1. Descrierea zonei studiate și factorii de mediu 4. 1.1. Situația teritorial administrativă 4. 1.2. Limite și vecinătăți 4. 1.3. Suprafața fondului… [606656]

Licență

1. Descrierea zonei studiate și factorii de mediu 4. 1.1. Situația teritorial administrativă 4. 1.2. Limite și vecinătăți 4. 1.3. Suprafața fondului… [606656]

Byadmin ianuarie 1, 2024

1

CUPRINS

1. Descrierea zonei studiate și factorii de mediu 4.
1.1. Situația teritorial administrativă 4.
1.2. Limite și vecinătăți 4.
1.3. Suprafața fondului de vânătoare după natura folosită 5.
1.4. Rețeaua de transport 5.
1.5. Condiții stațio nale 5.
1.5.1. Condiții geologice 6.
1.5.2. Condiții geomorfologice 6.
1.5.3. Condiții climaterice 7.
1.5.4. Regimul eolian 8.
1.5.5. Elemente de hidrologie 8.
1.5.6. Tipuri de soluri 9.
1.5.7. Tipuri de stațiuni 10.
1.5.8. Sinteza climatică 11.
1.6. Condiții de vegetație 12.
1.6.1. Vegetația forestieră 12.
1.6.2. Culturi agricole. Vegetația pajiștilor 13.
1.7. Influențe ale industriei și zootehniei 13.
1.7.1. Zone influențate de industrie. Surse de poluare a apelor 13.

1.7.2. Organizarea zootehniei. Atitudinea populației și
distribuția așezărilor umane 13.
2. Prezentarea faunei cinegetice din zonă 15.
2.1. Cerbul comun (cervus elaphus) 15.
2.2. Mistrețul (sus scrofa) 19.
2.3. Căpriorul (caprioleus caprioleus) 22.
2.4. Iepurele (lepus europaeus) 26.
3. Evoluția efectivelor de vânat și influențe exercitate asupra acestora 29.
3.1. Evoluția efectivelor de vânat în ultimii 10 ani 29.
3.1.1. Efective la speciile de vânat nerăpitor stabil 29.
3.1.2. Efecti ve speciale de vânat răpitor stabil 31.
3.2. Influențe ale mediului asupra evoluției faunei 31.
3.3. Indicele de reproducere 33.
3.4. Bonitatea 33.
3.5. Influențe antropogene 39.
4. Măsuri pentru optimizarea efectivelor de vânat 41.
4.1. Recensă mântul 41.
4.2. Cifre de recoltare 42.
4.3. Pierderi 43.
4.4. Obiceiuri sexuale 44.
4.4.1. Obiceiuri sexuale la cerbul comun 46.
4.4.2. Obiceiuri sexuale la mistreț 48.
4.4.3. Obiceiuri sexuale la căprior 49.
4.4.4. Obiceiuri sexuale la i epure 50.
4.5. Sporul natural 51.
4.6. Sporul real 52.
4.7. Influențe asupra puilor 52.

2 4.8. Situația braconajului 52.
4.9. Stabilirea efectivului în fondul de vânătoare 53.
4.10. Controlul carnivorelor 53.
5. Controlul hranei și apei 55.
5.1. Vegetația și oferta trofică, respectiv adăpostul pentru vânat 55.
5.1.1. Vegetația și oferta trofică 56.
5.1.2. Adăpostul pentru vânat 57.
5.2. Nevoi de hrană pe specii, sexe, perioade 58.
5.3. Nevoi de proteine, substanțe minerale, micro -elem ente 58.
5.4. Hrana normală, hrana preferată, hrana forțată 59.
5.5. Structura culturilor agricole și influența asupra hranei, adăpostului
și camuflării 61.
5.6. Structura arboretelor și influența asupra hranei și adăpostului 61.
6. Pierderi din efe ctiv 63.
6.1. Bolile și influența lor 63.
6.2. Accidente de vânătoare și circulație 64.
6.3. Braconajul 64.
6.4. Mortalitatea și pierderile naturale 64.
6.5. Măsuri de prevenire 65.
7. Economia vânatului 66.
7.1. Cheltuieli de administrare 66.
7.2. Cheltuieli cu întreținerea vânatului 66.
7.3. Venituri din recoltări 68.
7.4. Balanța venituri cheltuieli 69.
8. Concluzii 70.
Bibliografie 72.
Cuprins 62.

3

INTRODUCERE

Sporirea productivității fondului cinegeti c, sub aspect cantitativ și
calitativ, până la capacitate lui: vânat mai mult și mai bun, în raport cu
condițiile ecologice.
Aceasta, în armonie și cu sprijinul ramurilor de bază în folosirea solului:
agricultura și silvicultura. Productivitatea poate și t rebuie substanțial sporită.
Pentru continua dezvoltare a sectorului vânătoresc este necesar să se
cunoască cât mai bine biologia speciilor de interes vânătoresc, pentru ca,
acționându -se asupra înmulțirii și distribuției acestora prin metode moderne de
creștere, gospodărire și recoltare, să se pună cât mai bine în valoare această
bogăție naturală a țării.
Înbunătățirea condițiilor de practicare a vânătorii, așa încât ziua de
vânătoare să fie, un prilej de recreere fizică și psihică.
Să nu se scape din vede re că folosul principal al vânătorii, în present, îl
constitue latura recreativă, domeniu în care mai este mult de făcut.
Vânatul este folositor și numai prin faptul că există și că înfrumusețează
peisajul de la câmpie și munte. Muntele ar pierde mult din farmecul lui dacă
dacă nu ar avea căprioare, cerbi, cocoși de munte, mistreți și urși.
În România asistăm la un proces legislativ, de transformare a modului
de îngrijire, observare și noi metode practice de recoltare a vânatului, astfel
încât fauna să fie bine reprezentată național sau european.
În lucrarea de față se dorește a se sublinia necesitatea gospodăririi
unitare a fondului de vânătoare pentru că acestea constituie de fapt premise
fundamentală a obțineri unor rezultate bune, menite să satisfacă de opotrivă,
atât proprietarul, cât și beneficiarul dreptului de armă.

4 CAPITOLUL I

1. DESCRIEREA ZONEI STUDIATE ȘI FACTORII DE
MEDIU

1.1. SITUAȚIA TERITORIAL ADMINISTRATIVĂ
Fondul cinegetic nr. 13 Marginea , este alcătuit dintr -o singură unita te de pro ducție
și anume U.P. II Balc, fiind administrată de Oc olul Silvic Marghita din c adrul Direcției
Silvice Bihor . Pădurile din această unitate de producție, din punct de vedere
administrativ sunt situa te pe teritoriul comunei Balc și a satelor Tăuteu, Popești , Varviz .
Gestionarul fondului cinegetic 13 Marginea este A.J.V.P.S. Bihor

1.2. LIMITE ȘI VECINĂTĂȚI

NORD: Șoseaua Chiribiș – Abram – Marginea – Suplacu de Barcau, pana la
limita de judet cu Salaj

EST: De la limita cu judetul Salaj pe culmea Pupuri pân ă la Marca Huta

SUD: Șoseaua Popești – Varviz , apoi pe drum de pamant, pe culmea
Borumblacii si pe linia de inalta tensiune pana la Marca Huta

VEST: Șoseaua de la Chiribiș – Tăuteu – Ciutelec, până la Popești

1.3. SUPRAFAȚA FONDULUI DE VÂNĂTO ARE DUPĂ NATURA DE
FOLOSINȚĂ

U.M. Productivă cinegetic pentru:

Neproductivă
cinegetic

TOTAL
GENERAL

Col.1+6+7 Vânatul de
baltă
Restul speciilor de vânat
Luciu de apă
(cursuri de
apă,canale,
bălți,lacuri,
etc)
Pădure Arabil
(fânețe,
vii,
livezi,
etc.)
Pășuni
(izlazuri)
Gol de
munte
Total col
2+3+4+5
0 1 2 3 4 5 6 7 8
Ha 5 1510 6400 1510 – 9425 24 9449
% 0,05 16 67,7 16 – 99,7 0,25 100

5 1.4 . STRUCTURA SUPR AFEȚEI CINEGETIC PRO DUCTIVE

Numărul de
identificare
pe natura
(structura )
de
suprafață
Modul de
folosință
(inclusiv
luciul de
apă) Proprietăți(de peste
100 ha)
comunale,asociațiipa
rticulare sau
particulari
neasociați Denumirea proprietarului,
a unității de stat,a
comunei,a asociației de
particulari sau a comunei
de care aparț in
proprietăți neasociate

Suprafața
(ha)
1 2 3 4 5
I Ape Riul Barcau Apele Romane 2
I Ape Piriul Bistra Apele Romane 3
II Paduri Comunale Primaria Abram 480
II Paduri Comunale Primaria Balc 300
II Paduri Comunale Primaria Suplac 210
II Paduri Comu nale Primaria Tauteu 120
II Paduri Comunale Primaria Popesti 160
II Paduri Stat O.S. Marghita 15
II Paduri Asociatii Composesorat Popesti 20
II Paduri Asociatii Composesorat Suplac de Barcau 205
III Arabil Particulari neasociati Primaria Abram 1678
III Arabil Particulari neasociati Primaria Tauteu 2079
III Arabil Particulari neasociati Primaria Balc 64
III Arabil Particulari neasociati Primaria Popesti 1180
III Arabil Particulari neasociati Primaria Suplac 1399
IV Pasune Comunale Primaria Abram 265
IV Pasune Comunale Primaria Tauteu 90
IV Pasune Comunale Primaria Balc 95
IV Pasune Comunale Primaria Popesti 96
IV Pasune Comunale Primaria Suplac 470
IV Pasune Asociatii Composesorat Popesti 150
IV Pasune Asociatii Composesorat Bistra 74
IV Pasu ne Asociatii Composesorat Suplacu de Barcau 270
Total su prafață cinegetic productivă 9425

1.5. CONDIȚII STAȚIONALE
1.5.1. Condiții geologice

Din punct de vedere geologic, teritoriul fondului de vânătoare se sintuează într -o
zonă de afundare a cristalinului carpatic peste care s -au suprapus strate mai noi mi o-
pliocenice, argile, pietrișuri și nisipuri. S -a identificat ca substrat litologic marna
argiloasă și marna grezoasă.
Răspândirea teritorială a acestor formațiuni, urmează în mare parte limitele
unităților de relief. Relieful regiunii de deal, cu roci sed imentare moi, cu permeabilitate
ridicată și cu plasticitate mare este caraterizat prin apariția eroziunii, cu adâncirea văilor,
urmată de apariția fenomenelor de alunecare și prăbușire.
Natura materialului litologic împreună cu ceilalți factori pedogenetic i determină
potențialul productiv al solului.

6 1.5.2. Condiții geomorfologice

Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul fondului de vânătoare este foarte
variat, consecință atât a varietății structurale geologice, cât și a acțiunii agenților externi
care s-au manifestat cu intensitate diferită în timp și spațiu.
Fizico -geografic, fondul este situat în ținutul Muntele Șes , cu zone de înălțimi
liniare, cu relief puternic fragmentat, dar în care e nergia de relief nu depășește 800
metri. Relieful se prezi ntă sub forma unor văi și culmi, de obicei lățite, orientate pe
direcția SE –NV și V –E, cu altitudinea cuprinsă între 395 metri și 736 metri, altitudinea
medie fiind de 550 metri. Cele mai înalte zone din cuprinsul fondului de vânătoare sunt
reprezentate de vârfu l Tisa – 716 metri. .
În cuprinsul fondului, formele de relief (unitățile geomorfologice) sunt variate în
funcție de zona de relief, după cum urmează: versanți, versant inferior, versant mijlociu,
versant superior, coamă, platou și colină.
SUPRAFAȚA D E PĂDURE ÎMPĂRȚITĂ PE UNITĂȚI DE RELIEF ȘI
CATEGORII DE PANTĂ:
UNITĂȚI DE RELIEF CATEGORIA DE PANTĂ
Specificări Suprafață (ha) % Specificări Suprafață (ha) %
Versanți 893,6 39 – – –
Versant inferior 285,9 12 < 16o 984,5 42
Versant mijlociu 167,8 7 16o – 30o 1106,8 48
Versant superior 810,1 35 31o – 35o 110,9 5
Coamă 1,0 – > 35o 117,1 5
Platou 106,6 5 – – –
Colină 54,3 2 – – –
T O T A L 2319,3 100 T O T A L 2319,3 100

Expoziția generală a fondului de vânătoare nordică și repartiția unităților de r elief
pe categorii de expoziții este următoarea:

 expoziții însorite 22 %
 expoziții parțial însorite 40 %
 expoziții umbrite 38 %

Înclinația și expoziția, pe lângă natura substratului, sunt elemente principale ale
versantului, care determină modificări importante în distribuția și raportul factorilor

7 ecologici. Înclinarea terenului influențează regimul scurgerilor, spălarea sau acumularea
litierei și a humusului, grosimea morfologică a solului.
Înclinarea combinată cu expoziția, determină așa numita rece ptivitate a energiei
solare, adică posibilitatea luminării și încălzirii diferite a suprafețelor. Intensitatea
acestor procese este de o importanță primordială pentru climatul stațional, determinând
în ultimă instanță compoziția și nivelul de productivitat e a speciilor forestiere.

1.5.3. Condiții climaterice

Sub raport climateric, fondul de vânătoare se situează în zona climei temperate,
influențată de adecvația oceanică din vest, cât și de cea continentală din est. După
clasificarea Köppen, teritoriul f ondului cinegetic nr. 13 Marginea este situat în provincia
climaterică C.f.b.x. pentru regiunea de dealuri caracterizată prin climat temperat cu ierni
calde și umede.
Caracteristicile generale ale climei sunt:

 temperatura medie anuală – 8,2 o C
 temperatura medie a lunilor mai – august – 16,9 o C
 primul îngheț – 1-5 oct.
 ultimul îngheț – 1-5 mai
 precipitații medii anuale – 635 mm
 evaporația potențială – 614 mm
 indicele de ariditate (DE MARTO NNE) – 34,9
 lunile cu excedent de umiditate în sol: noiembrie – aprilie
 lunile cu deficit de umiditate în sol: mai – octombrie
 durata sezonu lui de vegetație: 6 luni (aprilie – oct.)
 durata petrioadei de vegetație mai – octombrie

8 LUNA
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Temp. Medii -4,3 -1,5 3,5 9,1 14,1 17,1 18,7 17,6 13,8 8,7 2,9 -1,3
Maxima absolută 14 17 24 28,6 32 34,1 35,9 37,8 35,5 30,2 19,7 16
Minima absolută -34,1 -29,9 -18,1 -4,3 2,8 4,1 7,3 4,5 -2,7 -5,1 -10,3 -20,1
Cel mai timpuriu îngheț: 26 septembrie Cel mai târziu îngheț: 9 mai
Nr. de zile cu temperaturi ≤ 0o C: 40,7 Grosimea medie a tratului de zăpadă: 12 cm.
Precipitații medii 37,5 37,2 41,7 50,6 79,8 96,5 81,7 76,4 42,7 32,8 28,0 31,9
Prima ninsoare : 20 noiembrie Ultima ninsoare: 29 martie
Număr de zile cu strat de zăpadă: 65,8 Media anuală a precipitațiilor: 635 mm.

Din studiul indicilor sintetici ce c aracterizează stațiunile din fondul de vânătoare,
se desprinde concluzia că arboretele vegetează în climatul de deal în care vegetează
fagul, gorunul și amestecul de fag cu gorun. Aceste zone climatice se caracterizează prin
temperatura medie anuală 8,2o C, precipitații anuale 635 mm., durata sezonului de
vegetație 184 zile, soluri profunde asigurând condiții optime de vegetație pentru speciile
forestiere fag, gorun, diverse tari și diverse moi. Din analiza indicilor de ariditate de
Marto nne, se constată că pe cuprinsul fondului de vânătoare nu există deficit de apă din
precipitații.

1.5.4. Regimul eolian
Regimul eolian al teritoriului este influențat de unitățile de relief. Vânturile cu
frecvență mai mare sunt cele din nord, nord -vest și nord -est, fără a avea efecte
dăunătoare, cu caracter de calamitate, aducând prin intensitatea și durata lor, prejudicii
relativ mici sectorului forestier – izolat doborâturi slabe de vânt.

Pct. cardinal

Media anuală N NE E SE S SV V NV
Frecvența 5,9 6,6 3,2 1,5 1,2 3,3 5,2 8,8
Viteza 1,6 2,0 1,8 1,2 1,2 2,2 2,3 2,3

1.5.5. Elemente de hidrologie
Rețeaua hidrologică este r eprezentată de râul Barcău în partea nordică a fondului
de vânătoare și este traversat pe toată lung imea fondului cinegetic . Debitul acestor a este
relativ constant, dar în timpul ploilor de lungă durată și a celor de intensitate ridicată
devin torențiale, aducând aluviuni care blochează temporar podețele, ducând la
distrugerea parțială a drumurilor. O mică parte din afluenții pârâului Scroafei pot seca în
timpul verilor secetoase, iar celelalte doar își reduc debitul.

9 Desimea rețe ron hidrografice este de 0,2 km/km2.
1.5.6. Tipuri de soluri
CLASA TIPUL ȘI SUBTIPUL DE SOL SUPRAFAȚA
Cod Denumirea Ha %
Argilovisoluri 2209 Brun argiloiluvial pse udog ronzat 562,1 24
2407 Brun luvic pseudog ronzat 608,1 27

Cambisoluri 3101 Brun eumezobazic tipic 141,3 6
3105 Brun eumezobazic pseudorenzinic 702,8 30
3109 Brun eumezobazic pseudog ronzat 181,7 8
Alte tipuri 123,3 5
TOTAL FOND 2319,3 100

Se ob servă predominarea majoritară a argilovisolurilor (51 %), acestea fiind soluri
brune argiloiluviale pseudog ronzate (24 %) și soluri brune luvice pseudog ronzate (27
%). Destul de bine sunt reprezentate și cabisolurile reprezentate prin soluri brune
eumezobazi ce (44 %).
Solul brun argiloiluvial pseudog ronzat (Ao – Btw – c) – asemănător cu cel tipic,
dar cu orizontul W a cărui limită superioară este situată între 50 și 200 centimetri
adâncime sau w în primii 100 centimetri. Sol foarte profund pe depozite sedimen tare cu
textură luto -prăfoasă la luto -argiloasă, puternic acid (datorită poluării recente),
mezobazic la eubazic, moderat humifer, bine aprovizionat cu azot total și slab
aprovizionat cu potasiu asimilabil și fosfor mobil (sol brun argiloiluvial puternic
pseudog ronzat – u.a. 97 A).
Moderat humifer, moderat acid la slab acid în primii centimetri, apoi moderat
alcalin, foarte bine aprovizionat cu azot total și bine aprovizionat cu fosfor mobil și
potasiu asimilabil (sol brun argiloiluvial puternic pseudog ronzat – u.a. 136 C).
Solul brun luvic pseudog ronzat (Ao – Blw – Btw – c) – asemănător celui tipic, dar
cu orizontul W a cărui limită superioară este situată între 50 și 150 centimetri adâncime
sau w în primii 100 centimetri. Sol foarte profund fără schelet, moderat humifer, puternic
la moderat acid, cu textură luto -prăfoasă, moderat aprovizionat cu humus, mijlociu
aprovizionat cu fosfor mobil și potasiu asimilabil (sol brun luvic moderat pseudog ronzat
– u.a. 6 A).
Sol pe depozite sedimentare stratificate, cu textură luto -prăfoasă, foarte profund,
fără schelet, moderat humifer, moderat – puternic acid, bine aprovizionat cu azot total și
potasiu asimilabil și slab aprovizionat cu fosfor mobil (sol brun luvic slab la moderat
pseudog ronzat – u.a. 113 B).

