STATEGII DE POLITICĂ MONETARĂ ȘI CURS DE SCHIMB ȊN CONTEXTUL ADERĂRII ROMÂNIEI LA UEM Coordonator științific : Abso lvent: Prof. univ. dr . :… [607747]

1

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE
FACULTATEA DE RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE

STATEGII DE POLITICĂ MONETARĂ ȘI CURS DE
SCHIMB ȊN CONTEXTUL ADERĂRII ROMÂNIEI LA UEM

Coordonator științific : Abso lvent:
Prof. univ. dr . : Gabriela Drăgan Corina Anca C hibzuloiu

BUCUREȘTI,
2011

2

Cuprins

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 3
CAPITOLUL 1: ZONE MONETARE OPTIME ………………………….. ………………………….. ………… 5
1. Conceptul de Zonă Monetară Optimă 5
2. Caracteristici ale Zonelor Monetare Optime 6
3. Costuri si beneficii 7
3.1. Costuri 8
3.2. Beneficii 10
4. Este Uniu nea Economică Monetară o Zonă Monetară Optimă? 11
CAPITOLUL 2: Politica monetară ………………………….. ………………………….. ………………………….. 13
2.1. Politica monetară a BCE 13
2.1.1. Arhitectură și caracteristici BCE 13
2.1.2. Obiectivul și strategia de politică monetară a BCE 14
2.1.3. Mecanisme de transmitere a politicii monetare 16
2.1.4. Instrumente ale politicii monetare a BCE 17
2.1.5. Modul de acțiune al BCE 18
2.2. Aderarea statelor la politica monetară a BCE. Soulție sau capcană? 21
2.2.1. Cât de importantă este convergența economică? 21
2.2.2 . Manifestarea șocurilor asimetrice. Cazul Spaniei 22
2.2.3. Europa ȋ n mai multe viteze 23
2.2.4. Soluție sau capcană? 25
CAPITOLUL 3: Politica monetară și regimul cursului de schimb ȋn contextul aderării României
la UEM ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 27
3.1. Politica monetară a BNR 27
3.2. Analiza dependențelor stabilite ȋ ntre principalele variabile macroeconomice din economia
românească 30
3.3. Prognoza variabilelor 38
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 40
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 42
Anexe ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 426

3

Introducere

“Adoptarea euro ȋnseamnă foarte multă rigoare, iar pentru o societate care nu este obișnuită cu
rigoarea, poate ȋnsemna chiar durere” (Mugur Isărescu, 2006)

Adoptarea euro este un subiect de imensă actualitate ȋn prezent, pe marginea căruia s -a conturat
o ȋntreagă dezbatere privind atât pregătirea, cât și momentul oportun de aderare a României la această
grupare.
Integrarea ȋn zona euro este ȋntr -adevăr foa rte importantă deoarece presupune un anumit nivel de
disciplină și stabilitate pe care statul respectiv și -a propus și a reușit să -l ȋndeplinească, având ȋn
vedere, desigur, beneficiile aduse de un astfel de aranjament. Ceea ce nu trebuie neglijat este ris cul
aferent unei asemenea acțiuni, ȋn cazul ȋn care acea “pregătire” menționată anterior nu este efectuată ȋn
mod corespunzător; aceste riscuri sunt de fapt costurile pe care statul, și ȋn special poporul, va fi nevoit
să le suporte.
Lucrarea de față ȋși p ropune să analizeze strategiile de politică monetară și curs de schimb ale
României și ȋn special costul de oportunitate aferent renunțării la politica monetară și la moneda
proprie asociat aderării la UEM.
Ȋn realizarea acestei lucrări am utilizat di ferite metode și instrumente pentru a analiza subiectul
propus. Ȋn acest sens, am consultat numeroase lucrări și articole de specialitate, atât di n literatura
română, cât și din cea străină, ȋn ȋncercarea de a-mi construi o imagine de ansamblu cât mai fidelă
asupra tematicii abordate. Ȋn continuare, mi -am propus o analiză care să aibă la bază conceptele
teoretice obținute, ȋmbinate cu datele statistice preluate de pe site -ul BNR. Ca și instrumente de
prelucrare, am folosit programele Microsoft Excel și EViews .
Astfel, primul capitol cuprinde partea teoretică privind Zonele Monetare Optime,
caracteristicile acestora precum și beneficiile și costurile presupuse de un astfel de spațiu. De
asemenea, ȋn cadrul acestui capitol am aplicat conceptele teoretice privind a cest tip de grupare asupra
Uniunii Economice Monetare ȋ n scopul de a analiza optimalitatea acesteia prin testarea regulilor
specifice.

4

Cel de -al doilea capitol cuprinde ȋn prima parte strategia de politică monetară a UEM, condusă
de Banca Centrală European ă (BCE), detaliind mecanismele de transmitere a acesteia și modul,
instrumentele , care o pun ȋn aplicare ȋn economia reală. Cea de -a doua parte are rolul de a accentua
problemele ȋntâmpinate, pe de o parte de statele membre, și pe de altă parte, de BCE. De asemenea,
am considerat important de subliniat motivele din cauza cărora există aceste dificultăți ȋn ceea ce
privește “ conviețuirea ” statelor membre sub umbrela unei politici monetare comune.
Ultimul capitol este dedicat politicii monetare din România, a nalizând deopotrivă evoluția
variabilelor macroeconomice precum și corelațiile dintre acestea. Acest capitol ȋși propune să
demonstreze faptul că instrumentul cursului de schimb este foarte important pentru România și că
lipsa acestuia ar crea dificultăți majore ȋn ajustarea economică.

5

CAPITOLUL 1: ZONE MONETARE OPTIME

1. Conceptul de Zonă Monetară Optimă
Fenomenul de integrare monetară se află ȋntr -o actualitate continuă atât pentru statele membre unei
uniuni monetare cât și pentru acelea care se pregătesc să facă parte dintr -o astfel de grupare. Baza
teoretică a unificării monetare o constituie teoria Zon elor Monetare Optime, teorie ce are ȋn vedere
stabilirea unui set de criterii ȋn funcție de care să furnizeze răspunsul la ȋntrebările: “este mai avantajos
pentru o țară să facă parte dintr -o uniune monetară și când va fi pregătită să adere ?”, “ce țări pot face
parte dintr -o uniune monetară?” deci, are rolul de a fundamenta decizia creării unei uniuni monetare.
Așadar, scopul acestei teorii este să arate dacă, sau mai bine spus când este benefic pentru două sau
mai multe state să creeze o uniune monetară. Sarcina teoriei ZMO este de a asigura răspunsuri pentru
măsurile care trebuiesc luate pentru a ȋmbunătăți situația și de a face posibilă uniunea monetară.
Teoria Zonelor Monetare Optime a fost prezentată pentru prima dată de către Robert Mundell ȋn
cadrul unui seminar la Universitatea Stanford (anii ’50) și finalizată mai târziu, ȋn 1961. Pe parcursul
timpului, teoria a fost reluată, completată și nuanțată de către mulți economiști, printre care Robert
McKinnon, Peter Kenen etc.
Conceptul de zonă monetară o ptimă beneficiază de o multitudine de definiții formulate de
economiști de valoare precum Mundell, care susține că ZMO “reprezintă un set de regiuni unde
tendința de migrație este suficient de mare pentru a asigura ocuparea deplină atunci când una din
regiuni cunoște un șoc“ (Mihai Sebea , Alexandru Ionescu 2006, pag 8), Frankel (1999), ȋn viziunea
căruia o ZMO este o “regiune pentru care este optim să existe o monedă unică și o politică monetară
unică” (Mihai Sebea , Alexandru Ionescu, 2006, pag 8) sau Pelkmans (2003, pag 343) care a definit
ZMO ca “acea zonă pentru care costul renunțării la rate de schimb flexibile sau la opțiunea de
realiniere este mai scăzut decât beneficiile unei monede unice”.
Toate aceste defi niții presupun existența unui ansamblu de țări dispuse să renunțe la moneda națională
și la politica monetară proprie ȋn favoarea adoptării unui regim de schimb fix ȋntre monedele acestora
sau adoptării unei monede unice (măsuri menite să facă față eventua lelor șocuri asimetrice care pot
lovi statele membre), ȋn urma realizării unui bilanț al costurilor și beneficiilor presupuse de acest
“aranjament”.

6

Totuși, alegerea unui regim de schimb fix ȋntre monedele statelor membre poate fi o decizie
riscantă ȋntruc ât permite unei țări să -și multiplice cât de mult posibil propria monedă (sau mai mult
decât o fac celelalte bănci centrale). Prin aceasta, țara inflaționistă poate să importe mai multe bunuri
și servicii decât ar fi făcut -o ȋn alte condiții și astfel se p oate ȋmbogăți pe seama celorlalte state
(Octavian -Dragomir Jora, 2010, pag 18).
Renunțând la cursul de schimb și la politica monetară națională pentru a face parte dintr -o uniune
monetară, banca centrală națională nu va mai avea nicio putere reală. Aceasta nu va mai fi capabilă să
modifice prețul monedei, prin aprecieri sau deprecieri, nu va mai avea control asupra masei monetare
care circulă pe teritoriul statului respectiv și nici nu va mai putea influența nivelul ratei dobânzii pe
termen scurt. Având ȋn vedere acest aspect, o țară trebuie să acorde o atenție sporită deciziei de a
renunța la instrumentul cursului valutar.

2. Caracteristici ale Zonelor Monetare Optime
După cum am menționat anterior, existența și buna funcționare a unei uniuni monetare trebuie
să țină seama de ȋndeplinirea unui set de criterii. Acestea pot fi atât de natură economică (mobilitatea
forței de muncă și a salariilor, deschiderea economiilor, diversificarea producției) cât și de natură
politică (transferurile fiscale, preferințele o mogene, destinul comun sau naționalismul) (Richard
Baldwin, Charles Wyplosz, 2006, pag. 354).
Așadar, pimul criteriu economic a fost propus de “părintele” zonelor monetare optime, Robert
Mundell și pune accent pe diminuarea costurilor participării la o ast fel de zonă pe măsura amplificării
gradului de mobilitate a forței de muncă (din țara X, afectată de apariția unui șoc asimetric prin, de
exemplu, reducerea cererii agregate, către țara Y ȋn care efectul este invers, sporirea cererii agregate).
Prin ȋndepl inirea acestui criteriu s -ar putea ajunge la ameliorarea situației, ȋn sensul că muncitorii
șomeri din țara X (unde evident apare un exces de forță de muncă) vor migra către țara Y (unde există
un deficit de forță de muncă) echilibrând astfel problema șoma jului.
Deschiderea economiilor este argumentul susținut de către Robert McKinnon conform căruia,
cu cât statele dezvoltă un comerț mai liber și mai intens, cu atât probabilitatea formării unei zone
monetare optime este mai mare. Același raționament ȋl cara cterizează și pe Peter Kenen care consideră
că statele ale căror producție de bunuri este diversificată crează o zonă monetară optimă (alături,
bineȋnțeles, de celelalte criterii).

7

Ȋn cadrul acestei analize, trebuie subliniată importanța legăturii dintre apariția șocurilor asimetrice și
gradul de deschidere al economiilor. Drept urmare, voi prezenta două puncte de vedere diferite: cel al
Comisiei Europene și cel al lui Peter Krugman.
Pe de o parte, Comisia Eu ropeană este de părere că sporirea gradului de integrare economică ȋntre state
prin dezvoltarea comerțului ȋntre acestea conduce la diminuarea riscului de apariție a șocurilor
asimetrice ȋntrcât statele ȋși vor extinde gama de produse.
Pe de altă parte, Kr ugman consideră că amplificarea comerțului ȋntre state dezvoltă gradul de
specializare al fiecăruia. Acest argument a fost adus la cunoștință cu 2 secole ȋnainte de către David
Ricardo care a promovat teoria avantajelor comparative, teorie conform căreia ț ările vor tind e să se
specializeze pe exportul acelei categorii de produse asupra cărora dețin un avantaj relativ
(comparativ). Cu toate acestea, specializarea internațională conform acestui principiu accentuează
decalajele dintre țări și sporește riscul de apariție al șocurilor asimetrice.
Ȋn ceea ce privește transferurile fiscale, țările membre unei uniuni monetare optime trebuie să
fie pregătite să se despăgubească reciproc ȋn caz de șocuri adverse, atenuând astfel impactul acestora.
De asemenea, modul de acțiune ȋmpotriva șocurilor trebuie să fie unul comun, astfel ȋncât decizia
băncii centrale să nu fie influențată de “dorințele politice” ale anumitor state sau să provoace
resentimente ȋn cadrul uniunii. Totodată, atunci când politica monetară comună g enerează conflicte ale
intereselor naționale, statele care formează o uniune monetară trebuie să accepte costurile ȋn numele
unui destin comun ( Richard Baldwin, Charles Wyplosz, 2006. pag. 352 ).
Punând accent pe ȋndeplinirea acestor criterii, totuși, o uniune monetară se poate realiza chiar
dacă nu sunt ȋndeplinite toate condițiile, cele mai importante dintre acestea putând fi atinse după
unificare.

3. Costuri si beneficii
Analiza costuri -beneficii este esențială ȋn fundamentarea deciziei unei țări de a ader a la o zonă
monetară. Specialiștii se ȋmpart ȋn două tabere ȋn ceea ce privește măsurarea efectelor unei zone
monetare asupra economiei naționale a statelor membre: monetariștii și cei care ȋmpărtășesc viziunea
keynesistă:

8

sursa: Paul de Grawue, pag 86

Conform graficelor, cu cât intersecția dintre costuri și beneficii (care este punctul de la care
este rentabil să se formeze o uniune monetară) este mai aproape de origine, cu atât este mai avantajos
pentru o țară să renunțe la propria monedă. Așadar, se poate observa faptul că monetariștii consideră
benefică alăturarea țărilor ȋntr -o uniune monetară, pe când keynesiștii sunt de părere că mediul
internațional este plin de rigidități și că instrumentul valutar și politica monetară proprie sunt foarte
valoro ase ȋn diminuarea efectelor negative produse de șocurile asimetrice.

