ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE [607357]

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE
Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană
Specializare – Relații Internaționale și Integrare Europeană

Dilema securității în sistemul internațional multipolar
emergent
Războiu l Federația Rusă – Georgia

Disciplină : Teoria Relațiilor Internaționale

Masterand: [anonimizat] 2012

1
Septembrie 2012

Dilema securității în sistemul internațional multipolar
emergent
Războiul Federația Rusă – Georgia

Cuvinte cheie : realism clasic, idealism, dilema securității, securitate colectivă, balanță de
putere, războiul ruso -georgian .

Rezumat
Războiul între Federația Rusă și Georgia a debutat în luna august a anului 2008 ca urmare
a puternicii dileme a securi tății care în acest moment se confruntă cu stabilirea unei noi
ordini mondiale. Sistemul internațional contemporan este unul multipolar în care își fac
apariția statele emergente precum Rusia, China, India, Brazilia și Africa de Sud. Una
dintre cauzele ace stui conflict este exact această dilemă privind natura securității si
existența unor percepții diferite cu privire la modul asigurării ei. Războiul a fost un mijloc
de exprimare a Federației Ruse în vechiul său spațiu de influență și în vecinătățile ei.
Acest conflic a avut puterea de a scoate la lumină lacunele securității colective și
necesitatea de o regîndire a sistemului internațional după cel de -al doilea Război Mondial
și evoluția statelor odată cu aceste schimbări.

Introducere
În lucrarea de fa ță se propune analizarea dilemei securității în sistemul
internațional contemporan având ca studiu de caz scurtul război de durată dar cu o mare
semnificație dintre Federația Rusă și Georgia, între 7 și 12 august 2008. Relațiile între
cele două state s -au deteriorat începând cu anul 2004 datorită ostilităților din regiunea
separatistă Osetia de Sud. Nici una dintre cele două țări implicate nu și -a asumat inițierea
atacurilor, Georgia a acuzat Rusia de nerespectarea integrității sale teritoriale, sprijinind

2
regiunea separatistă iar Rusia acuzând Georgia de invadarea regiunii Osetia de Sud.
Comun itatea internațională s -a declarat susținător al Georgiei iar Federația Rusă a fost
percepută ca parte negativă în acest conflict . Georgia a revendicat regiunea bazân du-se pe
prevederile integrității teritoriale însă Rusia a susținut dreptul de autodeterminare al
regiunii.
Rusia s -a bazat pe puterea sa emergentă , securizarea granițelor sale și a urmărit
interesele strategice de refacere a sferei de influență caracteri stică secolului XIX și
recunoașterea de către democrațiile mondiale a nevoii de regândire a scenei internaționale
din perspectiva unui sistem multipolar1.
Structura lucrării este organizată astfel: primul capitol va analiza prezența dilemei
securității in ternaționale în cazul conflictului ruso -georgian, trăsăturile definitorii ale
acestuia, opoziția idealism vs. realism din punctul de vedere al naturii securității și a
modului de asigurare a acesteia. Vom analiza deasemenea mijloacele de prevenire a
confl ictelor prin garantarea păcii prin prisma securității colective și modalitatea de
asigurare a echilibrului internațional prin teoria realistă a balanței de putere. Cea de -a
doua parte a lucrării va analiza cauzele războiului și contextul dilemei securitați i. Se vor
discuta rolul Rusiei în regiunea Caucaz, relații le Georgia -Rusia î naintea prăbușirii
Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste și natura relațiilor celor două state după 1990 ,
când Rusia a pus bazele Comunității Statelor Independente . Deasemenea se vor urmări și
relațiile dintre Georgia și SUA, îndeosebi în sectoarele energetice , ale securități i și
democrației, relațiile cu UE și NATO pentru Securitate și Cooperare în Europa. Vor mai
fi amintite și direcțiile și orientările politicii externe a Rom âniei după 1989. Vor fi
analizate transformările sistemului internațional în urma acestui conflict care se
evidențiază în momentul de față ca fiind unul multipolar, cu mai multe nuclee de putere,
starea de unipolaritate fiind lăsată în urmă. În ultima parte a lucrării vom răspunde
următoarelor probleme : este necesar ca statele să urm ărească maximizarea securității
internaționale sau maximizarea cooperării internaționa le în vederea menținerii păcii?
Pentru a argumenta acest răspuns ne vom baza pe direcțiile urmate în mediul internațional
în urma conflictului ruso -georgian.

