Catedra de Gimnastică [607323]

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Catedra de Gimnastică
TEZĂ DE LICENȚĂ
TEMA: DEZVOLTAREA FORȚEI LA BĂRBAȚI DE 20-30
ANI PRIN INTERMEDIUL ANTRENAMENTULUI DE
CULTURISM
Îndeplinit: Plăcintă Oleg
anul IV, gr. 408 F+T
Facultatea Fregvență redusă
Conducător științific : Prodan Dumitru ,.
lector universitar
Chișinău, 2011
1

CUPRINS:
INTRODUCERE ……………………………………………….……………… 4
I.Culturismul parte componentă a culturii fizice și sportului……. 7
I.1.Istoricul al originii și evoluției culturismului………………………….. 7
I.2.Culturismul ca disciplină sportivă…………………………….. …………..9
I.3.Direcții actuale ale culturismului…………………………………………… 10
I.4.Avantajele practicării culturismului………………………………………. 11
I.5.Funcțiile culturismului………………….. ……………………………………… 13
I.6.Mijloacele de dezvoltare a forței în culturism………………………… 16
I.6.1.Mijloace specifice………………………………………………………………….. 16
I.6.2.Mijloace complementare……………………………………………………….. 21
II.ARGUMENTAREA TEORETICĂ A DEZVOLTĂRII
FORȚEI LA BĂRBAȚI DE 20-30 ANI PRIN INTERMEDIUL
ANTRENAMENTELOR DE CULTURISM…………………………..23
II.1.Metodele cercetării……………………………………………………………….. 23
II.2.Organizarea cercetării………………………………………………………….. 28
II.3.Teoria antrenamentului sportiv de forță în culturism…….. ……… 29
II.4.Conținutul antrenamentului sportiv de forță în culturism………. 30
II.5.Tipuri de antrenament în culturism………………………………………. 34
II.6.Metode de abordare a exercițiilor de forță în antrenament de
culturism……………………………………………………………………………….37
II.7.Principii și metode generale ale antrenamentului de forță în
culturism……………………………………………………………………………….41
III.ARGUMENTAREA PRACTICĂ A METODICII
DEZVOLTĂRII FORȚEI LA BĂRBAȚI DE 20-30 ANI PRIN
INTERMEDIUL ANTRENAMENTELOR DE CULTURISM.. 48
III.1.Metodica experimentală a antrenamentului de
culturism scopul fiind dezvoltarea forței la bărbați de 20 – 30
2

ani………………………………………………………………………………………… 48
III.2.ANALIZA COMPARATIVĂ A REZULTATELER
CERCETĂRII……………………………………………………………………… 50
CONCLUZII……………………………………………………………..….…. 56
RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE……………………………… 57
BIBLIOGRAFIA…………………………………………………………….. 58
INTRODUCERE
Caracteristic ființei umane este o tendința naturală spre perfecționare
fizică. Acesta trezește interesul specialiștilor din domeniul educației fizice și sport,
de a duce cercetări pentru descoperirea noilor mijloace și metode necesare pen tru
atingerea acestor scopuri.
3

Un rol deosebit de important îl au reclamele tipurilor noi de activități
fizice, de cele mai multe ori a „modelelor” străine, care favorizează apariția modei,
iar uneori și a „senzației” de interes crescând al unui auditoriu numeros. Conținutul
învățământului culturii fizice și sportului trebuie să prevadă asigurarea
specialiștilor cu cunoștințe, care permit determinarea eficacității oricărui sistem sau
tip de activitate locomotoare, corespunderea acestor scopuri și obiective ale școlii
de educație fizică.
În primul rând, acesta se referă la menținerea nivelului necesar al stării
fizice a omului sau la perfecționarea acestuia, și-n altul vor fi obținute următoarele
transformări:
-se va îmbunătăți constituția corpului, va crește volumul masei
musculare, va scădea nivelul grăsimilor în organism, se va schimba ținuta;
-se va îmbunătăți dispoziția;
-se va ridica nivelul pregătirii fizice; se va dobândi rezistența la efort,
calități cum sunt forța și viteza, capacitatea de coordonare și elasticitatea.
Aceste schimbări, numite adaptive, pot apărea sub influența diferitor
exerciții fizice. Eficacitatea schimbărilor adaptive poate fi apreciată prin
intermediul unor factori multipli. În primul rând, ea depinde de nivelul de asimilare
al exercițiilor la antrenament, precum și al programelor de antrenament. Ele trebuie
să fie diferite prin forma externă și să se deosebească prin simplitatea reglării
efectelor de antrenament.
Deosebit de importantă este cointeresarea practicanților pentru executarea
exercițiilor fizice, adică factorul dispoziției psihice pozitive la antrenament.
Un factor esențial îl constituie repartizarea corectă a încărcărilor la fiecare
antrenament pentru fiecare participant, este necesară și o coordonare a
consecutivității diferitor obiective ale lecțiilor. Ameliorarea stării omului apare sub
forma unor unde. Această ondulare poate fi reglată prin intermediul alegerii
încărcăturii optimale în ciclurile săptămânale, precum și în orice alte cicluri de
lungă durată.
4

Aceste reguli se referă la toate tipurile de exerciții fizice, incluzându-le pe
cele de dezvoltare ale forței și de formare ale unei figuri frumoase.
Pe baza celor expuse mai sus putem promova următoarea ipoteză: se
presupune, că structurarea antrenamentului sportiv de culturism prin includerea
diferitor mijloace ale antrenamentului de forță, va ridica nivelul de pregătire fizică
al practicantilor, ceea ce va contribui la cointeresarea lor în practicarea
culturismului.
Obiectul cercetării – culturismul.
Subiectul cercetării – orientarea de forță a lecțiilor de culturism.
Scopul cercetării – perfecționarea sistemului antrenamentelor de culturism cu
orientare de forță.
Pentru atingerea acestui scop a fost necesară stabilirea următoarelor
obiective:
1.Studierea literaturii de specialitate, îndeosebi a teorieii și metodicii
antrenamentului sportiv la culturism, a culturii fizice recreative.
2.Evaluarea nivelului de pregătire fizică la grupul experimental.
3.Alegerea mijloacelor pentru dezvoltarea capacităților de forță în
cadrul ședințelor de antrenament la culturism.
4.Argumentarea teoretică și experimentală a eficacității metodicii
dezvoltării capacităților de forță în cadrul ședințelor de antrenament la culturism.
Rezolvarea sarcinilor formulate este asigurată de un complex de metode,
care includ:
Analiza teoretică a datelor metodico-științifice de specialitate.
Analiza și generalizarea materialelor și datelor documentare.
1.Observația pedagogică.
2.Cronometrare.
3.Metoda testării.
4.Experimentul pedagogic.
5.Metoda matematică a prelucrării și interpretării datelor statistice.
5

Baza metodologică a lucrării este doctrina despre unitatea conștiinței și
activității, unde factorul psihomotor este primordial (A. Gh. Ananiev, L. S.
Vâgotskii, P. Ia. Pavlov, I. M. Secenov).
Baza teoretică a lucrării o constituie pozițiile științifice ale teoriei și
metodicii educației fizice (Gh. Cârstea, 1993; L. Ia. Ivascenco, A. L. Blaghii, 2000;
J. K. Holodov, V. S. Kuznețov, 2000), influența multifuncțională a mijloacelor
antrenamentului de forță (Iu. Verhoșanskii, 1977; A. N. Laputin, 1986).
Inovația științifică a lucrării constă în aceea, că prima dată a fost cercetată
metodica desfășurării antrenamentelor de culturism, cu scopul de a optimiza
antrenamentul pentru obținerea performanțelor.
Însemnătatea teoretică a cercetării actuale cuprinde argumentarea
conținutului metodicii culturismului de întreținere cu orientarea de forță.
Importanța practică a lucrării este reprezentată prin recomandările practico-
metodice pentru aplicarea conținutului și metodicii al programului elaborat în
procesul antrenamentului de întreținere al sănătății pentru perfecționarea lui.
Concepțiile teoretice și elaborărilor metodice pot fi folosite pentru pregătirea
antrenorilor, instructorilor la culturism dar și a cadrelor didactice din învățămîntul
superior.
I. Culturismul parte componentă a culturii fizice și sportului
I.1. Istoricul al originii și evoluției culturismului
Culturismul, ca activitate fizică de modelare a corpului, cît mai apropiată de
ceea ce reprezintă astăzi în sistemul sportiv, este rezultatul evoluției societății
omenești și în special un rezultat apărut din structura profesiilor, care sunt din ce în
ce mai statice.
6

Învățați înainte erei noastre, Aristotel (384-322 î.Hr.) afirma în scrierele sale
că „educația trebuie să includă: gimnastica, gramatica, muzica și desenul”.
Conceptul de „gimnastică” din perioada respectivă nu avea înțelesul de astăzi, de
disciplină sportivă, ci desemna un complex de mișcări practicat în vederea
dezvoltării armonioase a corpului (Cercel, Popescu, 1998, p.52). Termenul
„gimnastică” provine din cuvîntul grecesc gymnos care înseamnă „gol”, „nud”. Pe
vremea aceea, cei care practicau gimnastica erau complet dezbrăcați pentru a
evidenția armonia și frumusețea corpului și a exercițiilor. Unul dintre primii autori
romani care au tratat aspecte legate de medicină, patologie și fiziologie a fost
Galenus, medic al gladitorilor. Trei dintre cărțile sale au fost dedicate exercițiilor
fizice, în care vom găsi chiar și indicații despre anumite exerciții pentru
dezvoltarea musculturii implicate mai mult în lupta gladiatorilor.
În Grecia Antică, pentru dezvoltarea armonioasă a corpului, se practică
ridicarea greutăților, dar nu trebuie să ne imaginăm discurile, barele și aparatele
din zilele noastre, ci diferite materiale (pietre, butuci de lemn). Unul dintre cei mai
renumiți eroi ai acelor vremuri a fost Milon din Crotona, care a cucerit de șase ori
cununa de lauri a Jocurilor Olimpice și a rămas în istorie datorită forței sale
deosebite (se spune că și-a ridicat singur, pe soclu, propria statuie). În acele
vremuri, gimnastica îndeplinirea rolul culturismului de astăzi. În perioada Jocurile
Olimpice Antice nu erau întreceri de culturism sau haltere, ridicarea greutăților
fiind o metodă de pregătire complementară.
Istoria Jocurilor olimpice Antice consemnează eroi a căror forță ne
impresionează și astăzi, dacă o raportăm la omul modern. Corpul omenesc a fost
unul dintre subiectele culturii grecești, scoțînd în evidență rolul activității fizice în
viața individului și a societății. Dezvoltarea armonioasă a corpului omenesc a fost
un deziderat căruia i s-au subordonat și întrecerile sportive. Platon (427-347 î.Hr.)
susținea că: „omul trebuie să se preocupe de educație atît prin exerciții fizice, cît și
printr-o preocupare intelectuală adecvată”. S-a păstrat pînă în zilele noastre
7

dictonul optandum est ut sit mens sana in corpore sano. Idealul culturismului era
menținerea unei sănătăți optime și formarea unui corp armonios.
Antichitatea și Evul Mediu, prin sistemul educațional promovat, nu încurajau
practicarea exercițiilor fizice, ecestea rămînînd doar în sfera militară, ca mijloc de
pregătire fizică. În perioada Renașterii, prin revigorarea economiei, politicii și
culturii asistăm la o relansare a practicării în mod organizat a exercițiilor fizice și a
întrecerii. În 1544, Joachin Camerarius, lector la Universitatea din Leipzing,
tipărește mai multe cărți despre educarea corpului prin exerciții fizice, în care
vorbește și despre practicarea exercițiilor de greutăți. John Locke, Jean-Jacques
Rousseau, Jan Komensky, Montaigne și mulți alți scriitori ai secolului al XVI-lea
și al XVII-lea propun educarea minții simultan cu educarea corpului.
La sfîrșitul secolului al XIX-lea se menționează desfășurarea unor încercări
de ridicare a greutăților, atît în Europa, cît și în America. Greutățile erau pietre
prevăzute cu cîrlige pentru apucarea cu mîna. Aceste demonstrații de forță atrăgeau
muți simpatizanți, constituin un mod de publicitate a acestui tip de activități,
contribuind în mod evident la creșterea numărului de practicanți.
Din acest moment, ridicarea greutăților se îndreaptă în două direcții:
concursul de ridicare a greutăților, constituin istoricul activității de haltere;
ridicarea greutăților în vederea formării unui corp armonios, sănătos și viguros.
I.2. Culturismul ca disciplină sportivă
În 1867 se naște, în localitatea Konigsberg, Eugen Sandow, pe numele său
adevărat Frederick Muller. A studiat medicina la Universitatea din Gottingen și
apoi și-a desăvîrșit cunoștințele de anatomie umană la Universitatea din Bruxelles.
Cunoscînd structura corpului omenesc (în tinerețe a avut o constituție firavă,
bolnăvicioasă), și-a dat seama că practicarea exercițiilor fizice cu greutăți dezvoltă
8

