. Teoria Si Practica Handbalului [607155]

Alexandru Acsinte
1
• Ministerul Educa ției Naționale
• Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bac ău
• Departamentul pentru Înv ățământ la Distan ță și Învățământ
cu Frecven ță Redusă •
• Adresa: Str. M ărășești Nr.157, Bac ău, România
• Tel./Fax: (+4) – 0234/517.715 web: www.ub.ro •

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE MI ȘCĂRII,
SPORTULUI ȘI SĂNĂTĂȚII

SPECIALIZAREA EDUCA ȚIE FIZIC Ă ȘI SPORTIV Ă

TEORIA SI PRACTICA HANDBALULUI

AUTOR:
PROFESOR UNIV. DR. ACSINTE ALEXANDRU

Curs pentru studen ții anului II

Teoria si practica handbalului
2
OBIECTIVELE DISCIPLINEI

1. Abilitatea de în țelegere, asimilare, explicare și aplicare a conceptelor
fundamentale specifice jocului de handbal
2. Abilitatea de integrare și punere în practic ă a informa țiilor relevante
specifice jocului de handbal;
3. Abilitatea de sintetizare a cuno ștințelor complexe din cadrul diferitelor
științe în relație cu capacitatea func țională, fizică și motrică necesare
practicării jocului de handbal;

COMPETEN ȚE ASIGURATE PRIN PARCURGEREA DISCIPLINEI

1. Abilitatea de angajare a indivizilor/ grupurilor/ organiza țiilor/
comunităților în promovarea și practicarea jocului de handbal, prin
programe specifice;
2. Abilitatea de selectare, modificare și aplicare a teoriilor, experien țelor
practice, metodelor și tehnicilor adecvate pentru a r ăspunde nevoilor de
performan ță ale indivizilor/grupurilor/ organiza țiilor/comunit ăților;
3. Abilitatea de a folosi efectiv ra ționamentul profesional în procesul
instructiv-educativ;
4. Abilitatea de a folosi în mod adecvat și efectiv metodele de evaluare
analitică și globală a capacit ății funcționale și motrice a individului;
5. Abilitatea de a aplica în mod corect și adecvat etapele procesului
instructiv-educativ (înv ățare, consolidare, perfec ționare, evaluare
motrică), în strâns ă colaborare cu indi vidul/grupul/organiza ția,
incluzând: observa ția, evaluarea, identificarea nevoilor de mi șcare și de
performan ță, formularea scopurilor, plan ificarea, implementarea
intervenției și evaluarea rezultatelor, pentru a facilita participarea activ ă,
conform op țiunii acestora;
6. Abilitatea de a formula obiective realiste pentru procesul instructiv-
educativ;

Alexandru Acsinte
3FOND DE TIMP ALOCAT, FORME DE ACTIVITATE, FORME DE
VERIFICARE, CREDITE

Forma de activitate Num ăr ore semestru Num ăr credite
Lucrări practice/seminar 28 5
Studiu individual 97
Verificare final ă Examen Validare total credite: 5

STABILIREA NOTEI FINALE

Forma de verificare (Examen,
Colocviu, Verificare pe parcurs) Examen
Modalitatea de sus ținere (Scris și Oral,
Oral, Test gril ă, etc.) Scris Puncte sau
procentaj
Răspunsurile la examen/colocviu/lucrari practice 5 (50%)
Activitati aplicative atestate /laborator/lucr ări
practice/proiect etc 5.(50 %)
Teste pe parcursul semestrului
Teme de control NOTARE
TOTAL PUNCTE SAU PROCENTE 10 (100%)

TIMP MEDIU NECESAR PENTRU ASIMILAREA FIEC ĂRUI MODUL

Timp mediu
necesar Nr.
Crt. Denumire modul
SI LP Total
1 Prindere, pasare aruncare la poart ă
Trecerea mingii din terenul propriu în terenul advers 11 2 13
2 Circula ții de minge și jucători specifice fazei a IV a a
atacului 11 2 13
3 Elemente de tactic ă individual ă și colectivă specifice
fazelor de atac 15 4 33
4 Combina ții tactice pe linii sau grupe de juc ători în
faza de atac 15 4 33
5 Metodica folosirii jocurilor de mi șcare, a exerci țiilor
și a structurilor de exerci ții pentru înv ățarea
procedeelor tehnice de baz ă ale handbalului – Joc
bilateral și arbitraj 20 6 33
6 Organizarea și conducerea unui joc de handbal 10 4

Teoria si practica handbalului
4 7 Sistematizarea componentel or tehnico-tactice ale
jocului în ap ărare pe posturi 5 2
8 Rela ția dintre dezvoltarea anumitor factori anatomo –
funcționali și practicarea jocului de handbal 5 2
9 Selec ția și criteriile de selec ție 5 2
Timp total necesar 97 28 125

INSTRUC ȚIUNI PENTRU PARCURGEREA RESURSEI DE
ÎNVĂȚĂ MÂNT

Prezenta resurs ă de învățare conține toate informa țiile necesare însu șirii
cunoștințelor teoretice și metodice referitoare la exerci țiul fizic și specificitatea
aplicării lui în educa ție fizică și sport.
Conținutul este structurat în module, în cadrul fiec ărui modul reg ăsindu-se
unul sau mai multe unit ăți de studiu, în a șa fel încât s ă eșaloneze și să faciliteze
parcurgerea materialului și însușirea sa.
Pentru parcurgerea resursei de înv ățământ se recomand ă următoarea
succesiune:
1. Citirea, cu aten ție, a fiecărei unități de studiu și, consultarea recomand ărilor
bibliografice în leg ătură cu aceasta.
2. Parcurgerea rezumatului fiec ărei unități de studiu.
3. Rezolvarea temelor de autoevaluare (pentru fiecare unitate de studiu).
4. Rezolvarea testului de autoev aluare (pentru fiecare modul).

Alexandru Acsinte
5Cuprins

MODULUL I. Scurt istoric al jocului………………………………………………………. 7
1.1. Repere interna ționale………………………………………………………………………….. 8
1.2. Repere na ționale………………………………………………………………………………. 11
MODULUL II. Hanbdalul ca disciplin ă științifică și sportivă…………………. 28
2.1. Caracteristicile științifice ale disciplinei ……………………………………………… 29
2.2. Handbalul ca disciplin ă sportivă………………………………………………………… 31
MODULUL III. Componenta tehnic ă a jocului de handbal ……………………. 35
3.1. Elementele tehnice din handbal………………………………………………………….. 36
3.2. Tehnica ap ărătorului…………………………………………………………………………. 42
MODULUL IV. Componenta tactic ă a jocului de handbal …………………….. 47
4.1. Defini ția și clasificarea tacticii…………………………………………………………… 48
4.2. Pregătirea tehnico-tactic ă………………………………………………………………….. 50
4.3. Formulele de aplicare ale tacticii ……………………………………………………….. 53 4.4. Tactica individual ă în atac…………………………………………………………………. 54
4.5. Acțiuni tactice individuale ………………………………………………………………… 57
4.6. Tactica individual ă în apărare ……………………………………………………………. 60
4.7. Tactica portarului …………………………………………………………………………….. 66 4.8. Tactica colectiv ă în apărare……………………………………………………………….. 66
MODULUL V. Sistematizarea elementelor tehnico-tactice pe fazele jocului de
handbal………………………………………………………………………………………………… 72
5.1. Fazele jocului în atac………………………………………………………………………… 73
5.2. Fazele jocului de ap ărare…………………………………………………………………… 84
MODULUL VI. Sistematizarea elementelo r tehnico-tactice ale jocului în atac
pe posturi (modelul juc ătorului) ……………………………………………………………. 91
6.1. Elementele tehnice și tactice ale jocului portarului……………………………….. 92
6.2. Elementele tehnico-tactice ale jocului pe postul de extrem ă stânga în atac. 96

Teoria si practica handbalului
6 6.3. Elemente tehnico-tactice ale jocului pe postul de extrema dreapta – dreptaci în
atac………………………………………………………………………………………………………..98 6.4. Elementele tehnico-tactice ale jo cului pe postul de pivot………………………..99
6.5. Elemente tehnico-tactice ale jocului pe postul inter-stânga – dreptaci în atac
……………………………………………………………………………………………………………100
6.6. Elementele tehnico-tactice al e jocului pe postul de inte r-dreapta – dreptaci – în
atac………………………………………………………………………………………………………102 6.7. Elementele tehnico-tactice ale jo cului pe postul de centru (conduc ător de joc )
– în atac ………………………………………………………………………………………………..102
MODULUL VII. Sistematizarea componen telor tehnico-tactice ale jocului în
apărare pe posturi………………………………………………………………………………..106
7.1. Pentru interi și centru (linia de 9 m) …………………………………………………..107
7.2. Pentru extreme și pivot (linia de semicerc) …………………………………………108
7.3. Model de joc pe posturi pentru faza a IV-a a ap ărării …………………………..109
MODULUL VIII. Rela ția dintre dezvoltarea a numitor factori anatomo –
funcționali și practicarea jocului de handbal…………………………………………116
8.1. Modific ări anatomo-func ționale specifice practican ților jocului de handbal117
8.2. Elemente de teorie și metodică handbalului la copii și juniori……………….120
8.3. Particularit ățile de vârst ă, anatomice, fiziologice, psihice și motrice specifice
diferitelor intervale de vârst ă…………………………………………………………………..121
MODULUL IX – Selec ția și criteriile de selec ție ……………………………………133
9.1. Criterii principale…………………………………………………………………………….134
9.2. Criterii complementare …………………………………………………………………….137
BIBLIOGRAFIE: ………………………………………………………………………………..138

Alexandru Acsinte
7
MODULULI. Scurt istoric al jocului

Scop:
¾ Prezentarea principal elor date istorice cu privire la apari ția
jocului de handbal, pe plan intern și internațional;
¾ Prezentarea principalelor performan țe obținute, precum și
apariția principalelor organisme de conducere ale jocului de
handbal.

Obiective opera ționale:
După studierea acestei unit ăți de curs, studen ții vor putea s ă:
¾ analizeze cele mai importante re pere istorice cu referire la
apariția jocului de handbal;
¾ compare principalele r epere istorice ale apari ției jocului de
handbal în țară cu cele interna ționale;
¾ aprecieze dinamica principalelor performan țe obținute de
echipele de handbal din țara noastr ă.

Teoria si practica handbalului
8
1.1. Repere interna ționale

În compara ție cu alte jocuri sportive, handbalul ( și practicarea lui)
poate fi considerat un sport tân ăr. Apariția jocului de handbal în 7 juc ători
este semnalat ă, cel mai adesea, la începutul secolului XX în unele țări din
Europa.
Profesorul Nielsen din Danemar ca, în anul 1904, redacteaz ă primul
regulament de handbal în 7 juc ători numit și handbal de sal ă și care, în
1934 este aprobat de Federa ția Interna țională de Handbalul Amator.
Primul joc inter- țări are loc în 1935 între Danemarca și Suedia, iar
primul Campionat Mondi al de handbal în sal ă are loc în anul 1938. În anul
1972 jocul de handbal în 7 juc ători este introdus în cadrul Jocurilor
Olimpice. Țara de origine a joculu i de handbal în 7 juc ători este considerat ă
Danemarca, iar p ărintele acestui joc este Holger Nielsen, care-l introduce în
anul 1898 la Liceul din Ollerup sub numele de Handbold, fiind socotit unul
din cele mai eficiente mijloace de realizare a obiectivelor educa ției fizice
școlare datorit ă influențelor sale multilaterale. De altfel, aici ia fiin ță pentru
prim dată în lume o sec ție de handbal în 7 juc ători. Pe de alt ă parte Hans
Peter Oppermann, precizeaz ă că handbalul în 7 juc ători a luat fiin ță în
Germania la 29 octombrie 1917 când Max Heiser îmbun ătățeș
te
regulamentul unui joc cu mingea la poart ă numit Torballspiel, dat ă de la
care jocul se nume ște handbal. Jocul se desf ășura pe un teren cu
dimensiunile de 20x40m, cu por ți de 2 x 2,5 m, r egulamentul prevedea s ă
nu se alerge cu mingea în mân ă și nici să nu fie ținută în mână mai mult
decât 5 secunde. Carl Schelenz, profesor din Berl in, face în 1920 regulamentul pentru
jocul de handbal în 11 juc ători, joc provenit din alt joc asem ănător numit

Alexandru Acsinte
9Torbal. Jocul de handbal în 11 juc ători, se desf ășoară pe un teren de fotbal
cu dimensiunile de 60x 110 m, cu dimensiunile por ților ca la fotbal și cu
semicercul ce marca spa țiul de poart ă la 11 metri. Se modific ă și
dimensiunea mingii de la 70 cm la 60 în circumferin ță. Aceste reguli au fost
adoptate pe plan interna țional în anul 1920. Cele de mai sus au dus la
concluzia c ă handbalul este un sport german. De altfel în 1925 în Germania
erau 1282 echipe, iar în 1929 erau dej a 8100 echipe. Avântul se explic ă
prin înfiin țarea în 1921 a Campionatului Na țional German. Primul joc
interțări are loc în Austria (Austr ia-Germania) 5:4, iar dup ă alți autori
Austria ar fi câ știgat cu 6:3.
La Jocurile Olimpice de la Berlin din anul 1936 se introduce pentru
prima dat ă jocul de handbal în 11 juc ători. La acest turneu olimpic particip ă
6 echipe care s-au clasificat astfe l: 1 Germania, 2 Austria, 3 Elve ția, 4
Ungaria, 5 România, 6 SUA. La sfâr șitul secolului XIX, jocuri asem ănătoare apar și în alte țări.
Astfel, în țările Cehe, prof esorii de educa ție fizică căutau jocuri care s ă
satisfacă dorința tineretului de mi șcare, de întrecere și care să solicite în
egală
măsură trenul inferior și cel superior.
Astfel, apare jocul numit HAZENA , pentru care în 1905 profesorul
Vaclav Karas public ă regulamentul de joc. Jocul Hazena, datorit ă noului
regulament prezentat de profes orul Antonin Kristof, se r ăspândește în
numeroase țări. Intre anii 1921-1925 Hazena se practica în Belgia,
România, S.U.A., Polonia, Anglia, Bulgari, India, ș.a. Primele jocuri inter țări
au loc în 1921 la Paris, iar în 1930 are loc primul Campionat Mondial de
Hazena disputat la Praga. Din cele de mai sus rezult ă că jocul de handbal a ap ărut în diverse
țări, aproximativ în aceea și perioad ă ca urmare a activit ății profesorilor de
educație fizică pentru a introduce în școli un sport cu efecte multiple și care
să satisfac ă dorința de mișcare a tineretului. Pent ru dirijarea activit ăților

Teoria si practica handbalului
10 handbalistice inter țări ia ființă Federația Interna țională de Handbal, la
început pe lâng ă Federația Interna țională de Baschet și Volei și apoi
independent ă.
Din anul 1938 Federa ția Intrna țională de Handbal organizeaz ă în
paralel Campionatul Mondial de Handbal în 7 juc ători și cel de handbal în
11 jucători.
La Campionatul Mondial de Handbal în 11 juc ători din anul 1938
desfășurat în Germania particip ă 10 echipe, care se claseaz ă stfel: 1
Germania, 2 Elve ția, 3 Ungaria, 4 Suedia, 5 Ro mânia, 6 Ceoslovacia, 7
Polonia, 8 Danemarca, 9 Olanda, 10 Luxemburg. R ăzboiul întrerupe
activitatea handbalistic ă internațională.
In anul 1946 la Congresul de la Copenhaga se dizolv ă F.I.H.A. și ia
ființă F.I.H. Prin aceasta s-au de schis noi perspective dezvolt ării jocului de
handbal în înteaga lume. La Paris are loc în anul 1948 al doilea Campionat
Mondial de Handbal în 11 juc ători câștigat de Suedia. In anul 1949 are loc
în Ungaria primul Campionat Mondi al feminin de handbal în 11 juc ători,
câștigat de Ungaria. In anul 1952 în Elve ția se organizeaz ă al treilea
Campionat Mondial de Handbal în 11 juc ători la care este campioan ă R.F.
Germania. A doua edi ție a Campionatului Mondial de Handbal în 7 juc ători –
masculin are loc în Suedia în anul 1954 – Suedia ocup ă primul loc. La
Frankfurt pe Main, în anul l956, are lo c al doilea Campionat Mondial în 11
feminin la care România devine campioan ă mondial ă.
Primul Campionat Mondi al de handbal în 7 femi nin are loc în 1957.
Până acum cele 2 jocuri, handbalul în 7 și cel în 11 juc ători merg în paralel.
In anul 1966 în Austria se organizeaz ă ultima edi ție a Campionatului
Mondial în 11 – masculin. In conti nuare s-au organizat numai competi ții de
handbal în 7 juc ători. La Jocurile Olipice de la Munchen din anul 1972 jocul
de handbal în 7 este pr ezent pentru prima dat ă în echipe masculine, iar

Alexandru Acsinte
11cele feminine sunt prezente pentru prima dat ă la Jocurile Olimpice de la
Montreal din 1976. In continua re Campionatele Mondiale masculine și
feminine și turneele Olimpice se organizeaz ă cu regularitate.

1.2. Repere na ționale

Primele date semnaleaz ă că Hazena s-a jucat și în țara noastr ă în
perioada dinaintea și de după primul război mondial. Jocul de handbal în 11
jucători este semnalat în anul 1922 la Sibiu, unde s-a organizat un joc între
două echipe școlare. Se pare c ă în țara noastr ă jocul a fost adus de
studenții care studiau în str ăinătate.
In anul 1928 sunt organizate competi ții de handbal la Sibiu, Bra șov,
Bistrița, Media ș și Sighișoara și se înfiin țează la Reghin prima echip ă
feminină de handbal, iar în anul 1930 România devine membr ă a F.I.H.A.
In jurul anului 1933 se organizeaz ă competi ții în ora șele din
Transilvania și se consemneaz ă înființarea unor echipe de handbal în 11
jucători la Lugoj, Re șița, Bucure ști, Ploiești, Bacău, Galați și P. Neam ț și tot
în anul 1933 Federa ția Român ă de baschet și volei preia și conducerea
activității handbalistice.
Primele jocuri interna ționale la noi au avut loc în anul 1935, când o
echipă studențească din Munchen sus ține 4 jocuri în România.
In anul 1936 se constituie prima echip ă reprezentativ ă a țării care
participă la Jocurile Olimpice de la Berlin și se claseaz ă pe locul 5, iar în
anul 1948 România ader ă la F.I.H.
In anul 1949, la Timi șoara au loc primele meciuri interna ționale
postbelice masculine și feminine și prima edi ție a Cupei României la
handbal în 11 juc ători masculin.

Teoria si practica handbalului
12 Divizia A pentru echipele masculine se înfiin țează în anul 1950 la
handbal în 11, iar în anul 1950 se organizeaz ă primul curs de antrenori de
handbal la care particip ă 40 profesori de educa ție fizică.
La Timi șoara în anul 1950 se organizeaz ă prima competi ție de
handbal în sal ă cu echipe masculine.
In 1951 la Bucure ști are loc jocul de handbal în 7 inter țări. Meciul
final se joac ă cu Cehoslovacia pe care-l câ știgăm cu 14-13. Tot în acest an
se organizeaz ă primele jocuri în sal ă la Bucure ști.
In continuare se organizeaz ă Cupa F.R.H. la handbal în sal ă cu
scopul ca pe perioada de iarn ă echipele de handbal în 11 s ă aibă o
pregătire mai adecvat ă.
Acesta a fost începutul practic ării jocului de handbal în 7 juc ători la
noi în țară.
In anul 1956 la Frankfurt pe Mein echipa feminin ă a României devine
Campioan ă Mondial ă la handbal în 11.
Incepând din acest an, handbalul românesc se impune pe plan mondial o perioad ă îndelungat ă atât la fete cât și la băieți, In anul 1957
începe Campionatul Republic an de handbal în 7 masculin și feminin și
primele jocuri inter țări.
Echipa masculin ă a României particip ă în anul 1957 pentru prima
dată la un Campionat Mondial de handbal în 7.
In 1959 la Campionatul Mondia l de handbal în 11 echipa masculin ă
a României ocup ă locul II.
In 1960 la campionatul Mondial din Olanda echipa feminin ă a
României cucere ște pentru a doua oar ă titlul mondial la handbal în 11
jucătoare.
Echipa masculin ă a României cucere ște în anul 1961 în R.F.G. –
titlul de Campioan ă Mondial ă la handbal în 7, iar echipa feminin ă de

Alexandru Acsinte
13handbal în 7 Știința Bucure ști câștigă prima edi ție a Cupei Campionilor
Europeni. In anul 1962 echipa feminin ă a României la handbal în 7 câ știgă titlul
mondial. In 1964 echipa masculin ă de handbal în 7 cucere ște în Cehoslovacia
titlul de Campioan ă Mondial ă, iar echipa feminin ă “Rapid” Bucure ști
cucerește Cupa Campionilor Europei la Handbal în 7.
In 1965” Dinamo “câ știgă Cupa Campionilor Europeni la handbal în
7. In anul 1968 “Steaua” câ știgă C.C.E.
In anul 1970 în Fran ța echipa masculin ă a României cucere ște a 3-a
oară titlul mondial, iar în 1974 în R.D.G. devine pentru a patra oar ă
Campioan ă Mondial ă.
In continuare se ob țin rezultate mai mode ste: în 1977 Steaua
cucerește C.C.E. la J.O. de la Moscova, b ăieții locul III în 1995 și 1999
fetele sunt campioane la tineret. La toate acestea se adaug ă recentele titluri semnificative ob ținute de
reprezentativa feminin ă a României, respectiv, Vicecampioan ă Mondial ă în
2005. De asemenea, trebuie subliniat ă și participarea echipelor române ști
masculine în competi țiile EHF, Fibrex Nylon S
ăvinești, HCM Constan ța,
Steaua Bucure ști, Dinamo Bucure ști, C.S. Re șița.
Făcând o scurt ă trecere în revist ă a succeselor handbalului
românesc, ajungem la concluzia c ă palmaresul lor este apreciabil.
FEMININ
– Ediția a II-a – 1962 în România, loc I – Campioane Mondiale;
– Ediția a IV-a – 1971 în Olanda, loc 4;
– Ediția a V-a – 1973 în Iugoslavia, loc II – Vicecampioane
Mondiale;
– Ediția a VI-a – 1975 în URSS, loc IV;

Teoria si practica handbalului
14 – Ediția a VIII-a – 1982 în Ungaria, loc V;
– Ediția a IX-a – 1986 în Olanda, loc V;
– Ediția a XI-a – 1993 în Norvegia, loc IV;
– Ediția a XIV-a – 1999 în Nor-Dan, loc IV;
– Ediția a XVII-a – 2005 în Rusia, loc II – Vicecampioane
Mondiale;
– Ediția a XVIII-a – 2007 în Fran ța, loc IV;
– 2008 – CE Macedonia, locul V – Ediția a I-a (J.O. Ed.21) – 1976, în Montreal, loc IV;
– Ediția a VII-a (J.O. Ed.27) – 2000, în Sydnei, loc VII;
Echipe de club câ știgătoare de Cupe Europene:
– 1961 – Cupa Campionilor = Știința Bucure ști;
– 1964 – Cupa Campionilor = Rapid Bucure ști;
– 1984 – Cupa I.H.F. = Chimistul Rm. Vâlcea; – 1989 – Cupa Cupelor = Știința Bacău;
– 1989 – Cupa I.H.F. = Chimistul Rm. Vâlcea; – 1993 – Cupa I.H.F. = Rapid Bucure ști;
– 1996 – Cupa Ora șelor = Silcotub Zal ău;
– 2000 – Cupa Ora șelor = Rapid Bucure ști;
– 2002 – Cupa Challenge = U.Remin Deva; – 2006 – Cupa Challenge = Rulmentul Bra șov;
– 2007 – Cupa Cupelor = Oltchim Rm. Vâlcea.
MASCULIN
– Ediția a IV-a – 1961 în RF Germania, loc I – Campioni
Mondiali;
– Ediția a V-a – 1964 în Cehoslovacia, loc I – Campioni
Mondiali;
– Ediția a VI-a – 1967 în Suedia, loc III – medalie de bronz;
– Ediția a VII-a – 1970 în Fran ța, loc I – Campioni Mondiali;

Alexandru Acsinte
15- Ediția a VIII-a – 1974 în RD Germania, loc I – Campioni
Mondiali;
– Ediția a XII-a – 1990 în Cehoslo vacia, loc III – medalie de
bronz
– Ediția a XIII-a – 1993 în Suedia, loc 10;
– Ediția a XIV-a – 1995 în Islanda, loc 10
– Ediția a II-a (J.O. Ed.20) – 1972, în Munchen, loc III;
– Ediția a III-a (J.O. Ed.21) – 1976, în Montreal, loc II;
– Ediția a IV-a (J.O. Ed.22) – 1980, în Moscova, loc III;
– Ediția a V-a (J.O. Ed.23) – 1984, în Los Angeles, loc III;
– Ediția a VII-a (J.O. Ed.25) – 1992, în Barcelona, loc IX;
Echipe de club câ știgătoare de Cupe Europene:
– 1965 – Cupa Campionilor = Dinamo Bucure ști;
– 1968 – Cupa Campionilor = Steaua Bucure ști;
– 1977 – Cupa Campionilor = Steaua Bucure ști;
– 1985 – Cupa I.H.F. = Minaur Baia Mare; – 1998 – Cupa E.H.F. = Minaur Baia Mare; – 2006 – Cupa Challenge = Steaua Bucure ști;
– 2007 – Cupa Challenge = U.C.M. Re șița.
– 2008 – Cupa Challenge = U.C.M. Re șița.

Succesele excelente ob ținute au atras pe lânga admira ția și stima
tuturor pentru școala româneasc ă de handbal și dorința tuturor echipelor
din elita handbalului mondial de a ne învinge, de a câ știga întâietatea, lucru
care într-o oarecare m ăsură a fost realizat.
FEDERA ȚIA INTERNA ȚIONALĂ DE HANDBAL
Activitatea handbalistic ă internațională este controlat ă
, condus ă,
îndrumat ă și organizat ă de către I.H.F. care este format ă din federa țiile

Teoria si practica handbalului
16 naționale ce conduc activitatea handbalistic ă în țările respective , afiliate la
I.H.F. Federa țiile naționale care formeaz ă I.H.F. se recunosc reciproc ca
fiind singurele organiza ții care în țările lor sunt îndrept ățite să conducă
handbalul și să stabileasc ă relații interna ționale.
I.H.F. nu permite nici un fel de discrimin ări din motive politice,
rasiale, religioase între federa țiile naționale afiliate.
I.H.F. are drept scop, sprijinirea dezvolt ării și promov ării handbalului
în lumea întreag ă. În acest scop I.H.F. organizeaz ă competi ții cu caracter
de propagand ă, sprijin ă federa țiile continentale în organizarea
campionatelor proprii , a turneelor o limpice, a campionatelor mondiale.
I.H.F. organizeaz ă cursuri pentru arbitri și antrenori.

