ACADEMIA DE POLIȚIE „ALEXANDRU IOAN CUZA” FACULTATEA DE POLIȚIE Rezumat TEZĂ DE DOCTORAT ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE SERVICIUL ALE FUNCȚIONARILOR… [606683]

ACADEMIA DE POLIȚIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”
FACULTATEA DE POLIȚIE

Rezumat
TEZĂ DE DOCTORAT
ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE SERVICIUL ALE
FUNCȚIONARILOR PUBLICI

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
PROF.UNIV.DR. VLAD BARBU

DOCTORAND: [anonimizat] 2015

CUPRINS

CAPITOLUL I ASPECTE GENERALE PRIVIND FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI ………………………….. ….. 6
FUNCȚIONAR UL PUBLIC ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 6
I.1. Considerații privind autoritatea publică, funcția publică și funcționarul public …………………………. 6
I.1.1. Evoluția istorică a c onceptului de funcție publică ………………………….. ………………………….. ……… 7
I.1.2. Noțiunea de funcție publică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 8
I.1.3. Noțiunea de funcționar public ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 9
I.2. Trăsăturile și clasificarea funcțiilor publice ………………………….. ………………………….. …………………. 9
I.3. Categorii de funcționari publici ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 11
I.3.1. Categoria înalților funcționari publici ………………………….. ………………………….. …………………….. 11
I.3.2. Categoria funcționarilor publici de conducere ………………………….. ………………………….. …………. 11
I.3.3. C ategoria funcționarilor publici de execuție ………………………….. ………………………….. ……………. 13
I.4. Accesul la funcția publică ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 13
I.4.1. Raporturile dintre funcționarul public superior și cel subordonat ………………………….. ……………. 14
I.4.2. Regimul juridic al actului de numire într -o funcție publică ………………………….. ……………………. 14
I.4.3. Perioada de stagiu ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 15
I.4.4. Numirea funcționarilor publici la încheierea raporturilor de serviciu ………………………….. ………. 15
I.5. Conflictul de interese în exercitarea func ției publice ………………………….. ………………………….. …… 15
I.6. Incompatibilități privind funcțiile publice și cumulul de funcții ………………………….. ………………… 15
I.6.1. Incompatibilitățile privind fun cțiile publice ………………………….. ………………………….. …………….. 15
I.6.2. Cumulul de funcții ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 16
CAPITOLUL II CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND RAPORTURILE DE SERVICIUL
ALE FUNCȚIONARILOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 17
II.1. Noțiune ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 17
II.2. Trăsăturile și elementele constitutive ale raporturilor de serviciul ………………………….. ……………. 17
II.2.1. Drepturile care decurg din funcția publică ………………………….. ………………………….. ……………… 17
II.3.2. Îndatoririle ce decurg din funcția publică. ………………………….. ………………………….. ……………… 17
II.3.3. Drepturile funcționarilor publici ce decurg din situația lor personală. ………………………….. ……. 17

II.3.4. Îndatoririle funcționarilor publici care d ecurg din situația lor personală. ………………………….. … 18
II.4. Cazuri de încetare a raporturilor de serviciu pentru diferite categorii de funcționari publici …….. 18
II.4.1. Cazurile de încetare a raporturilor de serviciu reglementate de Legea nr.188/1999, statutul
funcționarului public ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 18
II.4.2. Cazurile de încetare a raportului de serviciu al funcționarului public parlamentar ……………….. 19
II.4.4. Cazurile de încetarea a raporturilor de muncă ale polițiștilor ………………………….. ………………… 19
II.4.4. Cazuri de încetare a raporturilor de muncă ale funcționarilor din sistemul administrației
penitenciare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 20
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 22
ÎNCETAREA D E DREPT A RAPORTURILOR DE SERVICIU ALE FUNCȚIONARILOR
PUBLICI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 22
III.1. Încetarea de drept a raporturilor de serviciu potrivit Legii nr.188/1999 ………………………….. …… 22
III.2. Încetarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari ………………. 23
Raportul de serviciu încetează de drept la data comunicării deciziei de pens ionare a funcționarului
public parlamentar pentru limită de vârstă ori invaliditate. ………………………….. ………………………….. … 24
III.3. Încetarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarilor din sistemul administrației
penitenciare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 24
III.4. Încetarea de drept a raporturilor de serviciu ale polițiștilor ………………………….. …………………….. 25
CAPITOLUL III DESTITUIREA DIN FUNCȚIA PUBLICĂ – SANCȚIUNE DISCIPLINARĂ ….. 26
IV.1. Disciplina muncii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 26
IV.1.1. Noțiuni generale privind d isciplina muncii. ………………………….. ………………………….. ………….. 26
IV.1.2. Trăsături caracteristice ale disciplinei muncii. ………………………….. ………………………….. ………. 26
IV.1.3. Izvoarele de drept în materia discipl inei muncii ………………………….. ………………………….. ……. 27
IV.1.4. Căile de înfăptuire a disciplinei muncii ………………………….. ………………………….. ………………… 27
IV.1.5. Trăsăturile caracteristice ale răspunderii discipli nare. ………………………….. ………………………… 28
IV.1.6. Enumerarea condițiilor răspunderii disciplinare. ………………………….. ………………………….. …… 29
IV.1.7. Cauze de exonerare sau de neresponsabilitate. ………………………….. ………………………….. ……… 29
IV.2. Aspecte generale privind normele de conduită ale funcționarilor publici ………………………….. …. 30
IV.2.1. Noțiuni introductive ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 30
IV.2.2. Principii generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 30
IV.3. Norme generale de conduită profesională a funcționarilor publici ………………………….. ………….. 31

IV.3.1. Asigurarea unui serviciu public de calitate ………………………….. ………………………….. …………… 31
IV.3.2. Loialitatea față de constituție și lege ………………………….. ………………………….. ……………………. 32
IV.3.3. Loialitatea față de autoritățile și instituțiile publice ………………………….. ………………………….. .. 32
IV.3.4. Libertatea opiniilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 33
IV.3.5. Activita tea publică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 33
IV.3.6. Activitatea politică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 34
IV.3.7. Folosirea imaginii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 34
IV.3.8. Cadrul relațiilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 34
IV.3.9. Conduita în cadrul relațiilor internaționale ………………………….. ………………………….. …………… 35
IV.3.10. Interdicția pri vind acceptarea cadourilor, serviciilor și avantajelor ………………………….. …….. 35
IV.3.11. Participarea la procesul de luare a deciziilor ………………………….. ………………………….. ……….. 36
IV.3.12. Obiectivitate în evaluare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 36
IV.3.13. Folosirea prerogativelor de putere publică ………………………….. ………………………….. ………….. 37
IV.3.14. Utilizarea resurselor publice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 37
IV.4. Procedura aplicării sancțiunilor disciplinare ………………………….. ………………………….. ……………. 37
IV.5. Caracterizare generală a destituirii din funcția publică ………………………….. ………………………….. 37
CAPITOLUL V ELIBERAREA, DEMISIA ȘI ALTE CAZURI DE ÎNCETARE A
RAPORTURILOR DE SERVICIU ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 38
V.1. Eli berarea din funcție ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 38
V.1.1. Eliberarea din funcție conform Legii nr.188/1999 ………………………….. ………………………….. ….. 38
Atunci când intervine reorganizarea autorită ții sau instituției publice, funcționarii vor fi numiți în noile
funcții publice, sau după caz, sau în noile compartimente în următoarele situații: . Ошибка! Закладка
не определена.
V.1.2. Eliberarea din funcție și destitu irea funcționarilor publici din sistemul penitenciar ……………… 39
V.2. Demisia – cauză de încetare a raporturilor de serviciu ………………………….. ………………………….. .. 39
V.2.1. Demisia funcționarului public ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 39
V.2.2. Demisia funcționarilor publici parlamentari ………………………….. ………………………….. …………… 40
V.2.3. Demisia funcționarilor publici d in sistemul penitenciar ………………………….. ……………………….. 40
V.2.4. Demisia și încetarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor la cerere ………………………….. …….. 40
V.3. Încetarea r aporturilor de serviciu prin acordul părților ………………………….. ………………………….. .. 41

V.4. Alte cauze de încetare a raporturilor de serviciu ………………………….. ………………………….. ……….. 41
V.4.1. Cauze specif ice de încetare a raporturilor de serviciu ale polițiștilor ………………………….. ……… 41
V.4.1.1. Cauze ce țin persoana polițistului ………………………….. ………………………….. ………………………. 41
V.4.1.2. Cauze c e nu țin persoana polițistului ………………………….. ………………………….. ………………….. 41
V.4.2. Cauze specifice de încetare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici din sistemul
administrației penitenciare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 41
V.4.2.1. D esființarea unității ori mutarea acesteia în altă localitate ………………………….. …………………. 42
V.4.2.2. R educerea personalului unității prin desființarea unor posturi ………………………….. ……………. 42
CAPITOLUL VI ASPECTE PRIVIND FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI FUNCȚIONARUL ………………….. 43
PUBLIC ÎN UNIUNEA EUROPENĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 43
VI.1. Scurt istoric ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 43
VI.2. Conceptul de funcție publică în statele Uniunii Europene ………………………….. ……………………… 43
VI.3. Constituționalitatea și legalitatea funcției publice în Uniunea Europeană ………………………….. … 44
VI.4. Funcționarul public în țările Uniunii Europene ………………………….. ………………………….. ………… 44
VI.5. Reglementarea funcției publice în unele țări ale uniunii europene ………………………….. ………….. 44
VI.5.1. Reglementarea funcției publice în Franța ………………………….. ………………………….. ……………… 44
VI.5.2. Reglementarea funcției publice în Marea Britanie ……….. Ошибка! Закладка не определена.
VI.5.3. Reglementarea funcției publice în Germania ………………………….. ………………………….. ………… 45
VI.5.4. Reglementarea funcției publice în Italia ………………………….. ………………………….. ……………….. 45
VI.5.5. Reglementarea funcției publice în Olanda ………………………….. ………………………….. ……………. 46
VI.5.6. Reglementarea funcției publice în Belgia ………………………….. ………………………….. …………….. 46
VI.5.7. Reglementarea funcției publice în Spania ………………………….. ………………………….. …………….. 47
VI.5.8. Regle mentarea funcției publice în Danemarca ………………………….. ………………………….. ………. 47
VI.5.9. Statutul funcționarului public în cadrul Uniunii Europene ………………………….. ………………….. 47
VI.5.10. Reglem entarea juridică a statutului funcționarului public european ………………………….. ……. 49
CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA ………………………….. ………………………….. ……… 50
I. CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 50
II. PROPUNERI DE LEGE FERENDA ………………………….. ………………………….. …………………………. 53

CAPITOLUL I
ASPECTE GENERALE PRIVIND FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI
FUNCȚIONARUL PUBLIC

I.1. Considerații privind autoritatea publică, fun cția publică și
funcționarul public
Termenul autoritate provine din latinește ( autoritas ) și se traduce prin
drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziții1.
Conform Noului dicționar universal al limbii române, termenul
respectiv semnifică „ dreptul sau puterea de a impune cuiva ascultare, supunere”,
precum și organ al puterii de stat, administrație publică, guvern etc.2
Titlul III al Constituției României poartă denumirea de „ Autorități
publice ”. În cadrul său, sunt enumerate organele statulu i: Parlamentul,
Președintele României, Guvernul, Administrația publică (centrală și locală),
Autoritatea judecătorească.
Cele mai importante structuri ale Administrației publice centrale de
specialitate sunt ministerele și alte organe de specialitate (art. 116).
Administrația publică locală este alcătuită din autoritățile comunale și
orășenești (consiliile locale și primării), consiliile județene și prefecții (art. 121 –
123).
Autoritățile administrației publice pot fi definite ca acele structuri
organizațion ale, învestite cu personalitate de drept public, ce se înființează și
funcționează potrivit Constituției, în scopul organizării și executării în concret a
legii3.

1 Ioan Alexandru , Tratat de administrație publică , Universul Juridic, București, 2008, p. 290 -291.
2 I. Oprea, C. -G. Panfil, R. Radu, V. Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române , Editura litera
internațional, București, Chișinău, 2006, p. 119.
3 Ioan Alexandru, op. cit ., p. 291.