3.1. Costuri
Ȋn principiu, costurile presupuse de o astfel de uniune se referă la abandonarea instrumentului
de politică monetară. O țată poate apela la acest instrument de exemplu ȋn cazul finanțării unei datorii
bugetare prin emiterea de masă monetară suplimentară. Ȋn cazul aderării la o uniune monetară, țara
respectivă va trebui să facă față șocurilor asimetrice prin alte metode. Una dintre aceste metode poate
fi creșterea fiscalității, pr oces ce conduce la costuri mai ridicate ȋn cadrul țărilor mai slab dezvoltate.
Costurile pot fi ȋntâlnite la nivel microeconomic precum și la nivel macroeconomic.
Astfel, din punct de vedere microeconomic, o țară poate suferi de pe urma nivelului la care se afla
moneda națională față de moneda unică la momentul ȋn care devine membră a unei uniuni monetare.
Ȋn cazul ȋn care moneda națională e depreciată față de euro, țara ȋn cauză va câștiga de pe urma
competitivității dar va cunoaște și presiuni din partea importurilor scumpe iar o monedă apreciată va fi

9

ȋn situația inversă. De asemenea, ȋn această categorie pot fi incluse costurile operaționale atribuite
introducerii noii monede unice.
Ȋn ceea ce privește aspectul macroeconomic, costurile apar din cauza șo curilor asimetrice și din cauza
diferențelor pronunțate ce există ȋntre țări ȋn aspecte privind preferința pentru inflație sau șomaj,
diferențe legislative, diferențe cauzate de rata de creștere diferită ȋn rândul statelor membre etc. Pe
lângă costurile af erente lipsei de control asupra politicii monetare naționale, țările cu o putere de
influență redusă ȋn cadrul sistemului decizional al băncii centrale se vor confrunta și cu această
problemă.
Pentru a observa mai bine diferențele aferente celor două situ ații (state membre ale unei uniuni
monetare sau nu) voi da un exemplu. Se presupune că două regiuni/țări X și Y sunt lovite simultan de
un șoc asimetric. Cererea agregată din X scade ȋn timp ce aceea din Y crește. Scăderea cererii ȋn X va
implica scăderea producției, ceea ce determină disponibilizarea angajaților din aria respectivă. O
diminuare a cererii va genera și apariția deflației concretizate prin scăderea nivelului prețurilor.
Deoarece economia intră ȋn recesiune, guvernul va fi nevoit să sporască n ivelul cheltuielilor pentru
ajutorarea șomerilor sau pentru stimularea creșterii producției deci se va produce cel mai probabil un
deficit bugetar. Ȋn țara Y situația este schimbată la 180 de grade. Creșterea cererii agregate se traduce
prin creșterea pro ducției și totodată creșterea nevoii de forță de muncă. Totodată, prețurile vor
cunoaște o evoluție ascendentă iar țara va experimenta un boom economic ȋn care nivelul veniturilor
bugetare va crește apărând astfel un excedent bugetar.
Ȋn cazul ȋn care cele două țări sunt membre ale unei uniuni monetare, au la dispoziție echilibrarea
economiilor prin flexibilitatea salariilor sau/și mobilitatea forței de muncă. Ȋn prima situație, o scădere
a salariilor nominale (și reale) ale muncitorilor din țara X va permi te astfel o scădere a prețurilor ce va
aduce un plus competitivității statului, antrenând astfel cererea, până când nivelul producției va reveni
la poziția inițială. O dată cu creșterea prețurilor ȋn țara B, competitivitatea acesteia va scădea, cererea
la fel și ȋn acest mod se va stabili un echilibru.
Mobilitatea forței de muncă va permite șomerilor din țara X să satisfacă nevoia de forță de muncă din
țara Y, rezolvând astfel problema șomajului. Statul X va câștiga deoarece nu va mai fi nevoit să -și
sporască nivelul cheltuielilor care ar apărea o dată c u ȋnmulțirea numărului de șomeri ci chiar să
câștige de pe urma acestora (este foarte posibil ca membrii ai familiei să rămână ȋn X) datorită
transferurilor private pe care ar putea să le execute, bani ce vor fi cheltuiți ȋn mare parte pe teritoriul

10

țării X. Totuși, această mobilitate este destul de greu aplicabilă ȋn practică din cauza diferiților factori,
printre care nivelul costurilor de transport, existența diferențelor culturale etc.
Ȋn cazul ȋn care cele două state nu fac parte dintr -o uniune monet ară, cel mai bun instrument pe care ȋl
pot folosi este cursul de schimb. Astfel, o depreciere a monedei țării X ȋn raport cu cea a țării Y va
determina o sporire a competitivității celei dintâi, concretizate ȋn scurt timp ȋn restabilirea cererii la
nivelul inițial. Dintre cele trei situații, ultima pare a fi cea mai benefică ȋntrucât realizează cel mai
repede și aparent la costuri cele mai scăzute echilibrarea economiei. Totuși, trebuie avute ȋn vedere
anumite aspecte. Ultima situație ar fi preferabilă din cauza a ceea ce se numește “iluzie monetară”.
Populația va fi reticentă la măsuri precum reducerea salariilor nominale (și ȋn acel caz și reale) ȋnsă la
o privire mai atentă se poate observa că aceeași finalitate o are și starea ȋn care se folosește
mecani smul valutar. Deprecierea monedei ȋnseamnă scăderea valorii acesteia așadar scăderea puterii
de cumpărare ceea ce poate echivala o scădere a salariilor reale. Mai mult decât atât, această soluție nu
se poate aplica pe termen lung (sau repetat) ȋntrucât ar spori valoarea datoriilor externe pe de o parte,
iar pe de alta ar reduce credibilitatea băncii centrale respective și a monedei ȋn cauză.
Un cost pentru emitenți și un beneficiu pentru receptori este transferul public sau privat de la un stat cu
excedent bugetar către unul cu deficit. Acesta provoacă totuși apariția fenomenului de “hazard moral”
ȋntrucât receptorii vor percepe drept asigurat ajutorul extern (care este acordat ȋn schimbul “ȋntoarcerii
favorului” ȋn cazul ȋn care este nevoie). Trebuie preciz at astfel că acest transfer este menit să acorde
timp celor afectați de un șoc asimetric de a realiza ajustările necesare.
Un alt cost reflectat de diferențele dintre țări ar fi faptul că, existând o singură bancă centrală, aceasta
va decide politica monet ară ce va fi implementată, politică ce ar putea să dăuneze intereselor anumitor
state.

3.2. Beneficii
Beneficiile adoptării monedei unice sunt ȋn special de natură microeconomică. Astfel, o monedă
comună aduce avantaje directe prin reducerea costurilor tranzac ționale asociate schimbului monedei
naționale ȋn cea ȋn care se efectuează tranzacția dar și indirecte ȋntrucât oferă o transparență a
prețurilor (consumatorii pot face ȋn aceste condiții comparația ȋntre prețuri mult mai ușor, fenomen ce
conduce la crește rea competitivității) ce stimulează integrarea economică.

11

De asemenea, reducerea riscului valutar va ȋncuraja schimburile ȋntre țări iar ȋn cazul ȋn care moneda
comună devine una globală, tranzacțiile vor fi efectuate ȋn aceasta, aducând astfel avantaje
suplimentare ȋn forma creșterii veniturilor guvernamentale și extinderii industriei financiare a uniunii.
Totodată, adoptarea unei monede unice poate grăbi procesul de unificare politică deoarece, pentru
reducerea riscului de apariție a șocurilor asimetrice , va fi nevoie de o mai mare coordonare ȋn ceea ce
privește politicile economice adoptate ȋn domeniul fiscal.
Așadar, ȋnființarea și buna funcționare a unei zone monetare și dorința de a i se alătura a mai
multor state depinde de felul ȋn care costurile și beneficiile se răsfrâng asupra fiecăreia ȋn parte. Spre
exemplu, o țară mică, ce are o economie deschisă dar mobilitatea forței de muncă este rigidă iar
producția nu cunoaște o gamă variată de produse va alege ȋn mod normal păstrarea monedei naționale
și a politicii monetare proprii.

4. Este Uniunea Economică Monetară o Zonă Monetară Optimă?
UEM a luat ființă cu mai bine de un deceniu ȋn urmă iar ȋntrebarea dacă aceasta constituie o zonă
monetară optimă este cât se poate de pertinentă. Așadar, ȋn vederea analizării acestui aspect, voi
verifica ȋndeplinirea condițiilor pe care o zonă monetară optimă trebuie să le respecte. Menționez
totuși faptul că delimitarea și cuantificarea clară a beneficiilor precum și ȋndeplinirea concomitentă a
criteriilor menționat e este destul de greu de realizat.
Așadar, prin definiție, o zonă monetară optimală este un spațiu economic ȋn care regiunile sunt atinse
ȋn mod simetric de șocuri și unde factorii de producție sunt mobili ( Andrew Brociner, 1999, pag 43) .
Există numeroase studii ce compară mobilitatea muncii din interiorul zonei euro cu cea din
interiorul Statelor Unite ale Americii. Rezultatele acestora relevă faptul că mâna de lucru este mai
mobilă ȋn economia americană decât ȋn cea europeană. Ȋn ciuda faptului că o uniun e monetară implică
libera circulație și mobilitate a persoanelor (capitalurilor, bunurilor și serviciilor), există diferite tipuri
de obstacole ce impiedică desfășurarea ȋn mod optim a acestora. Printre exemple de bariere se pot
enumera faptul că majorita tea muncitorilor din interiorul zonei euro nu vorbesc limbile statelor
membre, costurile mutării pot fi prea mari, diferențe pronunțate ȋn sistemele de servicii sociale etc. Ȋn
Europa, ȋn timp ce 21% de persoane s -au mutat ȋntr -o altă regiune a aceluiași s tat membru, doar 4,4%
s-au mutat ȋntr -un alt stat membru. Chiar mai rău din punctul de vedere al criteriilor ZMO, europenii

12

se mută ȋn special din motive personale, din moment ce motivele profesionale ȋnseamnă doar 5% din
mutări ( Richard Baldwin, Charles W yplosz, 2006, pag. 357).
Ȋn ceea ce privește mecanismele de ajustare ale pieței pentru atenuarea șomajului cauzat de
șocuri asimetrice, se constată că flexibilitatea salariilor ȋn interiorul U.E. este redusă (Coralia
Angelescu, Cristian Socol, 2009, pag.97 ).
Șocurile din U.E. au un grad ridicat de asimetrie astfel, impactul majorării cu 1% a dobânzii
BCE asupra PIB și asupra prețurilor statelor membre are un efect diferit: -0,9% PIB pentru Grecia, –
0,1% PIB pentru Luxemburg, -0,9% reducerea prețurilor ȋn F inlanda, -0,2% reducerea prețurilor ȋn
Franța (Marin Dinu, Cristian Socol, 2004, pag.203).
Experiența dovedește faptul că statele ce formează nucleul zonei euro (Germania, Franța, Italia și țările
Benelux) evoluează simetric cu economia UEM iar statele pe riferice (țările PIGS ȋn special) au o
evoluție particularizată ȋn raport cu cele dintâi.
Un criteriu care este ȋndeplinit constă ȋn gradul de deschidere al economiilor, măsurat ca
pondere a exporturilor și a importurilor ȋn PIB. Conform Anexei 1, statele membre sunt foarte
deschise. De asemenea, gradul de diversificare al producției, conform criteriului lui Kenen este unul
ridicat ȋn interiorul zonei euro. Un aspect important ȋn acest sens ȋl constituie comerțul intraramură,
acesta fiind predominant ȋn cad rul comerțului exterior (Marin Dinu, Cristian Socol, 2004, pag.203).
Sistemul transferurilor fiscal nu funcționează ȋn cadrul Uniunii Economice. Transferurile fiscal
implică acordarea unor “ajutoare” țărilor ce se confruntă cu probleme economice din partea acelora
mult mai bine situate. Bugetul U.E. este mic, mai puțin de 2% din PIB iar un sistem de transfer ar avea
nevoie de o creștere semnificativă a bugetului, lucru nu foarte posibil ȋn viitorul apropiat.
Analizând toate aceste criteria, se poate concluz iona faptul că Uniunea Economică Monetară
nu este ȋncă o zonă monetară optimă.

13

2. Politica monetară

2.1. Politica monetară a BCE
Aspecte generale
Politica monetară reprezintă unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul căruia se
acționează asupra cererii și ofertei de monedă din economie (Nicolae Dardac, Teodora Barbu, 2005,
pag. 378). Responsabilitatea stabilirii, transpunerii ȋn practică și ȋndeplinirii obiectivelor (stabilitatea
prețurilor, creșterea economic, ocuparea forței de muncă etc) ȋi revine băncii centrale, respective
Băncii Centrale Europene ȋn cazul Uniunii Economice Monetare.

2.1.1. Arhitectură și caracteristici BCE
Banca Centrală Europeană (BCE) a fost ȋnființată ȋn 1998 (fiind succesoarea Institutului Monetar
European) ca prevedere a Tratatului de la Amsterdam iar din anul următor ȋi este transferată
responsabilitatea privind administrarea politicii monetare de către băncile centrale naționale ale celor
11 state membre UEM și, ȋn timp, a tuturor țărilor care ad eră la zona euro. BCE dispune de
personalitate juridică și a fost concepută ca nucleu al Eurosistemului (ce este alcătuit din BCE și
băncile centrale naționale ale tuturor statelor care au adoptat moneda euro) și al Sistemului European
al Băncilor Centrale -SEBC – (compus din BCE și băncile centrale naționale ale tuturor statelor membre
ale UE). Aceasta este considerată drept “emitentul și paznicul constituțional al euro” (Christian N.
Chabot, 2000, pag.54).
Principalul organ de decizie al BCE ȋl reprezintă Consiliul guvernatorilor, format din guvernatorii
băncilor centrale naționale ale celor 17 state membre UEM și cei 6 membri ai Comitetului executiv, și
este responsabil de asigurarea ȋndeplinirii misiunii Eurosistemului.
O caracteristică foarte importană a BCE o constituie independența politică de care dispune,
trăsătură esențială ȋn vederea ȋndeplinirii obiectivelor propuse. Acest aspect este fundamental deoarece
există puternici presiuni din partea politicienilor asupra autorităților monetare pentru menți nerea unei
cantități relativ mari de bani (ȋn vederea obținerii unor mandate) cu riscul inducerii unei inflații pe
termen lung. Cu toate acestea, BCE este considerată drept cea mai independentă bancă centrală,

14

statutul său fiind definit: “nici Banca Centra lă Europeană, (…)nici o altă bancă centrală europeană,
nici vreun membru din organismele lor de conducere nu vor căuta sau primi instrucțiuni de la
instituțiile sau organismele Comunității, de la nici un guvern al vreunui stat membru sau de la vreun
alt or ganism” (Christian N. Chabot, 2000, pag.59); de asemenea, BCE ȋi este interzis să ȋmprumute
bani oricărui guvern din UE, evitând astfel să creeze bani ȋn vederea acoperirii deficitelor bugetare
excesive iar UE i se solicită prin constituție să accepte poli ticile BCE, fără a se amesteca ȋn vreun fel.
Totuși, compromisul politic a modelat deja activitatea BCE ȋn sensul că președenția a fost “ȋmpărțită”,
mandatul oficial de opt ani fiind divizat ȋntre Wim Duisenberg (Germania) și actualul președinte, Jean –
Claude Trichet (Franța). O altă critică la adresa independenței BCE este cauzată de termenul minim al
mandatului pentru reprezentanții Consiliului Guvernator (cinci ani) care, pentru a -l prelungi, sunt
dispuși să acorde o atenție sporită dorințelor guvernelor lor.