10 Solurile brune eumezobazice au următoarea succesiune de orizonturi pe profil: Ao
– Bv – C. Orizontul Ao este gros de 10 – 40 centimetri și are o culoare brun -închisă.
Orizontul Bv prezintă grosimi variabile de 20 la 150 centrimetri, de culoare brun –
gălbuie, brun -ruginie. Textura lor este variabilă. Structura este grăunțoasă în Ao, slab sau
moderat dezvoltată în Bv. În orizontul Ao, conținutul de humus este mai mare de 2 %,
putând ajunge până la 10 – 12 %, humus relativ bogat în azot. Vegetația sub care s -au
format aceste soluri este alcătuită din păduri de foioase, amestecuri de foioase și
rășinoase și pe alocuri, chiar rășinoase.
1.5.7. Tipuri de stațiuni
Codul tipului
de stațiune Tipul de stațiune Suprafața Categorii de bonitate
Ha % Sup. Mijl. Inf.
5.1.5.2 Deluros de gorunete Pm, brun slab
podzolit, edafic mijlociu 325,6 14 – 325,6 –
5.1.5.3. Deluros de gorunete Ps, brun edafic
mare cu Asarum – Stelaria 388,7 17 388,7 – –

5.2.3.2. Deluros de făgete Pm, mediu podzolit
edafic submijlociu cu Rubus hirtus
486,7
21
–
486,7
–
5.2.4.3. Deluros de făgete Ps, brun edafic
mare cu Asperula – Asarum 665,0 29 665,0 – –

5.1.3.2. Deluros de gorunete Pm, podzolit și
podzolic argiloiluvial cu floră de tip
mezofit cu graminee
262,1
12
–
262,1
–

5.2.3.3. Delu ros de făgete Pm, podzolit –
pseudog ronzat edafic mijlociu cu
Corex pilosa
98,8
4
–
98,8
–
Alte tipuri 92,4 3 – 48,3 44,1
T O T A L 2319,3 100 1053,7 1221,5 44,1

Principalul tip de stațiune de pe fondul de vânătoare nr. 13 denumit Marginea este
deluros de făgete Ps, brun edafic mare cu Asperula – Asarum. Acesta este răspândit pe
versanții umbriți și neumbriți, divers înclinați sau pe terenuri practic orizontale,
depresiuni ușoare, văi fără cursuri de apă, se diferențiază în funcție de substrat, tipul și
subtipul de sol, iar în cadrul aceluiși tip de sol, de volumul edafic și tipul de humus.
Un alt tip reprezentativ de stațiune este: deluros de făgete Pm, mediu podzolit
edafic submijlociu cu Rubus hirtus, de bonitate mijlocie, care apare pe versanții m ijlocii
s-au inferiori, slab -moderat înclinați, platouri sau depresiuni ușoare.

11 1.5.8. Sinteza climatică

În urma analizei sintezei climatice se constată că luna cu temperatura cea mai
ridicată este luna iulie ( 18,7 oC), iar cea cu precipitațiile cele mai însemnate este iunie
(96,5 mm/mp)
Din sinteza climatică se poate trage concluzia că în perioada februarie – aprilie
precipitațiile nu sânt așa însemnate cantitativ, iar temperaturile sunt destul de favorabile
creșterii puilor pentru speciile care fată în această perioadă, înregistrându -se pierderi
nesemnificative din cauza precipitațiilor și a temperaturilor excesive.

mm/
mp
20 40 60 80 10
0 12
0
▪
-10 -5 0 5 10 25
20
15
I II III IV V VI VII VII
II IX X XI XII Precipitatii
medii Temperaturi
medii
Lunile anului ▪ ▪ ▪ ▪ ▪ ▪ ▪
▪
▪
▪ ▪ ▪
▪ O
C
Precipitații medii
Temperaturi medii –
4,3o
C –
1,5o
C
3,5o
C
9,1o
C 14,1o
C 17,1
oC 18,7
oC
17,6o
C 13,8o
C 8,7o
C
2,9o
C –
1,3o
C
35
,7 37
,2 41
,7 50
,6
–
4,3o
C 79
,8 96
,5 81
,7 76
,4
42
,7
32
,8 28
,0 31
,8

12 1.6. CONDIȚII DE VEGETAȚIE
1.6.1. Vegetația forestieră
Principalele tipuri de pădure din f ondul cinegetic 13 Marginea sunt prezentate în
tabelul următor:
Codul
tipului de
stațiune Codul
tipului de
pădure Tipul de pădure Suprafața Productivitatea
naturală
Ha % Sup. Mijl. Inf.

5.1.5.2. 511.3 Gorunet cu floră de mull de
productivitate mijloc ie 41,2 2 – 41,2 –
521.2 Goruneto -făget cu floră de mull
de productivitate mijlocie 214,4 9 – 214,4 –
541.1 Goruneto -stejăret de productivi –
tate mijlocie 70,0 3 – 70,0 –
5.1.5.3 511.1 Gorunet normal cu floră de mull 69,1 3 69,1 – –
521.1 Goruneto -făget cu floră de mull 319,6 14 319,6 – –
5.2.3.2. 428.1 Făget de deal cu Festuca drymeia 486,7 21 – 486,7 –
5.2.4.3. 421.1 Făget de deal cu floră de mull 665,0 29 665,0 – –

5.1.3.2. 513.1 Gorunet de coastă cu graminee și
Lazula 51,9 3 – 51,9 –
523.1 Goruneto -făget cu Festuca
drymeia 210,2 9 – 210,2 –
5.2.3.3. 422.1 Făget cu Carex pilosa 98,8 4 – 98,8 –
Alte tipuri 92,4 3 – 48,3 44,1
T O T A L 2319,3 100 1053,7 1221,5 44,1
Din datele de mai sus rezultă că fondul de vânătoare este încadrat într -un si ngur
etaj fitoclimatic – etajul deluros de gorunete și goruneto -făgete (FD 3). Tipurile de pădure
de productivitate mijlocie sunt cele mai bine reprezentate, împreună cu cele de
productivitate superioară, iar cele de productivitate inferioară sunt reprezent ate printr -o
suprafață mult mai mică. Productivitatea superioară se întâlnește în gorunete, goruneto –
făgete și făgete normale cu floră de mull.
Vegetația arbustivă prezentă pe fondul de vânătoare și în pădure este reprezentată
de: măceș, păducel, cătină al bă, porumbar, corn, lemn câinesc, soc negru, alun, salbă
moale, sânger, mur, zmeur, etc., răspândirea acestora fiind uniformă și uneori grupată pe
suprafața fondului, formând în unele locuri adevărate adăposturi și surse de hrană pentru
fauna sălbatică.
Vegetația erbacee din interiorul pădurii este reprezentată de specii graminee,
Lazula albida, Festuca drymeia, Carex pilosa, etc..
Vegetația forestieră este alcătuită din următoarele specii:

13 Fag Gorun Stejar Carpen Diverse
rășinoase Diverse
tari Diverse
moi TOTAL
1264,7 395,1 23,5 391,9 94,6 105,4 44,1 2319,3
Distribuția pădurilor pe clase de vârstă este redată în tabelul următor:
Suprafața Clasa de vârstă TOTAL I II III IV V VI VII
Ha 232,5 214,6 418,0 781,7 416,8 237,2 18,5 2319,3
% 10 9 18 35 18 10 – 100

1.6.2. Culturi agricole. Vegetația pajiștilor
Culturile agricole , de pe fondul cinegetic 13 Marginea sunt reprezentate în primul
rând de porumb, care ocupă cea mai mare suprafață cultivată, fiind urmat de alte cereale
precum grâul, orzul, ovăzul, etc.. O suprafață însemnată o mai ocupă lucerna, urmată de
rădăcinoase precum cartoful și sfecla de zahăr.
Vegetația pajiștilor , de pe acest fond de vânătoare este reprezentată în principal de
specii de Festuca rupicola, Botriochlea ischaemum, Agrostis cap illaris, etc..
Productivitatea pajiștilor este de până la 5 tone pe hectar și au o capacitate de pășunat de
0,6 UVM/ha.
1.7. INFLUENȚE ALE INDUSTRIEI ȘI ZOOTEHNIEI
1.7.1. Zone influențate de industrie. Surse de poluare a apelor
Suprafața fondului de vânăto are nu este influențată de industrie, neexistând lacuri
de acumulare, cariere de piatră, fabrici, gatere, etc., singurele influențe apărând din
partea agriculturii mecanizate, a drumului național DN 13 (E 60) și foarte puțin din
cultivarea hameiului.
Apele care intră în alcătuirea rețe ron hidrografice de pe acest fond nu sunt poluate
pentru că în amonte și pe teritoriul fondului nu se găsesc surse de poluare. Singurii
poluanți sunt resturile organice și diferitele materiale aruncate pe malul pâraielor de că tre
locuitorii celor trei localități din perimetrul fondului.
1.7.2. Organizarea zootehniei. Atitudinea populației și distribuția
așezărilor umane
Locuitorii celor trei localități de pe fondul de vânătoare descris se ocupă în mod
principal de creșterea bo vinelor și a ovinelor. Efectivul de bovine este estimat la o mie
de exemplare, iar efectivul de ovine la aproximativ cinci mii de exemplare. Zona

14 pășunată este împărțită în pășune pentru vaci și pășune pentru oi, iar pășunatul se face, în
mod normal, pe pă șunile aflate în marginea pădurilor, dar uneori se pășunează și în
pădure, accidental sau rău intenționat.
Atitudinea populației față de vânat este una pozitivă, deși au existat unele
divergențe, în urma unor pagube produse în culturile agricole sau în șep telul agricol, în
special ovine.
.

15 CAPITOLUL II

2. PREZENTAREA FAUNEI CINEGETICE DIN ZONĂ

Principalele mamifere de interes cinegeti c din fondul cinegetic 13 Marginea sunt
următoarele: cerbul comun , căpriorul, mistrețul și iepurele .
2.1. CERBUL COMUN ( CERVUS ELAPHUS)
Descriere . Este un animal de talie mare ce prezintă un evident dimorfism sexual.
Masculul, denumit și cerb sau taur, are o lungime de 220 – 250 cm, o înălțime șa grabăn
de 140 –155 cm și o greutate vie ce p oate oscila între 240 și 300 kg și chiar mai mult.
Femela (cerboaică, ciută) are dimensiuni mai mici și o greutate între 80 și 150 kg. Viței
sunt denumiți puii până la 10 luni și au la naștere 7 – 12 kg. Greutatea corporală variază
în funcție de vârstă, an otimp, condiții de hrană și diferitele faze biologice din ciclul anual
al vieții. Astfel, cerbii pierd mult din greutate în perioada de împerechere (septembrie –
octombrie).

Fig 1. Cerbul comun (susra Internet)
Este un animal zvelt, vara de o culoare roșcată în partea superioară a corpului și
gălbui pe abdomen. În regiunea cozii se găsește o pată de culoare deschisă, care se vede
de la distanță și poartă denumirea de oglindă. Iarna, părul este mai închis, mai cenușiu.
Este de remarcat că exis tă o evidentă variabilitate a culorii părului. Năpârlirea are loc
primăvara și toamna, cu anumite decalaje între indivizi în funcție de vârstă. Vițeii, în
primele luni, au pe corp pete deschise pe un fond închis, asemănător frunzișului uscat
(litierei) cee a ce servește ca mijloc de apărare contra dușmanilor (homocromie), până la
vârsta de aproximativ 3 luni.

16 Masculii poartă coarne pe niște proeminențe ale capului numite cilindri frontali.
Cam la vârsta de un an încep să crescă primele coarne fără rozete și fără ramificații, în
formă de sulițe, care sunt lepădate în luna mai a anului următor. Al doilea rând de coarne
are 3 –4 și chiar mai multe ramificații în funcție de vigoare și ereditate. Masculii care în
al doilea an au tot sulițe sau au doar două ramuri (furcari), sunt considerați slabi și fără
perspective mari. Căderea coarnelor se produce la 2½ ani, din februarie până la mijlocul
lunii aprilie, funcție de vârstă. Procesul de creștere a coarnelor durează 120 – 130 zile.
Când ele s -au dezvoltat complet, p ielea care le -a acoperit se usucă și cade în fâșii. Taurul
în această perioadă își freacă coarnele de arbori pentru a îndepărta mai repede pielea
uscată. La început mai deschise, coarnele se colorează mai închis prin frecarea de arbori,
tufe, frunze și bur uieni. După numărul razelor de pe coarne putem avea cerb de 8 par,
când pe fiecare corn are 4 raze, de 16 par când are câte 8 raze pe fiecare corn ș.a.m.d..
Când numărul razelor nu este același pe ambele coarne avem trofee impare. Cornul cel
mai bogat în ramificații se înmulțește cu 2 și se adaugă precizarea „impar” indiferent de
numărul de raze de pe celălalt corn.
Obișnuit, un corn are rază a cornului, una de gheață și una mijlocie, iar restul
razelor, grupate în vârf, formează coroana. Uneori, între raz a mijlocie și coroană mai
apare și raza lupului. La unele exemplare se întâlnesc anomalii sau deformații ale
coarnelor, cauzate de lovirea lor în timpul creșterii, leziuni ale testicolelor sau din cauza
rănirii picioarelor. Alteori, astfel de coarne sunt s emnul degenerării sau al vârstei
înaintate.
Dentiția cerbului este formată din 34 de dinți după formula:

Se observă că incisivii lipsesc pe maxilarul superior, fiind înlocuiți de o bordură
elastică. Cerbul taie în parte cu incisivii de pe maxilarul inf erior și restul este rupt și
strivit de bordură, fapt caracteristic, ce poate fi bine observat pe lujerii consumați mai
ales iarna. Caninul din maxilarul superior lipsește la femelă, iar la mascul este redus și
este considerat trofeu. De aceea femelele au doar 32 de dinți. Caninul de pe maxilarul
inferior are forma incisivilor și este lipsit de aceștia. Premolarii constitue dentiția de
lapte și sunt înlocuiți la vârsta de 2½ ani. Molarii se dezvoltă treptat de la vârsta de 6
luni la 26 de luni.
Aprecierea vârstei este o problemă importantă în gospodărirea efectivelor de cerb.
În acest scop, ne putem servi de două criterii: forma corpului și comportarea animalului. I C P M 0
3 (1)
1 3
3 3
3 = 34 (32)

17  cerbul de 3 – 4 ani are un corp zvelt, ține capul sus, are un gât subțire și este
îndrăzneț ș i nu prea prudent;
 cerbul de 7 – 9 ani are un corp mai masiv, ține capul ceva mai jos, cu gâtul gros,
acoperit cu păr relativ mai mult și mai lung. Este prudent și destul de atent;
 cerbul de 12 – 14 ani are un corp masiv, linia greabănului coboară de la gr abăn
spre crupă, ține capul mai aplecat, are un gât gros, acoperit cu păr lung. Este foarte
prevăzător și prudent. Are mișcări domoale, bocănește scurt și rar.
Observarea urmei este de asemenea utilă, deoarece forma la vârf, datorită tocirii,
este indiciu de vârstă înaintată.
Pentru exemplarele împușcate, vârsta se poate stabili după dentiție. Astfel, până la
vârsta de 2 ani și 6 luni, când se termină schimbarea dentiției de lapte, vârsta se poate
aprecia cu destulă exactitate cu ajutorul tabelului recomand at de V. Cotta și M. Bodea.
Raportul normal între sexe este de 1:1 până la cel mult 1:1 ½, modificarea lui
aducând fie lupte între tauri, migrarea lor atunci când numărul taurilor este prea mare, fie
o sporire a efectivului, însoțită de o degradare a calită ții, atunci când numărul prea mare
de ciute ar permite participarea la împerechere și a masculilor slabi.
Glasul . Sunetele scoase de cerbi diferă în funcție de sex și vârstă. Astfel, masculul
în timpul împerecherii, scoate sunete care oscilează de la muget ul scurt și gros al
cerbului bătrân, la glasul subțire și prelung al celui tânăr. Ciutele scot un sforăit când
sunt speriate, când își cheamă vițelul sau uneori în timpul împerecherii. Vițeii scot și ei
sunete prin care își manifestă bucuria.
Simțuri . Cerb ului îisunt caracteristice simțuri foarte fine și în special mirosul,
auzul și văzul de care se slujește în apărarea de dușmani.
Urme . Atunci când avem posibilitatea să vedem cerbii, putem să utilizăm pentru
informarea noastră urmele și excrementele lăsate în teren. Este preferabil să dispunem de
o urmă pârtie, pentru că o urmă tipar poate să ne furnizeze mai puține informații.
Masculul lasă în mod obișnuit o urmă mai mare decât a ciutei; lungimea pasului la
masculul mijlociu ajunge la 70 centimetri, spre d eodebire de ciută și taurul mic unde este
de circa 57 centimetri. Distanța dintre șirul de urme lăsate de picioarele din stânga și cele
din dreapta, oscilează de la 14 – 17 centimetri la masculul matur, 8 centimetri la vițelul
de sex masculin, 6 centimetri la o ciută gestantă și ajunge o linie aproape dreaptă la
ciutele de 1 – 2 ani. În citirea urmelor se mai ține cont de faptul că lățimea urmei poate
da indicii asupra vârstei.
Excrementele sunt și ele un indiciu de determinare a speciei și a sexului. Ele s unt
lunguiețe -cilindrice la mascul, într -o parte terminate cu un vârf de con, iar în cealaltă cu

18 o scobitură, având un diametru mai mare ca la femele, la care ambele capete sunt
alungite. Când sunt moi, aceste forme nu se pot recunoaște.
Biotopul corespunz ător preferințelor sale îl constitue pădurile de mare întindere,
bogate în specii, străbătute de ape și întrerupte de poieni. Îi sunt necesare arborete
producătoare de fructe, arborete tinere și arborete mijlocii pentru adăpost. Condițiile
meteorologice îl afectează mai puțin, cu excepția stratului gros de zăpadă.
Răspândire și efective . Răspândirea cerbului în țara noastră este legată de
preferințele sale față de condițiile ecologice și de repartiția pădurilor. El este întâlnit în
prezent în întreg lanțul Carpaților și sporadic chiar la coline și șes. Efectivele cele mai
mari se înregistrează în județele Suceava, Harghita și Mureș. Ultima evaluare ne -a arătat
că există circa 32.824 exemplare, efectivul optim fiind calculat la 34.071 exemplare.
Efectivul cer bilor este afectat în primul rând de dușmani, boli, braconaj și de
condițiile de hrană.
Dintre dușmani, lupul se situează pe primul loc, cauzând cele mai mari pagube
iarna, când stratul de zăpadă este gros și prinde o pojghiță la suprafață. În această
situație, cerbul se afundă în zăpadă, iar lupul nu. Râsul și ursul sunt mult mai puțin
păgubitori. Vițeii sunt de multe ori victimele câinilor ciobănești. Stratul gros de zăpadă,
gerul și lipsa de hrană fac și ele pagube în rândul exemplarelor incomplet dezvol tate și
slabe. Dintre bolile care îl afectează amintim hipodermoza, antraxul și gălbeaza.
Hrana cerbilor este exclusiv vegetală și constă în plante erbacee, frunze și lujeri.
Toamna se adaugă fructele arborilor de pădure, cum ar fi ghinda și jirul, iar var a
ciupercile și alte fructe. Iarna este perioada cea mai dificilă când stratul de zăpadă
împiedică cerbii să ajungă la sol, unde se mai găsesc fructe sau frunze verzi de mur.
Condițiile de hrană se înrăutățesc mult în arboretele pure, în special în rășinoa se de
vârste mijlocii, unde densitatea mare a arboretelor nu permite instalarea păturii erbacee și
a subarboretului. În lipsa hranei obișnuite, cerbii rod lujeri și coaja arborilor, cauzând
uneori pagube însemnate. Acestea pot fi diminuate prin instalarea de ogoare de hrană
pentru vânat și prin servirea de hrană complementară.
Hrănirea are loc din amurg până dimineața, când cerbul se întoarce la locul de
culcuș unde se odihnește și rumegă. În locurile liniștite mănâncă și în timpul zi ron.
Reproducerea este strâns legată de maturitatea sexuală. Ciutele devin apte pentru
reproducere la 16 – 17 luni, iar unele abia la 28 de luni. Masculii , în unele cazuri pot
deveni apți la 4 ani, dar de regulă acest lucru se întâmplă la 5 – 6 ani. Perioada de
împerechere este între 10 septembrie și 10 octombrie, fiind posibile unele decalări
datorate temperaturii, ținând cont că vremea rece grăbește, iar vremea caldă întârzie

19 debutul perioadei. Împerecherea are loc în parchete exploatate, poieni, rariști și chiar în
pădurea bă trână rară. Între tauri se duc lupte pentru stăpânirea grupului de ciute (27
exemplare).
În timpul împerecherii masculul are un miros specific penetrant și persistent în
locurile pe unde a trecut. Ciutele au un miros mai puțin sesizabil. Durata sarcinii es te de
34 săptămâni, după care ciuta fată de obicei un vițel sau cel mult doi, dar în foarte puține
cazuri, care își pot urma mama la scurt timp după fătare.
După boncănit se produce o grupare în cârd a taurilor de vârstă mijlocie și
înaintată, și separat a ciutelor, vițeilor și taurilor tineri, această din urmă grupare fiind
condusă de o ciută bătrână. Taurii foarte puternici și bătrâni trăiesc izolați.
Recoltarea cerbilor se poate face cu arma, prin pândă, în locurile frecventate sau
prin apropiere (dibuit ). Perioada de vânătoare este între 1 septembrie și 15 decembrie.
Trofeul reprezintă principala valoare a cerbului, fiind constituit din coarne și craniu
cu maxilarul superior. Blana ca și carnea sunt cotate ca valoroase, fiind căutate atât pe
piața inte rnă, cât și pe cea externă.
2.2. MISTREȚUL (SUS SCROFA)
Descriere . Animal viguros, prezent din Delta și Lunca Dunării până în zona
montană. Răspândirea sa este legată de adăpostul, liniștea și hrana oferite de stațiune,
care dealtfel, determină o oarecare variabilitate în conformația corpului și culoarea
blănii.

