CONCEPTUL DE ORIGINALITATE ÎN DOMENIUL CREAȚIEI [606841]

35
CONCEPTUL DE ORIGINALITATE ÎN DOMENIUL CREAȚIEI
ȘTIINȚIFICE
The Concept of Originality in the Domain of Scientific Creation

Mihaela Șt. RĂDULESCU1

Abstract
This paper analyses the concept of originality in scientific works and highlights the particularities of
scientific creative work, deontological obligations characteristic of research and creative scientific activity
as well as the complexity and the difficulty of the process of writing scientific texts. Criteria of originality
of a scientific work and a contextual analysis of the notion of novelty are also presented. In addition, the
paper illustrates the peculiarities of originality in the scientific domain.
At the same time, the paper presents the various meanings attributed to the idea of originality of an
intellectual creation by indicating that its main defining mark is the imprint of the authorřs personality and
by elucidating, as much as possible, the com plicated concept of personal imprint, which marks an original
intellectual creation. The paper also shows that originality concerns the form of expression Ŕ the result of the
authorřs intellectual formation, form of intelligence, education, imagination, se nsitivity, critical thinking
and creative potential. Originality involves the authorřs personal vision , too, illustrated by the choices made
in producing his work, establishing its structure, that is, the expression, the organization and the
systematizatio n of the intellectual creation, and does not refer to its ideatic content, which is considered to
be a common good, therefore a free good, which exempts ideas from legal protection.

Keywords: originality, scientific creation, deontological obligations, i mprint of the author‟s
personality, plagiarism.

Prezenta lucrare aspiră să contribuie la atenuarea asimetriei frapante dintre, pe de
o parte, atenția periferică acordată până acum de cercetarea științifică temei originalității
operei rezultate din creația intelectuală și, pe de altă parte, rolului ei c entral, de condiție a
dobândirii protecției legale a drepturilor de autor al unei asemenea opere.
În cele ce urmează, vom prezenta diferite dimensiuni ale conceptului de
originalitate în domeniul creației științifice, cu referire îndeosebi la cea universitară din
domeniul umanist.

1. Conceptul de originalitate și protecția juridică a operelor de creație intelectuală
Conceptul de originalitate a suscitat, de -a lungul timpului, opinii și viziuni diferite,
determinate de domeniul de apartenență Ŕ literar, artistic sau științific Ŕ al unei creații
intelectuale, sub aspect juridic controversele fiind generate de legislația în domeniul
proprietății intelectuale, neunitară pe plan internațional.
Astfel, așa cum arată Hélène Maurel -Indart ( 2011: 231), stabilind diferențele între
reglementările privind dreptul de autor din Franța și sistemul de copyright din Anglia și
Statele Unite , „în timp ce în dreptul francez originalitatea este o noțiune subiectivă,
corelată cu amprenta personală a autorului , copyright -ul consideră o operă ca fiind originală
atunci când nu este copiată dinaltă operă, chiar dacă este banală sau mediocră ŗ.
Deși originalitatea constituie, în legislația română privind dreptul de autor și

1Professor PhD,Thechnical University of Civil Engineering Bucharest,Department of Foreign Languages and
Communication. Provided by Diacronia.ro for IP 78.97.152.117 (2017-12-28 11:23:38 UTC)BDD-A25182 © 2016 Universitatea Petru Maior

36
drepturile conexe (Legea nr. 8/1996), o condiție esențială pentru protecția juridică a unei
opere, acest concept nu este definit, ci doar evocat de lege.
Astfel, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe prevede în
capitolul III, art. 7, pct. a) și b):

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de cr eație intelectuală în domeniul
literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma concretă de
exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt:
a) scrierile lit erare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice alte
opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator;
b) operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi comunicările, studiile, cursurile universitare,
manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice.

În schimb, conform aceleași legi, nr. 8/1996, capitolul III,art.9, alin. 1, lit. a):

nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor următoarele: ideile, teoriile,
conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de funcționare sau conceptele
matematice ca atare și invențiile, conținute într -o operă, oricare a r fi modul de preluare, de
scriere, de explicare sau de exprimare.

