Duică Anamaria Diana, an I, S3,G2 [606938]

Duică Anamaria Diana, an I, S3,G2

1

Perspectiva
oamenilor asupra
Lunii și Soarelui

Universitatea din București
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
Duică Anamaria Diana
an I, seria 3, grupa 2

Duică Anamaria Diana, an I, S3,G2

2
Cei doi aștrii au stăpânit bolta cerească cu mult înainte să apară primul om pe pământ,
astfel că prezența lor era un fapt concret și ignorat de animalele cu o inteligență inferioară.
Până în momentul în care creierul omului s -a dezvoltat destul de mult pe ntru a putea să se
întrebe “ce sunt cele doua forme care ii privesc tot timpul?” și “de unde au apărut?”. Astfel
fiecare trib (în momentul în care au atins gradul potrivit de inteligență) a încercat să răspundă
la cele două întrebări, ajungând să avem nenu mărate religii cu povești mai mult sau mai puțin
asemănătoare, totul ținând de imaginația creatorilor, dar și de mediul în care s -au dezvoltat.
Ulterior oamenii au observat că cei doi aștrii influențează natura din jurul lor (lumina
Soarelui face plantele să crească, dar dacă este prea multă poate produce incendii, cât despre
Lună, ea delimitează timpul, prin fazele ei). Pentru că aveau nevoie de ceva ce nu mai
primeau ca și înainte (ex: cantitatea de ploaie) au început să ofere ofrande în mod regulat și să
se roage ca să primească ce își doresc. Credința în puterile supranaturale ale Lunii și ale
Soarelui, adunate cu riturile pe care le făceau în numele acestora, a rezultat o formă de religie
(desigur că nu în toate religiile sunt prezenți reprezentanții ce lor doi aștrii, iar pe acelea nu le
voi menționa).
Religia este definită în Dicționarul Explicativ al limbi Române ca fiind un “ansamblu
de idei, sentimente și acțiuni împărtășite de un grup și care oferă membrilor săi un obiect de
venerare, un cod de comportament, un cadru de referință pentru a intra în relația cu grupul și
universul”, însă Emile Durkheim consideră, în cartea s -a intitulată “Formele elementare ale
vieții sociale”, că religia este un fapt social. Ea provine din nevoile sociale ale oamen ilor de a
aparține unei anume comunități, de a se distinge de celelalte, de a fi respectate anumite reguli,
rituri și cutume, astfel religia devine un izvor al bunăvoinței, al altruismului și a bunei purtări
în societate, astfel religia devine un factor in tegrator și unificator pentru individ.
Cultele Solare
“S-a crezut odinioară, în timpurile eroice ale istoriei religiilor, că întreaga umanitate a
cunoscut Soarelui” , descoperindu -se “inconsistența elementelor solare în Africa, Australia,
Melanezia, Poline zia, Micronezia” (Eliade, 1958) și cu câteva excepții, în cele două Americi.
Însă acest cult a fost foarte răspândit prin Egipt, Asia și Europa, ajungându -se în unele cazuri,
ca zeul reprezentativ al Soarelui să fie cel mai important din acel cult (ex: în Egipt, zeul
Soarelui, Ra, era cel mai puternic dintre toți zeii și era venerat în Heliopolis, care se numea și
Cetatea Soarelui).

Duică Anamaria Diana, an I, S3,G2

3
Solarizarea Ființelor Supreme este încă un argument adus în sprijinul teoriei
sociologului francez, deoarece atitudinea Ființele Supreme față de muritori este una
atotputernică, transcendentă, impasibilă, fără a întreprinde vreo acțiune memorabilă în afara
celor pe care trebuiau să le îndeplinească, oamenii au dorit o schimbare în crezul lor. Astfel
aceste Ființe Supreme de structură celestă au fost înlocuite de forțe magico -religioase sau de
niște <<figuri divine mai active, mai eficace și, în general, în legătură mai directă cu
“Viața” >>, (Eliade, 1958) care sunt dinamice, intense și dramatice.
Emile Durkheim menționează, în cartea sa, că religia nu este alcătuită doar din
credință, ea manifestându -se și prin forme ritualice, iar rolul acestora este de a solidifica, de a
coagula relațiile în cadrul grupului. Un exemplu excelent sunt sacrificiile care se fac în
numele Soarelui, deoarece acest eveniment nu se efectuează pur și simplu, ci se organizează o
petrecere imensă în toată comunitatea, pentru care se pregătește cele mai bune bucate, se
curăță întreaga proprietate, iar oamenii se îmbracă cu cele mai bune ve șminte. Obiceiul
ignatului, prin care este sacrificat un porc în data de 20 decembrie, are pe teritoriul României
o istorie mult mai veche decât cea a Crăciunului (de fapt ne este interzis prin Biblie, mai
exact în Levitic cap. 11, al.7 -8), deoarece aceast a provine “din vremea practicilor păgâne,
când vechii daci sacrificau porci în preajma solstițiului de iarnă pentru a ajuta Soarele, care
era din ce în ce mai slăbit. În urma sacrificiului astrul zilei se reaprindea, căpăta puteri și ziua
începea să creasc ă” (Antohi și Moldovan 2018). În partea opusă a lumii, în câteva dintre
arhipelagurile Indoneziei (Leti, Sermata, Babar, Timorland), Soarele este zeitatea supremă și
este numit Upulero (“Domnul Soare”). Acesta este sărbătorit o lună întreagă, la început ul
anotimpului ploios, în timpul căreia localnicii se concentrează “asupra implorării fecundității
cosmice.” (Eliade 1958) După credința acestora “Soarele coboară dintr -un smochin pentru a –
și fecunda soția, Mama Glia”. 8 Pentru a -i facilita coborârea, se așază o scară pe copac, iar în
jurul lui sunt sacrificați porci sau câini și se dezlănțuie, în timpul cântecelor și dansurilor, o
orgie colectivă. Această trăsătură este esențială deoarece facilitează formarea noilor familii și
prin urmare, nașterea următ oarei generații, sporește relațiile între familiile, sporește
prosperitatea colectivității prin dorința lor de a realiza în fiecare an cea mai îmbelșugată masă
văzută până atunci.
În unele zone, precum Timor, șefii pretind că se trag direct din zeul solar și se
intitulează “Fii ai Soarelui”. Acest titlu este menit a arăta supremația căpeteniilor, care nu
sunt la fel ca toți ceilalți, ei sunt meniți pentru a ocupa titlul și nesupunerea față de ei, are ca

