_________________________________________________________ ____________ Cuprins… [607163]

Universitatea Transilvania din Braș ov
Facultatea de Drept ș i Sociologie
DREPT – FRECVENȚĂ REDUSĂ

MANU ELENA RAMONA

D R E P T

MEDICINĂ LEGALĂ

Note de curs

2008

_________________________________________________________ ____________ Cuprins
__________________________________________________________________________ 3
Cuprins

1. Unitatea de î nvățare nr.1
INTRODUCERE
Obiectivele cursului ……………………………………………………………. pag. 6
Motivaț ia curriculară …………………………………………………………… pag. 7
Scopul unităților de învăț are ……………………………………………….. pag. 7
Tematica unităților de învăț are ……………………………………………. pag. 7
Bibliografie ………………………………….. …………………………………… pag. 8

2. Unitatea de învăț are nr.2
ASPECTE GENERALE

Prezentare
generală …………………………………………………………………………….
pag. 9
Definiție ……… …………………………………………………………………….. pag. 9
Istoric …………………………………………………………………….. …………. pag. 9
Organizarea și funcționarea rețelei de medicină legală în
România ………………………………………………………………………… ..
pag. 10
Aspecte juridice privind constatările și expertizele medico –
legale…………………………………………………………………….. …………
pag. 12
Bibliografie ……………………………………………………………………….. pag. 15

3. Unitatea de învăț are nr.3
TANATOLOGIE MEDICO -LEGALĂ
Definiția vieții …………………………………… …………………….. ………… pag. 16
Definiția morții ………………………………………………………………. ….. pag. 16
Etapele morții …………………………………………………………….. …….. pag. 17
Sindroamele
tanatogeneratoare …………………………………………………….. ……….
pag. 18
Semiologie
tanatologică …………………………………………………………….. …………
pag. 18
Stabilirea datei mo rții ……………………………………………………….. … pag. 22
Felul morții ………………………………………………………….. ……………. pag. 22
Moartea suspectă și moartea
subită ………………………… …………………………… ………………… ……….
pag. 22
Bibliografie ……………………………………………………………………….. .. pag. 23

4. Unitatea de învăț are nr.4
TRAUMATOLOGIA MEDICO -LEGALĂ
Definiția traumei și
traumatismului ………………………………………………………….. ………..
pag. 24
Clasificarea agenților

_________________________________________________________ ____________ Cuprins
__________________________________________________________________________ 4 traumatici …………………………………………………………….. ………….. pag. 24
Clasificarea agenților traumatici
mecanici …………………………………… ……………………………………..
pag. 25
Clasificarea principalelor modalități
traumatice ………………………………………… ………………. …………….
pag. 25
Leziunile traumatice primare ………………………. ………………………. pag. 26
Căderea și
precipitarea ……………………………………………….. ……………………..
pag. 28
Cauzalitatea me dico-legală în traumatologia
mecanică ………………………………………………………….. ……………….
pag. 29

Reacția vitală ……………………………………………………… …………….. pag. 30
Bibliograf ie ……………………………………………………………………….. pag. 31

5. Unitatea de învăț are nr.5
APRECIEREA GRAVITĂȚII LEZIUNILOR
TRAUMATICE ÎN CONFORMITATE CU PREVEDERILE
CODULUI PENAL
Aprecierea numărului de zile de în grijiri
medicale ………………………………………………………….. ………………
pag. 32
Pierderea unui simț sau organ ori încetarea funcționării
acestora ……………………….. ………………………………………. …………
pag. 33
Infirmitatea permanentă fizică sau
psihică ………………………………. ……………………………………………..
pag. 34
Sluțirea …………………………. ……………………………………….. ……….. pag. 34
Avortul postraumatic ………………………… ……………………………….. pag. 35
Punerea în primejdie a vieții ………………………………………………… pag. 36
Vătămarea corporală din culpă ………………………………………. …… pag. 36
Tentativa de omor ………………………………………… …………………… pag. 37
Loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte ……………………………………. …………. …………………………….
pag. 37
Omorul ……………………………………………………. ………………………. pag. 38
Bibliografie ……………………………………………………………………….. pag. 40

6. Unitatea de învăț are nr.6
EXPERTIZA MEDICO -LEGALĂ ÎN ACCIDENTELE
RUTIERE ȘI ÎN CAZUL MORȚII PRIN ARME DE FOC
Particularitățile expertizei medico -legale în accidentele de trafic
rutier …………………………………………………. ………. ……………………..
pag. 41
Leziunile și moartea prin arme de foc ………………………………… …. pag. 44
Bibliografie ……………………………………………………………………….. .. pag. 46

_________________________________________________________ ____________ Cuprins
__________________________________________________________________________ 5 7. Unitatea de învăț are nr.7
PRUNCUCIDEREA
Definiție ………………………………………………………….. ……………….. pag. 47
Expertiza cadavrului nou -născutului ………………… ………………….. pag. 47
Expertiza fe meii suspectate de
pruncucidere ………………………………………………. ……………………..
pag. 50
Examenul locului unde a avut loc
nașterea ……………………………………………. ………………………………
pag. 51
Bibliografie ……………………………………………………………………….. . pag. 51

8. Unitatea de învăț are nr.8
OBSTERICĂ ȘI GINECOLOGIE MEDICO -LEGALĂ.
AVORTUL. VIOLUL
Definiția avortului …………………….. …………………………………… ….. pag. 5 2
Clasificarea avortului ……………………………. …………………………… pag. 5 3
Obiectivele expertizei medico -legale în cazul avortului
empiric …………………………… ……………………………… ………………..
pag. 5 4
Definiția violului ……………………. …………………………………………… pag. 5 5
Obiectivele expertizei medic -legale în cazul infracțiunii de
viol ……………. ……………………………………………………………………..
pag. 55
Bibliografie ……………………………………………………………………….. pag. 5 6

9. Unitatea de învăț are nr.9
ASFIXIILE MECANICE
Definiț ia asfixiei……………………………………………………………………

pag. 57

Clasificarea asfixiilor mecanice……………………………………………… pag. 58
Spânzurarea…………………………………. …………………………………… pag. 58
Strangularea ………………………………………………………………………. pag. 59
Sugrumarea……………………………………………………………………….. pag. 59
Sufocarea………………………………………………………………………….. pag. 59
Obstrucția căilor respiratorii cu corpi străini……………………………. pag.59
Compresiunea toraco –
abdominală………………….. …………………………………………………….
pag. 59
Înecul………………………………………………………………………………… pag. 60

___________________________________________________________________Introducere
6
Unitatea de învăț are nr. 1

INTRODUCERE

OBIECTIVELE CURSULUI
Așa cum rezultă din însă și denumirea sa, medicina legală este o
disciplină medicală ce prezintă strânse conexiuni cu științele juridice. Astfel,
încă de la începu turile ei ca știință, medicina legală și -a pus cunoștințele sale în
slujba dreptului, ori de câte ori c ând, pentru aflarea adevărului, sunt necesare
cunoștințe cu caracter medical, biologic. Lucrările medico -legale, expertize, noi
expertize, constatări med ico-legale, și altele se desfășoară atât asupra
persoanelor în viață, dar și asupra cadavrelor, corpurilor delicte, exertul punând
la dispoziția organelor judiciare date științifice, obiective cu privire la starea de
sănătate, vătămarea corporală a unei pe rsoane su moartea acesteia.
Lucrările medico -legale sunt solicitate pentru sol uționarea unor
cauze penale (omor, vătămare corporală, loviri sau late violențe, viol, etc), civile
(referitoare la stabilirea discernământului unor persoane la întocmirea unor
contracte, testamente, sau pentru interzicerea exercitării unor drepturi civile),
de dreptul familiei (stabilirea sexului, cercetarea paternității, desfacerea
căsătoriei), de dreptul muncii, etc.
Din aceste considerente , medicina legală este considera tă o știință
de graniță, situată între științele medicale și cele juridice, medicul legist
aplicând cunoștințele sale și cele mai recente cuceriri științifice ale medicinei în
rezolvarea problemelor concrete aduse în fața sa de organele judiciare. Astfel,
actul medico -legal constituie una din probele cu caracter științific, obiectiv, care
contribuie la formarea convingerii intime a organelor judiciare asupra
adevărului. Elementele medico -legale pot intervenii în conturarea t uturor
aspectelor unei infracțiuni: obiect, subiect activ și pasiv, latura obiectivă și
latura subiectivă.
În desfășurarea activi tății sale medicul legist trebuie să facă dovada
competenței și responsabilității sale, manifestând întotdea una prudență atât în
interpretarea datelor, cât și în formularea concluziilor , deoarece oricare dintre
afirmațiile sale se poate converti într -un verdict.
La baza bunei desfășurări a activității de medicină lega lă în România
stau următoare le acte normative: O.G. nr. 1/2000 devenită Legea nr. 459/2001
privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală,
O.G.nr. 57/2001 modificată și completată prin Legea nr. 271/2004 ,precum și
Legea nr. 95/2006 privind reforma î n domeniul sănătății în România.
Activitatea medico -legală este funamentată pe două principii:
– Principiul independenței și imparțialității medicului legist, conform căruia
pe parcursul efec tuării lucrării medico -legale pentru care este soli citat,
medicul legist nu trebuie să se lase influențat de datele din anchetă,
trebuind să explice eventuale neconcordanțe între acestea și concluziile
sale.
– Principiul teritorialității și al competenței, conform căruia prima lucrare
medico -legală într -o cauză se efectuează de către instituția medico –
legală în a cărei rază teritorială s -a petrecut fapta, sau se află domiciliul
persoanei ce urmează a se supune unei lucrări medico -legale.

___________________________________________________________________Introducere
7

MOTIVAȚ IE CURRICULARĂ

Lucrarea de față își propune acumularea de către studenți a unor cunoștințe
cu caracter medical, biologic care să contribuie la desvăvârșirea deprinderilor lor
cu privire la soluționarea unor cazuri practice preponderent din d omeniul
dreptului penal, dar și al dreptului civil sau dreptului familiei.
Prin coroborarea acestor noi cunoștințe cu cele dobândite anterior la
discipline esențiale d e drept, cum ar fi dreptul penal, dreptul procesual penal,
criminalistica , cursanții vor dobândi aptitudini în ceea ce privește cercetarea
eficientă , încadrarea și sancționarea corectă unor fapte penale .
În conținutul acestei discipline se regăsesc cu precădere noțiunile medicale
și medico -legale de bază în activitatea oricărui juris t, dar și elementele
caracteristice ale activității de medicină legală din România, așa cum se
regăsesc ele în actele normative ce reglemntează această activitate.
Nu a fost neglijată corelarea noțiunilor medico -legale și a normelor dreptului
penal ș i procesual penal cu activitatea practica și nici exemplificările concrete
ale domeniului în discuție .

SCOPUL UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚARE

Unitățile de învățare au fost alese astfel încât să ajute cursanții în primul rând
să identifice locul și rolul acestei discipline în categoria științelor socio -juridice .
De asemenea printr -o selecție atentă a tematicii a fost posibilă corelarea
cunoștințelor dobândite la materiile fundamentale deja aprofundate cu noțiuni
specifice acestui curs și p ractica existentă în acest domeniu.
Nu în ultimul rând, acest curs vine, să ofere noțiuni noi care pot fi asimilate,
evidențiate și puse în valoare în rezolvarea situațiilor practice pe care le poate
întâmpina orice absolvent de drept.
Cursul se dorește a fi o aprofundare pert inentă a domeniului, astfel încâ t
acesta să -i ajute pe cursanți în cariera lor juridică ulterioară .

TEMATICA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚARE

Unitatea de învățare nr.1
Introducere
Unitatea de învățare nr.2
Aspecte gene rale:d efiniția, obiectul, istoricul și organizarea rețelei de medicină
legală în România
Unitatea de învățare nr.3
Tanatologia medico -legală
Unitatea de învățare nr.4
Traumatologia medico -legală
Unitatea de învățare nr.5
Aprecierea gravități i leziunilor traumatice în conformitate cu prevederile
Codului penal

___________________________________________________________________Introducere
8
Unitatea de învățare nr.6
Expertiza medico -legală în accidentele rutiere și în cazul morții prin arme de
foc
Unitatea de învățare nr.7
Pruncuciderea
Unitatea de învățare nr.8
Obstetrică și ginecologie medico -legală. Avortul. Violul
Unitatea de învățare nr.9
Asfixiile mecanice

BIBLIOGRAFIE

Tratat de medicină legală – Vladimir Beliș – Editura Medicală – București – 1995

Medicină Legală, curs pentru facultăț ile de drept, ediția a VI -a revăzută și adăugită –
Vladimir Beliș – Editura Juridică – București – 2006

Medicină Legală – Valentin Iftenie – Editura Științelor Medicale – București – 2005

Medicină legală pentru juriști – Gheorghe Scripcaru, Călin Scr ipcaru, Vasile
Astărăstoae – Editura Polirom – București – 2005

Introducere în medicina legală pentru juriști – Ionel Lulu Groza, Vasile Astărăstoae –
Editura C.H. Beck – București – 2007

Codul penal și legile speciale, doctrină, jurisprudență, decizii ale C urții
Constituționale, hotărâri C.E.D.O – Editura Hamangiu – București – 2007

Drept penal. Partea specială, vol. I –Vasile Dobrinoiu – Editura Lumina Lex – București
– 2004

Codul penal

Codul de procedură penală

Legea Nr. 459/2001 privind activitatea de me dicină legală din România

_____________________________________________________________Aspecte generale

9
Unitatea de învă țare n r. 2

ASPECTE GENERALE

ASPECTE GENERALE
Prezentare generală
Definiție
Istoric
Organizarea și funcționarea rețelei de edicină legală în România
Aspecte juridice privind constatările și expertizele medico -legale
Bibliografie

2.1 OBIECTIVE
– Familiarizarea cursanților cu termenii, noțiunile, conceptele și principiile
acestei discipline;
– Cunoașterea modului de organizare și fucționare a rețelei de medicină
legală din România;
– Stabilirea locului și rolu lui medicinei legale în cadrul științelor socio –
juridice.

2.2 PREZENTARE GENERALĂ

Medicină legală – asocierea celor doi termeni „medicină” și „legală” sugerează
complexitatea acestei discipline atât sub aspectul obiectului de cercetare cât și
sub aspectul metodelor folosite. Raporturile dintre oameni, pe care justiția le
apără și garantează, au la bază deseori unele fenomene biologice. De aceea,
justiția are nevoie, adeseori, pentru a stabili adevărul, de sprijinul medicinei.

Medicină judicia ră – așa a fos denumită anterior această disciplină pentru a
consfinți legătura dintre medicină și justiție.

2.3 DEFINIȚIE

Medicina legală este o disciplină medicală care își pune cunoștințele
sale în slujba justiției, ori de câte ori pentru lă murirea unei cauze
judiciare sunt necesare anumite precizări cu caracter medical -biologic.

2.4 ISTORIC

– Codul lui Hamurabi conține articole referitoare la răspunderea medicilor,
precum și sancțiuni pentru erori în intervențiile terapeutice;
– Legile vechilor egipteni conțineau prevederi referitoare la necesitatea
examinării de către moașe a femeii gravide condamnate la moarte,
amânându -se pedeapsa până după naștere; se pedepsea avortul,

_____________________________________________________________Aspecte generale

10
perversiunile sexuale;
– Grecii și romanii cun oșteau bolile psihice și nu trăgau la răspundere penală
persoanele care sufereau de astfel boli ;
– Tratatul lui Sun -Tzî, China, 1248, cuprindea noțiuni despre simulare, leziunile
traumatice, avort, moartea prin strangulare, înec, intoxicații, etc ;
– În secolel e XIV și XV, sub inflența dezvoltării medicinei arabe, au apărut
primele tratate de toxicologie;
– Lucrarea lui Barzizio,apăru tă la Pavia în 1434, conține norme de deontologie
medicală;
– Primele reglementări ale expertizei medico -legale au apărut în Constituț iile
din Bamberg și în Legile Caroline din 1532, unde erau tratate probleme
legate de infanticid, avort, otrăvire, arătându -se și metodele medico -legale de
constatare a acestor infracțiuni;
– În secolul XVI apare tratatul lui Ambroise Par ė în care sunt trata te probleme
legate de rănile mortale, moartea subită, asfixii, intoxicații;
– În țara noastră, primele elemente de medicină legală, le regăsim în Legiuirile
lui Matei Basarab și Vasile Lupu, și anume: „Cartea Românească de
Învățătură de la Pravilele Împărăte ști”, 1652, unde se fac referiri cu privire la
expertiza în cazuri de otrăvire , viol, sodomie, pruncucidere, incest, etc;
– În 1856 Carol Davila înființează Școala de Chirurgie care ulterior devine
Școala Națională de Medicină și Farmacie, unde se preda și medicina legală
sub denumirea de „Condica criminală” a lui Barbu Știrbei și a lui Sturdza;
– În 1865 apare Codul Penal de Instrucție Criminală care stabilea rolul
medicului într -o serie de cauze judiciare;
– Primul profesor de medicină legală a fost Gheorghe A tanasovici, care în
1861 a de venit și primul Medic Legist al Capitalei, funcție preluată în 1890 de
Dr. Mina Minovici care a creat și organizat medicina legală românească pe
baze științifice. Sub tutela sa a fost inaugurată în 1892 Morga Orașului
București , actualul Institut de Medicină Legală „Mina Minovici”. Tratatul său
de medicină legală a fost premiat de către Academia Română.

2.5 ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA REȚELEI DE MEDICINĂ LEGALĂ
ÎN ROMÂNIA
În România rețeaua de medicină legală funcționează în baza
urmatoarelor acte normative:
-Ordonanța Guvernului nr 1/2000;
-Ordonanța guvernului nr 513/2001 de modificare a Ordonanței nr
1/2000;
-Legea 459/2001 de aprobare a celor două ordonanțe;
-Hotărârea de Guvern nr 774/2000 privind aprobare a Regulamentului de
activitate medico -legală;
-Ordinul Ministerului Sănătății și al Ministerului Justiției privind aprobarea
normelor procedurale de efectuare a expertizelor și constatărilor medico –
legale;
-Hotărârea Curții Constituționale privind interpre tarea art.120, al. 5, din
Codul de Procedură Penală;
-Legea Nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
OG nr 1/2000 precizează scopurile activității medico -legale:
-furnizarea de mijloace de probă care să contribuie la stabilirea
adevărului judici ar;

_____________________________________________________________Aspecte generale

11
-efectuarea cercetării științifice în domeniul medico -legal;
-contribuția la îmbunătățirea activității de asistență medicală prin
elaborarea de opinii științifice în cazurile solicitate.
Ordonanța precizează că orice ingerință în această activitate es te
interzi să (principiul independenței și imparțialității medicului legist).
Instituțiile de medicină legală sunt singurele care pot efectua expertize,
constatări și alte lucrări medico -legale.
Curtea constituțională a stabilit că prevederile art. 120, al . 5, din
C.p.p. sunt neconstituționale, astfel că, la efectuarea expertizelor într -un
institut de specialitate, este obligatorie și participarea experților
recomandați de părți.
Instituțiile de medicină legală di n România sunt:
-Institutul Național de Med icină Legală „Mina Minovici”, cu sediul în
București, unitate cu personalitate juridică, aflată în subordinea
Ministerului Sănătății;
-Institutele de medicină legală din centrele universitare (Iași, Cluj –
Napoca, Târgu -Mureș, Timișoara, Craiova), unități cu personalitate
juridică din subordinea Ministerului Sănătății.
-Serviciile medico -legale județene, cu sediul în orașele reședință de
județ, subordonate Direcțiilor de Sănătate Publică Județene;
-Cabinetele medico -legale, aflate în structura organizatorică a Serviciilor
medico -legale județene, situate în orașele nereședință de județ.
Coordonarea activității medico -legale se face de către Ministerul
Sănătății și Consiliul Superior de Medicină Legală ce funcționează pe
lângă INML „Mina Minovici” și are sediul în acest institut. OG nr1/2000
stabilește care sunt atribuțiile acestuia:
-de coordonare a activității medico -legale pe teritoriul țării;
-de studiu privind morbiditatea și mortalitatea medico -legală;
-de inițiere a unor studii de criminologie.
Atribuții le institutelor medico -legale sunt:
-să efectueze expertize la cere rea organelor judiciare și a per soanelor
fizice interesate;
-să efectueze noi expertize medico -legale;
-să efectueze expertize în cazurile de deficiență a acordării asistenței
medicale;
-să efectueze explorări complementare;
-să propună Consiliului Superior de Medicină Legală măsuri
metodologice de practică medico -legală unitară.
În cadrul institutelor medico -legale funcționează comisiile de
avizare și control al actelor medico -legale, care au următoarele atribuții:
-avizează actele de expertiză și constatare medico -legală, atunci când
organele judiciare consideră că este necesar;
-avizează noile expertize medico -legale.
Institutele medico -legale stabilesc liste din care părțile pot solicit a
experți care să -i asiste pe cei oficiali.
OG nr 513/2001 prevede că Ministerul Sănătății și Ministerul
Justiției asigură controlul și evaluarea activității medico -legale, ca și
numirea directorilor de institute medico -legale, a comisiilor de avizare și
control al actelor medico -legale, în acest scop înființându -se Consiliul de
analiză și evaluare, format din reprezentanți ai Ministerelor Sănătății,

