IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPĂ SEMNALMENTE [607536]

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDI I DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC :
Conf. univ. dr. Ioan Aron

Autor :
Barab ás Beáta

BRAȘOV
2017

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII DREPT

DISCIPLINA:
CRIMINALISTICA

TEMA: IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPĂ SEMNALMENTE
EXTERIOARE

Subsemnatul ____________________ declar pe proprie răspundere, sub incidența
legii penale și a Legii dreptului de autor, că lucrarea de licență/disertație prezentată
este elaborată de mine și am respectat normele deontologice de folosire a bibliografiei.

Data predării lucrării, Semnătură ,

BRAȘOV
– 2017-

Identificarea criminalistică a persoanelor după semnalmente exterioare Barabas Beata

INTRODUCERE

Lucrarea de față are ca obiect tema identificării criminalistice a
persoanelor după semnalmente exterioare.
Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare este
fundamental în tehnica criminalistică.
Rolul acestei metode are o import anță veritabilă în aflarea adevărului,
ducând la identificarea infractorului sau, după caz, a victimei.
Specialiștii de -a lungul timpului, din cauza apariției a mai multor
infracțiuni, au pus eforturi pentru a inventa metode noi de identificare,
care sunt mai complexe si mai exacte. Totodată, identificarea după
semnalmente exterioare este cea mai veche metodă de identificare a
persoanelor.
Lucrarea este structurată în șase capitole. În primul capitol
definim noțiunea de identificare criminalistică și face m o mică cercetare
istorică a criminalisticii ca știință de sine stătătoare.
În continuare, în capitolele următoare examinăm diferite metode
de identificare a persoanelor după semnalmente exterioare. Metoda
portretului vorbit fiind cea mai importantă me todă consacrăm în capitol
separat pentru analizarea elementelor care stau la baza acestei metode.
Concomitent, am dedicat un alt capitol și pentru diferite metode de
identificare după semnalmente. Trăind în lumea digitală, specialiștii au
inventat diferite metode computerizate, care duc la o identificare mai
corectă și mai rapidă.
În capitolul al patrulea prezentăm identificarea antropologică a
persoanei. Această metodă de identificare este importantă la
identificarea cadavrelor, când după metoda portret ului vorbit nu mai
putem stabili identitatea persoanei.
Este necesar să dedicăm un capitol separat pentru recunoaștere,
care are o legătură strânsă cu identificare. De asemenea, vom arăta și
câteva aspecte de drept procesual penal, care vor sta la baza cercet ării
în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății.
La final, vom analiza două cazuri reale, unde s -a făcut o
identificare după schelete și o identificare după obiectele personale a
victimei.
Identificarea persoanelor după semnalmente exte rioare fiind o
metodă criminalistic ă foarte complexă, care de -a lungul timpului mi -a
suscitat interes pentru infracțiunile care adesea rămâneau pentru
necunoscători o „enigmă”. Astfel, din dorința de a marca anumite
aspecte cu privire la descoperirea infra cțiunilor „perfecte” am ales să
aprofundez în tematica lucrării evoluția remarcată a acestei tehnici a
criminalisticii.

ABREVIERI

ADN – acidul dezoxiribonucleic
art. – articol
CNP – cod numeric personal
C.pr. pen. – Codul de procedură penală
Ed. – editura
etc. – etcetera
ex. – exemplu
Fig. – figura
IBM – International Business Machines
ID – număr de identificare
LFA – lightening forecast algorithm
op. citat. – operă citată
p. – pagina
ș.a. – și altele
vol. – volum

CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………… 1
CAPITOLUL I: ASPECTE INTRODUCTIVE ………………………….. ………. 1
1.1 Scurt istoric al identificării criminalistice în România ………… 1
1.2 Noțiunea de identificare criminalistică ………………………….. …. 2
1.3 Obiectul identificării criminalisti ce ………………………….. ………. 3
1.4 Principiile identificării criminalistice ………………………….. …….. 5
1.5. Fazele identificării criminalistice ………………………….. …………… 9
1.6. Metodologia identificării criminalistice ………………………….. … 10
CAPITOLUL II: IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPĂ
SEMNALMENTE EXTERIOARE ………………………….. …………………….. 13
2.1. Aspecte generale; fundamentul științific al identificării
persoanelor după semnalmentele exterioare ………………………….. 13
2.2. Metoda portretului vorbit ………………………….. …………………….. 14
2.3. Principiile care stau la baza portretului vorbit ………………….. 15
2.4. Categorii de semnalmente ………………………….. ………………….. 17
2.5. Descrierea formelor statice (semnalmente anatomice) ……… 18
2.5.1. Aprecierea sexului ………………………….. ………………………… 18
2.5.2. Aprecierea vârstei ………………………….. …………………………. 18
2.4.3. Talia ………………………….. ………………………….. …………………. 19
2.5.4. Constituția fizică ………………………….. ………………………….. . 20
2.5.5. Forma capului și a fe ței ………………………….. …………………. 20
2.6. Descrierea formelor dinamice (semnalmente funcționale) …. 32
2.7. Descrierea semnelor particulare aflate pe corp …………………. 33
2.7.1. Cicatricele ………………………….. ………………………….. ………… 34
2.7.2. Ridurile ………………………….. ………………………….. ……………. 34
2.7.3. Culoarea tenului ………………………….. ………………………….. .. 35
2.7.4. Tatuajele ………………………….. ………………………….. ………….. 36
2.8. Îmbrăcămintea și obiectele personale ………………………….. …. 37
CAPITOLUL III: METODE TEHNICE CRIMINALISTICE FOLOSITE ÎN
IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPĂ SEMNALMENTE ………….. 38
EXTERIOARE ………………………….. ………………………….. …………………. 38
3.1. Portretul schițat ………………………….. ………………………….. …….. 38

3.2. Fotorobotul ………………………….. ………………………….. ……………. 38
3.3. Identi -Kit-ul ………………………….. ………………………….. ……………. 39
3.4. Mimicompozitorul și sintetizatorul fotografic ……………………. 41
3.4.1. Mimicompozitorul (MIMIC) ………………………….. ……………… 41
3.4.2.Sintetizorul fotografic. ………………………….. ……………………. 41
3.5. Portretul robot computerizat ………………………….. ……………….. 41
3.6. Expertiza fotografiei de portret ………………………….. ……………. 42
3.7. Recunoașterea persoanelor după fotografie …………………….. 44
3.8. Identificarea persoanelor în sistemul de recunoaștere facială –
IMAGETRAK ………………………….. ………………………….. ………………… 44
CAPITOLUL IV: METODE CRIMINALISTICE DE IDENTIFICARE A
CADAVRELOR NECUNOSCUTE ………………………….. …………………… 47
4.1. Identificarea după sistemul dentar și lucrările stomatologice
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 47
4.1.1. Identificarea biocriminalistică prin criterii odonto –
stomatologice ………………………….. ………………………….. ……………. 47
4.1.1.1. Stabilirea speciei, vârstei, sexului și nivelului social,
obiceiurilor și profes iei ………………………….. ………………………….. . 48
4.1.2. Reconstituirea fizionomiei după urmele dinților …………… 52
4.1.2.1. Mijloace tehnice de examinare ………………………….. …….. 54
4.1.3. Valoarea și limitele lucrărilor protetice în identificare …… 55
4.2. Identificarea după resturile de oase. Metoda antropologică. 56
4.2.1. Stabilirea caracterelor de rasă și a caracterelor
individuale în situația pieselor scheletale multiple ……………….. 56
4.3. Reconstituirea fizion omiei după craniu. Metoda
supraproiecției ………………………….. ………………………….. …………….. 61
CAPITOLUL V: ASPECTE DE DREPT PROCESUAL PENAL ………… 63
5.1. Cadrul procesual – penal al i nvestigației ………………………….. 63
5.2. Tactica efectuării prezentării pentru recunoaștere ……………. 64
5.2.1. Recunoașterea de persoane ………………………….. ………….. 64
5.2.2. Recunoașterea cadavrelor ………………………….. …………….. 66
5.3. Dispunerea expertizelor medico -legale și criminalistice ……. 67
CAPITOLUL VI: ASPECTE PRACTICE. CONCLUZII ……………………. 69
6.1. Aspecte practice ………………………….. ………………………….. ……. 69

6.2. Concluzii ………………………….. ………………………….. ……………….. 70
ANEXĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 71

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

1
CAPITOLUL I: ASPECTE INTRODUCTIVE

1.1 Scurt istoric al identificării criminalistice în România

Criminalistică , ca știință de sine stătătoare a apărut la mijlocul
secolului al XIX -lea, destinat investigări i faptelor penale. Juriștii cu
evoluția infracțiunilor și-au dat seama că, pent ru soluționarea cauzelor
penale, mijloacele de luptă ale dreptului penal au devenit insuficiente și
că trebuie să recurgă la metode științifice care să asigure posibilitatea
aflării adevărului.
Criminalistica a apărut în anul 1893. Apariția științei jud iciare
coincide cu apariția a „ Manulalului judecătorului de instrucție ” a lui Hanz
Gross. Judecătorul de instrucție austriac este primul care folosește
termenul de Criminalistic ă.
Gross a definit Criminalistica ca o „ știință a stărilor de fapt în
procesul penal ”.1 O altă definiție a acestei știinte este: „arta și tehnica
investigațiilor penale ”.2 Un alt autor definește ca o „ Știintă contra crimei”,
„ca o știință complexă, car e utiliezază și adaptează datele și metodele
de analiză proprii altor discipline, cum ar fi fizica, chimia și biologia
pentru cercetarea probelor materiale, psihologia și psihiatria pentru
audieri și verificarea credibilității declarațiilor, matematica și statistica
pentru calculele de probabilitate, etc. ”3
Criminalistica este o știință cu o structură complexă, compusă din
trei părți:
a) Tehnica criminalistică , este destinată asigurării metodelor tehnice
de descoperire, fixare, ridicare, examinare de lab orator a urmelor
infracțiunii, în scopul identificării autorului;
b) Tactica criminalistică , ca parte integrantă a științei criminalistice
care formulează regulile specifice, cum ar fi identificarea
făptuitorului, după caz, și a victimei, reconstituirea, etc. ;
c) Metodologia criminalistică , presupune folosirea unor mijloace
specifice de cercetare pentru descoperirea și administrarea
probelor.
Criminalistica este bazată pe principiul lui Edmond Locard: „se
întemeiează pe faptul că un infractor, cel mai adesea f ără știrea sa, lasă

1 Hanz Gross, lucrarea Gesammelte Kriminalistiche Aufsatze , Leipzig, 1902, apud Emilian Stancu, Tratat de
criminalistică, Ediția a VI -a, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 27.
2 Emilian Stancu , Tratat de criminalistică , Ediția a VI -a, revăzută, Editura Universul Juridic, București, 2015, p.
28.
3 Ioan Ar on, Criminalistica , note de curs, Brașov, 2013, p. 10. Subsemnatul _____________ _____________ declar pe proprie
raspundere, sub incidenta legii penale și a Legii dreptului de autor că
lucrarea de diploma prezentata este elaborata de mine si am respectat
normele deontologice de folosire a bibliografiei

Data predarii lucrarii, Semnatura,

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

2
întotdeauna urme la locul faptei; reciproc, el prelevă pe corpul său, pe
hainele sale și pe obiectele purtate alte urme , indicii de obicei
imperceptibile dar caracteristice pentru prezența sau acțiunea sa.”4
Începuturile criminali sticii în România au strânse legătură cu
medicina legală. Primul serviciu de identificare judiciară a fost înființată
în anul 189 5 de către prof. Mina Minovici.
Membrii familiei Minovici sunt considerați ca inițiatorii ai
criminalisticii românești. Mina Minovici recomandă înființarea cazierului
judiciar bazat pe datele antropometrice și între preocupările lui se
numără și identificarea după semnalmente. Nicolae Minovici aduce
înbunătățiri fotografierii judiciare, în vederea elimi nării de eroare în
identi ficare .5 Ștefan Minovici poate fi considerat drept părintele expertizei
științifice a înscrisurilor.6

1.2 Noțiunea de identific are criminalistică

Identificarea criminalistică reprezintă „problema centrală a
investigațiilor criminalistice” , și este î n aceași timp „piatra unghiulară a
acestei științe”.7
Subordonată scopurilor precise ale cercetării penale, i dentificare a
criminalistică constă în stabilirea prin mijloace științifice a identității unei
ființe sau unui obiect care are legătură cu o anu mită faptă. O altă opinie
este, că identificarea criminalistică se constituie ca o metodă de
cunoaștere științifică a obiectelor, relevante din punct de vedere al
probațiunii și de creare a posibilităților descoperirii relațiilor ce leagă
obiectele unele d e altele.8
Identific area criminalistică, rezultă, în primul râ nd, din necesitatea
descoperirii unor fapte și situații cu valoare probantă, de unde
obligativitatea de a fi întreprinsă în limitele stricte ale legislației
procesuale.
În al doilea rând , specificul identificării criminalistice decurge din
împrejurarea că cercetarea are întotdeauna un caracter retrospectiv,
fiind ulterioară comiterii faptei. Evenimentul trecut nu poate fi observat
nemijlocit, direct, ci doar reconstituit prin descifrarea și interpretarea
informațiilor conținute în reflectările sale.
În al treilea rând, daca în criminalistică scopul final al identificării îl
reprezintă sta bilirea concret -individuală a obiectelor și persoanelor, iar

4 P. F. Ceccaldi, La criminalistique , Presses Universitaires de France, Paris, 1962, p.7, apud Emilian Stancu,op.
citat, p. 29
5 Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, Indentificarea criminalistică , Ediția a 2 -a, Editura C.H. Beck, București,
2011, p. 32
6 Ibidem , p.34
7 Ioan Aron, op. citat ., p. 17
8 Katona G éza, Cercetarea de identificare a urmelor în procedură penală , Budapesta, 1965, p. 20

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

3
determinarea apartenenței generice doa r prima etapă a procesului de
identificare, în alte științe aceasta se consideră de regulă încheiată cu
stabilirea genului, speciei, tipului , cu subdiviziunile respective. În plus, în
criminalistică aria de examinare este mult mai largă decât în fizică,
chimie, biologie, etc. întrucât, pe lângă analiza caracteristicilor esențiale
comune obiectelor de același fel, se pun în valoare și particularitățile de
proveniență întâmplătoare; impurități, abateri de la tehnologia de
fabricație, uzuri rezultate din explo atare, etc.
În al patrulea rând, spre deosebire de alte științe, în criminalistică
prezintă o deosebită i mportanță nu numai stabilirea i dentității dar și
stabilirea neidentității, prin care se infirmă o ipoteză sau versiune de
anchetă.
În practica j udiciară, identificării criminalistice i se mai atribuie
uneori și un alt înțeles, acela de individualizare a unui obiect după un
semn distinctiv, existent încă de la început, sau creat pe parcu rs,
accidental ori intenționat.9
Identificarea criminalisti că constituie, de fapt, un proces complex
de stabilire a identității, cu valoare probantă, care se bazează pe diverse
metode științifice concrete, elaborate de știința criminalistică sau preluate
de la alte științe și adaptat la specificul său.
Este evi dent faptul că se poate pune întrebarea dacă identificarea
criminalistică este posibilă oricând și – dacă nu – în ce condiții, în ce
limite, rezulta tele acesteia sunt edificatoare. Rezultă, deci, că ea se
bazează pe existența unor elemente, trăsături, cara cteristici care, în
unicitatea totalității lor fac ca orice ființă sau obiect să se deosebească
de oricare altul, oricât ar fi de asemănătoare.10
Varietatea problemelor pe care le ridică identificarea în practica
judiciară a condus la elaborarea unei te orii a identificării.
Teoria identificării se constituie ca un sistem de noțiuni, reguli și
metode pe baza cărora se stabilește identitatea sau neidentitatea,
cuprinzând totodată și criteriile de evaluare a concluziilor de identificare.
Elaborarea unei metodologii a procesului de identificare asigură o tratare
unitară a problemei identității pentru orice fel de urme, lucruri și ființe
care formează obiect de cercetare criminalistică.11

1.3 Obiectul identificării criminalistice

În literatura de specia litate în legătură cu noțiunea de obiect al
identificării criminalistice au fost exprimate mai multe opinii, fără a se

9 Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, op. citat ., p. 47
10 Emilian Stancu, Investigarea științifică a infracțiunilor , vol. I. , Curs de criminalistică, București, 1986, p. 27
11 Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, op. citat ., p. 49

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

4
ajunge la un punct de vedere unanim admis. Unii autori atribuie noțiunii
de obiect al identificării criminalistice un înțeles foarte larg , începând cu
obiecte, fenomene, calități, intervale de timp sau de spațiu și terminând
cu însușirile fizice sau acțiunile psihice ale omului.12 Alți autori limitează
acest obiect la elemente solidare ale lumii materiale, cu volum și
caracteristici relativ constante.13
Referitor la opiniile formulate, se remarcă o preocupare sporită
privind delimitarea mai riguroasă a obiectului identificării, în cuprinsul
căruia nu mai sunt incluse elemente de natură ideală.14
Obiectul identificării criminalistice este „un obiect material prin
natura sa, concret, fie el ființa, lucrul ori fenomenul care a generat o
anumită stare de fap t”.15
Rezervele exprimate față de acestea au drept argument esențial
imposibilitatea unei identificări riguroase sub raport științific, orice eroare
fiind de natură să știrbească obiectivitatea și seriozitatea unui asemea
proces. Din punctul nostru de vedere, considerăm că obiectului
identificării criminalistice îi sunt proprii câteva trăsături:
 obiect material al identificării criminalis tice poate fi orice persoană,
ființă sau lucru , orice element al lumii materiale care se manifestă
în spațiu și timp, susceptibil de a fi identificat după urmele create în
câmpul infracțional;
 obiectul identificării este un obiect concret , nu numai prin na tura
sa, ci și prin însuși raportul cauzal cu fapta cercetată.”16
În literatura de specialitate s-a impus sistemul de clasificări
bipartite al obiectelor identificării, în funcție de mai multe criterii:
a) după scopul identificării, obiectele antrenate în procesul identificării
se împart în: 17
 obiecte ce urmează a fi identificate, denumite și obiecte scop ,
cum ar fi persoana infractorului , instrumentele folosite în
comiterea infracțiunii sau orice obiect care a format o urmă în
împrejurările comiterii fap tei penale;
 obiectele ce servesc la identificarea obiectelor scop,
denumite și obiecte mijloc de identificare .

Între cele două categorii de obiecte există o delimitare netă, ele
netrebuind confundate.18

12 Emilian Stancu, op. citat ., p. 47
13 Katona G éza, op. citat ., p. 27
14 Hanz Ehrenfried Stelzer, Crimina listica, vol. I, Teoria și metodologia criminalistică generală , Editura
Stiințifică germană, Berlin, 1977, p. 20 -21, apud. Emilian Stancu , op. citat. , p. 52
15 Constantin Drăghici, Adrian Iacob, Tratat de tehnică criminalistică , Ediția a II -a, Editura. Site ch, Craiova,
2009, p. 25
16 Emilian Stancu, op. citat ., p. 47
17 Ion Mircea , Criminalistica , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978, p. 18.

