STIMULAREA CREATIVITĂȚII LA CLASELE I -IV [606673]

STIMULAREA CREATIVITĂȚII LA CLASELE I -IV

Autor: Prof. în înv . primar, Gheorghiță Grațiela
Instituția: Școala Gimnazială Nr.1, Mănăstirea Cașin

Abstract
Trăim într -o lume bazată pe competiție și eficență, a cărei forță rezidă în cunoaștere.În
cadrul competiției globale, Uniunea Europe ană și a propus ca scop prioritar crearea unei
societății bazate pe cunoaștere. Un element fundamental îl contituie creativitatea. Astăzi mai
mult decât oricând, creativitatea reprezintă o condiție fundamentală a calității educației, una
dintre premisele esențiale ale performanței.
Nevoia de creativitate și capacitate de inovare
Creativitatea este acea caracteristică a gândirii care folosește inventiv experiența și
cunoștințele acumulate, oferind soluții și idei originale. Ea face posibilă crearea de produse reale
sau pur mintale, constitu ind un progres în planul social. Componenta principală a creativității o
constituie imaginația, dar creația de valoare reală mai presupune și o motivație, dorința de a
realiza ceva nou, ceva deosebit. Și cum noutatea, azi, nu se obține cu ușurință, o altă componentă
este voința , perseverența în a face nu meroase încercări și verificări
Obiectivul specific este de a sublinia, printre altele, următorii factori care pot contribui
la promovarea creativității si capacității de inovare:
(a) Crearea unui mediu favorabil inovării și adaptabilității într -o lume aflată în continuă
schimbare; trebuie luate în considerare toate formele de inovare, inclusiv pe plan social și
antreprenorial;
(b) Evidențierea deschiderii spre diversitate culturală drept mijloc de încura jare a
comunicării interculturale și promovarea unei mai strânse legături între arte, precum și cu școlile
și universitățile;
(c) Stimularea sensibilității estetice, dezvoltării emoționale, gândirii creative și intuiției la
toți copii la vârsta cea mai fra geda, inclusiv în învățământul preșcolar;
(d) Sensibilizarea în privința importanței creativității, a inovării și a spiritului
antrepreonorial pentru dezvoltarea personală, precum și pentru creșterea economică și ocuparea
forței de muncă, precum și încuraj area unei mentalități antreprenoriale, în special în rândul
tinerilor, prin cooperarea cu mediul de afaceri;
(e) Promovarea educării în domeniile matematic, științific și tehnologic a aptitudinilor de
bază și avansate favorabile inovării tehnologice;
(f) Încurajarea deschiderii de către schimbare, creativitate și rezolvarea problemelor în
competențe favorabile inovării, care se pot aplica unei varietăți de contexte profesionale și
sociale;
(g) Lărgirea accesului la o serie de forme creative de exprimare atâ t prin intermediul
învățământului formal cât și prin activității neformale și informale pentru tineret;
(h) Sensibilizarea publicului, atât în interiorul, cât și în exteriorul pieței muncii, în ceea ce
privește importanța creativității, a cunoașterii și a flexibilității într -o epocă a schimbărilor
tehnologice și a integrării globale rapide pentru o viață pro speră și satisfacătoare precum și

