1 MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT NOTE DE CURS EXPERTIZA JUDICIARĂ… [607212]

Licență

1 MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT NOTE DE CURS EXPERTIZA JUDICIARĂ… [607212]

Byadmin ianuarie 1, 2024

1 MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT

NOTE DE CURS
EXPERTIZA JUDICIARĂ
(Ciclul I)

AUTOR:
Angela Cuciurcă
dr. în drept, conf. univ.

Aprobat la ședința Catedrei Științe penale
din: 20.05.2013 , proces -verbal Nr. 10

Examinat de Consiliul facultății de Drept USEM
la 24.05.2013 , proces -verbal Nr. 5

Aprobat la ședința Senatului USEM
din: 01.07.2013 , proces -verbal Nr. 9

CHIȘINĂU – 2013

2
TEMA 1. NOȚIUNEA DE EXPERTIZĂ JUDICIARĂ

1. NOȚIUNEA DE EXPERTIZĂ JUDICIARĂ

Considerații istorice privind expertizele ca mijloc de probă
Problema istoricului instituției expertizei o vom aborda referindu -ne în special la datele
informative ce par mai semnificative în anumite state ale lumii , în special în cele europene.
Expertiza – ca mijloc de probă – are o veche tradiție, încă d in antichitate întâlnindu -se unele
aspecte, limitate, ale unora dintre formele de expertize.
Cele mai vechi date există în legătură cu expertiza medicală, care era întâlnită îa toate
popoarele, în sensul că erau consultați medici și moașe, în calitate de specialiști în cursul
desfășurării procesului penal.
În dreptul roman, expertiza,s -a folosit la început mai rar, totuși există date care dovedesc
solicitarea cercetărilor unor specialiști în rezolvarea cauzelor judiciare.
Astfel, cunoscutele leg es regiae precedau examinarea cadavrelor de către medici, iar
„Digestiile lui Justinian", socoteau medicii mai importanți decât martorii.
De asemenea, tot la romani era cunoscută expertiza psihiatrică, în acest sens este concludentă
„Legea celor 12 tabl e", care,în partea referitoare la „tutela smintiților", prevedea obligația
stabilirii gradului de iresponsabilitate a individului cercetat de către un om de știință.
De asemenea, la romani întâlnim șa expertiza tehnică folosită în rezolvarea problemelo r de
grănițuire prin intermediul unor ingineri hotarnici numiți mensores , precum șî expertiza scrisului
și expertiza cu caracter agricol efectuată de experții grădinari.
Date despre expertiză găsim și în dreptul cutumiar francez, expertiza medicală fii nd folosită ca
mijloc de probă în fața Curții cu juri. La sfârșitul secolului al XVIII -lea, expertul apare tot mai
des în procesul penal.
În anul 1845 apare primul tratat de medicină legală, iar reglementarea corectă și exactă a
expertizei medico -legale s-a făcut în anul 1875.
Atât în Franța cât și în alte state precum:Germania, Anglia, Austria, Rusia, Elveția, Belgia,
S.U.A., China, existau prevederi legale referitoare la diferite forme de expertize ca: expertiza
medicală, psihiatrică, toxicologi că, tehnică, contabilă, artistică, filatelică.
Un exemplu concludent îl constituie faptul că în anul 1248 a apărut în China primul tratat de
medicină legală în care sunt analizate moartea prin strangulare, avortul, leziunile, intoxicațiile,
precum și mo artea survenită în cursul tratamentului medical prin acupunctura, tratatul numindu –
se Hei Yuan Lu .
Aici găsim indicații interesante cu privire la metodele de cercetare a cadavrelor, diversitatea
rănilor în funcție de obiectul care a servit Ia producerea lor, stabilirea faptului dacă moartea s -a
produs prin înec sau nu.

Noțiunea de expertiză
Cum argumentam anterior, organele judiciare sunt puse în fața unor probleme pe care nu le
pot rezolva singure, pentru acestea fiind necesare cunoștințele unor specialiști din domeniile
științei, tehnicii, artei etc.
În acest sens, legea le permite pentr u descoperirea adevărului, în unele situații chiar Ie obligă,
să recurgă Ia concursul specialiștilor.
Astfel că, ori de câte ori pentru lămurirea unor împrejurări necesare elucidării cauzei, organele
judiciare au nevoie de părerea unor persoane care au cunoștințe de specialitate, vor numi unul
sau mai mulți experți, stabilind în același timp problemele nelămurite asupra cărora aceștia
trebuie să se pronunțe.
Aceste activități, desfășurate de specialiști, sunt denumite în actele normative prin noțiun ea
(termenul) de expertize.

3 Datorită raptului că se desfășoară în cadrul unui proces, ele sunt reglementate de legiuitor sub
denumirea de expertize judiciare.
Noțiunea de expertiză precum și de expert,denumire dată persoanei desemnate cu efectuarea
acesteia își au originea în limba latină unde experior înseamnă a încerca, a dovedi,iar
expertus ,cel care are experiență, care încearcă sau care a probat.
În literatura juridică din țara noastră cât și din alte țări, s -au formulat diferite definiții a le
expertizei ca mijloc de probă, dar în ultimă analiză expertiza poate fi denumită ca fiind
activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt, necesare stabilirii adevărului obiectiv în
cauza supusă soluționării de către un expert, prin cunoștințe speci fice fiecărei specialități,
activitate desfășurată la cererea organului judiciar în situația în care acest, nu poate singur să
lămurească respectiva împrejurare de fapt.

Obiectul expetrizei
Termenul de obiect al expertizei ar mai multe înțelesuri, p utându -se referi la:
-obiectul expertizei în înțelesul ei;
-obiectul propriu -zis, material, care examinează în cadrul expertizei;
-obiectul raportului de expertiză, adică obiectivele unui caz concret de expertiză, concretizată
prin întrebările puse de organul judiciar expertului, la care acesta trebuie răspundă.
Cunoașterea obiectului expertizei are o mare importanță, atât teoretică, cât și practică.
Necunoașterea exactă a obiectului expertizei face ca unele organe de urmărire penală și instanțe
de judecată să nu se orienteze correct în situația în care dispun efectuarea unei expertize, pentru
că nu întotdeauna se cunoaște obiectul fiecărui gen de expertiză judiciară (medico -legală,
criminalistică, tehnică, contabilă sau al fiecărui gen de experti ză criminalistică (expertiza
documentelor – grafică, de tehnica actelor, traseologjcă, fizico -chimică și altele).
Tot datorită necunoașterii obiectul expertizei se ajunge în situația confundării expertizei cu
diverse acțiuni pur procesuale(de exempl u, experiment lîn cadrul anchetei), a dispunerii sau
respingerii neîntemeiate a expertizei, la înlocuirea acesteia cu alte modalități de cunoaștere a
opiniei unor specialiști (de exemplu, solicitarea" unei constatări tehnico -științifice său a unui
simplu aviz tehnic).
Organul judiciar poate cere expertului numai opinii ce sunt de competența acestuia și privesc
stricta sa specialitate. Obiectul generic al expertizei judiciare se deduce chiar din legea
procesuală unde este stipulată motivația gener ală a dispunerii unei expertize, și anume: „când
pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța socotește de cuviință să cunoască părerea unor
specialiști" (art. 201 Cod procedură penală) și „cînd pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări
ale cauzei , în vederea aflării adevărului sunt necesare cunoștințele unui expert" (art. 116 Cod
procedura penală).
În consecință, obiectul expertizei, fiind legat nemijlocit de cel al probațiunii, îl constituie
lămurirea unor împrejurări de fapt ale cauzei pentr u care sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Deci, obiectul expertizei reclamă o anume competență (științifică, tehnică sau de altă natură)
în afară de cea juridică, care îi revine în exclusivitate organului de urmărire penală și instanței de
judec ată.
Pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ale cauzei concură diferite genuri de expertiză
judiciară, iar pentru a le distinge este necesar să cunoaștem obiectul specific al fiecăreia dintre
ele precum și obiectele expertizate, purtătoare de informa ții, în legătură cu care se pune
problema stabilirii unor fapte și împrejurări de fond, spre exemplu:
-obiectul material al expertizei medico -Iegale îl constituie, în principal, corpul uman (stabilirea
cauzei și datei morții, stabilirea sănătății psihic e, examinarea secrețiilor biologice, a părului etc.);
-obiectele expertizei tehnice sunt, în genere, mașinile, instalațiile, materiile prime sau produsele
finite, construcțiile de toate genurile etc.;
-obiectele expertizei contabile sunt documentele sc riptice privitoare la gestionarea bunurilor și
valorilor;

4 -obiectele materiale ale expertizei criminalistice sunt cele pe care se află urmele,obiectele
folosite la săvârșirea infracțiunii,înscrisurile, armele de foc (de mână) și munițiile, unele
accesor ii ale mijloacelor de transport, diferite materiale (solide, lichide,gazoase), produse
industriale, meșteșugărești etc.
Pentru fiecare fel de expertiză judiciară metodele de cercetare sunt proprii, ordinea și
condițiile de aplicare fiind reglementate de legea procesuală penală și civilă, spre deosebire de
expertizele extrajudiciare, care nu au ca țel stabilirea unor fapte probante în cadrul activității
organelor judiciare" (expertiza capacității de muncă, de verificare a calității unor produse,
experti za filatelică, artistică privind autenticitatea operelor de artă, expertiza pietrelor prețioase
etc.).
Datorită faptului că diferite genuri de expertiză judiciară folosesc datel acelorași domenii
științifice, unele organe de urmărire penală și in stanțe de judecată,confrundând metodele de
examinare cu obiectul expertizei, dispun efectuarea, de exemplu, unei expertise criminalistice,
când în realitate problemele de rezolvat revin expertizei tehnice, ori celei medico -Iegale, sau
sunt de competența a ltor organe.
Distincția dintre expertizele judiciare are relevanță și în cazul în care, în privința unui obiect
material se pot efectua două sau mai multe expertize de genuri diferite sau o expertiză complexă
la care să participe specialiști diferiți. De exemplu un expert criminalist și un expert medico –
legal pot efectua o expertiză complexă pentru astabili distanța de tragere în raport de
urmele,împușcăturii dîn jurul orificiului de intrare a cartușului în veșmintele șî corpul victimei:
Obiectul unei expertize judiciare se determină și în funcție de obiectul fiecărui gen de
expertiză. De exemplu, în cazul ex pertizei criminalistice obiectul îl constituie examinarea
urmelor în sens larg, a mijloacelor materiale de probă, precum și metodele tehnic o-știînțifice.
utilizate, având ca scop principal identificarea.
Particularitatea obiectului expertizei constă în aceea că el poartă îndeosebi asupra urmelor de
toate genurile, produse cu prilejul comiterii faptelor penale și că, în majoritatea cazur ilor, se
urmărește identificarea obiectelor și a persoanelor.
Compararea, reprezintă metoda preponderență de examinare. O altă particularitate se referă la
obiectele expertizate, purtătoare de informații, în legătură cu care se pune problema stabilirii
unor fapte și împrejurări de fapt.
Obiectul fiecărui gen de expertiză criminalistică subliniază specificul acesteia: Astfel:
– expertiza documentelor are ca obiect identificarea persoanei după scrisul de mână; stabilirea
falsului material în acte, ide ntificarea mașinii "de scris, a ștampilei etc.
– expertiza traseologică inclusiv datiloscopică, are ca obiect identificarea persoanei și a
obiectelor creatoare de urme;
-expertiza balistică are ca obiect identificarea armei cu care s -a tras și stabilirea c ondițiilor de
tragere (direcție, distanță, starea de funcționare a armei etc.);
-expertiza fizico -chimică are ca obiect stabilirea caracteristicilor și naturii diverselor materiale și
substanțe, având ca scop principal identificarea sau stabilirea apartene nței lorgenerice.
Specificul expertizei criminalistice și al obiectului acesteia se; degajă și din împrejurarea că
ea nu este legată de un anumit domeniu științific cum sunt, de exemplu, expertiza medico -legală
care este legată de științele medicale, expertiza contabilă legată de științele economice, iar
expertiza tehnică de științele tehnice și naturale. Expertiza criminalistică se bazează pe diverse
domenii ale științei și tehnicii, spre exemplu, examinarea scrisului implică cunoștințe de
anatomie, fiziologie, psihologie lingvistică.
Întreaga problematică a obiectului oricărui gen de expertiză judiciara se concentrează în actul
dispunerii acestui mijloc de probă de către organul judiciar, adică în obiectul concret al unei
expertize, și anume în întrebările la care urmează să răspundă expertul, întrebări din care rezultă
implicit genul de expertiză.
Aceasta este faza în care se constată dacă opțiunea organului judiciar în privințaobiectului
expertizei este cea corectă, dacă organul sau expert ul desemnat cu efectuarea lucrării este cel

5 competent să rezolve problemele de specialitate ale cauzei. Și tot acum apar și erorile în ce
privește confundarea competențelor.
În lucrarea de față vom încerca să delimităm fiecare fel de expertiză în funcție de specificul
obiectului său cu întrebarile aferente, tocmai pentru a evita confuziile la care am făcut referire.

Importanța expertizelor
Având în vedere faptul că o instanță judecătorească este obligată să stăruie prin toate
mijloacele leg ale să cunoască adevărul, a fost consacrată calea solicitării opiniei unor specialiști
în diferite domenii ale științei, tehnicii, artei etc., dispunându -se în acest sens efectuarea unei
expertize.
Instanțele judecătorești, având la îndemână rapoartele de expertiză tehnică,medicală, contabilă,
criminalistică, artistică etc., se pot documenta în mod științific, ajungând în ultimă analiză la
descoperirea adevărului obiectiv pe o cale sigură.
Astfel că, în Codul de procedură penală, în enumerarea pe car e o face art. 64 – mijloacele de
probă – se află și expertizele.
Înscrierea expertizelor în Codul de procedură penală demonstrează în mod evident importanța
ce li se acordă prin admiterea utilizării acestora în activitatea de probațiune judiciară.
Întrucât expertizele folosesc date științifice pentru dovedirea împrejurărilor de fapt și care sunt
efectuate de specialiști cu pregătire superioară, mai ales cu o competentă deosebită, ele constituie
o garanție importantă a obiectivitătii probațiunii.
Mai mult decât atât, ele exercită o influență favorabilă asupra activității organelor judiciare
prin contribuția pe саrе о aduc la rezolvarea rapidă și obiectivă a cauzelor.
Tot în această idee, legiuitorul a prevăzut în anumite situații obligativitatea pentru organele
judiciare de a recurge la expertize, precum și tendința de oficializare a acestui mijloc de probă
care este încredințat spre efectuare unor instituții specia lizate, în care funcționează profesioniști
de înaltă calificare.

2. STATUTUL PROCESUAL AL SPECIALISTULUI ȘI EXPERTULUI JUDICIAR

Noțiunea de expert
Termenul de „expert ” se folosește în vorbirea curentă pentru a desemna o persoană care prin
pregătirea și experiența sa într -un anumit domeniu poate înțelege și rezolva cele mai complexe și
dificile probleme din domeniul respectiv.
În acest sens putem defini expertul ca fiind persoana care are cunoștințe de specialitate într -un
domeniu al științei, tehnicii, artei și care este abilitată oficial în calitate de expert de a lămuri
chestiuni care în procesul Judiciar necesită asemenea cunoștințe.
Expertul este persoana c are datorită calităților proprii și a unei bogate experiențe, prin
cunoștințe ,și priceperi vaste, are o indubitabilă abilitate într -un anumit domeniu, dispunând
astfel de o bază temeinică în vederea emiterii unei concluzii într -un anumit domeniu. În baza
cunoștințelor sale de specialitate, el își formează convingeri proprii, desprinse de orice influență
externă.
Expertul este un auxiliar al justiției, dar un consultant autorizat care ajută organul judiciar să
lămurească împrejurări de fapt necesare so luționării cauzei. În acest sens, el trebuie să -și
îndeplinească misiunea solicitată, cu conștiinciozitate și obiectivitate, să dovedească un rol activ,
constând în sesizarea tuturor problemelor ce trebuie cla rificate în cauza respectivă.
Conform a rt.88 CPPRM expertul este persoana numită pentru a efectua investigații în
cazurile prevăzute de prezentul cod, care nu este interesată în rezultatele cauzei penale și care,
aplicînd cunoștințele speciale din domeniul științei, tehnicii, artei și din alte do menii, prezintă
rapoarte în baza acestora.
Expertul nu poate fi numit sau în alt mod implicat în procesul penal ca exper t în probleme
juridice.
Expertul este obligat:

6 1) să facă în raportul său concluzii obiective și întemeiate asupra întrebări lor ce i se pun, să
delimiteze concluziile făcute în baza programelor computerizate sau a literaturii de specialitate
care nu au fost verificate de el;
2) să refuze de a face concluzii dacă întrebarea pusă depășește cadrul cunoștințelor lui de
speciali tate sau dacă materialele ce i s -au pus la dispoziție nu sînt suficiente pentru prezentarea
concluziilor, comunicînd în scris despre aceasta organului sau instanței care a dispus expertiza,
cu indicarea motivelor respective;
3) să se prezinte la chemar ea organului de urmărire penală sau a instanței pentru a fi prezentat
participanților la acțiunea procesuală, precum și pentru a da explicații pe marginea concluziilor
date în scris;
4) să prezinte organului de urmărire penală sau instanței documentele ce confirmă calificarea
lui specială, să -și aprecieze obiectiv capacitatea și competența sa pentru darea concluziilor
respective;
5) să comunice, la cererea organului de urmărire penală sau a instanței, precum și a părților în
ședința de judecată, des pre experiența sa profesională și despre relațiile sale cu persoanele
participante în cauza dată;
6) în caz de participare la efectuarea acțiunii procesuale, să nu părăsească locul efectuării
acesteia fără permisiunea organului care o efectuează, precu m și ședința de judecată fără
permisiunea președintelui ședinței;
7) să se supună dispozițiilor legale ale organului de urmărire penală sau ale instanței;
8) să respecte ordinea stabilită în ședința de judecată;
9) să nu divulge circumstanțele și datele ce i -au devenit cunoscute în urma efectuării
expertizei sau în urma participării la ședința de judecată închisă, inclusiv circumstanțele ce se
referă la inviolabilitatea vieții private, de familie, precum cele care constituie secret de stat,
secret comercial sau alte informații oficiale cu accesibilitate limitată.
Pentru prezentarea cu bună știință a concluziilor false, expertul poartă răspundere în
conformitate cu art.312 din C P RM .
Expertul are dreptul:
1) să ia cunoștință de materi alele cauzei penale în legătură cu obiectul expertizei;
2) să ceară să i se pună la dispoziție materiale suplimentare necesare pentru prezentarea
concluziilor;
3) să participe, cu aprobarea organului de urmărire penală sau a instanței, la audieri ș i la alte
acțiuni procesuale ce țin de obiectul expertizei, să pună întrebări persoanelor audiate cu
participarea lui;
4) să prezinte concluzii nu numai referitor la întrebările puse, ci și la alte circumstanțe ce țin
de competența sa și care au fost c onstatate în urma investigațiilor efectuate;
5) să ia cunoștință de procesele -verbale ale acțiunilor la care el a participat și să ceară
includerea obiecțiilor sale în procesul -verbal respectiv;
6) să ceară compensarea cheltuielilor suportate în le gătură cu participarea la procesul penal în
cauza respectivă și repararea prejudiciului cauzat de acțiunile nelegitime ale organului de
urmărire penală sau ale instanței;
7) să primească recompensă pentru lucrul efectuat.
Expertul are și alte drepturi și obligații prevăzute de prezentul cod.