_____________________________________________________________Aspecte generale

12
Justiției, de Interne și ai Parchetului General.
Legea nr. 459/2001 aprobă cele două ordonanțe și prevede faptul
că activitatea medico -legală este parte integrantă din asistența medicală.
Hotărârea de Guvern nr. 774/2000 aprobă Regulamentul de
activitate medico -legală, precizând că această activitate se realizează de
către medicii legiști încadrați în institu țiile medico -legale, cu respectarea
principiului independenței și imparțialității lor (art. 3). Pe lângă acest
principiu, în activitatea medico -legală mai funcționează și principiul
competenței teritoriale și ierarhice, în sensul că prima expertiză medico –
legală se efectuează de către instituția medico -legală de pe teritoriul
unde se află domiciliul persoanei vătămate sau unde a fost găsit
cadavrul, iar o nouă expertiză medico -legală, în aceeași cauză, se
efectuează de către instituția medico -legală ierarhi c superioară celei care
a efectuat prima expertiză.
2.6 ASPECTE JURIDICE PRIVIND CONSTATĂRILE ȘI EXPERTIZELE
MEDICO -LEGALE
Toate instituțiile medico -legale efectuează următoarele tipuri de lucrări:
-autopsii în toate cazurile prevăzute de lege;
-expertize medico -legale traumatologice, psihiatrice, de amânare sau
suspendare a executării pedepsei;
-noi expertize în caz de responsabilitate medicală, infirmitate și
incapacitate de muncă, autorizarea de a purta ar mă sau de a conduce
vehicule, expertize biocriminalistice, toxicologice sau de filiație,etc.
Lucrările de expertiză medico -legală sunt efectuate de către
experți oficiali, dar legea prevede că la aceste lucrări pot asista și experți
numiți de organele jud iciare sau de părți, din cei aflați pe listele
institutelor de medicină legală.
Nu toți medicii legiști au calitatea de expert. Condițiile cerute
pentru aceasta sunt:
 să aibă capacitate de exercițiu deplină;
 să fie absolvent al unei instituții de învățămâ nt superior medical
acreditată;
 să fi absolvit cursuri de specializare postuniversitară în acest domeniu
(rezidențiat în medicină legală);
 să practice în mod curent acastă specialitate;
 să nu fi suferit o condamnare definitivă pentru o infracțiune săvârșit ă în
cursul desfășurării activității sale sau în legătură cu acasta;
 să fie atestat în calitate de expert de către Consililu Superior de Medicină
Legală, după o evaluare anuală.
Începerea urmăririi penale a unui medic legist atrage suspendarea
sa din acti vitate.
Un expert ce a efectuat o expertiză nu mai poate participa la o
nouă expertiză în același caz.
Nu poate fi expert la cererea părților:
-cel desemnat din oficiu să fie expert;
-cel ce a fost martor în cauză;
-cel ce a declarat că se abține din mo tive de incompatibilitate;
-cel ce a fost recuzat.
Atunci când expertul, în cursul activității sale, ia cunoștință de o
infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, el

_____________________________________________________________Aspecte generale

13
are obligația să consemneze acest fapt în actul medico -legal și să -l
aducă la cunoștința organelor judiciare.
Expertul are obligația să păstreze secretul activității desfășurate și
poate aduce la cunoștința persoanelor interesate rezultatul expertizei
numai dacă nu aduce atingere activității de urmărire penală.
Regulamentul de activitate medico -legală precizează structura și
felul actelor medico -legale, acestea fiind:
 rapoarte de expertiză medico -legală ;
 rapoarte de constatare medico -legală ;
 certificate medico -legale la cererea părților ;
 buletine de analiză medico -legală ;
 avize medico -legale , toate arhivate pe o perioadă nedeterminată.
Conform Regulamentului, expertizele medico -legale se fac
obligatoriu de către o comisie alcătuită din trei medici (cu grad superior
celor ce au efectuat prima examinare), în cazuril e de:
-capaci tate psihică;
-întrerupere sau amânare a executării pedepsei;
-responsabilitate medicală;
-filiație;
-capacitate de muncă;
-aptitudine de a exercita o profesie;
-noi expertize.
Expertizele psihiatrice vor rezolva următoarele probleme:
-capac iatea psihică în momentul comiterii faptei imputate;
-capacitatea psihică la data examinării;
-pericolul social al bolnavului și măsurile medicale de siguranță care se
impun.
Codul de procedură penală, la art. 117, alin. 1 , precizează
situațiile care fac obligatorie efectuarea unei expertize medico -legale
psihiatrice;
-în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav;
-când organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoială
asupra stării de psihice a învinuitului sau inculpatului.
În experti zele pentru minori este obligatorie ancheta socială și
școlară.
În expertizele pentru filiație se include și stabilirea perioadei de
concepție, a capacității de procreere și a examenului antropologic la
copiii peste 3 ani.
Pentru expertiza cu privire la calcularea retroactivă a stării de
îmbibație alcoolică , regulamentul precizează:
-se efectuează numai în institutele medico -legale;
-numai în comisie de trei experți;
-numai dacă s -au recoltat două probe de sânge la interval de o oră, cu
excepția persoanel or în stare de comă, șoc sau în caz de intervenții
chirurgicale de urgență;
-interdicția efectuării calculului retroactiv numai pe baza declarațiilor de la
dosar;
-efectuarea numai pentru o variantă de consum, iar pentru mai multe
variante numai la cererea organelor judiciare.
Autopsia este obligatorie , conform codului de procedură penală

_____________________________________________________________Aspecte generale

14
art.114, ali.1, în următoarele cazuri:
 moarte violentă , indiferent de timpul scurs între traumatism și deces;
 deces de cauză necunoscută ;
 deces suspect , precum moartea su bită, la cei ce au fost verificați ca
stare de sănătate, cei aflați în misiuni în interes de serviciu, cei decedați
în instituții sau în custodie (penitenciar, spitale penitenciar), în caz de
tortură, decese în serie, cadavre neidentificate sau scheletizat e, decese
la scurt timp după o intervenție medicală și în caz de deficiențe medicale.
Exumarea se face numai la cererea organelor judiciare.
Drepturile și obligațiile expertului :
-dreptul de a se recuza în cazuri similare judecătorilor;
-dreptul de a cer e și a i se pune la dispoziție dosarul cauzei ce se cere a
fi examinată;
-dreptul de a se păstra secretul lucrărilor medico -legale;
-dreptul de a răspunde, din proprie inițiativă, la problemele ivite pe
parcurs și care nu fac obiectul întrebărilor din ordo nanța de expertiză;
-dreptul de a cere lămuriri cu privire la anumite fapte sau împrejurări ale
cauzei;
-dreptul de a obține prezența părților sau explicațiile lor, cu aprobarea
organului judiciar;
-dreptul de a obține istoricul faptei din datele de anchet ă înainte de
autopsie;
-obligația de a -și motiva opinia contrară într -o expertiză în echipă;
-obligația de a efectua expertize în termenul solicitat;
-obligația de a face expertize complete, având răspundere în cazul
compromiterii unei spețe prin lipsa une i explorări;
-obligația de a solicita consimțământul pentru investigații;
-obligația de a se recuza;
-obligația de a fi imparțial;
-obligația de a nu etala un comportament histrionic (ostentativ) și de a
avea reținere etică față de succesele profesionale.
Actele medico -legale rezultate în urma lucrărilo r de constatare și
expertiză medico -legale sunt mijloace de probă ce permit:
-constatarea unui fapt;
-identificarea unui autor;
-cunoașterea împrejurărilor unei cauze penale.
Aceste m ijloace de probă, prevă zute de Codul de Procedură
Penală (art.64), se corelează fidel cu principiul libertății probelor și a
liberei lor aprecieri, deși unii autori susțin că sunt probe a căror
respingere trebuie motivată.
Probele medico -legale pot fi imediate (constatarea medi co-legală)
sau mediate (expertiza medico -legală).
Constatările medico -legale (art.114 -115 C.p.p) sunt acte medico –
legale cu caracter de urgență, efectuate de regulă în faza de urmărire
penală care oferă concluzii, printr -o procedură simplă, cu privire la felul
morții (violentă sau neviolentă), cauza morții, leziunile de pe corpul
victimei sau agresorului, în scopul de a declanșa procedura judiciară sau
de a clasa o suspiciune.

_____________________________________________________________Aspecte generale

15
Expertizele medico -legale sunt acte ce includ și rezultatele unor
explorări c omplementare (dozarea alcoolului în sânge, examene
toxicologice, etc), și care oferă concluzii definitive asupra cazului.
Structura unui raport de expertiză sau constatare medico –
legală cuprinde următoarele părți:
-partea introductivă care cuprinde date d e identificare a organului judiciar
care cere efectuarea lucrării, obiectul lucrării, problemele de rezolvat
solicitate, un scurt istoric al faptei incriminate;
-partea descriptivă;
-concluziile care constau în răspunsuri științifice la problemele solicita te
spre rezolvare

2.8 TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Expertiza medico -legală psihiatrică este
obligatorie în următoarele situații : a) în cazul infracțiunii de omor deosebit de
grav
b) în cazul infracțiunii d e pruncucidere
c) atunci când oragnul de ur mărire penală
sau instanța de judecată are îndoială asupra
stării psihice a inculpatului sau învinuitului

2. Actele medico -legale sunt probe ce
permit :
a) încadrarea juridică a faptei
b) identificarea unui autor
c) constatarea unui fapt

2.9 LUCRARE DE VERIFICARE
Analizați activitatea de medicină legală din România din punctul de vedere al
prevederilor legale în vigoare

2.10 RASPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE
Vezi pag. 13
Vezi pag. 14

2.11 BIBLIOGRAFIE
Introducere în medicina legală pentru juriști – Ionel Lulu Groza, Vasile Astărăstoae
– Editura C.H. Beck – București – 2007
Codul de procedură penală
O.U.G. Nr. 1/2000
Legea Nr. 459/2001

________________ ______________________________________Tanatologie medico -legală

16
Unitatea de învățare nr. 3

TANATOLOGIE MEDICO -LEGALĂ

ASPECTE GENERALE

Definiția vieții (trepiedul vital)
Definiția morții
Etapele morții (stările terminale)
Sindroamele tanatogeneratoare
Semiologia tanatologică
Stabilirea datei morții
Felul morții
Moartea suspectă și moartea subită.

3.1. OBIECTIVE

După parcurgerea acestei unități de învățare cursanții vor dobândi următoarele
abilități :
– cunoașterea funcțiilor vitale ale organismului
– descrierea etapelor morții
– definirea stărilor terminale
– enumerea și să descrierea semnelor negative de viață, semnelor morții reale,
modificărilor cadaverice tardive, precum și importanța lor medico -legală
– cunoașterea criteriilor de apreciere cronologică a datei morții
– clasificarea morții din punct de vedere ju ridic și medico -legal;
– definirea moarții suspecte și a moarții subite și diferențierea celor două noțiuni.

3.2. DEFINIȚIA VIEȚII
Din punct de vedere fiziologic viața se definește prin trei procese fundamentale:
 – metabolism;
 – autoreproducere;
 – iritabilitate (excitabilitate)=capacitatea de a reacționa la stimuli externi.
Din punct de vedere al organismului uman ca ansamblu, viața se caracterizează prin
cele trei funcții vitale ce alcătuiesc trepiedul vital al lui Bichat:
 – respirație;
 – activitate cardio -vasculară;
 – activitate cerebrală.

3.3 DEFINIȚIA MORȚII
Moartea este considerată nu ca un moment, ci ca un proces ce evoluează în timp,
având loc treptat, prin încetarea ireversibilă a funcțiilor vitale, ce are loc succesiv, la toate
nivelurile, începând cu organismul ca întreg (respirație, activitate cardio -vasculară,
activitate cerebrală), apoi în toate țesuturile și organele, sub forma unui proces lent prin
încetarea treptată a metabolismului celular.

________________ ______________________________________Tanatologie medico -legală

17
3.4. ETAPELE MORȚII (STĂRILE TERMINALE)
Primele celule care mor sunt neuronii, celulele cele mai diferențiate și în același timp
cele mai sensibile la lipsa de oxigen (anoxie). Rezistența cea mai mică o au neuronii
corticali (cca 3 min) moartea lor determinând pierderea stării de conștiență. O rezistență
ceva mai mare o au neuronii subcorticali (din bulb, unde se găsesc centrii vitali ai
organismului) de aproximativ 5 -10 min, iar cei din punte rezistă la anoxie cca 20 -30 min.,
moartea lor ducând la abolirea reflexelor corneene și pupilare. Rezistența cea mai mare la
anoxie o au elementele figurate ale sângelui (leucocite, hematii, trombocite), de
aproximativ câteva ore, și celulele miocardice.
Etapele morții sunt:
 Preagonia :
– etapa premergătoare agoniei;
-mani festările psihice sunt caracteristice, dar sunt condiționate de factori
individuali: – vârsta – bătrânii acceptă moartea cu indiferență;
– constituția organismului;
– felul bolii – în traumatisme apare logoree, agitație,ved erea panoramică a vieții;
– în bolile netraumatice apare anxietate;
– în bolile consumptive (cancer) apare resemnarea;
– în îngheț apare euforie, calm, amorțeală, senzație de planare;
– alienații după zeci de ani de izolare completă de mediu, brusc
vorbesc, relatează evenimente petrecute în perioada de izolare, apoi mor;
– cu 3 -4 ore înainte de sincopa cardiacă se poate resimți o
senzație plăcută de liniște, somnolență;
– structura psihică, concepțiile filozofice și religioase.
– durata variază în funcție de felul bolii, vârstă, constituție.
 Agonia :
– etapă ireversibilă de trecere de la viață la moartea clinică, în care fenomenele
tanatologice înlocuiesc treptat fenomenele biologice.
Manifestări clinice și paraclinice:
– dispariția funcțiilor psihice;
– pierderea contactului cu realitatea imedia tă;
– dispariția simțurilor (primul dispare văzul, ultimul auzul);
– scăderea și alterarea funcțiilor vitale.
Forme clinice:
– agonie cu delir (uneori cu acte de violență) în bolile febrile, meningoencefalite;
– agonie aparent lu cidă în bolile cardio -vasculare;
– agonie alternantă în boli acute, boli psihice.
Durata agoniei variază în funcție de cauza morții:
– agonie absentă în zdrobiri ale capului, unele morți subite;
– agonie scurtă în asfixi i, intoxicații supraacute, hemoragii;
– agonie lungă (ore, zile) în bolile cronice.
 Moartea clinică
Manifestări clinice și paraclinice:
– abolirea funcțiilor vitale – absența respirației, lipsa activității cardiace pe
electrocardi ogramă, liniște electrică pe electroencefalogramă;
– dispariția reflexelor.
Este ultima fază reversibilă a morții , dar numai la manevre de resuscitare de terapie
intensivă. Aceste manevre sunt eficiente (împiedică evoluția spre moarte ce rebrală ) doar
dacă se aplică în primele 5 minute de la instalarea morții clinice atât cât rezistă neuronii la
anoxie.

________________ ______________________________________Tanatologie medico -legală

18
Există unele stări ale organismului care se pot confunda cu moartea clinică, cum ar fi:
– moartea aparentă care se caracterizează p rintr-o scădere marcată a funcțiilor
vitale, uneori atât de severă încât ele nu mai pot fi decelate clinic și paraclinic (
pe electrocardiogramă și electroencefalogramă), stare din care revenirea se
face spontan;
– coma depășită=moarte corticală cu m enținerea artificială a funcțiilor vegetative;
– viața vegetativă=menținerea spontană a funcțiilor vegetative dar cu deficit grav al
stării de conștiență;
– sincopa cardiacă=abolire de scurtă durată a funcției cardiace și/sau a respirației.
– leșinul=pierderea de scurtă durată a stării de conștienșă dar cu menținerea
nealterată a funcțiilor vitale.
 Moartea cerebrală (corticală) caracterizată printr -o distrucție ireversibilă (necroză)
a emisferelor cerebrale dar nu și a trunchiului cerebral .
Se caracterizează prin:
– stare vegetativă profundă;
– comă cu respirație spontană profundă, dar cu electroencefalogramă silențioasă.
 Moartea creierului =moartea întregului creier (emisfere cerebrale, cerebel și
trunchiul cerbral).
 Moartea reală (biologică) – are loc oprirea metabolismului cu transferul
modificărilor energetice în alte sisteme. Apar semnele morții reale.

3.5.SINDROAMELE TANATOGENERATOARE
Sindroamele tanatogeneratoare sunt o asociere de semne și simptome cli nice cu
substrat lezional specific, având etiologie diversă, corespunzătoare insuficienței unui
organ, și care, prin evoluție spre stările terminale pot duce la moarte.
Cele mai multe sindroame tanatogeneratoare sunt comune morților violente cât și
celor neviolente. Ex: come, șoc, zdrobire de craniu, infarct miocardic, asfixie mecanică,
etc.

3.6. SEMIOLOGIE TANATOLOGICĂ
Semiologia tanatologică este știința care se ocupă cu studierea semnelor morții și a
modificărilor cadaverice consecu tive acțiunii factorilor de mediu asupra cadavrului.
Clasificarea semnelor morții și a modificărilor cadaverice:
a) a) semne negative de viață:
– poziția și aspectul general al cadavrului -de obicei decubit dorsal (pe spate), musculatură
flască, piele fără elasticitate, degetele mâinilor în semiflexie, paloare ceroasă, mandibula
căzută;
– oprirea respirației;
– oprirea circulației;
– abolirea reflexelor;
– modificări oculare;
– suspendarea activității cerebrale.
b) semnele morții reale:
-răcirea cadavr ului;
-deshidratarea cadavrului;
-lividitățile cadaverice;
-rigiditatea cadaverică;
-autoliza.
c) modificări cadaverice tardive:
– distructive:putrefacția, distrugerea cadavrului de animale(carnivore, insecte necrofage

________________ ______________________________________Tanatologie medico -legală

19
sau larvele acestora=entomologie medi co-legală);
– conservatoare naturale: mumificarea, adipoceara (saponificarea), lignifierea, înghețarea;
– conservatoare artificiale:înghețarea, îmbălsămarea.
1. Răcirea cadavrului se datorează inițial opririi circulației și metabolismului, și apoi
pierderi i de căldură în mediu prin metode fizice:iradiere, conducție, convecție.
Într-un mediu cu temperatura de 15 -20 șC răcirea cadavrului se face cu 1șC pe oră
în primele patru ore, apoi cu 2șC pe oră, de la exteriorul cadavrului spre interior, a.î. la 10 –
12 ore de la moarte temperatura intrarectală este de 20șC.
Factori acceleratori ai răcirii cadavrului: boli care au evoluat cu hipotermie
(hemoragii), mediu rece sau bun conductor termic (apa rece cu valuri, aer umed), copii,
bătrâni cașectici.
Factori inhib itori ai răcirii cadavrului: boli febrile, cadavru îmbrăcat, mediu cald,
expunerea la soare a cadavrului, adulți obezi.
Valoarea medico -legală -este un semn al morții reale, dar utilizarea lui în vederea
stabilirii datei morții este relativă datorită nume roșilor factori care o influențează.
2. Deshidratarea cadavrului se datorează opririi circulației cu hipostază consecutivă și
evaporării apei din straturile superficiale ale pielii. Procesul este mai rapid la nivelul
mucoaselor externe care sunt lipsite de strat cornos, și în zonele de piele care sunt mai
subțiri în mod natural (buze, scrot, vârfurile degetelor) sau în mod traumatic (excoriații,
contuzii, șanț de spânzurare).
În zonele de deshidratare pielea are aspect de pergamentare fiind usca tă, întărită,
ușor mai deprimată, brun -maronie. Dacă fanta palpebrală rămâne deschisă pe cornee
apar petele Liarché, de formă triunghiulară, ovalară sau circulară, inițial în unghiul extern
al ochilor, apoi și în cel intern.
Prin deshidratare cadavrul pie rde în greutate.
Valoarea medico -legală este redusă pentru stabilirea datei morții, iar pergamentările
trebuie diferențiate de excoriații(acestea prezintă pe secțiune infiltrații hemoragice).
3. Lividitățile cadaverice se datorează opririi circulației și acțiunii gravitației asupra sângelui
care face ca acesta să se acumuleze în zonele declive ale cadavrului, conferindu -le o
culoare violacee, ce contrastează cu nuanțele palide din jur în care vasele sunt golite de
sânge.
Etapele lividităților:
a) a) Hipostaz a (2-16 ore)=în lipsa activității de pompă a inimii sângele nu este
propulsat în capilare și venule, și sub acțiunea gravitației sângele se acumulează în zonele
declive.
– lividitățile au culoare roșu -albăstrui;
– dispar la presiune digitală și reapar după încetarea acesteia;
– la schimbarea poziției cadavrului lividitățile dispar din zonele inițiale și apar în noile zone
declive.
b) Difuziunea (15 -24 ore)=sângele extravazează parțial din vasele de sânge și infiltrează
țesuturile din jur.
– lividitățile au culoare violacee;
– pălesc la presiune dar nu dispar;
– la modificarea poziției cadavrului nu dispar din zonele din jur dar apar și în noile zone
declive.
c) Imbibiție (peste 18 ore)=sângele extravazează complet din vase în țesuturile din jur.
– lividități le sunt negricioase;
– nu se modifică la presiune;
– la modificarea poziției cadavrului lividitățile nu dispar din zonele inițiale și nici nu apar în
noile zone declive.

