Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu 2 CUPRINS UNITATEA DE ÎNV ĂȚARE NR. 1 Noțiuni specifice disciplinei 6 Știința (defini… [606717]

Ioan Turcu

METODOLOGIA CERCET ĂRII
ÎN
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

CURS PENTRU IFR

Brașov – 2011

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

2

CUPRINS

UNITATEA DE ÎNV ĂȚARE NR. 1
Noțiuni specifice disciplinei 6
Știința (defini ție, caracteristici, componente, obiective,
clasificare), Știința activit ăților corporale, Cercetarea
științifică, Metodologie, metod ă, tehnică de cercetare 7

UNITATEA DE ÎNV ĂȚARE NR. 2
Metode de cercetare 26
Clasificarea metodelor de cercetare, Metode de
cercetare cu caracter general 27
UNITATEA DE ÎNV ĂȚARE NR. 3
Metode de investiga ție 41
Observa ția, Ancheta 42

UNITATEA DE ÎNV ĂȚARE NR. 4
Metode de investiga ție 69
Experimentul, Mă surarea și testarea în activitatea de
educaț ie fizică și sport 70

UNITATEA DE ÎNV ĂȚARE NR. 5
Metode de analiz ă și interpretare 83
Metoda statistic ă 84

UNITATEA DE ÎNV ĂȚARE NR. 6 Ș I 7
Redactarea lucr ărilor ș tiințifice 103
BIBLIOGRAFIE 124

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

3Introducere

Cursul intitulat Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport se
adreseaz ă, în general, studen ților de la facult ățile de educaț ie fizică și sport și, în
special, celor de la programul de înv ățământ cu frecven ță redusă. Acest curs are
ca obiectiv principal îmbog ățirea cuno ștințelor studen ților cu no țiuni teoretice și
formarea deprinderilor de a oper a cu terminologia specific ă acestei discipline.

Obiectivele cursului
– Înțelegerea importanț ei metodologiei cercet ării în activitatea
profesorului de educaț ie fizică;
– Formarea unui bagaj de cuno ștințe teoretice, practice și
metodice specifice acestei discipline;
– Dobândirea unei terminologii adecvate și formarea unor
competen țe metodico-organizatorice privind aplicarea
cunoștințelor acumulate în cercet ările științifice viitoare ale
studenț ilor;
– Educarea capacit ății de apreciere și evaluare a competen țelor
teoretico-practice privind no țiunile dobândite;

Competen țe conferite
La sfârșitul acestui curs student: [anonimizat]:
– Să defineasc ă noțiuni ca: știința, știința activităților corporale,
cercetarea științifică, metodologia cercet ării, metoda de cercetare,
tehnica de cercetare etc.
– Să identifice metodele de cercet are care-i sunt necesare în
elaborarea unei lucr ări științifice;
– Să defineasc ă, să descrie și să utilizeze cuno ștințele acumulate în
elaborarea unei lucr ări științifice (lucrare de licen ță, lucrare de
disertaț ie etc);

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

4
Resurse și mijloace de lucru
Parcurgerea p ărții teoretice din materialul de curs și a
exemplelor, rezolvarea te stelor de autoevaluare și a temelor de
control necesit ă efectuarea activit ăților de tip LP programate în
semestrul I.
Structura cursului
Cursul este structurat pe 7 unit ăți de înv ățare, unit ățile de
învățare conținând atât partea teoretic ă cât și exemple, teme de
control și teste de autoevaluare.
Răspunsurile la Testele de Autoevaluare se reg ăsesc în
materialul unit ății de învățare respective.
Materialul de curs con ține o temă de control a cărei rezolvare
este obligatorie . Tema de control va fi predat ă cadrului didactic
individual de c ătre fiecare student: [anonimizat] la începutul semestrului:
Prezentaț i, sub forma unui re ferat, titlul lucr ării dvs. de licen ță, ipoteza
cercetării, motivul alegerii temei, actualitatea temei, scopul și sarcinile
cercetării.

Discipline deservite Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport nu deservește
o altă disciplin ă, dar reprezintă un bun ș i important îndrumar pentru
elaborarea lucr ării de licen ță de către studen ții din anul 3.

Durata medie de studiu individual Fiecare unitate de înv ățare este astfel structurat ă încât,
parcurgerea p ărții teoretice, rezolvarea testelor de autoevaluare s ă
poată fi realizat ă în 2, maxim 4 ore.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

5 Evaluă ri pe parcurs și evaluarea final ă
Evaluarea pe parcurs este reprezentat ă de tema de control
care reprezint ă 20% din nota final ă a disciplinei.
Evaluarea final ă constă într-un examen scris dat dup ă
încheierea parcurgerii materialului pus la dispozi ția studen ților, în
perioada de sesiune, ponderea acesteia în nota final ă fiind de 80%.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

6

UNITATEA DE ÎNV ĂȚARE NR. 1

NOȚ IUNI SPECIFICE DISCIPLINEI

Prima unitate de înv ățare este dedicat ă noțiunilor specifice
disciplinei Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport . Unitatea
este structurat ă astfel încât studentul să -și însușească într-o ordine
logică următoarele cuno ștințe teoretice: Știința (definiție, caracteristici,
componente, obiective, clasificare), Știința activit ăților corporale ,
Cercetarea științifică, Metodologie, metod ă, tehnică de cercetare .

Competen țele unității de învăț are
După parcurgerea acestei unit ăți de învățare studentul va fi
capabil s ă opereze cu terminologia specific ă acestei discipline.

Parcurgerea unit ății de învăț are presupune atât familiarizarea
cu noț iunile teoretice, cât și rezolvarea Testelor de autoevaluare.
Astfel, durata medie de par curgere a primei unit ăți de învățare este de
2 ore.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

7

ȘTIINȚA

Definiția științei
Procesul de transformare a presupunerilor (ipotezelor) în certitudini are la
bază capacitatea omului de a ant icipa atât propriile sale ac țiuni și efecte ale
acestora, cât și desfășurarea evenimentelor din natur ă și societate. Aceasta reiese
din definiț ia științei pe care o g ăsim în „Dicț ionarul limbii române contemporane”
(Breban, Vasile, Editura științifică și enciclopedic ă, Bucure ști, 1980): „ Știința este
ansamblul cuno ștințelor despre natur ă, societate și gândire; ansamblul de
cunoștințe dintr-un anumit domeniu…”
Știința avanseaz ă cu pași mici, dar foarte siguri astfel c ă, în secolul XXI nici
nu vom mai știi care dintre sutele de defini ții este cea mai complet ă. Încă din cele
mai vechi timpuri, fiecare cercet ător și-a creat propria sa defini ție. Nouă nu ne
rămâne decât să prezentăm aici câteva dintre cele mai reprezentative.
Cornel Popa define ște știința privind din mai multe unghiuri:
– din perspectiva gnoseologiei, știința este un ansamblu de enun țuri
adevărate, organizate sub forma unor teorii științifice;
– din perspectiva legico-metodologic ă, știința este un ansamblu de tehnici și
metode prin care se valideaz ă anumite enun țuri;
– din perspectiva sociologic ă, știința poate fi definit ă ca un fenomen sau
instituție socială generat ă de anumite condi ții istorice, evidenț iindu-se rolul
ei în cooperarea și producerea mijloacelor de produc ție;
– din perspectiva filosofic ă, știința este o form ă a conștiin ței sociale ce
contribuie major la conturarea unei concep ții generale despre natur ă și
societate (Filozofie, 1975, p.393).
Fiind cunoa ștere obiectivizat ă, știința este și o formă de activitate social ă
pentru că esenț a ei nu const ă în adevărurile deja cunoscute, ci în că utarea lor în
activitatea de experimentare și de cercetare, care urm ărește cunoașterea și
folosirea legilor naturii și ale societ ății. Știința nu reprezint ă cunoștințe în sine, ci

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

8activitatea societ ății pentru producerea de cuno ștințe, adică producție științifică
(Volkov, G.N., Sociologia științei, 1969, p.127).
Știința este demersul str ălucitor și confortabil pe care condi ția uman ă îl
consider ă drept cea mai mare rea lizare a ei, singura fiabil ă și singura care confer ă
lui homo sapiens prestigiul s ău (Acad. Constantin B ălăceanu-Stolnici).
Știința este termenul (conceptul) aplicat corpului sistematizat de cuno ștințe.
Ea este observare, identificare, descriere, investiga ție experimental ă și explicare a
fenomenelor naturale (Federer, W.T., Statistics and Society, 1991, p.63).
Știința este un sistem de cuno ștințe teoretice, veridice, referitoare la un
anumit domeniu al realit ății. Componenta principal ă a unei știin țe o constituie
teoria, cu condi ția ca aceasta s ă închege într-un sistem cuno ștințele dintr-un
anumit domeniu. Știința, prin teoria sa, reflect ă generalizat realitatea sub forma
abstracțiilor și noțiunilor urm ărind descoperirea și studierea legilor care determin ă
faptele și fenomenele (Epuran, Mihai, 1995, p.13).

Caracteristicile științei

După N. M ărgineanu se pot deosebi urm ătoarele caracteristici
fundamentale ale unei științe:
a. Raționalitatea – are la baz ă cercetarea faptelor și constă în interpretarea și
explicarea acestora pr in factori determinan ți (cunoașterea cât mai exact ă, pe
bază de observa ție metric ă și experimental ă a unui num ăr cât mai mare de
fenomene, precum și interpretarea acestora printr-un num ăr cât mai redus de
factori determinan ți și legi explicative).
b. Obiectivitatea – reprezint ă coresponden ța datelor privind diferitele domenii ale
științei și reflectarea imaginii acestora în con știința cercetătorului.
c. Completitudinea – reprezint ă lipsa de contradic ție privind rezultatele ob ținute
într-un anumit domeniu.
d. Caracteristica cognitiv ă – reprezint ă cunoașterea cât mai precis ă a esenței
fenomenelor și a legilor care le determin ă.
e. Caracteristica predictiv ă – reprezint ă prefigurarea eveniment elor viitoare pe
baza datelor existente și proiectarea în viitor a ideilor și rezultatelor activit ății
care a fost conceput ă și finalizat ă.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

9
Componentele științei

a. Domeniul – activitatea sau fenomenele supuse cercet ărilor;
b. Rezultatele, materialul faptic și datele (informa țiile) provenite din observa ție
și experimentare;
c. Ipotezele – se formuleaz ă în legătură cu posibila rela ție dintre dou ă sau
mai multe evenimente, obiecte sau fenomene și care urmeaz ă să fie
verificate;
d. Teoria – este exprimat ă în legi, reguli, idei și provine din generalizarea
datelor faptice care au fost confirmate de practic ă;
e. Teoria general ă integratoare-filosofic ă a rezultatelor din domeniul specific;
f. Terminologia – ca limbaj specific fiec ărui domeniu științific;
g. Metodologia – reprezint ă ansamblul metodelor și tehnicilor de cercetare,
prelucrare și interpretare a datelor;
h. Speciali știi – reprezint ă cercet ătorii domeniului ca urmare a
instituționalizării științei în epoca actual ă;
i. Practica – reprezint ă domeniul, activitatea sau fenomenele care sunt
cercetate și asupra c ărora se aplic ă și se verifică valabilitatea cercet ărilor.

Obiectivele (scopul) științei

1. Descrierea fenomenelor din domeniul de referință
2. Explicarea și interpretretarea prin factori determinan ți – presupune o
capacitate superioar ă de înțelegere a fenomenelor de c ătre omul de
știință
3. Predicția – depinde de gradul de fundamentare a celorlalte obiective.
4. Controlul – proiectarea și efectuarea experimentelor. Presupune
cunoașterea logic ă și metrică a cauzelor care produc anumite efecte. El
este dirijare, conducere, reglare și verificare.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

10Clasificarea științelor

Nu putem vorbi de clasificarea științelor decât într-un sistem. Astfel, vom
prezenta forma grafic ă a sistemului științelor configurat de I.Tudosescu, în 1971.

Mihai Epuran prezint ă în Metodologia cercet ării activităților corporale , 2005,
„Clasificarea subiectelor (domeniilor) științifice” cuprinse în „Programul de
schimburi științifice al NATO”:
1. Științele vieții:
• biologia;
• agricultura și științele alimenta ției;
• științele medicale,
2. Matematici, fizici și astronomie:
• matematici;
• fizici,
• astronomie și astrofizici.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

113. Chimie și materiale:
• chimie;
• știința materialelor.
4. Științele pământului:
• pământul solid;
• științele atmosferei;
• oceanografie.
5. Științele ambian ței
6. Științe aplicate și inginerie:
• inginerie; • știința computerului;
• știința sistemelor;
• știința informa ției.
7. Științe sociale și ale comportamentului:
• științe sociale;
• științele comportamentului.
În aceste dou ă diviziuni afl ăm discipline ca: economia, educa ția,
managementul resurselor umane, lingvistica, politica științei și
tehnologiei, psihologie social ă, sociologie, științele organiz ării,
personalitatea în context social, psihologie, psihometrica, ergonomie
și inginerie uman ă etc.
După cum se observă , în cele prezentate mai sus nu este cuprins și
domeniul nostru, cel al activit ăților corporale (domeniu pluridisciplinar și
pluritematic), dar el și-ar putea gă si locul între disciplinele particulare de grani ță în
spațiul dintre biologie, antropologie, sociologie și psihologie și între disciplinele
acțiunii, la intersec ția științelor medicale și ale științelor educa ției și instruc ției.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

12
ȘTIINȚA ACTIVITĂȚ ILOR CORPORALE

Trebuie remarcat înc ă de la început c ă nu exist ă un consens în rândul
specialiștilor în ceea ce prive ște denumirea științei domeniului nostru. Se folosesc
termeni ca: știința activităților motorii, știința activităților fizice, știința (științele)
sportului, kineziologie și sport, kinantropologie, știin ța mișcării umane.
În ceea ce prive ște obiectul științei activit ăților corporale, majoritatea
specialiștilor sunt îns ă de acord c ă acesta este constituit de motricitatea omului
privită procesual, ca realitate și devenire perfectibil ă (omul în mi șcare integrat în
ansamblul vie ții sociale).
Activitățile corporale sunt o familie de activit ăți (M.Epuran), fiecare activitate
având func ții și obiective proprii. Se asociaz ă, se întrep ătrund și coexist ă ca o
expresie a complexităț ii ființei umane și a multiplelor ei motiva ții și aspiraț ii în
contextul vie ții sociale.
Știința activităților corporale este știin ța care studiaz ă legitățile dezvolt ării și
perfecț ionării fizice, a că ilor de optimizare ș i maximizare a capacit ății motrice și a
integrării sociale a individului în colectivit ățile din care face parte (Epuran, M.
1995, p. 24).

Tipuri de activit ăți corporale

a. Activițățile corporale ludice – aparțin atât copil ăriei cât și vârstelor ulterioare
fiind formate dintr-un complex de mijloace care satisfac nevoile de mi șcare ale
ființei umane sub formele cele mai variate. Activit ățile corporale ludice au
drept note definitorii spont aneitatea, atractivitatea și libertatea, constituind
stimulentul principal al dezvoltă rii psihice a copiilor, preg ătindu-i pentru
integrare social ă. De asemenea, reprezint ă o modalitate pl ăcută de relaxare și
divertisment pentru tineri și adulț i.
b. Activit ățile corporale gimnice – sunt orientate spre dezvoltarea armonioas ă
a organismului uman și sunt efectuate, de regul ă, benevol, având func ții de
autodeuvoltare și sanogenez ă. Aceste activităț i constituie con ținutul de baz ă

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

13al educaț iei fizice școlare, cuprinzând: gimnastica de baz ă, gimnastica
aerobică, fitness-ul, jogging-ul etc.
c. Activitățile corporale agonistice – reprezinta manifest area unei atitudini de
luptă (combativitate) în cadrul unor întreceri, jocuri de mi șcare sau jocuri
sportive. Reprezintă manifestarea activ ă, sub forme variate, a tendin țelor
pozitive de afirmare a personalit ății umane, prin întrec erea cu sine, cu alț ii sau
cu natura. Activit ățile corporale agonistice reprezint ă o trecere de la joc la
sport, manifestându-se prin combativitate și fair-play, rezultatele ob ținute
ducând la dezvoltarea și perfec ționarea individului.
d. Activitățile corporale reacreative – deț in funcția de formare și divertisment,
de relaxare sau deconectare. Sunt activit ățile prin care individul caut ă
destinderea, distracț ia și compensarea unor st ări create
de activit ățile desfășurate în via ța social ă. Sunt manifest ări ale nevoilor
individului de a pretrece timpul liber în mod pl ăcut, de a evada din cotidian și
de a realiza o refacere a for țelor fizice și psihice.
e. Activitățile corporale compensatorii – asigur ă readaptarea handicapa ților și
accidentaț ilor la via ța profesional ă și social ă, fiind condi ționate de o bun ă
asistență medico-biologică .

Sectoare profesionale legate de știința activităț ilor corporale

– speciali știi și activitățile fizice desf ășurate la nivelul gr ădinițelor, învățământ
primar, gimnazial, liceal, profesional, înv ățământ superior
– speciali știi, sportivii și activit ățile desf ășurate în cadrul sportului de
performan ță și înaltă performan ță
– dans și expresie corporală
– activit ățile fizice pentru popula ția special ă (dezadapta ți, handicapa ți etc)
– medici speciali ști
– educaț ie sanitar ă
– educaț ie în aer liber
– jurnalism sportiv, manageri, dieteticieni etc.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

14CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ

Cercetarea științifică reprezint ă un ansamblu de activit ăți și rezultatul
acestora desf ășurate cu inten ție, deliberat, în mod sistematic și ordonat pentru
acumularea și prelucrarea de date (informa ții) într-un anumit domeniu al realit ății și
pentru utilizarea concluziilor în vederea realiz ării unui progres în cunoa șterea și
practica acestui domeniu (Epuran, M. 2005, p.50) .

Caracteristicile cercet ării

a. Sistematic ă – desfășurarea cercet ării se realizează prin identificarea și
etichetarea variabilelor stabilite, aceast ă acțiune fiind urmat ă de elaborarea
proiectului de cercetare care verific ă relația dintre variabilele propuse.
b. Logică – examinarea procedeelor care au fost utilizate în cercetare care să -i
permită cercetă torului evaluarea concluziilor care au fost formulate.
c. Empirică – reprezint ă recoltarea, de c ătre cercet ător, a datelor furnizate de
experien ță pe baza c ărora se formuleaz ă deciziile care trebuie luate pentru
progresul cercet ării.
d. Reductiv ă – reprezint ă utilizarea multor evenim ente (date individuale) și
stabilirea unor relaț ii mai generale care s ă scoată în eviden ță esența
fenomenelor respective.
e. Replicabilă – reprezint ă înregistrarea procesului cercet ării, permi țându-se și
altor cercet ători să verifice rezultatele repet ând cercetarea, construindu-se
astfel o cercetare viitoare pe baza rezultatelor precedente.

Tipuri de cercet ări științifice

În general exist ă două mari categorii sau tipuri de cecet ări științifice:
– cercet ări fundamentale
– cercet ări aplicative

Prezentăm în continuare paralela de la cercet ările aplicative la cercetarea
fundamentală și așa mai departe efectuat ă de Hoenes&Chissom:

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

15
CERCET ĂRI APLICATIVE CERCET ĂRI FUNDAMENTALE
– răspuns imediat la problem ă

– subiec ți umani
– condi ții reale de via ță
– control redus sau lipsa lui
– rezultate direct utilizate – pe baza formul ărilor teoretice
– subiec ți animale
– laborator
– control sever, atent
– rezultate f ără aplica ții
imediate

1. Cercetările fundamentale :
Au rolul de a extinde grani țele cunoa șterii, de a fundamenta și evalua
concepte și teorii cu privire la di feritele aspecte ale vie ții sociale. Ele nu au rolul,
de regulă , de a găsi soluții la anumite probleme concrete.
2. Cercetările aplicative:
Au în vedere o serie de cerin țe specifice diferitelor organiza ții (și societății
în general), fiind efectuate în raport cu necesit ățile procesului de decizie. Cu
ajutorul acestor cercet ări se urm ărește găsirea unor r ăspunsuri la anumite
probleme reale, specifice, sau adoptarea unor decizii corespunz ătoare cu privire la
o anumit ă acțiune sau interven ție psiho-pedagogic ă.
Se disting urm ătoarele categorii de cercet ări aplicative:
– cercet ări exploratorii
– cercet ări descriptive
– cercet ări cauzale
– cercet ări cantitative
– cercet ări calitative
a. Cercetările exploratorii – urmăresc să clarifice o serie de aspecte cu care
se confrunt ă indivizii. Ele au în vedere o activita te de explorare a unei probleme cu
scopul de a formula precis și a înțelege mai profund un fenomen complex. De cele
mai multe ori, cercet ările exploratorii se interpun între activitatea de descoperire a
problemei de cercetat și activitatea de definire riguroas ă a acesteia.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

16 b. Cercetările descriptive – au rolul de a caract eriza sau de a descrie
caracteristicile diferitelor fenomene. Acestor cercet ări le revine și rolul de a
evidenția gradul în care sunt legate într e ele diferite tipuri de variabile și, pe
această bază, de a face predic ții cu privire la manifestarea fenomenelor de
această natură (spre exemplu, dac ă se urm ărește cunoașterea profilului
candidatului la o anumit ă facultate, atunci se impune o analiz ă a candida ților din
punct de vedere demografic, socio-economic, motric, psihologic etc.). Cercet ările
descriptive utilizeaz ă metode de analiz ă ce depind de obiecti vele avute în vedere
și de caracteristicile legate de ob ținerea, m ăsurarea și analiza datelor.
c. Cercetările cauzale (sau explicative) – au în vedere identificarea
variabilelor de tip cauză-efect. Asemenea cercet ări sunt menite s ă descopere
variabilele responsabile de anumite efecte și să găsească o explica ție a
influențelor respective (de exemplu, explicarea situa ției în care o anumit ă variabilă
(relațiile interpersonale dintre elevi) influen țează o altă variabil ă (rezultatele
școlare). Cercet ările cauzale ofer ă, de asemenea, posibilitatea realiz ării
previziunii, adic ă a eviden țierii tendin țelor viitoare, probabile, a diferitelor
fenomene.
d. Cercetările cantitative – au rolul de a defini și caracteriza sub aspect
cantitativ, cu exactitate, aspectele relevante și identificae prin me todele calitative.
Ele devin absolut necesare atunci când urm ărim să cunoaștem cât mai exact și să
cuantificăm realitatea social ă.
e. Cercetările calitative – reprezint ă o condiție necesar ă a realizării, în cele
mai multe cazuri, a cercet ărilor cantitative. Acest tip de cercetare presupune, de
regulă , observarea anumitor conduite și stări psihice ale subiec ților, acestea
putând reprezenta st ări subiective eviden țiate prin descrierile verbale ale
subiecților.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

17

Etapele cercet ării

Orice cercetare trebuie s ă se desf ășoare respectând anumi ți pași (etape)
care duc la finalizarea acesteia cu succe s. Astfel, pentru prez entarea etapelor unei
cercetări, luăm ca exemplu o cercetare experimental ă cantitativ ă, considerându-se
că aceasta este mai complex ă și poate fi adaptat ă ușor investiga ției calitative.
În cerectarea cantitativ ă problema este stabilit ă dinainte, ipotezele sunt
formulate în sensul anticip ării rezultatelor, design-ul experimental este bine
precizat în ceea ce prive ște tipul, tehnicile de recoltare a datelor și modul de
prelucrare statistic ă a lor. Răspunsul la problema dat ă va fi destul de precis.
În cerectarea calitativ ă (interpretativ ă) paradigma permite ca problema
inițială să poată fi schimbat ă după cum evolueaz ă studiul și familiarizarea
cercetătorului cu tema. Tehnicile de recoltare a datelor sunt fixate dinainte, dar ele
pot fi schimbate în func ție de apari ția anumitor fenomene mai relevante.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

