Pierre Riche, Philippe Le Maître , Invaziile Barbare, Bucure ti, Editura Corint, 2000 ș [607734]

Pierre Riche, Philippe Le Maître , Invaziile Barbare, Bucure ti, Editura Corint, 2000 ș
( Traducere , cuvînt înainte i note: Ecaterina Lung), 148 pagini. ș
Pierre Riche, autorul acestei lucrări , este istoric francez, specializat pe studiul Evului
Mediu . Din 1967 i pînă în 1989 a activat ca profesor la Universitatea Paris X-Nanterre unde ș
ob ine titlul de profesor emerit. Ca coautor al acestei lucrări îl avem pe un alt istoric medievist –ț
Philippe Le Maître, asistent universitar la Paris X-Nanterre.
Conform listei de lucrări bazate în exclusivitate pe studierea Evului Mediu, indicate la
pagina 4 a prezentei lucrări, Pierre Riche este autor al unui număr semnificativ de căr i i ț ș
articole consacrate studierii Evului Mediu, dintre care amintim: Education et culture dans
l’Occident barbare (VI-VII siecles) (Paris, 1962), Grandes invasions et Empires (IV-X siecles)
( Paris, 1969), Textes et documents d ’historie du Moyen Age ( V-X) (Paris,1973), Les temps
merovingiens dans Histoire de la France (Paris, 1970), La vie quotidienne dans l’Empire
carolingien (Paris, 1973).
Le Maître este i el autor de căr i i studii referitoare la Evul Mediu: ș ț ș Le corpus
carolingien du Mans: etude critique (Paris X-Nanterre, 1980), Des invasions barbares a la
naissnce de la feodalite, dans La Sarthe des origins a nos jours (Saint-Jean-d’Angely, 1983).
Invaziile Barbare a fost publicată pentru prima oară în 1953 la editura Presei Universitare
franceze, edi ie care a fost corijată în februarie 1996. Cartea a fost tradusă în române te de ț ș
Ecaterina Lung i publicată în anul 2000 la Editura Corint. A citi această carte înseamnă a ș
descoperi o fa ă nevăzută a Evului Mediu, diferită de cea pe care mul i dintre noi o percepem, ț ț
dar totodată, citirea ei înseamnă i a face un pas elementar în în elegerea problematicii cercetării ș ț
acestei perioade i-n special a fenomenului invaziilor barbare care au marcat profund respectiva ș
perioadă istorică.
Lucrarea este împăr ită în patru capitole mari: Barbari i Romani înaintea marilor ț ș
invazii, Marile invazii, Occidentul după marile invazii, Biserica i barbarii, la care se adaogă un ș
tabel cronologic al principalelor evenimente ( de la 376 pînă la 756) i o Bibliografie ce cuprinde ș
lucrări generale i articole plus liste bibliografice petru fiecare capitol în parte. ș