și întărește corpul într-un mod rapid, experimentînd aceste noțiuni pe propriul
corp. Datorită cunoștințelor sale de anatomie și despre exercițiile cu greutăți
publică lucrarea Viața este o mișcare, în care expune în amănunt sistemul său de
antrenament. De asemenea militează introducerea acestui sistem în programele de
învățămînt normal militar și în cel adresat persoanelor cu handicap. A fost primul
om de știință care a recomandat practicarea exercițiilor fizice pentru recrearea
fizică a bărbaților și femeilor după anumite accidente.
Spre sfîrșitul secolului XIX-lea, ridicarea greutăților capătă aspecte de
competiție, la care apar pentru prima dată premii în bani. Astfel putem menționa
nume ca George Hackenschmit, estonian (care s-a impus și prin cîștigrea unor
întreceri de lupte), cunoscut și în lumea scriitorilor din domeniul ridicătorilor de
greutăți sub pseudonimul „Atletismul filosof”, datorită erudiției sale (vorbea fluent
rusa, germana, engleza și franceza). A scris și publicat mai multe lucrări, ca de
exemplu: Știința de a trăi, Omul și cosmosul, Antagonismul dintre minte și spirit
etc. (Szekely, 1981, p.20).
La începutul secolului XX putem vorbi despre întreceri (apropiate de cele de
astăzi) de culturism, atît ca urmare a popularității făcute de Eugen Sandow, care nu
s-a impus neapărat prin demonstrații de forță precum menționați anteriori, prin
aspectul armonios și plăcut al corpului (propoorționat, definit), dar datorită
intervenției mediului american de afaceri. Asfel, în 1903, la New York, în vechea
clădire Madison Square Garden a fost organizat primul concurs (consemnat în
arhive) de „ecalare a musculaturii” (Szekely, 1981, p.30), iar titlul de „cel mai
frumos dezvoltat bărbat din America” și suma de 1000 de dolari au fost cîștigate de
Al Treveloar. Aceasta a fost scînteia care a declanșa explozia atît în rîndul tinerilor
doritori să-și dezvolte musculatura, dar și să cîștige bani, cît și în rîndul oamenilor
de afaceri care au dezvoltat o întreagă rețea de săli, aparate, reviste de specialitate,
echipamente, suplimente nutritive etc. Din acest moment, întrecerile se extind și în
Europa și nu peste mult timp cuceresc întregul mapamond.
9

Un alt moment decisiv în istoria culturismului îl constituie apariția Federației
Internaționale a Culturiștilor (I.F.B.B.) fondat în 1946, în Canada, de către frații
Ben și Joe Weider. Această asociață se detașează prin două aspecte definitorii:
I.F.B.B. se ocupă exclusiv de promovarea culturismului, fără nici o tangență
cu haltere;
I.F.B.B. are ca scop sprijinirea culturismului din întreaga lume, organizarea
unor concursuri internaționale etc.
I.3. Direcții actuale ale disciplinei
Astăzi, activitatea de ridicare a greutăților are mai multe aspect:
1. dezvoltarea unei musculturi armonioase și a unui corp proporțional;
2.mijloc de bază și componentă integrantă a laturii de pregătire fizică în toate
disciplinile sportive;
3Mijloc de menținere a sănătății, de formare a tonusului muscular adecvat
pentru toate vîrstele, indiferent de sex;
4Mijloc de recuperare posttraumatică.
Dezvoltarea musculaturii reprezintă obiectivul în sine al culturismului, motiv
pentru care nu o abordăm acum.
Ridicarea greutăților a fost și este unul dintre mijloacele auxiliare de bază ale
pregătirii fizice în toate ramurile și disciplinele sportive, din toate timpurile. Toată
lumea este de acord că forța e dependentă de masa musculară – dacă se dezvoltă
musculatura, implicit va crește și capacitatea de manifestare a forței.
În toate disciplinile sportive, lucrul cu greutăți este utilizat pentru dezvoltarea
forței generale și specifice, a rezistenței musculare și generale și chiar pentru
10

educația vitezei. Majoritatea planurilor săptămînale de pregătire cuprind cel puțin
un antranament de lucru cu greutăți.
Practicarea exercițiilor fizice la aparate, în ideea obținerii unui tonus muscular
adecvat, îmbunătățirea sănătății etc., a căpătat atenția unui număr tot mai mare de
persoane, atît bărbați, cît și femei. Din studiile statistice efectuate în orașul Iași în
anul 2004, a rezultat că din totalitatea practicanților, 75% erau bărbați cu vîrste
cuprinse între 16 și 48 ani, iar 25% femei cu vîrste cuprinse între 19 și 39 ani. Din
acest studiu a rezultat că 81% practică exercițiile cu greutăți din motive care sunt
din estetică (pierderi sau acumulări în greutate), 3% ca formă de pregătire în
obținerea performanței spoirtive, 3% pentru recuperarea posttraumatică, iar 13%
din alte motive.
Culturismul, ca metodă de recuperare posttraumatică, s-a impus atît prin
obiectivul său principal – dezvoltarea musculaturii – , cît și datorită specificului
aparatelor, metodelor de lucru cu greutăți. Scopul culturismului poate fi acela de a
recupera grupe musculare afectate de un traumatism prin dozarea greutăților de
lucru (care pot fi de la un kilogram pînă la sute de kilograme pe o singură
încărcătură) sau de readucere a tonusului muscular la nivel optim în urma unei
convalescențe de durată.
I.4. Avantajele practicării acestei activități
În descrierea avantajelor practicării exercițiilor cu greutăți, cel mai important
aspect consemnat este că permite prelucrarea analitică a fiecărei grupe
musculare. Acest lucru are importanță în mai multe direcții:
permite izolarea și separarea cît mai precisă a grupei musculare
implicate în mișcare, datorită aparatelor utilizate;
permite efectuarea unor mișcări de recuperare, refacere și
uniformizare a potențialului unor grupe musculare care au fost traumatizate;
11

permite realizarea unor programe de exerciții în care să predomine
planificarea unor grupe musculare deficitare;
permite relaxarea unor grupe musculare solicitate anterior, în timp ce
altele sunt supuse la efort.
Alt aspect îl reprezintă posibilitatea de a dezvolta calități de bază și
combinate. Acest lucru este posibil prin dozarea greutății cu care se lucrează și prin
luarea în considerare a specificului aparatelor, a duratei pauzelor dintre repetări,
serii, exerciții, a vitezei cu care se efectuează mișcările.
Cele două avantaje descrise anterior dau posibilitatea formării unui corp
armonios. Desigur, și prin alte mijloace se poate forma un corp armonios, din punc
de vedere al esteticii, dar nu intr-un timp atît de scurt și nu la nivel pe care-l oferă
lucrul la aparate sau greutăți.
Practicarea constantă a exercițiilor la aparate oferă posibilitatea integrării în
colectiv, a socializării, tocmai datorită faptului că efectuarea programului nu
depinde de absolut nimeni, nu există elementul de întrecere, nici măcar de
menținere a unui ritm comun de lucru.
Datorită posibilității dozării precise a antrenamentului, în practica exercițiilor
la aparate este prezent atît efortul aerob, cît și cel anaerob. Trecerea de la pragul
aerob-anaerob se poate produce într-un timp scurt, atît la persoanele antrenate, cît
și la cele neantrenate, prin creșterea greutății de lucru, prin mărirea vitezei de
lucru, păstrînd aceleași particularități (greutate, număr de repetări) sau prin
combinarea celor prezentate anterior.
Varietatea mare a exercițiilor posibile la aparatele și dispozitivele prezente în
săli oferă posibilitatea programării ordinii grupelor musculare după difereite
principii: de sus în jos, alternativ (o grupă lucrează, cealaltă se relaxează),
antagonist, în ciruit, pe ateliere, pe grupe musculare. Varietatea ne oferă
posibilitatea stabilirii unor scopuri diferite, cum ar fi:
12

scăderea în greutate (cel mai frecvent);
menținerea unui tonus ridicat a musculaturii;
creșterea musculaturii;
evidențierea unor grupe musculare;
dezvoltarea unor calități motrice.
I.5. Funcțiile culturismului
Funcțiile reprezintă destinațiile constante ale unui domeniu și se
subordonează acestuia derivînd idealurile lui (Cîrstea, 1997, p.45). Toate funcțiile
culturismului sunt foarte importante și își dovedesc eficiența numai dacă sunt
îndeplinite în totalitate, influențîndu-se și completîndu-se reciproc.
Funcțiile culturismului sunt de două tipuri:
funcțiile competiționale
funcțiile complementare (asociate).
Funcția de dezvoltare a musculaturii face parte din categoria celor
competiționale, în denumirea acestei activități fizice în alte țări – body building –
este chiar traducerea directă. Această funcție acoperă mai multe subdomenii, cum
ar fi:
*proporționalitate;
*definirea musculaturii;
*simetria grupelor musculare;
*muscularitate.
13

Rolul dezvoltării musculaturii la indi somatici superiori atrage după sine și
ridicarea nivelului funcțional. Această funcție este deosebit de importantă atît în
activitatea de performanță, fiind și scopul în sine al culturismului, cît și în
activitatea de masă, fiind principalul motiv pentru care se înregistrează un număr
tot mai mare de practicanți. Rolul dezvoltării fizice armonioase este bine cunoscut
pentru viața oamenilor de toate vîrstele, din taote domeniile de activitate și în toate
direcțiile de acționare, și nu este de negat sau contestat de nimeni, fiind amplificat
în etapa actuală a dezvoltării societății și de influențele negative produse asupra
dezvoltării fizice armonioase de către cuceririle diferitelor științe și tehnici
moderne, în special de automatizare și robotizare.
Un alt aspect al acestei funcții îl constituie influențele asupra dezvoltării
calităților motrice forță și rezistență și mai puțin îndemînare și viteză, în
comparație cu alte discipline și ramuri sportive.
Proporționalitatea se referă la raportul dintre dimensiunile grupelor
musculare. Ea asigură o abordare rațională a exercițiilor în timpul antrenamentelor
și implică o dezvoltare armonioasă a acestora. Proporționalitatea este de asemenea
un criteriu foarte strict în regulamentul de arbitraj al concursurilor de culturism.
Definirea musculaturii implică un proces de scădere a țesutului adipos pe raza
unei dezvoltări a musculaturii. În sfera culturismului de performanță, acest obiectiv
este specific perioadei precompetiționale (premergătoare competițiilor) și conține
planificarea unor exerciții și programe specifice pe fondul consumului unei doze
alimentare hipolipidice sau hipoglucidice, în vederea realizării categoriei de
greutate.
Simetria grupelor musculare scoate în evidență aspectul de dezvolatre
armoniei în lateralitate, musculatura scheletică (care este vizată de arbitraj) fiind
format din mușchi perechi.
Muscularitatea reprezintă o îmbinare a definirii musculare cu gradul de
dezvoltare a acestora și cu proporționalitatea. Există și persoane care au un nivel
14

ridicat de dezvoltare a grupelor musculare, care sunt însă acoperite cu un strat
consistent de țesut adipos ce scade nivelul de muscularitate.
Funcția estetică face parte din categoria celor competiționale, pentru că
întrecerea în culturism are ca finalitate aspectul dat de imaginea ansamblului
grupelor musculare ale sportivului.
Funcția de emulație se încadrează tot în categoria celor competiționale. Ea se
concretizează prin dezvoltarea spiritului de întrecere, care este scopul final al
culturismului competițional, dar, în același timp, reprezintă și o caracterizare
definitorie a ființei umane.
Funcția igienică face parte din categoria celor asociate și vizează aspecte
fundamentale de formare a unor deprinderi de menținere a sănătății optime prin
mijloace de recuperare și refacere după antrenament.
Funcția educativă completează categoria funcțiilor complementare, dar e una
dintre cele mai importante datorită direcțiilor diferite de acționare. Această funcție
acționează în plan psihic, prin influențele formative asupra personalității, și social,
prin formarea atitudinilor comportamentale.
Funcția sanogenică se adresează practicanților culturismului, bărbați și
femei, care nu urmăresc obținerea performanțelor sportive, și are trei aspecte:
– de recreere;
– de recuperare;
– compensatorie.
Latura de recreere reprezintă capacitatea lucrului cu greutăți de a solicita un
consum caloric ridicat printr-o diversitate mare de mișcări, prin dozarea riguroasă,
strictă și direcționată a efortului, într-un mediu ambiant plăcut, indiferent de
condițiile atmosferice. Această posibilitate de dozare a efortului face din culturism
una din cele mai accesibile activități. Culturismul, sub diferite forme, se poate
15

practica în toate vîrstele, de către ambele sexe, indiferent de specificul activității
profesionale.
Aspectul de recuperare este dat de posibilitatea prelucrării analitice a
musculaturii adică realizarea unor exerciții și programe de exerciții care să solicite
fiecare grupă musculară.
I.6. Mijloacele culturismului
În culturism și în general în activitatea sportivă, termenul „mijloc” are o
acceptare limitată, specifică. Mijloacele reprezintă „instrumentele” cu care se
îndeplinesc obiectivele stabilite în culturism, în toate fazele și etapele de pregătire.
Mijloacele aparțin practicantului, deoarece el este utilizatorul și benificiarul
acestora, dar, în același timp, sunt demonstrate sau explicate, practic sau teoretic,
de către cel care îndrumă activitatea.
În culturism întîlnim două mari categorii de mijloace:
*specifice, folosite exclusiv în domeniu;
*complementare sau asociate, împrumutate din alte domenii, care contribuie
la îndeplinirea obiectivelor propuse.
I.6.1. Mijloacele de dezvoltare a forței în culturism
16