18Majoritatea speciali știlor în domeniu au stabilit urm ătoarele etape:
Precondi ții:
Nevoia de cunoa ștere
Competen ță inițială – Nu po ți cerceta o anumit ă problem ă fără a avea
cunoștințe de baz ă din teoria și practica domeniului, dublate de cuno ștințe
generale.
Etapele preg ătitoare:
Apariția problemei și a inten ției de a o rezolva – identificarea problemei.
Formularea problemei – formularea clar ă și logică a temei asigur ă
orientarea corect ă a demersului.
Aprecierea fezabilit ății – îi ofer ă cercetătorului speran ța sau certitudinea c ă
problema poate fi rezolvat ă prin:
– considerarea condi țiilor și posibilit ăților de lucru/cercetare;
– considerarea sumei de informa ții inițiale ale cercet ătorului;
– identificarea principalilor factori care vor fi cerceta ți;
– evaluarea posibilit ăților de organizare a cercet ării empirice (subiec ți, tehnici
de investiga ție și de prelucrare, logistic ă etc.);
Studiul literaturii și experien ței altora – prin care se fixeaz ă informația inițială
și se stabilesc mai exact scopul și modelul teoretic al cercet ării.
Formularea ipotezei – se face pe baz ă inductiv ă (din experienț a personal ă
și din cercet ările empirice descrise în literatur ă) și pe baz ă deductiv ă (din
cercetările teoretice).
Stabilirea variabilelor experimentale .
Variabila este o entitate care, într-un proces rela țional, poate c ăpăta valori
diferite. Sunt socotite variabile atât condi țiile ambian ței (temperatur ă, altitudine,
sezon etc.), cât și particularit ățile subiec ților (vârst ă, sex, nivel de preg ătire etc.).
În cercet ările experimentale, variabilele independente sunt factorii cu
care se ac ționează asupra subiec ților (exerciț ii, tipuri de stimuli sau de efort,
conținut sau tip de activit ăți etc.), iar variabilele dependente sunt reacț iile
subiecț ilor la cele independente.
Experimentul mental – se petrece în mod incon știent în toate momentele
gândirii și imagin ării proiectului cercet ării.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

19Etapele operaț ionale:
Proiectarea cercetă rii. Principalul aspect al acestei etape este stabilirea
sarcinilor cercet ării:
– analiza și operaționalizarea conceptelor (trebuie stabilit ce fel de subiec ți,
procedee sau tehnici se vor folosi, nivelul de performan ță al subiec ților etc.);
– construirea unei strategii pentru re zolvarea problemei: stabilirea cadrului
general de organizare a cercet ării, finanț are, personal de cercetare și
ajutător, dotarea material ă;
– obț inerea aprob ărilor și contractarea condi țiilor pentru folosirea bazelor
pentru activitatea respectiv ă;
– eșantionarea subiec ților;
– organizarea subiec ților pe grupe și subgrupe (de experiment și de control);
– pregă tirea cercet ătorului pentru comunicarea eficient ă cu subiec ții;
– stabilirea locului de desf ășurare a cercet ării, a orelor și condițiilor de lucru, a
numărlui de test ări (inițiale și finale), a duratei calendaristice a proiectului
etc.;
– stabilirea metodelor de investiga ție în raport cu specificul temei;
– stabilirea modalit ății concrete de manipulare a variabilelor experimentale
(felul, num ărul și caracteristicile variabilelor, tehnicile de administrare,
numărul de aplic ări);
– alcătuirea programului concret de desf ășurare a cercet ării (graficul
calendaristic).
Stabilirea instrumentelor de m ăsurare, evaluare și prelucrare a datelor :
– pregă tirea formularelor pentru anchet ă (interviu, chestionar), a tabelelor de
înregistrare etc.;
– stabilirea și pregătirea instrumentelor de mă surare (aparate de m ăsurare a
spațiului, timpului, energiei; instrum entele antropometrice; aparatele audio-
foto-video; testele și chestionarle psihologice);
– pregă tirea modalit ăților de înregistrare, prelucrare și interpretare a datelor
obținute în investiga ție (formulare, programe de calcul etc.).
Efectuarea cercet ării empirice :
– asigurarea condiț iilor etice și medicale ale particip ării subiec ților la
investigaț iile propuse;

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

20- conducerea experimentului potrivit proiectului – planului program și a
graficului de timp;
– măsurarea și înregistrarea valorilor în protocoale, fi șe, imagini video etc.
Ordonarea și verificarea corectitudinii datelor recoltate :
– gruparea și decodificarea datelor culese;
– alcătuirea tabelelor centralizate și a graficelor sau diagramelor;
– prelucrarea datelor cercetă rii prin tehnici numerice asistate de calculator.
Interpretarea logic ă și statistic ă a datelor :
– verificarea logic ă a datelor în raport cu organizarea ra țională a cercet ării;
– verificarea statistic ă a datelor;
– stabilirea pragului de semnifica ție și calculul acestuia, analiza varia țională,
analiza corela țională , analiza sintetic ă.
Discutarea rezultatelor cercet ării:
– pe fiecare sarcin ă a cercet ării în parte, ilustrate cu tabele, grafice, imagini;
– confirmarea sau infirmarea practic ă a iportezei;
– raportarea datelor ob ținute la literatura de specialitate;
– sublinirea contribu ției autorului cercet ării la progresul teoriei și practicii
domeniului sau temei.
Formularea concluziilor:
– pe baza ra ționamentului ipotetic-deductiv;
– dezvoltarea generaliz ărilor;
– dezvoltarea teoriei și aplica țiilor care integreaz ă datele confirmate de
ipoteză.
Evaluarea:
Autoaprecierea valorii cercet ării:
– evaluarea cercet ării: cum a fost planificat ă și condus ă;
– evaluarea rezultatelor și a corectitudinii prelucr ării lor pe baza exigen țelor
metodologiei;
– analiza critic ă și logică a noului realizat prin investiga ție;
– eviden țierea aplica țiilor practice rezultate din cercetare;
– sus ținerea logic ă a contribuț iei autorului.
Redactarea (comunicarea) rezultatelor :
– stabilirea formelor de comunicare a rezultatelor;

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

21- redactarea în vederea anun țării rezultatelor (se efectueaz ă în funcție de tipul
cercetării și al modului de publicare).
Valorificarea rezultatelor cercet ării:
– publicarea și comunicarea rezultatelor;
– publicarea într-o monografie sau bro șură la o editur ă recunoscut ă;
– publicarea într-o revist ă sau sus ținerea eila o sesiune de comunic ări
științifice;
– urm ărirea aplic ării rezultatelor cercet ării de către beneficiari.
Confirmarea din partea comunit ății științifice:
– recenzii, cită ri, reproduceri;
– premii, diplome, titluri.
Apariția unei noi probleme – rezolvarea unei probleme naș te o nou ă
problemă sau chiar mai multe.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

22Ilustră m mai jos sinteza etapelor cercet ării după Epuran, M. (2005, p. 70):
A. PRECONDI ȚII
1. Nevoia de cunoa ștere
2. Competen ță inițială
B. ETAPELE PREG ĂTITOARE
3. Apariția problemei ș i a intenț iei de a o rezolva
4. Formularea problemei
5. Aprecierea fezabilit ății
6. Studiul literaturii și experien ței altora
7. Formularea ipotezei sau a ipotezelor alternative
8. Stabilirea variabilelor experimentale
9. Experimentul mental
C. ETAPELE OPERA ȚIONALE
10. Proiectarea cercet ării
11. Stabilirea instrumentelor de m ăsurare, evaluare și prelucrare a
datelor
12. Efectuarea cercetă rii empirice
13. Ordonarea și verificarea corectitudinii datelor recoltate
14. Interpretarea logic ă și statistic ă a datelor
15. Discutarea rezultatelor cercet ării
16. Formularea concluziilor
D. ETAPELE COMUNIC ĂRII ȘI EVALU ĂRII
17. Autoaprecierea valorii cercetă rii
18. Redactarea (comunicarea) rezultatelor
19. Valorificarea rezultatelor cercet ării
20. Confirmarea din partea comunit ății științifice
21. Apariț ia unei noi probleme

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

23METODOLOGIE, METODĂ , TEHNIC Ă DE CERCETARE

a. Metodologia cercet ării
Metodologia unei științe este sistemul celor mai generale principii normative
ale investiga ției, ale cercet ării, deduse din sistemul legilor generele obiective
stabilite de fiecare știin ță în domeniul s ău. (Epuran, M., 2005, p. 76).
Metodologia cercet ării reprezintă strategia și tehnica investig ării și include
următoarele clase de elemente:
– ansamblul principiilor teoretice ce stau la baza diferitelor metode și tehnici
de cercetare
– ansamblul metodelor și tehnicilor utilizate în cercetarea concret ă
– ansamblul procedeelor de prelucrare a datelor
– ansamblul prin cipiilor de analiz ă a datelor, de construc ție și reconstruc ție a
teoriei corespunz ătoare unui anumit domeniu de cercetare
Metodologia cercet ării stabile ște direc țiile și modul de ac țiune asupra
fenomenului investigat interpretând și stabilind legit ățile care fac accesibilă
realitatea social ă.

b. Metoda de cercetare
Metoda (methodos = drum, cale de urma t – greaca veche) este modalitatea
obținerii unor anumite rezultate în cunoa ștere și în practic ă. (Epuran, M., 2005, p.
75).
Metoda reprezint ă îmbinarea și organizarea de concepte, modele, strategii,
instrumente și tehnici de lucru care dau consisten ță unui proiect metodologic.
Metoda de cercetare mijloce ște trecerea de la problema de cercetat, enun țată în
plan teoretic, la reconstruc ția ei (observaț ională , experimental ă, acțională), în
vederea cercet ării optimiz ării și restructur ării unui sector sau altul a practicii
sociale (Golu, P, 1989, p.153-154).
Metoda de cercetare define ște calea, itinerariul, structura de ordine sau
programul dup ă care se regleaz ă acțiunile practice și intelectuale, în vederea
atingerii unui scop, r eprezentând aspectul cel mai activ al cunoa șterii.
Metoda științifică apare ca aplicare a unui sistem ra țional de ac țiune la
fenomenele sau obiectele cercetate sau prelucrate de om.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

24
c. Tehnica de cercetare
Se referă la operaț iunile concrete de colectare a informa țiilor cu ajutorul unei
metode date. În acest fel metodele se particularizeaz ă prin tehnicile de cercetare
concrete utilizate (de exem plu, ancheta, ca metod ă de cercetare, se poate realiza
direct – prin intermediul operatorului, sau prin intermediul chestionarelor po ștale).
Fiecare tehnic ă presupune instrumente de culegere a informa țiilor cum sunt:
chestionarul, interviul, testele, protocoalele de observa ție etc.
Orice instrument de cercetare trebuie s ă îndeplinesc ă două condiții:
– fidelitatea – repetând m ăsurarea aceluia și fenomen, trebuie să se obț ină
aceleași rezultate
– validitatea – pres upune ca instrument ul de cercetare s ă măsoare ceea ce se
urmărește să se măsoare

Rezumat
Definiț ia științei:
Știința este un sistem de cuno ștințe teoretice, veridice, referitoare la
un anumit domeniu al realit ății. Componenta principal ă a unei științe o
constituie teoria, cu condi ția ca aceasta s ă închege într-un sistem
cunoștințele dintr-un anumit domeniu. Știința, prin teoria sa, reflect ă
generalizat realitatea sub forma abstrac țiilor și noțiunilor urm ărind
descoperirea și studierea legilor care determin ă faptele și fenomenele
(Epuran, Mihai, 1995, p.13).
Caracteristicile științei:
a. Raționalitatea
b. Obiectivitatea
c. Completitudinea d. Caracteristica cognitiv ă
e. Caracteristica predictiv ă
Definiț ia științei activităț ilor corporale:
Știința activit ăților corporale este știința care studiaz ă legitățile
dezvoltării și perfec ționării fizice, a c ăilor de optimizare și maximizare a
capacității motrice și a integr ării sociale a individului în colectivit ățile din care

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

25face parte (Epuran, M. 1995, p. 24).
Tipuri de activit ăți corporale:
a. Activi țățile corporale ludice
b. Activit ățile corporale gimnice
c. Activit ățile corporale agonistice
d. Activit ățile corporale reacreative
e. Activit ățile corporale compensatorii
Definiț ia cercet ării științifice:
Cercetarea științifică reprezint ă un ansamblu de activit ăți și rezultatul
acestora desf ășurate cu inten ție, deliberat, în mod sistematic și ordonat
pentru acumularea și prelucrarea de date (informa ții) într-un anumit domeniu
al realității și pentru utilizarea concluziilor în vederea realiz ării unui progres în
cunoașterea și practica acestui domeniu (Epuran, M. 2005, p.50) .
Tipuri de cercet ări:
În general exist ă două mari categorii sau tipuri de cecet ări științifice:
– cercet ări fundamentale
– cercet ări aplicative (cercet ări exploratorii, cercet ări descriptive,
cercetări cauzale, cercet ări cantitative, cercet ări calitative)
Definiț ia metodologiei cercet ării:
Metodologia unei științe este sistemul celor mai generale principii
normative ale investiga ției, ale cercet ării, deduse din sistemul legilor
generele obiective stabilite de fiecare știință în domeniul s ău. (Epuran, M.,
2005, p. 76).
TEST DE AUTOEVALUARE

1. Definiț ia științei (după Epuran).
2. Caracteristicile științei – enumerare.
3. Știința activităților corporale – definiț e.
4. Tipuri de activit ăți corporale – enumerare.
5. Cercetarea științifică – definiție.
6. Tipuri de cercet ări – enumerare.
7. Metodologia cercet ării – defini ție.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

26

UNITATEA DE ÎNV ĂȚARE NR. 2

METODE DE CERCETARE

A doua unitate de înv ățare este dedicat ă identific ării metodelor
de cercetare . Astfel, unitatea este structurat ă pe prezentarea
metodelor de cercetare cu caracter general (metoda bibliografic ă,
metoda istoric ă, metoda hermeneutic ă, metoda axiomatică , metoda
matematic ă, metoda cercet ării opera ționale, metoda model ării,
metodele euristice).

Competen țele unității de învăț are
După parcurgerea acestei unit ăți de înv ățare studentul va fi
capabil:
– să identifice metodele de cercetare cu caracter general;
– să utilizeze cuno ștințele teoretice legat e de metodele de
cercetare cu caracter general;

Parcurgerea unit ăților de înv ățare presupune atât familiarizarea cu
noțiunile teoretice, cât și rezolvarea Testelor de autoevaluare . Astfel,
durata medie de parcur gere a acestei unit ăți de învățare este de 2 ore.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

27
CLASIFICAREA METODELOR DE CERCETARE

Există multe clasific ări ale metodelor de cercetare, fiecare specialist având
o părere personală asupra acestora în func ție de domeniul lui de activitate. Aici,
în aceast ă carte, vom prezenta cl asificarea metodelor dup ă Epuran, M. (2005), dar
în continuare ne vom ocupa doar de cele mai des întâ lnite pe parcursul elabor ării
unei lucră ri de licen ță în domeniul activit ății de educa ție fizică și sport.

Metode cu caracter larg de aplicativitate
Metoda istoric ă
Metoda hermeneutic ă
Metoda axiomatic ă
Metoda matematic ă
Metoda statistic ă
Metoda analogiei și modelării
Metoda cibernetic ă
Metoda structural ă
Metoda opera țională
Metode euristice
Metode particulare/empirice de cercetare
Metode analitice:
– filsofic ă
– istorică
– metaanaliza
– recenzii
– studiul documentelor
Metode descriptive:
– observa ția: natural ă; clinic ă; provocat ă; extensiv ă/intensivă;
longitudinal ă/transversal ă; participativă ; armată (cu instrumente); statistic ă;
nominală; normativ ă; analiza activit ății; studiu de caz.
– ancheta: chestionarul; interviul; interviul anamnestic; sondajul.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

28Metoda corela țională
Metoda experimental ă
– experimentul: cauzal-comparativ; de te ren; de laborator; psihologic; pre-
experiment.
Alte metode: metoda calitativă ; psihometria.

Metode de prelucrare și interpretare
Metoda grafic ă
Metoda statistic ă
Metoda logic ă

În sinteza domnului Epuran se observă că anumite metode (istoric ă,
statistică ) apar de dou ă ori, ele având dubl ă utilitate.

METODE DE CERCETARE CU CARACTER GENERAL

a. Metoda bibliografic ă (analizei și generaliz ării teoretice a datelor
literaturii de specialitate)

Această metodă de cercetare presupune o informare temeinic ă și
permanent ă asupra “produc ției” științifice a domeniului care urmeaz ă să fie
cercetat, din care poate s ă reiasă și tendin ța evoluției ulterioare a cercet ării.
Presupune o analiz ă critică a literaturii științifice, expunerea ideilor mai importante
și a surselor de provenien ță. Una din caracteristicile acestei metode este creș terea
extrem de rapidă a volumului informa țional (de exemplu, în domeniul fiziologiei se
publică peste 100.000 de lucr ări anual), volumul lucr ărilor științifice și a publica țiilor
dublându-se la aproximativ 7 – 10 ani.
De depistarea informa ției științifice se ocup ă bibliografia care se împarte în
bibliografie curent ă (descrierea literaturii nou ap ărute) și bibliografie retrospectiv ă
(de trecere în revist ă a datelor literaturii ap ărute și publicate în decursul timpului,
numindu-se și bibliografie bilanț ).

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

29Analiza și generalizarea materialelor documentare reprezint ă prima etap ă a
lucrului asupra unui anumit domeniu care urmeaz ă să fie cercetat constituind o
metodă valoroas ă de cercetare științifică.

b. Metoda istoric ă

Această metodă constă în cercetarea și interpretarea fenomenelor realit ății
în procesul apari ției, dezvolt ării și dispari ției lor, în strâns ă legătură cu condi țiile
istorice concrete care le- au determinat. Ceea ce intereseaz ă în cadrul acestei
metode este colec ționarea de date și fapte, precum și învățămintele care se pot
trage în urma desf ășurării evenimentelor trecute și, dacă este posibil, prefigurarea
desfășurării evenimentelor viitoare.

c. Metoda hermeneutic ă

“Hermeneutica este c ăutarea sensului, a semnifica ției sau a semnifica țiilor
pe care le-au avut de-a l ungul timpului o anumit ă idee sau un anumit fenomen” (M.
Eliade). Hermeneutica este o metod ă de cunoa ștere și de recunoa ștere a unui
adevăr subiectiv dincolo de adev ărul obiectiv cunoscut.

d. Metoda axiomatic ă

Axioma este o propoziț ie evident ă prin sine care nu mai are nevoie de
demonstra ție. Această metodă permite dezvă luirea structurii interne a teoriilor, a
relațiilor dintre teorii, introducând precizie, rig oare, sistemicitate și un grad mare de
explicitare conceptual ă în cadrul cunoa șterii.

e. Metoda matematic ă

Reprezint ă studiul cantitativ dar și calitativ al lucrurilor și fenomenelor
specifice unui anumit domeniu de activitate.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

30f. Metoda cercet ării opera ționale

Cercetarea opera țională urmărește furnizarea a cât mai multor informa ții
obținute în urma prelucr ării științifice a unor date pr imare, cu scopul lu ării unor
decizii de cea mai bun ă calitate la o problem ă precizat ă.
Stadiile unui studiu de cercetare opera țională sunt urm ătoarele:
– formularea problemei
– construc ția modelului
– obț inerea solu ției optime
– testarea modelului elaborat și evaluarea soluț iei
– implementarea și actualizarea solu ției

g. Metoda modelă rii

Modelarea este o metod ă de cercetare a fenomenelor din natur ă și
societate prin intermediul modelelor și constă în utilizarea analogiei care se
stabilește între obiectul de cercetat (siste mul original sau modelul optim) și
obiectul simplificat care imit ă, mai mult sau mai puț in exact și din anumite puncte
de vedere, originalul (Epuran, M. 1995, p.59) .
Modelarea se utilizeaz ă în situa țiile în care obiectul sau fenomenul supus
cercetării este foarte complex și nu poate fi investigat direct, urm ărindu-se o
cunoaștere mai bun ă, mai ușoară și mai rapid ă a sistemului origi nal prin aplicarea
sau experimentarea modelului.
Actul model ării presupune mai multe opera ții:
– identificarea originalului (sistem sau problem ă complex ă) care trebuie studiat
– stabilirea analogiei semnificativ e dintre sistemul original și un alt sistem
(model) distinct de original
– formularea, pe baza ipotez ei de analogi e, a condiț iilor de aplicare a unor
reguli de transfer-transformare de la original la model
– construirea unui sistem model mai pu țin complex dar cu tr ăsături analogice
cu ale originalului
– înregistrarea rezultatelor (cuno ștințe sau solu ții) obț inute din cercetarea
modelului

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

31- verificarea experimental ă a rezultatelor
– formularea concluziilor privind noile cuno ștințe
Trebuie re ținut că, modelul, dac ă este identic cu origi nalul devine inutil, iar
dacă este prea îndep ărtat de original duce la eroare sau este ineficient.
Pentru ca un model s ă fie corect construit și aplicat trebuie s ă îndeplineasc ă
anumite condi ții:
– domeniul c ăruia îi apar ține modelul s ă fie foarte bine investigat și cunoscut
– modelul trebuie s ă fie o extrapolare a origi nalului necuprinzând toate
dimensiunile acestuia
– analogia dintre model și original trebuie s ă fie calificat ă (performan țe, funcții,
structuri etc.)
Cu ajutorul metodei model ării se sugereaz ă, confirm ă sau infirm ă ipoteze
stimulând cercetarea experimental ă și teoretic ă, conducând la cunoa șterea unor
caracteristici ale originalului și la scoaterea în evidență a esen țelor acestuia.
Datele ob ținute prin modelare vor determina o stimulare a cercet ării originalului pe
căile sugerate de modelul construit.

h. Metodele euristice

Aceste metode se refer ă la stimularea creativit ății, ameliorarea gândirii
intuitive, c ăutarea ideilor, caracterizând tendin ța permanent ă a omului de știință
de a descoperi mai repede ceea ce se afl ă în spatele faptelor sau a sistemelor de
idei (Horghidan, V. 1995, p.54) .
Metodele euristice vizeaz ă tocmai acele situa ții și probleme care nu pot fi
schematizate, formalizate, bazându-se pe caracteristica de creativitate sau
“productivitate” a gândirii. Creativitatea este caracteris tica gândirii care folose ște
inventiv experien ța și cunoștințele acumulate, oferind solu ții și idei originale. Are
un caracter teoretic (prin formula rea ideilor, anticiparea situa țiilor și rezolvărilor) și
un caracter practic (prin rezolvarea direct ă și original ă a problemelor).
Factorii care stau la baz a gândirii creatoare sunt urm ătorii:
– flexibilitatea – posibilitatea de rest ructurare, transformare, comutare,
adaptare la situa ție a individului

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

32- asociativitatea – posibilitatea individului de a realiza asocia ții originale de
idei și expresii
– originalitatea – posibilitatea i ndividului de a emite idei noi, soluț ii noi la
diverse probleme
– imagina ția – presupune independen ță, non-conformism și non-consecven ță
față de “autoritatea” unei id ei, acceptarea conflictului și tensiunii, preferin ța
pentru complexitate, capacitatea de a risca și a face fa ță dificultăților.
Metodele euristice au la baz ă următoarele principii:
– învățarea aprecierii caracteristic ilor problemei (a importanț ei, complexit ății,
dificultăților în rezolvare, satisfac țiilor de pe urma rezolv ării problemei)
– învățarea faptelor în însu și procesul rezolv ării problemelor
– înv ățarea individului s ă fie original și să aibă capacitatea de a gândi lucruri
noi
– învățarea individului să facă aprecieri corecte asupra faptelor,
ipotezelor și rezultatelor ob ținute
Procedee euristice utilizate pentru rezolvarea problemelor:
– dezv ăluirea contradic ției dintre unele cuno ștințe empirice eronate și cerințele
problemei a c ărei rezolvare necesit ă cunoștințe științifice
– formularea unei probleme care poate fi rezolvat ă prin prelucrarea creatoare
a cunoștințelor anterioare
– formularea unor probleme cu mai multe c ăi de rezolvare
– emiterea și verificarea unor ipoteze, co mpararea unor puncte de vedere
diferite
h.1. Metoda brain – storming
(brain – creier, storming – furtun ă, asalt; brain-
storming = asalt, furtun ă de idei)
Aceast ă metodă a fost propus ă de Alex F. Osborn (1939) și reprezint ă
modalitatea de a elabora în grup, în mod spontan și în flux continuu anumite idei,
modele, solu ții teoretice sau practice cerute de rezolvarea unei teme sau probleme
teoretice sau practice.
Modalitatea de a g ăsi idei creatoare, novatoare, pleac ă de la constat ările
psihologului american Guilford care sus ține că “aptitudinea creativ ă este prezent ă
în grade diferite la to ți oamenii, iar procesul creativ poate fi învăț at și dezvoltat în

