Program de studii: Finanțe și Bănci [607748]

Universitatea Transilvania din Bra șov
Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor
Program de studii: Finanțe și Bănci

LUCRARE DE LICENȚĂ

Conducător științific:
Absolvent: [anonimizat]. Univ. Dr. Monica Răileanu Szeles Mirabela Maria
Barbu

Brașov, 2018
Universitatea Transilvania din Bra șov
Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor
Program de studii: Finanțe și Bănci

Criza monedei euro și
perspectivele Uniunii Monetare
Europene

Conducător științific:
Absolve nt:
Prof. Univ. Dr. Monica Răileanu Szeles Mirabela Maria
Barbu

Brașov, 2018
CUPRINS

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
1
INTRODUCERE
În această lucrare, am ales să vorbesc despre principalele aspecte privind
criza monedei euro, precum și perspectivele Uniunii Economice Monetare.
În conținutul lucrării pe care am elaborat -o, se regăsesc informații privind
adoptarea monedei euro, avantaje le și dezavantajele mondei euro, gradul de
îndeplinire a criteriilor de convergență de către statele membre ale Uniunii Europene
care nu au adoptat încă moneda euro, printre care se enumeră și România și de
asemenea, am abordat pe larg aspecte privind cri za economică globală din 2007 –
2008, precum și țările europene care au fost cel mai grav afectate de criză.
În acest sens, în primul capitol am abordat aspecte privind Uniunea
Economică și Monetară . De asemenea, primul capitol cuprinde și etapele Uniunii
Economice și Monetare, avantajele și dezavantajele mondei euro, statele membre
ale Uniunii Europene care au adoptat moneda euro și cele care nu au adoptat
moneda euro, dar care de îndată ce vor îndeplini condițiile necesare, vor adopta
monde euro.
În cel de -al doilea capitol am analizat îndeplinirea gradului criteriilor de
convergență în cele 9 state membre ale UE care nu au adoptat încă moneda euro .
Pentru a putea analiza îndeplinirea gradului criteriior de convergență, am analizat
convergența nom inală, care se referă la rata inflației, rata dobânzii pe termen lung,
datoria publică, cursul de schimb față de euro și deficitul bugetului consolidat pentru
fiecare țară în parte. De asemenea, am analizat și convergența reală, care se referă
la gradul de deschidere al economiei, ponderea comețului bilateral cu țările membre
și nivelul PIB pe cap de locuitor.
Capitolul al treilea poartă denumirea de „Surse ale crizei euro după criza
economică globală 200 7-2008 ” și cuprinde aspecte privind impactul crizei e conomice
din 2007 -2008, precum și cele mai afectate țări de recesiune, și anume: Portugalia,
Italia, Irlanda, Grecia și Spania.

CAPITOLUL 1
Uniunea monetar europeană – o etapă de integrare europeană

1.1. Uniunea Economică și Monetară (UEM)

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
2
Uniunea Economică și Monetară (UEM) reprezintă rezultatul unui tratat prin care
țările din Uniunea Europeană au convenit să -și armonizeze politicile economice și
monetare. În iunie 1989, Consiliul European a adoptat un plan la Madrid pentru a
realiza UEM î n trei etape. Acest plan a devenit parte a Tratatului privind Uniunea
Europeană ("Tratatul de la Maastricht"), care a intrat în vigoare în anul 1993. Atunci
când treapta treia a Uniunii Economice și Monetare a început la 1 ianuarie 1999,
euro a devenit mo neda Uniunii Europene și a Uniunii Europene Consiliul
guvernatorilor băncii centrale și -a asumat responsabilitatea pentru politica monetară
în zona euro. Pactul de stabilitate și creștere a intrat în vigoare în același timp. Cu
toate acestea, statele membr e ale UE au implementat UEM în diferite grade până în
prezent. Euro a înlocuit moneda națională respectivă în doar 19 din cele 28 de state
membre. Ca răspuns la criza datoriilor financiare și suverane, statele membre ale UE
au introdus o serie de măsuri pe ntru dezvoltarea ulterioară a uniunii economice și
monetare, inclusiv semestrul european și noile reglementări pentru consolidarea
Pactului de stabilitate și creștere (cunoscut sub numele de "șase ambalaj").
Uniunea Economică și Monetară (UEM) are un rol important în procesul de integrare
a economiilor UE. De asemenea, Uniunea Economică și Monetară se referă la
coordonarea politicilor economice și fiscale, o politică monetară comună și o monedă
comună – euro. Deși toate statele membre UE participă la uniun ea economică, unele
țări au dus integrarea mai departe prin adoptarea monedei unice, formând zona euro.
Decizia de a forma o UEM a fost luată de Consiliul European în orașul olandez
Maastricht, în decembrie 1991, fiind mai târziu prevăzută în Tratatul privind UE
(Tratatul de la Maastricht).
Crearea UEM și introducerea monedei unice euro au reprezentat două puncte de
referință deosebit de importante pentru procesul de integrare europeană. Însă, criza
economică și financiară declanșată în 2008 a accelerat nevoia unor schimbări ample
la nivelul acestui proces, îndeosebi în ceea ce privește guvernanța economică
europeană. Astfel, introducerea Semestrului european , adoptarea legislației Six
Pack [1] și Two Pack [2], reforma Pactului de Stabilitate și Creștere au contribuit la
consolidarea supravegherii bugetare la nivelul întregii Uniuni și la gestionarea mult
mai eficientă a s ituațiilor de instabilitate financiară în unele dintre statele membre.
Dispozițiile privind înființarea Uniunii Economice și Monetare (UEM) sunt prevăzute în
Tratatul privind Uniunea Europeană. Acestea fac parte din pilonul Comunității
Europene, dar, având în vedere importanța acestora, sunt incluse în mecanismele
instituționale intermediare dintre sistemul comunitar și practicile interguvernamentale.
În ceea ce privește cele mai importante decizii ale Consiliului privind înființarea UEM,
Comisia poate prez enta numai recomandări, nu propuneri, pe care Consiliul le poate
respinge numai prin vot unanim. Prin urmare, Comisia nu are competența de a
negocia cu Consiliul aceste aspecte. Parlamentul European are doar un rol
consultativ: este informat și emite avize , dar nu are competențe de codecizie cu
Consiliul și nu poate folosi decât procedurile de cooperare și de aprobare.

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
3

1.2. Etapele Uniunii Economice și Monetare (UEM)
În anul 1988, Consiliul European a confirmat obiectivul de realizare progresivă a
Uniunii Economice și Monetare (UEM). Acesta a desemnat un comitet prezidat de
Jacques Delors, la vremea aceea președintele Comisiei Europene, care să studieze
și să propună etapele concrete de realizare a acestei uniuni.
Comitetul a avut următoarea compone nță: guvernatorii băncilor centrale naționale ale
statelor care făceau parte, la acea dată, din Comunitatea Europeană (CE); Alexandre
Lamfalussy, pe atunci directorul general al Băncii Reglementelor Internaționale (BRI);
Niels Thygesen, profesor de știinte economice, Danemarca, și Miguel Boyer, pe
atunci președinte al Banco Exterior de España. Raportul Delors întocmit de acest
comitet propunea realizarea uniunii economice și monetare în trei etape distincte, dar
evolutive.

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
4
Fig. 1.1. Etapele Uniunii Econom ice și Monetare
Sursa: Banca Centrală și Europeană

1.2.1. Prima etapă a UEM PRIMA
ETAPĂ
de la 1
iul.
1990 •libertatea deplină de derulare a operațiunilor cu capital
•intensificarea cooperării între băncile centrale
•utilizarea liberă a ECU (unitate monetară europeană care a precedat euro)
•îmbunătățirea convergenței economice
A
DOUA
ETAPĂ
de la 1
ian.
1994•înființarea Institutului Monetar European (IME)
•instituirea interdicției de finanțare a sectorului public
•consolidarea coordonării politicilor monetare
•consolidarea convergenței economice
•finalizarea procesului de realizare a independenței băncilor centrale
naționale, cel târziu până la data înființării Sistemului European al
Băncilor Centrale
•derularea activităților pregătitoare pentru a treia etapă
A TREIA
ETAPĂ
de la 1
ian.
1999•fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb
•introducerea monedei euro
•implementarea politicii monetare unice de către Sistemul European al Băncilor
Centrale
•intrarea în vigoare a mecanismului european al cursului de schimb (MCS II)
•intrarea în vigoare a Pactului de stabilitate și creștere

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
5
Prima etapă, care a început la 1 iulie 1990, a stabilit libera circulație a capitalurilor,
consolidarea monitorizării multilaterale a situației economice și convergența politicilor
macroeconomice. Cu toate acestea, implementarea sa a fost dificilă din cauz a
încetinirii activității din 1991 până în 1993. Sistemul Monetar European părea că s -ar
putea desface. Pentru a finanța imensele cheltuieli suportate în timpul reunificării,
Germania a recurs la împrumuturi la rate ale dobânzii extrem de ridicate. În
cons ecință, marca germană a apreciat pe piața valutară în timp ce dolarul a scăzut.
Celelalte monede europene nu au putut ține pasul cu ritmul și au devenit vulnerabile
la speculații. În septembrie 1992, marca finlandeză a fost devalorizată, urmată de lira
italiană, peseta spaniolă și escudo portugheză. Bundesbank a oprit susținerea
monedelor slabe, iar lira sterlină s -a retras din EMS și i s -a permis să plutească. În
ceea ce privește francul francez, ea a fost, de asemenea, amenințată, însă
retragerea sa din s istemul de asistență socială ar duce la prăbușirea Sistemului
Monetar European, iar adoptarea monedei unice ar deveni foarte puțin probabilă.
Paritatea franco -marcilor a fost menținută datorită ratelor ridicate ale dobânzilor și
acțiunilor comune, ca răspu ns la cererea președintelui François Mitterrand adresată
cancelarului Helmut Kohl, Banque de France și Bundesbank. După victoria Dreptului
la alegerile generale din Franța din 30 martie 1993, guvernul lui Balladur a continuat
cu politica "puternicului fran c". Germania, coloana vertebrală a EMS, a refuzat să se
retragă din aceasta sau să continue să intervină pentru ca monedele slabe să poată
rămâne în ea.
S-au înregistrat progrese în revizuirea tratatelor fondatoare ale Comunității
Economice Europene (C EE) pentru a le adapta la noile obiective. La 7 februarie
1992, Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) a fost semnat la Maastricht, care a
intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 ca urmare a unui proces de ratificare de lungă
durată. Noul tratat conține Pr otocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor
Centrale (SEBC) și Banca Centrală Europeană (BCE) și Protocolul privind Statutul
Institutului Monetar European (IME).

