Str. Universității nr. 25 bis, 720225 Suceava, [607556]
MINISTERUL EDUCA ȚIEI ȘI CERCETĂRII
Universitatea “ Ștefan cel Mare” Suceava
Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică
Str. Universității nr. 25 bis, 720225 Suceava,
T el: decanat – 0230 520263, secretar iat 0230 216147/303;304
Forma de înv ățământ: I.D.
Program de studiu : Contabilitate și informatică de gestiune
Anul I, sem II
PRODUSE ȘI SERVICII BANCARE
Curs pentru înv ățământ la distan ță
Lect. univ. dr. Gheorghe MORO ȘAN
2013
2
CUPRINS
CAP. 1 CARACTERISTICILE ȘI CADRUL LEGAL DE DERULARE A ACTIVITĂȚII
BANCARE
1.1. EVOLUȚIA SISTEMULUL BANCAR DE-A LUNGUL TIMPULUI
1.2. EVOLUȚII ȘI TENDINȚE PRIVIND DEZVOLTAREA SISTEMULUI BANCAR EUROPEAN
1.2.1 SISTEMUL EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE
1.2.2. PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE SISTEMELOR BANCARE DIN ȚĂRILE UNIUNII
EUROPENE
1.3.ASPECTE PRIVIND CONSTITUIREA ȘI EVOLUȚIA S ISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA
1.3.1. REGLEMENTAREA ȘI REFORMA SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA DUPĂ ANUL 1990
1.3.2. CONSOLIDAREA ȘI EVOLUȚIA SISTEMULUI BANCA R ROMÂNESC ÎN PERIOADA 2000-2009
1.4. ROLUL ȘI STRUCTURA SISTEMELOR BANCARE ÎN ECONOMIA MODERNĂ
1.4.1. ROLUL BĂNCILOR ÎN ECONOMIA CONTEMPORANĂ
1.4.2. STRUCTURA SISTEMULUI BANCAR ACTUAL
CAP. 2 PIAȚA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
2.1. ELEMENTE DE DEFINIRE A PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
2.2. CARACTERISICILE GENERALE ALE SERVICIILOR BANCARE
2.3. PIAȚA DE DESFACERE A PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
2.3.1. IMPACTUL GLOBALIZ ĂRII ASUPRA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
2.3.2. CARACTERISTICILE GENERALE ALE PIEȚEI PRODUSELOR Ș I SERVICIILOR BANCARE LA
NIVEL
MONDIAL
2.4. CANALE DE DISTRIBUȚIE A PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
CAP. 3 VÂNZAREA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
3.1. FORȚELE DE VÂNZARE ÎN INSTITUȚIILE CREDIT
3.2. VÂNZAREA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
3.3. CONSIDERAȚII PRIVIND MANAGEMENTUL RELA ȚIEI CU CLIENȚII
3.4. STRATEGII DE STABILIRE A PREȚURILOR Ș I TARIFELOR PENTRU PRODUSELE ȘI SERVICIILE
BANCARE
3.4.1. FACTORII DETERMINAN ȚI AI PREȚURILOR Ș I TARIFELOR PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR
BANCARE
3.4.2. TIPOLOGIA PREȚURILOR Ș I TARIFELOR PENTRU PRODUSELE ȘI SERVICIILE BANCARE
3.4.3. FACTORII DETERMINAN ȚI AI COMPORTAMENTULUI CLIENȚILOR Ș I AL CONCURENȚILOR
BĂNCILOR
3.5. ANALIZA OFERTEI DE PRODUSE ȘI SERVICII BANCARE ÎN ROMÂNIA
CAP.4 PRODUSE ȘI SERVICII BANCARE OFERITE DE INSTITUȚIILE DE CREDIT
DIN
ROMÂNIA
4.1. CLASIFICAREA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
4.2. CONTURI CURENTE ȘI SERVICII ATAȘATE PENTRU PERSOANE FIZICE
4.3. CONTURI DE ECONOMII ȘI DEPOZITE LA TERMEN PENTRU PERSOANE FIZICE
4.4. PRODUSE DE CREDITARE PENTRU PERSOANE FIZICE
4.5. CONTURI CURENTE ȘI SERVICII ATAȘATE PENTRU PERSOANE JURIDICE
4.6. DEPOZITE LA TERMEN ȘI CONTURI DE ECONOMII PENTRU PERSOANE JURIDICE
4.7. PRODUSE DE CREDITARE PENTRU PERSOANE JURIDICE
4.7.1. ANALIZA BANCARĂ PRIVIND ÎNDEPLINIREA CONDIȚIILOR DE CREDITARE
4.7.1.1. ANALIZA BANCARĂ ÎN FAZA INIȚIERII RELAȚIEI CU CLIENTUL ȘI A VIZITEI PE TEREN
4.7.1.2. ANALIZA BANCARĂ PRIVIND RISCUL DE CREDITARE
4.7.1.3. ANALIZA BANCARĂ ÎN FAZA APROBĂRII ȘI ACORDĂRII CREDITULUI
4.7.2. CREDITE PENTRU FINANȚAREA ACTIVITĂȚII CURENTE
4.7.3. CREDITE PENTRU FINANȚAREA ACTIVITĂȚII DE INVESTIȚII
4.8. PRODUSE ȘI SERVICII NON -CREDIT
4.9. PRODUSE DE TREZORERIE
4.10. PRODUSE ALE TERȚILOR
3
CAPITOLUL 1. CARACTERISTICILE ȘI CADRUL LEGAL DE DERULARE A ACTIVITĂȚII BANCARE
1.1. EVOLUȚIA SISTEMULUL B ANCAR DE-A LUNGUL TIMPULUI
1.2. EVOLUȚII ȘI TENDINȚE PRIVIND DEZVOLTAREA SISTEMULUI BANCAR EUROPEAN
1.2.1. SISTEMUL EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE
1.2.2. PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE SISTEMELOR BANCARE DIN ȚĂRILE UNIUNII
EUROPENE
1.3. ASPECTE PRIVIND CO NSTITUIREA Ș I EVOLUȚIA S I STEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA
1.3.1. REGLEMENTAREA ȘI REFORMA SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA DUPĂ ANUL 1990
1.3.2. CONSOLIDAREA ȘI EVOLUȚIA SISTEMULUI BANCA R ROMÂNESC ÎN PERIOADA 2000-2009
1.4. ROLUL ȘI STRUCTURA SISTEMELOR BANCARE ÎN ECONOMIA MODERNĂ
1.4.1. ROLUL BĂNCILOR ÎN ECONOMIA CONTEMPORANĂ
1.4.2. STRUCTURA SISTEMULUI BANCAR ACTUAL
CUVINTE CHEIE: sistem bancar, instituții de credit, bancă, operațiuni bancare, intermediere financiară, bănci
comerciale, bănci de investiții, dereglementare, inovație financiară, Sistemul European al Băncilor Centrale, Banca
Centrală Europeană, Piața unică bancară europeană, bănci de emisiune, sistem bancar german, sistem bancar
francez,
sistem bancar american, sistem bancar britanic, bancă de retail, bancă universală, modele tarifare, aquis comunitar,
carta
verde, Directiva Bolkenstein, venituri bancare, cheltuieli bancare, rentabilitate economică – ROA, rentabilitate
financiară
– ROE, solvabilitate, finanțare directă, finanțare indirectă, mediere financiară, lichiditate, asimetria informațiilor,
mobilizarea capitalurilor bănești, Indicele Herfindahl /Hirschmann, globalizare, concentrare bancară, cota de piață,
restructurare bancară, criza sistemelor bancare, supraveghere bancară, guvernanță co rporatistă, Adunarea
Generală a
Acționarilor, Comitetul pentru Norme și Proceduri, Comitetul de Credite, Comitetul pentru Active și Pasive
OBIECTIVE URMĂRITE:
1. Cunoașterea evoluției băncilor de -a lungul timpului până în zilele noastre pentru a înțelege stadiul de dezvoltate
actual al sistemului bancar mondial și național.
2. Definirea noțiunilor de activitate bancară, operațiuni bancare, bancă, sistem bancar, instituție de credit .
3. Cunoașterea principalelor funcții ale instituțiilor de credit și a rolului lor în ec onomie.
4. Prezentarea sistemului European al Băncilor Centrale, evoluție, tendințe, sistem legislativ și influențe as upra
sistemului bancar românesc.
5. Relevarea celor mai noi tendințe în domeniul financiar -bancar și influența lor asupra activității băncilor d in
România.
6. Dobândirea unei imagini de ansamblu asupra evoluției instituțiilor de credit din România de la începuturi până în
prezent.
7. Prezentarea structurii organizatorice a unei bănci, particularități și atribuțiuni
1.1. EVOLUȚIA SISTEMULUL BANCAR DE -A LUNGUL TIMPULUI
Activitățile bancare, băncile și instituțiile de credit își au originea în trecutul îndepărtat, fapt demonstrat de către
descoperirile arheologice care atestă desfășurarea unor activități care au reprezentat primii pași în direcția apariției și
dezvoltării practicilor bancare.
Se consideră că nașterea activităților bancare poate fi asociată momentului în care un grup de persoane a avut ideea să
primească disponibilități bănești sub formă de depuneri de la cei ce doreau să facă economii și, pe baza acestor
depozite, să
ofere împrumuturi celor care aveau nevoie de fonduri suplimentare 1.
Primele dovezi ale unei activități bancare se regăsesc în Babilon și în Egiptul Antic. În acea perioadă, templele erau
utilizate atât ca loc de rugăciune, cât și ca loc de păstrare a banilor și tezaurelor. Au fost descoperite dovezi scrise
privind
activitățile de depuneri și împrumuturi efectuate în temple.
Încrederea pe care o inspirau templele favoriza intermedierea monetară, asemănătoare celei efectuate de băncile de
mai târziu. Unele detalii referitoare la depozite, împrumuturi (a căror acordare era condiționată de un control prealabil
din
partea funcționarilor regali), dobândă și rambursare a creditelor se găsesc în „Codul lui Hammurabi”2,descoperit în anul
19013.
În secolul al VI-lea î.e.n., unele cet ăți (orașe-stat) și temple din Grecia antică au început să emită monede proprii.
Datorită faptului că fiecare cetate își avea propria monedă, a apărut necesitatea realizării schimbului de monede. Aceste
schimburi – efectuate de zarafi – erau de fapt primele „schimburi valutare”. Astfel, se poate considera că adevărata
naștere a
băncilor este legată de apariția monedei bătute, favorizată de dezvoltarea comerțului 4.
În aceeași perioadă, preoț ii ofereau împrumuturi agricultorilor , iar unele persoane specializate în comerțul cu bani
ofereau aceleași servicii altor categorii sociale. În timp, acești cămătări (creditori) cunoscuți sub denumirea de
„trapezi”5, au
perceput camăte (dobânzi) tot mai ridicate, declanșând nemulțumirea îndreptățită a populației. Drept urmare, unele
cetăți
grecești au decis să creeze bănci publice. Primele bănci publice au fost înființate în Lampsaque, Abdere și Sinope.
Aceste
instituții erau conduse și controlate de către agenți publici, în baza unor norme ce pot fi asociate primelor reglementări
statale
cu privire la activitatea băncilor.
1 Dardac Nicolae, Barbu Teodora, Monedă, bănci și politici monetare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006
2 Hammurabi a fost suveran al regatului babilonean în sec. al XX-lea îen
3 Ionescu Lucian (coord.), Băncile și operațiunile bancare – Fundamentele profesiunii bancare , Institutul Bancar
Român,
Editura Economică, București, 1996
4 Gust Marius,Vechiu Camelia, Bogoi Dan, Management bancar, Editura Independența economică, Pitești, 20 03
5 De la „trapeza” – masa instalată în piața publică la care se discutau și soluționau problemele de afaceri. Astăzi,
cuvântul
„trapeza” are semnificația de „bancă” (în limba greacă)
4
Se consideră că cei mai buni bancheri ai antichității erau preoții egipteni, greci și evrei. În porturile grecești, trapezii
asigurau schimburile între diferite monede 6.
În perioada timpurie a dezvoltării Imperiului Roman, romanii nu s -au arătat interesați de activitățile specifice
băncilor. Însă, pe măsură ce au cucerit teritoriile grecești și au văzut cum funcționau băncile, ei au înțeles importanța
acestora.
Ulterior, în întreg Imperiul Roman au apărut atât bănci publice, cât și bănci private. Pentru facilitățile de împrumut
acordate, aceste bănci aveau permisiunea să solicite plata unei taxe a cărei nivel nu era limitat. Excepție făceau băncil e
din
Roma antică, pentru care a fost fixată o limită superioară a acestor taxe. Este interesant de remarcat faptul că aceste
bănci nu
aveau voie să perceapă dobânzi, dar aveau permisiunea să perceapă comisioane pentru serviciile prestate. Totodată,
băncile
furnizau clienților situații ale conturilor acestora în care erau evidențiate operațiunile efectuate. Din aceste date și
informații
rezultă, printre altele, că serviciile oferite clienților erau diversificate în mod continuu.
În timp ce în Roma antică se desfășurau astfel de activități, trupele romane luptau și cucereau noi teritorii. Un grup de
persoane întreprinzatoare – „comercianții de bani” – însoțeau trupele romane oferind credite pe termen scurt celor
interesați.
În Imperiul Bizantin, împăratul Justinian (sec. VI e.n.) a preluat uzanțele romane privind activitatea bancară,
completîndu-le cu precizări suplimentare (cum ar fi cele referitoare la obligativitatea dobânzilor fixe).
În evul mediu timpuriu , unele mănăstiri și temple din Egipt și Grecia, au continuat să joace un rol important în
desfășurarea activităților bancare. Deși, în mod oficial, ele nu aveau voie să perceapă dobânzi, se utilizau alte metode
pentru a
obține profit (de exemplu, su b forma veniturilor din ipoteci sau a comisioanelor pentru creditele acordate). În această
perioadă
activitățile din acest domeniu s-au restrâns considerabil datorită cruciadelor și pătrunderii în spațiul european a
popoarelor
migratoare.
Începând cu secolul al IX- lea asistăm la o amplificare a dezvoltării activității bancare ca rezultat al existenței unor
factori stimulatori cum ar fi creșterea puternică a activității comerciale prin intermediul târgurilor .Un alt factor
stimulator este
intensificarea schimburilor comerciale între orașele din Europa nordică și cea sudică precum și continuarea comerțului
din
zona mediteraneană.
Primele instituții de tip bancar efectuau preponderent operațiuni de transfer (cunoscute astăzi sub numele de „casa de
compensare”), pentru a eficientiza sistemul de plăți. Prima bancă de acest tip a fost Banca Veneției, creată în 1187 și
recunoscută oficial în 1587, sub numele de Banca della Piazza del Rialto. În secolele următoare, au apărut bănci
similare și în
alte centre comerciale: Genova (în 1407), Amsterdam (în 1609), Hamburg ( în 1619) și Rotterdam (în 1635).
Principalii beneficiari ai împrumuturilor erau monarhii și conducătorii bisericii creștine. Scopul principal era
susținerea de campanii războinice și întreținerea armatei.
Dezvoltarea comerțului și a băncilor a condus la necesitatea existenței unor centre permanente de afaceri. Astfel, în
1531, s-a deschis la Anvers (Belgia) prima piață financiară – cunoscută ca „bursa de valori”, și, imediat după aceea, a
apărut
și Bursa de la Londra (Marea Britanie). În perioada aceea, exista o diferență mare între operațiunile de pe piețele
financiare și
cele efectuate de bănci.
În timp, activitatea bancară a continuat să se dezvolte atât prin diversificarea și îmbunătățirea serviciilor oferite, cât și
prin soluționarea nevoilor de finanțare în cadrul unor noi domenii de activitate.
În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, activitatea bancară s -a dezvoltat în toate formațiunile statale din Europa.
Banca din Amsterdam (înființată în 1609), Banca din Stockholm (înființată în 1656, predecesoare a Băncii Suediei) și
Banca
Angliei (înființată în 1694) au devenit modelele pe care s -au bazat structurile bancare create ulterior în statele europene.
Dezvoltarea comerțului internațional și a transporturilor, în special a celor maritime, a determ inat sporirea
considerabilă a activităților bancare. În consecință, numărul băncilor a crescut continuu și tot mai multe persoane au
devenit
clienții acestora. În aceeași perioadă a fost introdusă specializarea băncilor, iar cambia a început să fie utilizată și în
comerțul
maritim.
Pe măsură ce comerțul a continuat să se dezvolte, băncile s -au orientat tot mai evident spre satisfacerea noilor cerințe
ale comercianților. Au fost stabilite relații între bănci, facilitând asigurarea finanțării dezvoltării afacerilor și comerțului.
Pe
parcursul revoluției industriale din Anglia, sistemele de transport sau îmbunătățit substanțial, ceea ce a permis
asigurarea unor
servicii tot mai fiabile și mai eficiente.
Acesta a fost unul dintre factorii care au impulsionat activitatea bancară, atât pe plan național, cât și internațional,
determinând necesitatea supravegherii activităților bancare și a introducerii reglementărilor guvernamentale privind
băncile.
Ca urmare, în aceasta perioadă, au apărut băncile care îndeplineau funcțiile „băncilor centrale” de astăzi, având deci și
rolul
acestora. Au apărut astfel primele bancnote emise de Banca Suediei în anul 1660 și cele emise de Banca Angliei în anul
1694.
Emisiunea de bancnote în cupiuri stabilite s-a realizat în secolul următor.
În SUA, în 1791, Congresul a autorizat crearea și funcționarea băncii „First Bank of the United States”, care a avut
atât rolul unei bănci centrale, cât și funcțiile unei bănci comerciale. Aceasta bancă a funcționat până în anul
1811.Începând cu
anul 1878 și până la înființarea băncii centrale din 1913, Trezoreria statului a îndeplinit și funcția de emisiune .
În Franța, după mai multe tentative de creare a băncii centrale naționale, în 1776, a apărut prima „casă de scont” care
a dat faliment în anul 1793. Banca Centrală a Franței a fost înființată în anul 1800 de către Napoleon.
Până în secolul al XIX -lea, sistemul bancar era structurat pe trei domenii specifice:
băncile de emisiune, care dețineau monopolul emiterii de bancnote naționale;
băncile comerciale, care activau ca instituții de intermediere financiară;
instituții financiare specifice (casele de economii, cooperativele de credit);
Contextul istoric, economic și social al fiecărei țări a influențat modul și structura de funcționare a sistemului bancar
național, de aceea începând cu secolul al XIX -lea, în toate țările cu economie avansată au loc procese de consolidare a
6 Ionescu Gheorghe, Dimensiunile culturale ale managementului , Editura Economică, București, 1997
5
sistemelor bancare. Sistemul bancar are o dezvoltare relativ uniformă, dar ca urmare a celor arătate mai sus există
diferențe de
la o țară la alta.
Inițial, în țări ca Anglia, Franța sau SUA, o mare parte a băncilor de depozit efectuau și operațiuni de emisiune, fără a
aduce perturbații circulației bănești. Mai târziu, creșterea numărului băncilor care efectuau și operațiuni de emisiune a
dus în mod
firesc la încălcarea normelor de emisiune, manifestîndu -se o supraîncărcare a canalelor circulației cu masă bănească
fără ca
economia să presupună acest fenomen. Cu alte cuvinte, are loc o abdicare de la principiile echilibrului monetar. Această
situație a
dus la o restrângere a emisiunii bănești la dispoziția unei singure bănci controlate de către stat (excepție fac Statele
Unite ale
Americii unde funcționează unitar și își exercită funcția de emisiune 12 bănci federale de re zerve).
Pe măsura evoluției sistemelor banc are s-a manifestat și o tendință de specializare a băncilor comerciale. Prin separarea
și
independența băncilor specializate se produce și o delimitare a sferei de competență a băncilor de depozit. Tendința de
specializare
s-a dovedit a fi în unele țări o chestiune pur declarativă, propagandistică, fără a obliga la exclusivitate sau interziceri.
Criza economică din anii 1929 -1933, care a influențat negativ și activitatea băncilor, generând o serie de falimente
(numai
în SUA, 36% din numărul băncilor au dat faliment), a impus o reglementare s everă a regimului băncilor, obligate
deacum încolo să
acționeze cu prioritate în scopul protejării deponenților. Astfel, băncilor comerciale le revine sarcina de a institui un
regim de
autocontrol în ceea ce privește depunerile, dar mai ales asupra modului de folosire a resurselor în procesul creditării.
Toate acestea
au ca scop final asigurarea lichidităților.
În acest cadru se realizează o mai bună delimitare a activității băncilor comerciale sau de depozit, față de celelalte bănci.
Majoritatea sistemelor bancare au realizat această delimitare, astfel că pe lângă băncile comerciale a apărut o rețea
diversificată de
bănci specializate (de ramură, ipotecare, de afaceri ).
Din anul 1933, în cadrul instituțiilor de credit comercial, s -a produs o delimitare netă între băncile comerciale (Deposit
Banks) și băncile de investiții (Investment Banks), care aveau ca principal obiectiv intermedierea atragerii capitalurilor
și plasarea
lor, inclusiv administrarea pe cont propriu a emisiunilor de valori mobiliare. Apoi, activitatea acestor bănci s -a extins în
domeniul
intermedierii achizițiilor, cesiunilor și fuziunilor de firme care operează într -o economie concurențială.
Se consideră că pe plan mondial se disting câteva sisteme bancare de referință astfel:
sistemul bancar britanic – caracterizat prin soliditatea afacerilor dezvoltate, seriozitate și specializare;
sistemul bancar german care dezvoltă banca de tip universal și banca de re tail;
sistemul bancar al SUA – caracterizat prin descentralizare și specializare în afaceri;
sistemul bancar francez care a fost mult mai apropiat de afacerile dezvoltate de stat decât de clienții săi.
Sistemul bancar britanic a început să domine sistemul bancar mondial din a doua jumătate a sec. al XIX -lea, din
perioada constituirii imperiului colonial și are ca principale repere piața financiară a Londrei și lira sterlină.
Banca Angliei a fost înființată în anul 1694 cu un capital inițial de 1,2 mil. lire sterline. În baza Legii Bancare din
anul 1844 ( Robert Peel) , aceasta a fost împărțită în Departamentul bancar și Departamentul de emisiune. Se consideră
că
principalii factori de succes au fost:
Existența unor reglementări bancare moderne;
Dezvoltarea cecurilor și a băncilor comerciale. Cecul a fost dezvoltat deoarece banca care deținea monopolul emisiunii
nu
putea să satisfacă integral cererea de monedă. S -a folosit cecul emis care pentru o bancă comercială a devenit un bun
înlocuitor de monedă;
Concentrarea tuturor funcțiilor bancare și a competențelor comerciale într -un singur loc la Londra, lucru ce a determinat
o
integrare și o mai bună urmărire a operațiunilor bancare;
Concentrarea activității bancare începând cu a doua jumătate a sec. XIX, lucru ce a dus la scăderea numărului băncilor
particulare și la concentrarea capitalurilor bancare. În u rma acestui proces, în anul 1900 puterea financiară britanică era
deținută în majoritate de cinci bănci: Midland, Lloyd’s, Westminster, Barclays și Națio nal Provincial.
Băncile britanice se caracterizează și prin tr-o puternică specializare, segmentîndu- se, pe de o parte, în bănci de
afaceri, iar pe de altă parte în bănci comerciale. Cei care acționau în băncile de afaceri erau de profesie negustori, foart e
bine
instruiți în acest domeniu, reușind să se impună în tranzacțiile cu titluri comerciale. Principalele bănci de acest gen erau :
Hambros Bank, Benson, Lazard Brothers, Rotchschild and Sons ș.a.
Băncile comerciale aveau ca principală activitate atragerea depunerilor, plasamentul lor și gestionarea mijloacelor de
plată. Deși sistemul bancar englez este bine compartimentat s -a creat totuși o interdependență între băncile comerciale și
cele
de afaceri în sensul că principalele bănci comerciale controlau o bancă de afaceri. De exemplu, Midland Bank controla
banca
Samuel Montagu, Națio nal Westminster Bank controla Country Bank.
Băncile britanice pot fi împărțite în:
Bănci primare care derulează operațiuni de transfer monetar în interiorul țării prin intermed iul conturilor curente,
Bănci secundare care constituie depozite la termen.În rândul acestora pot intra S ocietățile de finanțare imobiliară
(Building
societies), Uniunile de credit (Credit unions) și băncile de economii (Național Saving and Investiment).
Sistemul bancar britanic prezintă un număr redus de bănci. Principalele bănci ce activau pe piața bancară din Marea
Britanie în luna mai 2010 și care dețineau circa 65% din împrumuturile către firmele comerciale, 45% din creditele de
consum
și 75% din creditele imobiliare la sfârșitul anului 2009 sunt: Banco Santander, Barclays, HSBC, Lloyds Banking Group,
Nationwide și Royal Bank of Scotland 7. Sistemul bancar din Marea Britanie a fost și el puternic afectat de criza bancară
americană.
Sistemul bancar german se bazează pe puternica dezvoltare economică postbelică. Conceptul de bază după care se
conduce activitatea bancară este „all finanz”, adică, băncilor germane le este permis să se implice în orice activitate
financiară, dezvoltîndu -se conceptul de bancă universală.
Sistemul bancar german s- a constituit începând cu a doua jumătate a sec. al XIX -lea având la bază două principale
categorii de bănci:o largă rețea de bănci cooperatiste și populare și băncile comerciale.
7 Bank of England, Trends in lendings, may 2010
6
Băncile cooperatiste au apărut la î nceputul sec. al XIX-lea, având mai ales funcția de case de garanție mutuală
(rețeaua cooperativelor Raiffeisenkasser se datorează lui Friedrich Wilhelm Raiffeisen, primar la Flammsfeld). Mai
târziu
aceste instituții se dezvoltă, astfel ele vor deveni veritabile unități bancare. Odată cu amplificarea rețelei băncilor
cooperatiste
în mediul rural, în mediul urban se înființează băncile populare (V olksbanken).
Aceste două tipuri de bănci au avut un rol important în colectarea depunerilor, mai ales de la per soanele fizice și
concomitent, în acordarea de împrumuturi persoanelor fizice, comercianților, meșteșugarilor. Aceste bănci au o clientelă
numeroasă și realizează operațiuni de mare amploare mai ales după pătrunderea în spațiul Central și Est European după
anul
1990.
Principalele tipuri de b ănci existente în prezent în Germania sunt:
băncile comerciale, care se pot clasifica în:
– bănci comerciale mari, respectiv: Deutsche Bank AG, Commerzbank AG (care a preluat Dresdner Bank AG în anul
2008),
Bayerische Hypo-und Vereinsbank AG (HVB funcționează ca o filială a Unicredito Italiano SpA ) și Deutsche Postbank
AG
(care are ca principal acționar pe Deutsche Bank AG) ,
– băncile comerciale regionale (Regionalbanken) cu o dezvoltarea a afacerilor mai redusă ca de e xemplu Frankfurter
Bank sau
Berliner Handels,
– băncile cu capital străin și sucursalele băncilor străine
băncile landurilor (Landesbanken) care funcționează ca niște bănci centrale pentru băncile de economii din regiunea lor,
băncile de economii (Sparkassen) cae au ca scop finanțarea comunităților locale și care atrag economiile populației și a
firmelor locale,
instituțiile de credit cooperativ regionale ,
cooperativele de credit sunt deținute de către membrii cooperatori ,
băncile ipotecare (Realkreditinstitute) sunt instituții specializate în finanțarea în domeniul imobiliar (Hypo Real Estate,
naționalizată în anul 2009 de către statul german ),
instituțiile specializate în domeniul economisire -creditare (Bausparkassen),
instituții financiare cu scopuri speciale cum ar fi garantarea creditelor firmelor medii sau finanțarea exporturilor.
Băncile comerciale germane au ca principală caracteristică universalizarea operațiunilor și sunt profilate pe operațiuni
de mare amploare orientate, în special, spre i ndustrie. De exemplu, Deutsche Banck AG deținea o cotă de 28% din
Daimler
Benz (liderul firmelor industriale din Germania), 10% din Allianz (cea mai mare firmă de asigurări din Germania), 25%
din
liderul lanțurilor de magazine (Wurstadt) și aproape o treime din Philip Holsmann, liderul firmelor de construcții 8 . Se
observă
deci, că între băncile comerciale și firme există o strânsă colaborare, băncile intervenind adesea în contabilitatea și
gestiunea
clienților săi.
Prin natura operațiunilor pe care le desfășoară, băncile germane sunt considerate ca fiind etalonul de bancă
universală. Gradul de concentrare a sistemului bancar german este redus.La sfârșitul anului 2008, „sistemul bancar
german
număra 1.989 instituții de credit cu o rețea de 39.351 unități bancare” 9.
Se constată, totuși, că băncile comerciale germane sunt puternic concentrate. De exemplu, activitatea primelor trei
bănci ca mărime, Deutsche Bank AG, Dresdner Bank AG și Commerzbank AG, este comparabilă cu activitatea a 200 de
bănci
de ordin regional10.
Sistemul bancar al Statelor Unite ale Americii s-a constituit avîndu-se în vedere atât structura federală a țării cât și
cadrul normativ specific. În timp structura federală a impus un sistem bancar descentralizat, legislația țării, mai ales
după criza
din anul 1929, a dus la o specializare a activității bancare.
În prima parte a sec. al XIX- lea, crearea băncilor americane nu era încadrată de o legislație specifică. To t mai multe
nereguli, nereușite și falimente au făcut ca în anul 1863 să se adopte Legea Băncii Naționale care duce la o structurare a
băncilor în două segmente:
1. bănci de stat, controlate de guvern prin departamentele bancare de stat;
2. bănci naționale, supravegheate de Vistieria Federală.
Urmare a unei intense crize financiare și a unor falimente bancare din anul 1907, după mai multe discuții și
controverse, în anul 1913, s- a înființat Sistemul Federal de Rezerve (Federal Reserve System) , având ca funcție
principală
stabilizarea sistemului bancar, de a împrumuta băncile atunci când rezervele lor se micșorau („ ultim împrumutător”). În
plus,
Rezerva Federală a primit sarcina de a administra masa monetară a țării.
Sistemul Rezervei Federale este format din 12 bănci regionale situate în New York, Chicago, Richmond, Dallas, San
Francisco și alte orașe mari ale țării. Fiecare bancă a FED desfășoară, în prezent, operațiuni specifice și supraveghează
băncile
din regiunile proprii.
Conducerea FED este asigurată de Consiliul guvernatorilor format din șapte membri numiți de președinte și
confirmați de Senat pe o perioadă de 14 ani.
Totuși de-a lungul timpului FED nu a reușit totdeauna să satisfacă nevoile de rezerve ale băncilor, astfel că în anul
1929 SUA a înregistrat cea mai gravă criză financiară și cele mai multe falimente bancare di n istoria lor.
Prin Legea bancară din anul 1933, numită și „Glass Steagall Act”, abrogată în anul 1999, băncile americane se
clasifică în bănci comerciale și bănci de investiții. Alături de acestea în cadrul sistemului bancar american există o serie
de
instituții ca: băncile de economii, uniunile de credit, asociațiile de economii și împrumuturi, băncile ipotecare, brokerii
de
credite ipotecare.
Această legislație a dus la apariția unei categorii specifice de instituții financiar bancare, așa -zisele „aproape bănci”
care nu sunt supuse reglementărilor bancare și concurează băncile în aria lor de activitate. Astfel , sunt demne de
menționat
8 Glauchevitch Philip, Cheile succesului în afaceri , Editura Sedana, București, 1996, p. 55
9 European Central Bank, Strucural indicators for the EU Banking Sector , January, 2010
10 Turliuc Vasile, Cocriș Vasile, Monedă și credit, Editura Ankarom, Iași, 1998, p. 136
7
instituțiile care gestionează cărțile de credit ca American Express, Visa. Mastercard, instituțiile ce gestionează
instrumentele
de plată a unor rețele de magazine sau societățile de plasament în valori mobiliare (Merril Linch 11).
Pe fondul unor reglementări bancare interpretabile s -au creat puternice grupuri financiar-bancare ca: AIG, Citigroup,
Bank of America, Wachovia, Goldman Sachs, Lehman Brothers care au dominat finanțele mondiale câteva decenii și au
obținut profituri greu de imaginat la o bancă ce funcționa în si stem clasic.
Toate aceste grupuri financiare au avut pierderi uriașe ca urmare a crizei financiare începute în 2007 și majoritatea
din ele au suferit mari restructu rări, au intrat în faliment, au fost preluate sau naționalizate. Rezultă că „a fi mare” nu îți
asigură automat și imunitatea împotriva falimentului. Ca urmare a acestei evoluții , astăzi băncile americane au
următoarele
trăsături:
caracteristica de bază a sistemului bancar american este puternica dispersie, zece din cele mai mari bănci dețin doar
20% din
activele băncilor comerciale ;
puternică descentralizare (existau în anul 2009 aproximativ 8.305 de bănci);
existența unui sistem dual al licențelor, deoarece unele bănci sunt coordonate atât de guvernul federal cât și de guvernul
statului unde își au reședința;
anumită specializare în bănci comerciale și bănci de investiții.
În concluzie, se consideră că sistemul bancar american este destul de fragil și nu se situează la nivelul puterii
dolarului, industriei sau supremației politice a Statelor Unite ale Americii.
Sistemul bancar francez are două trăsături definitorii:
1. promovarea legilor care guvernează tutela băncilor, adică statuarea raporturilor bancă – stat;
2. situarea la baza raporturilor dintre bănci și economii a reglementărilor ce decurg din dreptul comercial scris, ceea ce
duce la
o atitudine și autoritate bancară mai mult de ordin juridic și administrativ decât de natură economico – financiară.
Prima bancă modernă se înființează de abia în anul 1716 de către John Law și se numea Banca Generală. Falimentul
spectaculos al acestei bănci a avut efecte psihologice puternice ceea ce a dus la apariția destul de târzie a unui sistem
bancar
coerent în Franța. Acest lucru se întâmplă după anul 1830, caracteristicile principale a activității financiar – bancare
fiind
următoarele:
– nu operează cu economiile mărunte ale populației;
– acordă credite direct statului sau întreprinderilor deținute de stat;
– participă la finanțarea operațiunilor internaționale;
– se implică atât de mult în sectorul de stat încât este greu să se distingă cine are rolul dominant, statul sau băncile.
Consolidarea rețelei bancare franceze a avut loc în perioada 1848 – 1864 prin apariția unor bănci de „tip universal”
respectiv: Creditul mobiliar al fraților Periere (1852), Societatea generală de credit industrial și comercial (1859), Cré dit
Lyonnais (1863) și Sociét é Générale (1864).
În secolul al XX-lea s- au înființat numeroase instituții de credit fapt ce a dus la perfecționarea tehnicii bancare și la
specializarea băncilor. În anul 1936 are loc o reformă a sistemului bancar iar la 1 ianuarie 1945 Ba nca Franței este
naționalizată.
Cu toate acestea, sistemul bancar se pare că nu vine în întâmpinarea nevoilor economiei și încurajează preferința
francezilor pentru lichidități. De aceea în anii „60” statul francez inițiază două proiecte de reformă:
1. constituirea la Paris a uneia dintre cele mai mari piețe financiare europene;
2. consolidarea sistemului bancar francez prin asigurarea unei strânse legături cu industria.
În urma acestor măsuri se înregistrează o importantă dezvoltare a aparatului bancar, atât în colectarea resurselor, cât și
în angajarea creditelor. Are loc o bancarizare a economiilor populației. De asemenea, are loc o mai largă distribuire a
creditelor de către bănci, comparativ cu trezoreria publică.
Deși aceste fenomene de „bancarizare” și „debugetizare” sunt reale, statul continuă să suporte un cost ridicat în
procesul distribuirii creditelor. Statul su portă diferențele la creditele acordate cu dobândă „preferențială” de către bănci.
În
procesul distribuirii creditelor cu dobânzi „preferențiale”, băncile nu sunt decât intermediari, încasând comisioane
pentru
serviciul efectuat. Principalele sectoare ce beneficiază de aceste împrumuturi cu dobândă preferențială sunt:
– agricultura prin „Creditul Agricol” care gestionează o parte importantă din bugetul Ministerului Agriculturii;
– exporturile;
– construcțiile de locuințe.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii bancare din anul 1984, sistemul bancar francez se structurează astfel:
Băncile membre ale Asociației Franceze a Băncilor (Société Générale , BNP-Paribas, etc),
Băncile mutuale și cooperatiste care cuprind: băncile populare, băncile de credit mutual, cooperativele de credit, băncile
de
economii, instituțiile de credit mutual agricol (Crédit Mutuel, Crédit Agricol, Banque Populaires),
Băncile de credit municipale (Credit Municipal),
Instituțiile financiare, ca de exemplu băncile ipotecare, firme le de leasing, firmele de factoring . Aceste instituții acordă
credite, dar nu pot colecta depunerile pe termen scurt. Ele își procură sursele de pe piața financiară, de pe piața
monetară sau
de la celelalte bănci și au ca obiect de activitate leasingul, creditul de consum și gestiona rea titlurilor de valoare,
Societățile de investiții cu capital variabil (SICA V), aceastea îndeplinesc rolul de intermediar între depunători și bursă.
Instituțiile financiare specializate în vederea susținerii unor obiective de interes public .
Ca urmare a specificului național, activitatea bancară din Franța este dominată de către băncile cu capital majoritar
francez, băncile străine jucând un rol secundar.
Câteva bănci franceze și-au extins activitatea pes te graniță devenind jucători mo ndiali (Société Générale, BNPParibas,
Crédit Agricole). În anul 2008, BNP- Paribas a achiziționat grupul financiar Fortis din Belgia și Lux emburg devenind
una din primele bănci europene după mărimea activelor și a depozitelor.
11 Dispărută ca urmare a crizei din 2007
8
Se poate spune că sistemul bancar francez, deși pare foarte concentrat, nu este nici specializat ca sistemul bancar
englez, nici descentralizat ca cel american și nic i riguros segmentat ca cel german. Este un sistem bancar care are ca
element
principal relația privilegiată cu statul și desfășoară operațiuni bancare specifice băncii universale .
În concluzie, la cele prezentate până acum nu pot fi decât de acord cu cele afirmate de John Kenneth Galbraith:
„precursorul tuturor instrumentelor de reformă monetară a fost Banca Angliei. Nici o altă instituție economică nu s -a
bucurat
așa de mult timp de un astfel de prestigiu. În general, ea este pentru monedă ceea ce Sfântul Petru era pentru credința
creștină”12 și „dacă istoria băncii comerciale aparține italienilor și cea a băncii centrale de emisiune englezilor, cea a
hârtiei monedă emisă de un guvern aparține indiscutabil americanilor”. 13
1.2. EVOLUȚII ȘI TENDINȚE PRIVIND DEZVOLTAREA SISTEMULUI BANCAR EUROPEAN
1.2.1. SISTEMUL EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE
1.2.2. PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE SISTEME LOR BANCARE DIN ȚĂRILE UNIUNII
EUROPENE
1.2.1. SISTEMUL EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE
Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) a fost creat în conformitate cu Tratatul de la Maastricht și Statutul
Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene. Este format din Banca Centrală Europeană
(BCE) și
băncile centrale naționale (BCN) ale tuturor statelor membre ale UE (la 31 mai 2010 existau 27 țări membre).
Eurosistemul
cuprinde BCE și BCN ale statelor membre care au adoptat euro (la 31 mai 2010 existau 16 țări membre).
Organele de decizie ale BCE sunt Consiliul guvernatorilor și Comitetul executiv.Deciziile de politică monetară ale
BCE sunt luate de Consiliul guvernatorilor. Comitetul executiv pune în aplicare deciziile și este răspunzător de
activitățile
zilnice ale BCE. Al treilea organ de decizie al BCE este Consiliul general, care va continua să funcționeze atât timp cât
există
state membre ale Uniunii Europene care nu au adoptat încă euro ca monedă națională.
BCE a fost înființată în iunie 1998 la Frankfurt pe Main și a preluat funcțiile predecesorului său, Institutul Monetar
European (IME). Este o instituție supranațională dotată cu personalitate juridică. BCE își desfășoară activitatea în trei
sedii în
orașul Frankfurt din Germania.
Eurosistemul are câteva atribuții majore.
Prima constă în aplicarea politicii monetare adoptate de către Consi liul guvernatorilor BCE – de exemplu, deciziile
privind ratele dobânzilor reprezentative (rata dobânzi minimă acceptată, aplicată la operațiunile principale de
refinanțare,
precum și ratele dobânzilor aplicate la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit, și, după caz, luarea
de
decizii referitoare la obiectivele monetare și furnizarea de lichiditate).
Comitetul executiv este responsabil pentru aplicarea politicii monetare, responsabilitate pe care o exercită prin
dispoziții adresate BCN. De exemplu, Comitetul executiv decide o dată pe săptămână asupra alocării de lichiditate
sectorului
bancar prin intermediul operațiunilor principale de refinanțare.
Obiectivul principal al Eurosistemului este menținerea stabilității prețurilor. Fără a aduce atingere acestui obiectiv,
Eurosistemul trebuie să susțină politicile economice generale ale Comunității Europene.
Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că Uniunea Europeană vizează promovarea „progresului
economic și social, a unui grad ridicat de ocupare a forței de muncă, precum și atingerea unei dezvoltări echilibrate și
durabile“.
Eurosistemul contribuie la îndeplinirea acestor obiective prin menținerea stabilității prețurilor. În plus, în acțiunea sa
de sigurare a stabilității prețurilor, Eurosistemul ține seama de aceste obiective. În eventualitatea unui conflict între
obiective,
BCE trebuie să acorde prioritate menținerii stabilității prețurilor.
În vederea obținerii stabilității prețurilor, BCE trebuie să influențeze condițiile de pe piața monetară și, prin urmare,
nivelul ratelor dobânzilor pe termen scurt. BCE a adoptat o strategie care asigură adoptarea deciziilor de politică
monetară
într-o manieră coerentă și sistematică. Coerența contribuie la stabilizarea anticipațiilor inflaționiste și sporește
credibilitatea
BCE.
Un element de bază al strategiei de politică monetară a Consiliului guvernatorilor BCE este definiția cantitativă dată
de acesta stabilității prețurilor, și anume „o creștere anuală, sub nivelul de 2%, a indicelui armonizat al prețurilor de
consum
(IAPC) pentru zona euro”.
Stabilitatea prețurilor trebuie menținută pe termen mediu, ceea ce reflectă necesitatea unei politici monetare
proactive. În vederea asigurării stabilității prețurilor, BCE intenționează să mențină rata inflației la un nivel inferior, dar
apropiat, celui de 2% pe termen mediu.
Mecanismul de transmisie a politicii monetare începe cu administrarea lichidității și orientarea ratelor dobânzilor pe
termen scurt de către BCE.
Ca parte integrantă a pieței financiare, piața monetară deține un rol fundamental în transmiterea deciziilor de politică
monetară, fiind prima piață influențată de schimbări ale politicii monetare. O piață monetară profundă și integrată este
esențială pentru o politică monetară eficientă, întrucât aceasta asigură o distribuție uniformă a lichidității băncii centrale
și un
grad omogen al ratelor dobânzilor pe termen scurt în întreaga zonă a monedei unice.
Această condiție prealabilă a fost îndeplinită aproape simul tan cu debutul celei de-a treia etape a Uniunii Economice
și Monetare, atunci când piețele monetare naționale au fost integrate cu succes într -o piață monetară eficientă a zonei
euro.
Pentru orientarea ratelor dobânzilor pe termen scurt, Eurosistemul disp une de un set de instrumente de politică
monetară, și anume operațiuni de piață, facilități permanente și rezerve minime obligatorii
Operațiunile de piață pot fi clasificate în:
12 John Kenneth Galbraith, L argenti‟, Editura Gallimanrd, Paris, 1976, pag. 60
13 John Kenneth Galbraith, L argenti‟, Editura Gallimanrd, Paris, 1976, pag. 83
9
operațiuni principale de refinanțare; acestea sunt operațiuni obișnuite de furnizare de lichidități, cu frecvență
săptămânală și
scadență la o săptămână;
operațiuni de refinanțare pe termen lung; acestea sunt operațiuni de furnizare de lichidități, cu frecvență lunară și
scadență
la trei luni;
operațiuni de reglaj fin; acestea pot fi executate în regim ad- hoc în scopul gestionării situației lichidităților de pe piață și
al
orientării ratelor dobânzilor.În mod deosebit, acestea vizează atenuarea efectelor dezechilibrelor neașteptate ale
lichidităților
de pe piață asupra ratelor dobân zilor;
operațiuni structurale, pe care Eurosistemul le poate efectua sub forma operațiunilor reversibile, a operațiunilor
definitive și
a emiterii certificatelor de îndatorare.
Eurosistemul oferă, de asemenea, două facilități permanente, care stabilesc li mite pentru rata dobânzii overnight prin
furnizarea, respectiv absorbția, de lichiditate:
1. facilitatea de creditare marginală, care permite instituțiilor de credit să obțină lichiditate overnight, alocată de băncile
centrale naționale și garantată cu act ive eligibile;
2. facilitatea de depozit, care poate fi folosită de către instituțiile de credit pentru a constitui depozite overnight la
băncile
centrale naționale din Eurosistem.
Eurosistemul impune instituțiilor de credit să mențină rezerve minime în conturile deschise la băncile centrale
naționale. Fiecare instituție de credit este obligată să mențină un anumit procent din depozitele clienților proprii
(precum și din
alte pasive bancare), calculat ca nivel mediu pe parcursul unei perioade de aplicare a rezervelor minime obligatorii de
aproximativ o lună, într -un cont de depozit deschis la banca centrală națională relevantă. Eurosistemul aplică o rată a
dobânzii
pe termen scurt la disponibilul din aceste conturi. Scopul sistemului rezervelor minime obligatorii este stabilizarea
ratelor
dobânzilor pe piața monetară și crearea (sau extinderea) unui deficit structural de lichiditate în sistemul bancar.
Cea de-a doua și cea de-a treia dintre atribuțiile Eurosistemului constau în derularea operațiunilor valutare și,
respectiv, deținerea și administrarea rezervelor oficiale ale statelor din zona euro. BCN din Eurosistem au transferat
către BCE
active externe de rezervă, în valoare de aproximativ 40 miliarde EUR (85% în valută și 15% în aur). În schimb, BCN
dețin
creanțe în euro purtătoare de dobândă asupra BCE. BCN din Eurosistem sunt implicate în administrarea rezervelor
internaționale ale BCE, acționând în calitate de agenți ai BCE, conform orientărilor privind administrarea portofoliului
stabilite de BCE. Activele externe de rezervă rămase se află în proprietatea BCN și sunt administrate de către acestea.
Operațiunile cu aceste active de rezervă sunt reglementate de către Eurosistem.Concret, operațiunile care depășesc un
anumit
prag necesită aprobarea prealabilă a BCE.
O a patra atribuție esențială a Eurosistemului constă în promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți.
A cincea atribuție este aceea că Eurosistemul contribuie la realizarea supravegherii financiare. Responsabilitatea
directă pentru supravegherea bancară și stabilitatea financiară revine autorităților competente ale fiecărui stat membru al
UE,
însă tratatul i-a încredințat SEBC misiunea de „a contribui la buna desfășurare a politicilor promovate de autoritățile
competente în ceea ce prive ște supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și stabilitatea sistemului
financiar”.Îndeplinirea acestei atribuții presupune trei linii principale de acțiune.
În primul rând, SEBC monitorizează și evaluează stabilitatea financiară la nivelul zonei euro și al Uniunii Europene.
Această activitate completează și sprijină activitatea paralelă la nivel național, desfășurată de băncile centrale naționale
și de
autoritățile de supraveghere în scopul menținerii stabilității financiare în statul respectiv .
În al doilea rând, SEBC oferă instituțiilor financiare consiliere cu privire la definirea și revizuirea cerințelor de
reglementare și de supraveghere. Această activitate se desfășoară în mare parte prin participarea BCE la organismele
internaționale și europene de reglementare și de supraveghere relevante, cum ar fi Comitetul de la Basel pentru
supraveghere
bancară, Comitetul bancar european și Comitetul european al autorităților de supraveghere în domeniul bancar.
În al treilea rând, BCE promovează cooperarea între băncile centrale și autoritățile de supraveghere pe probleme de
interes comun (de exemplu, supravegherea sistemelor de plăți, gestiunea crizelor financiare).
Aceste activități se desfășoară cu asistența Comitetului pentru supraveghere bancară, care reunește experți ai băncilor
centrale și ai autorităților de supraveghere din Uniunea Europeană
A șasea atribuție a Eurosistemului este de a elabora statistici monetare și financiare.
Tratatul de la Maastricht specifică, de asemenea, că BCE deț ine dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de bancnote
euro.
În îndeplinirea atribuțiilor care decurg din statutul de membru al Eurosistemului, BCE și băncilor centrale naționale
nu le este permisă solicitarea sau acceptarea de instrucțiuni din partea instituțiilor sau a organismelor comunitare, a
oricărui
guvern al unui stat UE sau a oricărui alt organism. În mod similar, instituțiile și organismele comunitare, precum și
guvernele
statelor membre, nu pot influența membrii organelor de decizie ale BCE sau ale BCN în îndeplinirea atribuțiilor care le
revin.
Statutul SEBC și al BCE prevede continuitatea mandatelor guvernatorilor BCN și ale membrilor Comitetului
executiv, după cum urmează:
– un mandat cu o durată minimă de cinci ani pentru guvernatorii BCN;
– un mandat cu o durată fixă de opt ani, care nu poate fi reînnoit, pentru membrii Comitetului executiv al BCE;
– demiterea din funcție a membrilor Comitetului executiv doar în caz de incompetență sau greșeli grave de conduită; în
aceste
cazuri, Curtea de Justiție a Comunităților Europene este în măsură să soluționeze litigiile.
Eurosistemul este independent și pe plan operațional. BCE și BCN dispun de toate instrumentele și competențele
necesare pentru aplicarea unei politici monetare eficiente și sunt autorizate să decidă în mod independent asupra
momentului și
modului de folosire a acestora.
Eurosistemului îi este interzisă acordarea de credite organismelor comunitare sau entităților din sectorul public
național, fapt care îi sporește independența, prot ejîndu-l de orice tip de influență exercitată de către autoritățile publice.
Mai
mult, Consiliul guvernatorilor BCE are competența de a adopta norme cu caracter obligatoriu pentru îndeplinirea
atribuțiilor
SEBC, precum și în anumite alte cazuri, astfel cum sunt definite acestea în documente specifice ale Consiliului UE .
10
Băncile centrale naționale din Eurosistem au personalitate juridică (potrivit legislației statului respectiv), diferită de
cea a BCE. În același timp, ele fac parte integrantă din Eurosistem, care este responsabil pentru stabilitatea prețurilor în
zona
euro și își desfășoară activitatea în conformitate cu orientările și instrucțiunile BCE în îndeplinirea atribuțiilor
încredințate
Eurosistemului.
BCN sunt implicate în procesul de aplicare a politicii monetare unice a zonei euro. Acestea efectuează operațiuni de
politică monetară, precum furnizarea de lichiditate instituțiilor de credit, și asigură decontarea plăților scripturale interne
și
transfrontaliere. De asemenea, acestea realizează operațiuni de gestionare a rezervelor internaționale în nume propriu și
ca
agenți ai BCE.
În plus, BCN răspund în mare măsură de colectarea de date statistice naționale, precum și de emiterea și procesarea
bancnotelor euro în respectivele țări. BCN îndeplinesc și funcții care depășesc sfera de aplicare a Statutului, în măsura
în care
Consiliul guvernatorilor nu le consideră incompatibile cu obiectivele și atribuțiile Eurosistemului. Conform legislației
naționale, BCN pot avea și alte atribuții, în afara celor care vizează politica monetară. Anumite BCN sunt implicate în
activități de supraveghere bancară și/sau îndeplinesc rolul de trezorier al statului.
1.2.2. PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE SISTEME LOR BANCARE DIN ȚĂRILE UNIUNII
EUROPENE
Potrivit rapoartelor publicate de Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat) în anul 2007 , băncile din cele 27 de
țări sunt mai puține, mai puternice și mai bine integrate în sistemul bancar mondial. Statistica arată că în Uniunea
Europeană,
numărul băncilor a scă zut de la 8.902 în 2004 la 8.510 în 2008.
Tabelul nr. 1 Evoluția numărului de instituții de credit și de sucursale în UE și România
Explicații
Populația
mii loc.
Număr instituții de credit Număr de sucursale
2004 2005 2006 2007 2008 2004 2005 2006 2007 2008
Austria 8.344 796 818 809 803 803 4.360 4.300 4.258 4.266 4.243
Grecia 11.221 62 62 62 63 66 3.403 3.543 3.699 3.850 4.095
Olanda 16.440 461 401 345 341 302 3.798 3.748 3.456 3.604 3.421
Franța 64.120 896 854 829 808 728 26.370 27.075 40.013 39,560 39.634
MU15 322.463 6.848 6.681 6.511 6.365 6.569 169.552 170.704 182.597 185.083 186.363
EU 27 498.259 8.902 8.683 8.507 8.354 8.510 211.442 214.925 228.648 233.889 238.117
România 21.795 40 40 39 42 43 3.031 3.533 4.470 6.340 7.375
Sursa: Prelucrare după ECB, Structural indicators for the EU banking, January 2010
Rapoartele actuale prezintă transformările sectorului bancar afectat în ultimii ani de o serie de schimbări profunde
care au avut loc în Uniunea Europeană: crearea pieței unice, desființarea int ermediarilor, dezvoltarea tehnologiilor
informatice
și introducerea monedei unice.Astfel se constată următoarele aspecte :
Băncile care au rămas pe piață au încercat să -și consolideze poziția, prin achiziții și fuziuni , cea ce a dus la reducerea
numărului de intituții de credit ;
Progresul tehnologic permite instituțiilor de credit să ofere servicii on -line, servicii bancare prin telefon și sisteme de
plată
automatizate, ceea ce crează condițiile reducerii numărului de instituții de credit și mai mult ,
Concurența și dorința de acapararea a cotei de piață duce în sens contrar, adică la creșterea numărului de sucursale
bancare,
rețeaua de sucursale și agenții a crescut de la 211.442 unități în 2004 la 238.117 unități la finele anului 2008. Dintre
acestea,
două treimi își desfășoară activitatea în afara țării de origine.
Un aspect important este concentrarea pe segmentele de retail a activității bancare, se apreciază că, în noile condiții,
multe
bănci își vor reorienta și mai mult activitatea spre o ofertă diversificată de servicii bancare destinată preponderent
persoanelor
fizice, devenind „bănci universale”,
Accentuarea integrării și finanțarea din resurse interne datorită condițiilor de piață favorabile , este un alt aspect
important,
Băncile europene au deschis sucursale în state din afara Uniunii Europene, fără însă să se concentreze asupra
principalelor
piețe financiare ca Japonia, Elveția sau SUA, ci optând mai mult pentru o distribuție geografică bazată pe crit erii
strategice, de
eficiență și de acaparare a cotelor de piață,
Se constată consolidarea băncilor în interiorul sau în afara granițelor. Întărirea băncilor europene este reflectată de
creșterea
mediei activelor nete pe fiecare bancă. Evoluțiile nu sunt însă similare în toate statele memb re ale Uniunii Europene,
observîndu-se faptul că băncile din Marea Britanie suferă o scădere a activelor ca urmare a crizei din 2007 declanșată în
SUA,
așa cum reise din tabelul de mai jos :
Tabelul nr. 2 Evoluția activelor instituțiilor de credit din UE și România
Explicații
Total active în mil. EUR
2004 2005 2006 2007 2008
Austria 635.348 721.159 789.770 890.747 1.067.860
Germania 6.584.388 6.826.558 7.121.039 7.562.431 7.875.402
Spania 1.717.364 2.149.456 2.515.527 2.945.262 3.381.187
Italia 2.275.628 2.509.436 2.793.244 3.331.830 3.628.272
Grecia 230.454 281.066 315.081 383.293 461.982
Olanda 1.677.583 1.697.781 1.843.176 2.176.197 2.235.179
Franța 4.419.045 5.073.388 5.728.127 6.682.335 7.225.140
Marea Britanie 7.085.205 8.526.508 9.868.683 10.094.508 8.840.131
MU15 20.521.492 22.763.034 25.039.235 28.424.060 30.566.597
EU 27 29.160.206 33.163.364 37.080.758 41.062.021 42.208.841
România 23.200 35.400 51.911 72.095 84.541
Sursa: Prelucrare după ECB, Structural indicators for the EU banking, January 2010
11
Raportul Eurostat pune, pentru prima dată, în evidență activitățile externalizate de către bănci în diferite țări. În multe
dintre statele membre ale Uniunii Europene există reglementări referitoare la activitățile externalizate de către bănci.
Acestea se
referă, de regulă, la supraveghere, la controlul intern și organizare adecvată la nivelul conducerii băncilor pentru a
permite
monitorizarea și analiza permanentă a calității activităților desfășurate de către furni zorii de servicii externalizate,
Sectorul bancar din noile state membre din centrul și estul continentului se adaptează rapid condițiilor Uniunii Europene
datorită, mai ales, gradului ridicat de participare a capitalului străin din partea instituțiilor de credit, în princi pal din
statele
membre inițiale,
La fel ca în SUA, marile bănci europene și -au dezvoltat organizații „fiice”, care oferă servicii de asigurare – reasigurare,
consultanță financiară, leasing internațional, încercând să câștige segmente de piață cât mai consistente și să -și
fidelizeze clienții
prin satisfacerea așteptărilor și cerințelor lor explicite și implicite, se crează astfel holdinguri financiar -bancare.
În ideea de a furniza clienților cvasitotalitatea serviciilor financiare în același loc, tot mai multe bănci au încercat să
devină universale: bancă comercială, companie de brokeraj, bancă de investiții și companie de carduri în același timp.
Expansiunea în toată lumea, ca efect al globalizării, a pus problema capacității conducerii de a acoperi la fel de b ine
toate
segmentele de activitate din toate locațiile, inclusiv administrarea în mod eficient a riscurilor.
În SUA exista intenția ca banca viitorului să aibă doar ghișee unice (nespecializate) prin intermediul cărora să se
ofere întreaga gamă de servic ii financiar – bancare. Astfel, la un asemenea ghișeu, clientul va putea solicita fie un card,
un
credit ipotecar fie o asigurare de viață și/ sau de accidente, ori informații bursiere, se va putea înscrie la un sistem priv at
de
pensii, își va putea cumpăr a un autoturism în sistem leasing.
Ca urmare a crizei financiare ce s- a manifestat pe piața creditelor subprime, tot mai mulți specialiști solicită
reconsiderarea strategiei din ultimul deceniu de dezvoltare a sectorului bancar pe baza conceptului de supermarket
financiar.Se
constată că băncile care au dezvoltat acest concept, Citigroup, Merril l Lynch, UBS, BNP Paribas, Société Générale, sunt
cele
mai lovite de această criză.Recent se discută chiar despre posibilitatea ca giganți ca Citigroup să -și despartă afacerile
pentru a
deveni mai transparente și mai ușor de condus. .
Introducerea monedei unice „euro”, de la 1 ianuarie 2002, a avut și va avea în continuare importante și multiple
implicații asupra sectorului bancar din statele membre ale Uniunii Europene și din alte țări. Astfel, Comisia Europeană
depune
eforturi susținute pentru armonizarea legislației și pentru monitorizarea și controlul activităților bancare, în încercarea
de a
respecta termenul fixat pentru crearea unei piețe unice în acest sector. Se pune problema rapidității cu care se aprobă în
Europa
legislația în domeniu, având în vedere concurența serioasă a băncilor americane.
Fiecare bancă, independent sau în colaborare cu organismele naționale de standardizare din statele membre ale
Uniunii Europene, a elaborat propriile sale standarde de performanță, bazate pe ample și laborioase studii și analize
asupra
comportamentului clienților, satisfacției clienților, modalităților de asigurare a calității serviciilor etc. În aceste condiții
se pune
problema dacă se poate accepta o recunoaștere reciprocă a standardelor și o cooperare între organismele naționale de
supraveghere sau se va încerca realizarea unei structuri unice de standarde, regulamente și instituții.
Tarifele practicate de către băncile din Uniunea Europeană pentru diversele lor operațiuni diferă mult de la un stat
membru la altul. Aceste diferențe, mult mai vizibile după introducerea monedei unice, au determinat nemulțumirea
îndreptățită
a clienților.
Dacă o bancă gândește global, ea trebuie să acționeze local . Ca urmare a acestui principiu m odelele economice și
practicile tarifare sunt încă tributare atât modelelor culturale ale regiunilor în care băncile activează, cât și practicilor
particulare care se impun. Comportamentul cons umatorilor, ca și al celor care oferă produse și servicii bancare sunt
extrem de
diferite de la o țară la alta, atât din punct de vedere al utilizării mijloacelor de plată, cât și din cel al accesului la
respectivele
produse și servicii.
Informațiile referitoare la modelele economice și tarifare rezultate din prelucrarea datelor au permis să se calculeze
prețul mediu național al produselor și serviciilor bancare și prețul mediu pe grupul de bănci respondente. Concluzia
desprinsă
din analiza datelor a confi rmat tendința conform căreia prețul produselor și serviciilor bancare de bază variază uneori cu
mai
mult de 30% de la o țară la alta, independent de contextul economic în care ele evoluează. La această concluzie s -a
ajuns
comparând costul relativ al produs elor și serviciilor de retail banking, pornind de la un nivel mediu al acestora ponderat
cu
indicatori specifici (cum ar fi, de pildă, gradul de utilizare a cecurilor).
Tabelul nr. 3 Prețul serviciilor bancare în anul 2009 (euro)
NR.
CRT.
EXPLICAȚII PREȚU L CEL MAI MARE PREȚUL CEL MAI MIC MEDIA
1 ZONA EURO 99,4 46,8 71,1
2 UE FĂRĂ ZONA EURO 150,6 39,2 76,6
3 AMERICA DE NORD 192,1 47,1 75,3
4 ASIA – PACIFIC 114,4 19,7 54,3
5 MEDIA 129,1 38,7 70,3
Sursa: Prelucrare după World Retail Banking Report, 2009
Au fost luate în considerare toate serviciile de bază pe care o bancă de retail le oferă clienților săi: de la gestiunea și
administrarea conturilor, mijloacele de plată, utilizarea numerarului, gestiunea rezervelor.
Conform ultimului studiu 14 efectuat pe un eșantion de 203 bănci din 26 de țări se constată că prețul serviciilor bancare
în 2009 a scăzut cu 2% față de 2008 și cu 1,2% față de 2005.Totuși tendința nu este aceeași, în sensul că în țările din
Zona
14
Capgemini, European financial management & marketing association, UniCredit, World Retail Banking Report, 2009
12
euro scăderea este de 6,4%, în America de Nord de 1,4% în timp ce în țările membre a Uniunii Europene care nu se află
în
zona euro se înregistrează o creștere de 1,6%.
Analizând cauzele acestei evoluții se pot trage anumite concluzii:
– scăderea se datorează numai Irlandei, în Zona euro constatîndu -se o creștere de 0,8% a prețului serviciilor bancare,
– cei care utilizează internetul plătesc sensibil mai puțin decât cei ce utilizează canalul clasic – vizita în agenție,
– majoritatea băncilor încurajează puternic folosirea Internetului ca mijloc de acces la produsele și serviciile bancare,
– efectul introducerii SEPA (Single Euro Payments Area) este de scădere a prețului serviciilor bancare,
– prețul serviciilor bancare este în continuare extrem de diferit de la țară la țară și de la o zonă la alta în f uncție de
ponderea
serviciilor bancare utilizate, de prețul serviciilor bancare, de obiceiurile de consum al acestor servicii de către populație
și de
gradul de maturitate a pieței bancare.
S-a demonstrat că pe piețele lor naționale, majoritatea băncilor aplică patru modele tarifare sau o combinație între
acestea:
gestiunea contului, cererea de servicii (modelul tranzacțional clasic), oferta combinată sau acordarea de venituri
indirecte, cum
ar fi cele provenind din variația ratei dobânzii ori a modificării taxelor bancare. Iată cum arată structura comisioanelor
plătite
de utilizatorii serviciilor bancare în diverse zone și țări:
Tabelul nr. 4 Structura comisioanelor bancare în anul 2009 (%)
NR.
CRT
EXPLICAȚII
MIJLOACELE
DE PLATĂ
GESTIUNEA
REZERVELOR
UTILIZARE
NUMERAR
ADMINISTRARE
CONTURI
1 ZONA EURO 50 6 7 37
2 ITALIA 12 15 2 71
3 FRANȚA 75,5 14 0,5 10
4 OLANDA 38,5 1 0,5 60
5 UE FĂRĂ ZONA EURO 52 7 19 22
6 ROMÂNIA 32 2 32 24
7 MAREA BRITANIE 43 52 5 0,9
8 AMERICA DE NORD 66 8 26 0
9 SUA 79 11 10 0
10 ASIA – PACIFIC 47 33 8 12
11 CHINA 77 6 11 6
Sursa: Prelucrare după World Retail Banking Report, 2009
În Italia, de exemplu, se pune accentul pe taxarea, administrarea și gestionarea contului în timp ce în Franța, accentul
cade pe taxarea operațiunilor efectuate. În Anglia și Olanda, serviciile bancare de bază sunt aproape gratuite. Dacă
diferențele
de taxare sunt uriașe între diferitele state ale Europei, Italia fiind considerată țara cu cele mai scumpe servicii bancare,
iar
Olanda cu cele mai ief tine, ecarturile diferitelor bănci în interiorul unui stat sunt oarecum apropiate.
Nu există o legătură directă între nivelul de tarifare al serviciilor bancare di ntr-o țară și indicatorii macro economici ai
acesteia. Unele țări, cum ar fi Germania și Franț a, au dezvoltat o strategie prin care taxele provenite din vânzările
încrucișate
sunt superioare altor țări, în timp ce creditele și instrumentele de economisire sunt mai ieftine. Alte state, ca d e exemplu
Marea
Britanie, au adoptat strategia inversă: diferențele dintre nivelurile taxelor bancare provin, în principal, din dezvoltarea
asigurării produselor bancare.
Ca tendință, s-a constatat o anumită uniformizare a tipurilor de produse și servicii oferite. Cu toate acestea, băncile vor
trebui să aibă în vedere caracteristicile pieței financiare unice tot mai largi și puternic concurențiale, în cadrul căreia
produsele
și serviciile bancare tind să devină tot mai omogene, inovațiile mai ușor de imitat sau chiar de copiat, iar infrastructura
tot mai
costisitoare (rețelele de filiale, rețelele de calculatoare sau de terminale electronice, rețelele de puncte de vânzare sau
bancomate). În același timp, reglementările naționale tind să se uniformizeze și să se înscrie în structuri standardizate la
nivel
internațional.
Prin urmare, este necesară diferențierea abordării diferitelor tipuri de servicii financiare oferite de către diferitele
organizații specializate: bănci, firme de asigurare – reasigurare, societăți de finanțare și investiții, case de pensii, agenții
imobiliare.
Creșterea numărului de agenții și sucursale a dus la dezvoltarea concurenței și la conștientizarea aspectelor referitoare la
calitatea serviciilor bancare oferite, astfel încât este necesar să se acorde prioritate „calității percepute de client”.
Băncile nord-americane și cele din Uniunea Europeană își orientează structurile lor organizatorice în funcție de
categoriile de servicii oferite clienților și de zonele geografice de amplasare. Acestea au depus și depun eforturi
considerabile
pentru a cunoaște și a satisface cât mai bine așteptările și cerințele clienților lor, inclusiv prin evaluarea sistematică a
„gradului
de satisfacție” a acestora.
Băncile est-europene s-au confruntat și încă se mai confruntă cu o serie de probleme generate de restructurarea
bilanțului,
recapitalizare, privatizare, necesitatea schimbării mentalităților sau factorii culturali. Principalele tendințe care se
manifestă în
sistemul bancar din diferite țări sunt de concentrare și de oferire a unor produse și servicii integra te, punîndu-se un
accent
deosebit pe îmbunătățirea continuă a calității acestora.
Criza financiară declanșată în anul 2007 a zdruncinat din temelii sistemele bancare și a pus în discuție viabilitatea
principiilor de supraveghere și a modului general de a face afaceri de către instituțiile financiar -bancare.Urmările și
efectele
crizei pun la îndolială onestitatea sistemului financiar mondial, principiile de etică după care se conduc afacerile în acest
domeniu, legalitatea și moralitatea profiturilor obțin ute. În acest sens Joseph Stiglitz, laureatul premiului Nobel pentru
economie din anul 2001 își punea îndreptățit întrebarea: „ Atât în Statele Unite, cât și în Marea Britanie, în jur de 40%
din
profiturile companiilor merg spre industria financiară. Care este funcția socială a pieței financiare ca să justifice
aceste sume
generoase?”
13
Criza financiară a creat mutații importante în peisajul financiar -bancar mondial, aducând pe scena piețelor
financiarbancare
internaționale alți „jucători” decât cei tradiționali.
Piața bancară globală este î ntr-una din cele mai nef aste perioade de la Al Doilea Război Mondial încoace, forțând
guvernele din întreaga lume să mobilizeze sute de miliarde de dol ari pentru resuscitarea instituț iilor de credit.
Într-un singur an, centrul de greutate al sistemului financiar s-a schimbat dramatic, mutîndu-se dinspre Vest spre Est.
Cu zece ani în urmă, lista celor mai mari bănci mondiale era dominată de instituțiile Occidentale din SUA și Marea
Britanie.Astăzi, așa cum reiese dintr-un studiu realizat de cotidianul economic Financial Times, doar 3 din primele 20
bănci
după valoarea de piață își au originile în SUA .
Primele trei poziții sunt ocupate de bănci chinezeș ti, iar un sfert din cele 20 de instituț ii de credit listate sunt din
China, în condițiile în care cu 10 ani în urmă nici una dintre acestea nu figura în rândul marilor bă nci.Iată cum a evoluat
topul
din anul 1999 până în anul 2009:
Tabelul nr. 5 Evoluția principalelor bănci din anul 1999 până în anul 2009 în funcție de valoarea de piață
Nr. crt. 1999 2005 2009
1 Citigroup (SUA) Citigroup (SUA) Ind&Com Bank of China
2 Bank of America (SUA) Bank of America (SUA) China Construction Bank
3 HSBC (Marea Britanie) HSBC (Marea Britanie) Bank of China
4 Lloyd TSB (Marea Britanie) JP Morgan (SUA) HSBC (Marea Britanie)
5 Fannie Mae (SUA) Wells Fargo (SUA) JP Morgan (SUA)
6 Bank One (SUA) RBS (Marea Britanie) Mitsubishi UFJ Financial (Japonia)
7 Wells Fargo (SUA) UBS (Elveția) Banco Santander (Spania-Marea Britanie)
8 UBS (Elveția) Wachovia (SUA) Goldman Sachs (SUA)
9 Bank of Tokyo (Japonia) Banco Santander (Spania) Wells Fargo (SUA)
10 Chase Manhattan (SUA) Barclays (Marea Britanie) Bank of Communication (China)
11 Morgan Stanley (SUA) BNP Paribas (Franța) Royal Bank Canada
12 Credite Suisse (Elveția) Morgan Stanley (SUA) China Merchants Bank
13 Barclays (Marea Britanie) HBOS (Marea Britanie) Westpak Banking (Australia)
14 First Union (Marea Britanie) Bank of Tokyo (Japonia) BNP Paribas (Fran ța)
15 Charles Swab (SUA) Mizuho Financial (Japonia) Itau Unibanco (Brazilia)
16 Freddie Mac (SUA) BBV Argentaria (Spania) Toronto Dominion Bank (Canada)
17 National Westminister (MB) Merril Lynch (SUA) Comonw Bank of Australia
18 Banco Santander (Spania) US Bancorp (SUA) Bradesco (Brazilia)
19 Sumitomo Bank (Japonia) Goldman Sachs (SUA) Intesa Sau Paulo (Italia)
20 Goldman Sachs (SUA) Fannie Mae (SUA) Credit Suisse (Elveția)
Criza mondială a relevant și faptul că cei mai mari creditori ai SUA sunt de fapt cei mai mari competitori comerciali
ai acestei puteri mondiale.SUA a aruncat cantități astronomice de dolari pe piață cu scopul susținerii unei econ omii din
ce în
ce mai șubrede. Cum banii nu puteau fi asiguraț i doar din rezervele de stat , guvernul american a trebuit să apeleze la
ajutorul
investitorilor prin lansarea unor emisuni de bonuri de trezorerie, obligațiuni de stat ș i alte instrumente atractive pentru
„jucătorii” de pe piața financiară datorită gradului mic de risc și profitab ilității acestora.
Astfel s-a ajuns ca o parte în semnată a imensei datorii publice americane, estimată la 11.000 miliarde dolari, să fie
asigurată fie de firme puterni ce din lumea financiară, fie de state cu care SUA se află într-o rivalitate economică
declarată și
față de care a abordat, de-a lungul timpului, o poziț ie nemascată de superioritate.
Potrivit unui studiu realizat de CNBC (Consumer News and Business Channel), cei mai mari 15 investitori în
obligațiuni de stat americane sunt:
1. Rezerva Federală și alte instituț ii financiare inter-guvernamentale. Cel mai mare creditor al SUA este însuși SUA, cu
4.800
miliarde dolari,
2. Fondurile mutuale, cu 760 miliarde dolari,
3. China, este țara cu cele mai mari investiții î n derivatele de stat ale SUA, cu 740 miliarde dolari, dintre care 120
miliarde
adăugați în ultima jumă tate de an din 2008,
4. Japonia, unul dintre cei mai mari pa rteneri economici ai SUA, este ș i unul dintre cei mai mari creditori, cu nu mai
puțin de
635 miliarde dolari,
5. Guvernele statelor americane, cu 516 miliarde dolari,
6. Fondurile de pensii, obligate să aibă fonduri plasate î n investiții sigure, dețin 455 miliarde din datoria publică a SUA,
7. Alți investitori (persoane fizice, firme de stat, brokeri, dealeri, IMM-uri), cu 413 miliarde dolari,
8. Marii exportatori de petrol precum: Ecuador, Venezuela, Indonezia, Bahrain, Iran, Irak, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia
Saudită, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Gabon, Libia și Nigeria, cu 186 miliarde dolari,
9. Centrele bancare din insulele caraibiene Bahamas, Bermude, Cayman, Antilele Olande ze, Insulele Virgine Britanice
și
Panama, cu 176 miliarde dolari,
10. Brazilia, cea mai prosperă economie sud -americană deține obligațiuni în valoare totală de 133 miliarde dolari,
11. Firmele de asigurări, cu o investiție de 126 miliarde dolari î n bonuri de trezorerie americane,
12. Marea Britanie, cu 124 miliarde dolari, du pă ce spre mijlocul lui 2008 ajunsese la aproape 300 miliarde de dolari,
13. Rusia, ale cărei investiții au crescut cu peste 330% î n ultimul an, de la 35 miliarde la 119 miliarde dolari,
14. Instituțiile de credit, precum băncile de investiț ii, cele comerciale sau uniunile de credit interne, cu 107 miliarde de
dolari,
15. Luxemburg, cu peste 70 miliarde dolari investiți î n ultimele 12 luni din 2008.
14
Ca urmare a crizei financiare care persistă, la nivelul statele membre Uniunii Europene și a Băncii Centrale Europene se
iau măsuri cu privire la diminuarea potențial ului de risc sistemic asociat creditării. În acest sens Banca Centrală
Europenă a
supus dezbaterii o serie de recomandări de politică macroprudențială în scopul menținerii creditării în valută în limite
care nu
induc un risc crescut piețelor financiare, inclusiv prin susținerea conceptului de creditare responsabilă, astfel:
– impunerea unor criterii de eligibilitate pentru debitori,
– impunerea de restricții privind gradul de îndatorare ,
– limitarea sumei maxime a creditului acordat la valoarea proprietății ce se achiziționează (LTV) ,
–asigurarea unui nivel adecvat de conștientizare la nivelul debitorului a riscului asumat prin contractarea unui credit în
valută.
1.3. ASP ECTE PRIVIND CONSTITUIREA Ș I EVOLUȚIA S I STEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA
1.3.1. REGLEMENTA REA ȘI REFORMA SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA DUPĂ ANUL 1990
1.3.2. CONSOLIDAREA ȘI EVOLUȚIA SISTEMULUI BANCA R ROMÂNESC ÎN PERIOADA 2000-2009
1.3.1.REGLEMENTAREA Ș I REFORMA S ISTEMULUI B ANCAR DIN ROMÂNIA DUPĂ ANUL 1 9 9 0
Reforma sistemului bancar în România a început de facto în decembrie 1990 când sistemul monobancar specific
economiei cu planificare centrală a fost înlocuit cu un sistem organizat pe două niveluri: BNR și băncile comerciale. În
procesul de organizare a unui sistem bancar modern de tip occiden tal, BNR și-a asumat responsabilitatea de a conduce
politica
monetară și de a exercita alte funcții specifice unei bănci centrale, în timp ce activitățile sale comerciale au fost
transferate unei
bănci nou înființate: Banca Comercială Română (BCR). Totodată, băncile specializate au fost transformate în bănci
comerciale
universale.
În aprilie 1991, Parlamentul României a adoptat Legea privind activitatea bancară (Legea nr. 33/1991) și Legea
privind Statutul Băncii Naționale a României (Legea nr. 34/1991). Aceste legi au consfințit „de jure” crearea unui nou
sistem
bancar orientat spre piață. Noul cadru juridic a încurajat dezvoltarea băncilor cu capital privat și a permis intrarea liberă
pe
piața bancară autohtonă a instituțiilor financiare străine. Băncile au fost autorizate să opereze în calitate de bănci
comerciale de
tip universal, putând efectua o gamă largă de operațiuni bancare pe întreg teritoriul țării în condițiile respectării
normelor
prudențiale emise de banca centrală, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară.
România a intrat în tranziție cu o inflație moștenită dinainte de 1989, cu o prăbușire a piețelor, unde întreprinderile își
realizau producția cu o ineficiență structurală a unor ramuri și subramuri economice, cu prăbușirea ag riculturii pe fondul
introducerii aplicării prevederilor Legii nr.18/1991 care a divizat proprietatea funciară în cadrul unor forme și
exploatații
agricole lipsite de eficiență economică, cu un sistem bancar etatizat și lipsit de capital autohton privat, dar mai ales sub
presiunea factorilor politici noi pentru creditarea pe considerente politice a unor grupuri și structuri de interese.
În prima perioadă de după 1989, principalul rol al creditului bancar în România a fost acela de redistribuire a unei
părți din venitul național (public sau privat) în favoarea noii oligarhii politico -economico-financiare ajunsă la putere în
România în decembrie 1989. Liberalizarea creditării a permis asumarea unor riscuri excesiv de mari de către sistemul
bancar
(îndeosebi băncile cu capital de stat și privat autohton) prin creditarea unor persoane fizice și agenți economici privați
care nu
puteau demonstra condiții certe de rambursare a împrumuturilor contractate.
Așa cum declara profesorul Vasile Turliuc în studiul său, „privită în ansamblul ei, creditarea bancară la noi a
reprezentat un <melange> de fenomene de supracreditare și subcreditare, cu mari abateri de la dimensiunea optimă a
creditelor justificată prin impactul cel mai favorabil asupra creșterii economice, consolidării gestiunii agenților
economici,
sistemului bancar și a monedei” 15.
Lipsa unei reforme rapide și eficiente a economiei românești, reformă generatoare de costuri mari sociale (poate
insuportabile, raportat la o populație secătuită de efortul plății integrale a datoriei externe contractate de regimul
comunist) a
determinat BNR să impună o politică monetară restrictivă, tocmai din dorința de a controla masa monetară și inflația.
Politica guvernului privind subvenționarea indirectă a unor sectoare economice prin pârghia creditului direcționat, cu
dobândă subvenționată, acordat unor unități economice în condițiile unor practici bancare lipsite de rigurozitate și
prudențialitate, dar mai ales emisiunea de titluri de stat prin care se preluau la datoria publică „găurile negre” ale unor
mari
bănci de stat, au anulat în mare parte obiectivele politicii monetare, dîndu- i acesteia o notă de ineficiență.
Efectele politicii monetare au constat în dezvoltarea unui model de economie neirigată cu monedă. Astfel, la o
creștere nominală a PIB -ului de 608,2 ori, masa monetară a crescut de numai puțin de 260,7 ori, creșterea cea mai mare
fiind a
componentei în valută (3.342,6 ori) în timp ce masa monetară exprimată în lei a crescut doar de 167,5 ori, ceea ce facea
ca în
1990 masa monetară să acopere 60% din PIB, pentru ca în 1999 aceasta să acopere doar 25,7% din PIB.
Un alt fenomen observat în această periodă a fost dolarizarea economiei românești, leul, moneda slabă, fiind înlocuit
de dolarul american, monedă puternică, deși în statutul BNR se prevede că unul din obiectivele fundamentale ale
acesteia este
apărarea stabilității monedei naționale. Dolarizarea se reflectă și în creșterea cursului leu/dolar de 525,9 ori în 1999 față
de
1990. Neirigarea economiei cu moned ă a afectat grav performanța economiei românești dezvoltând stagnarea
economică și
recesiunea, accentuată de fenomenele de blocaj financiar.
În 1990 creditul intern reprezintă peste 71% din PIB, pentru ca în anii tranziției ponderea acestuia să se diminue ze
continuu, în așa fel încât în 1999 ponderea creditului intern în PIB să fie doar de 19,3%.
Inhibarea creditării economiei a fost o cauză importantă a stagnării economice românești deoarece nici o economie
din lume oricât de performantă ar fi nu se poate dezvolta fără credit. În plus, în România statul prin emisiunea de titluri
de stat
la dobânzi nominale superioare mediei dobânzilor bancare a direcționat resursele financiare interne către propria sa
îndatorare,
afectând creditarea globală a economiei re ale.
15 Turliuc Vasile, Creditarea bancară și creșterea economică , Analele Științifice ale Univ.Al.I.Cuza Iași – seria
Economie,
vol.XXX, 1998, pag.14
15
Efectele tranziției pe linia creditării au fost :
neirigarea economiei românești cu monedă;
pierderea încrederii în moneda națională și pierderea funcției acesteia de sursă de credit are pentru creșterea și
dezvoltarea
economică;
utilizarea creditului ca mijloc de redistribuire a venitului național în favoarea oligarhiei politico -economico-financiare.
Creșterea economică poate fi potențată de creditul bancar doar în paralel cu diminuarea fenomenului de acumulare
primitivă de capital și cu relaxarea politicii monetare care să permită o relansare inflaționistă a investițiilor, dar mai ales
odată
cu avansarea procesului de privatizare, fundamentul ameliorării eficienței bunurilor și serviciilor oriunde în lume.
Începând din anul 1994, odată cu promulgarea legislației privind valorile mobiliare și bursele de valori, băncile nu
mai pot opera direct pe piețele de capital, fiind necesară în acest scop crearea structurilor specializate sub forma
societăților de
valori mobiliare.
Alături de economie și sistemul bancar românesc a cunoscut evoluții contradictorii. Ca efect a cadrului macro și
microeconomic instabil, a intervenției statului în administrarea activității băncilor, a reglementărilor și supravegherii
bancare
deficitare, un număr de 10 bănci comerciale au dat faliment până în anul 2002 16.
În prima parte a anului 1998, legislația bancară a fost substanțial schimbată și modernizată prin adoptarea de către
forul legislativ a trei noi legi care reglementează sectorul bancar:Legea bancară nr. 58/1998, Legea nr. 101/1998 privind
Statutul Băncii Naționale a României și Legea falimentului bancar (Legea nr. 83/1998).
Legea nr.83/1998 are drept principale caracteristici eliminarea fazei de reorganizare sub controlul instanței, și
urgentarea procedurilor prin stabilirea unor termene scurte în care tribunalul să se pronunțe în legătură cu starea de
faliment a
unei bănci și să declanșeze procedurile de lichidare.
În anii ce au urmat, cadrul legislativ care reglementează activitatea bancară a fost perfecționat, pr in emiterea de
ordonanțe de urgență, pentru a se obține un grad cât mai ridicat de compatibilitate cu reglementările similare europene
și cele
mai bune practici internaționale.
Începând cu anul 2001, sub presiunea realizării condițiilor de integrare în Uniunea Europeană, guvernul a acționat
mult mai hotărât pentru realizarea unor reforme structurale necesare și pentru ameliorarea mediului de afaceri.
Procesul de integrare europeană în care a fost și este angrenată România marchează profund și sistemul ban car.
Calendarul armonizării a fost cuprins în special în angajamente asumate în negocierile de aderare, din care cele mai
importante
au fost cele incluse în Capitolul 3 „Libera circulație a serviciilor” 17, Capitolul 4 „Libera circulație a capitalurilor” și
Capitolul 11 „Uniunea Economică și Monetară“ .
Prin Programul Național de Aderare a României la Uniunea Europenă , statul român și-a asumat obligația de a asigura
armonizarea legislației bancare naționale cu legislația comunitară. Câteva probleme nu erau rezolvate în legislația
arătată mai
sus: supravegherea pe bază consolidată, adecvarea capitalului și preluarea Acordului de la Basel privind capitalul,
aplicarea
principiului exercitării supravegherii instituțiilor de credit de către autoritatea competentă din țara de origine, procesul
liberalizării fluxurilor de capital ce poate genera probleme pentru balanța de plăți sau pentru sectorul bancar, în
ansamblul său.
Ca urmare, Legea 58/1998 a fost modificată prin Legea nr. 485/2003 care reglementează problematica prezentată mai
sus.
Legea nr. 58/1998 așa cum fost modificată prin Legea nr. 485/2003 a fost abrogată prin OUG nr. 99 din
16.12.200618 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului .
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului a fost aprobată
prin Legea nr. 227/2007 și constituie cadrul legal aplicabil băncilor, societăților de servicii de investiții financiare și
societăților de administrare a investițiilor, organizațiilor cooperatiste de credit, instituțiilor emitente de monedă
electronică,
caselor de economii pentru domeniul locativ, băncilor de credit ipotecar, precum și altor instituții de credit care urmează
a fi
înființate prin prevederi legale speciale.Ordonanța tratează, printre altele, adecvarea capitalului, cerințele de
solvabilitate și de
lichiditate, restricțiile la expunere și plasamente, controalele interne și de audit intern, monitorizarea și raportarea,
supravegherea specială și administrarea specială a băncilor.
Aderarea la Uniunea Europenă, definitivă începând cu 01.01.2007, a făcut necesară și emiterea unei alte ordonanțe
(OUG nr. 98 din 06.12.2006) privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurare
și/sau de
reasigurare, a societăților de servicii de investiții financiare și a societăților de administrare a investițiilor dintr -un
conglomerat
financiar.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a
societăților de asigurare și/sau reasigurare, a societăților de servicii de investiții financiare și a societăților de
administrare a
investițiilor dintr-un conglomerat financiar a fost aprobată prin Legea nr. 152/2007. Legile de aprobare au adus și o
serie de
amendamente prin care s- a urmărit, atât realizarea corelării cu noile prevederi ale legislației generale referitoare la
societățile
comerciale în ceea ce privește principiile de guvernanță corporativă, cât și asigurarea transpunerii unor definiții din
Directiva
39/2004/CE privind piețele de instrumente financiare .
În contextul implementării de către sectorul bancar românesc a prevederilor prudențiale aduse de Noul Acord de
Capital (Basel II) și a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS 19) la nivel consolidat, precum și al
asigurării
convergenței cerințelor de raportare prudențială (COREP 20) cu cele ale raportării financiare în scopuri de supraveghere
16 Turcu Ion, Tratat de drept bancar , Ed. V , Editura Lumina Lex, București, 2004, pag. 410 -412
17 Dreptul la stabilire și de liberă prestare a serviciilor în cadrul Uniunii Europene sunt statuate de principiu în Tratat art.
43-48
și 49-55
18 Ordonanța transpune în plan național Directiva 48/2006/CE privind accesul la activitate și condițiile de exercitare a
activității de către instituțiile de credit
19 International Financial Reporting Standards
20 Common Reporting Framework
16
(FINREP21), s-a impus preluarea în legislația națională a cadrului standardizat de raportare financiară pe bază
consolidată
(FINREP) emis de Comitetul Supraveghetorilor Bancari Europeni (CEBS). Acesta este destinat a fi utilizat de către
instituțiile
de credit (care aplică IFRS la elaborarea situațiilor financiare publicabile) la întocmirea raportăril or financiare
consolidate
solicitate, în scop prudențial, de către autoritățile de supraveghere din Uniunea Europeană.
Implementarea IFRS de către sectorul bancar românesc este un obiectiv prevăzut în Raportul de Analiză a
Standardelor și Normelor – Contabilitate și Audit – ROSC, elaborat de Banca Mondială în luna decembrie 2008 și în
programul FSAP (Financial Sector Assessment Program) al Fondului Monetar Internațional și al Băncii Mondiale din
luna mai
2009, precum și în Scrisoarea de intenție semnată la București la 5 februarie 2010 și aprobată prin Decizia Consiliului
director
al Fondului Monetar Internațional din 19 februarie 2010, prin care Banca Națională a României și Ministerul Finanțelor
Publice își asumă angajamentul de a adopta cadrul legislativ necesar pentru implementarea cuprinzătoare a IFRS, de la
începutul anului 2012.