Duică Anamaria Diana, an I, S3,G2

4
și consecință mânierea zeului suprem, Soarele. Același tipar li se aplică și câtorva regi: hitiți,
babilonieni sau indieni.
Odată ce a apărut religia, a reușit să pătrundă majoritatea aspectelor vieții, iar cu
ajutorul ei oamenii au reuși să își explice într -o oarecare măsură cele mai mari întrebări,
printre care se numără: “Cum a apărut pământul (planeta) pe care trăim?”, “Ce a fost înaintea
lui?”, “Cum am apărut noi, oamenii?” și “Unde ne ducem după moarte?”. Astfel religia nu
este doar o serie de sentimente și activități, de fapt ea condiționează modul de gândire al
întregii comunități (chiar și în zilele noastre mai auzim din când în când că trebuie să facem,
să credem ceva doar pentru că așa e dat). Astfel egiptenii, dar și alte popoare, credeau că în
momentul în care apune soarele acesta face o călătorie în Lumea de Apoi, timp în care se
luptă cu forțele răului și de fiecare dată învinge, apărând la fel de strălucitor și maiestuos
dimineața, el necunoscând niciodată moartea (erou etern). În Oceania se credea că morții sunt
conduși de Zeul Soarelui pe tărâ mul de apoi și exista o superstiție care interzicea oamenilor
să se uite la apus , adică la momentul în care Soarele coboară in Infern, deoarece îl lua cu el
pe privitor. Aceasta este una din regulile pe care nici un individ din acel grup nu ar fi
îndrăzni t să o conteste, iar astfel, cu o societate controlată prin reguli stricte nu existau revolte
sau divergențe grave.
Cultele Lunare
Zeitatea care înfățișează Luna este mult mai dinamică și schimbătoare în comparație
cu Soarele, care este static, îndeplinind doar câteva funcții. Aceasta nu este în nici o religie
cea mai puternică dintre zeități, însă îndeplinește roluri foarte importante precum: delimitarea
timpului, deține controlul apelor ( aduce ploaia), al vegetației (face plantele să crească) și al
fertilității, ea se ocupă cu inițierea, țese destinul oamenilor și este considerară ca fiind primul
mort (“der Mond ist der erste Gestorbene” – E. Seler), găzduind sufletele decedate.
Întreaga mitologie a Lunii întărește o altă teorie scrisă de Emile Durkheim: religia
reprezintă cea mai primitivă dintre toate fenomenele sociale, din ea provenind celelalte
manifestări ale vieții colective. Acestea sunt: dreptul, morala (prin prezența unor reguli
stricte), arta (crearea, povestirea și ilustrarea legendelor care au în prin plan zei renumiți),
știință (descoperirea oamenilor că pot calcula zilele în funcție de fazele lunii) și științele
politice (ex: căpetenia tribului primește titlu de “Fiu al Soare lui”, pentru a fi respectat de toți).
Interpretarea etapelor Lunii i -a ajutat pe oameni să înțeleagă că nu orice vor realiza în
viață va fi minunat sau perfect, strălucind pentru vecie în ochii celorlalți, precum Soarele, ci

Duică Anamaria Diana, an I, S3,G2

5
că e firesc să greși sau să ave m obstacole, atât timp cât încercăm să le înfruntăm și implicit să
devenim mai buni. Această lecție a fost explicată și de către Mircea Eliade în “Tratatul de
Istorie a Religiilor”:
<< Soarele rămâne mereu același, egal cu sine însuși, fără nici un fel de
“devenire”. Luna, dimpotrivă este un ansamblu care crește, descrește și dispare, un
astru a cărei viață e supusă legii universale a devenirii, a nașterii și a morții. Ca și
omul, luna cunoaște o “istorie” patetică, decrepitudinea sa, ca și cea a omului, sf ârșind
prin moarte. Trei nopți de -a rândul cerul înstelat rămâne fără lună. Dar această
“moarte” este urmată de o renaștere: “lună nouă”. Dispariția lunii în beznă în
“moarte”, nu este niciodată definitivă. […] Ea renaște din propria sa substanță, în
virtutea propriului său destin. >> (Eliade, 1958)
Așa dar religia este una din pietrele de temelie ale unei societăți dezvoltate. De lungul
istoriei oamenii au crezut în o mulțime de zeități cu povești și reprezentări incredibile. Printre
aceștia se regăsesc, chiar foarte des, cei doi aștrii ai cerului, despre care s -au scris povestiri
fantastice cu tâlc pentru generațiile următoare.

Bibliografie:
Antohi C., Moldovan C (2018). “Ignatul” pe canalul România Explicată la minutul 2:15

Dicționarul Explicativ al Limbi Române
Durkheim E., (2005). Formele elementare ale vieții religioase. Editura Antet
Eliade M., (1958). “Soarele și cultele solare” în Tratat de Istorie a Religiilor. Editur a Humanitas
(2013), pag 142 -170
Eliade M., (2013). “Luna și mistica lunară” în Tratat de Istorie a Religiilor. Editura Humanitas, pag
171-201