1.2.2. Etapa a doua a UEM
Cea de -a doua etapă a UEM a fost realizată în conformitate cu Tratatul de la
Maast richt din 1 ianuarie 1994. Această etapă este pregătitoare pentru trecerea la
moneda unică, implicând coordonarea politicilor monetare ale statelor membre și
monitorizarea politicile lor economice pentru a -și promova con vergența.
Institutul Monetar European (EMI) a fost înființat la Frankfurt, sediul Bundesbank și al
viitoarei Băncii Centrale Europene. Acesta a fost prezidat de către baronul belgian,
Baron Alexandre Lamfalussy, fost director general al Băncii Reglementelo r
Internaționale (BIS), care a fost membru al Comitetului Delors pentru UEM. Consiliul
este alcătuit din guvernatorii băncilor centrale ale statelor membre. IME și -a îndeplinit

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
6
sarcina foarte eficient prin coordonarea politicilor monetare și prin stabilire a bazelor
pentru viitorul Sistem European al Băncilor Centrale, precum și pentru pregătirea
bancnotelor și monedelor monedei unice.
De asemenea, Comisia Europeană a preluat un rol important – deși nu este prevăzut
în tratat – în pregătirea tranziției la mo neda unică. Yves -Thibault de Silguy, comisar
cu responsabilitate specială pentru afacerile monetare, sa străduit să stabilească
procedurile precise care trebuie urmate de fortificarea legăturilor cu lumea economică
și bancară. Acest lucru a determinat Comi sia să adopte o "Carte verde" la 31 mai
1995 care să prezinte un scenariu pe mai multe etape pe care IMI îl va ține cont.
În decembrie 1996, au fost prezentate o serie de modele pentru bancnotele care
urmau să fie puse în circulație în 2002. În plus, EMI a prezentat Consiliului European
un raport care a pus bazele creării noului mecanism de schimb valutar adoptat în
iunie 1997 și care a reglementat relațiile de schimb valutar și valutar între țările din
zona e uro și celelalte state ale UE . În iunie 1997, Consiliul European a aprobat, de
asemenea, Pactul de stabilitate și creștere menit să garanteze disciplina bugetară. În
mai 1998, Consiliul UE a decis cu privire la țările care au îndeplinit condițiile necesar e
pentru adoptarea monedei euro, și anume: Belgia, Germania, Irlanda, Spania,
Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Portugalia și Finlanda. Guvernele
zonei euro au numit președintele, vicepreședintele și cei patru membri ai Comitetului
executi v al BCE.
BCE a fost creată la 1 iunie 1998 și a dedicat restul anului punerii în practică a
lucrărilor pregătitoare efectuate de IME.

1.2.2. Etapa a treia a UEM
Etapa a treia a debutat la 1 ianuarie 1999 prin stabilirea irevocabilă a cursurilor de
schimb pentru monedele celor 11 state membre care au participat inițial la UEM și
adoptarea monedei unice ca monedă unică. De la acea dată, Consiliul guvernatorilor
BCE și -a asumat responsabilitatea pentru gestionarea politicii monetare unice a
zonei euro.
Trece rea la euro a fost finalizată la 1 ianuarie 2002, când bancnotele și monedele
euro au fost puse în circulație.

1.3. State membre ale Uniunii Europene care utilizează moneda euro

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
7
În continuare, am enumerat cele 19 state membre ale UE pentru care Euro (€)
este moneda oficială .

Austria•Stat membru al zonei euro de la 1 ianuarie 1999;
•Parlamentul European are 18 membri din Austria;
•Austria are 12 reprezentan țiînComitetul Economic și
Social European;
•Austria are 12 reprezentan țiînComitetul European al
Regiunilor adunarea UE a reprezentan ților locali și
regionali;
Belgia•Stat membru al zonei euro de la 1 ianuarie 1999;
•Parlamentul European are 21 de membri din Belgia;
•Belgia are 12 reprezentan țiînComitetul Economic
și Social European;
•Belgia are 11 reprezentan țiînComitetul European
al Regiunilor;
Cipru •Stat membru al zonei euro de la 1 ianuarie 2008;
•Parlamentul European are 6 membri din Cipru;
•Ciprul are 5 reprezentan țiînComitetul Economic și
Social European;
•Ciprul are 5 reprezentan țiînComitetul European al
Regiunilor;

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
8

Estonia•Stat membru al zonei euro de la 1 ianuarie 2011 ;
•Parlamentul European are 6 membri din Estonia;
•Estonia are 6 reprezentan țiînComitetul
Economic și Social European;
•Estonia are 6 reprezentan țiînComitetul
European al Regiunilor;
Finlanda•Stat membru al zonei euro de la 1 ianuarie 1999 ;
•Parlamentul European are 13 membri din
Finlanda;
•Finlanda are 9 reprezentan țiînComitetul
Economic și Social European;
•Finlanda are 9 reprezentan țiînComitetul
European al Regiunilor;
Franta•Stat membru al zonei eur o de la 1 ianuarie 1999 ;
•Parlamentul European are 74 de membri din
Fran ța;
•Fran ța are24 de reprezentan țiînComitetul
Economic și Social European;
•Fran ța are23 de reprezentan țiînComitetul
European al Regiunilor;

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
9

Germania•Stat membru al zonei euro de la 1 ianuarie 1999.
•Parlamentul European are 96 de membri din
Germania
•Germania are 24 de
reprezentan țiînComitetul Economic și
Social European
•Germania are 23 de
reprezentan țiînComitetul European al
Regiunilor
Grecia•Stat membru al zonei euro de la 1 ianuarie 2001
•Parlamentul European are 21 de membri din
Grecia
•Grecia are 12 reprezentan țiînComitetul
Economic și Social European
•Grecia are 12 reprezentan țiînComitetul
European al Regiunilor
Irlanda•Stat membru al zonei euro de la 1 ianuarie
1999
•Parlamentul European are 11 membri din
Irlanda
•Irlanda are 9 reprezentan țiînComitetul
Economic și Social European
•Irlanda are 9 reprezentan țiînComitetul
European al Regiunilor

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
10

Italia•Stat membru al zonei euro de la 1 ianuarie 1999
•Parlamentul European are 73 de membri
din Italia
•Italia are 24 de
reprezentan țiînComitetul Economic și
Social European
•Italia are 23 de
reprezentan țiînComitetul European al
Regiunilor
Letonia•Stat membru al zonei de la 1 ianuarie 2014.
•Parlamentul European are 8 membri din
Letonia
•Letonia are 7
reprezentan țiînComitetul Economic și
Social European
•Letonia are 7
reprezentan țiînComitetul European al
Regiunilor
Lituania•Stat membru al zonei euro de la 1 ianuarie 2015
•Parlamentul European are 11 membri din
Lituania
•Lituania are 9
reprezentan țiînComitetul Economic și
Social European
•Lituania are 9
reprezentan țiînComitetul European al
Regiunilor

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
11

Luxemburg•Stat membru al zonei euro de la 1 ianuarie 1999.
•Parlamentul European are 6 membri din Luxemburg
•Luxemburgul are 5 reprezentan țiînComitetul Economic
și Social European.
•Luxemburgul are 5 reprezentan țiînComitetul European
al Regiunilor
•Comunicarea dintre Luxemburg și instituțiile UE se desfășoară și
prinreprezentanța permanentă din Bruxelles
Malta•Stat membru al zonei euro de la 1 ianuarie 2008
•Parlamentul European are 6 membri din Malta
•Malta are 5 reprezentan țiînComitetul Economic și
Social European
•Malta are 5 reprezentan țiînComitetul European al
Regiunilor
•Comunicarea dintre Malta și instituțiile UE se desfășoară și
prinreprezentanța permanentă din Bruxelles
Portugalia•Stat membru al zonei euro de la 1 ianuarie 1999
•Parlamentul European are 21 de membri din Portugalia
•Portugalia are 12 reprezentan țiînComitetul Economic
și Social European
•Portugalia are 11 reprezentan țiînComitetul European
al Regiunilor
•Comunicarea dintre Portugalia și instituțiile UE se desfășoară și
prinreprezentanța permanentă din Bruxelles

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
12

Toate statele pe care le -am menționat mai sus comunică cu instituțiile UE prin
reprezentanța permanentă din BRUXELLES.
Slovenia•Stat membru al zonei euro de la 1 ianuarie 2007
•Parlamentul European are 8 membri din Slovenia
•Slovenia are 7 reprezentan țiînComitetul Economic și
Social European
•Slovenia are 7 reprezentan țiînComitetul European al
Regiunilor
•Comunicarea dintre Slovenia și instituțiile UE se desfășoară și
prinreprezentanța permanentă din Bruxelles
Slovacia•Stat membru al zonei euro de la 1 ianuarie 2009.
•Parlamentul European are 13 membri din Slovacia
•Slovacia are 9 reprezentan țiînComitetul Economic și
Social European
•Slovacia are 9 reprezentan țiînComitetul European al
Regiunilor
•Comunicarea dintre Slovacia și instituțiile UE se desfășoară și
prinreprezentanța permanentădin Bruxelles
Spania•Stat membru al zonei eurode la 1 ianuarie 1999
•Parlamentul European are 54 de membri din Spania
•Spania are 21 de reprezentan țiînComitetul Economic
și Social European
•Spania are 20 reprezentan țiînComitetul European al
Regiunilor
•Comunicarea dintre Spania și instituțiile UE se desfășoară și
prinreprezentanța permanentă din Bruxelles
Țările de
Jos•Stat membru al zonei euro de la 1 ianuarie 1999.
•Parlamentul European are 26 de membri din Țările de Jos
•Țările de Jos au 12 reprezentanți înComitetul Economic și Social
European
•Țările de Jos au 12 reprezentanți înComitetul European al Regiunilor
•Comunicarea dintre Țările de Jos și instituțiile UE se desfășoară și
prinreprezentanța permanentă din Bruxelles.

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
13

Țările membre ale Uniunii Europene care nu utilizează moneda euro
Bulgaria
Republica Cehă
Croația
România
Suedia
Ungaria
Danemarca
Polonia
Regatul Unit
Țările d in afara zonei euro se angajează să adopte moneda euro de îndata ce
vcr îndeplini condiț iile necesare.

1.4. Avantajele monedei euro
Un prim avantaj al monedei euro este acela de a reduce riscurile cursului de schimb.
În sistemul ratelor de schimb flotant, schimbările continue în relațiile de schimb inhibă
comerțul, creând exportatori și importatori. De exemplu, o devalorizare de 2% a unei
monede poate îngreuna o comp anie specializată în operațiuni de comerț exterior,
care lucrează cu o marjă de profit de 5%. Frecvența fluctuantă a relațiilor de schimb
între două sau mai multe valute mărește incertitudinea și riscul pentru întreprinderile
angajate în schimbul valutar ș i descurajează transferul de bunuri și servicii peste
granițele naționale. Din acest punct de vedere, adoptarea euro ar genera un avantaj
enorm. Integrarea economică mai profundă, o specializare sporită și creșterea
volumului comerțului au făcut ca țările din zona euro să joace un rol important în
economia globală, PIB -ul lor fiind al doilea ca mărime din lume, reprezentând 14,6%
din PIB -ul mondial. În principiu, zona euro a devenit cel mai important actor economic
din lume, importurile și exporturile sale având cea mai mare pondere în comerțul
mondial (exporturi – 21,7% din PIB, importuri – 20,9% din PIB) (FMI, 2013).
Un alt avantaj important al adoptării euro ar fi eliminarea diferențelor de curs
valutar. În lipsa unei monede unice, o firmă românească care exportă în Germania
primește DM, dar plătește salariul în lei. De cele mai multe ori, este pus în situația de
a vinde și cumpăra mărci germane sau alte valute străine. Pe lângă riscul asociat
ratelor de schimb flotante, firma român ească pierde diferența dintre prețul de
cumpărare și prețul de vânzare. Băncile cumpără valute la un preț scăzut și le vând
la un preț mai mare. Prin urmare, firmele implicate în schimb valutar pierd această
marjă atunci când vând și cumpără valută străină . Astfel, un sistem de rate de schimb
flotante poate genera pierderi atât din cursul de schimb modificat al monedei
naționale, cât și din diferența de valoare dintre prețul de vânzare și cumpărarea de

