LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ [607687]

FACULTATEA DE LITERE, ISTORIE ȘI TEOLOGIE
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ – LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Lect. dr. Gabriela GLĂVAN Student: [anonimizat]
2014

2

FACULTATEA DE LITERE, ISTORIE ȘI TEOLOGIE
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ – LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ

O ID ENTITATE FEMININĂ MODERNĂ – ANAÏ S NIN

Coordonator științific:
Lect. dr. Gabriela GLĂVAN Student: [anonimizat]
2014

3

CUPRINS
I. Introducere: Jurnalul. Autobiografie, comunicare, art ă? ………………………….. ………………………….. 4
I.1. Statutul jurnalului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 4
I. 2. Jurnalul de tip feminin ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 5
I. 3. Funcția jurnalului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 8
II. De la societatea bărbaților la societatea femeilor și a bărbaților ………………………….. …………….. 12
II. 1. Condiția femeii – scurt istoric ………………………….. ………………………….. ……………………….. 12
II. 2. Feminism. Feminitate. Literatură feminină. ………………………….. ………………………….. …….. 14
III. Anaïs femeia versus Anaïs scriitoarea ………………………….. ………………………….. ………………….. 20
III. 1. Imaginea scriitoarei Nin ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 20
III. 2. Imaginea femeii Nin ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 22
III. 2. 1. Metamorfoza femeii Nin ………………………….. ………………………….. ………………………. 22
IV. Sexualitatea lui Nin ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 29
IV. 1. Sexul și sexualitatea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 29
IV. 2. Sexul și moralitatea. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 30
IV. 3. De la normal la anormal și invers ………………………….. ………………………….. ………………… 35
V. Sindromul abandonului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 39
V. 1. Conceptul psihanalizei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 39
V. 2. Nevroza și vindecarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 40
VI. Nin – complexitatea femininului ………………………….. ………………………….. …………………………. 43
Concluzie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 46
Bibliografie: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 47

4
I. Introducere: Jurnalul. Autobiografie, comunicare, art ă?
I.1. Statutul jurnalului
Etimlogia jurnalului este în limba franceză veche journal, care la rândul său provine din
latinescul diurnalis. Definiția acestui termen spune că acesta, printre alte le, nu reprezintă altceva
decât „însemnări zilnice ale cuiva despre anumite eveniment e legate, de obicei, de viața sa ”1.
Istoria jurnalului începe în cultura japoneză încă di n perioada medievală, cunoscut fiind sub
denumirea de „ caiet de pernă ”. În occident însă, jurnalele erau ținute în domeniul economic, fiind
ceea ce astăzi găsim sub denumirea de registre2. Ca specie literară, acest tip de scriere s -a dezvoltat
în renascentism, câ nd imp ortanța individualului a început să crească, urmând ca secolul XX să fie
populat de astfel de scrieri.3
În ceea ce privește autobiografia , aceasta vine cu ceva în plus și anume ideea de „operă
literară aparținând genului epic în care autorul își povestește viața ”4. Cât de veridic este acest „
își povestește viața” nu putem ști noi cititorii, întrucât autorul este liber să insereze ficțiunea acolo
unde dorește, dacă dorește. Este viața lui iar autobiografia reprezintă în cele din urmă ceea ce
autorul dorește să expună.
Lejeune afirmă î nsă că „autobiografia poate fi privită ca un studiu psihologic, pentru că actul
autobiografic pune în joc probleme complexe, cum sunt cele ale memoriei, ale construcției
personalității și ale autoanalizei ”5 dar, înainte de toate „ trebuie să se studieze ca fenomen de
limbaj”.6În cazul scriitoarei Nin aut obiografia sa este un studiu psihologic complex analizat prin
prisma psihanalizei utilizân un limbaj comun, ușor de înțeles ci nu unul ce ține de domeniul
științific al psihanalizei, care să îngreuneze pricep erea mesajului transmis.
Jurnalul se definește propriu -zis prin însemnările zilnice ale cuiva despre anumite aspecte
din cotidian, având dublu scop: de a furniza date exacte din viața personală și de a alcătui imag inea
autorului în propria operă7. Conform lui Gusdorf, cel care scrie în jurnal dorește să o p ună în acord
cu prezentul, să (se ) justifice, vrând să demonstreze că viața sa alcătuiește un tot, că este o operă

1 Acad. Ion Coteanu, dr. Luiza Seche, dr. Mircea Seche , Dicționar explicativ al limbii române , ediția a II -a
revizuită, București, Univers Enciclopedic Gold, 2009, p. 570.

2 http://www.britannica.com/EBchecked/topic/301194/Japanese -literature , accesat în data de 6 martie
2014
3 http://www.britannica.com/EBchecked/topic/161674/diary , accesat în 6 martie 2014
4 Acad. Ion Coteanu, dr. Luiza Seche, dr. Mircea Seche , op. cit ., p. 75.
5 Philippe Lejeune, Pactul autobiografic , București, Editura Univers, 2000, p. 5.
6 Ibid., p. 8.
7 http://www.scipio.ro/documents/167465/313877/webPDFFile , accesat în data de 6 martie 2014

5
armonioasă. În acest caz, autobiografia capătă aspect testimonial dar și estetic – autorul dorește
afirmare dar și im punerea unui model de existență8.
Pornind de la dubla sa perspectivă, putem încadra jurnalul în categoria speciilor literare.

I. 2. Jurnalul de tip feminin
Rapo rtându -ne la Anaïs Nin, jurnalele acesteia merită toată atenția întrucât avem de a face
cu un tip de feminitate absolut independent. Întâlnim în ele senzualitate până la exces,
sensibilitate , feminitatea amantei supreme și demolarea tabuului, de orice tip ar fi el. Atât
autobiog rafia cât și jurnalul intim sunt texte subiective, irepetabile unde adevărul îi aparține doar
celui care scrie căci el este cel care a trăit întreaga experiență. În ceea ce privește veridicitatea
acestui tip de text, Andre Maurois ( Aspects de la biographi e, Grasset, 1930) evidenția cinci
motive care ar pune sub semnul întrebării, natura autobiografiei și anume: autorul poate uita
anumite întâmplări din viața sa în mod involuntar dar poate uita și voluntar din motive estetice,
poate cenzura ceea ce -l poate împiedica în formarea unui text de bună calitate, poate fi condus de
pudoare ( în sensul că nu trebuie date chiar toate detaliile intime) și în cele din urmă, operația de a
reconstitui ceea ce memoria nu a reținut bine este anevoioasă9.
Aceste scrieri, aut obiografia, jurnalul, împreună cu memorialistica, însemnările de călătorie sau
reportajul alcăt uiesc „literatura de frontieră10” dar dacă luăm în considerare conceptele lui
Sigmund Freud aceste texte pot fi percepute ca „terapie prin scriere” iar în cazul l ui Nin tocmai
despre asta ar fi vorba: o tera pie prin scriere și psihanaliză având ca scop final autocunoașterea.
Despre Nin știm că s -a născut la Paris având gene spaniole și daneze. A trăit și lucrat în
Paris, New York și Los Angeles, fiind identificată mai ales prin jurnalele care alcătuiesc volumele
Henry și June, Incest și Foc11. În urma divorțului părinților și a abandonului tatălui, Anaïs , în
vârstă de unsprezece ani începe să țină jurnale, neîncetând această activitate pe tot parcursul vieții.
La douăzeci de ani se căsătorește cu un renumit bancher, Hugo Guiler; după un an se mută la
Paris, loc în care descoperă universul scriitoril or, unul total nonconformi st. Aici are să fie sta rtul
vieții de amantă, artistă și soție. Parisul îi face cunoștință cu Henry Miller și psihanalistul Otto
Rank, discipolul lui Freud alături de care va trăi așa cum dorește, notând fiecare detaliu intim în
jurnal. Mutată mai târziu în America, își împarte viața între New York și Los Angeles, între soț ș i
Rupert, tânărul iubit iar f inalul vieții o găsește în Los Angeles, la vârsta de șaptezeci și patru de
ani.

8 Ibidem , p. 3.
9 Ibidem , p. 4.
10 Dan Mănucă, Restituiri ( Critica criticii ) , f.l., Editura Virtual, 2011, p. 5.
11 http://www.anaisnin.com/home.html , accesat în 6 martie 2014

6
Primu l dintre jurnale, Henry și June (1931 -1932, 1986) are în prim plan relația dintre Anaïs
și June. Zic relația dintre cele două deoarece a doua parte a acestui jurnal este axată mai mult pe
acest aspect, un lesbianism de altfel. Anul 1931 este anul în care literatura secolului XX devine
mai bogată – este anul întalnirii dintre Anaïs Nin și Henry Miller. În urma acestei întâlniri
literatura se îmbogătește, cei doi ajutându -se unul pe celălalt în procesul scrierii. Însă nu sprijinul
reciproc ajută în a cre a cât relația propriu -zisă dintre cei doi, o rela ție care este mereu caldă , o
relație în care ambii scriitori sunt într -o excitație intelectuală și fizică mai mereu. Se doresc carnal
dar se doresc aproape și atunci când citesc unul altuia ceea ce au scris. Astfel, literatura are de
câștigat: pe de o part e Miller publică influențat fiind de Anaïs iar pe de altă parte, Nin scrie în
jurnalul ce are să devină o comoară fiind îngropate în ea cele mai prețioase clipe ale sufletului
femeii și scriitoarei Nin dar scri și ficțiune dorind să demonstreze că nu doar bărbații pot crea
opere literare de calitate . Textul reeditat care apare în forma finală sub numele de Henry și June
este luat din caietele scrise din octombrie 1931 până în octombrie 1932 fiecare dintre caiete fiind
intitulate: June, The Possessed, Henry, Apotheosis and Downfall și Journal of a Possessed12.
Așa cum orice contact cu o altă persoană aduce modificări, la fel s -a întâmplat și după
întâlnirea dintre cei doi, fiecare lăsând o amprentă asupra celuilalt încă de la prima întâlnire. După
ce cunoști o persoană, în funcție de relația cu ea/el te schimbi într -un fel sau altul ceea ce e absolut
firesc, acest proces nefiind altceva decât evoluție. Fiind deja plictisită de Louveciennes și de relația
cu soțul ei, Hugo, pentru Anaïs întâlnirea cu Miller a reprezentat acel -ceva de care avea nevoie
pentru a se reinventa. A fost reînsuflețirea scriitoarei și femeii Nin. Întânirea dintre cei doi se
realizează prin intermediul unui prieten comun, Richard Osborn13; Miller rămâne impresioant de
femeia Nin și pe parcursul întâlnirilor constată că pe lângă frumusețea exotică este înzestrată și cu
inteligență, inteligență ce le va asigura continuitatea relației scutind -o de amenințarea unei simple
aventuri erotice după o primă -vedere. Nin este o femeie cae citește mult iar la început subiectul lor
de discuție îi avea în prim -plan pe Proust, Dostoevsky și D. H. Lawrence.
La început, Miller nu ratează ocazia de a -i da de înțeles lui Nin că este o novice atât în ceea ce
privește scrisul cât și în pl an amoros, fapt care îi conferă lui Miller imaginea acelui bărbat cu o
bogată experiență de viață cu o virilitate debordantă . Având un stil de viață cu totul boem,
scriitorului îi place Parisul, caracterizândul astfel: „ Bărbați și femei peste tot – dar împreună.
Mâncare bună, vinuri bune, paturi bune. Bulevardele, cafenelele, piețele, parcurile, podurile,
tarabele cu cărți. Și conversația! Și bănci pe să -ți odihnești oasele… Ș i timp să visezi, dacă ai
chef…14” – aceasta fiind legat de viața socială din orașul de pe Sena, cât despre viața amoroasă:

12 http://a telier.liternet.ro/articol/6943/Karin -Budrugeac/Anais -Nin-A-la-recherche -de.html , accesat în 6
martie 2014
13 Robert Ferguson, Henry Miller: a life ,New York, Faber and Faber Ltd., 1991, p. 17.
14 Henry Miller, Lumea sexului, traducere din limba engleză de Alexandru Vlad, Iași, Polirom, 2011, p.66.

7
„Primul lucru de care devii conștient când ajungi la Paris este că sexul plutește peste tot în aer.
Oriunde mergi, orice faci, de obicei găsești o femeie lângă tine. Femeile sunt peste tot, ca
florile.15”
Nu după mult timp Anaïs o cunoaște pe June, o frumoasă actriță de care se simte atrasă și se
îndră gostește ajungând să materializeze această atracție de moment însă nimeni până la Nin nu a
reușit să dezechilibreze pozi ția pe care o ocupa June în viața lui Miler cu toate că femeile din viața
autorului nu au fost puține.
Odată cu apariția acestor noi persoane în viața scriitoarei, stilul acesteia începe să se schimbe:
dezinhibarea, siguranța de sine și vestimentația atent aleasă combinate cu inteligența -i, fac din
Anaïs Nin o adevărată femme fatale . Odată cu plecarea lui June la New York, relația dintre Nin și
Miller se desfășoară pe toate planurile. În această relație, ea este cea căruia îi asigură scriitorului
toate necesitățile, primind în schimb satisfacția absolută și certitudinea că este o femeie deosebită.
Reînsuflețită și cu o adevărată poftă de viață, Nin începe să cocheteze și cu psihanaliza, mergând
la ședințe de tera pie pentru a se cunoaște mai bine , viața fiindu -i împărțită în acel moment între
Hugo, Henry și Al lendy psihanalistul care ajunge să -i fie amant o scurtă perioadă de timp.
Deși relația soț-soție ar fi trebuit să fie cea generatoare de sentimente, creație și extaz, nu se
întâmplă întrucât Henry este cel care o satisface total. Făcând o comparație între ei, Anaïs afirmă:
„Henry e singurul care s -a născut complet. Hugo s -a născut numai atât cât să s e satisfacă pe el,
nu și pe mine16”. Cu toate acestea nu renu nță la niciunul dintre ei, jalonând perfect printre
minciuni , scriind în jurnal despre amant, aflându -se în pat lângă soț. Ceea ce nu este echitabil de la
bun început este faptul că Henry știe de existența soțului pe când soțul nu știe de existența
amantul ui. Nu știe în mod evident însă ar fi imposibil ca nici măcar să nu simtă existența acestuia.
Titlul celui de -al doilea jurnal, Incest (1932 -1934, 1992 ) vorbește de la sine însă e greu de
crezut că actul se întâmplă cu adevărat și nu e doar un titlu-cheie. Pe lângă incestul propriu -zis, o
serie de alte evenimente fac deliciul jurnalului : metamorfoz area scriitoarei și femeii Nin „dacă n –
aș avea sentimente aș putea deveni cea mai inteligentă femeie de pe pământ17”, evoluția relației
dintre ea și J une despre care afirmă că a încetat să o mai iubească atunci când a realizat că aceasta
este capabilă doar să distrugă , dar și relațiile cu Henry, Hugo și ceilalți.
Incest este surprinzător cap -coadă , este un labirint emoțional. Anaïs și faptele sale șochează încă
de la început când reiese dorința sa de a se schimba, mai ales în ceea ce privește psihicul și
sufletul – strâns legate de altfel. Cunoaște și alte personalități care contribuie și ele într -un fel sau
altul în procesul evoluți ei. Ceea ce este interesat și dubios în același timp la Nin, este dorința

15 Ibidem p. 67.
16 Anais, Nin, Incest: din Jurnalul dragostei – necenzurat: 1932 -1934 , traducere din engleză de Luana,
Schidu, București, Humanitas, 2002, p. 136.
17 Ibidem

8
sexuală a acesteia – se împarte între soț și amant, între amant și alți amanți. De subliniat este faptul
că pasiunea este cea care conferă continuitate în orice face Anaïs . Voi reve ni asupra acestui
aspect în capitolele ce vor urma, legate de psihic și dorință , încercând să fac o distincție între
dorința artistei Nin și dorința femeii Nin.
Izbitor în acest roman este episodul în care actul incestului imediat după apariția tatălui, J oaquin
Nin are loc cât și cel din final pe care însăși scriitoare îl cataloghează drept „prima creație moartă”.
Ultimul volum, Foc, se vrea a fi cu rol purificator – focul este elementul lui Nin „ nu cred
decât în foc. Viață. Foc. Fiind eu însămi o flacăr ă, îi înflăcărez pe alții. Niciodată moarte. Foc și
viață .18” Acest ultim roman concluzionează tot ceea ce a făcut scriitoarea , procesul evolutiv se
încheie, găsindu -și toate elementele caracteristice și dominante .
Scriitoarea și mai presus de toate, f emeia Anaïs păstrează în jurnalele sale fiecare trăire a
sufletului . A reușit astfel să transforme materialul confesiv în artă, o artă care schițează întocmai
fiecare ce lulă a femeii moderne însă tot ce are de spus este „ separat de artist și artă: femeia este
cea care trebuie să vorbească ”19.
I. 3. Funcția jurnalului
Pentru Nin, jurnalul reprezintă singurul ei mister, este „ evadarea din problema artei mele
20” și are un scop precis, acela de a suplini ceea ce lipsește în comunicarea cu ceilalți.
Jurnalul are și funcția de caiet de însemnări pentru creația ce urmează să prindă viață, folosind
elemente din jurnal în scrierile fictive.
Iată că jurnalele sale îndeplinesc criteriile lui Lejeune , fiind o combinație de autoanaliză și artă
avân d în plus puterea de comunicare cât și puterea de a da viață altor scrieri. Comunică în scris,
fiind cu mult mai ușoară această formă de exprimare „jurnalul ca oglindă, jurnalul ca asigurare,
jurnalul în loc de con versație.21” Existența dedicată jurnalului este precum o ogl indă, neexistînd o
scriere mai fidelă vieții. Cum actul privirii în oglindă reprezintă ceea ce dorești să observi ,
defectele ori perfec țiunea , la fel jurnalul reprezintă ceea ce ea ca autor vrea să scrie sau tu ca
cititor, interpretezi. Ceea ce nu reușește să spună oamenilor, spune jurnalului, singurul ei
confident. Jurnalul lui Anaïs Nin repre zintă oglinda propriului suflet, o oglindă care vrăjește.
În paginile jurnalelor ei, întâmplările sunt aprofundate, disecate, înfrumusețate sau din
contră, morbide. Urmărindu -i fiecare decizie ajungi să constați că e mult prea mult pentru o

18 Anaïs Nin, Foc: din jurnalul dragostei – necenzurat: 1934 –1937 , 1996, București, Humanitas Humanitas
Fiction, 2006 .
19Anaïs Nin, Incest: din Jurnalul dragostei – necenzurat: 1932 -1934 , traducere din engleză de Luana, Schidu,
București, Humanitas, 2002 , p. 305.
20 Ibidem, p. 85.
21 Ibidem , p. 287.