Articolul 89 CPP RM prevede r ecuzarea expertului .
Persoana nu poate lua parte la proces în calitate de expert:
1) dacă există circumstanțe prevăzute la art.33, ale cărui prevederi se aplică în mod
corespunzător;
2) dacă se află în relații de rudenie sau în alte relații de dependență de persoana care
efectuează urmărirea penală, de judecător sau de vreuna din părțile la proces ori, după caz, de
reprezentanții lor;

7 3) dacă nu este în drept să fie în această calitate în baza legii sau a sentinței judecătorești;
4) dacă a efectuat în cauza respectivă o revizie sau alte acțiuni de control, rezultatele cărora
au servit temei pentru pornirea procesului penal;
5) dacă a participat în calitate de specialist în acest proces, cu excepția cazurilor de
participare a medicului legist la examinarea exterioară a cadavrului și a cazurilor de participare a
specialiștilor în materie la cercetarea exploziilor și la demontarea dispozitivelor exploz ive;
6) dacă se constată incompetența ei.
Participarea anterioară a persoanei în calitate de expert nu este un obstacol care exclude
participarea ei ulterioară în aceeași calitate în procedura dată, cu excepția cazurilor în care
expertiza se efec tuează repetat în legătură cu apariția îndoielilor în privința veridicității
concluziilor din raport.
Recuzarea expertului se soluționează de organul de urmărire penală sau de instanță și hotărîrea
asupra acestei chestiuni nu este susceptibilă de a fi atacată.

Conform a rticolul ui 87 CPP RM specialistul este persoana chemată pentru a participa la
efectuarea unei acțiuni procesuale în cazurile prevăzute de prezentul cod, care nu este interesată
în rezultatele procesului penal. Cererea organului de urmărire penală sau a instanței cu privire la
chemarea specialistului este obligatorie pentru conducătorul întreprinderii, instituției sau
organizației în care activează specialistul.
Specialistul trebuie să posede suficiente cunoștințe și deprinder i speciale pentru acordarea
ajutorului necesar organului de urmărire penală sau instanței. Opinia expusă de specialist nu
substituie concluzia expertului.
Specialistul nu poate fi numit sau în alt mod implicat în procesul penal ca specialist în
problem e juridice.
Înainte de începerea acțiunii procesuale la care participă specialistul, organul de urmărire
penală sau instanța stabilește identitatea și competența specialistului, domiciliul lui, precum și în
ce relații se află el cu persoanele care part icipă la acțiunea respectivă, îi explică drepturile și
obligațiile și îl previne de răspunderea pentru refuzul sau eschivarea de a -și îndeplini obligațiile.
Aceasta se consemnează în procesul -verbal al acțiunii respective și se certifică prin s emnătura
specialistului.
Specialistul este obligat:
1) să se prezinte la chemarea organului de urmărire penală sau a instanței;
2) să prezinte organului de urmărire penală documentele ce confirmă calificarea lui de
specialist respectiv, să -și aprecieze ob iectiv capacitatea sa de a acorda ajutorul necesar ca
specialist;
3) să comunice, la cererea organului de urmărire penală, a instanței sau părților, despre
experiența sa în domeniu și despre relațiile sale cu persoanele participante în cauza penală
respectivă;
4) să se afle la locul efectuării acțiunii procesuale sau în ședința de judecată atîta timp cît este
necesar de a asigura acordarea ajutorului ca specialist și să nu părăsească fără permisiune locul
efectuării acțiunii procesuale respective sa u ședința de judecată;
5) să aplice toate cunoștințele și deprinderile sale speciale pentru acordarea de ajutor organului
care efectuează acțiunea procesuală la descoperirea, fixarea sau excluderea probelor, la aplicarea
mijloacelor tehnice și a progra melor computerizate, la formularea întrebărilor pentru expert, să
dea explicații referitor la problemele ce țin de competența sa profesională;
6) să facă concluzii de constatare tehnico -științifică sau medico -legală;
7) să se supună dispozițiilor l egale ale organului de urmărire penală;
8) să respecte ordinea stabilită în ședința de judecată;
9) să confirme, prin semnătură, mersul, conținutul și rezultatele acțiunii procesuale la care a
participat, precum și caracterul complet și exact al în scrierilor în procesul -verbal al acțiunii
respective;
10) să nu divulge circumstanțele și datele care i -au devenit cunoscute în urma efectuării

8 acțiunii procesuale, inclusiv circumstanțele ce se referă la inviolabilitatea vieții private, de
familie, pr ecum și cele care constituie secret de stat, secret comercial sau alte informații oficiale
cu accesibilitate limitată.
Pentru prezentarea cu bună știință a unei concluzii false, specialistul poartă răspundere în
conformitate cu art.312 din CP RM.
Specialistul are dreptul:
1) să ia cunoștință, cu permisiunea organului de urmărire penală sau a instanței, de materialele
cauzei și să pună întrebări participanților la acțiunea procesuală respectivă pentru a formula o
concluzie adecvată, să ceară com pletarea materialelor și datelor puse la dispoziție pentru darea
concluziei;
2) să -i atenționeze pe cei prezenți asupra circumstanțelor legate de descoperirea, ridicarea și
păstrarea obiectelor și documentelor respective, asupra aplicării mijloacelor t ehnice și
programelor computerizate, să dea explicații referitor la chestiunile ce țin de competența sa
profesională;
3) să facă obiecții, care vor fi incluse în procesul -verbal al acțiunii procesuale respective,
referitor la descoperirea, ridicarea și păstrarea obiectelor, precum și să dea alte explicații
conform competenței sale profesionale;
4) să ia cunoștință de procesele -verbale ale acțiunilor la care a participat și să ceară
completarea lor sau includerea obiecțiilor sale în procesul -verbal r espectiv;
5) să ceară compensarea cheltuielilor suportate în cauza penală și repararea prejudiciului
cauzat de acțiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanței;
6) să primească recompensă pentru lucrul efectuat.
Speciali stul are și alte drepturi și obligații prevăzute de prezentul cod.
Recuzarea specialistului se face în condițiile prevăzute pentru recuzarea interpretului,
traducătorului conform prevederilor art.33 CPP RM , care se aplică în mod corespunzător.
Atât Codul de procedură civilă cât și cel de procedură penală, nu conțin dispoziții exprese în
privința condițiilor cerute pentru a fi expert, totuși, din ansamblul prevederilor legale care
reglementează expertiza rezultă că prima condiție care se cere unei p ersoane pentru a fi abilitată
ca expert este aceea de a avea pregătirea de specialitate în domeniul care interesează cauza și, nu
în ultimul rând, lucrul cel mai important este acela ca persoană -numită expert să fie
interesată de soluționarea cauzei.
În acest sens, calificarea și obiectivitatea asigură veridicitatea concluziilor pe care expertul Ie
formulează la încheierea lucrării, aceste două condiții presupunând și capacitatea de a fi expert.
În afara cunoștințelor de specialitate, exp ertul mai trebuie să dovedească pasiune și interes
pentru achiziționarea noutăților și descoperirilor științifice, tehnice, din domeniul în care s -a
consacrat profesional.
Mai scoatem în evidență faptul că atunci când expertul dovedește lipsă de obiecti vitate, el
poate fi înlocuit ca urmare a incapacității sau incompatibilității.
Incapacitatea constă în interdicția impusă de lege unor persoane de a fi numite experți. Ea
poate fi absolută, în sensul că cel incapabil nu poate efectua nici o expertiză în nici o cauză, sau
relativă, în sensul că cel incapabil nu poate efectua o ex pertiză într -un caz concret, de unde
deducem concluzia că incapacitatea este raportată numai Ia o expertiză anume.
Codul de procedură civilă al României prevede expres l а-articolul -203 cazurile de incapacitate
absolută: „nu vor fi numiți experți min orii și interzișii, faliții și cei condamnați", adică „cei
condamnați pentru crimă sau pentru delicte de fals, furt, înșelăciune, abuz de încredere, mărturii
mincinoase, infracțiuni contra bunelor moravuri, vagabondaj, abuz de putere, speculă ilicită,
sabotaj economic, dare sau luare de mită, trafic de influență, delapidare, rupere de sigilii, delicte
contra siguranței interioare și exterioare a statului, calomnie sau denunțare calomnioasă".
Prevederile art.116 -126 din procedură penală al României, nu co nțin nici o reglementare
expresă privind incapacitatea de a fi expert, dar aceasta nu poate conduce la concluzia că în
materie penală nu ar exista cazuri de incapacitate. Astfel că, prin legi speciale se face o limitare a

9 persoanelor care pot fi numite ca experți, organul judiciar fiind obligat să numească experți
numai dintre cei indicați.
Exemple:
-cererea de punere sub interdicție, pentru rezolvarea căreia este necesară luarea părerii unei
comisii formate din medici specialiști psihiatri;
-expertizele contabile care nu se pot efectua decât de experți contabili recomandați de către
Biroul de expertize contabile.
Incompatibilitatea unei persoane de a fi expert, reprezintă situația în care o persoană, deși are
capacitatea generală de a fi expert nu are exercițiul ei, fie dîn cauza calității sale funcționale, fie
din cauza poziției sale procesuale.
Calitatea funcțională reprezintă acele persoane care îndeplinesc în cauza respectivă lucrări
legate de funcția lor oficială (judecătorul, procurorul care p une concluzii în instanță, apărătorul).
În acest sens sunt edificatoare prevederile art.48,50,51,52 și53 CPP al României.
Artr.54 -alin (1) CPP al României stipulează „Calitatea de expert este incompatibilă cu aceea
de martor în aceeași cauză. Calitatea de martor are întâietate".
De asemenea, sunt incompatibili de a fi experți, din cauza poziției lor procesuale:inculpatul,
partea vătămată, părțile în procesul civil.
În anumite situații, efectuarea expertizei nu poate fi realizată decât de anumi te persoane, așa
cum este cazul experților tehnici, contabili sau din anumite instituții specializate cum sunt
Institutul și Laboratoarele de medicină legală.
Drepturile și obligațiile experților conform prevederilor Decretului 79/1971 al Român iei: din
momentul în care expertul a fost numit de organul judiciar, acesta are îndatorirea de a -și aduce
contribuția la aflarea adevărului.
Referitor Ia drepturile expertului care efectuează expertiza, ele rezultă atât din prevederile
Codului de proce dură penală cât și din prevederile altor acte normative precum și din practica
judiciară.
Astfel, art. 88 Cod procedură penală al României stipulează dreptul expertului de a lua
cunoștință de materialul dosarului, precum și de a cere lămuriri organului de urmărire penală sau
instanței de judecată cu privire la anumite fapte sau împrejurări ale cauzei.
De asemenea, expertul mai are dreptul de a cere părților explicațiile ce îi sunt necesare pentru
efectuarea expertizei, dar cu încuviințarea organului de urmărire penală sau instanței de judecată.
Alt drept al expertului este și acela prin care poate să -și aleagă în mod liber metoda de lucru
specifică pregătirii sale. În acest sens, art. 261 Cod penal al României prevede pedepsirea
încercării de a de termina expertul prin constrângere ori corupere de a formula anumite
concluzii: Tot astfel art:266 alin. 2 Cod penal al României prevede că se pepsește folosîrea
promisiunii,amenințari sau aviolențelor față de expert.
Din art.127 CPP al României rei ese dreptul expertului de a i se prezenta scriptele de
comparație în funcție de obiectul expertizei și de problemele care urmează a fi lămurite.
Conform prevederilor art. 33 din Decretul 79/1971 al României, experții tehnici sau contabili
au dreptul să ceară scoaterea lor din evidența experților.
În situația în care sunt numiți, doi sau mai mulți experți, aceștia au dreptul să se consulte și să –
și formuleze opiniile, ori să -și motiveze opiniile personale în raportul de expertiză (când sunt
păreri di ferite).
Dispozițiile legale în vigoare prevăd că expertul are dreptul la remunerare pentru munca
prestată precum și la decontarea cheltuielilor efectuate în timpul executării expertizei.
În privința obligațiilor experților, aceștia trebuie să se prezinte la solicitarea organelor
judiciare și să se documenteze prin studierea dosarului precum și prin solicitarea de lămuriri
organelor judiciare cât și părților. Cu ocazia efectuării expertizei, experții trebuie să manifeste
un rol activ, adică, în baza pregătirii lor, să precizeze că mai sunt și alte probleme sau aspecte
care trebuie lămurite și pe care organele judiciare nu le -au sesizat.

10 De asemenea, au obligația să aducă la cunoștința organelor judiciare diferite aspecte rezultate
pe parcursu l efectuării expertizei și care pot ajuta Ia lămurirea împrejurărilor specifice cauzei
cercetate sau aflate în curs de judecare.
O altă obligație este aceea de a depune lucrarea efectuată la data stabilită de organele judiciare.
Atunci când experților li se cere să completeze sau să refacă expertiza, ei sunt obligați la acest
lucru, precum și să se prezinte pentra a da explicații suplirnentare în fața organului judiciar.
Completările aduse expertizei sunt consemnate într -un s upliment de expertiză.
Conform prevederilor Decretului nr.79/1971 al României, experții au obligația de a păstra
secretul profesional, obligație stipulată expres și în Codul privind conduita etică și profesională a
experților contabili și contabililor autorizați.
Și nu în ultimul rând, dispozițiile art 260 Cod penal al României, referitoare la mărturia
rnincinoasă, sunt aplicabile și experților, ui situațiile în care aceștia fac afirmații mincinoase sau
mi spun tot ceea ce știu privitor la împreju rările esențiale asupra cărora au fost întrebați prin
ordonanță sau prin rezoluție motivată.
Răspunderea experților
Expertul poate fi tras la răspundere pentru neîndeplinirea obligațiilor sale profesionale, astfel
că, legiuitorul a prevăzut diferite s ancțiuni care pot avea caracter administrativ, disciplinar, civil
sau penal.
Pentru neprezentarea expertului, legal citat, la chemarea organului judiciar, refuzul nejustificat
al acestuia de a efectua expertiza, nedepunerea raportului de expertiz ă la termen, neprezentarea
expertului l а chemarea organelor judiciare pentra a da lămuriri, obținerea de profituri necuvenite,
prevederile art.312 CP RM și art. 198 și 199 CPP al Românie sunt precise în acest sens.
Dacă se constată în sarcina expertului fapte de natură penală, se va proceda Ia sancțiuni
conform Codului penal. Astfel, dacă expertul va pretinde sau va primi mai mult decât taxa legal
stabilită, fapta va fi tratată ca luare de mită (art. 333 CP RM) sau primire de foloase necuvenite
(art. 256 CP al României).
Expertul care face afirmații mincinoase ori nu spune tot ceea ce știe privitor la împrejurările
asupra cărora a fost întrebat, va răspunde -penal pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă
(art.312 CP RM).
Precizare . Experții n u vor răspunde pentru simplele erori de fapt sau anumite inexactități
cuprinse în raportul de expertiză, dacă se constată că au fost de bună credință.
Dacă concluziile expertului sunt determinate de o vină penală, acesta va răspunde conform
prevederilo r Codului penal.
Dacă concluziile sunt greșite datorită lipsei de competență sau superficialității expertului, nu
va răspunde penal, ci disciplinar sau administrativ.
Expertul contabil va răspunde și civil, având – în vedere prevederile contractul ui încheiat cu
părțile.

11 TEMA 1. NOȚIUNEA DE EXPERTIZĂ JUDICIARĂ

1. NOȚIUNEA DE EXPERTIZĂ JUDICIARĂ

Considerații istorice privind expertizele ca mijloc de probă
Problema istoricului instituției expertizei o vom aborda referindu -ne în special la datele
informative ce par mai semnificative în anumite state ale lumii , în special în cele europene.
Expertiza – ca mijloc de probă – are o veche tradiție, încă d in antichitate întâlnindu -se unele
aspecte, limitate, ale unora dintre formele de expertize.
Cele mai vechi date există în legătură cu expertiza medicală, care era întâlnită îa toate
popoarele, în sensul că erau consultați medici și moașe, în calitate de specialiști în cursul
desfășurării procesului penal.
În dreptul roman, expertiza,s -a folosit la început mai rar, totuși există date care dovedesc
solicitarea cercetărilor unor specialiști în rezolvarea cauzelor judiciare.
Astfel, cunoscutele leg es regiae precedau examinarea cadavrelor de către medici, iar
„Digestiile lui Justinian", socoteau medicii mai importanți decât martorii.
De asemenea, tot la romani era cunoscută expertiza psihiatrică, în acest sens este concludentă
„Legea celor 12 tabl e", care,în partea referitoare la „tutela smintiților", prevedea obligația
stabilirii gradului de iresponsabilitate a individului cercetat de către un om de știință.
De asemenea, la romani întâlnim șa expertiza tehnică folosită în rezolvarea problemelo r de
grănițuire prin intermediul unor ingineri hotarnici numiți mensores , precum șî expertiza scrisului
și expertiza cu caracter agricol efectuată de experții grădinari.
Date despre expertiză găsim și în dreptul cutumiar francez, expertiza medicală fii nd folosită ca
mijloc de probă în fața Curții cu juri. La sfârșitul secolului al XVIII -lea, expertul apare tot mai
des în procesul penal.
În anul 1845 apare primul tratat de medicină legală, iar reglementarea corectă și exactă a
expertizei medico -legale s-a făcut în anul 1875.
Atât în Franța cât și în alte state precum:Germania, Anglia, Austria, Rusia, Elveția, Belgia,
S.U.A., China, existau prevederi legale referitoare la diferite forme de expertize ca: expertiza
medicală, psihiatrică, toxicologi că, tehnică, contabilă, artistică, filatelică.
Un exemplu concludent îl constituie faptul că în anul 1248 a apărut în China primul tratat de
medicină legală în care sunt analizate moartea prin strangulare, avortul, leziunile, intoxicațiile,
precum și moartea survenită în cursul tratamentului medical prin acupunctura, tratatul numindu –
se Hei Yuan Lu .
Aici găsim indicații interesante cu privire la metodele de cercetare a cadavrelor, diversitatea
rănilor în funcție de obiectul care a servit Ia producerea lor, stabilirea faptului dacă moartea s -a
produs prin înec sau nu.