oferirea mijloacelor care să permită cetățenilor să -și îmbunătățească oportunitățile de angajare în
toate domeniile în care creativitatea și capacitatea de inovare joacă un rol important;
Din aceasta perspectivă, subliniem că profilul psihologic al vâ rstei școlarității cuprinde
multiple premise favorizante pentru cultivarea și stimularea potențialului creativ. Avem în vede re
dinamismul , impetuozitatea și expresivitatea proprii acestei vârste, acel freamăt permanent sau
acea vibrație și efervescență lăuntrică ce confera copiilor note specifice de dinamism creativ,
disponibilități de exteriorizare spontană și autoexpresie însuflețită, analoage oricărui elan creator.
Este necesar să avem în vedere întregul sistem al condițiil or sau factorilor favorizanți
afirmării și dezvoltării creativității,cum ar fi :
 factori structurali, intriseci creativității ;
 factori de climat general în dezvoltarea și afirmarea personalității copiilor ;
 factori de ambianță psihosocială și respectiv de climat psihoeducațional –stimulativ
pentru afirmarea și evoluț ia creatoare.
Totodată este necesară utilizarea adecvată a diferitelor metode și p rocedee specifice de stimulare
și antrenare a creativității.
Receptivitatea și curiozitatea copilului, bogăția im aginației, tendința sa spontană către
nou, pasiunea pentru fabulație , dorinț a lui de a realiza c eva constructiv creativ pot fi ,,alimentate”
și împlinite efectiv , pot fi puse adecvat în valoare prin solicitări și antrenamente corespunză toare
care astfel pot oferi multiple elemente poz itive în stimularea și cultivarea potențialului creativ
propriu vârstei ș colare.
Ca strategie generală de acțiune în stimularea creativității în învățământul primar , este
utilă valorificarea în sistemul activităț ilor instr uctiv -educative a condițiilor și principiilor
învăță rii de tip creativ.
Creativitatea elevilor din ciclul primar este o premiză esențială și necesară pentru
activitatea de creație autentică a omului matur, care reprezintă momentul final al unui lung
proces de valorificare a resurselor existente și consolidate pe parcursul formării individului, în
care școala are un rol hotărâtor.
Profesorul creativ, factor innovator în educație
Profesorul creativ, asigură climatul favorabil pentru exprimarea ideilor proprii, creează
oportunități pentru autoînvățare, încurajează gândirea divergentă. Aceasta înseamnă că el
stimulează pe elevi să caute noi conexiuni între fenomene, să imagineze noi soluții pentru
probleme care se rezolvă în manieră rutinieră, să asocieze imagini și idei, să formuleze ipoteze
îndrăznețe, neuzuale, să emită idei și să dezvolte ideile altora. Profesorul creativ stăpânește arta
de a pune întrebări. Profesorii creativi determină dezvoltarea creativității elevilor. Explicația ar
putea fi transf erul setului de valori propice creativității de la profesori la elevi, fenomen urmat de
automodelarea copilului în funcție de atitudinile și convingerile interiorizate. Instrumentarul
profesorului, înțelegând prin acesta ansamblul de metode și procede dida ctice pe care le
utilizează în procesul de predare -învățare, are un rol deosebit de important în realizarea învățării
creative. Există o multitudine de mijloace prin care se stimulează și se dezvoltă în cadrul școlii
creativitatea școlarului mic: ghicitori , jocuri de istețime și perspicacitate, construcții de
probleme, jocuri pentru căutarea de cuvinte care încep sau se sfârșesc cu o anumită literă/silabă,
alcătuirea de propoziții, jocuri de echipă, activități practice.
În raport cu conținutul și cu obiect ivele pedagogice cadrul didactic stabilește tipul
și structura lecției, strategiile de predare -învățare, metodele și procedeele de învățământ, formele
de activitate cu elevii (frontală, pe grupe, individuală, combinată), precum și instrumentele de
evaluare de deprinderi și de creativitate, întrebări pentru fixarea cunoștințelor, lucrări de control,