Organele de conducere a I.H.F.
– Congresul;
– Consiliul; – Comitetul executiv; CONGRESUL – este autoritatea suprem ă și se întrune ște în
conformitate cu prevederile statutului, odat ă la doi ani.
Congresele extraordinare pot fi convocate din ini țiativa pre ședintelui
I.H.F. sau la cererea majorit ății consiliului sau federa țiilor afiliate. Federa țiile
afiliate pot trimite la congres un num ă
r maxim de trei per soane care pot
interveni în discu ții, în problemele înscrise pe ordinea de zi. Fiecare
federație interna țională membră are dreptul la un singur vot în Congres.
Toate hot ărârile se supun votului delega țiilor federa țiilor membre
prezente la congres prin vot deschis în afara cazurilor când cineva cere vot secret. Limbile oficiale ale I.H.F. sunt germana, franceza și engleza.

Alexandru Acsinte
17 CONSILIUL I.H.F. – este compus din 18 membri:
– un pre ședinte;
– 5 vicepre ședinți;
– un secretar general; – casierul; – 5 reprezentan ți ai comisiilor de specialitate;
– 5 reprezentan ți ai continentelor;
Consiliul I.H.F. – r ăspunde de aplicarea de c ătre toți factorii implica ți
a hotărârilor congreselor și controleaz ă activitatea comitetului executiv
I.H.F. – decide asupra problemelor financiare; – preg ătește planul de buget, pe care îl prezint ă congresului;
– aprob ă modificările regulilor de joc pe baza propunerilor f ăcute de
comisiile tehnice; – rezolv ă divergen țele dintre federa țiile naționale, fiind ultima instan ță
de judecare a apelurilor introduse împotriva hot ărârilor comisiilor de
disciplină;
– acord ă sancțiunile ;
– r ăspunde de buna desf ășurare a competi țiilor interna ționale pe
care le supravegheaz ă din punct de vedere t ehnic, administrativ și
financiar. COMITETUL EXECUTIV – este format din 7 membri: – p r e ședintele I.H.F.;
– 2 vicepre ședinți din care unul reprezint ă Europa, iar cel ălalt
reprezint ă celelalte continente;
– secretarul general; – casierul; – p r e ședintele uneia dintre cele trei comisii tehnice;

Teoria si practica handbalului
18 Comitetul executiv are în sarcin ă rezolvarea operativ ă a tuturor
problemelor federa ției. Este sub controlul permanent al consiliului și este
obligat să ducă la îndeplinire hot ărârile acestuia.

COMISIILE TEHNICE
Pre ședinții comisiilor tehnice sunt ale și la congres, deoarece sunt și
membri ai consiliului. Membr ii comisiilor tehnice sunt ale și de consiliu pe o
perioadă de 4 ani și care-i poate revoca pentru lips ă de activitate .
Comisiile I.H.F. sunt: – de organizare și competi ție;
– de arbitri și reguli de joc;
– de metodic ă și antrenori;
Pe lâng ă aceste trei comisii tehnice mai func ționează două comisii
de specialitate: – medical ă;
– propagand ă;
Pre ședinții celor trei comisii tehnice formeaz ă comisia de disciplin ă.
Toate federa țiile naționale afiliate la I.H.F. sunt obligate :
– s ă aplice în competi țiile pe care le organizeaz ă, regulile oficiale de
joc și să le interpreteze conform indica țiilor date de comisia de arbitri și
reguli de joc. – s ă
respecte și să aplice întocmai prevederile statutului I.H.F. atât
pe plan intern cât și în relațiile cu celelalte federa ții membre;
Nerespectarea statutului și hotărârilor I.H.F. atrage dup ă sine
aplicarea unor sanc țiuni sub forma:
= suspendarea din activitatea competi țională; sunt
= amenzi b ănești;
= excluderea din federa ție;

Alexandru Acsinte
19
Așa cum este men ționat pe site-ul EHF (European Handball
Federation) (http://www.eurohandball.com/), structura și misiunea
acestei organiza ții se prezint ă astfel:
The European Handball Federation Mission

The European Handball Federation (EHF) is the umbrella organisation for 49 member federations and one associated member (Kosovo) – stretching to all corners of the European continent – with its headquarters in Vienna, Austria. Since its foundation in November 1991, the EHF has taken on the role of ambassador to Eu ropean handball, acting
as a common voice for the European me mber federations and representing
the entire European Handball Family on the internat ional sporting stage.
Starting with the very conception of the European Handball Federation, the
structure of the EHF has changed in line with its dynamic business
philosophy and new and changing trends within the spheres of European
handball. This change has brought with it new init iatives and indeed new
challenges. The EHF focuses its strengths and invests its resources on the development of the sport of handball in general with the overall objective to
optimise product placement on the compet itive sporting market, delivering
the delights of handball in the form of high-profile branded events.

The Sport of Handball
The European Handball Federation – is the catalyst behind the
developments in handball on the Eur opean stage. Handball is a one of the
fastest and most technical team sports in the world – with high-powered,

Teoria si practica handbalului
20
dynamic, exciting, intense and passi onate play. The athletes are the
protagonists of the sport and are hi ghly-trained, poli shed and shaped to
perfection through complex traini ng programmes which encompass the
latest initiatives from the fields of sport science, nutrition and medicine and
high standard equipment. Handball has long since established a firm place on the European sporting
market and is a sport enjoyed by many throughout Europe, both live in the
arena and on television, radio and ever increasingly on the web. The sheer
nature of this team sport strives fo r mutual support and tactical, target-
driven, strategic planning – an intricate partnership of all members of the
European Handball Family.

History of the EHF
On 17th November 2006, the
European Handba ll Federation
(EHF) celebrated it 15 Year Anniversary. Over 15 years ago, the idea of a continental federation, serving the European Handball Family was just a vision, 15 years on and the vision has become a reality, with the EHF taking on the role of ambassador to the sport of handball in Europe, acting as a common voice
for the, now, 49 Member Federat ions and represent ing the European
Handball Family on an in ternational stage, incl uding clubs, players,
referees, delegates and many more. The headquarters of the EHF are in Vienna, Austria and have been since
the Foundation Congress, which took pl ace in 1991 in Berlin. The EHF has
developed considerably since the initia l 29 countries became signatory to
the European Handball Charter of Partnership. At all times, the European

Alexandru Acsinte
21governing body strives to serve t he sport, innovate and develop handball.
The EHF faces adversity in many areas, the sporting market is continuously changing, the political map has evol ved considerably, challenges are
overcome, successes are celebrated, ye t the overall goal never disappears
from view.

Wide Compendium of Activities
The EHF has a duty to guarantee the de velopment of the sp ort in all areas
and puts it name to a wide-spectrum of activities within its compendium,
ranging from its top products at the apex of the scale, namely the Men’s
and Women’s European Ha ndball Championships and the EHF Champions
League – which continue to break TV and media records, to development initiatives such as Beach Handball, Handball at School and Wheelchair
Handball.

EHF EURO Events
The Men’s and Women’s European C hampionships have been carried out
a total of 15 times (incl. 2008 Men’s European Handball C hampionship), in
host countries all over Eu rope. Sixteen of the best national teams in the
world take part in each of these ev ents and they continue to reach new
heights. Recently published figures show a continuous upwards spiral, with
a cumulative audience in the 2008 men’ s event of over 1 billion views and
more than 1000 hours of programming.

Teoria si practica handbalului
22 EHF Champions League
The EHF Champions League has
changed considerably over the past 15 years. The EHF is particularly proud of the product’s pro-active, new branding strategy, which was launched by the EHF sister company, EHF Marketing GmbH. The market has been presented with a "clean" and attractive package, which has taken EHF Champions League handba ll into a new
dimension. On 29 June 2007, the st art of the 15th EH F Champions League
season was celebrated with a Cham pions League Gala on the occasion of
the men’s and women’s draw for the group phase. A special edition
compendium of the EHF Champions League History was published under
the title "Celebrate the Passion".
EHF European Cup Competitions
Over 250 clubs take part in the EH F European Cup competitions, which
include EHF Cup, Cup Winners' Cup and Challenge Cup. The EHF administers over 730 European club matc hes each year, which take place
in all corners of our c ontinent. The European Handb all federation is also
proud of the fact that all 49 member Federations are active within the
organisation, which speaks for itself.
Development Work
A considerable part of EHF busi ness revolves around the further
development of the sport itself and handball within the European Handball
Family. Events and projects of 2006, wh ich proved to be catalysts for this
development, included the EHF Youth Handball Convention, a variety of
referee and delegate courses, coaches’ course and, for example, the EHF

Alexandru Acsinte
23Foster Project, where the "big brot hers" of the Europ ean handball world
guide and give a helping hand to developing handball nations.
Handball Management
Professional handball management has become a business like any other.
Ever since the foundation of the EH F, the organisation has placed huge
importance on its open and pro-active communication strategy and the exchange of information. The EHF is the voice of Europe on handball
matters and is in permanent consultati on with all its part ners. Each year,
many meetings, workshops, confer ences, congresses and events take
place to ensure that this communicati on process falls into place and that
the key link between all hand ball protagonists from all fields of the sport is
strengthened even further. The EHF never loses sight of handba ll's unique passion and speed and
strives to use these characteristics as the underlining statement in the
development of the sport.

Organizarea jocului de handba l ca sport pe plan mondial și național

Dezvoltarea handbalului din țara noastr ă este posbil ă numai
dacă se vor avea în vedere direc țiile de progres ale handbalului pe plan
mondial, precum și legile și regulamentele ce st au la baza practic ării
acestui joc sportiv pe plan interna țional. Pe plan mondi al jocul de handbal
este coordonat de Federa ția Interna țională de Handbal (I.H.F.), iar pe plan
european de Federa ția European ă de Handbal (E.H.F.). In consecin ță, se
impune cunoa șterea de c ătre toți speciali știi în handbal, de v iitorii profesori
de educa șție fizică, de persoanele implicate, ca manageri sau diver și
organizatori a scopului, legilor și regulamentelor pe care le stabilesc aceste
organisme interna ționale.

Teoria si practica handbalului
24 In Statutul Federa ției Interna ționale de Handbal (I.H.F.). aprobat la
Congresul a XXV-lea al I.H.F. din 08- 09 septembrie 1994, sunt cuprinse
următoarele: Federa ția Interna țională de Handbal (I.H.F.) este o organiza ție
legală non-profit care dispune de tote mijloacele pentru a- și atinge
obiectivele. Comitetul Olimpic Interna țional recunoa ște Federa ția Interna țională
de Handbal ca singur reprezentant al handbalului interna țional. Federa ția
Internațională de Handbal este alc ătuită din Federa țiile Naționale care au
fost recunoscute oficial și care controleaz ă handbalul în țara lor. Re ședința
Federației Interna ționale de Handbal va fi la Basel (ELVE}IA). Federa ția
Internațională de Handbal va conduce, dezvolta și promova handbalul în
întreaga lume. Ea va garanta urm ătoarele:
• afacerile s ă fie negociate potrivit legisla ției locale și
Regulamentelor;
• regulamentele interna ționale să fie scrise și respectate potrivit
unui principiu clar ș
i legal;
• desfășurarea tuturor competi țiilor Federa ției Interna ționale de
Handbal (Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale, Calific ările care
nu au fost repartizate federa țiilor continentale; Cupele Mondiale)
și toate obliga țiile ce decurg de aici (r egulamente, liste de sarcini,
compenten ța exclusiv ă în munca cu agen țiile, marketingul și
sponsorizarea);
• organizarea tuturor venimentelor Federa ției Interna ționale de
Handbal;
• promovarea unor noi federa ții membre;
• susținerea cauzei antrenorilor și arbitrilor;
• promovarea juc ătorilor juniori.

Alexandru Acsinte
25 Federa ția Interna țională de Handbal va prom ulga propriul Statut,
regulamentele și regulile oficiale ale jocului de handbal, rela țiile dintre
federațiile naționale membre, precum și drepturile și obligațiile ei față de
federațiile membre.
Prin activitatea ei, Federa ția Interna țională de Handbal va contribui
la promovarea și întărirea prieteniei și înțelegerii reciproce între sportivii din
întreaga lume, prin men ținerea păcii – cea mai important ă condiție pentru
existența sportului, acesta fiind obiectivul principal. Federa ția Interna țională
de Handbal nu tolereaz ă discriminarea pe baze rasiale, de religie ssau
orientare politic ă. Federa ția Interna țională de Handbal se va obliga s ă
respecte corectitudinea în sport și să interzic ă orice încercare de
îmnunătățire incorect ă a performan ței. Prevenirea folosirii dopajului va fi o
grijă specială.
Federaț
ia Interna țională de Handbal recunoa ște următoarele federa ții
continentale:
1. Federa ția Asiatic ă de Handbal;
2. Confedera ția African ă de Handbal;
3. Federa ția European ă de Handbal;
4. Federa ția de Handbal din oceania;
5. Federa ția PanAmercian ă de Handbal.

TEME DE LUCRU

1. Din literatura de specialitate și din mass-media, încerca ți să
reactualiza ți această unitate de curs.
2. Elabora ți o eșalonare cronologic ă în mod comparativ a apari ției jocului
de handbal pe plan intern și internațional.

Teoria si practica handbalului
26

¾ Care sunt principalele forme de practicare a jocului de
handbal de la apari ție și până în prezent?
¾ Care sunt principalele element e definitorii ale structurii EHF?
¾ Care sunt principalele performan țe obținute de echipele
românești în confrunt ările interna ționale dup ă anul 2000?

Rezumat

Evoluția jocului de handbal se poate co ncretiza în principal, prin
trecerea de la handbalul ”mare” în 11 juc ători la cel în 7 juc ători. Acest lucru
a determinat schimb ări esențiale în metodica pred ării, regulament etc,
detalii ce vor fi deazvolt ate în capitolele urm ătoare.
Performan țele echipelor române ști se deta șează după anul 2000
prin particip ările la competi țiile de anvergur ă pe plan european.
EVALUARE
pentru MODULUL I

Alexandru Acsinte
27Bibliografie:
1. Acsinte A., Alexandru E – Handbal, de la ini țiere la marea
performan ță, Ed. Media TM, Bac ău, 2000;
2. Bayer C. – Cerin țele marii performan țe și repercusiunile asupra
pregătirii jucătorilor de handbal, Sportul de performan ță, Nr. 295 –
296, Bucure ști, 1989;
3. Benkreira, M., Portman, M. – The combined training method
contribution to the vertical jump in high level handball players
development, EHF Periodical, Nr.1 / 2003, pg. 50-53;
4. Bon, M. – Measurement of th e cyclic movements of the handball
players during the game by com puter vision system (SAGIT), EHF
Periodicals, 1/2000, pp 35-40;
5. Cervar Lino – The secret of succe s: Harmonization of mental and
Motor Speeds, EURO 2004 Coache s Seminar, Ljubljana/Slovenia
6. http://www.eurohandball.com/ehf/about
7. http://www.eurohandball.com/ ),

Teoria si practica handbalului
28
MODULULII. Handbalul ca disciplin ă științifică și
sportivă

Scop:
¾ prezentarea principalelor elemente de ordin teoretic ce vin în
sprijinul caracteriz ării jocului de handbal ca disciplin ă de
studiu;
¾ stabilirea principalelor repere științifice caracteristice
disciplinei handbal.

Obiective opera ționale:
După studierea acestei unit ăți de curs, studen ții vor putea s ă:
¾ aprecieze din punct de vedere t eoretic, principalele repere ce
definesc handbalul ca disciplin ă științifică;
¾ aprecieze care sunt caracteris ticele principale ale jocului de
handbal;

Alexandru Acsinte
29
2.1. Caracteristicile științifice ale disciplinei

Ca disciplin ă științifică – handbalul face parte din știința mișcărilor
omului pe care o alimenteaz ă cu date practice și de la care ob ține legi și
legități cu caracter general pentru orientarea studiilor sale.
Handbalul este disciplin ă științifică pentru c ă îndepline ște condițiile
unei științe și anume:
1. Are obiect de cercetare propriu . Obiectul acestei discipline îl
reprezint ă studiul con ținutului jocului de handbal, a modalit ăților de
practicare ca și a tehnologiei de înv ățare. Având acest obiect, în fa ța
handbalului ca știință se ridică următoarele probleme :
• studierea apari ției și dezvoltării jocului:
• studierea componentelor jocului;
• studierea practicii înaintate a celor mai buni profesori antrenori și
generalizeaz ă experien ța acestora în lec ția de educa ție fizică și
antrenamentul de handbal;
• realizarea leg ăturii cu celelalte jocuri sportive și cu alte științe:
fiziologie, igien ă, biomecanic ă, biochimie etc;
• studierea celor mai noi tehnologii privind înv ățarea și practicarea
jocului de handbal la toate nivelele;
• studierea și interpretarea corect ă a regulamentului de joc, ca
principal factor care determin ă ca jocul s ă progreseze și să
devină interesant și atractiv pentru practican ți și spectatori.

2. Are metode de cercetare proprii sau adaptate specificului jocului
de handbal – luate de la alte științe. Printre metodele de cercetare folosite
enumerăm:
a. metoda istoric ă;

Teoria si practica handbalului
30 b. metoda statistico-matematic ă;
c. metoda model ării;
d. metoda observa ției;
e. metoda experim entului pedagogic;
f. metoda testelor; g. metoda sociometric ă;
h. metoda studiului documentelor de specialitate;
iar mai nou:
i. investiga ția filosofic ă;
j. meta-analiza; k. cercetare descriptiv ă;
l. cercetarea calitativ ă;
m. măsurarea mi șcării, etc.
3. Are ipoteze proprii
. In cadrul activit ății de cercetare se emit
ipoteze (presupuneri) care apoi sunt cercetate, cu una sau mai multe
metode din cele enumerate și dacă se confirm ă valabilitatea lor, ele devin
certitudini care validate conduc la îmbun ătățirea activit ății practice.
4. A acumulat o cantitate apreciabil ă de cuno ștințe care permit
desfășurarea în mod științific a procesului de predare-înv ățare. Cea mai
mare cantitate de cuno ștințe s-a acumulat în domeni ul antrenamentului din
acest joc sportiv, dar, și din domeniul practic ării handbalului în lec ția de
educație fizică sau activit ățile independente, precum ce le din sportul pentru
toți.
5. In sfâr șit, putem aprecia c ă are legi și legități proprii după care se
desfășoară activitatea de handbalistic ă în diferite subsisteme ale
sistemului nostru de educa ție fizică și sport.
Mergând pe linia aprofund ării studiilor și acumul ării de cuno ștințe,
handbalul s-a diversificat în mai multe ramuri:
a. teoria și practica handbalului în înv ățământ;

Alexandru Acsinte
31b. teoria și practica handbalului în c adrul “Sportului pentru to ți”.
c. teoria și practica handbalului la copiii și juniori – ca baz ă de masă
a handbalului de performan ță;
d. teoria și practica handbalului de performan ță și înaltă
performan ță.
In cadrul cursului de baz ă, cu toți studenții în educa ție fizică, se
studiază teoria și practica handbalului în înv ățământ în cadrul Sportului
pentru to ți și în eșaloanele inferioare ale sportului la copiii și juniori.

2.2. Handbalul ca disciplin ă sportivă
2.2.1. Introducerea în jocul de handbal ca sport și
caracteristicile jocului de handbal

Ca disciplin ă sportivă handbalul este un joc sportiv care se practic ă
în asocia ție, pe echipe ce particip ă la concursuri și competi ții, diferen țiate
pe vârste, sexe și grad de preg ătire. Echipele de handbal urm ăresc
întotdeauna victoria și obținerea sau p ăstrarea unui loc cât mai bun în
competiția respectiv ă. Echipele de handbal, pentru a putea participa în
competiții oficiale, trebuie s ă fie cuprinse în sec țiile pe ramuri de sport ale
cluburilor sau asocia țiilor sportive.
Competi țiile de la nivelul sportului de performan ță au o organizare
superioar ă și permanent ă, sub forma diviziilor și asigură ierarhizarea
valorilor handbalistice la nivel na țional.
La nivelul fiec ărei competi ții se alcătuiește un calendar competi țional
de către forurile sau or ganismele competente.
Jocul de handbal se disputa între dou ă echipe formate din 7 juc ători,
dar care mai au câte 5 rezerve fiecare. In teren sunt 6 juc ători de câmp și
un portar, iar ca rezerve 4 juc ători de câmp și un portar.

Teoria si practica handbalului
32 Fiecare joc este condus de 2 arbitri, ajuta ți de un secretar și un
cronometror. Echipele urm ăresc să obțină victoria prin înscrierea unui num ăr mai
mare de goluri și primirea unui num ăr cât mai mic de goluri. Victoria se
obține prin lupta direct ă între juc ătorii celor dou ă echipe. Echipele caut ă să
arunce cât mai multe mingi în partea advers ă și să împiedice adversarul s ă
arunce la poarta pe care o ap ără.
In timpul jocului fiecare echip ă luptă, în principal pentru posesia
mingii pe care, jucând-o regulamentar, caut ă s-o introduc ă în poarta
adversă. Aceast ă luptă solicită din partea juc ătorilor efort fizic, o anumit ă
tactică, cunoașterea unui num ăr de procedee tehnice, o anumit ă capacitate
psihologic ă și calități psihomotrice ca: viteza, coordonarea, rezisten ța și
forța specifice. Procedeele tehnice înglobeaz ă principalele deprinderi
motrice de baz ă: alergare, prindere, aruncare, s ă
ritura și specifice:
dribling, pase specif ice, s.a. Intre aces te procedee, prinderea și pasarea
mingii și aruncarea la poart ă sunt cele principale pentru atac, iar pentru
apărare: marcarea și împiedicarea adversarului s ă prindă, să paseze sau
să arunce mingea la poart ă și să intre în posesia mingii.
Datorit ă concepției jocului , handbalul este un joc tare din punct de
vedere fizic în care împ ărțirea spațială, atacul și apărarea aduc mereu în
contact corporal pe juc ătorii celor dou ă echipe. Prin regulament vor fi
clasificate accentele luptei s portive astfel încât fie pedepsit ă consecvent
comportarea nesportiv ă. Tocmai în aceasta const ă valoarea educa țională a
jocului de handbal, care ne înva ță să nu vedem în adversar un du șman, ci
un prieten, pe care po ți să-l “bați” doar prin mijloace cinstite.
La baza desf ășurării jocului de handbal se afl ă regulamentul de joc
ce trebuie respectat de ambele echipe.

Alexandru Acsinte
33Caracteristicele principale ale jocului de handbal:
• Este un joc colectiv și foarte dinamic solicitând organismul la un
nivel crescut din toate punctele de vedere – fizic și psihic.
• Asigur ă influențe multiple privind deprinderile motrice, aptitudinile
psiho-motrice, psihice, educarea și formarea corporal ă corectă a
tineretului. Asigur ă o foarte bun ă motricitate general ă. Contribuie
eficient la formarea personalit ății și la integrarea social ă.
• Poate fi înv ățat și practicat cu u șurință și este accesibil tuturor.
• Nu necesit ă instalații și aparatur ă deosebite, motiv pentru care se
poate practica în toate școlile și în diferite alte institu ții și
societăți.
• Handbalul de performan ță cere totu și o pregătire deosebit ă și un
efort fizic și psihic foarte mare.

¾ Care sunt principalele tr ăsături ce caracterizeaz ă handbalul
ca disciplin ă științifică?
¾ Care sunt principalele tr ăsături ce caracterizeaz ă handbalul
ca disciplin ă sportivă?
EVALUARE
pentru MODULUL II TEMĂ DE LUCRU

Dați exemple concrete pentru fiecare caracteristic ă a jocului de
handbal.

Teoria si practica handbalului
34 Rezumat

Handbalul, privit ca disciplin ă științifică și sportivă, ne ajută să înțelegem
că acest joc presupune o abordare pluridisciplinar ă, atât din punct de
vedere al metodicii de predare, cât și a metodicii de instruire. Stabilirea
caracteristicilor definitorii în rela ție direct ă cu domeniile de activitate,
respectiv, cercetarea științifică și performan ța sportiv ă, fac din jocul de
handbal un subiect vast de studiu.
Bibliografie:
Acsinte A. – Handbal, Fundamente t eoretice, Ed. Performantica, Ia și, 2007;
Alexandru Eftene – Principii ale model ării antrenamentul ui în handball,
juniori I, Ed. Tehnopress, Ia și, 2005;
Alexandru Eftene, Anat olie Budevici. – H andbal pentru copii și juniori,
(teorie și metodic), Ed. Valinex SA, Chi șinău, 2003;
Katzamanidis, Ch., Chatsikotoulas, K., Giannakos, A. – Optimisation of the
training plan of the handball game, EHF Periodicals, 2/2000, pp 49-55;
Kosik Vladimir. – The essence of co mbining classic Handbal with Beach
Hanbdball, EHF Periodical, 2/2002, pp 47 Kovacs, L. – Rules of the game from a coache s perspective, EHF
Periodical, Nr.1 / 2002, pg. 59-60 http://www.eurohandball.com/ehf-commissions

http://www.eurohandball.com/

Alexandru Acsinte
35
MODULULIII. Componenta tehnic ă a jocului de
handbal

Scop:
¾ Prezentarea și eșalonarea principalelo r elemente tehnice
specifice jocului de handbal;
¾ Stabilirea caracteristicilor tehnice specifice fazelor de ap ărare
și atac.

Obiective opera ționale:
După studierea acestei unit ăți de curs, studen ții vor putea s ă:
¾ Prezinte în ordinea specific ă elementele tehnice caracteristice
fazelor de ap ărare și de atac,
¾ Trateze în mod diferen țiat caracteristicile tehnice specifice
fazelor de atac și apărare.

Teoria si practica handbalului
36
3.1. Elementele tehnice din handbal

Pentru a u șura înțelegerea vom face diferen țierea elementelor și
procedeelor tehnice în func ție de atac și de ap ărare ca situa ții
fundamentale ale jocului și de asemenea, vom analiza separat tehnica
portarului.
Tehnica atacantului
Sistematizarea pe care o prezent ăm în continuare este caracteristic ă
handbalului școlar. Pentru handbalul de performan ță sistematizarea este
mult mai complex ă.

Poziția fundamental ă a atacantului
Desf ășurarea jocului cere din partea celor care-l practic ă adoptarea
unor pozi ții ale corpului și segmentelor sale care s ă favorizeze executarea,
în condi ții de eficacitate crescut ă a procedeelor cerute de situa ția
respectiv ă. Fiecărui post din atac îi corespunde o anumit ă poziție
fundamental ă (exemplu: pivot, inter, etc.)

Mișcarea în teren sau deplasarea juc ătorilor în teren f ără minge
Ca element de tehnic ă, mișcarea în teren cuprinde deplas ările și
acțiunile atacantului efectuate în scopul câ știgării unei pozi ț
ii avantajoase în
teren față de adversar pentru a crea premisele necesare intr ării în posesia
mingii sau pentru a efectua un atac. Mi șcarea în teren cuprinde numer oase procedee tehnice, unele
foarte frecvente în joc, chiar indispens abile, iar altele ma i rar folosite dar
care totu și își au rostul lor în arsenalul tehnicii atacantului.