Noțiunea de expertiză
Cum argumentam anterior, organele judiciare sunt puse în fața unor probleme pe care nu le
pot rezolva singure, pentru acestea fiind necesare cunoștințele unor specialiști din domeniile
științei, tehnicii, artei etc.
În acest sens, legea le permite pentr u descoperirea adevărului, în unele situații chiar Ie obligă,
să recurgă Ia concursul specialiștilor.
Astfel că, ori de câte ori pentru lămurirea unor împrejurări necesare elucidării cauzei, organele
judiciare au nevoie de părerea unor persoane care au cunoștințe de specialitate, vor numi unul
sau mai mulți experți, stabilind în același timp problemele nelămurite asupra cărora aceștia
trebuie să se pronunțe.
Aceste activități, desfășurate de specialiști, sunt denumite în actele normative prin noțiun ea
(termenul) de expertize.
Datorită raptului că se desfășoară în cadrul unui proces, ele sunt reglementate de legiuitor sub
denumirea de expertize judiciare.

12 Noțiunea de expertiză precum și de expert,denumire dată persoanei desemnate cu efectuarea
acesteia își au originea în limba latină unde experior înseamnă a încerca, a dovedi,iar
expertus ,cel care are experiență, care încearcă sau care a probat.
În literatura juridică din țara noastră cât și din alte țări, s -au formulat diferite definiții a le
expertizei ca mijloc de probă, dar în ultimă analiză expertiza poate fi denumită ca fiind
activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt, necesare stabilirii adevărului obiectiv în
cauza supusă soluționării de către un expert, prin cunoștințe speci fice fiecărei specialități,
activitate desfășurată la cererea organului judiciar în situația în care acest, nu poate singur să
lămurească respectiva împrejurare de fapt.

Obiectul expetrizei
Termenul de obiect al expertizei ar mai multe înțelesuri, p utându -se referi la:
-obiectul expertizei în înțelesul ei;
-obiectul propriu -zis, material, care examinează în cadrul expertizei;
-obiectul raportului de expertiză, adică obiectivele unui caz concret de expertiză, concretizată
prin întrebările puse de orga nul judiciar expertului, la care acesta trebuie răspundă.
Cunoașterea obiectului expertizei are o mare importanță, atât teoretică, cât și practică.
Necunoașterea exactă a obiectului expertizei face ca unele organe de urmărire penală și instanțe
de jud ecată să nu se orienteze correct în situația în care dispun efectuarea unei expertize, pentru
că nu întotdeauna se cunoaște obiectul fiecărui gen de expertiză judiciară (medico -legală,
criminalistică, tehnică, contabilă sau al fiecărui gen de expertiză c riminalistică (expertiza
documentelor – grafică, de tehnica actelor, traseologjcă, fizico -chimică și altele).
Tot datorită necunoașterii obiectul expertizei se ajunge în situația confundării expertizei cu
diverse acțiuni pur procesuale(de exemplu, e xperiment lîn cadrul anchetei), a dispunerii sau
respingerii neîntemeiate a expertizei, la înlocuirea acesteia cu alte modalități de cunoaștere a
opiniei unor specialiști (de exemplu, solicitarea" unei constatări tehnico -științifice său a unui
simplu aviz tehnic).
Organul judiciar poate cere expertului numai opinii ce sunt de competența acestuia și privesc
stricta sa specialitate. Obiectul generic al expertizei judiciare se deduce chiar din legea
procesuală unde este stipulată motivația generală a dispunerii unei expertize, și anume: „când
pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța socotește de cuviință să cunoască părerea unor
specialiști" (art. 201 Cod procedură penală) și „cînd pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări
ale cauzei, în vederea aflării adevărului sunt necesare cunoștințele unui expert" (art. 116 Cod
procedura penală).
În consecință, obiectul expertizei, fiind legat nemijlocit de cel al probațiunii, îl constituie
lămurirea unor împrejurări de fapt ale cauzei pentru car e sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Deci, obiectul expertizei reclamă o anume competență (științifică, tehnică sau de altă natură)
în afară de cea juridică, care îi revine în exclusivitate organului de urmărire penală și instanței de
judecată.
Pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ale cauzei concură diferite genuri de expertiză
judiciară, iar pentru a le distinge este necesar să cunoaștem obiectul specific al fiecăreia dintre
ele precum și obiectele expertizate, purtătoare de informații, în legătură cu care se pune
problema stabilirii unor fapte și împrejurări de fond, spre exemplu:
-obiectul material al expertizei medico -Iegale îl constituie, în principal, corpul uman (stabilirea
cauzei și datei morții, stabilirea sănătății psihice, ex aminarea secrețiilor biologice, a părului etc.);
-obiectele expertizei tehnice sunt, în genere, mașinile, instalațiile, materiile prime sau produsele
finite, construcțiile de toate genurile etc.;
-obiectele expertizei contabile sunt documentele scripti ce privitoare la gestionarea bunurilor și
valorilor;
-obiectele materiale ale expertizei criminalistice sunt cele pe care se află urmele,obiectele
folosite la săvârșirea infracțiunii,înscrisurile, armele de foc (de mână) și munițiile, unele

13 accesorii al e mijloacelor de transport, diferite materiale (solide, lichide,gazoase), produse
industriale, meșteșugărești etc.
Pentru fiecare fel de expertiză judiciară metodele de cercetare sunt proprii, ordinea și
condițiile de aplicare fiind reglementate de le gea procesuală penală și civilă, spre deosebire de
expertizele extrajudiciare, care nu au ca țel stabilirea unor fapte probante în cadrul activității
organelor judiciare" (expertiza capacității de muncă, de verificare a calității unor produse,
expertiza fi latelică, artistică privind autenticitatea operelor de artă, expertiza pietrelor prețioase
etc.).
Datorită faptului că diferite genuri de expertiză judiciară folosesc datel acelorași domenii
științifice, unele organe de urmărire penală și instanț e de judecată,confrundând metodele de
examinare cu obiectul expertizei, dispun efectuarea, de exemplu, unei expertise criminalistice,
când în realitate problemele de rezolvat revin expertizei tehnice, ori celei medico -Iegale, sau
sunt de competența altor organe.
Distincția dintre expertizele judiciare are relevanță și în cazul în care, în privința unui obiect
material se pot efectua două sau mai multe expertize de genuri diferite sau o expertiză complexă
la care să participe specialiști diferiți. De ex emplu un expert criminalist și un expert medico –
legal pot efectua o expertiză complexă pentru astabili distanța de tragere în raport de
urmele,împușcăturii dîn jurul orificiului de intrare a cartușului în veșmintele șî corpul victimei:
Obiectul unei expertize judiciare se determină și în funcție de obiectul fiecărui gen de
expertiză. De exemplu, în cazul ex pertizei criminalistice obiectul îl constituie examinarea
urmelor în sens larg, a mijloacelor materiale de probă, precum și metodele tehnico -știînțifice.
utilizate, având ca scop principal identificarea.
Particularitatea obiectului expertizei constă în aceea că el poartă îndeosebi asupra urmelor de
toate genurile, produse cu prilejul comiterii faptelor penale și că, în majoritatea cazurilor, se
urmărește identificarea obiectelor și a persoanelor.
Compararea, reprezintă metoda preponderență de examinare. O altă particularitate se referă la
obiectele expertizate, purtătoare de informații, în legătură cu care se pune problema stabilirii
unor fapte și împrejurări de fapt.
Obiectul fiecărui gen de expertiză criminalistică subliniază specificul acesteia: Astfel:
– expertiza documentelor are ca obiect identificarea persoanei după scrisul de mână; stabilirea
falsului material în acte, identificarea mașinii "de scris, a ștampilei etc.
– expertiza traseologică inclusiv datiloscopică, are ca obiect identificarea persoanei și a
obiectelor creatoare de urme;
-expertiza balistică are ca obiect identificarea armei cu care s -a tras și stabilire a condițiilor de
tragere (direcție, distanță, starea de funcționare a armei etc.);
-expertiza fizico -chimică are ca obiect stabilirea caracteristicilor și naturii diverselor materiale și
substanțe, având ca scop principal identificarea sau stabilirea apart enenței lorgenerice.
Specificul expertizei criminalistice și al obiectului acesteia se; degajă și din împrejurarea că
ea nu este legată de un anumit domeniu științific cum sunt, de exemplu, expertiza medico -legală
care este legată de științele medica le, expertiza contabilă legată de științele economice, iar
expertiza tehnică de științele tehnice și naturale. Expertiza criminalistică se bazează pe diverse
domenii ale științei și tehnicii, spre exemplu, examinarea scrisului implică cunoștințe de
anatomi e, fiziologie, psihologie lingvistică.
Întreaga problematică a obiectului oricărui gen de expertiză judiciara se concentrează în actul
dispunerii acestui mijloc de probă de către organul judiciar, adică în obiectul concret al unei
expertize, și anume în întrebările la care urmează să răspundă expertul, întrebări din care rezultă
implicit genul de expertiză.
Aceasta este faza în care se constată dacă opțiunea organului judiciar în privințaobiectului
expertizei este cea corectă, dacă organul sau exp ertul desemnat cu efectuarea lucrării este cel
competent să rezolve problemele de specialitate ale cauzei. Și tot acum apar și erorile în ce
privește confundarea competențelor.

14 În lucrarea de față vom încerca să delimităm fiecare fel de expertiză în funcție de specificul
obiectului său cu întrebarile aferente, tocmai pentru a evita confuziile la care am făcut referire.

Importanța expertizelor
Având în vedere faptul că o instanță judecătorească este obligată să stăruie prin toate
mijloacele legale să cunoască adevărul, a fost consacrată calea solicitării opiniei unor specialiști
în diferite domenii ale științei, tehnicii, artei etc., dispunându -se în acest sens efectuarea unei
expertize.
Instanțele judecătorești, având la îndemână rapoarte le de expertiză tehnică,medicală, contabilă,
criminalistică, artistică etc., se pot documenta în mod științific, ajungând în ultimă analiză la
descoperirea adevărului obiectiv pe o cale sigură.
Astfel că, în Codul de procedură penală, în enumerarea pe care o face art. 64 – mijloacele de
probă – se află și expertizele.
Înscrierea expertizelor în Codul de procedură penală demonstrează în mod evident importanța
ce li se acordă prin admiterea utilizării acestora în activitatea de probațiune judiciară.
Întrucât expertizele folosesc date științifice pentru dovedirea împrejurărilor de fapt și care sunt
efectuate de specialiști cu pregătire superioară, mai ales cu o competentă deosebită, ele constituie
o garanție importantă a obiectivitătii probațiunii.
Mai mult decât atât, ele exercită o influență favorabilă asupra activității organelor judiciare
prin contribuția pe саrе о aduc la rezolvarea rapidă și obiectivă a cauzelor.
Tot în această idee, legiuitorul a prevăzut în anumite situații obligativitatea pentru organele
judiciare de a recurge la expertize, precum și tendința de oficializare a acestui mijloc de probă
care este încredințat spre efectuare unor instituții specia lizate, în care funcționează profesioniști
de înaltă calificare.

2. STATUTUL PROCESUAL AL SPECIALISTULUI ȘI EXPERTULUI JUDICIAR

Noțiunea de expert
Termenul de „expert ” se folosește în vorbirea curentă pentru a desemna o persoană care prin
pregătirea ș i experiența sa într -un anumit domeniu poate înțelege și rezolva cele mai complexe și
dificile probleme din domeniul respectiv.
În acest sens putem defini expertul ca fiind persoana care are cunoștințe de specialitate într -un
domeniu al științei, tehn icii, artei și care este abilitată oficial în calitate de expert de a lămuri
chestiuni care în procesul Judiciar necesită asemenea cunoștințe.
Expertul este persoana care datorită calităților proprii și a unei bogate experiențe, prin
cunoștințe ,și pr iceperi vaste, are o indubitabilă abilitate într -un anumit domeniu, dispunând
astfel de o bază temeinică în vederea emiterii unei concluzii într -un anumit domeniu. În baza
cunoștințelor sale de specialitate, el își formează convingeri proprii, desprinse de orice influență
externă.
Expertul este un auxiliar al justiției, dar un consultant autorizat care ajută organul judiciar să
lămurească împrejurări de fapt necesare soluționării cauzei. În acest sens, el trebuie să -și
îndeplinească misiunea solicitată , cu conștiinciozitate și obiectivitate, să dovedească un rol activ,
constând în sesizarea tuturor problemelor ce trebuie cla rificate în cauza respectivă.
Conform a rt.88 CPPRM expertul este persoana numită pentru a efectua investigații în
cazurile prevăzute de prezentul cod, care nu este interesată în rezultatele cauzei penale și care,
aplicînd cunoștințele speciale din domeniul științei, tehnicii, artei și din alte domenii, prezintă
rapoarte în baza acestora.
Expertul nu poate fi numit sau în a lt mod implicat în procesul penal ca exper t în probleme
juridice.
Expertul este obligat:

15 1) să facă în raportul său concluzii obiective și întemeiate asupra întrebărilor ce i se pun, să
delimiteze concluziile făcute în baza programelor computerizat e sau a literaturii de specialitate
care nu au fost verificate de el;
2) să refuze de a face concluzii dacă întrebarea pusă depășește cadrul cunoștințelor lui de
specialitate sau dacă materialele ce i s -au pus la dispoziție nu sînt suficiente pentru pr ezentarea
concluziilor, comunicînd în scris despre aceasta organului sau instanței care a dispus expertiza,
cu indicarea motivelor respective;
3) să se prezinte la chemarea organului de urmărire penală sau a instanței pentru a fi prezentat
participanți lor la acțiunea procesuală, precum și pentru a da explicații pe marginea concluziilor
date în scris;
4) să prezinte organului de urmărire penală sau instanței documentele ce confirmă calificarea
lui specială, să -și aprecieze obiectiv capacitatea și competența sa pentru darea concluziilor
respective;
5) să comunice, la cererea organului de urmărire penală sau a instanței, precum și a părților în
ședința de judecată, despre experiența sa profesională și despre relațiile sale cu persoanele
participa nte în cauza dată;
6) în caz de participare la efectuarea acțiunii procesuale, să nu părăsească locul efectuării
acesteia fără permisiunea organului care o efectuează, precum și ședința de judecată fără
permisiunea președintelui ședinței;
7) să se supună dispozițiilor legale ale organului de urmărire penală sau ale instanței;
8) să respecte ordinea stabilită în ședința de judecată;
9) să nu divulge circumstanțele și datele ce i -au devenit cunoscute în urma efectuării
expertizei sau în urma p articipării la ședința de judecată închisă, inclusiv circumstanțele ce se
referă la inviolabilitatea vieții private, de familie, precum cele care constituie secret de stat,
secret comercial sau alte informații oficiale cu accesibilitate limitată.
Pentr u prezentarea cu bună știință a concluziilor false, expertul poartă răspundere în
conformitate cu art.312 din C P RM .
Expertul are dreptul:
1) să ia cunoștință de materialele cauzei penale în legătură cu obiectul expertizei;
2) să ceară să i se pună la dispoziție materiale suplimentare necesare pentru prezentarea
concluziilor;
3) să participe, cu aprobarea organului de urmărire penală sau a instanței, la audieri și la alte
acțiuni procesuale ce țin de obiectul expertizei, să pună întrebări p ersoanelor audiate cu
participarea lui;
4) să prezinte concluzii nu numai referitor la întrebările puse, ci și la alte circumstanțe ce țin
de competența sa și care au fost constatate în urma investigațiilor efectuate;
5) să ia cunoștință de procese le-verbale ale acțiunilor la care el a participat și să ceară
includerea obiecțiilor sale în procesul -verbal respectiv;
6) să ceară compensarea cheltuielilor suportate în legătură cu participarea la procesul penal în
cauza respectivă și repararea preju diciului cauzat de acțiunile nelegitime ale organului de
urmărire penală sau ale instanței;
7) să primească recompensă pentru lucrul efectuat.
Expertul are și alte drepturi și obligații prevăzute de prezentul cod.

Articolul 89 CPP RM prevede r ecuzarea expertului .
Persoana nu poate lua parte la proces în calitate de expert:
1) dacă există circumstanțe prevăzute la art.33, ale cărui prevederi se aplică în mod
corespunzător;
2) dacă se află în relații de rudenie sau în alte relații de depe ndență de persoana care
efectuează urmărirea penală, de judecător sau de vreuna din părțile la proces ori, după caz, de
reprezentanții lor;

16 3) dacă nu este în drept să fie în această calitate în baza legii sau a sentinței judecătorești;
4) da că a efectuat în cauza respectivă o revizie sau alte acțiuni de control, rezultatele cărora
au servit temei pentru pornirea procesului penal;
5) dacă a participat în calitate de specialist în acest proces, cu excepția cazurilor de
participare a medic ului legist la examinarea exterioară a cadavrului și a cazurilor de participare a
specialiștilor în materie la cercetarea exploziilor și la demontarea dispozitivelor explozive;
6) dacă se constată incompetența ei.
Participarea anterioară a persoa nei în calitate de expert nu este un obstacol care exclude
participarea ei ulterioară în aceeași calitate în procedura dată, cu excepția cazurilor în care
expertiza se efectuează repetat în legătură cu apariția îndoielilor în privința veridicității
concluz iilor din raport.
Recuzarea expertului se soluționează de organul de urmărire penală sau de instanță și hotărîrea
asupra acestei chestiuni nu este susceptibilă de a fi atacată.

