MIJLOACE DE REALIZARE A EDUCAȚIEI MUZICALE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL [606837]

MIJLOACE DE REALIZARE A EDUCAȚIEI MUZICALE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL
GIMNAZIAL
Studierea muzicii în scop didactic reprezintă una dintre cele mai vechi metode
educaționale abordate de mai toate civilizațiile încă din antichitate; vechi i greci fundamentau
educația tinerilor pe teoria ethosului, nobilii chinezi sau japonezi studiau temeinic un instrument
muzical, la evrei și egipteni muzicienii formau o castă respectată. Evoluția limbajului este
indisolubil legată de evoluția muzicii, cuvâ ntul și melodia fiind cele care poartă încărcătura
emoțională a mesajului.
În prezent, muzica de diverse genuri ne înconjoară de pretutindeni, voit sau involuntar,
fiind prezentă și în formarea tinerilor. Cele mai importante abordări artistice din rândul t inerilor
sunt manifestările muzicale , care le oferă momente de reală satisfacție personală și de îmbogățire
spirituală și comuniune. În evoluția gustului estetic și a preferințelor muzicale ale acestora este
evident că educația muzicală realizată în școală are un rol central. De măiestria didactică și de
harul artistic al profesorului depinde relația cu arta sunetelor pe tot parcursul vieții fiecărui
individ.
Formarea și dezvoltarea competențelor corespunzătoare disciplinei educație muzicală
înseamnă, la ni velul dezvoltării profilului de formare al elevului din ciclul gimnazial, reliefarea
dimensiunii acționale în vederea f ormării personalității acestuia, contribuind la formarea
gustului muzical, la stimularea simțului estetic, imaginația și creativitatea, prin dezvoltarea
auzului muzical, a simțului ritmic și memoriei muzicale în special, dar și a sensibilității,
încrederii în forțele proprii, voinței, motivației pentru autoeducație și învățare pe tot parcursul
vieții. Disciplina educație muzicală are ca ob iectiv prioritar stimularea copiilor de a se exprima
prin muzică, de a recepta și înțelege mesajul diferitelor genuri muzicale: de divertisment,
tradiționale sau de factură cultă, în general apropierea de muzica de calitate. Accesul la muzică
în general le deschide calea către înțelegerea diversității culturale, le permite descoperirea altor
posibilități de a observa fenomenul artistic, în toată complexitatea sincretică a acestuia, date fiind
relațiile dintre muzică și literatură, dans, teatru, arte vizuale .
Educația muzicală presupune contactul nemijlocit al elevilor cu muzica, prin cântare
vocală, audiție muzicală și, în limita posibilităților, studierea unui instrument muzical. Aceste
mijloace nu trebuie abordate în perspectiva / prin prisma programelor din învățământul
vocațional; ele trebuie abordate progresiv, gradual, conform particularităților psihologice,
intereselor de dezvoltare și mai ales zestrei aptitudinale a fiecărui elev, având în vedere
abordarea demersului didactic centrat pe elev, pe form area de competențe.