Alexandru Acsinte
37 Con ținut. Procedeele tehnice ale mi șcării în teren sunt urm ătoarele:
pornirile (plec ările) din loc, alergarea lansat ă, alergarea cu spatele,
alergarea lateral ă cu pas încruci șat și uneori ad ăugat, alergarea tropotit ă,
alergarea de vitez ă, alergarea de vitez ă, frânările din alergare, opririle,
întoarcerile, schimb ările de direc ție, săriturile pe unul și două picioare de pe
loc și din deplasare, mi șcările speciale ale trunchiului și ale bra țelor,
mișcarea în teren pe post în atac. Mult e din procedeele prezentate mai sus
sunt asem ănătoare celor din atletism, îns ă cu unele particularit ăți. Asupra
altora trebuie s ă insistăm. Astfel:
− schimbările de direc ție se fac de c ătre atacant pentru a sc ăpa de
marcajul strâns al ap ărătorului sau pentru a intra la timp într-o ac țiune
colectivă. Schimbarea de direc ție se poate face cu pas oblic-lateral, prin
pas încruci șat, prin piruet ă, cu ușoară săritură și frânare pe dou ă
picioare, prin legarea a dou ă schimbări de direc ție (schimbare dubl ă);
− în cadrul mi șcărilor speciale ale trunchiului și brațelor, cuprindem:
îndoirea trunchiului, ghemuirea corpului, r ăsucirea trunchiului din
alergare și mișcarea bra țelor pentru prinderea și manevrarea mingii
independent ă de activitatea picioarelor (din deplasare, diferite structuri
de pași).
− mișcarea în teren pe post în atac presupune ca juc ătorul să fie în
permanent ă mișcare și să fie preg ătite pentru dezvoltarea fazelor
efectuând deplasare î nainte-înapoi; deplas ări cu pași alăturați stânga-
dreapta, pe elipse, în cercuri; porniri bru ște de pe loc și pătrundere în
breșele apărării; deplas ări în întreaga fâ șie de teren specific ă postului,
opriri, porniri, schimbare de direc ție. Ușoare sărituri pe loc și joc de
picioare specifice postului.
Am insistat asupra mi șcării în teren deoarece toate procedeele
acesteia constituie și mijloace de baz ă prin care se realizeaz ă pregătirea
fizică la handbal.

Teoria si practica handbalului
38 Ținerea mingii
Face parte din blocul func țional prindere-pasare (aruncare, ac țiune
cu mingea). Element de leg ătură între prindere și dezvoltarea fazelor de
joc, ținerea mingii poate dura (regulamentar) trei secunde în care atacantul
poate efectua diferite ac țiuni. ținerea mingii se poate face cu dou ă mâini,
recomandat ă elevilor sau cu o mân ă la echipe de performan ță.

Prinderea mingii
Însumeaz ă mai multe aspecte ale intr ării în posesia mingii. În cele
mai frecvente situa ții avem de-a face cu pr imirea unei pase de la un
coechipier. Se face cu dou ă mâini din lateral, în dreptul pieptului, deasupra
capului, lateral stânga sau dreapt a, la nivelul genunilor, etc.
Condi ții pentru prinderea sigur ă a mingii:
− deplasarea în întâmpinarea mingii;
− găsirea celei mai bune pozi ții de prindere;
− plasarea corpului și îndeosebi a cupei palmelor în traiectoria mingii;
− relaxarea musculaturii bra țelor și mâinilor;
− primirea mingii cu bra țele semiflexate;
− amortizarea șocului prin înt ărirea articula țiilor degetelor și cedarea
celor ale pumnului și cotului, concomitent cu prinderea și reținerea
mingii;
− asigurarea posesiei mingii și pregătirea pentru ac țiunile ce urmeaz ă.
Intrarea în posesia mingii se face și după ce acestea se rostogolesc
pe sol sau rico șează din sol, se prind dup ă o prealabil ă săritură, cele tari
sau unele se stopeaz ă și apoi se prind dup ă ricoșare din sol, vin din urm ă,
etc.

Alexandru Acsinte
39Pasarea mingii
Este transmiterea mingii unui coechipier și prinderea ei de c ătre
acesta. Pasa este un element esen țial al jocului, ca principal mijloc de
colaborare între coechipieri. Se are în vedere precizia, siguran ța, lungimea
și viteza cu care se transmite mingea.
Calitatea și responsabilitatea pentru a realiza o pas ă utilă revine în
egală măsură atât pasatorului cât și primitorului.
Mai sus am prezentat condi țiile pentru a prinde mingea și în
continuare prezent ăm condițiile pentru realizarea unei pase bune:
− Informare permanent ă, înainte și după primirea mingii, asupra
pozițiilor în teren a coechipierilor și adversarilor;
− Prinderea sigur ă cu două mâini a mingii și pregătirea ei pentru pas ă;
− Alegerea celui mai indicat coechipier;
− Pasa trebuie s ă aibă precizie, s ă fie utilizabil ă;
− For ța cu care se paseaz ă trebuie adaptat ă distanței și deplasării
coechipierului;
− Pasa s ă fie rapid ă și oportun ă;
− Pasa s ă aibă traiectorie întins ă, lineară.
Clasificarea paselor se poate face din multe puncte de vedere: de pe
loc sau deplasare, dup ă structuri de pa și premerg ători după acțiunea
brațului, pase fundamentale (azvârlite, lansate, etc.), pase speciale cu
sprijin pe sol sau din aer, ș.a.

Driblingul
Este element de tehnic ă p r i n c a r e j u c ătorul se poate deplasa în
teren cu mingea. Sunt trei modalit ăți de a face dribling:
– Driblingul simplu este împingerea mingii în sol odat ă, înainte și
după driblingul simplu se pot face unul, doi sau trei pa și (permiși
de regulamentul de joc);

Teoria si practica handbalului
40 – Driblingul multiplu este împingerea repetat ă a mingii în sol cu una
din mâini;
– Dribling prin rostogolirea mingii pe sol cu o mân ă.
Driblingul nu este recom andat în atacul rapid.

Aruncarea la poart ă
Victoria este de partea echipei care înscrie mai multe goluri în poarta
echipei adverse. Aceasta a f ăcut ca aruncarea la poart ă să fie considerat ă
drept cel mai important element de tehnic ă.
Clasificări:
− sub aspectul mi șcării și a acțiunii brațului arunc ător: prin azvârlire,
lansare, împingere, lovire, deviere, ac țiuni complexe;
− dup ă modul cum sunt exec utate: de pe loc, dup ă diferite structuri de
pași, din alergare, s ăritură. Plonjon, prin evitare;
− în raport cu distan ța și locul fa ță de poart ă: de pe semicerc, de la 9
m, din unghiuri laterale;
− se pot face cu o mân ă, cu două mâini;
− func ție de adversar: peste, lateral pr in evitare, lateral prin c ăderea
brațului.
Factorii care contribuie și condiționează eficacitatea arunc ărilor la
poartă sunt urm ătorii:
− Forța de aruncare care însumeaz ă forța musculaturii picioarelor,
trunchiului și brațului. Este influen țată și de lungimea pârghiilor
brațului și de folosirea ei corespunz ătoare prin biciuire;
− Viteza de execu ție a arunc ării este cel mai im portant factor al
eficacității. Viteza arunc ării depinde de st ăpânirea mecanismului
de bază al procedeului tehnic , de capacitatea nativ ă de vitez ă și
de detent ă a brațului.

Alexandru Acsinte
41− Precizia este un alt factor hot ărâtor al eficacit ății, dependent ă de
suprafața de sprijin (când se arunc ă de pe picioare), de echilibrul
corpului (mai ales în aer), de ținerea corect ă a mingii, de vizarea
porții, de stabilitatea și automatismul procedeului, de acoperirea
și apăsarea pe minge, de gradul de preg ătire al juc ătorului, de
oboseală.
− Aruncarea la poart ă trebuie s ă fie surprinz ătoare și derutant ă;
− Aruncarea la poart ă (procedeul) se efectueaz ă în func ție de
răspunsul ap ărătorului;
− Jucătorul care arunc ă la poart ă trebuie s ă fie calm și să se
concentreze, dar s ă nu fie rigid.
Fentele
Fentele sunt constituit e din începuturi ale unor ac țiuni (procedee)
care se întrerup înainte de final și se continu ă prin alte ac țiuni ce surprind
apărătorul. Fenta are dou ă părți: una preg ătitoare – de simulare și alta –
finală, executat ă hotărât, în vitez ă și forță.
Exemple:
− Fent ă de pasă de deasupra um ărului continuat ă cu pasă din prona ție
cu solul;
− Fent ă de angajare a pivotului continuat ă cu aruncare la poart ă;
− Fent ă simplă spre stânga continuat ă cu pătrundere în dribling spre
dreapta, etc.
În handbalul școlar fentele sunt mai pu țin folosite datorit ă
complexit ății lor sporite.

Teoria si practica handbalului
42 3.2. Tehnica ap ărătorului

Tehnica ap ărătorului cuprinde pu ține elemente și procedee cu care
el trebuie s ă facă față în orice împrejurare ac țiunilor variate de atac și prin
care să împiedice înscrierea golurilor în poarta proprie.

Sistematizarea tehnicii ap ărătorului este urm ătoarea:
Poziția fundamental ă din apărare este cea care asigur ă echilibrul și
posibilitățile necesare pentru a efectua toate mi șcările cerute de
desfășurare a jocului. Ea difer ă în funcție de postul juc ătorului în cadrul
sistemului de joc și de la un sistem de ap ărare la altul.
Mișcarea în teren a ap ărătorului . Pe lâng ă procedeele folosite de
atacant, ap ărătorul folose ște și alte procedee specifice:
− deplas ările în lateral, stânga și dreapta cu pa și adăugați;
− deplas ări înainte spre semicercul de la 9 m și retragere le semicercul
de la 6 m;
− mișcări speciale ale bra țelor sus, lateral, oblic jos, stânga sau
dreapta;
− sărituri cu desprindere pe dou ă picioare.
Atacarea adversarului cu corpul este permis ă de regulamentul
jocului și se face înainte sau când adver sarul are mingea. În schimb nu
este permis ă atacarea adversarului cu bra țele și îmbrățișările.
Blocarea arunc ărilor la poart ă. Când ap ărătorul aflat pe semicerc nu
are timp s ă iasă la adversarul care arunc ă la poart ă atunci blocheaz ă
mingea cu dou ă mâini, cu o mân ă din săritură d pe loc sau f ăcând un pas
fandare. Dup ă blocarea mingii juc ătorul va fi preocupat și să intre în
posesia ei.

Alexandru Acsinte
43Scoaterea mingii de la adversar se face din dribling când mingea
ricoșează din sol sau când un atacant paseaz ă mingea unui coechipier
apărătorul anticipând, se interpune în traiectoria mingii – spre primitor.
Înv ățarea, consolidarea și perfecționarea elementelor și procedeelor
tehnice se face în jocurile cu tem ă din cadrul lec țiilor. În toate cele trei
"Îndrumare metodice de handbal" s-au prezentat și exerciții adecvate de
învățare și perfecționare.
Portarul trebuie s ă dovedeasc ă calm, siguran ță și interven ții și spirit
de sacrificiu. Portarul trebuie s ă posede calit ăți de ordin fizic ca vitez ă de
reacție, îndemânare și suplețe, detent ă, forță general ă și rezisten ță
specifică. Acestea trebuie dublate de calit ăți psihice cum ar fi curajul,
stăpânirea de sine, aten ția și concentrarea, voin ța și hotărârea.
Pentru ap ărarea por ții ei folosesc mi șcări de randament maxim
(create special) astfel:
Poziția fundamental ă a portarului este total diferit ă de cea a
atacanților și apărătorilor, fiind în func ție de locul de unde se arunc ă: din
afară (9-12 m de poart ă), de pe semicerc sau de pe extreme. Pentru a g ăsi
poziția optimă el se deplaseaz ă în general cu pa și adăugați sau cu pa și
mici înainte-înapoi.
Prinderea mingii este un element de baz ă al tehnicii portarului. Locul
unde mingea este aruncat ă în poart ă determin ă deplasări. Schimbarea
poziției fundamentale și mai ales schimbarea pozi ției brațelor. Tehnica este
diferențiată pentru prinderea mingii venit ă în dreptul pieptului, în lateral sus-
jos, stânga-dreapta, la mingile rico șate din podea aruncate cu bolt ă sau
diferite efecte.
Respingerea mingii . Portarul trebuie s ă prindă cât mai multe mingi,
dar atunci când acestea sunt aruncate cu mult ă forță, în vitez ă sau sunt
derutante, el le respinge fie c ă acestea vin sus și lateral (cu un bra ț), jos și
lateral (fandare și un braț sau șpagat) în unghiul scurt (parare), pe col țurile

Teoria si practica handbalului
44 lungi (cu împingere în piciorul de lâng ă bară și căderea bra țului sau
șpagat).
Mișcarea în spa țiul de poart ă. Pe lâng ă deplasările din pozi ție
fundamental ă și cerințele impuse de plasament, por tarul se poate deplasa
fără și cu minge în spa țiul de poart ă oricum vrea (îi pe rmite regulamentul).
Noi recomand ăm ca dup ă prinderea mingii, respingerea și recuperarea ei,
portarul s ă o repună cât mai repede în joc.
Degajarea mingii se face la un coechi pier apropiat (de regul ă
intermediar), la vârful de atac sau aruncare direct ă în poarta advers ă pentru
a marca gol. Degajarea mingii se ace din spa țiul de poart ă, imediat ce a
intrat în posesia ei, dup ă un demarcaj lateral pentru a- și înmul ți
alternativele pasei oportune.
Tehnica portarului ca juc ător de câmp necesar ă la interven țiile în
contraatacul adversarului sau ca al șaptelea juc ător de câmp în situa ții
tactice speciale (folosind pasa, driblingul, fenta, aruncarea la poart ă, etc.).
Aceste cuno ștințe se dobândesc când este încep ător și se perfec ționează
când este necesar. În cadrul lec țiilor de clas ă desfășurate cu elevii nu ne ocup ăm în
mod special de preg ătirea portarilor. În schimb la echipa reprezentativ ă a
școlii sau în clasele speciale de handbal preg ătirea sistematic ă a portarilor
este absolut necesar ă.

TEMĂ DE LUCRU

Clasifica ți elementele tehnice specifice fazelor de ap ărare și atac.

Alexandru Acsinte
45
¾ Care sunt principa lele elemente de tehnic ă specifice
apărătorilor?
¾ Care sunt principa lele elemente de tehnic ă specifice
atacanților?

Rezumat

Din punct de vedere tehnic, jo cul de handbal are o structur ă
accesibil ă, atât din punct de vedere teoretic, cât și din punct de vedere al
metodicii de predare a el ementelor tehnice. Astfel, elementele de tehnic ă
specifice ap ărării sunt:
– poziția fundamental ă;
– mișcarea în teren;
– atacarea adversarului cu mingea; – scoaterea mingii de la adversar;
Iar cele specifice atacului sunt:
– poziția fundamental ă specifică atacanților (inter, piovot etc);
– mișcarea în teren cu și fără minge;
– ținerea mingii;
– prinderea mingii; – pasarea (transmiterea) mingii; – driblingul; – aruncarea la poart ă.

EVALUARE
pentru MODULUL III

Teoria si practica handbalului
46 Bibliografie:
1. Acsinte A. – Handbal, Fundament e teoretice, Ed. Performantica,
Iași, 2007;
2. Alexandru Eftene – Principii ale model ării antrenamentului în
handball, juniori I, Ed. Tehnopress, Ia și, 2005;
3. Alexandru Eft ene – Modelarea con ținutului antrenamentului sportive
în perioada preg ătitoare la handbaliste junioa re I din cadrul stadiului
de specializare, Tez ă de doctorat, Chi șinău, 14 oct. 2004;
4. Alexandru Eftene, Anatolie Budevici. – Handbal pentru copii și juniori,
(teorie și metodic), Ed. Valinex SA, Chi șinău, 2003;
5. Katzamanidis, Ch., Chatsikotoulas , K., Giannakos, A. – Optimisation
of the training plan of the handball game, EHF Periodicals, 2/2000,
pp 49-55;
6. Constantini, D. – The use of ant icipation in defence as a tool to
organise counterattacks, EHF per iodical, 2/2002, pp 43-47 ;
7. Constantini, D. – Ne w elements in the attack in mens Handball at the
Olympic Games in Sydney/Aus, EHF periodical, 1/2002, pp 36-38;
8. Kovacs, L. – Rules of the gam e from a coache s perspective, EHF
Periodical, Nr.1 / 2002, pg. 59-60.
9. http://www.infocoaches.com/

Alexandru Acsinte
47
MODULULIV. Componenta tactic ă a jocului de
handbal

Scop:
¾ Prezentarea și eșalonarea principalelo r elemente tactice
specifice jocului de handbal;
¾ Stabilirea caracteristicilor tactice specifice fazelor de ap ărare
și atac.

Obiective opera ționale:
După studierea acestei unit ăți de curs, studen ții vor putea s ă:
¾ Clasifice elementele de tactic ă în funcție de mai multe criterii;
¾ Aprecieze în mod corespunz ător caracteristicile tactice ale
fazelor de ap ărare și atac;
¾ Eșaloneze corect elementele de tactic ă colectiv ă și
individual ă specifice atacului și apărării.

Teoria si practica handbalului
48
4.1. Defini ția și clasificarea tacticii

Dac ă prin tehnic ă am arătat care sunt mi șcările (gesturile motrice)
întâlnite în jocul de handbal, tactica arat ă rolul acestor mi șcări, cum și de ce
le folosim, care este contribu ția gândirii juc ătorilor pentru a ob ține victoria.
Tactica î și propune s ă învețe pe jucători modalit ățile organiz ării, pregătirii și
desfășurării acțiunilor de atac și de apărare.
Prin tactic ă se înțelege totalitatea ac țiunilor individuale și colective
ale jucătorilor unei echipe, organizate și coordonate ra țional și unitar, în
limitele regulamentului și ale eticii sportive, în scopul ob ținerii victoriei. (L.
Teodorescu, 1965) În lupta sportiv ă intervine un proces de gân dire continuu concretizat
în selecționarea și aplicarea procedeelor tehnice însu șite, prin valorificarea
calităților fizice , psihice și teoretice ale fiec ărui jucător la situa țiile concrete
dar mereu schimb ătoare din meci. Pentru a dezvolta gândirea tactic ă se
cultivă la jucători spiritul de observa ție, inițiativa creatoare, fermitatea,
capacitatea de anticipare și opțiunea pentru solu ția optimă la situația dată.
Dac ă prin tehnic ă am arătat cum se execut ă corect, sigur și eficace
mișcările întâlnite în jocul de handbal, tactica ne înva ță care este rolul
acestor mi șcări, cum și de ce le folosim, care este contribu ția gândirii
jucătorilor pentru ob ținerea unui rezultat favorabil. Tactica î și propune s ă
învețe pe jucători modalit ățile organiz ării și desfășurării acțiunilor de atac și
de apărare.

Alexandru Acsinte
49Tactica se clasific ă în individual ă și colectiv ă.

TABEL 1 . Sistematizarea tacticii.

În atac: reguli de ac ționare; calit ățile, rolul și sarcinile juc ătorilor
pe posturi; folosirea tactic ă a procedeelor tehnice; demarcajul
direct și indirect; dep ășirea adversarului; recuperarea mingilor.
În apărare: cerințele apărării față de jucător; reguli ale tacticii
individuale în ap ărare; calit ățile și sarcinile ap ărătorilor laterali,
intermediari, centrali, zbur ători; folosirea tactic ă a procedeelor
tehnice; lansarea cu adversarul; marcajul adversarului; urm ărirea
și recuperarea mingiilor. Tactica
individual ă
Tactica portarului : plasamentul și apărarea arunc ărilor de la
distanță, de pe semicerc, de pe extreme; colaborarea cu
apărătorul; apărarea arunc ărilor de la 7 m.; ac țiunile portarului ca
jucător de câmp.
Tactica
colectivă
cuprinde: În atac: principii: p ăstrarea posesiei mingii; atacarea por ții
adverse; crearea raportului supranum eric; adaptarea atacului la
sistemul de ap ărare folosit de adversar; provocarea și
valorificarea gre șelilor ap ărării adverse; mijloace ale tacticii
colective în atac: pase între doi sau mai mul ți atacanți, combina ții
de bază pe arip ă, pasa-p ătrunderea și reprimirea mingii,
încrucișările, paravane, blocaje, alte combina ții, fazele atacului,
sisteme de joc etc.

Teoria si practica handbalului
50 În apărare: principii: ap ărarea por ții sarcină a tuturor juc ătorilor,
luptă pentru dobândirea mingii, adapt area la atacul advers,
provocarea și valorificarea gre șelilor atacan ților; mijloace:
repartizarea și numărătoarea, sprijinirea și vorbirea în ap ărare,
predarea și preluarea atacantului, alunecarea, închiderea
culoarelor, dublarea și întrajutorarea, flotar ea, suplinirea; fazele
apărării: replierea, ap ărarea temporar ă, organizarea, ap ărarea
propriu-zis ă; sisteme de ap ărare: zon ă, „om la om”, combinat ă;
apărarea în situa ții speciale.

Tactica aplicat ă de un juc ător este tactica individual ă, iar cea
aplicată de doi sau mai mul ți jucători se define ște ca tactic ă colectivă. Le
întâlnim atât în atac cât și în apărare.În joc sunt prezen ți toți factorii
(componentele) de preg ătire – tehnic, tactic, fizic, psihic, teoretic – care se
află într-o strâns ă interdependen ță, influen țându-se și condiționându-se
reciproc. Astfel, tactica nu se po ate valorifica decât prin preg ătire tehnic ă,
aceasta la rândul ei are la baz ă pregătirea fizic ă și tactică, iar toat ă
pregătirea în ansamblu se valorific ă în condi țiile unei preg ătiri psihice și
teoretice.
4.2. Preg ătirea tehnico-tactic ă

Componentele preg ătirii se afl ă într-o strâns ă interdependen ță,
influențându-se și condiționându-se reciproc. As tfel tactica nu se poate
valorifica decât prin preg ătire tehnic ă, aceasta la rândul ei are la baz ă
pregătirea fizic ă și cea tactic ă, iar întreaga preg ătire a echipei și jucătorilor
se valorific ă în condi țiile unei preg ătiri psihice și teoretice corespunz ătoare.
1. Corelația Între tehnic ă și tactică apare cel mai evident În meci,
datorită faptului c ă jucătorul execut ă procedee tehnice Înl ănțuite, adaptate

Alexandru Acsinte
51fazelor jocului de atac sau de ap ărare, În condi ții de lupt ă cu adversarul și
În regim de calit ăți motrice și de tensiune psihic ă, solicitate la intensit ăți
diferite.
Procedeele tehnice astfel integrat e devin un tot unitar care se
deruleaz ă după logica activit ății jucătorului în meci, ele fiind denumite și
acțiuni tactice sau ac țiuni de joc. Aceste ac țiuni sunt elementele constitutive
ale jocului și pot fi individuale și colective.
Ac țiunile individuale și combina țiile tactice sunt efectuate în
concordan ță cu concep ția de conducere a luptei sportive pe care am
prezentat-o mai sus. Nivelul calitativ de realizare a ac țiunilor de joc din fazele atacului și
ale apărării se reflect ă și în oportunitatea lor. Pentru a întruni aceste calit ăți,
acțiunile juc ătorilor vor fi corelate în mod permanent: cu mediul intern –
reacția și adaptarea organismului la solicitarea de efort cerut; cu condi țiile
de adversitate sau, mai bine spus, cu opozi ția adversarilor; cu mediul
extern, cu ambian ța în care se desf ășoară.
2. Corelația dintre tehnic
ă și tactică trebuie s ă se reflecte, chiar mai
mult decât pân ă acum, și în metodica antrenamentului . Aceasta determin ă
schimbări în concep ția de preg ătire, actuale fiind înv ățarea și
perfecționarea ac țiunilor în condi ții apropiate de joc, obiectivul fundamental
constând în educarea, concomitent cu tehnica, a gândirii tactice și
deprinderii de a juca. Se plac ă de la studierea luptei sportive pe fazele
atacului și apărării, ceea ce duce la aprecieri ale ac țiunilor folosite în mod
curent de juc ătorii echipei respective. Statisticile jocurilor aduc mai multe
foloase: în primul rând permit apr ecieri critice, prin compara ție cu echipele
“model” ; în al doilea rând stimuleaz ă gândirea creatoare a antrenorilor și
jucătorilor, care se concretizeaz ă în apari ția unor noi direc ții de organizare
a acțiunilor de atac sau de ap ărare; în alt treilea rând, studiul fazic al jocului
duce la implica ții în antrenament, de aici necesitatea de a elabora exerci ții

Teoria si practica handbalului
52 care să pregătească pe jucători pentru fiecare faz ă și altele destinate s ă
lege fazele intr-un tot unitar consti tuit, având ca model jocul competi țional.
Se învață și se perfec ționează exerciții care creeaz ă jucătorilor
deprinderi tehnico-tactice, modele ce pot fi caracterizate prin urm ătoarele
particularit ăți:
– pentru cre șterea capacit ății de orientare a juc ătorilor exerci țiile
tehnico-tactice se amplaseaz ă în teren corespunz ător situațiilor
de joc;
– se acord ă o mai mare aten ție legăturii logice între procedee și se
cere o mai bun ă gradare a dificult ăților exerci țiilor și sarcinilor
tactice;
– exerci țiile tehnico-tactice executate în colaborare cu coechipierii
și în luptă cu adversarii poart ă denumirea de exerci ții în condi ții
de joc; de și destul de complexe, ele asigur ă jucătorului o
activitate asem ănătoare, cel pu țin parțial, celei de meci;
– direcția perfec ționării constă în creșterea stabilit ății la acțiunile de
perturbare ca: oboseal ă, instabilitate emo țională, depășirea
vitezei însu șirii etc. Pentru aceasta se apeleaz ă la următoarele
mijloace: restrângerea num ărului procedeelor de finalizare, gam ă
largă de acțiuni preg ătitoare , numeroase variante de intrare în
procedee. A șa se face c ă în “fondul tehnic” al juc ătorului rămân,
spre exemplu, doar procedeele de fi nalizare cele mai eficace; în
schimb cre ște numărul și se diversific ă complexele de ac țiune
care preced faza de finalizare. Prin aceasta e șecul, soldat
frecvent cu pierderea posesiei mingii, caracteristic fazelor de finalizare, este transferat fazelor de preg ătire unde ac țiunea
începută d e u n j u c ător poate fi întrerupt ă și continuat ă prin
coechipierii care-l dubleaz ă, sprijină sau asigur ă. Deci pentru
acelea
și acțiuni de finalizare, un num ăr mai mic de procedee

Alexandru Acsinte
53tehnice, dar foarte bine însu șite, compensat de cunoa șterea mai
multor ac țiuni de preg ătire și de depășire a adversarului;
– învățarea și perfecționarea ac țiunilor de atac și apărare trebuie
să aibă loc în condi ții de angajare corporal ă;
– exersarea ac țiunilor tehnico-tactice se face în condi ții de
solicitare maxim ă a calităților motrice, a capacit ății de efort fizic
ridicat și în stare de tensiune psihic ă;
– antrenament individual pentru opt imizarea tehnicii, precizia
acțiunii și dezvoltarea calit ății motrice (for ță exploziv ă, suplețe);
– pentru a evita criza de trecere de la o faz ă a jocului la alta și
pentru a asigura astfel cursivitatea și coerența atacului și apărării,
se vor efectua exerci ții speciale pentru fiecare faz ă a atacului și a
apărării, urmate de cuplarea succesiv ă a fazelor pân ă în stadiul
de integrare.
În procesul de antrenament este necesar s ă se dea o mare aten ție
jocului-școală, jocurilor de verificare, precum și jocului competi țional în
general. Crearea condi țiilor de joc în antrenament a fost cunoscut ă sub
denumirea de modelare a antrenamentului.

