EVOLUȚIA POLITICILOR PRIVIND MIGRAȚIA ȚVENTARNÎI Artur Anul III⎪RISE⎪Grupa II artur.tventarnii00@e -uvt.ro Timișoara, 2018 1 Principalul obiectiv al… [607084]

Politicile Uniunii Europene

EVOLUȚIA POLITICILOR PRIVIND MIGRAȚIA

ȚVENTARNÎI Artur

Anul III⎪RISE⎪Grupa II

artur.tventarnii00@e -uvt.ro

Timișoara, 2018

1
Principalul obiectiv al următoarelor lucrări este de a ilustra calea lungă de dezvoltare a
politicilor de imigrare, discutând, într -o primă parte, cu privire la procesul de "comunitarizare",
care marchează trecerea materiei din zona interguvernamentală în competențele comunității.
Această analiză vizează în primul rând asigurarea unui cadru juridic și social privind migra ția,
chiar dacă ar putea să rămână din start cu anumite scăpări, întrucât tema discutată este în
evoluție continuă.
Înainte de a trece la o analiză a situației migrației este esențial să fie dată o definiție a
migra ției și să fie prezentate anumite date cu privire la aceasta . Cu termenul de migra ție e este,
în general „deplasarea în masă a unor populații de pe un teritoriu pe altul, determi nată de factori
economic, sociali, politici sau naturali” .1 Fenomenul acesta poate fi privit din două perspective
, respectiv vorbim de imigrație dacă ne referim la persoanele care vin într -o anumită zonă, în
cazul nostru acesta fiind Uniunea Europeană, sau de emigrație atunci când aceste persoane
părăsesc zona no astră de referință. O categorie distinctă care merită atenție în contextul acestei
discuții sunt refugiații, care sunt o categorie de persoane care au fost nevoiți să plece din țara în
care se aflau din motive ce pun în pericol viața, libertate, sănătatea sau integritatea acestora, așa
cum este definit Convenției privind statutul refugiaților , încheiată la Geneva la 28 iulie 19512.
Încep ând cu anul 1970, există o migrație masivă spre țările industrializate, acestea fiind
caracterizate de un indice al crește rii demografice foarte scăzut. Acest fenomen a afectat în
particular țările din Europa occidentală, în special Germania, Italia, Franța și Marea Britanie.
Astfel , în anul 2015 Germania înregistrează cel mai mare număr de imigranți, aproximativ
1.543.800, u rmată de Regatul Unit cu 631.500 imigranți, d e Franța cu 363.900, d e Spania cu
342.100, și d e Italia cu 280.100 imigranți3. În același timp, dacă ne referim la cazul României,
aceasta se află la partea opusă a fenomenului, întrucât conform datelor Eurosta t, circa 3
milioane de cetățeni români au emigrat în alte state ale Uniunii Europene.
Migrația este astăzi unul dintre cele mai controversate și dificil de rezolvat fenomene cu
care se confruntă societatea noastră, întrucât există, pe de o parte, obliga ția morală de a adopta
o politică de solidaritate, indiferent de na ționalitatea migran ților, pe de altă există necesitatea
tutelării ordinii și securității publice.

1 „dexonline”, https://dexonline.ro/definitie/migra%C8%9Bie/8 90124 , data accesării 1 2 iunie 2018.
2Convenția privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, accesibilă la
http://www.unhcr.org/r o/wp -content/uploads/sites/23/2016/12/1951_Convention_ROM.pdf , data accesării 13
iunie 2018.
3 Conform datelor Eurostat, accesibile la http://ec.europa.eu/eurostat/statistics –
explained/index.php?title=Migration_and_migrant_population_statistics/ro , data accesării 13 iunie 2018.