Pentru a beneficia de protecție în cadrul legii dreptului de autor, majoritatea
specialiștilor români în proprietate intelectuală2 consideră că o operă „trebuie să fie
originală, să îmbr ace o formă concretă de exprimare și să fie susceptibilă de a fi adusă la
cunoștința publicului ŗ, cum arată Ciprian Raul Romițan (2007b: 86-87).
Se cuvine precizat că elaborarea unei opere intelectuale originale presupune un efort
intelectual creativ al autorului ei, concretizat în forma creației sale, având un caracter unic, dat
de expresie , care conferă originalitate operei față de restul operelor preexistente.
Așadar, originalitatea privește forma de expresie și structura operei Ŕ redarea,
organizarea, sistematizarea creației intelectuale și nu conținutul ei ideatic, care este socotit
a fi bun comun, deci de liberă circulație. Ideile constituie doar materia primă, în timp ce
creație înseamnă transpunerea lor în operă, operație lungă și grea. Referitor la această
activitate complexă, Ion Moraru (1995: 88) arată că „ideile se cer strunite, disciplinate,
verificate, șlefuite, nuanțate, ordonate după rigorile și prin mijloacele proprii fiecărui
creator… Ideea se modelează, se îmbogățește, se apro fundează și se redimensionează
continuu, în și prin activitatea de transpunere a ei în operă ŗ. Se cuvine adăugat că, pe
lângă numeroase calități intelectuale și cunoștințe specifice fiecărui gen de creație, munca

2Yolanda Eminescu, Dreptul de autor , Legea nr. 8 din 14 martie 1996, comentată , Editura Lumina Lex,
București, 1997, pp. 76 -77; Viorel Roș, Dreptul proprietății intelectuale, Editura Global Lex, București, 2001 , p.
79; Viorel Roș, Dragoș Bogdan, Octavia Spineanu Matei, Dreptul de autor și dre pturile conexe, Editura All
Beck, București, 2005, p. 98; Aurelian Ionașcu, Nicolae Comșa, Mircea Mureșan , Dreptul de autor în R.S.R.,
Editura Academiei, București,1969 , pp. 76 -79; Constantin Stătescu, Drept civil. Contractul de transport.
Drepturile de cr eație intelectuală. Succesiunile , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967, pp. 58 -59;
Olimpiu Crauciuc, Dreptul proprietății intelectuale. Dreptul proprietății industriale, Editura Era, București,
2000 , p. 28; Dumitru Ogășanu, Dreptul proprietății intelectuale , Editura Universității din Oradea, 2002, pp. 14 –
15 – citați de Ciprian Raul Romițan(2007b: 86-87).
Provided by Diacronia.ro for IP 78.97.152.117 (2017-12-28 11:23:38 UTC)BDD-A25182 © 2016 Universitatea Petru Maior

37
intelectuală creativă presupune și un efort , care poate fi mult timp neproductiv, sursă de
descurajări și de reîncercări.
Consecința esențială a activității intelectuale creative care a generat un rezultat
intelectual original este dobândirea protecției legale și, implicit, a drepturilor de autor Ŕ
patrimoniale și morale.
Așadar, esența acordării protecției legale operelor de creație intelectuală și, implicit,
autorilor lor, prin conferirea de drepturi de autor este în strânsă corelație cu procesul de
creație în sine și cu originalitatea expresiei operei create, ca rezultat al efortului intelectual creativ.
Alte categorii de opere protejate în cadrul dreptului de autor sunt enumerate în
capitolul III, art. 8 din Legea nr. 8/1996:

Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al
dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere
preexistente, și anume:

a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale și orice
alte transformări ale unei opere literare, artistice sau științifice care re prezintă o munca
intelectuala de creație;
b) culegerile de opere literare, artistice sau științifice, cum ar fi: enciclopediile și antologiile,
colecțiile sau compilațiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care,
prin alegere a sau dispunerea materialului, constituie creații intelectuale.

În schimb, nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor , conform art. 9
pct. b) din aceeași lege, textele oficiale de natura politică, legislativă, administrativă, judiciară
și traducerile oficiale ale acestora.

2. Particularități ale muncii de creație științifică

2.1. Parcurgerea riguroasă a numeroase etape
Respectând principii fundamentale ale cercetării științifice, munca de creație
științifică are particularitățile ei și necesită, în general, un îndelungat efort de gândire, care
implică rigoare și disciplină intelectuală severă. Astfel, procesul de creație a unei lucrări
științifice presupune utilizarea unei metodologii, documentare temeinică, muncă de
analiză, comparare, ierarhizare, construire de ipoteze și de demonstrații, tratare de date,
referențierea surselor selectate etc.
În consecință, elaborarea oricărei lucrări științifice Ŕ fie ea lucrare de licență,
disertație, teză de doctorat sau carte Ŕ necesită parcurgerea a numeroase etape care
presupun o îndelungată reflecție asupra tematicii și conceperii lucrării, alcătuire de planuri,
activitate intensă de cercetare documentară, ce însumează o muncă de căutare și selectare
bibliografică, precum și numeroase lecturi și evaluări ale acestora, ca și activitate de
redactare, cercetări de completare, noi redactări, corectare și perfecționare a textului
lucrării și revizuirea lui sub toate aspectele pentru a transforma lucrarea în produs finit,
redactare definitivă, stabilirea listelor finale, elaborarea anexelor, autoevaluarea lucrării,
pregătirea susținerii sau a publicării ei. Provided by Diacronia.ro for IP 78.97.152.117 (2017-12-28 11:23:38 UTC)BDD-A25182 © 2016 Universitatea Petru Maior