fișe de evaluare, experiențe didactice, rezolvări de exerciții și probleme. Transferul cunoștințelor
presupune circulația informațiilor, fixarea lor dintr -un dom eniu sau altul, extinderea câmpului de
aplicare a celor învățate inițial spre alte domenii adecvate. De exemplu la citire, numeroase
cunoștințe rezultate din analiza unor texte cu conținut istoric pot fi utilizate în procesul formulării
unor reprezentări, noțiuni și teze istorice fundamentale. De asemenea, cunoștințele de gramatică
își pot găsi transfer, deci câmp de aplicare, în practica exprimării corecte.
În învățământ, interdisciplinaritatea implică stabilirea și exploatarea unor conexiuni
între limbaj e explicative sau operații, în scopul diminuării diferențelor care apar între disciplinele
de învățământ clasice. În procesele didactice obișnu ite, la discipline diferite, învățătorii pot
identifica obiective comune care pot fi, prilejuri de realizare a un or conexiuni disciplinare ce țin
de inspirați a și de tactul lor . Tendința de a integra în clasă elemente informaționale provenite din
mediul informal constituie o cale profitabilă, de întărire a spiritului interdisciplinar. De exemplu:
elevii nu pot ajunge la cunoașterea naturii înconjurătoare și a posibilității omului de a o influența,
numai din carte. E necesar ca, înainte de studierea textelor despre natură, copiii să observe natura
în mod direct, cu prilejul diverselor excursii. Activități la colțul viu , pe terenul agricol. În urma
observării directe elevii înțeleg unele corelații simple între fenomenele naturii, iar prin diverse
aplicații practice pot să adâncească conținutul textelor respective din manualul de limba română.
Prin abordarea interdiscipli nară se urmărește ca o idee, o informație, un detaliu cunoscut din
lecturi literare să poată fi transferate sau asociate spontan cu elemente de conținut specifice altor
discipline sau sfere de inspirație: geografie, istorie, științe, arte plastice, film, t eatru, educație
muzicală, abilități practice. Atitudinea interdisciplinară, pluridisciplinară, intradisciplinară în
învățare trebuie să devină o mentalitate, pentru că promovează o viziune integrată asupra
fenomenelor realității în care activează viitorul cetățean. Toate acțiunile umane în urma cărora
rezultă un produs cât de cât mai complicat este consecința unei atitudini de activitate în echipă
interdisciplinară. Este nevoie să învățăm elevii încă din școală cu asemenea deprinderi.

Stimularea creativității elevilor
Evaluarea, în accepțiunea sa tradițională, de control și de mă sură a învățării, a „terorizat”
generații de elevi, le -a înnăbușit spontaneitatea și creativitatea și le -a încurajat conformismul,
singurul în măsură să garanteze confor marea la standarde și baremuri. A avut în mod evident
efecte nefaste asupra creativității. Pentru a stimula învățarea creativă, evaluarea trebuie nuanțată,
trebuie să devină o resursă care să favorizeze dezvoltarea instrumentelor intelectuale de
autoevalua re, acesta fiind rolul evaluării formative.
De ase menea, metodele alternative de evaluare (portofoliul, proiectul etc.) solicită din
partea elevilor o activitate independentă de explorare, de articulare a informațiilor, de construcție
personalizată. Nu sunt de neglijat nici formele de evaluare neconvențională, de exemplu prin
intermed iul metaforei, analogiei sau dramatizării, care permit transgresarea cunoștințelor și
orientarea dinspre aparență către esența fenomenelor și a relațiilor dintre ele.
La limba română , formarea și dezvoltarea capacităților de comunicare verbală se află în
strânsă legătură cu formarea și dezvoltarea capacităților de creație. Limba, produs complex al
dezvoltării istorice și sociale a speciei umane, care evoluează și se îmbogățește odată cu aceasta,
rămâne nu numai cel mai folosit, dar și cel mai important mij loc de comunicare și de creație,
principalul instrument al gândirii umane. De aceea este necesar ca în studiul integrat al limbii
române în școală să -și găsească loc și exerciții exprese pentru dezvoltarea creativității verbale la
elevi, paralel cu demersu rile tradiționale pentru învățarea teoretică a științei despre limbă sau
pentru însușirea aspectului normal al limbii. Învățarea creativă, în cadrul lecțiilor de limbă și