________________ ______________________________________Tanatologie medico -legală

20
Lividitățile cadaverice pot avea și altă culoare:
– roșu -carmin în intoxicațiile cu C O;
– galbene în intoxicațiile cu nitrați;
– pot fi absente la cadavrele ținute în apă sau frig.
Deseori organele judiciare cer medicului legist să facă diagnosticul diferențial între
lividități și echimoze. Criteriile de diferențiele sunt următoarele:

Criteriu Lividități cadaverice Echimoze
localizare declivă Orice regiune
Contur și relief șters Proeminente cu contur
neregulat
Modificări la presiune și
schimbarea poziției
cadavrului În funcție de etapă Nu se modifică
culoare Roșu -violaceu În funcț ie de stadiu
Aspect pe secțiune Superficale, dispar după
spălare cu apă Profunde, cheagurile
persistă și după spălare cu
apă
Examen microscopic Absența hemoragiilor Rupturi vasculare, infiltrate
hemoragice

Valoare medico -legală:
– lividitățile cadaver ice constituie cel mai sigur și mai precoce semn al morții reale;
– în context cu celelalte semne ale morții reale constituie un indicator al al timpului scurs
de la moarte;
– reprezintă un indicator al poziției cadavrului și al modificărilor ei („semnul p oziției
cadavrului”);
– au valoare orientativă pentru stabilirea cauzei morții.
4. Rigiditatea cadaverică constă în întărirea mușchilor (striați și netezi=mușchii scheletului
și mușchii organelor interne) cu creșterea tensiunii lor și scăderea elasticități i și plasticității
lor.
Etape:
a) a) Etapa de instalare urmează relaxării imediat post -mortem și durează 2 -6 ore.
Ordinea de instalare este cranio -caudală (de la cap spre picioare) (legea lui Nysten). Ea
poate fi învinsă cu ușurință după care se reinstalează în scurt timp.
Rigiditatea interesează și mușchii organelor interne: mușchii erectori ai firului de păr
(piele de găină), mușchii vezicii urinare, rectului și veziculelor seminale (eliminare de urină,
materii fecale și spermă), uterul (expulzia fătului post mortem),etc.
b) b) Etapa de stare sau de generalizare -se desfășoară pe parcursul următoarelor 14 –
24 de ore post mortem, sunt cuprinși toți mușchii, rigiditatea se învinge greu, după care nu
se mai reinstalează.
c) c) Etapa de rezoluție care începe la una -două zile postmortem și este completă la
3-7 zile postmortem. Rigiditatea dispare în ordinea în care a apărut și începe putrefacția.
O formă specială de rigiditate cadaverică este reprezentată de spasmul cadaveric
care este o stare de hipercontractilitate m usculară care începe din timpul vieții, fără
existența unei perioade de relaxare postmortem. Apare în decapitări, zdrobiri ale capului,
leziuni bulbare, medulare, intoxicații cu substanțe convulsivante, fulgerații (moartea prin
decerebrare).
Valoarea medi co-legală :
– este semn al morții reale;
– corelat cu celelalte semne ale morții reale oferă indicii pentru stabilirea datei morții;

________________ ______________________________________Tanatologie medico -legală

21
– valoare orientativă asupra condițiilor în care a stat cadavrul și asupra cauzei morții;
– păstrează poziția corpului după moarte, dacă aceasta nu a fost modificată înainte de
instalarea rigidității.
5. Autoliza cadaverică – este o modificare cadaverică distructivă precoce care are loc sub
acțiunea enzimelor proprii ale organismului, în absența microbilor. Se produce o ramolir e
și lichefiere a celulelor și țesuturilor. Precede putrefacția.
Modificări cadaverice tardive :
a) a) Putrefacția este modificarea cadaverică distructivă de natură microbiană,
prin care substanțele organice (mai ales proteine) se transformă în substanțe anorg anice.
Semnele putrefacției:
– pata verde de putrefacție – putrefacția debutează în intestin(unde se găsesc multe
bacterii) determinând formarea de hidrogen sulfurat, gaz care difuzează prin pereții
intestinului, se combină cu hemoglobina din sânge, formâ nd sulfhemoglobină de culoare
verde, care colorează tegumentul din fosa iliacă dreaptă a abdomenului. Ea apare la 20 de
ore vara și la 48 -72 de ore iarna.
– circulația postumă – evidențierea desenului vascular superficial subcutanat sub forma
unor dungi de culoare cafenie inițial la rădăcina membrelor.
– flictenele (bulele) de putrefacție – acumulări de gaz de putrefacție subepidermic, cu
apariția unor vezicule cu conținut gazos sau, uneori, cu lichid vișiniu tulbure.
– emfizemul de putrefacție – acumularea de gaz de putrefacție determină umflarea
generală a cadavrului, făcând imposibilă identificarea acestuia.
– mirosul pestilențial – determinat de ptomaine (putresceină și cadaverină) ce apar la
aproximativ 4 -6 ore postmortem.
Putrefacția este influențată de o serie de factori:
– temperatura de 20 -35șC accelerează putrefac ția;
– sub 20șC putrefac ția este încetinită, iar la 0 șC este oprită;
– temperatura ridicată inhibă putrefacția prin distrugerea bacteriilor de putrefacție;
– ventilația bună favorizează pu trefacția;
– umiditatea accelerează putrefacția;
– terapia cu antibiotice antemortem inhibă putrefacția.
Reguli de apreciere cronologică a putrefacției:
– cifra care indică zilele iarna este egală cu cifra care indică orele vara (regula Devergie);
– putre facția începe în a doua zi de vară și în a 8 -a zi de iarnă, putrfacția fiind întârziată
iarna cu 1 lună față de vară (regula Laccasagne);
– 1 săptămână de putrefacție în aer=2 săptămâni de putrefacție în apă=8 săptămâni de
putrefacție în sol (regula lui Ca spers).
b) Mumifierea = deshidratarea generalizată a cadavrului.
-condiții de mediu:temperatură crescută, ventilație bună, umiditate scăzută sau absentă
-aspect:cadavru uscat, de volum redus, piele încrețită, de culoare cafenie.
c) Lignificarea (tăbăcire a) = formă de mumifiere ce apare în mediile bogate în acid tanic și
humic, cu reacție acidă puternică (mlaștini acide, terenuri de turbă). Acizii distrug flora
microbiană și dizolvă proteinele și calciul din oase.
-aspectul: cadavrul este redus ca volum, p ielea este dură, brună (aspect lemnos).
d) Saponificarea (adipoceara)
– condiții de mediu:temperatură ridicată, mediu umed fără oxigen sau cu puțin oxigen
(terenuri argiloase, ape);
– aspect: de brânză râncedă, în contact cu aerul adipoceara devine sfărâmi cioasă.
e) Înghețarea (congelarea)
– condiții de mediu: temperaturi foarte scăzute;
– aspect: absența mirosului de putrefacție, lividități roșu -aprins.

________________ ______________________________________Tanatologie medico -legală

22
3.7. STABILIREA DATEI MORȚII (TANATOCRONOLOGIE)
Frecvent organele judiciare adresează expertul ui medico -legal întrebări legate de
data morții. Necesitatea de a răspunde la aceste întrebări a determinat apariția
subcapitolului de tanatocronologie.
Niciuna dintre metodele utilizate în acest scop nu are valoare izolată, ci numai dacă
rezultat ele ei sunt interpretate în context cu celelalte date.
Pentru stabilirea datei morții se folosesc rezultatele obținute din examinarea:
 a) semnelor morții reale – apar în primele 2 -6 ore și au dezvoltare
completă în 24 -48 de ore de la deces;
 b) proc eselor cadaverice distructive;
 c) stadiul în care se găsesc unele procese fiziologice: gradul de digestie
al conținutului gastric (ne arată cât timp a trecut de la ultima masă), plenitudinea vezicii
urinare (în prima parte a nopții vezica este goală, apoi se umple), fazele ciclului menstrual
al femeii (indică durata vieții după ultima menstruație).
 d) examenul microscopic al plăgilor – aspecte legate de reacția
inflamatorie perilezională.

3.8. FELUL MORȚII
Din punct de vedere al felului morții, acea sta se clasifică în:
 a) Moarte neviolentă – ce se datorează unor cauze intrinseci ale
organismului (boli inflamatorii, tumori,etc). Din această categorie fac parte și morțile
naturale ce survin la vârste foarte avansate prin uzura organismului. (foarte rar e).
 B) Moartea violentă – este consecința acțiunii factorilor traumatici din
mediul extern asupra organismului.
Din punct de vedere juridic morțile violente se clasifică în:
– omucideri
– sinucideri
– accidente.
Moartea violentă este totdeuna rezult atul încălcării legii și prin aceasta face obligatorie
autopsia medico -legală.

3.9. MOARTEA SUSPECTĂ ȘI MOARTEA SUBITĂ
1. Moartea suspectă este o noțiune juridică ce se caracterizează prin următoarele
elemente:
 – durata scurtă de timp dintre apariția simp tomelor și deces
(ore, minute, secunde);
 – caracterul imprevizibil – apare în plină stare de sănătate
aparentă sau la o persoană bolnavă, care în orele sau zilele precedente nu a acuzat
simptome care să arate o agravare a bolii sau evoluția spre o complica ție letală, sau la
persoane care prin natura meseriei lor sunt supuse unui control medical periodic riguros,
sau moartea deținuților în penitenciare, moartea pacienților în spital, etc.
 – instalarea ei poate să fie precedată sau nu de acuze
prealabile, de regulă minore, nespecifice;
 – etiologie precisă – autopsia relevă întotdeauna o cauză
tanatogeneratoare, prin care moartea suspectă aparține morților neviolente.
Autopsia medico -legală este obligatorie.
2. Moartea subită este o noțiune medicală (SUUD=sudd en, unexpected, unexplaind,
death). Din punct de vedere al tabloului morfopatologic moartea subită se clasifică în:
 a) moarte subită cu leziuni organice incompatibile cu viața:
hemoragii cerebrale, infarct miocardic, meningoencefalite;

________________ ______________________________________Tanatologie medico -legală

23
 b) moarte subită cu leziuni organice cronice: ateromatoză,
miocardoscleroză, scleroze pulmonare, renale. Aceste leziuni se pot transforma în
sindroame tanatogeneratoare în condițiile acțiunii unor factori favorizanți: stres, creșterea
presiunii atmosferice, efort fizic, inge stie de alcool, masă copioasă, raport sexual, efort de
defecație;
 c) moarte subită cu leziuni organice nespecifice unei boli (stază
viscerală, sufuziuni sangvine submucoase), leziuni ce pot să apară atât în morțile
neviolente (viroze, șoc anafilactic, aler gii) cât și în morțile violente (asfixii mecanice,
intoxicații, electrocutare).

3.10 TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Moartea clinică : a) este o etapă ireversibilă a morții
b) este o etapă reversibilă a morții
c) este o etapă reversibilă dacă se
aplică manevre de terapie intensivă în
primele 5 minute de la instalarea morții

2. Diagnosticul diferențial între autoliza
cadaverică și putrefacție constă în :
a) a) autoliza este o modificare
cadaverică precoce, iar putrefacția este
tardivă
b) b) autoliza are loc în pr ezența
microbilor, iar putrefacția sub acțiunea
enzimelor proprii organismului
c) c) autoliza are loc în prezența
enzimelor proprii ale organismului, în
absența microbilor, iar putrefacția
necesită prezența microbilor

3.11 LUCRARE DE VERIFICARE
Realiza ți o lucrare având ca subiect moartea clinică și stările asemănătoare
acesteia.

3.12 RASPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE
Vezi pag.17
Vezi pag. 21

3.13 BIBLIOGRAFIE
Tratat de medicină legală – Vladimir Beliș – Editura Medicală – București –
1995
Medicină Legală, curs pentru facultățile de drept, ediția a VI -a revăzută și
adăugită – Vladimir Beliș – Editura Juridică – București – 2006
Medicină Legală – Valentin Iftenie – Editura Științelor Medicale – București
– 2005
Medicină legală pentr u juriști – Gheorghe Scripcaru, Călin Scripcaru, Vasile
Astărăstoae – Editura Polirom – București – 2005
Introducere în medicina legală pentru juriști – Ionel Lulu Groza, Vasile
Astărăstoae – Editura C.H. Beck – București – 2007

_____________ _______________________________________Traumatologia medico -legală

24
Unitatea de învă țare nr. 4

TRAUMATOLOGIA MEDICO -LEGALĂ

ASPECTE GENERALE

Definiția traumei și traumatismului
Clasificarea agenților traumatici
Clasificarea agenților traumatici mecanici
Clasificarea principalelor modalități traumatice
Leziunile traumati ce primare
Căderea și precipitarea
Leziuni produse prin mijloace de apărare
Cauzalitatea medico -legală în traumatologia mecanică.
Reacția vitală
Bibligrafie

4.1. OBIECTIVE

După parcurgerea acestei unități de învățare cursanții vor dobândi următoarele
abilități :
– înțelegerea noțiunilor de traumă și traumatism și a diferenței dintre acestea
– cunoașterea și clasificarea principalilor agenți traumatici
– clasificarea agenților traumatici mecanici în funcție de energia utilizată
– descrierea principalelor modalități traumatice
– recunoașterea leziunilor traumatice primare
– clasificarea și descrierea tipurilor de legături de cauzalitate medico -legală.

4.2. DEFINIȚIA TRAUMEI ȘI A TRAUMATISMULUI
Trauma este o modif icare lezională sau funcțională produsă în urma acțiunii unei
forme de energie exterioară organismului (mecanică, termică, electrică, radiantă,
chimică, etc).
Traumatismul constă în acțiunea unei forme exterioare de energie asupra corpului,
capabilă să gen ereze modificări morfofuncționale.

4.3. CLASIFICAREA AGENȚILOR TRAUMATICI
În funcție de energia utilizată agenții traumatici se clasifică în:
 Agenți traumatici mecanici – produc leziuni prin acțiunea lor cinetică, fie prin
lovirea corpului nemișcat, fie prin lovirea corpului în mișcare de un corp dur.
 Agenți traumatici fizici – produc leziuni prin acțiunea diverselor forme de
energie fizică: variații de temperatură (arsuri sau degerături), electricitate
industrială sau atmosferică, variații ale presiunii atmosferice, radiații.
 Agenți traumatici chimici – diferite substanțe care produc leziuni sau moarte
prin intoxicații acute sau cronice (toxicologie medico -legală).
 Agenți traumatici biologici – intoxicații cu ciuperci, veninuri, transfuzii de
sânge heter olog.
 Agenți traumatici psihici – pot genera șoc psihoemoțional puternic.

_____________ _______________________________________Traumatologia medico -legală

25

4.4. CLASIFICAREA AGENȚILOR TRAUMATICI MECANICI
Agenții traumatici mecanici pot fi clasificați astfel:
 Corpuri contondente cu suprafață mică (<16 cm ²):
-neregulată (piatră, pumn)
-regulată (cu forme geometrice): – sferică, cilindrică (piatră, băț)
– poliedrică cu muchii și colțuri (ciocan,
cărămidă).
 Corpuri contondente cu suprafață mare (>16 cm ²):
-plană (scândură, sol cu su prafață plană)
-neregulată (vehicule, sol cu proeminențe).
 Obiecte cu vârfuri sau lame ascuțite:
-înțepătoare (ac, furcă, pilă, cui, sârmă)
-tăietoare (lamă, brici, sticlă)
-înțepătoare -tăietoare (briceag, cuțit cu vârf ascuțit)
-tăietoare -despicătoare (t opor, satâr, sapă).
 Proiectile

4.5.CLASIFICAREA PRINCIPALELOR MODALITĂȚI TRAUMATICE
 Lovirea directă activă cu diferite obiecte contondente sau alți agenți
mecanici;
 Lovirea pasivă de diferite planuri sau obiecte;
 Comprimarea corpului sau a unui segment a l acestuia între două planuri
dure;
 Mecanisme lezionale complexe.

4.6. LEZIUNILE TRAUMATICE PRIMARE (ELEMENTARE)
Trăsături comune :
-sunt consecința directă a unei agresiuni externe;
-medicul legist trebuie să stabilească legătura de cauzalitate din tre traumatism și
leziune și prin descrierea acesteia să ajute la identificarea agentului traumatic
(localizare, formă, dimensiuni, aspect, margini, unghiuri, relief, culoare, mumărul
leziunilor);
-evoluția oricărei leziuni traumatice externe poate să fie simplă sau complicată, cea mai
frecventă complicație fiind infecția;
-leziunea se poate vindeca cu sau fără sechele, însoțite sau nu de tulburări funcționale.
Clasificarea leziunilor traumatice primare:
 Leziuni fără soluție de continuitate a tegumentelor ( cu păstrarea integrității
epidermului): echimoza și hematomul;
 Leziuni cu soluție de continuitate a tegumentelor: excoriația și plaga
Echimoza
Este una din cele mai frecvente leziuni traumatice externe.
Echimoza recunoaște ca modalitate traumatică lovirea cu sau de un corp dur. Orice
traumatism de acest gen are drept consecință ruperea unor mici vase de sânge (capilare)
dermo -hipodermice, și, în condițiile existenței circulației, extravazarea cu infiltrația
sanguină a țesuturilor din jur . Pe cale de consecință, echimoza este o leziune care apare
numai în timpul vieții.
Echimozele apar de regulă la locul de acțiune al agentului vulnerant. Întinderea
echimozei depinde de: intensitatea traumatismului, zona traumatizată, fragilitatea
vasculară, numărul și calibrul vaselor lezate. Echimoza se spală cu jet de apă (vezi

_____________ _______________________________________Traumatologia medico -legală

26
diferențierea de lividitățile cadaverice)
Evoluția unei echimoze se referă în special la modificările de culoare, ce țin de
modificările hemoglobinei (oxihemoglobină=cu loare rosie ->hemoglobină=culoare albastră
-> bilirubină=culoare cafenie -gălbuie ->biliverdină=culoare verzuie ->vindecare.) În total o
echimoză nu poate avea o evoluție mai lungă de 8 -20 de zile.
Forma echimozelor poate fi uneori indicatorie pentru un a numit agent traumatic. Ex:
vergele, curea, cauciuc de vehicul, pulpa degetelor,etc Forma și localizarea echimozelor
poate fi indicatorie pentru un anumit act. Ex: echimoze de forma pulpei degetelor localizate
pe gât pot sugera sugrumare, localizate pe fața internă a coapselor pot sugera viol sau
tentativă de viol.
Există localizări ale echimozelor care pot determina impotență funcțională temporară.
Ex: echimozele periorbitale împiedică vederea, echimozele întinse ale membrelor pot
împiedica mobilizarea acestora prin durere.
Pentru echimoze nu se acordă zile de îngrijiri medicale, numai în cazul în care sunt
foarte întinse, putând genera șoc traumatic care pune viața în pericol, se pot acorda 5 -8
zile de îngrijiri medicale.