38
Cercetări de psihologia creației au pus în evidență importanța parcurgerii unei etape
intermediare, între documentare și redactare Ŕ anume reflecția asupra materialului „de
construcțieŗ disponibil, etapă care corespunde în euristică așa -numitei „incubațiiŗ a ideilor
noi. Acestei reflecții, care se realizează, evident, și în cursu l lecturii surselor, este
recomandabil să i se rezerve un timp și după lectura lor, pentru a permite o prelungire și o
aprofundare a analizei lor printr -un fel de inerție a gândirii aflată în mișcare. Un asemenea
proces de reflecție, de incubație, de matur izare a ideilor este productiv numai dacă, după
ce creierul cercetătorului este „îmbibatŗ, chiar „saturatŗ cu ideile subiectului său, este lăsat
să le tatoneze fără reguli, fără con strângeri, în cadrul unor peregrinări ale gândirii care se
pot desfășura s pontan în cursul oricăror activități, fie ele și de aparentă sau de reală
destindere. Este, așadar, vorba de un fel de „gestație intelectualăŗ a cărei durată va fi mai
mult decât compensată prin ușurința care se dobândește în redactare. Finalitatea acestei
reflecții este conturarea tezelor și a argumentelor pro și contra lor.

2.2. Exigențe ale muncii de creație științifică
Pe lângă cunoașterea unor metode și a unor tehnici de muncă științifică, efortul de
creație științifică presupune și, totodată, determină calități intelectuale și morale specifice.
Astfel, în intenția de a configura conceptul și modelul persona lității creatoare, o echipă de
psihologi alcătuită din M. Bejat, M. Roco și I. Moraru a alcătuit un inventar care cuprinde
64 de factori de personalitate și ambientali implicați în creație și creativitate, dintre care
menționăm: inteligenta superioară, med iul prielnic, înclinația de a munci din greu,
capacitatea de efort, tenacitate, capacitatea de concentrare îndelungată asupra unui lucru
(adică atenție stabilă, nu fluctuantă), flexibilitatea gândirii, spirit interogativ -investigativ,
inițiativă, preferinț ă pentru gândire abstractă, capacitate asociativ -combinatorie mare,
spirit critic ( Ion Moraru, 1995: 326 -328), rigoare, spirit de sinteză etc. Probitatea
intelectuală, respectul pentru adevăr, pentru ceea ce este evident și deschiderea la toate
ideile și o piniile sunt, de asemenea, atribute tipice ale unui adevărat cercetător științific.
Însușirea unui stil științific Ŕ clar, precis, sobru, neutru, lipsit de judecăți definitive
care, desființând dreptul de apel, cad în afara științei, ținând de dogmatism Ŕ constituie o
altă specificitate a muncii științifice. Folosirea unui limbaj explicit, riguros , dens, logic, cu
semnificații univoce și sensuri clare, precise, constituie de asemenea, exigențe ale scrierii
științifice, diferențiind -o de ambiguitatea, pluri vocitatea și deschiderea semantică proprii
altor tipuri de limbaj, precum cel literar, de exemplu.
Totodată, apartenența unei lucrări la domeniul științei presupune recursul la un stil
de gândire și de abordare obiectivă a subiectului, prin redactarea luc rării în limbaj teoretic și
construcția unui text științific logic, exact, dens, clar, concis și convingător demonstrat .
Respectarea structurii specifice unei lucrări științifice Ŕ începând cu elementele
preliminare, asigurarea, apoi, a tuturor părților componente ale textului științific, între care
și concluzia, ca sinteză a aspectelor analizate, concluzie proporțională cu textul și
neechivocă și terminând cu elaborarea aparatului de referință , note, liste bibliografice și
rezumat Ŕ constituie, de asemenea, exigențe ale muncii de elaborare a lucrărilor științifice. Provided by Diacronia.ro for IP 78.97.152.117 (2017-12-28 11:23:38 UTC)BDD-A25182 © 2016 Universitatea Petru Maior

39
Respectarea normelor de redactare este o altă obligație în elaborarea lucrărilor
științifice, dat fiind că redactarea științifică nu este o operație absolut liberă, ci, dimpotrivă,
este supusă unui mare număr de norme reprezentând convenții de scriere. Respectarea
acestor norme academice de scriere nu este deloc facultativă, de vreme ce o lucrare alcătuită
în disprețul lor este, în mod normal, respinsă.