1 Cordesman, A. H., The Georgia War and the Century of “Real Power” , Center for Strategic and
International Studies, 18 august 2008, disponibil la http://csis.org/publication/georgia -war-and-century -real-
power

3

Cadru l conceptual și metodologic
Dilema securității a fost teoretizată de numeroși cercetători însă cea mai
semnificativă dintre lucră rile pe această temă este cea elaborată de Robert J ervis în 1978
care abordează caracterul acestei dileme, manifestarea nevoii de securitate a statelor și
descrierea modelelor de lumi existente în funcție de pozițiile de ofensivă sau defensivă
adoptate de țări. Vom expune n atura securității și trăsăt urile acesteia din perspectiva
realistă, prin raportare comparativă la cea idealistă, teoretizată în lucrările lui Hans J.
Morgenthau (2007) și Andrei Miroiu și Radu -Sebastian Ungureanu (2006) . În analiza
conflictului ruso -georgian vom folosi tratatele teoretic ienilor David L. Phillips (2008),
Nathan Burns (2010) și Jim Nichol (2009). Pentru atingerea obiectivelor lucrări i se vor
detalia și utiliza noțiunile de : securitate colectivă , balanță de putere, sistem multipolar și
unipolar . Ipotezele elaborate în aceast ă lucrare sunt:
Ipoteza 1: Este conflictul ruso -georgian o formă de manifestare a dilemei securității?
Se vor discuta definiția și trăsăturile dilemei securității, opoziția abordărilor idealism vs.
realism clasic și opoziția între securitate a colectivă și teoria balanței de putere.
Ipoteza 2: Este dilema securității una dintre cauzele războiului?
Se vor discuta r elațiile Georgi a – Rusia înainte și după de 1990 ca și relațiile Georgiei cu
SUA, UE, NATO, OSCE .
Ipoteza 3 : A fost afectat sistemul internațional de războiul ruso -georgian? Care ar trebui
să fie obiectivul actorilor internaționali : maximizarea securității naționale sau păstrarea
păcii internaționale prin maximizarea cooperării internaționale?
Sistemul internațional actual a trecut de la unipolaritat e la multipolar itate ceea ce impune
adapta rea actorilor internaționali, conștientizarea puterii și a intențiilor statelor emergente:
China, Rusia, India, Brazilia și Africa de Sud.

4
Discuție:
Dilema securității
Discipina relațiilor internaționale a fost teoretizată pe bazele problemei păcii și
conflictelor cu obiectivul de eliminare a stărilor conflictuale și dezvoltarea stării de
echilibru. În lucrarea de față ne vom limita la a discuta diferențele dintre perspectivele
statelor cu privire la securitate prin prisma teoriilor idealiste vs. realism clasic.
Dilema securității, Din perspectiva teoreticianului Robert Jervis dilema securității
are ca premisă faptul că asigurarea propriei securități de către un stat poate crea
insecuritate pentru ceilalți acto ri, care vor reacționa prin măsuri efective în veder ea
întăririi propriei siguranțe: „multe din mijloacele prin care un stat încearcă să își mărească
securitatea conduc la diminuarea securității altor state ”2. Dacă este aplicată teoria
vânătorii de cerbi „ stag hunt” dezvoltată de Rousseau3, toate statele vor coopera , va fi în
beneficiul egal al tuturor participanților, însă în momentul în care unul dintre ele se va
abate de la regul ile jocului și va încearcă urmărirea unui beneficiu personal sau va
presupun e că și ceilalți adoptă aceași strategie, toți vor avea de pierdut. Din perspectiva
lui Jervis, ideea de bază este că sistemul este unul anarhic, ceea ce facilitează izbucnirea
războaielor , deoarece pentru stat prevalează prop riul interes se urmărește maxi mizarea
propriei puteri. Pentru a coopera, trebuie avut în vedere faptul c ă națiunile au nevoie de
sisteme de securitate diferite, adaptate în funcție de gradul de vulnerabilitate resimțit în
regiune , gradul de sigur anță vizat de acestea, sumele pe care a cestea sunt dispuse să le
plătească pentru a atinge nivel de securitate dorit, avantajele obținute din cooperări . De
asemenea, teama de o eventuală pierde re poate de termina un actor să încheie înțelegeri de
cooperare stabile, însă perspectiva unei eventual e victorii îl poate face să evite astfel de
acorduri. Din această prismă, Jervis identifică patru poziții de ofensivă sau defensivă. În
cazul în care ofensiva nu poate fi diferențiat ă de defensivă, iar ofensiva este în avantaj,
ordinea rezultată este cea m ai dejavantajoasă pentru statu -quo-ul statelor implicate .
Situația este de instabilitate, pot fi generate curse de înarmări, iar atacul devine cea mai
bună alternativă în protecția statului. Când ofensiva nu poate fi diferențiată de defensivă,
și defensiva este în avantaj , statele pot adopta politici de securitate compatib ile. În situația

