Prof. univ.dr. Cristi SPULB ĂR MANAGEMENT BANCAR Manual universitar Craiova – 2016 2 Avertisment Acest suport de curs are la bază cartea Management… [606558]

Licență

Prof. univ.dr. Cristi SPULB ĂR MANAGEMENT BANCAR Manual universitar Craiova – 2016 2 Avertisment Acest suport de curs are la bază cartea Management… [606558]

Byadmin ianuarie 1, 2024

1

Prof. univ.dr. Cristi SPULB ĂR

MANAGEMENT
BANCAR

Manual universitar

Craiova – 2016

2

Avertisment

Acest suport de curs are la bază cartea Management
bancar, Edi ția a doua, 2008 și manualul universitar
Management bancar , 2013 , autor prof.univ.dr Cristi
Spulbăr, lucrări apărute la Editura Sitech Craiova.
Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate
autorului. Orice reproducere integrală sau parțială, copiere,
multiplicare e tc., inclusiv postare pe internet, prin orice
procedee sau mijloace, a unor paragrafe/pagini din această
lucrare, efectuate fără acordul scris al autorului este ilicită,
constituie o contrafacere și se pedepsește conform legislației în
vigoare.
Sunt accept ate reproduceri strict rezervate utilizării sau
citării justificate de interes științific, cu specificarea respectivei
citări.

3

CUPRINS

Partea I Introducere în managementul bancar 4
1.1 Conținutul și obiectivele managementului bancar 4
1.2 Funcțiile managementului bancar 6
1.3 Mediul bancar 11
1.4 Strategia bancară 15

Partea a II a Bănci și sisteme bancare 20
2.1 Sistemul bancar. Considerații generale 20
2.2 Tipuri de bănci. Băncile centrale 23
2.3
2.4 Băncile universale și băncile specializate
Sistemul bancar românesc. Caracterizare generală
32
36
Partea a III a Reglementarea și conducerea activității
instituțiilor de credit în România 46
3.1 Activitatea instituțiilor de credit 46
3.2 Tipuri de instituții de credit 49
3.3 Autorizarea instituțiilor de credit 54
3.4 Administrarea și conducerea instituțiilor de credit 56
3.5 Controlul intern al instituțiilor de credit 58
3.6 Fondurile proprii ale instituțiilor de credit. Solvabilitatea și
lichiditatea 60
3.7 Supravegherea prudențială a instituțiilor de credit 65

Partea a IV a Managementul relației bancă – client 70
4.1 Produsele și serviciile bancare 70
4.2 Gama de produse și servicii 72
4.3
4.4 Vânzarea produselor și serviciilor bancare
Managementul rela ției bancă – client 74
77

Partea a V a Managementul operațiunilor bancare 82
5.1 Managementul operațiunilor bancare pasive 82
5.2 Managementul operațiunilor de trezorerie 85
5.3 Managementul operațiunilor bancare active 88
5.4 Managementul activității de creditare 90
5.5 Managementul plasamentelor pe piețele organizate 135

Partea a VI a Managementul performanțelor și riscurilor
bancare 138
6.1 Performanțele bancare 138
6.2 Managementul riscurilor bancare 146

4 Partea I

INTRODUCERE ÎN MANAGEMENTUL BANCAR

Conținut:
 Conținutul și obiectivele managementului bancar
 Funcțiile managementului bancar
 Mediul bancar
 Strategia bancară

Obiectivele procesului de studiu :
 familiarizarea cu conceptele fundamentale necesare studiului
managementului bancar
 înțelegerea conținutului și obiectivelor managementului bancar
 cunoașterea conceptului și caracteristicilor mediului bancar și analiza
acestuia
 înțelegerea noțiunii de strat egie bancară și modul de elaborare a
strategiei dar și a principalelor modele de și strategii bancare
 Timpul alocat : 4 ore
 Bibliografie recomandată
 Spulbăr, C. – Management bancar, Editura Sitech, Craiova, 2008
 Dănilă, N., Berea, A. – Managementul bancar – fundamente și orientări,
Editura Economică, București, 2000
 Mehta D., H.G. Fung – Internațional Bank Management, Blackwell
Publishing, 2004
 Institutul Bancar Român – Management bancar, vol. I și II, București,
2004

1.1 CONȚINUTUL ȘI OBIECTIVELE MANAGEM ENTULUI BANCAR

Managementul bancar a ap ărut și s -a dezvoltat, inițial, în Statele Unite sub
numele de "asset -liability management" (ALM). Începând cu anii ’60 ai secolului
trecut, numeroase studii au tratat această problemă, astfel că, în prezent, în
condițiile modificării permanente a mediului economic și a reglementărilor
bancare, în toate sistemele bancare moderne, managementul bancar reprezintă un
aspect esențial al profesiei de bancher.
Pentru ca o bancă să poată practica un management bancar dinamic trebuie
îndeplinite simultan mai multe condiții ce țin atât de mediul economic cât și de propria situație. Aceste condiții presupun:
 o piață financiară dezvoltată, care să prezinte următoarele caracteristici:
 să fie o piață nerestricționată;
 să fie o piață care să acopere toate scadențele;
 să fie o piață lichidă;
 să existe instrumente și mecanisme care să permită gestiunea riscurilor;
 un sistem de reglementări bancare adaptat la condițiile pieței , astfel încât
reglementările, atât monetare cât și prudențiale, să nu reprezinte un obstacol în punerea în aplicare a unui management bancar performant.

5 Conținutul managementului bancar
Managementul bancar poate fi înțeles, pe de o parte, ca o formă de
manifestare a cerințelor, condițiilor și funcțiilor de ansamblu ale managementului
adaptate condițiilor specifice ale acestor categorii de instituții care sunt băncile .
Aceste condiții spec ifice vizează:
 obiectul tranzacțiilor îl reprezintă moneda, respectiv activele monetare;
 activitatea principală este aceea de atragere, distribuire, utilizare și creare a
monedei de cont , precum și utilizarea și gestiunea mijloacelor de plată;
 specificitat ea pieței produselor și serviciilor bancare;
 gradul înalt de informatizare a activității bancare.
Managementul bancar se supune, deci, legităților generale ale științei
managementului, dar are , în același timp, sisteme, tehnici și metode specifice,
precum și modalități de conducere adecvate. Activitatea bancară comportă un risc,
ceea ce conferă, de asemenea, o anumită specificitate procesului de management.
Pe de altă parte, managementul bancar cuprinde toate aspectele privind
modul în care sunt organizate și utilizate resursele băncii în scopul maximizării
profitului și eficientizării activității pe termen scurt, mediu și lung.

Obiectivele managementului bancar
În condițiile în care o societate bancară și -a stabilit obiectivele pe care
vrea să le realizeze și piețele pe care va acționa, ea trebuie să- și stabilească și
politica pe care trebuie să o promoveze pentru obținerea performanțelor stabilite,
dar și riscu rile pe care este dispusă să și le asume pentru a atinge aceste
performanțe.
Asigurarea unui raport optim între profiturile și riscurile bancare
repre zintă o necesitatemajoră fără de care succesul managementului bancar ar fi
compromis . Acest optim presupune valorificarea superioară a fondurilor băncii
prin angajarea unor operațiuni active care să asigure maximizarea profitului în
condiții de risc minime.
Adoptarea deciziilor privind relația rezultat – risc constituie, deci, un alt
obiectiv al managementului bancar, care se consideră rezolvat în măsura în care s –
a atins un anumit grad de profitabilitate care poate permite dezvoltarea și consolidarea băncii.
În condițiile unui viitor incert banca se confruntă cu problema alegerii
structurii activelor și pasivelor sale, știut fiind că fiecare structură generează mai
mult sau mai puțin un risc global. În aceste condiții banca, prin alegerea
volumului total și a combinațiilor de active și pasive, caută să maximizeze profitul
sau/și să mențină riscurile provenite din aceste structuri și combinațiile lor la un nivel acceptabil, prin respectarea reglementărilor la care este supusă.
În acest context, pentru o bancă, s e pune problema de a alege combinația
de active și pasive care maximizează profitul și/sau menține riscul la un nivel
acceptabil .
În concluzie, managementul bancar este forma de conducere, coordonare,
monitorizare și control proprie activității bancare ce are ca obiectiv principal
stabilirea strategiilor și tacticilor băncii de creștere a profitabilității pe termen
scurt, mediu și lung în condiții de risc minim.
Managementul bancar urmărește, deci, două obiective principale:
 optimizarea activelor și pasiv elor în vederea creșterii profit abilității și,
 identificarea posibilităților de diminuare a riscurilor .

6 Test de evaluare
1. Care sunt condițiile ce trebuiesc îndeplinite simultan pentru a putea fi practicat
un management bancar dinamic?
Răspuns
Pentru practicarea unui management bancar dinamic este necesară o piață financiară
dezvoltată și în sistem de reglementări bancare adaptat la condițiile pieței.
2. Definiți managementul bancar și enumerați obiectivele principale ale acestuia.

Întrebări de autoevaluare
1. Exemplu rezolvat
Precizați legătura dintre managementul bancar și managementul general.
Răspuns
Managementul bancar se supune legităților generale ale științei managementului, dar are,
în același timp, sisteme, tehnici și metode specifice, precum și modalități de conducere
adecvate.
2. De rezolvat
Enumerați condițiile specifice activității bancare

1.2 FUNCȚIILE MANAGEMENTULUI BANCAR

Funcțiile managementului în sistemul bancar se manifestă într -un cadru
specific de manifestare a funcțiilor băncilor. În acest caz, funcțiile băncilor au o
importanță deosebită, ele fiind structurate, în general, astfel:
a) funcția de intermediar principal în relația economii -investiții, hotărâtoare în
creșterea economiei;
b) funcția de protejare a resurselor financiare disponibile la un moment dat , prin
păstrare în depozite bancare;
c) funcția de transfer alfondurilor între titularii de cont, funcție prin care băncile
determină și controlează fluxurile circulației monetare scripturale.
Aceste funcții, la rândul lor, se exercită nuanțat de la bancă la bancă.
Managementul bancar, în funcție de specificul fiecărei instituții în parte, se
manifestă în condițiile în care banii și creditul devin instrumente de bază pentru
stimular ea dezvoltării economice , prin intermediul lor încurajându -se orice
fenomen pozitiv sau descurajându- se, la nevoie, tendințele ce ar putea să se
îndrepte spre realizar ea unor obiective ineficiente sau speculative.
În știința managementului sunt expuse dive rse puncte de vedere în legătură
cu funcțiile managementului. Astfel, Henry Fayol a definit cinci funcții principale:
previziunea, organizarea, comanda, coordonarea și controlul . La rândul lor Justin
Longenecker și Charles Pringle limitează la patru aceste funcții: planificarea și
luarea deciziilor, organizarea pentru performanțe eficiente, dirijarea și motivarea
și, ultima, controlul rezultatelor .
Specificitatea managementului bancar reflectată și de particularitățile
principiilor de conducere ale unei bănci ne determină să abordăm următoarele
funcții
 funcția de previziune , care presupune:
– previziunea evoluțiilor mediului economic intern (la nivel local și regional) și
extern;
– previziunea evoluțiilor fluxurilor financiare, a inform atizării și tehnologiei
comunicațiilor;  funcția de planificare , care vizează:

7 – elaborarea strategiei de dezvoltare pe termen mediu și lung;
– planificarea implementării de noi produse și servicii;
– bugetizarea și proiectarea nivelurilor profitului;
 funcția de organizare , prin intermediul căreia se urmărește:
– adaptarea permanentă a structurii organizatorice la cerințele de evoluție a
băncii;
– flexibilitatea rețelei teritoriale (deschideri, transformări sa u închideri de unități
operative );
 funcția de coordonare , urmărește:
– delegarea de sarcini;
– centralizarea informațiilor sintetice;
– organizarea în trepte a coordonării;
– monitorizarea directă la nivelul băncii;
 funcția de control , prin intermediul căreia se asigură:
– controlul respectării normelor și metodologiilor;
– controlul realizării planurilor și obiectivelor financiare și administrative;
– monitorizarea actului de control.
Fără a detalia fiecare funcție în parte, considerăm că o analiză succintă a
primelor două funcții, considerate în literatura de specialitate cel e mai importante,
este necesară.

Funcția de previziune
Funcția de previziune cuprinde ansamblul activităților prin care se
determină principalele obiective ale băncii și componentele lor, precum și
resursele și mijloacele necesare realizării acestora . Rezultatele previziunii se
împart, în funcție de orizont, grad de detaliere și obligativitate, în trei categorii
principale: prognozele, planurile și programele.
În perioada actuală, funcția de previziune se fundamentează foarte mult pe
cercetarea pieței, pe cerințele efective ale clienților, apelând la instrumente
specifice pentru aceasta, în principal la marketing.
Planificarea managerială cumulează activități de cunoaștere a locului
unde se află fiecare bancă, unde vrea să ajungă și care vor fi obiectivele.
Planificarea trebuie să fie cea dintâi preocupare a managerului bancar. Prin ea,
managerul își propune să realizeze un anumit obiectiv, mai apropiat sau mai îndepărtat de activitatea sa curentă.
Planurile pe care și le fac managerii diferă în funcție de nivelul la care
aceștia se găsesc, cât și în rap ort de natura obiectivului propus . În general , toți
managerii au planuri pe termen scurt care se referă la activitatea curentă a băncii.
Spre exemplu , președintele unei bănci își planifică să realizeze activități
manageriale curente cum ar fi: o întâlnire cu preș edinții celorlalte bănci, o
videoconferință cu dir ectorii unită ților teritoriale sau o ședință de lucru cu
executivul centralei.
Cele mai îndepărtate orizonturi ale planificării bancare sunt pe termen
mediu. Cele mai frecvente planuri sunt pe termen scurt , iar pe măsură ce se
coboară în ierarhia managerială, frecvența planurilor pe te rmen scurt și al celor cu
caracter curent se extinde.
Activitatea de planificare poate fi apreciată și în funcție de utilitatea pe
care o au planurile. Planificarea funcțională poate fi întâlnită la toate nivelurile manageriale. Fiecare bancă adoptă, în funcție de specificul său, un sistem de
planuri financiare și nefinanciare, care, în general, cuprinde:

8  planul financiar al băncii , întocmit la nivelul centrelor de a ctivitate (centrală
și unită ți teritoriale ), pentru întreaga activitate a băncii;
 bugetul de venituri și cheltuieli, întocmit de asemenea pe cele două nivele
prezentate anterior;
 planuri operaționale , care susțin și fundamentează planurile financiare și
bugetul de venituri și cheltuieli. Dintre acestea menționăm: planul de credite,
planul de at ragere a r esurselor, planul de investiții etc.
 planuri nefinanciare , care includ: planul de marketing, planul de dezvoltare a
rețelei bancare, planul res urselor umane, strategia băncii etc.
Planurile financiare și nefinanciare reprezintă instrumente impor tante ale
managementului bancar cu ajutorul cărora pot fi atinse obiectivele băncii și, deci,
performanțele așteptate.
Premisele de la care pornește un manager pot fi multiple. Unele dintre ele
sunt legate de situația internă a băncii (programe și strategii), iar alte sunt proprii
mediului extern (condiții economice, politice, legislative, de piață). O parte din aceste premise se g ăsesc sub controlul băncii (expansiunea pe o piață financiară),
iar altele scapă de sub controlul băncii (o bancă nu poate controla evoluția ratei
dobânzii pe pia ță).
Concluzia care se desprinde din cele prezentate este aceea că strategiile,
politicile, p lanurile etc. sunt părți inseparabile și interdependente ale activității
manageriale bancare, iar felul în care sunt înțelese de managerii bancari
condiționează performanțele băncii.

Funcția de organizare
Funcția de organizare este a doua funcție importa ntă a managementului
bancar, care presupune două diviziuni principale: organizarea de ansamblu a
băncii și organizarea principalelor componente ale instituției .
După definirea obiectivelor care urmează a fi realizate se impune
precizarea instituțiilor și persoanelor care le vor executa, precum și a celor care
răspund de realizarea lor. Prin intermediul organizării sunt precizate grupurile și
atribuțiile lor în rea lizarea obiectivelor propuse . În acest caz, dacă o bancă are ca
obiectiv acordarea unui credit, ea trebuie să identifice activitățile care vor concura la realizarea obiectivului propus. Această acțiune se va finaliza cu alcătuirea u nei
organigrame care va conține gruparea personalului după natura activității sau după
alte criterii.
Unul din rolurile organizării manageriale este să stabilească
departamentele care vor executa anumite genuri de activități . Definirea exactă a
conținutului unui departament are o mare importanță, întrucât în funcție de acesta
se stabilește poziția de autoritate și responsabilitate care condiționează apoi
salariul persoanelor ce- l alcătuiesc și coordonează.
Pentru orice bancă, procesul de grupare a activităților și personalului este o
condiție esențială de care depinde existența și funcționarea sa de ansamblu. Astfel,
la nivelul centralei unei bănci se pot întâlni departamente al căror scop este
coordonarea întregii activități de creditare din teritoriu. Pe de altă parte centrala mai realizează o departamentare teritorială concretizată în rețeaua de sucursale.
Sucursalele, la rândul lor, realizează o departamentare internă care se
concretizează în servicii și birouri funcționale, concomitent cu departamentarea
teritorială concretiza tă în agenții și puncte de lucru .
Departamentarea bancară este un proces destul de complex și nu chiar
atât de ușor de r ealizat, deoarece impune luarea în considerare a mai multor

9 criterii, pentru a da funcționalitate unei bănci dar și sistemului bancar în toată
amploarea sa.
Autoritatea reprezintă dreptul de a lua măsuri sau direcționa acțiunile
lucrătorilor bancari pentru a atinge obiectivele băncii.
Responsabilitățile vizează obligația de a îndeplini un anumit rol, funcție
sau sarcin ă atribuită sau acceptată de o persoană care ocupă o anumită poziție în
cadrul băncii.
Cerințele manageriale se structurează astfel încât să satisfacă în mod
diferențiat cele trei niveluri de competență distincte:
 conducerea la nivel superior;
 conducerea la nivel mediu;
 conducerea la nivelul de bază.
Managerii la nivel superior sunt reprezentați de un număr redus de
persoane ( președinte, vicepreședinți ș.a.), care stabilesc obiectivele pe termen
lung, strategia globală, politicile operaționale etc. și urmă resc performanțele
generale ale băncii. Activitatea managerială pentru acest nivel presupune:
• elaborarea strategiei băncii, a planurilor de implementare și a politicilor
elaborate pentru realizarea acestora;
• fundamentarea politicilor generale prin sistemul planificării băncii concretizat
în planurile financiare și nefinanciare;
• avizarea rapoartelor de gestiune, a bilanțurilor contabile și a conturilor de
profit și pierderi;
• organizarea băncii;
• angajarea băncii în relațiile cu alte instituții și bănci din ța ră și străinătate;
• asigurarea întregului proces decizional pentru toată gama de activități bancare.
Managerii la nivel mediu sunt directorii de departamente, direcții,
comitete etc. ). Ei au răspunderea implementării politicilor și planurilor
operaționale elaborate de prima categorie de manageri și de supraveghere a
modului de manifestare a managerilor la nivelul de bază.
Managerii la nivel de bază supraveghează și coordonează activitățile
personalului operativ, asigurând îndeplinirea activităților de zi cu zi ale băncii.
Managementul băncii la nivelul mediu și de bază acoperă întreaga
activitate bancară, cea mai importantă fiind cea de gestionare a activelor și
pasivelor băncii, respectiv a bilanțului băncii, la care se pot adăuga: resursele
umane, produsel e și serviciile oferite de bancă reflectate în activitatea de
marketing, admi nistrarea băncii, riscul bancar etc.
În general, structurile organizaționale sunt prezentate sub formă de
piramide ierarhice . Diferitele straturi ale piramidei reprezintă niveluri de
responsabilitate și comunicare, în care cele inferioare raportează rezultatele către
cele superioare și există o comunicare bidirecțională în sus și în jos de -a lungul
fluxului de comandă. Aceste niveluri realizează o importantă funcție de filtrare ,
dând posobilitatea fiecărei unități de a se ocupa de aspectele și problemele
corespunzătoare nivelului lor.

10
Structura organizațională t rebuie astfel concepută încât să funcționeze
eficient în raport cu caracteristicile importante ale băncii cum ar fi misiunea băncii,
dimensiunea, logistica, mărimea rețelei etc.
În activitatea unei bănci factorul uman este determinant. El reprezintă
punctul cheie al activității bancare, prin implicațiile pe care le are asupra
întregului mecanism managerial.
Profesionalismul bancar , ca o componentă importantă a managementului
banc ar, trebuie să- și ia locul firesc în metodologia de lucru , dar și în conștiința și
practica bancherilor. Comportamentul profesional al băncilor și al lucrătorilor
bancari implică trei componente, considerate ca obligații fundamentale: discreția față de cli enți; prudența în activitate; secretul profesional.
Capacitatea băncilor de realizare a obiectivelor și a funcțiilor prezentate
anterior este influențată de mediul în care își desfășoară activitatea.

Test de evaluare
1. Precizați co nținutul funcției de coordonare.
Răspuns
Funcția de coordonare, urmărește: delegarea de sarcini; centralizarea informațiilor sintetice;
organizarea în trepte a coordonării; monitori zarea directă la nivelul băncii.
2. Descrieți conținutul sistemului de planuri financiare și nefinanciare pe care îl
adoptă fiecare bancă, în funcție de specificul său .

Întrebări de autoevaluare
1. Exemplu rezolvat
Descrieți managementul băncii la nivel mediu și de bază .
Răspuns
Managementul băncii la nivelul mediu și de bază acoperă întreaga activitate bancară, cea
mai importantă fiind cea de gestionare a activelor și pasivelor băncii, respectiv a bilanțului
băncii, la care se pot adăuga: resursele umane, produsele și serviciile oferite de bancă
reflectate în activitatea de marketing, admi nistrarea băncii, riscul bancar etc.
2. De rezolvat
Descrieți succint p rofesionalismul bancar .

management
superior
management la nivel mediu
management operațional

11 1.3 MEDIUL BANCAR

Caracteristicile mediului bancar
Banca nu are o existen ță izolată, ea își desfășoară activitatea într -un
context economic și social mai larg și interacționează cu acesta într -o serie de
modalități complexe. Conducerea unei bănci reprezintă o sarcină solicitantă
datorită circumstanțelor externe și evenimentelor care sunt în continuă schimbare
și care de multe ori au un impact puternic asupra băncii.
De aceea este imposibil să conduci o bancă fără o imagine clară asupra
mediului în care aceasta își desfășoară activitatea precum și asupra modului în
care banca interacționează cu mediul .
Conectarea dinamică a băncii la mediul economico -social constituie în
cele mai multe cazuri cheia succesului în afaceri, pe baza cunoașterii
componentelor și a factorilor exogeni și endogeni care influențează mediul ambiant, banca , adoptând un comportament activ, creativ față de dinamica ei
continuă , poate să-și stabilească strategiile prin care să beneficieze de influența
pozitivă a mediului, să ia măsuri de contracarare a influențelor negative și chiar să intervină pent ru modificarea incidențelor lui, să -și asigure adaptarea operativă a
activității desfășu rate la cerințele pieței, ale consumatorului.
Un management bancar performant trebuie să fie generator de inițiative
eficiente, subordonate satisfacerii cerințelor clienților, angajaților, acționarilor,
realizării obiectivelor băncii în ansamblul lor. Pentru aceasta , știința
managementului prezintă o diversitate de metode, tehnici și instrumente care pot fi
aplicate în multe sfere ale activității economice și, implicit, în activitatea bancară.
Dintre acestea, cu aplicabilitate și în activitatea bancară, mai semnificative
sunt următoarele: managementul prin obiective , managementul prin rezultate ,
managementul participativ , metoda normativă, metoda Delphi , managementul
prin colaborare (modelul Harzburg) etc.
Specificitatea activității bancare impune însă adaptarea acestor metode și
instrumente la mediul bancar. În acest context, cunoașterea mediului în care banca își desfășoară activitatea devine un obiectiv principal al managementului
bancar .

Definirea mediului bancar
Mediul bancar poate fi înțeles ca un complex de factori interni și externi
care influențează desfășurarea activității bancare și , implicit, managementul
bancar .
Mediul intern al băncii, format din ansamblul factorilor interni, vizează:
 personalul băncii și profesionalismul bancar;
 conducerea și organizarea băncii;
 cultura organizațională ;
 logistica băncii etc.
Mediul extern cuprinde acele aspecte care nu pot fi controlate direct,
reprezentând cele mai importante restricții ale activității bancare. Mediul extern
este un complex de factori extr inseci băncii care asigură contextul desfășurării
activității, influențează activitatea și interacționează cu banca.
Factorii externi pot a fecta obiectivele urmărite de bancă, obținerea
resurselor financiare, materiale și umane, deciziile și modul de desfășurare a activității bancare.
În analiza mediului extern trebuie luați în considerare următorii factori:
 legislativi: legislația bancară, a muncii etc. ;

12  economici: rezultatele generale ale economiei în raport cu unii indicatori
macroeconomici , cum ar fi creșterea economică, rata inflației, cursul de schimb;
 politici: politicile guvernamentale influente care nu se concretizează în acte
norm ative ;
 sociali: nivelul de trai, comportamentul consumatorilor;
 etici: onestitatea și confidențialitatea;
 tehnologici: progresul tehnologic și informatizarea;
 concurențiali : produse și servicii, nivelul ratei dobânzii și al comisioanelor,
notorietatea băncii etc.

Mediile în care băncile își pot desfășura activitatea pot fi :
 stabile , adică relativ neschimbătoare și previzibile;
 instabile , adică se pot schimba într -un mod rapid și imprevizibil .
T. Burns și G.M. Stalker au descoperit că rata schimbării mediului unei
organizații (bănci) are un aspect profund asupra multora dintre aspectele sale fundamentale, spre exemplu structura băncii, alegerea pro duselor și serviciilor,
rețeaua etc. De asemenea, ei au descoperit că ex istă o tendință generală a mediilor
de a deveni mai instabile.
Mediile instabile sunt caracterizate de:
 un număr mare de factori ca re afecte ază organizația;
 diferite tipuri de factori de influență;
 interacțiunea complexă dintre acești factori, precum și dintre factorii
individuali și organizație;
 imprevizibilitate;
 o rată rapidă de schimbare.
Conducerea băncilor în medii instabile este o activitate dificilă deoarece
banca, mai mult decât oricare altă organizație este vulnerabilă la schimbările imediate, imprevizibile care își pot avea originea în cele mai diferite domenii.
Mediul bancar din România este unul instabil , iar băncile trebuie să țină
pasul cu schimbările rapide din economie și societate. Un mediu instabil ar putea
produce următoarele efecte asupra managementului bancar:
 conștientizarea și înțelegerea mai profundă a mediului;
 încercările sporite de a anticipa schimbările;
 un accent mai mare asupra capacității managerilor de la toate nivelurile de a
învăța și de a se adapta;
 creșterea capacității de a reacționa eficient la schimbare. banca factori
concurențiali factori
legislativi
factori
etici factori
politici
factori
economici
factori
tehnologici
factori
sociali

13 Analiza mediului bancar
Pentru a putea desfășura o activitate cât mai eficientă, băncile trebuie să
înțele agă foarte bine mediul în care își desfășoară activitatea. În literatura de
specialitate sunt cunoscute mai multe metode de analiză a mediului , dintre acestea
ne vom opri , în continuare , la două metode, apreciate ca fiind mai utile:
 analiza SWOT;
 modelul celor "cinci forțe" al lui Porter .
Aceste metode de analiză depind de modul în care banca este conștientă de
factorii de mediu și de culegerea informațiilor despre aceștia. Numită și " scanarea
mediului " analiza mediului bancar constituie o activitate impor tantă pentru
manageri .

Analiza SWOT
Analiza SWOT, datorită utilizării ge neralizate , se impune ca unul din
instrumentele cele mai impo rtante de analiză a mediului bancar .
Model ul SWOT folosit, de regulă, de conducerea superioară, permite
băncii să analizeze relația cu mediul său în raport cu propriile sale:
• puncte tari – strenghts ;
• puncte slabe – weaknesses ;
• oportunități – opportunities ;
• amenințări – threats .
Analiza SWOT, utilizâ nd tehnici de chestionare, abordând, deci,
investigator activitățile analizate, permite, pe de o parte, ordonarea informațiilor
nefinanciare și financiare după anumite criterii și reguli, iar pe de altă parte, o
analiză strategică care impune conducerii băncii luarea în considerare și evaluarea
fiecărui aspect care influențează sau poate influența activitatea bancară. Poate fi
prezentată sub forma unei matrici cu patru cadrane astfel:

PUNCTE TARI
PUNCTE SLABE

OPORTUNITĂȚI

AMENINȚĂRI

Punctele tari – Strenghts reprezintă fundamentul care asigură dezvoltarea
și expansiunea băncii. În această categorie pot să intre următoarele: o bună
reputație a băncii, o cotă de piață solidă, o rețea bancară dezvoltată, un portofoliu de clienți diversificat și bine seg mentat, o gamă largă de produse și
servicii bancare, rate ale dobânzii competitive, o politică de creditare prudentă și
sănătoasă cu puține credite neperformante, un personal bine pregătit, o rețea
mare de bănci corespondente etc.
Punctele slabe – Weaknesses evidențiază dificultățile și disfuncționalitățile
activității bancare care vor trebui soluționate. Acestea pot fi: o gamă redusă de
produse și servicii bancare, o rețea de unități operative slab dezvoltată, lipsa unei
strategii de marketing, o or ganizare defectuoasă, un personal instruit
necor espunzător, o logistică precară etc.
Oportunitățile – Opportunities reprezintă elemente conjuncturale
favorabile p e care banca le poate valorifica pentru a -și consolida și dezvolta
activitatea. Aici putem include: dezvoltarea unei baze de clienți noi ( ca urmare a
dezvoltării sectorului IMM -urilor sau a profesiilor liberale) , promovarea unor noi

14 produse și servicii bancare care pot să atragă clienți i, alianțe strategice și
colaborări c u bănci corespondente puternice etc.
Amenințările – Threats sunt, de asemenea, elemente conjuncturale, cu o
probabilitate mai mică sau mai mare de realizare, care nu trebuie ignorate
deoarece sunt generatoare de riscuri și de pierderi potențiale. Acestea pot fi: apariția unor noi bănci, intensificarea concurenței pentru o anumită parte din
clientelă, promovarea unor dobânzi mai avantajoase din parte marilor bănci sau a băncilor străine .
Observăm că factorii S și W ai SWOT pun accent pe aspectele intrinseci,
provenite din mediul intern, în timp ce O și T pun accent pe aspectele extrinseci,
provenite din mediul extern.
Importanța analizei SWOT rezidă în faptul că înlătură tendința unor
manageri de a prezenta doar partea pozitivă a activității bancare și care consideră că punctele slabe sau amenințările sunt elemente ce trebuiesc evitate pentru a nu
afecta situația de ansamblu a băncii.

Modelul celor "cinci forțe" al lui Porter
Această metodă de analiză a mediului a fost concepută de Michael Porter,
profesor la Harvard, SUA, și presupune analiza mediului în raport cu cinci factori
de influență cheie în mediul organizație i: clienți, furnizori, substituenți posibili
pentru produsele și serviciile organizației, intensitatea concurenței existente și
amenințarea din partea noilor competitori .
În opinia lui Porter, există pr incipii universale generale care se aplică
fiecăreia dintre aceste cinci forțe.
Dacă clienții unei organizații au putere de negociere, atunci ei o vor folosi
pentru a obține reducerea prețurilor (reducând astfel profiturile).
Dacă furnizorii au putere de negociere, ei o vor folosi pentru a încerca
mărirea prețurilor pe care le încasează pentru produsele și serviciile lor. Pentru
bănci acest principiu este cu atât mai important cu cât furnizorii sunt cei de la care
sunt atrase fondurile băncii (persoane fiz ice și juridice).
Dacă există substituenți pentru produsele sau serviciile unei organizații,
dreptul de opțiune pe care acesta îl dă clienților va conduce la reducerea prețurilor pe care organizația le poate percepe (reducând profiturile).
Dacă există o concurență puternică pe piață, aceasta va obliga organizația
să acționeze în modalități care pot avea ca efect reducerea profiturilor.
Dacă pe piață intră noi competitori ei vor încerca să- și apropie un segme nt
de piață al organizației reducând profiturile .
Modelul pune accent pe factorii concurențiali din mediul organizației, iar
principiile enunțate reconsideră legile concurenței dintr -o economie de piață. Din
moment ce organizația cunoaște care sunt cele mai puternice forțe din mediul său specific, aceasta poate să găsească modalitățile de slăbire a put erii acestor forțe,
astfel întărindu- și propriul său avantaj competitiv.
Analiza de mediu este o etapă preliminară deosebit de importantă care
ajută băncile în formularea strategiilor , astfel băncile pot î ncerca să prevadă și să
se pregătea scă pentru evoluțiile viitoare ale mediului.
Există două modalități importante în care băncile pot interacționa cu
mediile lo r, respectiv prin adaptarea la mediu sau prin influențarea sau controlarea
elementelor de mediu.
Prima modalitate – adaptarea la elementele mediului – presupune
adaptarea strategiei, structurii, culturii, stilului managerial, tehnologiei unei bănci

15 în scopul unei mai bune compatibilități cu mediul (restructurare a activității,
informatizarea).
Băncile pot să încerce să influețeze mediul lor pentru al schimba într -o
manieră care să le ajute . Această abordare proactivă poate conduce de multe ori
la schimbări mici dar semnificative ale mediului extern de pe urma cărora băncile
pot profita (dialogul și cooperarea cu organismele de reglementare, apartenența la
organizații profesionale, lobby -ul politic etc.).
Optimizarea interacțiunii băncii cu mediul extern se realizează prin luarea
deciziei asupra modului în care doresc să -l influențeze și prin planificare a unei
strategii în acest sens .

Test de evaluare
1. Caracterizați mediul bancar din România și precizați afectele asupra
managementului bancar .
Răspuns
Mediul bancar din România este unul instabil, iar băncile trebuie să țină pasul cu
schimbările rapide din societate. Un mediu instabil ar putea produce următoarele efecte
asupra managementului bancar: conștientizarea și înțelegerea mai profundă a mediului;
încercările sporite de a anticipa schimbările; un accent mai mare asupra capacității
managerilor de l a toate nivelurile de a învăța și de a se adapta; creșterea capacității de a
reacționa eficient la schimbare.
2. Descrieți conținutul conținutul analizei SWOT.

Întrebări de autoevaluare
1. Exemplu rezolvat
Care este importanța analizei SWOT ?
Răspuns
Importanța analizei SWOT rezidă în faptul că înlătură tendința unor manageri de a prezenta
doar partea pozitivă a activității bancare și care consideră că punctele slabe sau
amenințările sunt elemente ce trebuiesc evitate pentru a nu afecta situația de ans amblu a
băncii.
2. De rezolvat
Descrieți modalitățile prin care băncile pot interacționa cu mediile lor.

1.4 STRATEGIA BANCARĂ

Considerații generale privind strategia bancară
Strategia reprezintă un proces complex, care unește obiective, activități și
decizii privind direcția de orientare a eforturilor, căile de urmat, politicile și
instrumentele folosite pentru realizarea unui obiectiv final, într -o perioadă de
timp determinată.
Atunci când o bancă își determină strategia pe termen scurt, mediu și lu ng
și, pe această bază, politicile de implementare în activitate a diverselor
componente strategice și de promovare a mijloacelor de realizare în mediul extern, baza (obiectivul fundamental) de la care se pornește este nivelul maxim al profitului posibil d e realizat în condițiile concrete ale mediului economic și cu
condiția minimizării riscului .
Deși criteriu de bază, profitul nu este singurul factor de care băncile
trebuie să țină seama la stabilirea poli ticii lor pe diverse termene . Ele trebuie să
asigu re un echilibru activ între profitabilitate, lichiditate, solvabilitate și risc .

16 Băncile acționează în condiții de incertitudine, atât în domeniul resurselor
care nu au, spre deosebire de entitățile nonbancare, o stabilitate cuantificabilă, cât
mai ales în domeniul plasamentelor, care conțin un factor de risc prin natura lor. Cu cât un plasament este mai profitabil, cu atât el este în principiu mai riscant. De
asemenea, în cazul plasamentelor cu un termen lung riscul este mai mare.
Prin urmare, cu cât strategia are un termen mai lung cu atât mai redusă
este probabilitatea ca nivelul pr opus al profitului să se realizeze . În consecință , în
elaborarea unei strategii realiste pe termen lung se iau ca obiective elementele de dezvoltare care să conducă, pe de o parte, la realizarea unei creșteri rezonabile a profitului, iar pe de altă parte, să se poată cuprinde evoluții variabile, ajustabile în
funcție de conjunctura viitoare.
Strategia bancară se caracterizează prin aceea că definește ansamblul de
componente care precizează:
 locul pe piață (cota de pia ță), poziția băncii în cadrul sistemul ui
bancar local din punct de vedere al mărimii, relației cu competitorii, derulării unor proiecte interne sau externe viabile, pe baza acestor evoluții efectuându -se
comparații cu băncile concurente;
 relațiile cu organismele financiar –bancare interne și internaționale și
relațiile de corespondență cu bănci străine ;
 produsele și serviciile bancare sunt avute în vedere de la lansare,
promovare, perfecționare și sunt urmărite în corelație cu principalii clienți urmărindu- se să se întărească relația băncii cu clienții și realizarea nivelului
planificat al profitului;
 consolidarea celor patru piloni pe care se bazează activitatea bancară:
tehnologia informațională; investițiile ; rețeaua de unități teritoriale
(infrastructura) ; personalul bancar ;
 managementul ocupă de asemenea un loc central în strategia bancară
sub aspectul gestionării riscului în activită țile bancare și obținerii unui profit
ridicat ;
 prevederea unor alternative strategice de dezvoltare, de penetrare pe
piață și de contracarare a concurenței.
Implementarea strategiei va consta în mobilizarea resurselor necesare și
direcționarea acestora pentru realizarea scopului propus. Natura implementării
este relevată sintetic de întrebările esențiale la care trebuie să se răs pundă încă de
la început : cine, ce, cum trebuie să facă pentru transpunerea în practică a ceea ce
s-a formulat. Răspunsurile vor indica persoanele sau entitățile structurale ale
băncii care trebuie să execute anumite activități și să îndeplinească anumite sarcini, vor menționa activitățile care sunt necesare pentru obținerea schimbărilor dorite și
cum trebuie acționat.
Orizontul de timp necesar pentru aprecierea rezultatelor unei strategii
este de câțiva ani , dar implementarea strategiei se cere supravegheată în
permanență. Acest lucru înseamnă posibilitatea recunoașterii apariției unei
tendințe de îndepărtare de la poziția sau traiectoria dorită și posibilitatea intervenției corective în timp util.

Modele și strategii bancar e
În condițiile secolului XXI, procesul de fundamentare a st rategiei ia în
considerare tendințe le înregistrate în evoluția economică și soc ială determinate de
fenomenul de globalizare, de performanțele te hnologice și de know how, de criza
economică și financiară globală.
Analiza sistemelor bancare naționale evidențiază că acestea sunt foarte
diferite și se constituite dintr -o mare varietate de instituții, cu precădere în cadrul
spațiului financiar european.

17 În sens larg, băncile au două alternative de fundamentare a strategiilor de
dezvoltare în raport cu a mploarea activității desfășurate (obiective corporative):
 pe de o parte, ele pot opta pentru o dezvoltare limitată la nivel național;
 pe de altă parte, pot viza o strategie de dezvoltare pe piețele externe.
Strategia de dezvoltare pe plan național. Anumite bănci se axează pe
strategii privind dezvoltarea pe plan național, acestea neavând ambiții de
expansiune pe piețele străine fie pentru că nu găsesc oportunitățile unei asemenea
dezvoltări, fie nu au resursele necesare susținerii unei asemenea polit ici. Din acest
motiv ele se dezvoltă în principal pe plan național, ceea ce nu exclude desfășurarea de activități și în străinătate, printr -o rețea de corespondenți sau prin
birouri de reprezentare prin libera prestare a serviciilor, fără prezența fizică a unor
unități. Pentru a se dezvolta pe plan național o bancă poate avea două tipuri de strategii: să devină o bancă universală sau să devină o bancă specializată.

Banca universală este forma de organizare care oferă un ansamblu de
produse și servicii banc are pentru o gamă largă de clienți, această formă fiind
luată în prezent de un mare număr de bănci. Banca universală presupune existența unei rețele bancare, care este singura metodă ce permite distribuirea întregii game de produse și servicii bancare. De asemenea, rețeaua nu este doar o sursă de
oportunități, ci și o sursă de creare a costurilor legate de funcționarea acestora. Printre oportunitățile existenței unei rețele bancare sunt și: capacitatea de retragere a resurselor financiare la costuri avantaj oase; o capacitate mai bună de a răspunde
cu promptitudine la nevoile clienților; o metodă ce permite distribuirea ansamblului de produse și servicii bancare.

Băncile care aplică strategia specializării pe plan național pot pleca de la
ideea că o bancă ( mai ales cele de talie mică și mijlocie) poate cu greu să
deservească toate categoriile de clientelă sau să aibă o întreagă gamă de produse și servicii bancare. Astfel , băncile se concentrea ză asupra unor obiective reduse
pentru realizarea cărora își vor concentra toate eforturile, ele putând obține rezultate mai bune fie prin costul mai redus al produselor și serviciilor bancare, fie prin îmbunătățirea calității acestora în raport cu concurența.

Astfel băncile se pot specializa fie pe anumite produse, fi e pe o anumită
gamă de clienți: în primul caz , banca nu va realiza decât un tip sau o gamă limitată
de produse, iar în cel de -al doilea , banca nu va deservi decât o gamă specifică de
clienți cărora le va oferi ansamblul produselor și servici ilor de care au nevoie în
condiții de costuri minime și de o calitate optimală.
Această tendință de specializare s -a datorat și faptului că persoanele fizice
și companiile caută servicii de foarte bună calitate, servicii pe care doar băncile specializate le pot oferi cu succes. Strategia băncilor specializate este aplicată în
special de băncile de talie mică și medie care, de altfel , nu au în mod real alte
soluții. Astfel ele se pot specializa fie pe anumite segmente de clientelă (persoane fizice, IMM -uri) fie pe anumite produse și servicii bancare (credit de consum,
produse de economii, consiliere financiară , inginerie financiară).

Strategia de dezvoltare pe piețele externe. Deși activitatea bancară pe
plan național ocupă un loc prioritar, pre zența pe alt e piețe a devenit pentru unele
bănci indispensabilă, acestea nedorind să renunțe la oportunitățile pe are le oferă
aceste extinderi, dar nici să renunțe la susținerea companiilor naționale în activitatea de export. O bancă are la dispoziție două strategii de dezvoltare pe
piețele externe: de a deveni o bancă universală sau de a deveni o bancă
specializată.
Strategia de bancă universală multinațională este strategia marilor bănci,
puține instituții având capacitate efectivă să achiziționeze sau să instaleze o rețea
de sucursale în alte țări. În practică, extinderea acestor bănci se realizează în

18 special prin preluări de participații sau fuziuni între marile bănci universale
naționale.
Strategia băncii specializate multinaționale este aplicată m ai ales de
băncile de mărime mică și mijlocie , deși doar o parte din acestea au capacitatea
reală de a dezvolta o astfel de strategie pe plan extern. Ele sunt specializate pe
plan extern asupra unui anumit produs sau serviciu bancar sau a unui segment particular de clientelă.
Retail banking și wholesale banking. Două modele alternative de
dezvoltare strategică s-au impus în ultima perioadă: retail banking și wholesale
banking, care nu se exclud, dar presupun abordări diferite în ceea ce privește
operațiunile bancare: activitatea de retail vizând persoanele fizice și IMM -urile,
(care trebuie delimitate cât mai exact pe diferite segmente de clienți: persoane active, pensionari, elevi, stude nți, liber profesioniști, medici, afiliați ai unor
cluburi, ligi, asociații profesionale, sportivi; zone geografice, rurale, urbane,
sărace, mai dezvoltate etc., fiecărui segment de clienți trebuind să i se adreseze
anumite tipuri de servicii ș i produse bancare, dar existând totodată și servicii și
produse ce se adresează în egală măsură tuturor), în timp ce activitatea de gros are
în vedere marile companii, instituții financiare și guvernele.
Activitatea bancară cu persoanele fizice este destul de rentabilă datorită
riscului mai redus decât în cazul persoanelor juridice și a volumului mare de servicii (operațiuni de casă și de cont) pentru care se încas ează imediat
comisioane, deci fără risc de neplată. Orientare a băncilor către sectorul
persoan elor fizice pune un accent deosebit pe creditele de consum care satisfac
multiple cerințe ale persoanelor fizice, ce nu pot fi realizate imediat cu resursele de care dispun acestea. Creditul de consum este specific și țărilor dezvoltate și celor în curs de dezvoltare cu diferența că în prima categorie orientarea este către
creditul imobiliar, iar în a doua către creditul pentru trezorerie, bunuri casnice, mobilier, autoturisme, echipamente de încălzire, sau climatizare și într -o măsură
mai mică pentru cumpă rări sau construcții de locuințe.
Activitățile bancare en gros se referă preponderent la operațiuni de
intermediere și viz ează un număr mic de tranzacții dar cu valoare financiară mare.
De asemenea, spre deosebire de activitatea de retail nu sunt dependente de existența unei rețele de sucursale. În esență, activitatea bancară en gros se referă la
finanțarea pe scară largă și își are originea în expansiunea industrială și
comercială din țările occidentale. Dezvoltarea modelului sistemului bancar en
gros a apărut inițial ca urmare a cerințelor din SUA, Marea Britanie, Germania și Franța pentru furnizarea de fonduri importante, la rate de dobândă competitive.
Modelul băncii virtuale. Evoluția tehnologiei a afectat relația dintre bancă
și clienți, ceea ce se poate evidenția prin modelul băncii la distanță, care recurge
la o serie de instrumente bazate pe tehnologie și informatică, prin care se
efectuează, în p rincipal, trei categorii de operațiuni bancare: gestionarea
mijloacelor de plată, distribuirea de credite, gestionarea economiilor. În eforurile permanente ale băncilor de a atrage noi clienți, tehnologiile de inform atică și
comunicare au jucat un rol important, conducând la modelul băncii virtuale. În context ul actual , reuș ita băncilor pune accent tot mai mult pe noile
tehnologii, a căror dezvoltare modifică regulile concurenței, în sensul că favorizează operațiunil e de compensare directă dintre firme, ceea ce diminuează
fluxurile din sistemul bancar. De asemenea, modelul băncii virtuale a majora t
viteza de transfer a fondurilor și a redus volumul intermedierii financiare propriu –
zise.

19 Test de evaluare
1. Locul pe piață (cota de pia ță) este o componentă a strategiei bancare. Ce vizează
această componentă?
Răspuns
Locul pe piață vizează poziția băncii în cadrul sistemului bancar local din punct de vedere al
mărimii, relației cu competitorii, derulării unor proiecte interne sau externe viabile, pe baza
acestor evoluții efectuându -se comparații cu băncile concurente.
2. Ce este banca universală?

Întrebări de autoevaluare
1. Exemplu rezolvat : Explicați strategia de bancă universală multina țională
Răspuns
Este strategia marilor bănci, puține instituții având capacitate efectivă să achiziționeze sau
să instaleze o rețea de sucursale în alte țări. În practică, extinderea acestor bănci se
realizează în special prin preluări de participații sau fuziuni între marile bănci universale
naționale.
2. De rezolvat
Descrieț i modelul băncii la distan ță.

REZUMAT

În această primă parte am prezentat ideile de bază, introductive, ale
managementului bancar, s -a prezentat definiția managementului bancar:
managementul bancar este forma de conducere, coordonare, monitorizare și control
proprie activității bancare ce are ca obiectiv principal stabilirea strategiilor și tacticilor
băncii de creștere a profitabilității pe termen scurt, mediu și lung în condiții de risc
minim , și obiectivele principale ale acestuia:
 optimizarea activelor și pasivelor în vederea creșterii profitabilității și,
 identificarea posibilităților de diminuare a riscurilor.
Am prezentat funcțiile managementului bancar și am detaliat funcția de
previziune și de organizare și am accentuat faptul că mediul în care băncile își
desfășoară activitatea influențează capacitatea băncilor de realizare a obiectivelor
și a funcțiilor prezentate.
Apoi, am luat în discuție mediul bancar, care
poate fi înțeles ca un com plex de factori interni și externi care influențează desfășurarea
activității bancare și, implicit managementul bancar și am prezentat instrumentele de
analiză a mediului bancar punând accentul pe analiza SWOT și modelul celor cinci
forțe al lui Porter.
In final, am trecut în revistă strategia bancară și am prezentat în sinteză
principalele modele de organizare bancară .

20 Partea a II a

BĂNCI ȘI SISTEME BANCARE

Conținut:
 Sistemul bancar. Considerații generale
 Tipuri de bănci. Băncile centrale
 Băncile universale și băncile specializate
 Sistemul bancar românesc. Caracterizare generală

Obiectivele procesului de studiu:
 înțelegerea noțiunii de sistem bancar, a structurii și caracteristicilor
acestuia
 prezentarea băncilor centrale, a funcțiilor și a conducerii acestora
 explicarea modului în care băncile universale diferă de băncile
specializate
 cunoașterea caracteristicilor și operațiunilor băncilor de afaceri, băncilor
cooperatiste, caselor de economii, băncilor străine
 cunoașterea principalelor ca racteristici ale sistemului bancar românesc
 Timpul alocat temei: 3 ore
 Bibliografie recomandată
 Spulbăr, C. – Management bancar, Editura Sitech, Craiova, 2008
 Spulbăr, C., Ni țoi, M., – Sisteme bancare comparat e, Editura Sitech,
Craiova, 2012
 De Coussegues, S. – Gestion de la banque, III -eme edition, Editura Dunod,
Paris, 2002
 Ionescu, L. – Băncile și operațiunile bancare, Editura Economică,
București, 1996
 Institutul Bancar Român – Management bancar, vol. I și II,
2004

2.1 SISTEMUL BANCAR. CONSIDERAȚII GENERALE
Din multitudinea de sisteme ce definesc existența unei națiuni la un
moment dat și care se întrepătrund și intercondiționează în procesul evoluției
acesteia, sistemul economic are un rol determinant, iar în cadrul acestuia, sistemul
financiar -bancar reprezintă o componentă principală fără de care, practic,
economia modernă nu- și poate exercita rolul și funcțiile.
Un sistem financiar -bancar viabil permite unei economii să -și exploateze
la maximum potențialul de creștere prin asigurar ea finanțării oportunităților de
investire, la costuri minime. Astfel, o economie solidă și dinamică are nevoie de
un sistem financiar -bancar capabil să canalizeze economiile către agenții
economici care au posibilitatea de a efectua investiții productive. Structurile și funcțiile sistemelor financiare din diferite țări sunt complexe.
Există sisteme financiare bazate pe bănci și sisteme financiare bazate pe piața
financiară. Spre exemplu, creditul bancar este sursa principală de finanțare pentru
majoritatea firmelor europene, în timp ce piețele financiare joacă un rol mai important pentru companiile nord- americane.

21 Sistemele fin anciar -bancare au fost intens influen țate în ul timele 2 – 3
decenii de globalizare . Integrarea pe plan mondial și mobilitatea crescută a
capitalului au determinat un grad înalt de expunere a sistemului financiar -bancar
la schimbările intervenite în percepția investitorilor. În plus, legăturile comercia le
și financiare pe plan internațional au intensificat transmisia transfrontalieră a
șocurilor. Globalizarea influențează și băncile centrale în cele două funcții
principale ale acestora: stabilirea politicii monetare și asigurarea stabilității financiare.
Stabilitatea financiară, situația în care sistemul financiar -bancar
funcționează eficient și este capabil să reziste unor șocuri economice și financiare relativ ample, reprezintă o premisă pentru o creștere economică susținută, pe baze neinflaționiste. Prin urmare, menținerea stabilității financiare este o preocupare
importantă a băncilor centrale și a autorităților de supraveghere a sectorului financiar pe plan mondial. Stabilitatea financiară constituie și o provocare permanentă, în mare parte datorită ritmului rapid al inovațiilor și evoluției
structurale continue a sistemelor financiare

Definirea sistemului bancar
Desemnând ansamblul coerent al diverselor categorii de bănci cu capital
autohton sau străin, de stat sau privat, precum și combinații ale acestora ce își
desfășoară activitatea pe teritoriul unei țări , sistemul bancar răspunde
necesităților fiecărei etape de dezvoltare economică și socială. El reprezintă veriga
de legătură între deținătorii de capitaluri (persoane fizice și juridice) și eco nomia
reală care are nevoie de aceste capitaluri pentru funcționare și dezvoltare.
Este, în același timp, depozitarul credibil al economiilor care se formează
în societate și intermediarul principal între creditori și debitori în stingerea datoriilor . În această viziune, sistemul bancar trebuie să se afle permanent în
relație de parteneriat cu economia și viața reală a societății în sensul organizării și stimulării procesului de economisire și a celui de investire. Sistemul bancar ocupă, deci, o poziție de o importanță deosebită pentru progresul societății în ansamblul său. Sistemul bancar trebuie să asigure cadrul care să dea posibilitatea
mobilizării tuturor fondurilor bănești disponibile în economie și orientarea lor temporară, pe perioade mai lungi s au mai scurte, către activități economice, în
mod prioritar spre cele productive . Rolul și importa nța băncilor în economie a
crescut continuu pe măsura amplificării fluxurilor financiare naționale și mondiale,
ca o consecință a dezvoltării generale a societății umane. Avântul tehnologiei și mijloacelor de comunicație au amplificat rolul băncilor în circulația resurselor monetare, pe de o parte, și, pe de altă parte, de principali finanțatori ai investițiilor în economie.

Structura sistemului bancar
Structura sistemului bancar aferent unei țări vizează: pe de o parte cadrul
instituțional, format din banca centrală și băncile comerciale și alte instituții bancare specializate, îndeplinind rolul de intermediar principal în relația economii – investiții, iar pe de altă parte, cadrul juridic format din ansamblul
reglementărilor care guvernează activitatea bancară, acționând hotărâtor în crearea și funcționarea unui sistem bancar performant, întrucât încrederea în sistemul bancar poate deveni reală numai pe fundalul unei legislații corespunzătoare,
racordată la realitățile fiecărei economii și la principiile și standardele internaționale, ținând seama de caracterul deschis, spre exterior, al sistemului bancar.

22 Soliditatea sistemului bancar și credibilitatea acestuia depind, astfel, de o
serie de variabile din mediul economic, din economia reală, care se află sub
influența performanțelor structurilor de conducere, la rândul lor influen țate de:
 zona politicului, cu autoritatea lui asupra calității legislației și asupra
performanțelor economiei reale, stabilității și competitivității acesteia;
 zona internă a sistemului bancar, adică managementul bancar.