2.1.2. Obiectivul și strategia de politică monetară a BCE
Obiectivul
Obiectivul principal al politicii monetare stabilit ȋn cadrul Tratatului privind funcționarea Uniunii
Europene este menținerea stabilității prețurilor deoarece aceasta contribuie la ȋmbunătățirea
performanțelor economice și la creșterea nivelului de trai a l populației (Angela Roman, 2009,
pag.204); de asemenea, BCE are ȋn vedere promovarea unui grad ridicat al ocupării forței de muncă și
al creșterii economice sustenabile ȋn măsura ȋn care acestea nu contravin obiectivului primar. Ȋn
vederea asigurării stab ilității prețurilor, BCE este responsabilă cu stabilirea nivelului pe termen scurt al
ratei dobânzii prin intermediul căreia controlează inflația. Astfel, dacă se observă o creștere a inflației,
autoritatea monetară va crește rata dobânzii pentru a o contr acara și chiar a -i diminua evoluția
ascendentă.
Consiliul Guvernatorilor a dat ȋn anul 1998 o definiție cantitativă termenului de “stabilitate a
prețurilor”: “o creștere anuală a indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC/HICP) pentru zona
euro su b nivelul de 2% ce trebuie să fie menținută pe termen mediu” (www.ecb.int), ca ulterior, ȋn
2003, să fie completată, precizându -se faptul că se urmărește menținerea ratei inflației la un nivel
inferior, dar apropiat de 2% pe termen mediu. Această definiți e contribuie atât la transparența și
sporirea credibilității și a eficienței politicii monetare, cât și la ȋntărirea responsabilităților BCE și vine
ȋn sprijinul afirmației lui Mishkin(2000) conform căreia un angajament instituțional față de stabilitatea

15

prețurilor nu e suficient ca atare pentru a aduce mult dorita credibilitate unei banci centrale; acest obiectiv
general ar trebui tradus într -un simplu scop cantitativ (Daniel Dăianu, 2004, pag 8).
Cu toate acestea, stabilirea ratei inflației la un nivel in ferior valorii de 2% a condus la apariția
ȋntrebării dacă nu cumva acesta este prea scăzut. Acest punct de vedere se bazează pe argumentul
conform căruia inflația poate avea efecte pozitive deoarece acționează ȋn sensul permiterii unei ajustări
mai flexibi le a salariului real. Este cunoscută puternica opoziție a angajaților la măsuri precum
scăderea salariilor (nominale) și de aceea, existența unei rate a inflației mai ridicate poate reduce
salariul real chiar ȋn condițiile creșterii salariului nominal (cu un procent mai mic decât nivelul
inflației); dacă rata inflației ar fi mai scăzută, reducerea salariului real nu poate fi realizată decât pe
fondul unei scăderi a salariului nominal. De asemenea, stabilirea unui nivel atât de scăzut poate afecta
credibilit atea BCE ȋn cazul ȋn care depășește această cotă. De exemplu, ȋn anul 2008, inflația a fost de
3,3% ȋn zona euro iar ȋn 2009 și 2010 a scăzut la 0,3% respectiv 1,6%, valori ce se ȋndepărtează de
nivelul stabilit de 2%.

Strategia de politică monetară
Strategia de politică monetară reflectă modul ȋn care sunt adoptate deciziile de politică monetară ȋn
vederea atingerii obiectivului urmărit. Ȋn ceea ce privește strategia de politică monetară a BCE, aceasta
se bazează pe doi piloni ( www.ecb.int ): analiza economică și analiza monetară.
Analiza economică include evaluarea variabilelor ce influențează pe termen scurt și mediu evoluția
prețurilor, precum nivelul producției globale, cererea globală, politica bugetară, condiții pe piața forței
de muncă, evoluția cursului de schimb, a balanței de plăți etc. Ac easta are ca scop aprecierea dinamicii
sectorului real al economiei precum și a evoluțiilor financiare.
Din punct de vedere monetar, BCE ȋmpărtășește viziunea clasică a monetariștilor privind
neutralitatea banilor pe termen lung. Astfel, analiza monetară are ȋn vedere urmărirea relației inflației
și a cantității de monedă pe termen mediu și lung. Ca urmare, controlul inflației este necesar pentru că
aceasta reprezintă o puternică și permanentă amenințare asupra atingerii obiectivului propus. Inflația
poate fi definită concret drept “prea mulți bani alergând după prea puține bunuri” (Christian N.
Chabot, 2000, pag.55), definiție ce ilustrează legătura acesteia cu cantitatea de monedă existentă pe
piață.

16

Banca centrală poate să -și formeze o idee asupra evolu ției consumului ȋn viitorul apropiat urmărind
cantitatea de bani din economie. Dacă oferta de monedă pare să fie mai mare ȋn comparație cu oferta
de monedă stabilită ȋn fiecare an de BCE, aceasta poate decide să majoreze rata dobânzii pentru a
descuraja ȋm prumuturile și cheltuielile. Ȋn acest sens, BCE a anunțat o valoare de referință pentru
agregatul monetar M3 de 4,5%, subliniind faptul că este un punct de reper și nu o țintă, pe baza căruia
analizează informațiile referitoare la evoluțiile monetare din z ona euro. Autoritățile monetare trebuie
să asigure un ritm de creștere a masei monetare cât mai apropiat cu cel al creșterii reale a economiei.
Acest lucru este ȋnsă dificil de gestionat ȋn contextul unui mediu caracterizat de un ȋnalt grad de
heterogenita te precum și ȋn condițiile antrenării țărilor ȋn relații economice internaționale comerciale și
financiare puternice.
Așadar, strategia de politică monetară a BCE ce este bazată pe doi piloni, ȋn care primul este
pioritar, are un caracter complex, diminuân d astfel riscul adoptării unor decizii greșite,
nefundamentate, care ar putea fi cauzate de o dependență față de un singur indicator.
Este important de precizat faptul că strategia de politică monetară a BCE este asemănătoare cu cea
de țintire direct a inf lației ȋnsă nu coincide. Ca și puncte comune se pot menționa faptul că BCE este
independentă, manevrează instrumentele politicii monetare ȋn scopul atingerii unei ținte a inflației
predefinite (inferior dar apropiat valorii de 2%), ȋn contextul unei influe nțe politice minimale din
partea guvernelor statelor membre ale zonei euro. Totuși, esențial pentru o bancă centrală ce alege
acest tip de strategie este capacitatea acesteia de a obține previziuni condiționate ale inflației iar apoi
să-și adapteze instrum entul principal utilizat ȋn mod corespunzător (Daniel Dăianu, 2004, pag 24).
BCE nu publică o previziune oficială a inflației iar procesul prin care decide rata dobânzii de referință
nu este cunoscută publicului.

2.1.3. Mecanisme de transmitere a politici i monetare
La nivelul UEM, BCE folosește toate tipurile de mecanisme de transmitere a politicii monetare
ȋnsă ȋn proporții diferite. Acestea sunt caracterizate ca fiind un răspuns ȋn timp al variabilelor
macroeconomice la o modificare a unui instrument de politică monetară (Ioana Mihaela Pocan, 2005,
pag.123). Așadar, deciziile de politică monetară adoptate de Consiliul Guvernatorilor au impact asupra
economiei reale prin intermediul canalului dobânzii, creditului, fluctuațiilor prețurilor activelor
financiare, cursului de schimb și nu ȋn ultimul rând prin canalul anticipațiilor și al efectelor de

17

semnalizare (vezi Anexa 1-Anexa 4). Pentru ȋntreaga zonă euro, canalul clasic al ratei dobânzii ocupă
poziția centrală ȋn transmiterea impulsurilor monetare către economie iar celelalte canale ce reprezintă
o importanță majoră pentru zona euro sunt canalul monetar și al creditului și cel al anticipațiilor.
Cursul de schimb, d eși folosit, nu are o importanță deosebită deoarece gradul de deschidere (ponderea
comerțului ȋn valoarea PIB -ului față de terți) este destul de scăzut (28% ȋn 2009, 31% ȋn 2010).

2.1.4. Instrumente ale politicii monetare a BCE
Pentru orientarea ratelor d obânzilor pe termen scurt de pe piața monetară către nivelul ratelor
dobânzilor stabilit de Consiliul guvernatorilor, BCE și Eurosistemul utilizează trei instrumente (vezi
Anexa 5 – Anexa 7): facilitățile permanente, operațiunile pe piață (open -market) și rezervele minime
obligatorii (RMO) (Buletin lunar, a10 -a aniversare a BCE, 2008, pag.52). Acestea influențează
volumul de lichiditate disponibil ȋn cadrul sectorului bancar al zonei euro, care la rândul său are efecte
asupra nivelului ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piața monetară.
Facilitățile permanente
Exprimă relații permanente ȋntre băncile centrale naționale și instituțiile de credit din zona euro prin
care zilnic sunt oferite sau retrase lichidități (Angela Roman, 2009, pag.227) ȋn forma facilității de
creditare marginal și facilității de depozit. Ambele sunt folosite pentru a obține, respectiv a depune
lichiditate overnight, pentru 24 de ore, neexistând limite de creditare (cu excepția cerinței de a
prezenta active eligibile drept garanți e la creditare) sau de depozit. Acestea alcătuiesc coridorul ȋn
jurul ratei dobânzii minime acceptate (± 1 punct procentual, limita superioară fiind rata dobânzii
aferentă facilităților de creditare marginală iar cea inferioară constituind -o rata dobânzii aferentă
facilității de depozit); ȋmpreună cu rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare alcătuiesc
ratele de dobândă -cheie sau ratele directoare controlate de BCE.
Operațiunile de piață monetară (open -market)
Au ca scop gestionarea condițiilo r de lichiditate ale sectorului bancar din zona euro, contolarea ratelor
dobânzilor precum și indicarea orientării de politică monetară. Acestea ȋmbracă patru forme:
operațiuni principale de refinanțare (au o frecvență săptămânală și ȋn mod normal o scaden ță de o
săptămână iar rata de dobândă aferentă acestor operațiuni este principala rată de dobândă directoare a
politicii monetare a Eurosistemului), operațiunile de refinanțare pe termen lung (au o frecvență lunară
și ȋn mod normal o scadență de trei luni; când apelează la aceste operațiuni, Eurosistemul nu vrea, de

18

regulă să transmită semnale pieței), operațiunile de reglaj fin –sau de de ajustare – (prin intermediul lor
se urmărește atenuarea efectelor negative ale modificărilor neașteptate ale lichidități i pe piața
monetară asupra ratelor dobânzilor; se regăsesc sub formă de tranzacții reversibile, operațiuni de swap
valutar sau de atragere de depozite la termen) și operațiunile structurale (folosite când BCE urmărește
să ajusteze poziția structurală a Eur osistemului față de sectorul financiar; ȋmbracă forma tranzacțiilor
reversibile, tranzacțiilor simple sau emisiunii de certificate de datorie).
Rezervele minime obligatorii
BCE are dreptul de a impune instituțiilor de credit ce ȋși desfășoară activitatea pe cuprinsul
zonei euro (fie că ȋși au sediul social ȋn țările membre UEM sau nu) să dețină rezerve minime
obligatorii ȋn conturi deschise la băncile centrale naționale. Acestea sunt remunerate la o rată a
dobânzii egală cu rata dobânzii aferentă operațiun ilor principale de refinanțare ale Eurosistemului,
rezervele excedentare fiind neremunerate. Există unele situații ȋn care instituțiile de credit sunt
exonerate de obligația de a -și constitui aceste rezerve. BCE calculează nivelul acestora ȋn funcție de
depozitele atrase și de titlurile de creanță emise aplicând o rată uniformă a rezervelor (ȋn prezent de
2%). Ȋn cazul ȋn care o instituție de credit nu -și ȋndeplinește aceste obligații (parțial sau total) va trebui
să suporte sancțiuni aplicate direct propor țional cu gradul de ȋncălcare a acestora, de la plata unor
penalități (de până la 5 procente peste rata dobânzii aferentă facilității de creditare marginal) la
suspendarea accesului pe piața monetară.
Sistemul rezervelor minime obligatorii este folosit de către BCE pentru a influența volumul
lichidității și de asemenea nivelul dobânzilor pe termen scurt. Astfel, ȋnăsprirea condițiilor (ridicarea
nivelului rezervelor obligatorii) au ca scop diminuarea lichidității și orientarea ȋntr -un sens ascendant
al rate lor dobânzilor, descurajând astfel consumul și invers.

2.1.5. Modul de acțiune al BCE
Ȋn continuare voi prezenta pe scurt modul de acțiune la care a recurs BCE pe parcursul
existenței sale ȋn contextul transmiterii politicii monetare (ȋn special) prin int ermediul canalului ratei
dobânzii și al creditului, folosindu -se de instrumentele ce le are la dispoziție ȋn scopul atingerii
obiectivului propus. Așadar, se pot distinge șase etape principale ȋn care modificările ratei dobânzii
directoare au fost menite să readucă sau să mențină economia pe ȋntr -un cadru de stabilitate.