Hematomul
Este o acumu lare de sânge în țesut, fiind urmarea unui traumatism contuziv puternic ce
determină ruperea unor vase de sânge cu un calibru mai mare decât în cazul echimozelor,
dar cu păstrarea integrității epidermului.
Hematomul prezintă fluctuență și poate denivel a suprafața respectivă.
Hematoamele pot determina tulburări funcționale, uneori grave, prin compresie.
Hematoamele pot genera șoc traumatic atunci când sunt numeroase și întinse ca
suprafață. Numai în astfel de situații se acordă zile de îngrijiri medicale.
Se complică foarte rar, prin infecție. Uneori se pot închista.
Înlăturarea hematomului prin intervenție chirurgicală duce la dispariția tulburărilor
funcționale.
În cadrul traumatismelor cranio -cerebrale hematoamele epidurale, subdura le și
subarahnoidiene pot determina apariia sidromului de compresie cerebrală, caracterizat de
apariția unor semne clinice precum alterarea stării de conștiență sau apariția unor deficite
neurologice imediat posttraumatic sau după un interval de timp (inte rval liber)
Hematomul extradural constă într -o colecție de sânge situată între planul osos și dura
mater. Etioloia sa este prin excelență traumatică, și se însoțește, aproape întotdeauna, de
fracturi craniene. Nu are endință la extindere datorită adereț elor dintre dura mater și
oasele craniului. Cel mai frecvent se localizează la nivelul regiunii temporo -parietale.
Hematomul subdural este o colecție de sânge situată între dura mater și creier, frecvent
învelind aproape în totalitate suprafața creierul ui, datorită faptului că nu există aderențe
între dură și suprafața creierului. Localizarea cea mai frecventă este la nivelul bolții, dar se
poate extinde și la baza creierului. Apare, de regulă atât la locul de impact, dar și în zone
opuse acestuia prin m ecanism de contralovitură. Nu înotdeauna se însoțește de facturi
craniene.
Hematomul subarahnoidian este o colecție de sânge situată între straturile
leptomeningelui.
Hematomul intraparenchimatos este format din cheaguri de sânge lacat (în curs de
lichefiere), situat de obicei temporo -frontal, mai aproape de scoarța cerebrală. Impune
intervenie chirurgicală de urgență datorită fenomenului de hipertensiune intracraniană.

_____________ _______________________________________Traumatologia medico -legală

27

Excoriația
Este o soluție de continuitate superficială a pielii.
Mecani smul de producere al unei excoriații constă în frecarea de piele a unui corp dur cu
suprafață rugoasă sau a unui obiect ascuțit, rezultând o detașare a epidermului în sensul
direcției de mișcare.
La cadavru excoriațiile se pergamentează indiferent de pr oducerea lor ante sau
postmortem.
Evoluția decurge de obicei fără complicații, după câteva zile crusta se detașează lăsând
o urmă depigmentată care dispare după 7 -10 zile.
Localizarea excoriațiilor poate sugera unanumit act: excoriații semilunare det erminate de
unghii localizate la gât pot sugera sugrumare, iar dacă sunt localizate pe fața internă a
coapselor sugerează viol sau tentativă de viol, permițând chiar aprecierea poziției victimei
față de agresor.
Când corpul sau un segment anatomic, mai ales părți proeminente, se freacă de
suprafețe rugoase, apar excoriații liniare, paralele ce sugerează mecanism de târâre ce
apare în accidentele de trafic rutier.

Plăgile (rănile)
Sunt soluții de continuitate a tegumentului denumite după instrumentul care le -a produs.
Plăgile se clasifică astfel:
 superficiale
 profunde:
– penetrante(în cavitățile craniană, toracică, abdominală):
-perforante(lezează organe cavitare:stomac, intestin, vezică urinară)
-transfixiante (lezează organe parenchimatoase:ficat)
-nepenetrante
Evoluția poate fi modificată de tulburări circulatorii locale sau generale, precum și de
unele boli metabolice (diabet).
Cicatrizarea permite o apreciere retrospectivă a tipului de plagă, unele cicatrici
cheloide putând determina tulburări funcționale în funcție de localizarea plăgii.
Plăgile simple, neinfectate, necesită în general 7 -8 zile de îngrijiri medicale.

a) Plaga contuză sau zdrobită
Se poate produce prin lovire cu sau de un corp dur cu suprafață plană sau neregulată
Se caracterizează prin:
 -profunzime mică;
 -margini și fund anfractuos;
 -sângerare mică;
 -tendi nță spre suprainfecție;
 -este adesea înconjurată de echimoze și excoriații.
Varietăți:
 1. Plaga plesnită – se produce atunci când corpul contondent lovește pielea aflată
imediat deasupra unui plan osos (craniu, genunchi, coate);
 – are formă liniară sau stelată, margini relativ drepte, dehiscență
mică datorită punților tisulare ce nu permit îndepărtarea marginilor.
 2. Plaga mușcată – produsă de om sau de animale;
– pierdere de substanță uneori mare;
-reproduce forma arcadelor dentare (la om, element de
idenrificare=marca mușcată);

_____________ _______________________________________Traumatologia medico -legală

28
-tendință mare la suprainfecție.
 3. Plaga sfâșiată
 4. Plaga scalpată
a)
b) b) Pla ga înțepată
Ca mecanism de producere acest tip de plagă recunoaște îndepărtarea laterală a
țesuturilor (acțiune de pană) și ca atare nu presupune o lipsă de substanță.
Adâncimea și direcția canalului plăgii sunt variabile în funcție de calibrul
instrumentului(cui, andrea).
Trebuie diferențiată de plaga tăiată -înțepată si de plaga împușcată.
Diagnosticul diferențial între o plagă înțepată și una tăiată se face prin prezența la cea
din urmă a unui unghi ascuțit determinat de lama tăioasă. Diferența între plaga înțepată și
cea împușcată se face pe baza prezenței factorilor împușcării. Astfel, dacă tragerea s -a
făcut din interiorul razei de acțiune a factorilor suplimentari ai împușcării, diferența între
cele două tipuri de plăgi este facilă, plaga împ ușcată prezentând la nivelul orificiului de
intrare urmele acestori factori. Dacă tragerea s -a efectuat din afara acestei raze, elementul
de diferențiere costă în prezența inelului de eroziune (excoriație, lisă de substanță) la
nivelul orificiului de intra re al plăgii împușcate.

c) Plaga tăiată
Se produce cu instrumente tăietoare pure:lamă, brici.
Se caracterizează prin margini perfect regulate, liniare, fără lipsă de substanță.
La extremități apare aspectul de „codiță”, adâncimea diminuând și te rminându -se printr -o
excoriație superficială.
Infecția este mai rară decât în cazul plăgilor contuze

d) Plaga tăiată -înțepată
Agentul tipic vulnerant este cuțitul, care acționează atât prin vârf cât și prin una sau mai
multe lame tăioase, aspectul l eziunii fiind în funcție de caracteristicile lamei, precum și de
modul cum este ținut și manevrat cuțitul.
Dacă arma are două tăișuri leziunea se deosebește de plaga tăiată doar prin profunzime,
unghiurile continuându -se cu excoriație în codiță.
Dacă a rma are un singur tăiș plaga va avea un unghi ascuțit iar la polul opus unghiul este
mai ascuțit.
În cazul cuțitelor cu 3 -4 lame plaga are aspect stelat.
Lungimea canalului plăgii poate fi egală, mai mică sau mai mare decât lungimea lamei
agentului vu lnerant.

e) Plaga despicată
Este produsă de instrumente grele, despicătoare, cum ar fi satârul, toporul, barda, sapa.
Leziunile produse sunt grave, determinând fracturi adesea liniare ce reproduc lungimea
lamei, alteori multieschiloase complicate fr ecvent cu infecții, zdrobiri de țesuturi și organe.

4.7. CĂDEREA ȘI PRECIPITAREA
Generalități:
– sunt consecința pierderii echilibrului care poate avea cauze interne (boli neurologice,
sincopa cardiacă, epilepsie) sau cauze externe (umiditatea solului, obscuritatea, diferite
obstacole, ebrietatea).
– căderea constă într -o schimbare a poziției corpului astfel încât o parte a acestuia se
izbește cu violență de planul de susținere.

_____________ _______________________________________Traumatologia medico -legală

29
– precipitarea este o trecere a corpului de pe un plan pe altul situat mai j os sub acțiunea
gravitației.
-gravitatea leziunilor depinde de: – viteza de cădere, care la rândul ei depinde de înălțimea
de la care se cade și de greutatea corpului
– proprietățile obiectului de care se lovește corpul în
cădere (obiectele moi pot micșora sau atenua efectele lovirii)
– regiunea lezată (cele mai grave sunt leziunile la
nivelul capului).
Caracteristicile leziunilor produse p rin cădere:
-se situează pe părțile proeminente ale corpului (frunte, nas, bărbie, oase parietale,
occipital, palme, coate, genunchi);
-constau în: echimoze, excoriații, hematoame, plăgi (în special zdrobite), fracturi;
-sunt unipolare (sunt situate pe o s ingură parte a corpului).

Caracteristicile leziunilor produse prin precipitare:
-o gravitate mai mare (adesea sunt mortale);
-sunt multipolare (apar pe mai multe părți ale corpului);
-sunt extrem de numeroase;
-sunt foarte variate;
-reprezintă un mijloc f recvent de sinucidere (al 3 lea ca frecvență după otrăvire și
spânzurare).
Leziunile din precipitare apar prin mecanism direct (primar, secundar și mediat) și
prin mecanism indirect. Leziunile produse prin mecanism direct primar apar în regiunea
care a l uat prima contact cu planul dur. De mecanismul direct secundar țin leziunile ce
apar după primul contact. Mecanismul direct mediat intră în discuție în cazul căderilor în
picioare, pe genunchi sau pe ischioane, caz în care forța traumatică se transmite la
distanță prin intermediul coloanei vertebrale (de exemplu în cazul căderii în picioare sau
pe ischioane apar fracturi ale coloanei vertebrale cervicale). Leziunile prin mecanism
indirect apar la distanță de locul de impact.

4.8. CAUZALITATEA MEDICO -LEGAL Ă ÎN TRAUMATOLOGIA MECANICĂ
Între traumatism și urmările sale asupra organismului uman se pot stabili trei tipri de
legătură de cauzalitate.

1.Legătura de cauzalitate directă, imediată sau necondiționată .
Criteriile pe care trebuie să la îndeplineas că un traumatism pentru a stabili o astfel de
legătură sunt:
-traumatismul să fie real, cu posibilitatea determinării prejudiciului produs (leziune, boală
sau moarte);
-acest prejudiciu trebuie să reprezinte o eventualitate posibilă a acțiunii traumatice
respective, fiind necesar să se precizeze dacă efectul este cu certitudine, posibil, nesigur
sau imposibil rezultatul acțiunii cauzei incriminate;
-traumatismul trebuie să intereseze direct organismul, regiunea anatomică afectată sau
dacă efectul apare la d istanță de locul acțiunii agentului traumatic, acest fapt să se poată
explica fiziopatologic;
-prejiudiciul trebuie să fie consecința acțiunii traumatice și nu preexistent acesteia;
-să exsiste pe lângă o concordanță de sediu, o continuitate în timp a evol uției, în sensul
unei înlănțuiri neîntrerupte a simptomelor obiectivată morfopatologic și fiziopatologic.

_____________ _______________________________________Traumatologia medico -legală

30
2.Legătura de cauzalitate directă mediată –trebuie demonstrată existența unor factori
condiționali preexistenți, în sensul de factori morbizi care p articipă la determinarea
efectelor în dublu sens: fie traumatismul agravează starea morbidă preexistentă, fie
această stare agravează efectele traumatismului (ex: diabetul zaharat poate agrava
evoluția unei plăgi simple care de obicei evoluează fără compl icații)

3.Legătura de cauzalitate indirectă sau secundară – între traumatism și efect intervine o
nouă verigă reprezentată de o complicație a traumatismului însuși sau de particularitățile
de evoluție individuală.(accident de trafic rutier ->fractură femur ->imobilizare prelungită la
pat în decubit dorsal ->bronhopneumonie ->deces). Se stabilește astfel o legătură de
cauzalitate indirectă între traumatismul produs de accidentul rutier și deces, chiar dacă
moartea a fost determinată de bronhopneumonie, afecțiun e ce nu s -ar fi produs în absența
fracturii.

4.9. REACȚIA VITALĂ
Reacția vitală este reprezentată de totalitatea modificărilor locale și generale ce apar la
organismul viu ca răspuns la acțiunea unei traume de orice natură.
Clasificarea reacțiil or vitale:
 Locale: -infiltratul sanguin și hemoragia
-coagularea
-retracția țesuturilor
-inflamația
-procese distrofice și necrotice
-modificările hemoglobinei
-modificări enzimatice
 Generale: -aspiratul pulmonar
-embolia(gazoasă, grasă, tisulară)
-modificările SNC
-modificări circulatorii
-modificări endocrine, umora le, metabolice.
Prezența reacției vitale deosebește o leziune produsă în timpul vieții de una produsă
postmortem.
Deseori în activitatea medico -legală se pune problema diferențierii între o leziune
produsă în timpulvieții și na produsă postmor tem. Interpretarea eronată a celor din urmă
poate duce la grave erori judiciare. Leziunile produse postmortem pot fi accidentale (cu
ocazia manipulării cadavrului sau în timpul autopsiei) sau intenționate (cu scopul de a
simula o sinucidere, etc). Uneori mecanismul lezional este complex (ex: accident rutier)
având ca urmare multiple leziuni traumatice, unele produse antemortem, altele
postmortem. Medicul legist are obligația de a face diagnosticul diferențial între ele, și de a
preciza ordinea succedării l or în timp. În finalizarea demersului său medicul legist se
servește de prezența la locul leziunii a reacțiilorvitale locale, sau de posibilitatea de a
aprecia reacțiile vitale ale organismuluica întreg.
Astfel, în cazul morții prin spânzurare, princi pala reacție vitală este constituită de
prezența infiltratului sanguin în țesuturile gâtului, la nivelul șanțului de spânzurare.
La moartea prin înec, semnul clasic al submersiei vitale îl constituie prezența apei în
alveolele pulmonare (aspiratul pul monar).
În cazul combustiei, semnul vital este desemnat de prezența funinginei pe raiectul
căilor respiratorii până în alveolele pulmonare.

_____________ _______________________________________Traumatologia medico -legală

31

4.10 TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Enumerați principalele modalități traumatice

2. Reacția vita lă:
a) a) apare la leziunile produse
postmortem
b) b) apare la leziunile produse în
timpul vieții
c) c) apare atât la leziunile produse
în timpul vieții cât și la cele postmortem

4.11 LUCRARE DE VERIFICARE
Analiza și din punct de vedere al asemănărilor și de osebirilor mijloacele de
transport naval fluvial cu mijloacele de transport naval maritim

4.12 RASPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE
Vezi pag.25
Vezi pag.3

4.13 BIBLIOGRAFIE
Tratat de medicină legală – Vladimir Beliș – Editura Medicală – Bucur ești –
1995
Medicină Legală, curs pentru facultățile de drept, ediția a VI -a revăzută și
adăugită – Vladimir Beliș – Editura Juridică – București – 2006
Medicină Legală – Valentin Iftenie – Editura Științelor Medicale – București
Medicină legală pent ru juriști – Gheorghe Scripcaru, Călin Scripcaru, Vasile
Astărăstoae – Editura Polirom – București – 2005
Introducere în medicina legală pentru juriști – Ionel Lulu Groza, Vasile
Astărăstoae – Editura C.H. Beck – București – 2007

__________________________________________Aprecierea gravității leziunilor traumatice

32
Unitatea de învă țare nr. 5

APRECIEREA GRAVITĂȚII LEZIUNILOR TRAUMATICE ÎN
CONFORMITATE CU PREVEDERILE CODULUI PENAL

ASPECTE GENERALE

Aprecierea numărului de zile de îngrijiri medicale
Pierderea unui simț sau organ, ori încetarea funcționării acestora
Infirmitatea permanentă fizică sau psihică
Sluțirea
Avortul posttraumatic
Punerea în primejdie a vieții
Vătămarea corporală din culpă
Tentativa de omor
Loviturile cauzatoare de moarte
Omorul
Bibliografie

5.1 OBIECTIVE

După parcurgerea acestei unități de învățare cursanții vor dobândi următoarele
abilități :
– Cunoașterea și utilizarea unor termeni specifici medico -legali prezenți frecvent în
rapoartele de constatare sau expertiză medico -legală;
– Cunoașterea criteriilor de apreciere a leziunilor traumatice;
– Dobândirea unor abilități teoretice și practice în ceea ce privește încadrarea
juridică faptelor în concordanță cu concluziile raportului de constatare sau de
expertiză medico -legală;
– Dobândirea unor abilități practice în ceea ce privește formularea întreb ărilor
către medicul legist în funcție de particularitățile fiecărei cauze în parte.

5.2 APRECIEREA NUMĂRULUI DE ZILE DE ÎNGRIJIRI MEDICALE
Numărul de zile de îngrijiri medicale este numărul de zile prin care se estimează, în
mod direct, din punct de vedere medico -legal, gravitatea unor leziuni sau boli
posttraumatice.
Stabilirea numărului de zile de îngrijire medicală ține cont de:
– criteriul diagnostic: tipul, localizarea, mărimea și numărul leziunilor traumatice;
– crite riul terapeutic -prognostic (recuperator): perioada de timp necesară aplicării
unei terapii (medicamentoase, chirurgicale, recuperatorii) în ambulator sau prin internare
reclamată de leziunea traumatică respectivă;
– criteriul antecedentelor pat ologice: starea de sănătate anterior traumatismului
suferit de victimă, „terenul” pacientului ce ține de vârstă, boli preexistente, stare de nutriție,
sex,etc.
Noțiunea de zile de îngrijire medicală nu trebuie confundată cu:
– timpul de vindecare anatomică ;

__________________________________________Aprecierea gravității leziunilor traumatice

33
– timpul de incapacitate temporară de muncă (concediu medical);
– perioada de spitalizare;
– perioada recuperatorie -de vindecare funcțională.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei în concordanță cu numărul de zile
de îngrijiri medic ale, Codul penal prevede:
– art. 180 alin 1 „lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se
pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau amendă”. Noțiunea de lovire sau alte
violențe se referă la lovire simplă, chiar neobiectiva tă de leziuni evidente, sau obiectivată
de leziuni ce nu necesită îngrijire medicală (echimoză).
– art. 180 alin 2 „lovirea sau actele de violență care au pricinuit o vătămare ce necesită
pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedeps ește cu închisoare de la
6 luni la un an sau cu amendă”.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
cu excepția faptelor prevăzute de alin 1 și 2 ale art. 180 ce se săvârșesc asupra unui
membru al familiei, c ând acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Împăcarea părților
înlătură răspunderea penală, producându -și efecte și în cazul în care acțiunea penală a
fost pusă în mișcare din oficiu.
– art. 181 alin 1 „fapta prin care s -a pricinuit integrității c orporale sau sănătății o vătămare
care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la 5 ani”.
Se referă la acele leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare între 21 și 60 de
zile îngrijiri medicale.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
sau din oficiu atunci când fapta a fost săvârșită asupra unui membru al familiei. Împăcarea
părților înlătură răspunderea penală, producându -și efecte și în cazul în care acțiunea
penală a fost pusă în mișcare din oficiu.
– art. 182 alin 1 „fapta prin care s -a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare
care necesită pentru vindecare mai mult de 60 de zile se pedepsește cu închisoare de la 2
la 7 ani”.
– art. 182 alin 2 „dacă fapta a produs vreuna din următoarele consecințe: pierderea unui
simț sau organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică,
sluțirea, avortul ori punerea în primejdie a vieții p ersoanei, pedeapsa este închisoarea de
la 2 la 10 ani”.

5.3 PIERDEREA UNUI SIMȚ SAU ORGAN, ORI ÎNCE TAREA FUNCȚIONĂRII
ACESTORA.
Organul este o formațiune anatomică diferențiată, având un țesut, o vascularizație și o
inervație proprie și îndeplinin d independent sau împreună cu un alt organ simetric, ori cu
un alt țesut sau organ, o anumită funcție.
Deoarece majoritatea organelor a căror funcție este compatibilă cu viața sunt duble
(ochi, urechi, plămâni, rinichi) pierderea unui organ nu este întotdeauna echivalentă cu
pierderea unui simț sau a unei funcții.
De asemenea, există și organe unice a căror pierdere nu are niciun răsunet funcțional
(splina) sau poate coexista cu pierderea unei funcții (amputația penisului coincide cu
pierderea capacității de procreere).
Pierderea unui simț poate fi independentă de absența anatomică a organului respectiv
(pierderea vederii prin leziuni traumatice ireversibile ale ambilor ochi sau prin modificări
neurologice).
O situație frecvent d iscutată în practică este cea a leziunilor dentare. Deși fiecare
dinte este considerat un organ, ținând seama că întreaga dentiție constituie o parte a

__________________________________________Aprecierea gravității leziunilor traumatice

34
sistemului masticator, apreciem că pierderea unui dinte nu poate fi considerată pierdere
de funcție mast icatorie ca atare decât în cazurile destul de rare de edentație completă.
Pierderea mai multor dinți, chiar și a unei unități masticatorii (5 dinți: 3 de pe u maxilar și 2
de pe celălalt), nu poate fi considerată infimitatate atât timp cât există posibilia tea
protezării fixe. Funcția masticatorie poate fi pierdută în anchilozele temporomandibulare
sau în leziunile multiple ale mandibulei.
Există și alte exemple în care pierderea funcției nu coexistă cu pierederea organului
(paraplegie prin leziuni traumatice cerebrale, pierderea fonației prin leziuni ale laringelui)
dar discuția pe baza lor este pur teoretică, oricare din situații, încadrându -se legal la
același aricol, datorită existenței unei infirmități permanente.

