CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT: PROF.DR.BEATRICE ABĂLAȘEI MIHĂ ILESCU MIHAELA IAȘI 2012 UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA “ – IAȘI FACULTATEA DE… [607322]

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA“ – IAȘI
FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

LUCRARE DE LICEN ȚĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT: [anonimizat].DR.BEATRICE ABĂLAȘEI MIHĂ ILESCU MIHAELA

IAȘI
2012

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA “ – IAȘI
FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

DEZVOLTAREA MOTRICITĂȚII LA COPIL

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT: [anonimizat].DR. BEATRICE ABĂLAȘEI MIHĂILESCU MIHAELA

IAȘI
2012

3
CUPRINS

CAPITOLUL I
INTRODUCERE
1.1.Importanța și actualitatea temei.
1.2.Motivația alegerii temei.
1.3.Ipoteza, scopul, obiectivele cercetării.

CAPITOLUL II
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI
2.1.Conceptul de pregătire fizică
2.2.Componentele pregătirii fizice
2.3.Caracteristici ale efortului fizic in tenis
2.4.Calitățile motrice analizate in scopul dezvoltării motricitatii la copil
CAPITOLUL III
METODELE ȘI ORGANIZAREA CERCETĂRII
3.1.Metodele de cercetare.
3.2.Organizarea cercetării
– Subiecții
– Locul de desfășurare
CAPITOLUL IV
ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR
4.1.Prezentarea și interpretarea datelor
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

4
CAPITOLUL I.

INTRODUCERE

1.1. Importanța și actualitatea temei.
Tenisul de câmp este un joc sportiv individual care constă intr -un
ansamblu de procedee teh nice ș i acțiuni tactice, realizat printr -o gamă largă de
deplasări și acțiuni specifice î n conc ordanță cu regulile, sarcinile ș i cu
principiile jocului de tenis. El pretinde o deplasare continuă în teren
caracterizată prin starturi, deplăsari, opriri, fandări, pivotări, alunecări, săritu ri
și aruncări, din gama exerciț iilor de atletism, completate cu exerciții de forța cu
scopul de a lovi eficient mingea. Bazat pe aceste considerente bagajul tehnico –
tactic va trebui să se edifice pe un suport solid de preg ătire fizică generală ș i
specifică.
Valoarea recreativă, reconfortantă, educativă este imensă pentru orice
iubitor al sportului și mai ales pentru incepători care nu au nici o pretenție de
performanță de la tenis.
Tenisul este un joc frumos atât pentru jucător cât și pentru spectator,
fiind sportul eleganței prin excelență. Mișcările tenism enului au grație și ritm,
ca într-un dans cu mingi și rachete. Jucătorului îi este suficient un singur
partener ca să inceapă partida și să se poată delecta cu jocul preferat.
Spectatorul care dorește să urmărească partida are avantajul că o poate vedea cu
ușurință pe un spațiu restrân s.
Atractivitatea tenisului o realizează calitățile pe care le pretinde și le
dezvoltă celui care il practică: îndemânare, forță, perspicacitate, imaginație,
curaj.
Costumul alb de tenis dă jucătorului sobrietate și discreție în ținută,
cât și eleganța în mișcări. Ce frumoase sunt imensele păsări albe, maiestuoase în

5
mișcări și care se disting mai bine pe fundalul roșu aprins, sau verdele intens al
terenurilor.
Dacă rămânem în domeniul competițional de vârf, constatăm că la
televizor vedem doar jucători cla sați între primii două – trei sute, care se sprijină
pe cei cinci – șase sute de mii de jucători legitimați și care participă de regulă
doar la competițiile interne. Aceștia din urmă vor putea să acceadă la întâlnirile
internaționale, invitați în urma punc tajelor obținute sau ținând seama de alte
criterii recunoscute după meciuri grele din calificări. Tot acest edificiu este cu
atât mai solid și dă mai multe roade dacă are o bază de antrenament și de
selecție cât mai mare. După cum se vede cea mai mare part e din jucători
constituie această bază de selecție, acești jucători de performanță legitimați.
Numărul acestor jucători este destul de mic, fața de marea masa de jucători de
tenis din lume, totalizând doar cel mult un procent din aceștia din urmă.
Acești p este 99 % din jucătorii de tenis din lume sunt de regulă aceia
care nu reușesc legitimarea, nu reușesc sau nu -i interesează neapărat
performanța, care învață și practică tenisul de câmp din plăcere, doar pentru
recreere, așa zisul tenis de agrement. Atrași de spiritul competitiv și în ultimul
timp de premiile fabuloase ce se acordă, mulți copii visează să ajungă un Ilie
Năstase, un Agassi, Kue rten, Rafter, Sampras, K afelnicov, Ivanisevici, o Graf,
Hingis, Ruzici sau Dragomir. Părinții lor când îi aduc pentr u prima oara de
mână pe un teren de tenis gândesc la fel ca toți. Unii sunt mai modești
exprimându -și de la început dorința pentru tenisul de agrement . De obicei
aceștia sunt de bază și din ei putând oricând rezulta și performeri , dar cu
siguranță vor rezu lta buni jucători de tenis de agrement cu o sănătate și o
educație deosebite.
Rezultă că ponderea acestor copii este preponderentă și este normal
să fie așa deoarece rostul mișcării este menținerea sănătății și în consecință
clubul de tenis privat va trebu i să atragă copilul, să pregătească tânărul și să
mențină adultul și vârstnicul în acest mediu plăcut, terenul de tenis, cât și în alte

6
activități recreative care să -i completeze atât pregătirea fizica, cea educativă ,
dar și orizontul cunoașterii.
Antrenor ul și personalul de specialitate al clubului au datoria să
realizeze cu răbdare și profesionalism această pregătire a copilului pentru viață,
pregătire neglijată in mare măsură si datorită tendinței de a face neapărat
performanță.
Jocul de tenis este caracterizat printr -o activitate: naturală, liberă –
lipsită de constrângere, spontană – individul fiind oricând dispus pentru joc,
atractivă – provocând plăceri senzoriale, stări tensionale, satisfacție în urma
succesului, totală – angajând în totalitate comp onentele ființei umane fizice,
psihice, sociale, dezinteresată – deosebită de muncă având bucuria activității
autonome gratuite, creativ -compensative – aspecte care se extind asupra
activităților recreațiv – distractive ale adulților, de petrecere plăcută a timpului
liber prin care omul caută destinderea, distracția, refacerea, compensarea unor
stări create de muncă.
Din aceste motive jocul de tenis se practică din copilărie până la o
vârstă înaintată și de aceea trebuie să devină un refugiu în lupta împotriv a
sedentarismului.
Conținutul jocului de tenis este determinat de mai mulți factori și
anume: calitatea suprafeței de joc, microclimatul, nivelul de pregătire și
participare la joc, conținutul fazelor în atac si în apărare, varietatea, ritmul,
viteza, forț a, precizia și eficacitatea procedeelor tehnico -tactice, miza, forma
sportivă, contextul psihologic de desfășurare a jocului, gradul de pregătire fizica
și psihică a copilului. Desigur implicațiile acestor factori vor fi diferite la un
jucător de performan ță, față de jucătorul care face tenis de plăcere pentru care
voi concepe lucrarea.
Față de aceste aspecte mi -am propus ca prin elaborarea lucrării să
contribui Ia evidențierea teoretică a problematicii de pregătire fizică, psihică și
educativă și îndeosebi la abordarea practică diversificată a procesului de

7
pregătire fizică.
Jocul de tenis reprezintă o dispută între nivelul de însușire a
elementelor si procedeelor tehnico -tactice
utilizate rațional în joc, pe fondul solicitării calitătilor motrice și psihologice.
Procedeele tehnice și acțiunile tactice se realizează ȋn scopul lovirii mingii cu
racheta cât mai precis, constant, cu traiectorii, direcții și efecte realizate în
condiții de viteză, forță, îndemânare și rezistență.
Astfel, un punct începe cu executarea serviciului, căruia i se răspunde
prin returnarea mingii, urmat de schimbul de lovituri de atac și aparare. La
conținutul real al jocului se mai adaugă aspecte fiziologice si psihologice, efortul
depus de jucători pentru realizarea uneu lovitu ri, a unei faze de joc,a unui
ghem,set,partidă.
Ritmul, frecvența, distanța deplasărilor,timpul de odihnă dintre
lovituri și dintre fazele de joc sunt factori ai jocului de tenis. Situațiile mereu
schimbatoare din teren solicită atenția, gândirea, imaginaț ia, curajul și puterea
de stapânire a jucatorului. Cunoașterea conținutului real al jocului reprezintă o
necesitate pentru începători, dar mai ales pentru avansați în scopul conturării
unor modele reale de joc și pregatire.
Țările cu tradiție și cu mari pe rformanțe în tenisul de câmp au o baza
materială și de selecție deosebite , greu de imaginat față de condiț iile existente la
noi.
Rolul primordial al sportului în general și al tenisului de câmp, în
special, este să formeze câț i mai mulți oameni sănătoși fizic, echilibrați psihic și
cultivați. Din acest motiv timpul liber al copiilor, tinerilor și adulților, trebuie
ocupat cu astfel de activități recreative.
Tenisul de câmp a devenit un mijloc de apropiere, de comunicare între
partenerii de orice natură, din țară sau din străinătate.
Toți mai mulți părinți caută sau construiesc pentru copiii lor terenuri
de tenis, cu toate că majoritatea a

8
acestor copii nu realizează principalele cerințe de selecție, de asemenea în
majoritate, nu reprezintă tipul somatic recomandat, sau nu realizează normele
fizice, sau pe parcurs normele tehnice de randament. Totuși acești copii doresc
și în consecința trebuie să li se creeze posibilități și condiții să practice tenisul
de câmp. Mulți copii după diverse accidente sau boli , în urma practicării jocului
de tenis s -au refăcut, unii devenind chiar campioni.
Ca și baschetul, voleiul sau handbalul – tenisul de câmp – a devenit
apanajul uriașilor. Spectacolul este însă realizat, cu precădere, de către cei cu
statură medie. Pentru a nu-i dezavantaja pe aceștia din urmă, se va încerca oare
modificarea dimensiunilor terenului sau ale fileului? Deja se experimentează
mingea de tenis cu dimensiune amplificată. Ori, poate se va ajunge la inițierea
de concursuri pe două -trei categorii de înălțime cum se practica odată la jocul
de baschet, sau cum există deja, pe categorii de greutate, la sporturile de forță,
box, haltere sau la culturism.
Există copii fară probleme financiare, care avansează puțin, chiar
după doi, trei ani de antrenament, dar care nu se retrag, sau copii fară posibilități
financiare, dar cuminți și talentați, muncitori sau chiar luptători, la care nu -ți
convine să renunți.
Curțile blocurilor, strada, televiziunea, discotecile, fară o îndr umare
și supraveghere calificate , educă la întâmplare generația tânără de azi și o educă
prost, groaznic de prost. Părinții se conving tot mai mult că trebuie să găsească
pentru copiii lor, posibilități de recreere și de educare civilizate, iar noi trebuie
să fim pregătiți în acest scop.
Desigur că este nevoie de literatură de specialitate adecvată, de
ghiduri si de instrucțiuni pentru înființarea și începerea unor astfel de activități,
care in străinătate se practica în mod curent pe scară largă, sportul neconstituind
un scop în sine.
Anga jarea într -o astfel de activitate a profesorului de educație fizică și
sport – specializarea tenis de câmp – implică desigur multă responsabilitate

9
datorată în special unor factori inițiatici din care îi menționez pe cei mai
importanți:
– Majoritatea cop iilor nu fac fața micilor cheltuieli pentru strictul necesar de
început în tenis, tenis care pentru români este un sport foarte scump, aproape
inaccesibil. Să menționăm doar faptul că pe noi -în țară – o minge de tenis ne
costă cel puțin 2$, în timp ce în s trăinătate cu 2$ poți cumpăra o cutie cu trei
mingi, fară să mai amintim de puterea de cumpărare datorata diferenței de
salariu real.
– Terenuri de tenis sunt puține, iar accesul pe cele existente este greu de
realizat.
– Baza materială în general, inexistentă, sau în cel mai bun caz precară nu este
subvenționtă așa cum prevede legea, iar sponsori….
– Nu oricine iși asumă responsabilitatea care trebuie acordată atenției deosebite
copiilor -problemă, de orice natură va fi această problemă.
– Inexistenta unor condiții minimale de realizare a unor întreceri individuale
sau pe echipe care să permită un cadru organizat bilateral avantajos, acțiuni
pentru care organele și instituțiile locale ar trebui să nu se gândească numai la
profit , ci să țină seam ă de statutul nonprofit al cluburilor sportive.
Pentru tenisul de performanță jucătorul trebuie sa aibă in obiectiv o
pregătire fizică optimă pentru a putea sa fie competitiv.
Tenisul de agrement nu se va abate de la acest obiectiv pentru
realizarea căruia , pregătirea fizică va fi individualizată si completată în funcție
de diversitatea subiecților cu exerciții noi si cu activități plăcute si atractive.
Lucrarea va evidenția în final sumarul celor mai importante greutăți
de început, neajunsurile privind organizarea, cele pentru crearea bazei materiale
și a asigurării spațiului de joc, soluții și propuneri de rezolvare. De asemenea se
vor avea în obiectiv consolidarea relației cu părinții și conlucrarea optimă cu
copiii pentru menținerea continuă și perfec ționarea activității de antrenament, de
viabilitate a clubului de tenis de câmp privat de agrement.