19

nivelul creditelor acordate sectorului
privat s -au menținut la un nivel ridicat.
Astfel, deoarece nu existau amenințări
privind stabilitatea prețurilor, BCE a
redus ratele dobânzilor repreze ntative
ȋn aprilie 1999.
A doua etapă ilustrează o
activitate economică expansionistă pe
fundalul unei majorări abrupte a
cotațiilor petrolului. Așadar, presiunile
sporite asupra prețurilor, coroborate cu
o creștere economică rapidă și cu o expansiune mon etară prelungită au condus la majorarea ratelor
dobânzilor reprezentative ale BCE, ajungând la valoarea de 4,75 până la sfârșitul anului 2000, o
majorare totalizând 2,25 puncte procentuale. Această măsură a fost luată pentru a diminua nivelul de
lichiditat e, astfel ȋncât băncile comerciale să reducă volumul creditelor pe care le acordau și să se
ȋncetinească astfel expansiunea monetară.
Ca reacție la scăderea constantă a presiunilor inflaționiste cauzată de ȋnrăutățirea perspectivelor
de creștere economică, generată de șocurile ce au afectat economia mondială precum tensiuni
geopolitice și turbulențe pe piețele financiare (de exemplu atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001)
dar și de gradul de incertitudine ȋn creștere, cea de -a treia etapă a adus modif icări ȋn sens descendent la
nivelul ratelor dobânzii.
Presiunile limitate ale prețurilor interne precum și ȋnviorarea climatului economic au făcut ca ȋn
etapa a patra, BCE să mențină constante ratele dobânzilor reprezentative pe parcursul a doi ani și
jumătate, până la sfârșitul anului 2005 (deși la sfârșitul anului 2004, dinamica monetară a ȋnceput să se
accelereze).
Etapa a cincea este caracterizată de creșteri ale prețurilor, drept urmare și majorări ale ratelor
dobânzii (cu 2 puncte procentuale). Rata inflației s -a intensificat ȋn prima parte a anului 2008 ȋn timp
ce creșterea economică s -a menținut solidă iar expansiunea monetară extrem de alertă. Prima etapă are ȋn vedere
tranziția către UEM. Perspectivele
favorabile privind prețurile și cele
incerte privind creșterea economică au
determinat relaxarea condițiilor
monetare cu puțin timp ȋnaintea
instituirii UEM. Din analiza monetară
efectuată a rezu ltat o intensificare ȋn
ritmul de creștere al M3 ȋnsă totodată
Grafic nr.1: Rata dobânzii de referință ȋn șase etape

20

Ultima etapă, cea din prezent, reprezintă răspunsul BCE la criza ce a afectat ȋntreaga economie
globală. Ȋnceputurile acesteia sunt caracterizate de un climat plin de incertitudine ȋn rândul
prticipanților la acțiunile pieței ȋn ceea ce privește sănătatea financiară și nivelul de lichiditate al
băncilor comerciale. Ca răspuns la amenințările pieței monetare a zonei euro, BCE a reacționat
imediat, furnizând băncilor lichiditatea de care aveau nevoie ȋn regim overnight, valoare ce s -a ridicat
la 95 de miliarde de euro, indicând gravitatea șocului. Ȋn perioada următoare, BCE a continuat să
suplimenteze operațiu nile de refinanțare a băncilor cu scadență la 3 și 6 luni, scadențe ce au fost
menite să ȋncurajeze continuarea oferirii de credite populației. Ȋn același timp, sumele alocate ȋn
operațiuni de refinanțare pe termen scurt au fost anulate, astfel ȋncât suma acordată drept ȋmprumut
băncilor a fost păstrată constantă de -a lungul perioadei ȋnsă scadența medie a operațiunilor de
furnizare de lichiditate a crescut. De asemenea, s -au luat decizii de implementare a operațiunilor de
“fine tuning” prin intermediul că rora se urmărea ca ratele dobânzilor pe termen scurt de pe piața
monetară să rămână apropiate de nivelul acelora a operațiunilor principale de refinanțare a BCE. Mai
mult decât atât, BCE a ȋnceput să asigure lichiditate ȋn valută (dolari) ca urmare a unei ȋnțelegeri de
swap valutar realizate cu Fed pentru a reduce tensiunile de pe piața valutară.
Pe toată durata crizei, BCE a susținut prin toate mijloacele asigurarea de lichiditate necesară băncilor
comerciale pentru ca acestea, la rândul lor să sprijine c onsumul prin acordarea de credite populației și
companiilor. De asemenea a adoptat măsuri non -standard de consolidare a ȋntreținerii creditătii, măsuri
ce au inclus reducerea ratei dobânzii la un nivel minim record de 1% cât și adoptarea sistemului de
licitație pe bază de dobândă fixă pentru ȋncurajarea scăderii ratelor dobânzilor practicate de către
băncile comerciale (ce au ridicat ratele dobânzilor și au ȋnăsprit condițiile de creditare) astfel ȋncât să
fie accesibile debitorilor, extinderea listei de ac tive considerate eligibile pentru garantarea
ȋmprumuturilor și adoptarea unor operațiuni suplimentare de refinanțare pe termen lung cu scadența de
la 6 luni la 1 an. Mai mult decât atât, BCE a decis să diminueze rata dobânzilor la un nivel istoric de
1% pentru a stimula consumul (și investițiile), pentru ca relansarea economiei să sfârșească această
perioadă de declin prin care țările au trebuit să treacă.

21

2.2. Aderarea statelor la politica monetară a BCE. Soulție sau capcană?

2.2.1. Cât de importantă este convergența economică?
Beneficiile aferente participării la o zonă monetară sunt de necontestat. Este totuși interesant de
analizat distribuția acestora ȋn cadrul uniunii.
Responsabilitatea principală a BCE este menținerea stabilității prețurilor ȋntrucât aceasta contribuie la
ȋmbunătățirea performanțelor economice și la creșterea nivelului de trai al populației (Angela
Roman, 2009, pag.204) zonei euro. Din interpretarea ace steia se poate identifica ȋnsă o insuficiență ȋn
formularea obiectivului care, deși este aplicabil tuturor țărilor ca ȋntreg, nu asigură o coerență (unitară)
statelor analizate individual. Acestea ȋnsă, ȋn cazul apariției șocurilor asimetrice sau din cauza
diferențelor existente ȋntre ele, nu vor evolua ȋn direcții asemănătoare ci mai mult, opuse.
Prin urmare, când se va analiza situația ȋn zona euro, va reieși faptul că rata inflației, nivelul șomajului
sau a creșterii economice au rămas nemodificate ȋn in teriorul uniunii, ca ȋntreg, astfel ȋncât nu vor fi
necesare schimbări ȋn politicile promovate. Din această decizie ar rezulta ȋnsă decalaje și mai intense
ȋntre țările membre, ca entități separate.
Voi exemplifica ȋn continuare modificările ce au loc ȋn interiorul statelor și modul ȋn care deciziile
BCE ȋn materie de politică monetară le -ar afecta ȋn cazul ȋn care acestea au fost lovite de un șoc
asimetric sau de unul simetric.
Ȋn prima situație, o creștere a cererii agregate ȋn anumite state pe fondul sc ăderii acesteia ȋn
altele ar determina conform legilor pieței libere o creștere a prețurilor (și ȋn urmare a inflației) dar și a
cererii de forță de muncă, așadar, creșterea nivelului ocupării forței de muncă (pentru a putea răspunde
cerințelor consumatori lor) aferente statelor ce experimentează o sporire a producției ȋn timp ce ȋn cazul
celorlalte, efectul va fi exact invers, traducându -se printr -o diminuare a producției ce atrage după sine
disponibilizări deci, o ascensiune la nivelul șomajului.
Ȋn acest caz, BCE ȋi va fi foarte dificil să administreze rata dobânzii ȋntrucât, indiferent de ce decizie ar
lua, unele state vor fi inevitabil afectate ȋn mod negativ (dacă se propune micșorarea ratei dobânzii ȋn
vederea stimulării consumului și a creșterii econo mice, ȋn țările cu o rată a inflației ridicată, situația va
deveni și mai dificilă ȋntrucât aceasta va avea tendința să crească și mai mult și invers). Decizia BCE
ȋn condițiile apariției unui șoc asimetric face parte astfel dintr -un joc cu sumă nulă.

22

Dacă statele experimentează ȋnsă un șoc simetric, BCE va putea gestiona situația ȋntr -o
manieră care va avea aproximativ aceleași efecte asupra tuturor țărilor ȋn cauză. Așadar, adoptarea
unei politici restrictive va determina creșterea ratei dobânzii ȋn vede rea reducerii presiunilor
inflaționiste pe când o politică expansionistă vizează ȋncurajarea producției și a consumului diminuând
astfel nivelul șomajului.
Așadar, eficacitatea BCE de a stabiliza economiile statelor membre ține de natura șocurilor la care
acestea sunt expuse. Ȋn realitate șocurile sunt o combinație ȋntre cele simetrice și cele asimetrice iar din
acest motiv, regiunile afectate de astfel de fenomene vor găsi costisitoare apartenența la UEM și le va
fi foarte greu să găsească o cale prin care să reușească să combată efectele negative la care sunt
expuse.
Aceste diferențe pot afecta de asemenea și mecanismul de transmitere a politicii monetare ȋn UEM
deoarece statele vor reacționa diferit ȋn funcție de caracteristicile individuale pieței for ței de muncă, a
pieței financiare dar și a diferențelor de ordin cultural, social și legal.
Din acest motiv, Tratatul asupra Uniunii Monetare a creat criteriile de convergență (Christian N.
Chabot, 2000, pag.58) drept condiții pentru aderarea la UEM ȋnsă a cestea trebuiesc respectate și de
membrele UEM ȋn vederea reducerii riscului necesității unei politici monetare naționale divergente. Ȋn
vederea respectării acestora s -au stabilit unele penalități ce sunt regăsite ȋn cadrul Pactului de
Stabilitate și Creșt ere semnat de statele membre UEM.
Totuși, semnele de divergență economică existente dintre țările euro vor reprezenta ȋn continuare o
provocare pentru BCE.

2.2.2. Manifestarea șocurilor asimetrice. Cazul Spaniei
Principalul cost asociat deciziei de ade rare la zona euro l -a reprezentat reducerea potențialului
de absorbție a șocurilor asimetrice temporare pe latura cererii agregate (Marius -Corneliu Marinaș,
2007, pag 13).
Ȋn contextul crizei economice globale (ȋn special manifestată la nivelul Europei), chiar dacă
majoritatea atenției a căpătat -o Grecia, ceea ce este de ȋnțeles, ȋn termeni economici, Spania este
considerată a fi epicentrul acestia deoarece este mult mai mare.
Conform lui Krugman (2010, Anatomy of a euromess), problemele economiei spaniole nu sunt
consecința iresponsabilității fiscale. Acestea se datorează șocurilor asimetrice din zona euro.

23

Aceste șocuri au apărut pe latura cererii, manifestându -se prin balonul de pe piața imobiliară. Aceasta
a antrenat intrări masive de capital pe piața spaniolă, provocând astfel un deficit de cont curent
accentuat Spaniei (și altor țări periferice) ȋn timp ce Germania ȋnregistra un surplus de cont curent.
Aceste fluxuri de capi tal au condus la creșterea cererii pentru bunurile și serviciile spaniole și ȋn
același timp și a inflației din țara gazdă (respectiv de 4,1% ȋn 2008), mai mult decât ȋn țările ce
ȋnregistrau un surplus (2,8% ȋn Germania, 2008). Atunci când balonul s -a spa rt, cererea a scăzut brusc,
Spania rămânând necompetitivă din cauza creșterii prețurilor și a salariilor din perioada precedentă,
creșteri ce nu au avut la bază creșterea productivității.
Dacă Spania ar fi avut propria monedă, aceasta s -ar fi apreciat pe d urata boom -ului imobiliar și s -ar fi
depreciat când acesta s -a încheiat. Cum nu a fost posibil, și nici nu este, Spania pare să fie condamnată
la ani întregi de deflație și șomaj ridicat.
O renunțare la euro este însă exclusă de Krugman, care susține că, în acest caz, costurile ar fi imense,
Europa fiind acum legată de moneda unică și trebuind să acționeze rapid pentru integrarea fiscală și a
piețelor muncii.
Ultimul raport al Comisiei Europene despre moneda unică a arătat că, de la adoptarea ei, Spania a
pierdut 20% din competitivitatea prețurilor, pe când Germania a câștigat 13%. Măsurile luate de BCE
depind în mare parte de evoluția economiilor germană și franceză, mai mult decât de cea spaniolă, a
cărei pondere în ansamblul UE este mai mică decât cea a celor două mari „locomotive europene”.
Astfel, ȋn 2007 Spania s -a văzut afectată de scăderea dobânzilor bancare, ceea ce a creat o îndatorare
masivă către bănci, când, de fapt, se impunea o politică bancară mai restrictivă. Din contră, însă,
posibila ieșir e din criză a Franței și a Germaniei înaintea Spaniei ar presupune o creștere a dobânzilor
ce ar afecta din nou economia spaniolă în procesul de recuperare. Cu toate acestea, Spania a ȋnregistrat
ȋn 2010 o rată a inflației de 2% ȋnsă creșterea economică es te ȋn continuare negativă.

2.2.3. Europa ȋn mai multe viteze
Din cauza divergențelor existente ȋntre statele membre ale UEM, variabilele economice ale acestora au
ȋnregistrat un trend diferit pe parcursul timpului.
Astfel, evoluțiile contradictorii ale ratei inflației, ale PIB -ului real generează diverse rate optime ale
dobânzii naționale în țările zonei euro. Totuși, aderarea la o uniune monetară implică o singură rată a
dobânzii pentru toate statele membre.

24

Am analizat ȋn acest sens evoluțiile economii lor Germaniei, Franței, Irlandei și Spaniei pentru a ilustra
deficiența BCE de a uniformiza dezvoltarea acestora.
Conform Anexei 8, se pot observa diferențe majore ȋntre “locomotivele europene” și cele două
membre ale PIIGS (cele mai “șovăitoare” economii ale UEM) ȋn ceea ce privește evoluția ratei
inflației atât ȋn comparație cu rata optimă a UEM de 2% precum și una față de cealaltă. Pe ȋntreaga
perioadă analizată, Irlanda prezintă cele mai mari variații față de rata prestabilită, de regulă ȋn sens
ascend ent, mai puțin ȋn ultimii doi ani ȋn care a cunoscut o prăbușire. Ȋntr -o situație asemănătoare este
și Spania ȋntrucât tendința inflației ȋn această țară a fost de creștere până ȋn anul 2008 -2009 când a
cunoscut o cădere abruptă la un nivel negativ. Ȋn ce le privește pe Germania și Franța, acestea au reușit
să-și mențină rata inflației ȋn jurul valorii optime ȋnsă ȋn 2007 -2008, anul declanșării crizei mondiale,
au ȋnregistrat o expansiune, urmând ca ȋn anul următor să se diminueze semnificativ din cauza
măsurilor restrictive ce s -au luat de către BCE. Ȋn anul 2010, cu excepția Irlandei, celelalte țări au
reușit să atingă valori ȋn jurul nivelului de 2% prevăzut.
Ȋn acest caz, pe parcursul ascensiunii ratei infalției ȋn statele PIIGS, o politică expansionistă din partea
BCE pentru a ȋncuraja consumul și producția ȋn celelalte două țări analizate ar fi ȋnsemnat o presiune
inflaționistă și mai acută pentru Irlanda și Spania.
Privind ȋn ansamblu, BCE a reușit să -și ȋndeplinească obiectivul ȋn mare parte, exceptâ nd perioada de
criză, 2008 și 2009, ȋn care diferențele față de nivelul etalon erau semnificative ȋnsă ȋn 2010 rata
inflației a atins valoarea de 1,6%.
Creșterea economică a avut de asemenea o evoluție diferită ȋntre cele două categorii de state.
Astfel, Irlanda a avut o rată de creștere la ȋnceputul funcționării UEM foarte ridicată, de 10,9% ȋnsă ȋn
următorii ani a evoluat pe o pantă descendentă urmând ca ȋn 2009 să ȋnregistreze cea mai scăzută
valoare, de -7,6%. Germania și Franța au avut o rată de creșt ere asemănătoare de la an la an față de
media zonei euro ȋn timp ce Spania a avut o evoluție ascendentă până ȋn 2008 -2009 când a atins
nivelul de -0,2%. Ȋn ultimii ani, BCE a mărit rata dobânzii pentru a contracara presiunile inflaționiste
cu care se lupta u toate țările dar ȋn mod diferit, contribuind astfel la o scădere bruscă atât ȋn creșterea
economică dar și la manifestarea deflației ȋn Irlanda.
Anul 2010 a adus la rampă criza datoriilor suverane ȋn zona euro. Grecia și Irlanda au avut nevoie de
interv enție financiară masivă din partea UE și a unor instituții financiare internaționale. Mari semen de
ȋntrebare se pun ȋn dreptul Portugaliei și Spaniei iar ȋn 2011, ȋngrijorarea se extinde și ȋn privința

25

situației altor țări (Nicolae Dănilă, 2011, pag.42). Ȋn acest sens, guvernele multor state din zona euro
trebuie să apeleze la piață și să obțină miliarde de euro. La fel și sectorul privat din Grecia, Irlanda,
Portugalia și Spania.