2
În plus, faptul că fenomenul migrator nu mai este gândit în cadrul conceptual al statului
național, ci în cel al Uniunii Europene, acest lucru nu a determinat o modificare a abordării
modului de conceptualizare asupra acestui fenomen. În mod paradoxal, în timp ce globalizarea
piețelor, dereg lementarea, deschiderea grani țelor sunt probleme de d ezbatere economică la
scară globală, logica statului național încă pătrunde în modul în care este abordată problema
migrației .
Pentru a înțelege mai bine politicile europene referitoare la imigrație, este necesar,
totuși, să reconstituim istoric etapele ca re au dus la comunitarizarea lor. Comunitatea
Europeană, așa cum o cunoaștem acum, s -a născut din inițiativa a șase țări -Franța, Italia, Belgia,
Olanda, Luxemburg și Republica Federală Germană – dând naștere primelor comunități :
Comunitatea Europeană a Că rbunelui și oțelului în 1951 și ulterior, în 1957 a Comunității
Economice Europene .4 Conform prevederilor Tratatului de la Roma, Comunitatea Economică
Europeană nu a avut nici o competen ță formală în domeniul politicilor migraționale . De fapt,
toate aspectele ce vizează intrarea și șederea pe teritoriul comunitar al cetățenilor non -UE era
prerogativa statelor membre, separat. Lipsa competențelor comunitare în acest context poate fi
explicată prin obiectivele inițiale ale proiectului european : crearea unei piețe comune . Prin
urmare nu a fost simțită nevoia acordării structurilor comunitare unor competențe de acest fel.
Printre principiile Tratatului de la Roma , cel ce vi zează libertatea de circulație a
persoanelor a fost cel mai greu de realizat , tocmai pentru că presupunea afectarea suve ranității
statelor membre. În plus, definiția „ liberă circulație a persoanelor” ar fi trebuit să presupună în
principiu aplicarea acesteia și la cetățenii extracomunitari, dar aceasta se limita doar la cetățenii
Uniunii. Totuși, odată cu creșterea numărului de migran ți care au început să se stabilească și să
muncească în Uniunea Europeană s-a creat necesitatea rezolvării problemelor sociale și politice
pe care a cest fenomen le creează. Astfel, Comunitatea Europeană a încercat să se miște pe două
aspecte: dintr -o parte în sensul rezolvării problemelor cu privire la modul în care aceștia erau
tratați și puteau să se angajeze în câmpul muncii, iar pe de altă parte, asupra modului în care
aceștia puteau fi inte grați în societatea în care se stabileau.
Unul dintre primele documente importante care trata problema migrației a fost Rezoluția
cu privire la un program de acțiune socială, adoptată în 1974 de către Consiliu, urmată de către
o altă Rezoluție în 1976.5 În anul 1983, Parlamentul European adopta o Rezoluție ulterioară

4 Terri Givens, Adam Luedtke, „European Immigration Policies in Comparative Perspective: Issue Salience,
Partisans hip and Immigrant Rights”, Comparative European Politics , vol. 3, nr. 1, 1 aprilie 2005.
5 Loredana Teodorescu, „Dezvoltarea unei politici migraționale a Uniunii Europene”,
http://www.centrospinelli.eu/Working_papers/working_papers -L.Teodorescu -Lo_sviluppo.pdf .

3
prin care invita Consiliul și Comisia să întreprindă acțiuni pentru armoniza politicile în materie
de acordare a vizelor și a drepturilor cetățenilor străini.6 Ulterior Comisia a încercat să extindă
propriile puteri în acest domeniu, totuși această inițiativă a eșuat, lovindu -se de refuzul anumitor
țări de a transfera aceste prerogative, în special în condițiile în care l ipseau norme specifice care
să definească puterile decizionale ale instituțiilor comunitare.
Odată cu intrarea în vigoare în 1987 a Actului Unic European, statele membre au stabilit
în mod concret dreptul lor exclusiv de a adopta măsurile necesare pentru a controla migrația
provenită din țările terțe, declarând totuși disponibilitatea de a coopera pentru a gestiona aceste
politici. Rezultatul cel mai sem nificativ al acestei cooperări a fost atin s odată cu semnarea
Acordurilor de la Schengen7. Aceste acorduri au fost semnate de o mare parte din statele
membre, cu excepția Regatului Unit și al Irlandei, dar au fost semnate și de alte state terțe.
Astfel se institui a „Sistemul de Informație Schengen” care permitea statelor să aibă acces la o
arhiv ă comună a persoanelor și bunurilor care intru și ieșeau din teritoriul comunitar și astfel se
puneau bazele aplicării în mod concret al principiului libertății de circulația bunurilor și
persoanelor, evident, exercitând o evidență a acestor mișcări din mo tive atât economice cât și
de siguranță comună . Prin aceste acorduri se oferea dreptul cetățenilor anumitor state non-UE
de a beneficia de o vize care le permiteau să circule pe întreg teritoriul spațiului comunitar.8
Fluxurile migra toare generate de tran sformările geopoliticile din anii optzeci și nouăzeci
au convins țările membre asupra necesității creării unei politici migratorii comune la nivel
comunitar. Un prim răspuns la aceste necesități a fost obți nut odată cu adoptarea Tratatului de
la Maastricht din 19929 care introducea politica migrațională printre politicile de interes comun.
Această modificare nu aducea atribuirea unei competențe specifice de această dată în mod
oficial Uniunii Europene10 în această materie ci stabilea că în domeniile stabilite a fi de interes
comun, colaborarea nu mai era opțională pentru state ci obligatorie. 11 Astfel, cooperarea
politică care avut loc în acest cadru juridic și instituțional a întărit încrederea între state pe de o
parte, între state și instituțiile c omunitare pe de alta și în același timp a demonstrat în mod clar
necesitatea existenței unei coordonări la nivel comunitar a acestui domeniu de politici. Astfel,

