Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………….. [607174]

3

Cuprins
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 5
CAPITOLUL 1. PRIVIREA DE ANSAMBLU ASUPRA LITERATURII DE SPECIALITATE ………….. 7
1.1. Conceptul de mediu înconjurător ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 7
1.2. Poluarea mediului înconjurător ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 8
1.2.1. Conceptul de poluare și poluanți ………………………….. ………………………….. ………………………….. 8
1.2.2. Clasificarea tipurilor de poluare ………………………….. ………………………….. ………………………….. 9
1.2.3. Agenți poluanți și caracteristicile acestora ………………………….. ………………………….. ………….. 10
1.3. Surse de poluare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 12
1.3.1. Surse de poluare naturale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 12
1.3.2. Surse de poluare antropice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 13
1.4. Forme speciale de poluare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 18
1.4.1. Poluarea cu radiații ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 18
1.4.2. Poluarea sonoră sau fonică ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 19
1.4.3. Poluarea termică ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 20
1.4.4. Poluarea la locul de muncă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 20
CAPITOLUL 2. STUDIU PRIVIND CALITATEA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ÎN ROMÂNIA …. 22
2.1. Conceptul de calitate a mediului înconjurător ………………………….. ………………………….. …………….. 22
2.2. Calitatea aerului înconjurător ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 23
2.2.1. Nivelul concentrațiilor medii anuale ale poluanților atmosfer ici în aerul înconjurător ………. 23
2.2.2. Efectele poluării aerului înconjurător ………………………….. ………………………….. …………………. 30
2.2.3. Acțiuni întreprinse pentru îmbunătățirea calității aerului înconjurător ………………………….. .. 34
2.3. Calitatea apei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 35
2.3.1. Calitatea apelor de suprafață ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 37
2.3.2. Calitatea apelor subterane ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 40
2.3.3. Măsuri privind îmbunătățirea stării de calitate a apelor ………………………….. ……………………. 41
2.4. Calitatea solurilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 45
2.4.1. Situri contaminate de procese antropice ………………………….. ………………………….. ……………… 47
2.4.2. Zone afectate de procese naturale ………………………….. ………………………….. ……………………… 52
2.4.3. Presiuni asupra stării de calitate a solului ………………………….. ………………………….. …………… 53

4
2.4.4. Acțiuni întreprinse pentru ameliorarea stării de calitate a solurilor și gestionarea durabilă a
pădurilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 56
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 60
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 63

5
Introducere

Lumea vie care ne înconjoară este o lume dinamică, în care evoluează indivizii, specii și
structuri izvorâte din multiple interacțiuni, adică biocenozele a căror evoluție nu este, cel mai
adesea, vizibilă dar care, în schimb, determină productivitatea biologică, densitatea populațiilor
de organisme folositoare omului și nu în ultimă instanță, estetica peisajului. Omul a căpătat un
loc central în natură situându -se în vârful piramidei, deven ind cel mai puternic, datorită
înzestrării sale, din punct de vedere al memoriei, inteligenței, formei fizice, dotat cu rațiune, cu
grai, cu cunoștiință.
Dezvoltarea societății omenești s -a făcut în strânsă legătură cu factorii mediului natural
înconjurăto r, fiind dependentă de calitatea acestora. Acolo unde aceștia s -au dovedit mai blânzi,
acționând în optim, societatea omenească s -a dezvoltat prioritar și în ritm rapid, primul efect
fiind înmulțirea populației.
Una dintre cele mai grave și dificile proble me care preocupă, în zilele noastre, omenirea
este problema degradării mediului înconjurător, iar dintre principalii factori pe care putem să -i
influnțăm direct și care pot contribui efectiv la soluționarea acesteia se numără apa, aerul, solul și
pădurea, ca elemente componente și parteneri activi ai complexului nostru planetar. De -a lungul
dezvoltării sale filogenetice ca urmare a creșterii numerice și a rafinamentului social, omul a
introdus în preocupările sale, tehnici de creștere a producției agricole, cu efecte dintre cele mai
neașteptate pentru mediul înconjurător.
Structura lucrării, care este organizată în următoarele două capitole, justifică, într -o
logică susținută, necesitatea amenajării în spiritul ecologiei moderne a diferitelor teritorii și a
protecției naturii, probleme vitale pentru întreaga omenire.
În pr imul capitol numit „ Privire de ansamblu asupra literaturii de specialitate ” am
prezentat considerații introductive despre mediul înconjurător, pe a cărui integritate și bună
funcționare se bazează existența noastră, dezbate pe larg raporturile dintre om ș i biosferă, care au
dus, ca urmare a exploziei demografice și a exploatării nechibzuite a resurselor și condițiilor
naturale ale globului, la degradarea mediului înconjurător.
Prin mediul înconjurător înțelegem „ ansamblul condițiilor și elementelor natura le ale
Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile
atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în
interacțiune cuprizând elementele enumerate anterior, i nclusiv unele valori materiale și
spirituale, calitatea vieții și condițiile care pot influența bunăstarea și sănătatea omului.”
Protecția mediului este o activitate complexă ce se desfășoară după o concepție la nivel
local și național și care reclamă, pe de o parte menținerea integrității mediului, respectiv a
sistemelor suport al vieții, printr -un control eficient al factorilor antropici în limitele de stabilitate
ale acestora, iar pe de altă parte reconstrucția și recuperarea celor degradate datorită uno r erori în
strategia de dezvoltare, neglijențe sau catastrofe naturale.
Ajunsă la apogeul civilizației, populația globul ui este expusă multor pericole, însă există
la orizont unul care amenință din temelie viața planetei, și anume, poluarea sub diferite fo rme,
factor esențial în schimbarea raporturilor de echilibru în natură.
Poluarea este definită ca orice introducere de om în mediu direct sau indirect a unor
substanțe sau energie cu efecte vătămătoare , de natură să pună în pericol sănătatea, să distrugă
resursele biologice și materiale ale mediului și să împedice utilizarea acestora.
Fenomenul de poluare s -a intensificat odată cu apariția omului pe pământ, însoțind orice
activitate umană. Poluarea este acea stare a unei părți sau a întregului mediului înconjurător în
care sunt prezente substanțe cu concentrații peste nivelul lor normal, astfel încât pot produce un
efect advers decelabil asupra organismelor vii, vegetației sau materialelor. Efectele adverse pot

6
rezulta în urma unei expuneri imediate sau pe termen scurt la concentrații foarte mari ale
substanțelor sau a unei expuneri pe perioade mari la concentrații mici ale acestora.
În capitolul al doilea numit „ Studiu privind calitatea med iului înconjurător în
România” am prezentat calitatea și protecția mediului înconjurător în România, deoarece
fenomenul poluării a atins proporții îngrijorătoare și ca urmare necesitatea de a schimba
comportamentul dăunător față de natură.
La început a fo st apreciat doar potențialul natural al mediului, care era delimitat pe zone
geografice, d ar datorită creșterii puternice a civilizației umane, care genera manifestări de
poluare tot mai frecvente, care aveau implicații profunde, conceptul de calitate a mediului s -a
diversificat , referindu -se la calitatea aerului, apei și solului.
Monitorizarea calității aerului are ca scop determinarea, pe probe de aer, a concentrației
poluanților atmosferici, pentru a stabili dacă valorile acesteia se înscriu în limite le prevăzute de
standarde și convenții.
Corectarea calității apei în vederea obținerii indicatorilor ceruți de utilizarea ei, se
realizează prin procesul de tratare în instalații speciale numite stații de tratare. Acestea produc
apă potabilă, apă industrială de diferite categorii, apă pentru com plexe zootehnice și apă pentru
irigații.
Pentru a se înscrie în standardele internaționale privind mediul, în România s -a instituit,
după conferința de la Stockholm din 1972 și Programul Națiunilor Unite pentru Mediul
Înconjurător, Sistemul Național de Mo nitorizare a Calității Mediului. Referi tor la pr otecția
solului acestea precizează: evaluarea caracteristicilor calitative ale solului în funcție de utilizare,
prognozarea stării de calitate, i dentificarea surselor de poluare, stabilirea măsurilor tehnice și
economice de prevedere și combatere a poluării solului etc.
Este necesară o nouă strategie conform căreia printr -o mai bună organizare a acțiunilor
umane, un control cât mai riguros și eficient, să se asigure o protecție reală a mediului
înconjurător .

7
CAPITOLUL 1
PRIVIREA DE ANSAMBLU ASUPRA LITERATURII DE SPECIALITATE

Dezvoltarea societății omenești s -a făcut în strânsă legătură cu factorii mediului natural
înconjurător, fiind dependentă de calitatea acestora. Acolo unde aceștia s -au dovedit mai blânzi,
acționând în optim, societatea omenească s -a dezvoltat prioritar și în ritm rapid, primul efect
fiind înmulțirea populației.
Însă acolo unde factorii naturali, s -au dovedit mai agresivi pentru viața omului ( frig,
lipsa de apă, terenuri nefertile ), viața s -a dezvoltat într -un ritm scăzut sau aproape deloc.
Desigur, factorii naturali în optim, au facilitate o viață activă, productivă, a omului, aceasta
dezvoltându -se pe multiple planuri.
Ajunsă la apogeul civilizației, populația globului este expusă multor pericole. Pe lângă
acela al înfometării, în multe zone, al războaielor, există însă la orizont unul care amenință din
temelie viața planetei, poluarea sub diferite forme, factor esențial în schimbarea raporturilor de
echilibru în natură .

1.1. Conceptul de mediu înconjurător

Influența omului asupra echilibrului ecologic datează de la apariția lui pe Terra. Ea a
implicat o regresiune a sistemelor naturale în raport cu starea lor ipotetică în cazul când omul nu
ar fi existat.
Mediul înconjurător este o noțiune des folosită în ultima vreme, cu o diversitate
impresionantă de definiții, care constituie încă un subiect de discuții și dezbateri aprinse între
numeroși specialiști, dornici să -i asigure un conținut cât mai concret și mai coer ent în tehnice,
economice, juridice, administrative, cât și în vorbirea curentă.
Noțiunea de mediu este sinonimă cu mediul înconjurător, ambient, ecologic, de viață.
Între fiecare organism și mediu există influențe reciproce, complexe. Mediul influențează
organismel e, dar și organismele, inclusiv omul, modifică mediul.
Emil Racoviță definește mediul înconjurător ca fiind „totalitatea înfăptuirilor,
fenomenelor și energiilor lumești, care vin în contact cu o ființă de care depinde soarta
acesteia și a căror acțiune provoacă o reacțiune în zisa ființă”. 1
Profesorul Ștefan Vancea definește mediul ca fiind „totalitatea condițiilor energetice,
fizice, chimice și biologice care înconjoară o ființă sau grupurile de ființe și cu care acestea se
găsesc în relații permanente de schimb”. 2
Din multitudinea de definiții , întâlnite în dicționarele și literatura de s pecialitate din țară
și străinătate, cea mai des utilizată în România este: prin mediul înconjurător înțelegem „
ansamblul condițiilor și elementelor naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele
caracteristice ale peisajului, toate straturil e atmosferice, toate materiile organice și
anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune cuprizând elementele
enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile
care pot influența bună starea și sănătatea omului.”3

1 Ștefan Vancea „ Curs de ecologie”, Univ. A. I. Cuza, Iași, 1972, pag. 17.
2 Ștefan Vancea „ Curs de ecologie”, Univ. A. I. Cuza, Iași, 1972, pag. 18.
3 Ovidiu Țuțuianu „Poluarea mediului înconjurător”, Editura Fundația Universitară Internațională , București, 2006,
pag. 11 .

8
Protecția mediului este ansamblul acțiunilor de ocrotire și îmbunătățire a mediului
înconjurător, de protejare și gospodărire judicioasă a resurselor natural e, inclusiv aerul, apa,
fauna, flora și eșantioanele reprezentative a le ecosistemelor naturale.
Protecția mediului se referă la:
– gospodărirea rațională a resurselor;
– evitarea dezechilibrelor prin conservarea naturii;
– prevenirea poluării mediului;
– reconstrucția ecologică a mediului.
Protecția mediului este o activitate complexă ce se desfășoară după o concepție la nivel
local și național și care reclamă, pe de o parte menținerea integrității mediului, respectiv a
sistemelor suport al vieții, printr -un control eficient al factorilor antropici în limitele de stabilitate
ale acestora, iar pe de altă parte reconstrucția și recuperarea celor degradate datorită unor erori în
strategia de dezvoltare, neglijențe sau catastrofe naturale.
După o prezentare succintă a diverselor forme de definir e a protec ției mediului
înconjurător s e poate afirma că de fapt noțiunea de mediu înconjurător cuprinde to ate laturile
activității umane î n relaț ia om -natură, cu dimensiuni noi.

1.2. Poluarea mediului înconjurător

Una dintre cele mai grave și dificile probleme care preocupă, în zilele noastre, omenirea
este problema degradării mediului înconjurător, iar între principalii factori pe care putem să -i
influențăm direct și care pot contribui efectiv la soluționarea acesteia se numără apa, solul,
plantele etc. Poluarea poate produce ruperea e chilibrului ecologic sau pot dăuna sănătății, liniștii
și stării de confort a oamenilor și pot produce pagube economiei naționale, prin modificarea
calității factorilor naturali sau creați prin activități umane.
Poluarea provoacă pierderi uriașe omenirii p rin risipire de substanțe, prin degradarea
mediului poluat, prin pierderile de producție generate de neprotecția mediului prin suferințe pe
care le provoacă omenilor și prin cheltuielile necesare pentru înlăturare, dacă mai este posibil a
poluării existent e. Activitățile antropice au cauzat și schimbări topografice și de climă, ce au
avut puternice repercusiuni asupra mediului, unele pozitive ( împăduriri, îndiguiri ), altele însă
negative ( defrișări, asanări, eroziunea solului etc. ).
De regulă, distruge rile produse prin poluare sunt ireversibile și irecuperabile.

1.2.1. Conceptul de poluare și poluanți

Noțiunea de poluare fixează acțiunea sau acțiunile prin care omul degradează mediul.
Cuvântul este de origine latină: polluo -ere- este tradus prin murdărire, pângărire, degradare.
Poluarea este una dintre problemele fumndamentale ale umanității, consecin ță a ruperii
echilibrului ecologic dintre om și natură, este atribuită în principal revoluției industriale. În
realitate originile ei sunt mult mai îndepărtate, orice activitate umană, mai ales atunci când acesta
duce la concentrări importante, antrenând î n mod inevitabil poluări. Poluarea s -a agravat, atât
prin intensificare cât și prin extensia ei geografică.
Poluarea este definită ca orice introducere de om în mediu direct sau indirect a unor
substanțe sau energie cu efecte vătămătoare , de natură să pu nă în pericol sănătatea, să distrugă
resursele biologice și materiale ale mediului și să împedice utilizarea acestora.

9
Poluantul reprezintă orice substanță, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau de
vapori ori de energie ( radiație electromagnetic ă, ionizantă, termică, fonică sau vibrații ) care,
introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenților acestuia și al organismelor vii și aduce
daune bunurilor materiale.
În prezent, poluarea este o problemă internațională a omenirii, deoarece poluanț ii au atins
valori mari, perturbațiile sunt puternice și transfrontiere.
Cauzele producerii poluării pot fi sintetizate astfel:
– folosirea haotică a rezervelor naturale;
– adunări în mediu de substanțe neutilizabile;
– nașterea de substanțe noi, al căror ritm de consum și reciclare de către organisme este
mult inferior ritmului de apariție;
– creșterea demografică fulgerătoare;
– dezvoltarea rapidă a industriei, transporturilor și agriculturii;
– apariția centrelor urbane suprapopulate.
Fenomenul de polua re s-a intensificat odată cu apariția omului pe pământ, însoțind orice
activitate umană. Inițial produsele poluan te erau puține, de natură organică și ușor degradabile de
către microorganisme, însă odată cu creșterea populației umane și dezvoltarea societă ții, numărul
și diversitatea poluanților a crescut considerabil. În biosferă se răspândesc un număr imens de
deșeuri, unele foarte greu sau chiar nebiodegradabile ( detergenți, pesticide, mase plastice,
deșeuri radioactive etc. ). Mult timp s -a crezut că m ediul are capacități nelimitate de absorbție și
de neutralizare a poluanților, atenuare și neutralizare a efectelor poluării, dar când cantitatea de
poluanți depășește capacitatea de neutralizare a mediului, ecosistemele suferă un proces de
alterare. Acest e modificări pot fi atât de accentuate încât să se ajungă la distrugerea totală sau
parțială a ecosistemelor respective și apariția unor zone lipsite de viață ( râuri și soluri foarte
puternic poluate etc. ). Nivelul poluării cu cât crește duce la reducere a calității vieții și amenință
grav resursele naturale.
Poluarea este cea care afectează toate mediile; aerul, apa, solul, și se manifestă în diferite
moduri. Poluarea poate fi considerată „fiică a mizeriei și penuriei în lumea subdezvoltată”.4
Echilibrul natural, armonia om -natură intră în contradicție cu factorii de dezvoltare
socială, transformând omul în dușman al naturii. Poluarea, această agresiune împotriva
integrității mediul înconjurător, este prețul pe care oamenii îl plătesc pentru mul te din beneficiile
aduse de tehnica modernă.

1.2.2. Clasificarea tipurilor de poluare

Tipurile de poluare se clasifică în următoarele categorii:
A. După originea poluanțilo r este:
a. Poluare naturală care este provocată de diverse cauze naturale:
– incendii naturale;
– furtuni de nisip și praf;
– vulcani activi;
– cutremure de pământ;
– polenul diverselor plante;
– dereglările meteorologice;
– emisiuni masive de energie.

4 Constantin Bulugiu „Protecția mediului înconjurător”, Editura CERTI, Craiova, 1994, pag. 14.

10
b. Poluarea antropică este determinată de om ca rezultat al activităților industriale, agricole sau
gospodărești.
– poluare industrială;
– poluare agricolă;
– poluare menajeră.

B. După natura poluanților poluarea este:
a. Poluare fizică:
– termică;
– fonică;
– luminoasă;
– electrică;
– radioactivă.
b. Poluare chimică:
– cu derivați ai C, S, N, F, O, Cl etc.
– cu derivați ai metalelor grele ( Pb, Cr, etc. )
– cu mase plastice;
– cu pesticide;
– cu materii organice fermentabile.
c. Poluare biologică:
– contaminarea microbiologică a mediilor inhalate, ingerate și a solului;
– modificări ale biocenozelor, invazii de specii vegetale și animale.
d. Poluare estetică : degradarea peisajelor ca urmare a urbanizării și sistematizării eronate.

C. După starea de agregare a poluanților:
a. poluare cu gaze și vapori;
b. poluare cu lichide;
c. poluare cu substanțe solide.

1.2.3. Agenți poluanți și caracteristicile acestora
1.2.3.1. Agenții poluanți
Poluanții mediului înconjurător pot fi considerați factori fizici, chimici și biologici care
determină degradarea stării de sănătate a populației umane și a celorlalte viețuitoare. Ei sunt
reprezentați de diverși agenți de proveniență naturală sau antropog enă ( produși de activitatea
umană ).
Deșeurile sunt acele materiale care rămân neutilizate în cursul fabricării produselor
semifabricate sau a produselor finite. Deșeuri sunt considerate și reziduurile rezultate din unele
procese chimice sau metalurgice, cu conținut de oxizi, săruri etc., care pot fi valorificate ulterior.
Deșeurile solide sunt cele colectate de societățile municipale de salubritate. Aceste
deșeuri sunt în general poluanți ai mediului înconjurător, adică sunt materialele care au
capacitat ea de a dăuna calității mediului. Sursele principale de producere a deșeurilor sunt:
agricultura și zootehnia, industria extractivă minieră, industria producătoare de bunuri materiale
de tot felul, comunitățile omenești.