CÂNTECUL
Cel mai frecvent întâlnit mijloc de realizare a educației muzicale rămâne cântecul . Prin
paleta largă de mesaje, tipologii, valențe culturale și educative, cântecul are rolul principal în
realizarea educației estetice, intele ctuale, moral -civice și patriotice. În contextul utilizării
cântecului în practica didactică, cântecul oferă o tematică vastă, diversă, fiind primul mijloc de
relaționare cu mediul înconjurător: natură, comunitate, spațiu geografic, tradiții și obiceiuri. Este
important ca, în selectarea repertoriului de cântece pe care le propunem elevilor spre studiu, să
ținem cont de accesibilitate, ca principiu didactic primordial în eficientizarea transmiterii
mesajului și formarea competențelor specifice. Primul – și principalul – pas este ca elevul să
înțeleagă mesajul textului , iar acesta, prin valoarea literară, să imprime un plus de valoare
fenomenului educațional. Accesibilitatea repertoriului presupune, evident, respectarea
capacităților muzicale ale elevilor – de percepție auditivă, de redare vocală – a posibilităților de
înțelegere și asimilare a mesajului complex pe care îl generează .
În selectarea repertoriului, profesorul de specialitate va avea în vedere câteva cerințe de
bază: ambitus și registru corespunzător dezvoltării din punct de vedere psihologic, fizic,
fiziologic, linie melodică cu mers firesc; mesajul textului să facă parte din sfera de interese și
preocupări ale copiilor – să fie inteligibile, cu cuvinte posibil de rostit, îmbinate cu mel odia într –
o metrică firească.
Valoarea artistică a cântecelor rezultă din frumusețea melodiei și a poeziei, din îmbinarea
lor perfectă. De aceea, neconcordanța versului cu fraza muzicală, lipsa unei suprapuneri perfecte
a accentelor limbii vorbite cu cele ale metricii, este imediat sesizată și sancționată.
Valoarea educativă derivă din conținutul de idei, din acțiunile pe care le sugerează, din
sentimentele ce se desprin d din text și poate fi potențată prin integrarea cântecului într -un
scenariu: scenetă, joc, serbare, spectacol ș.a. Astfel, cântecul contribuie cu succes la
sensibilizarea și social izarea copiilor, la formarea lor moral – civică.
Deși sunetul – elementul primar cu care operează muzica – îi conferă caracter abstract în
comparație cu arta cuvâ ntului, melodia are drum direct către spiritualitate, către emoții, înlesnind
crearea unor stări afective benefice evoluției spirituale a copilului. Îmbinarea acestor elemente în
cântecul pentru copii îl transformă într -un mijloc valoros în activitatea edu cativă.
Metodica predării cântecului este determinată de particularitățile psihologice și de vârstă
ale grupului – țintă. Astfel, în perioada prenotației , cânecele se învață după auz, urmându -se o
serie de etape:
 Familiarizarea copiilor cu conținutul cân tecului, prin strategii moderne,
interactive, care să le suscite interesul pentru activitatea de învățare;
 Anunțarea titlului/ autorului;

 Analiza cântecului, utilizând elemente de limbaj muzical accesibilizate, adaptate
vârstei copiilor: caracterul melodie i, conținutul de idei/ sentimente, numărul de
strofe, ș.a.;
 Reluarea interpretării – model, fie de către profesor, fie utilizând mijloace media,
integral sau parțial;
 Însușirea pe fragmente, apoi integrală a cântecului;
 Consolidarea cântecului presupune di n nou apelarea la strategii didactice
interactive, care să trezească interesul și să motiveze implicarea întregului
colectiv de elevi: cântare în colectiv, pe grupe, individual, de câte ori este necesar;
cântare ”în lanț”, în dialog, cu solist, cu voce – în gând (audiție interioară), cu
acompaniament; recunoașterea fragmentelor melodice/ structurilor ritmice;
interpretare expresivă în tempo -ul și nuanța potrivite conținutului de idei și
sentimente și caracterul melodiei;
Profesorul sesizează și corectează pe loc greșelile, lucrează frontal/ pe grupe/ individual,
antrenând elevii prin strategii interactive: demonstrația, exercițiul, audiția, explicația, jocul
didactic.
În perioada notației , când elevii încep să se familiarizeze cu limbajul de specialitate și
notația muzicală, învățarea unui cântec presupune implementarea unor noi etape:
 Intonarea unor exerciții melodice/ executarea unor formule ritmice pregătitoare;
 Analiza solfegiului, din punctul de vedere al măsurii, valorilor de note/ pauze , alte
elemente de notație muzicală;
 Descifrarea solfegiului, prin: citire melodică (independent), citire ritmică
(independent) solfegierea cu ajutorul profesorului;
 Solfegierea – model;
 Asocierea solfegiului cu textul: citirea textului, urmată de explicarea îmbinării
textului cu melodia .
prin aplicarea textului la solfegiu, problematizare, învățare prin descoperire.
În cazul elevilor cu auz muzical dificil, cu probleme de emisie sonoră sau cu percepție
deficitară, accentul va fi orientat către zona ritmică a activitățil or muzicale, asfel reușind
implicarea în demersul didactic a tuturor participanților la actul educațional. Copiii distonici sau
afoni pot acompania , folosind instrumente simple de percuție sau pseudoinstrumente, jucării
muzicale, sau pot dirija/ tacta măs ura. Aceste strategii permit integrarea în demersul didactic a
tuturor elevilor, dincolo de înzestrarea aptitudinală, evitându -se frica, reacțiile de respingere față
de disciplina educație muzicală , marginalizarea, scăderea stimei de sine.
In limitele posibilităților materiale și a intereselor școlii și ale comunității, pot fi
achiziționate instrumente, cu beneficii demonstrate în dezvoltarea capacităților intelectuale și de

