Arestul la domiciliu și arestarea preventivă [607887]

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII DREPT

DISCIPLINA:

Drept procesual penal

TEMA:

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă

Subsemnata Guiman Mădălina -Elena declar pe proprie răspundere, sub incid ența legii
penale și a Legii dreptului de autor, că lucrarea de licenț ă prezentată este elaborată de
mine și am respectat normele deontologice de folosire a bibliografiei.

Data predării lucrării, Semnătură,

BRAȘOV
– 2017-

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

2
CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………… 5
CAP. I. CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND LIBERTATEA
PERSOANEI ………………………….. ………………………….. …………………….. 9
1.1. Conceptul de libertate și limitele impuse acestuia ………………….. 9
1.2. Regimul juridic al libertă ții persoanei ………………………….. ……… 10
CAP. II. CONSIDERA ȚII TEORETICE PRIVIND PRINCIPIILE
FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI PENAL ………………………….. .. 14
2.1. Principiul garantării libertă ții persoanei în procesul penal ……….. 16
CAP. III. CONSIDERA ȚII GENERALE PRIVIND PROCESUL PENAL 19
3.1. Definirea no țiunii de proces penal ………………………….. ………….. 19
3.2. Fazele procesului penal ………………………….. ………………………… 21
CAP. IV. MĂSURILE PREVENTIVE ÎN PROCESUL PENAL …………… 24
4.1. Aspecte de ordin general ………………………….. ………………………. 24
4.2. Condi ții necesare pentru luarea măsurilor preventive …………….. 27
4.3. Organele judiciare îndreptă țite să dispună măsurile preventive și
actele procedurale prin care pot fi luate aceste măsuri …………………. 30
4.4. Înlocuirea, revocarea și încetarea de drept a măsurilor preventive
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 31
4.5. Căile de atac împotriva actelor prin care se dispune luarea,
revocarea sau încetarea de drept a măsurii preventive ………………… 34
CAP. V. ARESTUL LA DOMICILIU ………………………….. …………………. 38
5.1. Definirea conceptului de arest la domiciliu ………………………….. .. 38
5.2. Condițiile luării măsurii arestului la domiciliu …………………………. 39
5.3. Conținutul măsurii arestului la domiciliu ………………………….. …… 44
5.4. Durata măsurii arestului la domiciliu ………………………….. ……….. 48
5.5. Verificarea legalității și temeiniciei arestului la domiciliu …………. 52
5.6. Revocarea, înlocuirea și încetarea de drept a măsurii arestului la
domiciliu ………………………….. ………………………….. ………………………. 55
CAP. VI. ARESTAREA PREVENTIVĂ ………………………….. …………….. 57
6.1. Definirea conceptului de arestare preventivă ………………………… 57
6.2. Condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive … 61
6.3. Procedura arestării preventive în cursul urmăririi penale ………… 70

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

3
6.3.1. Luarea măsur ii arestării preventive în cursul urmăririi penale 70
6.3.2. Luarea măsurilor de ocrotire ………………………….. …………….. 74
6.3.3. Mandatul de arestare prevent ivă și executarea acestuia …… 75
6.3.4. Durata arestării preventive în cursul urmăririi penale ………… 78
6.4. Procedura arestării preventi ve în camera preliminară și în cursul
judecății ………………………….. ………………………….. ……………………….. 84
6.4.1. Temeiurile și condițiile arestării preventive în procedura
camerei preliminare și în cursul judecății și durata acesteia ……….. 84
6.4.2. Tratamentul medical sub pază permanentă ……………………….. 86
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. …………………….. 88
BIBLIOGRAFI E ………………………….. ………………………….. ……………….. 92

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

4
LISTĂ DE ABREVIERI

alin. Alineat
art. Articol
B. Of. Buletinul Oficial
C.E.D.O. Curtea Europeană a Drepturilor Omului
C.pr.pen. Codul de procedură penală
C.Ap. Curtea de Apel
C.R. Constituția României
I.C.C.J. Înalta Curte de Casație și Justiție
Ibidem În același loc (în aceeași lucrare de mai sus)
înch. pen. Încheiere penală
lit. Litera
M. Of. Monitorul Oficial
N.C.pr.pen. Noul cod de procedură penală
N.C.pen. Noul c od penal
op.cit. Operă citată
O.U.G. Ordonanța de urgență a Guvernului României
parag. Paragraf
p. Pagina
pct. Punctul
R.I.L. Recurs în interesul legii

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

5
INTRODUCERE

„Un bun legiuitor va căuta nu atât să pedepsească infracț iunile, cât
să le prevină; el se va strădui mai mult să îmbunătățească moravurile,
decât să aplice pedepse“.1

Pornind de la concepția menționată mai sus, concepție aparținând
filosofului și teoreticianului francez Charles -Louis Montesquieu, putem
afirma că statul, așa cum este el definit ca fiind o organizație ce deține
monopolul forței de constrângere, al elaborării și aplicării normelor
dreptului față de o comunitate umană existentă la nivelul unui anumit
teritoriu, va căuta să asigure o conviețuire nor mală în cadrul societății,
urmărind în primul rând să prevină faptele antisociale în detrimentul
sancționării acestora.
Statul român este prezentat și caracterizat ca fiind un stat de drept ,
atribut ce definește subordonarea acestuia față de normele genera toare
de ordine juridică, el fiind totodată și garantul libertăților și a drepturilor
individuale. De asemenea, statul este privit în cadrul societății ca fiind o
formă a puterii, denumită în doctrina de specialitate ca putere statală
menită să asigure o o rganizare corectă și eficientă în cadrul societății,
având totodată și capacitatea de a exprima și chiar realiza voința ca
voință general -obligatorie.
Este necesar a se menționa că puterea statală, fiind într -o mare
măsură o formă a puterii sociale, exerc ită o funcție de constrângere,
denumită și constrângere de stat , element ce funcționează numai în
baza și limitele legii, atunci când voința exprimată de aceasta nu este
respectată de bunăvoie. Ceea ce prezintă interes în cadrul temei
abordate în prezenta lucrare este modalitatea în care subordonarea
statului față de drept poate aduce atingere libertății individuale a
persoanei deoarece, așa cum am menționat, statul este caracterizat de o
forță de constrângere în raport cu societatea, constrângere pe care
fiecare individ o percepe într -o modalitate subiectivă și care, într -o
oarecare măsură face imposibil de afirmat că o persoană este liberă dar,
totodată constrânsă. Cele menționate în prezentul paragraf vin ca o
introducere pentru ceea ce urmează deoarece, măsurile preventive au
ca efect restrângerea libertății persoanei, restrângere aplicată în limitele
și în baza legii statului, fiind totodată definite și ca instituții de drept
procesual penal cu caracter de constrângere.
Se poate afirma că libertatea um ană este oarecum limitată,
individul trebuind să se supună unor bariere pe care societatea le fixează
și să urmărească să respecte așa -numitul bine comun al cadrului din
care face parte. Este preferabil ca persoana să se autocontroleze, astfel

1 Ch. Montesquieu, Despre spiritul legilor partea I , Editura Științifică, Bucure ști, 1964, p.106

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

6
nefiind nece sară constrângerea statului însă, se poate afirma că puterea
de convingere și de constrângere a statului în subsidiar, fiind un factor
extern, are menirea de a stopa excesele individuale, urmărind apărarea
interesului societății. În susținerea acestei idei pot fi arătate normele
prevăzute în cadrul art. 29 din Declarația universală a drepturilor omului2,
care prevede că „fiecare persoană este supusă, în exercitarea drepturilor
sale unor îngrădiri prevăzute de lege, în scopul asigurării și respectului
dreptu rilor și libertăților altora și în scopul satisfacerii exigențelor cerute
de morală, de ordinea publică și de bunăstarea generală, într -o societate
democrată ”.
De multe ori, chiar dacă legea stabilește o anumită conduită ce
trebuie urmată în cadrul unei so cietăți complexe și corecte, aceasta este
încălcată de indivizi prin diverse fapte antisociale. Cea mai gravă faptă
antisocială care atrage aplicarea legii penale este infracțiunea, faptă
pentru care statul este pe deplin îndreptățit să aplice sancțiunile specifice
materiei dreptului penal și să tragă la răspundere persoanele care se fac
vinovate. Dreptul statului de a trage la răspundere penală se realizează
prin intermediul procesului penal, astfel cum acesta a fost definit din
punct de vedere al scopului său în vechiul cod de procedură penală3 din
1968 în cadrul art. 1 alin. (1) astfel: „procesul penal are ca scop
constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie
infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie
pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie
trasă la răspundere penală .”
În vederea unei bune desfășurări a procesului penal potrivit
scopului acestuia mai sus menționat, legislația română a prevăzut și a
instituit o serie de mi jloace de constrângere concretizate în măsuri
preventive, măsuri ce se aplică persoanelor care au săvârșit anumite
infracțiuni pentru care legea permite aplicarea acestora. Este de
menționat că măsurile preventive ce pot fi luate în cadrul procesului
penal au scopul de a preîntâmpina și chiar de a înlătura anumite situații
ce prezintă pericol pentru acesta, situații care aspiră la împiedicarea
aflării adevărului și la justa soluționare a procesului penal.
Măsurile preventive ce pot fi luate față de o perso ană care a
săvârșit o faptă antisocială apar în prezent în N.C.pr.pen.4 în cadrul art.
202-256 din Titlul V intitulat „ Măsurile preventive și alte măsuri
procesuale”. Potrivit art. 202 alin. (4), măsurile preventive sunt: reținerea,

2 Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948, prin rezoluția 217 în
cadrul celei de a III -a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite
3 Codul de procedură penală din 12 noie mbrie 1968 publicat în B. Of. nr. 145 -146 din 12 noiembrie
1968
4 Noul cod de procedură penală român – Legea nr. 135/2010 modificată prin Legea nr. 135 din 1 iulie
2010, modificată prin Legea nr. 63/2012, Legea nr. 255/2013, ordonanța de urgență a Guvernului nr.
116/2013 și ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

7
controlul judiciar, co ntrolul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu și
arestarea preventivă. Este de observat și de menționat că legiuitorul
român a prevăzut o oarecare ierarhie a acestor măsuri, ordonându -le în
funcție de gravitatea acestora, reținerea fiind cea mai ușoar ă măsură
preventivă privativă de libertate iar arestarea preventivă este considerată
cea mai gravă. De asemenea, potrivit aceluiași articol menționat mai sus,
în luarea uneia dintre aceste măsuri procesuale trebuie să se țină seama
de două mari principii ș i anume: principiul proporționalităț ii măsurii
preventive cu gravitatea acuzației și principiul necesității luării măsurii
pentru realizarea scopului urmărit .
Prezenta lucrare urmărește să prezinte aspecte de ordin teoretic și
practic cu privire la două di ntre măsurile preventive privative de libertate
și anume: arestul la do miciliu și arestarea preventivă ș i este structurată
în șase capitole la care se adaugă concluziile și bibliografia .
În cadrul primului capitol al lucrării am tratat aspecte de ordin
teoretic cu privire la libertatea persoanei , aceasta fiind definită în
literatura de specialitate ca fiind libertatea fizică a persoanei, drep tul său
de a se putea comporta și mișca liber, de a nu fi reț inut în sclavie sau în
orice altă servitute , de a nu fi reținut, arestat sau deținut decât în cazurile
și după forme le expres prevăzute de constituție ș i legi .5 Am a les să mă
opresc asupra libertăț ii individuale a persoanei deoarece arestarea
individului este o măsură ce atinge grav acest drept inv iolabil, avân d
consecințe directe nefaste asupra reputației persoanei și a vieț ii
acesteia, de aceea, arestarea e ste supusă unor reguli constituț ionale
stricte, luarea sa revenind unor organe care acționează numai din ordinul
și în baza legii.
În capitolul al doilea, a m ales să prezint o serie de consideraț ii
generale cu privire la principiile procesului penal, cu precădere asupra
principiului garantării libertăț ii persoanei , aspect deosebit de relevant
pentru abor darea prezentei teme. Astfel, aș a cum prevede art. 9 din
N.C.pr.pen.6, în cursul procesului penal este garantat dreptul oricărei
persoane la libertate și siguranț ă, orice măsură privativă sau restrictivă
de liber tate fiind dispusă în mod excepțional și doar în cazurile și în
condiț iile prevăzute de lege .
În cup rinsul capitolului trei am considerat relevant a face o
prezentare succintă asupra prevederilor referitoare la procesul penal,
având în vedere în primul rând că măsurile procesuale preventive,
indiferent dacă sunt sau nu privative de libertate, se pot lua doar în cazul
existenței unui proces penal.

5 Ghe. Uglean, Drept constituțional și instituții politice I , Editura Fundației România de Mâine,
București, 2007, p. 223
6 Noul cod de procedură penală român – Legea nr. 135/2010 modificată pri n Legea nr. 135 din 1 iulie
2010, modificată prin Legea nr. 63/2012, Legea nr. 255/2013, ordonanța de urgență a Guvernului nr.
116/2013 și ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

8
Capitolul patru prezintă aspecte de ordin teoretic cu privire la
măsurile preventive ce pot fi luate în cursul procesului penal, fiind
structurat în mai multe subcapitole relevante pentru tema aleasă.
Măsurile pr eventive sunt definite ca fiind instituț ii de drept procesual
penal cu caracter de constrângere, acestea fiind luate pentru a se
asigura buna desfăș urare a procesului penal ori pentru a se împiedica
sustragerea individului de la urmărirea penală, de la jud ecată ori de la
executarea pedepsei .7
În cadrul celui de -al patrulea capitol, am ales să prezint aspecte cu
privire la arestarea preventivă, aceasta fiind cea mai gravă măsură
preventivă, care presupune privarea de libert ate a inculpatului în mod
excepț ional, pe o perioadă det erminată, cu posibilitatea menținerii sau
prelungirii în condiț iile legii .8 Am ales să prezint în cadrul acestui capitol
elementele esenț iale ce definesc această măsură procesuală, op rindu –
mă la a trata aspecte ce ț in de conceptul de a restare preventivă,
condiț iile ce se cer îndeplinite pentru a put ea fi pusă în aplicare, precum
și durata acesteia. De asemenea, am considerat relevant a trata ș i
aspectele particulare ale a restării preventive cu precădere dispoziț iile ce
se aplică minoril or în cazul luării acestei măsuri.
Capitolul cinci prezintă aspectele teoretice cu privire la arestul la
domiciliu, măsură ce constă în obligaț ia impusă inculpatului, pentru o
perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieș te, fără
permisiunea organului judiciar ca re a dispus -o sau în fața căruia se află
cauza, și de a se supune unor restricț ii stabilite de acesta .9 Prezentul
capitol urmează structura capitolului precedent care prezintă arestarea
preventivă, fiind prezentate definiția conceptulu i, condiț iile luării măsurii,
conținutul ș i durata acesteia.
Cel din urmă capitol reprezintă concluziile personale cu privire la
tema abordată în prezenta lucrare de diplomă, fiind urmat de bibliografia
lucrării ș i de anexele acesteia.

7 N. Jidovu, Drept procesual penal , Editura C.H.Beck, București, 2006, p . 236
8 A. Crișu, Drept procesual penal. Partea generală. Ediția a II -a, Editura Hamangiu, București, 2017, p.
493
9 Ibidem, p . 484

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

9
CAP. I. C ONSIDERAȚ II TEORETICE PRIVIND LIBERTATEA
PERSOANEI

1.1. Conceptul de libertate ș i limitele impuse acestuia

Libertatea este văzută în mod restrâns ca o lipsă a constrângerilor,
a regulilor, a directivelor impuse din exterior, fie că su nt de natură fizică
ori p sihică . Astfel, libertatea poate fi percepută ca fiind expresia
constituț ională a stării umane, omu l fiind liber de la momentul naș terii
sale. Această libertate nu este, nu poat e și nu trebuie să fie absolută,
însemnând că ea urmează a se realiza în coordo natele imp use de către
ordinea constituț ională sau, mai pe larg, de către ordinea de drept .10
Este de menț ionat că din cele mai vechi tim puri, se poate observa
o tendință a omului de a fi direcț ionat, de a fi oarecum suspus unor limite
pe care trebuie să le respecte, limite ce asi gură o ordine în cadrul
societăț ii. Această direcț ionare se manifestă prin constrângerea pe care
statul o exercită asupra individului, încăl carea ordinii de drept
îndreptățind autoritățile publice la intervenț ie, la represiune.
Acțiunile aut orităț ilor publice de restabil ire a ordinii în cadrul
societăț ii umane sunt, la rândul lor, condiționate ș i delimitate, astfel încât
libertatea individului să fie respectată ș i nici o persoană lipsită de
vinovăție să nu fie victima unor acț iuni a buzive.
Astfel, putem afirma că relația dintre constrângere ș i libertate
trebuie să fie una rațională, orice depășire a condiț ionărilor într -un sens
sau altul fiind păgubi toare atât pentru individ, cât ș i pentru societatea în
care acesta trăieș te. În ace st sens, pu tem menț iona că normele dreptului
vin să asigure un echilibr u între libertatea individului ș i constrângerea
realizată de către stat, astfel încât să se poată înlătura posibilitatea
nașterii unui conflict între acestea sau să se poată atenua un c onflict
deja existent pr in limitarea adecvată a libertății individului, dar și a
formelor și a intensităț ii constrângerii.
În sprijinul celor menționate mai sus vine și art. 29 din Declaraț ia
Universală a Drepturilor Omului,11care prevede că fiecare persoa nă este
supusă, în exercitarea drepturilor sale unor îngrădiri prevăzute de lege,
în scopul asigurării și respectului drepturilor și libertăților altora și în
scopul satisfacerii exigențelor cerute de morală, de ordinea publică și de
bunăstarea generală, î ntr-o societate democrată .
Pe de altă parte, li bertatea individuală presupune ș i o
responsabilitate a fiecărui individ în parte, astfel încât limitele ce se
impun pentru o bună funcționare a societății să fie acceptate ș i

10 Ghe. Uglean, op.cit. p. 223
11 Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948, prin rezoluția 21 7 în
cadrul celei de a III -a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

10
respectate de către toți membrii s ocietăț ii. Este necesar a se preciza că
drepturile fiecărei persoane sunt ș i tre buie puse în aplicare în
proporț ionalit ate cu îndatoririle acesteia faț ă de societate. Aceste
drepturi, cu excep țiile de rigoare, nu constituie drepturi absolute ale
indivizilo r, existând obligaț ia fiecăruia de a nu înc ălca drepturile celorlalte
ființe umane, fiindcă numai astfel exercitarea drepturilor o mului se poate
realiza în condiț ii de deplină egalitate pentru toț i.12
În ceea ce privește limitele libertății persoanei, este de menț ionat
că acestea sunt percheziția, reținerea ș i arestarea.
Percheziț ia este o măsură prevăzută de N.C.pr.pen. care
presupune ridicarea anumitor obiecte sau înscrisuri care pot servi ca
mijloace de probă în procesul penal. Prin ea însăș i, per cheziț ia priveș te
în mod direct libertatea persoanei și, de aceea, se p oate efectua numai
în cazurile și în condiț iile prevăzute expres de lege.
Reținerea este o măsură preventivă privativă de l ibertate, prin care
persoana faț ă de care există unele indicii că a săvârșit o faptă prevăzută
și sancț ionată de legea penală este privată de libertatea sa, de către
organele competente să ia această măsură, pe o perioadă strict
determinată, fiind vorba despre maxim 24 de ore. În cazul în care nu
este necesar ca o persoan ă să fie reț inută timp de 24 de ore, este de
menț ionat că acest timp poate fi scurtat, numai în cazul unui flagrant
delict fiind vorba despre o perioadă fixă de 24 de ore13.
La fel ca și reț inerea, arestarea reprezintă tot o măsură pre ventivă
privativă de libertate, dar este mult mai gravă în ceea ce priveș te
afectarea libertății individuale. Este de menț ionat că aceasta se face
numai în cursul procesului penal ș i se dispune numai de un judecător pe
o perioadă de maxim 30 de zile, cu posibilitatea prelungir ii cu câte cel
mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăș ească 180 de zile.

1.2. Regimul juridic al libertă ții persoanei

De-a lungul timpului s -a dorit instituirea unor protecții în ceea ce
priveș te libertatea individua lă a persoanei, astfel luând naș tere div erse
acte normative internaționale ș i locale care reglementează această
problematică vastă.
Deși problematica drepturilor omului pare să fie o chestiune
specifică secolului XXI, ea nu este absolut un elemen t de noutate în
istoria umanităț ii. Ideea de drepturi ale omului își are rădăcinile încă din
cele mai primitive timpuri, cum ar fi, spre exemplu filosofia istorică greco –
romană întemeiată de Zenon (anul 300 î.Hr.). Acesta implementa ș i

12 S. G. Barbu, Dimensiunea constitu țională a drepturilor individuale , Editura Hamangiu, Bucure ști,
2011, p. 3
13 Libertatea individuală, articol consultat în baza de da te www.blog.avocatoo.ro la data de 21.02.2018

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

11
contura ideea conform căreia fiecare individ este îndreptăț it să pretindă
recunoașterea propriei demnităț i.14
Primele documente care au garantat dreptul la libertate al unei
persoane au fost Magna Charta Libertatum15 (Marea Carte a Libertăț ilor)
emisă în anul 1215 în Anglia , prin care nobilimea engleză a reuș it să
impună respectarea privilegiilor de către rege ; The Petition of Ri ghts16
(Petiția Drepturilor) din 1628; Habeas Corpus Act17, legea impusă de
Parlamentul englez în 1679. În acest cadru mai poate fi menționată și
Declarația de Independență a Statelor Unite, precum ș i Dec larația
Drepturilor omului și ale cetăț eanul ui, adoptată în perioada Revoluț iei
Franceze.
De o importanț ă deosebită pentru elaborare a drepturilor omului pe
plan național și internațional este Declaraț ia Universală a Drepturilor
Omului, care menț ioneaz ă chiar din primul său alineat că recunoașterea
demnităț ii inerente tu turor membrilor familiei umane și a drepturilor egale
și inalienabile, constituie fundamentul libertă ții, dreptății și păcii în lume ș i
că toate ființele umane se nasc libere ș i egale în demn itate ș i în drepturi .
Această declarație formula ș i prevedea drepturile universale ale
persoanei umane, un ideal conceput pentru întreaga societate. Astfel, în
cadrul art. 9 se prevedea că nimeni nu poate fi arestat, deț inut sau exilat
în mod arbitrar .
La nivel naț ional, libertatea constituie un drept f undamental
prevăzut în Constituț ie, legea fundamentală care precizează în mod
precis ș i clar că libertatea persoanei este inviolabilă.
Drep tul la libertate individuală, aș a cum este prezentat în cadrul
legii fundamentale a ț ării, face pa rte din categoria inviolabilităților, alături
de dreptul la viață, la integritate fizică ș i psihică, la apărare, la libe ra
circulație, la ocrotirea vieț ii intime , familiale și private, precum ș i la
inviolabilitatea domici liului. Libertatea individuală este definită ca fiind
libertatea fizică a persoanei, drep tul său de a se putea comporta și mișca
liber, de a nu fi reț inut în sclavie sau în oric e altă servitute, de a nu fi
reținut, arestat sau deținut decât în cazurile ș i după forme le expres
prevăzute de constituție ș i legi.
Constituț ia României reglementează libertatea individuală în cadru l
art. 23, un articol cu un conț inut extrem de complex, care precizează

14 Revista Didactica Magna, nr. 12, p. 2, articol consultat în baza de date www.scoalarosu.ro la data
de 20.02.2018.
15 Prin a ceastă cartă se urmărea îngrădirea puterii regelui în scopul eliminării abuzurilor comise de
monarh sau de reprezentanții săi direcți, precum și garantarea unui număr de drepturi pentru toți
cetățenii; de -a lungul timpului, carta s -a afirmat ca un element de bază al parlamentarismului englez
16 Petiția Drepturilor se referea la încălcări flagrante ale mai multor articole din Magna Charta
Libertatum, spre exemplu, de la impunerea unor taxe fără consimțământ Parlamentului până la
încălcarea dreptului de propri etate și arestări abuzive.
17 Habeas Corpus Act este legea votată de Parlamentul englez privind garantarea libertății individuale,
fiind menită să îngrădească arestările și reținerea arbitrară a persoanei.

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

12
toate elementele esenț iale ce definesc acest drept. Astfel, lib ertatea
individuală și siguranț a perso anei sunt inviolabile. Percheziția, reț inerea
sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile ș i cu
procedura prevăzută de lege. Reținerea nu poate depăș i 24 de ore.
Arestarea preventivă se dispune de judecă tor ș i numai în cursul
procesului penal. În cursul urmăririi penale, arestarea preventivă se
poate disp une pentru cel mult 30 de zile ș i se poate prelungi cu câte cel
mult 30 de zile , fără ca durata totală să depășească un termen rezonabil,
și nu mai mult de 180 de zile.
De asemenea, același articol menț ionat mai sus, precizează că
celui reț inut sau arestat preven tiv i se aduc de îndată la cunoștință, în
limba pe care o înțelege, motivele reț inerii sau ale arestării, iar
învinuirea, în cel mai scurt termen . Punerea în libertate a celui reț inut
sau arestat este obligatorie, dacă motivele aces tor măsuri au dispărut,
precum și în alte situaț ii prevăzute de lege. Tot în cadr ul art. 23 sunt
stabilite condițiile în care se pot realiza rețineri ș i arestări, aceste a
putân d fi dispuse numai în cazurile ș i cu procedura cerută de lege.
Reprezentativ pentru tema aleasă este faptul că persoana arestată
preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub
control judiciar sau pe cauț iune, iar până la răm ânerea de finitivă a
hotărârii judecătoreș ti de condamnare, persoana este considerată
nevinovată. Punerea în libertat e provizorie reprezintă o garanție a
prezumției de nevinovăț ie de care beneficiază orice indiv id, fiind vorba
despre o prezumț ie relativă. D e asemenea, este de menț ionat că
pedeapsa nu poate fi aplica tă sau stabilită decât în condițiile și în temeiul
legii, iar sancț iunile privative de libertate nu pot să fie decât de natură
penală, în cazul faptelor care nu au un astfel de caracter penal exis tând
sancț iuni de ordin pecuniar, cum ar fi spre ex emplu munca în folosul
comunităț ii.
Putem conc luziona că art. 23 din Constituția României stabilește
trei reguli fundamentale și anume: prezumția de nevinovăție, legalitatea
pedepsei ș i dispunerea arestări i preventive doar de către instanț a de
judecată.
N.C.pr.pen. instituie ș i el principiul garantării libertăț ii persoanei18,
principiu pe care îl vom analiza mai pe lar g în cele ce urmează. Este
totuș i de precizat în acest context că nici o persoană nu poate fi supusă
vreunei forme de restrângere a libertății sale decât în cazurile și condiț iile
expres prevăzute de lege.
Orice persoană care a fost în cursul procesului penal privată de
libertate sau căreia i s -a restrâns libertatea, ilegal sau pe nedrept, are

18 A se vedea art. 9 din Noul cod de procedură penal ă român – Legea nr. 135/2010 modificată prin
Legea nr. 135 din 1 iulie 2010, modificată prin Legea nr. 63/2012, Legea nr. 255/2013, ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 116/2013 și ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

13
dreptul la repar area pagubei suferite, în condiț iile prevăzute de lege. În
acest sens, consider relevantă cauza Creangă contra României19
(cererea nr. 29226/03), cauza având ca obiect pr ivarea de libertate a
unui poliț ist în cadrul unei anchete penale de mar e anvergură care
urmărea destructurarea unei reț ele de trafic de produse petroliere.
Reclamantul a invocat în acest caz art. 5 din Convenție (dreptul la
libertate și siguranță) susț inând că privarea sa de libertate a fost lipsită
de bază legală ș i că ordon anța de plasare în arest preventiv luată
împotriva sa nu a fost motivată prin elemente concrete, în principal
referitoare la pericolul social pe care l -ar fi putut reprezenta punerea sa
în libertate. În acest se ns, Curtea europeană s -a pronunț at reamintind că
este esențial ca raț iunea privării de libertate în virtutea dreptului intern să
satisfacă criteriul legalității stabilit de Convenț ie, apreciind că a existat o
încălcare a art. 5 ș i a condamnat statul român la plata unor sume de bani
cu titlu de daune morale ș i a unei sume de bani cu titlu de cheltuieli de
judecată.

19 A se vedea Cauza Creangă c ontra României, publicată în M.Of. nr. 613 din 27 august 2012,
consultată în baza de date www.jurisprudentacedo.com la data de 20.02.2018.