Mijloacele specifice culturismului au rolul de a dezvolta, în mod direct,
musculatura practicantului sub toate aspectele sale – proporționalitate, armonie,
definire, muscularitate-, ajutînd și la refacerea după efort.
Mijloacele culturismului sunt:
*exercițiul fizic;
*aparatura de specialitate;
*alimentația;
*măsurile de refacere.
Exercițiul fizic reprezintă, alături de alimentație, esența mijloacelor
culturismului, indiferent de scop sau nivel de practicare. În comparație cu
disciplinele din învățămînt sau cu alte activități unde execițiul este un instrument
de lucru, în culturism aceata reprezintă un act motric elementar, un mod de operare
prin care se solicită o grupă musculară cu un scop bine determinat. Nu se poate
face o comparație între un exercițiu din majoritatea ramurilor sau disciplinilor
sportive, unde acesta este, de cele mai multe ori, o succesiune de acte motrice
(mișcări elementare) și un exercițiu din culturism, unde nu este altceva decît un
gest motric. Actul motric sau „gestul motric” este o mișcare efectuată voluntar, cu
ajutorul musculaturii scheletice, în vederea stabilirii unei relații optime cu mediul
înconjurător (Cîrstea, 1997, p.37). O succesiune de acte motrice reprezintă o
acțiune motrică, iar mai multe acțiuni stau la baza activității motrice. Iată așadar
nivelul la care se oprește exercițiul fizic în domeniul culturismului. În concluzie, în
culturism, exercițiul fizic este un gest motric efectuat conștient, sistematic și
repetat în vederea dezvoltării musculaturii, scăderii țesuturlui adipos, definirii
musculaturii, dezvoltării forței, creșterii tonusului musculat etc. Exercițiul fizic
specific culturismului, repetat sistematic și conștient, are efecte pe toate planurile
personalității umane, nu numai pe planul somatic sau motric. În acest sens,
17

exercițiul fizic are două aspecte distincte, sinonime cu relația cauză-efect, și
anume:
*totalitatea mișcărilor segmentare sau globale care îl compun;
*efectele asupra musculaturii și implicit asupra organismului, atît cele
imediate, cît și cele pe termen lung.
Forma exercițiului fizic în culturism reprezintă aspectul exterior, vizibil al
mișcărilor. În acest sens se poate discuta despre:
poziția corpului raportă la aparatul sau obiectul de lucru cu care se lucrează;
amplitudinea mișcării;
ritmul și tempoul mișcării;
relația care se stabilește între două segmente sau între segmente și corp;
modul în care se abordează aparatele sau greutățile;
direcția în care sunt acționate segmentele pe parcursul mișcării;
traiectoria mișcării;
viteza mișcării;
forța de încordare necesară învingerii greutății cu care se lucrează.
În concluzie, cînd se discută despre exercițiul fizic din culturism putem spune
că are cinci categorii de caracteristici:
-spațiali: poziții, direcții, amplitudine, distanță, traiectorii;
-temporali: durată, ritm, tempo;
-spațio-temporali: viteza cu care se efectuează un exercițiu sau o anumită
funcție a acestuia, intensitatea;
18

-dinamice: forțele interne, externe necesare pentru învingerea greutății de
gravitate;
-topografice: grupa musculară implicată, ordinea grupelor musculare în
program de lucru, capătul de inserție musculară solicitat.
Clasificarea exercițiilor fizice din culturism ține cont de următoarele criterii:
a)după materiale utilizate, sunt exerciții:
cu greutatea propriului corp;
cu greutăți libere;
la aparate;
b)după scopul lor, sunt exerciții pentru:
dezvoltarea masei musculare;
dezvoltarea forței;
scăderea țesutului adipos;
definirea musculaturii;
încălzire;
revenire sau relaxare;
tonifierea musculaturii;
c)după numărul de grupe musculare implicate, sunt exerciții:
analitice, care solicită o singură articulație;
globale, care solicită cel puțin două articulații;
d)după criteriul anatomic, sunt exerciții pentru:
19

musculatura membrelor inferioare (exemplu: musculatura gambelor,
musculatura anterioară a coapsei etc.);
musculatura membrelor superioare (exemplu: mușchii antebrațului,
mușchii triceps etc.);
musculatura trunchiului (anterior, dorsal etc.);
e)după natura efortului depus, sunt exerciții:
supramaximale;
maximale;
medii;
de intensitate mică (folosite la încălzire);
f)după natura contracției, exercițiilor sunt:
dinamice (izotonice);
statice (izometrice);
mixte (auxotonice);
g)cu contracție, sunt exerciții:
cu contracție concentrică;
cu contracție excentrică.
Un mijloc specific culturismului este aparatura de specialitate. Dacă alte
ramuri și discipline sportive pot fi practicate fără utilizarea unor aparate specigice
sau doar cu un singur obiect (mingea, racheta etc.), practicarea culturismului nu
poate fi separată de greutăți, care pot fi folosite liber sau pe diferite ansambluri
mecanice. Una dintre particularitățile aparaturii de specialitate din culturism
constă în faptul că este necesară doar în procesul de pregătire (antrenament) nu și
20

în întrecere, cum se întîmplă în celelalte domenii. De asemenea, mai putem spune
că aparatura specifică culturismului este necesară în pregătirea fizică din
aproximativ toate domeniile sportive, ca o componentă de bază a antrenamentului
sportiv.
Aparatura din domeniul culturismului se poate clasifica astfel:
a)greutăți libere:
-gantere: fixe și reglabile;
-bare și discuri: standardizate (specific halterelor) și artizanale sau populare,
de diferite dimensiuni și greutăți;
b)instalații speciale:
-bănci de diferite forme și dimensiuni, fixe și reglabile;
-cu greutatea culisată, angrenate de cabluri (helcometre) sau pîrghii;
-multifuncționale, la care se efectuează mai multe exerciții, putînd lucra mulți
practicanți sau unul singur;
c)echipamente de protecție: mănuși, centuri, căști, apărători etc.
Alimentația reprezintă alt mijloc al culturismului, la fel de important ca
exercițiilor sau aparatura de specialitate. Pentru a sublinia importanța alimentației
și obținerea succesului în culturism vom cita unul dintre primii culturiști,
cîștigători a două titluri Mr. Olympia, a titlului de Mr. Univers și Mr. America –
Larry Scot. Acesta afirma: „culturismul înseamnă 75% alimentație, și importanța ei
crește mai mult în săptămînile care preced un concurs” (Weider, 1981).
Următorul mijloc enumerat inițial îl reprezintă măsurile de refacere.
Refacerea capacității de efort a organismului este o necesitate în culturismul de
performanță deoarece antrenamentele sunt epuizate pe toate planurile: fizic,
biologic și imuno-psihic.
21

Principalele măsuri de refacere sunt: pauzele, reechilibrarea hidroelectrolitică
și energetică, dușul, masjul și automasajul.
Măsurile de refacere sunt de două categorii:
-în timpul antrenamentelor;
-după încheierea activității.
În culturism, masajul se adresează direct grupelor musculare și constă în
efectuarea unor tehnici de presare, frămîntare, scuturare, stoarcere pentru
favorizarea circulației de retur și eliminarea toxinelor acumulate în timpul
antrenamentelor, în timpul proceselor metabolice de la nivelul mușchiului. Cele
mai ieftine și accesibile metode sunt automasajul și hidromasajul, care se pot
efectua individual.
I.6.2. Mijloace complementare
Mijloacele complementare sau asociate din culturism sunt:
-factorii naturali;
-mijloacele preluate din celelalte domenii;
-condițiile igienice.
Factorii naturali contribuie la refacerea și recuperarea organismului după
efort, la pregătirea acestuia pentru antrenament. Cei mai importanți factori pa care
îi vom discuta sunt: apa, aerul și soarele.
Apa este unul dintre factorii esențiali și oferă condiții speciale pentru
refacere. Toți marii sportivi recunosc meritele înotului, atît după antrenament, ca
metodă de relaxare, cît și ca mijloc de pregătire. Condițiile oferite de mediul
acvatic constituie un mod plăcut de recuperare a unor traumatisme care se produc
în timpul antrenamentelor din culturism. Trebuie amintit și rolul pe care îl are
22

înotul în ape deschise, lacuri, apa mării datorită proprietăților oferite de
concentrația crescută de sare.
Într-una dintre cărțile sale, Enciclopedia culturismului modern, Arnold
Schwarzenegger (1981, p.68) afirmă despre înot: „Este un tonifiant foarte
eficient”.
Aerul este alt factor de mediu important în timpul antrenamentului. Nu vom
comenta relația aer-respirație, ci necesitatea asigurării unei ventilații
corespunzătoare a spațiilor de antrenament, relația dintre aerul de la atitudine,
curat, ozonat, rarefiat în oxigen, și activitatea sportivă. Cantitatea de oxigen din
aerul atmosferic influențează performanțele sportive.
Soarele, alt factor important de mediu, are o importanță deosebită pentru
călirea organismului. Prezența acestuia stimulează sintetizarea vitaminei D, care
are rol în fixarea calciului în oase. În culturism, un schelet osos viguros,
mineralizat, va permite susținerea unor presiuni mari exercitate de mușchi în
punctele de inserție.
Mijloacele preluate din alte domenii sunt la fel de numeroase ca prezența
culturismului în antrenamentul celorlalte discipline și activități. Cu toate că am
aminti relația de mai sus, cea mai importantă preluare o reprezentă muzica. Muzica
utilizată atît pentru a asigura un fond sonor plăcut și simultan sau relaxant, în
timpul sau după desfășurarea antrenamentelor, cît și pentru a prezenta programul
liber la proba de pozare din concursuri.
Condițiile igienice se referă la aspecte legate de igiena individuală, atît în
timpul practicării exercițiilor fizice, cît și după aceea. În sălile de culturis se
transferă mult din cauza efortului intens și a echipamentului sumar, iar practicanții
trebuie să folosească un prosop pentru a curăța înainte și după utilizare aparatul la
care a efectuat exercițiul.
23

II. ARGUMENTAREA TEORETICĂ A DEZVOLTĂRII FORȚEI LA
BĂRBAȚI DE 20-30 ANI PRIN INTERMEDIUL
ANTRENAMENTELOR DE CULTURISM
II.1. Metodele cercetării :
Conținutul învățământului culturii fizice și sportului trebuie să
prevadă asigurarea specialiștilor cu cunoștințe, care permite
determinarea eficacității oricărui sistem sau tip de activitate
locomotorie, corespunderea acestor scopuri și obiective ale școlii de
educație fizică.
Pentru realizarea obiectivelor s-au aplicat urmatoarele
metode:
1.Analiza teoretică a datelor metodico-științifice de specialitate.
2.Analiza și generalizarea materialelor și datelor documentare .
3.Observația pedagogică.
4.Cronometrarea.
5.Mijloacele testărilor antropometrice.
24

6.Metoda testării.
7.Controlul pedagogic .
8.Prelucrarea statistico-matematică a datelor.
Analiza teoretică a datelor metodico-științifice de
specialitate.
Baza metodologică a adevăratei cercetări este studierea și învățarea despre
dezvoltarea armonioasă a individului. Ca factori de bază a dezvoltării lui se
consideră moștenirea, condițiile în care ele se dezvoltă și educarea lor. Analiza
teoretică a materialelor științifice și a literaturii metodice au fost făcute ținând cont
de acești factori.
Au fost prelucrate 40 de surse literare în direcția teoriei și metodicii
culturii fizice, teoriei și metodicii culturismului, precum și a bazelor filozofice și
biochimice ale calităților fizice, al controlului medical în sport.
Generalizarea datelor literaturii de specialitate ne-a permis să considerăm,
că domeniul culturismului nu este dezvoltat pe deplin, în particular culturismul, ne
îndreaptă spre o cercetare mai minuțioasă a acestui domeniu și sperăm, că pe viitor
el se va bucura de popularitate și rezultate bune în ce privește pregătirea fizică
armonioasă a practicanților.
Analiza și generalizarea materialelor și datelor documentare
Optimizarea procesului de antrenament în fitness-centre este posibilă în
condițiile studierii în continuu a noilor programe și propuneri din partea corpului
științific de cercetare al acestui domeniu. Studierea informației noi trebuie să
mărească acțiunea fortificării culturismului.
Însușirea experienței antrenorilor la culturism, instuctorilor de
bodibyilding și culturism, studierea documentației metodiștilor și rezolvarea
sarcinilor formulate care s-au realizat prin complexul metodelor ce au dus la
25

constatarea, că variantele de culturism prezintă posibilități largi pentru formarea
capacităților psihico-fizice prin mijloacele, metodele și formele ei de organizare a
antrenamentelor.
Observația pedagogică
Observația pedagogică s-a desfășurat pe parcursul a două etape.
Primele observații pedagogice au fost făcute (octombrie, 2010) la etapa
determinării nivelului de dezvoltare al capacităților fizico-funcționale la examinați,
care prezintă grupul experiment.
La a doua etapă a observației pedagogice (martie, 2011) a fost determinată
dinamica și nivelul dezvoltării capacităților fizico-funcționale la grupul de
experiment, ceea ce ne-a permis demonstrarea unei caracteristici pozitive și
metodici propuse pentru practicanți, care doresc să mențină tonusul muscular la un
nivel înalt, și permite să dezvolte capacitățile fizico-funcționale.
Cronometrare
În cercetarea dată am folosit metoda cronometrării pentru determinarea
nivelului dezvoltării calităților fizice și capacităților funcționale la adolescenți
practicanți. Cronometrarea timpului îndeplinirii testelor propuse pentru aprecierea
nivelului dezvoltării calităților fizice și capacităților funcționale, s-a efectuat cu
ajutorul cronometrului în regimul „timer”.
Metoda testării
Pentru determinarea nivelului dezvoltării calităților fizice la grupul
examinaților, au fost făcute următoarele teste:
Forța
26