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

33ontogenez ă”. De asemenea, prin brainstorming se în țelege consultarea
colectivului și considerarea tuturor opiniilor formulate de membrii grupului. Dintre
aceste idei sunt apoi selectate cele de valoare, cele care conduc la solu ția optimă.
O ședință de brain-storming poate s ă dureze 1 or ă, 1 oră și jumătate și
presupune parcurgerea urm ătoarelor etape:
– precizarea, de c ătre moderator, a no țiunilor și determinarea faptelor care
urmează a fi dezbă tute – definirea și identificarea problemei pentru ca to ți
participan ții să gândeasc ă pe aceea și “lungime de und ă”
– plasarea câtorva întreb ări “de demaraj” având ca scop în țelegerea problemei
– elaborarea ideilor, fluxul enunț urilor de idei – producerea ideilor prin tentative
de gă sire a unor piste posibile, dezvolt area ideii prin alegerea unora din
ideile elaborate, preluc rarea, combinarea sau completarea cu alte idei.
Fiecare participant emite câte o idee, iar ceilal ți, pe rând, relateaz ă sau
consemneaz ă orice idee adi țională sugerată de cea emis ă. Se recomand ă
ca un participant s ă nu expun ă de la început toate ideile, fiind preferat ă
organizarea unui flux încruci șat de idei.
– încheierea ședinței, trierea și clasarea ideilor dup ă principii logice și
detașarea ideilor principale care necesit ă apoi o analiz ă de conținut
– elaborarea solu ției – evaluarea și adaptarea solu ției constând în decizia de
aplicare a acesteia
Grupul brain – storming poate fi alc ătuit din aproximativ 8 – 12 persoane, iar
pentru eficien ța acestei metode se recomand ă:
– asigurarea unui cadru corespunz ător (ambianță plăcută și relaxant ă)
– stabilirea unui regim de discu ții libere
– înlăturarea inhibi țiilor, intimid ărilor, reținerilor, temerilor de ridicol
– formarea convingerii c ă se lucreaz ă în echip ă pentru interesul general
– nu sunt permise criticile
– încurajarea ideilor originale, aparent ie șite din comun, chiar extravagante
(prelucrate, multe din aceste idei pot fi valoroase)
– num ărul ideilor emise s ă fie cât mai mare
– încurajarea combin ării și îmbun ătățirii ideilor emise, membrii grupului
trebuind ca, pe lângă contribu ția personal ă, să se preocupe și de
dezvoltarea sau combinarea celorlalte idei emise

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

34
h.2. Metoda Delphi
Aceast ă metodă de cercetare presupune urm ătoarea manier ă de lucru:
– transmiterea unor cercet ători colaboratori aviza ți dintr-un anumit domeniu,
prin coresponden ță, a ideilor și a datelor necesare realiz ării unei cercet ări
– analizarea și interpretarea, de c ătre cei în cauz ă, a datelor primite și
retransmiterea “la centru ” a opiniilor acestora
– centralizarea și reevaluarea r ăspunsurilor primite și retransmiterea lor
colaboratorilor care particip ă la cercetare
– scopul final este realizarea unui consens în ceea ce prive ște rezultatele
obținute

h.3. Metoda sinectic ă (a creativit ății operaționale)
Este o metodă de cercetare asem ănătoare brainstormingului care a fost
propusă în 1961 de psihologul Williams J. Gordon și presupune stimularea
creativității în grup. Termenul provine din limba greac ă și înseamn ă a pune
împreună elemente diferite și aparent irelevante.
Grupul sinectic are la baz ă urmă toarele dou ă sarcini:
– transformarea a ceea ce este neobi șnuit, str ăin, în ceva familiar, ceea ce
presupune deprinderea membrilor grupului cu problema
– transformarea familiarului în ceva neobi șnuit, str ăin, ceea ce presupune
transpunerea modurilor cotidi ene, normale de a privi realitatea, în moduri
noi, cu totul diferite de cele cunoscute În cadrul utiliz ării acestei metode sunt select ate aprox. 5-7 persoane care
vor discuta în contradictoriu asupra unei anumite probleme, pe baz ă de
argumente. Sunt preferate persoanele cu capacitate bun ă de generalizare, cu
spirit de colaborare și maturitate emo țională , persoane cu
încredere în for țele proprii caracteriza ți de nonconformism în gândire.
Metoda sinectic ă implică trei forme de analogii:
– analogia personal ă – presupune identificarea empatic ă cu problema și
anticiparea consecinț elor care pot ap ărea

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

35- analogia direct ă – presupune transpunerea cuno ștințelor dintr-un domeniu
cunoscut pentru a afla solu țiile la problemele di ntr-un alt domeniu (care
urmează a fi investigat)
– analogia simbolic ă – presupune înlocuirea unui obiect problematic cu o
imagine simbolic ă

h.4. Metoda rela țiilor impuse (a supravegherii stimulative)
Aceast ă metodă de cercetare este utilizat ă pentru stimularea unor idei
originale create pa baza unei rela ții impuse între două sau mai multe obiecte sau
idei considerate de obicei disparate și care reprezint ă punctul de pornire în
procesul de crea ție a ideilor.

h.5. Metoda tehnicilor analitice
Aceste tehnici sunt ca racterizate prin aceea c ă utilizeaz ă abordarea logic ă,
pe etape a datelor exist ente, având ca scop g ăsirea variantelor optime pentru
realizarea și finalizarea unei cercet ări, respectându-se îns ă regulile gândirii în
grup. Este necesar ă listarea atributelor obiectu lui de cercetat, precum și analiza
de structură a acestuia.

h.6. Metoda interogativ ă (a înlăturării blocajelor mintale)
Metoda urm ărește găsirea unor noi direc ții de cercetare în cazul în care
domeniul cercetat nu a produs solu ții convenabile datorit ă prezenței unor așa
numite “bariere psihologice”. Înlă turarea acestor bariere se face cu ajutorul
“trambulinei cognitiv – psihologice” care presupune urm ătoarele
transformă ri (sugestii):
– alte utiliză ri pe care le-ar putea avea obiectul de cercetat
– adapt ări și asemănări cu alte domenii
– modific ări care eventual se pot aduce obiectului de cercetat
– adă ugarea, înlocuirea sau r earanjarea anumitor date
– inversarea sau combinarea datelor etc

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

36h.7. Metoda cazului (study – case)
Aceast ă metodă de cercetare a fost utilizat ă prima dat ă de le Play (1900)
devenind un instrument de cercetare descriptiv ă a unui caz (individ, program,
instituție, organiza ție, structur ă politică, situație etc.) prin aplicarea tehnicilor
observației, culegerii datelor pe teren, a interv iului, a studiului documentelor etc.
Studiul de caz este frecvent utilizat în clinica medical ă, criminologie,
psihologie, pedagogie, activit ăți corporale etc.
Aceast ă metodă de cercetare se bazeaz ă mai mult pe analiza calitativ ă a
datelor, pe descrierile ve rbale realizate de subiec ți, decât pe analiza cantitativă a
datelor (caracteristicile i ndividuale sunt mai întâi m ăsurate și apoi supuse analizei
statistice). Acest lucru nu înseamnă , însă, că măsurarea numeric ă a anumitor
caracteristici este total exclus ă, cele mai multe date fiind colectate mai degrab ă
sub form ă de descrieri, decât sub form ă de măsurători.
Scopul metodei este facilitarea înț elegerii unor situaț ii asemănătoare celei
care urmeaz ă a fi cercetate, generaliz ările dintr-un sigur caz nefiind justificate.
Studiul de caz prezint ă urmă toarele avantaje și dezavantaje:
Avantaje:
– abordarea detaliat ă a mai multor aspecte ale unui caz particular, explicând
mai profund natura și comportamentul uman decât celelalte metode
– se bazeaz ă mei mult pe descrieri și date calitative decât pe m ăsurători și
date cantitative, abordând aspecte mai greu m ăsurabile ale
comportamentului
Dezavantaje:
– nu permite generalizarea dintr- un singur caz, în sensul c ă, ceea ce se
evidențiază se refer ă la cazul respectiv. Extinderea spre alte cazuri similare
trebuie făcută cu multă prudență.
– datele ob ținute pot fi subiective bazându-se mai mult pe analize calitative
decât pe analize cantitative m ăsurabile
Demersul cercet ării în cadrul acestei metode nu este riguros standardizat,
fiecare caz având originalitatea sa proprie.
Pentru ob ținerea datelor prin intermediul acestei metode se sugereaz ă
următoarele etape:
– definitivarea și descrierea situa ției care urmeaz ă a fi investigată

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

37- obț inerea informa țiilor de bază despre cauzele care au determinat situa ția
(informații medicale, pedagogice, psihologice, performanț e, modalit ăți de
pregătire, comportamentul în timpul antrenamentelor și în competi ție,
informații obținute de la profesori, ant renori, colegi de echip ă etc.)
– formularea ipotezelor explicative și verificarea lor
– reducerea ipotezelor la una sau dou ă, verificarea acestora și formularea
unor concluzii, remedii sau prescrip ții.

Rezumat

Metodele de cercetare cu caracter general sunt: metoda bibliografic ă,
metoda istoric ă, metoda hermeneutic ă, metoda axiomatic ă, metoda
matematic ă, metoda cercet ării opera ționale, metoda model ării, metodele
euristice.
Metoda modelă rii:
Modelarea este o metod ă de cercetare a fenomenelor din natur ă și
societate prin intermediul modelelor și constă în utilizarea analogiei care se
stabilește între obiectul de cercetat (sis temul original sau modelul optim) și
obiectul simplificat care imit ă, mai mult sau mai pu țin exact și din anumite
puncte de vedere, originalul (Epuran, M. 1995, p.59) .
Modelarea se utilizeaz ă în situa țiile în care obiectul sau fenomenul
supus cercet ării este foarte complex și nu poate fi investigat direct,
urmărindu-se o cunoa ștere mai bun ă, mai ușoară și mai rapid ă a sistemului
original prin aplicarea s au experimentarea modelului.
Actul modelă rii presupune mai multe opera ții:
– identificarea originalului (sistem sau problem ă complex ă) care trebuie
studiat
– stabilirea analogiei semnificativ e dintre sistemul original și un alt
sistem (model) distinct de original
– formularea, pe baza ipotezei de analogie, a condi țiilor de aplicare a
unor reguli de transfer-transformare de la original la model
– construirea unui sistem model mai pu țin complex dar cu tr ăsături
analogice cu ale originalului
– înregistrarea rezultatelor (cuno ștințe sau solu ții) obținute din

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

38cercetarea modelului
– verificarea experimental ă a rezultatelor
– formularea concluziilor privind noile cuno ștințe
Trebuie re ținut că, modelul, dac ă este identic cu originalul devine inutil,
iar dacă este prea îndep ărtat de original duce la eroare sau este ineficient.
Cu ajutorul metodei model ării se sugereaz ă, confirmă sau infirm ă
ipoteze stimulând cercetarea experimental ă și teoretic ă, conducând la
cunoașterea unor caracteristici ale originalului și la scoaterea în eviden ță a
esențelor acestuia. Datele ob ținute prin modelare vor determina o stimulare
a cercetării originalului pe c ăile sugerate de modelul construit.
Metoda brain-storming (brain – creier, storming – furtun ă, asalt; brain-
storming = asalt, furtun ă de idei):
Aceast ă metodă a fost propus ă de Alex F. Osborn (1939) și reprezint ă
modalitatea de a elabora în grup, în mod spontan și în flux continuu anumite
idei, modele, solu ții teoretice sau practice cerute de rezolvarea unei teme
sau probleme teoretice sau practice.
O ședință de brain-storming poate s ă dureze 1 or ă, 1 oră și jumătate
și presupune parcurgerea urm ătoarelor etape:
– precizarea, de c ătre moderator, a no țiunilor și determinarea faptelor
care urmeaz ă a fi dezbă tute – definirea și identificarea problemei
pentru ca to ți participan ții să gândeasc ă pe aceea și “lungime de und ă”
– plasarea câtorva întreb ări “de demaraj” având ca scop în țelegerea
problemei
– elaborarea ideilor, fluxul enun țurilor de idei – producerea ideilor prin
tentative de gă sire a unor piste posibile, dezvo ltarea ideii prin alegerea
unora din ideile elaborate, prelucrarea, combinarea sau completarea
cu alte idei. Fiecare participant emite câte o idee, iar ceilal ți, pe rând,
relatează sau consemneaz ă orice idee adiț ională sugerat ă de cea
emisă. Se recomand ă ca un participant s ă nu expun ă d e l a î n c e p u t
toate ideile, fiind preferat ă organizarea unui flux încruci șat de idei.
– încheierea ședinței, trierea și clasarea ideilor dup ă principii logice și
detașarea ideilor principale care necesit ă apoi o analiz ă de conținut
– elaborarea solu ției – evaluarea și adaptarea solu ției constând în

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

39decizia de aplicare a acesteia
Grupul brain – storming poate fi alc ătuit din aproximativ 8 – 12
persoane, iar pentru eficien ța acestei metode se recomand ă:
– asigurarea unui cadru corespunz ător (ambianță plăcută și relaxant ă)
– stabilirea unui regim de discu ții libere
– înlăturarea inhibi țiilor, intimid ărilor, reținerilor, temerilor de ridicol
– formarea convingerii c ă se lucreaz ă în echip ă pentru interesul general
– nu sunt permise criticile
– încurajarea ideilor originale, aparent ie șite din comun, chiar
extravagante (prelucrate, multe din aceste idei pot fi valoroase)
– num ărul ideilor emise s ă fie cât mai mare
– încurajarea combin ării și îmbun ătățirii ideilor emise, membrii grupului
trebuind ca, pe lâng ă contribu ția personală , să se preocupe și de
dezvoltarea sau combinarea celorlalte idei emise
Metoda cazului (study – case):
Aceast ă metodă de cercetare a fost utilizat ă prima dat ă de le Play
(1900) devenind un instrument de cercetare descriptiv ă a unui caz (individ,
program, institu ție, organiza ție, structur ă politică, situație etc.) prin aplicarea
tehnicilor observa ției, culegerii datelor pe ter en, a interviului, a studiului
documentelor etc. Studiul de caz este frecvent utilizat în clinica medical ă, criminologie,
psihologie, pedagogie, activit ăți corporale etc.
Aceast ă metodă de cercetare se bazeaz ă mai mult pe analiza
calitativă a datelor, pe descrierile verbale realizate de subiec ți, decât pe
analiza cantitativ ă a datelor (caracteristicile individuale sunt mai întâi
măsurate și apoi supuse analizei statistice). Acest lucru nu înseamn ă, însă,
că măsurarea numeric ă a anumitor caracteristici este total exclus ă, cele mai
multe date fiind colectate mai degrab ă sub form ă de descrieri, decât sub
formă de măsurători.
Scopul metodei este facilitarea în țelegerii unor situaț ii asemănătoare
celei care urmeaz ă a fi cercetate, generaliz ările dintr-un sigur caz nefiind
justificate.
Studiul de caz prezint ă urmă toarele avantaje și dezavantaje:

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

40Avantaje:
– abordarea detaliat ă a mai multor aspecte ale unui caz particular,
explicând mai profund natura și comportamentul uman decât celelalte
metode
– se bazeaz ă mei mult pe descrieri și date calitative decât pe m ăsurători
și date cantitative, abor dând aspecte mai greu m ăsurabile ale
comportamentului
Dezavantaje:
– nu permite generalizarea dintr-un singur caz, în sensul c ă, ceea ce se
evidențiază se refer ă la cazul respectiv. Extinderea spre alte cazuri
similare trebuie f ăcută cu multă prudență.
– datele ob ținute pot fi subiective bazân du-se mai mult pe analize
calitative decât pe analize cantitative m ăsurabile
Demersul cercet ării în cadrul acestei metode nu este riguros
standardizat, fiecare caz având or iginalitatea sa proprie.
Pentru ob ținerea datelor prin intermediul acestei metode se
sugereaz ă următoarele etape:
– definitivarea și descrierea situa ției care urmeaz ă a fi investigată
– obț inerea informa țiilor de bază despre cauzele care au determinat
situația (informa ții medicale, pedagogice, ps ihologice, performan țe,
modalități de preg ătire, comportamentul în timpul antrenamentelor și în
competiție, informa ții obținute de la profesori, antrenori, colegi de
echipă etc.)
– formularea ipotezelor explicative și verificarea lor
– reducerea ipotezelor la una sau dou ă, verificarea acestora și
formularea unor concluzii, remedii sau prescrip ții.
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Metode de cercetare cu caracter general – enumerare.
2. Prezenta ți metoda model ării.
3. Prezenta ți metoda brain-storming.
4. Prezenta ți metoda cazului.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

41

UNITATEA DE ÎNV ĂȚARE NR. 3

METODE DE INVESTIGA ȚIE:
OBSERVA ȚIA ȘI ANCHETA

Aceast ă unitate de înv ățare este dedicat ă identifică rii metodelor
de investiga ție. Astfel, unitatea este structurat ă pe prezentarea acestor
metode, în special pe observa ție și anchet ă, urmând ca experimentul
să fie tratat în urmă toarea unitate de învăț are.

Competen țele unității de învăț are
După parcurgerea acestei unit ăți de înv ățare studentul va fi
capabil:
– să identifice metodele de investiga ție observaț ia și ancheta ;
– să utilizeze cuno ștințele teoretice legate de aceste metode;

Parcurgerea unit ăților de înv ățare presupune atât familiarizarea cu
noțiunile teoretice, cât și rezolvarea Testelor de autoevaluare . Astfel,
durata medie de parcur gere a acestei unit ăți de învățare este de 2 ore.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

42
1. OBSERVAȚ IA

Observa ția reprezint ă contemplarea inten ționată a unui obiect, document,
fenomen sau proces și are ca scop culeger ea de date concrete a c ăror analiz ă
științifică să permită generalizarea. (Epuran, M. 2005, p. 204-205) .
În procesul observaț iei sunt angajate, cu ponderi specifice, atât procesele
senzoriale ale cunoa șterii cât și cele logice. De regul ă observa ția este vizual ă, dar
nu sunt excluse cazurile în care particip ă și alți analizatori în func ție de
caracteristicile fenomenelor urm ărite.
Subînț eles observaț iei este procesul de înregistrare și consemnare a celor
văzute, auzite și simțite în general:
– ce anume a fost observat?
– cum au evoluat faptele în timp?
– sub ce form ă cantitativă și calitativ ă s-au prezentat cele observate?
Observa ția, ca proces psihic de cunoa ștere activ ă, intenționată, planificat ă
și sistematic ă, are la bază un sistem de date de referin ță (idei, ipoteze, postulate)
furnizate de experien ță și, în general, de știință.
Observa ția se poate aplica unui anumit domeniu în care datele,
documentele sau fenomenele se cer a fi c unoscute, descrise, ordonate, clasificate,
cantificate, caracterizate, pentru a se stabili ceea ce este deosebit în cadrul acestora, descoperirea interrela țiilor și a intrarela țiilor dintre fenomene, ce anume
le provoac ă și ce efect au asupra altor fenomene. Din acest complex de rezultate
se nasc noi înț elesuri, explica ții sau numai ipoteze care urmeaz ă a fi verificate și
cu ajutorul altor metode.
Observa ția nu este o vizionare pasiv ă, ci un proces intelectual activ în care
cercetătorul face efortul de a fi precis și obiectiv în acela și timp, chiar dacă
evenimentele observate sunt fapte sociale sau conduite umane înc ărcate de
subiectivitate.
Acuitatea utiliz ării metodei este dat ă de faptul c ă i se cere, de foarte multe
ori, să deceleze dintre faptele și evenimentele comune tocmai acei indicatori
ascunși, dar esen țiali, care scapă de regulă nespeciali știlor sau celor care nu sunt
stăpâniț i de o anumit ă curiozitate epistemic ă.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

43
Caracteristicile observa ției
(după Miftode, V., 198 2, p. 171-175)

OBSERVA ȚIA SPONTAN Ă este:
– întâmpl ătoare, neselectiv ă, nesistematic ă, insuficient controlat ă critic;
– fragmentat ă, reține cazuri izolate;
– vagă și imprecis ă; adesea confuz ă și inexact ă;
– subiectiv ă, părtinitoare;
– necritic ă;
– neînregistrat ă (de regul ă).
OBSERVA ȚIA ȘTIINȚIFICĂ
Este: – fundamentat ă teoretic;
– sistematic ă și integral ă;
– analitic ă;
– metodic ă; condus ă după reguli;
– repetat ă și verificat ă.
Presupune: – o anumit ă codificare a opera țiilor și un anumit sistem de variabile și factori
acceptați de către toți cercetătorii;
– procedee moderne de analiz ă cantitativă .
Îndepline ște funcții explicative și prospective.