2.3. Obligații deontologice proprii activității de cercetare și creație științifică
Este esențial că munca de cercetare și creația științifică incumbă obligații deontologice ale
autorului, printre care și indicarea cu scrupulozitate a surselor din care împrumută idei, fie că
sunt cărți sau articole ale altor autori, fie anuare statistice, rapoarte, albume , date cifrice, schițe,
grafice, fotografii, hărți etc. Împrumutul de idei se poate realiza în modalități diferite, și anume
fie prin citare, fie prin rezumarea sau parafrazarea unui text. Dar nici în acest al doilea caz, al
reformulării perifrastice a unu i text, utilizatorul nu este scutit de obligația de a indica, dacă nu
locul exact de unde a preluat ideea, măcar numele autorului originar.
Cu privire la prima și cea mai uzitată dintre aceste modalități de împrumut de idei Ŕ
citarea Ŕ trebuie știut ce, cât și cum să se citeze. Se poate preciza în primul rând că trebuie să se
citeze idei pregnante, percutante, care fie că vin în sprijinul poziției teoretice a autorului care le
folosește, părând să -i prelungească gândurile Ŕ și în acest caz evaluarea lor es te oarecum
implicită Ŕ fie că, dimpotrivă, contrazic poziția utilizatorului, și atunci trebuie supuse unei
evaluări critice pentru a le compromite forța de convingere.
În mod tradițional, lungimea citatelor era limitată la maximum o pagină. Dar
reglementă ri recente ale dreptului de autor conferă autorilor și editorilor prerogativa de a nu
permite reproducerea vreunei pagini fără autorizarea expresă a lor. De aceea, citatele trebuie
reduse la opt -zece rânduri de text (unii autori recomandă reducerea citatel or la maximum
șapte -opt rânduri).
Cât privește modul în care trebuie realizată citarea, prima obligație este ca reproducerea
să fie făcută corect, cu fidelitate și onestitate , atât în sensul redării exacte a textului, cât și în sensul
indicării precise a sursei lui printr -o referință bibliografică completă . În afara obligației de fidelitate față
de textul citat Ŕ chiar și față de erorile pe care le -ar conține Ŕ citarea necesită, așadar,
respectarea și a altor obligații deontologice.
Astfel, Hélène Maure l-Indart ( 2011: 269) consideră că trebuie să fie respectate trei
condiții pentru ca citatul să nu reprezinte un plagiat, și anume: „prezentarea între ghilimele, o
lungime limitată, astfel încât să nu înlocuiască lucrarea citată, nici să -i facă concurență ș i, în
fine, indicarea numelui autoruluiŗ.
Cât privește lungimea citatului, el nu trebuie să depășească 10 rânduri și trebuie să
vizeze un scop ilustrativ , exemplificativ sau critic; atunci când se citează una sau mai multe pagini
este necesară obținerea au torizării exprese de la deținătorul dreptului de autor.
Citatul trebuie scris între ghilimele sau, în eventualitatea unui citat mai lung de 3-4 rânduri,
într-un paragraf separat, cu litere mai mici decât corpul lucrării și detașat de restul textului printr –
un spațiu liber deasupra și dedesubt și retras față de marginea stângă a textului, pentru a se ști
exact ce și cât din text se restituie adevăratului autor , de la care este împrumutat. Provided by Diacronia.ro for IP 78.97.152.117 (2017-12-28 11:23:38 UTC)BDD-A25182 © 2016 Universitatea Petru Maior

40
Totodată, referința bibliografică a citatulu i trebuie să conțină indicarea clară, corectă și
completă a sursei, adică numele autorului căruia îi aparține textul citatului și datele de identitate ale
lucrării din care este extras Ŕ adică titlul , locul, editura și anul publicării, cu precizarea absolut
obligatorie a paginii/paginilor la care se află citatul.
Respectarea acestor cerințe deontologice face parte din cultura științifică pe care școala
și universitatea trebuie să o formeze și să o de zvolte sistematic.
Cât despre exigențele științifice privind lucrările de sfârșit de ciclu de studii universitare
– lucrarea de licență, disertația, teza de doctorat – determinarea standardelor la care trebuie
realizate nu este riguroasă, ceea ce face ca ele să fie de o mare diversitate, înscriindu -se între
limite care merg până la cerințe severe.
Formularea exigențelor față de teze este, așadar, de o mare varietate. Astfel, în opinia
lui Michel Beaud (2006: 11), „teza consacră aptitudinea pentru cercetare , pentru această
muncă de „meșteșugar intelectual…ŗ, întrucât:

în toate cazurile, ceea ce se așteaptă de la o teză, ca de la orice lucrare de cercetare, este un progres
în cunoaștere: fie proiectarea unei lumini noi asupra unei probleme în dezbatere, f ie reconstrucția
unui corpus explicativ, fie aprofundarea unei analize asupra unui punct important. O teză trebuie
să contribuie, chiar dacă este vorba de proporții modeste, la ameliorarea, la lărgirea sau la
aprofundarea cunoașterii în domeniul pe care îl are în vedere (Michel Beaud, 2006: 71, citat de
Mihaela Șt. Rădulescu, 2011: 83, trad. autoarei ).