10

1.2.Motivarea alegerii temei
Lucrarea pentru care voi efectua experimentul are la bază
antrenamentul unor grupe de copii cu care pe parcursul a patru -cinci ani, pe
lângă antrenament, am efectuat teste, mi -am notat rezultate și observații, am
întocmit tabele cu măsurători antropometrice și somatometr ice, concluzii
privitoare la eva luarea copiilo r în urma probelor de controlare vor constitui baza
de date pentr u partea practică a lucrării. Toate acestea îmbinate cu cele învățate
în facultate și cu literatura bibliografica de specialitate mă vor ajuta să prezint o
lucrare inedită, utilă domeniului studiat, pentru această perioadă.
Am ales această temă deoarece pr egătirea fizică este foarte importantă
si necesită o atentie deosebită.
De asemeni, am ales această temă , deoarece vreau să demonstrez că la
noi în țară antrenorii nu pun accent deosebit pe pregătirea fizică.
În această lucrare vreau să arăt că având o bun ă pregătire fizică,
concomitent cu învățarea loviturilor de bază, adică lovitura de dreapta, lovitura
de stânga și serviciul, copiii vor practica un joc combinativ, pe când dacă
pregătirea fizică este slaba, așa cum se întâmplă la noi în general, copiii vo r
practica un joc defensiv de la linia de fund.
1.3.Ipoteza, scopul, obiectivele cercetării.
Se presupune ca, prin elaborarea si aplicarea unui program de pregătire
alcătuit dintr -un pachet de exerciții fizice sa contribuie la dezvoltarea calităților
motrice, a pregătirii fizice in general și a îmbunătățirii celei tehnico -tactice în
special ca o consecința a pregătirii fizice aplicate.
Exercițiile fizice prezentate în lucrare n -au fost utilizate în totalitate.
Scopul cercetării îl constituie creșterea capacității de efort a
organismului, d ezvoltarea calităților motrice ș i dezvoltarea musculaturii
segmentelor, dezvoltarea mobilității articulare și a s upleței musculare,

11
dezvoltarea î ndemanarii, a vitezei de reacție, de repetiție și de angrenare,
dezvoltar ea rezistenței în regim de viteza și forță, cat și dezvoltarea combinată –
optimă a calităților motrice.
Obiectivele cercetării
a) Implementarea programului de pregătire fizică experimental la
clubul sportiv de tenis.
b) Organizarea activității de cercetare și stabilirea metodelor de
cercetare.
c) Culegerea, înregistrarea și prelucrarea automată pe calculator a
datelor obținute, prezentarea lor tabelară și grafică, analiza și interpretarea lor.

12
CAPITOLUL II
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI
În lucrare am elaborat și experimentat un program de pregătire fizică
adecvat, bazat pe structuri de exerciții care aplicat la o grupă de copii să
determine creșteri ale indicilor calităților motrice, a nivelului pregătirii fizice în
general. Dacă ex ercițiile comune vor face parte atât din programul de încălzire
curent al grupei, dar și din antrenamentul specific pregătirii fizice, exercițiile
individuale, menite să corecteze anumite deficiente se vor efectua diferentiat cu
fiecare individ .
In tenisul de vârf , performanța nu este limitată de regulament pe
seama efortului specific, efort ce trebuie fundamentat pe o pregătire fizică
generală și alta specifică, necesare desăvârșirii pregătirii tehnico -tactice.
Desigur, între tenisul de performanța și cel de agrement nu există o delimitare
din acest punct de vedere, însa grupa de copii pentru agrement, nefiind
omogenă, atat ca vârsta dar și ca posibilități de afirmare, în pregătirea copilului
vom ține seama de calitățile și deficiențele individuale ale fiec ărui copil luat în
parte, acceptând asimilarea și progresul diferențiate in timp.
Cele două părți ale lucrării, teoretică și experimentală, sunt corelate
într-o strân să relație de interdependența. Î n partea teoretică sunt prezentate
importanța pregătirii f izice și particularitățile de care trebuie să se țină seama în
elaborarea unui program pentru copii. Analiza amănunțită a calităților motrice a
bazei fiziologice și biochimice, a formelor de manifestare, a metodelor și
mijloacelor de dezvoltare constituie un capitol separat. In partea a doua a
lucrării am elaborat un set de exerciții de pregătire fizică specifice tenisului
însoțit de modalitățile de dozare corespunzătoare și de indicații metodice.

13
2.1 Conceptul de pregătire fizică
Posibilitățile de afirma re și rezultatele unui jucător de tenis depind de
capacitatea lui fizică, care reprezintă potențialul global de efort al copilului prin
care acesta își îndeplinește constant sarcinile de joc. Ea depinde de factori
favorizanți limitativi cum ar fi: resursel e energetice, dimensiunile somatice ,
capacitatea funcțională, motricitatea, capacitatea psihică și capacitatea de
refacere, toate putându -se măsura și cuantifica ta prin teste.
Capacitatea fizică are trei componente și anume:
– capacitatea fizică generală – obiectiv al pregătirii fizice generale,
– capacitatea fizică selectivă – sau pregătirea fizică multilaterală și
– capacitatea fizică specifică – obiectiv al pregătirii fizice specifice.
Capacitatea fizica generală se identifică cu condiția fixă ori cu fitness –
ul, mai în detaliu cu vitalitatea integrală a organismului, susceptibil de a obține
rezultate superioare la disciplina sportivă în discuție.
Capacitatea fizică specifică este determinată de structura motrică a jocului.
Capacitatea fizică selectivă trebuie potențată suplimentar pentru a
atinge cote valorice mai înalte, în care scop se vor alege din capacitatea fizică
generală acele elemente susceptibile de realizare a acestui lucru, care se vor
reflecta în procesul de instruire, de pregătire fizică selectivă -multilaterală.
Nu pot exista diferențe esențiale în pregătirea fizică a copilului în
tenisul de agrement, față de tenisul de performanță, nici măcar referitore la
intensitatea pregătirii fizice, ci doar în funcție de individ si de deficiențele lui.
Pregăt irea fizică multilaterală este un principiu de baza al
antrenamentului sportiv. In cadrul pregătirii fizice trebuie sc dezvoltate calitățile
de bază, îndemânarea, viteza, rezistența și forța. Pregat irea fizică trebuie
consolidată înainte de specializare și menținută în permanență. Ea realizează
creșterea capacității generale de efort a organismului fapt ce permite jucătorilor
evidențierea bagajului tehnico -tactic.
O pregătire fizică solidă este indispensabilă în tenisul modern și

14
datorită duratei variabile a jocului care poate dura trei -patru ore, față de timpul
limitat în alte jocuri sportive, iar dozarea corectă a capacității fizice favorizează
procesul de refacere.
Antrenorul trebuie sa găsească cea mai bună cale prin care să
asigure întotdeauna realizarea deplină a obiectivelor instrucționale propuse
pentru pregătirea fizică a copilului. El va trebui să aibă certitudinea că
rezultatele instruirii vor fi bune și niciodată să nu conteze numai pe bănuieli.
În acest scop el trebuie să respecte strict anumite n orme, restricții,
recomandări, prescripții și îndrumări care să asigure calitatea și eficiența
procesului de pregătire fizică desfășurat .
El va ține seama de interacțiunile dintre calitățile fizice și va evita
acțiunile contradictorii , folosind corect mijl oacele care se adresează
dezvoltării unei anumite calităti motrice.
Starea de sănătate, dezvoltarea fizică și constituția corporală a
jucătorului, capacitatea acestuia la efort (anaerob – aerob), calitațile fizice,
priceperile și deprinderile motrice specif ice sunt elemente care intră în
modelul de pregătire fizică și influențează structural și variabil dezvoltarea
calităților motrice individuale.
Nu se va acționa pentru dezvoltarea calităților motrice în general ci
a complexului lor optim.
Atât în tenisul d e performnță, cât și în cel de agrement, elementul
competițional este nelipsit și determinant, deoarece nimeni nu este
entuziasmat când pierde o partidă.
Pregătirea fizică generală, prezentă pregnant în pregătirea copiilor și
juniorilor, își limitează pond erea până aproape complet, în performanță, unde
pregătirea specifică continuă păstrează avuția genetică dobândită anterior,

15
amplificând -o în funcție de necesități. Calitățile motrice, specifice jocului de
tenis, care constitue esența pregătirii fizice sunt : viteza (de deplasare, de reacție
și de execuție), forța unor anumite zone musculare, rezistența, îndemânarea
specifica, suplețea si mobilitatea.
Energetica și biochimia contribuie la dezvoltarea vitez ei și a
resistenței fizice, forț a musculara se poate a mplifica datorită achizițiilor
dobândite prin tehnica biopsiei musculare, iar îndemanarea, datorită evidențierii
factorilor care determină mobilitatea articulară.
Așa cum am mai amintit, o eficiență maximă în pregătirea fizică a
jucătorului o realizează de zvoltarea calităților psihice și ameliorarea
manifestărilor comportamentale ale copilului, care trebuie să înceapă timpuriu,
la cea mai fragedă vârstă a copilului, când receptivitatea este mai puțin alterată.
Tenisul de câmp are niște particularități specifice, puțin diferite fața
de alte jocuri sportive. Î n deplasările efectuate și în executarea procedeelor
tehnice participă multe grupe musculare și articulații. Timpul de joc, nelimitat
de regulament, solicită un efort variabil ca durată și intensitat e. Numeroasele
deplasări în teren, durata jocului, acțiunile individuale la minge, fară prea multe
momente de respiro, necesită multă atenție, precizie si forța, starea de continuă
încordare, care se manifestă atât pe plan fizic cât și psihic, conduc la o oboseală
fară egal, fața de majoritatea jocurilor.
Capacitatea integrală de performanță este determinată și de
specificul jucătorului, fiecare individ având caracteristici bio -socio -intelecto –
psihologice proprii și deci eficiența exercițiilor de pregătire fizică nu este la fel
pentru fiecare copil, fapt ce impune o individualizare pe baze științifice a
pregătirii fizice.
Tenisul modern se joacă ofensiv, eliminând, chiar, ideea unor lovituri
de apărare, așa că un astfel de joc nu poate fi practicat fară a av ea ca suport, o
pregătire fizică temeinică, iar anticipând evoluția acestui joc, pentru a fi cât mai
eficient, trebuie să aibă la baza un program de pregătire fizică și psihică

16
progresiv superioară.
Corelarea pregătirii fizice cu particularitățile de vârst ă, sex și stadiu de
pregătire.
Antrenamentul pentru dezvoltarea calităților motrice în tenisul de
câmp, va trebui să fie diferențiat pe vârste, aspect care impune respectarea unor
reguli și principii metodice, adaptate la particularitățile de creștere și l a nivelul
de dezvoltare psiho -fizică a copiilor.
Cu toate că tenisul de câmp este un joc sportiv individual, copilul de
7-14 ani simte nevoia să se î mprieteneasca cu alți copii, să meargă împreună la
tenis, să joace și să se întoarcă acasă împreună, dar pa rticipă cu multă plăcere și
la activități comune de recreere organizate de club.
La 7 -8 ani copilul este, de obicei, nesigur în tot ceea ce face și de
aceea antrenorul va trebui să -i dezvolte siguranța și stabilitatea acțiunilor pe
care le întreprinde.
In acest scop el trebuie să cunoască viața copilului, famili a, prietenii,
situația școlară comportamentul și preferințele acestuia.
Copilul trebuie să aibă posibilitatea cât mai devreme, să facă mișcare
in aer liber, chiar între 4 și 6 ani și anume să se joac e cu mingea, să alerge, să
meargă cu bicicleta, sau să înoate. Nu înseamnă că dacă Jimmy Connors a
început tenisul la 4 ani, copiii de 11 sau chiar 14 ani nu mai pot face
performanța, ori cu atât mai mult tenis de agrement. Tenisul de agrement poate
fi înc eput și mai târziu, însa atât corectitudinea loviturilor cât și eleganța jocului
,vor avea de suferit.
Învățarea tenisului poate începe, cu eficiență, în următoarele
circumstanțe:
 când dezvoltarea psiho -motrică a copilului îi permite să reacționeze în
timp corespunzător la pasarea unei mingi de burete, câ nd copilul se poate
concentra cc a 15 minute la un exercițiu cu mingea,

17
 pentru inițierea individuala, când dezvoltarea copilului nu limitează
posibilitatea comunicării cu antrenorul,
 inițierea în grup atunci cănd copilul se poate încadra în programul unei
grupe.
Vârsta optimă pentru începerea învățării tenisului este de cea 7 ani,
moment din care pregătirea tehnică trebuie să fie îmbinată armonios cu
pregătirea fizică, cu modelarea calităților fizice și psihice. Aceasta pregătire va
consta, la începători, din exerciții de dezvoltare fizică generală, completate și
apoi înlocuite cu exerciții de dezvoltare a calităților fizice specifice tenisului.
In funcție de criteriile de selecție antrenorul își va contu ra grupe omogene pe
vârste și nivel de pregătire școlară, separat pentru începători i jucători cu
pregătire medie sau avansați.
Dacă baza de selecție este redusă, vor rezulta grupe eterogene,
caracteristice tenisului de agrement, în care se recomandă, mai p regnant decât
în cel de performanță, urmărirea individuală a dezvoltării capacităților fizice și
psihice ale copilului în funcție de nivelul acestora, insistând asupra celor
deficitare, dar și pentru ameliorarea manifestărilor psiho -comportamentale,
defici tare sau denaturate, ale fiecărui copil in parte.
Chiar dacă între 7 și 10 ani calitățile fizice nu înregistrează creșteri
spectaculoase în urma antrenamentului de pregătire fizică, copilul trebuie
obișnuit cu exerciții specifice moderate , modalitate în ca re rezultatele nu vor
întârzia să apară.
Odată cu dezvoltarea organismului sporesc și posibilitățile de
dezvoltare a calităților motrice și în special a vitezei. La 12 ani fetele au viteză
mai mare ca băieții, dar și aceștia au disponibilități deosebite pâ nă la 15 ani.
Mobilitatea are valori mai scăzute la această vârstă, amplitudinea
mișcărilor fiind necorespunzătoare, motiv din care atenția noastră va fi mai
mare pentru dezvoltarea ei. Copiii lovesc la început, de regulă, mingea scurt, in
forță, fară prec izie, neștiind să profite de amplitudinea loviturii care ar conduce