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

14
CAP. II. CONSIDERAȚ II TEORETICE PRIVIND PRINCIPIILE
FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI PENAL

Prin princ ipii ale procesului penal se înț eleg regulile cele mai
generale, călă uzitoare în t emeiul cărora este reglementat și se
desfăș oară procesul penal român.
În opinia unui cunoscut autor în domeniu20, noțiunea de principiu al
procesului penal reprezintă o categ orie teoretică cu largi implicaț ii
practice care s -a conturat în gând irea juridică și în științ a dreptului
procesual penal . În opinia altui autor21, principiile fundamentale ale
procesului penal reprezintă regulile generale aplicabile în tot cursul
procesului penal, în vederea asigurării fiabilității procesului ș i atingerii
scopului acestuia, fiind stru ctura procesului penal pe care și în funcț ie de
care sunt construite celelalte reguli procesuale .
Ca urmare, putem a firma pe baza celor mai sus menț ionate că,
principiile fundamentale ale procesului penal sunt reguli cu caracte r
gener al care determină toate instituțiile procesuale penale ș i care sunt
aplicate în toate fazele procesului penal.
N.C.pr.pen. consacră principiilor fundamentale un număr de zece
articole (art. 2 – art. 12):
1. Legalitatea procesului penal (art. 2 N .C.pr.pen.) – este p rincipiul
potrivit căruia desfăș urarea î ntregului proces penal, precum ș i a altor
proceduri penale are loc potrivit dispoziț iilor prevăzute de lege ;
2. Separarea f uncțiilor judiciare (art. 3 N.C.pr.pen. ) – art. 3 alin. (1)
prevede că în procesul penal se exercită următoarele funcții judiciare:
funcția de urmărire penală; funcția de dispoziție asupra drepturilor și
libertăț ilor fundamentale ale persoa nei în faza de urmărire penală ș i
funcția de verificare a legalității trimiterii sau netrimiterii în judecată;
funcț ia de judecată ;
3. Prezu mția de nevinovăț ie (art. 4 N.C.pr.pen. ) – este un principiu
constituț ional potrivit căruia, până la rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare, persoa na este considerată nevinovată și, reprezintă
totodată o garan ție procedurală, preponderent de p robă, fiind strâns
legată de noț iunea de imparțialitate a instanț ei22;
4. Aflarea adevărului (art. 5 N .C.pr.pen. ) – este principiul potrivit
căruia organele judiciare au obligaț ia de a asigura, în baza probelor
administrate, aflarea ad evărului cu privire la faptele ș i împrejurările
cauzei, la persoana suspectului sau inculpatului ;

20 I. Neagu, M. Damaschin, A. V. Iugan, Drept procesual penal. Partea generală , Editura Universul
Juridic, București, 2016, p.33
21 M. Udroiu, Procedură penală. Partea generală , Editura C.H.Beck, București, 2014, p. 4
22 Ibidem pg. 11

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

15
5. Ne bis in idem23 (art. 6 N.C.pr.pen. ) – nimeni nu poate fi u rmărit
sau judecat pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când faț ă de acea
persoană s -a pronunț at anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la
aceeaș i faptă ;
6. Obligativitatea punerii în mișcare și a exercitării acț iunii penale
(art. 7 N .C.pr.pen. ) – este vorba despre aș a-numitul principiu al
oficialităț ii24, fiind regula potrivit căre ia actele necesare desfăș urării
procesului penal se îndeplinesc din oficiu, independent de voința părț ilor
aflate în proces ;
7. Caracterul echitabil ș i termenul rezonabil al procesului penal (art.
8 N.C.pr.pen. ) – dreptul la un proces echitabil este garantat în cadrul art.
6 din Convenț ia europeană25, fiind considerat o garanție a drepturilor și
libertăț ilor persoanei ;
8. Dreptul la libertate și siguranț ă (art. 9 N .C.pr.pen. );
9. Dreptul la apărare (art. 10 N .C.pr.pen. ) – acest drept are în
vedere toate garanț iile of erite de lege și puse la dispoziția părților și
subiecț ilor procesuali pentru a se putea apăra în cursul unui proces,
fiind totodată și o componentă a loialităț ii procesuale, acest drept
trebuind exercitat cu bună -credinț ă;
10. Respectarea demnităț ii umane și a vieț ii private (art. 11
N.C.pr.pen. ) – aces t principiu are în vedere desfășurarea activităț ilor
procesuale cu respectarea demnităț ii umane, fără a se utiliz a rele
tratamente în vederea obț inerii unei probe ;
11. Limba oficială ș i dreptul la interpret (art. 1 2 N.C.pr.pen. ) –
conform acestui principiu, întreaga activitate procesuală, scrisă sau
orală, trebuie să se efectueze în limba română, aceasta fiind limba
oficială în cadrul procedurilor penale .
Considerând pri ncipiul dreptului la libertate și siguranț ă relevant
pentru tema aleasă, ne vom opri spre a trata detaliat această regulă a
procesului penal în cele ce urmează. Putem menționa totuși, cu această
ocazie că, dreptul la libertate și siguranță este un principiu cunoscut și
consacrat atât la nivel europea n, cât și la nivel național, având în vedere
importanța de necontestat a acestuia.

24 Ibidem, p. 28
25 Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen
rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra
încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în
materie penală îndre ptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul
în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți
a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al se curității naționale într -o societate
democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a pă rților la proces o impun.

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

16
2.1. Principiul garantării libertă ții persoanei în procesul
penal

Dreptul la libertate și siguranț ă, cunoscut ca fiind un principiu
constituțional ș i chiar european, est e prevăzut ș i garantat d e prevederile
art. 5 din Convenț ia europeană a drepturilor omului și de art. 23 din
Constituț ia României.
Principiul garantării libertății și siguranței persoanei a fost consacrat
și în cadrul Codului de procedură penală din 1968, deși dispozițiile
acestuia erau vagi și nu instituiau garanț ii sufici ente împotriva abuzurilor
săvârș ite a supra persoanei. Astfel, se menț iona faptul că în cursul
procesului penal, nici o persoană nu poate fi reț inută sau arestată decât
în condiț iile prev ăzute de lege.
Principiul ma i sus amintit este reglementat ș i în cuprinsul art. 9 din
N.C.pr.pen. , de data aceasta într -o manieră succintă, conform căruia
măsurile privative sau restrictive de libert ate se pot dispune în mod
excepț ional, dreptul la libert ate și siguranț ă fiind garantat în cursul
procesului penal.
Textele legale mai sus menț ionate consacră în mod explicit ș i clar
regula conform căreia procesele penale trebuie să de desfăș oare, de
principiu, cu suspectul sau inculpatul în stare de libertate26. Acest aspect
își are originea și explicaț ia în aceea că orice persoană se bucură de o
prezumție de nevinovăț ie, de care este necesar să beneficieze în tot
parcursul procesului penal. Principiului prezumț iei de nev inovăție
reprezintă un drept fundamental care stă la baza tuturor legislațiilor
penale moderne și al cărei conținut atrage consecințe foarte importante
în materia garantării siguranței persoanei și a dreptului acesteia de a fi
judecată în cadrul un ei proceduri jurisdicț ionale echitabile27.
Așa cum susț ine un doctrinar cunoscut al domeniului28, în cursul
procesului penal nici o persoană nu poate fi reț inută, arestată preventiv
sau la domiciliu sau privată în orice alt mod de libertate ș i nici supusă
unei forme de restrângere a libertăț ii decâ t în cazurile și condițiile strict ș i
limitativ prevăzute de lege .
Măsurile procesuale privative sau restrictive de libertate pot fi
dispuse în cadrul unui proces penal, însă este de menț ionat că lu area lor
trebuie să fie o excepție, și nu o regulă, ș i să intervină numai cu
respectarea strictă a cazurilor și condiț iilor expres prevăzute de lege.
Astfel, în materia arestării preventive, subiect relevant pentru tema

26 C. S. Paraschiv, Fișe de procedură penală. Admiterea în magistratură și avocatură , Editura
Hamangiu, București, 2017, p. 13
27 A. Gherghe, Prezumția de nevinovăție – mijloc de garantare a siguranție persoanei cu ocazia
aplicării legii penale , Revista de Științe Juridice, nr.2 din 2012, Vol. 22, p. 202
28 M. Udroiu, Fișe de procedură penală. Partea generală. Partea spe cială, Ediția a II -a, Editura
Universul Juridic, București, 2015, p. 12

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

17
aleasă, se c ere imperativ respectarea condiț iilor impuse în cadrul art.
202 N.C.pr.pen. , a celor cuprinse în art. 223 N.C.pr.pen. , precum ș i
respectarea duratei maxime a acestei măsuri procesuale prevăzută de
art. 236 alin . (4) N.C.pr.pen. , respectiv art. 239 alin. (1) N .C.pr.pen .
Măsurile privative sau restrictive de libertate se dispun numai de
magistrați, cu excepția reț inerii , măsură care poate fi dispusă ș i de către
organele de cercetare penală. De asemenea, se poate afirma că
privarea sau restrângerea libertăț ii persoanei nu vizează doar măsurile
preventive, ci poate fi vorba ș i despre orice altă măsură procesuală care
implică privarea sau restrângerea de libertate, spre exemplu, poate fi
vorba despre măsura internării nevoluntare în vederea efectuării
expertizei psihiatrice sau despre măsura internării medicale provizorii.
Conform art. 9 al in. (3) N.C.pr.pen. , orice persoană arestată are
dreptul de a fi i nformată în cel mai scurt timp și într -o limbă pe care o
înțelege a supra motivelor arestării sale ș i are dreptul de a formula
contestaț ie împotriva dispunerii măsurii. Este de menț ionat că t extul legal
invocat mai sus se aplică atât măs urii arestării preventive, cât ș i aceleia
a arestului la domiciliu. Regula invocată în cadrul alin. (3) este reluată ș i
detaliată în cadrul art. 228 alin. (1) N .C.pr.pen. , potrivit căruia, după
luarea măsurii a restului preventiv în cursul urmăririi penale, inc ulpatului i
se aduc la cunoștinț ă, de îndată, în limba pe care o înț elege, motivele
pentru care s -a dispus arestarea preventivă.
În cadrul alin. (4) al aceluiaș i articol, se poate observa că legiuitorul
român a ținut să sublinieze garanția caracterului de excepț ie ale
măsurilor privative sa u restrictive de libertate, menț ionând că atunci când
se constată că una dintre aceste măsuri a fost dispusă în mod nelegal,
organele judiciare competente au obligaț ia de a dispune revocarea
măsurii ș i, după caz, punerea în l ibertate a celui arestat sau reț inut. De
asemenea, confo rm alin. (5), orice persoană faț ă de care s -a dispus în
mod nelegal, în cursul procesului penal, o măsură privativă de libertate
are dreptul la r epararea pagubei suferite în condiț iile prevăzute de lege.
Repararea prejudiciului ca uzat prin nerespectarea dispoziț iilor art. 9 se
face potrivit normelor cuprinse în cadrul art. 538 -542 N .C.pr.pen .
Consider relevant pentru cele menț ionate mai sus a face referire la
cauza Pantea împotriva României29 (cererea 33343/96), publicată în M.
Of. nr. 1.150 din 6 decembrie 2004, având ca obiect înc ălcarea art. 3,
art. 5, art. 6 și art. 8 din Convenț ia europeană a drepturilor omului.
Reclamantul a invocat încălcarea art. 3 din pricina tratamentului inuman
la ca re a fost supus în timpul detenției ș i a lipsei unei anche te efective
din partea autorităț ilor; a afirmat că măsura arestării preventive dispuse
împotr iva sa a fost ilegală, în condiț iile în care nu existau mot ive

29A se vedea cauza Pantea împotriva României, publicată în M. Of. nr. 1150 din 6 decembrie 2004
consultată în baza de date www.jurisprud entacedo.com

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

18
temeinice de a crede că a încercat să se sustragă de la urmărirea
penală; de asemen ea, a invocat faptul că nu a obținut o reparaț ie a
prejudiciul ui pentru deținerea sa ilegală ș i că nu a fost dus, de îndată, la
instanț a de judecată după ce a fost arest at preventiv. Analizând cererile
reclamantului, CEDO s -a pronunț at în favoarea reclamantului, dispunând
ca statul român să plătească acestuia o sumă de bani c u titlu de
prejudiciu material și moral, precum ș i cheltuielile de ju decată. Prezenta
hotărâre a C urții euro pene a avut o serie de consecinț e la acea vreme,
astfel, prin Legea nr. 281/2 003, au fost modificate dispoziț iile codului de
procedură penală relative la luarea măsurii arestării preventive, iniț ial
arestarea provizorie putând fi dispusă de procu ror, cu obligativitatea
prezentării celu i arestat în maxim 3 zile în faț a unui judecător care să
dispună asupra arestării preventive. Ulterior, aceste prevederi au suferit
o serie d e modificări, în momentul de faț ă această măsură privativă de
libertate put ând fi dispusă doar de către un judecător. Prin acelaș i act
normativ, s -a oferit posibilitatea persoanelor lipsite de libertate în mo d
nelegal să se adreseze instanț ei de judecată competente cu o cerere
privind repararea pagubei care a fost cauzată prin lu area acestei măsuri.

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

19
CAP. III. CONSIDERA ȚII GENERALE PRIVIND PROCESUL PENAL

3.1. Definirea no țiunii de proces penal

Împotriva persoane lor care comit fapte prevăzute și sancț ionate de
legea penală, organele specializate ale stat ului îndreptăț ite a lua anumite
măsuri, intervin pentru a -i penaliza, îndrepta și reda societăț ii30, urmărind
asigurarea desfășurării activităților din cadrul unei comunităț i în limita
coordonatelor impuse pentru o bună și liniștită convieț uire. Astfel, p entru
a intra în analiza măsurilor preventive ce pot fi luate în cursul desfăș urării
procesului penal, consider necesar a face o serie d e precizări cu privire
la accepț iunea acestui concept. Astfel, literatura de specialitate31 a definit
procesul penal ca fii nd activitatea desfăș urată de organel e judiciare cu
participarea părților, precum ș i a altor persoane (martori, experți,
interpreț i) în scopul constatării la timp ș i în mod complet a faptelor ce
constituie infracț iuni, astfel încât orice persoană care a co mis o
infracț iune s ă fie pedepsită potrivit vinovăției sale ș i nici o persoană
nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală .
În vechiul cod de procedură penală se prevedea în mod expres
scopul pro cesului penal în cadrul dispoziț iilor cuprinse de art. 1 alin. (1),
potrivit căruia procesul penal a re ca scop constatarea la timp ș i în mod
complet a faptelor care constituie infracț iuni, astfel ca orice persoană
care a săvârșit o infracț iune s ă fie pedepsită potrivit vinovăției sale ș i nici
o persoană nevinov ată să nu fie trasă la răspundere penală.
Se poate o bserva că N.C.pr.pen. nu a mai consacrat în mod
expres scopul procesului penal, însă, cele afirmate mai sus rămân pe
deplin valabile, în contextul în care legiuitorul subliniază în cadrul art. 1
alin. ( 2) că normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării
eficiente a atribuț iilor organelor judiciar e cu garantarea drepturilor părților
și a celorlalți participanț i în procesul penal astfel încât să fie respectate
prevederile Constituț iei, ale tr atatelor constitutive ale Uniunii Europene,
ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în ma terie procesual
penală, precum și ale pactelor ș i tratatelor privitoare la drepturile
fundamentale ale omului la care România este parte . Astfel, legiuitorul
român a avut în vedere ș i scopul procesului pena l, urmărind să scoată în
evidență imperativitatea garantării ș i respectării drepturilor omului,
indiferent dacă acest ea sunt reglementate de legislația naț ională, ori
europeană.

30 I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală, Partea generală , Editura Universul Juridic,
București, 2014, p. 11
31 M. Udroiu, Procedură penală. Partea generală , p. 2

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

20
Este necesar a face menț iune că sunt considerate organe judiciare
acele organe specializate ale statului care realizează activitatea
judiciară, respectiv: organele de urmărire penală (procurorul, organe le de
cercetare penală ale poliț iei judiciare, organele de cercetare penală
special e); jud ecătorul de drepturi și libertăț i; judecătoru l de cameră
preliminară; instanț ele de judecată.
Părțile sunt definite ca subiecț i procesuali care exercită ori
împotriva cărora se exercită o acț iune judiciară, fiind considerate
persoane care prezintă interese directe într -o anumită cauză
determinată, respec tiv: inculpatul; partea civilă ș i partea responsabilă
civilmente.
Subiecț ii procesuali penali principali sun t acele persoane cu
drepturi și obligații distincte, strict ș i limitativ prevăzute de leg e, resp ectiv:
suspectul ș i persoana vătămată.
De asemenea, în curs ul procesului penal pot apărea și alț i subiecți
procesuali, consideraț i secundari care reprezintă organe sau persoane
prevăzute de lege, având dup ă caz, anumite drepturi, obligații sau
atribuții în procedurile penale, ce nu prezintă interese directe în cadrul
cauzei, precum: martori; experți; interpreți; agenț i procedurali; organele
speciale de constatare.
În ceea ce privește obiectul procesului penal, este de menționat că
acesta este reprez entat de fapta săvârșită sau presupusă a fi săvârșită
de către o persoană, comiterea respectivei fapte declanșând un conflict
de drept, respectiv un raport juridic de drept penal, raport care constituie
obiectul juridic al procesului penal. Atât obiectul m aterial, cât și cel juridic
determină declanșarea procesului penal32.
Spre deosebire de codul de procedură penal de la 19 68,
N.C.pr.pen. acordă un rol deosebit și instituț iei avocatului, cuprinzând o
reglementare amplă în ceea ce privește atribuț iile aces tuia în procesul
penal. Astfel, în cadrul art. 88 -96, legiuitorul român regl ementează
avocatul ca o instituț ie distinctă, subliniind importanț a acestuia î n
desfășurarea activităț ii procesuale .
În ceea ce priveș te componentele procesului penal33, doctrina le
enumeră în mod exhaustiv, respectiv:
a) Constatarea la timp ș i în mod complet a faptelor ce constituie
infracț iuni – astfel, se dă efect principiului operativității, precum ș i a
respectării dr eptului la un proces echitabil ș i într-un termen rezonabil ;
b) Respectarea principiului aflării adevărului cu asigurarea
garanț iilor procesuale ce vizează dreptul la apărarea ș i egalitatea
armelor .

32 V. Dongoroz, Explicații teoretice și practice ale Codului de proce dură penală român. Partea
generală , vol. V, ediția a II -a, Editura Academiei Române, București, 2003, p. 11
33 M. Olariu, Drept procesual penal. Partea generală , Editura Universul Juridic, București, 2015, p.8

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

21
Consider relevant a trata într -o manieră succintă și noț iunea de
procedură penală menț ionând că aceasta are ca obiectiv asig urarea unui
echilibru între două categorii de inter ese care apar de -a lungul
desfășurării unui proces penal, ș i anume: interesul public al justiț iei
(acesta tr ebuie urmărit în mod permanent și nu se poate renunț a la el
sub nici o formă) ș i interesul privat al persoanelor care partic ipă la
proces, respectiv al părților și subiecț ilor procesuali.

3.2. Fazele procesului penal

Fazele procesului penal reprezintă diviziuni ale acestuia, care
înglobează un complex de activități, desfăș urate în mod succesiv,
progresiv ș i coor donat, având un obiect propriu ș i urmărind să se
finalizeze cu soluț ii proprii.34 Este de subliniat faptul că noț iune de fa ză
procesuală nu este identică și nu se confundă cu noț iunea de stadiu
procesual care, reprezintă diferite momente de d erulare a procesului
penal.
Potrivit vechiului cod de procedură penală se distingeau t rei faze
ale procesului penal, ș i anu me: urmărirea penală, judecata ș i punerea în
executare a hotărârilor penale rămase definitive. Spre deosebire de
acesta, N.C.pr.pen. înglobează în structura procesului patru faze,
respectiv: urmărirea penală , camera preliminară, judecata ș i punerea în
executare a hotărârilor penale rămase definitive. Putem observa că în
noua reglementare, legiuitorul român a introdus în plus faza camer ei
preliminare.
Acțiunea penală exercitată de Mini sterul Public în numele societăț ii
este prima fază a procesului penal, iar m omentul iniț ial al acestei faze
procesuale este marcat de începerea urmăririi penale. Urmărirea penală
trebuie interpretată exc lusiv ca o fază, fără a o asimila cu un moment
care duce la crearea de drepturi și de obligaț ii în sarcina unei
persoane35, iar începerea acesteia în concepț ia noii reglementări, nu mai
marchează formularea unei acuzaț ii penale împotriva unei persoane.
Așa cum prevăd dispoziț iile N.C.pr.pen. , faza urmăririi penale are ca
obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracț iunilor,
la identifi carea persoanelor care au săvârșit o infracțiune ș i la stabilirea
răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu
cazul să se dispună trimiterea în judecată.

34 M. Olariu, Revista juridică Acta Universitati s George Bacovia, vol. III din 2015 , Fazele procesului
penal român în conformitate cu prevederile Noului Cod de Procedură Penală , articol consultat în baza
de date www.scribd.com la data de 21.02.2018
35 M. Drilea -Marga , Urmărirea penală în noul cod de procedură penală , Editura Universul Juridic,
București, 2014, p. 10

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

22
Instituț ia camerei preliminare se prezintă c a o fază procesuală
inovatoare ș i intermediară a procesului penal, care succedă urmărirea
penală și precedă judecata în faț a primei in stanțe. Odată cu intrarea în
vigoare a N.C.pr.pen. activitatea prin care se verifi că legalitatea sesizării
instanței de judecată ș i a administrării probelor ori a efectuării actelor de
către organele de urmărire penală se va efectua de către judecătorul de
cameră preliminară, care va trebui să exercite controlul specific în ca drul
fazei premergătoare judecăț ii. Prin introducerea acestei proceduri,
legiuitorul r omân a urmărit asigurarea garanț iei unor principii
fundamentale ale procesului penal, respectiv: c eleritatea, legalitatea ș i
echitatea. De asemenea, legiuitorul a avut în vedere prevenirea
condamnării statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor
Omului pentru durata excesivă a procesului penal. Această condamnare
poate apărea în mare parte di n cauza modului în care a fost
instrumentată cauza la începutul p rocesului, a faptului că instanț a de
judecată nu a fost legal sesizată ori administrarea probelor nu a fost
făcută cu respectarea normelor legale . Este de scos în evidenț ă faptul că
procesul penal nu parcurge procedura de cameră preliminară în situația
în care instanț a de judecată este sesizată cu un acord de recunoaștere a
vinovăț iei36.
Judecata este considerată de către literatura de specialitate ca fiind
faza centrală a procesului penal, av ând în vedere că are ca obiect
soluț ionarea definitivă a cauzei . În cursul judecăț ii se continuă activitatea
începută în faza de urmărire penală, în vederea tragerii la răspundere
penală a inculpatului. În ceea ce privește rolul instanței, putem menț iona
că aceasta soluționează cauza dedusă judecăț ii cu garantarea
respectării drepturilor subiecților procesuali ș i asigurarea administrării
probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul
aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii. Desfășurarea judecăț ii
se face cu res pectarea principiului publicităț ii (ședinț ele de judecată sunt
publice, in afara cazurilor prevăzute de lege37), nemijlo cirii (toate actele
procesuale ș i procedu rale efectuate în cursul judecăț ii sunt îndeplinite în
mod direct în faț a completului de judecată), contradictorialităț ii (toate
probele administrate în faz a de judecată sunt supuse discuț iei
contradictorii și reflectă poziț ia opusă a părților în cadrul procesului) și
oralității (întreaga ședinț ă de judecată se de sfășoară oral).
Punerea în executare a hotărârilor penale reprezintă ultima fază a
procesului penal. Momentul de început al fazei de executare hotărârilor

36 I. Neagu, M. Damaschin, A. V. Iugan, Drept procesual penal. Partea specială, Mapă de seminar ,
Editura Universul Juridic, București, 2016, p. 97
37 Ședinț a de judecată este declarată secretă în următoarele cazuri: dacă judecarea în ședință publică
ar aduce atingere unor interese de stat; dacă prin publicitate pot fi lezate normele de morală; când
publicitatea ar aduce atingere demnității ori vieții intime a unei persoane; când are loc judecarea
cauzelor cu infractori minori

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

23
judecătorești este marcat în mod diferențiat de anumite acte procesuale
sau procedurale, în funcți e de sancțiunea aplicată celui condamnat prin
sentință38 (spre exemplu, pedeapsa închisorii se pune în executare prin
emiterea mandatului de executare și trimiterea acestuia organelor de
poliție ). Astfel, pentr u a se asigura finalitatea cauzei ș i realizarea tragerii
la răspund ere a persoanelor care au săvârșit infracț iuni, nu este suficient
a se pronunț a o hotărâre de condamnare, ci este imperativ necesa r
punerea în aplicare a dispoziț iilor cuprinse în această hotărâre în
vederea realizării scopului legii ș i al legii procesual penale. Este
important a se menț iona că, spre deo sebire de hotărârile judecătoreș ti
date în materie civilă, cele penale nu trebuie investite cu titlu executoriu,
ele devenind executorii la data la care au rămas definitive. De
asemenea, hotărârea penală definitivă are autoritate de lucru judecat,
aceasta fiind considerată expresia adevărului în c auza ce a făcut
obiectul judecăț ii (res iudicata pro veritate habetur39) și nu mai este
posibil a exista un nou proces penal împotriva aceleiaș i persoane și cu
privire la aceeaș i faptă ( non bis in idem40).

38 Ghe. Ivan, Procesul penal între tradiție și inovație , Revista Dreptul nr. 7 /2011, p. 199
39 expr. lat., „lucrul judecat este considerat că exprimă adevărul” – această expresie este util izată spre
a denumi prezumția de adevăr a unei hotărâri definitive, prezumția neputând fi dezmințită decât prin
intermediul desființării hotărârii pe cale extraordinară de atac
40 expr. lat., “nu de două ori în aceeaș i cauză ” – această expresie este utiliza tă pentru a denumi regula
potrivit căreia o persoană nu poate fi urmărită sau judecată de două ori pentru aceeași faptă, iar
aplicarea acestei reguli este condiționată de existența unei hotărâri definitive anterioare și de identitate
de persoană și de fapt e între cele două cauze

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

24
CAP. IV. MĂSURILE PREVENTIVE ÎN PROCESUL PENAL

4.1. Aspecte de ordin general

Având în vedere specificul obligaț iilor ce reies prin intermediul
exercitării acțiunii penale ș i acțiunii civi le în cadrul unui proces penal și
ținând s eama de necesitatea asigurării ș i garantării unei mai bune
desfășurări a activităț ilor ce trebuie îndeplinite în rezolvarea cauzelor
penale, apare necesară, uneori, luarea anumitor măsuri procesuale.
În literatura de specialitate41, prin măsură procesuală se înț elege
mijlocul de constrângere prin care organul judiciar asigu ră îndeplinirea
de către părți ș i celelalte persoane care participă la proces a obligațiilor
lor procesuale ș i garantează executare a pedepsei ș i repara rea pagubei
produse prin infracț iune.
Într-o accepțiune mai sintetică a noț iunii de măsură procesuală ,
putem afirma că prin această instituție se urmărește buna desfăș urare a
procesului penal pentru atin gerea scopului acestei activităț i judiciare,
scopul imediat fiin d acela al constatării la timp ș i în mod complet a
faptelor ce constituie infracț iuni. Este totuși de menț ionat că, aceste
măsuri se dispun numai în cazul în care din probele administrate într -o
anumită cauză rezultă că s -a comis o infracțiune ș i făptuitorul urmează a
fi tras la răspundere penală.
Un cunoscut doctrinar al domeniului42, afirmă că prin intermediul
măsurilor procesuale se urmăreș te garantarea acordării de despăgubiri
civile persoanelor prejudiciate moral sau mat erial prin infracț iune,
aceasta constituind obiectul acț iunii civile în cadrul procesului penal.
Este de menț ionat că măsurile preventive ce pot fi luate în cur sul
procesului penal apar ca niște posibilităț i, nefiind caracteristice oricărei
cauze penale, organele judiciare dispunând aplicare a acestora în funcț ie
de împrejurările concrete ale cauzei penale, ele având astfel un caracter
adiacent faț ă de activitatea prin cipală. Măsurile procesuale au ș i un
caracter provizoriu, ele putând fi revocate în moment ul în care dispar
împrejurările care au dus la luarea acestora. De asemenea, măsurile
procesuale preventive au și un caracter proporț ional , caracter prevăzut
de art. 202 alin (3), potrivit căruia orice măsură p reventivă trebuie să fie
proporțională cu grav itatea acuzaț iei.
Legiuitorul român subdivide măsurile procesuale în două mar i
categorii: măsurile de prevenție ș i celelalte măsuri procesuale. Astfel, î n
N.C.pr.pen. sunt reglementate pe larg: măsurile preventive, măsurile de

41 Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Edi ția a III -a, Editura Hamangiu, Bucure ști, 2013,
p. 191
42 I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală, Partea generală , p. 583

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

25
siguranț ă cu caracter medica l, măsurile asigur ătorii, restituirea lucrurilor
și restabilirea situaț iei anterioare săvârșirii infracț iunii.
Măsuril e preventive reprezintă instituț ii de drept procesual cu
caracter de constrângere, având drept scop asigurarea unei bune
desfăș urări a pr ocesului penal, ele vizând s tarea de libertate a persoanei
și au drept efect fie privarea de libe rtate, fie restrângerea libertăț ii de
mișcare. Având în vedere că instituț ia privării de libertate este un act de
o extremă gravitate pentru orice persoană, este de menț ionat că ea nu
se poate realiza decât în condiț ii strict reglementate de lege, pentru a se
preveni orice abuzu ri care ar conduce la arbitrar și discreț ionar, afectând
direct va lorile umane ce constituie esența personalităț ii fiecărui individ43.
Este important a se sublinia faptul că ace ste măsuri au cunoscut o
perfecț ionare continuă în evoluția legislaț iei procesual penale, în sensul
alegerii celor mai eficiente mijloace de constrângere cu caracter
preventiv. Astfel, având caracter de noutate, în legislaț ia noastră a fost
introdusă măsura preventivă a arestului la domiciliu, măsură cu caracter
de constrângere prin intermediul căreia inculpatul este privat de
libertatea de a se deplasa în afara domiciliului său. În ceea ce priveș te
arestul la domi ciliu, literatura de specialitate afirmă că această măsură
este prevăzută în jumătate din sistemele procesuale din Eu ropa însă,
aceasta nu este funcț ională în toate sistemele în care este reglementată.
În țara noastră s -a considerat că această măsură este una eficientă.
Totuși, trebuie menț ionat că măsura arestului la domic iliu ar avea o mai
mare eficiență dacă ar exista un sistem funcțional în privinț a
supravegherii prin m onitorizarea electronică a locaț iei persoanei.44
Cu privire la subiecț ii măsurilor pr eventive care pot fi luate în baza
N.C.pr.pen. se afirmă că aceș tia sunt suspectul, respectiv inculpatul.
Literatura de specialitate consideră că măsurile preventive au o
natură pr ocesuală, doctrina actuală admiț ând necesitatea lor în cadrul
procesului pe nal. În legătură cu natura juridică a măsurilor preventive au
fost exprimate o serie de concepț ii care, fie au negat legitimitatea
măsurilor, fie le -au absolutizat.
Într-o primă concepț ie, bazată pe o viziune idealist -naturistă , nu se
recunoș tea legitimi tatea măsurilor preventive, exagerându -se într -un
mod nefundamentat cu privire la principiul prezumției de nevinovăție. În
ceea ce priveș te această opinie, se considera că privarea de libertate a
unei persoane nu poate deriva decât dintr -o condamnare defin itivă.
A doua conc epție exprimată în ceea ce priveș te natura juridică a
măsurilor preventive a exagerat cu privire la acestea în sens invers,
considerându -se necesitatea luării lor în lupta antiinfracț ională.