Cerințele de ordin calitativ impuse tezelor diferă însă mult în funcție de universitatea la
care se susține și, în modul cel mai direct, de exigența manifestată de către conducătorul
științific. Minimul a ceea ce se așteaptă însă de la toți autorii este o lucrare coerentă,
documentată, care să răspundă la o problematică precizată în mod clar. Se știe că un mare
câștig al elaborării unei teze este dobân direa gustului și chiar a plăcerii de a scrie.
În încheiere, se cuvine precizat că valoarea unei lucrări științifice nu este covariantă cu
dimensiunea ei și, adesea, nici chiar cu cantitatea de muncă încorporată, ci depinde, între
altele, de capacitatea d e selecție, de spiritul critic dovedit în analiza, compararea, ierarhizarea și
sintetizarea datelor.

2.4. Necesitatea cunoașterii și recunoașterii complexității și dificultății scrierii
științifice
Rezultă, din ceea ce precede, complexitatea și dificultatea procesului de scriere a
textelor științifice, ca și problemele ridicate de exprimarea prin scris, în care gândul se
obiectivează mult mai pregnant decât prin vorbire.
Scrierea științifică este, așadar, o activitate complicată și anevoioasă, presupunând
uneori chiar o adevărată suferință pentru construcția unui discurs coerent și obiectivat, în
întregime fondat pe documente și, în același timp, atractiv și interesant. De aceea, nu este
corect să s e considere că tehnica scrisului poate fi prinsă din zbor. Regulile, procedeele și
tehnicile elaborării unei lucrări științifice trebuie însușite de toți cei aflați în fața obligației de a
elabora lucrări științifice. Ele se învață în cadrul cursurilor de metodologia cercetării științifice Provided by Diacronia.ro for IP 78.97.152.117 (2017-12-28 11:23:38 UTC)BDD-A25182 © 2016 Universitatea Petru Maior

41
sau de tehnici de muncă științifică și se perfecționează prin lecturi specializate și prin exerciții
(autodidaxia, inevitabilă, presupune, în acest caz, multă risipă de timp și de energie, deci o
eficiență mai redusă).
În plus, ca rod al unui efort intelectual considerabil, o lucrare științifică necesită
calități intelectuale și morale deosebite, ca și forme și condiții de muncă specifice (de
documentare în biblioteci, de investigații pe teren sau în laborator, dotare tehnică
corespunzătoare etc). De aceea, considerăm că munca științifică nu suscită tot respectul și
că noțiunea de lucrare științifică este devalorizată chiar prin reglementări juridice, atunci când,
de exemplu, se consideră că unii deținuți, care, neavând cultură științifică, pot elabora, în
condițiile din închisori, lucrări „științificeŗ publicabile, cu scopul de a -și diminua durata
detenției, așa cum prevede legea. Desigur, se poate admite că munca de concepție
intelectuală este posibilă și în condiții de detenție, dar doar în cazul unor mari specialiști,
altfel reprezentând o subestimare, dacă nu chiar o discreditare a calității de autor de lucrări
științifice.

3. Criterii ale originalității unei lucrări științifice

3.1. Originalitatea ca amprentă a personalității autorului
Se admite larg că originalitatea unei opere este dată de individualitatea ei, iar
individualitatea rezultă din faptul că poartă amprenta personalității autorului.
În domeniul științei, autorul creează opera prin efort de reflecție, documentare,
selectare, analiză, comparare, argumentare, exprimare în limbaj teoretic etc. Totodată, în
creația științifică se exprimă formația intelectuală, for ma de inteligență și gradul de cultură,
dar și creativitatea, imaginația, sensibilitatea și simțul critic ale autorului ei.
La această viziune – conform căreia opera este originală în măsura în care poartă amprenta
personalității autorului ei Ŕ au aderat n umeroși specialiști în dreptul proprietății intelectuale,
participanți la dezbaterea conceptului de originalitate3.
3.1.1. Structura – criteriu important în evaluarea originalității unei opere științifice
Cum ideile științifice însele sunt exceptate de la protecție juridică, fiind considerate,
pe bună dreptate, ca ingredient de liberă circulație al lucrărilor științifice, un criteriu
important în evaluarea originalității unei opere științifice este compoziț ia sau structura , adică
ordinea în care sunt prezentate și dezvoltate ideile. Așadar, originalitatea nu se referă atât
la conținut, ci îndeosebi la modul de structurare, de organizare a conținutului. Astfel, o
lucrare științifică în care sunt conținute însemnări, note și comentarii ce au caracter personal,
exprimând opinii și atitudini ale autorului ei în privința unor aspecte importante ale tematicii
abordate, poartă amprenta formației intelectuale, a culturii și a personalității creatorului ei.
Se admite , de asemenea, că și selecția citatelor poartă amprenta personală a autorului.
După Hélène Maurel -Indart (2012: 61), alegerea citatelor este „susceptibilă de a fi
considerată ca o intervenție personală a cercetătoruluiŗ. Astfel, în Franța, de exemplu,