11
Deșeurile din agricultură și zoot ehnie se produc în cantități uriașe, dar nu sunt
contaminate cu substanțe toxice sau viruși și bacterii patogene nu au un grad de pericol înalt. De
asemenea, ele trebuie să fie rapid eliminate.
Deșeurile miniere sub formă de resturi de rocă, de nămoluri , de praf, care pot conține și
substanțe toxice folosite la extragerea metalelor din minereu, pun probleme dificile de eliminare
ținând seama că se obțin în cantități enorme.
Deșeurile industriale care se obțin în cantități apreciabile pun probleme de elim inare, din
cauză că acestea, de obicei, au cei mai numeroși componenți toxici.
Deșeurile trebuie să fie reduse prin folosirea unor tehnologii noi care să producă cantități
mici de deșeuri, dar și reciclate. Deșeurile pot fi valorificate fie prin folosirea sub forma în care
au rezultat, pentru confecționarea unor piese sau obiecte, fie prin transformarea și prelucrarea lor
cu scopul de a recupera unele produse valoroase sau care se găsesc rar.
Apele menajere și orășenești . Sunt apele reziduale evacuate din centrele populate prin
sisteme de canalizare, cu un ritm de producere corespunzător activității colectivității respective.
Din punctul de vedere al compoziției, aceste ape provenite din utilizările casnice au un
conținut bogat de microorganisme ( bacterii , virusuri, paraziți ), printre care o importantă
fracțiune patogenă provenită din dejecțiile oamenilor purtători sau bolnavi, fapt care face ca
aceste ape să aibă un mare potențial infecțios.
Pentru purificarea acestor ape uzate este necesară o caracteri zare completă cu privire la
conținutul impurităților prezente de natură anorganică, organică și biologică. Pentru purificare se
pot aplica, după caz sau după posibilități, procedee chimice și biologice bazate pe capacitatea de
biodegradabilitate a unor sub stanțe organice.
Fumul. Cea mai mare parte a aerosolului solid care se găsește într -o clădire provine din
praful produs fie prin activitatea umană, fie prin circulația aerului. O parte însemnată provine din
arderea biomasei ( lemnelor ) sau a combustibililor fosili solizi ( cărbu ni ). Particulele provenite
din arderea cărbunilor pătrund adânc în sistemul respirator și afectează procesul de respirație.
Fumatul în clădiri este considerat o sursă importantă de producere a aerosolilor solizi,
nocivi pentru sănătate. Trebuie precizat faptul că, atât aerosoli i solizi produși prin arderea
combustibililor, în special a lemnelor și cărbunilor, cât și cei produși prin fumat conțin cantități
importante de hidrocarburi policiclice aromatice ( PAH ) cancerigene.
Pulberile, aerosolii, praful ș i fumul pot să aibă, pe termen scurt sau lung, efecte negative
asupra sănătății omului și mediului înconjurător. Efectele asupra omului constau în iritarea
ochilor, gâtului, provocând agravarea unor boli cronice ale acestor organe și reducerea rezistenț ei
la infecții și producerea unor boli. Particulele fine afla te în aer sub formă de suspensii, cum sunt
cele provenite din motoarele Diesel, pot produce cancerul pulmonar.
Solul primește mari cantități de poluanți și deșeuri. Cea mai mare parte a dioxidului de
sulf ( SO 2 ) din combustibili intră în sol sub formă de sulfați. Solul absoarbe monoxidul de azot
(NO ) și dioxidul de azot ( NO 2 ), iar monoxidul de carbon ( CO ) este convertit în dioxid de
carbon ( CO 2 ). Plumbul din pulberi este trecut în sol. Solul primește cantități uriașe de pesticide,
erbicide și fungicide, detergenți, produse petroliere, alte substanțe toxice.
Modul cum aceste substanțe, extrem de periculoase pentru viața omului, sunt absorbite și
degradate în continuare în sol este de cea mai mare importanță din punctul de vedere al protecției
mediului.
Solul este un receptor de poluanți și din haldele de depozitare a deșeurilor sau din
depozitele de deșeuri nucleare. Poluarea cu bacterii patogene din surse umane și zoologice este
un mod obișn uit de poluare biologică a solului.

12
Radioactivitatea terestră. Aceasta poate afecta aerul, solul, apa și viețuitoarele.
Radioactivitatea terestră prin radionuclizi și descedenții lor emanați de roci sau de ape subterane
în anumite zone, poate influența starea de sănătate a populației.
Polenul . Unele plante pot genera impacturi asupra mediului înconjurător prin fungi,
polen, spori de mucegaiuri, care sunt antrenați de vânt și transportați la diverse distanțe.

1.2.3. 2. Caracteri sticile agentilor poluanți
Principalele caracteristici ale agenților poluanți sunt:
Doza letală reprezintă cantitatea minimă de substantă capabilă să omoare 50 % dintre
animalele de experiență î n timpul unui proces de conservație de 14 zile. Se notează cu sigla DL 50.
Se exprimă în mg/kg în masa corporală ( mg/kg corp ). Această poate să fie orală sau dermală, în
funcție de modul în care ajunge în contact cu poluantul.
Concentrația letală se folosește în cazul poluării apelor. Concentrația toxicului în soluție
apoasă, provoacă moart ea a 50 % din efectivul unei populații acvatice, după un timp de expunere
de 24 – 96 ore. Se notează cu sigla CL 50/24…96 ore. Concentrația se exprimă în mg/l.
Timpul letal reprezintă timpul exprimat în ore, în care toxicul de o concentrație dată, este
letal pentru 50% din efectivul unei populații imersate. Se notează cu sigla TL 50.
Concentrația maximă admisă se folosește pentru poluanții aerului sau ai apei și se
exprimă în mg/m3. În cazul pulberilor, uneori se exprimă și prin numărul de particule într -un
cm3. Se notează cu sigla C.M.A. De exemplu, în cazul aerului atmosferic din zona de lucru,
pentru pulberile de tutun se prevede C.M.A.= 2,0 mg/m3 cu un număr de 600 particule într -un
cm3.5

1.3. Surse de poluare

Poluarea este acea stare a unei părți sau a întregului mediului înconjurător în care sunt
prezente substanțe cu concentrații peste nivelul lor normal, astfel încât pot produce un efect
advers decelabil asupra organismelor vii, vegetației sau materialelor. Efectele adverse pot rezulta
în urma unei expuneri imediate sau pe termen scurt la conce ntrații foarte mari ale substanț elor
sau a unei expuneri pe perioade mari la concentrații mici ale acestora.
Orice proces sau activitate ce generează substanț e care pro duc poluare reprezintă sursă de
poluare. O sursă de poluare poate să polueze, fie una din componentele mediului înconjurător:
atmosfera, apa, sol; fie întregul mediu. Sursele de poluare sunt naturale și antropice ( artificiale
sau create de om ).

1.3.1. Surse de poluare naturale

Sursele naturale sunt acele procese fiziologice ale omului și animalelor, solul, vântul, apa,
plantele, descompunerea materiilor organice vegetale și animale, activitatea vulcanică, incendiile
maselor vegetale, furtunile de praf și nisip, descărcările electrice.

5 Ovidiu Țuțuianu „Poluarea mediului înconjurător”, Editura Fundația Universitară Internațională, București, 2006,
pag. 17 -24.

13
Din procesele fiziologice ale omului și animalelor ( respirația și digestia ) se elimină în
mediul înconjurător cantități însemnate de gaze și substanțe organice; prin respirație se elimină
CO 2.
Solul poluează apa și aerul prin dispersia de:
– substanțe minerale solide sub formă de pulbere, provenite din eroziune;
– substanțe organice rezultate din descompunerea vegetației și animalelor moarte sau din
existența acestora;
– gaze emanate din interiorul scoarței terestre;
– substanțe ordonate complexe.
Plantele poluează mediul înconjurător cu polen și spori.
Vântul , alături de furtunile de praf și nisip, participă la poluarea mediului prin eroziunea pe
care o produce asupra solului și transportul unor poluanți la distanță. Acestea împ iedică
vizibilitatea, distrug vegetația și ecosistemele aferente, afectează prin inundații floră, faună,
așezări umane, căi de transport, construcții.
Apa poluează mediul înconjurător prin: inundații, provocarea alunecărilor de teren,
substanț ele pe care le conțin.
Incendiile maselor vegetale emit în mediu mari cantități de CO 2, fum, particule solide,
funingine etc,
Descărcările electrice produc ionizarea unor elemente din atmosferă și ozon.
Vulcanii emană în atmosferă gaze, vapori de apă, lavă, materiale solide de diverse dimensiuni
care în funcție de intensitatea erupției, pot ajunge la înălțimi mari, de câțiva zeci de kilometri.
Cutremurele distrug solul, poluează atmosfera cu gaze și particule solide.
Praful cosmic provine din corpuri cerești dezagregat e ( comete, meteoriți, asteroizi ).
Cantitatea acumulată pe planetă poate ajunge la sute de tone pe an.

1.3.2. Surse de poluare antropice

Sursele antropice se datorează activității umane. Cele mai importante sunt: industria,
transporturile, a gricultura, zootehnia, spațiile rezidențiale, comerciale și instituționale,
depozitarea, incinerarea și tratarea deșeurilor.
Sursele de poluare antropice rezultă din activitățile socio -economice și sunt cele mai mari
surse de poluare.
A. Industria poluează întregul mediul înconjurător prin:
– evacuări de gaze, lichide și materiale solide;
– depozitări de materiale nocive pe sol și/ sau în subsol;
– contaminări biologice și radioactive;
– produceri de accidente.
Cele mai poluante ramuri industriale sunt: e nergetică, metalurgică, materialele de
construcții, petrolul și petrochimia, extractivă, industria chimică și cea ușoară.
1. Industria energetică se ocupă, în principal, cu obținerea energiei electrice și termice
din surse de energie primară convenționale și neconvenționale în centrale. Acestea pot fi
termocentrale, hidrocentrale și nu clearocentrale. Poluarea produsă de industria energetică este
chimică, termică, fonică, electromagnetică și poate ajunge până la 14% din poluarea totală.
Sursele de energie p rimară convenționale cele mai folosite sunt combustibilii fosili
( cărbune, gaze, păcură ) și apa.

14
Combustibilii fosili sunt utilizați în centrale termoelectice. Aici ei sunt sursa de căldură
pentru transformarea apei în vapori supraîncălziți a căror ener gie potențială se transformă în
lucru mecanic, iar acesta în curent electric. Din arderea acestor comb ustibili rezultă un complex
de gaze ( CO 2, SO 2, SO 3, NO x, compuși de arsen și fluor ) și particule solide ( cenuși și pulberi ).
Procentul părților depind e de felul combustibilor: în cazul cărbunilor predomină cenușa, iar în
cazul celorlalți gazele.
Termocentralele emit 60 % din totalul de dioxid de sulf ( SO 2 ), 55% din totalul de
dioxid de carbon ( CO 2 ), 30% din oxizii de azot ( NO x ), 15% din metan ( CH 4 ), 6% din
protoxidul de azot ( N2O ), 0,7 % din clorofluorocarboni emiși în atmosferă. Gazele sunt
transportate de vânt la distanțe foarte mari, față de locul emisiei, iar pulberile la distanță de 10 -20
km. Pe lângă pulberi și gaze, termocentralele mai e mit în atmosferă aer cald și abur, ce modifică
umiditatea și temperatura acesteia pe o anumită suprafață din jur.
Hidrocentralele folosesc ca energie primară căderile de apă acumulată în lacul de
acumulare aflat în spatele barajului. Construcțiile hidroteh nice cerute de hidrocentrale produc
schimbări în mediul înconjurător ce constau în:
– eliberarea unei mari suprafețe de teren, defrișări, desființări de localități;
– inundarea unor suprafețe agricole pentru construirea lacului de acumulare;
– asanarea zonelor mlăștinoase sau izolarea luncilor fluviilor prin îndiguiri, ceea ce poate
duce la: scăderea nivelului pânzei freatice, creșterea vitezei de curgere a fluviului și a
puterii distructive a inundațiilor și concentrări de săruri în apă.
Prezența lacului de acu mulare duce la:
– creșterea umidității atmosferei pe o anumită zonă, ce determină scăderea temperaturii
medii, producerea ceții;
– creșterea presiunii exercitate asupra straturilor de rocă, fapt ce generează cutremure;
– retragerea sau scufundarea unor delte;
– răspândirea unor boli, când lacul este legat la sistemul de irigații, datorită dezvoltării unor
paraziți;
– dispariția unor specii de pești datorită asanării zonelor inundabile.
Ca avantaj este evitarea producerii inundațiilor prin preluarea unui volum mare de apă, în
cazul viiturilor.
Barajele hidrocentralelor sunt bariere pentru:
– migrarea peștilor, în special moruni și păstrăvi;
– circuitul natural al sedimentelor, care se depun în lacul de acumulare, colmatându -l.
Diminuarea influenței negative a hidrocentra lelor și a altor construcții hidrotehnice
asupra mediului înconjurător se obține prin:
– controlul și întreținerea permanentă a acestora;
– supravegherea calitații apei;
– refacerea ecosistemelor, prin repopulări cu specii de pești;
– refacerea luncilor inundabile ;
– administrarea bazinelor fluviale ca ecosisteme.
Sursele de energie primară neconvenționale sunt fisiunea nucleară, vântul, soarele, apele
geotermale etc. fisiunea nucleară este utilizată în centralele nuclearoelectrice.
Centralele nu clearoelectrice folosesc ca energie primară, energia nucleară a elementelor
radioactive naturale sau artificiale. În rectorul nuclear ele sunt supuse fisiunii nucleare din care
rezultă alte elemente cu proprietăți radioactive, raze, și o mare cantitate de căldură. Pentru
răcirea zonei active a reactorului se folosesc diferite fluide care devin radioactive. De aceea,
centralele nuclaro -electrice sunt dotate cu mai multe circuite. În ultimul circuit, plecând de la
reactor, circulă apă obișnuită și se produce energia electri că. Ca urmare, aceste centrale poluează

15
mediul prin sistemul de răcire, aerosolii formați în interior și materialele evacuate ( lichide și
solide ) deoarece toate conțin radionuclizi.
Apa caldă provenită din sistemul de răcire poate produce poluarea termic ă în zona de
evacuare, fapt care determină înmulțirea algelor și dispariția unor pești. Evitarea poluării termice
este posibilă prin mărirea debitului apei de răcire. Aerosolii provin de la gazele și materialele
lichide din incinta clădirii reactoarelor. D eșeurile lichide radioactive conțin apă din circuitul
primar și ape reziduale.
Materialele solide radioactive sunt:
– componentele instalației ( reactorul nuclear, pompe, rezervoare, schimbătoare de căldură,
aparate de măsurare și control );
– reziduurile fisi unii nucleare;
– îmbrăcămintea de protecție.
Centralele nuclearo -electrice prezintă următoarele avantaje;
– puterea generată este mare și foarte mare;
– cantitatea de combustibil nuclear este mult mai mică decât cea de combustibil fosil.
Centralele eoliene folosesc pentru producerea curentului electric energia vântului;
poluează mediul fonic, datorită zgomotului produs de aerogenerator.
Centralele solare folosesc pentru producerea energiei electrice, energia luminoasă a
soarelui. Materialele utilizate la co nstrucția captatoarelor și celulelor fotovoltaice emit diverși
compuș i toxici care poluează atmosfera, mai ales în momentul montajului.
Centralele geotermale folosesc ca sursă de energie primară căldura din roci sau ape
subterane. Ele aduc la suprafața sol ului gaze și apă salinizată. Construcția lor nu trebuie să
producă tasări de teren, erupții vulcanice sau cutremure. Poluarea produsă de centralele eoliene,
solare și geotermale este neînsemnată.
2. Industria metalurgică este ramura industrială ce se ocupă cu extragerea metalelor din
minereuri și elaborarea aliajelor. Împreună cu industria chimică produce o poluare atmosferică
de 14 % din totalul poluării. Cele două ramuri ale sale, siderurgia și neferoasele, poluează mediul
înconjurător cu gaze ( CO, CO 2, etc.), pulberi metalice ( compuși de Fe, Al, Pb, Zn, Cu, etc.),
pulberi nemetalice ( calcar, cărbune etc. ), cianuri, amoniu, cenușă, ape acide etc.
Gazele care părăsesc instalațiile metalurgice antrenează pulberi, materii prime și
materiale care ajung as tfel în atmosferă poluând -o, determinând totodată și pierderi din
producție. Astfel, la elaborarea fontei, gazele care părăsesc furnalul au o încărcătură de
materiale.
3. Industria extractivă este ramura industrială ce se ocupă cu aducerea la suprafața
solului a zăcămintelor aflate în scoarța terestră. Activitatea de extracție se poate desfășura la zi și
în subteran. Indiferent de felul activității, la nivelul solului se execută lucrări de pregătire, ce
constau în:
– construirea drumurilor de acces spre loc urile pe unde se va face exploatarea;
– curățirea și nivelarea terenurilor;
– săparea și turnarea fundațiilor pentru construcții și mașini.
Prin aceste lucrări se schimbă destinația unor suprafețe de teren, se fac defrișări și tasări
de teren, schimbări de relief etc. , pătrunderea la zăcământ se realizează prin lucrări ce depind de
adâncimea la care se găsește zăcământul.
Dacă se află la adâncime mică, extracția se efectuează la zi sau în cariere. Stratul de roci
aflate deasupra zăcământului se îndepărtează prin excavații depunându -se pe o altă suprafață de
teren. Materialul din zăcământ adus la suprafața solului, sub formă de bulgări și bolovani este
măcinat, pentru a i se micșora dimensiunile. Din aceste prelucrări se elimină în mediul

16
înconjurător praf ș i ape reziduale. Praful conține steril și substanță utilă ( compuși ai metalelor
aflate în zăcământ ).
La extracția și prelucrarea cărbunelui se evacuează în mediul înconjurător o mare
cantitate de praf de cărbune. La extracția țițeiului, mediul înconjurăt or este poluat cu
hidrocarburi ( gazoase și lichide), substanțe folosite în activitatea de extracție, ape salinizate etc.
4. Industria petrolului și petrochimică poluează mediul înconjurător cu o mare
cantitate de substanțe gazoase, lichide și solide: hidrocarburi, solvenți, alcooli, acizi grași, mase
plastice, fire și fibre sintetice, cauciuc etc.
5. Industria chimică este una dintre marile surse de poluanți pe care îi emite sub forma
unei mari varietăți de substanțe: dioxid de sulf ( SO 2 ) și trioxid de sulf ( SO 3 ) din industria
acidului sulfuric; mercaptani ( compuși organici ai sulfului ) din rafinării și petrochimie; compuși
de azot din industria acidului azotic și fertilizanților; compuși de fluor, clor, pesticide și produși
intermediari de sintez ă, din procesele chimice de sinteză; negru de fum, alcooli, diferite
hidrocarburi, din industria de prelucrare și valorificare a țițeiului și gazului metan etc.
Unele dintre produsele evacuate din diferite industrii sunt ambalate și depozitate, iar
altele sunt arse, eliminându -se în mediul înconjurător produsele de ardere.
6. Industria materialelor de construcții este ramura industrială al cărei obiectiv este
obținerea lianților ( var, ipsos, ciment ) și a materialelor ceramice folosite în construcții. Ea emite
în mediu cantități mari de gaze și pulberi, ce conțin oxizi ( de calciu, magneziu, aluminiu etc. )
silicați, azbest, care pot să ajungă la 200g/m2 în 24 ore; pulberile reprezintă totodată pierderi din
producție.
7. Industria celulozei și hârtiei folosește în procesele de fabricație compuși de sulf, iar
din proces rezultă, mercaptani, produși volatili. Dacă albirea hârtiei se face cu clor, atunci rezultă
și compuși organoclorurați foarte toxici, cum este dioxina. Apele reziduale eliminate din
procesul tehnologic conțin reactivi și fibre celulozice.
8. Industria alimentară elimină în mediul înconjurător resturi vegetale și animale,
detergenți, compuși organici, freoni, ape reziduale etc.
B. Transporturile reprezintă cea mai mare sursă de poluare a atmosferei, mărilor și
oceanelor. Toate tipurile de mijloace de transport folosesc combustibili fosili ( benzine,
motorină, lampant ) care prin ardere dau naștere la compuși gazoși și aerosoli eliminați sub
forma gazelor de eșapament. Concentrația diverși lor componenți emiși depinde de:
– felul aprinderii combustibilului în motor: la aprinderea prin scântei predomină
monoxidul de carbon și hidrocarburile nearse, iar la cea prin compresie oxizii de azot;
– felul combustibilului: de exemplu benzina cu compuș i de plumb elimină, pe lângă
compușii obiț nuiți și oxizii de plumb, mărind poluarea;
– starea motorului: motoarele cu grad mare de uzură emit cantități mari de poluanți;
– numărul orelor de funcționare;
– regimul de funcționare: la mers în gol se elimină cea mai mare cantitate de monoxid de
carbon și hidrocarburi, iar la rulare se emit cantități mari de oxizi de azot.
C. Agricultura poluează mediul înconjurător prin:
– lucrări de îmbunătățiri funciare;
– pesticide și fertilizanți;
– preindustrializarea și indus trializarea produselor agricole.
Lucrările de îmbunătățire funciare sunt lucrări de tehnică agricolă ce urmăresc creșterea
suprafețelor și capacităților de producție ale terenurilor agricole.
După scop ele sunt:
– lucrări pentru înlăturarea defi citului de apă din sol prin irigații;