2 Jervis, R., “Cooperation under the Security D ilemma”, World Politics, Vol. 30, Nr. 2, ianuarie 1978 ,
p. 169,
3 Jervis, R., “Cooperation under the Security D ilemma”, World Politics, Vol. 30, Nr. 2, ianuarie 1978 , p.
167.

5
în care nu există o diferențiere între ofensivă și defensivă, iar ofensiva se află în poziție de
avantaj, nu este îndeplinită dilema securității, însă există problem e de securitate și de
suspiciune . În cazul în care ofensiva poate fi diferențiată de defensivă, și defen siva deține
avantajul, statele nu caută forțe ofensive și nu se identifică probleme de securitate4. Cea
de-a treia posibilitate este cea caracteristică siste mului mon dial, însă nu este cea
dezirabilă.
Astfel, este necesar ă identifica rea celei mai bune modali tăți de asigurare a
securității prin prisma teoriilor realiste și idealiste . Realismul , după cum susține Hans
Morgenthau în „C ele șase principii ale realis mului formulate ”5, pornește de la ideea
naturii umane de a fi egoistă, și este caracterizat de o dorință impetuoasă de a deține
puterea și de a domina . În același fel, statele – actori principali în sistemului internațional,
au ca obiectiv suprem obținerea puterii , asigurarea și maximizarea securității ei. Astfel,
aputem discuta despre sistem ul internațional anarhic care nu dispune de o autoritate
superioară și în care moralitatea nu este la baza acțiunilor politice internaționale. S tatele
suverane mereu caută să î și mărească puterea, datorată unor elemente precum : resurse
naturale, poziționare geografică , capacitate militară și tehnologică, economie6. Ele
vizează maximizarea puterii și a securității în mod constant, ceea ce duce la crearea unor
situații în care conflictul este inevitabil. Unicul mod de a normaliza comportamentul
statelor în sistemul internațional este, din perspectiva realis tă, balanța de putere – singurul
„mecanism de reducere a posibilităților de izbucnire a războiului și a conflictulu ”7.
Morgenthau susține ca soluție securit atea colectivă deoarece prin aceasta actorii
internaționali vor lăsa interesele și egoismele naționale pe plan secundar deci vor încerca
îndepărtarea predispoziției naturale de dominație .
Contrar acestei teorii, după P rimul Război Mondial, și-a făcut apariția o nouă
abordare în domeniul politicii internaționale – idealismu l (wilsonianism). Acesta susține
ideea că individul nu este în mod natural înclinat spre conflict, ci este într -o continuă
căutare a păcii . Pentru a a sigura existența păcii este necesară dezvolta rea unor
instrumente pentru eliminarea definitiv ă a războiului. R ezulta tul acestei teorii a fost

4 Jervis, R., “Cooperation under the Security D ilemma”, World Politics, Vol. 30, Nr. 2, ianuarie 1978 ,
pp. 211 -214.
5 Morge nthau, H., Politica între națiuni.Lupta pentru putere și lupta pentru pace, Ed. Polirom, Iași, 2007,
pp. 44 -55.
6,7 Miroiu, A. & Ungureanu, R.S., Manual de Relații Internaționale, Ed. Polirom, Iași, 2006, cap.
„Realismul”, p. 100 , p.104 .