Fig. 2 Mistretul (sursa Internet)

20 Masculul, cunoscut sub denumirea de vier, are circa 200 centimetri lungime și
înălți me la greabăn de până la 100 centimetri. Femela, denumită scroafă are o lungime
mai mică. Puii, numiți purcei, au pe corp, până la vârsta de 4 – 5 luni, dungi
longitudinale deschise, care constitue o posibilitate de camuflare în caz de pericol.
Greutatea o scilează în funcție de hrană, vârstă și sex. Purceii la 6 luni ating 20 kg, la un
an circa 40 – 45 kg, iar adulții ating frecvent greutăți de până la 200 – 250 kg și chiar
mai mult.
Corpul alungit este acoperit cu un păr aspru, care pe spate formează o coa mă.
Culoarea, în general, brun -închis sau negricioasă, cu vârful perilor gălbui, mai rar
albicios. Masculii se recunosc după colți, care cresc mult mai lungi decât la femele,
începând să se diferențieze de la vârsta de 2 ani.
Dentiția mistrețului este form ată din 44 de dinți, după formula:

Inițial, purcelul are 8 dinți și dentiția se completează în 3 –4 luni la 28. Apoi, până
la 2½ ani se desfășoară procesul de înlocuire a dentiției de lapte cu dentiția definitivă.
Urmele mistrețului seamănă cu cele lăsat e de cerb, dar este suficient să reținem că
pintenii se imprimă întotdeauna și puțin lateral. Lungimea pasului este mai mică decât la
cerb iar în zăpada mare, mistrețul lasă o pârtie lată, caracteristică.
Excrementele sale seamănă foarte mult cu ale porcul ui domestic, de care se
deosebesc doar prin resturile de hrană consumată, nedigerată integral.
Sunetele obișnuite scoase de mistreț seamănă cu cele scoase de porcul domestic,
iar când este iritat sau speriat pufăie caracteristic. Este dotat cu miros și auz fin și cu o
vedere relativ mai bună ca a porcului domestic.
Biotop . Existența sa este strâns legată de pădure, iar prezența sa pe plaur sau în
stuful din Deltă, trebuie considerată o adaptare care se abate de la regulă.. Condiții
optime găsește în făgete și stejărete, unde are hrană și adăpost. Pădurile de rășinoase,
deși îi oferă un adăpost mai bun, sunt mult mai sărace în hrană. Deoarece are nevoie de
liniște, preferă pădurile mai întinse, cu adăposturi, hrană și locuri de scăldat. Dintre
factorii stațio nali care îi limitează înmulțirea, amintim stratul gros de zăpadă.
Răspândirea mistrețului este legată de repartiția pădurilor și de condițiile de
hrană. Densitățile maxime le atinge în zona colinară, unde putem găsi chiar mai mult de
2 exemplare pe 100 ha . I C P M 3
3 1
1 4
4 3
3

21 Evaluarea din 2017 ne arată că există circa 39.187 exemplare. Efectivul mistrețului
este condiționat în bună măsură de dușmani, boli și condițiile de hrană.
Dușmanii cei mai de temut sunt urșii, lupii și râșii, iar dintre boli, pesta porcină
este singura care produce prăbușiri grave ale efectivelor.

Hrana mistrețului, care este omnivor, este constituită din rădăcini, fructe de
pădure (ghindă, jir, mere și pere pădurețe, etc.), animale mici (rozătoare, pui de iepure și
căprior), larve, omizi, insecte adul te, cadavre precum și plante agricole. Mistrețul, prin
căutarea hranei în pădure și prin consumarea ei, nu produce pagube, ba dimpotrivă,
râmatul constituie o ușoară pregătire a terenului pentru însămânțare. Consumarea
insectelor dăunătoare pădurii situeaz ă mistrețul între factorii de combatere biologică a
acestora. Din păcate, în regiunile în care pădurea este situată în imediata apropiere a
culturilor agricole, mistreții pot cauza prejudicii însemnate acestor culturi. Hrănirea se
face noaptea, iar în căut area hranei animalele ies seara din adăposturile de peste zi,
revenind în ele după ce au parcurs distanțe destul de mari. Terenurile în care nu este
disponibilă hrana, sunt părăsite în favoarea celor unde se găsește, mai ales, ghindă și jir.
Reproducerea . Mistrețul face parte dintre animalele destul de prolifice, ajungând
la maturitate sexuală în al doilea an și se împerechează în perioada octombrie –
decembrie. Circa 20 % dintre femelele din primul an de viață se împerecheză și ele în
anii bogați în hrană. Între masculi au loc lupte aprige pentru stăpânirea ciurdelor de
femele. Durata sarcinii este de 17 săptămâni, după care în martie – aprilie, scroafa fată
într-un culcuș căptușit cu mușchi, între 4 și 9 purcei (în anumite cazuri până la 12), în
funcție de vârstă și condițiile de hrană. O parte din scroafe în anii în care dispun de hrană
abundentă, pot să ducă o a doua sarcină de înlocuire și să fete un număr mai mic de
purcei în mijlocul verii (iulie – august). Deși numărul de purcei este destul de mare, d in
cauza pierderilor, care ajung în primele 7 luni până la 55 %, supraviețuiesc în medie
până la un an doar doi purcei de de femelă.
Cu excepția vierilor bătrâni, care trăiesc izolați, mistreții viețuiesc în cârduri
(ciurde). Scroafele gestante se izoleaz ă înainte de fătat și trăiesc separat cu purceii doar
în primele săptămâni de viață, după care revin la ciurdă. Raportul normal între sexe este
de 1:1, iar pentru limitarea înmulțirii se recomandă ca el să crească în favoarea
masculilor.
Recoltarea mistreț ilor se fac e între tot timpul anului cu autorizație eliberată de
gestionarul fondului de vânătoare. Metodele de vânătoare sunt goana, pânda și mai rar,

22 vânătoarea la bubuit. Mistreții împușcați vor fi eviscerați imediat și atârnați undeva
pentru răcire și scurgerea sângelui, în scopul evitării alterării.
Trofeul mistrețului îl constituie colții, care se extrag din ambele maxilare și se
montează pe o placă de lemn. Blana și în special părul lung din coamă sunt considerate,
de asemenea, trofee.
2.3. CĂPRIORU L (CAPREOLUS CAPREOLUS)
Descriere . Animal de talie mijlocie, larg răspândit în țara noastră, fiind o specie de
larg interes economic. Masculii poartă denumirea de țap roșu, femelele sunt numite
căprioare, iar puii până la 10 luni, iezi. Căpriorul are 95 – 135 centimetri lungime,
înălțimea la greabăn de 65 – 75 centimetri și o greutate corporală, în stare eviscerată, de
20 – 25 kg la masculii adulți și de 18 – 22 kg la femelele adulte. Iedul cântărește 1,2 –
1,6 kg la fătare, 2 kg la o săptămână, 3,3 – 4 kg la 4 – 6 săptămâni și 9 -12 kg la vârsta de
8 – 9 luni.

Fig.3 capriorul (sursa Internet)
Greutatea corporală crește cu altitudinea, oscilează funcție de vârstă, anotimp, sex,
hrană și densitatea efectivului. Țapul ajunge la dezvoltare completă la 3 – 4 ani, iar
căprioara la 2 – 3 ani. În timpul verii căpriorul are o blană roșie -brună, iar iarna cenușie
închis. Năpârlirea are loc în mai – iunie și în septembrie. Obișnuit, întâi năpârlesc

23 căpriorii tineri și femelele sterpe, iar câteva săptămâni m ai târziu cei mai în vârstă și
femelele cu iezi. La fătat, iedul prezintă fenomenul de homocromie, având o culoare
brună și pete albe dispuse în rânduri.
Masculii poartă coarne pe proeminențe ale craniului, dezvoltarea acestora începând
din august – septe mbrie la iezii normali; primele coarne se curăță în decembrie. Acestea
nu au rozetă, sunt foarte mici (1 – 2 cm) și vor fi lepădate în februarie. Cel de al doilea
rând de coarne pot fi sulițe de 8 – 15 centimetri, sau chiar cu câte două ramificații
(furcar i). Acestea au rozete, sunt curățate de piele de obicei în luna mai și sunt lepădate
de căprior în luna noiembrie. După desprinderea pielii, coarnele sunt albe – gălbui, apoi
treptat se colorează prin frecarea de arbuști și ierburi ajungând până la un brun închis.
Căderea coarnelor este ușurată de formarea unui șănțuleț pe cilindrul frontal, lângă
rozetă. Procesul căderii și apoi a dezvoltării coarnelor se produce în perioada încetării
activității testiculare. Cele mai bune coarne se vor produce la vârsta d e 5 – 8 ani.
Mărimea și forma trofeelor de țap roșu este legată de însușiri ereditare, condiții staționale
și hrană.
Aprecierea valorii trofeului se face în funcție de greutate, deschiderea coarnelor,
perlaj, etc., cărora li se atribuie un anumit număr de puncte, funcție de formula C.I.C.. În
mod obișnuit, coarnele au câte trei ramuri pe fiecare prăjină. Cauze interne sau externe
pot determina modificări ale coarnelor, care sunt considerate defecțiuni. Astfel,
modificarea secrețiilor hormonale ale glandelor sexuale, unele boli, vătămări ale
țesutului osos frontal, pot duce la anomalii cum ar fi coarnele cu perucă sau prezența mai
multor cilindri frontali, respectiv a mai multor prăjini. Față de aceste anomalii, care se
păstrează o perioadă mai îndelungată sa u chiar până la sfârșitul vieții, se pot întâlni și
modificări temporare, cauzate de lovirea coarnelor în timpul creșterii, lipsuri în
alimentație, etc..
Dentiția căpriorului este formată din 32 de dinți după formula:

Ca și la cerb, incisivii lipsesc pe maxilarul superior, iar caninul de pe maxilarul
inferior are formă de incisiv. Caninul de pe maxilarul superior este foarte rar întâlnit.
Înlocuirea dentiției de lapte se face la vârsta de 1 an și 3 luni. Proeminențele de pe
molarii dentiției, apărute la 1 an și 3 luni, suferă o tocire în timp, care servește la
aprecierea vârstei căpriorilor recoltați. În acest sens, se utilizează două tabele
recomandate de V. Cotta și M. Bodea: unul pentru aprecierea vârstei până la 1 an și 3
luni, iar celălalt peste acea stă vârstă. Primul, bazat pe diferitele stadii de dezvoltare a I C P M 0
3 0(1)
1 3
3 3
3 = 32 (34)

24 dentiției, iar al doilea pe unghiul format de incisivi cu maxilarul inferior și gradul de
uzură al dinților.
Pentru aprecierea vârstei căpriorilor vii, se urmărește comportarea animalului și
forma corpului. Astfel, căpriorul mai tânăr are un corp zvelt, gâtul subțire, ține capul în
sus, năpârlește mai devreme, este mai îndrăzneț, iese seara mai devreme din pădure, se
retrage dimineața mai târziu, spre deosebire de cel bătrân care are un corp mai plin, gâtul
mai gros și o prudență tot mai mare pe măsură ce înaintează în vârstă. Țapii foarte
bătrâni slăbesc, capul este acoperit cel puțin în parte de peri albi, gâtul se subțiază și au
obrajii uscați. Pentru acțiunile de selecție este necesar să se ș tie că femelele bătrâne se
caracterizează prin burta lăsată în jos, șoldurile ieșite, gât subțire și lung, elemente care
pun în evidență un corp slab. Longevitatea atinsă este de 15 ani.
Urmele de căprior sunt mai mici ca la cerbul lopătar. Pintenii nu se imprimă la
mersul obișnuit, decât în cazul unui strat mai gros de zăpadă. Este important de reținut că
urma din față este mai mare decât cea din spate, iar urma -pârtie a țapului (16 centimetri)
se deosebește de cea a căprioarei (10 centimetri) prin lățimea ei mai mare între cele două
șiruri lăsate de picioarele din stânga și cele din dreapta.
Despre excremente, menționez că în raport cu hrana consumată sunt de culoare
brun-închis până la negru, au o lungime de 14 mm și un diametru de circa 8 mm.
O atenție d eosebită trebuie acordată și în cazul căpriorului, raportului dintre sexe,
care trebuie să fie 1:1, pentru a evita consecințele similare cu cele ce vizează cerbul în
cazul nerespectării raportului.
Glasul . Sunetele scoase de țapi sau femele speriate, cunos cute sub denumirea de
„brăhnet” sunt asemănătoare cu un lătrat. Femelele și iezii mai scot sunete mai slabe de
chemare sau de contact. Sunetele sunt mai frecvente în perioadele când animalele trăiesc
izolat.
Simțuri . Dintre simțuri, căpriorul dispune de un miros fin și un auz foarte bun. Cu
văzul, sesizează mai mult mișcările.
Glande . Un rol important conferă unii specialiști glandelor de care dispune
căpriorul. Țapul dispune de o glandă situată între cilindrii frontali, care servește prin
secreția sa odora ntă la delimitarea sectorului său de trai. Ambelor sexe le sunt
caracteristice glandele de la genunchi și de la copitele picioarelor din spate, care servesc
pentru recunoaștere.
Biotopul preferat al căpriorului este reprezentat de regiunile de șes și de de al, cu
alternanțe între terenurile agricole, fânețe și trupuri mici de pădure constituite din foioase
sau amestecuri de foioase cu rășinoase.

25 Atât pentru adăpost cât și pentru hrană îi sunt necesare arboretele mai tinere sau
cele cu un bogat subarboret.

Răspândire și efective . Cu câteva excepții, căpriorul se găsește în întreaga
Europă.
În țara noastră căpriorul este prezent cu o densitate variabilă în aproape toate
terenurile ce -i sunt favorabile. Actuala răspândire a sa este și o consecință a acțiunilor de
populare și repopulare, întreprinse pe scară largă, ce au avut în general un grad înalt de
reușită. Raza de activitate a căpriorului este relativ mică și se înscrie în majoritatea
cazurilor într -o limită de 5 km.
Efectivele în registrate la evaluarea ul timilor ani se ridicau la 142.525 exemplare.
Recolta anuală a oscilat în ultimii zece ani între 8.000 și 21.000 de exemplare. Analiza
efectivelor evidențiază suprapopularea unor fonduri de vânătoare, unde s -ar impune
reducerea numărului de căprioare. Creșt erea efectivelor este afectată de răpitoare, boli,
braconaj și iernile grele. Dacă în regiunile mai înalte, lupul și râsul cauzează cele mai
mari pierderi în efective, în regiunile de câmpie și coline pe primele locuri trec vulpea,
pisica sălbatică și câin ii hoinari.. Mistrețul mănâncă iezii în primele două săptămâni de
viață, când aceștia se ascund și nu încearcă să fugă. Bolile care le afectează cel mai
frecvent sunt gălbeaza, strongiloza, cisticercoza și hypodermatoza.
Hrana căpriorului este exclusiv veg etală și este constituită funcție de anotimp și de
vegetația existentă. Iarna consumă lujeri, muguri, rugi de mure, etc., iar primăvara și
toamna mănâncă grâu și orz verde, până ce înfrunzesc speciile forestiere. Consumă jir,
ghindă, castane, mere și pere pădurețe. În teren are nevoie de sare precum și de apă.
Hrănirea are loc în amurg și noaptea, iar în terenurile liniștite și în timpul zi ron.
Căpriorul poate cauza pagube însemnate în plantațiile forestiere și în livezile de
pomi fructiferi. În culturile a gricole, pagubele sunt mai mici și mai greu de observat,
deoarece mănâncă pe alese. În perioadele mai grele de iarnă este nevoie să se asigure o
hrănire complementară pentru a evita pierderile prea mari.
Reproducerea are loc după atingerea maturității sexu ale, în al doilea an al vieții (1
an și 2 luni). Perioada de împerechere, cunoscută sub denumirea de alergat sau gonită ,
ține din mijlocul lunii iulie până în mijlocul lunii august. Din cauza efortului depus în
căutarea femelelor, alergarea lor și luptele cu adversarii, țapii slăbesc. După fecundare,
ovulul rămâne timp de 4 luni în stare de latență, până în luna decembrie, când începe de
fapt dezvoltarea propriu -zisă care durează 22 de săptămâni. Femelele rămase
nefecundate în timpul verii se împerechează î n lunile noiembrie – decembrie, iar

26 dezvoltarea embrionului începe imediat. Fătatul începe în aprilie și durează până la
începutul lunii iulie. Căprioara se retrage în desișuri și locuri liniștite, unde dă naștere la
1 – 3 iezi, cel mai adesea 2. Aceștia, la 3 – 4 ore, se ridică în picioare și încep să sugă.
Până la 3 săptămâni nu reușesc să se salveze de dușmani prin fugă, ci se culcă la pământ,
încercând să scape datorită culorii specifice pe care o au. După două săptămâni reușesc
să-și urmeze mama și înc ep să mănânce iarbă. Alăptarea durează până în noiembrie –
decembrie, dar ei rămân cu mama lor până în aprilie. Efectivul de iezi suferă cele mai
multe pierderi în primele două săptămâni, dar pierderile continuă și după această
perioadă.
Grupările în cârdu ri sunt cunoscute la căprior începând cu lunile septembrie –
octombrie, până în aprilie, când ele se destramă, fiecare exemplar ducând o viață solitară,
cu excepția femelelor care rămân împreună cu iezii.
Recoltarea căpriorului se poate face la pândă, prin apropiere (dibuit), prin
ademenirea cu chemătoare în timpul împerecherii, imitând glasul feme ron, din căruță
dau la goană.
Perioada legală de vânătoare pentru țapi este 1 mai -15 octombrie ( 1 mai – 15 iulie
se împușcă țapii de selecție). Selecția căprioa relor se face între 1 septembrie și 28
februarie.
Trofeul reprezintă principala valoare a căpriorului, fiind constituit din coarne și
craniu cu maxilarul superior. Blana ca și carnea sunt cotate ca valoroase, fiind căutate
atât pe piața internă cât și pe c ea externă.
2.4. IEPURELE COMUN (LEPUS EUROPAEUS)
Descriere . Mamifer de talie mică, cu o lungime de 55 centimetri și cu o greutate
medie de 3,8 – 4 kg și maximă de 6 kg. Masculii nu se deosebesc în teren de femele. Puii
au la fătare 130 grame și se dezvol tă relativ repede, atingând la o lună 1 kg, iar la 6 luni
3,5 kg.
Blana iepurelui prezintă o varietate destul de mare sub aspectul culorii. Astfel, se
pot vedea iepuri cenușiu deschis, roșcați sau cenușiu închis spre negru. Firele de păr sunt
cenușii la ba ză, alb -gălbui la mijloc și negre spre vârf. Năpârlește primăvara, are o
dentiție clasică de rozător, formată din 28 de dinți care realizează masticația printr -o
mișcare transversală. Urechile sunt lungi și au la vârf o dungă lată, neagră.
Vârsta se poate determina, la iepurii împușcați, după proeminența osoasă de pe
arcada ochilor, mărimea corporală, organul sexual și după proeminența de pe picioarele
dinainte. Pe arcada ochiului se găsește un fel de spin, care în tinerețe este elastic și se

27 întărește odat ă cu vârsta. După V.Cotta și M. Bodea, cea mai practică este metoda Stoch,
prin care se poate deosebi iepurele de 10 luni de cei mai bătrâni, după proeminența care
se găsește pe picioarele din față, pe radius, cam la 1 – 1,3 centimetri. Aceasta se simte
bine la iepurii tineri și dispare la 9 – 10 luni. În laborator se mai poate utiliza metoda
cântăririi cristalinului ochilor, care se îngreunează cu vârsta.