Caracteristicile sistemelor bancare
Sistemele bancare s-au dezvoltat și au progresat continuu, de -a lungul
timpului. Multe modificări ale sistemelor bancare au avut loc pe parcurs, iar altele vor avea loc în continuare, în concordanță cu noile tehnologii și cu cerințele clienților, astfel:
 concentrarea acti vității bancare , reflectată prin ponderea deținută de
principalele bănci în totalul sistemului bancar și prin diminuarea numărului de bănci în totalul acestuia;
 gradul ridicat de bancarizare , vizând un înalt nivelul de dezvoltare al
sistemului bancar;
 accelerarea operațiunilor de restructurare bancară, în cadrul acestora fiind
incluse fuziunile și achizi țiile , operațiunile transfrontaliere, privatizările etc.,
opera țiuni care au reprezentat pentru bănci o modalitate de atingere a unei
dimensiuni optime pentru a rămâne competitive, intensificarea concurenței fiind unul dintre efectele principale;
 integrarea activității bancare și de asigurări în cadrul aceluiași grup
financiar , fenomen larg răspândit în țările europene;
 diversificarea activității, ca urmare a implicării pe piața bancară a altor
instituții financiare și non -financiare prin oferirea de servicii până nu demult
exclusiv bancare, ceea ce a condu s la transformarea băncilor în supermarketuri
financiare pentru un anumit sector de piață;
 larga deschi dere către străinătate .
În procesul lor de formare și consolidare, sistemele bancare au fost
influențate de decizia autorităților sau de interesul colectivităților locale privind încurajarea furnizării de servicii bancare anumitor sectoare de activitate, grupuri
de persoane sau chiar persoane individuale. Astfel, în Europa regăsim un număr mare de bănci de economii și bănci cooperatiste, dar și alte bănci mici locale și regionale care se concentrează pe anumite segmente de piață. Aceste bănci au un rol major și creditarea întreprinderilor mici și mijlocii și a gospodăriilor particulare și joacă un rol important în cadrul economiei europene.
Existența unor piețe diferite poate explica diferențele dintre sistemele
bancare dar și specificitatea activității bancare și performanțele băncilor și ale sectorului bancar în ansamblul său în diferite țări. Peisajul bancar actual se caracterizează printr -o mare diversitate a
instituțiilor bancare și de credit, care pot fi grupate după o mulțime de criterii. Astfel după un prim criteriu, alături de banca centrală funcționează băncile
comerciale (de depozit) orientate spre activități de finan țare pe termen scurt și
instituțiile bancare specializate în finan țări termen lung. În categoria acestora
putem încadra: băncil e de afaceri sau băncile de investiții (Marea Britanie S.U.A.)
În special după anii 1990, ca urmare a accentuării procesului de
globalizare financiară, se manifestă o diversificare a activității bancare și a tipurilor de bănci, alături de conceptele consacrate de bancă universală și bancă specializată s -au dezvoltat alte structuri cum ar fi: bancă de gros sau bancă cu
amănuntul, banca globală, bancă la distanță, bancă electronică, bancă multimedia,
bancă digi tală, bancă virtuală etc. Tematica abordată în cuprinsul manualului ne
va conduce la descoperirea și a altor caracteristici ale sistemelor bancare.

23 Test de evaluare
1. De ce depinde soliditatea și credibilitatea sistemului bancar?
Răspuns
Soliditatea sistemului bancar și credibilitatea acestuia depind de o serie de variabile din
mediul economic, din economia reală, care se află sub influența performanțelor structurilor
de conducere, la rândul lor influen țate de: zona politicului, cu autoritatea lui asupra calității
legislației și asupra performanțelor economiei reale, stabilității și competitivității acesteia;
zona internă a sistemului bancar, adică managementul bancar.
2. Definiți sistemul bancar și precizați rolul acestuia .

Întrebări de autoevaluare
1. Exemplu rezolvat
Enumerați operațiunile care se încadrează în categoria "operațiunilor de
restructurare bancară ".
Răspuns
În această categorie pot fi incluse fuziunile și achizi țiile, operațiunile transfrontaliere,
privatizările etc.

2. De rezolvat
Descrieți conceptul de stabilitate financiară

2.2 TIPURI DE BĂNCI. BĂNCILE CENTRALE

Studiul sistemelor bancare contemporane evidențiază faptul că acestea
sunt structurate pe două nivele , respectiv banca centrală și băncile de rang
secundar (băncile comerciale și specializate) .
Din punct de vedere istoric, băncile centrale au apărut fie prin
transformarea unei bănci comerciale și prin modificarea obiectivelor acesteia, fie
ca instituții nou create, având un mandat clar și atribuții specifice. După , după ce
au obținut monopolul emisiunii biletelor de bancă, acestea au fost î nsărcinate cu
un anumit număr de funcții de către autoritate a monetară. Aceste funcții au fost
preluate progresiv, pe măsură ce s -au implicat în afacerile statului și în special în
politica economică. Din această cauză, marea majoritate a băncilor centrale au fost
naționalizate (devenind bănci cu capital de stat) .
În prezent, aproape peste tot în lume se aplică principiul unicității băncii
centrale: există o singură Bancă a Angliei, o si ngură Bancă a Franței etc. Cazul
Statelor Unite ale Americii, und e exi stă douăsprezece "Bănci de Rezervă" nu
constituie, de fapt, decât o excepție aparentă, deoarece acestea sunt subordonate unui singur organ central – Sistemul Rezervelor Federale – care se comportă ca o
instituție unică.
În ceea ce privește denumirea bănci i centrale , aceasta diferă de la o țară la
alta, putând exista astfel: bănci care includ în denumirea lor numai numele țării respective (Banca Anglie i, Banca Franței ); bănci care poartă denumirea de Bancă
Națională (în special țările Europei Centrale și de Est: Banca Națională a P oloniei ,
Banca Națională a României ); bănci care poartă denumirea de Bănci de Rezervă
(Federal Rezerves – în Statele Unite). De asemenea, persoana care conduce
această instituție poartă denumiri diferite: de președinte (Germania, Olanda etc)
sau de guvernator (Anglia, Belgia, România etc).

24 Tabelul nr. 2 .1 Evoluția înființării primelor bănci centrale din lume
Anul apariției Banca
1668 Banca Regală Suedeză
1694 Banca Angliei
1800 Banca Franței
1811 Banca Finlandei
1814 Banca Țărilor de Jos
1816 Banca Națională a Austriei
1816 Banca Norvegiei
1818 Banca Națională a Danemarcei
1828 Banca Antilelor Olandze
1846 Banca Portugaliei
1850 Banca Națională a Belgiei
1874 Banca Spaniei
1876 Reichhsbank (Banca Germaniei)
1879 Banca Națională a Bulgariei
1880 Banca Națională a României
1882 Banca Japoniei
1883 Banca Națională a Serbiei
1893 Banca Italiei
Sursa: F. Capie, Ch. Goodhart, N. Schnadt – The development of Central Banking,
London, 1994

Banca Regală Suedeză a fost prima bancă centrală înființată în lume.
Stockholm Banco a luat naștere în 1656 și a fost predecesoarea Băncii Regale
Suedeze. Ea a dat faliment ca urmare a emisiunii de bancnote fără acoperire, astfel încât succesoarea sa, Banca Regală Suedeză (1668) nu a mai avut dreptul emisiunii de bancnote. Inițial, Riksbank a fost mai curând o bancă comercială
obișnuită decât o bancă centrală. Acorda împrumuturi publicului larg și nu a avut
monopol pentru emisiunea de monedă până în 1904. În sensul modern al noțiunii, prima bancă centrală a fost Banca Angl iei,
înființată în 1694. Apariția sa a avut la bază nevoia de fonduri a guvernului în finanțarea războaielor vremii, dar și o acceptare largă a ideii privind mobilizarea resurselor națiunii în scopul refacerii economice. Cu timpul, prestigiul Băncii Angliei a crescut, biletele acesteia au căpătat o circulație largă, iar banca ajunge să
joace rolul de casă de compensație interbancară. În 1844, printr -o lege specială
(Bank Charter Act), Băncii Angliei i se încredințează rolul de autoritate monetară, având privil egiul de a emite bancnote, de a fi împrumutător de ultimă instanță al
sistemului bancar, precum si de administrator al rezervelor de aur si devize ale statului. Demn de remarcat este faptul că Banca Angliei nu a fost, până de curând, o bancă centrală indep endentă, fiind subordonată Trezoreriei (Ministerul de
Finanțe al Marii Britanii). Abia în 1997, Banca Angliei își câștigă independența, aliniindu -se standardelor europene.
Banque de France a fost creată la 18 ianuarie 1800 de Napoleon
Bonaparte, pentru a stimula creșterea economică în urma recesiunii profunde a
perioadei revoluționare. Banque de France și -a început activitatea la 20 februarie
1800, chiar dacă, în acel moment, capitalul său nu era vărsat integral. La 14 aprilie
1803, banca centrală a primi t dreptul exclusiv de a emite bani de hârtie în Paris
timp de cincisprezece ani.
Chiar dacă în manual avem un spa țiu dedicat Băncii Naționale a R omâniei ,
trebuie să p recizăm încă de pe acum că BNR (înfiin țată în aprilie 1880) este una
dintre cele mai vechi bănci centrale din lume (a șaisprezecea bancă centrală),
devansând, în timp, instituții prestigioase precum Banca Japoniei, Banca Italie i,
Federal Reserves (Banca SUA) sau Banca Națională a Elveției.

25 Funcțiile tradiționale ale băncilor centrale
În practi ca internațională, băncile centrale exercită, în principal, cinci
funcții tradiționale, ocazional, putând îndeplini pe anumite perioade și alte funcții.
Aceste funcții tradiționale sunt: funcția de emisiune, funcția de bancă a băncilor, funcția de supraveg here, funcția de centru valutar și de gestionare a rezervei
valutare, funcția de bancă a statului, a administrației și a serviciilor publice și evident, nu în ultimul rând, politica monetară.
În țările Uniunii Europene ce au intrat în UEM, funcțiile de bă ncii centrale
sunt îndeplinite de Banca Centrală Europeană și de Sistemul European al Băncilor Centrale. În Statele Unite, funcțiile băncii centrale sunt realizate de Sistemul
Federal de Rezervă.
Emisiunea monetară. Așa cum am vazut anterior, a ceastă funcție
reprezintă una dintre primele activități atribuite băncii centrale, istoric, privilegiul emisiunii fiind acordat de stat în schimbul obligației băncii centrale de a subscrie oricărui împrumut solicitat de stat.
Bancă a băncilor . Banca centrală ține în custodie rezervele băncilor
private și controlează volumul acestora; determină coeficienții rezervelor, adică procentajul din depozite pe care bancile private trebuie să -l aloce rezervelor.
Băncile centrale împrumută bani băncilor private în cantitatea și tipul de dobândă
ce se determină în funcție de strategiile politicii monetare. Coordonează și intervine pe piața interbancară, adică cunoaște și controlează creditele pe care băncile private le practică între ele.
Funcția de supraveghere. Băncile cent rale formulează normele de
funcționare ale celorlalte bănci care formează sistemul bancar na țional .
Autorizează deschiderea de noi bănci și institu ții de credit, supraveghează
funcționarea lor și le sancționează dacă este cazul.
Funcția de centru valutar ș i de gestionare a rezervei valutare.
Centralizează rezervele în devize, ceea ce includ e, nu numai monezile și
bancnotele emise de străinatate, ci și conturile la instituții bancare și efectele de
plată în afară. Gestionează schimbul valutar, controlează to ate încasările și plățile
internaționale și, în unele țări, se ocupă de elaborarea balanței de plăți.
Funcția de bancă a statului. Băncile centrale obișnuiesc să fie
responsabile de custodia rezervelor statului și, frecvent, gestionează creditul pentru se ctorul public și administrează emisiunile de datorie publică. Acestă
funcție nu trebuie să afecteze independența băncilor centrale . Lipsa de
independență a băncilor centrale pune în dificultate realizarea obiectivului de stabilitate monetară care în aceste condiții rămâ ne subordonat obiectivelor
guvernelor.
Politica monetară. Băncile centrale sunt însărcinate să analizeze situația
economică a țării și, ca o concluz ie a acestei analize, să fundamenteze strategiile
de politică monetară cu obiectivul principal de a garanta stabilitatea monetară, dar
și alte obiective economice, cum ar fi creșterea economică sau șomaj zero.
Obiectivul stabilității are o origine dublă, interioară și exterioară. Stabilitatea interioară se referă la stabilitatea prețurilor interne, adică la lupta împotriva
inflației, iar stabilitatea exterioară se referă la stabilitatea prețurilor externe, adică la stabilitatea cursului valutar .

Independența instituțională a băncilor centrale
Permite responsabililor cu implementarea politicii monetare să se
concentreze prioritar pe menținerea stabilității prețurilor, într -o manieră durabilă
și credibilă, fără să fie nevoiți să țină cont de considerațiile politice pe termen scurt.

26 În teorie și practică, s -a demonstrat că, independența băncii centrale
conduce la o mai bună realizare și punere în aplicare a politicii monetare și deci,
la o mai mare stabilitate a prețurilor , din acest motiv multe bănci centrale
naționale fiind independente. De asemenea, există opinii diferite privind cadrul și limitele de desfășurare a relațiilor cu ministerul finanțelor și prerogativele pe care
trebuie să le aibă guvernul și parlamentul în domeniul politicii monetare și al controlului activității bancare.
Principalele aspecte în funcție de care definește gradul de independență al
unei bănci centrale sunt: independența în formularea și implementarea politicii
monetare (inclusiv libertatea de alegere a instrumentelor) dacă cerința statutară
este ca banca centrală să urmărească cu strictețe asigurarea stabilității mo netare;
independența financiară, respectiv independența bugetară și interdicția finanțării de orice natură a guvernului; gradul de transparență și responsabilitate; statutul guvernatorului și al celorlalți membri din consiliul de administrație.
De asemenea , se impune ca banca centrală să aibă personalitate juridică, ea
neputând fi parte a administrației guvernamentale, iar în cazul în care aceasta este organizată pe acțiuni, drepturile acționarilor trebuie sa fie limitate pentru a fi asigurată independența .
Modelul independenței băncii centrale s -a reflectat și în construirea
instituțională a Eurosistemului. Astfel, în virtutea Tratatului de la Maastricht (articolul 107), Banca Centrală Europeană, băncile centrale naționale ale zonei euro și nici un membru al organelor acestora de decizie, nu acceptă instrucțiuni de
la organele comunitare, de la guvernele statelor membre sau de la alte organe. Banca Centrală Europeană este considerată cea mai independentă bancă centrală creată vreodată , ea nefiind atașată vr eunui guvern al unui stat european,
ceea ce reduce posibilitatea unui amestec al politicului în afaceril e monetare.
Prin urmare, sunt interzise, ca fiind incompatibile cu prevederile UE, și
trebuie eliminate, clauzele referitoare la:
 acceptarea sau solicitarea de instrucțiuni;
 aprobarea, suspendarea, anularea ori deferirea deciziilor băncilor centrale, ori
ale organelor de conducere ale acestora;
 cenzurarea, pe baze legale, a deciziilor referitoare la activitatea băncilor
centrale de diverse organe ș i organisme, altele decât instanțele juridice
independente;
 participarea în organele de decizie ale băncilor centrale cu drept de vot,
chiar daca votul nu este decisiv;
 consultații anterioare luării deciziei de către banca centrală ori organele sale de
conducere, cu excepția dialogului acestora cu părțile terțe – guvernul – de
exemplu atunci când legislația națională prevede schimbul de informații și opinii,
dar care să nu interfereze asupra independenței membrilor organelor de decizie ai
băncii centrale și să se respecte calitatea guvernatorului de membru al Consiliului
Guvernatorilor al BCE și confidențialitatea informației conform prevederilor
legale.

27

Stabilitatea financiară, reglementarea și supravegherea prudențială
Alături de obiectivul fundamental de asigurare a stabilității prețurilor,
băncilor centrale le revine, derivând din atribuțiile lor principale, un rol important în stabilita tea financiară. Î n sens larg, stabilitatea financiară poate fi definită ca
fiind ca pacitatea sistemului financiar de a aloca eficient resursele economice, de a
gestiona riscurile financiare și de a face față șocurilor sistemice pe bază durabilă.
În ultimii ani, în contextul crezei financiare globale, importanța asigurării
stabilității financiare a crescut semnificativ , atât la nivelul autorităților monetare,
cât și la cel al instituțiilor financiare internaționale, reflectând, pe de o parte, expansiunea și liberalizarea sistemelor financiare, iar pe de altă parte, incidența unor crize fin anciare sau șocuri exogene cu consecințe naționale și internaționale
negative deosebit de mari. Recenta criză financiară dar și crizele financiare din Asia de Est din ultimele două decenii au evidențiat insuficiența regimurilor de
supraveghere consacrate ( reglementarea monetară și cea prudențială) și au impus
completarea acestui cadru cu o abordare macroprudențială care să analizeze
conexiunile dintre stabilitatea financiară și cea macroeconomică.
În timp ce reglementarea bancară se definește prin ansamblul de legi și
norme aplicabile băn cilor în activitatea lor, supraveghere a bancară se referă la
activitatea de monitorizare a situației financiare a instituțiilor bancare și la verificarea modului cum sunt respectate și aplicate reglementările bancare. Banca
centrală Marea Britanie
guvernatorul este propus de
guvern, numit de șeful statului
pentru un manadat de 5 ani, reînoibil ;
16 membri CA, mandat de 4
ani, numiți de șeful statului. Franța
guvernatorul este numit de
guvern, pentru un mandat de 6 ani;
 consiliu l general este
format din guvernator, 2
subguvernatori și membrii
aleși pe o perioadă de 3 ani.
Germania
 mandatul guvernatorului
este de 8 ani, numit de
guvern;
 11 președinți de bănci
centrale ale landurilor și 10
directori numiți de șeful
statului – mandat 8 ani.
Italia
 guvernatorul este numit de
consiliu și validat de guvern și
de șeful statului
 consiliul este format din 16
membri aleși de acționari
pentru un mandat de 3 ani. Spania
 guvernatorul este ales pe
o perioadă de 6 ani;
 6 consilieri, directorul
general al trezoreriei și
vicepreședintele comisiei
naționale a valorilor mob.
România
 guvernatatorul este ales de
Parlamentul României pentru
un mandat de 5 ani;
 9 membri ai cons. de
admin. aleși de parlament pe o
perioadă de 5 ani. SUA
 guvernatorul este numit de
șeful statului pentru un
manadat de 4 ani;
 cei 7 consilieri au un
mandat de 14 ani și sunt
numiți de șeful statului cu acordul senatului
Japonia
 guvernatorul este numit
de guvern pentru un mandat
de 5 ani;
 2 viceguvernatori și alți
6 membrii, din care doi sunt
reprezentanți ai minist. de finanțe și ag. de planificare
CASETA 2.1
Perioada de numire a guvernatorilor

28 În noul context generat de recenta criză financiară globală, sistemul bancar
va fi supus unui grad și mai înalt de reglementare și supraveghere, activitatea
bancară devenind una din activitățile economice cele mai reglementate.
Supravegherea prudențială bancară este activitatea pe care o desfășoară
autoritatea de supraveghere bancară asupra entităților componente ale sistemului bancar, care constă în urmărirea modului în care acestea respectă reglementările și cerințele prudențiale care să asigure atât ap licarea unei politici și practici bancare
prudente în interesul băncii respective și a clienților acesteia, cât și credibilitatea și viabilitatea întregului sistem.

Transmisia politicii monetare
Politica monetară reprezintă o componentă de bază a politic ii economice,
prin intermediul ei băncile centrale acționând asupra cererii și ofertei de monedă din economie. Obiectivul fundamental al politicii monetare este stabilitatea
prețurilor, la care se adaugă limitarea (controlul) inflației și menținerea valorii interne și externe a monedei naționale.
Stabilitatea prețurilor reprezintă în același timp, un obiectiv central al
politicii economice, alături de: creșterea economică, ocuparea deplină a forței de muncă; sustenabilitatea balanței de plăți etc.
Dacă stab ilitatea prețurilor este un obiectiv fundamental, dar și comun
băncii centrale și guvernului, putem vorbi și de anumite obiective specifice politicii monetare și anume:  creșterea masei monetare până la un nivel optim, în strânsă conexiune cu
creșterea PIB;
 menținerea ratei dobânzii la un nivel corespunzător;
 practicarea unui nivel optim al cursului de schimb;
 alocarea rațională a resurselor de creditare în cadrul economiei.
Pentru îndeplinirea obiectivelor de politică monetară băncile centrale
folosesc inst rumente indirecte și directe.
Instrumente indirecte sunt utilizate de către banca centrală în relațiile cu
celelalte bănci și cu agenții nefinanciari. La modul tradițional, această categorie include instrumente care permit controlul asupra costului și asupra cantității de
monedă centrală ( rezerva minimă obligatorie , operațiuni de open market etc.).
Instrumente directe sunt reprezentate de măsurile care îi afectează, în mod
direct, pe utilizatorii și deținătorii de monedă, inclusiv instituțiile financiar e
(plafonarea creditelor sau a depozitelor remunerate, stabilitatea ratei dobânzii
creditoare și debitoare etc.)
Canalele de transmisie ale politicii monetare și eficiența în înfăptuirea
acesteia depind, în mod fundamental, de modul de implementare. Controlul direct asupra creditului și ratei de dobândă poate cauza o ineficiență semnificativă a politicii monetare și poate promova dezintermedierea, cu efecte asupra obiectivelor macro economice. Trecerea de la instrumentele directe la cele
indirecte reprezintă un proces complex care include concomitent reforme în
organizarea și funcționarea băncilor centrale precum și a întregului sistem bancar. În prezent, modalitățile principale de influențare a cantității de monedă
centrală la care apelează băncile centrale sunt: operațiuni le de piață monetară
(open market ), modificări ale nivelul ui rezervelor minime obligatorii și ale ratei
dobânzii de politică monetară ( de referință ).

Banca Centrală Europeană
Banca Centrală Europeană, cu sediul central la Frankfurt, și -a început
efectiv activitatea o dată cu preluarea de către moneda euro a rolului de monedă
unică de referință și circulație a Europei, mai exact pe data de 1 ianuarie 1999. Ea

29 s-a consacrat ca o instituție independentă de orice instrucțiuni primite de la nivel
național, fiind cea mai înaltă autoritate monetară din zona euro , emitentul și
protectorul monedei euro.
Banca Centrală Europeană este succesorul Institutului Monetar European
(European Monetary Institute) , al cărui sediu este la Frankfurt. El a fost înființat
în 1994 și timp de 4 ani, a lucrat pentru a se transforma într -o bancă centrală
operațională. În cele din urmă, după multe cercetări și dezbateri, Institutul
Monetar a predat puterile sale în mod oficial Băn cii Centrale Europene la data de
1 iunie 1998.
Banca Centrală Europeană (BCE) , alături de băncile centrale naționale din
statele membre ale Uniunii Europene (BCN) , formează Sistemul European al
Băncilor Centrale (European System of Central Banks).
Eurosistemul cuprinde BCE și BCN ale statelor membre care au adoptat
moneda euro (în prezent 19 țări cu 338 de milioane de cetățeni ) și are ca obiectiv
principal men ținerea stabilității prețurilor, respectiv protejarea valorii monedei
euro. Fără a aduce at ingere acestui obiectiv, Eurosistemul trebuie să susțină
politicile ec onomice generale ale Uniunii Europene.
Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că Uniunea
Europeană vizează promovarea " progresului economic și social, a unui grad
ridicat de ocupare a forței de muncă, precum și atingerea unei dezvoltări
echilibrate și durabile ". Eurosistemul contribuie la îndeplinirea acestor obiective
prin menținerea stabilității prețurilor.
BCN sunt implicate în procesul de aplicare a politicii mone tare unice a
zonei euro. Acestea efectuează operațiuni de politică monetară, precum furnizarea de lichiditate instituțiilor de credit, și asigură decontarea plăților scripturale interne și transfrontaliere. De asemenea, acestea realizează operațiuni de gestionare a rezervelor internaționale în nume propriu și ca agenți ai BCE.
În plus, BCN răspund în mare măsură de colectarea de date statistice
naționale, precum și de emiterea și procesarea bancnotelor euro în respectivele țări. BCN îndeplinesc și funcții care depășesc sfera de aplicare a Statutului, în
măsura în care Consiliul guvernatorilor nu le consideră incompatibile cu obiectivele și atribuțiile Eurosistemului.
Conform legislațiilor naționale, BCN pot avea și alte atribuții, în afara
celor care vizeaz ă politica monetară. Anumite BCN sunt implicate în activități de
supraveghere bancară și/sau îndeplinesc rolul de trezorier al statului.
Organele de decizie ale BCE sunt Consiliul guvernatorilor și Comitetul
executiv. Deciziile de politică monetară ale BCE sunt luate de Consiliul
guvernatorilor. Comitetul executiv pune în aplicare deciziile și este răspunzător de activitățile zilnice ale BCE. Al treilea organ de decizie al BCE este Consiliul
general , care va continua să funcționeze atât timp cât există stat e membre ale
Uniunii Europene care nu au adoptat încă euro ca monedă națională.
În vederea obținerii stabilității prețurilor, BCE trebuie să influențeze
condițiile de pe piața monetară și, prin urmare, nivelul ratelor dobânzilor pe termen scurt. Un element de bază al strategiei de politică monetară a Consiliului
guvernatorilor BCE este definiția cantitativă dată de acesta stabilității prețurilor și
anume "o creștere anuală, sub nivelul de 2%, a indicelui armonizat al prețurilor de
consum (IAPC) pentru zona euro ". Stabilitatea prețurilor trebuie menținută pe
termen mediu, ceea ce reflectă necesitatea unei politici monetare proactive. În vederea asigurării stabilității prețurilor, BCE intenționează să mențină rata inflației la un nivel inferior, dar apropiat, celui de 2% pe termen mediu.
În completarea definiției stabilității prețurilor, strategia de politică
monetară constă într -o evaluare exhaustivă a riscurilor la adresa stabilității

30 prețurilor, formată dintr -o analiză economică și una monetară. Fiecare decizie
privind politica monetară este precedată de verificări încrucișate atente ale
informațiilor furnizate de cele două analize.
Pentru orientarea ratelor dobânzilor pe termen scurt, Eurosistemul dispune
de un set de instrumente de politică monetară, ș i a nume operațiuni de piață,
facilități permanente și rezerve minime obligatorii .
Operațiunile de piață pot fi clasificate în:
 operațiuni principale de refinanțare acestea sunt operațiuni obișnuite de
furnizare de lichidități, cu frecvență săptămânală și scadență la o săptămână;
 operațiuni de refinanțare pe termen lung, acestea sunt operațiuni de furnizare de
lichidități, cu frecvență lunară și scadență la trei luni;  operațiuni de reglaj fin, sunt operațiuni ce pot fi executate în regim ad -hoc în
scopul gestionării situației lichidităților de pe piață și al orientării ratelor dobânzilor. În mod deosebit, acestea vizează atenuarea efectelor dezechilibrelor neașteptate ale lichidităților de pe piață asupra ratelor dobânzilor;
 operațiuni structurale , pe care Eurosistemul le poate efectua sub forma
operațiunilor reversibile, a operațiunilor definitive și a emiterii certificatelor de îndatorare.
Eurosistemul oferă, de asemenea, două facilități permanente , care
stabilesc limite pentru rata dobânzii overnight prin furnizarea, respectiv absorbția,
de lichiditate: • facilitatea de creditare marginală, care permite instituțiilor de credit să obțină
lichiditate overnight , alocată de băncile centrale naționale și garantată cu active
eligibile; • facilitatea de depozit , care poate fi folosită de către instituțiile de credit pentru a
constitui depozite overnight la băncile centrale naționale din Eurosistem.
Eurosistemul impune instituțiilor de credit să mențină rezerve minime în
conturile deschise la băncile centrale naționale. Fiecare instituție de credit este obligată să mențină un anumit procent din depozitele clienților proprii (precum și din alte pasive bancare), calculat ca nivel mediu pe parcursul unei perioade de aplicare a rezervelor minime obligatorii de aproximativ o lună, într -un cont de
depozit deschis la banca centrală națională. Eurosistemul aplică o rată a dobânzii pe termen scurt la disponibilul din aceste contur i. Scopul sistemului rezervelor minime
obligatorii este stabilizarea ratelor dobânzilor pe piața monetară și crearea (sau extinderea) unui deficit structural de lichiditate în sistemul bancar.

Banca Na țională a României
Banca Națională a României (BNR) , din punct de vedere organizatoric, a
fost concepută după modelul Băncii Naționale a Belgiei, aceasta, la rândul ei, folosind ca model Banca Angliei. Astfel, Banca Națională a României (înființată în aprilie 1880) apare ca fiind una dintre cele mai vechi bănci centrale din lume ,
devansând în timp instituții prestigioase, cum ar fi: Banca Japoniei (1882); Banca Italiei (1893) etc.
În calitate de bancă centrală, Banca Națională a României sprijină
politica economică generală a statului, fără prejudicierea în deplinirii obiectivului
său fundamental privind asigurarea și menținerea stabilității prețurilor .
În cadrul politicii monetare pe care o promovează, Banca Națională a
României utilizează proceduri și instrumente specifice pentru operațiuni de piață
monetară și de creditare a instituțiilor de credit, precum și mecanismul rezervelor
minime obligatorii . Banca Națională a României poate efectua pe piața secundară
operațiuni reversibile, cumpărări/vânzări directe sau poate lua în gaj, pentru acordarea de credit e colateralizate, creanțe asupra sau titluri ale statului,
autorităților publice centrale și locale, regiilor autonome, societăților naționale,

31 companiilor naționale și altor societăți cu capital majoritar de stat, instituțiilor de
credit sau altor persoan e juridice, poate efectua swap -uri valutare, emite certificate
de depozit și atrage depozite de la instituții de credit, în condițiile pe care le
consideră necesare pentru a realiza obiectivele politicii monetare.
Banca Națională a României este unica instituție autorizată să emită
însemne monetare, sub formă de bancnote și monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României. Moneda națională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul.
În cadrul politicii sale monetare și de curs de schimb, Banca Națională a
României poate acorda instituțiilor de credit credite pe termene ce nu pot depăși 90 de zile, garantate cu, dar fără a se limita la:
 titluri de stat provenite din emisiuni publice, prin remiterea lor în
portofoliul Băncii Naționale a României, sau
 depozite constituite la Banca Națională a României sau la alte persoane
juridice agreate de Banca Națională a României.
Regimul actual al cursului de schimb al leului este cel de flotare
controlată, acesta f iind în concordanță cu utilizarea țintelor de inflație ca ancoră
nominală a politicii monetare și permițând un răspuns flexibil al acestei politici la șocurile neprevăzute ce pot afecta economia.
Banca Națională a României a considerat regimul de țintire directă a
inflației ca fiind o strategie de politică monetară potrivită noului context
macroeconomic, caracterizat printr -o rată a inflației exprimată printr -o singură
cifră și o relativă consolidare a stabilității macroeconomice din perspectiva aderării l a Uniunea Europeană. Momentul ales pentru adoptarea strategiei de
țintire a inflației a fost reprezentat de jumătatea anului 2005. Astfel, BNR și -a
asumat responsabilitatea pentru atingerea unei anumite ținte de inflație.
În calitate de bancă centrală stabilește condițiile si costurile de creditare,
deschide și operează conturi ale instituțiilor de credit, ale Trezoreriei Statului, ale caselor de compensare și ale altor entități, rezidente și nerezidente, stabilite prin reglementări ale Băncii Naționale a României. De altfel, Banca Națională a
României ține în evidențele sale contul curent general al Trezoreriei statului, deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice.
Prin lege, este interzisă finanțarea directă a insti tuțiilor publice de către
autoritatea monetară sau accesul privilegiat al acestora la resursele instituțiilor financiare .
Banca centrală are competența exclusivă de autorizare și reglementare în
domeniul bancar și este responsabilă cu supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, în scopul asigurării funcționării și viabilității sistemului bancar.
Conducerea Băncii Naționale a României este asigurată de un Consiliu de
Administrație , compus din nouă membri , iar conducerea executivă se exercită de
către guvernator , prim -viceguvernator și de cei doi viceguvernatori . Membrii
Consiliului de administrație sunt numiți de Parlament, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.

Test de evaluare
1. Care este scopul independenței băncii centrale ?
Răspuns
Permite responsabililor cu implementarea politicii monetare să se concentreze prioritar pe
menținerea stabilitații prețurilor, într -o manieră durabilă și credibilă, fără să fie nevoiți să
țină cont de considerațiile politice pe termen scu rt
2. Care este obiectivul fundamental al politicii monetare .

32 Întrebări de autoevaluare
1. Exemplu rezolvat
Defini ți stabilitatea financiară .
Răspuns
Stabilitatea financiară poate fi definită ca fiind capacitatea sistemului financiar de a aloca
eficient resursele economice, de a gestiona riscurile financiare și de a face față șocurilor
sistemice pe bază durabilă.
2. De rezolvat
Clasifica ți și descrieți succint operațiunile de piață ale eurosistemului .

2.3 BĂNCILE UNIVERSALE ȘI BĂNCILE SPECIALIZATE

Băncile universale
Băncile universale s-au impus în a doua jumătate a secolului XIX,
perioadă în care bancherii au angajat băncile în activități diverse și în special în
operațiuni internaționale. Datorită integrării financiare avansate, principiul băncii universale s -a răspândit cu ușurință, G ermania putând fi citată pentru dezvoltarea
celui mai elocvent model de bancă universală. În Europa, prin Directivele bancare, li se acordă băncilor posibilitatea de a avea un câmp larg de activitate, mergând de la autorizarea operațiunilor pe piața de cap ital, precum în cazul Franței, Italiei,
Spaniei, până la pătrunderea pe piața asigurărilor, în cazul Germaniei și Franței.
Banca universală este forma de organizare, care oferă un ansamblu de
produse și servicii bancare pentru o gamă largă de clienți, ace astă formă fiind
luată în prezent de un mare număr de bănci. Banca universală presupune
existența unei rețele bancare, care este singura metodă ce permite distribuirea întregii game de produse și servicii bancare. De asemenea, rețeaua nu este doar o
sursă de oportunități, ci și o sursă de creare a costurilor legate de funcționarea
acestora. Printre oportunitățile existenței unei rețele bancare sunt și: capacitatea de retragere a resurselor financiare la costuri avantajoase; o capacitate mai bună de a răspunde cu promptitudine la nevoile clienților; o metodă ce permite distribuirea ansamblului de produse și servicii bancare.

Băncile comerciale (de depozit)
Bănc ile comerciale sau bănci le de depozit realizează majoritatea
operațiunilor bancare utilizând o gamă diversificată de produse și servicii bancare,
respectiv atragerea de depozite, gestiunea mijloacelor de plată, acordarea de
credite pe termen scurt etc.
În contextul actual, activi tatea băncilor comerciale universale a suferit o
serie de modificări, dintre care amintim:
 modificări accentuate în ceea ce privește funcțiile băncii comer ciale, care
este denumită acum " bancă globală", deoarece realizează o extindere în spațiu
fără precedent și acumulează o putere financiar ă remarcabilă, care îi permit o
internaționalizare a activității și tranzacții cu bănci din toată lumea;
 tendința băncilor comerciale de a se transforma în "bănci
financiare " care să fie parteneri reali, ce asigură într -o tot mai mare măsură
gestiunea firm elor, care devine din ce în ce mai complexă și necesită intermediere
bancară pentru a face față situațiilor dificile care intervin pe piață.
Întrucât obiectul principal al cursului este studiul managementului băncilor
comerciale și toate capitolele următ oare abordează această problematică vizând

33 autorizarea, activitățile permise, conducerea și organizarea, operațiunile pasive și
active etc. în continuare vom trata activitatea băncilor specializate.

Băncile de afaceri
Băncile de afaceri se pot defini ca fiind acele instituții financiare care se
ocupă în principal cu investirea depunerilor pe termen lung, primite de la clienți, în participații la întreprinderi existente sau în formare, contribuind astfel la crearea și reorganizarea de mari întreprinderi.

Astfel, spre deosebire de băncile universale și de depozit, acestea operează
asupra bilanțului întreprinderilor, intervenind pe diferite pi ețe financiare pentru
opera țiuni proprii sau al e clienților și gestionează patrimoniile particularilor.
Băncile de afaceri po t desfășura, în general , următoarele categorii de
operațiuni :
1) Activități cu titluri: băncile de afaceri pot practica, în proporții diverse
și în conformitate cu legislația în vigoare, următoarele operațiuni cu titluri:
 organizează emisiunile de titluri pentru bănci, întreprinderi, administrații și
garantează plasarea acestora;
 participă pe piața secun dară și derulează diferite opera țiuni ;
 cumpără acțiuni ale societăților cotate și necotate, în contul lor, fie pentru
constituirea unui portofoliu de acțiuni prin care să obțină o plus valoare pe termen mediu sau lung, fie în scopul realizării unei operațiuni de restruct urare prin
fuziuni sau achizi ții, fie pentru cumpărarea și vânzarea de titluri în scopul
realizării de câștig din difer ențele de curs;
 au un rol esențial în realizarea ofertelor publice de cumpărare sau vânzare și
acordă consultanță sau asistență financiară eventualilor investitori;
 asigură conservarea și gestionarea titlurilor (percep dobânzi și dividende,
exercită dreptu rile preferențiale, distribuie gratuit acțiuni), asigurând custodia
titlurilor;
 efectuează operațiuni atât cu obligațiuni cât și cu bonuri de tezaur.
2) Activități specifice băncilor comerciale : în anumite țări, băncile de
investiții exercită aceleași activități de colectare a depozitelor și acordare a creditelor ca și băncile comerciale, atât în relațiile cu agenții economici, cât și cu persoanele fizice. Pentru particulari, serviciile oferite constau în gestionarea mijloacelor de plată, dar și în gestion area trezoreriei și a economiilor acestora.
Întreprinderile sunt preferate de băncile de afaceri, deoarece acestea le pot oferi, pe lângă serviciile amintite și cele specifice activității unei bănci de afaceri: servicii de inginerie financiară, serv icii imobiliare, precum și alte servicii legate
de titlurile de valoare.
3) Ingineria financiară: băncile de investiții practică și alte activități care
pot fi regrupate sub această denumire și care cuprind:
 finanțarea proiectelor complexe (finanțarea activelor – asset financing),
reprezi ntă finan țarea prin instrumente directe sau indirect e a proiectelor
multianuale (de cele mai multe ori internaționale );
 operațiuni bilanțiere, respectiv de restructurare a întreprinderilor, care con stau
în credite pe termen lung pe care băncile de afaceri le practică în vederea substituirii unui ansamblu de credite clasice pe termen scurt. De asemenea, băncile de investiții pot prelua participații la întreprinderile care devin clienții acestora, pent ru operațiuni comerciale și pot introduce la bursă titlurile acestor
firme. Totodată băncile de afaceri pot asista instituțiile bancare în titlurizarea
activelor lor ,
 operațiuni imobiliare;
 operațiuni de fuziuni -achiziții: în acest sens, băncile de afaceri pot interveni
atât pentru a găsi firma susceptibilă de a fi cumpărată sau vândută unei societăți

34 care dorește realizarea unei expansiuni, cât și pentru realizarea negocierilor și a
montajului juridic al cesiunii.
Aceste bănci îndeplinesc, în cadrul siste mului financiar al unei țări, funcții
esențiale pentru finanțarea și restructurarea economiei, precum și pentru echilibrul piețelor financiare.
Astfel, funcțiile economice ale băncilor de afaceri se pot sintetiza după
cum urmează:
 furnizează capital pentru firme și administrația centrală și locală;
 asigură lichiditate pe piețele de capital, prin rolul lor în tranzacționarea și
executarea ordinelor pe piața secundară;
 oferă consultanță cu privire la emisiunea, cumpărarea și vânzarea valorilor
mobiliare .
Ele constituie adevăratul motor al operațiunilor cu titluri de valoare pe
piața de capital. Acestea încep prin a fi implicate, înainte de lansarea emisiun ilor,
în oferirea de consultan ță financiară pentru selectarea celei mai potrivite surse de
finanțare. De asemenea, băncii de investiții îi revine toată responsabilitatea în pregătirea prospectului de emisiune, în stabilirea prețului de ofertă, în subscrierea și în garantarea plasamentului acțiunilo r și obligațiunilor emise, succesul
emisiunii depinzând, în mod decisiv, de abilitatea și forța băncii de afaceri (în acest sens ea se poate asocia cu alte bănci de investiții, formând un sindicat bancar). Activitatea băncii de investiții nu se termină cu efectuarea plasamentului
titlurilor emise, ea urmărind evoluția acțiunilor pe piața secundară și putând interveni, eventual, prin cumpărarea pe cont propriu în scopul menținerii valorii titlurilor pe piață.

Băncile cooperatiste
În literatura de specialit ate cooperativele de credit (băncile populare) se
definesc ca fiind acele instituții de credit formate prin asocierea unor persoane în scopul organizării sprijinului financiar reciproc , care desfășoară, în principal,
următoarele categorii de operațiuni :

 acordarea de împrumuturi și efectuarea de prestări de servicii bancare;
 acordarea cu prioritate de împrumuturi în condiții avantajoase membrilor
cooperatori;
 fructificarea economiilor bănești ale membrilor cooperatori și ale altor
persoane;
 contractarea de împrumuturi de la bănci; păstrarea disponilităților bănești ale
membrilor cooperatori și ale altor persoane fizice sau juridice în conturi deschise la cererea acestora;
 efectuarea de operațiuni în cont;
 operațiuni de schimb valutar;
 operațiuni cu caracter financiar -bancar, efectuate în mandat.
În unele țări băncile cooperatiste au fost în anumite perioade în situație de
monopol, poziție care însă, în prezent, s -a pierdut datorită procesului de
dereglementare. De asemenea, aceste rețele și -au lărgit piața inițială intrând în
concurență cu băncile comerciale.
În general, rețeaua băncilor cooperatiste este compusă din următoarele
segmente:
 credit agricol mutual (pentru agricultură);
 băncile populare (specilizate în artizanat);
 credit mutual (orientat către particulari);
 credit cooperatist;
 credit maritim mutual.

35 Băncile cooperatiste se con fruntă, în contextul globalizării, cu o criză de
identi tate. Societățile cooperatiste, care sunt concepute ca organizații de persoane,
și nu de capital, se adaptează cu greu competiției în creștere impuse de libera
circulație a bunurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor.
În prezent, devenind bănci obișnuite, atât prin clientelă cât și prin gama de
servicii oferite, băncile mutuale și cooperativele de credit trebuie să facă față
concurenței puternice de pe piața bancară prin specializarea într -o anumită
activitate.

Băncile de economii
Se pot defini ca fiind acele instituții de credit specializate în colectarea
prin diferite instrumente de economisire, păstrarea și valorificarea
disponibilităților bănești temporare ale populației . Valorificarea acestor
disponibilități se poate face, fie prin împrumuturi către băncile centrale și stat (prin achiziționarea spre exemplu a bonurilor de tezaur și a obligațiunilor de stat), fie prin finanțarea construcțiilor de locuințe sau acordare a de credite propriei
clientele etc.
În sens larg , aceste instituții se deosebesc de băncile propriu -zise prin
natura fondurilor proprii, care nu sunt constituite dintr -un capital în sens real, ci
din rezerve acumulate de- a lungul timpului. O altă deosebire între băncile de
economii și celelalte bănci este dată de limitările marginale ale utilizării resurselor și de modul de constituire al organelor de conducere (acestea incluzând reprezentanți ai clienților și ai colectivităților locale).
Casele de economii sunt structurate, în general, într -una sau mai multe
asociații naționale, în anumite țări, cum ar fi Franța și Germania întâlnindu -se o
structură piramidală, care prezintă la bază casele de economii locale, apoi casele de economii regionale, care centralizează t rezoreria sau anumite servicii. În
general, în fiecare țară, casele de economii dețin o parte importantă din totalul depozitelor la termen atrase.
Printre avantajele comp etitive ale băncilor de econ omii, față de celelalte
tipuri de bănci, se numără și:
 o diferență mică între dobânzile active și pasive, bazate pe costuri de
administrare reduse;
 un segment de piață foarte bine definit, băncile de ecomomii fiind specializate
pe piața pe care acționează;
 nu trebuie să respecte reglementări bancare foarte stricte, dar se află sub
incidența unor norme specifice (de regulă mai puțin severe).
În acest context, poate fi amintit și următorul dezavantaj competitiv: gama
serviciilor c are pot fi oferite este, în mod normal, limitată prin lege, astfel încât
clienții trebuie să apeleze la alte instituții financiare pentru anumite servicii. Din punct de vedere al siguranței depozitelor, băncile de ecomomii sunt considerate ca fiind sigure, datorită garantării creditelor prin ipoteci, aceste instituții putând oferi
o rată a dobânzii mai avantajoasă decât băncile comerciale. Procedurile și standardele utilizate în analiza cererii de credit sunt asemănătoare cu cele ale celorlalte instituții b ancare.

Băncile străine
Deschiderea de unități bancare în alte țări decât cea de origine urmăre ște
dezvoltarea activității marilor bănci și creșterea profiturilor, dar motivele ce le pot
determina să acționeze în acest sens pot fi diferite , astfel:
 pentru a urma și susține marii clienți exportatori, cea mai mare parte a
activității băncilor străine fiind legată de activitatea întreprinderilor naționale în
străinătate;

36  pentru interesul unor bănci specializate în anumite operațiuni să -și exercite
activitatea bancară în alte țări unde aceste operațiuni nu sunt, sau sunt ins uficient
dezvoltate;
 fie pentru extinderea în țările cu sisteme bancare în curs de dezvoltare ;
 sau pentru extinderea în țările unde există o activitate financiară intensă, în
speranța obținerii cu ușurință a profiturilor (Marea Britanie – Londra , SUA – New
York , Japonia – Tokyo .
Modalitățile de reprezentare și funcționare a unei bănci pe piețele
internaționale pot îmbrăca una din următoarele forme:
 Filialele – sunt acele unități bancare implantate de către banca mamă în alte țări
decât cea de origine și se caracterizează prin faptul că au personalitate juridică;
 Sucursalele – operează sub responsabilitatea băncii -mamă (neavând statut
juridic separat). În principiu, simplitatea ac estui fapt nu este decât iluzorie, pentru
că, din rațiuni fiscale sau chiar administrative, operațiunile realizate într -o țară
străină trebuie să fie contabilizate separat, ca și cum ar fi vorba de o societate
distinctă;
 Birourile de reprezentare sau repr ezentanțele – nu pot desfășura activități de
tranzacționare, fiind așa cum rezultă din denumire, doar un centru de reprezentare a sediului central într -o altă țară. Acestea colaborează în special cu clienții care au
afaceri în țara de origine a băncii.
În contextul deschiderii pieței europene, un număr semnificativ de bănci au
creat o rețea bancară transfrontalieră pe teritoriul Uniunii Europene, această
internaționalizare fiind urmată de o creștere a concurenței și, implicit, ca răspuns la aceasta, de o concentrare a sectorului bancar. În prezent, diferențele culturale și
sociale dintre țări, fac ca strategia bazată pe achiziții în care brand -ul local este
păstrat să fie, cel puțin pentru o bună perioadă de timp, cea mai potrivită.

2.4 SISTEMUL BANCAR R OMÂNESC. CARACTERIZARE GENERALĂ
Sistemul bancar românesc a evoluat în principiu în același sens cu cel
înregistrat în celelalte țări din Europa Centrală și de Est. Ar fi de remarcat, totuși, o creștere mai puțin explozivă a numărului de bănci comerciale, ca urmare a unei politici prudente de autorizare din parte a băncii centrale. Se poate aprecia că
această politică a permis, în linii mari, evitarea crizelor financiare majore ,
sistemul bancar rămânând relativ solid , în ciuda problemelor de portofoliu, care
nu pot fi neglijate.
Imediat după apariția lor, băncile comerciale au început să se dezvolte în
sensul creării rețelelor de subunități, dezvoltării produselor și serviciilor oferite clienților, dezvoltării infrastructurilor informatice etc. toate acestea în scopul
dezvoltării afacerii și obținerii de profituri substanțiale. Apariția băncilor private
sau mixte cu capital autohton sau străin, au dat alte valen țe sistemului bancar ,
noul peisaj bancar fiind total diferit de cel anterior, atât din punct de vedere global, al sistemului bancar în ansamblu, cât și individual, al fiecărei bancă în parte.
Dinamica creării de noi bănci a fost considerabilă în primii ani după 1990,
pentru ca , ulterior , ritmul înființării de noi bănci să se reducă, maximul fiind atins
la nivelul anului 1998, iar minimul la nivelul anului 2003, a șa cum rezultă și din
graficul următor.

37 Graficul nr. 2 .1 Dinamica numărului de bănci din sistemul bancar româ nesc
în perioada 1990 – 2003
Sursa : prelucrare după colecția Raport Anual BNR, www.bnr .ro

Pe piața românească, s-au afirmat principalele bănci europene cu strategii
de dezvoltare regională care se regăsesc și în celelalte țări din Europa Centrală și
de Est: Raiffeisen Bank, Société Générale, Unicredit sau Erste Bank care au
achiziționat unele bănci exis tente pe piață și nu au recurs la înființarea de
subsidiare.
Cât privește gradul de bancarizare (numărul de unități bancare raportat la
numărul de locuitori), sistemul bancar românesc s -a plasat cu mult în urma
celorlalte țări din Europa. Astfel, la înce putul anilor 2000, în Uniunea Europeană
o unitate bancară revenea la 1.700 de locuitori, în țările din Europa Centrală la 11.000 de locuitori, în timp ce în România o unitate bancară revenea la 23.500 de
persoane. Prin urmare , rețeaua de unități avea condi ții favorabile de dezvoltare,
aspect care s -a și realizat. D ezvoltarea reț elei s -a oprit odată cu declanș area
recentei crize ș i în România , la finele anului 2008.
Isărescu (2009) apreciază că restructurarea sistemului bancar r omânesc s -a
desfăș urat în perioada 1996- 2003, perioadă care cuprinde și depă șirea situa ției de
criză din anii 1998- 1999. Acest proces a avut două componente majore: i)
recapitalizarea băncilor cu probleme și eliminarea d in sistem a băncilor neviabile;
ii) privatizarea băncilor.
După o perioadă de 13 ani de tranziție, în anul 2003, România nu avea un
sistem bancar puternic din punct de vedere al nivelului activelor bilanțiere. Toate băncile care operau pe piața românească, incluzând și sucursalele băncilor s trăine,
aveau la un loc active care nu le depășeau pe cele ale unei singure bănci de talie medie din Occident. Sistemul bancar românesc era puternic polarizat, cinci bănci deținând peste trei sferturi din totalul activelor bancare.
Modul de organizare al băncilor românești era cel al băncilor universale ,
însă, principalele operațiuni efectuate erau cele de colectare de resurse și acordare de credite, deși și celelalte produse și servicii bancare au cunoscut o creștere și o
diversificare semnificativă.
În perioada 1996 -2002, a fost retrasă autorizația de funcționare pentru un
număr de 17 bănci persoane juridice române și străine, așa cum se vede din tabelele următoare. Numărul de bănci, după ce a atins un vârf de 45 în anul 1998,
a scăzut la 38 în 2003, din c auza unor factori precum: lichidarea unor bănci
insolvabile și fuziunea unor entități bancare.
Restructurarea sistemului bancar românesc a vizat , printre altele, și
următoarele aspecte: constituirea unui sistem bancar pe două nivele; desființarea monopolului statului asupra sectorului bancar; reorganizarea băncilor de stat ca societăți pe acțiuni; privatizarea băncilor de stat sau cu capital major itar de stat; 7 20 24 31 33 36 34 33 33 31 30
5 7 7 9 10 9 7 8 8 8 8 12 27 31 40 43 45
41 41 41 39 38
0 10 20 30 40 50
1990 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
Banci cu capital integral sau majoritar de stat, privat sau strain
Sucursalele bancilor straine
Total banci in sistemul bancar

38 înființarea unui număr foarte mare de bănci (comparativ cu situația de până în
1989) cu capital privat român și/sau străin; diversificarea produselor și serviciilor bancare; extinderea rețelei teritoriale; orientarea spre un management bancar
performant; informatizarea bancară; deschiderea către colaborarea cu băncile străine; sprijinirea activității de investiții și de creditare, ca instrumente majore ale construcției economiei de piață; perfecționarea managementului relației bancă –
client.
Principala caracteristică a sistemului bancar românesc la nivelul anului
2003 o reprezenta concentrarea mare a acestuia, un număr de cinci bănci deținând 63,9% din active . Deși competiția la nivelul sistemului bancar a fost în
creștere permanentă, până în an ul 2006 s -a menținut un grad înalt de concentrare a
sistemului bancar, a șa cum rezultă și din graficul nr. 2.2.

Tabelul nr. 2 .2 Bănci persoane juridice române a căror autorizație de
funcționare a fost retrasă sau au fost în stare de faliment
1. Banca Come rcială Fortuna Autorizație retrasă din 11.07.1996
2. Euro Expres Bank Autorizație retrasă din 05.05.1997
3. Banca Comercială Albina În faliment din 25.05.1999
4. Bancorex Autorizație de funcționare retrasă din 31.07.1999 urmare
a fuziunii prin absorbț ie cu BCR
5. Credit Bank Autorizație retrasă în 18.04.1997 și din 09.11.2000 s -a
declanșat procedura prevăzută de Legea 64/1995
6. Bankcoop În faliment din 08.02.2000
7. Banca Columna Autorizație retrasă din 22.06.2000
8. Banca Internațională a
Religiilor În faliment din 10.07.2000
9. Banca Română de Scont În faliment din 19.04.2002
10. Raiffeisen Bank România Autorizație de funcționare a fost restituită BNR în 2002,
ca urmare a fuziunii prin absorbț ie cu Banca Agricolă
11. Banca de Investiții și
Dezvoltare Autorizație retrasă din 04.04.2002
12. Banca Turco -Română În faliment din 03.07.2002
Sursa: www.bnro.ro

Tabelul nr. 2 .3 Bănci persoane juridice străine a căror autorizație de
funcționare a fost retrasă
1. Anglo -Romanian Bank Ltd, Londra,
Sucursala București Autorizație retrasă la 12.10.1998
2. MIRS Romanian Bank, Cairo/Giza,
Sucursala Constanța Autorizație retrasă în 28.12.1998
3. Manufactures Hanover Trust Co, New York,
Sucursala București Autorizație retrasă ca urmare a fuziunii
dintre Manufactures Hanover Trust Co
și Chemical Bank
4. The Chase Manhattan Bank NA, New York,
Sucursala București Autorizație retrasă în 14.06.1999
5. Société Générale , Paris Sucursala București Autorizație retrasă în 10.12.1999
Sursa: www.bnro.ro

Începând cu anul 2007, odată cu aderarea României la Uniunea
Europeană, gradul de concentrare m ăsurat pr in cota de piață a primelor 5 bănci s –
a redus până la un procent de 52,4%, la finele anului 2009. Această diminuare a
cotei de piață în favoarea băncilor de dimensiuni mai mici s -a produs pe seama
creșterii atractivității și diversificării ofertelor de produse bancare, precum și a
politicii agresive de lărgire a portofoliului de clienți.
Numărul de bănci cu capital majoritar de stat s -a redus la 2 bănci în anul
2004, prin privatizarea celei mai mari bănci românești, Banca Comercială Română.

39 La finele anului 2004, ponderea activelor deținute de băncile cu capital
privat (atât autohton cât și străin) în totalul activelor sistemului bancar românesc a
fost de 93,1%, față de 62,5% la sfârșitul anului 2003. Conform Raportului Anual
al BNR (2006), ponderea activelor deținute de băncile cu capital străin (inclusiv
sucursalele băncilor străine) a crescut semnifi cativ la finele anului 2006 (88,6% ,
față de 62,2% în anul precedent) .