3În literatura română de specialitate, această viziune apare în lucrări semnate de Yolanda Eminescu, Viorel Roș,
Ciprian Raul Romițan etc. Provided by Diacronia.ro for IP 78.97.152.117 (2017-12-28 11:23:38 UTC)BDD-A25182 © 2016 Universitatea Petru Maior

42
selecția extraselor, a citatelor și ordonarea lor în operă sunt protejate de Codul proprietății
intelectuale. Protecția lor, ca și a compoziției/structurii unei opere, este firească, întrucât ele
constituie indicii ale viziunii personale și ale demersului creativ al autorului.
În consecință, întregul efort intelectual Ŕ de selectare, analiză, comparare,
argumentare Ŕ realizat de autor, ca și prezența unor comentarii, însemnări, note având
caracter personal , care reflectă personalitatea autorului, viziunea lui, exprimă individualitatea și
unicitatea operei sale, constituind un indiciu cert al originalității.
3.1.2. Forma de exprimare a ideilor Ŕ criteriu esențial al originalității unei opere
științifice
Un criteriu esențial al originalității operei unui autor fată de restul operelor existente
este forma de exprimare sau de expresie, adică modul în care sunt formulate ideile. Caracterul
unic al expresiei operei intelectuale originale poate fi dat de modul de utilizare a cuvintelor , de
organizare a ideilor, de gradul de erudiție etc., toate conferind originalitate unei opere. De altfel,
lingviștii au relevat faptul că în frazele fiecăruia dintre vorbitorii unei limbi, deci ale
fiecărui locutor, există moduri de exprimare care îi sunt proprii , ele ținând de alegerea
cuvintelor, de recursul la construcții puțin frecvente etc. Există, așadar, utilizări diverse pe
care fiecare le dă cuvintelor și construcții proprii fiecăruia , care, pătrunse în operă îi conferă
individualitate, unicitate, originalitate.
Așadar, ceea ce est e plasat sub protecția legii este forma în care este prezentată ideea Ŕ
ca expresie a personalității, culturii, inteligenței, sensibilității și creativității autorului.
Această viziune Ŕ conform căreia originalitatea este dată de modul de exprimare a ideilor Ŕ
are numeroși adepți, expresia fiind larg protejată pe plan internațional de legislația
proprietății intelectuale. Așa se explică de ce însușirea modului de exprimare a ideilor prin
preluarea ad litt eram sau cu mici modificări a textului unei lucrări deja publicate este
incriminată ca furt intelectual și aspru sancționată de Legea privind dreptul de autor.
Așadar, cum remarcă și Nicolae Manolescu (2009:1), „plagiatul n -are treabă cu
ideile, ci cu cuvintele. De aceea compilația e greu de probat. A plagia înseamnă în fond a
transcrie cuvânt cu cuvânt sau aproape ŗ.
3.1.3. Alte indicii al originalității, valorii și utilității unei opere științifice
Deși, așa cum am arătat, valoarea științifică a unei opere nu este un criteriu operant
din punctul de vedere al dreptului de autor, se cuvine adăugat că ecoul larg al unei lucrări
științifice în rândul specialiștilor și al destinatarilor ei constituie un indiciu al originalității,
valorii și utilității ei, o riginalitatea unei opere fiind dată și de autenticitatea ei, care este
determinată de inexistența anterioară a unei creații intelectuale identice.
Astfel, aprecierile elogioase și numărul citărilor unei lucrări științifice în cărți de
specialitate, artico le științifice, includerile ei în bibliografiile unor cărți de specialitate,
studii, articole, teze de doctorat, ca și în bibliografiile programelor unor cursuri de
specialitate probează recunoașterea de către specialiști a originalității, valorii și utili tății ei.
Un alt indiciu al originalității unei cărți este, conform unor viziuni juridice din anumite
țări, succesul ei editorial. În Marea Britanie, de exemplu, probabilitatea ca o lucrare să
intereseze potențiali cumpărători constituie un criteriu al ori ginalității. Provided by Diacronia.ro for IP 78.97.152.117 (2017-12-28 11:23:38 UTC)BDD-A25182 © 2016 Universitatea Petru Maior