43 I. Grigorie, Scurte considerații privind măsu rile preventive privative de libertate în reglementarea
Noului Cod de Procedură Penală , Revista de Științe Juridice nr. 2/2015, p. 264
44 Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Conferințele Noul Cod de
Procedură Penală , p. 35

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

26
În actuala tratare s -a statuat cu privire la măsurile preventi ve
considerându -se că acestea îș i au temeiul în nevoile create de interesul
superior al realizării scopului procesului penal. De asemenea, s -a afirmat
că aplicarea măsurilo r preventive nu exclude recunoașterea prezumției
de nevinovăț ie, c hiar dacă este vorba despre măsurile privativ e de
libertate. Astfel, recunoașterea acestei prezumț ii garantează că măsurile
nu vor fi luate decât în cadrul și în condiț iile strict reglement ate de
normele constituționale ș i de cele procedural penale.
Prezumția de nevin ovăție a persoanei este prezentă ș i recunoscută
pe tot parcu rsul procesului penal însă, forț a acesteia s e diminuează sau
crește în funcț ie de probatoriul efectuat în cauză, ajungându -se în fi nal la
o certitudine a nevinovăț iei sau, din contră , la stabilire a vinovăț iei unui
individ.
Pentru a nega concepț ia potrivit căreia măsurile preventive
estompeaz ă într -o oarecare măsură prezumția de nevinovăție, atât
Constituția, cât ș i N.C.pr.pen. instituie o serie de garanț ii procesual
penale care asigu ră un control eficient al legalităț ii în tot cursul
procesu lui penal. Astfel, aceste garanț ii constau în:
1. Prevederea restrictivă a cazurilor ș i a temeiurilor care pot justifica
luare unei măsuri preventive ;
2. Prevederea procedurii de urmat pentru luarea măsu rilor preventive ;
3. Arătarea organelor judiciare competente a dispune măsurile
preventive ;
4. Stabilirea unor durate determina te privind măsurile preventive ș i a
duratei maxime a acestora ;
5. Stabilirea unor condiț ii pentru luarea măsurilor preventive ;
6. Obligaț ia aducerii la cu noștinț a persoanei, în limba pe care ace asta
o înțelege, a motivelor reț inerii sau arestării ;
7. Dreptul celui faț ă de care s -a luat o măsură preventivă de a o
ataca .
Potrivit art. 202 alin. (4) N .C.pr.pen. , măsurile preventive care pot fi
dispuse cu privire la suspectul sau inculpatul persoană fizică sunt:
reținerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la
domiciliu și arestarea preventivă.
Este de menț ionat că pentru a putea fi luată o măsură preventivă
privativă sau re strictivă de l ibertate față de o persoană, cu excepția
măsurii reț inerii, este impe rativ necesar să fie pusă în mișcare acțiunea
penală faț ă de individul respectiv.
Se poate observa că legiuitorul român a enumerat măsuril e
preventive în ordinea gravităț ii acestora.
Conform art. 493 alin. (1) N .C.pr.pen. , dacă există motive
temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că o persoană juridică a

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

27
săvârșit o infracțiune ș i numai pentru a se asigura buna desfăș urare a
procesului penal, se pot dispune următoare le măsuri preventive:
– Interdicția iniț ierii ori, după caz, suspendarea procedurii de
dizolvare sau lichidare a persoanei juridice ;
– Interdicția iniț ierii ori, după caz, suspendarea fuziunii, a divizării
sau a reducerii capitalului social al persoanei juri dice, începută anterior
sau în cursul urmăririi penale ;
– Interzicerea unor operaț iuni patrimoniale, susceptibile de a
antrena diminuarea act ivului patrimonial sau insolvenț a persoanei
juridice ;
– Interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul
judiciar ;
– Interzicerea desfășurării activităț ilor de natura celor cu oca zia
cărora a fost comisă infracț iunea .

4.2. Condi ții necesare pentru luarea măsurilor preventive

Art. 202 N.C.pr.pen. reia principiile prevăzute de art. 136 Cod de
procedu ră penală din 1968 vizând scopul măsurilor preventive , respectiv
asigurarea bunei desfăș urări a procesului, împiedicarea sustragerii
suspectului sau inculpatului de la urmărirea p enală sau de la judecată,
renunț ându -se însă la împiedicarea sustragerii incu lpatului de la
exec utarea pedepsei, dispoziție căreia i s -a reproșat că încalcă
prezumț ia de nevinov ăție, adăugând prevenirea săvârșirii de infracț iuni.45
Potrivit primului aline at din textul legal mai sus menț ionat, măsurile
preventive nu pot fi luate dec ât în situaț ia în care există probe sau indicii
temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a
săvârșit o infracț iune. Astfel, la luarea măsurilor preventive nu este
necesar să existe acelaș i nivel probatoriu ca în cazul trimiterii în
judecată ,46 fiind suficient să existe probe din care să rezulte o suspiciune
rezonabilă cu privire la persoana respectivă. Este de menț ionat că
legiuitorul român nu face refer ire la pericolul pe care infracț iunea trebuie
să îl aibă asupra societății, aș a cum se prevedea în vechiul cod de
procedură din 1968.
Noțiunea de probă este definită în cadrul art. 97 N .C.pr.pen. , articol
potrivit căruia constituie probă o rice element de fapt care servește la
constatarea existenței sau inexistenței unei infracț iuni, la identificarea
perso anei care a săvârșit -o și la cunoaș terea împrejurărilor necesare

45 C. Jderu, în M. Udroiu, Codul de procedură penală, Comentariu pe articole. Art. 1 -603, Editura
C.H.Beck, București, 2015, p. 586
46 Scopul, condi țiile generale de aplicare si categoriile masurilor preventive , articol consultat în baza
de date www.legal -land.ro la data de 23.02.2018

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

28
pentru justa soluționare a cauzei ș i care contribuie la aflarea adevărului
în procesul penal.
În ceea ce privește noț iunea de indicii temeinice și de su spiciune
rezonabil ă este de menț ionat că N.C.pr.pen. nu prezintă o definiț ie a
acestora, legiuitorul român lăsând aceste fapte la interpretarea literaturii
de specialitate.
Astfel, putem afirma că pri n indicii temeinice se înț elege, conform
vechiului cod de procedură, datele existente într -o cauză din care rezultă
presupu nerea rezonabilă că persoana faț ă de care se efectuează acte
premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta. Aș a cum
rezultă din cele afirmate, indiciile nu constituie în nici un caz probe, ele
fiind doar niș te date existente într -o cauză p enală. De asemenea, este
de menț ionat că aceste indicii vor avea relevanț ă procesual penală
numai în măsura în care au o valoare temeinică, serioasă.
În ceea ce privește noț iunea de suspiciune rezonabilă este de
menț ionat că aceast a reprezintă o puternică prezumț ie că suspectu l sau
inculpatul a comis infracț iunea47 ce face obiectul cauzei penale. De
asemenea, p rin suspiciune rezonabilă se înțelege și credinț a organului
judiciar că s uspectul ori inculpatul a săvârș it elementul materi al al
infracț iunii pe ntru care este cercetat, credinț ă care trebuie în mod
necesar să se bazeze pe niș te date concrete. De aici, putem afirm a că
între indiciile temeinice ș i suspiciunea rezonabilă există o strânsă
legătură.
De asemenea, potrivit alin. (2) , nici o măsură preventivă nu poate fi
dispusă, confirmată, prelungită sau menț inută dacă există o cau ză care
împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acț iunii penale. Cauzele
care împiedică punere a în mișcare a acțiunii penale și ex ercitarea
acțiunii penale sunt prevăzute de art. 16 N .C.pr.pen. , potrivit căruia
aceste cauze sunt:
– Fapta nu există;
– Fapta nu este prevăzută de legea penală sa u nu a fost săvârșită cu
vinovăț ia prevăzută de lege;
– Nu exi stă probe că o persoană a săvârșit infracț iunea;
– Există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
– Lipseș te plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organ ului
competent ori o altă condiț ie prevăzută de lege;
– A intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii;
– Există autoritate de lucru judecat;

47 F. Sca lețchi, Suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiuni, condiție prealabilă luării
măsurilor preventive în procesul penal , articol consultat în baza de date www.amosnews.ro la data de
27.02.2018

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

29
– A intervenit amnistia sau prescripț ia, decesul suspectului ori a
inculpatului persoană fizică sau s -a dispus radierea suspectului ori a
inculpatului persoană juridică;
– A fost retrasă plânge rea prealabilă, în cazul infracț iunilor pentru
care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit
împăcarea ori a fost închei at un acord de mediere în condiț iile legii;
– Există o cauză d e nepedepsire prevăzută de lege.
Deși dispoziț iile procesual penale prevăd expres confir marea unei
măsuri pr eventive doar în ceea ce priveș te art. 231 alin. (7)48
N.C.pr.pen. , respectiv în situaț ia arestării preventive în lipsă, ulterior
audierii inculpatului de către judecătorul de drepturi și libertăț i, de
judecătorul de cameră preliminară o ri de completul de judecată, în opinia
noastră49 se are în vedere și situaț ia respingerii unei căi de atac
împotriva unei soluții de luare, prelungire sau menț inere a măsurii
procesuale.
În ceea ce priveș te alin. (3) al art. 202 N.C.pr.pen. , este de
menț ionat că prevederile a cestuia scot în evidență criteriile privind luarea
și individualizarea. Astfel, este enumerat principiul proporționalităț ii prin
raportare la gravitatea faptei conform căruia orice măsură preventivă
trebuie luată a vând în vedere gravita tea acuzaț iei adusă persoanei în
cauză ș i trebuie să fie imperativ proporț ională cu aceasta. De asemenea,
este prezentat criteriul necesităț ii luării măsurii prin raportare la scopul
măsurilor preventive, avându -se în vedere ca acestea se dispun numai
în măsura în care sunt necesare pentru realizarea scopului urmărit.
În cazul în care măsura preventivă este una privativă de libertate,
spre exemplu r eținerea, arestul la domiciliu ș i arestarea preventivă, în
cauză vor fi incidente dispoziț iile art. 5 CEDO, ar ticol pe care l -am
exemplificat în trat ările anterioare. Astfel, condiț iile pentru care o
persoană poate fi adusă în fața autorităț ilor pot fi considerate
următoarele: dacă există motive suficiente ș i concrete că o per soană a
săvârșit o infracțiune ș i dacă această măsură ce este necesar a fi luată
este proporț ională cu gravitatea faptei.

48 Judecătorul de drepturi și libertăți procedează la audierea inculpatului conform art. 225 alin. (7) și
(8), în prezența avocatului acestuia, și, evaluând declarația inculpatului în contextul probelor
administrate și al motivelor avute în vedere la luarea măsurii, dispune prin încheiere, după audierea
concluziilor procurorului, confirmarea arestării preventive și a executării mandatului ori, după caz, în
condițiile prevăzute de lege, revocarea arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu una dintre
măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d) și punerea în libertate a inculpatului, dacă
nu este arestat în altă cauză.
49 C. Jderu, op.cit., p. 587

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

30
4.3. Organele judiciare îndreptă țite să dispună măsurile
preventive și actele procedurale prin care pot fi luate aceste
măsuri

În vederea garantării libertății persoan ei, legislaț ia internă a
României prevede că măsurile preventive se iau, de regulă, de către
judecătorul de drepturi și libertăț i, judecătorul de cameră prelim inară sau
instanța de judecată ș i procuror. Este de subliniat faptul că organele de
cercetare pen ală pot lua o singură măsură preventivă și anume reț inerea
unei persoane p entru o durată ce nu poate depăș i 24 de ore.
Potrivit art. 203 alin. (1) N.C.pr.pen. , reținerea poate fi luată faț ă de
suspect sau inculpat de către organul de cercetare penală sau de către
procuror, numai în cursul urmăririi penale. Alin. (2) prevede faptul că
măsura controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune pot fi luate
față de inculpat, în cursul urmă ririi penale de către procuror ș i de către
judecătorul de dreptu ri și libertăț i, în procedura de cameră preliminară,
de către judecătorul de cameră pr eliminară, iar în cursul judecății, de
către instanță. De asemenea, alin. (3) menț ionează că arestul la
domiciliu ș i arest area preventivă pot fi luate faț ă de inculpat, î n cursul
urmăririi penale, de către judecătorul de drepturi și libertăț i, în procedura
de cameră preliminară, de judecătorul de cameră preliminară, iar în
cursul judecății, de către instanț a de judecată.
Actul procesual prin ca re se dispune luarea măsuri i reținerii este
ordonanța întocmită de către organul de cercetare penală ori de către
procuror, care va cuprinde totalitatea motivelor care au determin at luarea
acestei măsuri, ziua și ora la care începe reținerea, precum și ziua ș i ora
la care aceasta în cetează. Ordonanțele organului de urmărire penală
sunt acte procedurale cu conținut, în genere, documentar, prin care sun
aduse la îndeplinire sarcinile ce decurg din actele procesuale intervenite
și din măsurile procesuale luate în cursul urmăririi penale50.
În ceea ce priveș te punerea în e xecutare a măsurii, este de
menț ionat că organul de urmărire penală va întocmi o adresă51 către
administrația locului de deț inere unde suspectul ori după caz, inculpatul
va executa această măsură preventivă. De asemenea, e ste important a
sublinia faptul că măsura reț inerii poate fi luată numai după audierea
suspectului ori a inculpatului în prezenț a apărătorului ales ori desemnat
din oficiu, iar înaintea audierii, organul de cercetare penală ori procuroru l
este obligat să a ducă la cunoștinț a individului că are dreptul de a fi
asistat ș i dreptul de a nu face nici o declarație, cu excepț ia celor
privitoare la identitatea sa.

50 N. Grofu, Reflecți i referitoare la actele organelor de urmărire penală în concepția Noului cod de
procedură penală , Revista Dreptul nr. 9 /2012, p. 122
51 I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală , p. 589

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

31
Controlul judiciar și controlul judiciar pe cauț iune se dispune de
către procuror prin ordonanț ă moti vată, care se comunică inculpatului.
De asemenea , aceste măsuri pot fi dispuse ș i de către judecătorul de
cameră preliminară ori de către instanț a de judecată, în acest caz fiind
vorba despre darea unei încheieri în acest sens, la solicitarea
procurorului ori din oficiu, atunci când există probe sau indicii temeinice
din care să rezulte suspiciunea r ezonabilă că inculpatul a săvârșit o
infracț iune. Sesizarea din oficiu ori la propunerea procurorului se
soluț ionează cu citarea inculpatului, fiind important a se preciza că acest
fapt se face numai în prezenț a avocatulu i ales ori desemnat din oficiu ș i
cu participarea procurorului.
Actul prin care este luată măsura arestului la domiciliu este o
încheiere motivată dată de către judecătorul de drepturi și liber tăți în
cursul urmăririi penale, prin care acesta admite ori respinge propunerea
procurorului. De asemenea, această măsură poate fi luată ș i de către
judecătorul de cameră preliminară ori de către instanț a de judecată, la
solicitarea procurorului ori din o ficiu, caz în care ace știa se pronunț ă tot
prin intermediul unei încheieri motivate. Este de menț ionat că în cazul
unei respingeri a propunerii de arestare la domiciliu, judecătorul de
cameră preliminară sau instan ța pot di spune, prin intermediul aceleiaș i
încheieri, luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute în ca zul art.
202 alin. (4) lit. b) ș i c) N.C.pr.pen. , dacă sunt întrunite condiț iile
prevăzute de lege în acest sens.
Arestarea preventivă în faza urmăririi penale se face la propunerea
procur orului prin intermediul unui referat motivat, pe care acesta îl
înaint ează judecătorului de drepturi și libertăț i competent împreună cu
dosarul cauzei ori cu copii numerotate ș i certificate de pe actele
acestuia. Analizând propunerea pr imită, judecătorul d e drepturi și libertăț i
are posibilitatea de a o admite ori respinge. În cazul admiterii propunerii
de arestare preventivă are loc înt ocmirea mandatului de arestare și
încunoștinț area inculpatului. De asemenea, această măsură preventivă
se poate lua ș i de către judecătorul de cameră preliminară ori de către
instanț a de judecată, la propunerea motivată a procurorului formulată
prin rechizitoriu sau din oficiu, prin intermediul unei încheieri motivate.

4.4. Înlocuirea, revocarea și încetarea de drept a măs urilor
preventive

Măsurile preventive, aș a cum sunt ele definite ca fiind măsuri
procesu ale, au un caracter provizoriu și pot fi luate în funcț ie de anumite
împrejurări c oncrete legate de cauza penală ș i de persoana făptuitorului.
Astfel, este posibil ca pe parcursul derulării procesului penal să intervină

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

32
anumite elemente de extraneitate care impun înlocuirea une i măsuri
preventive dispusă iniț ial, cu o altă măsură preventivă.
Înlocuirea măsurii constă în manifestarea de voinț ă a organului
judiciar în b aza căreia o măsură este înlocuită cu alta, mai ușoară sau
mai grea, suficientă ș i necesară pentru atingerea scopului prevăzut de
lege.
Potrivit art. 242 alin. (2) N.C.pr.pen. , măsura preventivă se
înlocuieș te, din oficiu sau la cerer e, cu o măsură preve ntivă mai uș oară,
dacă sunt întrunite condiț iile prevăzute de lege pentru luarea acesteia ș i,
în urma evaluării împr ejurărilor concrete ale cauzei ș i a conduitei
procesuale a inculpatulu i, se apreciază că măsura mai uș oară este
suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. (1)
N.C.pr.pen . În aceleași condiț ii, măsura preventivă poate fi înlocuită cu
una mai grea dacă se apreciază că este nec esară pentru realizarea
aceluiași scop menț ionat mai sus. În cadrul primei ipoteze se poate vorbi
despre cazurile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la
domiciliu ori cu controlul judicia r sau controlul judiciar pe cauț iune.
Pentru cea de a doua ipoteză se au în vedere cazurile de înlocuire a
controlului judiciar cu arestul la domicil iu sau cu arestarea preventivă ori
înlocuirea arestului la domiciliu cu arestarea preventivă.
Așa cum prevede literatura de specialitate52 se poate afirma că
arestarea preventivă nu poate fi înlocuită cu măsura reț inerii, internării
nevoluntare în vederea efectuării expertizei medico -legale psihiatrice sau
a internării medicale provizorii.
Înlocuirea măsurii preventive în cursul urmăririi penale se dispune
de către judecătorul de drepturi și libertăț i din oficiu ori ca urmare a
sesizării procurorului sau a cererii inculpatului.
În cursul camerei preliminare, înlocuirea măsurii preventive se va
dispune de către judecătorul de cameră preliminară, în timp ce în cadrul
fazei de judecată, înlocuir ea reprezintă un act de dispoziție al instanț ei.53
Revocarea măsurii preventive constă în manifestarea de voință a
organului judiciar în baza căreia încetează efectele măsurii ca urmare a
modificării situației avute în vedere la luarea, prelungirea sau menținerea
acesteia54. Astfel, revocarea măsurilor preventive apare ca un act
procesual prin inter mediul căruia, potrivit dispoziț iilor art. 242 alin. (1)
N.C.pr.pen. , organele judi ciare competente dispun desființ area măsurii în
cazul în care au încetat temeiurile care au determinat -o ori au apărut
împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsu rii, dispunându -se, în
cazul reținerii ș i a arestării preventive, punerea în libertate a suspectului
ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Este de menț ionat

52 I. Tocan în M. Udroiu, Codul de procedură p enală, Comentariu pe articole. Art. 1 -603, p. 684
53 I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală , p. 600
54 I. Tocan, op.cit., p. 682

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

33
că motivele de nelegalitate a măsurii care au fost in vocate cu ocazia
discutării luării măsurii ș i asupra cărora organele judiciare s -au pronunț at
nu mai pot fi invocate la un moment ulterior.55
Revocarea măsurilor preventive se poate face la cerere sau din
oficiu, iar cererea de revocare va fi soluț ionată f ie de organul judiciar
care a luat -o, fie de organul judiciar care controlează activitatea judiciară
celui care a dispus -o sau de organul judiciar în faț a căruia se află cauza.
De asemenea, cererea se va soluț iona cu citarea inculpatului,
căruia i se va asigura asistenț ă juridică ș i cu participarea procurorului, iar
ședința poate fi publică sau desfăș urată în cameră de consiliu, în funcț ie
de stadiul procesual al cauzei. În urma deliberării, judecătorul, fie că este
vorba despre judecătorul de drepturi și libertăț i ori de cameră
preliminară, sau instan ța poate dispune prin încheiere fie admiterea
cererii de revocare, fie respingerea acesteia ori poate lua act de
retragerea a revocări i măsurii arestării preventive.
Încetarea de drept a măsur ilor preventive reprezintă un aș a-numit
obstacol legal împotriva menț inerii acestora. Astfel, această încetare
este ope legis , ca urmare a intervenirii unor cauze incompatibile.56
Potrivit art. 241 alin. (1) N.C.pr.pen. măsurile preventive încetează
de drept: la expirare a termenelor prevăzute de lege sau stabilite de
organele judiciare; în cazul în care procurorul dispune o soluț ie de
netrimitere în judecată ori instanța de judecată pronunț ă o hotărâre de
achitare, de înceta re a procesului penal, de renunț are la aplicarea
pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de suspendare a
executării pedepsei sub supraveghere, chiar nedefinitivă; la data
rămânerii definitive a hotărârii prin care s -a dispus condamnarea
inculpatului; în alte cazuri prevăzute de lege.
În ceea ce p riveș te încetarea de drept a măsurii arestului la
domiciliu ș i a arestării preventive vom reveni în capitolul destinat
acestora.
De asemenea, N .C.pr.pen. menționează în cadrul aceluiaș i articol,
în alin. (3 ) că judecătorul de drepturi și libertăț i, judecă torul d e cameră
preliminară sau instanța de judecată se pronunț ă, prin încheiere motivată
asupra încetării de dre pt a măsurii preventive, chiar și în lipsa
inculpatului. Tot NCPP afirmă faptul că persoanei față de care s -a dispus
măsura preventivă, precum și tuturor instituțiilor cu atribuț ii în executarea
măsurii li se comunică de îndată o copie de pe ordonanț a ori încheierea
prin care organul judiciar constată încetarea de drept a măsurii
preventive.

55 I. Tocan, Revocarea măsurilor preventive în Noul Cod de Procedură Penală , articol consultat în
baza de date www.curieruljudiciar.ro la data de 1.03.2018
56 I. Tocan, op.cit., p. 676

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

34
4.5. Căile de atac împotriva actelor prin care se disp une
luarea, revocarea sau încetare a de drept a măsurii preventive

Potrivit art. 204 alin. (1) N .C.pr.pen. , împotriva încheierilor prin care
judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive,
inculpatul sau procurorul pot formula contestație , în termen de 48 de ore
de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația este
definită ca fiind o cale de atac nou introdusă de legiuitorul român care,
desemnează acel act prin care inculpatul sau procurorul sesizează
judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară celei
din care face parte judecătorul care a dispus asupra măsurii preventive.
Calea de atac a contestației se poate exercita împotriva tuturor
încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libe rtăți, dispune, în cursul
urmăririi penale, admiterea sau respingerea luării măsurilor preventive, a
revocării, înlocuirii, încetării de drept sau prelungirii acestor măsuri57. Se
poate observa o noutate adusă de N .C.pr.pen. față de vechiul cod,
potrivit că ruia încheierea prin care judecătorul respingea, în cursul
urmăririi penale, revocarea, înlocuirea ori încetarea de drept a măsurii
preventive nu era supusă niciunei căi de atac.
Contestația se va depune la judecătorul de drepturi și libertăți care
a pro nunțat încheierea atacată și se va înainta de către acesta la
instanța ierarhic superioară, în termen de cel mult 48 de ori de la
înregistrare. În ceea ce privește situația în care măsura preventivă a fost
dispusă de către un judecător de la Înalta Curte d e Casație și Justiție,
este de menționat că, în acest caz, contestația se va soluționa de către
un complet de judecată format din judecători de drepturi și libertăți.
Potrivit alin. (3) al aceluiași articol menționat, contestația formulată
împotriva înche ierii prin care s -a dispus luarea sau prelungirea unei
măsuri preventive, ori prin care s -a constatat încetarea de drept a
acesteia nu este suspensivă de executare. Astfel, executarea măsurii
preventive dispuse nu va fi suspendată prin efectul contestației formulate
de către inculpat.
În ceea ce privește termenul de soluționare a contestației,
legiuitorul a prevăzut 3 ipoteze distincte, în funcție de persoana titularului
căii de atac și obiectul cererii, respectiv:
a) Contestația formulată de inculpat se solu ționează în termen de
5 zile de la înregistrare, indiferent de obiect ;
b) Contestația formulată de procuror împotriva încheierii de
respingere a propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea
sau înlocuirea unei măsuri preventive se soluționează î nainte de
expirarea duratei măsurii dispuse anterior;

57 I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală , p. 603

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

35
c) Contestația formulată de procuror împotriva altor încheieri va fi
soluționată într -un termen lăsat la libera apreciere a judecătorului de
drepturi și libertăți.
Este de menționat că în toate cazurile, c itarea inculpatului,
asigurarea asistenței juridice și participarea procurorului sunt obligatorii .
De asemenea, soluționarea contestației se face în prezența acestuia, cu
excepția cazurilor în care lipsește nejustificat, este dispărut, se sustrage
ori din cauza stării de sănătate, de forță majoră ori necesitate nu poate fi
adus în fața judecătorului.
În ceea ce privește contestația formulată de către inculpat
împotriva încheierii prin care s -a dispus luarea ori prelungirea arestării
preventive ne vom opri cu ocazia tratării subiectului arestării preventive.
Mai este de menționat, așa cu prevede alin. (13) și (14) ale
aceluiași articol că, dosarul cauzei în baza căruia a fost soluționată
contestația se restituie procurorului în termen de 48 de ore, iar dacă
încheierea judecătorului de drepturi și libertăți nu este atacată de către
inculpat ori procuror, acesta restituie dosarul procurorului în termen de
48 de ore de la expirarea termenului de contestație.
Relevant pentru mențiunile de mai sus este Recursul î n interesul
legii nr. 4 din 29 septembrie 201458. Astfel, în interpretarea și aplicarea
unitară a dispozițiilor art. 203, respectiv ale art. 425, î n cursul urmăririi
penale și al procedurii de cameră preliminară, contestația împotriva
încheierii judecătorul ui de drepturi și libertăți sau, după caz, a
judecătorului de cameră preliminară privitoare la măsurile preventive se
soluționează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se
pronunță în camera de consiliu.
Conform art. 205 alin. (1) N .C.pr.pe n., împotriva încheierilor prin
care judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu
rechizitoriu dispune asupra măsurilor preventive , inculpatul și procurorul
pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau
comunicare. Pu tem observa în acest caz, că titularii căii de atac și
termenul în care aceștia pot declara contestație este același ca și în
cazul încheierilor date în cursul urmăririi penale.
Este de remarcat faptul că legiuitorul menționează expres în noua
dispoziție legală că doar încheierile judecătorului de cameră preliminară
de la instanța sesizată cu rechizitoriu sunt contestabile. Acest element
de noutate a fost introdus în N .C.pr.pen. prin Legea nr. 75 din 201659,
publicată în M. Of. nr. 334 din 29 aprilie 2016.
De asemenea, mențiunile cu privire la termenul de soluționare
făcute în cadrul încheierilor date în cursul urmăririi penale rămân

58 A se vedea recursul în interesul legii nr. 4 d in 29 septembrie 2014 consultat în baza de date
www.dreptonline.ro la data de 6.03.2018
59 Legea nr.75 din 28 aprilie 2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014
pentru modificarea și compl etarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

36
valabile, la fel cum rămân și cele cu privire la citarea și participarea
inculpatului, precum și cele cu privire la obligati vitatea participării
procurorului.
Contestația se depune la judecătorul de cameră preliminară a cărui
încheiere se atacă și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei,
judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, în
termen de 48 de ore de la înregistrare. În ceea ce privește contestația
împotriva încheierii pronunțate de un judecător de cameră preliminară de
la Înalta Curte de Casație și Justiție, este de menționat că aceasta se va
soluționa în cadrul unui complet de judecată.
Este de scos în evidență că, spre deosebire de art. 204, alin. (10)
al art. 205 N .C.pr.pen. , menționează că în cazul în care sunt întrunite
condițiile cerute de lege, odată cu soluționarea contestației se poate
dispune luarea uneia dintre măsurile preventi ve prevăzute de lege
(controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune și arestul la domiciliu)
sau majorarea cuantumului cauțiunii. În opinia doctrinei60 odată cu
soluționarea contestației se poate și reduce cuantumul cauțiunii,
indiferent de calitatea p ersoanei care a promovat calea de atac.
Instanța de judecată poate dispune, în cursul judecății, luarea,
menținerea, înlocuirea, revocarea ori încetarea de drept a oricăror
măsuri preventive, cu excepția reținerii, măsură specifică doar fazei de
urmărire penală. Posibilitatea contestării încheierilor instanței date cu
privire la măsurile preventive este prevăzută, așa cum se menționează în
diverse lucrări de specialitate, numai pentru judecata în primă instanță.
Potrivit art. 206 alin. (1) N.C.pr.pen. , împ otriva încheierilor prin care
instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive
inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore
de la pronunțare sau comunicare.
Este de menționat că toate încheierile pronunțate în primă instanță
în ceea ce privește măsurile preventive sunt supuse căii de atac a
contestației dar, per a contrario , nici o soluție dată în apel cu privire la
măsurile preventive nu este supusă contestației.
Contestațiile împotriva hotărârilor pronunțate în cursul judecății în
materie penală în primă instanță de judecătorii și tribunale se
soluționează în complet format dintr -un singur judecător.61 Potrivit
aceleiași legi citate, contestațiile împotriva încheierilor pronunțate în
cursul judecății în primă i nstanță de Curtea de Apel și de Curtea Militară
de Apel se judecă de către un complet format din 3 judecători, iar
încheierile prin care Înalta Curte de Casație și Justiție dispune în primă
instanță asupra măsurilor preventive pot fi contestate la completu l de 5
judecători de la Înalta Curte.

60 C. Jderu, op.cit. , p. 594
61 A se vedea art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304 din 2004 privind organizarea judiciară, republicată

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

37
Este de subliniat faptul că spre deosebire de căile de atac
împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în
cursul urmăririi penale și în cursul camerei preliminare, în cadrul
contestației î n cursul judecății, procedura de soluționare a acesteia se
desfășoară în ședință publică. Participarea procurorului și citarea
inculpatului rămân obligatorii. De asemenea, se poate obser va că în
cuprinsul art. 206 N.C.pr.pen. , nu se mai regăsește mențiunea potrivit
căreia există posibilitatea de a se soluționa contestația chiar și în lipsa
inculpatului, nici mențiunea potrivit căreia asistența juridică este
obligatorie .
În ceea ce privește termenul de soluționare a contestației este
menținută regula confo rm căreia aceasta se va finaliza în termen de 5
zile de la înregistrare în cazul contestației inculpatului, ori înainte de
expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior în cazul contestației
procurorului. De asemenea, este menținută regula înlătură rii efectului
suspensiv al contestației formulate împotriva încheierii prin care s -a
dispus luarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care s -a
constatat încetarea de drept a acesteia.62

62 I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea genera lă, p. 608

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

38
CAP. V. ARESTUL LA DOMICILIU

5.1. Definirea conceptului de arest la domiciliu

Măsura arestului la domiciliu reprezintă una dintre noile instituții
reglementate în N.C.pr.pen. , măsură apreciată ca fiind pozitivă, mai puțin
invazivă în viața și activitatea persoanei față de care s -a luat, față de alte
măsuri preventive, asigurând, totodată o economie însemnată de
resurse statului.63
Arest ul la domiciliu este definit de literatura de specialitate64 ca fiind
acea măsură ce constă în obligația impusă inculpatului, pentru o
perioadă determinată , de a nu părăsi imobilul unde locuiește, fără
permisiunea organului judiciar care a dispus -o sau în fața căruia se află
cauza, și de a se supune unor restricții stabilite de acesta . Putem afirma
că privarea de libertate a individului în acest caz are un c aracter special,
deoarece libertatea acestuia este limitată la perimetrul domiciliului său.
De asemenea, această măsură are un caracter de constrângere mai
redus decât privarea de libertate care se realizează prin intermediul
arestării preventive.
Este de menționat faptul că legiuitorul român, în ceea ce privește
introducerea acestei măsuri cu caracter de noutate, a avut ca sursă de
inspirație Codul de procedură penală italian65 care, în cuprinsul art. 284
prevede posibilitatea judecătorului de a dispune ar estul la domiciliu,
constând în obligarea inculpatului de a nu se îndepărta de propria
locuință, de o altă locuință privată sau de o instituție publică de îngrijire
ori asistență.
Se consideră că prin introducerea arestului la domiciliu în cuprinsu l
N.C.p r.pen. , ca măsură preventivă autonomă printre măsurile preventive
privative de libertate, legiuitorul a urmărit două obiective66: crearea unei
alternative mai ușoare la măsura cea mai gravă a arestării preventive,
precum și obținerea unor avantaje materiale prin diminuarea unor costuri
reprezentate de contravaloarea asigurării condițiilor materiale necesare
persoanelor arestate preventiv, care sunt supuse regimului detenției
preventive în unități specializate.
Este important a face precizarea că afectarea libertății persoanei
nu are aceeași intensitate ca în cazul măsurii arestării preventive dar,
constituie tot o formă a privării de libertate, întrucât, la fel ca arestarea
preventivă, obligă inculpatul ca, pe durata lui, să se afle într -un loc

63 A. Fanu -Moca, C. Roșu, Arestul la domiciliu – o măsură preventivă cu caracter de noutate în
legislația românească , Revista Dreptul, nr.1 /2014, p. 83
64 A. Crișu, op. cit., p. 484
65 Codul de procedură penală italian, disponibil în variantă elect ronică tradusă, la www.scribd.com
66 www.studia.law . Accesat la data de 7 martie 2018

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

39
anume determ inat. Astfel, măsura arestării la domiciliu se execută în
imobilul în care locuiește inculpatul, adică locuința, încăperea,
dependința sau locul împrejmuit ținând de acestea67.