6
crearea Ligii Națiunilor, un set de principii și instrumente de pace general acceptate în
sistemul internațional. Eșecul Ligii Națiunilor, marcat de cea de -a doua mare conflagrație,
a subliniat necesitatea creării unui nou cadru instituțional. Anarhia poate fi înlăturată prin
cooperarea internațională, opinie împărtășită și de instituți onaliștii liberali, care susțin că
„cooperarea instiuțională […] duce la niveluri mai înalte de predictibilitate și de
regularitate a relațiilor internaționale. […] Instituțiile își asumă apoi rolul de a încuraja
obiceiurile cooperative, monitorizând conformarea la reguli și sancționând pe defector ”8.
În acest scop , în peri oada postbelică, s -au creat numeroase organizații care provează
pacea și securitatea colectivă, cum ar fi ONU, NAT O, OSC E etc. Din acest motiv va
rămâne încă necunoscut răspunsul la problema soluției care poate garanta pacea,
securitatea colectivă sau balanța de putere. Războiul ruso -georgian ne arată că teoriile
realiste au ponede mai grea cele idealiste. Cauzele generatoare ale acestui conflict, dintr -o
perspectivă simplistă, ar fi revendicarea regiunii separatiste O setia de Sud de către
Georgia și susținerea dreptului la autodeterminare a regiunii de către Federația Rusă.
Analizând mai îndeaproape vom descoperi regulile unui joc bazat pe principii realiste.
Rusia este națiunea cu o perpetuă dorință de maximizare a pu terii în urma colaps ului
major din anii 90 și adoptă o strategie de asigurarea a unei poziții dominante prin
dețineriea unor volume impresionante de resurse naturale ca petrol ul și gaz ele natural.
Georgia , marcat ă de “Revoluția trandafirului ” din 1993 și a legerea unui președinte cu
vederi pro -occidentale, Mihail Saakashvili în anul 2004 , s-a axat pe politici externe ce
diminuează importanța relațiile cu Rusia și promovează stabilirea de relații cu SUA, UE,
NATO și OSCE . Din acest motiv , Rusia s -a simți t ame nințată de prezența occidentală în
spațiul său de influență, care contravine interesului său și repezintă un perico l care trebuie
înlăturat din apropierea granițelor sale . Prin acest conflict Rusia nu a înlăturat
amenințarea, ci d oar a tra s un semnal de al armă: statul are propriile interese, diferite de
cele occidentale, și nu se teme să arate acest lucru. Nu trebuie omis faptul că Rusia este o
putere emergentă, cu interese strategice puternice, pe care nu se teme să și le urmărească
sub forma unei politic i externe de secol XIX, demonstrând că „statele mai puternice vor
devia sau încălca regulile atunci când vor considera că este în avantajul lor și când nu
există un bloc de putere oponent care să reprezinte o amenințare9”. Datorita acestor

8 Burchill S. & L inklater, A., Teoria Relațiilor Internaționale , Ed. Institutului European, Iași, 2008, cap. 3,
„Liberalismul” , p. 81.
9 Cordesman, A. H., The Georgia War and the Century of “Real Power” , Center for Strategic and
International Studies, 18 august 2008 , p. 2.

7
factori se iveșt e dilema securității . Rusia care nu se teme să ia măsuri în direcția
maximizării beneficiului propriu în defavoarea celorlalte state și Georgia care cooperează
pozitiv cu celelalte state democratice, prin aceasta protejându -se de politicile externe ale
Federației Ruse. Aceste acțiuni desfășurate pe durata conflictului pot fii integrate în teoria
balanței de putere.