Conform a rticolul ui 87 CPP RM specialistul este persoana chemată pentru a participa la
efectuarea unei acțiuni procesuale în cazurile prevăzute de prezentul cod, care nu este interesată
în rezultatele procesului penal. Cererea organului de urmărire penală sau a instanței cu privire la
chemarea specialistului este oblig atorie pentru conducătorul întreprinderii, instituției sau
organizației în care activează specialistul.
Specialistul trebuie să posede suficiente cunoștințe și deprinderi speciale pentru acordarea
ajutorului necesar organului de urmărire penală sau inst anței. Opinia expusă de specialist nu
substituie concluzia expertului.
Specialistul nu poate fi numit sau în alt mod implicat în procesul penal ca specialist în
probleme juridice.
Înainte de începerea acțiunii procesuale la care participă specialis tul, organul de urmărire
penală sau instanța stabilește identitatea și competența specialistului, domiciliul lui, precum și în
ce relații se află el cu persoanele care participă la acțiunea respectivă, îi explică drepturile și
obligațiile și îl previne de răspunderea pentru refuzul sau eschivarea de a -și îndeplini obligațiile.
Aceasta se consemnează în procesul -verbal al acțiunii respective și se certifică prin s emnătura
specialistului.
Specialistul este obligat:
1) să se prezinte la chemarea organ ului de urmărire penală sau a instanței;
2) să prezinte organului de urmărire penală documentele ce confirmă calificarea lui de
specialist respectiv, să -și aprecieze obiectiv capacitatea sa de a acorda ajutorul necesar ca
specialist;
3) să comunice , la cererea organului de urmărire penală, a instanței sau părților, despre
experiența sa în domeniu și despre relațiile sale cu persoanele participante în cauza penală
respectivă;
4) să se afle la locul efectuării acțiunii procesuale sau în ședința de judecată atîta timp cît este
necesar de a asigura acordarea ajutorului ca specialist și să nu părăsească fără permisiune locul
efectuării acțiunii procesuale respective sau ședința de judecată;
5) să aplice toate cunoștințele și deprinderile sale spec iale pentru acordarea de ajutor organului
care efectuează acțiunea procesuală la descoperirea, fixarea sau excluderea probelor, la aplicarea
mijloacelor tehnice și a programelor computerizate, la formularea întrebărilor pentru expert, să
dea explicații ref eritor la problemele ce țin de competența sa profesională;
6) să facă concluzii de constatare tehnico -științifică sau medico -legală;
7) să se supună dispozițiilor legale ale organului de urmărire penală;
8) să respecte ordinea stabilită în ședința de judecată;
9) să confirme, prin semnătură, mersul, conținutul și rezultatele acțiunii procesuale la care a
participat, precum și caracterul complet și exact al înscrierilor în procesul -verbal al acțiunii
respective;
10) să nu divulge circ umstanțele și datele care i -au devenit cunoscute în urma efectuării

17 acțiunii procesuale, inclusiv circumstanțele ce se referă la inviolabilitatea vieții private, de
familie, precum și cele care constituie secret de stat, secret comercial sau alte informați i oficiale
cu accesibilitate limitată.
Pentru prezentarea cu bună știință a unei concluzii false, specialistul poartă răspundere în
conformitate cu art.312 din CP RM.
Specialistul are dreptul:
1) să ia cunoștință, cu permisiunea organului de urmărire penală sau a instanței, de materialele
cauzei și să pună întrebări participanților la acțiunea procesuală respectivă pentru a formula o
concluzie adecvată, să ceară completarea materialelor și datelor puse la dispoziție pentru darea
concluziei;
2) să -i atenționeze pe cei prezenți asupra circumstanțelor legate de descoperirea, ridicarea și
păstrarea obiectelor și documentelor respective, asupra aplicării mijloacelor tehnice și
programelor computerizate, să dea explicații referitor la chestiunile ce țin de competența sa
profesională;
3) să facă obiecții, care vor fi incluse în procesul -verbal al acțiunii procesuale respective,
referitor la descoperirea, ridicarea și păstrarea obiectelor, precum și să dea alte explicații
conform competenței sal e profesionale;
4) să ia cunoștință de procesele -verbale ale acțiunilor la care a participat și să ceară
completarea lor sau includerea obiecțiilor sale în procesul -verbal respectiv;
5) să ceară compensarea cheltuielilor suportate în cauza penală ș i repararea prejudiciului
cauzat de acțiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanței;
6) să primească recompensă pentru lucrul efectuat.
Specialistul are și alte drepturi și obligații prevăzute de prezentul cod.
Recuzarea specialistului se face în condițiile prevăzute pentru recuzarea interpretului,
traducătorului conform prevederilor art.33 CPP RM , care se aplică în mod corespunzător.
Atât Codul de procedură civilă cât și cel de procedură penală, nu conțin dispoziți i exprese în
privința condițiilor cerute pentru a fi expert, totuși, din ansamblul prevederilor legale care
reglementează expertiza rezultă că prima condiție care se cere unei persoane pentru a fi abilitată
ca expert este aceea de a avea pregătirea de spec ialitate în domeniul care interesează cauza și, nu
în ultimul rând, lucrul cel mai important este acela ca persoană -numită expert să fie
interesată de soluționarea cauzei.
În acest sens, calificarea și obiectivitatea asigură veridicitatea c oncluziilor pe care expertul Ie
formulează la încheierea lucrării, aceste două condiții presupunând și capacitatea de a fi expert.
În afara cunoștințelor de specialitate, expertul mai trebuie să dovedească pasiune și interes
pentru achiziționarea noutăț ilor și descoperirilor științifice, tehnice, din domeniul în care s -a
consacrat profesional.
Mai scoatem în evidență faptul că atunci când expertul dovedește lipsă de obiectivitate, el
poate fi înlocuit ca urmare a incapacității sau incompatibilității.
Incapacitatea constă în interdicția impusă de lege unor persoane de a fi numite experți. Ea
poate fi absolută, în sensul că cel incapabil nu poate efectua nici o expertiză în nici o cauză, sau
relativă, în sensul că cel incapabil nu poate efectua o ex pertiză într -un caz concret, de unde
deducem concluzia că incapacitatea este raportată numai Ia o expertiză anume.
Codul de procedură civilă al României prevede expres l а-articolul -203 cazurile de incapacitate
absolută: „nu vor fi numiți experți min orii și interzișii, faliții și cei condamnați", adică „cei
condamnați pentru crimă sau pentru delicte de fals, furt, înșelăciune, abuz de încredere, mărturii
mincinoase, infracțiuni contra bunelor moravuri, vagabondaj, abuz de putere, speculă ilicită,
sabotaj economic, dare sau luare de mită, trafic de influență, delapidare, rupere de sigilii, delicte
contra siguranței interioare și exterioare a statului, calomnie sau denunțare calomnioasă".
Prevederile art.116 -126 din procedură penală al României, nu co nțin nici o reglementare
expresă privind incapacitatea de a fi expert, dar aceasta nu poate conduce la concluzia că în
materie penală nu ar exista cazuri de incapacitate. Astfel că, prin legi speciale se face o limitare a

18 persoanelor care pot fi numite ca experți, organul judiciar fiind obligat să numească experți
numai dintre cei indicați.
Exemple:
-cererea de punere sub interdicție, pentru rezolvarea căreia este necesară luarea părerii unei
comisii formate din medici specialiști psihiatri;
-expertizele contabile care nu se pot efectua decât de experți contabili recomandați de către
Biroul de expertize contabile.
Incompatibilitatea unei persoane de a fi expert, reprezintă situația în care o persoană, deși are
capacitatea generală de a fi expert nu are exercițiul ei, fie dîn cauza calității sale funcționale, fie
din cauza poziției sale procesuale.
Calitatea funcțională reprezintă acele persoane care îndeplinesc în cauza respectivă lucrări
legate de funcția lor oficială (judecătorul, procurorul care p une concluzii în instanță, apărătorul).
În acest sens sunt edificatoare prevederile art.48,50,51,52 și53 CPP al României.
Artr.54 -alin (1) CPP al României stipulează „Calitatea de expert este incompatibilă cu aceea
de martor în aceeași cauză. Calitatea de martor are întâietate".
De asemenea, sunt incompatibili de a fi experți, din cauza poziției lor procesuale:inculpatul,
partea vătămată, părțile în procesul civil.
În anumite situații, efectuarea expertizei nu poate fi realizată decât de anumi te persoane, așa
cum este cazul experților tehnici, contabili sau din anumite instituții specializate cum sunt
Institutul și Laboratoarele de medicină legală.
Drepturile și obligațiile experților conform prevederilor Decretului 79/1971 al Român iei: din
momentul în care expertul a fost numit de organul judiciar, acesta are îndatorirea de a -și aduce
contribuția la aflarea adevărului.
Referitor Ia drepturile expertului care efectuează expertiza, ele rezultă atât din prevederile
Codului de proce dură penală cât și din prevederile altor acte normative precum și din practica
judiciară.
Astfel, art. 88 Cod procedură penală al României stipulează dreptul expertului de a lua
cunoștință de materialul dosarului, precum și de a cere lămuriri organului de urmărire penală sau
instanței de judecată cu privire la anumite fapte sau împrejurări ale cauzei.
De asemenea, expertul mai are dreptul de a cere părților explicațiile ce îi sunt necesare pentru
efectuarea expertizei, dar cu încuviințarea organului de urmărire penală sau instanței de judecată.
Alt drept al expertului este și acela prin care poate să -și aleagă în mod liber metoda de lucru
specifică pregătirii sale. În acest sens, art. 261 Cod penal al României prevede pedepsirea
încercării de a de termina expertul prin constrângere ori corupere de a formula anumite
concluzii: Tot astfel art:266 alin. 2 Cod penal al României prevede că se pepsește folosîrea
promisiunii,amenințari sau aviolențelor față de expert.
Din art.127 CPP al României rei ese dreptul expertului de a i se prezenta scriptele de
comparație în funcție de obiectul expertizei și de problemele care urmează a fi lămurite.
Conform prevederilor art. 33 din Decretul 79/1971 al României, experții tehnici sau contabili
au dreptul să ceară scoaterea lor din evidența experților.
În situația în care sunt numiți, doi sau mai mulți experți, aceștia au dreptul să se consulte și să –
și formuleze opiniile, ori să -și motiveze opiniile personale în raportul de expertiză (când sunt
păreri di ferite).
Dispozițiile legale în vigoare prevăd că expertul are dreptul la remunerare pentru munca
prestată precum și la decontarea cheltuielilor efectuate în timpul executării expertizei.
În privința obligațiilor experților, aceștia trebuie să se prezinte la solicitarea organelor
judiciare și să se documenteze prin studierea dosarului precum și prin solicitarea de lămuriri
organelor judiciare cât și părților. Cu ocazia efectuării expertizei, experții trebuie să manifeste
un rol activ, adică, în baza pregătirii lor, să precizeze că mai sunt și alte probleme sau aspecte
care trebuie lămurite și pe care organele judiciare nu le -au sesizat.

19 De asemenea, au obligația să aducă la cunoștința organelor judiciare diferite aspecte rezultate
pe parcursul efectuării expertizei și care pot ajuta Ia lămurirea împrejurărilor specifice cauzei
cercetate sau aflate în curs de judecare.
O altă obligație este aceea de a depune lucrarea efectuată la data stabilită de organele judiciare.
Atunci când experților li se cere să completeze sau să refacă expertiza, ei sunt obligați la acest
lucru, precum și să se prezinte pentra a da expl icații suplirnentare în fața organului judiciar.
Completările aduse expertizei sunt consemnate într -un supliment de expertiză.
Conform prevederilor Decretului nr.79/1971 al României, experții au obligația de a păstra
secretul profesional, obligație st ipulată expres și în Codul privind conduita etică și profesională a
experților contabili și contabililor autorizați.
Și nu în ultimul rând, dispozițiile art 260 Cod penal al României, referitoare la mărturia
rnincinoasă, sunt aplicabile și experților, ui situațiile în care aceștia fac afirmații mincinoase sau
mi spun tot ceea ce știu privitor la împrejurările esențiale asupra cărora au fost întrebați prin
ordonanță sau prin rezoluție motivată.
Răspunderea experților
Expertul poate fi tras la răspu ndere pentru neîndeplinirea obligațiilor sale profesionale, astfel
că, legiuitorul a prevăzut diferite sancțiuni care pot avea caracter administrativ, disciplinar, civil
sau penal.
Pentru neprezentarea expertului, legal citat, la chemarea organul ui judiciar, refuzul nejustificat
al acestuia de a efectua expertiza, nedepunerea raportului de expertiză la termen, neprezentarea
expertului l а chemarea organelor judiciare pentra a da lămuriri, obținerea de profituri necuvenite,
prevederile art.312 CP RM și art. 198 și 199 CPP al Românie sunt precise în acest sens.
Dacă se constată în sarcina expertului fapte de natură penală, se va proceda Ia sancțiuni
conform Codului penal. Astfel, dacă expertul va pretinde sau va primi mai mult decât taxa legal
stabilită, fapta va fi tratată ca luare de mită (art. 333 CP RM) sau primire de foloase necuvenite
(art. 256 CP al României).
Expertul care face afirmații mincinoase ori nu spune tot ceea ce știe privitor la împrejurările
asupra cărora a fost întrebat, v a răspunde -penal pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă
(art.312 CP RM).
Precizare . Experții nu vor răspunde pentru simplele erori de fapt sau anumite inexactități
cuprinse în raportul de expertiză, dacă se constată că au fost de bună credință.
Dacă concluziile expertului sunt determinate de o vină penală, acesta va răspunde conform
prevederilor Codului penal.
Dacă concluziile sunt greșite datorită lipsei de competență sau superficialității expertului, nu
va răspunde penal, ci disciplinar sau administrativ.
Expertul contabil va răspunde și civil, având – în vedere prevederile contractului încheiat cu
părțile.

20
TEMA 3. DISPUNEREA ȘI EFECTUAREA EXPERTIZEI JUDICIARE

1. EXPERTIZA JUDICIARĂ O FORMĂ DISTINCTĂ DE CUNOAȘTERE A
FAPTELOR ȘI ÎMPREJURĂRILOR DE FAPT ÎN PROCESUL PENAL

Cum argumentam anterior, organele judiciare sunt puse în fața unor probleme pe care nu le
pot rezolva singure, pentru acestea fiind necesare cunoștințele unor specialiști din domeniile
științei, tehnicii, artei etc.
În acest sens, legea le permit e pentru descoperirea adevărului, în unele situații chiar Ie obligă,
să recurgă Ia concursul specialiștilor.
Astfel că, ori de câte ori pentru lămurirea unor împrejurări necesare elucidării cauzei, organele
judiciare au nevoie de părerea unor persoane care au cunoștințe de specialitate, vor numi unul
sau mai mulți experți, stabilind în același timp problemele nelămurite asupra cărora aceștia
trebuie să se pronunțe.
Aceste activități, desfășurate de specialiști, sunt denumite în actele normative prin noțiunea
(termenul) de expertize.
Datorită raptului că se desfășoară în cadrul unui proces, ele sunt reglementate de legiuitor sub
denumirea de expertize judiciare.
Noțiunea de expertiză precum și de expert,denumire dată persoanei desemnate cu efec tuarea
acesteia își au originea în limba latină unde experior înseamnă a încerca, a dovedi,iar
expertus ,cel care are experiență, care încearcă sau care a probat.
În literatura juridică din țara noastră cât și din alte țări, s -au formulat diferite defi niții ale
expertizei ca mijloc de probă, dar în ultimă analiză expertiza poate fi denumită ca fiind
activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt, necesare stabilirii adevărului obiectiv în
cauza supusă soluționării de către un expert, prin cunoștinț e specifice fiecărei specialități,
activitate desfășurată la cererea organului judiciar în situația în care acest, nu poate singur să
lămurească respectiva împrejurare de fapt.