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
14
valute străine pe piața valutară. Cu toate acestea, ace ste pierderi potențiale pot fi
considerate costuri ale tranzacțiilor care descurajează comerțul exterior, inhibă
exploatarea avantajelor comparative și crearea unei piețe comune. Introducerea a
fost făcută la un curs de schimb fix al monedelor naționale, c eea ce a avut avantajul
de a elimina aceste dezavantaje. Un schimb fix duce la o rată mare a avantajului unei
alocări mai eficiente a resurselor la nivel internațional, în acest caz, pentru țările
membre ale zonei euro. Practic, un curs de schimb fix elimi nă posibilitatea utilizării
naționalismului monetar ca mijloc de creștere artificială a competitivității economiilor
naționale prin devalorizările periodice ale monedei naționale . În cadrul unui sistem de
cursuri plutitoare, guvernele naționale utilizează intenționat devalorizarea monedei
pentru a stimula exporturile pe termen scurt. Cu toate acestea, o astfel de măsură
are un caracter limitat și pe termen scurt favorizând un anumit grup de interes
(exportatori) și defavorizând importatorii și consumatorii, generând o creștere
generală a prețurilor interne. În cadrul unui sistem de rate de schimb fixe,
competitivitatea externă a bunurilor și serviciilor produse în țară are o bază reală, nu
una monetară sau una iluzorie, creată de o devalorizare a monedei naț ionale. Atunci
când operează cu rate de schimb fixe, o economie își poate asigura competitivitatea
în comerțul internațional prin reforme structurale, fără a manipula cursul de schimb al
monedei naționale, grup mic de exportatori.
Fără euro, existența mone delor naționale cu un curs de schimb flexibil ar da
posibilitatea guvernelor diferitelor țări de a renunța la politicile de austeritate și de a
recurge la inflație și devalorizare ca mijloc de soluționare a dificultăților economice
temporare cauzate de eco nomia criză. Dar, după cum am subliniat, inflația
acționează ca un impozit care permite guvernelor să finanțeze cheltuielile excesive
printr -o confiscare ascunsă a puterii de cumpărare a utilizatorilor de valută. Mai mult,
reduce productivitatea globală a procesului de alocare a resurselor, deoarece
semnalele eronate transmise de sistemul de prețuri direcționează resursele limitate
către utilizările marginale. Cu moneda unică, guvernele zonei euro au oportunități
foarte limitate de a folosi inflația ca meto dă de finanțare a deficitului bugetar. De fapt,
singura lor opțiune este de a controla cheltuielile publice, ținând seama de faptul că
un nivel ridicat nu poate fi ușor finanțat prin creșterea taxelor. Sistemul monetar al
zonei euro reprezintă un obstacol în calea extinderii sistemului de securitate socială
al sistemului bancar privind Uniunea Europeana. Din motive electorale, toate țările
europene susțin o mare cheltuială publică pentru a finanța sistemul statului social, un
instrument folosit de toate pa rtidele politice pentru a cumpăra voturi și pentru a
rămâne la putere. Cu o monedă unică, este mai greu să faci acest lucru. Evident,
adoptarea monedei euro nu ar duce la dispariția acestui sistem populist, dar ar pune
obstacole în calea expansiunii sale. Cu o politică monetară autonomă, orice guvern
poate finanța o parte din aceste cheltuieli prin monetizarea deficitelor publice. Pentru
a evita majorarea impozitelor, guvernele au recurs la taxa ascunsă a inflației pentru a
acoperi programele sociale costis itoare promovate de partidele politice. Bineînțeles,
moneda euro nu ar duce la dispariția sistemului de bunăstare, ci ar face mai
transparentă finanțarea acestuia. Deoarece nu mai pot utiliza finanțarea ocultă a
cheltuielilor sociale prin inflație, guverne le pot extinde aceste programe prin creșterea

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
15
taxelor oficiale, o metodă transparentă și democratică de utilizare a veniturilor
contribuabililor. Dar, după cum am văzut, creșterile fiscale au efecte negative nu
numai asupra economiei, ci și asupra partidel or politice care promovează o astfel de
politică. Prin urmare, este dificil să se folosească un astfel de instrument într -un
sistem politic democratic. Așadar , euro ar introduce o barieră naturală în calea
extinderii programelor de securitate socială, deoa rece ar împiedica autoritățile politice
să utilizeze inflația ca modalitate ascunsă de finanțare a cheltuielilor publice.
În cele din urmă , euro are avantajul de a determina țările din zona euro să
îndeplinească anumite criterii de convergență. Astfel, pen tru a se bucura de
beneficiile specializării și cooperării pe o piață unică și mai largă, guvernele naționale
ar fi treptat forțate să renunțe la politica monetară și fiscală laxă fiind constrânsă să
promoveze stabilitatea prețurilor, să mențină sub contro lul strict al tipăririi banilor, să
restructureze cheltuielile publice și să elimine deficitele bugetare cronice.
Aceste criterii vizează introducerea unei discipline puternice în țările care, de regulă,
sunt instruite să utilizeze tehnica inflației pentru a amâna pe termen nelimitat
soluționarea problemelor economice reale.

1.5. Dezavantajele monedei euro
Euro stimuleaz ă comerțul în zona euro, permite diviziunea muncii și reprezint ă o
modalitate de disciplinare a guvernelor naționale care, înainte de a intra în zona euro,
au folosit politica fiscală și politica monetară pentru a atinge obiectivele populiste.
Principalul dezavantaj al adopt ării monedei euro ar fi acela că este o monedă
fiduciară. Monedele fiat nu se bazează pe un standard real, ci pe simpla încredere a
oamenilor. Dezavantajul major al monedei euro este acela că Banca Centrală
Europeană poate utiliza chestiuni monetare discreționare, ceea ce ar permite
aplicarea unor politici similare celor utilizate de guvernele n aționale cu propriile
valute. Fiind lipsiți de o adevărată bază sau de un standard real, autoritățile europene
pot devaloriza euro și pot finanța deficitele bugetare ale țărilor din zona euro. Aceasta
nu este doar o posibilitate teoretică, ci un fapt care sa întâmplat în ultimii ani, când
Banca Centrală Europeană a recurs la emisiile monetare, acceptând drept garanție
legăturile junk ale guvernului grec. Practic, se comporta ca un guvern național care,
în fața imposibilității de finanțare a cheltuielilor pu blice excesive, a folosit metoda de
monetizare a deficitului. Prin aceasta, Banca Centrală Europeană a încălcat
principiile fundamentale ale criteriilor de convergență a monedei euro. Astfel, euro nu
poate fi o garanție puternică a aplicării unor politici economice eficiente pe termen
lung.
Al doilea dezavantaj major al monedei euro este acela că limitează libertatea de
alegere a cetățenilor. Având în vedere existența monedelor naționale, a existat o
piață monetară prin care aceste monede se concurează rec iproc. De fapt, a existat o
competiție între băncile centrale pentru a avea un ban de încredere; băncile centrale
naționale au fost obligate să fie foarte precaute cu privire la problemele monetare. În
aceste condiții, cetățenii UE pot face tranzacții sau pot păstra averea într -o monedă

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
16
pe care o consideră cea mai potrivită pentru scopuri personale. Astăzi, adoptarea
libertății de alegere a monedei euro a fost redusă semnificativ. Având în vedere că
euro este mijlocul legal de plată, fiecare cetățean este f orțat să accepte și să utilizeze
moneda impusă de autoritățile europene. Prin introducerea monedei unice, piața
monetară a UE depinde de un monopolist. Monopolurile naționale deținute de băncile
centrale naționale au fost înlocuite de un monopol mai putern ic, unul supranațional,
deținut de Banca Centrală Europeană.
Pierderile rezultate din noul monopol deținut de Banca Centrală Europeană ar putea
fi compensate prin impunerea unor standarde specifice celor mai bune valute
existente înainte de 1999, ceea ce ar fi condus la impunerea unei politici monetare
similare cele i aplicate de țări precum Germania și Olanda. Dacă s -ar întâmpla acest
lucru, cetățenii oricărei părți din zona euro ar fi beneficiat de o monedă solidă și
stabilă precum marca germană. Dar oportunismul politic a dat euro valoare care
reprezintă mai degrab ă o valoare medie a fostelor monede. Utilizatorii monedei
europene au pierdut posibilitatea de a alege cea mai bună monedă dintr -un coș de
monede concurente. Adoptarea unor standarde monetare scăzute a făcut ca țările
dezavantajate să aibă o politică monet ară prudentă și au creat stimulentele induse de
adoptarea unei politici monetare laxă, o politică cu bani instabili. Cu toate acestea,
având în vedere dispariția monedelor naționale, cetățenii europeni și -au pierdut
capacitatea de a exercita presiuni asupr a băncilor centrale din țările lor, alegând
valutele altor țări. Dificultățile cu care se confruntă Uniunea Europeană începând cu
anul 2008 susțin acest punct de vedere. În plus, suprimarea libertății de alegere a
monedei a făcut imposibilă descoperirea pr eferinței cetățenilor.
Un al treilea dezavantaj major al monedei unice este o centralizare masivă a
deciziilor la nivelul UE și o concentrare semnificativă de competențe în mâinile unui
mic grup de indivizi, care ar putea pune în pericol unul dintre princi piile fundamentale
ale Uniunii Europene, libertatea individuală. O putere concentrată de luare a deciziilor
crește semnificativ probabilitatea de a comite erori, deoarece luarea deciziilor se
bazează pe mai puține minți decât într -un sistem descentralizat. În plus, impactul
deciziilor eronate poate fi uriaș, deoarece se referă direct la toate cele 300 de
milioane de cetățeni din zona euro. În mod evident, prin introducerea unei monede
unice, guvernele naționale nu pot exercita o presiune directă asupra bănc ilor centrale
naționale pentru a -și monetiza deficitele bugetare, dar avantajul politicii monetare
comune poate fi distrus de concentrarea puterilor în mâinile unui grup mic de
tehnocrați, gestionate de cei mai influenți politicieni din țările UE.
CAPITOLU L 2
Criterii de convergență
Convenite în 1991, la Maastricht, de către statele membre, ca parte a pregătirilor
pentru introducerea monedei euro, criteriile de convergență sunt definite ca fiind un
set de cinci indicatori economici și juridici meniți să asi gure convergența economică

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
17
între țările interesate din afara zonei euro și statele membre din zona euro. Între
criterii se numără stabilitatea prețurilor, finanțe publice solide și sustenabile, rata
dobânzilor pe termen lung și stabilitatea cursului de sch imb. Stabilitatea cursului de
schimb este demonstrată dacă statul membru în cauză a participat la mecanismul
cursului de schimb (MCS II) pentru o perioadă de cel puțin doi ani fără a înregistra
tensiuni grave. Aceste condiții de ordin juridic trebuie să fi e îndeplinite de țările
membre ale UE pentru a adopta moneda euro. Rapoartele de convergență se publică
o dată la doi ani sau atunci când un stat membru solicită să i se evalueze nivelul de
pregătire în ceea ce privește aderarea la zona euro. Următoarele r apoarte urmează
să fie publicate în primăvara anului 2018. Toate statele membre ale UE, membre sau
nu ale zonei euro, participă la Semestrul european de coordo nare a politicilor, care
reprezintă, totodată, un instrument de realizare a unei convergențe eco nomice reale.
Euro, moneda unică a uniunii monetare creată pentru statele membre ale Uniunii
Europene (UE), a fost instituită prin dispoziții din Tratatul de la Maastricht din 1992 (în
mod oficial, Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat în Maastr icht, Olanda).
Tratatul a pus bazele juridice pentru crearea monedei unice europene, denumită
ulterior euro. Pentru a intra în uniunea monetară, statele membre au fost obligate să
adere la "convergență" criterii, inclusiv norme privind nivelurile deficitul ui bugetar,
nivelurile datoriilor, inflația scăzută și ratele dobânzilor apropiate de media UE (Ngai,
2012). Hagen și Wolff (2004) după testarea ipotezei că guvernele încercați să eludați
regulile fiscale prin intermediul contabilității creatoare introduce rea pactului de
stabilitate și creștere și a deficitului excesiv în Europa au dus la contabilitatea
creatoare. Înapoi în 2004 rezultatele lor au confirmat vulnerabilitatea regulilor fiscale
datorate creativității contabilitate.
Adoptarea monedei euro este condiționată de îndepli nirea criteriilor de convergență
într-o manieră durabilă .