Termenul de instituție semnifică un „organ politic, economic
administrativ etc.” sau un „orga nism care îndeplinește un ansamblu de servicii,
desfășurând o activitate socială (economică, culturală etc.)”4.
Cuvântul respectiv desemnează, așadar, organizațiile cu un anumit statut
juridic, reguli de funcționare stabilite prin acte normative, având rol ul de a
satisface anumite nevoi sociale. Exemplu tipic de instituție este statul cu
organizațiile sale politice, administrative, militare etc.5

I.1.1. Evoluția istorică a conceptului de funcție publică
Primele reglementări cu caracter unitar ale „ funcți unilor administrative”
sunt cuprinse în Regulamentele Organice din Moldova și Muntenia (1831 –
1832), care sunt consider ate de marea majoritate a speci aliștilor drept prima
Constituție.
Mai târziu, atât în Statutul dezvol tător al Convenției de la Paris
(Constituția lui Cuza) cât și în Legea electorală din 1864 sunt cuprinse expresii
ca „funcțiune publică salariată”, „necompatibil cu funcția de ministru” sau
„regele numește și revocă pe miniștrii săi și funcțiunile publice”.
În Constituția din 1866 se stipu la că numirile sau confirmările în
„funcțiunile publice potrivit legii” le făcea regele. În baza acestei prevederi
constituționale au fost edictate legi speciale prin care se reglementau
modalitățile de numire în funcțiile publice.
Legea statutului funcți onarilor publici din 23 noiembrie 1923 și
Regulamentul de aplicare a acestei legi precizau poziția funcționarului,
drepturile și obligațiile sale, categoriile de funcționari care beneficiau de
prevederile legii, consacrând, în același timp, stabilitatea și inamovabilitatea

4 Noul dicționar universal , p. 612.
5 Ioan Alexandru , op. cit. , p. 291.

funcționarului public, condițiile de acces la funcția publică, sancțiunile și
răspunderea acestora.6
La data de 8 iunie 1940a fost promulgat Codul funcționarilor publici iar în
anul 1946 a fost adoptată Legea nr. 746 pentru Statutul func ționarilor publici.
În aceste acte normative se întâlnesc dispoziții cu caracter general
aplicabile tuturor categoriilr de funcționari privitoare la recrutare, drepturi și
obligații, incompatibilități și asigurări sociale etc.7
După anul 1990 a fost relu at spiritul Constituției din 1923, revenindu -se
conceptual la noțiunile de funcție publică și funcționar public. Până la adoptarea
unor reglementări specifice se făcea trimitere la noțiunea de funcționar public
ori de câte ori se punea problema calificării unei acțiuni sau inacțiuni a
persoanei fizice numite sau alese într -o funcție. Astfel, referiri la noțiunile de
funcție publică și funcționar public se regăsesc în legislația penală, civilă,
administrativă a perioadei respective.8
Vidul legislativ care e xistă în unul dintre cele mai importante sectoare,
respectiv sectorul administrativ, a fost completat prin adoptarea Legii nr.
188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Această lege a adus clarificări
cu privire la noțiunile de funcție publică și f uncționar public, pe care le -a
transformat în instituții juridice. Astfel, au fost create premisele unor dezbateri
doctrinare în legătură cu aceste noțiuni.

I.1.2. Noțiunea de funcție publică
Termenul de funcție publică are mai multe accepțiuni și mai m ulte arii de
cuprindere, în multe situații neexistând o definiție legală riguroasă a acestei
noțiuni. Deseori, pentru a preciza sensul funcției publice se apelează la practica

6 Alexandru, I. (coordinator), Negoilă, A., Santai, I., Brezoianu, D., Vida, I., Iuan, Șt., Slăniceanu Popescu,
I. – Drept administrativ, Editura Omnia, 1999, p. 341 -343
7 Iulian Nedelcu – Drept administrativ și elemente de știința administrației , Edi tura Universul Juridic,
București, 2009, p. 289
8 Nedelcu I., Nicu, L.A. – Drept administrativ , Editura Themis, Craiova, 2002, p. 245 -247

și doctrina administrativă, acest termen putând include totalitatea persoanelor
supuse unui statut de drept public, dar și o parte dintre cele supuse unui statut de
drept privat.

I.1.3. Noțiunea de funcționar public
Pentru prima dată în România, noțiunea de funcționar public a fost
definită prin Legea pentru statutul funcționarului public din 19 iunie 1923 care,
în art. 1, prevedea: „Sunt funcționari publici cetățenii români, fără deosebire de
sex, care îndeplinesc un serviciu public permanent, civil sau ecleziastic, la stat,
județ, comună sau instituții al căror buget este supus ap robării Parlamentului,
Guvernului sau Consiliilor județene și comunale”.

I.2. Trăsăturile și clasificarea funcțiilor publice
Analizând aspectele sintetizate în abordările conceptului de funcție
publică, rezultă o serie de caracteristici ale funcției pub lice, respectiv:
a) funcția publică reprezintă un complex de drepturi și obligații care sunt
conferite titularului ei. Prin aceste drepturi și obligați, titularul funcției publice
dobândește un statut propriu și participă la realizarea competențelor organ ului
administrației publice din care face parte;
b) atribuțiile ce alcătuiesc funcția publică au caracter legal. Astfel, funcția
publică este o situație juridică reglementată legal, în sensul că drepturile și
obligațiile care formează conținutul acesteia sunt stabilite unilateral, prin norme
juridice, de către organele administrației publice;
c) funcția publică are caracter obligatoriu, în sensul că exercitarea
drepturilor și îndeplinirea obligațiilor care formează conținutul său nu reprezintă
o facultate sau o posibilitate la aprecierea titularului funcției, acesta fiind obligat
să intervină din oficiu sau la cerere, potrivit competenței sale. Ca atare, fiind
rezultatul unui raport unilateral (legea sau alt act de autoritate), funcția publică
nu poate fac e obiectul unei tranzacții sau cesiuni stabilite printr -un contract;

d) funcția publică are un caracter propriu, în sensul că aparține numai
aceluia care este învestit într -o funcție publică. Acest caracter al funcției publice
nu împiedică organele admini strației publice să -și realizeze competențele sale
prin îndeplinirea unor funcții identice sau similare de către mai multe persoane,
cu delimitarea materială a activității fiecăreia dintre acestea;
e) funcția publică are un caracter continuu, în sensul că existența
drepturilor și obligațiilor care formează conținutul său durează atâta timpcât se
menține competența organului administrației publice pe care funcționarul public
o realizează, fără întreruperi. Funcția publică încetează ca urmare a hotărârii
aceluiași organ care a înființat -o9;
f) în cadrul funcției publice, drepturile și obligațiile care formează
conținutul acesteia sunt exercitate în regim de putere publică. Astfel, în cadrul
unui organ al administrației publice, unde există o multitudine de f uncții, vor
putea fi diferențiate funcțiile publice care sunt exercitate în regim de autoritate,
de putere publică, de funcțiile nepublice, care sunt exercitate la nivelul
compartimentelor funcționale care, la rândul lor, sunt exercitate în baza unor
contr acte de muncă și sunt legate de exercițiul puterii publice10;
g) titularul funcției publice trebuie învestit legal, învestirea putând
îmbrăca foram numirii. Regula gen erală a învestirii prin numire este aceea că
numirea este precedată de un concurs;
h) de terminarea atribuțiilor funcției publice corespunde principiului
specializării și profesionalizării serviciului public, asigurându -se un raport optim
între atribuțiile de conducere și atribuțiile de execuție11;
i) conținutul și atribuțiile funcției publice sunt preexistente ocupării
acesteia. În acest sens, atribuțiile funcției publice sunt, concomitent, de

9 Iulian Nedelcu, Livia A. Nicu – Drept administrativ , Editura Themis, Craiova, 2002, p. 251
10 Emil Albu (coordonator) și colaboratorii / Drept administrativ, Partea I , Editura Fundației România de
Mâine, București, 2008, p. 230 -231
11 Gheorghe Bică (coordonator) și colaboratorii – Drept administrativ și știința administrației , Editura Sitech,
Craiova, 2005, p. 75

autoritate (pentru funcțiile inferioare) și de subordonare (față de funcțiile
superioare);
j) funcția publică presupune anumite incompatibilități. Inco mpatibilitatea
presupune imposibilitatea exercitării anumitor funcții sau profesii de către un
funcționar public, în condițiile prevăzute de lege.

I.3. Categorii de funcționari publici
I.3.1. Categoria înalților funcționari publici
Pentru categoria înalț ilor funcționari publici, în art. 15 al Legii nr.
188/1999, au fost stabilite drept condiții, alături de condițiile generale de acces
la o funcție publică menționate deja anterior în lucrare, următoarele:
– să aibă studii superioare de lungă durată, absol vite cu diplomă de licență
sau echivalentă;
– să fi absolvit programe de formare specializată și perfecționare în
administrația publică sau în alte domenii specifice de activitate organizate, după
caz, de Institutul Național de Administrație sau de alte i nstituții specializate,
desfășurate în țară sau în străinătate, ori să fi dobândit titlul științific de doctor în
specialitatea funcției publice respective.

I.3.2. Categoria funcționarilor publici de conducere
Ocuparea funcțiilor publice vacante se face p rin promovare, transfer,
redistribuire și concurs.
Poate fi funcționar public persoana care, conform art. 50 din Statutul
funcționarilor publici, îndeplinește următoarele condiții:
– are cetățenia română și domiciliul în România;
– cunoaște limba română, scris și vorbit;
– are vârsta de minimum 18 ani împliniți;
– are capacitate deplină de exercițiu;

– are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care
candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
– îndeplinește con dițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică;
– îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;
– nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra
umanității, contra statului sau contra autorității, de serv iciu sau în legătură cu
serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție
sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face -o incompatibilă cu
exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a interv enit reabilitarea;
– nu a fost destituită dintr -o funcție publică în ultimii 7 ani;
– nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin
lege.
a) director general;
b) director general adjunct
c) director și director adjunct din aparatul autorităților administrative
autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației
publice centrale, precum și în funcțiile publice asimilate acestora;
d) secretar al unității administrativ -teritoriale;
e) directo r executiv și director executiv ai serviciilor publice
deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale
administrației publice centrale din unitățile administrativ -teritoriale, în cadrul
instituției prefectului, în cadrul aparatu lui propriu al autorităților administrației
publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora, precum și în
funcțiile publice specifice asimilate acestora;
f) șef serviciu, precum și funcțiile publice specifice asimilate acesteia;
g) șef bi rou, precum și funcțiile publice specifice asimilate acesteia;

I.3.3. Categoria funcționarilor publici de execuție
Activitatea administrației publice centrale și locale este realizată de două
categorii de funcționari, respectiv: funcționari publici numiți în temeiul Legii nr.
188/1999, cu drepturile salariale reglementate prin O.G. nr. 6/2007 și funcționari
cu statut de personal contractual în sector bugetar, cu drepturile salariale
reglementate prin Legea nr. 154/1998, modificată prin O.G. nr. 10/2007.

I.4. Accesul la funcția publică
Raporturile juridice dintre serviciile publice și funcționarii publici care
ocupă funcții publice sunt raporturi juridice speciale de drept administrativ, și
anume raporturi de serviciu sau de funcție publică (art.1 din Lege a nr.
188/1999).
Aceste raporturi nu sunt raporturi juridice contractuale, nu sunt raporturi
juridice de dreptul muncii, deși dispozițiile Statutului funcționarilor publici se
completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementări de
drept civil sau penal, după caz, în măsura în care nu contravin legislației
specifice funcției publice (art.117).
Funcționarul public ocupă o funcție publică în urma promovării
concursului, fiind numit întotdeauna printr -un act administrativ de numire
(ordin, decizie etc.) de către conducătorul serviciului public în care există
funcția publică vacantă. Prin urmare, funcționarul public exercită atribuțiile și
responsabilitățile ce dau conținut funcției publice ocupate nu în temeiul unui
contract de muncă sau al unui contract de prestări servicii, ci în baza raporturilor
speciale de funcție publică în care este subiect, mai precis direct în temeiul legii.

I.4.1. Raporturile dintre funcționarul public superior și cel
subordonat
Funcționarul public subordonat are o bligația de a executa ordinele
superiorului său ierarhic. Prescripțiile superiorului ierarhic se pot prezenta sub
două forme, anume prescripții cu caracter general, cuprinse în circulare sau
instrucțiuni de serviciu, și ordine individuale, scrise sau verba le.
În anumite cazuri, funcționarul subordonat nu mai are obligația să
respecte și să se supună ordinelor superiorului său. Astfel, dacă ordinul are un
vădit caracter ilegal ori este de natură să prejudicieze un interes legitim public
sau privat, demnitat ea, drepturile sau libertățile fundamentale ale unei persoane,
funcționarul subordonat are nu numai dreptul, dar și obligația să refuze
executarea ordinului, pentru că, altfel, va răspunde și el alături de autorul
actului. Totodată, funcționarul subordonat este obligat să înștiințeze în scris
conducerea serviciului public despre motivul refuzului său de a executa ordinul
primit.