2. DETERMINAREA OBIECTELOR EXPERTIZEI, A PERSOANELOR,
SOLUȚIONAREA CĂRORA NE CESITĂ CUNOȘTINȚE SPECIALE

Termenul de obiect al expertizei ar mai multe înțelesuri, putându -se referi la:
-obiectul expertizei în înțelesul ei;
-obiectul propriu -zis, material, care examinează în cadrul expertizei;
-obiectul raportului de expertiză , adică obiectivele unui caz concret de expertiză, concretizată
prin întrebările puse de organul judiciar expertului, la care acesta trebuie răspundă.
Cunoașterea obiectului expertizei are o mare importanță, atât teoretică, cât și practică.
Necunoașter ea exactă a obiectului expertizei face ca unele organe de urmărire penală și instanțe
de judecată să nu se orienteze correct în situația în care dispun efectuarea unei expertize, pentru
că nu întotdeauna se cunoaște obiectul fiecărui gen de expertiză ju diciară (medico -legală,
criminalistică, tehnică, contabilă sau al fiecărui gen de expertiză criminalistică (expertiza
documentelor – grafică, de tehnica actelor, traseologjcă, fizico -chimică și altele).
Tot datorită necunoașterii obiectul expertizei se ajunge în situația confundării expertizei cu
diverse acțiuni pur procesuale(de exemplu, experiment lîn cadrul anchetei), a dispunerii sau
respingerii neîntemeiate a expertizei, la înlocuirea acesteia cu alte modalități de cunoaștere a
opiniei unor spec ialiști (de exemplu, solicitarea" unei constatări tehnico -științifice său a unui
simplu aviz tehnic).
Organul judiciar poate cere expertului numai opinii ce sunt de competența acestuia și privesc
stricta sa specialitate. Obiectul generic al expert izei judiciare se deduce chiar din legea
procesuală unde este stipulată motivația generală a dispunerii unei expertize, și anume: „când
pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța socotește de cuviință să cunoască părerea unor

21 specialiști" (art. 2 01 Cod procedură penală) și „cînd pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări
ale cauzei, în vederea aflării adevărului sunt necesare cunoștințele unui expert" (art. 116 Cod
procedura penală).
În consecință, obiectul expertizei, fiind legat nemijlocit de cel al probațiunii, îl constituie
lămurirea unor împrejurări de fapt ale cauzei pentru care sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Deci, obiectul expertizei reclamă o anume competență (științifică, tehnică sau de altă natură)
în afară de cea juri dică, care îi revine în exclusivitate organului de urmărire penală și instanței de
judecată.
Pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ale cauzei concură diferite genuri de expertiză
judiciară, iar pentru a le distinge este necesar să cunoaștem obiectul specific al fiecăreia dintre
ele precum și obiectele expertizate, purtătoare de informații, în legătură cu care se pune
problema stabilirii unor fapte și împrejurări de fond, spre exemplu:
-obiectul material al expertizei medico -Iegale îl constituie, î n principal, corpul uman (stabilirea
cauzei și datei morții, stabilirea sănătății psihice, examinarea secrețiilor biologice, a părului etc.);
-obiectele expertizei tehnice sunt, în genere, mașinile, instalațiile, materiile prime sau produsele
finite, con strucțiile de toate genurile etc.;
-obiectele expertizei contabile sunt documentele scriptice privitoare la gestionarea bunurilor și
valorilor;
-obiectele materiale ale expertizei criminalistice sunt cele pe care se află urmele,obiectele
folosite la s ăvârșirea infracțiunii,înscrisurile, armele de foc (de mână) și munițiile, unele
accesorii ale mijloacelor de transport, diferite materiale (solide, lichide,gazoase), produse
industriale, meșteșugărești etc.
Pentru fiecare fel de expertiză judiciară metodele de cercetare sunt proprii, ordinea și
condițiile de aplicare fiind reglementate de legea procesuală penală și civilă, spre deosebire de
expertizele extrajudiciare, care nu au ca țel stabilirea unor fa pte probante în cadrul activității
organelor judiciare" (expertiza capacității de muncă, de verificare a calității unor produse,
expertiza filatelică, artistică privind autenticitatea operelor de artă, expertiza pietrelor prețioase
etc.).
Datorită faptului că diferite genuri de expertiză judiciară folosesc datel acelorași domenii
științifice, unele organe de urmărire penală și instanțe de judecată,confrundând metodele de
examinare cu obiectul expertizei, dispun efectuarea, de exemplu, unei experti se criminalistice,
când în realitate problemele de rezolvat revin expertizei tehnice, ori celei medico -Iegale, sau
sunt de competența altor organe.
Distincția dintre expertizele judiciare are relevanță și în cazul în care, în privința unui obiect
mate rial se pot efectua două sau mai multe expertize de genuri diferite sau o expertiză complexă
la care să participe specialiști diferiți. De exemplu un expert criminalist și un expert medico –
legal pot efectua o expertiză complexă pentru astabili distanța d e tragere în raport de
urmele,împușcăturii dîn jurul orificiului de intrare a cartușului în veșmintele șî corpul victimei:
Obiectul unei expertize judiciare se determină și în funcție de obiectul fiecărui gen de
expertiză. De exemplu, în cazul ex per tizei criminalistice obiectul îl constituie examinarea
urmelor în sens larg, a mijloacelor materiale de probă, precum și metodele tehnico -știînțifice.
utilizate, având ca scop principal identificarea.
Particularitatea obiectului expertizei constă în aceea că el poartă îndeosebi asupra urmelor de
toate genurile, produse cu prilejul comiterii faptelor penale și că, în majoritatea cazurilor, se
urmărește identificarea obiectelor și a persoanelor.
Compararea, reprezintă metoda preponderență de examina re. O altă particularitate se referă la
obiectele expertizate, purtătoare de informații, în legătură cu care se pune problema stabilirii
unor fapte și împrejurări de fapt.
Obiectul fiecărui gen de expertiză criminalistică subliniază specificul acesteia: Astfel:
– expertiza documentelor are ca obiect identificarea persoanei după scrisul de mână; stabilirea
falsului material în acte, identificarea mașinii "de scris, a ștampilei etc.

22 – expertiza traseologică inclusiv datiloscopică, are ca obiect identificarea persoanei și a
obiectelor creatoare de urme;
-expertiza balistică are ca obiect identificarea armei cu care s -a tras și stabilirea condițiilor de
tragere (direcție, distanță, starea de funcționare a armei etc.);
-expertiza fizico -chimică are ca obiect stabilirea caracteristicilor și naturii diverselor materiale și
substanțe, având ca scop principal identificarea sau stabilirea apartenenței lorgenerice.
Specificul expertizei criminalistice și al obiectului acesteia se; degajă și din împre jurarea că
ea nu este legată de un anumit domeniu științific cum sunt, de exemplu, expertiza medico -legală
care este legată de științele medicale, expertiza contabilă legată de științele economice, iar
expertiza tehnică de științele tehnice și naturale. Ex pertiza criminalistică se bazează pe diverse
domenii ale științei și tehnicii, spre exemplu, examinarea scrisului implică cunoștințe de
anatomie, fiziologie, psihologie lingvistică.
Întreaga problematică a obiectului oricărui gen de expertiză judiciar a se concentrează în actul
dispunerii acestui mijloc de probă de către organul judiciar, adică în obiectul concret al unei
expertize, și anume în întrebările la care urmează să răspundă expertul, întrebări din care rezultă
implicit genul de expertiză.
Aceasta este faza în care se constată dacă opțiunea organului judiciar în privințaobiectului
expertizei este cea corectă, dacă organul sau expertul desemnat cu efectuarea lucrării este cel
competent să rezolve problemele de specialitate ale cauzei. Și to t acum apar și erorile în ce
privește confundarea competențelor.
În lucrarea de față vom încerca să delimităm fiecare fel de expertiză în funcție de specificul
obiectului său cu întrebarile aferente, tocmai pentru a evita confuziile la care am f ăcut referire.

3. PREGĂTIREA MATERIALELOR NECESARE EFECTUĂRII EXPERTIZEI

Pregătirea în vederea dispunerii expertizelor impune desfășurarea mai multor activități.
Acestea sunt:
Analiza necesității și utilității dispunerii expertizei .
Unul dint re principiile care stau la baza cercetării criminalistice este și acela potrivit căruia
orice activitate ilicită se consumă în timp șt spațiu și lasă urme, ceea ce confirmă teza consacrată
și anume că nu există infracțiune perfectă.
Urmele și mijloace le materiale de probă nu au valoare pentru cauză atât timp cât nu au fost
analizate, interpretate și valorificate pentru deținerea unui maxim de date menite să contribuie la
clarificarea diferitelor împrejurări referitoare la condițiile în care a fost săv ârșită infracțiunea,
făptuitori etc., în scopul aflării adevărului.
Pentru valorificarea urmelor și a mijloacelor materiale de probă,în scopul arătat, sunt necesare
cunoștințe de specialitate și mijloace tehnice adecvate, pe care organele judiciare, oricât ar fi de
dotate, nu le posedă.
În vederea dispunerii ex pertizei, organele judiciare trebuie să procedeze la o analiză temeinică
a necesității și utilității acestora, spre a nu se recurge la concursul specialiștilor decât arunci
când pot contribui, la lămurirea unor fapte sau stări de fapt care prezintă import anță pentru
cauză, respectiv pentru aflarea adevărului.
Pentru a se asigura valorificarea științifică a urmelor și mijloacelor materiale de probă, prin
expertize, organele judiciare trebuie să cunoască și să analizeze întregul material existent în
dosarul cauzei și numai pe această bază să se pronunțe asupra necesității și utilității recurgerii la
specialiști.
În literatura de specialitate s -a subliniat de mult faptul că prin intermediul expertizei judiciare
se poate trece de la posibilitatea cuno așterii la cunoașterea propriu -zisă controlabilă cu ajutorul
mijloacelor puse Ia dispoziție de știință (Ch. Lagneau).
Referitor la locul expertizei în numeroase clasificări ale probelor, discuțiile au fost
contradictorii. Unii specialiști, susținând că toate probele folosite în procesul penal sunt directe,

23 au considerat concluziile experților ca o probă directă, alții le -au apreciat drept complement al
unei probe.
Potrivit prevederilor Codului de procedură penală al României, expertiza constituie m ijloc de
probă, cuploare probantă egală cu a celorlalte mijloace de probă, printre care am enumera atât
constatarea tehnico -științifică, cât și cea medico -legală.
Expertiza contribuie, deci l a aflarea adevărului, cu privire la existența sau inexistența
infracțiunii, la persoana care a săvârșit -o, precum și la alte împrejurări necesare pentru corecta
soluționare a cauzei.
Elemente de probă îndoielnice ori simple indicii pot, prin efectuarea expertizei, să fie reținute
ca probe temeinice ori înlăturat e ca fiind fără valoare.
Dispunerea expertizei poate fi realizată, atât în faza de urmărire penală, cât și în cea de
judecată, în cadrul activității de administrare și verificare a probelor necesare pentru dovedirea
existenței infracțiunii și identific area făptuitorului.
Pentru a dispune efectuarea unei expertize, organul de urmărire penală sau instanța de judecată
trebuie să constate prezența cumulativă a unor fapte sau stări de fapt care nu sunt valorificate
îndeajuns și împrejurarea că pentru lămu rirea lor este necesară folosirea cunoștințelor unor
specialiști.
În situația în care sunt întrunite cele două cerințe exprese ale legii, organul judiciar dispune
efectuarea expertizei chiar dacă judecătorii sau persoanele care efectuează urmărirea au unele
cunoștințe în specialitatea respectivă, în alt mod, s -ar aduce o gravă încălcare a garanțiilor
procesuale ale părților, deoarece acestea nu ar putea discuta, liber și critic concluziile de
specialitate, când ele ar aparține persoanei care efectuează urmărirea penală sau participă la
judecată.
Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, constatând existența condițiilor arătate,
sunt obligate să dispună efectuarea expertizei chiar dacă nu întrevăd posibilitatea unor, concluzii
certe , în r aport cu materialul documentar care poate fi pus Ia dispoziția experților ori în raport cu
nivelul dezvoltării științei și a posibilităților tehnice e xistente în domeniul respectiva .

Pregătirea materialelor care vor fi supuse examinărilor
Pregătind urm ele și mijloacele materiale de probă care trebuie să fie trimise pentru expertiză,
organul de urmărire penală trebuie să verifice autenticitatea și utilitatea acestora.
Verificând materialele care urmează a fi supuse (examinării de către experți sau spe cialiști,
organul care dispune lucrarea tre buie să urmărească și să se asigure că în procesul descoperii și
în speciali al ridicării lor, au respectete regulilecriminalistice pentru ca ele să nu -și modifice
caracteristicile și proprietățile.
De ase menea, se impune a se verifica dacă acestea au fost descries corect în procesul verbal
încheiat cu ocazia ridicării lor.
Urmele și mijloacele materiale de probă descoperite cu ocazia cercetării la fața locului
sau ridicate cu alte prilejuri trebuie descrise amănunțit în procesul -verbal, pentru a putea fi
identificate. Astfel că,o urmă, un mijloc material de probă ce nu au fost menționate în procesul –
verbal prin care au fost ridicate nu au relevanță procesuaIă nu pot fi trimise la expertiză.
Enumerarea și descrierea lor trebuie să fie amănunțite pentru a putea fi reccunoscute.
Organul judiciar care dispune e xpertiza este obligat să efectueze un studiu amănunțit: al
urmelor și mijloacelor materiale de probă pentru a se familiariza cuspecificul lor, în scopul
stabilirii materialelor de comparație ce: trebuie să fie pregătite și formulării corecte a -tuturor
întrebărilor la care urmează să răspundă specialiștii.
De asemenea, este deosebit de important ca specialiștilor să li se pună la dispoziție materiale
de calitate bună, prin urmare ele trebuind săfie verificate sub raportul calității și utilității lor
pentru executarea lucrării. Calitatea precară a materialelor destinate expertizei riscă să ducă Ia
formularea unor concluzii eronate, fără valoare pentru cauză.
Materialele supuse expertizei trebuie să fie reprezentative și suficiențe din punct de ved ere
cantitativ și calitativ. La dispoziția experților sau specialiștilor se pun toate materialele, obiectele

24 de care au nevoie pentru, a executa în cele mai bune condiții lucrarea: Atunci când se dispune o
nouă expertiză, organul de urmărire penală este d ator să verifice corpurile delicte care vor face
obiectul ei, spre a constata dacă acestea nu au suferit modificări în cursul primei examinări,
modificări ce I -ar putea,induce în еrоагеpe expert, iar în caz afirmativ, să aprecieze materialelor
de comparaț ie care să fie puse la dispoziția specialiștilor împreună cu urmele și mijloacele
materiale de probă, de exemplu,în cazul expertizei grafice' și al expertizei tehnice a
documentelor.
În privința materialelor de comparație, celui ce dispune expertiza îi revin o serie de obligații,
printre care le subliniem pe următoarele: -să confrunte datele privind materialele de comparație
specificate în procesele -verbale întocmite cu ocazia ridicării lor cu obiectele înseși;
-în raport cu situatia respectivă,poate să prezinte materialele de comparație persoanelor de la
care provin pentru a fi identificate;
-să verifice dacă probele de comparație au fost ridicate cu respectarea regulilor criminalistice;
-să verifice procesele -verbale întocmite cu ocazia ridicării materialelor de comparație și dacă
acestea sunt corect descrise.
De asemenea, trebuie să urmărească dacă materialele de comparație sunt suficiente, deoarece
concluziile expertului pot fi considerate fundamentate numai dacă ele se bazează pe studiul u nui
număr cât mai mare de probe de comparație.
În marea majoritate a cazurilor penntru expertiza grafică la; dispoziția expertului se pun
numai probe experimentale în baza cărora acesta formulează concluzii categorice (pozitive sau
negative). Însă, si ngure, probele experimentale sunt insuficiente pentru ca pe ele să fie
fundamentată expertiza. Este necesar, pentru ca materialele de comparație să fie considerate
suficiente, ca, alături de ele, să figureze probe de scris libere, adică, create într -o peri oadă
apropiată de data săvârșirii faptei.
De asemenea, trebuie să se aprecieze dacă materialele de comparație sunt utile. Cu ocazia
aprecierii utilității materialelor de comparație, organul de urmărire penală trebuie săs tabilească
dacă materialul de c omparație provine din aceeași perioadă când s -a creat, respectiv redactat
înscrisul corp delict;
-dacă timpul care a trecut de la data creării corpului delict (data, perioada redactării
înscrisului) până la data luării probelor de comparație poate infl uenta rezultatul expertizei;
– dacă materialele supuse expertizei nu au suferit schimbări, de la data săvârșirii faptei până la
data expertizei și dacă aceste modificări Ie fac ori nu inutile;
-dacă materialele pentru comparație au fost obținute în limita posibilității, în condiții
asemănătoare cu cele,în care au fost create corpurile delicte.
Totodată, trebuie luate măsuri pentru ca materialele trimise pentru expertiză să nu -și schimbe
proprietățile fizice sau chimice, să nu fie înlocuite înt âmplător sau intenționat. Aceasta
presupune ambalarea, etichetarea și sigilarea lor corectă.
Nu în toate cazurile organele de urmărire penală care dispun expertiza trebuie să procure
materialele pentru comparație, dimotrivă, în cazul expertizei balisti ce, acestora le este interzisă
efectuarea de trageri experi mentale în vederea obținerii de modele tip de comparat ori pentru a
se constata starea de funcționare a armei .Armele se trimit în mod obligatoriu descărcate și bine
ambalate în lăzi sau cutii sig ilate, urmând ca tragerile experimentale să fie executate de către
specialiști.

Formularea întrebărilor
Această activitate se realizează în raport cu obiectul expertizei și cu posibilitățile tehnico –
științifice existente.
La formularea întrebărilor este necesar sâ se țină seama de cerințele pe care trebuie să Ie
îndeplinească acestea:
1)să se refere la obiectul expertizei și la pregătirea expertului sau specialistului;
2)să fie clare și precise pentru a da posibilitatea expertului ori specialistului să înțeleagă sarcinile
care-i revin.

25 3)să fie formulate astfel încât să oblige la un răspuns cert (pozitiv sau negativ);
4)să aibă o legătură logică între ele;
5)să nu solicite expertul să facă aprecieri cu privire la încadrarea juridică, forme de vinovăți e ori
să-1 oblige să rezolve sarcini care intră în competența organului de urmărire penală cum ar fi
ridicări de înscrisuri, ascultări, reconstituiri, cercetări la fața locului etc.

4. ALEGEREA INSTITUȚIEI SAU A EXPERTULUI PENTRU EFECTUAREA
EXPERTIZEI. SUBIECȚII OFICIALI AI EXPERTIZEI JUDICIARE.

Atunci când expertiza se efectuează într -o instituție de specialitate, cum este cazul
expertizelor criminalistice, medico -legale, organul judiciar se adresează acesteia, urmând ca
stabilirea experților, specialiștilor, să o facă conducătorul unității res pective.
În cazul expertizelor contabile și tehnice, experții care vor efectua lucrarea sunt numiți de
către organul judiciar. În acest scop, organul judiciar se adresează Serviciului central pentru
expertize contabile Biroului central pentru exp ertize tehnice sau Biroului local pentru expertize
contabile, solicitând recomandarea experților care să execute lucrarea. Dintre cei recomandați,
sunt numiți unul sau mai mulți experți, în funcție de complexitatea problemelor ce fac obiectul
expertizei, a le căror nume sunt comunicate instituției care i -a recomandat.
În alegerea experților, organul judiciar trebuie să se orienteze asupra persoanelor care, pe
lângă pregătirea de specialitate, au și o bogată practică în materie și să evite numirea experților
din rândul specialiștilor care fac parte din personalul und e a fost săvârșită infracțiunea.
După numirea experților, în situațiile menționate, organul judiciar cheamă experții și părțile și
Ie face cunoscut obiectul expertizei, precum șt întrebările la care aceștia trebuie să răspundă. De
asemenea, aduce la cu noștința părților că au dreptul să facă observații cu privire la întrebările
formulate, că pot cere modificarea sau completarea lor și recomandă câte un expert care să
participe Ia efectuarea expertizei, exceptând cazurile când lucrarea urmează a se realiz a în
instituțiile de specialitate.