literatură română, reprezintă acea formă a învățării, care are ca scop final realizar ea unor
comportamente individuale și colective orientate spre căutarea, aflarea și aplicarea noului. Elevii
învață să fie creativi prin intermediul jocurilor de cuvinte pe care le putem organiza sub forma
unor concursuri, cum ar fi: crearea unor propoziții în care toate cuvintele să înceapă cu aceeași
literă; găsirea cât mai multor cuvinte care încep cu o anumită literă sau care să aibă un anumit
număr de litere; crearea unor cuvinte noi prin posibila combinare a unor litere date etc.
Exercițiile lexicale c ontribuie la îmbogățirea vocabularului, la dezvoltarea capacității de a gândi
și de a se exprima. Formarea unui limbaj care să fie expresia unei gândiri logice și ordonate
poate fi un instrument de lucru extrem de eficace în formarea capacităților creatoar e. Este de
preferat să promovăm atât aspectul limbajului, cât și stimularea creativității, urmărind permanent
dezvoltarea capacităților de lectură și înțelegere ale fiecărui copil. Să învățăm elevii noștri să
recepteze frumosul, să -l guste și să -l comunice altora, să descopere bogăția de idei și sentimente,
să cunoască viața, lumea, societatea.
La matematică , activitatea de rezolvare și compunere a problemelor oferă cel mai bun
prilej pentru cultivarea și educarea creativității , inventivității. Rezolvarea u nei probleme
asemănătoare sau de același tip cu o problemă rezolvată anterior oferă mai puțin teren pentru
creativitate decât rezolvarea unei probleme noi în care pe lângă aspectele reproductive intervin și
aspecte creative. Diferența dintre a învăța rezol varea unei probleme și a putea să rezolvi o
problemă nouă înseamnă, în esență, creativitate, dar de niveluri diferite. Rezolvarea unei
probleme noi este depășită din punct de vedere al creativității de alcătuirea unei probleme noi.
Problemele acțiune sau cu punere în scenă introduse sub formă de joc dezvoltă atenția și
perspicacitatea elevilor oferindu -le posibilitatea de a observa, a înțelege și a exprima o situație
creativă. Compunerea de probleme după tablouri și imagini oferă și ea posibilitatea exprimării
conținutului imaginilor. Elevii intuiesc în general ușor operațiile sugerate de imagini date. Pentru
a-i pune în situația de a gândi, pentru educarea flexibilității gândirii, am cerut elevilor să exprime
conținutul unei ilustra ții în mai multe moduri, să compună mai multe probleme simple, să
formuleze în mai multe moduri întrebarea problemei.
Capacitatea compunerii independente de probleme constituie piatra de hotar a nivelului
de dezvoltare a gândirii independente și personale . Premisă reală și eficientă pentru viitoarea
,,muncă” și pentru viitoarea activitate de creație, compunerea de probleme este una din
modalitățile principale de a dezvolta gândirea independent și originală a copiilor, de cultivare și
educare a creativități i gândirii lor. Creativitatea presupune și lupta cu stereotipia, cu inerția, cu
procesele lente, ce persist ă într-o anumită formă de organizare și nu poate fi concepută fără
spontaneitate mintală. ,,Fără creativitate, spontaneitatea se scurge goală și ster ilă și fără
spontaneitate, creativitatea se limitează la un ideal fără eficacitate, fără viață.”(Moreno)
Originalitatea constituie un factor de seamă al creativității, respectiv al rezolvării și
compunerii de problem matematice, și se referă la caracterul de noutate pe care -l pot avea
răspunsul sau strategiile utilizate în realizarea sarcinilor. Cota de originalitate o putem acorda în
funcție de gradul de îndepărtare față de răspunsurile, sau rezolvările productive, stereotipe,
obișnuite, ale elevilor cu ac eeași pregătire școlară. Învățătorul are un rol important în educarea și
dezvoltarea originalității, gândirii creatoare, dar și a gândirii critice cu care aceasta este în strânsă
legătură. Cu cât elevul este lăsat liber în alegerea datelor și a mijloacelor de rezolvare, activitățile
creatoare sunt mai facile. În lipsa unor indicații precise, gândirea și imaginația acționează prin
asociații mai mult sau mai puțin întâmplătoare. De aici reiese originalitatea fiecăruia.