5.2. Condițiile luării măsurii arestului la domiciliu

Potrivit art. 218 alin . (1) N .C.pr.pen. , arestul la domiciliu se dispune
de către judecătorul de drepturi și libertăți în faza de urmărire penală, de
către judecătorul de cameră preliminară în procedura de cameră
preliminară sau de către instanța de judecată în faza judecății, dacă sunt
îndeplinite în mod cumulativ anumite condiții strict prevăzute și
reglementate de lege. Astfel, legiuitorul român a prevăzut că această
măsură se poate dispune dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art.
223 N.C.pr.pen. și luarea acestei m ăsuri este necesară și suficientă
pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute de art. 202 alin. (1)
N.C.pr.pen. , condiții pe care le vom analiza în detaliu în cele ce
urmează.
Ca o regulă generală în ceea ce privește luarea măsurii arestului la
domiciliu este necesar a se menționa că, indiferent de organul judiciar
care emite actul de dispoziție, aprecierea condițiilor prevăzute de lege se
va face ținându -se seama de gradul de pericol al infracțiunii, de scopul
măsurii, de sănătatea, vârsta, situați a familială și alte împrejurări privind
persoana față de care se dispune această măsură.
Așadar, se poate vorbi despre condițiile generale pentru luarea
măsurii preventive a arestului la domiciliu, și anume:
– să existe probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea
rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiunea ;
Relativ la condiția menționată mai sus, se poate observa că potrivit
art. 223 N.C.pr.pen. , măsura arestului la domiciliu poate fi luată dacă
există probe din care rezultă suspiciunea r ezonabilă că inculpatul a
săvârșit o infracțiune, fără ca această suspiciune să poată reieși și din
indicii temeinice.
– să nu existe o cauză care împiedică punerea în mișcare sau
exercitarea acțiunii penale ;
Este necesar a se face mențiune că, din lectura dispo zițiilor art.
203 alin. (3) N.C.pr.pen. rezultă că, la fel ca și în cazul arestării
preventive, măsura arestului la domiciliu poate fi luată numai față de o
persoană care a dobândit calitatea de inculpat68, definit de art. 82 ca
fiind, persoana împotri va căreia s -a pus în mișcare acțiunea penală. Din
aceste considerente este necesar ca pentru dispunerea acestei măsuri

67 Art. 126 din Legea nr. 254 /2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de li bertate
68 A. Fanu -Moca, C. Roșu, op.cit., p. 85

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

40
să nu existe o cauză care să împiedice punerea în mișcare sau
exercitarea acțiunii penale, în caz contrar neputând fi vorba despre
luarea măsurii preventive privative de libertate analizată.
– măsura arestului la domiciliu să fie necesară în scopul asigurării
bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii
inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecată sau al preveni rii
săvârșirii unei alte infracțiuni ;
– măsura arestului la domiciliu să fie proporțională cu gravitatea
acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru
realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia ;
– să nu existe suspiciunea rezon abilă că inculpatul a săvârșit o
infracțiune asupra unui membru de familie;69
– inculpatul să nu fi fost anterior condamnat definitiv pentru
infracțiunea de evadare;
– inculpatul să fie audiat, în prezența avocatului ales ori desemnat
din oficiu;
– să se constate îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 223
N.C.pr.pen. referitoare la condițiile și cazurile de aplicare a măsurii
arestării preventive.
Se poate lesne observa că legiuitorul român nu a stabilit un cadru
legislativ autonom și clar delimitat în ceea ce privește măsura arestului la
domiciliu, utilizând într -o proporție destul de ridicată norme de trimitere.
Astfel, se mai pot observa reglementări similare privind luarea unor
măsuri preventive diferite, unele privative de libertate (arestul la domiciliu
și arestarea preventivă), iar altele neprivative de libertate (controlul
judiciar pe cauțiune). Așadar, se poate afirma că aceste deficiențe ale
reglementării legislative fac dificilă luarea unei decizii de către organul
judiciar, dar și motivarea acesteia.70
Analizând dispozițiile art. 223 N.C.pr.pen. privitoare la condițiile de
aplicare a măsurii arestării preventive, condiții pe care legiuitorul român
le consideră aplicabile și arestului la domiciliu, putem afirma că acestea
sunt următoarele:
– inculpatul a fugit ori s -a ascuns, în scopul de a se sustrage de la
urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură
pentru astfel de acte;
– inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea
infracțiunii, un martor ori un exper t sau să distrugă, să altereze, să
ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o
altă persoană să aibă un astfel de comportament;

69 A se vedea infracțiunile prevăzute în Titlul I, Capitolul III, din Partea specială a codului penal
(violența în familie – art. 199 și uciderea ori vătămarea nou -născutului săvârșită de către mamă – art.
200)
70 A. Fanu -Moca, C. Roșu, op.cit., p. 86

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

41
– inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau
încearcă să realizeze o înțelegere fraudul oasă cu aceasta;
– există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a
acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă
infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.
Așa cum am menționat în cele de mai sus, măsura arestului la
domiciliu se poate dispune de către judecătorul de drepturi și libertăți, de
către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de
judecată, aspecte pe care le vom tr ata în cele ce urmează.
Astfe l, așa cum prevede art. 219 N.C.pr.p en., în cursul urmăririi
penale, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i -ar reveni
competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța
corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul
unde s -a consta tat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care
face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea
penală poate dispune, la propunerea motivată a procurorului, arestul la
domiciliu al inculpatului. Putem lesne observa că legiuito rul român oferă
în acest caz o competență alternativă a judecătorului de drepturi și
libertăți din cadrul instanței, preluând astfel vechile prevederi referitoare
la procedura luării măsurii arestului la domiciliu.
Procedura se declanșează prin înaintarea unei propuneri motivate
de către procuror împreu nă cu dosarul cauzei către judecătorul de
drepturi și libertăți. În acest caz, doctrinarii71 menționează că nu se mai
prevede condiția audierii inculpatului în vederea întocmirii propunerii de
către procuror, ceea ce, după părerea acestora este un regres în raport
cu reglementarea anterioară. De asemenea, aceștia au subliniat că nu
se mai prevede nici condiția existenței unui acord al inculpatului, care
poate fi dat în cursul ori la sfârșitul procedurii audier ii.
În privința procedurii în fața judecătorului de drepturi și libertăți, așa
cum p revede alin. (3) al art. 219 N.C.pr.pen. , termenele în materie sunt
foarte scurte, subliniindu -se caracterul urgent al procedurii. Astfel,
judecătorul primind propunerea de arest la domiciliu, fixează termen de
soluționare în camera de consiliu în termen de 24 de ore de la
înregistrarea propunerii și dispune citarea inculpatului. Citarea este
obligatorie însă, neprezentarea acestuia nu împiedică judecătorul de
drepturi și libertăți să soluționeze propunerea înaintată de procuror,
acesta nefiind ținut în loc de împrejurarea că inculpatul lipsește.
Legiuitorul instituie și o serie de norme imperative cu privire la
măsura arestului la domiciliu în ceea ce privește audierea i nculpatului în
cazul în care acesta este prezent, precum și asistența juridică obligatorie

71 Ghe. Mateuț, Arestul la domiciliu – alternativă la arestarea preventivă în lumina noului cod de
procedură penală , Revista Studia Universitatis Babeș -Bolay Jurisprudentia, p. 13

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

42
și participarea procurorului sub sancțiunea nulității absolute a actului
întocmit, fiind vorba despre o cerință imperativă.
Deliberând asupr a propunerii de arest l a domiciliu întocmită de
procuror prin intermediul unui referat în cadrul căruia trebuie motivată
îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, judecătorul de drepturi și
libertăți poate dispune una din următoarele soluții72:
a) admiterea propunerii parchetulu i și dispunerea luării măsurii
arestului la domiciliu pe o perioadă de maximum 30 de zile, în situația în
care se constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege;
b) respingerea propunerii de luare a măsurii arestului la domiciliu,
în situația în care nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege;
c) respingerea propunerii de luare a măsurii arestului la domiciliu
și luarea măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune.
Judecătorul de drepturi și libertăți admite sau respinge propuner ea
procurorului prin încheiere motivată, putând observa că acesta, în cazul
respingerii propunerii, poate dispune, prin intermediul aceleiași încheieri,
luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute de art. 202 alin. ( 4) lit.
b) și c) N.C.pr.pen. , dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru
acestea. În acest sens, se observă că legiuitorul român lasă la
posibilitatea judecătorului să aprecieze asupra dispunerii unei alte
măsuri preventive, chiar mai ușoară, chiar dacă nu a fost sesizat în ace st
sens.
În cadrul alin. 8) al art. 219 N .C.pr.pen. se prevede expres că
dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală în termen de 24
de ore de la expirarea termenului de formulare a contestației. Deși nu se
prevede care sunt urmăririle în c azul formulării unei contestații de către
procuror ori inculpat, consider ca fiind aplicabile prevederile art. 204 alin.
(13) N .C.pr.pen. conform cărora dosarul cauzei se restituie procurorului
în termen de 48 de ore de la soluționarea contestației.
Art. 2 20 N .C.pr.pen. prevede procedura ce trebuie urmată în cazul
luării măsurii arestului la domiciliu de către judecătorul de cameră
preliminară sau instanța de judecată. Astfel, conform alin. (1) al acestui
articol, judecătorul de cameră preliminară sau insta nța de judecată în
fața căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere, arestul la
domiciliu al inculpatului, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu.
Este imperativ necesar a face mențiune că dispozițiile alineatului mai sus
menționat din Co dul de procedură penală au făcut obiectul unei excepții
de neconstituționalitate, excepție declarată admisă de către Curtea
Constituțională.73 În motivarea acestei excepții, autorul susține că,
potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, măsura arestulu i la domiciliu

72 M. Udroiu, Fișe de procedură pena lă. Partea generală. Partea specială , Ediția a II -a, Editura
Universul Juridic, București, 2015, p. 245
73 A se vedea Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2017,disponibilă în variantă electronică la www.ccr.ro
accesat la data de 13 martie 2018

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

43
reprezintă o măsură privativă de libertate, asimilată măsurii arestării
preventive și că toate garanțiile impuse pentru luarea măsurii arestării
preventive se impun și în privința arestului la domiciliu. Astfel, acesta
menționează că luarea măsurii arestului la domiciliu de către judecătorul
de cameră preliminară sau instanța de judecată față de inculpatul care a
fost anterior arestat preventiv sau arestat la domiciliu în aceeași cauză
este constituțională numai dacă au intervenit temeiuri no i care fac
necesară această măsură.
Astfel, Curtea admite excepția de neconstituționalitate și spulberă
iluzia eronată că arestul la domiciliu este o dovadă de blândețe din
partea instanțelor și a pus punct practicilor acestora, care dispuneau
automat ares tul la domiciliu după ce inculpatul stătuse în arest
preventiv.74
În privința procedurii luării măsurii arestului la domiciliu de către
judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată sunt
aplicabile, în general, aceleași reguli ca în cazul luări i măsurii în cursul
urmăririi penale, cu unele excepții. Astfel, se dispune citarea inculpatului,
iar audierea acestuia este obligatorie dacă se prezintă în interiorul
termenului fixat. De asemenea, asistența juridică și participarea
procurorului sunt obli gatorii. Este necesar a se face mențiune că, spre
deosebire de luarea măsurii arestului la domiciliu în cursul urmăririi
penale, în acest caz, această măsură poate fi luată și din oficiu, fără a
mai fi necesară propunerea procurorului materializată în cadr ul unui
referat.
Se poate observa că legiuitorul face trimitere expresă la
prevederile art. 219 alin. (4), (7) și (9) N.C.pr.pen. , care se vor aplica în
mod corespunzător. Potrivit acestora, neprezentarea inculpatului nu
împiedică judecătorul de cameră pr eliminară sau instanța să soluț ioneze
propunerea procurorului; judecătorul de cameră preliminară sau instanța
admite sau respinge propunerea prin încheiere motivată; judecătorul sau
instanța care respinge propunerea poate dispune, prin aceeași
încheiere, f ie luarea controlului judiciar, fie a controlului judiciar pe
cauțiune.
Punerea în executare a măsurii arestului la domiciliu se face prin
intermediul comunicării copiei de pe încheierea prin care a fost dispusă
măsura preventivă către organul de poliție în a cărui circumscripție se
află imobilul în care locuiește inculpatul, stabilit prin încheiere, către
serviciul public comunitar de evidență a persoanelor și organelor de
frontieră.75

74 www.luju.ro accesat la data de 13.03.2018
75 M. Udroiu, Fișe de procedură penală. Partea generală. Partea specială , p. 245

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

44
5.3. Conținutul măsurii arestului la domiciliu

Conținutul măsurii a restului la domiciliu este stabilit de dispozițiile
art. 221 N .C.pr.pen. care, în cadrul alin. (1) prevede că măsura arestului
la domiciliu constă în obligația impusă inculpatului, pe o perioadă
determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuiește, fără per misiunea
organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza
și de a se supune unor restricții stabilite de acesta. Aceste restricții sunt
percepute ca fiind niște obligații, iar spre deosebire de vechile
reglementări ale măsurii inter dicției de a părăsi țara sau localitatea,
acestea sunt mult mai sumar prevăzute și reprezintă un control mai
riguros din partea organelor judiciare.
Imobilul respectiv poate să fie în proprietatea inculpatului, să fie
închiriat, ocupat printr -un contract de comodat, de schimb sau chiar
tolerat, important este ca inculpatul să aibă permisiunea de a locui în
acel imobil.76
Obligațiile stabilite în sarcina inculpatului pe parcursul executării
măsurii arestului la domiciliu sunt următoarele:
a) de a se prezenta în fața organului de urmărire penală, a
judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră
preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat;
b) de a nu comunica cu persoana vătămată ori cu membrii de
familie ai acesteia, cu a lți participanți la comiterea infracțiunii, cu martorii
ori experții, precum și cu alte persoane stabilite de organul judiciar.
În cuprinsul încheierii prin care se dispune asupra arestului la
domiciliu sunt prevăzute în mod expres și obligațiile puse în s arcina
inculpatului, cu precizarea că, în caz de încălcare a acestora cu rea –
credință, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu cea a arestării
preventive. De asemenea, în aceeași încheiere se indică obligația
inculpatului de a se prezenta la or ganele judiciare, cu precizarea
condițiilor în care se va îndeplini aceasta77, cât și a persoanelor cu care îi
este interzis să comunice78.
Potrivit alin. (3) al art. 221 N.C.pr.pen. , se poate lua o măsură
suplimentară de supraveghere a inculpatului, măsură care are însă
caracter facultativ, prin care, judecătorul de drepturi și libertăți,

76 A. Fanu -Moca, C. Roșu, op.cit., p. 92
77 Conform art. 129 alin. (4) din Legea n r. 254 /2013, organul de urmărire penală, judecătorul de
drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, încunoștințează
organul de supraveghere ori de câte ori îl cheamă pe inculpat, arătând data, ora și locul chemării. Î n
acest caz, itinerariul și condițiile de deplasare se stabilesc de organul de supraveghere și sunt aduse
la cunoștința inculpatului pe bază de semnătură. În cazul în care inculpatul nu se prezintă, organul
judiciar încunoștințează de îndată organul de sup raveghere.
78 Potrivit art. 132 alin. (3) din Legea nr. 254 /2013, în cazul în care inculpatul are obligația de a nu intra
în legătură cu anumite persoane, organul de supraveghere identifică și contactează persoanele care
are putea furniza informații relevan te despre o eventuală neîndeplinire a obligației.

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

45
judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată pot să
dispună ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul să poarte în mod
permanent un sistem electronic de supraveghere. Se consideră de către
cercetătorii materiei că această măsură este una cât se poate de utilă,
care permite supravegherea inculpatului într -un mod mai riguros, fără
deplasarea celor însărcinați cu supravegherea.
Putem afirma că esența măsurii arestului la domiciliu constă în
impunerea obligației inculpatului de a se afla pe durata executării măsurii
într-un loc prestabilit de către organul judiciar. Totuși, potrivit art. 221
alin. (6) N.C.pr.pen. , inculpatul poate părăsi imobilul indicat, cu
permisiunea organului judiciar, în următoarele cazuri:
– pentru a se prezenta la locul de muncă;
– pentru a se prezenta la cursuri de învățământ sau de pregătire
profesională ori alte activități similare;
– pentru a se prezenta la activități pentru procurarea mijl oacelor
esențiale de existență;
– pentru alte situații temeinic justificate, pentru o perioadă
determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea
unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.
Solicitarea inculpatului de a părăsi imo bilul în cadrul căruia execută
măsura privativă de libertate se formulează prin intermediul unei cereri
scrise și motivate adresată judecătorului de drepturi și libertăți,
judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată, care va
hotărî asupra acesteia prin încheiere motivată în aceleași condiții ca și la
instituirea arestului la domiciliu.
De asemenea, potrivit art. 221 alin. (7) N.C.pr.pen. , inculpatul
poate părăsi imobilul pentru cazuri urgente și pentru motive temeinice,
fără permisiunea or ganului judiciar, pe o durată de timp strict necesară ,
informând imediat despre aceasta instituția, organul sau autoritatea
desemnată cu supravegherea sa și organul judiciar care a luat măsura
arestului la domiciliu ori în fața căruia se află cauza. În Nou l cod de
procedură penală nu sunt definiți termenii de cazuri urgente ori motive
temeinice însă, Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a
măsurilor privative de libertate79 dispuse de organele judiciare în cursul
procesului prezintă o serie de mențiuni necesare unor astfel de cazuri.
Orice modificare intervenită în perioada stabilită pentru executarea
măsurii arestului la domiciliu se comunică, de îndată, organului de
supraveghere. Astfel, încheierile organului judiciar cu privire la luarea,
prelungirea, încetarea, revocarea, înlocuirea, precum și cele privitoare la

79 Potrivit art. 127 din Legea nr. 254 /2013, se află în situația prevăzută de art. 221 alin. (7) din Codul
de procedură penală, inculpatul care a părăsit imobilul pentru a salva de la un pericol imediat, vi ața,
integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei
persoane sau un interes general. În aceste situații, organul de supraveghere verifică realitatea și
temeinicia motivelor invocate.

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

46
permisiunea de a părăsi imobilul se aduc la cunoștința organului care
exercită supravegherea inculpatului. Modul în care are loc executarea
supravegherii arestului la domiciliu este r eglementat de art. 129 din
Legea nr. 254/2013 .
Potrivit art. 129 menționat mai sus, organul de supraveghere
desemnează reprezentanții care se deplasează la locuința inculpatului
pentru a -l legitima și identifica persoanele care locuiesc împreună cu
acesta, după care comunică judecătorului începerea activității de
supraveghere. De asemenea, după consultarea inculpatului, organul de
supraveghere întocmește un program care cuprinde modul de executare
al măsurii și dispune efectuarea, periodic sau la sesizare, a unor vizite
inopinate, în orice moment al zilei, la locuința inculpatului. Este de
menționat că efectuarea acestor vizite se vor aduce de îndată la
cunoștința judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră
preliminară ori a instanței d e judecată.
Pentru a fi controlată respectarea obligațiilor instituite în sarcina
inculpatului, o copie a încheierii organului judiciar care a dispus măsura
arestului la domiciliu se comunică de îndată inculpatului și instituției,
organului sau autorității desemnate cu supravegherea, organului de
poliție în a cărei rază teritorială acesta locuiește80, precum și a altor
autorități ce pot fi implicate în supraveghere, precum serviciul public
comunitar de evidență a persoanelor și organelor de frontieră.
Potriv it art. 221 alin. (9) N.C.pr.pen. , instituția, organul sau
autoritatea desemnată cu supravegherea inculpatului verifică periodic
respectarea obligațiilor impuse în sarcina acestuia, iar în cazul în care
sesizează o încălcare, va sesiza procurorul, în cursu l urmăririi penale,
judecătorul de cameră preliminară, în procedura camerei preliminare,
sau instanța de judecată, în cursul judecății. Pentru supravegherea
respectării măsurii arestului la domiciliu sau a obligațiilor, organul de
poliție poate pătrunde în interiorul imobilului, dacă este cazul, fără
învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreună cu
acesta.
Este de menționat faptul că toate verificările efectuate cu privire la
respectarea măsurii arestului la domiciliu și a obligațiilor impu se în
sarcina inculpatului, efectuate de către organele de supraveghere, se
materializează în procese -verbale, care se depun la dosarul individual.
Cu privire la dosarul la care am făcut referire mai sus, este de arătat că
pentru fiecare persoană arestată la domiciliu, se întocmește , de către
organul de supraveghere un dosar, pe baza următoarelor acte81 depuse

80 Potrivit art. 12 5 din Legea nr. 254 /2013, îndeplinirea obligațiilor impuse de judecătorul de drepturi și
libertăți, de judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată în sarcina inculpatului, față de
care s -a dispus măsura arestului la domiciliu, este supravegh eată de organul de poliție în a cărei
circumscripție se află imobilul în care locuiește inculpatul, stabilit prin încheiere.
81 A. Fanu -Moca, C. Roșu, op.cit., p. 96

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

47
de către inculpat: încheierile organului judiciar cu privire la luarea,
prelungirea, încetarea, revocarea, înlocuirea arestului la domiciliu,
permisiu nea de părăsire a imobilului; actul de identitate, fișa de evidență
a persoanei ori procesul -verbal de identificare; actele întocmite cu ocazia
fiecărei verificări cu privire la respectarea măsurii și a obligațiilor de către
inculpat; documentele referitoa re la datele de identificare a persoanelor
cu care s -a stabilit că persoana supravegheată este obligată să nu intre
în legătură; documentele referitoare la datele de identificare ale
persoanelor care locuiesc cu inculpatul; dovada de luare la cunoștință
sub semnătură a programului privind condițiile de părăsire, deplasare și
revenire la locuință; orice alte documente apreciate drept necesare
executării corespunzătoare a activităților specifice de supraveghere,
referitoare sau în legătură cu persoana arestat ă la domiciliu, pe perioada
supravegherii.
Conform art. 221 alin. (11) N.C.pr.pen. , în cazul în care inculpatul
încalcă cu rea -credință măsura arestului la domiciliu sau obligațiile care îi
revin ori există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă
infracțiune pentru care s -a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale
împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră
preliminară sau instanța de judecată, la cererea motivată a procurorului
sau din oficiu, poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura
arestării preventive.
Relativ la înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura
arestării preventive consider un exemplu relevant încheierea penală nr.
24/201782 dispusă de către judecătoria Beclean, cu priv ire la sesizarea
formulată de Biroul de Supravegheri Judiciare privind nerespectarea de
către inculpat a măsurii arestului la domiciliu. În fapt, s -a arătat că
inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată
și tentativă la i nfracțiunea de tâlhărie calificată și s -a relevat că acesta
fusese arestat la domiciliu, având interdicția de a nu părăsi imobilul fără
permisiunea organului judiciar, precum și obligația de a se prezenta în
fața organului de urmărire penală, a judecătorul ui de drepturi și libertăți,
a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței ori de câte ori este
chemat. Inculpatul, deși cunoștea obligațiile impuse în sarcina sa și deși
nu poseda un permis de conducere, a sustras un autoturism,
conducându -l pe un drum județean, fiind oprit de un echipaj de poliție. În
acest sens a fost constituit un dosar penal, inculpatul fiind cercetat sub
aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis
de conducere și furt în scop de folosință. Astfel, instanța, consideră
îndeplinite cerințele impuse de art. 221 alin. (11) și dispune înlocuirea

82 A se vedea încheierea penală nr. 24 /2017, disponibilă în variantă electronică la www.rolii.ro accesat
la data de 14 marie 2018

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

48
măsurii arestului la domiciliu cu cea a arestării preventive pe o durată de
30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a încheierii.

5.4. Durata măsurii arestului la domiciliu

Potrivit preved erilor art. 222 din N.C.pr.pen., care constituie sediul
de reglementare a duratei măsurii arestului la domiciliu, putem observa
că dispozițiile cuprinse în cadrul acestuia nu se diferențiază de cele ce
au existat în codul anterior. Astfel, potrivit alin. (1) , în cursul urmăririi
penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de
zile. De asemenea, același articol precizează că măsura arestului la
domiciliu poate fi prelungită, fără ca această pre lungire să poată depăși
30 de zile, iar durata maximă a prelungirii în cursul urmăririi penale este
de 180 de zile.
Pentru prelungirea arestului la domiciliu în cursul urmăririi penale
este necesar ca temeiurile care au determinat arestarea inițială să
impună în continuare privarea de libertate sau să existe temeiuri noi care
să justifice această privare83. Astfel, potrivit art. 222 alin. (3) N.C.pr.pen.,
măsura poate fi prelungită numai în caz de necesitate, dacă:
– se mențin temeiurile care au determinat lua rea ei;
– au apărut temeiuri noi care pot motiva prelungirea.
Putem observa că același alineat al articolului mai sus amintit
dispune că, de regulă, organul judiciar care a dispus luarea măsurii este
competent și în cazul prelungirii acesteia, fiind stabilit ă o competență
alternativă pentru judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia
i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la
instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se
află locul unde s -a const atat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului
din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează
urmărirea penală.
Dacă apreciază că prelungirea arestului la domiciliu este necesară,
procurorul sesizează cu o propunere motivată judecăto rul de drepturi și
libertăți, căruia îi înaintează și dosarul cauzei, cu cel puțin 5 zile înainte
de expirarea măsurii privative de libertate. Nerespectarea termenului de
5 zile, termen incident și în cazul măsurii arestării preventive, atrage
sancțiunea d ecăderii procurorului din exercitarea dreptului de a depune
propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv și nulitatea actului
făcut peste termen. În acest context, consider relevantă Decizia nr.
336/201584 prin care Curtea Constituțională admite e xcepția de
neconstituționalitate și constată că dispozițiile art. 235 alin. (1)

83 M. Udroiu, Fișe de procedură penală. Partea generală. Partea specială, p. 251
84 A se vedea Decizia nr. 336/2015 , consultată în baza de date www.ccr .ro

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

49
N.C.pr.pen. sunt constituționale în măsura în care nerespectarea
termenului de cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării
preventive atrage incidența art. 268 alin . (1) N.C.pr.pen. Curtea a reținut
că nerespectarea termenului mai sus amintit este de natură să cauzeze
o vătămare procesuală, concretizată în vătămarea dreptului fundamental
la apărare a inculpatului arestat și încalcă dispozițiile constituționale ale
art. 12485 privind înfăptuirea justiției. Prin urmare, Curtea Constituțională
a constatat că nedepunerea propunerii de prelungire a arestării
preventive, norme aplicabile și arestului la domiciliu, cu cel puțin 5 zile
înainte de expirarea duratei arestării pr eventive atrage incidența art. 268
alin. (1) N.C.pr.pen., sancțiunea fiind decăderea procurorului din
exercițiul dreptului său de a propune această prelungire și nulitatea
actului făcut peste termen.
Potrivit alin. (5) al art. 222 N.C.pr.pen., judecătorul de drepturi și
libertăți fixează termen de soluționare a propunerii procurorului, în
camera de consiliu, mai înainte de expirarea duratei arestului la domiciliu
și dispune citarea inculpatului. La soluționarea respectivei propuneri,
participarea procurorul ui și prezența avocatului sunt obligatorii, chiar
dacă inculpatul nu se prezintă,86 iar dacă acesta este de față poate fi
audiat, dacă consimte și dorește să dea declarații.
Este de menționat că în cazul în care arestul la domiciliu a fost
dispus inițial de un judecător de drepturi și libertăți de la o instanță
inferioară în grad celei căreia i -ar reveni competența să judece cauza în
primă instanță, prelungirea acestei măsuri se poate dispune numai de
către un judecător de drepturi și libertăți de la instanț a competentă în
momentul soluționării propunerii de prelungire sau de la instanța
corespunzătoare în grad acesteia în circumscripția căreia se află locul de
deținere, locul unde s -a produs săvârșirea infracțiunii ori sediul
parchetului din care face parte procurorul care a formulat propunerea.
Conform art. 222 alin. (8) N.C.pr.pen., judecătorul de drepturi și
libertăți dispune motivat, prin încheiere, admiterea sau respingerea
propunerii procurorului de prelungire a arestului la domiciliu. Respectiva
închei ere poate fi, potrivit art. 204 N.C.pr.pen., atacată cu contestație, iar
dosarul se va restitui organului de urmărire penală în termen de 24 de
ore de la expirarea termenului de formulare a contestației.
Potrivit alin. (9) al aceluiași articol menționat ma i sus, durata
maximă a măsurii arestului la domiciliu în cursul urmăririi penale este de
180 zile. În cadrul alin. (10) se prevedea atât în forma inițială, cât și în
cea modificată prin intermediul O.U.G. nr. 24 /201587, se prevedea, față
de noile modificări în materie, faptul că durata privării de libertate

85 A se vedea art. 124 C.R. potrivit căruia: (1) justiția se înfăptuiește în numele legii; (2) justiția este
unică, imparțială și egală pentru toți; (3) judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.
86 A. Crișu, op. cit, p. 491
87 Publicată în M. Of. nr. 473 din 30 iunie 2015