17
– lucrări pentru prevenirea și combaterea excesului de apă prin regularizarea cursurilor de
apă, îndiguiri, desecări și drenaje;
– lucrări pentru prevenirea și combaterea eroziunii;
– lucrări pentru ridicarea fertilității solurilor slab productive și luarea în cultură a unor
terenuri neproductive prin: ameliorarea celor sărăturate și amendarea solurilor acide,
defrișarea și curățirea terenului, nivelarea și modelarea lui.
Efectele negative ce pot apărea în urma acestor lucrări sunt:
Ridicarea nivelului apei freatice, distrugerea structurii solului și băltirea apei în zonele
învecinate, dacă irigațiile sunt excesive;
– sărăturarea solului după secarea bălților;
– schimbări climate;
– dispariția unor specii de plante și animale, după desecări și asanări;
– decopertarea solului la construirea orezăriilor;
– eroziuni ale solului.
Pesticidele sunt substanțe chimice de sinteză folosite pentru:
– distrugerea dăunătorilor;
– stimularea sau inhibarea creșterii;
– ademenirea sau respingerea unor insecte sau animale;
– protecția materialelor și produselor stocate;
– combaterea agenților de răspândire a bolilor umane și animale.
Pesticidele sunt substanțe stabile, descompunându -se greu. Persistența lor în sol se
exprimă prin timpul de înjumătățire, când dispa re 50% din cantitate, notat cu TD 50, sau timpul
până dispare 90% din cantitate, notat cu TD 90.
Toxicitatea pesticidelor depinde de compoziția chimică. Ele pot genera produse toxice și
prin unele procese metabolice. Poluarea produsă de pesticide se răsfrâng e asupra întregului
mediu înconjurător și a tuturor organismelor. Din cantitatea utilizată, numai o parte își
îndeplinește scopul, restul trece în sol, aer, vegetație sau apă, iar de aici la animale și om.
Toxicitatea pesticidelor variază în funcție de nat ură și concentrație și se exprimă prin doza letală
( DL 50 ). Datorită acțiunii reduse, persistenței mari și toxicității ridicate la animale și om, unele
pesticide au fost interzise prin convenții internaționale și Legea Protecției Mediului.
Fertilizanții sunt substanțe chimice folosite ca îngrășământ ce conțin cel puțin un
element nutritiv de băză pentru sol: azot, fosfor, potasiu. Fertilizanții simpli se pot folosi singuri
sau în amestec, trebuie aplicați după analiza chimică a solului, care arată carența în elemente și
microelemente. Utilizarea fertilizanților în cantitate mare provoacă neajunsuri, impurificarea
apelor de suprafață și subterane, deoarece în decurs de câteva zeci de ani pot ajunge la adânimea
de 30 m. Ca urmare, stațiile de tratare a apei p entru obținerea apei potabile controlează
permanent conținutul de azotat al apei.
Preindustrializarea și industralizarea produselor agricole poluează mediul
înconjurător prin evacuări de resturi vegetale, produse vegetale, degradate, materii putrescibile,
conservanți, detergenți etc.
D. Zootehnia poluează mediul înconjurător prin:
– dejecții animale;
– substanțe folosite pentru igienizare ( sodă, detergenți ) și pentru combaterea dăunătorilor;
– medicamente, biostimulatori, viruși, sare etc.
– suprapășunat care determină tasarea solului, strivirea și distrugerea învelișului vegetal,
arbuștilor, puietului abricol și vegetației, favorizează levigarea terenurilor, mai ales a celor în
pantă și dezgolirea rădăcinilor plantelor.

18
E. Spațiile rezidențiale, comerciale și instituționale poluează mediul înconjurător cu
gaze de la sursele de încălzire și aparatele folosite, substanțe volatile, deșeuri solide și lichide etc.
F. Depozitarea, incinerarea și tratarea deșeurilor emit în mediul înconjurător mari
cantități de substanțe nocive precum: g aze, cenușă.6
Aceste activități au un impact major asupra mediului înconjurător prin emisii de poluanți
în atmosferă, prin eliberarea de ape uzate tehnologice cu încărcare organică mare și realizarea de
deșeuri solide specifice acestor tipuri de activitate. De aceea au acordat o atenție deosebită pentru
eliminarea acestor probleme prin realizarea unor stații de epurare, cumpărarea de incineratoare
ecologice pentru deșeurile de origine animală etc. Însă cu toate acestea creșterea rapidă a
numărului de animale este reprezentată prin fermele de păsări sau porci, care generează cantități
foarte mari de poluanți, dar și de dejecții, care afectează în primul rând aerul, solul și apa.
Industria constructoare de mașini poate avea un impact semnificativ asupra mediului
înconjurător prin deșeurile metalice și prin poluanții specifici.

1.4. Forme speciale de poluare
1.4.1. Poluarea cu radiații

Poluarea cu radiații este o forma specială de poluare datorată emisiei și propagării în
spațiu a unor radiații capabile să producă efecte fizice, chimice și bio logice asupra organismelor
vii.
Radiațiile constau în emisia și transmiterea în spațiu a energie sub formă de unde sau de
particule. După mărimea frecvenței, radiațiile electromagnetice se clasifică în unde radio, radiații
termice ( infraroșii ), vizibile, ultravolete, Rontgen ( X ) și gama ( Y ). Din punct de vedere a l
efectelor poluante pe care le produc, cele mai periculoase sunt radiațiile Rontgen și gama, care
au cea mai mare putere de penetrație în materie.
Radioactivitatea este proprietatea unor nuclee atomice de a prezenta fenomenul de
dezintegrare; aceasta poat e avea loc de la sine sau prin bombardarea unor nuclee grele, cu
diferite particule accelerate și are loc cu emisie de radiații.
Aspectele generale ale radioactivității sunt:
– intensitatea radiației emise variază în timp;
– radiația emisă are ca principal efect ionizarea;
– radiația emisă are energie mare.
Radiațiile alfa (α) sunt nuclee de heliu cu energie și putere de pătrundere mici, străbătând
câțiva centimentri; în drumul lor ionizează aerul sau gazele străbătute.
Radiațiile beta (β) sunt emisii de electroni sau pozitroni cu viteze foarte mari, dar putere
de ionizare mică.
Radiațiile electromagnetice sunt în funcție de lungimea de undă: termice, radio,
ultraviolete, X și Y. dintre acestea, efecte periculoase au radiațiile infraroșii, X și Y.
Radiațiile X apar prin frânarea electronilor la impactul cu o țintă metalică. Ele străbat
corpurile, impresionează plăcile fotografice și datorită proprietăților sunt utilizate în tehnică,
fizică, medicină.
Radiațiile Y apar din reacții nucleare ( fisiune nucleară ), au putere mare de penetrare. Nu
sunt deviate de câmpul magnetic sau electric, iar ca proprietăți ionizează substanțele, distrug
celulele organice, produc modificări fizice și biologice în organismele vii.

6 Georgeta Cuculeanu „ Ecotehnologii ”, Editura ASE, București, 2009, pag. 13 -22.

19
Sursele de radiații sunt:
– sursele natu rale: scoarța terestră, energia solară, energia cosmică etc.
– sursele antropice sunt toate activitățile umane care folosesc mate riale sau instalaț ii ce
emit radiații.
Radiațiile afectează atât mediul înconjurător, cât ș i biocenozele. Organismele vii suferă
efecte directe ( modificări de compoziție sau/și structură, mutații genetice ) și indirecte, prin
biotop.
Efectele directe depind de: tipul radiației, durata expunerii și starea organismului. La om
s-au observat următoarele efecte:
– efecte apărute la scurt timp după o iradiere de mare intensitate, care pot determina
decesul;
– efecte ce apar în timp mai îndelungat, după o iradiere de intensitate mică. Factorul de risc
de ca ncer crește de la valoarea obișnu ită;
– efecte genetice manifestate la urmașii părinților iradiați;
– efecte teratogene la fetus, datorită iradierii mamei în primele luni de sarcină. Copilul
prezintă risc pentru întârziere mentală.
Radiațiile ultraviolete pot fi, în funcție de durata de expunere, stimulente și toxice.
Radiația infraroșie produce modificări genetice imediate ce nu se transmit urmașilor.
Riscul mare de iradiere apare la accidentele produse la reactoarele nucleare. În urma
accidentului reactorului numărul 4 de la centrala nuclearo -electrică de la Cernobâl, din 25 aprilie
1968, a fost contaminată o mare parte a mediului înconjurător ( apă, aer, sol și vegetație ).
Pentru evitarea riscului de îmbolnăvire, Ag enția Internațională pentru Energie Atomică
cu sediul la Viena și Organizația Mondială a Sănătății au stabilit concentrațiile maxi me admise în
aer ale unor radionuclizi, care depind de vârstă.7

1.4.2. Poluarea sonoră sau fonică

Poluarea sonoră sau fonică este determinată de anumite sunete produse un timp
îndelungat, ce au efecte adverse asupra omului, animalelor și materialelor.
Sunetul reprezintă o vibrație a particulelor unui mediu, capabilă să producă o senzație
auditivă. Nu toate vibrațiile recepționate de ureche sunt percepute auditiv.
Sursele sonore sunt reprezentate de orice material care vibrează, deoarece produce unde
elastice în mediul înconjurător. Sursele sonore care produc poluare sunt variate. Ca origine sunt
naturale și antropice. Sunetele pe care le produc pot fi infrasunete, audibile și ultrasunete .
Infrasunetele sunt produse de surse:
– naturale: apropierea furtunii , intercațiunea oceanului planetar cu masele de aer,
cutremure;
– antropice: automobile cu viteză foarte mare, elicoptere, explozii, zborul avioanelor
supersonice;
Infrasunetele se atenuează puțin cu distanța, deoarece sunt foarte greu absorbite. Sunt
percepute de sugari, animale și păsări. Efectele lor asupra oamenilor diferă în funcție de vârstă.
Ultrasunetele sunt produse de surse:
– naturale: unele păsări precum liliecii;
– antropice: industria, aparatura electrică, aparatura de cercetare și diagnostica re.

7 Georgeta Cuculeanu „ Ecotehnologii”, Editura ASE, București, 2009, pag. 99 -102.

20
Efectele lor asupra omului sunt: distrugerea globulelor roșii din sânge, migrene, greață,
pierderea echilibrului. Acestea sunt receptate si de animale. Ultrasunetele distrug bacteriile,
virușii ca de exemplu: bacilul tuberculozei, virusul gripei, al ti fosului. Când ultrasunetele și
infrasunetele se adaugă sunetelor audibile efecte le se măresc.
Zgomotul este o suprapunere neordonată a mai multor sunete și este produs de surse:
– naturale: furtuni, cutremure, erupții vulcanice, vânt puternic;
– antropice: in dustrie, mijloace de transport, oameni.
Poluarea sonoră sau fonică este determinată de zgomotele produse timp îndelungat și are
efecte asupra omului și bunurilor materiale.

1.4.3. Poluarea termică

Poluarea termică apare în industria metalurgică, la realizarea metalelor, aliajelor, în unele
domenii ale industriei chimice și energetice.
Poluarea termică a aerului se produce în special la termocentrale, prin răcirea unor
cantități mari de apă, în turnurile de răcire cu ajutorul aerului. Astfel în acea z onă se modifică
microclimatul, regimul precipitațiilor, circulația maselor de aer, deoarece crește temperatura
aerului și umiditatea.
Măsurile de protecție luate pentru oameni sunt:
– ventilația puternică a halei, a galeriei;
– utilizarea de apă gazoasă l a locul de muncă;
– izolația corespunzătoare a instalațiilor cu cărămizi, vată de sticlă etc.
Poluarea termică a apelor se realizează la apele curgătoare, lacuri și zonele litorale. Ca și
surse de poluare sunt: centralele termo și nuclearo -electrice, care deve rsează apa caldă de la
condesatorul de abur mort. Aceste ape calde scad conținutul de oxigen dizolvat, realizează
eutrofizare și provoacă o serie de modificări ale biocenozelor.
Reducerea poluării termice a apelor se realizează prin prelungirea multă a co nductelor de
evacuare a apelor calde în largul lacului, fluviului sau în mijlocul mării. În unele situații se
adaugă în apă clor, pentru a nu se dezvolta microorganisme. 8

1.4.4. Poluarea la locul de muncă

Poluarea la locul de muncă este reprezentată de acțiunea unor factori nocivi cu care
oamenii intră în contact, influențând direct starea de sănătate și integritatea personală, dar și
indirect prin intermediul psihicului.
Problemele sănătății angajaților sunt complexe și va riate, incluzând diferite situaț ii, de la
îmbolnăvirile minore la cele grave, care afectează capacitatea de muncă, unele funcții fiziologice
sau chiar viața.
Bolile profesionale sunt afecțiuni produse ca urmare a exercitării unei meserii sau
profesiuni, cauzate de factori nocivi, f izici, chimici sau biologice, caracteristici ale locului de
muncă, precum și de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman î n
procesul de muncă. Boli le profesionale pot fi acute și cronice. Bolile acute sunt acelea care au o

8 Sanda Vișan, Anca Anghelescu, Cristina Alopi „ Mediul înconjurător -poluare și protecție”, Editura Economică,
București 2000, pag. 272 -274.

21
evoluție rapidă, cu caracter de criză, bruscă, cu manifestări clinice intense. Bolile cronice se
prelungesc vreme îndelungată și nu pot fi ușor înlăturate.
Bolile profesionale declarabile sunt: intoxicații, silicoza, îmbolnăviri cauzate de pulberi
organice, bo li infecțioase și parazitare, tumori maligne ale pielii și leziuni precanceroase, cancer
pulmonar, nevroze, cataractă, boli de iradiație etc.
În acest scop se asigură și mijloace adecvate care să evite apariția, răspândirea și
menținerea la locul de muncă a noxelor și condițiilor care pot provoca îmbolnăviri profesionale,
iar în cazul în care asemenea factori nocivi și condiții nu pot fi evitate producerea de afecțiuni
asupra organismului persoanelor care lucrează într -un astfel de mediu.
Accidentele de muncă . Prin accident de muncă se înțelege vătămarea violentă a
organismului uman, precum și intoxicația acută profesională, produse în timpul procesului de
muncă sau în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu și care au provocat incapacitate
tempora ră de muncă, invaliditate sau deces. Sunt considerate accidente de muncă următoarele:
– accidentele suferite în afara organizației, în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu,
șoferii;
– accidentele produse înainte de începerea sau după încentarea lucrul ui, în cadrul unității în
care accidentatul este încadrat sau într -o altă unitate unde se află în interes de serviciu;
– accidentele mecanice;
– electrocutări;
– intoxicații;
– arsuri termice;
– iradieri cu diferite forme de radiații.
Protecția muncii este ansamblul măsurilor tehnice, sanitare, juridice și organizatorice,
care au ca scop ocrotirea vieții și sănătății angajaților, prin asigurarea celor mai bune condi ții de
muncă, prevenirea î mbolnăvir ilor profesionale și a accidentelor de muncă, reducer ea efortului
fizic și psihic, precum și prin asigurarea unor condiții speciale pentru cei care efectuează munci
grele sau vătămătoare, pentru mun ca femeilor și a tinerilo r.

22
CAPITOLUL 2
STUDIU PRIVIND CALITATEA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ÎN
ROMÂNIA

Concepția societății umane din punct de vedere economic și politic a fost declanșată de
așa numita criză a mediului. Într -adevăr poluarea mediului, epuizarea resurselor naturale,
diminuarea relativă a hranei, urbanizarea anarhică și industrializar ea haotică și nearmonizată cu
restul dezvoltării ecosistemelor umane au generat dezechilibre care au obligat omul la noi
activități pentru supraviețuire. Astfel această nouă situație a condus la concluzia că viața
societății umane trebuie reorganizată pe p rincipii ecologice. Integrarea omului cu natura este o
etapă finală a procesului de ecologizare exprimat de conceptul de calitate a vieții care reprezintă
totalitatea fenomenelor naturale și culturale, varietatea, calitatea și cantitatea bunurilor,
serviciilor aflate la dispoziția tuturor membrilor unei anumite societăți. Conceptul de calitate a
mediului se leagă de civilizație, de creșterea economică, de nivelul tehnicii și de dezvoltarea
industrial – urbană și de dezvoltarea durabilă.

2.1. Conceptul d e calitate a mediului înconjurător

Calitatea mediului reprezintă starea acestuia la un moment dat, rezultată din înglobarea
tuturor elementelor sale structurale și funcționale, capabile să asigure o ambianță mulțumitoare
necesităților multiple ale vieții omului. Cunoașterea calității mediului înconjurător implică
cunoașterea și analiza unui număr foarte mare de aspecte.
La început a fost apreciat doar potențialul natural al mediului, care era delimitat pe zone
geografice ( polare, subpolare, temperate, ecuatoriale, deșertice, regiuni muntoas e înalte ), d ar
datorită creșterii puternice a civilizației umane, care genera manifestări de poluare tot mai
frecvente, care aveau implicații profunde, conceptul de calitate a mediului s -a diversificat ,
referindu -se la calitatea aerului, apei și solului. Stabilindu -se condiții riguroase de calitate, prin
standarde la nivel național și internațional. Aceste standarde care se referă la protecția mediului,
de tip național și cele ale Uniunii Europene au caracter obliga toriu într -o țară și respectiv în țăr ile
membre uniunii.
Mediul natural are potențial pentru a rezista la diferite forme și intensități de presiune
umană, deoarece are un câmp de toleranță cu limite date de starea sa na turală și un câmp de
împrăștire a diferitelor valori pe care le iau factorii considerați în determinarea calității mediului.
Calitatea aerului se apreciază prin existența unor gaze precum: monoxid de carbon
(CO), metan ( CH 4 ), dioxid de carbon ( CO 2 ), oxizi de azot ( NO x ), dioxid de sulf ( SO 2 ),
oxidanți totali , hidrocarburi lichide, substanțe solide ( prafuri, pesticide). Aceștia se mai poate
aprecia și prin conținutul în unele elemente chimice precum: cupru ( Cu ), fier ( Fe ), magneziu
(Mg ), brom ( Br ), a unor radical i chimici ( sulfați, amoniu, azotați ), dar și a unor substanțe
organice, anorganice, radioactive. Exprimarea acestora este în g/m3, mg/m3, mg/l, % etc. sau
prin indici de calitate ( exemplu: indicele CO, SO 2, NO 2, oxidanți fotochimici, pesticide în
suspensie ) și indice general de poluare.
Calitatea apelor se exprimă prin gradul de impurificare cu diferite substanțe ( exprimate
în mg/l, % etc. ), dar și prin starea naturală a apelor respective și prin indicatori chimici și
biologici ( de exemplu cons umul chimic de oxigen, consumul biochimic de oxigen etc. ).

23
Calitatea solurilor se apreciază prin contaminarea cu diferite substanțe, producțiile
obținute, sau procentul de scădere a producției. Acești indicatori depind de tipul solului, climă,
relief, mod ul și tehnica de utilizare etc.
Omenirea este preocupată de menținerea calității mediului la valori apropiate de cele
inițiale și de aceea măsoară și analizează o mulțime de factori. Exista preocupări permanente
pentru crearea de noi tehnici, pentru desc operirea de noi aparate de măsură mult mai exacte,
pentru a se ajunge la concluzii clare, cu valoare aplicabilă. În programele de activitate care
supravegează calitatea diferitelor componente ale mediului se evidențiază intervenția statelor și a
unor organ isme internaționale, deoarece poluarea nu recunoaște granițele administrativ – politice.9

2.2. Calitatea aerului înconjurător

Atmosfera este un strat protector care întreține viața pe pământ și o protejează de mediul
ostil al spațiului cosmic. Atmosfera este sursă de dioxid de carbon ( CO 2 ) necesar fotosintezei
și a oxigenului pentru respirație. Ea furnizează azotul pe care ba cteriile fixatoare de azot și
plantele care produc amoniacul îl utilizează pentru a produce azot legat chimic, un element
esențial al vieții. Ca parte integrantă a ciclului hidrologic, atmosfera transportă masele de apă sub
formă de vapori din oceane pe pă mântul solid.
Dar atmosfera are și o funcție protectoare vitală. Ea absoarbe cea mai mare parte a
radiațiilor electromagnetice ce vin de la soare, permițând transmisia unor cantități reduse de
radiații. Viața pe pământ este protejată de acțiunea distrugăt oare a ultravioletelor cu energie
mare, prin absorbția lor de către stratul de ozon. Ma i mult, deoarece ea re absoarbe cea mai mare
parte din radiațiile infraroșii, prin care energia solară absorbită este reemisă în spațiul sideral,
atmosfera stabilizează t emperatura pământului prevenind variațiile bruște și extreme ale
temperaturii.
În ceea ce privește calitatea și poluarea aerului înconjurător poate fi accentuată prin
alegerea unor indicatori care să c aracterizeze factorul de mediu „ AER”. Nivelul de încre dere al
acestor indicatori depinde de calitate datelor folosite care pot fi:
– date disponibile din rapoartele privind starea mediului;
– rezultate ale unor studii, inventare, prognoze;
– date și rezultate disponibile raportate sau obținute prin studii la nivel european;
– scenarii, strategii, programe, obiective, ținte la nivel național și european care urmăresc
calitatea și poluarea aerului.