18
la creșterea momentului forței de lovire.
Stadiul de dezvoltare al sistemului nervos, al aparatului respirator și al
sistemului cardiovascular determină la vârsta de 12 -13 ani o capacitate de
rezistență scăzută, însă se va acționa cu mijloace bine dozate pentru dezvoltarea
ei, în special a rezistenței în regim de viteză sau forță, permițând activitatea
aparatului ca rdio-respirator .
Alergarea, în regim de viteză sau de rezistență, este depri nderea cel
mai larg aplicată, însă atât plăcerea cât și volumul alergării, scăzând odată cu
vârsta, prevenirea diminuării ei la antrenamente trebuie realizată prin crearea
obișnuinței de alergare. Acolo unde nu se obțin progrese în acest mod se vor
organiz a drumeții și excursii, iar cu ocazia acestora jocuri diverse, care atrag pe
nesimțite copilul în alergări de rezistență și chiar de viteză.
Atât în performanță, dar cu atât mai mult în tenisul de agrement,
cunoscând fondul genetic al copilului se poate in dividualiza un program de
antrenament de pregătire fizică care să optimizeze la copilul până la 14 -15 ani
calitățile și deprinderile motrice.
2.2. Componentele pregătirii fizice
Indici somato -functionali
Datele culese din măsurătorile individuale se introduc in formule si
astfel se afla o serie de i ndici de mare utilitate, practic în cunoașterea î n
amănunțime a copiilor pentru dirijarea științifica a procesului de pregătire.
Dintre acești indici amintim: tipul somatic (talia), indicele pentru
stabilirea greută ții optime (BRUGSCH), indicele de nutriție (QUETLET),
indicele de masa (PENDE), indicele de armonie (ERISMAN), indicele
diametric, indicele de anvergura, indicele de adipozitare (LORENTZ), indicele
scheletic (MA NOUVRIER) si indicele de proporț ionalitate (A DRIAN

19
IONESCU).
Acești indici ne permit sa prognosticam posibilitățile fizice viitoare ale
copilului.

Indici ai calităților motrice
Efortul fizic depus de un jucător de te nis presupune: prezenta (în
ordinea importanței) a îndemânării (fundamentată pe mobilitate și suplețe),
vitezei, rezistenței si forței, precum ș i multiplele posibilități de combinare ale
acestora. Realizarea performantei va fi determinata de nivelul cat mai ridicat al
indicilor tuturor calităților motrice , respectând insa rapo rtul din tre calitățile
motrice ș i necesitățile jocului de tenis.
Îndemânarea este pe primul loc al importanț ei si trebuie sa se afle pe
cea mai î nalta treapta a dezvoltării ei, î ndemanarea dezvoltandu -se la o vârsta
cat mai frageda.
Viteza este capacitatea de a executa acțiuni motrice intr -un timp cat
mai scurt , se dezvolta in preajma pubertății.
Rezistenta se poate dezvolta ca urmare a efortului efectuat pana la
oboseala si încercările de a învinge oboseala, ea putâ ndu-se de zvolta in toate
etapele vieții î nsa ce l mai bine intre 15 si 30 de ani.
Solicitările efortului specific in direcția forței sunt minime in raport
cu alte sporturi, ea putându -se dezvolta î ntre 18 si 30 de ani, mai ales in tenisul
de agrement.
2.3 Caracteristici ale efortului fizic in tenis
2.3.1. Principiile antrenamentului
Principiul conținuități i. Dacă până în urmă cu 25 de ani se insista pe
60-70% antrenament din activitatea totală de tenis, astăzi realitatea

20
competițională a răsturnat situația, ponderea constituindu -o concursurile
sportive. Acest s istem competițional, organizat non -stop, în toate lunile anului a
devenit viabil prin construcția de terenuri acoperite, fapt ce permite
continuitatea activității.
Printr -un regim zilnic de pregătire a jucătorului de tenis se rezolva
eficient alternanța la efort, oboseală, odihnă, sportivul devenind mai activ.
Starea de sănătate a jucătorului este principala condiție a ideii de
continuitate a antrenamentului, proces ciclic, care conduce la ameliorarea
continuă și la îmbunătățirea stă rii de sănătate a indivi dului, î n cazul nostru a
copilului. Având condiții reale și plăcute de antrenament copilul părăsește
definitiv strada, curtea blocurilor și locurile rău famate in favoarea unui teren de
tenis situat într -un peisaj natural.
Principiul individualizării. Formulează cerința valorificării maxime
a aptitudi nilor fiecărui copil în parte. Î n baza acestui principiu, se stabilesc
planuri de pregătire individualizate potrivit particularităților somatice, a
indicilor dezvoltării calităților motrice și a caracteris ticilor vârstei.
Indiferent de stadiul de pregătire a copilului, antrenorul va ține seama
de nivelul și diversitatea capacităților lui native sau în formare.
Deoarece este imposibilă urmărirea realizării întocmai a obiectivelor
dintr-o fișă nominală care c onțin informații privind tipul somatic, starea de
sănătate, calitățile fizice și cele psihice cât și manifestările comportamentale ale
copilului, programul de pregătire individualizat va avea un nivel al atingerii
posibilităților lui minime. Acestea vor ti ne seama de: selecționarea exercitiilor,
stabilirea dozării efortului, adaptarea metodelor și procedeelor de instruire la
nivelul de înțelegere și de dezvoltare psihomotorie a copilului, de evalu area
diferențiată funcție de reacționarea la stimuli.
Testări le inițiale și periodice vor asigura cunoașterea permanentă a
fiecărui copil, condiție necesară pentru alcătuirea unui program complex de

21
antrenament.
Principiul solicitărilor optime și a creșterii treptate a efortului. Aplicarea
acestui principiu înseamnă un regim permanent de activitate la antrenament.
Repetarea în timp prea îndelungat a acelorași mijloace sub aspectul formei,
volumului, intensității și duratei înseamnă menținerea copilului la același nivel
de pregătire, așa ca pentru obținerea de acumulă ri noi, se va modifica treptat
conținutul mijloacelor în sensul amplificării lor calitative și cantitative.
Această creștere a eforturilor, se bazează pe dezvoltarea capacității
funcționale a organismului omenesc. Î mbunătățirea calităților motrice, prin
exerciții, este un caz tipic de adaptare a organismului la o forță mai mare de
excitație, însă dacă această excitație depășește ca intensitate o anumită limită ea
se transformă în inhibiție, îndeosebi atunci când excitantul crește dintr -o dată
dincolo de lim ita. Si totuși limita fiziologică poate fi depășită, sau mai bine zis
mutată cât mai sus, așa că antrenamentul ideal este acela care înregistrează indici
cantitativi și calitativi superiori prin creșterea treptată a efortului, solicitând
organismul până la refuz.
Timpul de lucru, la o anumită intensitate a efortului, pentru a se obține
efectul optim diferă în funcție de particularitățile ind ividuale și de natura
mijloacelor.
Principiul sistematizării. A respecta acest principiu înseamnă să
înțelegem succesiunea logică a regulilor de îmbunătățire a stării de antrenament
și a măsurilor de creștere rapidă a rezultatelor sportivilor.
Regulile care stau la baza acestui principiu sunt:
a) Alcătuirea judicioasă a planului de antrenament, menționând scopul și
conținutul fiecărui antrenament, cât și folosirea celor mai indicate mijloace care
ușurează înțelegerea și însușirea conținutului.
b) În fiecare antrenament se va pune accent pe un anumit obiectiv.
c) Se va acorda o atenție deosebită indicării modului de executare a exercițiilor.

22
Astfel exercițiile cunoscute se vor folosi la învățarea și consolidarea exercitiilor
noi.
d) Să se urmărească permanent evoluția însușirii și a stării de antrenament a
copiilor.

Principiul intuiției. Calea spre cunoaștere a copilului depinde de
senzația și de percepția acestuia. Principiul intuiției ajută la perceperea concretă
și clară a fenomenelor și a formării reprezentărilor motrice necesare activității,
intuiția solicitând funcția și p articipare a organelor de simț. Î n antrenament se
vor utiliza multiplele mijloace de reprezentare intuitivă.
Aplicarea principiului intuiției în procesul de antrenament impune
respectarea unor reguli și anume:
a) Crearea unei imagini corecte asupra structurii mișcări i propuse spre învățare.
Astfel imaginea mișcării se crează și se fixează prin demonstrația și explicația ei
folosindu -se întrebări și indicații cât și exersări repetate. O imagine corectă
accelerează procesul de învățare.
b) Se vor folosi mijloace intuiti ve variate, fotografii, ilustrații, planșe, cărți,
filme, casete video etc.
c) Folosirea de reprezentări grafice pentru planificarea si analiza procesului de
antrenament.
d) Preocuparea deosebită pentru educația prin mijloace intuitive, cel mai
important f iind în acest scop exemplul antrenorului, dar și întâlnirile în
concursuri cu sportivi renumiți, întâlniri care creează o imagine vie asupra
comportamentului copiilor.
Fiecare copil fiind dotat cu receptori optici, motori sau auditivi,
antrenorul trebuie să aplice individual principiul intuiției, în funcție de
receptorul pr edominant al copilului pe care -l antrenează.
Principiul participării conștiente. Dacă înțelegerea este mai profundă,

23
acțiunea practică este mai eficientă, iar principiul participării con știente se
bazează pe inițiativa creatoare și activitatea independentă a copilului. Rolul
antrenorului este de a -l învăța pe copil și a -1 convinge să studieze literatura de
specialitate să -și dezvolte capacitatea intelectuala și personalitatea.

Iată și câteva reguli ce se desprind din acest principiu:
a) Elaborarea obiectivelor de performanță se va face împreună cu copilul, pentru
ca acesta să fie conștient ce posibilități are, dar și ce eforturi trebuie să depună
pentru realizarea acestor obiective.
b) Co pilul cunoscând planificarea antrenamentelor și participând la analiza lor
trebuie să -și perfecționeze capacitatea de autoapreciere corectă a
antrenamentului, a comportării și a performanțelor din concursuri, a atitudinii
față de indicațiile antrenorului ș i față de parteneri.
c) Fixarea și trecerea normelor de control periodice, care oglindesc gradul de
îmbunătățire a stării de antrenament.
d) Educarea copilului în spiritul participării active și de practicare a unui
autocontrol responsabil în activitatea de antrenament, dar și în afara acestuia.
e) Indicarea unor teme pentru acasă, accesibile și atrăgătoare, atât privitoare la
studierea literaturii de specialitate, dar și de efectuare a unor exerciții de
dezvoltare a calităților fizice sau legate de pregăt irea tehnică.
Principiul însușirii temeinice sau al durabilității. Cunoștințele
teoretice și practice, deprinderile și calitățile, trebuie să devină trainice, ele
constituind creșterea rapidă și continuă a randamentului de mișcare prin
dezvoltarea calități lor fizice și formarea unor deprinderi stabile. Antrenamentul
poate contribui în mare măsură prin fixarea deprinderilor bune, în urma
înlăturării vechilor obiceiuri, în educarea copilului. Vor fi evitate întreruperile în
activitate , deoarece acestea atrag după ele: scăderea durabilității adaptărilor
obținute, cu trudă prin antrenament, cât și diminuarea calităților fizice, cu efect

24
negativ asupra deprinderilor tehnico -tactice și a calităților psihice.
Nu se vor introduce cunoștințe noi, până ce nu vor fi co nsolidate prin
repetări și verificate prin nor me de control cunoștințele vechi.