4.3. Formulele de aplicare ale tacticii

Acțiunea individual ă din multitudinea de elemente și procedee
tehnice și având la baz ă gândirea tactic ă, jucătorul opteaz ă pentru
înlănțuirea unor ac țiuni corespunz ătoare situa ției de joc.
Combina ția tactic ă presupune coordonarea ac țiunilor individuale a
doi sau mai mul ți jucători pentru a realiza o faz ă de joc.
Sistemul de joc presupune organizarea și coordonarea ac țiunilor
întreguluI efectiv de juc ători în atac sau în ap ărare.

Teoria si practica handbalului
54 Concepția de joc înseamn ă particularit ățile manifestate de o echip ă
în aplicarea tacticii. Tactica individual ă

Cuprinde totalitatea ac țiunilor individuale folosite în mod con știent de
un jucător în lupta cu unul sau doi adversari și în colaborare cu coechipierii
săi în scopul rezolv ării unei sarcini da joc (atac, ap ărare).
Tactica individual ă are urm ătoarele reguli pentru desf ășurarea
acțiunilor juc ătorilor:
− anticiparea ac țiunilor;
− inițierea și efectuarea ac țiunilor în timp util;
− angajament fizic în ac țiune;
− acordarea oportun ă a ajutorului reciproc;
− respectarea posturilor în echip ă;
− căutarea celui mai bun plasament;
− păstrarea unei aten ții încordate pe toat ă durata jocului;
− reducerea num ărului de gre șeli personale în atac și apărare;
− respectarea disciplinei de echip ă și joc.

4.4. Tactica individual ă în atac

Așezarea în atac , calitățile, rolul și sarcinile juc ătorilor pe posturi.
Se poate remarca c ă atacanții sunt așezați pe două linii: prima, care
acționează pe semicerc sau în imediata ap ropiere a lui (include cele dou ă
extreme și pivotul – se nume ște linie de semicerc); a doua linie de atac este
constituit ă din cei doi juc ători interi la care se adaug ă conducătorul de joc –
se nume ște linie de 9 m.
Num ărul jucătorilor din cadrul liniil or poate suferi modific ări în sensul
că centrul sau conduc ătorul de joc poate ac ționa ca pivot. Dar și fiecare

Alexandru Acsinte
55jucător poate s ă-și modifice a șezarea în fâ șia de teren plasându-se mai
aproape sau mai de poart ă, mai apropiat sau mai departe de linia median ă
a terenului. Cerin țele jocului și așezările jucătorilor în teren au determinat o
specializare a lor pe un post. Orice juc ător trebuie s ă fie multilateral preg ătit
pentru a juca pe toate posturile, dar cum este și normal, randamentul lui nu
va fi acela și pe toate posturile.
Repartizarea juc ătorilor în atac se face ținând seama de cerin țele
postului respectiv și de calit ățile fizice, tehnice, tactice și psihice pe care
aceștia le posed ă.
Extremele au rolul de a pur ta contraatacul, de a da l ărgime frontului
de atac printr-un joc cu personal itate, de a circula în vitez ă printre ap ărători
și de a se infiltra între sau în spatele ac estora etc. Extremelor li se cere: o
foarte bun ă viteză de deplasare, prinderea sigur ă a mingilor din alergare în
viteză maximă, să arunce din unghi cu eficacitate la poart ă, să foloseasc ă
oportun fentele de dep ășire, cele de pas ă și pătrunderile hot ărâte, etc.
Pivo ții au sarcina de a destr ăma apărarea și de a crea bre șe în care
să acționeze juc ătorii de la 9 m, de a da ad âncime atacului prin arunc ări de
pe 6 m și dintre ap ărători, de a fixa un ap ărător prin plasament sau f ără
paravan, de a efectua blocaje favorizate ac țiunilor decisive ini țiate, mai
ales, de juc ătorii de 9 m. Câteva calit ăți necesare oric ărui pivot: for ță și tărie
fizică pentru a lupta permanent cu ap ărătorul, vitez ă de reac ție și de
execuție, dârzenie, sim țul plasamentului, prinderea sigur ă a mingii în
condițiile luptei directe cu adversarul, arunc ări la poart ă din plonjon s ărit
după unul din pa șii specifici pivotului descri și și în cadrul arunc ării la poart ă
din plonjon. Interii sunt considera ți, și pe bună dreptate, temelia oric ărei echipe,
deoarece ei înscriu goluri de la distan ță, ei joacă extremele și pivoții, ei se
retrag primii în ap ărare. Interii trebuie s ă fie înal ți, puternici, supli și
îndemânatici, cu o bun ă tehnică individual ă în prinderea și pasarea rapid ă

Teoria si practica handbalului
56 a mingii, siguri în folosi rea fentelor de aruncare și a celor de pasare rapid ă
a mingii, siguri în folosi rea fentelor de aruncare și a celor de pasare; cu o
forță deosebit ă de aruncare și cu eficacitate corespunz ătoare a procedeelor
de aruncare; cunosc ători ai procedeelor speciale de angajare a pivo ților;
posesori ai câtorva ac țiuni complexe tehnico-tactice de dep ășire a
apărătorului, etc.
Conduc ătorul de joc sau centrul at acului este animat de dorin ța ca
echipa s ă desfășoare un joc colectiv în care s ă se valorifice toate
capacitățile coechipierilor s ăi. Împreun ă cu un inter, asigur ă transportul
mingii în atac și se repliaz ă primul în ap ărare, dirijeaz ă – inițiază și
desfășoară acțiuni colective în atac (încruci șări, paravane, blocaje,
circulații), prin ac țiuni periculoase pe centrul terenului, contribuie la
demarcajul indirect al inter ilor sau pivotului. Trebuie s ă aibă cât mai multe
din calitățile unui inter, la care se adaug ă: fantezia și experien ța bogată de
joc; prinderea-pasarea-drib lingul, deosebit de bune, execu ții rapide și
surprinzătoare ale arunc ărilor la poart ă, fente de dep ășire urmate de
pătrunderi hot ărâte, etc.
Utilizarea tactic ă a procedeelor tehnice
Utilizarea de c ătre atacan ți a procedeelor tehnice (pozi ție
fundamental ă, mișcarea în teren, pasa, aruncarea, driblingul,
etc.) se face în concordan ță cu locul în teren al juc ătorului, cu
acțiunile pe care dore ște să le întreprind ă, cu tactica general ă
a echipei și în func ție de ac țiunile adversarilor.

Reguli ale tacticii individuale în atac
Regulilor de tactic ă individual ă care au un caracter general li se
adaugă alte reguli specifice posturii de atacant:
– Varia țiile de ritm în deplasare și mișcarea în teren,

Alexandru Acsinte
57- Asigurarea mingii (la prindere, protejare în timpul manevr ărilor,
driblingului, preg ătirii pasei sau arunc ării la poart ă);
– Sincronizarea ac țiunilor proprii cu cele ale posesorului mingii;
– Caracterul ofensiv al ac țiunilor și folosirea oric ărei situa ții
favorabile pentru a arunca la poart ă;
– Prin activitatea fiec ărui jucător atacul s ă aibă un front larg;
– Alternarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice pentru
surprinderea ap ărătorilor, a adversarilor.

4.5. Acțiuni tactice individuale

1. Demarcajul și pătrunderea

Demarcajul este ac țiunea de tactic ă individual ă prin care atacantul
fără minge caut ă să scape de sub supravegherea ap ărătorului pentru a
primi mingea sau arunca la poart ă. Demarcajul poate fi f ăcut direct sau
indirect. Cel direct se realizeaz ă prin for țe proprii utilizând judicios și
oportun procedeele înl ănțuite ale “mi șcării în teren” precum și acțiuni de
derutare a ap ărătorului (învingerea vigilen ței lui). Când atacantul se
deplaseaz ă de la poarta proprie spre cea advers ă, pentru a realiza
demarcajul direct, porne ște brusc în fâ șii libere de teren, schimb ă ritmul de
apărare în mod repetat, efectueaz ă schimbări de direc ție surprinz ătoare
(simple, duble, pi ruete), opriri bru ște din alergare urmate de priviri în alte
direcții, etc. În atacul pozi țional jucătorii se demarc ă în funcție de postul în
care acționează, așa de pild ă, jucătorii de lâng ă zonă se retrag pentru a
prinde sau a lua elanul necesar arunc ării; cei din linia de 9 m se
deplaseaz ă lateral pentru a ie și în întâmpinarea mingii pasate, iar pivo ții
pornesc brusc de lâng ă apărătorii în spa ții libere.

Teoria si practica handbalului
58 În general, desprinderea de ap ărători trebuie s ă se execute brusc și
numai în momentul premerg ător acțiunii, aceast ă desprindere hot ărâtă și
energică, pe lâng ă faptul că surprinde ap ărătorul, este un indiciu și pentru
coechipierul cu mingea care-i poate pasa f ără ca pasa s ă fie interceptat ă.
Demarcarea nu trebuie s ă fie executat ă spre un loc c ătre un alt coechipier
a început demarcarea și nici către locul pe care se afl ă deja un coechipier
demarcat deoarece juc ătorii s-ar încurca reciproc în ac țiune.
Deși scopul demarc ării este acela de a realiza condi ții favorabile
primirii mingii, totu și un bun demarcaj contribuie direct la succesul ac țiunilor
celorlalți atacanți, prin aceea c ă atrage un ap ărător – ceea ce favorizeaz ă
crearea unor culoare libere pentru un alt atacant. A șa a apărut demarcajul
indirect, demarcaj pe care îl vom prez enta în cadrul mijloacelor tactice
colective.
Pătrunderea este un procedeu special de demarcare, fiind urmat ă, în
mod normal, de prinderea mingii ăi aruncarea la poart ă. Deci, p ătrunderea
este acțiunea de demarcare c ătre poart ă (când se trece în atac) sau spre
semicerc (atac pozi țional sau în circula ție), efectuat ă în viteză și forță cu
scopul primirii mingii și a arunc ării ei la poart ă.
Demarcarea ce se face pentru o p ătrundere trebuie s ă fie sesizat ă
de coechipierul cu minge și onorată de către acesta printr-o pas ă oportună.
Cele mai întâlnite p ătrunderi sunt cele ale extremelor și interilor în
breșele zonei, precum și cele executate de unul di n vârfurile contraatacului
prin spatele executate de unu l din vârfurile contraatac ului prin spatele unor
apărători replia ți cu întârziere.

2. Depășirea
Dep ășirea este ac țiunea de tactic ă individual ă prin care atacantul
posesor al mingii se elibereaz ă corect de marcajul ap ărătorului direct și
acționează hotărât spre poart ă pentru a arunca sau pasa.

Alexandru Acsinte
59 Dep ășirile constau din comple xe de procedee tehnice și din
valorificarea calit ăților fizice de vitez ă (reacție, execu ție, deplasare),
îndemânare și forță.
În efectuarea unei dep ășiri apar mai multe faze:
– judecarea situa ției ăi prevederea eventualit ăților;
– efectuarea fentei. – sesizarea r ăspunsului adversarului și corectarea eventual ă a
planului;
– depășirea propriu-zis ă;
– finalizarea ac țiunii individuale.
Ca mijloace de baz ă folosite în cadrul dep ășirii reținem: gândirea
tactică, procedeele tehnice (în special f ente, dribling, aruncarea la poart ă)
calitățile fizice ar ătate precum și inițiativă, curaj, hot ărâre, impetuozitate,
etc.
Cele mai frecvente dep ășiri se fac în lupt ă cu un adversar: care se
repliază, care iese din zon ă pentru a ataca juc ătorul cu minge sau care
marcă strâns un atacant periculos.
În prima alternativ ă jucătorul aflat în posesia mingii efectueaz ă
depășirea ap ă
rătorului care se retrage spre poarta pe care o ap ără
executând dribling și schimb ări de direc ție, alternând în ălțimea driblingului
sau mâna cu care dribleaz ă, făcând piruete, schimbând continuu ritmul de
deplasare, ac ționând hot ărât spre poart ă pentru a arunca.
În cele dou ă alternative atacantul î și caută cel mai bun plasament,
primește mingea, execut ă o ușoară săritură pe dou ă picioare în lateral
(stânga sau dreapta) – sesizând contraac țiunea ap ărătorului; porne ște
hotărât în partea unde face dep ășirea – folosind driblingul simplu sau
multiplu pentru concretizarea ini țiativei și pentru finalizarea ac țiunii. Interii și
extremele uneori înlocuiesc s ăritura pe dou ă picioare și cu o fent ă simplă,
dublă sau pivotare.

Teoria si practica handbalului
60
3. Recuperarea mingilor
Ca urmare a arunc ărilor la poart ă din acțiune, de la 7 m și de la 9 m
mingea poate intra în poart ă (gol), poate fi re ținută de portar sau respins ă
de acesta, de bar ă sau din bloc ările efectuate de ap ărători.
Pentru a reintra în posesia acestor mingi, pentru a le recupera + unii
dintre juc ători ce fuseser ă în atac, urm ăresc rico șarea lor în care timp
efectueaz ă un plasament corespunz ător și reprinzând mingea ac ționează
individual spre poart ă sau încep un nou atac colectiv.

4.6. Tactica individual ă în apărare

Cerințele apărării față de jucător: să fie dârz, mobil, perseverent în a
face marcajul sau ie șirea la adversarul direct, prompt și gata de a reac ționa
rapid în concordan ță cu faza de joc folosindu-se cuno ștințele tehnice și
calitățile sale. El trebuie s ă observe ac țiunile celorlal ți coechipieri și
adversari, s ă judece situa țiile ăi să intervină hotărât.
Reguli de tactic ă individual ă în apărare:
– jucătorul va fi preocupat și de apărare încă din timpul atacului;
– repliere prompt ă și oportun ă în apărare;
– întârzierea lans ării și desfășurării contraatacului advers;
– mereu între adversar și poarta proprie;
– interven ție hotărâtă la cel mai periculos adversar fa ță de poarta
proprie;
– marcaj strâns sau atac hot ărât al adversarului care prime ște
mingea sau o are, pe partea bra țului de aruncare;
– folosirea oric ărei posibilit ăți certe pentru a intra în posesia mingii;
– ritm sus ținut și continuu în ac țiuni;

Alexandru Acsinte
61- demarcaj brusc în zon ă liberă de teren, când echipa proprie intr ă
în posesia mingii.

Folosirea tactic ă a procedeelor tehnice
Elementele constitutive ale fazelor și sistemelor de joc sunt ac țiunile
individuale. Ac țiunea individual ă este folosirea con știentă de către apărător
a celui mai corespunz ător complex de procedee tehnice, în scopul realiz ării
unei sarcini de ap ărare, cum ar fi împiedicarea atacantului de a arunca la
poartă, de a intra în posesia mingii, etc.
Ac țiunea individual ă presupune o succesiune de procese de analiz ă
a situației de joc și de alegerea regulilo r dup care trebuie s ă intervină,
acestea fiind sus ținute de procedeele tehnice de ap ărare: pozi ție
fundamental ă, mișcarea în teren, atacarea adversarului cu corpul,
scoaterea mingii din dribling, blocarea arunc ărilor.

Marcajul
Marcajul este ac țiunea tactic ă individual ă, de baz ă, prin care
apărătorul – folosind plasamentul și mișcarea în teren – supravegheaz ă
acțiunile atacantului, îl împiedic ă în mod regulamentar s ă prindă mingea, d ă
o paseze, s ă dribleze sau s ă arunce la poart ă.
În funcție de cum se efectueaz ă marcajul adversarului, poate fi de
trei feluri:
Marcajul strâns – se folose ște cel mai des pentru a anihila sau a
limita ac țiunile unui atacant, valoarea (i nter) a unui vârf de contraatac
pentru a nu primi mingea în cadrul sistemului de ap ărare “om la om” sau
atunci când un atacant p ătrunde la semicerc.
În marcajul strâns ap ărătorul se va deplasa între poart ă și adversari,
pe partea bra țului de aruncare sau orientat astfel încât s ă-i ofere culoar de

Teoria si practica handbalului
62 pătrundere spre marginea terenului. Deci, ap ărătorul nu se va plasa
întotdeauna pe linia imaginar ă ce unește adversarul cu mijlocul por ții.
În marcajul strâns, ap ărătorul este aproape de adversarul s ău direct.
Apropierea sa accentueaz ă în apărarea “om la om” pe jum ătate sau pe tot
terenul și de asemenea pe m ăsură ce atacantul se apropie de poart ă –
când cei doi adversari se g ăsesc în cele din urm ă într-o lupt ă bărbătească
corp la corp.
Apărătorul ce face marcaj strâns va c ăuta să evite blocajele și
paravanele f ăcute de un alt adversar pentru a facilita ac țiunile atacantului.
Mijloacele de a le evita sunt simple – unul sau doi pa și înapoi, lateral sau
înainte cu condi ția de a fi oportuni.
Marcajul strâns este foarte eficient când atacantul nu posed ă
procedee tehnice, vitez ă și forță corespunz ătoare dep ășirii apărătorului sau
în condiții de joc cu mingea ud ă, teren cu zgur ă desfundat de ploaie, bitum
ud sau cu mâzg ă – când prinderea , driblingul ăi aruncarea la poart ă sunt
mult îngreuiate.
Pentru a efectua un marc aj strâns, eficace, ap ărătorului i se cere:
– respectarea și aplicarea regulilor de tactic ă individual ă;
– să fie capabil și să vrea să depună eforturi mari, psihice și
intelectuale;
– să aibă o foarte bun ă pregătire fizică, fiindu-i necesar ă în primul
rând forța în picioare pentru opriri; în al doilea rând, pentru a nu fi
depășit cu ușurință trebuie s ă posede vitez ă de reac ție ăi de
deplasare; apoi i se cere rezisten ță în regim de vitez ă, necesar ă
realizării unui randament maxim pe toat ă durata jocului.

a) Marcajul de supraveghere este caracteristic ap ărării în zon ă, uneori se
folosește în apărarea “om la om” când atacantul advers nu este valoros sau

Alexandru Acsinte
63de către apărătorul ce are în sarcin ă să ajute un coechipier al c ărui
adversar este mai periculos pentru echip ă.
Marcajul de supraveghere const ă din supravegherea permanent ă a
adversarului direct (deplas ări cu pași adăugați din pozi ție de apărare), dar
este atent în acela și timp la pasarea mingii, la activitatea celorlal ți atacanți,
încercând s ă anticipeze inten țiile tactice ale adversarilor și dacă este cazul
să acorde unui coechipier apropi at aflat în dificultate.
În alternativa în care ”omul” s ău primește mingea și are o pozi ție
favorabil ă de unde ar înscrie, atunci ap ărătorul îl va ataca cu promptitudine
și îl va marca strâns pân ă acesta va pasa mingea.
În folosirea marcajului de supraveghere ordinea activit ăților este
următoarea: num ărătoare , plasament dina mic, anticipare, ac țiune hotărâtă,
colaborare.

b) Marcajul de intercep ție, a apărut în handbal pentru a împiedica pivotul
să primeasc ă mingea. De data aceasta ap ărătorul se plaseaz ă între
posesorul de minge ăi pivot, efectuând de fapt un marcaj strâns activ.
Asupra termenului de “activ” vom reveni pu țin mai târziu.
Când marcajul de intercep ție se face la juc ătorii din extrem ă sau din
linia de 9 m, este un marcaj special – de la o distan ță ceva mai mare (nu
este nici marcaj strâns nici de supraveghere).
Tot marcaj de intercep ție poate fi și ocuparea primului plan când se
urmăresc vârfurile de atac adverse s au când pe semicerc se infiltreaz ă
atacanții.
Marcajul de intercep ție este eficace la han dbal, deoarece semicercul
face ca atacurile s ă se desfășoare mai mult frontal și mai puțin în adâncime
(ca la baschet sau fotbal).
Unul din atributele jocului modern în ap ărare este legat de ini țiativă.
A juca cu ini țiativă în apărare presupune a face totul mai repede , mai

Teoria si practica handbalului
64 hotărât, mai eficient (informare, analiz ă, decizie, ac țiune). În acest sens
marcajul strâns și cel de intercep ție devine activ – dinamic – agresiv, având
drept scop limitarea sau întârzierea intr ării adversarului în ac țiune,
determinarea efectu ării unor gre șeli de tehnic ă din partea atacantului cu
minge sau favorizarea intercep țiilor. Jocul de ini țiativă în apărare aduce în
prim plan preg ătirea psihic ă (inițiativă, promptitudine, curaj), fizic ă și tehnică
(viteză, luptă nemijlocit ă cu atacantul, scoaterea mingii, etc.) precum ăi
noțiuni teoretice clare.

Lansarea cu adversarul

Lansarea cu adversarul este o ac țiune de tactic ă individual ă prin
care apărătorul caut ă să contracareze p ătrunderile și depășirile efectuate
de adversari – deci jocul în adâncime al acestora. Despre lansarea cu vârful de atac care nu are mingea și despre
alternativa în care atacantul cu mingea, f ăcând dribling, se îndreapt ă spre
poarta advers ă am discutat cu prilejul folosirii tactice a procedeelor tehnice
și a regulilor dup
ă care juc ătorii își desfășoară acțiunile.
Acum ne vom opri asupra al ternativei în care ap ărătorul aflat în
dispozitivul de ap ărare acționează împotriva unui adversar aflat în posesia
mingii și care prin valoarea sa se face periculos.
Atacantul care prime ște mingea la o distan ță convenabil ă față de
poartă și într-o pozi ție favorabil ă pentru a înscrie, trebuie atacat și stânjenit
permanent de c ătre apărătorul direct. Atacarea adversarului cu minge
trebuie s ă se facă prompt, dar în nici un caz ap ărătorul nu se va arunca
orbește asupra acestuia.
Lansarea cu adversarul presupune unele deplas ări prealabile;
găsirea unui plasament corespunz ător interven țiilor, atacarea oportun ă a
omului cu minge – în tot acest timp au loc procese de analiz ă și anticipare a

Alexandru Acsinte
65acțiunilor adversarului (ce vrea s ă facă; a folosit driblingul; cele trei
secunde; cei trei pa și) – atacarea adversarului s ă ofere rezerve pentru
acțiuni viitoare ap ărătorului; în situa ția că atacantul vrea s ă-l depășească,
acesta s ă fie gata s ă se retrag ă ușor înapoi, închiz ându-i unghiurile de
aruncare determinându-l s ă-și întrerup ă acțiunea și să paseze mingea.
Marile valori pot fi anihilate prin marcaj special (uneori colectiv) și
prin lans ări în care for ța general ă a aparatului are un rol hot ărâtor.

Intercepția mingii

Dac ă marcajul în intercep ție lasă puține șanse adversarului direct de
a primi mingea, intercep ția este ac țiunea derutant ă, executat ă spontan, prin
surprinderea de c ătre apărător pentru a intra în posesia mingii.
În general, intercep ția este precedat ă de o “pasivitate” ce las ă
impresia adversarului direct și a celui cu minge c ă apărătorul nu urm ărește
faza, deci nu poate anticipa și nici nu inten ționează să ocupe primul plan.
În realitate printr-o ac țiune hotărâtă, exploziv ă, el încearc ă să intre în
posesia mingii. Aceast ă acțiune, gândit ă, voită și calculat ă trebuie realizat ă
rapid și cu certitudinea de reu șită, întrucât prin ie șirea unui ap ărător din
dispozitiv se creeaz ă o breșă, prin care atacan ții pot înscrie foarte u șor.
Pentru a intercepta mingea ap ărătorul intervine în traiectoria mingii
aproape de cel ce urmeaz ă să o primeasc ă, în caz contrar, poate fi fentat
sau are timp suficient pentru a interveni. Elementul hot ărâtor pentru
realizarea unei intercep ții este anticiparea.

Urmărirea mingilor

Mingile aruncate la poart ă și care sunt blocate sau respinse de c ătre
apărători și portari, cele care lovesc bara, cele care se rostogolesc pe sol,

Teoria si practica handbalului
66 trebuie urm ărite de ap ărători pentru a intra în posesia lor. La arunc ările de
la 7 m sau de la col ț, pentru a urm ări și intra în posesia mingii, plasamentul
și primul plan are mare importan ță.

4.7. Tactica portarului

• Portarul trebuie s ă acționeze în spiritul logicii jocului (gândirea tactic ă,
anticiparea, hot ărârea) și strâns legat ă de acțiunile coechipierilor s ăi.
• Anticiparea ac țiunii decisive, plasament corespunz ător și interven ție
fulgerătoare.
• Colaborarea cu ap ărătorii, apărătorul plasat pe bra țul îndemânatic ap ără
colțurile “scurte” și portarul col țurile “lungi”.
• Apărarea pe culoare, portarul trebuie s ă “vadă” permanent mingea dac ă
nu, cel pu țin lansarea acesteia spre poart ă (cu care bra ț) și să se
plaseze pe culoarul în care intervine.
• Oprirea contraatacului advers, pent ru a realiza aceasta se plaseaz ă pe
semicercul de la 9 m și intervine în momentul declan șării pasei la vârful
purtător de contraatac.
• Lansarea oportun ă, fără pierdere de timp, a contraatacului.
• Plasamentul (pân ă la 4 m) și apărarea arunc ărilor de la 7 m.
• Conducerea ap ărării prin interven ții verbale scurte de a corecta
nesincroniz ărilor dintre ap ărători.

4.8. Tactica colectiv ă în apărare

Ap ărarea cere juc ătorilor ca toate calit ățile și cunoștințelor
individuale s ă fie subordonate joculu i colectiv, organizarea și coordonarea
acțiunilor lor comune f ăcându-se dup ă principii și folosind mijloace ale
tacticii colective în fazele jocului.

Alexandru Acsinte
67Principiile ap ărării
1. Apărarea por ții este un principiu valabil pentru to ți jucătorii
echipei. Jocul este câ știgat de echipa care prime ște mai pu ține goluri.
2. Intrarea în posesia mingii se realizeaz ă printr-o ap ărare activ ă,
agresivă și dinamic ă. Este scopul principal al fazei de ap ărare pentru c ă
având mingea, echipa st ăpânește jocul.
3. Adaptarea ap ărării la formele și sistemul de atac advers și
propriu. A adapta ap ărarea proprie la sistemul de atac advers înseamn ă că
principiile și mecanismele de baz ă ale sistemului propriu s ă rămână același
urmând ca unele modalit ăți de acțiune să capete mai mare activitate.
4. Provocarea gre șelilor adversarului și valorificarea lor .
Împotriva unui atac advers în care mingea se paseaz ă mai greu sau la care
aruncările la poart ă se fac de la distan ță, apărarea va fi mai agresiv ă.
Atunci când extremele din atacul advers marc ă cele mai multe goluri
apărarea va pune accent pe repliere sau pe ap ărarea în zon ă – 6:0.