2.1. Convergența nominală
În 1993, prin Tratatul de la Maastricht s -au stabilit cinci criterii pe care
statele membre trebuie să le respecte pentru a se putea alătura Uniunii
Economice și Monetare (UEM) și pentru a putea adopta moneda euro:
 Rata inflaț iei să fie cu cel mult 1,5 puncte procentuale peste
media primelor trei state membre cu cea mai scăzută inflaț ie;
 Rata do bânzii nominale pe termen lung să nu depășească cu
două puncte procentuale media ratei dobânzii din primele trei state
membre cu cele mai bune performanțe în domeniul stabilității preț urilor;
 Deficitul bugetar să nu depășească 3% din PIB;
 Ponderea datoriei publice în PIB să nu fie mai mare de 60%;
 Marjele de fluctuaț ie trebuie să corespundă marjelor stabilite prin
Sistemul Monetar European în limita a +/ -15% în ultimii doi ani
premergători examinării.

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
18
Tratatul de la Maastricht nu face refe rire la criteriile de convergenț ă reală, însă
problema convergenței reale este cel puț in la fel de importantă ca și c ea a
convergenț ei nominale. Astfel, conform teoriei zonelor monetare optime,
țțările pot câștiga reciproc din deț inerea unei monede commune atunci când
structurile lor economice sunt asemănătoare, fără riscul ca unele dintre ele să
fie afectate în cazul unor șocuri asimetrice.
2.1.1. Gradul de îndeplinire a criteriilor de la Maastricht

Tabelul 2.1 Rata inflației în intervalul 2013 – 2017
Rata inflației 2013 2014 2015 2016 2017
Bulgaria 0.4 -1.6 -1.1 -1.3 1.2
Republica Cehă 1.4 0.4 0.3 0.6 2.4
Danemarca 0.5 0.4 0.2 0.0 1.1
Croația 2.3 0.2 -0.3 -0.6 1.3
Ungaria 1.7 0.0 0.1 0.4 2.4
Polonia 0.8 0.1 -0.7 -0.2 1.6
Romania 3.2 1.4 -0.4 -1.1 1.1
Suedia 0.4 0.2 0.7 1.1 1.9
Regatul Unit 2.6 1.5 0.0 0.7 2.7

Sursa: Eurostat

Conform Tabelul 2.1 se observă evoluții diferite ale ratei inflației pentru fiecare țară in
parte.

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
19

Fig.2.1. Rata anuală a inf lației
Sursa: Eurostat

Conform Fig. 2.1. se observă evoluții diferite ale ratei inflației pentru fiecare
țară in parte. În cazul României rata inflației în perioada 2013 -2017 a
înregistrat atât valori negative, anii 2015 -2016, situție în care țara s -a
confruntat cu o deflație care este reprezentată de scăderea prețurilor bunurilor
și serviciilor. Acest fenomen poate fi din cauza mai multe modificări care au
avut loc la nivelul economiei în perioada 2015 -2016. O primă cauză a acestui
fenomen este reducerea masei monetare și a creditului. Măsuri de po litică
monetară aplicate cu scopul de a reduce inflația și de a împiedica apariția altor
efecte negative din economie. Alte elemente care influiențează deflația
constau în reducerea cheltuielilor, atât publice, cât și din partea agenților
economici și a in vestițiilor dintr -o economie. Pentru anii 2014 și 2017, in flația a
înregistrat valorii poz itive. Aceste valori pozitive au efecte negative, în an ul
2017 s -a înregistrat o inflaț ie de 3,2%, o valoare ce indică și mai mult o stare
precară a economiei. Concluzia ar fi că, România se află printre primele zece
țțări din Uniunea Euro peană cu cele mai mari rate ale inflației.

Tabelul 2.2. Rata dobânzii pe termen lung în intervalul 2013 – 2017
Rata dobânzii pe termen
lung 2013 2014 2015 2016 2017
Bulgaria 3.47 3.35 2.49 2.27 1.60
Republica Cehă 2.11 1.58 0.58 0.43 0.98 -1.5-1-0.500.511.522.533.5
2013 2014 2015 2016 2017Rata anual ăa infla ției
Romania

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
20
Danemarca 1.75 1.32 0.69 0.32 0.48
Croația 4.68 4.05 3.55 3.49 2.77
Ungaria 5.92 4.81 3.43 3.14 2.96
Polonia 4.03 3.52 2.70 3.04 3.42
Romania 5.41 4.49 3.47 3.32 3.96
Suedia 2.12 1.72 0.72 0.54 0.65
Regatul Unit 2.03 2.14 1.79 1.22 1.18
Sursa: Eurostat

Fig.2.2. Rata dobânzii pe termen lung
Sursa: Eurostat
Modifcările care au avut loc la nivelul politic ii monetare au influiențat de asemenea și
nivelul ratei dobânzii pe termen lung. Astfel conform Fig.2.2. , se observă tendința de
scădere a ratei dobânzii pe termen lung în fiecare țară pe parcursul celor 5 ani pe
baza cărora am extras datele necesare.

Tabelul 2.3. Datoria publică în intervalul 2013 – 2017
Datoria publică
(procente în PIB) 2013 2014 2015 2016 2017 5.41
4.49
3.473.323.96
0123456
2013 2014 2015 2016 2017Rata dobânzii pe termen lung
Romania

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
21
Bulgaria 17.0 27.0 26.0 29.0 25.4
Republica Cehă 44.9 42.2 40.0 36.8 34.6
Danemarca 44.0 44.3 39.9 37.9 36.4
Croația 80.5 84.0 83.8 80.6 78.0
Ungaria 77.1 76.6 76.7 76.0 73.6
Polonia 55.7 50.3 51.1 54.2 50.6
Romania 37.5 39.1 37.7 37.4 35.0
Suedia 40.7 45.5 44.2 42.1 40.6
Regatul Unit 85.6 87.4 88.2 88.2 87.7
Sursa: Eurostat
Din Tabelul 2.3. . se observă că țara care a înregistrat cea mai mare datorie publică
pe parcursul celor 5 ani, este Regatul Unit.

Fig.2.3. Datoria publică
Sursa: Eurostat
323334353637383940
2013 2014 2015 2016 2017Datoria public ă
Romania

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
22

Nivelul datorie publice a semnalat adesea probleme la nivelul unei economii, de
aceea UE a impus un anumit nivel al acestuia, astfel pentru a reflecta și mai bine
situția se calculează gradul de îndatorare care reprezintă cât anume din datoria
publică este pondere în PIB.
În Fig.2.3. se observă că în România datoria publică s -a încadrat în ultimii ani fără
probleme în nivelurile privind criteriile de la Maastricht, cea mai mare valoare
înregistrându -se în anul 2014, și anume 39,1% din PIB , fiindsub pragul de 60% din
PIB stabilit.

Tabelul 2.4. Cursul de schimb față de euro în intervalul 2013 – 2017
Cursul de schimb față
de euro 2013 2014 2015 2016 2017
Bulgaria 1.9558 1.9558 1.9558 1.9558 1.9558
Republica Cehă 25.980 27.536 27.279 27.034 26.326
Danemarca 7.4579 7.4548 7.4587 7.4452 7.4386
Croația 7.57860 7.63440 7.61370 7.53330 7.46370
Ungaria 296.87 308.71 310.00 311.44 309.19
Polonia 4.1975 4.1843 4.1841 4.3632 4.2570
Romania 4.4190 4.4437 4.4454 4.4904 4.5688
Suedia 8.6515 9.0985 9.3535 9.4689 9.6351
Regatul Unit 1.3281 1.3285 1.1095 1.1069 1.1297
Sursa: Eurostat

Din Tabelul 2.4 se observă faptul că, Bulgaria este singura țară în care cursul de
schimb față de euro nu a înregistrat modificări în intervalul 2013 -2017. De asemenea,
în România cursul de schimb a înregistrat creșteri în fiecare an, ajungând ca în 2017,
1 EURO să fie 4.5688 RON.
Niciunul dintre statele m embre nu îndeplinește criteriul privind cursul de schimb,
deoarece niciunul nu este membru al mecanismului cursului de schimb (MCS II).
Deoarece , înainte de a adera la zona euro, este necesar ca un stat membru să

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
23
participe la acest mecanism, fără să cunoas că tensiuni grave, timp de cel puț in o
perioadă de doi ani .

Fig.2.4. Cursul de schimb față de euro
Sursa: Eurostat

În Fig.2.4. se observă faptul că valorile cursul ui de schimb față de euro nu a u
înregistrat variații mari. Acesta s -a menținut la pagul de 4,44 lei/euro, ajungând
în anul 2017 la 4,56 lei/euro. Acestea fiind spuse, România îndepliște criteriul
privind cursul de schimb față de euro, fiind permisă o variație între 3,78
lei/euro și 5,12 lei/euro,

Tabelul 2.5. Deficitul bugetului consolidat în intervalul 2013 – 2017
Deficitul bugetului
consolidat
(procente în PIB) 2013 2014 2015 2016 2017
Bulgaria -0.4 -5.5 -1.6 0.2 0.9
Republica Cehă -1.2 -2.1 -0.6 0.7 1.6
Danemarca -1.2 1.1 -1.5 -0.4 1.0 4.4194.4437 4.44544.49044.5688
2013 2014 2015 2016 2017Romania

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
24
Croația -5.3 -5.1 -3.4 -0.9 0.8
Ungaria -2.6 -2.6 -1.9 -1.7 -2.0
Polonia -4.1 -3.6 -2.6 -2.3 -1.7
Romania -2.1 -1.3 -0.8 -3.0 -2.9
Suedia -1.4 -1.6 0.2 1.2 1.3
Regatul Unit -5.4 -5.4 -4.3 -3.0 -1.9
Sursa: Eurostat
Din Tabelul 2.5 . constat faptul că pe baza va lorilor din 2017, toate statele membre
sunt sunt apte pentru adoptarea monedei euro, deoarece nu au depășit pragul de
3%din PIB stabilit pentru criteriul privind deficitul bugetului consolidat.

Fig.2.4. Deficitul bugetului consolidat
Sursa: Eurostat
După cum se poate observa în Fig.2.4 deficitul bugetar s -a încadrat în ultimii ani fără
probleme în nivelurile prevăzute de criteriile de la Maastricht, fiind sub pragul de 3%
din PIB stabilit . Astfel, în România, deficitul bugetului consolidat a înregistrat
următoarele valori: -2.1% din PIB în 2013, -1.3% din PIB în 2014, -0.8% din PIB în
2015, -3%din PIB în 2016 și -2.9% din PIB în 2017.
-3.5-3-2.5-2-1.5-1-0.50
2013 2014 2015 2016 2017
Romania

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
25
În urma analizei criteriilor de convergență p rivind situaț ia României, pot spune că în
ceea ce privește aderarea Romaniei la zona euro, economia țării îndeplinește toate
criteriile de la Maastricht, necesare pentru adoptarea monedei euro, începând din
anul 2015 până în prezent, cu excepția criteriului priv ind cursul de schimb, din cauza
faptului că țara noastră nu este membru al mecanismului de schimb (MCS II).