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

50
dispusă prin intermediul arestului la domiciliu nu se ia în considerare
pentru calcului duratei maxime a măsurii arestării preventive a
inculpatului în cursul urmăririi penale. Așadar, durata arestului la
domiciliu nu influența durata dispunerii arestării preventive în cursul
urmăririi penale, chiar dacă legiuitorul le oferă același tratament la
deducerea din cuantumul pedepsei pronunțate de instanță88.
Astfel, relativ la cele prezentate în paragraful anter ior, prin Decizia
nr. 740 din 3 noiembrie 2015,89 Curtea Constituțională a admis excepția
de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 222 alin. (10)
sunt neconstituționale. Curtea a reținut că măsura arestului la domiciliu
este similară cu cea a arestării preventive, atât sub aspectul includerii lor
în categoria măsurilor preventive, cât și sub aspectul naturii lor privative
de libertate, al identității cauzelor și condițiilor în care cele două măsuri
pot fi dispuse și al modului similar de dispunere și prelungire a lor.
Totodată, Curtea a susținut lipsa importanței locului și a condițiilor în
care cele două măsuri privative de libertate sunt executate, din
perspectiva posibilității asimilării acestora. Prin urmare, Curtea
Constituțională a c onsacrat ca art. 23 alin. (5)90 din Constituție face
referire doar la durata maximă a arestării preventive, fapt pe deplin
justificat din punct de vedere cronologic, având în vedere că măsura
arestului la domiciliu a fost reglementată prin dispozițiile Legi i nr. 135 din
2010, la o dată ulterioară revizuirii Constituției. De asemenea, Curtea a
reținut că norma constituțională analizată trebuie interpretată în sens
larg, indiferent că este vorba despre arestarea preventivă ori arestul la
domiciliu. În concluzi e, Curtea a conchis că, prevederile art. 222 alin.
(10) N.C.pr.pen., care nu permit luarea în considerare a duratei privării
de libertate dispuse prin măsura arestului la domiciliu pentru calcului
duratei maxime a măsurii arestării preventive sunt neconsti tuționale.
Ulterior, prin intermediul Legii nr. 116 /201691, alin. (10) al art. 222
N.C.pr.pen. a fost modificat, în sensul că durata privării de libertate
dispuse prin măsura arestului la domiciliu se ia în considerare pentru
calcului duratei maxime a măsur ii arestării preventive în cursul urmăririi
penale.
Redactarea inițială a art. 222 N.C.pr.pen. nu cuprindea dispoziții
privind durata arestării preventive decât în cursul urmăririi penale, motiv
pentru care prevederile acestuia au fost declarate neconstitu ționale prin
Decizia nr. 361 din 201592, potrivit căreia Curtea constată că normele

88 A. Crișu, op. cit, p. 492
89 Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015 , consultată în baza de date https://lege5.ro la data de
14 .03.2018
90 Potrivit art. 23 alin. (5) C.R., în cursu l urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru
cel mult 30 de zile și se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depășească
un termen rezonabil, și nu mai mult de 180 de zile.
91 Publicată în M. Of. nr. 418 din 2 iunie 2016
92 Decizia nr. 361 din 2015, consultată în baza de date https://www.ccr.ro

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

51
procesual penale ale art. 222 N.C.pr.pen. cu denumirea marginală
Durata arestului la domiciliu , prin faptul că nu reglementează nici
termenele poate fi dispusă și nici durat a maximă a acestei măsuri în
procedura de cameră preliminară și de judecată în primă instanță, sunt
neconstituționale, de vreme ce organele judiciare pot dispune măsura
arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp, pe cale de
consecință fiind restrâns, în mod nelimitat temporal, exercițiul drepturilor
și libertăților fundamentale vizate de conținutul acestei măsuri. Astfel,
Curtea constată că o asemenea restrângere este neconstituțională
întrucât încalcă principiul proporționalității, astfel cu m este reglementat în
ipoteza particulară a art. 53 din Constituție93, afectând substanța
drepturilor fundamentale vizate, nerezumându -se la restrângerea
exercițiului acestora. În acest context, Curtea reține Hotărârea din 28
martie 2000 pronunțată în Cauza Baranowski împotriva Poloniei , în care
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că practica prin care,
datorită unei lacune legislative, o persoană este deținută pentru o
perioadă nedeterminată de timp este în contradicție cu principiul
securității raporturilor juridice.
Ulterior publicării deciziei Curții Constituționale, art. 222
N.C.pr.pen. a fost modificat prin intermediul O.U.G. nr. 24 /2015 ,
prevăzând în cuprinsul alin. (12) termenele pentru care poate fi dispusă
această măsură preventivă priva tivă de libertate în procedura de cameră
preliminară și în cursul judecății, respectiv pentru cel mult 30 de zile.
Putem observa că legiuitorul român se folosește din nou în această
materie de norme de trimitere, apreciind că dispozițiile art. 239
referito are la durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul
judecății în primă instanță se aplică în mod corespunzător și arestului la
domiciliu.
În procedura de cameră preliminară și în cursul judecății, măsura
arestului la domiciliu poate fi di spusă pe o perioadă de cel mult 30 de
zile, iar durata maximă se stabilește conform dispozițiilor cuprinse în
cadrul art. 239 N.C.pr.pen. privind durata maximă a arestării preventive a
inculpatului, și anume, în cursul judecății în primă instanță, durata t otală
a arestului la domiciliu al inculpatului nu poate depăși un termen
rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special
prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței.
Este important a se sublinia că durata ar estului la domiciliu în
primă instanță nu poate depăși 5 ani.

93 Conform art. 53 alin. (2) C.R., restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți poate fi
dispusă numai dacă este neces ară într -o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională
cu situația care a determinat -o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere
existenței dreptului sau a libertății.

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

52
De asemenea, potrivit dispozi țiilor art. 241 alin. (1) lit. e )
N.C.pr.pen., în apel, durata arestului la domiciliu nu poate depăși durata
pedepsei pronunțate în hotărârea de condamnare a prime i instanțe.
În cazul în care prima instanța a dispus prin hotărârea de
condamnare pentru infracțiuni comise în stare de recidivă
postcondamnatorie și revocarea suspendării sub supraveghere a
executării unor pedepse anterioare, prin pedeapsă pronunțată se va
înțelege pedeapsa aplicată pentru infracțiunea ori infracțiunile deduse
judecății, la care se adaugă pedeapsa devenită executabilă ca urmare a
revocării sub supraveghere a executării pedepsei.94

5.5. Verificarea legalității și temeiniciei arestului la domiciliu

Este de menționat că în cazul procedurii de cameră preliminară,
precum și în cursul judecății în primă instanță se prevede obligația
verificării din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii, atât la primirea
dosarului, câr și periodic, conf orm prevederilor instituite prin intermediul
art. 207 și art. 208 N.C.pr.pen.
Astfel, pentru a se dispune verificarea legalității și temeiniciei
arestului la domiciliu a inculpatului în procedura de cameră preliminară
trebuie parcurși o serie de pași proc edurali95 ce constau în:
– sesizarea instanței de către procuror prin intermediul
rechizitoriului în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare
de arest la domiciliu ;
– repartizarea aleatorie a cauzei și preluarea acesteia de către
judecătorul de cameră preliminară;
– stabilirea termenului în care se va dezbate legalitatea și
temeinicia arestului la domiciliu (3 zile);
– comunicarea zilei și orei la care se va dezbate legalitatea și
temeinicia măsurii;
– asigurarea posibilității studierii dosarului d e către avocat;
– deschiderea ședinței de judecată în camera de consiliu;
– încunoștințarea inculpatului despre obiectul dezbaterii;
– dezbaterea legalității și temeiniciei măsurii – acest fapt se face
fără citarea părților, însă cu prezența inculpatului asistat de apărătorul
său și cu participarea procurorului96;
– deliberarea și consemnarea soluției în cadrul minutei;
– pronunțarea soluției în camera de consiliu;
– redactarea încheierii de către judecătorul de cameră preliminară.

94 I. Tocan, op.cit. , p. 679
95 M. Udroiu, Fișe de procedură penală. Partea generală. Partea specială , p. 309
96 Ibidem, p. 310

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

53
Consider necesar a face mențiune că v erificarea temeiniciei și
legalității măsurii preventive în camera de consiliu se face potrivit
dispozițiilor art. 207 alin. (2) N.C.pr.pen., cu participarea procurorului, cu
citarea inculpatului și în prezența acestuia dacă este arestat la domiciliu
sau î n arest preventiv. În ceea ce privește asistența juridică în cazul în
care inculpatul este privat de libertate, este de subliniat faptul că aceasta
este obligatorie, potrivit art. 90 lit. (a)97 N.C.pr.pen.
Soluțiile indicate expres de alin. (4) și (5) ale art. 207 N.C.pr.pen.
pe care le poate dispune judecătorul de cameră preliminară după
deliberare sunt următoarele:
– menținerea măsurii arestului la domiciliu – în situația în care
temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin ori au apărut
altele n oi care justifică această măsură preventivă;
– revocarea măsurii arestului la domiciliu – revocarea și punerea în
libertate a persoanei dacă nu este arestată în altă cauză, în cazul în care
temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii au înce tat și
nu există altele noi care să o justifice; de asemenea, măsura se poate
revoca și dacă au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea
măsurii;
– înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului
judiciar sa a controlului judiciar pe cauțiune;
– încetarea de drept a măsurii arestului la domiciliu.
În ceea ce privește revocarea măsurii preventive ca urmare a
împrejurărilor noi din care rezultă că măsura dispusă este nelegală este
util a analiza jurisprudența CEDO în materia art. 5 di n Convenție, în
situația în care este vorba despre o măsură privativă de libertate. Astfe l,
consider relevant a sublinia faptul că CEDO impune, prin jurisprudența
sa, două condiții ce trebuie să se realizeze cumulativ pentru ca privarea
de libertate să fie considerată legală, respectiv: conformitatea măsurii cu
dreptul intern și obligativitatea ca măsura internă să se înscrie într -unul
dintre cazurile prevăzute în Convenție. CEDO susține în hotărârile sale
că dreptul la siguranță și libertate aparține orică rei persoane, inclusiv
celor aflate în stare de arest preventiv ori în stare de arest la domiciliu în
urma pronunțării unei hotărâri de condamnare, deoarece orice persoană,
în libertate sau deținută, are dreptul la protecție, adică dreptul de a nu fi
sau a nu rămâne privată de libertate decât cu respectarea exigențelor
art. 5 din Convenție98.

97 Potrivit art. 90 lit. (a) N.C.pr.pen., asistența juridică este obligatorie când suspectul sau inculpatul
este minor, internat într -un centru de detenție ori într -un centru educ ativ, când este reținut sau arestat,
chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale, chiar
în altă cauză, precum și în alte cauze prevăzute de lege.
98 A se vedea în acest sens hotărârea CEDO în cauza Scund eanu contra României din 16 februarie
2010 și hotărârea Răducu contra României din 7 aprilie 2009, consultate în baza de date
www.hotararicedo.ro la data de 16.03.2018

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

54
Referitor la prima condiție arătată mai sus , este de menționat că
pentru ca o privare de libertate să corespundă exigențelor prevăzute în
cuprinsul Convenției, aceasta trebuie să fie în mod imperativ dispusă cu
respectarea dispozițiilor materiale și procesuale din dreptul intern și să
fie conformă cu scopul prevăzut de art. 5, respectiv acela de a proteja
orice persoană împotriva arbitrariului. Deoarece orice încălcare a
dreptului intern cu ocazia dispunerii măsurii arestării unei persoane
atrage după sine o încălcare a articolului mai sus menționat, Curtea și -a
rezervat dreptul de a exercita un anumit control99, control aplicat asupra
modului în care au fost respectate ș i aplicate normele legislative interne.
Consider relevant a exemplifica, în contextul și susținerea celor afirmate
mai sus cauza Konolos contra României100, în care Î.C.C.J. a prelungit
măsura arestării preventive a inculpatului fără a menționa durata aceste i
prelungiri. Astfel, Curtea a menționat că la data săvârșirii faptei exista o
decizie a Curții Constituționale, obligatorie pentru instanțele interne, ce
impunea controlul legalității măsurii preventive la un interval de 30 de zile
până la momentul soluți onării cauzei. De asemenea, s -a reținut încălcare
art. 5 din Convenție, constatând că măsura arestării preventive dispusă
pentru o anumită perioadă de timp nu a fost luată prin nici o decizie
internă valabilă și nu a avut nici o bază legală în sensul Conve nției și,
astfel, atunci când însuși dreptul intern impune un termen până la care
instanța trebuie să se pronunțe cu privire la legalitatea măsurii,
depășirea acestuia transformă privarea de libertate a persoanei într -una
contrară dispozițiilor art. 5.
Referitor la a doua condiție, respectiv la aceea a încadrării
măsurii privative de libertate într -unul din cazurile prevăzute de
Convenție, este de menționat că această reprezintă posibilitatea
includerii măsurii în cel puțin una dintre ipotezele reglementa te în art. 5
paragraful 1101.
Revenind la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului
la domiciliu în procedura de cameră preliminară, este necesar a aminti
că împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară

99 www.dreptmd.wordpress.com accesat la data de 16 martie 2018
100 Cauza Konolos împotriva României, consultată în baza de date www.dreptmd.wordpress.com la
data de 16.03.2018
101 Potrivit art. 5 paragraful 1 din Convenție, orice persoană are dreptul la libertate și siguranță. Nimeni
nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale: a) dacă este
deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal comp etent; b) dacă a făcut obiectul
unei arestări sau dețineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunțate de un tribunal, conform
legii, ori în vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege; c) dacă a fost arestat sau
reținut în vede rea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive
verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice ale necesității de
a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvâr șirea acesteia; d) dacă este vorba
despre detenția legală a unui minor; e) dacă este vorba despre detenția legală a unei persoane
susceptibile să transmită o boală contagioasă; f) dacă este vorba despre arestarea sau detenția legală
a unei persoane în scop ul împiedicării pătrunderii ilegale pe teritoriu sau împotriva căreia se află în
curs o procedură de expulzare sau extrădare.

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

55
dispune asupra măsu rii preventive se poate face contestație, în termen
de 48 de ori de la pronunțare ori de la comunicare, de către procuror sau
inculpat. Este de menționat că nu este suspensivă de executare
contestația împotriva încheierii prin care a fost dispusă menținere a
arestului la domiciliu ori încetarea de drept a acesteia. De asemenea, s -a
statuat că judecătorul de cameră preliminară are obligația ca, din oficiu,
să verifice periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă
temeiurile care au determinat măsur a arestării la domiciliu.
În cursul judecății, pentru a se dispune verificarea legalității și
temeiniciei măsurii arestului la domiciliu a inculpatului, trebuie parcurși
anumiți pași procedurali102, respectiv:
– punerea în discuția inculpatului și a procuroru lui, periodic, dar
nu mai târziu de 60 de zile, a legalității și temeiniciei măsurii;
– dezbaterea legalității și temeiniciei în ședință publică;
– deliberarea și consemnarea soluției în minută;
– pronunțarea soluției în ședință publică;
– redactarea încheierii.
Este de menționat că verificarea legalității și temeiniciei măsurii
arestului la domiciliu în cursul judecății se face potrivit dispozițiilor
cuprinse în art. 362 alin. (2) N.C.pr.pen., în ședință publică, cu
participarea procurorului, cu participarea incu lpatului și cu prezența
acestuia în cazul în care este arestat preventiv sau la domiciliu.
Discuțiile referitoare la soluțiile instanței și la contestația
împotriva încheieri avute în cadrul tratării verificării legalității și
temeiniciei măsurii arestulu i la domiciliu în procedura de cameră
preliminară rămân pe deplin valabile. Totuși, este de scos în evidență în
mod necesar că încheierile prin care instanța de apel dispune asupra
măsurii arestului la domiciliu sunt definitive, indiferent de soluție.

5.6. Revocarea, înlocuirea și încetarea de drept a măsurii
arestului la domiciliu

În cadrul acestui subcapitol voi trata pe scurt revocarea, înlocuirea
și încetarea de drept a măsurii arestului la domiciliu, precizările făcute în
cuprinsul capitolului IV, subcapitolul 4.4. fiind pe deplin valabile și
aplicabile și în cadrul situației prezente. Astfel, revocarea măsurii
arestului la domiciliu se dispune dacă au încetat temeiurile care au
determinat -o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitat ea
măsurii.

102 M. Udroiu, Fișe de procedură penală. Partea generală. Partea specială , p. 311

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

56
Înlocuirea arestului la domiciliu se dispune în momentul în care s –
au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării
preventive, iar în urma îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 211, art.
216 și art. 223 N.C.pr.pen. și a evaluării împrejurărilor concrete ale
cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se constată că măsura
preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut
în art. 202 alin. (1) N.C.pr.pen.
Măsura arestului la domiciliu încetea ză de drept în următoarele
situații prevăzute de lege:
– la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de către
organele judiciare ori la expirarea termenului de 30 de zile, dacă
judecătorul de cameră preliminară nu a verificat legalitatea și temei nicia
măsurii, respectiv la expirarea termenului de 60 de zile, dacă instanța nu
a verificat legalitatea și temeinicia;
– dacă procurorul dispune clasarea sau renunțarea la urmărirea
penală;
– când instanța pronunță o hotărâre de achitare, de încetare a
proces ului penal, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a
aplicării pedepsei sau de condamnare cu suspendare;
– în apel, dacă durata măsurii a atins durata pedepsei pronunțate
în hotărârea de condamnare;
– la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Este de menționat că arestul la domiciliu nu poate fi înlocuit cu
măsura reținerii, internării medicale nevoluntare în vederea efectuării
expertizei medico -legale psihiatrice sau a internării medical e provizorii103.

103 Ibidem, p. 314

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

57
CAP. VI. ARESTAREA PREVENTIVĂ

Activitatea prin care organele judiciare ale statului descoperă
infracțiunile, îi identifică și îi prind pe făptuitori, strâng și administrează
probele, în funcție de care aplică pedepse celor care au săvârșit
infracțiun i, potrivit vinovăției acestora sau constată nevinovăția lor este
deosebit de complexă. Cum la această activitate participă și părțile din
cadrul procesului penal, care sunt în mod direct interesate în rezolvarea
acțiunilor ce s e exercită, nu de puține ori acestea încearcă să împiedice
aflarea adevărului și justa aplicare a legii penale sau civile, fie prin
ascunderea sau desființarea urmelor infracțiunii ori prin influențarea
martorilor, fie prin sustragerea de la urmărirea pena lă, de la judecată ori
de la executarea pedepsei sau a despăgubirilor civile104.
Printre cele mai importante instituții ale statului român care ajută,
sprijină și conduc la aflarea adevărului în cadrul unui proces penal se
numără arestarea preventivă, măsur ă preventivă cu caracter privativ de
libertate pe care o vom analiza în detaliu în cele ce urmează.

6.1. Definirea conceptului de arestare preventivă

Forma provizorie a privării de libertate în cursul procesului penal
este ilustrată de instituția arestă rii preventive105. Considerată de
doctrinarii domeniului o constantă a sistemului procesual penal,
arestarea preventivă a existat din cele mai vechi timpuri , fiind cunoscută
de către egipteni, evrei, precum și de către Roma sau Grecia antică106.
În concepția unui autor107, arestarea preventivă este măsura
preventivă cea mai gravă, care presupune privarea de libertate a
inculpatului în mod excepțional, pe o perioadă determinată, cu
posibilitatea prelungirii sau menținerii în condițiile legii.
În opinia unui alt a utor108, arestare a preventivă este percepută ca
fiind o măsură privativă de libertate, executarea ei constând în deținerea
persoanei față de care s -a luat această măsură în locuri anume destinate
celor privați de libertate în cauzele penale. Este de menționa t că potrivit
art. 4 al Regulamentului privind organizarea și funcționarea centrelor de
reținere și arestarea preventivă, precum și măsurile necesare pentru

104 Gh. Radu, Măsurile preventive î n procesul penal român , Editura Hamangiu, 2007, p.2
105 A. Zarafiu, Arestarea preventivă – reglementare, doctrină, jurisprudență , Editura C.H.Beck,
București, 2010, p. 77
106 D. Vana, Percheziția judiciară și arestarea preventivă , Revista Fiat Justitia nr. 2 /2011 p. 64
107 A. Crișu, op. cit., p. 493
108 L. Coraș, Arestarea preventivă , Editura C.H.Beck, București, 2006, p. 78

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

58
siguranța acestora109, (1) executarea măsurilor privative de libertate e
face în condiții care să asi gure respectul demnității umane, interzicerea
supunerii la tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele
tratamente, precum și interzicerea discriminării în conformitate cu
prevederile Codului penal, ale Codului de procedură penală, ale Le gii,
ale Regulamentului de aplicare a Legii și ale prezentului Regulame nt; (2)
în vederea atingerii scopului executării măsurilor preventive privative de
libertate, administrația centrului cooperează cu instituțiile publice care au
ca obiect de activitate prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și
organizațiile neguvernamentale, care desfășoară activități în domeniul
protecției drepturilor omului în condițiile Regulamentului de aplicare a
Legii.
Este necesar a scoate în evidență că arestarea preventivă ar e
natura unei măsuri procesuale, întrucât aceasta poate fi dispusă numai
în cursul unui proces penal, în scopul desfășurării în mod natural și
normal a acestuia, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea
penală sau judecată ori al preveniri i săvârșirii unor alte infracțiuni de
către acesta. De asemenea, spre deosebire de pedeapsa închisorii,
măsura arestării preventive se dispune numai dacă este în mod
imperativ necesară, cu posibilitatea menținerii sau prelungirii ei numai
până la finalizar ea procesului penal în cauză.
Legiuitorul nostru a afirmat, prin conținutul reglementării arestării
preventive, cu forță juridică obligatorie, că în această materie se poate
dispune numai în condițiile legii, exprese și limitative, de altfel, pentru
rațiun i clar determinate și amplu motivate de către magistratul judecător
chemat să aplice dreptul și, nu în ultimul rând, cu respectarea integrală a
tuturor garanțiilor procesuale referitoare la drepturile de care trebuie să
beneficieze cel acuzat de săvârșirea unei infracțiuni110.
Putem lesne observa că dat fiind caracterul excepțional al acesteia,
caracter ce rezultă și din cele mai sus prezentate, arestarea preventivă
poate fi dispusă numai dacă luarea unei alte măsuri preventive, spre
exemplu arestul la domici liu, controlul judiciar sau controlul judiciar pe
cauțiune nu ar fi suficiente pentru realizarea scopului legitim urmărit,
astfel cum acesta este prevăzut în cuprinsul dispozițiilor art. 202
N.C.pr.pen., respectiv buna desfășurare a procesului penal ,
împie dicarea suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de
la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Așadar, putem afirma că arestarea preventivă reprezintă ultima
alegere a judecătorului, după ce acesta a analizat toate cel elalte măsuri

109 A se vedea O.M.A.I. nr. 14 /2018 privind aprobarea Regulamentului privind organizarea și
funcționarea centrelor de reținere și arestare prev entivă, precum și măsurile necesare pentru
siguranța acestora, publicat în M. Of. nr. 212 din 8 martie 2018
110 M. Iordache, Despre dreptul la libertate și arestarea preventivă , Revista Universul Juridic, articol
consultat în baza de date www.universuljuridic.ro la data de 18.03.2018

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

59
preventive alternative ce pot fi dispuse într -o cauză. Această posibilitate
de a analiza și alte măsuri preventive reiese în mod clar din jurisprudența
CEDO, însă cu precădere trebuie avut în vedere principiul
proporționalității, principiu co nsacrat în dispozițiile art. 202 alin. (3)
N.C.pr.pen., potrivit căruia orice măsură preventivă trebuie să fie
proporțională cu gravitatea acuzației adusă persoanei față de care este
luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea
aces teia.
Mai mult decât atât, este necesar a sublinia că legiuitorul român,
pentru a armoniza și compatibiliza legislația internă cu legislația și
jurisprudența CEDO, a reglementat tot la nivel de principiu fundamental
al procesului penal, dreptul la libertat e și siguranță, drept consacrat în
cuprinsul art. 9 N.C.pr.pen., principiu pe care l -am analiza în detaliu în
cuprinsul prezentei lucrări. Astfel, potrivit alin. (2) al articolului mai sus
menționat, orice măsură privativă și restrictivă de libertate se di spune în
mod excepțional și doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Caracterul excepțional al arestării preventive se regăsește în mod
expres doar în cadrul art. 243 alin. (2) N.C.pr.pen. vizând dispozițiile
speciale privind măsurile preventiv e aplicabile minorilor, potrivit căruia
reținerea și arestarea preventivă por fi dispuse și față de un inculpat
minor, în mod excepțional. Potrivit opiniei unui cercetător în materie111,
aceasta nu îndreptățește a se considera că acest caracter excepțional a l
luării măsurii arestării preventive față de minor nu poate fi reținut și în
cazul reglementărilor procesuale penale vizând arestarea preventivă față
de major, din moment ce la nivel de principiu, așa cum este prevăzut în
art. 9 N.C.pr.pen. este instituit caracterul excepțional al măsurii ca o
garanție a dreptului oricărei persoane la libertate și siguranță. În
concluzie, în aprecierea celor mai sus menționate, se consideră că atât
persoana minoră, cât și persoana majoră se bucură de aceeași garanție
prevă zută la nivelul aceluiași principiu, dar la alin. (1) al art. 9
N.C.pr.pen.
Având în vedere gravitatea măsurii arestării preventive, aceasta a
constituit obiectul criticilor în doctrină, motivul cel mai des invocat fiind
atingerea adusă prezumției de nevin ovăție112. Aceștia susțineau că,
întrucât arestarea preventivă se dispune în cursul procesului penal prin
hotărârea unui judecăto r, opinia sa poate fi contrată prezumției de
nevinovăție. Cu privire la acest aspect, s -a arătat de către diferiți
practicieni în materie113 că măsurile preventive nu sunt incompatibile cu
prezumția de nevinovăție deoarece nu presupun săvârșirea unei fapte

111 D. V. Diaconu, Arestarea preventivă – regulă sau excepție în desfășurarea procesului penal ,
Revista Universul Juridic, nr. 4 /2015, p. 3
112 A. Crișu, op. cit., p. 494
113 C. Marin, Aspecte privind luarea măsurii arestului preventiv în lumina dispozițiilor Noului cod de
procedură penală , articol consultat în baza de date ftp://ftp.repec.org la data de 17.03.2018

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

60
penale, ci doar existența unei suspiciuni rezonabile, astfel cum este
înțeleasă din jurisprudența Curții Europene ca ipoteză în ca re un
observator obiectiv poate să bănuiască din datele cauzei că o persoană
a comis sau nu o infracțiune, fără a exista o interferență cu principiul
prezumției de nevinovăție.
De asemenea, tot în susținerea celor arătate mai sus, vin și
precizările unui c unoscut doctrinar114 potrivit căruia la luarea măsurii
arestării preventive, judecătorul nu își exprimă convingerea cu privire la
faptul că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, ci
acesta dispune o măsură al cărei scop este buna desf ășurare a
procesului penal.
Astfel, referitor la cele mai sus menționate, în ceea ce privește
încălcare prezumției de nevinovăție prin luarea măsurii arestării
preventive consider relevant a face referire la cauza E.M.B. contra
României115, cauză în care Cu rtea a precizat că este o diferență
fundamentală între afirmația că o persoană este bănuită de comiterea
unei infracțiuni și afirmația că acuzatul a comis acea infracțiune, în
condițiile în care nu s -a dat încă o soluție definitivă. Este de pus în
vedere f aptul că în această cauză, Curtea a observat că în două hotărâri
diferite, una pronunțată de Tribunalul Prahova și una de Curtea de Apel
Brașov, a fost adusă atingere prezumției de nevinovăție prin faptul că
instanțele au motivat că reclamanta a comis infr acțiunile pentru care era
cercetată, însă ca urmare a faptului că prin intermediul unei decizii
ulterioare, Tribunalul Brașov a anulat toate deciziile anterioare, Curtea a
considerat că această soluție reprezintă un remediu apt să înlăture toate
deficiențe le anterioare cu privire la acest aspect.
La fel cum am arătat și mai sus, arestarea preventivă este o
măsură ce poate fi dispusă numai din rațiuni procesuale, motiv pentru
care este imperativ necesar să dureze numai atât cât o cere necesitatea
procesual ă. Astfel, putem concluziona că arestarea preventivă nu are
natura unei pedepse, ci a unei măsuri de constrângere personală, nu are
caracter propriu -zis jurisdicțional, ci are natură esențial administrativ
procesuală, chiar dacă este ordonată jurisdicțion al116.
Totodată, este important a se avea în vedere că, spre deosebire de
vechiul cod de procedură penală conform căruia arestarea preventivă
putea fi dispusă și față de învinuit, în N.C.pr.pen., măsura arestării
preventive, fiind o garanție procesuală, poa te fi luată numai față de
inculpat, nemaiavându -se în vedere și situația învinuitului. Astfel, măsura
nu poate fi dispusă față de suspect, prin urmare, la momentul întocmirii
propunerii de luare a măsurii arestării preventive, este în mod imperativ

114 A. Crișu, op.cit., p. 494
115 C. Ghighec i, Arestarea preventivă și deținerea nelegală. Hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor
Omului pronunțate în cauzele împotriva României , Editura Universitară, Bucur ești, 2015, p . 9
116 D. Vana, op.cit., p. 67

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

61
necesar să se fi pus în mișcare acțiunea penală, deci implicit să existe
probe din care să rezulte că inculpatul a săvârșit o infracțiune și nu
există vreunul din cazurile de împiedicare prevăzute de art. 16 alin. (1)
N.C.pr.pen.
De asemenea, în prezenta reglemen tare, arestarea preventivă nu
mai este condiționată de sancțiunea prevăzută de lege pentru
infracțiunea comisă, spre deosebire de vechile reglementări unde,
arestarea preventivă nu putea fi dispusă față de inculpatul pentru a cărui
faptă legea prevedea ped eapsa amenzii. Relativ la cele afirmate, este
necesar a sublinia faptul că există și o excepție117, și anume aceea a
situației în care se invocă luarea măsurii pentru înlăturarea unei stări de
pericol pentru ordinea publică atunci când infracțiunea nu se num ără
printre cele prevăzute de art. 223 alin. (2) teza I N.C.pr.pen. și maximul
prevăzut de lege trebuie să fie de 5 ani de închisoare sau mai mare.