5.4 INFIRMITATEA PERMANE NTĂ FIZICĂ SAU PSIHICĂ
Prin infirmitate se înțelege un prejudiciu cu caracter permanent care poate fi de
ordin strict morfologic, morfofuncțional sau doar funcțional. Rezultă astfel că infirmitatea se
deosebește de invaliditate care include în mod ob ligatoriu un deficit funcțional, chiar dacă
acesta nu este asociat cu o modificare anatomică. Rezultă deci că o infirmitate
permanentă fără modificări funcționale sau cu deficite minime poate exista în lipsa unei
invalidități, în timp ce aceasta din urmă c oexisă întotdeauna cu o infirmitate.
Deși de obicei o infirmitate se asociază și cu scăderea, tulburarea sau încetarea
unei funcții, există modificări strict anatomice încadrabile în această noțiune: pierderea
splinei, a mai multor dinți (necesit ând aplicarea unei proteze mobile), a unui organ
pereche, caz în care funcția respectivă este compensată de organul restanat (rinichi, ovar,
testicul).
Medicul legist are obligația de a preciza dacă leziunea respectivă a determinat sau
nu o infir mitate cu caracter permanent. Aceasta nu este încadrabilă în procente.
Uneori, caracterul de permanență al unei infirmități încetează prin anumite intervenții
chirurgicale, ca de exemplu, aplicarea unei proteze fixe în urma pierderii unuia sau mai
multor dinți, reintervențiile chirurgicale în cazul consolidării vicioase a unei fracturi. Alteori,
deși prejudiciul morfologic este reparabil prin tratament, infirmitatea persistă prin
localizarea și gravitatea leziunii inițiale (aplicarea unei proteze m obile după lipsuri dentare
multiple). Există și situații în care prejudiciul anatomic este real, dar prin importanța sa
minimă morfologică nu poate fi considerat drept o infirmitate (apendicectomie, lipsa unei
porțiuni mici a falangei distale a unui membru ).
Din toate aceste considerente este bine ca aprecierile finale medico -legale să se
facă după vindecarea clinică și după epuizarea mijloacelor terapeutice de recuperare.
În cazul modificărilor psihice sunt indispensabile examinări de s pecialitate,
examenul psihologic, precum și cunoașterea stării anterioare traumatismului, știut fiind
faptul că anumite deficiențe sau afecțiuni psihice preexistente sunt deseori puse pe seama
traumatismului de către victimă.

5.5 SLUȚIREA
Sluțir ea este o deformare evidentă morfologică sau estetică a unei regiuni
anatomice, indiferent de localizarea sa, dar care creează victimei un prejudiciu real fizic
sau psihologic.
În unele situații, noțiunea de sluțire se suprapune peste cea de infi rmitate
permanentă sau de pierderea unui organ (amputația unor membre, pavilionul urechii).
Astfel, în termenul de sluțire, legea penală include și modificările sechelare care, chiar
dacă nu constituie pierderea unui organ sau o infirmitate, reprezintă tot uși un important
prejudiciu estetic chiar dacă modificarea respectivă nu se limitează la față.
Sluțirea trebuie să aibă un caracter permanent. De aceea se impune ca aprecierea

__________________________________________Aprecierea gravității leziunilor traumatice

35
finală medico -legală să fie făcută la un interval mai mare de la produc erea traumatismului
și după epuizarea tuturor metodelor terapeutice, de chirurgie plastică și reparatorie sau
fizioterapie.
Noțiunea de prejudiciu estetic, deși nu este prevăzută de codul peal, este des
folosită în practică, ea putând constitui o circumstanță agravantă în gradarea pedepsei
penale sau în cadrul un cauze cu implicație de ordin civil.
Datorită faptului că majoritatea leziunilor traumatice localizate la nivelul trunchiului
sau membrelor sunt încadrabile din punct de vedere pen al la infirmitate, cele mai multe
cazuri de sluțire se referă la leziunile localizate la față (desfigurare).
Pentru obiectivarea desfigurării în practică s -a propus folosirea metodei lui Hodin
(metoda estetimetrică), care constă în împărțirea re giunii faiale (față și profil) în 122 de
sectoare delimitate prin linii orizontale și verticale, cu stabilirea unui coeficient de
desfigurare în funcție de numărul de sectoare cuprinse și de felul leziunii. Se mai iau în
considerare și vârsta, sexul, poziț ia social -economică a individului, rezonanța psihică,
starea anterioară, etc.
Desfigurarea, ca și formă a sluțirii, nu se limitează numai la asectul morfologic, ci
cuprinde și aspectul funcțional (mimica și expresivaitatea feței), cu condiția ca această
limitare funcțională să fie permanentă, ireversibilă spontan sau terapeutic. Exemple:
parezele faciale, strabismul, ptoza palebrală, etc.
În general, aprecierea caracterului permanent al sluțirii necesită mult timp,
neputându -se preciza decât după epuizarea tuturor mijloacelor terapeutice reparatorii.
Deoarece în majoritatea cazurilor, reparația constă în intervenții chirurgicale, se ridică
numeroase probleme de ordin medico -legal și juridic, expertizatul refuzând de multe ori
intervenția . Din practica medicală, se cunoaște faptul că orice intervenție chirurgicală
comportă un risc, astfel încât nimeni nu poate fi obligat să se supună niciunei astfel de
itervenții. Totodată, rezultatul unei astfel de intervenții poate fi imprevizibil sub as pectul
reparației deficitului estetic, astfel că medicul legist este pus în situația de a nu putea face
o apreciere obiectivă asupra caracterului de permanență al sluțirii. Astfel se explică,
apariția uneori în concluziile raportului de expertiză medico -legală a unor expresii de
probabilitate sau posibilitate asupra caracterului de permanență al sluțirii.

5.6 AVORTUL POSTTRAUMATI C
Principalele probleme medico -legale care trebuie rezolvate în cadrul examinării
victimei sunt:
– felul, localizarea și intesitatea leziunilor traumatice;
– prezența și vârsta sarcinii în momentul lovirii;
– realitatea avortului, data primelor semne și evoluția acestuia;
– dacă există legătură de cauzalitate între leziunile suferite și întreruperea cursului sarcinii.
În ceea ce privește stabilirea legăturii de cauzalitate trebuie luate în considerare
următoarele aspecte:
– localizarea leziunilor traumatice și intensitatea lor corelate cu o eventuală interesare
directă a uterului;
– vârsta sarcinii (deoarece în primele 3 luni de, sarcină uterul fiind protejat de bazin este
mai greu accesibil unei loviri directe);
– mecanismul de producere a leziunilor (lovire, comprimare, plăgi penetrante abdominale);
– reacția generală a organsmului la traumatism (cu prezența u nor stări de șoc, colaps,
hipoxie prelungită);
– existența unei traume psihice importante și obiective dar al cărei rol în producerea
avortului este greu de demonstrat.
În cazul sarcinilor aproape de termen, declanșarea prematură a travaliului, urmată

__________________________________________Aprecierea gravității leziunilor traumatice

36
de moartea produsului de concepție (fie direct prin traumatism fie prin imaturitate) se
încadrează în același articol de lege.

5.7 PUNEREA ÎN PRIMEJDIE A VIEȚII VICTIMEI
Noțiunea de punere în primejdie a vieții victimei trebuie să se re fere la fie la
gravitatea inițială a leziunii, fie la iminența sau apariția de complicații care pot duce la
moartea victimei.
Varietatea mare a reactivității organismului uman, arată că, în unele cazuri, chiar
dacă leziunea este gravă, de obice i mortală, vindecarea se produce fără ca, în nici un
moment viața victimei să fie pusă în primejdie, în timp ce în alte cazuri, o leziune relativ
ușoară determină, direct sau pe fondul unor afecțiuni preexistente, complicații grave care
pun în pericol viaț a sau chiar duc la moartea bolavului.
Sub aspect juridic există unele confuzii, de multe ori organele judiciare solicitând
aprecierea periculozității pentru viață a unei leziuni în vederea încadrării faptei ca tentativă
de omor. Nu este corect d eoarece punerea în primejdie a vieții nu este unicul criteriu al
acestei încadrări.
În aprecierile sale medicul legist trebuie să aibă în vedere potențialul de
periculozitate al unei leziuni, respectiv modul obișnuit de evoluție a bolii traumati ce. De
exemplu, o plagă penetrantă toracică sau abdominală, în mod normal, și în li psa unei
intervenții chirurgicale, determină apariția de complicații hemoragice sau infecțioase care
pun în primejdie viața victimei. Deși,în mod teoretic, orice leziune cu soluție de continuitate
a tegumentului, independent de localizare și modul de produ cere, se poate complica
infecțios, marea majoritate a acestor leziuni se vindecă fără complicații, cu sau fără
tratament medical.
Rezultă deci că ceea ce este important în aprecierea unei leziuni ca fiind
primejdioasă pentru viață este pericolul iminent -imediat, tardiv sau potențial, adică
leziunea să determine moartea indiferent dacă acest pericol a fost îndepărtat prin
tratament medical sau datorită reactivității organice crescute.

5.8 VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂ
Art.20, alin 1, pc t.2: „Fapta este săvârșită din culpă când infractorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu -l acceptă, socotind fără temei că el nu se
va produce;
b) nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să -l prevadă.”
Art. 184 alin (1) C. Pen : „Fapta prevăzută la art. 180 alin. (2) și (2 ¹), care a pricinuit
o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și
cea prevăzută la art. 181, săvârșite din culpă, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3
luni sau cu amendă.”
Din C.pen rezultă că prin culpă se înțelege orice faptă ce determină o vătămare
corporală sau uciderea unei persoane produsă în condițiile în care autorul „prevede dar nu
acceptă” sau „nu prevede deși trebuia și putea să prevadă” rezultatul faptei sale. Aceste
fapte se pot produce în împrejurări variate. Mai important însă ca gravitate este atunci
când aceste fapte sunt comise „în exercițiul unei profesii sau meserii”. În principal în
această categorie se încadrează accidentele de trafic rutier, accidentele de muncă,
răspunderea medicală.
Leziunile produse din culpă constituie infracțiuni numai atunci când durata îngrijirilor
medicale depășește 10 zile. Rezultă deci necesitatea aprecierii cât mai corecte a
numărului de zi le de îngrijire medicală.

__________________________________________Aprecierea gravității leziunilor traumatice

37
5.9 TENTATIVA DE OMOR
Rolul expertizei medico -legale în acest subiect este oarecum limitat, noțiunea de
„tentativă de omor” fiind mai mult de ordin juridic, cu implicații extra -medicale, cum sunt
intenția, premedita rea, ca elemente ce rezultă din expertiza medico -legală referitoare la
regiunea corporală lezată și consecințele imediate ale agresiunii.
Noțiunea de „punere în primejdie a vieții” reprezintă un element secundar, ajutător.
Contrib uția medicului legist în calificarea faptei ca tentativă de omor constă în
consemnarea următoarelor elemente:
– regiunea corporală lezată (de exemplu: neurocraniul, regiunea precordială, abdomenul);
– aprecierile asupra tipului de obiect vulnerant cu care s-au putut produce leziunile (a.î.
juristul să -și poată da seama dacă obiectul respectiv era pregătit anterior agresiunii și
dacă era apt să determine leziuni mortale);
– intensitatea traumatismului (felul, profunzimea, întinderea și numărul leziunilor);
– punerea în primejdie a vieții victimei.
Intenția se materializează în expertiza medico -legală prin precizarea regiunii
corporale lezate, intensitatea traumatismului și felul obiectului folosit.
Premeditarea este apreciată de medi cul legist prin considerații privind felul
obiectului folosit, examinarea corpului delict eventual comparativ cu leziunile produse.

5.10 LOVIRI SAU VĂTĂMĂRI CAUZATOARE DE MOARTE
Art.183 C.pen: „Dacă vreuna din faptele prevăzute în art.180 -182 a avut ca
urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani”.
Se apreciază că lovirea sau alte violențe care nu necesită îngrijiri medicale ca și
actele de violență care necesită îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile nu pot produce prin
ele însele decesul. Se presupune deci preexistența sau concomitența unor afecțiuni
patologice, congenitale sau a altor împrejurări cu rol determinant în tanatogeneză, factorul
traumatic fiind declanșator al sfârșitului letal. Exemp lu: lovirea simplă a unui bolnav cu
insuficiență cardiacă poate determina o decompensare rapid mortală, lovirea unui
hipertensiv poate determina un accident vascular cerebral, un traumatism de mică
intensitate la nivelul capului poate determina ruperea unu i anevrism congenital, victima
aflată într -o stare avansată de ebrietate este lovită sau împinsă și datorită pierderii
echilibrului și a mișcărilor de autoprotejare se dezechilibrează și își produce leziuni
craniocerebrale a căror gravitate poate fi de ase menea influențată de consumul de alcool,
o plagă tăiată la un diabetic se poate infecta și poate duce la deces.
În ceea ce privește leziunile cauzatoare de moarte ca urmare a vătămării
corporale grave, în practică se disting două aspecte:
– apariția morții nu este explicată de leziunile prezentate de victimă (fracturile oaselor,
membrelor , ale coastelor sau ale bazinului) fiind consecința unor afecțiuni preexeistente,
a unor complicații sau accidente imprevizibile (stări septice, hemoragii , embolii);
– moartea poate fi prevăzută și posibilă ca urmare a gravității leziunilor inițiale, apte de a
produce în mod nemijlocit decesul (vezi noțiunea de punere în primejdie a vieții). Moartea
survine ca urmare a unor complicații obișnuite, greu de co mbătut prin terapie, chiar dacă
tratamentul este precoce și corect aplicat și în condițiile unei bune reactivități organce.
În toate situațiile, medicul legist trebuie să manifeste atenție și precauție în
aprecierile sale privind gravitat ea și stadiul afecțiunilor anterioare, precum și asupra rolului
lor în geneza și evoluția sindromului tanatogenerator, la fel cum, și organele judiciare
trebuie să analizeze atent împrejurările și condițiile în care a survenit moartea.
De asemenea, cunoașterea datei la care a survenit moartea față de momentul
traumatismului, este deosebit de important, intervenția unei patologii preexistente
traumatismului în lanțul tanatogenerator fiind mai evidentă în siuația în care între

__________________________________________Aprecierea gravității leziunilor traumatice

38
traumatism și deces există un interval de timp mai mare. De exmplu, apariția la un pacient
cunoscut cu patologie cardiacă, a unui infarct miocaridic acut, la 1 -2 ore sau mai mult de la
traumatism.
Situația particulară a morților prin inhibiție este mult discutată în teoria de
specialitate. Traumatismul și efectele sale asupra unei regiuni anatomice sunt greu de
obiectivat în cursul autopsiei, moartea neavând un substrat morfologic. Interpretarea
medico -legală trebuie să manifeste prudență, diagnosticul ba zându -se mai mult pe
istoricul faptei și pe excluderea altor cauze posibile de deces.
În toate cazurile în care raportul de cauzalitate dintre agresiune și moarte este
condiționat de boli preexistente, cauze concuratoare sau favorizante, ș i în mod deosebit
atunci când raportul de cauzalitate este întrerupt, medicul legist are obligația de a prezenta
în concluziile sale care ar fi fost durata îngrijirilor medicale necesare în vederea vindecării
leziunilor traumatice în cazul unei evoluții ob ișnuite. Această precizare este necesară în
aprecierea gravității faptei, respectiv în gradarea pedepsei și în încadrarea penală în
lovire, vătămare corporală gravă sau lovituri cauzatoare de moarte.

5.11 OMORUL
Art. 174 alin. (1): „Ucider ea unei persoane se edepsește cu îchisoare de la 10 la
20 de ani și interzicerea unor drepturi”.
Art. 175 alin. (1): „Omorul săvârșit în vreuna din următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) asupra soțului sau unei rude a propiate;
d) profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra;
e) prin mijloace ce pun în pericol viața mai multor persoane;
f) în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau pblice ale victimei;
g) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe alt ul de la urmărire sau arestare,
ori de la executarea unei pedepse;
h) pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;
i) în public;
se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi”.
Art. 176 alin. (1): „Omorul săv ârșit în vreuna di următoarele îmrejurări:
a) prin cruzimi;
b) asupra a două sau mai multe persoane;
c) de către o persoană care a mai săvârșit un omor;
d) pentru a săvârși sau a ascunde săvârșirea unei tâlhrii sau piraterii;
e) asupra unei femei gravide;
f) asupra unui mag istrat, polițist, jandarm ori asupra unui militar, în timpul sau în
legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora;
g) de către un judecător sau procuror, polițist, jandarm ori militar, în timpul sau în
legătură cu îndeplinirea în datoririlor de serviciu sau publice ale acestora
se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și
interzicerea unor drepturi”.
Art. 178 alin. (1): „Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu
închisoare de la 1 la 5 ani”.
Art. 178 alin. (2): „Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale
ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru
efectuarea unei anume activități, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani”.
Art. 178 alin. (3): „Când uciderea din culpă a unei persoane este săvârșită de un
conducător de vehicul cu tracțiune mecanică, având în sânge o îmbibație alcoolică ce

__________________________________________Aprecierea gravității leziunilor traumatice

39
depășește limita legală sau care se află în st are de ebrietate, pedeapsa este închisoarea
de la 5 la 15 ani”.
Examenul victimei constă în necropsia medico -legală și în examinările
complementare de laborator pe materialul recoltat de la cadavru în condițile impuse de
cauza respectivă.
Examenul autorului sau al presupusului autor al faptei cuprinde:
– examenul clinic privind diferite afecțiuni patologice, infirmități fizice preexistente, ca și
leziunile traumatice recente;
– recoltarea de probe de laborator (alcoolemie, alcool urie, grupă sanguină)
– examenul psihiatric și psihologic pentru precizarea unei eventuale boli psihice cu
afectarea discernământului.
Participarea medicului legist la cercetarea la locul faptei, are drept scop:
– un prim examen al victimei cu precizarea realității și datei morții, examinarea
îmbrăcăminții, descrierea sumară a leziunilor traumatice și eventual a modului de
producere, cum ar fi cele de autoapărare;
– descrierea obiectului sau a corpurilor delicte cu care se puteau produce leziun ile
constatate;
– descrierea și recoltarea de probe biologice sau substanțe toxice ce pot fi găsite la locul
faptei sau în apropierea acestuia.
În cazurile deosebite medicul legist este chemat să participe la reconstituirea
condițiilor în care s-a putut săvârși fapta.
În azul omorului deosebit de grav, elementele de probațiune medico -legală
constau în următoarele:
a) cruzimea este apreciată de medicul legist în funcție de:
– gravitatea leziunilor traumatice identifictate pe corpul vict imei, decurgând din numărul și
întinderea lor, din organele interne, îndeosebi vitale afectate, din caracterul letal al
leziunilor, în producerea morții ne ami fiind necesară intervenția altor factori preexistenți
sau concomitenți (de expemplu, la un omor prin cruzimi sau găsit asupra victimei peste 20
de leziuni traumatice, mai mult de jumătate din acestea fiind de intensitate mare și
interesând organe vitale);
– succedarea rapidă a leziunilor care nu permite victimei să recurgă la acte de autoapărare
(frecvent, pe corpul agresorului nu se găsesc leziuni traumatice);
– mecanismul de producere al leziunilor (lovire activă), instrumentul utilizat (apt de a
produce moartea);
– imposibilitatea victimei de a recurge la acte supravitale;
– circumstanțele concrete ale relației victimă -agresor ce induc o moarte lentă.
b) Omorul asupra a două sau mai multe persoane se deduce medico -legal din:
– identitatea leziunilor la victime, sub aspectul instrumentului folosit, a regiunii anatomice
vizate;
– data leziunilor ce evocă producerea lor în aceleași împrejurări, dintr -o singură acțiune,
sau prin acțiuni diferite dar la scurt interval de timp;
c) Omorul săvârșit de către o persoană care a mai săvârșit un omor presupune:
– deducerea mobilului faptei din caracterul leziunilor (mo tivație sexuală, ascunderea unei
tâlhării,etc);
– stabilirea discernămâtului, deseori recideviștii fiind persoane bolnave mintal;
– evaluarea stării de periculozitate a infractorului în vederea stabilirii măsurilor de
siguranță.
d) Omorul asupra unei femei gr avide presupune:
– stabilirea diagnosticului de sarcină, indiferent de vârsta ei;
– stabilirea vârstei sarcinii, din care rezultă posibilitatea autorului de a ști sau nu dacă

__________________________________________Aprecierea gravității leziunilor traumatice

40
victima sa era însărcinată la momentul săvârșirii faptei;
– cauza reală a morții victimei;
– cauza morții fătului.