9
singură ființă, că o viață nu e su ficientă unor astfel de trăiri dar iată că Nin demonstrează contrariul
„ jurnalul a compensat întotdeauna insuficiențele ființelor om enești .22”
Nevoia sau chiar dependența sa de jurnal trădează nevoia de retragere în sinele -i propriu, pentru a
medita asu pra vieții, pentru a o înțelege; este un drum către inima sinelui. Se aruncă în trăire pur și
simplu iar asta îi dă putere, imaginație, dedublare . Caietul ce are să devină jurnal, e pretutindeni: în
tren, la coafor, acasă, în pat , în timp ce se schimbă . E viața ei și -l umple cu suflet în intervalul
scurt ce se „deschide” între două trăiri …sau mai multe. În acest mod reușește să fie pe lini a de
plutire, să se mențină în echilibru. Este scris strict pentru uzul scriitoarei, sinceritatea fiind singurul
mod de exprimare.
După episodul în ca re se dăruiește propriului tată își dorește ca această dragoste
incestuoasă să rămână nescrisă, promițând secretul absolut . Dar iată, după cum mai sus am
precizat că jurnalul substituie actul comunicării, din lipsa unui interlocutor, unui confident,
sufocată de propri ile-i trăiri și singură în camera de hotel, Nin începe să scrie d in nou „ nu-mi
puteam ucide jurnalul când ajunsesem în punctul cel mai culminant al vieții mele 23” dorind să -l
păstreze oricât de mare a r fi fost „crima sincerit ății”. Faptul că făcea confidențe jurnalului nu
reprezintă altceva decât un tratament, eliberar e, fiind singurul care o scapă de nebunie întrucât
doza dragostei incestuoase a fost aproape letală sufletului ei. Din cauza abandonului tatălui, Nin
suferă un duel între sinele atașat de figura paternă care a dezamagit -o și un nou sine care se vrea a
renaște.
Jurnalul este confidentul suprem, este întregul fir al vieții și adunate laolaltă toate părțile
dau ca rezultat o carte nudă, un suflet nud. Faptul că toate evenimentele sunt proaspete, că încă se
mai simte trăirea cu care scrie imediat după ce evenimentele au a vut loc, fac din aceste caiete un
mister absolut. Misterul unei ființe care a trăit din plin în încercarea de a se cunoaște mai bine, de a
lupta „ pentru a capta cea mai necaptabilă persoană de pe pământ. Fug de mine însămi. Nu spun
toate minciunile mele – ar dura prea mult. Nu pot să scriu totul despre mine .24”
Pentru Nin, jurnalul este tot ceea ea vrea să fie – este artă, comunicare, confident, eliberare, linște,
tumult, poate fi sentința dar mai presus de toate este Viața, este atenția c onstantă pe care și -o auto –
oferă atunci când nu o primește de la cei din jur: „ primesc totul fragmentat, incomplet, insuficient
frustrant. Și mă simt singură și trebuie să mă întorc la jurnal ca să -mi ofer tipul de reacție de care
am nevoie. Trebuie să mă hrănesc. Primesc dragoste dar dragostea nu este de ajuns. Oamenii nu
știu cum să iubească!25” Dar în cele din urmă poate fi ceea ce cititorul simte. Poți citi pentru a afla
adevărul sau doar pentru frumusețea poveștii.

22 Ibidem, p. 240.
23 Ibidem, p. 237.
24 Ibidem, p. 153.
25 Ibidem, p. 280.

10
Citind aceste jurnale, o poți admira, poți empatiza cu Nin sau o poți condamna însă morala spusă
de însăși autoarea este: „ de ce are nevoie lumea – de iluzia pe care am dăruit -o în viață sau de
adevărul pe care l -am dăru it în scris?26 ” Întrucât jurnalul reprezintă viața scrisă, ce-i rămîne
cititorului să creadă? Nu putem ști cu certitudine câtă cantite de adevăr și câtă iluzie este în
cuvintele ce alcătuiesc jurnalele scriitoarei, poate nici nu este acesta scopul. Scopul poate fi
autocunoașterea prin intermediul scrisului, căci a vorbi despre t ine înseamnă a face cunoștință cu
Sinele ascuns iar a vorbi despre tine în cel mai sincer mod reprezintă o adevă rată provocare. Dar
iată că Nin ține piept provocării, dezvăluind cele mai i ntime gânduri și fapte. Ce știm, și acest fapt
oferă credibilitate în ceea ce privește veridicitatea jurnalelor, este că autoarea le -a publicat abia
după ce toți cei menționți în caietele sale au trecut în neființă. Nu a dorit să ofenseze pe nimeni iar
cât timp soțul ei a trăit, evenimente din viața ei, care apar și în ju rnal, cu puține modificări au fost
transpuse în ficțiunile sale.
Prin intermediul jurnalelor, Anaïs Nin sondează cele mai profunde trăiri și dorințe și dă
dovadă de un curaj de-a dreptul nebun atunci când s e hotărăște să -și publice viața, intimitatea. Da r
din momentul în care intimitatea este servită publicului , jurnalul poate căpăta alte dimensiuni
deoarece nu este citit doar de către un singur cititor, generând astfel multiple interpretări, atât
pozitive cât și negative. Specificitatea jurnalului o cons tituie faptul că autorul are dublu rol: este
atât expeditorul cât și destinatarul mesajului, autorul adresându -se sieși.
Enigma jurnalului intim este greu de descifrat tocmai de aceea părerile în ceea ce privește
un loc de sine stătător, sunt împărțite. Ce este jurnalul: este autobiografie, comunicare sau artă?
Este jurnalul specie literară întru totul acceptată sau este doar încercarea oricui, de a sp une orice?
Este greu de stabilit locul acestuia, întrucât pendulează între auto-dezvăluire și auto-camuflare27
și este mai apropriat de ps ihologie decât de arta lite rară, este proiecție spirituală28.
În cazul lui Anaïs Nin, jurnalul intim reprezintă conf lictul dintre ea și realitate. Încă de
mică scrie scrisori tatălui, cu scopul de a -l aduce înapoi, caută răspunsuri; el fiind cel care își
abandonează familia iar datorită acestui fapt, copilul și mai târziu femeia -Nin merge la extreme în
încercarea de a a fla adevărul, cauza abandonului. Pe parcurs apare dorința de răzbunare, apare
spiritul vindicativ care dorește pedepsire a figurii paterne „ el a creat un copil și nu a reușit să -i
inspire altceva decât spaima și durerea vieții, cum face Dumnezeu, și eu am î nvins spaima și
durerea .29” A învins datorită eliberării prin scris, care nu e altceva decât terapie – un act de

26 Anaïs Nin, Incest: din Jurnalul dragostei – necenzurat: 1932 -1934 , traducere din engleză de Luana, Schidu,
București, Humanitas, 2002 .
27 Mircea Mihăieș, Cărțile crude: jurnalul intim și sinuciderea , Ediția a II -a revăzută, Iași, Polirom, 2005, p.
12.
28 Iibidem, p. 112.
29 Anais, Nin, op. cit . p. 165.

11
autodescoperire, de autoabilitare și de autocreație30. Nefiind departe de o formă a nebuniei, scrisul
este salvarea. Scriind în jurnal, Nin suplinește absența tatălui, își creează o lume proprie cu care se
joacă în cele mai periculoase moduri, dorind să cunoască și să S e cunoască.
Existența jurnalului constituie legătura dintre realitate și ficțiune însă nu știm în ce măsură
ficțiunea se transpun e în realitate sau în ce măsură realitatea se „ ficționalizează31”.
Dacă ar fi să clasăm jurnalul în gen, multiple interpretări ar putea fi trasate oricărui tip de jurnal
însă al lui Nin nu are gen. Pentru ea, jurnalul imi pare a fi unicul mod în care poate vorbi cel mai
sincer , este liniștea. Jurnalul său se distinge de celelalte prin faptul că are suflet. Nu este un gen
care la un moment dat nu mai are ce să spună și începe a fi forțat doar pentru a fi publicat ca gen,
pentru a spune o poveste, pentru a vin de. Nu s-a dorit transformarea lui în carte. Nu, la Nin, nimic
nu este forțat deși totul pare a fi cu mult peste măsura normală. Totul este trăire, fapt, simțire, gust
– este viața unei femei care renaște, se multiplică și trăiește după bunul plac orice îș i dorește într -o
perioadă în care la Paris, așa cum scrie Saint -Preux, „ femeilor nu le place să trăiască decât cu
bărbații, nu se simt în largul lor decât cu aceștia. În fiecare societate, stapâna casei este aproape
întotdeauna singură în mijlocul unui cer c de bărbați32”. Bărbaț ii, celibatari și aventurieri, î și
petrec vremea alergând dintr -o casă în alta, părând, „ asemenea anumitor speci i, a se înmulți prin
circulație … În aceste cercuri mixte, o femeie învață să vorbească, să acționeze, să gândească ca
bărbații, și bărbații ca femeile.33”
Prin intermediul jurnalelor lui Nin, facem cunoștință cu diferite personalități, cunoaștem epoca și
ajungem ca în final să cunoașt em un suflet.
Ce știm despre Jurnalul dragostei este că obține pe deplin loialitatea autoarei întrucât aceasta
preferă să folosească fapte din jurnal pentru a scrie cărți și nu invers, să folosească ficțiunea pentru
a da naștere intimității ; îi dorește o autenticitate umană a jurnalului. Este loială, este singurul
căruia îi este fidelă, singurul care este pretutindeni alături de ea, ceea ce nu putem spune despre
bărbații din viața ei. Jurnalul este privilegiat prin faptul că minciuna este absen tă iar dacă
întâmplător aceasta apare se datorează faptului că autoarea a mințit prin omisiune.
Junalul este singura ei legă tură, este veșnic hrănit, este, dacă putem spune așa unicul ei făt
care ajunge să fie expulzat cu dragoste ( s pre deosebire de făt ul propriu -zis care devine un avorton,
„prima creație moartă” ) pentru a fi cunoscut și apreciat de cât mai mulți cititori.
Ceea ce te atrage să -i citeș ti jurnalul odată trezit cu el în mână este puternica tentă erotică și nu
obscenă ci sinceră și realismul cu care este descris fiecare sentiment. Acest fapt a făcut ca Nin să
fie cunoscută mai mult prin intermediul jurnalelor decât prin intermediul literaturii erotice.

30 Jacques Le Rider, Jurnale intime vieneze , traducere de Magda Jeanrenaud, Iași, Polirom, 2001, p. 92.
31 Mircea Mihăieș, op. cit ., p. 163.
32 Sarah Kofman , Respectul pentru femei (Kant și Rousseau) , Traducere și postfață de Bogdan Ghiu, Colecția
„ Ideea europeană”, Cluj, Editura Idea Design & Print, 2002, p. 62.
33 Ibidem, p. 62.

12
În cele din urmă, jurnalul este o formă de exprimare literară, este o comunicare a sufletului
cu propriile -i trăiri iar în cazul de față este reprezentativ pentru o f emeie și sentimentele ei și
întrucât nu a avut curajul să spună adevărul decât în scris, jurnalul are scopul de a confesa. Cea
care stabliește locul jurn alului, plasându -l în sfera literarității de regim condițional este epoca
întrucât totul depinde de orizontul ei de receptare34.
II. De la societatea bărbaților la societatea fem eilor și a bărbaților
II. 1. Condiția femeii – scurt istoric
Privind în urmă putem observa cu ușurință evoluția femeii care s -a afirmat prin ea însăși
pentru a modifica legi și pentru a face să dispară inegalitatea dintre sexe intrând într -o stare
conflictuală cu marea masă a sexului tare. Totul pornește î ncă din Geneză unde locul femeii este
secundar și contiuă să fie as tfel secole la rând până când aceasta se vrea a fi văzută, auzită,
ascultată și satisfăcută (moral și fiziologic ).
Pentru început trebuie avut în vedere termenul feminism , căci de la acesta pornesc o serie de
schimbări definindu -se prin mișcarea socială a femeilor, av ându -i în prim -plan pe bărbați și care
au dorit o schimbare în primul rând legislativă, de la aceasta urmând a se divide și alte aspecte ce
țin de sexul slab. Epoca reformelor a dat startul mișcăr ii feministe făcând ca speranța în ceea ce
privește egalitatea în drepturi cu bărbații să fie alimentată din toate direcțiile. Aceast ă mișcare a
feminismului s -a produs treptat, în mai multe valuri de -a lungul a mai multor secole. Începu tul a
fost timid în să rezultate le nu au încetat să apară mai devreme sau mai târziu.
Pentru început, să ne gândim puțin la religie și implicit biserică: Jean Delumeau în cartea
sa Frica în Occident are un capitol în care evidențiază statutul femeii de -a lungul perioadei
cuprinsă între secolele XIV-XVIII , numit „ Agenții lui Satan – Femeia”35. De ce ar fi femeia
asociată cu răul, cu Satan când însuși Mântuitorul este adus pe lume de către o femeie? Ave m însă
o soci etate medievală, primitivă chiar, în care femeia avea multiple interpretări și orice rău p rodus
putea fi ascociat cu ea – avem o societate misogină cum de altfel și mesajul religiei poate fi
interpretat ca fiind misogin.
După cum bine știm, f emeia este cea care dă naștere, femeia este cea care trece printr -un
ciclu menstrual. Dacă astăzi este foarte bine cunoscut rolul acestui ciclu, în secolele de dinainte de
aflarea faptului că nu există doar un sex unisexuat, rolul ciclului menstrual era en igmatic și de
aceea femeia era asociată cu răul iar urmarea acestei vini neasumate era îndepărtarea de societate.
Tertulian era de părere că pentru a -și rescumpăra păcatul strămoșesc, femeia – cea care a deschis

34 Jacques Le Rider, op. cit , p. 6.
35 http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/agen -ii-lui-satan -pamant -femeia , accesat în data
de 13 iunie 2014

13
poarta diavolului trebuie să fie mereu întri stată, acoperită cu zd rențe și cufundată în pocăință36.
Delumeau, în a sa carte ne face cunoscută ideea cum că bărbații sunt doar niște ființe frustrate
sexual care au cătat un țap ispășitor și pentru că nu putau să ignore ispitele au învinovățit femeia
exact cu ceea ce puteau fi ei învinvățiți. Delumeau, prin această afirmație face aluzie la clerici și
călugări care erau caști și care datorită acestui fapt, doreau ca femeia să fie la fel ca ei și nu să
ispitească în vreun fel37. Iată cum, pe ntru a se dezv inovăți, bărbații, mai exact clericii, au cătutat
un vinovat și l -au găsit în femeia care la acea perioadă, din cauza acțiunii bărbatului asupra ei, a
reprezentat o victimă vulnerabilă. Pentru că nu a existat egalitate între sexe încă de la început se
datorează societății primitive și bisericii care a încercat să distrugă personalitatea femeii și să
îndoctrineze societatea prin propagarea „adevărului” clericilor.
Papa Inocențiu al III -lea era de părere că a fi născut de o femeie reprezenta „miseria
umană38” însă cine altcineva ar fi putut fi responsabil de un astfel de act dacă nu femeia? Cu
siguranță nu un bărbat a cărui poftă pricipală era cea de tip bahică ducând aproape inevitabil la cea
de tip sexual. Și cu ajutorul cui și-ar fi putut satisface această ultimă poftă dacă nu prin intermediul
femeii, cu sau fără voia ei …
Deși era percepută ca nonvaloare, după ani la rând cât timp nu a avut dreptul la exprimare,
femeia a ajuns egala bărbatului uneori chiar sur clasându -l. Nulitatea se datora faptului că doar
bărbații scriau și fi losofau, bărbatul fiind Primul creat, de aici putând concluziona că sâmburele
disputei dintre sexe este nimeni alta decât religia. Poate dacă Iisus ar fi fost femeie rolurile Adam –
Eva ar f i fost inversate și am fi avut dovada că bărba tul de la bun început se lasă pradă ispitei însă
prin Sfântul Pavel se afirmă tradiția evreiască, crunt antifeministă , care le recomandă femeilor să
se eclipseze și să fie reținute enunțând principiul sub ordonării femeii față de bărbat: „Nu bărbatul
a fost făcut din femeie, ci femeia din bărbat; și nu bărbatul a fost creat pentru femeie, ci femeia
pentru bărbat.39” De aici pornind avem două idei care spun clar că femeia este pentru bărbat ci nu
alături de bărbat, oferindu -i rolul de a satisface orice po ftă a bărbatului întrucât este p entru el și a
fost făcută din el din dorința lui de a avea pe cineva doar pentru el, nu alături de el. Biserica și
implicit religia au avut roluri majore în perioada în care aveau cea mai mare credibilitate
propagând ideile refer itoare la femei cum că trebuie să fie mereu supuse bărbatului, că ea este
păcatul și răul absolut , ea era în fapt, neputicioasă.

36 http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/agen -ii-lui-satan -pamant -femeia , accesat în data
de 13 iunie 2014
37 http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/agen -ii-lui-satan -pamant -femeia , accesat în data
de 13 iunie 2014.
38 Gisela Bock, Femeia în istoria Europei: din Evul Mediu până în zilele noastre , traducere din limba germană
de Mariana Cristina Bărbulescu, Iași, Polirom, 2002, p.31.
39 Simone de Beauvoir, Al doilea sex , vol. I , traducere de Diana Bolcu și Delia Verdeș, București, Univers,
1998, p. 120.