Tabelul nr. 2 .4 Evoluția numărului de bănci și componența pe forme de
proprietate
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
1. Bănci persoane juridice române: 30 32 33 31 31 32 31 32
Bănci cu capital majoritar de stat 3 2 2 2 2 2 2 2
Bănci cu capital majoritar privat: 27 30 31 29 29 30 29 30
– capital autohton ; 6 7 7 3 3 3 4 4
– capital străin . 21 23 24 26 26 27 25 26
2. Sucursalele băncilor străine 8 7 6 7 10 10 10 9
Total bănci comerciale (1+2), din care:
 bănci;
 bănci de economisire și creditare 38
38
– 39
38
1 39
38
1 38
37
1 41
40
1 42
40
2 41
39
2 41
39
2
Creditcoop 1 1 1 1 1 1 1 1
Total sistem bancar 39 40 40 39 42 43 42 42
Sursa : BNR, Rapoarte anuale 2003 -2010

Graficul nr. 2.2 Cota de piață a băncilor din sistem în perioada 2003 – 2010

Sursa: BNR, Rapoarte anuale 2003 -2010

Modernizarea sectorului bancar este pusă în eviden ță și de evoluția re țelei
bancare. Începând cu anul 2004, numărul de unități bancare a crescut continuu
până la nivelul anului 2008 (6.552 unități bancare). Aceeași tendință de creștere a avut-o și numărul de angajați din sistemul bancar care a crescut p ână în anul 2008
(71.622 angajaț i). În anul 2009, factorii care au acționat în contextul general al
crizei economice internaționale și -au pus amprenta și asupra performanțelor
instituțiilor de credit. În această situație, în anul 2009 s -a redus atât numărul de
unități bancare cât și numărul de angajați din sistem, a șa cum rezultă din graficul
următor.
Numărul de agenții bancare a scăzut cu 127 de unități în 2009 și cu 255 în
2010. În a celași timp, în numai un an de zile, numărul de an gajați ai băncilor s -a
redus cu aproape 3.700 de persoane. Ajustarea rețelelor teritoria le și a numărului
de sala riați a continuat însă și în 2011.

58.262.1 62.288.6 87.9 88.2 85.3 85.14.331.0 31.85.9 6.7 6.47.2 7.3
37.56.9 6.0 5.5 5.4 5.2 7.3 7.4
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Banci cu capital de stat
Banci cu capital privat autohton
Banci cu capital strain (inclusiv sucursalele bancilor straine)

40 Graficul nr. 2 .3 Evoluția numărului de unități și a numărului de angajați ai
instituțiilor de credit
Surs a: BNR, ECB, calcule proprii

Dintre țările care dețin participații la capitalul social al băncilor autohtone
și al sucursalelor băncilor străine, la finele anului 2009, primele trei poziții în
capitalul agregat au fost ocupate de Grecia (26,6%), Austria (16,9%) și, la mare
distanță, de Olanda (9,0%). Cea mai importantă modificare a prezenței pe piața autohtonă a revenit Greciei care, începând cu anul 2008, a trecut pe pr imul loc în
clasamentul participațiilor străine la capitalu l băncilor din România, la sfârș itul
anului 2009, înregistrând o cota superioară cu 4,2% nivelului din anul anterior .

Tabelul nr. 2 .5 Gradul de participare capitalului străin la formarea
capitalul ui sistemului bancar românesc
Țara (% Capital total)
2007 2008 2009
Grecia 21,7 22,4 26,6
Austria 22,0 18,4 16,9
Olanda 7,7 9,2 9,0
Ungaria 4,9 4,3 4,3
Franța 5,0 4,2 3,9

Sursa: Prelucrare după Raport Anual BNR, 2009

Intrarea pe piața românească a unor bănci străine de renume și asanarea
sectorului bancar au declanșat o concurență puternică între operatorii bancari.
În acest context, ultimii ani au marcat un nou trend, cotele de piață deținute de băncile autohtone diminuându- se în favoa rea segmentului străin. Accentuarea
concurenței va impune schimbări în strategia băncilor mici și mijlocii – eventuale
fuziuni sau achiziții – astfel încât acestea să- și majoreze în mod rezonabil capitalul,
fără șocuri majore.
Pe parcursul anului 2010, și în primul semestru din 2011, băncile cu
capital austriac au continuat să dețină cea mai mare cotă de piață (38,87%) în activul agregat, fi ind urmate de cele cu capital grecesc (15,54 %), așa cum rezultă
din graficul următor.

46,56749,52252,36658,09065,65771,622
67,898
303833876425 6552
5482
4401
3514
010,00020,00030,00040,00050,00060,00070,00080,00090,000100,000
2003 2004 2005 2006 2007 2008 200907001,4002,1002,8003,5004,2004,9005,6006,3007,000
Numar angajati (sc.stanga)
Numar unitati (sc.dreapta)

41 Graficul nr. 2 .5 Cota de piață a instituțiilor de credit după structura
acționariatului în anul 2010

Sursa: Raport asupra Stabilității Financiare , BNR, 2011
Analizând structura capitalului social al instituțiilor de credit în funcție de
țara de origine, constatăm, con form graficului următor, ponderea mare, dar pe un
trend descrescător, a capitalul elen (30%) în rândul bă ncilor cu capital str ăin.
Acelaș i trend este urmat ș i de reprezentantele capitalului austriac (20,90%) ș i
francez (4,30%). Ponderea capitalului olandez în total capital str ăin a înregistrat o
creștere semni ficativ ă pe parcursul anului 2010 (până la 15%), datorit ă
supliment ărilor efectuate cu ocazia în ființării în luna mai 2010 a fi lialei GE
Garanti Bank S.A.
Graficul nr. 2 .6 Structura capitalului social al instituțiilor de credit în
funcție de țara de origine în anul 2010
Sursa: Raport asupra Stabilității Financiare , BNR, 2011

Ponderea ridicată a băncilor cu capital majoritar străin, peste 85%,
prezintă atât dezavantaje, cât și dezavantaje. Pe de o parte, investitorii străini au
reușit să eficientizeze activitățile instituțiilor de credit din România, transferând
sectorului bancar din România experiența și cunoștințele acumulate pe piețe mai dezvoltate. Pe de altă parte, în condițiile unei prezențe ridicate a investitorilor străini, sectorul bancar devine dependent și de situația economică din țările de unde provine capitalul acestor investitori, precum și de politicile bancare pe care aceștia le adoptă.
La debutul recentei crize , economia româneasc ă parcursese o perioad ă de
mai mulți ani de creș tere economică în ritmuri înalte, dar înso țită de acumularea
unui deficit extern relativ important, precum ș i de majorarea datoriei externe pe
Grecia
15.54 %
Franta
14.22% Olanda 8.97% Altele
22.4% Austria
38.87%
Grecia
30 %
Franta 4,30%
Olanda 15% Altele
22,50% Austria 20,90% Ungaria 7,30%

42 termen scurt. Sectorul bancar, cu poziție dominantă în sistemul financiar, a
rezistat bine presiunilor crizei .
Conform Raportului de Stabilitate Financiară pentru anul 2015, s -au
intensificat opera țiunile de fuziune între instituțiile de credit, în condițiile
menținerii unui grad de concentrare moderat, situat ușor sub media europeană.
Reducerea personalului bancar și a numărului de unități teritoriale în
scopul diminuării cheltuielilor opera ționale și -a continuat tendin ța accelerată
începută în anii anteriori, cu efectele poten țial negative asupra gradului de
intermediere financiară, ca urmare a îngreunării accesului popula ției și
companiilor la servicii financiare. Necesitatea îmbunătă țirii gradului de
bancarizare și a creșterii nivelului de pregătire profesională a personalului bancar
sunt argumente pentru regândirea politicilor de optimizare a cheltuielilor
opera ționale.

Tabelul nr. 2.6 Indicatorii stru cturali ai sectorului bancar romanesc
Sursa: Raport asupra Stabilită ții Financiare, 2015

Deși numărul instituțiilor de credit a rămas nemodificat (40 de instituții de
credit, dintre care 31 sunt persoane juridice române și 9 sunt sucursale ale unor
bănci străine, gruparea acestora în func ție de proveniența capitalului a cunoscut
modificări importante. Cota de pia ță a grupe i băncilor cu capital majoritar
românesc a scăzut sub 10 la sută din totalul activelor la nivel de sistem, iar cota de piață a grupei băncilor cu capital austriac a avut un trend descendent, ca urmare a
opera țiunilor de fuziune, respectiv de curățare a bilanțului de creditele
neperformante.
Celor 40 de institu ții de credit li se adaugă 556 instituții financiare străine
care au no tificat băncii centrale inten ția de a desfă șura în mod direct activități
bancare pe teritoriul României.
Sectorul bancar românesc este format într -o măsură importantă din
institu ții de credit care provin din spațiul european. Cele 34 de instituții de credit
cu capital străin (în marea majoritate capitalul străin provine din Uniunea Europeană) cumulează peste 90 la sută din activele sectorului bancar românesc,
ceea ce plasează România pe locul secund în UE după ponderea ac ționariatului
străin .

43 Grafic n r. 2.7 Cota de pia ță și numărul instituțiilor de credit cu capital
străin, compara ție internațională

Sursa: Raport asupra Stabilită ții Financiare, 2015

Menținerea unui ritm scăzut de creditare împreună cu creșterea înclinației
popula ției spre utilizar ea de servicii financiare on -line au determinat reducerea
rețelelor teritoriale de unități bancare. În perioada iunie 2014 – iunie 2015 re țeaua
de unită ți bancare s-a redus cu 105 unită ți (până l a 5.203 unită ți), iar numărul de
salariați din sistemul bancar s -a redus cu 669 persoane (până la aproximativ
57.300 angaja ți.

Grafic nr. 2. 8 Evolu ția numărului de unități bancare și a numărului de
salaria ți în sectorul bancar
Sursa: Raport asupra Stabilită ții Financiare, 2015

Procesul de restructurare a activită ții bancare manifestat prin scăderea
numărului de unită ți și salariați din sistem afectează negativ accesibilitatea
popula ției la serviciile bancare. În sectorul bancar românesc, o unitate teritorială
deservește în medie 3.760 de persoane, cu mult peste media europeană de 2.450
persoane. De asemenea, dintre țările Uniunii Europene, România are cel mai mic
număr de salaria ți în raport cu populația, un angajat din sectorul bancar deservind
în medie 345 de persoane (media europeană fiind de 175 de pers oane pe angajat
bancar . Pe de altă parte, eficien ța salariaților din bănci are spa țiu de îmbunătățire.
În România, un angajat bancar gestionează active de circa 1,5 milioane euro, în
timp ce media din UE este de peste 10 milioane euro. Cre șterea valorii ad ăugate a
serviciilor oferite de bănci (proces care este posibil și dacă gradul de pregătire
profesională a angaja ților bancari se va majora, iar gradul de bancarizare a

44 economiei se va îmbunătă ți) va ameliora din constrângerile de eficiență
menționate.
Doi dintre indicatorii utiliza ți pentru exprimarea gradului de intermediere
financiară (active/PIB și credite/PIB) au continuat parcursul descendent început în
anul 2011, în timp ce indicatorul depozite/PIB s -a men ținut la un nivel relativ
constant pe parcur sul ultimilor ani. În compara ție cu celelalte țări din Uniunea
Europeană, România înregistrează cea mai scăzută valoare a intermedierii
financiare, cu un nivel al activelor în PIB de aproximativ 60 la sută la finele
anului 2014.

Grafic nr. 2.9 Gradul de intermediere financiară, compara ție internațională

Sursa: Raport asupra Stabilită ții Financiare, 2015
Gradul de concentrare a sectorului bancar românesc rămâne la nivel
moderat, situat ușor s ub media europeană . Cota de pia ță a primelor 5 bănci din
sistem în funcție de active este de 55,3 la sută. Din perspectiva mărimii, în luna
iunie 2015 grupa băncilor mari de ținea o pondere de 68,2 la sută din active, iar
grupa băncilor medii avea 25,1 la sută din active.

Test de evaluare
1. Definiți băncile de afaceri și enumerați categoriile de operațiuni desfășurate.
Răspuns
Băncile de afaceri se pot defini ca fiind acele instituții financiare care se ocupă în
principal cu investirea depunerilor pe termen lung, primite de la clienți, în participații la
întreprinderi existente sau în formare, contribuind astfel la crearea și reorganizarea de
mari întreprinderi. Categorii de operațiuni: activități cu titluri, activități specifice băncilor
comerciale, ingineria financiară.
2. Definiți cooperativele de credit și enumerați operațiunile desfășurate.

Întrebări de autoevaluare
1. Exemplu rezolvat
Precizați avantajele competitive ale băncilor de economii față de celelalte tipuri de
bănci.
Răspuns
Printre avantajele competitive ale băncilor de ecomomii, față de celelalte tipuri de bănci
precizăm: o diferență mică între dobânzile active și pasive, bazate pe costuri de administrare
reduse; un segment de piață foarte bine definit, băncile de ecomomii fiind specializate pe
piața pe care acționează; nu trebuie să res pecte regulamente bancare foarte stricte, dar se
află sub incidența unor norme specifice (de regulă mai puțin severe).

45 2. De rezolvat
Care dintre băncile specializate reprezintă motorul operațiunilor cu titluri de valoare
pe piața de capital? Argumentați.

REZUMAT

În această parte au fost prezentate, la început, aspecte privind definirea și
caracteristicile sistemului bancar:
– ansamblul coerent al diverselor categorii de bănci cu capital autohton sau
străin, de stat sau privat, precum și combinații mixte ale acestora, ce își
desfășoară activitatea pe teritoriul unei țări;
– sistemul bancar trebuie să asigure cadrul care să dea posibilitatea mobilizării
tuturor fondurilor bănești disponibile în economie și orientarea lor temporară, pe
perioade mai lungi sau mai scurte, către activități economice, în mod prioritar
spre cele productive,
precum și principalele tipuri de bănci și caracteristicile principale ale acestora,
respectiv băncile centrale și băncile de rang secundar.
Func țile băncilor centrale, indepen dența instituțion ală a acestora,
stabilitatea financiară, reglementarea și supravegherea prudențială , dar și
caracterizarea Băncii Centrale Europene și a Băncii Națion ale a României au fost
tratate în continuare .
Stabilitatea financiară poate fi definită c a fiind capacitatea sistemului
financiar de a aloca eficient resursele economice, de a gestiona riscurile
financiare și de a face față șocurilor sistemice pe bază durabilă.
Reglementarea bancară se definește prin ansamblul de legi și norme
aplicabile bănci lor în activitatea lor, cea de supraveghere se referă la activitatea
de monitorizare a situației financiare a instituțiilor bancare și la verificarea modului cum sunt respectate și aplicate reglementările bancare.
Obiectivul fundamental al politicii moneta re este stabilitatea prețurilor, la
care se adaugă limitarea (controlul) inflației și menținerea valorii interne și externe a monedei naționale.
Stabilitatea prețurilor reprezintă în același timp, un obiectiv central al
politicii economice, alături de: cre șterea economică, ocuparea deplină a forței de
muncă; sustenabilitatea balanței de plăți etc.
Banca Centrală Europeană (BCE), alături de băncile centrale naționale
din statele membre ale Uniunii Europene (BCN) , formează Sistemul European al
Băncilor Centr ale (European System of Central Banks).
Eurosistemul cuprinde BCE și BCN ale statelor membre care au adoptat
euro (în prezent, în număr de 19 ).
Apoi, am luat în discuție băncile universale și băncile specializate , iar în
final, am trecut în revistă caracteristicile principale ale sistemului bancar
românesc.
La debutul recentei crize, economia românească parcursese o perioad ă de
mai mulți ani de creș tere economică în ritmuri înalte, dar înso țită de acumularea
unui deficit extern relativ important, precum ș i de majorarea datoriei externe pe
termen scurt. Sectorul bancar, cu poziție dominantă în sistemul financiar, a
rezistat bine presiunilor crizei .

46 Partea a III a

REGLEMENTAREA ȘI CONDUCEREA ACTIVITĂȚII
INSTITUȚIILOR DE CREDIT ÎN ROMÂNIA

Conținut:
 Activitatea instituțiilor de credit
 Tipuri de instituții de credit
 Autorizarea instituțiilor de credit
 Administrarea și conducerea instituțiilor de credit
 Controlul intern
 Fondurile proprii ale instituțiilor de credit. Solvabilitatea și lichiditatea
 Supravegherea prudențială a instituțiilor de credit

Obiectivele procesului de studiu:
 înțelegerea activității desfășurate de instituțiile de credit din România și
cunoașterea tipurilor de instituții de credit
 cunoașterea procesului de autorizare a instituțiilor de credit și a și a
documentației necesare obținerii aprobării de constituire și obținerii
autorizației de funcționare
 analiza structurii organizatorice a instituțiilor de credit, a activității
structurilor de admin istrare și conducere precum și cunoașterea activității de
control intern
 descrierea și înțelegerea componentelor fondurilor proprii ale instituțiilor
de credit și a indicatorilor de solvabilitate și lichiditate
 prezentarea și aprofundarea activității de su praveghere prudențială a
instituțiilor de credit
 Timpul alocat temei: 5 ore
 Bibliografie recomandată
 Spulbăr, C. – Management bancar, Editura Sitech, Craiova, 2008
 Banca Națională a României, Regulamentul nr. 22/ 27/ 14.12.2006
privind adecvarea capitalului instituțiilor de credit și al firmelor de investiții
 Banca Națională a României, Regulament nr.18/23/14.12.2006 privind
fondurile proprii ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții
 Banca Națională a României, Norma nr. 9 din 20/08/2004 pentru
completarea si modificarea Normelor Bancii Nationale a României nr. 12/2003 privind supravegherea solvabilitatii si expunerilor mari ale instit uțiilor de credit
 Banca Națională a României, Regulament nr.17/22/14.12.2006 privind
supravegherea pe bază consolidată a instituțiilor de credit și a firmelor de
investiții

3.1 ACTIVITATEA INSTITUȚIILOR DE CREDIT

Definirea activității instituțiilor de credit
Activitatea instituțiilor de credit (activitatea bancară) poate fi definită în
sens larg ca fiind activitatea de atragerea de depozite sau alte fonduri
rambursabile de la public și acordarea de credite în cont propriu.

47 Termenul public desemnează orice persoană fizică, persoană juridică sau
entitate fără personalitate juridică, ce nu are cunoștințele ș i experiența necesară
pentru evaluarea riscului de nerambursare a plasamentelor efectuate. Nu intră în
această categorie: statul, autoritățile administrației publice centrale, regionale și locale, agențiile guvernamentale, băncile centrale, instituțiile de credit, instituțiile
financiare, alte instituții similare și orice altă persoană considerată investitor calificat, în înțelesul legislației privind piața de capital.
Deci, o instituție de credit este o entitate a cărei activitate constă în
atragerea de de pozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și în acordarea
de credite în cont propriu.
Instituțiile de credit, persoane juridice române , se pot constitui și
funcționa, cu respectarea legislației bancare, în una din următoarele categorii:
a) bănci;
b) organizații cooperatiste de credit;
c) bănci de economisire și creditare în domeniul locativ;
d) bănci de credit ipotecar;
e) instituții emitente de monedă electronică.
Banca Națională a României este autoritatea competentă cu privire la
reglemen tarea, autorizarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit.

Activități permise instituțiilor de credit în România
Instituțiile de credit pot desfășura, în limita autorizației acordate,
următoarele activități:
a) atragere de depozite și de alte fonduri rambursabile;
b) acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanțarea tranzacțiilor comerciale, inclusiv forfetare;
c) leasing financiar;
d) operațiuni de plăți;
e) emite re și administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărți de credit, cecuri de
călătorie și alte asemenea, inclusiv emitere de monedă electronică;
f) emitere de garanții și asumare de angajamente;
g) tranzacționare în cont propriu și/sau pe contul cliențil or, în condițiile legii, cu:
– instrumente ale pieței monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin,
certificate de depozit;
– valută;
– contracte futures și options financiare;
– instrumente având la bază cursul de schimb și rata dobânzii;
– valori mobiliare și alte instrumente financiare transferabile;
h) participare la emisiunea de valori mobiliare și alte instrumente financiare, prin subscrierea și plasamentul acestora ori prin plasament și prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni;
i) servicii de consultanță cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri și
alte aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni și achiziții și prestarea altor servicii de consultanță;
j) administrare de portofolii și consultanță legată de aceasta;
k) custodie și administrare de instrumente financiare;
l) intermediere pe piața interbancară;
m) prestare de servicii privind furnizarea de date și referințe în domeniul creditării;
n) închiriere de casete de siguranță;
o) operațiuni cu metale și pietre prețioase și obiecte confecționate din acestea;
p) dobândirea de participații la capitalul altor entități;

48 Activitatea de acordare de credite ipotecare finanțate prin emisiune de
obligațiuni ipotecare precum și activitatea de economisire ș i creditare în sistem
colectiv pentru domeniul locativ poate fi desfășurată cu respectarea legislației
speciale în materie.
Instituțiile de credit pot desfășura și alte activități permise potrivit
autorizației acordate de Banca Națională a României, după c um urmează:
a) operațiuni ne -financiare în mandat sau de comision, în special pe contul altor
entități din cadrul grupului din care face parte instituția de credit;
b) operațiuni de administrare a patrimoniului constând din bunuri mobile și/sau imobile aflate în proprietatea acestora, dar neafectate desfășurării activităților financiare;
c) prestarea de servicii clientelei proprii care, deși nu sunt conexe activității desfășurate, reprezintă o prelungire a operațiunilor bancare.
Nivelul total al veniturilor obținute din activitățile prevăzute anterior (alte
activități) nu poate depăși 10% din veniturile obținute de o instituție de credit.
Instituțiile de credit se pot angaja în operațiuni cu bunuri mobile și imobile
numai dacă:
a) operațiunile sunt necesare desfășurării în condiții adecvate a activităților pentru
care instituția de credit a fost autorizată și în măsura în care bunurile respective sunt necesare în acest scop;
b) operațiunile au ca obiect bunuri mobile și imobile destinate perfecționării pregăt irii profesionale a salariaților, organizării unor spații de odihnă și recreare
sau asigurării de locuințe pentru salariați și familiile acestora;
c) operațiunile au ca obiect bunuri mobile și imobile dobândite în urma executării creanțelor, cu respectarea, în privința operațiunilor de închiriere a unor asemenea bunuri.
Instituțiile de credit nu pot desfășura alte activități în afara celor permise
potrivit legislației în vigoare și nu se pot angaja în operațiuni cum ar fi:
a) gajarea propriilor acțiuni pe contul datoriilor băncii;
b) acordarea de credite garantate cu acțiuni, alte titluri de capital sau cu obligațiuni emise de instituția de credit însăși sau de o altă entitate aparținând grupului din care face parte instituția de credit;
c) atragerea de dep ozite sau de alte fonduri rambursabile, titluri sau alte valori, de
la public, când instituția de credit se află în stare de insolvență.

Test de evaluare
1. Enumerați categoriile în care se pot constitui instituțiile de credit persoane
juridice române.
Răspuns
bănci; organizații cooperatiste de credit; bănci de economisire și creditare în domeniul
locativ; bănci de credit ipotecar; instituții emitente de monedă electronică.
2. Prezentați activitățile permise instituțiilor de credit în România.

Întrebări de autoevaluare
1. Exemplu rezolvat
În ce constau operațiunile de administrare a patrimoniului?
Răspuns
administrarea bunuri mobile și/sau imobile aflate în proprietatea acestora, dar neafectate
desfășurării activităților financiare
2. De rezolvat
Enumerați activitățile/operațiunile pe care nu le pot desfășura instituțiile de credit.

49 3.2 TIPURI DE INSTITUȚII DE CREDIT

Băncile
Sunt instituții de credit cu vocație universală, care pot desfășura oricare
dintre activitățile prevăzute de legislația bancară. Băncile, persoane juridice
române, se constituie sub formă juridică de societate pe acțiuni în conformitate cu
legislația comercială și cu respectarea dispozițiilor legislației bancare.

Băncile de economisire și creditare în domeniul locativ
Băncile de economisire și creditare în domeniul locativ sunt instituții de
credit specializate în finanțarea pe termen lung a domeniului locativ, al căror
obiect principal de activitate constă în economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ.
Activitățile în domeniul locativ reprezintă:
1. construirea, cumpărarea, reabilitarea, modernizarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinație preponderent locativă;
2. cumpărarea, reabilitarea, modernizarea, consolidarea sau extinderea altor
imobile decât cele cu destinație preponderent locativă, cu condiția să fie folosite ca spații locative;
3. cumpărarea de terenuri intravilane sau dobândirea drepturilor de concesiune pentru construirea de imobile cu destinație preponderent locativă;
4. cumpărarea de terenuri intravilane sau dobândirea drepturilor de concesiune în scopul construirii altor imobile decât cele cu destinație preponderent locativă, în limita cotei deținute de spațiile locative din totalul construcției poziționate pe
teren;
5. viabilizarea unor terenuri trecute în intravilan în scopul promovării construcției cartierelor de locuințe;
6. preluarea unor creanțe legate de realizarea activităților prevăzute anterior;
7. construirea de spații comerciale, industriale și s ocial -culturale, dacă acestea
sunt legate de construcția de locuințe sau dacă ele contribuie, prin amplasarea lor în zonele de locuit, la aprovizionarea acestora sau la satisfacerea nevoilor de ordin social -cultural;
8. lucrări în domeniul locativ angajate de chiriaș în scopul modernizării locuinței;
Clienții băncilor de economisire și creditare în domeniul locativ pot fi
persoane fizice sau juridice care încheie cu banca de economisire și creditare în domeniul locativ un contract de economisire și creditar e în sistem colectiv pentru
domeniul locativ, prin care dobândește, ca urmare a efectuării depunerilor prevăzute în contract, dreptul legal de a primi un credit la dobânda stabilită potrivit clauzelor contractuale.
Activitatea de economisire și creditare î n sistem colectiv pentru domeniul
locativ constă în acceptarea de depozite de la clienți și acordarea acestora de
credite cu dobândă fixă din sumele acumulate pentru activități în domeniul locativ.
Băncile de economisire și creditare în domeniul locativ, p ersoane juridice
române, se constituie sub forma societăților pe acțiuni, în conformitate cu legislația aplicabilă societăților comerciale și cu respectarea dispozițiilor legislației bancare.
Denumirea unei bănci de economisire și creditare în domeniul locativ,
persoană juridică română, trebuie să includă sintagma "bancă de economisire și creditare în domeniul locativ" sau o altă expresie care să indice specializarea acesteia în finanțarea domeniului locativ.
Băncile de economisire și creditare în domeni ul locativ pot desfășura, în
limita autorizației acordate, următoarele activități:
a) economisire și creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ;

50 b) finanțarea anticipată și finanțarea intermediară, pe baza contractelor de
economisire -creditare;
c) acordarea de credite pentru activități în domeniul locativ;
d) administrarea de portofolii de credite și intermedierea de credite pe contul terților, dacă aceste credite sunt destinate finanțării unor activități în domeniul locativ; e) emiterea de garanț ii pentru acele tipuri de credite obținute de o persoană, pe
care băncile de economii pentru domeniul locativ le pot acorda;
f) efectuarea de plasamente în active cu grad de risc de credit scăzut, potrivit reglementărilor Băncii Naționale a României;
g) ac ordarea de credite societăților comerciale la care băncile de economii pentru
domeniul locativ dețin participații; h) emiterea și gestiunea instrumentelor de plată și de credit;
i) operațiuni de plăți;
j) consultanță financiar -bancară;
k) operațiuni de mandat cu specific financiar -bancar;

Băncile de credit ipotecar
Sunt instituții de credit specializate , al căror obiect principal de activitate
îl constituie desfășurarea cu titlu profesional a activității de acordare de credite ipotecare pentru investiții imobiliare și atragerea de fonduri rambursabile de la
public prin emisiune de obligațiuni ipotecare .
Băncile de credit ipotecar, persoane juridice române, se constituie sub
formă juridică de societate pe acțiuni în conformitate cu legislația aplicabilă societăților comerciale și cu respectarea legislației bancare. Denumirea unei bănci
de credit ipotecar trebuie să includă sintagma "bancă de credit ipotecar" sau
sintagma "bancă ipotecară".
Dispozițiile legale cu caracter general aplicabile instituțiilor de c redit se
aplică în mod corespunzător băncilor de credit ipotecar.

Instituțiile emitente de monedă electronică
Instituțiile emitente de monedă electronică sunt instituții de credit
specializate în emiterea de monedă electronică.
Monedă electronică este o valoare monetară reprezentând o creanță
asupra emitentului, care îndeplinește cumulativ următoarele condiții :
a) este stocată pe un suport electronic;
b) este emisă în schimbul primirii de fonduri a căror valoare nu poate fi mai mică decât valoarea monetară emisă;
c) este acceptată ca mijloc de plată și de alte entități decât emitentul.
Obiectul de activitate al instituțiilor emitente de monedă electronică
trebuie să fie limitat la desfășurarea activității de emitere de monedă electronică și la prest area următoarelor servicii :
a) servicii financiare și nefinanciare strâns legate de activitatea de emitere de monedă electronică, cum ar fi: administrarea de monedă electronică prin îndeplinirea unor funcții operaționale și a altor funcții conexe legate de emiterea
de monedă electronică, emiterea și administrarea altor mijloace de plată, fără ca prin aceasta să se acorde credit sub orice formă;
b) servicii de stocare a informațiilor pe un suport electronic în numele unor instituții publice sau al altor enti tăți.
Atragerea de fonduri în scopul emiterii de monedă electronică nu este
considerată atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile dacă fondurile primite sunt transformate imediat în monedă electronică.

51 În perioada de valabilitate pentru care a fost emisă moneda electronică,
instituțiile emitente de monedă electronică sunt obligate să o răscumpere , la
cererea deținătorilor, la o valoare egală cu valoarea acesteia existentă în sold.
Răscumpărarea se realizează prin schimbarea valorii sale în numerar sau
prin transfer în cont, fără reținerea altor taxe și comisioane în afara celor strict
necesare efectuării operațiunii de răscumpărare.

Organizațiile cooperatiste de credit
Cooperativa de credit este instituția de credit constituită ca o asociație
autonomă de persoane fizice unite voluntar în scopul îndeplinirii nevoilor și aspirațiilor lor comune de ordin economic, social și cultural, a cărei activitate se desfășoară, cu precădere, pe principiul întrajutorării membrilor cooperatori .
Casa centrală a cooperativelor de credit este instituția de credit
constituită prin asocierea de cooperative de credit, în scopul gestionării intereselor lor comune, urmăririi centralizate a respectării dispozițiilor legale și a reglementărilor -cadru, aplicabile tuturor cooperativelor de credit afiliate, prin
exercitarea supravegherii și a controlului administrativ, tehnic și financiar asupra organizării și funcționării acestora.
Rețeaua cooperatistă reprezintă ansamblul format din casa centrală și
cooperativele de credit afiliate la aceasta . Activitatea în cadrul unei rețele
cooperatiste se desfășoară preponderent și cu prioritate în interesul membrilor cooperatori, respectiv al organizațiilor cooperatiste de credit afiliate la casa centrală.
Cooperativele de credit pot s ă atragă depozite sau alte fonduri
rambursabile de la membrii acestora, precum și de la persoane fizice, juridice ori
alte entități, care domiciliază, au reședința sau locul de muncă, respectiv au sediul social și desfășoară activitate în raza teritorială de operare a cooperativei de credit.
Cooperativele de credit pot să acorde credite :
a) membrilor acestora, cu prioritate; b) persoanelor fizice, persoanelor juridice ori altor entități fără personalitate juridică, ce domiciliază, au reședința sau locul de muncă, respectiv au sediul
social și desfășoară activitate în raza teritorială de operare a cooperativei de credit, la un nivel care să nu poate depăși 25% din activele cooperativei de credit.
Cooperativele de credit nu pot emite obligațiuni . Acestea se po t finanța din
împrumuturi intercooperatiste sau de la alte instituții de credit, în condițiile respectării legislației bancare.

Rețeaua instituțiilor de credit
Strategia de dezvoltare și concurența impun instituțiilor de credit să
dezvolte o rețea de unități proprii în teritoriu, care să desfășoare o activitate cât
mai complexă, să ofere un volum cât mai mare de produse și servicii și, în același timp, să promoveze un management bancar performant.
Instituțiile de credit pot deschide pe teritoriul Român iei sucursale și alte
sedii secundare (agenții și puncte de lucru) în condițiile prevăzute de reglementările bancare, creând o rețea bancară care, în principiu, poate avea următoarea structură:

52
Centrala in stituției de credit
Centrala asigură coordonarea activității instituției de credit în ansamblul
său, prin aplicarea corectă a legilor, hotărârilor și a tuturor actelor normative ce
guvernează activitatea acesteia. În acest sens centrala elaborează norme specifice
ce sunt resp ectate și utilizate în activitatea operațională a instituției de credit de
către sucursale, agenții sau alte unități operative.
În funcție de activitatea desfășurată și tipul operațiunilor, fiecare instituție
de credit își organizează structura funcțională a centralei pe departamente (direcții
de specialitate) care, la rândul lor, pot avea în subordine diferite servicii sau alte structuri.
Principale atribuții ale centralei sunt:
 elaborează și avizează normele metodologice ce reglementează obiectul de
activitate al fiecărui departament, precum și instrucțiuni, circulare, reglementări
emise pentru probleme specifice;
 coordonează și controlează unitățile operative în ceea ce privește activitatea
desfășurată, modul de aplicare al legislației bancare și al nor melor metodologice și
reglementărilor emise pentru diferite activități;  realizează studii și analize, în legătură cu activitățile specifice desfășurate de
fiecare departament, în vederea luării deciziilor privind perfecționarea managementului bancar.
Struc tura organizatorică și funcțională a centralei se stabilește în funcție de
tipul și strategia băncii, de natura și volumul activităților desfășur ate, mărimea
rețelei, clientelă etc.

Sucursala
Sucursala este o unitate operațională fără personalitate juridică, înființată
la inițiativa unei instituții de credit, care realizează toate sau unele din activitățile pentru care instituția de credit a primit autorizație grupate în operațiuni de mandat sau de comision. Ea poate încheia contracte cu terțe persoane în numele instituției de credit – în calitate de mandatar, sau în nume propriu- în calitate de comisionar.
În general, operațiunile desfășurate de sucursală pot fi:
 decontări intra și interbancare;
 operațiuni de casă în lei și valută;
 operațiuni valutare; CENTRALA

SUCURSALE
AGENȚII ȘI PUNCTE DE LUCRU

53  constituirea de depozite;
 opera țiuni de creditare și finanțare ș.a.
Toate aceste operațiuni se desfășoară în limita unor competențe delegate
de centrală .
Printre principalele atribuții ce se regăsesc la nivelul sucursalelor amintim:
 desfășurarea activității bancare în teritoriu, respectiv operațiuni de creditare,
încasări și plăți fără numerar, operațiuni cu numerar și de casierie etc;
 distribuirea plafoanelor de credite, transmise de centrala băncii, pe fiecare
agenție din subordine și administra rea în bune condiții a resurselor de creditare;
 analizarea activității desfășurate la nivel terito rial de unitățile din subordine etc.
Sucursala, în funcție de tipul și volumul activității, poate organiza
compartimente, servicii sau birouri.

Agenția
Agenț ia se înființează de asemenea la inițiativa instituției de credit
derulând operațiuni fie de mandat fie de comision sau, în anumite situații, ambele
categorii de operațiuni.
Ea poate fi subordonată sucursalei sau, în anumite situații, centralei și își
desfășoară activitatea sub supravegherea și îndrumarea acestora, fiind o unitate operativă înființată în ideea apropierii de clienți și care derulează un volum mare de operațiuni dar de valori mai mici, principalii clienți fiind, de regulă, persoanele fizice.
Conducerea și administrarea activității curente a sucursalei și agenției este
asigurată de către un comitet director format, în general, din director, director adjunct, director operațiuni și alți specialiști numiți de consilul de administrație al bănc ii. Angajarea patrimonială a băncii se face la nivelul sucursalei și agenției
prin semnătura directorului și directorului economic, cu avizul consilierului juridic.

Test de evaluare
1. Definiți moneda electronică .
Răspuns
Monedă electronică este o valoare monetară reprezentând o creanță asupra emitentului,
care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: este stocată pe un suport electronic; este
emisă în schimbul primirii de fonduri a căror valoare nu poate fi mai mică de cât valoarea
monetară emisă; este acceptată ca mijloc de plată și de alte entități decât emitentul.
2. Definiți casa centrală a cooperativelor de credit .

Întrebări de autoevaluare
1. Exemplu rezolvat
Definiți băncile de economisire și creditare în domeniul locativ .
Răspuns
Băncile de economisire și creditare în domeniul locativ sunt instituții de credit specializate în
finanțarea pe termen lung a domeniului locativ, al căror obiect principal de activitate constă
în economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ.
2. De rezolvat
Definiți băncile de credit ipotecar și precizați ce trebuie să includă denumirea unei
asemenea bănci.

54 3.3 AUTORIZAREA INSTITUȚIILOR DE CREDIT

Autorizarea instituțiilor de credit persoane juridice române
Instituțiile de credit persoane juridice române (băncile, băncile de
economisire și creditare în domeniul locativ, băncile de credit ipotecar, instituțiile
emitente de monedă electronică, organizațiile cooperatiste de credit) și sucursalele
instituțiilor de credit din state terțe se pot constitui și pot funcționa pe teritoriul României numai pe baza autorizației emise de Banca Națională a României .
Banca Națională a României nu poate acorda autorizație unei instituții de
credit, dacă aceasta nu dispune de fonduri proprii distincte sau de un nivel al
capitalului inițial cel puțin egal cu nivelul minim stabilit prin reglementări, care nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 5 milioane euro.
Orice cerere de autorizare a unei instituții de credit trebuie să fie însoțită
de un plan de activitate , care să cuprindă cel puțin tipurile de activități propuse a
fi desfășurate și structura organizatorică a instituției de credit, și din care să rezulte capacitatea acesteia de a -și realiza obiectivele propuse în condiții
compatibile cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase, prin adecvarea cadrului de conducere, a procedurilor, a mecanismelor interne și a structurii capitalului la tipul, volumul și complexitatea activităților pe care își propune să le desfășoare.

Procesul de autorizare
Procesul de autorizare a instituțiilor de credit de către Banca Națională a
României, conform legislației în vigoare1
a) aprobarea const ituirii instituției de credit; , cuprinde două etape:
b) autorizarea funcționării instituției de credit.
Aprobarea constituirii instituției de credit nu garantează obținerea
autorizației de funcționare, aceasta indicând doar permisiunea dată fondatorilor de a proceda la constitu irea instituției de credit potrivit dispozițiilor legale și în
conformitate cu modalitățile prevăzute în documentația prezentată.
Autorizația de funcționare a instituției de credit va fi însoțită de aprobările
pentru persoanele desemnate în calitate de administrator, director, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului și auditor financiar ai instituției de credit și de confirmarea acționarilor semnificativi ai acesteia.
Instituțiile de credit autorizate sunt înregistrate în registrul bancar ținut de
Banca Națională a României care notifică Comisiei Europene orice autorizație acordată, cu excepția celor acordate instituțiilor emitente de monedă electronică, pentr u ca denumirea instituției de credit să fie inclusă în lista instituțiilor de credit
întocmită și actualizată de Comisia Europeană, care se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Banca Națională a României respinge o cerere de autorizare , dacă:
a) documentația prezentată este incompletă sau nu este întocmită în conformitate
cu dispozițiile legale în vigoare;
b) instituția de credit nu dispune de fonduri proprii separate sau capitalul inițial se situează sub nivelul minim stabilit de Banca Național ă a României;
c) forma juridică este alta decât cea prevăzută pentru categoria instituției de credit care se intenționează a fi constituită;
d) din evaluarea planului de activitate prezentat rezultă că instituția de credit nu poate asigura realizarea obiectivelor propuse;

1 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea
capitalului, aprobată cu modificări și completări de Legea nr. 227/2007, Legea nr. 312/2004
privind Statutul Băncii Naționale a României.

55 e) conducerea operativă a activității instituției de credit nu este asigurată de cel
puțin două persoane sau Banca Națională a României nu este satisfăcută de calitatea persoanelor respective, întrucât reputația sau experiența profesională a
acestora nu este adecvată naturii, volumului și complexității activității instituției de credit sau nu corespunde necesității asigurării unui management prudent și sănătos;
f) calitatea acționarilor/membrilor instituției de credit sau distribuția capita lului
între aceștia nu este corespunzătoare etc.

Activitatea instituțiilor de credit autorizate într -un stat membru al Uniunii
Europene sau state terțe
Instituțiile de credit autorizate și supravegheate de autoritatea competentă
dintr -un alt stat membru al Uniunii Europene pot desfășura în România activități
bancare, prin înființarea de sucursale sau prin furnizarea de servicii în mod direct ,
dacă activit ățile respective se regăsesc în autorizația acordată de autoritatea
competentă din statul membru de origine și se asigură respectarea legislației românești adoptate în scopul protejării interesului general.
Pentru înființarea unei sucursale de către o inst ituție de credit dintr -un stat
membru nu este necesară obținerea unei autorizații din partea Băncii Naționale a
României și nici asigurarea unui capital de dotare la nivelul sucursalei .
O instituție de credit autorizată și supravegheată într -un alt stat membru
poate înființa o sucursală în România pe baza notificării transmise Băncii Naționale a României de către autoritatea competentă din statul membru de origine.
Furnizarea de servicii în mod direct de către o instituție de credit
autorizată și supraveg heată într -un alt stat membru poate fi realizată pe baza
notificării transmise Băncii Naționale a României, cuprinzând activitățile pe care instituția de credit intenționează să le desfășoare în România..
Instituțiile de credit având sediul social în state terțe pot desfășura
activități în România numai dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:
a) activitatea se desfășoară prin înființarea unei sucursale;
b) sucursala este autorizată de Banca Națională a României;
c) autoritatea competentă din statul de origine nu se opune înființării
sucursalei în România;
d) sunt respectate dispozițiile legislației în domeniu.

Externalizarea activităților instituțiilor de credit
O instituție de credit poate, pe baza unei fundamentări corespunză toare, să
externalizeze servicii sau operațiuni privind activitatea de atragere de depozite sau de acordare de credite , pentru care este necesară autorizarea de către Banca
Națională a României potrivit legii, doar către furnizori externi care:
a) dețin o autorizație echivalentă celei deținute de instituția de credit;
b) sunt abilitați potrivit legislației aplicabile să desfășoare asemenea activități.
Externalizarea activităților unei instituții de credit nu trebuie să afecteze
desfășurarea activității instituției de credit cu respectarea tuturor cerințelor legale și regulamentare aplicabile, exercitarea atribuțiilor structurii de conducere a instituției de credit și nici supravegherea prudențială a instituției de credit de către Banca Națională a României.
Instituțiile de credit trebuie să controleze efectiv activitățile externalizate și
să administreze riscurile, în special riscul operațional și riscul de concentrare, asociate tuturor activităților externalizate, respectiv să identifice, să măsoare, să monitorizeze și să controleze aceste riscuri.

56 Test de evaluare
1. Precizați etapele procesului de autorizare și descrieți conținutul planului de
activitate care însoțește cererea de autorizare.
Răspuns
Procesul de autorizare cuprinde două etape: aprobarea constituirii instituției de credit;
autorizarea funcționării instituției de credit.
Planul de activitate cuprinde cel puțin tipurile de activități propuse a fi desfășurate și
structura organizatorică a instituției de credit din care să rezulte capacitatea acesteia de a -și
realiza obiectivele propuse în condiții compatibile cu regulile unei practici bancare prudente
și sănătoase, prin adecvarea cadrului de conducere, a procedurilor, a mecanismelor interne
și a structurii capitalului la tipul, volumul și comp lexitatea activităților pe care își propune să
le desfășoare.
2. Enumerați 4 situa ții în care BNR poate respinge cererea de autorizare

3.4 ADMINISTRAREA ȘI CONDUCEREA INSTITUȚIILOR DE CREDIT

Instituțiile de credit trebuie să -și organizeze întreaga act ivitate în
conformitate cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase , cu cerințele
legii și ale reglementărilor emise în aplicarea ei. Așa cum am văzut în capitolul
anterior, ele se constituie și funcționează în condițiile prevăzute de legislația
aplicabilă societăților comerciale și cu respectarea legislației bancare și au obligația de a deschide cont curent la Banca Națională a României, înainte de începerea activității.

Structurile de administrare și conducere
Conform legislației aplicabile instituțiilor de credit, structura de
conducere desemnează organele de administrare și de conducere ale unei instituții
de credit .
Funcția de supraveghere vizează ansamblul atribuțiilor de supraveghere /
control exercitate asupra organelor cu funcție de conducere, care revin consiliului
de administrație , în cadrul sistemului unitar de administrare și consiliului de
supraveghere , în cadrul sistemului dualist de administrare .
Funcția de conducere desemnează ansamblul atribuțiilor de conducere ale
structurii de conducere, care revin directorilor , în cadrul sistemului unitar de
administrare, și directoratului , în cadrul sistemului dualist de administrare.
Consiliul de administrație și directorii instituției de credit au competențe le
și atribuțiile prevăzute de legislația aplicabilă societăților comerciale și sunt responsabili de aducerea la îndeplinire a tuturor cerințelor prevăzute de legislația în vigoare.
Conducerea operativă a activității instituției de credit este delegată de
către consiliul de administrație la cel puțin 2 directori , în conformitate cu
legislația aplicabilă societăților comerciale. Directorii instituției de credit trebuie
să exercite exclusiv funcția pentru care au fost numiți.
Persoanele desemnate să exercite responsabilități de administrare și de
conducere operativă a unei instituții de credit trebuie să dispună de reputație și
experiență adecvate naturii, extinderii și complexității activității instituției de
credit și respons abilităților încredințate.
În cazul instituțiilor de credit, responsabilitățile de administrare și
conducere pot fi exercitate numai de persoane fizice care trebuie să fie aprobate
de Banca Națională a României înainte de începerea exercitării responsabili tăților.

57 În acest scop se evaluează toate circumstanțele și informațiile legate de activitatea,
reputația, integritatea morală și de experiența persoanelor respective.
Membrii consiliului de administrație trebuie să dispună, la nivel colectiv,
de calificar e și competență adecvate pentru a fi în măsură să se pronunțe în
deplină cunoștință de cauză cu privire la toate aspectele legate de activitatea desfășurată de instituția de credit, asupra cărora trebuie să decidă potrivit competențelor lor.
În afara de co ndițiile prevăzute de legislația în vigoare referitoare la
administratorii unei societăți comerciale, o persoană nu poate fi aleasă în consiliul de administrație al unei instituții de credit, iar dacă a fost aleasă, decade din mandatul său, în următoarele situații: a) persoana îndeplinește o altă funcție în cadrul instituției de credit în cauză, cu excepția cazului în care este și director al acesteia;
b) în ultimii 5 ani, persoanei i s -a retras de către autoritatea de supraveghere
aprobarea de a administra sau conduce o instituție de credit, o instituție financiară
sau o societate de asigurare/reasigurare sau o altă entitate care desfășoară activitate în sectorul financiar ori a fost înlocuită din funcția exercitată în astfel de entități din motive care îi pot fi imputate;
c) îi este interzis, printr -o dispoziție legală, o hotărâre judecătorească sau o decizie
a unei alte autorități, să administreze sau să conducă o entitate financiar -bancară
ori să desfășoare activitate într -unul dintre domeniile specifice acestor entități.
Dispozițiile legislației în vigoare, referitoare la situațiile de
incompatibilitate și interdicțiile prevăzute pentru administratori se aplică, în mod corespunzător, și directorilor care nu sunt membri ai consiliului de administrație.

Responsabilitățile structurilor de supraveghere și conducere
Organele cu funcție de supraveghere au responsabilitatea finală pentru
operațiunile și soliditatea financiară a instituțiilor de credit. În plus, membrii organelor cu funcție de supraveghere tre buie cel puțin:
a) să înțeleagă și să își îndeplinească rolul de supraveghere, inclusiv prin înțelegerea profilului de risc al instituției de credit;
b) să aprobe strategia de afaceri generală a instituției de credit, inclusiv a politicii generale de risc și a procedurilor de administrare a riscului;
c) să evite conflictele de interese;
d) să se abțină de la luarea unor decizii în raport cu care se află în situația de conflict de interese;
e) să aloce timp suficient pentru îndeplinirea responsabilităților c e le revin;
f) să dețină experiență adecvată, cu luarea în considerare a creșterii dimensiunilor și complexității instituției de credit;
g) să evalueze periodic eficacitatea practicilor de guvernanță și să procedeze la modificarea acestora în situația în c are rezultatele analizei cer aceasta;
h) să promoveze operarea în condiții de siguranță și soliditatea instituției de credit, să înțeleagă cadrul legal și de reglementare aplicabil acesteia și să asigure că instituția de credit menține o relație eficientă cu autoritățile de supraveghere;
i) să evite implicarea organelor cu funcție de supraveghere în administrarea de zi cu zi a instituției de credit.
Pentru dezvoltarea și menținerea unor bune practici de administrare a
activității, organele cu funcție de sup raveghere ale unei instituții de credit pot
constitui comitete care să le asiste în îndeplinirea atribuțiilor care le revin pe linia administrării riscurilor (cum ar fi un comitet de administrare a riscurilor ) și
trebuie să constituie un comitet care să le asiste în îndeplinirea atribuțiilor care le
revin pe linia auditului ( comitetul de audit ).

58 Test de evaluare
1. Cine are responsabilitatea finală pentru operațiunile și soliditatea financiară a
instituțiilor de credit și ce condiții trebuie să îndeplinească.
Răspuns
Organele cu funcție de supraveghere au această responsabilitate, iar membrii lor trebuie cel
puțin:
a) să înțeleagă și să își îndeplinească rolul de supraveghere, inclusiv prin înțelegerea
profilului de risc al instituției de credit;
b) să aprobe strategia de afaceri generală a instituției de credit, inclusiv a politicii generale
de risc și a procedurilor de administrare a riscului;
c) să evite conflictele de interese;
d) să se abțină de la luarea unor decizii în raport cu care se afl ă în situația de conflict de
interese;
e) să aloce timp suficient pentru îndeplinirea responsabilităților ce le revin;
f) să dețină experiență adecvată, cu luarea în considerare a creșterii dimensiunilor și
complexității instituției de credit;
g) să evalue ze periodic eficacitatea practicilor de guvernanță și să procedeze la modificarea
acestora în situația în care rezultatele analizei cer aceasta;
h) să promoveze operarea în condiții de siguranță și soliditatea instituției de credit, să
înțeleagă cadrul leg al și de reglementare aplicabil acesteia și să asigure că instituția de
credit menține o relație eficientă cu autoritățile de supraveghere;
i) să evite implicarea organelor cu funcție de supraveghere în administrarea de zi cu zi a
instituției de credit.
2. Ce desemnează func ția de conducere ?

3.5 CONTROLUL INTERN AL INSTITUȚIILOR DE CREDIT

Controlul intern este un proces destinat să furnizeze o asigurare rezonabilă
pentru îndeplinirea obiectivelor de performanță (eficacitatea și eficiența activităților desfășurate), de informare (credibilitatea, integritatea și furnizarea la timp a informațiilor financiare și ale celor necesare conducerii) și de conformitate
(conformarea cu legile și reglementările aplicabile) și care, pentru a fi eficace, necesită implementarea următoarelor trei funcții: funcția de control al riscurilor, funcția de conformitate și funcția de audit intern.
Sistemele de control intern trebuie să fie organizate de organele cu funcție
de supraveghere și/sau de organele cu funcție de conducere și trebuie să aibă în vedere:
a) structura organizatorică: definirea atribuțiilor și responsabilităților, inclusiv
delegarea de competențe (de exemplu: limite de competență privind aprobarea de credite), politicile și procesele de luare a deciziilor, separarea funcțiilor critice (de exemplu: inițierea tranzacțiilor, plățile, reconcilierea, administrarea riscurilor,
contabilitatea, auditul și conformitatea); b) politicile și procesele contabile: reconcilierea conturilor, listele de control, informarea conducerii;
c) verificările (principiul celor patru ochi ): separarea atribuțiilor, verifica rea
încrucișată, dublul control al activelor, semnătura dublă;
d) păstrarea în siguranță a activelor și investițiilor, inclusiv controlul fizic.
Instituțiile de credit care au adoptat sistemul unitar de administrare trebuie
să asigure includerea în consil iul de administrație a unui număr corespunzător de
membri neexecutivi care să dispună de experiența necesară pentru îndeplinirea atribuțiilor pe linia controlului intern. Structura de conducere trebuie să înțeleagă riscurile pe care activitatea desfășurată de instituția de credit le presupune și
trebuie să se angajeze în promovarea unui mediu de control sănătos.

59 Activitățile de control intern
Activitățile de control intern trebuie să se constituie ca parte integrantă a
activităților zilnice ale instituțiilo r de credit și vizează:
a) analize la nivelul structurii de conducere;
b) analize operative la nivelul structurilor și sediilor secundare ale instituției de
credit;
c) controale faptice care au în vedere restricționarea accesului la active (de exemplu titluri, numerar), restricționarea accesului la conturile clienților etc.;
d) analiza încadrării în limitele impuse expunerilor la riscuri și urmărirea modului în care sunt soluționate situațiile de neconformitate;
e) aprobări și autorizări, în cazul operațiunilor ce depășesc anumite limite de sume;
f) verificări ale tranzacțiilor efectuate și reconcilieri, în special acolo unde există diferențe între metodologiile sau sistemele de evaluare utilizate de compartimentele însărcinate cu inițierea tranzacțiilor ( front office ) și
compartimentele însărcinate cu înregistrarea și monitorizarea tranzacțiilor inițiate (back office ).
Funcția de control al riscurilor din cadrul instituțiilor de credit trebuie să ia în
considerare toate riscurile pe care instituția de credi t le identifică prin intermediul
procesului propriu de evaluare a riscurilor.
Funcția de conformitate . Instituțiile de credit trebuie să dispună de o funcție de
conformitate care are rolul de a asista organele cu funcție de conducere în identificarea, evaluarea, monitorizarea și raportarea riscului de conformitate asociat activităților desfășurate de aceste a.
Funcția de audit intern . Instituțiile de credit trebuie să dispună de o funcție de
audit intern independentă, permanentă și eficace care are drept obiective:
a) asigurarea că politicile și procedurile instituțiilor de credit sunt respectate în cadrul t uturor activităților și structurilor;
b) revizuirea politicilor, procedurilor și mecanismelor de control astfel încât acestea să rămână suficiente și adecvate activității desfășurate.
Organele cu funcție de conducere ale instituțiilor de credit sunt
responsabile pentru asigurarea unei activități de audit intern adecvate, corespunzătoare dimensiunii și naturii operațiunilor lor și trebuie să constituie un comitet care să le asiste în realizarea atribuțiilor lor pe linia auditului intern.
Comitetul de a udit este responsabil de:
a) supravegherea auditorilor interni și auditorilor financiari;
b) aprobarea, sau propunerea de aprobare adresată organelor cu funcție de supraveghere, remunerarea și revocarea auditorului financiar;
c) revizuirea și aprobarea sferei de cuprindere a auditului și frecvenței angajamentelor de audit;
d) primirea rapoartelor de audit;
e) asigurarea că organele cu funcție de conducere iau măsurile de remediere necesare pentru a soluționa deficiențele identificate în activitatea de contr ol și de
conformitate, precum și a altor probleme identificate de auditori.
Comitetul de audit include, în majoritate, membri ai organelor cu funcție
de supraveghere care nu îndeplinesc și funcții de conducere.
Adecvarea capitalului la riscuri . Procesul intern de evaluare a adecvării
capitalului la riscuri al unei instituții de credit reprezintă o componentă a
procesului de conducere al instituției de credit și a culturii decizionale a acesteia
și asigură structurii de conducere posibilitatea să evalueze, în mod continuu,
profilul de risc al instituției de credit.