43
În plus, o dovadă a valorii și utilității unei cărți este republicarea ei în noi ediții, în
situația în care lucrarea în cauză, deși publicată într -un tiraj relativ mare, a continuat să fie
cerută de cititori după epuizarea primei ediții. De a ltfel, este binecunoscut faptul că
reeditarea unei cărți, la cererea editorului, este dovada sigură a succesului ei editorial.
Rezultă că originalitatea unei opere se stabilește atât prin analiza îndeplinirii a
multiple criterii, cât și prin raportarea la operele existente în domeniul ei de apartenență.

4. Noțiunea de noutate în stabilirea originalității
În materia dreptului de autor, originalitatea nu se confundă cu noutatea. În timp ce
„originalitatea este un criteriu subiectiv, noutatea este un criteriu obiectiv… Lipsa de
noutate nu lipsește opera de originalitateŗ, originalitatea unei opere fiind dată de „execuția
personală care relevă personalit ateaŗ autorului, cum remarcă Viorel Roș (2001: 84).
Așadar, originalitatea și noutatea nu se suprapun, o operă putând fi originală chiar
dacă nu este nouă. În acest sens, „jurisprudența a admis că originalitatea nu înseamnă
noutate; o operă poate fi origin ală chiar dacă se aseamănă mult cu alte opere, câtă vreme
similaritatea este fortuită și nu rezultatul copieriiŗ, arată Ciprian Raul Romițan (2007b: 88).
Opiniile de mai sus sunt întărite și de cele ale reputatului profesor Lucian Mihai
(inițiatorul și tit ularul cursului de Dreptul proprietății intelectuale de la Facultatea de Drept a
Universității București), care precizează: „Originalitatea nu trebuie sa fie confundată cu
noutatea absolută. Există originalitate chiar dacă problema tratată nu este nouă; important
este ca modul de tratare a aceleiași probleme să constituie o reflectare a personalității
autorului ŗ (2003:1) .
Rezultă că noțiunea de noutate, esențială, de exemplu, în cazul invențiilor, este
inoperantă în materia dreptului de autor.

5. Grade de originalitate în domeniul științific
Unii autori consideră că originalitatea unei creații intelectuale poate fi absolută sau
relativă. Astfel, după Viorel Roș (2001: 84), „opera este absolut originală atunci când nu se
află în raport de dependenț ă cu o operă preexistentă. Opera este relativ originală (derivată)
atunci când împrumută elemente dintr -o operă preexistentăŗ. Arătând că legea privește
criteriul originalității în ambele forme de manifestare (absolut și relativ), același autor
aprofundează respectiva distincție, considerând, referitor la adap tări, că:

Atunci când împrumutul privește doar ideile, opera realizată, purtând amprenta personalității
autorului, poate fi absolut originală pentru că ideile nu sunt protejate și pot fi reluate liber, fără nici
o restricție (art. 9 pct. a din Legea nr.8/ 1996). Atunci când opera realizată preia dintr -o operă
preexistentă forma, planul, intriga, personajele etc., iar personalitatea autorului se manifestă, opera
va fi relativ originală (Viorel Roș, 2001: 84-85).

Referindu -se la originalitate în general, Teo dor Bodoașcă afirmă despre caracterul absolut
al originalității că „derivă din inexistența anterioară a unei creații intelectuale identice sau
asemănătoareŗ, socotind, totodată, că originalitatea relativă „este dată de transformarea
creativă a unei opere preexistente sau din modul de alegere ori de dispunere a materialului Provided by Diacronia.ro for IP 78.97.152.117 (2017-12-28 11:23:38 UTC)BDD-A25182 © 2016 Universitatea Petru Maior

44
dintr-o asemenea operăŗ (2012: 24).
Referitor la originalitatea unei opere științifice , putem afirma că, dacă, în anumite
domenii Ŕ ca literatura și arta Ŕ se poate concepe crearea u nei opere de noutate și
originalitate absolută Ŕ să zicem, de exemplu, a unui roman care ar reda un război dus de
extratereștri între ei Ŕ în știință, în general, nu se poate pleca de la zero, întrucât orice pas înainte
este fondat pe cunoașterea constituită. Există, totuși, și în știință, cazuri de originalitate foarte
înaltă, unul dintre ele fiind teoria heliocentristă a universului.
Dar, deși opera științifică împrumută idei, concepte, se sprijină pe demonstrații,
argumente, citate etc., acestea trebuie folosite doar ca o bază de plecare care lasă suficient
spațiu creației originale și manifestării personalității și creativității autorului.
În ciuda îngrădirilor impuse de rigoarea limbajului, opera științifică poate avea un stil
atrăgător și exp resiv, caracterizat prin acuratețe și claritate, în care limbajul științific și cel
artistic pot interfera, ca expresie a culturii și inteligenței creative a autorului ei.