Având în vedere acestea, începând cu exercițiul financiar al anului 2012, instituțiile de credit din România vor ține
evidența contabilă și vor întocmi situațiile financiare anuale individuale în conformitate cu IFRS, adoptate potrivit
procedurii
prevăzute la art. 6 paragraful 2 din Regulamentul (CE) nr.1.606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19
iulie
2002 privind aplicarea standardelor internaționale de con tabilitate;
În planul reglementării prudențiale, anul 2007 a marcat progrese semnificative prin adoptarea de noi reglementări
având următoarele obiective:
1. armonizarea cadrului de reglementare pentru autorizarea instituțiilor de credit cu prevederile Ordonanței de Urgență a
Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.227/2007 (Regulamentul Băncii Naționale a
României nr. 11/2007 privind autorizarea instituțiilor de c redit, persoane juridice române și a sucursalelor din România
ale
instituțiilor de credit din state terțe);
2. aducerea unor amendamente reglementărilor privind fondurile proprii ale instituțiilor de credit și ale firmelor de
investiții,
amendamente rezultate în principal în urma analizei documentelor emise de Comitetul Supraveghetorilor Bancari
Europeni –
CEBS (Regulamentul Băncii Naționale a României și Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 10/12/2007 privind
modificarea și completarea Regulamentului BNR – CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale insti tuțiilor de
credit și
ale firmelor de investiții);
3. completarea cadrului de reglementare pentru raportarea indicatorilor prudențiali ai instituțiilor de credit, la nivel
individual
și consolidat, în perioada de tranziție premergătoare aplicării depline a ca drului de reglementare Basel II;
4. crearea cadrului de reglementare pentru raportarea indicatorilor prudențiali ai instituțiilor de credit, la nivel individual
și
consolidat, în contextul aplicării depline a cadrului de reglementare Basel II începând cu 1 ia nuarie 2008;
5. armonizarea cadrului de reglementare pentru clasificarea creditelor și constituirea provizioanelor specifice de risc de
credit
cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
227/2007
(Regulamentul BNR nr. 5/2007 pentru modificarea Regulamentului nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor și
plasamentelor,
precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit; Norma BNR nr. 8/2007
privind
modificarea și completarea Normelor metodologice nr. 12/2002 pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naționale a
României
nr. 5/2002).
În 2008, au fost introduse și alte cerințe de îmbunătățire a calității managementului riscului :
– impunerea utilizării fișei fiscale în procesul de validare a veniturilor (august 2008),
– determinarea gradului maxim de îndatorare pe categorii de clientelă pe baza analizei de testare la stres (august 2008),
– stabilirea graficului inițial de rambursare în condițiile încadrăr ii în gradul maxim de îndatorare pe întreaga maturitate a
creditului (august 2008),
– introducerea unor cerințe mai stricte de provizionare a creditelor în valută acordate debitorilor expuși la riscul valutar
(februarie 2008)
Așadar, alinierea sectorului bancar românesc la practicile europene este în derulare și va solicita în continuare eforturi
umane și materiale, de adaptare și preluare a legislației. Eforturile cele mai mari nu constau însă în preluarea „acquis-
ului”, ci
în implementarea lui. De fapt, nivelul de implementare a „acquis-ului” este un indicator mult mai semnificativ în ceea
ce
privește gradul de integrare și este în strânsă legătură cu stadiul reformelor structurale.În ultimii ani s -a constatat o
accelerare a
procesului de reglementare ban cară în vederea alinierii la standardele europene 22. Cadrul de reglementare bancar din
România a cunoscut modificări co nsiderabile, modificări determinate în special de politicile Băncii Naționale a
României și de
procesul de aderare la Uniunea E uropenă. Cadrul de reglementare în continuă evoluție și schimbare afectează
concurența din
domeniul bancar din România. De exemplu, băncile care vor fi capabile să implementeze modificările impuse de Basel
II cu
cheltuieli mai mici și mai eficiente vor obține un ava ntaj competitiv.
Legislația privind instituțiile de credit din România se bazează pe următoarele acte normative :
Legea nr.312 din 28 iunie 2004 privind statutul Băncii Naționale a României ,
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99 din 6 decembrie 2006 pr ivind instituțiile de credit și adecvarea capitalului,
Legea nr. 227 din 4 iulie 2007 pentru aprobarea, completarea și modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 99
din 6
decembrie 2006, Ordonanț a de Urgență a Guvernului nr. 25 din 18 martie 2009 pentru modificare a și completarea
Ordonanței
de Urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalulu i,
Legea nr. 270 din 7 iulie 2009 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 25/2009 pentru modificarea ș i
completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului,
Ordonanța de Urgență nr. 26 din 31martie 2010 pentru modificarea și completarea Ordonanț ei de Urgență a Guvernului
nr.
99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului ș i a altor acte normative,
21 Financial Reporting Framework
22 Libera prestare a serviciilor financiar-bancare și dreptul la stabilire pentru instituțiile de credit sunt prevăzute de
Directiva
48/2006/CE
17
Ordonanța de Urgență nr. 215 din 4 decembrie 2008 privind unele măsuri pentru susținerea programelor de dezvoltare a
construcției de locuințe la nivel național ,
Ordonanța de Urgență a G uvernului nr. 98 din 6 decembrie 2006 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor
financiare dintr-un conglomerat financiar,
Ordonanța Guvernului nr.10 din 22 ianuarie 2004 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului instituțiilor
de
credit, cu modificările ulterioare, Legea nr.278 din 23 iunie 2004 pentru aprobarea, completarea și modificarea
Ordonanței nr.
10/2004,OUG 37/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul
instituțiilor
de credit ,
Legea nr. 83 din 21 mai 1997 pentru privatizarea societăților comerciale la care statul este acționar, cu modificările
ulterioare,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.113 din 12 octombrie 2009 privind serviciile de plată,
Accelerarea procesului de reglementare bancară în vederea alinierii la standardele europene are implicații atât
pozitive, cât și negative. Dintre efectele pozitive amintim promovarea modificărilor structurale în scopul transformării
sectorului bancar într-unul eficient și compatibil standardelor europene și internaționale.
Un exemplu recent în acest sens îl constituie Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit
pentru consumatori, care va fi implementată în toate țările din Uniunea Europenă, deci și în România până în mai
2010.Această directivă reglementează piața creditului de consum și se referă la:
– împrumuturile personale cu valoarea între 200 și 75.000 euro (nu vizează împrumuturile ipotecare și cardurile de debit
ce
au atașat overdraft),
– furnizorii de credit trebuie să ofere informații suplimentare cu privire la condițiile de creditare,
– clienții au dreptul să primească înainte de semnarea unui contract de credit, informațiile esențiale despre creditele de
consum într-un format standard,
– rata dobânzii anuale efective (DAE) va fi calculată după o metodă unică pe teritoriul Uniunii Europene , acest mod de
calcul va permite clientului să compare cu ușurință cos turile diferitelor tipuri de credit oferite de diverse bănci ,
– clientul va avea dreptul să renunțe la împrumut în timp de 14 zile de la semnarea contractului fără să prezinte o
justificare
și fără să plătească penalizări,
– clienții vor putea rambursa anticipat împrumutul, plătind o compensație băncii de maxim 1%, în condițiile în care
dobânda
percepută la acel împrumut este fixă.
În data de 9 iunie 2010, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență privind contractele de credit pentru
consumatori. Aceasta va obliga creditorii să modifice contractele existente în termen de 90 de zile de la intrarea în
vigoare.
Actul normativ se va aplica contractelor de credit, inclusiv contractelor de credit garantate cu ipotecă sau cu o altă
garanție
pentru proprietatea imobiliară sau garantate printr -un drept privind proprietatea imobiliară, precum și contractelor de
credit al
căror scop îl constituie dobândirea sau păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei clădiri
existente
sau proiectate, indiferent de valoarea totală a creditului, precum și contractelor de leasing. Prevederile noului act
normativ se
vor aplica atât contractelor noi, dar parțial și celor aflate în derulare, indiferent de valoarea acestora.
Principalele prevederi derivă din Directiva 2008/48/CE și se referă la:
Creditorii vor avea dreptul de a percepe un comision de rambursare anticipată de maxim 1% în cazul în care perioada
rămasă din contract e mai mare de 1 an și maxim 0.5% pentru perioade sub 1 an. În cazul rambursării anticipate a
creditului, creditorul va fi îndreptățit la o compensație pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată
a
creditului numai dacă rambursarea anticipată intervine într -o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.
Creditorii vor fi obligați să comunice consumatorilor, înainte de semnarea contractului, toate informațiile relevante
printrun
formular standardizat. Formularul standardizat va permite consumatorilor să analizeze și să compare cu ușurință ofertele
băncilor și să ia o decizie informată.
Consumatorii vor avea dreptul de a renunța necondiționat, fără a invoca motive, în termen de 14 zile de la semnare, la
un
contract de credit.
Se va interzice perceperea comisionului de analiză a dosarului de credit, în cazul în care creditul nu se acordă, precum și
perceperea unui comision de depunere/retragere numerar pentru plata ratelor la credit.
Numărul comisioanelor aferente contractului de credit a fost limitat la patru: comisi on de administrare credit, comision
de
rambursare anticipată după caz, comision de penalizare pentru întârzierea la plată și comision unic pentru servicii
prestate
la cererea consumatorilor.
Sunt însă și efecte negative. Astfel, a emite legislație europeană și implicit a solicita exigențe pe măsură pentru un
sistem bancar ce nu este la acest standard poate determina crearea unor „forme fără fond”.
Totodată, ritmul de aliniere la standardele europene este foarte alert, ceea ce poate creea dificultăți de aplicare a
noilor reglementări nu numai pentru instituțiile de credit, ci chiar pentru banca centrală.Amintim și faptul că numărul
mare de
reglementări ce se anticipează a se promova în viitorul apropiat pot fi considerate drept șocuri transmise către sis temul
bancar,
iar reacțiile de adaptare sau de răspuns pot fi greu de anticipat.
Legislația aplicabilă în materia societăților comerciale, în materia concurenței, în materia pieței de capital și alte
prevederi legislative continuă a fi revizuite, în timp ce noi legi sunt adoptate pentru a se putea păstra ritmul cu tranziția
spre o
economie de piață. Adeseori legislația primară are efect imediat și anterior adoptării normelor de aplicare. Ca urmare,
băncile
comerciale din România pot întâmpina dificultăți în adaptarea rapidă a operațiunilor lor, în mod periodic, în scopul
conformării cu reglementările nou introduse.
În plus, diferit de regulamentele bancare, băncile sunt supuse, și au obligația de a se conforma prevederilor unui
spectru larg de legi și regulamente, locale, naționale și comunitare aplicabile în România, care reglementează un număr
de
aspecte, cum ar fi sănătatea și siguranța la locul de muncă, relațiile de muncă, asistența socială, concurența și
fiscalitatea,
nerespectarea acestora afectând în sens negativ activitatea desfășurată și rezultatele financiare .
18
Totuși, beneficiile implementării unei legislații bancare moderne, compatibile cu standardele europene exced
categoric costurile acestui proces. De aceea, în ciuda obstacolelor amintite, armonizarea cu legislația europeană aferentă
instituțiilor de credit este extrem de necesară.
1.3.2. CONSOLIDAREA Ș I EVOLUȚIA SI STEMULUI BANCAR ROMÂNESC ÎN PERIOADA 2000-
2009
Sectorul bancar în România este principala componentă a pieței financiare, „concentrând, în anul 2006, 83,3%
din totalul activelor financiare și reprezentând 51% din PIB. Creșterea activelor bancare în PIB a reflectat cu
prioritate
evoluția ascendentă a creditului neguvernamental, cu efect asupra diminuării intermedierii financiare interne. Cu toate
că
volumul creditului guvernamental a crescut între 20 și 45% pe an, intermedierea financiară, măsurată ca pondere a
creditului
neguvernamental în PIB, s- a majorat de la 9,33% în 2000, la 27,31% în 2006, fiind încă cea mai mică în rândul
statelor noi
membre ale UE și la mare distanță față de UE -15 (123,1%) sau UE-25 (118,9%)”23.
Intermedierea financiară, așa cum este calculată mai sus a evoluat astfel:
Tabelul nr. 7 Evoluția intermedierii financiare în perioada 2004 -2009 (% credit neguvernamental în PIB)
EXPLICAȚII 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Intermediere financiară 16,6 20,7 27,3 35,6 38,5 40,7
Sursa: Prelucrare după Dănilă Nicolae, Dezvoltare strategică sau corecții frecvente? , 19 martie 2010
„Sectorul bancar, componenta dominantă a sistemului financiar românesc, a evoluat în 2007 pe o traiectorie
similară celei din anii precedenți: creșterea puternică a intermedierii, susținută deopotrivă de cerere și de ofertă, dar
cu
menținerea indicatorului sub media Uniunii Europene; dinamica înaltă a creditării populației; micșorarea continuă a
raportului depozite-credite, care a devenit subunitar și, în paralel, apelul sporit al băncilor la finanțarea externă”. 24
Ca dovadă a acestor afirmații iată cum sunt deținute activele nete din sistemul fin anciar românesc în anul 2008:
Tabelul nr. 8 Evoluția activelor nete în sistemul financiar românesc (% în PIB)
INTERMEDIARI FINANCIARI
NUMĂR
INSTITUȚII
2004 2005 2006 2007 2008
Instituții de credit 43 36,4 44,6 50,6 61,0 62,4
Societăți de asigurare 44 1,9 2,2 2,5 3,0 3,0
Fonduri de pensii 23 – – – – 0,2
Fonduri de investiții 5 0,2 0,2 0,3 0,3 0,2
Societăți de investiții financiare 71 1,3 1,8 2,3 2,8 1,2
Instituții financiare nebancare 238 3,6 4,5 4,7 7,2 8,4
Total 43,6 53,3 60,4 74,3 75,4
Sursa: Prelucrare după Banca Națională a României, Raport asupra stabilității financiare 2009
„Instituțiile de credit ș i cele financiare nebancare au continuat să dețină cea mai mare parte din totalul activelor
financiare în anul 2008, fiind în ușoară creștere până la valoarea de 93,9 la sută .Deprecierea activelor din piața de
capital a
influențat negativ portofoliile societăț ilor de investiții financiare și ale fondurilor de investiții, iar societățile de
asigurări s-au
menținut la același nivel.”25
Principalele evenimente ce s- au desfășurat în perioada 1999 -2009 sunt prezentate în continuare.
În anul 1999 BRD a fost prima bancă cu capital de stat ce a fost privatizată către grupul francez Société Générale, a
urmat
Bancpost iar Bancorex- ului, cea mai mare bancă românească din punct de vedere al activelor, i -a fost retrasă autorizația
de
funcționare.
Anul 2002 a fost anul unor schimbări majore: a avut loc fuziunea dintre Banca Agricolă și Raiffeisen (România) SA,
s-a definitivat privatizarea Bancpost, a fost auto rizată prima bancă specializată în acordarea de credite mici, MIRO
Bank și au
fost retrase autorizațiile de funcționare pentru Banca Română de Scont, Banca de Investiții și Dezvoltare și Banca
Turco-
Română.
În anul 2005 a avut loc preluarea pachetului maj oritar al Bancpost de către Banca Națională a Greciei, a început
fuziunea dintre HVB Bank Romania și Banca Comercială Ion Țiriac și s -a înființat o nouă instituție financiară, HVB
Banca
pentru Locuințe (15 septembrie 2005), a doua bancă din România care of erea un produs de economisire – creditare în
nume
colectiv pentru domeniul locative (în anul 2009 această bancă a fost preluată de către Raiffeisen Banca pentru
Locuințe).
În cursul anului 2006 principalele evenimente au fost:
preluarea în luna martie a 56,2% din capitalul social al Băncii Daewoo de către Banca C.R. Firenze România (parte a
grupului cu același nume din Italia);
achiziționarea a 96,8 % din capitalul social al Misr Bank București de către filiala egipteană a celei mai mari bănci din
Liban (Blom Bank), noua instituție de credit având denumirea Blom Bank Egipt;
retragerea autorizației de funcționare a băncii Nova Bank;
finalizarea în luna august a procesului de preluare a Eurom Bank S.A. de către Bank Leumi România;
preluarea în aceeași lună a 56,96 % din capitalul Mindbank de către Banca Agricolă a Greciei și fuziunea între HVB
Bank
România și Banca Comercială Ion Țiriac, noua entitate (funcțională de la 1 septembrie) purtând numele de Banca
Comercială HVB Țiriac SA;
preluarea în luna octombrie a 55,4 % din acțiunile Băncii Romexterra de către MKB Bank, membră a grupului financiar
german Bayerische Landesbank;
23 Strategia de post-aderare a României, pag. 19
24 Banca Națională a României, Raport anual 2007, pag. 44
25 Banca Națională a României, Raport asupra stabilității financiare 2009 ,pag. 16
19
acordarea la sfârșitul lunii decembrie a licenței de funcționare instituției de credit Bank of Cyprus pentru sucursala sa
din
România,
la sfârșitul lunii octombrie a avut loc finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române de către Erste Bank.
Primul an al aderării României la Uniunea Europeană -2007- a adus băncile românești în competiție directă cu
cele străine. De altfel, obținerea statutului de membru al Uniunii Europene de către țara noastră are ca efect în mediul
bancar
autohton o concurență acerbă între bănci unde câștigarea unei cote de piață în detrimentul celorlalți competitori și
fidelizarea
clientelei sunt obiective majore ale instituțiilor de credit.Din această perspectivă, principalele modificări înregistrate în
anul
2007 în cadrul sistemului instituțiilor de credit din România au fost următoarele:
autorizarea Băncii Millenium, membră a grupului portughez cu același nume;
fuziunea prin absorbție de către Banca HVB Țiriac a Băncii UniCredit România, noua entitate desfășurîndu -și
activitatea
sub denumirea UniCredit Țiriac Bank;
deschiderea în România a trei sucursale ale unor bănci străine: Fortis Bank SA/NV , Sucursala București a Băncii Fortis,
Sucursala România a Băncii La Caixa și Sucursala România cu denumirea Finicredito IFC S.A. a grupului portughez
Finibanco;
încetarea activității Băncii Blom Bank Egypt și transferul acesteia către Blom Bank France S.A. Pa ris, Sucursala
România;
schimbări de denumiri:Finansbank România a devenit Credit Europe Bank, Mindbank a luat numele de ATE Bank
România
iar Romexterra Bank s- a transformat în MKB Romexterra Bank, lucru ce reflectă modificările din acționariatul acestor
bănci;
deschiderea în Cipru a unei sucursale aparținând Băncii Transilvania.
„Principalele schimbări înregistrate în cursul anului 2009 în sistemul bancar din România au fost următoarele: (i)
schimbarea statutului Citibank România din persoană juridică română în sucursală a unei bănci străine, Citibank
Europe
(ianuarie); (ii) închiderea sucursalei din București a Depfa Bank (august); (iii) începerea activitții Băncii Comerciale
FEROVIARĂ – instituție cu capital majoritar privat autohton (noiembrie); (iv) fu ziunea dintre Raiffeisen Banca pentru
Locuințe și HVB Banca pentru Locuințe prin absorbția celei din urmă (decembrie)” 26.
Structura sistemului bancar evidențiată prin numărul băncilor persoane juridice române și al sucursalelor bănci lor
străine în România, numărul de salariați și gradul de concentrare a evoluat astfel:
Tabelul nr. 9 Evoluția numărului de instituții de credit în perioada 1999 – 2009
Sursa: Banca Națională a României, Banca Centrală Europeană – Eurobanking structure, 2010
la data de 30 septembrie 2009
În urma acestor modificări, așa cum rezultă din tabelul de mai sus, la 31 decembrie 2009, sistemul bancar era
constituit dintr-un număr de 42 de instituții de credit (comparativ cu 40 existente în 2005), dintre care: 2 cu capital
integral sau
majoritar de stat (CEC și Eximbank), 4 cu capital privat majoritar autohton (Banca Transilvania SA, Banca Comercială
Carpatica SA, Libra Bank SA și Banca Comercială Feroviară SA) (comparativ cu 7 în 2005), 25 cu capital ma joritar
străin (24
în 2005) și 10 sucursale ale unor bănci străine (6 în 2005). De asemenea mai funcționează o rețea cooperatistă de
creditare cu 9
agenții și 124 cooperative.
În perioada analizată numărul băncilor comerciale s -a menținut aproximativ același. Acest fenomen a fost consecința
înăspririi concurenței, a unui proces de fuziuni și achiziții, dar și rezultatul falimentelor (tabelul numărul 10) din cauza
fraudelor și încălcării normelor de prudență bancară.
Tabelul nr. 10 Băncile românești care au dat faliment după 1990
NR.
CRT.
DENUMIRE BANCĂ DATA RADIERII
1 Banca Comercială FORTUNA SA 11.07.1996
2 Euro Expres Bank 05.05.1997
3 CREDIT BANK SA 23.04.1999
4 Banca Comercială ALBINA SA 15.05.1999
26 Banca Națională a României, Raport anual 2009, pag. 31
27 Indice de concentrare a pieței, adică a măsurii în care un număr mic de întreprinderi reprezintă o mare parte a pieței.
Este
utilizat ca un indicator posibil al puterii de piață sau al concurenței dintre întreprinderi.El măsoară gradul de concentrare
a
pieței, prin însumarea pătratelor cotelor de piață ale tuturor întreprinderilor din sector.În general, când IHH-ul este
inferior
cifrei 1000, concentrarea pieței este considerată slabă; cand indicele este cuprins între 1000 și 1800, concentrarea pieței
este
considerată medie, iar când IHH -ul este superior cifrei 1800, aceasta este considerată înaltă
EXPLICAȚII /ANI 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Număr instituții de
credit: din care:
41 41 41 39 39 40 40 39 42 43 42
-bănci cu capital majoritar
străin
26 29 32 32 29 24 24 26 26 27 25
-sucursale ale băncilor
străine
7 8 8 8 8 7 6 7 10 10 10
Număr de sucursale și
agenții
n.a. n.a. n.a. n.a. 3.387 3.031 3.533 4.470 6.340 6.552 6.464*
Număr de salariați n.a. n.a. n.a. n.a. 46.567 49.702 52.452 58.536 66.039 71.622 68.462*
Indicele Herfindahl
/Hirschmann27
1.296 1.375 1.427 1.381 1.264 1.201 1.241 1.171 1.046 926 861*
20
5 Banca COLUMNA SA 29.06.2000
6 BANKCOOP 27.09.2000
7 Banca Internațională a Religiilor SA 18.06.2001
8 Banca Română de Scont SA 11.03.2002
9 Banca de Investiții și Dezvoltare 04.04.2002
10 Banca Turco-Română SA 15.05.2002
Sursa: Prelucrare după Căpraru Bogdan, Activitatea bancară. Sisteme,operațiuni și practici , Editura C.H.Beck,
București, 2010,
pag. 273
Numărul băncilor a fost constant dar până la sfârștul anului 2008 au crescut numărul filialelor, sucursalelor și
agențiilor așa cum rezultă din tabelul numărul 11.Începând cu anul 2009 rețeaua teritorială a majorității băncilor nu a
mai
crescut numeric sau chiar a avut o tendință de restrânger e ca efect al crizei financiare .În acest sens Raportul anual an
Băncii
Naționale a României pe anul 2009 consemna 128 de unități închise și 3.724 de salariați ieșiți din sistemul bancar.
Tabelul nr. 11 Evoluția numărului de sucursale/agenții la principalele bănci din România
BANCA 1996 2002 2005 2006 2007 2008
BCR 217 281 356 481 469 634
BRD 181 178 326 600 806 900
Raiffeisen Bank 306 200 215 265 432 535
Banca Transilvania 15 44 215 353 490 511
BancPost 101 133 150 189 265 294
Sursa: Banca Națională a României, băncile comerciale
Extinderea rețelei de subunități reprezintă una din modalitățile de bază a instituțiilor de credit de a se apropia de piață ,
de a acapara cotă de piață și de a -și dezvolta afacerile, piața de retail prezentând până în anul 2008 perspective serioase
de
creștere. Astfel, în această perioadă mai multe instituții bancare și -au deschis noi unități printre acestea: Banc a
Transilvania,
BCR-Erste, Banca Rom ânească și BRD-GSG. La 30 septembrie 2009 rețeaua teritorială bancară era formată din 6.464
de
unități.
Totuși creșterea nu a fost uniformă la nivel teritorial ci se observă o „tendință mai accentuată de dezvoltare a rețelei
de unități din mediul urban (+954 unități, adică 97% din total creștere numerică) față de cel rural (+28 unități,
respectiv 3%)
în perioada septembrie 2006 – septembrie 2007”28
Un fenomen observat după aderarea la U niunea Europeană este creșterea numărului instituțiilor de credit care au
intenția de a pătrunde pe piața românescă în baza dreptului la liberă circulație a serviciilor.Banca Națională a
României
primea până la 31 decembrie 2009, 207 notificări29 în ceea ce privește prestarea de servicii în mod direct, de la: 192
instituții
de credit, 3 instituții financiare nebancare și 12 instituții emitente de monedă electronică. Totodată, B anca Națională a
României a notificat Banca Centrală a Ciprului cu privire la deschiderea în Cipru a unei sucursale aparținând unei
instituții de
credit, persoană juridică română. Deși numărul notificărilor a fost mare, se constată faptul că nici o mare bancă
europeană nu a
pătruns pe piața românescă.
Tabelul nr. 12 Evoluția capitalizării sistemului bancar în perioada 1999 – 2009 (%)
EXPLICAȚII /ANI 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Bănci cu capital majoritar
românesc
58,2 46,2 39,4 35,1 33,7 30,7 31,1 21,2 20,6 22,8 23,5
Bănci cu capital majoritar
străin
38,2 46,6 55,6 57,8 58,2 63,2 61,9 71,0 73,2 71,2 72,6
Sucursalele băncilor străine 3,6 7,2 5,0 7,1 8,1 6,1 7,0 7,8 6,2 6,0 3,9
Sursa: Banca Națională a României
Începând cu anul 1999 se constată creșterea numărului băncilor private cu capital majoritar străin. Acestea au
capacitate de susținere financiară ridicată din partea „băncilor-mamă” și posibilități mari de respectare a exigențelor
prudențiale sporite, introduse de Banca Națională a României .Importanța băncilor străine în sistemul bancar românesc
se poate
analiza cu ajutorul unor indica tori ca: evoluția activului net bilanțier, evoluția capitalizării sau numărul băncilor străine,
așa
cum se vede în tabelele nr.9,11,12,13,14.
Tabelul nr. 13 Participații străine la capitalul băncilor comerciale din România începând cu anul 2004
28 Georgescu Florin, Bilanțul evoluției sistemului bancar la un an după aderarea la UE , Forumul bancar român,
28.11.2007
29 Banca Națională a României, Raport anual 2009, pag. 76
ȚARA 2004 2005 2006 2007 2009
Austria 24,6 21,8 23,9 22,0 16,9
Grecia 10,1 12,4 16,4 21,7 26,6
Olanda 5,9 8,2 7,4 7,7 9,0
Italia 8,4 5,8 6,7 3,9 2,7
Ungaria 1,7 2,6 4,7 4,9 4,3
Franța 5,0 5,6 4,4 5,0 3,9
Germania 1,4 1,3 1,3 1,2 1,1
BERD și IFC 5,7 4,5 1,6 1,7 2,5
Alte țări 6,5 6,7 12,4 7,6 9,4
Total capital străin agregat 69,3 68,9 78,8 75,7 76,4
21
Sursa: Banca Națională a României
Ponderea capitalului străin în sistemul bancar a crescut , băncile străine (exclusiv sucursalele) au urmat o tendință
firească de întărire, materializată prin creșterea puternică a capitalului social. Tot în ultima perioadă se observă o ușoară
tendință de creștere a pasivelor externe, contribuția lor la finanțarea activității băncilor continuând să fie, totuși,
inferioară altor
economii aflate în tranziție cum ar fi Polonia sau Ungaria.
Capacitatea și înclinația redusă a băncilor de a atrage resurse externe îngustează canalul influenței piețelor externe
asupra variabilelor financiare interne. Până în anul 2000 principalele surs e externe atrase erau de la BERD, BIRD sau
BEI,
nicidecum de la organisme financiare private, bănci sau sindicate bancare. După anul 2002, „ băncile mamă” au început
să
finanțeze din ce în ce mai mult activitatea băncilor create în România.
Tabelul nr. 14 Evoluția structurii activului net bilanț ier în perioada 1999 – 2009 (% din total activ)
EXPLICAȚII /ANI 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Bănci cu capital majoritar
românesc
52,5 49,1 44,8 43,6 41,8 37,9 37,8 11,4 12,1 11,8 14,7
Bănci cu capital majoritar
străin
40,4 43,1 47,3 49,0 50,5 53,6 54,7 82,8 82,9 82,6 77,9
Sucursalele băncilor străine 7,1 7,8 7,9 7,4 7,7 8,5 7,5 5,8 5,0 5,6 7,4
Sursa: Prelucrare după Banca Națională a României , Rapoarte anuale 1999-2009
Băncile străine, așa cum se vede în tabelul de mai sus, dețin ponderi majoritare în sistem ul bancar românesc și
în cea ce privește volumul activelor . La aceste bănci, mai mult de jumătate din plasamente sunt orientate spre credite,
în timp
ce la băncile cu capital majoritar autohton creditele dețin circa 40%. Prezența băncilor străine a dus la :
creșterea competiției în domeniu, lucru favorabil pentru nivelul ratelor dobânzilor la credite și pentru activitatea bancară
în
general.
contracararea politicii monetare a băncii centrale prin posibilitatea de a primi mai ușor finanțare externă, ceea ce le face
mai
puțin interesate de atragerea de resurse de pe piața internă.
aceste bănci acordă mai mult credite în valută, ceea ce face ca politica monetară să fie mai puțin eficac e.
externalizarea creditelor către băncile mamă din străinătate sau către alte instituții financiare ca urmare a politicii
restrictive
a Băncii Naționale a României .
Concentrarea este o altă caracteristică a sectorului bancar din România .Procesul de concentrare tinde să se
accentueze în perioada următoare. Fuziunea Unicredit – Țiriac cu Banca di Roma, care a creat o bancă deținând circa
8% din
totalul activelor, precum și posibila achiziție a CEC în anii următori de către una dintre băncile străine deja prezente pe
piața
românească, urmată de fuziunea cu subsidiara existentă, ar putea ridica în urmatorii 2 -3 ani procentul de piață deținut de
primele 5 bănci în zona 65 -70%.
„La data de 31 decembrie 2006, cele mai mari cinci bănci dețineau împreună 60,3% din a ctivele, 63,5% din
creditele, 58,3% din depozitele și 53,3% din capitalul sistemului bancar românesc” 30.
Un an mai târziu situația se prezenta asemănător:„ Deși competiția la nivelul instituțiilor de credit este în creștere de
la un an la altul, sfârșitul anului 2007 s-a remarcat prin menținerea gradului înalt de concentrare a sistemului bancar.
Din
această perspectivă, primele 5 bănci românești în funcție de mărimea activelor dețineau 56,4 la sută din activele
bilanțiere
agregate, 57,1 la sută din totalul creditelor acordate, 60,0 la sută din depozitele atrase, 55,7 la sută din titlurile de stat
și 50,1
la sută din capitalurile proprii ale băncilor comerciale românești”. 31
Totuși indicele Herfindahl /Hirschmann la 30 septembrie 2009 nu ne arată că sistemul bancar românesc ar fi excesiv
de concentrat. Începând cu anul 2006, valoarea indicelui Herfindahl-Hirschmann (vezi tabelul nr. 9) a intrat pe o curbă
ușor
descendentă, oferind încă imaginea unui grad moderat de concentrare.Comparativ cu anii precedenți , gradul de
concentrare sa
diminuat ușor în anul 2008 și în primul trimestru din 2009, pe ambele componente (credite și depozite). „ Comparativ
cu
celelalte state membre ale Uniunii Europene, sub aspectul ponderii deținute de cele mai mari cinci bănci în acti vul
agregat,
România se situează în imediata apropiere a mediei celor 25 de state membre UE”. 32 Gradul de concentrare a sectorului
bancar la 30 septembrie 2009 se prezenta astfel:
Tabelul nr. 15 Gradul de concentrare a sectorului bancar (primele 5 bănci )
SEPTEMBRIE 2009 MILIARDE RON MILIARDE EUR PONDERE ÎN TOTAL SISTEM BANCAR
Active 175,2 41,7 54,3%
Credite 126,2 30,1 56,5%
Capitaluri proprii 13,2 3,1 46,6%
Depozite 118,5 28,2 52,6%
Sursa: Drăgulin Ion, Evoluții ale sectorului bancar românesc, martie 20 10
Un alt indicator al structurii sistemului este cota de piață deținută de bănci în total sistem bancar.Iată cum arată cota
de piață după valoarea activelor deținute la 31 decembrie 2009 de primele zece bănci din România:
30 Busuioc Andrada, Popescu Alexandra, Semieclipsă de PIB, Piața financiară nr. 4 apr ilie 2007, pag. 26-32
31 Banca Națională a României, Raport anual 2007, pag. 61
32 Banca Națională a României, Raport asupra stabilității financiare 2009 ,pag. 20
22
Tabelul nr. 16 Principalele 10 bănci în funcție de valoarea activelor
NR.
CRT.
BANCA 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
1 BCR 31.6% 29,3% 26,1% 25,7% 26,2% 23,8% 20,3% 19,1%
2 BRD-GSG 13,2% 13,3% 13,0% 15,0% 16,3% 15,5% 15,6% 14,0%
3 Volksbank România 0,9% 1,0% 1,2% 1,4% 2,7% 5,1% 6,8% 6,6%
4 Alpha Bank 3,3% 3,6% 3,2% 3,8% 4,3% 5,1% 5,5% 6,4%
5 CEC Bank 7,5% 6,7% 5,9% 4,4% 4,1% 4,3% 4,3% 6,3%
6 UniCredit Țiriac Bank 4,3% 3,5% 4,6% 4,9% 5,1% 5,1% 5,5% 6,1%
7 Raiffeisen Bank 6,0% 6,9% 9,2% 8,7% 8,3% 6,3% 5,9% 6,1%
8 Banca Transilvania 1,8% 1,8% 2,9% 3,9% 4,7% 5,5% 5,4% 5,9%
9 BancPost 4,2% 4,2% 4,6% 4,5% 4,5% 5,3% 4,7% 4,5%
10 ING Bank 4,3% 4,3% 5,6% 5,3% 4,2% 3,3% 3,5% 3,4%
Sursa: Prelucrare după Banca Națională a României, Raport anual 2002-2009 , Piața financiară nr. 9/2008
După poziția din clasament se observă că unele bănci urcă în top iar altele coboară în pe rioada analizată, 2002-2009.
În această idee V olksbank România și Alpha Bank, înregistrează urcări spectaculoase ca urmare a unor politici agresive
de
creditare și de extindere în teritoriu.CEC Bank, instituție bancară cu capital integral românesc are o evoluție ușor
crescătoare
iar UniCredit Țiriac Bank deși a trecut printr-o fuziune nu a reușit o urcare spectaculoasă în acest clasament.
Radiografia structurii veni turilor și cheltuielilor la nivelul sistemului bancar , începând cu anul 2000 ne arată un
„peisaj” în continuă schimbare.Astfel, dacă în anul 2000 veniturile de un miliard de euro pr oveneau în cea mai mare
parte
(59,9%) din plasamente la Banca N ațională a României și în titluri de stat (598 milioane euro), la nivelul anului 2006
situația
era complet schimbată, cele mai importante venituri provenind din dobânzi – 44,5% (1,5 miliarde euro).În anul 2008
veniturile
operaționale ale băncilor din România era de 5. 860,1 milioane euro, în continuare veniturile din dobânzi fiind cele mai
consistente.
Tabelul nr. 17 Evoluția veniturilor sistemului bancar în perioadă 2000 -2008 (% din total venituri)
Sursa: Piața financiară nr. 4 și nr 12 din 2007
* septembrie 2007
Tabelul nr. 17 ne arată evoluția băncilor care în anul 2000 plasau lichiditățile la B anca Națională a României sau
cumpărau titluri de stat, modalități foarte eficiente de realizare a unor venituri substanțiale și de reducere a riscului, pe
când în
anul 2008 băncile își plasează lichiditățile în credite ceea ce duce implicit la creșterea riscului și a cheltuielilor.
După anul 2000 asistăm la o reducere treptată a ponderii veniturilor din plasamente la Banca Națională a României și în
titluri ca efect a evoluției politicii monetare și maturizării sistemului economic și bancar și la creșterea ponderii
veniturilor din
dobânzi. Avântul realizat de creditare, mai ales pe zona de retail, a dus ca începând cu anul 2006 ponderea veniturilor
din
dobânzi în total venituri să atingă niveluri de 44,5% și 50% în 2007. 33
În anul 2007 veniturile nete din dobânzi și -au menținut poziția dominantă (cea mai mare pondere în profitul agregat),
în pofida scăderii marjelor dintre dobânzile la credite și cele la depozite, compensată însă de sporirea volumului de
operațiuni,
de dezvoltarea și introducerea de noi produse bancare.
Ponderea veniturilor din comisioane în total a rămas constantă în acest interval și se ridică la 21-28% cu o tendință de
creștere în ultimii doi ani.Și veniturile din tranzacții valutare se mențin la un nivel ridicat, dar se estimează o reducere a
lor ca
urmare a adoptării monedei unice în tot mai multe țări europene, inclusiv în România.
Anii 2008 și 2009 nu au adus schimbări esențiale în structura veniturilor sistemului bancar dar au adus modificări
dramatice în sensul diminuării lor ca efect al întreruperii traiectoriei crescătoare a activității de creditare, majorării
necesarului
de provizioane pentru acoperirea riscului de credit și creșterii costurilor de creditare și finanț are.Se observă și o creștere
a
ponderii și volumului veniturilor din titluri ca efect al intensificării creditării statului.
„Sistemul bancar a reușit să încheie anul 2009 cu un profit de 680 milioane lei, după ce la finele lunii iunie 2009
profitul a fost de numai 90 milioane le i, iar în luna martie a aceluiaș i an se înregistra o pierdere agregat ă de 209
milioane lei.
Comparativ cu sfârșitul anului 2008, profitul agregat s-a redus de peste 5 ori, în principal datorit ă creșterii fără
precedent a
cheltuielilor cu provizioanele (de la 7 593,9 milioane lei la 14 972,7 milioane lei), ca urmare a nivelului ridicat al
creditelor
neperformante”34.
33 Conform BNR, Raport anual 2007, pag. 64, în anul 2007 veniturile nete din dobânzi au fost în suma de 6.639,1 mil.
lei iar
cele din tranzacțiile cu titluri în sumă de 394,7 mil. lei
34 Banca Națională a României Raport anual 2009, pag. 84
NR.
CRT.
DENUMIRE INDICATOR 2000 2006 2007* 2008
1 Venituri nete din dobânzi 0,4 44,5 50,0 42,0
2 Venituri nete din titluri 56,9 4,9 3,4 4,2
3 Venituri nete din comisioane 15,5 17,7 21,0 28,1
4 Venituri nete din tranzacții valutare 7,4 9,5 15,3 17,4
5 Alte venituri 19,8 23,4 10,3 8,3
TOTAL 100 100 100 100
23
Tabelul nr. 18 Evoluția cheltuielilor sistemului bancar în perioadă 2000 -2008 (% din total cheltuieli)
NR.
CRT.
DENUMIRE INDICATOR 2000 2006 2007* 2008
1 Cheltuieli cu provizioanele 20,2 10,6 19,8 13,9
2 Cheltuieli cu personalul 35,3 35,4 42,6 44,9
3 Cheltuieli materiale, servicii, terți 20,2 28,4 30,0 33,7
4 Depreciere 5,2 7,4 7,6 7,5
5 Alte cheltuieli 19,1 18,2 – –
TOTAL 100 100 100 100
Sursa: Piața financiară nr. 4 și nr 12 din 2007
* septembrie 2007
În ceea ce privește cheltuielile, cele mai importante sunt cele cu personalul care au o evoluție interesantă, în sensul că
deși sumele utilizate au crescut (de la 290 milioane euro în 2000 la 876 milioane euro în 2006 și la 1 miliard în 2009),
ponderea în total nu s-a modificat în ciuda creșterii numărului personalului angajat ca urmare a extinderii rețelei. Acest
lucru
se explică prin creșterea gradului de tehnologizare ce reduce necesarul de personal și prin perfecțioarea strategiei de
utilizare a
forței de muncă (externalizări, franșize, direct sel leri).
Alte cheltuieli importante sunt cele cu dobânzile plătite la sursele atrase și cele cu provizioanele. Se așteaptă ca în anii
următori cheltuielile cu provizioanele să crească ca efect al creșterii creditării, a aplicării directivei Basel II și a crizei
economico-financiare.
Problema utilizării atente a resurselor rezultă și din analiza raportului costuri/venituri care înregistrează valori slabe
comparativ cu media europeană.Cea mai slabă valoare s -a înregistrat în anul 2006 când indicatorul a fost 75,7%.De
atunci
indicatorul s-a îmbunătățit și a ajuns în anul 2008 la 55,7 % care „se plasează în jumătatea superioară a intervalului de
valori
înregistrate de unele instituții de credit europene care dețin filiale în România”. 35 Creșterea mai accentuată a
cheltuielilor
operaționale comparativ cu cea a veniturilor de aceeași natură a condus la deteriorarea indicatorului cost-to-income ratio
de la
55,7 % în 2008 la 63,9 % în 2009.
Tabelul nr. 19 Evoluția profitabilității sistemului bancar în perioadă 1999 -2009 (%)
INDICATORI 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
ROA (profit net/total activ) -1,5 1,5 3,1 2,6 2,2 2,4 1,9 1,5 1,3 1,56 0,25
ROE(profit net / capital propriu) -15,3 12,5 21,8 18,3 15,6 18,5 15,2 11,7 11,4 17,0 2,89
Raport de solvabilitate ( > 8%) 17,9 23,8 28,8 25,0 21,2 20,6 21,1 18,1 13,8 12,3 13,7
Profit (milioane lei) n.a. n.a. n.a. n.a. n.a. 1.785 2.061 2.206 2.533 4.401 772
Sursa: Prelucrare după Raport lunar nr. 7/2008 și Rapoarte anuale 1999 -2009 ale BNR, Drăgulin Ion, Evoluții ale
sectorului bancar
românesc, martie 2010
Anul 2001 rămâne anul în care profitabilitatea întregului sistem bancar aproape s -a dublat față de 2000, efect
consemnat de ROA36 și ROE37. În acest context, trebuie înțeleasă și continuarea eforturilor Băncii Naționale a României
pentru consolidarea solvabilității generale a sistemului, prin impunerea capitalizării suplimentare a băncilor și prin
menținerea
fondurilor proprii la același nivel cu limita reglementată a capitalului social.
Începând cu anul 2004 indicatorii de eficiență din sistemul bancar au un trend descrescător, așa cum rezultă din
tabelul nr.19. Și în anul 2007, profitabilitatea băncilor românești a avut un trend asemănător datorită îngustării marjelor
de
dobândă, a creșterii costurilor de investiții și a participației acționarilor.În ceea ce privește profitul rezultat din
activitatea
bancară, anul 2007 a marcat o revigorare a acestuia, reflectată de un ritm real anual de creștere de 14% (față de 4% în
decembrie 2006).
Totuși, în contextul creșterii presiunilor concurențiale, au fost consemnate ajustări la capitolul profitabilitate,
respectiv profitul net a avut un ritm mai moderat de creștere (14,8%) decât creșterea activelor totale (45,5%) și a
capitalurilor
proprii (24,7%). Astfel, față de finele anului 2006, indicatorul de performanță financiară ROA a înregistrat o valoare
mai
redusă cu 0,06 puncte procentuale (1,44% la mijlocul anului 2008 față de 1,5% în anul 2006), iar ROE a consemnat o
creștere
de 4,12 puncte procentuale (15,82% față de 11,7%).
Indicatorul de solvabilitate 38 a scăzut la 12,8%, în comparație cu o medie de 21,1% în 2005 și o medie de 20,6% în
2004, ceea ce s-a datorat în principal plasamentelor în active cu un profil de risc mai ridicat. Indicatorul de solvabilitate
a
început sa scadă din 2001 și este rezultatul creșterii nivelului de intermediere financiară.
Anii 2008 și 2009 au adus cu ei și o scădere puternică a indicatorilor ROA și ROE, precum și a profitului net.Doar
indicatorul solvabilitate are o relativă stabilitate mai ales datorită capitalizării băncilor de către acționari.
35 Banca Națională a României, Raport asupra stabilității financiare 2009 ,pag. 50
36 Return On Assets
37 Return On Equity
38 Începând cu primul trimestru al anului 2008, institu țiile de credit raportează indicatorul de solvabilitate în
conformitate cu
principiile Basel II. Reglementările impun instituț iilor de credit, persoane juridice române, sucursalelor din România ale
instituțiilor de credit din state terțe, societăț ilor de servicii de investi ții financiare, cooperativelor de credit din cadrul
rețelelor
cooperatiste și societăților de administrare a investițiilor menț inerea unui volum al fondurilor proprii care să se situeze
în
permanență la un nivel cel puțin egal cu suma cerinț elor de capital pentru riscul d e credit, riscul de diminuare a valorii
creanței
aferente întregii activități, riscul de poziț ie, riscul de decontare, riscul de credit al contrapartidei, risc ul valutar, riscul de
marfă
și riscul operațional. Cerinț ele de capital sunt diferite în funcț ie de abordarea aleasă de instituțiile de credit, respectiv:
abordarea de bază, abordarea standard, abordarea standard alternativă, abordarea avansată .
24
Comparativ cu țările din U niunea Europeană, sistemul bancar românesc are o profitabili tate mai scăzută, ROE fiind
mai mică decât media europeană (tabelul nr.20 ).
Tabelul nr. 20 Situația comparativă a ROE și ROA la nivel european (%)
Țara
2003 2004 2005 2006 2007
ROE ROA ROE ROA ROE ROA ROE ROA ROE ROA
Austria 7,0 0,3 14,8 0,6 14,8 0,6 16,9 0,7 18,3 0,8
Bulgaria 22,7 2,4 20,6 2,1 22,1 2,1 24,4 2,2 25,4 2,5
Cehia 23,8 1,2 23,3 1,3 25,2 1,4 22,5 1,2 23,1 1,3
Grecia 8,9 0,6 6,4 0,4 15,9 0,9 12,8 0,8 20,1 1,3
Italia 7,4 0,5 9,3 0,6 9,7 0,7 11,5 0,8 …. ….
Polonia 5,4 0,5 17,1 1,4 21,9 1,6 21,0 1,7 25,6 1,8
România 15,6 2,2 18,5 2,4 15,2 1,9 11,7 1,5 11,4 1,3
Serbia -1,2 -0,3 -5,3 -1,2 6,7 1,1 10,0 1,7 12,8 2,1
Ungaria 19,3 1,5 25,3 2,0 24,7 2,0 24,0 1,8 22,9 1,8
Medie europeană 11,3 0,5 13,7 0,5 15,0 0,5 16,7 0,6 ….. ….
Sursa: BNR Raport asupra stabilității financiare 2008, pag. 34
Pe tot parcursul acestor ultimi ani a avut loc diminuarea ecartului dintre dobânzile active și cele pasive aferente
operațiunilor cu clienții nebancari și a randamentelor plasamentelor alternative sub forma titlurilor de stat și a
depozitelor
plasate la banca centrală .
Această ajustare a marjei de profit, corelată cu un ritm mai alert de creștere a activelor bancare și a capitalur ilor
proprii, a generat o diminuare a ambilor indicatori de rentabilitate (economică – ROA și financiară – ROE). Evoluția nu
indică
însă deteriorarea profitabilității sectorului bancar – care se menține la un nivel de jos după standarde internaționale – ci
constituie mai curând un semnal al intensificării competiției, băncile acceptând marje de profit mai reduse pentru a -și
consolida poziția în piață.
Insuficienta diversificare a produselor și serviciilor bancare este, fără îndoială, rezultatul funcționă rii sistemului
bancar românesc la un nivel relativ redus de competitivitate, comparativ cu cel al altor țări centrale și est europene. În
acest
context, indicatori precum ponderea activelor bancare în PIB, a creditului neguvernamental, productivitatea anga jaților
(ca
raport între volumul activității bancare și numărul angajaților) au înregistrat valori cu mult sub cele specifice țărilor
luate ca
bază de comparație. Ne confruntăm, astfel cu o situație paradoxală, unele bănci din sistem funcționând în condiți ile
ineficiente,
dar cu profit, ineficiența fiind generată în bună măsură de costurile relativ mari, îndeosebi a celor operaționale.
Rentabilitatea, ca medie pe sistem bancar, în condiții de eficiență relativ scăzută a activității comparativ cu situația
din alte țãri, se explică printre altele, și datorită marjei mari între rata dobânzii active și cea a dobânzi pasive, fenomen
care nu
a suferit modificări foarte mari în ultimii ani în condițiile în care rata inflației s -a înscris pe o linie constant
descrescătoare.
Nivelul ridicat al marjei este rezultatul unor costuri operaționale mari.
Deși, în prezent lipsa de eficiență a unor bănci nu este percepută ca un simptom acut, totuși, perspectiva unei
competiții directe cu bănci din Uniunea Europeană, corelată cu implementarea Noului Acord de la Basel, pot avea în
viitor un
impact negativ asupra profitabilității băncilor și pot crea dificultăți la încadrarea în cerințele de prudențialitate stipulate
în
normele băncii centrale
Începând cu anul 2009 efectele crizei economice mondială s-a simțit din ce în ce mai mult și în economia
românească.O mare parte din caracteristicile sistemului bancar existente până în anul 2008 și descrise în acest
subcapitol, nu se mai regăsesc în prezent. Pe plan național se manifestă următoarele simptome ale crizei:
creșterea creditării în ritmuri înalte din anii 2004-2007, cu preponderență către populație, în lipsa dinamizării producției
interne a accentuat vulnerabilitatea externă a economiei, prin creșterea datoriei externe ,
îndatorarea excesivă a contribuit, alături de alți factori, la apariția crizei financiare ,
deficitul contului curent se mărește,
datoria publică se mărește și ea,
resursele financiare cândva abundente sunt din ce în ce mai rare și mai scumpe, prima de risc p entru România rămâne
relativ ridicată,
perspectivele de creștere economică rămân modeste ,
încrederea consumatorilor și a mediului de afaceri este mică ,
principalele grupuri bancare și -au menținut expunerea în România doar în urma unui accord – Vienna Initiative – cele
mai
mari nouă grupuri bancare din state membre care au subsidiare în România ( 70 la sută din activul bancar) s-au angajat
să își
mențină pe perioada programului cu FMI (mai 2009 – mai 2011) expunerile față de România, angajament care a fos t
respectat,
făra măsuri corective, deficitul bugetar ar atinge 9 -10% din PIB în 2010 – nivel inacceptabil și nefinanțabil,
măsuri luate pentru corectarea deficitului:
– scăderea salariilor în sectorul public cu 25%,
– creșterea TVA de la 19% la 24%,
– scăderea transferurilor sociale cu 15%,
– impozitarea veniturilor din dobânzi cu 16% (0% anterior),
– impozitarea tichetelor de masă cu 16% (0% anterior),
– impozitarea câștigurilor de capital pentru titlurile deț inute mai mult de 1 an cu 16% (1% anterior),
– reducerea cheltuielilor cu bunuri și servicii în sectorul public ș i companiile de stat cu 20% (sunt exceptate cheltuileli
esențiale, cum ar fi cele din s ănătate),
– reducerea numărului salariațiilor din guvern și agenț iile guvernamentale cu 25%,
– reducerea numărului total de salariaț i din sectorul public,
25
Implicațiile directe ale acestor fenomene asupra vieții economice sunt:
– scăderea venitului disponibil al populației ca urmare a reducerii salariilor în sectorul public cu 25%, a lărgirii bazei de
impozitare (ex. venituri din dobânzi, tichete de masă) și a reducerii deductibilității unor cheltuieli pentru anumite
categorii de
venituri (ex. drepturi de autor),
– creșterea inflației și majorarea cheltuielilor de consum ale populației ca urmare a majorării cotei standard de TV A,
– reducerea profiturilor companiilor care comercializează bunuri cu cerere elastică la pret și care nu vor putea transfera
în
totalitatea creșterea TVA către consumatorul final ,
– deteriorarea sentimentului de încredere a companiilor ș i a populației pe fondul creșterii incertitudinilor cu privire la
situația financiară și economică pe termen scurt,
– diminuarea activității economice ca urmare a reducerii cererii agregate/consumului,
– creșterea șomajului și in sectorul privat ca urmare a creșterii presiuni i pe costuri în sectorul real.
Pentru sistemul bancar efectele sunt următoarele:
majorarea dobânzilor pe piața monetară ș i presiuni de depreciere a cursului ca urmare a creșterii inflației și a
persistenței
incertitudinilor din economie,
creditarea s-a redus dramatic, ritmul de creștere și volumul creditului acordat populație i s-a diminuat cel mai puternic.
Anul
2009 a fost marcat de temperarea activității bancare, evoluție care s -a reflectat în majorarea cu numai 5,0 % a activului
agregat
net la nivel de sistem, de la 314 441,5 milioane lei la 31.12.2008 la 330 183,5 milioane lei la 31.12.2009.Exprimat în
euro,
activul agregat net s-a redus ușor (cu 1,0 %), de la 78 902,3 milioane euro la 78 090,8 milioane euro.
Tabelul nr. 21 Evoluția creditului neguv ernamental în perioada 2004-2009
Explicații 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Variația procentuală anuală 23,9 34,3 47,3 50,5 25,7 -3,6
a început din nou să crescă volumul creditului guvernamental, ca urmare a deficitului bugetar din ce în ce mai
accentuat,
băncile au preferat să împrumute statul, în felul acesta s -a redus riscul de creditare dar resursele pentru creditarea
economiei
reale s-au diminuat,
a crescut volumul creditelor neperformante, ponderea creditelor neperformante în total credite a crescut de la 0,17% în
2007 la 1,39% în primul trimestru din 2010,
Tabelul nr. 22 Evoluția provizioanelor și a creditelor restante
Explicații 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010*
Provizioane (md. lei) 0,3 0,5 0,7 1,3 3,6 7,6 15,0 16,9
Ponderea creditelor rest ante și îndoielnice în
total activ (%)
0,22 0,18 0,15 0,14 0,17 0,29 1,01 1,39
* 31 martie 2010
a crescut necesarul de provizioane cu efect asupra profitului și profitabil ității bancare, cheltuielile nete cu provizioanele
au
crescut în termeni reali cu 65% în 2008, în contextual deteriorării portofoliului de credite, ca urmare a cre șterilor
succesive ale
dobânzilor la credite și deprecierii monedei naț ionale.
majorarea ratelor dobânzilor la depozitele la termen ca efect a lipsei de lichidități din prima parte a anului 2008 a
condus la
creșterea economisirii Comparativ cu septembrie, la sfârș itul lunii decembrie 2008 ratele medii ale dobânzilor la
depozitele în
sold ale populației au crescut cu 2,3%, iar cele la depozitele noi cu 4,1 % (respectiv cu 3,9 % și 4 % în cazul societăț ilor
nefinanciare).
Tabelul nr. 23 Evoluția ratei de economisire și a rate de investire în economie (procente în PIB)
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Rata de economisire 14,1 14,6 16,4 14,5 14,7 13,1 14,4 17,1 18,8 19,1
Rata de investire 18,8 20,5 21,3 21,5 21,8 23,7 25,6 30,2 33,3 25,6
RE-RI -4,8 -5,9 -4,9 -7,0 -7,1 -10,6 -11,2 -13,1 -14,5 -6,5
Soldul contului curent -3,7 -5,5 -3,3 -5,8 -8,4 -8,6 -10,4 -13,4 -11,8 -4,4
Deficitul fiscal -4,4 -3,5 -2,0 -1,5 -1,2 -1,2 -2,2 -2,5 -5,5 -7,9
ritmul de expansiune prin c reșterea numărului de agenții bancare nu numai că s-a redus dar asistăm chiar la închiderea
unora
care nu s-au dovedit profitabile,
ca urmare a acestui fapt și personalul bancar s -a diminuat în anul 2009 cu circa 3.500 de persoane,
întreaga activitate bancară s-a redus.
1.4. ROLUL ȘI STRUCTURA SISTEMELOR BANCARE ÎN ECONOMIA MODERNĂ
1.4.1. ROLUL BĂNCILOR ÎN ECONOMIA CONTEMPORANĂ
1.4.2. STRUCTURA SISTEMULUI BANCAR ACTUAL
1.4.1. ROLUL BĂNCILOR ÎN ECONOMIA CONTEMPORANĂ
Banca este socotită o instituție care se ocupă cu comerțul cu bani pe cont propriu, specializată în operațiuni financiare
și de credit. O definiție cuprinzătoare a fost dată de Costin C. Kirițescu și anume: „Instituție financiară și de credit, de
stat sau
particulară, ale cărei funcții principale sunt: atragerea mijloacelor bănești temporar disponibile ale clienților în
conturile
deschise acestora, acordarea de credite pe diferite termene, efectuarea de viramente între conturile deschise la alte
bănci,
emiterea de instrumente de credit și efectuarea de tranzacții cu asemenea instrumente, vânzarea – cumpărarea de
valută și
26
alte operații valutare” 39. Se observă că, pentru a defini băncile, autorul apelează la o enumerare a funcțiilor și
categoriilor de
operațiuni caracteristice acestor instituți i.
Aceeași modalitate de definire prin enumerare o întâlnim și în lucrări din dreptul francez: „banca este acea instituție
publică sau privată care facilitează plățile întreprinderilor și ale particularilor, primește și împrumută fonduri și
girează
mijloace de plată” sau în sistemul de drept common-low: „băncile sunt acele organizații care primesc depozite, acordă
credite, plătesc cecuri și prestează alte servicii specifice clienților”. Legat de sistemul de drept common- low mai
trebuie să
precizăm că, pentru a fi o bancă, o instituție trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiții: să încaseze cecuri pentru
clienți,
să plătească cecurile trase de clienții săi și să țina conturi curente pentru clienții săi.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului aprobată prin
Legea nr. 227/2007 definește activitate bancară: „atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public și
acordarea de credite în cont propriu ” ,
și instituția de credit:
„ a. o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și în
acordarea
de credite în cont propriu;
b. o entitate, alta decât cea prevăzută la litera a, care emite mijloace de plată în formă de monedă electronică,
denumită în
continuare instituție emitentă de monedă electronică” 40.
Același act normativ arată că instituțiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui și funcționa, în una din
următoarele categorii:
a. bănci;
b. organizații cooperatiste de credit;
c. bănci de economisire și creditare în domeniul locativ;
d. bănci de credit ipotecar;
e. instituții emitente de monedă electronică.
Sistemul bancar – ansamblul instituțiilor bancare dintr -o țară sau un grup de țări (cum este sistemu l bancar al
Uniunii Europene) și care funcționează în mod unitar. Este format din cadrul instituțional și cadrul legal
(juridic).Sistemul
bancar în lume este structurat pe două nivele: Banca centrală – bancă de rang unu, de regulă există o singură instituț ie
de acest
tip în fiecare țară. Uniunea Europeană are o bancă centrală a băncilor centrale din țările membre și bănci comerciale de
toate
tipurile – bănci de rang doi.
Până a se ajunge la aceste definiții, băncile au trecut de -a lungul timpului prin mai multe faze de dezvoltare și de
clasificare a domeniului lor de activitate. Totuși, este evident că activitatea principală a unei bănci a fost și este
„comerțul” cu
bani. Este o mare diferență între operațiunile limitate efectuate de bancheri la începuturile activității bancare și gama
complexă
de servicii ce sunt oferite de o bancă modernă.
Astăzi, banca joacă un rol principal în viața economică. Ea intermediază tranzacțiile comerciale, asigură efectuarea
plăților, permite realizarea investițiilor, este „actorul” principal pe piața capitalurilor.Sistemele bancare din diferite țări
s-au
dezvoltat și au evoluat independent. Totuși, în ciuda acestor diferențe de la țară la țară, există foarte multe trăsături
comune ale
băncilor indiferent de țara în care funcționează.
Mecanismul de derulare a activităților bancare are drept fundament principiile specifice economiei de piață, bazate pe
cerere și ofertă. Particularitatea este dată de specificul mărfii tranzacționate, respectiv, banii.
De altfel, este cunoscut faptul că, rolul fundamental al băncilor este acela de a asigura intermedierea financiară , de a
pune în legătură – pe baze comerciale – persoanele fizice și juridice care se află în căutare de fonduri, cu cele care caută
să-și
plaseze fondurile bănești tem porar disponibile.
În conformitate cu analiza tradițională, agenții economici debitori și creditori se întâlnesc, prin intermediul a două
circuite de finanțare:
– finanțare directă: sub forma tranzacțiilor bilaterale între agenții excedentari, pe piața t itlurilor (în cazul subscrierii
directe a
acțiunilor și obligațiunilor emise);
– finanțare indirectă sau intermediată, situație în care un intermediar financiar se intercalează între debitori și
creditori.
Rolul intermediarilor financiari constă deci în aceea că ei conferă compatibilitate cererii și ofertei exprimate de agenții
din
economie, transformând caracteristicile datoriilor și creanțelor agenților nefinanciari. Dacă se iau în considerare trei
caracteristici ale datoriilor sau creanțelor și anume: termenul, rata dobânzii și riscul, atunci un intermediar financiar
poate fi
definit ca un organism care asigură transformarea a cel puțin uneia dintre caracteristicile respective, astfel:
1. transformarea scadențelor – sub forma finanțării pe termen lung pe baza unor resurse lichide;
2. transformarea ratelor de dobândă fixă – de exemplu, împrumuturi cu rată variabilă finanțate pe baza resurselor cu rată
fixă a
dobânzii;
3. transformarea riscurilor – finanțarea creditelor pentru investiții la nivelul întreprinderilor cu resurse imediat exigibile
și fără
risc.
Analiza economică modernă explică existența intermedierii financiare prin motive care sunt specifice și băncilor,
respectiv:
a. reducerea costului tranzacțiilor – intermediarii financiari permit reducerea costului de tranzacționare prin realizarea
unor
importante economii având la bază principiul conform căruia pe măsură ce cantitatea de produse financiare sporește,
costul
unitar al producției se diminuează;
b. reducerea asimetriei informațiilor – referitor la acest lucru, trebuie menționată relația dintre debitori și creditori, în
sensul
că cei din urmă dețin mai multe informații decât primii. Intermediarii financiari permit reducerea asimetriilor de
informații și
39 Kirițescu C.Costin, Dobrescu M. Emilian, Băncile – Mică enciclopedie , Editura Expert, București, 1998, pag. 27
40 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, art. 7
27
contribuie la o mai bună alocare a resurselor din economie. Această funcție a intermediarilor provine din aceea că
funcția lor
de intermediere le conferă un avantaj informațional în raport cu finanțarea directă;
c. asigurarea lichidității – într-un univers incert, agenții economici au nevoie de deținerea unor active lichide care
întrunesc
două proprietăți:valoarea acestora trebuie să fie stabilită și necontestată și trebuie să fie imediat disponibile pentru a
putea fi
transformate în bunuri, servicii sau titluri.Singurul activ care posedă cele două proprietăți este moneda, iar prin creația
monetară a băncilor, acestea furnizează lichiditățile necesare unei bune funcționări a economiei.
În contextul unei complexități de aspecte noi ce caracterizează piețele financiare, asistăm la transformarea funcțiilor
de intermediere bancară și la o partajare a rolurilor între diferiți intermediari. Această evoluție a intermedierii bancare
îmbracă
următoare forme principale:
1. sporirea rolului operațiunilor cu valori mobiliare;
2. concurența puternică între băn ci;
3. dezvoltarea operațiunilor extrabilanțiere.
Una din consecințele spectaculoase ale dezvoltării operațiunilor de piață efectuate de bănci, a fost puternica
dezvoltare a dimensiunii extrabilanțului. Aceasta reprezintă un ansamblu de conturi anexate bilanțului și care exprimă
angajamentele viitoare ale unei bănci, fără a genera fluxuri de trezorerie. Extrabilanțul cuprinde operațiuni la termen
asupra
devizelor și instrumentelor financiare.
Nevoia de produse și de servicii noi, pentru o activitate profitabilă într -un mediu internațional caracterizat printr -o
concurență acerbă, a condus la apariția unor instrumente financiare noi, cum ar fi cele numite „elemente în afara
bilanțului”
(off balance-sheet financial instruments). Din această categorie fac parte angajamentele în favoarea altor bănci sau în
favoarea
clientelei, cauțiuni, avaluri și garanții acordate altor bănci sau clientelei, titluri vândute cu posibilitatea de răscumpara re,
precum și instrumente financiare derivate (contracte la termen, futures, swaps, contracte cu opțiuni – options, etc). Toate
aceste elemente nu sunt considerate active sau pasive în cadrul bilanțului.
Cu toate că pot aduce o profitabilitate sporită, instrumentele financiare în afara bilanțului măresc riscurile gestiunii
bancare. În special instrumentele derivate, care sunt foarte riscante, necesită măsuri suplimentare de control și
administrare a
riscului.
În prezent, îngrijorarea că dezvoltarea noilor instrumente financiare, în special a celor în afara bilanțului, au ca efec t
concentrarea riscului și creșterea volatilității în cadrul sistemelor bancare a fost confirmată de criza creditelor subprime
declanșată în anul 2007 în SUA. Interdependența dintre diferitele tipuri de riscuri (în special a celor de rată a dobânzii și
de
curs valutar), atât la nivelul unei bănci, cât și la nivelul unui întreg sistem bancar, s -a accentuat foarte mult.
Băncile din întreaga lume îndeplinesc aceleași funcții în viața economică, astfel:
– atrag și mobilizează capitalurile bănești disponibile la populație și firme;
– acordă împrumuturi celor ce solicită, pe baza surselor atrase;
– efectuează operațiuni de încasări și plăți precum și alte servicii financiare pentru clienți – gestiunea mijloacelor
de plată
constituie un serviciu esențial al activității bancare și vizează ansamblul sistemului bancar și al agenților economici
dintr-o
țară;
– efectuează operațiuni interbancare – operațiunile interbancare constituie al doilea bloc de activități bancare
tradiționale,
acestea deținând mai mult de 35% din bilanțul global al băncilor din țările membre ale UE. În timp ce operațiunile cu
clienții
particulari și cu întreprinderile, constituie operațiuni „en detail”, operațiunile interbancare sunt considerate operațiuni
„en
gross”, întrucât vizează, la modul general sume foarte importante, peste 85% din ele având o durată inferioară
termenului de 1
an.În cadrul operațiunilor interbancare se pot distinge două categorii: operațiuni tehnice de „corespondență” și
finanțarea
interbancară.
Băncile dețin două tipuri de corespondenți: în primul rând, Banca Centrală este un corespondent de importanță
particulară, întrucât toate băncile sunt obligate să dețină un cont la aceasta; în al doilea rând băncile au conturi de
corespondent
cu alte bănci (conturi creditoare și deb itoare ordinare). Finanțarea interbancară reunește operațiunile de creditare între
instituțiile bancare, fiind generate de operațiuni legate de gestiunea trezoreriei și de plasamente financiare.
Realizarea acestor funcții este posibilă numai prin respectarea cu strictețe a unor condiții ce se referă la:
– menținerea încrederii clienților;
– ținerea riguroasă a evidenței operațiunilor și tranzacțiilor;
– asigurarea confidențialității bancare asupra afacerilor clienților.
Aceste condiții au asigurat băncilor renumele, bogăția și puterea. Menținerea secretului bancar stipulat prin legi și
norme interne, fac din bănci niște societăți comerciale mai deosebite, care acționează cu discreție, într -un domeniu
destul de
riscant, cel al banilor.
Indiferent de obiectul de activitate, rolul și locul băncilor este strâns legat de calitatea lor de intermediari financiari în
contextul relației economii – investiții. Intermediarii financiari colectează fondurile deponenților și le utilizează pentru
acordarea de credite. As tfel, se creează posibilitatea ca depozitele mici să finanțeze investiții mari de capital.
Intermedierea financiară permite băncilor să dezvolte afaceri din care rezultă beneficii. Împrumutații plătesc dobândă
pentru creditele primite iar deponenții acceptă să fie plătiți cu o dobândă mai mică decât cea plătită de împrumutați,
obținând
în schimb siguranță, lichiditate și confort. O parte însemnată din profitul unei bănci provine tocmai din această diferență
dintre
dobânda percepută și cea plătită.
În ultimul deceniu, dezvoltarea piețelor financiare și globalizarea fluxurilor financiare au influențat activitatea
băncilor, care au făcut eforturi pentru a se adapta noilor condiții.
Progresul tehnic și științific procesul de dereglementare au creat noi posibilități investiționale pe piețele monetare și
financiare, ceea ce a condus la sporirea concurenței între bănci și societățile financiare nebancare.
În anii „90”, a început atenuarea diferențelor dintre piața monetară (piața fondurilor și a titlurilor pe termen scurt) și
piața financiară (piața fondurilor și a titlurilor de valoare pe termen lung). Astfel, dacă piața monetară a fost o piață a
lichidităților, iar piața financiară o piață a investițiilor pe termen mediu și lung, tendințele moderne evidențiază
caracterul
28
„lichid” al titlurilor negociate pe piața financiară și apariția unor forme noi, din ce în ce mai variate, de titluri
negociabile pe
piața monetară (marketable securities).
Acest fenomen, din ce în ce mai prezent pe plan internațional, de interferență între cele două piețe, a determinat
nașterea conceptului de piață financiar -monetară41 pe care acționează în prezent băncile.
Dezvoltarea piețelor financiare și diversificarea instrumentelor financiare au contribuit la mărirea posibilităților de
acces la fonduri pentru bănci. Astfel, băncile au intrat și pe piețele de capital la concurență cu societățile de valori
mobiliare,
de asigurări, cu fondurile mutuale și cele de pensii. Băncile au trebuit, în acest fel, să inițieze și să dezvolte noi produs e
și
servicii, să utilizeze instrumente și tehnici specifice noilor piețe, pentru a putea face față concurenței.
În prezent, practicile bancare tradiționale, bazate pe atragerea de depozite și acordarea de credite, reprezintă doar o
parte din activitatea băncilor42.
Noile activități, care se bazează pe utilizarea informațiilor în timp real, cum ar fi tranzacțiile de pe piețele financiare ș i
generarea de venituri prin comisioane, reprezintă în prezent surse importante de profit pentru bănci 43.
Sistemele bancare din țările dezvoltate se caracterizează printr -o serie de trăsături, dintre care rețin atenția
următoarele: diversitate, concentrare, bancarizarea activității, accelerarea operațiunilor de restructurare,
deschiderea
către relațiile cu străinătatea.
Diversitatea unui sistem bancar rezidă în existența unui număr sporit de instituții bancare și de credit definite de
legea bancară și ale căror caracteristici pot fi diferite.
Diversificarea constituie o strategie care asigură o mai bună repartizare a riscu rilor bancare.
Diversificarea surselor de profit permite o mai bună rezistență a băncilor la dificultățile conjuncturale. O asemenea
strategie
poate fi abordată după criteriul geografic, la nivelul unei țări, fie la nivelul internațional sau intercontinent al.
Concentrarea activității bancare reprezintă o caracteristică ce poate fi cuantificată prin ponderea deținută de
principalele bănci în totalul sistemului bancar și prin diminuarea numărului de bănci.
Concentrarea se poate manifesta ca rezultat al une i evoluții normale în timp a economiei, așa cum s -a întâmplat în
țările dezvoltate. Concentrarea reprezintă un fenomen natural pentru economia de piață. Există însă puține domenii unde
aceasta s-a manifestat atât de pregnant în ultimii ani ca în sectorul b ancar. În afara motivației naturale pentru
concentrare –
realizarea economiei de scară: mai mare înseamnă în principiu „mai eficient” – au existat încă două motive specifice
sistemului bancar pentru care concentrarea s- a realizat cu precădere în acest sect or:
1. crizele bancare (toate crizele bancare sistemice au fost însoțite de un număr mare de închideri de bănci sau de fuziuni
forțate, precum și de o înăsprire a condițiilor de acces pe piață pentru noi bănci),
2. accentuarea mediului concurențial (în țările cu sisteme bancare sofisticate și în care acționarii au cunoștințele
manageriale
necesare, slăbiciunile structurale ale băncilor sunt identificate într -o etapă mai timpurie, acționarii nu așteaptă
prăbușirea
băncii, ci, atunci când apreciază că nu o pot sprijini mai departe prin forțe proprii, încearcă să o vândă unui grup bancar
mai
puternic).
O altă caracteristică a unui sistem bancar și al activității bancare dintr -o economie îl constituie gradul de
bancarizare. Acesta furnizează informații relevante cu privire la nivelul de dezvoltare al sistemului bancar, putând fi
calculați
indicatori precum numărul de conturi la vedere, numărul cardurilor bancare și numărul ghișeelor bancare.
Operațiunile de restructurare bancară constituie o altă caracteristică a sistemelor bancare actuale, în cadrul
acestora fiind incluse fuziunile și absorbțiile, operațiunile transfrontaliere (cu străinătatea), preluările pachetului de
control de
către băncile străine, și operațiunile încrucișate bănci -asigurări.
Pentru a caracteriza funcționarea actuală a industriei bancare, este recomandată utilizarea conceptului de „ concurență
destructivă”, această formă apărând atunci când structurile industriei favorizează existența unor capacități de producție
excedentare în raport cu n evoile curente ale cererii, situație care pe piața serviciilor financiare se caracterizează în
existența
unui stoc excesiv de capital fix și printr -un nivel ridicat al costurilor fixe față de cele variabile.
Un proces larg răspândit în țările europene est e cel de integrare a activității bancare și de asigurări în cadrul
aceluiași grup financiar. În acest context, poate fi plasată strategia „bancassurance” concretizată în fuziuni celebre
între
bănci și societăți de asigurări, prin intermediul cărora băncile utilizează rețeaua de agenții și informațiile despre clienți
în
vederea comercializării, la un cost scăzut, a produselor de asigurări.
Un fenomen de dimensiuni mondiale îl constituie , în contextul globalizării financiare, criza sistemelor bancare. La
originea crizelor bancare s- a aflat adaptarea cu dificultate la globalizarea financiară, respectiv manifestarea unei serii de
fenomene în toate țările, care au vizat următoarele aspecte:
– amploarea și rapiditatea modificărilor în materie de reglementări și m ediu de activitate;
– criza piețelor mobiliare;
– carențele în exercitarea controlului și supravegherii prudențiale.
În centrul crizelor bancare s-a aflat eroziunea rentabilității activității bancare. Astfel, corespunzător fazei crizei
bancare sau fazei de restructurare, sistemele bancare din țările dezvoltate au cunoscut evoluții diferite ale rentabilității.
Globalizarea piețelor și procesul de dereglementare au mărit riscul sistemic și de contaminare, care s -au manifestat
prin răspândirea rapidă a crizelor financiare din Thailanda în toată Asia de Sud Est, în Asia de Est, Europa de Est și
America
de Sud și ca efect pe toate piețele lumii.
Toate aceste aspecte au sporit importanța gestiunii bancare și au determinat noi abordări în reglementarea și
supravegherea sistemelor bancare și a piețelor financiare. La nivelul unei bănci, managementul activelor și pasivelor,
precum
41 Ionescu C. Lucian, Economia și rolul băncilor , Editura Economică, București, 1997
42 Basno Cezar, Dardac Nicolae, Management bancar,Editura Economică, București, 2002
43Johnson P. Frank, Johnson D. Richard, Bank Management, Second edition, Colorado, State University, 1990,
American
Bankers Association, pag. 40-45
29
și managementul riscului au o importanță sporită 44.Astfel, reglementările și supravegherea în sistemul bancar prezintă
noi
valențe datorită orientării către piețe a activității bancare.
Pe plan internațional, responsabilitatea privind menținerea sub control a riscurilor activității băncilor pe piețele
financiare a fost redefinită ca un parteneriat între instituțiile de reglementare și cei care acționeaza efectiv pe aceste
piețe.
Supravegherea bancară a dobândit o dimensiune internațională, prin recomandările Comitetului de la Bâle,
orientate pe următoarele probleme:
– supravegherea activității bancare internaționale;
– fixarea unor norme p rudențiale minime, dintre care raportul Cooke a antrenat obligația, pentru băncile internaționale,
de a
dispune, cu începere din 1992, de un nivel al fondurilor proprii cel puțin egal cu 8% din riscurile antrenate de activitatea
bancară;
– în scopul menținerii securității sistemului bancar, într -un număr foarte mare de țări se utilizează asigurarea
depozitelor ca
instrument ce garantează încrederea deponenților. Directivele comunitare (mai 1994) stabilesc obligația pentru toate
instituțiile
de credit de a adera la un sistem de garantare a depozitelor. Prin acest mecanism se asigură, în caz de faliment al
băncilor,
restituirea depozitelor clienților, până la limita unei sume.
Restructurarea sistemelor bancare constituie, de asemenea, o trăsătură atât a economiilor dezvoltate cât și a celor
aflate în proces de tranziție. Experiența mexicană în domeniul reformei și privatizării bancare, când un număr de 18
bănci au
fost trecute sub controlul unor grupuri private, evidențiază că operațiunea trebuie să se realize ze într-un anumit cadru
metodologic. În acest sens departamentul de infrastructură financiară din cadrul BERD pentru restructurarea băncilor
utilizează atât metode interne sau bilanțiere, cât și metode externe.
În prima categorie de metode se înscriu oper ațiuni precum: recapitalizarea băncilor, împrumuturi de referință
(procedeu aplicat și în Polonia unui număr de 9 bănci reprezentative), negocierea bilaterală între bănci și clienți.
Restructurarea externă se poate realiza prin modificarea structurii banc are, respectiv prin reducerea pierderilor din
totalul creditelor acordate și prin implicarea instituțiilor guvernamentale în procesul de restructurare. Operațiunile de
restructurare bancară pot fi analizate și din punct de vedere al impactului acestora asu pra strategiei și gestiunii
bilanțului.
Prima strategie care poate fi evidențiată este cea de ameliorare a poziției pe piață a băncilor și corelația cu
rentabilitatea fondurilor proprii.
Strategiile bazate pe îmbogățirea gamei de produse, creșterea gradului de pătrundere în rândul clientelei și punerea în
evidență a câștigurilor de externalități, constituie un al doilea tip de intervenție strategică.Pentru băncile comerciale,
această
strategie se traduce prin propunerile către clienți, persoane fizice, atât a unor servicii tradiționale (depozite,
împrumuturi),
precum și produse noi de economisire, contracte de asigurări, contracte de prevedere, de călătorie.
1.4.2. STRUCTURA SISTEMULUI BANCAR ACTUAL
În cadrul sistemelor bancare, în funcție de natura activității, băncile se împart în: bănci de emisiune, bănci comerciale,
bănci de afaceri, bănci specializate și organisme de credit nebancare.Această structurare nu a existat de la începutul
activității
bancare, băncile efectuând atât operațiuni de mobilizare a disponibilităților bănești și de acordare de împrumuturi cât și
operațiuni de emisiune a bancnotelor.
Banca de emisiune, prin importanța activității sale privind determinarea stării monetare la nivel macro și
microeconomic,
prin influențele pe cale le poate exercita asupra celorlalte instituții financiar -bancare și asupra economiei, în general,
deține o poziție
prioritară în cadrul oricărui sistem bancar. Mai mult, prin funcțiile pe care le îndeplinește, prin multiplele legături
stabilite cu
celelalte bănci și prin acestea cu întreaga economie, banca de emisiune reprezintă așa -zisa placă „turnantă" a sistemului
bancar.
Poziția care o deține și rolul său major în cadrul sistemului bancar justifică pe deplin atribuirea denumirii de „bancă
centrală" sau
„bancă a băncilor".
Banca de emisiune, ca bancă centrală este amplu implicată în emisiunea monetară, în procesul de creditare și de
influențare a economiei prin monedă și credit, în operațiunile cu valute, în operațiunile bursiere și în alte operațiuni
importante din
punct de vedere monetar și al creditului. Toate acestea ne arată că, pentru a înțelege importanța și implicațiile băncii
centrale din
punct de vedere al managementului bancar, se impune o bună cunoaștere a funcționalității sale, înțelegerea corelațiilor
și
influențelor sale în cadrul sistemului bancar, în special și al economiei, în general.
În esență, substanța funcționalității băncilor de emisiune rezidă în funcțiile pe care aceasta le îndeplinește, și anume:
funcția de emisiune, funcția de creditare, funcția de centru valutar, funcția de bancă a băncilor, funcția de bancă a
statului. Fiecare
din aceste funcții se manifestă diferit, au sfere de acțiune diferite, dar totodată, prin natura lor aceste funcții se găsesc
într-un sistem
relațional de interdependențe și intercorelări, manifestîndu -se organic.
Băncile comerciale, în accepțiune modernă au apărut în legătură cu dezvoltarea comerțului și acumulările de capitaluri
bănești, expresie a dezvoltării producției și expansiunii economiei. Participând la dezvoltarea operațiunilor comerciale
prin
intermediul titlurilor cambiare, în mod firesc, aceste bănci au primit apelativul de „bănci comerciale".
Băncile comerciale sau de depozit sunt caracterizate prin aceea că efectuează toate tipurile de operaț iuni bancare.Au o
activitate diversificată care se poate modifica liber, funcție de cerințe, posibilități și propria orientare. Utilizarea
termenului de
bancă universală este frecvent întâlnit în cazul acestor instituții și vrea să accentueze faptul că ele desfășoară o gamă
diversificată de activități, cu posibilități de modificare în funcție de cerințele pieței și propria strategie.
Banca universală este o instituție ce efectuează toate operațiunile bancare și nu își limitează activitatea la anumite
sectoare. În România, băncile comerciale sunt bănci universale (de exemplu: BCR, BRD, Raiffeisen Bank). În schimb,
în alte
țări se întâlnesc casele de credit mutual, casele de economii, băncile de gestionare a averii (activelor), băncile ipotecare
și
instituțiile de împrumut personal.
44 Stoica Maricica, Management bancar, Editura Economică, 1999, pag.19
30
Modelul băncii universale este predominant în Europa continentală. O bancă universală poate fi prezentată ca o
instituție care oferă o gamă largă și completă de servicii financiare: acordă credite, colectează depozite, gestionează
mijloacele
de plată, realizează plasamente în titluri și participații la capitalul întreprinderilor.
Potrivit definiției date de dicționar, banca universală este o bancă aptă de a îndeplini toate aceste activități, atât la
nivel național cât și internaț ional – în engleză se utilizează termenul „full service bank”, care desemnează
particularitățile
băncilor globale. Cu alte cuvinte efectuează multiple tipuri de operațiuni bancare, prestează diverse servicii bancare și
se
adresează tuturor categoriilor de clienți.
Această definiție necesită două completări:
a. în primul rând, nu există bănci total universale, iar unele bănci desfășoară activități care nu au, întotdeauna, legătură
cu
domeniul financiar;
b. în al doilea rând, definirea băncii universale ridică semne de întrebare cu privire la criteriile în funcție de care se
desemnează conținutul activității.
Referitor la acest aspect, precizăm că pentru definirea băncii universale, se pot utiliza mai multe criterii. Criteriul
semantic este acela în funcție de care se desemnează aspectul instituțional al activității bancare care decurge din
operațiunile
de schimb de monedă dintre țări.
Criteriul mărime este cel în funcție de care, la modul general, băncile universale sunt considerate a avea o mare
dimensiune. Asupra acestui aspect, Comisia bancară din Franța a făcut unele precizări indicând faptul că o bancă
universală
poate fi de mică dimensiune (chiar bancă locală), fără ca aceasta să aibă activitate internațională.
Criteriul legislativ și al reglementărilor conduce la luarea în considerare a termenului „bancă” în sensul strict sau mai
larg al definiției băncii și a filialelor sale.
Un alt criteriu de maximă importanță îl constituie specificul activității practice în funcție de care „profesia bancară
este dificil segmentabilă”, întrucât își extrage esența din faptul că un anumit monopol tehnic i -a fost delegat prin lege.
Cu toate acestea, operațiunile de bază sunt reprezentate de constituirea depozitelor bancare și utilizarea lor în scopul
acordării de credite clienților săi. Organizatoric, băncile comerciale sunt constituite în societăți pe acțiuni, urmărind
obținerea unor
profituri.
Băncile de afaceri sau băncile de investiții, se diferențiază fața de cele comerciale, nu atât prin specializarea
operațiunilor
lor, cât mai ales prin orientarea activității pe care o desfășoară.
Apariția „afacerilor de bancă" este strâns legată de evoluția economiilor moderne în care domină marile întreprinderi
industriale și comerciale. Se știe că, în cea mai mare parte, crearea sau extinderea afacerilor este însoțită de nevoia de
capitaluri,
situație în care băncile intervin ca intermediari.
Totodată, noile întreprinderi fiind mai puțin cunoscute, presupun neîncredere și un mare risc din partea deținătorilor de
capitaluri. În această situație, se impune ca băncile să se implice direct în procesul de susținere a finanțării, ca
participanți, prin
propriile resurse. Totodată, în acest context, băncile au posibilitatea să mobilizeze noi capitaluri pentru susținerea
activității de
plasament. Așadar, în tot mai multe țări dezvoltate, a apărut un nou tip de bănci, și anume băncile de afaceri. Acestea
funcționează
sub forma: societăților de portofoliu, societăților financiare de plasament, societăților de investiții.
Operațiunile și caracteristicile activității băncilor de afaceri pot fi grupate în:
a. activități cu titluri;
b. activități specifice băncilor comerciale, în anumite țări, băncile de investiții exercită aceleași activități de colectare a
depozitelor și acordare a creditelor ca și băncile comerciale, atât în relațiile față de agenții economici cât și față de
particulari,
c. activități de inginerie financiară, activitățile care pot fi regrupate sub denumirea de „inginerie financiară” sunt:
finanțarea
unor proiecte complexe , operațiuni bilanțiere, operațiuni de fuziuni – achiziții, operațiuni imobiliare.
Operațiunile bilanțiere , respectiv de restructurare a întreprinderilor, constau în înlocuirea creditelor pe termen scurt
cu credite pe termen lung, în scopul îmbunătățirii serviciului datoriei.
Asemenea tuturor celorlalte tipuri de bănci, băncile de afaceri intervin, într -o proporție importantă, în desfășurarea
operațiunilor extrabilanțiere (cauțiuni, garanții, linii de credit garantate).
În sistemul american, băncile de investiții îndeplinesc, în principal, rolul de consilieri, serviciile lor fiind remunerate
prin
comisioane ridicate, funcție de natura acestora. Mai târziu, băncile de investiții au început să ofere clienților săi și
sprijin financiar,
fie direct, prin participații cu capital, fie indirect, prin preluarea fermă a datoriilor sub forma împrumutului obligatar
(prin emisiunea
de obligațiuni).Ca o caracteristică a băncilor de investiții americane este aceea că, majoritatea dintre ele nu dețin și nu
exercită
controlul portofoliilor întreprinderilor industriale.
Spre deosebire de băncile americane, băncile de investiții franceze se caracterizează prin dețineri importante ale
portofoliilor întreprinderilor industriale, numite și „clienți captivi". Totodată, băncile de investiții franceze dețin în
gestiune fonduri
considerabile, care adesea pot fi folosite în scopul desfășurării propriilor operațiuni financiare. De asemenea, băncile de
investiții
franceze sunt favorizate prin monopolul emisiunii asupra pieței obligatare, situație profitabilă, în special, pentru marile
bănci.
O altă categorie distinctă a băncilor de investiții o reprezintă societățile de portofoliu . Aceste societăți de portofoliu,
prin
numărul și dimensiunea lor, dețin o pondere importantă în cadrul operațiunilor financiare franceze, deși pe alte piețe
financiare
naționale acționează societăți de portofoliu mai mari.
Societățile de portofoliu au o dublă funcționalitate: pe de o parte, asigură o valorificare ridicată a capitalurilor, prin
veniturile obținute din dividende, iar pe de altă parte, asigură controlul asupra anumitor întreprinderi. Prin deținerea
unui
număr important de acțiuni, numit „ pachet de acțiuni”, societățile de portofoliu își asigură o majoritate în cadrul
adunării
generale a acționarilor și, ca atare, poziții privilegiate în conducerea societăților pe acțiuni respective.
Băncile specializate includ o sferă largă de instituții de credit, prezentând o serie de diferențieri specifice de la o țară la
alta. Deși, în ansamblul lor, băncile specializate efectuează o gamă largă de operațiuni bancare, fiecare dintre ele
practică unele
limitări privind funcționalitatea lor, sau își asumă în exclusivitate anumite operațiuni. Limitele lor se referă, fie la raza
de acțiune
(teritorială sau de ramură), fie la statutul lor social particular, acționând, de regulă, ca bănci cu caracter cooperatist sau
mutual.
31
Între băncile specializate, un loc aparte ocupă instituțiile de credit specializate, cărora le -a fost încredințată o misiune de
interes public; creditarea pe termen mijlociu și lung a unor ramuri; sprijinirea operațiunilor de credit ipotecar imobiliar;
creditarea
colectivităților locale etc.