60 Test de evaluare
1. Precizați cine este responsabil de organizarea sistemelor de control intern și ce
trebuie să se aibă în vedere.
Comitetul de audit este responsabil de:
a) supravegherea auditorilor interni și auditorilor financiari;
b) aprobarea, sau propunerea de aprobare adresată organelor cu funcție de supraveghere,
remunerarea și revocarea auditorului financiar;
c) revizuirea și aprobarea sferei de cuprindere a auditului și frecvenței angajamentelor de
audit;
d) primirea rapoartelor de audit;
e) asigurarea că organele cu funcție de conducere iau măsurile de remediere necesare
pentru a soluționa deficiențele identificate în activitatea de control și de conformitate,
precum și a altor pr obleme identificate de auditori
și include, în majoritate, membri ai organelor cu funcție de supraveghere care nu îndeplinesc
și funcții de conducere.
2. De rezolvat
Descrie ți funcția de conformitate .

3.6 FONDURILE PROPRII ALE INSTITUȚIILOR DE CREDIT.
SOLVABILITATEA ȘI LICHIDITATEA

Fondurile proprii
Fondurile proprii ale instituțiilor de credit sunt formate din fonduri proprii
de nivel 1 și fonduri proprii de nivel 2. Elementele componente ale fondurilor
proprii trebuie să poată fi utilizate în orice moment și cu prioritate pentru a
absorbi pierderile, să nu implice costuri fixe pentru instituția de credit și să fie efectiv puse la dispoziția acesteia, respectiv să fie integral plătite.
Fondurile proprii de nivel 1 (capital propriu sau capital de rangul I)
reprezintă o componentă a fondurilor proprii și cuprind:
a) capitalul social subscris și vărsat , cu excepția acțiunilor preferențiale
cumulative sau, după caz, capitalul de dotare pus la dispoziția sucursalei din România de către instituția de credit din statul terț; b) primele de capital , integral încasate, aferente capitalului social;
c) rezervele legale, statutare și alte rezerve, precum și rezultatul reportat pozitiv
al exercițiilor financiare anterioare , rămas după distribuirea profitului;
d) profi tul net al ultimului exercițiu financiar , reportat până la repartizarea sa
conform destinațiilor stabilite de adunarea generală a acționarilor, în limita sumei ce se intenționează a se repartiza.
Pentru determinarea nivelului fondurilor proprii de nivel 1 se vor deduce
următoarele elemente:
a) valoarea de înregistrare în contabilitate (cost de achiziție) a acțiunilor proprii deținute de instituția de credit;
b) rezultatul reportat, reprezentând pierdere;
c) pierderea perioadei curente înregistrată până la data determinării fondurilor
proprii;
f) valoarea de înregistrare în contabilitate a imobilizărilor necorporale.
Capitalul inițial al instituțiilor de credit este reprezentat de capitalul social
subscris și vărsat și rezervele legale, statutare și alte rez erve.
Băncile persoane juridice române trebuie să dispună la momentul
autorizării de un nivel al capitalului ini țial echivalent 5 milioane euro.
Băncile de credit ipotecar trebuie să dispună la momentul autorizării de un
nivel al capitalului inițial de mi nimum 25 milioane lei .

61 Băncile de economisire și creditare în domeniul locativ trebuie să dispună
la momentul autorizării de un nivel al capitalului inițial de minimum 25 milioane
lei.
Instituțiile emitente de monedă electronică trebuie să dispună la momen tul
autorizării de un nivel al capitalului inițial de minimum 12 milioane lei.
Nivelul minim al capitalului inițial și, respectiv, cel al fondurilor proprii
ale unei case centrale se stabilește la echivalentul în lei a 5 milioane euro.
Limita minimă a fondurilor proprii ale unei cooperative de credit se
stabilește la 300.000 lei.
Nivelul minim al capitalului agregat și, respectiv, cel al fondurilor proprii
ale unei rețele cooperatiste se stabilește la echivalentul în lei a 10 milioane euro. Capitalul agregat al unei rețele este reprezentat de fondurile proprii de nivel 1.
Fondurile proprii de nivel 2 (capital suplimentar sau capital de rangul II)
se compun din:
a) fonduri proprii de nivel 2 de bază;
b) fonduri proprii de nivel 2 suplimentar.
Fondurile proprii de nivel 2 de bază se compun din:
a) rezervele din reevaluarea imobilizăr ilor corporale , ajustate cu obligațiile
fiscale aferente, previzibile la data calculării fondurilor proprii;
b) titlurile pe durată nedeterminată și alte instrumente de aceeași natură;
c) alte elemente.
Fondurile proprii de nivel 2 suplimentar se compun di n acțiunile
preferențiale cumulative pe durată determinată și capitalul sub formă de împrumut
subordonat .
Sumele aferente elementelor incluse în fondurile proprii trebuie să fie la
dispoziția instituției de credit pentru a fi utilizate imediat și nerestric ționat, în
vederea acoperirii riscurilor sau pierderilor de îndată ce acestea apar.
La momentul calculării acestea trebuie să fie nete de orice obligație fiscală,
previzibilă în momentul respectiv, sau să fie ajustate corespunzător în măsura în care cheltu ielile cu impozitul reduc nivelul până la care elementele respective pot
fi utilizate pentru acoperirea riscurilor sau a pierderilor.
Pentru calculul fondurilor proprii, elementele componente ale fondurilor
proprii de nivel 2 sunt supuse următoarelor limit e:
a) totalul fondurilor proprii de nivel 2 nu poate depăși 100% din fondurile proprii de nivel 1;
b) totalul valorii acțiunilor preferențiale cumulative pe durată determinată și al capitalului sub formă de împrumut subordonat ce poate fi luat în considera re la
calculul fondurilor proprii nu poate depăși 50% din valoarea fondurilor proprii de nivel 1.
Instituțiiile de credit raportează lunar nivelul și componența fondurilor
proprii la nivel individual pe baza datelor înscrise în evidența contabilă și a datelor calculate extracontabil.
Pentru toți indicatorii de prudență bancară a căror determinare se face în
funcție de fondurile proprii, instituțiile de credit sunt obligate să utilizeze nivelul fondurilor proprii calculat pentru perioada de raportare a resp ectivilor indicatori,
sau pentru perioada de raportare imediat anterioară perioadei de raportare a respectivilor indicatori (în cazul unor perioade de raportare diferite).
Expunerea , în general, reprezintă orice angajament asumat de o instituție
de credit evidențiat în bilanțul contabil, sau în afara bilanțului incluzând, fără a se limita la acestea: credite, efecte de comerț scontate și avalizate, investiții în acțiuni și alte valori mobiliare, garanții emise și acreditive deschise sau confirmate.

62 Expunere a unei instituții de credit față de un client sau față de un grup de
clienți aflați în legătură este considerată ca fiind expunere mare dacă valoarea sa
este egală sau depășește 10% din fondurile proprii ale instituției de credit.
Orice operațiune care co nduce la înregistrarea unei expuneri mari sau la
majorarea acesteia, va fi efectuată numai cu aprobarea prealabilă a consiliului de
administrație sau a directorilor instituției de credit. O asemenea operațiune va putea fi efectuată numai în condițiile în c are decizia este aprobată în unanimitate
de către toți directorii instituției de credit, stabiliți prin actul constitutiv și/sau prin hotărârea organelor statutare ale acesteia.
O instituție de credit nu poate înregistra față de un client sau față de un
grup de clienți aflați în legătură expuneri a căror valoare totală depășește 25% din
fondurile sale proprii. În cazul în care clientul sau grupul de clienți aflați în legătură este societatea – mamă sau filiala instituției de credit și/sau una sau mai
multe filiale ale acelei societăți -mamă, procentul menționat anterior va fi redus la
20%.
Valoarea cumulată a expunerilor mari ale unei instituții de credit nu poate
depăși 800% din fondurile sale proprii.

Solvabilitatea
Reglementarea și, implicit, supravegherea prudențială bancară au ca punct
central adecvarea capitalului instituției de credit la riscurile care afecteză activitatea acesteia, acest obiectiv fiind fundamental pentru siguranța băncii.

Indicatorul de solvabilitate
Indicatorul de solvabilitate exprimă fondurile proprii ca proporție din
totalul activelor și elementelor din afara bilanțului, nete de provizioane, ajustate în funcție de risc. El se poate calcula pe bază individuală sau pe bază consolidată în cazul instituțiilor de credit car e sunt societăți -mamă.

8
risc de functiein ajustate bilantului afarain elemente si active totalproprii fonduri ate solvabilit de Indicator ≥ =

Instituțiile de credit sunt obligate să mențină în permanență indicatorul de
solvabilitate la un nivel de cel puțin 8%. În cazul în care ind icatorul scade sub
nivelul de 8%, instituțiile de credit în cauză vo r lua măsurile adecvate în vederea
restabilirii, cât mai repede cu putință, a nivelului minim al acestui indicator.
Un singur debitor reprezintă orice persoană sau grup de persoane fizice
și/sau juridice față de care instituția de credit are o expunere și care constituie, dacă nu se dovedește altfel, un singur risc, deoarece una dintre ele deține, direct sau indirect, controlul asupra c eleilalte ori celorlalte, sau între care nu există o
relație de control în sensul exprimat anterior, dar care trebuie să fie considerate ca reprezentând un singur risc, deoarece între ele există asemenea legături încât, dacă una dintre ele s -ar confrunta cu probleme financiare, există o probabilitate
considerabilă ca cealaltă sau toate celelalte să se confrunte cu dificultăți de rambursare.
Prin grup înțelegem mai multe entități (membri persoane fizice ori
juridice) reunite după un anumit criteriu.

Lichi ditatea
In general, riscul de lichiditate apare în situația în care retragerea de către
o persoană a unui depozit, închiderea unui cont curent și/sau utilizarea unui angajament de finanțare primit de la bancă poate atrage din partea celorlalte

63 persoane ret ragerea depozitelor, închiderea conturilor curente și/sau utilizarea
angajamentelor de finanțare primite de la bancă.

Indicatorul de lichiditate
Supravegherea riscului de lichiditate se realizează, pe baza indicatorului
de lichiditate. Limita minimă a in dicatorului de lichiditate este 1 și se calculează
ca raport între lichiditatea efectivă și lichiditatea necesară, pe fiecare bandă de
scadență, conform specificațiilor din tabelul următor.

1 necesara e lichiditat efectiva e lichiditat e lichiditat de Indicator ≥ =
Lichiditatea efectivă se determină prin însumarea, pe fiecare bandă de
scadență2
Lichiditatea necesară se determină, de asemenea prin însumarea, pe
fiecare bandă de scadență a obligațiilor bi lanțiere și a angajamentelor date
evidențiate în afara bilanțului (conform tabelului următor). , a activelor bilanțiere și a angajamentelor primite evidențiate în afara
bilanțului.

Indicatori

Rd. Benzi de scadență

D ≤
1 lună 1 lună
< D ≤
3 luni 3 luni
< D ≤
6 luni 6 luni <
D ≤
12 luni
Total
0 1 2 3 4 5 6
Total active 1
Total angajam. în afara bilanțului primite 2
Lichiditatea efectivă (1+2) 3
Total obligații bilanțiere 4
Total angajam. în afara bilanțului date 5
Lichiditatea necesară (4+5) 6
Excedent de lichiditate (3 -6) 7
Indicator de lichiditate (3/6) 8

Rezervele minime obligatorii
Instituțiile de credit din România sunt obligate să mențină rezerve
obligatorii, în lei și valută, în conturi deschise la Banca Națională a României, în
funcție de nivelul depozitelor atrase.
Rezervele minime obligatorii sunt, deci, disponibilități bănești ale
instituțiilor de credit păstrate în conturi deschise la banca centrală.
Nivelul prevăzut al rezervelor minime obligatorii se determină ca produs
între baza de calcul și rata rezervelor minime obligatorii.
Baza de calcul a rezervelor minime obligatorii o constituie mijloacele
bănești în monedă națională și în valută, reprezentând obligații ale băncii rezultate din acceptarea depozitelor și a altor fonduri și se determină ca medie a soldurilor
zilnice ale elementelor de pasiv prezentate anterior. Din baza de calcul se
exceptează mijloacele bănești atrase de la Banca Națională a României și de la
alte bănci care, la rândul lor, sunt obligate să constituie rezerve minime obligatorii,
precum și capitalurile proprii ale băncii.
Nivelul efectiv al rezervelor îl constituie soldul mediu zilnic înregistrat de
bancă în contul în care se mențin rezervele minime obligatorii în perioada de
aplicare. Pen tru mijloacele bănești în valută, mediile soldurilor zilnice se

2 Repartizarea pe benzile d e scadență se face conform Normei nr. 1 din 09.04.2001, cu toate
modificările ulterioare, Norma BNR nr. 3/2001, Norma BNR nr. 1/2002, Norma BNR nr. 7/2003 ,
Norma BNR nr. 2/2008 publicată în MOF nr. 350 din 07/05/2008.

64 determină pe fiecare tip de valută în parte, după care se transformă în dolari S.U.A.
sau în euro, după caz.
Perioada de aplicare reprezintă intervalul de timp în care trebuie menținut,
în co nturile deschise la Banca Națională a României, nivelul prevăzut al
rezervelor minime obligatorii, cuprins între data de 24 a lunii curente și data de 23 a lunii următoare.
Ratele rezervelor minime obligatorii se stabilesc de către Banca Națională
a Români ei, în funcție de obiectivele sale de politică monetară.
Pentru nivelul efectiv al rezervelor constituite Banca Națională a României
plătește o dobândă situată cel puțin la nivelul ratei dobânzii medii la depunerile la
vedere practicate de bănci. Rata medi e a dobânzii pentru depozitele la vedere se
calculează lunar de către Banca Națională a României, distinct pentru lei și pentru valută, ca medie ponderată, pe baza datelor transmise de bănci.
Dacă se înregistrează un excedent de rezerve, care reprezintă diferența
pozitivă între nivelul efectiv și nivelul prevăzut al rezervelor, acesta nu va fi remunerat, în timp ce pentru deficitul de rezerve se calculează și se percepe o dobândă penalizatoare pe durata perioadei de aplicare aferente.

Baza de calcul pen tru mijloacele bănești în lei

Data* Elemente de pasiv cu
scadență reziduală mai
mică de 2 ani la finele
perioadei de aplicare Sume
în
tranzit
** Elemente de pasiv cu
scadență reziduală mai
mare de 2 ani la finele
perioadei de aplicare Baza de
calcul
– total –

Total
Media
zilnică
* zilele din perioada de observare. ** sumele în tranzit incluse în baza de calcul a rezervelor minime obligatorii se referă la
operațiunile intra – și interbancare în care plătitorul sau beneficiarul sumei este un client nebancar.
Suma este considerată în tranzit din momentul debitării contului clientului nebancar plătitor până în momentul creditării contului clientului nebancar beneficiar al sumei sau, alternativ, al contului
clientului bancar, în cazul în care beneficiarul final al sumei are contul deschis la altă bancă. În
baza de calcul intră soldul net creditor al conturilor în care sunt evidențiate sumele în tranzit. Suma
se află în tranzit și este inclusă în baza de calcul a rezervelor minime obligatorii din momentul
transferului unor sume de către alte bănci (fie prin contul de cores pondent, fie prin contul deschis
la Banca Națională a României) până în momentul creditării contului clientului nebancar. Nu se
includ în calculul sumelor în tranzit plățile efectuate de bănci în numele propriu al acestora
.

Baza de calcul pentru mijlo acele bănești în valută (echivalent dolari
SUA sau euro)

Data* Elemente de pasiv cu
scadență reziduală
mai mică de 2 ani la
finele perioadei de
aplicare Sume
în
tranzit
** Elemente de pasiv cu
scadență reziduală mai
mare de 2 ani la finele
perioadei de aplicare Baza de
calcul
– total –

Total
Media zilnică
Curs de schimb

65 Calculul rezervelor minime obligatorii constituite în lei în perioada de
aplicare
Nr.
Crt. Date de fundamentare Suma Rata rezervelor
minime
obligatorii Nivelul
prevăzut al
rezervelor
minime
obligatorii
1. Nivelul mediu al elementelor de pasiv cu
scadență reziduală mai mică de 2 ani la
finele perioadei de aplicare
2. Nivelul mediu al sumelor în tranzit
3. Nivelul mediu al elementelor de pasiv cu
scadență reziduală mai mare de 2 ani la
finele perioadei de aplicare
%
4. Nivelul prevăzut al rezenvelor minime
obligatorii în lei
rd.1+rd.2+rd3
x
x

Test de evaluare
1. Ce înțelegeți prin capitalul inițial al instituțiilor de credit și precizați nivelul
acestuia pentru tipurile de instituții de credit cunoscute.
Răspuns
Capitalul inițial al instituțiilor de credit este reprezentat de capitalul social subscris și vărsat
și rezervele legale, statutare și alte rezerve.
Băncile persoane juridice române trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al
capitalului inițial de echivalent 5 milioane euro.
Băncile de credit ipotecar trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al
capitalului inițial de minimum 25 milioane lei.
Băncile de economisire și creditare în domeniul locativ trebuie să dispună la momentul
autorizării de un nivel al capitalului inițial de minimum 25 milioane lei.
Instituțiile emitente de monedă electronică trebuie să dispună la momentul autorizării de un
nivel al capitalului inițial de minimum 12 milioane lei.
Nivelul minim al capitalului inițial și, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei case centrale
se stabilește la echivalentul în lei a 5 milioane euro.
2. Descrieți conținutul indicatorului de solvabili tate, relația de calcul și nivelul minim.

Întrebări de autoevaluare
1. Exemplu rezolvat
Caracterizați termenul "un singur debitor"
Răspuns
Un singur debitor reprezintă orice persoană sau grup de persoane fizice și/sau juridice față
de care instituția de credit are o expunere și care constituie, dacă nu se dovedește altfel, un
singur risc, deoarece una dintre ele deține, direct sau indirect, controlul asupra celeilalte ori
celorlalte, sau între care nu există o relație de control în sensul exprimat anteri or, dar care
trebuie să fie considerate ca reprezentând un singur risc, deoarece între ele există
asemenea legături încât, dacă una dintre ele s -ar confrunta cu probleme financiare, există o
probabilitate considerabilă ca cealaltă sau toate celelalte să se confrunte cu dificultăți de
rambursare.
2. De rezolvat
Descrieți următorii termeni specifici rezervelor minime obligatorii: baza de calcul,
nivel prevăzut și efectiv, perioadă de aplicare.

3.7 SUPRAVEGHEREA PRUDENȚIALĂ A INSTITUȚIILOR DE CREDIT

În scopul protejării intereselor deponenților și al asigurării stabilității și
viabilității întregului sistem bancar , Banca Națională a României asigură
supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, persoane juridice române,

66 inclusiv a sucursalelor acestora înființate în alte state membre ori în state terțe,
prin stabilirea unor norme și indicatori de prudență bancară și urmărirea
respectării acestora și a altor cerințe prevăzute de lege și de reglementările aplicabile, atât l a nivel individual, cât și la nivel consolidat sau subconsolidat,
după caz, în vederea prevenirii și limitării riscurilor specifice activității bancare.

Obiectivele supravegherii prudențiale
Instituțiile de credit, persoane juridice române, sunt obligate să raporteze
Băncii Naționale a României datele și informațiile necesare pentru evaluarea respectării dispozițiilor cuprinse în legislația bancară, la termenele și în forma stabilite de aceasta.
Urmărirea respectării de către instituțiile de credit, persoa ne juridice
române, a cerințelor de natură prudențială și a altor cerințe prevăzute de legislația bancară se realizează de către Banca Națională a României pe baza raportărilor
transmise de instituțiile de credit și prin verificări la fața locului desfășur ate la
sediul instituțiilor de credit și al sucursalelor acestora din țară și din străinătate.
Verificările la fața locului se efectuează de către personalul Băncii
Naționale a României, împuternicit în acest sens, sau de către auditori financiari sau exp erți numiți de Banca Națională a României.
Instituțiile de credit, persoane juridice române, sunt obligate să permită
personalului Băncii Naționale a României și altor persoane împuternicite să efectueze verificarea , să le examineze evidențele, conturile ș i operațiunile și să
furnizeze toate documentele și informațiile legate de desfășurarea activității, după cum sunt solicitate de către aceștia. De asemenea, sunt obligate să transmită Băncii Naționale a României orice informații solicitate de aceasta, în s copul
exercitării competențelor sale prevăzute de lege.
Banca Națională a României este competentă să dispună (față de o
instituție de credit, persoană juridică română, sau față de persoanele responsabile, care încalcă dispozițiile legii, ale reglementăril or sau ale altor acte emise în
aplicarea legii, referitoare la supraveghere sau la condițiile de desfășurare a activității) măsurile necesare și/sau să aplice sancțiuni , în scopul înlăturării
deficiențelor și a cauzelor acestora. De asemenea, poate să într eprindă măsurile
necesare pentru a asigura redresarea situației în cel mai scurt timp.
Principalele măsuri în acest sens sunt:
a) să oblige instituția de credit să dispună de fonduri proprii care să se situeze în
permanență cel puțin la nivelul cerințelor de capital stabilite pentru acoperirea, după caz, a riscului de credit, inclusiv a riscului de credit al contrapartidei, a riscului de diminuare a valorii creanței, a riscului de poziție, a riscului de
decontare/livrare, a riscului valutar, a riscului de marfă și a riscului operațional;
b) să solicite instituției de credit îmbunătățirea cadrului de administrare, a
strategiilor, proceselor și mecanismelor implementate în vederea identificării,
administrării, monitorizării și raportării riscurilor la care este sau ar putea fi
expusă și de mecanisme adecvate de control intern, care să includă proceduri administrative și contabile riguroase;
c) să solicite instituției de credit să aplice o politic ă specifică de provizionare sau
un tratament specific al expunerilor din perspectiva cerințelor de fonduri proprii;
d) să restricționeze sau să limiteze activitatea, operațiunile sau rețeaua de
sucursale ale instituției de credit, inclusiv prin retragerea aprobării acordate
pentru înființarea sucursalelor din străinătate ;
e) să solicite instituției de credit reducerea riscurilor aferente operațiunilor,
produselor și/sau sistemelor acesteia;

67 f) să dispună instituției de credit înlocuirea persoanelor desemnat e să asigure
conducerea compartimentelor din cadrul instituției de credit și/sau a sucursalelor
acesteia ;
g) să instituie supravegherea specială sau, după caz, administrarea specială,
asupra instituției de credit ;
h) să limiteze participațiile calificate în entități financiare sau nefinanciare ,
situație în care instituția de credit este obligată la înstrăinarea acestora.
Banca Națională a României poate aplica sancțiuni în cazurile în care
constată că o instituție de credit, persoană juridică română, și/sau oricare dintre
administratorii sau directorii instituției de credit sau persoanele desemnate să asigure conducerea compartimentelor sau a sucursalelor instituției de credit se fac vinovați de următoarele fapte:
a) nerespectarea măsurilor dispuse de Banca Națională a României;
b) încălcarea oricărei condiții sau restricții prevăzute în autorizația acordată;
c) efectuarea de operațiuni fictive și fără acoperire reală, în scopul prezentării incorecte a poziției financiare sau a expunerii instituției de credit;
d) neraportarea, raportarea cu întârziere sau raportarea de date și informații eronate către Banca Națională a României.
Sancțiunile aplicate pot fi:
a) avertisment scris; b) amendă aplicabilă instituției de credit, între 0,05% și 1% din capitalul social al
acesteia;
c) amendă aplicabilă administratorilor, directorilor și persoanelor desemnate să asigure conducerea compartimentelor și a sucursalelor instituției de credit, între 1 –
6 remunerații nete, conform nivelului remunerației în luna precedentă datei la care
s-a constatat fapta;
d) retragerea aprobării acordate directorilor și/sau administratorilor instituției de credit;
e) retragerea autorizației acordate instituției de credit.

Supravegherea și administrarea specială
În situația nerespectării cerințelor prudențiale menționate anterior
autoritatea de supraveghere prudențială poate hotărî măsuri de instituire a supravegherii speciale și de administrare specială a instituțiilor de credit .

Supravegherea specială . Banca Națională a României poate dispune instituirea
măsurii de supraveghere specială asupra unei instituții de credit, persoană juridică română, pentru încălcarea legii sau a reglementărilor emise în aplicarea acesteia, constatată în urma verificărilor efectuate la fața locului și/sau a analizării
raportărilor transmise de instituția de credit, precum și în cazul constatării unei situații financiare precare a acesteia.
Supravegherea specială se asigură printr -o comisie instituită în acest scop,
formată din maximum 7 specialiști din cadrul Băncii Naționale a României , dintre
care unul asigură îndeplinirea funcției de președinte al comisiei și unul, pe cea de vicepreședinte al acesteia.
Comisia de supraveghere specială nu se substituie directorilor instituției de
credit în ceea ce privește administrarea curentă a activității și competența de a angaja instituția de credit.
În perioada exercitării supravegherii speciale, adunarea generală a
acționarilor, consiliul de administrație și directorii instituției de credit nu pot hotărî măsuri contrar e celor dispuse de comisia de supraveghere specială.
Comisia de supraveghere specială prezintă rapoarte periodice Băncii
Naționale a României asupra situației instituției de credit.

68 În funcție de concluziile rezultate din aceste rapoarte, Banca Națională a
României decide cu privire la continuarea sau încetarea supravegherii speciale,
fără a se depăși însă o perioadă de 3 luni de la data instituirii măsurii de supraveghere specială. În cazul în care în activitatea instituției de credit se constată în continuare deficiențe grave, Banca Națională a României poate hotărî, de la caz la caz, instituirea măsurii de administrare specială a instituției de credit sau adoptarea altor măsuri prevăzute de lege, inclusiv retragerea autorizației.

Administrarea specială . Banca Națională a României poate dispune instituirea
măsurii de administrare specială în cazurile în care:
a) instituirea măsurii de supraveghere specială nu a dat rezultate într -o perioadă de
până la 3 luni;
b) fondurile proprii se situează la un nivel ca re nu depășește jumătate din nivelul
minim al cerințelor de capital calculate potrivit reglementărilor emise în acest sens;
c) instituția de credit a încălcat în mod repetat dispozițiile legii și/sau ale reglementărilor ori altor acte emise în aplicarea ac esteia;
d) nu mai este îndeplinită cerința privind asigurarea conducerii operative a activității instituției de credit de către cel puțin 2 persoane.
Administrarea specială se exercită de către un administrator special ,
desemnat de Banca Națională a României prin hotărârea de instituire a acestei
măsuri. Acesta poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică, care dispune de experiență adecvată, precum și Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.
Administratorul special preia integral atribuțiile consiliului de
administrație și ale directorilor instituției de credit, stabilite potrivit legii, actului constitutiv și reglementărilor interne ale instituției de credit. După preluarea instituției de credit, administratorul special înștiințeaz ă de îndată compartimentele
din cadrul instituției de credit, sucursalele acesteia, instituțiile de credit corespondente, oficiul registrului comerțului și, după caz, Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar cu privire la luarea acestei măsuri.
Atribuția principală a administratorului special constă în stabilirea
condițiilor optime pentru conservarea valorii activelor instituției de credit,
eliminarea deficiențelor existente în administrarea patrimoniului, încasarea creanțelor și stabilirea posibilității de redresare a situației financiare a instituției de
credit; în acest sens, administratorul special poate lua toate măsurile pe care le consideră necesare, în limita competențelor sale prevăzute de lege.
În termen de 2 luni de la numire, admi nistratorul special trebuie să
prezinte Băncii Naționale a României un raport scris cu privire la măsurile întreprinse de la instituirea administrării speciale și efectele acestora . Dacă pe
baza raportului administratorului special se constată că nu sunt c ondiții pentru
îmbunătățirea situației financiare a instituției de credit, astfel încât aceasta să respecte cerințele prudențiale prevăzute de lege și de reglementările emise în aplicarea acesteia sau, după caz, nu au fost numiți și aprobați noii directori și
administratori ai instituției de credit, Banca Națională a României poate, în funcție de situația concretă, să decidă următoarele:
a) stabilirea unui termen în care administratorul special să întreprindă demersuri pentru identificarea eventualelor inst ituții de credit interesate în preluarea, prin
fuziune/divizare, a instituției de credit aflate în administrare specială;
b) retragerea autorizației instituției de credit și sesizarea instanței competente pentru declanșarea procedurii falimentului sau, după caz, retragerea autorizației urmată de dizolvarea și lichidarea instituției de credit.

69 Test de evaluare
1. Enumerați sancțiunile care pot fi aplicate în cazul în care se constată că o
instituție de credit nu respectă normele și indicatorii de prudență b ancară.
Răspuns
Sancțiunile aplicate pot fi:
a) avertisment scris;
b) amendă aplicabilă instituției de credit, între 0,05% și 1% din capitalul social al acesteia;
c) amendă aplicabilă administratorilor, directorilor și persoanelor desemnate să asigure
conducerea compartimentelor și a sucursalelor instituției de credit, între 1 -6 remunerații
nete, conform nivelului remunerației în luna precedentă datei la care s -a constatat fapta;
d) retragerea aprobării acordate directorilor și/sau administratorilor ins tituției de credit;
e) retragerea autorizației acordate instituției de credit.
2. De rezolvat
Care este atribuția principală a administratorului special?

REZUMAT
Începutul acestei părți prezintă activitatea instituțiilor de credit în România
punând accentul pe activitățile permise și pe tipurile de instituții de credit:
– activitatea instituțiilor de credit (activitatea bancară) poate fi definită în sens
larg ca fiind activitatea de atragerea de depozite sau alte fonduri
rambursabile de la public și ac ordarea de credite în cont propriu;
– instituțiile de credit, persoane juridice române , se pot constitui și funcționa,
cu respectarea legislației bancare, în una din următoarele categorii: bănci;
organizații cooperatiste de credit; bănci de economisire și cr editare în
domeniul locativ; bănci de credit ipotecar; instituții emitente de monedă
electronică, iar Banca Națională a României este autoritatea competentă cu privire la reglementarea, autorizarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit.
Ca o continuare firească, se pr ezintă procesul de autorizare, administrare și
conducere a instituțiilor de credit precum și procesul de control intern . Sunt tratate
apoi fondurile proprii, solvabilitatea, lichiditatea dar și procesul de supraveghere
prudenți ală ale instituțiilor de credit:
– fondurile proprii ale instituțiilor de credit sunt formate din fonduri proprii de
nivel 1 și fonduri proprii de nivel 2;
– indicatorul de solvabilitate exprimă fondurile proprii ca proporție din totalul
activelor și elementel or din afara bilanțului, nete de provizioane, ajustate în
funcție de risc;
– supravegherea riscului de lichiditate se realizează, pe baza indicatorului de
lichiditate, imita minimă a acestuia este 1 și se calculează ca raport între
lichiditatea efectivă și lichiditatea necesară.
În finalul acestei păr ți este abordată problematica supravegherii
prudențiale a instituțiilor de credit efectuată de BNR în scopul protejării intereselor deponenților și al asigurării stabilității și viabilității întregului sistem bancar, prin stabilirea unor norme și indicatori de prudență bancară și urmărirea
respectării acestora și a altor cerințe prevăzute de lege și de reglementările aplicabile, atât la nivel individual, cât și la nivel consolidat sau subconsolidat, după caz, în vederea prevenirii și l imitării riscurilor specifice activității bancare.
În situația nerespectării cerințelor prudențiale autoritatea de supraveghere prudențială poate hotărî măsuri de instituire a supravegherii speciale și de administrare specială a instituțiilor de credit.

70 Partea a IV a

MANAGEMENTUL RELAȚIEI BANCĂ – CLIENT

Conținut
 Produsele și serviciile bancare
 Gama de produse și servicii
 Vânzarea produselor și serviciilor bancare
 Managementul relației bancă -client
 Clienții băncilor. Caracteristici generale și condiții de men ținere

Obiectivele procesului de studiu:
 înțelegerea rolului și importanței relației bancă -client în realizarea
obiectivelor băncii
 înțelegerea conceptelor de produs și serviciu bancar
 cunoașterea gamei de produse și servicii bancare și a modului în care
sunt distribuite
 înțelegerea cadrului folosit pentru dezvoltarea de produse noi

 Timpul alocat temei: 2 ore
 Bibliografie recomandată
 Spulbăr, C. – Management bancar, Editura Sitech, Craiova, 2008
 Basno, C., Dardac, N. – Management bancar, Editura Economică,
București, 2002
 Poanta, D. – Instrumente de plată fără numerar. Operațiuni prin carduri,
Editura Cartea Universitară, București, 2005
 Spulbăr, C. – Studiu privind mediul bancar din județul Dolj și identificarea
posibilităților de imbunătățire a relației bancă – client, Editura Universitaria,
Craiova, 2006
 Institutul Bancar Român – Elemente de marketing bancar, București,
2003

4.1 PRODUSELE ȘI SERVICIILE BANCARE

Produsele și serviciile bancare. Caracteristici generale
Performanțele unei bănci depind de comercializarea produselelor și
serviciilor bancare , iar succesul va fi asigurat numai dacă clienții efectivi și
potențiali vor cunoaște, vor cumpăra și vor avea încredere în produsele și
serviciile băncii.
Unele bănci au adoptat strategia de dez voltare asemănătoare structurii unui
"supermarket financiar", capabil să satisfacă diversele necesități financiare ale
clienților persoane juridice și persoane fizice, eliminând astfel nevoia orientării clienților către alte instituții financiare bancare ș i nebancare.
Dezvoltarea de noi produse și servicii bancare reprezintă un obiectiv
central al managementului bancar în condițiile intensificării concurenței și a luptei
tot mai acerbe pentru menținerea sau extinderea cotei de piață.
Preocupările permanent e pentru introducerea de noi produse și servicii
bancare urmăresc:

71  satisfacerea unor cerințe ale clienților, în condiții de operativitate, cost și
calitate superioare față de cele ale concurenței;
 asigurarea unei game de produse și servicii compatibile cu cele prestate de alte
unități bancare din țară și din străinătate;
 promovarea de către bancă a unor soluții în vederea oferirii unor produse sau
servicii specializate, demne de încredere în blazonul băncii și care se adresează
anumitor categorii de clienț i;
 combinarea, completarea sau adoptarea unor elemente ale produselor sau
serviciilor de bază (standard), care să facă posibilă o îmbunătățire a perioadei de timp oferite.
În ceea ce privește procesul de inovare și de diferențiere a produselor și
serviciil or oferite de cele ale băncilor concurente, proces care va genera pe termen
lung avantaje concurențiale, trebuie făcute anumite precizări:
 produsele și serviciile bancare nu se pot breveta, un produs nou fiind imitat
la foarte scurt timp de concurență;
 produsele și serviciile bancare sunt strict reglementate, urmărite și jalonate
de către autoritățile în domeniu.
Diferențierea gamei de produse și servicii bancare se manifestă cel mai
adesea prin mici variații sau nuanțări ale unor elemente specifice, pre cum: durata
creditelor și destinația acestora, modalitatea de garantare, dobânzi, servicii suplimentare, diverse facilități (perioada de grație, plafoane de lucru etc.).
Prin urmare, trebuie pus accentul pe ceea ce se numește "strategia calității"
prin car e se pot obține diferențieri considerabile în domeniu produselor și
serviciilor bancare, prin sporirea calității acestora. Acest aspect va determina modificări semnificative în sistemul bancar, în sensul că ambele componente ale relației bancă – client vor trebui să fie receptive la un număr important de produse
și servicii noi, de procese, de proceduri și instrumente noi.
Încercarea de a diferenția un produs de un serviciu bancar este, uneori,
destul de dificilă. Astfel, se ajunge la delimitarea care treb uie făcută între produse
și servicii: serviciile se subsumează produselor, "un grup de servicii cu reguli și condiții stabile, pe care un client le poate obține și folosi în orice moment" formează un produs. De asemenea, un întreg portofoliu de servicii poate crea un produs (investiții, credite, economii). În prezent, marketingul bancar utilizează noțiunile de produs și serviciu ca termeni interschimbabili.
Diferențierea unui serviciu de un produs bancar se poate face luând în
calcul următoarele elemente:
a) intangibilitatea : un serviciu nu poate fi văzut sau deținut, dar el este important
prin facilitățile și efectele pe care le oferă. Intangibilitatea face cu atât mai necesară identificarea și atribuirea caracteristicilor de produs, pentru a facilita clien tului sesizarea beneficiilor. La acest aspect se adaugă încrederea în banca ce
oferă serviciul respectiv și înțelegerea corectă a obligațiilor pe care clientul și le asumă în utilizarea produsului respectiv. b) inseparabilitatea: serviciile trebuie să fie produse și consumate la cerere,
personalul băncii trebuie să fie, de regulă, prezent pentru asigurarea serviciului. Inseparabilitatea se referă la imposibilitatea stocării lor pentru a putea fi oferite în viitor. Astfel, în vederea cumpărării unui servic iu, clientul trebuie să meargă la
bancă, să treacă printr -o serie de formalități, să înțeleagă obligațiile sale și să
semneze documentația aferentă.
c) perisabilitatea : serviciul nu poate fi depozitat, are nevoie de un canal scurt de
distribuție astfel în cât să fie furnizat la cerere. Se impune existența unui canal
simplu de distribuție, astfel încât în momentul apariției cererii, serviciul să poată

72 fi produs sau oferit. Această caracteristică generează însă dificultăți legate de
livrarea la cerere:
 pentr u o cerere constantă, lucrurile sunt relativ simple și presupun asigurarea
unui personal corespunzător pentru oferirea serviciului respectiv;
 pentru o cerere variabilă banca trebuie să facă față momentelor de vârf ale
cererii printr -o serie variată de măsu ri (ATM -uri, personal cu jumătate de normă).
d) varietatea : calitatea serviciului depinde de persoana care îl asigură. Varietatea
mare a serviciilor face ca aspecte precum calitatea, promptitudinea în servirea clienților, opiniile altor clienți să fie asp ecte importante în opțiunea pentru un
serviciu sau altul.

4.2 GAMA DE PRODUSE ȘI SERVICII

În general, băncile oferă clienților următoarea gamă de produse și servicii:
 atragerea de depozite în lei și în valută, la vedere și la termen;
 operațiuni în cont curent (încasări, plăți);
 decontarea transferurilor interne și externe;
 emiterea și acceptarea de cecuri și documente de plată;
 operațiuni financiare și bancare din cadrul acordurilor interne și
internaționale (în lei și în valută);
 acordarea de credite pe termen scurt, mediu și lung;
 vânzarea de obligațiuni de stat, titluri de credit și de valoare;
 emisiunea de obligațiuni;
 emiterea și acceptarea de garanții;
 păstrarea în custodie;
 cumpărarea și vânzarea de valută, aur și metale prețioase;
 operațiuni valut are;
 consultanță bancară;
 emiterea de cărți de plată și decontarea tranzacțiilor efectuate pe baza
acestor instrumente de plată.
În ultima perioadă, pe piața produselor și serviciilor bancare oferta și
cererea s -au modificat considerabil, iar aceste transf ormări au atins punctul
culminant prin eliminarea barierelor tradiționale între instituții și prin intensificarea concurenței pentru aceeași gamă de produse.
Principalele categorii de produse și servicii promovate de bănci sunt:
1. Contul curent . Este pro dusul cel mai des folosit. Poate fi remunerat sau
neremunerat, iar utilizarea lui presupune încasarea veniturilor, plata obliga țiilor
sau depuneri și/sau retrageri de numerar la ghi șeul băncii (operațiuni de încasări și
plăți în numerar și prin virament, o perațiuni ce vor fi discutate în următoarea parte
a manualului) . Are un rol esen țial în derularea operațiunilor de plați, iar băncile i –
au ata șat, în scopul perfecționării, o serie de opțiuni printre care menționăm:
cardul bancar, int ernet banking, mobile banking, call center etc.
Documenta ția pentru deschiderea contului pentru societăți este precizată
de fiecare bancă în parte și, în general, vizează următoarele documente (original și
copie): actele constitutive ale societă ții, încheierea judecă torului delegat,
certificatul de înmatriculare la r egistru l comer țului, î nregistra rea la ministerul
finan țelor, c ertificatul constatator de la r egistru l comer țului eliberat cu maxim 7
zile înainte de depunerea la bancă a documentelor pentru de schiderea contului.
Deschiderea contului curent este obligatorie atunci când se solicită un
credit și nu numai. Pentru a putea beneficia de un card, pentru a constitui un
depozit sau pentru a apela la oricare serviciu financiar este nevoie de un cont
bancar.

73 Fiecare cont curent are un număr unic de identificare, format din 24 de
caractere. Acesta este denumit cod IBAN (International Bank Account Number) , el
fiind recunoscut la nivel international. Primele două caractere ale codului IBAN
reprezintă indicativul țării (pentru Romania, codul IBAN începe cu RO). Urmează
apoi două cifre generate după un algoritm special și indicativul băncii la care este
deschis contul (4 caractere) și, în final, o serie de 16 cifre și litere generate după
același algoritm.
2. Cardul a condus la sporirea gradului de acceptabilitate a cecurilor și la
dezvoltarea operațiunilor în conturile curente. Cardurile facilitează plățile fără numerar sau cele efectuate prin intermediul ATM -urilor (Automatic Teller
Machine) și sunt utilizate pent ru a efectua retrageri de sume din diverse tipuri de
conturi: conturi curente; conturi de economii; conturi de depozit. 3. Produsele de împrumut . Sunt destinate agenților economici care îndeplinesc
anumite condiții legate de situația economico -financiară ș i de indicatorii de
bonitate, de evaluarea riscului și de aspectele nefinanciare ale activității
economice, dar și persoanelor fizice care au împlinit vârsta de 18 ani. Aceste
produse sunt prezentate pe larg î n partea a V a a manualului .
4. Serviciile de e conomisire și plasament . Acest e serviciii au în vedere două
aspecte:
– economisirea ca proces de acumulare și utilizare a sumelor din venituri în
decursul unor intervale de timp;
– plasamentul (investiția) ca proces de angajare și utilizare a capitalurilor
acumulate pentru a fructifica veniturile pe anumite perioade de timp, sau pentru majorarea capitalului.
5. Conturile de economii . Au fost create și sunt utilizate de către clienții care nu
vor să -și asume nici un risc în legătură cu veniturile proprii. A cest tip de client
dorește să obțină un loc accesibil unde să -și depoziteze banii și o fructificare
corespunzătoare a capitalului economisit. Conturile de economii pot fi: conturi de depozit normale, conturi de economii regulate, conturi de investiții, conturi de acces imediat, conturi pentru studenți (adolescenți), etc.
6. Serviciile valutare și de călătorie. Aceste tipuri de servicii sunt oferite de bănci
într-o măsură tot mai mare în condițiile în care afacerile capătă un accentuat
caracter internațional , iar aria de cuprindere cantitativă și calitativă a turismului se
extinde. În această categorie se cuprind: polițe de asigurare de călătorie, servicii valutare, cecurile de călătorie, facilitățile de cont, conturi valutare.
Observăm că băncile și -au diver sificat permanent produsele și serviciile
oferite, această dezvoltare considerabilă a gamei de servicii fiind impusă de o serie de aspecte precum:
 ciclul de viață al produsului . Băncile trebuie să asigure existența și promovarea
unor produse și servicii în diferite stadii ale ciclului de viață pentru a evita
situațiile de genul în care toate produsele ar fi în faza de declin, ceea ce ar conduce la o reducere a profitului și la obținerea de venituri care să nu fie suficiente pentru finanțarea cercetării noil or produse;
 pierderea cotei de piață. Singura modalitate de a recâștiga cota de piață și de a
aduce profitul obținut la un nivel corespunzător care să permită desfășurarea în condiții optime a activității băncii o reprezintă lansarea de noi produse și servicii;  oportunitățile de piață. Băncile trebuie să identifice și să fructifice posibilitățile
apărute pe piață prin dezvoltarea și promovarea de noi produse și servicii care să vină în întâmpinarea nevoilor clienților, să le asigure un grad corespunzător de
satisfacție și să le schimbe obiceiurile.

74 4.3 VÂNZAREA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR BANCARE

Angajații băncilor trebuie să cunoască gama produselor și serviciilor
astfel încât să poată oferi informații rapide și oportune clienților care le solicită
și să poată identifica nevoile clienților din punct de vedere al serviciilor financiar –
bancare (clientul nu este întotdeauna decis asupra genului de serviciu de care nevoie și prin urmare contează pe angajații băncii în oferirea de consultanță și în asigurarea u nui serviciu potrivit).
În general, băncile oferă două tipuri de servicii:
1. tranzacții singulare;
2. servicii cu caracter de continuitate.
Tranzacțiile singulare constau în cumpărarea unui serviciu ori de câte ori
este nevoie de către un client fără ca ulterior să mai existe vreun contact între client și bancă. De exemplu, cumpărarea unei valute sau încasarea unui cec.
Serviciile cu caracter de continuitate presupun o relație continuă între
client și bancă, de exemplu în cazul constituirii unui depozit la termen. Pe baza serviciului continuu, banca trebuie să determine clientul să apeleze și la tranzacții singulare în vederea creșterii volumului tranzacțiilor în co ndițiile unui efort și a
unui cost cât mai mic.
Trebuie precizat însă că pentru o bancă este necesar ca toți clienții să
prezinte importanță egală, deoarece atât un client care apelează o singură dată la un serviciu bancar, cât și cei care folosesc servici ile cu caracter de continuitate ar
putea să devină clienți fideli (care să folosească deci mai multe servicii), dar
resimt o anumită satisfacție atunci când apelează la serviciile băncii.
Pentru a oferi produse care să asigure devansarea concurenței, băn cile
trebuie să determine acel preț la care clienții sunt dispuși să apeleze la produsele
oferite de o bancă sau de alta.
Pentru aceasta, prin activitatea de promovare trebuie să se realizeze o
educare a clientelei în ceea ce privește caracteristicile și avantajele pe care le oferă produsele și serviciile băncii. O bună cunoaștere de către clienți a acestor aspecte va determina o creștere a vânzărilor printr -o promovare eficientă care presupune
mijloace și instrumente specifice.
În ultimii ani au fost intro duse numeroase produse și servicii noi .
Principala problemă care apare la introducerea de noi servicii este aceea că noul serviciu trebuie să fie suficient de atractiv pentru a determina clienții să îl cumpere. Mai mult, este necesar să se țină cont de gradul de fidelitate a clienților și de faptul că la schimbarea persoanei care asigură serviciul, clientul poate să aibă o reticență considerabilă.
De asemenea, se va ține cont de faptul că un nou serviciu aduce cu sine
puține diferențieri față de serviciile deja existente, băncile oferind de obicei
servicii similare și căutând prin urmare să confere acestora caracteristici care să le scoată în evidență.
Avantajele ce le oferă suplimentar un produs clientului sunt avantaje
diferențiale, care în genere înseamnă și costuri suplimentare, ce determină prețuri
mai mari pe care însă clientul le recunoaște ca utile în satisfacerea nevoii sale. Dacă se adaugă produsului funcții pe care clientul nu le consideră necesare, acestea constituie dezavantaje nu numai pentru cl ient ci și pentru bancă deoarece
își pierde competitivitatea pe piață.
Pe lângă introducerea de noi servicii, băncile au la dispoziție și alternativa
adaptării celor existente. Astfel, pentru a răspunde unor nevoi specifice ale pieței banca poate să proiecteze și să lanseze produse noi sau poate să adauge
caracteristici suplimentare sau să efectueze anumite modificări asupra produselor vechi. Introducerea produselor noi implică o mare doză de risc pentru bancă și

75 este un proces mult mai dificil și mai costisitor decât administrarea produselor
existente.

Canale de distribuție
Canalul de distribuție este calea prin care produsul sau serviciul devine
disponibil și ajunge la client. Important este să se înțeleagă că în analiza
canalelor de distribuție, vânzarea produselor și serviciilor crește aproape liniar
cu disponibilitatea lor. Acest aspect este important pentru bănci deoarece
veniturile obținute din produse se bazează pe tranza cții și astfel poate crește
volumul venitului de produs.
În vederea asigurării unui grad mare de accesibilitate a produselor și
serviciilor, personalul băncii trebuie să aleagă acele canale de distribuție care
urmăresc apropierea dintre client și produs.
Băncile au la dispoziție canale de distribuție precum: rețeaua
sucursalelor și agențiilor, ATM -urile, sistemele bancare poștale, sistemele
bancare electronice, banca la domiciliu, calculatoarele personale sau
sucursalele automate.
1.Rețeaua sucursalelor ș i agențiilor . Este cel mai utilizat canal de
distribuție și asigură eficiență sporită, limitată însă de aspecte care reies din
răspunsurile la următoarele întrebări:
 această sucursală este eficientă pentru că face față standardelor băncii în ceea
ce privește clienții?
 serviciul de front -office este organizat corespunzător?
 personalul poate face față tuturor întrebărilor clienților?
Din răspunsurile la aceste întrebări se poate pune în evidență faptul că
unele unități bancare nu pot să răspundă la toat e nevoile clienților. Acest lucru
impune reproiectarea unor activități bancare tradiționale pentru a lărgi
accesibilitatea la serviciile oferite în concordanță cu nevoile exprimate pe piață.
Se pune, cu alte cuvinte, problema transformării unor sucursale ș i agenții pentru a
le face convenabile pentru clienți. Acest obiectiv se poate realiza printr -o
organizare corespunzătoare a front -office -ului.
De asemenea pentru îmbunătățirea canalului de distribuție s -au pus în
practică o serie de strategii precum:
 centralizarea activității de back -office, astfel încât personalul să aibă mai
mult timp la dispoziție pentru clienți;
 program de lucru prelungit;
 instituirea personalului pentru a eficientiza vânzările;
 perfecționarea activității în cadrul sucursalelor importante astfel încât să se
promoveze o imagine solidă;
 dirijarea serviciilor spre segmente ale clienților persoane fizice;
 punerea în funcțiune a ATM -urilor și asigurarea de echipamente pentru
transferul banilor și pentru furnizarea de servicii de informații;
 pentru a răspunde nevoilor diferențiate ale segmentelor persoane fizice și
juridice trebuie să asigure o abordare diferențiată.
Un alt element care trebuie bine gestionat pentru a îmbunătăți canalul de
distribuție este timpul. Astfel, timpul inutil consumat în utilizarea unui serviciu
este asociat de client prețului serviciului respectiv, ceea ce afectează utilizarea
ulterioară a serviciului.
2.Corespondența directă. Aceasta poate fi folosită nu numai ca instrument
de promovare, ci și în calitate de canal de distribuție. Astfel, materialele primite
de destinatar pot să includă și formulare pe care clientul le va completa și înapoia
băncii. Prin aceste modalități de distribuție a produselor și serviciilor se reduce

76 timpul consumat de client și de bancă. Corespondența directă este utilă atât pentru
lansarea de noi servicii, cât și pentru reamintirea celor existente, și în acest caz
banca poate să evalueze mai ușor gradul de eficiență a comunic ării.
3.Tehnologia. Dezvoltarea tehnologică a introdus canale de distribuție
alternative care au acoperit eventualele carențe ale canalelor existente și au vizat
atât produsele noi cât și pe cele vechi. Printre aceste alternative se numără: ATM –
urile, EFT POS (Electronic Funds Transfer at Point of Sale), banca la domiciliu,
calculatoarele personale și sucursalele automate.
Avantajele pe care le oferă o astfel de tranzacție sunt:
 numeroase tranzacții efectuate pe hârtie sunt convertite în format electronic;
 un volum mare de tranzacții presupune un cost mic:
 pentru că transferul de bani între conturi se face în formă electronică, se
elimină manipularea fizică a banilor pentru părțile tranzacției;
 efectuarea tranzacțiilor presupune o eliminare a restricțiilor determinate de
derularea în spațiul sucursalelor sau în timpul orelor de program;
 sistemul este flexibil și rapid și convine clienților;
 asigurarea creșterii vânzărilor în condiții de cost redus pentru bancă;
 asigurarea fidelității clienților și sporirea f recvenței utilizării serviciilor
bancare.
Aceste avantaje vor fi obținute numai dacă banca va stimula activitatea
economică și utilizarea sistemelor bazate pe carduri pentru efectuarea plăților.
4. Banca la domiciliu. Presupune folosirea telefonului pentru a realiza
tranzacții asemănătoare celor efectuate prin ATM, situație în care tastatura
telefonului are aceeași funcții ca și butoanele ATM -ului în introducerea
numărului de cont și a PIN -ului. Astfel clienții pot apela la toate serviciile
oferite în mod tradițional de sucursală, economisind timp.
5. Internet banking. Pretutindeni în lume, ponderea tranzacțiilor
efectuate prin intermediul calculatorului este din ce în ce mai mare datorită
utilizării generalizate a internetului. Acest serviciu reduce timpul consumat în
utilizarea serviciilor tradiționale și permite clienților care apelează la el, să -și
organizeze mai bine activitatea.
6. Colaborare de tip Joint Venture . Prin aceasta se asigură extinderea
rețelei de distribuție și o mai bună promovare a serviciilor prin combinarea
punctelor forte ale activității desfășurate. Un exemplu clasic îl reprezintă acordurile
dintre bănci privind utilizarea în comun a ATM -urilor. Avantajul acestui mod de
oferire a serviciilor este că se elimină riscul pierderii clienților și sporește volumul
tranzacțiilor.
Pentru stabilirea unui canal de distribuție sau a mai multora care să
asigure derularea corespunzătoare a tranzacțiilor și ati ngerea obiectivelor
stabilite, banca trebuie să aibă în vedere: poziția pe care vrea să o obțină pe
piață, costurile, beneficiul, mixul de canale, tehnologia disponibilă.
Strategia de distribuție este influențată de tehnologie, concurență sau de
factorii e xterni și au drept scop:
 menținerea unei poziții stabile pe piață prin sporirea bazei de clienți;
 folosirea de noi canale de distribuție care să presupună costuri mai mici;
 efectuarea unei distribuții mixte care să răspundă modificării pieței;
După punerea în funcțiune a canalelor de distribuție este necesar ca
acestea să fie gestionate corect, astfel:
 instruirea corespunzătoare a personalului pentru prezentarea și folosirea
eficientă a canalului;

77  analiza ciclului de viață al produsului și folos irea corespunzătoare a
canalelor de distribuție;
 analiza modului în care clienții folosesc canalul de distribuție, a
comportamentului concurenței, a schimbărilor tehnologice și de piață.
Disponibilitatea și accesibilitatea sporită trebuie să constituie ele mente
importante în procesul de plasare. Trebuie pus deci accentul pe dezvoltarea și
eficientizarea rețelei de unități teritoriale (sucursale, agenții), a rețelei de automate bancare și a altor canale de distribuție.
În ultimii ani se practică, pe plan internațional și, de curând, și în
România, unele forme deosebite de unități bancare cum ar fi:
● supermarket -ul financiar -bancar care vinde, sub același acoperiș: credite
ipotecare, bancassurance, asset management al unor fonduri de investiții și operațiu ni imobiliare și de leasing;
● unități complexe de tipul selfbanking prin care se oferă publicului larg
posibilitatea de a executa personal unele tranzacții bancare prin intermediul internetului și cu ajutorul telefonului (ING Direct sau ING Selfbanking) î n cadrul
unui program de funcționare extrem de avantajos pentru client;
● cafenele bancare unde se pot lectura reviste financiar bancare, audia și viziona
programe TV cu specific financiar și de afaceri dar unde se pot initia sau încheia și diferite tranzacții (de depozitare sau de investiții).