Pentru aprecierea forței mușchilor abdomenului au fost făcute îndoirea și
dezdoirea corpului din poziția culcat pe spate, picioarele îndoite, mâinile
încrucișate pe piept, în timp de 30" – ori.
Forța mușchilor spatelui s-a determinat prin ridicarea corpului din poziția
culcat pe abdomen , mâinile îndoite la spate la nivelul taliei, în timp de 20" – ori.
Testarea forței mușchilor picioarelor s-au realizat cu așezări pe un picior ,
apoi pe altul – ori.
Rezistența
Această calitate fizică a fost orientată la determinarea a două tipuri:
rezistența de forță generală și rezistența generală .
Rezistența de forță s-a determinat prin ridicarea brațelor cu hantele de 3kg
(fiecare), brațele se mișcă prin lateral în sus, în timp de 15" – ori.
Rezistența generală s-a determinat cu ISTH din aerobică (indexul step-
testului Harvard) – unități.
Pentru aprecierea nivelului de dezvoltare a capacităților fiziologice la
grupul examinaților au fost făcute următoarele teste fiziologice:
Testul lui Ștanghe determină posibilitățile aparatului respirator în cadrul
actului inspirației – sec.
Testul lui Ghenci determină posibilitățile aparatului respirator în cadrul
actului expirației – sec.
Controlul pedagogic
Pe baza datelor teoretice și practicii cercetării au fost făcute presupunerile,
ca organizarea ședințelor de antrenament la culturism în regimul de forță, va avea
27

loc ca rezultat al îmbunătățirii calităților fizice și ale capacităților fiziologice la
examinați.
Controlul pedagogic s-a realizat în două etape de bază.
În prima etapă s-au realizat obiectivele sistematizării mijloacelor
culturismului, care asigură dezvoltarea capacităților fizico-fiziologice cercetate la
examinați. La etapa actuală au fost stabiliți parametrii capacităților fizico-
fiziologici, a fost apreciat nivelul dezvoltării examinaților în acest domeniu.
La etapa a doua s-a îndeplinit controlul eficacității programului de
culturism pentru dezvoltarea calităților fizice și capacităților fiziologice la
examinați nu numai prin intermediul de a compara datele inițiale cu cele finale ale
parametrilor capacităților fizico-fiziologice, dar și prin dinamica dezvoltării acestor
capacități.
Metoda matematică a prelucrării și interpretării datelor statistice
Pentru interpretarea datelor cantitative, obținute în cadrul prezentei
cercetări, în procesul analizei au fost folosite metodele de prelucrare matematică a
datelor statistice:
a – media aritmetică: X = nixΣ
;
b – abaterea standard: δ= KXXminmax−
;
unde K – coeficientul lui Tip pit pentru calculul abaterii standard;
c – amplitudinea standard a valorii medii: 1−=
nmδ
;
d – calcularea diferențelor valorilor medii a
28

celor două unități după criteriul Student: t =
21222121
2mmrmmxx
⋅⋅⋅−+−
.
II.2. Organizarea cercetării
Cercetarea s-a realizat pe baza sălii sportive a Școlii Sportive Specializate
la Haltere ce se află pe strada Vasile Lupu 23. La experiment a participat un grup
de adolescenți alcătuit din 20 subiecti.
Cercetarea noastră a fost presupusă în trei etape.
Prima etapă (octombrie-noiembrie, 2010) a realizat analiza literaturii de
specialitate, studierea procesului de antrenament la culturism, precum și a
documentației de lucru a instructorilor.
La etapa a doua (octombrie, 2010 – martie, 2011) este orientat la
determinarea conținutului și metodicii desfășurării antrenamentelor la culturism. S-
a efectuat prima testare a calităților fizice și capacităților fiziologice la grupul de
examinați.
Etapa a treia (martie-aprilie, 2011) prezintă sistematizarea și generalizarea
datelor experimentale cu ajutorul metodelor matematicii statistice.
29

II.3. Teoria antrenamentului sportiv de forță în culturism
La baza performanțelor obținute prin antrenamentul sportiv stau tot mai multe
descoperirile științifice din toate domeniile, deși multe nu au nici o legătură cu
domeniul cătuia se adresează. Cele mai spectaculoase descoperiri s-au realizat în
domeniul refacerii și recuperării prin intervenția farmacologiei. O statistică a
brevetelor și cercetărilor realizate în domeniul sportiv în anii 80 a arătat că în
proporție de 85% acestea aparțin farmacologiei sportive. Studiile nu au fost
realizate pentru descoperirea unor substanțe (energizante, anabolizante, minerale,
vitamine etc.), ci a unor produse care să mascheze consumul celor existente, dar
interzise. Performanțele fizice la care s-a ajuns în culturismul competițional
profesionist beneficiază din plin de aceste descoperiri.
În literatura de specialitate, antrenamentul sportiv este definit ca un proces
pedagogic, desfășurat sistematic, continuu și gradat, de adaptare a organismului
uman la eforturi fizice și psihice intense, implicate de participarea în concunsuri
organizate pe diferite categorii de sport (Dragnea, 1996, p.10). Din definiția
generală a antrenamentului sportiv putem trage următoarele concluzii specifice
culturismului:
-„culturistul” este acel practicant al culturismului care e înscris într-un
sistem competițional; din marea masă de persoane înscrise la diferite săli sau
complexe sportive foarte puțini sunt cei care participă la competiții. Sigur, este
lăudabil faptul că cineva își întreține corpul, sănătatea, tonusul fizic și psihic prin
practicarea exercițiilor cu greutăți, dar de aici și pînă la întrecerea sportivă este cale
îndelungată. Afirmăm aceste lucruri deoarece vom vedea în continuare că
planificarea și programarea antrenamentului sportiv se realizează conform unei
periodizări date obiectivelor de participare și de calendarul oficial dintr-o ramură
de sport;
-„antrenamentul sportiv este continu și gradat”; cu atît mai mult în
culturism, unde orice întrerupere trebuie să fie controlată riguros, gradarea
30

efortului este principalul „instrument” cu care se lucrează (ne referim la gradarea
greutății de lucru, a numărului de repetări, de serii, exerciții, a produselor
farmocologice etc.);
-„adaptarea organismului” în culturism are un obiectiv foarte bine definit:
dezvoltarea armonioasă a musculaturii prin realizarea unor eforturi fizice și
psihice deosebit de mari, corelate cu o alimentație și o meditație corespunzătoare,
după o periodizare clară.
-„eforturile fizice și psihice” se înregistrează doar în timpul antrenamentului
și mai puțin în timpul competițiilor. Dacă în multe alte activități sportive eforturile
sunt îndreptate direct spre depășirea unor adversari, chiar și prin intermediul
arbitrilor (în sensul că se acumulează un punctaj printr-o execuție tehnică,
virtuoasă, a unui element tehnic), în culturism, competiția reprezintă etalarea unor
acumulări de ordin fizic. Acestea sunt: armonie, masă musculară, definire,
vascularizare, prezență senică. În majoritatea activităților sportive recunoscute,
competiția reprezintă etalarea unor acumulări tehnice, tactice, artistice, combinații
ale acestora care dau calitate execuției. Întrecerea în culturism demonstrează cît de
bine și-a dozat efortul în antrenament fiecare sportiv – raportat la particularitățile
individuale, precum și la triada antrenament – alimentație – refacere.
Iată cîteva motive pentru care, în cazul culturismului, antrenamentul sportiv
capătă cîteva conotații specifice. În acest sens, putem afirma că antrenamentul
sportiv în culturism reprezintă un proces de acumulare cantitativă și calitativă a
musculaturii și de adaptare a funcțiilor organismului, implicate în relația efort
fizic continuu și gradat – alimentație și meditație corespunzătoare – refacere și
recuperare, în vederea participării la concursuri specifice.
II.4. Conținutul antrenamentului sportiv de forță în culturism
31

Conținutul antrenamentului sportiv face trimiteri, în general, la următoarele
aspecte:
pregătirea tehnică;
pregătirea tactică;
pregătirea fizică;
pregătirea psihică;
pregătirea teoretică;
pregătirea artistică;
pregătirea biologică.
Pregătirea tehnică reprezintă, făcînd abstracție de diferitele definiții, acordat
în cadrul antrenamentului sportiv pentru optimizarea execuției elementare a
procedeelor tehnice specifice ramurii sport, în vederea creșterii măiestriei sportive.
În majoritatea ramurilor sportive, execuția tehnică suplinește de multe ori lipsa
unor calități motrice cum ar fi: viteza, forța, rezistența.
Pregătirea tactică se referă la ansamblul de metode, mijloace și măsuri pentru
însușirea tacticii specifice ramurilor de sport.
Tactica reprezintă totalitatea acțiunilor și mijloacelor din domeniul
pregătirii tehnice, fizice și psihice, precum și a altor măsuri specifice selecționate,
organizate și coordonate spre a fi folosite rațional și oportun în concurs, pentru
obținerea victoriei (Alexe, 1993, p.269). Din aceste definiții rezultă că tactica în
culturism face referire la o anumită latură a concursurilor de culturism, și anume la
exercițiul liber ales, unde fiecare concurent își scoate în evidență punctele tari sau
le ascunde pe cele slabe.
Odată cu dezvoltarea activităților sportive de performanță și de menținere,
factorul psihologic a devenit un element indispensabil. La ora actuală, pregătirea
32

psihologică din cadrul antrenamentului sportiv a condus la formarea și apariția
unei noi ramuri, „psihologia sportului”. Majoritatea echipelor au angajat un
consilier pe probleme psihologice sau cel puțin recurg periodic la serviciile unui
specialist. Cînd ne referim la echipă, trebuie să înțelegem colectivul antrenat în
pregătirea unui grup de sportivi sau a unui singur sportiv. Chiar dacă vorbim
despre un grup de sportivi (jocuri sportive), pregătirea psihologică se realizează
individual, datorită personalităților diferite ale componențelor. Sportivul antrenat
într-o întrecere sportivă sau în pregătirea unei întreceri sportive este implicat cu
întreaga sferă biologică (fizică, fiziologică, somatică), psihică și nu în cele din
urmă socială.
În domeniul culturismului, atît ca sport de performanță, cît și ca sport de
masă, factorul psihologic al antrenamentului sportiv trebuie îndreptat spre:
formarea capacității de concentrare asupra grupelor musculare sau a
segmentelor implicate în exercițiul efectuat;
formarea capacității de autocunoaștere somatică și psihică, autoreglare
și educare;
realizarea unor capacități psihice superioare orientate și adaptate la
obiectivele propuse fiecărui practicant;
determinarea nivelului de exprimare a capacităților fizice.
Pregătirea teoretică. Prin pregătirea teoretică se înțelege ansamblul
cunoștințelor de specialitate transmise de către antrenor sau acumulate de către
sportiv în vederea utilizării în practică a unor noțiuni, reguli, principii, pentru a
oține rezultate superioare (Dragnea, 1996,p. 232). Dacă în majoritatea sporturilor
antrenorul este cel care are cea mai mare importanță în efectuarea pregătirii
teoretice, în culturism după faza de inițiere a capacităților sportivului și dorințele
acestuia de a progresa reprezintă factorul nativ al evoluției în plan teoretic.
33

