Prof. Univ. Dr. Alexandru Păsat Dranca Bogdan -Vasile Cluj-Napoca 2019 Cuprins Introducere Capitolul 1 . Înțelesurile și simbolistica… [607644]

UNIVERSITATEA DE ARTĂ SI DESIGN CLUJ NAPOCA
FACULTATEA DE ARTE PLASTICE
SEC ȚIA SCULPTURĂ

LUCRARE DE LICEN ȚA

Coordonator Absolvent: [anonimizat]. Univ. Dr. Alexandru Păsat Dranca Bogdan -Vasile

Cluj-Napoca
2019

Cuprins

Introducere
Capitolul 1 . Înțelesurile și simbolistica portretului………………………………… 3
Capitolul 2. Portretul in artele vizuale. Scurta istorie a fabricarii si receptarii protretului in artele
vizuale………………….. …………………………………………………………………………………………
1.1.Portretul in arta Egipteană……………………..
1.2.Potretul in Arta Greacă………………………….
1.3.Portretul in Arta Romană ……………………….
Capitolul 3. Referin țe…………………………………
Capitolul 4. Demers personal………………………

Bibliografie

Introducere

Prin realizarea acestei lucrări doresc s ă reprezint o latur ă contemplativ ă, îndreptată către
sine, care încearc ă să pă trundă în esen ță. Legat de acest subiect , am ales autoportretul, al ături de
care am introdus o form ă geometric ă ce reprezint ă spațiul sau zona min ții, aceasta simbolizând
puntea către gandurile si t răirile omului.
Ce este atât de important de contemplat asupra sinelui? Ce mă preocupă in mod deosebit de
am ales acest subiect comun? Lucrarea est e pur si simplu o autoevaluare și o căutare , dacă a ș putea
spune a șa. Am dorit sa trag o linie in urma unei experien țe si ajung ând la un anumit p rag, să văd,
după o analiză asupra persoanei mele, unde sunt și spre ce mă indrept .
Totul a pornit ca o revoltă legată de ceea ce înseamnă să f ii om; să fi i un om actual. Modul
în care acesta se raportează atât la via ță în general cât și la realitatea imediată este î n mare parte
distructibil si mizerabil, lucru ce il face sa fie lipsit de orcice demnitate si morală. Nu cred ca sunt
aspru și superficial câ nd afirm acest lucru sau că doar înc erc sa umplu cateva randuri numai pentru
a spune ceva și atat. Se pot sim ți lucrurile acestea numai privind in trecut si uitandu -ne la ce este in
prezent. Asadar, ca o incercare de a mă separa de ce inseamnă sa fi om “actaul” incerc să caut o
portită in mi ne care să ma ducă spre o fiin ță mai demnă, deoarece i ntr-un mediu social, plin de
diferite nuan țe si cu multe bariere, unde anumite principii nu-și mai au locul datorită
subiectivită ții, este dificil să mai găse ști o linie de plutire, un de, dacă meditezi mult asupra aceea ce
este in jur să poți fi mul țumit. Cum po ți fi multumit ? In cazul meul incerc sa fiu intr -o continuă
cautare, luandu -mi misiunea aceasta de a gasi o fiin ță mai demnă, un om ideal, care sa depă șească
confuzia mediului in care se află și care să treacă prin această tornadă numita existen ță. Dar cum
este acest om ideal ? Care sunt principile valide ce se mulează pe această idee? Astfel spus, fiin ța
demnă, cred eu, se constituie in baza gasirii unei morale solide car e să ajute omul sa infrunte
aspectele negative ale une i societă ți ce se prabu șeste din punct de vedere etic.
Am ales a utoportretul nu dintr -o anumita vanitate, ci pentru ca am considerat ca acesta este
cel mai bun mod prin care pot sa -mi prezint ideea lucrarii. Nu este o cop ie fidela a mea, strasaturile
sale sunt putin interpretate, ele fiind astfel mai exagerate si arătând ferm, expresie prin care am
incercat sa arăt o cautarea serioasă a lucrurilor si forța de patrundere in zona sinelui . Forma

geometric ă de care este legat este conceput ă ca un spa țiu interior ce îngrăde ște "bagajul" de
memorii si experien țe unde gandirea incearcă să ajungă si sa intelegă anumite aspecte.