.
În concluzie, băncile vor trebui să identifice, să anticipeze și să satisfacă
nevoile clienților prin accesul ușor la produse și servicii cu prețuri accesibil e.

4.4 MANAGEMENTULUI RELAȚIEI BANCĂ CLIENT

Introducere în managementul relației bancă -client în România
Scopul principal al oricărei activități economice este satisfacerea nevoilor
clienților. Tot ceea ce se întâmplă în cadrul băncii trebuie să urmărească acest obiectiv. Dacă băncile nu au grijă de proprii clienți, atunci, cu certitudine, o vor face concuren ții lor. Considerăm că succesul este întotdeauna de partea băncii
care găsește cel mai bun răspuns la întrebarea Cum pot să îmbunătățesc relația
bancă- client?
În țările cu tradiție în domeniu se remarcă tendința clienților de a apela la
mai multe bănci – fenomenul de multibancarizare , tendința de a se îndeparta de
banca în ceea ce privește produsele de economii (apelând la produse d e asigurări
sau la produse derivate). Client
Preț
rata dobânzii
comisioane
perio ada de plată Caracteristici
calitate
desing
prezentare
Promovare Canal de
distribuție
sucursală
agenție
bancomat
bancă prin telefon,
internet
banca electronica Produs
Serviciu

78 Concurența în sectorul bancar românesc a crescut mult în ultima perioadă
când pe piață au intrat mai multe corporații b ancare străine de renume, au apărut
noi bănci particulare ș i au fost supuse procesului de privatizare o parte a celor
aparținând sectorului de stat românesc. În acest context, de o importanță majoră
apare satisfacerea intereselor clienț ilor prin oferire a unei palete largi de produse ș i
servicii bancare, ceea ce va conduce la amplificarea loialității clienților, mă rind
astfel reputația băncii și asigurându -i fidelitatea și stabilitatea clienților.
Din activitatea practică , con statăm că toate băncile oferă servicii similare
cu cele ale concurenților, iar din acest considerent, pentru a fi mai competitivă, o
banca trebuie să găsească întotdeauna ceva prin care să se diferențieze de concurență. Situarea clientului pe primul loc, a nticiparea nevoilor și problemelor
lui, asigurarea serviciilor solicitate de el conduc la acest lucru. De asemenea, amintim faptul că, întrucât așteptările clienților cresc, iar ei devin mai exigenț i cu
fiecare serviciu primit, banca trebuie să fie gata or icând să reacționeze.
Concluzia firească este aceea că în sectorul serviciilor bancare concurența
este mare, au loc schimbări permanente, iar clienții pot alege. Ei vor alege banca ce le va asigura toate serviciile solicitate la un standard ridicat. Pentr u atingerea
acestui standard și, implicit, îmbun ătățirea relației bancă- client considerăm că ar
trebui:
– asigurarea fidelizării clienților prin satisfac erea cu pro mptitudine a solicitărilor
acestora; un client mulțumit și satisfăcut recomandă întodeauna și altora serviciile
și produsele de care a beneficiat, putându -se, în acest fel, crea relaț ii noi;
– promovarea unor tehnici de vânzare încrucișată; dacă personalul are cunoștințe
bune despre produsele băncii el va putea identifica necesitățile cliențilo r și astfel
va putea sugera servicii suplimentare pentru satisfacerea nevoilor clienților.

Clienții băncilor – caracteristici generale
Numărul de clienți reprezintă, poate, cel mai important indicator care
caracterizează activitatea unei bănci . Prezența u nui număr din ce în ce mai mare
de societăți comerciale sau persoane fizice la ghiș eele băncii sau în re țeaua
electronică, confirmă calitatea serviciilor băncii, în timp ce migrarea acelorași clienți către alte bănci este o dovada a slăbiciunilor băncii în cauză.
În sens larg, un client poate fi definit ca fiind o persoană juridică sau
fizică, ce în mod frecvent sau întâmplător, apeleză la serviciile băncii, în scopul satisfacerii unor nevoi ale acestora producând efecte economice asupra băncii.
În sens re strâns , un client poate fi definit ca fiind o persoană juridică sau
fizică, având deschise unul sau mai multe conturi în evidențele băncii, o denumire clară, un sediu sau domiciliu și adresă bine definite, un statut juridic legal, care apelează în mod cons tant și frecvent la produsele și serviciile băncii pentru
satisfacerea unor nevoi ale acestora producând efecte economice la nivelul băncii.
Relația dintre client și bancă este foarte importantă și necesită să fie
întreținută pentru a asigura loialitatea clienților și pentru a dezvolta cu aceștia relații pe termen lung.
Atragerea de noi clienți poate fi mai costisitoare decât menținerea celor
existenți. Este unanim recu noscut că prețul pentru atragerea de noi clienți este de
4 sau 5 ori mai mare, în costuri financiare și efort, decât dezvoltarea și menținerea relațiilor cu clienții existenți. De aceea, în orice bancă, menținerea fondului de
clienți existent este o parte cru cială a strategiei de marketing. Strategia trebuie să
conțină o componentă care este direcționată în menținerea și dezvoltarea acestui fond de clienți, prin întâmpinarea necesităților lor.
Clienții, atât cei actuali cât și cei potențiali, sunt cu toți imp ortanți pentru
activitatea băncii, pierderea unui client trebuie să reprezinte un semnal de alarmă, dar dacă se pierd mai mulți clienți atunci banca poate avea probleme.

79 Calitatea serviciilor și grija față de client, rămân, inevitabil, elementele
cheie al e ofertei totale de servicii, dar condiționate de constrângerile impuse de
controlul costurilor și menținerea competitivității din punct de vedere al prețurilor.
Cheia menținerii fidelității clienților este de a -i păstra mulțumiți. Dacă un
client este mulțumit el va dori să rămână în relație cu banca, va folosi din ce în ce
mai multe servicii pentru a -și satisface necesitățile și va recomanda favorabil
banca și altora.
Clienții doresc consultanță în privința numărului tot mai mare de servicii și
a celor mai bune soluții pentru obiectivele lor. Salariații băncii au obligația să asigure clienților cea mai bună consultanță și informații clare privind serviciile care se potrivesc cel mai bine necesităților și cererilor lor.
Clienții persoane fizice și persoane juridice au necesități și așteptări
diferite din partea băncii cu care lucrează. Băncile trebuie să acorde clientului persoană fizică, consultații pentru serviciile de care are nevoie și să- l ajute în
organizarea finanțelor proprii.
Clientul persoană jur idică va avea nevoie de consultanță în pregătirea
planurilor de afaceri, servicii potrivite pentru rezolvarea nevoilor de afaceri, servicii de transfer a banilor.
Banca este interesată să- și atragă clienții de pe piață și să mențină o relație
de colaborare pe termen lung cu aceștia. În acest sens, prestarea serviciilor de
consultanță financiară trebuie să :
 întărească imaginea de profesionalism a băncii;
 înlăture barierele psihologice ale clientului;
 obțină cât mai multe informații despre client, în mod gratuit.
Este important pentru cei care se ocupă de activitatea de vânzări să
înțeleagă comportamentul clientului și cum este luată decizia finală de cumpărare. În serviciul financiar -bancar, clientul nu alege numai produsul, ci și banca cu care
dorește să facă afaceri. Factorii care influențează comportamentul clientului (în
calitate de cumpărător) în relațiile cu banca sunt următorii:
 încrederea în sistemul bancar;
 accesibilitatea achiziționării serviciilor;
 reputația băncii;
 gama de produse și servicii;
 calitatea serviciilor;
 valoarea percepută a serviciilor;
 ușurința reperării băncii;
 posibilitatea de a satisface necesitățile în privința serviciilor financiar bancare;
 existența unui personal amabil și capabil.
În România, concurența continuă să creas că, iar clienții au posibilitatea să
aleagă banca care le va satisface necesitățile lor specifice în privința serviciilor
financiar -bancare. În cadrul sectorului financiar -bancar, serviciile și produsele
sunt toate asemănătoare prin efectul lor, de aceea, o bancă trebuie să -și mențină
avantajul competitiv. Calitatea serviciilor este un domeniu în care o organizație este capabilă să acționeze și este cheia viitoarei dezvoltări. Unul dintre secretele asigurării unui serviciu bun clientului este înțelegerea necesităților și dorințelor acestuia.

Condiții de menținere a clienților
Clientul trebuie să ocupe locul central în activitatea băncii, bucurându -se
de o atenție deosebită din partea acesteia, banca urmărind să- și păstreze baza de
clienți profitabili și extinderea pe cât posibil a acesteia prin atragerea altor mari agenți din zonă.

80 Locul și rolul clientului trebuie păstrate în centrul atenției, urmărind
comportamentul acestuia în funcție de care banca își poate organiza mai bine
activitatea. Pentru bancă și salariații săi clienții reprezintă în permanență o
prioritate, ei fiind cea mai importantă parte a activității bancare, cei ce pun în mișcare resursele băncii și fără de care banca nu ar exista.
Servirea clientului implică toate activitățile băncii și ale angajaților
îndreptate sau efectuate pentru a satisface cerințele acestuia. Cele 10
principii pentru servirea calitativ superioară a clientului de către funcționarul
bancar sunt:
 clientul este c ea mai importantă perso ană pentru bancă;
 clientul nu depinde de bancă ci, dimpotrivă, banca depinde de el;
 clientul nu întrerupe activitatea, el este s copul activității;
 clientul este o parte a afacerii;
 clientul nu este o simplă cifră dintr -o statistică, el este o ființă umană cu
sentimente, emoții, simpatii și prejudecăți;  satisfacerea nevoilor, dorințelor și așteptărilor clienților și, de câte ori este
posibil, rezolvarea plângerilor și temerilor lor este obligația băncii;
 clientul merită tratamentul ce l mai curtenitor și profesional ;
 clientul nu este o persoană cu care să discuți în contradictoriu ;
 clientul face o favoare băncii vizitând -o sau telefonând și dă posibilitatea
băncii să -i ofere produsele și serviciile.
Pentru a putea avea un răspuns la așt eptările clientului, băncile colectează
informații referitoare la clien t și la comportamentul său, pun în funcțiune o bază
de date, iar datele pot fi analizate pentru a sesiza și interpreta acțiunile clientului.
Alimentarea bazei de date se poate realiza p rin mai multe mijloace: chestionare și
sondaje; urmărirea contului (elaborarea istoricului client); surse externe băncii (statistici publicate, …)
Putem concluziona că într -un sistem bancar din ce în ce mai competitiv și
în condițiile în care clienții devin activul strategic al băncilor, implementarea unui Customer Relationship Management va avea urmatoarele rezultate:
o mai bună cunoaștere și înțelegere a profilelor clienților, precum și a
circumstanțelor și nevoilor lor individuale;
îmbunătățirea calită ții serviciilor și a reacției către client;
flexibilitatea de adaptare a proceselor și metodelor de lucru, pentru a satisface
cât mai bine așteptările clienților;
o mai mare personalizare a ofertelor de produse;
abilitatea de a concentra informația mai bine și mai repede în campaniile de
marketing, către grupurile de clienți țintă.
Test de evaluare
1. Cum explicați dezvoltarea structurilor bancare de tip " supermarket financiar ".
Răspuns
Unele bănci au adoptat strategia de dezvoltare asemănătoare structurii unui "supermarket
financiar", capabil să satisfacă diversele necesități financiare ale clienților persoane juridice
și persoane fizice, eliminând astfel nevoia orientării clienților către alte instituții financiare
bancare și nebancare.

2. Care sunt elementele care pot fi luate în ca lcul atunci când se face diferențierea
unui serviciu de un produs bancar?

81 Întrebări de autoevaluare
1. Exemplu rezolvat
Definiți canalul de distribuție și enumerați tipurile de canale de distribuție pe care
băncile le au la dispoziție.
Răspuns
Canalul de distribuție este calea prin care produsul sau serviciul devine disponibil și
ajunge la client. Băncile au la dispoziție canale de distribuție precum: rețeaua sucursalelor
și agențiilor, ATM -urile, sistemele bancare poștale, sistemele bancare el ectronice, banca
la domiciliu, calculatoarele personale sau sucursalele automate.

2. De rezolvat
Enumerați cele 10 principii pentru servirea calitativ superioară a clientului.

REZUMAT

În această parte a manualului au fost prezentate produsele și serviciilor
bancare din perspectiva caracteristicilor generale, a gamei, dar și a aspectelor
privind vânzarea acestora.
Angajații băncilor trebuie să cunoască gama produselor și serviciilor
astfel încât să poată oferi informații rapide și oportune clienților care le solicită
și să poată identifica nevoile clienților din punct de vedere al serviciilor financiar –
bancare (clientul nu este întotdeauna decis asupra genului de serviciu de care
nevoie și prin urmare contează p e angajații băncii în oferirea de consultanță și în
asigurarea unui serviciu potrivit).
În vederea asigurării unui grad mare de accesibilitate a produselor și
serviciilor, personalul băncii trebuie să aleagă acele canale de distribuție care
urmăresc apropi erea dintre client și produs.
Băncile au la dispoziție canale de distribuție precum: rețeaua sucursalelor
și agențiilor, ATM -urile, sistemele bancare poștale, sistemele bancare
electronice, banca la domiciliu, calculatoarele personale sau sucursalele
automate.
Clientul trebuie să ocupe locul central în activitatea băncii, bucurându -se
de o atenție deosebită din partea acesteia, banca urmărind să- și păstreze baza de
clienți profitabili și extinderea pe cât posibil a acesteia prin atragerea altor mari agenți din zonă.
Locul și rolul clientului trebuie păstrate în centrul atenției, urmărind
comportamentul acestuia în funcție de care banca își poate organiza mai bine activitatea. Pentru bancă și salariații săi clienții reprezintă în permanență o prioritate , ei fiind cea mai importantă parte a activității bancare, cei ce pun în
mișcare resursele băncii și fără de care banca nu ar exista.

82 Partea a V a

MANAGEMENTUL OPERA ȚIUNILOR BANCARE

Conținut
 Managementul operațiunilor bancare pasive
 Managementul operațiunilor de trezorerie
 Managementul operațiunilor bancare active
 Managementul activității de creditare
 Managementul plasamentelor pe piețele organizate

Obiectivele procesului de studiu:
 cunoașterea conținutului operațiunilor bancare pasive și active
 înțelegerea modului de constituire a resurselor bancare și tipologia
acestora
 cunoașterea modului de organizare a trezoreriei băncii
 dobândirea cunoștiințelor necesare privind plasamentele unei bănci
 cunoașterea modului de fundamentare a deciziei de creditare a
persoanelor juridice și fizice
 înțelegerea plasamentelor pe piețele organizate
 Timpul alocat temei: 7 ore
 Bibliografie recomandată
 Spulbăr, C. – Management bancar, Editura Sitech, Craiova, 2008
 Dedu, V. – Gestiune bancară, Ediția a II a, Editura Didactica și Pedagogică,
București, 1999
 Trenca, I. – Tehnica bancară, Editura Casa Căr ții de Știință, Cluj Napoca, 2011
 Institutul Bancar Român – Management bancar, vol. I și II, București, 2003

5.1 MANAGEMENTUL OPERAȚIUNILOR BANCARE P ASIVE

Operațiunile pasive reprezintă pentru bănci operațiile de constituire a
resurselor și au, în general, următoarea structură: formarea capitalului propriu,
atragerea depunerilor (depozite ale clienților și instituțiilor financiare,
împrumuturi) și rescontul sau refinanțarea.
Managementul operațiunilor pasive reprezintă un ansamblu de tehnici,
metode, practici, princip ii, și modalități de optimizare a raportului resurse –
plasamen te, cu influență directă asupra resurselor privite ca variabilă în acti vitatea
bancară. Acest lucru presupune adaptarea continuă a resurselor la plasamentele
existente, chiar dacă există păreri în teoria economică care susțin, direct sau
indirect, adaptarea volumului de credite la resursele disponibile.
Conform datelor furnizate de Raportul pentru Stabilitate Financiară (2015) ,
depozitele atrase de la rezidenți, clienți neguvernamentali, au continuat să -și
consolideze poziția majoritară în structura pasivelor bancare agregate ale
sectorului bancar românesc. Soldul acest or depozite totaliza aproape 231,0
miliarde lei în iunie 2015, cu 7,9 la sută (9,6 la sută în termeni reali) peste nivelul
consemnat la aceeași dată a anului precedent, în pofida prelungirii perioadei de
scădere a ratelor medii de dobândă. Pentru majoritatea instituțiilor de credit care

83 operează în România, depozitele autohtone au devenit sursă importantă de
finanțare, substituind gradual pasivele externe.

Tabel nr. 5.1 Structura pasivelor institu țiilor de credit care operează în România

Nota: 1. depozite atrase de la companii includ și depozitele atrase de la populație
2. depozite atrase de la alte persoane juridice includ societă ți financiare și instituții financiare nemonetare
Sursa: Raport asupra Stabilită ții Financiare, 2015

Managementul re surselor bancare
Resursele reprezintă totalitatea mijloacelor financiare necesare realizării
obiectivelor strategice fixate pentru fiecare perioadă de activitate. În același timp,
resursele băncilor cuprind totalitatea mijloacelor bănești aflate la dispoziția lor și pe care le folosesc în operațiuni de credit și alte operațiuni specifice. În fine, să nu
uităm că resursele costă.
Pentru cei care le dețin reprezintă o sursă de venit , concretizată în suma
de bani pe care o primesc în schimbul sumelor date spre gestionare unor instituții
financiare (bănci). Și pentru instituția care gestionează resursele, acestea
reprezintă o sursă de venit, respectiv o sumă de bani mai mare decât cea inițială
care să- i permită să -și acopere cheltuielile de funcționare și să obț ină un profit.
Resursele bancare reprezintă, deci, expresia bănească a renunțării la
consum, atât a populației cât și a persoanelor juridice și plasarea acestor sume la
bănci. Pentru a servi cu maximă eficiență scopului propus, resursele trebuie să
indeplinească următoarele cerințe:
 să fie sigure și stabile în timp, permițând astfel realizarea un ui echilibru
resurse -credite și o bază certă a continuității procesului de creditare;
 să fie mobilizate pe termene cât mai mari;
 să aibă un curs ascendent;
 costul resurselor să fie cât mai redus.
În condițiile în care alături de bănci, la procurarea resurselor, concurează și
alte instituții financiare, gestionarea acestora trebuie să se facă în condiții optime,
astfel încât să se realizeze acel echilibru absolut necesar între resurse și
plasamente, între dobânda activă și cea pasivă.
Sursele proprii (capitalul și rezervele ) reprezintă componenta resurselor
cea mai ieftină. Urmează apoi disponibilitățile la vedere ale clienților, care, chiar dacă au o durată de viață mai scurtă, diferența dintre dobânda medie activă și
dobânda pasivă la disponibilitățil e la vedere este mai mare și, de aici, rezultând un
câștig considerabil pentru bancă.

84 Resursele constituite din disponibilitățile la termen ale clienților au
avantajul că sunt relativ sigure pe perioada pentru care au fost constituite, dar, în
același timp sunt și scumpe și, deci, trebuie completate cu alte surse mai ieftine
menționate anterior. Împrumuturile de la alte bănci (depozite interbancare) sau
instituții financiare, contractate, în general, pe termen foarte scurt, se încadrează
ca și cost între resursele menționate anterior și dobânda de refinanțare /politică
monetară a băncii centrale.
Atunci când toate posibilitățile de procurare a resurselor prezentate
anterior nu acoperă necesarul de resurse al băncii, aceasta trebuie să se
împrumute. Opțiunea este, de regulă, pentru sumele plasate de alte bănci decât
banca centrală.
Atragerea resurselor nu presupune altceva decât vânzarea produselor
bancare. Dar pentru ca un produs să aibă o vânzare cât mai mare el trebuie să fie
cunoscut de cât mai m ulți potențiali cumpărători care să aibă încredere și să
aprecieze prestigiul și soliditatea vânzătorului (a băncii).
Gestionarea resurselor , având în vedere sistemul piramidal de funcționare
a societăților bancare, respectiv centrală, sucursală, agenție, se face la vârful
piramidei, respectiv în centrala băncii, unitățile operative având sarcina de a
colecta resurse la costurile stabilite unitar.
La nivel central, resursele se plasează , în baza unei politici de plasamente,
în credite, participații, împrumu turi la alte societăți bancare sau instituții
financiare, constituirea rezervei minime obligatorii la banca centrală, investiții, repar ații, cheltuieli de funcționare etc., dar și pentru unitățile teritoriale. La nivelul
acestora, gestionarea resurselor pr esupune, pe de o parte, atragerea de la
deținătorii de fonduri și comunicarea la centrală a sumelor încasate, iar pe de altă parte plasarea resurselor puse la dispoziție de centrală, în concordanță cu cererile
clienților și a normelor în vigoare, respectân d prudența bancară și urmărind
obținerea unui profit maxim cu risc minim.
Astfel, managementul resurselor , strâns corelat cu managementul
operațiunilor active și cu o evaluare cât mai corectă a posibi lelor riscuri care pot
să apară este dependent de nivelu l dobânzilor pasive practicate pe piață, acesta
având un caracter stimulator sau prohibitiv în alegerea opțiunii pentru plasarea
economiilor.

Test de evaluare
1. Definiți resursele bancare și precizați cerințele pe care trebuie să le îndeplinească
pentru a servi cu maximă eficiență scopului propus .
Răspuns
Resursele reprezintă totalitatea mijloacelor financiare necesare realizării obiectivelor
strategice fixate pentru fiecare perioadă de activitate. În același timp, resursele băncilor
cuprind totalitatea mijloacelor bănești aflate la dispoziția lor și pe care le folosesc în
operațiuni de credit și alte operațiuni specifice. Pentru a servi cu maximă eficiență scopului
propus, resursele trebuie să indeplinească următoarele cerințe:
 să fie sigure și stabile î n timp, permițând astfel realizarea unui echilibru resurse-credite
și o bază certă a continuității procesului de creditare;
 să fie mobilizate pe termene cât mai mari;
 să aibă un curs ascendent;
 costul resurselor să fie cât mai redus.
2. Cum se plasează resursele la nivel central ?

85 5.2 MANAGEMENTUL OPERAȚIUNILOR DE TREZORERIE

Managementul trezoreriei vizează asigurarea lichidității băncii, respectiv
gestionarea eficientă a resurselor băncii în scopul maximizării profitului.
Lichiditatea bancară, după cum s -a mai precizat, reprezintă capacitatea
băncii de a -și finanța operațiunile curente, fiind o problemă de gestionare a
activelor și pasivelor bancare în funcție de gradul lor de lichiditate. Este vorba de
gestionarea numerarului și a altor active fina nciare convertibile în numerar.
Gestiunea lichidității și implicit satisfacerea nevoilor de lichiditate
presupune identificarea surselor de lichiditate și adecvarea acestora la nevoile băncii. În general, fluxul de lichidități la nivelul unei bănci într -o anumită
perioadă poate fi sintetizat astfel:

Intrări (surse) de lichidități Ieșiri (utilizări) de lichidități
constituiri de depozite retrageri din depozite
rambursarea creditelor și a dobânzilor aferente
de către clienți credite acordate clienților
venituri din comisioane și alte servicii bancare,
altele decât depozitele cheltuieli operaționale/de funcționare
vânzarea de active bancare cumpărarea de active bancare
împrumuturi de pe piața monetară sau
împrumuturi rambursate băncii de pe această
piață împrumuturi acordate pe piața monetară sau
împrumuturi rambursate de bancă pe această piață
capital suplimentar dividendele acționarilor

Rezultă că lichiditatea într -o anumită perioadă (Lp) este dată de relația:
Lp = IL – UL, unde
 IL = intrările de lichidități;
 UL = utilizările (ieșirile) de lichidități.
Atunci când:
Lp > 0 se înregistrează un excedent sau un surplus de lichitate, iar
Lp < 0 se înregistrează un deficit de lichiditate.

Managementul lichidității băncii își justifică importanța deosebită din cel
puțin două motive, aparent contradictorii:
 banca nu poate rămâne fără lichidități, deoarece lipsa de lichidități poate
conduce la deteriorarea imaginii băncii pe piață și chiar la faliment;
 resursele băncii trebuie gestionate eficient, p rofitabil în sensul că o lichiditate
sporită conduce automat la diminuarea profitabilității.
Administrarea activelor în vederea asigurării lichidității băncii presupune
pe de o parte utilizarea volumului de lichidități disponibile pentru a determina
nivelul împrumuturilor pe care banca le poate acorda, iar pe de altă parte crearea unor rezerve de lichiditate pentru a acoperi anticipat cerințele viitoare, rezerve constituite din active lichide.
Activele lichide pentru asigurarea lichidității unei bănci trebu ie să prezinte
următoarele caracteristici:
 au o piață deja formată, astfel încât să poată fi vândute imediat;
 au un preț stabil, care elimină pierderea de valoare în perioada deținerii
activului;
 vânzarea lor trebuie să fie ușor reversibilă, astfel încât activul să poată fi
răscumpărat ulterior, atunci când lichiditatrea s -a îmbunătățit, fără să se
înregistreze o pieredere semnificativă.

86 Principale active de acest gen și caracteristicile lor sunt:
Denumirea activului Caracteristici
titluri de stat (bonuri de tezaur) grad mare de lichiditate și risc scăzut
obligațiuni emise de administrațiile locale mai puțin lichide și mai riscante
depozite la bănci corespondente grad sporit de lichiditate însă remunerate inferior
cumpărarea de titluri printr -un contract
repo3dacă va fi necesar aceste active pot prezenta un
grad ridicat de lichiditate.

Administrarea pasivelor pune accent, în general, pe următoarele surse de
împrumuturi:
Tipul împrumutului Caracteristici
împrumuturi interbancare piața interbancară poate oferi diverse sume, pe
diferite perioade în condițiile în care dobânda
pasivă este corespunzătoare
vânzarea titlurilor printr -un contract repo aceste titluri pot fi o sursă pentru creșterea
lichidității
împrumuturi de la banca centrală resurse de ultimă instanță, deoarece sunt
acordate cu dobânzi ridicate, penalizatoare

În condițiile unei administrări eficiente a activelor și pasivelor și în
situația unei previziuni exacte a activității bancare, respectiv a intrărilor și
ieșirilor viitoare de lichidități succesul managementului trezoreriei ar fi asigurat.
Dar, pe de o parte, riscul nerambursării creditelor nu poate fi stabilit cu
exactitate, iar, pe de altă parte, depunerile și retragerile de depozite ale clienților nu pot fi aprec iate cu exactitatate.
Drept urmare, unul din obiectivele esențiale ale managementului
trezoreriei este prognozarea poziției lichidității băncii. Pentru a anticipa
modificările la nivelul fondurilor disponibile și a stabili necesitățile lor probabile băncil e folosesc previziunea fluxului de lichidități (cash flow -ul).
Prognoza cash flow -ului anticipează intrările (sursele) și ieșirile
(utilizările) de fonduri, pentru o perioadă de previziune, împărțită în mai multe subperioade, în funcție de intențiile mana geriale. Acestea pot fi reprezentate de
zile, săptămâni, luni.
Scopul esențial al previziunii cash flow -ului este identificarea intrărilor și
ieșirilor de capital în fiecare perioadă de previziune și apoi analizarea acestora, în vederea anticipării schimb ărilor ce pot apărea la nivelul lichidităților și, mai ales,
asigurarea necesităților de finanțare rezultate, astfel:

Cash flow Perioada 1 Perioada 2 Perioada 3 Perioada 4
Intrări
Rambursări din împrumuturi
Alte venituri
Disponibilizarea activelor
TOTAL
Ieșiri
Credite acordate
Cheltuieli operaționale
Cumpărări de active
TOTAL
CASH FLOW NET

3 Cumpără ri reversibile de active eligibile pentru tranzacționare reprezentând tranzacții reversibile
în cadrul cărora B. N.R. vinde bă ncilor titluri de stat (active eligibile) , cu angajamentul acestora de
răscumpărare la o dată ulterioară și la un preț stabilit la data încheierii tranzacției.

87 O previziune cât mai reală trebuie să urmărească fluxul de lichidități zilnic,
timp de două săptămâni, apoi perioadele de analiză vor fi săptămânale și, mai
departe, perioade lunare, până la un an. Importanța unei astfel de periodizări
rezidă din necesitatea asigurării unui control precis într -un termen foarte apropiat.
Printre factorii care influențează major e stimarea necesităților de
lichiditate ale băncii amintim :
 tendințele înregistrate în evoluția depozitelor;
 conjunctura economică;
 strategia băncii.
De asemenea, evaluarea surselor de lichiditate ale băncii trebuie să ia în
considerare și sensibilitatea acestora din punct de vedere al retragerii. Pentru acesta se impune în primul rând o clasificare a surselor din punct de vedere al probabilității de a fi retrase iar, în al doilea rând constituirea unor rezerve, altele decât cele obligatorii impuse de banca c entrală.
Depozitele și sursele de fonduri pot fi clasificate, din punct de vedere al
probabilității de retragere, astfel:
 fonduri fierbinți (hot funds), cele care, fie au rata dobânzii puternic sensibilă, fie probabilitatea de retragere într -o perioadă specificată este foarte mare;
 fonduri vulnerabile (vulnerable funds) sunt cele care au un risc mediu de a fi retrase într -o perioadă specificată;
 fonduri principale (core funds), pentru care probabilitatea de retragere într -o
perioadă specificată este foar te mică.
Procentele de rezervă alocate fiecărei clasificări, bazate pe experiență sunt
următoarele:
 95% pentru fondurile fierbinți;
 45% pentru fondurile vulnerabile;
 5% pentru fondurile principale.
Constituirea acestor rezerve, calculate prin metoda struct urării fondurilor, va
conduce la alocarea unor sume cu statut de rezerve lichide mai mari decât rezerva legală solicitată de banca centrală, firește cu efecte asupra profitabilității băncii.
Toate aceste tehnici și instrumente de gestionare a trezoreriei băncii nu
asigură automat succesul managementului trezoreriei. Problema unui deficit de
lichiditate poată să apară oricând și, în aceste condiții, trebuie găsite soluții rapide, respectiv surs e care să finanțeze acest deficit. Pentru aceasta, trezorierul
băncii poate apela la următoarele operațiuni:
 împrumuturi interbancare;
 vânzarea valorilor mob iliare în cadrul unui contract repo;
 emisiunea de certificate de depozit;
 emisiunea efectelor de co merț;
 împrumut de la banca centrală.

Test de evaluare
1. Prezentați caracteristicile activelor lichide pentru asigurarea lichidității băncii.
Răspuns
Activele lichide pentru asigurarea lichidității unei bănci trebuie să prezinte următoarele
caracteristici:
– au o piață deja formată, astfel încât să poată fi vândute imediat;
– au un preț stabil, care elimină pierderea de valoare în perioada deținerii activului;
– vânzarea lor trebuie să fie ușor reversibilă, astfel încât activul să poată fi răscumpărat
ulterior, atunci când lichiditatrea s -a îmbunătățit, fără să se înregistreze o pieredere
semnificativă.
2. Care este scopul esențial al previziunii cash flow -ului

88 5.3 MANAGEMENTUL OPERAȚIUNILOR BANCARE ACTIVE

Operațiunile active sunt operați uni care vizează patrimoniul băncii, se
regăsesc în activul bilanțului și dau dreptul la primirea unei dobânzi. Prin
intermediul operațiunilor active se angajază resursele mobilizate în vederea
obținerii de profit.
Managementul operațiunilor active vizează toate aspectele privind modul
în care sunt organizate și utilizare resursele în scopul maximizării profitului și eficientizării activității bancare. Altfel spus, obținerea unor active de o calitate
ridicată și cu o expunere cât mai redusă la risc.

Caracterizarea operațiunilor bancare active
Unul dintre scopurile cele mai importante în activitatea unei bănci este
acela de a găsi plasamente, atât pentru fondurile proprii, cât și pentru cele
mobilizate din afară. Plasamentele sau alocarea fondurilor sunt operațiuni active,
complexe prin care banca distribuie în economie, sub formă de credite,
capitalurile proprii și atrase.
În general, operațiunile active pot fi grupate astfel:
 operațiuni de creditare;
 alte operaț iuni de plasament pe piețele organizate (piața monetară, valutară, de
capital etc.).
La baza managementului operațiunilor active ar trebui să stea
următoarele direcții:
 acceptarea unui risc corelat cu profitul care se previzionează a se obține;
 corelarea cât mai strânsă a maturității creditelor cu cea a resurselor;
 dezvoltarea și perfecționarea unor tehnici și proceduri de identificare a creditelor neperformante;
 dezvoltarea unor noi operațiuni active, în general, asigurarea unei game mai
largi de produse în domeniul creditării, în special, dar și implicarea băncilor
comerciale în procesul de restructurare a agenților economici.
În acest context, plasamentele trebuiesc orientate în direcția asigurării
unui grad sporit de siguranță (risc minim), astfel încât , acest risc, corelat cu
profitul prognozat să rezolve problema lichidității băncii.
Întrucât, din acest punct de vedere, plasamentele bancare nu sunt omogene,
managementul bancar trebuie să rezolve problema aprecierii cu rigurozitate a
gradului de lichiditate al fiecărui activ, astfel încât, pe de o parte, acesta să contribuie la transferul de bani în economie, iar pe de altă parte la maximizarea profitului.
Structurarea plasamentelor în funcție de corelația risc -profit -lichiditate,
prezentată în tabelul următor, trebuie să reprezinte obiectivul principal al
managementului operațiunilor active.
Criteriile pe baza cărora se axează optimizarea structurii plasamentelor
sunt, pe de o parte diversificarea portofoliului, iar pe de altă parte selectarea lor în funcție de rezultatul corelației profit risc.

Structurarea plasamentelor în funcție de corelația risc -profit -lichiditate

Plasamente Grad de risc Grad de profit Grad de lichiditate
Numerar Scăzut Mic Mare
Hârtii de valoare Mediu Mediu Mediu
Cred ite Maxim Mare Mic

89 În teoria portofoliului Harry Markowitz a căutat să dovedească faptul că
un portofoliu diversificat sau optimal, adică unul care să combine activele astfel
încât să maximizeze veniturile și să minimizeze riscurile, ar putea fi practic realizabil.
Prin constituirea de portofolii , în general, se asigură diversificarea riscului,
respectiv riscul portofoliului este mai mic decât riscul fiecărui element component. Diversificarea portofoliului urmărește două scopuri principale: minimizarea
riscului și menținerea și creșterea profitulu i existent și este subordonată
principiului dispersării riscului. Această dispersare conduce la diminuarea riscului, dar aplatizează rezultatele.
Riscul portofoliului depinde de doi factori: riscul individual al fiecărui
activ ce îl compune și coeficientul de corelație dintre active.
Cu cât abaterea standard a rentabilității activului față de rentabilitatea
medie pe care o asigură este mai mare, cu atât activul este mai riscant, întrucât incertitudinea este mai mare
4
În general, este recomandabil ca rentabilitățile activelor ce compun un
portofoliu să fie corelate negativ. Aceasta face ca, în cazul în care rentabilitatea unuia dintre activele componente scade, rentabilitatea celuilalt activ să crească și să susțină rentabilitatea de ansamblu a portofoliului. .
Informa țiile furnizate de Raportul pentru Stabilitate Financiară (2015) ne
arată că cea mai importantă componentă a activului sectorului bancar românesc o
reprezintă activele interne, contribu ția decisivă revenind crean țelor asupra
sectorului nebancar autohton, care concentrează 75% din volumul activelor bancare. Viteza de cre ștere a creditului acordat sectorului privat s -a atenuat în
contextul efectelor recentei crize economice.

Tabel nr. 5.1 Structura activelor institu țiilor de credit care operează în România

Nota: 1. crean țe asupra corporațiilor includ și creditele acordate populației
2. crean țe asupra persoane lor juridice includ societă ți financiare și instituții financiare nemonetare
Sursa: Raport asupra Stabilită ții Financiare, 201 5

4 Este vorba de cuantificarea riscului prin abaterea standard a rentabilității acestuia față de
rentabilitatea medie, concept introdus de Markowitz î n anii ' 50 ai secolului trecut. De ase menea,
Markowitz a considerat că, combinaț ia diferitelor active cu riscuri diferite poate duce la scăderea
riscul ui total al investiției.

90
În grupa crean țelelor asupra BNR și instituțiilor de credit, preponderen ța
crean țelor asupra BNR se menține ca o caracteristică a ultimilor ani datorită,
îndeosebi, rezervelor minime obligatorii. Restrângerea stocului de creanțe asupra
BNR (până la un volum situat la mai pu țin de jumătate din soldul înregistrat în
decembrie 2008) poate fi explicată prin reducerea ratelor rezervei minime
obligatorii și al reducerii depozitelor atrase de la nerezide nți.
Crean țele asupra sectorului guvernamental și-au continuat trendul
ascendent, evolu ția acestora fiind marcată îndeosebi de accelerarea creșterii
portofoliului de titluri de stat care a cresut de patru ori în intervalul analizat.
Cu toate că s -a situa t pe un trend crescător, expunerea externă a sectorului
bancar românesc s -a men ținut marginală în portofoliul agregat de active. Circa 43
la sută din plasamentele externe înregistrate la finele lunii iunie 2015 au fost efectuate la institu ții de credit din zona euro sub formă de credite acordate pe
scaden țe mai mici sau egale cu 1 an, dintre care peste o treime (34 la sută) sunt
denominate în euro, iar aproape 10 la sută s -au regăsit sub formă de numerar în
euro și alte valute.

5.4 MANAGEMENTUL ACTIVITĂȚII DE CREDITARE

Operațiunea de creditare reprezintă actul prin care o instituție de credit se
obligă să pună la dispoziția clienților fondurile solicitate sau își ia un angajament prin semnătură, de natura avalului, cauțiunii sau garanției, în favoarea acestora.
Creditul reprezintă, deci, orice angajament de plată a unei sume de bani în
schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum și la plata unor dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă, precum și orice prelungire a scadenței unei datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță sau a altui drept la plata unei sume de bani.
Angajament , reprezintă operațiunea prin care banca garantează, la cererea
clientului, ca va onora obligațiile de plată ale acestuia către un terț, în urma unei solicitări de plată ale acestuia din urmă, în anumite c ondiții.
Clientul reprezintă orice agent economic cu care instituția de credit a
negociat o tranzacție și orice persoană care beneficiază de serviciile oferite de aceasta.
Contrapartida reprezintă un client care beneficiază de un credit din partea
unei băncii.
Grup de persoane reprezintă un grup de persoane fizice sau juridice care
acționează împreună. O societate se află sub controlul efectiv al unei persoane în situațiile în care persoana fizică sau juridică deține cel puțin 50% din drepturile de vot într -o societate, are dreptul de a numi sau de a înlocui majoritatea membrilor
organelor de administrare/conducere al unei societăți, ori poate decide sau influența asupra gestiunea și politica de afaceri a unei societăți.
Un singur debitor reprezintă orice persoană sau grup de persoane fizice
sau juridice fata de care o instituție de credit are o expunere și care sunt legate economic între ele în sensul că: una dintre persoane exercită asupra celorlalte, direct sau indirect, putere de control, sau nivelul c umulat al împrumuturilor
acordate reprezintă un singur risc pentru bancă, întrucât persoanele sunt legate într-o asemenea măsură încât, dacă unele dintre ele vor întâmpina dificultăți de
rambursare, una sau celelalte vor întâmpina dificultăți similare (au aceeași
conducere, au garanții încrucișate, au interdependență comercială directă care nu poate fi substituită pe termen scurt, sunt membrii aceleiași familii).

91 Prețul creditului (dobândă și comisioane) se stabilește de către fiecare
instituție de credit, prin negociere cu clientul și reprezintă remunerarea băncii
pentru riscul asumat. Dobânda reprezintă suma de bani determinată procentual, în
funcție de tipul creditului și de tipul de beneficiar de credit. Ea poate fi indexabilă,
compusă dintr -o referință locală sau internaționala plus o marjă fixă, exprimată
procentual, pe o anumită perioadă, revizuibilă, în funcție de costul intern al fiecărei băncii. În categoria comisioanelor percepute pentru acordarea creditelor
putem include: comision de analiză de d osar, de acordare, de gestiune, de
neutilizare, de rambursare anticipată etc.
În activitatea de creditare, instituțiile de credit au în vedere următoarele:
 destinația creditului și sursa de rambursare a acestuia;
 profilul de risc curent al contrapartidei (orice client care beneficiază de un
credit) și garanțiile prezentate, precum și senzitivitatea garanțiilor la evoluțiile economice și cele ale pieței;
 istoricul serviciului datoriei aferent contrapartidei și capa citatea curentă și
viitoare de rambursare a acesteia, bazată pe evoluțiile financiare istorice și proiecțiile viitoarelor fluxuri de numerar;
 experiența în activitate a contrapartidei și sectorul economic în care
aceasta își desfășoară activitatea, precum și poziția sa în cadrul acestui sector, în
cazul creditelor comerciale.
La intrarea pentru prima dată în relații clienții agenți economici, instituțiile
de credit acordă o importanță deosebită integrității și reputației acestora, precum și capacității lor juridice de a -și asuma obligații, iar ulterior se asigură că acestea
sunt menținute.
Instituțiile de credit trebuie să se asigure că informațiile pe care le primesc
sunt suficiente pentru luarea unei decizii de creditare corecte.
La evaluarea riscului de credit instituțiile de credit trebuie să ia în
considerare performanța financiară curentă și previzionată a agenților economici

Principii generale de creditare bancară
Activitatea de creditare d esfășurat ã de institu țiile de credit (bănci) din țara
noastră trebuie să respecte prevederile legislației privind activitatea bancară , a
normelor și regulamentelor proprii, a normelor, instrucțiunilor și regulamentelor emise de BNR în calitatea sa de bancă centrală cu atribuții de reglementare în domeniile monetar, de credit, valutar, de plăți și supraveghere bancară.
Operațiunile de creditare efectuate de instituțiile de credit au la bază
prudența bancară ca principiu fundamental de politică bancară ce caracterizează
întreaga activitate, precum și următoarele principii generale:
1. în procesul de acordare a creditelor, băncile comerciale vor urmări ca solicitanții sa prezinte credibilitate și, toate operațiunile de creditare vor trebui
consemnate în documente contractuale care să reflecte cu claritate toți termenii și toate condițiile operațiunilor de creditare;
2. activitatea de creditare trebuie să aibă la bază analiza viabilității și realismul
afacerilor în vederea identificării și evaluării capacității de plată a clienților,
respectiv de a genera venituri și lichidități, ca principală sursă de rambursare a
creditului și de plată a dobânzii;
3. creditele, indiferent de suma sau de perioada de rambursare, se acordă pentru destinația stabilită prin contracte , destinația precisă fiind obligatorie pent ru
împrumutați;
4. pentru creditele acordate băncile percep dobânzi și comisioane ale căror
niveluri se stabilesc de fiecare bancă, precum și penalități stabilite conform legii, în cazul nerambursării la scadență a creditelor și/sau neachitării dobânzilor datorate;

92 5. creditele se acordă, în toate cazurile, pe bază de garanții , volumul minim al
garanțiilor constituite trebuie să acopere datoria maximă a împrumutatului către
bancă, formată din credite și dobânzi. Banca are dreptul să verifice, la clienții săi, existența permanentă și integritatea garanțiilor asigurătorii pe toată perioada creditării;
6. pe perioada creditării, beneficiarii de credite – persoane juridice, au obligația să
pună la dispoziția băncii un exemplar din bilanțul contabil, situațiile c ontabile
periodice și orice alte documente solicitate de bancă;
7. rambursarea la termen a creditului , principiu care asigură reluarea permanentă
a procesului de creditare, se realizează prin determinarea reală a capacității împrumutatului de a realiza ven ituri, prin alegerea și convenirea garanțiilor
asigurătorii precum și prin supravegherea permanentă a modului de utilizare a creditului;

Categorii de credite
Băncile pot să acorde credite în lei și valută, pe termen scurt, mediu și
lung, în vederea comple tării fondurilor proprii, pentru: acoperirea cheltuielilor de
producție și desfacere; achiziționarea de produse și mărfuri în vederea comercializării; efectuarea cheltuielilor aferente producției din perioada următoare (producția neterminată); pentru unele nevoi temporare de fonduri apărute în
aprovizionarea și desfacerea produselor, precum și pentru realizarea unor obiective de investitii.
Creditarea pe termen scurt reflectă operațiunile de împrumut a unor sume
de bani pe o durată ce nu depășește 12 luni , cu excepția creditelor pentru produse
cu ciclu lung de fabricație.
Creditele a căror durată de rambursare este între un an și cinci ani sunt
considerate pe termen mediu , iar cele care depășesc durate de 5 ani sunt credite pe
termen lung.
Perioada de credit are, cuprinde:
a) perioada de timp în care creditul se angajează, respectiv de la o dată, stabilită
prin contract, de punere a creditului la dispoziția împrumutatului și până la angajarea integrală a creditului;
b) perioada de utilizare , cuprinde intervalul de timp dintre angajarea integrală a
creditului și data primei rate scadente;
c) perioada de grație , reprezintă intervalul de timp în care beneficiarul de credite
nu este obligat să restituie băncii sume din împrumuturile primite, împrumutatul achitând doar dobânzile datorate și comisioanele si taxele aferente;
d) perioada de rambursare , este reprezentată de intervalul de timp în care sumele
împrumutate clienților trebuie restituite integral băncii. Perioadele de rambursare și de grație se negoci ază cu fiecare solicitant de credite;
e) perioada de întârziere , cuprinde intervalul de timp de la scadența creditului
până la recuperarea efectivă a acestuia, inclusiv prin executarea silită sau lichidarea judiciară a debitorului.
În general, băncile comerciale pot acorda clienților lor următoarele
categorii de credite:
a) credite pe termen scurt, în lei, pentru:
 capital de lucru;
 linii de credite;
 stocuri, cheltuieli și alte active constituite temporar;
 stocuri și cheltuieli sezoniere;
 producția de export și exportul de produse;
 produse cu ciclu lung de fabricație;
 cecuri remise spre încasare;

93  scont;
 factoring;
 facilități de cont (descoperire de cont);
 valuta vândută;
 dezvoltare (investiții) în completarea surselor proprii, până la 1 an;
 mărfuri vândute cu plata în rate;
 activități desfășurate de persoanele fizice autorizate și producătorii agricoli
individuali, pe termen de pâna la 1 an;
 consumul gospodaresc al persoanelor fizice.
b) credite pe termen scurt în valută, pentru:
 importul de bunuri și servicii ( pe obiect);
 linii de credite tip revolving pentru importul de materii prime și materiale;
 importul de bunuri și servicii, pe bază de finanțare externă;
 documente remise spre încasare.
c) credite pe termen mediu și lung în lei , pentru:
 dezvoltare ( inves tiții) în completarea surselor proprii, peste 1 an;
 activități de leasing;
 cumpărare de acțiuni;
 forfetare;
 finanțarea investițiilor și achiziționarea de active fixe de către persoanele
fizice autorizate și producătorii agricoli individuali;
 investiții imobiliare și cumpărarea de bunuri de folosință îndelungată de către
persoanele fizice.
d) credite pe termen mediu și lung în valută, pentru:
 modernizarea și dezvoltarea capacităților de producție existente;
 retehnologizarea proceselor de productie;
 achiziționarea din import de mașini, utilaje, tehnică de calcul,etc.;
 efectuarea oricăror alte cheltuieli legate strict de realizarea și darea în
exploatare a investițiilor.
Băncile pot să acorde clienților lor și alte categorii de credite.

Creditarea age nților economici. Informarea și constituirea dosarului de credit
Decizia de creditare se ia în baza cunoașterii și evaluării situației
economico – financiare, prezente și de perspectivă a agentului economic și după
analiza atentă a riscurilor implicate si identificării măsurilor de reducere a acestora.
Sursele de informare pentru realizarea acestor obiective sunt:
a) informații obținute de la clienți:
 informații despre firmă și activitatea desfășurată;
 organigrama firmei;
 informații despre piață si concurența (poziția clientului pe piață);
 informații juridice (dosarul juridic al clientului);
 informații financiare provenite din situațiile financiare încheiate sau din alte
programe/planuri financiare;
 situația tuturor angajamentelor financiare (bancare , leasing etc );
 planul de investiții (ce include studiul de oportunitate), însoțit de planul de
finanțare, în cazul proiectelor de investiții;
 informații privind garanțiile propuse (titluri de proprietate, sarcini, situații
financiare ale garantului, rapo arte de evaluare etc.)
 planuri de afaceri, studii de fezabilitate, rapoarte tehnice, financiare,
comerciale etc., dacă este cazul.
b) informații din surse exterioare, obligatoriu de consultat și care
influențează semnificativ decizia de creditare:
 Centrala Riscurilor Bancare – CRB;

94  Biroul de Credit – BC;
 Centrala Incidentelor de Plată – CIP;
 Buletinul Procedurilor de Insolventa – BPI;
c) alte informații din surse externe:
 servicii specializate de informare comercială;
 referințe din partea furnizor ilor, clienților, mijloacelor mass media;
 Oficiului Registrului Comerțului pentru verificarea existentei firmei;
 site-ul Ministerului Finanțelor pentru verificarea situațiilor financiare existente
la dosarul de credit cu cele publicate dar și verificarea d atoriilor etc.
d) informații din surse interne ale instituției de credit:
 din cererea de deschidere a contului;
 istoricul clientului (dacă este cazul);
 rulaje și alte situații interne.
Centrala Riscurilor de Credit – CRC (fosta Centrala Riscurilor Bancare –
CRB ) este un centru de colectare de informa ții care funcționează în cadrul Băncii
Naționale a României, ca un birou de credit, unde se consolidează date la care au
acces institu țiile de credit și instituțiile financiare nebancare din România. Aceste
date pot fi grupate astfel:
 informa ții de risc bancar, respectiv date despre creditele si angajamentele
asumate de bănci fa ță de un client persoana fizica sau juridică (valoarea
creditului, durata de rambursare, restan țele acumulate etc.);
 informa ții despre fraudele cu carduri, săvâr șite de posesorii de carduri de
credit și de debit.
Clien ții care au obținut credite sunt raportați la CRC, numai dacă suma
împrumutată este mai mare sau egală cu 20.000 lei, luând în calcul și creditele de
valori mai mici acord ate de aceea și bancă, dar care cumulat ating valoarea
menționată. Atâta timp cât această condiție nu este îndeplinită, informațiile despre
creditele ob ținute nu vor figura la CRC, chiar si in situația când apar restante.
Prin interogarea CRC, solicitan ții au acces la informa țiile disponibile din
ultimii 7 ani pentru agentul economic respectiv. CRC con ține informații privind
creditele acordate clien ților persoane fizice si juridice, in timp ce Biroul de Credit
conține informații doar despre clienții perso ane fizice. O alta diferen ță este ca in
baza de date de la CRC sunt înscrise doar creditele mai mari de 20.000
lei (indiferent daca au restante sau nu), in timp ce la Biroul de Credit, băncile
transmit orice credit, indiferent de valoare.
Centrala Incidentelor de Plăți (CIP) este o structură specializată în
colectarea, stocarea și centralizarea informațiilor specifice incidentelor de plăți
produse de titularii de cont cu cecuri, cambii și bilete la ordin. Baza de date a CIP
este organizată în două f ișiere: fișierul național de incidente de plăți (FNIP) și
fișierul național al persoanelor cu risc (FNPR) care este alimentat automat din
FNIP.
Fișierul național al persoanelor cu risc colectează informațiile privind
incidentele de plăți majore (instrumente de plată trase în descoperit de cont, cecuri emise fără autorizarea trasului, cecuri emise cu dată falsă, cecuri emise de către un trăgător aflat în interdicție bancară) înregistrate pe numele unei persoane fizice/juridice, rezidente sau nerezidente.
Interdicția bancară este regimul impus de către o instituție de credit unui
titular de cont de interzicere a emiterii de cecuri pe o perioadă de un an începând cu data înregistrării la CIP a unui incident de plată major și asigură prevenirea producerii unor noi incidente de plăți și sancționarea titularilor de cont care le generează în sistemul bancar.

95 Informațiile înscrise în FNPR pe numele unei persoane fizice sau juridice,
rezidente sau nerezidente, alături de analizele specifice efectuate de instituțiile d e
credit, pot contribui la fundamentarea deciziei de deschidere de cont curent pentru
un nou client sau de acordare a unui credit.

Dosarul de credit conține toate documentele necesare întocmirii fișei de
client, realizării analizei financiare și de risc, dar și documentele privind garanțiile
propuse, deci documentația necesară fundamentării deciziei de creditare și anume:
 cererea de credit semnată de persoanele autorizate să reprezinte agentul
economic solicitant;  hotărâre AGA privind contractarea creditului și constituirea garanțiilor ;
 situația garanțiilor propuse (inclusiv rapoarte de evaluare, copii ale actelor de
proprietate, hotărârea organelor statutare competente privind angajarea creditului și constituirea garanțiilor);  acord consultare CRB ;
 dosarul juridic al firmei (act constitutiv, certificat de înregistrare fiscală,
autorizări etc);
 scurtă prezentare a societății (principalele activități desfășurate, produse, etc) ;
 informații despre piața și concurența agentului economic;
 situații financiare:
 ultima balanță de verificare încheiată;
 ultimele 3 situații financiare depuse la organele fiscale (anuale sau semestriale);
 buget de venituri și cheltuieli – BVC pentru anul în curs și anul af erent
ultimului bilanț contabil;
 proiecția fluxuril or de trezorerie (cash flow) pentru perioada creditului;
 planul investițional (investiții de realizat, d efalcate pe surse și destinații ;
 studiu fezabilitate sau plan de afaceri (îndeosebi în cazul creditelor pentru
investiții):
 prezentarea pieței țintă, a concurenței, strategia de marketing, canalele de
aprovizionare și de distribuție;
 devizul estimativ al investiției si sursele de acoperire a acestuia;
 cash-flow pentru perioada invest iției;
 documente pentru analiza activelor:
 situația imobilizărilor corporale;
 situația imobilizărilor necorporale;
 situația stocurilor;
 situația creanț elor;
 situația disponibilităților (conturi banca, casa, acreditive, valori de încasa t)
 documente pentru analiza pasivelor:
 situația datoriilor comerciale;
 situația datoriilor față de bugetul de stat;
 situația altor datorii;
 situația angajamentelor față de alte bănci ;
 situația contractelor de leasing ;
 situația altor împrumuturi;
 documente pentru analiza veniturilor și cheltuielilor:
 situația contractelor încheiate cu clienții si furnizorii;
 situația veniturilor și cheltuielilor (detaliată în funcție de necesitățile de
analiză);
 alte documente.