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

5
b) al doilea criteriu este cel al căutării și identifi cării, care are în
vedere două categorii de obiecte:19
 Obiecte căutate , ale căror urme sau reflectări materiale au
fost descoperite la în câmpul infracțional;
 Obiecte verificate , presupuse că au creat urmele sau
reflectările materiale descoperite la locul f aptei.
Trebuie precizat că obiectele verificate, ce includ în sfera lor
numai obiectele suspecte, mai puțin însă urmele create în câmpul
infracțional.
O altă clasificare a obiectelor identificării criminalistice are drept
criteriu fenomenul reflectăr ii generat de acțiunea unor obiecte asupra
altora și le împarte în obiecte reflectate și obiecte care reflectă . Primele
acționează și se imprimă aspura secundelor, care receptează acțiunea și
le reflectă. Orlov, unul dintre adepții acestui sistem, consider ă criteriul
corelării scopului și mijlocului ar fi în mare măsură mobil, depizând de ce
s-a găsit mai întâi: obiectul care a acționat sa u cel care a suportat
acțiunea ș i conține reflectarea primului.
În încheierea prezentării referitoare la clasificarea obiectelor
identificării criminalistice, trebuie să recunoaștem că, la prima vedere, ea
pare mai mult teoretică. În practică, pentru majoritatea juriștilor și chiar și
pentru experți, lucrurile sunt mult mai simple: pe de o parte, obiectul sau
urma de com parație. Este adevărat că această împărțire este
satisfăcătoare pentru foarte multe cazuri dar opiniile de autor au meritul –
atunci când nu sunt pur speculative – de a sesiza aspecte reale, a căror
ignorare sau necunoaștere poate genera erori de interpretare .20

1.4 Principiile identificării criminalistice

La baza desfășurării oricărui proces de cunoaștere a realității
obiective stau câteva reguli de bază ce constituie punctul de plecare și
temeiul obținerii de rezultate fundamentale științific. În mod firesc și
procesul de identificare criminalistică este guvernat de principii ce
conferă acestei activități un caracter științific evident, rezultatele obținute
servind și conducând, de regulă, fără dubiu,spre aflarea adevărului în
procesul penal. Coordonat ele științifice ale indentificării nu trebuie
confundate cu principiile fundamentale ale criminalisticii, cele din urmă
gasindu -și o aplicare absolută în întreaga activitate criminalistică, inclusiv
în procesul de identificare.21

18 Emilian Stancu, op. citat ., p. 48.
19 Hanz Ehrenfried Stelzer, op. citat ., p. 241. apud Emilian Stancu , op. citat ., p. 48
20 Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, op. citat ., p. 66 -67.
21 Emilian Stancu, Criminalistica.Tehnica criminalistică, vol. I , Tipografia Universității din București, București,
1981, p. 39

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

6
În literatura noastră de specialitate, îndeosebi din ultima perioadă,
se remarcă preocuparea autorilor ca, în contextul tratării problematicii
identificării criminalistice, să pună în lumină și principiile după care se
conduce procesul de stabilire a identității.22
În abordarea principiilor identită ții nu se mani festă o unanimitate de
vederi. Astfel, potrivit unei opinii, se pune accentul pe principii vizând
delimitarea clară și precisă a obiectelor identificării, dată fiind
semnificația lor în practica criminalistică.23
Într-o altă opinie , principiile se referă atât la delimitarea obiectelor
identificării, cât și la stabilitatea caracteristicilor, ce se servesc la
stabilirea identității sau la metodologia generală de examinare.24
Tratat din această perspectivă, sistemul pr incipiilor identificării
criminalisticii este alcătuit din:

 Principiul identității

După cum s -a văzut, principiul identității este un principiu
fundamental al criminalisticii. Cu toate că el își impune prezența aproape
în toate domeniile criminalisti cii, rezonanța cea mai puternică o va avea,
în mod firesc, în cadrul procesului identificării. Luând în considerație
explicațiile de mai înainte, referitoare la principiul enunțat, apreciem
necesar să amintim numai că, în procesul identificării criminalist ice, în
măsura în care interesează stabilirea identității persoanei sau obiectelor
antrenate în săvârșirea unei infracțiuni, în egală măsură interesează
constatarea eventualei neidentități a altor persoane sau obiecte, pentru a
le exclude din cercul suspec ților. 25
Depar te de a fi interpretată într -un sens abstract, aplicarea
principiului identității în procesul de identificare criminalistică se cere
riguros respectată pentru evitarea unor confuzii, de natură să determine
scoaterea unei persoane vinovate d e sub incidența legii penale, în dauna
unui inocent. O astfel de situație s -ar putea ivi în ipoteza în care
cercetarea se rezumă numai la stabilirea elementelor de asemănare a
persoanelor sau obiectelor, fără să se adâncească cunoașterea și
relevarea eleme ntelor de strictă individualitate.26

22 Camil Suciu, Criminalistica , Editura didactică și pedag ogică, București, 1972, p. 17 -18
23 Nicolae Dan, Tratat practic de criminalistică , vol. II, Ministerul de Interne, București, 1978, p. 12
24 Camil Suciu, op. citat ., p. 17 -18
25 Emilian Stancu, op. citat ., p. 40
26 Emilian Stancu, op. citat ., p. 49

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

7
 Principiul delimitării obiectelor identificării criminalistice în obiecte
scop al identificării și obiecte de mijloc de identificare

Obiectul scop al identificării este, în primul rând, un obiect
material, aflat î n legătură cauzală cu fapta ilicită și concretizat în diverse
ipostaze cum ar fi persoana infractorului sau a victimei, instrumentele
destinate să servească la săvârșirea faptei, produsele infracțiunii.
Spre deosebire de aceasta, obiectul mijloc de identi ficare este
reprezentat de urmele obiectului scop, precum și de modele de
comparație, realizate experimental în laborator cu obiecte presupuse a fi
creat urmele în câmpul infracțional.
Distincția între cele două obiecte, subliniată frecvent în literatur a
de specialitate, este absolut necesară, orice abatere de la acest principiu
fiind de natură să influențeze negativ soluția pronunțată în cauza penală.
Spre exemplu, urmărindu -se identificarea armei (obiectul scop)
prin intermeduiul proiectilului (obie ctul mijloc) găsit în victimă, se poate
formula concluzia că proiectilul tras experimental cu arma bănuită, în
vederea comparării, este „identic” cu proiectilul ucigaș. Referitor la acest
exemplu, trebuie atras atenția că, în legătură cu proiectilul găsit la locul
faptei, se obișnuiește uneori în practică să fie considerat urmă a tragerii.
Formularea este destul de forțată, deoarece el este obiect purtător de
urmă a armei și deci, potrivit prevederilor art. 197 NCPP, mijloc material
de probă, respe ctiv obiect mijloc de identificare criminalistică.27

 Principiul stabilității relative a caracteristicilor de identificare

Determinarea identității unei persoane sau obiect este posibilă
numai în ipoteza în care aceasta a creat urme în câmpul infracț ional,
urme ce reflectă caracteristicile sale esențiale. Nu este, însă, suficient
ca aceasta caracteristici să -l individualizeze, să -l diferențieze de celelalte
obiecte asemănătoare, ele trebuind să prezinte și o anumită stabilitate, o
constatntă. Bineînțele s că stabilitatea nu este interpretată într -un sens
fixist, cu atât mai mult cât practica demonstrează existența unor
împrejurări în care identificarea s -a realizat pe baza unor caracteristici
temporare. Stabilitatea se raportează, în principal, la interva lul de timp
cuprins între momentul descoperirii urmelor și momentul efectuțrii
examenelor comparative.
Referitor la acest ultim aspect, precizăm că nu avem în vedere
constatarea identității obiectului într -un anumit moment, ci faptul că
trăsăturile cara cteristice, reflectate de obiect în timpul comiterii

27 Ibidem , p. 49

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

8
infracțiunii, coincid cu trăsăturile caracteristice relevate în momentul
verificării obiectelor incluse în sfera cercetării criminalistice.
În procesul identificării, expert ul criminalist va trebui să diferențieze
caracteristicile schimbătoare de cele relativ stabile și, și de asemenea,
să determine cu precizie dacă acestea au putut fi influențate, în formă
sau conținut, de diverși factori interni sau externi. Modificări pot interveni
fie la urmă sau l a obiectul purtător de urmă, fie la factorul creator de
urmă, cercetat ulterior comteriii infracțiunii, cum ar fi apariția unei
cicatrice în desenul papilar, modificarea cantitativă a compoziției firului
de păr din cauza stării patologice deosebite, uzura pneurilor unui
autoturism, uzura literelor unei mașini de scris, etc.
În acest sens trebuie subliniat faptul că expertiza criminalistică în
domeniul identificării cadavrelor constituie cel mai elocvent exemplu de
gradualitate în folosirea metodelor de i dentificare, determinat de evoluția
în timp a transformărilor cadavrului de intervenția factorilor interni sau
externi și de alte elemente ce vor fi prezentate.
Format dintr -un complex de elemente, corpul uman este supus
transformărilor specifice fiecăr ui element, evoluția în timp a acestora fiind
extrem de diferențiată, astfel încât expertiza criminalistică a trebuit să
creeze sau să adapteze metode capabile să contribuie la identificare atât
în cazul persoanelor vii cât și a cadavrelor „proaspete”, sau al celor
descoperite după zeci de ani, atât în cazul cadavrelor întregi, cât și a
segmentelor de cadavru, limitele identificării fiind determinate și ele de
influența pe care o au o multitudine de factori. În acest sens trebuie
precizat că, de multe ori, în procesul de identificare a cadavrelor nu se
poate vorbi de o expertiză criminalistică în sensul clasic al cuvântului, cu
de o expertiză complexă, la care contribuie criminalistul, medicul legist,
chimistul, biologul, medicul stomatolog, sau specialiști i din alte domenii.

 Principiul dinamicității caracteristicilor de identificare

Organele judiciare și experții criminaliști sunt obligați să țină
seama în investigarea faptelor, de unul dintre atributele inerente
materiei, respectiv mișcarea, în cuprin sul căreia intră „toate schimbările
și procesele ce au loc în univers, de la simpla deplasare și până la
gândire”. Realitatea obiectivă reprezintă o totalitate dinamică de sisteme
materiale ale căror structuri se află în interacțiune, în continuă schimbare
și transformare.
În procesul de identificare criminalistică este necesară abordarea
cercetării persoanelor și obiectelor în mișcare, prin prisma schimbării
trăsăturilor și proprietăților caracteristice, a interacțiunii cauzale cu factori
care pot deter mina modificări sau transformări de ordin calitativ și

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

9
cantitativ. Dacă nu se are în vedere posibilitatea schimbării unor trăsături
caracteristice ale obiectului, oglindite în urma descoperită, din cauza
unor cauze dintre cele mai diverse, s -ar putea ajung e la excluderea
acestuia din cercul obiectelor presupuse a constitui factorul creator al
urmei.
Modificările nu privesc numai obiectul scop al identificării, ci însele
obiecte mijloc de identificare. De la data săvârșirii infracțiunii și până în
momentu l analizei propriu -zise, mai ales dacă acest interval este are,
intervin modificări în caracteristicile esențiale ale ființelor și obiectelor,
dintre care unele sunt firești (îmbătrânirea persoanei, alterarea urmelor
materiale de natură organică, uzura obi ectelor de folosință curentă), în
timp ce alte modificări au la origine încercarea autorului faptei ilicite de a
înlătura urmele infracțiunii (ștergerea urmelor) .28

1.5. Fazele identificării criminalistice

Pentru realizarea scopului propus, identific area criminalistică
parcurge un drum al cărui limite le reprezintă generalul și particularul.
În literatura de specialitate s -a conturat opinia potrivit căreia
procesul de identificare criminalistică, parcurge, în esență, două etape
principale29, și anu me: identificarea de gen, numită și de grup sau
categorie, și identificarea individuală.
Identificarea de grup are ca subdiviziune identificarea de specie,
care reprezintă o formă mai restrânsă de aplicare a unor caracteristici,
pregătind prin îmbogățir ea elementelor cunoscute și implicit prin
restrângerea sferei de aplicabilitate a acestora, identificarea individuală.
Pentru identificarea de gen sau de grup este suficient ca la obiectul
scop al identificării și la obiectele mijloc, să coincidă caract eristicile, ce
definesc o anumită categorie, un anumit grup de obiecte. De pildă, între
urmele descoperite la locul faptei, unele pot să indice, prin caracteristicile
generale pe care le oglindesc, ca obiect creator de urmă, piciorul
omenesc, altele, un mi jloc de transport sau un instrument folosit la
spargerea uși, etc.
Identificarea elementelor de grup reflectate în obiectele „mijloc al
identificării”, constituie, în practică, în cele mai multe cazuri, prima etapă
a procesului de identificare. Aprofund ând examinarea caracteristicilor
oglindite de de „obiectele mijloc al identificării” și a „modelelor tip” ridicate
de pe obiectele presupuse că au creat urma, vom descoperi noi
elemente caracteristice care ne vor delimita sfera obiectelor creatoare a
urme i respective la o anumită specie.

28 Emilian Stancu, op. citat ., p. 50 -51
29 Emilian Stancu, op. citat ., p. 43

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

10
Uneori, în procesul identificării de gen, elementele caracteristice
reflectate în obiectul mijloc sunt insuficiente pentru a putea determina o
identificare individuală. În alte cazuri însă, vom întâlni suficiente
carac teristici particulare ale unui anumit obiect, pentru a putea ajunge la
o identificare criminalistică.
Identificarea de gen, sub aspectul valorii proante în procesul
judiciar, se deosebește mult de identificarea individuală. Astfel, stabilirea
eterogenit ății unor obiecte prin identificarea de gen este o dovadă
suficientă a lipsei de legătură dintre acestea pe când identificarea
genului fără excluderea obiectului creator de urmă indică doar o
probabilitate, care va fi infirmată sau confirmată numai prin id entificarea
individuală a acestuia. Sunt însă cazuri în criminalistică când de la
început nu se urmărește o identificare individuală, ci numai stabilirea
existenței sau inexistenței unor resturi de materiale într -un anumit loc. În
cazurile acestea, simpla identificare de gen este concludentă ca probă.
În situația persoanelor și a cadavrelor, elementele generale au o
mare importanță, întâlnindu -se cazuri în care procesul identificării se
oprește la acest moment, acela al stabilirii vârstei, sexului, const ituției
persoanei, etc.
Uneori, procesul identificării decurge progresiv din etapă în etapă,
de la stabilirea elementelor generice până la identificarea individuală a
obiectului creator de urmă, o dată cu creșterea numărului elementelor
caracteristice c unoscute. Sunt însă cazuri când prin însăși natura
obiectului mijloc, o identificare individuală nu poate avea loc. Aceste
cazuri se prezintă în două situații: fie că urma reflectă prea puține
elemente ale obiectului creator al urmei, cum sunt majoritatea urmelor
dinamice , care se prezintă ca simple mânjituri sau ștersături, fie că urma
este formată numai ca „resturi de materie” fără să reflecte structura
exterioară a obiectului creator, iar metodele și utilajele tehnice de care se
dispune nu au atins încă nivelul posibilității unei identificări individuale.30

1.6. Metodologia identificării criminalistice

Identificarea criminalistică, ca orice proces de cunoaștere a
realității obiective, utilizează pe lângă categoriile fundamentale de ordin
filosofic (i dentitate, mișcare, interacțiune, reflectivitate, etc.), o serie de
metode de investigație. Unele sunt generale, inerente oricărei cercetări
științifice, cum ar fi observația, descrierea, experimentul, comparația.
Analiza și sinteza apar în toate stadi ile de examinare, sunt
inseparabile, dar au o aplicabilitate diferită.31 Pentru identificarea de gen,

30 Camil Suciu, op. citat ., p. 19 -20
31 Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, op. citat ., p. 108

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

11
servesc elementele generale care caracterizează o anumită categorie de
obiecte, un anumit gen de obiecte sau o specie subordonată a acestora,
iar pentru id entificarea individual, alături de caracteristicile generale
menționate, se va ține seama de elementele caracteristice specifice
fiecărei individualități în parte.
Procesul de identificare se desfășoară în două etape, și anume, în
cea dintâi se stabiles c punctele comune și deosebirile între diferitele
elemente ale obiectelor comparate, iar în a doua etapă urmează, în mod
necesar, explicația științifică a acestor asemănări și deosebiri. Pe baza
punctelor de asemănare se stabilesc raporturile de divergență între
obiectele care se compară. Totuși, metoda dominantă în identificarea
criminalistică o constituie comparația .

Analiza comparativă a elementelor caracteristice se poate
desfășura prin două procedee:
a. Prin compararea directă a elementelor caracteris tice ale „obiectului
mijloc” al identificării cu elementele caracteristice ale „obiect scop
al identificării” ( obiectul presupus că a creat urma cercetată )
b. Prin compararea elementelor caracteristice oglindite în urmă cu
elementele caracteristice oglindit e în alte urme, formate în afara
infracțiunii, dar în mod cert de același obiect creator de urmă.

Urmele obiectelor în afara împrejurărilor infracțiunii, dar care
servesc în procesul identificării la identificarea urmelor descoperite la
locul faptei, s e numesc modele tip .
Modelele tip se împart, la rândul lor, în două categorii: modele tip
formate pe cale naturală și modele tip formate experimental. Modelele
tip, indiferent de natura lor, trebuie să îndeplinească două condiții: să
aibă o proveniență certă și să aibă calitățile necesare pentru a putea
servi în procesul de identificare.
La modele tip create experimental, pe lângă condițiile de bază
menționate mai sus, trebuie să se țină seama și de condițiile concrete în
care s -a format urma infracți unii. Astfel, unele modele tip, create
experimental, vor trebui executate ținând seama de anumite condiții
atmosferice, în alte cazuri va fi necesar să se respecte condițiile impuse
de intervalul de timp care s -a scurs de la formarea urmei . În crearea
mode lelor de tip va trebui să se țină seama chiar și de procesul de
formare a urmelor cercetate, după cum acestea s -au format ca urme de
contract obișnuit sau printr -un contract în mișcarea de translație a celor
două suprafețe. În cazul urmelor dinamice, model ele tip trebuie create
atât sub aspect dinamic, pentru a reproduce aspectul de mișcare, cât și

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

12
sub aspect static, pentru a reproduce elementele caracteristice care au
stat la baza formării urmei cercetate.
În majoritatea cazurilor, în practică se dispun e numai de număr
restrâns de elementel e caracteristice reproduse în urmă, punându -se
astfel frecvent problema numărului de elemente caracteristice necesare
pentu a putea identifica în mod cert un obiect. Un principiu de bază al
identificării dictează ca ac easta să fie făcută prin constatări calitative și
nu cantitative. Un obiect se identifică nu prin elementele sale
caracteristice luate izolat, ci prin combinarea într -o formă individuală a
acestora. Este greșită măsura de a pretinde un anumit minimum de
elemente caracteristice, sub plafonul căruia elementele caracteristice
descoperite își pierd din valoarea probantă, fără a se ține seama de
combinarea strict individuală a acestor elemente.
De la descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor până la faza fi nală
a aprecierii constatărilor și a formulării concluziilor, expertul criminalist
este obligat să compare caracteristicile, proprietățile obiectului de căutat
cu cele ale obiectului de verificat. 32
La fel și în cazul identificării după imaginile fixate în memorie. Cel
care procedează la identificare ( specialist, organ judiciar, martor, victimă
) compară semnalmentele pe care și le amintește, îi sunt descrise sau le
observă direct (persoane,obiecte, fotografii ) cu datele deja cunoscute.33
În vederea identificării cadavrelor nu sunt puține situațiile în care
între elementele de comparație a trecut o perioadă îndelungată de timp,
trecerea timpului – fără intervenția altor factori – fiind suficientă pentru a
determina transformări serioase ale persoanei sau cadavrului .

32 Camil Suciu, op. citat , p. 20 -22
33 Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, op. citat , p. 109

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

13
CAPITOLUL II: IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPĂ
SEMNALMENTE EXTERIOARE

2.1. Aspecte generale; fundamentul științific al identificării
persoanelor după semnalmentele exterioare

În activitatea de urmărire penală sunt frecvente ca zurile în care
organul judiciar solicită specialistului criminalist efectuarea de expertize
privind identificarea unor persoane sau a unor cadavre necunoscute. Cu
atât mai mult sunt necesare astfel de expertize, cu cât, în urma săvârșirii
unor infracțiuni, singurele date care pot fi exploatate în legătură cu fapta
penală și cu autorul acesteia sunt cele oferite de un martor ocular ce a
reușit să rețină imaginea autorului.34
Fundamentul științific al identificării după metoda portretului vorbit
îl constitu ie individualitatea și relativa stabilitate a caracteristicilor
somatice ale fiecărui individ adult.
Bazele portretului vorbit au fost stabilite în sec. XV de către
Leonardo da Vinci, care a sistematizat organele corpului uman,
considerându -le a fi de d iverse tipuri: drepte, concave, convexe. El arăta
că tehnica descrierii portretului vorbit constă în “maniera de a reține și
reproduce profilul unei figuri umane după ce a fost văzută o singură
dată”.
Tehnica identificării persoanelor după semnalmente a intrat însă în
practica organelor de poliție datorită lui Alphonse Bertillon , ajutor de
grefier la Prefectura poliției din Paris, care în anul 1879 a propus, în
vederea recunoașterii recidiviștilor, măsurarea lungimii unor elemente
invariabile ale schelet ului și corpului um an, creând astfel antropometria.
În România prof. Mina Minovici a fost printre primii care au aderat
la sistemul de identificare al lui A. Bertillon, sistem bazat pe măsurători
antropometrice. La 15 martie 1892 a înființat Serviciul a ntropometric ce a
funcționat ca unitate a Ministerului Justiției. Fiecare fișă antropometrică
întocmită la acest serviciu cuprindea datele de stare civilă, antecedentele
penale, măsurile corpului, datele referitoare la configurația gurii, nasului,
buzelor, bărbiei, urechii drepte, conturul capului și sprâncenelor,
culoarea feței și semnele particulare. 35

34 Emilian Stancu, op. citat ., p. 213
35 Ioan Aron, Teză de doctorat (rezumat) , Biometria. Metoda de identificare criminalistică a persoanelor ,
București, 2010, p. 32

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

14
2.2. Metoda portretului vorbit

Portretul vorbit este „fotografia descriptivă a individului, o imagine
care ne redă toate particularitățile individuale , cu ajutorul cărora, cu mai
mare sau mai mică înleșnire, să putem deosebi dintr -un grup mai mult
sau mai puțin numeros, persoana căutată, vie sau moartă.”36
O altă definiție a portretului vorbit este: „o metodă aplicată frecvent
și perfecționată pe parc ursul timpului, care servește la identificarea
persoanelor, pe baza descrierii semnalmentelor exterioare ale acestora,
de către o altă persoană.”37
La baza identificării persoanelor și a cadavrelor după
semnalmente stă, pe de o parte, marea variabilitate a caracteristicilor
individuale care deosebesc o persoană de la alta, iar pe de altă parte,
caracterul relativ constant al acestor caracteristici.
Pentru că semnalmentele diferitelor persoane să poate fi
comparate între ele, descrierea lor trebuie făc ută după anumite metode
științifice, folosind o anumită terminologie, anumite criterii de apreciere a
dimensiunilor diferitelor semnalmente etc. Fără această metodă unitară a
descrierii și a clasificării datelor nu s -ar putea organiza nici o formă de
evide nță.
Descrierea semnalmentelor se referă la caracteristicile întregului
corp, insistându -se asupra construcției anatomice și asupra
particularităților morfologice ale acestuia, și mai ales asupra
particularităților de structură ale feței și ale urechii drepte. Descrierea
semnalmentelor corpului și ale feței se face atât sub aspect static cât și
dinamic.
Forma diferitelor părți descrise se apreciază după conturul liniei
exterioare, iar poziția lor relativă în cadrul ansamblului din care fac parte,
după două planuri imaginare așezate vertical și orizontal.
Descrierea trăsăturilor caracteristice se face după o gradație, care
nu trebuie să depășească anumite limite pentru a nu stânjeni clasificarea
fișelor. În general se folosesc cinci gradații, ca: fo arte mare, mare,
mijlociu sau potrivit, mic și foarte mic, dar sunt unele excepții când
suntem nevoiți să folosim mai multe gradații, ca pentru descrierea culorii
părului și a ochilor, formei capului, etc.
Amănuntele descrierii vor fi mai mult sau mai puțin numeroase și
în raport cu scopul urmărit prin descrierea semnalmentelor și cu
posibilitățile de utilizare. Astfel, descrierea unei persoane în vederea
urmăririi active se face mai sumar decât descrierea unei persoane sau a

36 Mina Minovici, conf. dr. Vladimir Beliș, în prefată la Elemente de antropologie judiciară , Editura
Ministerului de Interne, 1993
37 Emilian Stancu, op. citat ., p. 190