6.2. Condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării
preventive

Potrivit art. 223 alin. (1) N.C.p r.pen. , măsura arestării preventive
poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul
urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în
procedura de cameră preliminară, sau de către instanța de judecată în
fața căreia s e află cauza, în cursul judecății, numai dacă din probe
rezultă suspiciunea rezonabilă că a inculpatul a săvârșit o infracțiune și
există anumite situații, pe care le vom analiza pe larg în cele ce
urmează. Putem lesne observa că măsura arestării preventiv e poate fi
dispusă numai de judecător, în funcție de faza procesuală în care se află
cauza.
De asemenea, potrivit art. 399 alin. (10) N.C.pr.pen., după
pronunțarea hotărârii, până la sesizarea instanței de apel, instanța poate
dispune, la cerere sau din o ficiu, luarea, revocarea sau înlocuirea unei
măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat, potrivit legii.
Este în mod imperativ necesar a menționa că măsura preventivă a
arestării preventive nu poate fi luată de către organele de cercetare
penală ori de către procuror.
Pentru a dispune arestarea preventivă, judecătorul trebuie să
constate, pe lângă condițiile cu caracter general, și îndeplinirea unor
condiții cu caracter special, condiții prevăzute în cuprinsul art. 223
N.C.pr.pen. În ceea ce pr ivește condițiile generale, acestea sunt
cuprinse în cadrul art. 202 N.C.pr.pen, condiții pe care le vom analiza pe

117 C. Jderu, op.cit., p. 638

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

62
scurt în cele ce urmează. Astfel, condițiile generale prevăzute de art. 202
N.C.pr.pen., care trebuie îndeplinite pentru fiecare măsură prev entivă118
privită în particular sunt următoarele:
– să existe probe ori indicii temeinice din care să rezulte
suspiciunea rezonabilă că respectiva persoană a săvârșit o infracțiune;
În ceea ce privește infracțiunea, putem afirma că nu are
relevanță forma în c are aceasta a fost comisă, respectiv tentativă, faptă
consumată, dacă este o infracțiune pentru care punerea în mișcare a
acțiunii penale este condiționată de plângerea prealabilă a persoanei
vătămate sau din oficiu, ori pentru care este posibilă împăcarea părților.
Este important a sublinia că existența probelor din care să rezulte
această suspiciune rezonabilă că inculpatul față de care se propune
luarea măsurii arestării preventive a săvârșit o infracțiune reprezintă în
mod neîndoielnic o condiție preala bilă pentru dispunerea măsurii. De
asemenea, existența numai a unor suspiciuni în sensul unei legături a
inculpatului în cauză cu alte persoane participante la un grup infracțional
nu constituie probe din care să rezulte și să se susțină presupunere
rezona bilă că acesta a săvârșit o infracțiune.
– măsura preventivă trebuie să fie necesară în scopul bunei
desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de
la urmărirea penală ori de la judecată sau al prevenirii săvârșirii unor noi
infracțiuni;
Relativ la condiția menționată mai sus, putem afirma că
principalul scop urmărit prin dispunerea unei măsuri preventive îl
constituie în mod absolut asigurarea unei bune desfășurări a procesului
penal, adică realizarea unui cadru optim de desfăș urare și realizare a
tuturor activităților procesuale. În privința împiedicării sustragerii autorului
faptei de la urmărirea penală sau de la judecată, în literatura de
specialitate119 s-a susținut pe bună dreptate că acest caz putea lipsi,
deoarece buna des fășurare a procesului penal presupune prezența
suspectului ori a inculpatului la activitățile de urmărire penală sau de
judecată.
– măsura preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea
acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pen tru
realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia;
Cerința proporționalității măsurii în raport cu gravitatea acuzației
dă expresie prevederilor cuprinse în art. 53 alin. (2) din Constituție,
potrivit căruia restrângerea exercițiului dreptului la l ibertate poate fi
dispusă numai dacă restrângerea este proporțională cu situația care a
determinat -o, este nediscriminatorie și nu aduce atingere existenței
dreptului. Astfel, este în mod imperativ necesar să se realizeze un

118 A. Crișu, op.cit. , p. 494
119 Gh. Radu, op.cit., p. 6

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

63
echilibru între alegerea măsuri i preventive aplicabile și gravitatea faptei
săvârșite. Așa cum consideră un cunoscut doctrinar al materiei120 este
de menționat că gravitatea acuzației este analizată atât la nivel abstract
în raport de natura infracțiunii și de limitele de pedeapsă prevăzu te de
legiuitor, cât și la nivel concret în funcție de circumstanțele concrete de
săvârșire și de persoana inculpatului.
Consider relevant a exemplifica în susținerea celor mai sus
menționate cauza Latent contra Poloniei121 în cuprinsul căreia Curtea a
cons tatat caracterul arbitrar al detenției unei persoane care a fost
acuzată de săvârșirea infracțiunii de calomnie și reținută pentru lipsa în
mod repetat de la chemările organelor judiciare. Aceasta a concluzionat
că în raport cu gravitatea redusă a faptei, măsura dispusă nu a fost
necesară și nici proporțională, impunându -se luarea unei măsuri
neprivative de libertate.
– este necesar să nu existe nici o cauză care împiedică punerea în
mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acesteia;
Relativ la cauzele care împiedică punerea în mișcare a acțiunii
penale sau exercitarea acesteia, putem menționa că acestea se
regăsesc în cuprinsul art. 16 N.C.pr.pen., articol pe care l -am analizat în
cadrul unui capitol precedent. De asemenea, este de scos în evidență că
aceea și condiție generală se impune și în raport cu prevederile art. 309
alin. (1) N.C.pr.pen., potrivit căruia acțiunea penală se pune în mișcare
de procuror, prin ordonanță , în cursul urmăririi penale, când acesta
constată că există probe din care rezultă sus piciunea rezonabilă că o
persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul din cazurile de
împiedicare prevăzute de art. 16 alin. (1) N.C.pr.pen.
De asemenea, este de menționat că în jurisprudență s -a arătat și
s-a subliniat că situația în care fapte le imputate unei anumite persoane
acuzate nu poate fi compatibilă cu dispozițiile Convenției Europene dacă
acele fapte nu constituiau infracțiuni la data dispunerii măsurii122, o astfel
de situație fiind constatată și în practica instanțelor naționale123,
reținându -se, într -o speță, că inculpatul a fost arestat pentru o infracțiune
de evaziune fiscală prevăzută de legea nr. 241 din 2005, fapta fiind
comisă în anul 2004.
– inculpatul trebuie să fie audiat, în prezența avocatului ales ori
desemnat din oficiu.

120 C. Jderu, op.cit., p. 638
121 Cauza Latent contra Poloniei, hotărâre consultată în baza de date www.jurisprudentacedo.com
122 A. Țuculeanu, C. Sima, Condițiile reținerii și arestării preventive în reglementarea noului Cod de
procedură penală , Revista Dreptul nr. 3 /2015, p. 63
123 C. Ap. București, S. I pen., Înch. Nr. 6 din 2007, Culegere de practică judiciară 2007 , Editura
Wolters Kluwer, București, 2007, p. 344

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

64
În ceea ce privește cazurile în care există persoane ce dețin
anumite calități speciale, legea impune respectarea unor condiții
suplimentare cu privire la luarea măsurii arestării preventive, respectiv:
– pentru magistrați și magistrați asistenți este necesară
încuviințarea secției CSM corespunzătoare funcției124;
– pentru deputați și senatori este necesară încuviințarea Camerei
din care fac parte și ascultarea acestora125;
– pentru Avocatul Poporului este necesară încuviințarea
președinților celor două Camere ale Parlam entului, iar pentru adjuncții
Avocatului Poporului este necesară încunoștințarea prealabilă a
acestuia126.
Arestarea preventivă poate fi dispusă în două situații, respectiv
ipoteze, reglementate în mod distinct și care presupun, pe lângă
existența condițiil or generale precizate mai sus, îndeplinirea unor condiții
cu caracter special. Ipotezele mai sus amintite sunt reglementate de
către legiuitorul român în cadrul alin. (1), respectiv alin. (2) ale art. 223
N.C.pr.pen.
Astfel, prima ipoteză presupune ca, pe lângă condițiile prevăzute
în art. 202 N.C.pr.pen., să se constate condițiile prevăzute în art. 223
alin. (1) din același cod.
Având în vedere gravitatea măsurii arestării preventive,
legiuitorul nostru a reținut sub aspect probatoriu, că măsura poate fi
dispusă numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă ca
inculpatul a săvârșit o infracțiune. Această măsură poate fi luată dacă în
cadrul procesului penal au fost administrate mijloace de probă din care
să rezulte posibilitatea ca inculpatul să fi săvârșit infracțiunea, fără a fi
necesar a se dovedi acest lucru dincolo de orice îndoială.
Această primă condiție reprezintă o reformulare a celei cuprinse
în cadrul dispozițiilor art. 202 N.C.pr.pen., cu diferența esențială ce
constă în excluderea indi ciilor temeinice, măsura urmând a fi dispusă
numai atunci când suspiciunea rezonabilă rezultă în mod exclusiv din
probele administrate în cauză.
Potrivit art. 97 alin. (1) N.C.pr.pen., constituie probă orice
element de fapt care servește la constatarea e xistenței sau inexistenței
unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit -o și la
cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și
care contribuie la aflarea adevărului într -un proces penal. Întrucât
indiciile temeinic e127 nu constituie probe în sensul legii procesual penale ,

124 A se vedea a rt. 95 alin. (1) din Legea nr. 303 din 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor
125 A se vedea art. 72 alin. (2) din Constituția României
126 A se vedea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 35 din 1997 privind organizarea și funcționarea instituției
Avoc atului Poporului
127 Potrivit art. 68 C.pr.pen. din 1968, indiciile temeinice existau atunci când din datele existente în
cauză rezulta că persoana față de care se efectuau actele premergătoare sau actele de urmărire
penală a săvârșit fapta.

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

65
suspiciunea rezonabilă formată în mod exclusiv pe baza acestora nu
poate constitui temei corect al arestării preventive.
Cu privire la noțiunea de suspiciune rezonabilă este necesar a
menționa că a ceasta trebuie raportată la sensul oferit de jurisprudența
CEDO referitoare la existența unor date de natură a convinge un
observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi
săvârșit o infracțiune128. De asemenea, tot jurisprudența CEDO ne -a
arătat că nu este necesar ca autoritatea care dispune arestarea să fi
adunat probe suficiente pentru a formula o acuzare completă în
momentul arestării preventive129.
Conform art. 223 alin. (1) N.C.pr.pen., pe lângă condiția specială
privind existența uno r probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă
că inculpatul a săvârșit o infracțiune, arestarea preventivă poate fi
dispusă dacă se constată și existența unuia dintre următoarele cazuri
strict și limitativ prevăzute de lege, respectiv:
1. inculpatul a fugit ori s -a ascuns , în scopul de a se sustrage de la
urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură
pentru astfel de acte – art. 223 alin. (1) lit. a) N.C.pr.pen. ;
Astfel, putem afirma că este necesar ca inculpatul să fi avut
cunoștință de existența unui proces penal împotriva sa și cu toate
acestea, să fi fugit sau să se fi ascuns, situație în care propunerea de
arestare preventivă se va discuta în lipsa sa130. Potrivit literaturii de
specialitate131 schimbarea locuinței fără înști ințarea organului judiciar nu
atrage în mod automat incidența acestui caz de arestare preventivă, fiind
necesar a fi dovedi scopul indicat de dispoziția legală. Putem afirma că
judecătorul poate avea în vedere, la dispunerea acestei măsuri
preventive, și p osibilitatea limitării ori eliminării acestui risc de sustragere
a inculpatului, spre exemplu prin depunerea unei cauțiuni. De asemenea,
în cazul inculpaților care nu au reședința legală pe teritoriul României,
judecătorul poate avea în vedere posibilitate a transferării supravegherii
obligațiilor aferente măsurii preventive unui alt stat membru al Uniunii
europene132. Tot cu privire la acest aspect, putem afirma că
recunoașterea și executarea unei hotărâri judecătorești dată de o
instanță română poate fi soli citată unui stat membru a l Uniunii Europene

128 A se vedea hot ărârea CEDO în cauza Fox, Campbell și Hartley contra Marii Britanii, consultată în
baza de date www.jurisprudentacedo.com
129 A se vedea hotărârea CEDO în cauza Murray contra Regatului Unit, consultată în baz a de date
www.jurisprudentacedo.com
130 Potrivit art. 225 alin. (4) N.C.pr.pen., soluționarea propunerii de arestare preventivă se face numai
în prezența inculpatului, în afară de cazul în care acesta lipseșt e nejustificat, este dispărut, se
sustrage ori din cauza stării de sănătate, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate nu se
prezintă sau nu poate fi adus în fața judecătorului.
131 I. Tocan în M. Udroiu, Codul de procedură penală, Comentariu pe art icole. Art. 1 -603, p. 640
132 A se vedea Decizia -cadru nr. 2009 /829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea,
între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoașterii reciproce în materia deciziilor
privind măsurile de suprave ghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

66
în baza principiului recunoașterii reciproce. Relativ la această
posibilitate, este important a se face referire la Legea nr. 302 din 2004,
lege care se aplică în domeniul recunoașterii hotărârilor judecătorești și a
deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor și sancțiunilor
alternative133.
2. Inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea
infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, că
ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o
altă persoană să aibă un astfel de comportament – art. 223 alin. (1) lit. b)
N.C.pr.pen.;
Cu privire la acest temei, față de Codul de procedură penală din
1968, actuala reglementare vizează numai influențare a participantului la
săvârșirea infracțiunii, iar nu a părților134. Astfel, putem afirma că în cazul
în care din probele administrare în cauză rezultă că inculpatul încearcă
să denatureze probele ce pot rezulta din declarațiile unor persoane ce
urmează a fi audiate în cursul procesului (participant, martor ori expert)
sau din mijloacele materiale de probă, prin intermediul distrugerii,
alterării, ascunderii sau sustragerii, se poate dispune măsura arestării
preventive. Nu prezintă relevanță dacă persoanele au fost deja audiate
în cauză sau urmează a fi audiate, iar în cazul în care au fost deja
audiate, dacă au dat declarații în acuzarea sau în favoarea inculpatului
sau cu privire la un alt participant, dacă declarațiile privesc latura penală
sau civilă135.
În ceea ce privește influențarea persoanelor mai sus menționate,
putem afirma că aceasta se poate concretiza în diferite forme, spre
exemplu prin intermediul unor amenințări sau presiuni asupra acestora,
asupra membrilor de familie, prin intermediul unor înțe legeri frauduloase,
corupere sau chiar prin rugăminți.
Relativ la propunerea de arestare preventivă în ipoteza în care are
loc o influențare a declarațiilor privind existența unor contacte telefonice
între inculpat și alți coinculpați, este de menționat c ă în lipsa unor
interdicții explicite în acest sens, nu constituie un argument relevant
pentru a reține încercarea de influențare a declarațiilor, ca temei al
măsurii arestării preventive.136
Cu privire la distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor
materiale de probă, pentru a se reține acest caz, este necesar să se
dovedească faptul că activitatea inculpatului avea ca scop alterarea
aflării adevărului137. Relativ la această problemă, s -a menționat în

133 A se vedea art. 170 din legea nr. 302 din 2004 p rivind cooperarea judiciară internațională în materie
penală .
134 M. Olariu, op.cit., p. 222
135 I. Tocan, op.cit., p.641
136 A se vedea C.A. Cluj, s.pen., î nch. nr. 9 din 15.01.2016, definitivă, în A. Trancă, Măsurile
preventive. Practică judiciară , Editura Hamangiu, București, 2017, p. 32
137 C. Marin, op. cit, p. 5

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

67
practica judiciară138 că lipsa unor dovezi concrete c ă inculpatul încearcă
să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea declarațiilor
celorlalți participanți, lipsa identificării unor activități concrete de natură a
influența desfășurarea procesului penal lipsesc de temeinicie solicitarea
de luare a măsurii arestării preventive.
3. Inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau
încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta – art. 223 alin.
(1) lit. c) N.C.pr.pen.;
În acest caz este de menționat că nu constituie infracțiune de
influențare a declarațiilor care poate apărea cu privire la această
condiție, înțelegerea patrimonială dintre infractor și persoana vătămată
intervenită în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în
mișcare la plângerea prealabilă sau pentru care intervine împăcarea139.
Astfel, nu poate fi incident cazul de privare de libertate prevăzut de art.
223 alin. (1) lit. c) N.C.pr.pen.
Putem afirma că acest caz de dispunere a măsurii arestării
preventive are drept scop ocrotirea persoanei vătămate, sa u, așa cum
afirmă diferiți doctrinari ai domeniului, evitarea unui risc de zădărnicire a
aflării adevărului într -un proces penal.
4. Există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a
acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă
infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni – art. 223 alin.
(1) lit. d) N.C.pr.pen.
Putem lesne observa că prezentul caz de arestare preventivă
are în vedere două teze distincte, respectiv situația în care inculpatul a
săvârșit deja o nouă infracțiune și situația în care acesta pregătește în
viitor săvârșirea unei noi infracțiuni. De asemenea, putem menționa că
există cerința ca aceste infracțiuni să fie săvârșite cu intenție de către
inculpat.
Potrivit unor opinii doctrinare140, aresta rea preventivă poate fi
solicitată și respectiv dispusă, în considerarea primei infracțiuni pentru
care s -a pus în mișcare acțiunea penală și nu în considerarea infracțiunii
comise ulterior. Aceștia au arătat că pentru infracțiunea comisă ulterior
nu este neapărat necesar să se fi dispus punerea în mișcare a acțiunii
penale și nici măcar începerea urmăririi penale in personam , deoarece
legea nu impune aceste condiții, singura condiție impusă fiind aceea a
existenței unei suspiciuni rezonabile că inculpatul ar fi comis o nouă
infracțiune intenționată.

138 A. Trancă, op.cit., p. 32
139 A se vedea art. 272 alin. (2) N.C.pen.
140 L. Criștiu -Ninu, A.S. Ni colescu, Aspecte particulare privind măsura arestării preventive. Cazul de
arestare preventivă prevăzut de art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Revista Dreptul
nr. 12 /2017, p. 157

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

68
În ceea ce privește a doua teză a articolului mai sus menționat,
putem observa că legiuitorul român are în vedere existența unui risc
semnificativ ca inculpatul să comită din nou o infracțiune cu intenție.
Astfel, probele existente la nivelul cauzei trebuie în mod necesar să
arate că inculpatul a efectuat acte preparatorii cu scopul comiterii unei
noi infracțiuni. Cu privire la acest aspect, anumiți doctrinari141 au susținut
că acest temei trebuie folosit cu prude nță, având în vedere faptul că
impune judecătorului (de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară)
ori instanței, să determine existența unei probabilități în privința comiterii
unei infracțiuni de către inculpat, prezumția de nevinovăție trebuind a nu
fi atinsă sub nici o formă.
În opinia Curții Europene, gravitatea unei inculpări poate să
conducă autoritățile judiciare să plaseze și să lase persoana în detenție
provizorie pentru a împiedica tentativele de a comite noi infracțiuni.
Astfel, se mențio nează că, mai este nevoie, în plus față de alte condiții,
ca circumstanțele cauzei și mai ales antecedentele și personalitatea
celui interesat să facă plauzibil pericolul și adecvată măsura142.
Cea de -a doua ipoteză a măsurii arestării preventive devine
aplicabilă dacă, pe lângă condițiile generale prevăzute de art. 202
N.C.pr.pen., sunt îndeplinite și condițiile speciale cuprinse în art. 223
alin. (2) ale aceluiași cod, respectiv:
1. Există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că
inculpatul a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute în cuprinsul art.
223 alin. (2) N.C.pr.pen., și anume: o infracțiune intenționată contra vieții,
o infracțiune prin care s -a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei
persoane, o infracțiune contra securității național e prevăzută de Codul
penal și de alte legi speciale, de efectuare de operațiuni ilegale cu
precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive,
o infracțiune privind nerespectarea regimului armelor, munițiilor,
materialelor nucleare și al materiilor explozive, trafic și exploatarea
persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de
monede, timbre sau alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate în mod
ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infr acțiune de corupție , o
infracțiune săvârșită prin sisteme informatice sau mijloace de
comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare;
Relativ la cele menționate mai sus, este necesar a exe mplifica
Decizia nr. 553 /2015 a Curții Constituționale143, referitoare la sintagma o
infracțiune de trafic de stupefiante din cuprinsul dispozițiilor art. 223 alin.

141 C. Marin, op.cit., p. 6
142 D. Bogdan, Arestarea preven tivă și detenția în jurisprudența CEDO , Editura Hamangiu, București,
2008, p. 135
143 A se vedea Decizia nr. 553/2015 , publicată în M. Of. nr. 707 din 21 septembrie 2015, consultată în
baza de date www.universulj uridic.ro

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

69
(2) N.C.pr.pen. Curtea a admis excepția de neconstituționalitate,
declarând că expresia mai s us menționată este neconstituțională,
întrucât lipsa de claritate a normei este de natură a aduce o încălcare
dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, având în vedere că persoana
supusă măsurii arestării preventive nu poate beneficia de un proces
corect și echitabil, atâta timp cât norma legislativă poate fi interpretată de
către instanțele de judecată cu o marjă largă de apreciere a infracțiunilor
pentru care poate fi incidentă această normă. De asemenea, Curtea a
reținut că măsura arestării preven tive este o măsură privativă de
libertate, de a cărei esență este restrângerea libertății individuale
prevăzută la art. 23 din Constituție și executarea ei într -un centru de
detenție. Astfel, în condițiile în care infracțiunea de trafic de stupefiante
nu e ste reglementată în legislația penală română, nici în cuprinsul
Codului penal, nici în cuprinsul unei legi speciale, enumerarea ei printre
infracțiunile pentru care poate fi luată măsura arestării preventive este
neconstituțională.
Ca urmare a deciziei de mai sus, prin intermediul O.U.G. nr.
18/2016 a fost pusă legislația în acord cu opinia Curții, legiuitorul
înlocuind sintagma trafic de stupefiante cu sintagma trafic de droguri,
efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau alte produse
susceptibile de a avea efecte psihoactive .
Noțiunea de droguri144 este definită ca fiind acele plante și
substanțe stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin
asemenea plante și substanțe. De asemenea, noțiunea de efecte
psihoactive145 este percepută ca fiind unul dintre următoarele efecte pe
care le poate avea un produs, respectiv: stimularea sau inhibarea
sistemului nervos central, având ca rezultat modificări ale proceselor
psihice și ale comportamentului uman.
2. Pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor
de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care inculpatul
provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privind persoana
acestuia, se constată că privarea de libertate este necesară pentru
înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică .
Astfel, putem observa că pentru evaluarea pericolului pentru
ordinea publică, legiuitorul a avut în vedere diverse circumstanțe factuale
sau personale. Arestarea preventivă a inculpatului pentru unul dintre
motivele mai sus menționate este considerată de către legiuitorul român
ca fiind relevantă, întrucât acesta consideră bazat pe fapte reale că
starea de libertate a persoanei ar putea determina o tulburare a ordinii

144 A se vedea art. 1 lit. b) din Legea nr. 143 /2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de
droguri
145 A se vedea art. 1 lit. e) din Legea nr. 194 /2011 privind combaterea operațiunilor cu produse
susceptibile a alea efecte psihoacti ve, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare,
republicată în anul 2014

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

70
publice. De asemenea, se poate ușor observa că baza i nițială a luării
acestei măsuri o reprezintă gravitatea faptei săvârșite de către inculpat,
faptă care determină o puternică reacție a opiniei publice, însă privarea
de libertate este legitimă numai în măsura în care celelalte criterii
referitoare la perso ana inculpatului, confirmă faptul că în lipsa arestării
preventive a acestuia s -ar produce o efectivă tulburare a ordinii publice.
Totuși, existența unui singur criteriu privind starea de pericol nu
justifică întotdeauna luarea măsurii. Spre exemplu, refe ririle doar la
antecedentele penale ale inculpatului sau chiar cele judiciare nu pot
legitima singure arestul preventiv necesar împiedicării săvârșirii altei
infracțiuni146. De asemenea, este de menționat că pericolul pentru
ordinea publică nu se confundă cu pericolul social al infracțiunii
săvârșite, însă gravitatea infracțiunii poate determina reacții publice care,
la rândul lor, pot justifica privarea de libertate a acuzatului147. Deși nu
mai este reglementat în mod expres de N.C.pen., pericolul social al
faptei poate fi analizat conform dispozițiilor prevăzute de art. 318
N.C.pr.pen., conform cărora se are în vedere conținutul faptei, modul și
mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, împrejurările concrete de
săvârșire, urmările produse sau care s -ar fi put ut produce.
De asemenea, putem menționa ca urmare a lecturării dispozițiilor
art. 223 N.C.pr.pen. că, existența stării de pericol pentru ordinea publică
este cerută numai pentru ipoteza prevăzută de alin. (2) al aceluiași
articol.

6.3. Procedura arestăr ii preventive în cursul urmăririi penale
6.3.1. Luarea măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale

Potrivit art. 224 alin. (1) N.C.pr.pen., arestarea preventivă a
inculpatului în cursul urmăririi penale se dispune la propunerea motivată
a pro curorului, atunci când acesta apreciază că sunt întrunite condițiile
cerute de lege. În acest sens, procurorul întocmește un referat în cadrul
căruia își motivează propunerea de arestare preventivă a inculpatului,
indicând temeiurile de drept pe care se ba zează. De asemenea, potrivit
dispozițiilor art. 330 N.C.pr.pen., propunerea menționată mai sus poate fi
formulată și prin intermediul rechizitoriului.
Întrucât conform prevederilor alin. (2) ale aceluiași articol,
competența este alternativă, propunerea p rocurorului privind luarea
măsurii preventive poate fi înaintată: judecătorului de drepturi și libertăți
de la instanța căreia i -ar reveni competența să judece cauza în primă

146 A. Crișu, op.cit., p. 498
147 Ibidem

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

71
instanță; judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța
corespunzătoare î n grad instanței căreia i -ar reveni competența să
judece cauza în primă instanță în a cărei circumscripție se află locul de
reținere; judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța
corespunzătoare în grad instanței căreia i -ar reveni competența să
judece cauza în primă instanță în a cărei circumscripție se află locul
unde s -a constatat săvârșirea infracțiunii; judecătorului de drepturi și
libertăți de la instanța corespunzătoare în grad instanței căreia i -ar reveni
competența să judece cauza în primă instanță în a cărei circumscripție
se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit
propunerea de arestare.
În ceea ce privește competența materială și teritorială a instanței,
este de menționat că potrivit art. 281 alin. (1) lit . b) N.C.pr.pen.,
nerespectarea dispozițiilor referitoare la competența materială atrage
nulitatea absolută doar dacă propunerea a fost soluționată de un
judecător de la o instanță inferioară, iar potrivit art. 282 alin. (1)
N.C.pr.pen., nerespectarea disp ozițiilor referitoare la competența
teritorială atrage nulitatea relativă.
Relativ la cele menționate mai sus, putem afirma conform art. 287
alin. (2) N.C.pr.pen. că, procurorul va înainta odată cu propunerea de
arestare și copii numerotate și certificat e de grefa parchetului de pe
actele dosarului ori, numai după acelea care au legătură directă cu
propunerea formulată, iar organul de urmărire penală va păstra originalul
actelor în vederea continuării urmăririi penale. De asemenea, potrivit art.
94 alin. (7) N.C.pr.pen. putem menționa că în procedurile desfășurate în
fața judecătorului de drepturi și libertăți, avocatul inculpatului are dreptul
de a lua cunoștință de întreg materialul de urmărire penală privind
măsurile preventive privative de libertate.
În ceea ce privește soluționarea propunerii de arestare preventivă,
judecătorul competent potrivit dispozițiilor analizate mai sus, efectuează
inițial activități premergătoare ședinței de judecată, respectiv fixează
termenul, stabilește data și ora la car e va fi soluționată respectiva
propunere. Astfel, termenul de soluționare148 este stabilit în funcție de
complexitatea cauzei și de numărul inculpaților, astfel încât să se asigure
atât studierea dosarului de către judecător, cât și exercitarea efectivă a
dreptului la apărare al inculpaților și accesul la dosar al acestora. Potrivit
alin. (2) al art. 225 N.C.pr.pen., dacă inculpatul este reținut, ziua și ora
soluționării se va fixa înainte de expirarea duratei reținerii, aceste
aspecte fiind comunicate și pro curorului, acesta având obligația să
asigure prezența inculpatului în fața judecătorului de drepturi și libertăți.
De asemenea, termenul se comunică și avocatului inculpatului, căruia, la
cerere, i se pune la dispoziție dosarul cauzei. Întrucât în acest ca z,

148 I. Tocan, op.cit., p. 647

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

72
propunerea privește un inculpat aflat în stare de reținere, potrivit art. 209
alin. (16) N.C.pr.pen., sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți se va
face cu cel puțin 6 ore înainte de expirarea duratei de reținere.
Precizarea cu privire la înai ntarea dosarului judecătorului de
drepturi și libertăți într -o anumită perioadă de timp, este necesară și
trebuie să se încadreze în limite rezonabile, astfel încât să se asigure
studierea dosarului și exercitarea unei apărări eficiente, corelat și cu
faptul că termenul de soluționare a propunerii trebuie fixat înainte de
expirarea duratei reținerii149.
Inculpatul aflat în stare de libertate se citează în vederea
prezentării în fața judecătorului de drepturi și libertăți la termenul fixat.
Neîndeplinirea pro cedurii de citare în cazul mai sus menționat, nu poate
fi suplinită prin prezența avocatului părții deoarece propunerea de
arestare preventivă se soluționează cu prezența obligatorie a
inculpatului, cazurile de soluționare în lipsă fiind expres și limitati v
prevăzute de lege.
Este de menționat că propunerea de arestare preventivă se
soluționează cu prezența obligatorie a procurorului, avocatului ales sau
numit din oficiu și a inculpatului. Totuși, există și situații excepționale în
care se va soluționa în lipsa inculpatului, respectiv atunci când acesta:
este în stare de libertate și fiind legal citat, lipsește; este dispărut; se
sustrage de la urmărirea penală; este în stare de libertate și legal citat,
dar din pricina stării de sănătate, din cauză de forț ă majoră sau stare de
necesitate, nu se prezintă; este în stare de reținere sau arestat în altă
cauză, dar din pricina stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare
de necesitate, nu poate fi adus în fața judecătorului.
Potrivit alin. (7) al art. 225 N.C.pr.pen., atunci când inculpatul este
prezent la termen, judecătorul de drepturi și libertăți îl va audia cu privire
la fapta de care este acuzat și motivele pe care procurorul își motivează
propunerea de arestare preventivă. De asemenea, înainte de a fi audiat,
judecătorul de drepturi și libertăți îi aduce la cunoștință infracțiunea
pentru care este acuzat și dreptul de a nu face nici o declarație,
atrăgându -i atenția că tot ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.
Potrivit art. 203 alin. (5) N.C.pr.pen. și art. 352 alin. (1) N.C.pr.pen.,
propunerea de arestare preventivă se soluționează în cameră de
consiliu, în ședință nepublică, de un sigur judecător de drepturi și
libertăți, indiferent de natura infracțiunii.
În ceea ce privește soluțiile pronunțate de judecătorul de drepturi și
libertăți, putem menționa, în primul rând că, după examinarea propunerii
procurorului și după audierea inculpatului prezent, acesta poate pronunța
următoarele soluții:

149 A se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 336 /2015, consultată în baza de date www.ccr.ro

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

73
1. Admite propunerea și dispune arestarea preven tivă a inculpatului;
Propunerea este admisă prin intermediul unei încheieri motivate,
dacă se constată îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege,
dispunându -se arestarea preventivă pentru o durată de cel mult 30 de
zile. Această soluție se consemn ează în cuprinsul minutei, întocmită în
două exemplare. Este de menționat că împrejurarea că inculpatul se află
în executarea unui alt mandat de arestare preventivă într -o altă cauză nu
constituie un impediment pentru arestarea preventivă a acestuia150.
În ceea ce privește durata măsurii, care nu poate fi mai mare de 30
de zile, este de menționat că, potrivit art. 226 alin. (2) teza II, spre
deosebire de reglementarea anterioară151 în materie, durata reținerii nu
se deduce din durata arestării preventive.
Potrivit art. 226 alin. (3) N.C.pr.pen., inculpatului i se aduc la
cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, motivele pentru care s –
a dispus arestarea preventivă152. De asemenea, judecătorul de drepturi
și libertăți îi va comunica inculpatului în scris și sub semnătură, drepturile
prevăzute în cuprinsul art. 83 N.C.pr.pen., cât și drepturile specifice
determinate de dispunerea măsurii arestării preventive, respectiv dreptul
de a: informa și alte persoane; avea acces la asistență medicală urgentă;
contes ta măsura preventivă luată împotriva sa; solicita revocarea sau
înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură preventivă.
Potrivit art. 228 alin. (3) N.C.pr.pen. , judecătorul de drepturi și
libertăți care a dispus arestarea preventivă este obligat ca, i mediat după
luarea măsurii, să încunoștințeze despre aceasta un membru al familiei
inculpatului sau o altă persoană desemnată de el, care pot acorda sprijin
material sau juridic celui arestat. Dacă inculpatul nu este cetățean
român, judecătorul va înștiinț a și una dintre instituțiile prevăzute de art.
210 alin. (2) N.C.pr.pen. Efectuarea încunoștințării se va consemna în
mod obligatoriu într -un proces -verbal special întocmit în acest sens.
Conform art. 228 alin. (7) N.C.pr.pen., inculpatului arestat preven tiv
nu i se va putea refuza exercitarea dreptului de a face personal
încunoștințarea decât pentru motive temeinice. Așadar, prioritate are
încunoștințarea făcută personal de inculpatul arestat preventiv,
alternativa încunoștințării de către organul judicia r având caracter
subsidiar, fiind aplicabilă doar pentru motive temeinice153. De asemenea,
imediat după introducerea sa în centrul de deținere, inculpatul are

150 A se vedea decizia Î.C.C.J. nr. 6090 /2005, consultată în baza de date www.legeaz.net la data de
19 .03.2018
151 Potrivit art. 149 alin. (11) din C.pr.pen. din 1968, arestarea inculpatului nu putea fi dispusă decât
pentru zilele care au rămas după scăderea din 30 a perioadei în care acesta a fost anterior reținut
sau arestat.
152 Potrivit art. 5 din Convenție, se impune informarea persoanei, într -un limbaj simplu, cu privire la
motivele de fapt și de drept ale arestării sale, astfel încât, dacă apreciază că este necesar, să le poată
contesta.
153 A. Crișu, op.cit., pg. 502

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

74
dreptul de a încunoștința personal sau de a solicita administrației locului
de deținere să încunoșt ințeze un membru de familie ori o altă persoană
desemnată de acesta, iar schimbarea locului de deținere este supusă
acelorași reguli privind înștiințarea persoanelor mai sus menționate.
2. Respingerea propunerii de arestare preventivă ;
În cazul în care judecă torul de drepturi și libertăți apreciază că nu
sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru luarea arestului preventiv,
acesta respinge propunerea procurorului și dispune punerea în libertate
a inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză, la expirarea
măsurii reținerii.
3. Respingerea propunerii de arestare preventivă și luarea unei alte
măsuri preventive mai ușoare.
Potrivit dispozițiilor art. 227 alin. (2) N.C.pr.pen., dacă se constată
că nu sunt îndeplinite condițiile pentru arestarea prev entivă, dar pentru
atingerea scopului prevăzut de art. 2020 alin. (1) N.C.pr.pen. este
suficientă și necesară o altă măsură preventivă, judecătorul de drepturi și
libertăți va respinge propunerea procurorului și va lua una dintre
următoarele măsuri prevent ive: controlul judiciar, controlul judiciar pe
cauțiune sau arestul la domiciliu.