În operațiunile de mobilizare a resurselor de creditare și plasamentul acestora, instituțiile de credit specializate se
remarcă
în două direcții:
– unele sunt specializate în mobilizarea disponibilităților din economie, ca sursă importantă de constituire și sporire a
capitalurilor
bănești;
– altele au în vedere distribuirea creditelor în ramuri și sectoare în care s-au specializat, prin aceasta urmărindu -se
tocmai creșterea
profitabilității operațiunilor de intermediere și valorificare a capitalurilor.
Băncile și instituțiile de credit specializate, ca intermediare în cadrul operațiunilor de transfer a disponibilităților
bănești,
ca formă specifică a circulației capitalurilor, constituie principalii participanți la piața creditului pe termen mijlociu și
lung.
Creditele pe termen mijlociu ce fac obiectul băncilor și instituțiilor specializate se acordă, de regulă pe o durată de la 2
la 7
ani, și au ca obiectiv, fie procurarea de echipamente, fie finanțarea exportului. Beneficiarii acestor credite sunt
întreprinderile
industriale din agricultură și alte ramuri care sunt interesate și au posibilitatea dezvoltării și modernizării proceselor lor
de
exploatație, precum și în legătură cu promovarea exportului. Aceste credite au un rol deosebit în asigurarea creșterii
economice.
Aceste bănci, din punct de vedere funcțional, sunt o îmbinare a băncilor comerciale și a celor de dezvoltare și constituie
o
expresie directă a manifestării politicii statului în domeniul bancar.
Din punct de vedere al obiectului lor de activitate, băncile se mai pot clasifica în: bănci de economii, bănci
specializate în finanțarea comerțului exterior, bănci private, bănci „off-shore” sau bănci de retail.
Băncile de economii, în mod tradițional, aveau ca obiect de activitate atragerea de depozite și utilizarea acestora pe
destinații de interes general (împrumuturi către colectivitățile locale și acordarea de credite ipotecare), (de exemplu:
Caisse
d’Epargne din Franța, Casa de Economii și Consemnațiuni din România etc). În prezent, băncile de economii oferă o
gamă
variată de produse și servicii bancare și nu se mai deosebesc fundamental de celelalte bănci.
Băncile specializate în finanțarea comerțului exterior au ca obiect de activitate, în mod tradițional, doar furnizarea
de fonduri de finanțare a comerțului exterior și exportului. În prezent, aceste bănci asigură asemenea fonduri și sub al te
forme
decât creditele clasice cum ar fi: scrisorile de garanție sau subvenționarea dobânzii pentru creditele având ca destinație
producția pentru export – exemplu de bănci specializate în finanțarea comerțului exterior: Merchant Bank din SUA,
Eximbank
din România.
Principalele operațiuni realizate de băncile de comerț exterior constau în:
– operațiuni de schimb, de încasări și plăți în relațiile cu străinătatea;
– operațiuni de acordare a creditelor prin proceduri specifice comerțului exterior: acreditive, scrisori de garanție,
scontare,
avalizare;
– emisiuni de obligațiuni pe piețele interne și externe și obținerea de resurse necesare comerțului exterior prin operațiuni
de
rescontare;
– realizarea de operațiuni valutare, de credit, de garantare și asigurare a creditelor, care să sprijine dezvoltarea
comerțului
exterior și a exportului.
Indiferent de specificul instituțiilor de comerț exterior din diferite țări, acestea practică următoarele tipuri de activităț i
de creditare:acordă credite furnizor, credite de prefinanțare și credite cumpărător.
Bănci private sunt specializate în gestionarea activelor unor persoane, fizice sau juridice, foarte bogate (de exemplu:
Union Bank of Switzerland).
Bănci „off-shore” sunt situate în state cu jurisdicții considera te a fi „paradisuri fiscale”, de regulă fiind „bănci
private” (de exemplu: băncile din Andorra, Insulele Virgine, Insulele Cayman).
Băncile de retail au clienți majoritar persoane fizice (de exemplu: V olksbank din Austria și din România).
Din categoria organisme de credit nebancare fac parte:
Casele de ajutor reciproc care oferă membrilor săi împrumuturi de valori mici, cu o dobândă atractivă. Resursele de
creditare provin din contribuția lunară a membrilor.
Băncile mutuale și cooperativele de credit – ideea cooperării bancare s-a născut în secolul al XIX -lea ca reacție
împotriva capitalismului și a început să aibă aplicabilitate în domeniul creditului la debutul secolului XX. Pentru
anumite
domenii de activitate, în special artizanal, agricol, silvicul tura, băncile comerciale ale epocii respective, nu acordau
credite
datorită absenței garanțiilor, ceea ce a generat asocierea băncilor între ele, în scopul reunirii lichidităților, economiilor și
a
acordării mutuale de credite, pe seama încrederii.
Băncile nu sunt singurele firme care oferă intermediere financiară. Există și alte instituții financiare care asigură
medierea între firmele cu excedent și cele cu deficit de fonduri. Acestea sunt:
Societățile de asigurări care oferă posibilitatea de realizare a economiilor pe termen lung sub forma polițelor de
asigurare pe viață. Societățile de asigurări colectează sumele, la intervale regulate, sub forma primelor de asigurare, pe
care
apoi le investesc în diverse moduri.
De remarcat că, în prezent, aproape toate marile instituții bancare au activități extrem de diversificate. În Europa, de
exemplu, printre alte servicii, băncile oferă și servicii de asigurări. Astfel, a apărut strategia de „ bancassurance”,
concretizată
în fuziuni între bănci și societăți de asigurări, prin intermediul cărora utilizează rețeaua de agenții și informațiile despre
clienți,
în vederea comercializării.
Fondurile mutuale sunt instituții care colectează economiile de la diverse categorii de persoane. Fondul mutual nu
poate investi direct fondurile sale. Fondurile constituite sunt plasate în acțiunile unor firme prin intermediul unor
instituții
specializate de investiții sau al unor instituții ce administrează fondurile. Deponenții individuali primesc certificate de
participare care le dau dreptul de a încasa profit din performanțele firmelor în ale căror acțiuni au fost plasate fondurile.
Societățile financiare, ca societăți de credit prezintă o importanță aparte în cadrul sistemelor financiare din țările
dezvoltate. Acestea sunt insti tuții de credit care, pe de o parte nu participă la constituirea depozitelor, iar pe de altă parte
nu
32
efectuează operațiuni pentru care nu au fost abilitate prin lege sau convenție. Principalele operațiuni pe care le
efectuează societățile
financiare sunt: leasing-ul; factoring- ul; acordarea și garantarea de credite pe termen mijlociu și lung pentru
întreprinderi; creditarea
mărfurilor cu plata în rate; garantarea locuințelor cu garanții ipotecare; gestiunea mijloacelor de plată, în special prin
cărți de credit.
TESTE GRILĂ
1. Adevărata naștere a băncilor este legată de:
a. dezvoltarea comerțului
b.apariția monedei
c.apariția trocului
d.apariția schimburilor valutare
2. Sistemul bancar britanic se caracteriza prin:
a.acordă credite doar statului, participă la finanțarea operațiunilor internaționale, se implică mai mult în sectorul de stat
b.dezvoltarea băncilor comerciale, a băncilor cooperatiste și populare
c.specializarea activității bancare, structurarea băncilor în două segmente, descentralizare
d.dezvoltarea cecului, a băncilor comerciale, concentrare
3. Principalele caracteristici ale sistemelor bancare europene și mondiale sunt:
1. băncile sunt mai puține
2. crește media activelor nete
3. introducerea progresului tehnologic
4. creșterea numărului de activități externalizate
5. băncile sunt mai multe
6. tarifele practicate sunt din ce în ce mai mici
a) (1,3,4,5) b) (1,2,3,4) c) (2,3,4,5) d) ( 3,4,5,6) e) (1,3,5,6)
4. Principalele venituri ale băncilor românești sunt :
a. venituri nete din tranzacții valutare
b. venituri nete din dobânzi
c. venituri nete din comisioane
d. venituri nete din titluri
5. Intermedierea financiară presupune:
a. intercalarea băncilor între debitori și creditori
b. tranzacții bilaterale între debitori și creditori
c. operațiunea economică de procurare de fonduri prin intermediul bursei de valori
d. operațiunile de încasări și plăți dintre debitori și creditori
6. Operațiunile de „inginerie financiară” sunt:
1. operațiuni de încasări și plăți
2. operațiuni de fuziuni
3. operațiuni de creditare
4.operațiuni bilanțiere
5. finanțarea unor proiecte complexe
a) ( 1,2,3) b) (1,3,4) c) ( 1,4,5) d) (2,3,4) e) (3,4,5) f) (2,4.5)
7. În România instituțiile de credit se pot constitui în una din următoarele categorii:
a. bănci, organizații cooperatiste de credit, bănci de economisire și creditare în domeniul locativ, bănci de credit
ipotecar,
instituții emitente de monedă electronică
b. bănci, organizații cooperatiste de credit, bănci de economisire și creditare în domeniul locativ, bănci de credit
ipotecar
c. bănci, organizații cooperatiste, bănci de economisire și creditare în domeniul locativ, bănci de credit ipotecar,
instituții
emitente de monedă electronică
d. bănci, organizații cooperatiste de credit, bănci de economisire și creditare în domeniul locativ, bănci de credit
ipotecar,
instituții emitente de monedă electronică, societăți de servicii și investiții financiar
CAPITOLUL 2. PIAȚA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCA RE
2.1. ELEMENTE DE DEFINIRE A PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
2.2. CARACTERISICILE GENERALE ALE SERVICIILOR BANCARE
2.3. PIAȚA DE DESFACERE A PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
2.3.1. IMPACTUL GLOBALIZ ĂRII ASUPRA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
2.3.2. CARACTERISTICILE GENERALE ALE PIEȚEI PRODUSELOR Ș I SERVICIILOR BANCARE, LA
NIVEL
MONDIAL
2.4. CANALE DE DISTRIBUȚIE A PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
CUVINTE CHEIE: produse bancare, servicii bancare, piața produselor și serviciilor bancare, servicii pure, servicii
mixte,
imaterialitatea serviciilor, intangibilitatea serviciilor, individualitatea serviciilor, perisabilitatea serviciilor,
variabilitatea
serviciilor, caracteristicile obiective ale serviciilor bancare, caracteristicile subiective ale serviciilor bancare,
calitatea
serviciilor bancare, strategia de achiziție, reengineering, abandonarea produselor bancare, globalizare, operațiuni
transfrontaliere, reglementare bancară, Tehnologia Informației și Comunicării, strategie bancară, aria pieței
bancare,
structura pieței bancare, capacitatea pie ței bancare, canale de distribuție
OBIECTIVE URMĂRITE:
1. Definirea noțiunilor de produs bancar și serviciu bancar .
33
2. Caracterizarea serviciilor bancare, diferențe față de alte servicii prestate în economie .
3. Prezentarea caracteristicilor obiective și subiective ale serviciilor bancare.
4. Familiarizarea cu procesul de inovare din bănci, forme de inovare în bănci .
5. Relevarea impactului globalizării asupra produselor și serviciilor bancare, transformarea în timp a modelului
organizațional bancar.
6. Dobândirea unei imagini de ansamblu asupra modului de vânzare a produselor și serviciilor bancare în diferite
zone geografice ale lumii.
7. Prezentarea canalelor de distribuție a produselor și serviciilor bancare, particularități ale vînzării în funcție de
fiecare canal.
2.1. ELEMENTE DE DEFINIRE A PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
Potrivit unor opinii, serviciile financiare – atât de dezvoltate în zilele noastre – își găsesc probabil originea în
subtilitățile comportamentului uman, așa cum au fost ele sesizate de J.M. Keynes, fiind așezate la baza propriilor sale
teorii
economice. Keynes enumera opt scopuri principale care îi determină pe oameni să ia anumite decizii în legătura cu
destinațiile
posibile ale banilor de care dispun 45:
1. pentru a-și crea o rezervă, în eventualitatea anumitor situații neprevăzute;
2. pentru a se asigura în vederea unui viitor raport previzionat între venitul și trebuințele individului sau ale familiei
sale,
raport diferit de cel existent (și determinat, de exemplu, de îmbătrânire, de studiile efectua te de unii membrii de familie
sau de
necesitatea întreținerii unor persoane dependente);
3. pentru a putea beneficia de dobânzi și de sporuri de valoare, dat fiind că se preferă un consum real mai mare, la o dat
ă
ulterioară, unui consum imediat mai mic;
4. pentru a putea majora treptat cheltuielile, ceea ce satisface instinctul în virtutea căruia oamenii se așteaptă la
îmbunătățirea
treptată a standardului lor de viață și nu la contrariu, chiar dacă, eventual, capacitatea de a simți acest standard cescut se
reduce;
5. pentru a avea senzația de independență și de libertate de mișcare, chiar și fără o idee clară sau o intenție bine definită
în
privința unor acțiuni anume;
6. pentru a-și asigura o masă de manevră în vederea punerii în aplicare a unor proiecte speculative sau comerciale;
7. pentru a lăsa o avere moștenitorilor;
8. pentru a-și satisface pur și simplu avariția, adică inhibițiile lipsite de temei rațional, dar persistente, în fața actului de
a
cheltui ca atare.
În accepțiunea generală, rezultatel e activității unei firme sunt bunurile sau serviciile. Unii specialiști structurează
oferta bancară în funcție de modul de solicitare a acesteia, în:
– produse bancare – oferite de bancă clientelei sale care include: acordarea de credite, plasamente de obligațiuni emise
de stat
sau societăți particulare pentru procurarea de fonduri, atragerea de economii în depozite pe diferite termene,
consultanță,
gestionarea portofoliului de hârtii de valoare, schimb valutar, închirierea de seifuri, etc.
– servicii bancare – solicitate de clienți, cum ar fi: evidența operațiunilor în conturi curente, operațiunile de casă,
operațiunile
privind instrumentele de plată și de credit, emiterea de scrisori de garanție bancară, etc.
Alți specialiști grupează oferta bancară în: credite, depozite și servicii.
Creditele și depozitele sunt produse care pun în joc capitaluri și aceste capitaluri sunt cauza însăși a operațiunilor care
le dă naștere. Banca efectuează aceste operațiuni atât ca intermediar financiar, cât și în nume propriu și situația sa
patrimonială
este imediat afectată prin oferirea acestor produse. Astfel o facilitate de casă, un bon de casă sau un depozit la termen
sun t
produse care aparțin acestei categorii. Pentru produsele bancare se percep sau se bonifică dobânzi.
Serviciile sunt produse născute din operațiunile pe care banca le efectuează în contul clienților săi. Situația
patrimonială a băncii nu este în mod obligatoriu afectată imediat prin oferirea acestor servicii. Executarea unui ordin de
virament, remiterea unui cec spre încasare, introducerea unui titlu de bursă sunt servicii ale căror costuri afectează
costurile de
prelucrare și nu costurile capitalurilor (costul unui virament este independent de suma viramentului). Pentru serviciile
bancare
se percep comisioane.
În marketingul clasic definirea și realizarea distincției între produse și servicii se realizează în mod facil. Astfel,
produsul este definit ca fiind un bun cu existență materială care este oferit pieței pentru satisfacerea unor nevoi, în timp
ce
serviciul este reprezentat de o activitate prestată sau de un avantaj intangibil oferit unui consumator nerezultând, prin
urmare,
un obiect fizic din procesul de cumpărare.
Este evidentă interdependența dintre serviciile și produsele bancare, unele fiin d aproape simbolice: astfel contul de
depozit pe trei luni pentru persoanele fizice este un produs bancar, dar deschiderea contului și administrarea lui sunt
servicii
bancare; creditul pe termen scurt pe obiect pentru societăți private este un produs banca r în timp ce expertizarea
bunurilor
aduse în garanția acestui credit constituie un serviciu bancar.
Marketingul modern introduce conceptul de produse financiar-bancare creîndu- se în acest fel o diferență mai puțin
evidentă între produse și servicii. Argumentele care au stat la baza unei astfel de orientări pot fi considerate următoarele:
– este dificil să se promoveze și să se prezinte pe piață serviciile financiar -bancare în lipsa caracterului de tangibilitate.
De
aceea, societățile financiare au optat pentru conferirea unor elemente de tangibilitate serviciilor oferite în așa fel încât
ele să
poată fi mai ușor vândute, promovate și acceptate de către clienți.
– utilizarea conceptului de produs financiar bancar conferă instituțiilor ofertante oportunitatea creării de produse
financiare prin
gruparea unui portofoliu de servicii (de exemplu credite, programe de economii, investiții -asigurare)
45 Keynes John Maynard, Teoria generală a ocupării forței de muncă,a dobânzii și a banilor , Editura Publica,
București, pag.
170
34
Concluzionând, se poate afirma că în sectorul financiar -bancar noțiunile de produse și servicii au devenit
independente și interschimbabile, argumentele atribuirilor făcute fiind doar pentru scopuri de marketing.
Deși în literatura de specialitate 46 se face o diferențiere clară între produse și servicii, în practica bancară românească,
produsele și serviciile bancare nu sunt riguros separate și se consideră că orice serviciu bancar este însoțit și de cel puțin
un
anumit produs bancar și, invers, orice produs bancar este conexat cu unul sau mai multe servicii bancare.
După natura lor există mai multe tipuri de servicii bancare:
– servicii pure obținute exclusiv prin munca personalului, se referă la consultanță, inginerie financiară, etc,
– servicii mixte ce îmbină munca personalului și utilizarea bunurilor de echipament – printre acestea se numără
efectuarea
plăților pentru clienții băncii,
– servicii ce au ca suport capitalul – în formele lor de bază acestea sunt pe de o parte depozitele constituite iar, pe de
altă
parte, creditele acordate.
Serviciile financiar-bancare se pot defini ca „activități, beneficii și satisfacții, legate de vânzarea și cumpărarea de
bani, care oferă valoarea financiară utilizatorilor și clienților” 47.
Furnizarea de produse și servicii financiare se realizează prin diferite tipuri de instituții 48:
a. serviciile bancare prestate cu precădere de către bănci și instituții financiare (agenții de schimb, case de economii,
case de
împrumut, case de amanet, societăți de credit pentru construcții, companii de leasing și franșiză, organizații emitente de
carduri) care se plasează în cadrul relațiilor financiare în poziție de intermediari între posesorii de disponibilități bănești
și
solicitanții acestora;
b. serviciile de asigurare prestate de societăți comerciale specializate (companii de asigurare), în schimbul primelor
încasate de
la persoanele fizice și juridice asigurate. Aceste societăți apar și în calitate de intermediar financiar între clienții
asigurați și
diverși solicitanți de resurse financiare;
c. serviciile bursiere prestate cu precădere de către bursele de valori, dar și de către bănci și agenții de schimb, care apar
în
calitate de intermediari între vânzatorii și cumpărătorii de titluri prin efectuarea de tranzacții. Deși nu prestează servici i
financiare, dar funcționează după același mecanism, se mai pot adăuga bursele de mărfuri și cele v alutare.
Instituțiile de servicii financiare acționează pe două mari piețe – corporații și retail, care traversează la rândul lor,
sectoarele: public și privat, comercial și industrial, intern și internațional .Standardul SR ISO 9004- 2:1994, delimitează
serviciile în următoarele categorii:
Tabelul nr. 24 Clasificarea serviciilor
Nr.
crt.
Categoria de servicii Exemple de servicii
1 Servicii cultural-turistice
servicii de cazare în hoteluri, moteluri, cabane etc., alimentație publică în
restaurante, bufete, cofetării, baruri etc., servicii turistice, spectacole de
teatru, cinema, muzică etc., radiodifuziune, televiziune, agrement
2 Servicii de comunicații
transporturi aeriene, inclusiv serviciile prestate în aeroporturi și de
companiile aeriene, transporturi rutiere, transporturi feroviare,
transporturi maritime și fluviale, transporturi pe cablu, telecomunicații,
servicii poștale, servicii de informare inclusiv televiziune pe cablu
3 Servicii medicale
asistența medicală în spitale, ambulanțe, laboratoare m edicale etc. cu
medici, opticieni, asistenți medicali
4 Servicii de întreținere și reparații
pentru instalații electrice, echipamente mecanice, sisteme de încălzire/
climatizare, autovehicule, construcții, calculatoare electronice
5 Servicii de utilitate publică
salubrizare și gestionarea deșeurilor, alimentare cu apă, gaze sau energie
termică, distribuire de electricitate, întreținerea spațiilor verzi, pompieri,
poliție, servicii publice – administrația financiară
6 Servicii comerciale
vânzări de produse, depozitarea mărfurilor, marketing, ambalarea –
condiționarea produselor
7 Servicii financiare
servicii prestate de bănci, servicii prestate de societățile de asigurare,
servicii prestate de casele de pensii, administrarea proprietăților,
vânzarea/ cumpărarea imobilelor (agenții imobiliare), contabilitate
8 Servicii profesionale
elaborarea planurilor și proiectelor de arhitectură, expertizarea
produselor/ evenimentelor, asistență juridică, paza și asigurarea
securității, educație și instruire – învățământ, managementul calității,
proiectare constructivă și tehnologică, consultanță
9 Servicii administrative
managementul resurselor umane, servicii informatice, serviciile prestate
de administrația publică centrală și locală
10 Servicii tehnice
înregistrări foto-cine-video-audio, încercări mecano -climatice, electrice,
etc., analize fizico chimice
11 Servicii științifice
cercetare stiințifică fundamentală și aplicativă, dezvoltarea produselor,
studii tehnico economice, asistarea elaborării deciziilor
12 Servicii de aprovizionare contractarea și urmărirea contractelor, gestionarea și distribuirea
46 Dardac Nicolae, Barbu Teodora, Monedă, bănci și politici monetare, Editura Didactică și Pedagogică, București,2005
47 Meidan Arthur, Marketing financial services , Manual for Long Distance Learning , unit 1, vol. 1, pag. 1
48 Olteanu Valerică, Marketingul serviciilor , Ed. a II-a, Editura Uranus, București, 2000, pag. 26
35
materialelor aprovizionate
Sursa: Standardul SR ISO 9004:2004
Prin urmare, serviciile financiare oferite în prezent pot fi clasificate astfel:
– servicii prestate de bănci;
– servicii prestate de societățile de asigurare;
– servicii prestate de casele de pensii;
– servicii de administrare a proprietăților;
– servicii de vânzare/ cumpărare a imobilelor;
– servicii de contabilitate.
În general, orice serviciu poate fi abordat din trei perspective:
1.potențialul prestatorului serviciului (exprimat prin capacitatea, reputația și performanțele acestuia);
2.procesul de prestare a serviciului (caracterizat prin capacitatea procesului de a satisface toate cerințele cliențil or
referitoare la
calitate);
3.rezultatul imaterial al prestării serviciului (informații, cunoștințe, deprinderi, aptitudini, motivație).
Astfel, serviciile prestate în cadrul unei bănci pot fi abordate din perspectiva potențialului acesteia (reputația și
performanțele băncii, în ansamblul său), din perspectiva proceselor de prestare propriu -zise (activitățile angajaților
băncii) și
din perspectiva rezultatelor prestării serviciului (numărul de conturi deschise, valoarea depozitelor, numărul de carduri
emise
etc.).
De remarcat că instituțiile bancare oferă în prezent o multitudine de produse și servicii și că acestea cunosc, pe plan
mondial, o permanentă dezvoltare, diversificare și îmbunătățire, piața acestora fiind din ce în ce mai dificil de cunoscut,
evaluat și anticipat. De fapt, în condițiile economiei de piață , un anumit produs sau servici bancar este oferit clienților,
simultan, de mai multe instituții de credit ce se află astfel, practic, în concurență unele cu altele. Deși, de regulă acest
produs
sau serviciu este, în esență, același, în practică apar anumite deosebiri de la o bancă la alta, datorită unor
„diferențiatori”
specifici care tind să devină tot mai importanți și mai numeroși.
De exemplu, informarea clientului cu privire la soldul contului personal prin intermediul extrasului de cont (varianta
clasică) sau prin e-banking (varianta modernă) reprezintă un serviciu de bază, extrem de simplu, dar foarte important,
pe care
orice banca îl furnizează – gratuit sau contra cost – eventual zilnic, după fiecare tranzacție, lunar sau la termene stabilite
de
comun acord, prin poșta obisnuită sau electronică sau la prezentare la ghișeul băncii. Acestea sunt doar câteva variante
de
ofertare și prestare a aceluiași serviciu, fără a avea pretenția că s -au avut în vedere toate posibilitățile.
2.2. CARACTERISICILE GENERALE ALE SERVICIILOR BANCARE 49
Potrivit specificului activității instituțiilor de credit, produsele bancare constituie principalul mijloc prin care aceste
instituții îndeplinesc una dintre funcțiile băncilor comerciale, și anume, intermedierea bancară .
Prin intermediul produselor bancare, instituțiile bancare pun în legătură deținătorii resurselor financiare, temporar
disponibile, cu solicitanții unor resurse financiare. Fiind vorba de o activ itate „de vânzare/cumpărare” a resurselor
financiare,
putem afirma că aceasta se derulează într-un cadru organizat, deci, pe o „piață”. Piața pe care „marfa” specifică
instituțiilor
de credit, banii, se „comercializează” poate fi privită atât din perspectiva unei instituții de credit, cât și din cea a
intregului
sistem bancar.
Din punct de vedere al unei instituții de credit, produsele vândute de aceasta au aceleași caracteristici , indiferent de
„punctul” de desfacere al acestora, în speță, unitatea teritorială a instituției de credit respective. În ceea ce privește
produsele
vândute la nivelul întregului sistem bancar, acestea pot avea unele caracteristici comune sau pot fi total diferite.
Serviciile bancare oferite de instituțiile de credit vin, practic, în completarea ofertei de produse bancare și, de obicei,
într-un fel sau altul, facilitează accesul la produsele bancare (de exemplu, colectarea numerarului, consultanț a de
specialitate,
custodie)
Serviciul este rezultatul cel puțin al unei activități realizate, un nod necesar la interfața dintre instituția de credit și
client și este, în general, imaterial. Prestarea unui serviciu poate implica următoarele:
– o activitate desfășurată asupra unui produs material vândut de instituția de credit (de exemplu, păstrarea valorilor în
casete de
siguranță);
– o activitate desfășurată asupra unui produs imaterial vândut de instituția de credit (de exemplu, colectarea numerarului
în
vederea alimentării contului curent);
– vânzarea unui produs imaterial (de exemplu, vânzarea cardurilor utilizabile în e-commerce);
– crearea unei ambianțe pentru client (de exemplu, amenajarea spațiilor corespunzătore desfășurării de către client a
activităților bancare de tip self -banking).
Marketingul bancar se diferențiază prin relația unică existentă între client și bancă. În majoritatea serviciilor,
obligațiile sunt unilaterale în timp ce în cazul serviciilor bancare, atât clientul, cât și banca își iau obligații
mutuale
legate de folosirea de către client a serviciilor băn cii. De exemplu, la acordarea unui credit, banca își ia angajamentul
de a
pune la dispoziția clientului banii, de a nu modifica dobânda pe perioada de derulare a contractului (dacă așa este
prevăzut în
contract), iar clientul se obligă să plătească ratele scadente conform graficului de ramburs are, să fie la curent cu nivelul
comisioanelor băncii.
Potrivit majorității opiniilor exprimate în literatura de specialitate, caracteristicile generale ale serviciilor bancare, ca
produse imateriale, spre deosebire de produsele bancare materiale, sunt: imaterialitatea, intangibilitatea,
indivizibilitatea,
perisabilitatea, individualitatea.
1. Imaterialitatea se referă la faptul ca orice serviciu este un produs imaterial.
49 Basno Cezar, Dardac Nicolae, Produse, Costuri și performanțe bancare , Editura Economică, București, 2000, pag.11
36
2. Intangibilitatea se referă la faptul că deși anumite servicii pot fi însoțite de o componentă materială, ca de exemplu
contractul de depozit, contractul de credit , în general, partea materială a unui serviciu variază cantitativ în limite largi.
Deoarece serviciile sunt intangibile, poate fi dific il pentru un client să înțeleagă sau să evalueze valoarea lor înainte de
cumpărare. Valoarea lor adevărată poate fi evaluată numai după cumpărare, atunci când clientul foloseste serviciul și îi
sesizează beneficiile.
3. Indivizibilitatea se referă la faptul că procesul de prestare și cel de achiziționare a serviciului nu pot fi separate.
Datorită
intangibilității și indivizibilității serviciului, este imposibil de evaluat calitatea acestuia înainte de a -l achiziționa,
întrucât
producerea și consumul serviciului au loc, de regulă, simultan.
4. Perisabilitatea se referă la faptul că depozitarea sau producția pe stoc a serviciilor este imposibilă. Serviciile au
nevoie de
un canal cât mai scurt de distribuție – astfel încât ele să poată fi furnizate la cerere – ceea ce poate reprezenta o problemă
pentru
bancă. Dacă cererea pentru un serviciu este constantă, banca își poate planifica și asigura personalul pentru ca acesta să
fie
instruit și disponibil pentru prestarea serviciului (de exemplu se poate angaja personal cu norma parțială pentru
perioadele
aglomerate, se poate instala un bancomat suplimentar).
5. Individualitatea se referă la faptul că fiecare serviciu are caracteristicile sale specifice.
Alte lucrări de specialitate menționează în plus și următoarele caracteristici:
1. Integrarea factorului extern se referă la faptul că serviciile se produc și se consumă, de regulă, cu participarea
clientului,
uneori fiind necesară și integrarea unor produse aflate în proprietatea clientului. Serviciile bancare implic ă angajarea
clientelei în derularea operațiunilor . Este un tip de autoservire, dar și de colaborare pentru că, în scopul utilizării unor
produse, beneficiarul trebuie să întocmească o documentație proprie. Se realizează și o colaborare de concepție, firma
beneficiară a creditelor trebuind însă să se limiteze la cadrul normat (formularistic) stabilit de bancă.
2.Variabilitatea semnifică imposibilitatea repetării acestora, în mod identic, de la o prestație la alta, deoarece ele
depind de
persoana care le realizează, de locul și momentul în care sunt prestate . Variabilitatea are influențe deosebite asupra
calității
serviciilor, făcând dificilă standardizarea lor.
3. Nu pot fi protejate prin brevete , ele îndeplinind și condițiile de uniformitate. Diferențierile în acest sens sunt
nesemnificative. Spre exemplu certificatele de depozit, cărțile de plată au, de la bancă la bancă, colorații și organizări
ale
cuprinsului variate, dar elementele conținute sunt similare.
4. Sunt condiționate de reglementările bancare ș i fiscale. Introducerea unor noi produse și servicii bancare de face ca
efect
al legii, astfel încât, dacă nu există o bază legală, ele nu pot fi promovate. Aceasta este situația leasingului în România,
până la
apariția bazei legale, nu a fost posibilă punerea sa în practică.
5. Produsele și serviciile bancare sunt propuse direct clientelei și nu există posibilitatea unei redistribuiri,
concesionări sau
revânzări. Fiecare produs se utilizează în relație directă cu banca ce l -a lansat și îl utilizează, ceea ce presupune din
partea
instituției respective, în mod curent, deținerea unor unități proprii în zona în care se aplică și nu folosirea de
intermediari. Se
determină în acest scop extinderea în teritoriu a băncilor .
6. Produsele și serviciile bancare pot f i refuzate la vânzare dacă clientul încalcă legislația bancară sau nu este de
acord cu
condițiile generale bancare.Exemple pot fi date atunci când clientul nu respectă legislația privind spălarea banilor sau
clientul
reprezintă un risc pentru bancă afectîn du-i reputația;
7. Unele produse (creditele) dau acces la monedă, iar unele servicii (plățile interbancare) asigură transferurile
monetare între participanții la tranzacții.
Trebuie menționat că punctul de plecare în determinarea alternativelor strategice în politica de produs50 îl constituie
încadrarea acestora în atingerea unor obiective generale și anume:
– consolidarea poziției produselor și serviciilor bancare în cadrul actualelor segmente de consumatori;
– creșterea gradului de pătrundere pe piața ser viciilor financiar-bancare prin atragerea de noi segmente de utilizatori;
– diferențierea față de serviciile celorlalte bănci prin variația unor elemente specifice cum sunt: durata împrumuturilor
acordate, garanțiile cerute, facilitățile of erite, dobânzile practicate;
– o poziționare cât mai bună a respectivului produs în cadrul gamei;
– creșterea cotei de piață.
În aceste condiții, este necesar să se identifice zonele de cerere ale clienților efectivi sau potențiali pe care banca le
poate satisface mai mu lt sau mai puțin decât concurenții ei, optând deci pentru o alternativă strategică care să respecte
criteriul
profitabilității băncii.
La elaborarea unei politici de produs este necesară realizarea unui studiu de poziționare a produselor, poziționarea
care se referă la imaginea pe care un produs o are față de produsele concurenței sau față de celelalte produse din cadrul
gamei.
Aspectele specifice privind calitatea serviciilor bancare provin din caracteristicile deosebite ale acestora, din modul
de organizare și funcționare a prestatorului și din modul de prestare a acestor servicii.
Se observă că aspectele specifice privind calitatea serviciilor bancare se pot structura în două grupe: aspecte privind
calitatea serviciilor bancare propriu- zise și aspecte privind calitatea prestării serviciilor bancare:
– aspecte privind calitatea serviciilor bancare propriu-zise: serviciile bancare ar trebui să fie la îndemâna tuturor
clienților, care
fiind informați în mod corespunzător și acționând într -un mediu puternic concurențial, cunosc precis ceea ce au nevoie,
devenind consumatori avizați;
– aspecte privind calitatea prestării serviciilor bancare: prestarea serviciilor bancare este definită de anumite
caracteristici
specifice (numărul și amplasarea unităților în teritoriu, numărul ghișeelor, serviciile oferite și programul lor de
funcționare,
capabilitatea de prestare a anumitor servicii, condițiile necesare prestării acestora, dotarea cu echipamente informatice,
calificarea personalului).
50 Odobescu Emanuel, Marketing-ul bancar național și internațional , Ediția a doua revizuită, Editura Sigma Promex,
București, 1999, pag. 98
37
Calitatea reprezintă măs ura în care, prin ansamblul caracteristicilor serviciilor propriu- zise și a prestării, sunt
satisfacute așteptările și cerințele clienților. Altfel spus, calitatea reprezintă gradul de adecvare a acestor caracteristic i la
cerințele clienților. Aceste carac teristici pot fi obiective si subiective.
Caracteristicile obiective ale unui serviciu pot fi evaluate în mod riguros și cu obiectivitate întrucât au asociate
anumite unități de măsură, vezi tabelul de mai jos.
Tabelul nr. 25 Caracteristici obiective ale serviciilor bancare
Nr.
crt.
Categorii de caracteristici Exemple de caracteristici
1 Caracteristici fizice
• mărimea sălii ghișeelor
• aspectul agreabil, primitor al s ălii
2 Caracteristici funcționale
• existența unei unități bancare în zona avut ă în vedere
• programul de lucru
• disponibilitatea serviciului bancar și accesul la acesta în cadrul unit ății
3
Caracteristici economice
• speze, tarife și comisioane
• termene/ scadențe
• rata dobânzii
4 Caracteristici ergonomice
• accesul în unitatea bancar ă
• securitatea zonei de amplasare a băncii sau bancomatului
• interfața cu programul de operare (internet banking, e-banking)
• accesul la informația necesară
Sursa: Drăgulănescu Magdalena, Drăgulănescu Nicolae, Managementul calității serviciilor, Ed. AG IR, 2003
Caracteristicile subiective ale unui serviciu (tabelul de mai jos) sunt cele care se evaluează mai puțin riguros și cu
un anumit grad de subiectivitate, cu ajutorul unor calificative, ca de exemplu: foarte bine/ mult, bine/ mult, mediu, rău/
puțin,
foarte rău/ puțin.
Tabelul nr. 26 Caracteristici subiective ale serviciilor bancare
Nr.
crt.
Categorii de caracteristici Exemple de caracteristici
1 Caracteristici senzoriale
• lizibilitatea documentelor
• nivelul zgomotului
2
Caracteristici relaționale
• veridicitatea informațiilor
• politețe
• personalizarea unui contact comercial
3
Caracteristici temporale
• experiența prestatorului
• punctualitatea
• durata unui contract
• timpul de așteptare la ghișeu
• timpul de raspuns la o reclama ție
4
Caracteristici socio-culturale
• imaginea de marcă
• stilul și vocabularul folosit de c ătre personalul băncii
Sursa: Drăgulănescu Magdalena, Drăgulănescu Nicolae, Managementul calității serviciilor, Ed. AGIR, 2003
O serie de autori au analizat factorii car e determină calitatea serviciului, semnificația nevoilor, așteptărilor și
percepțiilor clientului, precum și măsura în care acestea pot fi satisfăcute. Sunt definite o serie de criterii utilizate de
către
clienți în evaluarea serviciilor, pe baza nevoilor, așteptărilor și percepțiilor acestora. În opinia specialiștilor americani de
marketing51 aceste criterii de evaluare sunt următoarele:
– acces: ușurința abordării personalului prestator și a menținerii relației cu acesta;
– tangibilitate: existența fizică a condițiilor și resurselor de prestare a serviciului;
– competența: existența aptitudinilor, deprinderilor și cunoștințelor necesare la personalul cu care clientul intră în
contact;
– comunicare: abilitatea personalului de a informa clienții în mod accesibil, clar și inteligibil;
– empatie: capacitatea personalului de a cunoaște și de a respecta fiecare client și punctul de vedere al acestuia;
– înțelegere: cunoașterea corespunzătoare a clientului și a necesităților, asteptărilor și cerințelor sale;
– credibilitate: existența atitudinilor și comportamentelor previzibile ale personalului ;
– curtoazie: atitudinea personalului caracterizată prin solicitudine, respect, politețe și spirit de prevenire;
– capacitate de răspuns: dorința și capacitatea personal ului de a servi clientul cu promptitudine;
– fiabilitate: abilitatea personalului de a presta serviciul promis cu respectarea tuturor promisiunilor comunicate
clienților;
– siguranța: abilitatea personalului de a inspira încredere clienților, precum și de a asigura confidențialitatea datelor
încredințate.
În plus, pot fi avute în vedere și următoarele criterii de evaluare 52:
– calitatea informațiilor furnizate clientului : se referă la claritatea, precizia și pertinența acestora, la calitatea
documentelor
prezentate clientului;
51 Berry Leonard, Parasuraman A, Marketing Services, The Free Press, 1999, pag 16
52 Olaru Marieta, Pamfilie Rodica, Purcarea Anca, Negrea Mihai, Atanase Anca, Stanciu Costel, Paunescu Carmen,
Fundamentele științei mărfurilor, ediția a II-a, Editura Economică, București, 2005
38
– calitatea sugestiilor făcute clientului: se poate evalua prin pertinența răspunsurilor date clientului, sfaturi privind
apelarea
la anumite produse și servicii, adaptarea acestora la situația concretă a unui anumit client;
– calitatea susținerii satisfacției clientului: se referă la găsirea de soluții pentru a crește numărul „clienților fideli”,
deci a
acelor clienți care apelează cu regularitate la produsele și serviciile băncii. Condiția esențială pentru atingerea acestui
deziderat îl reprezintă identificarea nemulțumirilor clienților și eliminarea cauzelor care le -au generat. În acest scop,
trebuie
introdus un sistem permanent de culegere a informațiilor privind satisfacția clienților, informații care să servească la
fundamentarea deciziilor privind îmbunătățirea calității serviciilor.
Toate aceste elemente determină, pentru fiecare client în parte, o anumită „imagine de marcă”, mai mult sau mai
puțin subiectivă, a instituției bancare respective, ca prestator de servicii. În final, această imagine a băncii contează cel
mai
mult pentru client atunci când acesta se decide să revină pentru achiziționarea unui anumit serviciu de la banca
respectivă.
Astfel, această imagine, prin factorii săi determinanți, poate constitui un mijloc utilizabil în scopul fidelizării clienților.
Fiecare produs bancar are o serie de parametri referitori la: volumul angajării, cost și randament, condiții de securitate
(necesitatea codificării și siguranța ciclului informațional), probleme de fiscalitate și disponibilități.
Inovarea de produse poate presupune stabilirea acestor parametri sau a unor modificări față de cei anteriori. De
obicei, inovarea se bazează pe reglementări bancare sau de regim fiscal. Astfel, unele produse au apărut pentru
contracararea
unor dispoziții legale, dezavantajoase pentru clientelă. De exemplu, limitarea de către stat a regimului de dobânda, în
cazul
depozitelor la vedere, a generat introducerea conturilor paralele (ATS – Automatic Transfer of Savings – caracterizate
prin
existența a două subconturi, unul din ele avâ nd stabilit un depozit minim în limita că ruia pot fi efectuate diverse plăți și
la care
nu se bonifica dobânzi, iar ce depășește acest plafon, inclusiv încasările sunt virate î n celalalt subcont la care se aplica
un
regim de dobânzi mai avantajos ), a conturilor NOW și SUPERNOW (caracterizate prin bonificări de dobânzi înalte la
soldurile acestor conturi paralel cu posibilitatea folosirii soldurilor la diferite plăți), în SUA sau a acțiunilor SICA V
(Societăți
cu Capital Variabil) în Franța (1981), pentru o fructificare mai bună a disponibilităților.
Paralel apar și inovări de proces, ce rezultă prin modificări tehnologice. Exemple reprezintă cardurile, precum și
automatele bancare, culminând cu banca la domiciliu.
Procesul de inovare în organizația bancară are mai multe surse.Astfel, una dintre cele mai importante este considerată
strategia de achiziție.Strategia de consolidare a organizației prin achiziție, este considerată un important proces de
inovare
datorită schimbărilor pe care le generează la toate nivelurile, continuă să constituie și astăzi o tendință majoră în
sistemul
bancar internațional.
Fuziunile și achizițiile reprezintă una dintre cele mai importante forțe ale schimbării în acest domeniu , cu un
impact important nu numai asupra distribuției geografice și a varietății de produse ale organizației, ci și asupra
infrastructurii
tehnologice și manageriale din băncile implicate.
O altă sursă majoră pentru procesul de inovare din structura organizațională a unei bănci este reprezentată de evoluția
tehnologiei. Încă din decada de aur a noii economii, anii 1990, băncile americane (ca reper în acest sens) înregistrează
circa
20% din cheltuielile nelegate de dobândă cu tehnologia informației, valoare care nu a scăzut în timp53.
Deși nu există indicatori pentru evaluarea tuturor aspectelor, se cunoaște faptul că tehnologia are o influență deosebită
asupra creșterii eficienței serviciilor financiare. Consolidarea operațiunilor din back office s-a datorat investițiilor în IT,
dar
viitorul este cel al concentrării eforturilor spre front office. Creșterea performanțelor ca urmare a utilizării tehnologiilor
informaționale se remarcă tot mai puțin în funcțiile tradiționale de back office, unde a apărut o plafonare prin atinge rea
unui
nivel ridicat de automatizare a proceselor; în schimb, acestea se vor reflecta tot mai mult în integrarea proceselor de
front și
back office.
Aceste aspecte impun o flexibilitate structurală deosebită la nivel de organizație bancară, tendință remarcată de Philip
Kotler54 încă din anul 1993: banca nu mai trebuie privită ca un furnizor de servicii standardizate, ci constituie o
organizație cu
capacități de producție flexibile, generatoare de noi specializări.
În „inima” băncii trebuie să existe atât o bază de date cuprinzătoare cu privire la client, cât și una referitoare la
profitul pe produs, care să permită analize pentru identificarea serviciilor profitabile și a nevoilor clienților, ceea ce
constituie
de fapt o trecere de la producția, marketing-ul și distribuția de masă la personalizarea serviciilor financiare. Mutația în
competențe produsă în acest mod și în structura organizației bancare a fost ireversibilă; astăzi, aceasta este în continuare
direcția pe care se dezvoltă serviciile financiare .
Ultima, dar poate cea mai importantă sursă de inovare și deopotrivă forță de schimbare din industria bancară este
evoluția rapidă a cerințelor clienților, orientată pe două direcții principale:
1. crearea unor canale de distribuție accesibile permanent și de oriunde, în paralel cu
2. creșterea diversității produselor și serviciilor oferite.
Ca tendință generală, clienții utilizează o combinație de canale de distribuție, iar segmentul de piață al unei bănci nu
poate fi extins decât prin diversificarea pr oduselor. Deși au apărut canale electronice de distribuție, sucursala
tradițională a
rămas în continuare importantă. Acest aspect se manifestă și în România, unde rețeaua de sucursale a băncilor este în
general
proporțională cu poziția pe piață a acestora .
În concluzie, banca trebuie să continue procesul de inovare în scopul satisfacerii cerințelor tot mai sofisticate ale
clienților. În același timp, dezvoltarea canalelor de distribuție permite migrarea clienților către canale mai puțin
costisitoare,
ceea ce conduce la creșterea profitabilității. Inovația și schimbarea permanentă a comportamentului fac parte din
nucleul unei
organizații bancare moderne.
53 Frei X. Frances, Harker T. Patrick, Hunter W. Larry, Innovation in Retail Banking , The Wharton School, University of
Pennsylvania
54 Kotler Philip este profesor de marketing internațional la University Kellog g Graduate School of Management din
Chicago.
El a fost numit de Centrul european de management „ cel mai vestit specialist din lume în strategia practicilor de
marketing" –
sursa: http://www.kotlermarketing.com
39
Chiar dacă au fost puse în evidență forțele care pot genera schimbare într -o bancă, aceasta nu rezolvă p roblema
inovării ca atare. Pentru a obține rezultate, procesul de inovare implică probleme importante la nivel de organizație.
Un exemplu relevant în acest sens este dat chiar de inovarea generată prin crearea produselor și serviciilor bancare
bazate pe tehnologia informației, denumite generic „ PC banking” sau servicii electronice. În afara elementelor de
control,
securitatea informației, accesibilitate și viteză de acces, banca furnizoare de servicii electronice trebuie să asigure și un
nivel
adecvat de asistență a clientului pentru fiecare produs din portofoliu.
Din această sursă de inovare vor avea rezultate numai acele bănci care înțeleg și implementează tehnologia în mod
adecvat, au resurse umane pregătite și tratează problema la nivel de proces. Astfel, provocările generate de forța de
inovare a
serviciilor electronice bancare nu constau în tehnologia în sine, ci rezultă dintr -un ansamblu de opțiuni la nivel de
organizație
în procesul de implementare. De exemplu, furnizorilor de soluții software pent ru serviciile electronice bancare li se
poate cere
să trateze procesul complet, inclusiv pe zona back office. Inovația în acest caz pentru bancă va consta în tratarea
completă a
procesului și integrarea soluțiilor .
Așa cum s-a afirmat la începutul acestui capitol, o altă sursă importantă de inovare într -o bancă este schimbarea
structurii organizaționale . Exemplu: procesul de remodelare a sucursalelor 55, valabil și pentru modernizarea sistemului
bancar
românesc.
Se consideră cazul unei bănci compusă din multe sucursale, pentru care se dorește reproiectarea segmentului de retail
(clienți individuali și întreprinderi mici). Banca este confruntată cu o concurență tot mai mare, iar în condițiile noii
economii,
procesul de reengineering devine iminent. Redefinire a proceselor este orientată pe îmbunătățirea raportului cost –
eficiență în
sistemul de distribuție, ceea ce presupune transformarea sucursalelor și a altor canale în centre orientate mai direct pe
vânzarea
produselor și serviciilor.
Din analiza activităților curente, se constată acumularea unui număr mare de sarcini administrative la nivelul
sucursalei, ceea ce reduce semnificativ timpul disponibil pentru clienți. În același timp, relația cu clientul este orientată
pe
tranzacții de bază, simple operațiuni în cont și nu pe activități generatoare de oportunități de vânzare.
Printr-o consultanță de specialitate, se definește un proces de remodelare care își propune să eficientizeze fluxul
operațional prin schimbări la nivelul întregii organizații, al cărui s cop este degrevarea personalului de sarcinile simple,
dar
consumatoare de timp, care pot fi automatizate. Astfel, efortul personalului va putea fi canalizat spre activități cu
valoare
adăugată mai mare, cum ar fi personalizarea tranzacțiilor, consiliere financiară și vânzări. În același timp, personalul va
putea
avea o imagine completă a clientului prin intermediul sistemelor informatice de achiziționare și prelucrare centralizată a
datelor.
De la început, în acest proces sunt incluse toate zonele operaționale din bancă, de la sistemele informaționale la
marketing și resurse umane, fiecare dintre acestea având reprezentare în echipa creată pentru implementarea proiectului
de
reengineering.
În primul rând, simplificarea proceselor presupune realocarea în af ara sucursalei a sarcinilor adminstrative și a
activităților de rutină legate de conturi.Una dintre măsurile eficiente în acest caz este redirecționarea automată către un
centru
de apel (denumit call center ) a tuturor apelurilor telefonice ale clienților către sucursală.
O altă măsură constă în reproiectarea configurației sucursalelor, astfel încât clienții să fie atrași spre efectuarea unor
tranzacții de rutină prin automate bancare și asistați în caz de nevoie de personal calificat.
Cele două aspecte menționate presupun un grad mare de inovare a sistemului informatic al băncii, impuse de
construirea unui call center care să asigure și legătura cu sucursalele, relocarea și standardizarea operațiunilor în cont,
centralizarea datelor și analiza acestora.
Atât inovațiile tehnologice, cât și redirecționarea clienților către canale de distribuție alternative duc la creșterea
eficienței la nivelul sucursalelor.
Datorită abordării integrate, pe procese, reiese că programul de restructurare presupune, dincolo de tehnologie, o
schimbare semnificativă în competențele cheie ale personalului implicat, iar reușita este dependentă de reacția
angajaților la
schimbare. Implementarea practicilor la nivel de resurse umane constituie de regulă procesul cel mai dificil, dar totodată
cel
mai important pentru funcționarea noii organizații.
În acest exemplu schematic, tehnologia a fost utilizată pentru simplificarea sarcinilor personalului implicat în
operațiunile de front office. În proiectarea unei soluții tehnice pentru remodelarea sucursalei, o atenție deosebită trebuie
acordată nu numai tehnologiei, dar și resurselor umane implicate, pentru a putea estima corect efectele diferitelor
alternative
asupra angajaților și reacția clienților.
Băncile din întreaga lume au investit foarte mult capital în tehnologie, dar în paralel se pare că nu au investit în mod
egal și în pregătirea forței de muncă de specialitate 56. Rentabilitatea investiției la nivel de organizație nu poate fi
evaluată
corect decât dacă se include și pregătirea forței de muncă.
Pentru ca procesul de inovare să fie efectiv și eficient, băncile trebuie să adopte o strategie managerială în care să
combine investiția în tehnologia informației cu modelarea de procese și cu pregătirea personalului.
O dată cu revoluția generată de tehnologia informației, adoptarea și implementarea unor sisteme la nivelul băncii a
devenit dependentă de colaborarea cu firme specializate, furnizori externi de soluții și consultanță. Rolul acestora este
tot mai
mare în noua economie, iar ex ternalizarea serviciilor a devenit o tendință puternică și în sistemul bancar.
Apariția acestora în cadrul procesului de inovare a generat o verigă nouă reprezentată de integratorii de procese, al
căror rol devine vital la nivelul organizației. La acest nivel, se combină responsabilitatea concentrării funcțiilor în cadrul
fiecărui proces de inovare cu administrarea portofoliului de inovații la nivelul organizației. De obicei, această funcție de
55 Reengineering sau reproiectare la nivel de proces
56 Osterman Paul,The impact of computers on the employment of clerks and managers, Industrial and Labor Relations
Review
39, pag. 175.
40
integrare este realizată de o echipă mixtă formată din specialiști din bancă și consultanți externi. Un rol important în
cadrul
acestei echipe îl are managerul IT.
În concluzie, numai prin alinierea tehnologiei cu investiția în resursele umane și cu strategia se poate ajunge la
procese eficiente în industria bancară. Pentru a obține această aliniere, băncile trebuie să investească în crearea unui
cadru
organizațional capabil să integreze componentele structurii, care nu se obține prin adoptarea unui set de practici, ci prin
dezvoltarea unor talente manageriale capabi le să joace rolul de arhitect la nivelul organizației, care să combine
pregătirea
administrativă cu cea tehnică.
Abandonarea produselor bancare se realizează de obicei odată cu modificarea reglementărilor în vigoare. Astfel,
implementarea prin lege a leas ingului a dus, în majoritatea țărilor dezvoltate, la scăderea abruptă a creditelor pe termen
mijlociu.
Uneori reglementările există, dar nu se practică operații cu acest produs, băncile neinsistând în utilizarea lor, iar
întreprinderile neexcelând în folosire. Un astfel de exemplu, la nivelul României, l-ar reprezenta cambia. Dezvoltarea
unor
produse mai performante duce și ea la abandonarea altora. Un exemplu elocvent îl reprezintă abandonarea scrisorii de
credit în
momentul apariției cărții de credit. O altă cauză a abandonării produselor bancare o reprezintă diminuarea rentabilității
lor
2.3. PIAȚA DE DESFACERE A PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
2.3.1. IMPACTUL GLOBALIZ ĂRII ASUPRA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
2.3.2. CARACTERISTICILE GENERALE ALE PIEȚEI PRODUSELOR Ș I SERVICIILOR BANCARE, LA
NIVEL
MONDIAL
Fiind vorba de o marfă specială, banii, și de un mecanism de piață, bazat pe cerere și ofertă, produsele și serviciile
bancare sunt într-o dinamică permanentă. Pe de -o parte, sunt produsele și ser viciile nou apărute pe piață bancară, iar pe
de alta
parte, produsele și serviciile existente pe piață, cărora instituțiile de credit le aduc îmbunătățiri sau asupra cărora
operează
unele ajustări, astfel încât să le mențină gradul de atractivitate.
Apariția noilor produse și servicii bancare pe piață, dar și schimbările aduse celor existente, pot avea drept surse:
modificarea cadrului legislativ cu incidență în domeniul bancar, cererea pieței, oferta deja existentă pe piață,
creativitatea de
care dau dovada specialiștii în domeniu, integrarea entităților componente, în cazul proceselor de fuziune sau
preluărilor,
achizițiilor interne sau transfrontaliere, concurența.
În prezent, tendința instituțiilor de credit este de a creea și de a vinde produse integrate, care să valorifice oferta
intregului grup financiar din care fac parte (credite și polițe de asigurare, depozite cu bonusuri în diferite polițe de
asigurare).
2.3.1. IMPACTUL GLOBALIZ ĂRII ASUPRA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
Băncile, considerate până nu demult organizații foarte birocratice, care operează în piețe naționale închise, și -au
extins în mod spectaculos scopul și natura operațiunilor. Astăzi, ele reprezintă o instituții moderne, care operează într -un
mediu extrem de concurențial și care adesea trebuie să se extindă pe piețele internaționale.Printre numeroșii factori care
au
determinat această transformare, pot fi identificați trei mai importanți 57.
În primul rând, sunt procesele de globalizare care au caracterizat economia mondială în ultimii 20 de ani. Acestea
au avut impact asupra sectorului bancar atât în mod direct, prin creșterea interdependenței piețelor financiare naționale,
cât și
indirect, prin procesul paralel de internaționalizare a întreprinderilor, care constituie baza de clienți a băncilor 58. Din
acest
motiv, globalizarea poate fi considerată un proces mai complex pentru bănci decât pentru organizațiile din alte sectoare.
În al doilea rând, relaxarea regularizării, inclusiv reducerea intervenției băncilor centrale, a influențat industria
bancară din multe țări.
Cel de-al treilea factor din spatele transformărilor este introducerea noilor tehnologii .
Aceste schimbări au fost asociate și cu creșterea rapidă a concurenței. Pentru a se menține pe piață, multe bănci au
fost nevoite să-și modifice strategiile și formele tradiționale de structură organizațională. Față de aceste influențe,
răspunsul
strategic al băncilor a fost internaționalizarea și diversificarea .
Una dintre caracteristicile mediului de afaceri contemporan o reprezintă tendința de globalizare, generată, printre
altele de dezvoltarea comerțului internațional și de progresele tehnologiei informației.
În domeniul bancar, la fel ca și în alte sectoare economice, globalizarea afacerilor se realizează prin fuziuni și
achiziții, precum și prin amplificarea la scară planetară a acestora. Globalizarea în domeniul bancar reprezintă un
răspuns
la modificările apărute în mediul afacerilor: globalizarea piețelor, renunțarea la intermediari, integrarea europeană,
moneda
unică.59
Tendința de fuziuni și achiziții efectuate în mediul bancar european în ultimele decenii este caracterizată de două
trăsături esențiale: o consolidare bancară la nivel național și preferința pentru un model de bancă universală.
Astfel, sectorul bancar european cunoaște un proces de dezvoltare fără precedent, ale cărui caracteristici esențiale sunt
creșterea vertiginoasă, în număr, volum și dezvoltare a operațiunilor transfrontaliere. Această restructurare modificând
geografia meseriei de bancher și riscurile aferente acesteia, a atras atenția autorităților naționale de reglementare și
supraveghere și a clienților.
Din punctul de vedere al clienților, cele mai importante aspecte sunt cele referitoare la obținerea de produse și servicii
care să le satisfacă așteptările și cerințele, precum și la capabilitatea băncilor de a genera oferte similare, indiferent de
zona
geografică unde acționează.
57 Quintana Miriam, The Different Dimensions of „Europeanisation in the Banking Sector:Implications for EWCs ‟ ,
University
of Warwick, 2003.
58 Walter Ingo,Global Competition in Financial Services, Cambridge, 1988
59 Lamarque Eric, Management de la banque , Pearson Education France, Paris, 2005
41
Cu cât mărimea unei bănci sporește, cu atât aceasta va avea posibilitatea efectuării unui volum ridicat de operațiuni,
cu implicații asupra posibilității de acoperire a costurilor din veniturile de care beneficiază.
Fenomenul de globalizare în domeniul bancar conduce la operațiuni transfrontaliere privilegiind zonele geografice
sau culturale învecinate cu potențial de creștere. Obiectivul acestui fenomen în domeniul bancar este crearea de valoare
pentru
clienți prin:
– scăderea costurilor prin reducerea cheltuielilor de marketing pe unitatea vândută și prin elaborarea unei oferte largi și
diversificate de produse și servicii,
– satisfacerea cerințelor clienților care preferă utilizarea unui singur ghișeu pentru achiziționarea produselor și
serviciilor
dorite,
– generarea unui sentiment de siguranță și de bună reputație prin realizarea unei instituții de mari dimensiuni care să
permită
reducerea riscurilor și aplicarea celor mai bune practici.
Tendința de diversificare se supune dorinței de reducere a riscurilor, permițând accesul la piețe noi, în sens geografic,
sau accesul la noi produse, în vederea îmbunătățirii performanțelor.
Aplicarea noilor tehnologii informaționale, comunicarea privind produsele și serviciile bancare, utilizarea noilor
instrumente de management al riscurilor, gestionarea bazelor de date, noile sisteme de plată, dispozitivele necesare
pentru
serviciile electronice devin mai rentabile dacă sunt aplicate în instituții de talie mare sau pentru un volum mare de
activități
generat de multe produse și servicii.
Procesul de globalizare este un factor de transformare a industriei bancare europene într- o piață unică și de
integrarea transnațională a piețelor financiare, accelerată prin Uniunea Economică și Monetară (EMU) creată în cadrul
Uniunii
Europene, adoptarea monedei unice și definirea unei politici monetare comune de către Banca Centrală Europeană
(ECB).
Acest proces de integrare a fost favorizat de efecte paralele, cum ar fi deregularizarea și relaxarea barierelor de intrare
a băncilor străine pe piețele interne, aspecte care au dus însă la creșterea expunerii băncilor față de alți competi tori, atât
de pe
piețele naționale, cât și din exterior.
Ca rezultat, au putut fi remarcate diferite tendințe cu privire la organizațiile bancare 60:
– un proces de restructurare rapid, reflectat în creșterea spectaculoasă a numărului de fuziuni și achiziții între instituțiile
bancare din interiorul statelor naționale și interstatale. Consecința acestui fenomen a fost creșterea gradului de
concentrare a
industriei bancare în fiecare stat.
– juxtapunerea activităților desfășurate în mod tradițional de instituțiile financiare a modificat canalele convenționale de
distribuție. Astfel, activități bancare specifice, cum ar fi creditarea, au fost concurate de firme imobiliare, de leasing,
bănci de
investiții și firme de pe piața bursieră. Băncile au fost stimulate să reacționeze prin diversificarea și inovarea produselor
și a
serviciilor, cum ar fi produse noi ca instrumente financiare derivate și fonduri de investiții. Acest fenomen a inițiat
procesul de
inovație financiară și a avut influențe importante în structura produselor și asupra canalelor de distribuție.
– o transformare mai accentuată a canalelor de distribuție a apărut datorită inovațiile aduse de tehnologia informației și
larga
răspândire a acesteia. Ca exemple, cele mai relevante sunt lanțurile de ATM, sistemele electronice de plată, serviciile
electronice bancare la distanță.
Fenomenul globalizării, fuziunile și achizițiile sunt prezente și pe piața românească, câteva exemple recente fiind
achiziția băncii „Banca Românească” de către „Național Bank of Greece” în anul 2004, tripla fuziune în lanț dintre
„HVB
Bank”, „Banca Ion Țiriac” și „UniCredit” în anul 2005, în paralel cu deschiderea multor sucursale de către bănci
străine.
În concluzie, sectorul bancar european a cunoscut o transformare continuă, atât în ceea ce privește produsele și
serviciile, cât și în canalele de distribuție, ceea ce a accentuat presiunea competiției atât pe plan intern, cât și
internațional.
Organizațiile bancare competitive au răspuns prompt acestui stimul din piață prin modificarea strategiei și prin
extinderea pe
piețele externe, ceea ce a condus la intensificarea procesului de internaționalizare, într -o buclă ascendentă.
Deși își are originile în procesul de internaționalizare a firmelor industriale, în care creșterea este asociată cu
competitivitatea, internaționalizarea sistemului bancar a cunoscut aspecte total diferite. De exemplu, bănci populare cu
structuri organizaționale medii pot fi mult mai eficiente decât organizații bancare mari. Unul dintre motivele acestor
diferențe
este dat de caracteristicile specifice ale serviciilor bancare, cum ar fi dematerializarea și heterogenitatea . Un alt motiv ar
putea
fi marea diversitate existentă între organizațiile din industria bancară , fiecare dintre acestea percepând în mod diferit
presiunile
legate de internaționalizare.
De exemplu, băncile de investiții au un trecut bogat în raport cu internaționalizarea, ca urmare a liberalizării fluxurilor
de capital și a globalizării piețelor financiare internaționale. În mod asemănător a răspuns și segmentul de servicii
bancare
pentru marile corporații (corporate banking), ai căror clienți, firme multinaționale , devenite ele însele globale, au cerut
servicii
bancare integrate, cu extindere peste granițele naționale.
Pe de altă parte, segmentul retail (clienți individuali și firme mici) a rămas, până recent, dependent numai de piața
locală. Explicația acestui fenomen este dată de faptul că barierele structurale pentru piețele interne sunt reprezentate în
mod
natural de gradul de competitiv itate, care variază mult între țări. Acestea, împreună cu diferențele structurale din
economiile
naționale, se reflectă cel mai puternic în segmentul retail banking61, ceea ce face dificilă fuzionarea operațiunilor peste
granițele naționale și crearea economiilor de scară în acest segment (ca stimulent puternic pentru un proces de
internaționalizare).
În ultimii ani au apărut tendințe spre internaționalizare și în acest segment, prin fuziunile și achizițiile transnaționale
sau prin deschiderea de sucursale bancare în alte țări. În aceste cazuri, băncile preiau elemente din practicile naționale și
le
impun sucursalelor deschise în alte țări sau chiar aplică politici uniforme la nivel de organizație, indiferent de statul în
care
funcționează (evident, dacă nu există diferențe importante de cultură și de religie).
60 Quintana Miriam, The Different Dimensions of „Europeanisation in the Banking ‟Sector:Implications for EWCs ,
University
of Warwick, 2003
61 Clay Harry, Consolidation Route is Unclear: Banking Restructuring in Europe , Financial Times, 24 sept. 2000
42
În acest fel au apărut politicile de grup financiar , ca tendință în structurile organizaționale transnaționale. Acestea se
referă, de exemplu, la politici uniforme de evaluare, remunerare și formare profesională a personalului, la relația cu
clientul,
sisteme informatice globale (care permit raportări în formate standardizate, indiferent de localizarea geografică a
sucursalei).
Privatizările din sistemul bancar românesc și evoluția acestuia demonstrează, o dată în plus, că cea mai mare putere
pe piață o au grupurile financiare, cum ar fi Raiffeisen Group, BRD – Groupe Société Générale, Erste Bank și altele.
În cadrul procesului de internaționalizare a sistemului financiar, un rol deosebit de importan t îl are sistemul de
reglementare local, care condiționează strategia de expansiune a grupurilor financiare. În acest sens, există o polarizare
la nivel
mondial între procesul de internaționalizare european și cel american. Analiza acestor modele diferite este interesantă
din
perspectiva programului pe care și l -a propus UE până în anul 2010, de a ajunge la un nivel de performanță economică
superior celui atins de SUA.
În lumea țărilor dezvoltate, se remarcă două modalități de organizare a activităților fi nanciare62:
– pe de o parte, sistemul capitalist orientat spre piață, care se regăsește în SUA și Marea Britanie, unde firmele sunt
finanțate
majoritar în mod direct, prin bursă,
– iar pe de altă parte, în țările europene dezvoltate și în Japonia există un model în care băncile joacă un rol direct,
important în
administrarea nevoilor financiare ale firmelor pe termen lung, adesea prin participarea la capitalul social al acestora .
Între
aceste două modele există diferite versiuni, în funcție de tipul de legături create între bănci și de implicarea sectorului
public și
a sectorului privat din fiecare țară.
Cele două modele reprezintă extremele dar în realitate există diferite variante intermediare. Mai mult, aceste modele
sunt dinamice, iar evoluțiile recente au demonstrat creșterea similarităților dintre ele. Astfel, un număr tot mai mare de
țări
dezvoltate din lume evoluează către sisteme financiare mixte, care combină piețele de capital avansate cu oferta
băncilor mari,
ceea ce conduce la produse extinse, sofisticate.
Reglementările legislative încurajează acestă evoluție. Astfel, în SUA a fost anulată în 1999 separarea tradițională
dintre băncile de investiții și cele de retail, iar în Europa, prin „Second Banking Coordination Directive 276
(89/646/EEC)”, sa
reafirmat statutul băncii universale prin extinderea gamei de activități permise instituțiilor de credit.
Marea varietate de servicii potențiale pe care le poate oferi astfel o bancă europeană ar putea constitui o barieră pentru
extinderea băncilor americane sau a altor bănci străine, deoarece rețelele de sucursale existente și portofoliile de clienți
deja
create devin frâne importante pentru procesul de internaționalizare.
Deși băncile universale prezintă avantaje evidente derivate dintr -o bază de clienți extinsă și stabilă, există și probleme
specifice, legate de creșterea riscului generat de implicarea într -o gamă largă de operațiuni. La nivel organizațional, apar
în
plus probleme legate de coordonarea complexă a activităților cu caracteristici fo arte variate.
Aceste aspecte au condus la strategii diferite ale băncilor în lume, cum ar fi băncile din Marea Britanie, care nu s -au
lansat în servicii bancare universale pentru toți clienții europeni nici după adoptarea în 1990 a monedei unice de cont
( banca
britanică NatWest, atunci când și -a extins zona de operațiuni în Spania, Franța și Italia, a rămas specializată în
segmentele de
piață reprezentate de firme mijlocii și clienți individuali de valoare, care sunt deserviți printr -un număr limitat de
sucursale).
Din aspectele prezentate reiese faptul că procesul de internaționalizare a operațiunilor bancare depinde în mare
măsură de gradul de acceptare al acestuia de către bănci. Astfel, există numeroase strategii printre organizațiile bancare
de
succes, de la menținerea rețelei de sucursale și a operațiunilor la nivel național, până la orientarea globală, prin
extinderea
grupurilor financiare pe continente diferite.
În anumite cazuri, chiar dacă activitatea unei organizații bancare este extinsă geografic, aceasta nu înseamnă
internaționalizarea operațiunilor. Analiza procesului de internaționalizare, cu influențe deosebite asupra structurii
organizaționale bancare, pune în evidență trei mari strategii specifice practicate în ultimul deceniu.
1. unele bănci au optat pentru dezvoltarea unei rețele proprii de sucursale în țările străine în care și-au extins
operațiunile,
2. o altă strategie, mai populară, este aceea de achiziție directă a unor bănci străine , cu varianta alternativă de fuziune,
3. cea de-a treia strategie constă în achiziție parțială prin participare la finanțare, adesea în cadrul unei alianțe sau a altor
acorduri de cooperare. Aceasta este cea mai răspândită strategie pe piețele europene, cu câteva exemple din marile țări
dezvoltate: BSCH în Spania, Royal Bank of Scotland în Marea Britanie, Société Générale în Franța, Comme rzbank în
Germania sau UniCredit în Italia.
Fiecare dintre cele trei strategii prezintă avantaje și dezavantaje, iar alegerea uneia dintre ele implică analiza mai
multor factori, de la dimensiunea și resursele băncii la natura noilor piețe vizate. În particular, strategia va depinde de
segmentul de operațiuni vizat: retail, corporate sau de investiții.
Dezvoltarea rețelei proprii de sucursale reprezintă o strategie costisitoare, dar potrivită pentru crearea unei relații
directe cu clienții și pentru implementarea practicilor și a culturii organizaționale din țara de origine a băncii.
Extinderea prin fuziuni și achiziții este o strategie care, deși este mai puțin costisitoare decât precedenta, creează
probleme complexe la nivel organizațional și cultural. În ciuda acestor aspecte, aceasta a fost cea mai populară strategie
practicată atât în Europa, cât și în SUA în ultimul deceniu.
Cea de-a treia strategie este atracti vă pentru segmentul de operațiuni retail, deoarece elimină atât costul de extindere a
rețelei de sucursale, cât și problemele de diferențe organizaționale și culturale. Participarea prin parteneriate și alianțe
are
totuși dezavantajul că nu poate realiza beneficiile unei prezențe reale pe piața străină pe care se extinde banca.
În concluzie, industria bancară este supusă, ca și alte domenii de activitate, procesului de internaționalizare, ca
răspuns la globalizare și la tendințele de dereglementare manifestate tot mai puternic pe piețele financiare.
Procesul de integrare europeană a contribuit, de asemenea, la consolidarea industriei bancare la nivel național, ceea ce
nu a mai favorizat fuziunile și achizițiile interne ca răspuns strategic la competiția tot mai mare manifestată în acest
domeniu.
62 Quintana Miriam, The Different Dimensions of „Europeanisation in the Banking Sector: ‟ Implications for EWCs ,
University
of Warwick, 2003
43
Ca urmare, extinderea peste granițe a devenit deseori unica opțiune și astfel a crescut semnificativ în ultimii ani numărul
organizațiilor bancare multinaționale sau internaționale.
În acest context, una dintre cel e mai importante probleme este gradul până la care se poate vorbi despre
internaționalizarea forței de muncă și implicațiile procesului asupra resurselor umane.
Prima consecință a strategiei de internaționalizare în structura organizațională a băncii este reducerea numărului de
posturi din back office și din ramura administrativă. Automatizarea sarcinilor la nivelul sucursalei produce o
concentrare a
acestora la nivel regional sau chiar internațional , cu posibilitatea reducerii numărului de sucursale și a personalului
angajat.
Această consecință poate fi generată și de strategia de reducere a costurilor în urma unei achiziții sau fuziuni. Un
efect suplimentar în sensul reducerii activităților administrative este generat de tendința actuală a multor bănci m ari de a
externaliza o parte dintre activitățile administrative și informatice.
Noutățile din TIC63 au, de asemenea, un rol deosebit în schimbarea structurii organizaționale a sucursalei tradiționale.
Introducerea noilor canale electronice de distribuție (ATM, Internet banking) determină o re -orientare în natura
activităților, cu
o concentrare mai mare pe vânzare și mai puțin pe tranzacții. Modelul organizațional cunoaște astfel o translatare, de la
tipul
centrat pe tranzacții la cel orientat pe vânzări și servicii64, cu consecința firească a modificărilor din structura
personalului.
Schimbarea tiparului pentru profesiunea bancară s -a produs constant în ultimele decenii, de la o ocupație pe viață,
plasată într-o industrie sigură, la una orientată în mod vital pe vânzări, pe cifră de afaceri. Întrucât salariile reprezintă o
importantă componentă din costurile totale, strategia de minimizare a costurilor prin reducerea numărului de angajați a
fost
adoptată de multe organizații bancare, mai ales după achiziții și fuziuni, deci după internaționalizare.
Un alt efect important de analizat al strategiei de internaționalizare asupra structurii organizaționale bancare este
gradul de convergență a practicilor și relațiilor de muncă. Un studiu65 efectuat în 11 state industrializate din Europa,
SUA,
Asia, Australia și Noua Zeelandă sugerează efecte similare induse de larga deregularizare a industriei bancare.
Acestea includ creșterea pretutindeni a competiției, strategii similare de minimizare a costurilor și diversific area
serviciilor, niveluri mari de concentrare a operațiunilor și o descreștere generală a forței de muncă angajate. Totuși,
același
studiu sugerează o diversitate în țările studiate cu privire la politicile de resurse umane și a relațiilor de muncă, expli cate
parțial prin diferențele în structurile instituționale la nivel național.
În această abordare, relațiile de piață care pun în legătură factori precum produse, piețe, tehnologie și structuri
organizaționale ar putea explica tendințele comune remarcate în operațiunile din industria bancară internațională și deci
nivelul
de convergență existent între organizații diferite.
Din aspectele prezentate reiese faptul că internaționalizarea din industria bancară poate fi evaluată prin mai multe
dimensiuni. La nivel instituțional, gradul de internaționalizare este direct determinat de strategia adoptată de fiecare
organizație bancară și este repartizat în mod diferit pe segmente de piață.
Astfel, de exemplu, zona de investiții este mult mai internaționalizată decât segmentul retail. În ciuda particularităților
de pe fiecare piață locală, care joacă un rol determinant în segmentul retail, există tendințe comune mai ales în ceea ce
privește
tehnologiile adoptate și organizarea muncii, care sugerează un anumit izomorfism66 internațional în modul de lucru din
țări
diferite. Acest aspect facilitează tendința de internaționalizare instituțională manifestată prin creștere organică sau
achiziții/fuziuni bancare interstatale.
La nivel european, un rol deosebit de importa nt în internaționalizarea sectorului bancar îl vor avea consiliile de lucru
EWCs – European Work Councils 67. Înființarea acestora reprezintă un element important pentru dezvoltarea relațiilor
industriale europene, nivel la care legislația deja resimte lipsa unor proceduri și a unui forum pentru informarea și
consultarea
angajaților la nivelul întregii comunități .
Atât practicile, cât și experiența variază foarte mult în cadrul consiliilor de lucru, iar experiența, cultura și politicile
din cadrul organizațiilor joacă un rol crucial în influențarea procedurilor. UE consideră aceste consilii de lucru un
element
integrator important. EWCs sunt privite ca având un potențial important pentru crearea unei punți de legătură între
internaționalizarea instituțională a afacerii în sine și procesul de restructurare a resurselor umane și a relațiilor
industriale din
interiorul organizațiilor.
În regiunile geografice omogene din punct de vedere cultural, este mai probabil ca băncile să opereze într -un mod
coordonat sau să fuzioneze peste granițele naționale. Aceste organizații vor beneficia mai mult de existența unui sistem
supranațional de informare și consultanță. Totuși, în termenii propuși de cadrul unui sistem european al relațiilor de
muncă,
este posibil ca anumite organizații să se adapteze foarte bine, pe când altele nu; acestea din urmă, bazate pe sisteme
naționale
de informare și consultanță, tradiționale, ar putea opta pentru mecanisme mai inovatoare la nivel internațional.
În concluzie, creșterea competiției a afectat puternic organizațiile bancare din statele dezvoltate, atât la nivel
european, cât și pe plan internațional și a condus la existența unei diversități tot mai mari în gama de activități și piețe
pe care
operează băncile. Măsurile de dereglementare, în paralel cu procesul de integrare europeană, au facilitat procesul de
restructurare la nivel național, cu consecința dominării piețelor interne de către organizații tot mai mari. Acest proces de
consolidare la nivel național a facilitat în același timp și expansiunea băncilor în alte țări. În consecință, a crescut
numărul
organizațiilor bancare cu operațiuni în mai multe state, chiar dacă activitatea lor de bază, în special segmentul retail, nu
este
complet integrată internațional, aspect care determină și menținerea unui anumit nivel de continuitate în structura
organizațională, în procesele de decizie și de coordonare la nivel național.
63 Tehnologia Informației și Comunicării
64 Baethge Martin, Managerial Strategies, Human Resources Practicies and Labor Relations in Banks , SUA, MIT
Press, 1999
65Regini Marino, Comparing Banks in Advanced Ec onomies: The Role of Markets, Technology and Instituțions in
Employment
Relations, MIT Press, SUA, 1999
66 În sensul unei identități de structură și de relații între elementele organizației
67European works councils in practice, Office for Official Publications of the European Communities, Luxembourg,
2004
44
În acest context, se naște întrebarea cu privire la rolul consiliilor europene în viitorul industriei bancare. Un a numit
optimism cu privire la importanța acestora este generat de apariția tot mai multor similarități în organizațiile din diferite
țări,
cum ar fi: aceleași schimbări la nivelul orarului angajaților și al dezvoltării carierei, extinderea serviciilor bancare la
distanță și
înființarea centrelor de apel, automatizarea operațiunilor de back office, aspecte care alimentează necesitatea unui
proces de
informare și consiliere la nivel european.
2.3.2. CARACTERISTICILE GENERALE ALE PIEȚEI PRODUSELOR Ș I SERVICIILOR BANCARE LA
NIVEL
MONDIAL
În general, băncile reprezintă locul în care se realizează numeroase relații, dintre care se detașează cele de vânzare –
cumpărare. Derularea acestora implică existența concomitentă a două părți: clientul, persoana fizică sau juridică și
banca.
Privite în toată complexitatea lor, relațiile de vânzare – cumpărare se reflectă în conceptul de piață bancară, cu un
conținut și
dimensiuni specifice, care fac obiectul cercetărilor și studiilor de specialitate. 68
Indiferent de direcția fluxurilor bănești și de postura instituției de credit, partenerii băncilor apar în calitate de clienți.
O astfel de afirmație permite definirea pieței produselor și serviciilor bancare ca: totalitatea actelor de vânzare –
cumpărare
desfășurate de bănci cu clienții lor, atât în postura de furnizori, cât și de beneficiari de disponibilități bănești.
În cadrul schimbului, disponibilitatile bănești apar pe piață sub forma unor produse și servicii. Privite de pe poziția
vânzătorului, acestea exprimă oferta de produse și servicii bancare. Nevoia de disponibilități bănești apare pe piață sub
formă
de cerere și se satisface prin cumpărarea de produse și servicii bancare.
În acest context, piața bancară poate fi definită și ca sfera de confruntare a ofertei de produse și servicii bancare cu
cererea pentru acestea. Se poate astfel considera că elementele structurale ale pieței produselor și serviciilor bancare
sunt
oferta și cererea pentru acestea.
a. Oferta băncilor, în sens larg, reprezintă produsele și serviciile destinate să satisfacă așteptările și cerințele clienților.
Oferta
trebuie să reflecte cu fidelitate produsele și serviciile potențiale și să se regăsească perfect în produsele create și
serviciile
prestate.
b. Cererea de produse și servicii bancare exprimă nevoia de utilizare a unor disponibilități bănești. Ea se manifestă la
întâlnirea cu oferta și se reflectă în cererea de disponibilități sau cererea de plasament a unor disponibilități.
Piața de produse și servicii bancare se caracterizează prin: arie, structură și capacitate.
1. Aria pieței reprezintă spațiul geografic unde apare nevoia și din care se naște cererea pentru produse și servicii
bancare.
Piața instituției de credit apare ca fiind alcătuită din puncte fixe de ofertă în jurul cărora gravitează cererea până la o
anumită
distanță denumită aria de atracție a cererii.
2. Structura pieței reprezintă dimensiunea care ia în considerare o anumita diferențiere a relațiilor de piață. Astfel, se
disting
următoarele categorii: piață monetară, piață valutară, piață propriu -zisă a produselor și serviciilor bancare.
Aceasta din urmă categorie este piața în cadrul căreia au loc relațiile cu clienții. Această structură poate fi mai bine
înțeleasă prin luarea în considerare a conceptului de segment. Segmentarea pieței reprezintă o componentă esențială a
marketingului strategic care constă în divizarea pieței, utilizând anumite criterii de segmentare.În funcție de criteriul
utilizat, se
obține o structură care stă la baza alternativelor strategice.
3. Capacitatea pieței reprezintă mărimea acesteia exprimată prin indicatori specifici ca de exemplu: volumul creditelor
ipotecare, volumul depozitelor pe termen mediu.
Analizând modul de segmentare a pieței în domeniul produselor și serviciilor bancare destinate persoanelor fizice și
firmelor mici, Philip Kotler a sugerat următoarele patru criterii de segmentare eficientă 69 :
– comensurabilitatea – reprezentând posibilitatea de măsurare a mărimii și puterii de cumpărare a segmentului
respectiv de
piață;
– materialitatea – reprezentând posibilitatea obținerii unui anumit profit ca urmare a acțiunii băncii pe segmentul
respectiv;
– accesibilitatea – reprezentând capacitatea băncii de a sensibiliza și de a presta servicii în mod efectiv pentru segmentul
respectiv de piață;
– acționabilitatea – reprezentând capacitatea băncii de a genera programe eficiente pentru atragerea segmentului
respectiv.
Conform aceluiași autor, pentru ca segmentul respectiv de piață să devină o țintă, acesta ar trebui să aibă anumite
caracteristici. Astfel, segmentul de piață – țintă ar trebui să fie:
– identificabil (există posibilitatea identificării clare a segmentului de piață, a cerințelor clienților, pentru ca banca să
poată
defini serviciile care vor satisface aceste cerințe);
– măsurabil (este cunoscută mărimea segmentului de piață pentru a se putea evalua cererea potențială);
– accesibil (banca trebuie să aibă acces la segmentul respectiv de piață astfel încât strategia sa de marketing să poată
avea
succes la grupul țintă aferent);
– rentabil (este simultan eficient și efectiv).
Adoptând obiectivul satisfacerii cerințelor unor grupuri omogene de clienți în cadrul unei piețe eterogene, deci prin
segmentarea acestei piețe, multe bănci au fost capabile să -și sporească rentabilitatea, iar clienț ii acestora au beneficiat
de
servicii mai bine adaptate cerințelor lor.
Toate acestea au loc în condițiile apariției și dezvoltării de noi produse și servicii bancare, tot mai diversificate, ieftin e
și performante, în scopul atragerii unui număr cât mai mare de clienți, conform strategiei abordate. Fiecare instituție
bancară
își are propriile sale obiective, politici și strategii implementate în acest scop.
68 Olteanu Valerică, Marketing financiar-bancar , Editura ECOMAR, București, 2005
69 Kotler Philip, Managementul marketingului , Editura Teora, București, 1997
45
2.4. CANALE DE DISTRIBUȚIE A PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
În condițiile în care gama de produse și servicii bancare este diversificată, dar variațiile sunt, practic, nesemnificative
de la o instituție de credit la alta, canalele de distribuție, au un rol important în promovarea și vânzarea produselor și
serviciilor
bancare.
Produsele și serviciile bancare implică o relație bancă -client cu multiple semnificații care a evoluat diferit în timp.
Până către sfârșitul secolului XX, în centrul atenției se situa banca care urmărea să asigure produsele și serviciile cerute
de
piață și mai puțin modul de deservire al clienților, după principiul „cine are nevoie de mine mă găsește”. În această
perioadă,
clienții se deplasau la bancă pentru operțiuni „față la față”, iar băncile erau preocupate să inspire încredere, să asigure
onorabilitate, să dispună de sedii impunătoare și de personal bine calificat.
Lupta de concurență a determinat ca băncile să se apropie din ce în ce mai mult de clientelă, mai întâi prin extinderea
rețelei de unități bancare, iar după apariția plăților electronice în anii 1980 -1990 prin plățile de la distanță și restrângerea
activității din sediile bancare, până la apariția self -bank, adică a băncilor complet automate (fără personal bancar) cu
produse și
servicii electronice.
În această a doua perioadă, în centrul atenției se situează clientul care este atras prin produse și servicii de o calitate
cât mai bună, rapiditate în execuție și costuri mai scăzute.
Istoria ultimilor 30 de ani a demonstrat că evoluția cerințelor clienților pentru produse și servicii bancare este extrem
de diferită și tendința de ai îndepărta pe clienți de bancă nu a fost cea mai bună. Concluzia care s -a desprins în urma
unor
studii de specialitate efectuate, a fost că nu trebuie neglijat nici un canal de distribuție – rețeaua bancară, cardurile,
internetul,
telefonia fixă sau mobilă – ci oferta de produse și servicii trebuie să se adreseze diferențiat pe segmente de clientelă în
funcție
de cerințele acestora și cultura bancară. Ca urmare, se revine în bună parte la rețeaua bancară, dar restructurată, în
sensul
extinderii și mai mult, apariția de noi unități specializate pe diferite produse și servicii (credit consum, credit ipotecar,
credit de
dezvoltare, garanții bancare, plăți electronice la distanță) care pot acoperi toată gama de clientelă cu cerințele aces teia.
Ținând cont de cultura bancară a clienților, în România, principalul canal de distribuție a produselor și serviciilor
bancare îl constituie rețeaua unităților teritoriale a instituțiilor de credit. Din aceleași considerente, un alt canal de
distribuție,
frecvent accesat la noi în țară, îl constituie rețeaua de ATM -uri a instituțiilor de credit. În prezent încep să câștige tot mai
mult
teren canalele de distribuție de tip home-banking (internet banking, mobil-banking ). Canalele multiple de distribuți e
constituie
o strategie a băncilor europene, de altfel, putem vorbi despre o consecință firească a consolidării, prin care, rețeaua
unităților
bancare se reduce.
Băncile Uniunii Europene au drept strategie menținerea canalelor multiple de distribuție și în special, rețeaua de
unități, în detrimentul Internet banking, care continuă să se dezvolte la nivelul unui segment limitat de ofertă (home
banking),
deși e-banking continuă să reprezinte o soluție de reducere a costurilor și de creștere a eficienței operaționale.
Tipurile de canale de distribuție a produselor și serviciilor, aparținând băncilor europene sunt, în ordinea
descrescătoare a ponderii, următoarele :
– subunități teritoriale;
– telefonie fixă;
– internet;
– telefonie mobilă;
– salariați proprii cu rol de distribuție a serviciilor și produselor;
– intermediari.
Prin urmare, rețeaua de unități joacă și va juca și în continuare rolul de „consilier” al clienților și de principal canal
de distribuție a produselor și serviciilor bancare aferente grupurilor financiare, interacțiunea față în față constituind un
element
greu de înlocuit de avântul tehnologic.
Creșterea loialității clienților ce utilizează cu precădere canalele de distribu ție on-line se poate realiza, în viziunea
băncilor europene, prin următoarele metode:
– acces integrat către alte canale de distribuție;
– servicii ce dețin un bogat suport informațional;
– prețul produselor și serviciilor;
– marketing;
– alianțe cu alți furnizori de servicii electronice.
Dacă imaginea poate determina clienții să ia contact cu o bancă, numai cunoașterea necesităților acestora și asigurarea
unor servicii personalizate îi va determina să desfășoare în continuare operațiunile prin acea bancă.
Analiștii unor instituții de consultanță americane au ajuns la concluzia că în anul 2003, cea mai profitabilă activitate
pentru bănci a fost cea de retail . În perioada 2000-2003, veniturile din comisioane au scăzut semnificativ, în timp ce
afluxul
masiv de resurse în activitatea de retail a generat venituri consist ente pe fondul unui trend descrescător al ratelor de
dobândă.
La acest trend a contribuit și colapsul pieței de capital concomitent cu o „liniște” în piața obligațiunilor și altor hârtii de
valoare, care în trecut generau venituri considerabile.
În acest context, băncile ce dețin o rețea puternică de unități au reușit să facă față reducerii veniturilor generate de
comisioane din activitățile conexe celei bancare. Astfel, cei care au luat decizia de crearea a unei rețele de unități la
momentul
potrivit au avut numai de câștigat. Costul de acaparare de noi cote de piață este cu mult mai mare dup ă ce tot sectorul a
realizat
validitatea strategiei adoptate de liderii pie ței bancare.
În continuare, băncile se străduiesc prin diverse strategii s ă culiseze o parte din tranzac țiile curente către canale de
distribuție mult mai ieftine precum: ATM, Call center, telefon automat sau internet.Nu trebuie uitat faptul că această
modificare de structură, din punct de vedere a cerințelor clienților, ar determina și o serie de cheltuieli inițiale, deloc
neglijabile, cu asigurarea infrastructurii necesare unei asemenea strategii.