Dilema securității – cauzatoarea conflictului ruso-georgian
Pentru a determina cauzele conflictului și prezența dilemei securității în acesta ,
este necesar ă o trecere în revistă a relațiilor dintre cele dou ă state și a relațiilor dintre
Georgia și sistemul internațional colectiv. Istoria modernă a Georgiei începe cu anexarea
statului Rusiei în secolul al XIX urmată de integrarea lui în structuri le sovietice. În urma
căderii URSS, Georgia este primul stat -satelit care își proclamă independența , în anul
1991. În 2004, după un deceniu sub guvernare sovietică, sub numele de „Revoluția
Trandafirului”, vine la putere Mihail Saakashvili, un lider cu puternică viziune pro-
occidentalistă . Orienta rea noului -format sta t democratic este de a se distanța de politicile
ruse prin stabilirea de parteneriate cu structuri col ective . Rusia a înțeles aceste demersuri
ca o amenințare la politica ei externă “Georgia, cu deschiderea sa spre Vest, reprezintă o
ameninț are la legitimitatea modelului autoritar al Rusiei ”10.
De aici se desprinde dilema securității, securitate pe care cele două au încercat să
și-o maximizeze prin modalități diferite: Georgia care stabilește î ncă din anii 90 cooperări
cu organizații occidentale printre care SUA, având trei priorități – energetice, de
securitate și democratice, conform teoreticienilor Houman A. Sadri și Nathan L. Burns11.
Din punct de vedere energetic, Georgia este o piesă impor tantă în dezvoltarea rutelor ce
transportă gaz și petrol din bazinul Mării Caspice. Rutele Baku -Tbilisi -Ceyhan (BTC), ce
transportă petrol din bazinul azer până în Turcia și Baku -Tbilisi -Erzurum (BTE), care
transportă gaz natural din Shah Deniz până în Tur cia au deschis drumul spre Vest, iar
companiile americane nu au ezitat să profite de acestea în vederea s lăbirii monopolului
Rusiei în acest sector energetic12.

10 Traub, J., “Taunting the Bear”, The New York Times, publicat la data de 9 august 2008, disponibil la
http://www.nytimes.com/2008/08/10/weekinreview/10traub.html?pagewanted=all , tradus din: “Georgia,
with its open embrace of the West, thus represents a t hreat to the legitimacy of Russia’s authoritarian
model ”.
11 Sadri, H. A. & Burns, N. L., “The Georgia Crisis: a New Cold War on the Horizon?” , Caucasian Review
of International Affairs, Vol. 4, Nr. 2, 2010, p. 126.
12 Idem.

8
Din punct de vedere militar Georgia a inițiat două pr ograme de defensivă:
Georgia Train and Equ ip Program (GTEP) și Sustainment and Stability Operations
Program (SSOP). Pe plan comercial în 2005 debutează cooperarea cu SUA în cadrul
Millenium program care încuraje ază investițiile străine și aceasta este o reușită generând
ca rezultate în anul 2008 o valoare de 8.87% din totalul exporturilor comerțul cu SUA , în
ciuda comerțul ui cu Rusia care nu depășește 2.12%13. Un alt punct important din
politicile externe ale Georgiei este stabilirea de relații de cooperare pentru a deveni stat
membru al NATO. Prim ele cont acte s -au stabilit în 1992, odată cu alăturea la Consiliului
Euro -Atlantic, devenit în 1997 Consiliul Parteneriatului Nord -Atlantic. Cooperarea a
continuat prin alăturarea Georgiei la Partene riatul pentru Pace în anul 1994 . Cooperarea a
continuat în 2004, când NAT O aprobă Planul Individual de Acțiuni al Parten eriatului
(PIAP) și în 2006 cu Dialogul Intensiv ce duce Georgia pe calea integrării. Punctul
culminant este atins în 2008, când Tbilisi se confruntă cu opoziția european ă privind
integrarea s a. În locul transformării sale în stat membru NATO cu drepturi depline , în
septembrie 2008 este inaugurată Comisia NATO -Georgia, cu rol de supervizare a
evoluție i statului după războiul din 200814.
Din perspectiva democratică, orientăriea pro -occidentală a Georgiei este ilustrată
de relațiile stabilite cu UE , atât în ceea ce privește energia, cât și în ceea ce privește
securitatea și democrația. În secto rul energetic, Europa este alimentată cu energie din
zona bazinului caspic pentru a s e distanța astfel de monopolul Rusiei, care deținerea a
41% din importurile de gaz ale Europei15. Georgia es te afactor activ al planului de
construire a Coridorului Sudic, alternativă europeană la rutele de resurse rusești , ca și din
proiectul Nabucco . În ceea ce privește come rțul, UE este un partener imp ortant pentru
Georgia, nivelu l exporturilor cu aceasta atingând 24.48%16.
În 1999 intră în vigoare Acordul pe ntru Parteneriat și Cooperare UE care are ca
scop ajutorarea ecnomică și politică a Georgiei. În 2004 este stabilită Mi siunea EUJUST
THEMIS, cu o durată de un an, de sprijin în procesul de reformă al justiției17. O altă etapă
decisivă este adoptarea Planului de Acțiune al Politicii d e Vecinătate Europene, care are