Tipuri de observa ții

a. Observa ția întâmpl ătoare

Se deosebește de orice alt ă observa ție prin faptul c ă, fiind efectuat ă de
către specialistul unui anumit domeniu, poate duce la de scoperiri interesante (vezi
reflexele condi ționate – Pavlov).
Observa ția întâmpl ătoare poate prezenta urm ătoarele caracteristici:
– neselectiv ă, nesistematic ă și insuficient controlat ă critic

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

44- fragmentat ă (reține cazuri izolate)
– lipsit ă de obiectivitate
– este vag ă și lipsită de precizie și exactitate
– are defectul de a nu fi consemnat ă în scris
– nu este judecat ă critic

b. Observa ția științifică (sistematică )
Acest gen de observa ție porne ște de la o idee anticipativ ă a rezultatelor
care pot fi ob ținute și evaluarea consecin țelor acestora.
Observa ția sistematică prezintă urmă toarele caracteristici:
– reprezint ă percepț ia unui eveniment sau conduite și depinde de factorii care
determin ă aceste procese
– este fundamentat ă teoretic
– este sistematică , integral ă și analitic ă
– este metodic ă (condus ă după anumite reguli)
– repetat ă și verificat ă
– se caracterizeaz ă prin stabilitatea aten ției, înregistratrea exact ă a
evenimentelor necesitând vitez ă de reacț ie și promptitudine
– eficienț a și valoarea observa ției depinde de calitatea observatorului, de
orientarea lui, de sistemul valorilor dup ă care claseaz ă, apreciaz ă și noteaz ă
observațiile
– observa ția sistematic ă depinde de natura fenomenelor observate: unele
dintre acestea apar la intervale mari de timp, iar altele, fiind foarte complexe
și de scurt ă durată necesită o bună înzestrare tehnic ă
– observa ția științifică presupune o anumit ă codificare a opera țiilor și un
anumit sistem de variabile și factori accepta ți de toți cercetătorii
– presupune, de cele mai multe ori, procedee moderne de analiz ă cantitativă
– îndeplinește func ții explicative și prospective

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

45c. Observa ția direct ă

Este denumit ă și observa ție naturală , fiind efectuat ă în condi ții firești,
cotidiene, f ără interven ția cercet ătorului (observatorului), dar în prezen ța acestuia.
Se mai numește și observa ție clinică și se efectueaz ă, de exemplu, în mod curent
cu ocazia stagiilor de preg ătire centralizat ă a sportivilor. În aceast ă situație
subiecții nu-și dau seama c ă sunt observa ți.

d. Observa ția experimental ă sau provocat ă

În cadrul acestui tip de observa ție se verific ă anumite reac ții și conduite prin
administrarea unor stimuli din ce în ce mai diferi ți. Situații provocate avem și în
experimentele cu ipotez ă, în care, al ături de înregistrarea cantitativ ă sau calitativă
a rezultatelor, ne intereseaz ă și conduita subiec ților sau alte fenomene cu care
observația completeaz ă datele cercet ării.

e. Observa ția transversal ă și longitudinal ă

Observa ția transversal ă se refer ă la cercetarea simultan ă a mai multor
situaț ii (de exemplu, grupe de vârst ă în legătură cu sporturile preferate).
Observa ția longitudinal ă reprezint ă observa ția de tip istoric-evolutiv (de
exemplu, urm ărirea conduitei sau performan țelor unui grup de elevi de-a lungul
mai multor ani de studiu.

f. Observa ția participativ ă

Reprezint ă tipul de observa ție prin care observatorul-cercet ător particip ă
nemijlocit la activitatea grupului asupra că ruia face investiga ții.

g. Observa ția simplă („armată”)

Reprezint ă tipul de observa ție care este efectuat ă direct cu organele de
simț (văz și auz în mod deosebit). Este completat ă cu tipul de observa ție în care

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

46organele de simț sunt înlocuite, prel ungite sau amplificate de un întreg arsenal de
instrumente și aparate (camere video, caseto foane, reportofoane, senzori de
diferite categorii etc.)

h. Observa țiile pedagogice, psihologice și sociologice

Dificult ățile acestor tipuri de observa ție rezidă din faptul c ă cercetătorul
trebuie s ă observe conduite, diferite st ări psihice (emo ții, voință , intenții, motivaț ii
etc.). De regulă datele culese pein intermediul acestor observa ții reprezint ă stări
subiective ale subiec ților a căror intimitate ne intereseaz ă în mod deosebit pentru
conducerea procesului instructiv-educativ.

i. Observa ția statistic ă

Se realizeaz ă prin procedee specifice, rezultatele ob ținute în urma
observării prezentându-se sub forma unei mul țimi de date și cunoștințe variate
despre felul în care un anumit proces sau fenomen se manifest ă în fiecare caz în
parte. Materialul ob ținut prin acest tip de observaț ie este supus unor prelucr ări
selective cu ajutorul unor procedee specifice statisticii, tot ceea ce este
întâmplător în manifestă rile individuale se elimin ă și se păstrează ceea ce este
comun și esențial în cadrul unor expresii numerice centralizatoare.

j. Autoobserva ția

Este specific ă psihologiei și este orientat ă spre surprinderea
particularit ăților propriului comportam ent reprezent ând experien ța imaginii de sine,
confruntarea cu sine însu și sau cunoa șterea de sine. Are însemnă tate și
aplicativitate în domeniul educa ției fizice și sportului atunci când cercet ătorul nu
poate face apel la experien ța altor subiecț i, formulând, în acest sens, ipoteze și
sarcini de observare obiectiv ă.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

47k. Observarea activit ăților complexe

În domeniul educa ției fizice și sportului presupune:
– investigarea caracteristicilor de timp, spa țiu și forță ale actelor și acțiunilor
motrice, prin tehnici biomecanice
– investigarea caracteristicilor de ordin tehnic-metodic, tactic prin tehnici foto
sau video
– analiza comportamental ă a elevilor sau sportivilor în cadrul activit ăților
pedagogice din lec ție sau antrenament (analiza interac țiunii profesor – elev,
elev – elev, analiza interrela țiilor și intrarela ților stabilite în cadrul și între
grupurile de elevi sau sportivi etc.)

Variabilele observa ției

Subiecții unei cercet ări pot fi observa ți în următoarele situa ții:
– situa ții educaționale și de învățare specific ă motrică
– situa ții competi ționale
– activit ăți de joc și recreative
Din punct de vedere psihic ș i comportamental, aspectele care pot fi urm ărite
în mod deosebit în activitatea sportiv ă și în lec țiile de educa ție fizică pot fi
următoarele:
– felul în care elevul/sportivul abordeaz ă o anumit ă situație: cu încredere,
ușurință, dominat sau dominant
– felul în care elevul/sportivul stabile ște contacte cu ceilal ți indivizi din jur
(antrenor, colegi, arbitri, spectatori etc.): încrez ător, rezervat, b ănuitor,
deschis, neutru, u șuratic, cu autocontrol, cu familiarism etc.
– felul în care elevul/sportivul reac ționează la sarcinile propuse: cu interes și
receptivitate, indiferent, cu opunere, dac ă ascultă și înțelege indica țiile sau
dacă se precipită să execute f ără să fi înțeles pe deplin sarcina
– felul în care elevul/sportivul î și organizeaz ă acțiunea: cu impulsivitate, cu
atenție, cu meticulozitate, lipsit de control, cu imbold permanent
– felul în care elevul/sportivul se exprim ă prin cuvânt, mimic ă, gestică : nivelul,
varietatea, calitatea, bogăț ia, finețea și coeren ța exprim ării

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

48- felul în care elevul/sportivul î și conduce propria organizare motric ă: calmul,
stăpânirea gesturilor sau precip itarea, febrilitat ea, abilitatea sau inabilitatea,
autocontrolul etc.
– felul în care elevul/sportivul reac ționează la dificult ăți, reușite sau eșec:
indiferent, autoîncurajator, autocriti c, abandon, solicitar ea ajutorului str ăin,
nevoia de justificare etc.

Condițiile observa ției

– pregă tirea profesional ă de specialitate a observatorului
– nivelul de exersabilita te al observatorului
– starea psihic ă favorabil ă a observatorului (aten ție, ră bdare, anticipare în
descoperirea detaliilor)
– efectuarea observa ției “pilot” pe un e șantion redus de subiec ți cu rolul de a
pregăti observa ția propriu – zis ă
– caracterul fundamentat teoretic și metodologic al situa țiilor care se
cerceteaz ă
– scopuri precis formulate și corelate cu tema cercet ării și ipotezele elaborate
– sarcini precis delimitate și corelate cu scopul sau scopurile cercet ării
– desf ășurarea metodic ă și sistematic ă a observa ției
– înregistrarea fidel ă și exactă a datelor prin inte rmediul formularelor,
protocoalelor de observa ție și cu ajutorul cronomet relor, aparatelor de
înregistrat etc.
– prelucrarea cantitativ ă și calitativ ă precum și interpretarea exigent ă a datelor
înregistrate. De corectitudinea prelucr ării și interpretă rii depind rezultatele
cercetării (gruparea datelor, intabelare, efectuarea de calcule statistice,
reprezentare grafic ă etc.)

Înregistrarea datelor culese prin observa ție

Înregistrarea datelor se poate realiz a prin intermediul organelor de sim ț
(văz, auz) și prin intermediul aparatelor și instrumentelor adecvate.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

49Conduita motric ă și verbal ă a subiec ților va fi înregistrată pe fișe
(protocoale) de observa ție care trebuie s ă cuprindă:
– denumirea situa ției care va fi observat ă și înregistrat ă
– indicatorii de recunoa ștere ai fișei (data, echipa, subiect etc.)
– rubrici speciale (repere) pentru fenomenele previzibile și supuse cercet ării
– rubrici care consemneaz ă prezența sau apari ția fenomenului
– rubrici care consemneaz ă durata, intensitatea, desf ășurarea spa țială și
caracteristicile fenomenelor observate
– rubrici pentru cons emnarea unor fenomene nea șteptate sau mai pu țin
frecvente
– înregistrarea datelor trebuie s ă se realizeze, de regul ă, prin semne sau
simboluri
– unele exprim ări verbale pot fi înregistrate pe casetofon sau alte aparate de
înregistrat
Mai jos vor fi redate câteva exemple de fi șe (protocoale) de observa ție care
surprind atât aspecte cantitative ale fenomenelor observate (de exemplu,
înregistrarea num ărului elementelor și procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice
executate în cadrul unui anumit joc sportiv), cât și aspecte calitative (aprecierea
calității execu ției anumitor acte și ac țiuini motrice, situa ții comportamentale,
educaț ionale etc).
Legendă:
– a – ac țiune desf ășurată în apărare
– m – acț iune desf ășurată la mijlocul terenului
– A – ac țiune desf ășurată în atac
– amA – ac țiune cursiv ă apărare-mijloc-atac
– ai – ac țiune individual ă

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

50

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

51

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

52

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

53

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

54PROTOCOL DE OBSERVA ȚIE NR.__

Înregistrarea ș i evaluarea nivelului de preg ătire a jucă torilor echipei
………… din punct de vedere tehnico – tactic (handbal)

Data: Echipa (echipele):
Subiect (subiec ți):

Nr. crt.
Elemente ș i procedee tehnice; ac țiuni
tactice NOTA Media
1234567 8 9 10

1 Fentă cu schimbare de direc ție X
X
2 Aruncare la poart ă din săritură X
3 Aruncare la poart ă din plonjon X
4 Aruncare la poart ă de pe extreme X
5 Angajă ri ale pivotului X
6 Repliere cu marcarea vârfului de
contraatac X
X

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

55
2. ANCHETA

Ancheta urm ărește studiul opiniilor, motivelo r, atitudinilor, obiceiurilor,
manierelor de a lua decizii ș i de a se comporta a indi vizilor sau a grupurilor
specifice (Epuran, M. 1995, p. 96) .
Metodele anchetei pot fi folosite independent sau în rela ție cu alte metode
de cercetare având particularitatea c ă înlocuiesc observarea condi țiilor reale cu
experien ța mintală a subiectului.
Metodele de anchet ă reușesc să -i ofere cercet ătorului explica ții privitoare la
mecanismele de formare a curentelor de opinie și la prevederea
comportamentelor indivizilor. Studiul opiniilor, mentalit ăților, intereselor, st ărilor de
spirit, atitudinilor, obi șnuințelor, permite decelarea naturii acestora precum și a
factorilor care stau la baza determin ării acestor fenomene.
Metodele anchetei trebuie s ă aibă la baz ă obiectivitatea relat ărilor
subiecților (ră spunsurile la chestionare sau interviuri), de aceast ă obiectivitate
depinzând formularea concluziilor cu caracter științific.

Clasificarea anchetelor

Cei mai mul ți autori recunosc ca tipuri de anchet ă: chestionarul și interviul.
O serie de al ți autori (Chelcea, S., Iluț , P., Moser, A.C., Robert, M., Thomas,
J.R. și Nelson, J.K.) ală tură chestionarului și interviului înc ă trei tipuri de anchet ă:
sondajul (de opinie și normativ), biografiile și studiile de caz.

A. Ancheta sub form ă de chestionar:
– chestionare po ștale
– chestionare directe

B. Ancheta sub form ă de interviu:
– interviu formal
– interviu neformal

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

56A.1. Chestionarele po ștale
– sunt considerate ca fiind comode , din punct de vedere al administr ării, dar
mai puțin eficiente decât chestionarele directe
– nu necesit ă operatori (persoan ă care să le aplice)
– prin acest tip de chestionar se ob țin multe informa ții oferind întreb ări la care
subiecții mediteaz ă după dorință, aceștia putând r ăspunde și la întreb ările
delicate
– pot fi completate fie individual , fie în grup (de ex. în familie)
– prezint ă dezavantajul c ă nu pot avea decât întreb ări simple și u șor de
înțeles, acestea neputând fi parafrazate sau explicate
– răspunsurile sunt definitive și nu pot fi aprofundate
– întrebă rile pot fi cunoscute de subiec ți înainte ca ace știa să răspundă la
fiecare dintre ele
– se poate înregistra un procent mare de nonr ăspunsuri

A.2. Chestionarele directe
– acest tip de chestionar se aplic ă indivizilor sau gr upurilor de indivizi,
completarea datelor realizându-se direct de c ătre subiec ți sau în prezen ța și
după relatările acestora de c ătre un operator care are posibilitatea de a face
și observa ții asupra r ăspunsurilor date de subiec ți
– pentru aplicarea acestui tip de chestionar este nevoie de operator
– aplicarea chestionarului se realizeaz ă sub controlul observatorului, în timp
limitat sau nelimitat
– este indicat ă folosirea formularelor tip ărite
B. Ancheta sub form ă de interviu

Din punct de vedere etimologic, denumirea acestei metode are la baz ă
englezescul “interview” cu sensul de întrevedere, întâlnire.
Interviul ese o form ă de dialog și un procedeu de investiga ție științifică care
urmărește, prin intermediul procesului de comunicare verbal ă dintre dou ă
persoane, ob ținerea unor informa ții în raport cu un anumit obiectiv sau scop fixat
(Manolache, A., Dic ționar de pedagogie, 1979).

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

57 Interviul reprezint ă un ansamblu de comunic ări între dou ă persoane dintre
care una, datorit ă poziției sale, caut ă să o aprecieze și să o influen țeze pe
cealaltă.
Ancheta sub form ă de interviu poate avea loc atât la începutul cât și la
sfârșitul cercet ărilor, în ultimul caz f ăcându-se anumite preciz ări la unele
răspunsuri (rezultate) ob ținute de subiec ți la diferite probe la care au fost supu și.
Interviul are rolul de a decela anumite informa ții care nu pot fi ob ținute prin
intermediul celorlalte metode de cercetare furnizând informa ții, lămuriri și sfaturi
pentru subiec ți cu scopul de a le cunoa ște personalitatea și relația lor cu realitatea
exterioar ă.
Utilizarea interviului în cercetarea științifică are următoarele scopuri:
– scop explorator – de identificare a variabilelor și a relației dintre variabile
– ca instrument principal de recoltare a informa țiilor în vederea test ării
ipotezelor
– ca instrument de recoltare a unor informa ții suplimentare celor obț inute prin
alte tehnici
Avantajele interviului:
– flexibilitatea – posibilitatea de a ob ține răspunsuri specifice la fiecare
întrebare, fiind adapt abil la împrejur ări neprev ăzute
– observarea comportamentelor non-verbale, fapt ce spore ște calitatea și
cantitatea informaț iilor
– posibilitatea ob ținerii de r ăspunsuri de la persoane care nu știu să citească
sau să scrie
– abordarea unor teme mai co mplexe sau mai delicate

Dezavantaje:
– cost ridicat datorat cheltuielilor cu selecț ia, instruirea și plata operatorilor de
interviu
– pot apă rea erori datorit ă înclinaț iilor subiective, variabile și imprevizibile ale
operatorilor de interviu
– obț inerea unui num ăr mare și variat de r ăspunsuri
– neasigurarea anonimatului

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

58B.1. Interviul formal (directiv)
În cadrul acestui tip de interviu întreb ările puse de operator primesc
răspunsuri care se înregistrează în formă standardizat ă. Se caracterizeaz ă prin
faptul că întrebă rile reclam ă răspunsuri de tip închis fiind prestabilite și structurate
într-o ordine rigid ă. De asemenea, interviul se desf ășoară în timp limitat fiind
centrat pe tema de cercetare.

B.2. Interviul neformal (nondirectiv)
Acest tip de interviu prezint ă următoarele variante:
– interviul ghidat – presupune o anumit ă progresie și raționalitate a întreb ărilor
puse de operator cu scopul ob ținerii unor informa ții care să serveasc ă
obiectivelor propuse
– interviul conversa ție – plasarea întreb ărilor trebuie s ă se realizeze în a șa fel
încât să se observe și să iasă în eviden ță asociațiile de idei ale subiec ților
– interviul nedirec ționat – presupune schim barea ordinii întreb ărilor și chiar a
formulării lor, precum și adăugarea altor întrebă ri în timpul aplic ării acestui
tip de interviu

Date care se pot ob ține prin folosirea metodelor anchetei

Fapte obiective :
– vârsta, ocupa ția, vârsta de debut în sport, evolu ția performanț elor,
traumatisme și accidente, preocup ări culturale, starea social ă etc.
Fapte subiective:
– opinii, dispoziț ii, preferin țe, interese, sentimente, motive, conduite,
obișnuințe, deprinderi de comportament, perspectivele pentru urm ătorii ani,
temeri și griji, relat ări privind succesele ș i eșecurile, dificult ăți de adaptare la
o anumit ă situație etc.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

59Recomand ări cu privire la aplicarea întreb ărilor în cadrul metodelor de
anchetă

– întrebă rile să aibă o singură interpretare (aten ție la vocabular și la precizia
termenilor folosi ți)
– întrebă rile să fie relativ scurte
– întrebă rile să fie neutre, netenden țioase
– întrebă rile să nu sugereze un r ăspuns
– întrebă rile să fie puse în a șa fel încât subiectul s ă nu fie obligat s ă se
gândeasc ă mult sau s ă provoace ezit ări
– întrebă rile să nu lezeze prestigiul subiectului
– la început se vor aplica întreb ări la care se poate r ăspunde u șor, la sfâr șit
punându-se întrebă rile delicate
– este indicat ă folosirea unei întreb ări pentru o singur ă problem ă, nefiind
înlăturată nici posibilitatea aplic ării mai multor întreb ări pentru aceea și
problemă
– întrebă rile trebuie s ă aibă o anumit ă progresie și raționalitate
– observarea asocia țiilor de idei și a concluziilor exprimate de subiec ți
– dac ă sunt mai mult de 30 de întreb ări, se recomand ă scindarea
chestionarului în dou ă, al doilea chestionar fiind aplicat dup ă obținerea
răspunsurilor la primul chestionar

Limite și dificult ăți privind efectuarea anchetelor

– greșeala sistematic ă – reprezint ă tendinț a operatorului optim ist de a aprecia
“mai favorabil” și a celui pesimist de a aprecia “mai pu țin favorabil” ținuta
morală, caracterul și performan țele subiec ților;
– greșeala tendin ței centriste – reprezint ă poziția de neutralitate a operatorului
provenită din comoditate sau dificultatea de a decide o apreciere, fie
pozitivă, fie negativ ă;
– haloefectul – reprezint ă tendinț a operatorului de a aprecia o anumit ă calitate
a subiecților influen țat de o alt ă calitate a acestora;

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

60- greșeala contrastului – reprezint ă tendinț a de a aprecia un individ în contrast
cu felul propriu de a fi;
– greșeala de proiectare – reprezint ă tendinț a de a imprima modul personal de
gândire și simțire în aprecierea celorlal ți indivizi (cel care apreciaz ă va tinde
să-i aprecieze pe ceilal ți după propria experien ță).

Etapele anchetelor

1. Precizarea problemei și stabilirea obiectivelor de urm ărit
2. Stabilirea popula ției (eșantionului) asupra c ăreia se aplic ă ancheta
3. Pregă tirea instrumentelor de anchet ă
4. Efectuarea anchetei pilot și introducerea corectivelor în planul de anchet ă
5. Efectuarea anchetei propriu-zise
6. Prelucrarea și analiza rezultatelor
7. Interpretarea rezultatelor 8. Redactarea raportului final

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

61Înregistrarea datelor culese prin intermediul metodelor anchetei
CHESTIONAR
Acest chestionar este destinat investigă rii factorilor care pot determina
performan țele sportive ale juc ătorilor de baschet
Data:
Ora:
Locul:
Subiect:
Echipa: 1. Considera ți că o alimenta ție corectă este benefic ă pentru
obținerea performan țelor? De ce?
2. Care credeț i că este rolul antrenorului și cât de importantă este
contribuț ia lui la preg ătirea echipei?
3. Un arbitraj corect v ă avantajrază sau dezavantajeaz ă? De ce?
4. Cum considera ți că ar trebui s ă fie volumul și intensitatea
pregă tirii?
5. Ce importan ță au condiț iile materiale și care ar fi propunerile
pentru îmbun ătățirea acestor condi ții?
6. Consideri c ă refacerea după efort se realizeaz ă în mod
corespunz ător?
7. Care este nivelul stă rii emoționale în timpul antrenamentelor și
competiț iei? De ce te manife ști într-un anume fel?
8. Care crezi c ă sunt trăsăturile unui sportiv care pot determina
obținerea performan țelor?
9. Ce loc în clasament crezi c ă veț i ocupa la sfâr șitul
campionatului? Care sunt argumentele?
Notă
: Chestionarul prezentat mai sus este un chestionar direct care
necesită răspunsuri de tip deschis.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

62
CHESTIONAR

Acest chestionar este destinat investigă rii opinilor sportivilor în
legătură cu activitatea desf ășurată la cluburile în care activeaz ă
Data:
Locul:
Ora:
Subiect: Echipa:
1. Părinții au practicat un sport de performan ță?
– Da
– Nu
2. Cum apreciază părinții activitatea desf ășurată la club?
– Important ă
– Neimportantă
3. De ce te-ai orientat spre pra cticarea unui anumit sport?
– Pentru bani
– Impulsionat de p ărinți
– Importanță socială
4. Performan ța ta este mai bun ă
– În competiț ie
– În antrenament
5. În ce situa ții ai emoții mari?
– Înainte de competiț ie
– În timpul competi ției
– Dup ă competiț ie
6. Cum te manife ști în cazul unui e șec?

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

63- Plâns
– Te cerț i cu antrenorii, colegi, adversari
– Dai vina pe arbitru
7. Respecț i programul de pregă tire?
– Da
– Nu
– Uneori
8. Care sunt rela țiile cu colegii de echip ă?
– Foarte bune
– Bune
– Satisf ăcătoare
– Nesatisf ăcătoare
9. Te consideri un lider de echip ă?
– Da
– Nu
10. Ești des victima accidentelor?
– Da
– Nu
– Uneori
– Niciodată
11. Consideri c ă poț i realiza performan țe mai bune în cadrul
echipei?
– Da
– Nu
– Nu știu

Notă: Chestionarul prezentat este un chestionar direct cu r ăspunsuri
de tip închis.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

64
Ancheta sociometric ă

Domeniul manifest ărilor cu caracter social ș i anume al relaț iilor
interindividuale și a raporturilor dintre componen ții unei anumite colectivit ăți de
lucru a fost abordat și de către cercet ătorii domeniului educa ției fizice și sportului.
Cercetarea unor aspecte ale structurii și dinamicii grupurilor de lucru (clase de
elevi, echipe sportive, grupuri sau cupluri de sportivi etc.) primeș te prin metodele
de anchet ă posibilități de dezv ăluire a rela țiilor din sânul acestor grupuri.
Metoda sociometric ă se bazeaz ă pe tehnica chestionarului (așa numitul test
sociometric), particularit ățile acestei metode prin care se deosebe ște de
chestionarul “obi șnuit” sunt de ordin metodologic în ceea ce prive ște conținutul
întrebă rilor, modul de administrare și modul de prelucrare a r ăspunsurilor.
Studiul grupurilor s-a dezvoltat ca urmare a necesit ăților de cunoa ștere a
unor aspecte psiho-sociol ogice deosebit de importante cum sunt: gradul de
coeziune al grupului, influen țările reciproce dintre membrii aceluia și colectiv,
structura grupului, ierarhizarea membrilor s ăi etc.
Principalul mijloc de dezv ăluire a diferitelor caracteristici ale grupului este
studiul rela țiilor preferenț iale dintre membrii acestuia, rela ții care sunt spontane,
dar care în realitate sunt determinate, în afara factorilor individuali, de condi țiile
sociale ale dezvolt ării fiecărui component al grupului.
În cadrul acestei metode, se porne ște de la constatarea c ă, în grupurile în
care exist ă relații pozitive (de simpatie, prieteni e, colaborare, ajutor reciproc)
activitatea este mult mai eficient ă. Metoda sociometrică își propune s ă studieze
aceste rela ții preferen țiale tocmai în vederea stabilirii nivelului de coezivitate al
grupului și a elementelor de ordin psi hosociologic care o determin ă (existenț a unor
cupluri, nuclee, a unor membri izola ți sau respin și etc).
În afara aprecierii de ansambl u asupra grupului, metoda sociometric ă își
poate propune studiul statutului social al fiec ărui membru în parte în rela ție cu
ceilalți.
Elementul de baz ă al testului sociometric este preferin ța sau alegerea
pozitivă, negativă sau indiferent ă, exprimat ă ca răspuns la întreb ările puse de
cercetător.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

65
Condițiile administr ării testului sociometric

Majoritatea speciali știlor consider ă că cea mai eficient ă aplicare a testului
este atunci când membrii colectivelor se cu nosc destul de bine, pentru a fi în stare
să exprime preferin țe pe baze reale și nu la întâmplare.
Membrii grupului trebuie s ă primeasc ă asigurarea c ă răspunsurile lor, care
se cer a fi sincere, nu vor fi dezv ăluite colegilor.
Întrebă rile chestionarului trebuie s ă se refere la situa ții bine determinate sau
reale, întreb ările fiind construite de cercet ător în raport cu specificul general al
grupului și activității.
Întrebă rile în cadrul acestui test se pot formula în termenii urm ători:
– Enumeraț i-i pe primii trei (sau cinci et c.) dintre colegii cu care a ți prefera
să……………. (urmează denumirea activit ății).
– Enumeraț i-i pe primii trei (sau cinci etc.) dintre colegi cu care nu a ți prefera
să……………. (urmează denumirea activit ății).
– Pe care dintre colegi i-aț i alege conduc ători de joc? Enumera ți-i în ordinea
preferințelor.
– Pe care dintre colegi nu i-a ți alege căpitan de echip ă? Enumera ți-i în ordinea
respingerilor.
În continuare cercet ătorul poate stabili un punctaj pentru preferin țele și
respingerile formulate (de ex. 3, 2, 1 puncte pentru alegerile sau respingerile
formulate), acest punctaj trecându-se în documentele ulterioare de prelucrare și
servind la stabilirea cantitativ ă a relațiilor preferen țiale.