14
De iubire în sens propriu nu poate fi vorba întrucât femeia putea fi cumpărată ca soție, într -o
societate patriarhală. Iubirea și iubirea sexuală vine odată cu Evul Mediu însă prin intermediul
adulterului căci și aici avem căsătorii formalizate cu scop politic și implicit economic.
Începând cu secolul al XVII -lea putem vorbi de dorința schimbării statu tului femeii, când
apărăto rii acetora aduc argumente cu substrat religios: „ Femeia este superioară bărbatului, după
cum urmează: Sub aspect material: deoarece Adam a fost făcut din lut, iar Eva dintr -o coastă a lui
Adam. Din punct de vedere al locului: deoarece Adam a fost plăsmui t în afara paradisului, iar
Eva în paradis. Prin concepție: deoarece femeia i -a dat naștere lui Dumnezeu ceea ce bărbatul nu
putea face. Prin apariție: deoarece Christos i -a apărut după moarte unei femei, și anume
Magdalenei. Prin slavă: deoarece o femeie, și anume preafericita Maria a fost înălțată mai presus
de corurile îngerești …40”
Se afirmă că statutul legal al femeii rămăsese aproape neschimbat de la înc eputul secolului
al XV -lea și pâ nă în secolul al XlX -lea, însă în clasele nobile condiția sa concretă evoluează și
acest fapt se observă foarte bine în R enașterea italiană, o epocă a individualismului potrivită
afirmării tuturor personalităților puternice, f ără a se face deosebire între sexe. În această epocă, se
întîlnesc femei cu funcții puterni ce precum Jeanne d'Aragon, Jeanne de Neapole și Isabella d'Este
iar altele au luptat cu arma în mâ nă împotriva bărbaților .41 Femeile au continuat să se remarce în
secolul al XVII -lea mai ales în domeniul intelectual dedicându -se artelor, conversației sau li terelor,
întrucât acest secol dorește dezvoltarea vieții culturale.
II. 2. Feminism. Feminitate . Literatură feminină .
Trecând prin istorie vedem cum bărbații au avut toate puterile concrete iar femeile au
trebuit să muncească mereu și tot prin muncă au r ealizat schimbarea,o schimbare de mare
importanță în ceea ce privește modernitatea și anume, Revoluția Franceză. Aceasta a înrădăcinat
modernis mul în Franța și restul Europei contribuind mai apoi la dezvoltarea societății moderne.
Vorbind de modernitate automat putem vorbi de schimbare iar în ceea ce privește statutul femeii,
acesta începe să se modifice, Revoluția contribuind la acest aspect.
Amprenta femeilor se face cel mai bine văzută începând cu secolul al XVIII -lea când libert atea
femeii continuă să ia proporții și femei precum Mary Wollstonecraft, Catherine Beech er, Charlotte
Perkins Gilman și au stârnit întrebări cu privire la moralitatea sexului slab42. Mary Wollstonecraft
cea care a inițiat dezbaterea privitoare la revoluțio narea culturală a relațiilor dintre sexe este de
părere că emanciparea femeii trebuie să aibă loc prin eliberarea de obiceiurile tradiționale și nu în
politică: „ Dacă bărbații ne -ar rupe lanțurile, cu mai mulă mărinimie, și s -ar mulțumi cu o

40 Ibidem, p. 132.
41 Ibidem, p. 133.
42 http://istoriesicultura.ro/feminism -si-etica.html , accesat în data de 28 aprilie 2014

15
camaraderie ra țională, în locul unei supuneri de sclav, ar găsi în noi fiice mai co nștiincioase,
surori mai iubitoare, soții mai fidele și mame mai înțelepte, într -un cuvânt, mai buni cetățeni.43”
Un alt nume marcant, Isabella Beecher Hooker a fost interesat ă de drepturile femeii și a luptat
pentru acestea la mijlocul secolului al XIX -lea, alăturându -se altor voci care au dorit și au
contribuit la schimbarea statutului femeii : Elizabeth Cady Stanton, Paulina Wright Davis sau
Susan B. Anthony 44.
Secolul al XI X este d ominat de mișcarea feminismului – o mișcare extremă de altfel,
apărută în Franța și răspândită mai apoi la nivel internațional în secolul următor. Acest feminism
era văzut ca un proces cultural de învățare inițiat de femei, pentru femei și avea în prim -plan
dreptul acestora de a-și determia statutul în societate , de a se elibera de subordonarea da torată
deosebirilor dintre sexe45însă unii au o imagine negativă despre acest proces, catalogându -l drept o
acțiune politică.
Feminismul împarte într -o oar ecare măsură tabăra femeilor în cele care se victimizează și în cele
care se acceptă. Feministele sunt cele care cred întru totul că bărbații au subjugat femeia și au
făcut -o să „întârzie” în procesul evolutiv în plan social și cultural și despre acestea p utem spune că
se victimizează dar în același timp, fără inițiativa lor, poate astăzi nu am fi avut femei care să
îndeplinească funcții sociale caracteristice bărbaților. Dacă despre feministe am spus că într-o
oarecare măsură se victimizează, trebuie afirm at faptul că mai este o categorie de femei și anume
categoria celor care se mulțumesc cu statutul lor – acela de a fi pur și simplu Femeie, conștiente
fiind de beneficiile cât și de aspectele mai puțin plăcute ale acestuia fără a se face auzite, iar dacă
doresc o schimbare o fac pornind de la ele însele și nu încercând să schimbe pe altcineva. A fi
Femeie, în viziunea lui Touraine nu înseamnă altceva decât acea femeie care se construiește pe
sine însăși în calitatea de femeie, că în jurul identității sale de femeie se organizează toate
comportamentele și judecățile de valoare care pot fi: pozitive, atunci când ajută la conștiința de a fi
în primul rând femeie, negative, atunci când ele ascund afirmarea de sine în calitate de femeie46.
Această conștiință de a fi Femeie nu luptă împotriva bărbaților ci se folosește de acesta și relațiile
dintre bărbat și femeie pentru a evolua, pentru a deveni o femeie demnă de a fi în primul rând
reprezentant al sexului slab. Aceste femei, care au anumite judecăți la adresa fe ministelor convinse
trăiesc într -o societate transformată de feministe dar nu doresc revenirea la situația de dinaintea
revoluției feministelor dar nici invocarea „eternului feminin”47. Sunt conștiente de schimbarea
produsă, căci dacă feministele nu s -ar fi făcut auzite probabil nu am fi avut egalitate în drepturi,

43 Gisela Bock , op. cit ., p. 101.
44 http://www.britannica.com/EBchecked/topic/271305/Isabella -Beecher -Hooker , accesat în data de 28
aprilie 2014
45 Gisela Bock, op. cit ., p. 109.
46 Alain Touraine, Lumea femeilor , traducere de Magda Jeanrenaud, București, Art, 2007, p.31.
47 Ibidem, p.33.

16
însă nu se declară feministe, anihilând genul masculin și fiind mereu împotriva acestuia ci din
potrivă, au un mare respect de sine, sunt inteligente și găsesc beneficii din relația cu sexul tare -sunt
actrițe ale propriei vieți , adevărate artiste care jonglează cu socialul dar și emoționalul . „Eu sunt
femeie” este tradus prin dorința femeii de a fi femeie așa cum își dorește, această opțiune
reprezentând dovada libertății, a capacității de a se def ini, de a se comporta și de a se evalua în
raport cu ea însăși48. În această categorie o putem clasa finalmente pe Nin. Deși a participat la
mișcarea feministă, a ajuns să fie acea femeie care schimbat ceva începând cu ea.
S-a dorit egalitatea în dreptur i cu bărbatul în toate domeniile de activitate având ca
rezultat, pe lângă cel dorit și „ un nou mod de a fi, de a iubi, de a trăi49”. Acest n ou mod a dat
naștere femeii garçonne în Franța, femeii Bubikopf în Germania și femeii flapper sau nymph în
Marea Britanie50. În afară de revoluționarea societății, femeia a dorit să schimbe și vestimentația,
să scape de chinuitoarele corsete sau chipul ascuns sub borurile largi ale pălăriilor. Astfel , a
rezultat un stil asemănător celui masculin: tunsoare scurtă, bob; rochii până deasupra genunchilor
și largi cu talia căzută dând corpului o alură androgină . S-a dorit comoditate atât fizic cât și moral.
Dacă la începutul secolului al XX -lea reprezentantele sexului slab nu respectau normele
vestimentare ce impuneau crin oline sau rochii lungi cu un pic de trenă, pentru a acoperi în
întregime picioarele, în perioada de după 1927, mai exact în a doua jumătate a secolului lucrurile
încep încet să se schimbe întrucât femeia prinde curaj să se facă văzută așa cum dorește. Seco lul al
XX-lea este cel care „ a creat femeia comună patologică: frigida, gospodina nesățioasa, tânăra
muncitoare, hipersexuala și Femeia Nouă masculinizată51”.
În cele din urmă, în secolul XX mișcarea feministă a reușit, după îndelungi acte persuasive să
intre în lumea vidă a bărbaților și să-i dea un alt sens și a u reușit treptat să-și stabilească un statut
iar ace sta să le fie acceptat, să voteze, să divorțeze, să folosească metode contraceptive, să -și
revendice dreptul la orgasm.
Revin și cred întru totul că religia a reprezetat mărul discordiei dintre cele două sexe, altfel
dacă multiplele interpretări ale faptei Evei nu au fi învinovățit -o ci ar fi încercat și o altă variantă,
statutul femeii ar fi fost cu totul altul încă de la început, poate ar fi avut aceleași drepturi cu ale
bărbatului iar mișcarea feministă nu ar mai fi avut loc ci ar fi putut fi înlocuită cu o evoluție a
relației bărbat -femeie ce ar fi putut tinde spre perfecțiune. Timpul irosit pentru a subclasa specia de
sex feminin ar fi putut fi foarte bine substituit cu dreptul de a o lăsa să evolueze de la bun început.

48 Ibidem, p.36.
49 Mariette Sineau, Recht und Demokratie , în Duby și Perrot (ed.), vol. 5, p. 542., apud Gisela Bock, Femeia
în istoria Europei: din Evul Mediu până în zilele noastre , traducere din limba germană de Mariana Cristina
Bărbulescu , Iași, Polirom, 2002, p. 296.
50 Gisela Bock, op. cit., p. 228.
51 Carol Groneman, Nimfomania , traducere de Anca Irina Ionescu, București, Orizonturi, 2004, p. 88.

17
Demersurile acelei societăți misogine n -au făcut decât să -și arate teama față de abilitățile pe care
le poate avea o femeie. Abilități care în cele din urmă au reușit să lase dovezi marca nte în multiple
domenii de activitate, recuperând timpul pierdut. În acest sens o putem menționa pe Cleopatra care
a putut conduce un popor și să cucerească doi dintre cei mai puternici bărbați ai perioadei
respective: Cezar și Marc Antoniu. Cu Cezar a avut un fiu iar împreună cu Marc Antoniu s -a
bucurat de cucerirea Egiptului dar a și gustat din plăcerile trupești. O altă mare personalitate
feminină este Ioana d’Arc ajunsă să fie și canonizată în calendarul catolic.
Se prea știe că femeile au putut și pot în continuare să facă față oricăror situații, de aceea
au putut cuceri și sfere de activitate destinate bărbaților. În ceea ce privește domeniul științific,
Marie Curie, laureată a premiului Nobel este un nume foarte cunos cut, precum și Ana Aslan sau
Florence Nightingale ( soră medicală care a fondat prima școală de acest profil în Marea Britanie
)52 iar în s fera artistică femeile au reușit să cucerească datorită vocii sau fizicului ( Edith Piaf,
Coco Chanel ) iar în cea politică datorită inteli genței, persuasiunii și poate a perspicacității, un
nume marcant fiind Margaret Thatcher, Doamna de Fier, prima femei e premier. O altă
personalitate este Elena Lucrezia Cornaro Piscopia, prima femeie care a obținut o diplomă
universitară în anul 1678 la Universitatea din Padova , doctor în filosofie, de origine nobilă
venețiană, fiind și o bună cunoscătoare a limbilor ebr aică, spaniolă, franceză sau arabă .53 Cine
spune că o femeie nu poate atinge culmile ierarhice ale oricărui domeniu care îi place? Da, se
poate spune că nu este capabilă atâta timp cât roadele muncii sale nu se fac cunoscute sau îi este
interzis să facă ceea ce dorește. Valetina Vladimirovna Tereshkova a lăsat și ea urme în istorie,
fiind prima femeie care în 1963 a fost aleasă dintr -un număr de peste patru sute de aplicanți pentru
a zbura în spațiu . Iată cum o reprezentantă a sexului slab reușește să depășească limitele unui
domeniu dedicat în mai mare măsu ră bărbaților54 .
În literatură, Mary Wollstonecraft -mai sus pomenită, a avut un rol important în mișcarea
feministă militâd pentru drepturile femeii și dreptul acesteia la vot – publică A Vindication of the
Rights of Woman 55. O altă scriitoare cunscută pentru Minunata călătorie a lui Nils Holgersson dar
care a și putut fi avută în mână, metaf oric vorbind, este Selma Lagerl öf, chipul ei aflându -se pe
bancnota de douăzeci de coaroane suedeze. Aceasta a fost prima femeie care a luat premiul Nobel
pentru literatură în 190956.

52 http://www.britannica.com/EBchecked/topic/415020/Florence -Nightingale , accesat în data de 29 aprilie
2014
53http://www.britannica.com/EBchecked/topic/1759989/Elena -Cornaro , acce sat în data de 29 aprilie 2014
54 http://www.britannica.com/EBchecked/topic/587896/Valentina -Tereshkova , accesat în data de 29
aprilie 2014
55 http://www.britannica.com/EBchecked/topic/629412/A -Vindication -of-the-Rights -of-Woman , accesat în
data de 29 aprilie 2014
56 http://www.britannica.com/EBchecked/topic/327791/Selma -Lagerlof , accesat în data de 29 aprilie 2014

18
Autoare recunoscute ca fiind feministe sunt: Virginia Woolf, Simone de Beauvoir -un nume
care are un puternic ecou în literatură, Al doilea sex fiind carte a în care descrie tradiția sexismului
de-a lungul istoriei și în care afirmă , printre altele, că „ Toată lumea este de acord în a recunoaște
că există în specia umană femele; ele reprezintă astăzi, ca și altădată, aproape jumătate din
umanitate; și totuși, ni se spune că „feminitatea e în pericol"; sîntem îndemnate: „Fiți femei,
rămîneți femei, deveniți femei.” ”57, Jane Austen sau Margaret Atwood și lista poate continua
desigur, însă este clar că femeia a dovedit de -a lungul timpului că nu este doar un obiect dest inat
plăcerii masculine ci este, mai presus de toate, ceea ce ea dorește să fie sau să arate. Marginalizate
chiar și din punct de vedere literar, au reușit totuși să schimbe mentalitatea societății și prejudecata
cum că femeile nu scriu bine; fără literatură feminină nu ar fi existat „viață literară”, literatura
fiind un fenomen social nu doar ind ividual, reușind să contribuie la conturarea unui cadru estetic58.
Din punct de vedere literar, secolul XX nu este altfel decât complex întrucât literatura se
perfecționează, evoluează și își definește caracteristicile – este secolul romanului, dacă putem
spune astfel, de orice tip se vrea a fi. Pe lângă numeroase genuri de romane își face apariția și cel
de anal iză psihologică sau psihanalitică. Protagoniștii acestor romane trec prin fluctuații generate
de psihic, evoluează în cele din urmă; însă depinde ș i de cititor, în ce cheie interpretează întregul
proces metamorfozic. Odată cu literatura feminină, fenomenul social devine din ce în ce mai
vizibil, în sensul că scriitoarele se afirmă rezultând astfel ieșirea din carapacea „cazului izolat59” și
acceptarea lor în domeniul literaturii. Acest eveniment atestă faptul că scrisul reprezintă
necesitatea de autoexprimare cât și „victoria” sexului feminin în ceea ce privește titlul de
Scriitoare.
Așadar, privind toate acțiunile ce au avut loc pentru a forma o soci etate în care femeile și
bărbații ( nu doar bărbații ) sunt liberi să acționeze după cum doresc, putem observa că tot ceea ce
a făcut femeia a fost obținut prin muncă. Femeia vrea să aibă aceleași drepturi cu bărbatul, luptă
pentru ele, le obține și apoi i ntră într -un proces continuu de evoluție, demonstrând -și capacitățile
întrucât trebuie să demonstreze că poate realiza mai tot ce își dorește. De altfel, trebuie observat
faptul că odată cu intrarea în drepturi egale cu ale bărbaților, femeile nu s -au izol at, nu au format o
societate feministă ci s -au alăturat bărbaților în mai toate domeniile de activitate. Nu au dorit
exterminarea genului masculin ci au dorit o schimbare care să le schimbe statutul de soții, mame,
amante, surori…și cam atât. Au dorit să li se accepte faptul că pot îndeplini aceleași atribuții pe
care un bărbat le poate avea. Demersul nu a fost ușor însă rezultatul odată obținut, a produs marea
schimbare – femeie devine ceea ce vrea să devină indiferent de circumstanțe, mijloace sau scopu ri

57 Simone de Beauvoir , op. cit., p.24.
58 Bianca Burța -Cernat, Fotografie de gru p cu scriitoare uitate. Proza feminină interbelică , București, Cartea
Românească, 2011, p. 6.
59 Ibidem , p. 11.

19
într-un „univers” dominat de bărbații, afectându -i sau nu. În această privință, Simone de Beauvoir
afirmă despre feministe că mișcarea lor este un paradox întrucât doresc o schimbare care să le
diferențieze oarecum de sexul tare însă această schimbare, această „lume feministă” este formată
tot într -un mediu preponderent masculin, într -un mediu în care la început au fost „prizoniere” ca
mai apoi să fie „descătușate” , eliberate și în același timp poate, nesigure de statutul obținut:
„uneori, „lumea femini nă" este opusă universului masculin, dar trebuie subliniat încă o dată că
femeile n -au constituit niciodată o societate autonomă și închisă; ele s -au integrat colectivității
guvernate de bărbați, în care ocupă un loc subordonat; sunt unite numai atât cât să se unească
pentru a construi un „contraunivers"; dar ele îl afirmă chiar în sânul universului masculin. Și de
aici vine paradoxul situației lor: aparțin în același timp lumii masculine și unei sfere în care
lumea masculină este contestată: închise în acea sta din urmă, învestite de prima, nu se pot instala
nicăieri în liniște .60” Cu ultima afirmație nu sunt întru totul de acord „ […] nu se pot instala
nicăieri în liniște ”, ba din contră – odată obținută libertatea în drepturi, căci aceasta a fost dorită cu
ardoare, femeia își găsește singură liniștea de care are nevoie. Nu contează cât timp durează
dobândirea ei ci faptul că are puterea să treacă prin orice pentru a se auto -satisface în orice
domeniu . Este posibil ca liniștea să nu fie de durată însă o obține iar în momentul în care dorește
altceva trece printr -un alt val de „neliniști” pentru o clipă de liniște. Pentru a obține orice, f emeia
mai multă încredere în dovezile ei interioare, în instinct decâ t în orice și mai ales decât într -o
societate în care „ timpul merge de -a-ndoaselea, în care dublul ei nu -i mai seamănă, iar
evenimentele au trădat -o”61. Din această cauză poate fi catalogată ca „mereu în că utarea liniștii”,
fiind înclinat ă spre extaz, spre iluminări, deliruri , psihoze sau nevroze, condusă de iluzia că este
iubită – dragostea fiind în cele din urmă, preocuparea ei principală.
Tot Simone de Beauvoir este cea care afirmă că din Antichitate și continuând până în prezent
condiția femeii a rămas aceeași , cu foarte puține schimbări însă : „femeia se t ăvălește în imanență,
se contrazice din principiu, este prudentă și meschină, nu are simțul adevărului, nici al exactității,
nu are moralitate, este în mod josnic pragmatică, este mincinoasă, prefăcută, interesată .62” Toate
aceste caracteristici sunt c auzate de sit uația în care o femeie poate fi pusă, neputând fi identificată
prin ele, întrucât nu fac parte din gena tuturor femeilor ci sunt doar alimentate de diferitele posturi
în care poate fi pusă.
Secolul XX a reprezentat o prioadă densă și accelerată î n evenimente în mai toate planurile
iar evenimentele marcante produse în istorie ( Al Doilea Război Mondial ) au făcut ca
modernitatea să aibă loc și să se desfășoare atât în plan social, moral cât și artistic . În acest secol
mișcarea feministă se afirmă ferm iar condiția femeii se schimbă treptat.

60 Simone de Beauvoir, op. cit., p. 337.
61 Ibidem, p. 324.
62 Ibidem, p. 319.

20
III. Anaïs femeia versus Anaïs scriitoarea
III. 1. Imaginea scriitoarei Nin

63
Anaïs Nin se naște la început de secol XX, urmând a fi martoră la schimbările
acestuia timp de șapte decenii. Putem lega nașterea scriitoarei de începutul secolului
întrucât evoluează pe aceeași linie, având atât momente de cumpănă cât și de glorie
memorabile. Cum secolul XX este plin de schimbări în mai toate domeniile la fel și viața
trăită în această perioadă îi oferă scriitoarei , dar mai ales femeii Nin clipe irepetabile. Pe
lângă talentul și dăruirea de care dă dovadă în scrierile ei, multe dintre dominantele acestui
secol cu siguranță vor contribui la evoluția femeii și scriitoarei Anaï s- spun evoluție pentru
că doar despre aceasta poate fi vorba.
Vorbind despre evoluție, implicit vorbim despre modernitate . În proză modernismul se manifestă
prin încercarea de a reda spectrele subi ectivității într -o manieră mai „ reală” decât cea realistă –
reprezentarea percepției, a emoțiilor, a conștiinței, relaționarea dintre individ și lumea exterioară
prin monologul interior, fluxul conștiinței, modalități de reprezentare ținând de abstract și
introspecție . Din toate aceste încercări rezultă diversitatea prozei iar în cazul de față, vorbim
despre o proză ce are în prim -plan feminitatea.
Înainte de a vorbi despre Nin din dublă perspectivă, trebuie subliniat faptul că aceasta a
contribui și ea la mișcarea feministă prin felul ei de a fi, iar ma i apoi a început să fie celebră în
cercurile literare. Pentru Anaïs scriitoarea începutul nu a fost unul ușor ci din contră, a fost
aproape stigmatizată pentru scrierile sale cu conținut erotic, deloc la modă în acea perioadă. Aceste
scrieri însă nu făceau parte din grămada ieftină a literaturii erotice sau chiar pornografice -scrierile
ei sunt tot ce poate fi mai bun în ceea ce privește literatura erotică, reușind să insereze elemente de

63 Sursa foto: http://www.oocities.org/ilsa24/photogallery/pages/59anaiswdiariesinbankvault.htm , accesat
în data de 22 iunie 2014.