Mijloacele tacticii colective în ap ărare sunt evidente în cadrul
apărării propriu-zise.
1. Numărătoarea și autorepartizarea adversarilor începe dinspre
linia porții spre centru (dreapta-stânga).
2. Vorbirea în ap ărare presupune mobilizare, transmiterea unor
sarcini legate de fazele de joc, de desf ășurarea ap ărării în sistem. Vorbirea
în apărare (nu discu țiile) este oportun ă, concisă, clară, nu trebuie s ă
întrețină trează atenția și combativitatea.
3. Alunecarea. În urmărirea atacantului s ău, un apărător poate trece
prin fața sau prin spatele altui ap ărător care la rândul s ău marcă
adversarul. Termenul de alunecare deriv ă din faptul c ă de regul ă o pereche
(sau unul din perechea) antagonist
ă trece prin spa țiul dintre juc ătorii altei

Teoria si practica handbalului
68 perechi antagoniste. Alunecarea apare ca r ăspuns la o încruci șare
efectuată fără sau cu minge. Colaborarea dintre cei ap ărători se
materializeaz ă prin apropierea sau dep ărtarea de adversarul propriu,
înlesnind astfel ac țiunile coechipierului. Alunecarea este prezent ă, ca și
schimbul de oameni mai ales în "ap ărarea om la om”.
4. Schimbul de oameni. Colaborarea dintre ap ărători se
concretizeaz ă în acțiunea de predare, preluare a celui mai periculos
atacant (cu mingea, cu for ță de aruncare aflat în p ătrundere). Este cel mai
întrebuin țat mijloc al tacticii colective, folosit în toate sistemele de ap ărare.
5. Închiderea culoarelor. Este acțiunea de apropiere a doi ap ărători
aflați în “zon ă” ca răspuns al p ătrunderii unui atacant cu minge în spa țiul
dintre ei.
6. Dublajul (întrajutorarea) constă în ieșirea unui ap ărător din zon ă
la omul care arunc ă la poartă și redistribuirea spa țiului rămas liber în zon ă
între apărătorii învecina ți. În general ies ap ărătorii intermediari.
7. Flotarea. Este acțiunea tactic ă prin care ap ărătorul din fa ța zonei
(“Z”) se retrage pe semicerc atunci c ând atacantul pe care-l are în marcaj
nu prezint ă pericol pentru poart ă. Flotarea este caracteristic ă zonei 4:2.
8. Suplinirea este ac țiunea de tactic ă prin care unul sau chiar doi
apărători își schimb ă plasamentul și își măresc zonele de ac țiune prin
plecarea unui coechipier în atac.

Mijloacele tacticii colective în atac
Colaborarea juc ătorilor în atac se materializeaz ă prin
următoarele mijloace:
1. Pase între doi sau mai mul ți jucători este cel mai simplu mijloc
de colaborare, cel mai frecvent la toate categoriile de echipe și în toate
fazele de joc. În primele dou ă faze ale atacului se utilizeaz ă pase lungi și în
adâncime, în atacul pozi țional abund ă pasele laterale pe p ătrunderi

Alexandru Acsinte
69succesive ăi pentru angajarea pivotului, iar în atacul în circula ție se
utilizează pase scurte cu sincroniz ări între cel care o prime ște. Didactic,
pase de construc ție se numesc "pase în lan ț", pasele 1-5, pasele 1-8 și
combina ții între acestea.
2. Pasa – p ătrundere – reprimirea mingii . Combina ție simplă, este
întâlnită în faza a II-a a atacului sau a celui în sistem (forma pozi țională și
cea dinamic ă). Exemple: interul paseaz ă pivotului, care a f ăcut pasul
înainte, p ătrunde și primind mingea arunc ă la poartă.
3. Combina ții tactice de baz ă pe aripă
Angajarea surprinz ătoare a pivotului de către extrema p ătrunsă
cu minge între semicercuri.
Angajarea pivotului de c ătre inter
Pivotul angajat pasează surprinz ător extremei care finalizeaz ă.
Interul pătrunde cu mingea în spa țiul dintre ultimii doi ap ărători și dă
pasă extremei.
Învăluire făcută de inter cu minge pentru extrem ă.
4. Încruci șarea se realizeaz ă printr-un schimb de locuri între doi
jucători fără sau cu minge. Unul dintre juc ători are ini țiativă pătrunzând în
fâșia coechipierului s ău, acesta trebuie s ă răspundă. Cele mai tipice
încrucișări sunt:
• Încrucișarea în doi f ără minge (în adân cime sau prin
translație);
• Încrucișare în doi cu minge, folosindu-se driblingul și pasa;
• Învăluire, încruci șare pentru extrem ă, încrucișare pentru inter;
• Încrucișare dubl ă între juc ătorii liniei de 9m, centru ini țiază
încrucișarea.
În cadrul lec țiilor practice, pentru înv ățarea încruci șărilor se folosesc
schimburile de locuri între doi și trei jucători cu pas ă pe poziție viitoare, prin

Teoria si practica handbalului
70 dribling, cu plecare simultan ă sau succesiv ă, schimbul de locuri în trei
ritmic. Încruci șările, ca și pasele stau la baza tuturor ac țiunilor colective.
5. Paravanul este acțiunea prin care unul (pivotul) sau doi
(pivot+centru) se plaseaz ă în fața unui ap ărător pentru a înlesni aruncarea
de la distan ță a interului sau extremei.
6. Blocajul urmărește împiedicarea închiderii culoarului de c ătre doi
apărători, prin aceast ă breșă poate p ătrunde alt coechipier s ă arunce la
poartă. Blocajul mai este f ăcut și pentru interul marcat strâns.
7. Circula ții tactice a 3 sau mai mul ți jucători sub form ă de opt;
circulație pe baz ă de șarje (mai frecvent neordonat ă) în care extremele
poartă mingea iar juc ătorii de la 9m sunt p ătrunzători.

¾ Care sunt principa lele elemente de tactic ă specifice fazelor de
apărare?
¾ Care sunt principa lele elemente de tactic ă specifice fazelor de
atac?
¾ Care sunt elementele de tactic ă colectivă specifice atacului și
apărării?
TEMĂ DE LUCRU

Prezenta ți principalele criterii dup ă care se împart elementele
tactice specifice jocului de handbal.
EVALUARE
pentru MODULULIV

Alexandru Acsinte
71Rezumat

Tactica jocului de han dbal poate fi abordat ă din mai multe puncte de
vedere, atunci când facem referi re la aspectele de performan ță sau de
planificare a com ponentelor de preg ătire. Ceea ce trebuie s ă reținem din
acest curs sunt urm ătoarele elemente definitorii.
Tactica poate fi individual ă sau colectiv ă, particularizat ă pe fazele de atac și
apărare din jocul de handbal. De as emenea, sunt elemente de tactic ă
specifice portarului. Tactica poate fi adaptat ă în funcție de particularit ățile
echipei proprii, a adversarulu i sau a anumitor circumstan țe de joc.

Bibliografie:
1. Acsinte A. – Handbal, Fundament e teoretice, Ed. Performantica,
Iași, 2007;
2. Alexandru Eftene, Anatolie Budevici. – Handbal pentru copii și juniori,
(teorie și metodic ă), Ed. Valinex SA, Chi șinău, 2003;
3. Constantini, D. – The use of ant icipation in defence as a tool to
organise counterattacks, EHF per iodical, 2/2002, pp 43-47 ;
4. Constantini, D. – Ne w elements in the attack in mens Handball at the
Olympic Games in Sydney/Aus, EHF periodical, 1/2002, pp 36-38;
5. Kovacs, L. – Rules of the game from a coache s perspective, EHF
Periodical, Nr.1 / 2002, pg. 59-60.
6. Taborsky, F. – Healthy body heal thy mind, EHF Periodical, Nr.1 /
2002, pg. 41-42;
7. Taborski, F. – Methodical as pects of handball training, EHF
Periodicals, 1/2000, pp 56-58;

Teoria si practica handbalului
72
MODULULV. Sistematizarea elementelor tehnico-
tactice pe fazele jocului de handbal

Scop:
¾ Particularizarea elementelor tehnico-tactice pe fiecare faz ă de
atac și apărare ;
¾ Stabilirea caracteristicilor și componentelor t ehnico-tactice
specifice fazelor de ap ărare și atac.

Obiective opera ționale:
După studierea acestei unit ăți de curs, studen ții vor putea s ă:
¾ Aprecieze și să eșaloneze corespunz ător componentele
tehnico-tactice specifice fiec ărei faze de atac și apărare;
¾ Caracterizeze din punct de vedere tehnico-tactic fiecare faz ă
de atac și apărare;

Alexandru Acsinte
73
5.1. Fazele jocului în atac

Fazele jocului de handbal sunt :
• Contraatacul
• Contraatacul sus ținut
• Organizarea
• Atacul în sistem

Contraatacul
Contraatacul reprezint ă trecerea rapid ă a unuia sau mai multor
jucători din ap ărare în atac, ca urmare a pierderii mingii de c ătre echipa
adversă.
Contraatacul se poate realiza :
• cu un vârf de contraatac;
• cu dou ă vârfuri de contraatac;
• direct;
• cu un intermediar.
Contraatacul direct presupune pas area mingii în mod nemijlocit
vârfului sau vârfurilor de contraatac. La contraatacul cu un intermediar, mingea este pasat ă de către
portar unui juc ător de cîmp aflat demarcat în apropierea semicercului, care
la rîndul sau o va transmit vârfurilor de contraatac. Principalele verigi tehnico-tacti ce de realizare ale contraatacului
direct cu un vârf sunt:
• Anticiparea intrarii în posesia mingii;
• Intrarea în posesia mingii; recuperarea;
• Startul rapid;
• Alergarea de vitez ă;

Teoria si practica handbalului
74 • Degajarea mingii;
• Prinderea mingii venit ă din urmă;
• Decizia asupra ac țiunii care urmeaz ă;
• Driblingul;
• Aruncarea la poart ă din săritura sau din plonjon s ărit și din
alergare.
Principalele verigi tehnico-tactice de realizare ale contraatcului cu
două vârfuri sunt:
• Anticiparea intr ării în posesia mingii
• Intrare în posesia mingii:
• Startul rapid al celor dou ă vârfuri;
• Alergare de vitez ă;
• Degajrea mingii de c ătre portar;
• Prinderea mingii venit ă din urmă;
• Decizia asupra ac țiunii care urmeaz ă;
• Pasarea mingii celuilalt vârf;
• Prinderea mingii;
• Driblingul;
• Aruncarea la poart ă.
Principalele verigi tehnico-tactice de realizare ale contraatacului cu
două vârfuri cu încruci șare sunt:
• Anticiparea intr ării în posesia mingii;
• Intrarea în posesi mingii;
• Startul rapid al celor ou ă vârfuri;
• Alergarea de vitez ă;
• Degajarea mingii de c ătre portar;
• Prinderea mingii venite din urm ă;
• Pasarea mingii celuilalt vârf;

Alexandru Acsinte
75• Prinderea mingii;
• Încruci șarea între cele dou ă vârfuri;
• Pasarea mingii;
• Aruncarea la poart ă.
In situa ția unor contraatacuri cu interm ediar în care se vor folosi și
încrucișări și pase duble, desigur, ca num ărul verigilor componente este
mai mare. De aceea, este necesar ă analiza profund ă a componentelor
tehnico-tactice a fiec ărei faze de joc, începând cu contraatacul, în forma sa
cea mai simpl ă și terminând cu atacul în sistem, deoarece mijlocele
tehnico-tactice difer ă foarte mult între ele, de și sunt compuse din procedee
tehnice asem ănătoare. Nuan țele fine care deosebesc execu țiile tehnice,le
fac aplicabile într-o faz ă sau alta.
Contraatacul sus ținut
Atunci când vârfurile de contraatac sunt marcate de adversarii care
se repliaz ă în timp util în ap ărare, este necesar ca și ceilalți jucători și în
special arunc ătorii la poart ă de,la distan ță, să urmărească primul val de
atac și prin pase în vitez ă, derutante și neprevăzute s aduc ă mingea în
zone de atac, c ăutând să surprind ă apărarea dezorganizat ă și astfel s ă-și
creeze o situa ție favorabil ă înscrierii unui gol.
Acesta este contraatacul sus ținut la desf ășurarea căruia particip ă 4-
5-6 jucători.
Contraatacul sus ținut se poate realiza prin:
• aruncări la poart ă de la distan ță:
• aruncări de la semicerc.
Principalele verigi tehnico-tacti ce de realizare ale contraatacului
susținut finalizat de la distan ță sunt:
Varianta a)
• Plecarea vârfurilor de contraatac;
• Recuperarea mingii și plecarea celui de al doilea val;

Teoria si practica handbalului
76 • Transportarea rapid ă a mingii de c ătre jucătorii celui de al
doilea val (cu pase rapide, scurte și lungi, încruci șări,
schimbări de direc ții, schimburi de locuri);
• Aruncare la poart ă de la distan ță de către un juc ător din valul
doi (aruncare din s ăritură, din alergare sau cu pa și schimba ți).
Varianta b)
• Plecarea vârfurilor de contraatac.
• Recuperarea mingii;
• Transmiterea mingii unui vârf de contraatac:
• Urmărirea vârfului de cont raatac de valul doi;
• Plecarea valului trei.
• Pasarea mingii de c ătre vârful de contraatac înapoi un juc ător
din vârful doi sau trei;
• Aruncare la poart ă de la distan ță
Principalele verigi tehnico-tacti ce de realizare ale contraatacului
susținut finalizat de la semicerc sunt:
• Plecarea vârfurilor de c ontraatac – primul val;
• Recuperarea mingii și plecarea celui de al doilea val;
• Transportarea rapid ă a mingii de c ătre jucătorii celui de al
doilea val (cu pase rapide, scurte și lungi, încruci șări,
schimburi de locuri):
• Infiltrarea juc ătorilor din primul val pe semicerc;
• Demarcarea unui juc ător pe semicerc;
• Angajarea juc ătorului demarcat ( din s ăritură, din prona ție, pe
la spate, pe la ceaf ă, cu pământul, etc.).
• Aruncarea la poart ă (din plonjon , din plonjon s ărit, din
săritură).
Având în vedere mult itudinea de posibilit ăți de desf ășurare a
contraatacului sus ținut, la cele prezentate mai sus se mai pot ad ăuga și

Alexandru Acsinte
77următoarele mijloace tactice care s ă mărească eficiența acestei faze, și
anume:
• Paravanul;
• blocajul;
• plecarea din blocaj.
In situa ția în care contraatacul sau contraatacul sus ținut nu se
poate realiza, se trece la faza a III-a a atacului denumit ă organizare, în
care jucătorii echipei î și ocupa locurile pe teren în func ție de posturile
rezervate din cadrul sistemului de atac. Ocuparea posturilor în atac se face prin deplas ări în alergare,
mingea fiind pasat ă în acest timp între juc ători.
Trecerea de la faza a II-a la faza a III-a a atacului se face în sistemul
optic, dat de unul din juc ătorii echipei, atunci când se constat ă cu
certitudine reu șita primelor faze nu mai e posibil ă. Semnalul optic îl
reprezint ă utilizarea unui procedeu tehnic sau ac țiuni tactice care nu apar țin
contraatacul sau contraatacul sus ținut, ca de exemplu, un dribling spre
colțul terenului, a pas ă dată înapoi unui juc ător aflat de partea de ac țiune,
oprirea cu mingea în dribling.
Organizarea jocului – faza a III a
Se face ținând seama cu stricte țe de urm ătoarele principii tactice:
• asigurarea mingii;
• ocuparea posturilor în echip ă;
• asigurarea unui front larg de atac;
• amenin țarea permanent ă
a porții.
Mijloace tehnico-tactice de realizare a fazei a III-a
• pasele în potcoav ă;
• pasele în p ătrundere succesiv ă;
• pasele 1 – 7;
• circula ții cu minge și jucător în sistemul cu unul sau doi pivo ți.

Teoria si practica handbalului
78 In timpul fazei a III-a de organizare a atacului, nu se va urm ări
aruncarea la poart ă. Aceasta se va face numai atunci când a ap ărut o
situație clară de gol datorit ă unei gre șeli grave în ap ărare.
Organizarea atacului are o importan ță tactică deosebit ă. Ea
reprezint ă baza de plecare pentru atacul în sistem în care echipa dore ște
ca prin mijloacele tactice colective s ă-și creeze situa ții favorabile de
finalizare. JOCUL ÎN SISTEM

Jocul în sistem se realizeaz ă cu ajutorul numeroaselor mijloace și
acțiuni tehnico-tactice, majoritatea aces tora fiind specifice acestei faze a
atacului. Sisteme de joc în atac

• atacul cu un pivot;
• atacul cu doi pivo ți;
Formele de joc în atac:
• atacul pozi țional;
• atacul în circula ție.
In cadrul acestora distingem urm ătoarele procedee tehnice:
• poziție fundamental ă pentru jocul în atac:
• pasarea mingii în p ătrundere succesiv ă;
• pasă peste semicerc;
• pasă de angajare a juc ătorilor de semicerc:
• pasa din s ăritură;
• pasa din prona ție;
• pasa pe la spate;
• pasa înapoi pe deasupra um ărului;
• pasa pe sub picior;
• pasa deasupra semicercului.

Alexandru Acsinte
79• Fentele sau mi șcările înșelătoare
• fente de dep ășire:
• fenta simpl ă de pornire;
• fenta dubl ă de pornire;
• schimbarea simpl ă de direc ție;
• schimbarea dubl ă de direc ție;
• fente de pasare:
• fenta de pasare urmat ă de altă pasă;
• fenta de pasare urmat ă de aruncare la poart ă;
• fenta de pasare urmat ă de depășire.
• fente de aruncare a poart ă:
• fenta de aruncare la poart ă urmată de o pas ă;
• fenta de aruncare la poart ă urmată de o aruncare
cu un alt procedeu;
• fenta de aruncare la poart ă urmată de depășire;
• combina ții de fente de dep ășire, pasare și
aruncare la poart ă.
• Aruncările la poart ă de la semicerc
• aruncare la poart ă din plonjon:
• cu cădere în fa ță;
• cu cădere lateral ă;
• cu evitare.
• aruncare la poart ă din plonjon s ărit:
• cu evitare;
• de pe extrema stâng ă;
• de pe extrema dreapt ă.
• aruncarea la poart ă din săritură:
• cu ducerea bra țului lateral;

Teoria si practica handbalului
80 • cu aterizare pe pici orul din partea bra țului de
aruncare;
• cu bătaie pe piciorul din partea bra țului de aruncare.
• aruncare la poart ă pe la spate:
• cu ducerea bra țului înapoi pe lâng ă șold;
• cu ducerea bra țului prin lateral;
• cu cădere în plonjon.
• aruncare la poart ă cu boltă peste portar;
• aruncarea la poart ă cu prinderea mingii deasupra
semicercului:
• din plonjon scurt:
• din săritură,
• Aruncările la poart ă de la distan ță:
• aruncarea la poart ă din săritură;
• aruncarea la poart ă din săritură precedat ă de pas s ăltat;
• aruncarea la poart ă din săritura precedat ă de pas
încrucișat;
• aruncarea la poart ă din săritura cu ducerea bra țului prin
lateral;
• aruncarea la poart ă din săritură cu întoarcerea în aer;
• aruncarea la poart ă cu pas încruci șat;
• aruncarea la poart ă cu pas ad ăugat;
• aruncarea la poart ă cu pas s ăltat;
• aruncarea la poart ă pe lângă șold;
• aruncarea la poart ă pe lângă genunchi;
• aruncarea la poart ă prin evitare;
• aruncarea la poart ă prin evitare cu plonjon.
Ac țiunile tactice individuale

Alexandru Acsinte
81• pătrundere;
• depășire;
• demarcajul:
• direct;
• indirect.
Combina țiile tactice de baz ă în atac
Acestea sunt ac țiuni ofensive executat e de doi sau mai mul ți jucători care
se deplaseaz ă în teren sau ac ționează pozițional, care execut ă mișcări
înșelătoare și își pasează mingea dup ă reguli tactice cunoscute:
• angajarea surprinz ătoare a pivotului de c ătre extrem ă;
• angajarea pivotului de c ătre inter;
• combina ții între pivot și extremă;
• combina ții între inter și extremă;
• pătrunderea extremei în circula ție și angajarea surprinz ătoare a
pivotului.
Mijloace tactice colective în atac
Acestea sunt ac țiuni tactice executate de doi sau mai mul ți jucători la
capătul unei faze de prepara ție, prin care ap ărarea a fost pun ă în
dificultate, prin circula țiile de minge și de jucător, sau prin ac țiuni individuale
de depășire, care u ca efect crearea unu i raport supranumeric favorabil
atacanților. Ele urm ăresc, deci, favorizarea cre ării pozițiilor de aruncare la
poartă de la distan ță sau de la semicerc.
Sistematizarea mijloacelor tactice colective :
• Încruci șarea:
• simplă;
• dublă.
• Paravanul:
• în timpul circula țiilor de juc ători ;
• la aruncarea de la 9 metri.

Teoria si practica handbalului
82 • Blocajul:
Pentru juc ătorii liniei de 9 metri;
• blocaj cu mingea la juc ătorul fără minge;
• blocaj f ără minge la juc ătorul cu minge;
• blocaj f ără minge a juc ătorul fără minge;
• blocaj efectuat de pivot;
• blocaj efectuat de doi juc ători (centru și pivot).
Pentru juc ătorii de semicerc:
• blocajul exterior;
• blocajul interior pentru p ătrunderea extremei sau a
pivotului;
• urmărirea.
Alte forme de blocaj:
• urmărirea interului;
• formarea culoarului de p ătrundere;
• blocajul exterior între extrema și inter;
• formarea culoarului de aruncare.
Plecarea din blocaj Învăluirea.
Acțiuni tactice colective de atac în momente fixe.
Când jocul a fost oprit de arbitr u pentru aplicarea regulamentului,
acesta se reia printr-o aruncare corespunz ătoare cauzei care a determinat
întreruperea jocului. In toate ceste cazuri regulamentul prevede anumite
condiții în care se pot executa aceste arunc ări, de aici și denumirea de
momente fixe ale a jocului Acestea sunt:
• aruncarea liber ă de la 9 m.;
• aruncarea de la 7 m.;
• aruncarea de la margine;

Alexandru Acsinte
83• mingea de arbitru.
Circula ții de minge și de jucători în atac
.
Circula țiile de minge și de jucători în atac se execut ă după anumite
reguli precise, care izvor ăsc din principiile tactice de joc în atac. Putem
avea circula ții de minge urmate de ac țiuni de finalizare sau circula ții de
jucători favorizante pentru ac țiunea de finalizare, sau o combina ție de
circulații de minge și de jucători. In acest ultim caz, dificult ățile create
apărătorilor sunt desigur mult mai mari.
Circula ții de minge:
• pasarea mingii în potcoav ă;
• pasa peste semicerc;
• pasa în p ătrundere succesiv ă;
• pasele 1 – 7 în sistemul cu 1 sau 2 pivo ți.
Circula ții de jucători:
• circula ția jucătorilor p semicerc; circula ția în opt;
• circula ția în șarjă:
• interioar ă;
• exterioar ă.
Atacul diferitelor sisteme de joc în ap ărare.
1. atacul ap ărării de zon ă:
2. 6 : 0; 5 + 1; 4 + 2; 3 + 3; 3 + 2 + 1.; 3. atacul ap ărării om la om;
4. atacul ap ărării combinate.
Atacul în superioritate numeric ă.

Atacul în inferioritate numeric ă.

Teoria si practica handbalului
84 5.2. Fazele jocului de ap ărare

Jocul în ap ărare se desf ă;oară pe mai multe faze astfel:
a. faza I-a a ap ărării : replierea în ap ărare;
b. faza a II-a a ap ărării: zona temporar ă;
c. faza a III-a a ap ărării: organizarea;
d. faza a IV-a a ap ărării: jocul în sistem.
Aceast ă sistematizare corespunde faze lor de atac. In viziunea
noastră ele se înva ță de fapt concomitent.
Replierea în ap ărare
De îndat ă ce jucătorii echipei în atac au pierdut posesia mingii, ei se
consider ă în apărare și trebuie s ă ia toate m ăsurile de siguran ță pentru a
nu primi gol. Prima faz ă a apărării o constituie replierea în timp util pe
pozițiile de ap ărare, pentru preîntâmpinarea per icolului pe care l-ar putea
produce declan șarea unui contraatac al adversarilor.
Principalele verigi tehnico-tactice de realizare
• Asigurarea echili brului defensiv (ac țiune care se desf ășoară
încă din timpul fazelor de atac);
• Oprirea lans ării contraatacului;
• Alergarea de vitez ă;
• Alergarea cu spatele;
• Atacarea posesorului mingii;
• Marcarea adversarului;
• Scoaterea mingii in dribling;
• Intercep ția mingii.

Zona temporar ă
Juc ătorii nu se vor putea replia în totdeauna pe posturile repartizate
în apărare. De asemenea, ei nu pot ajunge întotdeauna în forma ție

Alexandru Acsinte
85completă în apărare. De aceea, primii juc ători replia ți în apărare se vor
plasa întotdeauna în mijlocul semicercul ui pentru acoperi zonele cele mai
vulnerabile. Urm ătorii jucători se vor plasa de o parte și de alta a
dispozitivului astfel format. Se în țelege, deci, c ă zona temporar ă poate fi
formată de un num ăr redus de juc ători care ocup ă zona central ă a
dispozitivului de ap ărare sau de to ți jucătorii, dar care nu și-au putut ocupa
posturile respective din cauza c ă au respectat regula replierii, care spune
că fiecare ap ărător va reveni în ap ărare pe drumul cel mai scurt.
Mijloacele tehnico-tactice de rea lizare a zonei temporare, vor fi
expuse în faza a IV-a a ap ărării, denumit ă și apărare în sistem.

Organizarea ap ărării
Aceast ă fază a apărării se poate efectua:
a. în timpul ac țiunilor de ap ărare, deci, în lupta cu adversarii;
b. la întreruperea jocului de c ătre arbitru.
Organizarea ap ărării în timpul fazelor de joc se va face numai în
cazurile în care doi ap ărători învecina ți schimb ă locurile între ei, atunci
mingea se g ăsește în aer, în timpul unei pase, care se d ă în direcția opusă.
Întotdeauna, juc ătorul care se deplaseaz ă spre centrul ap ărării, va avea
prioritate de trecere, adic ă el se va deplasa prin fa ță, iar celălalt jucător prin
spate. Organizarea ap ărării la întreruperea jocului de c ătre arbitru se va
face cu mult ă prudență și numai atunci când o aruncare la poart ă prin
surprindere nu este posibil ă. E de preferat s ă se rămână în zona temporar ă
până la apari ția unui nou prilej de organizare, decât s ă se efectueze
aceasta, facilitându-se astfel înscrierea unui gol de c ătre adversari.
Organizarea ap ărării , spre deosebire de cea a atacului. în care
posesorii mingii p ăstrează inițiativa în joc, trebuie s ă se facă foarte repede,
în deplin ă ordine și înțelegere între ap ă
rători.