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

15
unui cadavru în vederea recunoașterii de către rude sau prieteni.
Descrierea semnalmentelor unei persoane în mod direct de către
organul de urmărire penală se face mult mai complet decât descrierea
după relatările unui martor ocular, din ce își poate aminti despre
persoana descrisă. Descrierea unei persoane după datele furnizate de
către martorii oculari și a infracțiunii este întotdeauna sumară și adeseori
greșită sau neprecisă.38

2.3. Principiile care stau la baza portretului vorbit

Identificarea persoanelor prin metoda portre tului vorbit se bazează
pe principiile identificării criminalistice, care la rândul lor, se sprijină pe
teza materialismului didactic, potrivit căreia toate obiectele lumii
materiale sunt identice numai cu ele însele, sunt individuale, iar însușirile
acest ora nu se repetă.39 Fiecare ființă are o individualitate certă,
obiectivă, durabilă, invariabilă în esența sa și ușor de recunoscut.
Metoda își găsește aplicabilitatea și datorită împrejurării că omul are
însușirile cele mai variate și mai complicate, la el manifestându -se cele
mai numeroase elemente de asemănare, dar în același timp și multiple
posibilități de diferențiere. “Nimic nu variază mai mult de la un individ la
altul, decât culorile, formele și mărimile aparente ale fizionomiei.”40
Nu trebuie pie rdut din vedere că omul este într -o continuă și
permanentă transformare, care se manifestă prin schimbarea – în timp și
în intensitate – a trăsăturilor sale specifice. Astfel pot apărea modificări
lente, produse indiferent de voința sau dorința individulu i, având loc după
stabilirea maturității fizice (când apare stadiul de alterare și de involuție)
și care privesc printre altele forma corpului, a feței, a dentiției. Dar
trăsăturile corpului pot suferi și modificări rapide, condiționate în bună
măsură de d orința omului, ca portul bărbii, al mustății, dezvoltarea
corpolenței, schimbarea culorii părului, etc.
Bolile sau traumatismele suferite de corpul uman, anumite
intervenții chirurgicale, pot genera modificări ce constituie semne
particulare ale persoan ei respective.
Vârsta, de asemenea, dă naștere la modificări ce se referă la
dimensiunile anumitor organe sau părți ale corpului, mai puțin cele care
au structură osoasă sau cartilaginoasă.
Deși aceste modificări, în ansamblu îngreunează identificare a,
chiar și în cazul unor deosebiri esențiale rămâne posibilitatea

38 Camil Suciu, op. citat ., p. 423 -424
39 C-tin Dumitru, Corneliu Panghe, Portretul vorbit , Serviciul cultural, presă și editorial, București 1974 , p. 7
40 N. Minovici , Școala antrop ologică (Bertillon) pentru agenții de poliție, rezumatul cursului – București 1900

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

16
recunoașterii după trăsăturile funcționale și în ultimă instanță, pe baza
impresiunilor digitale.
Pentru a se asigura o descriere științifică a semnalmentelor
persoanei, trebuie să se ți nă seama de o serie de principii, de criterii,
dintre care cele mai importante sunt:
a) În descrierea trăsăturilor fizice ale persoanei se vor urmări
caracteristicile anatomice ale întregii conformații a corpului
(capul, umerii, mâinile, trunchiul și picioare le, elementele
caracteristice ale feței);
b) Înfățișarea persoanei se va descrie sub două aspecte:
semnalmente anatomice (statice) și semnalmente funcționale
(dinamice). Semnalmentele anatomice se referă la variațiile
morfologice ale corpului, capului, feței și ale elementelor de
componente, iar cele funcționale la caracteristicile de mișcare și
de poziție ale corpului.
c) În legătură cu semnalmentele se vor individualiza acele
caracteristici referitoare la variațiile morfologice ereditare ori
rezultate din unele fenomene patologice. Este vorba de rănirea
și deformarea unor organe ale corpului uman, negi, alunițe,
cicatrice, care constituie semne particulare ale persoanei.
d) Observarea unei persoane în vederea reținerii și înregistrării
semnalmentelor se va face, de regulă, din față, adică din plan
frontal și din profil, adică din plan lateral. Dacă sunt posibilități,
ea se poate privi și din spate.
e) Pentru identificarea cu ajutorul portretului vorbit, după redarea
semnalmentelor anatomice și funcționale ale persoanel or, se
vor descrie îmbrăcămintea și obiectele aflate asupra lor.
f) În descrierea semnalmentelor după metoda portretului vorbit, o
importanță deosebită o are folosirea terminologiei comune,
precise și unitare. Prin respectarea acestei cerințe se va asigura
posibilitatea evitării unor greșeli sau concluzii care pot să apară
în activitatea practică.
g) Descrierea semnalmentelor va trebui făcută într -o succesiune
logică, care va fi respectată chiar și atunci când datorită unor
condiții obiective nu se pot observa în întregime toate
semnalmentele.
h) Atunci când se întocmește portretul vorbit al unei persoane,
caracterizarea semnalmentelor se va face în funcție de mărime,
formă, poziție, iar a unora și după culoare.
Mărimea, cu excepția înălțimii, nu se redă prin valo area absolută a
rezultatului măsurătorii, ci prin comparații, cu mărimea altor părți ale
corpului și se va nota cu “mic”, “mediocru” și “mare”; în cazul când

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

17
detaliul este deosebit de mic sau deosebit de mare, se notează cu
termenii “foarte mic” sau “foart e mare”.
Forma este dată de conturul liniar exterior al organului (părții din
organ) ce trebuie să fie descris, urmând a fi încadrat în una din figurile
geometrice cu care se aseamănă (oval, rotund, dreptunghi, triunghi,
romb).
Poziția unui detaliu a l corpului uman se va aprecia în raport cu
planul orizontal sau cel vertical ori după zonele învecinate, notarea
urmând a evidenția dacă este orizontal, vertical sau oblic.
Culoarea se va menționa pentru detalii care au această însușire,
cum ar fi tenul , părul, ochii sau alte organe (părți de organe) care
prezintă o colorație deosebită de restul pielii.
În aprecierea semnalmentelor unei persoane trebuie să se țină
seama de anumiți factori care influențează asupra exactității observării și
reținerii ac estora. Principalii factori care exercită o asemenea influență
sunt următorii:
– distanța de la care este privită;
– locul unde se află persoana respectivă;
– timpul când se execută observarea și factorii ce o pot influența
(ziua, noaptea, condițiile atmosferice , vizibilitatea, etc.;
– durata observării;
– poziția persoanei observate și îmbrăcămintea acesteia;
– capacitatea de percepere și apreciere a celui care face
observarea.
Însușirea temeinică a principiilor portretului vorbit de către
lucrătorii organelor de P oliție și aplicarea lor cu pricepere permit o
descriere clară și sistematică a semnalmentelor anatomice și funcționale
ale diferitelor persoane.41

2.4. Categorii de semnalmente

În literatura de specialitate este unanim recunoscută clasificarea
semnalme ntelor în trei mari categorii, chiar dacă în mod expres ele nu
sunt tratate ca atare:

i. Semnalmentele statice (anatomice)
ii. Semnalmentele dinamice (funcționale)
iii. Semnele particulare

41 C-tin Dumitru, Corneliu Panghe , op. citat ., p. 7 -10

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

18
2.5. Descrierea formelor statice (semnalmente anatomice)

La descrierea semnalmentelor anatomice ale unei persoane se au
în vedere mai multe categorii de elemente.
Descrierea statică a semnalmentelor unei persoane sau ale unui
cadavru se referă la aspectul morfologic al capului și al feței, în primul
rând, și apoi la descri erea întregului corp și a îmbrăcămintei42, dar tot în
această categorie intră sexul și vârsta, care au un rol desebit în
identificarea și recunoașterea persoanelor.

2.5.1. Aprecierea sexului

Pentru aprecierea sexului, se pot folosi, în principiu, 3 modalități:
observarea directă a persoanei, verificarea sexului la introducerea în
arest, determinarea medico – legală a sexului .
În observarea directă asupra persoanei se au în vedere și alte
semnalmente ale acesteia, așa cum ar fi: înățimea, constitu ția corpului,
expresia fizionomiei, gradul de dezvoltare a sânilor, prezența sau
absența pilozității faciale, vocea și vorbirea, dezvoltarea șoldurilor și a
gambelor, mersul și vestimentația. Observarea directă trebuie privită cu
reținere, ca urmare a degh izărilor practicate de unele persoane în
scopuri nu tocmai legale sau decente.
Atunci când există îndoieli cu privire la sexul unei persoane, se
impune efectuarea unui examen medico -legal , prin care se va determina
cu exactitatea sexul. În același fel se va proceda și în cazul cadavr elor
din care lipsesc unele părț i sau a fragmentelor de cadavru, la prima
vedere, nu oferă suficiente elemente pentru stabilirea sexului.

2.5.2. Aprecierea vârstei

Aprecierea vârstei se face cu probabilitate, deoarece intervin o
serie de factori ca tipul constituțional, starea generală, felul de
alimentație, condițiile de muncă și de locuit, mediul de viață, clima, etc.,
care influențează paralelismul ce ar trebui să existe între etate și
înfățișarea corespondentă aces teia. Se poate spune că omul nu are
vârsta din actele de stare civilă, ci pe aceea determinată de s uferințele și
bucuriile vieții.

În ceea ce privește periodizarea vieții persoanei, există următoarele
etape fiziologice:
 Viața intrauterină (până la naștere );

42 Camil Suciu, op. citat ., p. 425

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

19
 Copilăria (până la 14 ani) ;
 Tinerețea (14 -30 ani) ;
 Maturitatea (30 -60 ani) ;
 Bătrânețea (peste 60 ani) .

Sunt recunoscute unele elemente pe baza cărora se poate deduce
valoarea medie a vârstei: talia, perimetrul toracic, lungimea trunchiului,
diametr ele capului, circumferința brațelor, circumferința coapselor,
dimensiunile bazinului (la sexul feminin), dezvoltarea pilozității (la nivelul
axilei, regiunii genitale, buzei superioare, bărbiei și obrazului),
modificarea elasticității pielii (ridurile), mo dificarea vocii, starea și
modificarea dentiției, pigmentarea regiunii perimamelonare (la femei),
gradul de pigmentație al organelor genitale externe, forța musculară,
dezvoltarea scheletului, dezvoltarea stratului adipos (grăsos). Estimarea
izolată a aces tor elemente se face specific fiecăruia, fie prin folosirea
unor aparate și sisteme de măsurat, fie prin simpla apreciere.
Cel mai stabil element este dentiția care, prin constanța apariției,
creșterii și uzurii, oferă criterii importante pentru determi narea vârstei.
Datorită faptului că vârsta nu se poate aprecia cu exactitate, s -a
recurs la încadrarea ei între anumite limite. Astfel, s -a stabilit că până la
25 de ani, vârsta să fie apreciată cu o aproximație de 3 ani (spre
exemplu: 15 -18 de ani, 20 -23 de ani), de la 25 la 60 de ani, vârsta să fie
apreciată cu o aproximație de 5 ani (de exemplu: 30 -35 de ani), de la 60
de ani în sus, vârsta să fie apreciată cu o aproximație de 10 ani ( de
exemplu: 60 -70 de ani).

2.4.3. Talia

Pentru indicarea înălțimii se folosește precizarea valorii în
centimetri atunci când stabilirea semnalmentelor se face având persoana
în față. În caz contrar, se vor folosi termenii de: foarte mic, mic, mijlociu,
înalt, foarte înalt.

Pentru bărbați, scara înălțimii es te:
 Foarte mic – sub 150 cm;
 Mic – 151 – 160 cm;
 Mijlociu – 161 – 170 cm;
 Înalt – 171 – 185 cm;
 Foarte înalt – peste 185 cm.

În cazul persoanelor de sex feminin, aceste valori se diminuează
cu 5 cm.

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

20
În aprecierea înălțimii trebuie să se țină seama și de înălțimea
pălăriilor, căciulilor, coafurilor, etc., precum și de aceea a încălțăminte
utilizate, spre a putea fi scăzute din statura aparentă a persoanelor
descrise.

2.5.4. Constituția fizică

Constituția corpului este determinată de dezvolta rea scheletului, a
musculaturii și a țesutului adipos. Aprecierea constituției persoanei se
face în trei gradații. Astfel, indivizii pot fi slabi, atletici și grași. Atletici sunt
cei la care dezvoltarea scheletului, musculaturii și a țesutului adipos este
normală, robustă; slabii sunt numai “piele și os”, iar cei grași se remarcă
prin dezvoltarea exagerată a țesutului adipos (obezitate).43

2.5.5. Forma capului și a feței

Capul persoanei, atât în întregul său, cât și în ceea ce privește
aspectul morfo logic, văzut din față și din profil deține, în mod firesc, locul
principal în realizarea portretului vorbit.44
Descrierea statică a capului, din față și din profil, se poate face într –
o formă mai simplificată, pornind de la o repartizare tripartită a for melor
lui, cum ar fi: forma ovală, dreptunghiulară și rotundă, sau într -o
redactare mai amplificată, în care se pot încadra diferitele varietăți de
structură morfologică cu mai multe precizie. Practica a demonstrat că
descrierea prea limitată a formei capu lui aduce după sine o serie de
confuzii din lipsa de precizie și, pentru acest motiv, întocmai ca și în alte
câteva cazuri, descrierea capului se va face după un număr mai mare de
variații, folosindu -se, de obicei, zece. O astfel de descriere mai amplă
cuprinde următoarele gradații: formă alungită, formă ovală, forma
rotundă, forma dreptunghiulară, forma lată sau turită, forma triunghiulară
cu baza în sus, forma triunghiulară cu baza în jos, forma prismatică și
forma foarte neregulată.

43 C. Panghe, C. Dumitrescu, op.citat ., p. 21 -23
44 Emilian Stancu, op. citat ., p. 190

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

21

Fig. 1. Formele ca pului

După descrierea capului văzut din față se trece la descrierea
formei lui văzută din profil. Din profil, capul prezintă următoarele variații
de formă: contur normal, țuguiat, turtit parțial, turtit total, bombat sus în
partea din spate, bombat jo s în partea din spate.
Forma feței, privită atât din față cât și din profil, se repartizează pe
trei zone distincte: zona frontală, zona nazală și zona bucală.
Zona frontală, este socotită regiunea cuprinsă între inserția părului
și rădăcina nasulu i, zona nazală de la rădăcina nasului până la baza
acestuia, ia zona bucală, de la baza nasului până la vârful bărbiei.
Repartizarea celor trei regiuni pe dimensionări aproximativ egale
reprezintă o față construită proporționat și orice abatere a vreune i zone
de la dimensiunea de 1/3 din totalul lungimii feței indică o neregularitate
de construcție morfologică deosebit de caracteristică pentru persoana
sau cadavrul respectiv.
Depășirea de către o zonă a feței a dimensiunii de 1/3 din totalul
profilulu i se notează după clasificarea tripartită cu: mare, mijlociu sau
mic, sau după clasificarea pentapartită cu: foarte mare, mare, mijlociu,
mic și foarte mic. Astfel, zona frontală poate depăși delimitarea de 1/3 în
detrimentul zonei nasului sau al zonei buc ale, în cazul din urmă, mutând
întreg centrul feței mai jos. În alte cazuri, zona frontală și zona bucală își
măresc amândouă dimensiunile în detrimentul zonei nazale, care se
îngustează, oarecum invadată de celelalte două zone.
Se pot întâlni și situaț ii inverse, când centrul feței pare mutat spre
zona superioară datorită dezvoltării mai pronunțate a zonei nazale sau
bucale, sau chiar a amândurora. Sunt cazuri în care zona nazală domină
întreaga față prin depășirea delimitării de 1/3 și prin retranșarea zonelor
bucale și frontale.

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

22

Fig. 2. Zone ale formei feței

După descrierea formei capului și a feței în ansamblu, se trece la
analiza separată a fiecărei părți a feței, insistându -se asupra
caracteristicilor individuale și îndeosebi asupra particula rtiților.45

 Fruntea

Fruntea este mărginită la partea superioară de linia de inserție a
părului, iar la cea inferioară de baza arcadelor.
Formele și conturul acesteia sunt determinate de aspectul osului
frontal, care corespunde în exterior frunții, prezentând interes bosele
frontale, arcadele și zona dintre arcade.
Fruntea se observă din față și din profil, iar elementele ce se
descriu sunt următoarele: înălțimea, lățimea, înclinarea, particularități
(proeminența arcadelor și a boselor frontale).
Înălțimea frunții se stabilește observând persoana din față, în zona
ce ține de la linia de inserție a părului până la rădăcina nasului. Ea poate
fi mare, mijlocie sau mică.
Lățimea frunții se observă privind persoana tot din față,
apreciindu -se dis tanța de la o tâmpla la alta. Ea poate fi lată, mijlocie sau
îngustă.
Înclinarea frunții se examinează și se apreciază din profil, în
funcție de un plan vertical imaginar ce trece prin rădăcina nasului.
Astfel, fruntea poate fi: oblică înapoi, vertica lă și proeminentă sau
bombată.
Particularități ale frunții sunt: proeminența boselor frontale,
prezența exagerată a arcadelor, frunte concavă, frunte concavă cu
arcade proeminente, frunte foarte înaltă cu contur curbat, arcade
asimetrice.46

45 Camil Suciu, op. citat ., p. 423
46 C. Panghe, C. Dumitrescu, op.citat ., p. 34 -35

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

23
 Sprâncenele

Sprâncenele se examinează din punctul de vedere al amplasării,
direcției, formei, dimensiunii în lungime și lățime, nuanței de culoare și
particularităților.
Din punctul de vedere al amplasării, sprâncenele pot fi: reunite,
apropiate, depărtate, cob orâte.
Direcția sprâncenelor poate fi apreciată astfel: oblice interior, oblice
exterior, orizontale.
După formă, sprâncenele pot fi: rectilinii (drepte), arcuite,
unghiulare, sinuoase (neregulate).
La dimensiuni, se au în vedere: lungimea firului d e păr și lățimea
sprâncenelor. Astfel, după lungimea firului de păr s prăncenele pot fi:
lungi, intermediare, scurte, pensate, iar după lățimea lor, sunt: late,
mijlocii, înguste.
Nuanța culorii, în general, este asemănătoare cu cea a părului de
pe cap. Astfel, se întâlnesc sprâncene blonde, negre, albe, roșii, șatene,
etc.

Fig. 3. Formele sprâncenelor

Ca particularități ale sprâncenelor se pot semnala abudența lor,
lipsa în unele zone, sau faptul că sunt rare, precum și dispunerea
„rebelă” a unor fire de păr din componența lor.47

47 Ibidem , p. 75

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

24
 Regiunea ochilor

La descrierea acestei regiuni faciale , interesează: forma, poziția și
culoarea ochilor, orbitale, spațiul interocular, pleoapele, genele,
adâncimea ochilor în orbită și eventualele particularități.
Forma ochilor depinde, în primul rând de poziția lor în orbite și de
forma pleoapelor. În funcție de acestea, ei pot fi: mari, potriviți sau mici,
rotunzi, migdalați sau oblici, infundați în orbite sau bulbucați. Din punctul
de vedere al poziției lor, oc hii mai pot prezenta formele: cu unghi intern
ridicat sau coborât, cu un unghi extern ridicat sau coborât, în funcție de
poziția pleoapelor.
Culoare ochilor este dată de pigmentația irisului, în funcție de care
pot fi: negri, căprui -închis, verzi, cenuș ii, albastru -deschis, albastru –
închis, etc. Aceasta împărțire nu cuprinde toate nuanțele de culoare
existente, dar simplifică descrierea și dă posibilitatea unei înregistrări mai
ușoare. Ca particularități, în cadrul descrierii culorii ochilor se
menționea ză lipsa totală de culoare, culoare diferită a celor doi ochi (ochi
ciacâri), opacitatea corneei, prezența cataractei, dilatația pupilei, inelul
alb al pupilei (gerantoxon) și chiar unele particularități ale rețelei de
bastonașe ale irisului , dacă acestea se pot observa cu ochiul liber. De
exemplu: intensitatea diferită de culoare între zona internă a irisului
(imediat lângă pupilă) și zona externă a acestuia.
Orbitele ochilor sunt descrise după înălțimea și adâncimea lor,
după înălțime putând fi: înalte sau joase, iar după adâncime: scobite sau
pline.
Spațiul interocular este socotit ca distanță între cei doi ochi și se
apreciază ca: foarte mic, mic, potrivit, mare și foarte mare.
Pleoapele sunt descrise după: lungime, lărgime, forma deschiderii
și particularități. Pentru aprecierea lungimii pleoapelor se ține seama de
distanța dintre cele două colțuri ale ochilor, putând fi apreciată ca: mare,
potrivită sau mică, iar ca lărgime se socotește distanța de deschidere
dintre cele două pleoape la centrul gloului ocular, apreciindu -se, de
asemenea, ca: mare, mijlocie sau mică.
Forma deschiderii pleoapelor se apreciază după poziția colțurilor
externe față de cele interne, iar particularitățile pleoapei constau în: negi,
inflamații cronice, răsfringerea p leoapei inferioare, cicatrice, pungi simple
sau duble sub pleoapele inferioare, grosimea exagerată a pleoapelor,
etc.
Când ochiul este deschis, pleoapa superioară ascunde partea ei
mobilă sub partea rămasă fixă. Măsura în care această acoperire se face
integral sau numai parțial se menționează cu: puțin, potrivit sau mult.