Indicatorii testul ui sociometric

a. Indicele statului social al lui A (I.S.S.)

Nr. subiec ților care îl aleg pe A
I.S.S. =
n – 1

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

66
b. Indicele expansiunii afective al lui A (I.E.Af.)

Nr. subiec ților aleși de A
I.E.Af. =
n – 1
c. Indicele de stabilitat e preferentiala a grupului
(I.S.P.)
Nr. alegerilor – Nr. respingerilor
I.S.P. =
n

d. Coeficientul de coeziune a grupului (C.C.G.)

Suma preferin țelor – Suma respingerilor
C.C.G. =
Suma preferin țelor + Suma respingerilor

e. Indicele de expansivitate al grupului (I.E.G.)

Num ărul alegerilor exprimate de grup
I.E.G. =
n

Analiza acestor indicatori permite stabilirea precis ă a caracteristicilor
preferențiale ale fiec ărui membru al grupului, cât și stabilirea structurii grupului în
ansamblul s ău.
Prelucrarea r ăspunsurilor se realizeaz ă în urma aplic ării chestionarului
sociometric. În urma aplic ării acestui tip de chestionar se alc ătuiește matricea

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

67sociometric ă (tabelul centralizator). În cadrul acestui tabel se vor trece subiec ții,
alegerile exprimate și ordinea de preferin ță a acestora, precum și punctele
obținute. Pe baza datelor din cadrul matricei sociometrice se calculeaz ă indicatorii
redați mai sus alcă tuindu-se astfel grafice corespunz ătoare (sociograme) care
oferă o privire global ă asupra structurii colectivului, permiț ând asfel intuirea direct ă
a coeziunii grupului și a poziț iei fiecărui membru în cadrul acestuia. De
asemenea, nivelul de coeziune al grupului poate fi apreciat și în urma compar ării
gradului de coeziune ob ținut cu indicatorii de coeziune care se reg ăsesc în
tabelele centralizatoare.

Rezumat
Definiț ia observa ției:
Observa ția reprezint ă contemplarea inten ționată a unui obiect,
document, fenomen sau proces și are ca scop culegerea de date concrete a
căror analiz ă științifică să permită generalizarea. (Epuran, M. 2005, p. 204-
205).
Tipuri de observa ție: întâmpl ătoare, științifică, directă , experimental ă
sau provocat ă, transversal ă și longitudinal ă, participativ ă, simpl ă,
pedagogic ă, psihologic ă, sociologic ă, statistică , autoobserva ția și
observarea activităț ilor complexe.
Definiț ia anchetei:
Ancheta urm ărește studiul opiniilor, motivelo r, atitudinilor, obiceiurilor,
manierelor de a lua decizii și de a se comporta a indivizilor sau a grupurilor
specifice (Epuran, M. 1995, p. 96) .
Clasificarea anchetelor:
a. Ancheta sub form ă de chestionar:
– chestionare po ștale
– chestionare directe
b. Ancheta sub form ă de interviu:
– interviu formal
– interviu neformal
Etapele de desf ășurare a unei anchete:
1. Precizarea problemei și stabilirea obiectivelor de urm ărit

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

682. Stabilirea popula ției (eșantionului) asupra c ăreia se aplic ă ancheta
3. Pregă tirea instrumentelor de anchet ă
4. Efectuarea anchetei pilot și introducerea corectivelor în planul de
anchetă
5. Efectuarea anchetei propriu-zise
6. Prelucrarea și analiza rezultatelor
7. Interpretarea rezultatelor 8. Redactarea raportului final
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Definiț i observa ția.
2. Tipuri de observa ție – enumerare.
3. Definiț i ancheta.
4. Clasificarea anchetelor. 5. Prezenta ți etapele de desf ășurare a unei anchete.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

69

UNITATEA DE ÎNV ĂȚARE NR. 4

METODE DE INVESTIGA ȚIE:
EXPERIMENTUL ȘI
MĂSURAREA ȘI TESTAREA ÎN EFS

Aceast ă unitate de înv ățare o continu ă pe cea precedent ă și
are ca scop identificar ea metodelor de investiga ție. Astfel, unitatea
este structurat ă pe prezentarea acestor metode, în special pe
experiment, respectiv m ăsurare și testare în activitatea de educa ție
fizică și sport.

Competen țele unității de învăț are
După parcurgerea acestei unit ăți de înv ățare studentul va fi
capabil:
– să identifice metodele de investiga ție experiment și măsurare
și testare;
– să utilizeze cuno ștințele teoretice legate de aceste metode;

Parcurgerea unit ăților de înv ățare presupune atât familiarizarea cu
noțiunile teoretice, cât și rezolvarea Testelor de autoevaluare . Astfel,
durata medie de parcur gere a acestei unit ăți de învățare este de 2 ore.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

70
3. EXPERIMENTUL

Metoda experimental ă reprezint ă un sistem complex de cunoaștere a
realității care verific ă o relație presupus ă (dată de ipotez ă) dintre dou ă fenomene,
prin provocarea și controlul acestora de c ătre experimentator (Epuran, M., 2005,
p. 247) .
Experimentul este o producere sau modificare inten ționată a fenomenului
cu scopul de a-l studia în condi ții mai favorabile (Pavelcu, V. și Didilescu, I., 1976,
p. 142).
Experimentul presupune o stare activ ă a subiectului unei cercet ări
implicând o activitate metodic ă și orientat ă spre scopul precis de verificare a unei
ipoteze. Experimentul este o activitate complex ă cu caracter premeditat care se
desfășoară pe baza unui ra ționament logic și care urm ărește producerea unui
fenomen în condi țiile dorite de cercetă tor.

Tipuri de experiment

a. Experimentul desf ășurat în laborator
Reprezint ă tipul de experiment în care cercetarea nu este supus ă
influențelor “externe”, aleatoare, cercet ătorul având condi țiile cele mai bune de
manevrare și control a “variabilelor” cercet ării.

b. Experimentul pedagogic
Reprezint ă tipul de experiment care are ca obiect de studiu grupurile de
elevi sau sportivi și are ca scop investigarea poten țialului bio-motric sau a
performan țelor pe care ace știa pot s ă le realizeze în cadrul procesului instructiv-
educativ.

c. Experimentul de verificare sau confirmare
Reprezint ă tipul fundamental de experiment care are ca scop verificarea
unei ipoteze formulate în prealabil.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

71d. Experimentul pilot
Reprezint ă un experiment preliminar (o repeti ție generală ), prin care
cercetătorul își verifică tehnicile de lucru (valoarea variabilei manevrate și condițiile
optime de aplicare a ei, tehnicile de adminstrare a stimulilor și de recoltare a
răspunsurilor etc.).

e. Experimentul func țional
Urmărește stabilirea rela ției funcționale dintre o variabil ă independent ă și o
variabilă dependent ă.

f. Experimentul provocat și invocat
Experimentul provocat este tipul clasic de expe riment, frecvent întâlnit,
constând în producerea variabilei independente și observarea efectelor ei.
În cazul experimentului invocat , variabila independent ă este activă și se
manifest ă fără interven ția experimentatorului, aceast ă variabilă putând fi produs ă
de natură sau de condi țiile particulare ale unei anumite activit ăți.
g. Experimentul longitudinal și transversal
Experimentul longitudinal poate fi de tip invocat, urm ărindu-se modific ările
corelate ale diferitelor variabile în diferitele momente ale evolu ției subiec ților (de
ex. dinamica evoluț iei capacit ății motrice poate fi urm ărită începând cu vârsta
preșcolară până la terminarea liceului).
Experimentul transversal constă din investigarea cu teste adecvate, la un
moment dat (într-o perioad ă scurtă ), a unor eșantioane de subiec ți de diferite
vârste.

h. Experimentul crucial
Constă în decizia de alegere a uneia dintre dou ă ipoteze sau teorii opuse,
infirmând-o pe una și confirmând-o pe cealalt ă.

i. Experimentul de explorare
Scopul acestui tip de experiment este descoperirea rela ției care poate
exista între dou ă variabile pentru a putea formula o ipoteză .

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

72j. Experimentul factorial
În experimentul factorial se utilizeaz ă mai multe variabile și se înregistreaz ă
modificările produse de acestea. De exemplu, exerci țiile izometrice utilizate pentru
investigarea posibilit ăților de cre ștere a forț ei.

Etapele unei cercet ări experimentale

– stabilirea temei, a problemelor, în raport cu cerin țele și posibilit ățile
cercetătorului;
– alegerea variabilelor experimentale în func ție de ipotezele avansate;
– stabilirea situa ției experimentale;
– stabilirea subiec ților în grupurile experimentale și de control;
– manipularea și măsurarea (controlul) variabilelor;
– prelucrarea datelor experimentale;
– redactarea raportului de cercetare.

Variabilele experimentale și controlul acestora

Principiul general în cadrul u nui experiment îl reprezint ă provocarea
modificării unei situa ții (stimul) și urmărirea efectelor acesteia asupra
comportamentului. În cadrul desf ășurării unui experiment, r ăspunsurile subiec ților
depind de stimulul aplicat precum și de personalitatea subiec ților (Paul Fraisse).

R = S P

Factorul manipulat de c ătre experimentator se numeș te variabil ă
independent ă, iar factorul modificat de c ătre variabila independent ă se nume ște
variabilă dependent ă. De exemplu, presupunem c ă un grup de sportivi a efectuat
un stagiu de preg ătire prin care s-a urm ărit dezvoltarea for ței. Mijloacele sau
modelele opera ționale (exerci țiile) propuse pentru dezvoltarea for ței se numesc
variabile independente, iar “câ știgul” de for ță obținut în urma aplic ării variabilei
independente se numește variabil ă dependent ă.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

73 Pentru rigoarea rezultatelor unei cercet ări se organizeaz ă experimentarea,
de regulă , pe dou ă grupe (grupa experimental ă și grupa de control) de subiec ți
(elevi, sportivi etc.) asem ănătoare ca preg ătire. Ambele grupe vor parcurge
același program de preg ătire, diferen ța constând în faptul c ă, la nivelul grupei
experimentale, se vor introduce mijloacel e propuse de experiment ator (variabila
independent ă) cu rolul îmbună tățirii (modific ării) performan țelor grupei
experimentale. Dup ă o perioad ă de timp se compar ă performan țele celor dou ă
grupe prin intermediul probelor și normelor de control sau a altor modalit ăți de
evaluare fixate. Diferenț a de performan ță (în plus sau în minus) dintre grupa
experimentală și control va fi pus ă pe seama efectelor mi jloacelor propuse la
nivelul grupei experimentale. Performan ța obținută de către grupa experimental ă
în urma experiment ării mijloacelor propuse de cercet ător se nume ște variabil ă
dependent ă.
Pentru desf ășurarea unei cercet ări se pot folosi, ca grupe experimentale și
control, acelea și grupe de subiec ți (clase, echipe etc.), înregistrându-se
performan țele grupei respec tive înaintea aplic ării variabilei independente și după
aplicarea acesteia.
Ceea ce se realizeaz ă în cadrul unui experiment se refer ă l a f a p t u l c ă,
manipularea variab ilei independente va produce modific ări asupra variabilei
dependente. Dac ă se constat ă că există modific ări ale variabilei dependente
atunci acest fapt înt ărește convingerea c ă între cele dou ă variabile exist ă o
legătură cauzală.
Pentru a se putea afirma c ă între două variabile exist ă o legătură cauzală ,
trebuie ca cercet ătorul să se asigure c ă variabila independent ă este singura
influență diferită pe care o sufer ă subiecții. De exemplu, presupunem c ă
desfășurăm un experiment pe două grupe de sportivi (o grup ă experimental ă
asupra c ăreia se aplic ă variabila independent ă și o grup ă de control asupra c ăreia
nu se aplic ă variabila independent ă). Variabila independent ă este alc ătuită dintr-o
serie de mijloace, elaborate de experimentator, destinate îmbun ătățirii unor ac țiuni
tactice din cadrul unei anumite ramuri sportive. Pentru reu șita experimentului
trebuie asigurate urm ătoarele condi ții:
– trebuie asigurat ca cele dou ă grupe s ă efectueze acela și număr de
antrenamente pe s ăptămână;

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

74- durata antrenamentelor trebuie s ă fie identic ă;
– mijloacele utilizate în preg ătire trebuie s ă fie identice (grupa experiment va
beneficia în plus de mijloacele propuse de experimentator);
– ambele grupe trebuie s ă se afle în acela și stadiu al pregă tirii;
– vârsta subiec ților trebuie s ă fie similar ă sau apropiat ă;
– subiec ții să fie de acela și sex;
– în general, antrenorul (profesorul) s ă fie acela și.
Ignorarea condi țiilor enumerate mai sus poate determina posibile cauze ale
diferenț ei de performan ță în cadrul celor dou ă grupe. Prezenț a unor variabile
exterioare necontrolate, distor sionate, ne poate împiedica s ă afirmăm cu
certitudine că modifică rile variabilei dependente s-au produs datorit ă aplicării
variabilei independente.

Alcătuirea planurilor experimentale

Cu toate c ă, în general, experimentele au o structur ă asemănătoare, ele
diferă în ceea ce prive ște complexitatea și modul de concepere. Experimentele pot
avea una sau mai multe variabile independente care po t fi administrate aceluia și
grup de subiec ți sau grupurilor de subiec ți diferite.

Planuri experimentale cu o singur ă variabilă independent ă

Să presupunem că desfășurăm o cercetare care dore ște să scoată în
evidență efectul pe care-l au jocurile sportive as upra climatului social al elevilor din
ciclul gimnazial. Exist ă o multitudine de c ăi prin care se poate desfăș ura aceast ă
cercetare:
– se poate studia climatul social exis tent la un moment dat în diferite școli, la
nivelul ciclului gimnazial, în timpul lec țiilor cu teme din jocuri sportive
– se poate evalua m ăsura în care jocurile sportive sunt utilizate în lec țiile de
educaț ie fizică din cadrul școlilor respective
– se pot studia clasele de gimnaziu în care un anumit num ăr de elevi practic ă
un joc sportiv în cadrul diferitelor cluburi

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

75- se pot investiga opinii le profesorilor de educa ție fizică privind climatul social
al claselor de gimnaziu care practic ă regulat și intensiv jocurile sportive
– se poate investiga climatul social al elevilor din ciclul gimnazial, prin
practicarea intensiv ă ( de exemplu de trei ori pe s ăptămână) a unui joc
sportiv
Alegerea uneia sau alteia dintre aceste posibilit ăți determin ă în mod decisiv
felul în care se va alc ătui planul experimental. Dup ă ce s-a hot ărât care va fi
variabila independent ă, mai rămâne de stabilit modul în care subiec ții vor fi aloca ți
situațiilor experimentale.
În cadrul ultimului exemplu redat mai sus, se poate compara climatul social
al claselor de elevi care practic ă intensiv un joc sportiv (grupe experimentale) cu
climatul social al claselor care nu practic ă nici un joc sportiv (grupe de control). În
acest caz vom avea grupuri (clase) de subiec ți diferiți pentru fiecare din situa țiile
experimentale propuse. Aceste grupuri se numesc grupuri (e șantioane)
independente sau necorelate (varianta a).
O altă variantă ar fi utilizarea acelora și clase de elevi în scopul investig ării
influenței pe care o au jocurile sportive as upra climatului social al claselor
respective. În acest caz se va evalua și compara climatul social existent înainte de
începerea aplic ării programului intensiv de jocuri sportive cu climatul social
înregistrat dup ă aplicarea programului respectiv ( de exemplu un an). În acest caz
este vorba de aceeiași subiec ți pentru fiecare situa ție experimental ă, aceste
grupuri numindu-se grupuri (e șantioane) corelate (varianta b.).
În cazul variantei a, experimentatorul trebuie s ă se asigure c ă asupra
subiecților nu au ac ționat factori distorsionan ți și anume c ă, atmosfera (climatul)
socială a grupelor experimentale nu era de la început mai bun ă decât climatul
social al grupelor de contro l. Pentru a controla acest factor – efectul diferen țelor
individuale – se poate utiliza varianta b.
Trebuie men ționat că și varianta b poate avea dezavantajele sale.
Dacă acest tip de plan experiment al (varianta b) elimin ă efectul diferen țelor
individuale (a diferen țelor dintre cele dou ă grupuri) el poate prezenta un alt efect
cu caracter distorsionant și anume efectul de ordine . În acest caz, în cazul
variantei b, chiar dac ă se constat ă că atmosfera (climatul) social ă a fost mai bun ă
după un an de practicare intensiv ă a jocurilor sportive, nu se poate afirma cu

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

76certitudine c ă aceasta nu ar fi fost mai bun ă și fără practicarea jocurilor sportive.
Pentru a elimina acest “efe ct de ordine” în practic ă se utilizeaz ă o tehnic ă numită
contraechilibrare. Această tehnică presupune evaluarea climatului social (în cazul
variantei b) înainte de practicarea intensiv ă a jocurilor sportive, dup ă practicarea
acestora, iar apoi la un anumit interval de timp în care practicarea jocurilor
sportive nu a mai avut lo c. Pentru a concluziona c ă practicarea intensiv ă a
jocurilor sportive a dus la obț inerea unui climat social mai bun în rândul elevilor
trebuie s ă rezulte, în urma evalu ării elevilor, c ă atmosfera social ă a fost mai bun ă
în timpul sau imediat dup ă practicarea jocurilor sportive.
O altă tehnică menită să elimine dezavantajele efectului diferen țelor
individuale și a celui de ordine se nume ște plan experimental cu subiec ți perechi
(sau grupuri asociate). În acest caz se alc ătuiesc perechi de subiec ți care să aibă
caracteristici similare s au foarte apropiate, astfel:
– efectuarea unor test ări adecvate
– în urma test ărilor se alc ătuiesc perechile de subiec ți (sau grupuri) cu
rezultate similare sau foarte apropiate
– prin utilizarea unui procedeu aleator (de exemplu tragere la sor ți) vom aloca
subiecții (sau grupele perechi) uneia sau alteia dintre situa țiile experimentale
(grupe experimentale sau control)

Planuri experimentale cu mai multe variabile independente

În cazul exemplului prezentat mai sus se poate urm ări nu numai efectul pe
care-l au jocurile sportive asupra climatul ui social al claselor de gimnaziu, ci și
efectul unei alte variabile independente cu m ar fi nivelul de dezvoltare al calit ăților
motrice. În acest caz planul exper imental se poate complica având urm ătoarele
categorii de grupuri:
– grupuri care nu practic ă jocuri sportive având calit ăți motrice slab dezvoltate
– grupuri care nu practic ă jocuri sportive având calit ăți motrice bine dezvoltate
– grupuri care practic ă jocuri sportive având calit ăți motrice slab dezvoltate
– grupuri care practic ă jocuri sportive având calit ăți motrice bine dezvoltate

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

77Ipoteza experimental ă și ipoteza nulă

De modul în care este formulată ipoteza depinde calitatea organiz ării și
desfășurării unei cercetă ri concrete.
Presupunerea, explica ția provizorie cu care se intervine (infereaz ă) asupra
unei rela ții dintre dou ă sau mai multe fenomene, asupra leg ăturilor cauzale și
asupra mecanismelor sau st ructurii fenomenelor, poart ă numele de ipotez ă.
Ceea ce îndeamn ă un cercet ător să treacă la conceperea unui experiment
este presupunerea c ă între două situații experimentale va exista o diferen ță. Din
acest motiv aceast ă presupunere se nume ște ipotez ă experimental ă .
Ipotezele experimentale pot fi formulate în dou ă feluri:
– Ipoteze experimentale bidirec ționale – pornesc de la presupunerea c ă vor
exista diferenț e între condi țiile (situa țiile) experimentale dar nu precizeaz ă
sensul acestei diferen țe (de exemplu, se poate presupune c ă va exista o
diferență între climatul social al grupelor experimentale și climatul social al
grupelor de control, dar nu se precizeaz ă în favoarea că rei grupe și dacă
această diferență este semnificativ ă).
– Ipoteze experimentale unidirec ționale – care anticipeaz ă apariția unei
diferenț e între situa țiile experimentale și precizeaz ă și sensul acestei
diferențe (de exemplu, se anticipeaz ă că vor exista diferen țe semnificative
între climatul social al grupelor experimentale și climatul social al grupelor de
control în favoarea grupelor experimentale, aceast ă diferență datorându-se
programului intensiv de jocuri sportive care a fost aplicat asupra grupei
experimentale.
Presupunerea c ă nu vor exista diferen țe între două situații experimentale se
numește ipotez ă nulă. Ipoteza nul ă presupune c ă variabila independent ă nu
influențează variabila dependent ă.

Condiții de formulare și verificare a ipotezelor

– ipoteza s ă fie în concordan ță cu baza teoretic ă și metodologică din care s-a
ivit
– ipoteza s ă fie în principal verificabil ă;

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

78- ipoteza nu trebuie s ă fie în contradic ție cu alte legi sau teorii considerate
adevărate;
– ipoteza nu trebuie s ă contrazic ă legile logice ale gândirii;
– verificarea ipotezei trebuie s ă se realizeze pe un num ăr cât mai mare de
cazuri.