2.2. Convergența reală
Spre deose bire de criteriile de convergenț ă nominală, care sunt stabilite
prin Tratatul de la Maastricht, în cazul criteriilor de convergenț ă reală nu
există o definiț ie clară.
Prin convergență reală se înțelege convergenț a variabilelor reale cum ar fi:
PIB pe cap de locuitor, salarii, preț uri. Astfel, atun ci când vorbim despre
convergenț ă reală, ne referim la u rmătoarele aspecte:
» Gradul de deschidere al economiei calculate ca:
(exporturi+importuri)/PIB;
» Ponderea comerț ului bilateral cu ț țările membre ale UE în totalul
comerț ului exterior;
» Nivelul PIB/locuitor exprimat la cursul nominal sau prin paritatea
puterii de cumpărare, structura economiei exprimată prin ponderea pe
care marile sectoare o au în PIB .

Tabelul 2.5 . Valoarea totală a exporturilor, importurilor și a PIB -ului în România
în intervalul 2013 -2017
Romania
mil euro 2013 2014 2015 2016 2017
Exporturi 57,338.2 61,934.8 65,751.0 70,174.6 77,860.8
Importuri 58,457.2 62,596.5 66,747.2 71,702.0 81,855.0
PIB 144,253.50 150,357.50 160,313.70 169,771.50 187,868.30
Sursa: EUROSTAT
Tabelul 2.6. Suma exporturilor și a importurilor raportate la PIB în România în
intervalul 2013 -2017
2013 2014 2015 2016 2017
Exporturi+Importuri 115,795.4 124,531.3 132,498.2 141,876.6 159,715.8

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
26
(Exporturi+Importuri)/PI
B 0.802721
6 0.828234
7 0.826493
3 0.835691
5 0.850147
7
Sursa: EUROSTAT
În Tabelul 2.5 . se observă că atât exporturile cât și importurile se află în tr-o continuă
creștere de la un an la altul. De asemenea , se observă faptul că importurile
înregistreaza creșteri mai mari faț ă de exporturi.
În Tabelul 2. 6., se poate observa că de la un an la altul, exporturile si importurile
raportate la PIB, înregistrează creșteri, cu aproximativ 2 % în fiecare an, mai puțin în
2014 și 2015 când rapor tul a rămas constant.

Fig.2.4. Suma exporturilor și a importurilor raportate la PIB
Sursa: Eurostat

Din Fig.2.4. reiese faptul că în anul 2017, atât exporturile cât și importurile au
crescut față de anii anteriori, exporturile ajungând până la 77,860.8 milioane de
euro, în timp ce importurile au urcat până la 81,855 milioane de euro.
0.770.780.790.80.810.820.830.840.850.86
2013 2014 2015 2016 2017(Exporturi+Importuri)/PIB

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
27

Fig.2. 5. PIB-ul pe cap de locuitor din Romania
Sursa: Eurostat

Produsul intern brut pe cap de locuitor din România a fost înregistrat ultima dată la
21647,81 dolari SUA în 2016, ajustat prin paritatea puterii de cumpărare (PPP). PIB –
ul pe cap de locuitor, în România, ajusta t în funcție de paritatea puterii de cumpărare,
echivalează cu 122% din media mondială. PIB -ul pe cap de locuitor în România a
fost în medie de 14192,31 USD din 1990 până în 2016, ajungând la o valoare
maximă de 21647,81 USD în 2016 și un nivel record de 9 283,32 USD în 1992.

2.3. Îndeplinirea criteriilor de convergență în contextul economic actual
Pentru a putea evalua eficiența economiei românești față de adoptarea mondei euro,
în cele ce urmează o să analizez stadiul crieriilor de la Maastricht, c ondiție necesară
introducerii mecanismului de schimb valutar (ERM 2).
Programul de convergență pentru perioada 2017 -2020 a fost elaborat pe baza
Regulamentului (CE) nr. 1466/1997 al Consiliului privind consolidarea supravegherii
pozițiilor bugetare și su pravegherea și coordonarea politicilor economice, așa cum a
fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1055/2005 al Consiliului și Regulamentul
(UE) nr. 1175/2011 al Parlamentului European și al Consiliului . Programul de
convergență ediția 2017 are la bază prevederile Strategiei fiscal -bugetare pentru
perioada 2017 -2019 și cadrul macroeconomic actualizat pentru perioada 2017 – 2020.
România a realizat în anul 2016 un deficit al bugetului general consolidat în termeni
ESA de 3,0% din PIB, în timp ce deficitu l structural a fost de2,4% din PIB. Pentru
perioada următoare deficitul ESA rămâne relativ constant în anii 2017 -2018 urmând
să se reducă la 2,0% în anul 2020. Se estimează ca deficitul structural să crească la
3% în anul 2018, urmând ca deficitul structur al să intre pe o traiectorie de ajustare
către obiectivul pe termen mediu din anul 2019. Comisia Europeană a constatat în 31%
33%36%PIB/locuitor
2015
2016
2017

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
28
analiza din cadrul raportului de țară că România nu se confruntă cu dezechilibre
macroeconomice. Cu toate acestea, au fost identificat e vulnerabilități privind politica
fiscală prociclică, eficiența investițiilor publice, poziția investițională netă precum și
privindcreșterile salariale.
În cadrul Programului de guvernare pentru perioada 2017 – 2020, Guvernul își
propune promovarea unei creșteri economice inteligente, sustenabile și inclusive,
care să aibă la bază schimbarea modelului industrial axat pe utilizarea intensivă a
forței de muncă slab calificate în industrii cu grad redus de prelucrare, cu un model
bazat pe industrii cu intens itate tehnologică ridicată. Totodată, guvernul are în vedere
aplicarea unor politici publice care să determine dinamizarea și flexibilizarea pieței
muncii, astfel încât aceasta să îmbunătățească accesul populației la locuri de muncă
de calitate, în funcție de competențe și abilități, la venituri decente și fără
discriminare.

CAPITOLUL 3
Surse ale crizei euro după criza economică global ă 2007 -2008

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
29

3.1. Impactul crizei financiare din 2008
Criza financiară care a lovit economia globală din vara anului 2007 nu are precedent
în istoria economică postbelică. Deși mărimea și amploarea acesteia sunt
excepționale, criza are multe caracteristici comune cu episoadele similare de
recesiune, care au avut un impact financiar în trecut. Criza a fost pr ecedată de o
perioadă îndelungată de creștere rapidă a creditului, primele cu risc scăzut,
disponibilitatea abundentă a lichidităților, pârghiile puternice, creșterea prețurilor la
active și dezvoltarea bulelor în sectorul imobiliar. Pozițiile de pârghie e xtinse au făcut
ca instituțiile financiare să fie extrem de vulnerabile la corecțiile de pe piețele de
active. În consecință, o coliziune într -un colț relativ mic al sistemului financiar a fost
suficientă pentru a răsturna întreaga structură. Astfel de epi soade s -au întâmplat
înainte (de exemplu, Japonia și țările nordice la începutul anilor 1990, criza asiatică
la sfârșitul anilor 1990). Cu toate acestea, acest moment este diferit, criza fiind
globală, asemănătoare evenimentelor care au declanșat Marea Dep resiune din anii
1930. Deși poate fi oportună considerarea Marii Depresiuni ca fiind cel mai bun
criteriu de referință în ceea ce privește declanșatoarele sale financiare, ea a servit și
ca o lecție minunată. În prezent, guvernele și băncile centrale sunt conștiente de
necesitatea de a evita greșelile politice care erau comune la acea dată, atât în UE,
cât și în alte părți. Acțiun ile bancare pe scară largă au fost evitate, politica monetară
a fost relaxată agresiv, iar guvernele au lansat stimulente fiscale substanțiale. Spre
deosebire de experiența din timpul Marii Depresiuni, țările din Europa sau din alte
părți nu au recurs la p rotecționism la scara anilor 1930. Aceasta demonstrează
importanța coordonării UE, chiar dacă această criză oferă ocazia unor progrese
suplimentare în această privință.
În stadiile incipiente, criza s -a manifestat ca o lipsă mare de lichiditate în rândul
instituțiilor financiare, având în vedere că au avut condiții de piață mai rigide pentru a –
și schimba datoria (de obicei pe termen scurt). În această fază, preocupările legate
de solvabilitatea instituțiilor financiare au fost în creștere, însă un colaps si stemic a
fost considerat puțin probabil. Această percepție s -a schimbat dramatic atunci când o
bancă majoră de investiții americane (Lehman Brothers) a eșuat în septembrie 2008.
Încrederea s -a prăbușit, investitorii și -au lichidat pozitiile, iar piețele bu rsiere au intrat
într-un punct de așteptare. Începând cu acel moment, economia UE a înregistrat cea
mai mare scădere înregistrată din anii 1930. Transmiterea primejdiei financiare către
economia reală a evoluat la o viteză record, restrângerea creditelor ș i o scădere a
încrederii care a lovit investițiile de afaceri și cererea gospodăriilor, în special pentru
bunurile de folosință îndelungată și pentru locuințe. Transmisia transfrontalieră a fost,
de asemenea, extrem de rapidă, datorită legăturilor strânse dintre sistemul financiar
în sine și lanțurilor de aprovizionare puternic integrate pe piețele globale de produse.
PIB-ul real al UE a scăzut cu aproximativ 4% în 2009, cea mai puternică contracție
din istoria sa. Și, deși semnel e unei recuperări incipient e mari , se așteaptă ca acest
lucru să fie destul de lent, deoarece cererea va rămâne deprimată din cauza

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
30
deprecierii în întreaga economie, precum și a ajustărilor dureroase în structura
industrială. Cu excepția cazului în care politicile se modifică consid erabil, creșterea
potențială a producției va suferi, deoarece părți din capitalul social sunt depășite și o
aversiune crescută față de risc va avea o influență asupra formării capitalului și
asupra cercetării și dezvoltării.
Recesiunea continuă este, așad ar, probabil să lase urme profunde și de lungă
durată asupra performanțelor economice și să ducă la greutăți sociale de multe feluri.
Pierderile de locuri de muncă pot fi îngreunate pentru o perioadă de timp de
aranjamentele de ajutor de șomaj flexibil, da r în cele din urmă impactul șomajului în
creștere rapidă va fi resimțit, în condițiile în care recesiunea piețelor imobiliare va
afecta simultan gospodăriile cu grad ridicat de îndatorare. Pozițiile fiscale ale
guvernelor vor continua să se deterioreze nu numai din motive ciclice, ci și într -o
manieră structurală, pe măsură ce bazele de impozitare se diminuează permanent,
iar pasivele guvernelor care rezultă din salvările băncilor se pot materializa. O
întrebare deschisă este dacă criza va slăbi stimulentel e pentru reforma structurală și,
prin urmare, va afecta în continuare negativ potențialul de creștere sau dacă va oferi
ocazia de a întreprinde acțiuni de politică de anvergură.
Criza financiară din 2007/2008 a avut un impact semnificativ asupra economiilo r
statelor membre ale zonei euro. Spargerea bulei imobiliare din SUA s -a răspândit
rapid pe tot globul și a condus la destrămarea fluxurilor financiare între bănci și țări:
indirect, din cauza scăderii încredere a participanților la piața financiară. Lovit ura
luată de sectorul financiar a condus la o reducere semnificativă a finanțării pentru
economia reală și pentru investiții. În același timp, dezechilibrele macroeconomice
care au rezultat, de exemplu, în sectorul locuințelor și acumularea datoriei privat e au
însemnat un proces rapid de demarare la început, care a relevat o alocare masivă
necorespunzătoare a resurselor. În cele din urmă, criza a cauzat o scădere generală
a consumului și a investițiilor ca rezultat al efectelor sale asupra confidenței. În
ansamblu, acest lucru a determinat scăderea produsului intern brut (PIB) în zona
euro cu 4,4% în 2009. Deși primele semne ale redresării devin lentă, zona euro a
înregistrat de atunci o recesiune dublă, iar creșterea în ultimii ani a rămas
subdepusă.
Criza a avut un efect asupra tuturor statelor membre, afectând finanțele publice, în
special prin utilizarea necesară a stabilizatorilor automați, crearea de pachete de
stimulente (coordonate) 2 și intervențiile statelor membre pentru a proteja
funcționarea pieț elor financiare. Cu toate acestea, dimensiunea loviturii inițiale și
evoluțiile ulterioare diferă semnificativ de la statul membru la statul membru,
reflectând diferitele caracteristici ale economiilor lor. Dimensiunile sectorului financiar,
deschiderea ec onomiei, pozițiile lor fiscale inițiale, existența dezechilibrelor
macroeconomice și principalii factori care au stat la baza acestora, în special în ceea
ce privește nivelul datoriei private, s -au dovedit a fi importante variabile explicative.
Odată cu tr ecerea bruscă a piețelor la riscurile potențiale de neîndeplinire a
obligațiilor din partea guvernului, mai multe state membre din zona euro care au fost