Teoria si practica handbalului
86 Jocul de ap ărare în sistem
Dac ă în atac se poate ob ține înscrierea de goluri printr-un joc bazat
pe intuiție, improviza ție și acțiuni individuale surprinz ătoare, gre șelile în
pasarea mingii putând fi corectate, jocul de ap ărare trebuie s ă se
desfășoare neap ărat cu aplicarea exact ă a tuturor regulilor și principiilor
tactice și cu colaborarea perfect ă dintre to ți apărătorii. O mic ă greșeală
săvârșită de un ap ărător poate duce la dezorganizarea sistemului defensiv
și la înscrierea golului de c ătre adversar. Iat ă de ce, cunoa șterea perfect ă a
tuturor procedeelor tehnice, a ac țiunilor tactice individuale și colective, a
mecanismelor de func ționare a sistemului sau sistemelor de ap ărare
utilizate de echip ă, devine în handbalul de performan ță contemporan o
cerință elementar ă, pe care nu are voie s ă o neglijeze nimeni.
Procedeele tehnice de ap ărare specifice fazei a IV-a :
• Poziția fundamental ă:
• înaltă;
• medie;
• joasă.
• Deplasarea în teren:
• cu pași adăugați;
• cu pași încrucișați;
• alergare înainte;
• alergare cu spatele;
• pornire rapid ă;
• oprire;
• întoarcerea.
• Atacarea adversarului cu corpul.
• Scoaterea mingii de la adversar.
• din dribling:
• prin atac din fa ță;

Alexandru Acsinte
87• prin atac lateral;
• prin atac prin spate.
• prin intercep ție.
• Blocarea arunc ărilor la poart ă:
• blocarea mingilor înalte;
• blocarea mingilor laterale;
• blocarea mingilor joase:
• cu dou ă mâini și cu fandare;
• cu piciorul;
• cu bra țul și piciorul.
Tactica individual ă a apărătorului în faza a IV-a.
Fiecare ap ărător este r ăspunzător de ac țiunile ofensive adversarului
prin opera țiunea tactic ă e împărțire a oamenilor”, dar și cu ajutorul pe care
trebuie s ă-l dea coechipierilor învecina ți. Tactica individual ă de apărare
cuprinde totalitat ea principiilor și regulilor dup ă care se c ălăuzește
apărătorul în lupt ă sa cu adversarul direct și în relațiile de colaborare cu
coechipierii învecina ți.
Acțiuni tactice individuale :
a. atacarea adversarului cu mingea; b. retragerea pe semicerc; c. mișcarea de transla ție;
d. închiderea p ătrunderii;
e. marcajul adversarului:
• strâns;
• de supraveghere;
• a intercep ție.
f. acoperirea bra țului de aruncare;
g. marcarea hot ărâtă a celui mai periculos atacant fa ță de poart ă;
h. colaborarea cu portarul.

Teoria si practica handbalului
88 Tactica colectiv ă în apărare
Tactica colectiv ă în apărare reprezint ă principiile și regulile dup ă
care se desf ășoară acțiunile de colaborare di ntre doi sau mai mul ți
apărători în vederea stânjenirii și opririi ac țiunilor individuale și colective a
adversarilor. Mijloace tactice colective în ap ărare

• preluarea adversarului;
• predarea adversarului;
• schimbul de oameni în ap ărare;
• alunecarea;
• închiderea p ătrunderii;
• zidurile de ap ărare la arunc ările de la 9 m;
• plasamentul ap ărătorilor l arunc ările de la 7 metri;
• acțiuni ale ap ărătorilor afla ți în raporturi numerice egale cu
adversarii (2 la 2; 3 la 3, etc.);
• acțiuni ale ap ărătorilor afla ți în inferioritate numeric ă ( 4 cu 5;
3 cu 4 ; 2 cu 3; și 1 cu 2);
• așezarea ap ărătorilor la arunc ările de la col ț și de la margine;
• așezarea ap ărătorilor la mingea de arbitru.
Forme de joc în ap ărare
In func ție de mecanismul de func ționare a ap ărării, de așezarea lor
în teren și de responsabilit ățile astfel create, au ap ărut mai multe forme de
joc în ap ărare, și anume:
• apărarea pe zon ă;
• apărarea “om la om”;
• apărarea combinat ă (cinci juc ători în zona și unul “om la om”).
Sisteme de joc în ap ărare
In cadrul formelor de joc în ap ărare, deosebim mai multe sisteme de
apărare, care se deosebesc u nele de altele prin a șezarea juc ătorilor într-un

Alexandru Acsinte
89anumit dispozitiv pe ter en, de aplicare a unor reguli și principii de
funcționare acestora.
Sisteme de ap ărare pe zon ă
a. 6 : 0 b. 5 : 1 c. 4 : 2 d. 3 : 3 e. 3 : 2 : 1 f. 1 : 5
Sisteme de ap ărare “om la om”

a. pressing pe tot terenul; b. în propria jum ătate de teren;
c. în apropierea semicercului de la 9 metri;
Sisteme de ap ărare combinat ă.

a. cinci în zona retras ă și unul “ om la om”;
b. cinci în zona avansat ă și unul “om la om” pe semicerc.
Ap ărarea împotriva diferitelor sisteme de atac.
Ap ărarea în inferioritate numeric ă.
Ap ărarea în superioritate numeric ă.

TEMĂ DE LUCRU

Caracteriza ți din punct de vedere tehnico-tactic fazele atacului și
apărării.

Teoria si practica handbalului
90

¾ Prezenta ți câteva mijloace specifice tacticii colective de
apărare.
¾ Care sunt principalele verigi tehnico-tactice de realizare ale
contraatacului sus ținut finalizat de la distan ță specifice
variantelor ”a” și ”b”?

Rezumat
Din punct de vedere tehnico-tactic, jocul de handbal, cunoa ște
câteva repere specifice fazelor de atac și de apărare. Aceste repere pot fi
tratate în rela ție cu fiecare faz ă de atac și apărare, în rela ție cu elementele
consitutive ale fiec ărei faze de atac și apărare sau în rela ție cu faza de atac
și cea de ap ărare la modul general. Astfel, elementele tehnico-tactice care
stau la baza fazelor de atac și de apărare sunt în esen ță elementele de
tehnică și tactică specifice, asociate din acest nou punct de vedere. .

Bibliografie:
1. Acsinte A., Alexandru E. – Handbal, De la ini țiere la marea
performan ță, Ed. Media TM, Bac ău, 2000;
2. Bota, I – Handbal – antrenamentul portarului, Editura Sport – Turism,
București 1983.
3. Cercel, P. – Exerci ții pentru fazele de joc , Editura Sport – Turism,
București 1980.
4. Cercel, P. – Antrenamentul echi pelor masculine , Editura Sport –
Turism, Bucure ști 1983.
EVALUARE
pentru MODULUL V

Alexandru Acsinte
91
MODULULVI. Sistematizarea elementelor tehnico-
tactice ale jocului în atac pe posturi (modelul jucătorului)

Scop:
¾ Particularizarea elementelor t ehnico-tactice pe fiecare post
specific fazei de atac;

Obiective opera ționale:
După studierea acestei unit ăți de curs, studen ții vor putea s ă:
¾ Aprecieze în mod corespunz ător care sunt principalele
elemente definitorii ce deoseb esc anumite posturi, din punct
de vedere tehnico-tactic;
¾ Prezinte în mod coerent fiec are post din atac din punct de
vedere al particularit ăților modelului de joc.

Teoria si practica handbalului
92
In handbalul de performan ță există pe lâng ă tehnica și tactică
fundamental ă de bază, pe care trebuie s ă le cunoasc ă fiecare juc ător, în
oarecare m ăsură și o portarul, o tehnic ă și o tactic ă specifică fiecărui post
al echipei aflate în atac. Procedeele tehnice specifice și acțiunile tactice particulare ale
jucătorilor plasa ți pe teren în anumite posturi, având sarcini precise, apar cu
atât mai mult în eviden ță, cu cât nivelul de m ăiestrie al juc ătorilor echipei
este mai înalt, cu cât capacitatea lor de performan ță este mai crescut ă.
Jocul fiec ărui jucător specializat pentru a rezolva sarcinile particulare
specifice unui anumit post, are un anumit con ținut tehnic și tactic specific,
chiar atunci când se g ăsește și în alte faze de atac decât în atacul în
sistem (pozi țional sau în circula ție).
Având în vedere aceste preciz ări, s-a stabilit con ținutul tehnico-tactic
al jocului pe diferite posturi și în cadrul celor patru faze ale atacului. In
cazul în care un post pretinde cunoa șterea mai multor procedee de
executare a elemente de tehnic ă, ele sunt prezentate în ordine prioritar
ă,
după eficiența și frecven ța lor în joc.

6.1. Elementele tehnice și tactice ale jocului portarului
Tehnica jocului portarului cuprinde:
a. Poziția fundamental ă și deplasarea în poart ă.
b. Prinderea mingii; c. Respingerea mingii; d. Plonjonul; e. Mișcările înșelătoare;
f. Recuperarea rapid ă a muncii;
g. Degajarea mingii.

Alexandru Acsinte
93a. Poziția fundamental ă și deplasarea în poart ă
Pozi ția fundamental ă a portarului(am înglobat aici și deplasarea în
poartă care de fapt se face în pozi ție fundamental ă) este de maxim ă
importan ță, chiar hot ărâtoare în eficien ța apărării porții. Pozi ția
fundamental ă trebuie s ă favorizeze mai mult ca în orice alt post,
posibilitatea de a reac ționa în orice sens.
In func ție de unghiul de aruncare sunt dou ă poziții de bază:
1. pentru arunc ările din fa ță;
2. pentru arunc ările din unghiurile laterale.
La ambele situa ții apar și stiluri personale. Deplasarea în poart ă este
de regulă o deplasare lateral ă cu pași adăugați în poziția fundamental ă.
b. Prinderea mingii
Este un element de baz ă care are îns ă și riscuri, din care cauz ă
majoritatea portarilor prefer ă respingerea mingii. Prinderea mingii are mari
avantaje: tactice (de repunere rapid ă a mingii în joc ), psihologice (asupra
coechipierilor și mai ales adversarilor). De regul ă, mingea se prinde cu
două mâini, iar procedeul de prindere este în func ție de înălțimea l care
vine mingea:
• prinderea mingilor înalte;
• prinderea mingilor care vin lateral la nivelul mediu;
• prinderea mingilor mai joase.
Alte procedee de prindere a mingii: prinderea mingii la piept, la
abdomen și prin ghemuirea corpului (atunci când mingea rico șează de pe
sol în fața porții).

d. Respingerea mingii
Respingerea mingilor este un element necesar, datorit ă în primul
rând a for ței cu care mingile sunt aruncate în poart ă. Indiferent de
procedeul folosit, respingerea trebuie s ă se facă întotdeauna c ătre latura de

Teoria si practica handbalului
94 fund a terenului sau c ătre interiorul semicerc ului propriu. Procedeele
tehnice de respingere a mingii au fost grupate dup ă nivelul la care vin
mingile aruncate la poart ă, astfel:
• Respingerea mingilor înalte – pentru mi mult ă siguranță este bine
să e intervin ă cu două mâini – datorit ă vitezei cu care vin mingile,
de foarte multe ori portarii le resping cu o singur ă mână;
• Respingerea mingilor la nivel mediu se efectueaz ă
• cu dou ă mâini la mingi venite mai u șor;
• cu o mân ă la mingi aruncate din apropiere și cu forță;
• când mingea vine aproape de genunchi, ea va fi respins ă
chiar cu genunchiul, ducând în apropiere și o mână;
• unele mingi care sunt arunc ate mai departe de portar –
submediu – se resping cu pi ciorul ridicat întins al ături de
mână.
• Respingerea mingilor joase se face de regul ă cu piciorul,
procedeu de baz ă este plonjonul în jum ătate sfoar ă;
• acțiunea piciorului care este întins se dubleaz ă de mână;
• respingerea mingilor aruncate de pe extreme;
• în general se folosesc acelea și procedee cu unele
particularit ăți determinate de pozi ția fundamental ă.

d. Plonjonul
Este mai pu țin folosit și utilizat mai frecvent de portarii mici de
statură:
• sunt portarii care nu plonjeaz ă niciodată;
• se folose ște în situa ții extreme când altfel nu mai este posibil
de intervenit.
In plonjon elementele noi care intervin sunt: zborul și aterizarea.
Plonjonul poate fi înalt și la semicerc.

Alexandru Acsinte
95 Mi șcările înșelătoare .
Printr-un plasament derut ant sau efectuarea unor mi șcări într-o
anumită direcție se poate determina adversarul s ă arunce într-o anumit ă
parte a por ții.
f. Recuperarea rapid ă a mingii , apare când mingea iese în aut de
poartă și implică recuperarea rapid ă în joc. De modul în care portarul pune
mingea în joc depinde foarte mult reu șita atacului respectiv.
Prima ac țiune a portarului dup ă respingerea mingii, este intrarea
rapidă în posesia ei, pentru a o pas a în cel mai scurt timp juc ătorului cu
cele mai mare șanse pentru tac eficient.
Pasa în apropiere nu pune probleme. Pentru pasa la distan ță, de regul ă pentru contraatac, se folose ște
procedeul zvârlit pe deasupra um ărului cu pa și adăugați sau încruci șați și
cu o pozi ție ceva mai fandat ă.
Tactica portarului

Pentru fiecare aruncare portarul trebuie s ă gândeasc ă și să
analizeze împrejur ările legate de aruncare pentru g ăsi cea mai bun ă
soluție.
In analiza unei arunc ări, portarul apreciaz ă:
• poziția de semicerc a juc ătorului care arunc ă;
• unghiul de aruncare;
• poziția lui față de apărători și acțiunea acestora;
• procedeul folosit în aruncare și poziția corpului;
• mai ține seama de unele caracter istici individuale ale
jucătorului care arunc ă – de propria lui pozi ție ca plasament și
echilibru.
In preocup ările tctice ale portarului mai intr ă:
• participarea la ac țiunile apărătorilor pe care-i dirijeaz ă;

Teoria si practica handbalului
96 • colaborarea cu ap ărătorii în tot cursul jocului la arunc ările de la
9 m de la margine, de la col ț.
Portarul are o contribu ție tactică deosebit de activ ă în primele faze
ale atacului (contraatac faza a II-a). Cele mai importante componente ale tacticii portarului, sunt:
• Plasamentul.
• Apărarea mingilor aruncate din apropierea semicercului.
• Apărarea arunc ărilor de la 7 metri.
• Apărarea pe culoare.
• Oprirea contraatacului.
• Lansarea contraatacului.
• Colaborarea cu ap ărătorii.
• Conducerea ap ărării
• Participarea la primele faze de atac.
• Acțiunile de întreprins în func ție de condi țiile atmosferice și
particularit ăți ale terenului.
Pentru a întreprinde ac țiuni tactice eficiente, este necesar ca portarul
să întreprind ă:
• studierea adversarilor direc ți;
• studierea procedeel or de aruncare.

6.2. Elementele tehnico-tactice ale jocului pe postul de
extremă stânga în atac

În faza I-a :
• startul rapid și alergarea în vitez ă;
• prinderea mingii venit ă din urmă;
• driblingul multiplu;

Alexandru Acsinte
97• pasa din vitez ă la celălalt vârf de contraatac;
• aruncarea la poart ă din săritură și din alergare;
• încruci șarea între vârfuri;
• fenta de pasare și depășire;
• aruncarea la poart ă din săritura cu plonjon.
În faza a II-a
• alergarea cu schimb ări de direc ție și ritm;
• înfiltrarea la semicerc;
• paravanul;
• blocajul;
• aruncarea la poart ă din plonjon s ărit, folosind la nevoie pa șii
pivotului;
• pasarea mingii unui juc ător din cel de a doilea val de juc ători.
În faza a II-a
• ocuparea postului și plasamentul corect în func ție de circula ția
mingii;
• ieșirea în întâmpinarea mingii, pasarea și reluarea locului în
dispozitivul de atac;
• amenin țarea porții.
În faza a IV-a
• aruncarea la poart ă:
• din săritură cu ducerea bra țului lateral;
• din săritură cu aterizare pe pici orul din partea bra țului de
aruncare;
• din plonjon s ărit, de pe extrema și de pe postul de pivot;
• din săritura cu batere pe pici orul din partea bra țului de
aruncare;
• din înv ăluire;

Teoria si practica handbalului
98 • cu prinderea mingii din s ăritură deasupra semicercului,
urmată de aruncare la poart ă;
• aruncare cu bolt ă peste portar.
Pasarea mingii se execut ă:
• în pătrundere succesiv ă;
• din prona ție în pătrundere succesiv ă;
• peste semicerc;
• angajarea pivotului deasupra semicercului;
• angajarea pivotului la ac țiunea de înv ăluire.
Ac țiunea individual ă de depășire a ultimului ap ărător:
• spre exterior;
• spre interior;
• circula ți pe semicerc;
• înfiltrarea printre ap ărători;
• blocajul exterior;
• blocajul executat pentru juc ătorii din linia de 9 m.;
• paravanul;
• plecarea din blocaj;
• învăluirea.

6.3. Elemente tehnico-tactice ale jocului pe postul de
extrema dreapta – dreptaci în atac.

La aceste elemente apar deoseb iri numai în faza a IV-a.
Aruncarea la poart ă se poate executa:
• din plonjon s ărit cu pătrundere spre interiorul semicercului;
• din plonjon s ărit cu evitare.

Alexandru Acsinte
99Pasarea mingii se execut ă fie
• pe la spate pentru angajarea pivotului;
• din prona ție pentru angajarea pivotului;
• din s ăritură deasupra semicercului pentru angajarea
pivotului.

6.4. Elementele tehnico-tactice ale jocului pe postul de
pivot
În faza I-a
• startul rapid și alergare de vitez ă;
• pasarea mingii din vitez ă;
• aruncarea la poart ă din săritură și alergare;
• aruncarea la poart ă din săritură cu plonjon.
În faza a II-a
• infiltrarea pe semicerc;
• prinderea mingilor pasate puternic și aruncate la poart ă din
plonjon s ărit;
• paravanul.
În faza a III-a
• deplasarea în fa ța semicercului în pozi ția fundamental ă în
funcție de circula ția mingii;
• ieșirea în întâmpinarea mingii; pasarea mingii și reluarea
locului în dispozitivul de atac.
În faza a IV-a
• demarcajul prin deplas ări rapide în pozi ția fundamental ă și
ocuparea primului plan;
• circula ția pe semicerc;
• paravanul;

Teoria si practica handbalului
100 • blocajele pentru favorizarea p ătrunderilor și aruncărilor la
poartă pentru favorizarea demarajului unui juc ător din linia de
9 m și plecarea din blocaj;
• aruncarea la poart ă precedat ă de pașii pivotului;
• aruncarea din plonjon s ărit;
• aruncarea din s ăritură;
• aruncarea pe la spate;
• aruncarea cu dou ă mâini printre picioare;
• aruncarea din angajare deasupra semicercului.

6.5. Elemente tehnico-tactice ale jocului pe postul inter-
stânga – dreptaci în atac
În faza I-a
• lansarea contraatacului în ca litate de intermediar: demarcaj,
intrarea în posesia mingii vârfului de contraatac.
În faza a II-a
• alergarea de vitez ă;
• transportul mingii în atac prin pase în vitez ă;
• aruncarea la poart ă:
• din săritură;
• cu pas încruci șat;
• cu pas s ăltat;
Pasa de angajare:
• din săritură;
• din prona ție;
• pe la ceaf ă.
Dep ășirea adversarului prin schimb ări de direc ție:
Paravanul.

Alexandru Acsinte
101 În faza a III-a
Pasele în p ătrundere succesiv ă:
• zvârlite pe deasupra um ărului;
• din prona ție.
În faza a IV-a
Aruncarea la poart ă:
• din săritură;
• din săritură precedat ă de pas s ăltat;
• din săritură precedat ă de pas încruci șat;
• din sprijin pe sol: cu pas încruci șat, cu pas s ăltat, cu pas
adăugat;
• pe lâng ă șold sau pe lâng ă genunchi;
• prin evitare;
• din săritură cu aducerea bra țului lateral.
Pasele de angajare:
• din săritură;
• din prona ție;
• pe la spate;
• pe la ceaf ă;
• pe sub picior.
Mi șcări înșelătoare:
• schimbarea simpl ă de direc ție;
• schimbarea dubl ă de direc ție;
• fente de aruncare la poart ă, urmată de depășire;
• fenta de aruncare la poart ă urmată de pasa (inclusiv pasa de
angajare);
• fenta de pasare urmat ă de angajare sau aruncare la poart ă:
• încruci șare: simpl ă, dublă;

Teoria si practica handbalului
102 • paravanul;
• blocajul;
• învăluirea;
• acțiunea individual ă de dep ășire, urmat ă de pasare sau
aruncare la poart ă.

6.6. Elementele tehnico-tactice ale jocului pe postul de inter-
dreapta – dreptaci – în atac

În faza a IV-a
• aruncare la poart ă:
• prin evitare;
• pe lâng ă șold;
• din săritura precedat ă de pas s ăltat.
• pasele de angajare:
• din prona ție;
• pe la spate;
• pe la ceaf ă;
• pe sub picior.

6.7. Elementele tehnico-tactice ale jocului pe postul de
centru (conduc ător de joc ) – în atac

În faza I-a
• lansarea contraatacului în calitate e interm ediar: demarcaj,
intrare în posesia mingii, pasarea mingii vârfului de contraatac.
În faza a II-a
• alergarea de vitez ă;

Alexandru Acsinte
103• participarea la transportul ming ii în atac prin pase în vitez ă;
• aruncarea la poart ă:
• din săritură;
• cu pas încruci șat;
• cu pas s ăltat.
• pase de angajare:
• din prona ție;
• pe la spate;
• pe la ceaf ă;
• din săritură.
Dep ășirea adversarului prin schimb ări de direc ție:
• paravanul;
• blocajul.
În faza a III-a
• pase în p ătrunderi succesive;
• zvârlită pe deasupra um ărului;
• din prona ție.
În faza a IV-a

Pasarea mingii în faza de preg ătire a finaliz ării:
• pasele în p ătrundere succesiv ă cu măiestrie în ambele direc ții
(dinspre stânga spre dreapta și invers);
Pasele de angajare:
• din prona ție;
• pe la spate;
• pe la ceaf ă;
• din săritură;
• pe sub picior.

Teoria si practica handbalului
104
Pasele speciale de leg ătură între juc ătorii aflați în circula ție:
• lansată și oferită;
• pe sub axila;
– pe la spate.
Aruncarea la poart ă:
• aruncarea din sprijin pe sol: cu încruci șare de pa și, cu pas
săltat, pe lâng ă șold, cu evitare;
• aruncarea din s ăritură: precedat ă cu pas s ăltat; cu aducerea
brațului prin lateral; aruncarea din plonjon s ărit.
Mi șcări înșelătoare:
• acțiunea individual ă de depășire cu mingea;
• fenta e aruncare la poart ă urmată e o pasă de angajare;
• schimbarea direc ției;
• fenta de pasare:
• încruci șare;
• blocajul;
• plecarea in blocaj;
• paravanul;
• înfiltrarea la semicerc ca a doilea pivot.

TEMĂ DE LUCRU

Care sunt principalele deosebiri din punct de vedere tehnico-tactic la
nivelul extremelor dreapta stângaci și dreptaci?

Alexandru Acsinte
105
¾ Enumera ți principalele forme de fina lizare ale interului dreapta
stângaci.
¾ Care sunt elementele tehnico-t actice definitorii ale profilului
jucătorului specializat pe postu l de centru – coordonator?

Rezumat
Abordarea tehnico-tactic ă a profilului juc ătorilor din punct de vedere
al fazelor de atac trebuie s ă aibă ca fundament:
– caracteristicile postului pe care evolueaz ă;
– principalele elemente t ehnice specifice postului;
– particularit ățile motrice specifice, (acolo unde este cazul);
– caracteristicile fiec ărei faze în parte.

Bibliografie:
1. Acsinte A., Alexandru E. – Handbal, De la ini țiere la marea
performan ță, Ed. Media TM, Bac ău, 2000;
2. Bota, I – Handbal – antrenamentul portarului, Editura Sport – Turism,
București 1983.
3. Cercel, P. – Exerci ții pentru fazele de joc , Editura Sport – Turism,
București 1980.
4. Cercel, P. – Antrenamentul echi pelor masculine , Editura Sport –
Turism, Bucure ști 1983.
5. Garcia, Carlos – "Mini-Andebol , un projecto…una fîlosofia -treino
desportivo", Secretaria de Estado do Desporto, Novembro 1999.
6. Gherm ănescu, I. K., Gog ăltan, V., Jianu, E., Negulescu, I — "Teoria
și metoda handbalului", E.D. P., Bucuresti, 1983. EVALUARE
pentru MODULUL VI

Teoria si practica handbalului
106
MODULULVII. Sistematizarea componentelor
tehnico-tactice ale jocului în ap ărare pe posturi

Scop:
¾ Particularizarea elementelor t ehnico-tactice pe fiecare post
specific fazelor de ap ărare;

Obiective opera ționale:
După studierea acestei unit ăți de curs, studen ții vor putea s ă:
¾ Aprecieze în mod corespunz ător care sunt principalele
elemente definitorii ce deoseb esc anumite posturi, din punct
de vedere tehnico-tactic în faza de ap ărare;
¾ Prezinte în mod coerent fiecare post din ap ărare din punct de
vedere al particularit ăților modelului de joc.

Alexandru Acsinte
107 Preocuparea pentru jocul de ap ărare trebuie s ă existe înc ă din atac.
Principalele m ăsuri pentru asigurarea echilibrului defensiv sunt:
– retragerea unui juc ător de pe o parte a terenului – când mingea se joac ă
pe cealalt ă parte;
– supravegherea de c ătre jucătorii de 9 m a adversarilor care probabil vor
pleca în contraatac. Pentru fazele I-a, a II-a și a III-a a ap ărării modelul de joc pe posturi
este dup ă modalitatea de a șezare a juc ătorilor în atac.

7.1. Pentru interi și centru (linia de 9 m)
În faza I – a a ap ărării
• asigurarea echilibrului defensiv;
• întoarcere;
• alergare de vitez ă;
• întoarcere de 180 grade;
• alergare cu spatele;
• marcarea adversarului:
• strâns;
• la intercep ție.
• scoaterea mingii din dribling;
• interceptarea mingii;
• evitarea blocajelor și paravanelor;
• schimbul de adversari;
• oprirea contraatacului;
• blocarea mingilor aruncate la poart ă pe faza a II-a.

Teoria si practica handbalului
108
În faza a II-a a ap ărării (zona temporar ă)
• ocuparea unui loc în sistem ul defensiv conform situa ției
create în timpul replierii se fa ce începând din centru spre
margine, dup ă cum au fost marcate vârfurile de contraatac
adverse;
• acțiuni asem ănătoare fazei a IV-a a ap ărării corespunz ător
sarcinilor postului respectiv (ocupat dup ă repliere).
În faza a III-a a ap ărării (reorganizarea)
Trecerea pe postul de baz ă din sistemul defensiv, în momente
prielnice, schimbând câte un lo c, prin deplasare lateral ă cu pași adăugați și
alunecare pe lâng ă coechipieri.