13 Idem, p. 142.
14 Evolution of NA TO-Georgia relations, disponibil la http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_
38988.htm
15 Energy Dependency , Europe’s Energy Portal, disponibil la: http://www.energy.eu/
16 Sadri, H. A. & Burns, N. L., “The Georgia Crisis: a New Cold War on the Horizon?” , Caucasian Review
of International Affairs, Vol. 4, Nr. 2, 2010, p. 142 .
17 Chronology of Basic Events in EU -Georgia Relations, disponibil la http://www.mfa.gov.ge/index.
php?lang_ id=ENG&sec_id=462

9
ca scop întărirea cooperării în spațiul politic și economic18. După confl ictul din 2008,
Uniunea trimite peste 200 de specialiști care să monitorizeze și să ajute la stabilizarea
situației din Abkhazia și Oseti a de Sud. Cooperarea continuă și după 2008, UE
recunoscând inte gritatea teritorială a Georgie i.
Mai putem enumera deasemenea stabilirea de relații din 1992 și până în 2008 cu
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, manifestată prin Misiunea OSCE în
Georgia, care monitorize aza frontierele statului și evoluțiile relațiilor cu cele două regiuni
separatiste. La acestea se adaugă relațiile Georgiei cu ONU , prin United Nations Observer
Mission in Georgia (UNOMIG), Black Sea Economic Cooperation și GUAM. Toate
acestea demonstrează dorința Georgiei de a deveni un stat democratic stabil sub umbrela
cooperă rii colective, și totodată Georgia identifică în aceste structuri un m ijloc de
protejare în Rusiei.

La un pol opus se află Rusia care are o abordare total diferită de asigurare a
securității. Cu o moștenire istorică de f ostă mare putere , din epoca URSS, a cest stat
resimte și în prezent nevoia de a -și reface vechea sferă de influență . O dovadă în acest
sens este fondarea Comunității Statelor Independente, ca re vizează continua rea relațiilor
cu fostele state -satelit19. În ciuda parteneriatului dezvoltat cu NA TO și a relațiilor, mai
ales comerciale , cu UE , Rusia nu subscrie în totalitate la sistemul colectiv de securitate.
Politica externă promovată de aceast stat este de securizare a granițelor și maximizare a
puterii abordând strategii diferite față de cele i mpuse sistemul internațional , orientate
către deținerea monopolu lui în sectorul energetic și menținerea statelor v ecine în sfera sa
de influență. Războiul cu Georgia nu a reprezintă doar susținerea autodete rminării
regiunii Osetia de Sud ci și încercarea d e securizare a propriilor frontiere și a reprezentat
încercarea de a câștiga controlul asupra coridoarelor energetice ce leagă Marea Caspică
de Ma rea Neagră și Marea Mediterană. Mai mult de atât, Rusia recunoaște dreptul la
autodeterminare al Abkhaziei și Osetiei de Sud, în dauna recunoașterii integrităț ii
teritoriale a Georgiei, încălcâ nd Principiile de la Helsinki , și prin urmare dreptul
internațional. Conflictul a mai semnificat și expresia nemulțumir ii Rusiei cu privire la
guvernar ea de orientare occide ntală a Georgiei și a dorinței de integrare în NATO ,
precum și o încercare de a discredita re a politicii deschise promovate de aceasta. Acest

18 Relations with Georgia, disponibil la http://eeas.europ a.eu/georgia/index_en.htm
19 Sadri, H. A. & Burns, N. L., “The Georgia Crisis: a New Cold War on the Horizon?”, Caucasian Review
of International Affairs, Vol. 4, Nr. 2, 2010, p. 133.