21
psihanaliză acolo unde domină exclusiv plăcerea. A știut să îmbine per fect literatura cu
sentimentul, cu experiența și „experimentele” amoroase, reușind să traseze diferența dintre
literatură erotică de primă clasă și literatură erotică, pornografică care vinde doar senzații de
moment. Ceea ce a scris Nin a fost scris la cal d : „sunt singura femeie scriitor care nu este
mulțumită de literatura erotică -trăiesc la fel cum scriu -există o coerență ciudată .64”
Abia după publicarea jurnalelor, Nin se bucură de succesul mult așteptat și meritat. Câteva dintre
titlurile operelor sale, pe lângă celebrele jurnale, sunt: D.H. Lawrence: An Unprofessional Study (
prima carte publicată, în 1932 ), House of Incest (poem î n proză, 1936), Winter of Artifice (1939)
și Under a Glass Bell (pove stiri, 1944), „romanul continuu” Cities of the Interior (compus
din Ladders to Fire – 1946, Children of the Albatross – 1947, The Four -Chambered Heart –
1950, A Spy in the House of Love – 1954 și Seduction of the Minotaur – 1961), scrierile
erotice Delta of Venus (1969; Humanitas Fiction, 2007) și Little Birds (1979, postum)65.
Deși scrierile sale dau tonul literaturii erotice, Nin este în primul rând cunoscută nu pentru acestea
ci pentru faptul că a fost amanta lui Henry Miller însă nu a fost doar amantă, a fost muză, a fost
cea fără de care nu s -ar fi publicat Tropicul Cancerului și a avut grijă să nu -i lipsească nimic.
Acești doi îndrăgostiți și mari artiști erau mai mereu împreună atât în pat cât și la masa de scris,
sfătuindu -se reciproc. Pe Miller îl caracteriza franchețea, stilul de viață boem pe când Nin era un
spirit bonvivant, era condusă de pasiune, sentiment care ardea mocnit rezultând un artificiu superb
în literatură. Prin jurn alele sale reușim să -i cunoaștem pe amândoi, prin contactul unuia cu celălalt
dar și prin intermediul celorlalți „martori” prezenți în jurnale.
Dacă punctul G există cu adevărat, Nin l -a atins chiar și pe cel al literaturii, sexul fiindu -i de folos
atât fi ziologic cât și artistic deoarece se prea știe că imediat după actul sexual ești în plin proces
creativ, „ sexualitatea este fundamentală pentru dezvoltarea completă a ființelor umane, pentru
identitatea, personalitatea lor și sentimentul siguranței de sine66.”
Anaïs a fost scriitoarea care s -a pliat pe clipa trăită, a fost un spirit avangardist într -o epocă
în plină schimbare și totuși reticentă , perioadă în care fem eile nu aveau o viață personală, a
introdus elemente de psihanaliză în literatură dorind să trezească subconștientul în procesul
creației. Toate acestea au făcut din Anaïs Nin o personalitate ma rcantă a epocii sale.

64 Anais Nin, Incest: din Jurnalul dragostei – necenzurat: 1932 -1934 , traducere din engleză de Luana, Schidu,
București, Humanitas, 2002, p. 35.
65 http://www.humanitas.ro/ana%C3%AFs -nin, accesat în data de 2 mai 2014
66 Carol Groneman, op. cit., p.58.

22

III. 2. Imaginea femeii Nin
În ceea c e o privește pe Anaïs femeia părerile pot fi împărțite, stilul de viață putând fi
îndelung dezbătut. Pentru cei conservatori, cu siguranță Nin nu este un model de urmat ci din
contră de blamat însă pentru cei novatori rămâne o femeie care a reușit să exceleze în ceea ce a
dorit lăsând deoparte prejudecățile.
Luând în considerare afirmația lui Karl Hillebrand conform căreia „ nu există neveste mai bune
decât franțuzoaicele67” și aplicând -o pe Nin, da, putem trage această concluzie. A fost și o soție
bună, având grijă de Hugo pe lângă toți ceilalți și l -a ales să -și ducă o parte din viață alături de el
indiferent celelalte alegeri. Mai bună decât cine? –decât oricine și -a dorit, fiind un spirit care
mereu a dorit să se autodepășeașcă, să evolueze. Dovadă stau scrierile literare cât și activitatea în
ceea ce privește psihanaliza. De ce? –pentru a face cunoscute dorințele femeii.
Trăind într -o societate asociată cu prostituția, stilul nonconformist și luxul, Nin vorbește
nonșalant despr e acest mediu destinat exclusiv bărbaților, întegrându -se mai mult decât ușor.
De-a lungul volumeler de jurnal se poate observa evoluția femeii și scriitoarei Nin. Dacă la
începutul primului volum avem de a face cu o femeie comună, pe parcursul acestuia l ucrurile se
schimbă cu totul, Miller fiind cel care reușește să aprindă focul dorinței și al creației care odată
aprins arde timp îndelungat stingându -se odată cu ultima suflare a artistei.
După cum mai sus am menționat că primul volum este axat pe relați a Henry -June, Henry – Anaïs
și Anaïs -June, acest ménage à trois mai degrabă psihic, psihologic și psihanalitic decât fizic, în cel
de-al doilea volum Incest , vom descoperi o Nin transformată care a exper imentat lesbianismul,
adulterul și în cele din urmă, aproape inevitabil – avortul.
III. 2. 1. Metamorfoza femeii Nin
Ne vom op ri pentru moment asupra celui de -al doilea volum care pentru mine a fost șocant
în primă fază, neînțelegînd toate alegerile artistei dar pe care l -am îndrăgit foarte mult datorită
sensibilității și complexității sale. E greu de crezut cum un suflet poate fi capabil într-o singură
viață să treacă printr -un amalgam cu adevărat furtunos de sentimente. Începutul acestui volum ne
prezintă o Anaïs care nu m ai suportă durerea și care dorește să plece la Londra -durere cauzată de
relația dintre ea, Henry și June și răspunsul alegerii pe care în cele din urmă Henry trebuie să o
facă. Nin afirmă despre cei doi soți că găsesc în ea „imaginea intactă a lui însuși, eul potențial” – ea
îi ajută să se autodescopere prin puterea -i feminin ă care armonizează și revelează, prin singurul
dar al femeii: „dragoste, dragoste, dragoste”.

67 Gisela Bock, op. cit., p. 114.

23
Aici, Nin se autodefinește ca fiind încă o copilă buimăcită de viață: „ mi se pare că m -am
născut înțeleaptă și am devenit romantică. Mi se pare că mă aflu la apogeul liric, pasional al vieții
mele -că nimic în afară de absolu t nu-mi mai poate aduce liniște […] simt că nu înțeleg viața
obișnuită68”. Nu înțelegea viața obișnuită pentru că nu avea u na de acest gen ci una în care
libertatea reprezenta „ cel mai mare miracol al dragostei înțelepte69”, o dragoste în care sufletele
sunt „ independente și totuși unite70”. Astfel s -ar putea caracteriza fiecare relație a sa
extraconjugală cât și cea conjugală. Are parte de libertatea absolută și totuși aparține cuiva, ea
fiind cea care alege și nu aleasă iar fiecare experiență trăită este analizată, disecată cu scopul de a o
ajuta în procesul creaței și al autocunoașterii.
Referitor la acea perioadă, din punct d e vedere estetic, Anaïs este răpitoare iar originile exotice nu
fac decât să contribuie la senzualitatea acesteia. Vestimentația și bijuteriile îi scot în evidență
trăsăturile, știind foarte bine ceea ce o avantajează dar și ceea ce atrage. Anii ’20 au fost anii în
care femeia a dorit să se simtă liberă și din punct de vedere vestimentar, astfel că rochiile nu mai
erau însoțite de coreset lăsându -și trupul în voia mișcărilor firești. Materialele preferate de Nin
erau mătasea, satinul sau crepul în co mbinație cu bijuterii ca rubinul, perla, onixul sau jadul . Toate
acestea, pe un trup firav, senzual și cu un păr negru, satinat este clar că nu au făcut decât să atragă
dar pe lângă acestea, după cum însăși artista afirmă, este nevoie de doza de vrajă nece sară. Despre
ea conchide că nu este frumoasă ci doar pare să fie așa în unele momente. Dacă ar fi să dăm
crezare faptului că actul sexual are de a face și cu frumusețea, iată că Nin este cu adevărat sup erbă,
frumusețea fiindu -i dozată și de satisfacția sex uală experimentată prin „cvadruplicitățil e” sale în
dragoste, după cum însăși le numește.
71

68 Anais, Nin, Incest: din Jurnalul dragostei – necenzurat: 1932 -1934 , traducere din engleză de Luana,
Schidu, București, Humanitas, 2002, p. 141.
69 Ibidem, p. 141.
70 Iibidem, p. 141.
71 Sursa foto: http://moniquespassions.com/?s=anais+nin , accesat în data de 18 mai 2014 ( Anaïs Nin și
Henry Miller )

24
Anaïs iubește mulți bărbați dar pe fiecare diferit, receptând de la fiecare ceea c e și-ar fi
dorit de la un singur bărbat. Cu Henry are o viață erotică pasională, cu Hugo are certitudinea unei
vieți asigurate și liniștite din punct de vedere financiar, la Antonin Artaud iubește inteligența și
imaginația pe când la Otto Rank este în mrejele psihanalizei. Cel din urmă a fost discipolul lui
Freud, care a introdus -o pe Nin în viața carnală, generată de psihic. Pe lângă acești bărbați, căci ei
sunt cei care predomină și contribuie într -o oarecare măsură la evoluția artistei, aflăm că aceasta
nu s-a oprit doar aici iar dintr e ceilalți bărbați care au făcut parte din viața mai mut pe moment,
face parte și Brâncuși și în cele din urmă, Rupert Pole acesta fiind al doilea soț deși de primul nu
era despărțită reușind să facă față acestor relații în paralel . Deși de Pole a divorțat în cele din urmă
au continuat totuși să păstreze o relație iar el a avut grijă ca volumele sale de jurnale să fie tipărite.
72 73
Pe Rupert îl cunoaște la o petrecere unde este atrasă de fizicul lui, atracție care e ste intensificată și
de inteligența lui după discuțiile purtate în acea seară despre filosofie. Diferența de vârstă ( ea 44 și
el 28 ) nu a fost un impediment în calea relației ce a urmat să se desfășoare ci din contră au
alimentat -o. Nin pleacă cu acest b ărbat mințindu -l pe Hugo că pleacă să își ajute un prieten în Los
Angeles iar pe Rupert îl minte că este divorțată și că merge la New York pentru a scrie ( acolo se
afla primul soț ). Acest act o incriminează de bigamie, pe lângă faptul că îl minte pe cel care avea
grijă de ea necondiționat însă alege ca finalul vieții să și -l petreacă alături de cel din urmă soț74.
Toți acești bărbați , aventurile experimentate sunt ipostaze ale tatălui absent, un tată care „ a
creat un copil și nu a reușit să -i inspire altceva decât spaima și durerea75”. De aici putem deduce
faptul că aventurile artistei au scopul de a compensa prima pierdere, a tatălui, acumulând iubiri și
extrăgând din ele seva necesară supraviețuirii în plan social, sentimental și psihic. Pentru Nin,
lipsa figurii paterne îi aduce nesiguranță, poate și dorința de răzbunare care se materializează în
actul incestului.

72 Sursa foto: http://www.smh.com.au/news/obituaries/a -famous -wife -or-at-least -he-thought –
so/2006/08/10/1154803024965.html , accesat în data de 18 mai 2014 ( Anaïs Nin și Rupert Pole )
73 Sursa foto: http://www.hiwrite.com/holiday.html , accesat în data de 18 mai 2014 ( Anaïs Nin și Hugo )
74 http://www.washingtonpost.com/wp -dyn/content/article/2006/07/30/AR2006073000742.html , accesat
în data de 21 iunie 2014
75 Anais Nin, Incest: din Jurnalul dragostei – necenzurat: 1932 -1934 , traducere din engleză de Luan a, Schidu,
București, Humanitas, 2002, p . 210.

25
La un momentdat în acest volum aflăm că tatăl și -a părăsit familia tocmai din cauza soției sale
lipsită de feminitate, un factor foarte imp ortant pentru Juaqin -artist și el, o soție mult prea evidentă
în gesturi, lipsită de romantism în fața lui. Toate acestea au dus la dezgust și în cele din urmă la
abandonul familiei. Dacă luăm în calcul acești factori, i -am putea da dreptate, căci nu te po ți simți
atras de o persoană nefinisată, însă fiind vorba de familie aceste neplăceri ale sale puteau fi
discutate. Dar fiind din fire artist, a căutat altceva, o altă sursă care să -l satisfacă, iar pentru un
artist, știm bine, satisfacția și libertatea jo acă un rol important. Tocmai aceste două elemente le
găsim la Anaïs . Făcând o comparație, am putea spune că ea păstrează din personalitatea tatălui:
este o artistă mereu în căutarea inspirației, a noului, a iubirii. La fel ca tatăl ei, și ea își
abandoneaz ă într -un fel soțul, nesimțindu -se atrasă sexual de el. Ceea ce o atrăgea la acesta era
statutul său social care îi conferea o poziți e privilegiată în acea perioadă , siguranță dar și iubire,
căci era adorată ca soție.
Atunci când are loc întâlnirea tată -fiică, Anaïs hotărăște că a venit timpul să -și pedepsească tatăl
seducându -l. Din dialogul purtat reiese o puternică atracție față de propria -i fiică „ tu ești sinteza
tuturor femeilor pe care le -am iubit76”- iată deci dov ada faptului că Anaïs a ajuns să fie complexă
din punct de vedere feminin dar și intelectual. Putem da crezare afirmației întrucât tatăl, la fel ca
fiica, a avut multiple experiențe, a cunoscut multe tipuri de femei însă doar despre a sa fată
devenită feme ie poate afirma că le sintetizează pe toate cele iubite. Dialogul continuă să fie frapant
„-nu te percep ca pe fiica mea. –eu nu te percep ca pe tatăl meu. – ce tragedie! Ce ne facem? Am
întâlnit femeia vieții mele, idealul, și e fiica mea! Sunt îndrăgosti t de propria mea fiică!77” Poate
tocmai lipsa îndelungată de lângă fiica sa, faptul că a părăsit -o când aceasta începea să dea forme
femeii Nin, l -au făcut să nu o mai perceapă ca fiindu -i copil i ar odată întâlnind -o, a văzut femeia
absolută. Nu copil, fată sau fiică ci femeia vieții lui. Poate acesta a și fost scopul lui Anaïs , de a -l
pedepsi tocmai cu ceea ce a rezultat în și din absența lui. După șocantul dialog are loc în cele din
urmă, incestul . În acestă parte a jurnalului am rămas cu sufletul la gură căci într -un fel îți dă de
înțeles că nu s -ar putea realiza dar te șochează tocmai când voiai să crezi că nimic imoral între cei
doi nu se va întâmpla. Tatăl, absolut fermecat de ceea c e își dorea de la propria soție ( feminitatea
), vorbește vrăjit „ pășeș ti ca o curtezană din Grecia. Parcă ț i-ai oferi sexul când pășești78”ca mai
apoi, în prima noapte petrecută împreună să constate că nu mai are Dumnezeu – constată deci
gravitatea actului dar cu toate acestea încă o mai dorește. După ce răzbunarea a avut loc, deși
continuă să mai comunice prin scrisori cu tatăl său și reușește să -l îndepărteze complet, urm ează o
perioadă de neliniști, presiuni, nevroze dar și acestea sunt în ajutorul artistei mai târziu când le
descoperă sensul iar când nu mai primește veș ti de la el afirmă că pentru ea , el este deja mort. Nu

76 Ibidem, p. 227.
77 Ibidem, p. 227.
78 Ibidem, p. 231.

26
și-a putut iubi tatăl datorită suferinței provocate de abandon, legat de acest sentiment afirmă:
„iubesc bărbatul ca amant și creator. În bărbatul ca tată nu am încredere. Nu cred în bărbatul ca
tată.[ …] în bărbatul ca tată simt un inamic, un pericol79”.
După acest act al incestului despre care presimți că se va întâmpla, se întâmplă și totuși
parcă nu s -ar fi întâmplat urmează un altul spre finele romanului, despărțite de o perioadă în care
Anaïs – copleșită fiind dar și curioasă, curiozitate stârnită de afirmația „Psihanaliza poate avea
putere de fatalitate .”, auzită la o conferință în Paris apelează la un prim psihanalist , René Allendy .
Povestindu -i despre relația cu tatăl ei , Allendy cataloghează cazul ca fiind un banal complex Oedip
însă Nin nu este mulțumită de acest verdict și apelează la cel de -al doilea psihanalist, Otto Rank,
căruia îi cere să o ajute să se împace cu ea însăși. Allendy dar și Rank au căzut ambii în mrejele
seducătoarei Anaïs , cel din urmă bucurându -se timp de șase luni, cât timp au durat ședințele de
terapie – terapie psihanalitică dar și erotică. La finele acestor ședințe, psihanalistul a clasificat
nevroza lui Nin ca fiind simptomul unei ambiții artistice neîmplinite . În tot acest timp artista
prinde drag de acest domeniu ce are de a face cu subconș tientul și îi cere lui Rank să -i fie maestru;
acesta bineînțeles acceptă, luând -o alături de el ca asistentă la New York. Și acolo, poftele carnale
se materializează însă nu pe o pe rioadă îndelungată căci Nin se întoarce pentru a pune în aplicare
cele învățate de la Rank dar și pentru a se autopsihanaliza. Ceea ce i -a plăcut la Rank a fost modul
lui de a merge dincolo de psihanaliză, faptul că a scos în evidență diferențele dintre oa meni și că a
adaptat fiecare persoană la propriul său tip de univers. Datorită acestei metode de psihanaliză
Anaïs a hotărât să facă ședințele terapeutice cu el căci se plia mai mult pe ceea ce ea simțea în
legătură cu instinctul creator și anume că este unic.
Ajunsă spre finalul romanului, dacă după episodul incestului nu am fost șocată pe o
perioadă mai mare de cam zece pagini, cel al avortului a reușit cu adevărat să mă șocheze și să mă
facă să mă gândesc la el după închiderea cărții cât și a doua zi. A fost un moment cu adevărat
cutremurător, felul în care a fost descris întregul proces a reușit să te facă martor al evenimentului .
În ceea ce privește sarcina, nu credeam că nu și -ar dori -o având în vedere că nu avea un copil mai
als că era copilul lui Miller, rezultat din dragoste, însă fără a fi dorit . Nin se știa cu probleme
ginecologice iar șansa să rămână însărcinată era aproape nulă, de aceea metodele contraceptive
erau inexistente, acest fapt făcând ca neașteptatul să se producă. Avortul este făcut la șase luni de
sarcină, proces întârziat din cauză că încercase alte metode de eliminare a fătului care nu au dat
rezultate , chinină, lovituri cu pumnul în burtă. În cele din urmă, apelează la un doctor ce va da
naștere „primei creații moarte”.
Dacă ne gândim la sentimentele pe care artista le -a purtat față de figura paternă și având în vedere
contextul -însărcinată cu unul dintre amanți -ar putea fi îndreptățită pentru că a recurs la acest act.