Principiul efortului specific competitional. Competitivitatea se
realizează numai dacă solicitările din antrenament respectă specificul efortului
competitional. Specificitatea antrenamentului se constată numai la funcțiile și
structurile care au fost solicitate.
Alegerea mijloacelor și a modului lor de folosire va ține seama de
necesitatea dezvoltării mecanismelor de eliberare a energiei în condițiile
efortului competitional.
Se va acorda prioritate dezvoltării componentei principale a
efortului competitional.
Viteza, rezistența și forța, sunt doar forme concrete de manifestare, iar
specificitatea lor este cea din timpul competiției, așa că unul din mijloacele
optime de antrenament îl reprezintă concursul.
2.3.2. Parametrii efortului
Raportul dintre parametrii efortului, volumul, intensitatea și
complexitatea solicitărilor (fiziologice, fizice, tehnico -tactice și psihice) într -o
perioadă de pregătire sau de joc, definește dinamica efortului. Componentele
fundamentale ale dinamicii efortului, pe care le vom studia, sunt: volumul,
intensitatea si complexitatea.
Acești parametrii de solicitare ai organismu lui sunt provocați,
programați ș i dirijați conștient pe traseul, angrena rea in efort – efort propriu zis –
oboseala – refacere, sub forma de v aluri in procesul de pregătire ș i joc.
Volumul efortului in joc este determinat de durata variabila a jocul ui,

25
nelimitata prin regulament ș i fiind intre 45 de minute si 4 -5 ore, (la copi i de
regula sub doua or e). In ultima vreme î n urma utilizării tot mai dese a sistemului
de joc a partidelor "doua din trei" seturi (in Ioc de "tre i din cinci"), cu tie -break
la șase egal la finele seturilor (la copii pana Ia 12 ani la cinci egal), durata
jocului se reduce substanțial . In ultimii doi ani s -a redus ș i numărul meciurilor
obligatorii intr -o zi, de la trei la unu, in mod excepțional doua.
Cu toate acestea, datorita perfecționării loviturilor efectuate de
jucători, intervine echilibrul între adve rsari, motiv din care d urata unui set poate
crește de la 20 -30 la 50 -60 de minute. De asemenea tenisul practicat de fete cu
mai puține atacuri la fileu, fiind de o regularitate ceva mai mare, pe de o parte,
iar terenurile de zgura mai lente, pr elungesc fin alizarea punctelor ș i durata
jocului crește. Numărul exercitiilor ș i a procedeelor tehnice folosite de copii in
partidele jucate favorizează deasemenea creșterea duratei de joc. Aceste aspecte
mențin in continuare tenisul de câmp, la un nivel ridicat al vo lumului de efort.
Volumul de munca depus de jucător la antrenament are un rol
principal î n ridicarea capacității de adaptare la efort. Acest volum este
proporțional cu varsta, cu dezvoltarea fizica, c u nivelul de adaptare la efort și cu
vechimea î n tenis.
In funcție de varsta, durata antr enamentului, variază intre 270 ș i 600
minute pe săptămâ na la copiii de pana la 15 ani ș i este mai redus la fete decât la
băieț i.
Cu câ t copilul are o vechime mai mare de joc, folosind dezvoltarea lui
fizică ș i totodată capacitatea evolutiva de adaptare la efort, individualizare a
pregătirii fizice va trebui să se accentueze, pentru ca arsenalul d e procedee
tehnico -tactice insușit, în final jocul copilului, să poată evolua la nivelul
posibilităților lui de exprimare.
Inten sitatea efortului este identificată prin cantitatea de lucru mecanic
efectuat, respectiv, prin cantitatea de energie consumată și este exprimată prin

26
manifestarea deprinderilor motrice (viteza de depla sare, reacție, execuție,
repetiț ie), a puterii, detente i și tempoului de joc.
Intensitatea efortului depinde de: durata efortului, numărul
întreruperilor și durata lor, durata efectiva a jocului sau antrena mentului,
densitatea secvențială î n antrenament, densitatea globala din meci, ponderea
deprinderi lor motrice specifice prestate î n joc, încarcatura de antrenament și cea
competiț ionala, energia consumata testata în condiții de laborator, față cu
parametrii cantitativi ș i calitativi ai modelului de joc.
– Intensitatea efortului î n timpul meciului depinde de pregătirea individuala ș i
echilibrul valoric dintre jucători, de suprafaț a de joc, de specificul probei ș i de
aportul copiilor de mingi.
Posibilitatea de execuție tehnică a copilului, care conduce la echilibrul
valoric ș i deci la creșterea intensități i efortului dintre jucători, este viteza de
circulație a mingii, care creste prin lovire a mingii pe ramura ei ascendentă ș i
prin practicarea unui joc ofensiv. La reali zarea jocului ofensiv trebuie să
contribuie ambii combatanți , jocul intens nefîind realiz abil in urma execuțiilor
rapide efectuate nu mai de către unul din jucători ș i a unor mingi lobate sau
semilobate a celuilalt.
Suprafa ța de joc a terenurilor de zgură , favorizează agresivitatea
tehnico – tactica a jucătorilor ofensivi, pe când jocul pe teren urile rapide impune
lovirea mingii pe ramura ascendenta, intensitatea jocului devenind o soluție
normala.
Specificul jocului, de simplu sau de dublu pretind intensități de joc
diferite. Astfel in jocul de dublu, unde ponderea jocului se d esfașoară la fileu , cu
voleuri ș i joc rapid, intensitatea este mai ridicata ca la jocul de simplu. Daca
aceste proc eduri tehnico -tactice se obțin și î n jocul de simplu, va rezulta o
intensitate superioara celei din jocul de dublu, care însa nu poate fi menținută pe
durata î ntregii intalniri și va câștiga cel care poseda o pregătire fizica specific ă
intensității, superioar ă adversarului sau.

27
Utilizarea copiilor de mingi scurtează pauzele dintre puncte, dar
diminuează și timpul afectat refacerii organismului și iarăți cel mai antrenat
câștig ă.
În concluzie competitivitatea copilului depinde de lovirea mingii pe
ramura ascendentă, pe viteza mare de circulație a mingii, pe ruperea ritmului în
timpul desfășurări meciului, în rezumat pe jocul ofensiv.
Intensitatea efortului î n timp ul antrenamentelor presupune în primul
rând o stare optimă de sănătate și posibilități de adaptare la efort.
Intrarea în formă a sportivului depinde de creșterea intensității pana la
nivelul impus de concurs, care se obține prin prestarea unui v olum suficient de
munca, care să pregătească organismul cu o capacitate optimă de rezistenț a la
intensitatea de efort cu o op time mai mare decât a adversarului din teren.Aceasta
condiție se realizează printr -un antrenament gradual crescător, combin at cu o
pregătire fizico -psihică solidă .
Partenerul la jo cul de simplu ș i adversarii la cel de dublu , au fiecare o
pregătire tehnică perfecționat ă diferențiată, cu stil de joc ș i viziuni ta ctice
proprii. Aceasta ne obligă la adaptar ea capacității tehnico -tactice ș i a calităților
fizico – psihice pentru rezolvarea optimă a situațiilor de joc. Jucătorul trebuie sa
se mai adapteze la condițiile efective de joc ș i anume, la materialul de
construcție al terenului de joc, la calitatea mingii, a condițiilor atmosferice, a
arbitrajului, a manifestării publicului etc.
In aceste condiții problemele legate de complexitatea efortului se pot
rezolva pr in antrenamente cu grad din ce în ce mai mare de complexitate ș i prin
meciuri, cat mai multe, care reprezintă principala forma de progres a jucătorilor
de tenis.
Cu ocazia antrenamente lor vom exersa săritura diferită a mingii,
adversari cu stiluri diverse de joc, condiții atmosf erice neprielnice, antrenament
în stare de oboseala, care să ne complice cat mai mult condițiile de joc.

28
Se va efectua antrenament pentru joc de simplu folosind terenul de
dublu joc unu contra doi, pasarea a doi adversari aflaț i la fileu, retumarea
mingilor într -o zonă prealabil stabilită, joc contra efectului tăiat ș i al celui liftat,
joc împotriva stângacil or sau a jucătorilor care posedă o gama variată de
procedee tehnice de joc cu handicap după oboseala, cu galerie zgomotoasă si cu
greșeli intenționate de arbitraj.
Să ținem seama ca un număr m ic de meciuri diluează importanț a
antrenamentelor și încrederea î n forțele proprii, iar emoțiile negative afectează
potențialul valoric al jucătorului . Nici un antrenament nu oferă și nu provoacă
starea emoțională a competiției.
Corel ația dintre volum, intensitate ș i complexitate în antrenamentul
general î n pregătire, nivelul intensității trebuie să meargă paralel cu cel al
complexității și să fie invers proporțional cu volumul efortulu i. Nivelul
volumului, intensitații ș i complexității trebuie stabilit în funcție de vârsta,
valoare individuală , capacitate de adaptare la efort ș i perioada de pregătire.
Volumul, intensitatea si complexi tatea antrenamentelor trebuie să crească
continuu, odată cu nivelul rezultatelor sportive.
Copiii până la 12 ani pot folosi o dozare a efortului de 50 -60% pentru
volum, 10 -20% pentru inten sitate ș i 5-10% pentru complexitate, iar cei până la
15 ani 60-70% pentru vo lum, 20 -40% pentru intensitate și 10 -25% pentru
complexitate, î n perioada junioratului acestea crescând î n majoritate spre
maximum . Ponderea volumului efortului este mai mare în de trimetul intensității
și complexității lui pana la 15 ani, dupa care creș terea volumului va fi mai
redusă pe când a intensității ș i complexității mai mare.
Dacă î n perioada pregătitoa re accentul este pus pe volum, în cea
precompetițioanală va fi, î n ordine , pe volum, intensitate ș i complexitate,
intensi tatea determinând intrarea în forma sportivă necesară competiției.

29
2.4.Calitațile motrice analizate în scopul dezvoltarii motricitaț ii la copil
Îndemânarea .
Metodica dezvoltării îndemânării utilizează complicarea continuă și
progresivă a acțiunilor m otrice respectând î n gradare mijloacele care corespund
celor trei trepte de dezvoltare menționate î n capitolul prec edent privitor la
manifestarea îndemâ narii etapizat in regim de precizie, de durată minimă,
condiții variate ș i neobișnuite.
Criteriile ș i metodele folosite în dezvoltarea îndemană rii sunt
următoarele:
– plasarea exerciț iilor de îndemânare la începutul lecției de antrenament, dupa
o buna încălzire, cand organismul este pregătit p entru eforturile care le implică
acest obiectiv, procedeu prin care eficientă creste,
– se stabilește un grad de dificultate pentru coordonata mișcării,
– repetar ea unor parametrii de precizie î n executarea mișcărilor repetitive, a
caracteristilor de spațiu, de tim p și dinamica, simpli, cursivi ș i cu consum minim
de energie,
– reducerea timpului de însușire al exerciț iilor, metoda prin care se obține un
grad superior de î ndemanare a sportivului.
– în permanența se vor învăț a noi dep rinderi, volumul lor trebuind să crească
mereu , capacitatea subiectului de a -și însuș i noi mișcări s cade foarte mult dacă
se întrerupe învățarea lor,
– volumul de exerciții de î ndemanare dintr -o lecție de antrenament va fi mai
mic.
– pe măsu ra ce subiectul se obișnuiește ș i executa cu mare ușurința un exercițiu,
se va mari dificultatea acestuia, sporind exig ențele față de precizia mișc ărilor, de
coordonarea integrală a mișcării și față de spontaneitatea schimbării situatiei,
– pentru obținerea unei î nalte mă iestrii, specifice tenisului vor fi complicate
artificial con dițiile de lucru prin repetări într -o stare de oboseala mărită, sau î ntr-
o stare de mare încordare emoțională ,

30
– nu se vor neglija pauzele necesare refacerii organismului,
– perio ada favorabilă de dezvoltare a î ndemanarii este începând cu vârsta de 6-
7 ani, când copilul posedă o plasticitate mai mare decât adultul, dezvoltâ ndu-se
astfel bine echi librul, mobilitatea articulară și rezistenț a muscula ră locală, fapt
ce face posibilă însuși rea unui număr mare de deprinderi motrice care
fundamentează marcant dezvoltarea îndemanarii între 6 si 11 ani.
Viteza.
Metoda alternativ ă, care utilizează mișcări de intensitate mare urmate
de mișcări cu intensitate mai mică . Aceast ă alternanță dezvoltă viteză maximă
fară să suprasolicite organismul.
Metoda repetărilor , care constă în excutarea succesivă a efortului
ciclic și aciclic, cu viteză maximă, în condiții ușurate și cu viteză superioară
celei maxime.
Metoda "din mers" , care constă din parcurgerea distanț ei pe o durata
scurta, de cel mult 10 -15 secunde după un elan prealabil.
În dezvoltarea celor trei forme de manifestare ale vitezei, adaptate la
antrenamentul specific jocului de tenis vom ț ine seama de urmatoarele:
– la viteza de reacție, pentru îmbunataț irea timpu lui de reacție, cea mai
folosită ș i eficientă metodă este repetarea unor lovituri (de exemplu, voleul) în
care distanța față de adversar se va micșor a treptat, viteza mingii va creș te, iar
direcția acesteia se va schimba continuu , constituind permanent o surpriza
pentru subiectul antrenat.
– la viteza de execuție , prima metodă folosită este practicând mișcarea
integrala, iar a doua dezvoltând analitic fiecare factor in parte (deplasarea spre
minge, poziția segmentelor corpului spre înainte,
– înainte de lovire, în timpul lovirii și după lovire – situarea momentului