2.2.1. Nivelul concentrațiilor medii anuale a le poluanților atmosferici în aerul
înconjurător

Cei mai mulți poluanți ai aerului sunt gaze sau particule fine. Principalele gaze poluante
sunt oxizii de carbon, de sulf, de azot. Aceste gaze de cele mai multe ori provin din aceleași
surse, dar fiecare c reează probleme diferite.
Concentrațiile medii anuale ale poluanților atmosferici : dioxid de azot ( NO 2 ), dioxid de
sulf ( SO 2), particule în suspensie ( PM 10), ozon ( O3), benzen ( C6 H6), plumb ( Pb ), cadmiu

9 Sanda Vișan, Anca Angelescu, Cristina Alopi “Me diul înconjurător -poluare și pro tecție”, Editura Economică,
Bucureș ti, pag. 20.

24
(Cd ) și nichel ( Ni ) determinați în cadrul RNMCA ( Rețeaua Națională de Monitorizare a
Calității Aerului ) la stațiile de fond, trafic și industrial în anul 2015 în raport cu valoarea limită
anuală/valoarea ț intă sunt prezentate în figura 2 .1. În figura 2.1. și 2.2. sunt reprezentate
concentrații le medii anuale ale poluanților atmosferici înregistrate la stațiile de monitorizare la
nivel național în anul 2015 în raport cu valoarea limită anuală / valoarea țintă.

Figura 2.1 . NO 2 – Concentrații medii anuale înregistrate la stațiile din RNMCA

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

Figura 2.2 . Ozon – Valorile maxime anuale ale mediilor mobi le înregistrate la stațiile din
RNMCA

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

25
Analiza datelor din figura 2.1. și 2.2. arată pentru dioxidul de azot ( NO 2 ) că media
anuală a fost depășită decât la o singură stație, Iași ( IS-1 ). Însă pentru ozon valoarea țintă a fost
depășită la 15 stații din RNMCA ( Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului ).
Stația IS -1 – Podu de Piatră ( Bulevardul N. Iorga ), stație de trafic care este amplasată în
zona de trafic și greu respectă criteriile impuse de legislație. Poluanți monitorizați sunt cei
specifici activității de transport și anume dioxid de sulf ( SO 2 ), oxid de azot ( NO ), dioxid de
azot ( NO 2), oxizi de azot ( Nox ), oxid de carbon ( CO ), plumb ( Pb ), niche l ( Ni ), cadmiu
(Cd), particule în suspensie ( PM 10 ), benzen etc. Corelarea nivelului concentrației poluanților cu
sursele de poluare, se face pe baza datelor meteorologice obținute în stațiile prevăzute cu senzori
meteorologici de direcție și viteză vân t, temperatură, presiune, umiditate, precipitații și
intensitate a radiației solare. Posibile cauze ale depășirilor la stația IS -1 cu dioxid de azot ( NO 2 )
sunt: traficul rutier, pr oximitatea unei benzinării, facilități de parcare , activitatea de salubriz are,
curaț enia corelată cu condițiile meteo nefa vorabile dispersiei poluanților.
O mare parte din poluanții atmoferici provin din arderi, combustii generatoare de energie,
activități industrial e, care conduc la emisii de substanțe și particule care se degajă în atmosferă
putând atinge concentrații nocive. Prevenirea și combaterea acestora este o problemă de
actualitate, de importanță vitală, iar mijloacele tehnice și științifice implicate trebuie să fie dintre
cele mai moderne și bine fundamentate atât pe plan economic, cât și pe plan politic și juridic.
Instrumentele tehnice folosite pentru înregistrarea datelor privind concentrațiile medii anuale, ale
poluanților atmosferici ( NO 2, SO 2, PM 10, Pb, Cd, Ni, ) în raport cu valoarea limită anuală, sunt
analizoarele din stațiile de monitorizare.
Și Mehedinți are o stație automată de tip industrial care evaluează influența traficului
asupra calității aerului. Stația automată fixă este amplasată în Drob eta Turnu Severin. Poluanții
monitorizati au fost : dioxidul de sulf ( SO 2), oxizii de azot (NOx) , monox idul de carbon (CO) ,
ozonul (O 3) și parametrii meteo (direcția și viteza vântului, presiune, temperatură, radiația
solară). Indicii generali de calitat e a aerului la stația automată fixă MH 1 au fost stabiliți pentru
următorii indicatori: dioxid de sulf (SO 2) ,dioxid de azot (NO 2) , m onoxid de carbon (CO) , ozon
(O3). ) În cazul dioxidului de sulf, poluant atmosferic ,sursa majoră este emisia provenită din
arderea cărbunelui în cadrul termocentralelor. Pe perioada monitorizată, la stația fixă automată
concentrațiile dioxidului de sulf nu au depășit valorile limită pentru protecția sănătății umane și
pentru protecția ecosistemelor.
Principalele surse de poluare cu oxizi de azot sunt reprezentate de procesele de ardere din
industria energetică, instalații de ardere neindustriale și din trafic, ponderea importanței acestuia
crescând ușor în ultima vreme, dar n u s-au ȋnregist rat depășiri ale valorii limită.
Monoxidul de carbon are drept surse: procesele de arderi incomplete a combustibililor
fosili și traficul rutier. Concentrațiile ozonului s -au ȋncadrat în concentrația ma xim zilnică a
mediilor pe 8 ore.
Sursele de poluare atmosferică cu pulberi pot fi nat urale, ca de exemplu antrenarea
particulelor de la suprafața solului de către vânt sau antropice: procesele de producție, arderile
din sectorul energetic, șantierele de construcții și transportul rutier, haldele și de pozitele de
deșeuri industriale, sistem ele de încălzire individuale, îndeosebi cele care utilizează combustibili
solizi etc . S-au ȋnregistrat 7 depășiri ale valorii limită în luna martie.10
Tendinț ele concentraț iilor medii anuale ale anumitor poluanți atmosferici din perioada
2009 -2015 înregistr ate la diferite tipuri de stații de monitorizare a calității aerului din RNMCA
( Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului ) sunt prezentate în figura 2.3. și 2.4.

10 Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

26
Figura 2.3 . Evoluția concentrațiilor medii anuale ale poluanților atmosferici
înregistrate la stațiile de trafic ( 1 )

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

Figura 2.4 . Evoluția concentrațiilor medii anuale ale poluanților atmosferici
înregistrate la stațiile de trafic ( 2 )

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

27
Din analiza datelor prezentate în figurile 2.3. și 2.4. se remarcă că pentru perioada 2009 –
2015, la toți poluanții luați în calcul pentru stațiile de trafic, există o tendință generală de
reducere a concentrațiilor medii anuale, care de regulă s -au situat sub valorile limită, valorile
țintă.
Calitatea vieții este riguros corelată și dependentă de calitatea aerului. Ritmul de creștere
economic, demografic, instituțional impun luarea unor măsuri gândite și documentate pentru a
domina fenomenele periculoase de poluare a aerului, pentru a îndruma mecanismele de
dezvoltare socio -economico -financiare în avantajul omului și al umanității. Prin mediul
înconjurător se înțelege ansamblul de elemente și fenomene naturale și artificiale, care reprezintă
cadrul, mijlocul și condițiile de viață ale omului.
Acțiunea mediul ui poluant asupra organ ismului uman este diversă și complexă. Ea poate
merge de la simple incomodități în activitatea omului, disconfortul, până la perturbări puternice
ale stării de sănătate și chiar pierderea de vieți omenești.
Încărcare a organismului populației supuși la anumiți poluanți, cunoscuți a avea calități de
depozitare în anumite organe, reprezintă un alt aspect important al influenței poluării mediului
asupra sănătății, care poate fi analizat prin procentul de populație urbană potențial expus ă la
concentrații de poluanți în aerul înconjurător care depășesc valoarea -limită pentru protecția
sănătății umane.
În figura 2.5. se prezintă numărul de depășiri ale valorii limită zilnice pe ntru particule în
suspensii ( PM 10 ) la stațiile de monitorizare la nivel național în anul 2015.

Figura 2.5 . PM 10 – Depășiri ale valorii limită zilnice la stațiile de monitorizare la
nivel național

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

28
Depășiri maxime ale valorii limită zilnice au fost înregistrate la stațiile de monitorizare
din București ( B -1, B-6 ) și Iași ( IS -1 ). Stațiile de monitorizare fixe amplasate în București
sunt: Lacul Morii ( B -1 ) pentru fond urban, Titan ( B -2 ) pentru zona industrială, Mihai Bravu
(B-3) pentru trafic, Berceni ( B -4 ) pentru zona industrială, Drumul Taberei ( B -5 ) pentru zona
industrială, Cercul Militar ( B -6 ) pentru trafic, Magurele ( B -7 ) fond suburban, Balotești ( B -8)
fond regional. Datel e colect ate au semnalat faptul că în București au fost înregistrate depășiri
doar la indicatorii de poluare PM 10 și NO 2. Însă la dioxid de azot ( NO 2 ) valorile sunt în continuă
scădere prin introducerea la nivelul municipiului București a Programului Integrat de Gestionare
a Calității Aerului, poluarea cu particule în suspensie ( PM 10 ) rămâne însă în continuare o
problemă importantă privind cal itatea aerului în Bucureș ti.
Se observă clar o situație alarmantă la nivelul municipiului București în ceea ce privește
depășirile la valorile medii zilnice, a ceastă situație indică obligația unei intervenții punctuale, în
funcție de diferiții factori ( de trafic, meteo, etc ), astfel încât să se intervină eficient asupra
depăș irilor medii zilnice. Analiza datelor a dus la urmatoarele c oncluzii privind nivelul de
particule în suspensie ( PM 10 ) în Bucureș ti:
– datele înregistrate arată situații alarmante privind concentrațiile de PM 10, cea mai poluat ă zonă
din acest punct de vedere este zona metropolitană a capitalei. Fiind înregistrate depășiri ale
valorii limită anuale pentru protecția sănătății umane, dar și numeroase depășiri ale valorii limită
zilnice.
– datele de monitorizare zilnice arată că depăș irile cele mai frecvente s -au datorat traficului
extrem de intens pe arterele Bucureștiului, dar și numeroaselor locații în care se execută lucrări
de construcții, inclusiv î n zonele centrale;
– nivelul de PM 10 este determinat de mai mulți factori și prin urmare necesită intervenț ii pe mai
multe paliere ( de la măsuri privind condiț iile de tra fic până la intervenții directe asupra străzii,
cum ar fi spă larea prafului ). Pentru reducerea concentrațiilor poluanț ilor au fost propu se o serie
de măsuri integrate. Începâ nd din 20 09 s-a realizat monitorizarea mă surilor din program, dar
pentru că valorile s -au situat în continuare peste limita admisă a concentrațiilor pentru PM 10,
programul a intrat în revizuire, fiind finalizat î n anul 2010.
Iași este considerat, potrivit Ministerul Mediului, orașul cu aerul cel mai greu de respirat
din România, după București. Cauzele invocate car e au dus urbea moldoveană în vârf țin de
șantierele de construcții și traficul auto. La stația de moni torizare IS -1 se precizează că pentru
indicatorul particule în suspensie ( PM 10 ) au fost înregistrate depășiri ale valorii limite zilnice.
Cauza depășirilor fiind: traficul rutier, șantierele din municipiu, arderile de combustibil pentru
încălzirea populației corelate cu condițiile meteo nefavorabile dispersiei poluanților (calm
atmosf eric, inversiuni termice accentuate).
Valorile emisiilor de substanțe poluante evacuate în atmosferă sunt direct proporționale
cu:
– nivelul producției realizate din diverse sectoare de activitate la nivel național;
– retehnologizarea instalațiilor (tehnologii mai curate, cu emisii de substanțe poluante
minime);
– înlocuirea instalațiilor vechi, care nu se justifică economic și financiar a fi
retehnologizate, cu instalații noi, nepoluante;
– transpunerea legislației eur opene în legislația românească astfel încât să se realizeze
țintele privind limitarea emisiilor de poluanți în atmosferă, menținerea și îmbunătățirea
indicatorilor de calitate a aerului.
Poluanții care depășesc valo rile limită sunt în general particulele în suspensie ( PM 10 ) și
dioxidul de azot ( NO 2 ), pentru poluarea din trafic. Mai rar se înregistrează valori depășite la

29
monoxid de carbon ( CO ), dioxid de sulf ( SO 2 ) și pentru ozon ( O3 ), însă în general mai reduse
față de numărul total al depășiril or admise. Principalele măsuri ce trebuiesc luate sunt:
– menținerea restricțiilor privind traficul pentru camionete în centrul Bucureștiului;
– reducerea ambute iajelor în trafic prin implemen tarea unui sistem inteligent al controlului
traficului;
– crește rea atractivității transportului public și cu bicicleta;
– creșterea controlu lui privind construcțiile ( obli gația curățeniei în zonele limitrofe
construcției, rezultând reducerea particulelor în suspensie ).
În figura 2.6. se prezintă ponderea populației la nivel național care este potențial expusă
la concentrații de particule în suspensie ( PM 10 ) ce depășesc valoarea limită stabilită pentru
protecția umană .

Figura 2.6 . Ponderea populației expusă la concentrații de PM 10 la nivel național

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )
Poluarea atmosferică este o problemă complexă, deoarece este un fenomen extins,
generat de multe activități, cum ar fi creșterea producției industriale și de energie, arderea
combustibililor fosili, creșterea traficului, încălzire etc .
În figura 2.7. se prezintă numărul de depășiri ale valorii țintă pentru ozon la stațiile de
monitorizare la nivel național în anul 2015.

Figura 2.7 . Ozon depășiri ale valorii țintă la stațiile de monitorizare la nivel
național

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

30
Cunoașterea acestor efecte ale poluării mediului asupra sănătății a condus la necesitatea
instituirii unor măsuri de protecție a mediului înconjurător, care țin seama și de datele privind
numărul de depășiri ale valorii limită /țintă înregistrate la nivel național .

2.2.2. Efectele poluării aerului înconjurător

Problema poluării atmosferei preocupă organismele specializate ale ONU, cum și cele
guvernamentale și nonguvernamentale ale diverselor state, deoarece aerul care încorporează
oxigenul și bioxidul de carbon, elemente vitale pentru animale, plante și om, poate deveni nociv.
Aerul este c onsiderat poluat atunci când se constată prezența unor substanțe străine sau a
unor variații importante ale acestora în proporția părților componente ale acestuia și care pot
provoca efecte dăunătoare sau acțiuni jenante organismului uman, ecosistemelor. E lementele
poluării au importanță nu numai pentru calitatea aerului, dar se referă și la procesele și
fenomenele atmosferice, cu efecte meteorologice și climatologice negative din ce în ce mai
evidente și mai greu de controlat.
Exceptând cazurile extrem de rare, de poluare naturală a aerului, ca urmare a unor erupții
accidentale de gaze, poluarea aerului este consecința unor activități umane. Poluarea aerului este
în primul rând un fenomen al vieții urbane.
Creșterea populației, dezvoltarea industriei și ut ilizarea vehiculelor acționate cu motoare
cu explozie provoacă emisii de substanțe și particule, care suplimentează, intră în reacție și
complică situația creată de impuritățile din aer tradiționale.

2.2.2. 1. Efectele poluării aerului înconjurător asupra sănătății

Datorită cerințelor de energie electrică, termică, de produse din industriile chimică,
metalurgică, transportul rutier și aerian, într -o con tinuă creștere, au determinat ca poluarea
atmosferică să devină tot mai acută, din cauza creșterii în aer a unor constituenți din atmosferă :
dioxid de sulf ( SO 2), oxizi de azot ( NO x), emisii de particule fine etc., sau pătrunderii în
atmosferă a unor compuși nocivi pentru mediu precum: elemente radioactive, substanțe organice
de sinteză, etc.
Poluarea aerului afectează în mod negativ oamenii și mediul lor înconjurător, murdărește
clădirile, împiedică creșterea vegetației, diminuează valoarea produselor agricole, întunecă
vederea, adaug ă mirosuri neplăcute mediului de viață uman și în principal, pune în pericol
sănătatea locuitorilor. Asupra omului efectele poluării atmosferice se pot urmării prin
prezentarea grafică a datelor privind ponderea populației urbane din România expusă la
conc entrații de poluanți în aerul înconjurător ( SO 2, NO 2, CO, O 3, PM 10, etc., metale grele din
suspensii și din depuneri precum: Pb, Cd, As, Ni ), care depășesc valorile limită/ valorile țintă (
în cazul ozonului ) stabilite pentru protecția sănătății umane. 11
În figura 2.8. este prezentată ponderea populației la nivel național care este potențial
expusă la concentrațiile de O 3 ce depășesc valoarea țintă stabilită pentru protecția umană.

11 Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

31
Figura 2.8 . Ponderea populației expusă la concentrații de O 3 la nivel național

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

În figura 2.9. se prezintă evoluția procentului din populația urbană expusă la afectarea
sănătății datorită depășirii valorilor limită a indic atorilor de calitate a aerului: dioxid de azot
(NO 2), ozon ( O3 ), particule în suspensie ( PM 10 ).

Figura 2.9 . Populația urbană expusă la concentrații de poluanți atmosferici ce
depășesc valorile limită/ valorile țintă

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

32
Anali za datelor prezentate în figura 2.9. privind evoluția procentului de populație expusă
la concentrații de poluanți peste valorile limită/țintă stabilite pentru protecția sănătății umane
arată că dintre cei trei poluanți atmosferici, pulberile au ponderea cea mai mare pe întreaga
perioadă analizată. O măsură eficientă, ca și în cazul altor poluanți, constă într -un control
permanent și riguros al pulberilor la locul de producere.
Pulberile în suspensie reprezintă un amestec de particule foarte mici și picături de lichid
și provin din: activitatea industrială, sistemul de încălzire a populației, centralele termoelectrice,
traficul rutier. Pulberile rezultate din fabrici sunt controlate prin intermediul fi ltrelor
electrostatice de diferite tipuri, cum este cazul emisiilor provenite de la fabricile de ciment,
centralele termoelectrice etc. Dar există și pulberi care nu pot fi controlate prin metode
convenționale precum pulberile rezultate în urma fumului, fu rtunilor de nisip etc. Pulberile,
aerosolii, praful și fumul pot să aibă efecte negative asupra omului, dar și asupra mediului
înconjurător.