79 Ibidem, p. 397.

27
Sentimentele deloc plăcute pe care abandonu l tatălui său le-a sădit adânc în suflet și în psihic au
făcut să ducă la avort. Poate nu a dorit ca istoria să se repete și copilul ei să fie ceea ce ea a fost, nu
a dorit să dea șansă posibilității lui Miller de a -și abandona copilul dar și pe ea. De con damnat ar
putea fi faptul că în acest caz a fost egocentrică, iubindu -l prea mult pe Henry și nedorindu să -l
piardă din cauza responsabilităților ce ar fi putut urma, Anaïs afirmase „ ca să nu fiu abandonată,
am omorât copilul80” păstrând astfel ceea ce iube a deja cu adevărat. Deși iubise și acea „sâmânță”
din ea, a fost realistă și a recurs la singura metodă salvatoare ei dar și copilului.
Până la șase luni, corpul ei reușise să sufere modificări însă nu prea evidente, având în vedere că
Nin era minionă, sup lă și fragilă iar această sarcină nu a făcut decât să dea impresia unor
kilograme în plus care chiar o avantajau. Modificări a suferit și psihicul lui Miller care într -un final
ajunsese să dorească copilul -fetița care avea aceeași formă a ochilor cu ai săi , după cum afirmase
artista, la prima vedere a acesteia.
După cum am mai spus, șocant în sine este mai ales pentru un cititor de sex feminin, actul
propriu -zis cât și descrierea minuțioasă a acestuia , căci doar o femeie poate „simți” aceste detalii –
detalii care fac să ți se trezească simțurile și ceea ce este descris să devină un real imaginar:
senzația sfredelitului, durerea „ am închis ochii atât de de strâns încât am văzut fulgere și văluri de
roșu și violet81”, mușcarea buzelor și țâșnirea sângelu i, mirosul de eter; toate acele instrumente reci
care luceau, „senzația unui cuțit care taie -n carne82” – sânge și durere. Toate finalizate cu un
travaliu emoțional, o asfixiere temporară, eliminare și eliberare. După acest episod Nin trece
printr -o perioad ă de închidere în sine însă, la un momentdat, ziua senină și cerul albastru o fac să
creadă că Dumnezeu i -a iertat păcatul și referitor la păc at, scriitoarea însăși adresează retorica
întrebare „ de ce, de ce mă simt întotdeauna nevinovată83?”. Răspunsul ar fi, poate pentru că tot
ceea ce a făcut a făcut cu și din pasiune iar aceasta nu lasă loc vinovăției.
Imediat după ce acest eveniment are loc, apare Tropicul cancer ului. Iată cum moartea unei creații
dă naștere alteia consacrându -l pe Henry Miller ca artis t și nu ca tată care mai tâziu spune despre
Nin că iubirea ei a fost prețul succesului rămânându -I imaginea ei ca fiind cea de om impunător.
Acestea sunt evenimentele care au făcut ca acestă parte a jurnalelor lui Nin să -mi placă c el mai
mult, relatarea în detaliu a evenimentelor, intensitatea trăirilor, jocul seducției cu „le Roi soleil –
tatăl”, nebunia, curajul și dorința.Primul volum m -a introdus în lumea artistei, cel ce -al doilea m -a
fascinat iar ultimul m -a făcut să încerc să o înțeleg.

80 Anaïs Nin, Incest: din Jurnalul dragostei – necenzurat: 1932 -1934 , traducere din engleză de Luana, Schidu,
București, Humanitas, 2002 .
81 Ibidem.
82 Ibidem.
83 Ibidem.

28
Foc, cel din urmă volum de jurnale, are rol purificator: calmează furtuna evenimentelor din Incest
și așează sufletului femeii Nin pe piedestalul femeii absolute „ pot face totul mai bine ca voi, am
făcut totul mai bine ca voi, am trăit cu mai mult curaj, am f ăcut tot felul de lucruri, am plâns mai
mult, am râs mai mult, m -am mișcat mai mult, am adunat în mine mai mult .84”
Femeia Nin a făcut într -o viață ceea ce poate mai multe femei la un loc nu au reușit sau nu
reușesc să realizeze: a dat glas dorințelor feme ii într -o perioadă nu tocmai propice, a revoluționat
literatura, deschizând calea celor ce au urmat să scrie literatură erotică ( de mai bună sau proastă
calitate), prin înseși actele ei a încercat să transmită că prejudecata e o boală, a demonstrat că
libertatea ți -o faci și, blamată fiind poate pentru adulterul ei a fost fidelă fiecărui bărbat dacă ar f i
să luăm cuplurile individual, oferindu -i fiecăruia iubire nelimitată fără a o aștepta în schimb. În
ceea ce -i privește pe cei trei bărbați din viața ei, cu un statut mai însemnat , a găsit ce a fost mai
bun în ei și a dezvoltat tot ce s -a putut: pe Miller l -a ajutat să -și descopere stilul inconfundabil iar
pe Hugo l -a susținut în tot ceea ce a făcut și mai presus de toate, i -a iubit iar Rupert Pole a fost c el
care a asistat la durerile ce aveau să prevadă iminenta moarte.
Mai multe detalii despre relația pe care a avut -o cu cel din urmă soț întâlnim în cartea Barbarei
Kraft, aflată sub tutela lui Nin din punct de vedere literar și care a scris despre ultimele zile din
viața artistei și femeii Nin. Finalul vieții o găsește pe artistă în durerile cumplite ale cancerului
fiind hrănită intravenos dar îngrijită de către Barbara și Rupert. Nu își suportă condiția de invalid,
temându -se de a nu fi părăsită as ociind acest sentiment cu cel din perioada copilăriei când odată cu
suferința unei boli are loc și abandonul tatălui – astfel asociază boala cu abandonul și dacă stâm
bine să ne gândim, abandonul este cel care duce la boală însă de tip psihic. Kraft afirmă la
începutul cărții că a ales să scrie despre ultimele zile din viața lui Nin la care a asistat, pentru a nu
lăsa ca povestea morții să se piardă, râmânând în memoria ei ca cea mai rafinată ființă pe care a
întâlnit -o85.
Tind să cred că Anaïs Nin nu ar tr ebui catalogată drept „amanta de mătase a literaturii” sau
mai grav, prostituată ori nimfomană ci Femei a-Nin, căci femeia reușește să facă tot ce dorește
atâta timp cât este condus ă de pasiune iar dacă ea este fericită la fel vor fi și cei din jurul ei. De și a
fost căsătorită, nu poate fi condamnată pentru aventurile ei din moment ce Hugo, soțul nu a făcut
nimic în acest sens. Nin a fost atât de liberă cât și -a dorit să fie și la fel de mult a iubit. Sufletul
unui artist nu poate fi privat de libertate , li bertatea și actul creator fiind interdependente. Noi,
cititorii i -am putea găsi vină poate pentru faptul că a încălcat barierele moralității dar și ceea ce

84 Ibidem.
85 Barbara Kraft, Anais Nin: The Last Days, a Memoir
(http://books.google.ro/books?id=ewp7J9XOAggC&printsec=frontcover&dq=nin&hl=ro&sa=X&ei=r4CVU –
nvB-evygPMrICYDQ&redir_esc=y#v=onepage&q=nin&f=false , accesat în data de 21 iunie 2014 ): „I have
chosen to reveal the intimacies of Anaïs Nin’s last days as I witnessed them so that the story of her death is
not lost. She remains in my psyche all these years later as the most refined and rarified human being I have
ever encountered.”

29
ține de acest aspect este relativ, moral itatea fiind în funcție de individ și ceea ce pentru o perso ană
este perfect moral , pentru o alta poate să nu fie. Dacă luăm în calcul epoca, actele ei nu ar fi trecute
ușor cu vederea, însă cum mai totul se petrece în Paris, cazul Nin trebuie asociat cu simpla trăire,
viața, curajul și pasiunea, căci Parisul a fos t și continuă să fie tărâmul boemilor, al suprarealiștilor,
avangardiștilor, decadenților -este al oricui se lasă și acționează conform dorinței.
Femeia -Nin a fost și a rămas Anaïs scriitoarea , soția, amanta, psihanalistul -femeia care a
știut mai ales cum să (se) ofere. Știm că jurnalele sale au devenit literatură, fiind îndelung
dezbătute și stârnind reacții, acte prin care literatura prinde contur. Nu sunt simple jurnale ci
adevărate cărți care penetrează toate simțurile ( psihice sau f izice
IV. Sexualitatea lui Nin
IV. 1. Sexul și sexualitatea
Pentru a vorbi despre sexualitatea femeii și artistei Nin, trebuie să explicităm ce anume
presupune sexualitatea. Spun „sexualitatea femeii și artistei” întrucât rolurile jucate de Nin sunt
duble dacă nu chiar multiple întrucât este femeie, în primul rând, soție, amantă ( a mai multor
bărbați ), fiică, soră – acestea ținând de normalitatea femeii dar pe lângă acestea, Nin este:
dansatoare, scriitoare, artistă, bisexuală și poate chiar acea femeie fatală cu care odată intrat în
contact, de orice natu ră, ți-e imposibil să o uiți. Îi pot fi atribuite multe roluri însă unul singur în
mod cert nu o definește: acela de mamă, însă voi reveni asupra acestuia încercând să explic de ce
maternitatea nu i -a fost caracteristică.
Astfel că, sexualitatea definește natura unui individ, genul său: masculin sau feminin, prin
totalitatea însușirilor morfologice, fiziologice și psihologic e. Avem însă și un concept nou
„sexualitate plastică ” ce nu se vrea a fi în folosul reproducerii cât în cel al „ eliberării sexualității
și al importanței experienței sexuale masculine ”86.Deși acum este evidentă diferența dintre genuri,
mii de ani s -a crezut că organele genitale sunt identice pentru ambele sexe, doar că, după cum
spune episcopul Nemesius, în secolul al IV -lea, „ ale lor sunt înăuntrul corpului și nu în afara
lui.87” astfel că, vaginul este imaginat ca un penis interior, labiile ca prepuț, uterul ca scrot și
ovarele ca testicule. După numeroas e studii mai ales în epoca renas centistă, Charles Estienne –
anatomist, afirmă că există diferențe referitor la organele genitale despre care se credea și se
cerceta că ar fi identice pentru ambele sexe: „ dacă întorci pe dos uterul scos din corp, vei găsi

86 Anthony Giddens, Transformarea intimității. Sexualitatea, dragoste și erotismul în societățile moderne ,
traducere de Mihnea Columbeanu, f.l., Antet, f.a., p. 7.
87 Thomas, Laqueur, Corpul și sexul, De la greci la Freud , traducere de Narcis Zărnescu, București,
Humanitas, 1998, p. 11.

30
testicule atârnând din supr afața sa exterioară ”88. Medicii renascentișt i au fost cei care au crezut în
existența unui singur sex dar din punct de vedere social existau totuși două sexe diferite.89 Și tot ei
sunt cei care alături de clerici au susținut ideea că femeia este inferioară bărbatului și că din punct
de vedere anatomic este „un mascul mutilat și imperfect”, „ o nereușită, când nu se poate face lucru
mai bun” .90
Abia în secolul al XIX -lea se afirmă că sexul este pur și simplu biologic după ce, în secolul al
XVIII -lea a fost „inventat”, mai degrabă acceptat iar antropologul Moreau este cel care susține cu
tărie că „ femeia este femeie, pretutindeni și în toate aspectele, mintale și fizice, nu numai într -un
anumit set de organe .91” În acest secol se face distincția între bărbat și femeie ca fiind sexe
biologice opuse iar organele genitale primesc fiecare denumirea aferentă și nu mai sunt denumite
după obiecte agricole ( „plug”,penis ). În ceea c e privește reproducerea, până pe la începutul
secolului al XIX -lea, atribuțiile spermei și ale „oului”nu erau bine înțelese:„ fie oul conținea noua
viață , iar sperma era doar o versiune vie a baghetei de sticlă care putea face ca oul să se dezvolte
singur, fie sperma conț inea noua viață iar oul era doar un coș cu hrană. ” până când, în 1876,
Oscar Hertwig demonstrează cum are loc fecundarea.92
Este interesant faptul că deși femeile erau la periferia societății îndeplinind strict roluri
casnice, erau în același timp obiecte de studiu de mare importanță fără de care nu s -ar fi ajuns la
concluzia că există sexe biologice diferite, întrucât comparația nu ar fi avut echivalent.
IV. 2. Sexul și moralitatea.
Existența fundamentală a sexului este legată de atr acție, dorință și libido, de sistemul de
reproducere și de relația cu celălalt iar în ceea ce privește sexualitatea, sunt tipurile acesteia (
heterosexual, homosexual, bisexual ), plăcerea, contracepția. Mă opresc doar la aceste aspecte
întrucât vorbim des pre Nin și nu despre istoria sexualității. Despre artistă știm că a întreținut relații
sexuale atât cu bărbați dar a experimentat acea stă trăire și cu femei ( June ) făcând ca natura
sexualități i ei să devină de tip bisexual; știm de altfel că are multe re lații sexuale de unde rezultă
plăcerea și particular orgasmul și mai știm că a făcut un av ort. În cele ce urmează voi vorb i despre
aceste aspecte referindu -mă la artista și femeia Nin.
Bisexualitatea presupune atracția față de același sex ( g en ) dar și f ață de sexul opus însă
dacă ne gândim la af irmațiile lui Sigmund Freud, avem de a face cu anumite teorii asupra
sexualității: în primă fază, crede că bisexualitatea este genetică dar ajuns la maturitate, adultul își
ignoră dorințele homosexuale și își alege un partener de sex opus; o altă teorie spune că rădăcina

88 Ibidem, p. 87.
89 Ibidem, p. 127.
90 Ibidem, p. 130.
91 Ibidem, p. 140.
92 Ibidem, p. 161.

31
bisexualității este în cultură și nu în biologie iar cea din urmă spune că sexualitatea se schimbă și
evoluează în timpul vieții93. În cazul artistei Nin avem de a face cu o sexualitate care se schimb ă
pentru a se descoperi pe sine, pe fond nevrotic, întrucât: „la toți nevroticii ( fără excepție ) se
regăsesc în viața psihică inconștientă porniri către inversiune, către fixarea libidoului pe persoane
de același sex94 . O „cucerește” pe June având grijă financiar de ea, cumpărându -i haine și bijuterii
dorind astfel să o cunoască mai bine dar să -l cunoască și pe Miller prin intermediul ei.
În ceea ce privește plăcerea, Nin o gustă din plin: scrie din plăcere, cucerește din plăcere iar
Miller este cel care îi oferă plăcerea sexuală răspunzându -i în același mod . Despre plăcerea sexuală
s-a scris mult d in diferite puncte de vedere iar Laqueur , printre alții, afirmă că aceasta are rol
important în concepere și că fără orgasm, femeia putea fi infertilă95. Blackwell afirmă însă că
apetitul sexual al femeii depinde de lucruri mai înalte decât de actul sexual și că izvorăște din
adâncul minții96 iar Evola este de părere că orgasmul provine din suflet unde „ sexul și sentimentul
s-au scindat97” căci sentimentul este cel ce duce la orgasm. Referitor la teoria pe care Evola o
afirmă , Nin o demonstrează spunând despre ea că „ sexul nu este numai plăcerea orgasmului, ci și
reținerea bărbatului înăuntrul pântecelui ”98 completând cu sentimente ce au în prim plan ideea de
singurătate ( episodul abandonului tatălui lasă urme): „ bărbatul nu poate simți niciodată
singurătatea p e care o simte o femeie – o femeie al cărei pântec e gol. Bărbatul stă în pântece
numai petru a aduna forță. El se hrănește din femeie […]. Femeia e sing ură pentru că ea nu are
decât bă rbatul – prezența lui, trupul lui .99” Doctorul Gérard Leleu este de părere că „ dorința este
pentru sexualitate ceea ce foamea este pentru nutriți e100” și că „ femeia are o senzualitate
superioară celei masculine. Pielea îi este peste tot hipersensibilă: poate fi tulburată de o simplă
atingere a mâinii sau de un sărut pe gât101”. Dacă particularizăm această afirmație a doctorului
Gérard Leleu , observăm că Nin este hiper -senzuală și poate chiar hiper -hipersensibilă întrucât
orice atingere sau privire a lui Miller duce la dorință și mai apoi la plăcere. Avem aici de a face cu
o caracteristică a nimfomanei sau pur și simplu cu o femeie care își satisface pofta și care răspunde
dorinței bărbatului iubit? Întrebarea își va putea găsi un răspuns imediat ce voi încheia prin a face
o scurtă prezentare a celor ce au de a fac e cu sexul și sexualitatea.
Contracepția are și ea rolul ei în ceea ce privește sexualitatea însă abia din secolul al XX –
lea putem vorbi despre metode eficiente de contracepție, cea mai des întâlnită fiind abstinența sau

93 Jennifer Baumgardner , Look both ways. Bisexual politics. What is bisexuality , New York, 2008 p. 199.
94 Sigmun Freud, Studii despre sexualitate, Opere, Vol. VI , traducere de Rodica Matei, București, Editura
Trei, 2001, p. 64.
95 Thomas, Laqueur , op. cit ., p. 176.
96 Ibidem, p. 189.
97 Julius Evola, Metafi zica sexului , traducere de Sorin Mărculescu, București, Humanitas, p.8.
98 Anaïs Nin, Foc: din jurnalul dragostei necenzurat , București, Humanitas, p.397.
99 Ibidem, p. 398.
100 Dr. Gérard Leleu , Cartea dorințelor , traducere de Doru Mareș, București, Editura Trei, 2006, p.22.
101 Ibidem, p. 51.