Concluzii
În concluzie, se poate remarca faptul că, pentru a fi originală, o operă trebuie să
poarte amprenta personalității autorului, a viziunii lui personale , încorporate în alegerea
materialului de construcție, în stabilirea structurii lucrării, în modul de transpunere, de
redare a ideilor Ŕ rod al culturii, inteligenței, sen sibilității și potențialului creativ ale
autorului, toate acestea generând o formă de expresie cu caracter particular, care conferă
operei unicitate.
Se poate reține, de asemenea, că stabilirea originalității unei opere este esențială în
considerarea ei c a proprietate intelectuală exclusivă a unui autor și, în consecință, în
asigurarea protec ției ei juridice. Altfel, opera rămâne neprotejată prin drept de autor în
fața unui eventual plagiat.
Totodată, se cuvine subliniat că prevederile legislative actuale privind dreptul
proprietății intelectuale fac din plagiat o faptă de mare risc, susceptibilă de a fi pedepsită
penal prin aplicarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. În
ciuda acestor rigori, plagiatul, cu toate consecințele lu i de largă nocivitate pe plan social și
moral rămâne, în mod paradoxal, în multe cazuri, o faptă subestimată de către plagiator.
Așa se face că, deși este cea mai gravă încălcare a deontologiei cercetării științifice și
creației intelectuale, plagiatul Ŕ facilitat enorm de noile tehnologii de informare și
comunicare Ŕ are o răspândire îngrijorător de largă, iar reacția societății este slabă.

Bibliografie

Beaud, Michel. [1985] (1997). L’art de la thèse. Comment préparer et rédiger une thèse de doctorat,
un mémoire de D.E.A. ou de maîtrise ou tout autre travail universitaire. Paris: La Découverte.
Bodoașcă, Teodor. (2012). Dreptul proprietății intelectuale. Ediția a II -a, revăzută. București:
Universul Juridic. Provided by Diacronia.ro for IP 78.97.152.117 (2017-12-28 11:23:38 UTC)BDD-A25182 © 2016 Universitatea Petru Maior

45
Manolescu, Nicolae. (2009). „Despre plagiat ŗ. Adevărul , 22 iunie 2009. Articol disponibil
on line la adresa: http://adevarul.ro/economie/stiri -economice/despre -plagiat –
1_50b9fee27c42d5a663aead14/index.html
Maurel -Indart, Hélène ( 2012). « De lřemprunt servile à la réécriture créative ». In
Guglielmi, Gilles J. et Geneviève Koubi (sous la dir. de). Le plagiat de la recherche
scientifique. Paris : LGDJ -Lextenso éd. : 57-65.
Maurel -Indart, Hélène. [1999] ( 2011). Du plagiat . Paris : Gallimard, coll. "Folio Essais".
Mihai, Lucian. (2003). „Citarea constituie o obligație legalăŖ. Carmen Mușat : Interviu cu
Lucian Mihai. Observator Cultural . Nr.190/2003. Articol on line disponibil la adresa:
http://www.observatorcultural.ro/Citarea -constituie -o-obligatie -legala. –
Interviu -cu-Lucian -MIHAI*articleID_9334 -articlesdetails.html (consultat la 5.07.2015).
Moraru, Ion. Știința și filosofia creației . (1995). București: Editura Didactică și Pedagogică.
Romițan, Ciprian Raul. (2007a). Drepturile morale de autor. București: Universul Juridic.
Romițan, Ciprian Raul. (2007b). „Condiții cerute pentru protecția operelor în cadrul
dreptului de autor ŗ. Revista de știin țe juridice nr.1/2007. Articol disponibil on line la adresa:
http://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2007/RSJ1/A10RomitanCiprian.pdf : 86-92 (consultat
la 20.07.2015).
Roș, Viorel. (2001). Dreptul proprietății intelectuale. București: Editura Global Lex.
Rădulescu, Mihaela Șt. (2011). Metodologia cercetării științifice. Elaborarea lucrărilor de licența,
masterat, doctorat . Ediția a II -a revizuită și adăugită. București : Editura Didactică și
Pedagogică, R. A.

Legislație
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Provided by Diacronia.ro for IP 78.97.152.117 (2017-12-28 11:23:38 UTC)BDD-A25182 © 2016 Universitatea Petru Maior
Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)