I.4.2. Regimul juridic al actului de numire într -o funcție publică
Actul de numire reprezintă un act juridic unilateral emis de conducătorul
autorității sau instituției publice în care există funcția publică ocupată. Acest act
îmbracă forma scrisă și trebuie să conțină obligatoriu (art. 62 alin. 4): temeiul
legal al numirii, numele funcționarului public, denumirea funcției publice , data
de la care urmează să exercite funcția publică, drepturile salariale, precum și
locul de desfășurare a activității.
La intrarea în corpul funcționarilor publici, funcționarul public depune
jurământul de credință în termen de 3 zile de la emiterea ac tului de numire în
funcția publică definitivă. Refuzul depunerii jurământului se consemnează în
scris și atrage revocarea actului administrativ de numire.

I.4.3. Perioada de stagiu
Intrarea în corpul funcționarilor publici de carieră direct după absolvire a
studiilor se face numai pe o funcție publică de debutant. Astfel, candidații reușiți
la concurs sunt numiți funcționari publici debutanți prin ordin sau, după caz,
dispoziție a conducătorului autorității sau instituției publice în a cărei
organigramă se află funcția publică vacantă.
Perioada de stagiu are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale în
îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților unei funcții publice, formarea
practică a funcționarilor publici debutanți, precum și cunoașterea de c ătre aceștia
a specificului administrației publice și a exigențelor acesteia.

I.4.4. Numirea funcționarilor publici la încheierea raporturilor de
serviciu
Numirea în funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici se
face în conformitate cu dispozițiile art. 191 alin. (1). (Art. 52).

I.5. Conflictul de interese în exercitarea funcției publice
Legea nr. 161/2003 reglementează conflictul de interese în care s -ar afla o
persoană care exercită o funcție publică ca are un interes de natură patri monială
în realizarea atribuțiilor de serviciu.

I.6. Incompatibilități privind funcțiile publice și cumulul de funcții
I.6.1. Incompatibilitățile privind funcțiile publice

Prin incompatibilitate se înțelege imposibilitatea exercitării anumitor
funcții s au profesii de către un funcționar public în condițiile prevăzute de lege.

I.6.2. Cumulul de funcții
Cumulul de funcții are în vedere, în practică, de regulă, activități
complementare celei de bază pentru care se exercită funcția publică, cum ar fi
cerce tarea științifică și învățământul.

CAPITOLUL II
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND RAPORTURILE DE
SERVICIUL ALE FUNCȚIONARILOR

II.1. Noțiune
II.2. Trăsăturile și elementele constitutive ale raporturilor de serviciul
II.2.1. Drepturile care decurg din fu ncția publică
Statutul funcționarilor publici nu prevede în mod expres drepturile și
îndatoririle care revin funcției publice, pornindu -se de la premisa ca ele sunt
evidențiate de statutele și regulamentele proprii, fiind detaliate prin fișa postului.
Acestea sunt diferite de la o autoritate sau instituție publică la alta, dar și după
cum funcțiile sunt de conducere sau de execuție, sau fac parte din autoritățile
centrale, teritoriale sau locale, precum și după cum sunt vizate raporturile din
interiorul sa u din exteriorul autorității.

II.3.2. Îndatoririle ce decurg din funcția publică.
În privința îndatoririlor12 ce decurg din funcția publică se poate remarca
faptul că unele au caracter onerativ, activ, iar altele au un caracter prohibitiv sau
pasiv pentru titularul lor, în raport cu conduita prescrisă acestuia.

II.3.3. Drepturile funcționarilor publici ce decurg din situația lor
personală.
Drepturile și îndatoririle funcționarului care vizează situația lui personală,
au un caracter subiectiv și sunt reg lementate de Statut, neputând forma obiectul
unui contract colectiv sau individual de muncă, deoarece legea nu le prevede
decât în beneficiul personalului administrativ auxiliar, de deservire, care nu are
calitatea de funcționar public.

12 Alexa ndru Negoiță – Drept administrativ și știința administrației, Editura Atlas Lex, București, 1993, pag.
174 și următoarele.

II.3.4. Îndatoriri le funcționarilor publici care decurg din situația lor
personală.
În mod corespunzător, funcționarul are și o serie de îndatoriri, care
vizează obligativitatea de a desfășura o activitate corespunzătoare, de a respecta
timpul de lucru, de a plăti contribu ția la asigurări sociale sau de a respecta
disciplina de serviciu.
Ca o concluzie generală privind drepturile și îndatoririle specifice
funcționarilor și derivând din raporturile lor personale cu instituția în care se află
se remarcă următoarele trăsături :
 Corespunzător drepturilor acestora – la salariu, la odihnă – instituției îi
corespund obligații corelative – de plată a salariului, de acordare și de
plată a concediului;
 În mod similar, corelativ obligațiilor funcționarului – precum cele
legate de resp ectarea programului de lucru al instituției, a disciplinei de
serviciu – îi corespund drepturile acesteia de a pretinde îndeplinirea lor
conformă, în caz contrar operând tragerea la răspundere a celor
vinovați;
 Aceste drepturi și obligații au un caracter obiectiv, prin reglementarea
lor statutară, dar subiectiv prin exercitarea personală, părțile neputând
să le elimine, să le ignore sau să le fixeze în alt fel, în altă formulare,
conținut sau reglementare, decât cele cuprinse în legea cadru, sub
sancțiunea nulității actelor ilegale astfel emise.

II.4. Cazuri de încetare a raporturilor de serviciu pentru diferite
categorii de funcționari publici
II.4.1. Cazurile de încetare a raporturilor de serviciu reglementate de
Legea nr.188/1999, statutul funcționarulu i public
Dispozițiile privitoare la statutul funcționarului public reglementează într –
o manieră destul de detaliată modul, cazurile și motivele care pot determina

desfacerea raportului de serviciu, procedura, condițiile efective ce trebuie avute
în vedere la luarea unei asemenea măsuri, efectele și controlul încetării
raportului, precum și răspunderile părților în asemenea situații

II.4.2. Cazurile de încetare a raportului de serviciu al funcționarului
public parlamentar
Sunt reglementate de art.64 din Le gea nr.7/200613 și are loc în următoarele
condiții:
a) prin demisie;
b) prin eliberare din funcția publică parlamentară;
c) prin destituire din funcția publică parlamentară;
d) prin pensionare;
e) prin acordul părților, consemnat în scris;
f) de drept.

II.4.3. Cazurile de încetarea a raporturilor de muncă ale polițiștilor
Potrivit art.69 din Legea nr.360/2002 statutul polițistului încetarea
raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către
persoanele care, potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor
profesionale și are loc:
a) la împlinirea vârstei și a celorlalte condiții necesare pensionării
în sistemul public de pensii pentru instituțiile din domeniul apărării
naționale, ordinii publice și siguranței naționale;
b) la pierderea capacității de muncă, în condițiile legii, cu excepția
situației în care a intervenit menținerea în activitate în condițiile art.
331;

13 republicată în Monitorul Oficial al României nr. 345 din 29 mai 2009

c) la împlinirea limitei de vârstă în grad profesional;
d) la cerere;
e) la numirea într -o altă funcție publică;
f) prin demisie;
g) la destituirea din poliție;
h) la acordarea calificativului nesatisfăcător, de două ori;
i) când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă
definitivă, cu excepția cazurilor în care s -a dispus suspendarea
executării pedepsei su b supraveghere sau amenzii penale pentru
infracțiuni săvârșite din culpă, pe baza aprobării persoanelor care
au acordat gradele profesionale prevăzute la art. 15;
j) când, în urma reorganizării activității Ministerului Administrației
și Internelor sau a unei unități de poliție ori a reducerii unor posturi
de natura celui ocupat de polițistul respectiv, nu sunt posibilități
pentru ca acesta să fie încadra t într -o funcție similară în aceeași
unitate sau în alte unități;
k) când nu promovează examenul de definitivare prevăzut la art. 21
alin. (5);
l) când s -a stabilit că a fost încadrat în mod fraudulos în poliție,
chiar dacă această situație a fost depistată ulterior;
m) în situația nedefinitivării de către agenții de poliție a studiilor
prevăzute la art. 73 alin. (8).
(2) Raporturile de serviciu ale polițistului nu pot înceta prin demisie la
instituirea stării de urgență sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare și de
război.

II.4.4. Cazuri de încetare a raporturilor de muncă ale funcționa rilor
din sistemul administrației penitenciare

Încetarea raporturilor de muncă ale funcționarilor din sistemul
administrației penitenciare este reglementată la art.61 din Legea nr.293/2004
privind Statutul funcționarilor publici din administrația națională a
penitenciarelor se produce astfel:
a) demisie;
b) transfer;
c) destituire din funcție;
d) pensionare, în condițiile legii;
e) împlinirea vârstei 55 de ani sau 57 de ani în mod excepțional;
f) deces;
g) desființarea unității ori mutarea acesteia în altă localitate, în
cazul în care of ițerul sau agentul nu acceptă să o urmeze;
h) reducerea personalului unității prin desființarea unor posturi de
natura celui ocupat de ofițerul sau age ntul în cauză, ca urmare a
reorganizării, în cazul în care acesta refuză oferta conducerii
unității de trecere în altă funcție;
i) revocarea actului de numire în funcție, ca urmare a refuzului
depunerii jurământului de credință;
j) ca urmare a constatării nulității actului de numire în funcție, de la
data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care nulitatea
a fost constatată.

CAPITOLUL I II
ÎNCETAREA DE DREPT A RAPORTURILOR DE SERVICIU ALE
FUNCȚIONARILOR PUBLICI

III.1. Încetarea de drept a raporturilor de serviciu potrivit Legii
nr.18 8/1999
Încetarea de drept a raportului de serviciu intervine atunci când ne referim
la acele situații în care acest drept intervine fără a fi necesară vreo manifestare
suplimentară de voință din partea angajatorului sau a angajatului.
Raportul de serviciu existent încetează de drept (art.98) :
a) la data decesului funcționarului public;
b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de declar are a
morții funcționarului public;
c) dacă funcționarul public nu mai îndeplinește una dintre condițiile
prevăzute la art. 54 lit. a), d) și f) ;
d) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a
stagiului minim de cotizare pentru pensionare;
e) ca urmare a constatării nulității absolute a actului administrativ de
numire în funcția publică, de la data la care nulitatea a fost constatată prin
hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă;
f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s -a dispus condamnarea
pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) ori s -a dispus aplica rea unei pedepse
privative de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii;
g) ca urmare a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție
publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit
fapta, ca pedepse c omplementare, sau ca urmare a interzicerii ocupării unei
funcții sau a exercitării unei profesii, ca măsură de siguranță, de la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s -a dispus interdicția;

h) la data expirării termenului în care a fost ocupată pe perioadă
determinată funcția publică.

III.2. Încetarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarilor
publici parlamentari
Raportul de serviciu încetează de drept în următoarele situații:
a) la data decesului;
b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de decl arare a
morții funcționarului public parlamentar;
c) dacă funcționarul public parlamentar nu mai îndeplinește una dintre
condițiile prevăzute la art. 1 2 alin. (1) lit. a), d) și e);
d) ca urmare a constatării nulității absolute a actului administrativ de
numire în funcție, de la data la care nulitate a a fost constatată prin hotărâre
judecătorească definitivă;
f) când funcționarul public parlamentar a fost condamnat pentru o
infracțiune intenționată la o pedeapsă privativă de libertate printr -o hotărâre
definitivă;
g) ca urmare a interzicerii exercitării funcției, ca măsură de siguranță ori ca
pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești
prin care s -a dispus inter dicția;
h) la data expirării termenului pentru care a fost exercitată cu caracter
temporar funcția publică.

Raportul de serviciu încetează de drept la data comunicării deciziei de
pensionare a funcționarului public parlamentar pentru limită de vârstă ori
invaliditate.