Factori care blochează creativitatea e levilor
Puterea obișnuinței
Puși în fața unei probleme, elevii aplică repertoriul propriu în rezolvare, căutând analogii
cu probleme deja cunoscute, într -un stoc de informații care trebuie să fie cât mai bogat. Dar
„obișnuințele noastre anterioare constituie un obstacol în soluționarea problemelor” folosirea
unei noțiuni, metode sau obiect într -un anumit scop întâmpinând dificultăți în utilizarea pentru
alte scopuri. Un elev care și -a dobândit un stil de lucru specific riscă să rămână închis în
deprinderile sale: o aservire funcțională sau rigiditate funcțională face pe elevi victime ale
fixității funcționale, metodologice, ale rigidității gândirii, stereotipului dinamic. Acestea pot fi
evitate dacă obișnuințele, deprinderile, automatismele sunt abo rdate ca puncte de plecare într-un
proces creativ.
Conformismul este o atitudine de supunere oarbă față de autoritate, de a accepta totul
așa cum ți se oferă, o „presiune egalizatoare în grup”, de orientare după colegii de aceeași vârstă,
teama de a fi altfel. Profesorul însuși se află în situația de a îndruma pe elevi în spiritul normelor
de grup, limitând ideile mai îndrăznețe, tinzând să accentueze armonia interindividuală, mai
degrabă decât progresul individual. Din conformism, mulți elevi nu manifes tă năzuința de a fi
talentați, nu vor să fie altfel decât ceilalți. Discrepanța determinată de conformism dintre
potențialul creativ al elevilor și performanțele creative poate fi atenuată printr -o educație bine
orientată către o gândire creativă. Activitat ea lor creativă nu ar trebui să fie îngrădită de
interdicții, limitări, critici. Una dintre condiții este întreținerea în clasă a unei atmosfere de
gândire nonconformistă : o abordare deschisă a învățării, într -un învățământ deschis,
promovând originalitate a, experimentarea, inițiativa, inventivitatea. Un sistem închis de educație
conformistă este centrat pe acumularea de cunoștințe, pe memorarea de fapte, pe probleme cu
răspunsuri preexistente (contrafăcute).Cunoștințele însușite în sistemele închise se măs oară prin
teste obiective, cu soluție unică, în timp ce cunoștințele rezultate în sisteme deschise trebuie
măsurate cu ajutorul testelor de creativitate, divergente.
Aprecierea prematură a elevilor – prin observații critice, restrictive,
distructive evaluarea inițială prin notă și autocenzurarea pe care o induc reprimă gândirea
elevilor înainte de a prinde contur . Aprecierea prematură corespunde învățământului rigid,
convențional, centrat pe evaluare, pe tonul obiectiv și autoritar. În primele faze al e învățării, în
inconștient au loc procese de analogie, comparație și asociere, de analiză irațională, legând noile
cunoștințe de structura cognitivă proprie, generând idei. Principiul evaluării amânate , respectiv,
conceptul actual de evaluare formativă au originea în teoriile psihologice care afirmă
că învățarea autentică (în sens direct, creativă) atinge nivelul conștient dacă străpunge bariera
autocenzurării . Slăbirea la început a controlului profesorului asupra gândirii elevilor, amânarea
aprecierii cri tice și acceptarea unui număr cât mai mare de idei (care pot părea fanteziste,
ineficiente, ridicole) sunt condiții ale învățării în sens direct (creative).
În concluzie, putem afirma că școala prin sistemul ei de organizare, bazat preponderent
pe colectivități, reprezintă un cadru optim pentru exersarea creativității de grup, pentru educarea
sistematică a elevilor în vederea însușirii acestui tip de lucru, de care vor avea absolută nevoie ca
viitori membri ai unor grupuri sociale de producție sau c ercetare.

Bibliografie:

1.Cojocaru , C.: Creativitate si inovatie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1975 .
2. Gardner, H. “ Multiple Intelligences. New Horizons” Basic Books, New York –
Ediție revizuită si completată – Bucu rești, Tradusă în limba română la Ed. Sigma, (2006).

3. Golu, M., Dinamica personalității , București, Editura Geneze, (1993).
4. Popescu -Neveanu, P., Zlate, M., Crețu, T., Creativitatea în Psihologie – manual
Pentru clasa a X -a, București, Editura Didactică și Pedagog ică, R.A., (1999).
5. Roșca, Al., Creativitatea, București, Editura Enciclopedică Română, 1982.
6. U. Schiopu: Psihologia Copilului, Educatia Didactica si pedagogica 1967 .
7. Zlate, M., Fundamentele psihologiei , Bucureș ti, Editura Universitară, (2006).