Fig.4 Iepurele comun (sursa internet)
Longevitatea iepurelui este de 8 – 10 ani, ajungând în unele cazuri până la 12 ani,
clasele de vârstă tinere fiind predominante deoarece foarte puține exemplare ajung la
vârste mai înaintate. Raportul normal între sexe este 1:1.
Sunetele scoase se limitează la un mormăit al masculului care urmăreș te femela în
timpul împerecherii și la vaietul caracteristic al iepurelui rănit sau prins.
Simțuri . Iepurii sunt dotați cu auz și miros dezvoltat, văzul ajutându -i să observe
numai mișcările.
Urmele lăsate de iepure sunt catracteristice: picioarele din faț ă lasă două urme mai
mici, una în spatele ce ronlalte, iar picioarele din spate, două urme alungite, situate lateral
de o parte și de alta și dispuse întotdeauna, în mers, în fața primelor două. Excrementele
sunt globulos turtite.
Biotop . Deși larg răspândi t, iepurele manifestă preferință pentru terenurile ocupate
de culturi agricole și, în proporții mici (10 – 15 %), de trupuri mici de pădure. Evită
terenurile mocirloase și umede. Terenurile cele mai propice dezvoltării sale sunt situate

28 la altitudini de pâ nă la 400 m, densitatea oscilând între diferite stațiuni. În prezent
evaluările arată un efectiv de 1.108.020 de exemplare.
Efectivul acestei specii este influențat de factorii meteorologici, dușmani, boli,
braconaj, de condițiile de hrană și de agricultur ă.
Hrana diferă în funcție de sezon. Astfel, vara consumă buruieni, ierburi și în
special lucernă și trifoi. Din toamnă până în primăvară consumă fructe, muguri, lăstari și
roade coaja puieților și a arborilor.
Când terenul este dezgolit de stratul de zăpa dă, preferințele sale se îndreaptă spre
culturile agricole de toamnă ce au răsărit. Este mai puțin sensibil la lipsa apei, deoarece
și-o asigură din vegetalele consumate. Iarna, când stratul de zăpadă este prea gros și
intervin și cruste de zăpadă care împ iedică accesul la hrană, se impune hrănirea
complementară pentru evitarea pierderilor. Iepurele se hrănește mai mult noaptea. Ziua
stă în culcușul pe care -l face într -o adâncitură în sol.
Reproducerea este legată, în primul rând, de maturitatea sexuală, ca re, în cazul
iepurelui se produce la 7 – 8 luni. Obișnuit, împerecherea durează din ianuarie până în
august, înregistrând un maxim în lunile aprilie – mai. În această perioadă se înregistrează
lupte între masculi și pot fi văzute femele urmărite în plină z i de mai mulți masculi.
Sarcina durează 42 – 43 de zile, după care iepuroaica fată îmtr -un cuib sumar amenajat,
1 – 5 pui. Iepuroaica fată de 2 – 5 ori, dar cel mai frecvent de 4 ori pe sezon. Puii sunt
alăptați până la 3 săptămâni, însă ei duc practic o v iață independentă din primele zile de
viață. Iepurii nu sunt animale sociabile, trăind izolat și grupându -se doar pentru
împerechere. Ei sunt fideli locului de trai și nu se îndepărtează prea mult de acest loc.
Când sunt alungați încearcă, după 500 – 1.500 m, să se întoarcă la locul din care au
plecat. Se apreciază că 80 % rămân pe o rază de 3 km în jurul locului de trai.
Recoltarea se poate face prin mai multe metode: goana la pădure sau câmp,
vânătoarea în cerc, în potcoavă și vânătoarea în fâșii. Cel mai frecvent se utilizează la noi
goana la pădure sau cea la câmp. Vânătoarea în cerc este neindicată deoarece secătuiește
fondul de vânat, motiv pentru care este interzisă . Dintre arături le preferă pe cele vechi și
adânci. Sezonul de vânătoare este stabilit a de la 1 noiembrie până la 31 ianuarie.
Valorificarea iepurilor se poate face prin piese vii, care sunt bine plătite la export
și prin piese împușcate. Prin efectivul său, iepurele se situează pe primul loc în ceea ce
privește valoarea economică și ca obi ect de practicare a vânătorii.

29 CAPITOLUL III

EVOLUȚIA EFECTIVELOR DE VÂNAT ȘI
INFLUENȚE EXERCITATE ASUPRA ACESTORA

3.1. EVOLUȚIA EFECTIVELOR DE VÂNAT ÎN ULTIMII 10 ANI
3.1.1. Efective la speciile de vânat nerăpitor stabil

Specificarea Cerbi comun i Căpriori Mistreți Iepuri Fazani Potâr –
nichi M F+T M F+T Efectiv din anul 2008 2 5 30 35 18 250 400 0
2009 2 5 30 35 18 265 400 0
2010 1 5 28 33 19 250 430 40
2011 1 5 30 35 17 260 450 100
2012 0 6 30 36 17 300 500 150
2013 1 6 31 36 20 350 500 180
2014 2 6 31 38 20 360 550 220
2015 2 7 30 38 21 380 550 200
2016 3 7 30 40 22 400 600 200
2017 3 8 32 42 24 420 600 200

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 0 5 10 15 20 25
LEGENDĂ

M
F+T Evoluția efectivelor pe sexe la cerbul comun

30

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 0 15 30 45 60 75
LEGENDĂ

M
F+T 90 105 Evoluția efectivel or pe sexe la căprior
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 0 5 10 15 20 25 Evoluția efectivelor la mistreț

31

3.1.2.Efective speciale de vânat răpit or stabil

Specificarea Lup Vulpe Pisică
sălbatică Viezure Jder de
copac Jder de
piatră Efectiv din anul: 2008 6 35 5 15 6 7
2009 5 35 5 16 5 8
2010 4 30 7 18 7 6
2011 5 30 5 20 5 5
2012 4 35 5 20 5 5
2013 5 40 7 17 5 5
2014 5 35 10 17 5 7
2015 3 40 10 20 7 7
2016 4 35 10 20 9 9
2017 5 35 9 19 10 8

3.2. INFLUENȚE ALE MEDIULUI ASUPRA EVOLUȚIEI FAUNEI
Existența vânatului este influențată de numeroși factori de mediu, dintre care
amintim solul, umiditatea temperatura, lumina, apa, vântul , latitudinea, etc..
Solul – influențele exercitate de sol asupra vânatului sunt, în general, indirecte,
însă sunt destule cazuri când solul are un rol important. Astfel, structura, textura,
permeabilitatea influențează stabilirea animalelor de vizuină. De troficitatea solului este
strâns legată și sistribuția vânatului, deoarece acolo unde solul permite dezvoltarea unei
vegetații bogate și vânatul are o densitate mai mare, având asigurată o hrană îmbelșugată
și de foarte bună calitate. Solul este o verigă intermediară în ciclul biogeochimic între
corpurile vii și corpurile inerte. În el se acumulează materia organică moartă, care,
supusă proceselor de descompunere, va oferi substanțele minerale ce vor intra în biosferă
prin procesul de asimilare a plantelor , asigurând astfel reciclarea substanței în ecosistem.
Umiditatea – influențează direct vânatul prin ploile prelungite deteminând uneori,
chiar pierderi din efectiv. Furtunile, po ronul, zăpada mare, inundațiile sunt de asemenea,
nefavorabile unor specii, p roducând pierderi. Pentru păsări, un rol important îl are
umiditatea deoarece reușita pontelor este legată de un anumit procentaj al ei în
atmosferă. Indirect, umiditatea, respectiv precipitațiile, care cad anual aproximativ 635
mm/mp, influențează zonarea și distribuția vegetației. Stratul prea gros de zăpadă poate
duce la distrugerea unui procent însemnat din tineretul și chiar adulții de mistreț, căprior,
cerb și iepuri. Distribuția inegală a umidității este o consecință a modului general de
circulație a aerului.

32 Temperatura – joacă un rol important în evoluția efectivelor de vânat; activitatea
metabolică normală se desfășoară în general între 0oC și 50oC. Rezistența unui animal la
temperaturi extreme este strâns legată de temperatura obișnuită a biotopul ui pe care -l
ocupă acesta. Conform legii sumei temperaturilor zilnice, o specie pentru a se dezvolta
normal și a se reproduce, trebuie să aibă întrunită o anumită sumă de zile/grade. Când
temperatura crește cu 10oC, bineînțeles între anumite limite, se pro duce o creștere de
aproximativ două ori a activității chimice și fiziologice. Conform legii Van Hoff, odată
cu scăderea temperaturii crește durate vieții organismelor față de cele din aceeași specie,
dar care trăiesc în regiuni mai calde. Toate acestea au implicații în înmulțire, în dinamica
populației, în densitate, în componența claselor de vârstă. Fiecare specie poate suporta o
anumită temperatură minimă, sub care existența ei nu mai poate avea loc, conform legii
minimului a lui Liebing, care apreciază c ă eliminarea individului poate avea loc chiar
dacă ceilalți factori se mențin în limite normale.
Scăderea temperaturii are o acțiune directă asupra vânatului prin aceea că sporește
degajarea de căldură. Din această cauză la unele specii se produc adaptări, cum ar fi
îndesirea blănii sau penajului, iar exemplarele altor specii se grupează pentru a se proteja
reciproc prin căldura degajată de corpul lor (potârnichi). O adaptare fiziologică mai
completă este hibernarea sau somnul de iarnă, pe care -l întâlnim l a viezure sau urs.. În
fine, scăderea temperaturii determină migrația unor specii în perioada sezonului rece.
Au influență și temperaturile ridicate asupra vânatului, determinând un consum
mai mare de apă, migrații spre zone mai răcoroase, mai adăpostite, mai umbrite, precum
și năpârlirea.
Deci temperatura joacă un rol important în desfășutarea proceselor vitale. Astfel,
durata dezvoltării este în funcție de temperatură, iar numărul de generații de iepuri
depinde de lungimea perioadei cu temperaturi medii p este 10oC. Temperatura
influențează cantitatea de hrană consumată, fecunditatea, mărimea pontei, determină
pornirea boncănitului, etc.. Animalele s -au adaptat în decursul timpului la temperaturile
extreme, prin mărimea și desimea părului, micșorarea supraf eței de pierdere a căldurii,
variația metabolismului.
Lumina – influențează prin fenomenele de fotoperiodism. Astfel, în zilele scurte
unele păsări nu au timp să acumuleze hrana necesară, ceea ce determină migrarea lor.
Variațiile ritmice ale intensității luminoase determină modificări ale metabolismului,
comportamentului, activității fiziologice, declanșând activitatea sexuală, năpârlirea, etc..
Lumina are o influență directă și asupra sezonului de reproducere. După unii cercetători,
lungimea perioadei zil nice de lumină inhibă sau stimulează procesele de reproducere.

33 Apa – existența ei pentru unele specii este indispensabilă. Pentru majoritatea
speciilor de vânat din acest fond apa este necesară pentru adăpat zilnic și pentru scăldat,
lipsa ei determinând m igrarea sau moartea, iar excesul de apă (inundațiile) poate distruge
efectivele.
Vântul – constitue un mijloc de depistare a pradei sau a pericolului, este un
auxiliar de mare importanță în lupta pentru existență. Vânturile de intensități mai mari,
însoți te de ploaie sau zăpadă, determină deplasări ale vânatului, influențează zborul
păsărilor și determină retragerea în vizuini a speciilor care le folosesc.
3.3. INDICELE DE REPRODUCERE
Reprezintă raportul între vârsta minimă și vârsta maximă de reproducere, unde
vârsta minimă de reproducere este caracterizată de vârsta la care o specie este aptă pentru
reproducere, adică atunci când ea a atins vârsta maturității sexuale, iar vârsta maximă
este vârsta până la care o femelă dă un număr de pui viabili, aceasta neînsemnând
nicidecum longevitatea speciei. Această vârstă maximă este urmată de o ultimă perioadă
caracterizară prin:
 slăbirea valorii trofeelor;
 slăbirea capacității fizice a speciei;
 accentuarea incapacității individului.
3.4. BONITATEA
Gospodărirea ra țională a fondului de vânătoare impune ca o condiție prealabilă
cunoașterea cât mai exactă a posibilităților ce există pe un teren, de a asigura existența
speciilor de interes vânătoresc. Termenul care exprimă condițiile asigurate într -un fond
de vânătoar e pentru o specie oarecare poartă denumirea de bonitate. În primul rând
bonitatea este determinată de climă și vegetație și se exprimă prin densitate.
Densitatea reală – exprimă raportul dintre efectivul real de vânat stabilit prin
evaluarea lui la un mome nt dat pe teren, pe unitatea de suprafață.
Densitatea optimă – exprimă numărul de exemplare aparținând unei specii ce
habitează pe o unitate de suprafață, fără să producă prejudicii importante celorlalte
elemente ale biocenozei și în același timp valorific ând cât mai complet condițiile oferite
de stațiune.
Densitatea potențială – reprezintă numărul de animale ce pot trăi pe o unitate de
suprafață în care omul, prin măsurile tehnico – administrative a creat condiții superioare

34 de viețuire speciilor de vânat principale prin: înlăturarea dăunătorilor, crearea de
adăposturi suplimentare, mărirea culturilor agricole destinate vânatului.
Pornindu -se de la premisa că bonitatea terenului poate fi influențată de șase grupe
de factori (geomorfologici, edafici, climati ci, biotici, antropici și amenajările de teren), s –
a fixat un punctaj care să reflecte măsura în care factorul respectiv influențează pozitiv
sau negativ bonitatea în ansamblu.
Stabilirea bonității se realizează prin folosirea cheilor de diagnoză ecologică . În
aceste chei, factorii ecologici ce condiționează existența și dezvoltarea efectivelor de
vânat, sunt grupați în 4 categorii:
A. Factori abiotici
B. Factori biotici
C. Factori de cultură cinegetică
D. Factori antropici negativi
Calculul bonității fondului cinegeti c 13 Marginea , pentru principalele specii de
vânat existente: cerb comun , căprior, mistreț și iepure.

CHEIE PENTRU DIAGNOZA ECOLOGICĂ A TERENURILOR CU CERB COMUN
Nr.
crt. FACTORUL DE MEDIU SPECIFIC STAȚIONAL PUNCTAJ
A. FACTORI ABIOTICI

1.
Altitudinea terenului Terenuri cu altitudine me -die
cuprinsă între 501 și 1.000 m
10
2. Temperatura medie între 1 mai
– 10 iunie > 15o C 20
3. Cantitate medie de precipi -tații
în luna mai 71 – 90 mm/m2 15
4. Grosimea medie a stratului de
zăpadă < 20 cm și se menți ne mai puțin
de 40 de zile pe an 70
5. Distribuția rețe ron hidrogra -fice Distribuită uniform pe 20 – 50
% din suprafață 10
B. FACTORI BIOTICI
6. Procentul de împădurire Pădurea ocupă 20 – 34 % din
suprafața fondului 30
7. Formațiuni de împădurire Gorun ete și făgeto -gorune -te pe
> 50 % din suprafață 25
8. Subarboretul Este întâlnit < 20 % din su –
prafața ocupată de pădure 15
9. Tratamentul Domină tratamentul tăieri -lor
progresive și rase 30

10. Clasele de vârstă ale arbo –
retelor Arboretele din clasele de vârstă
I, V, și VI ocupă <40 % din
suprafață
10

35 11. Fânețe ca procent din tere nurile
agricole Fânețele ocupă > 20 % din
suprafață 100
12. Hrana naturală accesibilă în
timpul iernii 100 – 149 kg/ha 20
C. FACTORI DE CULTURĂ CINEGETICĂ
13. Ogoare de hrană pe timpul iernii 1 – 1,5 ha / 1.000 ha de pădure 20

14. Hrana administrată pe timpul
iernii și modul de distri buire
1 – 1,4 kg/zi/ha
20
15. Combaterea câinilor vaga bonzi
și controlul numeric al câinilor
de la stână Se face tot timpul anului, iar la
stâne sunt 4 – 5 câini de stână 60
16. Controlul numeric al prădă –
torilor specifici Raportul numeric lup / cerb > 7
/ 100 5
D. FACTORI ANTROPICI NEGATIVI
17. Pășunatul Se practică pe 20 – 30 % din
suprafață 30
18. Braconajul Se înregistrează o medi e de 1
caz pe an 40
19. Numărul de câini din teren La stâne 3 – 5 / stână. Nu sunt
semnalați câini hoinari 20
20. Pesticide Se folosesc pe 10 – 20 % din
suprafața fondului 10

21.
Drumuri Drumurile publice plus cele
forestiere au densitatea mai
mare de 6 m /ha
0

Concluzia:
Cheia pentru diagnoza terenului cu cerb comun:
 A. Factori abiotici 125 puncte
 B. Factori biotici 230 puncte
 C. Factori de cultură cinegetică 105 puncte
 D. Factori antropici negativi 100 puncte
Bonitatea = A + B + C + D = 560 pu ncte.
Punctajul de 560 puncte stabilește bonitatea fondului în categoria
a II –a de bonitate, respectiv un efectiv de 15 exemplare la 1.000 de ha.
Efectivul estimat la întreaga suprafață este de 34 exemplare.

CHEIE PENTRU DIAGNOZA ECOLOGICĂ A TERENURILOR CU CĂPRIOR
Nr.
crt. FACTORUL DE MEDIU SPECIFIC STAȚIONAL PUNCTAJ
A. FACTORI ABIOTICI
1. Altitudinea medie a tere nului 501 – 700 m 30
2. Temperatura medie a peri oadei
mai – iunie > 4o C 30
3. Cantitate medie de precipi -tații
în perioada mai -iunie < 100 mm/m2 30

36
4. Grosimea medie a stratului de
zăpadă; perioada medie cu strat
de zăpadă Strat între 10 și 15 cm
Perioada medie: 45 -60 zile
75

5. Distribuția rețe ron hidrogra fice Uniform distribuită, accesi – bilă
pe 40 – 69 % din su -prafață
20
B. FAC TORI BIOTICI
6. Procentul de împădurire Între 20 – 40 % din supra -fața
fondului de vânătoare 20
7. Compoziția arboretului Cvercinee < 20 % 20
8. Subarboretul Pe < 0,3 din suprafața pă -durii 5
9. Mărimea trupului de pădu re Până la 1.000 ha 30
10. Com poziția culturilor agri cole Din 3 – 5 specii la 100 ha teren
arabil 5
11. Mărimea medie a loturilor
agricole < 2 ha 15
12. Fânețe ca procent din tere nurile
agricole > 10 % din terenul agricol 20

13. Ponderea vegetației lemnoase în
afara fondului fo restier Vegetație lemnoasă de -a lungul
apelor; livezi și vii pe < 10 %
din suprafață
20
14. Hrana naturală accesibilă în
timpul iernii 100 – 150 kg/ha 20
C. FACTORI DE CULTURĂ CINEGETICĂ

15. Ogoare de hrană acce sibile pe
timpul iernii < 1 % din suprafața pădurii
cultivată cu specii ce asi -gură
hrana pe timpul iernii
10

16. Hrana complementară pe timpul
iernii și modul de administrare Administrată uniform, conf. cu
cantit. stabilite în regle -mentări
în per. dec -febr.
30
17. Remize de hrană și adă post î n
teren agricol Remize pe 10 – 30 % din
suprafața terenului agricol 20

18. Combaterea câinilor hoi nari Combatere tot timpul anu -lui:
câini hoinari 1 -2 ex / 1.000 ha
60
19. Raportul prădători naturali: lup,
râs/ căpriori 1 / 20 ÷ 1 / 40 10
D. FACTORI A NTROPICI NEGATIVI
20. Chimizare Se utilizează pe < 25 % din
supraf. terenului agricol 20
21. Pășunatul Se practică pe 20 – 40 % din
suprafața fondului 30
22. Braconajul Se înregistrează o medie de 1
caz pe an 40
23. Densitatea rețe lelor de dru muri > 2 km / km2 0

37 Concluzia:
Cheia pentru diagnoza terenului cu căprior:

 A. Factori abiotici 185 puncte
 B. Factori biotici 155 puncte
 C. Factori de cultură cinegetică 130 puncte
 D. Factori antropici negativi 90 puncte

Bonitatea = A + B + C + D = 560 puncte.
Punctajul de 560 puncte stabilește bonitatea fondului în categoria
a II –a de bonitate cu o densitate de 60 exemplare la 1.000 de ha.
Efectivul estimat la întreaga suprafață este de 139 exemplare.

CHEIE PENTRU DIAGNOZA ECOLOGICĂ A TERENURILOR CU MISTREȚ
Nr.
crt. FACTORUL DE MEDIU SPECIFIC STAȚIONAL PUNCTAJ
A. FACTORI ABIOTICI
1. Altitudinea medie a terenu lui 401 – 800 m 20
2. Temperatura medie a peri oadei
de fătare > 3o C 50
3. Precipitații în perioada de fătare < 50 mm/m2 30

4. Grosimea me die a str atului de
zăpadă și durata peri oadei cu
strat de zapadă 10 – 20 cm și se menține 31 –
40 de zile
40
5. Rețeaua hidrografică Accesibilă pe 20 – 50 % din
suprafața fondului 10
B. FACTORI BIOTICI
6. Procentul de împădurire Pădurea ocupă 10 – 30 % din
suprafața fondului 20

7.
Pondrea claselor de vârstă Clasele de vârstă I, V, și VI pe
35–40 % din suprafața pădurii
15
8. Formațiuni forestiere 20 – 50 % quercete și șleauri 20
9. Subarboretul Pe 0,1 – 0,3 din suprafața
pădurii 10
10. Culturil e agricole Din 3 – 5 specii / 100 ha 10

11. Vegetația din afara fondu lui
forestier Perdele de protecție, stuf,
zăvoaie, mestecănișuri pe 7 – 10
% din supraf. fond.
35
12. Biomasa accesibilă în tim pul
iernii (bulbi, rizomi, etc) 100 – 150 kg/ha 20
C. FACTORI DE CULTURĂ CINEGETICĂ
13. Terenuri pentru hrană pe timpul
iernii < 1 ha / 1.000 ha din supra -fața
fondului de vânătoare 10

14. Hrana administrată pe tim -pul
iernii și modul de administrare Cantitatea din instrucțiuni
distribuită pe > 50 % din
teritoriul de iernat
40
15. Raportul numeric prădători
naturali / mistreți < 1 / 10 10

38 16. Câini hoinari la 1.000 ha 1 – 2 exemplare la 1.000 ha 40
D. FACTORI ANTROPICI NEGATIVI
17. Pășunatul Se practică pe 21 – 30 % din
suprafața fondului 30
18. Bracon ajul Nu există cazuri descope -rite 90
19. Creșterea porcilor domes tici În incinte închise; porcii
domestici sunt vaccinați 35
20. Densitatea rețe lelor de dru muri > 2 km / km2 5

Concluzia:
Cheia pentru diagnoza terenului cu mistreț:

 A. Factori abioti ci 150 puncte
 B. Factori biotici 130 puncte
 C. Factori de cultură cinegetică 100 puncte
 D. Factori antropici negativi 160 puncte

Bonitatea = A + B + C + D = 540 puncte.
Punctajul de 540 puncte stabilește bonitatea fondului în categoria
a II –a de bon itate, respectiv un efectiv de 12 exemplare la 1.000 de ha.
Efectivul estimat la întreaga suprafață este de 28 exemplare.