III.3. Încetarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarilor
din sistemul administrației penitenciare
În temeiul dispozițiil or art.61 din Legea nr.293/2004 privind Statutul
funcționarilor publici din administrația națională a penitenciarelor14 coroborat cu
dispozițiile art.67 din Regulamentul privind condițiile de participare, organizare
și desfășurare a concursurilor pentru ocu parea posturilor vacante și avansare,
precum și condițiile pentru modificarea și încetarea raporturilor de serviciu ale
funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare aprobat prin
Ordinul ministrului justiție nr.2854/200415, raporturile de serviciu ale
funcționarilor publici cu statut special încetează:
a) prin transfer funcționarul își încetează raporturile de serviciu cu unitatea
la care își desfășura activitatea;
b) la pensionare, în condițiile legii, pentru limită de vârstă sau de
invaliditate ;
c) la împlinirea vârstei potrivit legii;
d) în caz de deces;
e) la revocarea actului de numire în funcție, ca urmare a refuzului depunerii
jurământului de credință16;

14 Republicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 264 din 10 aprilie 2014
15 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.1099 din 25 noiembrie 2004, cu modificările și
completările ulterioare
16 Art.19 di Statut „p ersonalul din sistemul administrației penitenciare, numit funcționar public cu statu t special
definitiv, depune jurământul de credință în fața directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor
sau, după caz, directorilor unităților din subordinea acesteia, în prezența a 2 martori, dintre care unul este
conducătorul compar timentului în care a fost numit funcționarul public cu statut special definitiv, iar celălalt, un
alt funcționar public cu statut special definitiv”.

f) ca urmare a constatării nulității actului de numire în funcție, de la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care nulitatea a fost
constatată;
g) au fost condamnați prin hotărâre judecătorească definitivă cu executarea
pedepsei ori c a urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcției sau
ca masură de siguranță ori pedeapsă complementară de la data rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare prin care s -a dispus interdicția.

III.4. Încetarea de drept a raporturilor de ser viciu ale polițiștilor
Întrucât art.69 din Statutul polițistului nu face distincție între cazurile de
încetare de drept a raporturilor de serviciu și alte cazuri de încetare, apreciem că
raporturile de serviciu încetează de drept în următoarele situații:
a) la împlinirea vârstei și a celorlalte condiții necesare pensionării în
sistemul public de pensii pentru instituțiile din domeniul apărării
naționale, ordinii publice și siguranței naționale.
b) la pierderea capacității de muncă.
c) împlinirea limitei de vârstă î n grad profesional.
d) la numirea într -o altă funcție publică.
e) când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu
excepția cazurilor în care s -a dispus suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere sau amenzii penale pentru infracțiu ni săvârșite din culpă,
pe baza aprobării persoanelor care au acordat gradele profesionale,
potrivit legii. Per a contrario, în cazul condamnării prin hotărâre
definitivă a polițiștilor pentru săvârșirea unor infracțiuni cu intenție,
încetarea raporturilor de serviciu operează indiferent de pedeapsa stabilită,
respectiv modul de executare a acesteia.
f) când s -a stabilit că a fost încadrat în mod fraudulos în poliție, chiar
dacă această situație a fost depistată ulterior.

CAPITOLUL III
DESTITUIREA DIN FUN CȚIA PUBLICĂ – SANCȚIUNE
DISCIPLINARĂ

IV.1. Disciplina muncii
IV.1.1. Noțiuni generale privind disciplina muncii .
Disciplina muncii este o condiție obiectivă, necesară și indispensabilă
desfășurării activității fiecărui angajator. Cerința respectării une i anumite ordini,
a unor reguli, care să coordoneze conduita indivizilor, pentru atingerea scopului
comun, se impune cu forța evidentă valabilă pentru orice activitate umană
desfășurată în colectiv. Desigur că, în noile condiții economice, politice și
sociale din țara noastră, rolul disciplinei nu a scăzut; ea își menține pe deplin
actualitatea și importanța sa17.

IV.1.2. Trăsături caracteristice ale disciplinei muncii .
Din punct de vedere juridic, disciplina muncii poate fi caracterizată, ca
unul din prin cipiile generale ale reglementării relațiilor de serviciu/muncă.
Respectarea disciplinei muncii constituie o obligație de bază a fiecărui angajat18.
În temeiul acestui principiu, disciplina muncii, ca instituție de drept
pozitiv al muncii, semnifică, în mo d obiectiv, un sistem de norme care
reglementează comportarea angajaților în desfășurarea procesului muncii
colective19.

17 A se vedea: Sanda Ghimpu, Alexandru Țiclea , Dreptul muncii, Ediția a II -a, Editura All Beck, București,
2001, p. 359 și următ.; Alexandru Țiclea, Tratat de dreptul muncii , Editura Universul Juridic, București, 2012,
p. 775; Ion Traian Ștefănescu , Tratat teoretic și practic de dreptul muncii , Editura Universul Juridic, Bucure ști,
2012, p. ; Verginia Vedinaș , Drept administrativ , Editura Universul Juridic, Bucure ști, 2009, p. 257; Romeo
Paul Postelnicu , Statutul func ționarilor publici, Editura universitară „Carol Davila”, Bucure ști, 2006, p. 269 –
270.
18 Art. 39 alin.(2) lit. b din Codul muncii.
19 Constantin Flit an, op. cit., p. 25.

IV.1.3. Izvoarele de drept în materia disciplinei muncii
Este de la sine înțeles că, reprezentând o parte dintr -un ansamblu,
disciplina muncii nu -și are alte izvoare decât cele ale dreptului muncii, în
general. Sunt necesare totuși unele sublinieri.
În primul rând, cele mai importante izvoare în această materie cu
caracter general, sunt Codul muncii, care conține un capitol (II) intitulat
„Răspunderea disciplinară”, integrat Titlului XI „Răspunderea juridică”.
Dar, în cazul funcționarilor publici normele specifice sunt stabilite prin
Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, Legea nr. 360/200220
privind statutul polițistul ui, Legea nr. 293/200421 privind statutul funcționarilor
publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, Legea nr. 7/200622 privind
statutul funcționarului public parlamentar, Ordonanță de urgență a Guvernului
nr. 10/200423 privind statutul personalulu i vamal, Ordonanță de urgență a
Guvernului nr. 92/200824 privind statutul funcționarului public denumit manager
public, Regulamentul disciplinei militare adoptat prin Ordinul ministrului
apărării naționale nr. 26/2009.25

IV.1.4. Căile de înfăptuire a discip linei muncii
Literatura juridică clasifică mijloacele sau căile de înfăptuire a
disciplinei muncii în două categorii26.

20 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2002, modificată și completată
ulterior, inclusiv prin Legea nr. 133/2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 27
iunie 2011).
21 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 22 septembrie 2009.
22 Republicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009, modificată și completată
ulterior, inclusiv prin Legea nr. 284/2010 (publicată în Monitor ul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28
decembrie 2010).
23 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 23 martie 2004, modificată și completată
ulterior, inclusiv prin Ordonan ța Guvernului nr. 8/2005 privind stabilirea unor m ăsuri de preluare a Gărzii
Financiare și a Autorității Naționale a Vămilor în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, precum și a unor
măsuri de reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală modificată și completată ulterior, inclusiv
prin Legea nr. 287/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 31 ianuarie 2005).
24 Publicată în M. Of. nr. 484 din 30 mai 2008, modificată ulterior, inclusiv prin Legea nr. 284/2010 (publicată în
Monitorul Oficial al României, Parte a I, nr. 877 din 28 decembrie 2010).
25 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009.
26 A se vedea Sanda Ghimpu, Alexandru Țiclea , op. cit., p. 560 și urm.

Prima categorie cuprinde căile sau mijloacele cu caracter organizatoric,
preventiv și stimulativ. Într-adevăr, așa cum am mai menționat, între organizarea
și disciplina muncii există o strânsă legătură: numai o organizare perfectă a
muncii permite existența unei discipline corespunzătoare și constituie o condiție a
prevenirii abaterilor disciplinare. Au caracter stimulativ pentru respectare a
disciplinei muncii acele dispoziții legale care prevăd acordarea, pentru rezultatele
deosebite în activitatea desfășurată, a salariului de merit, promovarea în grad sau
treaptă profesională, fără respectarea condiției de vechime, trecerea în gradația
imediat superioară numai a personalului notat cu calificativul „bun” și „foarte bun”
în anul precedent , existența sistemului de sporuri și premii etc.
În cea de a doua categorie se cuprind sancțiunile aplicabile în cazul
încălcării disciplinei muncii. Desigur că, pe de o parte, reglementarea acestor
sancțiuni constituie un mijloc eficient de prevenire a abaterilor de la disciplina
muncii, iar, pe de altă parte, sancțiunile se aplică numai în ipoteza săvârșirii unor
astfel de fapte ilicite.

IV.1.5. Trăsăturile caracteristice ale răspunderii disciplinare.
Ca orice formă a răspunderii juridice27, și răspunderea disciplinară
îndeplinește un rol subsidiar pentru că, în asigurarea ordinii de drept, ponderea
principală o deține conștiința răspunderii, ca o caracteris tică superioară a
demnității și personalității umane.
În cazurile în care abaterea a fost totuși săvârșită, răspunderea
disciplinară își exercita întreita sa funcție, sancționatoare, preventivă și
educativă. Persoanei vinovate i se va aplica o pedeapsă cu caracter
precumpănitor moral sau material, după caz, adică după gravitatea abaterii
săvârșite, care se reflectă pe planul conștiinței și al atitudinii celui sancționat ca
o constrângere morală sau ca o privațiune materială, de natură să -l rețină pe

27 Răspunderea juridică este ea însăși una din formele răspunderii sociale. A se vedea Vasile Pătulea, Corelația
dintre „răspunderea juridică” și „responsabilitatea socială”, în „Revista română de drept” nr. 1/1984 , p. 6 -12.

viitor de la comiterea altor abateri. Prin aceasta, răspunderea disciplinară se
aseamănă cu răspunderea penală sau contravențională și se deosebește de
răspunderea patrimonială, care îndeplinește, în principal, o funcție reparatorie.
Răspunderea disciplinară este de natură contractuală, chiar și în cazul
funcționarilor publici. Existența raportului de muncă/de serviciu are ca efect
subordonarea ierarhică, ca o condiție obiectivă a organizării și eficienței
muncii. Subordonarea ierarhică reprezintă în același timp temeiul ierarhic al
autorizării angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare.

IV.1.6. Enumerarea condițiilor răspunderii disciplinare .
În mod similar celorlalte forme ale răspunderii – penală sau
contravențională – unicul temei al răspunderii discipl inare, condiția necesară și
suficientă a declanșării ei este abaterea disciplinară28. Dar, în timp ce fiecare din
faptele ce constituie infracțiuni sau contravenții sunt descrise cu precizie în lege,
legislația muncii sau administrativă nu cuprinde asemenea determinări, ori le
enumeră cu caracter neexhaustiv.

IV.1.7. Cauze de exonerare sau de neresponsabilitate.
Răspunderea disciplinară poate fi angajată numai dacă sunt întrunite
toate elementele constitutive ale abaterii; absența oricăreia dintre ele face ca
abaterea și, pe cale de consecință, răspunderea să nu poată exista. Sunt totuși
cazuri în care, deși fapta pare să întrunească trăsăturile abaterii disciplinare,
anumite împrejurări specifice existente în momentul săvârșirii ei duc la
concluzia că, în realitate, conduita autorului nu are caracter ilicit, antisocial, că
acesta nu este vinovat și că se impune exonerarea de răspundere.
.

28 Așa cum infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale, iar săvârșirea contravenției s ingurul temei al
răspunderii contravenționale.

IV.2. Aspecte generale privind normele de conduită ale funcționarilor
publici
IV.2.1. Noțiuni introductive
În țara noa stră, etica funcționarilor publici are o importanță aparte față de
alte state cu democrații consolidate. A ignora dezvoltarea pe coordonate etice a
funcționarilor publice, sub pretextul că este de ajuns aplicarea legii, este tot una
cu a ignora faptul că f uncționarii publici sunt persoane, nu simpli executanți, că
ei au propriile valori, provin din medii diferite, iar dorința lor de afirmare ca
profesioniști nu se reduce la conformism, salariu, sancțiune, premiere, ci că
identitatea profesională devine o co mponentă a identității personale.