Pregătirea artistică este prezentă doar în sporturile în care sau diferențierea
concurenților se realizează prin note acordate de arbitri. Multe dintre aceste
sporturi au cuprins sistemul lor de notare și o latură artistică, la unele chiar
exprimată separat. Și în culturism, diferențierea sportivilor se realizează prin
aprecierea individuală din partea unui corp de arbitri.
Pregătirea biologică reprezintă totalitatea factorilor naturali sau artificiali
utilizați în și după antrenament, în scopul creșterii capacității de efort al
organismului (Dragnea, 1996, p.235). Dacă celelalte componente ale
antrenamentului sportiv (pregătirea tehnică, pregătirea tactică, cea artistică etc.)
sunt reprezentate la un nivel scăzut, în culturism, pregătirea biologică are o
importanță deosebită. Din pregătirea biologică fac parte:
-refacerea microleziunilor musculare apărute în urma eforturilor mari
efectuate;
-realizarea unei rații alimentare corespunzătoare obiectivelor de moment
(acumulare, definire, menținere);
-realizarea unui aport farmacologic adecvat, orientat în vederea susținerii
efortului, a refacerii musculaturii și a asimilării necesarului alimentar.
Dezvoltarea masei musculare are la bază două fenomene: hipertonia
(creșterea dimensiunilor tuturor componentelor fibrei musculare) și hiperplazia
(apariția și dezvoltarea unor noi celule musculare). Fenomenul de hiperplazie are la
bază tocmai aceste microtraumatisme (rupturi la nivel celular). Refacerea celulelor
musculare traumatizate se realizează prin pauze și medicație corespunzătoare.
Pregătirea fizică reprezintă totalitatea acțiunilor îndreptate spre dezvoltarea
calităților motrice și dezvoltarea somatică într-o ramură sportivă. Pregătirea fizică
constituie baza celorlalte componente în majoritatea disciplinilor sportive și
vizează creșterea capacităților organismului, ceea ce conduce la îmbunătățirea
capacităților de efort.
34

Pregătirea capătă două forme:
*pregătirea fizică generală;
*pregătirea fizică specifică.
Pregătirea fizică generală urmărește îmbunătățirea capacității de efort a
organismului indiferent de sportului practicat. Cu cît organismul are o capacitate
mai mare de lucru, cu atît se va adapta mai ușor la cerințele ramurii sportive.
Pregătirea fizică specifică se clădește pe baza creată de pregătirea generală.
Aceasta urmărește să îmbunătățească pregătirea fizică generală în concordanță cu
specificul unei discipline sportive. În concluzie, putem spune că pregătirea fizică
generală are ca obiectiv dezvoltarea calităților motrice pentru creșterea capacității
de efort, asigurînd astfel baza fizică pentru formarea unor deprinderi specifice.
În culturism, pregătirea fizică are o singură formă – generală – și are ca
obiectiv dezvoltarea forței în vederea creșterii încărcăturii de lucru pentru a solicita
musculatura la indici superiori. Solicitarea musculaturii prin eforturi mari
determină o accepție a acesteia manifestată prin creșterea dimensiunilor în urma
cantităților mari descărcări hormonale, în special ale hormonilor de creștere.
Dacă analizăm obiectiv toate componentele antrenamentului sportiv, ajunge la
mici excepții, la concluzia că pregătirea fizică generală reprezintă 80% din
totalitatea factorilor antrenamentului.
II.5. Tipuri de antrenament în culturism
În ultima perioadă, în culturismul competițional, s-a observat o creștere în
permanență a valorilor performanțelor sportive realizate în consursuri, care au
amplificat gradul de spectaculozitate al întrecerii sportive, exprimată prin
masivitate, armonie, grad mare de definire și separare a grupelor musculare. La
baza acestor performanțe sportive stau tot mai mult cercetările științifice ce se
35

referă la antrenamentul sportiv și reprezintă un fundament în creșterea
performanțelor.
Antrenamentul în culturism este de mai multe tipuri și se realizează în baza
unor reguli, cerințe și norme specifice. El e condus pe baza unor obiective de
instruire și de performanță și se optimizează în combinație cu factori meteriali
(aparatură de specialitate) și factori medicali (medicamentație specifică dezvoltării
masei musculare, refacere după efort, timpul necesar refacerii). Astfel, am putea
spune că antrenamentul se poate organiza în funcție de tipul constituțional al
fiecăruia, însă depinde de momentul atingerii formei de vîrf ce poate fi programată
și atinsă cel mai sigur o singură dată pe an, în funcție de competiția principală.
Putem vorbi de trei tipuri de antrenament, fiecărui tip corespunzînd-i cîte un
program de antrenament specific, și anume:
1.Antrenamentul pentru obținerea masei și forței musculare, caracterizat
printr-un volum mic de lucru (serii+repetări) și încărcături mari. Trecerea la acest
tip de program necesită o peroadă de acomodare prealabilă care să conțină
antrenament de tip cardiovascular, deci intensitate scăzută cu încărcături de pînă la
60% din potențialul maxim, dar care să ducă la creșterea condiției fizice la un nivel
superior (este vorba de antrenamentul inițial). După o perioadă de două-trei
săptămîni se trece la un antrenament moderat, ce durează maximum o lună de zile,
cu un volum de lucru mai mic cu 30% față de perioada precedentă, și apoi la
antrenamentul de tip power-lifting, care este mult mai dur în privința
angajamentului, utilizării greutăților maximale și supramaximale și care se va
derula pe o perioadă de patru-șase săptămîni (sau după caz), volumul de lucru
reducîndu-se cu 50% față de prima perioadă. Se execută trei-patru seturi a cîte
patru-șase repetări pentru fiecare exercițiu în parte.
2.Antrenamentul intensiv este cel de-al doilea tip de antrenament, în care
volumul de lucru va crește simțitor, pe baza încărcăturilor folosite pînă la
maximum 90% și menținînd numărul de repetărilor între șase și opt pe parcursul a
36

patru-cinci serii. Intensitatea crește prin reducerea pauzelor dintre seturi.
Antrenamentul de acest tip nu trebuie început brusc și e necesară o scurtă perioadă
de tranzacție între ciclul precedent și cel intensiv. În următoarea perioadă, pe
durata unui mezociclu crește progresiv volumul de lucru, de la trei ședințe pe
săptămînă, executîndu-se pînă la patru-cinci serii pe exercițiu și 8-12 repetări pe
set.
Pe următorul mezociclu intensitatea crește foarte mult. Se vor introduce
modalități de creștere a intensității antrenamentelor ca de exemplu: repetări
incomplete, repetări forțate, repetări negative susținute, scăderea pauzelor de serii
și exerciții. Acest tip de antrenament poate fi utilizat pe o perioadă de pînă la șase
luni, alternînd mezociclurile în așa fel încît varietatea tipurilor ce crează o
„confuzie” musculară (stare de tonus foarte ridicată) suficientă pentru stimularea
creșterii musculaturii somatice.
O privire de ansamblu asupra antrenamentului cu caracter sportiv în
culturism (menționăm acest lucru deoarece considerăm că poate exista și
antrenamentul de întreținere în culturism) reliefează cel puțin două idei
fundamentale:
a) antrenamentul este un proces de durată, cu atît mai mult în culturism,
principalele dominante psihice sunt răbdarea și perseverența, program de mai mulți
ani, condiție de bază pentru o pregătire temeinică și ascendentă practicanților
pentru obținerea performanțelor superioare;
b) antrenamentul crează unele perioade distincte (a unor stadii de pregătire în
perioada de acumulare a masei musculare (cînd sportivii își cresc voluntar
greutatea) și perioade de definire și separare a musculaturii.
3.Antrenamentul de tip precompetițional este ultimul tip de antrenament, dar
mai important, constituind finalitatea celorlalte două. Este utilizat cu ca înainte de
concurs, urmărindu-se obținerea de criterii musculare ca: vascularitate, separare și
definirea musculară. Reprezintă o perioadă critică în pregătirea sportivelor înainte
37

de o competiție importantă, presupunînd un volum mare de serii repetări cu pauze
cît mai mici între seturi și exerciții, recurgînd la exercițiile de izotensiune și de
izolare musculară ce duc la un consum caloric cît mai mare diminuează surplusul
de țesut adipos.
La începutul ciclului competițional, antrenamentele trebuia să fie moderate.
Urmează creșterea intensității ședințelor de lucru, care trebuie să devină foarte
active. Se alternează o dată la două săptămîni fiecare mezociclu, pentru a nu se
face supraantrenamentul, monotonia și oboseala la care ar duce acestea. În general
efectuază între patru și cinci ședințe pe săptămîni, dar nu rare sunt situațiile cînd
numărul acestora poate ajunge la șase pe săptămînă. Mușchii pot fi prelucrați de
două-trei ori pe săptămînă, însă sunt și situații în care se pot face chiar și cîteva
antrenamente pe zi.
II.6. Metode de abordare a exercițiilor de forță în antrenament de
culturism
Fiecare culturist este unic, de aceea, pentru a ajunge la un corp pe care și-l
dorește impunător trebuie să cunoască regulile antrenamentului bazat pe instinct
(pe specificul fiecăruia) și modalitatea de programare a acestuia și a exercițiilor,
astfel încă să atingă un nivel maxim. Acest lucru se poate obține dacă se cunosc
principiile Weider de antrenament. Ele au fost create pentru a orienta practicantul
de la fazele de început spre cele medii și complexe ale antrenamentului. Principiile
Weider contribuie la masivitatea culturismului ajutîndu-l să știe exact cînd și ce
trebuie să facă pentru a avea efect.
Recomandările Weider sunt o sincronizare a diferenților factori de care se țin
cont în alcătuirea unui program de lucru, cuprinzînd exerciții ce urmăresc să
modeleze corpul. Acești factori atît de complecși, de diferiți reprezintă un index a
modului de abordare a principiilor de antrenament.
38

Inovatorii încearcă tot timpul să vină cu aparate și produse noi care să crească
răspunsul corpului la solicitările exercițiilor. Rezultatele obținute de către
culturiștii practicanți i-au făcut să înțeleagă că adevăratul progres nu stă în teorie,
ci în tehnica de execuție, în materialele necesare, în continuitate și perseverență.
Principiile de antrenament avansat, cum ar fi principiul intensității, operează ca un
supercompiuter ce stimulează răspunsul maxim de la mușchii corpului uman.
Unele principii includ funcții musculare de bază și ar trebui folosite în toate
antrenamente în care, în prezent, sunt folosite doar ocazițional.
Se poate crește greutatea cu care se lucrează, numărul de seturi și repetări pînă
într-un punc, apoi intervin regulile de lucru cu greutăți, principiile Weider pentru
antrenamentul avansat.
Exercițiile care solicită o articulație pentru izolarea musculaturii. Principiul
exercițiilor pentru izolare recomandată să se prelucreze părți, elemente diferite ale
corpului, cît mai eficient posibil. Exercițiile de izolare sunt mișcări ce afectează
mușchiul în mod direct, fără implicarea altor mușchi. De exemplu, cînd se împinge
o greutate de la piept, mușchii pieptului sunt principalii vizați, dar există o mișcare
secundară a mușchilor tricepși și a celor deltoizi. O mișcare de izolare pentru piept
ar fi una care stîrînge brațul aducîndu-l spre piept, eliminînd mișcările secundare.
Pentru a obține rezultate maxime trebuie să se combine mișcările de izolare cu cele
ce implică mai mulți mușchi. Tensiunea continuă . Se va obține o tensiune continuă
la nivelul musculaturii simțind rezistența greutății în mod continuu pe tot parcursul
mișcării, atît în cursa pozitivă, cît și în cea negativă a repetării. Trebuie să se ridice
și să se concentreze greutatea fără a o arunca în sus sau a folosit inerția ori diferite
balansări. În toată execuției unei mișcări se încearcă menținerea unei tensiuni
musculare constante pe parcursul exercițiului.
Contracția maximă. Este atinsă într-un exercițiu atunci cînd se constractă pînă
la maxim. Tehnica aceasta este folosită pentru exercițiile de izolare cu o articulație
cum ar fi extensia antebrațelor, a gambelor, exerciții pentru mușchii bicepși.
39