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
31
afectate mai mult au fost din ce în ce mai dificil să se finanțeze pe piețe. Pentru unii,
aceste evolu ții au progresat într -o asemenea măsură încât în cele din urmă s -au
îndreptat către UE pentru asistență pentru finanțarea de urgență. În mai 2010, Grecia
a fost prima dintre ele, în parte din cauza descoperirii manipulării pe scară largă a
statisticilor. Numărul statelor membre care au nevoie de asistență a crescut constant
până la momentul în care un total de patru persoane – Grecia, Irlanda, Portugalia și
Cipru – au devenit dependente de împrumuturile de urgență din alte state membre ale
UE. Pe lângă ac estea, Spania, deși nu și -a pierdut accesul pe piață, s -a aflat într -o
poziție în care ar fi trebuit să solicite asistență de urgență cu scopul specific de a -și
sprijini sectorul financiar. Evoluțiile din zona euro de la începutul crizei să fie cel puțin
parțial atribuită configurației inițiale a Uniunii Economice și Monetare din anii 1990,
astfel cum este prevăzut în Tratatul de la Maastricht al UE. Această con figurație sa
bazat pe o regulă fără salvare pentru statele membre din zona euro, pe luarea
decizi ilor la nivel național cu privire la chestiunile bugetare în concluziile Pactului de
stabilitate și creștere (SGP) și pe un proces soft de presiune colegială și învățarea
politicilor în domeniul politicilor economice, în special în contextul Strategiei de la
Lisabona. Mai mult, reglementarea financiară, supravegherea și soluționarea pieței
interne (financiare) au fost în mare parte organizate la nivel național. Acest lucru s -a
dovedit insuficient pentru a împiedica economia zonei euro să dezvolte o serie d e
caracteristici care au agravat impactul crizei. Moneda comună a condus la o
convergență a ratelor dobânzilor între statele membre din zona euro, în măsura în
care piețele le -au considerat insuficient diferențiate pe baza principiilor economice și
bugetar e. Pentru statele membre de la periferie aceasta a însemnat în general o rată
reală a dobânzii semnificativ mai scăzută decât înainte de aderarea la zona euro.
Acest lucru a încurajat acordarea de împrumuturi de către sectorul public și privat și,
în conse cință, acumularea rapidă a datoriei. De asemenea, sectorul financiar a
considerat că este mai ușor să împrumute bani pe piața de capital, ceea ce a condus
la o asumare a riscurilor sporită, care vizează creșterea profitabilității. În total, fluxul
de credi te ieftine către economie a finanțat creșterea, subliniind nevoia de a
îmbunătăți fundamentele economice subiacente prin punerea în aplicare a reformelor
structurale. Astfel, structura UEM a oferit stimulente insuficiente pentru ca statele
membre să se ada pteze cerințelor de împărțire a unei monede comune; motivele
pentru care astfel de adaptări au fost necesare.

3.2. Țările europene care au fost cel mai grav afectate de recesiune: PIIGS –
Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia și Spania
PIIGS este un acronim pentru cinci dintre națiunile cele mai vulnerabile din punct de
vedere economic din zona euro în timpul crizei datoriilor europene care a început în
2008 -2009: Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia și Spania .
Termenul își are originea în anii 19 90, odată cu integrarea sporită a economiilor UE
și a fost adesea folosit în ceea ce privește creșterea datoriei și a vulnerabilității
economic e a țărilor din sudul Europei. A fost popularizată din nou în timpul crizei

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
32
datoriilor suverane din Europa sfârși tul anilor 2000 și extins în utilizare în această
perioadă. În anii 1990, Irlanda nu a fost inclusă în acest termen; țara se afla încă în
mijlocul perioadei "Tigrului celtic", datorită cu mult sub media zonei euro și a
excedentului guvernamental până în 20 06. Cu toate acestea, luând garanția datoriei
băncilor, deficitul bugetului guvernului irlandez a crescut la 32 % din PIB în 2010,
care a fost cea mai mare din lume. Apoi, Irlanda a devenit asociată cu termenul,
înlocuind Italia sau schimbând acronimul cu PIIGS, iar Italia a fost indicată și ca a
doua.

3.2.1. Portugalia
În Portugalia, atât datoria externă, cât și cea publică și privată, au fost ridicate înainte
de criză. Mai mult, economia a înregistrat o creștere slabă deja în deceniile
anterioare crizei. Toți acești factori sunt de vină pentru recesiunea profundă a țării și
criza datoriei publice . În anii de dinainte de criză, creșterea economică în Portugalia
a fost deja foarte scăzută. În tre 2000 și 2008 pe capital, PIB a crescut cu doar 5%.
Structura economică a Portugaliei era slabă, iar sectoarele economice mari, cu
valoare adăugată scăzută, cum ar fi industria de îmbrăcăminte și încălțăminte,
sufereau de o concurență crescândă din part ea Chinei. Sectorul privat a folosit
aderarea la euro pentru a mări împrumutul extern. Cu toate acestea, această
împrumut nu a avut ca rezultat o îmbunătățire a productivității economiei și, prin
urmare, a mărit numai gradul de îndatorare a sectorului de a faceri. Între timp,
guvernul a investit masiv în infrastructură, dar nu a reușit să îmbunătățească setul de
competențe al populației. Portugalia nu a avut un balon mare de locuințe, dar sa
confruntat cu un deficit de cont curent foarte mare (12% din PIB în 2008). Datoria
publică nu a fost extrem de ridicată înainte de criză (69% din PIB în 2008), dar mai
presus de media din zona euro la acel moment (52% din PIB). În plus, deficitul fiscal
deja semnificativ a crescut rapid atunci când a început Marea Recesiu ne. Atunci
când Grecia a intrat în dificultate în 2010, Portugalia a fost lovită de contagiune,
deoarece investitorii au început să se îngrijoreze și de capacitatea Portugaliei de a -și
satisface datoria publică.

3.2.2 . Italia

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
33
Criza deplină a economiei italiene a început în 2008, când produsul intern brut a
scăzut cu 1,2%. PIB este o măsură statistică care reprezintă bogăția produsă de țară
într-un an, iar variațiile sale indică dacă o țară este în creștere sau în sărăcie. Din
2008, Italia nu a reușit să crească și a început o perioadă lungă de sărăcie. Astfel , în
2010, a existat o creștere modestă de 1,7% din PIB, dar această valoare pozitivă era
considerată a fi un salt statistic la prăbușirea 2009 ( -5.5% din PIB) și nu a reușit o
inversare așa cum s -a întâmplat în alte țări. În esență , începând cu anul 2008, Italia a
alternat de stagnare în perioad a reală de recesiune, cu agravarea adăugată că, până
în 2008 economia Italiei a fost în pa s cu cea a altor țări europene.
Criza economică din Italia a fost cauzată de factori externi care au acționat ca un
declanșator la o criză structurală care submina subtil economia italiană începând de
la începutul anului 2000. De fapt, evenimentele care au caracterizat perioada 2008 –
2014 criză în Italia, nu ar trebui să fie încadrată ca cauzele reale ale crizei, ci ca
factori de dezechilibru economic, care au scos în evidență contradicțiile sistemului
economic ital ian. În 2008, economia italiană a fost deja afectat ă de probleme
structurale, care au reținut creșterea economică . Odată cu izbucnirea crizei financiare
internaționale din 2007, sistemul financiar italian nu a suferit daune majore iar băncile
italiene au f ost relativ internaționalizat e și au deținut o ca ntitate modestă de active
dăunătoare economiei .
Dar în anul următor, în septembrie 2008, a fost falimentul Lehman Brothers și
imaginea angajaților băncii de investiții americane care abandonează birourile lo r în
bucățele a făcut încon jurul lumii. Aceste imagini au subliniat momentul cel mai acut
al crizei financiare, însă au făcut p osibilă și anticiparea contagioas ei crizei către
economiile reale ale aproape tuturor țărilor occidentale printr -o reducere generală a
investițiilor, a veniturilor disponibile și a consumului.
Deși sistemul financiar italian a apărut, în esență, nemulțumit de cutremurul care a
afectat finanțele globale, criza care rezultă din economiile reale ale multor țări
occidentale a lovit din greu Italia, întrucât unele dintre aceste economii erau piețe
importante pentru exporturile noastre. Sectorul italian de producție, care a crescut pe
baza unui model de dezvoltare bazat pe export, a suferit o reacție puternică din
cauza scăderii cerer ii de bunuri din străinătate. Scăderea exporturilor a dus la o
creștere negativă a PIB -ului în 2008 ( -1,2%) și una dintre cele mai slabe performanțe
în 2009 ( -5,5%).

Depășirea repercusiunilor crizei financiare din 2007 asupra economiei reale mondiale
a fost anticipată de unele semne deja în 2009 și sa încheiat în 2010. Chiar și
economia italiană părea că a depășit criza, pe măsură ce PIB -ul a crescut în 2010 cu
1,7 %, dar în realitate pentru Italia, creșterea PIB nu s -a consolidat, iar redresarea nu
a avut loc. În timp ce celelalte țări afectate de repercusiunile crizei financiare au
început să crească din nou, Italia a continuat să se scufunde, încărcată de
problemele structurale ale economiei sale. De fapt, industria italiană de producție,
care, datorită redresării cererii externe în 2010, a revenit, chiar dacă cu dificultate
cotele de piață erodate de criză și de concurența internațională, în anii următori a fost
decimată de o nouă criză a cererii, de această dată datorită scăderii consumului de

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
34
către fam iliile italiene. În plus, criza creditelor cauzată de repercusiunile crizei datoriei
suverane din 2011 a agravat situația companiilor italiene.
În 2011, criza datoriilor suverane a explodat în Europa și în alte țări. De asemenea,
această criză, ca cea din 2007, a fost o criză financiară, legată de mobilitatea
considerabilă a capitalului și de speculații, însă, spre deosebire de cea precedentă,
aceasta sa referit în special la sectorul public și, în special, la finanțarea datoriei
suverane.
Criza datoriilor suverane constă într -o creștere excesivă a ratelor dobânzilor la
obligațiunile guvernamentale care sunt licitate periodic pentru finanțarea reînnoirii și
creșterii datoriei publice. Pentru ca statul să își vândă datoriile, acesta poate fi forțat
să majore ze rata dobânzii, însă o rată a dobânzii excesiv de ridicată în prezența unei
datorii mari poate submina capacitatea statului de a -și achita datoria. .
Criza datoriilor italian e a devenit evidentă în luna iunie 2011, imediat dup ă Grecia,
Irlanda și Portuga lia.