CAP. 1
Înțelesurile și simbolistica potretului

“Am fost ca nerodul d in poveste,
Ce căra soarele cu oborocul
În casa -i fără u și, fără ferestre
Și-și blestema întunerecul și nenorocul.
Ieșeam cu ciub ărele min ții, goale, afară
În lumină și pară
Și, când mi se părea că sunt pline,
Intram, rasturn țându -le-n mine.
Așa anii de -a rândul
M-am canonit să car lumina cu gândul
Atunci ai trimis ingerul Tău să -mi arate
Izvorul luminii adevărate :
El a luat in mâini securea durerii
Și-a izbit năpraznic, fără milă, pere ții.
Au curs cărămizi si moloz și puzderii,
S-a zguduit din temelii clădirea vie ții,
Au curs lacrimi multe si suspine
Dar prin spărtura facută -m mine,
Ca printr -un ochi de geam în zidul greu
Soarele a năvălit înlăuntrul meu
Și cu el odată
Lumea toată
Îngerul luminător a zburat aiurea,
Lăsându -și înfiptă securea ;
Cocioaba sufletului de -atuncea insă -I plină
De soare, de slavă si de lumină.”
(Poeme cu înger) Vasile Voiculescu

În ceea ce prive ște portretul, care este ideea central al lucrării, a ș dorii sa spun că a pornit de la
fașcinația pe care o am fa ță de acest subiect ce îmi atrage curiozitatea intr -un m od deosebit.
Cracterul care îl relevă si complexitatea redată de elementele anatomice pe care acesta le are ( nas,
ochi, gură, urechi, mu șchi, păr) îl face să fie o partea componentă în rolul definitoriu al
expresivită ții fin ței umane ; expresiviate care in tr-o lucrare de artă, cred eu, arată reflexia vie ții
însăși.
În această lucrare de licență , am sa vorbesc un pic despre portret și despre drumul acestuia
parcus parcusr de -a lung ul timpului în artă.
Conform defini ției, portretul este reprezentar ea unei persoane, atât conform trăsăturilor sale
reale cât și tonusul, prospe țimea acesteia. Termenul se referă propriu -zis la o operă artistică ce ține
de domeniul pictrurii, sculpturii, desenului, fotografiei sau, mai pe larg, care se poate incadra și

intr-o descriere literară.
De-a lungul timpului portetul a servit mai multor func ții; dincolo de voin ța și dorin ța de a
perpetua amintirea unei persoane și de voin ța de a crea o imagine istorică a cuiva, portretul are
deseori o func ție imediată de repre zentare prin care se exprimă dorin ța de obicuitate, folosită atât
ca uz religions cât și politic. De altfel, orice portret are rolul de ai fi adresat cuiva, care, la randul
său, trebuie să decidă în ce masură portretul reprezintă o presoană sau alta, cul a lte cuvinte, în ce
măsură acesta î și îndepline ște func ția sa de bază. În legatură cu aceasta, apare problema
destinatarului : este important să fie stabilit cui, într -o anumită epocă sau alta, este adresat potretul,
la ce instan ță apelează el, cine trebuie să recunoască în trasăturile reprezentate un chip real, care a
servit drept model pentru artist. În func ție de faptul cui îi este adresat potretul, sunt stabilite si
criteriile de asemănare.
Raportându -ne acum la modul cum un portret este creat, acesta nu este nicicând o simplă
reproducere mecanică a trăsăturilor cuiva, precum sunt mulajele luate după fa ță sau prin real izarea
unei fotografii . Pentru a crea un portret artistic, se face apel la o anumită sensibilitate a artistului,
care interpreteaza trasaturile modelului fie după propria lui expresivitate, fie conform perioadei
artistice din care acesta face parte.
Au fost arti ști care au s -au implicat mult și aproape numai portretului și intregi culturi care au
refuzat portretul ca fiind “figur ă preluată din natură ca de exemplu: ca arta greacă inperioada
arhaică și clasică. De asemena ,prezen ța sau absen ța portretului fizionomic în anumite civiliza ții se
constituiau in baza anumitor aspecte ce țin de diverse condi ții mintale si ideologice care se reflectă
în dezvol tarea acelor culturi si în condi țiile societă ții în care vie țuiesc și creează arti știi.

CAPITOLUL 2
Portretul in artele vizuale. Scurta istorie a fabricarii si receptarii protretului in artele
vizuale

Ca exprimare, portretul a prins radăcini încă din antichitate si a avut ( a șa cum am definit mai
sus una din caracteristici) diferinte func ții si destina ții variate. Totodată, o anumită perioadă
indelungată imaginea fe ței umane reprezentată în lucrarea d e artă nu era portretistică în în țelesul
actul.
Despre portret putem vorbi că a prins un contur mai clar în perioada Egiptului Antic. În Egiptul
Antic, portretul era atribuit mai mult faraonului care îndeplinea funcția unui portret colectiv al
timpului său. Imaginile sale au fost repetate de mai multe ori, pentru a servi drept locașuri ale
sufletului faraonului după moartea sa. Principala modalitate de identificare a portretului ținea de
semnătura făcută de la persoana întâi – un fel de „autograf” care atesta identitatea persoanei
reprezentate. Imaginea putea fi „deposedată”, putea fi atribuită altcuiva, înscriind sub ea alt nume.
Numele era considerat criteriul principal al portretizării. Măștile mumiilor egiptene reprezentau nu
fața de zi cu zi a decedatului, ci fața transfigurată a acestuia, fața lui „veșnică”, ritualică. Toate
portretele din această perioadă erau portere ritualice în esența lor, ia r scopul acestora era acela de
perpetuare a imagini i defunctului .
Mai jos am să citez un paraf din Gombrich, în care sunt foarte bine evidențiate caracteristicile
artei egiptene.
Totuși stim că Egiptul este țara piramidelor, a cei mun ți de piatră, arsă de soare secole la
rând, care se ridică asemenea unor borne la ori zontul îndepărtat al istoriei. Atât de departe de
noi, de misterioase, ele ne spun multe lucruri despre o epocă trecută. Ne vorbesc despre o țară atât
de bine organizată, încât domnia unui singur suveran era de ajuns pentru construirea acelor
îngrămădiri g igantice de piatră; ne spun că au existat regi atât de bogați și de puternici, încât au
putut să impună miilor și miilor de muncitori și sclavi să lucreze pentru ei ani de zile, să extragă
acele pietre din cariere, să le aducă la locul edificiului și să le ridice, prin cele mai rudimentare
mijloace, până când mormântul era gata să primească trupul neînsuflețit al regelui. Niciun
suveran, niciun popor nu și -ar fi asumat astfel de cheltuieli, nu ar fi făcut astfel de eforturi pentru