2.2.2. 2. Efectele poluării aerului înconjurător asupra ecosistemelor

Poluarea aerului înconjurător are efecte negative și asupra faunei și florei, care sunt mult
mai sensibile decât organismul uman la acțiunea diverșilor poluanți.
Animalele, păsările, insectele, unele organisme acvatice, ca și plantele, suferă influența
poluanților până la dispariț ia sau distrugerea lor. Însă unele măsuri cum sunt: recuperarea și
reciclarea reziduurilor, interzicerea îndepărtării la întâmplare a reziduurilor de orice fel care ar
putea conduce l a poluarea factorilor de mediu, apă, sol, aer, organizarea corectă a sis temelor de
canalizare și a instalaț iilor locale, realizarea de staț ii de epurare, îmbogățirea cu sisteme de
reținere și colectare a substanțelor nocive din apele reziduale, construirea de întreprinderi în afară
zonelor de locuit, asigurarea unor arderi com plete a combustibililor utilizați în industrie,
înzestrarea întreprinderilor industriale cu instalații de reținere a poluanților, reglarea
corespunzătoare a arderilor la autovehicule pentru reducerea eliminării poluanților, amenajarea
cât mai multor spații verzi, etc., conduc la diminuarea efectului de poluare asupra ecosistemelor.
Însă majoritatea culturilor agricole sunt expuse la concentrații de ozon care depășesc
obiectivul pe termen lung AOT40 stabilit prin Directiva UE privind calitatea aerului.
AOT4 0: reprezintă suma diferenț elor dintre concentra țiile orare mai mari de 80 μg/m3 (40 ppb)
și 80 μg/m3 acumulate în toate valorile orare măsurate între 8.00 – 20.00 ora Europei Centrale
(9,00 -21,00 ora României). Pentru culturi, acumularea este de la 1 mai până pe 30 iulie. Pentru
păduri, acumularea este pe perioada de vară (1 aprilie -30 septembrie). AOT40 este exprimat în
(μg/m3) x oră .
– Valoare țintă AOT 40 este de 18000 (μg/m3) x h medie pe 5 ani .
– Obiectivul pe termen lung AOT 40 (calculat cu valoril e orare) este de 6000 (μg/m3) x h.
În cazul suprafețelor acoperite cu păduri situația este mult mai nefavorabilă, atât la
depășirea obiectivului pe termen lung AOT40, cât și la depășirea valorii -țintă AOT40. Referitor
la România, aceasta se situează într -un d omeniu intermediar față de alte state ale UE, atât la
culturile agricole, cât și la păduri.12

12 Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

33
Figura 2.10 . Procentul de culturi agricole și păduri la care a fost depășită valoarea
țintă AOT40 / valoarea raportată AOT40

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

În figura 2 .10. se prezintă evoluția procentului de suprafețe expuse la concentrații de
ozon peste valoarea țintă pentru ecosistemele cult uri agricole și păduri ( AOT40 ). Se constată că
suprafețele de pădure expuse la concentrații de ozon mai mari decât valoarea țintă AOT40 se
mențin aproximativ în același interval pe întreaga perioadă analizată.

2.2.2. 3. Efectele poluării aerului înconjurător asupra solului și vegetației
Poluanții emiși în atmosferă sunt supuși fenomenului de diluție și sedimentare, fenomen
important care este condiționat de proprietățile substanțelor poluante și de condițiile mediului
atmosferic în care pătrund. Suspensiile au stabilitate mai mică în atmosferă decât gazele și o
capacitate de difuzie mai redusă, stabilitate care este cu atât mai mică cu cât dimensiunea și masa
sunt mai mari, astfel au capacitatea mai redusă de a se dilua în aer în raport cu gazele, în schimb
se sedimentează mai ușor.
În figura 2.11. este prezentată situația terenurilor supuse eutrofizării și acidifierii în
România .

Figura 2.11 . Ponderea suprafețelor de teren supuse riscului de eutr ofizare și
acidifiere în România

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

34
Sunt prezentate date sub formă grafică care pun în evidență ponderea suprafețelor de
teren expuse la eutrofizare și acidifiere în România.
Din analiza grafică se observă o tendință de scădere a ambelor tipuri de riscuri, indiferent
de măsurile avute în ve dere.13

2.2.3. Acțiuni întreprinse pentru îmbunătățirea calității aerului înconjurător

Prevenirea poluării constă în utilizarea unor procese, practici, materiale sau produse ce
împiedică, reduc sau controlează poluarea. Acestea pot include modificarea proceselor, tratarea,
reciclarea, mecanismele de control, utilizarea eficientă a resurselor și înlocuirea materialelor. Ea
trebuie să fie un scop al tuturor activităților umane care sunt surse de poluare.
Evaluarea calității aerului înconjurător este regle mentată prin Legea nr. 104/2011 privind
calitatea aerului înconjurător ce transpune Directiva 2008/50/ CE a Parlamentului European și a
Consiliului privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa și Directiva
2004/107/CE a Parlamen tului European și a Consiliului privind arsenul, cadmiul, mercurul,
nichelul, hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător.
Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconju rător prevede stabilirea unor
aglomerări și zone de management al calității aerului în care concentrațiile ambientale de
poluanți nu respectă obiectivele de calitatea aerului ( valorile limită sau valorile țintă ). Pentru
aceste zone este necesară gestionarea calității aerului prin elaborarea și implementarea unor
planu ri/ programe de calitatea aerului, care trebuie să includă pe lângă măsurile de reducere a
emisiilor și măsuri pentru protejarea grupurilor sensibile de populație.
În anul 2012 s -a aprobat prin Ordinul MMP nr. 3299/2012 metodologia de realizare și
raporta re a inventarelor privind emisiile de poluanți în atmosferă, în mod unitar, pe întreg
teritoriul țării, în conformitate cu prevederile legislației europene și ale convențiilor
internaționale în domeniu la care România este parte.
Inventarul privind emisii le de poluanți în atmosferă la nivel național stă la baza întocmirii
rapoartelor către organismele europene și internaționale și stabilirii conformării cu obligațiile
României privind emisiile de poluanți în atmosferă. Luând în considerare metodologia apro bată
prin Ordinul nr. 3299/2012, inventarele locale și inventarele naționale care sunt raportate la
Comisia Europeană, Agenția Europeană de Mediu, Convenția privind poluarea atmosferică
transfrontieră pe distanțe lungi, Convenția privind poluanții organici persistenți adoptată la
Stockholm, Convenția -cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice urmează să se
coreleze între ele . Programul de stimulare a înnoirii parcului auto național 2015, finanțat de
AFM din bugetul Fondului pentru Mediu, a vizat îmbunătățirea calității mediului prin înnoirea
Parcului auto național prin diminuarea efectelor poluării aerului asupra mediului și sănătății
populației, cauzate de emisiile de gaze de eșapament de la autovehiculele uzate.
În cadrul Programului Rabla 2015, au fost casate 25.420 de autovehicule, fiind
achiziționate 8.354 de mașini. Administrația a alocat pentru Programul Rabla 2015, 220 de
milioane de lei . Cuantumul primei de casare a fost de 6500 lei, la care se putea adauga un
ecobonus in valoare de 7 50 lei pentru motoarele cu emisii de CO2 mai mici de 100g/km Pentru
autoturismele hibride, ecobonusul era de 1500 lei, iar pentru cele electric hibride valoarea era de
250 0 lei.14

13 Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )
14 Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

35
2.3. Calitatea apei

Apa este una dintre cele mai importante resurse natural e fără de care nu sunt posibile
viața și activitățile umane.
În toată istoria omenirii, calitatea și cantitatea apei a fost un factor vital pentru
determinarea unei vieții confortabile. Civilizații întregi au dispărut din cauza lipsei de apă.
Nu există v iață fără apă, apa este un bun indispensabil pentru oameni. Apa uzată trebuie să fie
returnată mediului ambiant astfel încât să nu afecteze publicul și orice persoană particulară.
Orice considerare asupra calității apei necesită o cunoaștere a surselor, tr ansportului, proprietățile
fizice și a compoziției apei.
Apa a fost de -a lungul secolelor, un element foarte important pentru supraviețuirea
omului și dezvoltarea societății. Resursele de apă și gama de servicii pe care le furnizează susțin
creșterea economică, reducerea sărăciei și durabilitatea mediului. De la securitatea alimentară și
energetică până la sănătatea umană și a mediului, apa contribuie la îmbunătățirea bunăstării
sociale. De resursele de apă depinde funcționarea ecosistemelor și circuitul apei este esențial
pentru realizarea gestionării durabile a apei.
Apa naturală are proveniență meteorică, rezultată din condensarea vaporilor de apă din
atmosferă, și terestră. Sursele de apă terestre sunt de suprafață ( râuri, lacuri, fluvii, mări,
oceane) și subterane.
Compoziția chimică a apei natural e depinde de sursă. Apa meteoric ă absoarbe, pe măsură
ce cade spre pămâ nt, substanțe a flate în aer cum sunt gaze ( oxigen, azot, a moniac, dioxid de
carbon, hidrogen sulfurat ) , substanțe anorganice, bacterii etc.
În apa din sursele de suprafață, procentul substanțelor anorganice și bacteriilor este mai
mare, în plus conține și substanțe organice. Substanțele anorganice care predomină sunt
bicarbonații, cl orurile și sulfații de sodiu , potasiu, calciu și magneziu. Dintre gaze, oxigenul și
dioxidul de carbon se găsesc într -o cantitate mai mare, datorită faunei și florei acvatice .
Apa din sursele subterane conține, în principal, aceleași săruri anorganice ca cea din
sursele de suprafață, dar într -o cantitate mai mare, datorită rocilor cu care vi ne în contact.
Conținutul de oxi gen și substa nțe organice este foarte redus. În schimb , concentrația de dioxid de
carbon este mare. După substanța dominant ă apele subterane su nt calcaroase, sulfuroase,
ferug inoase etc.15
Teritoriul României dispune de toate tipurile de resurse de apă , apa dulce din râuri, lacuri
și acvifere subterane. Cea ma i mare resursă de apă dulce provine din fluviul Dunărea și din
râurile interioare. Lacurile naturale, deși numeroase ( 3.450 ), au o contribuție nesemnificativă la
volumul resurselor de apă ale României.
Administrația Națională „Apele Române” a furnizat pentru anul 2015 următoarele date și
valori privind resursele de apă potențiale și utilizabile.
La nivel național resursele de apă ale României sunt relativ sărace și neuniform distribuite în
timp și spațiu . Acestea însumează teoretic circa 134,6 mld. mc, fiind constituite din apele de
suprafață, respectiv râuri, lacuri, fluviul Dunărea și ape subterane, din care resursa utilizabilă,
potrivit gradului de amenajare a baz inelor hidrografice, este de circa 40 mld mc. Față de anul
2010, cerința de apă din Român ia a scăzut cu 1,75 mld mc în anul 2015, de la 8,45 mld mc de
apă la 6,70 mld mc, fiind defalcată pe cele trei categorii de utilizatori astfel:
– populație – 1,07 mld mc de apă ( 15,97% ) față de 1,25 mld mc în anul 2010;
– agricultură – 1,21 mld mc de apă ( 18,06% ) față de 1,59 mld mc în anul 2010 și 4,42
mld mc de apă ( 65,97% );

15 Georgeta Cuculeanu „ Ecotehnologii” , Editura ASE, București, 2009, pag. 61 -63.

36
– sectorul industrial față de 5,61 mld mc în anul 2010.
Raportat la cerința de apă din anul 2015, care a fost de 6,70 mld mc, volumul de apă
prelevat ( utilizat ) a fost de 6,46 mld mc, în creștere cu 0,24 mld mc de apă față de anul 2010,
când volumul de apă prelevat a fost de 6,22 mld mc de apă.
Defalcat pe cele trei categorii de utilizatori ( populație, industrie, agricultură ):
– volumul de apă prelevat în sectorul agricol a crescut de la 0,74 mld de mc în anul 2010 la 1,29
mld mc în anul 2015;
– sectorul industrial a consumat 4,14 mld mc în anul 2015 față de 4,45 mld mc în anul 2010
– pentru populație volumul de apă prelevat în anul 2015 a fost de cca. 1,03 mld mc, fiind
aproximativ egal cu cel prelevat în anul 2010 (1,03 mld mc). ( Statistică realizată conform
datelor furnizate de Administrația Națională ”Apele Române”).
Resursele de apă ale României sunt constituite din ape le de suprafață – râuri, lacuri,
fluviul Dunărea – și ape subterane.
Raportat la populația actuala a țării, rezultă:
– resursa specifică utilizabilă în regim natural, de cca. 2660 m3/loc. și an, luând în
considerare și aportul Dunării;
– o resursă specifi că, teoretică, de cca. 1770 m3/loc. și an, luând în considerație numai
aportul râurilor interioare, situând din acest punct de vedere țara noastră în categoria
țărilor cu resurse de apa relativ reduse în raport cu resursele altor țări.

Figura 2.12 . Evoluția resursei de apă ( teoretică și utilizabilă ) în mii m3

Sursa: Agenția Națională Apele Române ( ANAR )16

Principala resursă de apă a României o constituie râurile interioare . O caracteristică de bază
a acestei categorii de resursă o constituie variabilitatea foarte mare în spațiu:
– zona montană, care aduce jumătate din volumul scurs;
– variabilitatea debitului mediu specific ( 1 l/s si km2 în zonele joase, până la 40 l/s și km2
în zonele înalte ).

16 Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

37
O altă caracteristică o reprezintă variabilitatea foarte pronunțată în timp, astfel încât
primăvara se produc viituri importante, urmate de secete prelungite.
Dunărea , al doilea fluviu ca mărime din Europa ( cu lungime de 2850 km, din care 1075 km
pe teritoriul României ) are un stoc mediu la intrarea în țară de 174 x 109 m3.
Resursele de apă subterană sunt constituite din depozitele de apă existente în straturi
acvifere freatice și straturi de mare adâncime. Repartiția scurgerii subterane variază pe marile
unități tectonice de pe teritoriul țării astfel:
– 0.5-1 l/s și km2 în Dobrogea de Nord;
– 0.5-2 l/s și km2 în Podișul Moldovenesc;
– 0.1-3 l/s și km2 în Depresiunea Transilvaniei și Depresiunea Panonică;
– 0.1-5 l/s și km2 în D obrogea de Nord și Platforma Dunăreana;
– 5-20 l/s și km2 în zona Carpaților, în special în Carpații Meridionali și în zonele de carst
din bazinul Jiului și Cernei.
În anul 2015 prelevările totale de apă brută au fost de 6,46 mld.m3 din care:
– populație 1,03 mld.m3.
– industrie 4,14 mld.m3.
– agricultură 1,29 mld.m3.
Prelevările de apă au crescut de la 6.22 mld.m3 în anul 2010, la 6,46 mld.m3 în anul 2015 .
Pentru anul 2015 raportul cerință/prelevare pentru resursele de apă se prezintă în tabelul 2. 1.

Tabelul 2.1. Raportul cerință/prelevare pentru resursele de apă în anul 2015

Cerința de apă Prelevările de apă Gradul de
utilizare
Activitate Valoarea –
mld.mc Activitate Valoarea –
mld.mc %
Populație 1,07 Populație 1,03 96%
Industrie 4,42 Industrie 4,14 94%
Agricultură 1,21 Agriultură 1,29 106%
Total 6,70 Total 6,46 96%
Sursa: Agenția Națională Apele Române ( ANAR )17

Calitatea apelor are un rol important pentru siguranța vieții și pentru desfășurarea activităților
economice, de aceea este stabilită prin standarde.

2.3.1. Calitatea apelor de suprafață

Calitatea cursurilor de apă
Starea ecologică / potențialul ecologic al cursurilor de apă monitorizate ( corpuri de apă
naturale, puternic modificate, artificiale – râuri ) pe spații / bazine hidrografice și la nivel
național . Evaluarea stării ecologice/potențialul ecologic al cursurilor de apă monitorizate (corpuri
de apă naturale, puternic modificate, artificiale – râuri ) pe spații/bazine hidrografice în anul
2015 (km). Evaluarea stării ecologice/potențialul ecologic al cursurilor de apă monitorizate

17 Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

38
(corpuri de apă naturale, puternic modificate, artificiale – râuri ) pe spații/bazine hidrografice în
anul 2015 ( %) .18

Figura 2.13 . Starea ecologică / potențialul ecologic al cursurilor de apă monitorizate
(corpuri de apă naturale, puternic modificate, artificiale – râuri) pe spații/bazine
hidrografice în anul 2015 (%)

Sursa: Agenția Națională Apele Române ( ANAR )

Figura 2.14 . Evoluția stării ecologice / potențialul ecologic al cursurilor de apă (corpuri
de apă naturale, puternic modificate, artificiale – râuri) monitorizată la nivel național în
perioada 2011 -2015 ( %)

Sursa: Agenția Națională Apele Române ( ANAR )

18 Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

39
Substanțele prioritare din lacuri ( RO 66 )

RO 66 – Indicator WHS 03 – Substanțele periculoase din lacuri.
Pentru acest indicator s -au avut în vedere raportarea substanțelor prioritare din HG
1038/2010 care stau la baza evaluării stării chimice a apelor de suprafață. De asemenea, prin
depășiri față de SCM se înțelege atât depășirile față de SCM -MA cât și față de SCM -MAC
(conform H.G. 1038/2010).
Distribuția numărului de substanțe prioritare monitorizate în lacuri ( lacuri naturale, puternic
modificate și artificiale ) pe spații/b azine hidrografice în anul 2015:19

Tabelul 2.2. Distribuția numărului de substanțe prioritare monitorizate în lacuri (lacuri
naturale, puternic modificate și artificiale ) pe spații/bazine hidrografice în anul 2015 –
mediul de investigare APĂ
Spații / bazin
hidrografic Corpuri de apă
( nr. ) Substanțe prioritare Secțiuni
monitorizate ( nr. )
Metale
prioritare
( nr. ) Micropoluanți
organici ( nr.)
Someș – Tisa 12 4 15 12
Crișuri 9 0 0 0
Mureș 16 3 14 4
Banat 9 3 4 9
Jiu 16 3 27 3
Olt 11 4 24 7
Argeș – Vedea 21 3 0 2
Buzău – Ialomița 29 3 7 3
Siret 11 4 24 3
Prut – Bârlad 27 4 27 14
Dobrogea – Litoral 22 4 6 14
Total 183 4 27 71
Sursa: Agenția Națională Apele Române ( ANAR )

19 Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

40
Figura 2.15. Distribuția substanțelor prioritare monitorizate în lacuri (lacuri naturale,
puternic modificate și artificiale) pe spații/bazine hidrografice în anul 2015 – mediul de
investigare APĂ.

Sursa: Agenția Națională Apele Române ( ANAR )

2.3.2. Calitatea apelor subterane

Evoluția numărului punctelor de monitorizare cu depășiri la conținutul de nitrați în
perioada 2011 – 2015 (%).

Figura 2.16. Evoluția punctelor de monitorizare cu depășiri ale concentrațiilor de nitrați
în perioada 2011 -2015 (%)

Sursa: Agenția Națională Apele Române ( ANAR )

41
2.3.3. Măsuri privind îmbunătățirea stării de calitate a apelor

A doua sursă de neliniște, pentru omul epocii tehnologice, o constituie poluarea apei.
Acest mediu viu, care în mod nemijlocit dă viață solului, florei și faunei, este tulburat de apele
reziduale, industriale sau urbane. Modificările sunt de ordin fizic, chimic, biologic și chiar
bacteriologic.
În anul 1961, Organizația Mondială a Sănătății a definit poluarea apelor astfel: „ Un curs
de apă este considerat poluat atunci când compoziția sau starea apelor sale sunt modificate
direct sau indirect datorită activității omului, în asemenea măsură încâ t acestea se pretează
mai puțin ușor la toate utilizările cărora le -ar fi putut să servească în starea lor naturală sau
numai a unora dintre ele”. 20
Această definiție include atât modificările proprietăților fizice, chimice și biologice ale
apei, care pot să o facă nepotabilă sau neutilizabilă pentru consum în activitățile domestice,
industriale, agricole, cât și schimbările de temperatură provocate de poluarea termică. Exceptând
cazurile accidentale, poluarea apelor provine din deversări necontrolate, de o rigini diverse.
Principalele sunt datorate: apelor reziduale urbane, apelor de origine industrială, poluării de
origine agricolă, care provine în mod esențial din unele produse utilizate în agricultură, din
îngrășăminte și reziduuri de origine animală. Ori ce apă naturală, apă de ploaie, apă de suprafață,
apă freatică, conține substanțe dizolvate. Aceste materiale sunt dizolvate din roca peste care trece
apa naturală sau pot fi dizolvate în apa naturală prin activitatea agricolă sau industrială a omului.
Multe dintre aceste substanțe pot avea un caracter toxic sau pot fi dăunătoare organismelor vii
din biosferă.
Calitatea apei este o problemă de maximă importanță ce ar trebui să ne preocupe pe toți.
Sănătatea noastră este dependentă direct de sursa de apă. Și principala presiune asupra stării
apelor de suprafață, și nu numai, este exercitată de către om prin deversarea în emisari a
apelor uzate neepurate sau insuficient epurate . Pentru protecția resurselor de apă, această
practică trebuie stopată, în sensul că apele epurate trebuie să corespundă prescripțiilor calitative
în vigoare.
În conformitate cu Directiva Cadru Apă 2000/60/CE , în cadrul planurilor de
management al bazinelor/spațiilor hidrografice au fost considerate presiuni semnificative acelea
care au ca rezultat neatingerea obiectivelor de mediu pentru corpul de apă . După modul în care
funcționează sistemul de recepție al corpului de apă se poate cunoaște dacă o presiune poate
cauza un impact .
Poluarea apelor este un proces de alterare a calității fizice, chimice sau biologice a
acesteia, produsă de o activitate umană, în urma căreia apele devin improprii pentru folosință. Se
poate spune că o apă poate fi poluată nu numai atunci când ea prezintă modificări vizibile
( schimbări de culoare, irizații de produse petroliere, mirosuri neplăcute ) ci și atunci când, deși
aparent bună, conține, fie și într -o cantitate redusă, substanțe toxice. Poluarea chimică rezultă din
deversarea în ape a unor compuș i chimici de tipul: nitrați, fosfați și alte substanțe folosite în
agricultură; unor reziduuri provenite din industria metalurgică, chimică, a lemnului, celulozei,
din topitorii sau a unor substanțe organice ( solvenți, coloranți, substanțe biodegradabile
provenite din industria alimentară ) etc. Calitatea apelor de suprafață este influențată de
evacuările de ape uzate, atunci când acestea nu sunt preepurate sau epurate necorespunzător
înainte de evacuarea în emisarii naturali.
În raport cu proveniența lor , apele uzate se clasifică astfel:

20 Valeriu Dinu „ Mediul înconjurător în viața omenirii contemporane”, Editura CERES, București, 1979, pag. 61.

42
– ape uzate menajere , sunt cele care se evacuează după ce au fost folosite pentru nevoi
gospodărești în locuințe și unități de folosință publică;
– ape uzate urbane , definite ca ape uzate menajere sau amestec de ape menajer e cu ape
uzate i ndustriale și/sau ape meteorice;
– ape uzate industriale , cele care sunt evacuate ca urmare a folosirii lor în procese
tehnologice de obținere a unor produse finite industriale sau agro -industriale. Apele uzate
urbane sunt definite ca ape uzate menajere sau amestec de ape uzate menajere cu ape
uzate industriale ( în general provenite din industria agro -alimentară ) sunt colectate prin
sisteme de canalizare și preluate și epurate în stații de epurare.
Apele uzate neepurate din aglomerările umane ( orașe și sate – zonele locuite cele mai
concentrate ) contribuie la poluarea apelor de suprafață și subterane. Poluarea se datorează în
principal următoarelor aspecte:
– ratei reduse a racordării populației echivalente la sistemele de colectare și e purare a
apelor uzate;
– funcționării necorespunzătoare a stațiilor de epurare existente;
– managementului necorespunzător al nămolurilor de la stațiile de epurare (produse
secundare ale procesului de epurare a apelor uzate, considerate deșeuri biodegradabil e);
– dezvoltării zonelor urbane fără asigurarea și dotarea cu sisteme și instalații de alimentare
cu apă și canalizare, care se reflectă apoi prin evacuările de ape neepurate în emisarii
naturali, ceea ce duce la o
– protecție insuficientă a resurselor de a pă.
Protecția sănătății umane și epurarea apelor uzate sunt principalele provocări pentru un
mediu sănătos, atât în zonele urbane, cât și în cele rurale. Deversarea necontrolată a apelor uzate
creează un pericol atatât pentru sănătatea populației, cât și pentru mediul înconjurător. Grupurile
vulnerabile ( copii și bătrânii ) din rândul populației sunt îndeosebi afectate de bolile hidrice, însă
și adulții suferă ulterior, ceea ce poate influența considerabil dezvoltarea economică a regiunii
respective. Cali tatea apelor de suprafață este influențată în mod direct de evacuările de ape uzate,
neepurate sau insuficient epurate, provenite din surse punctiforme, urbane, industriale și agricole.
Impactul acestor surse de poluare asupra receptorilor naturali depinde de debitul apei și de
încărcarea acesteia cu substanțe poluante.

Figura 2.17. Volume de ape uzate evacuate la nivel național în receptorii naturali
în perioada 2011 – 2015 (mii mc)

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

43
În ceea ce privește ponderea încărcării principalilor indicatori de calitate din apele uzate
evacuate în receptorii naturali, pe activități din economia națională, fără a lua în considerare
încărcarea aferentă apelor de răcire, situația se prezintă în figura 2.18.

Figura 2.18. Ponderea încărcării principalilor indicatori de calitate din apele uzate
evacuate în receptorii naturali în anul 2015 ( % )

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

Statisticile întocmite și prezentate anual în ”Sinteza calității apelor din România”
dovedesc faptul că cel mai mare impact dintre apele uzate care necesită epurare îl au apele uzate
provenite de la aglomerările urbane .
Cu toate că în anul 2015 încărcarea cu poluanți a apelor uzate s -a redus substanțial
comparativ cu anul 2007, evacuările de ape uzate urbane continuă să aibă impactul cel mai mare
asupra calității apelor de suprafață, în special în ceea ce privește poluarea cu substanțe organice
și nutrienți ( azot total și fosfor total ).21
Măsurile impuse de legislația națională care implementează Directivele Europene au ca
obiectiv general conformarea cu cerințele Uniunii Europene în domeniul calității apei, prin
îndeplinirea obligațiilor asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană ș i documentul
“Poziția Comună a Uniunii Europene (CONF -RO 52/04), Bruxelles, 24 Noiembrie 2004,
Capitolul 22 Mediu”. Documentele naționale de aplicare cuprind atât planurile de implementare
a directivelor europene în domeniul calității apei, cât și docume ntele strategice naționale care
asigură cadrul de realizare a acestora.
Managementul resurselor de apă necesită o abordare integrată a prevederilor Directivei
Cadru Apă 2000/60/CE cu cele ale altor directive europene în domeniul apelor, precum și cu alte
politici și strategii relevante ale anumitor sectoare, respectiv Directiv a 2007/60/CE privind

21 Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( A NPM )

44
evaluarea și gestionarea riscului la inundații, Directiva Cadru Strategia pentru Mediul Marin
2008/56/CE, sectorul hidroenergetic, protecția naturii, schimbările climatice, etc.
Procesul de integrare a managementului resurselor de apă din districtul bazinului
hidrografic al Dunării cu alte politici, este promovat de către Declarația Dunării din 2010 și de
documentele Uniunii Europene pentru salvgardarea resurselor de apă ale Europei ( Blueprint –
2012 ). Aceste documente sunt avute în vedere și de România, în calitate de stat semnatar al
Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea
(Convenția pentru protecția fluviului Dunărea ) și ca stat membru al Uniunii Europene.
În România, elaborarea st rategiei și politicii naționale în domeniul gospodăririi apelor,
asigurarea coordonării pentru aplicarea reglementărilor interne și internaționale din acest
domeniu se realizează de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Direcția
Managementul Res urselor de Apă. Gestionarea cantitativă și calitativă a resurselor de apă,
administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum și aplicarea strategiei și politicii
naționale, cu respectarea reglementărilor naționale în domeniu, se realizează de Admini strația
Națională "Apele Române", prin Administrațiile Bazinale de Apă din subordinea acesteia. Cadrul
legislativ pentru gestionarea durabilă a resurselor de apă este asigurat prin Legea Apelor
nr.107/1996, cu modificările și completările ulterioare.
În Ro mânia conform Legii Apelor, Schema Directoare de Amenajare și Management ale
Bazinelor Hidrografice este instrumentul principal de planificare, dezvoltare și gestionare a
resurselor de apă la nivelul districtului de bazin hidrografic și este alcătuită din Planul de
amenajare a bazinului hidrografic ( PABH ) – componentă de gospodărire cantitativă și Planul de
management al bazinului hidrografic ( PMBH ) – componenta de gospodărire calitativă.
Schemele Directoare de Amenajare și Management ale Bazinelor Hidr ografice se întocmesc în
conformitate cu Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 1.258/2006 care aprobă
Metodologia și Instrucțiunile tehnice de elaborare.
Strategia și politica națională în domeniul gospodăririi apelor are drept scop reali zarea
unei politici de gospodărire durabilă a apelor prin asigurarea protecției cantitativă și calitativă a
apelor, apărarea împotriva acțiunilor distructive ale apelor, precum și valorificarea potențialului
apelor în raport cu cerințele dezvoltării durabi le a societății și în acord cu directivele europene în
domeniul apelor. Pentru realizarea acestei politici se au în vedere următoarele obiective
specifice:
– îmbunătățirea stării apelor de suprafață și a apelor subterane prin implementarea
planurilor de management ale bazinelor hidrografice, în conformitate cu prevederile
Directivei Cadru Apă a Uniunii Europene;
– împlementarea Strategiei Naționale de Management al Riscului la Inundații, a planurilor
și programelor necesare și realizarea măsurilor ce deri vă din acestea, în concordanță cu
prevederile legislației europene în domeniu;
– elaborarea Schemelor Directoare de Amenajare a Bazinelor Hidrografice pentru
folosințele de apă, în scopul diminuării efectelor negative ale fenomenelor naturale
asupra vieții , bunurilor și activităților umane în corelare cu dezvoltarea economică și
socială a țării;
– implementarea Planului de protecție și reabilitate a țărmului românesc al Mării Negre
împotriva eroziunii și promovarea unui management integrat al zonei costiere, conform
recomandărilor europene în domeniu, inclusiv implementarea prevederilor Master
Planul ui ― Protecția și reabilitarea zonei costiere;
– întărirea parteneriatului transfrontalier și internațional cu instituții similare din alte țări, în
scopul monitorizării stadiului de implementare al înțelegerilor internaționale și
promovării de proiecte com une.

45
În prezent se urmărește gospodărirea durabilă a apelor pe baza aplicării legislației Uniunii
Europene și în special a principiilor Directivei Cadru pentru Apă și Directivei Inundații, care au
fost transpuse prin Legea Apelor nr. 107/1996 cu modificăr ile și completările ulterioare. În acest
context, instrumentele de realizare a politicii și strategiei în domeniul apelor includ Schema
Directoare de Amenajare și Management ale Bazinelor Hidrografice, managementul integrat al
apelor pe bazine hidrografice și adaptarea capacității instituționale la cerințele managementului
integrat. Pentru realizarea fiecărui obiectiv specific propus au fost planificate numeroase acțiuni.
Unele dintre acestea au fost realizate până în prezent, altele sunt în curs de realiza re sau vor fi
realizate în etapa următoare.
La nivel național, măsurile propuse în cadrul Planului de Management al fluviului Dunărea,
Deltei Dunării, Spațiului hidrografic Dobrogea și Apelor Costiere , pentru implementarea
cerințelor Directivei Cadru Apă 2 000/60/CE, respectiv măsurile care se adresează poluării cu
substanțe periculoase, nutrienți și substanțe organice din surse punctiforme costiere, vor face
parte integrantă din Programul de Măsuri aferent implementării Directivei Cadru Strategia
pentru Med iul Marin.
În România, potrivit datelor EUROSTAT, indicele de exploatare al apei WEI+ pentru România
se află sub limita de 20% care constituie pragul de avertizare pentru deficitul de apă și cu mult
sub 40% care constituie limita pentru deficitul sever de apă
22
2.4. Calitatea solurilor

Solul este unul din elementele biosferei și în același timp mediu de viață pentru plante.
Solul depozitează, îndeosebi în humus, substanța vie a uscatului și a energiei potențiale biotice,
captate prin fotosinteză, precu m, și elementele esențiale, carbon, azot, calciu, fosfor, potasiu etc.
Ca mijloc principal de producție în agricultură, solul se degradează ușor, mai ales când este
exploatat irațional. Distrugerea stratului fertil se reface în timp îndelungat. Solurile se distrug
îndeosebi prin eroziune, iar aceasta este activă prin lucrările iraționale pe care le efectuează
omul.
Solul reprezintă o resursă esențială pentru antroposferă, întrucât asigură procente
substanțiale ale alimentației și, de asemenea, constituie ba za pe care se ridică construcțiile și
infrastructura sistemului de transport terestru, șosele, autostrăzi, căi ferate, sistem de transport
prin conducte pentru apă, combustibili lichizi și gazoși etc.
Solul este un sistem natural complex, produs al acțiuni i multiple a factorilor climatici și
biologici asupra rocilor de la suprafața scoarței terestre, cu proprietăți care sunt exprimate în
profilul morfogenetic sau așa numitul profil al solului specific condițiilor locale. Solul este
reprezentat prin stratul superior, afânat al litosferei, care constituie mediul de dezvoltare al
plantelor și a cărui proprietate fundamentală este fertilitatea ( capacitatea de a susține creșterea și
dezvoltarea plantelor ).
Calitatea terenurilor agricole cuprinde atât fertilitat ea solului , cât ș i modul de
demonstrare a celorlalți factori de mediu față de plante. Capacitatea de producț ie a terenurilor se
aranjează în funcție de sol, relief, climă, apă freatică, pe baza notelor de bonitare naturală pentru
arabil, în 5 clase de calitate:
– clasa I ( 81 -100 puncte );
– clasa II ( 61 -80 puncte );

22 Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

46
– clasa III ( 41 -60 punct );
– clasa IV ( 21 -40 puncte );
– clasa V ( 1-20 puncte ).
Clasele de calitate ale terenurilor dau pretabilitatea acestora pentru folosințele agricole.
Numărul de puncte de bonitare se obține printr -o operațiune complexă de cun oaștere
aprofundată a unui teren, exprimând favorabilitatea acestuia pentru cerințele de existență ale
unor plante de cultură date, în condiții climatice normale și în cadrul folosirii raționale.
În tabelul 2.3 și în figura 2 .19. se prezintă încadrarea terenurilor agricole în clase de calitate după
nota de bonitare medie pe țară, pentru anul 2015, fără aplicarea măsurilor pedoameliorative.
Se remarcă faptul că, în cazul terenurilor arabile, care ocupă 64,05% din suprafața
cartată, cele mai multe terenuri se grupează în domeniul claselor de calitate a II -a ( 28,23% ) și a
III-a ( 38,99% ). Practic, în clasa I de calitate la arabil intră 6,24% din totalul terenurilor, restul
claselor prezentând diferite restricții. În cazul pășunilor și al fânețelor, în clasele a II -a și a III -a
se regăsesc 8,7% și respectiv 27,5% din suprafața car tată, iar în clasele a IV și a V -a 62% din
suprafața cartată. Circa 86% din suprafața viilor aparțin claselor a II -IV-a, iar 75% din suprafața
livezilor, claselor III -IV-a. Pe total suprafață agricolă, 35% din suprafață se încadrează la clasa a
III-a, 26% în clasa a IV -a, 21,5% în clasa a II -a, 12,9% în clasa a V -a și 4,6% în clasa I.23

Tabelul 2.3 . Încadrarea terenurilor agricole în clase de calitate după nota de
bonitare pe țară în 2015

Folosința Suprafața
totală cartată Din care pe clase de calitate
Clasa I Clasa a II –
a Clasa a
III-a Clasa a
IV- a Clasa a V –
a ha/ % din
totalul
agricol ha/% din
total
folosință ha/% din
total
folosință ha/% din
total
folosință ha/% din
total
folosință ha/% din
total
folosință
Arabil 9243740.59
64.05 577068.34
6.24 2609900.94
28.23 3604394.52
38.99 1777677.82
19.23 674698.97
7.3
Pășuni+Fânețe 4681990.43
32.44 85031.80
1.82 406669.28
8.69 1287644.54
27.50 1784009.53
38.10 1118635.28
23.89
Vii 259158.24
1,80 8314.09
3.21 63653.57
24.56 79841.37
30.81 80568.38
31.09 26780.83
10.33
Livezi 246741.67
1,71 1860.73
0.75 27303.21
11.07 78942.66
31.99 103586.72
41.98 35048.35
14.20
Total 14431630,93
100
Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

În tabelul 2.3. se prezintă încadrarea terenurilor agricole în clase de calitate după nota de
bonitare medie pe țară, pentru anul 2015, fără aplicarea măsurilor pedoameliorative.
În figura 2.1 9. se prezintă încadrarea terenurilor agricole în clase de cal itate după nota de
bonitare medie pe țară, pentru anul 2015, fără aplicarea măsurilor pedoameliorative.

23 Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

47
Figura 2 .19. Încadrarea terenurilor agricole în clase de calitate după nota de bonitare pe
țară ( ha/% din total folosință ) în 2015
Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

2.4.1. Situri contaminate de procese antropice

Poluarea solului înseamnă orice acțiune care produce dereglarea funcționării normale a
acestui a, ca suport și mediu de viață î n cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau create de om.
Întrucât solul este un sistem natural a cărui complexitate o depășește pe cea a aerului sau a apei,
poluarea îi afectează proprietățile și, implicit, fertilitatea, cu atât mai mult cu cât poluanții nu se
pot elimina din el decât prin descompunere naturală, proces îndelungat sau imposibil. Prin natura
lui, solul este locul de întâlnire a poluanților: pulberile din aer și gazele toxice dizolvate de ploaie
în atmosferă se întorc pe sol; apele de infiltrație imp regnează solul cu poluanți antrenându -i spre
adâncime; râurile poluante infectează suprafețele inundate sau irigate; aproape toate reziduurile
solide sunt depozitate prin aglomerarea sau numai arucate la întâmplare pe sol.
Gestionarea siturilor contaminate are ca scop ameliorarea oricărui efect advers suspectat
sau dovedit de degradare a mediului și reducerea potențialelor amenințări asupra sănătății umane,
a corpurilor de apă, solului, habitatelor, produselor alimentare și biodiversității.
Un inventar naț ional preliminar privind siturile potențial contaminate a fost întocmit la
nivelul anului 2008. Conform acestui inventa r, în România există un număr de 1628 situri
potențial contaminate repartizate pe sectoare economice după cum urmează:
– 151 situri potențial contaminate din industria minieră și metalurgică;
– 834 situri potențial contaminate din industria petrolieră;
– 85 situri potențial contaminate din industria chimică;
– 558 situri potențial contaminate din alte activități ( activități specifice industriilor: energetică,
electrotehnică și electronică, sticlă, ceramică, textilă și pielărie, celuloză și hârtie, lemn, ciment,
construcții de mașini, alimentară, activități militare, activități specifice de transport terestru,
aerop orturi, activități specifice agricole și zootehnice, activități nucleare ).

48
Figura 2.20 . Distribuția pe sectoare economice a siturilor potențial contaminate la
nivel național în anul 2008.

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

Pentru anul 2015, în concordanță cu situația prezentată în Strategia Națională și Planul
National pentru Gestionarea Siturilor Contaminate din România, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 683/2015, situația sintetică este reprezentată gra fic în figura 2.20 . Conform
acestui inventar în România există un număr de 1183 situri potențial contaminate repartizate pe
sectoare economice după cum urmează :
– 160 situri potențial contaminate din industria minieră și metalurgică;
– 861 situri potențial contaminate din industria petrolieră;
– 37 situri potențial contaminate din industria chimică;
– 125 situri potențial contaminate din alte activități ( activități specifice industriilor: energetică,
electrotehnică și electronică, sticlă, ceramică, text ilă și pielărie, celuloză și hârtie, lemn, ciment,
construcții de mașini, alimentară, activități militare, activități specifice de transport terestru,
aeroporturi, activități specifice agricole și zootehnice, activități nucleare ).24

24 Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

49

Figura 2.21. Distribuția la nivel național pe sectoare economice în anul 2015 a siturilor
potențial contaminate.

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

Acest inventar a fost un prim pas, numărul total de situri, pentru unele domenii de
activitate, se așteaptă să crească în urma realizării investigării fostelor platforme industriale, a
zonelor pe care s -au desfășurat activități agricole, depozitelor de deșeuri periculoase, transport,
etc., iar pentru alte domenii de activitate , prin implementarea măsurilor de minimizare a
impactului asupra mediului, numărul de situri pot să scadă după cum este reprezentat în figura
2.22. conform indicatorului AEM: CSI 015 – Progresul înregistrat în managementul siturilor
contaminate.