Emiterea actului prin care se dispune efectuarea lucrării
Conform art. 142 CPP RM xpertiza se dispune în cazurile în care pentru constatarea,
clarificarea sau evaluarea circumstanțelor ce pot avea importanță p robatorie pentru cauza penală
sînt necesare cunoștințe specializate în domeniul științei, tehnicii, artei, meșteșugului sau în alte
domenii. Posedarea unor asemenea cunoștințe specializate de către persoana care efectuează
urmărirea penală sau de către jud ecător nu exclude necesitatea dispunerii expertizei. Dispunerea
expertizei se face, la cererea părților, de către organul de urmărire penală sau de către instanța de
judecată, precum și din oficiu de către organul de urmărire penală.
Părțile, din iniț iativă proprie și pe cont propriu, sînt în drept să înainteze cerere despre
efectuarea expertizei pentru constatarea circumstanțelor care, în opinia lor, vor putea fi utilizate
în apărarea intereselor lor. Raportul expertului care a efectuat expertiza la c ererea părților se
prezintă organului de urmărire penală, se anexează la materialele cauzei penale și urmează a fi
apreciată o dată cu alte probe.
În calitate de expert poate fi numită orice persoană care posedă cunoștințele necesare pentru
a prezen ta concluzii care se referă la circumstanțele apărute în legătură cu cauza penală și care
pot avea importanță probatorie pentru cauza penală.
Fiecare dintre părți are dreptul să recomande un expert pentru a participa cu drepturi depline
la efectuarea expertizei.

Cazurile cînd efectuarea expertizei este obligatorie( art. 143 CPP RM )
Expertiza se dispune și se efectuează, în mod obli gatoriu, pentru constatarea:
1) cauzei morții;
2) gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale;

26 3) stării psihice și fizice a bănuitului, învinuitului, inculpatului în cazurile în care apar
îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea lor de a -și apăra de sine stătător
drepturile și interesele leg itime în procesul penal;
31) stării psihice și fizice a persoanei în privința căreia se reclamă că s -au comis acte de
tortură, tratamente inumane sau degradante;
4) vîrstei bănuitului, învinuitului, inculpatului sau părții vătămate – în cazurile în care această
circumstanță are importanță pentru cauza penală, iar documentele ce confirmă vîrsta lipsesc sau
prezintă dubiu;
5) stării psihice sau fizice a părții vătămate, martorului dacă apar îndoieli în privința capacității
lor de a percepe just îm prejurările ce au importanță pentru cauza penală și de a face declarații
despre ele, dacă aceste declarații ulterior vor fi puse, în mod exclusiv sau în principal, în baza
hotărîrii în cauza dată;
6) altor cazuri cînd prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză.
Plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul
mijloacelor bugetului de stat.

Procedura de dispunere a efectuării expertizei ( art. 144 CPP RM )
Considerînd că este necesară efectuare a expertizei, organul de urmărire penală, prin
ordonanță, iar instanța de judecată, prin încheiere, dispune efectuarea expertizei. În ordonanță
sau în încheiere se indică: cine a inițiat numirea expertizei; temeiurile pentru care se dispune
expertiza; obie ctele, documentele și alte materiale prezentate expertului cu mențiunea cînd și
în ce împrejurări au fost descoperite și ridicate; întrebările formulate expertului; denumirea
instituției de expertiză, numele și prenumele persoanei căreia i se pune în sarci nă efectuarea
expertizei.
Cererea de solicitare a efectuării expertizei se formulează în scris, cu indicarea faptelor și
împrejurărilor supuse constatării și a obiectelor, materialelor care trebuie investigate de
expert.
Ordonanța sau încheierea de dispunere a efectuării expertizei este obligatorie pentru
instituția sau persoana care urmează să efectueze expertize.
La efectuarea expertizei din inițiativă și pe contul propriu al părților, expertului i se remite
lista întrebărilor, obiectele și materialele de care dispun părțile sau sînt prezentate, la cererea
lor, de către organul de urmărire penală. Despre aceasta se întocmește un proces -verbal
conform prevederilor art. 260 și 261.
Bănuitul, învinuitul sau partea vătămată poate solicita organului de urmărire penală sau,
după caz, procurorului dispunerea efectuării expertizei. Refuzul de dispunere a efectuării
expertizei poate fi contestat în modul stabilit de prezentul cod.

Acțiuni premergătoare efectuării expertizei( art. 145 CPP R M)
Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, în cazul în care dispune efectuarea
expertizei, citează părțile și expertul desemnat pentru a li se aduce la cunoștință obiectul
expertizei și întrebările la care expertul trebuie să dea răspun suri, pentru a li se explica dreptul de
a face observații cu privire la aceste întrebări și de a cere modificarea sau completarea lor.
Totodată, părților li se explică dreptul lor de a cere numirea a cîte un expert recomandat de
fiecare dintre ele pentru a participa la efectuarea expertizei. În acest caz, se întocmește un
proces -verbal.
După examinarea obiecțiilor și cererilor înaintate de părți și expert, organul de urmărire
penală sau instanța de judecată fixează termenul efectuării exp ertizei, informîndu -l, totodată, pe
expert dacă la efectuarea acesteia urmează să participe părțile.

Expertiza în comisie (art. 145 CPP RM)

27 Expertizele cu un grad sporit de complexitate se efectuează de o comisie din cîțiva experți
de aceeași specializare sau, după caz, de specializări diferite. La cererea părților, în componența
comisiei de experți pot fi incluși experții invitați (recomandați) de ele.
Dacă sînt experți de aceeași specializare, membrii comisiei se consultă între ei și, ajungînd la
o opinie comună, întocmesc un raport unic, pe care îl semnează fiecare. Dacă între experți există
dezacord, fiecare dintre ei prezintă cîte un raport separat cu privire la toate întrebările sau numai
cu privire la întrebările pe marginea cărora există dezacord.
Dacă membrii comisiei sînt experți de specializări diferite, la efectuarea expertizei se aplică
prevederile referitoare la expertiza complexă.
Cerința organului de urmărire penală sau a instanței de judecată ca expertiz a să fie efectuată
de o comisie de experți este obligatorie pentru șeful instituției de expertiză, precum și pentru
experții desemnați. Dacă expertiza este pusă în sarcina instituției de expertiză și conducătorul,
analizînd complexitatea investigațiilor ce urmează a fi efectuate, consideră că este necesară o
expertiză în comisie, acesta comunică organului de urmărire penală sau instanței de judecată
propunerea de dispunere a efectuării expertizei.

Expertiza complexă (art. 147 CPP RM)
În cazul în care constatarea vreunei circumstanțe ce poate avea importanță probatorie în cauza
penală este posibilă numai în urma efectuării unor investigații în diferite domenii, se dispune
expertiza complexă.
În cazul torturii, efectuarea expertizei complexe, cu operarea examinării medico -legale,
psihologice și, după caz, a altor forme de examinare, este obligatorie.
În baza totalității datelor constatate în cadrul expertizei complexe, experții, în limitele
competenței lor, formulează concluzii despre ci rcumstanțele pentru constatarea cărora a fost
dispusă expertiza.
Expertul nu are dreptul să semneze acea parte a raportului de expertiză complexă ce nu ține de
competența sa.

Expertiza suplimentară și expertiza repetată ( art. 148 CPP RM)
Dacă organul de urmărire penală care a dispus efectuarea expertizei, la invocare de către una
dintre părți sau din oficiu, ori instanța de judecată, la cererea uneia dintre părți, constată că
raportul expertului nu este complet, iar această deficiență nu poat e fi suplinită prin audierea
expertului, se dispune efectuarea unei expertize suplimentare de către același expert sau de către
un alt expert.
Dacă concluziile expertului sînt neclare, contradictorii, neîntemeiate, dacă există îndoieli în
privința lo r și aceste deficiențe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului sau dacă a fost
încălcată ordinea procesuală de efectuare a expertizei, poate fi dispusă efectuarea unei expertize
repetate de către un alt expert sau alți experți. La efectuarea expertiz ei repetate se poate pune și
chestiunea autenticității metodelor utilizate anterior. Primul expert poate participa la efectuarea
expertizei respective pentru a da explicații, însă nu poate participa la efectuarea investigațiilor și
la finalizarea concluzii lor.
În ordonanță sau în încheierea prin care s -a dispus efectuarea expertizei suplimentare sau
repetate trebuie să fie concretizate motivele dispunerii ei.

Efectuarea expertizei în instituția de expertiză ( art. 149 CPP RM)
Organul de urmărire penală sau instanța de judecată expediază conducătorului instituției de
expertiză actul de dispunere a efectuării expertizei, obiectele și materialele respective, iar în
cazurile necesare, și materialele cauzei penale. Expertiza se efec tuează de către acel expert al
instituției care este indicat în ordonanță sau încheiere. Dacă expertul concret nu este indicat,
conducătorul instituției de expertiză numește expertul și despre aceasta comunică organului care
a dispus expertiza.

28 Dacă expertiza se efectuează din inițiativa și pe contul părților, ele prezintă conducătorului
instituției de expertiză lista întrebărilor, obiectele și materialele pentru a efectua investigații.
Părțile pot indica în cererea de solicitare a efectuării expertiz ei numele și prenumele expertului.
Conducătorul instituției de expertiză explică expertului drepturile și obligațiile lui, prevăzute
în art.88 CPP RM , și îl previne de răspunderea, conform art.312 din Codul penal, pentru
prezentarea cu bună știință a unor concluzii false, organizează efectuarea expertizei, asigură
păstrarea obiectelor prezentate pentru investigații, fixează termenele efectuării expertizei.
Conducătorul instituției de expertiză nu are dreptul să dea indicații care ar determina cursul ș i
conținutul investigației.

Efectuarea expertizei în afara instituție de expertiză (art. 150 CPP RM)
În caz de efectuare a expertizei în afara instituției de expertiză, organul de urmărire penală
sau instanța de judecată, după întocmirea ordonanței sau încheierii prin care se dispune expertiza,
invită persoana desemnată pentru efectuarea ei pentru a se informa cu privire la competența ei,
pentru a constata în ce relații se află această persoană cu bănuitul, învinuitul, inculpatul, partea
vătămată și cu alte părți, pentru a se convinge că nu există temeiuri pentru recuzarea acesteia.
Organul care a dispus expertiza înmînează expertului ordonanța sau încheierea prin care se
dispune expertiza, explică drepturile și obligațiile, prevăzut e în art.88 CPP RM și îl previne de
răspunderea, conform art.312 din Codul penal, pentru prezentarea cu bună știință a unor
concluzii false. Acestea se consemnează în ordonanța sau în încheierea prin care s -a dispus
expertiza și se confirmă prin semnătura expertului. În același mod se fixează declarațiile și
cererile expertului. Despre respingerea cererii expertului, organul care a dispus expertiza
întocmește o ordonanț ă sau o încheiere motivată.
Organul de urmărire penală este obligat să asigure preze ntarea la expert a bănuitului,
învinuitului, inculpatului, părții vătămate, martorului dacă apare necesitatea de a efectua
cercetarea corporală sau a examina starea lor psihică ori prezența lor este necesară la efectuarea
expertizei.

Internarea în instituția medicală pentru efectuarea expertizei ( art. 152)
Dacă pentru efectuarea expertizei medico -legale sau psihiatrice apare necesitatea unei
supravegheri îndelungate, bănuitul, învinuitul, inculpatul poate fi internat într -o instituție
medi cală. Despre aceasta se consemnează în ordonanța sau încheierea prin care s -a dispus
expertiza.
Internarea bănuitului, învinuitului în instituția medicală pentru efectuarea expertizelor indicate
în alin.(1) se admite cu autorizația judecătorului de ins trucție, în baza demersului procurorului, în
conformitate cu art.305. Încheierea judecătorului de instrucție privind autorizarea internării poate
fi atacată cu recurs în condițiile art.311.
Dacă necesitatea internării în instituția medicală pentru efec tuarea expertizei a apărut în
procesul judecării cauzei, încheierea despre aceasta o adoptă instanța de judecată conform
cererilor înaintate de pă rți, expert sau din oficiu.
Demersul procurorului de solicitare a internării într -o instituție medicală pe ntru efectuarea
expertizei sau cererile părților ori ale expertului depuse în acest sens trebuie să cuprindă, după
caz, mențiuni cu privire la: fapta pentru care se efectuează urmărirea penală, încadrarea juridică a
faptei; faptele și împrejurările din car e rezultă îndoiala asupra stării de responsabilitate a
bănuitului, învinuitului sau inculpatului, motivarea necesității de luare a măsurii de internare și
motivarea proporționalității acesteia cu scopul urmărit.
Internarea bănuitului într -o instituție medicală, pentru efectuarea expertizei în condiții de
staționar, se dispune pentru o durată de pînă la 10 zile cu posibilitatea prelungirii, în caz de
necesitate, la demersul procurorului, de către judecătorul de instrucție, după punerea sub
învinuire.
Internarea învinuitului într -o instituție medicală, pentru efectuarea expertizei în condiții de
staționar, se dispune pentru o durată de pînă la 30 de zile.

29 Prelungirea internării învinuitului în instituția medicală, pentru efectuarea expertizei în
condiții de staționar, poate fi dispusă de către judecătorul de instrucție pînă la 6 luni, la demersul
procurorului prezentat în temeiul cererii motivate în scris a medicului care se confruntă cu
dificultăți la efectuarea expertizei și are nevoie de timp sup limentar pentru aceasta. Fiecare
prelungire nu poate depăși 30 de zile.
Bănuitul, învinuitul internat într -o instituție medicală pentru efectuarea expertizei în condiții
de staționar, apărătorul sau reprezentantul pot ataca încheierea judecătorului de instrucție privind
aplicarea ori prelungirea internării sau pot solicita efectuarea expertizei în condiții de ambulator
în termen de 3 zile de la data adoptării. Dispozițiile art.311 și 312 se aplică în mod
corespunzător.
În cazul în care bănuitul, î nvinuitul este arestat preventiv, transferul acestuia pentru efectuarea
expertizei medicale în condiții de staționar, se dispune la demersul procurorului cu autorizația
judecătorului de instrucție.
Audierea expertului (art. 153)
În cazul în car e raportul expertului nu este clar sau are unele deficiențe, pentru înlăturarea
cărora nu sînt necesare investigații suplimentare, ori a apărut necesitatea de a preciza metodele
aplicate de către expert sau unele noțiuni, organul de urmărire penală este în drept să audieze
expertul, respectîndu -se prevederile art.105 -109
Audierea expertului nu se admite pînă la prezentarea raportului și cercetarea acestuia.

TEMA 4. RAPORTUL DE EXPERTIZĂ JUDICIARĂ

1. STRUCTURA RA PORTULUI DE EXPERTIZĂ JUDICIARĂ

După efectuarea investigațiilor necesare, expertul întocmește în scris un raport, pe care îl
semnează și aplică ștampila.
În raportul de expertiză se indică: cînd, unde și cine (numele, prenumele, studiile, pecialitatea)
a efectuat expertiza; faptu l informării expertului despre răspunderea penală pentru prezentarea cu
bună știință a unor concluzii false; titlul, gradul științific și, după caz, funcția persoanei care a
efectuat expertiza; actul prin care s -a dispus efectuarea expertizei; persoanele c are au asistat la
efectuarea expertizei; materialele utilizate de către expert, investigațiile efectuate, operațiunile de
efectuare a expertizei, metodele, programele și echipamentele utilizate; întrebările adresate
expertului; concluziile la întrebări. Da că, în cursul efectuării expertizei, expertul constată
circumstanțe ce prezintă interes pentru cauza penală, dar cu privire la care nu i s -au pus întrebări,
el are dreptul să le menționeze în raportul său.
La raportul expertului se anexează corpurile delicte, probele grafice, alte materiale, rămase
după efectuarea investigațiilor, precum și fotografii, schițe și grafice ce confirmă concluziile
expertului.
În raportul expertului va fi inclusă argumentarea imposibilității de a răspunde la toate sau l a
unele întrebări ce au fost puse dacă materialele prezentate nu au fost suficiente sau întrebările
formulate nu țin de competența expertului, ori nivelul științei și practica expertizelor nu permit
de a răspunde la întrebările puse.

30 Raportul expertulu i sau declarația sa că nu poate prezenta concluzii, precum și procesul -verbal
de audiere a expertului se comunică imediat, dar nu mai tîrziu de 3 zile de la primirea lor de către
organul de urmărire penală, părților în proces care au dreptul să dea explica ții, să facă obiecții,
precum și să ceară a se pune expertului întrebări suplimentare, a se efectua expertiza
suplimentară ori o expertiză repetată. Executarea acestor acțiuni se consemnează într -un proces –
verbal.

2. CONCLUZIILE EXPERTULUI. FORMELE DE C ONCLUZII ÎN RAPORTUL DE
EXPERTIZĂ

Pentru fixarea în dosar și folosirea ulterioară în calitate de probe, legislatorul a stabilit și o
ordine procesuală de finisare a rezultatelor cercetărilor de expertiză: concluziile – efectuate de
către expert care pot fi puse la dispoziția organului de urmărire penală și instanței judiciare
numai sub formă de raport scris – act procesual. În raportul de expertiză expertul face concluzii,
descrie faptele și procesul de examinare.
În general, concluzia reprezintă răspunsul expertului la întrebarea organului de urmărire
penală și instanța de judecată, opinia sa cu privire la problema identității, bazată pe evaluarea
personală a constatărilor făcute.