CHEIE PENTRU DIAGNOZA ECOLOGICĂ A TERENURILOR CU IEPURI
Nr.
crt. FACTORUL DE MEDIU SPECIFIC STAȚIONAL PUNCTAJ
A. FACTORI ABIOTICI
1. Altitudinea medie a terenu lui 401 – 600 m 50
2. Temperatura medie a luni lor
martie -mai > 4o C 50

3. Grosimea medie a str atului de
zăpadă și durata peri oadei cu
strat de zapadă 10 – 15 cm și se menține 31 –
40 de zile
40

4. Cantitatea medie de pre cipitații
în perioada martie – mai
< 120mm / m2
50
B. FACTORI BIOTICI
5. Mărimea trupului de pădure < 500 ha 20
6. Procentul de împădurire 20 – 30 % din suprafața
fondului de vânătoare 15
7. Subarboretul Pe < 0,4 din suprafața pădurii 5
8. Lungim ea lizierei 1 – 1,4 km / 100 ha 10
9. Culturi agricole Din 3 – 5 specii / 100 ha 10
10. Mărimea medie a loturilor
agricole < 2 ha 30

11. Vegetația lemnoasă în te ren
agricol (vii, livezi, tufări șuri,
haturi) Pe 7,1 – 10 % din supra -fața
terenului agrico l
30

39 12. Terenuri furajere (specii și mod
de recoltare) Graminee dominante;
< 50 % recoltare mecanizată 10
13. Biomasa accesibilă în tim pul
iernii <100 kg/ha 10
C. FACTORI DE CULTURĂ CINEGETICĂ
14. Ogoare specifice cu hrană pe
timpul iernii < 0,1 ha / 1.000 ha pădure 10

15. Hrana administrată pe ti mpul
iernii și modul de distri buire Subcantitatea din instruc -țiuni,
distribuită de -a lungul căilor de
acces în perioa -dele critice
10

16. Combate rea câinilor și pisi cilor
hoinare Combatere tot timpul a nu-lui; în
teren 1 -2 ex. la 1.000 ha
60
17. Raportul numeric prădători
naturali / iepure < 1 / 10 0
D. FACTORI ANTROPICI NEGATIVI
18. Chimizarea Se utilizează pe < 25 % din
supraf. terenului agricol 20
19. Mecanizarea Se utilizează pe > 40 % din
supra f. fond de vânăt. 0
20. Pășunatul Se practică pe 20 – 40 % din
suprafața fondului 20
21. Braconajul Există 2 cazuri descoperite 10
22. Densitatea rețe lelor de dru muri > 2 km / km2 5

Concluzia:
Cheia pentru diagnoza terenului cu iepuri:

 A. Factori abiotici 225 puncte
 B. Factori biotici 140 puncte
 C. Factori de cultură cinegetică 80 puncte
 D. Factori antropici negativi 50 puncte

Bonitatea = A + B + C + D = 495 puncte.
Punctajul de 495 puncte stabilește bonitatea fondului în categoria
a III –a de bonitate, respectiv un efectiv de 101 exemplare la 1.000 de ha.
Efectivul estimat la întreaga suprafață este de 760 exemplare.
3.5. INFLUENȚE ANTROPOGENE
Acțiunea omului pe fo ndul cinegetic 13 Marginea , trebuie luată în considerare,
având un rol mai mul t sau mai puțin important. Omul are în general o acțiune negativă
asupra speciilor de vânat. În cazul de față, principalul factor perturbator pentru vânat îl
constituie pășunatul ilegal în fond, deoarece se crează posibilitatea transmiterii unor boli
de la speciile de animale domestice la cele sălbatice. Principalele specii de animale
domestice sunt reprezentate de către bovine și ovine, fiind urmate de cabaline și porcine.

40 O influență negativă o au și câinii care însoțesc animalele domestice în timpul
pășunatului.
Agricultura exercită și ea o influență negativă asupra populațiilor de animale
sălbatice, deoarece în ultimul timp se folosesc tot mai multe insecticide și ierbicide, care
spălate de apa ploilor ajung în pârâul Scroafei, afectând atât fauna acvati că cât și speciile
de animale ierbivore care consumă plantele contaminate de pe malul apei.
În zonă turismul nu este dezvoltat și ca atare nu apar influențe asupra faunei
sălbatice din acest punct de vedere. În ceea ce priveste industria, este slab repreze ntată
doar de câteva parchete de exploatare în care exploatarea se realizează în general
mecanizat.

41 CAPITOLUL IV

4. MĂSURI PENTRU OPTIMIZAREA EFECTIVELOR DE VÂNAT

Specia Eo S% 2009 2010 2011 2012
Er S R Er S R Er S R Er S R
Cerb comun 34 15 37 5 8 34 5 5 34 5 5 34 5 5
Căprior 139 15 140 21 22 139 21 21 139 21 21 139 21 21
Mistreț 28 25 25 6 5 26 6 5 27 7 6 28 7 7
Iepure 760 20 225 45 0 270 54 4 320 64 4 380 76 6

Continuare : 2013 2014 2015 2016 2017
Er S R Er Er S R S R Er S R Er S R
Cerb comun 34 5 5 34 5 5 34 5 5 34 5 5 34 5 5
Căprior 139 21 21 139 21 21 139 21 21 139 21 21 139 21 21
Mistreț 28 7 7 28 7 7 28 7 7 28 7 7 28 7 7
Iepure 450 90 10 530 106 16 620 124 31 713 143 96 760 152 152

LEGENDĂ:
Eo -efectiv optim S% -sporul procentual
Er -efectiv real S – sporul / bucată
R – recolta

Alte măsuri ce contribuie la optimizarea efectivelor ar fi: asigurarea liniștii
vânatului, combaterea braconajului, combaterea răpitoarelor dăunătoare, combaterea
bolilor, asigurarea hranei și adăpostului.
Liniștea – pentru a se putea hrăni și pentru odihnă, vânatul are nevoie permanentă
de liniște, care de cele mai multe ori este tulburată de mai mulți factori, precum:
circulația autovehiculelor pe drumul național, zgomotele cauzate de lucrările agricole,
exploatările forestiere, etc., precum și neliniștea animalelor cauzată de răpitoare. Vânatul
are nevoie de liniște mai ales în perioada de împerechere și de creștere a puilor. Pentru a
asigura speciilor mai sensibil e liniștea necesară, se impun unele măsuri restrictive
privind circulația în păduri, culegerea fructelor de pădure, a pășunatului, mergând până
la crearea de rezervații sau zone de protecție permanente sau sezoniere.
Braconajul – pe cinegetic 13 Marginea se întâlnesc cel mult două cazuri de
braconaj pe an. Principalele specii braconate sunt căpriorul și mistrețul. Pentru a putea
combate braconajul, este nevoie să se cunoască mijloacele și metodele utilizate în
practicarea lui. Unul din mijloacele curente de prevenire și combatere este paza terenului
prin patrulare, executată atât ziua cât și noaptea, pe anumite trasee și la ore diferite.
Controlul răpitoarelor dăunătoare – răpitoarele dăunătoare care aduc pagube
mari speciilor de vânat, prin distrugerea ouăl or, puilor și chiar exemplarelor adulte și
care trebuie controlate în tot cursul anului sunt: lupii, vulpile, pisicile sălbatice, dihorii,

42 nevăstuicile, ciorile grive și coțofenele. La acestea se adaugă câinii și pisicile hoinare. În
combaterea animalelor dăunătoare sau la controlul judicios al prădătorilor, se ține seama
și de rolul biologic („sanitar”) pe care -l au, prin aceea că exercită o selecție naturală. În
nici un caz nu se urmărește, prin acțiunea de combatere, distrugerea până la completa lor
dispariție din fond, ci numai reducerea efectivelor la nivele care să nu permită
producerea de pagube mari la acele specii de vânat la care se urmărește creșterea
efectivelor.
Bolile – speciile de vânat pot fi afectete de numeroase boli de natură virotică,
bacteriană, parazitară. Pentru a evita îmbolnăvirile vânatului, acesta trebuie bine îngrijit,
știut fiind că organismele viguroase pot lupta mai bine cu bolile. Personalul din teren
trebuie să asigure o permanentă observare a animalelor, cadavrele să fie aten t examinate,
iar manifestările anormale să fie semnalate la timp.
Asigurarea adăpostului – vânatul are nevoie de adăpost atât vara, dar în special
iarna, acesta fiind diferit în cazul fiecărei specii. Prezența pădurii asigură vânatului în cea
mai mare măsu ră, adăpostul de care are nevoie, în mod deosebit prin prezența
subarboretului.
Hrana – este factorul cel mai important, care determină efectivul de vânat și
înmulțirea lui. Lipsa hranei provoacă slăbirea organismului și îl predispune la boli,
scăderea int ensității reflexelor, ușurează atacurile prădătorilor și poate duce chiar la
moarte, când lipsa hranei se face simțită o perioadă mai lungă de timp. Pentru a preveni
asemanea situații, personalul care gospodărește fondul are obligația de a asigura hrană,
cel puțin în perioada critică de iarnă, când cantitatea de hrană naturală este redusă.
4.1. EVALUAREA
Este metoda directă a inventarierii pe cale vizuală a întregului efectiv și care poate
da coeficientul maxim de precizie. Suprafața teritoriului operat ș i numărul indivizilor
aflat în el dau densitatea vânatului pentru data și condițiile meteorologice ale zi ron.
Metodele cele mai frecvent utilizate pentru stabilirea efectivelor reale sunt: metoda
înregistrării pieselor, metoda citirii urmelor pe zăpadă și metoda suprafețelor de probă.
Metoda înregistrării pieselor . Acesta constă în înregistrarea tuturor exemplarelor
observate în diferite puncte pe tot parcursul anului, cu ocazia patrulărilor, aprovizionării
și controlului instalațiilor. Se pot utiliza cu bu ne rezultate observațiile înregistrate cu
ocazia împerecherii, sau iarna la hrănitori. Înregistrările la speciile ce prezintă dimorfism
sexual, se fac pe sexe și, pe cât posibil, pe categorii de vârstă. Pânda, fie singură, fie în

43 combinație cu parcurgerea terenului, poate da rezultate bune în spații relativ mici și în
anumite condiții.
Recenzarea la locurile de dormit este aplicabilă fără dificultăți prea mari, cu atât
mai mult cu cât acolo se adună ambele sexe și toate categoriile de vârstă dintr -un anumit
teritoriu, iar operațiunea nu impune acțiunea simultană în toate punctele respective.
Recenzarea la locurile nupțiale este aplicabilă în special la cerb și se bazează pe
permanența acelor puncte. Metoda impune, spre deosebire de recenzarea la locurile de
dormit, operația simultană (aceeași zi și aceeași oră) în toate punctele cuprinse într -o
anumită porțiune a bazinului hidrografic, cu granița din vale în vale. Data se alege în
momentul când procesul nupțial are intensitatea maximă. Sursa de eroare o const itue
indivizii masculi flotanți, care în timpul operației se află tocmai între cele două puncte
nupțiale, precum și indivizii ascunși în arboret. Eroarea poate fi micșorată pe baza legii
compensării, prin repetarea succesivă a recensământului.
Cifra obțin ută reprezintă numărul probabil de exemplare din zona respectivă.
Totalizând aceste cifre obținute în toate punctele din fond, se află efectivul total pe fond.
Metoda citirii urmelor pe zăpadă . Este o metodă mai dificilă și mai pretențioasă.
Metoda este c ondiționată de existența unui strat de zăpadă. Operațiunea se poate
desfășura numai în zilele liniștite, cu zăpadă proaspătă și cât mai mică, mai cu seamă
dacă ninsoarea a încetat cel mai târziu la miezul nopții. Recenzarea este cu atât mai
eficientă, cu cât se face mai la începutul iernii, deoarece mai târziu zăpada se îngroașă și
devine scorțoasă, reducând claritatea urmelor. Observatorii trebuie să fie buni
cunoscători de urme, mai ales că această operațiune se execută pentru toate speciile din
fond, în același timp. Metoda este aplicabilă la toate speciile de vânat, dar cele mai
precise rezultate se obțin la speciile cu mobilitate redusă.
Metoda suprafețelor de probă . Această metodă are două variante de aplicare, în
funcție de terenul în care se lucreaz ă: pădurea sau alternanța de culturi agricole, pășuni și
pădure. Prima variantă nu se aplică pe fondul cinegetic 13 Marginea .
În al doilea caz, se va alege un număr de suprafețe, care să reprezinte 5 – 10 % din
suprafața fondului. Prin amplasarea lor, se v a asigura reprezentarea proporțională a
fiecărei categorii de teren. Suprafețele de probă se stabilesc de formă dreptunghiulară și
se înconjoară pe trei laturi cu observatori așezați la distanțe care să asigure vizibilitate
perfectă pe porțiunile dintre ei . Pe una dintre laturile mici se pun gonacii, care vor
parcurge piețele stârnind vânatul. Atât observatorii cât și gonacii, numără piesele ieșite
prin stânga sau dreapta lor, după cum se stabilește anterior.

44 4.2. OBICEIURI SEXUALE
Aparțin prin excelență programului superior, dar se realizează în cadrul
programului pentru sine, însă motivația lui este fără nici o îndoială, instinctuală. Deși așa
cum precizează Marler P. și Hamilton W. (1965), nu poate fi ignorată nici implicarea și
rolul factorilor exogeni în această problemă complexă, pe care la modul foarte general o
numim reproducere. Coordonarea complexelor aspecte legate de reproducere este
asigurată prin diferite mecanisme fiziologice. Trebuie de asemenea subliniat rolul
deosebit pe care îl are în rep roducere sistemul endocrin.
Obiceiurile sexuale ale animalelor se compun din mai multe faze sau secvențe, care
în ordinea lor succesivă sunt:
1. Declanșarea instinctului de reproducere
Este determinată în principiu de factorii endogeni, dar sistemul declanșat or
propriu -zis este de origine exogenă. În general se apreciază că reproducerea este
declanșată de raportul zi – noapte, sau mai exact de raportul lumină – întuneric. Se
cunoaște că raportul lumină – întuneric are o evoluție anuală ciclică. Primăvara rapor tul
lumină – întuneric crește, trecând prin echinocțiul de primăvară, ajungând vara la
apogeu, iar toamna scade continuu, trecând apoi prin echinocțiul de toamnă, și ajunge
iarna la valoarea sa minimă. Tocmai această creștere progresivă a raportului lumină –
întuneric (zi – noapte) constitue se pare, stimulul exogen care la un moment dat ajunge la
valoarea critică ce declanșează instinctul de reproducere.
2. Căutarea partenerului sau formarea concretă a perechilor ori a cârdurilor
de genitori
Se realizează pri ntr-o mobilitate mai mare a indivizilor de ambele sexe, care
datorită mirosului specific fiecăruia, uzitând de simțul lor olfactiv foarte dezvoltat,
reușesc să se identifice. Nu există nici o garanție că doi indivizi de sex opus vor constitui
de la prima î ntâlnire o pereche reproductivă. Pe măsură ce timpul avansează, apetența
sexuală a genitorilor motivată endogen, dar și exogen, crește fapt ce se manifestă prin
amplificarea conflictelor dintre masculi.
În general selecția naturală se realizează prin mascu li care se luptă între ei pentru
suprematia asupra femelelor. Am întâlnit însă și situații inverse, când în timp ce
partenerul (masculul) a plecat să alunge un rival, femela ce era în călduri s -a cuplat cu un
alt mascul, pe care l -a părăsit imediat ce a re venit „stăpânul”. Pentru a preveni pierderea
de timp și momentul cel mai favorabil acuplării care nu se realizează decât printr -o
sincronizare perfectă a perechii de genitori, în comportamentul de reproducere apare la

45 unele specii o secvență caracteristică care se numește „izolare pentru reproducere”.
Începând cu această secvență comportamentală, faza de căutare reciprocă a partenerilor
pentru cei doi genitori în cauză se încheie și se ajunge la faza următoare.
3. Formarea cuplului de genitori
Constitue de fap t, începutul propriu -zis a ceea ce numim reproducere, față de care
primele două faze sunt doar etape premergă -toare, care pe drept cuvânt pot fi definite
preludiul comportamentului. După formarea cuplului de genitori incluzând și retragerea
lor în scopul i zolării pentru reproducere, posibilitatea lipsei de procreație în condiții
normale este aproape exclusă. Deși cuplurile se retrag pentru izolare în locurile unde de
regulă nu sunt deranjați, dacă totuși apare un element perturbator (prezența elementului
atropic), aceștia părăsesc zona împreună, fără a se despărți. În cazul când peste cuplul
format vine un alt mascul mai puternic decât partenerul, atunci între aceștia se pot da
lupte pentru supremația reproductivă, dar așa cum am arătat sunt cazuri când în d ispută
se implică și femelele. Chiar dacă masculul inițial a fost îndepărtat, rămâne învingătorul,
astfel că procrearea este aproape garantată.
4. Parada nupțială
Se constitue dintr -un ansamblu de aspecte comportamentale ce culminează cu
acuplarea (copulația) . Prin apropierea fizică dintre cei doi parteneri, se realizează o
creștere graduală a excitației, fiecare gest sau contact direct, constituind un nou stimul
pentru atingerea punctului culminant, menit a înlesni acuplarea cu fecundarea. Inițiativa,
de regu lă o are masculul care manifestă gesturi de tandrețe față de femelă. Aceste gesturi
pornesc de la așezarea de către mascul a capului cu bărbia sprijinită pe spatele feme ron,
la început în zona cervicală și apoi pe cea dorsală, ajungând până la crupă. Astfe l de
gesturi pot fi însoțite de aranjarea blănii prin lingere și netezirea părului cu ajutorul
limbii începând de la cap și coborând progresiv până la regiunea anogenitală. Dacă
femela este destul de stimulată în ceea ce privește excitația sexuală, atunci tolerează ca
masculul să insiste cu aceste gesturi în zona anogenitală. Dacă femela nu este pregătită
încă pentru copulație, fie se ferește îndepărtându -și partea dorsală (pășind lateral cu
membrele posterioare, fie spre stânga, fie spre dreapta), fie se a șază protejându -și astfel
zona anogenitală (acest gest este specific carnivorelor). În situația când masculul insistă,
femela se poate manifesta violent, lipindu -și urechile de cap și schițând , sau chiar
încercând să agreseze masculul. În astfel de cazuri , masculul nu răspunde cu agresivitate,
ci cu supușenie. Există posibilitatea ca femela să tolereze gesturile de tandrețe ale
masculului în zona anogenitală și totuși în momentul când acesta încearcă să înceapă

46 acuplarea, femela să evite tentativa ferindu -se sau așezându -se. Un astfel de
comportament din partea femelelor atestă o insuficientă pregătire pentru copulație și
impune motivarea suplimentară a excitației sexuale. După puțin timp, masculul va
începe o nouă tentativă repetând gesturile sau uzitând de altele similare. S -a constatat că
aceste tentative sexuale ale masculului au efect de stimulare a nivelului de excitare a
feme ron, pregătind -o pentru actul acuplării. În momentul când femela răspunde cu
pasivitate la aceste tendințe de copulare a mascu lului sau chiar vine la întâmpinarea lor,
întorcând partea anogenitală spre acesta, atunci nivelul de excitare sexual a atins pragul
disponibilității generale a organismului pentru fecundație. Nu întotdeauna contactul
sexual propriu -zis reușește de la pri ma tentativă. Urcarea masculului cu partea anterioară
a corpului pe crupa feme ron, printr -un gest tipic și general mamiferelor patrupede, se
poate repeta de mai multe ori fără a se realiza contactul sexual propriu -zis. Lipsa de
oponență sau chiar colaborar ea din partea feme ron, stimulează masculul mărindu -i
nivelul de excitare, sporind șansele unei fecundități reușite.
4.4.1. Obiceiuri sexuale la cerbul comun
Obiceiurile sexuale la cerbul comun sunt cele mai interesante, mai apreciate și mai
agreate evenim ente cinegetice ale calendarului vânătoresc. Cunoscut sub numele
consacrat de boncănit, muget sau boncăluit, acestea încep în prima parte a lunii
septembrie (10 – 15 sep -tembrie), atinge apogeul în a doua parte a acesteia (23 – 28
septembrie) și se termină la sfârșitul ei, sau uneori la începutul lui octombrie, până în 5 –
10 octombrie.
Boncănitul propriu -zis este precedat de o perioadă pregătitoare și este urmat de o
perioadă de încheiere. Perioada pregătitoare, deși nu constituie un preludiu în adevăratul
sens al cuvântului, are totuși anumite caracteristici asemănătoare acestor obiceiuri și
constă de fapt în fenomenul de concentrare sau adunare atât a femelelor (ciute) cât și a
masculilor (tauri), în anumite porțiuni predestinate acestui scop și care sunt denumite
„locuri de boncănit”.
Ca urmare a realizării unui anumit raport între lungimea zi ron și a nopții se
declanșează atât la masculi cât și la femele instinctul de reproducere ce constă în
reactivarea sistemului endocrin legat de acest fenomen.
În mod concret testiculele și ovarele încep să secrete din ce în ce mai activ
testosteronul și respectiv foliculina, fapt ce constituie faza incipientă a procesului de
declanșare a fazei apetitive a comportamentului reproductiv. Aceste fenomene se
exteriorizează prin tendința masculilor de a căuta femelele.