IV.2.2. Principii generale
Principiile care guvernează conduita profesională a funcționarilor publici
sunt:
a) supremația Constituției și a legii, principiu conform căruia funcționarii
publici au îndatorirea de a respect a Constituția și legile țării;
b) prioritatea interesului public, principiu conform căruia funcționarii
publici au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul
personal, în exercitarea funcției publice;
c) asigurarea egalității de tratament a cetățenilor în fața autorităților și
instituțiilor publice, principiu conform căruia funcționarii publici au îndatorirea
de a aplica același regim juridic în situații identice sau similare;
d) profesionalismul, conform căruia funcționarii publici au obligația de a
îndeplini atribuțiile de serviciu cu responsabilitate, competență, eficiență,
corectitudine și conștinciozitate;
e) imparțialitatea și independența, principiu conform căruia funcționarii
publici sunt obligați să aibă o atitudin e obiectivă, neutră față de orice interes
politic, economic, religios sau de altă natură, în exercitarea funcției publice;

f) integritatea morală, principiu conform căruia funcționarilor publici le
este interzis să solicite sau să accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru
alții, vreun avantaj ori beneficiu în considerarea funcției publice pe care o dețin,
sau să abuz eze în vreun fel de această funcție;
g) libertatea gândirii și a exprimării, principiu conform căruia funcționarii
publici pot să -și exprime și să -și fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de
drept și a bunelor moravuri;
h) cinstea și corectitud inea, principiu conform căruia în exercitarea
funcției publice și în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu funcționarii publici
trebuie să fie de bună -credință;
i) deschiderea și transparența, principiu conform căruia activitățile
desfășurate de funcționa rii publici în exercitarea funcției lor sunt publice și pot fi
supuse monitorizării cetatenilor.

IV.3. Norme generale de conduită profesională a funcționarilor
publici
IV.3.1. Asigurarea unui serviciu public de calitate
Funcționarii publici au obligația d e a asigura un serviciu public de calitate
în beneficiul cetățenilor, prin participarea activă la luarea deciziilor și la
transpunerea lor în practică, în scopul realizării competențelor autorităților și ale
instituțiilor publice.
În exercitarea funcției publice, funcționarii publici au obligația de a avea
un comportament profesionist, precum și de a asigura, în condițiile legii,
transparența administrativă, pentru a câștiga și a menține încrederea publicului
în integritatea, imparțialitatea și eficacitate a autorităților și instituțiilor publice.29

29 Art. 43, alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici

IV.3.2. Loialitatea față de constituție și lege
Funcționarii publici au obligația ca, prin actele și faptele lor, să respecte
Constituția, legile țării și să acționeze pentru punerea în aplicare a dispozițiilor
legale, în conformitate cu atribuțiile care le revin din fișa postului, cu
respectarea eticii profesionale.
Funcționarii publici trebuie să se conformeze dispozițiilor legale privind
restrângerea exercițiului unor drepturi, datorată naturii funcțiilor publ ice
deținute.

IV.3.3. Loialitatea față de autoritățile și instituțiile publice
Funcționarii publici au obligația de a apăra, în mod loial, prestigiul
instuției sau autorității publice, precum și de a se abține de la orice act ori fapt
care poate produce p rejudicii imaginii sau intereselor legale ale acestora.
Funcționarilor publici le este interzis:
a) să exprime, în public, aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu
activitatea pe care o desfășoară, cu politicile și strategiile instituției sau
autorității publice respective ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau
individual;
b) să facă aprecieri neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs de
soluționare și în care instituția sau autoritatea publică are calitatea de parte;
c) să dezvăluie informații care nu au caracter public, în alte condiții decât
cele prevăzute de lege;
d) să dezvăluie informațiile la care au acces în exercitarea funcției
publice, dacă această dezvăluire este de natură să atragă avantaje necuvenite ori
să pre judicieze imaginea sau drepturile instituției sau autorității publice ori ale
unor funcționari publici, precum și ale persoanelor fizice sau juridice;
e) să acorde asistență ți consultanță persoanelor fizice sau juridice în
vederea promovării de acțiuni j uridice ori de altă natură împotriva statului sau
autorității ori instituției publice unde lucrează.

Aceste interdicții se aplică și după încetarea raportului de serviciu, pentru
o perioadă de 2 ani, dacă dispozițiile din legi speciale nu prevăd alte term ene.
Asemenea îndatoriri profesionale nu pot fi interpretate ca o derogare de la
obligația legală a funcționarilor publici de a furniza informații de interes public
celor interesați, în condițiile legii.

IV.3.4. Libertatea opiniilor
În îndeplinirea atrib uțiilor de serviciu, funcționarii publici au obligația de
a respecta demnitatea funcției publice deținute, corelând libertatea dialogului cu
promovarea intereselor de serviciu.
În activitatea lor, funcționarii publici au obligația de a respecta libertatea
opiniilor și de a nu se lăsa influențați de considerente personale sau de
popularitate. În exprimarea opiniilor, funcționarii publici trebuie să aibă o
atitudine conciliantă și să evite generarea conflictelor datorate schimbului de
păreri.

IV.3.5. Activit atea publică
În cadrul instituțiilor sau autorității publice relatiile cu mijloacele de
informare în masă se asigură de către funcționarii publici desemnați în acest
sens, în condițiile legii.
Funcționarii publici desemnați să participe la activități sau dezbateri
publice, în calitate oficială, trebuie să respecte limitele mandatului de
reprezentare.
În cazul în care nu sunt desemnați în acest sens, funcționarii publici pot
participa la activități sau dezbateri publice, având obligația de a face cunoscut
faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al propriului
departament.

IV.3.6. Activitatea politică
În exercitarea funcției publice, funcționarilor publici le este interzis:
a) să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor
politice;
b) să furnizeze sprijin logistic candidaților la funcții de demnitate publică;
c) să colaboreze, în afara relațiilor de serviciu, cu persoanele fizice sau
juridice care fac donații ori sponsorizări partidelor politice;
d) să afișez e însemne ori obiecte inscripționate cu sigla sau denumirea
partidelor politice ori a candidaților acestora.30

IV.3.7. Folosirea imaginii
În considerarea funcției publice deținute, funcționarilor publici le este
interzis să permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în acțiuni publicitare
pentru promovarea unei activități comerciale, precum și in scopuri electorale.

IV.3.8. Cadrul relațiilor
În relațiile cu personalul din cadrul instituției în care își desfășoară
activitatea, precum și cu persoanele fizice sau juridice, funcționarii publici sunt
obligați :
a) să aibă un comportament bazat pe respect, bună -credință, corectitudine
și amabilitate;
b) să nu aducă atingere onoarei, reputației și demnității persoanelor din
cadrul instituției publice în care își desfîșoară activitatea, precum și persoanelor
cu care intră în legătură în exercitarea funcției publice, prin:
– întrebuințarea unor expresii jignitoare;
– dezvăluirea unor aspecte ale vieții private;
– formularea unor sesizări sau plângeri calomnio ase.

30 Art. 44, alin (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici

c) să adopte o atitudine imparțială și justificată pentru rezolvarea clară și
eficientă a problemelor cetățenilor. Funcționarii publici au obligația să respecte
principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, prin:
– prom ovarea unor soluții similare sau identice raportate la aceeași
categorie de situații de fapt;
– eliminarea oricărei forme de discriminare bazate pe aspecte privind
naționalitatea, convingerile religioase și politice, starea materială, sănătatea,
vârsta, se xul etc.
Pentru realizarea unor raporturi sociale și profesionale care să asigure
demnitatea persoanelor, eficiența activității, precum și creșterea calității
serviciului public, se recomandă respectarea normelor de conduită prevăzute în
lege și în regula mentele de ordine internă.

IV.3.9. Conduita în cadrul relațiilor internaționale
Funcționarii publici care reprezintă autoritatea sau instituția publică în
cadrul unor organizații internaționale, instituții de învaățământ, conferințe,
seminarii și alte act ivitati cu caracter internațional, au obligația să promoveze o
imagine favorabilă.
În relațiile cu reprezentanții altor state, funcționarilor publici le este
interzis să exprime opinii personale privind aspecte naționale sau dispute
internaționale.
În depl asările externe, funcționarii publici sunt obligați să aibă o conduită
corespunzătoare regulilor de protocol și le este interzisă încălcarea legilor și
obiceiurilor țării gazdă.

IV.3.10. Interdicția privind acceptarea cadourilor, serviciilor și
avantajel or
Funcționarii publici nu trebuie să solicite ori să accepte cadouri, servicii,
favoruri, invitații sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei,

părinților, prietenilor ori persoanelor cu care au avut relații de afaceri sau de
natură politică, care le pot influența imparțialitatea în exercitarea funcțiilor
publice deținute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcții.31

IV.3.11. Participarea la procesul de luare a deciziilor
În procesul de luare a deciziilor, funcționarii publici au obligația să
acționeze conform prevederilor legale și să își exercite capacitatea de apreciere
în mod fundamentat și imparțial.
Funcționarilor publici le este interzis să promită luarea unei decizii de
către autoritatea sau instituția publică, de către alți funcționari publici, precum și
îndeplinirea atribuțiilor în mod privilegiat.

IV.3.12. Obiectivitate în evaluare
În exercitarea atribuțiilor specifice funcțiilor publice de conducere,
funcționarii publici au obligația să asigure egalitatea de șanse și tratament cu
privire la dezvoltarea carierei în funcția publică pentru funcționarii publici din
subordine.
Funcționarii publici de conducere au obligația să examineze și să aplice
cu obiectivitate criteriile de evaluare a competenței profesionale pentru
personalul din subordine, atunci când propun ori aprobă avansări, promovări,
transferuri, numiri sau eliberări din funcții ori acordarea de stimulente materiale
sau morale, excluzând orice formă de favoritism ori discriminare.
Se interzice funcțion arilor publici de conducere să favorizeze sau să
defavorizeze accesul ori promovarea în funcția publică pe criterii
discriminatorii, de rudenie, afinitate sau alte criterii neconforme cu principiile ce
guvernează conduita profesională.

31 Art. 47, alin. (1) din Legea nr. 188/19 99 privind Statutul funcționarilor publici

IV.3.13. Folosirea prerogativelor de putere publică
Este interzisă folosirea de către funcționarii publici, în alte scopuri decât
cele prevăzute de lege, a prerogativelor funcției publice deținute.

IV.3.14. Utilizarea resurselor publice
Funcționarii publici sunt obligați s ă asigure ocrotirea proprietății publice
și private a statului și a instituției sau autorității publice unde lucrează, să evite
producerea oricărui prejudiciu, acționând în orice situație ca un bun proprietar.

IV.4. Procedura aplicării sancțiunilor discip linare
Sancționarea disciplinară se face potrivit unor reguli procedurale care au
dublu scop: educativ – în sensul combaterii unor comportamente deviante de la
regulile de disciplină a muncii dăunătoare procesului muncii și preventiv – în
sensul evitării a plicării injuste a unor anumite sancțiuni disciplinare prin
garantarea stabilirii exacte a faptelor și asigurării dreptului la apărare al
persoanelor în cauză. Este important de stabilit că regulile procedurii
disciplinare prevăzute de lege nu se bucură de aceeași aplecare din partea
legiuitorului, precum reglementările specifice răspunderii penale, respectiv
contravenționale32.

IV.5. Caracterizare generală a destituirii din funcția publică
Pe lângă o sancțiune cu caracter moral , legea reglementează sancțiu ni cu
caracter precumpănitor material și sancțiuni cu caracter material dar care, în
primul rând, afectează cariera funcționarului public, cea mai gravă atrăgând
chiar încetarea raportului de funcție publică.

32 A se vedea Plenul Tribunalului Suprem, decizia de îndrumare nr. 5/1973, pct. 2 în Culegerea de decizii pe anul
1973, p. 14 -16.

CAPITOLUL V
ELIBERAREA, DEMISIA ȘI ALTE CAZURI DE ÎNCETARE A
RAPORTURILOR DE SERVICIU

V.1. Eliberarea din funcție
V.1.1. Eliberarea din funcție conform Legii nr.188/1999
Dispozițiile art.99 din Legea nr.188/1999 prevede la alin.1 faptul că
„persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune
eliberarea din funcția publică prin act administrativ, care se comunică
funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele
cazuri”:
a) autoritatea sau instituția publică și -a încetat activitatea ori a fost mutată
într-o altă localitate, iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze;
b) autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a
reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public;
c) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția publică ocupată
de către funcționarul public a unui funcționar public eliberat sau destituit nelegal
ori pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive și irevocabile a
hotărârii judecătorești prin care s -a dispus reintegrarea;
d) pentru incompetența profesională, în cazul obținerii califica tivului
"nesatisfăcător" la evaluarea performanțelor profesionale individuale.
e) funcționarul public nu mai îndeplinește condiția privitoare la stare de
sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe
bază de examen medical de specialitate;
f) starea sănătății fizice sau /și psihice a funcționarului public, constatată
prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite
acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare funcției publice deținute;

g) ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcționar public de
acceptare a numirii în condițiile art. 93.