6.3.2. Luarea măsurilor de ocrotire

Arestarea preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale poate
determina și luarea unor măsuri de ocrotire prevăzute de lege, î n cazul
în care anumite persoane care necesită ajutor se află în îngrijirea celui
arestat. Aceste măsuri sunt luate de alte autorități prevăzute de lege,
organul judiciar având obligația să le încunoștințeze, în cazul dispunerii
arestării preventive154.
Așadar, măsura arestării preventive este comunicată către
autoritatea competentă să ia măsuri pentru ocrotirea persoanelor minore
sau a persoanelor aflate în stare de necesitate, care s -au aflat în
supravegherea și ocrotirea celui arestat, astfel încât aceste a să nu fie
lipsite de protecție în perioada în care inculpatul va fi privat de libertate.
Diferitele situații în care este necesară dispunerea unor măsuri de
ocrotire ale persoanelor mai sus menționate, atrag în mod imperativ
incidența unor acte normati ve particulare care le reglementează,
respectiv:
– pentru minorii lipsiți de ocrotirea părintească, măsurile de
ocrotire sunt stabilite potrivit Legii nr. 272 /2004 privind protecția și
promovarea drepturilor copilului cu modificările și completările ulterioa re;

154 Ibidem, p. 503

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

75
– pentru minorii cu privire la care s -a dispus instituția tutelei, a
curatelei sau pentru persoanele puse sub interdicție judecătorească,
măsurile de ocrotire sunt stabilite potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul
civil;
– pentru persoanele care din pric ina vârstei, a bolii sau a altor
cauze care au nevoie de ajutor, măsurile de ocrotire se vor dispune
potrivit dispozițiilor Legii nr. 448 /2006 privind asistența socială a
persoan elor vârstnice republicată.

6.3.3. Mandatul de arestare preventivă și executa rea acestuia

Mandatul de arestare preventivă reprezintă actul procedural prin
care se pune în executare dispoziția judecătorului de drepturi și libertăți
de arestare a inculpatului155. În temeiul acestui act, organele de poliție
vor priva de libertate pe i nculpat și îl vor preda ulterior administrației
locului unde urmează să fie deținut.
Potrivit art. 230 alin. (1), în baza încheierii prin care s -a dispus
măsura arestării preventive, judecătorul de drepturi și libertăți de la prima
instanță sau, după caz, de la instanța ierarhic superioară emite de îndată
mandatul de arestare. Emiterea mandatului de către instanța ierarhic
superioară are loc în momentul în care mandatul emis de prima instanță
a fost contesta, iar respectiva contestație a fost declarată ad misă. În
situația în care în urma admiterii contestației mai sus menționate se
modifică durata măsurii arestării preventive, se rectifică mandatul inițial
dispus de către judecătorul delegat, fără a se dispune anularea acestuia
și emiterea unuia nou156. Este de menționat că in ipoteza în care s -a
dispus arestarea mai multor inculpați, se va emite câte un mandat pentru
fiecare dintre aceștia. Aceste precizări sunt necesare, deoarece motivele
care au dus la luarea acestei măsuri preventive se vor prevedea pentr u
fiecare inculpat în parte.
Putem observa că, spre deosebire de vechea reglementare în
materia mandatului de arestare preventivă, N.C.pr.pen. a adus unele
modificări în ceea ce privește elementele cuprinse în cadrul acestuia,
menținând dispozițiile refe ritoare la organul judiciar care l -a emis, datele
de identificare ale inculpatului și cele referitoare la acuzația acestuia,
impunând suplimentar indicarea duratei pentru care a fost dispusă
măsura și semnătura inculpatului prezent prin intermediul căreia se
atestă că acesta a luat cunoștință de act. Este de subliniat că, potrivit
dispozițiilor art. 282 N.C.pr.pen., lipsa unor elemente esențiale din
conținutul mandatului pot atrage nulitatea relativă a acestuia, ori, dacă

155 I. Tocan , op.cit. , p. 655
156 Ibidem

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

76
este vorba de existența unor erori materiale, dar care permit totuși
identificarea inculpatului, organele de poliție vor proceda la executarea
măsurii, solicitând, în același timp, judecătorului de drepturi și libertăți să
îndrepte respectivele erori.
Potrivit alin. (4), dacă mandatul de executare a fost emis după
ascultarea inculpatului, iar acesta este prezent la pronunțarea soluției,
acestuia îi va fi înmânat un exemplar, în mod necesar sub semnătură.
De asemenea, consider util a face precizarea că în cursul urmăririi
penale, măsura are stării preventive se execută în centrele de reținere și
arestare preventivă, organizate în subordinea Ministerului Afacerilor
Interne157.
Un alt element de noutate introdus de legiuitorul român cu privire la
mandatul de executare al arestării preventive îl reprezintă dispozițiile art.
230 alin. (5) care conferă persoanei vătămate dreptul de a fi înștiințată
cu privire la eliberarea persoanei arestate. Potrivit acestui articol, dacă
persoana vătămată a solicitat respectiva înștiințare, judecătorul care a
emis mandatul consemnează acest fapt în cuprinsul unui proces -verbal
pe care îl predă ulterior organului de poliție.
Față de cele susținute anterior cu privire la executarea mandatului
de arestare preventivă, este necesar a ne opri și asupra procedurii
pune rii acestuia în executare în ipoteza în care măsura arestării
preventive și emiterea mandatului au fost dispuse în lipsa inculpatului.
Așadar, mandatul emis în lipsa inculpatului este pus în executare, potrivit
art. 231 alin. (1) N.C.pr.pen., de către orga nul de poliție de la domiciliul
sau reședința acestuia sau în a cărei rază teritorială se află sediul
instanței de judecată în ipoteza în care inculpatul nu își are domiciliul sau
reședința în România. Acest mandat poate fi transmis organului de
poliție și prin intermediul faxului, poștei electronice sau prin orice alt
mijloc de comunicare în măsură să producă un document scris căruia i
se poate stabili autenticitatea.
Întrucât inculpatul nu este prezent, cele două exemplare ale
mandatului vor fi înaintate organului de poliție de la domiciliul sau
reședința acestuia, pentru a putea fi pus imediat în executare. În ceea ce
privește erorile ce pot apărea la nivelul conținutului mandatului,
afirmațiile susținute mai sus rămân valabile și în cazul executării
mandatului emis în lipsa inculpatului. După primirea respectivului
mandat, organele de poliție procedează la arestarea celui indicat, căruia
îi va înmâna și un exemplar. În acest context, literatura de specialitate158
a apreciat că este vorba despre o procedură -remediu întrucât, în cazul în
care inculpatul nu a fost prezent la soluționarea propunerii de arestare,

157 A se vedea art. 108 din Legea nr. 254 /2013 privind executarea pedepse lor și a măsurilor privative
de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
158 I. Tocan, op.cit., p. 658

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

77
legiuitorul a prevăzut că, pentru a asigura prezența personală, audierea
nemijlocită și exercitarea dreptului la apărare, inculpatul va fi adus în fața
judecătorului de drepturi și libertăți, pentru ca acesta, reevaluând dosarul
cauzei, să confirme sau nu măsura. Astfel, inculpatul va fi prezentat într –
un termen de cel mult 24 de ore de la arestare sau de la încetarea
cauzelor care au generat imposibilit atea acestuia de a fi prezent. Acest
termen este unul de recomandare, iar depășirea lui nu va afecta
legalitatea privării de libertate a inculpatului și nu are consecința încetării
măsurii.
Procedura confirmării arestării preventive și a punerii în execut are
a mandatului emis în lipsa inculpatului este aceeași indiferent dacă
cauza ce a determinat lipsa acestuia este una imputabilă sau nu, fiind
totodată similară cu cea privind soluționarea propunerii de arestare
preventivă.
În cadrul prezentei proceduri, se va proceda la audierea
inculpatului în prezența apărătorului ales sau numit din oficiu, cu privire
la arestarea sa, la motivele care au justificat luarea măsurii, urmând ca
organul judiciar, având în vedere toate probele administrate, precum și
declara ția inculpatului, să se pronunțe în camera de consiliu prin
încheiere motivată și să dispună:
– confirmarea măsurii preventive și executarea mandatului;
– înlocuirea măsurii preventive dispuse inițial;
– revocarea arestării preventive.
Referitor la cele menționa te în paragraful anterior, consider
relevant a exemplifica Decizia nr. 704 din 29 noiembrie 2016159
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231 alin.
(7) N.C.pr.pen. În motivarea excepției se susținea că prevederile
articolului mai sus menționat încalcă dispozițiile constituționale
referitoare la egalitatea în drepturi, la tratatele internaționale privind
drepturile omului și la accesul liber la justiție, deoarece la confirmarea
măsurii arestării preventive dispuse în lipsa incul patului, nu se
recunoaște dreptul apărătorului acestuia de a participa la dezbateri,
textul prevăzând expres că după ascultarea inculpatului pune concluzii
procurorul. Examinând cererile prevăzute în cuprinsul excepției, Curtea o
respinge ca neîntemeiată ș i constată că dispozițiile art. 231 alin. (7) sunt
constituționale în raport de criticile formulate.
Este de menționat că împotriva încheierii prin care judecătorul de
drepturi și libertăți de la prima instanță s -a pronunțat în cadrul procedurii –
remediu se poate face contestație în termen de 48 de ore de la
pronunțare pentru procurorul sau inculpatul prezent și de la comunicare
pentru procurorul și inculpatul care au lipsit de la pronunțare.

159 Decizia nr. 704 din 29 noiembrie 2016, consultată în baza de date www.ccr.ro

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

78
În concluzie, este important a sublinia că prezenta procedură
analizată mai sus se aplică doar în cazul în care propunerea de arestare
preventivă a fost soluționată în lipsa inculpatului, nu și în cazul în care
inculpatul a fost prezent la soluționarea cauzei, dar nu și la pronunțarea
soluției.
Consider relevat a exemp lifica într -o manieră succintă și problema
mandatului european de arestare, considerat ca fiind prima măsură
concretă în aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor
penale, din care Consiliul European de la Tampere a decis să facă piatra
unghiulară a cooperării judiciare dintre state le membre ale Uniunii
Europene160.
Mandatul european de arestare este definit ca fiind o decizie
judiciară emisă de autoritatea competentă a unui stat membru al Uniunii
Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei
persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecății sau
în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță
privativă de libertate .161Reglementările referitoare la mandatul european
de arestare au fost transpuse în legislația internă prin Legea nr.
302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,
modificată și completată prin Legea nr. 224/2006. În literatura de
specialitate în materie162 s-a menționat că, spre deosebire de procedura
clasică a extrădării care poate apărea în cazul în care infractorul nu este
cetățean român, mandatul european de arestare implică o procedură pur
judiciară, fără a mai exista o etapă administrativă, implicarea autorităților
executive fiind limita tă, în general, la asistarea autorităților judiciare . În
ceea ce privește executarea mandatelor europene emise de alte state
europene, în dreptul nostru intern, competența de a le executa aparține
curților de apel.

6.3.4. Durata arestării preventive în c ursul urmăririi penale

Potrivit art. 233 alin. (1) N.C.pr.pen., în cursul urmăririi penale,
durata arestării preventive a inculpatului nu poate depăși 30 de zile, în
afară de cazul în care este prelungită în condițiile legii. Acest termen
curge de la data punerii în executare a măsurii, fiind posibilă prelungirea
duratei arestării, dar fiecare prelungire nu poate depăși 30 de zile.

160 M. Pătrăuș, Reflecții privind mandatul european de arestare , articol consultat în baza de date
www.uab.ro la data de 20.03.2018
161 A se vedea art.1 alin. (1) din Decizia – cadru a Consiliului nr.584/JAI din 13.06.2002 privind mandatul
european de arestare
162 L. M. Stănilă, Mandatul european de arestare. Problematica implementării deciziei cadru nr. 584 din
13.06.2002 în statele membre ale Uniunii Europene , p. 105, articol consultat în baza de date
www.drept.ucv.ro la data de 20.03.2018

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

79
Este imperativ necesar a sublinia că prelungirea arestării
preventive a inculpatului nu poate depăși o durată totală de 180 de zile,
considerat a fi un termen rezonabil. Calculul termenului menționat se
face potrivit dispozițiilor art. 271 N.C.pr.pen., conform căruia în calculul
termenelor privind măsurile preventive și orice alte măsuri restrictive de
drepturi, ora sau ziua d e la care începe și cea la care se sfârșește
termenul intră în durata acestuia.
În raport cu natura și complexitatea cauzei, este important a arăta
că se poate stabili o durata mai scurtă a arestării preventive. În
susținerea acestei afirmații putem menț iona că Î.C.C.J163. a constatat că
în cazul în care infracțiunea este una flagrantă, iar cercetarea nu
prezintă complexitate, limita de 10 zile a duratei arestării preventive este
judicioasă, iar dacă se constată necesitatea extinderii duratei acesteia se
va apela la procedura prelungirii arestării preventive.
Potrivit alin. (3) al art. 233 N.C.pr.pen., când o cauză este trecută
pentru continuarea urmăririi penale de la un organ de urmărire la altul,
arestarea preventivă sau prelungită anterior rămâne valab ilă.
În ceea ce privește prelungirea arestării preventive este de
menționat că privarea de libertate a unei persoane cu titlu procesual pe o
perioadă mai mare de timp constituie o problemă care în toate legislațiile
este privită cu deosebită atenție, în dispozițiile edictate reflectându -se în
mare măsură poziția dreptului față de garantarea reală și efectivă a
libertății individuale164. Astfel, ca și instituție, prelungirea măsurii arestării
inculpatului poate interveni doar în faza urmăririi penale, în faz a de
judecată putând fi vorba doar despre menținerea acestei măsuri.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 234 alin. (1) N.C.pr.pen., arestarea
preventivă a inculpatului dispusă în cursul urmăririi penale poate fi
prelungită motivat în următoarele cazuri st rict și limitativ prevăzute de
lege:
– temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare
privarea de libertate;
– există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
De asemenea, potrivit doctrinei de specialitate ,165 arestarea
preven tivă poate fi prelungită dacă se constată că motivele care au
condus la luarea măsurii nu s -au schimbat, fiind în continuare justificate
pentru administrarea unor probe necesare soluționării cauzei în care
inculpatul a fost arestat. Totuși, prelungirea are stării preventive cu
motivarea că este necesară pentru identificarea și audierea de noi

163 A se vedea Decizia Î.C.C.J., s. pen., nr. 5990 din 2005, consultată în baza de date www.legeaz.net
164 A. Zarafiu, Considerații privind procedura prelungirii arestării preventive a inculpatului în faza de
urmărire penală , Analele Universității din București, partea a II -a, 2009, articol consultat în baza de
date www.drept.unibuc.ro la data de 20.03.2018
165 I. C. Morar, Arestarea preventivă și arestarea provizorie. Culegere de practică judiciară , Editura
C.H.Beck, București, 2006, p. 35

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

80
martori și alte probe nu poate fi acceptată, deoarece echivalează cu o
recunoaștere a faptului că organele de urmărire penală nu dețin la acel
moment probe care să susț ină învinuirea inculpatului, care de altfel a fost
arestat preventiv la o perioadă de 3 ani de la săvârșirea faptei166.
Persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de
libertate ar fi comis o infracțiune este o condiție sine qua non a
regularității menținerii în detenție, dar, după un anumit timp ea nu mai
este considerată suficientă, iar atunci instanța trebuie să stabilească
dacă celelalte motive care au dus la dispunerea arestării preventive
continuă se legitimeze privarea de libertate.
Propunerea de prelungire a arestării preventive se înaintează
judecătorului de drepturi și libertăți de procurorul care supraveghează ori
efectuează urmărirea penală și trebuie în mod obligatoriu să cuprindă
motivele pe care se întemeiază. De asemenea, câ nd în aceeași cauză
apar mai mulți inculpați arestați, iar măsura privativă expiră la date
diferite, procurorul are posibilitatea de a sesiza judecătorul de drepturi și
libertăți în același timp pentru toți inculpații sau separat. Putem observa
că această posibilitate este lăsată strict la atitudinea procurorului de caz.
În ceea ce privește competența materială, organul judiciar care
poate dispune prelungirea arestării preventive este judecătorul de
drepturi și libertăți de la instanța căreia i -ar reveni co mpetența să judece
cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad
acesteia în a cărei circumscripție se află locul de deținere, locul unde s -a
constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte
procurorul. În c azul în care una din persoanele cercetate în cauză are o
calitate specială ce atrage competența unei alte instanțe, judecătorul de
drepturi și libertăți de la această din urmă instanță este competent să
soluționeze propunerea de prelungire a arestării.
Potrivit art. 234 alin. (4), dacă arestarea preventivă a fost dispusă
inițial de către un judecător de drepturi și libertăți de la o instanță
inferioară celei căreia i -ar reveni competența să judece cauza în primă
instanță, prelungirea acestei măsuri se poat e dispune numai de un
judecător de drepturi și libertăți de la instanța competentă la momentul
soluționării propunerii de prelungire. Acest caz poate apărea datorită
faptului că procesul penal este o activitatea complexă, dinamică, în
cuprinsul căreia părț ile ori organele judiciare pot sesiza modificări în
conținutul constitutiv al infracțiunii sau a sferei persoanelor, împrejurări
ce pot determina schimbări în cazul încadrării juridice a faptelor167.
În ceea ce privește procedura prelungirii măsurii arestări i
preventive în faza urmării penale, dispozițiile art. 235 alin. (1) N.C.pr.pen.
prevede că propunerea de prelungire împreună cu dosarul cauzei se

166 I. C. Morar, op.cit., p. 39
167 A. Crișu, op.cit., p. 508

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

81
depun la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de
expirarea duratei arestării prev entive. Relativ la aceste dispoziții, prin
Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015,168 Curtea Constituțională a admis o
excepție de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile articolului
menționat mai sus sunt constituționale în măsura în care nerespec tarea
termenului de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii arestării
preventive atrage incidența art. 268 alin. (1) N.C.pr.pen. De asemenea,
s-a reținut că nerespectarea termenului mai sus menționat de depunere
a propunerii de prelungire a arestării p reventive la judecătorul de drepturi
și libertăți competent este de natură să cauzeze o vătămare procesuală,
concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al
inculpatului arestat169 și a dispozițiilor constituționale referitoare la
înfăptuirea justiției170. În concluzie, Curtea Constituțională a constatat că
nedepunerea propunerii de prelungire cu cel puțin 5 zile înainte de
expirarea duratei arestării preventive atrage incidența normelor
procesual -penale ale art. 268 alin. (1) N.C.pr.pen., sancți unea fiind
decăderea procurorului din exercițiul dreptului de a depune propunerea
de prelungire a duratei arestului preventiv și nulitatea actului făcut peste
termen.
Curtea a pus în discuție însăși constituționalitatea interpretării
cvasiunanime a instanț elor care au apreciat că acest termen ca fiind unul
de recomandare, interpretare bazată pe faptul că procurorul nu are un
drept procesual (o facultate cu privire la care să poată dispune), ci
obligația de a sesiza judecătorul de drepturi și libertăți în ca zul în care
apreciază că se impune prelungirea măsurii171. Relativ la aceste fapte,
Curtea a reținut că posibilitatea procurorului de a propune prelungirea
arestării preventive prin intermediului unui referat în acest sens, este un
drept procesual ce aparțin e numai acestuia, iar nu o obligație, acesta
având facultatea de a renunța la exercitarea acestui drept, nefiind vorba
despre împiedicarea desfășurării sau finalizării procesului penal. Astfel,
în raport cu considerentele deciziei Curți Constituționale, te rmenul de
sesizare a judecătorului de drepturi și libertăți este un termen procedural
(disciplinează actele procesuale și procedurale) de regresiune (se
calculează în sens invers curgerii timpului, având ca moment de început
ziua în care expiră durata ares tării preventive) și imperativ (propunerea
de prelungire trebuie depusă înăuntrul duratei sale) și se calculează fără
a lua în considerare ziua în care începe să curgă și nici ziua în care se
îndeplinește172, potrivit art. 269 alin. (2) N.C.pr.pen.

168 Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în M. Of. nr. 342 din 19 mai 2015, consultată în ba za
de date www.ccr.ro
169 A se vedea art. 24 din Constituția României și art. 6 parag. 3 lit. b) CEDO
170 A se vedea art. 124 din Constituția României
171 I. Tocan, op.cit., p. 663
172 Ibidem, p.664

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

82
Potrivit alin. (2) al art. 235 N.C.pr.pen., judecătorul de drepturi și
libertăți fixează termen pentru soluționarea propunerii de prelungire
înainte de expirarea măsurii și comunică, totodată, ziua și ora stabilite
procurorului, care are la rândul său obligația de a asigura prezența la
termen a inculpatului arestat preventiv. De asemenea, se va încunoștința
și avocatul inculpatului, căruia i se acordă, la cerere, posibilitatea de a
studia dosarul cauzei.
Este necesar a face mențiune că soluționarea propunerii de
prelungire se va face în camera de consiliu, de către un singur judecător
de drepturi și libertăți, în prezența inculpatului a cărui asistență juridică
este obligatorie și cu participarea procurorului de caz. Nerespectarea
dispozițiilor privitoare la soluțio narea în ședință nepublică a cererii de
prelungire a măsurii arestării preventive este sancționată cu nulitatea
relativă, care poate duce la anularea hotărârii numai dacă se constată
existența unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată decât prin desființa rea
actului173.
În cursul acestei proceduri, inculpatul arestat preventiv este
ascultat de către judecătorul de drepturi și libertăți cu privire la toate
motivele pe care se întemeiază propunerea de prelungire a arestării
preventive formulată de către procu ror, în mod necesar ascultarea fiind
făcută în prezența apărătorului ales sau numit din oficiu. În cazul în care
inculpatul se află internat în spital ori din pricina stării de sănătate nu
poate fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți sau câ nd din
pricina unei stări de forță majoră ori de necesitate nu poate fi deplasat,
propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar în mod obligatoriu în
prezența avocatului.
Este de menționat că dispozițiile art. 235 alin. (4) și (5) au suferit o
serie de modificări prin intermediul O.U.G. nr. 18 /2016, în sensul
instituirii posibilității inculpatului de a fi ascultat, cu acordul acestuia și în
prezența unui apărător ales sau numit din oficiu și, după caz, și a unui
interpret, și prin videoconferință l a locul de deținere.
Judecătorul de drepturi și libertăți soluționează și se pronunță cu
privire la propunerea de prelungire a arestării preventive înainte de
expirarea duratei acesteia. Referitor la mențiunea legiuitorului înainte de
expirarea duratei ac esteia se consideră că acest termen are un caracter
imperativ, având în vedere că această formulare este similară cu cea
cuprinsă în art. 159 alin. (8) din C.pr.pen. interpretat în acest sens într -un
recurs în interesul legii174. Soluțiile pe care le poate p ronunța judecătorul
de drepturi și libertăți sunt: admiterea propunerii de prelungire a arestării
preventive, respectiv respingerea acesteia.

173 A se vedea încheierea nr. 34 40 din 2 octombrie 2010, I.C.C.J, Secția penală, articol consultat în
baza de date www.legisplus.ro la data de 21.03.2018
174 A se vedea Decizia Î.C.C.J. nr. 25 din 2008 publicată în M.Of. nr. 372 din 3 iunie 2009, co nsultată
în baza de date www.lege5.ro

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

83
Astfel, conform art. 236 alin. (1) N.C.pr.pen. dacă sunt îndeplinite
condițiile cerute de lege, judecătorul de dr epturi și libertăți va admite
propunerea procurorului, prin încheiere motivată, dispunând prelungirea
arestului preventiv pentru o perioadă de cel mult 30 de zile. În același
timp, judecătorul va proceda la verificarea ca durata totală a privării de
libert ate în cursul urmăririi penale să nu depășească un termen rezonabil
și, în mod imperativ, să nu depășească cel mult 180 de zile. Este de
menționat că această durată este incidentă și în cazul în care inculpatul
este minor cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani.
În ceea ce privește admiterea propunerii de prelungire a arestării,
consider că este necesar a face mențiune că persistența suspiciunii
rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție
imperativ necesară pentru legalitatea arestă rii prelungite. De asemenea,
este de subliniat că împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi
și libertăți a dispus prelungirea măsurii arestării preventive se poate face
contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare, respectiv de la
comun icare, de către procuror sau inculpat. Mențiunile făcute în cadrul
tratării instituției contestației făcute în cuprinsul capitolului referitor la
măsurile preventive privite în general rămân pe deplin valabile.
Referitor la respingerea propunerii de prelun gire a măsurii arestării
preventive în cursul urmăririi penale, conform art. 237 alin. (1)
N.C.pr.pen., dacă cu ocazia analizării respectivei propuneri, judecătorul
de drepturi și libertăți nu constată îndeplinirea condițiilor cerute de lege
necesare prelu ngirii, respinge propunerea prin intermediul unei încheieri
motivate și dispune punerea inculpatului în libertate la expirarea duratei
măsurii , dacă acesta nu este arestat în altă cauză . În mod evident,
propunerea procurorul va fi respinsă ca inadmisibilă în cazul în care
până la momentul soluționării acesteia, măsura arestării preventive a fost
revocată, înlocuită sau a încetat de drept.
De asemenea, potrivit art. 237 alin. (2) N.C.pr.pen., la soluționarea
propunerii de prelungire a măsurii arestării prev entive, judecătorul de
drepturi și libertăți are posibilitatea să dispună și înlocuirea acesteia cu
măsura arestului la domiciliu, controlului judiciar sau a controlului judiciar
pe cauțiune, dacă constată că arestarea preventivă nu este necesară
sau propo rțională cu scopul urmărit și sunt îndeplinite condițiile necesare
pentru luarea uneia dintre celelalte măsuri preventive. Și cu privire la
această încheiere a judecătorului de drepturi și libertăți se poate face
contestație, aceasta fiind supusă acelorași termene și condiții ca și în
cazul admiterii propunerii.