În prezent, succesul strategiei bancare nu se mai axează exclusiv pe majorarea veniturilor în condițiile unei marje a
dobânzilor reduse ci, aceasta este îmbinată parcă mai mult decât oricând cu controlul și reducerea costurilor.Orice
schimbare
46
sau intenție de influențare a opțiunii clienților întâmpină o anumită rezistență chiar din partea acestora, iar rezultatele
concrete
se pot identifica pe un orizont lung de timp.
De aceea asistăm la crearea, la nivelul fiecărui client, a unei strategii proprii de utilizare simultan ă a mai multor
canalele puse la dispoziție de către o bancă. Alegerea acestora rămâne la latitudinea proprie a fiecărui client.
De felul în care prin diverse oferte competitive băncile vor reuș i să reorienteze clienții către canale de distribuție cu
costuri reduse pe tranzac ție, va depinde succesul financiar al instituțiilor respective.Segmentarea clienților poate juca un
rol
decisiv în alegerea mixului optim de canale de distribuție care vor fi oferite unui anumit grup de clienți.
Ceea ce este interesant de reținut este faptul că frecvența deplasărilor la unitățile bancare nu diferă semnificativ în
funcție de grupa de vârstă. Preferința de a efectua operațiuni bancare la ghișeul băncii prin dialog direct cu un
administrator de
cont pare să fie universală.
Modificările structurale și de volum ale tranzacțiilor pe diferite canalele de distribuție a creat de asemenea
posibilitatea reducerii costurilor salariale , fie prin reducerea numărului de angajați fie prin utilizarea unor angajări cu un
regim
de ore de lucru redus.
La nivelul unei bănci europene cu activitate de retail pot fi sintetizate, următoarele obiective primare și secundare
aferente fiecărui canal de distribuție a produselor și servicilor:
Sucursala – obiective primare:
– deschiderea conturilor clienților;
– acordarea de consultanță financiară prin intermediul administratorilor de cont.
Obiective secundare:
– rezolvarea problemelor cu care se confruntă clienții;
– efectuarea tranzacțiilor.
ATM – obiective primare:
– retragerea de numerar;
– prezentarea extraselor de cont;
– efectuarea de depozite.
Obiective secundare:
– diverse informații;
– promovare prin oferte de produse și servicii afișate pe monitorul lui.
Call center – obiective primare:
– rezolvarea problemelor cu care se confruntă clienții;
– vânzarea de produse bancare de bază;
– stabilirea de întâlniri cu clienții.
Obiective secundare:
– efectuarea tranzacțiilor bancar e;
– furnizarea informațiilor solicitate de clienți.
Robot telefonic sau telefon mobil – obiective primare:
– informații cu privire la starea financiară și tranzacții;
– tranzacții efectuate de către clienți;
Obiectiv secundar:
– transferul tranzacțiilor nestandardizate solicitate de un client către alt canal de distribuție (în general Call center).
Internet – obiective primare:
– furnizarea tuturor tipurilor de informații;
– efectuarea de tranzacții;
Obiective secundare:
– vânzarea de produse de bază;
– punerea la dispoziția clienților a sfaturilor financiare.
Consultanți financiari independen ți – obiective primare:
– consultanță financiară individuală;
– elaborarea unor planuri de investiții pentru clienți;
Obiectiv secundar:
-tranzacții complexe pentru pe rsoane fizice.
Stabilirea rolului fiecărui canal de distribuție va trebui apoi completat cu dimensionarea corect ă a tuturor elementelor
de infrastructură alocate fiecărui canal.
Un mix de canale este eficient . Totuși, nu orice combinație a acestora se va preta în mod uniform pentru toate
categoriile de clienți. Utilizarea bazei de date de marketing este esențială. Strategiile în acest domeniu sunt extrem de
greu de
copiat și aplicat identic de la o regiune la alta sau de la o bancă la alta. Nu există o strategie unică privind îmbinarea
diferitelor
canale de distribuție.
TESTE GRILĂ
1. Care dintre afirmațiile de mai jos sunt adevărate ?
1. situația patrimonială a băncii nu este imediat afectată de oferirea serviciilor
2. situația patrimonială a băncii este imediat afectată de oferirea serviciilor
3. pentru serviciile prestate, băncile percep comisioane
4. pentru serviciile bancare băncile percep dobânzi
5. executarea unui serviciu afectează costurile de prelucrare
a) (1,2,3,) b) (1,4,5) c) (1,2,4) d) (1,3,4) e) ( 1,3,5) f) ( 2,3,5) g) (1,2,5)
47
2. Intangibilitatea serviciilor bancare poate fi definită astfel:
a. valoarea lor adevărată poate fi evaluată numai după cumpărare
b. producerea și consumul serviciului au loc de regulă simultan
c. fiecare serviciu are caracteristicile sale specifice
d. orice serviciu este un produs material
3.Caracteristicile obiective ale unui serviciu bancar se referă la:
1. caracteristici fizice
2. caracteristici temporale
3. caracteristici funcționale
4. caracteristici economice
5. caracteristici ergonomice
a) (1,2,3,4) b) (1,3,4,5) c) ( 1,2,4,5) e) (2,3,4,5)
4. Caracteristicile economice ale unui serviciu bancar se re feră la:
1. accesul în unitatea bancară
2. speze, tarife și comisioane
3. accesul la informația necesară
4. programul de lucru
5. termene și scadențe
6. rata dobânzii
a) (1,2,3) b) (1,3,4) c) (1,4,5) d) ( 1,5,6) e) (2,3,4) f) (4,5,6) g) (2,5,6)
5. Curtoazia personalului bancar înseamnă:
a. capacitatea de a cunoaște și de a respecta fiecare client și punctul de vedere al acestuia
b. cunoașterea corespunzătoare a clientului și a necesităților, asteptărilor și cerințel or sale
c. existența atitudinilor și comportamentelor previzibile ale personalului
d. atitudinea caracterizată prin solicitudine, respect, politețe și spirit de prevenire
6. Cauzele procesului de abandonare a produselor și serviciilor bancare sunt:
a. modificarea reglementărilor în vigoare, dezvoltarea unor produse mai performante, diminuarea rentabilității lor
b. schimbarea personalului, dezvoltarea unor produse mai performante, diminuarea rentabilității lor
c. modificarea reglementărilor în vigoare, dezvoltarea unor produse similare la alte bănci, diminuarea rentabilității lor
d. modificarea structurii organizatorice, dezvoltarea unor produse mai performante, diminuarea rentabilității lor
7. Obiectivele primare ale serviciului „Internet banking” sunt:
1. efectuarea de tranzacții
2. vânzarea de produse de bază
3. furnizarea de informații
4. punerea la dispoziție de sfaturi financiare
5. stabilirea de întâlniri cu clienții
a) ( 3,4) b) (4,5) c) ( 2,3) d) ( 1,2) e) ( 1,3) f) ( 1,4)
CAPITOLUL 3 VÂNZAREA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
3.1. FORȚELE DE VÂNZARE ÎN INSTITUȚIILE CREDIT
3.2. VÂNZAREA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
3.3. CONSIDERAȚII PRIVIND MANAGEMENTUL RELAȚIEI CU CLIENȚII
3.4. STRATEGII DE STABILIRE A PREȚURILOR ȘI TARIFELOR PENTRU PRODUSELE ȘI SERVICIILE
BANCARE
3.4.1. FACTORII DETERMINANȚI AI PREȚURILOR ȘI TARIFELOR PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR
BANCARE
3.4.2. TIPOLOGIA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR PENTRU PRODUSELE ȘI SERVICI ILE BANCARE
3.4.3. FACTORII DETERMINANȚI AI COMPORTAMENTULUI CLIENȚILOR ȘI AL CONCURENȚILOR
BĂNCILOR
3.5. ANALIZA OFERTEI DE PRODUSE ȘI SERVICII BANCARE ÎN ROMÂNIA
CUVINTE CHEIE: forțele de vânzare, orientarea către clienți, abilități tehnice, pregătire profesională,
managementul
relației cu clienții, fidelizarea clienților, marketing relațional, managementul de colaborare, calitatea care satisface,
calitatea conformă, calitatea percepută, factori externi ai tarifelor, factori interni ai tarifelor, diagrama Kano, preț,
comision bancar, tarif bancar, tarif tranzacțional, tarif promoțional, tarif tactic, factorul de reglementare, factorii
psihologici, comportament de cumpărare al clienților
OBIECTIVE URMĂRITE:
1. Identificarea forțelor de vânzare în instituțiil e de credit.
2. Formarea competențelor necesare unui vânzător de produse și servicii bancare .
3. Prezentarea caracteristicilor vânzării în instituțiile de credit.
4. Cunoașterea managementului relației cu clienții bancari.
5. Identificarea diferențelor dintre marketing și vânzare în instituțiile de credit .
6. Relevarea factorilor determinanți ai tarifelor, prețurilor și comisioanelor bancare .
7. Prezentarea factorilor determinanți ai comportamentului clienților bancari.
48
3.1. FORȚELE DE VÂNZARE ÎN INSTITUȚIILE CREDIT
Forțele de vânzare (sales force) reprezintă totalitatea persoanelor ce au drept misiune principală comercializarea
efectivă, prospectarea și impulsionarea vânzărilor instituției de credit, printr -un contact permanent și nemijlocit cu
clientela.
Eficiența forței de vânzare joacă un rol esențial în succesul sau eșecul pe piață al unei instituții de credit.
Managementul forței de vânzare trebuie să aibă în vedere aspecte referitoare la selectarea și formarea „ vânzătorilor”,
dimensionarea necesarului și structurarea personalului cu atribuții în domeniul vânzărilor (specializarea pe produse, pe
clienți,
geografică, mixtă), motivarea (remunerarea flexibilă, stimularea în raport de performanțe), controlul și evaluarea
activității.
Departamentului specializat în ges tionarea resurselor umane, din instituțiile de credit, îi revine sarcina de a stabili
profilul salariaților pentru diferitele funcții. În ceea ce privește forțele de vânzare, funcțiile cărora le sunt atribuite astfel
de
responsabilități pot include: consilierul de client (administratorul de client), manager de vânzări, manager de relații
clienți.
În funcție de organizarea instituției de credit, toate aceste funcții, cu atribuții în domeniul vânzărilor, pot fi
specializate având în vedere tipul unității în care își desfășoară activitatea, poziționarea geografică a unității teritoriale a
instituției de credit, dar și segmentul de clientelă pe care îl deservesc.
Profilul vânzătorului de succes include următoarele trăsături:
persoană energică, dinamică, muncitoare;
persoană perseverentă, cu disponibilitate de a munci mai multe ore, bucuroasă să rezolve probleme. În acest sens, se
poate
spune că:
– este capabilă intelectual, adaptabilă și flexibilă;
– este afectivă, dar nu excesiv de sensibilă, conștientă de reacțiile și sentimentele celorlalți;
– privește vânzarea drept carieră profesională;
– caută și se bucură de recunoașterea celorlalți, pentru realizările în vânzări.
Competențele cele mai importante necesare unui vânzător de succes se referă la:
1. Orientarea către acțiune – ceea ce presupune că îi place să muncească, este orientat către acțiune și plin de energie
în fața
provocărilor, nu se teme să acționeze cu un minimum de planificare, știe să profite de oportunități mai bine decât
ceilalți.
2. Capacitatea de a gestiona situații ambigue – ceea ce presupune că face față cu brio schimbărilor, trece cu ușurință
de la o
activitate la alta, de la un ritm de lucru la altul, poate decide și acționa fără a dispune de toate piesele puzzle -ului, nu îl
deranjează că unele lucruri sunt încă confuze, nu trebuie să finalizeze un lucru pentru a se apuca de altceva, gestionează
bine
riscul și incertitudinea.
3. Ușurința cu care poate fi abordat – înseamnă că este ușor de abordat și de comunicat cu această persoană, face
eforturi
suplimentare ca cei din jur să se simtă confortabil în preajma sa, e cald, amabil și binevoitor, este sensibil la stările de
anxietate
ce apar în relațiile interpersonale și răbdător cu ele, știe să construiască o relație, este un bun ascultător, e printre primii
care
află ce se întâmplă, fiind capabil să acționeze pe baza informațiilor venite pe canale neoficiale chiar dacă acestea sunt
incomplete.
4. Capacitatea de a relaționa cu șeful direct – interacționează bine cu șefii, lucrează mai bine și mai mult pentru un
șef bun,
este dornic să învețe de la șefii cu calități de antrenor / coach, pentru managerii ce îi conferă libertate de acțiune, îi pl
ace să
învețe de la cei care au trecut prin experiențe similare, este ușor de stimulat și de dezvoltat, răspunde bine la antrenare /
coaching.
5. Stăpânire de sine – rămâne calm și atunci când este sub presiune, nu devine defensiv și nu se enervează în situații
dificile,
lumea îl consideră o persoană matură, poți conta că va ține lucrurile sub control în momente de criză, face față stresului,
nu își
pierde echilibrul în cazul situațiilor neprevăzute, nu își arată frustrarea când i se opune rezistență sau este blocat, are o
influență benefică în situații de criză.
6. Orientare către clienți – este dedicat satisfacerii nevoilor și cerințelor clienților , culege informații la prima mână de
la
clienți și le utilizează pentru îmbunătățirea produselor și serviciilor, acționează cu clientul în minte, stabilește și menține
relații
eficiente cu clienții și le câștigă încrederea și respectul.
7. Etică și valori – aderă la un set adecvat și eficient de valori și convingeri prin prisma cărora acționează și atunci când
este
dar și atunci când nu este convenabil, răsplătește valorile corecte și le dezaprobă pe cele lalte, face exact ceea ce spune.
8. Abilități tehnice / funcționale – are cunoștințele funcționale și tehnice precum și abilitățile necesare pentru a realiza
la un
nivel înalt de performanță sarcinile asociate postului.
9. Integritate și încredere – este considerat o persoană de încredere, perceput ca o persoană directă, fără ocolișuri și
ascunzișuri, o persoană onestă, capabil să prezinte adevărul gol -goluț, în așa fel încât oamenii să poată folosi cele
prezentate,
iar aflarea adevărului să -i ajute nu doar să-i demoralizeze, capabil să păstreze o informație confidențială, un secret, își
recunoaște propriile greșeli, nu înșeală, nu minte, nu încearcă să se prezinte într -o lumină falsă pentru a obține un câștig
în plan
personal.
10. Capacitatea de a stabili r elații interpersonale – interacționează bine cu tot felul de oameni din interiorul sau din
afara
organizației (persoane din medii diferite , cu personalități diferite), indiferent de poziția ierarhică pe care o ocupă (șefi,
colegi
aflați pe același nivel ierarhic, subordonați), capabil să stabilească un raport interuman real, leagă relații interpersonale
constructive și eficiente, diplomat și plin de tact, poate detensiona cu ușurință chiar și situațiile foarte încordate.
11. Capacitatea de a învăța din zbor – învață rapid atunci când se confruntă cu o situație complet nouă, nu obosește
niciodată
să învețe și este versatil în procesul de învățare, deschis la schimbare, analizează atât succesele cât și eșecurile pentru a
îmbunătăți lucrurile, capabil să conducă experimente și să încerce orice abordare pentru a găsi cele mai bune soluții, îi
place
provocarea ce i-o dau sarcinile noi, diferite, înțelege cu rapiditate esența și structura lucrurilor.
12. Ascultare activă – practică ascultarea activă și este atent pe parcursul întregii discuții, are răbdare să asculte ce spun
oamenii, poate reda cu acuratețe ce au spus ceilalți chiar și atunci când nu este de acord cu opinia lor.
13. Abilități organizatorice – gestionează resursele (oameni, materiale, resurse financi are, suport) pentru a duce
lucrurile la
bun sfârșit, poate coordona simultan multiple activități pentru a realiza un obiectiv, folosește eficient și eficace
resursele, își
organizează informațiile și documentele într -o manieră utilă.
49
14. Răbdare – este tolerant cu oamenii și procesele, ascultă și verifică înainte de a acționa, încearcă să înțeleagă
oamenii și
informațiile pe care le deține înainte de a acționa sau înainte de a „ da sentințe”, îi așteaptă pe ceilalți să îl ajungă din
urmă
înainte de a acționa, este atent la procesele cu termene scadente și la stabilirea unui ritm de lucru adecvat, acționează în
conformitate cu procesele existente, cu procedurile în vigoare.
15. Capacitatea de a relaționa cu colegii aflați pe același nivel ierarhic – găsește cu rapiditate puncte de vedere
comune,
rezolvă problemele fără ca cineva să iasă în pierdere, își poate prezenta punctul de vedere fără ca acest lucru să
împieteze
corectitudinea de care dă dovadă față de alte echipe/colective, rezolvă fără prea mult „ zgomot” problemele apărute în
relația cu
colegii, este considerat un om de echipă și este cooperant, câștigă rapid încrederea și suportul colegilor de pe același
nive l
ierarhic, încurajează colaborarea, este sincer în relația cu colegii de pe același nivel ier arhic.
16. Perseverență – abordează totul cu energie, motivație interioară și dorința de a duce lucrurile la bun sfârșit, arareori
renunță
înainte de a finaliza, mai ales când întâmpină rezistență sau se confruntă cu obstacol.
17. Abilități de prezentare – este eficient într-o varietate de prezentări, indiferent dacă acestea sunt de tip: unu la unu,
dacă se
adresează unei audiențe reduse sau din contră, dacă aceste prezentări se fac în fața a sute de persoane, dacă în audiență
sunt
doar colegi de pe același nivel ierarhic, subordonați, sau șefi, este eficient atât în prezentările pe care trebuie să le facă
în
cadrul organizației cât și în acelea din afara ei, și atunci când vorbește despre date reci, impersonale și când atacă
subiecte
controversate, ce aprin d spiritele, impune atenție și este capabil să gestioneze dinamica de grup pe parcursul prezentării,
dacă
lucrurile nu merg bine poate schimba „ macazul” în mijlocul prezentării.
18. Abilități în ceea ce privește stabilirea priorităților – nu pierde timpul cu lucruri neimportante nici când e vorba de
sine,
nici când e vorba de ceilalți, „ ochește dintr-o privire” acele puține lucruri absolut critice lăsând deoparte cele multe și
neînsemnate, identifică cu ușurință ce ar sprijini sau din contră ce ar împiedica realizarea obiectivelor, elimină
obstacolele, știe
să dea direcție activității.
19. Capacitatea de auto-dezvoltare – este hotărât să se dezvolte permanent și acționează activ în această direcție,
înțelege că
diversele situații, și niveluri ierarhice din organizație pot impune folosirea unui alt set de competențe sau presupune
abordări
diferite, încearcă să-și folosească punctele tari, acționează pentru a -și compensa limitările și slăbiciunile.
20. Managementul timpului – folosește eficient și eficace timpul, prețuiește timpul, își concentrează eforturile asupra
priorităților, face mai multe lucruri în mai puțin timp decât ceilalți, poate avea în derulare concomitent mai multe
lucrări.
Printre atributele forței de vânzare se numără empatia și influențarea e go-ului. În ceea ce privește trăsăturile de
personalitate, când ne referim la forța de vânzare, ne referim în primul rând la: entuziastm , încredere, recunoașterea
socială,
inteligență, cunoaștere și aptitudini.
Rolul funcției de consilier client (consili er bancar/administrator de client) este de a oferi asistență clienților în
selectarea produselor instituției de credit, în concordanță cu nevoile și posibilitățile acestora, și asigură îndeplinirea
solicitărilor privind produsele și serviciile pentru diferitele categorii de clienți (persoane fizice, persoane fizice
autorizate și
persoane juridice).
Obiectivul acestei categorii de funcționari bancari este de a vinde cât mai multe produse clienților și de a promova în
același timp produsele instituției de c redit, eventual, chiar ale întregului grup financiar din care face parte.
Pentru atingerea obiectivului propus, consilierul de client (consilier bancar/administratorul de client) trebuie să
îndeplinească o serie de condiții. Dintre aceste menționăm:
a. Pregătirea profesională corespunzătoare:
– studii superioare de lungă durată: economice, juridice/tehnice și cursuri de specializare în domeniul bancar;
– studii superioare de scurtă durată : economice;
– studii medii: economice, altă specialitate și cu rsuri de specializare în domeniul bancar.
b. Vechimea minimă în specialitate: de obicei 1 an, din care: în instituții financiar-bancare sau alte instituții, în
cadrul
compartimentelor economice, minim 6 luni.
c. Cunoștințe: oferta de produse și servicii aflate în portofoliul de instituției de credit;
d. Aptitudini: capacitate de comunicare, abilitate în negociere, capacitate de analiză în evaluarea informațiilor,
capacitate de
decizie, capacitate de asimilare de noi cunoștințe, gândire logică, viteză de reacție, spirit de observație.
e. Alte cunoștinte: progresul tehnic, pe de o parte, dar și derularea activității bancare în condiții ce presupun contactul
nemijlocit cu clienții de diferite naționalități, impun și cunoștinte în domeniul tehnicii de calcul și cunoștințe de limbă
engleză.
f. Responsabilități: după caz, administrarea portofoliului de clienți alocat, identificarea cerințelor clienților și a
oportunităților
de vânzare (prin activități de cross -sell), atragerea și păstrarea clienților prin furnizarea de servicii de consultanță și
vânzări,
participarea activă la îndeplinirea obiectivelor individuale și ale unității teritoriale a instituției de credit, îndeplinire a
sarcinilor
și obiectivelor stabilite atât prin reglementările legale, cât și prin cele interne ale instituției de credit, însușirea și
aplicarea
tuturor reglementărilor interne incidente activității desfășurate.
Față de toate aceste condiții, dacă atribuțiile postului necesită o mai mare calificare a forței de vânzare, condițiile pot
fi adaptate corespunzător. Astfel, în cazul forțelor de vânzare specializate în deservirea clienților din categoria
microîntreprinderi/persoane fizice autorizate sau persoane juridice (consilier client microîntreprinderi sau consilier
client
corporate) pot apărea modificări în ceea ce privește: pregătirea profesională corespunzătoare , vechimea minimă în
specialitate
sau responsabilități conferite.
Rolul funcției de manager de relații clientelă este de a realiza interfața cu clientul, de a aplica politica instituției de
credit în domeniul creditării, atât prin creditarea propriu -zisă a clienților, cât și prin efectuarea operațiunilor asimilate
creditelor, precum și de a promova produsele și serviciile instituției de credit.
Rolul funcției manager vânzări îl constituie căutarea și atragerea clienților, prin identificarea potențialilor clienți,
realizarea activităților de promovare și prezentare. În cazul clienților existenți, se urmărește creșterea procentului de
vânzări
încrucișate.
50
3.2. VÂNZAREA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
Vânzarea reprezintă actul de schimbare a unei mărfi/serviciu contra unui anumit preț, de transmitere în întregime a
proprietății sale către un cumpărător.Vânzarea corelată cu anumite elemente ce țin de psihologia clientului sau
vânzătorului,
dar și de buna cunoaștere a clientului de către vânzător, creează anumite „ stiluri de vânzare”. Stăpânind tehnica de
vânzare, și
intuind interesele clientului, funcționarul bancar inclus în categoria forțelor de vânzare, adoptă stilul cel mai potrivit
situației în
care se află.
Câteva stiluri de vânzări se întâlnesc în activitatea bancară, astfel: vânzarea bazată pe satisfacerea nevoilor, vânzarea
ca răspuns la stimuli, vânzarea pe baza stării de spirit, vânzare bazată pe impresia generală, vânzarea utilizând bariere
psihologice, vânzarea pe baza formulei vânzării.
Pornind de la faptul că , vânzarea înseamnă a găsi clienți pentru ceea ce ai, iar marketingul înseamnă a fi sigur
că ai ceea ce doresc clienții, putem afirma că, vânzarea se concentrează pe nevoile vânzătorului , în timp ce
marketingul
se concentrează pe nevoile cumpărătorului .
În timp ce vânzarea se ocupă de nevoia unui vânzător de a -și transforma produsele/serviciile în bani lichizi,
marketingul se ocupă de satisfacerea nevoii cumpărătorului prin intermediul produsului/serviciului.
Între vânzare și marketing există următoarea relație: decizia de marketing se bazează pe analiza și studierea pieței, iar
decizia de vânzare se bazează pe concluziile marketingului.
Caracteristicile vânzării:
– vânzarea este un proces de comunicare în dublu sens, de la instituția de credit către client și invers;
– vânzarea este un proces care îi ajută pe clienți să -și înțeleagă mai bine nevoile;
– vânzarea este un proces de influențare a comportamentului și gândirii clienților;
– vânzarea este un proces orientat către client în vederea construirii unui parteneriat stabil.
Principalele etape ale procesului de vânzare sunt: p regătirea vânzării, identificarea priorităților clientului, accentuarea
și corelarea beneficiilor, obținerea feedback-ului, încheierea tranzacției.
Forța de vânzare trebuie să înțeleagă și să răspundă priorităților clienților săi, prin identificarea așteptărilor și nevoilo r
acestora, pentru a-i ajuta la rezolvarea probleme lor legate de afaceri. În acest context, funcționarii bancari incluși în
forța de
vânzare trebuie să demonstreze că sunt competenți, onești, de încredere și obiectivi, și trebuie să convingă clientul că
furnizează informații corecte.
Funcționarul bancar trebuie:
– să asculte ceea ce îi spune clientul,
– să înțeleagă punctele de vedere ale clientului,
– să comunice clientului ca i -a înțeles solicitarea (nevoia), astfel încât amândoi să fie siguri că mesajul este corect
interpretat.
Rolul funcționarului bancar, care vinde, nu constă în influențarea sau convingerea clientului, ci în ajutarea acestuia de
a cumpăra chibzuit.
O vânzare bună este orientată spre client și ajută la realizarea unui parteneriat cu acesta. Toate acestea presupun
preocuparea funcționarului bancar pentru informarea sa permanentă și pentru perfecționarea pregătirii sale profesionale.
Eficiența activității oricărei instituții de credit este puternic influențată de calitatea profesională a funcționarilor, cu
precădere a celor aflați în zonele consacrate vânzărilor (front -office). O instituție de credit modernă și eficientă trebuie
să se
apropie de client și chiar să vină în întâmpinarea cerințelor acestuia.
Conducătorii unităților teritoriale ale instituțiilor de credit, pentru a fi eficienți, au nevoie de specialiști, care să dețină
o pregătire complexă și anumite aptitudini profesionale necesare activității de identificare a necesităților reale ale
clientelei, de
analiză și satisfacere a acestor cerințe. Profesioniștii inst ituției de credit, aflați în front -office, prin contactul nemijlocit
pe care
îl au cu clienții, pot sesiza punctele slabe ale unor produse și servicii bancare.
În cazul instituțiilor de credit, a consilia înseamnă parcurgerea unui întreg proces, prin care se urmărește depistarea
necesităților clienților și identificarea posibilităților prin care, instituția de credit le poate satisface, vânzând produsele și
serviciile sale.
Trebuie subliniat faptul, că un specialist (indiferent de domeniul din care face parte) nu trebuie să își folosească
cunoștințele profesionale în scopuri ilicite, înșelând astfel încrederea clienților și aorganizației din care face parte .
Funcționarii bancari trebuie să depună un efort continuu pentru perfecționarea pregătirii profesiona le la nivelul atins
de evoluția pieției financiar – bancare, fiecare având datoria morală de a îndruma în mod corect și real clienții, astfel
încât, cu
profesionlism, să sprijine clienții, în condiții de eficiență pentru instituția de credit.
Pe de altă parte, instituția de credit trebuie să asigure funcționarului bancar atât posibilitatea pregătirii sale continue,
cât și un real management al carierei, care să -i permită utilizarea, dar și fructificarea cunoștințelor și experienței
dobândite. În
acest sens, multe instituții de credit organizează în sistem propriu cursuri de perfecționare: vânzări, produse bancare
corporate/retail, analiza creditelor.
Importanța consilierii clienților în promovarea și vânzarea produselor și serviciilor bancare rezultă și d in imaginea pe
care aceștia și-o formează față de funcționarul bancar cu responsabilități în domeniul vânzărilor. Astfel, pentru
perfecționarea
continuă a atitudinilor și aptitudinilor sale, orice funcționar bancar trebuie să -și autoevalueze permanent imaginea
dobândită în
fața clienților, răspunzîndu -și, pe cât posibil, obiectiv la întrebări de genul:
De ce mă plac clienții ?
– pentru că sunt prietenos și -mi pasă de client;
– îi fac să se simtă importanți;
– le aduc bucurie – o glumă bună, spusă la fiecare vizită a clientului;
– știu să-i ascult și îi ințeleg;
– îi respect, îi apreciez și le arăt acest lucru.
Clienții mă respectă, pentru că :
– le cunosc afacerea;
51
– alte persoane, în care ei au încredere, m-au recomandat;
– nu risipesc timpul lor p rețios;
– rezolv unele problemele în locul lor.
Clienții cred în mine, pentru că :
– sunt cinstit;
– sunt ușor de găsit și de abordat;
– produsele și serviciile pe care le vând corespund prezentării făcute;
– îi scutesc de probleme.
Clienții mă admiră, pentru că :
– am caracter;
– am o foarte bună reputație;
– am cunoștințe vaste în domeniul produselor și serviciilor bancare.
Clienții se simt obligați față de mine, pentru că :
– simt că am investit foarte mult timp și efort în servirea lor;
– am respectat față de ei o promisiune, care era aproape imposibil de dus la îndeplinire.
Clienții se simt dependenți de mine, pentru că :
– mă privesc ca pe un consultant valoros;
– mă consideră persoana care le poate rezolva orice problemă legată de produsele și serviciile deținute sau pe care
intenționează să le achiziționeze.
3.3. CONSIDERAȚII PRIVIND MANAGEMENTUL RELAȚIEI CU CLIENȚII
Mediul economic actual este supus unei tendințe majore de dezvoltare a relațiilor sociale bazate pe modelul relației
client – furnizor, care se caracterizează prin:
– posibilitatea pentru client de a alege în mod activ, ceea ce determină o concurență sporită între furnizori și, deci,
necesitatea
cautării unei diferențieri utile a ofertei lor pe piață;
– necesitatea adecvării produselor și serviciilor comercializate la cerințele și așteptările clientului;
– menținerea relației client – furnizor care depinde de gradul de satisfacție al clientului, dar și de atractivitatea
alternativelor
propuse.
În condițiile economiei de piață, dacă furnizorul dorește să realizeze și să comercializeze produse și servicii de
calitate, el va trebui mai întâi să identifice, să analizeze și să țină cont de cerințele și așteptările clientului. Pe de altă
parte,
după livrarea produsului sau prestarea serviciului, furnizorul va trebui să evalueze reacțiile clientului – de satisfacție sau
de
insatisfacție și să stabilească măsuri adecvate de îmbunătățire a proceselor de realizare a produselor și de prestare a
serviciilor.
Majoritatea instituțiilor fina nciar-bancare europene abordează dezvoltarea managementului rela ției cu clienții ca o
modalitate de sporire a veniturilor viitoare, de mărire a bazei de clienți și a vânzărilor încrucișate de produse bancare și
de
asigurări.
Există o provocare considerabilă cu care se confruntă băncile, majoritatea instituțiilor semnalând reducerea gradului
de loialitate al clienților lor, iar acei clienți ce au ales să utilizeze canalele electronice de furnizare a serviciilor și
produselor
bancare vor fi și mai puțin loia li.
În aceste condiții, un management eficient al rela ției cu clienții ar trebui să realizeze următoarele:
– o îmbunătățire a cunoștințelor bancare ale clienților;
– cunoștințele acumulate să conducă la îmbunătățirea activității acestora și la utilizarea cu o mai mare frecvență a
serviciilor și
produselor băncii;
– o mai bună interpretare a deciziei de investiție, ceea ce ar permite facilitarea oportunităților de vânzare încrucișată a
diverselor tipuri de produse (financiar- bancare și asigurări);
– o îmbinare a canalelor de distribuție bancară astfel încât clientul să beneficieze de servicii și produse de calitate;
– o asigurare a flexibilității opțiunilor clientului;
– o maximizare a gradului de loialitate față de bancă (brand), astfel încât să utilizeze o perioadă cât mai îndelungată
produsele
și serviciile acesteia.
Există însă și păreri în mediul financiar -bancar conform cărora implementarea unui management eficient al rela ției cu
clienții implică din ce în ce mai mari cheltuieli, iar obiectivele propuse a fi atinse se modific ă permanent.
Aplicarea unui model de realizare a acestui tip de management special ar necesita:
– segmentarea pieței;
– utilizarea acestei segmentări în vederea oferirii unui mix de produse și servicii care să asigure satisfacția clienților și
dezvoltarea relației cu aceștia;
– realizarea unor oferte corespunzătoare printr -un canal de distribuție acceptat de client;
– fructificarea oportunităților în momentul în care apar.
Pentru asigurarea unei diferen țieri a serviciilor adecvate fiec ărui client în parte (sau grupe de clienți) este necesar ca
instituțiile să poată cuantifica profitabilitatea fiec ărui client (sau grupe de clienți). În acest mod banca va putea
identifica
soluții cu privire la modul în care să abordeze un anumit client în funcție de valoarea actuală și potențială a acestuia.
Inabilitatea de a monitoriza fiecare client în funcție de canalele de distribuție a serviciilor utilizate sau de a analiza
tranzacțiile ar putea constitui o problemă stringentă , ce nu ar permite previzionarea comportamentului clientului.
Principalele acțiuni avute în vedere în scopul diferen țierii serviciilor pentru clienții importanț i (în ordinea
descrescătoare a importanței) sunt:
– particularizarea produselor/serviciilor;
– stabilirea unui manager de relații cu clienții dedicat;
– promovări de produse dedicate;
52
– îmbunătățirea prețurilor serviciilor/produselor oferite;
– asigurarea altor canale de distribuție a produselor;
– oferirea gratuită a unor servicii.
Într-un mediu cu tot mai mulți concurenți, se pune un accent deosebit pe fidelizarea clienților. Din acest punct de
vedere, un rol important îl joacă marketingul relațional. Marketingul relațional este definit ca reprezentând sistemul
de
atragere, de menținere și de consolidare a relației c u clientul.
Marketingul relațional pune accent pe următoarele elemente: orientare pe termen lung, interes pentru menținerea
clienților și contactul permanent cu aceștia, importanța specială acordată prestării serviciilor, angajament susținut pentru
satisfacerea clienților, calitatea este considerată ca fiind preocuparea tuturor angajaților.
Pentru bănci, managementul relației cu clienții constituie un sistem în slujba clienților, care permite organizațiilor să -i
cunoască mai bine și să le propună servicii care să le satisfacă așteptările și cerințele.
O altă definiție are în vedere că managementul relației cu clienții reprezintă un sistem destinat să îmbunătățească
eficacitatea forței de vânzări.
Se consideră ca există trei categorii de management al relației cu clienții, și anume: management analitic,
management operațional și management de colaborare.
Managementul analitic vizează îmbunătățirea cunoașterii și a înțelegerii clienților. Permite diseminarea
informațiilor și folosirea datelor pentru luarea deciziilor.
Managementul operațional este axat pe gestiunea zilnică a relației cu clientul, prin intermediul tuturor punctelor de
contact: call center, internet, front office .Managementul analitic și cel operațional se completează reciproc.
Managementul de colaborare se traduce prin punerea în aplicare a tehnicilor de colaborare menite să faciliteze
comunicarea între organizație și clienții acesteia, precum și între departamentele ei. Dezvoltarea relației client – furnizor
este
caracterizată de următoare le aspecte:
– clientul fiind tot mai avizat și educat, într -un mediu în care concurența se intensifică, exprimă tot mai multe cerințe,
determinându-i pe furnizori să recurgă la personalizarea ofertelor lor, prin practicarea așa numitului „ marketing one to
one”,
– relația client – furnizor se extinde și în alte domenii, decât cele comerciale: servicii publice, asigurarea sănătății sau
învățământ. Consumatorul revendică o anumită capacitate de selecție, solicită adecvarea prestației serviciului la
propriile sale
așteptări și susține legitimitatea evaluării sale individuale asupra băncii și a raportului calitate/ preț oferit,
– relația client – furnizor capătă un sens nou, determinat de implicarea tot mai accentuată și personală a individului. În
plus, ca
efect al îmbunătățirii calității ofertelor disponibile, clientul poate să aleagă nu numai în funcție de criterii de bază (ca
răspuns
la nevoile de folosință, preț, disponibilitate), dar și în funcție de criterii individualizate, subiective, situate spre vârful
piramidei
lui Maslow70 și care îi exprimă identitatea.
Cerințele referitoare la calitate reprezintă o exprimare a necesităților sau o transpunere a acestora într -un ansamblu de
cerințe, exprimate calitativ și cantitativ, cu privire la caracteristicile unei entități, în scopul de a permite realizarea și
examinarea acesteia .
În condițiile intensificării concurenței și ale evoluțiilor rapide care caracterizează contextul economic actual este de
preferat să se acționeze pentru obținerea „ calității care satisface”. Astfel, elaborarea unei oferte atractive pe termen lung
trebuie să țină seama de următoarele elemente:
– răspuns complet la cerințele explicite și implicite ale clientului;
– diferențiere față de concurență, perceptibilă pentru client;
– adaptare continuă la nevoile clientului;
– anticipare permanentă a nevoilor clientului.
În cazul serviciilor, calitatea are anumite particularități, pe care prestatorii trebuie să le cunoască și să le optimizeze.
Cele trei niveluri ale calității serviciilor sunt 71:
Figura nr. 1 Nivelurile calității serviciilor
Natura cerințelor luate în considerare Rezultate
Calitate conformă
așteptări explicite și implicite ale clientului
– serviciul prestat este conform cu serviciul promis
– prețul este adaptat posibilităților fi nanciare ale clientului
avut în vedere
posibilitățile financiare ale clientului
promisiunea explicită a furnizorului
Calitate percepută
așteptările explicite și implicite ale clientului – promisiunea este adaptată tuturor așteptărilor clientului
și atractivă față de cea a concurenței
– serviciul prestat este conform cu serviciul promis
– prețul este adaptat posibilităților financiare ale clientului
posibilitățile financiare ale clientului
oferta concurenței
Calitate care satisface
așteptări explicite și implicite ale clientului – promisiunea este adaptată tuturor așteptărilor clientului
și atractivă în nevoile prezente și viitoare ale clientului comparație cu cea a concurenței
70 Teoria ierarhiei nevoilor a fost elaborat ă de psihologul american Abraham Maslow. Maslow ierarhizează nevoile
umane în
funcție de prioritatea lor în cinci categorii: nevoile fiziologice, nevoile de siguranță, nevoile sociale, nevoia de stimă și
nevoia
de autorealizare
71Monin Jean-Michel, La certification qualité dans les services – Outil de performance et d orientation client ‟, Editions
AFNOR, Paris, 2001
53
posibilitățile financiare ale clientului – promisiunea anticipează și răspunde nevoilor clientului
(caracteristici neavute încă în vedere de către client)
– serviciul prestat este conform cu serviciul promis
oferta concurenței
Altfel spus, caracteristicile unui serviciu pe care le apreciază clientul se pot defini în funcție de trei componente
principale:
1. prestarea propriu-zisă: serviciul trebuie să răspundă cât mai exact așteptărilor clientului;
2. relațiile stabilite în timpul prestării: prestarea oricărui serviciu se realizează, în general, pe baza unei relații , uneori
durabile
și personalizate. Prestatorul trebuie să optimizeze ansamblul caracteristicilor relaționale în scopul îmbunătățirii calității
serviciului;
3. modul de percepție de către client a prestatorului: serviciul implicând o relație între prestator și client, satisfacția
clientului
depinde de imaginea subiectivă a prestatorului și de rezultatul prestării serviciului.
3.4. STRATEGII DE STABILIRE A PREȚURILOR SI TARIFELOR PENTRU PRODUSELE ȘI SERVICIILE
BANCARE
3.4.1. FACTORII DETERMINANȚI AI PREȚURILOR ȘI TARIFELOR PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR
BANCARE
3.4.2.TIPOLOGIA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR PENTRU PRODUSELE ȘI SERVICIILE BANCARE
3.4.3. FACTORII DETERMINANȚI AI COMPORTAMENTULUI CLIENȚILOR ȘI CONCURENȚILOR
BĂNCILOR
3.4.1. FACTORII DETERMINAN ȚI AI PREȚURILOR ȘI TARIFELOR PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR
BANCARE
Deși prețul unui produs bancar și tariful unui serviciu bancar reprezintă factori importanți ai deciziei clientului de a -l
achiziționa, el reprezintă rareori unicul criteriu de care ține cont un client educat și informat adecvat în stabilirea
deciziei sale.
Tarifele și comisioanele practicate de bănci depind de numeroși factori determinanți externi și interni ai acestora.
a. Factorii externi determinan ți ai tarifelor sunt:
– factorii concurențiali: tariful încasat de băncile concurente pentru un serviciu similar sau identic;
– climatul economic: creștere economică, recesiune;
– reacțiile clienților (față de anumite tarife și comisioane): acceptare sau respingere, satisfacție sau insatisfacție;
– guvernul și autoritățile naționale: existența sau inexistența unor constrângeri legale referitoare la stabilirea tarifelor și
comisioanelor.
b. Factorii interni determinan ți ai tarifelor sunt:
– factorii financiari: băncile urmăresc să acopere cheltuielile și să obțină o marjă de profit;
– mix-ul de marketing: modul în care celelalte elemente ale mix-ului de marketing vor afecta politica de stabilire a
tarifelor;
– obiectivele organizației: majorarea profitului sau câștigarea unei poziții de lider de piață (deci pos ibilitatea stabilirii
unor
prețuri mai scăzute pentru a atrage noi clienți) sau apărarea produsului pentru a preveni acțiunile concurenților.
Cunoașterea exactă a costurilor implicate de activitățile directe de vânzare și alocarea entităților funcționale a
cheltuielilor indirecte, constituie punctul de plecare al abordării strategice cu privire la stabilirea prețurilor și
comisioanelor
bancare. Se apreciază că a plicarea unor criterii clare și transparente la nivelul organiza ției de stabilire a prețului fie cărui
produs
și serviciu poate determina o majorare a venitului cuprinsă între 1% si 4%.
O altă etapă în atingerea maximului de venit posibil din stabilirea corectă a costului produselor și serviciilor activității
bancare o constituie optimizarea structurii de calcul a pre țului.
Următoarea etapă necesară a fi parcursă în cadrul acestui proces de stabilire a „ prețului corect” îl constituie
diferențierea prețurilor între segmenetele de clienți în funcție de caracteristicile acestora.
Ultima etapă și care este cel mai greu de atins, o constituie adaptarea pre țurilor la nivel general în func ție atât de
obiectivele financiare necesar a fi realizate cât și în funcție de marja de manevră oferită de piață.
În general, persoanele fizice încearcă să aloce suficientă atenție pentru efectuarea analizei comparative între ofertele
mai multor bănci competitoare pentru produsele care „afectează” în mod consistent veniturile ș i cheltuielile proprii pe o
perioadă lungă de timp.De aceea o analiză extrem de importantă se referă la identificarea criteriilor esen țiale, luate în
considerare de o persoană fizică în procesul de alegere a unei instituții financiar -bancare.Estimarea senzitivit ății
clienților față
de caracteristicile produselor și serviciilor oferite de o bancă cu activitate de retail constituie un element extrem de
dificil de
realizat.
Rcapitulând, cele mai importante etape ce trebuiesc parcurse pentru a se stabili cât mai exact prețul produselor și
serviciilor bancaresunt: îmbunătățirea criteriilor de stabilire a prețurilor produselor, optimizarea structurii de calcul a
prețurilor, diferențierea prețurilor în cadrul segmentării și adaptarea prețurilor în funcție de obiective.
În funcție de aceste etape există mai multe strategii posibile de stabilire a tarifelor pe ntru serviciile bancare. Indiferent
de opțiunea băncii pentru una dintre aceste strategii, politica de stabilire a tarifelor trebuie să pornească de la
disponibilitatea
clientului de a plăti până la un anumit nivel pentru serviciile de care beneficiază.
Există o serie de abordări, unele contradictorii, în ceea ce privește modul în care clienții percep corelația dintre tariful
unui serviciu și calitatea acestuia. Unii cercetători americani au studiat în detaliu aceasta relație pornind de la
caracteristicile
specifice serviciilor și de la ipoteza conform căreia pentru mulți clienți tariful este o expresie a calității serviciului 72.
Studiul
este important nu atât prin concluziile la care ajunge, cât mai ales prin metoda folosită, având în vedere atât dificultat ea
72 Chen J. Ingazz, Gupta Atul, Rom Walter, A Study of Price and Quality in Service Operations , International Journal of
Service Industry Management, vol. 5, SUA, 1994
54
cuantificării caracteristicilor serviciilor, cât și colectarea și prelucrarea datelor aferente. Autorii analizează trei categorii
de
servicii (servicii pure, de exemplu, serviciile de alime ntație publică de tip fast -food, servicii combinate, de exemplu:
serviciile
de transport aerian de pasageri și servicii „ de producție”, de exemplu serviciile de emitere a unui card de credit într- o
bancă) și
diferiții factori obiectivi și subiectivi care influențează percepția clientului.
Cercetătorii americani au concluzionat că relația dintre percepția clientului referitoare la tarif și la calitatea serviciului
depinde, în foarte mare măsură, de specificul serviciului respectiv.
Diagrama Kano73 pune în evidență relațiile posibile, cauză – efect dintre nivelul de sat isfacere a cerințelor clienților
și satisfacția resimțită de către clienți. Această diagramă ilustrează faptul că nu întotdeauna satisfacerea cerințelor
declanșează satisfacția clienților și nu întotdeauna nesatisfacerea cerințelor declanșează insatisfacți a. Dar calitate
nu
înseamnă decât conformitatea cu cerințele, deci satisfacție. Și pentru această calitate clientul este dispus să
plătească un
anumit tarif.
Fiecare instituție de credit, are o strategie proprie și este preocupată permanent de costul surselor și de condițiile de
afaceri pe care le prezintă clienților nebancari și bancari.
Potențialii clienți sunt preocupați permanent de costul serviciilor bancare care este în legătură directă și cu modul în
care se face consumul serviciilor respective . Diferențierea tarifelor și a comisioanelor bancare menționate în condițiile
de
afaceri bancare se face după natura și felul serviciilor .
Astfel costul creditului angajat este format din dob ândă plus comisionul de administrare a creditului. Pentru serv iciul
de acordare a creditului, în funcție de negocierea efectuată, banca mai poate încasa de la client un comision de risc de
cred it,
un comision de neutilizare a sumelor puse la dispoziție sau un comision pentru plata înainte de termen a creditului
primit.
Prețul, în sens general, în condițiile actuale, exprimă o sumă de bani pe care cumpărătorul o plătește în schimbul unei
unități de bun economic (material sau serviciu). Prețul este expresia bănească a valorii de schimb pe care o încasează
vânzătorul pentru o unitate din bunul tranzacționat.
În sensul său restrâns, prețul are o varietate de înțelesuri particularizate, și respectiv mai multe denumiri: preț – pentru
mărfurile materiale – palpabile, tarif – în cazul serviciilor ș.a.m.d.
În cazul produselor imateriale, cu condiția restituirii acestora către creditor, cum sunt produsele bancare, prețul
acestora îl reprezintă dobânda care trebuie să acopere și riscul de nerambursare a sumelor plasate debitorilor.
În strânsă legătură cu plata serviciilor, o altă noțiune ar fi redevența care exprimă contravaloarea serviciilor legate de
achiziționarea de licențe sau know -how, plata făcîndu-se sub forma unei cote procentuale din cifra de afaceri obținută
cu
licență achiziționată.
Deci, tarifele sunt o categor ie specifică a prețului în sensul său larg cuprinzător, adică a acelor prețuri care se stabilesc
și se aplică în domeniul prestărilor de servicii efectuate, atât pentru agenții economici cât și pentru populație.
Natura economică a prețului mărfurilor și tariful serviciilor este aceeași. Deosebirile care apar rezultă din existența
tarifului ca expresie concretă a categoriei de preț într -un domeniu specific de activitate. Astfel, prețul apare drept
expresia
bănească a valorii unei mărfi în calitate de obiect, de bun material cu existență de sine stătătoare, pe când tariful
reprezintă expresia bănească a valorii unei mărfi în calitate de serviciu. Aceasta întrucât, consumul de servicii nu
este
separat de producția lor, serviciul neputând circula între producător și consumator; producția și consumul de servicii au
loc
concomitent, atât în timp cât și în spațiu.
Nu este lipsit de importanță faptul că, deseori în limbajul practic și în vorbirea curentă se produce o substituire
reciprocă a noțiunilor de comision și taxă. Aceasta datorită unor tradiții sau importuri de termeni străini, care include în
sfera
semnificațiilor lor și implicarea autorităților administrative locale pentru organizarea unor servicii, precum și ca urmare
a
faptului că unele taxe au la bază ideea contraprestației.
Între comision și taxă bancară se impune o delimitare din mai multe puncte de vedere. În primul rând, sub aspectul
destinației lor: taxele se virează la bugetul statului și au în general un caracter fiscal (exemplu TVA), pe când
comisioanele se
încasează de unitățile operative ale instituțiilor de credit ca fiind echivalentul valorii serviciilor prestate de acestea î n
favoarea
clienților.
În al doilea rând, în cazul comisioanelor bancare se determină, se evidențiază și se urmăresc costurile prestațiilor, pe
când în cazul taxelor nu se calculează și nu se evidențiază astfel de costuri.
În al treilea rând, delimitarea se mai poate realiza și prin prisma organelor care le stabilesc, și anume: stabilirea
comisioanelor este de compet ența unitățile operative ale instituțiilor de credit, iar stabilirea taxelor intră în competența
organelor financiare și se efectuează pe baza actelor normative adoptate de către organele puterii sau administrației de
stat.
Din punct de vedere al delimitării sferei de cuprindere a prețurilor și, respectiv, al comisioanelor apar și aici unele
aspecte demne de interes teoretico- practic. Delimitarea se realizează, în general, după natura rezultatului unei activități,
și
anume: în cazul produsului cu existență fizică folosim noțiunea de preț, iar în cazul serviciilor folosim noțiunea de tarif
sau
comision.
Deși natura economică a prețului și comisionului este aceeași și se aplică aceleași principii și metode de fundamentare
și negociere, apar totuși unele particularități determinate de specificul prestărilor de servicii.
Un termen des folosit în cazul serviciilor bancare este cel de speze.Deși este de multe ori asociat și confundat cu
noțiunea de comision, spezele bancare sunt diferite de comisioane și reprezintă c heltuieli pe care banca le suportă ca
urmare a
faptului că efectuează anumite servicii clienților săi.Pentru o bună înțelegere a noțiunii să luăm ca exemplu spezele
SWIFT pe
care băncile le suportă ca urmare a unor operațiuni internaționale efectuate la cererea clienților săi (plăți valutare,
acreditive,
incasso).În aceste cazuri spezele sunt sumele percepute de procesatorul internațional pentru serviciul efectuat, care vor
fi
recuperate de bancă de la clientul ce a ordonat operațiunea.
73 Diagrama ne arată că unui cumpărător din ziua de azi, produsul cu elemente de noutate îi face mai multă plăcere decât
unul
„clasic" și ca urmare îl va prefera chiar dacă sub aspectul performanțelor acesta din urmă este ceva mai slab
55
3.4.2. TIPOLOGIA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR PENTRU PRODUSELE ȘI SERVICIILE BANCARE
Modelul formării tarifelor pe care o instituție de credit le instituie în relația cu clienții săi este rezultatul unei evoluț ii
bancare lente, condiționată de câțiva factori -cheie: stabilitatea sistemului bancar, presiunea exercitată de către clienți,
presiunea exercitată de concurenți, pe de o parte, și dorința bancherilor de a orienta comportamentul clienților prin
creșterea
vânzărilor produselor lor, apetitul pentru profit a acționarilor, pe de altă parte. Majoritatea băncilor aplică o combinație a
celor
două tendințe.
Pentru determinarea tarifului bancar se iau în calcul următorii factori -cheie: ponderea sectorului bancar în PIB, costul
forței de muncă, mărimea pieței, mediul de afaceri, volumul mijloacelor de plată, capacitatea de dezvoltare a produselor
și
serviciilor.
Literatura de specialitate 74 menționează mai multe alternative de stabilire a prețurilor și tarifelor produselor și
serviciilor bancare. Astfel, acestea pot fi stabilit e în funcție de costuri, orientate după concurență sau după cerere.
Strategia prețurilor și a tarifelor stabilite pe baza percepției valorii este cel mai adesea utilizat în situațiile în care
prețul sau tariful reprezintă un element secundar în decizia de achiziționare.
În practica bancară actuala se pot pune în evidență următoarele tipuri de tarife pentru serviciile bancare 75:
– tarif tranzacțional (tarif pentru o tranzacție);
– preț pe pachet de servicii (dacă un client utilizează mai multe servicii, va putea beneficia de un tarif special aferent
gamei
respective de servicii);
– tarif promoțional (nivel scăzut de tarife la lansarea serviciilor pe piață);
– tarif de tipul „luarea caimacului” (tarif ridicat pentru a obține un venit maxim pe termen scurt);
– tarif de vânzare în pierdere (tarife scăzute pentru atragerea clienților, în scopul de a vinde și alte servicii);
– tarif la valoarea perceput ă de client (tarife bazate pe percepția clienților referitoare la valoarea serviciului);
– tarif raportat la concuren ță (tarife corelate cu cele ale concurenței);
– tarif tactic (tarife pentru a stimula cererea, utilizîndu- se ca instrument promoțional, pe perioade prestabilite și
limitate);
– tarif fixat (tarif stabilit pe baze contabile, fără a lua în considerare piața).
Strategiile în stabilirea prețurilor au la bază definirea valorii ca expresie a tot ceea ce clientul așteaptă de la un produs
sau un serviciu, inclusiv eventualele promoții cu reduceri de prețuri și tarife. O strategie de preț sau tarif corect și
complet
formulată este rezultanta unei combinații de factori care derivă din obiectivele și politica băncii.
3.4.3. FACTORII DETERMINAN ȚI AI COMPORTAMENTULUI CLIENȚILOR Ș I CONCURENȚILOR
BĂNCILOR
Marketingul a pătruns în lumea tradițională a băncilor mai târziu decât în cea a produselor industriale și de larg
consum. Dar este evident că mediul în care activează băncile poate afecta deciziile acestora, poate influența produsele și
serviciile lor și modul în care acestea sunt promovate pe piață. De aceea, marketingul produselor și serviciilor bancare
trebuie
să țină seama atât de piață acestora, cât și de impactul pe care reglementările și concurența pot să le aibă asupra
activității
băncii respective.
Astfel, principalii factori de care ar trebui să țină seama băncile în elaborarea strategiilor lor de marketing sunt
următorii:
– factorul de reglementare (juridic) – include cadrul juridic referitor la activitatea economică, în general, și la
activitatea
bancară, în special, precum și reglementările Băncii Cent rale;
– factorul politic – se referă la politicile și strategiile macroeconomice adoptate și implementate care trebuie avute în
vedere de
către Banca Centrală în stabilirea politicii monetare și de credit;
– factorul economic – se referă la creșterea economică, inflație, rata dobânzii, evoluția structurii veniturilor și
cheltuielilor
consumatorilor, cerințele clienților referitoare la serviciile bancare;
– factorul social – este asociat cu schimbările demografice, culturale și ale stilului de viață și cu schimbările de atitudine
și de
percepție ale consumatorilor;
– factorul tehnologic – este asociat, de regulă, cu noile tehnologii informaționale;
– factorul „mediu concurențial” – se referă la analiza activităților, performanțelor și reacțiilor concurenț ei.
Acestor factori li se adaugă aspectele comportamentale fundamentale ale clienților de care orice organizație bancară
ar trebui, de asemenea, să țină seama în oferta de servicii și produse .
Factorii care influențeaza comportamentul de cumpărare al clienților persoane fizice sunt următorii:
– factorii culturali, asociați credințelor de bază, eticii, moralei, limbajului, tendințelor artistice, fidelității, valori lor
personale
și tradițiilor;
– factorii sociali, asociați cu grupurile de influență (denumite de specialiștii în marketing și grupuri de referință), care
au o
anumită experiență și ascendență asupra celor din jur;
– factorii personali, asociați vârstei, ocupației, etapei din viața, schimbărilor în stilul de viață ;
-factorii economici, asociați veniturilor disponibile, economiilor, atitudinii clienților privind cheltuirea și economisirea ;
– factorii psihologici, asociați necesităților psihologice ale unei persoane, influențați de motivație și de percepție.
Comportamentul de cumpărare al clienților persoane juridice este influențat de următorii factori:
– mărimea și statutul organizației;
– domeniul în care își desfășoară activitatea;
– poziția factorului de decizie al organizației;
– poziția financiară și comercială a organizației;
74 Olteanu Valerică, Marketing financiar-bancar , Editura ECOMAR, București, 2005
75 Kotler Philip, Managementul marketingului , Editura Teora, București, 1997
56
– stilul de conducere, vârsta persoanelor din echipa de conducere și profesionalismul lor;
– tipul acționarilor și aspirațiile lor;
– politicile și obiectivele organizației;
– amplasarea geografică a organizației;
– aspecte ce țin de factori economici conjunctural i.
În cazul clienților persoane juridice, băncile ar trebui să aibă în vedere și următoarele aspecte esențiale:
necesitățile acestor clienți sunt, de regulă, mult mai complexe decât cele ale persoanelor fizice și, de aceea, sunt mai
dificil
de satisfăcut;
anumiți clienți necesită o abordare particulară;
relațiile de succes cu acești clienți pot fi cu dificultate construite și menținute, costurile fiind mari.
Băncile ar trebui să posede atât informații generale privind domeniul în care activează clienții persoane juridice, cât și
informații specifice referitoare la fiecare client în parte.
Pentru ambele categorii de clienți există câțiva factori comuni psihologici determinați de percepțiile și motivațiile
clienților. În ultimă instanță, înțelegerea acestor factori este deosebit de importantă pentru reușita unei bănci. Astfel,
potrivit
opiniilor exprimate în literatura de specialitate, pot fi delimitate trei tipuri de strategii de abordare a percepției clienț ilor:
1. schimbarea percep ției – dacă cea existentă nu este favorabilă ;
2. schimbarea caracteristicilor serviciului , ceea ce implică o serie de dificultăți;
3. schimbarea caracteristicilor procesului de prestare a serviciilor , ceea ce poate fi și mai dificil de realizat.
Pentru a afla opinia clienților în legătură cu calitatea serviciilor prestate, pot fi inițiate anumite acțiuni specifice.
Acestea se referă, în general, la colectarea, analiza și evaluarea unor date și informații ce permit o evaluare cât mai
exactă a
cerințelor și percepției cliențil or.
O metodă folosită de unele bănci este aceea a așa -numitului „client misterios”. Băncile angajează în acest scop agenții
specializate în evaluarea satisfacției clienților, care vor trimite per sonalul lor la sucursale , în calitate de clienți. Se
urmărește
determinarea modului în care banca respectă anumite standarde referitoare la calitate. După ce „clienții misterioși” au
beneficiat de serviciile prestate de unitățile teritoriale băncii care i -a angajat, ei completează chestionare incluzând
întrebări ca
de exemplu: cât timp ați așteptat la ghișeu?, era u actuale pliantele expuse?, cât de amabili/competenți/expeditivi au fost
angajații băncii cu care ați discutat?, cât de curate și ordonate erau spațiile de lucru (sala ghișeelor, birourile )?
O metodă similară poate fi folosită pentru obținerea prin call center (telefon), e -mail sau prin poștă a datelor și
informațiilor referitoare la perceptia clienților asupra calității serviciilor prestate.
De remarcat că unele date și informații sunt disponibile imediat și în mod continuu în cadrul unei bănci fără să li se
acorde, uneori, atenția cuvenită. Astfel sunt de exemplu, datele și informațiile referitoare la performanțele
bancomatelor.Fiecare bancă poate stabili imediat, de exemplu, cât de frecvent sunt utiliza te aceste echipamente, în ce
scop, cu
ce rezultate, de către câți utilizatori, cât timp au fost în stare de bună funcționare, astfel încât, în ceea ce privește
asemenea date
nu este nevoie să fie consultați clienții.
De asemenea, se impune determinarea pe rcepției clientului cu privire la nivelul performanțelor băncii și la satisfacția
generată de aceste performanțe. Toate aceste informații pot fi obținute și cu ajutorul chestionarelor de evaluare a
satisfacției
clienților.
Pe de altă parte, băncile trebuie să acorde o importanță deosebită analizei concurențiale. Orice organizație trebuie să
cunoască cel puțin următoarele aspecte principale în legătură cu concurenții lor 76: denumirea, sediul, oferta și piața
organizațiilor concurente, strategiile și obiectivele acestora; punctele tari și punctele slabe ale organizațiilor concurente;
reacțiile organizațiilor concurente la schimbările apărute pe piață.
Concurenții trebuie să fie monitorizați în permanentță (prin „ supraveghere concurențială ”). În plus, față de datele
referitoare la cele cinci aspecte enumerate mai sus, se determină și anumiți indicatori, ca de exemplu: „ ponderea pe
piață” a
concurentului, „ponderea conștientizării concurenței ” (ponderea clienților care nominalizează concurența ca răspuns la
întrebarea „care este prima bancă ce vă vine în minte ? ”), „ponderea afectivă” (ponderea clienților care nominalizează
concurența ca răspuns la întrebarea „numiți banca cu care ați prefera să lucrați”) .
Pentru lansarea pe piață a unui nou serviciu bancar, orice strategie de marketing ar trebui să stabilească cel puțin
segmentul de piață vizat și poziția ce se dorește a fi obținută în cadrul acestuia.
„Supravegherea concurențială”, ca și „supravegherea tehnologică”, împreună cu care formeaza așa -numita
„supravegherea strategică”, sunt efectuate tot mai eficient pe baza unor principii, metode, tehnici și instrumente
specifice
„inteligenței economice” 77.
3.5. ANALIZA OFERTEI DE PRODUSE ȘI SERVICII BANCARE ÎN ROMÂNIA
Oferta băncilor de produse și servicii este condiționată de reglementările în domeniu. Fie că este vorba despre
reglementările Băncii Naționale a României sau de alte prevederi legale, fie că este vorba despre standardele aplicabile,
acolo
unde acestea există, politicile și strategiile proprii băncilor trebuie să fie în concordanță cu acestea.
Instituțiile de credit pot desfășura, potrivit reglementărilor legale în vigoare, în limita autorizației acordate,
următoarele activități:
a. atragerea de depozite și de alte fonduri rambursabile;
b. acordarea de credite , incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau fără regres,
finanțarea
tranzacțiilor comerciale, inclusiv forfetare;
c. leasing financiar;
76 Zollinger Monique, Lamarque Eric, Marketing et stratégie de la banque , ediția a IV-a, Dunod, Paris, 2004
77 Jakobiak Francois, L intelligence économique, ‟ Editions de l’Organisation, Paris, 2004
57
d. operațiuni de plăți;
e. emiterea și administrarea mijloacelor de plată, cum ar fi: cărți de credit, cecuri de călătorie și alte asemenea, inclusiv
emitere
de monedă electronică;
f. emiterea de garanții și asumarea de angajamente ;
g. tranzacționarea în cont propriu și/sau pe contul clienților, în condițiile legii, cu:
– instrumente ale pieței monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit;
– valută;
– contracte futures și options financiare;
– instrumente având la bază cursul de schimb și rata dobânzii;
– valori mobiliare și alte inst rumente financiare transferabile;
h. participare la emisiunea de valori mobiliare și alte instrumente financiare, prin subscrierea și plasamentul acestora ori
prin
plasament și prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni;
i. servicii de consultanță cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri și alte aspecte legate de afaceri
comerciale,
servicii legate de fuziuni și achiziții și prestarea altor servicii de consultanță;
j. administrare de portofolii și consultanță legată de acestea;
k. custodie și administrare de instrumente financiare ;
l. intermediere pe piața interbancară;
m. prestare de servicii privind furnizarea de date și referințe în domeniul creditării ;
n. închiriere de casete de siguranță ;
o. operațiuni cu metale și pietre prețioase și obiecte confecționate din acestea;
p. dobândirea de participații la capitalul altor entități ;
r. orice alte activități sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului financiar, cu respectarea
prevederilor
legale speciale care reglementează aceste activități, dacă este cazul.
Instituțiile de credit pot derula tranzacții cu clienții doar pe baze contractuale, acționând într-o manieră prudentă și cu
respectarea legislației specifice în domeniul protecției consumatorului.
Documentele contractuale trebuie să fie redactate astfel încât să permită clienților înțelegerea tuturor termenilor și
condițiilor contractuale, în special a prestațiilor la care aceștia se obligă potrivit contractului încheiat. Instituțiile de
credit nu
pot pretinde clientului dobânzi, penalități, comisioane, ori alte costuri și speze bancare, dacă plata acestora nu este
stipulată în
contract.
Instituțiile de credit trebuie să asigure, în mod corespunzător, identificarea clientelei, la oferirea serviciilor care
implică deschiderea și operarea în conturi sau închirierea casetelor de siguranță.
Instituțiile de credit nu pot condiționa acordarea de credite sau furnizarea altor produse/servicii clienților , de vânzarea
sau cumpărarea acțiunilor sau a altor titluri de capital/instrumentelor financiare emise de instituția de credit sau de o altă
entitate aparținând grupului din care face parte instituția de credit ori de acceptarea de către client a unor alte
produse/servicii
oferite de instituția de credit sau de o entitate aparținând grupului acesteia, care nu au legătură cu operațiunea de
creditare sau
cu produsul/serviciul solicitat.
Produsele de creditare trebuie să respecte cu strictețe reglementările impuse de Banca Națională a României,
produsele de economisire se află, în plus, și sub incidența prevederilor diferitelor regulamente ale Fondului de
Garantare a
Depozitelor în Sistemul Bancar (organism aflat sub umbrela Băncii Naționale a României și având rolul de a veghea la
aplicarea mecanismelor de de spăgubire a deponenților în situația în care o instituție de credit intră în incapacitate de
plată).
Principalele produse și servicii oferite de bănci persoanelor fizice pot fi considerate următoarele: contul curent, contul
de depozit, creditele pentru ne voi personale, creditele ipotecare, cardurile, serviciile electronice. O prezentare largă a
acestora
va fi realizată în capitolul 4.
Unele produse și servicii oferite de băncile românești, fiind de inspirație și concepție străină, sunt supuse unor reguli
și uzanțe internaționale (așa cum sunt, de exemplu, cele care guvernează acreditivele, incassourile, garanțiile
internaționale)
sau sunt supuse, pur și simplu, unor standarde internaționale.
Se constată că băncile din România trebuie să respecte anumite standarde internaționale, dacă doresc să ofere
clienților lor produsele și cerințe ale căror caracteristici trebuie să corespundă procedurilor stabilite de acestea.
Standardele
internaționale au fost preluate în standardele românești, alte standarde sunt în curs de elaborare sau așteaptă inițiative
din
partea mediului bancar.
Standardele mai sus menționate se referă, în principal, la continutul mesajelor SWIFT (elemente obligatorii,
informații de furnizat, formatul acestora), la carduri (dimensiuni, caracter isticile materialului din care sunt
confecționate,
elemente de siguranță, elemente pe avers și pe revers), la acreditiv (format, elemente de conținut, informații ce trebuie
furnizate, regulile care le guvernează), la incasso (format, elemente de conținut, informații, regulile care guvernează),
adică la
produse și servicii bancare având caracter internațional.
Astfel, aceste produse și servicii ce sunt oferite clienților din România și permit acestora accesul pe piețele străine
trebuie să răspundă integral cerințelor impuse de standardele internaționale.
Se constată că și în industria bancară mondiala – considerată a fi o deosebit de importantă industrie a serviciilor ce ar
trebui să satisfacă cerințele clienților internaționali – există preocupări considerabile pentru standardizarea anumitor
produse și
servicii bancare oferite clienților din diferite țări, tocmai pentru a facilita accesul acestora la o oferta cât mai
diversificată, dar
și pentru a permite prelucrarea în mod unitar a cerințelor lor.
Exemplul cel mai elocvent în acest sens se referă la asigurarea, la nivel mondial, a acelorași condiții ce trebuie
satisfăcute pentru efectuarea unei plăți internaționale, pentru emiterea unui card sau pentru procesarea unei plăți
efectuate prin
card.
Diferențele dintre ofertanți intervin la nivelul tarifelor și comisioanelor practicate, al duratei (numărului de ore sau
zile) necesare pentru efectuarea transferului de fonduri sau emiterii cardului, precum și – eventual – al numărului/
specificului
58
diferitelor servicii asociate, care pot face plăcere clientului, dar pe care acesta nu le solicită în mod explicit (ca, de
exemplu:
notificarea/ avizarea primirii sumei sau cardului, campanii promoționale cu tarife/ comisioane preferenția le).
Băncile românești au realizat că, în situația în care doresc să ofere aceste servicii internaționale, trebuie neapărat să
respecte standardele în domeniu.
De menționat că băncile străine au adus în România oferta lor „ de acasă” de produse și servicii, pentru unele
încercând să satisfacă solicitările locale, pentru altele generând pur și simplu cerere. În aceste condiții, băncile
românești își
diversifică oferta depunând în mod continuu eforturi pentru a satisface cerințele segmentului de clienți vizat și pentru a
fi tot
mai competitivi față de oferta concurenților.
Se poate constata retrospectiv că, în România, oferta de produse și servicii bancare a avut o dinamică susținută din
1990 și până în prezent. De exemplu, în 1990, doar o singură bancă deținea monopolul relațiilor cu străinătatea și al
plăților
internaționale. Astăzi, toate cele 42 de bănci din România oferă această categorie de servicii clienților lor și, mai mult,
cu cât
rețeaua lor de bănci corespondente este mai extinsă și diversificată, cu atât aceste bănci pot răspunde mai bine
solicitărilor
clienților.
Această dinamică se datorează, pe de -o parte concurenței pe piață, iar, pe de alta parte, și diversificării tot mai
accentuate a cererii. Astfel, de exemplu, în timp ce unele bănci continuă să ofere doar 2 -3 tipuri de depozite, alte bănci
pun la
dispoziția clienților 10 -15 tipuri de depozite, care sunt tot atâtea scheme de economisire, deci oferă mai multă
flexibilitate.
Un alt factor care poate influența dinamica ofertei este și cadrul legislativ. În acest sens, două exemple se impun:
creditul ipotecar și creditul de consum. Pornind de la prevederile legale, băncile au proiectat, sub diverse denumiri,
produse de
creditare pe termen scurt (creditele pentru nevoi temporare sau creditele de consum) și cele pe termen l ung (creditul
ipotecar).
Un alt exemplu în același sens îl reprezintă cardurile, pentru emiterea cărora băncile trebuie să îndeplinească anumite
condiții legale. Varietatea rețelelor de carduri oferite (Visa, Mastercard, American Express), a tipului acestora (debit,
credit), a
operațiunilor și monedei specifice (retrageri de numerar în lei și/ sau valută, plata facturilor, plata cumpărăturilor), prec
um și a
facilităților atașate (credit cu un anumit grafic de rambursare, card suplimentar pentru o altă persoană cu acces la același
cont,
reducerea comisioanelor percepute, asigurare, puncte de loialitate, reduceri de preț la cumpărăturile efectuate din
anumite
magazine, asigurări) asigură actualmente clienților din România o ofertă variată.
De fapt, de cele mai multe ori, oferta de produse și servicii reprezintă principalul criteriu de alegere a unei bănci de
către un potențial client persoană fizică. În consecință, cu cât produsele și serviciile bancare oferite prezintă mai multe
variante
posibile, la care doar unele caracteristici variază, cu atât mai mult clienții vor avea de unde alege. Prin ofertă se înțeleg
atât
tarifele și comisioanele aplicabile cât și toate celelalte caracteristici ale produsului sau serviciului bancar avut în veder e
(de
exemplu scadența depozitelor și rata dobânzii la credite, numărul de zile până la emitere și perioada de valabilitate a
unui card,
formalitățile de îndeplinit și formularele de completat pentru obținerea unui credit sau emiterea unui card).
Senzitivitatea clienților față de caracteristicile produselor și serviciilor bancare este cu atât mai mare cu cât crește
gradul de pregătire și infomațiile sunt din ce în ce mai numeroase. Diversitatea în creștere a caracteristicilor produselor
și
serviciilor bancare, face din ce în ce mai dificil ă comparararea acestora.
Se constată totuși, că un număr relativ limitat de caracteristici ale produselor și serviciilor oferite determină clienții să
selecteze o bancă (în special retail) sau un anumit produs. O caracteristică importantă es te prețul – dobânda oferită
pentru
depozite sau cea percepută pentru un credit. Acesta reprezintă și unul dintre criteriile ce pot fi comparate cel mai ușor.
În funcție de structura clientelei, se poate remarca faptul că exista și excepții, în sensul că nu toate persoanele fizice
sunt senzitive la prețul de achiziție al produselor bancare.Pentru anumite grupe de clienți – în special pentru cei cu
venituri
peste medie – calitatea și flexibilitatea serviciilor și a asistenței financiare pot constitui elemente mult mai importante
decât
prețul plătit pentru achiziționarea acestora. Din acest motiv, atingerea optimului între aspirațiile fiecărui tip de clientelă
și
prețul produselor și serviciilor oferite constituie sursa principală de performanță a băncilor ce excelează ca performanță.
Un mediu economic dezvoltat cu o cultură bancară solidă poate produce o serie de excepții din punct de vedere al
atenției acordate modificării prețului produselor bancare.Conform unui studiu efectuat, doar 4% din clienții care și -au
amintit
prețul unui produs bancar și -au mutat contul, deci au fost foarte puțin interesați de preț.
Dincolo de caracteristicile intrinseci ale ofertei de produse/ servicii, clienții pot prefera o bancă sau alta și datorită
următoarelor aspecte ce derivă din interacțiunea directă a clientului cu aceasta. A ceste aspecte pot fi, următoarele:
– calitatea imaginii băncii;
– gradul de extindere a rețelei (distanța sediului clientului față de sediul băncii);
– modul de adaptare a programului de lucru al băncii la cerințele clienților;
– solicitudinea, profesionalismul, politețea, răbdarea angajaților băncii;
– atmosfera din sediul băncii și sentimentul de securitate;
– durata de așteptare la ghișee și durata prestării serviciului bancar;
– sistemul de colectare și soluționare a propunerilor/ sugestiilor clienților;
– posibilitatea accesului la propriul cont din orice agenție a băncii respective.
Fiecare bancă se străduiește să inventeze și să proiecteze produse și servicii cât mai diferite de cele ale concurenței,
dar mai este de lucru pe linia captării încrederii, atragerii de noi clienți și, mai ales fidelizării clienților existenți.
TESTE GRILĂ
1. Ușurința cu care poate fi abordat un vânzător bancar se referă la:
a. trece cu ușurință de la o activitate la alta
b. îi place să muncească, este orientat spre acțiune
c. este calm, cald, binevoitor, sensibil și bun ascultător
d. rămâne calm la interacțiunea cu clienții
2. Care din afirmațiile de mai jos definește cel mai bine procesul de marketing ?
a. marketingul înseamnă vânzare utilizând bariere psihologice
59
b. marketingul se concentrează pe nevoile vânzătorului
c. marketingul înseamnă să fi sigur că ai ceea ce doresc clienții
d. marketingul creează anumite stiluri de vânzare
3. Care din afirmațiile de mai jos definește cel mai bine procesul de vânzare ?
a. vânzarea se concentrează pe nevoile cumpărătorului
b. vânzarea înseamnă a găsi clienții pentru ceea ce ai
c. vânzarea înseamnă a fi sigur că ai ceea ce doresc clienții
d. vânzarea se bazează pe impresia generală
4. Două din principalele etape ale procesului de vânzare în bănci, sunt:
1. pregătirea vânzării
2. comunicarea nevoilor
3. ambalarea produselor
4. prezentarea pliantelor
5. obținerea feedback-ului
a) (1,2) b) (1,3) c) ) ( 1,4) d) ( 1,5) e) ( 2,3) f) (2,5) g) (4,5)
5. Managentul analitic se definește ca:
a. punerea în aplicare a tehnicilor menite să faciliteze comunicarea
b. vizează îmbunătățirea cunoașterii și înțelegerii clienților
c. este axat pe gestiunea zilnică a relației cu clientul
6. Calitate conformă înseamnă:
a. serviciul prestat este conform cu serviciul promis clientului
b. promisiunea este adaptată tuturor așteptărilor clientului
c. promisiunea anticipează și răspunde nevoilor clientului
7. Prețul reprezintă:
a. expresia bănescă a valorii mărfii în calitate de serviciu
b. costul ofertării mărfii în calitate de produs bancar
c. expresia bănescă a valorii mărfii în calitate de obiect
CAPITOLUL 4 PRODUSE ȘI SERVICII BANCARE OFERITE DE INSTITUȚIILE DE CREDIT DIN
ROMÂNIA
4.1. CLASIFICAREA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
4.2. CONTURI CURENTE ȘI SERVICII ATAȘATE PENTRU PERSOANE FIZICE
4.3. CONTURI DE ECONOMII ȘI DEPOZITE LA TERMEN PENTRU PERSOANE FIZICE
4.4. PRODUSE DE CREDITARE PENTRU PERSOANE FIZICE
4.5. CONTURI CURENTE ȘI SERVICII ATAȘATE PENTRU PERSOANE JURIDICE
4.6. DEPOZITE LA TERMEN ȘI CONTURI DE ECONOMII PENTRU PERSOANE JURIDICE
4.7. PRODUSE DE CREDITARE PENTRU PERSOANE JURIDICE
4.7.1 CREDITE PENTRU FINANȚAREA ACTIVITĂȚII CURENTE
4.7.2 CREDITE PENTRU FINANȚAREA ACTIVITĂȚII DE INVESTIȚII
4.8. PRODUSE ȘI SERVICII NON -CREDIT
4.9. PRODUSE DE TREZORERIE
4.10. PRODUSE ALE TERȚILOR
CUVINTE CHEIE: produs bancar de activ, produs bancar de pasiv, produs bancar la termen, produs bancar la
vedere,
produs bancar destinat clientelei retail, produs bancar destinat clientelei corporate, cont curent, mobile banking,
phone
banking, direct debit, internet banking, e-commerce, fix pay, card, card de debit, credit de tip overdraft, depozit, cont
de
economii, certificat de depozit, credit scoring, card de credit, credit pentru nevoi personale, credit ipotecar, credit
imobiliar,
eft-pos, multicash, cont escrow, depozit structurat, linia de credit, credit de scont, credit pentru investiții, credit
sindicalizat,
factoring, forfetare, avalizarea efectelor de comerț, incasso, acreditiv, scrisoare de garanție bancară, contract spot,
contract
forward, bancassurance, Western Union, Moneygram, securities, assets management
OBIECTIVE URMĂRITE:
1. Identificarea și clasificarea produselor și serviciilor bancare oferite de instituțiile de credit din România .
2. Definirea și prezentarea particularităților contului curent pentru persoane fizice și a produselor atașate acestuia .
3. Prezentarea modului de analiză a acordării de credite persoanelor fizice.Credit scoring -ul.
4. Cunoașterea prticularităților fiecărui tip de credit ce se poate acorda persoanelor fizice .
5. Definirea și prezentarea particularităților contului curent pentru persoane juridice și a produselor atașate acestuia .
6. Prezentarea modului de analiză a acordării de credite persoanelor juridice.Analiza economico- financiară.
7. Cunoașterea prticularităților fiecărui tip de produs ce se poate acorda persoanelor juridice.
4.1. CLASIFICAREA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE
Criteriile generale de clasificare a produselor bancare permit gruparea acestora potrivit caracteristicilor generale.
Potrivit acestor criterii de clasificare, produsele bancare pot fi grupate astfel:
în funcție de statutul clienților :
– servicii bancare pentru clienți persoane juridice;
– servicii bancare pentru clienți persoane fizice;
în funcție de caracterul de continuitate al serviciului:
– tranzacții singulare, în cadrul cărora clientul apelează punctual și ocaz ional la un singur serviciu;
60
– servicii cu caracter multiplu, în cadrul cărora clientul apelează la mai multe servicii, concomitent sau succesiv, servicii
ce pot
fi independente sau interdependente.
Având în vedere acest criteriu, clienții băncilor pot fi clasificați în funcție de dimensiunea și frecvența relației pe care
o au cu banca, astfel:
– clienții activi – care sunt susținători ai băncii, satisfăcuți în mod constant de serviciile și prestația acesteia;
– clienții obișnuiți – care apreciază oferta și prestația băncii în mod pozitiv;
– clienții ocazionali – care sunt indiferenți la oferta și prestația băncii;
– clienții potențiali – care ar trebui să fie foarte importanți, ca obiectiv al strategiei băncii.
De remarcat faptul că fiecare categorie de clienți are cerințe, nevoi, așteptări și percepț ii subiective specifice, astfel
încât, practic, ei se orientează doar spre anumite tipuri de produse și servicii ban care, ce îi satisfac prin natura,
caracteristicile,
tarifele și modalitățile de realizare, respectiv de prestare. În plus, dacă analiza categoriilor de clienți se combină cu
analiza
factorilor determinanți ai comportamentului și deciziei de cumpărare, concluziile acestora pot fi deo sebit de utile, și pot
conduce la stabilirea unei anumite filozofi i a organizației, precum și la definirea unei politici optime în domeniul
calității.
din punctul de vedere al segmentului de clientelă căreia i se adresează, produsele bancare pot fi:
– destinate clientelei retail (persoane fizice, persoane fizice autorizate, microîntreprinderi);
– destinate clientelei corporate (clienți corporativi mari, municipalități, finanțări imobiliare).
din punct de vedere al posturilor din bilanț în care sunt evidențiate:
– de activ (produse de tip credit);
– de pasiv (depozite și produse asimilate);
– în afara bilanțului (acreditive).
Produsele bancare de activ – sunt în cea mai mare parte creditele, care reprezintă sume de bani ce sunt puse la
dispoziția solicitantului.E le reprezintă creanțe deținute de bancă asupra clientelei, creanțe ce au apărut din necesitatea
satisfacerii nevoilor de finanțare ale persoanelor fizice și juridice.
Produsele bancare de pasiv – pot fi destinate :
– acumulării – în cazul depozitelor la termen;
– garantării altor produse (depozitele colaterale) sau efectuării unor plăți prestabilite (cont escrow) ;
– efectuării tranzacțiilor – contul de tip curent (contul curent propriu- zis, subcontul curent de încasări și plăți, contul
atașat
cardului de debit).
Produsele bancare evidențiate în afara bilanțului sau extrabilanțiere – reprezintă angajamente date și primite în
relațiile cu terții, precum și unele bunuri și operațiuni ce nu pot fi incluse în activul sau pasivul bilanțier bancar.
Angajamentele sunt de fapt drepturi și obligații ale căror efecte asupra mărimii și structurii patrimoniului băncii sunt
condiționate de realizarea unor operațiuni ulterioare. De exemplu, banca se angajează printr -o scrisoare de garanție să
plătească la scadență, în locul unui client, dacă acesta nu o face. Până la scadență, angajamentul băncii nu crează fluxuri
financiare, nu aduce modificări în patrimoniu. Acestea sunt condiționate de o altă operațiune și anume de neexecutar ea
obligației de plată. În acel moment, angajamentul înregistrat în conturi extrabilanțiere se transformă într -o operațiune
bilanțieră.
din punct de vedere al valutei în care sunt exprimate:
– produse bancare exprimate în lei;
– produse bancare exprimate în valută (plăți/ încasări în numerar, schimburi valutare, operațiuni de comerț exterior,
incasso
documentar, ordine de plată documentare, emiterea și confirmarea acreditivelor, avalizarea cambiilor, remiterea spre
încasare a
cecurilor comerciale, acceptarea și vânzarea cecurilor de călătorie).
din punct de vedere al termenului de valabilitate:
– produse bancare la „vedere”: credite overdraft, depozite overnight, depozite la vedere, co ntul curent;
– produse bancare „la termen”: credite pe termen scurt, mediu și lung, depozite la termen (1 lună, 3 luni, 6 luni, 12
luni).
din punct de vedere al modalității de vânzare:
– produse simple;
– pachete de produse.
din punct de vedere al canalelor de distribuție:
– produse disponibile la sedii le unităților teritoriale ale instituțiilor de credit;
– produse disponibile prin canale alternative (rețeau a de ATM sau canale de tip „homme banking”).
Din punct de vedere al modului în care serviciile bancare proprii sunt puse la dispoziția clienților, acestea pot fi
privite atât ca:
– servicii bancare de sine stătătoare – prestate direct clienților, la solicitarea acestora, fără a condiționa efectuarea lor
de
existența unui cont deschis pe numele clientului solicitant (de exemplu, transferul sumelor în numerar către clienții fără
cont
deschis la instituția de credit),
– servicii bancare conexe altor produs e și servicii bancare – cele pentru a căror prestare este necesară vânzarea
prealabilă a
altui produs/serviciu bancar (de exemplu, colectarea numerarului, în vederea depunerii de sume în numerar în contul
curent).
Instituțiile de credit pun la dispoziția clienților lor servicii bancare proprii sau prestează anumite servicii specifice
altor domenii, astfel:
– servicii de consultanță – privind evaluarea firmelor pentru privatizare, fuziune, lichidare, mărire de capital, evaluarea
activelor, analiza oportuni tăților de investiții, efectuarea de analize financiare, finanțarea proiectelor, realizarea de
tranzacții pe
piața extrabursieră;
– tranzacții valutare (operațiuni pe piața monetară internă și internațională, tranzacții valutare – spot sau la termen – pe
piața
internă și internațională, tranzacții valutare cu opțiuni pe piața internațională);
– vânzarea de produse a le terților care pot fi firme din același grup financiar sau firme partenere;
– colectarea numerarului;
61
– transportul de valori;
– custodie;
– evaluări imobiliare;
– investigații;
– home banking;
– înscrierea garanțiilor la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare 78;
– preschimbarea bancnotelor uzate.
Băncile derulează operațiuni bancare în numele clienților și în nume propriu. Această separare reflectă faptul că
operațiunile sunt reglementate și înregistrate diferit în evidența contabilă .
Clientela bancară este structurată în trei categorii:
– clienți „bănci și instituții financiare” (se înregistrează în clasa 1 din planul de con turi);
– clienți „persoane juridice nebancare” (se înregistrează în clasa 2 din planul de conturi);
– clienți „persoane fizice” (se înregistrează în clasa 2 din planul de conturi);
Această separare este justificată de faptul că produsele și serviciile bancare au caracteristici diferite în funcție de tipul
de client, deoarece nivelul riscurilor și anvergura operațiunilor bancare sunt diferite. Ca urmare reglementările
referitoare la
persoanele juridice sunt mai stricte, acestea trebuind să dovedească prin documente faptul că sunt entități legal
constituite. În
cazul persoanelor fizice actul de identitate este suficient. În plus, retailul bancar implică numeroase tranzacții de valori
relativ
mici, analize specifice și personal mai numeros.
Relația dintre bancă și clientul din orice categorie, poate fi coordonată prin:
1. legi specifice (legea bancară, reglementări privind protecția consumatorului și similare) și prin,
2. conduita bancară, parte a eticii bancare.
Clienții persoane juridice (nebancare) trebuie să fie constituite conform legilor în vigoare și să prezinte băncii setul de
documente necesar înainte ca să se stabilească o relație de afaceri între cele două părți. Această relație se materializează
inițial
prin deschiderea unui cont curent. Prin in termediul acestuia se realizează operațiunile de plăți și încasări și toată gama
de
operațiuni de creditare. Documentele și informațiile necesare deschiderii unui cont curent cuprind următoarele:
actul de constituire, codul fiscal, amprenta ștampilei,
tipul de activitate, valoarea capitalului, acționariatul,
specimenele de semnături ale persoanelor care reprezintă firma în relațiile cu banca.
Comercianții persoane fizice (asociațiile familiale, meseriașii, liber profesioniștii) reprezintă o subcategorie de clienți
ai băncilor și din punctul de vedere al caracteristicilor operațiunilor bancare se aseamănă în unele privințe cu persoanele
fizice
în alte privințe cu persoanele juridice.
Operațiunile specifice clienților persoane fizice (numai persoanele majore pot intra direct în relație cu o bancă) intră
în categoria de retail bancar iar informațiile necesare solicitate de bancă sunt datele din actul de identitate (nume, adresă
și
codul numeric personal). Titularul de cont poate desemna o altă persoană care să fie împuternicită a derula operațiuni cu
banca. În unele țări soții pot avea un cont comun (joint account).
Operațiunile cu clienții bancari au caracteristici aparte, chiar dacă relațiile de bază sunt de plasare și respectiv atragere
de depozite. Tot aici intră și operațiunile derulate între banca comercială și banca centrală. Din punct de vedere contabil
aceste
contrapartide se regăsesc în clasa 1 de conturi.
4.2. CONTURI CURENTE ȘI SERVICII ATAȘATE PENTRU PERSOANE FIZICE
CONTUL CURENT PENTRU PERSOANE FIZICE
Contul curent reprezintă contul deschis în baza unei cereri de deschidere, completată, semnată și datată de către
client, în care sunt evidențiate disponibilitățile clienților și operațiunile de încasări și plăți, dispuse de aceștia, disti nct, în
mod
cronologic și sistematic.