Antrenamentul pînă la eșec. Antrenamentul pînă la eșec nu este același lucru
ca antrenamentul pînă la epuizare totală. El constă în execuția unui număr maximal
de repetări cu o anumită greutate, pînă nu se mai poate continua fără oprire pentru
ca mușchilor timp de recuperare.
Antrenamentul cu prioritate. Acesta implică abordarea părților deficitare ale
corpului prin antrenarea lor în mod special. Grupele musculare deficitare se vor
aborda începutul unui antrenamentul unui ciclu de antrenament, cînd sunt odihnite
și puternice, la începutul antrenamentelor zilnice sau crescînd intensitatea
exercițiilor folosind alte principii. De exemplu, cineva care are musculatura
gambelor mai slab dezvoltată va începe antrenamentul cu exerciții pentru gambe ca
să depună un efort maxim în prelucrarea lor.
La începutul antrenamentului cu greutăți este bine să se urmeze un program-
standard de exerciții pînă se observă cum răspunde corpul la antrenamentul
individual. În constituția fizică oricine are puncte tari și slabe. Nu a fost și nici nu
va fi un campion cu un fizic absolut perfect. Unii indivizi vor observa că a
moștenit genetic aspecte cum ar fi mușchii prea scurți sau creșterea
neproporțională a musculaturii corpului. Cînd punctele slabe au fost descoperite,
este bine să se țină cont de planificare și programarea antrenamentului, altfel
acestea se vor accepta mai rău, pe cînd cele puternice vor deveni mai tari.
Confuzia musculară. Un alt mod de a stimula mușchii în timpul
antrenamentului este de a executa mișcări neobișnuite (deosebite) sau execuția
forțată a mișcării într-un mod necunoscut. Cînd mușchiul este prelucrat un timp
îndelungat cu aceste exerciții, el are tendința să răspundă (să se dezvolte) mai puțin
decît cînd supus unui exerciție nou, unor mișcări necunoscute. De aceea, un
antrenament rutină la un culturist implică folosirea mai multor exerciții pentru
fiecare parte a corpului.
Irigarea musculară. Implică forțarea unui mușchi la un nivel maxim pentru a
acumula o cantitate cît mai mare de sînge într-o parte a corpului, cu scopul de a
40

forța creșterea maximă. Aceasta înseamnă antrenamentul pe părți și de aceea
culturiștii antrenează fiecare parte a corpului în mod separat: antrenamentul pentru
antebrațe, de exemplu, prelucrarea flexorilor și extensorilor, fără a implica altă
parte a corpului.
Principiul vitezei. Principiul accelerației compensatorii implică ridicarea
greutății cu o viteză accelerată. Acest lucru nu este prea ușor și se întîlnește la
exercițiile cu două articulații; astfel se prelucrează fibrele roșii implicînd masa
musculară și forța maximă.
Preepuizarea. Una din cele mai importante recomandări ale sistemului
Weider este principiul preepuizării. Conceptul din spatele acestui principiu este de
a supraîncărca un pe cel acolo unde un exercițiu nu l-ar prelucra pînă la epuizarea
maximă. Se combină un exercițiu cu o articulație cu unul care solicită două
articulații. De exemplu, dacă se lucrează un exercițiu pentru piept, se începe cu o
mișcare de adducție a greutății în care se implică doar umerii. Acest lucru
odihnește mușchiul triceps și pe cel deltoid, care încă au puterea de acontinua.
Cînd practicantul obosește, începe imediat împingerea greutății din așezat pe
bancă, lucrează mușchiul triceps și cel deltoid și continuă să se obosească mușchii
pectorali. Preepuizarea se poate utiliza și pentru părțile mai mari ale corpului, de
exemplu musculatura membrelor inferioare. Dacă se execută prea mult
genuflexiuni, se ajunge la epuizare pentru că cedează musculaturii spatelui –
paretea cea mai slabă – și se impune încetarea lucrului fără ca musculatura vizată
să fie epuizată; dacă se execută în prealabil exerciții pentru mușchii cvadricepși
(extensia gambei față de coapsă din așezat), se efectuiază apoi genuflexiuile. Se
observă că nu mai cedează musculatura spatelui inferior prima dată, ci cea a
coapselor.
Antrenamentul complet. În dezvoltarea musculaturii nu este vorba de mărimea
(dimensiunile) fibrelor musculare. Dezvoltarea masei depinde și de masa
mitocondrică (modificarea dimensiunilor organismelor celulare), de dezvoltarea
capilarelor și de depozitarea glicogenului. Repetările grele și puține hipertrofiază
41

fibrele, iar antrenamentul de rezistență (greutăți mari și număr crescut de repetări)
este folosit de culturiști pentru a dezvolta celelalte elemente implicate în creșterea
musculară.
Piramidizarea. Conceptul care stă în spatele piramidizării implică ideea
începerii unui exercițiu de la un nivel mai ușor (greutăți mici), apoi, treptat,
creșterea greutății cu fiecare set pînă la maximum. Se ajunge la un triunghi, seturi
din ce în ce mai mari pînă în vîrful piramidei, iar pentru o eficiență crescută se
recomandă ca după aceea să se scadă greutățile de lucru pînă la cea inițială.
Exerciții în unghi. Modul ideal de a antrena un mușchi este cel în linie directă,
începînd de la origine pînă la inserția distală.Nu toți mușchii se pot lucra în acest
mod. Unii trebuie neapărat să fie abordați din unghiuri diferite; la musculatura
spatelui, de exemplu, sunt grupe mari, compuse din mușchi mici, care au o funcție
dată și lucrează diferit.
Cînd se împinge greutatea cu picioarele și se depărtează tălpile sau se
schimbă poziția vîrfurilor, musculatura coapselor intervine diferit în mișcare. Și
ridicarea greutăților implică grupele musculare în moduri diferite. Mușchii
pieptului au un punct de prindere – sub munșchii deltoizi – dar mai multe puncte
de oricare trebuie deci trebuie executate mișcări din poziție orizontală, înclinat și
declinat. Unele grupele de mușchi, cum ar fi bicepșii sau tricepșii, sunt mult mai
simple. Culturiștii execută o gamă largă de exerciții și pentru aceste grupe, dar cu
scopul de a obține dezvoltarea completă. De acest principiu de antrenament trebuie
ținut cont în spate la mușchii lați.
Isotensiunea (antrenamentul mental). Principiul isotensiunii reprezintă
aproape tot controlul muscular. Acest lucru se realizează încordînd mușchii fără
ridicarea greutăților, în pauze, în timpul antrenamentului sau al concursurilor (se
încordează unele grupe musculare timp de trei-șase secunde).Acest lucru ajută la
definirea și separarea maximă a grupelor musculare.
42

II.7. Principii și metode generale ale antrenamentului de forță în
culturism
Antrenamentul din culturism, prin specificul său, are un profund caracter
formativ, cu atît mai mult cu cît acesta este și scopul său. Acest caracter se
regăsește în special în plan somatic, dar datorită duratei și efortului mare depus nu
putem neglija și aspectele psihice pe care le are asupra practicanților. Din aceste
considerente vom întîlni și în antrenamentul din culturism principii de lucru, pe
care le-am împărțit în funcție de direcția de acționare. Majoritatea lor derivă din
principiile antrenamentului sportiv. Dar, ca orice ramură sportivă
distinctă,culturismului are și anumite principii proprii, caracteristice:
principiul interdependenței dintre antrenamente, alimentație și refacere;
principiul solicitării intensive;
principiul individualizării;
principiul continuității;
principiul accesibilității;
principiul participării conștiente.
Principiul interdependenței dintre antrenament, alimentație și refacere.
Este specific culturismului, ca sport de performanță. În comparație cu
celelalte ramuri sportive, în culturism rolul acestor trei elemente este în egală
măsură determinant pentru obținerea rezultatelor. Pe măsură ce sportivul urcă pe
scara performanței ele își schimbă ponderea și rolul. De exemplu, dacă la
începători cel mai important element este antrenamentul în sine (lucrul cu greutăți),
la culturiștii consacrați alimentația este decisivă.
Principiul solicitării intensive.
43

Ca orice altă ramură sportivă, performanțele se obțin după un volum ridicat de
muncă, cuantificat în mii de ore și mii de tone manevrate. Pentru a obține rezultate
superioare, în antrenamentele din culturism, volumul și intensitatea trebuie să
crească încontinuu. Dezvoltarea și fortificarea musculaturii, în urma efectuării
efortului fizic, se datorează faptului că rețeauade vase capilare și celule musculare
circulă o cantitate mai mare de oxigen și substanțe nutritive. Cercetările științifice
au demonstrat că mușchiul în plin efort primește de 30 de ori mai mult sînge, în
consecință o cantitate mare de hrană și oxigen decît cel aflat în repaus.
Principiul individualizării.
Este unul din cele mai importante principii din culturism, care însă nu poate fi
conștientizat decît după o anumită perioadă, cînd fiecare practicant își va cunoaște
limitele fizice, psihice, reacția musculaturii la diferiți stimuli etc. Culturismul
vizează valorificarea la maximum a posibilităților de dezvoltare a musculaturii
fiecărui individ. Dacă aceste posibilități diferă de la practicant la practicant,
culturismul pune la dispoziția celor amatori numeroase tipuri de exerciții și
variante ale acestora din gama cărora pot fi alese cele mai potrivite fiecărei
persoane.
Principiul continuității.
Dacă aspectele legate de individualizare își fac simțită prezența după o
perioadă îndelungată de timp, principiul continuității trebuie considerat important
și luat în considerație încă de la începutul activității. Antrenamentele de culturism
trebuie să aibă un caracter continuu, în caz contrar acumulările de masă musculare
se pierd. Dacă ar fi să analizăm diferite perioade ale unei activități, cea mai dificilă
este cea de inițiere (în orice domeniiu „primul pas” este mai greu). Pentru a apărea
primele modificări somatice, ca urmare a practicării culturismului, este necesar să
se lucreze intensiv cel puțin două luni, dar acest termen depinde cel mai mult de
tipul constituțional. Cel care dispune de o condiție fizică mai bună de la început
vor porni la lucru intens cu încărcături mai mari, astfel încît vor obține rezultate
44

mai repede. Nivelul de pregătire pentru participare la competiție poate fi atins în
doi-trei ani. Majoritatea actualilor campioni mondiali la amatori au în spate șapte-
opt ani de antrenamente intense, iar profesioniștii ajung să totalizeze chiar 15-20
de ani. Culturistul are datoria să se aotoobserve încontinuu, să manifeste o
preocupare constantă pentru autocunoaștere, să-și determine particularitățile legate
de dezvoltarea sa, pentru ca, în funcție de aceste particularități și de scopul urmărit,
să selecționeze și să ordoneze într-o anumită succesiune exercițiile, să aleagă
formele de execuție, să stabilească nivelul efortului.
Continuitatea în culturism reprezintă unul dintre elementele esențiale, atît în
perioada de inițiere, cît și în cea deconsacrare.
Principiul accesibilității.
Gama extrem de variată a exercițiilor cu întregierea oferă posibilitatea
realizării unor programe dintre cele mai diversificate. În eleborarea lor trebuie
avute în vedere particularitățile morfologice, fiziologice specifice vîrstei și sexului
indivizilor.
Înșușirea și practicarea exercițiilor trebuie să se facă într-o succesiune
metodică rațională, respectîndu-se următoarele reguli: de la ușor la greu, de la
simplu la complex, de la cunoscut la necunoscut.
Principiul participării conștiente.
Acest principiu recomandă mobilizarea tuturor resurselor fizice și psihice în
două direcții. Una dintre acestea o reprezintă formarea unei motivații sănătoase și
stabilirea unor obiective plauzibile și realizabile. Cea de a doua este îndreptată spre
executarea corectă a exercițiilor, spre concentrarea atenției și efectuarea unor
eforturi de voință prin alegerea celor mai grele exerciții pentru o anumită grupă
musculară și are ca scop asigurarea continuității antrenamentelor de culturism,
precum și respectarea unei conduite de viață sportivă în afara sălii de antrenament.
Principiul sistematizării și organizării activității.
45

Cuantificarea muncii depuse în culturism este foarte ușor de realizat, fie prin
realizarea unor măsuri periodice asupra diametrelor principalelor grupe musculare,
fie prin aprecierea dificultății cu care se pot efectua diferite exerciții. Pentru a se
realiza un progres, se impune planificarea judicioasă a obiectivelor și realizarea în
programe concrete de lucru cu greutăți. Întotdeauna trebuie de încercat să se
lucreze mai mult decît s-a propus, niciodată mai puțin. Fiecare practicant trebuie să
aibă caiet de antrenament în care să-și noteze performanțele realizate la diferite
grupe musculare.
Principiul concentrării mentale.
Face parte din componenta psihologică a antrenamentului sportiv . în timpul
efectuării unui exercițiu trebuie să ne concentrăm efortul maxim asupra unei grupe
musculare prioritare prin urmărirea traiectoriei întregii execuții. Acest principiu se
transpune în practică prin vizualizarea în oglindă a musculaturii în timpul
execuției sau prin imaginarea ei, deoarece sunt multe poziții și mișcări care nu se
pot urmări în oglindă.
Principii de natură fiziologică.
Principii de natură fiziologică reprezintă o categorie generală de reguli și
considerîndu-se valabile în orice activitate sportivă, dar mai cu seamă în culturism,
unde toate acumulările și progresul constau în modificarea unor parametri somatici
avîndu-se la bază adaptarea fiziologică a organizmului. Aceste principii sunt:
principiul încălzirii;
principiul respirației;
principiul sangvin;
principiul arderii grăsimilor.
Principiul încălzirii.
46