4. MĂSURAREA ȘI TESTAREA ÎN ACTIVITATEA DE
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

MĂSURAREA

Este o component ă de bază a procesului de cunoa ștere, un subproces și
un moment al cunoa șterii. “Principiul” a m ăsura înseamnă a cunoa ște și
dovedește necesitatea și importan ța măsurării în cunoașterea științifică.
Măsurarea reprezint ă totalitatea ac țiunilor care vizeaz ă o coresponden ță
între subiectul sau fenomenul m ăsurat (deprinderi motric e, priceperi motrice,
calități motrice etc.) și unitatea de m ăsură, prin aplicarea unor probe de control
(sau probe tehnice), cu scopul de a re colta rezultate sau date în vederea
cunoașterii cât mai precise a efectelor practic ării exerci țiilor fizice și, în general, a
comportamentului subiec ților în activitatea de educa ție fizică și sport (Dragnea, A.
1984, p.23).
Măsurarea este procesul de atribuire de numere propriet ăților obiectelor și
fenomenelor dup ă anumite reguli, astfel încât rela țiile numerice s ă fie relevante
pentru obiectele și fenomenele respective (Epuran, M. 1995, p.157).
Măsurarea este ac țiunea de determinare a valorii unei m ărimi (Mic dicț ionar
enciclopedic).
O operație de măsurare cuprinde urm ătoarele elemente:
– obiectul de m ăsurat;
– unitatea de m ăsură sau etalonul;
– reguli de atribuire a valorilor în acord cu propriet ățile obiectului respectiv.
Exactitatea m ăsurării este dat ă de:
– calitatea instrumentului de m ăsură (probă, test etc.);
– rigurozitatea aplic ării tehnicilor și instrumentelor de m ăsură;

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

79- condiț iile favorizante pentru actul de m ăsurare.
Foarte important în realizarea actului de m ăsurare este etalonul (unitatea
de măsură) care se mai numește și barem (mai ales în cazul testelor). Etalonul
reprezint ă sistemul de referin ță cu ajutorul c ăruia judec ăm, în condi ții
standardizate, deosebirile de aptitudini și trăsături dintre indivizi.
În activitatea de educa ție fizică și sport, unit ățile de m ăsură cele mai
frecvente sunt cele pentru spaț iu și timp la care se adaug ă înscrierea golurilor și
obținerea punctelor.
Măsurarea în activitatea de educa ție fizică și sport este prioritar indirectă ,
adică nu se m ăsoară obiectul în sine, ci manifest area sau caracteristicile sale,
excepț ie făcând măsurarea privind dezvoltarea fizic ă (aceasta fiind direct ă). De
asemenea, m ăsurarea poate fi relativ ă, deoarece niciodat ă nu se pot m ăsura
toate posibilit ățile unui subiect.
Măsurarea cu ajutorul instrumentelor de m ăsură presupune ob ținerea unui
anumit num ăr (rezultat). Pentru interpreta rea unui set de numere care se ob țin în
urma măsurării trebuie înț eles ce anume reprezint ă numerele respective, acest
lucru depinzând de tipul de scal ă utilizat în m ăsurare.
Există patru niveluri (scale) de m ăsurare:
a. Scal ă nominală (categorial ă) – reprezint ă un set de categorii prin intermediul
cărora a fost opera ționalizat fenomenul cercetat. În cadrul acestui tip de scal ă
analiza valorilor se face prin analiza rela țiilor de egalitate și de neegalitate
dintre categoriile respective. Valorile respective nu au semnifica ție de num ăr
fiind constituite din obiecte s au fenomene care fac parte din aceea și clasă (de
exemplu lista juc ătorilor unei echipe, lista elevilor dintr-o clas ă, grup etc.);
b. Scal ă ordinală – corespunde situa țiilor în care propriet ățile studiate se pot
ierarhiza în func ție de intensitatea lor. Valorile atribuite sunt valori numerale
ele reflectând rela ția de ordine (mai mare sau mai mic). Pe aceast ă bază se
poate indica rangul diferitelor poziț ii ocupate de elevi (sportivi) f ără a se putea
preciza cu cât este mai mare sau mai mic ă o poziț ie în raport cu cealalt ă (de
exemplu, în cazul clasamentului alerg ătorilor dup ă disputarea unei finale, locul
ocupat de participan ți este de ordine ș i nu de m ărime deoarece nu se poate
afirma că sportivul clasat pe locul I este de dou ă ori mai bun decât cel clasat
pe locul 3);

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

80c. Scal ă de intervale egale – corespunde situa țiilor în care obiectul m ăsurat
poate fi descris cantitativ prin utilizarea valorilor numerice f ără a exista un
punct natural de pornire în atribuirea acestora (de exemplu punctele din
tabelele de etalonare ale unor teste de motricitate);
d. Scala de m ărime (propor ții) – corespunde situa țiilor în care obiectul m ăsurat
poate fi descris cantitativ luându-se în considerare 0 natural ca punct de
pornire. Acest tip de scal ă are în componen ță atât caracteristicile categoriale
cât și cele de ordine ș i distanță.

TESTAREA

Testarea este o prob ă standardizat ă în ceea ce prive ște administrarea,
interpretarea și cotarea ei și care furnizeaz ă date asupra anumitor caracteristici
psihofiziologice sau psih ice ale anumitor sarcini (Neveanu, P.P. și colab. 1978,
p.58)
Testul este o prob ă determinat ă ce implică o sarcin ă de îndeplinit identic ă
pentru to ți subiecții, pe baza unei tehnici precise, în scopul aprecierii succesului,
eșecului sau not ării numerice a reușitei (Pieron, H. 1968. P.78)
Testele reprezint ă instrumente de lucru standardi zate, cu valoare de model,
elaborate pe cale experimental ă, în scopul evalu ării capacit ăților fizice ale
subiecților aflaț i în aceea și situație (situații identice) (Ardeleanu, T. 1972, p.96).
Datorită faptului c ă testul este metoda de investiga ție intens utilizat ă în
domeniul educa ției fizice și sportului, se impune sublinierea urm ătoarelor aspecte:
– sarcina pe care o au subiec ții de îndeplinit reprezint ă un stimul care reclam ă
un răspuns. Este important ă stabilirea tipului de stimul care trebuie aplicat,
alegerea corect ă a acestuia condi ționând ob ținerea unor rezultate valide;
– stimulul aplicat trebuie s ă fie identic pentru to ți subiecții supuși testării, acest
fapt condi ționând ob ținerea unor rezultate fidele și obiective;
– stimulul trebuie s ă fie foarte bine precizat iar tehnica de execu ție trebuie s ă
fie perfect însușit ă de către subiec ți, acest fapt ducând la diminuarea
factorilor distorsionan ți;
– reac ția la stimul trebuie m ăsurată cu acurate țe utilizând instrumente cât mai
precise, permi țându-se astfel notarea numeric ă a reușitei sau e șecului și

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

81aprecierea (reu șitei sau e șecului) prin compararea rezultatelor ob ținute.
Compararea se poate face între rezultatele subiec ților care au participat la
un anumit test sau între re zultatele acestor subiecț i și rezultatele popula ției
din care ace știa fac parte.

Condiții fundamentale de aplicare a testelor

1. Validitatea – testul este valid dac ă măsoară ceea ce î și propune.
2. Fidelitatea – testul este de încredere dac ă și la o alt ă măsurare ulterioar ă
asupra acelora și subiec ți se obțin acelea și rezultate (cu mici fluctua ții).
3. Obiectivitatea test ului – presupune neinfluen țarea rezultatelor de c ătre
personalitatea ex aminatorului.
4. Etalonarea test elor – reprezint ă operaț ia de stabilire a sc ării valorice a
rezultatelor unui e șantion de subiec ți sau popula ție.

Rezumat
Definiț ia experimentului:
Metoda experimental ă reprezint ă un sistem complex de
cunoaștere a realit ății care verific ă o relație presupus ă (dată de ipotez ă)
dintre dou ă fenomene, prin provocarea și controlul acestora de c ătre
experimentator (Epuran, M., 2005, p. 247) .
Tipuri de experiment: experimentul desf ășurat în laborator,
experimentul pedagogic, experimentul de verificare sau confirmare,
experimentul pilot, experimentul func țional, experimentul provocat și
invocat, experimentul longitudinal și transversal, experimentul crucial,
experimentul de explorare, experimentul factorial.
Etapele unei cercet ări experimentale sunt:
– stabilirea temei, a problem elor, în raport cu cerin țele și
posibilitățile cercet ătorului;
– alegerea variabilelor experimentale în func ție de ipotezele
avansate;
– stabilirea situa ției experimentale;
– stabilirea subiec ților în grupurile experimentale și de control;

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

82- manipularea și măsurarea (controlul) variabilelor;
– prelucrarea datelor experimentale;
– redactarea raportului de cercetare.
Definiț ia mă surării:
Măsurarea este procesul de at ribuire de numere propriet ăților
obiectelor și fenomenelor dup ă anumite reguli, astfel încât rela țiile
numerice să fie relevante pentru obiectele și fenomenele respective
(Epuran, M. 1995, p.157).
Definiț ia testării:
Testarea este o prob ă standardizat ă în ceea ce prive ște
administrarea, interpretarea și cotarea ei și care furnizeaz ă date asupra
anumitor caracteristici ps ihofiziologice sau psihice ale anumitor sarcini
(Neveanu, P.P. și colab. 1978, p.58).

TEST DE AUTOEVALUARE
1. Definiț i experimentul.
2. Tipuri de experiment – enumerare.
3. Enumeraț i etapele unei cercet ări experimentale.
4. Definiț i măsurarea.
5. Definiț i testarea.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

83

UNITATEA DE ÎNV ĂȚARE NR. 5

METODE DE ANALIZ Ă ȘI
INTERPRETARE
METODA STATISTIC Ă

Aceast ă unitate de înv ățare prezint ă metoda statistică – metod ă
de investiga ție și interpretare. Astfel, unitatea de înv ățare nr. 5 este
axată pe descrierea indicatorilor statistici cel mai des utiliza ți în
activitatea de educa ție fizică și sport (media aritmetic ă, mediana,
modulul, dispersia, abat erea standard, coeficientul de variabilitate,
amplitudinea și corelația statistic ă).

Competen țele unității de învăț are
După parcurgerea acestei unit ăți de înv ățare studentul va fi
capabil:
– să defineasc ă metoda statistic ă;
– să identifice indicatorii statistici ce urmeaz ă a fi utilizaț i
cercetările viitoare ;
– să utilizeze cuno ștințele teoretice legate de aceast ă metodă;

Parcurgerea unit ăților de înv ățare presupune atât familiarizarea cu
noțiunile teoretice, cât și rezolvarea Testelor de autoevaluare . Astfel,
durata medie de parcur gere a acestei unit ăți de învățare este de 2 ore.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

84METODA STATISTIC Ă

Metoda statistic ă reprezint ă totalitatea procedeelor, tehnicilor și principiilor
utlizate pentru efectuarea observ ării fenomenelor sociale de mas ă, pentru
prelucrarea datelor ob ținute prin observare și pentru analiza și interpretarea
rezultatelor care permit fi nalizarea procesului de cunoa ștere statistic ă prin
examinarea expresiilor numerice generalizatoare ob ținute în urma procesului de
prelucrare (Epuran, M. p.245) .
Cercetarea statistic ă se desf ășoară în trei etape succesive: observarea
statistică – prelucarea statistic ă – analiza și interpretarea statistic ă.
Observarea statistic ă – presupune culegerea (înr egistrarea) datelor
individuale de mas ă.
Prelucrarea statistic ă – presupune sistematizarea datelor și aplicarea
indicatorilor statistici.
Analiza și interpretarea statistic ă – presupune confruntarea și compararea
rezultatelor ob ținute, formularea concluziilor st atistice, fundamentarea calculelor
de prognoz ă.
Procesul de organ izare a unei cercet ări statistice presupune urm ătoarele
operaț ii:
– stabilirea popula ției sau colectivit ății statistice care se studiaz ă;
– identificarea element elor componente ale popula ției sau colectivit ății
statistice (de exemplu, clasa de elevi, echipa, locul de desf ășurare al
cercetării etc.);
– determinarea caracteristicilor care vor fi înregistrate și studiate (talia,
greutatea, forț a, îndemânarea etc.);
– elaborarea planului observ ării;
– elaborarea formularea și instruc țiunilor de completare;
– stabilirea instrumentelor de m ăsurare;
– culegerea și verificarea datelor;
– sistematizarea datelor sub form ă de tabele, grafice etc.;
– calculul indicatorilor statistici și aplicarea testelor de semnifica ție;
– verificarea ipotezelor;
– întocmirea raportului de analiz ă;

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

85- formularea concluziei statistice.
Indicatorii statisti ci frecvent utiliza ți în activitatea de educa ție fizică și sport
sunt urm ătorii: media, mediana, modulul, amplitudinea, disp ersia, abaterea
standard, coeficientul de variabi litate, coeficientul de corela ție, indicatori de
regresie, teste de semnifica ție etc.

MEDIA ARITMETICĂ (X)

Reprezint ă un indice de grupare a datelor, fii nd indicatorul statistic cel mai
des utilizat la interpre tarea datelor recoltate și care se ia în considerare în toate
calculele ulterioare. Conceptul de medie are semnifica ția de centralitate pentru un
șir de date sau rezultate reale. Media este o catitate fictiv ă care aproximeaz ă un
centru spre care și în jurul c ăruia graviteaz ă datele provenite dintr-o mă surare
reală . Aproxima ția este cu atât mai bun ă cu cât extremele șirului de date sunt mai
apropiate între ele (A. Gagea, 1999, p.302). Media oferă cea mai precis ă măsură
a tendinței centrale, supusă însă la trei genuri de influen țe, exercitate de valorile
extreme maxime, valorile extreme minime și valorile cu frecven ța cea mai mare.
Dacă una sau dou ă valori din șirul de date sunt ie șite din comun (foarte mari sau
foarte mici), acestea pot influen ța media aritmetic ă, situație în care î și pierde din
precizie și reprezentativitate (A. Dragnea, 1984, p. 27).
Formula de calcul:
Σxi
X =
n
unde: – X – media aritmetic ă
– Σ xi – suma valorilor individuale
– n – num ărul de cazuri

MODULUL (Mo)
Este un indice de grupare și reprezint ă valoarea m ăsurată sau observat ă
care apare cu frecven ța cea mai mare în cadrul unui șir de date. Rezultatele unei
măsurători din cadrul unui e șantion sau popula ții pot fi mai bine reprezentate și

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

86caracterizate de o valoare care apar e de mai multe ori, decât de o alt ă valoare
care apare de mai pu ține ori sau o singur ă dată .

MEDIANA (Me)

Este un indice de grupare și reprezint ă valoarea care împarte șirul de date
în două părți egale. Ca urmare 50% din variabile vor fi situate sub median ă, iar
50% peste valoarea medianei. Dac ă repartiția (șirul de date) cuprinde un num ăr
impar de elemente, atunci media na este o valoare concret ă aflată pe poziț ia n +
1, iar dacă șirul de date cuprinde un num ăr par de elemente, atunci mediana va fi
reprezentat ă de media celor dou ă elemente centrale.
Exemplu:
Presupunem c ă în cadrul unei școli, la alergarea de vitez ă, un eșantion de
23 de elevi au ob ținut urm ătoarele rezultate (vezi tabelul 1). S ă se calculeze
media, mediana și modulul:
Tab. 1 Tab. 2
n xi n xi
1 4.9 1 4.9
2 5.1 2 4.9
3 5 3 5
4 5 4 5
5 4.9 5 5
6 5.1 6 5
7 5.4 7 5
8 5.3 8 5.1
9 5.2 9 5.1
10 5.1 10 5.1
11 5.1 11 5.1
12 5.1 12 5.1
13 5.2 13 5.1
14 5.2 14 5.1
15 5 15 5.2

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

8716 5 16 5.2
17 5.3 17 5.2
18 5.3 18 5.2
19 5.1 19 5.3
20 5.2 20 5.3
21 5.1 21 5.3
22 5 22 5.4
23 5.4 23 5.4

Σxi 118
X = = = 5.1
n 23

Pentru stabilirea valorii medianei (Me) trebuie ordonat e datele (vezi tab. 2).
Dacă numărul de indivizi (elevi) este impar (23) atunci mediana se calculeaz ă
folosind rela ția
n + 1 = 23 + 1 = 12.
2 2
Rezultă, în acest caz, c ă mediana este reprezentat ă de valoarea situat ă la
poziția a-12-a (vezi tab.2) – Me = 5.1
Pentru stabilirea valorii m odulului (Mo), vom observa c ă valoarea care
apare de cele mai multe ori (sau cu frecven ța cea mai mare) este valoarea 5.1.
Rezultă că Mo = 5.1.
Media, mediana și modulul reprezint ă indici de grupare, iar prin calcularea
lor se urm ărește caracterizarea unui colectiv statistic printr-un singur indicator.
Valoarea ob ținută nu caracterizeaz ă indivizii din colectiv, ci colectivul în întregime.

DISPERSIA (S²)

Cunoașterea gradului de împrăștiere ( distribuție sau dispersie) a datelor
recoltate ofer ă posibilitatea efectu ării unor observaț ii în două direcții:

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

88- aprecierea obiectivă a măsurării sau gradului de distribu ție (împrăștiere)
a datelor
– valorificarea mediei aritmetice
Ca urmare, este necesar ca în permanen ță să se asocieze cei doi
parametri, dispersia reprezentând gradul de împr ăștiere al valorilor ob ținute în
jurul mediei aritmetice (A. Dragnea, 1984, p.29).
De multe ori media nu ne poate furniza informa ții valabile și semnificative
asupra rezultatelor ob ținute de un colectiv. Se poate întâlni situa ția în care media
a două colective s ă nu difere și să fim tenta ți să le consider ăm asemănătoare.
Dacă dispersia este mare, vom întâlni va lori mult deosebite de medie (mari și
mici), pe când la colect ivul cu dispersie mic ă, valorile acestuia tind s ă se grupeze
în jurul mediei.
Formula de calcul:

S² = Σ (xi – x) ²
n – 1
Cei mai utiliza ți indicatori ai dispersiei sunt abaterea standard (sau
abaterea tip), amplitudinea și coeficientul de variabilitate.

ABATEREA STANDARD (S)

Abaterea standard este un num ăr fictiv care aproximeaz ă măsura în care
rezultatele unui șir de măsurători reale se împr ăștie în jurul valorii centrale.
Abaterea standard are înto tdeauna înainte semnul ± și reprezint ă standardul cu
care se poate abate de la media aritmetic ă fiecare din valorile individuale ale unui
șir de date. Distribu ția “normal ă” a datelor de o parte și alta a mediei aritmetice
face parte din cadrul distribu țiilor în care curba frecven țelor se prezint ă sub forma
unui clopot (curba lui Gauss) în sec țiune transversal ă, având dou ă jumătăți
simetrice, în care frecven țele de apari ție ale variabilei x cad propor țional și simetric
în raport cu frecven ța maxim ă care corespunde, de cele mai multe ori, cu valoarea
centrală (vezi figura de mai jos). S- a stabilit prin calcule c ă, în intervalul cuprins
între medie și ± abaterea standard se g ăsesc 68,37% din num ărul tuturor valorilor

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

89posibile; în intervalul cuprins între medie și ± 2 abateri standard se g ăsesc
93,45% din cazuri; în intervalul cuprins între medie și ± 3 abater i standard se
găsesc 99,73% din cazuri; în intervalul cuprins între medie și ± 4 abateri standard
se găsesc 99,94% din cazuri.

y

68,37%
93,45%

99,73%
99,94%
-4S -3S -2S -S S 2S 3S 4S
X

După cum se poate observa din figura de mai sus, repr ezentarea grafic ă a
unei distribu ții normale prezint ă o simetrie perfect ă și o boltire moderat ă.
Asemenea distribu ții “ideale” nu se prea întâlnesc în practic ă, realitatea furnizând
distribuții mai mult sau mai pu țin asimetrice. Pentru ex emplificare vom lua în
considerare rezultatele prezentate la tabel ul 1, în care abaterea standard calculat ă
pentru eșantionul respectiv S=±0,14. Dis tribuirea datelor de o parte și alta a
mediei aritmetice, precum și forma curbei va ar ăta în felul urm ător:

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

90

y (frecvenț a)

.

.

.
.

4,9 5 5,1 5,2 5,3 5,4
x (date)

Se poate aprecia astfel c ă, abaterea de la media aritmetic ă cu ± 0,14 se
înscrie în standardul calculat pentru e șantionul respectiv, valo rile situându-se între
4,96 și 5,24 ceea ce înseamn ă că cel puțin 68,37% din cazuri se afl ă în acest
interval, în afara celor dou ă abateri situându-se 7 cazuri. Dac ă se vor lua dou ă
abateri standard la stânga și două abateri standard la dreapta, vor fi cuprinse
aproape toate datele din exemplul nostru.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

91Formula de calcul:

S = S² sau S = Σ (xi – x) ²
n – 1

COEFICIENTUL DE VARIABILITATE (Cv)

Coeficientul de variabilitate reprezint ă exprimarea în procente a câtului
dintre abaterea standard și media aritmetic ă, scoțând în eviden ță gradul de
omogenitate a unuia sau mai multor colective de subiec ți. Valoarea coeficientului
de variabilitate este invers propor țională cu omogenitatea (cu cât valoarea este
mai mică , cu atât omogenitatea este mai mare.
Principala calitate a coefici entului de variabilitate const ă în aceea c ă face
posibilă compararea colectivelor m ăsurate cu unit ăți de măsură diferite, prin
exprimarea valorilor în procent e. De asemenea, se pot compara șirurile de date
obținute de un colectiv m ăsurat la mai multe probe, precum și colective diferite
măsurate cu aceea și probă su cu probe diferite (A. Dragnea, 1984, p.31).
Cu cât coeficientul de variabilitate es te mai mic, cu atât gruparea datelor în
jurul mediei aritmetice este mai pronun țată, ceea ce înseamn ă că datele ob ținute
prezintă încredere (semnifica ție).
Coeficientul de variabilitate poate s ă ia valori între 0 și 100 (valoarea 0 fiind
caz ideal). Statistica recomandă pentru interpretarea coeficientului de variabilitate
următoarele trepte de apreciere:
– 0 – 10 % omogenitate mare – 10 – 20 % omogenitate medie
– peste 20 % lips ă de omogenitate
Alți autori (Agoston) recomand ă pentru apreciere și alte valori atunci
când se lucreaz ă cu variabile recoltate din procesul instructiv-educativ:
– 0 – 15 % omogenitate mare (împr ăștiere mică )
– 15 – 25 % omogenitate medie (împr ăștiere moderat ă)
– 25 – 35 % omogenitate mic ă (împrăș tiere mare)

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

92- peste 35 % lips ă de omogenitate
Formula de calcul:

Cv = S x 100
X

În cazul exemplului din tabelul 1:

Cv = S x 100 = 0,14 x 100 = 2,74 %
X 5,1

AMPLITUDINEA (W)

Amplitudinea reprezint ă diferenț a dintre valoarea maxim ă și valoarea
minimă a unui șir de date ob ținute de un e șantion sau popula ție de subiec ți.
Formula de calcul:
W = X max. – X min.
unde: X max. – valoarea cea mai mare a variabilelor
X mi n. – valoarea cea mai mic ă a variabilelor
În cazul exemplului de la tabelul 1:
W = X max. – X min. = 5,4 – 4,9 = 0,5. Se poate aprecia c ă cel e 23 de
rezultate se întind pe o scar ă de 0,5 sec.
Dacă, de exemplu, se compar ă rezultatele (la aceea și probă) a dou ă
eșantioane compuse dintr-un num ăr egal de subiec ți, eșantionul care are
amplitudinea mai mic ă este mai omogen, datele fiind mai grupate.