2.2.4. Soluție sau capcană?
Economia europeană, precum și economia mondială ȋn general se confruntă cu apariția
șocurilor asimetrice, șocuri ce pun ȋn pericol bunăstarea țărilor.
Aprecierea conform căreia dobânda de referință (nominală) stabilită la nivel de uniune reprezintă
un barometru al creditării ȋn cadrul statelor membre nu reprezintă decât un deziderat ce nu se reflectă
și ȋn asigurarea de șanse egale pentru dezvoltarea tuturor statelor membre (Radu Golban, Brȋndușa
Tudose, 2010, pag.96)
Modalitatea de acțiune a BCE ȋmpotriva șocurilor este una dificilă iar satisfacerea n ecesităților
fiecărui stat ȋn parte ȋi este imposibilă. Având ȋn vedere că obiectivul BCE este menținerea ratei
inflației la un nivel inferior, dar apropiat de 2% pe termen mediu ȋn zona euro, aceasta ȋși va orienta
măsurile de sprijin către țările ce cont ribuie cel mai mult la zona euro.
Rezultă că BCE va reacționa la șocurile asimetrice numai dacă se manifestă un impact puternic al
acestora asupra economiilor care dețin o pondere ridicatã în PIB -ul zonei euro, ca Franța, Italia de
exemplu. Costurile asociate acestei decizii sunt asimetriile în creștere în rândul țărilor zonei euro.
Politica monetară va deveni una restrictivă, adică rata dobânzii de referință practicată de către BCE se
va majora, dacă rata inflației efective este superioară celei antic ipate și/sau dacă se înregistrează o
creștere a producției efective peste nivelul celei potențiale.
În schimb, manifestarea unei perioade de recesiune economicã, precum și diminuarea așteptărilor
inflaționiste constituie motive ale promovării unei politici monetare expansioniste, reducând rata
dobânzii și stimulând astfel creditarea și consumul ȋn vederea reluării activității economice de
producție.
Ȋn economiile în care rata optimă a dobânzii este mult diferită de cea stabilita de către BCE,
politica monet ară este generatoare de asimetrii în ceea ce privește evoluțiile ratei inflației și PIB -ului
real, neasigurând stabilizarea acestora.

26

După cum se observă ȋn tabelul alăturat,
conform regulii lui Taylor (vezi Anexa 9), ȋn
perioada 2000 -2009, rata dobânzii stabilite la
nivelul uniunii monetare a avut un nivel prea scăzut
pentru țări ca Irlanda și Grecia (și de asemenea
pentru Spania și Portugalia) ȋn timp ce a atins un
nivel prea ridicat din punctul de vedere al
Germani ei. Aceasta s -a adaptat cel mai bine
condițiilor din Franța și Italia.
Este evident că ȋn ultima perioadă diferențele
acestor rate ale dobânzilor s -au micșorat la nivelul
majorității țărilor, ȋn special ȋn cazul Germaniei, o
creștere mai abruptă observându -se doar ȋn cazul
Belgiei.
După cum am menționat anterior, deciziile
de politică monetară se adoptă de Consiliul
guvernatorilor, aceștia ȋncercând să stabilea scă o
rată optimă a dobânzii la nivelul de ansamblu al
zonei euro. Având ȋn vedere faptul că Germania și Franța, Italia contribuie cel mai mult la PIB -ul
UEM, evoluțiile lor macroeconomice vor influența ȋn mare parte orientarea politicii monetare, dându –
le astfel soluțiile pentru o activitate economică cât mai “sănătoasă”, ȋn timp ce statele cu evoluții
economice divergente față de cele precizate mai ȋnainte vor cădea ȋn capcană.

Perioadă
Țară 2000 –
2009 2000 –
2004 2004 –
2009
Austria -0.33 -0.88 0.22
Belgia 0.21 -0,20 0.63
Finlanda 0.36 -0.56 -0.17
Franța -0.15 -0.11 -0.19
Germania -0.71 -1.23 -0.19
Grecia 1.49 1.55 1.42
Irlanda 1.81 3.63 -0.01
Italia 0.16 0.40 -0.08
Luxemboug 1.44 1.42 1.46
Olanda 0.39 1.19 -0,42
Portugalia 0.86 2.10 -0.38
Spania 1.25 1.81 0.68 Tabel nr.1:Diferența ȋntre rata dobânzii optime
naționale și rata dobânzii stabilite la nivelul
UEM
Sursă: Andre van Poeck, pag. 85

27

CAPITOLUL 3: P olitica monetară și regimul
cursului de schimb ȋn context ul aderării României
la UEM

3.1. Politica monetară a BNR
Există un consens la nivelul băncilor centrale, al mediului academic și al publicului larg
potrivit căruia stabilitatea prețurilor este benefică, iar politicii monetare ar trebui să îi revină sarcina
realizării acesteia (Mugur Isărescu, 2008, pag.11).
Ca și ȋn cazul zonei euro, Banca Națională a României a ȋmbrățișat acest obiectiv, ȋn cadrul strategiei
de politică monetară de țintire a inflației (adoptată ȋn august 2005) ce se desfășoară concomitent cu
regimul cursului de schimb de flotare controlată. Conform Programului de Convegență al României
2011 -2014, a cest regim al ratei de schimb, ȋmpreună cu utilizarea țintelor de inflație ca ancoră
nominală acționează ȋn direcția flexibilității politicii monetare de a răspunde la unele șocuri
neprevăzute ce po t afecta economia.
Acest tip de politică monetară are la bază stabilirea unei ținte a nivelului inflației, pe o anumită
perioadă de timp, precum și a unui interval de variație (± 1 punct procentual ȋn cazul României) care,
prin intermediul instrumentelor d e politică monetară, are ca scop ȋndeplinirea obiectivului principal al
BNR: asigurarea stabilității prețurilor.
Așadar, st rategia bazată pe țintirea inflației presupune unele caracteristici (vezi Anexa 10) și modalități
prin care are ca scop diminuarea r atei inflației din România la
un nivel care să corespundă cu criteriul de inflație de la
Maastricht, fiind astfel compatibilă și cu definiție cantitativă a
stabilității prețurilor adoptată de BCE.
Ȋndeplinirea acestor deziderate sunt condiționate totuși
de anumite probleme cu care se confruntă politica monetară,
pobleme atât de natură endogenă, cât și exogenă.
După cum se poate observa ȋn tabelul alăturat, existența
acestor tipuri de factori este una importantă ȋntrucât intervalul
Sursă: http://bnr.ro/Tintele -de-inflatie –
3325.aspx ;
Eurostat

28

de variație a inflației rareori a cuprins nivelul inflației din economia
României.
Printre evenimentele ce au loc independent de cadrul de decizie al autorităților monetare sunt cele
cuprinse ȋn sfera politicilor fiscale sau politicilor veniturilor.
De exemplu, ȋn 2010, creșterea TVA -ului (de la 19% la 24%), a fost considerată drept principala
problemă din cauza căreia inflația s -a abă tut de la intervalul impus (Programul de Convergență 2011 –
2014, 2011, pag.9).
Pe de altă parte, există probleme de natură internă, care, conform lui Svensson (1998), se
regăsesc ȋn foma lag -urilor mari ȋn transmiterea politicii monetare de acest tip, stare a curentă a
economiei și șocurile viitoare legate de aceasta, motiv pentu care s -a propus, ca și soluție, folosirea
unor previziuni ale ratei inflației drept ținte intremediare (Marius Potoceanu, pag.10).
O altă insuficiență , atât a României, cât și ȋn gen eral a țărilor din Europa Centrală și de Est o reprezintă
preponderența canalului cursului de schimb ca și canal ȋn transmiterea politicii monetare, asta datorită
gradului mare de deschidere comecială a României dar și a slab dezvoltării piețelor financiar e
(limitând astfel funcționarea eficientă a canalului dobânzii și creditului) (Mugur Isărescu, 2008,
pag.29).
De asemenea, politica monetară s -a confruntat, ȋn special din 2006, o dată cu liberalizarea
contului de capital, cu un flux masiv de intrări de c apital ȋn economia românească; aceasta s -a datorat
și diferențialului ȋntre dobânzile din România și cele din exterior. Inrările de capital pot fi privite din
două puncte de vedere: pe de o parte, acestea stimulează creșterea economică și astfel duc la
ȋmbunătățirea performanțelor României ȋn ceea ce privește respectarea criteriilor reale de convergență
(și ȋn același timp reduce presiunile inflaționiste pe termen scurt prin aprecierea cursului de schimb);
pe de altă parte, aprecierea cursului de schimb are efecte negative asupra competitivității externe a
țării, producând astfel dezechilibre ce se vor transforma ȋn deprecieri ale monedei și la creșterea
inflației.
Ca și instrumente de politică monetară, BNR are la dispoziție operațiunile de piață monetară,
facilitățile pemanente acordate instituțiilor de credit precum și rezervele minime obligatorii.
Răspuns ul la criza mondială a venit de la BNR prin faptul că a redus succesiv rata dobânzii de politică
monetară, de la 10,25% (august 2008) la 6,25% (menținut ă și ȋn prezent); de asemenea a micșorat rata
rezervei minime obligatorii atât pentru resursele atrase ȋn lei (de la 20% ȋn 2008 la 15% ȋn 2009) cât și

29

ȋn valută (de la 40% ȋn 2008 la 25% ȋn 2009) și a acționat și pe piața valutară, depreciind corectiv
cursul de schimb și menținând o volatilitate redusă a acestuia ȋn condițiile extene adverse (Florin
Georgescu, 2010, pag 20).
Toate aceste măsuri sunt ȋndreptate spre atingerea obiectivului stability de BNR și de accelerare a
procesului de aderare la UEM. Ȋn acest sens, este nevoie de adoptarea unui mix de politici care să
coreleze acțiunile autorităților astfel ȋncât să ajungă la un echilibru. Acesta este necesar ȋn vederea
ȋndeplinirii criteriilor de convergență nominale de la Maastricht care să permită adop tarea euro de
către România.
Aceste criterii sunt cinci și privesc ( http://www.ecb.int/ecb/enlargement/html/faqenlarge.ro.html ):
a) Rata inflației („realizarea unui grad înalt de stabilitate a prețurilor”), conform căreia rata
inflației nu trebuie să depășească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media ratelor inflației
primelor 3 state membre care au ȋnregistrat cele mai performante rezultate;
b) Rata dobânzii pe termen lung : aceat a nu trebuie sa depășească cu mai mult de 2 puncte
procentuale media ratelor dobânzii aferente țărilo specificate la a);
c) Deficitul public : nu trebuie să depășească valoarea de 3% din PIB;
d) Datoria publică : nu trebuie să depășească valoarea de 60% din PIB;
e) Cursul de schimb : trebuie să respecte marjele de fluctuație de ±15% față de euro timp de cel
puțin doi ani, fără devalorizarea monedei în raport cu cea a altui stat membru.
Ȋn prezent, România ȋndeplinește doar două dintre aceste criterii (cursul de schimb și datoria publică)

Conform unui studiu realizat de Cristian Păun, comparând România cu alte state care ȋși doresc să
adere la zona euro, se observă
că țara noastră are cea mai
mare divergență față de
ȋndeplinirea criteriilor de la
Maastricht, fiind depășită doar
de către Bulgaria ȋn perioada
2008 -2010.

Sursa: Cristian Păun

30

Ȋn cadrul conferinței Econosofia “The Economy is out of sync, and still sinking” care a avut loc
pe 17 mai 2011, Lucian Croitoru a declarat că 2015 nu este o dată credibi lă pentru adoptarea euro ȋnsă,
că România are nevoie de obiective ȋnalte pentru a -și stabili o disciplină care să ducă la atingerea
scopurilor respective ȋntrucât lucrurile au funcționat atunci când au existat astfel de ținte ȋnalte.

3.2. Analiza dependențelor stabilite ȋntre principalele variabile macroeconomice din
economia românească
„Metaforic, cursul de schimb măsoară “temperatura” sistemului economic, la fel cum în fizică
temperatura măsoară variația energiei, în raport cu variația entropiei sistemului” (Moisă Altăr, 2010,
pag.3).
Am considerat oportun studiul unui model bazat pe analiza cursul ui de schimb , ratei inflației și
datoriei externe deoarece sunt de o actualitate și de o importanță pronunțată ȋn mediul economic
românesc, dar și euopean. Am studiat deteminanții cursului de schimb ȋntucât acesta este un factor
indispensabil (momentan) ȋn economia României, având ȋn vedere că este o țară mică și cu o
deschidere comercială ridicată. Totodată, e ste elementul cheie al renunțării la pol itica monetară
proprie prin aderarea la UEM și unul dintre cele mai importante mijloace de realizare a ajustărilor
macroeconomice ȋn economia românească.
De asemenea, am analizat evoluția inflației și a factorilor ce o influențează ȋntrucât aceasta stă la baza
strategiei de politică monetară adoptată de BNR ȋn 2005. Ȋn ceea ce privește gradul de ȋndatorare,
acesta este important de luat ȋn considerare ȋn contextul crizei actuale a datoriilor suverane.
Din acest motiv, este necesară ȋnțelegerea factorilor de terminanți precum și a modului ȋn care aceștia
se influențează reciproc.
Rezultatele obținute din aplicarea modelului multifactorial de regresie liniară, având la bază
perioada 2003 -2010, sunt garantate cu o eroare de 5% în plus sau în minus față de date le reale, ceea ce
conferă modelului o aplicabilitate amplă și sigură.
Referitor la date (vezi Anexa 1 1), acestea au fost preluate și prelucrate din buletinele lunare publicate
de BNR, aferente perioadei 2003 -2010, trimestrial și conțin variabilele: curs de schimb, soldul balanței
de plăți (import, export, transferuri, contul financiar și de capital), rata inflației, rata dobânzii, PIB real,
masa monetară M2 și datoria externă pe termen mediu și lung a României.