6 Terri Givens, Adam Luedtke, „European Immigration Policies in Comparative Perspective: Issue Salience,
Partisanship and Immigrant Rights”.
7 Convenția de punere în aplicare a Acordului Shengen disponibilă la https://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/?uri=CELEX:42000A0922(02) .
8 Loredana Teodorescu, „Dezvoltarea unei politici migraționale a Uniunii Europene”.
9 Tratatul de la Maastricht privin d Uniunea Europeană , semnat la 7 februarie 1992 și intrat în vigoare la 1
noiembrie 1993. Accesibil la https://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM:xy0026 .
10 Prin tratatul de la Maastricht s -a oficializat crearea Uniunii Europene pe baza Comunităților Europene.
11 Loredana Teodorescu, „Dezvoltarea unei politici migraționale a Uniunii Europene”.

4
odată cu Tratatul de la Amsterdam12 a avut loc o parțială „comunitarizare” a domeniului
politic ilor migraționale aceasta însemnând transferul acestor politici din sfera
interguvernamentală în are de competențe ale instituțiilor comunitare, în special în ceea ce
privește „vizele, acordarea azilului, migrația și alte politici conexe domeniului liberei circulații
a perso anelor”.13 Astfel, uniunea își asuma în mod concret realizarea obiectivului liberei
circulații a persoanelor, în specific prin abolirea controalelor la frontierele interne, atât pentru
cetățenii statelor membre cât și pentru cetățenii statelor terțe.
O dezvoltare ulterioară în domeniul „comunitarizării” în politicile de migrațiune a a vut
loc odată cu adoptarea Planului de Acțiuni de la Viena14, și ulterior în cadrul Consiliul European
de la Tampere. Acest ea vizau în primul rând adoptarea unor măsuri urgente care erau necesare
a fi adoptate în domeniul migrației și în al doilea, elab orarea unor politici comune în acest
domeniu care să fie bazată pe patru principii: parteneriat cu țările de origine; un sistem unitar
de azil; un tratament echitabil al cetățenilor țărilor terțe; gestionarea mai eficientă a fluxurilor
migratorii. Obiectiv ul principal al acestor acțiuni a fost, cu siguranță, acela de a promova
imigrația legală și de a lupta împotriva cel ei ilegal e. Din acest motiv, s -a avut în vedere
respingerea la frontiere și expulzarea cetățenilor ajunși ilegal pe teritoriu l UE. Pentru a combate
traficul de persoane și exploatarea migranților de către organizațiile criminale, a fost susținută
ideea utilizării parteneriatelor cu țările de origine și de tranzit. Fiecare dintre țările europene
aveau probleme și interese diferite în modul în care abordau problema migrației: de la Spania
care confruntându -se cu naționalismul și terorismul basc dorea o reglementare strict a dreptului
la azil , la Germani și Austria care se confruntau cu un număr important de migranți din țările
Europei de Est, sau Italia și Grecia care se confrunta cu problema migranților și refugiaților
care veneau pe cale maritimă.15 În aceste condiții era foarte dificil să se ajungă la anumite
principii de abordare comună a acestor prob leme și în special al modului în care trebuiau să se
adreseze statele europene față de țările din vecinătate care nu se demonstrau foarte colaborative
în problema migrației. Această diferențe de viziune au fost în final conciliate prin adoptarea

12 Tratatu l de la Amsterdat care modi fică Tratatul privind Uniunea Europeană , semnat la 10 noiembrie 1997 și
intrat în vigoare la 1 mai 1999, accesibil la
http://www. europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.3.html .
13 Loredana Teodoresc u, „Dezvoltarea unei politici migraționale a Uniunii Europene”.
14 Planul de acțiune al Consiliului și al Comisiei privind modul cel mai bun de a pune în aplicare dispozițiile
Tratatului de la Amsterdam privind un spațiu de libertate, securitate și justi ție din 3 decembrie 1998 , disponibil
în limba engleză la https://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/ALL/?uri=CELEX:31999Y0123(01) .