31
optim de lovire a mingii pe traiectoria acesteia, observarea atent ă a vitezei cu
care vine mingea c ăt și a săriturii ș i efectului ei). Desigur, o bun ă vitez ă de
execuție se poate obține numai după ce mișcarea a fost bine însușită, moment î n
care jucătorul se poate preocupa de rapiditatea execuției, far ă sa mai fie atent la
forma mișcării, la viteza de repetiție , metodele eficiente sunt: repetarea unor
lovituri cu vitez ă din ce in ce mai mare, p ână la atingerea vitezei de repetiție
maxime cu reducerea amplitudinii mișcărilor, în scopul realizării unui ritm d e
joc mai rapid, posibil datorită creșterii vitezei de execuție.
Rezistența.
Dezvoltarea rezistenței gener ale ș i a celei specifice , se realizează în
stransă legătură cu dezvoltarea calităților volitive, influen țându-se reciproc.
Gradarea și cont inuitatea sunt principii de bază în dezvoltarea rezisten ței.
Caracteristica generala a metodei antrenamentului de durat ă este cea a
efortului prelungit nefragmentat de pauze, cu viteza uniform ă sau variabil ă,
durata prelungit ă variind în funcție de individualizarea antrenamentului.
Antrenamentul de durat ă cuprinde un ansamblu de metode din care mențion ăm:
a.Metoda eforturilor uniforme , specifică dezvoltării generale, care se
caracterizează prin uniformitatea intensității efortului, prin continuitatea ș i
durata rela tiv crescută a acestuia. Distanțele parcurse pot depaș i pe cele
efectuate intr -un meci, sau pe cele din concur s. Unicul element de progresie îl
constituie creșterea duratei.
b.Metoda eforturilor variabile , la care se poate apela atât în perioada
pregătitoare căt ș i pe intreg parcursul antrenamentului, dacă jucătorul apelează
la ea în mod constant. Aceasta metodă imbracă mai multe aspecte ș i anume:
– metoda antre namentului variabil, care constă în repetar ea diferențiată a
efortului sub aspectul vitezei de execuție, a distan țelor și a perioadelor de timp
în care se realizează,
– metoda alternativă în care distanța se parcurge cu viteze diferite și anume;
500 m. cu viteză normală, 300 m cu viteză sporită și 200 m.cu viteză mai mică,

32
– metoda alternativă -progresivă, cu creș tere uniformă a v itezelor, cu creștere
neuniformă vitezei și combinată,
– metoda Fartlek, în care alternativa tempourilor este aleasa de sportiv, în
funcție de teren,de gradul de pregătire și se realizează de obicei în pădure.
c.Metoda variației pauzelor. Reînceperea efortului este bine să se facă
pe un oarecare fond de oboseală, iar pentru obținerea unor rezultate bune se va
lucra cu 2/3 din intensitatea maximă. Pe distanta stabilită de parcurs vor exista
intervale mai scurte sau mai lungi pe car e ritmul va fi lent, mediu sau rapid,
unele porțiuni alergate se vor relua, iar pe parcursul intervalelor se vor efectua,
plimbări, relaxari etc. Iată câteva variante ale acestei metode:
– cu intervale,(scurte – 0,25 la 2 minute, medii – 2 la 8 minute ș i lungi – 8 – 15
minute), varianta în care se utilizează viteze mari de execuție, cu divizarea
efortului pe intervale, cu timp planificat pentru efort și odihnă, pauzele fiind
folosite pentru o refacere completă.
– cu repetări, care constau în repetarea unor distanțe egale, cu intensități mari,
submaximale și maximale, utilizând pauze diferite,(cu pauze medii de 6 la 8
minute, după intensitate maximă, cu pauze mari de 12 la 20 minute când se
folosesc intensități maximale și submaximale, cu pauze mici de 1 la 3 minute
după intensități mari și maxime și cu pauze variate ca durată și cu intensități în
creștere de la o repetare la alta).
– de antrenament "stress", caracterizat ă printr -un volum maxim de efort, care
depășește de câteva ori valoarea efortului competițional, cu viteze de execuție
maxime sau medii de concurs, fără pauze sau cu pauze medii sau mici, metoda
utilizată rar și doar pentru testarea capacității maxime de ef ort.

Forta
Orice copil care se prezintă la selecție are forța necesară pentru
practicarea jocului de tenis. Acestor copii le lipsește însă dezvoltarea la un nivel
corespunzător a forței unor anumite regiuni des solicitate de către efortul

33
specific al jocului de tenis. Jocul de tenis reclamă o bună îndemanare, bazându –
se pe execuții de mare finețe și nu pe cele de forță.
Forța unei lovituri nu constă doar în rezultatul acțiunii forței
musculare, ci în principal, în stăpânirea la perfecție a procedeului tehnic.
Dezvoltând exagerat forța la un jucător de tenis îi influențăm negativ
dezvoltarea mobilității și a supleței ce ea ce conduce la scăderea îndemâ nării și a
vitezei de execuție.Jucatorul de tenis are nevoie de o musculatură lungă,aptă
pentru execuții de finețe și de viteză.
In acest scop,exercițiile pentru forță vor fi urmate întotdeauna de cele
pentru dezvoltarea supleței și mărirea mobilității articulare. În același scop
exercițiile de forță se vor efectua într -un ritm dinamic,însă cu amplitudine mare.
Voi expune în continuare cele doua grupe mari de metode utilizate în
dezvoltarea forței în funcție de contracția izotonică și izometrică a mușchiului.
Metoda eforturilor izotonice.
a).Metoda eforturilor mari,care se aplică în scopul solicitării
comp onentelor nervoase prin excitații maxime și,totodată, pentru hipertrofia
fibrelor musculare,care are drept consecința mărirea secțiunii fiziologice a
mușchiului.
b).Metoda eforturilor mijlocii,practicată cu încărcături medii,dozate în
funcție de jocul spor tiv,(în tenis se folosesc intensități cuprinse intre 30 și
5o%,repetate de 3 la 6 ori,în cadrul a 6 la 9 serii).
c).Metoda eforturilor de tip exploziv,folosită în dezvoltarea forței în
regim de viteză cu intensități între 75% și 95% din posibilități,folosindu -se 3 la
6 repetări în 6 la 9 serii.
d).Metoda lucrului în circuit. Dup ă numărul de exerciții din
componența circuitului acesta poate fi: scurt,alcătuit din 4 la 5 exerciții, medi u,
din 6 la 8 exerciții și lung, din 9 la 12 exerciții. Dupa felul și gradul de solicitare
exercițiul poate fi circuit ușor, când în exerciții se utilizează greutatea proprie
ca încărcătură sau greutăți intre 10 -20% din posibilitățile maxime, sau circuit

34
mediu, când în exerciții greutatea reprezintă 30 -40% din posibilitățile maxime.
e).Metoda eforturilor segmentare,care presupune prelucrarea analitică
a grupurilor musculare interesate în vederea creșterii masei musculare și
implicit a forței în regim de rez istență.
Metoda eforturilor izometrice .Este o altă cale de dezvoltare a
capacității sportivului de a utiliza încărcături, acționând asupra unor grupe
musculare în diferite poziții prin împingere, apasare, presiune împotriva unei
rezistențe mobile, fară a le modifica dimensiunea.
Metodologia de lucru este particularizată și exprimată prin durata
efortului.
Pentru ca sistemul nervos central , care este extrem de s olicitat în
acest tip de efort , să nu oboseasca, nu se vor practica încordări care depășesc
12 secunde. De asemenea după fiecare efort izometric se va lua o pauza de 90
de secunde.
Această metodă permite lucrul segmentar, putându -se mă ri în mod
selectiv forța grupelor musculare în anumite poziții și direcții impuse de
procedeele tehnice.

35
Capitolul III.
METODELE ȘI ORGANIZAREA CERCETĂRII
3.1.Metodele de cercetare.
1.Studiul bibliografic
Această metodă constituie fundamentul teoretic al oricărei lucrări de
cercetare. Studierea bibliografiei mi -a oferit posibilitatea studierii literaturii de
specialitate, a documentării în privința întregii problematici a lucrări.
Pentru a aprofunda problematica cercetării a trebuit să recurg și la o
serie de lucrări mai vechi.
2.Metoda experimentală
Experimentul a constituit metoda de bază folosită în cercetare.
Pentru efectuarea experimentului s -a recurs la stabilrea subiecților, la
stabilirea clasei expriment și a clasei de control, determinarea nivelului de
pregătire inițial al componen ților celor două clase și stabilirea modalităților
de lucru a fiecărei clase.
Specific experimentului este actul de determinare, de provocare.

36
In cunoașterea prin experiment, cercetătorul intervine activ în
activitatea subiecților, în desfășurarea firească a evenimentelor.
Întrucât prin experiment se urmărește suprinderea esenței în starea ei
“pură”, el este într -un fel un model. De aceea pe bună dreptate, Tiberiu Nicola
afirma că“orice experiment conceput și organizat corect care respectă cerințele
gnoseologice și logice, presupune folosirea unui model real, activ.

3.Metoda observației

Observația este cercetarea relativ nemijlocită a obiectului cunoașterii,
fară ca prezența subiectului cunoscător să perturbe, într -un fel oarecare,
manifestarea realităț ii date.
Faptul că prin observație ne adresăm lumii obiectivate constituie
superioritatea acesteia față de alte metode și tehnici și, totodată, sursa cerințelor
sale. Rezumându -ne la observație, nu putem vedea întotdeauna și îndeajuns
dincolo de ma terial și ca atare, trebuie să deducem noi substratul ideal, situație
în care subiectivitatea cercetătorului poate influența rezultatele în defavoarea
adevărului obiectiv.
4.Metoda statistico – matematică de prelucrare a datelor
În unele materiale se prezin tă statistica, ca o metodă de gândire care
permite să se aprecieze unele date foarte particulare despre organismele vii,

37
caracterizate în mod deosebit prin variabilitatea lor.
Indicii la care am apelat pentru această cercetare au fost:
1.Media pătrată (𝑋 )

X = 𝑋
𝑁
x = media aritmetic ă
𝑋 = suma valorilor individuale
N = numărul de cazuri
2.Mediana
Me = 𝑁+1
2
N = numărul de date

3.Abaterea standard (S)
S=± 𝑋𝑖−𝑋 2
𝑁−1
=suma rezultatelor
𝑋𝑖-X = abaterea valorii individuale de la medie
N = numărul de cazuri
4. Coeficientul de variabilitate (cv)
cv
=SxlOO
𝑋
S = abaterea standard
x = media artimetică
între 0 – 10% = omogenitate mare
între 10 – 20% = omogenitate medie
peste 20% = lipsă de omogenitate

38

3.2.Organizarea cercetări
Subiecții
Aplica rea practică a experimentului s -a efectuat la Clubul Sportiv ’’
Tenis Club Wilsor’’ București. Au fost aleși drept subiecți elevii de la clasele V –
VIII existenți în acea perioada la club, copii menținuți sub observație pentru a
putea prezenta modificările survenite pe parcurs.
Antrenamentul l -am efectuat împreuna cu un antrenor și doi
instructori sportivi.
Durata antrenamentului este mai mică la începători și mai mare la
avansați, la aceștia din urma antrenamentul fiind mai intensiv.
O bună parte din exercițiile fizice, prezentate și descrise în lucrare
intra în programul antrenam entelor, însă datorită timpului relativ redus de
antrenament nu întotdeauna am putut utiliza intreaga gamă de exerciții fizice
prezentate care fac obiectul experimentului .
Dezvoltarea capacității motrice în perioada prepubertății:
– este vârsta la care condiționarea genetică este pregnantă în sfera:
antropometriei, funcțional, motricității și psihică.
– copii manifestă motricitate și receptivitate la mișcare.
– în această perioadă antepu bertară nu sunt influențate pozitiv sau negativ
calitățile native și funcțiile vegetative.
– copii manifestă interes sporit pentru cunoașterea în toate domeniile de
activitate.

39
– la această vârstă copii sunt dornici de emulație.
– pregătirea de sp ecialitate la probele atletice începe la vârste diferite, deci nu
poate fi vorba de o singură vârstă pentru selecție.
Locul de desfășurare

Antrenamentele se desfășoară pe timp călduros la cele doua terenuri
de la "TENIS CLUB WILSOR " București , iar pe timp friguros în sala de sport a
Scolii Nr. 143 din aceiași localitate.
Durata antrenamentului este de doua ședințe a 1:50 minute pe
săptămână în timpul scolii și trei ședințe pe săptămână în vacanță pe cele doua
terenuri și de doua ședințe a 150 minute pe săptămână în sală, grupa de copii
fiind împărțită în doua subgrupe (începători și avansați), programate secvențial.
Deoarece accesul la spațiile de antrenament (terenuri și sala de sport)
este foarte restrâns, pregatirea fizică am efectuat -o atât pe timp călduros cat și pe
timp friguros,de regulă în afara acestor spații.Astfel, în primul trimestru al
anului 2012 , încalzirea și antrenamentul de viteză și rezistență le -am efectuat pe
terenul de sport al școlii, iar cele de îndemanare și forța în sal ă, pe grupe
separate, paralel cu antrenam entul tehnico -tactic al uneia din subgrupe. În sală
am beneficiat de ș palieri, frânghii, saltele și aparat ură pentru circuite utilitare. Î n
trimestrele doi și trei ale anului pregătirea fizica am efectuat -o pe teren ul de
asfalt alăturat celor de tenis și în parcul Sebastian .
Diversitatea locurilor folosite pentru pregătire fizică și utilizarea lor
alternantă a favorizat înlaturarea șablonis mului pregătirii fizice și agree rea
acesteia într -o măsură mai mare de către copii datorită diversității mijloacelor și
locurilor utilizate de la un antrenament la altul.