96 Această documentație este comună pentru toate categoriile de credite, la
aceasta agenții economici vor anexa, după caz, și alte documente specifice
categoriei de credit solicitate.

Fundamentarea deciziei de creditare.
În activitatea de creditare, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere
următoarele:
 destinația creditului și sursa de rambursare a acestuia;
 profilul de risc curent al contrapartidei și garanțiile prezentate, precum și
senzitivitatea garanțiilor la evoluțiile economice și cele ale pieței;
 istoricul serviciului datoriei aferent contrapartidei și capacitatea curentă și viitoare de rambursare a acesteia, bazată pe evoluțiile financiare istorice și proiecțiile viitoarelor fluxuri de numerar;
 experiența în activitate a contrapartidei și sectorul economic în care aceasta își desfășoară activitatea, precum și poziția sa în cadrul acestui sector, în c azul
creditelor comerciale.
La intrarea pentru prima dată în relații cu un client agent economic,
instituțiile de credit trebuie să ia în considerare integritatea și reputația acestuia, precum și capacitatea lui juridică de a- și asuma obligații și ulterior trebuie să se
asigure că acestea sunt menținute.
Instituțiile de credit trebuie să se asigure că informațiile pe care le primesc
sunt suficiente pentru luarea unei decizii de creditare corecte.
La evaluarea riscului de credit instituțiile de credit trebuie să ia în
considerare performanța financiară curentă și previzionată a agenților economici

Decizia de creditare
Fundamentarea deciziei de creditare are două dimensiuni: o dimensiune
calitativă și una cantitativă.
Dimensiunea cantitativă a analizei creditului are la bază o serie de activități
specifice de colectare, precum și interpretare a tuturor informațiilor referitoare la client, la care banca are acces. Acestea sunt: analiza datelor financiare, prognoza evoluției viitoare a activității clientului, evaluarea capacității de rambursare prin analiza și prognoza fluxurilor viitoare anticipate de venituri și cheltuieli, evaluarea capacității debitorului de a rezis ta la șocuri. Rezultatele acestor activități sunt
relativ cuantificabile și pot contribui la fundamentarea unei decizii obiective privind expunerea băncii la risc, care rezultă din angajarea creditului analizat. Nu trebuie însă să pierdem din vedere cea de- a doua dimensiune a procesului, și
anume dimensiunea calitativă care poate completa în mod eficient rezultatele analizei cantitative sau (mai rar) le poate răsturna spectaculos.
Dimensiunea calitativă presupune colectarea și actualizarea tuturor
informațiilor referitoare la responsabilitatea financiară a debitorului, determinarea
scopului real al contractării împrumutului, identificarea riscurilor cu care se poate confrunta debitorul și estimarea seriozității și implicării debitorului în respectar ea
angajamentelor asumate față de bancă.

Bonitatea agenților economici. Evaluarea factorilor cantitativi
Bonitatea reprezintă performanța financiară a agenților economici și se
determină, pornind de la bilanțul contabil și de la contul de profit și pierde re, pe
baza unui sistem de indicatori de structură și performanță.
Indicatorii care stau la baza analizei și evaluării bonității clienților pot fi
grupați astfel:

97 I. Indicatori de structură
1. Cifra de afaceri reprezintă totalul veniturilor obținute de un agent
economic în urma desfășurării obiectului de activitate (comerț, producție sau
prestări de servicii).

Ca = vânzări de mărfuri + producția vândută

Pentru un client viabil evoluția cifrei de afaceri trebuie să fie ascendentă,
orice declin al cifrei de afaceri reprezintă un semnal serios pentru bancă.
2. Capitaluri proprii. Se analizează capitalurile proprii în sens larg și în sens
strict și, mai ales, capitalurile proprii nete în sens strict; se deter mină stocurile,
cheltuielile și alte active incerte care diminuează valoarea capitalurilor proprii.
Capitalurile proprii în sens larg cuprind în plus față de capitalul propriu-
zis (capitalurile proprii în sens strict) diferențele din reevaluare, subvențiile pentru investiții și provizioanele legale. Dacă din capitalurile proprii în sens strict (capitalul propriu- zis) scădem elementele d e activ cu valoare incertă și adăugăm
elementele de pasiv cu valoare cunoscută obținem capitalurile proprii nete în sens
strict. În categoria elementelor de activ cu valoare incertă includem: imobilizările
necorporale, clienți incerți, stocuri nevalorifica bile, ș.a., în timp ce elementele de
pasiv cu valoare cunoscută care majorează capitalurile proprii în sens strict sunt
determinate de diferențele de conversie pasiv (diferențe favorabile de curs valutar).
3. Rezultatul exercițiului. Caracterizează eficien ța activității desfășurate,
influențând direct capitalurile proprii, în sensul majorării lor cu profitul și diminuării lor cu pierderea.

Re = venituri totale – cheltuieli totale

Băncile nu intră în afaceri cu agenții economici care nu reușesc să -și
recup ereze cheltuielile din veniturile realizate și deci înregistrează pierderi, iar
creditele solicitate de clienții cu profit redus se acordă cu mare prudență.
4. Fondul de rulment

Fr = pasive pe termen lung – active imobilizate nete

Fondul de rulment trebuie să fie pozitiv, în cazul unui fond de rulment
negativ băncile comerciale nu acordă credite pe termen scurt pentru acoperirea surplusului de active imobilizate.
5. Necesarul de fond de rulment

Nfr = activele realizabile (stocuri + creanțe ) – datoriile nefinanciare cu
scadență mai mică de un an

Atunci când activele realizabile sunt superioare datoriilor curente cu
scadență mai mică de un an, necesarul de fond de rulment este pozitiv și se pot acorda credite bancare pe termen scurt.
6. Trezoreria netă

Tn = fond de rulment – necesar de fond de rulment
Tn = trezorerie pozitivă – trezorerie negativă
sau
Tn = Disponibilități – datorii financiare cu scadență mai mică de un an

Se acordă credite pe termen scurt numai în cazul trezoreriei nete negative.
7. Lichiditatea reprezintă capacitatea unui agent economic de a face față
datoriilor sale pe termen scurt prin transformarea rapidă a activelor sale circulante în disponibilități. Poate fi exprimată astfel:

98 100 x anun de mica mai scadentacu datorii clienti – stocuri – circulante active imediata L = ;

; 100 x anun de mică mai scadentacu datorii stocuri – circulante active curenta L =

100 x perioadei sfarsitul la exigibile platiobtine se a prev credite prognozate incasari proprii banesti disp. viitoareL+ +=

Băncile comerciale urmăresc capacitatea clienților lor de a- și transforma
activele circulante în cash pentru a- și achita la timp datoriile pe termen scurt. Se
urmărește eliminarea acelor active care nu se pot transforma rapid în numerar la o
valoare prestabilită.
Interpretare: < de100% lichiditate necorespunzătoare;
între 100- 120% lichiditate satisfăcătoare;
între 120- 150% lichiditate bună;
peste 150% lichiditate foarte bună.
8. Solvabilitatea reflectă capacitatea general ă a firmei de a transforma
toate activele sale în cash pentru plata tuturor datoriilor.

100 x pasiv conversie de diferente – totale datoriiincerti clienti – cabile nevalorifi stocuri – active total atea Solvabilit = ;

Băncile urmăresc, ca pe total, acest indicator, să fie supraunitar iar pe
structură acea parte din activ reprezentată de imobilizările corporale să fie
acoperită, de regulă, cu surse proprii și în total activ ponderea datoriilor totale
(către furnizori, buget, bancă) să nu fie mai mare de 50%.
9. Gradul de îndatorare exprimă raportul dintre datorii și capitalurile
proprii.
100 x strict sensin nete proprii capitaluri totale datorii generala indatorare de Gradul = ;
100 x strict sensin nete proprii capitaluri totale financiare datorii financiara indatorare de Gradul =

Indicatori Interpretare
bun satisfăcător necorespunzător
Gradul de îndatorare generală până la 60% între 60 -100% peste 100%
Gradul de îndatorare financiară până la 30% între 30 -70% peste 70%

10. Viteza de rotație a activelor circulante prezintă numărul de cicluri
efectuate de activele circulante în decursul unei perioade.

circulante activeafaceri de cifra rotatie de Viteza = ;

Cu cât numărul de rotații este mai mare, în decursul unei perioade, cu atât
activele circulante au fost folosite mai eficient. Pentru a putea fi utilizat cu
eficiență, indicatorul trebuie să fie analizat în evoluț ie și în comparație cu situația
din alte societăți comerciale sau din ramuri de activitate similare și calculat distinct pentru diverse tipuri de stocuri (materii prime, produse în curs de
fabricație, produse finite).
11. Durata medie de încasare a clienților (Dmi) se exprimă în zile și
reprezintă amânarea medie a plății acordată clienților.

99 afaceri de cifra360 mediu x soldul Dmi=

Se va urmări reducerea amânăr ilor la plata acordate clienților, fără însă a
prejudicia, prin aceasta piețele de desfacere.
12. Durata medie de plata a furnizorilor (Dmpf) reprezintă amânarea
medie a plății către furnizori, respectiv mărimea creditelor comerciale obținute.

arilor aprovizion costul360 mediu x soldul Dmpf=

O durată mai mare sporește volumul resurselor atrase, însă aceste resurse
nu sunt gratuite și clientul trebuie să aleagă între costul creditelor -furnizor și
costul creditelor bancare.

II. Indicatori de performanță
1. Rentabilitatea reprezintă capacitatea agentului economic de a obține
profit din activitatea proprie. Indicatorii de rentabilitate, utilizați la analiza
bonității clienților, se pot grupa astfel:
1.1 Rentabilitatea de exploatare , reprezintă capacitatea unei firme de a
obține profit din activitatea propriu -zisă, înaintea oricăror influențe ale
elementelor financiare și extraordinar e. Se exprimă cu ajutorul indicatorilor:

100ui exercitiul productiaexploataredin brut excedentulexploataredin bruta atea Rentabilit x = ;

100afaceri de cifraexploataredin rezultatul exploatare de neta tea Rentabilia x = ;

1.2 Rentabilitatea economică (Re), exprimă capacitatea firmei de a obține
profit din întreaga sa activitate economico -financiară. Indicatorii rentabilității
economice sunt:

100bilant totalcurentbrut excedentul= x Re ; 100bilant totalcurent rezultatul= x Re ;

100bilant totalare autofinant de a capacitate= x Re ; 100bilant totalui exercitiul alnet rezultatul= x Re .

1.3 Rentabilitatea financiară (Rf) exprimă capacitatea capitalului investit
de a produce profit. Indicatorii rentabilității financiare sunt:

100strict sensin nete proprii capitaluriare autofinant de a capacitate= x Rf ;
100strict sensin nete proprii capitaluriui exercitiul al brut rezultatul= x Rf
100strict sensin nete proprii capitaluriui exercitiul alnet rezultatulx Rf=

Cu cât acești indicatori au o valoare mai mare cu atât rentabilitatea este
mai bună.
2. Indicatori ai riscului financiar prezintă indicii asupra posibilităților
clienților de a rambursa creditele și de a plăti dobânda. Riscul financiar se exprimă prin indicatorul de acoperire a dobânzii (Ad) care arată capacit atea
clientului de a plăti dobânda la creditele angajate.

100 dobanzilecu cheltuieliprofit pe i impozitulu si dobanzii platii inaintea rezultatul=Ad ;

Atunci când valoarea indicatorului este mai mare de 3 se consideră că
agentul economic are o bună capacitate de a- și achita dobânda. În aprecierea
riscului financiar pot fi utilizați si următorii indicatori:

a) 100curentbrut excedentul totale financiare datoriix; b) 100brut total excedentul totale financiare datoriix ;

Cu cât valoarea acestor indicatori este mai mică, cu atât rambursarea
datoriilor se face mai rapid.

c) 100curentbrut excedentuldobanzilecu cheltuielix ; d) 100brut total excedentuldobanzilecu cheltuielix;

Indicatorii c și d reflectă capacitatea clientului de a plăti dobânzile și arată
perioada de timp necesară pentru plata acestora. Cu cât valoarea lor este mai mică
cu atât plata dobânzii este mai sigură.

e) curentbrut excedentulan 1 de mica mai scadentacu financiare datorii+ financiare cheltuieli;

f) brut total excedentulan 1 de mica mai scadentacu financiare datorii+ financiare cheltuieli;

Indicatorii e și f comensurează capacitatea clientului de a- și plăti toate
datoriile financiare cu scadență mai mică de 1 an și arată perioada de timp necesară acestor plăți. Cu cât valoarea lor este mai mică, cu atât plata acestor datorii este mai sigură și se face mai rapid.

g) 100afaceri de cifradobandacu cheltuielix; h) 100financiare datoriidobandacu cheltuielix;

Indicatorul g prezintă ponderea cheltuielilor cu dobânda în cifra de afaceri
realizată de client iar indicatorul h reprezintă, de fapt, rata dobânzii și prezintă
informații cu privire la natura creditelor angajate și la ratele dobânzilor practicate de bănci la creditele acordate. Valoarea celor doi indicatori trebuie să fie cât mai redusă.
3. Rata valorii adăugate (Rva) prezintă ponderea valorii nou create de
client în totalul activității sale.

100afaceri de cifraadaugata valoarea= x Rva ;

Creșterea acestui indicator de la o perioadă la alta prezintă o situație bună
a solicitatorului de credite.
4. Politica de dividende (Pd) prezintă politica conducerii firmei de
repartizare și utilizare a profitului.

100ui exercitiul alnet rezultatuldividende= x Pd ;

Băncile agreează reinvestirea profitului într -o proporție cât mai ridicată.

Analiza nefinanciară. Evaluarea factorilor calitativi
Evaluarea factorilor calitativi este realizată în scopul formării de către
bancă a convingerilor referitoare la calitățile morale și profesionale ale conducă to-
rilor agenților economici solicitanți de credite, a principalilor acționari/asociați și

101 colaboratori, precum și a reputației firmei privită prin calitatea produselor,
serviciilor și a modului de îndeplinire a obligațiilor asumate în relațiile cu
partenerii de afaceri.
Analiza nefinanciară contribuie la evaluarea cât mai reală a riscului de
creditare și presupune luarea în considerare a două categorii de factori
nefinanciari: interni și externi.

Factori nefinanciari interni
1.Conducerea activității
( managementul)  pregătirea profesională, prestigiul și experiența în domeniu;
 experiența și reputația echipei manageriale;
 moralitatea și capacitatea conducerii de a se achita de
obligații;
 calitatea sistemului informațional.
2. Activitatea clientului  evoluția și profilul activității;
 sfera de activitate și caracterul activității;
 produsele și serviciile;
 piața, concurența și marketingul;
 clienții și furnizorii;
 resursele umane.
3. Strategia  existența unei strategii pe următorii 5 ani;
 modalitățile de realizare a strategiei propuse;
 existența sau nu a planurilor de restructurare și redresare
financiară.
Factori nefinanciari externi
1. Domeniul de activitate: caracteristicile domeniului de activitate
2. Impactul legislației asupra activității clientului
3. Dependența față de sursele de aprovizionare și piețele de desfacere, s.a.

Rezultatul obținut în urma adunării algebrice a punctelor acordate fiecărui
indicator de evaluare determină performanța economico -financiară și nefinanciară
a clientului și, deci, stă la baza deciziei de creditare.
Punctajul aferent fiec ărei categorii de indicatori prezentați, poate fi diferit
de o bancă la alta, în funcție de normele de creditare și procedura de analiză. În
continuare vom realiza o analiză comparativă a metodelor de evaluarea a factorilor cantitativi (bonitate) și a factorilor calitativi plecând de la modelul prezentat anterior (Banca A – Anexa nr. 1) și introducând în analiză indicatorii de
evaluare a bonității pentru o altă bancă (Banca B – Anexa nr. 2).

102 Anexa. nr. 1 Evaluarea factorilor cantitativi și calitativi, punctajul aferent și
încadrarea în categoria de performanță pentru "Banca A"

Indicatori Rezultatul Punctaj
1.Lichiditatea curentă Lc<80%
81<Lc<100%
101<Lc<120%
121<Lc<150%
151<Lc<170%
Lc>171 -2
-1
1
2
3
4
2.Solvabilitatea S<80%
81<S<100%
101<S<120%
121<S<140%
141<S<160%
161<S<180%
S>181% 0
1
2
3
4
5
6
3. Gradul de îndatorare generală Gi>100
81<Gi<100
61<Gi<80
41<Gi<60
Gi<40 -1
0
1
2
3
4. Viteza de rotație a activelor
circulante Rac<5
5,1<Rac<10
Rac>10,1 1
2
4
5.Rentabilitatea capitalurilor proprii Rcp<0
0<Rcp<10%
10,1<Rcp<30
30,1<Rcp<50%
Rco>50% 0
1
3
4
2
6. Acoperirea dobânzii 0<Ad<20
20,1<Ad<40
40,1<Ad<60
60,1<Ad<80
Ad>80 3
2
1
0
-1
7. Dependența de piețele de
aprovizionare și desfacere aprov. țara și desfacere export >50,1%
aprovizionare import și desfacere export> 50,1%
aprovizionare din țară și desfacere în țară>50,1%
aprovizionare import și desfacere în țara>50,1% 4
3
2
1
8. Garanții garanții necondiționate primite de la guvern sau BNR
garanții irevocabile primite de la bănci românești și străine de prim rang
depozitul bancar
ipoteca gajul cu deposedare
gajul fără deposedare
cesiunea de creanță fidejusiunea (cauțiunea)
gajul general 4

4
4
3
2
2
1
1
0
9.Calitatea conducerii foarte bună
bună
satisfăcătoare 3
2
1
10. Nivelul de competiție pe piață poziție de leader
poziție medie
poziție scăzută 5
3
1
11. Tipul de agent economic regie autonomă
societate comercială pe acțiuni
alți agenți 3
2
1

Total punctaj general Până la 5 6-10 11-16 17-25 Peste 25
Categoria de performanță E D C B A

103 Anexa. nr. 2 Evaluarea factorilor cantitativi și calitativi, punctajul aferent și
încadrarea în categoria de performanță pentru "Banca B"

Indicatori Rezultatul Punctaj

1. Lichiditate a curentă = (Active curente – Stocuri) / Pasive curente >75% 10
>65% 8
>50% 5
>35% 2
<35% 0

2. .Solvabilitate a patrimonială = Capital Propriu / (Capital propriu + Total
Împrumuturi) >50% 10
>40% 8
>30% 5
>=20% 2
<20% 0

3. Gradul de îndatorare = Total Datorii / Total Activ <=50% 10
>50% 8
>65% 5
>75% 2
>80% 0

4. Rentabilitatea netă = Profit net / Cifra de afaceri >5% 10
>3% 8
>1.5% 5
>0% 2
=<0% 0

5. Gradul de acoperire a cheltuielilor cu dobânzile = Rezultat din exploatare /
Cheltuieli cu dobânzile >200% 10
>150% 8
>125% 6
>100% 3
<100% 0

6. Gradul de acoperire a riscului valutar = Rezultatul din exploatare /
(cheltuieli nete cu dobânzile + cheltuieli nete de curs valutar) >150% 10
>120% 8
>110% 6
>100% 3
<100% 0
Total factori cantitativi max 50

7. Calitate management Excelent, experiență, performanță, bun prestigiu 15
Standard, experiență, performanță, bun prestigiu 12
Standard, experiență, performanță 10
Satisfăcător 5
Slab 0

8. Calitate acționari Acționarii principali sunt companii multinaționale sau
companii naționale de foarte bun prestigiu 15
Acționarii principali au un bun prestigiu 12
Acționari principali convergenți 10
Acționariat foarte dispersat 5
Acționari divergenți 0
9. Conduită tranzacțională Tradițională, foarte bună 10
Bună 8
Fără incidente 5
Fără relație, fără incidente 3
Incidente CRB sau / și CIP sau / și arierate la BRD 0
10. Calitatea garanțiilor
garanților primite Garanții primite, foarte lichide acoperind integral facilitatea 10
Garanții lichide care acoperă peste 80% facilitatea 8
Garanții ușor lichidabile ce acoperă peste 50% facilitatea 5
Garanții ușor lichidabile care acoperă sub 50% facilitatea 0
Total factori calitativi 0 – 50
Total punctaj general Până la 10 11-20 21-40 41-70 71 – 100
Categoria de performanță E D C B A

104 Schema de sinteză a procesului de fundamentare a deciziei de creditare

Performanța economico -financiară finală a agentului economic, obținută în
urma coroborării analizei factorilor cantitativi și a factorilor calitativi, va încadra
agentul economic în una cele cinci categorii de performanță:
 categoria A – performanțele fi nanciare sunt foarte bune și permit achitarea la
scadență a principalului (creditului) și a dobânzii. În același timp se prefigurează
menținerea și în perspectivă a performanțelor financiare la un nivel ridicat;
 categoria B – performanțele financiare sun t bune sau foarte bune, dar nu pot
menține acest nivel într -o perspectivă mai îndelungată;
 categoria C – performanțele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă
tendință de înrăutățire;
 categoria D – performanțele financiare sunt scăzute și cu o evidentă ciclicitate,
la intervale scurte de timp;
 categoria E – performanțele financiare arată pierderi și există perspective clare
că nu pot fi plătite nici ratele, nici dobânzile.

Minicaz nr. 1
În baza bilanțului și contului de profit și pierdere restructurate, întocmit de lucrătorul
bancar pentru agentul economic S.C. ABC S.R.L. prezentate în continuare, realizați analiza
factorilor financiari și a celor nefinanciari și încadrați agentul economic în categoria de
performanță corespunzătoare în vede rea luării deciziei de creditare, folosind modelul de
scoring al Băncii A (Anexa nr. 1). Balanțele de
verificare
anterioare
Date de bilanț
anterioare
Buget de
venituri și
cheltuieli
previzionat
Flux de
numerar
previzionat
Tipul, volumul
și termenul
creditului
solicitat
Garanții
propuse
Caracteristici
activitate
Calitate
management
Relații
anterioare cu
banca Cuantificare
indicatori de
bonitate curentă ai
clientului:
lichiditate,
solvabilitate,
rentabilitate, cifra de
afaceri, profit net.
Cuantificare
indicatori de
bonitate
previzionați:
capacitatea de
rambursare,
acoperirea dobânzii,
solvabilitate,
lichiditate la data
rambursării
creditului. Scor
criterii
financiare
de analiză
client .
Determinare
scor general
client. Decizia
de creditare

Scor criterii
non-
financiare de
analiză
client.

105 S.C. ABC S.R.L. își desfășoară activitatea în domeniul producți ei, fiind înființată în anul
2013. Asociații sunt trei ingineri cu o bună experiență în domeniul producției. Creditul pe care
intenționează să- l solicite băncii va avea ca destinație cumpărarea unui spațiu de producție
suplimentar. Garanția pe care o va aduce, în condițiile aprobării creditului, va fi ipoteca asupra
clădirii administrative a firmei. Din ana liza situației creditelor pe care firma ABC le are în
derulare a rezultat că nu a avut întârzieri la plată și nu a avut incidente de plată în ultimele 6
luni.
Bilanț restructurat
ACTIV PASIV
Imobilizări necorporale – Capital social 197250
Imobilizări corporale 206210 – capital social vărsat 197250
– clădiri – Fonduri 76062
– construcții speciale – Rezerve 122
– mașini și utilaje 201642 Rezultatul exercițiului 2437
– alte imobilizări corporale 4568 Repartizarea profitului 2437
– imobilizări corporale în curs Capitaluri proprii în sens strict/larg 273434
Imobilizări financiare
-creanțe imobilizate Capitaluri proprii nete în sens
strict/larg 273434

I. Active imobilizate 206210 Provizioane pentru riscuri și cheltuieli –
Stocuri 32198 Datorii cu scadență mai mare de 1 an –
-materii prime, materiale, obiecte de
inventar 7479 I. Pasive pe termen lung 273434
– mărfuri 17190 Datorii nefinanciare cu scadență mai
mică de 1 an 275201
– produse 7529 – furnizori și conturi asimilate 222159
– stocuri nevalorificabile – – alte datorii 53042
Creanțe comerciale cu scadență mai mică
de 1 an 29649 Conturi de regularizare și asimilate –
– clienți și conturi asimilate 29649 – venituri înregistrate în avans –
– clienți incerți – II. Datorii curente cu scadență mai
mică de 1 an 275201
– alte creanțe – Datorii financiare cu scadență mai
mare de 1 an –
– furnizori -debitori – Datorii financiare cu scadență mai
mică de 1 an 50000
Conturi de regularizare și asimilate 250694 – la bănci 50000
– cheltuieli înregistrate în avans 203120 III. Trezoreria negativă 50000
– diferențe de conversie 47574 Datorii cu scadența mai mică de 1 an 325201
II. Active realizabile 312541 Datorii totale 325201
Conturi la bănci, casa, acreditive 79884
III. Trezoreria pozitivă 79884
Active circulante 141731
TOTAL ACTIV 598635 TOTAL PASIV 598635
Notă: În anul precedent valoarea stocului de mărfuri era de 21.181 lei, valoarea creanțelor comerciale era de
23.586, iar valoarea datoriilor către furnizori era de 175.311.

106 Contul de profit și pierdere restructurat
Vânzări de mărfuri 94648
Costul mărfurilor vândute 64891
Marja comercială 29757
Producția vândută 510825
Cifra de afaceri 605473
Producția stocată 3547
Producția imobilizată –
Producția exercițiului 524372
Producția exercițiului + vânzări de mărfuri 609020
Cheltuieli cu materii prime, materiale, energie, combustibili 398183
Lucrări și servicii executate de terți 19640
Marja industrială 96549
Valoarea adăugată 126306
Impozite și vărsăminte asimilate 219
Cheltuieli cu personalul 57791
Excedent brut din exploatare 68299
Alte venituri din exploatare –
Alte cheltuieli din exploatare –
Amortizări și provizioane din exploatare – 22744
Venituri din exploatare. Total 609020
Cheltuieli din exploatare Total 563468
Rezultatul brut din exploatare 45552
Venituri financiare – fără provizioane 1505
Cheltuieli financiare – fără amortizări 38154
– cheltuieli cu dobânzi 35974
Excedent (Deficit) brut financiar – 36649
Amortizări și provizioane financiare –
Venituri financiare Total 1505
Cheltuieli financiare Total 38154
Rezultatul financiar – 36649
Rezultatul curent al exercițiului 8903
Venituri extraordinare – fără provizioane –
Cheltuieli extraordinare – fără provizioane 6466
Excedent brut extraordinar – 6466
Amortizări și provizioane extraordinar –
Venituri extraordinare. Total –
Cheltuieli extraordinare. Total 6466
Rezultatul extraordinar – 6466
Excedent brut total 25184
Rezultatul înaintea plății dobânzii și impozitului pe profit 38411
Venituri totale 610525
Cheltuieli totale 608088
Rezultatul brut al exercițiului 2437
Impozit pe profit  –
Rezultatul net al exercițiului 2437
Capacitatea de autofinanțare 4618
Capacitatea de autofinanțare netă 4483
 beneficiază de scutire de la plata impozitului pe profit

Calculul indicatorilor de bonitate. Evaluarea factorilor cantitativi.
I. Indicatori de structură:

1. Fond de rulment: 273.434 – 206.210 = 67.224 lei;
2. Necesarul de fond de rulment: 312.541 – 275.201 = 37.340 lei;
3. Trezoreria netă: 67.224 – 37.340 =29.884 lei ;
sau
79.884- 50.000 = 29.884 lei

4. %56,24 100201.32529649- 32.198- 141.731= imediata ea Lichiditat = x ;

107 5. %68,33 100201.325198.32 731.141curenta ea Lichiditat =−= x ;
6. %08,184 100201.325635.598atea Solvabilit = = x ;
7. %93,118 100434.273201.325generala indatorare de Gradul = = x ;
8. %28,18 100434.273000.50financiara indatorare de Gradul = = x ;
9. rotatii 27,4141.731473.605circulante activelor rotatie de Viteza = = ;
10. rotatii 38,26
2719.24 181.21473.605marfuri de stocurilor Rotatia =+= ;
11. zile 16605.4733602649.29 586.23
clientilor a incasare de medie Durata =+
=x

12. zile 118473.6053602159.222 311.175
furniz. a plata de medie Durata =+
=x
;

II. Indicatori de performanță:

1. Rentabilitatea:
1.1 Rentabilitatea de exploatare:
%2,11 100020.609299.68 = = x exploatarede bruta atea Rentabilit ;
%5,7 100473.605552.45 = = x exploatarede neta atea Rentabilit ;
1.2 Rentabilitatea economică:
%2,4 100635.598184.25= x ; %4,0 100635.598437.2= x ;

1.3 Rentabilitatea financiară:
%6,1 100434.273483.4= x ; 89,0 100434.273437.2= x ;

2. Riscul financiar
2.1 %7,106 100974.35411.38 = = x dobanzii Acoperirea ;

2.2 Alți indicatori ai riscului financiar:
%5,198 100184.25000.50= x ; %8,142 100184.25974.35= x ;

%94,5 100473.605974.35= x ; %9,71 100000.50974.35= x ;

3. Rata valorii adăugate = %8,20 100473.605306.126= x .

108 Din analiza bilanțului și contului de profit și pierdere restructurat,
precum și a indicatorilor de bonitate rezultă următoarele caracteristici ale
activității agentului economic:
– pasivele pe termen lung finanțează activele pe termen lung și o parte
din activele realizabile;
– agentul economic poate utiliza fondul de rulment disponibil pentru
finanțarea activelor curente și doar în completare va apela la credite bancare;
– trezoreria netă pozitivă (29.884 lei), în general, reprezintă un semn de
sănătate financiară a firmei însă dacă volumul disponibilităților este mare
demonstrează o trezorerie prea prudentă; agentul economic va trebui să creeze condițiile alternării trezoreriei nete pozitive cu cea negativă și să apeleze la credite pentru acoperirea cheltuielilor, situație care va conduce la îmbunătățirea rentabilității firmei;
– agentul economic are o capacitate redusă de a- și transforma activele
sale circulante în cash , pentru a -și achita la timp datoriile pe termen scurt, dar
desfășurând o activitate productivă, cu o viteză de rotație de 4,26 rotații va avea posibilitatea să reducă aceste probleme prin transformarea imediată a stocurilor în lichidități;
– agentul econ omic are posibilități certe de transformare a întregului
patrimoniu în lichidități, solvabilitatea fiind de 184,08%; având o activitate productivă, cu un nivel ridicat al dotării tehnice, clientul are un volum relativ redus al datoriilor, gradul de îndator are financiară este de 18,28%;
– se constată o apelare a clientului la credite comerciale, fapt arătat de
durata medie de plată a furnizorilor care este de 118 zile, acest lucru explicându -se și prin contractele de plată încheiate cu furnizorii care prevă d
plata pe măsura vânzării;
– nivelul profitului este scăzut, fiind afectat în special de nivelul
rezultatului financiar, veniturile financiare fiind de 25 de ori mai mici decât cheltuielile financiare;
– din analiza riscului financiar rezultă posibilita tea acoperirii
dobânzilor din profitul brut realizat, acesta reprezentând 5,94% din cifra de afaceri și 71,9% din totalul datoriilor financiare;
– valoarea adăugată este de 20,8% din cifra de afaceri, în condițiile în
care în prezent societatea este orien tată spre producție.
Toate aceste aspecte ale analizei factorilor cantitativi (bonitate) oferă o
imagine amplă asupra activității agentul economic analizat și, alături de anali za factorilor calitativi (analiz a nefinanciară), stau la baza deciziei de
credit are și, deci, de aprobare și acordare a creditelor solicitate.
Se alocă punctajul aferent fiecărui indicator financiar și nefinanciar în
vederea încadrării într -o categorie de performanță:

Indicatorii Rezultat Punctaj
1. Lichiditatea curentă 33,68% -2
2. Solvabilitatea 184,08% 6
3. Gradul de îndatorare generală 118,93% -1
4. Viteza de rotație a activelor circulante 4,26 rotații 1
5. Rentabilitatea capitalurilor proprii 1,6% 1
6. Acoperirea dobânzii 106,7% 1
7. Dependența de piețele de aprovizionare și
desfacere aprov. țara
desfac. țara >50,1% 2
8. Garanții ipotecă 3
9. Calitatea conducerii bună 2
10. Nivelul de competiție pe piață poziție medie 3
11. Tipul de agent economic S.R.L. 1
Punctaj total 17

109 În urma punctajului obținut, agentul economic se încadrează în categoria B
de performanță, adică performanțele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu
există certitudinea că pot fi menținute și în viitorul apropiat, ceea ce însemnă că banca va fi mai pru dentă în creditarea S.C. ABC S.R.L.. Faptul că agentul
economic nu a avut întârzieri la plata altor credite, având un serviciu al datoriei bun și nu a avut niciodată incidente de plată, relația cu Banca A fiind una foarte bună, reprezintă argumente solide în luarea unei decizii favorabile privind
creditarea agentului economic analizat.

Minicaz nr. 2
Stabiliți categoria de performanța financiară (model Banca B, Anexa 2), pe baza analizei
factorilor cantitativi și calitativi, folosind informațiile din bilanțul restructurat și contul de profit și
pierdere restructurat pentru S.C. KWX S.A., care intenționează să solicite un credit pentru
achiziționarea unei linii de fabricație în vederea dezvoltării activității, cunoscându -se următoarele
informații:
– S.C. KWX S.A. este o companie cu acționari persoane juridice și fizice ce activează de
peste 15 ani în domeniul producției agricole și industriei alimentare, produsele companiei bucurându -se de o foarte bună recunoaștere a consumatorilor;
– echipa de manageme n t e s t e u n a c u e x p e r i e n ț ă ș i c u r e z u l t a t e b u n e , i a r î n c o n d u i t a
tranzacțională a firmei nu au fost înregistrate incidente;
– garanțiile pe care acționarii intenționează să le pună la dispoziția băncii vizează gajul cu
deposedare asupra liniei de fabricație ce urmează a fi achiziționată și pusă în funcțiune.

Bilanț restructurat
Activ
Imobilizări necorporale –
Imobilizări corporale 637.707
– clădiri 80.020
– construcții speciale 11.744
– mașini și utilaje 59.143
– alte imobilizări corporale 71.849
– imobilizări corporale în curs 414.951
Imobilizări financiare 1.673
– creanțe imobilizate 1.673
I. Active imobilizate 639.380
Stocuri 1.793.005
– materii prime, materiale, obiecte de inventar 46.940
– mărfuri 1.746.065
– stocuri nevalorificabile –
Creanțe comerciale cu scadență mai mică de 1 an 917.244
– clienți și conturi asimilate 857.256
– clienți incerți –
– alte creanțe 52.435
– furnizori – debitori 7.553
Conturi de regularizare și asimilate 16.426
– cheltuieli înregistrate în avans 16.426
II. Active realizabile 2.726.675
Conturi la bănci, casa, acreditive 61.425
III. Trezoreria pozitivă 61.425
Active circulante 2.771.674
Total activ 3.427.480
Pasiv
Capital social 1.000.000
– capital social vărsat 1.000.000
Fonduri 17.864
Rezultatul exercițiului 2.116
Capitaluri proprii în sens strict/larg 1.019.980
Capitaluri proprii nete în sens strict/larg 1.019.980
Provizioane pentru riscuri și cheltuieli –
Datorii cu scadență mai mare de 1 an –
I. Pasive pe termen lung 1.019.980
Datorii nefinanciare cu scadență mai mică de 1 an 2.178.296

110 – furnizori și conturi asimilate 2.098.810
– alte datorii 79.486
Conturi de regularizare și asimilate 7.423
– venituri înregistrate în avans 7.423
II. Datorii curente cu scadență mai mică de 1 an 2.185.719
Datorii financiare cu scadență mai mare de 1 an –
Datorii financiare cu scadență mai mică de 1 an 221.781
– la bănci 221.781
III. Trezoreria negativă 221.781
Datorii cu scadență mai mică de 1 an 2.407.500
Datorii totale 2.407.500
Total pasiv 3.427.480
Contul de profit și pierdere restructurat
Vânzări de mărfuri 3.659.019
Costul mărfurilor vândute 3.065.288
Marja comercială 593.731
Producția vândută 553.933
Cifra de afaceri 4.212.952
Producția stocată –
Producția imobilizată 10.504
Producția exercițiului 564.437
Producția exercițiului + vânzări de mărfuri 4.223.456
Cheltuieli cu materii prime, materiale, energie, combustibili 586.087
Lucrări și servicii executate de terți 251.789
Marja industrială – 255.439
Valoarea adăugată 338.292
Impozite și vărsăminte asimilate 3.817
Cheltuieli cu personalul 234.836
Excedent brut din exploatare 99.639
Alte venituri din exploatare –
Alte cheltuieli din exploatare –
Amortizări și provizioane din exploatare – 8.524
Venituri din exploatare – Total 4.223.456
Cheltuieli din exploatare – Total 4.132.341
Rezultatul din exploatare 91.115
Venituri financiare – fără provizioane 29.483
Cheltuieli financiare – fără amortizări 117.400
– cheltuieli cu dobânzi 51.187
Excedent (deficit) brut financiar – 87.917
Amortizări și provizioane financiare –
Venituri financiare – Total 29.483
Cheltuieli financiare – Total 117.400
Rezultatul financiar – 87.917
Rezultatul curent al exercițiului 3.198
Venituri excepționale – fără provizioane 6.161
Cheltuieli excepționale – fără provizioane 972
Excedent brut excepțional 5.198
Amortizări și provizioane excepționale –
Venituri excepționale – Total 6.161
Cheltuieli excepționale – Total 972
Rezultatul excepțional 5.189
Excedent brut total 16.911
Rezultatul înaintea plății dobânzii și impozitului pe profit 59.572
Venituri totale 4.259.100
Cheltuieli totale 4.250.713
Rezultatul brut al exercițiului 8.387
Impozit pe profit 6.271
Rezultatul net al exercițiului 2.116
Capacitatea de autofinanțare 10.454
Capacitatea de autofinanțare netă 10.454

111 Calculul indicatorilor de bonitate. Evaluarea factorilor cantitativi.
I. Indicatori de structură
1. Fond de rulment: 1.027.403 – 639.380 = 388.023 lei;
2. Necesarul de fond de rulment:
2.726.675 – 2.178.296 = 548.379 lei;

3. Trezoreria netă: 388.023 – 548.379 = -160.356 lei ;
sau
61.425 – 221.781 = – 160.356 lei

4. %13,115 100500.407.22.771.674= general ă ea Lichiditat = x ;
5. %65,40 100500.407.21.793.005- 2.771.674curent ă ea Lichiditat = = x ;
6. %5,2 100500.407.261.425imediat ă ea Lichiditat = = x
7. %37,142 100500.407.2480.427.3general ă atea Solvabilit = = x ;
8. %76,29 100480.427.3980.019.1lă patrimonia atea Solvabilit = = x
9. %24,70 100480.427.3500.407.2îndatorare de G = = x radul

II. Indicatori de performanță:

1. Rentabilitatea netă:
%05,0 100952.212.4116.2etă = = x n atea Rentabilit

2. Gradul de acoperirea a cheltuielilor cu dobânda:
%178 100187.51115.91dobândacu lor cheltuieli a acoperire de = = x Gradul
3. Gradul de acoperirea a riscului valutar:
%6,77 100400.117115.91 valutar riscului a acoperirea de Gradul = = x
Se alocă punctajul aferent fiecărui indicator financiar și nefinanciar în
vederea încadrării într -o categorie de performanță:
Indicatorii Rezultat Punctaj
1. Lichiditatea curentă 40,65% 2
2. Solvabilitatea patrimonială 29,76% 2
3. Gradul de îndatorare 70,24% 5
4. Rentabilitatea netă 0,05% 2
5. Gradul de acoperire a cheltuielilor cu
dobânzile 178% 8
6. Gradul de acoperire a riscului valutar 77,6% 0
7. Calitate management Standard, experiență, performanță 10
8. Calitate acționari Acționari principali convergenți 10
9. Conduită tranzacțională Fără incidente 5
10. Calitatea garanțiilor garanților primite Garanții ușor lichidabile ce acoperă
peste 50% facilitatea 5
Punctaj total 49
În urma punctajului obținut, agentul economic analizat se încadrează în
categoria B de performanță.

112 Aprobarea, acordarea și rambursarea creditelor

Concluziile rezultate din analiza situației economico -financiare, a
indicatorilor de bonitate ce caracterizează activitatea clientului, a evaluării riscului
precum și a aspectelor nefinanciare stau la baza deciziei de creditare și, deci, de
aprobare a creditelor solicitate.
Băncile urmăresc în permanență existența capacității de rambursare a
împrumutaților pe întreaga perioadă de creditare și încadrarea volumului total al creditelor și dobânzilor aferente în posibilitățile de rambursare ale acestora și acordă credite numai agenților economici care se încadrează în categoria " foarte
bun" și " bun".
Categoria " foarte bun " cuprinde agenții economici cu o situație financiară
foarte bună și cu perspective care asigură toate co ndițiile pentru restituirea
creditelor și plata dobânzilor la termenele stabilite, fără întârziei la plată în cazul altor credite și cu un risc acceptabil pentru bancă.
Categoria " bun" include agenții economici cu o situație financiară bună
sau chiar foart e bună, dar cu perspective de deteriorare, dar care nu conduc însă la
înregistrarea de pierd eri de către bancă, fără întârzi eri la plată sau cu întârzieri
care nu depășesc 30 de zile în cazul altor credite. Aprobarea creditelor pentru clienții din această categorie se face cu maximă prudență.
Băncile nu acordă credite agenților economici care înregistrează pierderi,
care nu au posibilități certe de redresare sau care nu îndeplinesc condițiile referitoare la capacitatea de rambursare, adică clienților încadr ați în categoria
"riscant ".
Categoria "riscant" include agenții economici cu situație financiară
necorespunzătoare sau care se va deteriora semnificativ astfel încât nu- și vor putea
onora obligațiile privind creditul și dobânzile aferente, cu întârzieri l a plata altor
credite care au depășit 90 de zile. De asemenea, în această categorie pot intra și agenții economici care au o situație care ar putea conduce la declanșarea procedurii insolvenței sau chiar a falimentului. Clienții din această categorie nu pot fi creditați.
Competențele de aprobare a creditelor se stabilesc în funcție de expunerea
totală a băncii față de un singur debitor, stabilindu- se limite maxime, diferite de la
o bancă la alta, pentru unitățile operative.
Pentru a beneficia de credite agenții economici trebuie să îndeplinească
următoarele condiții
 să aibă o anumită vechime în relația cu banca (precizată de fiecare bancă în
parte);
 să se înscrie în categoria de performanță "foarte bun" sau "bun";
 să nu aibă întârzieri la plată;
 să nu aibă incidente majore de plată în ultimel e 6 luni și să nu aibă interdicț ie
de a emite cec- uri și fără incidente de plată în ultima lună la CIP;
 să aibă serviciul datoriei "A" înregistrat la Centrala Riscurilor Bancare pe
ultimele 12 luni;
 să nu aibă înreg istrări la Registrul Insolventei;
 să nu aibă popriri pe conturile deschise la banca finanțatoare;
 să nu aibă datorii restante, mai vechi de 30 zile, la bugetul de stat.
În procesul de fundamentare a deciziei de creditare, în scopul îmbunătățirii
structurii financiare a clientului sau a diminuării riscului, instituțiile de credit pot
impune condiții speciale clienților, astfel:
• interdicția de distribuire a dividendelor pe durata de creditare;
• existența de rulaj minim prin banca creditoare;

113 • menținerea managementului împrumutatului pe toată durata creditului;
• menținerea neschimbată a acționariatului;
• un nivel precizat pentru anumiți indicatori financiari;
• alte condiții.
Aceste condiții speciale pot fi menționate și în contractele de credit,
situație în care n erespectarea lor poate atrage aplicarea unor sancțiuni (dobânzi
penalizatoare, comisioane suplimentare, declararea anticipată a scadenței).

1. Creditele pentru capital de lucru
Se acordă pentru aprovizionări cu stocuri de materii prime și materiale,
mărfuri, subansamble, piese de schimb, energie, combustibili, cheltuieli necesare
realizării și finalizării producției de mărfuri, executării de lucrări și prestării de servicii în cadrul unor proiect e contract , pe o perioadă de 90 de zile, cu
posibilitatea de prelungire pe noi perioade de 90 de zile fiecare, dar fără a se
depăș i 12 luni de la acordarea primului credit, pe baza analizei fluxului de
lichidități (cash -flow).
Perioada de creditare se corelează cu perioada de aprovizionare, producț ie,
desfacere și încasare a produselor sau serviciilor din contractul finanțat.
Fluxul de lichidități se determină pornind de la ultima situație contabilă
încheiată și reflectă situația intrărilor de lichidită ți (încasări) și a ieșirilor de
lichidități (cheltuieli) într -o perioadă viitoare dată. O analiză corectă a fluxului de
lichidități presupune cunoașterea activității clientului, perspectivele de afaceri, ramura de activitate în scopul verificării viabilită ții și posibilității de realizare a
ipotezelor care stau la baza prognozei. El arată evoluția încasărilor și plăților , iar
diferența dintre acestea reflectă disponibilul sau necesarul de lichidități nete.
Nivelul maxim al creditului pentru capital de lucru, ce poate fi acorda t
unui client este dat de necesarul de lichidități stabilit pentru perioada pentru care
s-a întocmit fluxul de lichidități (trimestru, semestru, an). Uneori acest nivel poate
fi limitat la maxim 80%.
Creditele pentru capital de lucru se acordă prin cont separat de împrumut,
care se debitează pe măsura angajării creditului, în limita plafonului aprobat, pe baza de ordin de plată întocmit de agentul economic, prin creditarea contului curent al acestuia, de unde se vor efectua plățile dispu se de client, pe baza
ordinelor de plată.
Garanțiile se stabilesc ținând seama de volumul creditului, situația
economico -financiară a clientului, durata de creditare, riscul afacerii etc. Nivelul
minim al garanțiilor trebuie să acopere minim 100% (de regul ă 120%) din
valoarea creditului și a dobânzilor aferente perioadei de creditare.
Rambursarea creditelor pentru capital de lucru se face la termenele și în
sumele stabilite prin contractul de credit, din disponibilitățile existente în contul curent .

Minicaz nr. 3
Pe baza analizei fluxului de lichidități să se determine necesarul de lichidități și să
se stabilească nivelul maxim de credite pentru capital de lucru ce poate fi acordat fiecăruia
dintre cei trei agenți economici, utilizând datele sintetice din tabelul următor.
Pentru SC "X" SRL excedentul final de fond de rulment (E) în sumă de 90 mii.
lei majorează rezultatul net pozitiv (P) rezultând un flux de lichidități (R) pozitiv de 220
mii lei, care împreună cu disponibilul de lichidități al perioa dei precedente (S) de 10
mii. lei, totalizează un disponibil de lichidități final (T) de 230 mii lei. În acest caz, SC
"X" SRL nu poate beneficia de credite pentru capitalul de lucru deoarece acestea sunt
destinate acoperirii necesarului și nu a disponibil ului de lichidități.
Pentru SC "Y" SRL deficitul fin al de fond de rulment de 50 mii lei diminuează
rezultatul net pozitiv de 130 mii lei, rezultând un flu x de lichidități pozitiv de 80 mil. lei
care acoperă necesarul de lichidități a l perioadei precedent e de 5 mii lei, rezultând un

114 disponibil de lichidități final de 75 mii lei, nepunându -se, deci, problema acordării de
credite pentru capitalul de lucru.
În cazul SC "Z" SA deficitul fin al de fond de rulment de 20 mii lei majorează
rezultatul net negativ d e 245 mii lei, rezultând un flux de lichidități negativ de 265 mii
lei, care reprezintă nivelul maxim de credite pentru capital de lucru ce poate fi acordat
clientului SC “Z” SA.

Flux de lichidități (semestrial)
mii lei
Nr.
crt
INDICATORI SC X
SRL SC Y
SRL SC Z
SA
I. OPERAȚIUNI PE TERMEN LUNG
A. Total intrari de lichidități din: 100 – –
– capital social vărsat – – –
– datorii financiare pe termen lung 100 – –
B.Total ieșiri de lichidități prin: – 50 –
– achiziții de active fixe corporale – 50 –
– achiziții de active fixe necorporale – – –
– datorii/modernizări (investiții în curs) – – –
C. Excedent/deficit de fond de rulment (A -B) 100 – 50 –
D. Rambursări de credite pe termen lung 10 – 20
E. Fond de rulment final (C -D) 90 – 50 – 20
II. ACTIVITATEA COMERCIALĂ
F. Încasări din activitatea de exploatare, inclusiv TVA 1000 1000 600
F1. Vânzări cu încasare imediată 800 800 500
F2. Vânzări pe credit 200 200 100
G. Încasări din activitatea financiară 25 25 50
H. Încasări din activitatea excepțională 30 30 30
I. Total încasări (F1 +F2+G+H) 1055 1055 680
J. Plăți pentru activitatea de exploatare, inclusiv TVA 750 750 750
K. Rezultate brute, exclusiv plăți pentru impozite și taxe (I -J) 305 305 – 70
L. Plăți pentru impozite și taxe 100 100 100
M. Plăți financiare 40 40 40
N. Plăți excepționale 35 35 35
O. Total plăți exclusiv cele aferente activității de exploatare
(L+M+N) 175 175 175
P. Rezultate nete (K -O) 130 130 – 245
III. FLUX DE LICHIDITĂȚI
R.Flux net de lichidități al perioadei (R=P +/-E) 220 80 – 265
S. Disponibil/necesar de lichidități al lunii precedente 10 – 5 10
T. Disponibil/necesar de lichidități curent (S +R) 230 75 – 225

Minicaz nr. 4
S.C. "S" S.R.L. se adresează băncii la care își are deschis contul în vederea
obținerii unui credit pentru capital de lucru necesar aprovizionării cu materii prime și materiale pentru trimestrul următor. Din analiza ultimei situații contabile și a
contractelor pe care le are firma rezultă că veniturile ce se vor încasa și plățile ce se
vor efectua în perioada trimestrului următor vor fi:
1. vânzări d e mărfuri cu încasare imediată: 480 mii. lei;
2. vâ nzări pe credit: 85 mii. lei;
3. încasări din activitatea financiară: 35 mii. lei;
4. încasăr i din activitatea excepțională: 26 mii.lei;
5. rambur sări de credite pe termen lung: 11 mii. lei;
6. plăți pentru activitatea de exploatare, inclusiv T.V.A.: 258 mii. lei;
7. plăți pentru impozite și taxe: 90 mii. lei;
8. plăți financiare: 3 mii. lei;
9. plăți excepționale: 31 mii. lei.

Așa cum rezultă din tabelul următor disponibilul de lichidități final
este de 223.000. În consecință, nu se pune problema acordării de credite
pentru capital de lucru.

115 Nr.
crt
INDICATORI SC S
SRL
I. OPERAȚIUNI PE TERMEN LUNG –
A.Total intrari de lichidități din: –
– capital social vărsat –
– datorii financiare pe termen lung –
B.Total ieșiri de lichidități prin: –
– achiziții de active fixe corporale –
– achiziții de active fixe necorporale –
– datorii/modernizări (investiții în curs) –
C. Excedent/deficit de fond de rulment (A -B) –
D. Rambursări de credite pe termen lung 11.000
E. Fond de rulment final (C -D) -11.000
II. ACTIVITATEA COMERCIALĂ –
F. Încasări din activitatea de exploatare, inclusiv TVA 565.000
F1. Vânzări cu încasare imediată 480.000
F2. Vânzări pe credit 85.000
G. Încasări din activitatea financiară 35.000
H. Încasări din activitatea excepțională 26.000
I. Total încasări (F1 +F2+G+H) 626.000
J. Plăți pentru activitatea de exploatare, inclusiv TVA 258.000
K. Rezultate brute, exclusiv plăți pentru impozite și taxe (I -J) 368.000
L. Plăți pentru impozite și taxe 90.000
M. Plăți financiare 3.000
N. Plăți excepționale 31.000
O. Total plăți exclusiv cele aferente activității de exploatare (L +M+N) 134.000
P. Rezultate nete (K -O) 234.000
III. FLUX DE LICHIDITĂȚI –
R.Flux net de lichidități al perioadei (R=P +/-E) 223.000
S. Disponibil/necesar de lichidități al lunii precedente –
T. Disponibil/necesar de lichidități curent (S +R) 223.000

2. Linia de credit
Este o modalitate de finanțare a nevoilor de trezorerie pe termen scurt ale
agenților economici care funcționează după sistemul revolving, respectiv se pot
efectua trageri și rambursări pe toata durata de valabilitate a liniei, cu condiția ca
soldul zilnic al angajamentelor să nu depășească volumul de liniei credit aprobate.
Se acordă pentru creditarea de ansamblu a activității curente de
aprovizionare, producție, desfacere sau pentru finanțarea unor proiecte contract,
care, prin natura lor, se desfășoară și se evidențiază distinct, pe o perioadă de 90
zile, 180 zile sau cel mult 12 luni.
În general, pentru a putea beneficia de linii de credi te, agenții economici
trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
 să înregistreze performanțe financiare foarte bune și să aibă un serviciu al
datoriei bun;
 să fie clienți permanenți ai băncii care acordă creditul și să deruleze
operațiunile de încasări și plăți, în lei și în valută, prin banca respectivă;
 să dispună de un capital social vărsat minim, solicitat prin normele băncii și,
prin natura activității desfășurate, plățile și încasările să aibă caracter de permanență.
Volumul liniei de credit , în c azul creditării de ansamblu a activității
curente, se determină în funcție de cifra de afaceri și durata medie de încasare a clienților, potrivit relației:
Pcz Dmic x Cappcredit de Linia = , unde

116 Capp – cifra de afaceri realizată în perioada precedentă, egală cu perioada de
creditare;
Dmic – durata medie de încasare a clienților;
Pcz – perioada de creditare în zile.
Cifra de afaceri pe perioada creditării luată în calculul dimensionării
liniei de credit se determină pornind de la cifra de afaceri realizată pe o perioadă
precedentă, egală cu perioada de creditare, care va fi corectată cu o serie de
informații privind portofoliul de contracte și comenzi , aprovizionare a și vânzarea,
cash-flow-ul agentului economic precum și orice alte informații care pot con duce
la crearea unei imagini cât mai reale asupra cifrei de afaceri care poate fi realizată în perioada pentru care se solicită linia de credit.
Durata medie de încasare a clienților se exprimă în zile și reprezintă
amânarea medie a plății acordată clienți lor și se calculează conform relației:
CappPcz x SmDmic= , unde
Sm – soldul mediu al contului clienți ;
Pcz – perioada de creditare în zile;
Capp – cifra de afaceri realizată în perioada precedentă, egală cu perioada de
creditare.
Rambursarea liniei de credit se realizează ca și în cazul creditelor pentru
capital de lucru. Un agent economic nu poate beneficia în același timp de credite pentru capital de lucru și credite sub forma liniilor de credite.