10
război ilustrează și viziunea diferită a Rusiei în ceea ce privește actuala ordine
internațională, viziune pe care nu se teme să o susțină : are interes e, pe care e pregătită să
le urm ărească cu oric e preț și este gata oricând să î și securizeze sfera de influență în
dauna viziunii cooperării internaționale.

Consecințele războiului ruso -georgian. Obiectivele actorilo r internaționali.
Datorită celor precizate anterior putem ridica o nouă problemă a relațiilor
internaționale : își va schimba Vestul strategiile odată cu conștientizarea poziției și
intențiilor Rusiei? A cunoscut sistemul internațional schimbări majore? Răs punsul este un
nu categoric.

Comuni tatea internațională a asistat imediat Georgia post -conflictuală , atât
financiar și ideologic.
Financiar, încă din primele zile post -conflict , SUA au oferit 1.06 miliarde de
dolari, Comisia Europeană s -a angajat să ofer e 500 milioane de Euro, iar Fondul Monetar
Internațional pune la dispoziție 750 milioane de dolari Băncii Centrale a Georgiei sub
forma unui aranjament20.
Din punct de vedere al red resării situației, atât UE, cât și OSCE au trimis misiuni
de supraveghere î n zonele de conflict și în zonele de graniță. Comunitatea occidentală a
recunoscut integritatea teritorială a Georgiei și a încurajat stabilirea unui compromis cu
regiunile separatiste. Aceeași comunitate a condamnat public și vehement acțiunile Rusiei
și faptul că aceasta a susținut dreptul la autodeterminare al Abkhaziei și al Os etiei de Sud.
Deasemenea, au fost propus e sancțiuni neconcretizate împotriva Rusiei : revocarea
invitațiilor la reuniunile G8 și revizuirea candidaturii la Organizația Mondială a
Comerțului (candidatură blocată de Tbilisi ). Alte propuneri cuprindeau asigurarea
securității în zonă prin în armarea defensivă a Georgiei și întărirea relațiilor cu statele
vecine. Astfel, comunitatea internațională și -a arătat simpatia și sprijinul față de situația
Georgiei. Strategiile în mod clar nu au fost schimbate. UE a criticat acțiunile Rusiei și le –
a condamnat, însă parteneriatul cu aceasta continuă datorită necesității de exporturi
energetice ale Rusiei către UE și a relații lor comerciale stabile c u aceasta. SUA,