40
CAPITOLUL IV
DATELE OBȚINUTE SI INTERPRETAREA LOR
4.1. Prezentarea și interpretarea datelor
Rezultatele obținute, în tabele și prezentate intuitiv sub forma
graficelor, se pretează în continuare analizei și interpretării. Aceasta se va
realiza respectând urmatoarele cerințe:
– analiza și interpretarea datelor se va efectua individual și global, pe vârste ,
probe și sex.
– se vor compara rezultatele obținute, cu cele din literatura de specialitate:
probele regăsite în testul aplicat în cercetarea referitoare la “Potențialul
biomotric al populației școlar e”, normele de selecție primară .
– se vor compara rezultatele între sexe pe vârste .
– se va analiza rata progresiei la fiecare probă.
Menționez că voi insista asupra mediei, amplitudinii și coeficientului
de variabilitate , deoarece caracterizează optim atât tendința cât și dispersia
șirurilor de date.
În caracterizarea amplitudinii trebuie ținut cont de faptul că, aceasta
variază foarte mult în funcție de durata, numărul de repetări și distanța ca
parametrii specifici fiecărei probe în par te.
ELEVI 11ANI
Rezultatele corespunzătoare acestei vârste sunt cuprinse în tabelele de

41
mai jos și sunt prezentate intuitiv în mod grafic.
FETE

Probe
Inti
statisti
ei Talia
(cm) G
(kg) AV 5
Om (sec) S.Lg
(cm) Detent
a
pe
vert.
(cm)
N 26 26 26 26 26
X 132.4 27.7 9.07 151.1 25.4
Xmin 125 24 8.32 128 18
Xmax 144 37 10.24 168 33
w 19 13 1.92 40 15
s 4.8 3.2 0.57 13.57 4.3
Cv 3.6% 11.5% 6.2% 8.58% 16.9%
Media aritmetică prezintă diferite valori în funcție de coordonatele în care o
analizăm. La probele de viteză , comparativ cu baremurile minimale pentru
obținerea notei 5 din normele ROMFIT, media aritmetică la săritura în lungime
fară elan este de 151.1 cm față de 110 cm. Comparativ cu mediile pe țară ale
indicatorilor potențialului biomotric al populației școlare , media aritmetică este
superioară la detenta pe verticala 25.4 cm față de 18.68cm. La detenta pe
verticală, comparativ cu baremurile normelor de c ontrol privind pregătirea
specifică, media aritmetică este inferioară 25.4 cm față de baremul
F.R.A. (Federatia Romana de Atletism) de 28 cm la atletism începători.
Comparativ cu indicatorii somatici, media aritmetică se afla peste
media pe țară stabilită de Institutul de Igienă: 132.4 cm la talie față de 131.6 ,iar
la greutate se afla sub media pe țară 27.7 față de 29.1.
Față de media pe țară a potențialului biomotric al populației școlare,

42
media aritmetică este inferioară atât la talie cât și la greutate. Cu talie de
excepție avem 2 fete de 143 și respectiv 144 cm.
Amplitudinea. La probele de viteză: 50m alergare cu start din picioare
1,92 față de 1,99 la băieți, săritura în lungime fară elan 30cm față de băieți
35cm. La detenta pe verticală amplitudinea f etelor este egală cu a băieților
15cm.
Comparativ cu nivelul pe țară la indicatorii somatici , fetele dețin talia
cea mai mare 144 cm la fel ca și băieții și talia cea mai mică 125 cm superioară
celei a băieților de 124cm. Cu talie de excepție avem 2 fete r eprezentând 7.6%.
Greutatea cea mai mare este 47kg față de cea a băieților 43kg, iar greutatea cea
mai mică este de 34kg, superioară celei a băieților de 32kg.
Coeficientul de variabilitate ne indică omogenitatea cea mai mare la
talie 3.6 urmată de 50 m al ergare cu start din picioare 6.2 și săritura în lungime
fară elan 8.98.

Băieți
Probe
lnd
statisti
ci Talia
(cm) G
(kg) AV
50m
(sec) S.Lg
(cm) Detent
a
pe
vert.
(cm)
N 21 21 21 21 21
X 130.1 26.4 9.74 155.4 29.2
Xmin 124 22 8.21 140 22
Xmax 144 33 10.2 175 37
w 20 11 1.99 35 15
s 5.53 3.23 0.77 9.99 4.2
Cv 4.2% 12.2% 7.9% 6.4% 14%

43

Media aritmetică la probele de viteză comparativ cu b aremurile
minimale pentru obținerea notei 5 din normele școlare, prezintă valori
superioare.
Comparativ cu mediile pe țară ale indicatorilor potențialului biomotric
al populației școlare, media aritmetică este superioară la detenta pe verticală,
comparativ cu baremurile normelor de control privind pregătirea fizică, media
aritmetică este inferioar ă cu foarte puțin 29.2 față de baremul F.R.T. (Federatia
Romana de Tenis) de 30cm.
Comparativ cu indicatorii somatici , media aritmetică se afla sub
media pe țară stabilită de Institutul de Igienă din București, prezentând valori de
130.1 cm față de 130.6 cm la talie, iar la greutate 26.4 kg este inferioară față de
28.1 kg cât prevede Institutul de Igienă. Față de media pe țară a potențialului
biomotric al populației școlare, media aritmetică este inferioară, atât la talie cât
și la greutate.
Comparativ cu ba remul de talie pe vârste stabilit de F.R.T. pentru
talie normală media aritmetică este inferioară baremul fiind de 136 cm. Cu talie
de excepție avem 2 băieți de 152 și respectiv 154 cm față de baremul de 151cm.
Amplitudinea. La detenta pe verticală amplitu dinea băieților este
egală cu a fetelor și are valori de 15cm. De excepție la: alergarea pe 50m cu
start din picioare 8 băieți reprezentând un procent de 23.8%; la săritura în
lungime fară elan 11 băieți reprezentând 52.3%. La detenta pe verticală au
depăș it baremul F.R.T. 12 băieți (57.1%).
Comparativ cu nivelul pe țară la indicatorii somatici , băieții dețin talia
cea mai mare 144 cm la fel ca și fetele, iar talia cea mai mică este inferioară
fetelor fiind de 124 față de a acestora care este de 125cm. Greu tatea cea mai
mare este de 43 kg fiind inferioară celei a fetelor de aceeași vârstă de 37kg, iar
greutatea cea mai mică este tot inferioară având valori de 32kg față de 34 kg la

44
fete.
Coeficientul de variabilitate ne indică omogenitatea cea mai mare la
talie (4.2%) urmat de 50 m alergare cu start din picioare (7.9%) și lipsă de
omogenitate la săritura în lungime fară elan urmată de greutate, detenta pe
verticală relativ omogenă având v ariabilitate medie (10%<Cv<20% ).
ELEVI 12 ANI
Rezultatele corespunzătoare acestei vârste sunt cu prinse în tabelele de mai jos și
sunt prezentate intuitiv .
Fete
Probe
Inti
statisti
ci Talia
(cm) G
(kg) AV
50m
(sec) S.Lg
(cm) Detent
a
pe
vert.
(cm)
N 30 30 30 30 30
X 133.3 31.3
9.1 159.5 25.8
Xmin 132 26 8.2 129 24
Xmax 150 41 10.21 180 38
w 18 15 2.19 51 14
s 6.04 4.5 0.69 13.6 3.9
Cv 4.5% 13.5% 7.55 8.5% 15.1%
Media aritmetică la probele de viteză comparativ cu b aremurile
minimale pentru obținerea notei 5 din normele ROMFIT, prezintă valori de

45
159.4 la săritura în lungime fără elan față de 120. Comparativ cu mediile pe țară
ale indicatorilor potențialului biomotric al populației școlare, media aritmetică
este superioară ,detenta pe verticală 25.8 cm față de 21.29cm. La detenta pe
verticală ,comparativ cu b aremurile normelor de contro l privind pregătirea
specifică, media aritmetică este inferioară având valori de 25.9 față de 30cm, cât
prevede baremul F.R.T.
Comparativ cu indicatorii somatici, media aritmetică se afla sub
media pe țară stabilită de Institutul de Igienă București la tal ie, prezentând
valori de 133.3 cm față de 136.5 cm, iar la greutate media aritmetică se afla
peste medie, prezentând valori de față de 31.8kg, deci diferența este foarte mică.
Față de media pe țară a potențialului biomotric al populației școlare, media est e
inferioară la talie, 133.3 cm raportat la 138.8 cm, dar la greutate 33.3kg este
superioară raportat la 30.9 kg comparativ cu baremul pentru talie normală
stabilit de F.R.T, de 142cm, media aritmetică este inferioară. Cu talie de
excepție avem o singură f ată de 150cm, baremul fiind de minim 149cm.
Amplitudinea . La probele de viteză valorile sunt inferioare la săritura
în lungime fară elan la fete 51 cm față de 55cm la băieți, iar la restul probelor
este superioară față de cea a băieților: la 50 m alergare cu start din picioare
2’19” față de 1’63” la băieți. La detenta pe verticală au depășit baremul F.R.T.
11 fete (30.5%).
Comparativ cu nivelul pe țară la indicatorii somatici fetele dețin talia
cea mai mare, 150 față de băieți, 144cm, iar talia cea mai mică 132 cm față de
128 cm la băieți. Peste baremul de talie normală stabilit de F.R.T (142 cm) au
trecut doar 4 fete, reprezentând 11.1%. Din cele 4 fete una are talie de excepție ,
măsurând 150cm față de 149 cm cât prevede F.R.T, ea reprezentând un procent
de 3.3% din totalul de 30 de fete. Greutatea cea mai mare este de 41 fiind
superioară cele i a băieților 40kg, iar greutatea cea mai mică este 26kg, fiind
egală cu cea a băieților.

46
Baieti
Probe
Ind
statrsti
ei Talia
(cm) Greuta
t-ea
(kg) 50m
a.s.p.
(sec) S.Lg
f.e
(cm) Deten
ta
pe
vert.
(cm)
N 29 29 29 29 29
X 135.3 30.8 8.70 165.7 31.6
Xmin 128 26 8” 130 26
Xmax 144 40 9”63 185 39
w 16 14 r.63 55 13
s 3.9 3.5 0.41 17.04 3.4
Cv 2.8% 11.3% 4.7% 10.2% 10.7%

Coeficientul de variabilitate ne indică omogenitatea cea mai mare la
talie (4.5%) urmată de 50 m la alergarea cu start din picioare (7.5%) și săritura în
lungime fară elan (8.5%), omogenitate relativă , deci variabilitate medie la
greutate (13.5%) urmată de detenta pe verticală (15.1 %).
Media aritmetică la probele de viteză comparativ cu b aremurile
minimale pentru obținerea notei 5 din normele ROMFIT prezintă valori de
165.7 la săritura în lungime fară elan, comparativ cu 120 cm cât prevede
baremul. Comparativ cu mediile pe țară ale indicatorilor potențialului biomotric
al populației școlar e, media aritmetică este superioară la detenta pe verticală
care prezintă valori de 31.6cm față de 23cm care reprezintă media pe țară. La
detenta pe verticală, față de baremul prevăzut de F.R.T de 32cm , media
aritmetică este inferioară având valori de 31.6 cm.
Comparativ cu indicatorii somatici , media aritmetică se afla sub

47
media pe țară a Institutului de Igienă din București la talie având valori de
135.3cm față de 136.8cm cât este media pe țară la talie. La greutate față de
baremul Institutului de igienă 3 1.8 kg față de 30.8kg cât este media la băieți.
Față de media pe țară a potențialului biomotric al populației școlare la talie care
este de 139cm, media aritmetică este de 135.3 cm deci inferioară, iar la greutate
unde media pe țară este de 32.07 kg, media aritmetică este inferioară având
valori de 320,8 kg. Cu talie de excepție nu avem pe nimeni.
Amplitudinea . La probele de viteză este mai mică la 50m alergare cu
start din picioare 1 ’63” față de 1’19” la fetele de 10 ani, și este mai mare la
săritura în lu ngime fară elan 55cm fată de 51 cm la fete.
Comparativ cu nivelul pe țară la indicatorii somatici băieții dețin talia
cea mai mare 144cm față de 150cm la fete, și talia cea mai mică 128 cm
inferioară celei a fetelor 132 cm. Amplitudinea la talie este mai m ică la băieți,
16 cm față de 18 cm la fete. Greutatea cea mai mare la băieți este de 4 kg egală
cu cea a fetelor, iar greutatea cea mai mică 26 kg superioară celei a fetelor de 25
kg.
Amplitudinea la greutate este mai mică la băieți 14kg față de 15 kg la
fete.
Comparativ cu baremul de talie normală, stabilit de F.R.T de 141 cm pentru
băieți de
10 ani, doar 2 băieți reprezentând un procent de 6.8% din totalul celor 29 băieți.
Coeficientul de variabilitate ne indică omogenitatea cea mai mare la
talie (2.8%) u rmată de 50m alergare cu start din picioare (4.7%), iar colectivul
este relativ omogen și are variabilitate medie la săritura în lungime fară elan
(10.2%) urmată de detenta (10.7%), 600m (11.1%).
ELEVI 13 ANI
Rezultatele corespunzătoare acestei vârste sunt cuprinse în tabelele de
mai jos.