Contul curent poate servi deopotrivă la păstrarea banilor și la efectuarea de plăți, încasări sau transferuri bancare. În
funcție de cerințele clientului, se poate deschide un cont curent în RON, USD, EUR sau în alte valute fără limită
minimă de
deschidere, fără restricții de menținere a unui sold minim. Sumele depuse în cont beneficiază de dob ândă la vedere și nu
au un
termen prestabilit de menținere.Acest produs permite stabilirea de împuterniciți pe contul curent, eliberarea extraselor
de cont
lunar, la adresa de domiciliu sau de corespondență.
Contul curent poate fi alimentat oricând, fie prin salariul care poate fi virat în acest cont, fie prin alte depuneri.
Accesul la sumele depuse în cont se face fără restricții.De regulă, contul curent are atașat un pachet de produse și
servicii:
credite, carduri, depozite, plăți directe furnizori (direct debit), plăți la dată fixă (standing order).
Principalele caracteristici ale contului curent sunt:
Beneficiari: persoane fizice rezidente sau nerezidente, cu vârsta de minim 14 ani.
Moneda: RON, USD, EUR, sau alte valute.
În general nu se solicită o sumă minimă la deschidere.
Depuneri sau alimentări pot face oricând titularii sau orice alte persoane prin:
– depunerea de numerar la s ediul unității bancare,
– virament intrabancar/interbancar,
– transfer de fonduri din contul de card de debit,
– alimentarea de la extern.
Retrageri: sunt posibile oricând, orice sumă disponibilă în cont prin:
78Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare reprezintă o bază de date unică la nivel național , care asigură
înscrierea
garanțiilor reale mobiliare și a celorlalte acte juridice prevăzute de art. 2 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999 privind unele
măsuri
pentru accelerarea reformei economice, precum și accesul liber la informațiile înscrise cu privire la avizele de garanție
62
– numerar,
– transfer intrabancar/interbancar,
– virament în conturi de card de debit și/sau credit ale titularului,
– constituirea de depozite la termen.
Împuterniciți: titularul de cont poate desemna unul sau mai mulți împuterniciți care pot efectua operațiuni în cont, în
limita
sumelor aferente existente în acesta.
Dobânda: este în general variabilă , poate fi diferențiată pe tranșe valorice sau se poate impune o sumă minimă pentru
bonificare sau o perioadă de deținere a fondurilor în cont.Datorită faptului că sumele din contul curent rămân în sold
foarte
puțin timp, banca neputîdu -se folosi de ele, nivelul dobânzii bonificate este cel mai mic dintre toate dobânzile practicate
de
bancă.
Costuri:
– comision de deschidere a contului curent,
– comision de menținere/gestiune/administrare cont curent,
– comision de închidere cont,
– comision de administrare cont inactive,
– alte costuri cum ar fi:comisioanele pentru retrageri de numerar /alimentări/plăți.
Avantajele produsului :
– acces rapid la sumele din cont fără alte restricții de timp,
– transfer rapid de sume din contul curent,
– alimentarea rapidă a contului curent,
– control asupra tranzacțiilor.
Documente necesare deschiderii contului curent: Buletin/Carte de Identitate sau Pașaport.
Tabelul nr. 27 Caracteristicile contului curent în lei la unele bănci comerciale
CARACTERISTICILE
PRODUSULUI
BCR ERSTE BRD-GSG BANCPOST RBR
taxa de deschidere cont 0 0 0 0
taxa administrare cont 2, 5 lei/lună 0,7 eur/lună echiv. lei 1,5 lei/lună 1,5 lei/lună
retrageri numerar 0,4% min. 6 lei 0,5% min. 2,5 lei 0,4% min. 1eur 0,5% min. 0,5 lei
rata de dobândă bonificată 0,1% 0,1% 0 0,1%
taxa administrare cont inactiv 10 lei 0 10lei 1,5 lei/lună
Așa cum am mai arătat, contul curent poate fi vândut ca un produs simplu sau poate avea atașat un pachet de produse
și servicii, cum ar fi: carduri, conturi de economii, depozite, plăți directe furnizori, plăți la dată fixă (standing order),
servicii
electronice, credite. Pachetele de produse includ, deci, pe lân gă contul curent în lei, produse de activ și produse de
pasiv,
facilități și alte produse atașate. Aceste pachete sunt structurate pentru a răspunde nevoilor multiple ale clienților: de
tranzacționare, de creditare și de economisire.
Serviciile bancare electronice pot fi împărțite în trei categorii: Mobile Banking, Internet Banking și Home Banking.
Aceste servicii permit derularea unor tranzacții bancare cu ajutorul calculatorului conectat la Internet (Internet Banking
și
Home Banking), al telefonului fix (Phone Banking) sau mobil (Mobile Banking).
Serviciile bancare electronice permit utilizatorului accesul direct la fondurile sale, efectuarea de plăți sau transferuri
de fonduri, obținerea de informații privind situația conturilor și a operațiunilor realizate de către acesta. Principalele
caracteristici ale fiecăruia vor fi tratate în continuare.
MOBILE BANKING
Acest serviciu oferă posibilitatea obținerii informațiilor și efectuarea tranzacțiilor bancare în timp real, prin
intermediul telefonului mobil. Informațiile despre cont sunt disponibile direct pe ecranul tele fonului mobil, sub forma
unor
mesaje text de tip SMS. Serviciul poate fi activat prin încheierea unui cont ract, fiind necesară existența unui cont curent,
de
depozit, de credit sau de card, precum și a unui telefon mobil abonat la oricare din operatorii GSM/CDMA – Orange,
V odafone, Cosmote sau Zapp. Serviciile puse la dispoziția clienților sunt de tip: SMS + browsing și se adresează
utilizatorilor
de telefonie mobilă care au microbrowser încorporat în telefon sau de tip SMS. Principalele caracteristici:
Se adresează: persoanelor fizice și persoanelor juridice , clienți ai băncii cu cont curent în lei.
Clientul trebuie să posede telefon mobil .
Documente necesare: Buletin sau Carte de Identitate.
Modificări ulterioare : sunt posibile.
Funcționalități: se oferă diverse informații financiar bancare private în funcție de tipul contului (curent, de depozit sau
de
credit), astfel:
– pentru conturile curente: soldul și rulajul creditor al contului la data ultimei actualizări (data efectuării ultimei
tranzacții în
cont), dobânda creditoare lunară sau dobânda debitoare lunară acumulată până la data actualizării;
– pentru conturile de depozit: soldul contului, suma repezentând ultima dobândă plătită, data acordării următoarei
dobânzi,
suma pentru următoarea dobândă ce se va plăti (în condițiile în care dobânda nu suferă modificări pe parcurs) și data
scadenței
depozitului;
– pentru conturile de credit: soldul contului, data de plată a următoarei dobânzi, următoarea sumă de plată (rata +
dobândă),
avertizări rate credit.
– informații private referitoare la lista ultimelor „ n” tranzacții (maxim 5) dintr -un anumit cont: toate tranzacțiile,
tranzacțiile de
debit, tranzacțiile de credit.
63
– informații publice: cursul de schimb valutar al băncii și cursurile BNR din data curentă sau orice dată anterioară pentru
o
parte din valute. Data anterioară nu poate fi mai veche de un an de la data solicitării informației , dobânzile practicate de
bancă
la conturile de depozit, dobânzile practicate de bancă la conturile de credit.
– periodic (cu periodicitate zilnică, saptămânală sau lunară) sub forma de alarme la actualizarea diverselor atribute ale
contului
(modificarera soldului cu o sumă prestabilită, modificarea ratelor de dobândă practicate de bancă pentru conturile de
depozit
sau de credit, avertizare rate credit cu o zi înainte de data plății).
Avantajele serviciului:
– flexibilitate: clientul nu dep inde de orarul băncii pentru a efectua tranzacțiile necesare sau pentru a obține informațiile
dorite
și poate efectua operațiuni bancare direct din meniul telefonului mobil,
– disponibilitate: permite accesul direct, non-stop, la infor mațiile despre cont, oferă opțiunea de a solicita informațiile
când ai
nevoie, sau cu o frecvență adaptată activității fiecărui client ,
– control: oferă posibilitatea de a păstra informațiile importante în memoria telefonului mobil,
– garantează discreția și siguranța.
Principalele costuri sunt:
– comision pentru mesaj SMS de răspuns primit la mesajul de comandă inițiat de client sau în urma setării alert elor,
– abonament lunar, numai pentru utilizatorii serviciului Mobile Banking SMS + Browsing.
PHONE BANKING
Este un serviciu oferit, prin care clienții băncilor, cetățeni români rezidenți, pot ordona efectuarea tranzacțiilor
bancare prin telefon și pot obține informații despre situația conturilor deținute.Poate fi accesat, de luni până vineri între
anumite intervale orare dar și sâmbăta și duminica sunând la un număr de telefon prestabilit. Numărul este apelabil
gratuit,
fără prefix, din întreaga țară, de la posturi telefonice fixe, poate fi apelat și din străinătate. Acestea sunt operațiuni
ordonate
prin Call center operațional pe care fiecare bancă modernă îl are.
Prin interemediul acestui serviciu se pot efectua aproape toate tipurile de operațiuni care se pot ordona și la ghișeul
băncii – excepție fac transferurile în valută către conturi deschise la alte bănci sau către conturi cu alți titulari deschise
la
aceeași bancă.
Operațiunile ce pot fi efectuate prin intermediul acestui serviciu sunt :
obținerea de informații specifice privind conturile deținute la bancă;
transfer de fonduri (RON/FCY) 79 din conturile titularului către alte conturi ale sale deținute la bancă;
transfer de fonduri (RON) din conturile titularului către conturi deținute de titular la o altă bancă;
transfer de fonduri (RON) din conturile titularului către conturi deținute de o altă persoană fizică sau juridică la aceeași
bancă sau la o altă bancă;
deschidere depozite la termen (RON/FCY);
lichidare depozite la termen (RON/FCY);
schimb valutar între conturile utilizatorului de luni până vineri între orele 09:00 – 15:30.
Toate aceste operațiuni se fac în conformitate cu limitele stabilite în contract care pot fi 6.000 RON /lună – 2.000
RON /tranzacție pentru persoane fizice și 200.000 RON/lună – 20.000 RON/tranzacție pentru persoane juridice.
Plățile vor urma același traseu ca și plățile ordonate în unitățile operative.Plățile sunt similare plăților efectuate prin
alte canale electronice. Efectuarea de plăți prin această modalitate nu exclude utilizarea celorlalte canale, acestea putând
fi
folosite în paralel.
Se poate percepe o taxă pentru abonamentul de utilizare a serviciului sau poate fi gratuit.Comisioanele și dobânzile
pentru operațiunile efectuate prin acest serviciu sunt aceleași ca în cazul operațiunilor efectuate în unitățile băncilor.
Pentru garantarea securității operațiunilor efectuate, utilizatorul va folosi mij loacele de identificare (PIN- ul și grid
cadrul)80 puse la dispoziția sa de către bănci. În cazul pierderii ace stora, pentru a bloca accesul la serviciu, clientul se va
identifica cu întrebarea suplimentară prevăzută în contract urmând întocmai instrucțiunile Telebankerilor.
De luni până vineri, ordinele de plată intrabancare vor fi procesate în momentul confirmării tranzacției. Ordinele de
plată interbancare (către alte bănci) se decontează din conturile clienților în ziua respectivă și se compensează conform
intervalelor „cut off time”81 stabilite în funcție de reglementările BNR. În cazul ordinelor de plată recepționate sâmbăta,
acestea vor fi procesate în aceeași zi cu data zilei lucrătoare următoare.
Ordinele de plată recepționate vor fi procesate numai cu condiția existenței de fonduri suficiente în contul specificat
de către titular atât pentru suma plății cât și pentru comisioanele aferente transferului.
Utilizatorul va oferi toate detaliile despre operațiune la solicitarea Telebankerului. Pentru a garanta corectitudinea
operațiunii, operatorul va repeta detaliile operațiunii înainte de a procesa cererea de transfer.
DIRECT DEBIT
Debit Direct („direct debit” în engleză) se adresează atât persoanelor fizice, cât și celor juridice care au cel puțin un
cont curent în RON deschis la banca respectivă.
Clientul dă instrucțiuni băncii să plătească din contul său curent facturile emise în numele său sau în numele terților
de către furnizorii de servicii, pe baza convențiilor încheiate între bancă și furnizor și a contractului încheiat între bancă
și
client.
79 FCY- foreign currency (termen din limba engleză ) – monedă străină
80 Grid card – este un card de plastic sau din alte materiale de mărimea unui card de credit, conține un tabel împărțit în 6 –
8
rânduri (la A la H) și 6 -8 coloane (1 – 8). Fiecare celulă de tabel conține un cod. Este folosit pentru a autoriza
tranzacțiile:
clientul prezintă o tranzacție, împreună cu codul care se află pe anumite coordonate cerute de sistem.
81 Cut off time (termen din limba engleză) – ora limită de procesare a unei tranzacții de către bancă
64
Banca nu este responsabilă pentru sumele trimise de furnizor pentru a fi debitate din contul clientului. Singura
responsabilitate a băncii este de a face plățile cerute de client prin contractul de direct debit.
Prin intermediul acestui serviciu:
a. beneficiarul cere direct băncii plătitorului să stingă o creanță asupra plătitorului cu consimțământul acestuia, sub
forma
recunoscută de părți;
b. sunt îndeplinite obligațiile părților contractante pentru ca banca plătitorului să execute cu consimțământul plătitorului
fiecare dintre ordinele de plată în suma și la data cerute de client;
c. părțile convin să recunoască această modalitate de plată sub una dintre denumirile protejate prin reglementările și
activitatea
Băncii Naționale a României, fie ca plată prin prelevare consimțită, fie ca plată prin debitare directă sau, prescurtat,
direct
debit, în conformitate cu practica internațională.
Clientul poate indica o limită maximă pentru fiecare plată. Dacă solicitarea de plată trimisă de către furnizor
depășește limita stabilită de client, plata nu va fi efectuată.Clientul poate indica o frecvență maximă, o dată de început și
de
sfârșit a plății.
Serviciul este disponibil în două variante, pentru persoane fizice, caz în care fiecare client din această categorie
contractează serviciul și pentru persoane juridice.
Serviciul pentru persoane fizice, oferă clienților posibilitatea de a mandata banca pentru plata facturilor emise pe
numele acestora de furnizorii de servicii, direct din contul curent deschis la orice unitate a băncii, în baza convențiilor
încheiate între bancă și furnizor și a acordului dintre clientul plătitor și bancă.În cazul în care clientul plătitor solicită,
banca va
accepta să efectueze plăți din contul său curent în favoarea unui terț, nominalizat de clientul plătitor. Serviciul poate fi
oferit
atât pentru plăți în lei, cât și pentru plăți în valută.
INTERNET BANKING
Prin intermediul serviciului de Internet Banking, utilizatorul are posibilitatea să realizeze operațiuni bancare în lei și
valută, on-line, de la distanță fără a fi necesară deplasarea la sediul băncii. Serviciul este destinat tuturor clienților
băncii,
persoane fizice și juridice de la orice calculator conectat la Internet . Pentru a obține acest serviciu clientul trebuie să:
– dețină cel puțin un cont curent în RON , EURO sau USD,
– dețină un card de debit sau de credit activ emis de bancă,
– semneze contractul pentru activarea serviciului la orice unitate bancară.
Prin intermediul acestui serviciu, clientul are la dispoziție următoarele opțiuni:
a. vizualizarea tuturor conturilor sale deschise la bancă precum și un scurt istoric al fiecărui cont cu toate detaliile
tranzacțiilor
efectuate prin acesta;
b. efectuarea de transferuri între conturile sale deschise la bancă;
c. efectuarea de transferuri (în lei și valută) către conturile altor persoane deschise la bancă;
d. transferuri în lei către conturi deschise la alte bănci în România;
e. transferuri în valută către conturi deschise la alte bănci din România sau străinătate;
f. obținerea confirmării SWIFT 82, generarea automată a DPE -ului (Dispoziție de Plată Externă);
g. schimb valutar între conturile proprii;
h. constituirea de depozite (în lei și valută);
i. lichidarea de depozite (în lei);
j. definirea de transferuri planificate și efectuarea în acest fel de transferuri repetate către conturile proprii sau către
conturile
unor terți;
k. activarea serviciului Plăți Directe Furnizori pentru plata facturilor de utilități ;
l. plata facturilor (în lei și valută) și generarea codului de confirmare a plății pentru anumiți furnizori ( de exemplu
V odafone);
m. obținerea și tipărirea de confirmări electronice pentru instrucțiunile transmise băncii;
n. vizualizarea întregii activități legate de serviciul de internet;
o. transmiterea și recepționarea de mesaje securizate cu banca;
p. definirea unor pseudonime pentru conturile sale;
r. predefinire beneficiari (atât pentru plățile intrabancare, cât și int erbancare);
s. listarea diverselor documente;
ș. generarea extrasului de cont.
Principalele caracteristici ale serviciului sunt:
Securitate maximă pentru operațiunile bancare prin introducerea metodei de autentificare și autorizare tranzacții cu
ajutorul
card reader-ului și a Smart Cardului,
Mobilitate, serviciul putând fi accesat din țară sau din străinatate, de la orice calculator conectat la Internet,
Toate tranzacțiile se realizează în timp real, soldurile conturilor fiind permanent act ualizate,
Predefinirea de beneficiari pen tru plăți intra și interbancare,
Se pot alege și defini codul de utilizator, precum și parola de acces,
Se pot alege pseudonime pentru conturile proprii pentru a le putea identifica mai ușor,
82 Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication – este operațională din 1977 fiind actualmente un
sistem
global (peste 6.700 de instituții financiare din 189 de țări), informatizat și foarte sigur, beneficiind de toate cuceririle
tehnicilor
IT din ultimele decenii, inclusiv securitatea transferurilor. În zona EURO, SWIFT funcționează în timp real, conectând
băncile
centrale ale țărilor membre acestei zone. Prin SWIFT se decontează nu numai fondurile aferente operațiunilor
comerciale
internaționale, dar și cele rezultate din operațiunile de pe piețele de capital (cu titluri primare și derivate). Rețeaua
SWIFT este
o rețea proprietară (nu o rețea publică cum este Internet-ul) cu sediul administrativ la Bruxelles
65
Vizualizarea întregului istori c al activității online (maximum 6 luni). De asemenea, se pot salva pe propriul c omputer
istoricul de tranzacții,
Se pot efectua tranzacții și noaptea sau în weekend, având astfel acces la informațiile private despre conturile personale,
oricând și de oriunde din lume.
Economie de timp și eliminarea stresului provocat de deplasarea la bancă sau coadă la ghișee.
Principalele costuri sunt:
– taxa anuală de mentenanță,
– pentru operațiunile realizate prin serviciul Internet Banking se pot percepe aceleași comisioane ca și pentru
operațiunile
realizate la ghișee sau mai mici în funcție de strategia fiecărei bănci.
Pentru ca aceste modalități de plată la distanță să poată fi oferite clienților lor, băncile au nevoie de un audit din punct
de vedere al securității aplicațiilor informatice utilizate, conform legislației în materie.
E-COMMERCE
Este un serviciu ce asigură posibilitatea de a se achiziționa bunuri și servicii de la magazinele virtuale prin
intermediul unui card. Cardurile internaționale pot fi folosite pentru a plăti pe site -uri internaționale și locale (exemplu
Visa83,
MasterCard84). Cardurile cu utilizare doar în România pot fi folosite pentru a plăti pe site -urile românești ale
comercianților
virtuali (exemplu Visa Classic în RON, MasterCard Classic în RON).
Pe Internet există magazine virtuale care oferă cumpărătorilor grade de siguranță diferite.Asigurarea unei cât mai
bune protecții a acestora se poate oferi prin mai multe opțiuni cu grade diferite de securitate. Astfel există mai multe
situații:
1. Pentru achiziționarea de bunuri și servicii de pe Internet când clientul nu este preocupat de riscul expunerii cardurilor
la
eventuale fraude, acesta poate solicita înscrierea într- o bază de date specială. Astfel, ori de câte ori va dori să
tranzacționeze pe
orice site de Internet, sistemul de carduri va transmite cererea clientului spre autorizare deoarece va constata că opțiunea
acestuia se găsește în această bază de date specială.
2. Dacă se dorește să se apeleze la magazine virtuale care asigură un anumit grad de securitate (exemplu SSL, TLS 85) și
afișează un simbol de forma unui lacăt pe bara de jos a ecranului la momentul cumpărării, tranzacțiile vor fi autorizate
fără a fi
nevoie ca acel client să avizeze înainte banca despre intențiile pe ca re le are.
Sistemul de carduri detectează faptul că site -ul este securizat, cardul clientului nu este expus fraudei prin captarea
informațiilor în timpul tranzacției și aceasta este autorizată în limita sumei din contul clientului. Această modalitate nu
elimină
total riscul apariției unor tranzacții fictive (au fost generate de fraudatori care folosesc programe de generare a unor
numere de
card și apoi le folosesc pe diferite site -uri pe care lansează zeci de tranzacții).
3. Pentru eliminarea riscurilor clientul poate apela la serviciul 3- D Secure, pus la dispoziție de bancă împreună cu Visa
International și MasterCard. Acesta înglobează concepte și tehnologii hard/soft de ultimă oră care concură la asigurarea
unui
grad înalt de securitate a tranzacțiilor pe Internet. Standardul internațional 3 -D Secure care stă la baza noului serviciu
este
implementat sub brand- urile Verified by Visa și MasterCard Secure Code și impune autentificarea prin metode specifice
a
tuturor participanților într -o tranzacție pe Internet, înainte de lansarea cererii de autorizare a sumei de plată către banca
clientului.
Câteva caracteristici ale serviciului E-commerce sunt:
Există carduri acceptate numai în mediu virtual, pe orice fel de site, nefiind autorizată utilizarea la comercianți sau la
bancomate;
Cardurile pot avea conturi în echivalent altă valută decât în moneda națională sau în cea în care se efectuează plata;
Se pot transfera sumele între conturile de carduri;
Utilizarea cardului virtual este o metodă comodă, ieftină și destul de sigură de a cumpăra bunuri și servicii pe Internet;
Autorizarea plății cumpărăturilor se face automat în limita sumelor din cont;
Acceptarea cardului la plata pe web este decisă în primul rând de vânzator, posesor al magazinului virtual, și nu de
bancă.
Există site-uri care acceptă la plată orice fel de card, după cum există și cazuri în care vânzătorul declină tranzacția sau
cere
informații suplimentare dacă are unele suspiciuni cu privire la autenticitatea plătitorului;
Trebuie să se facă cumpărăturile numai de la magazine virtuale securizate, ale unor comercianți cunoscuți pentru
reputația
bună pe care o au și care asigură confidențialitatea informațiilor;
Cardul nu se lasă la îndemâna nici unei alte persoane;
Trebuie alese site-uri care solicit ă să se introducă, printre informațiile de plată și așa numita „Check value” sau
„Verification value”. Aceasta se găsește pe spatele cardului, este un număr din trei cifre și constituie un mijloc în plus
de a
autentifica cumpărătorul;
Trebuie notată adresa reală și de Internet a comerciantului, orice alte detalii de contact și să existe confirmarea vânzării.
STANDING ORDER (FIX PAY)
83 Visa International Service Association este o corpor ație multinațională cu sediul în San Francisco, California, USA.
Firma
are ca domeniu de activitate plățile electronice cu carduri. În anul 2008 avea relații de afaceri cu 21.000 de instituții
financiare
din întreaga lume privind cardurile de credit și debit
84 MasterCard este o corporație multinațională fondată în anul 1966 în Harrison, New York, US A pentru a contracara
influența
VISA.Are ca domeniu de activita te plățile electronice cu carduri. În anul 2008 avea relații de afaceri cu 25.000 de
instituții
financiare din întreaga lume privind cardurile de credit și debit. În 2002, MasterCard International s-a unit cu Europay
International SA, generând brandul Eurocard
85 Secure Sockets Layer, Transport Layer Security – protocoale ce permit autentificarea reciprocă între un client și server
precum și stabilirea unei conexiuni autentificate și criptate
66
Reprezintă modalitatea de plată prin care, banca plătitorului execută ordine de plată la date și în sume fixate în
prealabil, în baza contractului încheiat cu plătitorul. Caracteristicile serviciului sunt:
Serviciul se adresează titularilor de cont curent/depozit, persoane fizice sau persoane juridice;
Permite efectuarea unor plăți cu caracter regulat, la date fixe și pentru sume prestabilite (rate de leasing, chirii), fără a fi
necesară prezența la bancă a plătitorului.
Procedura se desfășoară astfel :
– clientul plătitor încheie la unitatea teritorială a băncii „ Contractul privind plata prin Standing Order ”;
– contractul se întocmește la sediul băncii pentru fiecare beneficiar cu care plătitorul întră în relații de decontare prin
Standing
Order;
– prin semnarea contractului, clientul plătitor mandatează banca să execute, la datele fixate și pentru sumele stabilite în
prealabil de comun acord, ordine de plată în favoarea unui prestator de servicii/furnizor și totodată se obligă să -și
alimenteze
contul, astfel încât la data scadenței să existe fonduri suficiente acoperirii plăților prestabilite;
– banca execută ordinele de plată conform planificării din contractul încheiat, la datele și în sumele convenite cu clientul
plătitor, transferul în contul prestatorului de servicii/furnizor realizîndu -se numai în baza contractului încheiat, fără a se
mai
solicita un alt consimțământ din partea clientului plătitor.
Principalele costuri sunt:
– serviciul poate fi gratuit în funcție de strategia băncii;
– pentru plata utilităților se pot percepe aceleași comisioane ca și în cazul operațiunilor realizate la ghișee;
– operațiunile de încasări se vor comisiona de către banca prestatorului de servicii/furnizor, potrivit tarifului de
comisioane al
acesteia.
Documentul necesar punerii la dispoziție a serviciului pentru clientul plătitor este „Contractul privind plata prin
Standing Order”.
Avantajele serviciului sunt:
– economie de timp, prin posibilitatea efectuării unor plăți cu caracter de regularitate, fără a fi necesară prezența la
bancă a
clientului plătitor,
– posibilitatea clientului de a opta pentru acest serviciu în corelație cu fructificarea superioară a economiilor sale, prin
achiziționarea contului de economii și exprimarea opțiunii de a plăti prin Standing Order în Convenția de cont de
economii,
– evitarea deplasării la bancă și a aglomerației de la ghișee pentru plata facturilor de utilități.
PLĂȚI DE FACTURI PRIN ATM
Serviciul se adresează deținătorilor de carduri emise în lei și/sau valută, persoane fizice și juridice.Clienții au
posibilitatea de a efectua:
– plăți reprezentând contravaloarea facturilor emise de către furnizorii de utilități/servicii (electricitate, apă, gaze,
salubritate,
telefonie fixă și mobilă, TV cablu ), atât pentru titularul contului de card, cât și pentru alte persoane,
– transferuri de fonduri din conturile de card în conturile curente,
– transferuri de fonduri reprezentând rambursări rate credit, inclusiv pentru cardurile de credit.
Procedura de plată la ATM presupune parcurgerea următorilor pași:
– introducerea cardului în ATM,
– selectarea în limba română,
– introducerea PIN86-ului,
– selectarea „plată facturi”,
– selectarea tipului de card (debit, credit) care se utilizează la plata facturii,
– selectarea furnizorului de utilități,
– tastarea sumei care este de plătit,
– confirmarea corectitudinii sumei și a furnizorului/transferului,
– primirea mesajului „tranzacția a fost efectuată” ,
– mai doriți altă tranzacție?
Costurile sunt:
– comision pentru efectuarea plăților din conturi de card,
– comision de conversie valutară, în cazul în care operațiunea de plată în lei este efectuată dintr -un card cu cont în
valută,
Documentele necesare:
– Buletin de Identitate sau Carte de Identitate,
– copie după ultima factură de la fiecare furnizor de utilități /copie după ultimul extras de cont curent/copie după ultimul
extras
de cont de credit – valabil numai pentru p ropriile rate de credit sau suma minimă de plată în cazul cardului de credit,
– convenție pentru efectuarea de plăți prin intermediul ATM -urilor.
Avantajele folosirii serviciului sunt:
– posibilitatea plății atât a propriilor facturi cât și a facturilor altor persoane,
– posibilitatea efectuarii plăților de la orice ATM al băncii, din orice localitate, alta decât cea de reșediță, în orice zi, l a
orice
oră,
– evitarea deplasării la bancă și a aglomerației de la ghișee pentru plata facturilor de utilități/s ervicii.
CARDUL
86 Personal Identification Number
67
Cardul reprezintă un instrument de plată electronică, respectiv un suport de informație standardizat, securizat și
individualizat, care permite deținătorului său să utilizeze disponibilitățile bănești proprii dintr -un cont deschis pe
numele său la
bancă ori să utilizeze o linie de credit, în limita unui plafon stabilit în prealabil, deschisă de bancă în favoarea
deținătorului
cardului, în vederea efectuării, cumulativ sau nu, a următoarelor operațiuni:
a. retragerea de numerar, respectiv î ncărcarea și descărcarea unităților valorice în cazul unui instrument de plată de tip
monedă
electronică, de la terminale, precum distribuitoarele de numerar și ATM 87, de la ghișeele emitentului/ băncii
acceptatoare sau
de la sediul unei instituții, obligată prin contract să accepte instrumentul de plată electronică;
b. plata bunurilor sau a serviciilor achiziționate de la comercianții acceptatori și plata obligațiilor către autoritățile
administrației publice, reprezentând impozite, taxe, amenzi, penalități , prin intermediul imprinterelor, terminalelor
EFTPOS88
sau prin alte medii electronice;
c. transferurile de fonduri între conturi, altele decât cele ordonate și executate de instituțiile financiare, efectuate prin
intermediul instrumentului de plată electronică.
Cardul se prezintă sub forma unei cartele de material plastic sau alte materiale care constituie suportul pentru
informații standardizate, securizate și individualizate și conține elemente de design, tipuri de caractere imprimate și alte
caracteristici de individualizare specifice fiecărui emitent si sistem internațional de transfer de fonduri și decontare cu
carduri.
Cardul de debit reprezintă cardul prin intermediul căruia deținătorul dispune doar de disponibilitățile bănești proprii
existente într-un cont deschis la emitent pentru efectuarea operațiunilor prevăzute mai sus.
Cardurile pot fi de două feluri: plate și embosate. Caracteristica principală ale cardului de debit embosat este că poate
fi folosit și în mediu manual prin utilizare la POS, față de cel plat care nu poate fi folosit decât în mediu electronic.
Utilizatorul principal de card este persoana fizică care solicită băncii deschiderea unui cont curent în lei pe numele
său, precum și emiterea unui card pe numele său, ca mijloc de acces la cont. Cardul principal este cardul emis de bancă
pe
numele titularului de cont curent personal în lei cu acces prin card.
Cardul suplimentar este cardul emis de bancă pe numele unei persoane împuternicite de utilizatorul principal de card
să acceseze, folosind un card, contul curent al acestuia.
Utilizatorul suplimentar de card este persoana fizică care are acces la contul curent al utilizatorului principal de card
în baza acordului explicit al acestuia, prin intermediul unui card suplimentar. Calitatea de utilizator suplimentar de card
garantează accesul la fondurile disponibile din contul curent exclusiv prin intermediul cardului, precum și folosirea
soldului
disponibil prin intermediul bancomatelor și dispozitivelor EFTPOS.
Folosirea cardului se face numai de către utilizatorul (principal, suplimentar, după caz) care are inscripționat numele
său pe card. Cardul nu este transferabil, putând fi folosit doar în limita de valabilitate temporală specificată pe avers și
în limita
disponibilului din contul curent personal cu acces prin card.
Pentru operațiunile efectuate în străinătate, banca va debita contul curent cu acces prin card utilizând moneda de
referință USD pentru cardul Maestro și EUR pentru cardul VISA Electron. Schimbul valutar între moneda în care se
efectuează tranzacția și valuta de referință se efectuează automat de către organizați ile MASTERCARD sau VISA
Internațional, la paritatea oficială între valuta în care s -a efectuat tranzacția și valuta de referință (curs REUTERS 89)
plus 1 %.
Pentru operațiunile efectuate în România, banca va debita contul de card în lei. Autorizarea tranzacțiilor prin card se
efectuează în limita sodului disponibil din contul la care este atașat cardul, disponibil ce include fondurile proprii și/sau
eventuala limită de ieșire în descoperit de cont setată de bancă. Principalii parametrii funcționali ai cardurilor plate
(Maestro și
VISA Electron) sunt arătați în tabelul de mai jos:
Tabelul nr. 28 Pricipalele caracteristici ale cardurilor plate Maestro și VISA Elect ron
Tip card Debit
Valuta contului la care pot fi atașate Conturi curente în RON
Aria de utilizare a cardului Națională și internațională
Valuta de referință pentru operarea în cont a tranzacțiilor
internaționale
USD pentru Maestro /EUR pentru VISA Electron
Număr de carduri ce pot fi atașate la cont
Maximum 5 carduri de același tip (un card
principal și patru carduri suplimentare)
Valabilitatea cardului
Doi ani de la data emiterii – cardul poate fi utilizat
pentru tranzacții până în ultima zi a lunii i mprimate
pe avers, în structura luna / an
Mediu de utilizare card Mediu electronic
Limita zilnică de cheltuială prin card, tranzacții comerciale Disponibilul din contul curent cu acces prin card
Limita zilnică de cheltuială prin card, operațiuni eliberă ri
numerar
Disponibilul din contul curent cu acces prin card,
în limite diferite pe zi de la bancă la bancă
Emiterea cardurilor plate drept mijloc de acces la contul curent se efectuează la solicitarea titularului de cont (prin
cererea de deschidere con t). Emiterea cardului este o acțiune ulterioară înrolării clientului în evidențele băncii și
deschiderii
contului curent ce va fi accesat de card.
87 Automated Teller Machine
88 Electronic Funds Transfer at Point Of Sale
89 Reuters a fost o agenție de știri, al cărei clienți principali erau ziarele, televiziunile și alte firme media. Compania a
fuzionat
în luna aprilie 2008 cu compania The Thomson Corporation , formând un gigant al informațiilor financiare și media
numit
Thomson Reuters
68
Activitatea de personalizare carduri și imprimare coduri PIN se desfășoară centralizat, prin intermediul Administrației
Centrale a fiecărei bănci, în conformitate cu cerințele de securitate impuse de organzațiile VISA și
MasterCard.Principalele
operațiuni de mentenanță a cardurilor sunt:
Reemiterea cardurilor – în conformitate cu prevederile contractului de emitere, banca va reînnoi automat cardul
oricând în ultimele 30 de zile de valabilitate a cardului, cu excepția situațiilor în care cardul este atașat unui cont
suspendat sau
închis, sau atunci când cu respectivul card nu au fost efectuate tranzacții în ultimele luni înainte de reemitere.
Pentru cardurile care se reemit, clientul este notificat prin scrisoare trimisă la adresa de corespondență a acestuia, în
luna în care se reînnoiesc cardurile.Clientul poate solicita băncii să nu mai reemită cardul, prin notificare scrisă cu cel
puțin 30
zile anterior datei de expirare.
Utilizatorul de card (principal, suplimentar) se obligă să ridice de la bancă noul card reemis de către aceasta, în
termen de 30 de zile de la sfârșitul lunii înscrisă pe card ca dată a expirării acestuia. În cazul neîndeplinirii acestei
obligații,
banca poate denunța unilateral contractul, fără notificarea prealabila a utilizatorului.
Emiterea cardurilor suplimentare – utilizatorul principal de card poate solicita băncii emiterea de cardur i
suplimentare pe contul său curent. Utilizatorii suplimentari de card au acces la întreg disponibilul din contul curent și
pot
consulta soldul contului curent prin intermediul dispozitivelor ATM și EFTPOS.
Reemiterea codului PIN – utilizatorul de card poate solicita băncii reemiterea codului PIN. Reemiterea codului PIN
este o operațiune taxabilă. În urma acestei operațiuni banca re -imprimă codul PIN alocat la emiterea cardului.
Blocarea cardului – utilizatorul de card poate solicita băncii blocarea cardului în condițiile pierderii sau furtului
acestuia. Blocarea se efectuează în urma apelului telefonic al utilizatorului de card (fără a fi necesară o confirmare
scrisă) sau
ca urmare a unei cereri depuse de client. Dacă blocarea se efectuează telefonic, funcționarul băncii care preia apelul va
cere
clientului și să confirme faptul ca dorește reemiterea acestuia. În lipsa unui răspuns negativ al clientului, cardul se va
reemite.
Utilizatorul principal de card poate solicita blocarea cardurilor utilizatorilor suplimentari.
Încetarea contractului de emitere card – banca poate rezilia unilateral, de plin drept, contractul de card în cazul
nerespectării de către utilizatorul principal sau suplimentar de card a prevederilor contractuale, nesoluționării de către
utilizatorul principal de card a ieșirii neautorizate în descoperit sau în orice alte cazuri considerate întemeiate de către
bancă,
cu înștiințarea scrisă a utilizatorului principal de card.
Utilizatorul principal de card poate solicita băncii încetarea contractului de emitere card prin notificare scrisă și
depunerea la bancă a tuturor cardurilor atașate pe cont. Până la depunerea la bancă a tuturor cardurilor, contractul de
emitere
continuă să producă efecte. Utilizatorul principal de
card sau împuterniciții legali ai acestuia au obligația să depună cardul propriu și al utilizatorilor suplimentari la bancă în
maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii înștiințării în acest sens de la
bancă și să acopere integral eventualele debite.
Monitorizarea debitelor neautorizate – depășirea neautorizată, prin utilizarea cardurilor, a disponibilului din cont
poate apărea datorită:
– debitării din contul curent de taxe/comisioane datorate băncii,
– debitării din cont a unor tranzacții pe card sosite în decontare după mai mult de 30 de zile calendaristice de la data
efectuării,
– debitării din cont de tranzacții pe card sub limita de autorizare ( tranzacții pentru care, conform reglementărilor VISA
și
MasterCard comercianții nu sunt obligați să solicite băncii emitente autorizarea operațiunii),
– erorii umane sau a sistemului informatic.
Banca va percepe dobând ă penalizatoare la valoarea ieșirii în descoperit neautorizate, începând din prima zi a
apariției pe contul curent a debitului neautorizat.
Iată caracteristicile principale a două tipuri de card embosat emise de Raiffeisen Bank în România.
MASTERCARD ÎN USD/EUR :
– card de debit pentru persoane fizice cetățeni români, precum și pentru cetățenii străini care lucrează în cadrul
ambasadelor,
consulatelor și reprezentanțelor altor țări în România sau în cadrul unor organizații internaționale cu sedii în România,
– card de debit, în Euro, pentru persoane fizice cetățeni români, deosebit de util pentru călătorii în țările care utilizează
ca
monedă națională Euro,
– utilizare națională și internațională,
– suma minimă de deschidere a contului: 50 USD/EUR O,
– permite atașarea mai multor carduri la același cont, putând stabili o limita zilnică de cheltuială pentru fiecare card,
– permite rezervarea de servicii în străină tate,
– pentru tranzacțiile făcute cu Mastercard EUR O în zona Euro nu sunt percepute taxe de conversie valutară,
– asigură înlocuirea în regim de urgență a cardului declarat ca pierdut sau furat și eliberarea de numerar în regim de
urgență
până la emiterea cardului înlocuitor.
MASTERCARD ÎN LEI
– card de debit în lei atașat contului curent, destinat persoanelor fizice, cetățeni români, precum și pentru cetățenii străini
care
lucrează în cadrul ambasadelor, consulatelor și reprezentanțelor altor țări în România sau în cadrul unor organizații
internaționale cu sedii în România,
– cardul folosește disponibilul din acest cont, inclusiv linia de overdraf t,
– permite retrageri numerar la ATM ori EFT POS și cumpărături la comercianți, în România și străinăt ate,
– utilizare națională și internațională,
– utilizare în mediul electronic și manual,
– odată cu emiterea cardului, clientul beneficiază de deschiderea unui cont curent în lei, care poate fi accesat prin
intermediul
cardului, de oriunde din țară sau străinătate,
69
– contul este alimentat în lei, iar în străinătate se realizează conversia automată în moneda țării respective,
– acces în mod direct la disponibilul din contul curent,
– permite rezervarea de servicii în străinătate,
– permite efectuarea de plăți pe internet,
– efectuare de plăți la comercianți sau retrageri de numerar oriunde în țară și în străinătate,
– 0% comision la plățile efectuate cu cardul la comercianții din România și străinătate,
– se pot emite până la 5 carduri pe cont.
Cardul de debit cu facilitate de overdraft este cardul prin intermediul căruia deținătorul poate dispune, pe lângă
disponibilitățile bănești proprii existente într -un cont deschis la emitent, și de o anumită sumă, asimilată unui credit, în
limita
unui plafon predeterminat, acordată, de regulă, în situația în care drepturile bănești ale deținătorului (de exemplu
salariul) sunt
virate regulat în contul de card pentru efectuarea operațiunilor prevăzute mai sus.
Limita de descoperire în cont se acordă în baza unei cereri care se completează individual de către utilizatorul de
card. Limita de descoperire în cont reprezintă valoarea maximă de depășire autorizată a disponibilităților proprii. Limita
se
aprobă de către bancă individual, pentru fiecare utilizator în parte .
Persoana fizică poate utiliza atât fondurile proprii cât și limita acordată de bancă. Utilizarea limitei de descoperire în
cont este la latitudinea utilizatorului de card, iar banca poate percepe sau nu, taxe sau comisioane de neutilizare a limitei
de
descoperire în cont.
Dobânda calculată de bancă pentru utilizarea parțială sau integrală a limitei de descoperire în cont în cursul unei luni
se încasează de către bancă din contul de card. La încasarea salariului în cont de către persoana fizică, o parte din suma
datorată se acoperă (se rambursează), iar persoana fizică va putea utiliza din nou disponibilul astfel creat în cont, fără a
depăși
însă limita stabilită de bancă. Limita de descoperire în cont nu are o dată fixă de rambursare integrală.
Pe baza adeverinței de venit emisă de angajator, banca va calcula și seta contului de salarii limita de descoperit
conform reglementărilor proprii.Acești bani se pot folosi oricând iar dobânda se aplică numai pentru suma utilizată.
Sumele
din descoperitul de con t se pot folosi pentru retrageri de numerar la ATM și orice fel de plăți. Este o resursă permanentă
de
lichidități, la care se poate apela oricând în cazul unor cheltuieli neprevăzute.
Limita de descoperit de cont se acordă de către bancă în baza unei solicitări a titularului de cont care trebuie să
îndeplinească câteva condiții:
– să dețină un cont curent de salariu și un card ca mijloc de acces la cont;
– să nu înregistreze debite restante;
– să aibă o perioadă minimă de vechime a contului deschis la acea bancă;
– să fie angajat pe perioadă determinată sau nedeterminată sau pensionar.
Acest tip de credit se acordă având la bază veniturile salariale nete ale persoanei fizice. Creditul acordat nu are o
destinație precisă și se acordă la o simplă solicita re după ce se semnează o convenție între solicitant și bancă.
Perioada de acordare este, în general, per ioada cât clientul este angajat cu contract de muncă iar rambursările nu sunt
prevăzute în vreun grafic ci se efectuează automat odată cu virarea salariilor în contul deschis. Principalele caracteristici
funcționale ale acestui tip de cont curent sunt:
– va putea prezenta periodic atât sold creditor cât și sold debitor;
– cu ajutorul cardului se vor putea folosi sume în descoperit în limita negociată cu banca;
– dobânda debitoare aferentă sumelor utilizate în descoperit se va calcula și capitaliza lunar de către sistemul informatic
și se
va încasa la sfârșitul lunii;
– dobânda creditoare se va calcula și capitaliza lunar și se va plăti la sfârșitul lunii, mărind suma disponibilului;
– utilizatorul are obligația de a depune lunar o anumită sumă în contul de card;
– în cazul în care această sumă nu este depusă, după o anumită perioadă se va trece la blocarea, diminuarea sau
închiderea
limitei de descoperit de cont.
Caracteristicile principale ale creditului overdraft pentru persoane fizice sunt arătate în tabelul de mai jos:
Tabelul nr. 29 Pricipalele caracteristici ale creditului de tip overdraft
Destinația facilității Nu există destinație
Valuta RON
Valoarea limitei
Minim – exemplu 120 EUR (echivalent în lei)
Maxim – exemplu 6.000 EUR (echivalent în lei), dar nu mai mult de 6-12 salarii/pensii nete
Termen
La calcularea termenului de acordare se vor respecta următoarelor reguli:
1. În cazul salariaților cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, până în momentul
notificării de către angajator a încetării plății salariului
2. În cazul salariaților cu contract de muncă pe perioadă determinată, până cu X zile înainte de
data expirării contractului de muncă, specificată în „Adeverința de salariu și vechime în
muncă”
3. Pentru pensionari perioa da de creditare se termină cu X zile înaintea împlinirii de către
solicitant a vârstei de 65-70 de ani.
Atât banca, cât și clientul pot decide încetarea relațiilor contractuale anterior momentelor
menționate mai sus
Asigurări
Asigurare este opțională și se poate încheia pentru deces din îmbolnăvire sau accident și
pierderea involuntară a locului de muncă
Dobânda Conform deciziilor de preț a fiecărei bănci
Frecvența
rambursării
Clientul are obligația de a alimenta lunar contul curent care are atașată „facilitatea”
Valoarea minimă a alimentărilor lunare în cazul în care contul curent are sold debitor
reprezintă un procent din valoarea aprobata a „facilității”. Unele bănci nu au această condiție.
70
Lipsa alimentărilor pe o perioadă mai lungă de X de zile calendaristice consecutive
îndreptățește banca să blocheze utilizarea facilității, iar lipsa alimentărilor mai mult de X de
zile calendaristice îndreptățește banca să retragă facilitatea . Unele bănci nu au această condiție.
Orice sumă neachitată la momentul retragerii acesteia devine descoperit de c ont neautorizat
scadent imediat
Excepțiile posibile la aceste reguli sunt prevăzute în normele fiecărei bănci
Cont curent Cont curent deschis pe numele împrumutatului în RON este condiție obligatorie de eligibilitate
Virament în cont
curent
Pentru salariați:
Este obligatoriu cel puțin un virament reprezentând plata salariului integral, aferent unei luni, în
contul curent deschis la bancă. Unele bănci nu au această condiț ie
Pentru pensionari:
Este obligatoriu cel puțin un virament reprezentând plata integrală a pensiei. Unele bănci nu au
această condiție
4.3. CONTURI DE ECONOMII ȘI DEPOZITE LA TERMEN PENTRU PERSOANE FIZICE
Din punct de vedere juridic, depo zitul reprezintă suma de bani î ncredințată în următoarele condiț ii:
– să fie rambursată în totalitate, cu sau fără dobândă sau orice alte facilităț i, la cerere ori la un termen convenit de c ătre
deponent cu depozitarul;
– să nu se refere la transmiterea prop rietății, la furnizarea de servicii sau la acordarea de garanț ii.
Depozitul la termen este constituit din fonduri pe termen scurt sau mediu depuse pe o perioada fixată dinainte. Practic
depozitul la termen reprezintă disponibilitățile bănești ale titularilor aflate î n conturi speciale, care la anumite termene
precis
stabilite pot fi transformate în lichiditate și pentru care la scadență se percepe o dobândă de că tre deponent.
Depozitele la termen se constituie în baza unui contract înc heiat între deponent și bancă în care se stabilesc: dobânda
cuvenită, perioada pentru care se constituie depozi tul, modalitatea de plată a dobâ nzii, procedura prin care deponentul
poate
apela la disponibilitățile sale înainte de expira rea termenului. De regulă, băncile aplică penalități sau plătesc dobânda
aferentă
disponibilităților la vedere în cazul în care deponenții decid să retragă disponibilitățile aflate în depozite înainte de sca
dență.
Aceste depozite prezintă pentru bancă avantajul de a nu apă sa asupra ei riscul de retragere imprevizibilă pe care îl
prezintă
depozitele la vedere.
Există mai multe tipuri de depozite la termen:
în funcție de monedă, depozitele la termen pot fi în lei sau în alte valute,
în funcție de modalitatea de plată a dobânzii pot fi:
– depozite cu capitalizare – periodic, dobânda se adaugă la suma depusă inițial,
– depozite fără capitalizare – lunar, dobânda este virată într -un cont curent care îi asigură titularului acces la aceasta.
în funcție de opțiunea de reînnoire a depozitului pe același termen ca cel inițial:
– dacă se optează pentru reînnoire automată la sfârșitul perioadei depozitului, depozitul se prelungește automat. În plus,
dacă
depozitul are opțiunea de capitalizare a dobânzii, dobânda se adaugă la suma depusă inițial. Pentru perioada următoare,
rata
dobânzii se va aplica la suma inițială plus dobânda obținută pe perioada precedentă. Astfel, nivelul real al dobânzii este
mai
mare decât dobânda nominală.
– dacă nu se dorește reînnoirea automată, depozitul va avea scadență unică, adică la scadență suma depozitului se va
transfera
în contul curent (pentru care se va calcula dobânda la vedere) sau suma va r ămâne în același cont, fără dobândă.
în funcție de dobândă:
– depozite la termen cu d obândă variabilă: banca poate modifica rata dobânzii pe perioada depozitului, în funcție de
evoluția
pieței,
– depozite la termemn cu dobânda fixă: banca asigură o rată fixă a dobânzii pe perioada depozitului indiferent de
evoluția
pieței.
Pe baza acestor criterii specifice și bazate pe analiza nevoilor reale ale fiecărui client, băncile pun la dispoziția
clienților lor o serie de depozite la termen astfel încât să-și atragă cât mai mulți clienți.
CONTUL DE ECONOMII PENTRU PERSOANE FIZICE
Contul de economii îmbină caracteristicile principale a contului curent, acces rapid la sumele din cont și transfer rapid
de sume cu cea mai importantă caracteristică a depozitelor, dobânda ridicată a sumelor economisite. Principalele
caracteristici
sunt:
Beneficiari: persoane fizice rezidente sau nerezidente, cu vârsta de peste 18 ani, care dețin suma minimă de constituire
a
contului de economii.
Moneda: RON, USD, EURO, alte valute.
Depuneri/alimentări: oricând, în sume minime (impuse de bancă sau convenite de client) prin:
– depunerea de numerar la sediul unității bancare,
– virament intrabancar/interbancar,
– transfer de fonduri din contul de card de debit,
– alimentarea de la extern.
Retrageri: oricând, orice sumă prin: numerar, transfer intrabancar/interbancar, virament în conturi curente/de card de
debit
și/sau credit ale titularului, constituirea de depozite la termen.În situația în care soldul zilnic al contului de economii
scade sub
nivelul soldului minim, se poate proceda la lichidarea contului de economii.
Împuterniciți: titularul de cont poate desemna unul sau mai multi împuterniciți care pot efectua operațiuni în cont, în
limita
sumelor aferente contului de economii.
71
Dobânda: este variabilă și poate fi diferențiată pe tranșe valorice. Nivelurile de dobândă pot fi bonificate cu condiția
menținerii soldului minim obligatoriu o anumită perioadă de la data deschiderii conturilor de economii. În situația în
care
soldul contului de economii scade sub nivelul minim stabilit de fiecare bancă, nivelul dobânzii practicate va fi inferior
(în
general cel pentru conturi curente), pentru perioada scursă de la data deschiderii și până la data diminuării soldului.
Dobânda
la conturile de economii se bonifică lunar,
Costuri:
– comision de deschidere a contului de economii,
– comision de menținere/gestiune/administrare a contului de economii,
– alte costuri precum retragerile de numerar din contul de economii/alimentări/transferuri/plăți, care, în general, se pot
comisiona.
Avantaje:
– acces rapid la sumele din contul de economii fără alte restricții de timp,
– transfer rapid de sume din contul de economii,
– dobânda atractivă, apropiată de cea a depozitelor la termen,
– un plus de valoare pentru cei ce economisesc mai mult, dobânda fiind diferențiată pe tranșe valorice,
– siguranța oferită de garantarea de către Fondul de Garantare a Depozitelor 90 a sumelor economisite,
– sunt considerate conturi curente și dobânda nu se impozitează așa ca la conturile de depozit la termen (în acest
moment în
România sunt impozitate toate veniturile din dobânzi, indiferent că provin din dobânzi aferente sumelor aflate în cont
curent
sau în conturi de depozite),
– în unele cazuri nu există sold minim de deschidere, ceea ce oferă avantajul de a putea începe economisirea cu orice
sumă
disponibilă,
– se poate economisi orice sumă și oricând, nefiind necesară depunerea unui anumite sume într -o anumită perioadă,
– se beneficiază de dobândă la banii depuși chiar din prima zi de depunere,
– capitalizarea lunară oferă posibilitatea de a fructifica dobânda obținută într -o lună prin acumularea ei în contul de
economii,
obținând astfel o dobândă mai mare luna viitoare,
– contul se poate alimenta cu orice sumă disponibilă, prin multiple variante: depunere numerar, transfer din conturile
proprii,
FixPay-uri,
– pentru o economisire regulată se poate opta pentru transferuri automate/ planificate (FixPay) gratuite între conturile
proprii,
avînd posibilitatea de alegere a datei la care se vor efectua,
– nu este necesară deschiderea unui cont curent, ceea ce înseamnă ca nu se generează costuri suplimentare,
– pentru deschiderea și închi derea contului comisioanele pot fi zero,
– se poate economisi pe o perioadă nelimitată, contul de economii neavând o perioadă determinată de viață,
– contul poate fi închis oricând dorește clientul fără așteptare și costuri suplimentare la unele bănci ,
– nu se atașează card, ceea ce va oferă o siguranță suplimentară a sumelor economisite (cardurile sunt utilizate cu
precădere
pentru conturile curente),
Documente necesare: Buletin/Carte de Identitate, Convenție de cont curent pentru persoane fizice.
DEPOZIT LA TERMEN PENTRU PERSOANE FIZICE
Contul de depozit reprezintă contul deschis în baza unei cereri de deschidere, completată, semnată și datată de către
client, în care sunt depuse mijloac e bănești cu dobândă, pentru o perioadă fixată de timp.Depozitele pot fi de mai multe
feluri,
astfel:
depozit în lei, euro sau altă valută cu capitalizare și dobânda fixă pe tranșe valorice.
depozit în lei, euro sau altă valută cu bonus , dacă îndeplinește anumite condiții de perioadă sau sumă (b onusul poate fi
suplimentarea ratei anuale de dobândă cu 2-3 procente la sfârșitul celei de -a doua/treia perioade de reînnoire sau
acordarea
unei sume fixe).
depozitul în lei, euro sau altă valută cu scadență unică în funcție de un anumit eveniment din viața depunătorului
(plecarea
în vacanță, aniversarea numelui, alte evenimente).
depozit în lei, euro sau altă valută cu capitalizare și dobandă fluctuantă pe tranșe valorice.
depozit la termen în lei, euro sau altă valută, pe tranșe valorice, cu reînnoire automată cu rata fluctuantă de dobândă și
plata lunară a dobânzi.
depozite la termen cu rata dobânzii negociabilă.
depozite la termen în lei, euro sau altă valută cu rata dobânzii fixă, reînnoire automată și pla ta sau capitalizarea dobânzii
la scadență.
depozite la termen în lei, euro sau altă valută, cu rata dobânzii fluctuantă și plata lunară a dobânzii în cont curent,
90 Înființat în anul 1996, în calitate de schemă de garantare a depozitelor oficial recunoscută pe teritoriul României, are
drept
scop primordial garantarea depozitelor deținute de persoane fizice și persoane juridice la instituțiile de credit
participante și
efectuarea plăților sub forma compensațiilor, în limita plafonului de garantare. Depozitele plasate la sucursalele
instituțiilor de
credit cu sediul în alte state membre ale Uniunii Europene, care operează în România, sunt garantate de către schema
din statul
membru de origine, în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă din acel stat. La începutul lunii septembrie 2010, în
schema
de garantare a depozitelor din România erau incluse 33 de instituții de credit persoane juridice române, din care 32 de
bănci și
Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP. Plafonul de garantare reprezintă nivelul maxim al garantării per deponent
garantat și per instituție de credit, stabilit conform prevederilor legii. Începând cu 1 ianuarie 2011 acesta este de 10 0.000
de
euro în echivalent lei
72
depozite structurate – un depozit structurat este un produ s rezultat din combinarea unui depozit standard și o opțiune pe
curs valutar. Astfel de produse au fost create în vederea oferirii posibilității de obținere a unui randament mai ridicat din
combinarea randamentului de depozit cu câștigul potențial din tranzacționarea cu opțiuni.Depozitele structurate sunt
extrem de
flexibile, și au:
– maturități între o lună și un an,
– moneda: RON, EURO, USD
– investiție minimă: 50.000 EUR O
Principalele avantaje – caracteristici ale depozitelor sunt:
Beneficiari: persoane fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta minimă de 18 ani,
Părți implicate:
– depozitar: băncile prin unitățile lor teritoriale,
– deponent: persoana fizică.
Moneda: RON, USD, EURO, altă valută,
Termene multiple:1 săptămână,1 lună, 2, 3, 6, 9, 12, 18, 24, 36 luni,
În general se solicită o sumă minimă de constituire a depozitului (sau plan de alimentare pentru depozitele cu
acumulare). Nu sunt permise depuneri ulterioare în contul de depozit. Nu sunt premise retrageri parțiale – capitalul
depus nu
poate fi retras decât prin lichidarea depozitului,
Dobânda: variabilă/fixă/indicativă pe perioada cuprinsă între momentul achiziționării și data scadenței. Se poate opta
pentru
plata dobânzii:
– lunar/trimestrial/semestrial/ la scadență sau,
– capitalizarea automată (împuternicind banca să constituie un nou depozit, pe aceeași perioadă de timp, dar la care se
adaugă
la suma inițiala și dobânda cuvenită). Dobânda se calculează pentru luna calendaristică de 30 zile și anul de 360
zile.Dobânda
se calculează zilnic și se acumulează în contul de „ Datorii atașate”,
Prelungirea: depozitul se poate prelungi automat pe același termen și cu aceeași sumă pentru care a fost constituit
inițial
(dobânda bonificată, în acest caz, este cea practicată de bancă la data prelungir ii),
Lichidarea: la scadență/la cerere – în cazul în care se retrage suma înaintea expirării termenului, clientul încasează o
dobândă inferioară celei la term en, de obicei dobânda la vedere,
Împuterniciți: titularul de cont poate desemna unul sau mai mulți împuterniciți care să poată efectua operațiuni în cont,
în
limita sumelor aferente depozitului la termen,
Costuri:
– retragerea de numerar din depozit se comisionează în general,
– la lichidarea depozitelor constituite pe anumite termene se pot percepe co misioane diferențiate în funcție de strategia
fiecărei
bănci,
– alte costuri aferente dobânzilor generate de depozite (exemplu în cazul retragerii de la ATM a dobânzii virate în contul
de
card),
– dobânda se impozitează în funcție de politica fiscală a sta tului.
Avantaje:
– posibilitatea de a opta pentru o gamă largă a termenelor pentru depozite,
– posibilitatea virării în contul de card de debit a dobânzii cuvenite (acces la retragere dobânzii de la orice ATM sau
utilizarea
pentru plăți),
– nu se percepe comision la alimentarea contului de depozit,
– comision diferențiat la lichidarea depozitelor constituite pe anumite termene/pachete de produse,
– pot fi utilizate ca obiect al garanției pentru creditele, scrisorile de garanție bancară,
– sunt garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar în limita unui plafon stabilit de către acesta.
Documente necesare:
– Buletin/Carte de Identitate, Convenție de cont curent, Contract de constituire depozit la termen – persoane fizice,
completat
în două exemplare (unul pentru bancă, unul pentru client).
Tendințele previzibile pe piața românească pentru contul de depozit (conform studiului efectuat de institutul Roland
Berger în anul 2004, valabile și astăzi) sunt:
– este de posibil ca numărul mare de sume transferate de persoanele care lucrează în străinătate să ducă la creșterea
numărului
și valorii depozitelor;
– creșterea numărului de depozite este limitată de apariția și dezvoltarea instrumentelor alternative de economisire:
asigurări de
viață, sistemele de pensii private.
Criteriile de selecție a unei bănci de către clienți , în vederea constituirii unui depozit, conform studiului efectuat de
institutul Roland Berger în anul 2004, sunt:
– încrederea în instituția respectivă – 29% din cei chestionați,
– rata dobânzii (preferabil fixă) -18% din cei chestionați,
– suma minimă de constituire – 17% din cei chestionați,
– nivelul dobânzii penalizatoare pentru r etragerile înainte de scadență -10% din cei chestionați,
– alte motive – 26% din cei chestionați.
DEPOZIT PE CARNETE DE GARANȚII GESTIONARI
Produsul se adresează: persoanelor fizice, gestionari – în sensul prevăzut în Legea 22/1969 modificată de Legea
54/1994,
Moneda: RON,
Suma minimă pentru deschidere a contului: nu este cazul,
73
Termen de constituire a depozitului: perioada în care persoanele fizice sunt gestionari,
Depuneri ulterioare: permise, pe termen nelimitat,
Rata dobânzii: fluctuantă,
Mod de calcul al dobânzii: lunar, luna de 30 de zile și anul de 360 zile,
Frecvența de plată a dobânzii: la scadență, dobânda se capitalizează în contul de depozit, în ziua corespunzătoare datei
de
deschidere a contului de depozit,
Retrageri parțiale: sunt premise retrageri parțiale de sume fără să se aplice penalizări,
Penalizarea în cazul lichidării înainte de scadență: în cazul lichidării depozitului înainte de expirarea termenului de
12
luni, se va acorda dobânda pentru depozite la termen, proporțional cu perioada în care a funcționat depozitul, fără să se
aplice
penalizări,
Comisioane:
– comision de întreținere cont: zero;
– încasări prin virament: zero;
– depuneri numerar: zero;
– retrageri numerar: conform planului de taxe și comisioane a fiecărei bănci .
DEPOZIT DE ECONOMII PENTRU COPII
Clienți eligibili: persoane fizice minore, cetățeni români, rezidenți și nerezidenți, cu vârsta între 0 și 17 ani. Se poate
deschide contul încă din primele zile de viață ale copilului și până la vârsta de 17 ani;
Deponent: persoana fizică, depozit constituit pe numele copilului minor;
Moneda disponibilă: RON, EURO;
Termen de constituire: între 1 si 18 ani, până la majoratul copilului titular;
Data scadenței: data aniversării a 18 ani pentru copilul titular, depozitul la termen pentru copii are scadența unică, și
anume
ziua în care copilul titular împlinește 18 ani;
Suma minimă de constituire: este stabilită de fiecare bancă;
Plafonul maxim al depozitului: este stabilit de fiecare bancă;
Frecvența de plată a dobânzii: plata dobânzii se efectuează prin capitalizare anuală în contul de depozit la termen
pentru
copii, în ziua corespunzătoare datei de deschidere a depozitului la termen pentru copii. În condițiile în care legislația
fiscală se
va modifica, în sensul ca se va reține impozit pe veniturile din dobânzi, se va aplica în mod corespunzător, prin stopaj la
sursă
și se va vira.Dobânda se calculează zilnic și se capitalizează anual în contul de depozit;
Mod de calcul dobândă: dobânda se calculează pentru luna calendaristică de 30 zile și anul de 360 zile;
Depuneri ulterioare: permise oricând, prin depuneri nu merar și/sau transferuri bancare. Se pot face depuneri ulterioare,
oricând și se primește dobândă chiar din data depunerii. Există posibilitatea de a seta transferuri lunare automate din
contul de
salariu, prin serviciul FixPay, către depozitul deschis pe n umele copilului;
Retrageri parțiale: nu sunt premise;
Penalizarea în cazul lichidării înainte de scadență: pentru sumele existente în cont, în perioada cuprinsă între data
celei
mai recente aniversări anuale a depozitului și data retragerii anticipate, nu se bonifică dobândă;
Documente: Contract de constituire depozit la termen pentru copii, completat în două exemplare (unul pentru bancă și
unul
pentru titularul contului).
CERTIFICAT DE DEPOZIT (CU DISCOUNT)
Beneficiari: persoane fizice;
Moneda: RON, USD, EURO, altă valută;
Termene multiple:1 săptămână,1 lună, 2, 3 , 6, 9, 12, 18, 24, 36 luni, (în funcție de momentul achiziției);
În general se solicită o sumă minimă de achiziționare;
Prin discount se poate înțelege : diferența între valoarea nominală a certificatului de depozit și prețul plătit de client la
achiziționare (dobânda finală);
Dobânda: fixă (în general) pe perioada cuprinsă între momentul achiziționării și data scadenței ;
Prelungirea: în general nu se poate prelungi automat;
Lichidarea: la scadență/la cerere. În cazul în care clientul își retrage suma înaintea expirării termenului, se poate încasa
o
dobândă inferioară celei la termen dar superioară celei la vedere;
Împuterniciți: titularul de certificat poate desemna unul sau mai mulți împuterniciți care să poată dispune de certificate
în
limita sumelor aferente (prețul de răscumpărare oferit de bancă);
Costuri:
– retragerea de numerar din certificate se poate comisiona;
– nu se percepe comision la achiziționarea/răscumpărarea certificatelor de de pozit cu discount;
Avantaje:
– comisioane diferențiate la vânzarea/răscumpărarea certificatelor față de depozitele la termen;
– poate fi cumpărat/răscumpărat oricând, la valoarea cotației din ziua respectivă oferită de bancă;
– banca bonifică o dobândă fixă corespunzătoare perioadei de la cumpărare și până la data scadenței;
– certificatul de depozit cu discount este acceptat drept garanție (pentru creditele sau scrisorile de garanție bancară
solicitate la
bancă, precum și pentru instrumentele derivate – forward pe cursul de schimb);
– sunt garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar în limita unui plafon stabilit de către acesta;
– oferă siguranță și confidențialitatea economiilor clientului prin utilizarea parolei (după caz);
74
Documente necesare:
– Buletin/Carte de Identitate, Convenție de cont curent/depozit/certificat de depozit (cu discount).
4.4. PRODUSE DE CREDITARE PENTRU PERSOANE FIZICE
Există o mare varietate de împrumuturi care pot fi acordate persoanelor fizice, în funcț ie de natura cererii, durata de
rambursare și circumstanțele fiecărei persoane. În general, aceleași principii în creditare se aplică atât persoanelor fizice
cât și
celor juridice. Dar, în cazul persoanelor fizice sumele de bani împrumutate sunt mult mai m ici și prin urmare riscul
băncii nu
este atât de mare.
Faptul că persoanele fizice apelează la împrumuturi a devenit un fenomen obișnuit și este practicat pe scară largă în
toate țările cu economie de piață. De la o creditare pe obiect, treptat s -a trecut la o creditare globală, tipul de credit de
trezorerie devenind predominant. Devin obișnuite tipurile de credite pentru care nu se stabilește o destinație anume
(creditele
petru cumpărături cu cardurile, creditele pentru nevoi nenominalizate).
În multe țări, creditul pentru persoane fizice este influențat, determinat și reglementat de stat făc ând parte din politica
economico-financiară promovată în diferite perioade. Se constată de aceea o creștere a acestui tip de credit într -o
proporție mai
mare decât creditele acordate altor sectoare.
În acest sens și băncile își formează politici de câștigare a pieței, o piață foarte generoasă având în vedere numărul
subiecților potențiali și domeniile aproape nelimitate, ce pot fi creditate. Se poate spune că alături de creșterea
producției de
bunuri de consum, creditul acordat persoanelor fizice constituie factorul activ al creșterii nivelului de trai a populației c u
venituri medii și mici, care astfel își pot permite achiziționarea, în avans, a acestora.
O persoană fizică poate solicita acordarea unui împrumut din mai multe motive:
– când așteaptă fonduri ce trebuie să sosească și are de achitat pe loc cheltuieli efectuate (diverse cumpărături);
– când bunul ce se dorește a fi achiziționat are o valoare mult mai ma re decât economiile sau veniturile disponibile la un
moment dat (bunuri casnice, autoturisme, locuințe);
– facilități de credite cu reînnoire automată (cardurile, facilitățile de cont curent pentru plata utilităților).
Principalele tipuri de împrumuturi oferite în România, clienților persoane fizice sunt:
A. Credite acordate pe baza cardurilor,
B. Creditul pentru nevoi personale nenominalizate negarantate,
C. Credite pentru bunuri de consum,
D. Credite pentru achiziționarea de autoturisme,
E. Creditul pentru nevoi personale nenominalizate garantate cu ipotecă,
F. Credite pentru construirea, achiziționarea sau modernizarea locuințelor și caselor de vacanță.
ANALIZA BANCARĂ PRIVIND ÎNDEPLINIREA CONDIȚIILOR DE CREDITARE
Indiferent de tipul creditului, băncile efectuează o analiză a solicitantului înainte de a aproba cererea de împrumut.
Documentația solicitată și analiza efectuată diferă de la o bancă la alta, în funcție de politica de creditare, experiența
privind
acordarea unor asemenea împrumuturi și tip ul de împrumut solicitat.
Majoritatea băncilor au formulare standard pentru cereri de credite. Acestea sunt completate de persoanele ce solicită
împrumutul și prezentate personalului desemnat cu analiza acestora. În general, toate băncile au personal spec ializat în
analiza
și acordarea acestor împrumuturi. Odată cu dezvoltarea informaticii, a internetului, a telecomunicațiilor, băncile au
deschis
birouri de informații cu apelare telefonică sau pe internet unde persoana fizică poate afla direct dacă are sau nu acces la
creditul solicitat și ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a fi „eligibil”.
Formularele vor conține majoritatea informațiilor referitoare la solicitant de care are nevoie un analist în vederea
luării unei decizii. Principalele informații se referă la: scopul împrumutului, termenul de rambursare, suma
împrumutului, date
referitoare la solicitant și, în special, cele referitoare la veniturile obținute. De asemenea, se cer informații referitoare la
locul
de muncă a solicitantului, alte angajamente financiare, domiciliul, persoanele aflate în întreținere.
Toate aceste date vor fi verificate ulterior de către salariații bancari desemnați . Fiecare tip de credit solicitat
presupune un anumit tip de analiză și în consecință, vor exista formula re de cerere de împrumut specifice.
Indiferent de tipul creditului și mărimea sa, esențial pentru analiză este prezentarea unei adeverințe de venit din care
să rezulte cu claritate faptul că solicitantul obține venit, cuantumul acestui venit și faptul că este angajat cu contract de
muncă
cel puțin pe perioada pentru care solicită împrumutul.
În funcție de mărimea și complexitatea împrumutului, banca poate cere clienților să completeze un formular de
planificare a bugetului de familie, care să prezinte fluxul de venituri lunare și fluxul de cheltuieli lunare astfel încât să se
poată
determina fluxul net de venituri posibil de obținut de solicitant. În acest sens, unele bănci pot cere dovezi suplimentare
ale
cheltuielilor efectuate, respectiv chitanțe, fact uri, note de plată, extrase de cont .
Scopul întocmirii unei asemenea prognoze este să se verifice dacă solicitantul împrumutului are un excedent de
venituri care să-i permită rambursarea lui, iar mărimea excedentului va crea imaginea ușurinței rambursării acestui
împrumut.
Un model de buget este prezentat în continuare
Figura nr. 2 Model de buget de venituri și cheltuieli pentru persoane fizice
Numele solicitantului………. Data………
Persoane aflate în întreținere……….
VENITURI Curs de schimb EURO/LEI……….
75
Nr.
crt.
Descriere venit Suma în lei
1 Salariu net lunar al solicitantului
2 Salariu net lunar al soției/soțului solicitantului
3 Salariile altor membrii ai familiei (copii, părinți)
4 Alocația copiilor
5 Pensii
6 Chirii încasate
7 Tichete de masă primite
8 Alte venituri
9 Venituri din activități economice autorizate
TOTAL VENITURI
CHELTUIELI
Nr.
crt.
Descriere cheltuieli Suma în lei
1 Cheltuieli directe de întreținere
2 Cheltuieli gospodărești
3 Cheltuieli cu chiria
4 Datorii bancare (alte rate lunare)
5 Datorii lunare de leasing
6 Alte cheltuieli rezultate din activități financiar -bancare
7 Cheltuieli cu activitățile economice autorizate
8 Rata lunară aferentă cererii actuale de acordare de credit
Rata se încadrează în nivelul maxim pentru venitul obținut DA/NU
TOTAL CHELTUIELI
ESTIMARE BUGET
TOTAL VENITURI TOTAL CHELTUIELI
FINALIZARE
Surplus sau minus al bugetului
Surplusul trebuie să depășească între 30% -50%
din totalul veniturilor
Total Venituri – Total Cheltuieli Depășește: DA/NU
Studierea adeverinței de salariu și a bugetului de venituri și cheltuieli este de mare importanță în analiza unui
împrumut acordat persoanelor fizice pentru că în ultimă instanță acordarea creditelor persoanelor fizice are la bază în
primul
rând ideea că solicitanții obțin venituri, aceste venituri sunt sigure pentru o anumită perioadă, aceste venituri sunt mai
mari
decât cheltuielile iar excedentul realizat în viitor permite rambursarea împrumutul ui și a dobânzilor.
Unele bănci solicită înainte de depunerea cererii de creditare, completarea unui alt formular numit „Fișa de informații
necesare pre-aprobării”. Toate acestea au drept scop obținerea a cât mai multor informații pentru a avea o imagine clară
când
se evaluează o cerere de credit.
Evaluarea cererii este cea de- a doua mare etapă în analiza unui împrumut solicitat de persoanele fizice. Evaluarea se
face de către analistul de credit sau de către alte persoane desemnate și are ca scop determinarea tuturor elementelor și
riscurilor care fac ca împrumutul să poată fi acordat sau nu de către bancă. Cu alte cuvinte, în procesul evaluării se va
determina dacă împrumutul solicitat și dobânda pot sau nu pot fi rambursate.
Pentru a se putea răspunde la această ultimă întrebare, analistul, pe baza informațiilor pe care le deține, a
răspunsurilor pe care le primește de la solicitant, a experienței și a pregătirii profesionale, va încerca să lămurească
următoarele aspecte:
a. Caracterul solicitantului care se determină având în vedere relațiile lui anterioare cu banca sau cu alte bănci. Dacă
are
conturi la banca care face analiza și le -a gestionat corect, va avea un avantaj . De asemenea, dacă are conturi la bănci și
le-a
gestionat corect se poate spune că are experiență în lucrul cu băncile și va avea un avantaj. Este evident că dacă a mai
avut
credite și le-a rambursat cu întârziere, dacă a girat alți solicitanți care nu s -au achitat de obligații, dacă are o reputație de
client
„dificil” în relația cu băncile, analiza va fi mai aprofundată iar șansele ca solicitarea să -i fie onorată, scad.
Tot în vederea stabilirii corecte a caracterului se analizează activitatea profesională, respectiv studiile, profesia,
perioada de când este angajat în firmă și/sau pe post, de când este în funcția respectivă, ce șanse are să rămână angajat
la
aceeași firmă pe perioada creditării, ce șanse ar avea să -și găsească alt loc de muncă dacă va fi disponibilizat, la ce tip
de firmă
este angajat: mare – mică, de stat – privată, cu capital autohton – străin. Deținând toate informațiile, se poate clarifica cu
un
mare grad de certitudine situația veniturilor solicitantului și stabilitatea lor, un lucru de mare importanță privind
rambursarea
datoriei.
O a treia gamă de informații referitoare la caracterul solicitantului se referă la situația personală, familială. Dacă
solicitantul este căsătorit sau necăsătorit. Dacă este căsătorit și soția lucrează există două surse de venit, dacă are copii
atunci
cheltuielile se măresc. Dacă are casă proprie sau locuiește în chirie înseamnă că are spirit de economie dar posibil are și
rate la
alte împrumuturi. Dacă nu are locuință proprie va avea alte cheltuieli, respectiv chirie de achitat. De cât timp locuiește
la
76
adresa indicată arată stabilitate în viața lui. Câți ani are și care este starea sănătății ne indică , de asemenea, potențiale
surse de
cheltuieli, stabilitate sau instabilitate financiară, seriozi tate în tratarea problemelor.
b. Abilitatea se analizează pentru a determina cuantumul câștigurilor și modul cum își administrează solicitantul
bugetul de
familie. În acest scop se verifică amănunțit „Adeverința de salariu” , care la majoritatea băncilor este standardizată, prin
formular solicitîndu-se, în general, următoarele informații: denumirea firmei și adresa completă (inclusiv codul fiscal și
înregistrarea la Registrul Comerțului), data de când este angajat solicitantul și perioada de angajare, funcția deținută,
locul de
muncă, vechimea la locul de muncă, salariul net și dacă salariul este afectat de alte obligații.
În multe cazuri, adeverința de salariu este însoțită de copii certificate ale cărților de muncă sau ale contractelor de
muncă care întăresc cele prezentate în adeverințe.
Se determină apoi, amănunțit, ce alte angajamente are solicitantul. Acestea se declară prin cererea de credit și pot fi:
împrumuturi pe cardurile de credit care generează rate și dobânzi lunare, alte împrumuturi la alte bănci, chirii sau
ipoteci,
cheltuielile curente cu încălzirea, energia electrică, apă, telefon, alte obligații direct la diverse magazine.
De asemenea, având în vedere inf ormațiile deținute până la acel moment se pot determina cheltuielile normale de
subzistență, se pot aproxima cheltuielile excepționale și, în final, se poate determina surplus ul posibil de realizat lunar
sau întro
anumită perioadă. De obicei, băncile din România consideră fără a mai calcula la fiecare caz în parte că aceste cheltuieli
de
subzistență sunt între 30 și 50% din veniturile nete ale unui solicitant.
În final, pentru a avea o imagine clară a abilității se analizează frecvența apelării la împrumuturi, numărul băncilor la
care a apelat, modul cum își achită solicitantul datoriile , în general.
c. Scopul, sau de ce solicită clientul împrumutul. Orice bancă va lua în considerare cererea de împrumut numai dacă
știe în
ce scop vor fi cheltuiți banii. Scopul împrumutului trebuie să fie legal pentru că orice activitate ilegală poate crea
dificultăți
împrumutatului dar și băncii care a împrumutat. Scopul trebuie cunoscut pentru a se respecta normele de creditare
stabilite
pentru fiecare tip de împrumut . Conform acestor norme, fiecare împrumut trebuie să se acorde numai cu respectarea
anumitor
condiții de garantare, avans, eliberarea împrumutului și documente justificative.
d. Suma care se dorește a fi împrumutată. Referitor la aceasta trebuie să se țină cont cât de mare este această sumă în
raport
cu venitul și scopul propus. Cum se finanțează diferența dintre suma necesară și suma împrumutată? Dacă clientul are o
contribuție adecvată la cumpărarea respectivă și dacă avansul stabilit de bancă este disponibil.
e. Rambursarea împrumutului este analizată luând în considerare calculele efectuate cu ocazia întocmirii bugetului de
familie. Trebuie să reiasă cu claritate faptul că se poate rambursa împrumutul din venitul regulat al clientului, că nu vor
interveni schimbări majore în veniturile și cheltuielile clientului și că dacă vor interveni el are capacitatea de a plăti
aceste
cheltuieli suplimentare.
Împrumuturile pentru persoane fi zice se pot acorda pe diverse termene, de la șase luni până la 50 de ani, în funcție de
tip. Dacă creditele pentru achiziționarea de bunuri de folosință îndelungată termenele sunt, în general, până la 5 ani, cele
pentru achiziționarea sau construcția de locuințe pot fi de peste 50 de ani. Sumele de rambursat sunt stabilite lunar, în
rate
egale sau inegale. La aceleași date se vor rambursa și dobânzile. În general sunt permise rambursări an ticipate iar de la
caz la
caz sunt prevăzute comisioane de plată anticipată .
f. Garantarea – asigurarea împrumutului se are în vedere atunci când toate etapele evaluării au fost lămurite și se
pune
problema diminuării riscului de nerambursare prin solicitarea de garanții. Pentru aceste tipuri de împrumuturi se poate
solicita
orice fel de garanție.
Având în vedere faptul că există o puternică concurență între bănci pentru acapararea acestui segment de creditare,
suma împrumutată are valoarea relativ mică, experiența băncilor, volumul relativ mic al creditelor neperformante
datorat
acestui segment, băncile consideră drept garanție pentru aceste tipuri de împrumut veniturile obținute de client sau
bunul
procurat din credit. Acest lucru nu împiedică unele bănci de a solicita garanții suplimentare: ipoteci, alte gajuri, cesiuni
de
creanțe.
În general, aceste tipuri de credite sunt asigurate la o societate de asigurări care vor plăti în caz de neplată a
debitorului, urmărind apoi ca acestea să urmărească prin mijloace proprii achitarea datoriilor de către împrumutat. Acest
lucru
diminuează riscul băncii dar mărește cheltuiala cu împrumutul lucru ce se va reflecta în rata dobânzii mai mare
percepută de la
împrumutat.
Și bunurile procurate din credit se vor asigura, mai ales cele de valoare mare, iar în cazul creditului imobiliar se poate
încheia o asigurare de viață pentru împrumutat pe întreaga perioadă de creditare.
Pentru aceste tipuri de împrumuturi, banca va propune și o serie de comisioane pentru acoperirea cheltuielilor de
gestionare și administrare precum și dobânzi stabi lite pentru fiecare tip în parte . Dobânzile pot fi fixe sau variabile și se
achită
lunar, odată cu rata din împrumut. Periodic se încasează diverse comisioane procentual la sold sau în sume fixe.
g. Următoarea etapă după ce s -a efectuat evaluarea, este luarea deciziei. Dacă evaluarea a fost efectuată corect și
analistul
deține toate informațiile necesare, luarea deciziei este o etapă ușoară. De cele mai multe ori însă luarea deciziei de
creditare nu
este ușoară. Deseori, pentru ca decizia să fie „acordare” se pot pune anumite condiții, ca:
– micșorarea sumei împrumutate până la un anumit nivel;
– micșorarea sau mărirea duratei de rambursare;
– suplimentarea garanțiilor;
– suplimentarea numărului giranților;
– mărirea contribuției împrumutatului (avansului);
– renunțarea la anumite credite;
– mărirea dobânzilor sau comisioanelor.
Indiferent de caz, evaluarea trebuie să puncteze cu claritate plusurile și minusurile solicitării. Dacă plusurile
primează, decizia va fi de acordare a împrumutului.
Consecințele refuzului de creditare sunt și ele analizate și se referă la faptul că banca va pierde un client care poate
are și alte conturi la acea bancă, are rude sau prieteni care vor fi influențați de acest refuz.
77
h. Ultima etapă se referă la acordarea efectivă și ge stionarea împrumuturilor acordate persoanelor fizice. În
funcție de
negocierile purtate, dacă decizia a fost de a aproba împrumutul , acesta poate fi virat în contul personal deschis la bancă,
poate
fi virat la firma vânzătoare sau la firma de construcții, în cazul construcției de locuințe. Împrumuturile pot fi ridicate în
numerar de la casieriile băncilor sau de la orice ATM, atunci când sumele sunt virate în conturile curente care au atașate
carduri. Se mai poate plăti direct, la furnizor cu cardul de cred it atunci când este alimentat din împrumut .
Toate aceste plăți se fac nu înainte ca să se întocmească și să se perfecteze o documentație de împrumut care să
cuprindă:
– adeverința de salariu al împrumutatului și/sau soției, giranților;
– copii după cărțile de muncă a celor arătați mai sus;
– copii după actele de identitate a celor arătați mai sus;
– copii după facturi pentru utilități, extrase de cont, chitanțe pentru chirii și alte cheltuieli;
– acordul de consultare a bazei de date a CRB;
– facturi emise de furnizorii de mărfuri pentru bunurile ce urmează a fi cumpărate pe credit;
– garanțiile constituite și înregistrate conform legii (ipoteci, gajuri,cesiuni de creanțe);
– formulare de deschidere a conturilor;
– dovada plații avansului convenit cu banca sau furniz orul de bunuri;
– fișa de aprobare a creditului;
– contractul de împrumut, împreună cu graficul de rambursare a creditului.
Documentația de împrumut fiind completă se supune aprobării fie unui comitet de credit fie unui șef de
compartiment în funcție de normele de creditare valabile în fiecare bancă.
În domeniul creditării populației o importanță deosebită o are întocmirea unui credit -scoring. Creditul – scoringul
ajută analistul în evaluarea și luarea unei decizii în legătură cu acordarea sau respingerea cred itului solicitat. Acest
instrument
exprimă o notație de apreciere, o evaluare a atributelor solicitantului și ierarhizează solicitanții de credit printr -o notă
medie
sau un punctaj.
Credit-scoringul este deci un sistem de punctare a creditelor care se baze ază pe datele cunoscute referitoare la client.
Datele sunt analizate pentru a clasifica clienții în categorii și pentru a evidenția factorii determinanți. Fiecare din aceșt i
factori
primesc apoi o anumită valoare. Se stabilește apoi un sistem de agregare care să permită transpunerea factorilor într -un
calificativ. Pentru luarea deciziei, fiecare bancă totalizează punctajul obținut și stabilește un prag de la care va
credita.Iată cum
arată un model de cred it – scoring pentru evaluarea unui credit imobiliar:
Figura nr. 3 Model de credit-scoring pentru persoane fizice
Nr.
crt.
Criteriul Aprecierea Punctaj
1 Capitalul societății angajatoare
societate cu capital de stat 1
societate cu capital privat 2
societate cu capital mixt 4
persoana fizică autorizată 5
instituție publică 3
societate cu capital străin 6
2 Tipul societății angajatoare
firme multinaționale 9
firme cu peste 250 angajați (altele decât multinaționale) 7
firme cu 20 – 250 angajați (altele decât multinaționale) 6
firme cu mai puțin de 20 angajați altele decât multinaționale 1
sector bugetar 5
persoană fizică autorizată 4
3 Funcție/ocupație
funcție de conducere 5
personal calificat cu studii superioare 4
personal calificat cu studii medii 3
personal necalificat 2
pensionar 1
4 Vechime la actualul loc de muncă
mai puțin de 3 luni 0
de la 3 – 12 luni 1
de la 1 – 3 ani 2
de la 3 – 5 ani 3
mai mult de 5 ani 4
5
Vechime la vechiul loc de muncă
(dacă vechimea la actualul loc de
muncă este mai mică de 1 an)
mai puțin de 2,5 ani 0
de la 2,5 ani – 3 ani 1
de la 5 ani – 5 ani 2
mai mult de 5 ani 3
6 Vârsta
21 – 25 ani 1
26 – 35 ani 3
36 – 45 ani 4
46 – 55 ani 2
peste 55 ani 0
7 Educație școala elementară 1
78
gimnaziu 2
liceu 3
universitate 4
studii postuniversitare 5
8 Stare civilă
căsătorit, o singură persoană angajată 1
necăsătorit 2
divorțat /văduv 3
conlocuire cu debitorul 4
căsătorit, ambele persoane angajate – fără copii 5
căsătorit, ambele persoane angajate – cu copii 3
9 Venitul pe familie
Mai puțin de 150 eur 0
151 – 250 eur 1
251 – 350 eur 3
351 – 500 eur 3
501 – 700 eur 5
Peste 700 eur 7
10
Posibilități de contactare
telefonică
nici una 0
doar telefon mobil 1
doar telefon fix 2
telefon fix și mobil 3
11
Situația solicitantului cu privire la
domiciliu
chiriaș la persoană privată 1
conlocuire cu proprietarul 2
chiriaș la stat 3
locuință cu părinții 4
proprietar / co-proprietar 5
12 Vechime la adresa curentă
mai puțin de 1 an 0
de la 1 – 3 ani 1
de la 3 – 5 ani 3
peste 5 ani 4
13 Vechime la adresa anterioară
mai puțin de 1 an 0
de la 1 – 3 ani 1
de la 3 – 5 ani 2
peste 5 ani 3
14
Rata lunară aferentă cererii de
credit / Venit lunar
sub 10% 4
între 10% și 20% 3
între 20% și 30% 2
între 30% și 40% 1
între 40% și 50% 0
15 Conturi bancare
nici un cont bancar 4
conturi la alte bănci 5
conturi la banca unde solicită împrumutul 6
16 Persoane aflate în întreținere
0 3
1 2
2 1
3 sau mai multe 0
17 Avans
15% – 30% 1
30% – 40% 2
40% – 50% 4
50% – 60% 6
peste 60% 7
Informații despre CoDebitorul creditului
18 Capitalul societății angajatoare
societate cu capital de stat 1
societate cu capital privat 2
societate cu capital mixt 4
persoana fizică autorizată 5
instituție publică 3
societate cu capital străin 6
19 Tipul societății angajatoare
companii multinaționale 9
companii cu peste 250 angajați (altele decât multinaționale) 7
companii cu 20 – 250 angajați (altele decât multinaționale) 6
companii cu mai puțin de 20 angajați (altele decât
multinaționale)
1
sector bugetar 5
persoană fizică autorizată 4
79
20 Funcție/ocupație
funcție de conducere 5
personal calificat cu studii superioare 4
personal calificat cu studii medii 3
personal necalificat 2
pensionar 1
21 Vechime la actualul loc de muncă
mai puțin de 3 luni 0
de la 3 – 12 luni 1
de la 1 – 3 ani 2
de la 3 – 5 ani 3
mai mult de 5 ani 4
22
Vechime la vechiul loc de muncă
(dacă vechimea la actualul loc de
muncă este mai mică de 1 an)
mai puțin de 2,5 ani 0
de la 2,5 ani – 3 ani 1
de la 3 ani – 5 ani 2
mai mult de 5 ani 3
23 Vârsta
21 – 25 ani 1
26 – 35 ani 3
36 – 45 ani 4
46 – 55 ani 2
peste 55 ani 0
24
Posibilități de contactare
telefonică
nici una 0
doar telefon mobil 1
doar telefon fix 2
telefon fix și mobil 3
Sistemul de punctaj și de agregare este revizuit de către bănci periodic pentru a putea reflecta mereu condițiile
existente pe piață și politica de creditare a băncii. Puncta rea criteriilor este o operațiune ce se efectuează în cazul
fiecărui
solicitant și face parte din etapa de evaluare a creditului. Acest mod de analiza are evidente avantaje, astfel:
– oferă o abordare unitară și standardizată a tuturor împrumuturilor, este eliminat subiectivismul celui care analizează, în
mare
măsură;
– utilizează date privind împrumuturile anterioare, deci diminuează riscul de creditare;
– are o precizie ridicată în depistarea credite lor neperformante;
– reduce costurile și ridică eficiența analizei, mărește productivitatea, având în vedere că procesul de analiză și decizie a
creditării este unul greoi care necesită timp;
– pe baza lui și a sistemului informatic se poate mări standardi zarea produselor.