Figura 2. 22. Progresul înregistrat în managementul siturilor contaminate – CSI 015

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

50
Astfel, pentru industria energetică se constată o diminuare semnificativă a numărului de
situri potențial contaminate, la extracția de hidrocarburi se constată o creștere prin dezvoltarea
activității de explorare – exploatare de noi zăcăminte de hidrocarbu ri.
Pentru industriile chimică, electrotehnică, ceramică, etc. se constată o diminuare a
numărului de situri potențial contaminate din cauza restrângerii activității economice din aceste
domenii la care se adaugă și lucrările de ecologizare realizate în județele Arad (deșeuri
municipale) și Bihor (ceramică, tăbăcărie și deșeuri industriale).
În luna august 2015 Guvernul României a aprobat, prin hotărâre, Strategia Națională și
Planul Național pentru Gestionarea Siturilor Contaminate din România, document ce stabilește
necesarul de investiții și prioritățile de finanțare pentru sectorul situri contaminate aferente
perioadei de finanțare 2014 -2020.
Strategia Națională are în vedere prevederile directivelor UE în vigoare legate de
protecția mediului și a săn ătății umane, precum Directiva Paramentului European și a Consiliului
(2000/60/EC) privind stabilirea unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, Directiva
Consiliului European (98/83/EEC) privind calitatea apei destinate consumului uman, Directiva
Consiliului European (80/68/EEC) privind protecția apelor subterane împotriva poluării cauzate
de anumite substanțe periculoase, Directiva Consiliului European (79/409/EEC) cu privire la
protejarea păsărilor sălbatice, Directiva Consiliului (92/43/EEC) re feritoare la conservarea
habitatelor și a florei și faunei sălbatice, etc.
O directivă UE legată de protecția solului și subsolului nu este în vigoare, dar există o
abordare generală comună a problemelor legate de contaminarea solului și subsolului. Aceas tă
abordare se bazează pe analiza riscurilor în gestionarea contaminării solului – „Risk -Based Land
Management” (RBLM). Costurile estimative pentru evaluarea riscurilor și investigarea celor
1183 situri potențial contaminate se ridică la 7,145 mld. Euro, p entru cele 210 situri contaminate,
se ridică la un total de 1,264 mld. Euro, costuri care pot fi asigurate prin accesarea de fonduri
structurale UE, prin finanțare de stat, dar și prin finanțări externe și investiții din sectorul
privat.25

2.4.1.1. Poluar ea solurilor în urma activității din sectorul industrial

Calitatea solurilor este afectată în diferite grade de poluarea produsă de diferite activități
industriale. În general, prin poluare, în domeniul protecției solurilor, se înțelege orice dereglare
care afectează calitatea solurilor din punct de vedere calitativ și cantitativ. Gradul de poluare a
fost apreciat pe 5 clase, fie în funcție de procentul de reducere a recoltei din punct de vedere
cantitativ și/sau calitativ față de producția obținută pe sol ul nepoluat, fie prin depășirea în diferite
proporții a pragurilor stabilite prin Ordinul nr. 756/1997.
Poluarea ( degradarea ) solurilor prin exploatări miniere la zi, balastiere, cariere.
Dintre formele de poluare de acest tip, cea mai gravă este degradar ea solului pe suprafețe mari
produsă de exploatarea minieră „la zi” pentru extragerea cărbunelui ( lignit ). În acest fel se
pierde stratul fertil de sol, dispar diferite folosințe agricole și forestiere. După datele preliminare,
la nivel de țară s unt afectate 24.432 ha, din care 23.640 sunt excesiv afectate. Cele mai mari
suprafețe afectate sunt în județul Gorj ( 12.093 ha ), Cluj ( 3.915 ha ) și Mehedinți ( 2.315 ha ).
La nivel de regiune cele mai afectate sunt regiunea Sud -Vest Oltenia ( peste 60 % din suprafață
afectată ) și regiunea Nord -Vest ( 19% ). În județul Gorj au fost recultivate 3.333 ha distruse
astfel și urmează să fie amenajată o suprafață de 12.093,5 ha afectate, iar în județele Vâlcea și

25 Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

51
Mehedinți sunt amenajate 318 ha și, respectiv, 94 ha, urmând să fie recultivate 1.074 ha și,
respectiv, 466 ha. Suprafețe importante sunt afectate de balastiere ( circa 1.500 ha ), care
adâncesc albiile apelor, determinând scăderea nivelului apei freatice și, ca urmare, reducerea
rezervelor de apă di n zonele învecinate, dar și deranjarea solului prin depunerile de materiale
extrase.
Poluarea cu deponii, halde, iazuri de decantare, depozite de steril de la flotare,
depozite de deșeuri etc. Creșterea volumului deșeurilor industriale și menajere ridică probleme
deosebite, atât prin ocuparea un or suprafețe de teren , cât și pentru sănătatea oamenilor și
animalelor. Iazurile de decantare în funcțiune pot afecta terenurile înconjurătoare în cazul ruperii
digurilor de retenție, prin contaminarea cu metale gre le, cu cianuri de la flotație, cu alte elemente
în exces ( cum a fost cazul în anii precedenți la Baia Mare ). Același efect îl au iazurile de
decantare aflate în conservare ( de exemplu la Mina Bălan – iazul Fagul Cetății din județul
Harghita – unde se pășunează în condiții de poluare a solurilor cu metale grele ). Cele mai mari
suprafețe afectate se înregistrează în regiunile Vest ( 23,2% ), Nord -Est ( 20,5% ), Nord -Vest (
19,7% ), Centru ( 12,3% ), Sud -Vest Oltenia ( 12,2% ) .
Poluarea cu deșeuri și r eziduuri anorganice ( minerale, materii anorganice, inclusiv
metale, săruri, acizi, baze ) de la industrie ( inclusiv industria extractivă ). Se apreciază că
acest tip de poluare afectează 844 ha, din care 360 ha sunt afectate excesiv, majoritatea fiind în
județele cu activitate minieră, de industria siderurgică și metalurgie neferoasă. La nivel de
regiune cele mai m ari suprafețe sunt în regiunea: Sud-Vest Oltenia ( 30% ), regiunea Sud -Est
(27,4% ), Nord -Vest ( 13,6% ), regiunea Vest ( 12,9% ).
Poluarea cu substanțe purtate de aer ( hidrocarburi, etilenă, amoniac, doxid de sulf,
cloruri, fluoruri, oxizi de azot, compuși cu plumb etc.) . De asemenea, suprafețe importante
sunt afectate de emisiile din zona combinatelor de îngrășăminte, de pesticide, de rafinare a
petrolului, cum este cazul în ju dețul Bacău, unde sunt afectate terenuri agricole, precum și al
combinatelor de lianți și azbociment. În cazul metalurgiei neferoase ( Baia Mare, Copșa Mică,
Zlatna ) au fost afectate în diferite grade de conținutul de me tale grele și de emisia de dioxid de
sulf, care produc maladii oamenilor și animalelor din zonele învecinate pe o rază de 20 -30 km.
Poluarea aerului cu substanțe care produc ploi acide ( SO2, NOx etc. ), cum este cazul
combinatelor de îngrășăminte chimice, termocentralelor etc., afectează calitatea aerului, mai ales
în cazul metalurgiei neferoase; acestea contribuie la acidificarea solurilor în diferite grade,
determinând levigarea bazelor din sol spre adâncime și reducerea drastică a conținutului de
elemen te nutritive, în special de fosfor mobil. Un alt tip de poluare cu substanțe purtate de aer
este cea produsă de combinatele de lianți și azbociment care, pe lângă impurificarea aerului,
acoperă plantele cu pulberi conținând calciu, care în prezența apei fo rmează hidroxidul de calciu,
determinând dereglări ale aparatului foliar. Spulberarea cenușilor din haldele de termocentrale pe
cărbune impurifică aerul, se depun pe soluri „îmbogățindu -le” în metale alcaline și alcalino
pământoase, care pot ajunge în apa freatică în cazul amplasării acestor depozite pe terenuri cu
nivelul redus al acestora. Peste 87,3% din suprafețele afectate sunt situate în regiunile Centru
(43% ), regiunea Nord -Est ( 28,8% ), regiunea Sud -Vest Oltenia ( 15,5% ).
Poluarea cu materii ra dioactive . Este semnalată în 5 județe ( Arad, Bacău, Brașov,
Harghita și Suceava ). Acest tip de poluare se manifestă în cazul județelor Arad, Bacău Brașov,
Harghita, Suceava. Cele mai mari suprafețe sunt localizate în județul Brașov ( 500 ha ).
Poluarea cu deșeuri și reziduuri organice de la industria alimentară, ușoară și alte
industrii. Cele mai mari suprafețe afectate se găsesc în județele Caraș -Severin ( 150 ha ) și
Galați ( 101 ha ).

52
Poluarea cu deșeuri și reziduuri agricole și forestiere. Este semnalată pe 1140 ha din
care foarte puternic și excesiv pe 948 ha, iar cele mai mari suprafețe se găsesc în județul Bacău
626 ha.
Poluarea cu dejecții animaliere. Aceasta constă în dereglarea compoziției chimice a
solului prin îmbogățirea cu nitrați , care pot avea efecte toxice și asupra apei freatice. Sunt
afectate în diferite grade 4.973 ha, din care moderat puternic -excesiv 1.097 ha.
Poluarea cu dejecții umane. Este sondată doar în 4 județe și afectează 733 ha, din care
33 ha excesiv poluate, dar ea este prezentă în toate localitățile, mai ales acolo unde nu există
rețea de canalizare.
Poluarea cu pesticide. Este semnalată doar în câteva județe și însumează 2.076 ha din
care 1.986 ha în județul Bacău, în jurul Combinatului Chimcomplex; în general , poluarea este
slabă și moderată.
Poluarea cu agenți patogeni contaminanți. Este semnalată doar în patru județe, 617 ha,
din care moderat pe 505 ha și excesiv pe 117 ha.
Poluarea cu ape sărate ( de la extracția de petrol ) sau asociată și cu poluarea cu
țiței. Prin acest tip de poluare este dereglat echilibrul ecologic al solului și apelor freatice pe
2.654 ha, din care puternic -excesiv, pe 1.205 ha. Conținutul ridicat de apă sărată, în cazul unor
„erupții”, schimbă drastic chimismul solurilor, în sensul pătrunderii sodiului în complexul
adsorbtiv, cu efecte toxice pentru plante, susținând flora specifică sărăturilor și impurificând apa
freatică. În cazul terenurilor în pantă apar alunecări de teren. De asemenea, poate fi dereglată
compoziția apelor freat ice, care alimentează puțurile din gospodăriile locuitorilor aflate pe
teritoriul învecinat.
Poluarea cu petrol de la extracție, transport și prelucrare. Procesele fizice care au loc
din cauza activității de extracție a petrolului constau în deteriorarea stratului fertil de sol în
cadrul parcurilor de exploatare ( suprafețe excavate, rețea de transport rutier, rețea electrică,
conducte sub presiune și cabluri îngropate sau la suprafața solului etc. ). Toate acestea au ca efect
tasarea solului, modificări a le configurației terenului datorate excavării și, în final, reducerea
suprafețelor productive agricole sau silvice. Procesele chimice sunt determinate de tipul de
poluare: cu petrol, sau c u petrol și apă sărată , poluare ascendentă, descendentă și suprapus ă.

2.4.2. Zone afectate de procese naturale

2.4.2.1. Degradarea solurilor din cauza proceselor de pantă
La nivel de țară se estimează că suferă în diferite grade de pe urma proceselor de pantă
următoarele suprafețe: eroziunea prin acțiunea apei, prin acțiunea vântului, iar alunecările de
teren de diverse tipuri se manifestă diferit.
Conform datelor provizorii sunt afectate de diferite procese de pantă 3.372.916 ha, din
care foarte puternic -excesiv 664.879 ha. Peste 33,5% din suprafața raportată se sit uează în
regiunea Nord -Est, suprafețe importante afectate de eroziune și alunecări se găsesc ș i în regiunile
Sud-Est ( 20,4% ), Centru, Vest, Nord -Vest. Față de suprafața totală afectată, menționată
anterior, suprafața totală rezultată este mai redusă, țin ând seama de faptul că nu au fost parcurse
cu lucrări de cartare decât o parte din fondul funciar agricol, astfel că este de așteptat ca
suprafețele finale să se aproprie de suprafețele inițiale, fiind totuși mai reduse cu suprafețele
cedate fondului fores tier.

53
Pe de altă parte, este posibil ca pădurile retrocedate situate pe terenuri înclinate să fie
candidate la o extindere a terenurilor degradate, prin aceste procese. Alte procese naturale și/sau
antropice care afectează calitatea solurilor sunt:
– compactarea primară și/sau secundară, inventariată pe 1.553.276 ha, din care foarte puternic și
excesiv pe 214.081 ha. Cele mai mari suprafețe se regăsesc în regiunile Vest (32,4%), Nord -Est
(28,5%), Sud -Muntenia (14,7%) și Centru (12,2%)
– poluarea produsă prin sedimente datorită eroziunii ( colmatare ) semnalată în 8 județe pe 13.299
ha, din care puternică pe 4.808 ha, foarte puternică și excesivă pe 2.014 ha. Aproximativ 85%
din suprafața afectată este situată în regiunea Nord -Est (11.293 ha).

2.4.3. Pre siuni asupra stării de calitate a solului
2.4.3.1. Utilizarea și consumul de îngrășăminte
În tabelul 2.4 . și în figura 2.23 . se prezintă situația aplicării fertilizanților chimici pe
solurile agricole în etapa 1999 -2015, din care se remarcă o creștere a suprafeței fertilizate de la
3.640.900 ha la 6.574.741 ha. Comparativ cu anul 1999, cantitățile totale de NPK ( NPK este
termenul folosit pentru îngrășămintul care conține 3 elemente: azot ( N ) , fosfor ( P ) și potasiu
( K ) și este utilizat pentru satisfacerea nevoilor culturilor agricole ) au crescut de la 35,4 kg la
56.7 kg pe terenurile arabile. Din totalul îngrășămintelor utilizate, cele pe bază de azot
reprezintă 67%, cele cu fosfor 25%, iar cele pe bază de potasiu 8%. Oricum, aceste cantități sunt
mult mai reduse decât necesarul culturilor, astfel că acest ea consumă din rezerva solului.
În anul 2015 numai 9.2% din terenurile cultivabile sunt fertilizate cu îngrășăminte
naturale, ceea ce, coroborat și cu datele fertilizării minerale, indică fa ptul că este necesară o
echilibrare a balanței nutritive a acestor terenuri pentru a se realiza recolte sigure și stabile.
Îngrășămintele chimice utilizate în România în agricultură sunt: azot ( N ), pentaoxid de fosfor
(P2O5 ), oxid de potasiu ( K 2O ).

Tabelul 2.4 . Utilizarea îngrășămintelor chimice în agricultura României în perioada 1999 –
2015

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

54
Figura 2.23 . Utilizarea îngrășămintelor chimice în agricultura României în perioada 1999 –
2015

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

2.4.3.2. Consumul de produse pentru protecția plantelor
Consumul mediu de produse de uz fitosanitar în țara noastră la hectar de teren arabil a
scăzut de la 1,18 kg s.a./ha în anul 1999 la 0,70 kg s.a ./ha în anul 2015 ( figurile 2.24. și 2.25. ).
În anul 2015 comparativ cu anul 2014 -2013 s -a constatat scăderea consumului de
fungicide ( 0.239 t/ha arabil ) și erbicide ( 0.388 t/ha arabil ).

Figu ra 2.24 . Variația anuală a consumului total de pesticide în perioada 2000 -2015

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

55
Figura 2.2 5. Variația anuală a consumului pe sorturi de pesticide în perioada 2000 -2015

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

2.4.3.3. Evoluția suprafețelor de îmbunătățiri funciare
Amenajările de îmbunătățiri funciare sunt administrate în cea mai mare parte de către
A.N.I.F. În anul 2015, comparativ cu anul 2014, au crescut suprafețele amenajate cu lucrări de
desecare -drenaj cu 94 ha și cele amenajate cu lucrări de combaterea eroziunii solul ui cu 2238 ha.
( figura 2.26. ).
Suprafața amenajată cu diverse lucrări în fondul agricol ( administrate de ANIF și factori
locali ) în anul 2015 este de 8.408.858 ha, cu 10.462 ha mai mult decât în anul 2010. Ponderea
principalelor tipuri de amenajări este următoarea:
– suprafața amenajată pentru irigații are teoretic o pondere de 36,76 % din totalul
amenajărilor, scăzând cu 3.571 ha față d e anul 2010;
– suprafața amenajată cu lucrări de desecare -drenaj cuprinde 36,70% din totalul
amenajărilor și a crescut în anul 2015 cu 422 ha față de anul 2010;
– suprafața amenajată cu lucrări antierozionale este de 26,54 % din totalul amenajărilor și a
crescut în anul 2015 cu 13.611 ha față de anul 2010.
Suprafețele irigate cu cel puțin o udare au avut un trend crescător, în perioada 2010 -2013, în
anul 2015 suprafața irigată f iind de 166.484 ha ( tabelul 2.5 ).

56

Figura 2.26 . Evoluția amenajărilor de îmbunătățiri funciare pe terenurile agricole (%) în
perioada 1999 -2015

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

Tabelul 2.5 . Suprafața efectiv irigată ( cu cel puțin o udare ) în perioada 2000 -2015

Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

2.4.4. Acțiuni întreprinse pentru ameliorarea stării de calitate a solurilor și gestionarea
durabilă a pădurilor

Pădurile sunt multifuncționale, având o utilitate economică, socială și de mediu. Ele oferă
habitate pentru animale și plante și joacă un rol major în atenuarea schimbărilor climatice și în
alte servicii de mediu. Aproape o pătrime din suprafața împădurită a UE este protejată în cadrul
programului Natura 2000, iar o mare parte din restul suprafeței adăpostește specii protejate în
temeiul legislației UE în materie de protecție a naturii. De asemenea, pădurile oferă avantaje
mari pentru societate, inclusiv pe ntru sănătatea oamenilor, pentru recreere și turism.
Importanța socio -economică a pădurilor este ridicată, dar adesea subestimată. Pădurile
contribuie la dezvoltarea rurală și asigură aproximativ trei milioane de locuri de muncă. Lemnul
este în continuare principala sursă de venituri financiare din păduri. Așadar, strategia are în
vedere și industriile forestiere din UE, care intră sub incidența politicii industriale a UE. Lemnul

57
este considerat, de asemenea, o sursă importantă de materii prime pentru bioi ndustriile
emergente.
Măsurile în sectorul forestier din cadrul regulamentului privind dezvoltarea rurală
constituie baza financiară a strategiei (90 % din totalul finanțării UE în sectorul forestier). În
conformitate cu planurile actualizate, în 2007 -2013 au fost alocate pentru măsurile în sectorul
forestier 5,4 miliarde EUR din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală. Ne putem
aștepta ca nivelul cheltuielilor în 2014 -2020 să fie similar cu cel din perioada curentă, deși acest
lucru va depinde de planurile de dezvoltare rurală ale statelor membre. Aceste cheltuieli ar trebui
să contribuie la realizarea obiectivelor prezentei strategii și în special să asigure că pădurile din
UE sunt gestionate conform principiilor de gestionare durabilă a pădurilo r, acest lucru putând fi
demonstrat.
Strategia Forestieră Națională 2014 -2023 corespunde principiilor dezvoltării durabile și
este menită să asigure reperele sectorului forestier pentru o perioadă de 10 ani. Un element
important al strategiei este corelar ea activității sectorului forestier cu politicile din alte domenii
cum ar fi agricultura, mediu, turism, educație, energie, ș.a. Obiectivul general al strategiei este
asigurarea gestionării durabile a sectorului forestier, în scopul creșterii calității vie ții și asigurării
necesităților prezente și viitoare ale societății, în context european.
Din obiectivul general decurg următoarele 6 obiective strategice:
1. Eficientizarea cadrului instituțional și de reglementare a activității din sectorul forestier;
2. Gestionarea durabilă a resurselor forestiere;
3. Gospodărirea fondului forestier național;
4. Valorificarea superioară a produselor forestiere;
5. Dezvoltarea dialogului intersectorial și a comunicării strategice în domeniul forestier;
6. Dezvoltar ea cercetării științifice și a învățământului forestier. 26

2.4.4.1. Suprafața destinată agriculturii ecologice
Producția ecologică este un sistem global de gestiune agricolă și de producție alimentară
care combină cele mai bune practici de mediu, un nivel înalt de biodiversitate, conservarea
resurselor naturale, aplicarea unor standarde înalte privind bunăstarea animalelor și e metodă de
producție care respectă preferințele anumito r consumatori pentru produse obț inute cu ajutorul
unor substanțe și pro cese naturale. Astfel, metoda de producție ecologică joacă un dublu rol
social, deoarece, pe de o parte, alimentează o piață specifică ce răspunde cererii consumatorilor
pentru produse ecologice, iar pe de altă parte, furnizează bunuri publice, contribuind la protecția
mediului și la bună starea ani malelor, precum și la dezvoltarea rurală. Se urmărește reducerea la
minim a organismelor modificate genetic și a produselor chimice sintetice de tipul
fertilizatorilor, pesticidelor și a promotorilor regulatorilor de creș tere.