concentrare, de educare a atenției distributive, memoriei și gândirii analitice și critice. Se face
referire la instrumente simple, a căror tehnică poate fi deprinsă în cadrul orelor de educație
muzicală: instrumente de percuție, chitară, orgă electro nică, blockflote ș.a. Beneficiul este
important deoarece prin studierea, fie și empi rică, a unui instrument muzical, se dezvoltă o serie
de mecanisme ale intelectului, se deprind mai facil notația și limbajul muzical, iar rezultatele pot
fi valorificate prin spectacole, participări la diferite evenimente din cadrul școlii/ comunității,
asigurând sudarea relațiilor de grup, lucrul în echipă, responsabilizarea tuturor partenerilor
educaționali.
De asemenea, prin implementarea noului curriculum la clasele a V -a și a VI -a, se pot
utiliza softurile propuse în programa școlară, implementarea te hnologiilor moderne sporind
interesul pentru cunoaștere, contribuind totodată la accesibilizarea conținuurilor.
Raportată la caracterul practic al activităților de învățare specifice discipline i educație
muzicală, ș i evaluarea elevilor poate fi adaptată, particularizată, centrată pe elev, în măsura în
care acesta este testat inițial, iar sarcinile de lucru sunt diferențiate, în limita posibilităților
aptitudinale. Observarea directă, sistematică, trebuie extinsă și pentru activitățile de grup, forma
de org anizare a colectivului de elevi, întreaga strategie aplicată producând schimbări de atitudini
comportamentale, de valori, contribuind nemijlocit la socializare, la integrarea tuturor elevilor în
actul didactic. În general, este recomandat ca evaluarea gradu lui de operare cu elemente de limbaj
muzical să se realizeze practic, prin cânt și mai puțin prin reproducerea unor definiții sau noțiuni
pur teoretice. Reproducerea mecanică a unor definiții sau concepte aride, prea abstracte și dificil
de înțeles, poate fi înlocuită prin manifestări artistice colective, eventual individuale –
spectacole, serbări școlare, concursuri de profil, și completată cu proiecte, referate, portofolii, de
asemenea individuale sau realizate în grup.
Aceste mijloace didactice, utilizat e echilibrat, prin strategii moderne, care să ducă elevul
în postura de partener în procesul didactic, asigură acestuia etapele de formare a gândirii
muzicale: receptarea și executarea elementelor muzicale, recunoașterea lor după auz, compararea
lor, permi t apropierea treptată, cunoașterea progresivă a valorilor culturale naționale și ale
umanității, descoperirea propriilor resurse de selectare a muzicii prin raporta re la propriul gust
artistic, conform unui set propriu, argumentat, de valori. Progresul ve ritabil apare atunci când
elevul are resursele de cunoaștere, competențele și interesul de a se exprima prin actul de creație
în arta sunetului.

AUDIȚIA MUZICALĂ
Audiția muzicală formează și dezvoltă competențe generale, de apreciere a lucrărilor
muzicale, din perspectiva conținutului lor afectiv, atitudinal și ideatic, precum și competențe