CORELA ȚIA STATISTIC Ă (r)

Corelația statistic ă este una din formele de interpretare analitic ă prin care se
apreciaz ă asemănarea modurilor de varia ție a două sau mai multor șiruri de date
(A. Gagea, 1999). Termenul de corelaț ie define ște dependen ța sau for ța legăturii

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

93(grad de asem ănare) dintre dou ă șiruri de valori. Corela ția scoate în eviden ță cât
de asem ănător variază două șiruri de date.
Coeficien ții de corela ție au valori cuprinse între + 1 și – 1. Cu cât valorile
calculate se apropie de + 1 cu atât leg ătura dintre cei doi factori m ăsurați este mai
strânsă (legătură puternică pozitivă) și cu cât se apropie de – 1 se înregistrează o
legătură puternică negativ ă. Relația dintre factorii m ăsurați poate fi și inversă
(dacă una dintre valori crește, cealalt ă scade). Dac ă, coeficientul de corela ție este
0 înseamnă că nu există între variabile nici o rela ție.
În domeniul educa ției fizice și sportului, unde se prelucreaz ă date ale
organismului uman, deci valori determinate biologic, psihologic și social supuse
unui num ăr mare de factori aleatori, se consider ă ca semnificativi coeficien ții
pozitivi de la 0.7oo în sus sp re 1.oo (A. Dragnea, 1984, p.39).
Dintre procedeele de calcul a corela ției dintre dou ă fenomene ( șiruri de date)
cele mai des utilizate în activitatea practic ă și de cercetare științifică sunt:

a. Procedeul prin ranguri (Spearman)
Formula de calcul:

6 x Σd²
r = 1 – –––
n(n²-1)

– r – coeficientul de corela ție prin metoda rangurilor
– Σd² – suma p ătratelor diferen țelor de rang
– n – num ărul de cazuri

Exemplu: Presupunem c ă o grupă de 10 studen ți a obținut la săritura în
lungime de pe loc și la săritura în lungime cu elan urm ătoarele rezultate (vezi
tabelul 3):

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

94 Tabelul 3
n xi (loc) yi (elan) rgx rgy rgx-rgy (d) d²
1 2.3 5.6 7.5 5.5 2 4
2 2.2 5.4 9.5 9 0.5 0.25
3 2.2 5.5 9.5 7.5 2 4
4 2.5 5.8 3 2.5 0.5 0.25
5 2.4 6 5 1 4 16
6 2.3 5.5 7.5 7.5 0 0
7 2.4 5.7 5 4 1 1
8 2.6 5.8 1.5 2.5 -1 1
9 2.6 5.6 1.5 5.5 -4 16
10 2.4 5.3 5 10 5 25
Σ = 67.5

6 x Σd² 6 x 67,5 405
r = 1 – ––– = 1 – –––– = 1 – –– = 1 – 0,409 = 0,591

n(n²-1) 10(100-1) 990

Pe baza rezultatului ob ținut se poate aprecia c ă între cele dou ă șiruri de
date exist ă o legă tură pozitivă (dependen ță) aproape semnificativ ă. Se poate
interpreta c ă există o similitudine în ceea ce prive ște modul de varia ție a celor
două șiruri de valori în sensul c ă, dacă una dintre variabile cre ște, cealalt ă are
tendinț a de a varia asem ănător.
Ordinea opera țiilor:
– se stabile ște ordinea (rangurile – rg.) fiec ărui rezultat din cadrul șirului
de date. Performan ța cea mai bun ă primește locul 1, urm ătoarea locul 2
ș.a. În situa ția în care exist ă mai multe rezultate (variabile) de aceeași
valoare, se însumeaz ă locurile de ordine și rezultatul se împarte la
numărul de variabile c ărora le-au fost atribuite (de ex. la șirul xi
valoarea 2,6 se repet ă de două ori, acestor dou ă valori trebuind s ă li se
acorde locurile 1 și 2, acest lucru nefiind posibil deoarece
performan ța este aceea și; se adună atunci 1 + 2 = 3: 2 = 1,5 și se
acordă fiecăruia locul 1,5; în acela și fel se procedeaz ă și cu
valoarea 2,4 care se repet ă de 3 ori trebuind s ă ocupe locurile 4,5,6 – 4
+ 5 + 6 = 15: 3 = 5 acordându-i-se fiecă ruia locul 5).
– se calculeaz ă diferențele (d) dintre locurile de ordine: rgx – rgy

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

95- se ridic ă la pătrat diferen țele obținute, opera ție prin care dispar semnele
minus
– se calculeaz ă suma diferen țelor ridicate la p ătrat
– se înlocuiesc în formul ă valorile ob ținute
Atenție: pentru calcularea corela ției nu se ordoneaz ă datele.

b. Procedeul prin produse (Pearson)
Este mai exact decât cel prezentat anterior pentru c ă ia în discu ție
mediile aritmetice și abaterile standard. Se nume ște astfel deoarece se bazeaz ă
pe suma produselor diferen țelor valorilor individuale fa ță de medie și produsul
abaterilor standard calculate la cele două șiruri de date (A. Dragnea, 1984, p. 41).
Formula de calcul:
Σ (xi – x) (yi – y)
r = –––– –––––-
(n-1) Sx x Sy
Vom exemplifica folosind cele dou ă șiruri de date prezentate la tabelul 3:
n xi yi xi-x yi-y (xi-x) x (yi-y)
1 2.3 5.6 -0.1 0 0
2 2.2 5.4 -0.2 -0.2 0.04
3 2.2 5.5 -0.2 -0.1 0.02
4 2.5 5.8 0.1 0.2 0.02
5 2.4 6 0 0.4 0
6 2.3 5.5 -0.1 -0.1 0.01
7 2.4 5.7 0 0.1 0
8 2.6 5.8 0.2 0.2 0.04
9 2.6 5.6 0.2 0 0
10 2.4 5.3 0 -0.3 0
Σ 23.9 56.2 0.13
X 2.4 5.6
S 0.14 0.21

Înlocuind în formul ă avem:

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

96
Σ (xi – x)(yi –y) 0,13
r = ––––––- – = –––– ––– = 0,500
(n-1) Sx x Sy 9 x 0,14 x 0,21

Ordinea opera țiilor:
– se calculeaz ă mediile aritmetice la xi și yi;
– se calculeaz ă abaterile standard la xi și yi;
– se calculeaz ă diferența dintre fiecare variabil ă și media aritmetic ă,
respectându-se semnele;
– se calculează produsul diferenț elor (xi-x) (yi-y) respectându-se
semnele, apoi se calculeaz ă suma lor respectându-se semnele;
– se înlocuiesc valorile în formul ă.

SEMNIFICA ȚIA STATISTIC Ă

Prin utilizarea metodei st atistice în domeniul educaț iei fizice și sportului se
urmărește ca, pe baza unui e șantion reprezentativ, să se aprecieze valoarea
indicatorilor popula ției. Structura e șantionului, caracterizat ă prin indicatorii
calculaț i, permite formularea unor aprecieri asupra întregii popula ții. Datele
obținute permit formularea unor aprecieri asupra e șantionului și implicit asupra
populaț iei în func ție de valoarea predictiv ă, precizia și utilitatea practic ă a acestor
informații.
Indica torii statistici ai e șantionului permit stabilirea unor intervale de
semnificaț ie sau de “încredere”, intervale în care se vor situa, cu un anumit risc
precizat de a greș i, valorile indicatorilor popula ției sau valorile medii ale acestuia.
Riscul asumat este reprezentat de pragul de semnifica ție. Acest prag de
semnificaț ie precizeaz ă șansele de a gre și în ceea ce prive ște estimarea
rezultatelor, situând val oarea indicatorilor popula ției în limitele intervalului de
semnificaț ie. În știința activităților corporale pragul admis este de cel pu țin 5% (p =
0,05). Pentru a cunoa ște gradul de încredere al unui indicator calculat se folose ște
ipoteza nul ă. Aceasta afirm ă că valoarea calculat ă sau diferen țele dintre valorile

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

97calculate se datoresc întâmpl ării și nu unor ac țiuni inten ționate. Cu ajutorul
ipotezei nule decidem dac ă valorile calculate sunt se mnificative, apreciindu-se,
încă de la început, c ă valorile ob ținute pot ap ărea datorit ă întâmplării. Pentru a
respinge ipoteza nul ă sau pentru a o admite se fo losesc teste speciale de
semnificaț ie (cum ar fi testul “t”, testul chi pă trat – ²א etc.) care se aplic ă
indicatorilor calcula ți. Cu ajutorul tabelelor statisti ce (de ex. tabelul lui Fischer) se
verifică dacă valoarea indicatorilor statistici calculaț i pot apă rea din întâmplare cu
o probabilitate mai mare de 5% (p>0,05). Dac ă în urma calcul ării testului de
semnifica ție (testul “t”) acesta este mai mic decât valoarea lui “t” care se g ăsește
în tabelele de echivalare la num ărul corespunz ător de cazuri și la un prag de
semnificaț ie de 5% (0,05), atunci se accept ă ipoteza nul ă și se respinge ipoteza
specifică. Acest fapt demonstreaz ă faptul c ă valorile ob ținute pot ap ărea din
întâmplare în mai mult de 5% din cazuri (gradul de întâmplare este mai mare de
5%). Dac ă valoarea calculat ă a lui “t” este mai mare decât valoarea
corespunz ătoare a lui “t” care se g ăsește în tabelele de echivalare, la un prag de
semnificaț ie de 5% și la num ărul corespunz ător de cazuri, atunci se respinge
ipoteza nul ă și se accept ă ipoteza specific ă, acest lucru demonstrând faptul c ă
șansa de a gre și (întâmplarea) se încadreaz ă în acel prag de 5% (0,05).
Acceptarea ipotezei specifice (re spingerea ipotezei nule) nu înseamn ă certitudine,
ci o probabilitate suficient de ridicat ă care permite generalizarea datelor ob ținute
cu un anumit risc, con știent asumat.

a. Semnifica ția diferen țelor dintre medii e șantioane corelate
Eșantioanele corelate fac parte din aceea și popula ție statistic ă (de ex.
populaț ia școlară, populația jucătorilor de baschet, popula ția jucătorilor de volei
etc.). Aceste e șantioane sunt constituite, de regul ă, din aceia și subiec ți pentru
fiecare situaț ie experimental ă (același eșantion putându-se utiliza atât ca e șantion
experimental cât și de control).

Exemplu:

Presupunem c ă un grup de 12 sportivi au efectuat un cantonament pentru
pregătirea fizic ă general ă timp de 20 de zile. O prob ă de control a constat în

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

98efectuarea de trac țiuni în braț e. Antrenorul, la sfâr șitul pregă tirii, și-a pus
întrebarea dac ă a dezvoltat semnificativ for ța membrelor superioare (acest fapt
trebuind s ă demonstreze eficacitatea mi jloacelor utilizate în preg ătire).

n X y x- y d²
Probe
inițialeProbe
finale (d)
1 8 10 2 4
2 10 11 1 1
3 9 9 0 0
4 11 12 1 1
5 11 13 2 4
6 6 9 3 9
7 12 11 -1 1
8 8 9 1 1
9 7 9 2 4
10 8 10 2 4
11 10 10 0 0
12 9 11 2 4
Σ 15 33
X 1.25

Ordinea opera țiilor:
– se calculeaz ă diferențele între proba ini țială și cea final ă (d)
– se adun ă diferențele și se calculeaz ă suma și media lor
– se ridic ă diferențele la pătrat și se calculeaz ă suma
– se calculeaz ă abaterea standard a diferenț elor (Sd) dup ă formula:

Σd ² – (Σ d)²
Sd = n
n – 1

– se calculeaz ă abaterea standard a mediei diferenț elor (Sd) dup ă
formula:
Sd
Sd = ––-
n

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

99 d
– se calculeaz ă “t” după formula: t = ––
Sd

33 – 15² 14,25
Sd = 12 = –– = 1,13
12 – 1 11
1,13 1,13
Sd = ––– = ––- = 0,33
12 3,46

1,25
t = ––– = 3,78 – rezultă că t (calculat) = 3,78
0,33

Valoarea calculat ă a lui “t” (3,78) se compar ă cu valoarea lui “t” din tabelele
de echivalare (tabelul lui Fischer). Valoar ea lui “t” din tabelul de echivalare se
găsește în coloana f = n – 1, deci f = 12 – 1 = 11. Se merge pe orizontal ă până la
pragul de 0,05 (5%) unde se constată o valoare de 2,20. Rezult ă că valoarea lui “t”
calculată de noi (3,78) este mai mare decât valoarea lui “t” din tabelul de
echivalare (2,20), respi ngându-se astfel ipoteza nul ă. Se poate afirma, cu o
probabilitate de peste 95%, că forța a crescut semnificativ, acest lucru datorându-
se cu prec ădere mijloacelor folosite în preg ătire.

b. Semnificaț ia diferen țelor dintre medii e șantioane necorelate
Aceste eșantioane pot fi cons tituite, de regulă , din subiec ți diferiți pentru
fiecare dintre situa țiile experimentale propuse (eșantioane experimentale și
eșantioane de control), sau din e șantioane care nu fac parte din aceea și popula ție
statistică .
Exemplu:
Un grup de 110 fotbali ști și un grup de 120 voleibali ști au sus ținut o prob ă
de control pentru evaluar ea detentei. Ne propunem s ă determin ăm dacă diferenț a,

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

100în ceea ce prive ște detenta, este superioar ă voleibali știlor și dacă această
diferență este semnificativ ă:

X (fotbaliști) = 73cm Sx (fotbali ști) = 6cm n = 110
Y (voleibali ști) = 78cm Sy (voleibali ști) = 5cm n = 120

Ordinea opera țiilor:
– se calculeaz ă abaterea standard a mediei (Sx și Sy):
Sx 6
Sx = –– = –– = 0,57
n 110

Sy 5
Sy = ––- = –– = 0,45
n 120

– se calculeaz ă abaterea standard a diferenț ei dintre medii S (x – y):

S (x – y) = Sx² + Sy ² = 0,57² + 0,45² = 0,72

– se calculeaz ă valoarea lui “t”
y – x 5
t = –––- = –– = 6,94
S(x – y) 0,72

Valoarea lui “t” din tabelul de echivalare (Fischer) se g ăsește în coloana f =
nx + ny – 2 = 110 + 120 – 2 = 228. La semnul ∞ (deoarece valoarea este mai
mare de 30) se merge pe orizontal ă până la pragul de 0,05 unde se g ăsește
valoarea 1,96. Rezult ă că t calculat (6,94) > t tabel (1,96) – diferen ța este
semnificativ ă. Se poate aprecia, cu o pr obabilitate de peste 95%, c ă detenta
jucătorilor de volei este semnificativ superioar ă detentei fotbali știlor.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

101

Rezumat
Definiț ia metodei statistice:
Metoda statistic ă reprezint ă totalitatea procedeelor, tehnicilor și
principiilor utlizate pentru efectuarea observ ării fenomenelor sociale
de masă, pentru prelucrarea datelor ob ținute prin observare și pentru
analiza și interpretarea rezultatelor ca re permit finalizarea procesului
de cunoa ștere statistic ă prin examinarea ex presiilor numerice
generalizatoare ob ținute în urma procesului de prelucrare (Epuran, M.
p.245) .
Etapele unei cercet ări statistice:
– stabilirea popula ției sau colectivit ății statistice care se studiaz ă;
– identificarea elemente lor componente ale popula ției sau
colectivit ății statistice (de exemplu, cl asa de elevi, echipa, locul
de desfășurare al cercet ării etc.);
– determinarea caracteristicilor care vor fi înregistrate și studiate
(talia, greutatea, for ța, îndemânarea etc.);
– elaborarea planului observ ării;
– elaborarea formularea și instruc țiunilor de completare;
– stabilirea instrumentelor de m ăsurare;
– culegerea și verificarea datelor;
– sistematizarea datelor sub form ă de tabele, grafice etc.;
– calculul indicatorilor statistici și aplicarea testelor de
semnificaț ie;
– verificarea ipotezelor;
– întocmirea raportului de analiz ă;
– formularea concluziei statistice.
Cei mai frecven ți indicatori statistici utiliza ți în activitatea de
educaț ie fizică și sport sunt: media aritmetică , mediana, modulul,
dispersia, abaterea standard, coeficientul de variabilitate, amplitudinea
și corelația statistic ă.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

102 TEST DE AUTOEVALUARE
1. Definiț i metoda statistic ă.
2. Enumeraț i etapele unei cercet ări statistice.
3. Enumeraț i cei mai frecven ți indicatori statistici utiliza ți în
activitatea de educa ție fizică și sport.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

103

UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚ ARE NR.
6 ȘI 7

REDACTAREA LUCR ĂRILOR
ȘTIINȚIFICE

Ultimele dou ă unități de învățare au ca scop însu șirea noțiunilor
teoretice privind elaborarea unei lucr ări de cercetare. În acela și timp,
sunt prezentate cerin țele referitoare la forma și conținutul unei lucr ări
de licență în viziunea Facult ății de Educa ție Fizică și Sporturi Montane
din cadrul Universit ății Transilvania din Bra șov.

Competen țele unităților de învăț are
După parcurgerea acestor dou ă unități de învățare studentul va fi
capabil:
– să defineasc ă noțiunile teoretice privi nd elaborarea unei lucr ări
de cercetare;
– să utilizeze cuno ștințele teoretice legate de aceast ă metodă
redactarea lucr ării lor de licență ;

Parcurgerea unit ăților de înv ățare presupune atât familiarizarea cu
noțiunile teoretice, cât și rezolvarea Testelor de autoevaluare . Astfel,
durata medie de parcurgere a acestor dou ă unități de învățare este de
4 ore.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

104
Menirea unei lucr ări științifice este aceea de a furniza no țiunile necesare
înțelegerii modului de desf ășurare a unei cercet ări și a modului de redactare a
unui raport ca urmare a cercet ării întreprinse.
O lucrare este considerat ă a fi știin țifică dacă îndeplinește urm ătoarele
condiț ii:
a. Se deosebe ște de alte lucr ări prin subiectul abordat;
b. Contribuie la îmbog ățirea cunoa șterii științifice prin rezultatele sale
(teoretice sau practice);
c. Cercetarea pe baza c ăreia s-a elaborat lu crarea deschide noi c ăi de
cunoaștere referitor la lucrurile și fenomenele studiate;
d. În solu ționarea problemelor, precum și la recoltarea, prelucrarea și
validarea datelor trebuie s ă se utilizeze procedee, mijloace și metode
recunoscute și acceptate de teoria și practica fiec ărui domeniu de
activitate.

Etapele elabor ării unei lucr ări științifice

Principalele secven țe ale unui plan de cercetare sunt:
• Identificarea sau conturarea unei probleme care a șteaptă a fi
soluționată;
• Documentarea ini țială și pe parcurs;
• Formularea ipotezei și alegerea variabilelor;
• Pregă tirea material ă și instrumental ă a cercet ării;
• Selec ționarea subiec ților și cercetarea pilot;
• Aplicarea unor eventuale corec ții pe baza rezultatelor cercet ării pilot;
• Desfășurarea cercet ării propriu-zise;
• Centralizarea și ordonarea datelor, efec tuarea unor prelucr ări
primare și elaborarea unor concluzii par țiale;
• Prelucrarea final ă a datelor;
• Redactarea raportului și elaborarea concluziilor finale;
• Valorificarea cercet ării prin comunicarea și publicarea rezultatelor.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

105Maroti, Ș . (2003, p.11) a cuprins toate aces te etape într-un tabel care arată astfel:

Sarcina Termenul de îndeplinire
Planificat Realizat
Alegerea temei
Studiul ini țial al literaturii de specialitate
Informarea prin discu ții cu speciali ști sau alte
persoane competente
Pregă tirea organizatoric ă, materială și
metodologic ă a cercet ării
Cercetarea pilot
Ajustarea unor eventuale deficien țe
organizatorice și metodologice
Derularea cercet ării propriu-zise
Testările periodice și prelucrarea datelor
rezultate
Formularea unor conclu zii preliminare
Redactarea par țială
Formularea concluziilor finale
Redactarea generală
Multiplicarea
Valorificarea lucr ării

În continuare vom aborda acest aspect din perspectiva elabor ării unei
lucrări de licen ță (diserta ție) a unui student din dom eniul culturii fizice și a
sportului. Vom trece în revist ă cerinț ele Facult ății de Educa ție Fizică și Sporturi
Montane din Bra șov în ceea ce prive ște abordarea cu succes a unei cercet ări
științifice.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

106Capitolele și secțiunile unei lucr ări de cercetare sunt urm ătoarele (în
viziunea Facult ății de Educa ție Fizică și Sporturi Montane din Bra șov):
– Titlul lucră rii
– Introducere
– Motivul alegerii temei
– Actualitatea temei
– Scopul și sarcinile cercet ării
– Ipoteza (ipotezele cercet ării)
– Capitolul I – Fundamentarea teoretic ă a lucră rii
– Capitolul II – Organizarea cercet ării
– Data, locul și subiec ții cercetării
– Aparate, instala ții și materiale
– Planul cercet ării
– Metode și tehnici de cercetare
– Procedura (modul de organizare) de desf ășurare a cercet ării
– Capitolul III – Prezentarea, prelucrarea și interpretarea statistic ă a
rezultatelor cercet ării
– Concluzii și recomand ări practico-metodice
– Bibliografie
– Anexe

Titlul lucr ării

Titlul unei lucr ări trebuie conceput în a șa fel încât s ă ofere cât mai mult ă
informație, limitele fiind impuse de faptul c ă nu trebuie s ă aibă mai mult de o
propoziție sau frază .
Titlul nu trebuie s ă cuprindă paranteze, abrevieri sau cuvinte între ghilimele
și nu se subliniaz ă (se scrie, de obicei, cu majuscule și cu litere drepte). La sfâr șit
nu se pune punct.
Titlurile trebuie s ă fie scurte, dar nu prea vagi și nici excesiv de lungi
(detaliate). Se recomand ă ca el să aibă maximum 12 (dou ăsprezece) cuvinte.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

107 Este indicat ca titlul (în studiile experimentale) s ă conț ină variabila
independent ă și dependent ă, din acest punct de vedere titlul trebuind s ă reflecte
problema care urmeaz ă a fi cercetată și (eventual) solu ția.

Introducerea

Scopul acestei sec țiuni este prezentarea cercet ării, realizându-se astfel o
primă relatare asupra acesteia și captarea interesului cititorului.
Introducerea presupun e îndeplinirea urm ătoarelor cerin țe:
– identificarea domeniului general în care se desf ășoară cercetarea (educa ție
fizică, antrenament sportiv, biomecanic ă, igienă etc.);
– încadrarea cercet ării în domeniul larg di n care face parte (înv ățarea,
consolidarea, perfecț ionarea deprinderilor motric e, analiza tehnicii mi șcărilor,
perfecț ionarea preg ătirii fizice etc.);
– trecerea în revist ă a materialului documentar relevant pentru cercetarea în
cauză;
– evitarea prezent ării unor detalii nesemnificative;
– eviden țierea leg ăturilor dintre cunoștin țele precedente și cercetarea propriu-
zisă;
– exprimarea dezacordului (dac ă este cazul) asupra altor cercet ări care au
legătură cu cercetarea propriu-zis ă;
– furnizarea unui material suficient care s ă susțină punctul de vedere al
cercetătorului;
– prezentarea motivelor alegerii temei, gradul de actualitate, scopul și sarcinile
cercetării, ipoteza (ipotezele cercet ării).

Notă: se recomand ă ca acest capitol s ă cuprind ă cel puțin
5 – 10 pagini.

Capitolul I – Fundamentarea teoretic ă a lucrării

Acest capitol poate s ă conț ină mai multe subcapitole având un rol important
în justificarea formul ării ipotezei și alegerii metodelor de investiga ție.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

108 Autorul marcheaz ă stadiul la care s-a ajuns în studierea problemei
respective trebuind să urmărească urmă toarele aspecte:
– efectuarea unei analize critice a conceptelor și lucr ărilor existente pe o arie
geografic ă cât mai largă ;
– punerea cititorului la curent cu problematica în domeniu și cu punctele
controversate;
– identificarea unor aspecte care au fost necercetate sau mai pu țin cercetate
referitor la problematica dat ă;
– identificarea tendinț elor privind conceptele și cercet ările care au leg ătură cu
problematica respectiv ă;
– manifestarea unui spirit critic asupr a concluziilor diverselor studii (dac ă este
cazul);
– definirea și explicarea no țiunilor fundamentale.

Notă: se recomand ă ca acest capitol s ă cuprind ă cel puțin
15 – 30 pagini.

Capitolul II – Organizarea cercet ării

Acest capitol este compus, de obicei, din urm ătoarele subcapitole:

Data, locul ș i subiecții cercet ării

În cadrul acestui subcapitol se precizeaz ă cu exactitate perioada și locul în
care s-a desf ășurat cercetarea, datele la care s-au efectuat test ările inițiale,
intermediare sau finale (dacă este cazul).
Acest subcapitol are rolul de a face o descriere succint ă a principalelor
caracteristici ale subiecț ilor, interesând dou ă aspecte: cine au fost subiecț ii și cum
au fost ei distribui ți?
Răspunsul la întrebarea “cine au fost subiec ții?” este important deoarece
ajută la aprecierea mă surii în care rezultatele ob ținute pot fi generalizate.
Răspunsul la întrebarea “cum au fost distribui ți subiecții?” este important
deoarece, în general, se dore ște utilizarea unor gr upuri (experimentale și de

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

109control) cu caracteristici ini țiale cât mai apropiate. De aceea, trebuie evidenț iate,
pe scurt, urm ătoarele aspecte:
– men ționarea num ărului de subiec ți corespunz ător fiecă rei condi ții
(experimentale și de control) și, dacă este cazul, repartizarea subiec ților pe
sexe);
– men ționarea vârstei medii sau a intervalului de vârst ă în care se situeaz ă
subiecții;
– prezentarea unor informa ții privind ocupa ția subiec ților și studile acestora;
– prezentarea modului de e șantionare (întâmpl ătoare, în urma rezultatelor la
un anumit test, în urma r ăspunsurilor la un anumit chestionar etc.).

Aparate, instala ții și materiale

În categoria materiale pot fi trecute fi șele de înregistrare, mingi, cronometre,
jaloane sau orice alt material ut ilizat în cercetarea propriu-zisă . În categoria
aparate și instala ții pot fi incluse camerele vi deo, aparatele de fotografiat,
reportofoane, casetofoane, pr ecizându-se tipul de aparat și principalele
caracteristici ale acestuia.