3.2.3 . Irlanda
Irlanda a fost prima țară care a intrat într -o recesiune din trimestrul II al anului 2007 –
urma tă de o creștere temporară la sfârșitul anului 2007 – și apoi de o recesiune de
doi ani. În primul trimestru al anului 2008, Republica Irlanda a înregistrat o scădere a
PIB-ului de 1,5 la sută, prima sa contracție economică de la începutul rapoartelor
trimestriale și a contracției înregistrate p entru prima dată din 1983. Cu toate acestea,
Biroul Central de Statistică al Irlandei a raportat o creștere a PIB de aproximativ 0,8 .
PIB-ul din Irlanda a înregistrat o scădere cu 0,5% în al doilea trimestru, făcând din
Irlanda primul membru al zonei eur o să intre într -o recesiune . În ianuarie 2009 a fost
nevoită să -și dea naștere a treia bancă din Anglo Bank, Anglo Irish Bank, și să
anunțe recapitalizarea celor mai importante două bănci, AIB și Bank of Ireland. În
februarie 2009, guvernul a anunțat nive luri scăzute ale șomajului în țară, cu cea mai
mare creștere lunară în ultimii 40 de ani și 1.500 de persoane fi ind disponibilizate
zilnic. Irlanda a ieșit din recesiune în trimestrul 3 al anului 2009, înregistrând o
creștere de 0,3% a economiei sale, ca u rmare a recentelor reduceri bugetare de
către guvernul irlandez.
Economia Republicii Irlanda s -a extins rapid în anii Tigrului Celtic (1995 -2007)
datorită unei rate scăzute a impozitului pe profit, a ratelor scăzute ale dobânzilor BCE
și a altor factori s istemici (cum ar fi supravegherea soft a supravegherii bancare,
inclusiv împotriva respectării standardului Basel Core Principii, gestionarea financiară
publică subdezvoltată și sistemele anticorupție și adoptarea politicilor proaste,
incluzând un sistem d e impozitare corporativă care încurajează bunurile și serviciile
necomercializabile prin industria construcțiilor). La sfârșitul celui de -al treilea trimestru
al anului 2010, băncile germane aveau într e 186,4 miliarde de dolari și 208,3 miliarde
de dolari în expunerea totală la Irlanda, cu 57,8 miliarde de dolar i expuși băncilor

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
35
irlandeze . Acest lucru a condus la o extindere a creditului și la o bubble în domeniul
imobiliar, care a avut loc în 2007. Băncile irlandeze, deja supraexpuse la piața
imobiliară d in Irlanda, au suferit o presiune puternică în septembrie 2008, din cauza
crizei financiare globale din 2007 -08.
Împrumuturile externe ale băncilor irlandeze s-au majorat de la 15 miliarde EUR la
110 miliarde EUR în perioada 2004 -2008 . O mare parte din ace st lucru a fost
împrumutat pe o bază de trei luni rollover pentru a finanța proiecte de constructii care
nu ar fi vândute de mai mulți ani. Atunci când proprietățile nu au putut fi vândute din
cauza unei supradotări, rezultatul a fost o nepotrivire clasică a activelor -pasivelor. La
momentul garanției bancare, băncile s -au declarat a fi nelichide (dar nu insolvabile)
cu 4 miliarde de euro; acest lucru sa dovedit a fi o enormă subestimare.
Cu toate acestea, deși a ieșit din punct de vedere tehnic din cauza re cesiunii,
economia irlandeză mai are încă multe obstacole în calea depășirii, dacă se va
întoarce la normalitate.

3.2.4 . Grecia
Criza financiară din Grecia a reprezentat o serie de crize de datorii care au început
cu criza financiară globală din 2008. Cauzele sale au fost totuși endogene, deoarece
sursa acesteia a provenit din gestionarea greșită a economiei grecești și a finanțelo r
publice, nu de factori internaționali exogeni. În plus, aderarea Greciei la zona euro a
împiedicat -o să-și exercite controlul deplin asupra politicii sale monetare, ceea ce a
însemnat că ratele dobânzilor au fost menținute prea scăzute pentru prea mult t imp
în raport cu presiunile inflaționiste care se dezvoltau în economia greacă. Politica
monetară a fost în afara sincronizării cu o economie în plină expansiune și un acces
facil la credit.
Criza financiară din Grecia a avut două cauze principale. În prim ul rând, Grecia a fost
subminată de gestionarea defectuoasă a guvernului, incluzând fraude răspândite și
absența răspunderii publice. În al doilea rând, statutul de membru al Greciei în zona
euro i -a impus o strânsă jachetă economică care nu corespundea ob iectivelor sale
politice și financiare. În ciuda faptului că Grecia se confruntă cu o gestionare
defectuoasă economică și o interpretare greșită a performanțelor economice de către
guverne succesive, investitorii nu au reușit să ridice sau să acționeze as upra unei
colecții în creștere de semne de avertizare:

» nivelu ri ale datoriilor nesustenabile;
» cheltuieli publice excesive;
» creșterea înaltă a salariilor care nu a fost susținută de creșterea productivității,
ceea ce a condus la scăderea competitivității G reciei ;
» o creștere a creșterii creditului și masivă evaziune fiscală.

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
36
În plus, lipsa de responsabilitate și de supraveghere adecvată în atât de multe
aspecte ale finanțelor publice grecești au complicat problemele. La începutul crizei
financiare globale, î n ultimele luni ale anului 2009, investitorii au fost distrași de criza
bancară din restul lumii, astfel că atenția reflectată nu s -a axat în totalitate pe
problemele specifice din Grecia. Zona euro, creată în scopuri politice ca pe un pas
înainte spre o u niune economică și monetară mai strânsă în cadrul Uniunii Europene,
a dat naștere la o structură economică defectuoasă, iar includerea Greciei în zona
euro a făcut ca criza Greciei să fie inevitabilă.
De la sfârșitul anilor 1990, aderarea iminentă a Grecie i la zona euro a încurajat
investitorii să joace un joc de convergență – cumpărarea unor sume mari de datorii
guvernamentale grecești și reducerea ratelor dobânzilor, pe măsură ce spread -urile
se înrăutățesc față de țările din zona euro. Ratele scăzute ale dobânzilor au alimentat
un boom economic, care a fost susținut și de intrări mari de investiții străine directe.
Bubura de credit din sectorul privat care a apărut a fost un simptom al creșterii
nesustenabile. Cu toate acestea, în anii care au condus la c riza financiară globală,
guvernul grec însăși a ales să se agațe de creșterea cheltuielilor, generând o
creștere semnificativă a deficitului bugetar și a nivelului datoriei publice. Deoarece ,
deficitele fiscale ale Greciei au crescut în perioada 2008 -2010, ratele dobânzilor la
datoria guvernamentală și privată din Grecia au crescut semnificativ. Cu greutatea
bătăliei de către Banca Centrală Europeană (BCE), Grecia nu a putut să reducă
ratele dobânzilor sau să devalorizeze moneda sa pentru a stimula creștere a
economică. Grecia a fost, în cele din urmă, incapabilă să pună în aplicare propria
politică monetară pentru a se potrivi nevoilor sale fiscale și politice.
Trei planuri de salvare, în valoare totală de 246 de miliarde de euro, împreună cu
măsuri de auste ritate draconice, au stabilizat parțial situația, dar au avut un cost
enorm de om în ceea ce privește generarea șomajului cronic, a sărăciei răspândite și
a veniturilor scazute. PIB -ul real a scăzut cu aproximativ un sfert între 2009 și 2015.
Investitorii au permis creșterea economică puternică și convergența economiei
grecești cu partenerii săi din zona euro pentru a le distrage de la o examinare mai
atentă a problemelor financiare și economice fundamentale ale Greciei. Investitorii
inteligenți ar fi învăț at să nu ia statisticile guvernamentale sau declarațiile publice la
valoarea nominală; investitorii inteligenți fac propriile lor cercetări și au încredere în
instinctele lor despre o situație. Multe din problemele crizei financiare din Grecia au
provenit din apartenența sa la zona euro. Zona euro a fost creată în 1999 ca o
uniune monetară în rândul a 11 țări (dintre cele 15 state membre ale Uniunii
Europene) cărora le lipseau uniunile fiscale și politice corespunzătoare. Grecia nu sa
calificat să adere la zona euro în 1999, când a fost întocmită lista inițială a
candidaților care au aderat la UE, deoarece nu a respectat cerințele economice ale
Tratatului de la Maastricht din 1992 pentru țările care au aderat la această zonă. În
conformitate cu Pactul de st abilitate și creștere al UE, înființat în 1996, economiile
noilor membri trebuiau să se alinieze într -o oarecare măsură cu membrii zonei euro.
Convergența a fost demonstrată prin respectarea a cinci criterii, printre care: inflația

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
37
scăzută, deficitul buget ar mai mic de 3% din PIB și nivelurile datoriei publice mai mici
de 60% din PIB.
Apartenența în zona euro a fost o constrângere economică majoră pentru Grecia.
Dacă Grecia nu ar fi fost de acord cu moneda unică, ea ar fi putut devaloriza moneda
sa pentru a stimula exporturile și economia sa și pentru a -și umfla calea de ieșire din
criză. Devalorizarea monedei ar fi avut presiunea asupra ratelor dobânzilor. Cu toate
acestea, Grecia nu și -a putut stabili propriile rate ale dobânzilor, deoarece, pentr u un
membru al zonei euro, rolul de stabilire a ratelor dobânzilor este asumat de BCE.
Bineînțeles, obiectivul BCE este menținerea stabilității monedei euro și a economiilor
zonei euro și menținerea inflației sub control. El nu are mandat direct în ceea ce
privește Grecia sau nici o economie indivi duală din zona euro, în special .
Atunci când criza sa desfășurat în 2010, cu deficite bugetare mari și scadențe ale
datoriei spre refinanțare cu emiterea de obligațiuni mai mari, randamentele
obligațiunilor greceș ti au crescut. Investitorii nu au fost dispuși să acorde Greciei un
astfel de control gol, fără o recompensă substanțial îmbunătățită pentru această
datorie riscantă. Participarea Greciei la moneda unică a acționat ca o blocare a
sistemului. Grecia sa afla t fără un mecanism de ajustare care ar fi putut atenua
parțial impactul crizei. Grecia a plătit prețul acestei lipse de control a politicii
monetare în ceea ce privește o contracție severă a PIB -ului și a nivelului de trai. Ca
urmare a crizei adâncite, au apărut discuții cu privire la faptul că Grecia a părăsit
zona euro. Cu toate acestea, o Grecie care operează cu moneda proprie în afara
zonei euro ar fi confruntat cu alte provocări. În primul rând, UE nu s -ar fi simțit cel mai
probabil nevoită să intervi nă în criza Greciei și ar fi fost mai înclinată să lase țara să
se descurce singură. Nu ar fi venit din zonă nici un fel de salvare masivă a datoriei
grecești. Alte guv erne din zona euro erau dormice să salveze Grecia în parte,
deoarece băncile lor erau at ât de implicate în împrumuturile acordate Greciei. Ei au
avut un interes să mențină Grecia pe linia de plutire pentru a menține un default grec
de la destabilizarea sistemelor financiare din țările lor.
În al doilea rând, dacă Grecia ar fi reintrodus propria monedă, ar fi avut nevoie de
un grad semnificativ de devalorizare pentru a compensa investitorii pentru riscul
deținerii monedei, în special (după cum sa discutat mai târziu) dat fiind istoricul
inves titorilor înșelătoare cu date economice și financiare eronate. Devalorizarea
semnificativă a valutei duce, de obicei, la o inflație mai ridicată, ceea ce înseamnă
într-adevăr un transfer real de avere de la creditori la debitori
.În al treilea rând, devalo rizarea monedei locale nou introduse față de euro ar fi
amplificat problema prin creșterea valorii datoriei în moneda locală introdusă. O ieșire
din zona euro ar putea oferi doar o ușurare pe termen scurt înainte ca problemele pe
termen lung să fie stabili te.
Grecia are o tradiție îndelungată de a se vedea ca membru al unei Europe politice,
ceea ce a făcut ca opțiunea de a pleca din zona euro nu numai să fie nepălțabilă, ci
și foarte puțin probabilă. În ciuda efectelor negative ale crizei, opinia publică greacă a