Înaintea fiecărui antrenament cu greutăți se efectuează o încălzire
(aproximativ zece minute) folosind exercițiile de prelucrare analitică a aparatului
locomotor, fără greutăți (întinderi, extensii, flexii ale membrelor și ale corpului), și
o încălzire specifică utilizînd în mod deosebit grupele musculare solicitate în
antrenamentul respectiv. Această încălzire se va efectua lucrînd chiar exercițiul
propus, dar cu greutate mult mai mică și cu un număr mediu de repetări.
Principiul respirației .
Se referă la fazele respirației în timpul efortului. Acest principiu este deosebit
de important în toate activitățile fizice. În acest sens s-a stabilit o regulă generală –
momentul efortului maxim într-un exercițiu coincide cu faza de expirație (de
exemplu, pe faza de extensie a brațelor la împins din culcat, la flotări, la flotări la
paralele, pe faza de flexie a trunchiului pe coapse, a antebrațului pe braț etc.).
Principiul sangvin .
Acest principiu reglementează două aspecte. Primul aspect este legat de faptul
că atunci cînd se programează o anumită grupă musculară trebuie avute în vedere
toate exercițiile, astfel încît să se abordeze unghiurile posibile permise de segmente
sau de corp (de exemplu, împins de la piept din plan orizontal, din plan înclinat,
din declinat). Celălalt aspect se referă la succesiunea grupelor musculare. Astfel,
următoarea grupă musculară pe care o vom prelucra trebuie să fie cît mai apropiată
de cea vizată anterior (după mușchii pieptului urmează cei ai abdomenului sau ai
spatelui), deoarece în zona respectivă se află deja un aflux mai mare de sînge.
Principiul arderii grăsimilor .
Scăderea țesutului adipos prin antrenamentul cu greutăți este un obiectiv
secundar și puțini dintre cei care încep să lucreze cu greutăți îl urmăresc. Scăderea
țesutului adipos se realizează pentru definirea musculaturii (ceea ce presupune că
ea există) și reprezintă o perioadă de scurtă durată înaintea competițiilor. Pentru a
47

se realiza acest deziderat este necesar să se programeze un număr mai mare de
exerciții, de serii, de repetări, greutăți mai mici și mult efort aerob.
Metode specifice antrenamentului din culturism.
Deoarece culturismul practicat în zilele noastre se datorează avîntului dat de
culturismul american, îndrumați de Joe și Ben Weider în special, multe dintre
metodele folosite astăzi în cadrul antrenamentului au fost elaborate și
experimentate de aceștea. Majoritatea metodelor fac parte din sistemul Weider.
Ele înglobează atît r ezultatele cercetărilor lui Joe și Ben Weider, cît și ale
acelor specialiști de diferite naționalități.
Metodele generale sunt:
metoda lucrului în serii și repetări;
metoda lucrului pe grupe musculare;
metoda creșterii progresive a încărcăturii și a efortului fizic.
Metoda lucrului în serii și repetări
Reprezintă metoda de bază a întregului sistem de antrenament al
culturismului. Repetarea reprezintă execuția fără pauză a unei mișcări complexe
caracteristice unui anumit exercițiu, încheiat cu o pauză.
Numărul de serii și repetări se stabilește în primul rînd în funcția de starea
fizică generală a practicantului și apoi de scopul urmărit.
Metoda lucrului pe grupe musculare
Musculatura întregului corp nu se poate exersa la un singur antrenament. Nici
un culturist nu dispune de energia solicitată de un asemenea efort. În cadrul unui
antrenament se lucrează numai cîteva grupe musculare, între două (la avansați) și
patru-cinci (la începători). Pentru menținerea într-o anumită zonă a corpului a
48

afluxului sangvin mărit, datorită efortului, la fiecare ședință se vor lucra grupe
musculare apropiate.
Metoda creșterii progresive a încărcăturii și a efortului fizic
Îngroșarea fibrelor musculare se produce datorită unor fenomene ce au la bază
oxigenarea și alimentarea abundentă a țesutului muscular, supunerea organizmului
cu efort fizic susținut. Pentru a nu permite obișnuirea mușchilor cu un anumit nivel
de efort fizic, ei trebuie supuși mereu la sarcini noi, din ce în ce mai grele.
Eficiența antrenamentelor este dată de nivelul efortului și de solicitarea fizică,
care trebuie mărite continuu și progresiv. Graba și dorința de dezvoltare a
musculaturii într-un timp cît mai scurt dușmanii progresului. Dozarea corectă a
efortului, intensității și volumului este foarte importantă în culturism. Oboseala
resimțită la sfîrșitul antrenamentului este normală, după cum este normală și febra
musculară, aceasta din urmă fiind un indiciu că musculatura a fost solicitată la
parametri superiori.
III. ARGUMENTAREA PRACTICĂ A METODICII DEZVOLTĂRII
FORȚEI LA BĂRBAȚI DE 20-30 ANI PRIN INTERMEDIUL
ANTRENAMENTELOR DE CULTURISM
III.1. Metodica experimentală a antrenamentului de culturism
scopul fiind dezvoltarea forței la bărbați de 20 – 30 ani.
În conformitate cu tradiția formată structura optimală a lecțiilor de culturism
este formată din trei părți: partea pregătitoare, de bază și de încheiere. Durata
antrenamentului conține 60-90 minute.
Partea pregătitoare a lecției se împarte în partea de bază și specială, care
durează 10-15 minute. În partea de bază se execută exerciții pentru grupurile de
mușchi mari și articulații. Partea specială este orientată la grupele de mușchi și
ligamente, la care se duce încărcarea de bază în timpul activității de
antrenament.
49

Încălzirea constă din exerciții cât mai simple după coordonare, care se execută
cu amplitudinea mică. La așa exerciții se referă variantele de pași, cu diferite
mișcări ale brațelor cu sau fără greutăți. Exercițiile se desfășoară din poziții
stând depărtat, cu îndoirea și dezdoirea picioarelor în articulația genunchilor,
pentru mușchii gâtului, brațelor și corpului. Mușchii bazinului și a picioarelor
sunt în poziția de bază, fiindcă în partea pregătitoare participă volumul lor mai
mare.
La sfârșitul părții pregătitoare se desfășoară un complex de exerciții de
stretching pentru grupele de mușchi cre vor fi prelucrate la antrenamentul dat.
În perioada executării exercițiilor de stretching intensitatea încălzirii începe a
scădea puțin. Întinderea fiecărui grup de mușchi de bază, care apoi primesc
încărcarea de bază, se explică necesitatea de a preîntâmpina traumele posibile.
Atenție deosebită în această parte a încălzirii se acordă tehnicii poziției formate,
din care se execută exercițiile la întindere, în primul rând, ca să simțim
întinderea grupului de mușchi, în al doilea rând – pentru a preîntâmpina
traumele posibile. Exercițiile se execută încet cu amplitudine mică.
Partea de bază a lecției (35-40 min.) conține exerciții cu greutăți libere sau
trenajoare. Antrenamentul de forță se îndeplinește în pozițiile stînd, șezând și
culcat.
Se începe programa de antrenament cu exerciții de bază și se finisează cu
exerciții de izolare. Se permite de prelucrat la o ședință de antrenament toate
grupele de mușchi (în cazul începătorilor), sau cîte 2-3 grupe musculare pe
antrenament (ex: 3 antrenamente pe săptămînă a cîte 2 grupe musculare).
Partea de bază se împarte în trei etape: etapa ridicării treptate a intensității (10-
15 min.); etapa de menținere a nivelului atins al intensității (15-20 min.) și
etapa scăderii indicilor intensității (10-15 min.).
50

Etapa ridicării treptate a intensității este formată din o parte de exerciții,
executate cu o intesitate anumită, care se mărește treptat până la parametrii
necesari. Greutățile cresc treptat pînă la nivelul de lucru.
În etapa de menținere a intensității atinse a nivelului necesar se folosesc
exerciții de bază și mai ales a grupelor mari de mușchi, fiindcă corpul este deja
încălzit , adică pregătit pentru lucrul intens. În această etapă se mențin acele
greutăți în urma executării cărora se intensifică lucrul muscular.
Etapa scăderii treptate a intensității este acea etapă în care lucrul cu greutățile se
reduce, din motiv că la sfîrșitul părții de bază organismul este deja obosit. Dar
totuși este de dorit ca programa propusă pentru antrenament să fie executată.
Atfel se trece treptat la partea de încheiere.
Partea de încheiere a lecției are caracter de restabilire. Se folosesc exerciții
„pentru relaxare”, „pentru întindere”. Durata părții de îndeplinire conține 6-8
minute. Se aplică exercițiile la elasticitate, îndeplinite din pozițiile șezut și
culcat cu scopul restabilirii și menținerii nivelului de elasticitate. Exercițiile de
stretching se execută în regimul static.
III.2. ANALIZA COMPARATIVĂ A REZULTATELER
CERCETĂRII
Analiza datelor parametrilor de testare ale capacităților fizico-funcționale,
desfășurate cu bărbați de vîrstă 20-30 ani, care practică culturismul, a demonstrat
eficacitatea metodicii elaborate prin toți indicii (tab 1, fig. 1, 2, 3).
Din nouă parametri, trei ( îndoirea și dezdoirea brațelor din poziția culcat ,
t = 3,7; așezări: pe dreptul, t = 3,19; pe stângul, t = 3,067) au demonstrat un nivel
semnificativ la pragul q <. Dinamica altor șase parametri (1, 2, 6, 7, 8, 9) se
determină prin nivelul de autenticitate statistică ρ < 0,001 (tab. 2).
51

Deci avem o diferența între parametri și ea poate fi explicată prin faptul, că
primul grup de parametri (3, 4, 5) reprezintă dezvoltarea forței membrilor superiori
și inferiori ai corpului. Aceste părți ale corpului sunt mai importante pentru
adolescenți, fiindcă ele sunt cele mai deschise (important în timpul călduros) din
tot corpul pentru privirea generală. De aceea pentru adolescenți, care practică
antrenamentele de culturism, obiectivul principal este creșterea masei musculare și
a forței, atențiea asupra dezvoltarea altor calități este secundară.
Nivelul superior semnificativ statistic al altor parametri, în primul rând, ne
explică că în acest grup al parametrilor ne reptezintă calitățile fizice, care sunt
principalele activități profesionale și vieții generale. Aceasta se referă la forța
mușchilor abdominali (t = 5,05), a mușchilor spatelui (t = 4,73), rezistenței de
forță (t = 4,36) și rezistenței generale (t = 4,399)
52

Indicile de grup al capacităților fizico-funcționale ale grupului eperiment TABEL 1.
53Nr.
d/oCalități fizice Capacități funcționale
Forța Rezistența Testele fiziologice
Îndoirea și
dezdoirea
trunchiului
(ori)Ridicarea
corpului din
poziția
culcat pe
abdomen
(ori)Îndoirea și
dezdoirea
brațelor
din poziția
culcat (ori)Așezări (ori) de forțăgenerală
Testul lui
Ștanghe (sec.)Testul lui
Ghenci
(sec.)pe
dreptulpe stângulRidicări
ale
breațelor
în lateral
cu hantele
a cite 3 kg
(ori)ISTH
(unități)
IFIFIFIFIFIFIFIFIF
1.9271722891016913818657122361720
2.202611166135949512667132372130
3.2230915212710581010637426402126
4.13189135929171216657426422836
5.152910178129148131216696828421628
6.212413186726291315617527401323
7.233191616812814811616925391927
8.17271014260504915637023381723
9.2230152061011151217610667130462230
10.1829121681538391117727933492028
11.1627142010142738611687531461826
12.81810155958610812596731471522
X17,0
026,3
011,5
816,8
35,5
810,1
75,3
39,9
25,0
810,0
89,0
013,5
864,8372,0027,8341,8
318,9
227,5
0

Fig. 1. Indicii de grup ale calităților fizice

Fig. 2. Indicii de grup ale ISTH Fig. 3. Indicii de grup ale capacităților funcționale
54

Tabel 2
Media indicilor de grup al dinamicii parametrilor capacităților fizico-
funcționale ale grupului experimental
Calități
fiziceParametriiNr.
d/oX‾± m-x
tP
inițialefinaleForțaÎndoirea și
dezdoirea
trunchiului (ori)1.17,02±1,3626,3±1,25,05< 0,001
Ridicarea corpului
din poziția culcat pe
abdomen (ori)2.11,58±0,5516,83±0,834,73< 0,001
Îndoirea și
dezdoirea brețelor
din poziția culcat
(ori)3.5,58±0,8310,17±0,83
3,7< 0,01
AșezăriPe
dreptul
(ori)4.5,33±1,029,92±1,023,19< 0,01
Pe
stângul
(ori)5.5,08±1,1110,08±1,23,067< 0,01Rezistența
de forțăRidicări
ale
brațelor
în
lateral
cu
hantele
a cîte 3
kg
fiecare
(ori)6.9,0±0,7413,58±0,744,36< 0,001
55

generalăISTH
(unități)7.64,83±1,272,0±1,114,399< 0,001Testele fiziologiceTestul lui Ștanghe
(sec.)
8.27,83±0,9241,83±1,29,27< 0,001
Testul lui Ghenci
(sec.)
9.18,92±1,3927,5±1,294,54< 0,001
O atenție deosebită avem asupra testelor fiziologice: testul lui Ștanghe (menținerea
respirației în actul de inspirație), t = 9,27; testul lui Ghenci (menținerea respirației
în actul de expirație), t = 4,54. Indicii înalți ai acestor parametri pot fi explicați,
prin faptul că exercițiile de forță se execută cu o consecutivitate obligatorie a
actelor de respirație, în momentul cărora a avut loc includerea în lucru a mușchilor
de respirație, ce a permis mărirea volumului pulmonar.
Astfel, putem să constatăm, că metodica examinată demonstrează efecte pozitive.
Ea nu numai contribuie la dezvoltarea calităților de forță, dar și la dezvoltarea
capacităților funcționale.
56