47 La rândul lor, femelele au tendința de a se concentra la locurile de boncănit unde
găsesc toate condițiile unei hrăniri corespunzătoare pentru a putea acumula rezervele
necesare tranzitării unei perioade pline de austeritate, cum este iarna, fapt amplificat de
perspectiva unei iminente gestații ce evident presupune un consum energetic sporit.
Odată întâlnite cârdurile de femele (ciute) cu masculii (tauri), comportamentul
reproductiv se amplifică prin stimularea suplimentară a animalelor, datorită secrețiilor
odorifice emanate de glandele sexuale și care sunt recepționate de către indivizii din
ambele categorii pe cale olfactivă.
În atare situații, pe fondul unei sincronizări de ansamblu a comportamentului de
reproducere, în cârdul populației, apar totuși decalări individuale ale momentului
disponibilității pentru acuplare la femele, fapt ce duce la declanșarea luptei masculilor
pentru prioritate la reproducere, realizându -se astfel o ierarhizare a lor. Aceasta se
concretizează ca efect, în facilitarea posibilității realizării selecției naturale. Se constituie
astfel acele cârduri sau ciopoare de reproducere (haremuri). Un astfel de cârd de
reproducere este constituit dintr -un număr variabil de ciute (până la 10 sa u chiar mai
mult) însoțite de vițeii lor, un taur dominant (stăpânul) și 2 -3 masculi dominanți lăturași.
Taurul dominant (stăpânul) este foarte atent și vigilent pentru ca ciutele intrate în
călduri să nu -i fie furate de către lăturași. Situația sau mai c orect exprimat poziția de
stăpân a taurului dominant este foarte nesigură, întrucât pe măsură ce boncănitul se
derulează, datorită efortului la care este supus și a lipsei de nutriție, se poate întâmpla ca
unul dintre lăturași sau chiar un alt solitar afla t în trecere să -l înlăture din capul ierarhiei.
În astfel de situații comportamentul învinsului se poate manifesta foarte diferit;
acesta poate rămâne pentru scurt timp ca lăturaș, cu speranța să redevină dominant, sau
poate abandona cârdul, plecând în că utarea altor posibilități de a -și perpetua genele.
Alternativele sunt legate și dependente de raportul de forțe dintre cei doi rivali. De
regulă, atunci când diferența de forțe nu este prea mare, taurul învins va rămâne pe lângă
cârd, iar în situația când intrusul este mult mai viguros, va pleca, realizând că nu are nici
o șansă de a redeveni dominant.
Pe măsură ce ciutele incluse în cârd se împerechează, acestea nu mai prezintă
interes pentru masculi și în momentul când și ultima a fost montată, cârdul se destramă,
iar taurul pleacă să -și organizeze dacă poate, un alt harem.
În perioada de împerechere, așa cum și numele o arată, masculii emit un strigăt
caracteristic, care se numește boncănit sau muget. Deși pe un fond general identic,
boncănitul poate avea tonalități și intensități diferite, fapt care se concretizează prin
semnale mesaj de comunicare între indivizi. Astfel, un boncănit mai monoton cu o

48 tendință nostalgică, chemătoare, indică un taur care este în căutare și adunare de ciute.
Un boncănit agr esiv, terminat cu grohăituri, indică un mascul stăpân al unui cârd
de reproducere care caută să -și intimideze adversarii. Un boncănit plat, liniar, fără
modulații deosebite ne sugerează prezența unui lăturaș care boncănește doar pentru că
instinctul o imp une. Un boncănit cu un timbru ce ne amintește de un tenor indică un cerb
tânăr, în timp ce unul cu o tonalitate de bas ne indică un cerb bătrân.
Este interesant de menționat că nu numai cerbii (masculii) emit sunete specifice, ci
și ciutele, glasul acestor a fiind un fel de brăhnit gutural ce se aseamănă cu sunetele emise
de căpriori, dar cu o tonalitate mai coborâtă. Ciutele emit aceste sunete când sunt
speriate și vor să alarmeze și pe ceilalți membri ai cârdului asupra eminenței pericolului,
iar în perioa da boncănitului atunci când sunt în călduri. Sunetele emise în cele două
cazuri sunt asemănătoare, dar se deosebesc totuși prin faptul că atunci când semnalează
pericol sunt mai stridente, mai puternice, mai alarmante. În timpul împerecherii glasul
ciutei este mai monoton, mai uniform, ceva mai discret. Într -o reformulare mai concisă,
se poate spune că în primul caz glasul ciutei exprimă alertă, iar în cel de al doilea
dorință.
După terminarea boncănitului sau mai exact când acesta începe să ajungă la final ,
ciutele și masculii se dispersează treptat în teritoriu, revenind la locurile de origine sau la
altele unde găsesc hrană. Masculii epuizați de efortul depus intră într -o perioadă de
hrănire intensivă menită să le faciliteze recuperarea forțelor.
Ciutele cu tineretul și vițeii rămân grupați în cunoscutele cârduri de iernare, care
sunt conduse de obicei de o ciută mai bătrână și cu experiență. Taurii se retrag izolându –
se la altitudini destul de mari sau în arborete bătrâne.
4.4.2. Obiceiuri sexuale la mi streți
Toamna, odată cu răcirea timpului și apariția brumei, se constată o activitate din ce
în ce mai agitată a mistreților. Această stare generală este legată de scăderea lungimii
ziron-lumină, ca factor exogen care declanșează începerea instalării matur ității sexuale la
femele și intrarea acestora în călduri. Cu cât zilele devin mai scurte, cu atât tendința de
împerechere se accentuează. Se pare că instalarea acestei stări și actele comportamentale
ce o preced, au o influență excitantă nu numai asupra vi erilor, capabili de împerechere
tot timpul anului ci și asupra unor femele din ciurdă, determinând intrarea aproape
concomitentă a acestora în călduri. Astfel se poate explica existența purceilor de vârste
apropiate la multe din scroafele aceleeași ciurde, atât în libertate cât și în captivitate.

49 Legat de comportamentul caracteristic acestei perioade s -a observat că scroafele,
cu puțin timp înainte și, mai ales după intrarea în călduri se freacă des de arbori, fără a se
scălda în noroi. Cu precădere freacă zonele laterale ale capului și glandele infraorbitale
de arbori, pe care -i lovesc, în prealabil, cu colții
Vierii recepționează aceste mărci olfactive și vizuale, reacționând prompt printr -un
comportament corespunzător: lovesc cu colții arborii, aspirând e xcitați, cu spume la
gură, mirosul lăsat de scroafe prin frecarea capului de arbori; concomitent, ei udă cu
salivă spumoasă arborii mirosiți. Aceasta conține , la rândul ei, produsul glandei salivare
submandibulare a vierului, care conține caracteristica m irosului sexual al acestuia. De
reținut că nivelul la care mistrații lovesc cu colții, ne furnizează informații referitoare la
înălțimea lor.
După acest ceremonial, mistreții masculi iau urma scroafelor, până ajung la ciurdă.
Când masculul ajunge la ciurdă și găsește mai mulți vieri, adoptă un comportament de
impunere și amenințare, suficient în cele mai multe cazuri, pentru îndepărtarea celor mai
tineri și mai slabi. Dacă vierii sunt de putere și de vârstă asemănătoare și nu părăsesc
terenul, se ajunge la luptă. Învingător la cârd rămâne, de regulă, vierul cel mai bătrân, cu
activitatea glandulară cea mai intensă, chiar dacă nu este cel mai puternic.
Aproape imediat după împerechere, vierul își pierde interesul pentru scroafa
fecundată, trecând la alta sau la o altă ciurdă. Atâta timp cât într -o ciurdă sunt scroafe
nefecundate, în fază premergătoare, vierul rămâne la cârd, odihnindu -se în imediata lui
apropiere; când nu mai sunt, pleacă la alt cârd.
Datorită faptului că nu toate scroafele devin simultan fecu ndabile și a faptului că
scroafele împerecheate dar nefecundate redevin fecundabile după aproximativ trei
săptămâni, perioada de împerechere se extinde pe un interval lung de timp. În afara
perioadei principale de împerechere, pot exista mai multe perioade secundare, pe măsură
ce scroafele izolate devin fecundabile.
Perioada de împerechere la mistreți este mai puțin evidentă decât la alte specii de
vânat copitat, dar suficient de zgomotoasă și agitată, ca să nu treacă neobservată.
Zgomotele care se aud noap tea și ziua în locurile liniștite, se compun din grohăiturile și
horcăitirile insistente de curtare a vierilor, din țipetele de apărare și protest ale scroafelor
și tumultul ciurdei de mistreți în mișcare.
4.4.3. Obiceiuri sexuale la căprior
Comportamentu l de reproducere al căpriorului se deosebește mult de cel al
cerbului comun și lopătar, în sensul că nu se mai realizează acele cârduri reproductive.

50 Căpriorul mascul sau țapul cum este numit în limbajul vânătorilor, urmărește doar o
singură femelă și stă cu ea până are loc împerecherea. Din această cauză poate crea
imaginea că este monogam. Procesul împerecherii are loc în două faze:
 prima este cea a alergatului, în care țapul, după ce a găsit femela ajutat de
mirosul pe care îl lasă în urma ei, o urmăreșt e. Acest alergat este un fel de joc de
dragoste, întrerupt din când în când pentru a paște și durează câteva ore, cel mult o zi. În
această fază, căprioara încă nu este pregătită pentru a primi țapul.
 a doua fază începe când femela este aproape gata de a p rimi țapul și se
desfășoară astfel: țapul merge în urma feme ron, urmărind -o cu botul aproape de organul
ei genital, fie în mers liniar fie în cerc, în jurul unui arbore sau chiar pe loc gol,
formânduse astfel o bătătură în formă de inel. Faza durează circa două zile, în timpul
cărora are loc fecundarea, care, cu unele pauze, poate fi repetată de mai multe ori, S -a
observat că în terenurile în care femelele predomină ca număr, un țap poate alerga și
monta într -un scurt interval de timp (câteva ore), mai mult e femele.
După ce femela a fost montată de țap, ovulul fecundat nu începe să se dezvolte, ci
rămâne în traht, în stare latentă, fără o schimbare vizibilă până la începutul lunii
decembrie, când fetusul începe să crească. Femelele care în perioada normală d e rut
(iulie – august) nu au fost fecundate, pot intra din nou în călduri în luna noiembrie. Dacă
de data aceasta sunt fecundate, ovulul începe să se dezvolte imediat, fără nici o pauză, iar
fătatul are loc în același timp cu femelele fecundate în perioada normală de rut (vara).
Timpul cald, cu soare este favorabil împerecherii, iar cel ploios și rece o
stânjenește. În perioada de rut, țapii sunt nervoși, pot fi văzuți izbind tufele cu coarnele,
râcâind pământul cu copitele și luându -se la bătaie cu rivalii lor.
Alergatul are loc ziua. Unii țapi, în perioada împerecherii, se îndepărtează de locul
obișnuit de trai, în căutare de femele, dar după încheierea perioadei se înapoiază. Înainte
de împerechere căpriorul își părăsește locul numai seara și dimineața, r areori în miezul
ziron, dar în perioada de rut este în picioare toată ziua, nu -și mai păstrează trecătorile, în
schimb poate fi întâlnit pe neașteptate, în diferite părți ale terenului. În această perioadă,
regimul de hrănire nu se schimbă mult sub aspect cantitativ, însă țapul pierde în greutate
din cauza efortului făcut prin alergat și luptele cu rivalii.
4.4.4. Obiceiuri sexuale la iepure
Iepurii ajung la maturitate sexuală în general la vârsta de 7 – 8 luni masculii, iar
femelele la 5 – 6 luni. Acest f apt ne ajută să lămurim problema influenței primei
generații de iepuri asupra sporului anual. Până în prezent, cercetările științifice nu au

51 putut dovedi că iepurii fătați în martie, s -ar reproduce ei înșiși în toamna aceluiași an. În
cercetările experimen tale întreprinse, acest lucru nu a reușit, constatându -se pe de altă
parte, că activitatea sexuală la masculi scade mult tocmai toamna, când ar trebui să se
împerecheze iepurii din prima generație. Presupunând totuși că, în mod izolat, acest
lucru s -ar pro duce (o generație din prima generație), el nu ar avea o influență simțitoare
asupra sporului din acel an, deoarece numărul de pui la primul fătat este mic, iar puii
fiind incomplet dezvoltați, probabil puțini dintre ei ar rezista iernii grele. Este clar de ci
că influența puilor din martie asupra sporului anual a fost supraevaluată, având mai mult
o importanță științifică decât una pragmatică.
Împerecherea începe primăvara, mai devreme în anii cu ierni ușoare și mai târziu
în anii cu ierni aspre. La organism ele ieșite slăbite din iarnă, activitatea sexuală începe
mai târziu. Primii se reproduc iepurii de un an și mai mult. Cei fătați în a doua jumătate a
anului, adică cei sub un an încep împerecherea mai la urmă. De regulă împerecherea
durează din ianuarie pâ nă în august. Masculii se bat între ei, lovindu -se cu membrele
anterioare. Începutul împerecherii se poate constata și după smocurile de păr găsite pe
teren, rezultate de la bătaia dintre masculi. Cea mai intensă activitate sexuală este în
aprilie – mai. Î n perioada împerecherii, oricând s -ar produce ea, pot fi văzuți mai mulți
masculi urmărind o femelă chiar în cursul zi ron, copularea având loc însă de obicei
noaptea.
4.5. SPORUL NATURAL
În această zonă sporul natural se calculează după formula:

S = Er * S m în care: Er – reprezintă efectivul real evaluat
100 Sm – reprezintă sporul mediu

Cu ajutorul sporului natural se calculează cifra de recoltă. Efectivul real evaluat
este efectivul din fond în anul respectiv, iar sporul mediu este dat tabelar pe ntru fiecare
specie în parte, în funcție de zona altitudinală. Fo ndul de vânătoare nr. 13 Marginea ,
fiind un fond de deal, sporul mediu va fi de 15 % pentru cerb comun , 15 % pentru
căprior, 25 % pentru mistreț și 20 % pentru iepure. Aceste valori reprezint ă deci sporul
mediu anual în procente la 100 de exemplare.

52 4.6. SPORUL REAL
Sporul real rezultă din compararea efectivului inventariat primăvara drept efectiv
de reproducție și efectivul de toamnă, de regulă înaintea începerii vânătorii. Aceasta ar
putea fi și productivitatea în cazul speciei analizate. Acest spor poate completa efectivul
până la cel normal, dacă ne aflăm în situația efectivului real mai mic decât cel optim sau
se poate constitui în cifra de recoltă, prin vânătoare sau capturare, în vede rea valorificării
prin colonizare.
4.7. INFLUENȚE ASUPRA PUILOR
Cea mai mare mortalitate la puiet se înregistrează în culturile agricole. Utilajele
care sunt folosite în agricultură sunt foarte periculoase pentru puii care încă nu pot să se
refugieze din calea lor. Pentru a reduce acest tip de pagube, trebuie amplasate înaintea
utilajelor agricole dispozitive cu lanțuri, care să poată speria vânatul. Există și cazuri
când puii au fost răniți sau chiar omorâți tocmai de aceste dispozitive, lanțurile fiind
neadecvate mărimii puietului.
Un alt factor negativ care influențează puii, este reprezentat de câinii și pisicile
hoinare, deorece în momentul actual nu se mai face combaterea acestor prădători cu
rigurozitatea cu care se proceda cu ceva vreme în urmă.
Pierderi în rândul puilor se mai semnalează și datorită răpitoarelor din fond: lup,
pisică sălbatică, vulpe, dihor, nevăstuică, etc..
4.8. SITUAȚIA BRACONAJULUI
Combaterea braconajului este o măsură permanentă care vizează, pe de o parte,
asigurarea liniștii vânatului, iar pe de altă parte, asigurarea protecției lui față de pericolul
de a fi decimat.
Braconajul se practică atât de unii vânători, cât și de alte persoane, în grupuri, sau
izolat, având ca scop valorificarea cărnii de vânat, pasiunea pentru trofe e și, mai rar,
satisfacția de a ucide.
Pe fo ndul de vânătoare nr. 13 Marginea , au fost semnalate cazuri de braconaj în
anii trecuți, principalele specii braconate fiind căpriorul, mistrețul și mai rar, cerbul.
În prezent situația s -a mai ameliorat, numărul cazurilor fiind limitate la maxim
două pe an. Această ameliorare s -a făcut simțită datorită patrulării și pazei pe care o
efectuează personalul de teren. Paza vânatului sau combaterea braconajului cu
intransigență, sub orice formă s -ar manifesta ea, const itue prima măsură de gospodărire a
fondului, de păstrare în primul rând a efectivelor de vânat existente.

53 4.9. STABILITATEA EFECTIVULUI ÎN FONDUL DE VÂNĂTOARE
Stabilitatea efectivelor existente depinde în mare măsură de condițiile din fond și
de raza de a ctivitate pe care o are fiecare specie. Condițiile din acest fond sunt în general
bune. În anii cu fructificații abundente de jir și ghindă, urșii și mistreții părăsesc
terenurile pe care se găsesc de obicei, concentrându -se în locuri unde găsesc această
hrană mai abundentă.
Cerbul, în perioada boncăluitului, cu toate că este un animal staționar, parcurge
distanțe mari în căutarea ciutelor, dacă pe terenul obișnuit sunt femele prea puține, iar
atunci când stratul de zăpadă este prea mare, cerbii se concentr ează în locurile unde
găsesc hrană mai ușor.
Raza de activitate diferă de la specie la specie, iar atunci când o specie găsește
condiții mai bune în alt fond, cu siguranță că vânatul va rămâne acolo.
Stabilitatea efectivului în acest fond este în general constantă, aceasta prezentând
fluctuații de la specie la specie și de la conjunctură la conjunctură.
4.10. CONTROLUL CARNIVORELOR
Se cunoaște că o parte din animale și păsări trăiesc efectiv pe seama altora. Este
vorba de consumatorii secundari și terțiar i, ce aduc uneori pagube în rândul speciilor de
interes cinegetic și care produc neliniște în terenurile pe care le populează. Atitudinea
față de aceste animale trebuie să fie, în principiu, aceea de a reduce numărul lor, acolo
unde este cazul și nu, de a le lichida, în așa fel încât să se asigure un echilibru între
categoriile de consumatori, având în vedere faptul că fiecare specie joacă un rol mai mult
sau mai puțin important în viața comunității. Este vorba deci, ca prin acțiunea întreprinsă
contra răp itoarelor să se urmărească realizarea unui echilibru impus de om, dar care să
tindă către echilibrul natural.
O problemă destul de discutată este aceea a speciilor de animale sau păsări care
trebuie considerate pe drept dăunătoare. De multe ori există mult e controverse în această
privință între silvicultori, agricultori, biologi și vânători. Rolul unei specii trebuie
apreciat în raport de o multitudine de factori și obiective, care pot fi în unele cazuri
contradictorii. Astfel, vulpea este folositoare pentr u agricultură, deoarece distruge un
număr mare de șoareci, dar fiind principalul propagator al turbării se impune distrugerea
(combaterea) ei din considerente sanitare.
Pagubele însemnate în efectivul vânatului mic și mijlociu produc ciorile grive,
coțofen ele, pisicile și câinii hoinari care trebuie supuși unei combateri continue.

54 Atitudinea față de o specie răpitoare trebuie deci analizată pentru fiecare situație și
moment în parte, în raport cu condițiile concrete întâlnite și în raport cu interesele
urmă rite, fără ca prin măsurile luate să se ajungă la exterminarea totală a unei specii.