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
38
fost în mare parte în favoarea rămânerii în zona euro. Un sondaj de opinie realizat în
iunie 2015 de către GPO a arătat că 70% dintre respondenți au susținut cu orice preț
rămași în zona euro, o poziție remarcabilă în lumina ajustării dureroase a țării.
Grecia a fost în măsură să adere la zona euro a monedei unice, în ciuda faptului că
nu se califică în termenii Tratatului de la Maastricht din 1992, a fost un triumf
personal pentru politicienii greci. Prin urmare, este de înțeles că clasa politică greacă
a fost atât de ideologic legată de Europa, cât și de moneda euro. Extinderea
angajamentului Greciei față de Europa poate fi judecată prin abandonarea de către o
țară a unei monede de 2.500 de ani, drachma, în favoarea euro, care a existat abia
în m omentul introducerii în țările din zona euro a bancnotelor și monedelor în
ianuarie 2002. Reintroducerea propria monedă ar fi fost văzută ca izolaționistă și în
interior. Grecia avea nevoie de Europa și nu era pregătită să părăsească zona euro,
chiar dacă aceasta însemna constrângeri impuse din exterior și o austeritate severă.
Prin urmare, moneda nu a putut participa la ajustarea economică pe care Grecia
trebuia să o suporte. Politica guvernamentală care încurajează un boom puternic, dar
inflaționist în pe rioada aderării Greciei la zona euro, gestionarea financiară precară,
responsabilitatea redusă, cheltuielile publice excesive și frauda fiscală masivă – toate
au contribuit la declanșarea crizei datoriilor suverane din Grecia. Aderarea Greciei în
zona euro a oferit o cătușă suplimentară care a restricționat sever opțiunile țării
pentru un răspuns politic – de exemplu, o devalorizare a monedei. Cu toate acestea,
o devalorizare ar fi generat alte probleme, cum ar fi nivelurile datoriei suverane chiar
mai mari și, prin urmare, un program de rambursare mai lung. Investitorii au fost în
mod evident în panică de evenimentele din Grecia, pentru că nu aveau niciun cadru
de referință care să le revină. Chiar dacă Grecia și -a pierdut datoria de mai multe ori
în ultimi i 200 de ani, criza din 2009 a fost prima dată când a avut loc o criză atât de
mare și prelungită. Cu informații incomplete din cauza înșelăciunii guvernului grec și
a istoricului revizuirilor substanțiale asupra datelor economice oficiale, investitorii au
crezut în mod înțelept că navighează pe piețele de valori mobiliare grecești fără
busolă. Prin urmare, chiar și un gabarit dur a fost imposibil de a determina cât de
înalte ar trebui să tranzacționeze o rată a dobânzii pe piața grecească, pentru a
compens a riscul mai mare de neplată.

3.2.5 . Spania
Criza financiară internațională și consecințele acesteia asupra economiei mondiale
au modificat modul în care economia spaniolă s -a dezvoltat . În urma crizei , a implicat
o serie de perturbări de natură financiară și macroeconomică care au ajuns să se
suprapună procesului de ajustare care a început deja. – nu pentru a corecta
principalele dezechilibre acumulate în timpul extinderii perioadei 1995 -2006. Corecția
acestor dezechilibre, care, în esență, este însoțită de o concentrare ridicată a
resurselor financiare și productive în sectorul imobiliar și de un exces de îndatorare,
continuă să fie o condiție esențială pentru ieșirea din criză. Reducerea puternică a

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
39
cererii interne duce la o reducere rapidă a deficitului extern și a ponderii sectorului
construcțiilor, însă la un cost foarte ridicat în ceea ce privește activitatea și ocuparea
forței de muncă. Această formă de ajustare face mai clară, dacă este posibil,
necesitatea de a îmbunătăți în mod substanțial nivelul productivității și funcționarea
piețelor pentru bunuri, servicii și factori de producție pentru a spori competitivitatea
economiei spaniole, în special datorită deteriorării profunde a mediului exteriorul și,
astfel, să stabilească din nou bazele unei creșteri economice susținute.
În timpul expansiunii sale, economia spaniolă a acumulat o serie de dezechilibre
interdependente -dinte reciproc, care poate fi condensat în două: o datorie bombat de
companii și familii, care, nu sunt suficient compensate de economii mai mari de sec –
publice, a dus la recurgerea la economii străine; și greutatea excesivă a sectorului
imobiliar, atât în ceea ce privește concentrarea resurselor productive mai mare decât
cea observ ată în alte țări ca -foarte industrie importantă se materializează -TION de
bunăstare a gospodăriilor în active imobi liare.
Pe parcursul perioadei 1999 -2006, economia spaniolă a cunoscut un puternic impuls
al cererii: cererea internă a crescut cu o rată med ie anuală de 4,7%, creșterea
consumului, investițiile în bunuri de capital și investițiile în construcția 4,2%, 5,5% și
respectiv 6,7%. Confruntată cu această extindere a cheltuielilor, oferta a avansat și în
mod semnificativ
Cu toate acestea, la o rată ma i mică: producția s -a extins la o rată medie anuală de
3,8%, datorită unei creări intense a locurilor de muncă susținute de dinamismul
imigrației și creșterea ratei de activitate a populației naționale feminine. Dimpotrivă, în
această perioadă s -au înregis trat puține progrese în productivitate. Acest
dezechilibru între creșterea cheltuielilor și a producției generate, pe de o parte,
creșterea datoriei externe și, pe de altă parte, o presiune asupra prețurilor care au
contribuit să mențină o diferență poziti vă a inflației față de celelalte țări din zona euro
și, prin urmare, o apreciere a cursului real de schimb și o pierdere a competitivității
Spre deosebire de etapele expansive anterioare, recursul la finanțare nu a fost
condusă de sectorul public, care și -a redus datoria pe întreaga perioadă. Au fost
familiile și companiile spaniole care și -au crescut foarte repede ratele de îndatorare,
profitând de facilitățile existente pentru a accesa creditul într -un con text marcat de
existența unor prime de risc foarte scăzute și condiții moderat e, cu rate ale dobânzii
nominale și, cu siguranță, și reale sub ceea ce ar fi fost cerut de condițiile de cerere
în Spania . La rândul său, extinderea a adus cu ea o creștere puternică a ratei de
ocupare a forței de muncă, după care s -au îmbunătățit așteptările de creștere a
veniturilor brute disponibile și, prin urmare, a crescut cererea de credit. Acest lucru a
fost favorizat și de dinamismul în creștere a pieței imobiliare și creșterea înaltă a
prețurilor locuințelor. Ca urmare , economia spaniolă, care, în ansamblu, nu avea
nevoie de finanțare externă în 1996 (operațiuni fin anciare nete cu restul lumii care au
avut de fapt un excedent de 0,8% din PIB la sfârșitul anului), în 2007 au avut surse
de finanțare care au atins nivelul de 9,7% din PIB (11,1% p entru societățile
nefinanciare și 2,7% pentru familii), în ciuda faptului că administrațiile publice au

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
40
contribuit o capacitate de finanțare de 2,2% din PIB. În 2008, nevoia totală de
resurse externe privind prețurile a fost de 9,1% din PIB.
CAPITOLUL 4
CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În lucrarea prezentă, am dezbătut aspecte privind criza monedei euro, precum și
prespectivele Uniunii Economice și Mon etare privind adoptarea mondei euro.
Euro stimuleaz ă comerțul în zona euro, permite diviziunea muncii și reprezint ă o
modalitate de disciplinare a guvernelor naționale care, înainte de a intra în zona euro,
au folosit politica fiscală și politica monetară pentru a atinge obiectivele populiste.
După cum am specificat și în lucrarea prezentă, adoptarea mondei euro atrage după
sine atât avantaje cât și dezavantaje. Principalul avantaj este acela că moneda euro
reduce riscurile de schimb, adică schimbările continue în relațiile de schimb inhibă
come rțul, creând exportatori și importatori. După cum am spus, moneda adoptarea
monedei euro are și dezavataje, și anume că este o monedă fiduciară, adică nu se
bazează pe un standard real, ci pe încrederea oamenilor.
De asemenea, lucrarea pe care am realizat -o, cuprinde criteriile de convergență pe
baza cărora am calculat mai mulți indici pentru a putea determina dacă țările din UE
care nu utilizează euro sunt apte pentru adoptarea mondei euro. Astfel , în urma
datelor preluate de pe Eurostat, am constatat că, statele membre nu îndeplinesc
toate criteriile privind aderarea la zona euro. Totodată, am constatat că niciun stat
membru nu îndeplinește criteriul privinde cursul de schimb , din cauza faptului că
niciun stat nu este membru al mecanismului de schimb (MCS II) , ceea ce face
imposibilă adoptarea monedei euro, deoarece, este important și necesar ca toate
statele sa participle la acest mecanism, înainte să adere la zona euro.
Totodată, lucrarea conține aspecte privind criza economic ă globală 2007 -2008, care
a avut un impact semnificativ asupra economiilor statelor membre ale zonei euro.
Astefel, reglementarea financiară, supravegherea și soluțion area pieței interne au
fost în mare part e organizate la nivel național, dar a cest lucru s -a dovedit insuficient
pentru a împiedica economia zonei euro să dezvolte o serie de caracteristici care au
agravat impactul crizei. Moneda comună a condus la o convergență a ratelor
dobânz ilor între statele membre din zona euro, în măsura în care piețele le -au
considerat insuficient diferențiate pe baza principiilor economice și bugetare.
În ultima parte a lucrării, am abordat criza economică globală, prin prisma cel or mai
afectat e state me mbre. Astfel, am constat că economia Portugaliei a înregistrat o
creștere s labă încă din anii anteriori crizei, între 2000 și 2008 pe capital, PIB a
crescând cu doar 5%. Criza financiară din Grecia a avut două cauze principale. Un
alt stat membru afectat de criza globală este Grecia , care a fost subminată de
gestionarea defectuoasă a guvernului, incluzând fraude răspândite și absența
răspunderii publice. De asemenea, Irlanda, al treilea stat membru afectat de criza
economică, a fos t prima țară care a intrat într -o recesiune din trimestrul II al anului
2007 – urma tă de o creștere temporară la sfârșitul anului 2007 – și apoi de o

Lucrare de licență SEAA 2018 Mirabela
Maria BARBU
41
recesiune de doi ani. În primul trimestru al anului 2008 , Republica Irlanda a
înregistrat o scădere a PIB -ului de 1,5 la sută, prima sa contracție economică de la
începutul rapoartelor trimestriale și a contracției înregistrate p entru prima dată din
1983. Totodată, Spania și Italia au fost și ele afectate de criza economică globală .
De asemenea, p e baza datelor pe care le -am utilizat în lucrare, pot spune că în ceea
ce privește aderarea Romaniei la zona euro, economia țării îndeplinește toate
criteriile de la Maastricht, necesare pentru adoptarea monedei euro, începând din
anul 2015 până în prezent, cu excepția criteriului privind cursul de schimb, din cauza
faptului că țara noastră nu este membru al mecanismului de schimb (MCS II).

BIBLIOGRAFIE