V.1.2. Eliberarea din funcție a funcționarilor publici parlamentari
Eliberarea din funcție se face conform dispozițiilor art. 66 din Legea
nr.7/2006 și anume, Secretarul General al Camerei Deputaților sau Senatului,
după caz, va dispune eliberarea din funcție prin ordin, care se comunică
funcționarului public parlamentar în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere,
pentru motive neimputabile acestuia, în următoarele cazuri:
a) reducerea personalului, ca urmare a reorganizării activit ății, prin
desființarea postului ocupat de funcționarul public parlamentar;
b) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de către
alt funcționar public parlamentar, a unui funcționar public eliberat sau
destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii
definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare;
c) starea sănătății fizice sau/și psihice a funcționarului public parlamentar,
constatată prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi
mai permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare
funcției publice parlamentare deținute.

V.1.2. Eliberarea din funcție și destituirea funcționarilor publici din
sistemul penitenciar
Funcționarii publici cu statut special sunt eliberați din funcțiile pe care le
dețin în cazurile de înceta re a raporturilor de serviciu și de schimbare din funcție
în sistemul administrației penitenciare.

V.2. Demisia – cauză de încetare a raporturilor de serviciu
V.2.1. Demisia funcționarului public
Este reglementată la art.97 lit. e din Legea nr.188/1999.

Funcționarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu
prin demisie, notificată în scris persoanei care a re competența legală de numire
în funcția publică.
Demisia nu se motivează, și produce efecte după 30 de zile calendaristice
de la înregistrare.

V.2.2. Demisia funcționarilor publici parlamentari
Funcționarul public parlamentar poate demisiona din funcție, cu obligația
notificării în scris secretarului general al Camerei Deputaților sau Senatului,
după caz. Demisia nu trebuie motivat ă și produce efecte la 30 de zile
calendaristice de la înregistrare

V.2.3. Demisia funcționarilor publici din sistemul penitenciar
Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației
penitenciare pot solicita, în scris, încetarea raporturi lor de serviciu prin demisie.
Demisia produce efecte după 15 zile lucrătoare de la data înregistrării
acesteia, dacă funcționarul public cu statut spec ial în cauză și directorul general
al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, conducătorul unității
din subordinea acesteia nu au convenit alt termen mai scurt.

V.2.4. Demisia și încetarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor la
cerere
Raporturile de serviciu ale polițiștilor pot înceta prin demisie, demisie ce
nu este posibilă la instituirea stării de urgență, de asediu, ori în caz de mobilizare
și de război. În acest caz trebuie să existe un termen de preaviz de 30 de zile iar
demi sia nu trebuie sa fie aprobată.

De asemenea, art.69 lit.d prevede că încetarea raporturilor de serviciu ale
polițiștilor pot avea loc și la cererea polițistului, cererea fiind supusă aprobării și
existând termen de preaviz.

V.3. Încetarea raporturilor de serviciu prin acordul părților
Reprezintă o cauză de încetare a raporturilor de serviciu, consacrată în
mod expres pentru funcționarii publici și funcționarii publici parlamentari, cu
condiția încheierii în formă scrisă a acordului de voință a părților, care trebuie să
îndeplinească condițiile de fond prevăzute de lege pentru încheierea lor valabilă.
În dreptul comun, s -a reținut faptul că acest caz de încetare intervine ca urmare a
solicitării angajatului, pe care angajatorul trebuie să o aprobe33. În ma teria
analizată competența de aprobare revine organului cu atribuții de numire în
funcția a funcționarului public. Ca atare, inițiativa uneia dintre părți de a înceta
raporturile de serviciu reprezintă, din punct de vedere juridic, o ofertă lansată
celeila lte părți. Desigur că, în cazul unui refuz din partea organului îndreptățit,
funcționarul public are la îndemână întotdeauna calea demisiei – act juridic
unilateral care conduce la încetarea raporturilor de serviciu, fără a fi necesară
vreo aprobare.
V.4. Alte cauze de încetare a raporturilor de serviciu
V.4.1. Cauze specifice de încetare a raporturilor de serviciu ale
polițiștilor
V.4.1.1. Cauze ce țin persoana polițistului
V.4.1.2. Cauze ce nu țin persoana polițistului
V.4.2. Cauze specifice de înceta re a raporturilor de serviciu ale
funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare

33 Alexandru Țiclea, Tratat de dreptul muncii. Legislație. Doctrină. Jurisprudență , Ediția a VII -a, revizuită și
adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2013, p.717.

V.4.2.1. D esființarea unității ori mutarea acesteia în altă localitate
V.4.2.2. R educerea personalului unității prin desființarea unor
posturi

CAPITOLUL VI
ASPECTE PRIVIND FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI FUNCȚIONARUL
PUBLIC ÎN UNIUNEA EUROPENĂ

VI.1. Scurt istoric
După cum se arată în lucrările naționale, cât și în lucrările de drept
administrativ comparat, în fiecare țară apuseană există tradiții ale funcției
publice, c are nu trebuie confundate cu apariția unui statut general. Se apreciază
că prima țară care a adoptat un Statut general al funcției publice este Spania,
prin Legea din 1852, urmată de Luxemburg, printr -o lege din anul 1872, și
Danemarca, în 1899. În Italia, primul statut al funcționarilor civili ai statului a
fost adoptat la 22 noiembrie 1908, iar în Republica Irlanda prima lege privind
funcția publică datează din anul 1922. Olanda și Belgia au adoptat prima lege
privind funcționarii în 1929, iar Regulamentu l general al funcționarilor din
Regat apare în anul 1931.

VI.2. Conceptul de funcție publică în statele Uniunii Europene
Tradițional, noțiunea de funcție publică s -a impus ca o noțiune
fundamentală a dreptului administrativ, ca fiind strâns legată de noți unea de
autoritate. O autoritate publică (un organ de stat) cuprinde din punct de vedere
structural trei elemente:
a) competență;
b) mijloace materiale și financiare;
c) personal structurat pe compartimente funcționale sau specializate, pe
ierarhii adminis trative și funcții, numai unele dintre ele fiind, însă, funcții
publice.

VI.3. Constituționalitatea și legalitatea funcției publice în Uniunea
Europeană
Raportându -ne la țările care au constituții scrise se poate spune că în
fiecare se găsesc principii al e funcției publice, motiv pentru care în lucrările de
drept public comparat, mai exact de drept public comunitar, se discută foarte
clar despre „bazele constituționale ale funcției publice”. Este adevărat, numărul
articolelor din constituție ce se referă l a funcția publică diferă de la o țară a
Uniunii la alta, la fel diferă și tehnica ori conținutul reglementării, nu trebuie
uitat că unele constituții au fost adoptat în primele decenii ale secolului trecut
(de exemplu Constituția Norvegiei în 1814), iar al tele în ultimele decenii ale
secolului nostru (de exemplu Constituția Olandei în 1983), dar nu se poate
contesta că asemenea reglementări nu există.

VI.4. Funcționarul public în țările Uniunii Europene
Selecția funcționarilor public a reprezentat, dintotd eauna, o preocupare de
prim ordin pentru clasa politică, respectiv pentru partidele politice aflate la
guvernare sau, după caz, în opoziție. Criteriile și metodele de selecție, cum se
susține în literatura de specialitate, reflectă în fiecare țară și pentr u fiecare epocă
caracteristici fundamentale ale sistemului administrativ statal respectiv34. Aceste
aprecieri, firește, sunt valabile și în prezent, cum ale pot fi susținute și pentru
viitor, atâta timp cât va exista statul, implicit administrația publică, va fi nevoie
și de funcționari publici.

VI.5. Reglementarea funcției publice în unele țări ale uniunii
europene
VI.5.1. Reglementarea funcției publice în Franța35

34 B. Gournay, J.F.Kesler, J. Siwek -Pouydesseau , Administration publique , P.U.F., Paris, 1967, p. 351
35 Funcția publică , Studiu documentar, Camera deputaților, Departam entul pentru informare parlamentareă,
1998, p.20 -22

Sistemul francez al funcției publice se caracterizează prin întinderea sa,
căci înglobează at ât agenți ai statului și ai colectivităților teritoriale, cât și pe cei
care lucrează în spitale. Sistemul se distinge prin existența a două principii
fundamentale: cel al carierei și cel al separării gradului de ocupație. Acest
mecanism interzice funcțion arului să revendice numai ocuparea unei anumite
funcții și totodată, desființarea postului nu antrenează concedierea sa,
administrația fiind obligată să -i redistribuie într -o altă funcție, corespunzător cu
competența sa atestată de gradul pe care îl are.

VI.5.3. Reglementarea funcției publice în Germania
Agenții publici aparțin celor două sisteme de funcție publică: sistemul
funcției public de carieră, cu funcționari supuși dreptului tradițional al funcției
publice și sistemul funcției publice de ocupație, al angajaților și muncitorilor
supuși dreptului muncii.
Principiile privind funcționarii se regăsesc în art. 33 al Legii fundamentale
din 23 mai 1949, alte două legi importante ale funcției publice fiind cea
referitoare la funcția publică din 4 iulie 1953 , modificată în anul 1971 și Legea
cadru de uniformizare a dreptului funcției publice din 1 iulie 1957, modificată în
anul 1985. După reunificare, sistemul funcției publice a fost extins la fost RDG,
rezultând nu numai probleme de organizare, dar și confli cte sociale. Foștii
funcționari din RDG trebuie să susțină teste de aptitudini pentru a pătrunde în
funcția publică federală.

VI.5.4. Reglementarea funcției publice în Italia
Noțiunea de „funcționar” este rezervată în Italia agenților care exercită
anumit e funcții sau exprimă în mod legitim voința administrației. Este o
concepție care se apropie de cea care rezervă funcționarilor puteri publice, dar
este mai restrictivă, prin aceea că sunt considerați funcționari conducători (1,6 %
din personalul civil) și cadre superioare (9,5 % din personalul civil). Raporturile

de serviciu sunt aceleași în sectorul public și în cel privat, diferența rezidând în
faptul că agenții publici exprimă puterea politică.

VI.5.5. Reglementarea funcției publice în Olanda
Reglement area generală a condițiilor de muncă, respectiv statutul,
figurează în Legea privind funcționarii, din anul 1929, în Regulamentul general
al funcționarilor de stat din anul 1931 și într -un decret privind salarizarea
funcționarilor de stat. În acest cadru, colectivitățile locale precum și ministrul
educației por stabili prevederi sociale.

VI.5.6. Reglementarea funcției publice în Belgia
În această țară sistemul carierei a fost împins până la extrem. Agentul
public se află într -o situație de drept public. Fu ncționarii (agenți permanenți sau
definitivi) sunt titulari ai unui grad , au o ocupație și își exercită funcția în cadrul
unui statut. Angajații temporari nu pot fi numiți pentru o perioadă mai mare de
doi ani. Pot fi angajate și persoane pe bază de contr act, cu condiția ca activitățile
respective să nu facă obiectul unor reglementări statutare (să fie activități cu o
utilitate temporară). În plus, legea -program din 30decembrie 1988 a organizat un
regim numit contractual subvenționat, la care pot accede șo merii. Textul de bază
care constituia statutul general al funcționarilor a fost înlocuit prin Hotărârea
regală din 22 noiembrie 1991, care stabilește principiile generale ale statului
administrativ și pecuniar al agenților statului, aplicabil personalului cu funcții
executive și persoanelor juridice de drept public aferente. Agenții și polițiștii
locali, magistrații și militarii nu sunt înglobați în noțiunea de funcție publică.
Sistemul se bazează pe o ierarhie de grade, împărțite la rândul lor în ranguri, pe
promovarea prin avansare în grad în interiorul unui nivel și, prin concurs, de la
un nivel la altul, pe ierarhia salariilor și pe proceduri de restrângere a puterii
discreționare a autorității administrative.

VI.5.7. Reglementarea funcției publice în S pania
Definiția funcționarului public este dată de Legea din 7 februarie 1964:
„Funcționarii administrației publice sunt persoanele încorporate în acestea din
urmă, în virtutea unei relații de servicii profesionale remunerate, supuse unui
regim de drept ad ministrativ”. Sistemul carierei domină funcția publică spaniolă.
Funcționarii sunt grupați în corpuri, foarte importante pentru înțelegerea funcției
publice. Începând din momentul în care candidează pentru o funcție și până la
evaluare, inclusiv în ceea ce privește stabilirea atribuțiilor sau salariului,
funcționarul „aparține” unui corp, din care poate ieși numai dacă participă la alte
probe de selecție. Corpul reprezintă elementul stratificării sociale, este un grup
de presiune și un instrument de creare de elite. Acest sistem face ca funcționarul
să fie o ființă pasivă, căci remunerarea și promovarea sa depind de corpul din
care face parte și nu de calitatea activității sale. Orice inițiativă se transformă în
sancțiune în caz de eșec.