Concluziile categorice
Constau într -un răspuns cat egoric (pozitiv sau negativ) fără echivoc. Identitatea confirmată de
concluzia pozitivă înseamnă transformarea posibilității în realitate, materializarea unei stări
virtuale. Identitatea infirmată de concluzia negativă înseamnă constatarea incompatibilităț ii. De
asemenea, concluzia categorică este aplicabilă nu numai identificării individuale, ci și celei
generice.
De exemplu, în criminalistică concluzia categorica este formulată prin expresii de genul:
„Testamentul… a fost scris, datat și semnat de .. .”; „Impresîunea digitală relevată pe geamul
spart, a fost lăsată de degetul mare de Ia mâna dreaptă a numitului…”; „Proiectilul extras din
corpul victimei a fost tras cu arma marca… seria…”.
Concluziile categorice sunt rezultatul certitudinii e xpertului, de unde și denumirea de
concluzii certe. Ele exprimă convingerea că totalitatea caracteristicilor asemănătoare constatate
Ia obiectul expertizat și la urma mcriminată este irepetabilă la alte obiecte, este unică, sau,
dimpotrivă, că deosebiri le dintre caracteristicile obiectelor comparate sunt fundamentale, că ele
nu se explică prin intervenția unor factori modificatori și ca atare identitatea se exclude.
Prin certitudine înțelegem „o stare a conștiinței individuale care se crede în posesia adevărului,
eroarea și îndoiala fiind excluse" sau, altfel spus, o stare de spirit intelectuală și afectivă constând
într-o adeziune totală, lipsită de orice îndoială, în ce privește ideea adevărului sau folosului unei
judecăți, a existenței sau inexisten ței unei stări de lucruri".
Certitudinea concluziilor categorice reprezintă un sentiment de convingere, o certitudine
interioară, personală. De cele mai multe ort, adevărul concluziei categorice corespunde
adevărului obiectiv, ele fiind sinonime, dar po t fi și diferite, adică „adevărul" concluziei să fie
eronat. Principalele cauze de eroare provin din aprecierea greșită a asemănărilor și deosebirilor,
confundarea proprietăților necesare cu cele accidentale, ignorarea împrejurărilor legate de
formarea urm elor, insuficiența materialului de comparație, absolutizarea datelor obținute prin
analize fizîco -chimice sau pur și simplu, din faptul că concluzia nu decurge realmente din,
constatări, ci din aparenta relație de identitate ( error non sequitur).
De as emenea, nu este exclusă nici situația inversă, adică concluzie dedusă, corect, dar din
premise greșite.
Exemplu: se indică eronat de către organul judiciar ca specimenul de scris care urmează a fî
comparat cu textul în litigiu ar proveni de la „Pope scu" când, de fapt, el aparține lui Popescu
junior".
Concluzia expertului nu trebuie să fie categorică doar ca formulare, dar și veridică în conținut

31 Veridicitatea ei urmează a fi stabilită de organul judiciar prin coroborare cu celelalte probe
administrate în cauză.
Concluziile de probabilitate
Ele reprezintă o părere dirijată în sens afirmativ sau negativ, dar într -un mod incert, adică,
atunci când ansamblul caracteristicilor nu este strict individual, subzistă posibilitatea apariției
sale și la alte obiecte de același gen.
În cazul concluziilor probabile, expertul exprimă nu certitudinea, ci probabilitatea,
presupunerea asupra unui anumit fapt. Caracterul probabil al concluziilor unor expertize poate fi
consecința fie a unor factori cu caracter obiectiv, cum ar fi: lipsa unor metode de cercetare
adecvate problemei științifice ori tehnice care se ridică în cauza respectivă, insuficiența
imprimării unor caracteristici pe obiectul supus expertizei, volumul redus al materialului de
examinat etc., fie a unor factori ținând de fixarea și transportul defectuos al materialului
probator, deficiența în cercetarea locului faptei, minusuri în obținerea materialelor pentru
comparație.
Concluziile de probabilitate nu trebuiesă fie respinse p e motiv că nu ar fi folositoare pentru
soluționarea cauzei. Aceasta se explică prin faptul că pot apărea situații când institute de
cercetări, laboratoare de expertiză sau experți de înaltă calificare profesională, deși dovedesc
pricepere și multă conștiin ciozitate, totuși să nu poată formula un răspuns categoric la întrebările
care le -au fost adresate, din cauza unor controverse ivite în ramura științei respective, din
cauza,inexistentei unor metode științifice adecvate specificului problemei ce set cercet ează sau
din lipsa unor caracteristici sau proprietăți de identificare la proba în litigiu pusă Ia dispoziție.

În cazurile în care probabilitatea concluziilor este determinată de factori obiectivi, ele nu
trebuie să fie respinse, deoarece, ca și cele certe, acestea exprimă o apreciere a expertului asupra
veridicității faptelor, creând prin aceasta obligația verificării presupunerilor expertului, ceea ce
nu poate avea decât o contribuție pozitivă în soluționarea cauzei, prezentându -se ca o etapă a
procesului de aflare a adevărului cu privire la anumite fapte ori împrejurări. Atunci când sunt
bine motivate, concluziiIem de probabilitate ajută organul judiciar să elaboreze diferite versiunii
care să deschidă noi perspective în desfășurarea cercetărilor ul terioare.
Valoarea concluziilor probabile se datorează faptului că la baza lor stau întodeauna date
faptice certe, stabilite într -un mod care, însă, nu a îngăduit o certitudine.
O problemă aparte ar constitui -o con -cluziile de asemănare care se form ulează uneori pe baza
urmelor -materie. Acestea pot crea confuzii în practica organelor judiciare, deoarece există
pericolul ca ele să fie interpretate ca fiind cert positive. Exemplu: „Elementele spectrochimice
ale peliculei de vopsea ridicate de la locul accidentului de circulație și cele ale probei de
comparație recoltate de pe autoturismul Dacia 1310, nr. B -03-MKA, se aseamănă", această
concluzie este de probabilitate și deci trebuie apreciată ca atare.
Organele judiciare trebuie să facă deosebire între concluziile de probabilitate -care pot avea o
anumită consecință juridică și situațiile când experții nu au formulat concluziile pe bază de date
științifice și raționamente precise, ci au făcut o simplă aprecieresubiectivă, caz în care avizul lor
DU are nici valoare.
Concluziile constatării sau expertizei medico -legale pot fi și provizorii bazate exclusive pe
datele care se desprind direct din lucrările efectuate și devin definitive,atunci cînd cuprind și
interpretarea aprofundatăa datelor ob țonute prin cercetările de laborator.
Atunci când organul judiciar solicit concluzii provizorii, în cazul expertizei medico -Iegale,
acestea se înaintează imediat sau în cel mult trei zile după efectuarea lucrării, termenul de
depunere a raportului cu concluzii definitive neputând depăși în cazul expertizei medico -legale
mai mult de șase săptămâni și fiind aprobat de organul care a dispus efectuarea expertizei, la
cererea experților.

Concluziile de imposibilitate a rezolvării problemei

32 Criminalistica,la felca și alte științe,prezintă unele limite de cunoaștere, care pe planul
expertizei, se,manifestă în imposibilitatea rezolvări problemelor solicitate de organul judiciar.
Există situații în care stabilirea sau infirmarea identi tății nu este posibilă, nici macăr cu
probabilitate: Nu rare sunt situațiile cînd se trimit spre examinare impresiuni digitale îmbâcsite,
în care nu se pot distinge detaliile, sau când acestea sunt reduse numeric; la fel când o urmă
de instrum ent de spargere, de încălțăminte, de anvelopă este incompletă sau neclară.
De asemenea, vechimea materialelor de scriere și în consecință data întocmirii unui act, nu se
poate determina, pentru că până în prezent nu au fost stabilite legități ale sch imbărilor în timp a
materialelor respective. In cazul semnăturilor imitate sau copiate, precum și în cel al unor
modificări de cifre, cuvinte sau de semnături extrem de simplificate, autorul grafismului nu poate
fi .identificat, deoarece nu se întrunesc su ficiente grafisme de identificare.
În practică apar și alte situații, când expertul nu poate răspunde la întrebările organului judiciar
datorită faptului că obiectele în litigiu urmele traseologjce reduse, impresiunile de ștampilă
neclare ș.a. nu conț in destule elemente pe baza cărora să se formuleze concluzii de identitate.
În mod curent, imposibilitatea rezolvării problemei se exprimă, concluzia raportului de
expertiză prin formula: Nu se poate stabili .Precizăm că acest „nu se poate” vizează
imposibilitatea dării unui răspuns la întrebarea pusă de organul judiciar.
La prima vedere, concluzia de: Nu se poate stabili pare să fie inutilă . Este adevărat că ele
reprezintă o limită în examenele de identificare, dar ele au însă meritul că lămuresc în mod
categoric imposibilitatea formulării unei concluzii într -o anumită problemă, altfel spus „dacă nu
se poate, nu se poate". Imposibilitatea trebuie explicată (demonstrată) temeinic.
În cazurile de n.s.p. (adică de nu se poate stabili) cum o denu mesc codificat experții, este
indicat să se întocmească raport de expertiză și să se renunțe la practica de a răspunde organului
judiciar printr -o simplă adresă cuprinzând numai concluzia de n.s.p.
Raportul de expertiză trebuie să ofere organului judic iar cât șî părților în proces explicații
detaliate asupra cauzelor care au determinat imposibilitatea formulării unei concluzii certe.
Concluzia de “n.s.p.” nu trebuie privită ca un refuz al expertului de a rezolva problemele și
nici că acestea ar dep ăși competența sa profesională.
În cazul expertizei contabile, deși raportul este verificat și avizat de Biroul local pentru
expertizele contabile înainte de a fi predat organului judiciar care a dispus efectuarea lucrării,
totuși avizul dat nu -1 oblig ă să acorde concluziilor primite o forță probantă absolută.

TEMA 5. METODELE DE VERIFICARE ȘI APRECIERE A RAPORTULUI DE
EXPERTIZĂ

1. METODELE DE VERIFICARE ȘI APREC IERE A RAPOARTELOR DE
EXPERTIZĂ

Verificarea formală comportă controlul respectării normelor procedurale prevăzute în materia
expertizei.
Pentru aceasta se examinează modul cum a fost numit expertul și dacă nu există motive de
recuzare în sarcina sa, care să nu fi fost evidențiate. în cadrul acestei verificări se reexaminează
calificarea expertului și comportamentul său. Expertul trebuie să corespundă atât unor cerințe de
competență profesională, cât și unor exigențe morale, toate aceste elemente contând pentru
evaluarea concluziilor formulate. în literatura juridică s -a subliniat în mod deosebit însemnătatea
cunoașterii valorii etico -psihologtce a expertului, pentru a aprecia credibilitatea concluziilor sale
sub aspectul obiectivitătii.

33 Tot în cadrul verificării formale, organul judiciar urmărește dacă în raport este cuprinsă
descrierea clară a expertizei efectuate. Se mai urmărește dacă s -a răspuns Ia toate întrebările
adresate expertului și dacă răspunsurile formulate sunt complete, dacă părțile au fost citate, în
care legea pr evede expres această obligație, precum și dacă raportul este datat și semnat de
expert (experți), dacă opiniile separate sunt consemnate în raport.
Diferitele deficiențe constatate în cadrul acestei verificări formale pot antrena consecințe
diferite, ca: înlăturarea expertizei, restituirea raportului pentru unele completări ori datare și
semnare, dispunerea unui supliment de expertiză sau a unei noi expertise.
Verificarea conținutului raportului se face pentru a stabili dacă corespunde exgențelor de ordin
științific și logic și dacă este suficient de documentat.
Într-un astfel de cadru, se examinează în primul rând, dacă expertul a folosit pentru
investigațiile sale toate materialele avute la dispoziție, condiție deosebit de importantă, a i cărei
nemdeplinire duce la desființarea hotărarii judecătorești deficitare sub acest aspect.
De asemenea, într -o primă ordine, se verifică și condițiile î n care expertul a efectuat
cercetările, spre a se stabili dacă acestea i -au permis rezolvarea problemelor pentru care a fost
investit.
Se verifică metodele de lucru folosite de experți în cadrul investigațiilor de specialitate pe care
le-au întreprins, urmărindu -se dacă s -au utilizat metodele și datele cele mai noi și adecvate ale
științei, tehnicii ori artei respective.
Cu acest prilej, organul judiciar trebuie să aibă în vedere dacă datele științifice pe care se
sprijină concluziile, oferă în dom eniul cercetat elemente sigure de judecată sau numai simple
ipoteze.
Condiția esențială pentru ca organul judiciar să poată face aceste verificări о constituie
motivarea temeinică de către expert a concluziilor formulate.
În cadrul acestei verifi cări se au în i vedere raționamentele prezentate, respectiv, dacă între
cercetările întreprinse și concluzii există sensul logic necesar, observându -se dacă s -a ajuns la
înțelegerea justă a aptelor, care necesită o explicație științifică. În acest sens, trebuie să ,șe
verifice și dacă răspunsurile experților Ia diversele întrebări nu se contrazic, iar în cazul în care
sunt mai mulțiexperți, dacă toți au aceeași opinie ori dacă există păreri diferite și acestea sunt
motivate.
Organul judiciar tr ebuie să tină seamă în formarea convingerii intime de natura concluziilor
formulate (certe, probabile sau de imposibilitate).
Numai după verificarea formală și substanțială a raportului, organul judiciar procedează la
aprecierea concluziilor exper tizei.

2. APRECIEREA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ CE PRESUPUNE DETERMINAREA
PERTENENȚEI ȘI ADMISIBILITĂȚII FAPTELOR CONSTANTE DE EXPERT

La aprecierea concluziilor trebuie avut în vedere faptul că ele nu sunt imperative, nici chiar
atunci când toți experți i au ajuns la aceleași concluzii, întrucât, potrivit legu, acest mijloc de
probă nu are forță doveditoare absolută, cî poate servi ca temei la soluționarea cauzei numai dacă
organul judiciar s -a convins de exactitatea concluziilor emise. De aceea, concluzi ile expertizei
trebuie apreciate critic, la fel ca și celelalte probe și numai în coroborare cu întregul material
administrat în cauză.
Pe baza examinării multilaterale, complete și obiective a tuturor probelor cauzei în ansamblu
lor, organul judiciar va da soluția, conducându -se după lege și potrivit cerințelor conștiinței
juridice.
Trebuie reținut faptul că expertiza nu este un mijloc de probă ca și celelalte, întrucât
fundamentul său științific îi conferă o trăsătură specială, ce obligă organul j udiciar, în cazul în
care nu îșî însușește, concluziile acesteia, să -și motiveze într -un mod deosebit dezacordul.
Dacă organul judiciar este suveran în a -și însuși sau respinge concluziile expertizei, nu trebuie

34 omis faptul că opțiunea sa nu poate fî ar bitrară, ci ea trebuie să se bazeze pe cercetările științifice
făcute de un alt institut, laborator sau expert.
Atunci când au fost efectuate mai multe expertize, nu se poate soluționa cauza pe baza mediei
concluziilor formulate, întrucât fiecare exper tiză are individualitatea sa, concluziile ei exprimând
o anumită opinie științifică.
După gradul de certitudine al părerii expertului și în funcție de posibilitățile reale de rezolvare
din punct de vedere tehnic se pot distinge următoarele categorii de concluzii:
1) concluzii categorice (certe);
2)concluzii de probabilitate;
3)concluzii de imposibilitate a rezolvării problemei (n.s.p.).
În general, concluzia reprezintă răspunsul expertului la întrebarea organului judiciar, opinia sa
cu privire la problema identității, bazată pe evaluarea personală a constatărilor făcute.
Concluziile categorice
Constau într -un răspuns categoric (pozitiv sau negativ) fără echivoc. Identitatea confirmată de
concluzia pozitivă înseamnă transformarea posibilității în realitate, materializar ea unei stări
virtuale. Identitatea infirmată de concluzia negativă înseamnă constatarea incompatibilității. De
asemenea, concluzia categorică este aplicabilă nu numai identificării individuale, ci și celei
generice.
De exemplu, în criminalistică concluzia categorica este formulată prin expresii de genul:
„Testamentul… a fost scris, datat și semnat de … ”; „Impresîunea digitală relevată pe geamul
spart, a fost lăsată de degetul mare de Ia mâna dreaptă a numitului…” ; „Proiectilul extras din
corpul victimei a fost tras cu arma marca… seria… ”.
Concluziile categorice sunt rezultatul certitudinii exper tului, de unde și denumirea de
concluzii certe. Ele exprimă convingerea că totalitatea caracteristicilor asemănătoare constatate
Ia obiectul expertizat și la urma mcriminată este irepetabilă la alte obiecte, este unică, sau,
dimpotrivă, că deosebirile d intre caracteristicile obiectelor comparate sunt fundamentale, că ele
nu se explică prin intervenția unor factori modificatori și ca atare identitatea se exclude.
Prin certitudine înțelegem „o stare a conștiinței individuale care se crede în posesia ade vărului,
eroarea și îndoiala fiind excluse” sau, altfel spus, o stare de spirit intelectuală și afectivă constând
într-o adeziune totală, lipsită de orice îndoială, în ce privește ideea adevărului sau folosului unei
judecăți, a existenței sau ine xistenței unei stări de lucruri” .
Certitudinea concluziilor categorice reprezintă un sentiment de convingere, o certitudine
interioară, personală. De cele mai multe ort, adevărul concluziei categorice corespunde
adevărului obiectiv, ele fiind sinonime, dar pot fi și diferite, adică „adevărul ” concluziei să fie
eronat. Principalele cauze de eroare provin din aprecierea greșită a asemănărilor și deosebirilor,
confundarea proprietăților necesare cu cele accidentale, ignorarea împrejurărilor legate de
formarea urmelor , insuficiența materialului de comparație, absolutizarea datelor obținute prin
analize fizîco -chimice sau pur și simplu, din faptul că concluzia nu decurge realmente din,
constatări, ci din aparenta relație de identitate ( error non sequitur).
De asemen ea, nu este exclusă nici situația inversă, adică concluzie dedusă, corect, dar din
premise greșite.
Exemplu: se indică eronat de către organul judiciar ca specimenul de scris care urmează a fî
comparat cu textul în li tigiu ar proveni de la „Popescu” când, de fapt, el aparține l ui Popescu
junior” .
Concluzia expertului nu trebuie să fie categorică doar ca formulare, dar și veridică în conținut
Veridicitatea ei urmează a fi stabilită de organul judiciar prin coroborare cu celelalte probe
adminis trate în cauză.
Concluziile de probabilitate
Ele reprezintă o părere dirijată în sens afirmativ sau negativ, dar într -un mod incert, adică,
atunci când ansamblul caracteristicilor nu este strict individual, subzistă posibilitatea apariției
sale și la alte obiecte de același gen.

35 În cazul concluziilor probabile, expertul exprimă nu certitudinea, ci probabilitatea,
presupunerea asupra unui anumit fapt. Caracterul probabil al concluziilor unor expertize poate fi
consecința fie a unor factori cu caracter obiectiv, cum ar fi: lipsa unor metode de cercetare
adecvate problemei științifice ori tehnice care se ridică în cauza respectivă, insuficiența
imprimării unor caracteristici pe obiectul supus expertizei, volumul redus al materialului de
examina t etc., fie a unor factori ținând de fixarea și transportul defectuos al materialului
probator, deficiența în cercetarea locului faptei, minusuri în obținerea materialelor pentru
comparație.
Concluziile de probabilitate nu trebuiesă fie respinse pe mo tiv că nu ar fi folositoare pentru
soluționarea cauzei. Aceasta se explică prin faptul că pot apărea situații când institute de
cercetări, laboratoare de expertiză sau experți de înaltă calificare profesională, deși dovedesc
pricepere și multă conștiincioz itate, totuși să nu poată formula un răspuns categoric la întrebările
care le -au fost adresate, din cauza unor controverse ivite în ramura științei respective, din
cauza,inexistentei unor metode științifice adecvate specificului problemei ce set cercetează sau
din lipsa unor caracteristici sau proprietăți de identificare la proba în litigiu pusă Ia dispoziție.