20 Phillips, D.L., Post-Conflict Georgia, The Atlantic Council of the Uni ted States, septembrie 2008, p. vi.

11
simpatizând cu Uniunea, s -au mulțumit cu simpla condamnare publică a acțiunilor :
[…]Rusia devine din ce în ce mai mult proscrisul în acest conflict21.
Rusia a demonstrat astfel că securitatea colectivă este vulnerabilă și a declarat
deschi s că pentru maximizarea securității sale este gata să înlăture orice amen ințare.
Războiul a fost expresia dezaco rdului cu privire la prezența NATO în Caucazul de Sud și
la orientarea pro -occidentală de la Tbilisi. Rusia a avut puterea de a demostra că Pactul 16
al Ligii Națiunilor sau Articolul 5 al N ATO pot fi rapid încălcate în situația amenințării:
statele mari având întotdeauna o regulă de comportament bine observată de Henry
Kissinger, și anume că nu vor interveni militar pentru ajutorarea aliaților lo r mici : marile
puteri nu comit suicid pentru aliații săi22.
Astfel rămâne dilema asigurăr ii securității: securitatea colectivă sau balanța de
putere? Majoritatea susține că securitatea colectivă este mai eficient ă, presupunând:
construir ea unei strategii de apărare a mai multor state care se angajează să se protejeze
reciproc, eficientizarea costurilor și încurajarea cooperării și menținerea păcii pe termen
îndelungat. Însă, în secolul XXI, principiile realismul ui clasic tind să domine politicile
externe . În ciuda faptul ui că Statele Unite domină sistemul internațional, își fac apariția
puteri le emergente din care face parte și Rusia, care nu se tem să încalce regulile colective
pentru a obține puterea și o poziție strategică. Motivul este, așa cum ar enunță
Morgenthau și cum demonstrează vânătoarea de cerbi a lui Rousseau, faptul că statele nu
caută beneficii egale pentru toți actorii . Ele caută să își asigure puterea, securitatea, și î și
urmărească interesele și să deț ină toate mijloacele de apărare cum demo nstrează și
conflictul din Georgia din augu st 2008 . Într-un sistem multipolar emergent, regulile se pot
schimba în funcție de interesele individuale, competiția poate lua naștere, la fel ca și
conflictul subliniind necesitatea regândirii întregului ansambl u.

21 Nichol, J., Russia -Georgia Con flict in South Ossetia: Context and Implications for U.S. Interest ,
septembrie 2008, tradus din : “ Russia is becoming more and more the outlaw in this conflict ”.
22William Pfaff , Why Georg ia Does Not Belong in NATO, disponibil la http://www.williampfaff.com/modul
es/news/ article.php?storyid=334, tradus din: “ great powers do not commit sucide for allies ”.

12
Concluzii

În urma analizei din lucrare a de față se poate observa faptul că sistemul
internațional contemporan se confruntă cu probleme legate de structura sa. Ordinea
impusă după cel de -al Doilea Război Mondial este ineficientă datorita apariție i statelor
emergente . Războiul dintre Fede rația – Rusă și Georgia a scos la iveală această
vulnerabilitate, mai precis faptul că sistemul colectiv poate face față conflictelor, însă
unele state nu se sfiesc în a -și urmări propriile interese și a încălca pr evederile
internaționale . Comunitatea internațională a sprijinit Georgia și con damnat acțiunile
Rusiei, dar s -a dovedit incapacitatea de a sancționa corespunzător una din marile puteri
emergente, ș i asta din cauza propriilor interese care primează în fața celor colective.
Acest aspect denotă nevoia de reg îndire și reconfigurare a sistemului internațional în
contextul secolului al XXI – lea.

13

Bibliografie

1. Cohen, A., “The Russian -Georgian War: A Challenge for the U.S. and the World”,
WebMemo, Publicat de H eritage Foundation, Nr. 2017, august 2008, p. 1.

2. Cordesman, A. H., The Georgia War and the Century of “Real Power” , Center for
Strategic and International Studies, 18 august 2008, disponibil la
http://csis.org/publication/georgia -war-and-century -real-power .

3. Jervis, R., “Cooperation under the security dilemma”, World Politics, Vol. 30, Nr. 2,
ianuarie 1978, pp. 167 -214, disponibil la http://www.jstor.org/stable/2009958 .

4. Miroiu, A. & Ungureanu, R.S., Manual de Relații Internaționale, Ed. Polirom, Iași,
2006, cap. „Realismul”, pp. 95 -105.

5. Morgenthau, H., Politica între națiuni . Lupta pentru putere și lupta pentru p ace,
Ed. Polirom, Iași, 2007 .

6. Nichol, J., Russia -Georgia Conflict in South Ossetia: Context and Implications for
U.S. Interest , septembrie 2008, disponibil la http://fpc.state.gov/documents/
organization/110841.pdf

7. Sadri, H. A. & Burns, N. L., “The Georgia Crisis: a New Cold War on the Horizon?”,
Caucasian Review of International Affairs, Vol. 4, Nr. 2, 2010, pp. 126 -144.

8. Traub, J., “Taunting the Bear”, The New York Times, 9 august 2008 .