5.12 TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Infirmitatea se deosebește de invaliditate
prin: a) substratul lezional strict morfologic
b) subtsratul lezional morfofuncțional
c) substratul lezional morfologic,
morfofuncțional sau doar f uncțional

2. Sluțirea este :
a) a) o deformare estetică a feței
b) b) o deformare morfologică a
oricărei regiuni
c) c) o deformare morfologică și
estetică a oricărei regiuni care produce
victimei un real prejudiciu fizic sau
psihologic

5.13 LUCRARE DE V ERIFICARE
Analizați din punct de vedere al asemănărilor și deosebirilor de ordin
medico -legal infracțiunile de tentativă de omor și vătămare corporală gravă
alin. (2).

5.14 RASPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE
Vezi pag.34
Vezi pag.34

5.15 BI BLIOGRAFIE
Tratat de medicină legală – Vladimir Beliș – Editura Medicală – București –
1995
Medicină Legală, curs pentru facultățile de drept, ediția a VI -a revăzută și
adăugită – Vladimir Beliș – Editura Juridică – București – 2006
Medicină Legală – Valentin Iftenie – Editura Științelor Medicale – București
– 2005
Codul penal și legile speciale, doctrină, jurisprudență, decizii ale Curții
Constituționale, hotărâri C.E.D.O – Editura Hamangiu – București – 2007
Drept penal. Partea specială, vol. I –Vasile Dobrinoiu – Editura Lumina Lex –
București – 2004

______________________________________Accidentele rutiere și moartea prin arme de foc

41
Unitatea de învă țare nr. 6

EXPERTIZA MEDICO -LEGALĂ ÎN ACCIDENTELE RUTIERE ȘI
ÎN CAZUL MORȚII PRIN ARME DE FOC

ASPECTE GENERALE

Particularitățile expertizei medico -legale în traumatismele de trafic rutier
 Generalități
 Mecanismul de producere al leziunilo r
 Particularitățile leziunilor la ocupanți
 Particularitățile leziunilor la pietoni
 Caracteristicile expertizei medico -legale în accidentele de trafic rutier
Leziunile și moartea prin arme de foc
 Orificiul de intrare
 Canalul
 Orificiul de ieșire
Bibliografie

6.1. OBIECTIVE

După parcurgerea acestei unități de învățare cursanții vor dobândi următoarele
abilități :
– Capacitatea de a înțelege și de a aplica cunoștințe teoretice dobândite ca
urmare a parcurgerii unităților anterioare, în contextul special al morț ii prin
accidente de trafic rutier sau prin împușcare;
– Înțelegerea rolului expertizei medico -legale în probarea unor astfel de fapte.

6.2. PARTICULARITĂȚILE EX PERTIZEI MEDICO -LEGALE ÎN TRAUMATISM ELE DE
TRAFIC RUTIER
6.2.1. Generalități
Din punct d e vedere al frecvenței factorilor de geneză ai accidentelor de trafic
rutier, pe primul loc se situează, conform statisticilor, factorul uman. Acesta este
responsabil de producerea a cel puțin 90% din accidente, peste jumătate dintre acestea
producându -se din culpa conducătorului auto, și mai puține din neglijența pietonilor.
În timpul rulării unui autovehicul, comportamentul conducătorului auto suferă unele
modificări psihologie ce pot viza asumarea unor riscuri excesive, imprudența, ignoranța,
neglijența care pot conduce la producerea de accidente rutiere cu consecințe uneori
grave. Aceste stări psihologice pot fi generate de: excesul de viteză ce depășește
capacitatea de reacție promptă, consumul de alcool, substanțe tranchilizante, starea de
somnolență sau oboseală, starea de sănătate a conducătorului auto.
Capacitatea de reacție promptă este deoseori afectată de excesul de viteză. Este
bine cunoscut faptul că frânarea nu este îtotdeauna sinonimă cu oprirea autovehiculului.
Timpul minim necesar conducătorului de a avea reacție de frânare în scopul evitării unui
accident este de ½ – ¾ secunde, numit și timp mort. Astfel, pe durata timpului mort, la
viteza de 40 km/h, vehiculul pargurge aproximativ 6 m iar până la oprire încă 6 m, la 6 0
km/h vehiculul parcurge 12 m în timpul mort iar până la oprire 44 m, iar la 100 km/h se
parcurg 14 m în timpul mort iar până la oprire 134 m.
Starea de oboseală și somnolență este condiționată de starea de sănătate a

______________________________________Accidentele rutiere și moartea prin arme de foc

42
conducătorului (de exempl u unele boli hepatice, pancreatice au ca principal simptom
fatigabilitatea, somnolența), dar și starea de confort din autoturism, monotonia drumului,
etc.
Alcoolul este una din cauzele majore în producerea accidentelor rutiere.
Majoritatea acci dentelor se produc la alcoolemii de până la 1g‰ , datorită stării psihice de
bine pe care o generează, urmată de creșterea vitezei de rulare a vehiculului.
Al doilea factor ce participă la generarea accidentelor de trafic rutier este vehiculul.
Vehiculele se clasifică astfel:
– vehicule cu roți de cauciuc: motociclete, autoturisme, camioane, autobuze;
– vehicule cu roți metalice: tren tramvai;
– vehicule fără motor: căruțe, biciclete.
Cel de -al treilea factor participant este drumul. Accidentele se produc mai frecvent
în intersecții, pe drumurile cu viraje la stânga, drumuri cu diverse obstacole pe margine,
etc.
De asemenea, conform studiilor, accidentele se produc mai frecvent seara și
noaptea, prin adaptarea dificilă a ve derii la semi -întuneric și întuneric, fapt ce face ca 1 km
parcurs noaptea să fie de două ori mai periculos decât 1 km parcurs ziua.
6.2.2. Mecanismul de producere al leziunilor
– lovirea și șocul generate de coliziune (impact). În cadrul ace stui mecanism viteza de
deplasare a vehiculuilui este mai importantă decât masa acestuia. În timpul cioncnirii
energia cinetică a vehicului este absorbită de obstacol și de caroserie, iar distanța dintre
punctul de impact și locul de oprire constituie dura ta șocului. Cu cât această distanță este
mai mică cu atât șocul este mai puternic. Cele mai grave leziuni sunt produse de
impacturile frontale.
– lovirea și șocul datorate opririi bruște (decelerația). Într -o decelerație bruscă, un om de
70 de kg, la o vit eză de 100 km/h dezvoltă o greutate de 1960 d kg. Practic, în timpul
decelerației, greutatea organelor interne crește exponențial, iar prin lovirea lor de pereții
cavităților ce le conțin se produc grave leziuni interne (rupturi, fisuri, hemoragii, etc.). Acest
șoc este resimțit diferit de la un individ la altul (în funcție de vârstă, constituție anatomică,
stare de sănătate, etc), și de la un organ la altul (cele mai grave leziuni de decelerație se
produc la nivelul creierului deoarece între creier și pere ții interni ai cutiei craniene nefiind
interpuse ale țesuturi sau structuri cu rol protector).
-proiectarea organismului aflat în viteză (accelerația).
6.2.3. Particularitățile leziunilor la ocupanți
a) Conducătorul auto:
– leziun i localizate la stern (fractură), cutia toracică (fracturi costale cu sau fără înfundare)
și organele situate în interiorul acesteia (rupturi ale cordului sau ale vaselor mari) datorate
impactului cu volanul;
– leziuni la nivelul membrelor inferioare (frac turi de gambă, genunchi sau plantă, mai rar
fracturi femurale) datorită blocării acestora pe pedalele de comandă;
– leziuni la nivelul cutiei craniene sau al masivului facial (fracturi de piramidă nazală,
mandibulă, etc) prin lovirea capului de parbriz sau de montura acestuia.
b) Pasagerul din dreapta conducătorului auto:
– leziuni ale craniului (fracturi ale etajului superior al craniului, fracturi de mandibulă, ale
arcadei zigomatice, sau ale oaselor frontale) prin izbirea capului de părțile proeminente,
dure din interiorul vehiculului. Aceste leziuni pot avea o gravitate deosebită în cazul
impactului frontal prin proiectarea trunchiului și capului înainte datorită inerției, în timpul
unu al accidentului (impactul);
– leziuni la nivelul colane i vertebrale cervicale (fracturi la acest nivel, sau fracturi de bază
de craniu) ce se produc în timpul doi (decelerație) prin lovirea capului și gâtului de spătarul
scaunului. Aceste leziuni sunt adesea mortale.

______________________________________Accidentele rutiere și moartea prin arme de foc

43
c) Pasagerii din spate:
– prezi ntă leziuni mai puțin grave, produse prin proiectarea pe spătarul scaunelor din față,
leziuni de tipul entorselor, fracturilor membrelor inferioare, etc.
6.2.4. Particularitățile leziunilor la pietoni
a) mecanisme lezionale simple:
– leziunile de impact direct depind de partea cu care autovehiculul lovește:
echimoze, excoriații, hematoame, fracturi, plăgi, etc;
– localizarea lor depinde de înălțimea victimei și de mărimea autovehiculului. La
copii se produc mai frecvent le ziuni craniene, adesea mortale, atât prin imapctul direct al
vehiculului cu cutia craniană a victimei, cât și prin lovirea acestuia de partea carosabilă.
– leziunile de proiectare localizate pe partea opusă celor de impact direct. Cel mai
frecven t se produc traumatisme cranio -cerebrale de gravitate diferită variind în funcție de
viteza autovehiculului și de duritatea planului de proiecție (asfalt, poduri, stâlpi, pomi,
pamânt moale, zăpadă, etc).
– leziunile de călcare, sunt de obicei gra ve, în raport cu greutatea autovehiculului, și
pot fi: strivirea capului, fracturi de bazin, fracturi de coloană vertebrală sau de membre,
rupuri ale organelor interne, rupturi vasculare, etc. Prin călcare desenul pneurilor se
imprimă pe piele sub formă de echimoze sau excoriații.
– leziuni de târâre care apar sub forma unor excoriații în placard însoțite de detașarea
tegumentului în sensul de mers al autovhiculului;
– comprimarea între două vehiculue sau între un vehicul și un obstacol prod uce
leziuni asemănătoare celor produse prin călcare.
b) mecanisme asociate:
– lovirea și căderea, se produc la viteză redusă. Apar două focare lezionale: unul la
locul de impact cu vehiculul și altul la locul de contact cu planul de susținere. Pot fi:
echimoze, excoriații, hematoame, fracturi, plăgi contuze, etc ;
– lovire -proiectare, la viteze mai mari de 40 -50 km/h când după lovire victima este
aruncată la câțiva metri. Leziunile produse prin acest mecanism pot fi grave: traumatisme
crani o-cerebrale;
– lovire -basculare -proiectare, la viteze sub 40 km/h, când în rulare vehiculul lovește
victima (primul focar lezional), o aruncă pe capotă (al doilea focar lezional) și apoi o
proiectează pe direcția de rulare (al treilea focar lezional );
– lovire -cădere -călcare/târâre se caracterizează prin leziuni polimorfe, multipolare și
imposibilitatea de a putea preciza mecanismul de producere al fiecărei leziuni în parte.
6.2.5. Caracteristicile expertizei medico -legale în acciden tele de trafic rutier
Obiectivele expertizei medico -legale în cazul morții survenite ca urmare a unui
accident rutier sunt următoarele:
a) Stabilirea realității accidentului prin cercetarea corespondenței leziunilor cu tipul de
vehicul, identificar ea urmelor biologice a le victimei (sânge, păr, țesuturi umane) pe
vehiculul suspect, constatarea contorsionării vehiculului în corespondență cu
leziunile victimei (amprentarea capotei de către părțile dure ale corpului victimei ca
urmare a basculării victimei pe capotă).
b) Stabil irea felului morții. De obicei moartea este violentă, dar există și posibilitatea
decesului pe carosabil din cauze patologice, urmat de călcarea cadavrului. În
această situație leziunile traumatice produse prin accidentul rutier nu prezintă
reacție vitală.
c) Stabilirea cauzei morții:
– Imediată (la locul accidentului) prin traumatisme grave ce interesează organele
vitale;
– Mediată (la un interval de timp după accident, de regulă în spital) datorată
gravității leziunilor inițiale, sau unor complicații septice, he moragice sau de altă

______________________________________Accidentele rutiere și moartea prin arme de foc

44
natură;
– Tardivă (la un interval mare de timp după accident: zile, luni, sau chiar ani), cum
ar fi de exemplu, producerea unui anevrism pe un vas oarecare, ca urmare a
ccidentului, care apoi, la un efort banal, se rupe și produce moarte a prin
hemoragie internă;
– Alte cauze ale morții: moartea prin înec, ca rmare a răsturnării vehiculului în apă,
carbonizarea ca urmare a incendierii vehiculului, etc.
d) Stabilirea datei și a ordinii de producere a leziunilor, pe baza intensitășii reacției
vitale, care scade de la primele leziuni spre ultimele, fiind absentă la leziunile
survenite postmortem.
e) Stabilirea datei morții
f) Stabilirea gravității leziunilor. Se reține gravitatea leziunilor de la nivelul neuro –
viscero -craniului, coloanei vertebrale, cuti ei toracice și a organelor conținute de
aceasta.
g) Stabilirea caracterului vital al leziunilor pentru a putea deosebi leziunile produse în
timpul vieții, în urma cărora a survenit decesul victimei, de cele produse
postmortem prin călcarea succesivă a cadavru lui de către același vehicul sau de
către alt vehicul.
h) Stabilirea mecanismului de producere al leziunilor
i) Stabilirea legăturii de cauzalitate între accident și deces.
Alte aspecte:
a) identificarea victimei, ami ales în accidentele de tren sau de avion, când leziunile
distructive împiedică recostituirea corporală și se recurge la identificarea
dactiloscopică, odonticologică și genetică.
b) Identificarea vehiculului prin constatarea criminlaistică a deformărilor și corelarea
acestora leziunile de pe cadavru, precu m și prin identificarea urmelor biologice ale
victimei pe suprafața vehiculului.
c) Precizarea persoanei care a condus vehiculul prin corelarea leziunilor identificate pe
corpul ocupanților vehiculului cu tipurile de leziuni specifice fiecărei poziții din
vehicul (șofer, pasager dreapta sau ocupant al locurilor din spate).
d) Stabilirea alcoolemiei conducătorului autovehiculului
e) Examinarea psihiatrică a conducătorului auto în vederea stabilirii discernământului.

6.3 LEZIUNILE ȘI MOARTEA PRIN ARME DE FOC
Clasi ficarea armelor de foc se face după variate criterii: lungimea țevii, calibru, etc.
Importanță medico -legală prezintă calsificarea armelor de foc în arme cu țeavă
ghintuită (4 -7 ghinturi pe lungimea țevii) și arme cu țeavă neghintuită, precum și
clasificarea în arme automate și arme de vânătoare.
Elementul cel mai important sub aspect medico -legal este glonțul, constituit din
următoarele părți componente:
– glonțul propriu -zis, de formă cilindrică, alcătuit din plumb și învelit î ntr-o cămașă din metal
rezistent;
– cartușul încărcat cu praf de pușcă (armele moderne conțin pulbere fără fum, un amestec
de piroxilină și nitroglicerină);
– capsa, situată pe fundul glonțului, care conține fulminat de mercur ce se aprinde la
percuție.
Există și arme care folosesc gloanțe speciale de tip blindate, incendiare, dum –
dum, sau alice.
Asupra corpului uman glonțul are patru tipuri de acțiune, fiecare producând leziuni
specifice:
– acțiunea de penetrare ce produce orific iul de intrare, de formă rotundă sau ovalară, cu

______________________________________Accidentele rutiere și moartea prin arme de foc

45
pierdere de substanță, substanță ce se va găsi în interiorul canalului de împușcare;
– acțiunea de înfundare prin care glonțul despică țesuturile ca o pană, formând orificiul de
intrare în formă de fantă;
– acțiunea contuzivă ce apare la viteze mici ale glonțului, care face ca glonțul să lovească
suprafața corpului ca un corp contondent, neproducând orificiu de intrare, ci doar o
echimoză sau excoriație;
– acțiunea de rupere, la viteze mari ale glonțului, cân d tragerea se face de aproape,
producându -se orificii de intrare largi, rupte, cu fisuri radiare.
Când tragerea are loc de aproape în organe bogate în apă (stomac, creier)
presiunea glonțului de răspândește egal pe suprafața organului deter minând explozia
acestuia.
6.3.1. Orificiul de intrare
De regulă, orificiul de intrare este mai mic decât calibrul glonțului datorită
retracției pielii, dar poate fi egal cu acesta dacă pielea este situată direct pe os (craniu) și
chiar mai mare la tragerile de aproape sau cu țeava lipită de corp. Are formă rotundă sau
ovalară, după cum glonțul pătrunde perpendicular sau sub un anumit unghi în corp.
Marginile pot fi netede sau neregulate în tragerile de aproape.
Indif erent de distanța de la care s -a tras, la nivelul orificiului de intrare apar
următoarele modificări, deosebit de importante sub aspect medico -legal:
– gulerașul de excoriație, reprezentat de o mică excoriație la marginea orificiului de intrare,
produs pri n acțiunea de rupere a stratului superficial al pielii de către glonț.
– gulerașul de ștergere, constă în încărcarea marginilor orificiului de intrare cu particule de
pulbere nearsă de pe cămașa glonțului.
– inelul de metalizare, constă în depunerea pe mar ginea orificiului de intrare a unor
particule metalice antrenate de glonț prin frecarea acestuia de țeavă.
În cazul tragerii de la distanță mică (60cm -1m) pe lângă modficările descrise
anterior apar și alte elemente (factorii suplimentar i ai împușcării), după cum urmează:
– tatuajul obținut prin depunerea pe pielea din jurul orificiului de intrare a unor pulberi
nearse sub forma unor depozite negricioase.
– manșonul de fum datorat funinginei.
– arsurile datorate acțiunii flăcării.
– aspec tul neregulat al marginilor orificiului datorită rupturilor produse de gaze.
În cazul tragerilor cu țeava lipită orificiul de intrare prezintă următoarele
aspecte:
– imprimarea desenului gurii de țeavă în jurul orificiului de intrare, da torită acțiunii
compresive a gazelor asupra pielii.
– prezența factorilor suplimentari ai împușcării în porțiunea inițială a canalului.
– aspectul rupt al marginilor orificiului de intrare și al porțiunii inițiale a canalului.
La trageri le de la distanță mare, se constată aspectul neted, regulat al
marginilor orificiului de intrare și absența factorilor suplimentari ai împușcării.
6.3.2. Canalul
Canalul este în general drept, dar poate prezenta devier i determinate de
lovirea glonțului de structuri dure, de exemplu oase. De asemenea traseul canalului poate
fi frânt dacă proiectilul întâlnește organe care se pot deplasa, de exemplu anse intestinale.
Se mai descrie și canalul de tip seton, atunci când glonțul lovește cu viteză
mică pielea aflată deasupra unei structuri osoase (craniu), caz în care după pătrunderea
prin piele acesta își creează traseu între os și piele, ocolind craniul în semicerc.
Canalul nu se so ndează pentru a nu creea trasee false, ci se disecă strat cu
strat. În conținutul canalului se pot găsi: sânge, fragmente osoase, fragmente de organe
distruse, particule de la nielul orificiului de intrare, corpi stăini (fibre textile din
îmbrăcăminte), et c. De asemenea, în fundul canalului de poate găsi proiectilul (plăgi

______________________________________Accidentele rutiere și moartea prin arme de foc

46
oarbe).
6.3.3. Orificiul de ieșire
Nu prezintă lipsă de substanță . Are dimensiuni mai mici sau cel mult egale cu
ale orificiului de intrare, glonțul pierzând din viteză și din energie sa cinetică de -a lungul
canalului. Există și posibilitatea, destul de rară, ca orificiul de ieșire să fie mai mare decât
cel de intrare, atunci când glonțul intră oblic și iese perpendicular din corp, iar pe traseul
său antrenează un corp străin pe care îl abandonează în canal.