VI.5.8. Reglementa rea funcției publice în Danemarca
Sistemul funcției publice este centrat mai mult pe ocupație decât pe
carieră.
Există două categorii de agenți public: funcționarii, care, deși se bucură de
avantaje speciale (securitatea postului, pensie), nu au dreptul la grevă și
angajații. Acest mecanism a contribuit la împărțirea funcționarilor în două
categorii: începând de la gradul de șef de birou numirile se fac potrivit normelor
de drept public, iar în posturile inferioare numirile se fac în conformitate cu
convenț iile colective.

VI.5.9. Statutul funcționarului public în cadrul Uniunii Europene
Instruirea succesivă a celor trei Comunități, a condus la apariția a trei
grupuri de reprezentanți cu statut diferit.

Statul funcționarilor și regimul aplicabil celorlalți r eprezentanți a fost
elaborat de Consiliu în baza articolelor 212 din Tratatul C.E.E. și 186 din
Tratatul C.E.E.A. și se limita la trei puncte cu referire expresă la statutul
personalului din cadrul C.E.E.A., astfel:
a) funcționarea unei ierarhii pe grade;
b) nivelul de ansamblu al baremurilor remunerațiilor mai mic cu 3%;
c) regimul de pensionare mai riguros reglementat.
Tratatul de fuzionare din 8 aprilie 1965 a unificat, prin art. 24, funcția
publică a celor 3 comunități, fiind supusă unui text unic (adop tat în Consiliu cu
majoritate calificată).
Statutul funcționarilor Comunităților europene și regimul aplicabil altor
reprezentanți ai acestor Comunități au făcut obiectul Regulamentului din 29
februarie 1968, modificat în mai multe rânduri.
În plus, person alul comunitar beneficiază de dispozițiile Protocolului
asupra privilegiilor și imunităților Comunităților europene, anexat la Tratatul de
fuziune.
Funcțiile publice comunitare se deosebesc de alte funcții publice
internaționale prin caracterul lor tempora r, nu de lungă durată, neexistând
siguranța unei cariere îndelungate36.
Potrivit art. 1 din Statut, este funcționar orice persoană care a fost numită,
în condițiile prevăzute în statut, într -o funcție permanentă în una dintre
instituțiile Comunităților.
Sunt selecționate printr -un act unilateral de către o autoritate competentă
și se supun dreptului comunitar, precizat prin statut, statut care poate fi
modificat de la o etapă la alta, în funcție de evoluția sistemului comunitar.
În afara celor mai înalți fu ncționari (directorii generali și directorii),
funcționarii sunt selecționați prin concurs. Litigiile dintre ei sunt de competență

36 Călinoiu, C., Virginia Vedinaș – Teoria funcției publice comunitare, Editura Lumina lex, București, 1999, p.
46

exclusivă a Curții de Justiție a Comunității. În concordanță cu normele prevăzute
în regimul aplicabil celorlalți reprezentan ți, instituțiile pot angaja prin concurs,
diferite categorii de agenți care se vor supune fie dreptului comunitar, fie celui
național.
În condițiile contractuale sunt înscrise două categorii de personal:
a) cel permanent (din cercetare);
b) cel temporar.

VI.5.10. Reglementarea juridică a statutului funcționarului public
european
În general, cadrul juridic al administrației publice se stabilește prin
dispoziții generale cuprinse în constituția fiecărui stat, prin acte normative
adoptate de Parlament, Guver n, ministere (pe domenii de activitate). În anumite
cazuri, prin convenții colective se stabilește un set de reglementări care privesc
sectoare speciale ale administrației publice. Dispozițiile legale referitoare la
administrația publică vizează diverse as pecte cum ar fi statutul legal al
funcționarilor, dreptul la prestații financiare și la creșteri salariale, dreptul la
pensie, precum și alte drepturi și obligații37.

37 Bossaert, D., Demmke, C., Nomden, K., Polet, R. op.cit., p. 39

CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

I. CONCLUZII
Transformările vieții sociale au de terminat multiple probleme ale
membrilor societății, îndeosebi de ordin administrativ. Nevoile formulate de
aceștia au dus la apariția funcției publice și a funcționarilor care să participe,
într-un cadru integrat, la îndeplinirea acestora și la satisfacer ea obiectivului
general al sistemului administrativ creat.
Altfel spus, comunitatea umană n -ar fi progresat dacă nu și -ar fi creat un
întreg organism social, căruia să -i dea valabilitate prin personalul învestit în
diversitatea de funcții statornicite de -a lungul timpului.
Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici reprezintă legea
cadru a funcției publice în România. Această lege se înscrie pe linia tradiției din
perioada interbelică a României, justificându -se și cu argumente de drept
comp arat.
Diversitatea sarcinilor pe care le are de îndeplinit administrația publică
necesită o gamă extrem de variată de prestațiuni realizate prin serviciile publice,
ca și un personal cu pregătire profesională diversă. Satisfacerea nevoilor
cotidiene ale c olectivității, a nevoilor omului care trăiește într -o grupare
organizată, rămâne finalitatea esențială și singura justificare a administrației
publice, atât de diversificată, mai ales în prestațiile sale către populație.
Privită din punct de vedere sociolo gic, administrația publică nu reprezintă
altceva decât o sumă de colectivități umane care organizează anumite acțiuni în
favoarea altor oameni. Din acest punct de vedere, problema oamenilor care
lucrează în administrație capătă importanță considerabilă.
Independența funcționarului public implică unele incompatibilități , care
nu constituie doar o măsură de protecție a funcției în considerarea căreia a fost
instituită , ci și a celor cu care această funcție devine incompatibilă, împiedicând

cumulul lor, fiind în dauna celor două funcții, a imparțialității, obiectivității și
independenței pe care exercițiul lor corect le presupune. Prin incompatibilitate
se înțelege imposibilitatea exercitării anumitor funcții sau profesii de către un
funcționar public în condi țiile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, în țara noastră, etica funcționarilor publici are o
importanță aparte față de alte state cu democrații consolidate. A ignora
dezvoltarea pe coordonate etice a funcționarilor publice, sub pretextul că este de
ajuns aplicarea legii, este tot una cu a ignora faptul că funcționarii publici sunt
persoane, nu simpli executanți, că ei au propriile valori, provin din medii
diferite, iar dorința lor de afirmare ca profesioniști nu se reduce la conformism,
salariu, sancțiune , premiere, ci că identitatea profesională devine o componentă
a identității personale.
Împlinirea profesională este o parte a împlinirii omenești și o condiție a
stimei de sine. Zona etică a funcționarilor publici este cu atât mai sensibilă cu
cât scopul vizat este menținerea încrederii publice în funcționarea instituțiilor,
încredere fără de care democrația este doar spectacol politic.
Într-o abordare susținută de comparația realizată cu sistemul privat,
funcționarii publici din România au câteva deficien țe majore, respectiv:
– lipsa de cultură politică și managerială a funcționarilor publici;
– conservatorismul manifestat prin rezistență la schimbare;
– dificultatea cu care se completează cunoașterea și cu care se asimilează
experiențele de succes din alt e țări;
– slaba cunoaștere a limbilor străine;
– lipsa cunoașterii nemijlocite a situațiilor din teren și adoptarea multor
decizii neconforme cu realitatea;
– lipsa de informație și mai ales de comunicare privind fapte și acțiuni
concrete desfășurate cu su cces în alte instituții similare;
– paralelismul raportării funcționarilor publici văzut ca flux de informații
direcționate de jos în sus pe o singură direcție fără colateralități.

Funcționarii publici joacă un rol foarte important din perspectivă etică.
Rațiunile pentru care considerăm că ar trebui să aibă acest rol sunt, în principal,
următoarele:
– controlează informația publică (controlul asupra informației este o formă
esențială a puterii);
– orice program de guvernare, indiferent de nivelul căruia i s e adresează,
trebuie implementat și aceasta depinde de funcționarii publici;
– conformismul, în sensul supunerii la norme, primează asupra
convingerilor personale și este criteriu de menținere și promovare în funcție.
De asemenea, disciplina muncii este sp ecifică relațiilor sociale de muncă.
Obligația de a respecta disciplina muncii este o obligație de sinteză ce rezumă și
implică toate obligațiile de serviciu, inclusiv normele de comportare în instituție,
ce revin funcționarilor publici potrivit contractul ui individual de muncă încheiat,
în legătură cu realizarea atribuțiilor și sarcinilor aferente funcției în care este
încadrat. Disciplina muncii constituie, așadar, o obligație complexă a oricărui
angajat . Ea se referă la ansamblul îndatoririlor ce revin f uncționarilor publici în
calitate de persoane încadrate în muncă în cadrul autorităților sau instituțiilor
publice. Numai îndatoririle care izvorăsc din raportul juridic de muncă, bazat pe
contractul de muncă, fac parte din disciplina muncii. Principala me todă de
realizare a disciplinei muncii o reprezintă convingerea (persoana încadrată în
muncă acceptă, în mod conștient și din convingere, normele de disciplină de la
locul de muncă) și recompensarea muncii (salariul, prime etc.).
Ca atare, având în vedere cele prezentate în cuprinsul lucrării, putem
concluziona:
1. Statutul funcționarilor publici trebuie să conțină o ierarhizare și un
tablou general al funcțiilor publice, arătând la ce nivel sau pentru care categorii
operează această interdicție. Astfel, i ntră în discuție funcțiile cele mai
importante, de decizie, de concepție, de coordonare, atât din administrația
centrală, cât și din administrația locală.

2. Proiectul de statut al funcționarului public ar trebui să determine cu
claritate conținutul noțiu nii de stabilitate în funcție, cu atât mai mult la categoria
funcționarilor administrativi chemați să participe la realizarea în concret a legii
în vederea satisfacerii interesului general al cetățenilor, ceea ce nu se poate
realiza fără o minimă garanție de stabilitate.
3. Se justifică din ce în ce mai mult recunoașterea noțiunii de carieră în
funcție și consacrarea sa în statutul funcționarilor publici, mai cu seamă pentru
categoria funcționarilor administrativi. Ne justificăm această opinie pe
necesitat ea asigurării continuității activității în administrație din punct de vedere
al profesionalismului și mai puțin pe criteriul adeziunii politice al lucrătorului
din administrație care este chemat în ultimă instanță să execute în concret legea
prin prisma cr iteriului obiectiv al satisfacerii nevoii cetățeanului.
4. În statutul funcționarului public ar trebui să fie avute în vedere criterii
speciale cu privire la accesul la funcția publică din administrație care s -ar putea
întrepătrunde cu condițiile legale d e determinare a funcționarului de carieră.
5. Statutul funcționarului public trebuie să cuprindă o reglementare clară
și fără echivoc cu privire la exercițiul dreptului la grevă.

II. PROPUNERI DE LEGE FERENDA
1. O prim ă propunere vizează modificarea Legii n r.360/2002 astfel încâ t
să se facă distincție clară între cazurile de încetare a raporturilor de serviciu ale
polițiștilor și anume să fie expres delimitate așa cum este în Codul muncii
încetarea de drept (art.56 lit.a) și încetarea prin voința unilaterală a uneia dintre
părți în condițiile și în limitele legii (art.56 lit.c și în Legea nr.188/1999 statutul
funcționarilor publici.
2. În prezent în România există diferite acte normative ce reprezintă
statute de personal ce diferă mai mult sau mai puțin unele de altele fără a avea în
vedere specificul activității pe care o desfășoară funcționarul public, de aceea
considerăm oportună apariția unui cod al funcționarului public cu aplicarea

pentru toți funcționarii publici din România iar acolo unde specificul activ ității o
cere se pot face mențiuni exprese în codul funcționarului public.
3. Propunem reglementarea unei proceduri stricte de realizare a
reintegrării în funcție prin stabilirea, cu claritate, a modalităților de punere în
practică a hotărârilor judecătorești . În cadrul acestor proceduri este necesar să se
prevadă termenul ferm în care se execută hotărârea, persoana care trebuie să aibă
inițiativa și modul de acțiune (dacă trebuie emis un act juridic și care este
acesta). Deși, în principiu, executarea hotărâr ii de reintegrare în funcție se poate
face imediat ce a fost pronunțată de prima instanță, fiind definitivă și executorie,
în practică se așteaptă până ce hotărârea este redactată și comunicată. Executarea
este astfel întârziată, deoarece între momentul pr onunțării și momentul redactării
se scurge o perioadă de timp care acționează împotriva intereselor funcționarului
public respectiv. În lipsa unei reglementări precise în acest sens, de bunăvoie sau
abuziv, funcționarul public sau angajatorul pot invoca ne cunoașterea
momentului în care trebuie să aibă loc reintegrarea în funcție. Există situații în
care angajatorul refuză să reintegreze funcționarul public, invocând exercitarea
căilor de atac, dar și situații în care funcționarul public tergiversează prezen tarea
la serviciu pentru a mări cuantumul despăgubirilor care i se cuvin. De asemenea,
în alte situații, profitând de neștiința funcționarului public care nu și -a exprimat
intenția de a fi reintegrat în funcție, așteptând soluția din căile de atac,
angajat orul îl destituie din funcție pe motivul că a absentat mai multe zile de la
serviciu, după pronunțarea în prima instanță și, în acest fel, a săvârșit o nouă
abatere disciplinară. Considerăm că, în acest caz, obligația reintegrării incumbă
și angajatorului căruia i se comunică hotărârea judecătorească pe care ar trebui
să o execute benevol, încunoștințând funcționarul public să se prezinte la
serviciu.