Minicaz nr. 5
Să se stabilească dacă clientul analizat în Minicaz nr. 1 poate să beneficieze de
credite sub forma liniei de credit și să se determine, dacă este cazul, volumul liniei de credit
pentru creditarea de ansamblu a activității curente pe o perioadă de 12 luni.
Așa cum rezultă din analiza indicatorilor de bonitate și din evaluarea
performanțelor economico- financiare și a serviciului datoriei, clientul respectiv se
încadrează în categoria B de performanță; firma analizată are un capital social de
197.250 lei și , deci, îndeplinește condițiile pentru a solicita un credit sub forma
liniei de credit; Cifra de afaceri în perioada analizată a fost de 605.473 lei;
Durata medie de încasare a clienților a fost de 16 zile;
d) lei 26.91036016x 605.473credit de Linia = =
Clientul respectiv poate să beneficieze de un credit sub forma liniei de
credit de maxim 26.910 lei pe o perioadă de 12 luni.

Minicaz nr. 6
Pentru asigurarea resurselor necesare derulării în bune condiții a procesului de
producție și realizării obligațiilor contractuale, S. C. "M" S.A. intenționează să obțină de
la banca sa o linie de credit . Conform ultimelor situa șii financiare încheiate firma a
realizat următorii indicatori:
1. vânzări de mărfuri: 4.569.019 lei;
2. producția vândută: 758.593 lei;
3. clienți, sold inițial perioadă: 785.652 lei;
4. clienți , sold final perioadă : 534.507 lei.
Știind că pentru creditele aprobate anterior S.C. "M" S . A . a f o s t î n r e g i s t r a t ă î n
categoria de performanță "A", cu un serviciu al datoriei "Bun", să se determine suma
maximă ce poate fi primită sub forma liniei de credit.

a) Cifra de afaceri: 4.569.019 + 758.593 = 5.327.612;

117 b) zile 445.327.6123602652.785 507.534
clientilor a incasare de medie Durata =+
=x

c) lei 153.51636044 x 5.327.612credit de Linia = =
Clientul respectiv poate să beneficieze de un credit sub forma liniei de
credit de maxim 651.153 lei pe o perioadă de 12 luni.

Anexa. nr. 3 Model de cash flow previzionat ce poate fi utilizat în activitatea
practică
CASH FLOW PREVIZIONAT
FLUXURI PREVIZIONATE
Finante și Bănci SRL perioada:201 6
ACTIVITATEA / PERIOADA medie lunară până î n prezent medie lunară după acordare Anul 1

FLUXURI DIN ACTIVITATI OPERATIONALE
Cash incasat de la clienti (+) 8.369.687 9.625.140 115.501.681
1 Vanzare marfa 8.369.687 9.625.140 115.501.681
2.
Cash platit pentru inventar ( -) 7.849.465 8.634.412 103.612.938
1 Cumparare marfa 7.849.465 8.634.412 103.612.938
2
Cash platit pentru cheltuieli operationale ( -) 388.860 212.055 2.544.656
1 cheltueili materii prime 156.887 172.576 2.070.908
2.cheltuieli salariile 31.648 34.813 417.754
3 alte cheltuieli (utilitati ) 4.242 4.666 55.994
4. servicii 186.250 204.875 2.458.500
5. discounturi oferite si alte chelt 9.833 10.816 129.796
Cash platit pentru cheltuieli cu taxele pe venituri 3.253 3.253 39.036
NET cash din activitati operationale 128.109 775.421 9.305.050

FLUXURI DIN ACTIVITATEA DE INVESTITII
Achizitii/renovare cladiri noi ( -)
Echizitie echipament nou ( -)
Vanzare cladiri/terenuri (+)
Vanzare echipamente(+)
Cash NET din investitii – – –

FLUXURI DIN ACTIVITATEA FINANCIARA
Retrageri din credite bancare (+)
Rambursari de credite bancare ( -) 36.666 439.992
Cash platit pentru cheltuieli cu dobanzile ( -) – –
Retrageri din credite bancare (+) alte banci. –
Rambursari de credite bancare ( -) alte banci. 107.750 107.750 1.293.000
Obligatii de plata pentru l easing – – –
Imprumuturi ale actionarilor/asociatilor (+) –
Cash NET din activitati financiare (107.750) (144.416) (1.732.992)
– – –
FLUXURI INFORMALE
Allte venituri ale actionarilor/asociatilor – – –
1
Cheltuieli curente ale actionarilor/familiei – – –
1 –
Fluxuri NETE informale – – –

Fluxuri totale NETE 20.359 631.005 7.572.058

118 3. Credite pentru stocuri si cheltuieli sezoniere
Se acordă pentru finanțarea unor nevoi sezoniere ale agenților economici
cu activitate ciclică, respectiv pentru acoperirea stocurilor și a cheltuielilor
rezultate din primirea de la furnizori a unor materii prime și materiale în avans față de termenele din contracte, într eruperea producției din motive justificate,
lipsa mijloacelor de transpo rt etc., pe termen de maxim 180 zile.
Volumul creditelor pentru stocuri și cheltuieli sezoniere se stabilește pe
baza documentației prezentate de solicitatorul de credit, iar acordarea efectivă și
rambursarea lor se efectuează conform procedurii prezentate la creditele pentru
capital de lucru.

4. Credite pentru producția de export si exportul de produse
Se aprobă pe baza contractelor de export sau comenzilor ferme pe care
agenții economici solicitatori de credite le încheie cu partenerii externi. Aceste
credite se pot acorda numai dacă o bancă din țară sau străinătate confirmă
deschiderea unui acreditiv de export irevocabil și necondiționat în favoarea
solicitatoru lui de credit sau alte forme de plată garantate bancar (scrisoare de
garanție bancară, efecte de comerț avalizate de bănci agreate). Creditele aferente producției de export se acordă pentru aprovizionări cu materii prime și materiale,
semi fabricate, subans amble, energie etc. din țară și din import în vederea realizării
de produse cu d esfacere asigurată la export, fă ră a depăși 12 luni de la acordare cu
excepția produselor cu ciclu lung de fabricație. Creditele pentru exportul de produse se acordă pe baza documentelor care atestă livrarea mărfurilor la export,
fără a depăși 12 luni de la acordare și cu obligativitatea asigurării acestora la instituții specializate din țară.

5. Creditele pentru produse cu ciclu lung de fabricație
Se acordă agenților economici care, în mod curent, execută produse cu
ciclu lung de fabricație (industria navală, aeronautică, întreprinderile de utilaj greu
și instalații complexe etc), pentru activitatea curentă, sub forma creditelor pentru
capital de lucru sau sub forma liniilor de credite, pe termene mai mari de 12 luni,
fără a depăși însă ciclurile de fabricație.
Volumul creditelor pentru produse cu ciclu lung de fabricație se stabilește
pe baza mișcării stocurilor și a producției în curs de fabricație estimată a exista în sold l a sfârșitul fiecărui trimestru, precum și a celorlalte cheltuieli aferente
contractului, în limita costurilor totale planificate prin contract. Băncile comerciale acordă creditul eșalonat, pe măsura efectuării cheltuielilor cu producția în curs de fabricaț ie aferentă produselor respective.

Minicaz nr. 7
S C " Y " S A î ș i d e s f ă ș o a r ă a c t i v i t a t e a î n s e c t o r u l i n d u s t r i e i g r e l e , r e a l i z â n d
produse cu ciclu lung de fabricație. Pentru anul 2016 firma trebuie să execute două
comenzi în valoare de 1.000 si respectiv 1.500 mil. lei. Cheltuielile efectuate de firmă,
până la sfârșitul anului anterior , pentru realizarea comenzilor au fost de 450 mil. lei,
din care 150 mil. pentru prima comandă și 300 mil. pentru cea de a doua comandă.
Situația cheltuielilor cu producția în curs de fabricație, aferentă producției cu ciclu
lung de fabricație pentru primel e două trimestre ale anului 2016 este următoarea:
– pentru comanda "A": trim I: cheltuieli 300 mil. lei; trim II: cheltuieli 250 mil.
lei; avansuri primite de la beneficiarii comenzii 100 mil. lei;
– pentru comanda "B": trim I: cheltuieli 400 mil. lei; avansuri 100 mil. lei; trim
II: cheltuieli 500 mil. lei; avansuri 200 mil. lei.
Știind că execuția co menzilor a început la data de 1 mai 2015, iar ciclul de
fabricație al produselor care fac obiectul comenzilor este de 445 zile să se determine
volumul creditelor pentru producția cu ciclu lung de fabricație de care poate să
beneficieze firma "Y" și să stab ilească perioada maximă de creditare.

119 a) se determină perioada maximă de creditare:
– ciclul de fabricație: 445 zile;
– perioada lucrată în 2015: 245 zile (01.05.2015 – 31.12.2015 );
– perioada rămasă pentru 2016 : 200 zile;
– creditul se poate acorda pent ru o perioadă maximă de 200 zile,
respectiv 20.07.2016.
b) pe baza cheltuielilor cu producția în curs de fabricație se determină
producția în curs de fabricație estimată a exista în sold la sfârșitul fiecărui
trimestru și pe total, conform tabelului următo r:
mil. lei
Com. Costuri
totale
pe com. Cheltuieli
existente la finele
anului anterior
Trim. I
Trim. II Sold
la finele
perioadei intr. ies. sold intr. ies. sold
A 1.000 150 300 – 450 250 100 600 800
B 1.500 300 400 100 600 500 200 900 1.300
Total 2.500 450 – – 1.050 – – 1500 2.100

c) așa cum rezultă din tabel, S.C. "Y" S.A. poate să beneficieze de
credite pentru produse cu ciclu lung de fabricație în sumă de 2.100 mil lei, perioada maximă de creditare fiind 20 iulie 2016.

Minicaz nr. 8
S . C . " Y " S . A . a î n c h e i a t u n c o n t r a c t d e e x e c u ț i e a u n e i a e r o n a v e . C o n f o r m
contractului, beneficiarul a acordat un avans la începerea lucrărilor de 180 mil. lei și
va pune la dispoziția executantului la finele fiecărui trimestru suma de 70 mil. lei.
C o s t u l t o t a l a l a e r o n a v e i e s t e d e 1 . 5 0 0 m i l . l e i , iar ter menul de predare este
15.04.2016 . Cheltuielile efectuate la finele anului 2015 se ridică la suma de 1.050
mil. lei
În vederea finalizării la timp a comenzii, S.C. "Y" S.A. se adresează băncii la care
își are deschis contul în vederea obținerii unui credit pentru primel e două trim estre ale
anului 2016 . Știind că ciclul de fabricație al aeronavei, conform contractului, este de
835 de zile, să se determine volumul creditului pentru producția cu ciclu lung de
fabricație de care poate să beneficieze firma "Y" și să se stabilească perio ada maximă
de creditare.
a) se determină perioada maximă de creditare:
– ciclul de fabricație: 835 de zile;
– perioada lucrată până la finele anului 2015 : 730 de zile;
– perioada rămasă pentru anul 2016 : 105 zile;
– creditul se poate acorda pentru o perioadă maximă d e 105 zile, respectiv
15.04.2016 .
Com. Costuri
totale
pe com. Cheltuieli
existente la finele
anului anterior
Trim. I
Trim. II Sold
la finele
perioadei intr. ies. sold intr. ies. sold
A 1.500 1.059 70 180 940 70 1.010 490

c) așa cum rezultă din tabel, S.C. "Y" S.A. poate să beneficieze de
credite pentru produse cu ciclu lung de fabricație în sumă de 490 de mil. lei,
perioada maximă de creditare fiind 15.04.2016.

6. Creditele de scont. Scontarea
În situația în care posesorul unui titlu de credit/efect de comerț (cambie,
cec, bilet la ordin), client al unei bănci intenționează să intre în posesia banilor,
reprezentând contravaloarea titlului, înainte de scadență, se poat e adresa, în
vederea scontăr ii, băncii la care își are deschis contul.
Scontarea (în lei sau valută), reprezintă, deci, o modalitate de finanțare
prin care o bancă cumpără cu regres (sau fără regres – în funcț ie de negocierea cu
clientul) creanțe materializate în efecte de comerț sau acreditive irevocabile cu
plata la termen, cu condiția ca lucrările, serviciile sau marfa să fi fost executate sau livrate.

120 În vederea scontării posesorul titlului îl va prezenta băncii, însoțit de o
cerere de scontare. Băncile primesc la scontare titluri care trebuie să
îndeplinească următoarele condiții cumulative:
 posesorul titlului să fie client al băncii;
 titlul să fie acceptat legal la plată;
 intervalul de timp dintre momentul prezentării la scont și scadența titlului să
nu depășească un an.
Pentr u scontare se va efectua o analiză a situației economico -financiare a
trasului , în conformitate cu metodologia de analiză a bonității clienților și
evaluarea riscului creditelor, prezentate anterior. Dacă din analiza efectuată rezultă că plătitorii au capa citate de plată la scadența titlului, banca va efectua
scontarea încasând în schimb taxa scontului, care este echivalentă cu dobânda aferentă creditelor curente pe termen scurt.
Pentru încasarea la scadență a titlului , banca beneficiară îl va remite la
plată la banca trasului, pe circuitul bancar, în timp util, astfel încât t itlul să fie
achitat în ziua plă tibilă.

Minicaz nr. 9
S C " X Y Z " S A d e ț i n e o c a m b i e î n v a l o a r e d e 1 0 0 m i i l e i , e m i s ă l a d a t a d e 1 2
februarie, având scadența la 29 iunie. În data de 31 mai firma prezintă titlul la banca
la care își are deschis contul, în vederea scontării. Știind că taxa scontului este de
15%, să se stabilească suma totală de care a beneficiat clientul în urma scontării
titlului.

a) se calculează taxa scontului:
lei 1,208,33100 x 36029 x 15 x 100.000scontului Taxa = = ;
b) se determină mărimea creditului de scont:
Creditul de scont=100.000 – 1.208,33 = 98.791,67 lei

Minicaz nr. 10
S.C. "XYZ" S.R .L. intenționează să sconteze o cambi e în valoare de 50.000 l ei,
înainte de scadență, și se adresează băncii la care își are deschis contul. Titlul, emis la
15 iunie are scadența la 15 octombrie deci, poate fi acceptat legal la plată.
Să se determine volumul creditului de scont de care poate să beneficieze
clientul, știind că taxa scontului este de 12% iar scontar ea s -a cerut în ziua de 4
septembrie.
a) se calculează taxa scontului:
lei 33,836100 x 36041 x 12 x 50.000scontului Taxa = = ;
b) se determină mărimea creditului de scont:
Creditul de scont=50.000 – 683,33 = 49.316,67 lei

7. Creditele de factoring
Factoringul este un mecanism de finanțare prin care se obțin lichidități din
vânzarea de facturi a căror scadență nu depășește 180 de zile, prin preluarea de
către societatea cumpărătoare, denumită factor , de la clientul beneficiar, denumit
aderent , a facturilor acestuia, contra unei sume de bani (agio). El poate fi
factoring intern cu regres (operațiunea de factoring nu include serviciul de preluare a riscului de neplată a debitorilor) sau fără regres (operațiunea de factoring include serviciul de preluare a riscului de neplată a debitorilor), de export și de import, de asemenea, cu sau fără regres.
Factorul (banca) în afară de finanțarea facturilor poate administra și
colecta creanțele și poate asigura protecție împotriva riscului de neplată.

121 Creditele de factori ng se acordă pe baza cererilor și documentațiilor
prezentate de clienți și a borderourilor cu situația facturilor acceptate de factor.
Creditele se vor acorda numai dacă facturile respective nu au fost creditate prin alte modalități de creditare sau nu au altă sursă de finanțare. Volumul maxim al
credit elor de factoring este reprezentat de valoarea facturilor prezentate de fiecare
client și acceptate de bancă la creditare. De regulă, băncile creditează maxim 80% din valoarea facturilor acceptate.
Rambursare a creditelor de factoring se efectuează eșalonat în funcție de
scadența facturilor prezentate în borderou și acceptate la creditare , dar fără a
depăși 180 de zile de la acordare.
Operațiunea de factoring se desfășoară conform următoarelor etape

FURNIZOR 1 BENEFICIAR
ADERENT 5 DEBITOR

2 3 4 11 7 8

FACTOR 6 BĂNCI
BANCA 9 CORESPONDENTE
10

1. Agentul economic furnizor – aderentul – livrează mărfuri beneficiarului intern
sau extern potrivit contractului încheiat.
2. Se încheie contractului de factoring, furnizorul, client al băncii, prezintă
societății de factoring cererea de plată a facturilor cuprinse într -un borderou.
3. După analiza facturilor, societatea de factoring înștiințează aderentul despre
facturile acceptate.
4. Cedarea creanțelor – aderentul prezintă factorului facturile acceptate în
original, împreună cu mențiunea privind la efectuarea subrogării.
5. Aderentul notifică pe debitor asupra transferării dreptului de proprietate a
creanțelor către factor.
6. Societatea de factoring achită, prin intermediul băncilor corespondente, tranșa
de 80% din contravaloarea facturilor acceptate, reținând dobânda aferentă.
7. Banca furnizorului, aderentului, îl înștiințează pe acesta prin extras de cont,
despre creditarea contului său cu suma respectivă.
8. În baza notificării primite, la scadența stabilită în contractul economic,
debitorul achită prin sistemul băncilor corespondente, valoarea integrală a
facturilor către societatea de factoring.
9. Banca factorului îl înștiințează pe acesta prin extras de cont despre creditarea
contului său cu valoarea integrală a facturilor acceptate.
10. În termen de c el mult două zile lucrătoare de la încasarea contravalorii
facturilor acceptate de la debitor, societatea de factoring are obligația de a achita prin sistemul băncilor corespondente și tranșa rămasă către aderent.
11. Banca aderentului îl înștiințează pe acesta, prin extras de cont, despre
creditarea contului său cu tranșa rămasă din valoarea facturilor acceptate.
Avantajele factoring -ului
 factorul asigură plata creanțelor agenților economici înainte de scadență,
trans formând o încasare la termen într -o încasare la vedere;

122  perioada de obținere de lichidită ți este mult mai scurtă decât în cazul unui
credit, clientul obținând o îmbunătățire a cash- flow-ului;
 disponibilitățile obținute pot fi utilizate în funcție de necesitățile imediate ale
agenților economici, aceștia nefiind nevoiți să respecte o anumită destinație,
precum în cazul unui credit;
 numărul de documente cerut pentru obținerea finanțării prin fa ctoring este
mult mai redus decât cel necesar pentru acordarea unu i credit.

8. Creditele pentru facilități de cont
Facilitățile de cont reprezintă credite pe perioade scurte și foarte scurte de
timp, până la 30 de zile calendaristice, care se pot acorda agenților economici cu o situație economico -financiară foarte bună, dar care, din cauze justificate economic,
nu pot face temporar față p lăților, iar eventualele credite de care au beneficiat în
perioadele anterioare au fost clasificate în categoriile cu risc minim.
Se acordă la cererea agenților economici, pentru acoperirea decalajului
intervenit în fluxul de lichidități ca urmare a întârz ierilor în încasarea mărfurilor
livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate, prin contul curent, în limita plafonului stabilit de fiecare bancă.
Volumul creditului se determină pe baza încasărilor medii zilnice din
ultimele trei luni, a posibilității eliminării cauzelor care au generat neîncasarea la termen a veniturilor și previziunii încasării creanțelor până la rambursarea creditului în termenul maxim de 30 zile. Nivelul creditului se stabilește în funcție
de valoarea totală a mărfurilor livra te, lucrărilor executate sau serviciilor prestate
de client până la data solicitării creditului, în condiții certe de încasare până la expirarea duratei de creditare, influențată cu obligațiile ce urmează a se plăti în următoarele 30 zile de la aprobarea creditului (salarii, impozite, furnizori etc.).
Rambursarea creditelor pentru facilități de cont se realizează pe măs ura
încasărilor , iar la data scadenței plafonul de credite aprobat cu această destinație
își pierde valabilitatea, procedându -se la recuperarea eventualelor angajamente
rămase nerestituite din disponibilitățile agentului economic.

Minicaz nr. 11
SC "Y" SA se confruntă cu o lipsă de lichidități, datorită unor întârzieri în
încasarea mărfurilor livrate și nu poate să -și onoreze datoriil e către furnizori și bugetul
de stat în perioada imediat următoare. Firma se adresează băncii la care își are
deschis contul în vederea obținerii unui credit pentru facilități de cont în sumă de
630.000 lei. Știind că pentru creditele solicitate anterior, banca a încadrat societatea
în categoria de risc În observație, să se determine volumul creditului pentru facilități de cont acordat de banca, cunoscându -se următoarele:
– valoarea facturilor emise și neîncasate pentru mărfurile livrate la data solicitării
creditului: 1.363.635 lei;
– încasările medii zilnice pe ultimele trei luni: 36.366,6 lei;
– valoarea facturilor care se estimează că se vor încasa în următoarele 30 de zile de la
data solicitării creditului: 1.022.727;
– valoarea facturilor care se vor plăti în următoarele 30 zile: 568.181 lei.
Nr.
crt
Indicatori Valoare
1. Valoarea facturilor emise și neîncasate pentru mărfurile livrate 1.363.635
2. Încasări medii zilnice pe ultimele trei luni x 30 1.090.998
3. Valoarea facturilor care se estimează că se vor încasa în
termen de 30 zile de la data solicitării creditului
1.022.727
4. Valoarea facturilor care se vor plăti în următoarele 30 zile 568.181
5. Potențial de rambursare în următoarele 30 zile ( 5=3 -4) 454.546
6. Creditul solicitat 630.000

a) se determină volumul încasărilor medii zilnice pentru o perioadă de 30 de
zile:

123 36.366,6 x 30 = 1.090.998 lei;
b) se determină potențialul de rambursare în următoarele 30 de zile:
1.022.727 – 568.181 = 454.546 lei;
c) se constată că volumul maxim al creditelor pentru facilități de cont ce
poate fi primit de SC "Y" SA este 454.546 lei și nu 630.000 lei.

Minicaz nr. 12
Datorită neonorării unor contracte realizate, S.C. " Z" S.A. se confruntă cu o lipsă
de lichidități și se află în imposibilitatea onorării unor datorii către furnizori. S.C. "Z"
S.A. a solicitat, băncii la care își are deschis contul, un credit pentru facilități de cont
în sumă de 405.000 lei. În evidențele băncii, societatea a fost încadrată în categoria
de risc "Sta ndard". Determinați creditul maxim pe care -l poate obține S.C. "Z" S.A.,
știind că:
– valoarea contractelor neonorate și devenite scadente, la data solicitării creditului:
986.543 lei;
– încasările medii zilnice pe ultimele 3 luni: 21.105 lei;
– valoarea f acturilor care se estimează că se vor încasa în următoarele 30 de zile de la
data solicitării creditului: 1.112.456 lei;
– valoarea facturilor care se vor plăti în următoarele 30 zile: 611.094 lei.

Nr.
crt
Indicatori Valoare
1. Valoarea facturilor emise și neîncasate pentru mărfurile livrate 986.543
2. Încasări medii zilnice pe ultimele trei luni x 30 633.150
3. Valoarea facturilor care se estimează că se vor încasa în termen
de 30 zile de la data solicitării creditului 1.112.456
4. Valoarea facturilor care se vor plăti în următoarele 30 zile 611.094
5. Potențial de rambursare în următoarele 30 zile ( 5=3 -4) 501.632
6. Creditul solicitat 405.000
8. Creditul ce se poate acorda 405.000

a) se determină volumul încasărilor medii zilnice pentru o perioadă de
30 de zile:
21.105 x 30 = 633.150 lei;
b) se determină potențialul de rambursare în următoarele 30 de zile:
1.112.456 – 633.150 = 479.306 lei;
c) se constată că se poate acorda creditu l solicitat .

9. Creditele pentru dezvoltare (investiții) în completarea surselor proprii,
până la un an
Se acordă pentru acoperirea temporară a decalajului dintre resursele
proprii și cheltuielile pentru investiții ale ag enților economici, creditarea fă cându –
se fie pe total activitate de investiții fie pe obiective sau acțiuni de investiții,
termenul maxim de creditare fiind de 12 luni. În vederea acordării creditelor pe termen scurt pentru investiții, se va analiza documentația depusă de agentul economi c din punct de vedere al indicatorilor de bonitate și al indicatorilor
specifici privind investiția, urmărindu -se asigurarea surselor de ramb ursare.
Creditul nu poate depăși 85% di n valoarea investiției, diferenț a de 15%
reprezentând aportul propriu al age ntului economic.

10. Creditele pentru mărfuri vândute cu plata in rate
Se acordă agenților economici pentru acoperirea necesarului temporar de
lichidități pe perioada de timp cuprinsă între vânzarea bunurilor de folosință îndelungată către populație și încasarea integrală a contravalorii acestora de la cumpărători.
Volumul creditelor pentru mărfuri vândute cu plata în rate se stabilește ca
diferență între prețul bunurilor de folosință îndelungată și avansul achitat de cumpărători, care nu poate fi mai mic de 25% din valoarea bunurilor respective,

124 pe baza borderoului contractelor de vânzare -cumpărare încheiate cu persoanele
fizice.
Creditele se acor dă pe o perioadă de maxim 12 luni , iar rambursarea se
face în rate lunare al căror cuantum va fi egal cu suma r atelor ce urmează să fie
achitate de către cumpărători în luna respectivă.

11. Creditele pentru investiții pe termen mediu și lung
Se acordă în completarea surselor proprii, necesare acoperirii cheltuielilor
prevăzute în proiectele de investiții pentru finanțarea a cel mult 85% din valoarea
totală a investiției, dife rența de cel puț in 15% reprezentând aportul propriu al
agentului economic. Volumul maxim al creditelor pentru investiții se stabilește la nivelul deficitului de lichidități net ce rezultă din p roiecția surselor de investiții și
a utilizării acestora, ținând cont și de fluxul de lichidități determinat pentru întreaga activitate de exploatare a agentului economic.

12. Creditele pentru cumpărarea de acțiuni
Creditele pentru cumpărarea de acțiuni se încadrează în categoria
creditelor pentru investiții și se acordă pe o perioadă de cel mult 10 ani. Băncile pot să acorde credite pentru cumpărarea de acțiuni clienților lor care îndeplinesc următoarele condiții:
 disponibilizează acțiuni în vederea cumpărării acestora;
 desfășoară o activitate rentabilă, iar studiile de fezabilitate prezintă o tendință
de creștere a activității și vânzărilor pe piață;
 prezintă un grad de îndatorare acceptabil, de până la 70%.
Creditele pentru cumpărarea de acțiuni se acordă pentru finanțarea a cel
mult 80% din valoarea totală a acțiunilor ce urmează a fi cumpărate de solicitant, diferența de cel puțin 20% din valoarea pachetului de acțiuni ce urmează a fi procurate, reprezentând aportul propriu al cumpărătorului de acț iuni. Acțiunile se
creditează la valoarea nominală în cazul ofertei primare și la valoarea de piață în cazul ofertei secundare.
Pentru aprobarea creditelor pentru cumpărarea de acțiuni se va analiza
proiecția veniturilor și cheltuielilor societății și a su rselor de acoperire a
obligațiilor de plată.

13. Creditele în valută peste un an
Băncile pot să acorde credite în valută pe termen mediu, pe o perioadă de
până la 5 ani și pe termen lung, pe o perioadă de peste 5 ani pentru:
 modernizarea și dezvoltare a capacităților de producție existente;
 retehnologizarea proceselor de producție;
 achiziționarea din import de mașini, utilaje, tehnică de calcul, mijloace de
transport;
 efectuarea oricăror altor cheltuieli legate strict de realizarea și darea în
exploatare a investițiilor.
Volumul maxim al creditelor în valută pe termen mediu și lung va fi dat de
nivelul deficitului de lichidități net ce rezultă din proiecția surselor pentru investiții, ținând cont și de fluxul de lichidități determinat pentru întreaga activitate a agentului economic. Deficitul în lei rezultat din analiza surselor pentru investiții și a utilizării acestora va fi transformat în valuta în care se solicită creditul utilizându -se cursul de schimb al leului față de valuta respectivă
comunicat de Banca Națională a României, valabil la data analizei.
Creditele în valută pe termen mediu și lung se acordă pentru finanțarea a
cel mult 85% din valoarea proiectului de investiție, iar cel putin 15% trebuie să reprezinte aportul propriu al împrumutatului la realizarea investiției.

125 14. Creditele de forfetare
Forfetarea este o operațiune negociabilă între o bancă comercială și un
client al său (exportator), reprezentând o modalitate de finanțare prin care o
creanță valutară este cumpărată cu renunțarea la dreptul de recurs asupra
vânzătorului creanței (cambie, bilet la ordin, acreditiv irevocabil).
Operațiunea permite exportatorului recuperarea sumelor înainte de
scadență sau transformarea unei vânzări pe credit într -o vânzare la vedere, cu p lata
taxelor respective.
Băncile primesc, în vederea forfetării, titluri care, pe lângă respectarea
cerințelor de formă și de fond acceptate pe plan internațional și prevăzute de Legea 83/1994 privind cambia și biletul la ordin, îndeplinesc și următoarele
condiții cumulative:
 posesorul titlului (beneficiarul) să fie client al băncii;
 titlul să fie acceptat legal la plată;
 intervalul de timp dintre momentul prezentării la forfetare și scadența titlului
să nu depășească trei ani;
 titlul să fie avalizat de că tre o bancă de prim rang din străinătate, agreată de
banca comercială care acceptă titlul, sau în favoarea trăgătorului să existe o scrisoare de garanție bancară emisă de o asemenea bancă, urmărindu -se ca
expunerea față de această bancă să se încadreze în limita de risc stabilită.
Daca din analiza titlurilor rezultă că acestea îndeplinesc condițiile pentru a
fi forfetate, banca va efectua operațiunea de forfetare propriu -zisă, încasând în
schimb taxa de forfetare, care este echivalentă cu dobânda aferentă creditelor
curente în valută pe termen scurt, mediu și lung după caz, practicată de respectiva bancă la data efectuării operațiunii de forfetare.
Perioada de creditare variază între 180 de zile și 8 ani, acest interval
depinzând în mod direct de riscul de țară, precum și de natura tranzacției. Forfetarea nu se referă deci, decât la finanțarea bunurilor de investiții.
Garanțiile pe care le prezintă cumpărătorul la banca sa, trebuie să acopere
riscul ce apare în acordarea creditului de către bancă. Tendin ța băncilor cu privire
la asigurarea garanțiilor necesare aferente acestui tip de credit este aceea de avalizare sau andosare a unei cambii sau bilet la ordin, de identificare a unei garanții separate sau de cele mai multe ori a unui acreditiv.
Mecanismul clasic al forfetării este prezentat în figura următoare.
1
EXPORTATOR 3 IMPORTATOR
4

2 5 6 7 8

FORFETAR
BANCA COMERCIALĂ
1. încheierea contractului de export – import;
2. încheierea contractului de forfetare;
3. livrarea bunurilor;
4. schimbul efectelor de comerț (bilet la ordin, cambie) sau a scrisorii de garanție
bancară contra documentelor de transport;

126 5. menținerea efectelor de comerț sau a scrisorii de garanție bancară pentru
scontare conform contractului de forfetare;
6. plata conform procedurilor de forfetare;
7. prezentarea efectelor de comerț sau a scrisori i de garanție bancară, la scadență,
pentru onorare la plată;
8. plata la scadență a sumelor datorate.
Forfetarea îndeplinește două funcții principale:
 funcția de finanțare – realizată prin faptul că forfetistul pune fonduri
disponibile la dispoziția be neficiarului creanței;
 funcția de asigurare – deoarece prin clauza "fără recurs" forfetistul preia toate
riscurile și nu poate să se întoarcă împotriva vânzătorului creanței, în cazul
neplății sumei la scadență.
Operațiunea de forfetare oferă transformarea unei vânzări pe credit într -o
vânzare cash. Exportatorul, în acest context, va putea extinde creditul comercial acordat partenerului său importator, cât de mult va solicita acesta, oferta sa devenind, astfel mai competitivă.
În același timp, exportatorul își îmbunătățește lichiditatea prin încasarea
drepturilor sale imediat după livrarea bunurilor și se exonerează de problemele și costurile urmăririi și efectuării încasărilor, cedând riscul de țară, riscul de transfer, riscul valutar, riscul de dobândă și riscul de neplată la scadență către instituția de
forfetare.
Nu în ultimul rând, f orfetarea permite ca vânzătorul să încaseze imediat
după livrare contravaloarea exportului efectuat, iar cumpărătorul să obțină un credit comercial pe termen scurt sau mediu de la instituția de forfetare.
Operațiunea de forfetare se derulează astfel:
• prin notă contabilă se creditează contul curent al beneficiarului cu suma în
valută înscrisă pe titlu, mai puțin taxa de forfetare și comisioanele aferente;
• pentru încasarea la s cadență a valorii titlului, banca comercială care a primit
titlul la forfetare va urmări remiterea acestuia la plată la banca trasului prin circuit bancar, în timp util, astfel încât titlul să fie achitat în ziua plătibilă.
Mărimea taxei de forfetare și a comisioanelor se stabilesc de către
conducerea fiecărei bănci comerciale, luându -se în calcul o marjă globală de risc
calculată în funcție de condițiile contractului de import -export.

15. Credite ipotecare acordate persoanelor juridice
Creditele ipotecar e se pot acorda clienților persoane juridice, care au ca
obiect de activitate construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinație locativă, industrială sau comercială, precu m și
persoanelor juridice care doresc să construiască l ocuințe de serviciu sau de
intervenție pentru salariații lor.
Creditele ipotecare se acordă cu respectarea legisla ției privind creditul
ipotecar și a normelor de creditare specifice fiecărei bănci .
Avantajul principal al acestui tip de credit este acela că se garantează cu
însuși bunul construit sau modernizat din credit.
Documentația necesară efectuării analizei economico -financiare a
solicitantului de credit va cuprinde, pe lângă documentele prezentate anterior și următoarele:
 extras din actele constituti ve privind obiectul de activitate și extras din
hotărârile organelor statutare din care să rezulte destinația creditelor ipotecare;
 raport de evaluare a devizului es timativ întocmit de o societate de construcții
sau a imobilului ce va fi adus în garanție ș i care va fi întocmit de un evaluator
atestat ANEVAR.

127 În cazul construirii, reabilitării, consolidării sau extinderii imobilelor,
solicitanții de credit ipotecar vor prezenta băncii un plan de finanțare convenit de
aceștia cu constructorul, care să prevad ă eșalonarea în timp a sumelor avansate.

16. Alte modalități de finanțare a agen ților economici
Scrisoarea de garanț ie bancară, reprezintă angajamentul unei băncii de
a plăti, în locul clientului, în cazul în care acesta nu o face direct, o anumită sumă de bani în lei sau în valută, la un anumit termen și în anumite condiții. Scrisorile de garanție bancară pot fi:
 pentru participa re la licitație (se solicită de care agenții economici care participă
la diferite licitații și este necesar a fi prezentată alăt uri de ofertă ca probă a
fermității ofertei și a seriozității participantului la licitație);  de bună execuție si performanță (la solicitarea vânzătorului de marfă sau
prestatorului de servicii, banca care o emite se obligă să plătească beneficiarului scrisorii de garanție suma garantată în condițiile în care clientul său nu și -a
îndeplinit sau și -a îndeplinit insuficient obligațiile sale contractuale);
 de bună plată;
 pentru plata unor taxe datorate bugetului de stat;
 alte tipuri de scrisori de garanție
Avalul este o garanție prin care un terț sau o bancă, în calitate de avalist,
se obligă să plătească la scadență o parte sau toată suma menționată pe un titlu
(cambie, bilet la ordin) în cazul în care suma nu este plă tită de debitorul garantat.
Acreditivul docum entar reprezintă angajamentul unei bănci, în baza
instrucț iunilor unui client al său, de a plăti o suma unui beneficiar, contra
prezentării de documente conforme, care să ateste prestația efectuată.
Prefinanțări de export – se acordă în baza contractelor d e export, a
acreditivelor de export irevocabile și confirmate, scrisori de garanție necondiționate sau efecte de comerț avalizate de o bancă.
Credit punte sau "bridge loan" – operațiunea de finanț are pe termen scurt,
sub forma unui credit pe termen scurt cu surse sigure de rambursare, prove nind
din: majorare de capital, împrumut obligatar, vâ nzare de active, fonduri
nerambursabil e, sau un credit de investiț ii pe termen mediu sau lung (in general
este utilizat pentru finanțări de proiect, operațiuni de achiziții- fuziuni de valori
importante).
Leasingul este o operațiune de finanțare prin care o parte, denumita
locator/finanțator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință
asupra unui bun al că rui proprietar este, celeilalte părți, denumită utilizator, la
solicitarea acesteia, contra unei plați periodice, denumi tă rată de leasing, iar la
sfârș itul perioadei de leasing locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de
opțiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing
ori de a înceta raporturile contractuale.
Leasing financiar – este operațiunea de leasing care îndeplinește una sau
mai multe din următoarele condiții:
 riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra
utilizatorului din mo mentul încheierii contractului de leasing;
 părțile au prevăzut expres că, la expirarea contractului de leasing, se
transferă utilizatorului, dreptul de proprietate asupra bunului;
 utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar prețul de cumpărare
va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piață) pe care acesta o are, la data la care opțiunea poate fi exprimată;

128  perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puțin 75%
din durata normală de utilizare a bunului, chiar dacă în final, dreptul de proprietate
nu este transferat.
Leasing operațional – este operațiunea de leasing care nu îndeplineș te nici
una din condiț iile enumerate mai sus.
Leasingul mobiliar – reprezintă o modalitate de finanțare a bunurilor
mobiliare, prin in termediul unei societăți de leasing. Poate fi, în general, financiar
sau operațional.
Leasingul imobiliar – modalitate de finanțare a bunurilor imobile, prin
intermediul unei societăți de leasing.
Sale and Lease back – reprezintă o modalitate de refinanțare în leasing a
unor investiții deja efectuate de către investitori.
Operațiunile de leasing au înregistrat o dezvoltare puter nică înainte de
declanșarea recentei crize financiare globale datorită avantajelor pe care le prezintă pentru toți participanții la aceasta modalitate de finanțare. Astfel, pentru beneficiari (locatari) principalele avantaje sunt:
 le dă posibilitatea să dispună de bunuri de investiții la cel mai înalt nivel
tehnic, fără să angajeze capital;
 elimină riscul achiziționării unor mașini, echipamente, utilaje care, în
foarte scurt timp, pot suferi o uzură morală avansată etc.
Pentru producătorii de mașini și utilaje, leasing -ul este avantajos deoarece
creează noi posibilități, atât pentru desfacerea produselor cât și pentru încasarea rapidă și sigură a contravalorii acestora, evitându- se riscul valutar.
În sfârșit pentru societățile de leasing (locatori) avantajul se concretizează
în veniturile importante realizate.
Având în vedere această dezvoltare băncile au detectat un nou segment de
piață, implicându -se în finanțarea operațiunilor de leasing fie prin creditarea
utilizatorului, fie prin creditarea locatorului, respectiv a societăților de leasing sau unele bănci chiar și -au lărgit sfera de activitate prin oferirea de servicii de leasing
financiar.

Creditarea persoanelor fizice
Acordarea, garantarea și derularea creditelor destinate persoanelor fizice se
realizează pe bază co ntractuală, în conformitate cu reglementările interne ale
instituțiilor de credit și cu respectarea legislației bancare în domeniu.
Băncile acordă o atenție deosebită următoarelor aspecte legate de
activitatea de creditare a persoanelor fizice:
 categoriile de clienți eligibili pentru finanțare;
 categoriile de venituri considerate eligibile de către împrumutător,
diferențiat pe categorii de clientelă, precum și coeficienții de ajustare aferenți în
funcție de gradul de certitudine și de caracterul de permanență ale acestora;
 categoriile de cheltuieli care se deduc din veniturile eligibile în scopul
determinării gradului total de îndatorare, incluzând cel puțin cheltuielile de subzistență și angajamentele de plată altele decât cele de natura creditului;
 nivelurile maxime admise pentru gradul total de îndatorare, diferențiat pe
categoriile de clientelă și fund amentarea n ivelurilor stabilite.
Gradul total de îndatorare se determină ca pondere a angajamentelor
totale de plată decurgând din credite sau alte finanțări rambursabile în veniturile
eligibile din care s -au dedus cheltuielile care se deduc din veniturile eligibile ,
nivelul maxim al acestuia fiind limitat la 40%
5

5 Regulame ntul nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor
fizice. .

129
Categorii de credite acordate persoanelor fizice
Băncile acordă cli enților persoane fizice de cetățenie română, cu
domiciliul în România, următoarele categorii de credite:
a) credite pentru cumpărarea de locuințe sau pentru construirea de locuințe
proprietate personală prin antreprenori autorizați sau în regie proprie și pentru
cumpărarea terenului în intravilan aferent, dacă este cazul. Se pot acorda doar pe
termen lung, durata de creditare fiind minim 10 ani – maxim 35 ani; la solicitarea
expresă a clienților creditele se pot acorda și pe perioade mai mici de 10 ani. Se
mai pot acorda și credite pentru cumpărarea sau construirea de locuințe pe termen scurt, mediu sau lung, cu o durată maximă de creditare de 30 ani. În această
categorie se încadrează și creditele punte, acordate unui client proprietar al unei locuințe, care solicită o finanțare temporară în scopul achiziționării altei locuințe, procedând apoi la vânzarea celei deținute, cu sumele astfel obț inute rambursându-
se integral creditul. Pentru creditele punte, durata maximă de creditare este de 12 luni;
b) credite pentru reabilitarea, consolidarea sau extinderea locuințelor aflate în
proprietatea clienților, precum și credite pentru cumpărarea de locui nțe
neterminate și a terenului în intravilan aferent, dacă este cazul și care urmează a fi terminate cu credit. Creditele se pot acorda doar pe termen lung, durata de
creditare fiind minim 10 ani – maxim 20 ani; la solicitarea expresă a clienților
creditel e se pot acorda și pe perioade mai mici de 10 ani. Se poate acorda același
tip de credite și pe termen scurt, mediu sau lung, fără a depăși însă o perioadă de 10 ani;
c) credite pentru cumpărarea de bunuri de folosință îndelungată din producția
internă și/sau din import, de la persoane juridice care au ca obiect de activitate
comercializarea acestora. Creditele se pot acorda pe termen scurt, mediu și lung, durata maximă de creditare fiind de 10 ani și în cazul creditelor pentru cumpărarea de autoturisme și în cazul creditelor pentru cumpărarea de alte bunuri de folosință
îndelungată;
d) credite pentru cumpărarea de terenuri , care se pot acorda doar pe termen lung,
durata de creditare fiind de minim 10 ani – maxim 35 ani; la solicitarea expresă a
clienților creditu l se poate acorda și pe perioade mai mici de 10 ani. Se pot acorda
și pe termen scurt, mediu sau lung, pe o perioadă de creditare de maxim 30 ani;
e) credite pentru nevoi personale , care se pot acorda pe termen scurt, mediu și
lung.
f) conturi de salarii cu faci lități de creditare prin trageri în descoperit de cont
pentru persoanele fizice salariate. Facilitatea de creditare se acordă pe termen scurt fără a depăși 12 luni și în limita unui plafon maxim.
Nivelul creditului ce poate fi acordat se stabilește în funcție de necesarul
de creditare și de posibilitățile financiare ale clientului privind rambursarea creditului și plata dobânzilor aferente. Necesarul de creditare este determinat ca diferență între valoarea evidențiată în documentele din care rezultă destina ția
creditului solicitat (preț, cheltuieli) și aportul propriu al clientului.
În cazul creditelor punte, nivelul creditului trebuie să fie maxim 75% din
valoarea evidentiată în documentele din care rezultă destinația creditului solicitat, fără a depăși valoarea locuinței aflată în proprietate și care urmează a fi vândută
ulterior. Valoarea respectivă se stabilește prin operațiunea de evaluare. Se solicită și aportul propriu, care reprezintă minim 25% din valoarea imobilului.
În cazul creditelor pentru n evoi personale nu se constituie aport propriu,
iar nivelul creditului se va determina în funcție de veniturile nete lunare ale clientului și familiei clientului, precum și de valoarea garanțiilor aduse.

130

Fundamentarea deciziei de creditare a persoanelor f izice
Creditele se acordă la cererea clienților, dacă îndeplinesc cel puțin
următoarele condiții:
a) să aibă cont curent deschis la banca creditoare din care să se efectueze tragerile
din credit și rambursarea acestuia, precum și achitarea dobânzilor și a alt or datorii
legate de creditul respectiv;
b) să pună la dispoziția băncii toate informațiile și documentele solicitate;
c) la creditele pentru investiții imobiliare să facă dovada aportului propriu și să
facă dovada că pot susține rambursarea creditului și plata dobânzilor din veniturile
nete realizate; la celelalte categorii de credite nu este obligatoriu aportul propriu; d) să prezinte garanțiile solicitate de bancă;
e) clientul, familia clientului și giranții acestuia să nu înregistreze, la data
solicitării creditului, obligații neachitate față de banca creditoare și/sau față de alte bănci și nici datorii restante sau debite restante către terți; f) să se încadreze în prevederile reglementărilor interne ale băncii privind
admiterea la creditare a persoanelor care figur ează cu informații negative în baza
de date a Sistemului Informatic al Biroului de Credit și în alte baze de date existente la dispoziția băncii;
g) vârsta maximă a clienților la data stabilită prin contractul de credit pentru
rambursarea integrală a creditului.

Determinarea bonității
La determinarea bonității clientului se vor lua în calcul veniturile clientului
și familiei acestuia, având în vedere următoarele:
a) răspunderea privind componența famil iei revine exclusiv clientului;
b) consilierului de credite îi revine obligația de a verifica dacă membrii familiei
declarați de client au același domiciliu; în cazul în care din actele de identitate rezultă că unii dintre membrii familiei declarați nu au același domiciliu cu clientul, la evaluarea bonități i acestuia se pot lua în calcul veniturile persoanelor respective
numai în condițiile în care clientul și membrii de familie respectivi vor declara pe proprie răspundere că locuiesc și gospodăresc împreuna;
c) efectuarea analizei de bonitate a clientului se p oate realiza și prin luarea în
considerare doar a veniturilor acestuia, dar numai în condițiile în care clientul va include în declarația pe propria răspundere și angajamentele de plată ale celorlalți membrii ai familiei declarați, ale căror venituri nu su nt luate în calcul;
d) efectuarea analizei de bonitate a clientului se poate realiza și prin luarea în
considerare doar a veniturilor acestuia și a unora dintre membrii familiei declarați
de client, dar numai în condițiile în care clientul va include în decla rația pe proprie
răspundere și angajamentele de plată ale celorlalți membrii ai familiei declarați,
ale căror venituri nu sunt luate în calcul.

Documentația necesară
Pentru obținerea creditului, clienții trebuie să prezinte, după caz,
următoarele document e:
a) cererea de credit ;
b) documentele care atestă capacitatea clientului , familiei clientului și giranților
de a dispune de venituri certe cu caracter de permanență, realizate din salarii, pensii, activități agricole, activități independente, cedarea folosinței bunurilor,
dividende, activități prestate în baza unor convenții civi le, contracte de colaborare.
În cazul salariaților cu contract de muncă pe perioadă determinată, se pot
accepta adeverințele de salariu prezentate, cu condiția ca durata de creditare să

131 expire cu cel puțin trei luni înainte de durata de valabilitate a contractului de
muncă.
Adeverințele de salariu vor fi certificate cu copia carnetului de muncă
(prima și ultimele două pagini), semnată și ștampilată pe ultima înregistrare de către una din persoanele care semnează adeverința de salariu sau de către persoana desemnată din cadrul compartimentului de resurse umane al societății respective și având înscrisă mențiunea “conform cu originalul”, cu ultimul fluturaș de salariu sau cu co pia după ultimul ștat de plată.
c) actele de identitate ale clientului, familiei clientului și giranților, în copie;
d) actele de proprietate asupra bunurilor propuse a fi aduse în garanția creditului,
în copie;
e) acordul de consultare a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare ;
f) documente din care să rezulte destinația creditului solicitat, acordul de voință
al părților și modul de derulare a operațiunilor economico- financiare: factură pro –
forma, factură fiscală, precomandă, comandă, acord, precontract sau con tract
încheiat între vânzător și cumpărător, proces verbal de licitație, hotărâre judecător ească definitivă de partaj, etc. după caz. În documentele respective
trebuie să se menționeze datele de identificare a vânzătorului (denumirea, adresa, contul), acor dul acestuia de a vinde, denumirea și caracteristicile bunurilor sau
serviciilor ce urmează a fi vândute sau prestate, prețul sau tariful acestora, termenele și modalitatea de efectuare a plăților, etc, după caz;
g) actul de proprietate asupra locuinței propr ietate personală care urmează a fi
vândută, în cazul creditelor punte;
h) documente din care rezultă aportul propriu;
i) declarațiile pe proprie răspundere date de client, familia clientului și giranți
privind:
– valoarea angajamentelor de plată ale acestora și î n mod special a
obligațiilor devenite exigibile și neonorate la scadență;
– litigiile cu terții, precizarea, după caz, a motivelor care au condus la
situațiile respective.
Din declarații trebuie să rezulte că la data solicitării creditului, clientul,
familia clientului și giranții acestuia nu înregistrează obligații neachitate la
scadență față de banca care acordă creditul și/sau față de alte bănci și nici datorii restante sau debite către terți. La declarații se vor anexa copii de pe documentele care atestă gradul de îndatorare al persoanelor în cauză;
j) documentația tehnico- economică necesară pentru construirea, modernizarea,
consolidarea sau repararea de locuințe proprietate personală, în copie:
– actul de proprietate asupra terenului sau contractul de conces ionare a terenului
din care rezultă o durată de folosință cel puțin egală cu durata de creditare;
– actul de proprietate asupra locuinței care face obiectul creditelor pentru
modernizarea, consolidarea, repararea, terminarea, reconstruirea, modificarea sau
extinderea locuințelor;
– autorizația de construire eliberată de consiliul local pentru lucrările de construire
și documentația care a stat la baza eliberării acesteia, cu toate avizele și acordurile necesare (certificatul de urbanism, planul de amplasare a construcției, planuri din
care să rezulte destinația, alcătuirea constructivă, funcțională și înfățișarea construcției, întocmite de o persoană autorizată, etc.);
– autorizația de construire eliberată de consiliul local pentru lucrările de
modernizare, consolidare, reparare, terminare, reconstruire, modificare sau
extindere a locuinței proprietate personală, după caz, precum și documentația care a stat la baza eliberării acesteia, cu toate avizele și acordurile necesare;
k) fișa de client persoană fizică, completată de solicitant pe propria răspundere,

132 necesară constituirii grupurilor de persoane reprezentând “un singur debitor” față
de care banca înregistrează expuneri;
l) alte documente ce se vor solicita clienților în măsura în care se consideră
necesare pentru analiza încadrării în condițiile de acordare a creditelor și pentru
respectarea reglementărilor legale în vigoare.
Ori de câte ori este necesar și cel puțin o dată pe an, consilierul de credite
va verifica garanțiile creditului, întocmind un referat în acest sens. În situația în
care la un credit s -au înregistrat restanțe în mod reptat, consilierul de credite va
verifica existența veniturilor clientului, familiei clientului și giranților, solicitând documente din care să rezulte veniturile nete reali zate de persoanele respective,
urmărind menținerea și consolidarea capacității de plată a clientului pe toată durata de creditare.

Garan țiile creditelor
Prudența bancară, ca principiu fundamental de politică bancară, obligă
instituțiile de credit să se as igure că solicitanții de credite dispun de capacități
certe de rambursare a creditelor și de constituirea unor garanții asigurătorii la valoarea creditului și dobânzilor aferente.
Deci, pe lângă buna cunoaștere a clientului și analiza financiară, alte
mijloace de protecție împotriva riscurilor sunt și garanțiile.
În alegerea tipului de garanție pentru un anumit credit băncile urmăresc
calitatea clientului și tipul creditului solicitat, astfel înc ât riscurile asumate de
bancă să fie acoperite.
Garantarea cr editelor trebuie să constituie doar o măsură suplimentară de
asigurare a rambursării creditului. În procesul de analiză a solicitărilor de credit, băncile urmăresc să determine cu precizie capacitatea reală de rambursare a clientului, determinată pe baza f luxurilor financiare generate de activitatea
acestuia. Deci, rambursarea creditului trebuie făcută din sursele obținute din desfășurarea activit ății si nu din executarea garanț iilor.
Garanțiile ce se pot constitui pentru garantarea creditelor solicitate de
agenții economici pot fi:
a) garanții reale , sunt mijloace juridice de garantare a obligațiilor prin
afectarea unui bun al debitorului în vederea asigurării execuției obligației asumate.
În această categorie intră ipotecile și gajurile (pe orice activ corporal sau
necorporal, individual sau generic aparținând împrumutatului sau unui terț garant), garanțiile reale mobiliare, cesiunea drepturilor de încasare dintr -un contract
comercial, cesiunea drepturilor de încasare ce rezultă din depu nerea unui acreditiv
confirmat etc. Pentru bunurile ipotecate și gajate instituțiile de credit solicită încheierea unor contracte de asigurare, valabile pe întreaga perioadă de creditare, iar polița de asigurare să fie cesionată în favoarea lor.
b) garanți i personale , sunt mijloace juridice de garantare a obligațiilor
prin care una sau mai multe persoane se angajează printr -un contract accesoriu
încheiat cu creditorul să plătească datoria debitorului în cazul în care acesta nu o va plăti el însuși.
În ace astă categorie intră fidejusiunea, avalul , garanții financiare emise de
fonduri de garantare , asigurarea riscului de neplată a ratelor și/sau dobânzilor la
o societate de asigurare agreată, garanțiile autorit ăților publice locale , garanții
guvernamentale .
Astfel, băncile pot accepta, în funcție de situația concretă a fiecărui
solicitant de credite, constituirea uneia sau mai multor garanții dintre cele prezentate mai jos:
 garanții de la Guvernul României;
 garanția financiară;

133  depozitul bancar (cash- ul colateral);
 ipoteca;
 gajul cu deposedare;
 gajul fără deposedare;
 cesiunea de creanță;
 fidejusiunea;
 gajul general;
 alte garanții.
Bunurile aduse în garanție trebuie să fie ușor de evaluat, iar valoarea
acestora să fie relativ stabilă în timp. În stabilirea acestei valori se va ține cont și
de costurile de lichidare.
Garanțiile, în vederea acceptării lor de către bănci, trebuie să î ndeplinească
cumulativ următoarele condiții:
 să poată fi transformate rapid în lichidități;
 să fie materializate sub forma unui titlu, înscris autentic etc.;
 bunurile să fie în circuitul civil, să se afle în proprietatea solicitantului sau a
girantului și să nu fie afectate de alte creanțe;
 proprietarul bunurilor să aibă capacitatea de a le gaja sau ipoteca;
 existența piețelor de desfacere sau de potențiali cumpăratori pentru bunurile
propuse drept garanție;
 bunurile propuse a fi luate în garanție să fie în stare bună de funcționare și să
se încadreze în uzura maximă admisă de normele tehnice în vigoare privind evaluarea activelor fixe.
Creditele acordate de băncile comerciale și dobânzile aferente acestora
trebuie să fie acoperite integral cu garanții asigu rătorii. Valoarea bunurilor
acceptate drept garanț ie se determină prin aplicarea unui coeficient în funcție de
mărimea riscului stabilit în valorificarea acestora, astfel:

Tipul de garanție Valoarea
de piață Valoarea
acceptată %
garanții necondiționate primite de la guvern 100 100
garanții bancare irevocabile primite de la bănci românești
și străine de prim rang 100 100
depozitul bancar 100 100
ipoteca 100 80
cesiunea de creanță 100 75
gajul cu deposedare 100 70
gajul fără deposedare 100 60
fidejusiunea (cauțiunea) 100 50
gajul general 100 40
Gradul de acoperire cu garanții (Gag) a creditului se exprimă procentual și
se determină conform relației următoare

100xangajament totalponderate garantii total Gag=

Garanțiile constituite în vederea obținerii creditelor bancare îndeplinesc
mai multe funcții, astfel:
 stimulează și asigură respectarea disciplinei contractuale prin executarea în
mod corespunzător și la termen a obligațiilor asumate de către împrumutat;
 asigură securitatea creditului prin faptul că garanția p oate fi valorificată de
banca comercială în vederea acoperirii creditului nerestituit și a dobânzilor neachitate de către debitor;

134  asigură economisirea de lichidități, în sensul că împrumutatul dovedește că
dispune de lichidități potențiale.
Determinarea modalităților de garantare a creditelor se realizează pe baza
calității împrumutatului, în cazul agenților economici realizându -se, astfel:
1. garanții pentru credite pe termen scurt :
 patrimoniul social net al împrumutatului ( gajul general);
 bunurile real izate din creditul acordat;
 alte garanții din categoria garanțiilor reale sau personale asumate de terți
atunci când patrimoniul social al împrumutatului nu acoperă valoarea minimă a
garanției, sau banca comercială care acordă creditul consideră ca sunt necesare astfel de garanții;
2. garanții pentru credite pe termen mediu si lung:
 ipoteci și/sau gajuri cu deposedare pe bunurile aparținând agenților economici
solicitatori de credite;
 patrimoniul social net al împrumutatului;
 bunurile realizate din credite;
 cauțiuni asumate de persoan e fizice sau juridice, inclusiv scrisori de garanție
bancară.
Conform practici i bancare, la acordarea oricărui credit, instituțiile de credit
constituie gaj pe conturile curente în lei și în valută, prezente și viitoare ale agentului economic, gaj care se î nscrie la Arhiva Electronica de Garanț ii Reale
Mobiliare.