55

CAPITOLUL V

CONTROLUL HRANEI ȘI APEI

Hrana – atât sub aspectul său calitativ, cât și din punct de vedere cantitativ, are un
rol deosebit de important în viața vânatului. Acesta dispune în mod natural de hrană
suficientă numai când este păstrat echilibrul între posibilitățile de hrănire ale stațiunii și
efectivul de vânat. Sunt însă destule situații când animalele sunt lipsite de h rana
necesară, caz în care fie că se produc pagube, fie că migrează sau mor. Se ajunge la
pagube când numărul animalelor crește prea mult, sau când resursele vegetale scad. În
aceste situații se produc pagube la plantațiile tinere prin decojire, ruperea mu gurelui
terminal și pășunarea puieților, sau prin distrugerea culturilor agricole. Pentru vânat, cele
mai mari greutăți în procurarea hranei apar iarna, motiv pentru care acest anotimp este
perioada de maximă grijă pentru hrănirea vânatului.
Pentru a prev eni pagubele, nu este însă sficient să se acorde atenție asigurării
hranei numai în perioadele deficitare, ci se împune o preocupare permanentă în această
direcție. Pentru a realiza condiții bune de hrană a vânatului, se poate acționa, în primul
rând, prin îmbunătățirea condițiilor naturale. În acest sens, îmbogățirea compoziției
arboretului și a subarboretului cu specii producătoare de fructe preferate de vânat,
precum și ameliorarea pășunilor naturale, care joacă un rol important. De asemenea, se
poate of eri vânatului hrană adunată și depozitată în silozuri, magazii și hrănitori (fân,
frunzare, ghindă, jir, castane, etc.). În ultimii ani s –a pus la punct producerea de hrană
concentrată pentru cervidae, mistreți și urși. În principiu aceasta are în compoz iție
substanțe nutritive și vitamine, eventual stimulatori de creștere, care constitue așa
numitul „premix”. Forma de prezentare obișnuită este de granule de diferite dimensiuni.
Apa – în funcție de nevoile lor de apă animalele trăiesc în diferite medii, î ncepând
cu cele care trăiesc tot timpul în apă, până la cele care se pot lipsi de apă mult timp. Din
acest punct de vedere avem specii acvatice (rațele), specii mezofile (căpriorul, ursul, etc.)
și specii xerofile (iepurele, prepelița).
Existența apei pent ru unele specii este indispensabilă. În principal, animalele își
pot procura apa necesară prin adăpare, folosirea apei conținute de alimentele consumate
și folosirea apei care pătrunde prin piele.

56 Apa ca factor ecologic prezintă o importanță vitală pentru pești și celelalte
viețuitoare acvatice.

5.1. VEGETAȚIA ȘI OFERTA TROFICĂ, RESPECTIV ADĂPOSTUL
PENTRU VÂNAT
5.1.1. Vegetația și oferta trofică
Principalul tip de pă dure, este făget de deal cu floră de mull , care ocupă cea mai
mare suprafață. Este întâln it la altitudini de 500 – 800 metri, pe expoziții sud – estice,
nord – vestice, vestice și estice cu înclinații variabile. Solurile sunt brune sau brun –
gălbui, profunde, foarte bogate în substanțe minerale. Consistența naturală este de 0,7 –
0,9. Arborii s unt bine conformați, cu trunchiuri relativ drepte, cilindrice și destul de bine
elagate, regenerarea fiind destul de activă la fag.
Următoarele două tipuri de pădure dominante sunt făgetul de deal cu Festuca
drymeia și goruneto -făgetul cu floră de mull , fiind întânite la altitudini de 450 – 650
metri pe versanții cu expoziții sud – estice, nord – estice și vestice, cu înclinații variabile.
Arboretele sunt compuse din fag, care este predominant, la care se adaugă gorun, stejar,
jugastru, cireș diseminat, car pen. Consistența naturală 0,7 – 0,8, iar regenerarea naturală
se produce în condiții bune.
Subarboretul este neuniform, uneori chiar slab reprezentat. Pe alocuri se poate
întâlni zmeur, mur, alun, salbă moale, corn, sânger, etc..
Pătura vie, este de asemen ea, neuniformă și e compusă din plante de mull, cele mai
abundente fiind: Oxalis acetosella, Asarum europaeum, Luzula albida, Mercurialis
perenis, Lamium galeobdolon, Geranium roberțianum, Stelaria nemorosa, Salvia
glutinosa, Pulmonaria rubra, Galium schul tesii, Dryopteris filix -mas, etc..
Vegetația forestieră este alcătuită din următoarele speci i, menționate sub formă
tabelară: fag, gorun, stejar, carpen, diverse rășinoase și diverse moi. Pe lângă acestea,
care sunt cu ponderea cea mai mare, se mai găsesc: măr și păr pădureț, cireș, măceș,
păducel, salcâm, mur, zmeur, cătină albă, etc..
Fagul – este o specie ce ocupă suprafața de 1.264,7 ha în fondul cinegetic 13
Marginea . La vârsta medie de 65 ani, consistența medie de 0,82 și clasa de producție
medie 2,5, realizând o creștere curentă de aproximativ 7 m3/an/ha și un volum mediu de
300 m3/ha. Este arbore de mărimea I, de până la 30 m înălțime și până la 2 m diametru.
Tulpina este de obicei bine conformată, elagată pe mari lungimi. Scoarța este cenușie
până l a albicioasă. Fructul său se numește jir și este deosebit de apreciat de mistreți.

57 Condițiile staționale favorabile pentru fag, precum și calitățile tehnologice ale acestuia îl
recomandă ca principala specie de promovat în cultură.
Gorunul – este o specie prioritară pe fondul cinegetic 13 Marginea ocupând o
suprafață de 395,1 ha. Acesta apare în amestec cu fagul și vegetează în condiții bune, în
unele arborete existând posibilitatea de a fi menținute până la vârste mai mari, pentru
diferite utilizări. Se r ecomandă creșterea potențialului gorunului acolo unde el apare
natural, dar și prin regenerări artificiale, acolo unde condițiile staționale sunt favorabile,
având însă o atenție sporită la modul de îngrijire a acestei specii, care în primele faze de
dezvo ltare are nevoie să fie protejat de speciile concurente (fag, carpen).
Pajiștile din fondul de vânătoare, se întâlnesc pe terenuri plane și pe versanți cu
diferite grade de înclinare, pe toate expozițiile și aproape toate solurile. Vegetația lor este
repre zentată de pajiștile cu Festuca rupicola, Botriochlea ischaemum, Agrostis capillaris.
Pe lângă acestea se găsesc graminee precun Poa pratensis, Agrostis rupestris, etc. și
leguminoase precum Trifolium pratense, Trifolium repens, Rotus corniculatus. Sunt
prezente și ierburile fără valoare furajeră, precum Campanula ambientina, Viola
declinata, Genista tinctoria, Potentila ternata, etc.. Pătura erbacee de pe pajiștile din acest
fond este consumată în proporție de 80 %. Toate aceste plante consumate au un rol
hotărâtor în existența vânatului, pentru că din ele își iau elementele nutritive necesare
proceselor de creștere și dezvoltare. Fiecare individ are nevoie de o cantitate de hrană
care să -i furnizeze energia de care are nevoie. Un animal va avea nevoie de h rană mai
multă iarna, atunci când va trebui să se intervină cu hrană suplimentară.
5.1.2. Adăpostul pentru vânat
Existența vânatului este determinată în mare măsură de această vegetație care -i
asigură adăpostul natural și hrana. Puține animale își găsesc adăpost în sol prin săparea
unor vizuini, marea majoritate a animalelor folosind ca adăpost vegetația. Necesitatea
adăpostului apare evidentă în momentul în care analizăm raporturile vânatului cu mediul
biotic sau abiotic, mai exact cum reacționează la inf luențele negative pe care le
înregistrează acesta: variații de temperatură, precipitații, precum și prezența dușmanilor
naturali. Adăpostul este factorul care atenuează, într -o oarecare măsură, influențele
nefavorabile, fapt pentru care este necesar să i se acorde o mare atenție, mai ales în
condițiile actuale, când prin agricultura și silvicultura intensivă ce se practică, adăpostul
natural se restrânge tot mai mult.
Vânatul are nevoie de acest adăpost atât vara, dar în mod deosebit iarna. El caută
adăpos t atât împotriva arșiței, cât și împotriva ploilor, viscolelor, adăpost care îi este de

58 mare folos și în a se apăra de dușmani. Fiecare specie își caută adăpostul în funcție de
modul ei de viață, anotimp, respectiv de temperaturi, precipitații, precum și î n funcție de
posibilitățile dușmanilor de a le urmări.
Majoritatea speciilor de pe acest fond își găsesc adăpostul îm pădure, dar nu toată
suprafața pădurii poate asigura adăpostul necesar. Sunt multe arborete lipsite de
subarboret, care trebuie introdus atât în interesul silviculturii, cât și în interesul vânatului.
Se recomandă plantarea de arbuști la marginea pădurilor, care, pe lângă rolul lor cultural,
asigură concomitent adăpost și hrană vânatului.
5.2. NEVOI DE HRANĂ PE SPECII, SEXE, PERIOADE
Hrănir ea complementară s -a impus ca necesară datorită scăderii capacității
nutritive a hranei, mai ales în perioada de iarnă. Planificarea necesarului de hrană se face
luând în considerare efectivele și sortimentele de nutrețuri necesare. În practica hrănirii
complementare s -au introdus diverse sortimente de furaje combinate.
Normele de distribuire a hranei complementare pentru perioada 1 noiembrie –
31 martie se prezintă astfel:
Specia de
vânat Furaje uscate
kg/zi/exemplar Furaje suculente
kg/zi/exemplar Furaje combinate
kg/zi/exemplar Sare
kg/an/exemplar
Cerb comun 1,5 1 0,8 10
Căprior 0,6 0,3 0,3 5
Mistreț – 0,5 1 –
Iepure 0,07 0,3 – –
Nutrețurile suculente se vor administra doar în zilele fără îngheț, deoarece
cantitatea mare de apă conținută de a cestea se transformă în cristale de gheață și produc
grave tulburări digestive. Ele pot fi înlocuite cu nutrețuri concentrate, formula de
echivalare a cantităților fiind următoarea:
3,2 kg nutrețuri suculente = 0.22 kg nutrețuri concentrate
Există foarte multe rețete de hrană pentru speciile de vânat din teren, în funcție de
specie, vârstă, etc., spre exemplu pentru:
 Căprior și cerb – hrana complementară este constituită atât din nutrețuri
fibroase, reprezentate de fân și frunzare, cât și din ghindă, cast ane, napi, silozuri, etc.. În
timpul iernii, totuși aceștia vor produce pagube în vegetația forestieră din preajmă.
Explicația rezidă în deficitul de suculente, pe care nu lepot primi datorită înghețului care

59 persistă în această perioadă de administrare a hranei complementare. Se recomandă
utilizarea de hrănitori mai mici și mai multe lângă care se vor amplasa și sărăriile.
 Mistreț – necesită și el hrană complementară, mai ales că este sensibil la lipsa
hranei. În anii lipsiți de fructificație la fag și cv ercinee, în mod deosebit când solul este
înghețat, este necesară hrănirea complementară pentru a -l salva de la moarte, a -i păstra
vitalitatea și a -l lega de teren. Hrana va consta din suculente (sfeclă, cartofi, topinambur)
care se vor administra în perioa da fără îngheț, porumb, orz, ovăz, ghindă, castane,
deșeuri de treier, precum și deșeuri de abator sau cadavre de la serviciul ecarisaj. Hrana
se administrează sub grămezi de frunze uscate, în gropi, de unde să fie scoasă de mistreți
prin râmare.
 Iepure – hrana va fi constituită în special din suculente (morcov, varză, nap,
sfeclă) și din furaje fibroase reprezentate de lucernă și trifoi. Nu li se administrează fân.
Se mai pot administra lujeri de pomi fructiferi, salcie căprească, diverse specii de arbușt i,
etc..
Perioada de hrănire complementară este, pentru toate speciile prezentate, între 1
noiembrie și 31 martie.
Calculul necesarului de hrană complementară pe an:
Specia Sortiment de hrană complementară Cantitatea (kg/an)

Cerb comun Furaje uscate 8.380
Furaje suculente 5.587
Furaje combinate 4.469
Sare 370

Căprior Furaje uscate 12.684
Furaje suculente 6.342
Furaje combinate 6.342
Sare 700
Mistreț Furaje uscate 1.887
Furaje combinate 3.775
Iepure Furaje uscate 2.378
Furaje suculente 10.192
Pentru calculul necesarului de hrană complementară s -a luat în calcul efectivul real
existent pe fondul de vân ătoare în anul 2017 , iar numărul de zile în care se va administra
hrana complementară a fost de 151 zile pentru toate cele 4 specii.
5.3. HRANA NORMALĂ, HRANA PREFERATĂ, HRANA FORȚATĂ
Hrana normală – este dată de oferta trofică a stațiunii fiind formată din specii
vegetale ierboase sau lemnoase, care asigură minimul de substanțe nutritive, în vederea
întreținerii funcțiilor vitale, creșteri i, înmulțirii și menținerii stării de sănătate a

60 vânatului. Acest minim de hrană trebuie să -i asigure vânatului un minim de energie
necesar, comparată cu energia consumată pentru procurarea hranei.
Hrana forțată – este:
– hrana pe care vânatul o consumă în c azul înrăutățirii condițiilor de nutriție (
temperaturi scăzute, secetă, calamități naturale, etc.);
– hrana consumată în caz de boală, cu rol terapeutic sau profilactic;
– hrana consumată în perioadele critice (perioada de gestație, perioada de formare a
coarnelor).
Hrana preferată – în funcție de habitat, mărime, structură morfo – anatomică și
fiziologică (în primul rând de metabolism), fiecare specie de vânat în general și fiecare
individ în particular manifestă anumite preferința referitoare la hrană, astfe l:
– cerbul și căpriorul – hrana lor preferată este exclusiv vegetală și constă din plante
erbacee, frunze și lujeri. Toamna se adaugă fructele arborilor de pădure, cum ar fi ghinda
și jirul, iar vara ciupercile și alte fructe de pădure precum: păducel, salc âm, corn, cireș,
măr pădureț, păr pădureț, etc.. Iarna este perioada cea mai dificilă, când stratul de zăpadă
îi împiedică să ajungă la sol, unde se mai găsesc frunze verzi de mur și fructe.
În lipsa hranei obișnuite, rod lujerii, lăstarii și scoarța arbor ilor, uneori vătămările
fiind foarte însemnate. Cauzele decojirilor se explică prin activarea digestiei sau prin
rolul de moderator pe care -l are scoarța, asigurând senzația de sațietate datorită
substanțelor tanante prezente. Coaja conține multă apă, are valoare nutritivă la nivelul
unor ierburi de calitate mijlocie, iar roaderile se fac și din obișnuință. Rosăturile de cerb
și căprior se cunosc după urmele incisivilor.
– mistrețul – este un animal omnivor tipic, cu spectru alimentar deosebit de larg.
Hrana vegetală de bază o constituie ghinda și jirul, ele fiind consumate din octombrie
până în aprilie – mai, chiar după ce a încolțit. Deși există și alte sortimente de hrană,
ghinda și jirul sunt preferate. Iarna, când solul îngheață, iar ghinda îi lipsește, c aută
izvoarele și mlaștinile cu solul neînghețat, acestea fiind singurele locuri unde mai poate
râma și găsi rădăcini. Când nu găsește ghindă și jir, consumă plante agricole, existând
posibilitatea să creeze pagube. Hrana animală constă din rozătoare, șoar eci cu botul
ascuțit, insecte dăunătoare pădurii, fiind preferate larvele de Melolontha, omizi și nimfe
de Lymantria, Panolis, Bapulus, Dendrolimus și nu îi displac nici furnicile. Mistrețul
consumă și pui de iepure, iezi de căprior și diferite hoituri. M ai mănâncă râme, insecte
dăunătoare sau folositoare, melci fără cochilie, broaște, șoareci, cârtițe și popândăi.
– iepurele – hrana lui preferată este exclusiv vegetală, fiind prin excelență erbivor
și constă din plante erbacee, frunze și lujeri. Iarna poate produce distrugeri masive în

61 plantațiile tinere, prin roaderea puieților. În cadrul hranei preferate mai pot fi menționate
suculentele și unele fructe.
5.4. STRUCTURA CULTURILOR AGRICOLE ȘI INFLUENȚA
ASUPRA HRANEI, ADĂPOSTULUI ȘI CAMUFLĂRII
Culturile agri cole de pe acest fond ocupă următoarele suprafețe: 3.429 ha teren
arabil, fânețe, vii și livezi și 1.776 ha pășuni și izlazuri. Cele 3.429 ha de teren arabil,
fânețe, vii și livezi reprezintă 45,12 % din suprafața fondului și sunt structurate astfel:
2.150 ha teren arabil, 929 ha fânețe și 350 ha vii și livezi.
Terenul arabi l este cultivat în cea mai mare parte cu porumb. Din momentul
răsăririi și până la recoltare, culturile de porumb oferă hrană și adăpost pentru fiecare în
parte din speciile de vânat din fond, în funcție de stadiul de vegetație în care se află
porumbul. Posibilitatea de camuflare oferită de porumb este cu atât mai bună, cu cât
înălțimea lui este mai mare.
În perioada coacerii porumbului este preferabil ca în zonele apropiate să se
adminis treze hrană suplimentară, în special pentru mistreți, în scopul prevenirii
pagubelor aduse de aceștia.
Celelalte specii care se cultivă sunt în special cerealele (grâu, orz, ovăz), urmate de
lucernă, cartof și sfeclă.
Fânețele oferă posibilități de hrană î n timpul primăverii, verii și toamna, mai ales
pentru căprior și iepure, dar posibilitățile de adăpost și camuflare sunt foarte reduse.
Viile și livezile de pe acest fond sunt unele împrejmuite, dar marea majoritate sunt
deschise, neîmprejmuite, fapt pentr u care pot fi conside -rate în proporție de 55 %
productive cinegetic, însă impactul lor asupra vânatului este totuși mic.
Pășunile ocupă 1.776 ha, fiind pășunate frecvent. Atât ovinele, cât și bovinele de
pe pășune, datorită compatibilității lor morfo -funcționale cu cervidele (toate sunt
rumegătoare), pot transmite la cerb și căprior boli periculoase cum ar fi: gălbeaza,
tenioza, monozioza,etc..
5.5. STRUCTURA ARBORETELOR ȘI INFLUENȚA ASUPRA
HRANEI ȘI ADĂPOSTULUI
Principalele elemente de caracterizare a a rboretului sunt compoziția, consistența,
desimea, densitatea și gradul de umbrire.

62 În raport cu numărul speciilor participante, aceste arborete sunt arborete
amestecate, specia principală fiind reprezentată de fag.
Compoziția arboretului indică speciile c are intră în alcătuirea lui, precum și
proporția de participare a acestora la fondul de vânătoare. Astfel, fagul este prezent pe 55
% din suprafață, gorunul reprezintă 17 %, carpenul reprezintă 16 %, iar stejarul se
găsește pe 1 % din suprafață. Alte speci i au o pondere mai redusă, cum ar fi: rășinoase
(molid, pin sivestru, pin neted), diverse tari (salcâm, stejar pufos, jugastru) și diverse moi
(frasin, salcie albă).
Fagul, prin fructele sale, jirul, atât de preferat de cervidae și suidae, asigură o bună
parte din hrana vânatului atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. Este
cunoscut faptul că jirul este bogat în proteine, glucide, lipide și vitamine.
Vârsta arborilor variază în limite foarte largi, de la vârsta puieților de un an până la
vârste foarte înaintate, apropiate sau chiar egale cu longevitatea speciei în condițiile
staționale date. Din acest punct de vedere, arboretele sunt pluriene.
Consistența unui arboret exprimă o stare a desimii sale și se redă prin gradul de
apropiere a coroane lor arborilor componenți sau gradul de închidere a masivului.
Consistența arboretelor de pe acest fond este aproape plină: C = 0,7 – 0,9. Aceste
arborete oferă condiții optime de adăpost și liniște în vederea odihnei, reproducerii și
protejării de răpitori și de om. De asemenea, animalele sunt ferite de insolația puternică
din timpul verii, dat fiind faptul că indicele de desime și densitate au valori aproape
unitare, iar gradul de umbrire este mare.