32
întreruperea ( coitus interruptus ) iar în cazul în care acestea duceau la o sarcină, de cele mai multe
ori se recurgea la avort. Și acesta însă, nu se îndeplinea în cele mai bune condiții, fiind cazuri în
care întreruperea de sarcină ducea și la decesul mamei nu doar al fătului. Evitarea sarcinii a existat,
la fel ca și astăzi din diferite motive ce țin de moralitate sau cultură sau pentru păstrarea
frumuseții, femeia temându -se de modificările fizice ce apar pe parcursul sarcinii. Despre avort se
știe că acesta trebuia realizat cât mai di n timp pentru a evita posibile complicații și erau folosite
diverse metode precum: mișcările bruște, echitația, introducerea unor instrumente ascuțite pentru a
sparge sacul amniotic sau metode chimice.
Dar înainte să se ajungă la avort sau chiar să se evite , actul sexual ar trebui să presupună și iubire
căci din iubire se dă naștere unei alte ființe ( dorite ) dar în cazul Nin -Miller, iubirea implică
libertatea amândurora fapt care duce la avortul dorit de către Anaïs . Dan Oprescu, în Filosofia
avortulu i este de părere că iubirea înseamnă „ o punere laolaltă în care nu este loc pentru
subjugare, strivire, oprimare a celuilalt […] iubirea implică libertatea amândurora, după cum ea
presupune și conștiința acestei libertăți. De fapt, nimic nu poate atinge ad evărata iubire, cea
dintre doi oameni liberi, dintre două personalități ”102. Exact acest gen de iubire există între cei doi
artiși Miller -Nin câ t și între Nin și Hugo , cu fiecare dintre ei iubirea având alte dimensiuni: Miller
este amantul perfect care o aju tă să scrie și o satisface sexual iar Hugo este soțul devotat, care
demonstrează că îi este alături indiferent de circumstanțe, o întreține, o sprijină, o iubește. Henry
este conducătorul intelectual în timp ce Hugo este protectorul copilului -Nin dar ambii țin locul
figurii paterne.
Anaïs recurge la avort pe de o parte din frica de a nu -l pierde pe Miller, de a nu -l priva de
libertate și astfel iubirea să fie în doze mai mici sau chia r inexistentă iar pe de altă parte aș zice că
din egoism: a dorit să fie mai mult artistă decât mamă, mai mult amantă decât mamă, mai mult
Femeie decât mamă. Maternitatea nu i -a fost caracteristică, împiedicând -o a mai fi femeia liberă
care acționa după instinct. Dar ar mai exista și un al treilea motiv pentru care nu a vrut să dea
naștere și anume de a nu lăsa ca în vreun fel, istoria să se repete și copilul e i să fie abandonat de
către tată așa cum a fost ea, abandon care a lăsat traume în psihicul copilei Nin și mai apoi în cel al
femeii Nin. În acest caz, a gândit ca o mamă care și -a protejat copilul ( nenăscut ) de eventuala
viață de tip nevrotic, oferind u-i protecție înainte de moarte.
Referitor la femeie și sexualitatea sa, femeia din antichitatea elină putea oferi doar
satisfacerea celor mai elementare nevoi din punct d e vedere sexual, iar datorită funcției
reproductive, femeia măritată avea un alt statut social, puțin mai înalt decât al unei servitoare -șefe,
beneficiind de protecție din partea legilor. Sexual, cuplul conjugal își îndeplinea „datoria
conjugală” fără prea mare dorință dar dacă simțea nevoia vreunul dintre parteneri să fie satisfăcut

102 Dan Oprescu, Filosofia avortului și alte încercări, București, Editura Trei, 1997, p. 148.

33
în afara căsniciei, nu se ezita, fiind chiar ceva curent pentru ambele părți103. Dacă din antichitate
rolul femeii a fost acela de a procrea și educ a copii, iată că odată ce își conștientizează sexualitatea
și „forța” pe care o poate avea atunci când dorește schimbare, femeia își schimbă statutul: din
femeia supusă se transformă în femeia care supune.
Vorbind despre Nin, vorbim despre un caz particul ar ce reprezintă femeia căci ea nu
îndeplinește canoanele femeii gospodine, casnice ori supuse soțului, fără drept de replică ci din
contră este o femeie liberă. Nu a depins de nimeni decât dacă a dorit acest lucru fiind chiar ea cea
care a ajutat necondi ționat „ dăruiesc mai mult de jumătate din ceea ce am; de asta nu mă pot
concentra asupra problemelor mai mari ale lumii: lumea mea individuală, viața mea personală
sunt perfecte prin a dărui și a primi, pline până la revărsare104” și a considerat că „ a dărui
înseamnă a iubi – este o necesitate . Indiferent cât de mult dăruiesc, nu mă pierd. Dar m -am
irosit .105”. Tuturor celor care au intrat în contact cu ea le -a dăruit dragoste dar și lucruri materiale
pe sine plasându -se în plan secund. Este o persoană senzuală , delicată, fragilă chiar, condusă de
sentiment, de simțuri și de ceea ce acestea produc și este mereu în căutarea acestor senzații despre
care spune: „ cum carnea atingând carnea generează un parfum , iar fricțiunea cuvintelor doar
durere și divizare. Să fo rmulezi fără a distruge cu spiritul, fără a strica, fără a ucide, fără a
veșteji. Asta am învățat trăind, delicatețea și venerația față de simțuri. Acest respect pentru
parfum va deveni legea mea în artă106”. Atât femeia cât și artista Nin, seduc – seduc băr bați și
cititori, cu toții rămânând ori fermecați ori consternaț i căci doar aceste sentimente au ca rezultat
impactul cu o asemenea femeie.
Pentru a încerca să o înțelegem pe Nin, trebuie să o „analizăm” din mai multe perspective:
din cea a femeii ( cu rol de soție, amantă ) secolului XX, din cea a artistei – pentru a înțelege
acțiunile sale și în cele din urmă din perspectiva copilului părăsit de către tată, pentru a -i înțelege
gândurile și sentimentele. Abandonul a fost elementul declanșator al persona lității femeii și artistei
Nin însă acest aspect, deși primul în ordinea firească și cronologică îl voi dezbate după ce voi
discuta despre portretul femeii și artistei din punct de vedere sexual.
Femeia -Nin a secolului XX nu intră în tiparele acestuia, lib ertatea definind -o în totalitate. Femeia
Nin are dublu rol: de amantă și soție. Ca soție, rolul nu îi este exemplar întrucât minciuna este la
ordinea zilei, această trăsătură trebuind să lipsească într -un cuplu în care partenerii se r espectă
reciproc însă despre aceasta , Nin afirmă că fața ei trădează doar ceea ce simte ci nu minciuna iar
ceea ce simte ea este o dragoste profundă și oarbă față de Henry și mai ales, nevinovăție. Acesta ar
putea fi alibiul perfect cu care Anaïs a jonglat perfect încât minciunile să nu se facă sesizate decât

103 Ibidem, p. 165.
104 Anaïs Nin, Foc: din jurnalul dragostei necenzurat , București, Humanitas, 2006, p. 332.
105 Anaïs Nin, op. cit ., p. 389.
106 Anaïs Nin, Incest: din Jurnalul dragostei – necenzurat: 1932 -1934 , traducere din engleză de Luana,
Schidu, București, Humanitas, 2002 , p. 376.

34
foarte puțin. Soțul ei a văzut în chipul lui Nin dragostea însă nu dragoste a pentru el ci pentru
Miller.
În ceea ce privește relația sexuală dintre ea și Hugo, soțul, nu este generatoare de stări
excitante ci din co ntră, cu soțul are atitudine mai degrabă frigidă decât pasională. Acest fel de a fi
cu soțul este în opoziție cu felul de a fi în raport cu Henry Miller dar și cu ceilalți bărbați din viața
ei. Frigiditatea ei în relația soț -soție ar putea sugera faptul că ea nu se mai simte atrasă de soțul ei
din punct de vedere sexual ori că între aceștia nu există compatibilitate sexuală însă înclin să cred
prima variantă întrucât pentru cea de -a doua nu avem relatări clare ale scriitoarei. Însăși scriitoarea
ne spune că se simte plictisită și vrea o schimbare iar aceasta apare odată cu apariția lui Miller în
viața ei. Pentru Hugo, Nin îndeplinește caracteristicile femeii -soție : îi place să decoreze , să
întrețină casa și aspectul ei dar și să aibă grijă de el în timp ce pentru Miller, Nin este femeia –
artistă, dezinhibată, opusă total soției, cu un puternic apetit sexual iar aceste porniri sexuale
„contribuie la cele mai înalte creații culturale, artistice și sociale ale spiritului omenesc107”. Ce le
leagă pe aceste două femei ( soția și artista ) este scrisul. Scrisul este singurul mod prin care le
putem cunoaște fiind modul de destănuire și eliberare. În ceea ce privește femeia, scriitoarea spune
că a trăi fragmentată între bărbați înse amnă negarea femeii, neglijarea ei iar statutul ei era doar
acela de copil, soție și amantă108. Despre sentimentul dragostei, scriitoare afirmă că „ nimeni nu va
înțelege că pentru mine dragostea -compasiune este la fel de puternică precum dragostea –
pasiune109” astfel reușind să iubească mai mulț i bărbați.
Pentru ca un act sexual să culmineze se știe că este nevoie de o atracție și dorință puternică
între actanți iar acest fapt se poate observa prea bine între Nin și Miller, el fiind cel care o face să
își conștientizeze sexualitatea cât și potențialul artistic. În relația Henry -Nin, artista își intră în rol
– este descopertită și explorată atât literar cât și sexual , relația lor reprezintă „test ul suprem al
feminității110” artistei . Odată cu apariția artistei apare și dorința de a descoperi și mai ales de a se
autodescoperi. Despre acest act, Jean -Luc Marion afirmă: „ toți oamenii doresc să cunoască,
niciunul nu dorește să ignore111” astfel că particu larizând pe Nin putem afirma că este drept ce
spune scriitorul întrucât artista noastră are multe cunoștințe care -i fac legătura cu altele,
realizându -se un lanț al cărui zală unificatoare este Nin iar prin a cunoaște pe cineva, intrând în
contact cu difer ite caractere te cunoști implicit și pe tine.

107 Sigmund Freud, Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieții cotidiene ,
traducere de Dr. Leonard Gavriliu, București, Editur a Didactică și Pedagogică, 1980
108 Anaïs Nin, Incest: din Jurnalul dragostei – necenzurat: 1932 -1934 , traducere din engleză de Luana,
Schidu, București, Humanitas, 2002, p. 317.
109 Anaïs Nin, Foc, București, Humanitas, 2006 p. 303.
110 Anaïs Nin, Incest: din Jurnalul dragostei – necenzurat: 1932 -1934 , traducere din engleză de Luana,
Schidu, București, Humanitas, 2002 p. 165.
111 Jean -Luc Marion, Fenomenul Erosului. Șase meditații , traducere de Maria -Cornelia Ică jr., Sibiu, Deisis,
2004, p. 37.

35
Citindu -i jurnalele observăm multiplele sale aventuri și faptul că este cu adevărat
îndrăgostită doar de Miller chiar și după despărțirea lor. El a schimbat -o iar ea i -a oferit tot ce a
avut mai de preț: drag ostea și trupul. Dacă pe Hugo îl minte, nu la fel se întâmplă și cu Miller; nu
îi este fidelă, având și alte aventuri însă nu îl minte în felul în care o face cu soțul său. Cumva,
între ea și Henry este o înțelegere tacită: ambii au aventuri amoroase și cu alte personaje însă
relația dintre ei doi este cea mai importantă, reîntorcându -se mereu unul la celălalt, devorându -se
mereu chiar și din priviri. Sexualitatea dintre cei doi ar putea purta numele de „sexualitate
plastică112” fiind o trăsătură a personalității fiecăruia, apetitul pentru activitatea sexuală, Anais
fiind inițiată de către Henry datorită experienței sale în această arie.
IV. 3. De la normal la anormal și invers
Nin trece de la un bărbat la altul cu mare ușurinț ă, de la un act sexual la altul fără prea mari
urme de oboseală. De exepmlu, într -o singură zi aparține mai multor bărbați: de la Allendy (
primul psihanalist la care apelează ), la Miller apoi la Hugo iar în unele zile aventurile fiind chiar
mai multe. Do ar atunci când se dedică în totalitate scrisului minte pentru a sta închisă în casă sau
doar pentru a se dedica unui singur amant, cel mai adesea fiin Henry. Soțului îi acceptă mai mult
actul sexual datrită dorinței lui nu neapărat și a ei. Pe lângă efortu l de a -i ascunde pe unul de
celălalt are timp să arate mereu bine, pentru a provoca, excita, pentru a lăsa mereu impresie
plăcută în ochii celor ce o descoperă vizual și mai apoi carnal. Trebuie observat faptul că în
jurnalele sale, cuvântul adulter nu est e menționat deși ea este făptașa acestuia din punct de vedere
moral însă, cum Nin este o femeie -altfel , nu vede sexualitatea și dragostea din punct de vedere
moral ci doar din punct de vedere senzual. Pentru ea nu moralitatea este cea care ar putea pune
piedică sau ar putea -o face să realizeze ceva ci simțul, senzualitatea, excitația ( verbală,
intelectuală sau senzorială ). Despre dragoste este de părere că are funcția de a anihila singurătatea
bărbatului iar femeia trebuie să joace mereu câte un rol, de d ragul iubirii113.
Toate aceste relații care ajung să se consume și sexual ar putea -o cataloga pe artista noastră
drept nimfomană . Termenul „nimfomanie” provine din grecescul „nymphe” ( zeiță ) și „mania” (
nebunie ) și definește do rința sexuală excesivă a femeii care are mai mulți parteneri ocazionali,
însă acest termen a fost pentru prima dată utilizat în 1771 de către medicul francez Bienville în
tratatul său Nimfomania . Dacă pentru femei, pofta excesivă îndreptată către sex poartă numele de
nimfomanie, î n cazul bărbaților, aceeași dorință poartă numele de „satiriazis”114. Este bizar acest

112 Anthony Giddens, Transforamarea intimității. Sexualitatea, dragostea și erotismul în societățile
moderne , traducere de Mihnea Columbeanu, București, Antet, f. a., p.7.
113 Anaïs Nin, Foc, București, Humanitas, 2006 , p. 397.
114 ***, Sex and society , Marshal Cavendish Corporation , New York, 2010, p. 577. (
http://books.google.ro/books?id=YtsxeWE7VD0C&pg=PA577&dq=nymphomania&hl=ro&sa=X&ei=JqqgU6f
2DOfy7AaWm4CwDQ&ved=0CCcQ6AEwAQ#v=onepage&q=nymphomania&f=false )

36
mod de a numi o femeie căreia îi place să își satisfacă poftele sexuale și chiar considerând o boală
acestă do rință pe când, în aceeași situaț ie bărbatul dă dovadă de virilitate dacă are cât mai multe
partenere ocazionale. Legat de virilitate, însă de cea a femeii, Simone de Beauvoir precizează că o
femeie care este conștientă de sexualitatea sa va avea prieteni sau amici doar bărbați și că acea stă
siguranță se întâlnește doar la acelea care au avut interese comune cu bărbații: în afaceri, în acțiune
sau în artă muncind și reușind la fel ca ei115. Iată deci că Nin este înconjurată în cea mai mare parte
de reprezentanți ai sexului tare cu care inter acționează în plan artistic iar sexualitatea ei este
mijlocul prin care îi atrage, prin care se face introdusă în cercul lor sau prin care refuză dacă
dorește.
Nimfomania ar putea avea drept cauză următoarele aspecte: dorința de a primi asigurări
legate d e feminitate atunci când femeia este nesigură de propria -i feminitate sau ar putea avea
rădăcini într -un complex de tip oedipian. Complexul Oedip presupune o legătură erotică
inconștientă cu părintele de sex opus în timp părintele de același sex este văzut ca rival.
Echivalentul acestui complex este complexul Electra. Termenul de „complex oedipian” este
introdus de către Sigmund Freud în Interpretarea viselor și este atribuit copiilor cu vârsta cuprinsă
între trei și cinci ani, până când aceștia se identifi că cu părintele de același sex, până când își
conștientizează genul116 și este considerat ca fiind nucleul declanșator al nevrozelor.
Sintagma „complexul Electra” este introdusă de către C. Jung117în 1913 și reprezintă atracția
fetiței față de tată, considerându -și mama un rival; această atracție față de figura paternă reprezintă
dorința de a avea penis, dorință cunoscută sub denumirea de „penis envy118”. Jung introduce acest
termen însă nu îl definește clar, fapt care poate lăsa acces liber diferitelor interpretări. Freud
consideră că acest echiavalent al complexului Oedip pare a fi inexact din punct de vedere
psihanalitic deoarece este de părere că studiul trebuie realizat în perioada sexualității infantile,
înainte de a descoperi diferența dintre mamă și tată din punct de vedere al genului, afirmând că
acest complex, spre deosebire de cel oedipian este mult mai puternic din punct de vedere
emoțional119. Luând în considerare aceste aspecte, putem trage concluzii referitoare la acest episod
al vieții lui N in: se simte atrasă de tată, este abandonată și victimă a nevrozei, în cele din urmă.
Imediat ce relația cu Henry Miller se dezvoltă tot mai mult în plan sexual, își conștientizează forța
de atracție și dorește ca dorința de a -și avea tatăl să se materiali zeze – fapt care se întâmplă, fiind
de o realitate cruntă faimosul episod al incestului. După cum afirmă Freud, că acest complex al
Electrei are natură mai mult emoțională, putem deduce din comportamentul lui Nin că așa este: din

115 Simone de Beauvoir, op. cit., p. 148.
116 http://www.britannica.com/EBchecked/topic/425451/Oedipus -complex , accesat în data de 18 iunie
2014
117 Jill Scott, Electra after Freud: Myth and Culture , Cornell University Press, 2005, p. 8.
118 Ibidem
119 Bullock A llan, Stephen Trombley, The New Fontana Dictionary of Modern Thought , London, Harper
Collins,1999, p . 259.