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

25
Sunt persoane la care deschiderea ochilor se face incomplet, pleoapa
superioară rămânând vizibilă aproape în întregime.
Genele sunt descrise după lungime, desime și orientare , putân d fi:
lungi, potrivite sau scurte, dese, potrivite sau rare, drepte, orientate în
sus sau orientate în jos.
La descrierea genelor se menționează dacă sunt acoperite cu rimel
și intercalate sau prelungite cu gene artificiale. 48

Fig. 4 . Forma ochilor

 Nasul

Nasul este unul din elementele
dominante în compoziția feței. O față
privită frontal va fi dominată de forma
ochilor și a nasului, iar privită din profil,
conturul nasului va fi elementul dominant
cel mai caracteristic, care va asigura un
anumit caracter întregii înfățișări.
La descrierea nasului unei persoane se
va ține seama de rădăcină, de muchie, de
înălțimea și proeminența sa, de baza
nasului, de lățimea lui, de culoarea acestuia și de diferitele semne
particulare.
Rădăcina nasului se af lă între cele doi ochi și arcadele
sprâncenelor, fomând, în mod obișnuit, o scobitură care se notează cu:
mare, mijlocie sau mică, sau se menționează lipsa acesteia când muchia
nasului prelungește linia frunții.
Privind rădăcina nasului din față, vom ap recia lățimea ei cu
gradația tripartită de: lată, potrivită sau îngustă.
Muchia nasului începe din partea cea mai scobită a rădăcinii
nasului și se termină la vârfu acesteia. Muchia nasului ia forme foarte
diferite : dreaptă, acvilină, frântă în partea d e sus, frântă în partea de jos,
ondulată, concavă, convexă.
Muchia nasului poate prezenta diferite particularități de natură
congenitală sau dobândite, datorită unor intervenții chirurghicale, boli sau
accidente, etc.
Baza nasului este formată de supra fața cuprinsă între părțile libere
ale foselor nazale. Baza nasului este elementul cel mai stabil din
componența nasului și prezintă trei forme principale: în urcare, în

48 Camil Suciu, op. citat ., p. 424

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

26
coborâre și orizontală. Forma bazei nasului este determinată de osatura
nazală și de c onformația maxilarului superior.
Înălțimea nasului este apreciată din profil și cuprinde intervalul
dintre punctul cel mai profund al rădăcinii nasului și punctul cel mai jos al
locului de fixare a foselor nazale pe obraz. Înălțimea nasului se notează
cu: mare, mijlocie sau mică.
Proeminența nasului este intervalul dintre vârful nasului și
intersecția nărilor cu fața și este apreciată ca: mare, mijlocie sau mică.
Lățimea nasului se apreciază privind persoana din față. Această
caracteristică este dat ă de linia imaginară care unește punctele cele mai
îndepărtate de centru ale celor două nări. Lățimea nasului poate fi: mare,
mijlocie sau mică.
Conformația nărilor se notează tinând seama de unele
caracteristici, fără folosirea gradațiilor de mărime, a preciindu -le în felul
particularităților ca: lipite, dilatate, întoarse, strânse, ridicate sau turtite
numai într -o parte. Vârful nasului se notează, de asemenea, ca o
particularitate fără folosirea gradațiilor, ca: subțire, gros, bilobat, deviat
spre drea pta, deviat spre stânga, etc.
Culoarea nasului este, în general, de aceeași nuanță cu a restului
feței, dar nu în toate cazurile. Uneori, culoarea nasului poate diferi,
îndeosebi a vârfului, care poate prezenta o nuanță roșie, roșie -maron,
violetă, etc. , indicând ori unele boli de piele, ori o stare de debilitate,
consum excesiv de alcool, etc.
Ca particularități se menționează cicatricele, negii, abundența
părului în nările nasului, o dilatare excesivă a porilor, malformații
congenitale sau accidenta le.49

Fig. 5 . Variante ale muchiei
nasului

49 Ibidem , p. 425

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

27
 Gura și buzele

Gura se examinează din față, apreciindu -se dimensiunea, forma și
particularitățile ei.
Dimensiunea gurii se apreciază ca: mare, mijlocie, mică.
Forma gurii este dată de poziția co lțurilor gurii în raport cu un plan
orizontal ce traversează centrul ei. Din acest punct de vedere, la gură se
întâlnesc comisuri: ridicate, orizontale, coborâte.
Ca particularități ale gurii se pot întâlni: gură în formă de inimă,
gură oblică, dimensiu ni exagerate ale gurii .
Dinții sunt fixați în marginea alveolară a celor două maxilare și se
diferențiază în: incisivi, canini, premolari și molari.
Omul are două dentiții: una temporară (de lapte) și alta
permanentă. Dinții permanenți îl locuiesc pe cel de lapte în perioada
între 6 și 13 ani, odată cu creșterea maxilarelor.
Ultimul molar apare între 13 și 35 de ani. Dinții permanenți sunt la
număr de 32.
Apariția dinților permanenți se face în ordinea următoare: incisivi
centrali, incisivi later ali, canini și al doilea molar. Dinții de pe mandibulă
apar înaintea dințiilor de pe maxilarul superior.
Fiecare dinte este compus din coroană, colet și rădăcină, iar la
interior are pulpa dentară formată din țesut conjunctiv, vase sanguine și
nervi.
Dinții pot fi: lați, ieșiți în afară, depărtați unul de altul, lipsită, falși,
îmbrăcați.
În general se descriu incisivii, respectiv forma lor, distanța dintre ei,
dacă sunt ieșiți în afară, felul cum gingia îmbracă rădăcina.
Astfel la examinarea incisivilor se pot observa o serie de anomalii,
unele congenitale (incisivi descoperiți, depărtați, sudați, înclinați în
exterior, înclinați în interior, etc. )
Se mai pot întâlni anomalii dobândite, cum sunt: lipsa unuia sau a
mai multor incisivi, fractu ră orizontală, uzură, carii, etc.
În ceea ce privește dentiția în general, ea se examinează detaliat
în cazul cadavrelor necunoscute.
Totuși, unele anomalii se pot observa și la persoanele vii, cum
sunt: absența congenitală a tuturor dinților, dinți foarte rari, fenomenul de
hemodonism, când toți dinții au aceași formă, dinții reduși sau exagerați
ca mărime, dinți asimetrici.
La dinți în general se mai pot aprecia culoarea acestora, piatra
existentă, diferite lucrări dentare. După culoare, dinții s e împart în: albi,
gălbui, gri sau negri.

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

28
Dinții poate fi analizate și după aspectul uzurii. În acest caz se
menționează dacă sunt rupți sau tociți din cauza alimentației, a
profesiunii sau a fumatului cu por tțigaret sau pipă, dacă au plombe, sunt
îmbră cați sau prinși în proteză, dacă au dentina atacată într -un mod
specific (sticlarii, cofetarii, etc.) .
Interiorul gurii, când poate fi examinat, ne poate permite să
constatăm unele anomalii ca: hipertrofia gingiilor, diferite tumori
(chisturi), perfor ația și deformarea bolții palatinului.
Buzele se descriu din punctul de vedere al grosimii, al
proeminenței și al particularităților lor.
Din punct de vedere al grosimii, buzele pot fi: groase, mijlocii sau
subțiri.
Proeminența buzelor poate fi aprec iată atât la ambele buze, cât și
separat la buza superioară și cea inferioară.
Ca particularități ale buzelor se pot întâlni: ambele buze crăpate,
buza superioară sau inferioară crăpată, buza superioară foarte ridicată,
buza inferioară coborâtă, buză de iepure. 50

 Bărbia

Bărbia se examinează și se descrie din față și din profil, apreciind –
o după: înclinare, înălțime, lățime și eventualele particularități. Sub
aspectul înclinării, bărbia poate fii: dreaptă, oblică sau proeminentă. Ca
înălțime deosebim: bărbia înaltă, potrivită sau joasă, iar ca lățime: bărbie
lată, mijlocie sau ascuțită.
Ca particularități ale bărbei menționăm: brazda transversală,
gropițele, bărbia bilobată, bărbia dublă și diferitele cicatrici. 51

 Barba și mustățile

Barba și mustățile se descriu din punctul de vedere al mărimii,
culorii și al portului.
Barba poate fi: mare, când cuprinde toată fața și părul ei este lung;
bărbișon, când cuprinde toată fața dar părul este scurt; în formă de guler,
când este o continuare a perc iunilor și cuprinde întreaga fașî până sub
bărbie; muscă, când este un mănunchi de fire sub baza inferioară; cioc,
când ete de dimensiuni mici și cuprinde întreaga bărbie.
Mustața trebuie descrisă în creșterea ei firească și în ce are ea mai
caracterist ic. Poate fi: mare cu colțurile ridicate; mare cu colțurile drepte;

50 C. Panghe, C. Dumitrescu, op.citat ., p. 61
51 Camil Suciu, op. citat ., p. 430

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

29
mare cu colțurile coborâte; tăiată mărunt pe buză; numai pe porțiunea
foselor nazale.
Nuanța culorii, în general, este asemănătoare cu cea a părului de pe
cap.52

 Părul de pe cap

Părul de pe cap se descrie după: culoare, natură, direcția firului,
inserție și lipsa părului.
Culoarea părului nu poate fi notată după toate nunanțele întâlnite
căci s -ar pierde posibilitatea de sistematizare și clasificare, dar nu poate
fi limitată nici la cele minci gradații în mod obișnuit la descrierea
semnalmentelor.
Culoarea părului se notează cu zene variante: negru -albăstrui,
negru, castaniu -închis, castaniu -deschis, blond -roșcat, blond -auriu,
blond -cenușiu, platinat, cărunt și alb.
După natura părului deosebim: părul gros și țepos, părul mijlociu –
potrivit ca grosime a firului, părul ondulat, părul lânos și părul creț. Părul
creț poate prezenta varianta negroidă, trecut la descriererea persoanelor
cu păr foarte creț.
Direcția firului de păr depinde, în parte, de lungimea lui. Ca
direcție, firul de păr poate fi orientat: drept, înspre înainte, înspre înapoi,
spre stânga sau spre dreapta.
Inserția părului pe fruntea unei persoane poate fi: arcuită,
dreptunghiulară și ascuțită. În cazul cheli ilor frontale, inserția părului se
apreciază de la locul unde pielea frunții se întâlnește cu pielea capului.
Portul părului este determinat de felul de pieptănare, prezentând
variațiile: cărare în partea stângă, în partea dreaptă, la mijloc, tuns scurt ,
ras complet, cu plete la spate, complet netuns.
Cheliile vor fi: apreciate ca mari, potrivite sau mici, indicându -se
poziția lor: frontale, parietale și occipitale. Cheliile totale se menționează
în două variante: chelii totale, chiar dacă a mai rămas o margine de păr
în spatele urechilor și pe ceafă și lipsa totală de păr.
Odată cu descrierea părului de pe cap se completează și datele
referitoare la felul de tăiere a părului din față urechilor indicând dacă se
poartă favoriți sau nu, care este mări mea acestora și forma de
finalizare.53

52 C. Panghe, C. Dumitrescu, op.citat ., p. 82
53 Camil Suciu, op. citat ., p. 434

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

30
 Urechea

Urechea constituie elementul cel mai important în descrierea unei
persoane, căci structura cartilaginoasă rămâne neschimbată toată viața
și prezintă forme strict individualizate la fiecare persoană.
Descrierea urechii se rezumă numai la pavilionul exterior al
acesteia, fiind singura parte accesibilă unei examinări nemijlocite și
curente.
Urechea se descrie, pe de o parte, ca aspect general, mărimea și
poziția ei față de cap, iar pe de altă parte, ca d etalii morfologice ale
pavilonului urechii și eventuale particularități.
Ca aspect general urechea poate fi de forma: rotundă, ovală,
triunghiulară și rectangulară.
Ca mărime apreciem înălțimea și lățimea urechii, grupându -le într –
o gradație triparti tă de: mare, mijlocie și mică, respectiv, lată, mijlocie și
îngustă. Pentru stabilirea înălțimii urechii se măsoară intervalul dintre
vârful urechii și partea cea mai de jos a lobului, iar pentru stabilirea
lățimii se măsoară zona mediană a pavilionului urechii, între marginea
exterioară a helixului și a tragus.
Ca poziție față de cap deosebim formele: complet lipită, lipită în
partea superioară, lipită în partea inferioară și forma intermediară.
Pavilionul exterior al urechii se compune din mai multe elemente
caracteristice de structură, dintre care cinci ridicături și trei depresiuni.
Aceste elemente caracteristice sunt următoarele: helixul sau marginea,
antihelixul, tragusul, antitragusul, lobul sau cercelul, conca sau orificiul
auditiv, depresiunea digitală, depresiunea luntri.
Helixul formează marginea pavilionului urechii și se împarte în:
partea anterioară, partea superioară și partea inferioară.
Helixul se apreciază ca: mare, mijlociu și mic, după lungimea și
lățimea cutei cărnoase.
Ca p articularități ale helixului menționăm: tubercul Darwinian – o
excrescență formată pe marginea lui – și lipsa helixului, în parte sau
total.
Antihelixul este o cută a cartilajului urechii, ce merge paralel cu
helixul în interiorul pavilionului. Antiheli xul poate fi complet, situat numai
în zona superioară, situat numai în zonă inferioară sau să lipsească.
Tragusul este forma unei proeminențe care se găsește alături de
orificiul auditiv.Formele lui variază între: ascuțit, bifurcat și proeminent.
Antitragusul este un sfârc cartilaginos care se găsește în partea
inferioară a scoicii urechii. Se descrie ca: înclinație, mărime și contur.
Înclinația antitragusului poate fi orizontală sau oblică, conturul poate fi:

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

31
concav, drept sau bombat, iar ca mărime s e grupează tripartit în: mare,
mijlociu sau mic.
Lobul este partea inferioară a pavilionului urechii. Are o formă
cărnoasă, prezentând mai multe variante de formă, mărime și de
adereare la cap.
Cont urul părții libere a lobului poate fi: rotund, unghi ular, în echer,
pătrat, spintecat, coborât, traversat în parte sau total, etc. Aderanța
lobului la cap poate prezenta variantele de: dezlipit, lipit total și forma
intermediară.
Mărimea lobului se apreciază tripartit ca: mare, mijlociu și mic, iar
ca pa rticularități se menționează: ridurile, crestăturil e, negii, părul și
perforația pentru cercei.
Conca este depresiunea formată în dreptul orificiului auditiv,
mărimea și forma ei vor varia în raport de forma și poziția celorlalte
elemente ale pavilionul ui urechii, îndeosebi a antihelixului, antitragusului
și tragusului.
Depresiunea digitală este situată în partea superioară a pavilionului
urechii, între partea anterioară a helixului și partea superioară a
anthelixului. Se mai numește și fosa digitală.
Depresiunea luntri, numită și fosa naviculară, este situată între
regiunea posterioară a helixului și a antihelixului.
Ca particularități menționăm: urechile ascuțite în partea superioară,
tragusurile bifurcate, marginea crestată, etc.54

Fig. 6 . Înălțimea și lățimea urechii

54 Ibidem , p. 435 -437

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

32
2.6. Descrierea formelor dinamice (semnalmente funcționale)

Descrierea acestor forme denumite și funcționale, este menită să
completeze posibilitățile de identificare și se referă,în special, la ținuta
corpului, felul mersu lui, mimică, privire, diferitele forme de manifestare.
De exemplu:
 Mersul unei persoane poate fi normal, degajat, suplu, sportiv, greoi,
ezitant, cu pași mari sau mici, săltăreț, cu alte particularități
determinate de morfologia piciorului, de eventualele infirmități,
precum și de starea de sănătate a individului.
 Modul de manifestare , privit în sensul său larg, prin aceasta
înțelegându -se, de pildă, gestica sau vorbirea, este în funcție de
personalitatea și temperamentul individului. Astfel, o persoană
poate fi calmă, nervoasă, lentă, agitată, impulsivă, taciturnă,
volubilă, etc. Perceperea acestor caracteristici reclamă o perioadă
mai lungă de observare.
Nu trebuie neglijată situația în care se află persoana în momentul
observării, fiind cunoscute, de e xemplu, diferențele de manifestare
sau de comportament ale unui individ în exercitarea profesiei, în
mediul familial, față de superiorii săi ori față de subordonați, ori în
postura – caracterizată sugestiv în literatura de specialitate –
„spectator” sau „a ctor”.
 Vorbirea , la rândul său , deși teoretic nu poate fi considerată o
caracteristică a semnalmentelor exterioare , trebuie inclusă în
conturarea „portretului vorbit ” prin partic ularități de genul vorbirii
normale , precipitate , bâlbâit e, organizate , prolix e, precum și al
timbrului , accentu lui ș.a.
Dincolo de prezentare a amănunțită această ele mente , remarcăm
nece sitatea observării doar cu multă atenț ie deoarece , în cazul
infractorilor versați , aceștia încearcă să-și deghizeze vocea, ținuta,
mersul ș.a. D eghizarea se poate practica în momentul săvârșirii
infracțiunii , fiind mai ușor să se modifice aspectul exterior sau
unele trăsături dinamice pentru o scurtă perioadă de timp , decât să
se apeleze la un d eghizaj permanent , de teama de a nu fi
descoperit .
Referindu -ne, în general la metoda „portretului vorbit ”,
precizăm că , dintre semnalmentele exterioare ale unei persoane ,
se rețin mai ușor vârsta, sexul , înălțimea , mărimea capului , forma
nasului, culoarea părului și a tenului , mersul , mimica,vocea,
eventua lele malformații etc., îndeosebi acele particularități care se
abat de la normalitate.

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

33
Sub raport tactic criminalistic , precizăm că reușita unei
identificări pe baza descrierii semnalmentelor exterioare depinde ,
în bună parte , de modul în care sunt ascu ltați martorii și de cum
sunt interpretate declarațiile lor . Ascultarea presupune din partea
organului judiciar nu numai pricepere , ci și circumspecție , pentru a
se obține declarații precise , obiective , referitoare la înfățișarea
infractorului . Percepția ș i redarea de către martor a imaginii unei
persoane sunt procese ce depind de o multitudine de factori
obiectiv i și subiectiv i (distanța , condiții de iluminare , starea
timpului, fidelitatea memoriei , stările emotive) de natură să
influențeze uneori decisiv obiectivitatea mărturiei .
În esență, putem afirma că în alcă tuirea portretului vorbit , ori
portretului robot , pe baza descrierilor făcute de persoana care a
perceput individul căutat, trebuie aplicate și respectate regulile
tacticii crim inalistice speci fice ascultării martorului persoanei
vătămate .55

2.7. Descrierea semnelor particulare aflate pe corp

Diferitele semne particulare aflate pe față și pe corp constituie un
grup de elemente caracteristice foarte prețioase pentru identificarea
persoanei și îndeosebi pentru ident ificarea cadavrelor necunoscute. Î n
cazul celor din urmă ele putând fi examinate pe întregul corp și măsurate
exact .
Aceste semn e particulare se pot datora unor variații morfologice,
anomalii anatomice, unor stări patologice, unor leziuni sau intervenții
chirurgicale, tatuajului artistic sau profesional, bătături profesionale , etc.
Descrierea semnelor particulare aflat pe corp s e face indicând
natura semnului, locul pe care -l ocupă raportat la diferitele membre ale
corpului , form a, mărimea , culoarea , etc. S e va indica dacă se află pe
partea din față sau pe spatele corpului , dacă este format la suprafața
piele i sau în adâncime, dacă este un semn vreme lnic sau permanent .
La persoane , mărimea semnelor se indică numai cu aproximaț ie,
dar la cadavrele necunoscute se măso ară și se fotografiază la scară. O
importanță deosebită se acordă semnelor din naștere, cicatricelor și
tatuajului.56

55 Emilian Stancu, op. citat ., p. 199 -200
56 Camil Suciu, op. citat ., p. 437 -438

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

34
2.7.1. Cicatricele

Etimologia acestora este foarte variată , putând fi de natură :
 Traumatic ă – datorită unor plăg i profund e. D e asemenea ,
cicatricele pot fi ca urmare a unor accidente mecanice
(secționarea parțială ), fizice (arsuri), chimice (contact cu acizi);
 Chirurgicală – orice intervenție operatorie, oricât de neînsemnată
ar fi, genereaz ă o cicatrice de această natură. A ceste incizii sunt
decelabile atât la vedere ( cicatrice postoperatorie ), cât și prin
palpare (deseo ri sub cicatrice se poate palpa nordului chirurgical
rezultat din operație ).
Cicatricea trebuie des crisă complet , cu refer iri la: culoare , formă ,
mărime și poziție anatomică .
Astfel, din punctul de vedere al culorii , cicatrice pot fi : roșii, roz,
negre , vinete, decolorate sau albicioase . Aceste culori pot indica și
momentul aproximativ al creării lor. D e exemplu , o cicatric e roșie este
proaspătă , în timp ce o cicatrice albă sau decolorată este veche ,
celelalte culori fiind intermediare .
Ca formă , cicatricele pot fi : liniare , stelare, circular e, semiovale.
Astfel, o c icatrice postopera torie este liniară sau semiovală, în timp ce
cicatricea unui abces incizat poate fi stelată ( neregulată ).
Ca mărime, cicatricele pot fi : mari, mijlocii sau mici . De exemplu , o
cicatrice datorată unei fracturi de femur este mare , în timp ce o cicatrice
post-apendictomie este mică .57
Unele cicatrice dispar cu timpul , se deplasează sau î și schimbă
forma odată cu procesul de creștere a organismului . În cazurile în care
forma vizibilă a cicatricilor este ștearsă prin tratament medical , sau nu se
percepe cu ușurință , partea respectivă a corpul ui se bate ușor cu mâna ,
pentru a apărea în alb pe fondul roz al țesutului iritat.58

2.7.2. Ridurile

Încrețiturile feței (ridurile) se repartizează pe mai multe zone , și
anume :
 încrețiturile frontale , care se prezintă sub forma unor cute
orizontale , uneori în formă de „V”, alteori sub forma unor linii
paralele sau așezate neregulat . Ele pot fi adânci sau mai la
suprafață ;

57 C. Panghe, C. Dumitrescu, op.citat ., p. 102
58 Camil Suciu, op. citat. , p. 438

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

35
 încrețiturile oculare , forma te între cele două sprâncene dea supra
rădăcinii nasului , ladescrierea lor se indică numărul, forma ș i
profunzimea ;
 încrețiturile temporale sunt așezate între unghiul extern al ochiului
și tâmplă . Când acestea sunt foarte numeroase , formează o figură
numită „laba gâș tei”;
 încrețiturile ochilor au forma unor pungi simple , duble sau triple ,
uneori numai c a simple riduri , dar cel mai adese a sub forma unor
pungi ale pielei, formate de vârstă sau stare de oboseală . Aceste
încrețituri ale pielei au adesea o culoare diferită , bătând ușor în
albăstrui sau negru ;
 încrețiturile bucale sunt formate în jurul gurii și se împart în mai
multe categorii : șanțul nazolabial care , pornind din dreptul celor
două nări, trece pe lângă colțurile gurii; șanțul bucal, în formă de
arc, este situat în dreptul fiecărui colț al gurii;
 încrețiturile tragusului situate în prelungirea tragusului urechii și
față. Au o formă verticală sau oblică. Se indică forma și numărul
lor;
 încrețiturile obrazului sunt situate de -a lungul obrazului, începând
de sub orbitele ochilor și orientându -se spre maxiliarul inferior; se
descrie: forma, mărimea, numărul și adâncimea lor ;
 încrețiturile gâtului pot fi situate în față, lateral sau în spate. Se
descrie forma, numărul și adâncimea lor. Unele persoane au
aceste riduri formate adânc pe spatele gâtului.59
Trebuie subliniat faptul că există posibilitate a de modificare a
ridurilor prin operații plastice chirurgicale, efectuate destul de des de
persoane mai în vârstă, îndeosei de femei. În cazurile astea vom putea
observa că pielea feței este întinsă spre tâmple și spre urechi.60

2.7.3. Culoarea tenului

Culoarea pielii (tenul) reprezintă, în afara diferențierii dintre rase, și
un semn particular , oferind u nele indicii despre starea de sănă tate a
persoanei sau alte aprecieri . Astfel, o piele de culoare galbenă sau
cenușiu – galbenă este specifică unor persoane care prezintă o suferință
hepato – biliară; colorația roșiatică a nasului, a obrazului este specifică
persoanelor alcoolice. O colorație deosebită față de restul pielii se poate
datora și unor agenți externi de natură chimică (acizi) ori anumitor factori
termici (opărirea cu apă sau cu alte substanțe în stare de fierbere).