48
Fete

Media aritmetică la probele de viteza comparativ cu baremurile
minimale pentru obținerea notei 5 din normele școlare , prezintă valori de 8”51
pe 50m alergare cu start din picioare, față de 9”80 cât prevede ROMFIT.
La săritura în lungime fară elan 165.6 cm față de 140cm, cât prevăd
normele școlare pentru nota 5. Comparativ cu mediile pe țară ale indicatorilor
potențialului biomotric al populației școlare. La detenta pe verticală 31.2 cm
față de 24.7.
Comparativ cu indicatorii somatici , media aritmetică se afla sub
media pe țară stabilită de Institutul de Igienă din București atât la talie 139.1 cm
față de 143.2 cm cât și la greutate 31.9kg față de 36.2kg. Față de media pe țară a
potențialului biomotric al populației școlare care la talie este de 146.6 cm,
media fetelor supuse testării la vârsta de 11 ani este inferioară (139.lcm). La fel
și la greutate, având val ori de 31.9 kg și 36 kg. Cu talie de excepție nu avem
nici o fată. \
Probe
Infl
statrsti
ci \ Talia
(cm) G
(kg) AV 50
m
(sec) S.Lg
(cm) Detent
a
pe
vert.
(cm)
N 20 20 20 20 20
X 139.1 31.9 8”54 165.6 31.2
Xmin 135 29 7”42 138 26
Xmax 148 36 9”40 198 39
w 13 7 1 ”98 60 13
s 3.2 1.7 0.69 16.3 4.67
Cv 2.32% 5.3% 8.07% 9.8% 14.9%

49
Amplitudinea la probele de viteză este mai mare la 50m alergare cu
start din picioare (1.98 față de 1.83), săritura în lungime fără elan (60 față de
32.3). La detenta pe verticală amplitudi nea este mai mică la fete, 13 cm față de
16 cm la băieți.
Comparativ cu indicatorii somatici , fetele dețin talia cea mai mare
148 cm față de 134 cm la băieți de aceeași vârstă și talia cea mai mică 135 cm
față de 137cm la băieți. La greutate fetele au greu tatea cea mai mare 36 kg, iar
băieții 42 kg și greutatea cea mai mică 29 kg la băieți 27 kg. La greutate
amplitudinea este mai mică la fete 7 kg decât la băieți 15 kg.
Coeficientul de variabilitate ne indică omogenitatea cea mai mare la
talie (2.3%) urmată de greutate (5.3% ), 50m alergare cu start din picioare
(8.07%) și săritura în lungime fară elan (9.8%). Colectivul celor 20 de fete are
variabilitate medie la detenta pe verticală (14.9%).
Media aritmetică comparativ cu b aremurile minimale pentru obținere a
notei 5 din normele școlare prezintă valori de 8”19 pe 50 m alergare cu start din
picioare față de 9”00 cât prevede ROMFIT la săritura în lungime fară elan 174.4
cm față de 150cm. Comparativ cu mediile pe țară ale indicatorilor potențialului
biomotric al populației școlare, media aritmetică este superioară la detenta pe
verticală (33.2cm) față de 26.22cm.

50

Băieți
Probe
Ind
statrsti
ci Talia
(cm) Greuta
t-ea
(kg) 50m
a.s.p.
(sec) S.Lg
f.e
(cm) Deten
ta
pe
vert.
(cm)
N 21 21 21 21 21
X 137.6 31.6 8”15 174.4 33.2
Xmin 137 27 7”20 160 27
Xmax 154 42 9”03 200 43
w 17 15 1 ”83 40 16
s 12.5 3.7 0”64 11.3 5.1
Cv 9.3% 11.7% 7.8% 6.4% 15.3%
Comparativ cu indicatorii somatici, media aritmetică la talie se afla
sub media pe țară stabilită de Institutul de Igienă București având valori de 133
față de 141.9cm. La greutate media aritmetică este tot inferioară având valori de
31.6 față de 35 kg cât este media pe țară. Față de media pe țară a potențialului
biomotric al populației școlare care la talie are valori de 144.9 cm, media
aritmetică este inferioară având valori de 133cm. Și la greutate, comparativ cu
media pe țară a potențialului biomotric al populației școlare care are valor i de
35.7kg, media aritmetică a băieților supuși selecției este inferioară 31.6kg.
Amplitudinea la proba de viteză este mai mică la 50 m alergare cu
start din picioare 1 ”83 față de fete 1 ”98 și la săritura în lungime fară elan 32.4
cm față de 60 cm la fe te.
Comparativ cu indicatorii somatici, băieții dețin talia cea mai mare
154 cm față de 148 cm la fete și talia cea mai mică 137 cm față de 135 cm la
fete. Amplitudinea băieților la talie este mai mare ca a fetelor , prezentând valori

51
de 17 cm față de 13cm.
La greutate băieții au greutatea cea mai mare 42kg față de 36 kg la
fete și greutatea cea mai mică 27kg față de 29kg la fete, deci amplitudinea
băieților la greutate având valori de 15 kg este mai mare ca a fetelor care au
valori de 7 kg peste baremul de talie normală.
Coeficientul de variabilitate ne indică omogenitatea cea mai mare la
săritura în lungime (6.4%) urmată de 50m alergare cu start din picioare (7.8%),
talie omogenitate relativă sau variabilitate medie la aruncarea mingii de oină
(10.7%),greut ate (11.7%) sau la abdomene în 30” (14.1%) urmată de detenta pe
verticală 15.3%.
In funcție de rezultatele obținute am selecționat 10 băieți reprezentând un
procent de 47.6% din totalul subiecților de sex masculin supuți testării pentru
această vârstă.

52
ELEVI 14 ANI
Rezultatele corespunzătoare acestei vârste sunt cuprinse în tabelele de mai jos .
Fete
Probe
I Ind
Statsti
ci Talia
(cm) G
(kg) Av
50m
(sec) S.Lg
(cm) Detent
a
pe
vert.
(cm)
N 21 21 21 21 21
X 151.5 38.1 7.6 176.8 33.4
Xmin 142 30 6”90 155 27
Xfnax 162 50 8”52 210 40
w 20 20 1.62 55 13
s 6.06 5.5 0.51 16.6 4.3
Cv 4% 14.6% 6.71% 9.3% 12.8%

Media aritmetică la probele de viteză comparativ cu baremurile
minimale pentru obținerea notei 5 prezintă valori de 7” 60 pe 50 de m alergare
cu start din picioare față de 9”60 la săritura în lungime fară elan 176.8 cm față
de 145 cm pentru nota 5. Comparativ cu mediile p e țară ale potențialului
biomotric al populației școlare media aritmetică este superioară la 50 m alergare
cu start din picioare 7”60 față de 8”88, cât și la detenta pe verticală 33.4 cm față
de 26.9 cm cât este media pe țară la populația în vârstă de 14 a ni.

53
Comparativ cu indicatorii somatici , media aritmetică se afla sub
media pe țară a Institutului de Igienă din București care are valoarea de 151.5
cm pentru fetele de 14 ani, ea prezentând valori de 152.1 cm. La greutate media
aritmetică este inferioară mediei pe țară stabilită de Institutul de Igienă
prezentând valori de 38.1 kg față de 41.3kg. Față de media pe țară a
potențialului biomotric al populației școlare care la talie este de 452.3 cm, media
aritmetică este inferioară, iar la greutate unde media populației școlare este de
40.7 kg, media aritmetică este inferioară având valoarea de
38.1 kg. Cu talie de excepție avem o fată de 162 cm.
Amplitudinea este mai mică la săritura în lungime fară elan la fete 55 cm
față de băieți 62 cm.
Comparativ cu indicatori i somatici fetele dețin talia cea mai mare 162
cm față de băieți 161 cm și talia cea mai mică 142 cm față de 140 cm la băieți.
Amplitudinea fetelor este mai mică 20 cm față de cea a băieților 25 cm. La
greutate, fetele au greutatea cea mai mare, 50 kg față de 42 kg la băieți și
greutatea cea mai mică 30 kg față de 27 kg la băieți, deci amplitudinea fetelor de
12 ani este mai mare (20kg) decât
a băieților (15Kg).
Coeficientul de variabilitate ne indică omogenitatea cea mai mare
dintre toate cele 8 probe supuse testării, la talie (4%) urmată de 50 m alergare cu
start din picioare (6.7%) și săritura în lungime fară elan (93%), iar la celelalte
probe colectivul este relativ omogen deci are variab ilitate medie în următoarea
ordine: greutate (11.5%); detenta pe verticală (12.8%).

54
Băieți

Media aritmetică la probele de viteză comparativ cu baremurile
minimale pentru obținerea notei 5 din normele școlare, prezintă valori de 8”20
față de 8”60 cât prevede baremul, la săritura în lungime fară elan 187.6 cm față
de 155 cm. Comparativ cu media pe țară a potenția lului biomotric al populației
școlare, media aritmetică este superioară la 50 m alergare cu start din picioare
(7”30) față de 8”53 și la detenta pe verticală 37.8 cm față de 28.5 cm cât este
media pe țară a populației școlare de sex masculin în vârsta de 1 4 ani.

Comparativ cu indicatorii somatici , media aritmetică are valori peste
media pe țară constată cu Institutul de igienă București atât la talie 153.3 cm
față de 147.8 cm, iar la greutate are valori sub media pe țară de 36.1 kg față de
39.2 kg cât este media pe țară pentin băieții la aceeași vârstă. Cu talie de
excepție avem 2 băieți la această vârsta din lot, eșantionul supus testării ceea ce
reprezintă 12.5%. \ Probe
l\d
staristi
ci \ Talia
(cm) G
(kg) AV
50m
(sec) S.Lg
(cm) Detent
a
pe
vert.
(cm)
N 16 16 16 16 16
X 151.5 38.1 7”60 176.8 33.4
Xmin 110 27 7”00 168 29
Xmax 165 42 8”48 220 43
w 25 15 1 ”48 52 14
s 7.8 4.8 0.50 19.4 4.12
Cv 5.2% 13.2% 6.57% 10.3% 10.2%

55
Amplitudinea la probele de viteză este mai mică la 50 m alergare cu
start din picioare 1”18 f ață de 2”41 la băieții de aceeași vârstă, iar la săritura în
lungime fară elan este mai mare. Amplitudinea Ia detenta pe verticală este de 14
cm, deci mai mare ca a fetelor la aceeași probă de 13 cm pentru vârsta de 14 ani,
supuse testării.
Comparativ cu indicatorii somatici băieții dețin talia cea mai mare
165 cm față de 162 cm la fete și talia cea mai mică 140 cm față de 142 cm la
fete. Amplitudinea la talie este mai mare la băieți 15 cm față de 20 cm la fete.
La greutate băieții au greutatea cea mai mare 42 kg față de 50 kg la fete și
greutatea cea mai mică 27 kg față de 30 kg la fete deci amplitudinea băieților
este mai mică 15kg față de 20 kg la fete în eșantioanele pe care le -am testat
peste baremul de talie normală (152 cm) au trecut doar 5 băieți (31 .25%).
Coeficientul de variabilitate ne arată omogenitatea cea mai bună la
talie 5.2% și 50 m alergare cu start din picioare 6.5% și omogenitate relativă
deci variabilitate medie la detenta pe verticală (10.8%) urmată de săritura în
lungime fară elan (11.1 %).

56
RATA PROGRESIEI
Rezultatele sunt reprezentate intuitiv în graficele de mai jos.
TALIA(c m)

GREUTATEA(kg)

132.4133.3139.1151.5
130.1135.3137.6151.5
115.0120.0125.0130.0135.0140.0145.0150.0155.0
11 ani 12 ani 13 ani 14 ani
fete baieti
27.731.5 31.938.1
26.430.831.638.1
0.05.010.015.020.025.030.035.040.045.0
11 ani 12 ani 13 ani 14 ani
fete baieti

57
ALERGARE VITEZĂ (AV 50 m /sec)

SĂRITURA ÎN LUNGIME (S.Lg cm)

9.07 9.10
8.54
7.609.74
8.70
8.15
7.60
0.002.004.006.008.0010.0012.00
11 ani 12 ani 13 ani 14 ani
fete baieti
151.1159.5165.6176.8
155.4165.7174.4176.8
135.0140.0145.0150.0155.0160.0165.0170.0175.0180.0
11 ani 12 ani 13 ani 14 ani
fete baieti

58
DETENTA PE VERTICALĂ (cm)

FETE
Talia crește de la 11 la 12 ani cu 0.9 cm în valori absolute, ceea ce
reprezintă 0.67% din înălțimea la care a ajuns. De la 12 la 13 ani crește cu 5.8
cm ( 4.35%), iar de la 13 la 14 ani creșterea este mai mare 12.4 cm ceea ce
reprezintă 8.185 din înălțimea la care s -a ajuns. După cum se observă, creșterea
cea mai mare are loc între 13 și 14 ani. în cei trei ani se observă o creștere de
19.1 cm 12.65 din înălțimea la care s -a ajuns.
Greutatea crește de la 11 la 12 ani cu 3.8 kg reprezentând 13.7 % din
greutat ea la care s -a ajuns. De la 12 la 13 ani greutatea crește în valori absolute
cu 0.4 kg reprezentând 4.38%, iar de la 13 la 14 ani crește cu 6.2 kg
reprezentând 16.20%, deci creșterea cea mai mare are loc între 13 și 14 ani. Pe
ansamblu în cei trei ani exis tă o creștere de 10.4 kg ceea ce reprezintă 27.29%
din greutatea la care -a ajuns.
Evoluția la 50 m alergare cu start din picioare este de asemenea
pozitivă. Astfel, de la 11 la 12 ani fetele parcurg distanța cu o viteză mai mare 25.4 25.831.233.4
29.231.633.2 33.4
0.05.010.015.020.025.030.035.040.0
11 ani 12 ani 13 ani 14 ani
fete baieti