15 Terri Givens, Adam Luedtke, „European Immigration Policies in Comparative Perspective: Issue Salience,
Partisanship and Immigrant Rights”.

5
unei soluții imparțiale, fiind decis ă acordarea unor avantaje importante țărilor terțe care
colaborau cu UE, fără însă a le penaliza pe celelalte.
Un document important car e a fost adoptat în acea perioadă și a fost contestat de diferite
țări a fost Regulamentul adoptat în 18 februarie 2013 la Dublin.16 Acest document a înlocuit
Convenția de la Dublin din 1990 și a avut scopul principal de a defini într -un mod unic
modalități le de solicitare a azilului. Scopul a fost acela de a asigura luarea în considerare a
cererilor de către statele membre și, pe de altă parte, de a evita depunerea cererilor în mai multe
țări membre. De fapt, documentul a introdus regula prin care fiecare i ndivid avea dreptul la o
singură posibilitate de examinare a cererii de azil. Regulamentul a adus, de asemenea,
îmbunătățiri mari în reducerea timpului pentru examinarea cererilor și a introdus, de asemenea,
garan ții mai mari pentru reunificarea familiei.17
După evaluarea efectelor planului de acțiuni de la Viena, Comisia a redactat un nou
program, așa -numitul Program de la Haga18. În cadrul acesteia, importanța colaborării cu țările
de origine și de tranzit a fluxurilor migraționale a căpătat o importanță tot mai mare , în special
în relație cu lupta împotriva migrației ilegale. Astfel Consiliul a autorizat comisia să negocieze
acorduri care să reglementeze în mod unitar și să faciliteze acordarea vizelor în principal cu
țările din Europa de Est și peninsula Balcanică. De asemenea, ca urmare a acestui plan au fost
inițiate o serie de proceduri pentru reglementa la nivel comunitar și a armoniza legislația în
domeniul acordării dreptului la muncă pentru cetățenii extracomunitari pe teritoriul Uniunii.
La sfârș itul perioadei de cinci ani a programului de la Haga, Consiliul European a
adoptat în decembrie 2009, potrivit unei practici a Tratatului de la Lisabona, un nou program
multianual pentru spațiul de libertate, securitate și justiție pentru 2010 -201419. Așa-numitul
program Stockholm traduce noile angajamente ale UE: alături de combaterea terorism ului,
securitate cibernetică și combaterea crimei organizate , migra ția este una dintre principalele
probleme. În noul document, Comisia invită țările europene să ad opte o strategie comună pentru
o mai bună gestionare a frontierelor și pentru a satisface nevoile pieței forței de muncă,
solicitând, de asemenea, adoptarea legislației pentru a se asigura că migranților d repturi egale

16 Regulamentul Consiliului(CE) Nr. 343/2003 Din 18 februarie 2003 stabilind criteriile si mecanismele pentru
determinar ea statelor membre responsabile pentru examinarea cererilor depuse într-unul din statele membre de
un cet ățean al unei tari ter țe accesibil la http://www.ijpfiasi.ro/schengen/reg ulamentul_ce_343_2003.pdf .
17 Loredana Teodorescu, „Dezvoltarea unei politici migraționale a Un iunii Europene”.
18 Programul de la Haga: 10 priorități pentru următorii cinci ani , adoptat la 10 mai 2005, disponibil în limba
engleză la https://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/TXT/?uri=LEGISSUM:l16002 .
19 Programul de la Stockholm, accesibil la https://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/?uri=LEGISSU M%3Ajl0034 .