Există totuși și o serie de deficiențe ce decurg din folosirea credit -scoringului:
– pe cât de precisă este notarea pe atât de greu este de spus dacă s -au ales factorii cei mai reprezentativi și au fost
ponderați
corect (li s-a dat gradu l de importanță cuvenit);
– agregarea aduce la același numitor, dar conduce la pierderea indentității, astfel unele caracteristici specifice
solicitantului se
pot pierde din vedere cu ocazia agregării fiind acoperite prin aprecierea pozitivă sau negativă a altor caracteristici;
– chiar dacă se au în vedere o multitudine de factori și aceștia sunt corect estimați și agregați, „dorința de rambursare”
a
împrumutului de către solicitant nu poate fi identificată prin întocmirea unui credit -scoring.
Creditele de consum reprezintă în toate țările dezvoltate o componentă importantă în totalul creditelor acordate de
către băncile comerciale. Și în România anilor 2002 – 2008 acest fenomen a luat amploare. Practic, în anul 2003 a avut
loc o
„explozie” a creditelor acordate populației, creditul de consum a crescut de patru ori iar creditul ipotecar de două ori și
tendința a continuat până la mijlocul anului 2008.
Acest lucru a dus la influențe pozitive în economie unde comerțul cu amănuntul a cunoscut o creștere de pes te 30% în
primele opt luni ale anului 2003. A crescut de asemenea și o parte a sectorului productiv ca de exemplu, industria
mobilei,
producția de bunuri casnice, industria construcțiilor de locuințe , care au atras automat efecte pozitive și pentru furnizo rii
de
materii prime și servicii din aceste sectoare.
S-au simțit totuși și câteva efecte negative ca:
– creșterea mai rapidă a importurilor față de exporturi care a dus la dezechilibrarea și mai mare a balanței de plăți
externe;
– creșterea prețurilor la bunurile din import deoarece sunt legate de EURO care se apreciază continuu față de leu;
– epuizarea rezervelor valutare ale BNR care încearcă să susțină cursul valutar;
– economia fiind nerestructurată, efectul pozitiv nu s -a manifestat pregnant în econo mia românească care nu produce
bunuri de
larg consum de calitate și la prețuri competitive;
– a generat o expunere mare a populației, care în condițiile crizei începute în 2007 a condus la dificultăți de rambursare,
– în condițiile crizei, a generat mari probleme băncilor care au trebuit să provizioneze creditele nerambursate și au
trebuit să-și
schimbe radical politicile de creditare.
Toate aceste principii sunt avute în vedere la creditarea populației. În continuare, pentru fiecare categorie de
împrumut se vor prezenta detaliat caracteristicile și modul de acordare.
CARDUL DE CREDIT
Cardul de credit (cardul de cumpărături), reprezintă produsul prin intermediul căruia deținătorul dispune de
disponibilități bănești ale emitentului, oferite sub forma unei linii de credit, care îi permit acestuia efectuarea
operațiunilor de
plăți, în limita unui plafon stabilit în prealabil. Spre deosebire de cardul de debit cu facilitate de overdraft, cardul de
credit
80
poate fi acordat chiar dacă solicitantul nu virează salariul în cont, cea mai importantă cerință fiind existența
unor
venituri suficiente pentru rambursarea creditului și plata dobânzii.
Principalele caracteristici ale produsului card de credit sunt următoarele: depunerea inițială, soldul minim intangibil,
comisionul de emitere a cardului, taxa anuală, comisionul de administrare lunară, comisionul de reînnoire a cardului,
comisionul de înlocuire a cardului, comisionul de regenerare a PIN-ului, comisionul de închidere a cardului, comisionul
de
blocare a cardului în caz de pierdere/ furt, dobânda acordată în contul de card, comisionul de retragere de numerar la
ATMurile
băncii, comisionul pentru tranzacțiile la comercianți, comisionul de retragere de numerar la alte ATM -uri ale băncilor
din
România, comisionul de retragere de numerar la ATM- urile băncilor cu care există încheiată o convenție specială,
comisionul
de retragere numerar la ATM- uri / bănci din străinătate, comisionul de interogare sold la ATM, taxa pentru refuzuri de
plată,
taxa schimbare PIN91 la ATM, comisionul pentru plăți prin intermediul ATM -urilor, dobânda la creditul acordat.
Caracteristicile produsului card de credit la Raiffeisen Bank sunt următoarele:
Tabelul nr. 30 Fișa produsului Card de credit
Tip card MasterCard Credit
Arie de utilizare Națională și internațională
Număr de carduri ce pot fi emise pe cont Maximum 5 (un card principal și 4 carduri suplimentare)
Valabilitate card
Conform datei înscrise pe card, cu reînnoire automată (2 ani pentru
cardurile cu bandă magnetică și 3 ani p entru cardurile cu cip)
Mediu de utilizare card Mediu manual și electronic
Limita zilnică de cheltuială prin card
pentru tranzacții comerciale
Disponibilul din cont, sau limita zilnică ordonată de titularul contului
de credit card, pentru fiecare card su plimentar în parte atașat contului
de credit card
Limita zilnică de cheltuială prin card
pentru operațiuni de eliberări numerar
Linie de credit pentru nevoi personale, cu rambursare lunară și
reînnoire după fiecare rambursare; are carater neangajant
Caracteristici cont
Tip Linie de credit
Linie de credit pentru nevoi personale, cu rambursare lunară și
reînnoire după fiecare rambursare; are carater neangajant
Moneda Lei
Limita de credit (lei)
Raiffeisen Bank
Standard
Raiffeisen Bank
V odafone
Raiffeisen Bank
Gold
Minimă 700 RON 700 RON 5.000 RON
Maximă 20.000 RON 20.000 RON 40.000 RON
Data de generare a raportului de
activitate
15 ale1 ale lunii, lunii, 7 ale lunii, 22 ale lunii
Data maximă de rambursare
26 zile calendaristice de la data de generare a raportului lunar de
activitate
Suma minimă de rambursat
5% din limita utilizată, minim 10 lei, la care se adaugă dacă este c azul,
rata lunară egală aferentă fiecărei tranzacții postate în rate, și s e
cumulează integral orice depășire accidentală a lim itei de credit sau
orice sumă datorată și nerambursată în ciclul de tranzacționare
precedent
Modul de rambursare
Lunar, cel puțin suma minimă de rambursat prin:
– depunere numerar sau virament în contul de rambursare
– debitarea directă a unui cont curent deschis în Raiffeisen Bank
Termen de expirare a liniei de credit
În cazul în care banca reî nnoiește cardul, limita se reînnoiește automa t
până la noua dată de expirare
Beneficii suplimentare
Puncte de colecție
Cardurile de credit sunt înrolate automat în programul „Puncte de
colecție”
Asigurare „Protecția rambursărilor”
Cardurile de credit sunt înrolate automat în programul de asigurări
„Protecția rambursărilor” și beneficiază de 3 luni perioada de scutire
de la plata primei de asigurare
După expirarea perioadei de gratuitate, valoarea primei de asigurare
lunară care este datorată la data generării raportului lunar de activitate,
se calculează prin înmulțirea cotei de primă de 0.32% cu suma datorată
la data închiderii fiecărui ciclu de tranzacționare
Puncte suplimentare în programul
„Vodafone în fiecare zi”
Specific pentru cardurile Raiffeisen Bank – V odafone
– 400 puncte la activarea cardului (prima tranzacție la comerciant)
– 4 puncte la 10 lei cheltuiți la comercianți
– extraopțiunea 30 SMS gratuit timp de 2 luni, începând cu activarea
cardului
Pachetul de servicii de protecție
Pachetul de servicii de protecție este destinat exclusiv utilizatorilor
principali ai cardului de credit Raiffeisen Bank și cuprinde:
91 Personal Identification Number
81
– protecția cardului: protecție extinsă î n cazul în care cardul este
furat/pierdut sau unele tranzacții sunt contestate
– protecția cumpărăturilor: protecția cumpărăturilor efectuate cu
cardul împotriva deteriorării accidentale și furtului pentru 45 de zile
de la data cumpărării
– protectia prețului: rambursarea diferenței de preț în cazul în care
același produs este găsit mai ieftin în termen de 21 zile de la data
cumpărării prin card
Costul acestui pachet de servicii este de 1,5 RON/lună pentru produsele
de card de credit și se va aplica conturilor care înregistrează în cadrul
ciclului de tranzacționare cel puțin o mișcare debitoare, mai puțin taxa
anuală de administrare și este datorat la data generării raportului de
activitate
Asigurarea de călătorie în străinătate
Se prezintă sub forma asigurării de tip bancassurance, intermediate de
bancă sub forma unui agent de asigurare subordonat, care poate fi
achiziționată opțional de către clienții de card d e credit Standard sau
V odafone
Evenimentele care sunt asigurate sunt descrise în documentul
„Certificat de asigurare de călătorie în străinătate a posesorilor de
carduri bancare”
Costul acestui serviciu, pentru client, este de 50 RON/pe card /pe an
și se percepe inițial, la data activării cardului sau, după caz, la data
înrolării în asigurare (atunci cand înrolarea are loc după semnarea
cererii de card de credit), ulterior urmând a fi plătită anual la
aniversarea activării cardului sau la aniversarea înrolării în asigurare
Clienții de card de credit Gold beneficiază gratuit de asigurarea de
călătorie în străinătate
Plata în rate
Utilizatorii principali de card de credit vor avea posibilitatea postării în
rate a tranzacțiilor efectuate la comerciant, având la dispoziție mai
multe planuri financiare.
V or fi postate în rate tranzacțiile din ciclul în de rulare (neînchis),
ultima postare putîndu-se efectua în ultima zi a ciclului de
tranzacționare
Valoarea minimă a tranzacției este 300 RON
Numărul maxim de planuri financiare pe un cont : 4
Ponderea maximă a ratelor în limita de credit : 95 %
Planurile financiare sunt construite pe termene î ntre 6 și 36 de luni
Pentru acordarea cardului de credit, solicitantul și soția solicitantului acestuia (dacă veniturile ei sunt luate în
considerare) trebuie să îndeplinească criteriile minime, care se referă la cel puțin următoarele: cetățenie, vârstă , venit
minim,
posibilități de contact, profil risc client (scoring), încadrarea în gradul maxim de îndatorare.Criteriile minime de
eligibilitate la
Raiffeisen Bank sunt:
Beneficiari: persoane fizice care au domiciliul și locul de muncă în România,
Cetățenie: română, rezidența în România, dacă solicitantul este căsătorit iar codebitorul nu are cetățenie română,
veniturile
codebitorului nu constituie venit acceptat de bancă,
Condiții de vârstă: 18-65 ani,
Posibilități de contact: solicitantul trebuie să dețină cel puțin un post telefonic:
– fix (dintr-o rețea de telefonie fixă sau mobilă) sau
– mobil propriu sau
– să dețină un post telefonic mobil alocat solicitantului / codebitorului de către angajator.
Venit minim acceptat : Standard & V odafone: 120 EUR pe familie, Gold: VNS=700 EUR pe solicitant. (VNS = Venitul
net al solicitantului și se calculează ca diferență între veniturile nete cu caracter permanent ale solicitantului și alte
angajamente de plată ale solicitantulu i, CAR, chirii, pensii suplimentare).
Expunere maximă acceptată: 20.000 EURO.Limita de credit card se construiește pe baza elementelor de venit uri și
cheltuieli, ale solicitantului și familiei acestuia, cât și în funcție de riscul asociat solicitantului.
Categorii de venituri eligibile: venituri din salarii,venituri din exercitarea unor profesii liberale sau activități
independente,
venituri din cedarea folosinței bunurilor imobile, venituri din pensii,venituri din cesiunea drepturilor de autor, venituri
din
renta viageră, venituri din contracte de management, venituri din participarea la capitalul societățil or comerciale
(dividende).
Principalul indicator de analiza a capacității de rambursare îl reprezintă „Gradul de îndatorare al solicitantului și
co-debitorului(ilor)”.Acest indicator este reprezentat de ponderea angajamentelor totale de plată lunare ale
solicitantului și ale
codebitorului(ilor) acestuia (suma lunară de plată, respectiv rata, dobânda și comisioanele) decurgând din creditul
solicitat și
dacă este cazul, din alte contracte de aceeași natură, cum ar fi: alte contracte de credite, contracte de leasing, contracte
de
cumpărare de bunuri în rate, indiferent de creditor, în totalul veniturilor lunare nete disponibile ale solicitantului și
codebitorului(ilor).
Documentația necesară emiterii cardului de credit este:
– cererea de emitere com pletată și semnată de solicitant ,
82
– copie după actul de identitate pentru solicitant și soțul/soția acestuia (dacă este căsătorit) – nu se acceptă cărți de
identitate
provizorii,
– documente ce fac dovada veniturilor: adeverința de salariat, fișa fiscală.
Principalele costuri sunt:
Taxa anuală
Se reține din contul de credit card, inițial la data primei mișcări debitoare
sau creditoare înregistrată în contul de c ard de credit, iar ulterior anual, în
ziua corespunzătoare acestei date
Dobânda
0% în cazul utilizării exclusiv la comercianți și rambursării integrale a
sumei datorate
X % p.a. în cazul rambursării parțiale sau utilizării cardului pentru retrageri
de numerar, conform deciziei fiecărei bănci
Comision 0 % pe tranzacție, în cazul utilizării cardului pentru plăți la comercianți
Taxa de rambursare întârziată
Se reține din contul de credit card în cazul în care suma minimă nu e ste
rambursată în perioada de X zile de la generarea raportului lunar de
activitate
În vederea derulării tranzacțiilor cu cardurile de credit banca folosește un sistem de administrare ce asigură:
– gestionarea conturilor și a cardurilor de credit atașate,
– autorizarea și decontarea tranzacțiilor efectuate cu cardurile de credit,
– gestionarea riscului tranzacțional,
– gestionarea refuzurilor la plată.
Interacțiunea utilizatorului de card cu banca se face prin intermediul serviciilor electronice sau prin unitățile
teritoriale ale băncii. Prin intermediul serviciilor electronice se pot acorda informații despre cont/card, executa
operațiuni de
mentenanță cum ar fi: fluxurile de emitere, activarea cardului, blocarea cardului, regenerare cod PIN, emiterea de
carduri
suplimentare, contestarea de tran zacții, ajustări, rezilieri .
La nivelul unităților teritoriale se asigură prezentarea produsului, vânzarea produsului precum și primirea
documentelor ulterioare necesare în procesul de mentenanță.
CREDITUL PENTRU NEVOI PERSONALE NENOMINALIZATE NEGARANTATE
Creditul de consum se definește ca: orice credit contractat de o persoană fizică în vederea satisfacerii nevoilor
personale ale solicitantului și/sau ale familiei acestuia ori pentru achiziționarea de bunuri, altele decât cele care se
circumscriu
unei investiții imobiliare.Acest tip de credit se acordă în lei sau valută: EURO, USD, CHF, JPY .
Beneficiarii sunt persoanele fizice care îndeplinesc condițiile de eligibilitate solicitate de fiecare bancă. Suma maximă
poate fi 20.000 – 25.000 EURO (sau echivalent alte valute) – în general, mai mică decât cea aferentă creditului garantat
cu
ipoteci.Termenul maxim de acordare variază între 10 și 15 ani, în general inferior celui pentru credite garantate.Nu este
necesar avans.
Dobânda se stabilește în funcție de termenul convenit cu clientul pentru rambursarea creditului.Solicitantul poate opta
pentru plata unui nivel de dobândă fix, variabil, revizuibil la un anumit interval sau mixt, între variantele
precedente.Nivelul
dobânzii este mult mai mare decâ t în cazul creditelor garantate deoarece și nivelul de risc al băncii este mai mare.
Garanțiile pot fi certificatele de asigurare (asigurare de viață), giranți sau codebitori cu averea sau veniturile câștigate
prezente și viitoare.
Capacitatea de rambursare se determină pe baza veniturilor certe nete lunare realizate din salarii, pensii, venituri
provenite din contracte de închiriere, dividende, venituri realizate de către solicitant/codebitori, din activități
independente, din
depozite și dobânzi bonific ate la aceste depozite sau orice alte surse de venit dovedite prin documente legale.
Evaluarea bonității solicitantului se face în funcție de angajamentele totale de plată lunare ale solicitantului/familiei
acestuia, decurgând din contractul de credit și din alte contracte de aceeași natură (contracte de credit, leasing, contracte
de
cumpărare a bunurilor în rate, indiferent de creditor), care trebuie să reprezinte cel mult 40% din veniturile nete lunare
ale
solicitantului/ familiei sale. În plus, la acord area creditelor, angajamentele de plată lunare decurgând din credite de
consum,
precum și din alte contracte de natura creditului de consum, indiferent de creditor, nu vor depăși 30% din veniturile nete
ale
solicitantului/ familiei acestuia.
Sumele se pun la dispoziția clientului prin cont separat de împrumut. Plățile se efectuează prin alimentarea din contul
separat de împrumut a contului curent, de unde se pot efectua plăți către terți, dispuse prin ordine de plată sau ridicări de
numerar.Plafonul de cre dit poate fi pus la dispoziția clienților și prin cont de card de debit.Nu sunt premise trageri dacă
împrumutul a fost rambursat parțial sau total.
Modalitațile de rambursare a creditului sunt multiple:
– la orice sediu al băncii, în numerar,
– prin virament din contul curent în lei/valută,
– prin internet, din contul curent în lei/valută,
– la ATM din rețeaua băncii, din contul de card de debit, dacă banca respectivă deține acest serviciu,
– prin mobile banking,
– prin rețele mobile de consilieri vânzări /parteneriate.
Principalele costuri sunt:
– comision întocmire și analiză documentație,
– comision acordare credit (flat – perceput o singură dată la acordarea creditului sau procentual),
– comision administrare (încasat și calculat lunar la valoarea creditului acordat/la sold, sau încasat o singură dată la
acordare),
– prima de asigurare pentru asigurarea solicitată de bancă,
83
– comision rambursare anticipată.
Principalele documente necesare:
– cerere de credit,
– adeverință de salariu (formular tip specific fiecărei bănci),
– fișa fiscală,
– certificat de căsătorie sau hotărâre de divorț, dacă este cazul (copie),
– cartea de muncă /contractul individual de muncă,
– talon de pensie sau decizie de pensionare,
– Buletin de Identitate/Carte de Identitate pe ntru solicitant/ coplătitor(i)/codebitori,
– documente necesare pentru justificarea veniturilor realizate din alte surse, după caz.
Avantaje:
– finanțarea oricărui proiect personal, rapid și ușor, fără a fi necesară justificarea scopului utilizării banilo r,
– posibilitatea refinanțării creditelor angajate la alte bănci, inclusiv suplimentarea acestora,
– acordarea creditului f ără aport propriu, giranți, garanții sau ipotecarea unui imobil,
– obținerea preavizării creditului, în termen scurt și posibilitate a de tragere a acestuia într-un termen inferior celui
ipotecar/imobiliar.
Pentru creditul acordat, împrumutatul datorează băncii, pe întreaga perioadă de creditare dobânda curentă, ce se
acumulează zilnic până la data rambursării integrale a sumelor datorate în contractului de credit și se calculează prin
aplicarea
ratei dobânzii curente la soldul creditului. În scopul calculării dobânzii se consideră anul de 360 de zile și luna de 30 de
zile și
se aplică următoarea formulă de calcul:
D = C*Rd*n/N,
unde:
D – dobânda lunară;
C – capitalul asupra căruia se calculează dobânda, respectiv soldul creditului;
Rd – rata anuală a dobânzii curente;
n – numărul de zile din lună (30);
N – numărul de zile din an (360).
În conformitate cu Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate
consumatorilor persoane fizice, banca are obligația de a calcula pentru toate creditele „Dobânda anuală efectivă”
(DAE),
reprezentând costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat.
DAE ia în considerare totalul plăților efectuate aferente unui credit, respectiv credit, dobânzi și comisioane plătite,
ținând cont și de momentul în care are loc plata. DAE face echivalența, la nivelul unui an, între valoarea curentă a
tuturor
angajamentelor sub forma unor împrumuturi, rambursări și cheltuieli existente sau viitoare, acceptate de către creditor și
de
beneficiarul creditului, și se calculează în momentul încheierii contractului de credit, în conformitate cu formula
prevăzută în legea 289/2004.Pentru calculul DAE se determină costul total al creditului la consumator cu excepția
următoarelor costuri:
a. cheltuielile plătibile de împrumutat pentru nerespectarea unuia dintre angajamentele sale sti pulate în contractul de
credit;
b. costurile, altele decât prețul de cumpărare, în cazul cumpărării de bunuri sau servicii, pe care consumatorul este
obligat să le
plătească, indiferent dacă plata se face în numerar sau pe credit;
c. costurile necesare pentru transferul fondurilor și costurile de menținere a unui cont în care se înregistrează plățile
efectuate
cu titlu de rambursare a creditului, plata dobânzilor și a altor costuri, cu excepția cazului în care consumatorul nu
dispune de
libertate de alegere în materie și dacă aceste costuri sunt disproporționat de mari; această prevedere nu se aplică la
costurile
pentru încasarea acestor rambursări sau plăți, indiferent dacă plata se face în numerar sau în alt mod;
d. costurile referitoare la cotizațiile datorate cu titlu de înscriere ca membru în asociații sau grupări și care rezultă din
acorduri
distincte de contractul de credit, chiar dacă aceste subscrieri influențează
condițiile de credit;
e. cele legate de asigurări sau garanții; sunt însă incluse costu rile destinate a asigura creditorului, în
cazul decesului, invalidității, îmbolnăvirii sau somajului consumatorului, rambursarea unei sume egale sau inferioare
valorii
totale a creditului, inclusiv dobânzile care se aplică și alte costuri, și care sunt impuse de creditor ca o condiție pentru
acordarea creditului.
DAE va fi calculată de către bancă pentru fiecare solicitare de credit și va fi înscrisă în contractul de credit și în
graficul de rambursare. Banca și partenerii au obligația de a menționa DAE în conformitate cu legea, respectiv să se
menționeze DAE în orice anunț publicitar și în orice ofertă pentru un contract de credit destinat consumatorilor, afișate
în
locuri publice, prin care o persoană declară că acordă un credit sau intermediază încheierea unui contract de credit și
prin care
se indică o dobândă sau orice alte cifre referitoare la costul creditului.
EURIBOR (Euro Interbank Offered Rate) este un indice de referință verificabil, un indicator ce reprezintă ratele
de dobânzi pentru împrumutur ile în EURO la care băncile participante în zona monetară UE își acordă împrumuturi.
Valoarea
EURIBOR este afișată pe pagina EURIBOR01 a Reuters Screen concepută în scopul afișării ratelor dobânzii Băncii
Centrale
Europene la sau în jurul orei 11.30 a.m (o ra Londrei) la data cotației.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este un indice de referință verificabil reprezentând rata medie a
dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piața interbancară și este stabilită de către Banca Națională a României.
Valoarea
ROBOR este afișată pe pagina relevantă a website -ului oficial al BNR concepută în scopul afișării ratei medii a
dobânzii în
sistemul interbancar românesc pentru RON la sau in jurul orei 11.30 a.m.(ora Bucureștiului) la data cotației.
LIBOR (London Inter-Bank Offer Rate) reprezintă rata dobânzii pentru credite (de obicei, în dolari) stabilită pe
piața Londrei. Această rată se aplică pe termen scurt pe piața internațională interbancară, și se aplică la credite foarte
mari
84
împrumutate. LIBOR este oficial stabilit o dată pe zi de către un grup mic de mari bănci la Londra. Este calculată de
British
Bankers Association și este publicat în fiecare zi la ora 11 î n colaborare Reuters.
Prezentăm mai jos creditul de consum fără garanții materiale aflat în portofoliul Raiffeisen Bank.El poartă denumirea
de „Flexicredit” și este un credit destinat nevoilor personale nenominalizate. Banii se acordă în numerar, fără să fie
necesară
dovada cumpărării unui anumit bun, deci nu este necesară justificarea modului de utilizare a sumei
primite.Documentața este
simplă și acordarea facilă. Rambursarea se poate face prin plata automată a ratelor lunare din contul curent, fără să m ai
fie
necesară deplasarea la bancă. Există posibilitatea de rambursare anticipată a creditului, parțială sau integrală. Plata
ratelor se
poate face de către clienți la oricare din agențiile băncii , indiferent unde este deschis contul.Principalii parametrii ai
creditului
sunt prezentați în tabelul de mai jos:
Tabelul nr. 31 Fișa produsului „Flexicredit”
Caracteristicile produsului Definirea produsului
Tipul creditului Credit de consum
Scopul creditului Nevoi personale nenominalizate (nu sunt necesare facturi justificative)
Valuta Lei, EURO
Suma minimă 300 EURO (echivalent lei)
Suma maximă
1. În cazul în care solicitantul sau soțul/soția acestuia până la data solicitarii creditului nu
a contractat un alt credit Flexi de la bancă, suma maximă este 1 0.000 EURO (sau
echivalentul în RON)
2. În cazul în care solicitantul sau soțul/soția acestuia până la data solicitarii creditului a
contractat cel puțin un alt credit Flexi de la bancă, suma maximă cumulată a soldului
creditului (creditelor) flexi deja a cordat (acordate) și a noului credit flexi solicitat poate fi
de maxim 10.000 EURO (sau echivalentul în lei)
Termenul minim
6 luni – în cazul dobânzii variabile
18 luni – în cazul dobânzii fixe
Termenul maxim
36 de luni pentru sume mai mici de 1.000 EURO;
48 de luni pentru sume de la 1.000,01 la 2.000 EURO;
60 de luni pentru sume de la 2.000,01 la 3.500 EURO;
120 de luni pentru sume de la 3.500,01 la 10.000 EUR. În anumite condiții (venit net pe
familie mai mic de 500 EUR; număr de angajați firmă angajato are mai mic decat 20)
termenul maxim poate fi limitat la 72 de luni.
Termenul de rambursare va fi stabilit ca multiplu de 6 luni
Tipul dobânzii
– fixă
– sau variabilă (în funcție de condițiile pieței financiar -bancare)
Rata dobânzii curente Conform Deciziilor Comitetului de Prețuri a băncii
Modalitate de calcul a ratei Rate lunare egale (principal și dobânda)
Rata dobândă majorată
Variabilă, fără a putea depași Rata dobânzii curente + „X” puncte procentuale, unde „X”
se stabilește conform Deciziilor Comitetului de Prețuri;
Dobânda majorată se aplică și se calculează până la data plății sumelor restante.
Dobânda majorată se aplică la întreaga suma restantă (credit, dobânzi, comisioane)
Comisioane
1. Comision de procesare – inclus în credit
2. Comision lunar de administrare de ____%, ce se calculează în fiecare lună prin
aplicarea procentului la valoarea inițială a creditului;
3. Comision de plată anticipată integrală sau parțială de ____%, calculat la soldul
creditului plătit cu anticipație
Plăți anticipate.
Se acceptă rambursarea anticipată a creditului parțial (contravaloarea a minim 3 rate
lunare) sau integral.
Asigurare de viață și somaj Opțională
Garanți/garanții
Nu se solicită garant.
Creditul este asigurat împotriva riscului de neplată
Pentru credite cu valoare mai mare de 5.000 EUR se cesionează în favoarea băncii
veniturile și creanțele realizate/ce vor fi realizate de către Cedent (solicitantul creditului)
pe durata de valabilitate a contractului de credit din: salarii, pensii, prestare de activități
independete, comisioane, chirii și orice alte venituri prezente și viitoare, rezultând din
contracte de muncă, de prestări servicii, de colaborare, de agent, de închiriere și asimilate
sau în legătură cu acestea și toate drepturile aferente
Metoda de rambursare Lunară, prin debitarea automată a contului clientului
Cont Cont curent deschis la bancă – obligatoriu
Parametrii minimi ai creditului au rol de criteriu general de preselecție și vor fi aduși la cunoștința clientului. Orice
neconcordanță cu parametrii minimi ai creditului conduce la respingerea solicitării de credit.
Analiza bonității solicitantului de credit se va efectua obligatoriu în funcție de veniturile totale nete lunare, cu caracter
permanent ale familiei (soțul/soția).
Veniturile nete lunare vor fi calculate ca diferență între veniturile totale certe lunare, cu caracter de permanență și
angajamentele de plată lunare de altă natura decât cele decurgând din contractele de credit (pens ii alimentare, chirii,
CAR).V or
85
fi luate în considerare doar veniturile certe, dovedite cu documente, ponderate în funcție de gradul de certitudine și de
fluctuație al acestor venituri pe viitor.
Cheltuielile luate în considerare la calculul capacității de rambursare sunt:
– angajamente de plată lunare altele decât cele provenind din credite: popriri, alte rețineri legale, pensii alimentare,
chirii.
Nivelul acestora este determinat în funcție de declarația clienților și a documentației prezentate.
– cheltuielile de subzistență: cheltuielile cerute de satisfacerea nevoilor fundamentale (hrana, îmbrăcăminte,
încălțăminte,
locuință și sănătate). Nivelul acestor cheltuieli se determină pe baza numărului persoanelor care participă cu venituri la
buget,
a numărului de persoane în întreținere declarate de acestea, precum și în funcție de mediul în care locuiesc aceștia
(urban /
rural).
Nivelul acestor cheltuieli este determinat automat de sistemul de procesare al cererilor de credit, în funcție de
elementele enumerate mai sus, așa cum au fost introduse datele în sistemul informatic și în conformitate cu valorile
menționate
în Politica de Risc de Creditare Persoane Fizice Raiffeisen Bank SA avizată de către Banca Națională a României.
– angajamente de plată lunare provenind din facilități de credit și alte facilități rambursabile fără scadență:
credit card –
angajament = 5% * limi ta credit card + valoarea lunară a ratelor postate; debit card cu facilitate de overdraft –
angajament =
2.5 % * limita overdraft.
– angajamente de plată lunare provenind din facilități de credit și alte facilități rambursabile cu scadență: rate
credite
bancare, rate leasing, rate cumpărare bunuri în rate, CAR -uri. În cazul în care solicitantul sau soțul/soția sau codebitorii
sunt
co-debitori/co-semnatari pentru un alt credit cont ractat la orice altă instituție financiară, la determinarea angajamentelor
se va
lua în considerare, pentru fiecare, cota parte din angajamentul lunar de plată aferent creditului anterior, obținut prin
împărțirea
angajamentului lunar de plată la numărul de persoane implicate în ambele credite (actual și anterior).
– angajamente de plată provenite din facilități de creditare (contract credit, contract de vânzare/cumpărare) bunuri în
rate,
contract leasing) contractate la Raiffeisen Bank sau alte instituții de credit/furnizor de bunuri în care clienții
(solicitant/codebitor(i)) sunt giranți, garanți, fidejusori sau avaliști.
Dacă facilitatea de creditare în care clienții sunt giranți/garanți/fidejusori/avaliști, se constituie în una din următoarele :
– contract de credit garantat cu garanții reale (imobile, utilaje, mașini, stoc de marfă etc.),
– contract de leasing,
– contract de vânzare-cumpărare bunuri în rate,
obligația lunară de plată aferentă facilității respective, nu se va lua în calcul.
Dacă facilitatea de creditare în care clienții sunt giranți/garanți/fidejusori/avaliști, se constituie într -un contract de
credit care nu este garantat cu garanții asupra unui bun se va lua în calcul 50% din valoarea obligației lunare de plată
aferente
facilității respective (constând din capital, dobândă și dacă este cazul valoarea lunară a comisionului de administrare).
Gradul de îndatorare al solicitantului/ familiei se stabilește în funcție de produsul de creditare, venitul și profilul
fiecărui client.
În cazul în care solicitantul și/sau soțul/soția (dacă este căsătorit) sau codebitorii figurează în Lista neagră a băncii sau
este înregistrat cu informații negative în bazele de date ale băncii sau ale Birourilor de Credite cu care banca are
încheiate
convenții, în analiza cererii de credit actuale se va ține seama de aceste informații.
Se iau în considerare doar restanțele cu valori mai mari de 30 RON și informațiile negative provenite din restanțe cu
valori mai mari de 30 RON înregistrate la Biroul de Credit/Centra la Riscurilor Bancare. În cazul în care restanțele au o
valoare
mai mică sau egală cu 30 RON, acestea nu se vor lua în considerare.
Pentru a fi eligibil, clientul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții (valabile
doar pentru restanțele cu valori mai mari de 30 RON):
– nu a fost înregistrat cu credite în executare silită,
– nu a înregistrat în ultimele 6 luni nici o rată restantă în 60+,
– nu a înregistrat în ultimele 24 de luni mai mult de 2 rate restante în 60+.
În cazul în care una dint re condițiile de mai sus nu este îndeplinită, creditul va fi respins.
În cazul în care în urma consultării Biroului de Credit / Centrala Riscurilor Bancare s -a constatat că acel client este
înregistrat cu credite pe care nu le- a declarat și la contactarea lui pentru a lămuri creditele în derulare nu le recunoaște,
cererea
de credit va fi respinsă și solicitantul va fi înscris în Lista Neagră a băncii.
În situația în care solicitantul și/sau soțul/soția (dacă este căsătorit) sau codebitorii declară că
sunt în litigii din care pot rezulta obligații financiare față de terți, solicitarea se va respinge.
În scopul identificării solicitantului și codebitorului următoarea documentație minimă va trebui prezentată:
1. Buletin sau carte de identitate aflate în ter menul de valabilitate la momentul semnării contractului pentru solicitant,
soțul/soția și mențiunea obligatorie a CNP. Actul de identitate este considerat valid dacă nu este deteriorat, conține toate
elementele de securitate și există corespondență între poza și fizionomia clientului. În cazul în care domiciliul se
dovedește
prin viza de flotant aplicată pe BI/CI aceasta trebuie să fie valabilă la data depunerii cererii. Domiciuliul/reședința sau
locul de
muncă trebuie să fie în același județ cu agenția la care a depus cererea de credit. Nu se acceptă cărți de id entitate
provizorii. În
cazul în care soțul/soția nu participă cu veniturile în calculul indicatorilor de buget și nu pot prezenta BI/CI se poate
accepta
pentru efectuarea verificărilor în bazele de date ale băncii un alt document din care sa reiasă CNP -ul soțului/soției
(pașaport,
certificat de căsătorie, permis de conducere, ca rte de identitate provizorie).
2. Factura de utilități emisă pe adresa domiciliului/reședintei actuale. În cazul în care adresa de domiciliu înscrisă în
buletin/cartea de identitate diferă de adresa înscrisă în factura de utilități, dar clientul dovedește că locuiește la adresa
menționată în factura de utilități, aducând un alt document (factura mobil pe numele său, pe care o primește la adresa
respectivă / declarație pe proprie răspundere din partea proprietarului că acel client locuiește acolo sau copia BI/CI a
proprietarului / contractul de vânzare- cumpărare a imobilului de la adresa menționată în factura de utilități din car e
reiese că este proprietar / coproprietar), creditul va fi procesat în continuare iar această adresă din factură se va complet a
obligatoriu la rubrica „ Adresa de corespondență ”.
86
3. Documente care să ateste numărul de telefon al angajatorului. În cazul te lefoanelor mobile sau a altor numere în
diverse
rețele de telefonie (RDS/RCS/Astral ) înregistrate pe numele angajatorului, se va prezenta ultima factură din care să
reiasă
numărul de telefon sau în cazul în care numărul de telefon nu este înscris pe aceast a, se va prezenta în plus anexa la
factura/
contractul de telefonie/adresa din partea societății de telefonie (cu antet, semnată și ștampilată) din care sa reiasă
numărul de
telefon precum și deținătorul acestuia.
4. Documente din care să rezulte veniturile și vechimea.
CREDITUL PENTRU BUNURI DE CONSUM
Creditul pentru bunuri de consum (creditul î n magazin) se acordă pentru achiziționarea de bunuri de folosință
îndelungată din magazinele partenere ale băncilor .
În general aplică persoanele fizice cu venituri scăzute și medii.Se acordă în lei și mai puțin în eur o sau usd, pentru
achiziționarea de bunuri și servicii de la diverși furnizori, parteneri ai băncilor. Gama de produse și servicii ce se poate
achiziționa cu acest tip de credit este foarte variată și depinde de politica de creditare a fiecărei bănci. Principalele
bunuri ce
pot fi achiziționate sunt: telefoane mobile, toată gama de produse electrocasnice, sisteme informatice dar și servicii în
contrucții-montaj, inclusiv centrale termice, uși, fere stre din PVC sau aluminiu.
Există și o sumă minimă care se poate acorda și care poate fi între 100 – 300 euro sau echivalent în lei dar și o sumă
maximă până la care se poate acorda acest tip de împrumut care poate fi între 5.000 și 10.000 eur o sau echivalent în lei.
Termenul de rambursare este, în general, între 6 luni și 4 -5 ani, rambursarea ratelor din credit și a dobânzilor fiind
stabilită, deseori, lunar.
Clientul trebuie să fie cetățean român, cu domiciliul în România și aibă vârsta între 21 și 65 de ani. Trebuie să obțină
venituri cu caracter de permanență pe întreaga perioadă de creditare iar rata lunară a creditului să nu depășească între
30% si
50% din venitul net lunar al solicitantului.
Fiecare bancă va calcula pentru toți solicitanții un punctaj ce reflectă gradul de risc al clientului. Punctajul obținut
trebuie să fie cel puțin egal cu nivelul minim stabilit de bancă.
Clienții nu trebuie să figureze pe lista neagră a băncii și nici în alte evidențe din care să rezulte că au fost răi platni ci.
Documentele necesare care vor fi depuse de către client sunt copie după cartea de identitate, documentele ce fac
dovada veniturilor (adeverința de salariu, copia cărții de muncă, autorizația de funcționare, declarația de venit,
certificatul
fiscal, copia Registrului de încasări și plăți, ultimul talon de pensie), factura proformă emisă de furnizor, declarația
persoanelor
aflate în relații speciale cu banca.
Se observă că, în general, condițiile și documentele necesare sunt asemănătoare ca la împrumutu l pentru nevoi
personale nenominalizate. Deosebirea constă în faptul că de această dată se cunoaște cu exactitate bunul procurat din
credit.
Deosebit este și faptul că analiza documentației se poate face de către furnizorul de bunuri. În acest sens banca v a
încheia cu
furnizorii convenții prin care vor stabili și faptul că analiza va fi efectuată de către un analist financiar al furnizorului . În
acest
mod documentația de credit va fi înaintată băncii care va verifica întreaga documentație, va recalcula scoringul și
bugetul și va
aproba împrumutul virând suma în contul furnizorului de bunuri.
În acest caz toate documentele necesare și completarea lor se va face sub supravegherea analistului financiar al
furnizorului de bunuri. Acesta va verifica ca documente le prezentate să fie în conformitate cu normele băncii și va
efectua
analiza de credit ce constă în:
– verificarea încadrării solicitantului în criteriile de pre -selecție;
– verificarea completării corecte a tuturor câmpurilor din documentele prezentate de solicitant;
– verificarea corelației între veniturile înscrise în cartea de muncă și adeverința de salariu;
– calcularea sumei lunare de rambursat și întocmirea graficului de rambursare;
– întocmirea unui buget și urmărirea ca solicitantul să se încadreze în condițiile stabilite;
– întocmirea unui credit scoring;
– completarea contractului de împrumut și semnarea lui.
Așa cum s-a arătat mai sus, furnizorul de mărfuri va depune documentația de împrumut la bancă , care după
verificarea îndeplinirii tuturor c ondițiilor va aproba împrumutul și va vira suma înscrisă în contractul de împrumut în
contul
furnizorului, lunar, sau așa cum s -a stabilit prin graficul de rambursare, clientul va achita rata de împrumut și dobânda.
CREDITUL PENTRU ACHIZIȚIONAREA DE AUTOT URISME
Este un credit pentru cumpărarea de autoturisme, motociclete sau moto scutere noi din categoria celor care fac
obiectul înmatricularii în circulație la autoritățile competente.În acest caz garanția o reprezintă automobilul sau scuterul
cumpărat.
În țările cu economie de piață puternică, un important concurent al băncilor comerciale sunt companiile financiare
aflate în proprietatea marilor constructori de automobile. Pentru a stimula vânzarea unei mărci de automobile, acestea
ajung să
perceapă dobânzi derizorii și de aceea au ajuns să acapareze o mare parte a acestei piețe.
Modalitățile de abordare, evaluare și analiză sunt asemănătoare ca la creditul pentru nevoi personale nenominalizate
și la creditul pentru bunuri de consum. Ca urmare a faptului că presupune acordarea unei sume mai mari decât la cele
două
tipuri de credit menționate mai sus are câteva caracteristici:
– bunul pentru care se acordă creditul este bine individualizat și anume autoturisme noi (unele bănci acordă credite și
pentru
achiziționarea de autoturisme second -hand);
– segmentul vizat sunt persoane fizice cu venituri ridicate;
– suma minimă de la care se acordă împrumutul este mult mai mare și poate începe de la 2.000 eur o;
– suma maximă ce poate fi acordată este mult mai mare decât la celelalte credite și poate ajunge la 100.000 eur o;
– existența obligatorie a unui avans între 15 și 25% din valoarea facturii pe care solicitantul trebuie să -l achite
furnizorului;
– perioada de rambursare poate fi stabilită între 4 și 7 ani;
87
– se ia în calcul bugetul întregii familii care trebuie să se încadreze în condițiile de buget stabilite de bancă;
– este necesară și obligatorie încheierea unei asigurări de tip casco -furt cesionată în favoarea băncii;
– se încheie un contract de garanție reală mobiliară pe autoturismul achiziționat care se înregistrează la AEGRM;
– dacă un client susține singur rambursarea creditului, nu mai este necesar și un co -debitor, în caz contrar existența unui
codebitor
este obligatorie. Co-debitor este soț/soție sau alte persoane cu care solicitantul locuiește împreună și/sau rudele de
gradul unu (părinți, copii).
Etapele prin care trece o documentație de împrumut până la aprobare sunt aceleași ca la cele două tipuri de împrumut
prezentate până acum respectiv: depunerea cererii de aprobare împreună cu documentele solicitate, evaluarea cererii
(caracterul solicitantului, abilitatea, scopul, suma, rambursarea, garantarea), credit scoringul, luarea deciziei, aco rdarea
și
gestionarea.
Ca urmare a faptului că intră în discuție bugetul de familie și/sau a co -debitorului, veniturile familiei și/sau a
codebitorului,
încheierea și urmărirea unei asigurări, încheierea unui contract de gaj, evaluarea este mai complexă iar riscul
pentru bancă este mai mare. Documentația pentru acest tip de împrumut se poate face și de către analistul financiar al
furnizorului de autoturisme care apoi este predată băncii pentru analiză și aprobare.
Principalele caracteristici ale acestui tip de credit, acordat de Raiffeisen Bank sunt:
Valuta: Lei,
Valoarea: 2.000 – 75.000 EURO (echivalentul lei),
Perioada: 6 – 84 luni,
Tip dobândă: variabilă sau fixă,
Garanții: gaj pe mașină și asigurare Full Casco cesionată în favoarea băncii,
Dobânda:fixă sau variabilă,
Comision de procesare: 3,5% aplicat la valoarea bunului minus avans, va fi inclus în credit; se încasează concomitent
cu
tragerea creditului și se finanțează de către bancă; va fi rambursat de către client lunar, fiind inclus în rata creditului,
Comision lunar de administrare: aplicat la valoarea creditului, se achită lunar odată cu rata
Comision de plată anticipată: aplicat la suma plătită cu anticipație,
Avantaje: fără girant, aprobare rapidă, documentație simplă și suport în obținerea creditului la sediul dealer -ului auto,
se ia
în calcul bugetul familiei, nefiind impus un venit minim personal, plata automată a ratelor lunare din contul curent, fără
să mai
fie necesară deplasarea la bancă, posibilitatea de rambursare anticipată a creditului, parțiala sau integrală,
Cum poate fi obținut:
– prezentarea unui act de identitate,
– documentație care atestă venitul,
– ultimul talon de pensie, decizia de pensionare, și, în caz de pensie de invaliditate, decizia comisiei medicale,
– fișa fiscală,
– factura proformă/aviz/ofertă,
– factura de utilități, aferentă lunii precedente, ca dovadă a domiciliului (telefon sau întreținere sau curent electric) sau
actul de
proprietate/contractul de închiriere pentru locuința unde domiciliază solicitantul creditului,
– documente care să certifice valoarea obligațiilor lunare de plată ale familiei (credite, rate de leasing, alte rate aferente
vânzării-cumpărării în rate, chirii, pensii de întreține re, CAR, descoperiri de cont – extrase de cont (dacă este cazul),
dovada
ultimei rambursări etc. – conform declarației din Ce rerea de Credit.
CREDITE DE CONSUM GARANTATE CU IPOTECI – DIFERENȚE FAȚĂ DE CREDITELE DE CONSUM
NEGARANTATE
Creditul pentru nevoi personale garantat cu ipotecă finanțează: cumpărarea de imobile, modernizarea acestora, studii,
vacanțe, excursii, tratamente medicale, conferințe în străinătate și alte nevoi generale ale împrumutatului. De obicei
creditul se
rambursează în rate lunare egale.
Tendințele pieței pentru creditul pentru nevoi personale (conform Roland Berger, 2004):
– destinațiile creditelor acordate cel mai frecvent (pentru populația pe grupa de vârstă cuprinsă între 25 – 50 de ani) sunt
următoarele: bunuri de folosință îndelungată: 61%, nevoi temporare: 33%, autoturisme: 8%, achiziționarea unei
locuințe: 7%,
renovarea locuinței: 3%;
– criterii pentru alegerea unei bănci în vederea solicitării unui credit: nivelul ratei dobânzii (46%), perioadă lungă de
rambursare (19%), perioadă scurtă de rambursare (7%), încrederea în bancă (7%), nivelul taxelor și comisioanelor (5%),
valoarea maximă a creditului (4%), perioada până la primirea aprobării (4%), numărul documentelor solicitate (2%).
Caracteristicile acestui tip de credit sunt:
Costuri: în general inferioare față de creditele de consum negarantate cu garanții reale,
Garantat: cu garanții reale imobiliare,
Suma maximă: în funcție de capacitatea de rambursare ș i de garanțiile constituite, dar nu va putea depăși valoarea de
garanție a imobilului (construcție și/sau teren) ce urmează a fi admis în garanție sau un procent (ex: 90%) din valoarea
depozitelor colaterale/certificatelor de depozit.
Termen maxim de rambursare: mai mare decât la creditele negarantate, poate ajunge și la 50 de ani,
Introducerea noțiunii de LTV (loan to value) care reprezintă raportul dintre valoarea creditului și valoarea de piață a
imobilului adus în garanție. Prin valoare de piață a imobilului se înțelege valoarea de evaluare a imobilului precizată în
raportul de evaluare.
Principale documente necesare:
– toate documentele necesare pentru un credit similar negarantat, în plus și:
– actul de proprietate al imobilului care constituie garanția creditului înregistrat la Biroul de Cadastru și Publicitate
Imobiliară,
88
– documentația cadastrală, schițe ale planului cadastral, extras de carte funciară.
Prezentăm în continuare caracter isticile acestui tip de credit, denumit „Flexicredit Plus” la Raiffeisen Bank:
Tabelul nr. 32 Fișa produsului „Flexicredit Plus”
Destinația creditului
Credit pentru satisfacerea unor nevoi personale
nenominalizate (nu este obligatorie prezentarea de
documente justificative)
Valuta RON / EURO
Valoarea creditului
Min. 5.000 EURO (echivalent RON/ inclusiv comisionul
de procesare
Max.150.000 EURO (echivalent RON/) inclusiv
comisionul de procesare
Termen minim 6 luni
Termen maxim 25 ani
Avans Nu se solicită
LTV
LTV LTV-ul maxim acceptat este de 55%.
LTV-ul poate ajunge și la 65% în anumite condiții
În cazul în care creditul este garantat cu o ipotecă de rang
2 (ipoteca de rang 1 este instituită tot în favoarea RBRO)
Verificarea îndeplinirii condiției de acoperire în garanții
(de LTV) și implicit calculul valorii maxime a creditului
se va face în modul următor:
Sold credit 1 = soldul creditului inițial, garantat cu ipotecă
de rang 1
LTV 1 = LTV-ul maxim la momentul acordării primului
credit, sau, în cazul în care creditul a fost aprobat prin
derogare, LTV-ul cu care a fost acordat creditul
LTV maxim credit 2= LTV maxim permis la momentul
acordării creditului 2
Valoare necesară garanții credit 1= sold credit 1/LTV1
Valoare rămasă garanție pt credit 2 = Val oare de evaluare
garanție – Valoare necesara garanții credit 1
Valoare maximă credit 2 = LTV maxim pt credit 2 x
Valoare rămasă garanție pentru credit 2
Garanții
Ipoteca de rang I și/sau ipotecă de rang II în cazul în care
ipoteca de rang I este tot în fa voarea RBRO, instituită în
favoarea băncii asupra unuia sau mai multor imobile aflate
în proprietatea împrumutatului sau a unor terți (garanți
ipotecari), cu interdicție de înstrăinare și grevare de sarcini
și ipotecă asupra ameliorațiunilor
Garanție reală mobiliară asupra unor venituri viitoare
reprezentând dividende și asupra disponibilităților din
conturile clienților deschise la RBRO *;
* se aplica doar în cazul în care solicitanții de credit au
drept sursă de rambursare venituri obținute din
participarea la capitalurile unor societăți comerciale
(dividende)
Asigurări
Asigurare imobiliară pentru construcțiile aduse în
garanție.
Asigurare de viață opțională, efectuată la partenerul de
asigurări a băncii, având ca beneficiar banca
Rata dobânzii
Rata dobânzii curente este variabilă, valoarea ei fiind
calculată după următoarea formulă:
– pentru creditele în EUR: EURIBOR 6M + Marja băncii
– pentru creditele în RON: ROBOR 6M + Marja băncii
Dobânda curentă se calculează și se datorează lunar, la
data scadenței, împreună cu rata de credit
Dobânda aniversară (pentru creditele din sold cu
opțiuni de dobândă)
Dobânda pentru care optează clientul la fiecare dată de
aniversare a creditului. Rata dobânzii aniversare poate fi:
– revizuibilă;
– fixă 1 an;
– fixă 3 ani
Modalitate de calcul Rate (credit și dobânda) lunare egale
Rata dobânzii curente (pt creditele aflate în
portofoliu), și penalizatoare
Conform Deciziilor ALCO
Dobânda penalizatoare se va aplica și calcula până la data
plății sumelor restante.
89
Dobânda penalizatoare se aplica la întreaga sumă restantă
(credit, dobânzi)
Rata dobânzii aniversare (dob fixă 1 an/3 ani (pentru
creditele aflate în sold cu opțiuni de dobândă)
Nivelul orientativ al acestora va fi comunicat lunar
unitaților RBR
Comisioane și taxe
Comision de Procesare:
– % aplicat la valoarea sumei acordate efectiv
împrumutatului;
– se finanțează de către bancă, respectiv contravaloarea
acestuia se include în credit și se încasează concomitent cu
tragerea creditului;
– se rambursează de către îm prumutat lunar, fiind inclus în
rata de rambursat;
Comision de plată anticipata*: % procent aplicat la
valoarea sumei din credit rambursate în avans;
· Comision de evaluare;
· Comision fix de schimbare a garanției;
· Comision de transmitere scrisori
* Poate fi zero dacă sunt îndeplinite cumulativ,
următoarele condiții:
– data rambursării anticipate coincide cu data aniversă rii
creditului (împlinirea fiecărui an de la data acordării);
– valoarea rambursării anticipate nu depășește 20% din
soldul creditului de la acea dată
Frecvența rambursării Lunară
Metoda de rambursare Debitare automată a contului curent RB R
Cont RB
Cont curent deschis pe numele împrumutatului în aceeași
monedă în care se acordă creditul – obligatoriu
CREDITUL IPOTECAR
Unul din cele mai importante domenii care aducea profituri importante băncilor de retail, creditul imobiliar cunoaște
în ultimii ani evoluții interesante. Importanța acestui sector pentru economia națională și pentru industria bancară este
redată
prin câțiva indicatori, dintre care:volumul creditelor ipotecare în PIB sau mărimea creditului ipotecar în total credite la
nivelul
sistemului bancar național. Iată cum arătau în anul 2007 acești indicatori:
Tabelul nr. 33 Indicatori privind importanța creditelor ipotecare în anul 2007 (%)
NR
CRT
EXPLICAȚII
PONDEREA CREDITELOR
IPOTECARE ÎN PIB
PONDEREA CREDITELOR IPOTECARE ÎN
TOTAL ACTIVE BANCARE
1 USA 104 15
2 OLANDA 99 26
3 MAREA BRITANIE 86 20
4 SPANIA 62 22
5 GERMANIA 48 15
6 FRANȚA 36 9
7 POLONIA 11 56
Sursa: Prelucrare după World Retail Banking Report, 2009
Se observă faptul că pentru o mare parte din țări acest sector este crucial pentru economie și extrem de important
pentru majoritatea băncilor.Rezultă din datele prezentate în tabel că în unele țări (USA, Olan da, Marea Britanie, Spania)
acest
sector are o pondere mult mai mare de 60% din PIB, limită considerată rezonabilă, una din explicații este creșterea
necontrolată a prețurilor în domeniul imobiliar din aceste țări.
În majoritatea băncilor de retail , creditul ipotecar acoperă 15% din total creditare dar din datele arătate mai sus rezultă
că ponderea este mult mai mare în țări ca: Polonia, Spania sau Olanda.
Principalele canale de achiziție a acestor credite sunt:
– canale directe cum ar fi: vânzarea în ag enții, prin canale electronice sau agenți de vânzare,
– canale indirecte cum ar fi: agenții de vânzări imobiliare, agenții financiare independente sau alți agenți imobiliari
independenți.
Importanța și modul de integrare în strategiile de vânzare a creditelor ipotecare sunt diferite de la țară la țară.În acest
sens sunt bănci de retail care consideră acest produs profitabil prin el însuși și ca atare este vândut ca produs principal
( Elveția,
Germania, Rusia). Alte bănci îl consideră un produs hibrid fiind important pentru că este profitabil dar și pentru că
permite
achiziția de clienți și vânzarea de produse noi (Olanda, Italia, România, Spania). Iar în alte țări acest produs este
important
mai mult pentru achiziția de noi clienți, profitabilitatea fiind mică (Franța, Belgia, Suedia).
Începând cu anul 2007 sistemul bancar cunoaște un declin al activității de creditare în domeniul imobiliar. Creditele
ipotecare cunosc un declin puternic începând cu acest an, după o creștere puternică în perioada 2003 -2007.Criza
economică a
stopat creșterea din acest domeniu iar creșterea costurilor lichidității a redus dramatic profitabilitatea creditării.S istemul
bancar
mondial se așteaptă în următorii cinci ani la o scădere dramatică a acestui domeniu și deci și la scăd erea veniturilor
băncilor.Principalele cauze sunt:
– criza economică mondială cu impact asupra activității economice și a veniturilor populației,
– lipsa lichidităților și creșterea costului de obținere a lor,
90
– reducerea profitului băncilor ca urmare a creșterii provizioanelor datorate nerambursării acestor tipuri de credite.
În România acest tip de credit se acordă având ca temei legal Legea nr. 190/09.12.1999 privind creditul ipotecar
pentru investiții imobiliare cu modificările și completările ulterio are. Conform acestui act normativ defini ția este:
„Credit
ipotecar pentru investiții imobiliare – creditul acordat cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
1. este acordat în scopul efectuării de investiții imobiliare cu destinație locativă sau cu altă destinație decât cea
locativă ori
în scopul rambursării unui credit ipotecar pentru investiții imobiliare contractat anterior;
2. acordarea creditului este garantată cel puțin cu ipoteca asupra imobilului care face obiectul investiției imo biliare
pentru
finanțarea căreia se acordă creditul, respectiv cu ipoteca asupra imobilului obiect al investiției imobiliare pentru
finanțarea
căreia a fost anterior acordat un credit ipotecar pentru investiții imobiliare, a cărui rambursare urmează a fi a stfel
finanțată”92.
Principalele prevederi ale acestei legi se referă la:
– perioada de acordare este minim 5 ani pentru persoanele juridice și minim 10 ani pentru persoanele fizice;
– creditul va fi garantat cu ipoteci sau privilegii asupra imobilului și terenului pentru care se acordă creditul;
– până la rambursarea creditului, imobilele ipotecate vor putea fi înstrăinate numai cu acordul prealabil al creditorului
ipotecar;
– pot acorda acest tip de credite: băncile, Agenția Națională pentru Locuințe, CEC, alte instituții financiare abilitate prin
lege,
fondurile ipotecare;
– pot beneficia de aceste credite persoanele fizice cu cetățenie română și domiciliul în România și persoanele juridice
române
care au ca obiect de activitate construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor;
– există stipulate o serie de clauze pentru protecția împrumutaților care se referă la faptul că un contract de împrumut nu
poate
fi modificat decât cu acordul scris al ambelor părți, va exista un plan de finanțare pentru punerea la dispoziție a sumelor
de
către împrumutător, este interzisă condiționarea acordării unui credit de obligația beneficiarului de a cumpăra sau
subscrie
valori mobiliare ale împrumutătorului, împrumutații au dreptul de a rambursa anticipat creditul ș.a.;
– se va încheia un contract de asigurare privind bunurile ipotecate pe întreaga perioadă de creditare;
– în cazul în care, în termen de 30 de zile de la primirea unei notificări de întârziere, beneficiarul creditului nu execută
obligațiile, creditul ipotecar se consideră reziliat și toate ratele devin exigibile;
– executarea debitorului se face fără condiționarea ei de atribuirea unui alt spațiu de locuit;
– creanțele ipotecare care fac parte din portofoliul unei instituții financiare autorizate prin lege pot fi cesionate unor
instituții
financiare autorizate să acționeze pe piețele de capital;
– titlurile de valoare vor fi emise în limita a 75% din valoarea portofoliului deținut;
– în scopul atragerii fondurilor necesare pentru acordarea de cre dite ipotecare, instituțiile financiare autorizate pot emite
obligațiuni în baza portofoliului de creanțe ipotecare deținut;
– obligațiile ipotecare se vor emite în limita a 60% din valoarea portofoliului și se pot tranzacționa pe piețele de capital.
Creditul ipotecar constă dintr-un împrumut destinat achiziționării, construcției sau renovării (modernizării) unei
locuințe și se garantează tot cu locuința respectivă pentru a se asigura obligația plății creditului rezultată în urma acestui
împrumut. Ipoteca este înregistrată în Cartea Funciară, iar locuința este folosită ca și garanție și nu poate fi vândută până
ce
creditul nu este complet rambursat.
Conform definiției de mai sus creditele care nu îndeplinesc cumulativ cele două condiții nu sunt credite pentru
investiții imobiliare.Așadar, împumuturile de acest tip se acordă în România în mod frecvent pentru achiziționarea de
imobile
vechi, gata construite și împrumuturile prin ANL. Principalul impediment pentru lărgirea bazei de acordare a acestui tip
de
credit este că în România nu se pot ipoteca imobilele viitoare decât în condiții speciale.
Figura nr. 4 Diferențele dintre creditul ipotecar și cel imobiliar
Caracteristici ale creditului imobiliar Caracteristici ale creditului ipotecar
Destinația
– construirea, cumpărarea imobilelor
-cumpărarea de terenuri situate în intravilan necesare
construirii de locuințe
-modernizarea, reabilitarea consolidarea sau extinderea
imobilelor cu destinație de locuințe permanente sau
temporare
-construirea, cumpărarea, reabilitarea (inclusiv
modernizarea), consolidarea sau extinderea imobilelor
cu destinație de locuințe permanente sau temporare,
cumpărarea de terenuri în intravilan necesare
construirii de locuințe, inclusiv efectuarea lucrărilor de
viabilizare
Surse proprii
15% din valoarea imobilului c umpărat, construit 25% din valoarea imobilului cumpărat, construit
Garanții
Ipoteca de rangul I asupra imobilului achiziționat din
credit, sau a unui alt imobil aflat în proprietatea
împrumutatului sau a unei terțe persoane
Ipoteca de rangul I asupra imo bilului achiziționat din
credit, iar în cazul construcției de locuințe ipoteca
asupra terenului cât și a construcțiilor ridicate ulterior
pe terenul respectiv
Giranți
Unul, maxim doi giranți Nu este cazul
Determinarea volumului creditului
În funcție de veniturile nete ale împrumutatului, ale
soțului/soției și ale codebitorilor
În funcție de veniturile nete ale împrumutatului și
soțul/soția acestuia
92 Legea nr. 190/09.12.1999, modificată, art. 2, lit. c
91
Având la bază actul normativ prezentat mai sus, băncile și -au creat propriile norme de creditare și acordă
împrumuturi imobiliare (în special persoanelor fizice) conform propriilor politici de creditare. Principalele prevederi ale
normelor de creditare privind creditul imobiliar se referă la creditele care se acordă pentru cumpărarea de locuințe sau
case de
vacanță, pentru cumpărarea de terenuri, pentru modernizarea sau construirea de locuințe și case de vacanță.
Modernizarea de imobile – se finanțează efectuarea lucrărilor de amenajare, modificare, reparare, protejare,
viabilizare (dotarea cu utilități: electricitate, apă, ca nalizare, gaze, termoficare ) a imobilelor, necesare realiză rii unui
grad de
siguranță și/sau confort sporit, cu condiția menținerii aceleiași funcțiuni și a suprafeței construite.
Construirea de imobile – se finanțează efectuarea lucrărilor de construire/ extindere/ terminare/ consolidare a
imobilelor, cu respectarea strictă a autorizației de construire, așa cum rezultă acestea din contractul de construire,
respectiv din
devizul general, cu caracter estimativ, ce a stat la baza emiteri i autorizației de construire (inclusiv în Proiectul pentru
autorizarea executării lucrărilor de construire – PAC și în Proiectul de organizare a execuției lucrărilor – POE).
Extinderea unui imobil se referă la lucrările efectuate pentru suplimentarea suprafeței construite sau a suprafeței
desfășurate.
Terminarea unui imobil se referă la lucrările necesare a fi efectuate pentru finalizarea unei construcții aflată într -un
anumit stadiu de execuție, cu prezentarea de către solicitant a unui deviz cu lucrările rămase de executat care va
cuprinde
cheltuielile cu materialele, manopera și altele.
Este obligatorie prezentarea autorizației de construire în toate cazurile în care legea prevede necesitatea obținerii
acesteia.Se finanțează oricare dintre lucrările cu prinse în devizul general, inclusiv TV A (acolo unde e cazul).
Construcția care face obiectul modernizării, extinderii sau terminării trebuie să fie în proprietatea solicitantului de
credit și/sau a soțului/soției acestuia, iar terenul pe care se va afla imobilul care se construiește trebuie să fie deținut de
către
solicitant și/sau soțul/soția acestuia în proprietate, cu titlu de superficie sau un alt drept de folosință constituit confor m
legii, cu
drept de construire.
În cazul deținerii terenului cu titlu de superficie/folosință, clientul trebuie să prezinte un document autentificat care să
ateste acceptul proprietarului terenului pentru construirea imobilului ce urmează a se realiza (proprietarul nu poate fi
statul sau
unitatea administrativ teritorială), precum și faptul că dreptul de proprietate asupra construcției va aparține în
exclusivitate
solicitantului creditului și soțului/soției acestuia.
Cumpărarea de imobile – se finanțează de imobile cu destinația de locuințe/case de vacanță (apartamente în blocuri
de locuit, case) inclusiv terenul aferent.
Principalele caracteristici ale acestor credite sunt:
se acordă în lei, euro sau dolari;
perioada de rambursare este între 2 și 50 de ani;
poate exista și o perioadă de grație între 2 și 12 luni. În perioada de grație împrumutatul achită băncii doar dobânzile și
comisioanele datorate, fără a rambursa rate de credit, acestea din urmă fiind eșalonate la plată după expirarea perioadei
de
grație. Perioada de grație se acordă la cererea clienților băncii. Perioada de grație se calculează de la data primei trageri
din
credit și este cuprinsă în termenul de acordare a creditului. În cazul în care un client dorește să beneficieze de perioada
de
grație, eșalonarea la rambursare a creditului se face pentru o perioadă de timp egală cu diferența dintre perioada de
acordare a
creditului și perioada de grație.
perioada de creditare = perioada de grație + perioada de eșalonare la rambursare a creditului.Prin urmare, determinarea
valorii maxime a creditului posibil de contractat și a ratei lunare de rambursat se face în funcție de perioada de
eșalonare la
rambursare a creditului. În perioada de grație nu se acceptă rambursari în avans;
dobânda este variabilă și se stabilește fie în funcție de ROBOR fie în funcție de EURIBOR sau LIBOR în funcție de
valuta
în care se acordă împrumutul;
este stabilită și o sumă minimă care poate varia între 3.000 și 10.000 de EUR O;
suma maximă ce poate fi acordată variază între 300.000 și 500.000 EUR O în funcție de valoarea imobilului ce se
construiește sau cumpără ;
avansul pe care trebuie să-l plătească solicitantul de credite este între 15% și 50% din valoarea imobilului. La creditele
pentru achiziționare de terenuri avansul trebuie constituit de către client în contul său curent deschis la bancă.Se acceptă
și
plata avansului direct către vânzător, pe baza unor documente autentificate la un notar public sau înscrisuri sub
semnatură
privată.În cazul în care se achită vânzătorului o parte din avans pe baza unor documente autentice / sub semnatura
privată
(neautentificate de un notar public), aceasta va fi dedusă din avansul ce trebuie constituit.În cazul în care avansul este
constituit în altă valută decât valuta creditului, se va avea în vedere că la data utilizării creditului acesta să fie integral
constituit, utilizîndu-se pentru efectuarea calculelor cursurile ferme pentru vânzări și cumpărări ale băncii valabile
pentru acea
zi.
La creditele pentru modernizarea de imobile avansul poate consta în:
– sume de bani;
– materiale achiziționate (se prezintă facturile fiscale, chitanțele, OP -urile privind achiziționarea);
– lucrări deja efectuate (cheltuielile cu investiția efectuate până la data solicitării creditului trebuie dovedite cu
documente
justificative: facturi, chitanțe, OP-uri).
Dovada constituirii avansului poate fi făcută prin:
a. existența sumelor de bani într -un cont al solicitantului deschis la bancă ;
b. prezentarea de documente doveditoare (facturi, chitan țe, OP) din care să rezulte sumele achitate în avans
constructorului;
c. prezentarea de documente dovedit oare (facturi, chitanțe, OP) din care să rezulte achiziționarea de ma teriale sau plata
unor
servicii.
La construirea de imobile, avansul poate consta în:
– sume de bani;
92
– valoarea terenului pe care urmează a se construi, proprietatea împrumutatului și/sau a soțului/soției acestuia.Valoarea
terenului se stabilește în funcție de valoarea care rezultă din actele de proprietate ale terenului sau pe baza evaluării
acestuia de
către ofiterul de garanții. Determinarea valorii avansului se face prin raportare la valoarea devizului general de lucrări,
care
include și sumele aferente obținerii terenului pe care urmează a se construi, proprietatea împru mutatului;
– materiale achiziționate (se prezintă facturile fiscale, chitanțele, O P-urile privind achiziționarea);
– lucrări deja efectuate (cheltuielile cu investiția realizată până la data solicitării creditului trebuie dovedite cu
documente
justificative: facturi, chitanțe );
Dovada constituirii avansului poate fi făcută prin:
a. existența sumelor de bani într -un cont al solicitantului deschis la bancă ;
b. prin actele de proprietate asupra terenului pe care urmează a se construi sau prin raportul de evaluare a acestuia
întocmit de
ofițerul de garanții;
c. prezentarea de documente dovedit oare (facturi, chitanțe, OP) din care să rezulte sumele achitate în avans
constructorului;
d. prezentarea de documente dovedit oare (facturi, chitanțe, OP) din care să rezulte achiziționarea de materiale/ plata
unor
servicii;
există condiții minime de venit ale solicitantului – unele bănci nu impun un asemenea venit dar solicită încadrarea în
bugetul impus;
vârsta de la care se poate acorda un împrumut este și ea un element al creditării și poate fi în cele mai multe cazuri 18
ani;
vârsta maximă până la care poate fi acordat un asemenea împrumut poate fi 65 de ani, dar de obicei băncile acordă
împrumutul până la vârsta de 65 – N, unde N este perioada de creditare;
garanția o constituie ipoteca pe locuința cumpărată sau construită, dar sunt bănci care solicită și alte garanții. Nu se vor
accepta în garanție următoarele tipuri de imobile:
1. imobile a căror înstrăinare se află temporar sau definitiv sub o interdicție legală;
2. imobile având înserate în actele de dobândire a proprietății clauze de întreținere, renta viageră sau
uzufruct;
3. imobile donate, vândute sub condiție rezolutorie sau neachitate integral;
4. terenuri fără construcții, atât cele aflate în extravilan, cât și cele aflate în intravilan, indiferent de
modul de dobândire;
5. imobile cumpărate (de chiriași) în baza Legii nr. 112/1995 chiar dacă s -a împlinit termenul legal de 10 ani de la
dobândire;
6. imobile la care există litigii;
7. construcții nefinalizate / nefinisate / neterminate, indiferent de regimul lor juridic și/sau de modul lor de dobândire;
8. orice alte imobile intrate sub incidența restricțiilor impuse de normele băncii (privind evaluarea
garanțiilor, asigurarea de imobil);
9. imobile ale căror valori de piață depășesc 300.000 EUR;
10. imobile situate în sate sau comune aflat e la mai mult de 45 km de centrul orașului reședință de județ;
11. imobile de tip apartament, indiferent de numărul de camere, confort 3 sau mai redus;
12. imobile de tip apartament, cu 1 cameră, confort 2;
13. imobile neracordate sau debranșate de la rețe aua de electricitate;
14. imobile având altă destinație decât rezidențială.
în cele mai dese cazuri se vor solicita asigurări atât pe locuința ce face obiectul creditării cât și pe viață pentru
solicitantul
de împrumut.Asigurarea pe imobil va acoperi cel p uțin 110% valoarea luată în garanție și va fi cesionată în favoarea
băncii;
la majoritatea băncilor cerința va fi ca rata lunară din credit și dobânda lunară să fie mai mică decât 35% din venitul net
lunar al familiei;
principalele comisioane sunt: comisio ane de acordare, comision de analiză, comision de plăți anticipate, comision de
evaluare, comision de administrare.
Ca la toate împrumuturile, de altfel, condiția hotărâtoare în acordarea sau respingerea creditului o reprezintă calculul
capacității de rambursare. Stabilirea capacității de rambursare se face pe baza bugetului de venituri și cheltuieli al
familiei.
La veniturile familiei se iau în calcul numai veniturile certe, dovedite cu documente, ale solicitantului și ale
codebitorului.
Dacă există riscul ca un venit să se diminueze sau să dispară, acesta nu va fi luat în calcul la bugetul familiei.
Se iau în calcul veniturile realizate de salariați cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, persoane care
desfășoară o activitate independentă (avocați, notari, medici). Venitul net al familiei îl reprezintă media veniturilor nete
obținute în ultimele trei, șase sau 12 luni, de la bancă la bancă.
Se vor lua sau nu în calculul bugetului lunar, dividendele obținute, veniturile obținute din contracte de închiriere
încheiate pe o perioadă mai mică decât perioada de creditare. În general, nu se vor lua în calcul veniturile care nu au un
caracter de frecvență sau nu se poate demonstra că se vor obține pe întreaga perioadă de creditare.
Cheltuielile familiei sunt clasificate astfel:
– cheltuieli directe care cuprind cheltuieli alimentare precum și cele nealimentare ca: educație, transport, consumabile ;
– cheltuielile gospodărești care cuprind cheltuielile cu utilitățile;
– alte cheltuieli – chirii, credite, leasing, cheltuieli cu activitățile economice autorizate;
– rata lunară pentru creditul solicitat.
Analiza capacității de rambursare se face în funcție de următorii indicatori:
Gî = X100
V
R
unde: Gî = grad de încadrare a familiei
R = rata lunară (credit + dobândă)
V = venitul net al familiei
93
Valoarea acestui indicator trebuie să fie maxim 35%.
Pr = X100
V
RS
unde: Pr = ponderea ratei în venitul împrumutatului
R = rata lunară (credit + dobândă) pentru creditul solicitat
Vs = venitul net al solicitantului
Valoarea acestui indicator cu cât este mai mică cu atât capacitatea de rambursare a solicitantului este mai bună. O
valoare de maximum 70% este acceptabilă.
Eb = X100
V
V Ch
unde: Eb = excedent bugetar al familiei
V = venitul net al familiei
Ch = cheltuieli totale lunare ale familiei (inclusiv rata creditului solicitat).
Cu cât valoarea acestui indicator este mai mare cu atât capacitatea de rambursare a sol icitantului este mai bună. Se
consideră că valoarea acestui indicator trebuie să fie minim 20%.
În situația în care solicitanții nu îndeplinesc cumulativ condițiile de mai sus cererea nu va fi aprobată sau va fi
aprobată cu modificarea condițiilor respect iv:
– diminuarea împrumutului,
– prelungirea termenului,
– prezentarea unui co-debitor.
Datele privind solicitantul de credit vor fi introduse în sistemul de scoring care calculează un punctaj pentru fiecare
solicitant de credit. Nu vor fi promovate soli citările care nu îndeplinesc baremul de punctaj stabilit.
Toate creditele vor fi garantate cu ipotecă de rang unu instituită asupra imobilului achiziționat sau construit prin
credit.
Creditul acordat, se va rambursa în rate lunare egale (credit + dobând ă) în conformitate cu graficul de rambursare, în
valuta în care s-a acordat . Se poate achita și anticipat așa cum prevede legea, dar plata în avans va fi efectuată cu
condiția
rambursării mai multor rate (între 3 și 10 rate în funcție de normele fiecărei bănci).
Iată, pe scurt, principalele etape pe care le parcurge banca dar și un solicitant de credit până la primirea efectivă a
unui împrumut:
1. Etapa de informare – fiecare bancă, prin diverse mijloace publicitare, își prezintă oferta de credite imobilia re.
Informarea
poate avea loc și la ghișeele băncii. Dacă solicitantul îndeplinește condițiile minime, i se comunică taxele și
comisioanele, lista
cu documentele necesare și i se înmânează formularele spre completare. Documentele necesare pentru solicitant și co –
debitor
sunt aceleași ca la celelate credite și au fost prezentate în celelate subcapitole. La aceste documente se mai adaugă:
– copii după actele ce fac dovada asupra proprietății imobilului pe care clientul dorește să -l achiziționeze;
– Ante-Contract de Vânzare- Cumpărare;
– chestionar medical.
În cazul construirii unui imobil este necesar a se depune:
– actele de proprietate asupra terenului pe care se construiește;
– certificat de urbanism;
– autorizația de construire;
– alte avize și acorduri dacă este cazul;
– devizul de lucrări;
– contractul de antrepriză încheiat cu firma constructoare , cu termene de realizare și finalizare și termene de plată.
2. Etapa de întocmire a dosarului de credit care are la rândul ei mai multe momente, astfel:
– solicitantul este informat în legătură cu etapele ce urmează a fi parcurse;
– este verificată întreaga documentație depusă;
– se întocmește cererea de credit, bugetul lunar și graficul de rambursare;
– se deschide eventual un cont al solicitantului la bancă;
– se verifică documentele de proprietate a imobilului;
– se contactează vânzătorul și se stabilește data de vizionare a imobilului;
– se întocmește raportul de evaluare a imobilului;
– se remite documentația analistului de credite pentru evaluare și analiză .
3. Etapa de analiză și decizie în care are loc:
– verificarea documentației, a listei negre și întocmirea credit -scoringului;
– verificarea angajatorului;
– consultarea CRB și altor informații cu privire la îndatorarea solicitantului;
– se completează documentația dacă există lipsuri sau necesită anumite claficări prin depunerea altor documente
lămuritoare;
– solicitarea este aprobată sau respinsă de un comitet de credite sau de persoanele desemnate.
4. Etapa de întocmire și semnare a contractului de cre dit are următoarele sub-etape:
a. solicitantul va depune în contul curent deschis avansul, primele de asigurare și comisioanele;
b. banca întocmește contractul de împrumut care apoi este semnat de părți;
c. vânzătorul este informat despre semnarea contractului și existența avansului;
d. banca, vânzătorul și cumpărătorul încheie la notariat Contractul de Vânzare- Cumpărare și ipoteca pe imobil;
94
e. se întocmesc și se semnează Polița de asigurare a imobilului, Certificatul de Asigurare de Viață și graficul de
rambursare a
creditului;
f. se virează împrumutul în contul curent al solicitantului. Plățile din credit se vor efectua, în concordanță cu destinația
creditului, astfel:
– credite pentru achiziționarea de terenuri: plata se efectuează integral prin transfer din contul curent al împrumutatului
către
vânzător, la data acordării creditului.
– credite pentru modernizarea/construirea de imobile: se acordă eșalonat în tranșe, în conformitate cu contractul de
construire/antrepriză, graficul de execuție a lucrărilor, planul de finanțare și devizul general de lucrări, acceptate de
către
bancă.Tragerile din credit se fac în valuta creditului aprobat.
Justificarea utilizării creditului în conformitate cu destinația aprobată se face, de regulă, înainte de efectuarea
tragerilor din credit, prin prezentarea la bancă a documentelor doveditoare (facturi, chitanțe, situații de
lucrări).Acordarea
fiecărei tranșe se va face numai după justificarea cu documente a utilizării tranșei anterioare și plata eventualelor
restanțe.
La data acordării fiecărei tranșe se actualizeză graficul de rambursare, prin care se va stabili nouă sumă lunară de
plată. Perioada de tragere a creditelor este corelată cu graficul de plăți din contractul de construire, dar fără a depăși
perioada
de valabilitate a autorizației de construire.
Plățile se fac prin transfer din contul curent al împrumutatului către beneficiarii menționați în ordinul de plată depus
de împrumutat (constructor, furnizor ).Plățile se efectuează în lei, pe baza de OP, inc lusiv pentru creditele în valută, în
aceste
cazuri fiind utilizate cursurile băncii pentru efectuarea schimburilor valutare.Schimburile valutare se vor efectua numai
la
solicitarea împrumutatului, pe baza documentelor prevăzute de normele BNR în vigoare.
– credite pentru modernizarea/construirea de imobile în regie proprie: perioada de tragere a creditelor este de maxim 18
luni de
la data semnării contractului de credit, condiționat de valabilitatea autorizației de construire pe toată această perioadă.
În cazul lucrărilor de modernizare pentru care nu este necesară eliberarea unei autorizații de construire, perioada de
tragere nu va putea depăși 12 luni. Creditele vor putea fi trase într -un număr de minim 2 tranșe și maxim 5 tranșe. La
monitorizarea tragerilor se va a vea în vedere corelarea valorii acestora cu etapele de lucrări din devizul general.
g. solicitantul virează suma în contul vânzătorului;
h. se înregistrează în afara bilanțului garanțiile constituite;
i. se înregistrează cesiunea asigurării imobiliare, a privilegiului finanțatorului și a ipotecii asupra ameliorațiunilor la
AEGRM;
j. se intabulează ipoteca și se remite băncii extrasul de Carte Funciară de informare.
5. Etapa de administrare și rambursare a împrumutului:
– documentația este remisă administratorului de credite care va urmări ca toate condițiile negociate cu solicitantul și
înscrise în
contractul de împrumut să fie respectate. Va urmări, de asemenea, rambursarea lunară și va sesiza orice restanță
înregistrată.
Va încasa, comisioanele scadente an ual sau semestrial și va urmări reînnoirea polițelor de asigurare și plata primelor de
asigurare. Periodic, banca va efectua monitorizarea imobilului cumpărat cu credit și situația financiară a solicitatorului
pentru
prevenirea riscului de nerambursare.
În cazul construcției de locuințe etapele privind contractarea vânzătorului, încheirea la notariat a contractului de
vânzare-cumpărare, virarea sumelor în contul vânzătorului nu se mai desfășoară. În acest caz, după întocmirea
contractului de
împrumut și a certificatului de asigurare de viață se contactează antreprenorul căruia i se vor vira sumele stabilite prin
graficul
de plată în funcție de stadiul de realizare a construcției. După finalizare se va încheia contractul de ipotecă . Tot atunci
se va
încheia polița de asigurare imobiliară.
Prezentăm în continuare caracteristicile produsului „ Credit pentru achiziționarea de imobile” aflat în portofoliul
Raiffeisen Bank:
Figura nr. 5 Fișa produsului „Credit pentru cumpărarea de imobile ”
Destinația creditului
Credit pentru investiții imobiliare acordat pentru cumpărarea de imobile cu destinația de
locuințe/case de vacanță (apartamente î n blocuri de locuit, case) inclusiv terenul aferent
imobilelor
Nu se va accepta creditarea următoarelor tipuri de tranzacții:
1. imobile a căror vânzare se află temporar sau definitiv sub o interdicție legală ;
2. imobilele având inserate clauze de întreținere, renta viageră sau uzufruct;
3. imobilele donate, vâ ndute sub condiție sau neachitate integral.
Fac excepție de la punctele 1, 2 și 3 situațiile în care valabilitatea clauzelor/interdicțiilor a
încetat sau nu mai are obiect, pe baza de documente d oveditoare (ex.: imobilele cumpă rate în
baza Legii nr. 112/1995 pentru care s-a împlinit termenul legal de 10 ani de la vânzare,
persoana care beneficia de o clauza de intreținere a decedat etc.).
Notă. Se pot cumpăra unul sau mai multe imobile.
Valuta RON / USD / EURO
Valoarea creditului
Min.Min. 5.000 EURO (echivalent RON/USD)
Max. 200.000 EURO (echivalent RON/USD) valoarea maxim ă va include și valoarea
comisionului de procesare.
Avans
Min. 25% din prețul de cumpărare;
sau
min 35% din prețul de cumpărare în cazul creditelor care au ca sursă de rambursare veniturile
din dividende, în proporție de peste 50% din venitul total
Termen minim 3 ani
Termen maxim
25 ani (termenul de rambursare se stabilește ca multiplu de 6 luni);
sau
15 ani (termenul de rambursare se stabilește ca multiplu de 6 luni) în cazul creditelor care au
95
ca sursă de rambursare veniturile din dividende în proporție de peste 50% din venitul total
Tipul de dobandă Rata dobânzii variabilă
Modalitate de calcul Rate (credit și dobândă) lunare egale
Rata dobânzii curente și
penalizatoare
Conform Deciziilor Comitetului de Prețuri
Garanții
ipoteca de rang I institui tă în favoarea băncii asupra imobilului achiziționat prin credit și/sau
asupra altor imobile aflate în proprietatea împrumutatului sau a unor terți, cu interdicție de
instrăinare și grevare de sarcini și ipotecă asupra ameliorațiunilor;
Garanție reală mobiliară* asupra disponibilităților din conturile clientului deschise la RBRO;
Garanție reală mobiliară asupra veniturilor viitoare reprezentând dividende*;
* se aplică doar în cazul în care solicitanții de credit au drept sursă de rambursare venituri
obținute din participarea la capitalurile unor societăți comerciale (dividende)
Frecvența rambursării lunară
Plăți anticipate Permise, dacă se achită din credit echivalentul a minimum 3 rate lunare
Comisioane și taxe
Comision de Procesare :
% aplicat la valoarea sumei acordate efectiv împrumutatului;
se finanțează de către bancă, respectiv contravaloarea acestuia se include în credit și se
încasează concomitent cu tragerea creditului;
se rambursează lunar de către împrumutat, fiind inclus în suma lunară de ra mbursat.
Comision fix de analiză a documentației
Comision de plată anticipată
Taxa înregistrare la Arhiva Electronică
Comision evaluare
Nivelul comisioanelor este cel stabilit de Comitetul de Prețuri
Asigurare
Asigurare de viață pentru solicitant, avâ nd ca beneficiar banca
Asigurare pentru imobilele aduse în garanție, cesionată în favoarea băncii
Metoda de rambursare Debitare automată a contului curent
Cont RB Cont Curent – obligatoriu
4.5. CONTURI CURENTE ȘI SERVICII ATAȘATE PENTRU PERSOANE JURIDICE
CONTUL CURENT PENTRU PERSOANE JURIDICE
„Marea majoritate a operațiunilor bancare desfășurate pentru clienții băncii se reflectă în conturile bancare, care
reprezintă un sistem de referință pentru reprezentarea raporturilor băncilor cu persoanele pentru care banca
efectuează
servicii.
Clienții băncii, pentru marea majoritate a operațiunilor, se afirmă și acționează ca titulari de cont. Contul bancar ca
expresie a raporturilor dintre bancă și client se definește prin mai multe ipostaze: este un document contabil, este o
convenție,
este un instrument al comerțului de bancă.” 93
Ca document contabil, contul bancar este un tabel sinoptic al creanțelor și datoriilor reciproce și reflectă
operațiunile efectuate. Conturile curente sunt alimentate/diminuate cu sume depuse/retrase periodic ca urmare a unor
operațiuni curente de încasare/plată. . Ca urmare a acestor operațiuni soldul contului poate fi debitor sau creditor. Soldul
creditor reprezintă disponibilitățile bănești ale titularului de cont. De regul ă contul curent are sold creditor. Soldul
debitor
reprezintă împrumutul pe care l -a acordat banca titularului de cont.
Pentru efectuarea operațiunilor, ambele părți trebuie să accepte prin convenție un regim operațional reciproc
avantajos.Astfel contul curent o convenție asupra modulului de acoperire și stingere a creanțelor și datoriilor între cele
două
părți corespondente.
Regimul dobânzilor practicate reprezintă o altă latură a convenției. De asemenea operarea în cont impune pentru
bancă prestarea unor servicii implicite, efectuarea operațiunilor de casă ale clienților în condiții prealabil convenite și
acceptate.
Semnificația contului ca instrument al comerțului de bancă este mai largă. Soldul contului titularului reprezintă o
expresie a relațiilor de credit între banca și titular.Astfel soldul creditor pentru poziția inițială arată calitatea de creditor
al
titularului față de bancă.Operațiunile care se succed în cont față de bancă duc la continua mișcare a soldului. Fiecare
nou sold
este o poziție provizorie până la viitoarea operațiune.Fiecare mișcare în cont constată o operațiune și marchează un nou
rezultat, stabilind o nouă poziție între bancă și titular. Contul bancar este, în mod specific, instrument de plată, în
condițiile în
care creanțele sunt plătite prin înscrierea în cont.
Principalele conturi, care sunt disponibile pentru toate categoriile de clienți, se pot clasifica în trei grupe: conturi
curente (sau de disponibilități), conturi de depozit, conturi de împrumut. Fiecare dintre aceste tipuri de conturi satisface
diferite
cerințe ale clienților.
Băncile oferă clienților o gamă largă de conturi curente, personalizate conform nevoilor și cerințelor specifice
activității acestora: conturi curente simple, conturi colectoare, conturi în lei sau în valută. În acest fel, se asigură
administrarea
eficientă a lichidităților, economisire timp și costuri și rentabilitatea crescută a fondurilor.