31

Seriile de timp cu frecvență lunară sau trime strială prezintă adesea evoluții care au o anumită
ciclicitate. De exemplu activitatea economică se încetinește în lunile de iarnă, prețurile cresc mai mult
în lunile reci decât în perioada de vară etc. În analiza econometrică, pentru a elimina aceste evol uții
sezoniere și a evidenția doar impactul pe care îl are o anumită variabilă asupra alteia, seriile de timp
sunt ajustate sezonier , motiv pentru care am ales această metodă .
Ȋn cadrul modelului am determinat cele trei ecuații menționate anterior, ce se r eferă la: cursul de
schimb, rata inflației și nivelul datoriei externe a României. Corelațiile dintre aceste variabile stabilesc
legăturile existente între piața valutară, piața reală, piața monetară și piețele de capital, ce fac ca
evoluția pe termen scur t, mediu sau lung a acestora să aibă la rândul ei o influență asupra echilibrului
economic general.
Astfel, pe baza datelor am realizat ȋn Eviews un model format din trei ecuații, ale căror
semnificații le voi detalia mai departe.
Din punct de vedere e conometric, valorile din ultima coloană din dreapta indică pobabilitatea
cu care ipoteza conform căreia variabilele exogene au o influență ridicată asupra variabilei endogene
se respinge . Așadar, acestea trebuie să aibă o valoare mai mică decât 0,05 pentru ca modelul
econometric să fie cât mai valid. Modul ȋn care acestea sunt corelate este indicat de valoarea lui R –
squared, astfel, un coefi cient mai mare de 75% r eprezintă o corelație foarte puternică. Ȋn același timp,
Adjusted R -squared arată măsura ȋn care modificarea variabilei endogene este da torată variabilelor
exogene.
Ȋn ceea ce privește coeficienții, o valoare pozitivă indică o legătură directă, ȋn timp ce o valoare
negativă va influența ȋn sens invers evoluția variabilei dependente din ecuație. C oeficienții sunt
garantați cu valorile erorilor standard.

32

Ecuația cursului de schimb :

Curs = 0,535778*Curs (-1) + 0,019867*Dobânda – 0,0000373*Sold + 0, 020766 *Inflație +
(0,111693) (0,008756) (0,0000407) (0,010428)
+ 0,0000102*Datorie + 1,048118 (0,104670) (1)
(0,00000224) (0,331600)

Este evident din tabelul de mai sus influența cursului de schimb anterior asupra celui prezent, ce se
regăsește sub forma efectelor anticipărilor operatorilor pe piața valutară. Astfel, la un nivel al cursului
de schimb ridicat, exportatorii vor fi stimulați să vândă pe când o valoare mai scăzută a cursului ȋi va
avantaja pe importatori să cumpere produse străine. Totuși, ȋn economia românească importurile tind
să reziste și deprecierilor de monedă deoarece produsele preponderent importate su nt bunurile
intermediare, necesare la producția viitoare.
Analizând ȋn continuare această ecuație, se poate observa impactul puternic al valorii datoriei externe
asupra cursului de schimb. Creșterea datoriei externe va antrena o creștere a cererii de valut ă,

33

depreciind astfel cursul de schimb. Ȋn cadrul perioadei analizate, datoria externă a României a
cunoscut o creștere susținută de la trimestru la trimestru, devenind din ce ȋn ce mai ridicată; aceasta
explică influența atât de ridicată a datoriei asupra cursului de schimb.
O altă variabilă ce are un impact puternic asupra raportului de schimb este rata dobânzii de referință.
Din punct de vedere teoretic, relația ȋntre aceste două variabile este una invers proporțională, astfel
ȋncât, pe măsură ce rata dob ânzii crește, investitorii vor fi atrași de condițiile existente pe piața
românească, injectând astfel capital ȋn țară și contribuind la aprecierea cursului de schimb (ca rezultat
al creșterii cererii de monedă națională). Rezultatul va fi invers ȋn cazul ȋn care banca centrală
promovează o politică expansionistă de scădere a r atei dobânzii.
O situație similară se poate observa și ȋn relația dintre nivelul cursului de schimb și rata inflației.
Teoretic, o creștere a ratei inflației va scădea puterea de cumpărare a monedei naționale, atât pe plan
intern, cât și pe plan extern. A stfel, o majorare a prețurilor interne va determina agenții economici să
se orienteze către achiziționarea produselor din exterior, crescând astfel cererea de valută și depreciind
cursul leului.
După cum se poate observa ȋn graficele alăturate , evoluția cu rsului de schimb a fost relativ
stabilă pe parcursul perioadei analizate, suferind fluctuații ȋn sensul aprecierii ȋn 2006 (atunci când s -a
liberalizat contul de capital și când au avut loc imense intrări de capital ȋn țară) și cunoscând evoluții
ascendent e pe parcursul crizei financiare. Pe fondul declanșării crizei, ȋncrederea investitorilor străini
ȋn economiile Europei Centrale și de Est a scăzut considerabil, motiv pentru care moneda națională s -a
depreciat semnificativ ȋn raport cu euro. Totuși, per a nsamblu, variația cursului de schimb nu a depășit
intervalul de ±15% față de nivelul de referință.(Banca Națională Română, Raport Anual, 2010, pag
156).

34

Grafic x : Evoluția cursului de schimb Grafic x : Evoluția cursului de schimb ȋn
ȋn funcție de rata dobânzii de referință funcție de rata inflației

Nu ȋn cele din urmă, cursul de schimb este influențat de evoluția soldului. Cu cât intrările de valută
cresc ȋn raport cu ieșirile de valută dintr -o țară, caeteris paibus, cu atât cursul de schimb se va aprecia
(situație ce poate fi cel mai bine ilustrată ȋn 2006, când s -a liberalizat contul de capital și a permis o
injecție de capital ȋn economie). La rândul lui, soldul este influențat de cursul de s chimb. La un curs de
schimb ridicat, exportatorii vor fi stimulați să vândă, pe când importatorii vor fi ava ntajați de un curs
apreciat. Ȋn România, produsele preponderent importate sunt bunurile intermediare, motiv p entru care
importatorii ȋși vor continua activitatea (ce e drept, mai inelastic) pentru a avea o bază ȋn vederea
producției viitoare de bunuri fina le. De asemenea, transferurile nu vor fi influențate ȋn mare măsură de
nivelul cursului de schimb, ci mai mu lt de veniturile emigranților români din străinătate.

35

Ecuația inflației

Inflație = 0,236760 *Dobândă + 0,000 231*PIB – 0,000258*M 2 + 2,065706Curs (1,749123)
(0,132509 ) (0,000 166) ( 0,000116 ) (0,722102 )
(2)

Rata inflației a cunoscut un trend descendent ȋn perioada 2003 -2007, ȋncepând ca, din a
doua jumătate a anului 2007 să crească pe fondul creșterii internaționale a prețurilor la materiile
prime și la combustibili. De asemenea, deprecierea semnificativă a m onedei naționale ce a
scumpit astfel importurile a avut o influență asupra creșterii prețurilor. Relaxarea acestora din
2009, pe fondul contracției cererii asociată recesiunii economice, a fost urmată de un nou val de
scumpiri ȋn 2010. Acesta a fost cauzat ȋn special de creșterea prețurilor administrate (generând o
inflație structurală) și nu ȋn ultimul rând de creșterea TVA -ului de la 1 iulie 2010 cu 5 puncte
procentuale, ajungând la valoarea de 24%.
Ȋn ceea ce privește influența cursului de schimb, aceasta se propagă ȋn special prin
intermediul prețurilor bunurilor importate (deoarece bunurile importate au o pondere ridicată ȋn
totalul bunurilor de consum ȋn România). Așadar, cu cât cursul de schimb e ste mai depreciat, cu
atât prețul bunurilor importate va fi relativ mai ridicat, influențând astfel ascendent nivelul
inflației. Totodată, o creștere a cursului de schimb va antrena o creștere a cererii de valută,

36

respectiv o creștere a ofertei de monedă n ațională ce se va reflecta ȋn amplificarea prețurilor
interne.
Pe baza ecuației prezentate, valoarea PIB -ului nu influențează ȋntr -o mare măsură evoluția
prețurilor. Relația inversă dintre masa monetară și rata inflației accentuează scopul de diminuare
al inflației al BNR.

Ecuația datoriei

Datorie = – 1435,751*Dobânda + 38686,27*Curs +1,475211*PIB + 459,443 *Inflație –
134983,5
(361,0102) (2919,454 ) (0,226184 ) (506,3813 ) (13253,77)

Se poate observa că influența cea mai r idicată asupra datoriei externe a României o are dinamica
PIB-ului, cursul de schimb și rata dobânzii.
Impactul pozitiv al nivelului PIB -ului asupra datoriei pune niște semne de ȋntrebare asup ra
modului ȋn care componentele PIB -ului sunt formate. Așadar, având ca bază ecuația PIB -ului, ce
este format din :
PIB = Consum privat + Cheltuieli Guvernamentale + Investiții + Exporturi – Importuri ,

37

dar și datele folosite ȋn model, se poate deduce fap tul că dinamica ascendentă a PIB -ului este
cauzată de consumul privat bazat pe credite, cheltuielile guvernamentale ce au generat și
deficitul public pronunțat, și mai puțin pe investiții sau pe o creștere sustenabilă prin creșterea
productivității și a va lorii adăugate, prin stimularea exporturilor.
Pe lângă faptul că România s -a ȋmprumutat, triplâ ndu-și datoria ȋn ultimii 5 ani (date disponibile
până ȋn ultimul trimestru al anului 2010), valoarea ȋmprumuturilor a crescut și mai mult ȋn
ultimul timp ca rez ultat al deprecierii cursului de schimb. Impactul ȋn sens pozitiv asupa datoriei
reprezintă faptul că la o creștere a cursului de schimb (deprecierea monedei naționale), valoarea
datorată ȋn valută va crește (scăzând puterea de cumpărare a leului față de e uro).
Ȋn ceea ce pivește dinamica ratei de dobândă, din punct de vedere teoret ic, o creștere a acestora
poate atrage intrări de capital sub formă de datorie, ȋnsă ȋn România, impactul a fost invers, ȋn
sensul că o dată cu scăderea ratei dobânzii, indivizii au solicitat și mai multe credite. Cum
majoritatea băncilor din sistemul bancar sunt străine iar acestea s -au ȋmprumutat de la
companiile -mamă de lichiditate (ȋn ur ma angajamentului față de FMI că ȋși vor menține
finanțările acordate pe plan intern), ramb ursarea datoriilor va fi către exteriorul României.
Conform graficului , se poate observa că viteza de creștere a datoriei a fost cauzată de
acordul stabilit cu instituțiile internaționale (FMI, Banca
Mondială, U.E.) ȋn 2010 prin care România a făcut un
ȋmprumut de 20 de miliarde de euro.
O dată cu acest ȋmprumut a fost ado ptat și un pachet de
măsuri de austeritate precum creșterea TVA -ului și
scăderea salariilor bugetarilor. Referitor la acesta, ȋn
cadrul unui intervi u, Lucian Croitoru a considerat corect
acel pachet, clasifi când drept “cea mai bună di ntre cele
mai rele măsuri”.
Acest ȋmprumut este considerat a fi o alegere bună la care
s-a recurs, având ȋn vedere că un e ste contabilizat drept
datorie publică, banii neajungând la Ministerul de Finanțe. Mai mult decât atât, România nu se
putea ȋmprumuta din alte părți la costuri decente.
Grafi c 1: Evoluția datoriei externe a României

38

Totuși, acoperirea deficitului public trebuie să țină cont, pe lângă măsurile de austeritate
menționate anterior, și de o politică de creștere a veniturilor, nu prin creșterea taxelor și
ȋmpovărarea populației, ci prin accesarea fondurilor europene, amplificarea pe orizontală a
economiei etc.

3.3. Prognoza variabilelor
Ȋn continuare, mi -am propus să realizez o
prognoză a variabilelor pe baza cărora am construit
ecuații le precedente. Așadar, având ȋn vedere toți factorii
de influență studiați anterior, am construit cu ajutorul
Eviews o estimar e a evoluției pe următorul trimestru
(primul trimestru din 2011) a celor trei indicatori
macroeconomici.
Pentru a demonstra valabilitatea modelului, voi
compara rezultatele obținute cu datele reale existente și
preluate din Buletinul lunar publicat de BNR (mai 2011).
După cum se poate observa, evoluția cursului de
schimb leu/euro este una descendentă, fapt ce ȋnseamnă că moneda națională a cunoscut o
apreciere față de cea eu ropeană. Ȋn realitate s -a ȋntâmplat același lucru, cursul atingând valoarea
de 4,2247, față de va loarea de 4,2888 la care s -a situat ȋn
trimestrul precedent.
Rata inflației a cunoscut de aseme nea o ușoară
scădere, de la 7,86% ȋn ultimul trimestru al anului trecut la
7,53 ȋn prezent. Aceasta continuă ritmu l descendent pe
care politica monetară a Băncii Naționale o promovează ȋn
vederea ȋncadrării acesteia ȋn intervalul precizat de 2% –
4%. Chiar dacă valoarea este destul de ȋndepărtată față de
ținta oficială publicată de 3%, trendul descendent
ȋncurajează per spectivele politicii monetare. Aceasta a
putut fi datorată și impactului direct al cursului de schimb
Grafic 2: Prognoza cursului de
schimb
Grafic 3: Prognoza inflației

39

asupra acesteia, având ȋn vedere faptul că acesta exercită, conform modelului realizat, cea mai
mare influență ȋn evoluția acesteia.
Ȋn ceea ce privește trendul datoriei externe, acesta pare să crească (de la 72 019 milioane
de euro ȋn Q4 2010 la 74 278 milioane de euro ȋn Q1 2011),
Pe lângă dobânzile ce se acumulează, ȋngreunând valoarea ȋmprumuturilor, se dovedește ȋncă o
dată faptul că dinamica ascendentă a PIB -ului (de la 29 947 milioane de euro ȋn Q4 2010 la 31
989 milioane euro ȋn Q1 2011), ce are un rol determinant ȋn valoarea datoriei este cauzată ȋn
special prin consumul finanțat extern. Ȋn ciuda faptului că nivelul cursului de schimb a scăzut,
apreciind astfel leul, ponderea acestuia a fost prea mică ȋn comparație cu rata de creștere a
Produsului intern brut.
Din această cauză, cum am precizat anterior, este nevoie de
investiții productive, de creșterea exporturilor , a
productivității pentru asigurarea unei creșteri economice
sustenabile.
Acestea se pot realiza și prin intermediul politicii monetare,
un instrument important pentru economia românească,
prezentând avantajul că o astfel de abordare poate obține
efecte r elativ rapide. Totuși, pe termen lung este nevoie de o
reformare a sistemului astfel ȋncât situația economică din
România să se ȋmbunătățească.