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

84
6.4. Procedura arestării preventive în camera preliminară și în
cursul judecății

6.4.1. Temeiurile și condițiile arestării preventive în procedura
camerei preliminare și în cursul judecății și du rata acesteia

Măsura arestării preventive a inculpatului se poate dispune și în
procedura de cameră preliminară și în cursul judecății pentru aceleași
temeiuri și în aceleași condiții ca și arestarea dispusă de către
judecătorul de drepturi și libertăți î n faza de urmărire penală. Astfel,
dispozițiile cuprinse în cadrul art. 225 -232 N.C.pr.pen. rămân aplicabile
în mod corespunzător în camera preliminară și în cursul judecății. Este
necesar a face mențiune că, datorită faptului că reglementările cuprinse
în art. 227 N.C.pr.pen. rămân și ele aplicabile, în cazul respingerii
propunerii de arestare preventivă, judecătorul poate lua o altă măsură
preventivă pentru care constată că sunt îndeplinite cerințele impuse de
lege.
Spre deosebire de faza urmăririi penale , în cazul procedurii de
cameră preliminară sau în cursul judecății, arestarea preventivă poate fi
dispusă și din oficiu.
La fel cum am menționat și mai sus, procedura de luarea a măsurii
urmează aceleași etape ca și cea prevăzută pentru soluționarea
propu nerii de arestare preventivă de către judecătorul de drepturi și
libertăți. Astfel, inculpatul este citat la termenul fixat de către judecătorul
de cameră preliminară sau este adus de către procuror în cazul în care
este reținut. Procedura se desfășoară în camera de consiliu, potrivit
dispozițiilor art. 203 alin. (5) N.C.pr.pen., în prezența obligatorie a
procurorului și cu asigurarea asistenței juridice pentru inculpat.
Asemenea judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră
preliminară poat e fie să respingă propunerea, fie să dispună arestarea
preventivă pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, fie să înlocuiască
această măsură cu o altă măsură preventivă, dacă o apreciază ca fiind
necesară și suficientă pentru atingerea scopului prevăzut d e legiuitor.
Ulterior dispunerii măsurii arestării preventive, judecătorul de cameră
preliminară sau instanța de judecată, verifică periodic, dacă se impune
menținerea acestei măsuri175.
Cu respectarea acelorași condiții, măsura arestării preventive
poate fi luată de către prima instanță sau de către instanța de apel în tot
cursul judecății cauzei în primă instanță, respectiv în apel176.Astfel, după
pronunțarea hotărârii și până la sesizarea instanței de apel, instanța

175 A. Crișu, op.cit., p. 511
176 I. Tocan, op.cit., p. 670

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

85
poate dispune, la cerere sau din oficiu, l uarea măsurii preventive cu
privire la inculpatul condamnat. Prin urmare, între momentul condamnării
inculpatului de către prima instanță și cel al redactării hotărârii și
înaintării dosarului la instanța de apel, deși prima instanță s -a desesizat
în momen tul pronunțării soluției, este competentă să dispună cu privire la
măsurile preventive în cazul în care situația avută în vedere la
pronunțarea hotărârii s -a modificat177. În mod evident, dacă se pronunță
o altă soluție decât cea de condamnare, luarea măsuri i arestării
preventive nu mai este posibilă. Propunerea de arestare preventivă în
fața instanței de judecată se va soluționa în ședință publică, cu citarea și
ascultarea inculpatului în ipoteza în care acesta este prezent, iar instanța
se pronunță prin înc heiere. Observăm în acest sens o modificare a
dispozițiilor în materie, în sensul că, potrivit C.pr.pen. din 1968178,
instanța se pronunța prin hotărâre.
Este de menționat că judecătorul de cameră preliminară și instanța
de judecată au atribuții privind veri ficarea măsurilor preventive dispuse în
cazurile în care au fost sesizați. Măsura arestării preventive dispusă de
către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de
către instanța de apel se ia pe o durată ce nu poate depăși 30 de zile ,
astfel că prima verificare a măsurii se va face înainte de expirarea celor
30 de zile, iar cele ulterioare înainte de expirarea celor 30 de zile dacă
dosarul se află în fața camerei preliminare, respectiv celor 60 de zile,
dacă cauza se află în cursul ju decății în primă instanță ori în apel.
După pronunțarea soluției, judecătorul de cameră preliminară sau,
după caz, președintele completului de judecată emite mandatul de
arestare preventivă, dispunând punerea sa în executare, potrivit regulilor
și cerințe lor deja discutate.
Împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară sau
prima instanță dispune luarea măsurii arestării preventive se poate face
contestație, însă, încheierea prin care se pronunță instanța de apel este
definitivă.
Potriv it art. 238 alin. (3) N.C.pr.pen., față de inculpatul care a mai
fost anterior arestat preventiv în aceeași cauză, în cursul urmării penale,
al procedurii de cameră preliminară sau al judecății, se poate dispune din
nou această măsură numai dacă au interve nit temeiuri noi care fac
necesară privarea sa de libertate. Astfel, pentru a preîntâmpina abuzul și
pentru a accentua diferențele ce trebuie să existe între propunerile
formulate, legiuitorul a prevăzut o condiție specială de soluționare a unei
noi propun eri de arestare preventivă, respectiv existența unor elemente
noi179. Deși textul legal se referă în mod expres la situația în care față de

177 Ibidem
178 A se vedea art. 350 alin. (1) din C.pr.pen. din 1968
179 I. Tocan, op.cit., p. 671

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

86
inculpat s -a luat măsura arestării, dispoziția legală trebuie avută în
vedere și în cazul în care prima propunere de a restare a fost respinsă,
iar ulterio r s-a formulat o nouă propunere, această interpretare fiind în
concordanță cu efectele relative ale autorității de lucru judecat în materia
arestării preventive, în sensul că, deși acest principiu nu are efecte
depline, asemenea hotărâri trebuie respectate pentru a nu se ajunge la
rejudecarea aceleiași propuneri180.
În ceea ce privește durata maximă a arestării preventive în cursul
judecății, durata totală a acesteia nu poate depăși un termen rezonabil și
nu poate fi mai ma re de jumătatea maximului special prevăzut de lege
pentru infracțiunea ce face obiectul sesizării instanței de judecată. De
asemenea, indiferent de cuantumul acestui maxim special, durata
arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani.
Insta nța urmează a motiva durata rezonabilă a menținerii arestării
preventive, cu precizarea că o perioadă lungă a arestării preventive a
inculpatului poate echivala cu o antepronunțare, dacă nu este bine
motivată181.
Termenul prevăzut de art. 239 alin. (1) încep e să curgă de la data
sesizării instanței de judecată , în cazul în care inculpatul se află în stare
de arest preventiv, și, respectiv de la data punerii în executare a măsurii,
când față de acesta s -a dispus arestarea preventivă în procedura de
cameră prel iminară sau în cursul judecății. Potrivit alin. (3) al aceluiași
articol, la expirarea acestor termene, instanța de judecată poate dispune
luarea unei alte măsuri preventive, dacă sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de lege pentru luarea respectivei măsu ri.

6.4.2. Tratamentul medical sub pază permanentă

În primul rând este necesar a se menționa că până la modificarea
codului de procedură penală prin intermediul Legii nr. 281 din 2003 nu
exista nici o reglementare care să prevadă modalitatea în care tr ebuia să
procedeze procurorul sau instanță de judecată atunci când se constata
că inculpatul arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată
în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În doctrina și jurisprudența anter ioară s -a impus ca majoritară
opinia potrivit căreia boala inculpatului este lipsită de relevanță,
arătându -se că această stare determină cel mult o schimbare a
condițiilor care au existat în momentul luării măsurii arestării preventive,
nu a temeiurilor c e au condus la luarea măsurii, care nu au dispărut182.

180 Ibidem
181 A. Crișu, op. cit., p. 512
182 Gh. Mateuț, Un caz special de revocare a măsurii arestării preventive: boala învinuitului sau
inculpatului , Revista Dreptul, nr. 2 /2005, p. 128

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

87
În reglementarea actuală, art. 240, introdus prin Legea nr.
254/2013 prevede că în cazul în care, pe baza actelor medicale, se
constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi
tratat ă în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor,
administrarea locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub
pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății. Motivele
care au determinat luarea acestei măsuri sunt comunicate de îndată
procurorului, în cursul urmăririi penale, judecătorului de cameră
preliminară, în cursul acestei proceduri, sau instanței de judecată, în
cursul judecății. Trebuie subliniat că obligativitatea impusă administrației
locului de deținere de a comunica procurorului sau instanței motivele
care au determinat luarea acestei măsuri privește în primul rând,
legalitatea desfășurării unor proceduri ulterioare, iar procurorul sau
instanța nu pot cenzura această măsură183.
Potrivit prevederilor alin . (2) ale aceluiași articol, această perioadă
de tratament sub pază permanentă se ia în calcul la durata arestării
preventive, chiar dacă din acest motiv, inculpatul nu o execută în
centrele de arestare preventivă.
Putem lesne observa că legiuitorul nu f ace nici o distincție în ceea
ce privește boala de care suferă inculpatul, respectiv dacă aceasta a fost
provocată voit sau nu.
Pe perioada tratamentul medical, inculpatul este considerat în
continuare în stare de arest preventiv. Astfel, regulile prevăz ute pentru
stabilirea duratei măsurii arestării preventive în cursul urmării penale, al
procedurii de cameră preliminară sau în cursul fazei de judecată se vor
aplica și pentru durata maximă a tratamentului medical sub pază184.

183 S. Siserman, Tratamentul medical sub pază permanentă și întreruperea executării pedepsei pe
motive m edicale , articol consultat în baza de date www.oaji.net accesat la data de 22.03.2018
184 I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală , p. 644

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

88
CONCLUZII

În vederea întocmirii prezentei lucrări de diplomă intitulată Arestul
la domiciliu și arestarea preventivă am avut în vedere legislația internă în
vigoare la momentul actual, unele reglementări externe, precum și
practica jud iciară în materie. Astfel, p ot afirma că măsurile preventive,
măsur i din care fac parte și cele tratate în prezenta lucrare , reprezintă
instituții de drept procesual penal, cu caracter de constrângere, vizând
privațiuni sau restrângeri ale libertății individuale, prin care pe rsoana
care a săvârșit o infracțiune este împiedicată să exercite anumite
activități care ar avea o consecință negativă asupra scopului procesului
penal.
Studiind problematica măsurilor preventive ce pot fi dispuse în
cadrul unui proces penal am ajuns la concluzia că acestea nu reprezint ă
o regulă, ci sunt tratate ca o excepție, nefiind inerente oricărui proces
penal aflat în derular e,fiind aplicabile atunci când desfășurarea cercetării
penale sau a judecății impune luarea măsurilor preventive pentru o
perioadă de timp limitat, în scopu l desfășurării î n bune condiții a
procesului penal . Astfel, organele care dispun aceste măsuri vor avea în
vedere în mod imperativ circumstan țele concrete ale fiecărei cauze,
circumstanțe în funcție de care vor aprecia necesitatea și oportunitatea
luării unei anumite măsuri preventive , în funcție de fiecare caz în parte .
În legislația penală a României sunt reglementate cinci măsuri
preventive, dintre care trei sunt privative de libertate, re spectiv: reținerea,
arestul la domiciliu și arestarea preventivă, iar două sunt neprivative de
libertate, și anume: controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune.
Este necesar în acest caz a menționa că toate aceste măsuri preventive
sunt aplicabile numai persoanei fizice.
Consider că prin reglementarea măsurilor preventive, legiuitorul
român a urmărit să asigure desfășurarea normală a unui proces penal și,
chiar dacă în sistemul referitor la măsurile procesuale există mai multe
categorii cu privire la acestea, putem menționa că fiecare măsură are un
scop distinct și bine stabilit de lege, toate urmărind să excludă anumite
inconveniente procesuale determinate de comportamentul subiecților în
cursul unui procesul penal.
În ceea ce privește măsura ar estului la domiciliu, în primul rând,
este de menționat că aceasta reprezintă obligația impusă inculpatului,
pentru o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuiește,
fără permisiunea organului judiciar care a dispus -o sau în fața căruia se
află cauza, și de a se supune unor restricții stabilite de acesta185.
Analizând definiția acestei măsuri, precum și condițiile ce trebuie

185 A. Crișu, op.cit., p. 484

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

89
îndeplinite pentru a putea fi dispusă, am ajuns la concluzia că măsura
arestului la domiciliu reprezintă o modalitate mai puțin invazivă ce poate
fi dispusă împotriva inculpatului deoarece îi permite acestuia să își
desfășoare, spre exemplu, activitatea profesională, fiind o restrângere
moderată și modernă a libertății persoanei. Totuși, această măsură
preventivă privativă de libertate, deși este mai ușoară față de cea a
arestării preventive, reușește să îndeplinească scopul prevăzut de
legiuitor în cuprinsul art. 202 alin. (1) N.C.pr.pen. și anume: asigurarea
bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii
inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată și prevenirea
săvârșirii unei noi infracțiuni. Pe de altă parte, prin intermediul acestei
măsuri, statul realizează o serie de economii, având în vedere că
inculpatul în cauză nu va beneficia de cazare, pa ză, alimente, statul fiind
scutit de plata acestor cheltuieli.
Astfel, potrivit celor mai sus menționate și unei opinii de
specialitate186 ar fi bine -venit ca arestul la domiciliu să fie aplicat, în
anumite condiții, nu doar ca măsură preventivă privativă d e libertate, ci și
ca modalitate de executare a pedepselor, având în vedere beneficiul
economic al statului. Referitor la cele afirmate, putem menționa ca
exemplu că în Noua Zeelandă, arestul la domiciliu este aplicat și ca
modalitate de executare a pedeps elor, în cazul unor condamnări cu
închisoare pentru o perioadă scurtă, respectiv de maxim 2 ani187.
Referitor la măsura arestării preventive, este de menționat, în
primul rând, că aceasta este cea mai gravă dintre măsurile preventive ce
pot fi dispuse în cu rsul unui proces penal deoarece înlătură, nu doar
restrânge libertatea individuală a persoanei, constând în deținerea
inculpatului pentru care a fost dispusă în cadrul locurilor anume destinate
celor privați de libertate în cauzele penale. Este important a face
mențiune că prin intermediul arestării preventive, astfel cum am arătat în
cuprinsul prezentei lucrări, se aduce atingere unei libertăți fundamentale
a omului , și anume libertatea individuală a acestuia, reglementată și
garantată prin Constituție și prin convențiile privind drepturile și libertățile
fundamentale ale omului.
Datorită caracterului excepțional al măsurii, caracter analizat în
detaliu în cuprinsul lucrării și având în vedere gravitatea acestei măsuri
procesuale, este imperativ a afirma c ă arestarea preventivă poate fi
dispusă numai dacă, în raport cu circumstanțele cauzei, alte măsuri, mai
puțin severe, sunt insuficiente pentru atingerea scopului prevăzut de
legiuitor. Astfel, așa cum am mai arătat pe parcursul analizei acestei

186 A. Fanu -Moca, C. Roșu, op. cit., p. 97
187 A se vedea Home detention and post detention conditions , articol consultat în baza de date
www.corrections.govt.nz la data de 26.03.2018

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

90
măsuri pro cesuale, arestarea preventivă reprezintă ultima alegere a
judecătorului însărcinat cu soluționarea unei cauze penale.
De asemenea, legiuitorul român a afirmat, prin conținutul
reglementării arestării preventive, cu forță juridică obligatorie, că în
aceast ă materie se poate dispune numai în condițiile legii, exprese și
limitative, de altfel, pentru rațiuni clar determinate și amplu motivate de
către magistratul judecător chemat să aplice dreptul și, nu în ultimul
rând, cu respectarea integrală a tuturor gar anțiilor procesuale referitoare
la drepturile de care trebuie să beneficieze cel acuzat de săvârșirea unei
infracțiuni188. Astfel, analizând cele menționate mai sus, se poate lesne
observa gravitatea măsurii arestării preventive și posibilitatea dispunerii
acesteia numai în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.
Consider util a prezenta, pe scurt, o serie de considerații generale
cu privire la reglementarea măsurilor preventive în alte sisteme de drept
pentru a putea observa asemănările, respecti v diferențele dintre
reglementările interne și externe referitoare la această măsură privativă
de libertate.
Am în vedere în primul rând sistemul de drept italian pentru acest
studiu comparativ, având drept considerent că legiuitorul român a avut
ca mode l de inspirație pentru măsurile procesuale privative de libertate,
codul de procedură penală italian. În ceea ce privește principiile
fundamentale aplicabile în materia prezentului obiect de studiu, este de
menționat că în sistemul italian este aplicat în materia specifică a
libertății persoanei principiul favor libertatis ,189 principiu ce se manifestă
prin: atribuirea în competența exclusivă a judecătorului de a dispune
privarea de libertate a persoanei, excluderea sau limitarea la maxim a
cazurilor de priv are de libertate obligatorie și configurarea privării de
libertate ca fiind o măsură extremă. Astfel, este de observat că și în
cazul reglementării interne, competența de a dispune cu privire la
aplicarea măsurilor preventive aparține în exclusivitate jude cătorului de
drepturi și libertăți, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de
judecată, cu excepția reținerii, care poate fi dispusă de organul de
cercetare penală ori de către procuror. De asemenea, astfel cum am
susținut și afirmat în cuprinsu l prezentei lucrări, legiuitorul român a avut
în vedere că măsurile procesuale preventive privative de libertate se vor
dispune numai în mod excepțional și numai în cazurile și condițiile strict
și limitativ prevăzute de lege.
În al doilea rând, mă voi op ri asupra sistemului de drept francez,
având în vedere că legislația franceză referitoare la măsura arestării
preventive a fost concepută cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 7

188 M. Iordache, Despre dreptul la libertate și arestarea pr eventivă , Revista Universul Juridic, articol
consultat în baza de date www.universuljuridic.ro
189 N. Jidovu, op.cit., p. 392

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

91
din Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului, care consacră î n
temeni imperativi necesitatea respectării și garantării dreptului la libertate
individuală, respectiv nimeni nu poate fi acuzat, arestat sau deținut decât
în cazurile determinate de lege190. Putem observa, din nou, caracterul
excepțional al măsurilor proce suale preventive privative de libertate,
astfel cum acest caracter se regăsește și în reglementările interne.
În prezenta lucrare, am încercat să evidențiez aspectele cele mai
importante ce conturează două dintre măsurile preventive privative de
libertate ce pot fi dispuse în cursul unui proces penal, pornind de la
analiza conceptului de libertate individuală, având în vedere atingerea pe
care o aduc aceste măsuri libertății persoanei. În continuare am abordat
chestiunile generale referitoare la procesul p enal și unul dintre principiile
fundamentale ale acestuia, datorită faptului că măsurile preventive pot fi
luate doar în cursul desfășurării unui proces penal cu privire la inculpat.
Totodată am prezentat aspectele teoretice și practice cu privire la
măsur ile preventive privite în general, urmând să mă opresc asupra
măsurii arestului la domiciliu și arestării preventive pe care le -am tratat
detaliat de -a lungul prezentei lucrări.
În concluzie, lucrarea de față își propune să scoată în evidență
elementele t eoretice și practice cu privire la măsurile procesuale
preventive privative de libertate având la bază un studiu amănunțit al
doctrinei de specialitate și al jurisprudenței în materie, cu precădere al
măsurii arestului la domiciliu și arestării preventive.

190 Ibidem, p. 399

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

92
BIBLIOGRAFIE

Lucrări de autor
 Silviu Gabriel Barbu, Dimensiunea constituțională a drepturilor
individuale, Editura Hamangiu, București, 2016
 Dragoș Bogdan, Arestarea preventivă și detenția în jurisprudența
CEDO , Editura Hamangiu, București, 2008
 Leontin Coraș, Arestarea preventivă , Editura C.H.Beck, București,
2006
 Anastasiu Crișu, Drept procesual penal. Partea generală. Ediția a
II-a, Editura Hamangiu, București, 2017
 Vintilă Dongoroz, Explicații teoretice și practice ale Codului de
procedură penală român. Partea generală, vol. V, ediția a II -a,
Editura Academiei Române, București, 2003
 Marian Drilea -Marga, Urmărirea penală în Noul cod de procedură
penală , Editura Universul Juridic, București, 2014
 Cristinel Ghigheci, Arestarea pr eventivă și deținerea nelegală.
Hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în
cauzele împotriva României , Editura Universitară, București, 2015
 Nicu Jidovu, Drept procesual penal , Editura C.H.Beck, București,
2006
 Ioana -Cristina Morar, Arestarea preventivă și arestarea provizorie.
Culegere de practică judiciară , Editura C.H.Beck, București, 2006
 Charles Louis Montesquieu, Despre spiritul legilor partea I, Editura
Științifică, București, 1964
 Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea
generală , Editura Universul Juridic, București, 2014
 Ion Neagu, Drept procesual penal. Partea specială. Mapă de
seminar , Editura Universul Juridic, București, 2016
 Mihai Olariu, Drept procesual penal. Partea generală , Editura
Universul Juri dic, București, 2015
 Carmen -Silva Paraschiv, Fișe de procedură penală. Admiterea în
magistratură și avocatură , Editura Hamangiu, București, 2017
 Gheorghe Radu, Măsurile preventive în procesul penal român ,
Editura Hamangiu, București, 2007
 Grigore Theodoru, Tratat de drept procesual, ediția a III -a, Editura
Hamangiu, București, 2013
 Anamaria Trancă, Măsurile preventive. Practică judiciară , Editura
Hamangiu, București, 2017
 Mihail Udroiu (coordonator), Codul de procedură penală.
Comentariu pe articole. Art. 1 -603, Editura C.H.Beck, București,
2015

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

93
 Mihail Udroiu, Procedură penală. Partea generală , Editura
C.H.Beck, București, 2014
 Mihail Udroiu, Fișe de procedură penală. Partea generală. Partea
specială, ediția a II -a, Editura Universul Juridic, București, 2015
 Gheorghe Uglean, Drept constituțional și instituții politice I , Editura
Fundației România de Mâine, București, 2007
 Andrei Zarafiu, Arestarea preventivă. Reglementare, doctrină,
jurisprudență , Editura C.H.Beck, București, 2010

Acte normative
 Constituția României modificată și completată prin Legea de
revizuire nr. 429 /2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 758 din 29
octombrie 2003
 Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10
decembrie 1948, prin rezoluția 217 în cadrul celei de a III -a sesiuni
a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite
 Convenția europeană a drepturilor omului, intrată în vigoare în
România la 21 mai 1994, ratificată prin Legea nr. 30 din 18 mai
1994 privind ratificarea convenției pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale și protocoalelor adiționale la
această convenție
 Noul cod de procedură penală român – Legea nr. 135 /2010
modificată prin Legea nr. 135 din 1 iulie 2010, modificată prin
Legea nr. 63/2012, Legea nr. 255/2013, ordonanța de urg ență a
Guvernului nr. 116/2013 și ordonanța de urgență a Guvernului nr.
3/2014
 Codul de procedură penală din 12 noiembrie 1968 publicat în
Buletinul Oficial nr. 145 -146 din 12 noiembrie 1968
 Legea nr.75 din 28 aprilie 2016 privind aprobarea Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și
completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
 Codul de procedură penală Italian
 Legea nr. 254 /2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor
privative de libertate dispuse de organ ele judiciare în cursul
procesului penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 514 din 14
august 2013, modificată prin ordonanța de urgență a guvernului
nr.3/2014
 Noul cod penal – Legea nr. 286/2009 actualizat și consolidat prin
Legea nr. 151/2016 și ordonan ța de urgență a guvernului
nr.18/2016
 Legea nr. 116/2016 privind aprobarea Ordonan ței de urgen ță a
Guvernului nr. 24/2015 pentru modificarea Legii nr. 135/2010
privind Codul de procedur ă penal ă

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

94
 Legea nr. 304 din 2004 privind organizarea judiciară, republic ată
din 28 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 827 din 13
septembrie 2015
 Ordinul nr. 14 din 8 februarie 2018 pentru aprobarea
Regulamentului privind organizarea și funcționarea centrelor de
reținere și arestare preventivă, precum și măsurile ne cesare pentru
siguranța acestora
 Legea nr. 303 din 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,
republicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 826 din 13 septembrie
2005
 Legea nr. 35 din 1997 privind organizarea și funcționarea instituției
Avocatu lui Poporului republicată în temeiul art. III din Legea nr. 9
din 2018
 Decizia -cadru nr. 2009 /829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009
privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a
principiului recunoașterii reciproce în materia deciz iilor privind
măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea
preventivă
 Legea nr. 143 /2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit
de droguri, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 662 din 3
august 2000
 Legea nr. 194 /2011 privind combaterea operațiunilor cu produse
susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele
prevăzute în actele normative în vigoare, republicată în Monitorul
Oficial, partea I nr. 140 din 26 februarie 2014

Articole, publicații și lucrări de specialitate
 Anca Costina Gherghe, Prezumția de nevinovăție – mijloc de
garantare a siguranție persoanei cu ocazia aplicării legii penale ,
Revista de Științe Juridice, nr.2 din 2012, Vol. 22
 Gheorghe Ivan, Procesul penal între tradiție și inovație , Revista
Dreptul nr. 7 /2011
 Ionel Grigorie, Scurte considera ții privind măsurile preventive
privative de libertate în reglementarea Noului Cod de Procedură
Penală , Revista de Științe Juridice nr. 2/2015
 Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Na țional al
Magistraturii, Conferin țele Noul Cod de Procedură Penală
 Nicolae Grofu, Reflecții referitoare la actele organelor de urmărire
penală în concepția Noului cod de procedură penală , Revista
Dreptul nr. 9 /2012
 Adrian Fanu -Moca, Claudia Roșu, Arestul la domiciliu – o măsură
preventivă cu caracter de noutate în legislația românească , Revista
Dreptul, nr.1 /2014

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

95
 Gheorghe Mateuț, Arestul la domiciliu – alternativă la arestarea
preventivă în lumina noului cod de procedură penală , Revista
Studia Universitatis Babeș -Bolay Jurisprudentia
 Diana Vana, Percheziția judiciară și arestarea preventivă , Revista
Fiat Justitia nr. 2 /2011
 Dumitru Virgil Diaconu, Arestarea preventivă – regulă sau excepție
în desfășurarea procesului penal , Revista Universul Juridic, nr.
4/2015
 Alexand ru Țuculeanu, Constantin Sima, Condițiile reținerii și
arestării preventive în reglementarea noului Cod de procedură
penală , Revista Dreptul nr. 3 /2015
 C. Ap. București, S. I pen., Înch. Nr. 6 din 2007, Culegere de
practică judiciară 2007 , Editura Wolters Kluwer, București, 2007
 Luminița Criștiu -Ninu, Alin Sorin Nicolescu, Aspecte particulare
privind măsura arestării preventive. Cazul de arestare preventivă
prevăzut de art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.
Revista Dreptul nr. 12 /2017
 Gheorghe Mateuț, Un caz special de revocare a măsurii arestării
preventive: boala învinuitului sau inculpatului, Rev ista Dreptul nr.
2/2005

Resurse bibliografice pe internet
 Libertatea individuală, articol consultat în baza de date
www.blog.avocatoo.ro la data de 21.02.2018
 Revista Didactica Magna, nr. 12, articol consultat în baza de date
www.scoalarosu.ro la data de 20.02.2018
 Mihai Olariu, Revista juridică Acta Universita tis George Bacovia,
vol. III din 2015 , Fazele procesului penal român în conformitate cu
prevederile Noului Cod de Procedură Penală , articol consultat în
baza de date www.scribd.com la data de 21.02.2018
 Scopul, condi țiile generale de aplicare si categoriile masurilor
preventive, articol consultat în baza de date www.legal -land.ro la
data de 23.02.2018
 Florentin Scalețchi, Suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei
infracțiun i, condiție prealabilă luării măsurilor preventive în procesul
penal , articol consultat în baza de date www.amosnews.ro la data
de 27.02.2018
 Ioan Tocan, Revocarea măsurilor preventive în Noul Cod de
Procedură Penală , articol consultat în baza de date
www.curieruljudiciar.ro la data de 1.03.2018
 Mihai Iordache, Despre dreptul la libertate și arestarea preventivă ,
Revista Universul Juridic, articol cons ultat în baza de date
www.universuljuridic.ro la data de 18.03 .2018

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

96
 Cătălin Marin, Aspecte privind luarea măsurii arestului preventiv în
lumina dispozițiilor Noului cod de procedură penală , articol
consultat în baza de date ftp://ftp.repec.org la data de 17.03.2018
 Mihaela Pătrăuș, Reflecții privind mandatul european de arestare ,
articol consultat în baza de date www.uab.ro la data de 20.03.2018
 Laura Maria Stăni lă, Mandatul european de arestare. Problematica
implementării deciziei cadru nr. 584 din 13.06.2002 în statele
membre ale Uniunii Europene , p. 105, articol consultat în baza de
date www.drept.ucv.ro la data de 20.03. 2018
 Andrei Zarafiu, Considerații privind procedura prelungirii arestării
preventive a inculpatului în faza de urmărire penală , Analele
Universității din București, partea a II -a, 2009, articol consultat în
baza de date www.drept.unibuc.ro la data de 20.03.2018
 Simona Siserman, Tratamentul medical sub pază permanentă și
întreruperea executării pedepsei pe motive medicale , articol
consultat în baza de date www.oaji.net accesat la data de
22.03.2018
 Codul de procedură penală italian, disponibil în variantă electronică
tradusă, la www.scribd.com
 www.studia.law accesat la data de 07.03.2018
 www.luju.ro accesat la data de 13.03.2018
 www.dreptmd.wordpress.com accesat la data de 16.03. 2018
 Home detention and post detention conditions, articol consultat în
baza de date www.corrections.govt.nz la data de 26.03.2018

Jurisprudență
 Cauza Creangă contra României, publicată în M. Of. nr. 613 din 27
august 2012, hotărâre consultată în baza de date
www.jurisprudentacedo.com la data de 20.02.2018
 Cauza Pantea împotriva României, publicată în M. Of. nr. 1150 din
6 decembrie 2004 consultată în baza de date
www.jurisprudentacedo.com
 Recursul în interesul legii nr. 4 din 29 septembrie 2014 consultat în
baza de date www.dreptonline.ro la data de 6.03.2018
 Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2017,disponibilă în variantă
electronică la www. ccr.ro accesat la data de 13.03. 2018
 Încheierea penală nr. 24 /2017, disponibilă în variantă electronică la
www.rolii.ro accesat la data de 14.03. 2018
 Decizia nr. 336/2015, consultată în baza de date www.ccr.ro
 Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, consultată în baza de date
https://lege5.ro la data de 14 .03.2018

Arestul la domiciliu și arestarea preventivă Guiman Mădălina -Elena

97
 Decizia nr. 361 din 2015, consultată în baza de date
https://www.ccr.ro
 Hotărârea CEDO în cauza Scundeanu contra României din 16
februarie 2010 și hotărârea Răducu contra României din 7 aprilie
2009, consultate în baza de date www.hotararicedo.ro la data de
16.03.2018
 Cauza Konolos împotriva României, consultată în baza de date
www.dreptmd.wordpress.com la data de 16.03.2018
 Hotărârea CEDO în cauza Murray contra Regatului Unit, consultată
în baza de date www.jurisprudentacedo.com
 Decizia nr. 553/2015, publicată în M. Of. nr. 707 din 21 septembrie
2015, consultată în baza de date www.universuljuridic.ro
 Decizia Curții Constituț ionale nr. 336 /2015, consultată în baza de
date www.ccr.ro
 Decizia Î.C.C.J. nr. 6090 /2005, consultată în baza de date
www.legeaz.net la data de 19 .03.2018
 Decizia nr. 704 din 29 noiem brie 2016, consultată în baza de date
www.ccr.ro
 Decizia Î.C.C.J., s. pen., nr. 5990 din 2005, consultată în baza de
date www.legeaz.net
 Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în M. Of. nr. 342 din
19 mai 2015, consultată în baza de date www.ccr.ro
 încheierea nr. 3440 din 2 octombrie 2010, I.C.C.J, Secția penală,
articol consultat în baza de date www.legi splus.ro la data de
21.03.2018
 Decizia Î.C.C.J. nr. 25 din 2008 publicată în M. Of. nr. 372 din 3
iunie 2009, consultată în baza de date www.lege5.ro