6
pe întreg teritoriul Uniunii Europene și o monitorizarea mai atentă a fenomenelor migratoare și
a modului în care se dezvoltă piața muncii20. Printre prioritățile politice ale Uniunii se numără
în general dezvoltarea unei politici migratorii europene articulate, prin crearea unui sistem
comun de azil în 2012, o mai mare colaborare nu numai în cadrul granițelor sale, ci și cu țările
terțe în gestionarea fluxurilor migratorii și un sistem voluntar pentru a distribui mai bine
imigranții în rândul statelor europene, pentru a facilita sarcina țărilo r de frontieră.
Tulburări sociale și revolte care au afectat Africa de nord și orientul mijlociu de la
începutul anului 2011 (așa -numita primăvară arabă) au cauzat o serie de probleme și instabilități
în regiune, în special în domeniul migrației. Odată cu creșterea fluxului de migran ți care provin
în principal din țările Africii de Nord și Orientului Mijlociu , problema migrației a devenit una
stringentă pentru Uniunea Europeană.
Pentru a răspunde acestor pro bleme Comisia a venit cu serie de propuneri cum ar fi:
consolidarea controalelor la frontieră, finalizarea organizării sistemului european comun de
azil, schimbul de bune practici pentru a asigura integrarea cu succes a migranților, o abordare
strategică a relațiilor cu țările terțe în domeniul migr ației. În plus, Uniunea Europeană a luat
măsuri urgente pentru a aborda presiunile migratorii asupra statelor membre din prima linie.
Au fost alocate fonduri pentru gestionarea urgenței umanitare generate de afluxul brusc de
refugiați în țările care înveci nate cu Libia în prima parte și ulterior cu Siria, odată cu izbucnirea
și dezvoltarea războaielor civile din aceste țări . Totuși, mai multe state s -au declara t complet
nemulțumite de eficiența măsurilor adoptate de către Uniune. Acestea au fost în primul r ând
state care s -au confruntat și continuă să fie în prima linie a fluxurilor migraționale și de refugiați:
Italia în principal și Spania și Franța pe cât privește fluxurile din Nordul Africii și Grecia și
Bulgaria în relații cu fluxurile din Orientul Mijl ociu, în particular Siria. Dar nemulțumiri au fost
declarate și de către statele care nu se află în prima linie , cum ar fi Ungaria, Polonia Marea
Britanie. Gestionarea ineficientă a acestor fluxuri migraționale au fost exploatate de către
partidele eurosceptice care au acumulat o popularitate importantă în diferite state, acesta fiind
și unul dintre motivele pentru care s -a ajuns ca Marea Britanie să voteze pentru părăsirea
Uniunii Europene.
Astăzi, mai mult ca niciodată până acum este esențial ca societatea europeană să se
angajeze într -o politică de integrare care trebuie să se îndrepte în mod necesar spre elabor area

20 Hein de H aas, Katharina Natter, Simona Vezzoli, „Conceptualizing and measuring migration policy change”,
Comparative Migration Studies , vol. 3, nr. 1, decembrie 2015,
http://www.comparativemigrationstudies.com/content/3/1/15 , data accesării 1 2 iunie 2018.

7
nor reguli mai atente pentru incluziunea imigran ților, fără a -i criminaliză din start . Numai prin
implementarea unor acțiuni ferme și concrete al institu țiilor se va putea ajunge ca și cetățenii
să nu mai privească migrația ca pe o problemă, ci ca o r esursă pentru țară. Văzând astfel că
astăzi nu mai are sens să se facă apel la trecut ne putem întreba dacă este posibil să fie elaborat
un „model european de integrar e în societate” nu ca un model studiat în cancelarii ci ca
experiența unui proces de coeziune politică la nivel european și participare socială activă.

BIBLIOGRAFIE
GIVENS , TERRI; LUEDTKE , ADAM, „European Immigration Policies in Comparative Perspective:
Issue Salience, Partisanship and Immigrant Rights”, Comparative European Politics , vol. 3, nr.
1, 1 aprilie 2005, pp. 1 -22.
DE HAAS, HEIN; NATTER , KATHARINA ; VEZZOLI , SIMONA , „Conceptualizing and measuring
migration policy change”, Comparative Migration Studies , vol. 3, nr. 1, decembrie 2015,
http://www.comparativemigrationstudies.com/content/3/1/15 , data accesării 14 iunie 2018.
TEODORESCU , LOREDANA , „Dezvoltarea unei politici migraționale a Uniu nii Europene”,
http://www.centrospinelli.eu/Working_papers/working_papers -L.Teodorescu –
Lo_sviluppo.pdf .
„dexonline”, https://dexonline.ro/definitie/migra%C8%9Bie/890124 , data accesării 13 iunie
2018.