Grafic 4: Prognoza datoriei

40

Concluzii

Dorința României de aderare la Uniunea Economică Monetară ar trebui să ridice mai
ȋntâi problema dacă aceasta este sau poate să ajungă o zonă monetară optimă, ȋn vederea
diminuării riscurilor pesupuse de participarea la o astfel de grupare.
Zona monetară optimă a fost definită ca o zonă ce prezintă anumite proprietăți ce fac ca
șocurile asimetrice să fie absorbite fără a fi necesară utilizarea cursului de schimb sau a
instrumentelor politicii monetare. Aceste proprietăți au fost denumite și precondiții, ca racteristici
sau criterii și sunt repere utile pentru a evalua costurile și beneficiile unui aranjament monetar.
Pe baza analizei efectuate, UEM un este o zonă monetară optimă ȋnsă ȋndeplinește o parte dintre
criteriile impuse de aceasta, având posibilitat ea de a deveni .
Mai departe, am analizat politica monetară a UEM, exemplificând concret mecanismul de
răspundere la anumite evenimente, inclusiv la criza financiară globală.
Politica monetară a BCE se adresează unui grup de economii presupus omogene,
neglijând astfel particularitățile specifice fiecărui stat membru. Aspectul negativ este acela că
țările nu ȋndeplinesc acest dezid erat, evoluția și performanțele lor fiind diferite; se remarcă ȋn
acest sens “locomotivele Europei”, ce cupind Germania și Franța (și ȋn special țările euopene
centrale) și țările PIIGS (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia și Spania), a căror acronim descrie
ritmul diferit de dezvoltare față de restul economiilor. De aceea, efectele unei anumite decizii de
politică monetară se vor răsfrânge diferit asupra membrelor. Principala problemă ȋn acest sens
este stabilirea și gestionarea de către BCE a unui nivel optim al ratei dobânzii pentru toate țările.
Astfel, o decizie de a majora rata dobânzii ȋn vederea domolirii ratei inflației va avantaja statele
inflaționiste și va ȋncetini dezvoltarea ȋn statele cărora le era benefică nivelul inițial al acesteia.
Acestea sunt costurile, respectiv capcana ȋn cae se pot afunda ȋn cazul ȋn care nu este asigurată
convergența.
Ȋn ceea ce privește Româ nia, aceasta se confruntă ȋn prezent cu problema sustenabilității
fiscale. Deficitul public este ȋn creștere, atingând un nivel dublu față de maximul impus de
criteriile de convergență nominală de la Maastricht. Cum România este un stat sărac ȋn
comparație cu alte țări euopene, nu -și poate susține obiectivul de a converge rapid către nivelul

41

de trai al Uniunii prin intermediul economiilor interne. Din acest motiv, apelează la ȋmprumuturi
externe (inclusiv pentru a -și finanța deficitul public). Un ul dintre a ceste ȋmprumuturi este cel
acordat de către instituțiile internaționale (FMI, Banca Mondială, Uniunea Europeană) ȋn 2009 ȋn
valoare de 20 de miliarde de euro. O dată cu acest ȋmprumut a fost adoptat și un pachet de
măsuri de austeritate precum creșterea TV A-ului și scăderea salarii lor bugetarilor. Referitor la
acesta, ȋn cadrul unui intervi u, Lucian Croitoru a considerat corect acel pachet, clasifi când drept
“cea mai bună di ntre cele mai rele măsuri”.
Creșterea economică sustenabilă depinde de intrările ad ecvate de capitaluri străine ȋn sectorul
privat ȋnsă, o dată cu declanșarea crizei, și ȋn prezent a poblemelor de natură fiscală a statului,
investitorii sunt reticenți la un astfel de comportament.
Ȋn acest caz, România este avantajată față de, spre exemplu, Grecia, prin faptul că dispune de
instrumentul cursului de schimb și a l politicii monetare proprii. Astfel, poate stimula activitatea
de export prin deprecierea cursului de schimb, crescând competitivitatea produselor sale pe
piețele externe. O cr eștere susținută a exporturilor va ajunge să aprecieze cursul de schimb, care,
va ajuta la scăderea datoriei externe.
Așadar, pentru a putea adera și ulterior a nu ȋntâmpina pr obleme, România trebuie să respecte cu
strictețe programul de convergență, să -și alinieze economia la nivelul economiilor europene
(această regulă este valabilă și pentru statele deja membre UEM).
Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR a menționat ȋn cadrul conferinței Econosofia
“The Economy is out of sync, and still sinking” care a avut loc pe 17 mai 2011, că anul 2015 nu
este o dată credibilă pentru adoptarea euro ȋnsă, că România are nevoie de obiective ȋnalte pentru
a-și stabili o disciplină c are să ducă la atingerea scopurilor respective ȋntrucât lucrurile au
funcționat atunci când au existat astfel de ținte ȋnalte. De asemenea acesta a susținut că, având ȋn
vedere că ajustările vor fi mult mai stricte după aderarea la zona euro, este mai bine ca o țară să
intre pregătită ȋn UEM mai târziu, decât să grăbească procesul de aderare. Momentan, României
ȋi este indispensabil renunțarea la cursul de schimb și la politica monetară proprie.
Adoptarea euro nu trebuie neapărat să fie un scop , ci o rezult antă a activității economice.

42

Bibliografie

 ALTĂR, Moisă, Trinomul curs de schimb real -competitivitate -creștere economică , 2010,
articol disponibil la http://bnr.ro/SearchResult.aspx , data ultimei accesări 22.06.2011;
 ANGELESCU, Coralia și CIUCUR Dumitru (coord.), Economia României și Uniunea Europeană ,
Volumul VI, Editura ASE, București, 2007;
 ANGELESCU, Coralia, SOCOL, Cristian și SOCOL, Aura Gabriela, Politici Economice, Editura
Economică, București, 2009 ;
 BALDWIN, Richard și WYPLOSZ, Charles, Economia Integrării Europene, editura Economică,
București, 2006;
 Banca Centrală Europeană, Buletin lunar, a10 -a aniversare a BCE , 2008, disponibil la
www.ecb.int/pub/pdf/other/ a10aaniversareabce2008 06ro.pdf , data ultimei accesări
15.05.2011;
 BEGU, Liviu, Statistică internațională , Editura ASE, București, 2003;
 BREZEANU, Petre, Finanțe europene , Editura C. H. Beck, București, 2007;
 BROCINER , Andrew, Europa monetară , Institutul European, 1999;
 Buletine lunare, Balanța de plăți, Raport asupra inflației, disponibile la
 CHABOT, Christian N., Euro moneda europeană , Editura Teora, București, 2000;
 COOPER, Linda W. și TOMIC , Aleksandar, European Monetary Union (EMU) and
the single currency: its current status. ,
Journal of International Business Research Publisher, Volumul 6, 2007, disponibil la
http://www.freepatentsonline.com/article/Journal -International -Business –
Research/175065695.html , data ultimei accesări 17.04.2011 ;
 Criteiile de la Maastricht: http://www.ecb.int /ecb/enlargement/html/faqenlarge.ro.html ;
 CROITORU, Lucian, România:o nouă provocarea, aceleași riscuri , articol dispobinil la
 DĂIANU, Daniel, LUNGU Laurian și VRÂNCEANU Radu, Strategii de politică monetară și curs
de schimb ȋn contextul aderării României la UE , Institutul European din România, 2004,

43

disponibil la http://www.ier.ro/index.php/site/page/studii_de_impact , ȋn cadrul Listei
studiilor realizate în cadrul proie ctului PAIS II, data ultimei accesări 19.04.2011;
 DĂNILĂ, Nicolae, Globalizarea crizei. Sau criza globalizării?(II) , Economistul, nr. 6, februarie
2011
 DARDAC, Nicolae, și BARBU, Teodora, Monedă, Bănci și Politici Monetare Editura Didactică
și Pedagogică, București 2005;
 DINU, Marin și SOCOL , Cristian, Economia europeană: o prezentare sinoptică, editura Economică,
București, 2004;
 DRĂGAN, Gabriela, Note de curs, București, 2010 ;
 DRĂGAN, Gabriela, Uniunea Europeană ȋntre federalism și interguvernamentalism: politici
comune ale UE, editura ASE, București, 2005;
 European Central Bank, The implementation of monetary policy in the Euro area ,
disponibil la www. ecb.int/udl.html?doc_id=gendoc_en, 2008, data ultimei accesări
13.04.2011;
 Eurostat, rata anuală a creșterii PIB real, disponibilă la
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&plugin=1& language
=en&pcode=tsieb020 , data ultimei accesări 18.06.2011.
 Eurostat, rata anuală a inflației IAPC pentru perioada 1999 -2011, disponibilă la
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&language=en&pcode=tsieb0
60&tableSelection=1&footnotes=yes&labeling=labels&plugin=1 , data ultimei
accesări 18.06.2011;
 GEORGESCU, Florin, Politicile economice ale României ȋn scopul adoptării euro , Banca
Națională a României, București, 15 decembrie 2010, disponibil la
http://www.bnr.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=6885 , data ultimei accesări
21.06.2011;
 GOLBAN Radu, SILAȘI Grigore, Eurosistemul – O tensiune arhitecturală a convergenței ,
Editura Economică, București, 2009;
 GOLBAN, Radu și TUDOSE, Br ȋndușa, UEM -ȋncotro? , Editura Economică, București, 2010
 GRAUWE, Paul De, Economics of Monetary Union, Oxford University Press, Oxford, 2005;

44

 Inflație,
http://epp.eurostat.ec.eu ropa.eu/tgm/table.do?tab=table&language=en&pcode=tsieb0
60&tableSelection=1&footnotes=yes&labeling=labels&plugin=1 , data ultimei accesări
20.06.2011;
 ISĂRESCU, Mugur, Prezentare ȋn cadrul unui seminar, 2006, accesibil la http://www.wall –
street.ro/articol/Economie/22448/Isarescu -a-inaintat -guvernului -programul -de-adoptare –
euro-in-2014.html , data ultimei accesări 04.07.2011 ;
 ISĂRESCU, Mugur, Probleme ale politicii monetare ȋntr-o țară emergentă. Cazul României ,
Discurs susținut la Academia Regală de Științe Economice și Financiare, Barcelona, 21
februarie 2008, disponibil la http://bnr.ro/Studii, -analize, -puncte -de-vedere -4009.aspx ,
data ultimei accesări 20.06.2011;
 JORA, Octavian -Dragomir, Curs nr. 3: Fondul Monetar Internațional și odinea monetară
internațională (despre un false friend ȋn știin ța economică – „problema echilibrării balanțelor
de plăți”, 2010 note de curs;
 KRUGMAN, Paul, Anatomy of a euromess , 2010, disponibil la
http://krugman.blogs.nytimes.com/2010/02/09/anatomy -of-a-euromess/ , data ultimei
accesări 17.04.2011;
 MARINAȘ, Marius -Corneliu, Managementul ajustării șocurilor în zona euro. Impactul
asimetric al politicii monetare a BCE , 2007, disponibil la store.ectap.ro/articole/106.pdf,
data ultimei accesări 11.04.2011 ;
 MISHKIN, Frederic S., The Economics of Money, Banking, and Financial Markets , Seventh
Edition, Addison -Wesley: Reading, Mass. 2004;
 MONGELLI, Francesco Paolo și VEGA, Juan Luis, What effects is EMU having on the euro area
and its member countries? , Working Papers Series No 599, European Central Bank, 2006,
disponibil la http://www.ecb.int/pub/pdf/scpwps/ecbwp599.pdf , data ult imei accesări
17.05.2011;
 PĂUN, Cristian, De ce nu convergem așa ușor către Euro? , 2010, disponibil la
http://cristianpaun.finantare.ro/2011/05/11/de -ce-nu-convergem -asa-usor-catre -euro/ ,
data ultimei accesări 21.06.2011;

45

 POCAN, Ioana Mihaela, Politicile monetare și piața de captal din România , Editura
Economică, București, 2005;
 POTOCE ANU, Marius, accesibilă
la:http://www.dofin.ase.ro/Working%20papers/Marius%20Potoceanu/lucrare.pdf ,
data ultimei accesări 21.06.2011
 Programul de convergență al României 2011 -2014, 29 aprilie 2011, d isponibil la
http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/pdc/PC_ro_2011_2014.pdf , data ultimei
accesări 20.06.2011;
 ROMAN, Angela, Politici monetare , Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2009;
 SEBEA, Mihai, și IONESCU, Alexandru, Realizarea Uniunii Economice și Monetare și
necesitatea convergenței , Colecția de studii IER, nr. 18, București, octombrie 2006, disponibil
la http://www.ier.ro/documente/working_papers/wp_18.pdf , data ultimei accesări
12.02.2011;
 SOCOL, Aura Gabriela, Costuri ale adoptării unei monede unice. Analiza prin
prisma teoriei zonelor monetare optime , Economie teoretică și aplicată nr.2/2011 ,
disponibilă la store.ectap.ro/articole/558_ro.pdf, data ultimei accesări 15.02.2011;
 VAN POECK, Andre, One money and sixteen needs: has the ECB’s monetary policy become
more balanced towards the needs of the member states? , Springer 201 0, DE ECONOMIST
158, NO. 1, 2010, disponibil la
http://www.springerlink.com/content/1hl05n133uv433v6/ , data ultimei accesări
05.05.2011;

46

ANEXE

47

Anexa 1 : Transmiterea impulsurilor monetare prin canalul dobânzii

Politică expansionistă:

Politică restrictivă:

masei m onetare
ratei dobânzii

consum
investiții
economisire

prețului
activelor
financiare (a
valorii
averii)

venituri
financiar
e
debitori

consum

consum

investiții

venituri
financiar
e
creditori

consum

investiții

consum
investiții
economisire

prețului
activelor
financiare (a
valorii
averii)

venituri
financiare
debitori

consum

consum
investiții

venituri
financiare
creditori

consum
investiții

masei
monetare
ratei dobânzii

48

Anexa 2 : Transmiterea impulsurilor monetare prin canalul creditului

Politica expansionistă: Politica restrictivă

masei monetare

lichiditatea bancară

creditele bancare

investițiile
consumul

producția
masei monetare

lichiditatea bancară

creditele bancare

investițiile
consumul

producția
ratei dobânzii
ratei dobânzii

49

Anexa 3 : Transmiterea impulsurilor monetare prin canalul cursului de schimb:

Politica expansionistă: Politica restricționistă:

ratei dobânzii
masei monetare

(ieșiri) de
capital din țară

Deprecierea
monedei naționale
importuri
exporturi

cererea agregată
masei monetare

ratei dobânzii

importuri
Aprecierea
monedei naționale (intrări) de
capital ȋn țară

cerere agregată
exporturi

50

Anexa 4 : Transmiterea impulsurilor monetare prin canalul prețului activelor financiare:

Politica expansionistă: Politica restricționistă:

producția
investiții
prețul acțiunilor

consum
averea financiară
ratei dobânzii

masei monetare

producția

averea
financiară
prețul acțiunilor

ratei dobânzii

masei monetare

investiții
consum

51

Anexa 5: Mecansimul de funcționare al instrumentelor de politică monetară: refinanțarea
bancară

Politica expansionistă: Politica restricționistă:

ratei dobânzii de
referință

ratei dobânzilor

lichidităților
băncilor
comerciale

volumului de
credite acordate

consum

ratei dobânzii de
referință

lichidităților
băncilor
comerciale

ratei dobânzilor

volumului de
credite acordate

consum

52

Anexa 6 : Mecansimul de funcționare al instrumentelor de politică monetară: politica de open –
market

Politica expansionistă: Politica restricționistă:

Banca centrală
cumpără titluri
consum

volumului de
credite acordate

lichidităților
băncilor
comerciale

ratei dobânzilor

lichidităților
băncilor
comerciale

ratei dobânzilor

volumului de
credite acordate

consum

Banca centrală
vinde titluri

53

Anexa 7 : Mecansimul de funcționare al instrumentelor de politică monetară: Rezerve Minime
Obligatorii:

Politica expansionistă: Politica restricționistă:

Banca centrală
coeficientul de
rezerve obligatorii

rezervele
excedentare ale
băncilor
comerciale

lichidităților
băncilor
comerciale

ratei dobânzilor

volumului de
credite acordate

consum

Banca centrală
coeficientul de
rezerve obligatorii

rezervele
excedentare ale
băncilor
comerciale

lichidităților
băncilor
comerciale

ratei dobânzilor

volumului de
credite acordate

consum

54

Anexa 8 :

Rata inflației IAPC (% față de anul anterior):
Zona Euro Germania Franța Irlanda Spania
1999 1,2 0,6 0,6 2,5 2,2
2000 2,2 1,4 1,8 5,3 3,5
2001 2,4 1,9 1,8 4 2,8
2002 2,3 1,4 1,9 4,7 3,6
2003 2,1 1 2,2 4 3,1
2004 2,2 1,8 2,3 2,3 3,1
2005 2,2 1,9 1,9 2,2 3,4
2006 2,2 1,8 1,9 2,7 3,6
2007 2,1 2,3 1,6 2,9 2,8
2008 3,3 2,8 3,2 3,1 4,1
2009 0,3 0,2 0,1 -1,7 -0,2
2010 1,6 1,2 1,7 -1,6 2
2011* 2,7* 2,4* 2,2* 1,2* 3,4*

Creșterea economică: PIB real ( % față de anul anterior)
Zona Euro Germania Franța Irlanda Spania
1999 2,9 2,0 3,3 10,9 4,7
2000 3,8 3,2 3,7 9,7 5,0
2001 1,9 1,2 1,8 5,7 3,6
2002 0,9 0,0 0,9 6,5 2,7
2003 0,8 -0,2 0,9 4,4 3,1
2004 2,2 1,2 2,5 4,6 3,3
2005 1,7 0,8 1,8 6,0 3,6
2006 3,1 3,4 2,5 5,3 4,0
2007 2,8 2,7 2,3 5,6 3,6
2008 0,4 1,0 -0,1 -3,5 0,9
2009 -4,2 -4,7 -2,7 -7,6 -3,7
2010 1,7 3,6 1,5 -1,0 -0,1
2011* 1,6* 2,6* 1,8* 0,6* 0,8*

Sursa: Eurostat
* preziziune, Mai 2011 / Mai 2010

55

Anexa 9 :Regula Taylor de stabilire a ratei dobânzii

Regulile pentru politica monetara de tip Taylor au aparut in anul 1993 si in tot acest timp au fost
folosite pe scara larga ca instrument de evaluare a politicii monetare a diferitelor tari, fie
independent, fie in comparatie cu alte reguli sau orientari ale polit icii monetare. Aceasta
presupune modul de determinare a nivelului optim al ratelor dobânzii fiecărui stat membru ȋn
parte (1) cât și a zonei euro (2), ca ȋntreg.

Regula generală este:

r*
i,t = ρ + πi,t + θ(πi,t – π*) + (1 – θ)yi,t , unde:

r* = rata dobânzii nominale optime;
ρ = echilibrul ratei dobânzii reale;
π = rata inflației actuale;
π* = rata inflației țintă;
θ = ponderea atribuită ȋndeplinirii obiectivului privind inflația;
1 – θ =ponderea atribuită ȋndeplinirii privind PIB -ul;
y =decalajul PIB;
i = index privind țara/zona vizată;
t = index privind perioada studiată.

Ȋn cazul UEM, π* =2% și θ = 0.5%

Adaptată fiecărei situații, vom avea:

r*
i,t= 1 + 1.5 πi,t + 0.5 yi,t (1)

r*
EMU,t= 1 + 1.5 πEMU,t + 0.5 yEMU,t (2)

56

Anexa 10 : Strategii de politică monetară – țintirea inflației

Strategia de țintire directă a inflației adoptată de BNR se caracterizează pr in:
i. Exprimaea țintei de inflație ȋn termenii headlin e inflation (indicele prețurilor de
consum), având ȋn vedere familiaritatea publicului cu acest indicator și nevoia de a
asigura transparența și credibilitatea deciziilor de politică monetară;
ii. Stabilirea țintei ca punct central ȋncadrat de un i nterval de variație (±1 puncte
procentuale) ȋn scopul ancorării eficace a anticipațiilor inflaționiste;
iii. Anunțarea unor ținte anuale de inflație pentru un orizont mai lung de timp (inițial 2
ani), ceea ce accentuează per spectiva necesară pe termen mediu a politicii monetare;
iv. Cont inuarea practicării flotării controlate a cursului de schimb;
v. Definirea ex ante a unui set restâns de circumstanțe (“circumstanțe excepționale”),
independente de influența politicii monetare, care condiționează responsabilitatea
BNR pentru atingerea țintei de inflație;
vi. Stabilirea țintei de inflație de către BNR ȋn consultare cu guvernul.

57

Anexa 1 1:

Valorile sunt exprimate ȋn milioane euro iar datele sunt neajustate.

dob infl curs datorie pib sold m2 transf ctkfin export import
2003Q1 19,06 16,7 3,5593 14431,2 12584,6 694 10232,1 323 785 3778 4192
2003Q2 17,83 14,8 3,7434 14193,7 12759,5 168 10206,3 398 914 3723 4867
2003Q3 18,5 15 3,741 15376,7 13405,6 46 10805,8 484 395 4073 4906
2003Q4 19,95 14,8 3,9735 15347 13567,6 -53 10990,9 434 1077 4041 5605
2004Q1 21,25 13,6 4,055 15555,8 13903,4 884 11443,9 607 1002 4336 5061
2004Q2 21,25 12,3 4,0664 16168 14586,7 550 12110,4 737 1125 4696 6008
2004Q3 20,09 11,9 4,0994 17311,9 15391 -53 13342,6 786 338 4963 6140
2004Q4 18,48 10 3,9839 17552,6 16499 487 14960,4 843 1753 4940 7049
2005Q1 14,58 8,8 3,7069 19631,6 18231,4 223 17651,1 671 613 5095 6156
2005Q2 8,13 9,9 3,6195 21292,9 19242,4 431 19824,3 874 2119 5432 7994
2005Q3 8,08 8,9 3,525 22455,4 20648,7 880 21841,8 921 1705 5939 7685
2005Q4 7,57 8,5 3,6379 23849,2 20882,7 285 22800 1131 2136 5789 8771
2006Q1 7,82 8,6 3,5638 24716,5 22156,8 662 24219,7 948 1406 6218 7910
2006Q2 8,5 7,1 3,5172 25226,1 23676,6 713 26678,9 1089 2355 6460 9191
2006Q3 8,66 5,9 3,5415 25991,5 24397,8 121 27706,1 1147 1894 6493 9413
2006Q4 8,75 4,8 3,4791 27717,7 26457,1 958 31732,9 1656 3718 6680 11096
2007Q1 8,52 3,8 3,3812 29619,9 28022,5 1925 33227,5 1005 4443 7014 10537
2007Q2 7,58 3,8 3,2789 31568,1 30545,4 770 35416,6 1260 3856 7164 11510
2007Q3 6,61 5 3,2321 33850,8 32327,9 1062 39141,1 1462 3921 7367 11688
2007Q4 7,12 6,7 3,4489 37074,8 32126,1 1081 42888,6 1091 5385 7835 13230
2008Q1 8,16 8 3,6887 39948,1 32837,2 551 41151,1 1226 3384 8146 12205
2008Q2 9,41 8,6 3,6521 44794,1 34378,5 2621 44211 1331 6204 8888 13802
2008Q3 10 8,1 3,5768 48102,3 36759,3 1745 46413,8 2057 4676 8862 13850
2008Q4 10,25 6,81 3,8165 50118,9 34201 1131 45522,5 1347 4022 7718 11956
2009Q1 10,21 6,77 4,2682 52497,3 29354,3 1042 40973,2 1247 1342 6601 8148
2009Q2 9,93 6,09 4,1963 59020,1 29386,8 596 42771,5 919 1401 7041 8765
2009Q3 9 4,99 4,2263 64635,1 28876,3 1434 43189,5 1153 1954 7626 9299
2009Q4 8,16 4,56 4,268 65465,2 29272,5 494 44052,8 805 1532 7848 9691
2010Q1 7,58 4,63 4,1135 70156,6 30644,6 321 45659,6 436 1168 7902 9185
2010Q2 6,58 4,36 4,1854 71212,8 30426,3 1754 45939,2 605 3052 9261 11164
2010Q3 6,25 7,5 4,2553 71673,2 30267,6 513 45258,9 1275 449 9691 10902
2010Q4 6,25 7,86 4,2888 72019,1 29947,5 931 46536,7 1102 1294 10398 11863

58

Anexa 12 :
Dob_sa Infl_sa Curs_sa Datorie _sa Pib_sa Sold_sa m2_sa Transf _sa Ctkfin_sa Export _sa import
2003Q1 18,91 16,65 3,57313 14489,67 12580,61 574 10207 338 785 3840 4581
2003Q2 17,89 15,00 3,7466 14144,41 12720,64 114 10273 381 914 3716 4713
2003Q3 18,77 14,93 3,74597 15282,41 13358,44 105 10750 451 395 3959 4983
2003Q4 19,75 14,72 3,94990 15429,35 13656,03 64 10995 469 1077 4106 5249
2004Q1 21,01 13,56 4,06640 15625,73 13910,8 772 11430 658 1002 4397 5515
2004Q2 21,36 12,44 4,06898 16105,45 14559,49 482 12201 711 1125 4687 5841
2004Q3 20,50 11,86 4,11899 17215,05 15286,6 6 13257 760 338 4832 6235
2004Q4 18,26 9,98 3,95574 17637,67 16614,5 605 14916 845 1753 5022 6601
2005Q1 14,38 8,76 3,70529 19725,47 18287,63 125 17714 774 613 5162 6677
2005Q2 8,16 9,99 3,62465 21206,58 19219,62 349 19980 891 2119 5411 7803
2005Q3 8,28 8,86 3,55385 22338,23 20432,75 935 21670 933 1705 5795 7802
2005Q4 7,48 8,52 3,61344 23954,53 21016,83 408 22609 999 2136 5872 8212
2006Q1 7,70 8,54 3,54455 24836,16 22318,5 575 24495 1108 1406 6325 8555
2006Q2 8,50 7,16 3,5243 25126,58 23658,64 617 26870 1135 2355 6421 9031
2006Q3 8,90 5,87 3,5856 1 25860,36 24047,3 177 27458 1137 1894 6330 9468
2006Q4 8,68 4,83 3,45621 27836,13 26618,83 1084 31274 1460 3718 6759 10421
2007Q1 8,39 3,77 3,34894 29757,59 28316,83 1851 33875 1141 4443 7194 11423
2007Q2 7,53 3,82 3,28689 31441,25 30539,14 659 35632 1266 3856 7087 11398
2007Q3 6,78 4,97 3,27821 33696,48 31812,29 1110 38791 1274 3921 7181 11543
2007Q4 7,11 6,77 3,43440 37222,27 32244,03 1213 42018 1137 5385 7886 12494
2008Q1 8,04 7,92 3,64103 40143,4 33272,64 500 42216 1418 3384 8439 13371
2008Q2 9,31 8,63 3,65683 44578,76 34414,33 2490 44469 1457 6204 8765 13698
2008Q3 10,24 8,07 3,6356 47935,08 36132,03 1785 46003 1666 4676 8627 13440
2008Q4 10,29 6,89 3,80755 50278,55 34258,22 1269 44396 1420 4022 7729 11347
2009Q1 10,07 6,69 4,20317 52787,99 29776,95 1002 42217 1424 1342 6905 9037
2009Q2 9,80 6,09 4,19890 58685,08 29463,89 457 43006 1030 1401 6922 8675
2009Q3 9,19 4,99 4,29806 64477,4 28377,88 1471 42810 871 1954 7418 8944
2009Q4 8,21 4,62 4,26603 65598,5 29259,8 636 42861 799 1532 7828 9221
2010Q1 7,48 4,58 4,04529 70623,02 31104,97 287 47169 638 1168 8316 10265
2010Q2 6,49 4,35 4,18467 70782,46 30552,93 1604 46172 785 3052 9098 11002
2010Q3 6,38 7,97 4,2878 71484,91 29918,44 1074 45279 998 449 9408 10482
2010Q4 6,30 7,97 4,2878 72150,69 29918,44 1074 45279 997 1294 10366 11283