specifice, raportate la elementele de limbaj muzical studiate în cadrul lec ției: exerciții de
recunoaștere, diferențiere, descriere a unor stări și idei generate de audierea lucrărilor muzicale.
Prin audierea lucrărilor muzicale, se formează deprinderile de a asculta conștient,
capacitatea de a înțelege mesajul muzical. Este însă esențială selectarea acestor lucrări, pentru
obținerea rezultatelor dorite. Accesibilitatea, valoarea artistică și educativă, concordanța cu
subiectul lecției, cu celelalte activități de învățare, sunt criterii importante care trebuie avute în
vedere în selectarea lucrărilor muzicale pentru audiție.
Audiția muzicală va include firesc și necesar valori ale muzicii naționale și universale din
toate genurile, inclusiv folclor și muzică de divertisment.
Profesorul va avea simultan în atenție particularitățile psihologice ale elevilor; astfel, va
selecta piesa de audiat gradual, în funcție de dificultatea de sesizare a elementelor de limbaj
muzical, de mesajul acesteia, care să corespundă sferei de intere s, de cunoaștere a elevilor, de
capacitatea de concentrare limitată, care poate fi extinsă prin exersare. Tematica trebuie să
corespundă subiectului lecției, să aibă un rol bine definit în formarea/ dezvoltarea competențelor
urmărite și să se integreze fir esc între celelalte activități de învățare. Nu este recomandată
combinarea neargumentată a stilurilor, categoriilor muzicale ș.a. Nu este de neglijat pregătirea
prealabilă a profesorului pentru audiție; el trebuie să stăpânească în detaliu toate aspectele, de la
cele tehnice, de operare cu mijloacele didactice , la cunoașterea unor date biografice despre
compozitor, încadrarea stilistică a lucrării audiate într -un curent artistic sau școală muzicală.
Etapele în care se desfășoară audiția muzicală în cadrul l ecției de muzică sunt:
 Pregătirea pentru audiție: a mijloacelor didactice utilizate, a colectivului de elevi,
prin metode didactice specifice( ex. explicația, conversația dirijată, povestirea,
învățarea prin descoperire a temei, a timbrelor etc. ). Captarea atenției este foarte
importantă ; poate fi momentul lecției în care profesorul transmite date despre
compozitor și lucrarea audiată .
 Audierea propriu -zisă, conștientă, etapă în care elevii analizează,compară,
structurează informația spre care au fost orie ntați;
 Comentarea audiției, evaluarea primară a eficienței activității de învățare.
Profesorul de educație muzicală trebuie să aibă în vedere reluarea materialului audiat,
pentru eficientizarea memoriei și gândirii muzicale a elevilor, dar și pentru a le oferi bucuria
recunoașterii auditive a unor lucrări, mai ales când fac parte din fond ul lor de preferințe
muzicale, dar și genurile cu care se încearcă familiarizarea lor, care cuprind conținuturile
propuse prin programele școlare.

JOCURILE MUZICALE
Componenta ludică a activităților de învățare din cadrul disciplinei educație muzicală au
rolul de a accesibiliza, de a ”umaniza” latura abstractă a acestora. Prin intermediul jocului,
profesorul are posibilitatea de a fi partener egal al elevului; conțin uturile specifice își limitează
forma strictă, permițând atât elevilor, cât și conducătorului activității, să -și manifeste
creativitatea, să -și exprime fără teamă sau emoție inhibitoare stările generate de mesajul artistic.
În funcție de mijloacele didacti ce folosite, jocurile muzicale pot fi:
 Jocuri axate pe cântec – vizând dinamizarea activității de cântare cu mișcări sugerate de
melodie, indicate de regie, imprimate prin ritm sau text. Orice cântec poate deveni joc, prin
adăugarea unor reguli/ sarcini: i nterpretare cu solist, în canon, cu suport instrumental
(percuție, coarde, pian, pseudoinstrumente/ jucării muzicale) sau combinate cu mișcări de
dans. Aceste jocuri sunt specifice îndeosebi activităților didactice din învățământul preprimar
sau la vârsta școlară mică.
 Jocuri axate pe exerciții – asigură un cadru atractiv pentru activitățile de formare a
competențelor.
 Joc melodic – presupune perceperea diferențelor de înălțime, executarea de sunete înalte/
joase, diferite ca nuanțe etc.
 Joc ritmic – vizea ză dezvoltarea capacității de a percepe și executa diferențe ale duratelor,
de a marca și recunoaște formule ritmice;
 Jocuri cu mișcări ;
 Jocuri pentru însușirea unor elemente de expresie (tempo, nuanțe). Sunt eficiente în etapa
de pregătire pentru inter pretarea artistică a cântecelor;
 Jocuri armonico – polifonice, care pregătesc auzul armonic și intonare a pe voci a
lucrărilor muzicale;
 Jocuri pentru tehnica vocală (respirațe, emisie, dicție, frazare ș. a,): explicațiile sunt
înlocuite prin exemplificare, evitând teoretizări inutile și ineficiente.
Acestea sunt doar câteva tipuri de jocuri muzicale utilizate în practica muzicală. Varietatea
lor este în strânsă corelare cu creativitatea inițiatorului, cu măiestria didactică a acestuia de a
insera activități ludice în desfășurarea demersului didactic.
Etapele jocului muzical sunt:
 Reactualizarea cântecului – suport al jocului. Cântecul trebuie învățat în prealabil.
 Explicarea/ demonstrarea jocului, stabilirea regulilor și finalităților.
 Executarea în colectiv , urmată de concluzii.
Jocurile muzicale pot fi adaptate, prin cerințe, reguli, limbaj muzical sau componente, la
orice colectiv de elevi, însă ele sunt destinate în principal vârstei școlare mici, ca suport eficient
în facilitarea învățării,captării atenț iei, formării de competențe specifice disciplinei .