BIBLIOGRAFIE

I. Acte normative
1. Constituția României;
2. Codul muncii;
3. Noul Cod civil (Legea nr.287/200 9);
4. Noul Cod de procedură civilă;
5. Noul Cod penal;
6. Codul penal;
7. Codul de procedură penală;
8. Legea nr.134/2010 – Codul de procedură civilă;
9. Legea nr.135/2010 – Codul de procedură penală;
10. Legea nr.286/2009 – Codul penal;
11. Legea nr.1/2011 a educației naționale ;
12. Legea nr.188/1999 statutul funcționarului public
13. Lega nr.360/2002 statutul polișistului
14. Legea nr.62/2011 a dialogului social;
15. Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;
16. Legea nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă;
17. Legea nr.7/2 006 privind statul funcționarului public parlamentar;
18. Legea nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă;
19. Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției
precum și unele măsuri adiacente;
20. Legea nr.477/2004 privind Codul de condui tă a personalului contractual
din autoritățile și instituțiile publice;
21. Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii;
22. Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară ;

23. Legea nr.514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de
consil ier juridic;
24. Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat;
25. Legea nr.31/1990 a societăților;
26. Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor;
27. Ordonanța de urgență a Guvernului nr.79/2008 privind măsuri
economico -financiare la nivelul unor operatori economici;
28. Hotărârea Guvernului nr.500/2011 privind registrul general de evidență
a salariaților ;
29. Hotărârea Guvernului nr.1344/2007 privind normele de organizare și
funcționare a comisiilor de disciplină;
30. Hotărâr ea Guvernului nr.991/2005 pentru aprobarea Codului de etică și
deontologie al polițistului;
31. Hotărârea Guvernului nr.616/2005 privind condițiile, procedura de
selecție și de propunere de către Consiliul Economic și Social a
candidaților pentru a fi numiți c a asistenți judiciari de către ministrul
justiției, precum și condițiile de delegare, detașare și transfer ale
asistenților judiciari;
32. Hotărârea Guvernului nr.938/2004 privind condițiile de înființare și
funcționare, precum și procedura de organizare a age ntului de muncă
temporară;
33. Hotărârerea UNBR nr.64/2011 privind Statutul profesiei de avocat
34. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.378/2005 pentru
aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor
judecătorești;

II. Tratate, cursu ri, monografii
1. Abraham Pavel, Răspunderea penală a angajaților pentru infracțiuni
săvârșite în cadrul raportului juridic de muncă. Corelații cu răspunderea
disciplinară – Teză de doctorat, București, 1994;
2. Alexe Cristina Emilia, Judecătorul în procesul civ il, între rol activ și
arbitrar, vol.I, Editura C.H.Beck, București, 2008;
3. Athanasiu Alexandru, Dima Luminița, Dreptul muncii – curs universitar,
Editura All Beck, București, 2005;
4. Barac Lidia, Răspunderea și sancțiunea juridică, Editura Lumina Lex,
Bucur ești, 1997;
5. Bălan Ioan, Motivele de recurs în procesul civil, Editura Wolters Kluwer,
București, 2007;
6. Bejan Pavel, Schmutzer Gabriela Georgiana, Dreptul muncii. 2008 -2009.
Jurisprudență, Editura Moroșan, București, 2010;
7. Beleiu Gheorghe, Drept civil româ n. Introducere în dreptul civil.
Subiectele dreptului civil, Ediția a XI -a, revăzută și adăugită de Marian
Nicolae și Petrică Trușcă, Editura Universul juridic, București, 2007;
8. Beligrădeanu Șerban, Studii de drept român al muncii, Editura C.H.Beck,
Bucu rești, 2007;
9. Boboș Gheorghe, Teoria generală a dreptului , Editura Dacia, 1994;
10. Boroi Alexandru, Drept penal. Parte generală. Conform Noului Cod
penal, Editura C.H.Beck, București, 2010;
11. Boroi Gabriel, Codul de procedură completat și adnotat , vol. I, Editur a
All Beck, București, 2001;
12. Boroi Gabriel, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediția a II -a,
Editura All Beck, București, 2002;
13. Bulai Costică, Bulai N. Bogdan, Manual de drept penal. Partea generală,
Editura Universul Juridic, București, 2007;

14. Dele anu Ion, Tratat de procedură civilă. Din perspectiva noului Cod de
procedură civilă, vol.I, Editura Wolters Kluwer, București, 2010;
15. Gheorghiu Valeria, Procedura soluționării conflictelor de muncă. Aspecte
teoretice și practice, Editura Pro Universitaria, București, 2008;
16. Ghimpu Sanda, Țiclea Alexandru, Dreptul muncii , Ediție revăzută și
adăugită, Casa de editură și presă „Șansa” S.R.L., București, 1995;
17. Leș Ioan, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, vol.I,
Editura C.H.Beck, București, 2011 ;
18. Leș Ioan, Tratat de drept procesual civil. Cu referiri la Proiectul Codului
de procedură civilă, Ediția 5, Editura C.H.Beck, București, 2010;
19. L. Dănilă Organizarea și exercitarea profesiei de avocat , ediția 2,
Ed.C.H. Beck, București, 2008;
20. Leș Ioan, Tratat de drept procesual civil. Cu referiri la Proiectul Codului
de procedură civilă, Ediția 5, Editura C.H.Beck, București, 2010;
21. Leș Ioan, Instituții judiciare contemporane, Editura C.H.Beck, București,
2007;
22. Lorincz Anca Lelia, Drept procesual penal. Curs universitar, Editura a II –
a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2009;
23. Lozneanu Verginel, Excepțiile de fond în procesul civil, Editura Lumina
Lex, București, 2003;
24. Maierean Laura, Capacitatea juridică a părților contractului indivi dual
de muncă, Editura Moroșan, București, 2008;
25. Mateuț Gheorghe, Procedură penală. Partea generală, vol.II, Editura
Fundației „Chemarea”, Iași, 1994;
26. Măgureanu Florea, Drept procesual civil, Ediția a X -a, Editura Universul
Juridic, București, 2008;
27. Măgur eanu Florea, Drept procesual civil, Ediția a II -a, Editura All Beck,
București, 1999;

28. Mircea N. Costin, Răspunderea juridică în dreptul R.S.R., Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1974;
29. Mischie Beatrice, Conflicte de muncă. Culegere de practică judiciară,
Editura C.H.Beck, București, 2010;
30. Muraru Ioan, Constantinescu Mihai, Tănăsescu Elena Simina, Enache
Marian, Iancu Gheorghe, Interpretarea Constituției. Doctrină și practică,
Editura Lumina Lex, București, 2002;
31. Muraru Ioan, Tănăsescu Elena Simina (coordonatori), Constituția
României. Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, București, 2008;
32. Pătulea Vasile, Șerban Stelu, Marconescu Gabriel Ion, Răspundere și
responsabilitate socială și juridică, Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1988;
33. Pop Liviu , Drept civil. Teoria generală a obligațiilor. Tratat , ediția a II -a,
Ed. Fundației „Chemarea”, Iași, 1996;
34. Popa Ion, Tratat privind profesia de magistrat în România, Editura
Universul Juridic, București, 2007;
35. Ștefănescu Ion Traian, Tratat teoretic și practic de drept al muncii,
Editura Universul Juridic, București, 2010;
36. Tăbârcă Mihaela, Drept procesual civil, vol.I, Editura Universul Juridic,
București, 2005;
37. Țiclea Alexandru, Tratat de dreptul muncii , Ediția a VII -a, Editura
Universul Juridic, București, 20 13;
38. Țiclea Alexandru, Tratat de dreptul muncii , Ediția a IV -a, Editura
C.H.Beck, București, 2010;
39. Țiclea Alexandru (coordonator), Georgescu Laura, Cioriciu Ștefănescu
Ana, Vlad Barbu, Dreptul public al muncii, Editura Wolters Kluwer,
București, 2009;
40. Țicle a Alexandru (coordonator), Diko Daniela, Duțescu Leontina,
Georgescu Laura, Ioan Mara, Popa Aurelia, Codul muncii comentat și

adnotat cu legislație, doctrină și jurisprudență, Volumul I, Editura
Universul Juridic, București, 2008;
41. Țiclea Alexandru (coordon ator), Diko Daniela, Duțescu Leontina,
Georgescu Laura, Ioan Mara, Popa Aurelia, Codul muncii comentat și
adnotat cu legislație, doctrină și jurisprudență , Volumul II, Editura
Universul Juridic, București, 2008;
42. Țiclea Alexandru, Codul muncii comentat, Editura Hamangiu, București,
2008;
43. Țiclea Alexandru, Reglementarea contravențiilor, Ediția a V -a, Editura
Lumina Lex, București, 2007;
44. Țiclea Alexandru, Tratat de dreptul muncii , Ediția a II -a, Editura
C.H.Beck, București, 2007;
45. Țiclea Alexandru, Popescu And rei, Țichindelean Marioara, Tufan
Constantin, Ținca Ovidiu, Dreptul muncii, Editura Rosetti, București,
2004;
46. Uță Lucia, Rotaru Florentina, Cristescu Sorina, Codul muncii adnotat ,
Vol.II, Editura Hamangiu, București, 2009;
47. Vartolomei Brîndușa, Dreptul munc ii pentru învățământul economic,
Editura Economică, București, 2009;
48. Vasile Cătălin, Reprezentarea persoanelor în acte juridice civile, Editura
Sitech, Craiova, 2011;
49. Vlad Barbu, Cernat Cosmin, Gheorghiu Valeria, Vasile Cătălin, Ivan
Ștefania, Dreptul munc ii – curs universitar, Editura Cermaprint,
București, 2008;
50. Vlad Barbu, Vasile Cătălin, Ivan Ștefania, Vlad Mihai, Dreptul muncii,
Editura Cermaprint, București, 2008;
51. Vlad Barbu, Vasile Cătălin, Ivan Ștefania, Dreptul Muncii, Editura
Cermaprint, București , 2011.

52. Voicu Costică, Teoria generală a dreptului. Curs universitar, Ediție
revăzută și actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2006;
53. Zanfir Valeriu, Codul muncii – comentat, Editura Tribuna Economică,
București, 2004;
54. Zanfir Valeriu, Forța maj oră în raporturile de muncă, Editura Wolters
Kluwer, București, 2010;

III. Alte surse bibliografice

1. Competența organelor administrației de stat, în S.C.J., nr. 4/1965.
2. Revista Dreptul, nr. 1/2005, Constituie refuzul nejustificat al
salariatului de a se prezenta la convocarea prevăzută de art. 267, al. (2)
din Codul Muncii abatere disciplinară?
3. Revista Dreptul, Nr. 3/2000, Unele considerații critice asupra
Statutului funcționarilor publici
4. Revista Dreptul, nr. 8/2000, Unele considerații crit ice asupra Statutului
funcționarilor publici
5. Revista Dreptul, nr. 8/2005, Efectele refuzului nejustificat al
salariatului de a se prezenta la cercetarea disciplinară prealabilă
6. Revista Juridică nr.2/2008 Condițiile pentru numirea în funcție și
răspunderea funcționarilor publici
7. Revista Juridică, Nr. 2/2000, Condițiile pentru numirea în funcție și
răspunderea juridică a funcționarilor publici