Planul cercet ării
Acest subcapitol eviden țiază principalele componente ale cercet ării
recomandându-se utilizarea unei te rminologii specifice, precise și clare (variabil ă
independent ă, variabilă dependent ă, ipoteză experimental ă etc), astfel:
– eviden țierea tipului de plan experimental folosit:
– cu o variabil ă experimental ă sau mai multe;
– cu grupuri diferite de subiec ți;
– cu acela și grup de subiec ți;
– cu grupuri (subiec ți) perechi corelate.
– prezentarea variabilei i ndependente (în cazul în care variabila independent ă
este un program de ac ționare foarte complex, acest program poate fi
prezentat într-un s ubcapitol distinct);

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

110- prezentarea variabilei dependente, in cluzându-se detalii privind unit ățile de
măsură în care au fost ex primate rezultatele.

Metode și tehnici de cercetare

În acest subcapitol vor fi prezentate metodele și tehnicile de cercetare
utilizate (observa ția, ancheta, experiment, metoda statistic ă etc), motivele pentru
care au fost alese aceste metode, modul în care au fost utilizate și scopul utiliz ării
metodelor și tehnicilor respective.

Procedura de desf ășurare a cercet ării
Acest subcapitol trebuie s ă evidențieze cu precizie, în ordine cronologic ă,
pas cu pas, modul în care s-a lucrat cu subiec ții de la începutul pân ă la sfârșitul
cercetării. În acest context se recomand ă prezentarea modului în care s-au
desfășurat testările inițiale și finale, instruc țiunile date subiec ților în cazul aplic ării
testelor, preciză ri privind modul cum au fost utiliza ți subiecții și înregistrate datele.

Notă: se recomand ă ca acest capitol s ă cuprind ă cel puțin
10 – 15 pagini.

Capitolul III – Prezentarea, prelucrarea statistic ă și interpretarea
rezultatelor cercet ării
În cadrul acestui capitol se realizeaz ă expunerea rezultatelor în maniera
cea mai potrivit ă operându-se, de cele mai multe ori, cu date numerice sau
cantitative ( num ăr de goluri, pase, co șuri marcate, timpi realiza ți etc.), putând fi
prezentate, de asem enea, date de natur ă calitativă (rezultatele ob ținute în urma
unor studii de psihologia sportului, sociologie, pedagogie etc.).
Se recomand ă ca datele culese s ă fie prezentate sub form ă de tabele
(însoțite eventual de grafice sugestive) împreun ă cu rezultatele aplic ării prelucr ării
statistice.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

111Este foarte important ă utilizarea metodei statistice care permite
evidențierea indicatorilor statistici necesari ulterior interpret ării datelor.
Prelucrarea statistic ă presupune urm ătoarele aspecte:
– prezentarea clar ă și precisă a testului statistic utilizat;
– prezentarea valorilor ob ținute împreun ă cu orice alt ă informa ție care s ă
precizeze modul în care s-au ob ținut rezultatele respective
– precizarea semnifica ției statistice, a pragului de semnifica ție folosit și a
rezultatelor ob ținute (în situa ția în care s-a aplicat acest test statistic);
– cercet ătorul trebuie s ă se supun ă deciziei statistice;
– în vederea facilit ării formării unei imagini de ansamblu se pot alc ătui tabele
centralizatoare și grafice care s ă cuprindă întreg setul de date;
– titlurile tabelelor și graficelor trebuie s ă fie sugestive și să conț ină date
referitoare la grupul sau gr upurile respective de subiec ți.
De cele mai multe ori rezultatele ob ținute în urma aplic ării diferitelor probe
de control nu dau în mod direct r ăspunsul la întreb ările puse de cercet ător având
nevoie de o interpretare.
Interpretarea rezultatelor presupune abordarea urm ătoarelor aspecte:
– stabilirea problemelor care urmeaz ă a fi discutate;
– formularea rezultatelor la care s-a ajuns, semnifica ția acestor rezultate și
evidențierea rela ției dintre variabila independent ă și dependent ă;
– se precizeaz ă dacă au existat diferen țe semnificative între condi țiile
experimentale și dacă rezultatele au fost în acord cu ipoteza;
– interpretarea cauzelor probabile care au influen țat rezultatele ob ținute;
– interpretarea implica țiilor rezultatelor ob ținute pentru domeniul cercetat care
presupune:
– eviden țierea elementelor noi cu pr ivire la variabila independent ă;
– formularea unor idei noi în leg ătură cu rezultatele ob ținute;
– corelarea rezultatelor ob ținute cu ideile prezentate în “Introducere” și
în capitolul – Fundamentarea teoretic ă a lucră rii”.
Un rol important în cadrul acestui capitol îl are generalizarea rezultatelor
obținute, care priveș te aprecierea nivelului la care aceste rezultate pot fi
extrapolate asupra altor situa ții similare celor abordate în mod direct în cercetarea
propriu-zis ă.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

112Formularea concluziilor în cadrul acestui capitol trebuie realizat ă cu
precauție, deoarece în domeniul educa ției fizice și sportului precum și în alte
domenii de cercetare se opereaz ă cu fenomene de tip probabilist.

Notă: se recomand ă ca acest capitol s ă cuprind ă cel puțin
10 – 15 pagini.
Notă: se recomand ă ca acest capitol s ă cuprind ă cel puțin 3 tabele
(eventual tabele centralizatoare a datelor) și cel puțin 3 grafice sugestive.
Fișele de observa ție, anchetele sub form ă de chestionar sau interviu, tabele
cu numele și prenumele subiec ților etc. se amplaseaz ă la anexele lucr ării.

Concluzii și recomand ări practico-metodice

Concluziile reprezint ă un demers de sintez ă a interpret ărilor în leg ătură cu
celelalte p ărți ale lucrării de cercetare deja redactate.
În general, fiecare capitol al lucr ării trebuie s ă conț ină unele concluzii cu
privire la problematica abordat ă. Capitolul “Concluzii” va cuprinde toate aceste
concluzii par țiale dar într-o form ă sintetică și sistematizat ă.
Concluziile trebuie formulate în strâns ă legătură cu ipotezele, sarcinile
cercetării și datele ob ținute.
Toate concluziile trebuie s ă provină exclusiv din cercetarea efectuat ă.
În cadrul concluziilor formulate trebuie s ă prevaleze caracterul practic,
aplicativ și operațional al acestora.
Dup ă prezentarea concluziilor se recomand ă prezentarea unor propuneri
cu privire la unele abord ări, strategii, metode precon izate a fi utilizate într-o
cercetare viitoare a problemei.

Notă: se recomand ă ca acest capitol s ă cuprind ă cel puțin
4 – 5 pagini.

Bibliografia

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

113Bibliografia trebuie s ă cuprindă lucrările esen țiale ale domeniului studiat și,
pe cât posibil, cele mai noi articole sau c ărți apărute, precum și literatur ă de
specialitate de pe o arie geografic ă cât mai larg ă.
Autorii lucr ărilor trebuie prezenta ți în ordine alfabetic ă. Dacă un autor este
citat cu mai multe lucr ări atunci acestea vor fi prezentate în ordine cronologic ă.
Lucr ările individuale ale unui autor trebuie prezentate înaintea lucr ărilor în
care este co-autor.
Cărțile vor fi citate în felul urm ător:
– numele autorului și inițiala prenumelui desp ărțite prin virgul ă;
– titlul c ărții (subliniat, îngro șat, italic, între ghilimele);
– numele editurii;
– locul public ării;
– data public ării.
Exemplu: Nicola, T. Experimentul social , Editura “Scrisul românesc”,
Craiova, 1973.
Articolele care apar în revist ele de specialitate se citeaz ă în felul urmă tor:
– numele autorului și inițiala prenumelui desp ărțite prin virgul ă;
– titlul articolului (subliniat, îngroșat, italic, între ghilimele);
– titlul revistei;
– num ărul revistei;
– numele editurii (sau a institu ției care a elaborat revista);
– data public ării articolului;
– num ărul paginii la care apare articolul.
Exemplu: Stoica, A. Învățarea prin descoperire în grupe mici // Revista de
psihologie, Nr. 2, Editura Didactic ă și Pedagogic ă București, 13 mai 1983, p. 12.

Anexele

Anexele lucr ării pot să cuprindă următoarele date:
– tabele conț inând numele și prenumele subiec ților, vârsta, ocupa ția și studiile
fiecăruia (dac ă este cazul);
– indica ții amănunțite date subiecț ilor;
– fișe de observaț ie ;

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

114- formulare de anchet ă sub formă de chestionar sau interviu
– grafice, desene, fotografii;
– dovezi care atest ă aprobarea și aplicarea desf ășurării experimentelor
(anchetelor, observa țiilor etc).
Trebuie men ționat faptul c ă toate datele esen țiale privitor la cercetarea
efectuată trebuie s ă se regăsească în cadrul luc ării și nu la capitolul “Anexe”.

Rezumatul lucră rii

Rezumatul lucră rii îl ajut ă pe prezumtivul cititor (eventual membru al
comisiei) s ă înțeleagă rapid și cu u șurință informa țiile și aspectele care-l
intereseaz ă. Redactarea rezumatului necesit ă din partea autorului lucr ării claritate,
precizie și concizie, se atașeaz ă la sfârșitul lucrării și conține, de obicei, cel mult o
pagină. Rezumatul unei lucr ări trebuie s ă conț ină, pe scurt, scopul și ipotezele
cercetării, elemente generale dar esen țiale privind modul de desf ășurare a
cercetării, rezultatele cele mai semnificatice și, în final, una sau dou ă propoziții
care să includă concluziile cercet ării.
Nu trebuie amintite detalii de procedur ă, cu excep ția cazului când acestea
au o importan ță crucială pentru cercetare.

Aspecte privind stilul de scriere al unei lucr ări de cercetare

Stilul de scriere în cadrul unei lucr ări este important pentru c ă oferă o notă
obiectivă și impersonal ă cercetării. Acest stil se caracterizeaz ă prin utilizarea
diatezei pasive și a construc ților verbale impersonale, de exemplu: cercetarea a
fost condus ă de ….; se consider ă că…….; a rezultat c ă …….; lucru de preferat
formulărilor de genul “am întreprins aceast ă cercetare” ; “am considerat c ă…..”
etc. Se consider ă că utilizarea persoanei întâi (eu, noi) este rezervată somităț ilor.
O trăsătură esenț ială, mai ales în “Introducere” și în capitolul
“Fundamentarea teoretic ă a lucrării”, este sus ținerea tuturor afirma țiilor prezentate
prin utilizarea referin țelor, de exemplu: “Comportame ntul expresiv reprezint ă stilul
deprinderilor și obiș nuințelor de mi șcare” (Epuran, M. 1976), sau “Func ția

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

115formativă a activităților corporale se realizeaz ă prin selec ționarea și restructurarea
cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor motrice” (Chiri ță, G. 1976). Este
important ă utilizarea referin țelor deoarece reprezint ă metoda preferat ă de
justificare a unor afirma ții, răspunzând la dou ă întrebări fundamentale: cine a
afirmat și când.
Când se citeaz ă dintr-o lucrare cu mai mul ți autori, în prima referin ță se
citează numele tuturor acestora, iar mai departe se folose ște numele primului
autor urmat de “ și colab” sau “et al”. Dac ă există doi autori se citeaz ă numele
amândurora.
Dacă există mai multe publica ții ale acelua și autor, atunci acestea se
citează în ordine cronologic ă (de ex. Epuran, M. 1980, 1981, 1982 etc.). Dac ă în
decursul aceluia și an un autor are mai multe articole care se impun a fi citate,
atunci se noteaz ă în felul urm ător: Demeter, A., 1982 a., 1982 b.
Pentru citate și defini ții luate din textele unor aut ori se impune indicarea
paginii din lucrare unde se g ăsește citatul respectiv.
Un alt aspect important este definirea termenilor, fiind de preferat folosirea
unor defini ții care vin de la persoane foarte autorizate în domeniu.
Dacă se folosesc abrevieri, cu ocazia primei lor apari ții este indicat ă
scrierea acestora al ături de cuvintele pe care le înlocuiesc, de exemplu: preg ătire
tehnică (P.T.), variabil ă independent ă (V.I.), variabil ă dependent ă (V.D.). Dup ă
aceasta se poate folosi forma abreviat ă.
Figurile, tabelele și graficele trebuie s ă poarte un titlu clar și sugestiv
impunându-se numerotarea lor (Tab.1., Tab.2., Fig.1., Fig.2. etc.).
Cuprinsul lucr ării va fi plasat la începutul lucr ării, după pagina în care este
redată tema. În cuprins se vor reg ăsi capitolele și subcapitolele lucr ării și paginile
aferente.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

116
Pentru tehnoredactarea computerizat ă a lucrării de licență se recomand ă
următoarele:
– litere Times New Roman
– mărimea caracterelor 14 – distan ța dintre rânduri 1.00 sau caractere de 12
având distan ța între rânduri 1.5
– margine stânga 2,5
– margine dreapta 1,5
– margine sus 1,5
– margine jos 1,5
– H – 0.5
– F – 0.5
– aprox. 30 rânduri pe pagin ă
– titlurile sec țiunilor și capitolelor se vor scrie cu majuscule și îngroșat
– informa țiile vor fi tip ărite numai pe o fa ță a paginilor

Notă: se recomand ă ca lucrarea s ă se încadreze între 40 – 75 pagini.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

117

Aspecte privind întocmirea referatului de susț inere
a lucrării de licență
Întocmirea corect ă a acestui referat ofer ă autorului lucr ării posibilitatea de a
comunica membrilor comisiei anumit e date în mod clar, precis, rapid și concis.
Acest fapt este justificat și de faptul c ă autorul lucr ării trebuie s ă se încadreze,
pentru sus ținerea lucr ării, într-un anumit interval de timp (aproximativ 7 – 10
minute). Întocmirea referatului de sus ținere necesit ă abordarea urm ătoarelor
aspecte ale lucr ării:
– prezentarea sumar ă a stadiului dezvolt ării problemei (gradu lui de actualitate)
în momentul începerii cercet ării și a motivelor alegerii temei respective (de
ce ați făcut ceea ce a ți făcut);
– prezentarea clar ă și concis ă a scopului și sarcinilor cercet ării;
– prezentarea ipotezei (ipotezelor) cercet ării;
– schi țarea modului de desf ășurare a cercet ării (ce ați făcut și cum a ți făcut):
– precizarea datei, locului și subiec ților cercet ării și a modului în care s-
a realizat e șantionarea;
– prezentarea metodelor de cercetare utilizate;
– prezentarea caracteristicilor variabilei independente;
– prezentarea concis ă a procedurii de desfăș urare a cercet ării.
– prezentarea, pe scurt, a rezultatelor prelucr ării statistice;
– interpretarea rezultatelor;
– formularea concluziilor și propunerilor.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

118
Criterii de apreciere și punctare a
calității susț inerii
unei lucr ări de licen ță

Nota finală în cadrul sus ținerii lucr ării se acord ă pentru calitatea lucr ării și
pentru calitatea sus ținerii (expunere, r ăspunsuri la întreb ările comisiei și
prezentare de materiale ajut ătoare).
Factorii care pot c ontribui la aprecierea și punctarea lucr ării ar putea fi
următorii:
a. Expunerea liber ă sau citirea fă ră poticneli a notiț elor personale (referatul de
susținere). Se recomand ă pregă tirea, exersarea și cronometrarea expunerii în
scopul încadr ării în timpul afectat. Candidatul poat e citi textul în locul expunerii
libere, nefiind afectat ă nota final ă.
b. Atitudinea și ținuta vestimentar ă.
c. Permeabilitatea la observaț iile și recomand ările comisiei.
d. Creativitatea și argumentele contribu ției originale.
e. Inteligen ța răspunsurilor la întreb ările comisiei, cont raargumentele provoc ărilor
polemice științifice, argumentele propriului punct de vedere. Mai important ă
decât caracteristica de promptitudine a r ăspunsurilor inteligente este
exactitatea, concizia și consisten ța răspunsurilor.
f. Capacitatea de sintez ă a ideilor importante și succesiunea raț ionamentelor.
Trebuie precizat c ă densitatea cea mai mare a ideilor importante apar ține
paragrafelor de formulare a problemei, scop, sarcini, ipoteze, prezentarea și
interpretarea rezultatelor și capitolului concluzii.
g. Stilul și puterea de convingere.
h. Intuirea aplica țiilor rezultatelor și argumentele prognozei benefice.
Educaț ia fizică și sportul au un vast domeniu practic, în care licen țiatul este
chemat nu numai s ă aplice cuno ștințele sale, ci și să inventeze implement ări ale
acestora.
i. Asocierea cu expunerea materialelor audio-vizuale, a machetelor etc., precum
și modul de prezentare a acestora în expunere. Plan șele, graficele,
machetele, casete video, aparatele etc., vor fi expuse la vedere înaintea

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

119începerii sus ținerii. Candidatul va face apel la aceste materiale numai pentru a
completa (nu dubla) ideile exprimate verbal.
j. Exprimarea științifică prudent ă și consistent ă și utilizarea lexi cului profesional
specific. Vor fi evitate pasajele istorice (exceptând pe acelea care sunt direct
legate de obiectivele lucr ării), scuzele de orice fel și implicarea în expunere a
unor nume sau fapte cu ca racter de martori.

Propunem mai jos un model de re ferat privind aprecierea lucr ării de diplom ă
(disertație, licență) care poate fi îmbun ătățit:
Titlul lucr ării: ……………………………… ……………………. …………………
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ……………………………………………………………
Autor: ……………………………. ………………………… ………………………..
Promoția: ………………..
Conducător științific: …………………….. ………………………. …………….

Aprecieri privind structura lucr ării: ……………….. ………………………..
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ……………………………………………………………
Aprecieri privind con ținutul lucr ării (alegerea temei, modul de
abordare a problematicii lucr ării din punc de vedere teoretic, practic
etc.): ………………… ……………………………………… ……………………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ……………………………………………………………
Organizarea cecet ării: ………………….. ………………………………………

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

120……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ……………………………………………………………
Rezultatele obț inute (analiza și interpretarea lor):
……………………………………. ……………………………………………………………
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ……………………………………………………………
Concluzii și propuneri: …………………. ………………………………………
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ……………………………………………………………
Evaluarea lucr ării: …………………………………………………. ……………
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ……………………………………………………………
Nota propus ă: ………………………. …………………..
Alte aprecieri: …………………. ………………………… ……………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ………………………….. ……………………………….
……………………………………. ……………………………………………………………
D a t a S e m n ătura

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

121 Rezumat

Etapele elabor ării unei lucr ări științifice:
• Identificarea sau contur area unei probleme care
așteaptă a fi soluționată;
• Documentarea ini țială și pe parcurs;
• Formularea ipotezei și alegerea variabilelor;
• Pregă tirea material ă și instrumental ă a cercet ării;
• Selec ționarea subiec ților și cercetarea pilot;
• Aplicarea unor eventuale corec ții pe baza rezultatelor
cercetării pilot;
• Desfășurarea cercet ării propriu-zise;
• Centralizarea și ordonarea datelor, efectuarea unor
prelucrări primare și elaborarea unor concluzii par țiale;
• Prelucrarea final ă a datelor;
• Redactarea raportului și elaborarea concluziilor finale;
• Valorificarea cercet ării prin comunicarea și publicarea
rezultatelor.
Condițiile ce trebuie îndeplinite de o lucrare pentru a fi
considerat ă științifică sunt:
a. Se deosebe ște de alte lucr ări prin subiectul abordat;
b. Contribuie la îmbog ățirea cunoa șterii științifice prin
rezultatele sale (teoretice sau practice);
c. Cercetarea pe baza c ăreia s-a elaborat lucrarea deschide
noi căi de cunoa ștere referitor la lucrurile și fenomenele
studiate;
d. În solu ționarea problemelor, precum și la recoltarea,
prelucrarea și validarea datelor trebuie s ă se utilizeze
procedee, mijloace și metode recunoscute și acceptate de
teoria și practica fiec ărui domeniu de activitate.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

122Capitolele și secțiunile unei lucr ări de cercetare în viziunea
FEFSM Bra șov sunt :
– Titlul lucră rii
– Introducere
– Motivul alegerii temei
– Actualitatea temei
– Scopul și sarcinile cercet ării
– Ipoteza (ipotezele cercet ării)
– Capitolul I – Fundamentarea teoretic ă a lucră rii
– Capitolul II – Organizarea cercet ării
– Data, locul și subiec ții cercetării
– Aparate, instala ții și materiale
– Planul cercet ării
– Metode și tehnici de cercetare
– Procedura (modul de organizare) de desf ășurare a
cercetării
– Capitolul III – Prez entarea, prelucrarea și interpretarea statistic ă
a rezultatelor cercet ării
– Concluzii și recomand ări practico-metodice
– Bibliografie
– Anexe

Cărțile vor fi citate în felul urm ător:
Exemplu: Nicola, T. Experimentul social , Editura “Scrisul
românesc”, Craiova, 1973.

Articolele care apar în revist ele de specialitate se citeaz ă în felul
următor:
Exemplu: Stoica, A. Învățarea prin descoperire în grupe mici //
Revista de psihologie, Nr. 2, Editura Didactic ă și Pedagogic ă
București, 13 mai 1983, p. 12.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

123 TEST DE AUTOEVALUARE
1. Prezenta ți etapele elabor ării unei lucr ări științifice.
2. Enumeraț i condițiile care trebuie îndeplin ite de o lucrare pentru
a fi considerat ă științifică.
3. Care sunt capitolele și secțiunile unei lucr ări de cercetare în
viziunea FEFSM Bra șov?
4. Prezenta ți bibliografia unei lucr ări de cercetare (6 titluri de
lucrări dintre care 3 c ărți și 3 articole).
5. Prezenta ți, sub forma unui referat, titlul lucră rii dvs. de licen ță,
ipoteza cercet ării, motivul alegerii teme i, actualitatea temei,
scopul și sarcinile cercet ării.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

124

BIBLIOGRAFIE

1. Bogdan, I. – Elemente de metodic ă a cunoa șterii, cercet ării științifice și
valorificării cunoștințelor, Editura Universit ății Lucian Blaga, Sibiu, 2007.
2. Chelcea, S. – Metodologia cercet ării sociologice. Metode cantitative și
calitative, Editura Economic ă, București, 2004.
3. Cohen, L., Manion, L. – Research methods in education , London, Routledge,
1980.
4. Dragnea, A. – Măsurarea și evaluarea în educa ție fizică și sport , Editura
Sport-Turism, Bucure ști, 1984.
5. Epuran, M. – Metodologia cercet ării activităților corporale în educa ție fizică și
sport , Editura Funda ției “România de mâine”, Bucure ști, 1995.
6. Epuran, M. – Metodologia cercet ării activit ăților corporale – Exerci ții fizice.
Sport. Fitness , Editura FEST, Bucure ști, 2005.
7. Feșteu, D. – Metodologia cercet ării – conceperea și scrierea lucr ărilor de
cercetare în educa ție fizică și sport , Editura Aldus, Brașov, 1999.
8. Gagea, A. – Informatica și statistica, Curs Master, Editura ANEFS, Bucure ști,
1996.
9. Gagea, A. – Metodologia cercet ării științifice în activitatea de educa ție fizică și
sport , Editura Funda ției “România de mâine”, Bucure ști, 1999.
10. Gagea, A. – Recomand ări privind redactarea și susținerea lucr ărilor de licență
în domeniul educaț iei fizice și sportului , Editura Funda ției “România de
mâine”, Bucure ști, 1998.
11. Kapi ța, P.L. – Experiment, teorie și practic ă, Editura Politic ă, București, 1981.
12. Maroti, Ș. – Îndrumar pentru elaborarea lucr ărilor de cercetare științifică în
domeniul educa ției fizice și sportului , Editura Universit ății din Oradea, Oradea,
2003.

Metodologia cercet ării în educa ție fizică și sport Ioan Turcu

12513. Niculescu, M. – Metodologia cercet ării științifice în educa ție fizică și sport ,
Academia Na țională de Educa ție Fizică și Sport, Bucure ști, 2001.
14. Popa, G. – Metodologia cercet ării științifice în domeniul educa ției fizice și
sportului, Editura Orizonturi Universitare, Timi șoara, 1999.
15. Thomas, J.R., Nelson, J.K. – Metodologia cercet ării în activitatea fizic ă,
Editura MTS, Bucure ști, 1996.
16. Turcu, I. – Metodologia cercet ării în educaț ie fizică și sport, Editura
Universit ății Transilvania Bra șov, Brașov, 2007.