37
cauza sentimentelor ante ș i post -abandon are loc materializarea dorinței iar în Hugo și ceilalți
bărbați găsește câte puțin din trăsăturile tatălui, astfel că Hugo, mai ales, substituie absența tatălui
fiind și cel care are profită cel mai puțin de libidoul soției sale.
Considerându -se nimfomania o boală s -au găsit tot felul de tratamente de -a lungul istoriei pentru
a „potoli” dorințele femeilor. Astfel că în secolul al XIX -lea medicina propunea în funcție de
„gravitatea” cazului, aplicarea de cataplasme emoliante pe vulv ă, luare de sânge, mutilare de
organe ( cauterizarea cu nitrat de argint sau arderea cu fierul roșu a clitorisului sau a vulvei )120,
excizia clitorisului sau ovarectomie121 însă pentru bărbați nu existau metode echivalente atât de
drastice precum tăierea peni sului. Până la urmă, cei care au cercetat acest domeniu au fost bărbații,
ei au aplicat acest termen tuturor femeilor cărora le plăcea sexul mai mult decât lor și au ajuns la
concluzia că este o boală care necesită cele mai drastice tratamente.
Despre nimfomanie , Sigmund Freud consideră că este o deviație sexuală patologică cu porniri din
subconștient pe care o mai găsim și cu denumirea de „hipersexualitate”. Hipersexualitatea se
caracterizează printr -un comportament înclinat spre sex în mod excesiv, cu gâ nduri și fantezii
dominate de sex care afectează viața individului122. Dar cu ce ar putea afecta această
hipersexualitate viața de cuplu când bărbatul este cel care dorește să fie satisfăcut ? În loc să caute
în exterior satisfacția ar fi trebuit să „profite” de ceea ce îi putea oferi soția și nu să o aducă în
stadiul în care să creadă că dorința ei este o boală. Până la urmă tind să cred că totul ține de cultură
și felul fiecărei persoane de a fi. Ceea ce pentru o persoană poate fi anormal pentru o alta poate fi
normal. Nu știm care este limita sau numărul partenerilor care depășește normalul, fiecare își are
limita proprie și de aici rezultă catalogarea altora drept normali sau anormali. În cazul de față
vorbim despre Nin, o femeie artistă care trăiește în Fr anța și ceea ce face ea nu cred că a fost vazut
ca anormal în acea perioadă în care sexualitatea se mani festa aproape oriunde însă în locuri
obscure, ferite de văzul altor martori și aici mă refer nu doar la actul sexual ci și la „cucerirea”
pradei, privir i, gesturi etc. Și mai trebuie să luăm în considerare faptul că este artistă și ca mai toți
din această breaslă, procedează la fel: profită intens de orice îi poate oferi viața, ducând -o până la
extreme. Alții și -au dus cursul vieții în extrema inferioară ajungând până la suicid iar alții cu spirit
bonvivant au trasat extrema către limita superioară, trăit mereu clipa. Astăzi, „normalitatea” în
sexologie este variabilă întrucât diferă de la o persoană la alta și poate doar numărul partenerilor
diferiți ar p utea determina hipersexualitatea sau nimfomania însă dacă partenerul este același, să
spunem soțul, iar actul sexual se repetă de trei ori pe zi, de ce am considera asta o boală? Nu există
dovezi concrete care să spună care este limita numărului actelor sexuale sau cât de repetitive
trebuie să fie activitățile sexuale pentru a fi considerate patologice, de altfel nu știm cât de mult

120 Dr. Gérard Leleu , op. cit ., p. 48.
121 Carol Groneman, op. cit ., p. 19.
122 ***, p. 578.

38
înseamnă prea mult sau insuficient; poate doar moralitatea fiecăruia, societatea sau cultura ar putea
fi cele care să stabilească l imitele și percepția despre comportamentul sexual al femeii. Însă limita
trebuie stabilită de fiecare, sieși și nu altora.
Tot în strânsă legătură cu psihanaliza este și caracterul scriitoare: firea extrovertită care trăiește
condusă fiind de sentiment. În cazul femeii extrovertite, „ iubit este bărbatul „potrivit„, nu oricare
altul; el este potrivit pentru că place esenței subiective, ascunse a femeii – ceea ce ea de cele mai
multe ori nici nu știe -, pentru că el corespunde oricăror exigențe rezonabile .123”
De-a lungul istoriei, femeile se confruntă cu numeroase idei referitoare la sexualitatea lor,
despre sf inte și desfrânate ajungând ca în secolul XX, medicii să considere „ plăcerea sexuală o
stare naturală pentru bărbați dar nu și pentru femei124”. Iată că deși au câștigat dreptul de a fi
„egale” cu bărbații, acești a rămân totuși favorizați din punct de vedere sexual. Cei ce au studiat
toate aspectele nimfomaniei au considerat că aceasta nu este provocată de organele genitale ci de
sistemul nervos, de aici t răgând concluzia că este o deviație sexuală patologică. La începutul
secolului al XX -lea, studiindu -se din punct de vedere psihologic, au ajuns la o nouă imagine a
femeii: „ seminimfomana, soția erotică, încurajată de societatea modernă „să aștepte satisfac ția
sexuală în căsătorie”, dar adesea dezamăgită; noua „fată din clasa muncitoare” cu o sexualitate
timpurie, „hipersexuală” și „femeia nouă” masculinizată, cu comportament sexual deviant –
reformatoare, profesioniste cu pregătire universitară care își reven dică rolul în viața publică125”.
Dacă în la început de secol XX se anunța „o nouă revoltă împotriva standardelor vechi126”
spre finalul său, pentru prima dată femeile au dreptul la orgasm și la satisfacere sexuală fără riscul
de a rămâne însărcinate. După înd elungi „lupte” împotriva unei societăți în care bărbații erau cei
ce se afirmau și își făceau propriile legi și drepturi, femeia reușește să facă față tuturor obstacolelor
și în cele din urmă își revendică dreptul la orgasm. Consider că nu o putem încadra pe Nin în
categoria nimfomanelor căci se distinge detașat de ele prin faptul că ea pune iubirea mai presus de
plăcere – o caută, o oferă iar când nu o obține renunță la bărbatul care are potențial în a iubi, fără a
se gândi la plăcerea orgasmică, ceea ce n u se întâmplă la nimfomane, căci pentru ele actul sexual
în sine este mai valoros decât sentimentul care duce înspre el. Pentru Nin sentimentul imperativ al
iubirii rămâne același pe tot parcursul vieții iar bărbații care fac parte din povestea ei sunt doa r
mijlocul prin care poate ajunge la diverse forme ale iubirii.

123 Carl Gustav Jung, Tipuri psihologice , traducere deViorica Nișcov, f.l., Humanitas, 1997, p. 387.
124 Carol Groneman, op. cit ., p. 19.
125 Ibidem, p. 56.
126 Ibidem, p. 58.

39
V. Sindromul abandonului
V. 1. Conceptul psihanalizei
După cum am menționat mai sus, abandonul este elementul declanșator al personalității lui
Nin întrucât tatăl o părăsește pe când aceasta avea o vârstă fragedă. De aici pornesc nenumărate
gânduri pe care artista la consemnează ani la rând ca mai apoi, jurnalele ținute încă din acea
perioadă să devină literatură. În volumul Incest aflăm că scriitoarea are anumite înclinații înspre
psihanaliză. Recurge la psihanaliști pentru a încerca să -și înțeleagă viața iar mai apoi cochetează ea
însăși cu acest domeniu având câțiva pacienți de ai psihanalistului Otto Rank.
Despre psihanaliză șt im că cel care a făcut -o foarte bine cunoscută este Sigmund Freud
însă cel care i -a dat naștere a fost dr. Joseph Breuer, prin anii 1880127 iar Freud a studiat
comportamentul copilului din punct de vedere sexual pentru a trage concluzii în ceea ce privește
adultul. Consideră că orice deviație sexuală își are originea în subconștie nt și totul pornește din
fragedă copilărie.
Psihanaliza se ocupă cu tratarea a tot ceea ce se presupune a fi boală a psihicului generată de
inconștien t – mai poartă denumirea de „psi hologie adâncă128” și își propune ca prin cunoașterea a
ceea ce este normal să găsească modalități prin care să ajute la restabilirea echilibrului sau să
acționeze preventiv pentru menținerea și întărirea lui129.
Bolile psihicului pot fi: depresia, isteria, demența, schizoferenia, anxietatea , toate împărțite în
psihoze și nervroze. Psihoza are de a face cu boli mentale manifestate prin simptome ca iluzii,
halucinații sau printr -un comportament inadecvat vieții de zi cu zi130în timp ce nevroza se
caracterizează prin anxietate sau depresie fiind mai puțin gravă decât psihoza. Șansele de
recuperare ale unei persoane nevrotice sunt mult mai mari decât ale uneia condusă de psihoze131.
Freud a observat faptul că atunci când pacientul se află în stare hipnotică se poate sesiza o
ameliorare a comportamentului psihic. Prin hipnotizare se dorește descoperirea a ceea ce
subconștientul ascunde, aceasta fiind metoda prin care psihanaliza recurge pentru a oferi tratament
celor ce au boli psihice. O altă metodă ar fi discuția li beră, acea talking cure132 ( cură verbală ) a
pacientului, lăsându -l să vorbea scă, realizându -se astfel diverse legături între idei, pacientul fiind
încurajat să exprime orice îi trece prin minte133. Personaliteate individului este împărțită de către

127 Sigmund Freud, op. cit ., p. 375.
128 http://www.britannica.com/EBchecked/topic/481586/psychoanalysis , accesat în data de 18 iunie 2014
129 Sigmun Freud, op. cit., p. 22.
130 http://www.britannica.com/EBchecked/topic/375345/mental -disorder , accesat în data de 18 iunie 2014
131 http://www.britannica.com/EBchecked/topic/375345/mental -disorder/259942/Neuroses , accesta în
data de 2014
132 Sigmun Freud, op. cit., p. 377.
133 http://www.britannica.com/EBchecked/topic/375345/mental -disorder/259942/Neuroses , accesta în
data de 2014

40
Freud în: id – cel care cuprinde cerințele biologice, fundamentale; superego – compus din ceea ce
societatea cere, formându -se în mediul familial și ego – cel care îmbunătățește comportamentul134.
V. 2. Nevroza și vindecarea
Predispoziția la nevroze apare, spune Freud, din tulburările de dezvoltare a vieții sexuale și
acționează din adâncul inconștientului135 și o caracterizează astfel: ia naștere în urma conflictului
dintre Eu și Sine; nevroticul pierde simțul relaității numai parțial, nu vrea să știe decât despre o
bucată a realității, exact cea la care se referă refularea sa personală; printr -o îndelungată cură
psihanalitică se poate vindeca ci nu spontan136. Trecerea de la instinctele sexuale directe la cele
deviante realizată în mod incomplet duce la apariț ia nevrozei137
Acestea sunt doar câteva din caracteristicile pe care le expune Freud, alegându -le pe cele care
definesc nevroza scriitoarei noastre.
Despre interpretarea viselor, Freud consideră că amintirile din primii doi ani de viață au
mare importanță î n dezvoltarea omului căci „ prin vis continuă să trăiască omul adult, cu
particularătățile și dorințele sale138” iar inconștientul se servește de anumite simboluri pentru a
reprezenta complexele sexuale139. Simboluri precum casa ( reprezentarea persoanei ca întreg ),
regi, regine ( părinții ), animale mici, insecte ( fraț i, surori ), plecarea în călătorie ( moartea ),
haine sau uniforme ( nuditatea ) dar și lucrurile care se asemănă cu forma penisului ( arme ascuțite,
obiecte din care curge apă, obiecte care se pot prelungi ) sau cu organele genitale feminine (
obiecte care au proprietatea de a cuprinde un spațiu gol, care poate primi ceva în el ( pântecul
poate fi simbolizat prin dulap, sobă, cameră, gură, scoică; sânii prin fruct e sau peisaje cu dealuri
sau ape iar plăcerea sexuală este simbolizată prin imaginea dulciurilor în timp ce virginitatea prin
flori) ) fac ca interpretarea visului să fie foarte aproape de adevăr însă anevoioasă140.
Despre copii, psihanalistul afirmă că înva ță să iubească din egoism căci în primii ani de viață
copilul se iubește în primul rând pe sine iar mai apoi pe cel de care are în primul rând nevoie.
Descoperirea sexualității infantile a făcut ca descoperirea nevrozelor să aibă loc ceea ce a dus la
constatarea că „ oamenii se îmbolnăvesc atunci când, în urma obstacolelor exterioare sau a unei
insuficiențe interioare privind adaptarea, satisfacerea trebuințelor lor erotice le este refuzată în
realitate141”. Freud mai spune, referitor la această realitate , că fuga din ea produce și o bună

134 Sigmund Freud, op. cit., p. 22.
135 Sigmund Freud, op. cit., p. 401.
136 Vasile Perciun, Psihanaliză Clinică , Timișoara, Editura Eurostampa, 1989, p. 96.
137 Sigmund Freud, Dincolo de principiul plăcerii , traducere de George Purdea și Vasile Dem. Zamfirescu,
Editura „Jurnalul Literar”, 1992 , p. 262.
138 Ibidem, p. 394.
139 Ibidem, p. 394.
140 Ibidem, p. 159 -170.
141 Sigmund Freud, op. cit., p. 404.

41
dispoziție imediată și cu cât este aprofundată mai mult nevroza, se observă că oamenii sunt prea
puțin satisfăcuți iar sub acți unea lipsei satisfacției omul îș i crează înăuntrul său o viață fantezistă,
își satisface dorin țele și compensează insuficiențele existenței adevărate142. Dacă însă în copilărie
individul dă semne că posedă un dar artistic, simptomele unei posibile nevroze se transformă în
creație artistică143.
Am expus în linii mari aspecte referitoare la psihanaliză cu scopul de a realiza o analogie
cu scriitoarea Nin. Dacă luăm în calcul caracteristicile personalității ei putem observa că datorită
abandonului se produce nevroza sa, incestul de mai târziu și co mportamentul său sexual. Freud
spune că în majoritatea cazurilor în care apare nevroza, suferindul a ales o perioadă timpurie din
viața sa144, în cazul de față vorbim despre copilăria artistei când are loc abandonul, un eveniment
supraîncărcat de afect cărui a nu i -a putut face față la acea vârstă și s -a transpus de -a lungul vieții.
Acest sindrom al abandonului provoacă nevroza ; acest termen este folosit de către psihanaliștii
elvețieni Ch. Odier și G. Gueux pentru a expune modul în care abandonul se manifestă asupara
sentimentelor celui abandonat: o certă insecuritate afectivă și o dorință aproape imperativă și
nelimitată de dragoste, de a fi iubit145.
Încă de mică, din vremea când începe să scrie în jurnal ne putem da seama că are talent în a
scrie și după cu m am expus ipoteza lui Freud referitoare la talentul descoperit în perioada
copilăriei putem spune că nevroza artistei nu este una propriu -zisă întrucât ea se manifestă și mai
ales se vindecă prin scris și datorită firii sale artistice am putea accepta sti lul ei de viață dezinhibat
și nonconformist. Prin visele pe care le are, atât cele diurne cât și nocturne putem deduce, dacă le
interpretăm, că sunt provocate de dorințele ei. Nin însă, își conștientizează nevroza fapt care
diminuează simpomele ducându -le până la inexistență imediat după ce a clarificat anumite aspecte
importante ale vieții sale: relația cu tatăl, mai apoi cu Henry Miller și în cele din urmă cu soțul. Au
mai făcut și alți bărbați parte din viața sa însă aceștia trei au avut un rol mai important în formarea
sa. Legat de incest, acesta se produce în urma atașamentului erotic față de tatăl său, care instalat în
anii pubertății și alimentat de abandon ( văz ut și ca respingere ), exercită o influență decisivă
asupra vieții ei. Pierderea dragostei ( tatălui ), lezează pentru multă vreme amorul propriu și duce
la sentimentul de inferioritate146.
Un aspect interesant expus de către K. Horney în ceea ce privește n evroza este asocierea sa
cu contextul cultural: „ criteriul după care ne conducem în desemnarea ca nevrotică a unei
persoane este comparația modului său de viață cu modelele de comportament ale vremii. Ast fel că

142 Ibidem
143 Ibidem
144 Sigmund Freud, op. cit., p. 243.
145 Vasile Perciun, op. cit . p. 104.
146 Sigmund Freud, Dincolo de principiul plăcerii , traducere de George Purdea și Vasile Dem. Zamfirescu,
Editura „Jurnalul Literar”, 1992, p.32.

42
termenul nevroză deși de origine medicală, nu poate fi folosit în afara unor contexte culturale147”,
un aspect opus celui expus de către Freud . Întrebarea care poate fi pusă este: de ce unele persoane
devin nevrotice iar altele nu deși trăiesc în aceeași societate? Răspunsul vine din ipoteza lui K.
Horney care spune că persoanele care se regăsesc sub caracteristicile nevrozei sunt cele care sunt
afectate în mai mare măsură de dificultățile existente și mai ales în perioada copilăriei; „ un
procentaj rididcat de nevroze și psihoze într -o societate dată este unul din indicatorii care arată
că sunt serios deteriorate condițiile în care trăiesc oamenii148” iată deci cum condițiile societății
ne pot transforma în nevrotici asta mai ales dacă în perioada copilăriei am avut parte de diferite
evenimente legate d e acest domeniu.
În ceea ce o privește pe Nin, cum secolul al XX -lea a fost supus schimbărilor la fel și
imaginea ei a putut fi percepută în diferite moduri dacă avem î n vedere societatea: de la imaginea
ce duce la stilul de viață al unei cocote putem aju nge la imaginea femeii independente, libere,
moderne. Însă totul depinde de ochiul privitorului, societatea ( cultura ) fiind alcătuită din
„privitori” ale căror percepții diferă de la caz la caz. Privind la societatea actuală, de exemplu, deși
căsătoria î ntre homosexuali este legalizată este totuși privită cu scepticism rezultând astfel faptul
că indiferent de ceea ce acceptă sau nu societatea/cultura, moralitatea fiecărui individ alege să
accepte sau nu.
Referitor la artista și femeia Anaïs Nin, am putea spune că indiferent de modul în care a fost
catalog ată în perioada contemporană ei, stilul de viață adoptat a ajutat -o pentru a se vindeca și
pentru a crea : „viața a fost […] o ascensiune disperat ă și neliniștită pentru a șterge și a distruge
îndoiala care mă bântuie în legătură cu propria mea valoare149” iar în ceea ce privește judecata
celor din jur, Nin afirmă răspicat „ nu mă interesează decât propria mea judecată. Sunt ceea ce
sunt!150”. Astfel, a evoluat atât în plan sentimental cât și material, materi al ce ține de recunoașterea
ei ca scriitor de literatură erotică în care a făcut o conexiune cu psihanaliza.
La finele romanului Incest putem observa cum ședințele de psihanaliză în care scriitoarea este
pacient d ar și psihanalist dau roade, făcâ nd ca nev roza să fie descifrată și vindecată mai ales prin
scris. Despre acest tratament, Nin mărturisește că „ m-a salvat, pentru că a permis nașterea
adevăratului meu eu, care este religios. Poate că n -o să devin o sfântă. Dar sunt foarte plină și
foarte bogată, ș i am de scris despre multe. Mă voi mulțumi cu puțină pace și ca unii să -și

147 Karen Horney , Direcții noi în psihanaliză , traducere de dr. Leonard Gavriliu, f.l, Univers Enciclopedic,
1995, p.13.
148 Ibidem, p. 150.
149 Anais, Nin, Incest: din Jurnalul dragostei – necenzurat: 1932 -1934 , traducere din engleză de Luana,
Schidu, București, Humanitas, 2002, p. 165.
150 Ibidem, p. 254.

43
amintească de mine cu drag151”. Eul ei despre care spune că se vrea a fi religios este cel care îi
îmbogățește comportamentul, este nivelul ei rațional al cărui credință este sentimentul.
Odată găsit echilibrul, scriitoarea ne spune că atunci „ când femeia nevrotică se vindecă,
devine f emeie152”, își conștientizează feminitatea și puterea pe care o are asupra propriei vieți dar și
asupra bărbaților din viața ei. Dacă până să devină Femeie era nevrotică, instabilă, dezorientată în
sentimente, naivă iată că după ce eul este găsit și aprofund at dar și după ce îl cucerește pe Miller,
avem de a face cu femeia -altfel,femeia modernă, liberă în toată puterea cuvântului, atipică,
extravagantă, excentrică – toate acestea într -o societate predominant patriarhală. Vrea să fie o
femeie normală însă cu u n rol sexual, erotic bine determinat și acceptat însă datorită faptului că ea
este drama, exotismul, necunoscutul153 face ca stilul ei de viață să fie greu acceptat, mai degrabă să
fie greu de înțeles.
Nin este femeia pe care niciun bărbat ( din câți au fost ), oricât de mult au avut -o, nu au
avut-o totuși în totalitate. Ea iubește câte ceva la fiecare însă se are pe sine, u n sine complex și
autosuficient, un sine ale cărui taine oric ine altcineva nu le -ar înțelege și cu toate că a avut mulți
bărbați în v iața sa pare a se simți totuși singură.
VI. Nin – complexitatea femininului
Anaïs Nin scrie într -o perioadă în care epoca lasă amprente evidente asupra literaturii. Din
jurnalele sale vedem cum intelectualii, astrologia , psihanaliza, jazzul sau lesbianismul au influența t
scrisul iar evoluția unei femei cu o bogată experiență de viață este greu de încadrat într -un anumit
tipar estetic, literar sau psihologic ori moral. Cititind -o și recitin d-o iar mai apoi interpretând -o am
putea ajunge la concluz ia că Nin este o romantică, o suprarealistă – după cum ea însăși se
definește, care frecventează diverse ambianțe culturale și care face o plăcere din a cunoaște
persoane noi , mai ales cu scopul de a le transpune asupra creației ei artistice. Suprarealismu l are în
vedere destinul omului , visul este o parte esențială a existenței , crearea unei alte lumi, a
miracolulu i interior, care dă o libertate totală iar crearea libertății materiale și spirituale a omului
dă artei autenticitate , valoare și caracter revoluționar154.
Termenul modern ne duce cu gândul nou, la inovație la anularea tradiției sau la evadarea
de sub canoanele sale. Modernitatea se afirmă mai ales în secolul al XX -lea când numeroși autori
de proză scriu sub caracteristicile acestui nou curent : redau subiectivitatea într -un mod mult mai

151Anais, Nin, Incest: din Jurnalul dragostei – necenzurat: 1932 -1934 , traducere din engleză de Luana,
Schidu, București, Humanitas, 2002, p. 417.
152 Ibidem, p. 319.
153 Ibidem, p. 82.
154 Emil Alexandrescu, Literatura română în analize și sinteze , Ediția a VII -a revăzută și completată ,
București, Editura Didactică și pedagogică, p. 21.