7.2. Pentru extreme și pivot (linia de semicerc)
În faza I-a a ap ărării
• plasamentul pentru întârzierea lans ării contraatacului și fazei
a II-a a atacului advers;
• startul rapid;
• alergare de vitez ă, întoarcere de 180 de grade, alergare cu
spatele;
• marcarea adversarilor care vin pe faza a II-a:
• marcajul strâns;
• marcajul de intercep ție;
• interceptarea mingii;
• scoaterea mingii din dribling;
• schimbul de adversari;
• blocarea mingilor aruncate la poart ă de la distan ță pe faza a
II-a;

Alexandru Acsinte
109• împiedicarea angaj ării pivoților și extremelor prin marcaj
strâns sau la intercep ție.
În faza a II-a a ap ărării
Ocuparea unui post din sistem ul defensiv conform situa ției create de
contraatacul și faza a II-a a atacului advers completând locurile din ap ărare;
Ac țiuni asem ănătoare fazei a IV-a a ap ărării corespunz ător sarcinilor
postului ocupat temporar. În faza a III-a a ap ărării

Trecerea pe postul de baz ă in sistemul defensiv, în momente
prielnice, schimbând mereu câte un loc prin deplasare lateral ă cu pași
adăugați și alunecare pe lâng ă coechipieri.
Sunt situa ții când una din extreme, asigurând înc ă din atac echilibrul
defensiv, particip ă cu linia de 9 metri, la oprirea contraatacului advers.

7.3. Model de joc pe posturi pentru faza a IV-a a ap ărării

1. Pentru sistemul de ap ărare pe zona 6 : 0
Juc ătorii centrali
• determinarea adversarului direct și marcaj de supraveghere;
• deplas ări laterale în pozi ția fundamental ă a apărătorului;
• marcajul pivotului:
• strâns (strict);
• la intercep ție.
• preluarea și predarea pivotului;
• blocarea mingilor aruncate la poart ă;
• colaborarea cu portarul;
• închiderea p ătrunderilor;
• evitarea blocajelor;
• atacarea adversarului cu mingea și retragerea pe semicerc;

Teoria si practica handbalului
110 • dublajul;
• evitarea dep ășirilor;
• schimbul de adversari care circul ă la 9 metri;
• favorizarea alunec ărilor;
• zidul la arunc ările de la 9 m.;
• scoaterea mingii de la adversar:
• intercep ție;
• dribling.
Juc ătorii intermediari
• determinarea adversarului direct și marcaj de supraveghere;
• deplas ări laterale pe direc ția de pasare a mingii și retragerea la
semicerc;
• dublajul;
• atacarea adversarului cu mingea și retragerea la semicerc;
• evitarea dep ășirilor;
• blocarea arunc ărilor la poart ă;
• colaborarea cu portarul;
• schimbul de adversari;
• închiderea p ătrunderilor;
• evitarea blocajelor;
• marcajul pivotului:
• strâns (strict);
• la intercep ție.
• preluarea și predarea pivotului;
• favorizarea alunec ărilor;
• zidul la arunc ările de la 9 metri;
• scoaterea mingii de la adversar:
• din dribling;

Alexandru Acsinte
111• prin intercep ție.
Juc ătorii laterali
• marcajul extremei adverse:
• supravegherea;
• strâns (strict);
• la intercep ție;
• evitarea dep ășirilor;
• închiderea p ătrunderilor spre interior și oferirea culoarului spre
exterior;
• evitarea blocajelor;
• schimbul de adversari;
• interceptarea mingii pasat ă la extrem ă;
• împiedicarea p ătrunderii extremei pe semicerc.

2 Pentru sistemul de ap ărare pe zona 5 : 1 juc ătorul avansat
(zburător)
• determinarea adversarului direct și marcaj;
• supraveghere;
• strâns;
• la intercep ție.
• împiedicarea circula ției normale a mingii;
• oprirea circula ției jucătorilor adver și;
• interceptarea mingilor;
• depășiri rapide în toate direc țiile;
• evitarea dep ășirilor prin plasament și marcaj strâns.
Juc ătorii de pe semicerc ac ționând ca la sistemul de ap ărare pe
zona 6:0, vor realiza o bun ă colaborare cu juc ătorul avansat în ce prive ște
împărțirea și marcajul adversarilor.

Teoria si practica handbalului
112

3. Pentru sistemul de ap ărare pe zona 1 : 5 Juc ătorul de pe
semicerc
• marcaj strâns la intercep ție a pivotului;
• deplas ări cu pivotul pe toat ă lungimea semicercului;
• interceptarea mingilor pasate pivotului.
Ceilal ți 5 jucători vor ac ționa ca în sistemul de ap ărare 6 : 0, dar pe o
zonă mult avansat ă, unde vor face un marcaj apropiat și vor împiedica
aruncările la poart ă de la distan ță.
4. Pentru sistemul de ap ărare combinat ă 5 + 1 jucătorul care
marcheaz ă om la om:
• marcaj strâns;
• intercep ția mingilor;
• împiedicarea prinderii și pasării mingilor de c ătre cel marcat;
• evitarea blocajelor;
• schimbul de adversari când bloc ajul nu a putut fi evitat.

Pentru a practica handbalul de performan ță sunt necesare o serie de
capacități care la rândul lor pot fi influen țate prin practicarea acestui joc.
Sistematic aceste capacit ăți fizice se prezint ă în felul urm ător:
– starea de s ănătate foarte bun ă;
– dezvoltarea somatic ă, îndeosebi talia ș
i anvergura mult peste
media normal ă (robuste țe);
– capacitate motric ă : deprinderi și priceperi motrice de baz ă și
aptitudini psihomotrice cu accent pe vitez ă sub toate formele de
manifestare în regim de rezisten ță; forță generală și specific ă în regim de

Alexandru Acsinte
113rezistență, viteză-forță și viteză de decizie și cu prec ădere coordonare
generală și segmentar ă în regim de rezisten ță;
– capacitate func țională aerobă, anaerob ă și mixtă.
La baza solu ționării situațiilor problem ă care apar în timpul jocului, stau
următorii factori psihici:
• informa ționali: aten ția, recep ția, gândirea.
• Decizionali, determina ți de strategia de concurs;
• reglatori: st ăpânirea afectiv ă în momente decisive, controlul și
impulsul volitiv, intui ție, anticipare, luciditate, creativitate,
disciplină, ș.a.
Capacitatea psihic ă depinde în mare m ăsură de predispozi ții
ereditare și naturale:
• somatice, motrice, func ționale;
• cognitive – volitive – afective ca: dârzenia, combativitatea,
creativitatea, perseveren ța, memoria motric ă, creativitatea,
echilibrul afectiv;
• trăsături ale personalit ății : temperament, disciplin ă, rezisten ță la
stres.
• Solicitările psihice unt legate direct de gândirea tactic ă:
• gândirea algoritmic ă pentru însu șirea regulilor de joc, a tehnicii și
tacticii de joc;
• gândirea opera țională prin adaptarea ac țiunilor de joc la situa țiile
concrete;
• gândirea euristic ă ; capacitatea de crea ție.
Un rol important îl are con știentizarea pentru aplicarea celor trei
feluri de gândire tactic ă.
La ob ținerea victoriei se impune o serie de st ări psihice care
conferă jucătorului sentimentul de siguran ță, încredere în sine, dorin ța de a
învinge, dorin ța de cooperare.

Teoria si practica handbalului
114 O alt ă categorie de solicit ări psihice sunt cele legate de st ările de
preparație, dispunerea, anticiparea, angrenarea, modelarea, analiza.

¾ Enumera ți sarcinile ap ărătorilor intermediari în sistemul de ap ărare
6 -0
¾ Care sunt elementele tehnico-t actice definitor ii ale profilului
jucătorului specializat pe postu l de centru – coordonator?

Rezumat

Abordarea tehnico-tactic ă a profilului juc ătorilor din punct de vedere
al fazelor de ap ărare trebuie s ă aibă ca fundament:
– caracteristicile postului pe care evolueaz ă;
– principalele elemente t ehnice specifice postului;
– particularit ățile motrice specifice, (acolo unde este cazul);
– caracteristicile fiec ărei faze în parte.
TEMĂ DE LUCRU

Particulariza ți trăsăturile defensive la nivelul interilor în handbal.
EVALUARE
pentru MODULUL VII

Alexandru Acsinte
115Bibliografie:
1. Acsinte A., Alexandru E. – Handbal, De la ini țiere la marea
performan ță, Ed. Media TM, Bac ău, 2000;
2. Bota, I – Handbal – antrenamentul portarului, Editura Sport – Turism,
București 1983.
3. Cercel, P. – Exerci ții pentru fazele de joc , Editura Sport – Turism,
București 1980.
4. Cercel, P. – Antrenamentul echi pelor masculine , Editura Sport –
Turism, Bucure ști 1983.
5. Garcia, Carlos – "Mini-Andebol , un projecto…una fîlosofia -treino
desportivo", Secretaria de Estado do Desporto, Novembro 1999.
6. Gherm ănescu, I. K., Gog ăltan, V., Jianu, E., Negulescu, I — "Teoria
și metoda handbalului", E.D. P., Bucuresti, 1983.
7. Hantău Cezar – Handbal – Jocul în ap ărare, Editura Printech,
București, 2002

Teoria si practica handbalului
116
MODULULVIII. Rela ția dintre dezvoltarea anumitor
factori anatomo – func ționali și practicarea jocului
de handbal

Scop:
¾ Familiarizarea cu no țiunile fundamentale a natomo-fiziologice
specifice jocului de handbal, în rela ție directă cu practicarea jocului;

Obiective opera ționale:
După studierea acestei unit ăți de curs, studen ții vor putea s ă:
¾ Aprecieze în mod corespunz ător caracteristicile fundamentale
anatomo-fiziologice particul arizate pe grupe de vârst ă, corelate cu
practicarea jocului de handbal;
¾ Evalueze corect câteva ca racteristici anatomo-func ționale ale
copiilor și juniorilor în rela ție direct ă cu practicarea jocului de
handbal.

Alexandru Acsinte
117
8.1. Modific ări anatomo-func ționale specifice practican ților
jocului de handbal

Observând desf ășurarea unui joc de handbal, indiferent de valoarea
echipelor, vom constata c ă aparatul locomotor este angrenat în efort în
fiecare moment. Trenul inferior realizeaz ă deplasări rapide și repetate între
cele dou ă semicercuri, efectueaz ă deplasări în atac cu și fără minge
precum, și cele în vederea rezolv ării sarcinilor de ap ărare. Musculatura
scheletic ă, ligamentele și tendoanele picioarelor sunt supuse nor solicit ări
variate uneori de foarte mare intensitate.
Trenul superior este de asemenea mu lt solicitat. Prinderea mingii cu
două mâini, pasa cu una din mâini – de pe loc și din deplasare la distan țe
diferite, precum și aruncările la poart ă – puternice, rapide – prin diferite
procedee tehnice, cer o bun ă dezvoltare a musculaturii membrelor
superioare. Musculatura trunchiului este solicitat ă în aplec ări, întoarceri, r ăsuciri,
extensii, s ărituri, plonjoane. Dezvoltarea bun ă a toracelui la handbali ști
reprezint ă un suport solid al centurii scapulare, centur ă des solicitat ă în
efortul specific. Se poate constata c ă la cei ce practic ă handbalul, musculatura este
bine și armonios dezvoltat ă.
Ca rezultat al tuturor acestor solicit ări, dezvoltarea somatic ă – "tipul
de handbalist" – este poate cea mai armonioas ă (A. Demeter). Asupra
aspectelor fiziologice ale jocului competi țional vom reveni pe larg pu țin mai
târziu. Din punct de vedere al calit ăților fizice, handbalul este
caracterizat prin: vitez ă sub toate formele ei de manifestare, în regim de
rezistență și de for ță, forță de aruncare la poart ă și forța necesar ă

Teoria si practica handbalului
118 executării cu eficacitate maxim ă a mișcărilor specifice de ap ărare și atac,
rezistență generală și specială solicitată de schimbarea repetat ă a fazelor
de atac – ap ărare și parcurgerea în tempouri diferite a distan ței dintre cele
două semicercuri, îndemânare general ă și specific ă, jocul impunând ac țiuni
efectuate de speciali ști pe diferite loturi de sportivi au scos în eviden ță
faptul că handbali știi au indici superiori ai calit ăților fizice fa ță de sportivii
altor discipline. Handbalul este accesibil, dar, pentru a se ob ține rezultate sportive
superioare trebuie dus ă o muncă de instruire intens ă, desfășurată pe baze
științifice, bine organizat ă și programat ă. Pentru a putea face fa ță efortului
considerabil unei partide, juc ătorii trebuie s ă aibă o serioas ă bază de
pregătire fizică
generală și o pregătire fizică specială referitoare mai ales la
locul și rolul respectivului juc ător în echip ă.
Este necesar s ă avem în vedere c ă tehnica paselor, a fentelor, a
driblingului, a prinderii mi ngii în cele mai variate și dificile pozi ții, trebuie
însușite, astfel încât s ă se poată aplica, în condi ții de vitez ă foarte mare și
în luptă directă, aspră, bărbătească, cu adversarul. Combina țiile tactice de
atac sunt desf ășurate în vitez ă sub forma unor ac țiuni variate, pline de
subtilitate și neprevăzut, ca și contra-m ăsurile luate de ap ărători, necesit ă o
pregătire tehnico-tactic ă complex ă cu un pronun țat caracter atletic și cu o
mare înc ărcătură psihică. Dinamismul și rapiditatea jocului sunt date de
lupta direct ă a celor dou ă echipe luate în colectiv și a jucătorilor care le
compun; de dimensiunile terenului care creeaz ă premise pentru ca fazele
jocului de atac și apărare să se succead ă în timp scurt; de faptul c ă fiecare
component al echipei s ă participe în permanen ță la faze de atac și apărare.
În aceste condi ții, handbalul solicit ă deosebit de intens organismul
sportivului. Oprindu-se asupra principa lelor aspecte fiziologice ale jocului
competițional medicii de specialitate arat ă că sistemul nervos, analizatorii,
circulația sângelui, respira ția, aparatul locomotor, glandele cu secre ție

Alexandru Acsinte
119internă, sudora ția sunt solicitate la maximu m în numeroasele faze ale
jocului. Pentru a putea face fa ță, sistemele, aparatele și organele trebuie s ă
posede o înalt ă capacitate func țională, iar reglarea neuroendocrin ă să fie
foarte fin ă și prompt ă. Numai un sportiv dotat fizic, supus unei preg ătiri
fizice generale solide și în final posesor al unei preg ătiri speciale de înalt
nivel, st ăpânind bine deprinderi și stereotipuri dinamice caracteristice
jocului modern poate face fa ță cu succes și randament crescut acestor
solicitări. Talentul și munca neobosit ă de zi cu zi timp de mai mul ți ani de
antrenament intensiv, perfec ționarea treptat ă a tehnicii și tacticii jocului,
fortificarea organismului și a organelor interne, cultivarea tr ăsăturilor de
morale și psihologice adecvate – constituie drumul anevoios spre
dobândirea și ridicarea m ăiestriei sportive în handbal.
Concep ția de joc și de preg ătire a echipelor a suferit modific ări
permanente, la început mai lente apoi efectuând salturi calitative și în
sfârșit stabilindu-se la un plafon s uperior. Colegiul de antrenori și antrenorii
echipelor na ționale au jalonat concep ția de joc, pentru ca în 1954 s ă o
contureze și să o pună la îndemâna antrenorilor. Concep ția de joc a
generalizat și sistematizat teoret ic ceea ce era de re ținut și succeptibil de a
fi cultivat, tradi țiile și experien ța existent ă, ținând seama de condi ții, de
stadiul de dezvoltare și de specificul practic ării handbalului la noi în țară.
Jocurile inter țări, schimbul de experien ță cu speciali știi străini, selec ționarea
a ceea ce era mai valoros și aplicabil din diferite școli și concep ții de joc
consacrate pe plan interna țional au constituit și constituie alte surse pe care
s-a clădit concep ția româneasc ă. Nu trebuie de neglijat sportul și contribu ția
creatoare a celor mai reprezentativ i profesori – antrenori. Concep ția de joc a
fost permanent verificat ă în practica marilor competi ții interna ționale,
îmbunătățindu-se permanent.
Procesul de preg ătire a ținut seama de cre șterea continu ă a
volumului și a intensit ății antrenamentelor de atac area relativ simultan ă a

Teoria si practica handbalului
120 factorilor de preg ătire, dinamica efortului având la baz ă, stadiul atins în
pregătirea și structura calen darului competi țional, selec ționarea unui
"schelet" de mijloace, adaptarea și aplicarea metodelor moderne de
pregătire. Perfec ționarea m ăiestriei tehnico-tactice este veriga
fundamental ă a preg ătirii și cuprinde stabilirea modelului m ăiestriei,
depistarea procesului de perfec ționare și conducere ra țională a pregătirii.
În prezent, aceast ă concepție de joc nu a ma i cunoscut modific ări
corelate cu realitatea performan țială, pe de o parte, precum și cu
practicarea joculu i de handbal în diferite circumstan țe, pe de alt ă parte.
Astfel, jocul de handbal a cunoscut o diversificare în ceea ce prive ște
modalitățile de practicare, în compara ție cu abordarea specific ă anilor 60-
70-80. A ap ărut Beach-handbalul, festivalur ile de Minihandba ll, iar unele
țari de pe alte continent e sunt preocupate de reintroducerea handbalului în
11 pe iarb ă, respectiv Australia.

8.2. Elemente de teorie și metodic ă handbalului la copii și
juniori

Selec ția și pregătirea copiilor și juniorilor pentru handbalul de
performan ță se desf ășoară într-un cadru organizat: în cluburile sportive
școlare cu filiale de cercuri de handbal la clasele a III-a, a IV-a și a V-a, în
cadrul liceelor cu program sportiv, în cadrul claselor ci program special de
handbal; în sec țiile asocia țiilor și cluburilor sportive.

NOTĂ: În prezent toate aceste si steme de organizare cunosc
schimbări foarte dese, consecin ță a contextului politic în care
evolueaz ă țara noastr ă.

Alexandru Acsinte
121 Procesul de instruire este stadial, elevii fiind selec ționați, inițiați,
instruiți și pregătiți printr-un proces îndelun gat, riguros planificat și condus
pe baze științifice. La nivelul bazei de mas ă a performan ței, instruirea este
modelată în deplin ă concordan ță cu particularit ățile de vârst ă și cu obiective
prioritare de instruire pentru fiecare e șalon. Competi țiile la care particip ă
copiii și juniorii organizate pe plan lo cal, cu caracter amical și oficial se
constituie într-o form ă reală de instruire în care se perfec ționează
pregătirea handbali știlor și se cultiv ă spiritul de co mpetitivitate.
Pe plan na țional sunt organizate campionate pentru școlile generale,
pentru licee de diferite pr ofiluri, pentru juniori III, II și I. Este necesar s ă
facem precizarea c ă scopul acestor unit ăți este de a forma juc ători și
jucătoare pentru handbalul de performan ță și nicidecum echipe.

8.3. Particularit ățile de vârst ă, anatomice, fiziologice,
psihice și motrice specifice diferitelor intervale de vârst ă

Necesitatea cre șterii continue a rezultatelor reclam ă atragerea unui
număr tot mai însemnat de copii și juniori spre practicarea sportului de
performan ță. Aceast ă vârstă se caracterizeaz ă în mod deosebit printr-o
creștere intens ă, prin maturizarea func țiilor organismului,dezvoltarea
motricității și conturarea personalit ății (D.Hare, citat de Alexandru E. 2004).
Juniorul nu este un “adult în miniatur ă” (Piaget, Claparede, cita ți de
Alexandru E, 2004) astfel încâ t , trebuie tratat diferen țiat în procesul de
antrenament. Fiecare etap ă de creștere și dezvoltare a juniorilor ,cu reguli
specifice particularit ăților de vârst ă,trebuie bine cunoscut ă de antrenor.
În timp ce cre șterea reprezint ă expresia fenomenel or cantitative
legate de m ărirea dimensiunilor corpor ale ,dezvoltarea semnific ă procesele
calitative care marcheaz ă atingerea unor niveluri superioare de

Teoria si practica handbalului
122 funcționalitate(de exemplu, pubertatea echivaleaz ă cu intrarea în func țiune
a glandelor sexuale). La junior nevoia de mi șcare reprezint ă, de fapt, o necesitate de
dezvoltare pe plan fizic,psihic,motric, și aceasta se manifest ă prin dorin ța
lor permanent ă de a se juca , de a alerga,s ări,arunca etc., de a “zburda” fie
spontan,fie organizat (la gr ădiniță,la școală).
De la bun început se impune precizarea c ă între vârsta cronologic ă
și cea biologic ă există unele discrepan țe. Astfel , se fac o serie de
investiga ții pentru stabilirea vârstei biologice,singura în m ăsură să permită
individualizarea eficient ă a antrenamentului sportiv.
În timpul cre șterii și dezvolt ării ,diversele elemente corporale
prezintă diferențieri de la o vârst ă la alta. Astfel,se remarc ă o creștere
rapidă a cutiei craniene și a creierului, care la o vârst ă de 6 ani ating deja
90-95% din valorile întâlnite la adult,în timp ce dimensiunile organismului
în ansamblu se cifreaz ă aproximativ la jum ătate din acelea ale adultului.
Pe de alt ă parte, procesul de cre ștere și dezvoltare nu are loc în mod
linear,ci în puseuri,cu o vitez ă care diminueaz ă spre vârsta adult ă și cu
mari oscila ții la nivelul diferitelor segmente. Uneori exist ă diferențieri chiar
între cele dou ă procese fundamentale de cre ștere și dezvoltare.
Între 18 –22 ani se pr oduce osificarea scheletul ui,încheindu-se prin
aceasta procesul de cre ștere în în ălțime. Osificarea este un proces
îndelungat și complicat ,stimulat de secre ția hormonal ă și de solicit ări.
Încărcături prea mari frâneaz ă creșterea în în ălțime. Stimulul func țional
pentru îngro șarea oaselor îl constituie în primul rând întinderea mu șchiului.
Aproximativ între vârsta de 12-16 ani apar tendin țe de cre ștere în în ălțime
și greutate. Odat ă cu trecerea de la vârsta copil ăriei la pubertate încep
procese de maturizare care nu se limiteaz ă numai la sfera somatic ă,ce se
termină în jurul vârstei de 20 de ani. Evolu ția somatic ă cu tendin țe spre
maturizare continu ă și după aceasta prin modific ări în în ălțime și

Alexandru Acsinte
123circumferin ță,care mai schimb ă înfățișarea omului. Corpul se lunge ște
deseori l ăsând impresia lipsei de a rmonie,care poate cuprinde și procesele
motorii (Schnabel). Semnel e exterioare ale maturiz ării – cu caractere
sexuale- vin s ă completeze imaginea juniorului în curs de maturizare
(G.Clauss; H.Hiebsch,1961; H.Ma rcusson, 1961; A.T.Puni,1961;
L.P.Matveev,1962; W.H ennig,1965; V.M.Za țiorski,1968, cita ți de Alexandru
E. 2004). La pubertate se manifest ă o accelerare pronun țată. De asemenea,
s-a constatat c ă segmentele scheletice consider ate izolat au puseul de
creștere în momente diferite; falangele și palmele cresc mai repede decât
gambele și antebra țele,care,la rândul lor,înregistreaz ă indici superiori în
raport cu coapsele și brațele,eviden țiind aceast ă regularitate centripet ă a
creșterii (Zurbrugg). Începutul pubert ății este marcat și de o puternic ă
modificare în plan psihofizic,f ără echivalen ță la vârstă adultă.
În procesul de cre ștere se mai remarc ă o intensificare a
metabolismului bazal care este în propor ție de 20-10% superior adultului
(A. Demeter, 1979). Nevoia de vitamine,minerale și alimente este ș
i ea
crescută,dar mai ales necesarul de protei ne care poate atinge 2,5g/kgcorp.
În ceea ce prive ște aparatul locomotor,legea Mark-Jansen
referitoare la fragilitatea și sensibilitatea țesutului muscular eviden țiază
riscurile la care este supus j uniorul în cazul unui antrenament
antifiziologic,cu înc ărcătură care îi dep ășesc posibilit ățile și care pot avea
drept consecin ță leziuni sau traumatisme la nivel osos,cartilaginos,tendinos
și ligamentar. Aparatul locomoto r al juniorului nu are înc ă rezisten ța
adultului,ceea ce imp une introducerea gradat ă a exerci țiilor cu îngreuieri.
Organismul juniorilor trebuie s ă facă față solicitărilor antrenamentului,s ă
manifeste o cre ștere și o maturizare optime, în vederea ob ținerii
performan țelor din ce în ce mai ridicate. În acest sens, metabolismul trebuie
să funcționeze la un nivel corespunz ător ca și funcțiile respiratorii și

Teoria si practica handbalului
124 circulatorii. Toate schimb ările fiziologice determinate de maturizare trebuie
luate în considera ție. În urma cercet ărilor în domeniul medicinei sportive s-a
constatat c ă juniorii pân ă la vârsta de 18 ani prezint ă un cord dezvoltat
armonios (K.Tittel,1957; 1963; P. A.Rudik,1963; M.Vorwerg,1964;
P.K.Anohin,1967; R.Merand, 1970; P.Rinderiu,1988; I.Dr ăgan și colab.,
Ph.Fabbri; D.Larsens, I.H ăulică, J.Mert; P.Christel,1989; W.Mosterd,
G.P.Hermans,1990; H.Hoogenkamp,19 91; D.Stark, D.Bradley,1992;
I.Drăgan,1994, cita ți de Alexandru E. 2004). Un indiciu relativ bun pentru
stabilirea m ărimii volumului cordului es te produsul dintre tensiunea
arterială și frecven ța cardiac ă pe minut.
Tensiunea arterial ă mărită temporar sau constant (sistolic ă,
diastolică sau ambele) este un indici u important, care semnaleaz ă
îmbolnăvirea sistemului vascular și în primul rând a rinichilor.
Organismul uman posed ă capacitatea de adaptar e la efort. Juniorii
se adapteaz ă foarte u șor, ca o reac ție de adaptare fa ță de mediul
înconjurător.
Punctul culminant al capacit ății biologice de adaptar e la juniori se
atinge în jurul vârstei de 15-18 ani , într-o perioad ă în care solicit ările
efortului nu au ajuns la maximu m. Cu ajutorul unor probe func ționale se
poate face o analiz ă mai am ănunțită a capacit ății fizice la juniori. În acest
sens, efortul depinde de greutatea corpului .
La efort relativ egal necesitat ea de oxigen va fi mai mare odat ă cu
creșterea greut ății juniorului, deci și cu vârsta.
În medicina sportiv ă se impune tot mai mult ideea, în prezent, c ă în
cazul copiilor și juniorilor antrena ți în urma efortului se remarc ă nu numai
modificarea frecven ței cardiace , ci și reglarea volumului b ătăilor – prin care
se înțelege mărimea tensiunii sistolice , respectiv o cre ștere a amplitudinii
tensiunii concomitent cu o u șoară creștere a frecven ței cardiace. Aceasta
se reflect ă în frecven ța cardiac ă la solicit ări , unde la efort egal frecven ța

Alexandru Acsinte
125cardiacă va fi mai mic ă la cei antrena ți. Frecven ța cardiac ă la efort este
ceva mai ridicat ă la fete (P. Astrand, K. R odahl,1970; R. Masironi, H.
Denolin,1985; V. Paavo, Komi ,1992; N. Alexe,1993, cita ți de Alexandru E.
2004). Vârsta cea mai indicat ă pentru dezvoltarea capacit ății fizice optime pentru
efort este vârsta junioratului (L.P . Matveev,1962; 1964; 1969; 1991; V. V.
Kuznețov,1967; D. Harre,1973; I. Șiclovan,1977; A. Demeter, 1981; M.
Cojocaru, N. Nedef,1989; A. Dragnea,1991; 1996; 1999 cita ți de Alexandru
E. 2004). Printr-un antrenament intens și sistematic pentru dezvoltarea
generală pe care îl desf ășoară handbali știi organismul r ăspunde la solicit ări
printr-o m ărire a volumului cardiac datorit ă dilatării inimii,în schimb
greutatea cordului se m ărește la fete între 13-14 ani și la băieți între 16-17
ani. S-a constatat c ă sistemul circulator , ca factor limitant , joac ă un rol
important în aprecierea capacit ății fizice la juniori. Prin mic șorarea
frecvenței cardiace și creșterea tensiunii arteriale la e f o r t s e a j u n g e l a o
situație în care aparatul circulator se adapteaz ă cu ușurință la eforturi
mari.(D.Hare,1973; I. Șiclovan,1977; L.P.Matv eev,1991 ; A.Dragnea,1984 ;
1991; 1994; 1996 ; 1999; M.Epuran,1994, cita ți de Acsinte A. 2003).
Pentru ca antrenamentul s ă aibă efectul dorit asupra formei și
funcției organismului, trebuie acordat ă o atenție deosebit ă perioadei de
refacere dup ă efort . Eventualele tulbur ări funcționale nu vor fi atribuite
solicitărilor din antrenament dac ă alegerea mijloacelor și metodelor a fost
făcută rațional, în conformitate cu principiile de baz ă ale instruirii (
L.P.Matveev,1965 ; L.Teodorescu, M. Epuran,1969; L .Teodorescu,1970 ;
1973 ; 1975 cita ți de Alexandru E. 2004).
Oboseala general ă de efortul depus în ant renament este fiziologic ă ;
obosesc numai mu șchii, ligamentele , articula țiile , celulele nervoase și

Teoria si practica handbalului
126 oasele. Oboseala provoac ă o scădere func țională temporar ă și reversibil ă ,
care este în strâns ă legătură cu dispozi ția de lucru.
Durata refacerii depinde de cantitatea și natura efortului depus, ea
se reduce sub influen ța unui efort sistematic și se mărește după întreruperi
îndelungate ale acestuia. An trenamentul sistematic ajut ă și la adaptarea
sistemului nervos vegetativ și la o stabilitate a performan țelor .
Din acest considerent la juniorii s ănătoși efortul din antrenament
poate să crească relativ repede, fiind înso țit de un control medical
permanent și minuțios. Vârsta junioratului corespunde celei de-a doua faze
a pubert ății și dureaz ă până la 15-18 ani. Dac ă prima parte a acestei
perioade este mai agitat ă, așa cum am men ționat, în cea de-a doua, se
ajunge la o stabilitate a proceselor psiho – fiziologice, neurologice care
influențează creșterea performan țelor tinerilor (H.Fahlgren,
B.P.Silfverskjold,1963; K. Tukel, A.Galiskan,1964 ; F.Vogel, H.Hofner, 1965
; F.Van Hoof, m.Hageman-Bal,1967 ; A.Declerck,1968 ; A.Kreindler, 1970 ;
I.Cincă , A.Mare ș 1971 cita ți de Alexandru E. 2004).
Societatea noastr ă pune sarcini importante în fa ța tineretului, dar în
același timp le acord ă și drepturi și posibilit ăți pentru dezvoltarea
personalit ății și pregătirea complex ă.
Dezvoltarea lor intelectual ă ajunge la un nivel care nu difer ă prea
mult din punct de vedere calitativ de al adul ților. In comportare manifest ă o
atitudine critic ă, cu tendin țe evidente spre formarea opiniilor și judecăților
personale (G.Allport, M.Bejat,1981;P. Berroux,1985; M.C.Bârliba,1987 ;
B.Bril, H.Lehalle ,1988 ; C.Cre țu,1994 ;1995 ; 1997 ; D.Gayet,1995;
A.Cozmovici,1996 ; I.Dafinoiu, 1996 cita ți de Alexandru E. 2004).
Acestei perioade de vârst ă îi este caracteristic ă oscilația amplă a
dezvoltării individuale, tr ăsăturile tipice ale maturiz ării devenind tot mai
pregnante. Evolu ția diferen țiată a băieților și fetelor creeaz ă dificultăți în
stabilirea exact ă a unor particularit ăți de vârst ă.