6.4 TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Care sunt principalele leziuni suferite într -un
accident rutier de pasgerul din dr eapta : a) leziuni craniene
b) leziuni ale coloanei vertebrale
cervicale
c) leziuni ale membrelor inferioare

2. Precizați care dintre următoarele modificări
sunt considerate a fi factori suplimentari ai
împușcării :
a) a) tatuajul
b) b) manșonul de fum
c) c) inelul de metalizare

6.5 LUCRARE DE VERIFICARE
Analiza și din punct de vedere al asemănărilor și deosebirilor de ordin
medico -legal plaga înțepată și plaga împușcată

6.6 RASPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE
Vezi pag. 42
Vezi pag. 45

6.7 BI BLIOGRAFIE
Tratat de medicină legală – Vladimir Beliș – Editura Medicală – București –
1995
Medicină Legală, curs pentru facultățile de drept, ediția a VI -a revăzută și
adăugită – Vladimir Beliș – Editura Juridică – București – 2006
Medicină Legală – Valentin Iftenie – Editura Științelor Medicale – București
– 2005
Medicină legală pentru juriști – Gheorghe Scripcaru, Călin Scripcaru, Vasile
Astărăstoae – Editura Polirom – București – 2005
Introducere în medicina legală pentru juriști – Ionel Lulu Gro za, Vasile
Astărăstoae – Editura C.H. Beck – București – 2007

___________________________________ __________________________Pruncuciderea

47
Unitatea de învă țare nr. 7

PRUNCUCIDEREA

ASPECTE GENERALE
Definiț ie
Expertiza cadavrului nou -născutului
Expertiza femeii su spectate de pruncucidere
Examenul locului unde s -a produs nașterea
Bibliografie

7.1 OBIECTIVE

7.2.D EFINIȚIE – Familiarizarea cursanților cu noțiunile de anatomie și fiziologie specifice
stării de nou -născut și stării femeii care a născut recent ;
– Înțelegerea rolului important al medicinei legale în probarea infracțiunii
de pruncucidere ;
– Aplicarea noț iunilor de tanatologie și traumatologie dobândite după
parcurgerea unităților de învățare anterioare în contextul particular al
infracțiunii de pruncucidere.

7.3. Art. 177 C.pen: „ Uciderea copilului nou -născut, săvârșită imedi at după
naștere de către mama aflată într -o stare de tulburare pricinuită de naștere, se
pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani ”.
Expertiza medico -legală în pruncucidere poate privi:
– expertiza cadavrului nou -născutului;
– expertiza f emeii suspecte de pruncucidere;
– examenul locului unde s -a produs nașterea.

EXPERTIZA CADAVRULUI NOU -NĂSCUTULUI
Exper tiza cadavrului nou -născutului trebuie să stabilească următoarele
elemente :
1. starea de nou -născut
2. vârsta intrauterină, d acă nu s -a născut la termen
3. viabilitatea nou -născutului
4. dovezi de instalare a vieții extrauterine
5. durata vieții extrauterine
6. dacă s -au acordat îngrijirile necesare imediat după naștere
7. cauza morții nou -născutului.

1. Starea de nou -născut
Caracteristic ile morfologice ale nou -născutului:

___________________________________ __________________________Pruncuciderea

48
– lungime de 49 -51 cm pentru sexul feminin și 50 -54 cm pentru sexul masculin;
– greutate de 2900 -3200 g pentru sexul feminin și 3000 -3500 g pentru sexul
masculin;
– cordonul ombilical are la naștere o lungime de aproxima tiv 50-60 cm, este
turgescent, lucios, fără linie de demarcație la locul de implantare ;
– urme de sânge și vernix caseo sa pe tegumente. Vernix caseosa este o substanță
grăsoasă, alb -gălbuie, cu rol antiinfecțios și de protecție a fătului la pierderea de
căldură;
– prezența bosei sero -sanghinolente, localizată în funcție de prezentație, care
dispare după 2 -3 zile ;
– craniul este relativ mare, cu perimetrul de 34 -35 cm, cu două fontanele una
anterioară și alta posterioară care se închide după 4 -6 săptămâni ;
– toracele are formă de trunchi de con, cu baza mare în jos, perimetru de 31 cm ;
– abdomenul este mare, cu perimetrul de 32-34 cm ;
– piele a este incomplet dezvoltată anatomic ;
– placent a cântărește aproximativ 500 -600 g;
– prezența meconiului în int estinul terminal.
2. Vârsta intrauterină
S e apreciază în funcție de lungimea fătului :
– dacă lungimea este sub 25 cm, vârsta în luni este egal cu rădăcină pătrată din
lungime. Luna de gestație are 4 săptămâni sau 28 de zile. Gestația durează 10 l uni
lunare sau 9 luni calendaristice.
– dacă lungimea este mai mare de 25 cm, vârsta în luni lunare est e egală cu cifra
lungimii împărț ită la 5.
Vârsta intrauterină se mai poate aprecia și în funcție de prezența punctelor
de osificare la nivelul unor oase , ca de exemplu femurul.
3. Viabilitatea fătului
Constă în apreci erea capacității fătul ui de a se adapta la condițiile
extrauterine și posibilitatea de a trăi autonom în noile condiții de mediu.
Se consideră că un făt este viabil numai dacă a depășit 38 cm în
lungime și 1500g în greutate. De asemenea un produs de concepția cu vârsta mai
mică de 6 luni nu este considerat viabil.
Viabilitatea este condiționată și de malformații le congenitale
incompa tibile cu viața, afecțiuni pulmonare acute contactate intrauterin sau aspirat
amniotic masiv în timpul nașterii (la nașterile neasistate).
Legislația penală în materie nu fixează criterii după care să se
stabilească viabilitatea unui nou -născut, lăsând acest fapt la aprecierea medicilor, în
stabilirea elementelor infracțiunii, cunoaș terea sau posibilitatea mam ei de a face
aprecieri asupra stării de sănătate a nou -născutului, fiind considerat un element
neesențial.
4. Dovezile de inst alare a vieții extrauterine
Criteriul cel mai recunoscut în ceea ce privește aprecierea instalării vieții
extrauterine este apariția respirației pulmonare.
În acest sens, s e efectuează proba do cimaziei hidrostatice pulmonare .
Astfel, la autopsie, se p un plămânii într -un vas cu apă. D acă plutesc înseamnă că
alveolele pulmonare conțin aer, și , deci, fătul a respirat . Dacă se duc la fundul
vasului înseamnă că plămânii nu conțin aer, deci fătul nu a respirat .
Plăm ânul nerespirat apare la autopsie ca fiind colabat, nu umple cavitățile
pleurale, are culoare roșu -vișiniu sau roșu -ciocolatiu, consistență crescută, la
palpare nu prezintă crepitații (deoarece nu conține aer). Pe secțiune are aspect

___________________________________ __________________________Pruncuciderea

49
cărnos și se scurge un sânge negricios, fără bule de aer.
La aceeași probă se poate supune și tractul digestiv, știut fiind faptul că la
primele respirații după naștere glota nu se închide complet, astfel încât o parte din
aer poate pătrunde și în stomac.
5. Dura ta vieții extrauterine
Este un element important în încadrarea juridică a faptei (pruncucidere
sau omucidere) . În acest sens medicul legist se folosește de aspectul extern și
intern al cadavrului nou -născutului, caracterizat prin cele ce urmează:
– modificările tegumentelor: mânjite cu sânge și vernix caseosa, de culoare roșie
imediat după naștere, iar după 2 -3 zile încep să se descuameze ;
– modificările cordonului ombilical: la 24 de ore de la naștere apare inelul de
demarcație la locu l de implantare abdominală a cordonului, de culoare roșie; la 3
zile după naștere începe mumifierea care duce la detașarea cordonului la 5 -7 zile,
rămânând cicatricea ombilicală ;
– bosa sero -sanguină indică o durată de viață de ap roximativ 2 -3 zile ;
– modi ficările tubului digestiv: aerul pătrunde în stomac și intestinul subțire la 15 -20
min după prima respirație;
– prezența meconiului (primul scaun al nou -născutului) în tot intestinul care se
elimină în 2 -3 zile.
Sub aspect juridic, sinta gma folosită de legiuitor „uciderea copilului nou –
născut, săvârșită imediat după naștere” a generat numeroase interpretări. Nota
constantă a acestor interpretări sugerează că intervalul de timp de la naștere și
până la săvârșirea faptei nu trebuie să fie m ai mare de 1 -2 zile, adică să nu dispară
semnele nașterii recente.
Din punct de vedere medical, starea de nou -născut se întinde de la
naștere până la 28 de zile.
6. Aprecierea îngrijirilor acordate după naștere
Pen tru a putea supraviețui în mediul înconjurător, separat de corpul
mamei, nou -născutul are nevoie de câteva îngrijiri elementare. Medicului legist îi
revine și misiunea de a aprecia dacă mama s -a aflat în imposibilitatea de a acorda
aceste îngrijiri (naștere neasistată, traumatică, cu pierderi semnificative de sânge și
pierdere stării de conștienț ă) sau nu le -a acordat în mod voit .
Se au în vedere următoarele aspecte:
– dacă fătul a fost spălat și înfășat;
– dacă cordonul ombilical a fost secționat și ligaturat sau rupt;
– dacă orificiile și căile respiratorii au fost dezobstruate ;
– se examinează atent stomacul: la 12 ore de la naștere fătul este alimentat cu ceai
sau, după 24 de ore cu lapte. Lipsa alimentelor în stomac dovedește omisiunea
mamei de a alimenta copilul.
7. Cauza morții fătului
Moartea fătului se poate instala înainte de naștere, în timpul nașterii
sau după naștere.
Moartea intrauterină poate fi determinată de boli ale mamei, ale fătului
sau ale placentei.
Moartea în timpul nașterii poate fi determinată de vicii de bazin, făt
voluminos, traumatism obstetrical .
Moartea după naștere poate fi pat ologică sau violentă.
Cauze de moarte patologică: malformații congenitale incompatibile cu
viața, sindromul hemoragic al nou -născutului, pneumonia intrauterină, aspirația
amniotică masivă.

___________________________________ __________________________Pruncuciderea

50
Moartea violentă acc identală a nou -născutului recunoaște mai multe
cauze: asfixia, obstruarea orificiilor cu lichide de facere, rupturi viscerale (ficat,
splină) produse în timpul nașterii, circulare de cordon, etc.
Moartea violentă din pruncucidere poate fi comisivă sau omi sivă.
Moartea comisivă se realizează prin diverse metode. Cea mai
frecventă este asfixia mecanică sub diversele ei aspecte: sufocarea (astuparea
orificiilor respiratorii externe, obstruarea faringelui, compresia toraco -abdominală,
introducerea nou -născutului în spațiu lipsit de aer -pungă, sac, frigider),
strangularea cu mâna lasă urme de violență evidente și caracteristice la nivelul
gâtului sub fechimozelor ovalare și excoriațiilor semilunare, hemoragii în straturile
profunde, cu sau fără fracturi de oase sau cartilaje laringiene, strangularea cu lațul
lasă șanțul caracteristic, înecarea prin aruncarea nou -născutului în fântâni, ape
curgătoare, latrine, lovirea capului cu sau de corpuri contondente, plăgile prin
instrumente ascuțite l a nivelul gâtului și capului.

7.4. EXPERTIZA FEMEII SUSPECTATE DE PRUNCUCIDERE
Exam inarea mamei se face în scopul stabilirii semnelor de naștere,
când mama nu este cunoscută și pentru aprecierea tulburărilor pricinuite de
naștere.
Se efectuează un examen clinic general, examen ginecologic,
examene de laborator, care vor pune în evidență semnele nașterii recente și
perioada în care a avut loc nașterea.
Expertiza asupra mamei presupus pruncu cigașe trebuie să probeze
următoarele:
a) dacă femeia respectivă a născut recent sau nu. Semnele fiziologice ale
nașterii recente sunt:
– dimensiunea uterului (la 10 -12 zile postpartum uterul se află la nivelul simfizei
pubiene, iar după 5 -6 săptămâni revine la dimensiunile de dinainte de
sarcină);
– prezența lohiilor (scurgeri vaginale sanghinolente în primele 3 -4 zile
postpartum, sero -sanghinolente până la 4 -8 săptămâni);
– modificările vulvo -vaginale și vârsta eventualelor rup turi perineale produse în
timpul nașt erii (în acest sens poate fi necesar examenul ginecologic);
b) investigații de laborator, serologice, genetice pentru a stabili dacă femeia
examinată este mama nou -născutului decedat.
c) Expertiza psihiatrică a mam ei pentru a stabili prezența tulburărilor psihic e de
natura celor prevăzute de legea penală.
Tulburările psihice ale mamei se stabilesc prin examen psihologic și
psihiatric.
Tulburările care survin imediat după naștere pot avea cauze variate:
tulburări psihoem oționale, hemoragii în timpul nașterii, șoc obstetrical.
Totalitatea tulburărilor psihice ce survin în timpul sarcinii, nașterii sau
lactației poartă denumirea generică de psihoză puerperală . Dintre tulburările
psihice ce apar imediat postpartum, și pot fi considerate în contextul prevederilor
legii penale ca tulburări ce limitează, dar nu abole sc, discernământul, caracterist ice
infracțiunii de pruncucidere, menționăm următoarele: stări confuzo -onirice apărute
pe un fond trist, funebru (ascunderea sarcinii și a nașterii, supunerea la oprobiul
public), stări delirante cu conținut terifiant, axat pe relația mamă -copil (mama își
vede copilul ca fiind malformat, ca pe un monstru pe care nu la dorit, iar de cele
mai multe ori, apare tentati va de suicid a mamei după ce conștientizează fapta).

___________________________________ __________________________Pruncuciderea

51
Starea de tulburare pricinuită de naștere se poate stabili cu atât mai
exact cu cât examinarea se face mai aproape de momentul nașterii.

7.5. EXAMENUL LOCULUI UNDE A AVUT LOC NA ȘTEREA
Medicul legist participă la cercetarea la fața locului pentru a
evidenția, fixa, ridica, analiza și interpreta urmele biologice. Astfel, la locul nașterii
se pot evidenția următoarele elemente:
– urmele nașterii: placenta, cordonul ombilical, urme de sânge, amn ios, obiecte care
au fost utiliz ate la naștere (cârpe, rufe), necesare identificării.
– dacă la fața locului se găsește și cadavrul nou -născutului se va efectua o
examinare sumară a acestuia după care cadavrul va fi tr ansportat la instituția
medico -legală pentru efectuarea autopsiei.

7.6 TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Vârsta intrauterină a fătului se apreciază
în funcție de : a) lungimea fătului
b) lungimea cordonului ombilical
c) dimensiunile placentei

2. Din punc t de vedere medical starea de
nou-născut se întinde de la naștere până la
:
a) a) 42 de zile
b) b) 28 de zile
c) c) 30 de zile

7.7 LUCRARE DE VERIFICARE
Analizați deosebirile dintre infracțiunile de avort, pruncucidere și omucidere
(infanticid) și precizaț i care este criteriul medico -legal de diferențiere între aceste
fapte.

7.8 RASPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE
Vezi pag. 48
Vezi pag. 49

7.9 BIBLIOGRAFIE
Tratat de medicină legală – Vladimir Beliș – Editura Medicală – București –
1995
Medici nă Legală, curs pentru facultățile de drept, ediția a VI -a revăzută și
adăugită – Vladimir Beliș – Editura Juridică – București – 2006
Medicină Legală – Valentin Iftenie – Editura Științelor Medicale – București
– 2005
Codul penal și legile speciale, doc trină, jurisprudență, decizii ale Curții
Constituționale, hotărâri C.E.D.O – Editura Hamangiu – București – 2007
Drept penal. Partea specială, vol. I –Vasile Dobrinoiu – Editura Lumina Lex –
București – 2004

_______________________________Obstetrică și ginecologie medico -legală. Avortul. Violul

52
Unitatea de învă țare nr. 8

OBSTETRICĂ ȘI GINECOLOGIE MEDICO -LEGALĂ. AVORTUL.
VIOLUL

ASPECTE GENERALE
Definiț ia avortului
Clasificarea avortului
Obiectivele expertizei medico -legale în cazul avortului empiric
Definiția violului
Obiectivele expertizei medico -legale în cazul infracțiunii de viol
Bibliografie

8.1 OBIECTIVE

8.2.DEFINIȚIA
AVORTULUI – Familiarizarea cursanților cu noțiunile de anatomie și
fiziopatologie necesare înțelegerii concluziilor oricărei
expertize medic o-legale în cazul acestor infracțiuni ;
– Înțelegerea rolului important al medicinei legale în
probarea infracțiunilor de avort și viol ;
– Aplicarea noțiunilor de traumatologie dobândite după
parcurgerea unităților de învățare anterioare în contextul
partic ular al acestor infracțiuni.

Art. 185 C.pen: „Provocarea ilegală a avortului.
(1) Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârșită în vreuna din
următoarele împrejurări:
a) În afara instituțiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în
acest scop;
b) De către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate;
c) Dacă vârsta sarcinii a depășit patrusprezece săptămâni
Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.;
(2) Întreruperea cursului sarcinii, săvârșită în orice con diții, fără consimțământul
femeii însărcinate, se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 7 ani și
interzicerea unor drepturi.
(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) și (2) s -a cauzat femeii însărcinate
vreo vătămare corporală gravă, pedeapsa este închis oarea de la 3 la 10 ani

_______________________________Obstetrică și ginecologie medico -legală. Avortul. Violul

53
și interzicerea unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii
însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor
drepturi.
(4) În cazul când fapta prevăzută în alin. (2) și (3) a fost săvârșită de un medic,
pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica și in terdicția exercitării profesiei de
medic, potrivit art. 64 lit. c).
(5) Tentativa se pedepsește.
(6) Nu se pedepsește întreruperea cursului sarcinii efectuată de medic:
a) Dacă întreruperea cursului sarcin ii era necesară pentru a salva viața,
sănătatea sau integritatea corporală a femeii însărcinate de la un pericol
grav și iminent și care nu putea fi înlăturat altfel;
b) În cazul prevăzut în alin. (1) lit. c), când întreruperea cursului sarcinii se
impunea di n motive terapeutice, potrivit dispozițiilor legale;
c) În cazul prevăzut în alin. (2), când femeia însărcinată s -a aflat în
imposibilitatea de a -și exprima voința, iar întreruperea cursului sarcinii se
impunea din motive terapeutice, potrivit dispozițiilor l egale. ”

8.3. CLASIFICAREA AVORTULUI
Din punct de vedere medical avortul se clasifică în:
– avort spontan (patologic);
– avort provocat .
La rândul său avortul provocat se clasifică în :
– avort la cerere (legal);
– avort accidental;
– avort e mpiric.
Intră sub incidența legii penale, în sensul art. 185, numai avortul empiric.
Avortul spontan poate avea etiologie diversă: de cauză maternă, cauză
ovulară, și mai rar, de cauză paternă.
Dint re factorii materni ce pot provo ca avort spontan enumerăm: stări toxice,
stări alergice, infecțioase, imunologice, stări psihice, anomalii uterine, traumatisme,
etc.
Etiologia ovulară constă în diferite anomalii genetice, anomalii de nidație
(implantarea zigotului la nivelul mucoa sei uterine), anomalii ale ovarelor, etc.
Factorii paterni constau în anumite anomalii spermatice ce induc avortul.
Avortul accidental se caracterizează prin lipsa intenției făptuitorului de a
întrerupe cursul sarcinii, dar prin consecințel e sale această faptă poate fi încadrată
juridic ca vătămare corporală sau vătămare corporală gravă. Ca și modalitate de
producere, avortul accidental este deseori o consecință a unor leziuni traumatice
mecanice.
Avortul empiric, sancționat de C . pen. la art. 185, poate fi declanșat prin
mijloace chimice, mecanice și fizice.
Mijloacele chimice pot fi reprezentate de medicamente, hormoni, vaccinuri,
extracte de plante (decocturi), substanțe organice sau anorganice, aplicate local
sau ge neral.
Mijloacele mecanice pot fi reprezentate de masaje puter nice, perforarea
mecanică a mem branelor, injectarea intrauterină a unor substanțe ce produc
contracții uterine, etc.
Mijloacele fizice se referă la băi locale fierbinți, asociat e cu alte procedee, ca
de exemplu folosirea curentului electric.
Manevrele mecanice au, deseori, consecințe deosebit de grave locale sau

_______________________________Obstetrică și ginecologie medico -legală. Avortul. Violul

54
generale. Complicațiile locale ale utilizării mijloacelor mecanice pot fi: hemoragia
prin perforarea uterului, f recvent mortală, infecții locale ce se pot extinde ulterior la
anexe (anexite) sau la peritoneu, și se pot chiar generaliza (septicemie).
Complicațiile tarvide locale pot fi reprezentate de cicatrici la nivelul colului, obstrucții
tubare ce pot genera infe rtilitate, histerectomie impusă de hemoragia masivă sau de
complicații necrotice ale cicatricilor.