2.4.4.2. Rolul antipoluant al pădurilor
Pădurea are un rol natural foarte important în asigurarea protecției planetei împotriva
poluării. Funcțiile sale sunt de:
– participare la formarea, evoluția și conservarea solului, concentrând în fitomasa arborilor
unele substanțe existente în sol, aer și roci;

26 Agenția Națională pentru Protecția Mediului ( ANPM )

58
– înmagazinarea apei, micșorând scurgerile la suprafață, viiturile, inundațiile și evaporarea
acesteia;
– evitare a tasă rii și degradării solului și colmatării lacurilor;
– reglare a umidității aerului, în perioadele de secetă;
– purificare a aerului, prin absorbția dioxidului de carbon, dioxidului de sulf, reținerea
prafului, distrugerea microbilor și generarea oxigenului. Tot odată, pădurea determină
ionizarea aerului cu efecte benefice sănătății omului;
– adăpostire a unei faune și flore foarte diverse, necesare menținerii echilibrului ecologic;
– asigurare a protecției climatice regionale prin reducerea vitezei vântului și maxime lor
temperaturii în timpul verii. Și atragerea umidității, ceea ce împiedică deșertificarea;
– producere a lemnului necesar industriei ( construcții, mobilă, celuloză și hârtie ) și
folosirii ca sursă de energie termică. Prin îndeplinirea acestor funcții, su prafața ocupată
de păduri se micșorează prin defrișări cu consecințele sale: deșertificare, eroziunea
solului, alunecări de teren, creșterea pericolului inundațiilor etc.
Acțiunea poluării mediului asupra pădurilor se manifestă prin:
– scăderea rezistenței b iologice a arborilor la: factorii climatici ( ger, secetă, umiditate,
temperaturi mari ) paraziți, insecte, boli, datorită creșterii concentrației dioxidului de sulf
peste 0,1 mg/m3, prafului, ploilor acide etc.
– dispariția unor specii de plantee și animale și accentuarea efectului de seră;
– scăderea rentabilității silvice;
– creșterea cheltuielilor pentru întreținerea pădurilor și îmbunătățiri funciare.
Poluarea pădurilor se previne prin:
– reducerea poluării atmosferei și a apei;
– exploatarea rațională, ca volum lemnos și metode;
– reducerea daunelor produse de recoltarea masei lemnoase;
– oprirea pășunatului în pădure;
– împădurirea terenurilor neproductive;
– distrugerea biologică a insectelor și dăunătorilor;
– plantarea esențelor rezistente la poluarea din zonă;
– dezvoltarea managementului pădurilor și ecologic;
– intensificarea turismului ecologic.
Pentru protejarea mediului înconjurător, în zonele de câmpie se plantează pe suprafețe
reduse perdele forestiere care duc la:
– reducerea vitezei vântului ce determină prevenirea: dezvelirii semănăturilor, colmatării
apelor și canslelor de irigații, antrenării nisipurilor;
– reținerea și repartizarea uniformă a zăpezii;
– reducerea îmbolnăvirilor care s -ar produce prin dezvoltarea paraziților, virușilor,
insectelor în apele colmatate;
– împiedicarea răspândirii buruienilor;
– atenuarea variațiilor termice locale;
– reducerea energiei apei, când perdelele forestiere sunt plantate de -a lungul cursurilor de
apă, și a impactului sloiurilor de gheață cu digurile;
– micșorarea distanței d e împrăștiere a poluanților la sol față de sursa emitentă.27
Conform definiției din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările
ulterioare, art. 1, alin (1), fondul forestier reprezintă „totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate
împă duririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producție sau administrație silvică, a

27 Georgeta Cuculeanu „ Ecotehnologii”, Editura ASE, București, 2009, pag. 96 -98.

59
iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinație forestieră, inclusiv cele neproductive,
cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990, i nclusiv cu modificările de
suprafață, conform operațiunilor de intrări -ieșiri efectuate în condițiile legii, constituie, indiferent
de forma de proprietate, fondul forestier național”.
Obiectivele silviculturii sunt numeroase și variate în raport cu întin derea și starea resurselor
forestiere pe de o parte, dar și cu capacitatea acestor resurse de a susține nevoile socio -umane și
mediogene aflate în continuă schimbare. Între oferta ecosistemelor forestiere și cerințele de
produse și servicii reclamate de so cietate este obligatorie menținerea unui echilibru durabil, ca o
condiție decisivă pentru păstrarea stabilității și perenității fondului forestier, precum și a
eficacității sale polifuncționale. În concordanță cu dezvoltarea social -economică de ansamblu se
urmărește creșterea ponderii fondului forestier și a vegetației forestiere, concomitent cu o mai
bună repartizare a vegetației forestiere pe mari zone fizico -geografice; pentru aceasta va fi
necesar ca cea mai mare parte din terenurile degradate și slab p roductive pentru agricultură să fie
împădurite, iar ponderea spațiilor verzi intravilane și a altor asociații forestiere din afara fondului
forestier să crească într -un viitor apropiat.
Se impune tot mai mult diferențierea rațională și eficientă a organiz ării și gospodăririi
eficiente a pădurilor cu rol principal de producție, dar și a celor cu funcții prioritare de protecție a
localităților, a solurilor, a lacurilor de acumulare, a celor de interes cinegetic, științific,
peisagistic, a celor din bazinele hidrografice torențiale, a rezervațiilor naturale. Silvicultura este
chemată să -și adapteze și perfecționeze continuu tehnicile și tehnologiile de întemeiere și
îngrijire a pădurii, de alegere și aplicare a regimurilor și tratamentelor, de reconstrucție a
ecosistemelor necorespunzătoare structural și funcțional, de conservare eficientă a pădurilor
supuse regimului special de conservare sau de ocrotire integrală.
Din statisticile elaborate sub egida FAO rezultă că suprafața actuală a fondului forestier
planetar este de circa 3,9 miliarde hectare, reprezentând aproximativ 30% din suprafața
uscatului. Raportată la populația globului rezultă în medie 0,6 ha/locuitor. Se estimează că 47%
din resursele forestiere se găsesc în zonele tropicale, 33% în cele boreale , 11% în cele temperate
și 9% în cele subtropicale. Se estimează că, în trecut, pe teritoriul țării noastre pădurile au ocupat
80% din suprafața, restul fiind ocupat de vegetație stepică ( 15% ) și vegetație alpină, subalpină,
acvatică și palustră ( 5% ).
Se apreciază, că pădurile de stejari pure și cele în amestec, care se găseau în silvostepă până
în regiunile deluroase aveau cea mai mare întindere 56% și lor le urmau făgetele 18%,
amestecurile de fag și rășinoase 8%, molidișurile 8% și pădurile din câmp ia inundabilă 10% .
Starea de sănătate a pădurilor din România este evaluată anual în cadrul rețelei pan -europene
de sondaje permanente ( Nivel I ), amplasată sistematic în toate pădurile Europei, având o
densitate de 16 x 16 km ( un sondaj la 25600 ha ) . Evaluarea stării de sănătate a pădurilor în
rețeaua transnațională ( Nivel I ) s-a realizat, la nivelul anului 2015, în cadrul a 242 de sondaje
permanente, pentru un număr de 5808 arbori, dintre care 1103 din specii de rășinoase și 4705 din
specii de foioa se. Cu ocazia evaluărilor efectuate în teren au fost înregistrate vătămările
fiziologice, respectiv defolierea și decolorarea frunzișului din coroana arborilor. Evaluarea s -a
realizat conform metodologiei specifice ICP -Forests ( International Co -operative Programme on
Assessment and Monitoring of Air Pollution Effects on Forests) de către personalul specializat al
Institutului Național de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură ( INCDS ).

60
Concluzii

Omul a exploatat la maximum resursele propriei sale planete mai întâi pentru a -și asigura
existența, apoi pentru a -și amenaja un habitat și însfârșit pentru a -și ridica nivelul existenței
materiale și sociale. Poluarea provoacă de câțiva ani un interes crescând, ca o consecință a
civilizației industriale și urbane . Reușitele tehnologice de care ne bucurăm astăzi se efectuează
cu prețul unor transformări profunde a mediului înconjurător. Omul este principalul autor, dar
totodată și victima principală a poluării aerului, apei și solului.
Punerea în valoare a resursel or naturale, dezvoltarea și diversificarea industriei,
agriculturii și mijloacele de transport, aglomerările de poluații în centrele urbane cunosc un ritm
de dezvoltare aprig, determinând modificări ale mediului înconjurător ce pot influența mereu mai
mult condițiile naturale de viață ale omului. Dincolo de un semnal de alarmă, o demonstrație în
plus asupra repercusiunilor pe care dezechilibrul din mediul înconjurător îl pot avea asupra vieții
omului. Pentru că de acest mediu depinde în mare măsură însăși sănătatea fizică și psihică a
populației actuale și starea de sănătatea a generațiilor viitoare.
Poluanții își exercită acțiunea lor nocivă asupra organismului uman, în contact cu pielea
și mucoasele, prin înghițire și mai ales prin inhalare și contact cu mucoasa pulmonară.
Concentrația în aer a unor poluanți luați separat nu este întotdeauna suficientă pentru a explica
anumite efecte nocive. Problema este adesea mult mai complexă: interacțiunea poluanților gazoși
cu alte substanțe solide sau lichide, are uneori ca efect diminuarea sau creșterea toxicității unui
poluant. Cei mai mulți poluanți ai aerului sunt gaze sau particule fine. Principalele gaze poluante
sunt oxizii de carbon, de sulf, de azot.
De exemplu la stația IS -1 ( Iași ), stație de trafic care este amplasată în zona de trafic și
care greu respectă criteriile impuse de legislație, pentru dioxidul de azot ( NO 2 ) media anuală a
fost depășită. Cauzele depășirilor la stația IS -1 cu dioxid de azot ( NO 2 ) sunt: traficul rutier,
proximitatea une i benzinării, facilități de parcare, activitatea de salubrizare, curațenia corelată cu
condițiile meteo nefavorabile dispersiei poluanților. Poluanți monitorizați sunt cei specifici
activității de transport și anume dioxid de sulf ( SO 2 ), oxid de azot ( NO ), dioxid de azot ( NO 2),
oxizi de azot ( Nox ), oxid de carbon ( CO ), plumb ( Pb ), nichel ( Ni ), cadmiu (Cd), particule în
suspensie ( PM 10 ), benzen etc.
Și Mehedinți are o stație automată de tip industrial care evaluează influența traficului
asupr a calității aerului. Stația automată fixă este amplasată în Drobeta Turnu Severin. Poluanții
monitorizati au fost : dioxidul de sulf (SO 2), oxizii de azot (NOx) , monoxidul de carbon (CO) ,
ozonul (O 3) și parametrii meteo (direcția și viteza vântului, pres iune, temperatură, radiația
solară). Indicii generali de calitate a aerului la stația automată fixă MH 1 au fost stabiliți pentru
următorii indicatori: dioxid de sulf (SO 2) ,dioxid de azot (NO 2) , monoxid de carbon (CO) , ozon
(O3). Sursele de poluare sunt reprezentate de: procesele de ardere din industria energetică,
instalații de ardere neindustriale și din trafic, antrenarea particulelor de la suprafața solului de
către vânt sau antropice: procesele de producție, arderile din sectorul energetic, șantiere le de
construcții și transportul rutier, haldele și depozitele de deșeuri industriale, sistemele de încălzire
individuale, îndeosebi cele care utilizează combustibili solizi etc.
Depășiri maxime ale valorii limită zilnice au fost înregistrate și la stații le de monitorizare
din București ( B -1, B-6 ). Datele colectate au semnalat faptul că în București au fost înregistrate
depășiri doar la indicatorii de poluare PM 10 și NO 2. Însă la dioxid de azot ( NO 2 ) valorile sunt în
continuă scădere prin introducerea la nivelul municipiului București a Programului Integrat de
Gestionare a Calității Aerului, poluarea cu particule în suspensie ( PM 10 ) rămâne însă în
continuare o problemă importantă privind calitatea aerului în București.
Privind nivelul de particule î n suspensie ( PM 10 ) în București:

61
– datele înregistrate arată situații alarmante privind concentrațiile de PM 10, cea mai poluată zonă
din acest punct de vedere este zona metropolitană a capitalei. Fiind înregistrate depășiri ale
valorii limită anuale pe ntru protecția sănătății umane, dar și numeroase depășiri ale valorii limită
zilnice.
– datele de monitorizare zilnice arată că depășirile cele mai frecvente s -au datorat traficului
extrem de intens pe arterele Bucureștiului, dar și numeroaselor locații în care se execută lucrări
de construcții, inclusiv în zonele centrale;
– nivelul de PM 10 este determinat de mai mulți factori și prin urmare necesită intervenții pe mai
multe paliere ( de la măsuri privind condițiile de trafic până la intervenții direct e asupra străzii,
cum ar fi spălarea prafului ). Pentru reducerea concentrațiilor poluanților au fost propuse o serie
de măsuri integrate. Începând din 2009 s -a realizat monitorizarea măsurilor din program, dar
pentru că valorile s -au situat în continuare peste limita admisă a concentrațiilor pentru PM 10,
programul a intrat în revizuire, fiind finalizat în anul 2010.
Poluarea atmosferică afectează sănătatea animalelor ca și pe cea a oamenilor. Animalele
absorb poluanți prin tegument, prin inhalare, prin ing estia plantelor pe sau în care se acumulează.
În general se dezvoltă afecțiuni cronice a căror simptome clasice constau în diminuarea
productivității și fecundității, diverse leziuni, tulburări respiratorii grave. Principalele cazuri de
intoxicație cronică cu substanțe evacuate din industrie sunt cele produse de fluor, plumb și arsen.
Vegetația poate suferi de asemenea consecințe nefaste al poluării aerului. O simplă
reducere a vizibilității datorită fumului și prafului, reducând elaborarea clorofilei, poat e conduce
la etiolarea plantelor și în consecință la diminuarea recoltelor sau a eficienței anumitor plante
alimentare.
Particulele solide și lichide, substanțele oxidante și acide exercită asupra materialelor o
acțiune abrazivă, corozivă sau de murdărire . Diverși factori favorizează aceste fenomene:
temperatura și gradul de umiditate, însorirea, acțiunea vânturilor. Mulți poluanți atmosferici
joacă deci un rol important în procesul de degradare a materialelor. De asemenea nu trebuie să
neglijăm aspectul i ncomod al poluării aerului în viața casnică, de murdărire, de infiltrație a
prafului.
O zonă deosebit de importantă este cea de la altitudinea de 20 -30 km unde se găsește
stratul de ozon, protector al organismelor vii și mediului înconjurător împotriva rad iațiilor
ultraviolete.
Poluarea aerului costă foarte scump, deoarece anumite prejudicii pe care le determină
sunt greu de evaluat, ca de pildă afectarea sănătății sau a vieții omului. Lupta contra poluării
costă scump, dar aerul poluat costă și mai scump.
Creșterea populației într -un ritm rapid ca efect al progreselor tehnico -științifice, a atras
după sine creșterea randamentelor pe hectar, folosind rezultatele chimiei, biologiei și tehnologiei.
Folosirea unor tehnologii noi și a unor utilaje moderne pe lâ ngă faptul pozitiv de creștere a
producției la hectar are și reverul ei negativ, acela de epuizare treptată a surselor de energie și
poluarea mediului înconjurător.
Agricultura modernă folosește pe scară tot mai largă, îngrășăminte chimice, erbicide, care
pe lângă avantajul mare de a ridica producțiile, constituie o sursă importantă de poluare a apelor
și solului. Poluarea apei este accentuată și de deversarea apelor reziduale din rețeaua de
canalizare a orașelor în râuri sau prin infiltrarea acestora în pâ nzele subterane. Asupra plantelor
efectul poluării mediului cu pesticide sau alte produse de natură chimică se manifestă și prin
schimbarea parametrilor biologici de manifestare a diferitelor boli, prin schimbarea
simptomatologiei și evoluția bolilor.
Extinderea pesticidelor în combaterea dăunătorilor, trebuie făcută într -un sistem complex
de combatere folosind pesticide cu activitate selectivă ridicată și toxicitate redusă. În acțiunea de

62
combatere a poluării mediului înconjurător, un rol important îl are educația oamenilor în sensul
de trezire în rândul maselor a unei conștiințe ecologice.
Poluarea apelor subterane se datorează apelor saline, gazelor sau hidrocarburilor produse
de activitățile miniere sau foraje, infiltrațiilor de la suprafața solului dato rită nerespectării zonei
de protecție sanitară în secțiunea de captare a apelor sau condițiilor de execuție a lucrărilor de
captare.
Poluarea apelor este un proces de alterare a calității fizice, chimice sau biologice a
acesteia, produsă de o activitate um ană, în urma căreia apele devin improprii pentru folosință. Se
poate spune că o apă poate fi poluată nu numai atunci când ea prezintă modificări vizibile:
schimbări de culoare, irizații de produse petroliere, mirosuri neplăcute, ci și atunci când, deși
aparent bună, conține, fie și într -o cantitate redusă, substanțe toxice.
Statisticile întocmite și prezentate anual în ”Sinteza calității apelor din România”
dovedesc faptul că cel mai mare impact dintre apele uzate care necesită epurare îl au apele uzate
provenite de la aglomerările urbane.
Cu toate că în anul 2015 încărcarea cu poluanți a apelor uzate s -a redus substanțial
comparativ cu anul 2007, evacuările de ape uzate urbane continuă să aibă impactul cel mai mare
asupra calității apelor de suprafață, î n special în ceea ce privește poluarea cu substanțe organice
și nutrienți ( azot total și fosfor total ).
Poluarea solului înseamnă orice acțiune care produce dereglarea funcționării normale a
acestuia, ca suport și mediu de viață în cadrul diferitelor eco sisteme naturale sau create de om.
Întrucât solul este un sistem natural a cărui complexitate o depășește pe cea a aerului sau a apei,
poluarea îi afectează proprietățile și implicit, fertilitatea, cu atât mai mult cu cât poluanții nu se
pot elimina din el decât prin descompunere naturală, proces îndelungat sau imposibil. Gradul de
poluare se exprimă ca reducere cantitativă și/sau calitativă a producției vegetale ce se poate
obține pe solul respectiv, față de un sol nepoluat, în condiții climatice și tehnol ogice similare.
Producția ecologică este un sistem global de gestiune agricolă și de producție alimentară
care combină cele mai bune practici de mediu, un nivel înalt de biodiversitate, conservarea
resurselor naturale, aplicarea unor standarde înalte privi nd bunăstarea animalelor și e metodă de
producție care respectă preferințele anumitor consumatori pentru produse obținute cu ajutorul
unor substanțe și procese naturale. Astfel, metoda de producție ecologică joacă un dublu rol
social, deoarece, pe de o par te, alimentează o piață specifică ce răspunde cererii consumatorilor
pentru produse ecologice, iar pe de altă parte, furnizează bunuri publice, contribuind la protecția
mediului și la bunăstarea animalelor, precum și la dezvoltarea rurală. Se urmărește red ucerea la
minim a organismelor modificate genetic și a produselor chimice sintetice de tipul
fertilizatorilor, pesticidelor și a promotorilor regulatorilor de creștere.
Între om și mediu există o unitate de nesperat, complexă și dinamică. Nerespectarea ei
duce la apariția dezechilibrelor cu consecințe neprevăzute, deoarece omul acționează asupra
mediului prin: creșterea demografică, dezvoltarea industriei, dezvoltarea transporturilor.
Îmbinarea și corelarea aspectelor economice și de protecție a mediului cu cele sociale,
culturale, tradiționale și de conservarea patrimoniului istoric, combinate cu dezvoltarea unor
mecanisme de producție similare celor ce domină ciclurile naturale urmate de resursele naturale
regenerabile, conduc la un model de dezvoltare d urabilă. Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea
ce corespunde necesităților prezentului fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare de a
le satisface pe ale lor.

63
Bibliografie

1. Alexandra Banu, Octavian Mircea Radovici, – „Elemente de ingineria și protecția
mediului ”, Editura Tehnică, București, 2007.
2. Constantin Bulugiu – „ Protecția mediului înconjurător” , Editura CERTI, Craiova,
1994.
3. Georgeta Cuculeanu – „ Ecotehnologii”, Editura ASE, București, 2009.
4. Ovidiu Țuțuianu – „ Pol uarea mediului înconjurător”, Editura Fundația Universitară
Internațională, București, 2006.
5. Sanda Vișan, Anca Anghelescu, Cristina Alopi – „ Mediul înconjurător. Poluare și
protecție”, Editura Economică, București, 2000.
6. Valeriu Dinu – „ Mediul înconjurător în viața omenirii contemporane”, Editura
CERES, București, 1979.
7. Comitetul de cultură și educație socilistă al județului Mehedinți – „ Studii și
cercetări”, Drobeta Turnu – Severin, 1975.
8. ***** Raport anual privind starea med iului în România, anul 2016, București.
9. ***** http://www.anpm.ro/ ( Agenția Națională pentru Protecția Mediului ).