59 Ibidem , p. 438 -440
60 Emilian Stancu, op. citat ., p. 191, Camil Suciu, op. citat, p. 440

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

36
La diferite persoane se poate observa pe piele prezența unor pete,
negi, alunițe sau a altor semne din naștere. Atunci când acestea se
descriu trebuie avute în vedere locul, forma, poziția, mărimea și culoarea
lor.61
Trebuie, însă, avute în vedere posibilitățile de modificare naturală a
nuanței de culoare (îndeosebi la albi) prin expunerea la soare, de
exemplu, dar și prin utilizarea fardurilor, machiajului putând fi folosit în
scop infracțional.62

2.7.4. Tatuajele

Tatuajul este un element de identificare foarte valoros cu o origine
foarte veche. Acest element de identificare are o importanță deosebită în
stabilirea identității a persoanei, fiindcă este permanent. Totod ată, se
poate elimina cu ajutorul intervenției chirurgicale, dar cu ajutorul
fotografiei sub radiații infraroșii se contureaz ă forma inițială. 63
Prin tatuaj se înțelege introducerea de materii colorante sub
epidermă pentru a lăsa desen, care să aibă lun gă durată.
Cu ajutorul tatuajelor putem să stabilim identitatea unui individ,
precum și să recunoaștem țara, ocupația, starea civilă a individului.64
Din punct de vedere etiologic, există doup mari categorii de tatuaje:
involuntar și voluntar.
Tatuajul involuntar poate fi:
– accidental, reprezentat de încrustații de pulbere în epidermă, de
exemplu: cărbune în caz de explozie în mină;
– medical, cum ar fi colorația închisă a pielii în locurile de aplicare a
unor substanțe vezicante;
– ca urmare a pătrunde rii glonțului în corpul omenesc.
Tatuajul voluntar poate fi:
– mistic , de exemplu: embleme religioase;
– patriotic sau istoric (decorațiuni, eroi, figuri și inscripții din istorie) ;
– războinic (embleme, semne de luptă) ;
– erotic (figuri și inscripții obscene) ;
– afectiv (simboluri ale dragostei) ;
– profesional (figuri și inscripții care înfățișează specificul meseriei) ;
– episodic sau familial (scene din viața individului) ;
– fantezist;
– criminal (obiecte sau scene crime) ;
– homo sexual.

61 Conf. C. Dumitrescu, Curs de tehnică criminalistică , Editura Școlii de ofițeri, 1975, p. 93
62 Emilian Stancu, op. citat., p. 191
63 Ibolya Tibor, Tatuajul, ca element de identificare , Buda pesta, 2012, p. 14
64 Nicolae S. Minovici, Tatuajele în România , Editura Curtra Veche, București, 2007, p. 43

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

37
În ceea ce privește regiunea tatuată, nu există localizări de
predilecție, cu excepția celor care fac parte din secte religioase. Mai des,
se întâlnesc tatuaje localizate pe brațe, mâini, gât, piept, spate, fese,
regiunea genitală.
În studier ea unui tatuaj se descriu: culoarea, mărimea, subiectul pe
care îl reprezintă, regiunea unde este situat, precum și dacă cuprinde
eventuale nume, litere, cifre.65

2.8. Îmbrăcămintea și obiectele personale

Îmbrăcămintea, încălțămintea și obiectele per sonale pot avea un
rol foarte mare în procesul de identificare. În situații extreme (catastrofe)
când se cunoaște identitatea tuturor persoanelor decedate, dar care nu
mai pot fi individualizate după alte criterii se acceptă individualizarea cu
ajutorul el ementelor personale. De asemenea, examenul îmbrăcăminții
oferă date pentru identificarea victimei sau agresorului (dacă este cazul),
cum ar fi fire de păr sau sânge, și detalii pentu identificarea agentului
vulnerant, rupturi, orificii de intrare sau de ie șire în împușcări sau în
agresiunile prin arme albe, pete biologice, amprenta anvelopei
cauciucului în accidente rutiere.66

65 C. Panghe, C. Dumitrescu, op.citat ., p. 104 -105
66 Vladimir Beliș, Tratat de medicină legală, vol. II , Editura Medicală, București, 1995, p. 576

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

38
CAPITOLUL III: METODE TEHNICE CRIMINALISTICE FOLOSITE ÎN
IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPĂ SEMNALMENTE
EXTERIOA RE

3.1. Portretul schițat

Portretul schițat, sau schița de portret, reprezintă o metodă
menită să înlăture, cel puțin în parte, neajunsurile determinate de modul
în care o persoană apreciază sau descrie semnalmentele exterioare.
Sunt împrejurări în care persoana de identificat a fost percepută în
condiții aparent bune, însă fie datorită momentului îndepărtat în care se
face ascultarea, fie posibilităților reduse de descriere de către martor –
determinate mai ales de gradul de instruire și inteligență , de vârstă, de
profesiune, etc. – este aproape imposibil să se realizeze un portret vorbit
utilizabil în identificare. Or, neajunsul enționat poate fi, în parte, înlăturat
prin priceperea și imaginația specialistului care realizează portre tul robot.
Procedeul menționat constă din schițarea unui portret, după
descrierea martorului, de către un desenator cu calități plastice foarte
bune. Deși, dă rezultate notabile, procedeul se aplică mai rar în practică,
datorită numărului insuficient de desenatori de c are dispun organele de
cercetare penală.67

Fig. 7. Portretul schițat

3.2. Fotorobotul

Metoda numit „foto – robot”, constă dintr -o compoziție fotografică
formată din mai multe zone ale feței luate din fotografiile unor persoane
diferite. Metoda a fos t inițiată de comisarul francez Pierre Chabot, în
1952, într -o formă mai primitivă, constând în prezentarea mai multor
fotografii, din care martorii indicau pe acelea care ar avea asemănări cu
înfățișarea infractorului. După mai multe succese, Chabot își

67 Emilian Stancu, op. citat ., p. 200

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

39
perfecționează metoda, iar după 1965 formează o compoziție facială din
trei zone, fiecare având câteva zeci de variante.
Cele trei zone au următoarele compoziție: zona frunții și a părului,
cuprinzând aici și conturul superior al capului, zona ochilor și a nasului și
zona gurii și a bărbiei.
Se vor fotografia sute de persoane, la aceeași scară și aceeași
poziție a capului. După sexul persoanelor și a conturul feței, aceste
fotografii vor fi grupate în 2 – 3 grupe. În cadrul fiecărei grupe, fotografiile
vor fi tăiate în trei fâșii, urmând delimitările celor trei zone. Aceste
fotografii vor fi lipite pe planurile alunecătoare și paralele ale unui
dispozitiv cu care se vor putea executa nenumărate combinații de
structuri faciale, după indicațiile pe care l e vor da martorii care au văzut
persoana căutată.
Când combinația celor trei zone a ajuns la construcția unei
fiionomii care se aseamănă cu persoana care urmează a fi identificată,
se face unele retușuri pentru a asigura continuitatea dintre diferitele
secțiuni, compoziția rezultată se fotografiază, iar după o nouă retușare a
negativului se scoate pozitivul.
Dacă martorii oculari nu au fost de acord asupra unei singure
imagini, atunci se vor face mai multe compoziții, care toate vor fi date
organelor operative de urmărire.
Adeseori, fotografiile celor trei zone sunt proiectate simultan,
diferitele combinații ale trăsăturilor feței făcându -se în plină proiecție, sub
controlul tuturor persoanelor care iau parte la acțiunea de „prezentare
pentru recuno aștere”.
O variantă a acestei metode de compoziție fotografică constă în
întocmirea unui album, format din câteva zeci sau sute de fotografii,
decupate în patru sau cinci zone, prin combinarea cărora la îndrumarea
persoanei care face recunoașterea se ob ține o imagine, care apoi se
retușează și se fotografiază.
Metoda „fotorobotului” s -a extins în ultimii ani în mai multe țări
europene, folosindu -se cu succes la recunașterea persoanelor văzute de
martorii oculari ai unei infracțiuni.68

3.3. Identi -Kit-ul

Metoda identi -kit-ului a fost imaginată și pusă în practică de șeriful
Mc Donald din Los Angeles. Studiind caracteristicile faciale a 400 de
persoane, a extras formele cele mai tipice, pe baza cărora a stabilit un
nou sistem de identificare, pornin d tot de la metoda descrierii
semnalmentelor, numită și metoda „portretului vorbit”.

68 Camil Suciu, op. citat ., p. 449 -450

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

40
Aceasta metodă este folosită frecvent în practica organelor de
cercetare penală.
Construcția sistemului de identificare „identi -kit” este următoarea:
pe material tr ansparent sunt desenate independent 500 – 700 elemente
faciale alcătuind 11 – 12 grupe de tipuri. Fiecare grup este notat cu câte
o literă, de exemplu: A = fruntea și părul, B = sprâncenele, C = ochiul, D
= gura, E = nasul, F =bărbia, G = urechile, H = mus tățile, I = ochelarii, J
= ridurile, K = acoperământul capului .
Fiecărui element îi corespunde un simbol compus din cifre și litere.
Litera reprezintă elementul facial, iar cifra una din variantele lui.
Pe lângă aceste foi transparente, reprezentând fiecare un element
facial într -una din variantele lui, sistemul mai dispune de un album în
care sunt trecute toate elementele faciale cu variantele lor și cu aceleași
simboluri ca foile transparente.
Persoana care urmează să recunoască infractorul necun oscut
consultă albumul împreună cu organul de urmărire penală care conduce
acțiunea de recunoaștere, si , dacă un element facial într -o anumită
variantă este socotit că prezintă asemenări cu același element facial al
infractorului necunoscut, foaia transpa rentă conținând acest element se
așează pe geamul mat al unui dispozitiv iluminat, urmând pe rând și
celelalte foi transparente conținând elementele faciale socotite
asemănătoare cu acelea ale persoanei ce urmează a fi identificată.
Obținând prin transp arență ansamblul figurii se vor putea face
modificări, schimbând între ele diferitele variante ale elementelor faciale,
până se va ajunge la o compoziție cât mai apropiată de infățișarea celui
urmărit.
Avantajele incontestabile ale metodei de identifica re a persoanelor
numită „identi -kit” sunt următoarele:
 identi -kit-ul este un sistem de identificare vizuală, deci mult mai
accesibil omului care nu cunoaște terminologia științifică a
descrierii semnalmentelor și, în același timp, mai intuitivă, mai
direct ă, evitând neajunsurile care s -ar putea ivi dintr -o exprimare
greșită;
 permite într -un mod simplu reconstituirea unei înfățișări după
indicațiile date de un martor ocular, prin folosirea compoziției
faciale cu numeroase variante ale elementelor acesteia;
 instalația este simplă, ușor de manevrat, de un volum mic, putând
fi transportată cu ușurință;
 datorită codificării fiecărui element facial și a variantelor lor,
rezultatele obținute pot fi transmise cu ușurință la orice distanță.69

69 Ibidem , p. 450 -451

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

41

Fig. 8. Identificare î n sistemul Identi -kit

3.4. Mimicompozitor ul și sintetizatorul fotografic

3.4.1. Mim icompozitorul (MIMIC) se apropie, întrucâtva, de metoda
Identi -kit-ului, desigur mai perfecționată. Dispozitivul are forma unei cutii
prevăzute cu un ecran. Pe ecran su nt proiectate succesiv elementele
faciale înregistrate pe filme de 36 mm. În aparat se găsesc 6 filme pe
care se află înregistrate variante ale elementelor faciale. Deplasarea
filmului este dirijată de la un panou de comandă. După compunerea
imaginii pe ec ran, aceasta poate fi fotografiată rapid cu un aparat de tip
Polaroid ce se află în compunerea mimicompozitorului.

3.4.2.Sintetizorul fotografic are la bază aceleași principii de
compunere a imaginii. Într -un timp foarte scurt se realizează un montaj
cu ajutorul a patru dispozitive ce proiectează pe un ecran câte o zonă a
feței. Variantele de elemente faciale sunt selecționate din fotografii
obișnuite, ceea ce conferă compoziției un grad sporit de autenticitate.
Practic, procedeul se apropie de metoda fo torobotului, într -o variantă mai
perfecționată, care permite compunerea de figuri din elemente faciale
naturale.70

3.5. Portretul robot computerizat

Dificul tățile inerente întâlnite în practică, de identificare pe baza
metodei portretului vorbit, ori p rin intermediul procedeelor tehnice de tipul
fotorobotului, identi -kit-ului ș.a., au condus la căutarea unor noi
modalități de realizare a portretului robot. Pentru aceasta, specialiștii au
recurs la tehnica de calcul electronic, care se dovedește a fi foa rte utilă
în practică.
Principalul avantaj al utilizării computerului în identificarea după
semnalmente exterioare – a se vedea sistemele „Facial Identification

70 Emilian Stancu, op. citat ., p. 202

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

42
Sistem – MacIntosh Plus”, „Sigma”, „IBM”, ș.a. – constă nu numai în
exploatarea mai eficient ă a datelor furnizate de martor (chiar în ciuda
unui mod de exprimare imprecis al acestuia), ci și în utilizarea altor date,
stocate în fișierele criminalistice (respectiv în memoria calculatorului),
privitoare la persoane care au săvârșit infracțiuni, ori care sunt suspecte,
dispărute sau date în urmărire. Dintre tehnicile de calcul folosite în acest
scop, amintim proiectul SIGMA, utilizat în special de poliția criminalistică
germană, pe cel aparținând sistemului MACINTOSH PLUS introdus și în
România, împr eună cu sistemul IBM, cel mai folosit în prezent.
În esență, deși realizarea portretului robot computerizat are drept
punct de plecare informațiile furnizate de martor sau victimă privitoare la
elementele faciale caracteristice, aceasta va fi efectuată și pe baza altor
date deținute de organele judiciare, lucru imposibil în ipoteza alcătuirii
unui portret robot clasic. A devenit astfel posibilă ex ploatarea fotografiilor
infractorilor, ori a persoanelor dispărute sau neidentificate, imaginea
electronică o bținându -se atât din elemente faciale grafice, cât și din
elemente preluate din fotograme diferite, „retușate” de către calculator.
Tehnicile de calcul, deja devenite clasice, sunt completate cu
sisteme de procesare a imaginilor, respectiv de fotografia digitală.
Aceste tehnici de calcul permit alcătuirea de portrete robot ale adulților,
îndeosebi pe baza unor fotografii efectuate la perioade îndepărtate de
timp față de momentul identificării.71

3.6. Expertiza fotografiei de portret

Trăsăturile exte rioare ale persoanei sunt folosite și pentru
identificarea ei, în baza unei fotografii.
Studiul, analiza și compararea trăsăturilor exterioare reproduse în
fotografii permit lucrătorului criminalist să stabilească dacă două sau mai
multe fotografii repr ezintă imaginea uneia și aceleași ori a două
persoane diferite, precum și dacă o fotografie se referă sau nu la o
anumită persoană.
Aprecierea trăsăturilor exterioare se va face în raport cu
particularitățile redării prin fotografiere a acestora, cu fre cvența și
stabilitatea lor. De asemenea, trebuie ținut seama că în fotografie
detaliile feței pot fi redate în întregime sau parțial, că este posibil să
existe devieri de la forma și dimensiunile semnalmentelor, în funcție și de
poziția ori punctul în care se află obiectivul aparatului de fotografiat; de
aceea, se impune a se alege pentru analiză și comparare acele trăsături
exterioare care nu suferă denaturări prea mari.

71 Emilian Stancu, op. citat., p. 194

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

43
O altă regulă de care trebuie să se țină seama este aceea ca
fotografiile supuse ex amenului comparativ să fie aduse la aceeași scară.
Pentru a se obține acest lucru, după reproducerea și obținerea
negativelor, în procesul de pozitivare se vor lua anumite puncte de reper
care prezintă fixitate pentru ambele fotografii, ca, de pildă, dista nța dintre
pupilele ochilor ori cea de la baza nasului la marginea bărbiei, etc.
Dacă fotografiile ce stau la baza examinărilor au fost făcute la
intervale de timp ce depășesc 4 – 5 ani, este necesar să se aibă în
vedere posibilitatea modificării trăsăt urilor exterioare, ca urmare a
influenței vârstei, a unor boli, a proceselor de îngrășare sau slăbire, etc.
De asemenea, se va ține seama de faptul că, de exemplu, în perioada
copilăriei, bosele frontale, temporale, partea superioară a frunții sunt
ieșite mult în afară; pe măsura apropierii de bătrânețe (peste 60 de ani)
se observă o ieșire și mai pronunțată în afară a bărbiei, coborârea
vârfului nasului, scofâlcirea gurii, apariția ridurilor suboculare, lăsarea
pleoapelor superioare, albirea și căderea păr ului, etc.
În practica organele Ministerului de Interne se folosesc mai multe
procedee pentru rezolvarea problemelor legate de identificarea
persoanei după fotografii. Cel mai uzitat constă în confruntarea
trăsăturilor exterioare care se observă pe fot ografiile supuse comparării.
Pentru aceasta este bine ca inițial să se studieze separat trăsăturile de
pe fiecare fotografie în parte.
Alte modalități constau în folosirea caroiajului, prin suprapunerea
unei porțiuni dintr -o fotografie peste zona coresp unzătoare a celeilalte.
Indiferent însă de modalitățile folosite, trebuie avut în vedere că
orice modificare a poziției capului dintr -o fotografie față de cealaltă ori
nerespectarea proporției scării la obținerea pozitivelor poate da naștere
unor deoseb iri a detaliilor exterioare care ar duce la elaborarea de
concluzii eronate privind identificarea.
Atunci când elementele caracteristice ale capului ce au stabilitate
și care nu se modifică decât în cazuri deosebite (accidente, intervenții
chirurgicale) sunt asemenătoare, iar deosebirile se referă la elemente
neesențiale (barbă, mustață) se poate aprecia că fotografiile aparțin
aceleiași persoane.
Dacă, dimpotrivă, deosebirile se referă la elementele esențiale ale
capului (forma capului, înălțimea și lățimea frunții, lățimea și rădăcina
nasului, grosimea buzelor, particularități ale bărbiei, depărtarea
urechilor), atunci este evident că fotografiile nu se referă la una și
aceeași persoană.72

72 C. Panghe, C. Dumitrescu, op. citat. , p. 114

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

44
3.7. Recunoașterea persoanelor după fotografie

Această m etodă este folosită frecvent în practica organelor de
urmărire penală.
Pentru c ă recunoașterea personalor după fotografii să ducă la
obținerea rezultatului scontat, se procedează cum urmează:
1. se procură 2 – 4 fotografii care să reprezinte persoane cu
fizionomii asemănătoare;
2. între aceste fotografii se așează fotografia celui a cărui identitate
trebuie stabilită;
3. pe versoul fiecărei fotografii se scrie numele celui din fotografie;
4. fotografiile se lipesc pe un carton alb, se ștampilează și se
numerotează;
5. persoanei i se prezintă planșa de fotografii, solicitându -i-se să
arate dacă recunoaște vreo persoană și să indice numărul
fotografiei în care este reprezentată persoana recunoscută.
Modul de desfășurare a acestei activități și rezultatul obținut se
consemnează într -un proces -verbal, la el atașându -se planșa cu
fotografii, pentru a se evdenția cât de asemănătoare au fost persoanele
ale căror fotografii au fost folosite împreună cu cea a persoanei
prezentate pentru recunoaștere.
Activitatea se desfășoar ă în asistența martorilor și, așa cum am arătat,
în prezența apărătorului cu respectarea strictă a prevederilor legale.73

3.8. Identificarea persoanelor în sistemul de recunoaștere facială –
IMAGETRAK

Sistemul de recunoaștere facială Imagetrak este un sistem integrat
care stochează și examinează fotografii de semnalmente, date
antropometrice, semne particulare și date despre fapta și modul de
operare, în scopul identificării unor categorii de persoane care au
săvârșit fapte penale și al clarificării uno r aspecte de interes operativ în
activitatea Poliției și altor unități din cadrul Ministerul Administrației și
Internelor.
Sistemul de recunoaștere facială Imagetrak a fost implementat în
anul 2004 la nivel național, cu stații de lucru la fiecare inspec torat
județean de poliție și la Serviciul Criminalistic din cadrul Direcției
Generale de Poliție a Municipiului București.
Perceperea de către victimă sau martorul ocular a imaginii
persoanei infractorului, în momentul în care acesta săvârșește fapta