În cazurile în care probabilitatea concluziilor este determinată de factori obiectivi, ele nu
trebuie să fie respinse, deoarece, ca și cele cer te, acestea exprimă o apreciere a expertului asupra
veridicității faptelor, creând prin aceasta obligația verificării presupunerilor expertului, ceea ce
nu poate avea decât o contribuție pozitivă în soluționarea cauzei, prezentându -se ca o etapă a
procesul ui de aflare a adevărului cu privire la anumite fapte ori împrejurări. Atunci când sunt
bine motivate, concluziiIem de probabilitate ajută organul judiciar să elaboreze diferite versiunii
care să deschidă noi perspective în desfășurarea cercetărilor ulteri oare.
Valoarea concluziilor probabile se datorează faptului că la baza lor stau întodeauna date
faptice certe, stabilite într -un mod care, însă, nu a îngăduit o certitudine.
O problemă aparte ar constitui -o con -cluziile de asemănare care se formulea ză uneori pe baza
urmelor -materie. Acestea pot crea confuzii în practica organelor judiciare, deoarece există
pericolul ca ele să fie interpretate ca fiind cert positive . Exemplu: „Elementele spectrochimice
ale peliculei de vopsea ridicate de la locul acc identului de circulație și cele ale probei de
comparație recoltate de pe autoturismul Dacia 1310, nr. B -03-MKA, se aseamănă", această
concluzie este de probabilitate și deci trebuie apreciată ca atare.
Organele judiciare trebuie să facă deosebire într e concluziile de probabilitate care pot avea o
anumită consecință juridică și situațiile când experții nu au formulat concluziile pe bază de date
științifice și raționamente precise, ci au făcut o simplă aprecieresubiectivă, caz în care avizul lor
DU are nici valoare.
Concluziile constatării sau expertizei medico -legale pot fi și provizorii bazate exclusive pe
datele care se desprind direct din lucrările efectuate și devin definitive,atunci cînd cuprind și
interpretarea aprofundatăa datelor obțonut e prin cercetările de laborator.
Atunci când organul judiciar solicit concluzii provizori i, în cazul expertizei medico -legale,
acestea se înaintează imediat sau în cel mult trei zile după efectuarea lucrării, termenul de
depunere a raportului cu concluzii definitive neputând depăși în cazul expertizei medico -legale
mai mult de șase săptămâni și fiind aprobat de organul care a dispus efectuarea expertizei, la
cererea experților.

Concluziile de imposibilitate a rezolvării problemei
Criminalisti ca,la felca și alte științe,prezintă unele limite de cunoaștere, care pe planul
expertizei, se,manifestă în imposibilitatea rezolvări problemelor solicitate de organul judiciar.
Există situații în care stabilirea sau infirmarea identității nu este po sibilă, nici macăr cu
probabilitate: Nu rare sunt situațiile cînd se trimit spre examinare impresiuni digitale
îmbâcsite, în care nu se pot distinge detaliile, sau când acestea sunt reduse numeric; la fel
când o urmă de instrument de sparge re, de încălțăminte, de anvelopă este incompletă sau
neclară.

36 De asemenea, vechimea materialelor de scriere și în consecință data întocmirii unui act, nu se
poate determina, pentru că până în prezent nu au fost stabilite legități ale schimbărilor în timp a
materialelor respective. In cazul semnăturilor imitate sau copiate, precum și în cel al unor
modificări de cifre, cuvinte sau de semnături extrem de simplificate, autorul grafismului nu poate
fi .identificat, deoarece nu se întrunesc suficiente graf isme de identificare.
În practică apar și alte situații, când expertul nu poate răspunde la întrebările organului judiciar
datorită faptului că obiectele în litigiu urmele traseologjce reduse, impresiunile de ștampilă
neclare ș.a. nu conțin destule el emente pe baza cărora să se formuleze concluzii de identitate.
În mod curent, imposibilitatea rezolvării problemei se exprimă , concluzia raportului de
expertiză prin formula: Nu se poate stabili .Precizăm că acest „nu se poate" vizează
imposibilitate a dării unui răspuns Ia întrebarea pusă de organul judiciar.
La prima vedere, concluzia de: Nu se poate stabili pare să fie inutilă . Este adevărat că ele
reprezintă o limită în examenele de identificare, dar ele au însă meritul că lămuresc în mod
categoric imposibilitatea formulării unei concluzii într -o anumită problemă, altfel spus „dacă nu
se poate, nu se poate". Imposibilitatea trebuie explicată (demonstrată) temeinic.
În cazurile de n.s.p. (adică de nu se poate stabili) cum o denumesc codific at experții, este
indicat să se întocmească raport de expertiză și să se renunțe la practica de a răspunde organului
judiciar printr -o simplă adresă cuprinzând numai concluzia de n.s.p.
Raportul de expertiză trebuie să ofere organului judiciar cât șî p ărților în proces explicații
detaliate asupra cauzelor care au determinat imposibilitatea formulării unei concluzii certe.
Concluzia de ,n.s.p." nu trebuie privită ca un refuz al expertului de a rezolva problemele și
nici că acestea ar depăși competen ța sa profesională.
În cazul expertizei contabile, deși raportul este verificat și avizat de Biroul local pentru
expertizele contabile înainte de a fi predat organului judiciar care a dispus efectuarea lucrării,
totuși avizul dat nu -1 obligă să acorde concluziilor primite o forță probantă absolută.

3. VALOAREA PROBANTĂ A EXPERTIZELOR CA MIJLOC DE PROBA ÎN
PROCESUL PENAL

Expertizei, ca mijloc de probă, i se acordă o mare importanță în procesul penal întrucât este
fundamentată pe o cercetare științ ifică efectuată de persoane competente.
În același timp însă, dreptul românesc, în care funcționează principiul liberei aprecieri a
probelor, nu recunoaște vreo ierarhizare a mijloacelor de probă, adică acordarea vreunei
preferințe prestabilite cu privi re la valoarea lor, neadmințându -se existența unor mijloace de
probă care să fie cu anticipație „mai bune" sau „mai putin bune” , iar organele judiciare au
obligația ca în fiecare cauză concretă să verifice valoarea mijloacelor de probă folosite în cauza
respectivă.
Ca urmare, expertizei, deși in abstracta i se acordă o deosebită autoritate dat fiind
fundamentul său științific, în mod practic este considerată ca oricare alt mijloc de probă nefiindu –
i, deci, recunoscută o forță probantă absolută, cî con cluziile expertului sunt lăsate la aprecierea
liberă a organului judiciar, conform principiului aprecierii probelor potrivit intimei convingeri a
judecătorului, bazată pe conștiința sa juridică.
Este unanim acceptat că expertizele reprezintă mijlocul d e probă în care, cu privire la anumite
aspecte de care depinde rezolvarea cauzelor penale sau civile, sunt expuse opiniile unor
specialiști care dovedesc respect față de adevăr și obiectivitate științifică și de aceea ele produc,
de regulă, încredere în ex actitatea concluziilor pe care le conțin. Este posibil însă ca uneori,
aceste mijloace de probă să nu reflecte realitatea, fie datorită lipsurilor în pregătire, fie datorită
altor cauze și, în consecință, valoarea lor probatorie este validată prin aprecier e în întreg
ansamblul probelor existente în cauză.

37 Organele judiciare sunt legate de constatările de fapt ale experților, ca de exemplu, data
raportului de expertiză, arătarea cercetărilor făcute în prezența părților și susținerile acestora
făcute în p rezența experților.
Toate aceste mențiuni din raportul de expertiză fac dovada până la înscrierea în fals, deoarece
experții au lucrat în calitate de delegați ai organelor judiciare. Organele judiciare nu sunt însă
legate de concluziile raportului de e xpertiză care constituie numai elemente de convingere, lăsate
la libera lor aprecierei .
Ca și celelalte probe, concluziile ex -pertului trebuie apreciate în mod critic. Aprecierea
propriu -zisă a expertizei trebuie precedată de o amănunțită verificare, a tât a formelor
procedurale, cât și a conținu -tului. Această verificare trebuie să privească respectarea condițiilor
necesare efectuării expertizei, dacă s -au cercetat toate problemele stabilite de organul judiciar,
dacă au fost folosite .pentru inv estigare toate mate -rialele necesare și pe care expertul le -a avut la
dispoziție, toate metodele și datele noi din domeniul respectiv al științei sau tehnicii, dacă
examinările corespund exigențelor de ordin științific și logic, dacă există concordanță înt re
concluziile expertului și rezultatele examinării și, în fine, dacă s -a răspuns la toate întrebările
formulate.
Trecând la aprecierea propriu -zisă a concluziilor expertizei, organul judiciar trebuie să
pornească de la faptul că aceste concluzii nu sunt imperative și organul judiciar are facultatea, în
virtutea dreptului său la liberă apreciere a probelor, de a l ua sau nu în considerare concluziile,
raportului de expertiză,indiferent de faptul că expertiza a fost efectuată de unul sau mai mulți
experți care au avut sau nu o opinie comună.
Organele judiciare în activitatea lor de apreciere a expertizei trebuie s ă stabilească faptul că
opinia expertului este categorică sau aproximativă, deci dacă raportul de expertiză cuprinde
concluzii categorice, certe sau probabile, precum șî faptul dacă expertul a ajuns la concluzii pe
bază de date științifice și raționamente precise sau a făcut o simplă apreciere subiectivă.
În situația în care expertul nu a ajuns la o soluție categorică, în problemele cercetate, părerea
majoritară exprimată în literatura de specialitate a fost aceea că astfel de concluzii probabile ale
expertului au valoarea lor, deoarece nu exclud posibilitatea existenței unei situații de fapt și, deci,
ele pot fi luate în considerare, au forță probatorie în măsura în care sunt confirmate de celelalte
probe administrate în cauză.
Acest mod de abordare a problemei concluziilor probabile ale expertului îl considerăm cel mai
realist, mai ales că pot exista situații în care expertul nu poate ajunge la nici o concluzie și de
aceea trebuie luat în considerare că în cazul concluziilor probabile expertul re ușește, totuși, să
ajungă la m concluzie care se bazează pe date faptice stabilite în mod concret și obiectiv și pe ai
motivație științifică a situațiilor care nu aut îngăduit o certitudine.
Suntem, de acord și cu punctul de vedere potrivit căruia în l ocul unor concluzia categorice, dar
nefundamentate științific, sunt preferabile concluziile probabile bazate pe date obiectiv stabilite,
întărite însă de celelalte probe administrate în cauză.
Pe de altă parte, considerăm că în situația în care expertul nu ajunge la concluzii pe bază de
date științifice și raționamente precise, ci face o simplă apreciere subiectivă, expertiza nu are
valoare probantă și, deci, nu poate fi luată în considerare.
Concluziile neargumentate ale unor expertize nu po t să constituie temeiul convingerii
organelor judiciare și a solutiei date în cauză, impunându -se completarea acesteia sau, după caz,
efectuarea unei noi expertise , cu precizarea că atât suplimentul de expertiză, cât și noua
expertiză pot să fie dispuse de organele judiciare din oficiu sau la cererea părții nemulțumite de
concluziile raportului de expertiză.
Când s -au administrat două expertize contradictorii, organul judiciar nu poate să procedeze la
efectuarea unei medii aritmetice, ci trebuie să ac cepte motivat una dintre expertize pe care o
consideră mai fundamentată sub aspect științific, mai concordantă cu realitatea și care se
coroborează cu probele din dosar.
Atât în procesul penal, cât și în procesul civil, raportul de expertiză este supu s discuției
contradictorii a părților, ceea ce, pe de o parte, reprezintă o aplicare a principiului

38 contradictorialității, iar, pe de altă parte, în numeroase situații, constituie un real ajutor dat
organului judiciar în aprecierea corectă a concluziilor e xperților, întrucât cu această ocazie
părțile pot releva unele elemente esențiale pentru activitatea organelor judiciare de apreciere a
expertizei.
Având în vedere fundamentul său științific, expertiza constituie, totuși, un mijloc de probă cu
o impor tanță deosebită în activitatea de probațiune și, de aceea, organul judiciar este obligat ca în
situația în care nu -și însușește concluziile acesteia să -și motiveze temeinic, convingător, această
atitudine.
În practică, deficiențe ale organelor judiciar e în activitatea de verificare a expertizelor au
determinat în unele situații supraaprecierea valorii probante a concluziilor expertului, ceea ce a
condus la soluții eronate, iar m alte situații au determinat subestimarea valorii probante a acestui
mijloc de probă, ceea ce a avut, de asemenea, drept consecință adoptarea de soluții eronate. '
Referitor la puterea doveditoare a expertizei, în practica judiciară s -au dat soluții care au
conturat atât punctul de vedere potrivit căruia organul judiciar întemeindu -și soluția pe
concluziile expertizei, pe care le consideră convingătoare, nu înseamnă că și -a delegat dreptul
său de apreciere expertului, cat și punctul de vedere potrivit căruia expertiza nu are o forță
probantă deosebită.
Astfel, în prac tica judiciară s -a stabilit că, în cazul în care analiza comparativă a grupelor
sanguine exclude pe pârât de la paternitate, în timp ce celelalte probe sunt total opuse, instanța de
judecată, dacă are îndoieli cu privire la certitudinea rezultatului expert izei, va trebui să dispună,
fie în baza cererii părților, fie din oficiu, o nouă expertiză.
S-a stabilit, de asemenea, că în situația în care din examenul de laborator rezultă un
coeficient de alcool în sânge sub 1 %, instanța trebuie să țină seama ș i de rezultatul examenului
clinic efectuat inculpatului, putând dispune în completarea acestor dovezi, administrarea oricăror
probe legale pentru a stabili exact dacă inculpatul a fost sau nu în stare de ebrietate în momentul
în care a condus autoturismul pe drumul public, iar în lipsa probelor științifice, instanța poate
stabili starea de ebrietate prin orice probe legale.
În literatura juridică s -a susținut, cu justificat temei, că judecătorul, ca de altfel și organul de
urmărire penală, trebuie cons iderat „expertul experților", nu în sensul că ar avea o competență
tehnică superioară aceleia a experților, ci în sensul că are capacitatea de a cenzura și evalua
concluziile experților în raport cu obiectul probei și cu scopul procesului.
S-a susținut , de asemenea, în literatura juridică, susținere ia care ne raliem, că „tendința de
continuă creștere a oficializării expertizei judiciare nu impietează asupra forței sale probante și
asupra posibilităților de liberă' apreciere a raportului de expertiză di n partea organelor judiciare.
Concluzionăm cu privire la forța probantă a expertizei că aceasta reprezintă, atât în procesul
civil, cât și în procesul penal, un mijloc de probă important, care, de regulă, exercită o influență
însemnată și favorabilă asu pra activității organelor judiciare, iară a | constitui însă un mijloc de
probă privilegiat, fără a avea o forță probantă absolută și, deci, fără a limita libertatea de
apreciere a organelor judiciare.
Forța probantă a expertizei trebuie validată de or ganele judiciare prin aprecierea concluziilor
sale în întreg ansamblul probelor administrate în cauză și numai în măsura în care concluziile
expertizei sunt fundamentate științific și se coroborează cu celelalte probe existente în cauză,
concordând astfe l cu realitatea, expertiza se va putea impune organelor judiciare ca un mijloc
convingător de probă care poate fi avut în vedere Ia adoptarea soluției în cauza supusă judecării.

39
REFERINȚE BIBILIOGRAFICE

I. Acte normative:
1. Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico științifice și medico -legale
Nr.377 -XVI din 29.12.05 în vigoare 10.02.06.
2. Hotărîrea guvernului RM cu privire la Institutul Republican de Expertiză Judiciară și
Criminalistică de pe lîngă Ministerul Justiției, regul amentul, aprobat prin Hotărîrea
guvernului RM Nr. 512 din 21.06.2001, Monitorul Oficial Nr. 68 -71/542 din 29.06.2001.
3. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, din 14 martie 2003.

II. Manuale, monografii, lucrări, ghiduri:
1. Аверянова . Судебная эксперт иза. Курс общей теори ю. –Москва .: Изд-во Норма,
2009.
2. Doraș S. G. Организация производство судебной экспертизы. – Chișinău, 1986.
3. Dumitrescu. Curs de tehnică criminalistică. Vol.1. – București.: Ed. Școala de ofițeri a
Ministerului de Inter ne, 1991.
4. Doraș S.G. Criminalistica. Vol. I, Tehnica criminalistică. – Chișinău.: Știința, 1996.
5. Golubenco G. H. Criminalistica. – Chișinău, 2008.
6. Gheorghiță M. Ghid de expertize judiciare. – Chișinău, 2005.
7. Demcenco M.M. (manuscris).Probleme metod ologice ale expertizei judiciare: a)
clasificarea expertizelor judiciare. b) dispunerea și efectuarea expertizelor judiciare. c)
verificarea și aprecierea raporturilor de expertiză.
8. Россинская Е.Р. Судебная экспертиза в гражданском, арбитражном,
админис тративном и уголовном пройессе . – Москва .: Изд-во Норма , 2009.
9. Правовые и методологические проблемы судебной экспертизы. Сборник. – Москва .:
Труды ВНИИСЭ , 1974.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: 1 MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT NOTE DE CURS EXPERTIZA JUDICIARĂ… [607212] (ID: 607212)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

1 MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT NOTE DE CURS EXPERTIZA JUDICIARĂ… [607212]

Copyright Notice

Inhaltsverzeichnis [601306]

ELEMENTE DE LOGISTICĂ ÎN CADRUL UNEI ÎNTREPRINDERI. [614947]

SPECIALIZAREA DESIGN INDUSTRIAL LUCRARE DE DIPLOMĂ Absolvent, Alexandra R. GROZA 2017 UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ -NAPOCA FACULTATEA CONSTRUCȚII… [604294]

SPECIALIZAREA COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE [303153]

DOMENIUL INGINERIE ȘI MANAGEMENT PROGRAMUL DE STUDIU: INGINERIE ECONOMICĂ ÎN DOMENIUL MECANIC FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ÎNVĂȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ… [303752]

Cadrul geografic și instoric [309850]

Copyright Notice

Similar Posts