59
într-un timp mai scurt cu 0.03 sutimi de secundă reprezentând 0.32%. De la 12
la 13 ani timpul scade cu 0”81 reprezentând 9.45%. De la 13 la 14 ani timpul
scade cu 94 sutimi de secundă ceea ce reprezintă 12.3% din timpul cel mai bun
la care s -a ajuns. Creșterea cea mai pronunțată e ste între 13 și 14 ani. în cei trei
ani progresia este de 1 ”47 adică 14.34% din timpul cel mai bun la care s -a
ajuns.
Săritura în lungime fără elan crește cu 8.3 cm în valori absolute,
reprezentând 5.2% de la 11 la 12 ani. De la 12 la 13 ani crește cu 6.1 cm
(3.68%), iar de la 13 la 14 ani crește cu 11.2 cm (6.33%), deci creșterea cea mai
mare este între 13 și 14 ani. Pe ansamblul celor 3 ani lungimea sărituriii crește
cu 25.7 cm ceea ce reprezintă 14.53% din lungimea celei mai bune sărituri la
care s -a ajuns în acești 3 ani.
La detenta pe verticală fetele își îmbunătățesc performanța de la 11 la
12 ani cu 0.4 cm 1.55%. De la 12 la 13 ani săritura este mai bună cu 5.4 cm
17.30%, iar de la 13 la 14 ani creșterea este de 2.2 cm 6.58%. Cea mai mare
creștere es te între 12 și 13 ani. Pe ansamblul celor 3 ani săritura crește cu 8 cm
23.95%.
BĂIEȚI
Talia crește de la 11 la 12 ani în valori absolute cu 5.2 cm (3.8%) din
înălțimea la care s -a ajuns. De la 12 la 13 ani crește cu 2.3 cm (1.72%), iar de la
13 la 14 ani avem cea mai mare creștere 13.9 cm în v alori absolute reprezentând
10.10%. Pe ansamblu în ce i trei ani talia crește cu 21.4 cm (16.44 %) din talia la
care s -a ajuns.
Greutatea crește de la 11 la 12 ani cu 4 .4 kg într -o proporție de
12.98%. De la 10 la 11 ani creșterea este de 0.8 kg ceea ce reprezintă 2.53% din
greutatea la care s -a ajuns, iar de la 13 la 14 ani greutatea crește cu 6.5 kg într -o
proporție de 17%. Cea mai mare creștere o întâlnim între 13 și 14 ani. în cei trei
ani greutatea crește cu 11.7 kg (30.70%).

60
La proba de 50 m alergare cu start din picioare . timpul de parcurgere
a distanței scade de la 11 la 12 ani cu 1.04 reprezentând un progres de 11.95%.
De la 12 la 13 ani avem cea mai mare îmbunătățire a performanței, timpul
scăzând cu 51 sutimi de secundă, iar de la 13 la 14 ani viteza de parcurgere a
distanței crește, timpul scăzând cu 0”59 în proporție de 7.76%. Pe ansamblul
celor 3 ani timpul de parcurgere a distanței se îmbunătățește cu 2.1 ceea ce
reprezintă 27.63%.
La săritura în lungime fără elan între 11 și 12 ani avem o creștere de
10.3 cm. între 12 și 13 ani lungimea distanței sărite crește cu 8.7 cm în proporție
de 4.98%, iar între 13 și 14 ani avem un progres de 2.4 cm ceea ce reprezintă
1.55%. Cea mai mare creșt ere o avem între 13 și 14 ani. Î n cei 3 ani lungimea
săriturii crește cu 21.4 cm,ceea ce reprezintă 12.15. Intre 12 și 13 ani avem un
progres de 5.8 m în valori absolute reprezentând 19.93%, apoi între 13 și 14 ani
băieții aruncă cu 5 m mai mult în proporție de 20.30% din distanța de aruncat la
care s -a ajuns. Progresul cel mai mare s -a înregistrat între 13 și 14 ani. P e
ansamblul celor 3 ani s -a progresat cu 8.3m ceea ce reprezintă 23.43%.
Detenta pe verticală cunoaște o progresie de 2.4 cm între 11 și 12 ani
ceea ce reprezintă 7.59%. între 12 și 13 ani progresia este de 1.6 cm (4.81 %),
iar între 13 și 14 ani detenta c rește cu 0.2 cm reprezentând 0.59%. Cel mai mare
progres este între 11 și 12 ani. Î n cei trei ani, detenta crește cu 4.2 cm în valori
absolute ceea ce reprezintă 20.74% din săritura la care s -a ajuns.
Am constatat, nu fară surprindere, marea diversitate de dezvoltare a
capacităților motrice a unui copil față de altul, dupa experiment, fapt oglindit și
în rezultatele testării finale față de cea inițială a randamentului de mișcare la
copii.
O foarte mare importanță în realizarea pregătirii tehnico -tactice a
copilului și cu atât mai mult în realizarea programului de pregătire fizică o are
modul cum copilul acceptă, își însușește și practică aceste programe de
pregătire. Reușita depinde în mare măsură de nivelul dezvoltării calităților lui

61
psihice și de manifestările sale comportamentale, acestea făcând parte din
capacitatea psihologică a copilului.
La copii calitățile psihice nu sunt expresive, ele conturându -se, în
timp, pe parcursul antrename ntului și de ameliorarea lor este responsabil
antrenorul.
Am ales evaluarea prin procente a capacității psihice a copiilor
antrenați .
În acest scop am întocmit fișe individuale de consemnare a calităților
psihice și a manifestărilor psihocomportamentale l a grupa de copii.
Asigurarea bazei tehnico -materiale (teren și sala de antrenament,
materiale și echipament sportiv și altele) și a cadrului legal de desfășurare a
activității clubului este obiectivul, cel mai important care stă în permanență în
atenția co mitetului de direcție al clubului.

62
CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Lucrarea, în elaborarea căreia am aplicat acest experiment, mi -a
Sfizică modern și agreabil pentru copii datorită diversității exercitiilor fizice,
noutatii lor cât și desfășurării acestora atât în sală, pe terenuri de zgură, dar și în
natură.
Cu ocazia de sfășurării procesului de pregătire fizică am constatat o
serie de aspecte care conturează concluzii importante desprinse în urma
aplicării acestui experiment.
Concluzii:
a. Folosirea unui program de pregătire fizică în care să avem sisteme
de acționare atent selecționate pentru fiecare perioadă de pregătire; la vârstă
fragedă pregătire fizică generală, mai târziu specială, carora le ia locul pe
parcurs pregătirea specifică jo cului de tenis
b.Individualizarea pregătiri fizice, deoarece nu toți copiii sunt la fel,
cu aceleași calități fizice; un copil nu se mișcă pe teren, altul nu are viteza de
reacție sau de execuție, alții sunt deficitari la forță sau rezistență, iar altora l e
lipsește îndemanarea atât de necesară unui jucător de tenis.
c.Reușita programului de pregătire fizică se bazează în mare
parte pe conștientizarea importanței acestei activități, care poate fi realizată în
paralel cu o corectă și completă informare profe sională a copiilor, o educare a
calităților lor psihice cât și utilizarea nivelului intelectual și de înțelegere a
fiecăruia, fapt care să favorizeze dezvoltarea conștientizării.
d.Programul de pregătire fizică aplicat la copii de până la 12 -14 ani
nu se poate baza pe o conștientizare optimă și atunci va trebui ca el să fie
agreabil și atractiv, adică în componența lui sa aibă exerciții fizice sau activități
pe care copiii să le facă cu plăcere cum ar fi complex ul de exerciții "FITNES",

63
săritura la coarda, exerciții fizice bazate pe întrecere și desigur excursii și jocuri.
e.Programul de pregătire fizică trebuie aplicat pe o stare optimă de
sănătate.
f.Este foarte importantă respectarea continuității în pregătire și a
gradării efortului în antrenament, întreruperile diluând în mare măsura
rezultatele.
g.Testele de verificare ale normelor și probelor fizice, privind stadiul
de realizare și evoluția randamentelor de mișcare și de joc sunt determinante atât
în verifi carea periodică a copiilor dar și în mobilizarea lor pentru autodepașire
datorită sistemului lor competitiv.
h.La copii solicitarea fizică trebuie să fie optim -ponderată, intrecerile
diferite și jocul efectiv fiind suficiente pentru atingerea nivelului max im al
acesteia.
Propuneri:
1.Pregatirea fizică a copiilor nu trebuie să lipsească din nici o oră de
antrenament.
2.Efectuarea pregătirii fizice se va face astfel: cea generală cu întreaga
grupă de copii și individualizată prin antrenarea fiecărei componente deficitare a
fiecărui copil în parte.
3.Din programul de pregătire al copiilor să nu lipsească pregătirea
permanentă cu noțiuni teoretice, accesibile lor, care să le clarifice rostul
pregătirii fizice, proces în care să -i atragă pentru a -i deter mina să conștientizeze
necesitatea acesteia.
4.Deoarece jocul de tenis, prin specificul său, utilizează și dezvoltă
doar o parte a corpului și anume cea îndemânatică, fapt ce conduce la utilizarea
incompletă a potențialului copilului, ceea ce va constitui un handicap, este
necesară pregătirea fizică pentru utilizarea, în egala măsură a segmentelor pârtii
neindemanatice, în deosebi la nivelul trenului superior, atât de necesară
dezvoltării ambidextriei dar și pentru dezvoltarea fizică normal -simetrică a

64
copiilor.
5.Determinarea copiilor și în mod deosebit a fetelor să extindă și să
permanentizeze efectuarea unor exerciții fizice, acasă, pentru menținerea unui
corp dezvoltat armonios.
6.Practicarea activităților de pregătire fizică în natură, profitând de
cond ițiile oferite de locul ales .
7.La prezentarea copiilor și pe parcursul antrenării lor aceștia au fost
examinați și supuși unor teste de selecție pentru a le cunoaște starea de sanatate,
dezvoltarea fizică etc…
Din anexele prezentate mai sus și existente la finele lucrării se
desprind concluzii privitoare la profilul copiilor ce doresc să invețe să joace
tenis și anume:
a.Dezvoltați fizic normal, dar având indici de dezvoltare fizică
diminuați, în afara celor minimi recomandați pentru jucătorul de tenis o ptim.
b.Cu multiple deficiențe fizice care trebuiesc corectate tocmai printr -o
pregătire fizică continuă și recomandată fiecărei deficiențe în parte.
c.Care nu doresc să participe la concursuri oficiale, sau nu au
posibilități să se deplaseze în alte local ități în acest scop.
d.Care nu realizează întotdeauna punctaj foarte bun la testarea
normelor de pregătire fizică sau la testarea randamentului de joc, ori la care
evoluția rezultatelor și calificativelor bune obținute la aceste testări este mai
lentă.
e.A căror calități psihice și manifestări psihocomportamentale sunt
deficitare sau mai greu de ameliorat.
f.În concluzie majoritatea copiilor nu satisfac cerințele unei selecții de
performanță.

65
Bibliografie
1.Atanasiu CI. – Particularitățile de creștere la copii și juniori și
valorificarea lor în antrenament", din Revista E.F.S.,1988.
2.Atanasiu CI. – "Unele aspecte privind dezvoltarea calităților
motrice la copii și juniori" , din Revista E.F.S.,1988.
3.Baroga L.-"Calitațile motrice combinate", Editura Sport Turism,
București, 1985.
4.Baroga L. – "Despre pregătirea fizică a sportivilor", din Revista
E.F.S.,1986
5.Baroga M.. Baroga L. – "Condiția fizică si sportul", Editura Sport
Turism, 1989
6.BuggeI Edelfrid, Buggel Use, Kotterba Paul, Wonneberger
Ingeburg "Educația fizică si turismul în familie", Editura Stadion 1974.
7.Bota Cornelia – "Fiziologia educației fizice și sportului",
Universitatea Ecologica, București, 1994.
8.Cârstea Gheorghe – "Teoria și Metodica Educației Fizice și
Sportului"
9.Colibaba -Evuleț Dumitru, Bota Ioan – "Jocuri sportive (teorie și
metodica) ", Editura Aldin, 1998.
10.Cristea Eugen, Nastase Ilie – "Tenis" – Editura Sport Turism,
București,1979.
11.Caimacan El., Nicolaescu Ec., Rădulescu A.M., Teodorescu M.,

66
Thomas L., Zlătescu C. – "Exerciții și jocuri".
12.Demeter A. – "Bazele fiziologice și biochimice ale calităților
motrice",
Editura Sport Turism, București, 1972.
13.Dragnea Adrian – "Antrenamentul Sportiv", Editura Didactica și
Pedagogica, București 1996.
14.Dumitrescu Vasile – "Metode statistico -matematice în sport",
Universi tatea Ecologica, București, 1970.
15.Epuran Mihai – "Metodologia Cercetării Activităților
Corporale", volumul I si II, Universitatea Ecologica, București, 1995.
16.Firea Elena – "Metodica educației fizice școlare" volumul I si II,
Institutul de Educație Fi zica si Sport București, 1985.
17.Florescu C., Dumitrescu V., Predescu A., – "Metodica
dezvoltării calităților fizice", Editum CN.E.F.S., 1969.
18.Gârleanu Dumitru – "Atletism".
19.Gârleanu Dumitru – "îndrumar metodic și caiet de lucrări
práctico -metodice la atletism , Universitatea Ecologica București, 1996.
20.Georgescu Ștefan – "Tenis de câmp" Editura Stadion, 1974.
21.Colectiv de autori sub redacția lui Harre Dietrich – "Teoria
antrenamentului".