8.4.OBIECTIVELE EXPERTIZEI MEDICO -LEGALE ÎN CAZUL AVORTULUI
EMPIRIC
a) Diagnosticul de sarcină (dovedirea existenței sarcinii).
În foarte rare cazuri , este posibil ca sarcina să rămână intactă, după o încercare
de avort nereușit (tentativă de avort). În această situație se impune probarea
existenței embrionului sau fătului în interiorul cavității uterine, precum și existența
placentei fetale. Acest luc ru necesită examen ginecologic și/sau imagistic.
Dacă femeia nu mai poartă fătul, existența sarcinii anterior aplicării unei manevre
abortive poate fi demonstrată astfel:
– prezența unei inflamații a organelor genitale și a febrei, cunoscute ca fiind cele mai
frecvente complicații imediate ale unui avort empiric;
– dozări hormonale (hormonii de sarcină sunt prezenți în sânge încă 8 -10 zile după
golirea uterului);
– examen histopatologic pentru decelarea resturilor ovulare (diagnosticul de sarcină
nu po ate fi cert în absența evidențierii placentei sau a unor resturi placentare numite
vilozități coriale);
– examenul morfologic al produsului de chiuretaj pentru a se evidenția vârsta
sarcinii;
– dacă avortul are ca și consecință moartea femeii însărcinate, diagnosticul de
sarcină este ușurat de examinarea macro și microscopică a uterului, putându -se
chiar identifica locul de inserție al placentei sau resturi placentare ce atestă
prezența unei sarcini anterior decesului.
b) Stabilirea metodei abortive folosit e.
În mod obișnuit, în timpul unei sarcini normale, orificiul extern al colului, canalul
cervical și orificiul intern al colului sunt închise. Dacă la examenul ginecologic se
evidențiază un col deschis și o ușoară sângerare de la nivel uterin, suspiciu nea de
avort este întemeiată.
În mod obișnuit folosirea mijloacelor mecanice în scopul întreruperii cursului
sarcinii este ușor de demonstrat prin punerea în evidență a unor leziuni traumatice
(plăgi) la nivelul peretelui vaginal, fundurilor de sac vagi nale, și la nivelul colului.
Folosirea unor mijloace abortive chimice se poate obiectiva prin examene
toxicologice din conținutul gastric, sânge sau scaun, numai dacă probele se
recoltează la scurt timp după avort.
Manevrele fizice sunt greu de obiecti vat, adeseori nefiind însoțite de leziuni ale
organelor genitale.
c) Stabilirea legăturii de cauzalitate între avort și manopera abortivă folosită
Când se folosesc manevre abortive mecanice legătura de cauzalitate este ușor
de stabilit prin evidențiere a leziunilor traumatice de la nivelul vaginului, colului sau
uterului, și, uneori, prin vizualizarea la exa menul ginecologic a unor resturi de
obiecte folosite în scop abortiv (sârme, rădăcini de plante, etc). Nu întotdeauna o
manoperă mecanică lasă urme, deci lipsa lor nu exclude automat utilizarea unei
astfel de metode.

_______________________________Obstetrică și ginecologie medico -legală. Avortul. Violul

55
8.5. DEFINIȚIA VIOLULUI
Art. 197 C. pen. „(1) Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit
sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibi litatea ei
de a se apăra ori de a -și exprima voința, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10
ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Pedeapsa este închisoarea de 5 la 18 ani și interzicerea
unor drepturi, dacă:
a) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună;
b) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului;
b¹) victima este membru al familiei;
c) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau să nătății.
(3)² Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani și
interzicerea unor drepturi, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar dacă fapta
a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare a de
la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
(4) Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în
mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. ”

8.6. OBIECTIVELE EXPERTIZEI MEDICO -LEGALE ÎN CAZUL IN FRACȚIUNII DE
VIOL
Expertiza medico -legală trebuie să rezolve următoarele probleme:
a) probarea raportului sexual
b) probarea lipsei de consimțământ a victimei sub o formă sau alta: constrângerea
fizică sau imposibilitatea ei de a se apăra ori de a -și exprima voința.
Probarea raportului sexual se face în mod diferit la femeia fără viață sexuală
față de femeia cu viață sexuală
La femeia fără viață sexuală obiectivarea raportului sexual se realizează prin:
– prezența rupturilor himenale. Pierderea integrității himenale se numește deflorare.
Himenul este o membrană de formă inelară dispus în jurul intrării în vagin, având un
orificiu central și o lățime variabilă. Rupturile sunt localizate de obicei la pozițiile 3, 6
sau 9 de pe cadranul con vențional. Important pentru expertiză este diagnosticul de
ruptură recentă, care este posibil într -un interval de 7 -10 zile de la producerea
raportului sexual. După acest interval de timp semnele deflorării recente dispar și
începe procesul de vindecare a rupturilor himenale, cu formare de țesut cicatriceal.
În această situație medicul legist etichetează ruptura ca fiind veche (peste 10 -11
zile) nemaiputându -se proba realitatea raportului sexual recent.
– examina rea conținutului vaginal: spermă, fire de pă r, etc.
La femeia cu viață sexu ală principalul obiectiv al exp ertizei medico -legale este
examinarea conținutului vaginal, cu evidențierea spermei (cu condiția ca victima să
se prezinte la scurt timp la examinare -maxim 24 -36 de ore și să nu -și fi făc ut
toaleta).
În ceea ce privește l ipsa de consimțământ a victimei:
– constrângerea fizică se probează prin evidențierea urmelor de violență (excoriații,
echimoze) la nivelul fețelor anterioare și interne ale coapselor, gât, în jurul gurii, pe
membre le superioare, torace (mamele).
– imposibilitatea victimei de a se apăra: victimă în convalescență după o boală
gravă, vârstă înaintată, minore, în cazul paraliziei, stare de lipotimie, în timpul
agoniei, în stare de somn profund, oligofrenie, boli psihice cu tulburări de conștiință,
stări de inconștiență obținute cu ajutorul narcoticelor sau somniferelor, în stare de

_______________________________Obstetrică și ginecologie medico -legală. Avortul. Violul

56
beție profundă.

8.7 TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Intră sub incidenț a legii penale, în sensul
art. 185 C.pen. : a) avortul accidental
b) avo rtul la cerere
c) avortul empiric

2. La femeia fără viaț ă sexuală raportul
sexual se obiectivează prin :
a) a) rupturi himenale
b) b) prezența de spermă, fire de păr în
conținutul vaginal
c) c) leziuni de violență pe fața internă a
coapselor

8.8 LUCRARE DE VERIFICARE
Prezentați obiectivele expertizei medico -legal în cazul violului urmat de moartea
victimei

8.9 RASPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE
Vezi pag.53
Vezi pag. 55

8.10 BIBLIOGRAFIE
Introducere în medicina legală pentru juriști – Ionel Lulu Groza, Vasile Astărăstoae –
Editura C.H. Beck – București – 2007
Medicină legală pentru juriști – Gheorghe Scripcaru, Călin Scripcaru, Vasile
Astărăstoae – Editura Polirom – București – 2005
Medicină Legală, curs pentru facultățile de drept, ediția a VI-a revăzută și adăugită –
Vladimir Beliș – Editura Juridică – București – 2006
Codul penal și legile speciale, doctrină, jurisprudență, decizii ale Curții
Constituționale, hotărâri C.E.D.O – Editura Hamangiu – București – 2007
Drept penal. Partea specială, vol. I –Vasile Dobrinoiu – Editu ra Lumina Lex –
București – 2004

_______________________________ Asfixiile mecanice

57
Unitatea de învă țare nr. 9

ASFIXIILE MECANICE

ASPECTE GENERALE
Definiț ia asfixiei
Clasificarea asfixiilor mecanice
Spânzurarea
Strangularea
Sugrumarea
Sufocarea
Obstrucția căilor respiratorii cu corpi străini
Comprimarea toraco -abdominală
Înecul
Bibliografie

9.1 OBIECTIVE
– dobândirea de cătr e cursanți a noțiunilor de fiziol ogie a
respirației
și modificările fiziopatologice care au loc prin hipoxie ;
– dobândirea de către cursanți a unor abilități practice în ceea ce
privește aplicarea integrativă a cunoștințelor dobândite prin parcurgerea unităților
de învățare anterioare la cazul particular al morții prin asfixie mecanică;
– dobândirea de către cursanți a unor abilități practice în ceea ce
privește diferențierea omuciderii de sinucidere, săvârșite prin asfixie mecanică.

9.2 DEFINIȚIA ASFIXIEI

Asfixia este o stare patologică caracterizată prin lipsa totală s au parțială a
oxigenului la nivel celular. Din punct de vedere fiziologic oxigenarea eficientă a
celulelor și țesuturilor se asigură în următoarele condiții: aerul să conțină 21%
oxigen, pătrunderea aerului în căile respiratorii să nu fie obstrucționată, s chimburile
capilaro -alveolare să de decurgă normal, iar utilizarea oxigenului de către țesuturi
să se facă în condiții fiziologice.
Astfel, în funcție de nivelul la care sunt perturbate aceste mecanisme,
asfixiile se pot clasifica în :
a) anoxii de aport (anoxice)
Reprezintă o perturbare a oxigenării sângelui la nivel pulmonar ce poate
apărea în următoarele situații: lipsa oxigenului în atmosferă (la altitudini mari),
prezența unui obstacol pe căile respiratorii (corp străin la nivelul fos elor nazale,
trahee, bronhii), insuficiență respiratorie patologică (deviație de sept nazal,

_______________________________ Asfixiile mecanice

58
vegetații adenoide, astm bronșic, etc), perturbarea schimburilor alveolo -capilare
(anemie).
Consecința acestor perturbări este scăderea aportului de oxige n la nivelul
țesuturilor. Împotriva acestei consecințe organismul dezvoltă mecanisme de
compensare a deficitului de oxigen: creșterea frecvenței cardiace, creșterea
frecvenței respiratorii, creșterea vitezei de circulație a sângelui, etc. În momentul
în ca re aceste mecanisme compensatorii sunt depășite bioxidul de carbon se
acumulează în sânge și apar simptome nervoase de tipul agitației și delirului.
b) Anoxii de aport de cauză violentă (asfixiile mecanice propriu -zise)
Se produc prin înlocuirea oxigenu lui din atmosferă cu alte gaze (monoxid
de carbon), comprimarea violentă a căilor respiratorii (spânzurare,
strangulare), obstruarea orificiilor și căilor respiratorii (sufocare, înec),
compresiuni toraco -abdominale sau pneumotorax traumatic.
c) Anoxii de apo rt de cauze patologice.
Se caracterizează prin obstruarea căilor respiratorii datorită unor tumori
laringiene, edemului glotic, tumori mediastinale sau bronhopulmonare, astm
bronșic, pneumonii, bronhopneumonii,etc.
d) Anoxii de transport
Se datorează unui deficit al transportului de oxigen de la nivelul alveolelor
pulmo nare la țesuturi. Apar în insuficiență cardiacă, colaps, anemie, etc.
e) Anoxii de utilizare
Se caracterizează prin încetarea respirației celulare, adică a proceselor
celulare de oxido reducere. Apar în intoxicații cu acid cianhidric, barbiturice,
opiacee, narcotice, alterarea unor procese metabolice (alcaloză, acidoză). În
aceste situații sângele aduce suficient oxigen la nivel celular, dar utilizarea
acestuia este blocată, as tfel încât sângele venos va conține o cantitate mare
de oxigen.

9.3 CLASIFICAREA ASFIXIILOR MECANICE
Asfixiile mecanice se împart în:
a) asfixii prin compresiune: spânzurare, strangulare, sugrumare, compresiune
toraco -abdominală;
b) asfixii prin oclu zie: sufocarea, ocluzia căilor re spiratorii prin corpi străini,
înecul.
9.4 SPÂNZURAREA
Este asfixia mecanică produsă prin compresiunea gâtului, cu ajutorul unui
laț acționat de greutatea propriului corp.
Se clasifică în:
– tipică (când nod ul este situat simetric la spate și corpul este suspendat) și atipică
(nodul anterior sau lateral).
– completă (corpul atârnă nesprijinit) și incompletă (atinge solul cu picioarele,
genunchii, în poziție șezândă sau chiar culcat).
Lațul poate f i confecționat din diferite materiale: dure (sârmă), semimoi
(frânghie, cablu) sau moi (cravată, cordon) și poate fi un nod fix sau culant, cu una
sau mai multe circulare.
Cel mai frecvent se face în scop de sinucidere, mai rar accidentală și fo arte
rar criminală.
Șanțul de spânzurare este semnul caracteristic și reprezintă amprenta lațului
asupra gâtului. Se prezintă ca o zonă denivelată pergamentată, de culoare brun –
gălbuie, care păstrează ca un mulaj caracteristicile de formă și stru ctură ale lațului.

_______________________________ Asfixiile mecanice

59
Poate fi situat superior, în spânzurările complete, are o direcție oblic ascendentă
către regiunea nodului și o adâncime neuniformă, fiind mai profund în partea opusă
nodului. Dispoziția sa poate fi și mijlocie sau inferioară față de car tilajul tiroidian, în
spânzurările incomplete. Direcția poate fi și orizontală în spânzurările în poziție
culcată.
La examenul intern sufuziunile și infiltratele sanguine subcutanate și în părțile
moi la nivelul șanțului, atestă caracterul vital.

9.5 STRANGULAREA
Se realizează cu ajutorul unui laț ce se strânge progresiv în jurul gâtului.
Șanțul de strangulare este situat în treimea medie a gâtului, este orizontal,
complet (fără amprenta nodului), având o adâncime uniformă pest e tot.
Interpretarea ștrangulării ca omucidere trebuie să se facă în contex t cu alte
leziuni traumatice identificate pe corpul victimei.

9.6 SUGRUMAREA
Se realizează prin compresiunea gâtului victimei de către mâna agresorului.
Nu po ate fi considerată niciodată, ca fiind sinucidere, deoarece odată cu pierderea
cunoștinței forța musculară scade, urmată de încetarea comprimării.
Sugrumarea lasă urme caracteristice acțiunii agresorului: echimoze ovalare
produse de pulpa degetelor, excoriații semilunare produse de unghii, un șanț lateral
pe gât corespunzător spațiului dintre policele și indexul mâinilor agresorului. Se
poate preciza și care a fost poziția agresorului față de victimă. Astfel dacă agresorul
a sugrumat victima din spat e, se vor evidenția patru echimoze ovalare însoțite de
excoriații semilunare pe fața anterioară a gâtului și două pe fața posterioară a
gâtului. Dispoziția leziunilor este inversă dacă agresorul se afla în fața victimei.
Examenul intern va evidenția infiltrate hemoragice în mușchii
sternocleidomastoidieni, fracturi ale cartilajelor laringelui.

9.7 SUFOCAREA
Se produce prin astuparea orificiilor respiratorii externe (nas și gură) fie cu
mâna, fie cu obiecte moi (pernă, prosop, batistă, etc).
Semne caracteristice intenției criminale nu se vor găsi decât în jurul celor două
orificii, pe mucoasa vestibulară a buzelor (echimoze), și la nivelul limbii. Autopsia
poate pune în evidență semne indirecte de asfixie la nivelul laringelui, traheei ș i
bronhiilor, prin identificarea unor particule (fibre textile) în interiorul acestora.

9.8 OBSTRUCȚIA CĂILOR RESPIRATORII CU CORPI STRĂINI
Se poate produce prin aspirarea de bol alimentar, vărsături, sânge, etc.
Are loc în condițiile unei d isfuncționalități musculare și a timpilor de deglutiție,
ca de exemplu în cazul atrofiilor musculare, aesteziilor, stărilor de beție,
traumatismelor craniene, etc.
La autopsie se va evidenția întotdeauna un corp străin.
Este frecventă la copii, prin aspirarea accidentală, în timpul jocului, de corpi
străini mici, rotunzi, netezi (nasturi, bile, etc) sau prin administrarea de
medicamente.

9.9 COMPRESIUNEA TORACO -ABDOMINALĂ
Constă în blocarea excursiilor diafragmului prin comprimarea torac elui și
abdomenului. O greutate de 50 kg poate bloca mișcarea diafragmului la un adult, iar

_______________________________ Asfixiile mecanice

60
în 10 minute se instalează moartea.
Leziunile caracteristice sunt reprezentate de fracturi costale, contuzii
pulmonare, rupturi de splină și/sau ficat, fract uri sternale, infiltrarea sanguin ă a
peretelui abdominal în etajul superior.
Se poate produce accidental (surpări de teren, prăbușiri de ziduri, avalanșe,
explozii miniere, accidente rutiere, etc) sau criminal prin apăsarea cu genunchii și
greutatea corpului agresorului pe abdomenul și toracele victimei.
La copiii și sugari, respirația este mai superficială, caracteristic abdominală, cu
excursii mai rapide ale diafragmului, astfel încât chiar și comprimarea accidentală, in
somn, cu mâna mamei pe trunchiul sugarului poate produce decesul în doar câteva
minute. Este motivul pentru care, în unele țări (Austria), se interzice prin lege ca
mama să doarmă în același pat cu copilul până la vârsta de un an.

9.10 ÎNECUL
Înecul sau submersia, recuno aște ca mecanism asf ixic, înlocuirea aerului din
plămâni cu orice lichid.
Înecul se realizează în mai multe etape:
– etapa preasfixică, caracterizată prin apnee voluntară și reflexă;
– etapa de dispnee inspiratorie, în care se înghite și se aspiră lichid ;
– etapa dispneei expiratorii;
– faza convulsivă, caracterizată prin pauze respiratorii, urmate de respirații
ample, în timpul cărora se aspiră cantități mari de lichid.
Fiecare fază durează aproximativ un minut.
La autopsie se vor constata o serie de a specte caracteristice contactului cu apa:
pielea de gâscă, modificările de macerare la nivelul palmelor și plantelor, detașarea
pielii în lambouri (dacă cadavrul a stat în apă cel puțin 10 -15 zile), leziuni produse
de animale acvatice, leziuni produse prin lovirea cadavrului de pietre, toate fără
caracter vital.
La nivelul gurii și nasului apare așa numita „ciupercă a înecatului” produsă prin
frecarea apei și aerului de peretele căilor respiratorii. Caracteristic este și emfizemul
hidroaeric, plămânii fiind grei, voluminoși, cu crepitații mari, cu rupturi de pereți
alveolari și capilari.
La autopsie se găsește apă în stomac și intestine. Diagnosticul de certitudine se
bazează pe studiul planctonului acvatic (alge, diatomee, infuzori) ce se găsește î n
plămâni. Dacă cadavrul a fost aruncat în apă planctonul lipsește.
Înecul poate fi accidental, sinucidere, omucidere sau dismularea unei crime prin
înec. Pentru omucidere pledează existența leziunilor traumatice cu caracter vital ce
nu puteau fi autop roduse.

9.11 TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Care dintre următoarele afirmații exprimă
o particularitate a șanțului de spânzurare în
cazul spânzurării tipice complete : a) este situat în treimea superioară a gâtului
b) are adâncime uniformă
c) are traseu oblic ascendent

2. În cazul sugrumării semnele
caracteristice sunt :
a) a) echimoze ovalare și excoriații
semilunare la nivelul gâtului
b) b) un șanț lateral pe gât
c) c)echimoze pe mucoasa vestibulară
a buzelor

_______________________________ Asfixiile mecanice

61

9.12 LUCRARE DE VERIFICARE
Analizaț i din punct de vedere al asemănărilor ș i deosebirilor mijloacele de transport
naval fluvial cu mijloacele de transport naval maritim

9.13 RASPUNS LA TESTELE DE AUTOEVALUARE
Vezi pag. 58
Vezi pag. 59

9.14 BIBLIOGRAFIE
Tratat de medicină legală – Vladimir Beliș – Editura Medicală – București – 1995
Medicină Legală, curs pentru facultățile de drept, ediția a VI -a revăzută și adăugită –
Vladimir Beliș – Editura Juridică – București – 2006
Medicină Legală – Valentin Iftenie – Editura Științelor Me dicale – București – 2005
Medicină legală pentru juriști – Gheorghe Scripcaru, Călin Scripcaru, Vasile
Astărăstoae – Editura Polirom – București – 2005
Introducere în medicina legală pentru juriști – Ionel Lulu Groza, Vasile Astărăstoae –
Editura C.H. Beck – București – 2007