63

CAPITOLUL VI

PIERDERI DIN EFECTIV

6.1. BOLILE ȘI INFLUENȚA LOR
Speciile de vânat pot fi afectate de numeroase boli de natură virotică, bacteriană,
parazitară. Semnele cele mai frecvente de îmbolnăviri sunt: tusea, blana zbârlită,
slăbirea, diareea, comportarea apatică sau neobișnuită. Starea sanitară a vânatului este
urmărită de organele sanitar veterinare și de secția de biologie a vânatului de la I.C.A.S..
Semnalarea cazurilor de îmbolnăviri, ca și analizarea pieselor moarte găsite în fond, este
obligatorie, pentru a fi luate cât mai repede măsurile corespunzătoare de combatere.
Bolile pot fi cauzate de mai mulți factori, între care bacteriile, virusurile și paraziții
ocupă un loc important. Bolile infecțioase, provocate de bacterii și virusuri, se pot
propaga, prin contact direct sau indirec t, prin fecale, prin pășuni infectate. În unele
cazuri, bacteriile se găsesc permanent în corpul animalului, dar nu acționează decât
atunci când dintr -o cauză oarecare, rezistența organismului scade. Efectelele dăunătoare
ale bacteriilor și virusurilor se datorează toxinelor eliberate de acestea în corpul
animalului. Paraziții sunt organisme uni sau pluricelulare, care trăiesc la suprafața sau în
corpul animalului., dăunând acestuia prin consumarea într -o măsură mai mare sau mai
mică, a substanțelor nutrit ive, prin rănile pe care i le pot provoca sau prin toxinele
eliminate. Efecte destul de grave au și îmbolnăvirile ce se datoresc umidității prea
ridicate, a temperaturilor scăzute, deranjamentelor cauzate de o nutriție nepotrivită, ori a
chimicalelor admin istrate pe terenurile cultivate pentru combaterea dăunătorilor agricoli,
rănile provocate de autovehicule, utilaje agricole sau alte instalații tehnice. Animalele
domestice constitue și ele o sursă de contaminare, unele boli transmise de acestea având
efecte foarte păgubitoare., cum ar fi pesta porcină sau turbarea. Câinii de vânătoare, dar
nu numai aceștia, pot răspândi și transmite boli ca tenia, ori se pot îmbolnăvi de turbare
sau râie, pe care le contactează de la unele specii de vânat.
Turbarea este o boală care a fost întâlnită pe acest fond de vânătoare, mai ales la
vulpi și la lupi. La celelalte specii boala nu a fost semnalată. Bolile cervidelor au
consecințe mai mici, datorate faptului că asupra efectivelor acționează puternic factorii
selecției na turale pe care în acest caz o fac îndeosebi răpitoarele. Dintre bolile parazitare
ale cervidelor, care au fost semnalate în acest fond sunt endoparazitozele și anume:

64 hipodermoza, gălbeaza. Trichineloza este o boală parazitară ce se întâlnește la mistreț,
care se poate transmite și la om prin consumul de carne infestată cu Trichinella spiralis.
La iepuri se întâlnesc atât boli parazitare, cât și infectocontagioase. Dintre cele
parazitare, endopara -zitozele sunt mai numeroase, producând pagube mai mari în
comparație cu ectoparazitozele. Bolile endoparazitare sunt: coccidioza, cisticercoza și
gălbeaza, iar ectoparazitozele sunt reprezentate de râia iepurelui, care duce la slăbirea
organismului, ceea ce mărește receptivitatea la alte boli.
6.2. ACCIDENTE DE VÂ NĂTOARE ȘI CIRCULAȚIE
Accidentele de vânătoare se produc atunci când au loc vânători la diferite specii, în
situația în care vânătorul nu are o precizie suficient de mare asupra piesei pe care dorește
să o recolteze. Acest tip de accident are drept cauză l ipsa de experiență a vânătorului și
insuficient exercițiu în executarea tirului cu arma. Din aceste motive, raportul între
exemplarele de vânat rănite și cele ucise este foarte mare.
Accidentele de circulație care au ca victime exemplare din speciile de vâ nat au loc
de cele mai multe ori iarna, atunci când vânatul datorită faptului că nu mai are acces la
sursele de hrană obișnuite este obligat să efectueze unele deplasări pe distanțe mult mai
mari și uneori în alte direcții decât cele obișnuite în căutarea hranei. Trebuie menționată
inexistența „plaselor” metalice de protecție și a trecerilor subterane pentru vânat.
Principalele specii care cad victime în accidentele decirculație sunt cerbul comun,
căpriorul, iepurele și vulpea.
6.3. BRACONAJUL
Cazurile de braconaj de pe fo ndul cinegetic 13 Marginea au cunoscut o reducere
progresivă, ajungând la maxim două cazuri anual, principalele specii braconate fiind
căpriorul, mistrețul și cerbul. Pentru combaterea definitivă a braconajului, trebuie
întreprinse acțiuni de patrulare intense și bine organizate. Unul din cele mai frecvent
folosite mijloace de prevenire și combatere este, așa cum am mai menționat, paza
terenului prin patrulare, atât ziua cât și pe timpul nopții, pe traseele cele mai vulnerabile,
după un pro gram orar aleator.
6.4. MORTALITATEA ȘI PIERDERI NATURALE
Mortalitatea este suma pierderilor din efectiv, atât din cauze naturale, cât și din
accidente, recoltare, boli, etc..

65 Pierderi mari se produc la pui, datorită condițiilor nefavorabile de climă în
perioada fătărilor, a răpitoarelor și a bolilor – datorate unui sistem imunitar slab în
primele zile de viață. Moartea adulților se datorează în primul rând bolilor și vârstei
înaintate, când rezistența organismului scade, ca și forța fizică și devin mai vu lnerabili la
atacul răpitoarelor. De asemenea, intemperiile au un procent destul de mare de
contribuție în pierderile naturale ale adulților, mai ales primăvara, când perioada de
fătare se suprapune la unele specii cu condițiile meteorologice nefavorabile, precum
ploile reci, înghețuri târzii, etc.. .
6.5. MĂSURI DE PREVENIRE
Măsurile de prevenire a reducerii din efectiv vor fi luate și puse în practică de
personalul silvic, paznicii de vânătoare, cât și de membrii asociațiilor de vânători.
Pentru a evita îmbolnăvirile vânatului, acesta trebuie bine îngrijit, știut fiind că,
organismele viguroase pot lupta mai bine cu bolile. Personalul de teren trebuie să asigure
o permanentă observare a animalelor, cadavrele găsite în teren vor fi examinate cu
atenție, ap elând la medicii veterinari. Se va evita cu strictețe pășunatul animalelor
domestice în pădure, iar câinii ce însoțesc turmele de oi vor fi în număr corespunzător și
vor fi vaccinați antirabic și dehelmintizați.
Pentru combaterea braconajului, o măsură de prevenire și combatere este paza
terenului prin patrulare. Atunci când se dispune de un număr mai mare de paznici, se
întocmește un plan secret de pază prin care să se asigure supravegherea constantă a
întregului teritoriu. Acțiunea de combatere a bracona jului necesită sprijinul unor
locuitori, care pot furniza informații despre braconieri.
Reducerea animalelor de pradă trebuie făcută acolo unde este cazul, dar în nici un
caz nu trebuie decimate, deoarece este necesar să se asigure un echilibru între categ oriile
de consumatori. Efectivele de răpitoare nu vor fi lăsate să sporească la voia întâmplării și
se va menține un control permanent asupra numărului lor.
Pentru a realiza condiții bune de hrană a vânatului, se va acționa, în primul rând,
prin îmbunătăți rea condițiilor naturale. În acest sens, îmbunătățirea compoziției
arboretului și subarboretului cu specii producătoare de fructe preferate de către vânat, ca
și ameliorarea pășunilor naturale, joacă un rol important.

66
CAPITOLUL VII

ECONOMIA VÂNATULUI

7.1. CHELTUIELI DE ADMINISTRARE
Cheltuielile de administrare sunt suportate de unitatea care administrează acest
fond, și anume A.J.V.P.S. Bihor .
 Cheltuieli legate de personal – sunt acele cheltuieli rezultate din
salarizarea paz nicului de vânătoare, sala riul acestuia fiind de 1980
ron/lună
1980 ron/lună x 12 = 23.76 0 ron
 Cheltuieli legate de transport – 150 l motorină/lună
150 l motorină/lună x 4,7 ron/l x 12 = 8460 ron
 Cheltuieli pentru muniție –
100 cartușe cu alice x 2 ron = 200 ron
30 cartușe cu glonț x 5 ron = 150 ron
20 breneke x 5 ron = 100 ron

TOTAL CHELTUIELI DE ADMINISTRARE = 32.670 ron.

7.2. CHELTUIELI CU ÎNTREȚINEREA VÂNATULUI
În acestă grupă se încadrează cheltuielile pentru:
 Procurarea hranei complementare
Cerb comun
Sortiment de hrană Cantitatea
(kg/an) Preț unitar
(ron/kg) Valoare
(ron)
Furaje uscate 8.380 3 2514
Furaje suculente 5.587 5 2793,5
Furaje combinate 4.469 8 357,5
Sare 370 3.5 129,5
T O T A L 9012,2

67 Căprior
Sortiment de hrană Cantit atea
(kg/an) Preț unitar
(ron/kg) Valoare
(ron)
Furaje uscate 12.684 3 3805,2
Furaje suculente 6.342 5 3171
Furaje combinate 6.342 8 5073,6
Sare 700 3.5 245
T O T A L 12294

Mistreț
Sortiment de hrană Cantitatea
(kg/an) Preț unitar
(ron/kg) Valoare
(ron)
Furaje suculente 1.887 5 9435
Furaje combinate 3.775 8 3020
T O T A L 3963,5

Iepure
Sortiment de hrană Cantitatea
(kg/an) Preț unitar
(ron/kg) Valoare
(ron)
Furaje uscate 2.378 3 713,4
Furaje suculente 10.192 5 5096
T O T A L 5809,4
În afar ă de aceste cheltuieli la vânatul principal, o sumă de aproximativ 5.000 ron
va reveni pentru hrana celor 50 de fazani și 50 de potârnichi existente în fond.
 Instalații, construcții și amenajări cinegetice propuse:
– 1 depozit hrană x 1000 ron = 1000 ron
– 5 hrănitori cervicide x 100 ron = 500 ron
– 7 scăldători x 100 ron = 700 ron
– 2 observatoare x 200 ron = 400 ron
– 5 sărării x 8 ron = 40 ron
– 20 hrănitori iepuri x 100 = 2000 ron
 Reparația și întreținerea instalațiilor, construcțiilor și amena -jărilor
cinegetice – se estimează o sumă de 1500 ron/an
Total cheltuieli cu întreținerea vânatului = 35109,1 ron

TOTAL CHELTUIELI = 42519,1 ron

68 7.3. VENITURI DIN RECOLTĂRI
Pe fo ndul cin egetic 13 Marginea, în anul 2017 se vor recolta:

SPECIA Număr de ex emplare
Cerb comun 8
Mistreț 10
Căprior 22

a) Venituri din recolta la cerb:
In anul 20 17 recolta la cerb este de 8 exemplare, din care 2 masculi și 2 femele
selecție cu vânători străini, iar restul, adică 2 masculi și 2 femele selecție cu vânători
româ ni. Prețurile pentru străini sunt în funcție de punctajele trofeelor. Astfel se vor
recolta:
2 ♂ x 2.000 Euro/buc x 4,5 ron/Euro ≈ 18000 ron
2 ♀ x 150 Euro/buc x 4,5 ron/Euro ≈ 1350 ron
Carnea va fi valorificată la un preț de 2 Euro/kg, venitul din carne fiind e stimat la
aproximativ 2800 ron pentru ap roximativ 350 kg carne.
Din recoltarea cu vânătorii români se va obține un venit de:
2 ♂ x 1940 ron ≈ 3880 ron
2 ♀ x 60 ≈ 120 ron
Tarifele la masculi vor fi în funcție de punctajul trofeului.
300 kg carne x 2 Euro/kg x 4 ron/€ ≈ 2400 ron

Total venituri din recoltarea la cerb ≈ 2575 0 ron

b) Venituri din recolta la mistreț:
În anul 2017 recolta la mistreț este de 10 exemplare, motiv pentru care recoltarea
nu se va face doar cu vânători români. Asstfel se va o bține un venit de:
2 ♂ x 550 Euro/buc x 4.5 ron/Euro ≈ 4950 ron
cu vânători străini

3 ♂ x 600 ron ≈ 1800 ron
cu vânători români
Din valorificarea cărnii rezultă un venit de aproximativ 3000 ron.
Total venituri din recoltarea la mistreț ≈ 9750 ron

69 c) Venituri din recolta la căprior:
În anul 2017 se vor recolta 22 de căpriori, din care 11 masculi și 11 femele de
selecție. Dintre masculi 8 vor fi recoltați cu vânători străini și 3 cu vână tori români, iar
dintre femele 2 cu vânători străini și 9 cu v ânători români. Astfel se vor realiza
următoarele venituri:
8 ♂ x 1.750 Euro/buc x 4.5 ron/Euro ≈ 5600 ron
2 ♀ x 15 Euro/buc x 4.5ron/Euro ≈ 300 ron
Cu vânători români:
150 ron /autorizație x 9 buc = 1350 ron
Venitul din vânzarea cărnii:
250 kg x 2,3 Eu ro x 4.5 ron/Euro ≈ 2300 ron

Total venituri din recolta de căprior ≈ 59950 ron
Alte venituri:
În anul 2017 sunt planificate mai multe acțiuni de vânătoare cu vânători străini la
mistreț, cerb și căprior. Cazarea va fi de 50 Euro/zi/persoană, deci la dou ă persoane va
rezulta un venit de 300 Euro pentru 3 zile de cazare, adică 1200 ron. Transportul în afara
terenului de vânătoare va fi de 100 Euro/zi/persoană, deci un venit de aproximativ 1600
ron
Total alte venituri ≈ 2800 ron

TOTAL VENITURI ≈ 96295 ron/ an
7.4. BALANȚA VENITURI CHELTUIELI
În anul 2017 cheltuiel ile sunt estimate la 42519,1 ron, iar veniturile la 96295 ron
Profit = Venituri – Cheltuieli
Profit = 96295 – 42519,1 = 63775,9 ron

Rentabilitatea activității = Profit X 100
Cheltuieli

Rentabilitatea = 53775,9
X 100 = 126,47 %
42519,1

70 CAPITOLUL VIII

CONCLUZII

Vânatul principal din fondul cinegetic 13 Marginea , este: cerbul comun , mistrețul,
căpriorul și iepurele. Pe lângă aceste specii se ma i găsesc: ursul, lupul, vulpea, fazanul,
potârnichea, pisica sălbatică, viezurele, jderul de copac și jderul de piatră.
Obiectivul gospodăririi fondului de vânătoare îl constitue sporirea efectivelor de
vânat până la densitatea optimă și selecționarea aces tora în vederea obținerii de recolte
sporite și de calitate.
În acest scop A.J.V.P.S. Bihor , pe baza observațiilor anuale va lua următoarele
măsuri:
 asigurarea liniștei și a hranei vânatului;
 prevenirea îmbolnăvirii vânatului;
 combaterea dăunătorilor;
 comb aterea braconajului.
Pe baza acestor deziderate, se vor stabili măsuri concrete corespunzătoare în ceea
ce privește terenurile de hrană, măsuri de combatere și selecție, precum și cantitățile
posibile de recoltat.
Organizarea producției cinegetice cuprinde o serie de măsuri privind protecția,
îngrijirea și recoltarea vânatului, în scopul realizării unui efectiv de reproducție capabil
să asigure cu continuitate o recoltă maximă și de calitate superioară în raport cu
capacitatea biologică a fondului de vânăto are.
Este știut că prin măsuri tehnico -cinegetice, bonitatea poate să crească și implicit
densitatea optimă a vânatului. Factorii care determină bonitatea sunt de natură
geomorfologică, edafică, climatică, biotică, antropică și în funcție de amenajările di n
teren.
Influența omului asupra factorilor componenți ai mediului este posibilă numai în
ceea ce privește fauna și vegetația.
Obiectivul principal în pădurile din acest fond, este producerea de lemn și în
consecință se va menține structura pădurii, pentru realizarea acestui scop. Din acest
considerent, măsurile de natură să ridice potențialul cinegetic sunt oarecum limitate.
În esență, gospodărirea cinegetică trebuie să rezolve două probleme: prin
intervențiile tehnico – cinegetice să ridice continuu capac itatea biologică a fondului de

71 vânătoare și prin dirijarea judicioasă a recoltelor anuale să realizeze densitatea optimă
pentru fiecare specie de vânat.
În vederea obținerii și menținerii efectivelor optime de vânat și a îmbunătățirii
condițiilor de viață ale acestuia, se vor realiza următoarele măsuri de gospodărire:
a) măsuri de asigurare a condițiilor de viață concretizate prin:
 folosirea în mod eficient a suprafețelor de teren destinate hranei
vânatului, în suprafață de 28,7 ha;
 se va depozita hrana pentru vânat în punctele de maximă
concentrare a acestuia, pentru a fi folosită în perioada de iarnă;
 se vor proteja arbuștii fructiferi care furnizează hrana pentru vânat
pe timpul iernii;
 se vor executa frunzare.
Hrana care urmează să fie servită vânatului va fi preparată și adusă în hrănitori, în
raport de efectivele de vânat și numărul de zile în care acesta trebuie hrănit.
Adăpostul este una din condițiile principale de mediu și are rolul de a apăra
vânatul împotriva dușmanilor.
Condițiile cele mai bune sunt oferite în acest sens de vegetația mixtă, constituită
din arbori, arbuști și pătură erbacee, în care vânatul își poate găsi liniștea deplină și se
poate apăra de atacul dușmanilor.
b) măsurile de asigurare a liniștii și protecția vânatului se con -cretizează
prin:
 se va preveni și combate braconajul, care începe să ia amploare;
 se vor combate dușmanii naturali ai vânatului, atât cei cu pene, cât și
cei cu blană;
 se va reglementa circulația și pășunatul animalelor domestice în
pădure;
 combaterea bolilor;
 se va face selecția artificială și recoltarea corespunză -toare a
vânatului;
 se vor întreprinde măsuri sporite de asigurarea liniștii în timpul
împerecherii și a creșterii puilor.
Mai pot fi luați în considerare și factorii climaterici și accidentali, însă estima rea
acestora este practic imposibilă. Vânatul răpitor nu trebuie, totuși, distrus în masă,
deoarece acesta joacă un rol important în selecția naturală a vânatului.

72 Prevenirea bolilor se rezumă la:
 întărirea rezistenței organismului față de boli, prin crear ea condițiilor
de hrană și adăpost;
 repartizarea căt mai uniformă a vânatului, prin amplasa -rea judicioasă
a hrănitorilor și a adăposturilor;
 menținerea densității de vânat răpitor, care realizează selecția
naturală, atacând și devorând exemplarele bolnave ;
 menținerea raportului normal între sexe;
 asigurarea liniștii vânatului;
 combaterea surselor generatoare de boli;
 observarea și declarea bolilor;
 punerea în carantină a zonelor afectate.

73 BIBLIOGRAFIE

▪ Negruțiu A. Vânătoarea și salmo nicultura. Editura didactică și
pedagogică, București – 1983
▪ Cotta V.,
Bedea M.,
Micu I. Vânatul și vânătoarea în România. Editura Ceres,
București – 2001
▪ Negruțiu A.,
Șelaru N.,
Codreanu C.,
Iordache D.
Faună cinegetică și salmoni colă, ARED, 2000
▪ Micu I. Etiologie. Editura Transilvania, Brașov, 2002
▪ Șofletea N.,
Curtu L. Dendrologie, vol. 1 Brașov 2000
▪ Cotta V. Economia vânatului și salmonicultura. Editura Agro –
silvică de stat, București, 1956
▪ Cotta V. Vânatul. E ditura Ceres, București – 1986
▪ Negruțiu A.
Șelaru H. Management cinegetic și salmonicol, Brașov – 2002
▪ Negruțiu A.,
Ionescu O.,
Hadăr O.,
Iordache D.
Amenajarea fondurilor de vânătoare și pescuit,
Brașov, 2002
▪ Bohățel T. Compediu prac tic de patologie animală, Editura
Agronaut, Cluj – Napoca, 1996

.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: 1. Descrierea zonei studiate și factorii de mediu 4. 1.1. Situația teritorial administrativă 4. 1.2. Limite și vecinătăți 4. 1.3. Suprafața fondului… [606656] (ID: 606656)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

1. Descrierea zonei studiate și factorii de mediu 4. 1.1. Situația teritorial administrativă 4. 1.2. Limite și vecinătăți 4. 1.3. Suprafața fondului… [606656]

Copyright Notice

Babeș-BolyaiUniversityofCluj-Napoca [609471]

Internet odat ă cu trecerea timpului a evoluat semnificativ oferin d noi oportunit ăți pentru [605001]

Lucrarea constituie un studiu geomorfologic asupra celui mai important sector din bazinul râului Buzău, respectiv sectorul montan. [309887]

Specializarea: Informatică [304117]

ȘCOALA DE APLICAȚIE : LICEUL TEHNOLOGIC DE INDUSTRIE [307262]

Though we often take the plants and trees around us for granted, almost every aspect of our lives depends upon them. They feed us, clothe us, absorb… [310266]

Copyright Notice

Similar Posts