CONCLUZII
1.În urma studierii literaturii de specialitate, am observat că, domeniul
de cercetare al culturismului nu este studiat destul de bine. Această situație ne
prezintă posibilitățile largi pentru cercetarea noastră.
2.Conținutul culturismului pe care l-am utilizat în scopul dezvoltării
capacităților de forță la practicanți a fost evidențiat prin:
-exerciții de dezvoltare fizică generală;
-exerciții aerobe;
-exerciții anaerobe;
-exerciții de dezvoltare a forței;
-stretching;
-fitness-utilaj.
3.A fost determinată dinamica pozitivă a dezvoltării capacităților fizico-
funcționale ale bărbaților de vîrstă 20 – 30 ani, care au participat în experimentul
pedagogic.
4.Rezultatele cercetării au demonstrat eficacitatea metodicii desfățurării
antrenamentelor la culturism avînd ca scop dezvoltarea forței prin toți parametrii,
din care îndoirea și dezdoirea corpului, ridicarea corpului din poziția culcat pe
abdomen, ISTH, testul lui Ștanghe și testul lui Ghenci au prezentat autenticitatea
statistică înaltă – p < 0,01 au dezvoltat așa capacități, ca îndoirea și dezdoirea
brațelor, așezări pe un picior .
57

RECOMANDĂRI
PRACTICO-METODICE
Conținutul și metodica desfășurării antrenamentelor la culturism pot fi
folosite cît în procesul instructiv-educativ în sistemul învățământului superior atît
și în practicarea înafara sistemului de învățămînt (cluburi, săli de forță), sub
supravegherea antrenorilor, de toate categoriile de vîrstă inclusiv și bărbați de 20
-30 ani.
Programul elaborat la culturism, prin particularitățile lui, dezvoltă
semnificativ capacitățile fizico-funcționale și poate fi propus pentru pregătirea
specialiștilor în domeniul educației fizice și sportului.
Structura ședinței de antrenament este tradițională și conține trei părți, dar
are particularitățile sale.
Partea pregătitoare a antrenamentului (încălzirea) durează 10-15 min.
Partea de bază a antrenamentului continuă 35-40 de min.
Partea finală a antrenamentului –durează 5-10 min. și prezintă stretching-ul
profund și exerciții de relaxare.
Materialul programului elaborat este bogat în exerciții de forță, care dau
posibilitatea de a lărgi cunoștințele și priceperile, atât ale profesorului în domeniul
educației fizice și sportului, cât și ale bărbaților, adolescenților și studenților
cointeresați de practicarea culturismului.
58

BIBLIOGRAFIA
(în limba romînă)
1.Alexe, N. (coord.) (1993), Antrenamentul sportiv modern, Editura
Editis, București.
2.Amzuică, N. (1993), Culturismul – arta modelării corpului , Corporația
pentru Cultură și Artă, București.
3.Baroga, L. (1993), Manual de haltere și culturism, Editura Sport-
Turism, București.
4.Bompa, T.O. (2002b), Teoria și metodologia antrenamentului sportiv,
Editura Ex Ponto, București.
5.Bompa, T.O. (2003a), Performanța în jocurile sportive, Editura Ex
Ponto, București.
6.Bompa, T.O. (2003b), Totul despre pregătirea tinerilor campioni,
Editura Ex Ponto, București.
7.Cercel, P.; Popescu, L. (1998), Istoria educației fizice și sportului ,
Editura Fundație Chemarea, Iași.
8.Chirazi, M. (1998), Culturism – Ghid practic , Editura Universității
„Al. I. Cuza”, Iași.
9.Chirazi, M. (2004), Culturism – Curs pentru specializare , Editura
Universității „Al. I. Cuza”, Iași.
10.Cîrstea, Gh. (1997), Educația fizică. Teoria și bazele metodicii,
Editura ANEFS, București.
11.Drăgan, (1989), Selecție și orientare medico-sportivă, Editura Sport-
Turism, București.
12.Drăgan, I.; Stroescu, V. (1993) Meditația efortuluii fizic, Editura
Editis, București.
13.Dragnea, A. (1996), Antrenamentul sportiv , Editura Didactică și
pedagogică, R.A., București.
59

14.Drosescu, P. (2005), Igiena și controlul medical în sport , Editura
Tehnopres, Iași.
15.Dumitrescu, C . (1987), Alimentația și efortul fizic. Tradiție și
actualitate, Editura Sport-Turism, București.
16.Dumitru, G. (1997), Sănătate prin sport pe înțelesul fiecăruie , Editura
FRSPT, București.
17.Șiclovan, I. (1984), Teoria și metodica antrenamentului sportiv ,
Editura Sport-Turism, București.
18.Szekely, L. (1977) Culturism, Editura Sport-Turism, București.
19.Szekely, L. (1992) Culturism, Editura Garamond, București.
20.Uceanu, F. (1994), Culturism de performanță , Editura Redis Club,
București.
21.*** Colecție revistei Culturism, Editura Redis Club, București, editor
Florin Uceanu.
(în limba rusă)
22.Верхошанский Ю. В. Основы специальной силовой подготовки
в спорте. – М.: Физкультура и спорт, 1977.
23.Дембо А. Г. Врачебный контроль в спорте. – М.: Медицина, 1988.
– С. 6-8.
24.Зациорский В. М. Физические качества спортсмена. – М.:
Физкультура и спорт, 1966. – С. 91.
25.Иващенко Л. Я., Благий А. Л. Физическое воспитание
взрослого населения. – В кн.: Теория и методика физического воспитания /
Под ред. Т. Ю. Круцевич. В 2-х т. – Киев: Олимпийская литература, 2003. –
С. 201-251 с.
26.Куликов Л. М. Управление спортивной тренировкой:
системность, адаптация, здоровье. – М.: ФОН, 1995. – 395 с.
60

27.Крестовников А. Н. Очерки по физиологии физических
упражнений. – М.: Физкультура и спорт, 1951. – 531 с. Иващенко Л. Я.,
Страпко Н. П. Самостоятельные занятия физическими упражнениями. – К.:
Здоров’я, 1988. – 156 с.
28.
29.Мазниченко В. Д. Двигательные навыки в спорте. – Малаховка:
МЩГИФК, 1981.Т.
30.Менхин Ю. В., Менхин А. В. Оздоровительная гимнастика:
теория и методика. – Ростов на Дону: Феникс, 2002. – 384 с.
31.Озолин Н. Г. Современная система спортивной тренировки. –
М.: Физкультура и спорт, 1970. – С. 480.
32.Освальд К., Баско С. Стретчинг для всех. – М.: ЭКСМО-Пресс,
2002. – 192 с.
33.Пирогова Е. А., Иващенко Л. Я., Страпко Н. П. Влияние
упражнений на работоспособность и здоровье человека. – К.: Здоров ’я, 1986.
– 152 с.
34.Ратов И. П. Двигательные возможности человека
(нетрадиционные методы их развития и восстановления). – Минск, 1994. –
121 с.
35.Рахматов А. И. Степ-аэробика.– М.: МГПУ, 1996. – 12 с.
36.Розенцвейг С. Красота в здоровье: Пер. с англ. / Предисл. В. Н.
Некрасова. – М.: Физкультура и спорт, 1985. – 224 с.
37.Смирнов В. М., Дубовский В. И. Физиология физического
воспитания и спорта: Учеб. для ст-тов сред. и учебных заведений. – М.:
ВЛАДОС-ПРЕСС, 2002. – 608 с.
38.Судаков К. В., ред. Физиология: основы и функциональные
системы: Курс лекций. – М., 2000.
39.Уэст Дж. Физиология дыхания, основы. – М., 1988
61

40.Холодов Ж. К., Кузнецов В. С. Теория и методика физического
воспитания и спорта: Учеб. пособие для студ. высш. учеб. заведений. 2-е изд.,
испр. и доп. – М.: Издательский центр „Академия”, 2003. – 480 с.
RECENZIE
la teza de licen ță a studentului anului 4 gr 408 F+T, facultatea
Fregvență Redusă Plăcintă Oleg pe tema: ” DEZVOLTAREA FORȚEI
LA BĂRBAȚI DE 20-30 ANI PRIN INTERMEDIUL ANTRENAMENTULUI
DE CULTURISM .”
Cultura fizică a devenit o parte integrata a culturii, una dintre
componentele ei, alături de artă și știință. Cultul corpului și al minții
au fost legate idisolubil unul de altul și au dobîndit aici, pentru prima
oară un caracter de masă. Acesta poate fi rezolvat numai prin educarea
dirijată a calităților de forță, ce contribuie la formarea corpului ideal.
Teza de licență este prezentată pe 60 de pagini, cuprinde:
introducere, trei capitole, concluzii, recomandări practico-metodice și
lista literaturii de specialitate, care include 40 autori din care 21 în
limba romînă și 19 în limba rusă. Lucrarea conține 2 tabele și o
diagramă.
Întroducerea prezintă actualitatea temei alese, obiectul și
subiectul cercetării date, este formulată ipoteza lucrării, precum și
baza metodologică și teoretică a lucrării. Sunt argumentate inovațiile
științifice, însemnătatea teoretică și inportanța practică a cercetării
desfășurate.
62

Capitolul 1 demonstrează o analiză a literaturii de specialitate. În
capitolul 2 sunt prezentate scopul, obiectivele cercetării. Sunt
caracterizate metodele, folosite pentru desfășurarea cercetării, precum
este prezentată și organizarea cercetării.
În capitolul 3 a fost sintetizat și cercetat antrenamentul sportiv în
culturism pentru elaborarea metodicii experimentale, sunt determinate
particularitățile fiziologo-fizice ale influenței sistemului de cunoștințe
al antrenamentelor la culturism spre dezvoltarea fizică armonioasă și
obținerea succeselor în sport, argumentarea practică a cercetării
desfășurate prin prezentarea rezultatelor metodicii aplicate în sistemul
antrenamentelor de culturism.
Concluziile, formulate în lucrarea respectivă, sunt în
conformitate cu obiectivele cercetării și prezintă un interes destul de
mare pentru perfecționarea procesului instructiv- educativ în domeniul
culturismului.
În lucrare sunt elaborate recomandări practico- metodice, care pot fi
utilizate în antrenamentele de culturism la bărbați de 20-30 ani,
precum și pentru toate categoriile de vîrstă.
Teza de licență a d-lui Plăcintă Oleg corespunde cerințelor către
lucrarea științifică acestui nivel și merită nota 10 (zece .(
63

AVIZ
la teza de licență a studentului anului 4 gr 408 F+T, facultatea
Fregvență Redusă Plăcintă Oleg pe tema: ”DEZVOLTAREA FORȚEI
LA BĂRBAȚI DE 20-30 ANI PRIN INTERMEDIUL ANTRENAMENTULUI
DE CULTURISM .”

Modul actual de viață a tinerilor, care este legat de o
accentuată lipsă de efort fizic, un mod de viață nesănătos
petrecerea timpului în fața televizoarelor sau calculatoarelor,
duce la o proastă dezvoltare fizică cu diverse abateri sau
dereglări de sănătate. Din păcate lecțiile de educație fizică
petrecute în școli de către profesorii de educație fizică nu asigură
necesarul pentru dezvoltarea multilaterală și armonioasă a
musculaturii dar și a personalității tinerilor care se pregătesc să
pășească în viața matură. Lecțiile de educație fizică nu asigură
necesarul pentru dezvoltarea armonioasă a tinerilor din mai multe
motive, unele din cele mai importante fiind: lipsa totală sau
parțială a bazei tehnice în școli; profesorii nu sunt capabili să
cointereseze elevii în fregventarea lecțiilor de educație fizică,
metodele de petrecere a lecțiilor sun vechi, mai mult din cauza
lipsei noilor specialiști care au misiunea de a înbogăți calitatea
petrecerii lecțiilor.
Unul din remediile eficiente pentru stoparea acestei crize,
dacă se poate așa de spus este fregventarea sălilor de forță unde
64

tinerii sub conducerea antrenorilor profesioniști își vor
perfecționa aspectul exterior cît și își vor perfecționa calitățile
fizice.
În cercetarea dlui Plăcintă Oleg este cercetată metodica,
mijloacele de dezvoltare a forței la bărbați de 20-30 ani, prin
intermediul antrenamentelor la culturism, o tematică destul de
actuală în zilele noastre.
În baza rezultatelor obținute autorul deduce anumite concluzii și
propune un șir de recomandări la problema cercetată.
Pe parcursul cercetării Plăcintă Oleg a demonstrat un nivel înalt
de pregătire, posedînd cunoștințe necesare pentru organizarea și
desfășurarea procesului instructiv și de antrenament la culturism.
Teza este apreciată pozitiv și se recomandă pentru susținerea în
cadrul examenelor de licență.
Conducător științofic
Prodan Dumitru
Lector universitar,
doctorand
65