73 Colectiv, Tratat de tactică criminali stică , ediția a II -a revăzută și completată, Editura Carpați, 1992, p. 188

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

45
penală, poate fi asimilată, într -o accepțiune foarte largă, cu o urmă de
memorie, respectiv cu ceea ce s -ar putea denumi „urma ideală”, aceasta
având un evident caracter material, specific proceselor psiho -fiziologice
de la nivelul scoarței cerebrale. Devin e astfel posibilă identificarea
infractorului pe baza portretului vorbit făcut de martor, ori recunoașterea
sa după fotografie sau dintr -un grup de persoane. Bineînțeles că cele
percepute de martor sau victimă sunt redate, sub aspect procedural, în
forma d eclarațiilor, pe baza cărora se va recurge la o metodologie
adecvată, de identificare sau de recunoaștere, potrivit regulilor tacticii
criminalistice.
Sistemul de recunoaștere facială Imagetrak înlocuiește cu succes
clasoarele clasice cu fotografii de s emnalmente, folosite pentru
identificarea persoanelor, prin prelucrarea și stocarea la nivel național a
fotografiilor și a datelor de stare civilă ale persoanelor în stare de arest
sau libertate, ca urmare a comiterii de infracțiuni prin diverse moduri de
operare. Fotografia este digitalizată în limbaj pentru computer, procesată
și stocată într -o bancă de date.74
Sistemul IMAGETRAK oferă următoarele facilități de verificare
după:
o date de stare civilă, alte date personale;
o date antropometrice, semne partic ulare, cicatrici și tatuaje sau
deficiente psiho -motorii;
o mod de operare raportat la faptă (după efectuarea modificărilor
solicitate firmei furnizoare);
o după imagini – fotografii digitale (aparat foto digital, videocasetă)
sau suport hârtie (prin scanare) cu ajutorul algoritmului de
recunoaștere facială;
o după portretul robot computerizat realizat cu aplicația E -FIT.
Fotografiile sau portretul robot pot fi în diverse formate electronice.
Posibilitatea editării imaginii: scalare, decuplare, strălucire, con trast, etc.
De asemenea sistemul Imagetrak folosește un algoritm (LFA) care este
independent de culoare, asta înseamnă că, la căutare un se ia în calcul
culoarea fotografiei sau culoarea pielii. Astfel, potrivit sistemului, se
disting 80 de puncte nodale p entru față care măsoară: distanța între
ochi, lățimea nasului, adâncimea orbitelor, oasele feței, linia maxilarului,
bărbia.
Din punct de vedere al rasei un este luată în calcul structura feței
aceasta fiind universală indiferent de rasă. Sistemul are o plajă largă

74 https://www.politiaromana.ro/ro/structura -politiei -romane/unitati -centrale/institutul -national -de-
criminalistica/servicii/serviciul -identificari -judiciare1402493515/laborator -de-procesare -si-gestionare -a-datelor –
biometrice -aferente -bazelor -de-date-criminalistice -accesat pe data de 20.03.2017

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

46
raportată la surse de preluare a imaginilor, acestea putându -se face prin
folosirea unui scanner, a unei camere foto sau video.
În privința vârstei, faceprint -ul rămâne neschimbat, odată cu
trecerea timpului. Machiajele, părul facial, ochel arii sau iluminarea, etc.
nu împietează asupra identificării persoanelor.
O imagine poate fi folosită pentru realizarea mai multor potriviri
faciale dacă se respectă unele cerințe minime, cum ar fi poziția capului,
încadrarea feței, rezoluția minimă de preluare cu o cameră digitală să fie
de minim 1024*768. Rezultatul unei verificări în baza de date este o listă
de candidați, afișată în ordinea punctajului de potrivire facială obținut.
Portretul robot realizat, se înregistrează în baza de date ca
persoană nouă (nume, prenume), cu datele antropometrice probabile
furnizate de victimă sau martor, fără introducerea altor date. Apoi se
efectuează compararea cu șirul de suspecți, după căutarea în baza de
date a sistemulu i IMAGETRAK și se verifică asemă nările după imaginile
din lista de suspecți elaborată de soft -ul sistemului.
În ipoteza în care portretul robot un se potrivește cu fotografiile din
lista de suspecți, rezultatul comparării și portretul robot ce va fi tipărit sub
forma de poster ale persoanei urmărite și se trimite formațiunii care
instrumentează dosarul.
În urma examinării prin sistemul IMAGETRAK, pot fi efectuate mai
multe tipuri de rapoarte de examinare. De exemplu:
 POSTER al persoanei urmărite și RAPORT – ÎNREGISTRARE CU
FOTO NOU a unei persoane;
 RAPORT obținut în urma efectuării de înregistări ale șirului de
suspecți cu ajutorul algoritmului LFA (potrivirea facială).
În urma efectuării potrivirii faciale se obține o listă cu 100 de
suspecți, afișați în ordinea unui punctaj. Rezultat ul se concretizează în
crearea unor rapoarte cu imaginile persoanelor selectate pentru
recunoaștere sau cu numele persoanelor din lista de suspecți, cărora li
se mai adaugă ID -ul Imagetrak, ID -ul AFIȘ și CNP -ul.75

75 Emilian Stancu, op. citat ., p. 205 -207

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

47
CAPITOLUL IV: METODE CRIMINA LISTICE DE IDENTIFICARE A
CADAVRELOR NECUNOSCUTE

4.1. Identificarea după sistemul dentar și lucrările stomatologice

Această modalitate de identificare este deosebit de valoroasă
datorită unor elemente specifice de individualizare pe care le prezintă, în
mod natural, dantura unei persoane. La aceste particularități, trebuie
adăugate și intervențiile medicale efectuate pentru întreț inerea sau
înlocuirea dinților. Practica demonstrează că, în situații deosebite
(catastrofe, incendii, explozii, accidente, distrugerea premediată a
corpului victimei prin diverse modalități), printre foarte puținele elemente
care mai pot oferi date cu privire la persoane, mergându -se până la
identificare, sunt cele ale sistemului dentar.
La cercetarea urmelor de dinți, pri n expertiza odontologică, se
poate delimita, în primul rând, grupul de indivizi căruia îi aparține
persoana, prin stabilirea vârstei, eventual a sexului și tipului antropologic,
precum și a timpului aproximativ cât a stat înhumat.
În al doilea rând, est e efectiv posibilă identificarea pe baza
lucrărilor dentare, ceea ce presupune, desigur, concursul medicului
stomatolog, care a avut în evidență persoana. În acest caz, sunt
deosebit de utile și radiografiile dentare executate în timpul vieții. Firește,
aceasta presupune ținerea unei evidențe stomatologice riguroase, la zi,
care să facă realmente posibilă identificarea odontologică.
Posibilitatea reconstituirii fizionomiei după dantură trebuie luată în
calcul cu atât mai mult cu cât însele urmele dințilo r servesc, în anumite
împrejurări, la astfel de reconstituiri. Este semnificativ, în acest sens, un
exemplu desprins din practica noastră de specialitate, în care specialiștii
au alcătuit portretul robot al autorului unor omoruri deosebit de grave
(Râmaru) , după urmele de mușcături lăsate pe corpul victimelor.76

4.1.1. Identificarea biocriminalistică prin criterii odonto –
stomatologice

Sistemul dento -maxilar reprezintă un complex morfo -structural
constituit dintr -o serie de unități precizate ca număr, f ormă și dimensiuni,
în raport cu perioadele de dezoltare, și în același timp, este dotat cu o
serie de particularități morfologice normale și patologice individuale, la
care se adaugă urmele permanente ale tratamentului local conservator
radical sau de sub tituție, specific și caracteristic, care permit în
ansamblu, stabilirea unei formule dentare individuale.

76 Emilian Stancu, op. citat ., p. 196

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

48
Se apreciază, în general, că nu există două formule dentare
identice. Aceasta ușurează mult activitatea de comparare și de analiză
discriminatorie în identificarea individuală. Dificultățile cresc în
identificarea de grup (stabilirea speciei, rasei, sexului, vârstei).
Trebuie să aibă în vedere faptul că și caracterele stomatologice,
ca și restul caracterelor antropologice din identificarea stomato logică, în
diferențierea și definitivitatea lor din dezvoltarea ontogenetică, cuprind o
înlănțuire de etape metabolice, care demonstrează că determinismul lor
genetic este legat de o regiune genetică heterogenă din punct de vedere
funcțional. Datorită aces tei situații, în identificarea ce se face în vederea
stabilirii filiației, datele antropologice macroscopice (culoarea ochilor,
forma nasului, caracterele antropometrice, ca și cele stomatologice) au o
valoare redusă față de caracterele biochimice.
În identificare de grup, diagnosticul de specie, vârsta sau de sex
este prejudiciat de prezența elementelo r scheletale sau dentomaxilare,
izolate, impunându -se coroborarea cu cât mai numeroase posibil criterii
antropologice, tinzând la o expertiză polisimptoma tică.
În legătură cu identificarea prin studiul urmelor mușcate, la fel ca și
ceilalți agenți mecanici, dinții lasă urme statice în traseologie. Aceste
urme sunt produse de dinții frontali în marea majoritate a cazurilor și sunt
diferențiate în două cat egorii: urmele mușcării și urmele desprinderii din
mușcare la care, uneori, se adaugă acțiunea de smulgere a țesuturilor.77

4.1.1.1. Stabilirea speciei, vârstei, sexului și nivelului social,
obiceiurilor și profesiei

 Stabilirea speciei

Stabili rea speciei este relativ simplă dacă dinții sunt implantați pe
arcade. Dacă dinții sunt desprinși de pe arcade pentru originea lor
umană pledează: heterodonția, dimensiunile mai mari, coroana și
rădăcina se găsesc pe aceași axă verticală, rădăcinile sunt d repte sau
puțin curbate, molarii cresc în dimensiuni de la primul la ultimul.78
Formula dentară a omului este de 32 de dinți, spre deosebire de
formula generală a mamiferelor – 44 de dinți.
Deși formula dentară este aceeași la hominide și la antropoi dele
superioare, totuși există diferențe importante între aparatul masticator al
antropoidelor și al omului, deoarece la primele, maxilarele sunt mult mai
dezvoltate, iar mandibula este turtită la nivelul incisivilor, lipsind

77 Virgil -Tiberiu Dragomirescu, Tratat de medicină legală odonto -stomatologică , Editura All, 1996, p. 236 -238
78 Vladimir Beliș, op. citat., p. 626

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

49
mentonul, caninii au dimensiun i foarte mari și depășesc cu mult ceilalți
dinți, pe când la om această depășire nu este așa de evidentă.
În sistemul dentomaxilar fragmentar, în determinarea speciei se
mai pot folosi metodele histologică și biologică.79

 Stabilirea vârstei

Din punc t de vedere funcțional, în evoluția dinților există două
etape: etapa prefuncțională caracterizată prin existența unor date precise
de apariție și evoluție a componentelor dentare, tabloul clinic fiind
reprezentat de tulburările de dezvoltare și erupție de ntară și etapa
funcțională dominată de tabloul patologic.
La nou -născut, se termină formarea coroanelor dentare. Dinții
nou-născutului nu au rădăcinile încă formate. În primele șase luni apar
rădăcinile incisivilor și ale primului molar, între 1 – 3,5 a ni se dezvoltă
rădăcinile caninilor, iar între 12 – 18 luni rădăcinile molarilor distali.
Rădăcinile dentiței decidulare se resorb în următoarea ordine: după 3,5
ani ale incisivilor centrali și ale primului molar, după 5,5 ani ale incisivilor
laterali și a le caninilor. În ceea ce privește rădăcinile molarilor distali,
acestea sunt formate definitiv în jurul vârstei de 2 – 3 ani și se rezorb
până la vârsta de 5 ani.
În cursul vieții, omul prezintă două dentiții: dentiția de lapte și
dentiția permanentă. D inții de lapte sau temporari sau deciduali apar
între 6 luni și 2 ani.
Erupția dentiției permanente are loc între 7 – 13 ani, cu excepția
ultimului molar care poate apare și după 20 – 22 ani.
Pentru stabilirea vârstei pe dinți au fost elaborate mai m ulte
metode.
Metoda Gustafson oferă șase criterii pentru aprecierea îmbătrânirii
dentare notate de la 0 – 3. Aceste criterii sunt: uzura fețelor ocluzale ale
dinților antagoniști gradul de parodontoză, apoziția dentinei secundare
pe pereții cavității pu lpare care scade în volum, apoziția cementului care
crește dinspre vârf spre rădăcină, resorbția radiculară a cementului
asociată sau nu cu a dentinei și transluciditatea radiculară.
Cercetări ulterioare au stabilit că metoda prezintă un grad mare de
complexitate și necesită un histopatolog dentar strict specializat.
Dezavantajele acestei metode sunt: distruge materialul deoarece
necesită efectuarea de secțuni transversale prin dinte, este costisitoare,
iar atriția este un criteriu care nu este oblig atoriu legat numai de vâstă ci
și de obiceiurile persoanei.

79 Virgil -Tiberiu Dragomirescu, op. citat., p. 239

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

50
Metoda Lamendin este valabilă pentru dinții monoradiculari care nu
au suferit tratamente endodontice. Metoda constă din aprecierea a doi
parametri: parodontoza și transluciditatea radiculară. P arodontoza se
măsoară cu compasul de la joncțiunea smalț -cement pe fața vestibulară
a dintelui și se raportează la lungimea totală a rădăcinii. Gradul ei de
progresează spre apex odată cu degenerescența părților moi vecine.
Transluciditatea radiculară a feței vestibulare se măsoară de la
apex, raportându -se la lungimea totală a rădăcinii. Ea este apreciată la
negatoscop în condiții stricte de luminozitate. Transluciditatea apare la
vârste mai mici de 20 ani și se datorează depozitării în tubulii dentina ri a
cristalelor de hidroxiapatită.
Comparativ cu metoda Gustafson are avantajul că este rapidă,
simplă și conservă materialul expertizat . Pentru aprecierea vârstei există
o formulă standard. Metoda este valabilă în special pentru dinții proveniți
de la persoane în vârstă de peste 40 de ani. Cele mai exacte rezultate s –
au obținut pe incisivii superiori, iar cele mai puțin concludente pe canini.
Stabilirea vârstei prin studierea racemizării acidului aspartic se
bazează pe faptul că racemizarea aminoaci zilor se desfășoară cu
anumite viteze, începând după ce turnoverul proteinelor încetează. În
general racemizarea acizilor este scăzută, dar acidul aspartic prezintă o
viteză mai mare decât ceilalți aminoacizi. Metoda a fost aplicată pe smalț
și pe dentină. Inițial s -a comparat racemizarea dinților de cadavre cu cei
proveniți de la bolnavi de vârste cunoscute. Metoda este aplicabilă atât
pe dinți intacți cât și pe dinți cariați, eroarea fiind apreciată la ± 4 ani.80
Metoda Johanson sintetizează modificări corespunzătoare stadiilor
de dezvoltare a dinților în trei perioade principale: perioada vieții
intrauterine și imediat următoare nașterii; perioada de până la 14 ani, în
care timp apar modificări de dezvoltare, erupția și pierderea dinților
deciduali, dez voltarea și erupția dinților permanenți; perioada de după 14
ani, când toți dinții permanenți sunt erupți, în afară de molarii de minte, și
care durează până la pierderea totală a dentiței sau până la moartea
individului.
Metoda Shiro -Ito, utilizând măsurători planimetrice, apare mai
riguroasă pe plan teoretic decât cea a lui Gustafson, parțial subiectivă și
depinzând de aprecierea observatorului. Din contră, metoda lui Shiro -Ito
nu apare mai precisă, variațiile de vârstă estimată pentru vârsta reală,
mergând de la + la – 7,3 ani față de 4,6 pentru metoda Gustafson.
Această diferență se poate explica prin mai mulți factori: Shiro -Ito nu a
examinat decât coroana, netinând cont de paradontoză, de transparență

80 Vladimir Beliș, op. citat., p. 626 -630

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

51
radiculară, de depoziția cementului, elementele cu siguranță foarte în
aprecierea îmbătrânirii și utilizate de Gustafson.81
Metoda microscopiei cu baleaj (H. Lamendin) demonstrează că la
dinții tineri pereții canaliculilor dentinari sunt netezi iar cu vârsta
dezvoltarea dentinei determină îngustarea l umenului acestor canaliculi.
La vârsta înaintate, în jurul canaliculilor apar teci perfecte, care suferă în
timp un proces de degradare. În unele cazuri, la bătrâni pereții
canaliculilor sunt granuloși având o zonă periferică compactă.
Metoda scanning -ului microscopo -electronic (H. Lamendin)
evidențiază structuri globulare minerale ale dentinei peripulare. Dovada
îmbătrânirii ar fi dată de dispariția tecii periferice interne de colagen, care
se poate datora și unor cauze patologice.82

 Stabilirea sexului

În ceea ce privește determinare sexului, maxilarele și dinții nu
prezintă diferențele caracteristice în perioada dezvoltării. De asemenea,
dinții nu reprezintă criterii izolate sigure pentru diferențierea sexelor, dat
fiind faptul că se pot manifesta caractere dominante ori de la mamă ori
de la tată, indiferent de sexul copilului. Totuși, se afirmă că, în general,
lățimea mai mică a caninilor față de cea a incisivilor centrali în arcada
superioară pledează pentru sexul feminin, la fel ca și incisivii l aterali,
precum și cuspizii molarilor care sunt și ei reduși.
După cum s -a arătat într -o statistică a lui Schranz, diametrele
mezio -distale ale dinților mai mici de 7,5 mm pentru incisivul central
superior, 7 mm pentru caninul superior, 5 mm pentru inci sivul central
inferior și 6 mm pentru caninul inferior pledează pentru sexul feminin.
De asemenea, Atchinson a apătat că valoarea indicelui de incisiv
este mai mare pentru bărbați și mai mică pentru femei. Acest criteriu al
incisivilor a fost semnalat d e Mina Minovici care preciza că: diametrul
mezio -distal maxim al incisivii centrali superiori este de 8,957 mm la
bărbat și 8,318 mm la femeie, iar diametrul mezio -distal la incisivii laterali
superiori este de 6,699 mm la bărbaț și 6,540 mm la femeie.
Totuși, trebuie apreciat că utilizarea acestei metode de
determinare a sexului nu poate avea semnificație decât numai dacă s -a
făcut un număr important de măsuri, care să arate valori reprezentative,
pentru bărbați și femei, raportate la o anumite populați e.

81 Virgil -Tiberiu Dragomirescu, op. citat., p. 243 -244
82 Vladimir Beliș, op. citat., p. 630

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

52
În sfârșit, diagnosticul de sex se orientează și după gradul de
fluorescență a porțiunii distale a brațului lung al cromozomului Y din
nucleul celulelor pulpare.83

 Stabilirea nivelului social, obiceiurilor și profesiei

Pentru realizarea acestor obiective se iau în considerație: nivelul
calitativ al lucrărilor dentare (lucrările în metale prețioase sau
semiprețioase comparativ cu acelea efectuate prin metale mai puțin
costisitoare sau cu absența oricărei lucrări sau simpla prezență a
extracției), abraziunea specifică la persoanele care mușcă permanent
creioane, pipe, scobituri (de exemplu, Mozart), instrumentiștii suflători,
petele de nicotină, cafea sau ceai, uzura marginilor ocluzale ale dinților
frontali la croitori, cizmari, etc. , colorațiile specifice ale dinților la
persoanele care lucrează sau trăiesc în medii cu anumite substanțe
minerale (Fe, Cu, Zn, Ag, Hg, Pb). La drogații cronici care utilizează
opiacee și amfetamină s -au descris: distrugerea coroanelor, carii și
defecte ale colului de ntar. În diabetul zaharat dentina radiculară prezintă
un grad important de transparență. În mediile cu nivel scăzut de trai
frecvența fluorozei este mai mare, dinții căpătând un aspect prestriț care
constă din prezența pe suprafața lor de arii gălbui -brune și albicioase.84

4.1.2. Reconstituirea fizionomiei după urmele dinților

P.Firu și C. Rișcuția au precizat fundamentul științific al acestul gen
de expertiză astfel: maxilarele și dinții se dezvoltă într -un complex unitar
sub influența a doi fact ori esențiali de creștere: factorul genetic, care dă
schema generală de dezvoltare morfologică (formă, volum, structură) și
factorul de mediu, în permanentă schimbare, care modelează scheletul
facial. Forma și dimensiunea maxilarului și dinților stabilesc de fapt
elementul morfologic de bază, pe care se conformează fața omenească,
cu variate elemente fizionomice. Fizionomia este condiționată de
ereditatea rasială și regională. Aspectele fizionomice sunt legate de
dezvoltarea psihică a subiectului analizat, determinată și ea de factorii
genetici, dar de alte gene decât cele ce dau schema de dezvoltare
morfologică, și de alți factori de mediu, la care sistemul nervos central se
adaptează și răspunde prin variate forme de expresivitate a feței.
Această configur ație fizionomică este rezultatul eredității caracteriale.

83 Virgil -Tiberiu Dragomirescu, op. citat., p. 245
84 Vladimir Beliș, op. citat. , p. 630

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

53
Cele cinci tipuri regionale mai importante – alpin, dinaric, nordic,
mediteranid și esteuropid – permit stabilirea unei corelații statistice, dar
nu absolută, a formei și dimensiunii dinților cu forma și dimensiunea
maxilarelor feței omenești. Pe această relație morfologică statistică se
bazează de fapt reconstituirea fizionomiei după urmele dinților.
De o deosebită valoare în expertiza de reconstituire a fizionomiei
făptuitorului, după urmele dinților, sunt cazurile de anomalii dentare sau
de ocluzie.