44
real; percepția, emoția, conștiința , relaționarea dintre individ și lumea exterioară prin monolo gul
interior, fluxul conștiinței – toate acestea sunt reprezentate rezultând o literatură complexă a lumii
în plină schimbare, o literatură a orașului, a noilor m odele de feminitate, a nevrozei etc. Artista
noastră este un nume mai puțin cunoscut printre marii moderniști ai aceleași perioade datorită
faptului că jurnalele sale au fost receptate cu anumită reti cență: pentru unii, ceea ce expune Nin
este prea mult iar stilul ei de viață este prea puțin înțeles însă putem spune că literatura sa este o
literatură erotică de foarte bună calitate, deloc libidionoasă. Nu întâlnim prostituția sau
sentimentele care duc imediat la actul sexual ( precum în romanele Sandrei Brown de exemplu ,
sau în cel mai recent best -seller Cele 50 de vicii ale domnului Gray , E. E. James – acestea
reprezintă litertura erotică cu scop strict comercial ); nu, la Nin sentimentele trec prin in telectual.
Nu este atrasă de un bărbat datorită aspectului său ci datorită inteligenței sale – am putea spune că
inteligența se transformă în sentiment excitator.
Nin scrie în perioada în care modernitatea își atingea culmile fiind cu totul influențată de
acest nou mod de a crea iar acest lucru este observabil în jurnalele sale: sunt expuse cele mai
adânci fenomene ale minții, raționalul este transformat în irațional ( duce normalitatea înspre
anormalitate pe fond psihologic ), trecutul este adus la zi, banalul , obișnuitul este dus că tre
limitele excentrismului, natura personalității umane și relația acesteia cu timpul , sentimentele sunt
legate de intelectual iar întreaga atenție este îndreptată spre individ nu spre o colectivi tate.
Sentimentele reprezintă filtrul prin care își alege persoanele din jurul ei și tot ele sunt cele care o
fac să -și înțeleagă sinele.
O bună definiție a ceea ce presupune modernismul o întâlnim la Adrian Marino pentru care acest
nou curent înseamnă „ a exprima într -o formă orginală, personalizată, spiritul nou al epoci; a fi
„modern” în felul tău și, în același timp semnificativ pentru contemporani și epocă; a rămâne
permanent „deschis” noutății, acesta este specificul atitudinii moderne în artă și liter atură.
Categorie permanent deschisă, de redefinit mereu, m odernul este condiția esențială a regenerării
și înnoirii estetice. Orice artist adevărat, nu poate fi în acest sens, decât „modern”155” și
concluzionează că „ fiecare literatură cultivă un anumit gen de modernitate , în funcție de
condițiile naționale, istorice și sociale specifice156”.
În ceea ce privește psihanaliza, aceasta joacă un rol important în literatura modernă iar utilizarea
ei ca procedeu artistic constituie o noutate . Este inserată în opere iar prin intermediul elementelor
ce țin de psihanaliză putem contura potretul anumitor personaje sau se recurge la aceast ă metodă
pentru ca însăși autorii să creeze caracterul personajelor lor. În cazul de față, al jurnalelor lui Nin
aceasta folosește psihanaliza cu dublu rol: terapeutic dar și de conturare al propriului ei portret.

155 Adrian Marino, Modern, Modernism, Modernitate , București, Editura pentru literatură universală , 1969,
p. 35.
156 Ibidem, p. 61.

45
Referitor l a portret, imagine și sentiment, un corespondent al acestora le putem găsi în picturi le
Fridei Kahlo, de natură suprarealistă : în Visul, Columna ruptă sau Spitalul Ford.

157 158

159

Jurnalul ei este un jurnal -anamneză deoarece avem în el toate detaliile care sunt necesare
cunoașterii omului Nin. Tema acestuia ar putea -o constitui Libertatea – libertatea femeii dobândită
după perioada copilăriei traumatice și libertatea ca stare a creației. Prin jurnalele sale se afirmă și
revoluționează femeia scriind despre dorința feminină ca nimeni altcineva iar acest fapt îi poate
aduce în plus și at ributul de femeie avangardistă. Anaïs Nin este scriitoarea care șochează publicul
îmbimbat în prejudecăți – este scriitoarea ce se lasă înțeleasă de cititorul lipsit de false idei și
prejudecă ți

157 Sursa foto: http://www.artsheaven.com/frida -kahlo -the-dream.html , accesat în data de 24 iunie 2014.
158 Sursa foto: http://www.artsheaven.com/fri da-kahlo -the-broken -column.html , accesat în data de 24
iunie 2014.
159 Sursa foto: http://www.frida -kahlo -foundation.org/Ford -Hospital.html , accesat în data de 24 iunie 2014.

46
Concluzie
Lucrarea Anaïs Nin – o identitate feminină modernă a dorit evidențierea condiției
jurnalului – rolul său dar și rolul jucat de psihanaliză în acesta, stabilirea unui loc cert a categoriei
jurnalul ui din punct de vedere literar și totodată subiecte de actualitate precum sexualitatea; astfel
că lucrarea dorește să își stabilească gradul de noutate prin intermediul acestor subiecte care
constit uie identitatea scriitoarei Nin.
Atât jurnalul intim, literatura confesivă în general, precum și lit eratura feminină constituie
domenii de cercetare actuale iar ceea ce se vrea a fi nou este modul în care este inserată
psihanaliza în literatură și scopul acesteia. Am pornit prin a identifica statutul jurnalului pentru a
ajunge în final să concluzionez că în cazul de față jurnalul are rolul de a vindeca , înglobează
memoriile unei artiste și dezvăluie trăsăturile unei epoci.
S-a dorit de altfel delimitarea personalității scriitoarei noastre, analizată din punct de
vedere al sexualității dar și artistic pen tru a-i putea afirma modernitatea și statutul pe care -l are în
societatea secolului XX dar mai ales în prezent, când limitele moralității s -au extins, prejudecata
tinde să lipsească fiind înlocuită de acceptare iar societatea a devenit mai îngăduitoare cu
individul. Putem concluziona că Anaïs Nin a fost acea femme -fatale a secolului său mai puțin
cunoscută de publicul larg ci mai mult de cei din cercurile culturale pe care le frecventa, pentru ca
în secolul imediat următor când jurnalele publicate postum încep să fie tot mai mult citite, să avem
de a face cu imaginea unei femei și artiste care a avut curajul să se bucure de clipa din prezent fără
vreun regret, cu scopul de a crea literatură și de a -și vindeca trauma survenită în urma
abandonului.
O putem defini pe Anaïs Nin ca fiind o identitate feminină modernă întrucât prezintă toate
caracteristicile: este o femeie inteligentă care gustă din ceea ce este nou, experimentează
bisexualitatea și nu numai că provoacă incestul dar face ca acesta să se concretizeze; dorește să
schimbe felul în care este percepută sexualitatea feminină – stilul ei de viață este prin definiție
unul modern iar în ceea ce privește literatura, aceasta „ nu capătă semnificație decât prin referire la
subiectivitate160” și inovație întrucât „ originalitatea se apreciază de acum înainte după măsura
unei istorii a artei în care, pentru a obține dreptul de cetățenie, trebuie să inovezi161” . În același
timp avem de a face cu o literatură er otică – o psihologie a erotismului ce împletește domenii ale
culturii, artei, socialului, emoționalului și pășește până înspre domeniul psihanalizei nu doar pentru
a impresiona utilizându -l în jurnalele sale ci chiar înțelegând ce presupune acest domeniu al
psihicului și anume: autocunoașterea. Dorin ța ei sexuală se împarte în dorința artistei și dorința
femeii: artista creează în urma satisfacerii iar femeia se vindecă.

160 Luc Ferry, Homo aestheticus , Editura Meridiane, Bucuresti, 1997 , p. 16 -17.
161 Ibidem, p. 34

47
Nin a avut curajul să iasă din tipar, a avut curajul să se autocunoască, fapt care a dus la
afirmarea sa ca femeie și scriitor ci nu a căzut în extrema prea -bine cunoscută a altor scriitori care
în urma unor traume de acest gen sau diferite nevroze recurg la suicid și nu la a face din experiența
vieții o „armă” care să vâneze liniștea , fericirea și împlinirea în plan artistic . În ce măsură a atins
Nin deplina liniște și fericire nu putem ști deși s -a confesat în jurnalul -anamneză însă este cert că a
iubit mai mult decât a fost iubită și a avut parte de libertate în adevăratul sens, în orice a dorit să
facă – această dorință și p uterea de a reuși să fie liberă au trasat identitatea modernă a femeii și
aristei Nin, cea care prin intermediul libertății sexuale și morale a reușit să fie Femeie și nu soție,
fiică sau mamă.
Noutatea acestei lucrări se vrea a fi interpertarea scriitoa rei pe două planuri: artistic și
moral. Dacă moral, Nin dărâmă barierele moralității și își atrage stigmatul, din punct de vedere
artistic, creator reprezintă tot ceea ce este necesar pentru a atrage și pentru a se afirma însă din
nefericire, ca scriitor n u se poate bucura de succesul binemeritat întrucât jurnalele îi vor fi
publicate postum. Continuitatea acestei lucrări într -o lucrare de dimensiuni mai ample s -ar putea
datora faptului că literatura feminină a secolului al XX -lea este încă actuală, putându -se cerceta
amănunțit aspecte ce țin de conexiunea literatură -psihanaliză sau aspecte ce țin de sexualitatea
personajelor ori scriitoarelor feminine din literatura secolului trecut.

48
Bibliografie:
1. ***, Sex and society , Marshal Cavendish Corporation, New York, 2010
(http://books.google.ro/books?id=YtsxeWE7VD0C&pg=PA57 7&dq=nymphomania&h
l=ro&sa=X&ei=JqqgU6f2DOfy7AaWm4CwDQ&ved=0CCcQ6AEwAQ#v=onepage&
q=nymphomania&f=false
2. Acad. COTEANU, Ion, dr. SECHE, Luiza, dr. SECHE, Mircea , Dicționar explicativ al
limbii române , ediția a II -a revizuită, București, Univers Enciclopedic G old, 2009.
3. ALEXANDRESCU, Emil, Literatura română în analize și sinteze , Ediția a VII -a
revăzută și completată, București, Editura Didactică și pedagogică, f.a. .
4. BAUMGARDNER, Jennifer , Look both ways. Bisexual politics. What is bisexuality ,
New York, 2008.
5. BOCK, Gisela, Femeia în istoria Europei: din Evul Mediu până în zilele noastre ,
traducere din limba germană de Mariana Cristina Bărbulescu, Iași, Polirom, 2002.
6. BULLOCK, Allan, TROMBLEY, Stephen , The New Fontana Dictionary of Modern
Thought , London, Harpe r Collins,1999 .
7. BURȚA -CERNAT, Bianca, Fotografie de grup cu scriitoare uitate. Proza feminină
interbelică , București, Cartea Românească, 2011 .
8. DE BEAUVOIR, Simone, Al doilea sex , vol. I , traducere de Diana Bolcu și Delia
Verdeș, București, Univers, 1998.
9. Dr. LELEU, Gérard, Cartea dorințelor , traducere de Doru Mareș , București, Editura
Trei, 2006.
10. EVOLA, Julius, Metafizica sexului , traducere de Sorin Mărcules cu, București,
Humanitas, f. a.
11. FERGUSON, Robert, Henry Miller: a life, New York, Faber and Faber Ltd ., 1991.
12. FERRY, Luc , Homo aestheticus , Editura Meridiane, Bucuresti, 1997 .
13. FREUD, Sigmund , Dincolo de principiul plăcerii , traducere de George Purdea și
Vasile Dem. Zamfirescu, Editura „Jurnalul Literar”, 1992 .
14. FREUD, Sigmund, Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză.
Psihopatologia vieții cotidiene , traducere de Dr. Leonard Gavriliu, București, Editur a
Didactică și Pedagogică, 1980.
15. FREUD, Sigmund , Studii despre sexualitate, Opere, Vol. VI , traducere de Rodica
Matei, București, Editura Trei, 2 001
16. GRONEMAN, Carol, Nimfomania , traducere de Anca Irina Iones cu, București,
Orizonturi, 2004.

49
17. GYDDENS, Anthony, Transformarea intimității. Sexualitatea, dragoste și erotismul în
societățile moderne, traducere de Mihnea Columbeanu, f.l., Antet, f.a.
18. HORNEY, Karen, Direcții noi în psihanaliză, traducere de dr. Leonard Gavriliu, f.l,
Univers Enciclopedic, 1995.
19. JUNG, Gustav, Carl, Tipuri psihologice , traducere deVioric a Nișcov, f.l., Humanitas,
1997.
20. KOFMAN, Sarah , Respectul pentru femei (Kant și Rousse au), Traducere și postfață de
Bogdan Ghiu, Colecția „ Ideea europeană”, Cluj, Ed itura Idea Design & Print, 2002
21. KRAFT, Barbara, Anais Nin: The Last Days, a Memoir
(http://books.google.ro/books?id=ewp7J9XOAggC&printsec=frontcover&dq=nin&hl
=ro&sa=X&ei=r4CVU -nvB-
evygPMrICYDQ&redir_esc=y#v=onepage&q=nin&f=false ).
22. LAQUEUR, Thomas, Corpul și sexul, De la greci la Freud, traducere de Narcis
Zărne scu, București, Humanitas, 1998.
23. LE RIDER, Jacques, Jurnale intime vieneze , traducere de Magda Jeanrenaud, Iași,
Polirom, 2001
24. LEJEUNE Philippe, Pactul autobiografic , București, Editura Unive rs, 2000.
25. MARINO,Adrian, Modern, Modernism, Modernitate , București, Editura pen tru
literatură universală, 1969.
26. MARION, Jean -Luc, Fenomenul Erosului. Șase meditații , traducere de Maria -Cornel ia
Ică jr., Sibiu, Deisis, 2004.
27. MĂNUCĂ, Dan, Restituiri ( Critic a criticii ), f.l., Editura Virtual, 2011.
28. MIHĂIEȘ, Mircea, Cărțile crude: jurnalul intim și sinuciderea , Ediția a II -a revăzută,
Iași, Polirom, 2005.
29. MILLER, Henry, Lumea sexului, traducere din limba engleză de Alex andru Vlad, Iași,
Polirom, 2011.
30. NIN, Anaïs, Foc: din jurnalul dragostei – necenzurat: 1934 –1937 , 1996, București,
Humanitas Humanitas Fiction, 2006 .
31. NIN, Anaïs , Henry și June : din Jurnalul dragostei necenzurat: 1931 –1932 , București,
Humanitas , 1990.
32. NIN, Anaïs, Incest: din Jurnalul dragostei – necenzurat: 1932 -1934 , traducere din
engleză de Luana, Sch idu, București, Humanitas, 2002.
33. OPRESCU, Dan, Filosofia avortului și alte încercări, București, Editura Trei, 1997.
34. PERCIUN, Vasile, Psihanaliză Clinică, Timiș oara, Editura Eurostampa, 1989.

50
35. TOURAINE, Alain, Lumea femeilor , traducere de Magda J eanrenaud, București, Art,
2007.

51
http://anaisnin.com/ ( http://www.anaisnin.com/home.html , accesat în 6 martie 2014 )
http://atelier.liternet.ro/ ( http://atelier.liternet.ro/articol/6943/Karin -Budrugeac/Anais -Nin-
A-la-recherche -de.html , accesat în 6 martie 2014 )
http://istoriesicultura.ro/ ( http://istoriesicultura.ro/feminism -si-etica.html , accesat în data
de 28 aprilie 2014 )
http://www.britannica.com/ (http://www.britannica.c om/EBchecked/topic/161674/diary ,
accesat în 6 martie 2014)
http://www.britannica.com/ (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/175 9989/Elena –
Cornaro , accesat în data de 29 aprilie 2014 )
http://www.britannica.com/ (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/32779 1/Selma –
Lagerlof , accesat în data de 29 aprilie 2014)
http://www.britannica.com/
(http://www.britannica.com/EBchecked/topic/41 5020/Florence -Nightingale , accesat în data
de 29 aprilie 2014)
http://www.britannica.com/
(http://www.britannica.com/EBchecked/topic/587896/Valentina -Tereshkova , accesat în
data de 29 aprilie 2014)
http://www.britannica.com/ ( http://www.britannica.com/EBchecked/topic/629412/A –
Vindication -of-the-Rights -of-Woman , accesat în data de 29 aprilie 2014 )
http://www.britannica.com/ (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/271305/Isabella –
Beecher -Hooker , accesat în data de 28 aprilie 2014 )
http://www.britannica.com/
(http://www.britannica.com/EBchecked/topic/301194/Japanese -literature , accesat în data
de 6 martie 2014 )
http://www.historia.ro/ ( http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/agen -ii-lui-
satan -pamant -femeia , accesat în data de 13 iunie, 2014 )
http://www.hist oria.ro/ ( http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/agen -ii-lui-
satan -pamant -femeia , accesat în data de 13 iunie 2014 )

52
http://www.historia.ro/ ( http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/agen -ii-lui-
satan -pamant -femeia , accesat în data de 13 iunie 2014 )
http://www.humanitas.ro/ ( http://www.humanitas.ro/ana%C3%AFs -nin, accesat în data de
2 mai 2014 )
http://www.scipio.ro/documents/167465/313877/webPDFFile , accesat în data de 6 martie
2014
http://www.washingtonpost.com/wp –
dyn/content/a rticle/2006/07/30/AR2006073000742.html , accesat în data de 21 iunie 2014
Sursa foto imagine din foaia de titlu: http://www.awam.org.my/2014/01/e -waves -issue -2-
november -2013 -anais -nin/, accesat în data de 22 iunie 2014
Sursa foto: http://www.artsheaven.com/frida -kahlo -the-broken -column.html , accesat în
data de 24 iunie 2014 ( The Broken Column )
Sursa foto: http://moniquespassions.com/?s=anais+nin , accesat în data de 18 mai 2014
(Anaïs Nin și Henry Miller )
Sursa foto: http://www.artsheaven.com/frida -kahlo -the-dream.html , accesat în data de 24
iunie 2014 ( The Dream )
Sursa foto: http://www.frida -kahlo -foundation.org/Ford -Hospital.html , accesat în data de
24 iunie 2014 ( Ford Hospital )
Sursa foto: http://www.hiwrite.com/holiday.html , accesat în data de 18 mai 2014 ( Anaïs
Nin și Hugo )
Sursa foto:
http://www.oocities.org/ilsa24/photogallery/pages/59anaiswdiariesinbankvault.htm ,
accesat în data de 22 iunie 2014 (Anaïs Nin și jurnalele sale )
Sursa foto: http://www.smh.com.au/news/obituaries/a -famous -wife-or-at-least-he-thought –
so/2006/08/10/1154803024965.html , accesat în data de 18 mai 2014 ( Anaïs Nin și Rupert
Pole )

53