite. Acest lucru înseamnă că planificarea strategică
susține promovarea ciclismului, fii nd un instrument pentru implementarea măsurilor și
atingerea obiectivelor într -un mod eficient.
2.1 Politici integrate de transport

Politicile de ciclism de succes sunt dezvoltate ca parte a unei politici inegrate de
transport pentru toate formele de transport și trebuie stabilizate prin alte politici, cum ar fi cele
de dezvoltare urbană, de planificare teritorială și chiar socio -econo mice, pentru că acestea se
influențează una pe cealaltă. O politică integrată de transport compensează diversele mijloace
de transport și spațiul utilizat în cadrul orașelor. Orice politică de ciclism trebuie evoluată ca
parte a unei politici mai mari de t ransport urban. Traficul și transportul stabilește imaginea unui
oraș, sunt importante pentru economie și pot avea un efect foarte negativ asupra însușirii vieții
dintr -un oraș datorită problemelor de siguranță rutieră, poluării, zgomotului, iar în cazul
transportului cu mașina, chiar și o creștere în timpul de circulație datorită inflamațiilor.
O politică înglobată de transport urban este realizată dintr -o viziune ce ia în considerare
viitorul sistem de transport dorit pentru orașul respectiv, dintr -un set de obiective ce trebuie
executate și o evaluare a măsurilor, atât din punct de vedere al infrastructurii cât și al
promovării, reglementării și prețuri, care ar trebui introduse astfel încât să aplică obiectivele
stabilite.

Fig. 2.1. Legături: de la viziune la măsuri

Noua legislație din domeniul urbanismului, amenajării teritoriului și construcțiilor sunt:
– Legea 350/2001 privind urbanismul și amenajarea teritoriului, actualizată.
“Teritoriul României este parte a avuției naționale de care beneficiază
toți cetățenii țării, inclusiv prin gestionarea proceselor de dezvoltare prin
activitățile de amenajare a teritoriului, urbanism sau de dezvoltare urbană
durabilă ale autorităților publice centrale și locale.
Autoritățile adm inistrației publice sunt gestionarul și garantul acestei
avuții, în limitele competențelor legale. Viziune
Obiective
Ținte
Măsuri
Cum ar trebui să
fie viața în oraș?
Ce trebuie realizat
în ceea ce privește
transportul pentru
a îndeplini această
viziune?
Cât de mult
eforturi sunt
necesare?
Ce se poate face? Exemple:
 Ghidat de prin cipiile durabilității
 Asigură o calitate bună a vieții
 Fiecare cetățea este considerat egal
Exemple:
 Reducerea emisiilor nocive
 Reducerea distanțelor parcurse
 Creșterea ariilor de caaptare al
transporturilor publice
Exemple:
 Reducerea traficului monitorizat cu 10%
până în 2020
 1000 spații suplim entare de depozitare a
bicicletelor la stațiile de transport public
până în 2020

Exemple:
 Ajutor financiar pentru facilități de
parcare pentru biciclete

În vederea asigurării dezvoltării echilibrate, coerente și durabile a
teritoriului național, autoritățile administrației publice locale își armonizează
deciz iile de utilizare a teritoriului, în temeiul principiilor descentralizării,
autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.
Statul, prin intermediul autorităților publice, are dreptul și datoria de a
asigura, prin activitatea de urbanism și de am enajare a teritoriului, condițiile de
dezvoltare durabilă și respectarea interesului general, potrivit legii.
Urbanismul trebuie să reprezinte o activitate:
a) operațională, prin detalierea și delimitarea în teren a prevederilor
planurilor de amenajare a t eritoriului;
b) integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea
teritoriului localităților;
c) normativă, prin precizarea modalităților de utilizare a terenurilor,
definirea destinațiilor și gabaritelor de clădiri, inclusiv infrastructura, amenajări
și plantații. ”2

– HG 525/1996 privind aprobarea Regulamentului General de Urbanism.
“Regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul unitar de norme
tehnice și juridice care stă la baza elaborării planurilor de amenajare a
teritoriului, planurilor urbanistice, precum și a regulamentelor locale de
urbanism.
Regulamentul general de urbanism stabilește, în aplicarea legii, regulile
de ocupare a terenurilor și de amplasare a construcțiilor și a amenajărilor
aferente acestora.
Planurile de amenajare a teritoriului sau, după caz, planurile urbanistice
și regulamentele locale de urbanism cuprind norme obligatorii pentru
autorizarea executării construcțiilor.

2 http://www.theotop.ro/custom_image s/legislatie/Legea_350.pdf

Regulamentul general de urbanism se aplică în proiectarea și
realizarea t uturor construcțiilor și amenajărilor, amplasate pe orice
categorie de terenuri, atât în intravilan, cât și în extravilan. ”3

– Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
“ Executarea lucrărilor de construcții este permisă num ai pe baza unei
autorizații de construire sau de desființare. Autorizația de construire sau de
desființare se emite la solicitarea deținătorului titlului de proprietate asupra unui
imobil – teren și/sau construcții – ori a altui act care conferă dreptul de construire
sau de desființare, în condițiile prezentei legi.
Construcțiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susținerea
instalațiilor și utilajelor tehnologice, agricole sau de orice altă natură se pot
realiza numai cu respectarea autorizației de construire, emisă în condițiile
prezentei legi, și a reglementărilor privind proiectarea și executarea
construcțiilor. ”4

– Legea 363/2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului
național(PATN) – Secțiune 1. Rețele de Transport.
“Se aprobă Planul de amenajare a teritoriului național – Secțiunea I –
Rețele de transport, care cuprinde direcțiile de dezvoltare a infrastructurii de
transport. ”5
– Legea 82/1998 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privnid
regiumul juridic al drumuril or.
“Regimul drumurilor reglementează în mod unitar administrarea
drumurilor publice și private, dobândirea și folosirea terenurilor, conducerea,
coordonarea și controlul activităților în legătură cu drumurile publice.
Administrarea drumurilor publice și p rivate are ca obiect proiectarea,

3 http://www.mdrl.ro/_documente/dezvoltare_teritoriala/amenajarea_teritoriului/legi/hg_525.pdf
4 https://lege5.ro/Gratuit/gy3dgmju/legea -nr-50-1991 -privind -autorizarea -executarii -lucrarilor -de-constructii
5 https://lege5.ro/Gratuit/geydambxhe/legea -nr-363-2006 -privind -aprobarea -planului -de-amenajare -a-teritori-
ului-national -sectiunea -i-retele -de-transport

construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea, întreținerea și exploatarea
drumurilor. ”6

2.2. Obiectivele și țintele politicii de transport

Obiectivele definesc în termeni largi ceea ce dorește să se obțină. Acea stea precizează
cursul unei politici. Țintele, pe de altă parte, sunt etape concrete în realizarea sistemului de
transport dorit.
Din moment ce stabilirea de ținte nu este de folos fără a avea o idee clară asupra
obiectivelor mai mari, se începe prin așez area obiectivelor pentru politicile urbane și cele de
transport.

6 https://lege5.ro/Gratuit/ge4tqmrq/legea -nr-82-1998 -pentru -aprobarea -ordonantei -guvernului -nr-43-1997 –
privind -regimul -juridic -al-drumurilor