Fiecare din aceste capitole este împăr it în 3, 4 sau 5 păr i care la rîndul lor se împarte în ț ț
patru sau mai multe subpuncte, în func ie de complexitatea problematicii tratate de către autor. ț
În primul capitol se prezintă situa ia celor două civiliza ii, barbară (germanică) i romană ț ț ș
în ajunul marilor invazii, raporturile dintre romani i barbari, începînd cu primele atacuri ale ș
celor dintîi, precum i cauzele sfîr itului Imperiului Roman de apus. ș ș
Autorul aduce în discu ie la început de capitol situa ia în care se afla lumea barbară în ț ț
ajunul migra iilor i împrejurările istorice care au dus la instalarea acesteia în Occident, instalare ț ș
ce nu poate fi în eleasă fără cunoa terea originii germanicilor, a organizării triburilor germanice ț ș
i a rela iilor dintre ele, a civiliza iei acestora ( via ă socială, militară i economică,ș ț ț ț ș
religioasă,culturală). Toate aceste aspecte dovedesc că barbarul din vecinătata limes-ului roman
nu era chiar atît de barbar, ori după remarca lui Bridbury, citată de Lauren iu Rădvan: „ Un hîtru ț
a remarcat odată că Evul Întunecat nu ar fi atît de întunecat pentru barbari. Cînd istoria acestor
secole obscure va ajunge să fie pusă pe hîrtie, s-ar putea să descoperim că avea dreptate”, vedem
că Pierre Riche, prin ceea ce scrie, adevere te remarca lui Bridbury. ș
Riche arată în continuare că Imperiul Roman, aflat în pline transformări, în special
culturale (mai ales la nivel provincial), urmează să facă fa ă presiunii lumii barbare cu care intră ț
în contact în secolele III i IV, iar pentru a în elege semnifca ia invaziilor din secolul următor, ș ț ț
autorul ne pune în fa ă raporturile de întrepătrundere dintre romani i barbari , acestea punînd ț ș
temeiul unei civiliza ii romano-barbare. Cu toate că aceste raporturi ar părea că sunt suportabile, ț
totu i Imperiul de Apus cade în mod straniu ca „suflat de vînt”.ș
La final de capitol, autorul concluzionează că perceperea fenomenului de ciocnire a două
civiliza ii (barbară i romană) a avut loc doar în cercurile „ tiutorilor de carte”, acest fapt ț ș ș
dovedind e ecul romanită ii în a crea „o comunitate de civiliza ie în toate straturile societă ii”. ș ț ț ț
În cel de-al doilea capitol consacrat marilor invazii (376-423), Pierre Riche arată că
pentru instalarea definitivă în Europa a popoarelor barbare, a fost necesară o perioadă de mai
mult de un secol. Începutul acestei perioade este marcat de riscul pe care i l-a asumat împăratul ș
Valens de a deschide por ile Imperiului, vizigo ilor pe care mai apoi Teodosie îi acceptă ca ț ț
federa i în Tracia. ț

Autorul remarcă în continuare că luptele pentru influen ă, revoltele interne ale bagauzilor ț
i ostilită ile dintre Orient i Occident paralizează tentativele de rezisten ă în fa a lumii barbare.ș ț ș ț ț
Instalarea pe teritoriile romane a unor popoare organizate i neasimilabile, din motive militare i ș ș
economice precum i deschiderea armatei barbarilor se dovede te a fi o inova ie periculoasă, ș ș ț
mai ales atunci cînd intrigile de palat i primele înfrîngeri ruinează prestigiul Romei iar acei efi ș ș
suevi, franci sau go i cum sunt Alaric, Athaulf, Ricimer, Euric , Childeric, Genseric sau Aegidius ț
, în calită ile lor de „federa i” sub diferite pretexte abandonează Imperiul i în fruntea armatelor ț ț ș
lor , care din ce în ce mai mult iau aspectul unor trupe de ocupa ie, î i împart bogă iile Romei i ț ș ț ș
ale altor meleaguri prospere, sub privirile neputincioase ale bizantinilor.
O altă problematică luată în discu ie de Riche o reprezintă pierderile teritoriale masive pe ț
care Imperiul de Apus le suportă. Neputinciosul împărat de la Ravenna avîndul ca avangardă pe
patriciul barbar, de abia se isprăve te cu apărarea teritoriilor continentale pe care mi ună ș ș
triburile barbare împinse cu atîta furie în vest de sălbăticia hunică. Cine va apăra Imperiul? O
coali ie romano-barbară în frunte cu Aetius. Pentru prima oară occidentalii i-au apărat ț ș
civiliza ia. Dar precum specifică autorul în continuare, invazia hunică a determinat rolul ț
barbarilor, care preiau treptat controlul, la început în Africa, apoi în Mediterana occidentală,
Spania i Galia. Imperiul Roman de apus e deja mort iar Europa Occidentală riscă să devină în ș
întregime gotică, fapt zădărnicit de francii salieni sub conducerea lui Clovis (481-511), care prin
cucerirea par ială a vechii Galii creează o for ă care se va afla la originea cre tinătă ii ț ț ș ț
occidentale, după cum clar apreciază autorul în finalul acestui capitol.
În cea de a treia parte a căr ii, Pierre Riche aduce în discu ie o problemă destul de ț ț
vehiculată în lumea savantă care se referă la consecin ele marilor invazii pentru romanitatea ț
occidentală, într-un cuvînt, cine pe cine a influe at mai mult-barbarii pe romani(germani tii) sau ț ș
romanii pe barbari(romani tii). ș
Pierre Riche încearcă să aducă istoria socială, economică, artistică a lumii occidentale de
după marile invazii la adevăratele sale propor ii, aducînd o serie de explica ii logice (fără de care ț ț
nu poate fi clar în eleasă organizarea diferitelor regate barbare) asupra fenomenului fuziunii ț
sociale dintre cele două civiliza ii, în care se includ condi iile instalării barbarilor în cadrul lumii ț ț