Alexandru Acsinte
127 Se știe azi c ă acțiunile și raporturile sociale, aportul educa ției și
instruirii influen țează puternic asupra dezvolt ării tinerilor. Men ționăm în
acest ansamblu sportul joac ă un rol hot ărâtor.
În acest sens, antrenamentul de for ță pentru copii și juniori
presupune: – asigurarea unui timp suficient de refacere dup ă un antrenament
predominant de for ță;
– evitarea altern ării bruște a încărcăturii;
– evitarea exerci țiilor cu haltere,pe deasupra capului și mai ales în
timpul puseului de cre ștere la pubertate ,având în vedere efectul lor negativ
la nivelul coloanei (Holmann-Hettinger). La aceast ă vârstă,greutatea
proprie este suficient ă ca încărcătura;
– evitarea lucrului static de durat ă,care poate afecta îndeosebi
circulația venoas ă și,implicit,procesele de oxi genare. Lucrul dinamic este
de preferat. Optimizarea antrenamentului s portiv la juniori impune,cuno ștințe
referitoare la particularit ățile de cre ștere a acestora în diferite etape. Numai
pe baza lor se poate elabora un proces de preg ătire sportiv ă adecvat
vârstei și nivelului de dezvoltare,dar
și nevoilor și dorințelor manifestate de
juniori. Perioada de vârst ă școlară mare (postpubertar ă) este cuprins ă între
13-17 ani la fete,14-18 ani la b ăieți.
În etapa postpubertar ă se constat ă o încetinire a ritmului dezvolt ării
somatice.
Oasele se apropie de structura și rezisten ța celor ale adultului ;
cartilajele de conjugare se sub țiază, marcând începutul osific ării lor și
încetarea cre ște4rii în în ălțime.
Toracele se dezvolt ă ca volum și mai mult decât membrele,ceea ce
determin ă creșterea indicelui de propor ționalitate (Erismann). La rândul

Teoria si practica handbalului
128 lor,și mușchii cresc în volum. Prin m ărirea suprafe ței secțiunii
fiziologice,for ța se dezvolt ă proporțional cu valoarea acestei suprafe țe. Se
știe din literatura de specialitate c ă 1 cm p ătrat de suprafa ță dezvoltă la
această vârstă cea 10 kgf. Fac excep ție de la aceast ă regulă fetele de
aceeași vârstă,care dezvolt ă pe aceea și suprafa ță de secțiune cca 7-8
kgf,și tinerii antrena ți ,la care valoarea pe cm p ătrat depășește valoarea
medie(în func ție de gradul de antr enament).Cu toate acestea,trebuie s ă
subliniem c ă,în aceast ă perioad ă de vârst ă,fără un antrenament
adecvat,for ța rămâne în urm ă ca valoare fa ță de vitez ă și coordonarea
motrică,ai căror parametri sunt apropia ți de aceia ai adul ților. Tonusul
muscular și capacitatea de rezisten ță la efortul static înregistreaz ă valori
crescute. Sistemul nervos se caracterizeaz ă prin faptul c ă își continu ă
dezvoltarea,îndeosebi prin perm eabilizarea sinapselor. Exist ă un echilibru
între excita ție și inhibiție,între iradiere și concentrare. Plasticitatea și
receptivitatea sunt mari ,engramele fixându-se cu u șurință ,ceea ce explic ă
facilitatea însu șirii deprinderilor motrice în aceast ă etapă.
Analizatorii înregistreaz ă ,de asemenea,un grad de maturizare
apropiat de acela al adul ților pe plan morfolog ic,dar sub raport func țional
nivelul este inferior. Sistemul cardiovascular î și accelereaz ă dezvoltarea.
În privin ța economiei cardio-vasculatorii în efortul fizic
maximal,remarc ăm faptul c ă indicele oxigen-plu s maxim înregistreaz ă în
această etapă o îmbun ătățire maxim ă.
Aparatul respirator se apropie în plan morfologic de acela al
adultului ,dar func țional este înc ă departe și continuă să se dezvolte.
Sub raport func
țional,parametrii ventila ției pulmonare se îmbun ătățesc
,frecvența respiratorie scade,în timp ce amplitudinea mi șcărilor respiratorii

Alexandru Acsinte
129crește,capacitatea vital ă sporește iar VO2 max se ridic ă în mod
considerabil. Cu toate acestea, VO 2 max pe min/kg/corp și oxigen-pulsul maxim
nu ating valori foarte înalte dec ât prin antrenament,etapa post pubertar ă
fiind favorabil ă efortului de rezisten ță.
De men ționat, de asemenea,c ă în aceast ă perioad ă acre loc
stabilizarea secre ției endocrine și a regl ărilor vegetative simpatice și
parasimpatice. În medie, greutatea corporal ă înregistreaz ă o creștere anual ă de 4-5
kg față de cele 9,5-10 kg din perioada anterioar ă, iar creșterea în în ălțime
se reduce la 1-2 cm fa ță de 10 cm.
Propor țiile corporale se armonizeaz ă, capacitatea de coordonare
cunoaște4 sensibile amelior ări, creându-se astfel prem ise favorabile pentru
perfecționarea capacit ății motrice.
Echilibrul psihic al adolescentului-o consecin ță a influentei pozitive
exercitate de școala, familie și societate-se r ăsfrânge pozitiv și asupra
procesului de antrenament , având drept consecin ță modelarea
personalit ății tână
rului si integrarea lui social ă.
Analiza literaturii din domeniul medicinii și fiziologiei ne permite s ă
conchidem c ă devierile capacit ății de lucru în raport cu fa zele ciclului ovarial
menstrual ale sportivelor depinde de ci clicitatea de secretare a ovarelor de
hormoni (estrogeni) și (progesteron), a șa de exemplu în fazele I, III și V ale
ciclului ovarial menstrual se observ ă o scădere a indicilor de preg ătire fizică
specială a handbalistelor, a posibilit ăților de for ță – vitez ă, forță și
diferențierea efortului muscular, capacit ățile de coordonare – în mod
deosebit în faza a III. În fazele a II și a IV sunt observate cre șteri
considerabile a in dicilor de eviden țiere a posibilit ăților motrice, iar indicii ce
corespund posibilit ăților de eviden țiere a vitezei și forței și a capacit ății de
lucru ajung s ă înregistreze nivelul cel mai î nalt în faza a IV a ciclului.

Teoria si practica handbalului
130 Dacă nu luăm în calcul faptul c ă nivelele m ăiestriei tehnico-tactice și
indicii calitativi și cei cantitativi ai activit ății sportive, într-o m ăsură oarecare,
depind de nivelul preg ătirii fizice speciale ale handbalistelor, exist ă un șir de
factori care influen țează asupra eficacit ății activității lor competi ționale:
stabilitatea psihologic ă, interacțiunea și activitatea partenerilor, nivelul de
pregătire și măiestria juc ătoarelor din echipele adverse etc.
Cele men ționate anterior ne permit s ă conchidem faptul c ă, starea
funcțională a organismului handbalistelor în procesul ciclului ovarial
menstrual influen țează negativ asupra eficacit ății activit ății lor
competiționale.
Îns ă interesele echipei și simțul de răspundere, adesea determin ă
necesitatea de a se afla în te ren fazele ciclului menstrual și antemenstrual.
De aceea în scopul îmbun ătățirii stării funcționale a organismului și a
ridicării nivelului indicilor activit ății sportive este necesar în cadrul
procesului de antrenament de a se lua în considera ție particularit ățile
individuale și desfășurarea ciclului ovarial menstrual al junioarelor
handbaliste. În leg ătură cu aceasta și apare necesitatea elabor ării unei
metodici perfecte de preg ătire a echipelor feminine – cu luarea în
considera ție a func ției specifice biologice a organismului feminin.

TEMĂ DE LUCRU

Realizați un tablou general cu principalele modific ări anatomo-
funcționale specifice perioadei pubertare și prezenta ți importan ța
acestora în practicarea jocului de handbal.

Alexandru Acsinte
131

¾ Care sunt principalele modific ări anatomo-fiziologice în perioada
pubertară, de care trebuie s ă ținem cont în dirijar ea efortului specific
jocului de handbal ?

Rezumat

Coresponden ța dintre evolu ția organismului di n punct de vedere
anatomo-func țional și practicarea jocului de handbal se dovede ște a fi
foarte important ă în contextul practic ării jocului în diferite circumstan țe
sociale și profesionale. Astfel modific ările ce apar atât ca o consecin ță a
practicării jocului de handbal, cât și a dezvolt ării firești a organismului, pot
reprezenta repere importante în diri jarea efortului pe parcursul lec țiilor de
educație fizică, activități de timp liber, sport de performan ță etc.
EVALUARE
pentru MODULUL VII

Teoria si practica handbalului
132 Bibliografie:
1. Acsinte A., Alexandru E. – Handbal, De la ini țiere la marea
performan ță, Ed. Media TM, Bac ău, 2000;
2. Alexandru Eft ene – Modelarea con ținutului antrenamentului sportive
în perioada preg ătitoare la handbaliste junioa re I din cadrul stadiului
de specializare, Tez ă de doctorat, Chi șinău, 14 oct. 2004
3. Cercel, P. – Antrenamentul ec hipelor masculine, Editura Sport –
Turism, Bucure ști 1983.
4. Csudor, G.- Handbal pentru clasel e I-V, Ed. Sport-Turism, Bucure ști
1983;
5. Demeter A., Ghircoia șu M., Avramoff E., R ăceanu Th. – Fiziologia și
biochimia educa ției fizice și sportului, Ed. S port – Turism, Bucure ști,
1979.
6. Șiclovan I, – Teoria educa ței fizice și sportului, Ed. Sport-Turism
București 1979;
7. Gherm ănescu, I. K., Gogâltan, V., Ji anu, E., Negulescu, I — "Teoria
și metoda handbalului", Ed.Didactic ă și Pedagogic ă, Bucuresti,
1983.
8. Gogâltan, V. – Instruirea copiilor și juniorilor în handbal, Ed. Sport-
Turism Bucure ști, 1978;
9. Willmore H.J., Cost ill L.D. (1995) – Physiol ogy of Sports and
Exercise, Human Kinetics, Campagne, IL;

Alexandru Acsinte
133
MODULULIX – Selec ția și criteriile de selec ție

Scop:
¾ Prezentarea principale lor criterii de selec ție și semnifica ția acestora.

Obiective opera ționale:
După studierea acestei unit ăți de curs, studen ții vor putea s ă:
¾ Selecționeze criteriile de selec ție în func ție de importan ța acestora;
¾ Aprecieze importan ța selecției ți a criteriilor de selec ție în practicarea
jocului de handbal.

Teoria si practica handbalului
134
9.1. Criterii principale

Criterii medico-biologice (medicul sportiv) .
Criteriul dezvolt ării fizice: examene antropometric, somatoscopic,
mobilitate. Tipul somatic al handbali știlor de performan ță se încadreaz ă în
categoria normosomilor înal ți.
Greutatea optimă este necesar a fi cu 4-10 Kg. mai mic ă decât cifra
care indic ă numărul de centimetri ai talie i care trec de un metru.
Anvergura (deschiderea bra țelor) pentru un copi l normal la 16 ani
trebuie s ă reprezinte 103% din talie. La handbal se cere a fi dep ășit acest
procent. Palma trebuie s ă reprezinte 10,4% din talie.
Criteriul st ării funcționale globale
, intereseaz ă stările endocrino-metabolic ă,
neuro-muscular ă, neuro-psihic ă, hepato-renal ă, hematologic ă, cardio-
respiratorie. Dintre toate organele și sistemele, aparatele cardio-vascular și
respirator sunt cele care se adapteaz ă cel mai repede la efortul fizic,
răspunzând cu prom ptitudine solicit ărilor impuse. Recolt area datelor privind
aceste func țiuni se face u șor și sunt la îndemâna oric ărui medic. La
examenul ini țial se va efectua proba Martinet, care const ă în determinarea
frecvenței cardiace și a tensiunii arteriale în repaus, în ortostatism și după
efectuarea a 20 genuflexiuni în 40 secunde. Se apreciaz ă valoarea celor
doi parametri, în cele trei momente ale probei, care dau rela ții asupra
economiei aparatului cardio-v ascular în repaus, a regl ării neuro-vegetative
în ortostatism și reacția aparatului cardio-vascular la efort. În interpretarea

Alexandru Acsinte
135datelor medicul sportiv are în vedere vârsta tân ărului, sexul și gradul de
pregătire sportiv ă.
Dup ă vârsta de 10 ani copiilor la se poate efectua și proba Astrand
(modificat ă de Centrul de Medicin ă Sportivă) pentru aprecierea puterii
maxime aerobe. Func ția aparatului respirator se determin ă prin măsurarea capacit ății
vitale cu spirometrul cu aer precum și prin apneea voluntar ă.
La sfâr șitul examenelor pentru verificarea st ării de sănătate, a
dezvoltării fizice și a stării funcționale, medicul sportiv este în m ăsură să
decidă dacă copilul poate practi ca handbalul de performan ță.
Controlul medico-sportiv se efectueaz ă de-a lungul tu turor etapelor
de selecție și pregătire.
Criteriul calit ăților motrice

Calitățile motrice necesare handbali știlor de performan ță sunt: viteza
(de reacție și de execu ție), îndemânarea general ă, detenta (for ța exploziv ă
a membrelor inferioare, cât și a celor superioare).
Substratul morfo-func țional al vitezei și îndemân ării (scoar ța
cerebrală și analizatorul chinestezic), maturizându-se în jurul vârstei de 12
ani face posibil ă descoperirea timpurie a celor ce au aceste calit ăți; în
handbal, în consecin ță, nu este cazul s ă se piard ă timpul cu acele elemente
care nu au de la bun început aceste dou ă calități, pentru simplul motiv c ă
nici una din ele nu se poate forma prin antrenament, fiind calit ăți înnăscute.
Precizăm că este vorba de îndemânarea general ă și nu de cea specific ă,
aceasta din urm ă reprezentând suma deprinderilo r tehnice care nu pot fi
obținute decât prin înv ățare și exersare.
Pentru a ne da seama de existen ța îndemân ării generale va trebui
să apreciem în special nive lul de dezvoltare al sim țului de coordonare a
mișcării membrelor, al aprecieri distan țelor, al echilibrului și al orient ării
corpului în spa țiu, precum și simțul ritmului, toate fiind deosebit de

Teoria si practica handbalului
136 importante pentru handbalul de performan ță. Lipsa ini țială a forței sau a
rezistenței nu trebuie s ă ne îngrijoreze pentru c ă acestea se pot dezvolta
pe parcurs. Calitățile psihice,
datorită cărora jucătorii de handbal de mare performan ță
își pot pune în valoare calit ățile motrice tehnico-tactice și morfo-func ționale
sunt:
¾ perseveren ța și dârzenia, ca expresie a voin ței cu care ei se
pregătesc și participă la întreceri;
¾ capacitatea de a ana liza rapid situa țiile ivite în joc și a lua tot atât de
rapid deciziile cele mai potrivite;
¾ combativitatea;
¾ încrederea în for țele proprii în toate împrejur ările.
Antrenorii trebuie s ă-și dea seama singuri de existen ța acestor
calități din
Observa țiile psiho-pedagogice pe care au obliga ția să la facă, încă din
perioada uceniciei elevilor lor. Mai târziu când se pune problema selec ției
definitive și a promov ării în echipele de performan ță este necesar s ă se
ceară și avizul unor speciali ști în psihologie care, cu ajutorul unor teste,
chestionare și alte investiga ții de laborator vor putea preciza mai bine
profilul psihic al celor în cauz ă.
Criteriul motricit ății
Pentru selec ție se mai are în vedere bagajul de cuno ștințe și deprinderi
de mișcare ale copilului. Ambel e aspecte depind de condi țiile de mediu și
de instruire anterioar ă.

Alexandru Acsinte
1379.2. Criterii complementare

• Capacitatea de însu șire rapid ă a procedeelor tehnice și acțiunilor
tactice;
• Capacitatea de orientare în teren, spiritul creator, originalitatea
acțiunilor;
• Adeziunea total ă pentru handbal a copiilor și părinților;
• Posibilitatea de îmbinare a cerin țelor impuse de școală și cele ale
handbalului.
Criteriile complementare opereaz ă, fie prin aprecieri f ăcute de
profesor în desf ășurarea activit ății practice, fie prin convorbiri cu familia și
școala.

¾ Enumera ți criteriile complementare de selec ție în jocul de handbal.

Rezumat
Criteriile de selec ție pentru practicarea joculu i de handbal, pot fi tratate
din mai multe puncte de vedere. În ca zul nostru, amintim doar criteriile
principale și secundare de selec ție, fără a intra în detalii. Datele cu privire la
înălțime, greutate, anvergur ă, lungimea palmei, pot reprezenta repere
importante la acest nivel, în ceea ce prive ște activitatea de selec ție pentru
practicarea jocului de handbal. EVALUARE
pentru MODULUL IX TEMĂ DE LUCRU

Prezenta ți principalele criterii de selec ție specifice jocului de handbal.

Teoria si practica handbalului
138 BIBLIOGRAFIE:

1. Acsinte Alexandru – Minihandbal, Aspecte de ini țiere în jocul de
handbal, Ed. Valinex, Chi șinău, 2003
2. Acsinte Alexandru – Handbal, No țiuni generale de fiziologie a
handbalului de performan ță, Ed. Media TM, Bac ău 2000 ;
3. Acsinte Alexandru – Particularit ăți psihofiziolohgice ale jocului de
handbal, Ed. Alma Mater, Bac ău, 2003;
4. Acsinte Alexandru – H andbal, Predarea jocului în școala general ă,
Ed. Performantica, Ia și, 2006
5. Acsinte Alexandru – Biochem ical and physiological changes in
handball players during a s pecific high intensity training programme,
EHF Periodical, 1 / 2004, pg. 58-62;
6. Acsinte Alexandru – Cambios bi oquimicos y fisiologicos en los
jugadores de balonmano durante una sesion de entrenamiento de
alta intensidad, AEBM – Area De Balonmano, No. 30- mayo 2004, pg. 5-9;
7. Acsinte Alexandru – Modificaciones fisiologicas en condiciones de
estres competicional en balonm ano, AEBM – Area De Balonmano,
No. 32- septiembre 2004, pg. 1 – 14;
8. Acsinte A., Alexandru E – Handbal, de la ini țiere la marea
performan ță, Ed. Media TM, Bac ău, 2000;
9. Alexandru E., Acsinte A. – Handbal, Mijloace de ac ționare, Ed.
Valinex, Chi șinău, 2005;
10. Alexandru Eft ene – Modelarea con ținutului antrenamentului sportive
în perioada preg ătitoare la handbaliste junioa re I din cadrul stadiului
de specializare, Tez ă de doctorat, Chi șinău, 14 oct. 2004;
11. Alexandru Eftene – Principii ale model ării antrenamentului în
handbal, juniori I, Ed. Tehnopress, Ia și, 2005;

Alexandru Acsinte
13912. Alexandru Eftene, Anatolie Budevici. – Handbal pentru copii și juniori,
(teorie și metodic), Ed. Valinex SA, Chi șinău, 2003;
13. Bayer C. – Cerin țele marii performan țe și repercusiunile asupra
pregătirii jucătorilor de handbal, Sportul de performan ță, Nr. 295 –
296, Bucure ști, 1989;
14. Benkreira, M., Portman, M. – The combined training method
contribution to the vertical jump in high level handball players
development, EHF Periodical, Nr.1 / 2003, pg. 50-53;
15. Bon, M. – Measur ement of the cyclic movements of the handball
players during the game by com puter vision system (SAGIT), EHF
Periodicals, 1/2000, pp 35-40;
16. Cervar Lino – The secret of su cces: Harmonization of mental and
Motor Speeds, EURO 2004 Coache s Seminar, Ljubljana/Slovenia;
17. Constantini, D. –T he use of anticipation in defence as a tool to
organise counterattacks, EHF per iodical, 2/2002, pp 43-47 ;
18. Constantini, D. –New elements in the attack in mens Handball at the
Olympic Games in Sydney/Aus, EHF periodical, 1/2002, pp 36-38;
19. Lapajne Aleksander – Intertwining fi tness exercises with tehnical and
tactical contents in order to be handball players more efficient in
training – EURO 2004 Coache s Seminar, Ljubljana/Slovenia;
20. Czerwinski, J. –Psychological aspects in the game of handball and a
coachs role in the work with a team, EHF periodical, 2/2000, pp 45-
47;
21. Czerwinski, J. – Individualizat ion of men s handball training, EHF
Periodical, Nr.1 / 2002, pg. 50-52;
22. Czerwinski, J., Jastrzebski, Z. – Special preparation level and its
influence on the sporting results of the junior handb all players of
Poland s national team, EHF Peri odical, Nr.1 / 2003, pg. 40-46;

Teoria si practica handbalului
140 23. Kovacs, L. – Rules of the gam e from a coache s perspective, EHF
Periodical, Nr.1
24. Israel S. – Stim uli variabili de antrenam ent pentru dezvoltarea
capacității speciale de performan ță, Institutul de cercetare în știința
sportului, Germania 1993;
25. Gilles Cometty. – Pliometrie, Les presse d universite Dijon, 1988;
26. Katzamanidis, Ch., Chatsikotoulas , K., Giannakos, A. – Optimisation
of the training plan of the handball game, EHF Periodicals, 2/2000,
pp 49-55;
27. Kosik Vladimir. – The essence of combining classic Handbal with
Beach Hanbdball, EHF Pe riodical, 2/2002, pp 47
28. Kuchta Zygfryd – Team training in the pre-competitional phase, EHF
Periodical Nr. 2 / 2002, pg. 48-49;
29. Lapajne Aleksander – Intertwining fi tness exercises with tehnical and
tactical contents in order to be handbal players more efficient in
training – EURO 2004 Coache s Seminar, Ljubljana/Slovenia;
30. Neumann G. – Adaptarea în antrenamentul de rezisten ță, Institutul
pentru Știința Antrenamentului Leipzig, 1994;
31. Pollany, W. – Match results are all in the head/ a multidimensional
analysis of two final games, EHF periodical, 1/2001, pp 46-55
32. Renato M. – Bazele te oretice ale antrenamentului sportiv, Sportul de
performan ță, nr. 371 – 374, Bucure ști, 1996;
33. Sevim Yassar – Modern aspects in planning the handbal training and
praxis relevant – EURO 2004 Coac he s Seminar, Ljubljana/Slovenia;
34. / 2002, pg. 59-60; 35. Taborsky, F. – Healthy body heal thy mind, EHF Periodical, Nr.1 /
2002, pg. 41-42;
36. Taborski, F. – Methodical as pects of handball training, EHF
Periodicals, 1/2000, pp 56-58;

Alexandru Acsinte
14137. Taborsky, F. – Game performance in handball, EHF Pe riodical, Nr.2
/ 2001, pg. 23-26;
38. Taborsky, F., Lund, A.H. – 3rd Womens Junior European Handball
Championship in St. Raphael/F ra, EHF periodical, 2/2001, pp 33-
48 ;
39. Taborski, F., Pollany, W. – 15th Women” s World Championship in
Italy, EHF Periodicals, 1/2001, pp18-24;
40. Willmore, H.J., Costill, W.- Physi ology of Sport and Exercise, Human
Kinetics, Champaign, IL, 1996