Fig. 9. Anomalii de formă

Reconstituirea fizionomiei după urmele dinților, îndeosebi în
malpoziție sau cu structuri anormale, se realizează mai ușor decât în
cazul unei persoane cu dinți și ocluzie normale. Anomalia dentară sau
ocluzală reprezintă în plus un element de strictă individualitate.
Dentiția umană prezintă din punct de vedere genetic caractere mai
mult sau mai puțin polimorfe, întocmai ca și celelalte regiuni anatomice
ale cor pului, încadrate în morfologia macroscopică.
În funcție de evoluție, selecție, solicitări funcționale, stări de nutriție
și de constituție endocrină, de sex și de vârstă, dentiția reprezintă o
gamă variată de modele morfologice cu rol important în clasi ficarea
tipologică. Existența acestor modele morfologice constituie baza
reconstituirii feței umane după urmele lăsate de o mușcătură.
Fundamentul științific al reconstituirii fizionomiei după urmele
dinților constă în relația dintre modelul morfologic al dentiției și
conformația cranio -facială. Pe baza acestei relații se pot efectua
expertize de reconstituire a fizionomiei după urmele dinților. Relația
dintre dentiție și conformația feței este condiționată atât genetic cât și
funcțional. Modelele morfol ogice ale dentiției sunt în mare măsură
specifice tipurilor antropologice geografice.85

85 Virgil -Tiberiu Dragomirescu, op. citat., p. 265

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

54
4.1.2.1. Mijloace tehnice de examinare

 Realizarea fotografiei și mulajului urmei de dinți

Întru-un prim moment se procedează la fotografierea urmelor de
dinți pe film lat, de sus și părțile laterale, pentru fixarea lor în cele mai
bune condiții. Se va așeza la baza urmelor de dinți o riglă gradată, care
să permită stabilirea dimensiunilor exacte.
Prelevarea mulajului de pe urmele de mușcătură se face cu algin at
sau siliconi, după ce în prealabil cu un creion chimic bine ascuțit se
conturează marginile dentare. Amprenta alginat trebuie imediat turnată
în Moldano în două exemplare, pentru a se evita retracția modelului prin
deschiderea alginatului. Un model din cele două va fi folosit pentru
studiu, măsurându -se lungimea și lățimea marginilor incizale, fisurile
dentare, neregularitățile incizale, bombarea fețelor vestibulare sau
lingulare și, mai ales, distanța dintre dinți în raport cu așezarea pe
arcadă. Cele m ai mici abateri de așezare a marginilor dinților constituie
date extrem de valoroase pentru reconstituirea dinților și a fizionomiei. Al
doilea model prelucrat în Moldano se păstrează intact, constituind
originalul care se raportează la copie.

 Reconstitui rea fizionomiei

Reconstituirea fizionomiei umane se poate face pe baza
caracteristicilor stabilite în procesul examinării urmelor de dinți.
Datele ce pot fi oferite expertului de constatările făcute privesc
următoarele:
– sexul persoanei: conturul arc adei superioare, realizat prin unirea
buzelor vestiulare ale marginilor incizale ale dinților frontali
superiori, poate da relații cu privire la sex. Astfel, conturul drept sau
ușor convex presupune o arcadă frontală lată, ce corespunde într –
un mare procen t bărbaților. Un contur mai strâmt, mai ascuțit,
presupune o arcadă aparținând unei femei;
– vârsta persoanei: stabilirea vârstei persoanei care a creat urma se
poate face, cu o aproximație de 5 – 10 ani, după gradul de uzură a
marginilor tăioase ale dințilo r incisivi sau după lipsurile dentare;
– tipul antropologic al persoanei se va stabili în funcție de
caracteristicile care se au în vedere după urma de dinți și anume:
– dimensiunile dinților și forma fețelor vestibulare sau linguale,
care oferă date privind tipul antropologic;
– conturul incizal regulat și mediu al dinților mici, corespunzând
tipului alpin;

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

55
– modelul de așezare a dinților mari pe o arcadă cu contur drept
sau ușor convex presupune apartenența la tipul esteuropid o ri
mediteranid;
– conturul dentar frontal convex al dinților medii, fără înghesuiri și
inocluzia sagitală asociată cu supraocluzie, conduce către un tip nordic ;
– prezența unei anomalii dentare sau ocluzale poate indica o
tipologie ca racteristică.86

4.1.3. Valoarea și limitele lucrărilor protetice în identificare

Lucrările protetice sunt un mijloc de identificare reconstructivă și
comparativă ce se pot utiliza în identificarea de grup prin analiza
materialelor constitutive, iar în identificarea individuală, prin
particularitățile condițiilor de substituție, ale metodelor de confecționare
și ale marcajului protetic.
Valoarea pe care o reprezintă pentru identificare rezultă din
rezistența excepțională la acțiunea factorilor fizici, chimici și tanatologici,
fiind o metodă folosită în mod special în accidente colective, catastrofe,
incendii, deci într -o activitate de identificare în masă.
Cunoașterea compoziției aliajelor și, în general, a materialelor
constitutive, precum și a proprietăților fizico -chimice ale acestora, ne
poate orienta asupra condițiilor de mediu în care s -a produs distrugerea
victimelor. Aceasta valoare poate crește considerabil în condițiile aplicării
marcajului convențional specific pentru fiecare țară, colectivitate sau
perioadă de timp și care constituie o dovadă de identitate certă la
purtător.
Limitele acestor criterii de identificare rezultă din următoarele
observații:
– în cea mai mare măsură folosirea lucrărilor protetice în identificare
este dep endentă de existența unei evidențe stomatologice
sistematice, a unui sistem convențional unitar de întocmire a
acesteia, precum și de verificarea în timp a schimbărilor survenite;
– deoarece lucrările protetice se pot înlocui la aceeași persoană,
trebuie că verificarea periodică să menționeze în nouă evidență
caracterele lucrărilor precedente;
– în identificarea reconstructivă care pornește de la analiza
materialelor constitutive, orientarea asupra sursei de executare a
lucrării este dificilă, în absența unor c aracteristici structurale bine
definite, cum pot fi realizate de unele elemente -pilot, markeri;

86 Ibidem , p. 266 -267

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

56
– prin analogia cu cazierul dactiloscopic ar fi necesară instituirea
unei „cazier” -stomatologic în special pentru unele colectivități sau
persoane expuse unor ris curi de accidentare.
Condițiile care limitează posibilitățile de identificare prin aceste
criterii stomatologice impun coroborarea lor cu restul metodelor
biotraseologice și criminalistice aplicabile, situație care nu se poate
realiza decât în cadrul in stitutelor medico -legale care au competența
științifică, îndeplinind în același timp condiții tehnice și metodologice.87

4.2. Identificarea după resturile de oase. Metoda antropologică.

Identificarea după resturile osoase face obiectul expertizei urme lor
osteologice, specifică unui domeniu denumit în literatura medico -legală
osteoantropometrie. Această identificare trebuie interpretată într -un sens
larg, întrucât, până astăzi, nu era posibilă o identificare ca atare, în
sensul stabilirii persoanei căre ia i-au aparținut resturile osoase,
exceptând situația în care este descoperit craniul. Astăzi, însă, printr -o
expertiză genetică se poate determina A.D.N. -ul mitocondrial, profilul
acestuia servind la identificare.
Totodată, se pot abține date cu privi re la vârstă, sex, talie și
eventualele boli de care a suferit persoana în timpul vieții.88

4.2.1. Stabilirea caracterelor de rasă și a caracterelor individuale în
situația pieselor scheletale multiple

 Stabilirea caracterelor de rasă

Stabilirea ca racterelor de rasă se bazează pe metode anatomice,
metode histologice și pe metode biologice.
Stabilirea caracterelor de rasă se poate efectua atât asupra
țesuturilor moi cât și asupra scheletului. O serie de asemănări între
scheletul uman și cel al ma imuțelor superioare sau al speciilor mai
depărtate filogenetic de om ar putea îngreuna identificarea.
Metoda antropologică se bazează pe datele de anatomie
comparată. Confuziile cele mai frecvente se pot face între resturile
scheletate ale copiilor și ale animalelor mici, mai ales când avem de
analizat fragmente scheletate.
Metoda histologică de stabilire a speciei, în mod special, de
diferențiere a osului uman de osul de animal se bazează pe

87 Ibidem , p. 267 -272
88 Emilian Stancu, op. citat ., p. 196

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

57
descoperirea că în secțiuni canalele Havers sunt mai rare și mai mari la
om și mai mici și mai numeroase la animale.
Müller aduce criterii noi, arătând că metoda histologică se poate
aplica și în cazul oaselor calcinate. Osul copilului are toate formele de
tranziție, cuprinse între spațiul medular primitiv și lacunele de resorbție
de al 3 -lea grad și este lipsit de sistemul fundamental intern și extern.
Kernbach arată că putrefacția nu modifică canalele Havers, pe o
serie de oase lungi, late, scurte a stabilit limita de variabilitate a
diametrelor canalelor Havers, a arătat care oase și ce porțiuni din oasele
umane expun la erori.
Trebuie precizat și faptul că structura canalelor Havers este
caracterizată pentru specie, stabilindu -se și în aceste cazuri un indice
medular, chiar în faza de mineralizare comp letă a elementelor proteice.89

 Stabilirea vârstei

Metodele folosite pentru stabilirea vârstei după resturile osoase
sunt: măsurătorile antropometrice, examenul histologic și examenul
radiologic. Pentru a obține date cât mai apropiate de realitate este
necesar, ca în măsura posibilului, aceste examene să se completeze,
deoarece o dată cu înaintarea vârstei oasele prezintă diverse variații,
datorate atât particularităților individuale cât și diferitelor boli care au
reper cusiuni aspura sistemului osos.90

 Stabilirea vârstei după modificările feței simfizare a coxalului

Față simfizară a coxalului este situată în partea medială a fiecărui
pubis. Ea are formă ovalară cu axul mare orientat oblic spre inferior și
posterior.
În cursul vieții, această față suferă modificări vizibile macroscopic,
care sunt utilizaile în stabilirea vârstei. La începutul fazei de adult ea este
convexă, prezentând șanțuri și creste transversale. Ulterior, șanțurile se
umplu cu substanță osoasă granulară, tinzând să ajungă la ac elași nivel
cu crestele, astfel încât fața simfizară devine tot mai netedă. Treptat, ea
este delimitată de o margine proeminentă și grupat în trei perioade
fazele prin car trece faza simfizară în cursul ontogenezei.
Pentru exprimarea vârstei în ani se c alculează un scor, care
rezultă din adunarea cifrelor corespunzătoare stadiilor celor tre i
componente.

89 Virgil -Tiberiu Dragomirescu, op. citat., p. 209 -210
90 Vladimir Beliș, op. citat. , p. 596

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

58
 Stabilirea vârstei după modificările coastelor

Markerii studiați pentru stabilirea vârstei pe coaste sunt: data
sudării extremităților vertebrale a le coastelor la corpul acestora,
osificarea cartilajelor costale și modificările extremităților sternale ale
coastelor. Sudarea extremităților vertebrale ale coastelor la corpurile
acestora, debutează la 17 ani pentru capul coastei și este completă la 22
– 23 de ani.
Procesul de mineralizare progresează dinspre coastă spre stern și
sexul nu imprimă diferențe în mineralizare până la vârsta de 15 ani. La
vârsta de 16 ani, bărbații prezintă o calcificare mai intensă decât femeile ,
diferență care persistă pâ nă în jurul vârstei de 66 de ani. După vârsta de
40 de ani modificarea scade în intensitate.

 Stabilirea vârstei după gradul de obliterare a suturilor craniene

Suturile sunt vizibile în primele decade de viață, după care încep
să se închidă treptat p rin sinostozare, astfel încât la bătrâni sunt complet
obliterate. Cazuistica antropologică a evidențiat însă numeroase cazuri
în care suturile persistă deschise pe față exocraniană și la vârste
înaintate. La persoanele în vârstă de peste 20 de ani, stabili rea vârstei
se face după gradul de sinostozare a suturilor craniene. Sinostazarea se
traduce prin dispariția progresivă a aspectului dințat pe care îl prezintă
inițial suturile. Acest proces evolutiv se realizează prin depunerea
progresivă de substanță oso asă. Se consideră că procesul este încheiat
atunci când aspectul dințat dispare complet.
Lovejoy a pus la punct o metodă pentru stabilirea vârstei pe baza
obliterării suturilor craniene constând din examinarea a două sisteme și
patru stadii ale sinstoză rii.
Pentru aprecierea vârstei, autorii stabilesc un scor de la 0 – 3
pentru fiecare din punctele celor două sisteme. Vârstă se stabilește prin
compararea sumei scorurilor punctelor fiecărui sistem cu datele din
tabelele prezentare în cadrul acestei luc rări.

 Stabilrea vârstei după modificările mandibulei

În ontogeneză, mandibula prezintă modificări importante,
imprimate de factori genetici și modelate de factori mezologici. Dintre
acestea, cele mai evidente sunt acelea imprimate de modificările
alveolelor dentare. La copil, alveolele dinților permanenți apar în
următoarea succesiune: pentru incisivi și canini în primul an, pentru
primul molar în al doilea an, pentru primul premolar în al treilea an,

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

59
pentru premolarul distal în al treilea an, iar dup ă vârsta de 5 ani pentru
molarul distal. Gaura mandibulei suferă în cursul evoluției un proces de
„ascensionare”. Astfel, la nou -născut, ea se află în apropierea marginii
inferioare, la adult, se află la jumătatea distanței dintre cele două
margini, iar la bătrâni, se află în apropierea procesului alveolar.
După vârsta de 60 – 70 de ani, consecutiv edentației, prrocesul
alveolar se atrofiază, osul se transformă într -o lamă subțire, iar
proturberanța mentală proemină spre anterior și superior.

 Modifi cările radiologice osoase în funcție de vârstă

Examenul radiologic al scheletului aduce informații importante
pentru stabilirea vârstei. Acestea se referă la apariția punctelor de
osificare și la sudarea epifizo -diafizară, la modificările canalului med ular
și la apariția modificărilor degenerative caracteristice bătrâneții.
Primele simptome de îmbătrânire osoasă constau din apariția
excrescențelor osoase. Acestea apar în jurul vârstei de 45 – 50 de ani, în
special la nivelul falangelor. La nivelul ve rtebrelor apar osteofitele.
O dată cu înaintarea în vârstă structurile trabeculare diminuă,
proeminențele osoase sunt tot mai transparente, datorită mineralizării
excesive cartilajele articulare prezintă fisuri care alternează cu zone de
hipertrofie și pe alocuri de atrofie, iar spațiile articulare se îngustează.
Interpretarea acestor modificări trebuie făcută cu prudență,
deoarece în multe cazuri ele pot fi consecința unor boli degenerative sau
a unor modificări postraumatice.

 Stabilirea vârstei p rin metode histologice

Stabilirea vârstei prin metode histologice se bazează pe faptul că
numărul de osteoane crește și totodată crește și numărul osteoanelor
fragmentate. Aceste aspecte se evidențiază prin examenul microscopic
al fragmentelor osoase r ecoltate din diferite zone ale osului.91

 Stabilirea sexului

Determinarea sexului după schelet devine posibilă numai după
pubertate, când dimorfismul sexual este mai bine conturat. În general,
oasele provenind de la persoanele de sex feminin sunt mai subți ri, mai
lungi, având cavitățile medulare mai lungi, iar epifizele și proeminențele
pe care se inseră mușchii mai puțin reliefate.

91 Roșu Mariana, Expertiza antropologică în identificarea medico -legală , teză de doctorat, rezumat, București,
2003, p. 8

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

60
Excepție de la aceasta fac oasele bazinului care au reliefuri mai
șterse, dar care în ansamblu sunt mai dezvoltate decât ce le care provin
de la persoanele de sex masculin.
Dintre segmentele scheletului uman, dimorfismul sexual este
exprimat în ordine descrescătoare la bazin, craniu, oase postcraniale. De
asemenea pot servi la stabilirea sexului: sternul, scapula,
metacarpie nele.

o Stabilirea apartenenței de sex după caracterele craniului

Craniul masculin se deosebește de cel feminin prin: dimensiuni mai
mari, proeminențele pentru inserțiile mușchilor capului și gâtului mai
reliefate, orificiile bazei au diametrele mai mari, procesele mastoide mai
largi, fosele temporale mai adânci, calota mai puțin bolită, cu grosimea
parietalelor mai mare medial, părțile scuoamoase ale frontalului și
occipitalului mai groase .
În general craniul feminin păstrează aspectele caracteristi ce
copilului în special la nivelul frontalului și tuberozității parietale.92

o Stabilirea apartenenței de sex după caracterele bazinului

Dimorfismul sexual al oaselor bazinului se datorează faptului că la
femeie acestea, pe lângă rolul pe care îl are în statică și locomoție, sunt
adaptate și la solicitările care apar în timpul sarcinii. Particularitățile
generate de adaptarea la sarcină sunt mai distincte la micul bazin. În
schimb, proeminențele pentru inserțiile musculare sunt mai bine
reprezentate pe oa sele coxale provenind de la scheletul persoanelor de
sex masculin.
Numeroase cercetări au fost efectuate pentru a stabili efectele
asupra pelvisului osos ale parturiției și nașterii. Rezultatele certe s -au
obținut prin examinarea zonei simfizei pubiene și a fețelor articulare ale
articulației sacroiliace. Sarcina și nașterea induc la nivelul simfizei
pubiene modificări datorate tracțiunilor exercitate de mușchii drepți
abdominali, de ligamentul inguinal și de ligamentele simfizei pubiene și a
creșterii l axității acestora sub acțiunea hormonilor ovarieni și placentari.
Deși rolul gravidității în apariția modificărilor osoase pubiene este
acceptat, totuși nu se poate stabili un raport exact între aspectul lor și
numărul de sarcini, cu atât mai mult cu cât e le s-ar părea că apar și ca o
consecință a diferitelor exerciții fizice (genuflexii, sărituri, călărit) care
interesează musculatura peretului antero -lateral al abdomenului. 93

92 Vladimir Beliș, op. citat ., p. 610
93 Roșu Mariana, op. citat. , p.6

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

61
 Stabilirea taliei

Prin talie se întelege lungimea totală a corpului. Ea s e definitivează
între 22 – 35 de ani, când se încheie sudarea diafizo -epifizară. Între
vârstele de 40 și 60 de ani talia scade cu 2 – 3 cm. În aprecierea taliei pe
fragmente osoase se măsoară oasele lungi, avându -se în vedere că
există raporturi precise în tre lungimea acestora și talia persoanei de la
care provin. În aprecierea taliei prin măsurarea oaselor lungi rezultatele
cele mai exacte le dau datele obținute prin măsurarea oaselor lungi ale
membrului inferior. Influența terenului patologic asupra talie i trebuie luată
în considerație deoarece în diferite boli endocrine statura persoanei este
modificată semnificativ.
Având în vedere faptul că în identificarea antropologică se
lucrează frecvent pe schelete incomplete, Pearson a stabilit formule
pentru calcularea taliei folosind lungimea unui singur os.94

4.3. Reconstituirea fizionomiei după craniu. Metoda supraproiecției

 Reconstituirea fizionomiei după craniu

Acest procedeu este aplicat de toate serviciile criminalistice și a
fost pus la punct de sa vantul rus Gherasimov. La noi în țară s -a ocupat
de perfecționarea acestuia Cantemir Rișcuția. Din această cauză mai
este denumită „metoda GHERASIMOV – RIȘCUȚIA”.
Metoda constă în reconstituirea plastică și grafică a țesuturilor moi
ale capului, potriv it unor standarde de grosime determinate științific.
Firește că întreaga operație se execută pe craniul cadavrului căruia se
încearcă să i se determine identitatea.
Rezultatele acestui gen de identificare sunt de multe ori
spectaculoase, în majoritatea cazurilor asemănarea atingând gradul
perfecțiunii, mai ales dacă se face o alegere potrivită a culorii părului, a
pigmentului pielii, ca și a expresiei întregii figuri.
Trebuie precizat că această metodă poate fi folosită într -o serie de
cercetări cu ca racter istoric privind reconstituirea fizionomiei reale a
unora dintre personalitățile vieții noaste politice, culturale sau științifice,
aspect care excedă cadrul investigației penale.95

94 Ibide m, p. 8 -9
95 Emilian Stancu, op. citat ., p. 196

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

62
 Metoda supraproiecției

Din punct de vedere tehnic, metoda constă în proiectarea sau
suprapunerea imaginii craniului necunoscut peste imaginea fotografică a
persoanei dispărute, căreia se presupune că i -a aparținut craniul. Pentru
efectuarea expertizei, specialistul treuie să dispună de o fotografie
realizată în condiți i cât mai apropiate de fotografia semnalmentelor, în
lipsa acesteia putându -se apela și la fotografii existente la serviciile de
evidență a populației, ori la o fotografie executată ocazional.
În vederea efectuării examinării comparative, este necesară
fotografierea craniului într -o poziție identică cu cea a capului din
fotografia de referință, operație efectuată cu ajutorul unei aparaturi
speciale ce permite poziționarea craniului sub aceleași unghiuri în care
se află dispus capul dispărutului din fotog rafia ocazională.
Cele două imagini sunt suprapuse pe un ecran, în vederea stabilirii
coincidenței sau necoincidenței elementelor anatomice și
antropometrice, apreciate ca puncte de reper, rezultatul fiind fixat prin
fotografiere. Fotograma reprezintă, astfel, principalul mijloc de ilustrare a
concluziilor expertului antropolog.
Suprapunerea electronică a imaginilor reprezintă o variantă
prefecționată a supraproiecției, având la bază combinarea electronică a
imaginilor craniului necunoscut și cele ale persoanei dispărute.
Dispozitivul se compune din două camere de televiziune, o masă de
mixare și un monitor TV. Rezultatul examinării este fixat fotografic.96