romane, obstacolele ce au stat în calea acestei fuziuni i zonele geografice unde acestea s-au ș
manifestat cel mai accentuat, elementele fuziunii care se referă la influen e lingvistice, ț
împrumuturi la nivel institu ional, contacte dintre clasele stăpînitoare i învingători, ț ș
uniformizarea modului de via ă etc. ț
Un alt element important ce trebuie re inut este cel al men inerii structurilor economice ț ț
romane chiar i după triumful barbarilor. Se observă-după cum remarcă autorul- doar o cre tere ș ș
a rolului agriculturii în raport cu activită ile comerciale i me te ugăre ti fapt care reduce ț ș ș ș ș
impactul economiei monetare. După cum clar observă Pierre Riche în continuare, nici chiar
expansiunea arabă nu a reu it să distrugă economia occidentală, ci mai degrabă a contribuit la ș
apari ia unei „noi geografii economice”, specifică Evului Mediu pînă în secolul XII. ț
La nivel cultural, se observă o sinteză locală a formelor antice i a elementelor barbare, care va ș
sta la baza artei medievale.
O altă temă luată în discu ie de Riche este cea care se referă la organizarea regatelor ț
barbare în secolul VI: regatul Vandal i Ostrogot, regatul Vizigot, regatul Franc i Burgund, care ș ș
la rîndul său î i sfîr e te existen a definitiv în 536. O nouă configura ie politică a Europei ș ș ș ț ț
occidentale este dată de cotitura secolelor VII-VIII: Regatul Vandal dispare de pe hartă iar
Regatul Vizigot se destramă sub invazia arabilor în peninsula Iberică (711). În Britania se
formează regatele anglo-saxone, iar în Galia merovingiană are loc „lovitura de stat” din 751,
eveniment ce pune începutul unei noi dinastii-dinastia carolingiană.
Ultima parte a acestei lucrări, autorul o consacră studierii raportului dintre Biserica de
Apus i barbari. Riche arată că începînd cu secolul V, Biserica Apuseană se găse te în fa a ș ș ț
uneia din cele mai mari i mai importante misiuni pastorale ale istoriei sale i anume – ș ș
evanghelizarea barbarilor. În fa a Bisericii se deschide un imens cîmp de ac iune, dar secerători ț ț
experimenta i sunt prea pu ini, mai ales că procesul de evanghelizare a unor oameni veni i din ț ț ț
alt mediu cultural, cu o mentalitate grosolană, dar mai ales cu principii arianiste, este extrem de
dificilă, dacă nu, chiar riscantă în cazul celor din urmă. Totu i, după cum remarcă în cele din ș
urmă Pierre Riche, Biserica a rămas, într-o perioadă de brutalitate i anarhie morală, singurul ș
refugiu al sfin eniei i al culturii. ț ș

Autorul mai aduce în discu ie spre final de capitol i faptul că pe lîngă rolul ei de a lua ț ș
sub tutelă o nouă societate, Biserica Apuseană mai încheie i alian e politice cu unul dintre ș ț
popoarele germanice, acest act manifestîndu-se prin invocarea de către papa tefan al II-lea a Ș
interven iei regelui carolingian Pepin împotriva longobarzilor lui Aistulf care invadaseră Italia. ț
Ca rezultat, barbarii lui Pepin se convertesc la cre tinism i-n peninsula Italică se pun bazele ș ș
unui stat pontifical.
Prin această lucrare a sa , intitulată Invaziile barbare, Pierre Riche, ca reputat specialist în
istoria regatelor barbare i a tranzi iei de la Antichitate la Evul Mediu în spa iul occidental, ș ț ț
reu e te să arate că migra iile, cu toate schimbările i modificările pe care le-au adus, n-au făcutș ș ț ș
decît să contribuie la o transformare a Imperiului Roman, deoarece fuziunea elementelor de
civiliza ie romană i barbarism a dat na tere începuturilor Europei occidentale, care a avut la ț ș ș
bază fondul roman, îmbogă it cu cel germanic, amîndouă fiind transfigurate de cre tinismul de ț ș
tradi ie orientală.ț