Caracteristicile cele mai importante ale conturilor curente pentru firme sunt:
93 Basno Cezar, Dardac Nicolae , Operațiuni bancare instrumente și tehnici de plată , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1996, pag. 24 -25
96
Moneda: RON, USD, EURO și alte valute cotate de BNR și acceptate de bancă;
– cont deschis de clienții persoane juridice, prin care se derulează operațiuni de încasări și plăți în numerar și prin
virament și
care evidențiază disponibilitățile clientului;
– poate fi deschis cu sold zero și poate fi alimentat, atât prin depuneri de numerar, cât și prin virament;
– sumele înregistrate în aceste conturi sunt purt ătoare de dobânzi, dobânda practicată de bancă fiind cea aferentă
disponibilităților la vedere;
– la unele bănci disponibilitățile din contul curent nu sunt remunerate;
– la alte bănci poate exista un plafon minim pentru care se bonifică dobândă atât pentru contul curent în lei cât și pentru
cel în
valută;
– banca efectuează în conturile curente, deschise clienților săi, operațiuni dispuse de titularul de cont, numai în limita
disponibilului existent;
Conturile curente în lei/valută pot fi închise:
– la cererea titularului de cont;
– dacă titularul de cont nu mai îndeplinește condițiile cu privire la deschiderea și funcționarea conturilor menționate în
convenția-cadru;
– dacă titularul a produs incidente majore de plăți;
– situația în care în decurs de o anumită perioadă (6 luni,18 luni) contul curent nu prezintă altă mișcare decât operațiuni
reprezentând dobânda bonificată la disponibilitățile existente;
– soldul contului curent este mai mic decât limita minimă stabilită de bancă;
Principalele costuri sunt:
– deschiderea și alimentarea conturilor în general nu se comisionează dar există bănci care percep comision de
deschidere cont
și la depunerea de numerar ;
– comision de administrare cont curent;
– comision de retragere numerar (în funcție de politica fiecărei bănci);
Documente necesare deschiderii contului curent:
– cererea de deschidere de cont;
– fișa specimenelor de semnături;
– delegația pentru persoanele desemnate să efectueze operațiuni bancare, la care se vor anexa, în original și în copie,
actele de
înființare a societății;
Conturile curente ale firmelor permit atașarea unor servicii printre care enumerăm: Direct Debit (convenție de plăți
directe furnizori), Carduri de debit sau credit, Internet Banking, Multicash (banca la domiciliu on line), Mobile Banking
(realizarea operațiunilor curente prin telefon ),EFTPOS.
DIRECT DEBIT
În varianta pentru persoane juridice, acest serviciu este contractat de cătr e firmele interesate.Serviciul asigură
automatizarea colectării creanțelor pe care beneficiarii le au de încasat de la clienții lor. Procedeul este larg utilizat de
firme
din domeniul telecomunic ațiilor, asigurărilor, furnizorilor de utilități (energi e, gaz), în general de firmele care încasează
debite
în mod regulat de la un număr mare de plătitori. Beneficiile oferite privesc o mai bună planificare a cash flow -lui, ca și
minimizarea costurilor d e colectare și reconciliere.Serviciul funcționează în următoarea modalitate:
A. transmiterea și decontarea instrucțiunilor de debitare directă atunci când beneficiarul este client instituție colectoare
și
plătitorul este client al unei alte instituții (instituție plătitoare).
B. primirea și decontarea instrucțiunilor de debitare directă atunci când plătitorul este client al instituției plătitoare și
beneficiarul este client al unei alte ins tituții (instituție colectoare).
C. beneficiarul semnează cu instituția colectoare un angajament privind debitarea directă. Plătitorul semnează cu
instituția
plătitoare un mandat de debitare directă. Beneficiarul este notificat de către plătitor cu privire la existența mandatului de
debitare directă și la termenii acestui a.
D. beneficiarul transmite periodic instituției colectoare detalii asupra facturilor de încasat de la plătitori, sub forma unui
fișier
electronic, cu minim 3 zile lucrătoare și maxim 6 zile lucrătoare înainte de termenul limită de plată (ziua decontării
interbancare). Factura este transmisă separat de către beneficiar plătitorului, pe canalul agreat de aceștia.
În următoarele două zile după primirea fișierului cu facturi de încasat, instituția colectoare trimite beneficiarului întrun
fișier electronic, înregistrările eronate, din punctul de vedere al instituției colectoare și al TransFonD 94, care au fost
incluse
în fișierul cu facturi de încasat, însoțite de mesajele de eroare aferente.
E. cu o zi înainte de data scadenței, instituția plătitoare debitează contul plătitorului cu sumele solicitate de beneficiar în
fisierul electronic cu facturi de încasat.
F. în ziua scadenței, instituția colectoare creditează contul beneficiarului cu sumele transmise de instituția plătitoare.
G. în ziua scadenței, instituți a colectoare trimite beneficiarului într- un fișier electronic înregistrările care au fost
rejectate de
instituția plătitoare, însoțite de mesajele de rejecție aferente.
H. în ziua lucrătoare următoare datei scadente, instituția colectoare trimite beneficiarului un fișier electronic conținând
informații despre operațiile executate.
94 TransFonD – Societatea de Tr ansfer de Fonduri și Decontări este operatorul Sistemului Electronic de Plăți din
România, este
o companie privată fondată de comunitatea bancară din România, având ca acționari Banca Națională a României
(33,33%) și
25 bănci comerciale (66,67%). Domeniul principal de activitate este furnizarea de servicii de compensare și decontare a
plăților fără numerar în monedă națională, pentru instituțiile de credit, Banca Națională a României, Trezoreria Statului
și alte
instituții financiare
97
I. acei beneficiari care folosesc serviciul „administrarea încasărilor” primesc informațiile aferente încasărilor prin
direct debit
și în fișierul electronic general aferent acelui serviciul.
J. transmiterea de fișiere electronice între instituția colectoare și beneficiar se realizează prin intermediul unui canal
electronic
securizat.
K. pentru operațiunile desfășurate în baza angajamentului privind debitarea directă, beneficiarul plătește instituției
colectoare
un comision pentru fieca re instrucțiune de direct debit.
L. instituția plătitoare comisionează plătitorul, în mod automat, în baza mandatului de debitare directă, pentru fiecare
tranzacție de debitare a contului sau, prin aplicarea nivelului de comisioane al băncii, în vigoare la data plății.
Avantajele pentru beneficiar sunt:
– reconciliere automată;
– control crescut asupra fluxului de numerar, prin încasarea planificată a creanțelor;
– minimizarea costurilor de colectare și reconciliere;
– lipsa erorilor;
– reducerea aglomerației la ghișeele beneficiarului.
Avantaje pentru plătitor sunt:
– comoditate în plata facturilor;
– evitarea consumului de timp necesar deplasării la ghișee;
– degrevarea de grija plății facturilor;
– control asupra efectuării operațiunilor prin intermediul extrasului de cont care constituie dovada efectuării plății.
CARDUL
Cardul reprezintă un mijloc de plată electronic, o alternativă la mijloacele de plată clasice (numerarul, cecul), care se
remarcă prin securitate și prin facilitățile oferite (plata facturilor prin ATM, transferuri în vederea achitării ratelor de
credit,
retragerea de numerar fără a fi necesară deplasarea la bancă).
În România cardul este folosit în special pentru retragerea de numerar de la ATM-uri, dar s- a constatat o evoluție
favorabilă a cardurilor ca mijloc de plată fără numerar deoarece tot mai mulți comercianți (magazine, hoteluri,
restaurante) își
manifestă disponibilitatea utilizării acestor mijloace de plată moderne inst alîndu-și EFTPOS-uri (cititoare de carduri) cu
ajutorul cărora facilitează plățile fără ridicare de numerar.
Cardurile de debit oferite persoanelor juridice au caracteristici, mod de funcționare, costuri, utilizări și avantaje
similare cu acelea oferite persoanelor fizice.Singurele deosebiri constau în volumul și frecvența operațiunilor care sunt
mult
mai mari decât în cazul persoanelor fizice.
EFT-POS
Transferul electronic al fondurilor reprezintă, practic, o facilitate la dispoziția clienților pentru efectuarea de plăți,
fără a apela la numerar sau cecuri. Fondurile sunt transferate electronic din contul clientului, via terminalul unui
calculator, în
contul vânzătorului.
Transferul electronic al fondurilor la locul vânzării – EFT-POS reprezintă un sistem care permite clientului să
efectueze în mod electronic plata pentru mărfuri și servicii procurate la momentul și în locul în care acesta efectuează
cumpărarea. În felul acesta, fondurile sunt transferate
în mod electronic din contul clientului în cel a l vânzătorului prin intermediul computerului. În cazul transferului
electronic al
fondurilor la locul vânzării, plata se efectuează: electronic, instantaneu, fără hârtie.
Ca o concluzie, se poate menționa că termenul EFT -POS se compune din doi termeni sep arați: Transferul electronic
de fonduri – EFT și Punctele de vânzare – POS, cu alte cuvinte locul unde bunurile și serviciile pot fi cumpărate.
POS („Electronic Point of Sale” ) – este terminalul electronic de plată, adică un aparat care permite efectuarea
operațiunilor de acceptare a tuturor cardurilor care prezintă bandă magnetică. Prin intermediul POS clientul are
posibilitatea de
a realiza încasări prin carduri de tipurile Visa, Visa Electron, Mastercard, Maestro.
Modul de încasare prin EFT-POS:
– Casierul primește cardul de la plătitor;
– Trece cardul cu banda magnetică prin fanta terminalului;
– Verifică dacă cele 4 cifre afișate de terminal corespund cu ultimele 4 cifre ale cardului; (dacă nu corespund, refuză
tranzacția);
– Realizează tranzacția conform instrucțiunilor de lucru puse la dispoziț ie de către bancă. Cu ocazia tranzacției,
terminalul se
va conecta automat la sistemele băncii și de aici la sistemele Visa și Mastercard și va verifica valabilitatea cardului și
existența
fondurilor necesare în contul plătitorului. Dacă cardul este valabil și fondurile există, se blochează suma respectivă în
contul
plătitorului. Terminalul va afișa pe ecran „Aprobat” și va scrie același lucru și pe chitanță.
– Dacă tranzacția se realizează cu introducere de PIN, nu este obligatorie semnătura plătitorului pe chitanță.Dacă
tranzacția se
realizează fără introducere de PIN este obligatorie semnătura plătitorului pe chitanță.
Pentru a realiza încasarea efectivă a sumelor respective, casierul trebuie să trimită tranzacțiile respective la bancă spre
decontare. Acest lucru se realizează prin accesarea funcției „Settlement” a terminalului, conform instrucțiunilor puse la
dispoziție de către bancă. Trimiterea în decontare se realizează cu ce frecvență dorește comerciantul, recomandarea este
să fie
zilnic. Oricum, comerciantul are obligația prin contract de a face settlement cel puțin o dată pe săptămână, dacă nu face
acest
lucru este în pericol să nu mai încaseze tranzacțiile respective.
Creditarea contului comercia ntului se realizează după cum urmează:
– pentru toate tranzacțiile trimise în decontare până la ora 14, contul comerciantului este creditat în ziua lucrătoare
următoare
(T+1), seara la închiderea de zi. Comerciantul are acces la fonduri în dimineața următo are (T+2).
– pentru tranzacțiile trimise în decontare după ora 14, termenele se decalează cu o zi lucrătoare.
98
Valuta de decontare: RON pentru carduri cu utilizare în România; RON, USD sau EURO pentru carduri
internaționale.Consumabilele necesare POS-ului sunt furnizate gratuit.
Orice terminal POS poate funcționa în 2 moduri:
1. Cu solicitare de PIN la orice tranzacție prin oricare card. Acesta este modul de lucru tradițional în România. Este și
modul
de lucru cel mai sigur pentru comerciant, pentru că o tranzacție efectuată cu introducere de PIN este foarte greu să fie
contestată;
2. Cu sau fără solicitare de PIN, funcție de tipul cardului. Practic, la realizarea tranzacției, terminalul va citi o informație
în
banda magnetică a cardului din care va știi dacă acel card poate face tranzacții fără PIN sau dacă PIN -ul este
obligatoriu.
Terminalul va cere sau nu PIN, funcție de aceasta informație.Băncile pot aproba ca unele terminale să fie setate în acest
fel, la
solicitarea unor comercianți care au mulți clienți din străinătate și care este foarte posibil ca la anumite carduri să nu
cunoască
PIN-ul. De regulă este vorba despre domeniul hotelier și restaurante, ca și despre unele magazine. Aprobarea de a folosi
acest
mod de lucru se dă de la caz la caz, după o analiză a activității comerciantului.
Toate terminalele POS au același funcții și mod de funcționare, singurele diferențe țin de modul în care se realizează
comunicația cu banca. După acest criteriu distingem:
– terminale dial up, la care comunicația se realizează printr -o linie telefonică fixă. Pentru a putea funcționa, aceste
terminale
au nevoie la locul de instalare de o priză telefonică și o priză de curent 220V . Sunt cele mai ieftine tipuri de terminale,
iar
funcționarea lor este foarte stabilă.
– terminale GPRS fix, la care comunicația se realizează printr -o cartelă GSM (de telefon mobil) pusă la dispoziție de
către
bancă. Pentru a putea funcționa, aceste terminale au nevoie de semnal GSM în locația respectivă și de o priză de curent
220V .
Sunt terminale mai scumpe și nu foarte sigure în funcționare, din cauza semnalului GPRS (GSM) care poate fluctua.
– terminale GPRS mobil , sunt similare celor GPRS fix, cu diferența că funcționează pe acumulatori și pot fi efectuate
tranzacții oriunde există semnal G SM. Aceste terminale se folosesc de obicei în restaurante pentru a fi aduse clientului
la
masă. Sunt cele mai scumpe terminale, pot avea probleme în funcționare din cauza semnalului GPRS (GSM).
Domeniile de activitate cu cel mai mare număr de tranzacții și deci cel mai mare interes al comercianților față de
acceptarea de carduri, sunt următoarele: supermarket -uri, magazin de desfacere electronice, hoteluri, magazin de
desfacere
confecții / încălțăminte, benzinării, clinici medicale.
Avantajele folosirii EFT- POS de către firme.
– creșterea volumului de vânzări – comerciantul utilizator de EFT- POS va pune la dispoziția clienților săi acest
instrument de
plată, prin care acceptă atât carduri de debit cât și de credit. Astfel clientul nu mai este limitat la va loarea numerarului
deținut
în momentul efectuării tranzacției, ci la disponibilul din cont (credit acordat de banca emitentă în cele mai multe
cazuri),
– costuri reduse – se evită manipularea numerarului cu toate dezavantajele acesteia: personal, securitate, gestiunea și
transportul la bancă,
– se elimină astfel riscul de fraudă, bani falși, furt,
– asistența gratuită.
MULTICASH
O variantă a Internet Banking este serviciul Multicash care permite realizarea de operațiuni bancare de la sediul
firmelor, pe cale electronică (prin modem sau Internet). Operațiunile care se pot efectua prin intermediul produsului
MultiCash
sunt numeroase, ele cuprinzând de la plăți în lei și valută, cotațiile Bursei de Valori, achitarea datoriilor către bugetul
local,
plata salariilor în cont sau pe card pentru angajații firmei, până la completarea și tipărirea în mod electronic a diverselor
formulare cum ar fi Dispoziții de Plată Externă sau Dispoziții de Încasare Valutară.
Beneficiari: clienți persoane juridice și persoane fi zice autorizate, permițând realizarea de operațiuni bancare, de la
sediul acestora, pe cale electronică (prin modem sau Internet).Băncile pot instala în mod gratuit (în funcție de strategia
proprie)
sistemul de plăți electronice la sediul clientului său, sistemul permițând administrarea și operarea în mod direct în
conturile
deschise la bancă și poate realiza plăți atât în țară cât și în străinătate.
Operațiunile care se pot efectua:
– plăți din conturile/subconturile în lei și în valută, în sistem intra și interbancar;
– vânzarea/cumpărarea de valută;
– vizualizarea extraselor de cont pentru conturile proprii și pentru subconturi (în lei și valută);
– constituirea de depozite la termen în lei și în valută;
– consultarea unor informații financiare;
Comisioane percepute:
– Comision lunar de mentenanță în funcție de tipul modulelor utilizate: extras de cont pentru conturile proprii (în lei și
valută),
extras de cont pentru subconturi (în lei și valută), ordine de plată în lei, ordine de plată în valută, ordine de
vânzare/cumpărare
de valută la licitație, constituirea de depozite la termen, management operațiuni, buletine informative,
– Comisioane pentru efectuarea opera țiunilor de încasări și plăți – în lei, prin debitarea de către bancă a contului
clientului în
cazul operațiunilor în lei și valută, în sistem intra și interbancar.
Acest serviciu este deosebit de avantajos pentru client din următoarele motive:
– instalarea programului, instruirea clientului și asistența tehnică sunt în general gratuite;
– legătură electronică permanentă cu banca în scopul transmiterii ordinelor de plată și obținerii informațiilor financiar –
bancare;
– transfer rapid și securizat al sumelor în valută spre și dinspre România;
– siguranța și confidențialitatea tranzacțiilor efectuate;
– controlul operațiunilor de la distanță prin utilizarea semnăturilor electronice și/sau distribuite;
– controlul drepturilor de acces și de operare ale utilizatorilor din firmă și/sau facilitatea de a decide asupra drepturilor
de
operare ale utilizatorilor, inclusiv limite de sume pe zi/operațiune.
99
DECONTAREA ELECTRONICĂ A DATORIEI V AMALE
Beneficiarii principali sunt persoane juridice cu activitate preponderentă de import – export, care doresc decontarea
datoriei vamale prin mijloace informatice, l a ghișeele băncii sau prin utilizarea serviciilor e -Banking în vederea
acordării de
către Autoritatea Vamală a liberului de vamă.
Caracteristicile principale sunt:
– clienții pot beneficia de acest serviciu fie la ghișeele băncii, fie prin intermediul ser viciilor de tip e- banking;
– datoria vamală se referă la următoarele tipuri de taxe:TVA încasată pentru importurile de bunuri, accize încasate din
importul
uleiurilor minerale/alcool, distilate și băuturi alcoolice/produse din tutun/ de cafea/ energie electrică/ au toturisme;
– venituri cu destinație specială din comisionul pentru servicii vamale;
– permite birourilor vamale utilizarea formei electronice a Ordinului de Plată pe suport hârtie, care reprezintă dovada
necesar ă
pentru acordarea liberului de vam ă a mărfurilor destinate importului sau exportului;
– comisionarii vamali se pot prezenta la birourile vamale în vederea obținerii liberului de vamă în funcție de momentul
efectuării plății la ghișeele băncii sau prin serviciile e -banking.
Acest serviciu se poate face după ce clientul achită un abonament lunar pentru fiecare birou vamal accesat , diferențiat
în funcție de modalitatea de decontare aleasă:la ghișeele băncii sau prin prin e -banking;
Documentele necesare accesării sunt:
– cerere pentru accesar ea serviciului în care clientul va menționa modalitatea de efectuare a plăților (la ghișeele băncii
sau
utilizând serviciile de electronic banking);
– semnează „Convenția privind decontarea electronic ă a datoriei vamale” care intră în vigoare după un număr de zile
lucrătoare de la data semnării acesteia de către ambele părți;
– depune la sediul băncii lista cu birourile vamale pentru care solicită utilizarea serviciului de decontare electronică a
datoriei
vamale;
Acest serviciu are o serie de avantaje prin tre care enumerăm:
– simplifică procedura de lucru dintre clienți și Autoritatea Naționala a Vămilor, întrucât permite transmiterea automată
a
informațiilor cu maximum de viteză și acuratețe;
– reduce semnificativ timpul pe care clienții cu activitate de import/export îl alocă operațiunilor de vămuire;
– oferă posibilitatea efectuării de plăți în favoarea unor birouri vamale din alte localit ăți, activitate care până acum
presupunea
deplasarea unui reprezentant al clientului în localitatea unde se afla respectivul birou vamal.
4.6. DEPOZITE LA TERMEN ȘI CONTURI DE ECONOMII PENTRU PERSOANE JURIDICE
DEPOZITUL LA TERMEN
Contul de depozit la termen reprezintă contul deschis în baza unei cereri de deschidere, completată, semnată și datată
de către client, în care sunt depuse mijloace bănești cu dobânda, pentru o perioadă fixă de timp.Depozitele pot fi de mai
multe
feluri, așa cum au fost prezentate la capitolul „Depozite persoane fizice”.
Există o serie de caracteristici specifice persoanelor juridice, cum ar f i:
– se constituie numai prin virament bancar, acesta poate menționa în ordinul de plată și termenul pentru care se solicită
constituirea depozitului respectiv;
– cererea de deschidere a contului de depozit trebuie completată de către persoanele desemnate să reprezinte persoana
juridică
în relațiile cu banca, potrivit fișei specimenelor de semnatură;
– poate fi utilizat atât pentru garantarea creditelor/ scrisorilor de garanție sau a avalurilor solicitate la bancă, cât și pentru
garantarea tranzacțiilor cu i nstrumente derivate.
CONTUL ESCROW
Contul Escrow este oferit de bancă persoanelor juridice și poate fi folosit pentru constituirea de garanții în favoarea
unei persoane juridice, pentru efectuarea unor plăți la termene prestabilite, controlat atât de către debitor cât și de
creditor sau
pentru efectuarea unor transferuri bancare rezultate din operațiuni determinate.
Contul Escrow este un cont de depozit utilizat de titular, cu destinație specială, după cum urmează:
– de indisponibilizare a unei sume de b ani a clientului băncii și punerea acesteia la dispoziția unui partener contractual
pentru a
fi utilizată în cazul neexecutării unei obligații contractuale asumate față de acesta, conform condițiilor reglementate
printr-un
contract comercial încheiat între cele două părți și a celor specifice contractului Escrow;
– de indisponibilizare a unei sume de bani a clientului băncii pentru efectuarea unor plăți la termene
prestabilite, controlat atât de către debitorul cât și de creditorul obligației de plată;
– de efectuare a unor transferuri bancare rezultate din operațiuni determinate și care se doresc a fi controlate de ambii
parteneri
ai unor contracte comerciale.
Părțile implicate sunt.
– persoanele juridice, clienți ai băncii, care depun/transferă suma de b ani într-un depozit Escrow în favoarea altei
persoane
juridice, care poate fi, după caz: garant, vânzător, împrumutat, debitor al altei obligații ;
– persoana juridică în favoarea căreia se va bloca în depozitul Escrow suma de bani și cu acordul căreia sa u împreună
cu care,
clientul băncii poate efectua plățile din depozitul Escrow. Persoana juridică poate fi sau nu client al băncii și poate avea,
după
caz, calitatea de persoană garantată, vânzător, creditor al unei obligații de plată ;
– banca, prin unitățile sale teritoriale, ca acceptant al serviciului în calitate de Agent Escrow.
Pentru a beneficia de acest serviciu, clientul băncii va deschide la bancă un depozit Escrow, și va depune/transfera în
acest cont, o sumă în lei, care poate reprezenta garanția, o parte a garanției ce trebuie constituită, suma ce trebuie platită
la
termenul prestabilit sau suma care va face obiectul transferurilor controlate.
100
La baza contractului Escrow va sta un contract încheiat între clientul băncii și partenerul său comerc ial prin care este
prevăzut că este necesară constituirea unei garanții, efectuarea unei plăți la un termen prestabilit sau efectuarea unor
plăți
controlate de ambii parteneri contractuali.
Termenul de indisponibilizare a sumei depusă în contul de depozit Escrow este corespunzător termenului prevăzut în
contractul comercial încheiat de client cu partenerul său, respectiv de constituire a garanției, de efectuare a plății cu
termen
prestabilit, de efectuare a tranzacțiilor controlate.
Conform caracteristicilor de produs, depozitul Escrow este un depozit pe termen de un an, cu reînnoire automată și
capitalizarea anuală a dobânzii.
La suma aflată în depozitul Escrow se va bonifica o dobândă fluctuantă care va fi dobânda anuală pe care o practică
banca pentru depozitele la termen de o lună constituite de persoanele juridice. Dobanda se va calcula zilnic la soldul
contului
și va fi platibilă prin capitalizare în contul de depozit Escrow, anual, la data corespunzătoare deschiderii acestui depozit.
În cazul contractelor cu termene de blocare a sumelor egale cu multipli de un an, la sumele blocate în depozitul
Escrow se va bonifica dobânda la termen prezentată în paragraful anterior.
La contractele cu termene de blocare a sumelor egale cu un anumit număr de ani plus o fracțiune dintr -un an, la
sumele blocate în depozitul Escrow, pentru ciclurile de un an încheiate complet se va bonifica dobânda la termen iar
pentru
fracțiunea dintr-un an se va bonifica dobânda la vedere.
În cazul contractelor cu termene de blocare a sumelor sub un an, la sumele blocate în depozitul Escrow se va bonifica
dobândă la vedere.
În cazul în care, în orice mod, cu respectarea prevederilor contractuale, oricare dintre părți utilizează suma din
depozitul Escrow, în interiorul fiecărui an la sfârșitul căruia se capitalizează dobânda în cont, la soldul contului va fi
bonificată
pentru perioada cuprinsă între data constituirii/ultima reînnoire și data utilizării sumei, dobânda la vedere practicată de
bancă
pentru persoanele juridice.
Pentru deschiderea unui cont de depozit Escrow este necesară încheierea unui contract între clientul băncii, partenerul
din contractul comercial al acestuia și Agentul Escrow în 3 exemplare.
Principalele costuri sunt:
– comision de întocmire contract depozit escrow;
– comision retragere suma din cont;
– alte taxe și comisioane în funcție de politica de comisioanare a fiecărei bănci.
Avantajele acestui tip de depozit sunt:
– oferă garanția utilizării sumelor strict pentru destinaț ia stabilită și este o măsură asiguratorie a realizării obiectivelor
urmărite
de părți într-un contract;
– siguranță pentru părțile implicate într -o tranzacție;
– dobânda se achita cump ăratorului, indiferent dacă tranzacția are loc sau nu.
DEPOZITE STRUCTURATE
Un depozit structurat est e un produs rezultat din combinarea unui depozit standard și o opțiune pe curs valutar. Astfel
de produse au fost create în vederea oferirii posibilității de obținere a unui randament mai ridicat din combinarea
randamentului de depozit cu câștigul potențial din tranzacționarea cu opțiuni.
Produsul se adreseaza urm ătoarelor categorii de clienți:
– corporații,
– întreprinderi mici și mijlocii cu cifra de afaceri peste 2 milioane EURO,
– clienți persoane fizice cu venituri mari.
Depozitele structurate oferă posibilitatea de a obține un randament superior celui cert ce poate fi obținut în mod
curent în piață. Pentru a avea șansa de a obține un venit superior, investitorul își asumă riscul de a obține un randament
minim.
Acest risc va fi asumat de către investi tor atât timp cât acesta are o viziune/așteptare referitor la evoluția cursului de
schimb.
Din acest punct de vedere depozitele structurate se adresează investitorilor care au astfel de așteptări. În funcție de
așteptări,
investitorul va alege unul dintre produsele oferite. În plus, produsele se adresează clienților care dispun de sume
suficient de
mari pentru a fi investite.
Depozitele structurate sunt flexibile deoarece au maturități între o lună și un an, se pot constitui în RON, EUR O sau
USD, investiția minimă fiind de 50.000 EUR O.
Există posibilitatea de a obține randamente superioare depozitelor clasice prin alegerea nivelului de risc acceptat prin
următoarele variante:suma investită protejată și dobânda negarantată sau dobânda garantată și suma investită
negarantată.Sunt
mai multe variante de constituire, astfel:
1. Produs adresat investitorilor care sunt dispuși să schimbe suma investită dintr -o valută în alta, dacă cursul de
schimb
atinge un anumit nivel la maturitatea contractului .În acest caz investitorul obține un randament superior celui pe
care l-ar
putea obține în cazul în care ar plasa banii într -un depozit standard.
În cazul în care evoluția cursului de schimb nu este anticipată corect, investitorul va primi suma investită inițial în
valuta pereche, ceea ce înseamnă ca valoarea depozitului în valuta originală este mai mică la maturitate. Cu alte cuvinte,
în
cazul acestui tip de depozite, principalul nu este protejat.
2. Produs adresat investitorilor care se așteaptă ca un anumit curs de schi mb (spre exemplu EURO/RON) să depășească
(sau cel puțin să atingă) un anumit nivel, într- o anumită perioadă.În acest caz principalul este protejat (în cel mai
rău caz,
investitorul primește suma investită inițial și o dobândă minimă).
3. Produs adresat investitorilor care se așteaptă ca un anumit curs de schimb (spre exemplu EUR O/RON) să nu
depășească
sau să nu atingă un anumit nivel, într -o anumită perioadă.În acest caz principalul este protejat (în cel mai rău caz,
investitorul primește suma investită inițial și o dobândă minimă).
101
4. Produs adresat investitorilor care se așteaptă ca un anumit curs de schimb (spre exemplu EUR O/RON) să depășească
sau
să atingă un nivel minim sau unul maxim, într- o anumită perioadă. Este un produs adresat investitorilor care
anticipează o
stabilitate a cursului de schimb (spre exemplu EURO /RON) pe durata depozitului. Principalul este protejat (în cel mai
rău caz,
investitorul primește suma investită inițial și o dobândă minimă).
4.7. PRODUSE DE CREDITARE PENTRU PERSOANE JURIDICE
4.7.1. ANALIZA BANCARĂ PRIVIND ÎNDEPLINIREA CONDIȚIILOR DE CREDITARE
4.7.1.1. ANALIZA BANCARĂ ÎN FAZA INIȚIERII RELAȚIEI CU CLIENTUL ȘI A VIZITEI PE TEREN
4.7.1.2. ANALIZA BANCARĂ PRIVIND RISCUL DE CREDITARE
4.7.1.3. ANALIZA BANCARĂ ÎN FAZA APROBĂRII ȘI ACORDĂRII CREDITULUI
4.7.2. CREDITE PENTRU FINANȚAREA ACTIVITĂȚII CURENTE
4.7.3. CREDITE PENTRU FINANȚAREA ACTIVITĂȚII DE INVESTIȚII
4.7.1. ANALIZA BANCARĂ PRIVIND ÎNDEPLINIREA CONDIȚIILOR DE CREDITARE
4.7.1.1. ANALIZA BANCARĂ ÎN FAZA INIȚIERII RELAȚIEI CU CLIENTUL ȘI A VIZITEI PE TEREN
4.7.4.2. ANALIZA BANCARĂ PRIVIND RISCUL DE CREDITARE
4.7.1.3. ANALIZA BANCARĂ ÎN FAZA APROBĂRII ȘI ACORDĂRII CREDITULUI
Procesul privind acordarea facilitățile de credit cuprinde șase etape, așa cum sunt prezentate mai jos: inițierea relației
cu clientul, vizita pe teren, analiza creditului și analiza riscului, decizia de credit (aprobarea/respingerea creditului),
acordarea
creditului, administrarea și monitorizarea.
Analiza și controlul bancar se manifestă în toate etapele procesului de creditare și presupune: „verificarea impactului
unei modificări în legislația care afectează activitatea clientului. Controlul presupune, de asemenea, și asigurarea
faptului că
împrumutul acordat satisface standardele băncii și ale autorității reglementative în ceea ce privește calitatea
creditului”.95
4.7.1.1. ANALIZA BANCARĂ ÎN FAZA INIȚIERII RELAȚIEI CU CLIENTUL ȘI A VIZITEI PE TEREN
Scopul acestor etape a procesului de creditare este cel de a aduna de la clientul potențial suficiente informații care vor
fi ulterior controlate și evaluate. Secretul constă nu numai în analizarea acestor informații, ci și în asigurarea
caracterului
complet și demn de încredere al informațiilor. Aceste informații sunt acumulate în trei etape: abordarea clientului și
interviul
preliminar, întocmirea formularului de cerere de credit și vizita pe teren.
Recrutarea clienților noi constituie un element important în procesul de creditare la toate nivelele organizatorice ale
unei bănci. În etapa de inițiere a relației cu clientul, activitățile standard sunt:
– identificarea clienților – presupune colectarea datelor din diverse surse referitoare la firmele care funcționează în zona
agenției/sucursalei, identificând pe cele conforme cu domeniilor strategice stabilite anual de bancă;
– contactul preliminar;
– identificarea oportunității de afaceri;
– furnizarea de informații despre bancă și produsele acesteia.
Resposabilii Clientelă și directorii de agenții trebuie să efectueze o evaluare inițială a clientului și să ia hotărârea în
legătură cu bonitatea financiară a potențialului client și fezabilitatea solicitării sale de credit. Aceștia nu trebuie să
continue
procedurile cu un client despre care consideră că prezintă riscuri de credit neperformant.La interviul inițial cu
solicitantul, se
urmăresc punctele de mai jos:
1. Examinarea fezabilității proiectului;
2. Identificarea necesităților solicitantului și oferirea produsului adecvat;
3. Explicarea cerințelor băncii, a procesului de creditare și furnizarea listei documentelor necesare pentru obținerea
creditului;
4. Programarea vizitei pe teren.
Discuția se va concentra inițial pe cerințele solicitantului: valoarea împrumutului, scopul, termenul și sur sa de
rambursare. Resposabilii C lientelă trebuie să ia hotărârea dacă este cazul să continue relația. Resposabilii Clientelă
trebuie să
aibă o impresie favorabilă despre solicitant și să înțeleagă elementele de bază ale operațiunii, ei trebuie să înțeleagă
necesitățile
financiare ale clientului.
Dacă Resposabilii Clientelă și solicitantul hotărăsc să înainteze cererea de credit, atunci trebuie să -i ofere
solicitantului un formular de cerere de credit și lista documentelor necesare pentru acordarea creditului.Documentele
necesare
pentru credit sunt:
A. Documente statutare:
1. Copie statut societate;
2. Copie contract de societate și a altor documente care atestă modificarea clauzelor acestuia, încluzând cererile de
înscriere de
mențiuni;
3. Copie hotărâre judecătorească de înființare a societăți i;
4. Copie certificat de înmatriculare la Registrul Comerțului;
5. Extras cu Codul Unic de Înregistrare;
6. Document de împuternicire a persoanei care poate angaja creditul cu banca și garanta cu activele firmei;
7. Autorizații, avize și acorduri necesare desfășurării activității clientului și realizării proiectului;
8. Declarația administratorilor/acționarilor majoritari ai societății privind participarea la capitalul social sau în
administrarea
altor societăți.
B. Documente financiare:
95 Nițu Ion, Managementul riscului bancar, Editura Expert, București, 2001, pag. 160 – 161
102
1. Bilanț, cont de profit și pierderi, inclusiv anexele – informații pentru 2-5 ani precedenți și cea mai recentă balanță de
verificare;
2. Raportul auditorului – dacă este cazul.
C. Alte informații:
1. Lista cu cei mai importanți clienți și furnizori cu sume, ponderi și perioade încasare/plată;
2. Lista cu cei mai importanți clienți și furnizori (sume și vechime la plată/încasare) conform ultimei balanțe;
3. Situația împrumuturilor și a altor disponibilități bănești la alte unități bancare și/sau alți debitori/creditori și modul în
care
creditele sunt garantate;
4. Raportul de evaluare a activelor imobile/mobile ipotecate sau gajate;
5. Obligații financiare extrabilanțiere, incluzând capital împrumutat (de firmă, de alte firme din grup);
6. Informații despre grup;
7. Declarația privind situația datoriilor la buget întocmită de client, cu documentele de reeșalonare;
8. Contracte și comenzi încheiate cu furnizorii de materie primă, alte materiale și utilități;
9. Contracte și comenzi primite de la clienți.
D. Planul al afacerii care include:
• Informații de identificare a societății;
• Prezentarea managementului (cu CV -ul), structura de personal;
• Descrierea activității (istoric, cea curentă și cea previzionată), produse, furnizori;
• Piața (clienți, distribuție, concurență);
• Scopul împrumutului și impactul asupra afacerii;
• Proiecții.
E. Alte documente pentru creditele de investiții:
– Programul de realizare a investiției, devizul general, planul de finanțare cu evidențierea surselor proprii la finanțarea
investiției;
– Proiecția bugetului de venituri și cheltuieli anuale pe durata creditului;
– Studiul de fezabilitate incluzând și studiul de scenarii.
Apoi, solicitantul va depune formularul de cerere de credit și documentele necesare pentru credit, moment în care se
programează o vizită pe teren. Nu se vor accepta documentații incomplete. Vizita pe teren se va efectua de către
Resposabilii
Clientelă.
Scopul principal al vizitei pe teren este cel de a colecta informații suplimentare necesare pentru a analiza solicitarea și
de a controla dacă cele declarate și depuse de solicitant sunt reale. Vizita pe teren permite Responsabililor C lientelă să
observe
activitatea solicitantului și să verifice informațiile și documentația furnizate. Orice documentație solicitată care nu se
colectează în etapa de inițiere a relației cu clientul se va colecta în timpul vizitei de afaceri pe teren.
Pe durata vizitei pe teren, Resposabilii C lientelă vor pune întrebările necesare pentru a -și face o imagine despre
afacere și pentru a acumula informațiile necesare în scopul analizării complete a solicitării de credit. Întrebările se vor
referi la
următoarele domenii:
1. Întrebări referitoare la credit: Ce sumă solicitați? Pentru cât timp? Pentru ce sunt banii?Cum vă vor ajuta în
afacere?
Cum se vor rambursa?
2. Întrebări referitoare la istoricul societății în relațiile de creditare: Ați mai luat împrumuturi de la alte bănci?
Există o
persoană care ar putea furniza referințe cu privire la relațiile de creditare, care poate fi contactată?
3. Întrebări despre afacere: De cât timp funcționează? Cum ați început? Ce părere aveți acum despre piață? Vânzările
sunt în
creștere sau stabile? Aveți parteneri în afacere? Care sunt oamenii de bază în conducerea afacerii?
4. Întrebări despre procesul de producție/activitate: Înțelegerea modului cum se realizează procesul de fabricație,
Cine sunt
furnizorii? Există stagnări? Probleme curente pe care le întâmpină firma?
5. Întrebări despre industrie: Care este previziunea generală pentru industrie în ansamblu? Este un domeniu în
creștere?
Numărul de competitori? Care este cota de piață deținută? Aveți o nișă de piață? Există bariere de intrare?.
6. Vânzări și marketing: Cum vă vindeți produsele? (cu ridicata, cu amănuntul, prin distribuitori) Cum vă
comercializați
produsele? (reclama) Cum faceți față concurenței? (facilități de plată, service, preț, calitate).
7. Întrebări despre activitățile în sens extins ale debitorului/ grupului: Aveți și alte afaceri / activități / surse de
venit?
Aveți situațiile financiare ale afacerilor secundare? Mai aveți și alte datorii? Unde? Pentru ce? Ce maturitate au? Care
este
structura de rambursare? Garanția? Interacționează afacerile între ele? Furnizori? Clienți?
Întrucât în situațiile financiare pot apărea conturi interpretabile, o misiune importantă în timpul vizitei pe teren este
cea de a obține o imagine financiară cât mai exactă a afacerii. În acest scop, trebuie puse și verificate răspunsurile la
întrebările
despre vânzări, costul bunurilor vândute, adaosul comercial, cheltuielile, nivelul stocurilor, activele și datoriile.Trebuie
să se
obțină următoarele informații:
Furnizorii și termenii privind aprovizionarea: cine sunt furnizorii?, ce livrează aceștia, când sunt plătiți? orice sume
datorate altor societăți / buget / salarii / chirii, datoriile față de furnizori?.
Clienții și termenele de plată: vă datorează bani clienții? cât de repede plătesc clienții? imediat, în 30 de zile, 60 de
zile?
Cifra de afaceri pentru ultimele 12 luni: care a fost suma totală a vânzărilor astăzi? ieri? săptămâna trecută? în
ultimele 12 luni?care sunt lunile cu vânzările cele mai mari? cele mai slabe?
Situația actuală a lichidităților și a contului bancar.
Nivelul actual al stocurilor: informații cu privire la toa te stocurile – ce reprezintă, prețul de achiziție, prețul de
vânzare? care este adaosul sau marja comercială (în medie)? care sunt cheltuielile în medie în fiecare lună pentru a
achiziționa
stocul? care este nivelul actual al stocurilor? este acest nivel u n lucru obișnuit? nivelul mediu?
103
Active fixe:spațiile folosite sunt proprietatea firmei?aveți mașini?ce bunuri de mare valoare ați achiziționat în
ultimele luni?
Orice împrumuturi pe termen scurt sau lung are clientul:ce datorii aveți? atât cele comerciale, cât și cele personale.
Cheltuieli pentru ultimele șase luni – pentru bunuri / materii prime și alte cheltuieli:ce salarii plătiți angajatilor și ce
salariu aveți?cât plătiți chiria pentru spațiile folosite?cât plătiți pentru transport?ce alte cheltuieli aveți, pentru cât timp
și când
le achitați?cât plătiți ca impozite și când le achitați?
Pe lângă întrebări, Responsabilul Clientelă trebuie să observe pe durata vizitei cât mai multe lucruri pentru a obține o
imagine exactă a afacerii. Acesta trebuie să fie atent la următoarele:
– Cum își organizează clientul afacerea – este bine organizată sau haotică?
– Acest fapt poate conferi indicii despre situația generală a afacerii.
– Cum sunt tratați angajații, care este mediul de lucru?
– Evaluarea garanției potențiale pentru a observa în ce stare se află.
– Este afacerea activă? Există clienți la sediu, sună telefonul / faxul?
Vizita la societate este de asemenea importantă pentru a observa dacă problemele de mediu sunt rezolvate în mod
corespunzător: cum elimină fabrica deșeurile, lucrează angajații într -un mediu sigur?
Observarea afacerii pe teren poate convinge adesea în legătură cu punctele pozitive ale tranzacției sau poate releva
aspecte suspecte, care altfel nu pot fi observate.
Dacă în urma vizitei pe teren Responsabilul C lientelă stabilește că solicitarea va fi înaintată pentru aprobare
completează un referat care reprezintă un sumar al solicitării de credit respectiv analiza societății și riscurile esențiale
aferente
tranzacției propuse. Acesta se va baza pe: cererea de credit, situațiile financiare, interviurile cu conducerea, documentele
juridice, contractele comerciale, informațiile colectate în timpul vizitei pe teren etc.
Structura de bază a referatului cuprinde:
1. Solicitarea de facilita te de credit care include condițiile (suma, maturitatea, structura, garanțiile, prețul, dobânzile,
comisioanele)
2. Profilul clientului – această secțiune include informațiile relevante despre afacerea societății, grupul de societăți,
management, istoricul creditelor, acțiuni în instanță, raportul de fezabilitate de mediu.
3. Mediul de afaceri – această secțiune include informațiile relevante despre furnizori, clienți, piață, poziție pe piață,
perspective.
4. Analiza financiară – această secțiune include indicatorii financiari cheie cu motivația privind evoluția acestora,
profitabilitatea relației cu clientul pentru bancă, analiza financiară și bugetul de încasări și plăți.
5. Evaluarea riscului – această secțiune include estimarea caracterului clientului, condițiile afacerii, capacitatea de
rambursare,
capitalul investit și utilizarea fondurilor, garanțiile, analiza SWOT.
4.7.1.2. ANALIZA BANCARĂ PRIVIND RISCUL DE CREDITARE
Documentația întocmită de Responsabilul Clientelă se înaintează Analistului de Credit pentru evaluarea inițială a
fezabilității solicitării de credit.Analistul de Credit se p oate consulta cu Responsabilul C lientelă pentru a obține mai
multe
informații.
Toate documentele juridice, cum ar fi documentele statutare și orice documen te juridice care dovedesc proprietatea
pentru constituirea garanțiilor vor fi prezentate Consilierului Juridic pentru control și revizuire. Odată ce Analistul de
Credit a
stabilit ca solicitarea să avanseze spre aprobare, acesta înștiințează Ofițerul de Garanții pentru a efectua evaluarea
garanțiilor
propuse.
Analistul de Credit efectuează apoi o analiză completă de credit. Analiza de credit pornește de la cei 5 C ai
analizei de credit. Aceștia sunt: caracter, condiții, capital, colateral și capacitatea de rambursare.
Caracterul împrumutatului este probabil cel mai important aspect, deși cel mai dificil de observat. Creditorii trebuie
să caute următoarele trăsături în stabilirea caracterului împrumutatului: onestitate și integritate, inteligență și know -how
în
afaceri, succes anterioar în afaceri, implicare, prudență și rațiune, reputația în comunitate, istoricul creditelor.
Este important în analiza caracterului împrumutatului să se țină cont de mai multe aspecte ca: sunt explicațiile
adevărate și logice? sunt aspecte care ar fi trebuit știute și nu au fost relevate? are clientul o atitudine sinceră și deschisă
și
manifestă dorință să lucreze cu banca? care este reputația clientului pe piața locală și în sectorul său de activitate? ce
spun
concurenții? proiecțiile financiare par realiste? au fost analizate în profunzime?
Trebuiesc avute în vedere mai multe tipuri de condiții în estimarea viabilității unui proiect de creditare. Se analizează
condițiile intrinseci ale afacerii, exemplu fiind – cine sunt oamenii de bază în conducere. De asemenea trebuie analizate
condițiile externe ale afacerii care pot afecta proiectul:
– climatul economic general,
– condițiile din sectorul de activitate respectiv,
– concurența,
– cererea de produse sau servicii,
– disponibilitatea materiilor prime și a personalului calificat.
Suma solicitată trebuie să fie proporțională cu resursele proprii și contribuția clientului adică cu capitalul
existent în firmă. De aceea se analizează suma totală a capitalului propriu din afacere și suma capitalului pe care
clientul a investit-o direct în afacere. Se ține cont de contribuția personală a acționariatului în firmă: o
contribuție
rezonabilă indică gradul de implicare în afacere. Ca regulă generală, împrumutul nu ar trebui să depășească
capitalul
propriu al împrumutatului.Banca se asigură că un client a contribuit cu o sumă egală cu creditul la proiect și
deci își
asumă un risc egal cu banca.
Este preferabil pentru creditor să se asigure că proiectul este viabil, înainte de a lua în considerare garanția/colateralul.
Oricum, garanția este de obicei necesară pentru protecția împotriva riscurilor neprevăzute. Aspectele de care trebuie să
se țină
104
cont sunt: valoarea totală a garanției, lichiditatea garanției, garanția trebuie adaptată la tipul de împrumut, aduce clientul
active
personale drept garanție?. Tipurile de garanție acceptate și coeficienții de risc aplicați se găsesc în normele de evaluare a
garanțiilor pe care fiecare bancă le are.
Un împrumut nu trebuie acordat numai pe baza acoperirii cu garanții, scopul garanției este de a reduce riscurile,
garanția suplimentară fiind necesară pentru împrumuturile cu un grad mare de risc. Titularul garanției, mai ales dacă
este un
terț, trebuie să înțeleagă consecințele pe care le are acordarea acesteia băncii. Pe lângă garanții dintre activele corporale,
se
solicită și garanții personale de la client. Este important să nu se efectueze nici o plată din creditele aprobate până când
nu se
instituie garanția.
Este esențial să se verifice capacitatea de rambursare a creditului. În România se întâmplă adesea ca declarațiile
financiare oficiale să inducă în eroare și să fie adesea elaborate în scopuri fiscale. Pe durata vizitei pe teren trebuie să se
obțină
o imagine reală a capacității de rambursare a împrumutatului. Aceasta se face punând întrebări despre situațiile
financiare
prezentate de firmă.
Descrierea financiară sau analiza financiară a firmei are un rol foarte important în procesul de fundamentare a deciziei
de creditare. Această analiză se face pe baza declarațiilor financiare solicitate de la firmă, în special bilanțul, contul de
profit și
pierdere și balanța de verificare. De obicei, analiza se efectuează pe trei perioade anterioare datei solicitării
împrumutului
pentru a se putea analiza indicatorii economici în dinamică.
Declarațiile financiare a unei firme conțin o serie de relații caracteristice tipului de activitate desfășurată de aceasta.
Aceste relații pot fi descrise analizând componentele individuale ale fiecărei declarații financiare și prin determinarea și
analiza indicatorilor economico- financiari calculați (rații sau rapoarte). Indicatorii economico -financiari reflectă, în
general,
particularitățile ramurii de activitate și rezultă din deciziile luate la nivelul m anagementului.
Indicatorii economico- financiari reprezintă instrumente de analiză care sintetizează în mod convenabil un volum mare
de date într-o formă mai ușor de înțeles, de interpretat și de comparat. În compararea ratelor din perioade diferite,
trebuie avute
în vedere și condițiile diferite de la o perioadă la alta, de impactul avut de modificările procesului de producție asupra
declarațiilor financiare.
Rapoartele, indicatori economic- financiari nu reprezintă finalul analizei și nu indică prin ei înșiși elementele pozitive
sau negative ale modului de funcționare sau managementului societății, ne arată doar zonele care necesită o investigare
suplimentară.
Atunci când sunt disponibili, indicatorii economico- financiari relevă trei aspecte principale:
– ajută la focalizarea și direcționarea procesului de formulare a întrebărilor, obiectivul analizării schimbărilor în
timp
constă în determinarea cauzelor și a efectelor acestora asupra capacității societății de a -și rambursa datoria;
– o singură rată sau chiar mai multe pot induce în eroare, combinate însă cu alte date (despre managementul
firmei,
despre condițiile economice), analiza ratelor poate constitui o imagine clară asupra activității firmei;
– în cazul în care un indicator economico-financiar difer ă semnificativ de media pe ramură sau domeniu de
activitate,
trebuie cercetat motivul pentru a se evalua efectul asupra bonității firmei analizate.
În verificarea situației financiară a firmei, punctele cheie a analizei de credit sunt:
1. deteriorare importantă în situația lichidităților,
2. încetinire în perioada de colectare a creanțelor,
3. schimbări în filozofia/politica clientului privind creditele și vânzările,
4. creșterea accentuată a creanțelor,
5. creșterea importantă a stocurilor,
6. încetinire în viteza de rotație a stocurilor,
7. deteriorare a capitalului de lucru și deteriorare a indicatorului capitalului de lucru (capital de
lucru/cifra de afaceri),
8. creștere a ponderii activelor fixe,
9. reevaluare a activelor fixe în vederea îmbunătățirii situațiilor financiare,
10. creștere importantă a datoriei curente,
11. creștere sensibilă a datoriilor raportate la capitaluri proprii,
12. diferența importantă între venituri brute și nete,
13. creștere a cheltuielilor materiale (inclusiv mărfuri) rapor tate la cifra de afaceri,
14. creștere a cifrei de afaceri, dar marjele de profit sunt deteriorate sensibil,
15. scădere a cifrei de afaceri raportată la total active,
16. scădere sensibilă a gradului de acoperire a sarcinii financiare.
Pornind de le acestea, câteva elemente ale analizei de credit vor fi atinse, astfel:
A. Activele unei societăți sunt resursele pe care le deține societatea. Activele circulante sunt acele active care se pot
converti în
numerar în decurs de un an.Aceste sunt: numerar, crea nțe și stocuri. Activele fixe sau active necirculante, sunt activele
productive utilizate în operațiunile zilnice de producție, vânzare sau prestări servicii:clădiri, echipamente,
vehicule.Toate
aceste active nu sunt în general de vânzare.
B. Obligațiile reprezintă datoriile pe care societatea le are față de alte persoane sau entități care i -au împrumutat bani
sau i-au
prelungit scadența împrumuturilor. În ceea ce privește obligațiile, acestea sunt de două tipuri: curente și pe termen
lung.Obligațiile curente sunt datorii care trebuie rambursate în următoarele douăsprezece luni și pot fi credite bancare
pe
termen scurt, datorii catre furnizori, impozite si taxe datorate. Obligațiile pe termen lung sunt acelea care devin scadente
după
următoarele douăsprezece luni și sunt în general credite bancare pe termen lung
C. Capitalulul propriu reprezintă aportul agentului economic în afacere. Acesta este o combinație a investiției inițiale:
capital,
profiturile din afacere, câștigurile reinvestite în afacere. În general vom calcula suma capitalului propriu scăzând
valoarea
datoriilor totale din totalul activelor.
105
D. Bugetul de încasări și plăți înregistrează intrările și ieșirile de numerar atunci când au loc efectiv. Un buget de
încasări și
plăți indică dacă afacerea are suficient numerar/lichidități pentru a funcționa și dacă rambursările de credit se pot
acoperi din
numerar/lichidități.
Numerarul se obține de la:
– clienți, adică din vânzări – aceasta poate avea loc imediat sau mai târziu, în funcție de termene le de creditare acordate
societății.
– împrumuturi / emisiunea de acțiuni / infuzia de capital.
Banii se cheltuiesc pe:
– creditori – adică furnizorii de bunuri, materii prime sau servicii. Aceasta depinde de termenul de credit primit. Dacă nu
plătește imediat furnizorului, atunci furnizorul devine creditor și firma poate înregistra plata în data când se face efectiv
și nu
în data când se recepționează bunurile sau materiile prime,
– organisme statutare- impozite și taxe, acordarea licențelor,
– salariați,
– împrumutătorii / acționarii – dobândă, rambursarea împrumuturilor, dividende.
O previziune a fluxului de numerar sau a bugetului se elaborează pornind cu situația numerarului în afacere, la
începutul lunii. Aceasta este o sumă de numerar pe care firma o deține efectiv în acel moment. Urmează intrările de
numerar:
veniturile din vânzări și încasarea creanțelor. Se calculează totalul intrărilor de numerar la sfârșitul acestei secțiuni.
Această secțiune este urmată de ieșirile de numerar. Acestea includ toate cheltuielile de exploatare normale ale
afacerii, atât cheltuielile directe, cât și cele indirecte, stocul, salariile, impozitele, plata dobânzii, rezultând totalul
ieșirilor.
Apoi acestea se scad din totalul intrării de numerar pentru a rămâne fluxul de numerar operațional.
Se iau în calcul apoi alte fluxuri de numerar neoperaționale. Mai întâi se adaugă intrările împrumutului la fluxul de
numerar, precum și alte intrări necomerciale, cum ar fi infuziile de capital de la acționari. Apoi se calculeză cheltuielile
aferente proiectului de investiții și achizițiile de capital (achiziția de active fixe), rambursarea creditului și cheltuieli le
familiale, care se scad din fluxul de numerar. Apoi calculăm fluxurile neoperaționale la sfârșitul acestei secțiuni.
Fluxul de numerar operațional minus totalul fluxurilor de numerar neoperaționale dau fluxul de numerar net.
Se adaugă poziția de numerar la începutul perioadei și se obține bugetul de încasări și plăți de închidere. Această
cifră
este apoi reportată în următoarea perioadă și devine poziție de numerar la începutul acelei perioade. Într-un
buget de
încasări și plăți se înregistrează intrările și ieșirile reale de numerar, când acestea au loc efectiv.
Odată ce s-a întocmit bugetul de încasări și plăți pentru lunile anterioare, trebuie să fie planificate pentru viitor, pe
durata împrumutului. Se presupune că vânzările vor fi similare cu cele din trecut, dar se ține cont de sezonalitatea
afacerii.Aceste presupuneri se bazează pe informațiile referi toare la cifra de afaceri pentru ultimele 12 luni. În mod
asemănător, se planifică cheltuielile: atât costul bunurilor vândute cât și toate celelalte cheltuieli, inclusiv plata dobânz ii
la
împrumut și rambursarea împrumutului în sine.
E.Contul de profit și pierdere prezintă toate veniturile unei firme pe o perioadă dată și toate cheltuielile ocazionate de
generarea acelor venituri. În final se indică faptul că o firmă obține profit sau pierde bani în afacere. Contul de profit și
pierdere cuprinde cinci părți:
1. Venitul (Vânzări / Cifra de afaceri / Venit) – aici se enumeră toate veniturile pentru o perioadă dată. Acestea se pot
enumera
ca: venit total, venit total defalcat pe diverse produse, venit total defalcat în vânzări la export și vânzări la import,
venitul total
defalcat pe puncte de lucru.
2. Costul bunurilor vândute – acestea sunt costuri care au o legătură directă cu vânzările. În analiză se va utiliza doar
prețul de
achiziție al bunurilor vândute sau prețul de achiziție al materiilor prime utilizate. La sfârșitul acestei secțiuni se face
suma
costurilor bunurilor vândute. Acest total scăzut din venitul total va da profitul brut din afacere.
3. Cheltuieli de exploatare – acestea sunt cheltuieli de care este nevoie pentru a derula afacerea zilnic , dar nu au o
legătură
directă cu operațiunile de bază a firmei. Acestea includ: chiria pentru clădiri, transportul, costurile de asigurare,
publicitatea,
amortizarea, salariile, alte cheltuieli.
La sfârșitul acestei secțiuni se face totalul cheltuielilor de exploatare care va fi scăzut din profitul brut, obținând
profitul de exploatare (sau ce se numește uneori EBIT – câștiguri înainte de plata dobânzii și a impozitelor)
4. Cheltuieli cu dobânda – se enumeră toate cheltuielile cu dobânzile făcute către bănci și alte instituții financiare și apoi
se
scad din profitul din exploatare, obținând Veniturile Înainte de plata Impozitelor.
5. Impozite – se scade din suma calculată anterior, impozitul pe profit obținând profitul net.
Există multe aspecte de analizat referitoare la situațiile financiare. În continuare vă prezentăm principalii indicatorii
financiari calculați, care pot fi utili în decizia de creditare.
A. Rentabilitatea capitalului propriu sau profitabilitatea capitalurilor proprii (ROE), se calculează cu formula:
Profit net
ROE = ––––––– x 100
Capitaluri proprii
și arată cât de bine utilizează firma capitalurile acționarilor, reflectând, în ultimă instanță, capacitatea ei de a plăti
dividendele.Cei trei indicatori, core lați, care ajută la „definirea” rentabilității capitalului propriu, sunt:
a. profitabilitatea cu care se apreciază capacitatea unei firme de a obține profit și se calculează cu ajutorul formulei:
Profit net
P = ––––– x 100
Vânzări
b. viteza de rotație a activelor (eficiența activelor) care arată eficiența cu care sunt utilizate activele și se calculează
cu
formula:
106
Vânzări
VA = ––––– x 100
Total active
c. levierul financiar (structura capitalului) care ilustrează suma datoriei utilizate pentru finanțarea activelor și arată
încrederea creditorilor în capacitatea firmei de a genera fonduri suficiente pentru rambursarea împrumuturilor. Formula
de
calcul este:
Total active
LF = ––––––- x 100
Capital propriu
B. Marja profitului de exploatare, care se calculează cu formula:
Profit din exploatare
x 100
Total venituri
C. Marja profitului net se calculează după formula:
Profit net
Vânzări
și măsoară profitabilitatea generală a firmei, sintetizează performanța ei pe baza profitului net.Cu ajutorul acestui
indicator se
reflectă:
– veniturile rezultate din fiecare unitate monetară de vânzări;
– valoarea adăugată obținută din producție, riscul în comercializare și concurență;
– strategia de stabilire a prețurilor și capacitatea firmei de a controla costurile.
O valoare mare a acestui indicator nu înseamnă neapărat o situație mai bună deoarece totul depinde de efectul
combinat al marjei profitului și al vitezei de rotație a activelor, acești doi indicatori înregistrând de obicei fluctuații
mari.
Firmele cu valoare adăugată mare pe produs pot spera la o marjă ridicată a profitului. Dar această valoare adăugată
trebuie
menținută, ceea ce presupune angajarea mai multor active și deci mai puține rotații ale acestora. Firmele care adaugă
puțină
valoare produselor au marje ale profitului mici dar rotații mai multe ale activelor. În ultimă instanță, marja profitului
pentru o
anumită firmă depinde de natura activității sale, de structura costurilor, modul de operare pe piață și capacitatea
managementului de a controla costurile. Acest indicator variază mult între ramuri economice, industrii și între firmele
din
aceeași industrie.
Dacă profitabilitatea este redusă va rezulta în mod obligatoriu un deficit de capital iar prima consecință va fi o
creștere a datoriilor utilizate pentru finanțarea creșterii activelor.Contul de profit și pierdere raportează rezultatele
acumulate
într-o perioadă de timp și se poate constata că și în condițiile când producția fizică este constantă, veniturile și
cheltuielile
cresc de la un an la altul. În condițiile inflației, firmele par a crește permanent.
D. Acoperirea dobânzilor este un indicator ce se calculează conform formulei:
Profit operațional
Cheltuieli cu dobânzile
Acest indicator care poate varia în funcție de creșterea sau scăderea îndatorării, creșterea sau descreșterea ratei
dobânzii la împrumuturile datorate și indică de câte ori își acoperă firma cheltuielile cu dobânzile sau de câte ori a fost
profitul
operațional mai mare decât valoare dobânzilor plătite. Deci, cu ajutorul acestei rate se compară veniturile disponibile
pentru
acoperirea serviciului datoriei cu plata dobânzilor.
Dacă o firmă nu acoperă cheltuielile cu dobânzile va căuta alte surse. Acest lucru ar putea fi cauza solicitării
împrumutului, indicîndu- ne dificultăți financiare serioase deoarece firma caută să atragă noi finanțări pentru a plăti
dobânzi la
credite contractate anterior.
Nivelul critic al capitalului circulant se referă la acel nivel maxim de care are nevoie o firmă în anumite momente ale
ciclului de exploatare. A determina nivelul corespunzător al capitalului circulant înseamnă a determina momentele la
care
firma face cele mai mari investiții în stocuri încă nevândute, care sunt finanțate prin împrumutu ri pe termen scurt. În
acest
punct riscul pentru creditorii curenți este cel mai mare.
E. Indicatorul „rata lichidității curente” se calculează cu formula:
Active curente
Pasive curente
și ne arată de câte ori activele sunt transformate în numerar în cursul unui an față de obligațiile care trebuie achitate în
anul
respectiv. Acest indicator trebuie să fie mai mare decât 1, fapt ce arată capacitatea firmei de a -și plăti obligațiile curente.
O rată
cu nivel peste 1, sugerează o suficientă lichiditate și o probabilitate mare de efectuare a plăților, o strategie
concurențială
adecvată. Prin includerea noului împrumut, lichiditatea curentă nu trebuie să fie mai mică de unu. O rată curentă mai
mică de
unu conferă un caracter nelichid afacerii și poate cauza probleme în legătură cu fluxul de numerar. O rată curentă redusă
arată
o firmă lipsită de lichidități în sensul că aceasta va micșora cu greu activele sale curente pentru a le transforma în
lichidități sau
cu alte cuvinte: are la momentul analizei active curente p uține și multe active imobilizate.
În analiza acestui indicator trebuie să se țină seama de următoarele:
– firma poate ajusta artificial această rată;
-o rată ridicată poate indica și dificultăți în lichidarea stocurilor sau în încasarea clienților;
107
– trebuie eliminate din totalul activelor stocurile greu vandabile sau lipsurile, debitorii și clienții prescriși;
– un ciclu de activitate scurt permite o rată mai mică (firmele din comerț);
– cu cât este mai mare suma la capitolul numerar cu atât firma este m ai lichidă;
– o rată poate avea variații ca urmare a rambursării sau rearanjării de datorii pe termen lung, achiziției sau vânzării unor
active
de genul „imobilizărilor” ș.a.
F. Indicatorul „lichiditate imediată” arată relația dintre activele și pasivele cele mai lichide și se calculează cu relația:
Active curente – Stocuri
Pasive curente
Stocurile se scad din totalul activelor curente pentru că în general sunt cele mai puțin lichide din această categorie.
Dacă se constată că în cadrul firmei creanțele sunt cele mai puțin lichide atunci acestea se vor scădea. Relevanța acestui
indicator depinde de calitatea creanțelor și de valoarea de piață a titlurilor de valoare.
G. Solvabilitatea arată capacitatea firmei de a achita la scadență dobânda, creditul precum și alte obligații similare. Pe
plan
mai larg acest indicatori arată capacitatea firmei de a -și achita toate datoriile din capitalurile proprii existente în cadrul
firmei
sau cu alte cuvinte în cazul în care firma este pusă în situația de a -și lichida activitatea, poate ea să -și acopere toate
datoriile
sau vor rămâne datorii neachitate?Pentru a afla aceste lucruri se calculează următorii indicatori:
Levierul financiar, care se calculeză cu formula:
Active total
Capital propriu
Indicatorul sintetizează partea dreaptă a bilanțului și arată modul în care o firmă își finanțează activele.
Indicele capitalurilor proprii , care se calculeză cu formula:
Capital propriu
Active total
În general se urmărește ca suma împrumutului să nu depășească suma capitalului propriu al afaceri i. Banca nu trebuie
să își asume mai mult risc în afacere decât împrumutatul.De asemenea pentru împrumuturile de investiții, suma lunară
de
rambursare (principal, plus dobânda ) nu trebuie să fie mai mare de 70% din profitul net lunar al împrumutatului ia r
pentru
împrumuturile de capital circulant, suma lunară de rambursare (principal plus dobânda ) nu trebuie să fie mai mare de
50% din
profitul net lunar realizat de împrumutat.
Departamentul Juridic efectuează controlul și revizuirea documentației juridice și prezintă în scris constatările.
Documentația de credit este apoi completată cu Raportul de evaluare a garanțiilor întocmit și înaintat de către Ofițerul
de
Garanții. Pe baza unei analize financiare favorabile, Analistul de Credit înaintează dosarul complet Managerului de
Risc.
4.7.1.3. ANALIZA BANCARĂ ÎN FAZA APROBĂRII ȘI ACORDĂRII CREDITULUI
În etapa aprobării și acordării creditelor, controlul bancar vizează documentația pe care firmele o prezintă
băncii în vederea obținerii de credite așa cum s -a arătat mai sus Aprobarea creditelor presupune verificarea
documentației
depuse de clienți pentru obținerea unui credit.
Controlul în faza aprobării creditului se face de către Managerul de Risc.Pe durata analizei, și pentru evaluarea
corectă a situației financiare a societății, Managerul de Risc trebuie să valorifice și alte informații relevante din interviul
referitor la împrumut și vizita pe teren, ținând cont de cei „5 C”.
Punctele tari și amenințările trebuie luate în considerare, ceea ce va ajuta la elaborarea unei evaluări totale a
proiectului. Sarcina Managerului de Risc este de a evalua riscul potențial privind posibilitatea nerespectării obligațiilor
de
către împrumutat.
Principalele elemente de analiză a Managerului de Risc se referă la :
– fezabilitatea planului împrumutatului privind rambursarea împrumutului: este sursa de rambursare realistă și de
încredere?
– care elemente din analiză ar putea merge mai rău decât au fost proiectate?
– înțelegerea riscurilor la care este expus împrumutatul și aprecierea capacității acestuia de a le controla și evita;
– dacă riscul este prea mare, este posibil ca Managerul de Risc să redimensioneze solicitarea la un nivel acceptabil din
punct de
vedere al expunerii față de bancă.
Managerul de Risc verifică și răspunde de:
– completarea și corectitudinea datelor cuprinse în documentația de împrumut;
– stabilirea și încadrarea în competența de aprobare;
– încadrarea în politica de creditare a băncii;
– existența la dosarul de credite a tuturor documentelor prevăzute de normele de creditare.
După analiză, Managerul de Risc convoacă Comitetul de Credit. În Comitetul de C redit, Resposabilul Clientelă
trebuie să facă o prezentare scurtă, subliniind termenii împrumutului propus și baza pentru hotărârea referitoare la
împrumut.
Trebuie evidențiate următoarele puncte:
– numele solicitantului și descrierea activității;
– suma solicitată și scopul, sursa de rambursare;
– activitatea comercială și indicatorii actuali: vânzări, profit, datoria raportată la capitalul propriu;
– previziunile pe perioada împrumutului;
– riscurile și factorii de diminuare;
– justificarea pentru aprobarea împrumutului.
După prezentare, membrii Comitetului de Credit pot pune întrebări și se discută propuner ea. Aprobarea se poate
acorda numai prin decizia în unanimitate a membrilor prezenți în conformitate cu Statutul Comitetului de Credit.
108
Toate solicitările de credit care depășesc competența de aprobare a Comitetului de Credit al Sucursalei/Agenției și
sunt recomandate pentru aprobare, trebuie înaintate către Comitetul de Credite la nivel superior. Dosarul de credit
aferent se
trimite la acest Comitet de Credite pentru analiză și decizie. După primirea deciziei Comitetului de Credite se va
informa
Sucursala/Agenția despre decizia finală și despre orice condiții de aprobare suplimentare în scris.
După primirea deciziei referitoare la credit de la autoritatea competentă, Responsabilul Clientelă trebuie să informeze
clientul despre decizie.
Documentul prin care se stabilesc termenii tranzacției de credit este Contractul de Credit. Contractele de Credit
standard se vor utiliza pentru facilitățile de credit așa cum sunt furnizate de Consilierul Juridic. Consilierul juridic
împreună cu
Analistul de Credit vor întocmi contractele de credit/garanții utilizând formularele standard, iar Consilierul juridic va da
o
certificare pentru conformitatea semnăturilor opozabile ale clientului. Trebuie acordată o atenție deosebită secțiunilor
care se
referă la garanții.
Managerul de Risc va face o ultimă verificare a contractelor de credit și garanții cu condițiile de aprobare și își va da
avizul. Când toate contractele sunt semnate de client și bancă și atunci când toate documentele sunt depuse la dosarul de
credit,
dosarul va fi remis Ofițerului de Administrare credit pentru procesare. Orice modificări ale contractelor de credit
standard nu
sunt premise.
Înainte de acordarea efectivă din creditul aprobat, Ofițerul de Administrare credit trebuie să efectueze o ultimă
verificare pentru a controla următoarele:
– termenii contractului de credit corespund condițiilor din aprobarea creditului ;
– s-au îndeplinit toate condițiile precedente ;
– contractul de credit și documentele de garanție sunt complete și întocmite corespunzător;
– clientul a semnat contractul de credit, contractele privind garanțiile.
Plățile din creditele aprobate se vor efectua la prezentarea documentelor justificative care dovedesc destinația
împrumutului. Este sarcina Ofițerului de Administrare credit să verifice utilizarea corectă a creditelor conform aprobării
și a
documentelor justificative. Este sarcina Responsabilului clientelă să se asigure că dosarul de credit al clientului conține
toate
documentele necesare și este menținut la zi. Ofițeru l de Administrare credit este responsabil de deschiderea unui cont de
credit
și introducerea tuturor datelor în sistemul electronic conform procedurii specifice de administrare credite.
Toate documentațiile de credit aferente unui singur debitor trebuie păstrate distinct într -un dosar, astfel încât dosarul
respectiv să ofere toate informațiile necesare despre un client. Aceste informații trebuie actualizate periodic. Toate
documentele originale referitoare la o facilitate de credit (contracte pentru faci lități de credit, contracte de garanție,
polițe de
asigurare, bilete la ordin) se vor păstra într -un seif ignifug, iar o copie identică se va păstra în dosarul de credit în
scopuri
informative.
Având în vedere mijloacele și instrumentele specifice cu care operează o instituție de credit, precum și necesitățile de
fonduri ale firmelor, putem clasifica finanțările, astfel:
– finanțarea prin credite pe termen scurt și mediu a activității curente;
– finanțarea prin credite pe termen mediu și lung a activității de investiții.
4.7.2. CREDITE PENTRU FINANȚAREA ACTIVITĂȚII CURENTE
Finanțarea activității curente se poate realiza prin următoarele tipuri de credite:
– Credite acordate cu ajutorul cardului de credit,
– Linia de credit,
– Creditul pentru finanțarea activității curente cu rambursare în rate,
– Credite pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare sa u sezoniere,
– Credite pentru produse cu ciclu lung de fabricație,
– Credite pentru (pre)finanțarea e xporturilor,
– Operațiuni de scontare cambii și bilete la ordin,
– Credite pentru instrumente de plată,
– Credite pentru achitarea obligațiilor bugetare,
– Credite pentru activități agricole.
Creditele enumerate mai sus , au ca destinație finanțarea de ansamblu a activității curente a unei firme, respectiv,
aprovizionare, producție, desfacere, prestări servicii.Din aceste împrumuturi se efectuează diverse plăți , inclusiv
rambursări de
credite, plăți de comisioane, plăți către buget, depoz ite colaterale, cu excepția plăților pentru investiții.
Principalele caracteristici sunt:
sunt disponibile în lei și valută;
funcționează după sistemul revolving sau pot fi cu rambursare lunară, trimestrială sau semestrială;
volumul creditului se determină din analiza cash -flow-ului (fluxul de numerar) pe o anum ită perioadă;
se acordă pe termene de 3, 6 ,12 luni, uneori și până la 36 de luni;
pot fi prelungite pe noi perioade de creditare, pe baza de acte adiționale la contractul de credit inițial, dacă sunt
îndeplinite
condițiile avute în vedere la acordare (ratingul financiar, serviciul datoriei, indicatorii de bonitate, rulajul încasărilor și
plăților)
iar rulajul creditor al liniei (rambursările din credite ) realizat în perioada de creditare este 1 -2 ori mai mare decât
plafonul
aprobat ;
fondurile provenite din linia de credit se pot utiliza fracționat, în funcție de nevoile clientului, cu posibilitatea de a face
trageri și rambursări multiple, fără a depăși nivelul stabilit prin contractul de credit (soldul zilnic al angajamentelor să
nu
depășească volumul liniei de credit aprobat);
se solicită garanții reale imobiliare dar pot fi acordate și fără garanții.
Principalele garanții solicitate sunt:
garanții reale imobiliare: privilegiul, ipoteca;
109
garanții reale mobiliare: depozit bancar /cash colateral, certificate de depozit, certificate de depozit cu discount, titlurile
la
ordin și titlurile nominative, soldul creditor al conturilor curente/subconturilor, acțiunile, cesiunea de creanțe,
echipamente,
instalații, planul de afaceri, fondul de comerț;
garanții personale: scrisori de garanție bancară, titluri de credit avali zate, garanții emise de fonduri de garantare,
fidejusiunea /cauțiunea, garanții emise de statul român și de autoritățile administrației publice locale, asigurare de risc
financiar de neplată;
alte garanții solicitate de bancă.
Principalele costuri sunt:
dobânda, care poate fi: fixă, variabilă (nivel indicativ sau stabilit de bancă), revizuibilă la un interval de timp în funcție
de
cotațiile ROBOR, LIBOR sau EURIBOR care reprezintă nivelul in dicativ;
comision pentru întocmirea și analiza documentației de credit ;
comision de analiză a garanțiilor;
comision de gestiune la acordarea creditelor;
comision de administrare lunar;
comision de neutilizare a creditelor aprobate;
comision de înscriere a avizelor de garanție în Arhiva Electronică de Garanț ii Reale Mobiliare.
CARDUL DE CREDIT PENTRU PERSOANE JURIDICE
Cardurile de credit sunt emise solicitanților pentru punerea la dispoziție a unor sume împrumutate de la bancă.
Sumele astfel dobândite pot fi utilizate, în limita plafonului stabilit. Se acordă persoanelor juridice care fac dovada că au
capacitatea de a rambursa atât sumele utilizate din linia de credit cât și cheltuielile generate de utilizarea c ardului
(comisioane,
dobânzi), pentru plăți la comercianți, plata prestatorilor de servicii, pentru retrageri de numerar de la ATM – urile
băncilor.
Poate fi folosit pe teritoriul României și în străinătate, în mediu electronic (terminale POS și/sau ATM) și manual
(imprintere), oriunde este afișată sigla instituției emitente.Principalele caracteristici ale acestui produs sunt:
– piața țintă sunt societățile comerciale cu cifra de afaceri de până la 5.000.000 EUR;
– moneda: lei;
– există un nivel maxim de creditare care poate fi între 30.000 lei și d e 70.000 lei sau un anumit nivel din cifra de afaceri
(nu
mai mult de 10%-20%);
– limita de credit pe firmă se acordă pentru 12 -24 luni, la scadență urmând să se reanalizeze oportunitatea prelungirii
valabilității pe noi perioade;
– limita se prelungește de către bancă, în condițiile îndeplinirii de către client a unor criterii de eligibilitate;
– limita de credit are caracter neangajant, banca putând decide oricând retragerea ei, suma datorată devenind scadentă
imediat;
– limita de credit va fi utilizată pentru finanțarea capitalului de lucru (orice nevoi permanente, generate de ciclul de
exploatare
al afacerii);
– titularul contului de card ( persoana juridică ) poate să solicite băncii majorarea limitei de credit, după trecerea unei
anumite
perioade de timp de la semnarea Contractului privind acordarea liniei;
– se pot acorda un număr maxim de carduri pe firmă ;
– pe teritoriul României nu se poate ridica pe card, numerar mai mult de 10.000 lei/zi;
Băncile impun limite de retragere de la bancomate pentru a micșora daunele suferite în urma fraudelor bancare.
Primele zece bănci din România au plafoane maxime de retrageri de la bancomate ce variază între 2.000 și 10.000 de lei
pe zi.
Principalul motiv pentru care băncile impun o limită pentru sumele maxime c e pot fi retrase de la ATM este acela de
a menține la un nivel cât mai scăzut pierderile rezultate din urma fraudelor bancare de tipul clonării de carduri.
Plafoanele maxime pentru retragerile zilnice mai sunt utile și pentru a menține la un nivel cât mai redus scurgerile de
numerar din bancă, dar și pentru încurajarea plăților cu cardul la comercianți, prin utilizarea POS -ului.
Limitele de retragere de la bancomat ale primelor zece bănci din România după active:
BCR are o limită de retragere de la unitățile ATM de 3.000 lei și de 10 tranzacții pe zilnice pentru cardurile de debit
Maestro
și Visa Classic. Cuantumul banilor ce pot fi retrași într -o singură zi se poate mări, în cazul în care clientul face o cerere
la
bancă. Limita maximă poate ajunge, astfel, la 15.000 lei pentru o singură retragere.
BRD permite utilizatorilor cardurilor Mastercard Standard și Visa Classic să scoată până la 7.000 lei pe zi și maximum
10
tranzacții.
La Volksbank, plafonul zilnic maxim admis pentru retragerile de la bancomate este de 3.500 lei pentru cardul de debit
Visa
Classic. Clienților le este permisă o singură retragere de numerar zilnică.
Alphabank permite utilizatorilor cardurilor de debit Visa Classic și Visa Electron să retragă până la 4.000 lei de la
bancomat, fără să aibă o limită de tranzacții zilnice.
CEC Bank are un plafon maxim de retragere de la bancomat de 3.500 lei în 24 de ore pentru cardurile de debit Visa
Electron și Mastercard. Clienții CEC Bank nu au o limită de operațiuni ce pot fi făcute până la plafonul de 3.500 lei.
UniCredit Țiriac limitează suma ce poate fi retrasă într -o zi de la bancomate la 4.000 lei pentru cardurile de debit Visa
Electron/Classic și Mastercard Maestro/Mass. Utilizatorii cardurilor Visa Electron și Mastercard Maestro pot face până
la
opt retrageri într-o zi, iar cei ai cardurilor Visa Classic și Mastercard Mass au dreptul la zece retrageri.
La Raiffeisen Bank, într-o zi, clienții care dețin carduri de debit Visa Electron și Mastercard Maestro pot retrage
maximum
3.000 lei de la bancomat. Acest plafon poate fi ridicat la cererea clientului. Banca nu are o limită pentru numărul
operațiunile
de retragere de la ATM.
Banca Transilvania are unul dintre cele mai mari plafoane pentru retragerile de la ATM, de 9.000 lei pentru clienții
care
dețin carduri de debit Visa Electron și Mastercard Mondo. Această sumă poate fi retrasă în maximum zece tranșe.
110
ING Bank are o limită de retragere de 10.000 lei pentru cadurile de debit Visa Electron și Mastercard Standard. ING
are cel
mai mare plafon dintre băncile luate în calcul, însă banca are o limită de 20.000 lei pentru banii ce pot fi retrași de la
unitățile
ATM în termen de patru zile. Într-o zi pot fi efectuate maximum cinci retrageri, iar în patru zile consecutive pot fi
efectuate
maximum zece.
Suma maximă ce poate fi retrasă de la Bancpost într-o zi este de 2.000 lei pentru posesorii cardurilor de debit
Mastercard
Maestro. Bancpost are cel mai mic plafon de retrageri zilnice, dar acesta se poate modifica până la o limită de maximum
4.000 lei printr-o cerere scrisă înaintată băncii.
– poate fi utilizat pe teritoriul național dar are și utilizare internațională;
– cardul poate fi folosit pentru operațiuni non -cash atât în mediul electronic cât și manual (inclusiv pe Internet) dar poate
fi
folosit și pentru retragere de numerar la bancomate și ghișee bancare;
– există o sumă minimă de rambursat care poate fi 10% sau 100% din suma datorată băncii la sfârșitul fiecărui ciclu de
tranzacționare.Această sumă este menționată în raportul de activitate;
– are o perioadă de grație/ ciclu de tranzacționare care este de până la 45 de zile. Perioada de grație acoperă ciclul de
tranzacționare (1 lună) în care se efectuează tranzacțiile, plus cele 15 zile pentru efectuarea rambursării;
– se emite un Raport de activ itate la sfârșitul ciclului de tranzacționare care prezintă informații despre tranzacțiile
efectuate,
costurile aferente, suma minimă de rambursat;
– plata se face prin debitare directă a contului curent deschis la bancă, debitarea directă este întotdeauna în ultima zi de
rambursare;
– alimentarea contului de rambursare se mai poate face și prin depunere de numerar sau transfer bancar oricând în
perioada de
rambursare;
– în general nu se solicită garanții materiale, cele mai utilizate garanții fiind garanție reală mobiliară de rang unu fără
deposedare asupra soldurilor creditoare ale conturilor curente, constituită de împrumutat asupra disponibilităților bănești
prezente și viitoare evidențiate în soldurile creditoare ale conturilor curente;
Contractul de credit va fi semnat de către:
– persoana care are putere să angajeze firma în relațiile cu terții/a fost desemnat să reprezinte firma în relația cu banca și
– administratorul firmei , dacă este persoana fizică – împreună cu soțul/soția, în calitate de garanț i fidejusori,
sau
– asociații, dacă sunt persoane fizice, împreună cu soțul/soția, în calitate de garanți fidejusori.
Documentele necesare analizei sunt:
– cererea de acordare linie de credit;
– ultimul bilanț întocmit, pe baza căruia se calculează ratingul BNR, împreuna cu balanța aferentă;
– acord consultare CRB pentru firmă ;
– acord consultare CRB pentru acționar/administrator;
– certificat Oficiul Registrul Comerțului, nu mai vechi de 30 zile;
Condițiile de acordare a acestui tip de credit:
– ratingul BNR al firmei, aferent ultimului bilanț pentru an financiar întreg este A sau B;
– nu are datorii restante față de bănci;
– nu are înregistrate popriri pe conturile administrate la bancă în ultimele 365 de zile calendaristice;
– nu înregistrează litigii c u impact major asupra activității firmei sau asupra situației financiare a acesteia;
– nu figurează în CIP cu refuzuri la plata de cecuri sau bilete la ordin pe un interval de 18 luni în urmă față de data
solicitării
produsului credit card;
– nu figurează în CRB cu întârzieri la rambursarea ratelor și dobânzilor;
– solicitantul nu a mai deținut card de credit, reziliat la inițiativa băncii, din motive legate de eventuale probleme de
rambursare.
Avantajele pe care le oferă cardul de credit:
– achiziționarea de bunuri și servicii, fără a dispune de numerar, de la orice comerciant din țară și străinătate;
– accesul 24 de ore din 24 la orice ATM din țară și din străinătate pentru obținerea de numerar;
– eliminarea riscurilor, în țară și în străinătate, pe care le presupune deținerea numerarului de către angajați;
– odata aprobat creditul, clientul beneficiază de acesta o perioadă de timp, în limita plafonului aprobat, fără a mai fi
necesară
întocmirea altei documentații de împrumut;
– este un instrument de plat ă modern, sigur și rapid, util pe parcursul călătoriilor în țară și în străinătate.
LINIA DE CREDIT
Principalele variante ale liniei de credit sunt:
Overdraftul
Are ca scop finanțarea capitalului de lucru (nevoi permanente sau recurente generate de ciclul de exploatare al
afacerii), poate fi folosit și pentru emiterea scrisorilor de garanție și a acreditivelor. Se acordă în RON, EUR O sau USD.
Maturitatea este de maxim 12 luni, cu posibilitatea de prelungire succesivă. Se poate transforma în facilitate de credit cu
scadență lunară pentru o perioadă de 12-24 luni.
Condiții de acordare: suma maximă este un anumit procent din cifra de afaceri (între 30% și 60% din CA a anului
financiar precedent) iar firma solicitantă trebuie să fi avut un rulaj minim prin conturile băncii și să se angajeze că va
menține
acel rulaj.
Utilizează contul curent pentru înregistrarea soldurilor debitoare.Dobânda se calculează prin acumularea zilnică, la
soldul debitor al contului curent și se plătește în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni. Se realizează compensarea
permanentă
între încasări și utilizările din linie.
Avansul în contul curent
111
Avansul în cont curent este o forma de finanțare prin care banca acordă clientului său un credit pentru desfășurarea
activității curente.Valabilitatea facilității este de 364 zile, cu posibilitatea de reînnoire cu acordul părților.În principiu,
avansul
în cont curent este similar facilității de descoperit de cont („overdraft”), diferențele fiind acelea că:
banca monitorizează utilizarea/obiectul facilității prin solicitarea de documente justificative;
creditul se derulează printr -un cont separat de contul curent al clientului.
Tragerea din facilitate nu trebuie notificată în avans băncii, dar trebuie justificată cu documente astfel încât să fie în
concordanță cu scopul facilității.
Rambursarea totală sau parțială se poate realiza în orice moment pe perioada de valabilitate a facilității. Sumele odată
rambursate pot fi reutilizate.Banca poate alege în a acorda clientului facilitatea sub f orma angajantă sau
neangajantă.Datorită
caracterului specific pe care îl prezintă acest tip de credit, utilizarea sa necesită o monitorizare atentă (modul de utiliza re
a
facilității în conformitate cu scopul stabilit).
Credit revolving
Facilitatea este o linie de credit cu o limita aprobată și este destinată finanțării unor tranzacții specifice de
comerț.Valabilitatea facilității este de maxim 364 zile, cu posibilitatea de reînnoire cu acordul părților.Se utilizează în
mod
curent în situațiile în care ieșirile și intrările de numerar sunt previzibile (de exemplu pentru a acoperi perioada dintre
momentul livrării și momentul încasării creanțelor).
Clientul poate trage sume fixe, până la o limită de sumă și o scadență agreată, pentru perioade fixe de timp (1 , 3 sau 6
luni), la rate de dobândă fixe. Odată rambursată, suma respectivă poate fi trasă din nou (facilitate revolving). Tragerile
din
facilitate se vor efectua pe bază de documente justificative în conformitate cu scopul facilității, iar banca va fi notificată
cu 2
zile înainte de fiecare tragere. Fiecare tragere are un caracter auto- lichidant în sensul că veniturile (intrările) din
tranzacția
finanțată reprezintă sursa de rambursare a creditului.
Facilitatea poate avea caracter angajant sau neangajant.
CREDITUL PENTRU FINANȚAREA ACTIVITĂȚII CURENTE CU RAMBURSARE ÎN RATE
Se acordă pentru acoperirea deficitului temporar de lichidități, ceea ce permite de exemplu achiziționarea unor stocuri
importante ce se vor transforma în lichidități treptat în decursul unei perioade mai lungi. Permite obținerea unor
discount-uri
importante de la furnizori prin achitarea în avans sau pe loc a mărfurilor.
Creditul se va rambursa conform unui grafic de rambursare pliat pe specificul activității (lunar sau trimestrial), î n
funcție de data când se vor obține venituri din vânzarea bunurilor creditate.Suma maximă ce se poate acorda este în
funcție de
valoarea bunurilor ce se achiziționează .
Principalele caracteristici sunt:
– perioada de acordare este de 12 -36 luni;
– perioada maximă de utilizare este de 30 de zile;
– rambursarea se realizează în rate de capital lunare/trimestriale egale;
– facilitatea folosește un cont de credit dedicat;
– tragerile se fac pe bază de documente justificative.
CREDITUL PENTRU FINAN ȚAREA CHELTUIELILOR ȘI STOCURILOR SEZONIERE
Destinația acestor credite este plata stocurilor care au fost aprovizionate în perioada anterioară, fără a fi achitate, a
celor care urmează a fi aprovizionate precum și a cheltuielilor temporare/sezoniere aferente acest or stocuri, precum și
plata
altor cheltuieli temporare/sezoniere;
Principalele caracteristici sunt:
– este disponibil în lei și valută;
– volumul creditului solicitat și dobânda aferentă, în cazul clienților care desfășoară activitate de comerț, nu poate
depăși
volumul încasărilor obținute din vânzările de mărfuri pe o perioadă anterioară de 12 luni;
– durata creditului este de maxim 12 luni iar scadența se stabilește în funcție de termenele de recuperare a cheltuielilor și
de
valorificare a stocurilor res pective, fără a depăși intervalul dintre două sezoane/cicluri de producție naturale;
– se acordă numai în baza documentației prezentate din care să rezulte situația stocurilor și chelt uielilor ce fac obiectul
creditării și cauzele economice care au determ inat formarea stocurilor respective – primirea de la furnizori a unor
materii
prime și materiale în avans față de termenele din contracte, întreruperea producției din motive justificate, lipsa
mijloacelor de
transport sau alte greutăți în expedierea produs elor la intern sau extern;
– garanțiile au fost prezentate la începutul capitolului cu mențiunea că se va garanta obligatoriu și cu stocurile creditate;
– documentele necesare acordării au fost prezentate la începutul capitolului cu mențiunea că se va soli cita obligatoriu
documentația din care să rezulte situația stocurilor și cheltuielilor care fac obiectul creditării și cauzele economice care
au
determinat formarea stocurilor respective.