Fig. 10. Metoda supraproiecției

96 Emilian Stancu, op. citat ., p. 204

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

63
CAPITOLUL V: ASPECTE DE DREPT PROCESUA L PENAL

5.1. Cadrul procesual – penal al investigației

În cursul procesului penal este necesar că anumite persoane să fie
identificate în scopul lămuririi împrejurărilor cauzei. Această măsură
poate fi dispusă de procuror ori de organul de cercetare p enală, în cursul
urmăririi penale, sau de instanță, în cursul judecății.
Modu l de realizare a identificării este reglementată în art. 132 –
137 din C. pr. pen.
După dispunerea măsurii și înainte de a fi realizat identificarea, se
audiază persoana car e face identificare cu privire la persoana pe care
urmează să îl identifice.
Persoana care urmează a fi identificată tre buie prezentată într -un
grup de 4 – 6 persoane necunoscute, asemănătoare pentru a se asigura
obiectivitatea rezultatului obținut.
În alegerea persoanelor din grup trebuie avute în vedere câteva
reguli, printre care: persoanele ce formează grupul nu trebuie să fie
cunoscute celui chemat să facă recunoașterea; să fie străine în cauză;
să fie cât mai asemănătoare cu cea care trebuie id entificată.
Asemănarea se referă la: se x, vârstă, talie, semnalmente, caracteristici
ale îmbrăcămintei.
În cadrul pregătirii prezentării pentru recunoaștere, organul de
urmărire penală trebuie să stabilească pe lângă celălalte amănunte și
persoanele ce vor face parte din grupul în care va fi prezentat cel ce
urmează a fi recunoscut.
Persoana prezentată pentru recunoaștere trebuie să fie îmbrăcată
în haine asemănătoare cu ale celui bănuit. Dacă infractorul a fost
deghizat, trebuie găsite și folosite mijloacele de care s -a servit: peruci,
bărbi, mustăți, ochelari, etc.
Sunt situații când la prezentarea pentru recunoaștere se folosesc
fotografiile persoanelor a căror identitate trebuie stabilită, cu toate că,
rezultatul recunoașterii după fotografie este mai puțin concludent.
Aceasta pentru că fotografia nu reușește să redea întocmai trăsăturile
fizionomiei persoanei, datorită unghiurilor din care a fost executată,
retușurile ce se fac.
Se poate afirma totuși, că cele mai bune rezultate se obțin at unci
când la prezentare sunt folosite fotografii de semnalmente. În aceste
cazuri, trebuie procurate 2 – 4 fotografii, între ele urmând a fi prezentată
fotografia persoanei a cărei identitate trebuie stabilită.
Prezentarea cadavrului pentru recunoaștere se face cu unele
dificultăți, care impun o pregătire specială. Dificultățile se datorează

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

64
modificărilor naturale consecutive morții și prezentării cadavrului în
poziția orizontală, incât aspectul său diferă de cel al persoanei în viață.
În unele situaț ii, cadavrul poate prezenta mutilări sau alterări ca
urmare a agresiunii, accidentului, sinuciderii ori datorate proceselor de
putrefacție, care îngreuiază mult recunoașterea sa.
De aceea, pe lângă stabilirea persoanelor care pot da relații pentru
ident ificarea cadavrului, pregătirea pentru recunoaștere presupune și
aducerea lui la o înfățișare cât mai apropiată de cea avută în viață. În
acest scop se face pregătirea sau „toaleta cadavrului” : spălarea,
pieptănarea, pudrarea, rujarea, aranjarea ochilor, retușarea porțiunilor pe
față pe care se află plăgi, etc.
Pregătirea cadavrului pentru recunoaștere se realizează de către
autopsier ori medicul legist, sub supravegherea și la indicațiile organului
de urmărire penală ce instrumentează cauza.
Pentru recunoașterea cadavrului se folosesc frecvent fotografiile,
care trebuie să fie executate înainte de autopsie, după regulile fotografiei
de semnalmente.97

5.2. Tactica efectuării prezentării pentru recunoaștere

5.2.1. Recunoașterea de persoane

Pentru recunoașterea persoanelor după semnalmente statice, în
încăperea în care este prevăzut să se desfășoare recunoașterea vor fi
invitate, mai întâi, cele 3 sau 4 persoane alese pentru alcătuirea grupului
în care va fi introdusă persoana care urmează a fi recunoscută. În
cameră vor fi prezenți, de asemenea, și martorii asistenți.
Persoanele invitate vor primi explicații despre actul la care iau
parte și, totodată, li se va pune în vedere că nu au voie să vorbească
sau să -și facă semne. În continuare, pe rsoanei de identificat i se va cere
să ocupe un loc în cadrul grupului, cum crede ea, pentru a se preveni
orice suspiciune referitoare la obiectivitatea recunoașterii.
Este invitată apoi persoana stabilită pentru efectuarea
recunoașterii și care, până î n acest moment, a așteptat într -o încăpere
alăturată, astfel încât să nu aibă posibilitatea să vadă dinainte pe cei
care formează grupul. Dacă aceasta persoană are calitatea de martor,
se procedează potrivit prevederilor art. 121 din C. pr. p., punându -i-se
din nou în vedere că este obligată să spună adevărul. Trebuie precizat,
însă, că identificarea martorului și depunerea jurământului au loc cu
prilejul ascultării prealabile, și nu în timpul recunoașterii.

97 Colectiv, op. citat .,p.183

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

65
Organul judiciar cere martorului să examineze persoanele din grup
și să declare dacă recunoaște vreuna dintre ele . Dacă martorul solicită,
pentru înlăturarea unor dubii , ca persoanele din grup să execute anumite
mișcări care îi pot facilita recunoașterea , cel care conduce
recunoașterea va indica perso anelor respectiv e să facă aceste mișcări .
Pe parcursul recunoaș terii este interzis să pronunțe numele
vreunei persoane sau să se facă anumite gesturi care pot fi inter pretate
ca elemente de sugestie. D acă martorul recunoaște persoană prezentată
va trebu i să se refere la elem entele caracteristice de care s -a servi t
pentru recunoaștere, toate aceste aspecte fiind menționate în procesul –
verbal . În procesul -verbal vor fi menționate și datele de identificare ale
persoanei r ecunoscute, aceasta urmând să fie as cultată separat în
legătură cu recunoașterea sa.
Nu trebuie să surprindă, însă, faptul că martorul sa u victima nu
oferă cu suficientă precizie elementele de care s -a servi t ori la care s -a
raporta t pentru recunoașterea persoanei , la felul cum , în faz a ascultării
prealabile nu a făcut un portret vorbit convingător al celui recunoscut .
În ipoteza în care martorul nu recunoaște persoana prezentată,
pot fi avute în vedere cel puțin două alternative:
a. Martorul s au victima identificat persoana, dar a evitat s-o declare în
momentul recunoașterii, informând despre aceasta ulterior organul
judiciar . În această situație trebuie să se stabilească c u exactitate
motivele reținerii, după care recunoașterea va fi reluat ă în acele ași
condiții și același grup de persoan e.
b. Martorul nu a recunoscut persoana fie că nu a avut suficiente
elemente de identificare pe care să se bazeze; fie că, pur și simplu,
în grup a fost introdusă o altă persoană decât cea căutată. În
această alternativă (excluzând ipoteza introducerii în gru p a unei
alte persoane decât cea percepută inițial de martor), în care
persoana nu a fost recunoscută din cauza insuficienței
caracteristicilor de identificare fixate în memoria martorului, organul
judiciar va trebui să se orienteze după varianta potrivit căreia
persoana, deși nerecunoscută, este totuși prezență în grup.
O asemenea ipoteză este obligatoriu să fie avută în vedere , chiar
înaintea prezentări i pentru recunoaștere , mai ales atunci când nu există
nicio probă referitoare la vinovăția persoanei suspecte . Ori, într -un astfel
de caz, dacă persoana suspectă constată că nu a fost identificată și că
nu i s-a adus nicio altă dovadă în sprijinire a vinovăției sale , va fi cu atât
mai hotărâtă să nu recunoască învinuirea ce i se aduce.
Pentru ev itarea u nor altfel de situații, considerăm că este
recomandab il ca martorului sau victimei să i se indice să nu declare
imediat că nu recunoaște persoană . El va fi solicitat să aștepte, până la

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

66
scoaterea grupului din încăpere , după care , în prezența martorilor
asistenți , va face declarația cu privire la recunoașterea sau
nerecunoaștere a persoanei .
La efectuarea prezentării pentru recunoaștere a persoanelor , mai
este necesar să fi e avute în vedere următoarele reguli :
a. Persoana care urmează să fie recunoscută de mai mulți martori :
va fi prezentată separat , fiecăruia dintre aceștia , în același condiții
și în același grup de persoane, dar în care își va schimba locul
după fiecare prezentare .
b. Dacă sunt mai multe persoane care urmează să fie recunoscute
de un singur martor, acestea vor fi prezentate pe rând , în grupuri
având de fiecare dată altă alcătuire .98

În cazul recunoașterii persoanelor după fotografie, se va proceda
la așezarea fotografiei celui vizat pentru identificare într -un grup de 4
fotografii executat e în aceleași condiții tehnice și reprezentând indivizi cu
caracteristici de identificare asemănătoare. Pe spatele fiecărei fotografii
vor fi menționate datele de identificare ale persoanelor din imagine.
Întreaga operație se va desfășura numai în prezența martorilor asistenți.
În continuare, martorul va fi introdus în încăpere și invitat să
procedeze la recunașterea persoanei după fotografie.99

5.2.2. Recunoașterea cadavrelor

Dificultățile la prezentarea pentru recunoaștere a cadavrelor sunt
determinate de faptul că nu se mai percepe o persoană în viață, cu tot ce
are ea specific, aspectul cadavrului, determinat de transformările tipice
morții, starea și poziția acestuia, alterările ori mutilările grave îngreuiază
mult identificarea.
Totodat ă, trebuie să fie avută în vedere și tensiunea psihică a celui
chemat să facă identificarea, cu atăt mai puternică cu cât este vorba de
o persoană apropiată.
Prezentarea pentru recunoaștere a cadavrului nu se face în grup,
ca în cazul persoanelor în vi ață.
Ca regulă generală, cadavrele se prezintă pentru recunoaștere
îmbrăcate.
În scopul de a se ușura identificarea, cadavrul ca fi prezentat în
diferite poziții: față, profil. Se vor avea în vedere trăsăturile special
statice, așa -zisele semne parti culare, care pot duce la stabilirea identității
cadavrului.

98 Emilian Stancu , op. citat. , p. 538 -539
99 Emilian Stancu , op. citat ., p. 152

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

67
Pentru recunoașterea cadavrelor sunt chemate persoanele care au
anunțat dispariția membrilor și, în general, orice alte persoane ce pot da
relații cu privire la identitatea acestora.
Cadavru l nu poate fi prezentat spre recunoaștere mai multor
persoane concomitent, întrucât există pericolul unei sugestionări
colective. De aceea, persoanele sunt invitate separat la locul sau în
încăperea în care se află cadavrul.
Uneori, starea cadavrului nu permite identificarea decât după
diverse semne particulare: cicatrice, negi, tatuaje, pete congenitale, etc.
În astfel de situații , rezultatele recunoașterii trebuie să fie înterpretate cu
multă rezervă, deoarece existența unor asemănări poate duce la
identificări false.
De asemenea, se impune prudență în aprecierea rezultatelor și
atunci când persoanele chemate să facă recunoașterea le sunt
prezentate obiectele de îmbărcăminte ale cadavrului, alte lucruri aflate
asupra acestuia – ceasuri, inele, cercei , etc.
Dacă în timpul ascultării prealabile se constată că persoana
chemată să facă recunoașterea este o fire emotivă, pentru verificarea și
pregătirea psihică a acesteia este indicat să i se prezinte, mai întâi,
fotografia cadavrului și apoi să treacă la recunoașterea propriu -zisă. În
acest mod se evită situații de genul celor în care, o persoană, îngrozită la
vederea cadavrului, aproape că nici nu îl privește.
În scopul identificării, pot fi prezentate pentru recunoaștere numai
fotografiile ori îmbr ăcămintea, precum și celelalte obiecte găsite asupra
cadavrului – în cazul când aceasta a fost descoperit în stare înaintată de
putrefacție ori, până la înhumare, nu i s -a putut stabili identitatea.100

5.3. Dispunerea expertizelor medico -legale și criminal istice

Dispunerea efectuării expertizei este prevăzută în art. 172 din C.
pr. p.
În anumite cauze penale, aflarea adevărului necesită cunoștințe
de strictă specialitate de care organele judiciare nu dispun, iar pentru
soluționarea cauzei se recurge la efectuarea unor expertize. Ca mijloace
de probă, expertizele pot interveni în domenii foarte variate: criminalistic,
medico -legal, contabil, tehnic, etc.
Expertiza se dispune la cerere sau din oficiu, de către organul de
urmărire penală prin ordonan ță motivată, iar în cursul judecății, de către
instanță prin înceiere motivată.
De regulă, expertul este numit de organul de urmărire penală sau
de instanța de judecată, excepție făcând expertizele ce urmează a fi

100 Colectiv, op. citat. , p. 190

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

68
efectuate de instituții de specialitat e și cărora organele judiciare li se
adresează. În aceste situații, desemnarea expertului sau a experților se
face de către acea instituție potrivit legii.
Expertul are dreptul să refuze efectuarea expertizei în aceleași
condiții în care martorul poate refuza depunerea mărturiei. Fiecare dintre
părți are dreptul să ceară ca un expert recomandat de ea să participe la
efectuarea expertizei. După efectuarea expertizei expertul întocmește un
raport scris, chiar dacă mai mulți experți sunt numiți să efectuez e
expertiza.
Raportul de e xpertiză trebuie să cuprindă:
 partea introductivă care conține mențiuni despre organul judiciar
care a dispus expertiza, data dispunerii expertizei, numele și
prenumele expertului, data și locul efectuării, data întocmirii
raportului de expertiză, obiectul acesteia, întrebările la care
trebuie să răspundă expertul, materialul pe baza căruia s -a
efectuat expertiza și dacă părțile au participat la expertiză ori
dacă au dat explicații;
 partea expozitivă care conține descrierea în amănunt a operațiilor
de efectuare a expertizei, obiecțiile sau explicațiile părților precum
și analiza acestor obiecții sau explicații;
 concluzii le care cuprind răspunsurile la întrebările puse și opinia
expertului asupra obiectului expertizei. Dacă s e constată că
expertiza nu este completă, organul judiciar poate dispune
efectuarea unui supliment de expertiză care să conțină lămuriri
suplimentare sau poate să -l audieze pentru a da explicații verbale
asupra raportului de expertiză. Dacă există îndoieli cu privire la
exactitatea concluziilor raportului de expertiză, ori acestea sunt
neclare sau contradictorii, se poate dispune efectuarea unei noi
expertize.101

101 Conf. univ. dr. Elisabeta Boția n, Drept procesual penal , note de curs, Editura BURG, Sibiu, 2016, p. 99

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

69
CAPITOLUL VI: ASPECTE PRACTICE. CONCLUZII

6.1. Aspecte practice

În acest capit ol vom analiza două cazuri reale, unde identificările
au fost făcute prin diferite metode.
În primul caz , este vorba de un cadavru uman, aflat în stare
avansată de descompunere și în totalitate scheletizat. Cadavrul a fost
găsit pe malul Oltului, într -un pâlc de vegetație format din arbori.
Lângă cadavru au fost găsite diferite obiecte personale, mai exact
haine și o pereche de ghete.
După examinarea scheletelor, acestea au fost transportate la
Serviciul de Medicină Legală, în vederea examinării medico -legale, unde
au fost recoltate și probe în vederea stabilirii ADN -ului.
Trebuie știut că înainte cu câteva luni a dispărut în această zonă
o persoană de sex masculin. A fost căutat mai multe zile în râul Olt și în
raza localității de unde a disp ărut. În localitate, la data dispariției era un
festival unde erau prezenți mai mult de 10000 de tineri. Pe rsoana
dispărută făcea parte dintr -un grup care a venit la acest eveniment.
Persoana a fost văzută de mai multe persoane în ziua dispariției.
După găsirea cadavrului organele de cercetare au dat importanță
mare pentru această dispariție și erau siguri că cadavrul găsit este
băiatul dispărut cu câteva luni mai înainte. Din acest motiv, obiectele
vestimentare găsite au fost prezentate spre recunoaște re, și au fost și
fost recunoscute de prietenii băiatului, fiind hainele lui.
Totuși, pentru lămurirea totală organele au dispus efectuarea unei
expertize bio -criminalistice, pentru a fi identificat cadavrul.
La sfârșitul lucrării găsim atașată ord onanța de efectuare a
expertizei, care ne ajută să înțelegem mai bine această speță.

În al doilea caz , într -o zonă accidentată din Masivul Bucegi, la
data de 23.08.1993 s -au găsit oseminte despre care se bănuia că au
aparținut cetățeanului olandez B. W. , dispărut din Predeal la
21.07.1993.102
Obiectivele expertizei au fost: dacă fragmentele osoase sunt de
natură umană; particularități morfo -anatomice pentru stabilirea identității;
data morții; dacă leziunile constatate prezintă caracter vital; felul și cauza
medicală a morții; dacă fragmentele osoase aparțin numitului B. W. O
particularitate a numitului B. W. era un traumatism cranian, apărut în
copilăria lui.

102 Roșu Mariana, op. citat. , p. 15

Identificarea persoanelor după semnalmente exterioare Barab ás Beáta

70
După analiza materialului osos a constat că fragmentele osoase
sunt de natură umană și provi ne de o persoană de sex masculin cu
vârsta între 25 – 30 de ani, ce a fost constat pe baza examenului
odontostomatologic. Din țesuturi conjunctive s -a constat și data morții,
4 – 5 săptămâni înainte de găsirea cadavrului.
Pe baza examinării craniului s -a constat trei facturi craniene,
leziuni identice ca persoanei B.W.
Concluzia expertizei a arătat că persoana găsită în Masivul Bucegi
era numitul B. W., dispărut cu câteva săptămâni mai înainte.
În Olanda s -a făcut și un examen ADN pe fragmentele oso ase și pe
celulele sanguine provenite de părinții lui B. W., examenul având un
rezultat pozitiv.

6.2. Concluzii

În prezenta lucrare am încercat să analizez mai profund
identificarea persoanelor după semnalemente exterioare.
Identificarea are o maximă importanță în criminalistică și în
cercetare penală, care ajută la aflarea adevărului și la identificarea
infractorului.
Identificarea criminalistică a persoanei se efectuează după diferite
metode. În lucrare am încercat să le prezint aceste meto de, începând ce
cea mai veche și ajungând la cel mai modern sistem de identificare, ce
se folosește actualmente în țara noastră. Trebuie subliniat faptul, că
toate metodele au la bază ca elemente principale semnalmente
anatomice a omului, cum ar fi capul, nasul, ochii, ș. a.
Semnele particulare, de asemenea au un rol important în
identificarea persoanei, fiindcă acestea sunt individuale și cum se știe nu
există două persoane identice.
În al doilea parte a lucrării am analizat și identificarea
antrop ologică, care se efectuează în cazul unei cadavru, imposibil de
identificat după portretul vorbit. Această analiză se efectuează de medici
– legali.

71
ANEXĂ

72

73

BIBLIOGRAFIE

A. Doctrină

a.) Bibliografie românească

1. Camil Suciu, Criminalis tica, Editura didactică și pedagogică,
București, 1972
2. Colectiv, Tratat de tactică criminalistică , ediția a II -a revăzută și
completată, Editura Carpați, București, 1992
3. Conf. C. Dumitrescu, Curs de tehnică criminalistică , Editura Școlii
de ofițeri, 1975
4. Conf. univ. dr. Elisabeta Boțian, Drept procesual penal , note de
curs, Editura BURG, Sibiu, 2016
5. Constantin Drăghici, Adrian Iacob, Tratat de tehnică criminalistică ,
Ediția a II -a, Ed. Sitech, Craiova, 2009
6. C-tin Dumitru, Corneliu Panghe, Portretul vorbit , Serviciul cultural,
presă și editorial, București 1974
7. Emilian Stancu, Criminalistica.Tehnica criminalistică, vol. I,
Tipografia Universității din București, București, 1981
8. Emilian Stancu, Investigarea științifică a infracțiunilor , vol. I, Curs
de crimina listică, București, 1986
9. Emilian Stancu , Tratat de criminalistică , Ediția a VI -a, revăzută,
Editura Universul Juridic, București, 2015
10. Ioan Aron, Criminalistica , note de curs, Brașov, 2013
11. Ioan Aron, Teză de doctorat (rezumat) , Biometria. Metoda
de identi ficare criminalistică a persoanelor , București, 2010
12. Ion Mircea, Criminalistica , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1978
13. Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, Indentificarea criminalistică ,
Ediția a 2 -a, Editura C.H. Beck, București, 2011
14. Mina Minovici, conf. dr. Vladimir Beliș, în prefată la Elemente
de antropologie judiciară , Editura Ministerului de Interne, 1993
15. N. Minovici, Școala antropologică (Bertillon) pentru agenții de
poliție , rezumatul cursului, București, 1900
16. Nicolae Dan, Tratat practic de cr iminalistică , vol. II, Ministerul
de Interne, Bucuresti, 1978

17. Nicolae S. Minovici, Tatuajele în România , Editura Curtea
Veche, București, 2007
18. Roșu Mariana, Expertiza antropologică în identificarea
medico -legală , teză de doctorat, rezumat, București, 2003
19. Virgil -Tiberiu Dragomirescu, Tratat de medicină legală
odonto -stomatologică , Editura All, București, 1996
20. Vladimir Beliș, Tratat de medicină legală, vol. II , Editura
Medicală, București, 1995

b.) Bibliografie străină

21. Ibolya Tibor, Tatuajul, ca element de ide ntificare , Budapesta,
2012

22. Katona G éza, Cercetarea de identificare a urmelor în
procedură penală , Budapesta, 1965

c.) Surse electronice

23. https://www.politiaromana.ro/ro/structura -politiei –
romane/unitati -centrale/institutul -national -de-
criminalistica/servicii /serviciul -identificari –
judiciare1402493515/laborator -de-procesare -si-gestionare -a-
datelor -biometrice -aferente -bazelor -de-date-criminalistice

B. Legislație națională

24. Noul Cod de Procedură Penală