ridicarea unui simplu monu ment funerar. Știm că, pentru regi și supușii lor, piramidele trebuiau
să joace un rol important. Regele era considerat o ființă divină, coborâtă din cer ca să
domnească, iar atunci când părăsea pământul, trebuia să urce la ceruri. Piramidele țâșneau spre
cer, ajutându -l probabil în această ascensiune. Oricum, ele puteau să protejeze de distrugere
trupul sacru al regelui. Deoarece egiptenii credeau că trupul trebuia să fie conservat pentru ca
sufletul să poată continua să trăiască în Lumea de Dincolo. Din a cest motiv au inventat un sistem
complicat pentru îmbălsămarea cadavrelor, pe care le înfășurau în fâșii de pânză. Piramida era
construită ca să adăpostească mumia regală, plasată în mijlocul enormei construcții, închisă
într-un sarcofag din piatră. De jur -împrejurul camerei mortuare, erau scrise formule magice și
incantații care trebuiau să -l ajute pe rege în călătoria lui către Lumea de Dincolo. Dar acești
strămoși îndepărtați ai arhitecturii nu sunt singurii care dovedesc rolul jucat de credințe foarte
vechi în evoluția artei. Pentru egipteni, conservarea corpului nu era suficientă. Dacă se conserva
în plus și o efigie a regelui, era și mai sigur că existența sa va continua veșnic. De aceea, sculptorii
cizelau un portret al regelui într -un granit tare și neperisabil. Apoi era așezat în mormânt, unde
nimeni nu îl vedea, ca vraja să -și poată face efectul și să ajute sufletul să rămână viu în această
imagine și prin ea. Egiptenii îl numeau uneori pe sculptor „cel care menține în viață. Inițial,
aceste ritualu ri erau rezervate regelui, dar nobilii de la Curte au avut curând și ei mormintele lor,
mai modeste, dispuse în mod regulat în jurul piramidei regale. Treptat, orice persoană
respectabilă trebuia să -și prevadă, pentru viața viitoare, un mormânt costisitor, unde sufletul său
să poată locui, să primească drept ofrande hrană pentru morți, și care să poată adăposti mumia și
efigia sa. Unele dintre aceste portrete, datând din epoca piramidelor, cea a dinastiei a IV -a din
Regatul Vechi, se numără printre cele mai frumoase lucrări ale artei egiptene.1
Ceea cel preocupa pe sculptor în a ceastă perioadă era redarea simplități și esenței , lasând la o
parte detaliile. Ace sta nu se străduia să magulească modelul sau să surprindă o clipă fericită din
viața sa, ci lasa să se vadă solemnitatea si simplitatea pe expresia acestuia.
Chiar dacă aceste portrete erau tratate intr -un mod rudementar, nu erau deloc primitive si
neinteresante. Ce le face interesante este că observarea naturii și canoanele impuse sunt atât de
armonios combinate, încât aceste portrete par vii și pline de substanță.

1 Ernst Hans Gombrich, Istoria artei , pg. 88, 89, 90, ed. a 16 -a, 1994

1.2 În perioada arhaică a Greciei Antice, pe morminte era u amplasate statui care nu aveau
particularități portretistice. Mai mult, pe morminte de bărba ți erau instalate statui de femei
(„Kore”) și doar în cazuri rare, bărbătești („Kuros”). De asemenea, în timpul vieții se instalau
statui învingătorilor (în războ i, în competi ții). Pe pietrele funerare grecești din perioada clasică,
decedații întotdeauna erau reprezentați tineri și frumoși. Trăsăturile portretistice individuale abia
se întrevedeau prin norma ideală a fe ței umane. Acestea, mai degrabă, semnificau ap artenen ța la
un anumit grup vârstnic. Numele înscrise pe stelele funerare și statuile votive nu presupuneau
portretistica persoanelor. La fel ca în imaginile antice din est, numele a fost mai important decât
imaginea însăși.2

2 Ludmila Mokan -Vozian , Valenț e ale portretului în arta antică, medievală și renascentistă , pg. 2