CREDITUL PENTRU PRODUSE CU CICLU LUNG DE FABRICA ȚIE
Acest tip de credit se acordă pentru finanțarea execuției produselor cu ciclu lung de fabrica ție pe bază de comenzi
și/sau contracte care necesită finanțare și urmărire distinctă, în care se includ, fără a fi limitative, următoarele grupe:
utilaje
tehnologice de toate tipurile și părți ale acestora, corpuri de nave și aeronave, sisteme flexibile, linii automate de
prelucrare,
mașini-unelte.
Produsele cu ciclu lung de fabrica ție sunt cele ale căror cicluri tehnologice de execuție, de la lansarea în fabricație
până la obținerea produsului finit, durează mai mult de 12 luni. Această categorie de produse cuprinde: instalații și
utilaje
complexe, nave maritime și flu viale, elicoptere, aeronave.
Caracteristicile creditului sunt:
– este disponibil în lei și valută;
112
– durata creditului se va stabili în funcție de ciclul de execuție al produselor prevăzut în documentația tehnică și
contractele
comerciale și poate depăși 12 luni ;
– volumul maxim al creditului se determină pe baza costurilor estimate/antecalculate pe contract, comandă sau produs;
– se acordă eșalonat, în funcție de evoluția cheltuielilor cu producția în curs de fabricație aferentă produselor respective;
– plafonul trimestrial al creditului va acoperi necesitățile de finanțare la nivelul rezultat pentru ultima luna a trimestrului.
CREDITUL PENTRU (PRE)FINAN ȚAREA EXPORTURILOR
Se acordă clienților din categoria corporate, produc ători sau intermediari de produse/ prestatori de servicii destinate
exportului, în vederea finanțării ciclului de aprovizionare -producție- desfacere-încasare sau a desfășurării
corespunzătoare a
activității de exploatare pe perioada de la livrarea produselor și până la încasarea contravalorii lor de la partenerii
externi.
Este destinat pentru aprovizionarea de la intern și/sau din import cu materii prime și materiale, semifabricate,
subansamble, combustibili, energie, cheltuieli cu manopera și alte cheltuieli.
Se acordă în baza contractelor de export sau comenzilor ferme, care fac obiectul creditului solicitat, din care să
rezulte: cantitatea și felul mărfii, condițiile și graficul de livrare, modalitatea și termenele de plată, prețul mărfii și
valuta.
Principalele caracteristici sunt:
– este disponibil în lei și valută;
– perioada de creditare este de maxim 12 luni;
– modalitățile de încasare a produselor exportate pot fi: acreditivul documentar sau altă modalitate garantată bancar,
incasso-ul
documentar, dacă între parteneri există relații tradiționale de afaceri, ordinele de plată, însoțite de asigurarea de risc
comercial
și de țară sau de o societate de factoring internațională agreată de bancă, cesiunea de acreditiv emisă în baza
reglementărilor
internaționale care guvernează acreditivele, al cărei beneficiar este exportatorul care solicită creditul;
– plafonul maxim al creditului este 90% din costurile antecalculate din contractul comercial;
– volumul creditului se determină pe baza portofoliului de contracte de export sau de comenzi ferme încheiate și din
analiza
cashflow- ului;
– garanții specifice acestui tip de credit , în funcție de riscul fiecărei tranzacții;
– acordarea creditelor este condiționată de asigurarea acestora împotriva riscului comercial de neplat ă și asigurarea
împotriva
riscului de țară pentru contractele de export încheiate cu partenerii externi, cu excepția țărilor no minalizate de BNR în
categoria A;
– banca poate solicita clienților exportatori, în funcție de riscul specific fiecărei tranzacții, polița de asigurare a riscului
de
nelivrare emisă de Eximbank, care va fi cesionată în favoarea băncii;
– trebuie să existe dovada existenței contractelor de export sau comenzilor ferme încheiate direct cu partenerii externi
sau prin
intermediul unor comisionari;
– în cazul creditelor acordate pentru realizarea unor produse care necesită importuri de completare, se vor prezenta și
copii
după contractele (comenzile ferme confirmate) de import care fac obiectul creditului de finanțare a activității de export;
– în cazul creditelor acordate pentru ciclul circulației (desfacere -încasare) se vor prezenta băncii contractele de export și
documentele ce atestă livrarea mărfurilor la export.
CREDITUL DE SCONT
Se acordă firmelor pentru finanțarea activității curente a acestora, pentru plata: furnizorilor, impoz itelor, salariilor,
taxelor și care sunt posesorii legali ai unor efecte de comer ț (cambii sau bilete la ordin ) și doresc încasarea înainte de
scadență
a sumei înscrise pe acestea.
Scontul este operațiunea prin care, în schimbul unui efect de comerț (cambie/bilet la ordin), banca pune la dispoziția
posesorului creanței, valoarea efectului, mai puțin agio (dobânda de scont și comisionul de gestiune), înainte de
scadența
efectului respectiv.
Cambia este un titlu de credit care pune în legătura trei persoane:
1. trăgătorul – persoana fizică/juridică care emite cambia;
2. trasul – persoana indicată sau obligată de trăgător să plătească cambia;
3. beneficiarul – persoana în favoarea căreia se emite cambia.
Biletul la ordin este de asemenea un titlu de credit care pune în legătură două persoane:
1. trăgătorul – persoana fizică/juridică care emite biletul la ordin;
2. beneficiarul – persoana în favoarea căreia a fost emis biletul la ordin. În cazul biletului la ordin trăgătorul și trasul
sunt una
și aceeași persoană.
Cambia și biletul la ordin , ca titluri de credit, au ca element definitoriu obligația trasului de a plăti beneficiarului o
anumită sumă de bani la o dată stabilită (scadența).
Girul este actul prin care posesorul titlului de credit, numit girant, transferă altei persoane, numită giratar, printr -o
declarație scrisă și subscrisă pe titlu odată cu predarea acestuia, toate drepturile decurgând din titlul astfel redactat și
completat. Prin gir, posesorul cambiei dă ordin trasului să plătească suma menționata în titlu persoanei în favoarea
căreia a
transmis cambia.
Cambiile care cuprind sau nu mențiunea „la ordin” pot circula prin gir. Dacă trăgătorul a înscris în cambie mențiunea
„nu la ordin”, titlul este transmisibil numai în forma și cu efectele unei cesiuni de creanță ordinare. Girul poate fi făcut
în
folosul trasului (cu sau fără acceptarea acestuia), al trăgă torului sau al oricărui alt obligat.
Tipuri de operațiuni de scontare:
1. scontare cu regres, în care banca își rezervă dreptul de a se îndrepta pe cale de regres și împotriva beneficiarului
(persoana
în favoarea careia se emite cambia/ biletul la ordin) și a celorlalți debitori de regres;
2. scontare cu regres parțial, în care banca își rezervă dreptul de a se îndrepta pe cale de regres împotriva beneficiarului
și a
celorlalți debitori de regres doar în anumite situa ții stabilite în mod expres, care vor fi prevăzute în contractul de scont;
113
3. scontare fără regres, în care banca renunță la dreptul de regres împotriva beneficiarului.
Caracteristicile acestui tip de credit sunt.
este disponibil în lei și valută;
se realizează în baza unui contract de scont sau a unui acord – cadru de scont cu valabilitate de până la 12 luni. În cazul
scontării fără regres sau cu regres parțial banca va încheia cu beneficiarul cambiilor/ biletelor la ordin contracte de scont
distincte pentru fiecare emitent/ tras;
banca care a primit titlul la scont se va îngriji de remiterea acestuia la plată la banca trasului, pe circuit bancar, în tim p
util,
astfel încât titlul să fie achitat în ziua plătibilă astfel încât să se recupereze creditul acordat prin mecanismul scontării;
plafonul creditului de scont este dat de valoarea nominală a efectelor de comerț (cambii/bilete la ordin) diminuată cu
dobânda de scont și comisionul de gestiune (agio);
scadența creditului se stabilește la data scadenței înscrisă pe efectul de comerț plus durata circuitului bancar;
cambiile/ biletele la ordin acceptate la scontare trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
1. solicitantul să fie beneficiarul cambiilor/ biletelor la ordin prezentate la scont, c u condiția ca aceste titluri să nu se
afle întrun
șir de giruri;
2. trasul/ emitentul efectului de comerț trebuie să fie, de regulă, client al băncii; în cazul în care acesta este client al altei
societăți bancare din țară sau străinătate, titlul trebuie să fie avalizat de societatea bancară ce -l deservește pe tras;
3. în cazul în care emitentul/ trasul este clientul băncii, trebuie să nu figureze la Centrala Incidentelor de Pl ăți cu
incidente de
plăți majore pe o perioada anterioară;
4.efectele de comerț să nu fie declarate la Centrala Incidentelor de Pl ăți ca fiind pierdute, furate, distruse;
5. cambia să fie acceptată legal la plată de către tras;
6. intervalul de timp dintre momentul prezentării la scontare și scadența cambiei/ biletului la ordin să nu depășeasca 6
luni;
7. titlul să aibă scadența la data fixă și să fie emis într-un singur exemplar;
8. titlul să aibă clauza „fără protest” sau „fără cheltuieli”;
9. pe titlul de credit sa fie completat în mod obligatoriu obiectul pl ății la rubrica „valoarea reprezintă”;
10.cambiile/ biletele la ordin să îndeplinescă cerințele legale de formă și fond stabilite de reglementările legale;
11. emiterea titlurilor de credit prezentate la scontare trebuie s ă aibă la bază tranzacții comerciale concretizate în
documente
contractuale și documente justificative care să ateste efectuarea prestației plătibilă prin cambie/ bilet la ordin.
există o serie de garanții specifice, acestea fiind cambiile/biletele la ordin scontate;
principalele costuri:
– dobânda ( scontul) se calculează astfel:
Ds =(Vn x Dc x Nz)/360 x 100
unde:
Ds = dobânda (suma de bani) cuvenită băncii (scontul),
Vn = valoarea nominală înscrisă la rubrica special rezervată pe fața titlului de credit;
Dc = dobânda (taxa scontului);
Nz = numărul de zile calendaristice dintre data scontării și ziua scadenței, inclusiv.
– comision de gestiune la acordarea creditelor;
– comision pentru întocmirea și analiza documentaț iei de credit;
– comision de administrare lunar;
– comision de înscriere a avizelor de g aranție în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare.
documentele specifice necesare sunt:
– cerere de scontare;
– biletele la ordin și cambiile pentru care se solicită scontarea.
Principalele avantaje a unui asemenea tip de credit sunt:
– dobânda de scont rămâne neschimbată, indiferent de modificările survenite pe întreaga perioadă a creditării;
– sumele provenite din scontarea titlurilor de credit pot avea orice destina ție, inclusiv rambursări de credite;
– posibilitatea încasării creanțelor înaintea scadenței titlurilor de credit;
– fluidizarea plăților;
– continuitate în desfășurarea activității curente.
CREDITUL PENTRU INSTRUMENTE DE PLATĂ
Se acordă agenților economici pentru finanțarea activității curente a acestora care sunt posesorii legali ai unor
instrumente de comerț și doresc încasarea înainte de scadență a sumei înscrise pe acestea .Instrumentele de plată sunt
cecurile,
ordinele de plată și mesajele SWIFT aflate în circuit bancar și pot constitui o sursă rapidă de finanțare a activității
curente.
Cecul este titlu de credit și instrument de plată , care pune în legătură în procesul creării sale trei persoane:
tragătorul, trasul și beneficiarul. Instrumentul este creat de trăgător care, în baza unui disponibil constituit în prealabil la
o
bancă, dă ordin necondiționat acesteia, care se află în poziția de tras, să plătească la prezentare, o sumă determinată unei
terțe
persoane sau însuși tragătorului emitent aflat în poziție de beneficiar.
Cecul trebuie să îndeplinească toate cerințele (de formă și fond) prevăzute de reglementările legale în vigoare: Legea
59/1934 modificată prin Legea 83/1994, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2008 și prin Legea nr. 127/2009
precum și Normele-cadru 7/1994 ale BNR privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cecuri, cu modificările și
completările ulterioare, Norma tehnică nr. 4/2008, Norma tehnică nr. 9/1994 privind cecul, Norma tehnică nr. 3/2009
pentru
modificarea Normei tehnice a Băncii Naționale a României nr. 4/2008 privind cecul și Regulamentul nr. 1/1995 privind
principiile și organizarea avizării tehnice a sistemelor de plăți și decontări fără numerar.
114
Ordinul de plată este dispoziția dată de o persoană, numită ordonator, unei bănci, de a plăti o sumă determinată în
favoarea unei alte persoane, denumită beneficiar, pentru stingerea unei obligații bănești, ce provine dintr -o relație
directă,
existentă între ordonator și beneficiar.
Părțile implicate sunt: ordonatorul, beneficiarul, băncile ordonatoare și plătitoare. Ordinul de plată trebuie să
îndeplinească toate cerințele (de forma și fond) prevăzute de reglementările legale în vigoare: Normele Băncii Naționale
a
României nr. 1/2005 privind modul unitar de completare a mențiunilor din ordinele de plată în mesajele electronice
utilizate în
sistemul ReGIS și în casa de compensare automată; Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 2/2005 privind
ordinul de
plată utilizat în operațiuni de transfer credit;
Mesajul SWIFT este documentul care atestă că în baza dispoziției de plată externe recepționată, autentificată și
acceptată de către banca plătitoare, aceasta debitează contul din care se
ordonă plata.
Sistemul este folosit atât pentru a executa transferuri telegrafice transmise, anterior, prin cablu sau telegraf, cât și
pentru transmiterea ordinelor internaționale de plată ale băncii făcîndu -se posibilă o transmitere mai rapidă a
instrucțiunilor
clienților băncii. Atunci când instrucțiunile sunt transmise în acest fel, se spune că banca a transmis „ un mesaj SWIFT”,
iar
pentru transferurile telegrafice fraza utilizată este „ un mesaj SWIFT urgent”.
Astăzi, gama operațiunilor ce se pot efectua prin rețeaua SWIFT s -a extins. Astfel, pe lângă operațiunile amintite, se
pot realiza operațiuni de portofoliu, confirmări de tranzacții, operațiuni de schimb monetar, deschidere de credite
documentare,
ordine de plată, precum și o serie de mesaje cu privire la avizele de credit și extrasele de cont
Caracteristici principale:
– moneda de acordare a creditelor pentru cecuri este RON, pentru creditele pe mesaje SWIFT recepționate este EURO
sau
USD iar pentru creditele pe documente fără discrepanțe remise spre încasare în cadrul acreditivelor de export cu plata la
vedere/la scadență este RON, EURO sau USD;
– creditul se acordă în baza unui contract de credit distinct sau a unui acord – cadru de creditare încheiat pe o perioad ă de
maxim 1 an;
– nivelul creditului este de cel mult 90% din valoarea nominală a documentelor admise la creditare, diferența de 10%
fiind
destinată acoperirii dobânzii aferente;
– documente necesare specifice- borderou în 4 exemplare la care se a nexează cecurile/exemplarul 3 al ordinelor de plată
înscrise într-un borderou.
CREDITUL PENTRU ACHITAREA OBLIGAȚIILOR BUGETARE
Destinația acestui credit este pl ata restanțelor la bugetul consolidat (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale,
fonduri speciale);
Caracteristicile principale sunt:
– se acordă în lei;
– volum maxim: suma obligațiilor restante către bugetul consolidat, la data analizei, determinate în baza certificatului
fiscal,
dacă din cash-flow rezultă că există capacitate de rambursare a creditului și a dobânzilor aferente;
– perioada de creditare: maxim 5 ani;
– va fi utilizat integral, pe măsură ce plățile restante către bugetul consolidat vor fi achitate;
– scadența: lunar, trimestrial, fără să fie depășită perioada maximă de creditare și în funcție de capacitatea de rambursare
rezultată din cash-flow-ul previzionat;
– condiții: solicitantul să nu fie în faliment sau insolvență ori în desfășurarea procedurii de executare silită.
CREDITUL AGRICOL PENTRU ACTIVITATEA CURENTĂ
Destinația cestui tip de credit este:
– înființarea, întreținerea și recoltarea culturilor agricole și a plantațiilor;
– achiziționarea din producția internă sau producerea puilor de pasăre, a purceilor pentru îngrășat și a tineretului ovin și
bovin
pentru îngrășat;
– aprovizionarea, procesarea hranei, asigurarea medicamentelor și tratamentelor medicale pentru animale, a cheltuielilor
curente pentru întreținerea și funcționarea adăposturilor, utilajelor și instalațiilor aferente;
– asigurarea culturilor și plantațiilor împotriva efectelor dăunătoare ale factorilor de risc natural, precum și asigurarea
efectivelor de animale împotriva efectelor dăunătoare ale factorilor de risc natural, a bolilor și a accidentelor;
V olumul creditelor se determină în funcție de tehnologiile necesare pe culturi sau categorii de animale și de
cheltuielile necesare pentru desfășurarea activității curente de producție agricolă. Este disponibil în lei pe maxim 12
luni,
termenele de rambursare fiind stabilite în funcție de tehnologiile agr icole specifice, corelate cu perioada de valorificare
a
producției.Creditele pot fi garantate într-o anumită proporție de Fondul de Garantare a Creditului Rural. Beneficiarii
creditelor
care rambursează creditele și plătesc dobânzile la termenele scadente pot primi o alocație bugetară în procente din
volumul
creditului, calculată la nivelul ratelor de împrumut rambursate.
4.7.3. CREDITE PENTRU FINANȚAREA ACTIVITĂȚII DE INVESTIȚII
CREDITUL PENTRU INVESTIȚII
Acest tip de credit se acordă pentru finanțarea activității de investiții, în completarea surselor proprii ale clienților, pe
total activitate de investiții sau pe obiective (proiecte) de investiții, pentru:
– realizarea de noi capacități de producție;
– dezvoltarea sau menținerea la aceeași parametri a capacităților de producție existente;
– modernizarea/retehnologizarea capacităților de producție, a utilajelor, mașinilor, instalațiilor, clădirilor existente;
115
– achiziționarea de noi imobile, utilaje, autovehicole, alte active fixe;
Împrumutul este disponibil în lei sau valut ă, pe termen scurt, mediu și lung și este necesar aportul propriu al
solicitantului care poate fi lichidități înregistrate în contul curent, sau realizarea efectivă a unei părți din investiția
respectivă
probată cu documente justificative.Aportul propriu poate fi utilizat înainte de punerea la dispoziție a creditului sau în
timpul
realizării investiției proporțional cu efectuarea tragerilor și reprezintă între 15% și 40% din valoarea finanțată a
investiției. Se
acordă pe perioade de la 1 an până la 15 ani. Se poate acorda o perioadă de grație în cadrul căreia nu se achită ratele de
credit
care poate fi de până la 5 ani. Perioada de grație trebuie să fie mai mare sau cel puțin egală cu perioada de tragere.
Facilitatea necesită deschiderea unui cont de credit dedicat. Se solicită documente justificative pentru tragerea
creditului. Se poate utiliza în mai multe trageri. Rambursarea poate fi lunară sau trimestrială, în rate lunare de capital
egale. Se
permite rambursarea în avans total ă sau parțială (cu plata unui comision de rambursare anticipată). Suma facilității
trebuie
utilizată integral în anumite termente stabilite de comun acord cu banca de la semnarea contractului.Tragerile vor fi
efectuate
pe baza de cerere scrisă din partea împrumutatului la care sunt anexate documentele care justifică utilizarea facilității
conform
scopului aprobat. Suma fiecărei trageri va fi pusă la dispoziția împrumutatului în contul curent al acestuia.
Sumele rambursate nu vor putea fi trase din nou. În cazul în care facilitatea nu a fost trasă în întregime până la data
limită stabilită pentru utilizare, rambursarea se va face la aceleași termene, conform graficului de rambursare.
Prima rambursare se va face la 30 de zile calendaristice de la prima trag ere, excepție făcând creditele la care a fost
acordată perioada de grație. În acest caz, prima rambursare se va face la 30 de zile calendaristice de la terminarea
perioadei de
grație.
Dacă, în cazul scadenței unei rate, conform graficului de rambursare, sau în cazul scadenței finale, în contul curent al
împrumutatului nu există sumele necesare achitării datoriilor către bancă, banca are dreptul, de a debita la data
respectivă, fără
notificare sau altă formalitate prealabilă, orice alt cont de disponibilități sau de depozit (chiar neajuns la termen),
deschis pe
numele împrumutatului, cu suma necesară efectuării plății sumelor neachitate de acesta, sume scadente conform
contractului
(principal, dobânzi, comisioane, prime de asigurare și orice alte sume datora te).
Sunt solicitate următoarele tipuri de garanții:
– garanții reale imobiliare: privilegiul, ipoteca;
– garanții reale mobiliare:depozit bancar /cash colateral, certificate de depozit, certificate de depozit cu discount, titlurile
la
ordin și titlurile nominative, acțiunile, cesiunea de creanță, echipamente, instalații, planul de afaceri, fondul de comerț;
– garanții personale: scrisori de garanție bancară, titluri de credit avali zate, garanții emise de fonduri de garantare,
fidejusiunea
/cauțiunea, garanții emise de statul român și de autoritățile administrației publice locale, asigurare de risc financiar de
neplată;
– alte garanții solicitate de bancă.
Principalele costuri sunt:
– dobânda care poate fi: fixă, variabilă (nivel indicativ sau stabilit de bancă), revizuibilă la un interval de timp funcție de
cotațiile ROBOR, LIBOR sau EURIBOR ;
– comision pentru întocmirea și analiza documentației de credit;
– comision de gestiune la acordarea creditelor;
– comision de administrare lunar;
– comision de risc pentru credite cu maturitate mai mare de 10 ani;
– comision de neutilizare a creditelor aprobate;
– comision de rambursare anticipat ă (se aplică la suma rambursată în avans);
– comision de înscriere a avizelor de garanție în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
Documentele necesare sunt:
– cererea de credite, semnată de persoanele autorizate să reprezinte legal societatea;
– documente care atestă situația economico-financiar ă a societății (bilanțul, contul de profit și pierdere încheiate pentru
ultimii
doi-cinci ani, balanța de verificare încheiată pentru ultima lună); se va solicita, după caz, raportul auditorilor firmei sau
certificarea bilanțului conform reglementărilor legale în vigoare;
– fluxul de lichidități (cash flow) aferent perioadei pentru care clientul solicită creditul și bugetul de venituri și cheltuieli
al
activității generale;
– garanții propuse, inclusiv acte de proprietate a bunurilor;
– acordul de consultare la Centrala Riscurilor Bancare;
– certificat de atestare fiscal ă (la prima solicitare de credit și de câte ori se consideră necesar);
– hotărârea organului competent potrivit actelor constitutive și legii, cu privire la contractarea și garantarea creditului;
– orice alte documente, solicitate de bancă.
Documentele specifice necesare acordării acestui tip de împrumut sunt:
– studiu de fezabilitate (în cazul proiectelor de investiții cu valoare mare și pentru investițiile tip green -field); ceilalți
solicitanti
vor prezenta planul de afaceri;
-documentație tehnico-economică aferentă obiectivului de investiții sau memorii justificative privind necesitatea acestor
investiții cu devize estimative și listele de utilaje și alte dotări care se vor atașa planului de afaceri, în cazul proiecte lor
de
investiții la care nu este necesar studiul de fezabilitate;
– autorizația de construcție cu avizele și acordurile necesare;
– lista cheltuielilor de capital pentru investiție (se solicită în cazul proiectelor de investiții a căror acoperire financiară se
asigură parțial de la buget/fonduri speciale extrabugetare);
– acte justificative privind situa ția juridică a terenului și/sau a construcțiilor.
O variantă a acestui tip de împrumut este creditul pentru achiziția de imobile sau alte active fixe (autoturisme, linii
tehnologice), garantat cu bunul cumpărat din credit. În acest c az clientul nu va mai constitui altă garanție.
CREDITUL PENTRU ACTIVITATEA DE LEASING
116
Destinația unui asemenea credit este f inanțarea contractelor de leasing prezente și/sau viitoare încheiate/ce se vor
încheia cu diverși utilizatori, al căror obiect îl constituie bunuri imobile și bunuri mobile corporale, aflate în circuitul
civil, noi
sau „second hand”, precum și drepturile de proprietate intelectual ă aferente acestora.
Se acordă pentru: activitatea de leasing fin anciar, activitatea de leasing o perațional, operațiuni de lease back96.
Caracteristicile principale sunt:
volumul maxim al creditului: 85% din prețul de achiziție (inclusiv TV A) a bunurilor ce urmează a fi cumpărate și
închiriate
în regim de leasing;
disponibil în lei și valută, pe termen scurt, mediu sau lung;
perioada de creditare nu trebuie să depășească durata contractului de leasing;
termenul de rambursare al creditelor acordate în baza:
– acordurilor de creditare distincte destinate finanțării bunurilor mobile: maxim 5 ani de la data îndeplinirii condițiilor
de
tragere;
– acordurilor de creditare revolving destinate finanțării bunurilor mobile și/ sau imobile: maxim 5 ani de la data
îndeplinirii
condițiilor de tragere;
– acordurilor de creditare distinc te destinate finanțării bunurilor imobile: maxim 10 ani de la data îndeplinirii condițiilor
de
tragere din cadrul fiecărui contract de credit, cu condiția încadrării ultimei rate de credit în termenul de valabilitate al
acordului;
– contractului de credit distinct: bunuri mobile – maxim 5 ani de la data îndeplinirii condițiilor de tragere , bunuri imobile
–
maxim 10 ani de la data îndeplinirii condițiilor de tragere.
garanțiile pot fi:
– bunuri mobile sau imobile, noi sau second hand, care fac obiectul contra ctelor de leasing finanțate de bancă și/ sau,
după caz,
alte bunuri aflate în proprietatea împrumutatului sau a garanților;
– drepturile de încasat rezultate din polițele de asigurare încheiate de împrumutat cu societăți de asigurare agreate de
bancă
privind riscul financiar de neplată, precum și din polițele de asigurare a bunurilor aduse în garanție pentru riscurile
specifice
fiecărei categorii de bunuri, cesionate în favoarea băncii;
– suplimentar, banca poate solicita constituirea cesiunii de creanță as upra drepturilor de încasat rezultate din contractele
de
leasing ;
Principalele costuri și documentele necesare sunt similare cu cele prezentate la creditul pentru investiții.
4.8. PRODUSE ȘI SERVICII NON – CREDIT
SCRISOAREA DE GARANȚIE BANCARĂ
Prin garanție, în sens larg, se înțelege orice metodă, instrument sau angajament, accesoriu contractului comercial
internațional pus la dispoziția sau emis în favoarea unui titular de drepturi, în virtutea contractului încheiat, capabil să
asigure
respectivului beneficiar realizarea certă a drepturilor garantate sau despăgubirea bănească corespunzătoare pentru
daunele
provocate de nerealizarea acestor drepturi.
Scrisoarea de garanție bancară se definește ca un angajament (ne)condiționat prin care banca se obligă ca, în
cazul în care un client (Ordonator) nu- și îndeplinește obligațiile contractuale (de a onora o plată sau a presta un
serviciu), să plătească beneficiarului garanției o sumă de bani. În România, pentru garanția bancară se utilizează
termenul
de scrisoare de garanție.
Acest produs se adresează mai ales clienților persoane juridice. Se folosește de obicei în cazul livrării de mărfuri
atunci când exportatorul primește, de obicei prin banca sa, angajamentul băncii importatorului de a plăti o anumită sumă
de
bani, la primirea cererii scrise a exportatorului, prin care acesta declară că marfa a fost livrată, dar nu a fost plătită de
importator.
Limbajul utilizat în garanție este foarte important. Acesta trebuie să fie clar, precis și simplu. Astfel, toate garanțiile
trebuie să includă următoarele părți implicate:
a. Ordonatorul care solicită emiterea garanției,
b. Beneficiarul este persoana în favoarea căreia se va efectua plata,
c. Garantul este o bancă. Acesta emite garanția,
Deși există o mare diversitate de reglementări privind garanțiile bancare, diversitate determinată de dreptul național al
fiecărui stat, acestea conțin, întotdeauna, anumite elemente comune, și anume:
1. părțile implicate (beneficiarul, ordonatorul);
2. scopul/obiectul garanției (de exemplu: „În baza acestui contract cumpărătorul trebuie să plătească suma de … ca o
plată în
avans de … % din valoarea contractului în favoarea vânzătorului”) ;
3. valoarea garanției (de exemplu: „Luând în considerare condițiile de mai sus, noi Banca … vă dăm alăturat garanția
și
suntem de acord să plătim irevocabil suma de …”);
4. formula de obligație (angajament) a băncii (de exemplu: „Banca … este de acord să plătească suma … la primirea
primei
dumneavoastră cereri făcută în scris” );
96 Leaseback – prescurtarea pentru sale-and-leaseback , este un gen de tranzacție financiară care presupune vânzarea
unui
imobil, pentru ca în baza unui contract de leasing pe termen lung vânzătorul să își păstreze dreptul de folosire a bunului,
în
schimbul unei chirii.Avantajul vânzătorului este acela că își deblochează o sumă mare de bani pentru alte investiții,
beneficiind
de o sursă de finanțare în cazul în care îndatorarea la bancă este foarte mare sau când activele sunt subevaluate în cazul
unui
credit bancar.Operațiunea eliberează o sumă importantă de bani prin transformarea activului deținut în lichiditate, dar nu
destabilizează activitatea firmei, deoarece respectivul bun poate fi în continuare utilizat în aceleași condiții
117
5. termenele de plată;
6. condițiile și modul de executare;
7. valabilitatea garanției (de exemplu: „Această garanție este valabilă în formă scrisă … la sau înaintea … după care
dată
obligația noastră … va înceta” );
8. clauza privind legislația aplicabilă (de exemplu: „Această garanție va fi guvernată de legea română” ).
De regulă, fiecare element al garanției reprezintă un obiect de negociere între parteneri. După convenirea textului,
ordonatorul garanției solicită băncii sale emiterea garanției, după care garanția este transmisă beneficiarului direct sau
prin
intermediul băncii.
Avîndu-se în vedere rolul important al garanțiilor în comerțul internațional, Camera Internațională de Comerț și
Industrie de la Paris, precum și alte organisme internaționale au dorit să standardizeze practicile și procedurile în
domeniul
garanțiilor.
Astfel, în anul 1978, Camera Internațională de Comerț și Industrie de la Paris a elaborat „ Regulile uniforme pentru
garanții”, numite Publicația nr. 325 cu scopul de a se asigura o uniformizare a practicilor bazate pe un echilibru
echitabil între
părțile contractante. În anul 1992, Camera Internațională de Comerț și Industrie de la Paris a emis un nou set de
reglementări
numit „Reguli uniforme pentru garanțiile la cerere” sau „Publicația nr. 458”. În prezent, atât băncile din România, cât
și
băncile din străinătate utilizează Publicațiile nr. 325 și nr. 458 care sunt în vigoare.
Așa cum s-a arătat în definiție, garanțiile pot fi plătite la simpla cerere sau pot necesita prezentarea anumitor
documente. Valoarea cererilor de plată ( executarea garanției) nu poate fi mai mare decât suma declarată de banca
importatorului în garanție. Scrisorile de garanție, pot fi:
– Garanții pentru participarea la licitații – acest tip de garanție este necesar în cazul ofertelor publice. Scopul unei
garanții
de participare la licitații este de a asigura fermitatea ofertei și seriozitatea ofertantului participant la licitație fiind, în
același
timp, și o condiție a participării sale la licitație.
– Garanții de bună execuție – aceste garanții sunt cele mai des întâlnite în practică. Scopul garanțiilor de bună
executare este,
așa cum rezultă și din denumirea lor, de a garanta îndeplinirea de către vânzător a obligației contractuale de a livra
calitativ,
cantitativ și la termen marfa. Valoarea garanției, calculată ca un procent de 10% sau uneori mai mult din valoarea
contractului,
este destinată să acopere eventualele prejudicii ale importatorului. Termenul de valabilitate a garanției este pentru
valoarea
întreagă a contractului, până la executarea completă a contractului.
– Garanții pentru plata taxelor și impozitelor către diverse autorități;
– Garanții pentru restituirea avansurilor – această garanție acoperă obligația vânzătorului de a restitui, în cazul
neexecutării
contractului, suma sau sumele plătite în avans de către cumpărător. Termenul de valabilitate al garanției este până la
momentul
livrării complete a obiectului contractului.
– Emiterea de garanții pe baza unor contragaranții primite de client;
– Garanții în favoarea unui client/nonclient;
– Garantarea unor credite acordate clienților băncii respective;
Garanțiile se pot emite în lei sau valută, pe termen scurt, mediu sau lung, fiind a coperite din disponibilit ăți proprii
prin constituirea unui depozit de garantare sau printr-un credit. Se acordă uzual pe termen scurt (până în 12 luni), atât în
lei cât
și în valută, în funcție de termenii contractului comercial care stă la baza emiterii garanției bancare. Pot avea text
standard sau
nonstandard.
În cazul în care debitorul principal – ordonatorul nu respectă angajamentul asumat, banca se obligă să plătească ea
însăși suma garantată. Nu se vor emite angajamente fără o valabilitate certă și nu se vor emite angajamente fără clauză
de
diminuare a valorii.
Principalele costuri sunt:
– comision de garantare la încheierea acordului de garantare;
– comision de eliberare;
– comision de modificare:
Principalele avantaje sunt:
– eliminarea riscului legat de neonorarea obligațiilor asumate prin contractul comercial;
– elimină neîncrederea dintre partenerii de afaceri, în cazul în care aceștia sunt la începutul colaborării sau contractul se
derulează pe o perioadă mai mare de timp;
– îmbunătățesc imaginea clientului din punct de vedere al performanței și standing -ului financiar.
SCRISOAREA DE INTENȚIE
Scrisorile de intenție sunt eliberate de bancă în sprijinul clienților existenț i, cărora le sunt necesare în vederea:
încheierii unei tranzacții comerciale, obținerii unei finanțări pe plan intern sau internațional, adjudecării u nor oferte în
cazul
organizării de licitații pentru achiziția de produse, prestări de servicii sau efectuarea unor lucrări.
Prin aceste scrisori băncile îș i exprimă intenția/disponibilitatea lor de a acorda clientului, în anumite condiții,
finanțarea sau efectuarea de servicii bancare.Conținutul unei scrisori de intenție nu angajează răspunderea băncii.Se
emite în
lei sau valută, de obicei pe o perioadă mică de timp , maxim 6 luni. Se plătește un comi sion de eliberare.
SCRISOAREA DE CONFORT
Scrisoarea de confort reprezintă o confirmare a capacității de plată a clientului unei bănci, respectiv certificarea
existenței și disponibilității fondurilor necesare perfectării tranzacț iei comerciale sau financiare. Beneficiarul scrisorii de
confort este partenerul comercial sau finanțatorul intern /extern al clientului băncii.
Caracteristici:
– scrisoarea poate fi emisă în baza resurselor proprii ale clientului, a unor credite aflate în curs de derulare sau a unor fin
anțări
viitoare;
118
– angajează răspunderea fermă a băncii privind respectarea condițiilor prevăzute în scrisoarea de confort.
– moneda: lei sau valută;
– perioada de valabilitate: până la încheierea unui contract sau cel mult 1 an de la data emiterii;
– destinație: orice destinație legală;
– condiție: la baza solicitării trebuie să existe intenția încheierii unui contract comercial pentru cumpărarea unui/unor
bunuri/servicii de la un/uni i furnizori din țară sau străinătate sau încheierea altor tipuri de tranzacții.
– scrisoarea de confort își încetează valabilitatea odată cu încheierea contractului comercial/tranzacție pentru care a fost
solicitată.
-costuri: comision de eliberare în lei sau valută.
SCRISOAREA DE BONITATE („REFERENCE LETTER”)
Scrisoarea de bonitate este documentul pe care banca îl elib erează clienților, persoane fizice/juridice, care au conturi
deschise și derulează operațiuni prin aceste conturi, pentru derularea afacerilor (încheierea unor operațiuni
comerciale/finanțare, adjudecarea unor oferte, în cazul licitațiilor ), la solicitarea acestora sau a băncilor/altor instituții.
Documentul poate fi eliberat de către bancă atât pentru afacerile derulate de client pe teritoriul României, cât și pentru
cele internaționale și prezintă sintetic anumiți indicatori economico -financiari înregistrați de client și calculați de bancă
conform normelor proprii pe baza situațiilor financiare prezentate de client.Este de fapt o prezentare a modului de
comportare
a clientului în relația cu banca sa.
CASETE DE VALORI
În calitatea lor de instituții de încredere, băncile permit depozitarea bunurilor fizice (de dimensiuni moderate –
bijuterii) și de active financiare (acte, titluri financiare nominative sau la purtător) în safe -uri speciale (numite casete de
valori). Clienții își pot păstra în siguranță bijuterii, acte, titluri financiare și chiar bani.
Conținutul casetei este inviolabil, acestea fiind amplasate în camere speciale care nu sunt supravegheate video
(clientul nu poate fi urmărit), iar cheia de rezervă (aflată la bancă) nu se utilizează decât în situații clar delimitate de
lege (de
exemplu există un mandat de percheziție, moștenire, cazuri excepționale). O variantă a casetei de valori este safe -ul,
conținutul
acestuia fiind sub dublu control: al clientului și al băncii.
Accesul la caseta și cutia de valori este strict limitat la dispoziția clientului care a închiriat caseta de valori. Cutia de
valori este prevăzută cu un sistem individual de închidere.
Bunurile, documentele, titlurile de valoare, alte valori care pot face obiectul acestei act ivități sunt:
1. Obiecte și bijuterii din metale prețioase, pietre prețioase și semiprețioase;
2. Documente de valoare în original sau copie (dispoziții testamentare, acte privind consemnarea unor sume de bani);
3. Bilete de bancă și valută cash;
4. Titluri de valoare (acțiuni, garanții, certificate de proprietate);
5. Alte obiecte de valoare care nu periclitează siguranța băncii (diverse colecții de monede românești/străine, obiecte
istorice
vechi).
Păstrarea obiectelor, documentelor, titlurilor de valoar e sau a altor valori ale persoanei fizice sau juridice se face în
caseta de valori, prin închirierea acesteia pe bază de tarife.Clientul va fi informat că este interzisă introducerea în bancă
a
materialelor explozibile, inflamab ile, rău mirositoare, fumig ene sau droguri.
Spațiul destinat amplasării casetelor de valori este special amenajat și dotat cu sisteme de siguranță.Acest spațiu
trebuie prevăzut cu compartimente pentru clienți în care aceștia pot să deschidă caseta/ cutia de valori. În sală au acces
clienții
și persoana responsabilă cu gestionarea casetelor de valori. Acestei persoane nu îi este permis accesul în
compartimentele
destinate clienților.
Pentru identificare, casetele de valori sunt numerotate în ordine progresivă și sunt clasificate cu litere alfabetice și nu
pot fi deschise decât cu concursul simultan a două chei, din care una aparține băncii, iar cealaltă aparține clientului.
Cheia de la
cutia de valori aparține în exclusivitate clientului pe perioada de închiriere.
Este interzisă eliberarea de către bancă, la cererea clientului, a unor adrese de confirmare privind conținutul casetelor
de valori.
ALTE OPERAȚIUNI BANCARE
Ca urmare a concurenței puternice de pe piața serviciilor financiare și a informatizării din ce în ce a mai multor
operațiuni, băncile oferă o gamă din ce în ce mai largă de servicii clienților lor, inclusiv servicii de instruire și suport
informatic pentru e- și home-banking. Fiecare bancă își definește propria politică în ceea ce privește implicarea în
servicii noi.
Majoritatea băncilor oferă și următoarele servicii:
– culegere de informații de la Centrala Incidentelor de Plăți (CIP) și de la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) , precum și
de la
alte entități care oferă informații despre agenții economici cum ar fi Oficiul Registrului Comerțului ;
– transmiterea prin fax a cursurilor valutare, fie pe bază de abonament lunar , fie la cerere;
– copii după extrasele de cont sau a altor documente;
– confirmarea semnăturii autorizate;
– raport de confirmare pentru audit.
4.9. PRODUSE DE TREZORERIE
ÎNCASĂRI DE NUMERAR
119
Prin casieriile proprii, organizate în cadrul unităților teritoriale ale instituțiilor de credit, acestea primesc de la clienții
lor sume în numerar. Încasarea numerarului este servicul pe care instituția de credit îl oferă clienților, pentru alimentarea
conturilor sau pentru efectuarea unor transferuri de fonduri în alte conturi.
Documentele (actele de casă) în baza cărora se efectuează încasările de numerar includ:
a. ordinul de încasare;
b. foaia de vărsământ cu chitanță;
c. borderoul însoțitor.
Foaia de vărsământ cu chitanță se completează de către client (persoană fizică/juridică) în două exemplare.
După primirea foii de vărsământ de la client, funcționarul bancar verifică completarea corectă a datelo r solicitate,
apoi verifică suma primită spre depunere, atât din punct de vedere al valabilității ei (să nu fie falsificată, să nu fie ruptă
sau
deteriorată) cât și al concordanței sumei efective cu cea înscrisă în foaia de vărsământ, după care semnează de primire și
restituie depunătorului un exemplar (chitanța) cu semnătura și ștampila băncii, drept dovadă a depunerii banilor.
În prezent, instituțiile de credit au informatizat documentele utilizate în operațiunile cu numerar, astfel formularele
tipizate pot fi înlocuite cu documente elaborate automat de sistemul IT, cu respectarea tuturor rubricilor prevăzute în
documentele tipizate.
Ordinul de incasare este un document care atestă depunerea la instituția de credit a unei sume, în numerar. Este
întocmit de către banca, pe baza monetarului prezentat de client.
Pentru clientii, care în mod frecvent înregistrează un volum mare de încasări în numerar, instituțiile de credit oferă și
servicii conexe celui de depunere a numerarului, respectiv: depunerea numera rului prin genți sigilate și colectarea
numerarului
de către instituția de credit, cu mijloace de transport valori.
Depunerea încasărilor la bancă, prin genți sigilate se poate face:
– direct la ghișeele băncii, de către client, în timpul programului nor mal/prelungit de lucru;
– prin colectare, de către instituția de credit, cu mijloacele de transport valori.
Documentul de depunere utilizat în astfel de cazuri este „Borderoul însoțitor”.
Fiecare client care depune numerarul prin genți sigilate trebuie să -și procure gențile după modelul indicat de bancă,
pe care se va imprima denumirea unității respective.
Clientul care depune numerarul prin genți sigilate prezintă unității bancare câte trei specimene ale sigiliului,
imprimate pe plumb sau ceară roșie, plastic, tablă etc. ( cu care urmează să sigileze gențile cu numerar), pe care trebuie
imprimate clar denumirea prescurtată a unității depunătoare sau sigla acesteia. Serviciile conexe de depunere a
numerarului
sunt puse la dispoziția clientului pe baze contractuale și sunt comisionabile, potrivit tarifului de comisioane al instituției
de
credit.
PLĂȚI ÎN NUMERAR
Toate operațiunile de plăți în numerar către clienți se efectuează prin casele de plăți organizate de către instituțiile de
credit, în timpul programului de lucru . Plățile în numerar pot fi considerate servicii conexe contului curent (când
solicitarea
clientului se referă la trageri de numerar din cont) sau, sunt servicii de sine stătătoare, derulate în concordanță cu oferta
de
produse și servicii a băncii (plăți facturi în favoarea prestatorilor de servicii).
Eliberarea numerarului prin casele de plăți se efectuează pe baza următoarelor documen te:
– cecul simplu;
– ordinul de plată;
Pentru unele produse bancare, pot exista documente distincte de eliberare a numerarului. Un exemplu în acest sens îl
constituie cererea de răscumpărare a certificatelor de depozit, utilizată de unele instituții de credit ce au în oferta lor de
produse
„Certificate de depozit cu discount”.
Cecul simplu (de nume rar ) este, în fapt, un ordin necondiționat dat de titularul unui cont bancar (trăgător) , băncii sale
(tras), prin care acesta dispune plata unei sume de bani în numerar către un beneficiar.
Funcționarul bancar verifică existența disponibilului în cont ș i identitatea persoanei (reprezentantul) beneficiare a
sumei de plată menționată pe cec.După constatarea îndeplinirii condițiilor legale, banca efectuează plata în numerar a
sumei
înscrise pe cec, pune semnătura și ștampila pe spatele cecului în rubrica st ipulată, iar pe fața cecului aplică ștampila cu
mențiunea „achitat”.
Eliberarea numerarului pe baza ordinului de plată se efectueaza fie pe baza documentului tipizat, prezentat de client,
fie pe baza celui întocmi t de bancă (prin sistemul IT), semnat de către client, la sediul instituției de credit.
SCHIMBUL VALUTAR
Piața valutară cuprinde operațiunile desfășurate pe piața valutară interbancară și operațiunile de schimb valutar
efectuate cu numerar și substitute de numerar pentru persoane fizice. Operațiunile de schimb valutar pentru persoane
fizice pe
teritoriul României pot fi efectuate numai de următoarele categorii de entități – intermediari, cu îndeplinirea condițiilor
legale
aplicabile:
a. instituții de credit;
b.case de schimb valutar, organiz ate ca persoane juridice, având ca obiect unic de activitate schimbul valutar cu
numerar și
substitute de numerar pentru persoane fizice;
c. entitățile care dețin în administrare unități hoteliere și au în obiectul de activitate operațiuni de cumpărare de valută
convertibilă sub formă de numerar și substitute de numerar.
Instituțiile de credit pot efectua operațiuni de schimb valutar cu numerar și substitute de numerar pentru persoane
fizice prin intermediul punctelor de schimb valutar înființate în incinta tuturor sediilor proprii (centrale, sucursale,
agenții,
puncte de lucru sau alte structuri asimilate acestora), cu respectarea instrucțiunilor și a prevederilor legale aplicabile,
precum și
prin puncte de schimb valutar înființate în alte spații decât în incinta sediilor proprii.
120
În situația în care instituțiile de credit, casele de schimb valutar și unitățile hoteliere nu practică comisioane, în listel e
cursurilor de schimb valutar vor înscrie mențiunea „comision zero”. Instituțiile de credit și entitățile care dețin în
administrare
unități hoteliere întocmesc buletine de schimb valutar, documente cu regim special, potrivit prevederilor legale
aplicabile.Buletinele de schimb valutar se întocmesc în două exemplare, un exemplar fiind înmânat clientului, iar al
doilea
exemplar fiind atașat la registrul tranzacțiilor.
Casele de schimb valutar întocmesc bonuri fiscale (pentru schimb valutar), în conformitate cu prevederile legale
aplicabile.
OPERAȚIUNI CU TITLURI DE STAT
Titlurile de stat sunt înscri suri emise de către Ministerul Finanțelor Publice, în vederea finanțării datoriei publice,
care exprimă o creanță financiară asupra emitentului, garantate în mod expres și necondiționat de către statul roman.
Titlurile
de stat sunt sub forma certificatelo r de trezorerie, bonurilor de tezaur, obligațiunilor de stat, constituind împrumuturi ale
statului în moneda națională și/sau valută, pe termen scurt, mediu sau lung.
Titlurile de stat pot fi:
– titluri de stat cu discou nt, nepurtătoare de dobândă, fiind vândute la un preț inițial mai mic decât valoarea nominală,
diferența
între prețul inițial și valoarea nominală fiind disco untul și reprezentând beneficiul cumpărătorului;
– titluri de stat purtătoare de dobândă, care sunt vândute la valoarea nominală și pentru care emitentul plătește periodic
dobânzi
în conformitate cu termenii și condițiile cuprinse în prospectul de emisiune.
Conform autorizației BNR, banca ce oferă asemenea instrumente trebuie să îndeplinească calitatea de dealer primar.
Principalele operațiuni cu titluri de stat sunt:
1. Operațiuni de cumpărare de titluri de stat în contul clienților de pe piața primară.Această operațiune oferă
posibilitatea
investițiilor pe termen scurt, mediu sau lung, de la 3 luni până la 15 ani și un randament mai ridicat față de investiția în
depozite pe aceleași termene.
2. Operațiuni de vânzare -cumpărare titluri de stat pe piața secundară la ordinul clienților.
Beneficiile acestor operațiuni sunt:
– prețuri competitive datorită poziției de market -maker a băncilor ce efectuează operațiune în piață;
– nu se percep comisioane pentru piața secundară;
– permit crearea unui portofoliu diversificat;
– veniturile rezultate din aceste operațiuni nu sunt impozabile
– titlurile de stat reprezintă instrumente de investiții cu risc scăzut.
CECURI DE CĂLĂTORIE
Aceste produse se adresează persoanelor fizice care călătoresc în străinătate și nu vor să dețină numerar. Sunt emise
sub o siglă internațională (de exemplu AMERICAN EXPRESS) și sunt expr imate în USD, EURO, GBP, CAD.
Cupiurile în
care se regăsesc categoriile de cecuri, sunt în general:
– USD (50, 100, 500, 1000),
– EURO (50, 100, 200, 500),
– GBP (20, 50, 100, 200, 500),
– CAD (50, 100, 500).
Pot fi utilizate în interes propriu (drept conferit prin semnătura de pe fila de cec), sau pot fi transmise „la ordin”,
beneficiarului dorit.La achiziționarea cecurilor se achită un comision (exemplu: 0,75% min 5 EUR O) din valoarea
cecurilor
achiziționate iar la preschimbarea cecurilor în numerar se poate achita un comision (exemplu : 1,5 % min 5 EURO
pentru
sume mai mici de 5.000 EURO ). Pentru cecurile de călătorie emise în EURO, se poate reține în plus un comision
(speză) de
procesare pe fiecare filă (exemplu: 1 EUR O/filă)
Clientul va achiziționa cecurile semnând pe acestea la cumpărare și le va contrasemna, atunci când dorește să le
răscumpere sau când le utilizează pentru cumpărarea de bunuri și servicii.
Pot fi utilizate oriunde în lume, ca mijloc de plată pentru achiziționarea de bunuri sau servicii în magazine, hoteluri,
restaurante. Pot fi preschimbate oriunde în lume, în moneda locală a țării, la bănci sau case de schimb.Conferă
siguranță,
evitând grija păstrării și riscul pierderii numerarului (cecurile pierdute/furate pot fi înlocuite în maxim 24 ore). Nu au
durată de
expirare fiind valabile pe termen nelimitat.
OPERAȚIUNI BANCARE INTERNAȚIONALE
Acest tip de servicii constituie al doilea bloc de activități bancare tradiționale, acestea deținând mai mult de 35% din
bilanțul global al băncilor din țările membre ale UE. În timp ce operațiunile cu persoanele fizice și cu firmele, constituie
operațiuni „en detail”, operațiunile interbancare sunt considerate operațiuni „en gros”, întrucât vizează, la modul
general
sume foarte importante, peste 85% din ele având o durată inferioară termenului de 1 an. Operațiunile interbancare se
deruleză
între băncile din interiorul unei țări sau între bănci aflate în țări diferite.
În cadrul operațiunilor interbancare se pot distinge două categorii: operațiuni tehnice cu „corespondenți” și finanțarea
interbancară. Finanțarea interbancară reunește operațiunile de creditare între instituțiile bancare, fiind generate de
operațiuni
legate de gestiunea trezoreriei și de plasamente financiare.
Prezentăm în continuare operațiunile interb ancare internaționale sau cu „corespondenți” care sunt reflectate la nivel
bancar prin intermediul fluxurilor monetare generate de fluxurile materiale implicate în comerțul internațional. De
asemenea,
fluxurile de capital care circulă la nivel mondial intră în circuite le bancare ale diferitelor țări.Există și fluxuri financiare
care
nu au legătură cu comerțul internațional sau cu mișcarea capitalurilor.
Băncile reprezintă verigile prin care se realizează plățile și încasările externe, în calitatea lor de instituții de încredere.
O bancă dintr-o țară stabilește relații cu una sau mai multe bănci din alte țări, acestea numindu -se bănci de
corespondent. Cu
121
cât o bancă este mai puternică, mai mare , cu atât are relații de corespondent mai numeroase cu alte bănci importante din
străinătate. O bancă mică și care nu participă decât în mod cu totul accidental la transferul internațional al fondurilor
poate fi
reprezentată de o altă bancă din țara sa în aceste relații.
Relațiile de corespondent acoperă o gamă largă de servicii pe care o bancă le oferă altor bănci pe bază de
reciprocitate.
Fiecare bancă își promovează propria politică comercială pe piața locală sau națională și în același timp dorește să
susțină interesele altor bănci. Este imposibil ca o bancă, indiferent de puterea și mărimea sa să fie prezentă în toate țările
lumii,
așa că relația de corespondent poate fi văzută ca o prezență, chiar dacă nu fizică, într -o altă țară. Alegerea băncii de
corespondent are la bază:
criterii obiective – legate de interesele clienților proprii în anumite state și de facilitățile pe care banca agent de
corespondent
le oferă,
criterii subiective – legate de renumele băncii care oferă siguranță prin evitarea unor riscuri care se manifestă pe piețele
externe, mai puțin cunoscute de banca din România.
Mijlocul prin care se transferă fondurile este reprezentat de conturile de corespondent (conturi reciproce în cadrul
băncilor de corespondent), respectiv:
a. Contul Nostro (cont de activ) – reprezintă contul unei bănci A deschis în evidențele băncii B (contul nostru la o altă
bancă).
Valuta acestui cont este moneda de bază sau națională a țării unde se află banca B. De exemplu, o bancă A din România
care
are relații de corespondent cu Banca B din UK și cu Banca C din Franța va avea în evidențele acestor două bănci străine
două
conturi Nostro; unul la Banca B în moneda națională GBP și unul la Banca C în moneda de bază EUR O. Uniunea
monetară
europeană a simplificat și pentru țara noastră sistemul de conturi de corespondent.
b. Contul Loro (cont de pasiv) – reprezintă contul unei bănci din străinătate în evidența contabilă a băncii românești.
De
exemplu, dacă banca A din România are relații cu Banca B din UK și cu Banca C din Franța, în contabilitatea Băncii A
se vor
găsi două conturi Loro (ale lor) unul al Băncii B și cel de -al doilea al Băncii C, ambele denominate în RON . Pentru
băncile B
și C aceste conturi sunt Nostro.
Conturile Nostro aflate în evidențele băncilor de corespondent au la banca de origine conturi oglindă care reflectă
mișcările în conturile respective. Periodic banca de corespondent trimite extrasul de cont al contului Nostro (care pentru
aceasta este contul Loro ). Banca de origine verifică prin comparare contul oglindă și extrasul de cont al lui Nostro, iar
diferențele vor fi reglementate ulterior.
Existența conturilor Nostro permite unei bănci să-și fructifice propriile resurse valutare ca și resursele valutare ale
clienților săi. De menționat că orice plată și încasare valutară indiferent că se face în nume propriu sau al clienților se
derulează prin conturile de corespondent; nu se creează alte conturi în funcție de tipul de transfer sau de beneficiarul
acestuia.
Tehnica conturilor de corespondent cuprinde și data calendaristică la care sumele intră și/sau ies din cont, ace asta
numindu-se data valutei . Această dată este importantă în primul rând deoarece este implicat calculul de dobândă (mai
puține
zile înseamnă venit mai mic din dobânzi) și în al doilea rând o întârziere a evidențierii intrării de fonduri poate crea
probleme
beneficiarului acestora (clientul băncii), care nu se poate folosi de ele.
Operațiunile de transfer de fonduri sunt servicii realizate de bănci pentru care percep comisioane. Nivelul
comisioanelor depinde de mai mulți factori:
cine plătește comisionul (numai beneficiarul, numai plătitorul, ambii);
nivelul comisioanelor din țara sau zona geografică respectivă;
mărimea sumei;
tipul de instrument/tehn ică utilizat (OP, acreditiv );
tipul de transfer care conferă un nivel mai mare sau mai mic de securitate și viteze diferite.
Din punct de vedere tehnic transferul efectiv se realizează ca și cel de la nivel național între doi agenți economici care
lucrează fiecare cu câte o bancă. De precizat că agentul economic din străinătate nu este obligatoriu să aibă cont curent
la
banca cu care banca românească are cont de corespondent. Deci ieșirea sau intrarea banilor din/în contul său se face
prin
trecerea sumei în mai multe conturi de corespondent.
Simetric și agentul economic din România poate să nu fie clientul unei bănci care are relații de corespondent. Mai
poate apărea situația în care nu există nici o relație de corespondent cu o anumită țară și atunci se apelează la o bancă
dintr-o
terță țară care are relație de corespondent cu o bancă din țara în cauză. Astfel că un transfer se poate transforma într -o
succesiune de transferuri, fiind implicate mai multe bănci. În acest caz crește posibilitatea apariției unor erori și timpul
efectiv
în care banii ajung la destinație
4.10. PRODUSE ALE TERȚILOR
BANCASSURANCE
Crearea conglomeratelor financiar-bancare au avut la bază ideea unificării sub aceeași „umbrelă” a produselor
bancare cu cele nonbancare și distribuirea acestora prin intermediul canalelor concentrate ale entităților din cadrul
grupurilor.
Cerințele tot mai variate și complexe ale clienților instituțiilor financiare au determinat băncile să reacționeze, creând
diverse parteneriate prin intermediul cărora, aproape orice solicitare a acestora poate fi satisfacută. În acest fel, pentru
eficientizarea relațiilor societăților de asigurări și a băncilor cu consumatorii de produse bancare, s -au dezvoltat
programele
cunoscute sub numele de bancassurance.
Bancassurance este un serviciu integrat, orientat către client, care urmărește distribuirea produselor de asi gurare
alături de cele bancare. Pe plan internațional, primele strategii de „bancassurance” au fost elaborate în anii „80” și au
fost
adoptate de o serie de instituții financiare importante.
În general, portofoliul produsului bancassurance include produse care acoperă asigurări de accidente, asigurări de
incendiu și alte calamități, asigurări de mijloace de transport terestru, asigurări de bunuri de tranzit, asigurări de
răspundere
122
civilă, asigurări de pierderi financiare, asigurări de asistență turistică, asigurări de mijloace de transport naval și aerian,
dar și
asigurări de viață.
Creșterea concurenței pe piața asigurărilor ca și creșterea investițiilor străine în domeniul financiar – bancar sunt
factori care impulsionează încheierea de parteneriate între societățile de asigurare și instituțiile de credit.
Caracteristici ale simbiozei produse bancare-asigur ări:
produsele de tip „bancassurance” reprezintă, în linii mari, sistemul de vânzare încrucișată a produselor bancare și a
polițelor de asigurare,
cooperarea între institu țiile bancare și cele de asigurări se poate concretiza prin:
– contracte de vânzări, ceea ce va conduce la o alian ță și nu fuziune, permițând încrucișarea canalelor de distribuție a
produselor proprii;
– joint venture prin intermediul căruia se vor împărți atât riscul, cât și profitul;
– achiziția de către o instituție a celeilalte;
– crearea unei noi companii de asigurări de către o bancă sau chiar invers.
succesul simbiozei produse bancare-produse de asigur ări se bazează, în principal, pe următoarele elemente:
– alegerea partenerilor corespunzători pentru distribuirea produselor de tip „bancassurance”;
– îmbinarea eficientă a produselor specifice de asigurări cu cele bancare, în funcție de ținta aleasă (tipul clienților);
– instruirea adecvată a personalului din domeniul bancar și cel din domeniul asigurărilor în vederea uniformizării
nivelului
informațional aferent fiecărui domeniu;
– utilizarea fără obstacole a informațiilor din bazele de date ale celor două instituții;
– stabilirea unei scheme organizatorice concrete și flexibile de implementare a acestor produse specifice;
– elaborarea unui sistem informațional și de control pentru facilitarea comunicării între cele două instituții și urgentarea
rezolvării problemelor critice.
Nu departe de conceptul „private banking” se situează acela de focalizare și ofertare cu produse de tip
„bancassurance” a claselor înstărite de persoane fizice ce dispun de resurse financiare considerabile. Clienții bogați
plătesc
sume consistente pentru asigur ările de viață, ca urmare a solicitărilor băncilor creditoare sau pentru protejarea
moștenitorilor
ori pentru consolidarea planurilor de pensii. B ăncile din cadrul grupurilor financiare cunoscând această necesitate a
propriilor
clienți pot oferi credite pentru plata acestor prime, până ce clientul va converti o parte din activele financiare mai puțin
lichide
în bani de cont.
O structură de grup financiar -bancar poate fructifica inteligent oportunitatea oferit ă de baza proprie de clien ți pentru
intensificarea vânzărilor de produse încrucișate aparținând sferei bancare și non-bancare.
În domeniul bancassurance, vânzarea reprezint ă punctul central al dezvoltării acestei activități. Eficiența diferitelor
canale de distribuție a produselor și serviciilor const ituie astfel un factor critic.Imaginea brandului constituie unul dintre
elemnetele esențiale în cadrul vânzărilor încrucișate de produse bancare și de asigurări.
Fidelizarea clienților prin intermediul unei monitorizări permanente a relației cu aceștia a constituit un atu al grupului
financiar față de competitorii neorganizați în grupuri.
Și în România se acceptă tot mai mult modelul „bancă universală“ sau „one-stop shop“, în cadrul căruia instituția de
credit furnizează toate tipurile de servicii financiare. În acest sens, în vederea formării de astfel de „supermarketuri
financiare“, partenerii ideali ai băncilor sunt societățile de asigurări. Astfel, se consideră că parteneriatul încheiat între o
instituție de credit și o societate de asigurări, este un vehicul ideal pentru vânzarea asigurărilor de viață.
Conform analiștilor, băncile sunt interesate de bancassurance mai ales pentru a -și extinde câmpul de operare, în timp
ce asiguratorii doresc să preia o parte din clienții tradiționali ai băncilor. Este, în fapt, o luptă pentru plasarea
disponibilităților
bănești dintr-o economie, al cărei rezultat a luat forma unei colaborări. Ambii parteneri au doar de câștigat. Societatea
de
asigurări, parteneră a băncii, vinde produse de asigurare clienților instituției de credit și invers. Parteneriatele de tip
bancassurance sunt foarte profitabile în sectorul de retail.
V om prezenta în continuare câteva tipuri de asigurări care sunt vândute prin și de către bănci:
Asigurare de viață a titularilor de conturi curente în lei deschise la bănci. Aceasta acoperă decesul și invaliditatea
totală permanentă din accident, 24/24 ore, oriunde în lume. În cazul în care unul din aceste evenimente se produce,
titularul de
cont (sau moștenitorii săi după caz) va primi o despăgubi re ( 6.000 EURO de exemplu).
Programul poate oferi o perioadă de gratuitate oricui optează pentru acest tip de asigurare.După terminarea perioadei
de gratuitate, fiecare titular va plăti lunar o primă de asigurare. Plata primelor se va face automat din co ntul curent în
lei, fără
alte formalități. Înscrierea în program se poate face pe un singur cont curent în lei deschis la bancă. Pentru a beneficia
de
asigurare, clientul trebuie să fi titularul unui cont curent în lei deschis la la bancă și să aibă vârsta cuprinsă între 18 – 65
de ani.
Se poate renunța oricând la asigurare, fără a fi necesară motivarea deciziei. Renunțarea la asigurare nu înseamnă și
returnarea primelor de asigurare încasate până în acel moment.
Înscrierea în acest program se poate face l a oricare dintre unitățile bancare din țară. Intrarea în vigoarea a asigurării va fi
înscrisă în Certificatul de asigurare, care se va primi la unitatea bancară, după ce se va opera înrolarea clientului în aces t
program.
Un alt tip de vânzare de asigurare se referă la acordarea de credite la pachet cu o asigurare. Iată pe scurt
caracteristicile unui astfel de serviciu:
– asigurarea este construită pe caracteristicile produsului de creditare,
– riscuri ce pot fi asigurate:deces din orice cauză (accident sau boală) și pierderea involuntară a locului de muncă,
– asigurarea acoperă: soldul rămas de rambursat plus maxim 3 rate lunare restante (dacă există la momentul producerii
evenimentului asigurat) – în caz de deces sau maxim 6 rate lunare – în caz de șomaj, de maxim două ori pe perioada
creditului,
– prima este calculată și plătită o singură dată,
– asigurarea este valabila 24h/24, în toată lumea,
– asigurarea începe în momentul acordării creditului,
123
– protecția este valabilă pe întreaga durată a creditului,
– nu sunt necesare investigații medicale prealabile,
– vârsta la intrarea în asigurare: între 18-(65-n) ani; n-durata creditului,
– suma maximă despăgubită: maxim valoarea creditului sau max 20.500 euro (în caz de deces), maxim 250 euro/lună (în
caz
de pierderea involuntară a locului de muncă ),
– preț: 0.081% din valoare credit x număr luni de creditare,
– prima de asigurare este finanțată de către bancă – clientul va plăti rata lunar.
Asigurarea de călătorie în străinătate disponibilă posesorilor de carduri de credit. Asiguratul este utilizatorul
principal de card de credit precum și soțul/soția și copii care călătoresc împreună cu utilizatorul principal.
Pe durata călătoriei în străinătate sunt acoperite următoarele cheltuieli:
– cheltuieli medicale de urgență,
– tratament stomatologic de urgență,
– cheltuieli datorate întârzierii bagajelor,
– cheltuieli datorate întârzierii zborului (cazare , cumpărături de urgență, produse pentru uz zilnic, costuri telefonice),
– cazarea la hotel a asiguratului p e perioada de convalescență fără spitalizare,
– întoarcerea asiguratului în țara de cetățenie inclusiv asistat medical , dacă este cazul,
– repatrierea corpului neînsuflețit în țara de cetățenie.
PROCEDEUL WESTERN UNION ȘI MONEYGRAM
Transferurile rapide de fonduri au pătruns și în domeniul serviciilor pentru populație (retail banking). Pe plan
internațional, transferurile rapide au fost determinate de circulația forței de muncă din țările mai puțin dezvoltate către
cele
avansate, de plecarea la studii a ti nerilor și de extinderea relațiilor între familii. Majoritatea acestor fonduri se transferă
de către
persoanele care lucrează, temporar, în alte țări. Acestea sunt persoane cu venituri modeste, care nu au conturi în bancă și
care
doresc ca economiile lor s ă ajungă cât mai repede la familie , în țara de reședintă.
Pentru asemenea situații există firme specializate care oferă servicii de transfer rapid de fonduri în tot cursul anului,
dintre care cele mai cunoscute sunt Western Union și MoneyGram din SUA.
Western Union a fost înființată in 1851 și este una din cele mai vechi și renumite companii americane. În 1870
compania a creat prima modalitate de transfer rapid a fondurilor pe distanțe mari, a introdus primul telegraf la New
York și a
utilizat pentru prima dată telexul în anii „50”.
În prezent, Western Union este o companie subsidiară a First Data Corporation din SUA. Western Union a creat în
1990 o filială pentru servicii financiare Western Union Financial Services care are un departament Western Union
Money
Transfer pentru transferuri rapide de bani în orice țară. Western Union avea o rețea de peste 360 de agenți în 200 de țări
cu
peste 300.000 de locații active , din care peste 1.400 în România.
Western Union are un sistem operațional cu următoarele caracteristici:
– procedeul se bazează pe un centru informatic internațional, Centrul Operațional, unde se procesează toate tranzacțiile
și un
sistem de calculatoare în rețeaua de agenții interconectate cu Centrul Operațional prin intermediul căruia se pot efectua
transferuri între agenții indiferent de țara în care se află, precum și transferuri între agenții le din aceeași țară. Agenții le
din
rețea sunt de regulă bănci și instituții financiare, dar pot fi și oficii poștale, agenții de turism, case de schimb valutar și
alte
entități agreate de compania de transferuri.
– sub aspect operațional, avem de a face cu un serviciu prin care se transferă bani între două persoane fizice și se
eliberează
sumele destinatarilor de către agenții le din rețea. Suma maximă care poate fi primită (inbound) de o persoană este de
10.000
echivalent dolari SUA/persoană/zi. În cazul în care valutele implicate în transfer, cea depusă de către expeditor și cea în
care
se face plata la destinație sunt diferite, sistemul WU efectuează automat conversia valutară pe baza ratelor de schimb
proprii.
Suma maximă care poate fi transmisă de o persoană este de 10.000 echivalent USD/persoană/zi, cu mențiunea că suma
maximă a unei tranzacții este 7.500 echivalent USD. În cazul în care există solicitări pentru tranzacții ce depășesc 7.500
echivalent USD se va contacta WU Support Center (Centrul WU) pentru suport. Tranzacțiile ce depășesc suma de 7.500
echivalent USD trebuiesc însoțite de documente justificative din care să reiasă scopul pentru care se dorește transferul
respectiv (școlarizări, spitalizări, acte umanitare) .
Pentru a se asigura securitatea operațiunilor, fiecărui agent i se atribuie un număr de identificare și un PIN, informații
care sunt cunoscute numai de personalul autorizat să ef ectueze tranzacții din cadrul agenției respective.
Eliberarea banilor se face pe baza actului de identitate al beneficiarului, după cum urmează:
a. pentru rezidenți:carte sau buletin de identitate, pașaport, permis de ședere permanentă,
b. pentru nerezidenți: pașaport, permis de ședere temporară, carte de indentitate emisă în ță rile UE și Elveția.
Destinatarul se va prezenta la orice punct de lucru WU, având dreptul să încaseze suma aferentă transferului, cu
respectarea următoarelor obligații:
să dețină un act de identitate valabil, conform celor prezentate mai sus,
să cunoască următoarele:
– MTCN-ul (Money Transfer Control Number),
– numele complet al expeditorului,
– suma transferată (cu aproximație de +/ – 10%),
– țara de unde s-a inițiat transferul.
Operatorul trebuie să verifice identitatea beneficiarului și concordanța datelor comunicate de către acesta cu acelea
existente în aplicația WU. Verificarea datelor se realizează în mod direct și nemijlocit prin compararea datelor existente
în
aplicația WU cu cele din actul de identitate.
Clienții sunt persoane fizice care se află în relații personale unii cu alții sau cu diverse instituții (învățământ, unități
financiare, diverse firme ) față de care au anumite obligații bănești. Sub aspect statistic, clienții se pot grupa astfel:
124
a. familii – transferuri între membrii de familie, în special transferurile efectuate de către cei care lucrează în străinătate;
b. turiști – care în anumite situații pot primi bani din țara de reședință;
c. studenți – care pot primi bani pentru cheltuieli de școlarizare;
d. reporteri aflați în străinătate – care pot primi salarii și alte fonduri pentru cheltuieli curente;
e. alte categorii mai puțin numeroase.
Pot fi clienți și persoane juridice, care transferă sau încasează sume de bani către sau de la beneficiari persoane fizice
sau juridice.
Situațiile uzuale în care serviciile Western Union pot fi solicitate:
– persoane care lucrează în străinătate și care trimit bani acasă,
– oameni aflați în situații critice (pierderea sau furtul banilor, a cărților de credit sau cecurilor de călătorie),
– părinți care trimit bani copiilor aflați în călătorie sau la studii în străinătate,
– persoane stabilite în străinătate care trimit regulat bani rudelor din țară,
– oameni de afaceri care au nevoie urgent de bani în numerar pentru cumpărături sau afaceri în timpul călătoriilor în
străinătate.
Prețul utilizării serviciului WU este:
– comisioanele aferente efectuării transferurilor de numerar se plătesc numai de către expeditor în moment ul în care
banii sunt
depuși pentru transfer la agentul WU;
– destinatarului nu i se percep comisioane sau taxe la ridicarea transferului;
– grila de comisioane este standard și este stabilită de WU.
Avantajele sunt în primul rând pentru clienți, dar nu trebuie neglijate nici cele pentru agenți. Avantajele pentru clienți
constau în: rapiditatea în operare, maximum 10- 15 minute, siguranță și confidențialitate, comoditate în utilizare (în
sensul că
nu este necesară deschiderea unui cont), existența unei rețele largi de agenții, posibilitatea de a ridica banii de la oricare
agenție și nu numai de la ce a nominalizată, sumele sunt disponibile imediat ce c lientul se prezintă la o agenție,
posibilitatea
transmiterii în afară de bani și a unui mesaj scurt.
Pentru agenții, avantajele constau în realizarea de venituri din comisioane, creșterea numărului de clienți, realizarea
de publicitate internă și externă (includerea agentului în baza de date a sistemului și posibilitatea accesării acestuia de
către
orice alt agent).
În afară de produsul arătat mai sus, respectiv Will Call (transferuri între persoane fizice), Western Union mai are și
unele produse ca:
– Next Day Service – transferuri între persoane fizice valabile doar pentru anumite coridoare inter- țări.Caracteristica
acestui
produs este faptul că transferul este disponibil la plată doar după expirarea unui interval de timp (ex emplu 36 ore) de la
data
inițierii transferului.
– Quick Cash – serviciu ce oferă o modalitate sigură și rapidă pentru o firmă de a trimite fonduri, clienților persoane
fizice sau
salariaților săi oriunde în lume.
– Quick Pay – cel mai rapid, sigur și demn de încredere mijloc de plată folosit pentru ca o firmă să primească sume de
bani
transmise de clienții săi din întreaga lume. Aceste fonduri primite de persoanele juridice străine, înregistrate în sistemul
WU,
vor fi direct depozitate în contul bancar al acestora.
MoneyGram International Ltd. MoneyGram este o companie formată din MoneyGram Payment Systems Inc. și
Thomas Cook Group Ltd., a mbele firme de referință din SUA, specializate în transferuri rapide de fonduri și diverse
servicii
financiare. Structura acționariatului s -a schimbat continuu, în anii „80 -90” aparținea grupului American Express iar în
prezent
prin cotarea la bursa din New-York, acționariatul s-a diversificat. Rețeua MoneyGram cuprinde peste 40.000 de locații
active
din peste 140 de țări.
Pentru transfer se plătește o taxă de către clientul care trimite banii și care se împarte între agentul expeditor, agentul
destinatar și MoneyGram. Ca urmare, la eliberarea numerarului în valută nu se mai percepe comision.
În limita unor plafoane prestabilite, eliberarea numerarului, transmis pe această cale, se poate face și pe baza unei
întrebări test și a răspunsului pe care ordonat orul le înscrie pe formularul de transfer, operatorul preluîndu-le în
câmpurile
definite de sistem. Cheia pe baza căreia se poate elibera suma o constituie concordanța dintre răspunsul dat de
beneficiarul
sumei la întrebarea respectivă și răspunsul formulat de către ordonator, care apare pe ecran alături de întrebare.
Pentru realizarea transferurilor, sistemul impune restricții de sume, astfel:
– suma maximă pentru o tranzacție (cca 6.850 EUR O);
– suma maximă pe zi (este de 18.000 EUR O).
Agenții MoneyGram au alocat un număr de identificare și un PIN, prin intermediul cărora sunt identificați de Centrul
de Autorizări V ocale din Denver.Agenți MoneyGram pot fi atât instituțiile de credit, cât și agențiile de turism, unitățile
comerciale, casele de schimb valutar. Acest fapt conduce la obținerea unor avantaje:
– creșterea numărului de clienți;
– creșterea rentabilității (prin creșterea veniturilor din comisioane);
– realizarea unei publicități indirecte (internă și externă), prin includerea agentului r espectiv în baza de date a sistemului
ce
poate fi accesată de oriunde, de către oricare alt agent din lume.
Trăsăturile sistemului definesc și avantajele pe care acesta le oferă:
– rapiditate în operare, siguranță și confidențialitate;
– comoditate în utilizare – nu este necesară deschiderea unui cont pentru a intra în posesia banilor;
– posibilitatea de a ridica banii de oriunde din lume, de la un agent MoneyGram (sumele transferate prin rețea nu sunt
direcționate spre o anumită destinație);
– sumele primite sunt disponibile imediat ce beneficiarul s-a prezentat la un agent MoneyGram;
– pentru beneficiarul sumei operațiunea nu este comisionabilă;
– beneficiarul sumei poate primi odată cu aceasta și un scurt mesaj de la ordontorul plății.
Tranzacțiile prin MoneyGram se realizează astfel:
125
a. ordonatorul se adresează unui agent MoneyGram, solicitând transferul unei sume de bani către un beneficiar aflat
într-o
anumită localitate din țara respectivă sau din altă țară. În acest sens, ordonatorul completează un formular tip, conținând
destinația sumei, datele sale de identificare și numele beneficiarului. Achită valo area transferului și comisionul aferent,
în
moneda națională sau în E URO;
b. agentul MoneyGram încasează suma de la ordonator;
c. operatorul introduce în sistem elementele transferului înscrise de ordonator în formularul completat;
d. operatorul comunică clientului referința numerică, codul generat automat de calculator sau primit de la Centrul
Operațional
MoneyGram;
e. ordonatorul comunică beneficiarului codul transferului;
f. beneficiarul sumei se adresează unui agent MoneyGram din zona unde se află, completează un formular tip pentru
ridicarea
banilor, înscriind pe acesta referința operațiunii, datele sale de identificare și numele ord onatorului;
g. operatorul agentului MoneyGram plătitor accesează sistemul pe baza referinței, identifică operațiunea și compară
datele ce
apar pe ecranul calculatorului cu elementele din formular. În situația în care nu există deosebiri între informațiile
primite prin
sistem și cele furnizate de beneficiar prin formular, procesează operațiunea asteptând codul de plată;
h. operatorul primește codul de autorizare de la Centrul Operațional MoneyGram;
i. agentul plătitor efectuează plata către beneficiar, fie în moneda locală, fie în E URO.
PRODUSE ALE BĂNCILOR DE LOCUINȚE
Destinațiile creditelor pentru domeniul locativ sunt reglementate prin Legea nr. 541/2002 privind economisirea și
creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ cu modificările și completăril e ulterioare, care privesc construirea,
cumpărarea, reabilitarea, modernizarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinație preponderent locativă.
Un asemenea produs în lei presupune existența unei perioade minime de economisire urmat ă de acordarea unui credit
cu dobândă fixă pentru activități în domeniul locativ. Pe parcursul perioadei de economisire statul plătește o primă din
depunerile anuale, primă ce se acordă pentru sumele economisite în anul calendaristic respectiv de către clienți, în
condițiile
legii. Dobânda va fi fixă pe toată perioada creditului, indiferent de fluctuațiile dobânzilor pe piața monetară.
Exemplu de condiții pentru acordarea creditului:
1. Perioada minimă de economisire este între 60 și 84 luni. Economisire = banii depuși în bancă + prima de la stat (25%
dar
nu mai mult de 250 de euro pe an) + dobânda de 3% pe an,
2. Sold minim de 50 % din valoarea contractului,
3. Cifra de evaluare minimă (un scor care depinde de volumul economiilor, tariful ale s, perioada de economisire),
4.Perioada de rambursare: 7-14 ani,
5.Valoarea creditului este diferența dintre valoarea contractului și soldul economisit,
6. Condiții de vârstă: pentru perioada de economisire nu există restricții de vârstă, ceea ce înseamnă că și minorii pot fi
titulari
de contract, părinții urmând să efectueze depunerile în numele acestora . În ceea ce privește perioada de creditare, vârsta
minimă este de 18 ani iar cea maximă este reprezentată de vârsta legală de pensionare la sfârș itul perioadei de creditare.
7.Garanții: asigurări de viață, depozite la termen, ipotecă, altele (exemplu gaj asupra unui bun mobil),
8.Documente solicitate:
– Cerere de credit;
– Documente care să ateste veniturile;
– Acord de consultare a bazei de date a CRB;
– Acte de identitate/certificate de căsătorie;
– Documentație de identificare a destinației creditului.
Avantajele unui asemenea sistem de economisire-creditare sunt:
– Subvenția de stat pentru depunerile anuale;
– Acordarea de credite cu o dobândă avantajoasă, fixă pe a n, în lei;
– Evitarea riscului valutar pentru că tot sistemul de economisire -creditare este în lei;
– Cunoașterea istoricului financiar al clientului, din timpul perioadei de economisire, va permite o flexibilitate în
acordarea
creditului;
– Accesul la finanțări bancare pentru domeniul locativ al persoanelor cu venituri mici și sub medie;
– Posibilitatea „modelării” acestuia în funcție de necesitățile fiecărui client;
– Flexibilitatea – produsul poate suferi o multitudine de modificări;
– Inexistența unor limite de vârstă și implicit încheierea unor contracte de economisire – creditare chiar și pentru minori;
– Încheierea individuală de către fiecare membru al unei familii (inclusiv minorii) a unor contracte de economisire –
creditare;
– Prima de stat este obținută de fiecare titular de cont în parte, indiferent de cine a făcut alimentarea contului.
TESTE GRILĂ
1. Cardul de debit reprezintă cardul prin intermediul căruia:
a. deținătorul dispune doar de disponibilitățile bănești oferite sub forma unei linii de credit
b. deținătorul dispune de disponibilitățile bănești proprii și a celor oferite sub forma unei linii de credit
c. deținătorul dispune doar de disponibilitățile bănești proprii
2. Care dintre definițiile de mai jos este adevărată :
a. unitatea de fond reprezintă deținerea de capital în activele fondului, emisă în formă nenominativă nedematerializată.
b. unitatea de fond reprezintă deținerea de capital în activele fondului, emisă în formă nominativă nedematerializată.
c. unitatea de fond reprezintă deținerea de capital în activele fondului, emisă în formă nenominativă dematerializată.
d. unitatea de fond reprezintă deținerea de capital în activele fondului, emisă în formă nominativă dematerializată.
3. Eliberarea numerarului prin casele de plăți se efectuează pe baza următoarelor documente:
126
1. cecul simplu
2. ordinul de plată
3. dispoziția de plată
4. bilet la ordin
5. cambie
a) ( 3,4) b) (4,5) c) ( 2,3) d) ( 1,2) e) ( 1,3) f) ( 1,4)
4. Factoringul reprezint ă:
a. un contract încheiat între o parte furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii și o societate bancară prin care
aceasta din
urmă asigură finanțarea, urmărirea creanțelor și protecția riscurilor de credit
b. tratarea de către bănci a documentelor comerciale sau financiare în conformitate cu instrucțiunile primite de la
exportator,
cu scopul de a obține plata și/sau acceptarea
c. un instrument ce oferă vânzătorului un angajament irevocabil de plată din partea băncii și, în același timp, îi oferă
cumpărătorului siguranța că plata se va efectua numai contra prezentării documentelor ce atestă livrarea
mărfurilor/executarea
lucrărilor /prestarea serviciilor
d. un angajament (ne)condiționat prin care banca se obligă ca, în cazul în care un client nu -și îndeplinește obligațiile
contractuale să plătească beneficiarului o sumă de bani
5. Linia de credit acordată persoanelor juridice, este utilizată în special pentru:
a. finanțarea activității de investiții
b. finanțarea activității curente
c. finanțarea achiziționării de utilaje
d. finanțarea achiziționării de bunuri de folosință îndelungată
6.Creditul de scont reprezintă:
a. un acord de finanțare încheiat între două sau mai multe bănci prin care se acordă o facilitate de credit unui client, în
condiții
comune, stipulate într-un document juridic comun
b. creditul în care structura de finanțare este cu recurs limitat, sursa primară de rambursare este fluxul de lichidități care
va fi
generat de proiectul finanțat și care este garantat cu activele proiectului finanțat.
c. operațiunea prin care, în schimbul unui efect de comerț, banca pune la dispoziția posesorului creanței, valoarea
efectului,
mai puțin agio, înainte de scadența efectului respectiv
d. creditul destinat clien ților a căror activitate principală nu o constituie investițiile în valori mobiliare și care nu
înregistrează
datorii restante față de bugetul statului
7. Definiția contului de economii este:
a. reprezintă contul deschis în care sunt depuse mijloace bănești cu dobândă, pentru o perioadă fixată de timp
b. reprezintă contul cu acces rapid la sumele din cont și dobândă ridicată a sumelor depuse
c. reprezintă contul care va putea prezenta periodic atât sold creditor cât și sold debitor
d. reprezintă contul în care există disponibilitățile bănești proprii ale unui emitent
BIBLIOGRAFIE
1. Andronache Virgil, Banca și operațiunile comerciale , Editura Universitară, București, 2006
2. Basno Cezar, Dardac Nicolae, ș.a, Monedă, credit, bănci , Editura Didactică și Pedagogică, București,1994
3. Căpraru Bogdan, Activitatea bancară. Sisteme,operațiuni și practici , Editura C.H.Beck, București, 2010
4. Cocriș Vasile, Chirleșan Dan, Tehnica operațiunilor bancare. Repere teoretice și studiu monografic , Editura
Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2006
5. Cocriș Vasile, Chirleșan Dan, Economie bancară.Repere teoretice și studiu monografic , ediția a II-a, Editura
Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2008
6. Cocriș Vasile, Chirleșan Dan, Management bancar și analiza de risc în activitatea bancară.Teorie și cazuri
practice,
Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2007
7. Costică Ionela, Politica Monetară, Editura ASE, București, 2002
8. Dardac Nicolae, Vâșcu Teodora, Monedă-Credit 1-2, Editura ASE, București, 2003
9. Dardac Nicolae, Barbu Teodora, Monedă, bănci și politici monetare , Editura Didactică și Pedagogică, București,
2006
10. Dănilă Nicolae, Retail Banking, Editura Expert, București, 2004
11. Dedu Vasile, Gestiune și audit bancar , Editura Național, București, 2001
12. Drăgulănescu Magdalena, Drăgulănescu Nicolae, Managementul calității serviciilor , Editura AGIR, București,
2003
13. Drăgulin Ion, Evoluții ale sectorului bancar românesc , BNR, martie 2010
14. Georgescu Florin, Bilanțul evoluției sistemului bancar la un an după aderarea la U E, Forumul bancar român,
BNR,
28.11.2007
15. Greuning van Hennie, Bratanovic Brajovic Sonia, Analiza și managementul riscului bancar , Editura Irecson,
București, 2004
16. Gust Marius,Vechiu Camelia, Bogoi Dan, Management bancar, Editura Independența economică, Pitești, 2003
17. Halpern Paul și colaboratorii, Finanțe manageriale, Editura Economică, București, 1998
18. Hamzescu-Roșu Ion și colab, Cărțile de plată în România , Editura Mondo-Ec, Craiova, 1997
19. Ionescu C. Lucian (coord.), Băncile și operațiunile bancare – Fundamentele profesiunii bancare , Editura
Economică,
București, 1996
20. Ionescu C. Lucian, Economia și rolul băncilor , Editura Economică, București, 1997
21. Isărescu Mugur, Reflecții economice. Piețe, bani, bănci, Editura Expert, București, 2001
22. Kirițescu Costin, Sistemul bănesc al leului și precursorii lui , vol. 1, Editura Enciclopedică, București, 1997
127
23. Kirițescu C. Costin, Dobrescu M. Emilian, Băncile-mică enciclopedie, Editura Expert, București, 1998
24. Mishkin S. Frederic, Financial Markets and Institutions, 6th Ed, 2006
25. Moroșan Gheorghe, Robu Doina, Finanțe și analiză financiară , Editura Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava,
1996
26. Moroșan Gheorghe, Impactul adoptării Euro asupra activității bancare din România , Editura Didactică și
Pedagogică, București, 20 09
27. Moroșan Gheorghe, Creditele și plasamentele bancare în titluri de valori mobiliare , Editura Didactică și
Pedagogică,
București, 2009
28. Odobescu Emanuel, Marketing-ul bancar național și internațional , ediția a II-a revizuită, Editura Sigma Promex,
București, 1999
29. Olteanu Valerică, Marketing financiar-bancar , Editura Ecomar, București, 2005
30. Turliuc Vasile, Cocriș Vasile, Boariu Angela,…, Monedă și credit, Editura Economică, București, 2005
*
* *
Analiza financiară, Institutul Bancar Român, București, 1 999
Management bancar vol I și II , Institutul Bancar Român, București, 1999
Legea privind statutul Băncii Naționale a României nr. 312/28.06.2004
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituțiile de credit și adecvarea
capitalului cu modificările și completările ulterioare
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 98 din 6 decembrie 2006 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor
financiare dintr-un conglomerat financiar
Ordin privind aprobarea Planului de conturi pent ru societățile bancare și normele metodologice de utilizare a
acestuia nr 1.418/344/197 7 publicat în MO 212 bis/27.08.1997
Raport anual 2002-2011, Banca Națională a României
Raport anual 2005-2012, European Central Bank
Raport asupra stabilității financi are 2007-2011, Banca Națională a României,
Situații statistice 2003 -2011, Banca Națională a României
Strategia de post-aderare a României
Strategia dezvoltării pe termen mediu a sistemului bancar , Banca Națională a României
Buletin lunar 2002- 2010 , Banca Națională a României
Buletin lunar 2005- 2010 , European Central Bank
World Retail Banking Report, 2009
91/308/EEC – Directive of the Council no. 91/308/EEC of 10 th June 1991 on the prevention of use of the financial
system for the purpose of money laundering
Green Paper on Financial Services Policy (2005-2010,) European Commission
Strucural indicators for the EU Banking Sector, January, 2010, European Central Bank
Directiva 2009/14/CE a Parlamentului european și a Consiliului din 11 martie 2009
Eurobanking structure, 2010, European Central Bank
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Str. Universității nr. 25 bis, 720225 Suceava, [607556] (ID: 607556)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.