Test de evaluare
1. Definiți creditul precum și perioada de utilizare și perioada de grație ale acestuia
Răspuns
Creditul reprezintă orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la
rambursarea sumei plătite, precum și la plata unor dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această
sumă, precum și orice prelungire a scadenței unei datorii și orice angaja ment de achiziționare a
unui titlu care încorporează o creanță sau a altui drept la plata unei sume de bani. Perioada de
utilizare , cuprinde intervalul de timp dintre angajarea integrală a creditului și data primei rate
scadente. Perioada de grație , reprez intă intervalul de timp în care beneficiarul de credite nu este
obligat să restituie băncii sume din împrumuturile primite, împrumutatul achitând doar dobânzile
datorate și comisioanele si taxele aferente.
2. Ce este linia de credit, pentru ce se acordă și cum se stabilește volumul liniei de credit ?

Întrebări de autoevaluare
1. Exemplu rezolvat
Definiți creditul pentru facilități de cont și precizați cum se determină volumul acestuia.
Răspuns
Facilitățile de cont reprezintă credite pe perioade scurte și foarte scurte de timp, până la 30 de zile
calendaristice, care se pot acorda agenților economici cu o situație economico -financiară foarte
bună, dar care, din cauze justificate economic, nu pot face temporar față p lăților, iar eventualele
credite de care au beneficiat în perioadele anterioare au fost clasificate în categoriile cu risc minim.
Volumul creditului se determină pe baza încasărilor medii zilnice din ultimele trei luni, a posibilității
eliminării cauzelor care au generat neîncasarea la termen a veniturilor și previziunii încasării
creanțelor până la rambursarea creditului în termenul maxim de 30 zile. Nivelul creditului se
stabilește în funcție de valoarea totală a mărfurilor livrate, lucrărilor executate s au serviciilor
prestate de client până la data solicitării creditului, în condiții certe de încasare până la expirarea
duratei de creditare, influențată cu obligațiile ce urmează a se plăti în următoarele 30 zile de la
aprobarea creditului (salarii, impozi te, furnizori, etc.).
2. De rezolvat
Cum se determină gradul total de îndatorare în cazul creditării persoanelor fizice?

135 5.5 MANAGEMENTUL PLASAMENTELOR PE PIEȚELE ORGANIZATE

Necesitatea unei structuri optime a plasamentelor a orientat băncile spre
opera țiunile de pe piața monetară care asigură o siguranță sporită a plasamentelor ,
dar și o rentabilitate relativ ridicată pe termen scurt. Unele bănci preferă să
plaseze resursele atrase de la clienții nebancari în condiții de risc minim, dar cu
randamente atractive prin intermediul operațiunilor de piață monetară organizate
de banca centrală.
De asemenea, titlurile financiare ocupă un loc important în managementul
operațiunilor active deoarece permit utilizarea resurselor disponibile și p ot asigura,
la un moment dat, nevoia de lichiditate a băncii.

Operațiuni pe piața monetară
Operațiunile pe piața monetară sunt executate la inițiativa Băncii
Naționale a României și implică una din următoarele tranzacții:
a) vânzări reversibile – reverse repo – de active eligibile pentru tranzacționare (pensiuni) .
Acestea reprezintă tranzacții reversibile în cadrul cărora, în scopul absorbției de lichiditate, Banca Națională a României vinde băncilor active eligibile pentru tranzacționare, angajându -se să răscumpere respectivele active la o dată ulterioară
și la un preț stabilit la data încheierii tranzacției.
Activele eligibile pentru tranzacționare (și pentru garantare) sunt titlurile
de stat , precum și alte categorii de active eligibile negociabile, stab ilite în baza
unei hotărâri a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României. Acestea trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
– să fie în proprietatea băncii prezentatoare;
– să nu fie gajate sau sechestrate;
– să aibă o scadență ulterioară scadenței operațiunii efectuate;
– să aibă cupoane scadente ulterior scadenței operațiunii efectuate;
– să nu fie emise de banca prezentatoare;
b) vânzări de active eligibile pentru tranzacționare , în cadrul cărora are loc
transferul proprietății asupra activelor eligibile respective de la vânzător la
cumpărător, realizat prin mecanismul “livrare contra plată“;
c) emitere de certificate de depozit, tranzacție în cadrul căreia, în scopul absorbției
de lichiditate, Banca Națională a României vinde băncilor certificate de depozit. Certificatele de depozit sunt emise cu discont și sunt răscumpărate la scadență la valoarea nominală;
d) swap valutar , operațiune care constă în două tranzacții simultane, încheiate cu
aceiași contrapartidă, prin care Banca Națională vinde la vedere valută
convertibilă contra lei, în scopul absorbției de lichiditate, și cumpără la o dată
ulterioară aceiași sumă de valută convertibilă contra lei;
e) atragerea de depozite este o tranzacție cu scadența prestabilită, în cadrul căreia
Banca Națională atrage depozite de la băncile comerciale care au calitatea de
participanți eligibili.
Participanții eligibili cu care Banca Națională desfășoară operațiuni pe
piața monetară sunt băncile, persoane juridice române și sucurs alele din România
ale băncilor persoane juridice străine, care îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate: – pentru băncile persoane juridice române: să constituie rezerve minime
obligatorii și să se încadreze în prevederile reglementărilor Băncii N aționale a
României privind indicatorii de solvabilitate;
– pentru sucursalele din România ale băncilor persoane juridice străine: să
constituie rezerve minime obligatorii și să obțină certificarea, cel puțin anual, de
către autoritatea de supraveghere ban cară din țara de origine a încadrării băncii

136 străine de care aparțin în prevederile reglementărilor de prudență bancară în
vigoare în țara respectivă;
f) facilitatea de depozit. În scopul valorificării excesului de lichiditate băncile
comerciale pot consti tui depozite la Banca Națională a României. Perioada de
acceptare a depozitelor este overnight. Rata dobânzii la care acestea sunt
remunerate este fixă și se stabilește de către Consiliul de administrație al Băncii Naționale în conformitate cu obiectivele politicii monetare.
Operațiunile pe piața monetară se desfășoară prin licitație sau prin
proceduri bilaterale iar scadența lor nu poate fi mai mare de 90 de zile calendaristice, cu excepția operațiunilor de emitere de certificate de depozit, pentru care sc adența maximă este de un an.

Plasamentele în titluri financiare
În afara titlurilor de stat care fac obiectul tranzacțiilor pe piața monetară,
băncile comerciale mai pot efectua plasamente în următoarele tipuri de titluri financiare:
– titluri de valoare emise de administrația centrală a țărilor din categoria A și a
băncilor centrale din aceste țări, precum și de instituții financiare internaționale;
– titluri de valoare emise de societăți bancare și administrația locală din România,
bănci și administrații locale din țările din categoria A;
– titluri de valoare emise de alte instituții financiare și societăți comerciale din țară
și străinătate.
Caracteristicile principale ale acestor titluri financiare sunt următoarele:
 maturitatea, în funcție de care titlurile se transformă în lichidități;
 nivelul venitului și modul de calcul al acestuia, care determină atractivitatea titlurilor financiare;
 mărimea riscului.
Motivația plasamentelor în titluri financiare se justifică prin:
 diversificarea formelor de ven it: cupon, dividende;
 optimizarea portofoliului de plasamente;
 gestionarea eficientă, și în condiții de dispersare a riscurilor, a surselor băncii;
 asigurarea necesității de lichiditate a băncii, etc.
Dezvoltarea operațiunilor pe piața monetară și a celor de pe piața de
capital vor obliga băncile să promoveze noi produse bancare, cu o complexitate din ce în ce mai mare, care să satisfacă cerințele din ce în ce mai diversificate ale clientelei.

Test de evaluare
1. Definiți activele eligibile pentru tranzacț ionare
Răspuns
Activele eligibile pentru tranzacționare (și pentru garantare) sunt titlurile de stat , precum și
alte categorii de active eligibile negociabile, stabilite în baza unei hotărâri a Consiliului de
Administrație al Băncii Naționale a României. Acestea trebuie să îndeplinească cumulativ
următoarele condiții:
– să fie în proprietatea băncii prezentatoare;
– să nu fie gajate sau sechestrate;
– să aibă o scadență ulterioară scadenței operațiunii efectuate;
– să aibă cupoane scadente ulterior scadenț ei operațiunii efectuate;
– să nu f ie emise de banca prezentatoare.

2. Definiți swap -ul valutar și caracterizați facilitatea de depozit

137 REZUMAT
Această parte prezintă operațiunile bancare pasive și active și accentuează
managementul operațiunilor de creditare.
Managementul operațiunilor pasive reprezintă un ansamblu de tehnici,
metode, practici, principii, și modalități de optimizare a raportului resurse –
plasamen te, cu influență directă asupra resurselor privite ca variabilă în activitatea
bancară.
Managementul operațiunilor active vizează toate aspectele privind modul
în care sunt organizate și utilizare resursele în scopul maximizării profitului și
eficientizării activității bancare. Altfel spus, obținerea unor active de o calitate
ridicată și cu o expunere cât mai redusă la risc.
Unul din obiectivele esențiale ale managementului trezoreriei este
prognozarea poziției lichidității băncii . Pentru a anticipa modificările la nivelul
fondurilor disponibile și a stabili necesitățile lor probabile bănci le folosesc
previziunea fluxului de lichidități (cash flow -ul).
Operațiunea de creditare reprezintă actul prin care o instituție de credit se
obligă să pună la dispoziția clienților fondurile solicitate sau își ia un angajament
prin semnătură, de natura avalului, cauțiunii sau ga ranției în favoarea acestora.
Decizia de creditare se ia în baza cunoașterii și evaluării situației
economico – financiare, prezente și de perspectivă a agentului economic și după
analiza atentă a riscurilor implicate si identificării măsurilor de reducere a acestora.
Bonitatea reprezintă performanța fi nanciară a agenților economici și se
determină, pornind de la bilanțul contabil și de la contul de profit și pierdere, pe baza unui sistem de indicatori de structură și performanță.
Garanțiile ce se pot constitui pentru garantarea creditelor solicitate de
agenții economici pot fi: garanții reale (ipotecile și gajurile pe orice activ
corporal sau necorporal, individual sau generic aparținând împr umutatului sau
unui terț garant , garanțiile reale mobiliare, cesiunea drepturilor de încasare dintr –
un contract comercial, cesiunea drepturilor de încasare ce rezultă din depunerea unui acreditiv confirmat etc .) și garanții personale (fidejusiunea, avalul , garanții
financiare emise de fonduri de garantare , asigurarea riscului de neplată a ratelor
și/sau dobânzilor la o societate de asigurare agreată, garanțiile autorit ăților
publice locale , garanții guvernamentale ).
Necesitatea unei structuri optime a plasamentelor a orientat băncile spre
operațiunile de pe piața monetară care asigură o siguranță sporită a
plasamentelor dar și o rentabilitate relativ ridicată pe termen scurt. În afara
titlurilor de stat care fac obiectul tranzacțiilor pe piața monetară, băncile comerciale mai pot efectua plasamente ș i în alte tipuri de titluri financiare.

138 Partea a VI a

MANAGEMENTUL PERFORMAN ȚELOR ȘI RISCURILOR BANCARE

Conținut:
 Conținutul performanțelor bancare
 Profitabilitatea bancară
 Indicatori de apreciere a performanțelor bancare
 Conținutul managementului riscurilor bancare
 Gestionarea riscurilor semnificative
 Identificarea evaluarea și administrarea riscurilor

Obiectivele procesului de studiu:
 cunoașterea conceptelor de performanță și profitabilitate bancară
 descrierea și aprofundarea principalilor indicatori de măs urare a
performanțelor bancare
 înțelegerea noțiunii de risc bancar și identificarea principalelor riscuri
care afectează activitatea bancară
 aprofundarea modului de gestionare a riscurilor semnificative
 înțelegerea riscurilor semnificative care pot apărea în activitatea unei
bănci
 Timpul alocat temei: 3 ore
 Bibliografie recomandată
 Spulbăr, C. – Management bancar, Editura Sitech, Craiova, 2008
 Nițu, I. – Principii ale profitabilității bancare, Editura Expert, București, 2002
 Banca Națională a României, Norma nr. 17 din 18.12.2003 privind
organizarea și controlul intern al activității instituțiilor de credit și administrarea
riscurilor semnificative
 Institutul Bancar Român – Management bancar, vol. I și II, București, 2003

6.1 PERFORMANȚELE BANCARE

Conținutul performanțelor bancare
Performanțele bancare , ca latură a managementului bancar dar și ca
rezultat al optimizării acestuia, reprezintă un instrument de analiză de mare
importanță pentru managerii băncii, acționari și, nu în ultimul rând, pentru toț i
participanții pe piețele financiare care, prin natura activității, au relații de afaceri
cu băncile.
După ce s -a recurs la optimizarea activelor și pasivelor băncii și implicit, a
raportului venit -risc folosit pentru a identifica ariile de cea mai mare preocupare,
pot fi utilizate mijloace suplimentare de măsurare a performanței bancare cu
scopul de a identifica și comensura punctele specifice forte și slabe.
Este vorba în primul rând de faptul că fiecare bancă va trebui să sesizeze
tendințele veniturilo r din diverse active productive, să examineze modul în care
veniturile brute se compară cu acelea ale unor instituții similare în privința activelor specifice și să identifice activele a căror rentabilitate poate fi mărită.

139 În al doilea rând, trebuiesc evaluate veniturile din surse nepurtătoare de
dobândă, în scopul examinării performanțelor bancare în ce privește obținerea de
venituri din alte surse decât dobânda din activele productive. Specialiștii apreciază că, deși venitul din surse nepurtătoare de dobândă este încă redus, în cazul celor
mai multe bănci din sistemul bancar românesc, în anii viitori, contribuția acestuia la veniturile băncii va fi din ce în ce mai mare.
În al treilea rând, sunt luate în considerare, pe de o parte, cuantumul
dobânzilor pl ătite de bănci pentru sursele atrase , iar, pe de altă parte, eficiența
costurilor de funcționare . Costurile ridicate sau peste medie pot fi un indiciu al
zonelor cu potențiale probleme.
În practică, analiza performanțelor bancare se conturează utilizând o serie
de indicatori a căror mărime este dată de rezultatul comparării posturilor bilanțiere și care vor fi preze ntați în continuare .

Profitabilitatea bancară
Optimizarea raportului dintre veniturile și costurile băncii, cu influență
directă asupra profitu lui bancar, căile de realizare a profitului, cuantumul acestuia
și factorii care acționează asupra eficienței sunt apanajul managementului bancar.
Profitabilitatea bancară reprezintă un obiectiv important al
managementului bancar care vizează:
• optimizarea resurselor și plasamentelelor băncii;
• optimizarea decontărilor intra și interbancare;
• raționalizarea cheltuielilor de funcționare;
• încasarea la timp a dobânzilor calculate;
• promovarea unor produse și servicii bancare noi;
• atragerea de clienți noi, profitabili etc. .
Conceptul de profitabilitate bancară poate fi definit atât pe verticală, la
nivelul unităților teritoriale ( centrului de profit ), cât și pe orizontală luându- se în
considerare eficiența reală și potențială a unui segment al activității bă ncii, toate
aceste elemente conceptuale fiind incluse în varianta generală a strategiei băncii.
Băncile din România sunt organizate în centre de activitate, respectiv
unități și subunități teritoriale, care dispun de resurse și antrenează costuri. Astfel, în prezent, unele bănci își pun întrebarea dacă anumite unități operative sunt sau
nu eficiente.
De asemenea, preocuparea managerilor băncii pentru evoluția costurilor
a devenit, în condițiile accentuării concurenței bancare și a declinului economiei, una majoră, rezultată din dificultatea de a obține venituri și de a acoperi
cheltuielile, din ce în ce mai mari, aferente activității bancare.
Una din condițiile de bază ale organizării și evaluării profitabilității unei
bănci o constituie existența unui si stem informatic integrat, care să conducă la
transmiterea și prelucrarea datelor și informațiilor în timp real și, în mod deosebit, la transferul în timp real al prețului pentru depozite sau plasamente.
Metodologia de calcul a profitabilității presupune:
 calcularea profitabilității la nivel de centru de activitate;
 colectarea și evaluarea calculelor de la centrele de cost și/sau profit;
 monitorizarea profitabilității tuturor centrelor de profitabilitate, inclusiv a celor din centrala băncii ;
 modalități de raportare a analizelor efectuate;
 realizarea, în final , a analizei de profitabilitate și prezentarea rezultatelor
managementului băncii.
Evaluarea profitabilității unei bănci se bazează pe indicatorii profitabilității
bancare, indicatori cu o mare expresiv itate, care reflectă o multitudine de aspecte

140 privind gradul de realizare a profitului. Dar, simpla elaborare a acestor indicatori
nu este îndeajuns . Acești indicatori trebuie comparați cu indicatorii altor bănci
pentru a se putea determina standing -ul rea l al băncii din punct de vedere al
profitabilității.
În practică se utilizează, în general, două tipuri de comparații:
 comparația cu indicatorii aceleiași bănci în decursul anilor;
 comparația cu indicatorii medii ai altor bănci în cadrul aceleiași perioade.
În cazul analizei cronologice se pune obligatoriu condiția actualizării la
inflație, pe când analiza indicatorilor comparativ cu cei ai altor bănci, din punct de
vedere al certitudinii rezultatelor, este mai complicată deoarece băncile au o struc tură de activitate diferită, rețeaua teritorială mai mult sau mai puțin extinsă,
etc. Acest lucru impune gruparea pe categorii clare a băncilor, stabilite în baza
unor criterii bine determinate, astfel încât banca sau grupurile de bănci selectate pentru comparație să se raporteze cel mai bine la situația băncii care face analiza.
Comparația cu o bancă sau crearea unui grup de bănci ar putea fi făcută
după mărimea activelor , numărul de unități teritoriale (reteaua bancară) , poziția
pe care o ocupă pe piața bancară din țara respectivă, etc. Credem însă că cel mai
bun criteriu de selecție ar fi un mix al acelor prezentate.
Dinamica, în mărime absolută, a veniturilor, cheltuielilor și profitului unei
bănci comerciale (sau a an samblului băncilor), reflectată de evoluția indicatorilor,
demonstrează calitatea managementului bancar, ilustrând gestionarea cu un înalt grad de profitabilitate a resurselor băncii în condițiile reducerii factorilor de risc privind plasamentele și dobânz ile, consolidarea în termeni reali a capitalurilor și
fondurilor proprii de care dispune respectiva bancă.
Dimpotrivă, diminuarea în timp a performanțelor bancare, reflectată de
scăderea profitului, creșterea angajării neacoperite a băncilor, reducerea lichidității, etc. sunt semne îngrijorătoare, dar care sesizate la timp pot permite
luarea unor măsuri corespunzătoare.
În concluzie, scopul esențial al băncii , apreciind cu grijă angajările pe
linia procurării resurselor și utilizarea acestora prin acordarea de credite și ținând seama de toate riscurile posibile, este obținerea de venituri, respectiv maximizarea
profitului bancar . Profitul contribuie atât la mărirea capitalului propriu, cât și la
conturarea imaginii băncii pe piață.

Analiza profitabilități i unităților bancare
Analiza profitabilității reprezintă o coordonată de bază a managementului
bancar vizând: resursele și plasamentele băncii, optimizarea decontărilor în lei și
devize, intra și interbancare, raționalizarea cheltuielilor de funcționare, creșterea productivității muncii lucrătorilor bancari, lansarea de produse și servicii bancare noi, atragerea de clienți noi, etc.
În activitatea băncilor se disting două mari categorii de costuri:
 costul resurselor, care reprezintă corespondentul costului materiei prime din
întreprinderile industriale sau al mărfii din întreprinderile comerciale;
 costul de funcționare , respectiv de prelucrare, distribuire și recuperare a
disponibilităților colectate.
În practica bancară, principalele elemente de structură a costurilor,
reflectate și în declarațiile financiare (contul de profit și pierdere), sunt:
 cheltuieli cu operațiunile , care includ:
– cheltuieli cu dobânzile;
– cheltuieli cu comisioane taxe, speze;
– alte cheltuieli;
 provizioane pentru credite și dobânzi;
 cheltuieli generale de funcționare , care, la rândul lor, includ:

141 – cheltuieli cu amortizările;
– cheltuieli materiale;
– cheltuieli cu personalul;
– alte chetuieli.
În categoria cheltuielilor cu operațiunile ponderea o dețin cheltuielile cu
dobânzile , în timp ce în categoria cheltuielilor generale de funcționare cea mai
mare pondere o au cheltuielile cu personalul . Cheltuielile cu provizioane pentru
credite și dobânzi pot deține o pondere importantă în costuri în condițiile creșterii
creditelor restante.
În condi țiile actuale ale sistemului bancar românesc, evoluția și ponderea
acestor categorii de cheltuieli în cele trei grupe menționate anterior sunt diferite de
la o bancă la alta.
Cheltuielile legate de dezvoltarea rețelei bancare, de extinderea și
perfecționar ea rețelei informatice, de implementare a unor produse și, în special,
servicii noi continuă să crească în total cheltuieli, având ca efect firesc dezvoltarea și consolidarea fiecărei bănci și a întregului sistem bancar românesc.
Veniturile aferente activităților desfășurate de bănci pot fi grupate, de
asemenea, în trei mari categorii:
• venituri din dobânzi;
• venituri din taxe, comisioane, speze;
• alte venituri.
Examinarea raportului venituri -cheltuieli pune în evidență faptul că nu
toate activitățile bancare se desfășoară în condiții de profitabilitate, că unele
activități nu au venituri acoperitoare pe măsura cheltuielilor, acestea găsindu -și
recuperarea global, prin creșterea costului altor produse sau servicii.
Băncile trebuie, deci, să acorde o importanță deosebită monitorizării pe
termen scurt, mediu și lung a structurii bilanțului în vederea optimizării operațiunilor active cu cele pasive. Pentru evaluarea corectă a eficienței de
ansamblu, băncile utilizează modele pentru organizarea și funcționarea cent relor
de profit și calcul al profitabilității.

Indicatorii de apreciere a performanțelor bancare
Indicatorii de apreciere a performanțelor bancare au o mare expresivitate,
reflectând o multitudine de aspecte: gradul de generare a profitului, eficie nța
operațională și managerială etc. Acești indicatori rezultă din situa țiile financiare
care reflectă perioada de referință.
În practica bancară, evaluarea performanțelor bancare se realizează
utilizând o serie de indicatori a căror mărime este rezultatul co mparării posturilor
bilanțiere. Analizând indicatorii performanțelor bancare prezentați de literatura de speciali tate am realizat gruparea lor în funcție principalele direcții și obiective ale
managementului bancar, astfel:

 Indicatori pentru aprecierea eficienței de ansamblu a activității bancare
Activitatea de ansamblu a băncii poate fi apreciată prin calcularea și
compararea următorilor indicatori de eficiență:
 rata profitului brut (Rpb) , calculată ca raport procentual între profitul brut și
veniturile totale:
100;x totale venituribrut profit Rpb=
 rentabilitatea (R), ca raport între profitul brut și total cheltuieli:
100x totale cheltuielibrut profit R = ;

142  productivitatea muncii lucrătorului bancar (Wlb) , calculată ca raport între
profitul brut și numărul mediu (total) de salariați; exprimă eficiența lucrătorului
bancar (u.m./salariat):
;salariati de mediu numar brut profit Wlb=
 ponderea salariilor în totalul cheltuielilor cu funcționarea băncii (Ps), ca
raport între suma salariilor și cheltuielile aferente acestora și cheltuielile cu
funcționarea:
100x a functinare cu cheltuieliaferente si salarii Ps=
 gradul de acoperire a cheltuielilor cu salariile (Gas) din comisioanele
încasate:
100;x aferente cheltuieli salariiincasate comisioane Gas+=
 gradul de acoperire a cheltuielilor cu funcționarea băncii (Gacf) din
comisioane:
100;x ea functionar cu cheltuieliincasate comisioane Gacf=

 Indicatori pentru evaluarea calității activelor
Evaluarea calității activelor bancare prezintă o importanță deosebită în
analiza de ansamblu a performanțelor bancare. Indicatorii calității activelor pun în evidență structura activelor unei bănci atât din punct de vedere al performanței cât
și din punct de vedere al capacității de a produce venituri.
Pentru evaluarea activelor bancare literatura și practica de specialitate
folosește o serie de indicatori, mai importanți fiind următorii:
 ponderea activelor neperformante în total active (PAn) , indicator de mare
expresivitate care pune în evidență activele care nu concură la dezvoltarea performanțelor băncii. Un volum mare al activelor neperformante conduce la
cronicizarea pierderilor cu efecte majore asupra ca pitalului băncii.

;100x active totalnte neperforma active PAn=

 ponderea creditelor restante în total active sau total credite (PCr) ; în practica
bancară românească se apreciază că o pondere a creditelor restant e în total credite
mai mică de 3 % reflectă o bună administrare a portofoliului de credite.

;100xcredite totalrestate creditePCr.r sau 100x active totalrestante credite r.PCr=

 ponderea provizioanelor pentru credite neperformante și dobânzi restante în
total credite (PPCr.r) . Acest raport tinde să crească pe măsură ce calitatea
portofoliului de c redite scade. O valoare mare a acestui indicator demonstrează nu
numai nivelul ridicat al creditelor neperformante în totalul portofoliului de credite, dar și preocuparea băncii de a se proteja prin constituirea de provizioa ne
corespunzătoare.
100;x credite totalrestante dobanzi si nte neperforma credite pentru e provizioan PPCr.r =

 pentru evaluarea calității activelor mai pot folosiți și alți indicatori, cum ar fi:
♦ ponderea pierderilor nete din credite în total credite restante;
♦ ponderea provizioanelor în pierderile nete din credite și dobânzi;
♦ ponderea dobânzilor restante în total credite;

143 ♦ ponderea dobânzilor restante în total credite restante;
♦ ponderea dobânzilor restante în total dobânzi;
♦ ponderea cr editelor totale în total active etc.

 Indicatori pentru aprecierea solvabilității și lichidității
Indicatorii privind solvabilitatea reflectă capacitatea băncii de a susține cu
ajutorul capitalului propriu întreaga activitate. Indicatorii solvabilității bancare (S) ,
alții decât cei prezentați în partea a III a, se calculează cu ajutorul următoarelor
relații:
.100x atrase sursepropriu capital S;100x creditepropriu capital S;100x active totalpropriu capital S
===

Un alt indicator de mare importanță în practica bancară este indicatorul de
adecvare a capitalului care a fost tratat în partea a III a manualului.
Lichiditatea bancară poate fi definită ca fiind capacitatea băncii de a
efectua în orice moment plăți din conturile titularilor, la cererea acestora. În acest context, banca trebuie să dispună de rezerve suficiente respectiv active ce pot fi utilizate ca mijloace de plată sau care pot fi transformate operativ în astfel de
mijloace, aceste rezerve influențând în mod direct gradul de lichiditate al băncii.
În afara indicatorului de lichiditate, prezentat în partea a III a, lichiditatea
bancară mai poate fi apreciată și cu ajutor ul următorilor indicatori:
 lichiditatea activelor lichide:
100x active totalre interbanca operatiuni tate guvernamen titluri numerar LAl+ += ;
Indicatorul măsoară cele mai lichide active ale băncii, iar o valoare ridicată
a indicatorului demonstrează o bună capacitate de reacție la eventualele probleme generate de de lipsa de lichiditate.
 lichiditatea creditelor, arată gradul de lichiditate al creditelor, respectiv
capacitatea de rambursare a acestora, c reditele fiind apreciate cu un grad de
lichiditate redus. Un nivel ridicat al acestui indicator arată o lichiditate activă scăzută:
100x active totalcredite total Lcr.= ;
 lichiditatea activelor sigure :
100x active totaltale guvernamen titluri depozite numerar LAs+ += ;
Valoarea ridicată a indicatorului demonstrează un risc de lichiditate scăzut;
 lichiditatea interbancară (Li), exprimă poziția unei bănci față de celelalte
bănci din sistemul bancar, comparându- se creanțele cu obligațiile băncii în raport
cu restul băncilor din sistem. Acest indicator poate fi determinat separat pentru
relația cu banca centrală și separat pentru celelalte bănci. Poate fi exprimată prin intermediul indicatorului “capitalurilor fierbinți”, conform relației:
100x monetara piata pe pasive monetara piata pe active Li=

 Indicatori pentru aprecierea profitabilității și rentabilității
Literatura și practica bancară prezintă pentru aprecierea profitabilității
globale a băncii o serie de indicatori, dintre care prezentăm:

144  indicatorul randamentului capitalului sau al fondurilor proprii (ROE -Return
of Equi ty), măsoară randamentul procentual al fiecărei unități monetare de fonduri
proprii:
100;x totale proprii fondurinet venit ROE=
 indicatorul randamentului activelor (ROA -Return of Assets), măsoară venitul
net generat de fiecare unitate monetară de active:
100;x totale activenet venit ROA=
 multiplicatorul fondurilor (EM), compară activele cu fondurile proprii, astfel
că o valoare mare a acestui indicator arată un grad mare de îndatorare financiară
(Financial Leverage ). Acest indicator măsoară concomitent atât profitul cât și
riscul.
proprii fonduri totaltotale active EM=
Între cei trei indicatori există o corelație directă, astfel;
EMx ROA ROE=
 pentru aprecierea profitabilității mai pot fi utilizați și următorii indicatori:
♦ rata cheltuielilor cu dobânda, ca raport între cheltuielile cu dobânda și
venitul total din exploatare;
♦ rata altor cheltuieli, ca raport între alte cheltuieli decât dobânda și
venitul total din exploatare;
♦ rata provizioanelor pentru credite nerambursate , ca raport între
provizioane și venitul total din exploatare;
♦ rata impozitelor , ca raport între impozitul pe venit și venitul total din
exploatare, etc.
În practica bancară românească, cu unele diferențe determinate în special
de legislaț ie și metodele contabile, au fost utilizați pentru aprecierea profitabilității
și ren tabilității băncilor comerciale următorii indicatori:
 rata rentabilității financiare – Rrf (rentabilitatea capitalului propriu).
Indicatorul măsoară rezultatele managementului bancar în ansamblul său și exprimă pentru acționari efectul angajării lor în act ivitatea băncii. Se determină
potrivit relației:
100.x propriu capitalnet profit Rrf=
În cazul unităților bancare care se bazează într -o mare măsură pe surse
atrase pentru a- și susține activele, rentabilitatea capitalului propriu are o tendință
de creștere. O rentabilitate prea mare, însă, indică o mărime necorespunzătoare a
capitalului propriu și, prin urmare, o capacitate redusă de a trage fonduri suplimentare de pe piața financiară. Nivelul de 10- 20% al indicatorului este
apreciat de unii specialiști ca fiind corespunzător;
 rata rentabilității economice -Rre (rentabilitatea activelor ) exprimă efectul
capacității manageriale de a utiliza resursele financiare și reale ale băncii pentru a obține profit. Se calculează potrivit relației:
100.x activenet profit Rre=
Este indicator ul care reflectă cel mai bine performanțele bancare, întrucât
exprimă direct rezultatul în funcție de modul specific de optimizare a operațiunilor active. O evoluție descrescătoare a indicatorului constituie un semnal că banca respectivă întâmpină greutăți în realizarea de venituri, în timp ce un trend

145 crescător este un semnal pozitiv, dar poate indica în același timp un risc excesiv
de mare asumat de bancă.
 efectul de pârghie (Ep) relevă gradul în care utilizarea unor resurse
suplimentare servește creșterii rentabilității capitalului propriu. Se determină prin
raportul:
.propriu capitalactive Ep=
Efectul angajării unor resurse suplimentare este considerat favorabil atunci
când este cel puțin egal cu rentabilitatea economică.
Cei trei indicatori prezentați anterior se află într -o relație directă, astfel:
Ep x Rre Rrf=
 rata profitului net (Rpn), stabilită prin raportul:
100;x totale veniturinet profit Rpn=
 rata utilizării activelor -Rua (randamentul activelor), calculată potrivit relației:
100.x activetotale venituri Rua=
Mărimea indicatorului este influențată de mărimea ratei dobânzii pe piață
și structura activelor bancare și prezintă ponderea activelor purtătoare de dobânzi în totalul activelor . Maximizarea indicatorului se realizează prin creșterea ponderii
activelor care aduc cele mai mari venituri. Această creștere este însă limitată, pe de o parte de faptul că aceste active sunt și cele mai riscante, iar, pe de altă parte, desfășurarea activ ității bancare presupune și includerea unor active care nu aduc
venituri.
Legătura expresă dintre acești indicatori este dată de relația:
Rua.x Rp Rre=
 marja netă a dobânzii (Mnd) , este un indicator de mare sensibilitate pentru
activitatea bancară care se exprimă prin raportul:
100.x (medii) venit de e generatoar activedobanzi din nete venituri Mnd=
O marjă scăzută poate fi rezultatul dependenței băncii față de resursele
atrase pe termen scurt. Tendința de creștere a indicatorului reflectă rezultatul optimizării managementului activelor și pasivelor bancare sau al investițiilor în active riscante.

 Indicatori pentru analiza veniturilor și costurilor bancare
Evaluarea performanțelor bancare trebuie completată cu analiza structurală
a veniturilor și costurilor bancare. Principalii indicatori utilizați în acest sens sunt:

 ponderea veniturilor din dobânzi în total active (Pvd):
100;x active totaldobanzi din venituri Pvd=
 ponderea veniturilor din alte surse decât dobânzile (Pvas) în total active:
100;x active totaldobanzile decat surse alte din venituri Pvas=
 rata cheltuielilor cu dobânzile (Rcd) față de total active:
100.x active totaldobanzile cu cheltuieli Rcd=
Nivelul indicatorilor de performanță constituie repere de maximă
importanță în utilizarea informației bancare. Aceste informații au în vedere performanțele trecute, situația prezentă și previziuni pentru performanțele viitoare

146 ale activității bancare. În t oate aceste faze, dar mai ales pentru performanțele
viitoare, sunt luate în considerare mai multe alternative, ipoteze astfel încât să
poată fi luată decizia optimă de fiecare dată. Indicatorii de performanță pot fi
urmăriți și în teritoriu la nivelul unit ăților operative (sucursale, agenții
În evaluarea activității bancare nu este suficientă cunoașterea modului de
construire a sistemului de indicatori, ci mai ales precizarea intervalelor în care ei pot varia. Realizarea acestui deziderat implică, desigur, cunoașterea rezultatelor
obținute de țările cu sisteme bancare avansate.
În concluzie, îmbunătățirea performanțelor bancare, ca rezultat al
optimizării managementului bancar, presupune acțiunea conjugată a doi factori și anume, pe de o parte, optimizarea raportului între nivelul dobânzilor active și cel
al dobânzilor pasive , iar, pe de altă parte, optimizarea structurii plasamentelor și
a resurselor. De asemenea, optimizarea managementului bancar și, implicit, creșterea performanțelor bancare este condițio nată obiectiv de identificarea,
evaluarea, gestionarea și limitarea riscurilor bancare.

Test de evaluare
1. Exemplu rezolvat
Preciza ți ce includ cheltuielile generale de funcționare
Răspuns
Cheltuieli cu amortizările, cheltuieli materiale, cu personalul ș i alte cheltuileli
2. De rezolvat
Caracteriza ți, pe scurt, indicatorii pentru evaluarea calității activelor

6.2 MANAGEMENTUL RISCURILOR BANCARE

Conținutul managementului riscurilor bancare. Aspecte teoretice
Una din funcțiile semnificative ale managementului bancar este aceea de
gestionare și evaluare a riscurilor care grevează asupra activității bancare. În
măsura în care acestea nu sunt cunoscute și corect evaluate, pot conduce brusc sau într-un anumit număr de ani, în condițiile unei concurențe acerbe, la diminuarea
profitului și, în cazuri limită, la faliment.
Riscul bancar reprezintă un fenomen care poate să apară pe parcursul
derulării activității bancare și care poate să producă efecte negative asupra
activității respective prin deteriorar ea performanțelor bancare.
Așadar, riscurile sunt inerente în activitatea bancară, iar obiectivul
managementului riscurilor nu este eliminarea acestora ci administrarea lor.

Managementul riscurilor bancare
Managementul riscurilor bancare poate fi definit, în acest context, ca fiind
ansamblul metodelor, tehnicilor, programelor, etc. folosite pentru prevenirea și
diminuarea acestor riscuri.
Până la începutul anilor ’80 ai secolului trecut problema gestiunii riscurilor
bancare era privită de comunitatea financiar -bancară internațională numai din
punct de vedere al riscului de creditare. Acest lucru a fost posibil datorită
stabilității relative a sistemului financiar și chiar a piețelor financiare.
Schimbările intervenite în economia mondială după perioada amintită,
concretizate în perioade de criză, economii inflaționiste, fluctuații mari ale cursurilor valutare și, nu în ultimul rând, concurența în creștere, au obligat băncile să-și reconsidere managementul riscurilor și să ia în considerare o multitudin e de
factori și categorii de risc.

147 Definirea riscurilor semnificative
Riscurile semnificative sunt definite ca fiind riscurile cu impact însemnat
asupra situației patrimoniale și/sau reputaționale a instituțiilor de credit, respectiv:
a) riscul de credit – riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor
estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligațiilor contractuale; b) riscul de țară – risc asociat riscului de credit, care este determinat de condițiile
economice, sociale și politice ale țării de origine a împrumutatului;
c) riscul de transfer – componentă a riscului de țară, care apare atunci când
obligația împrumutatului nu este exprimată în moneda locală a acestuia;
d) riscul de piață – riscul înregistrării d e pierderi sau al nerealizării profiturilor
estimate, care apare din fluctuațiile pe piață ale prețurilor, ratei dobânzii și cursului valutar;
e) riscul de preț – componentă a riscului de piață, care apare din fluctuațiile pe
piață ale prețurilor valorilo r mobiliare, mărfurilor și instrumentelor financiare
derivate;
f) riscul valutar – componentă a riscului de piață, care apare din fluctuațiile pe
piață ale cursului valutar; g) riscul al ratei dobânzii – componentă a riscului de piață, care apare din
fluctuațiile pe piață ale ratei dobânzii;
h) riscul de lichiditate – riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării
profiturilor estimate, ce rezultă din imposibilitatea instituțiilor de credit de a onora în orice moment obligațiile de plată pe termen scurt, fără ca aceasta să implice
costuri sau pierderi ce nu pot fi suportate de instituțiile de credit; i) riscul operațional – riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor
estimate, care este determinat de factori interni (derularea neadecvată a unor
activități interne, existența unui personal sau unor sisteme necorespunzătoare etc.) sau de factori externi (condiții economice, schimbări în mediul bancar, progrese tehnologice etc.);
j) riscul juridic – componentă a riscului operațional, apărut ca urmare a neaplicării
sau a aplicării defectuoase a dispozițiilor legale ori contractuale, care afectează negativ operațiunile sau situația instituțiilor de credit;
k) riscul reputațional – riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării
profiturilor estimate, ca urmare a lipsei de încredere a publicului în integritatea instituțiilor de credit.

Identificarea, evaluarea și administrarea riscurilor
Identificarea riscurilor se realizează atât la nivel de ansamblu al instituției
de credit, cât și la toate nivelurile organizatorice ale acesteia și trebuie să acopere
toate activitățile și să țină cont de apariția unor noi activități.
Acestă activitate trebuie să se realizeze cu l uarea în considerare a factorilor
interni (de exemplu: complexitatea structurii organizatorice, natura activităților desfășurate, calitatea personalului și fluctuația acestuia) și a factorilor externi (de exemplu: condiții economice, schimbări legislative sau legate de mediul
concurențial în sectorul bancar, progrese tehnologice).
Procesul de evaluare a riscurilor trebuie să includă identificarea atât a
riscurilor care sunt controlabile de către instituțiile de credit, cât și a celor necontrolabile. În caz ul riscurilor controlabile, instituțiile de credit trebuie să
stabilească dacă își asumă integral aceste riscuri sau măsura în care doresc să le reducă prin proceduri de control. În cazul riscurilor necontrolabile, instituțiile de credit trebuie să decidă dacă le acceptă sau dacă elimină ori reduc nivelul
activităților afectate de riscurile respective.

148 Administrarea riscurilor semnificative reprezintă, procesul focalizat pe
analiza profilului de risc, în vederea maximizării raportului dintre risc și profit în
diferite domenii de activitate ale unei instituții de credit.
Identificarea, evaluarea, monitorizarea și admini strarea riscurilor se
realizează de către structurile de conducere ale băncii, comitet ul de administrare a
riscului, conducători și alte persoane cu atribuț ii în acest sens .

Administrarea riscului de credit
Riscul de credit poate fi definit într -o formulare generală ca fiind riscul
pierderilor determinate de încălcarea obligațiilor debitorilor prevăzute în
contractul de credit și care poate conduce la pierderi care, de cele mai multe ori, sunt irecuperabile.
Strategia băncilor privind riscul de credit trebuie să includă următoarele:
 categoriile de credit pe care dorește să le promo veze, tipul expunerii, sectorul
economic, forma de proprietate, categoria contrapartidei, rezidența, aria geografică, moneda, durata inițială și profitabilitatea estimată;
 identificarea piețelor pe care doresc să acționeze și determinarea
caracteristicilo r portofoliului de credite (inclusiv gradul de diversificare și gradul
de concentrare).
Politicile și procedurile instituțiilor de credit privind riscul de credit
trebuie să se refere la toate activitățile acestora și trebuie să aibă în vedere atât credit ele la nivel individual, cât și întregul portofoliu și să urmărească:
 menținerea unor standarde sănătoase de creditare;
 monitorizarea și controlul riscului de credit;
 evaluarea corespunzătoare a noilor oportunități de afaceri;
 identificarea și administrarea creditelor neperformante.
În vederea prevenirii intrării în relații de afaceri cu persoane implicate în
activități frauduloase și alte activități de natură infracțională, instituțiile de credit trebuie să aibă în funcțiune politici stricte care să includă:
 solicitarea de referințe și informații de la persoane autorizate;
 consultarea informațiilor puse la dispoziție instituțiilor de credit de structuri,
constituite sub forma Centralei Riscurilor Bancare sau sub forma unor entități cu activitate similară, organizate în condițiile legii, având drept scop colectarea și furnizarea de informații privind situația contrapartidei în calitatea sa de beneficiar de credite ori alte informații de natură financiară;
 cunoașterea structurii participanților la capitalul societății, precum și a
persoanelor responsabile de administrarea acesteia, în cazul clienților persoane juridice, verificarea referințelor și a situației financiare personale a administratorilor și asociaților.

Evaluarea și monitorizarea riscului de credit
La evaluarea riscului de credit instituțiile de credit trebuie să ia în
considerare:
 performanța financiară curentă și previzionată a contrapartidelor;
 concentrarea expunerilor față de contrapartide, piețele în care acestea operează,
sectoarele economice și țările unde sunt stabilite;  capacitatea de punere în aplicare, din punct de vedere legal, a angajamentelor
contractuale;  capacitatea și posibilitatea de a executa garanțiile, în condițiile piețe i;
 angajamentele contractuale cu persoanele aflate în relații speciale cu instituțiile
de credit, personalul propriu, precum și familia acestuia.
În ceea ce privește cadrul contractual, instituțiile de credit trebuie să aibă
în vedere următoarele:

149  natur a specifică a creditului;
 clauzele contractuale aferente creditului;
 profilul expunerii până la scadență prin prisma evoluțiilor potențiale ale pieței;
 existența garanțiilor reale sau personale;
 probabilitatea nerespectării obligațiilor contractuale, stabilită pe baza unui
sistem intern de rating.
Activitatea de creditare trebuie să se desfășoare în baza unor criterii
sănătoase și bine definite și să aibă în vedere:
 destinația creditului și sursa de rambursare a acestuia;
 profilul de risc curent al contrapartidei și garanțiile prezentate, precum și
senzitivitatea garanțiilor la evoluțiile economice și cele ale pieței;
 istoricul serviciului datoriei aferent contrapar tidei și capacitatea curentă și
viitoare de rambursare a acesteia, bazată de evoluțiile financiare istorice și
proiecțiile viitoarelor fluxuri de numerar;  experiența în activitate a contrapartidei și sectorul economic în care aceasta își
desfășoară activi tatea, precum și poziția sa în cadrul acestui sector, în cazul
creditelor comerciale;  termenii și condițiile propuse în contractul de creditare, inclusiv clauzele
destinate să limiteze modificările în profilul de risc viitor al contrapartidei;
 capacitatea instituțiilor de credit de executare și valorificare a garanțiilor, dacă
este cazul, într -un termen cât mai scurt.
Procesul de monitorizare a riscului de credit urmărește:
 înțelegerea situației financiare curente a contrapartidei;
 urmărirea conformită ții cu clauzele contractuale;
 evaluarea gradului de acoperire cu garanții a expunerii în raport cu situația
curentă a contrapartidei;
 actualizarea dosarului de credit, obținerea de informații financiare curente.

Administrarea riscului de credit
Adminis trarea riscului de credit se realizează prin efectuarea unor analize
și interpretări care au în vedere mai multe aspecte printre care: performanța
curentă și previzionată a contrapartidelor, capacitatea de punere în aplicare, din punct de vedere legal, a a ngajamentelor contractuale, capacitatea și posibilitatea
de a executa garanțiile în condițiile pieței.
Înțelegerea situației financiare a contrapartidei presupune cunoașterea
situației financiare pe parcursul întregului proces de creditare a împrumutatului și aprecierea corespunzătoare a capacității acestuia, în diferite momente, de a se achita de obligațiile rezultate din contractul de credit.
Pentru aceasta lucrătorul bancar cu responsabilități în domeniul creditării
urmăreste performanța financiară a clientului prin efectuarea analizei capacității
de plată a acestuia cel puțin odată pe an în cazul persoanelor fizice și semestrial în cazul persoanelor j uridice și compararea acesteia cu cea anterioară. De
asemenea se efectuează vizite la sediul social al clientului sau domiciliu pentru a
întregi imaginea formată prin analiza aspectelor financiare și se iau în considerare orice informații pertinente legate de capacitatea de plată provenită
de la terți sau de la alte compartimente din bancă.
Pe baza acestei analize se determină pentru fiecare client un nou rating
care va fi comparat cu cel precedent. În cazul în care acesta s -a înrăutățit
semnificativ se poa rta discuții, cu clientul pentru a înțelege foarte bine și exact
situația financiară a acestuia.
În funcție de concluziile trase în urma analizelor și discuțiilor purtate, se
pot dispune măsuri în consecință, adică fie de continuare a creditării în condiț iile

150 contractuale, fie o monitorizare mai atentă și mai intensă a clientului, fie trecerea
la declansarea procedurilor de executare silită.
Urmărirea conformității cu clauzele contractuale vizează cu precădere
monitorizarea modului în care împrumutatul își respectă obligațiile înscrise in
contractul de credit referitoare la rambursarea creditului și plata dobânzii aferente, la garanții si asigurarea acestora etc.
Această activitate de urmărire a respectării clauzelor contractuale este
foarte importantă deoarece permite acționarea rapidă asupra / împotriva
împrumutatului pentru a -l determina să -și respecte obligațiile asumate la
încheierea contractului și totodată poate conduce la informații suplimentare obținute din timp în legătură cu eventualele proble me cu care se confruntă
împrumutatul sau pe care intenționează de le creeze. Urmărirea conformității cu
clauzele contractuale se realizează de salariații cu atribuții în acest sens și are caracter de permanență și continuitate pentru a putea avea siguranță că
împrumutatul nu se sustrage de la obligațiile și termenele înscrise în contractul de credit. Evaluarea gradului de acoperire cu garanții a expunerii în raport cu
situația curentă a contrapartidei se realizează fie atunci când există semnale că s -a
deteriorat calitatea unor credite, fie când există informații că s -au depreciat
garantiile.
Actualizarea dosarului de credit și obținerea de informații curente
urmăreste ca dosarul de credit să fie actualizat în funcție de modificările intervenite în situația concretă a activității clientului. O atenție deosebită se acorda
actualizării privitoare la: structura acționariatului și reprezentanții legali ai firmei, situația juridica a garanțiilor, situația financiară a firmei, capacitatea de plata a titularului și garanților.

Clasificarea portofoliului de credite
Clasificarea creditelor6
A. standard; acordate de băncile comerciale se face prin
aplicarea simultană a următoarelor criterii: serviciul datoriei, performanța financiară și inițierea de proceduri judiciare, rezultând cinci categorii de performanță, notate de la A la E în ordinea descrescătoar e a calității:
B. în observație;
C. substandard;
D. îndoielnic;
E. pierdere.
Serviciul datoriei reprezintă capacitatea debitorului (agentului economic)
de a- și onora datoria la scadență, exprimată ca număr de zile de întârziere la plată
de la data scadenței.
Performanța financiară reflectă potențialul economic și soliditatea
financiară a agentului economic, obținută în urma analizării unui ansamblu de factori cantitativi și calitativi cărora le este atribuit un punctaj (scoring) , așa cum
am vaz ut în cadrul subcapitolului 5.4. Modalitatea de calcul și numărul de
indicatori utilizați sunt diferențiate de la bancă la bancă și în funcție de categoria agentului economic: start -up, IMM, întreprinderi mijlocii sau mari etc.
Indicatorii cantitativ i se d etermină pornind de la situațiile financiare
anuale și periodice întocmite de agenții economici (bilanț, raportare semestrială etc.) conform reglementărilor emise de ministerul competent, iar categoria de

6 Regulament nr. 3 din 19.mar.2009, privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și
constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifi ce de risc de credit, Monitorul Oficial,
Partea I 30.mar.2009.

151 performanță financiară se determină și contribuie l a stabilirea categoriei de
clasificare în luna următoare celei în care banca are acces la raportarea respectivă.
Inițierea de proceduri judiciare se declanșează atunci când cel puțin una
din următoarele măsuri sunt luate în scopul recuperării creanțelor, astfel:
 față de debitor:
 darea de către instanță a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului;
 declanșarea procedurii de executare silită;
 față de contract:
 investirea cu formulă executorie a contractului de credit, precum și a
contractelor de garanție dacă este cazul;
 investirea cu formulă executorie a hotărârii judecătorești definitive ce dispune
asupra contractului de credit, precum și a contractelor de garanție dacă este cazul,
sau asupra contractului de plasament.
Criteriile de încadrare pe categorii de clasificare a creditelor sunt
următoarele:
Performanța
financiară
\
Serviciul
datoriei

A

B

C

D

E
0 – 15 zile Standard /
Pierdere În observație /
Pierdere Substandard /
Pierdere Îndoielnic /
Pierdere Pierdere /
Pierdere Nu s-au
inițiat
proceduri
judiciare
\
S-au inițiat
proceduri
judiciare 16-30 zile În observație /
Pierdere Substandard /
Pierdere Îndoielnic /
Pierdere Pierdere /
Pierdere Pierdere /
Pierdere
31-60 zile Substandard /
Pierdere Îndoielnic /
Pierdere Pierdere /
Pierdere Pierdere /
Pierdere Pierdere /
Pierdere
61-90 zile Îndoielnic /
Pierdere Pierdere /
Pierdere Pierdere /
Pierdere Pierdere /
Pierdere Pierdere /
Pierdere
minim 91
zile Pierdere /
Pierdere Pierdere /
Pierdere Pierdere /
Pierdere Pierdere /
Pierdere Pierdere /
Pierdere
Regulament BNR nr. 3/2009.

Indicatorii utilizați pentru măsurarea riscului de credit .
În scopul monitorizării riscului de credit băncile pot intocmi o serie de
rapoarte care cuprind nivelul și tendința următorilor indicatori de măsurare a
riscului:
a) ponderea creditelor acordate clientelei în total activ:
80%, 100,x activ totalclientelei acordate credite Pcr ≤ =
b) ponderea creditelor restante și îndoielnice în total portofoliu de credite:
2% 100,x credite de portofoliu totale indoielnic si restante credite total Pcr.rest ≤ =
c) ponderea creditelor și dobânzilor restante și îndoielnice în capitalurile proprii:
5% 100,x proprii capitalurie indoielnic si restante dobanzi si credite st Pcr.dob.re ≤ =
d) ponderea provizioanelor în total portofoliu de credite:
3% 100,x credite de portofoliu totaldobanda si credit pentru e provizioan .dob. Pproviz.cr ≤ =
e) ponderea creditelor și dobânzilor scoase în afara bilanțului în total portofoliu de credite:
1,5% 100,x credite de portofoliu totalbilantului afara in scoase dobanzi si credite ara.bil. Pcr.dob.af ≤ =
f) ponderea creditelor clasificate în categoria "standard" în total portofoliu de credite

152 90% 100,x credite de portofoliu totalstandard e clasificat credite rd Pcr.standa ≥ =
g) ponderea redite lor clasificate in categoriile "substandard","îndoielnic"și
"pierdere" în total portofoliu de credite
8% 100,x credite de portofoliu totalpierdere , indoielnic d, substandar e clasificat credite ndard Pcr.substa ≥ =

Situațiile care cuprind informații referitoare la indicatorii prezentați
anterior și evoluția acestora sunt î ntocm ite lunar de către instituțiile de credit și
sunt analizate pentru identificarea sau prevenirea u nor riscuri în activitatea de
creditare.

Riscul de țară
Și pentru riscul de țară, ca risc asociat riscului de credit, instituțiile de
credit trebuie să dispună de un sistem pentru remedierea la timp a situației
creditelor a căror calitate se deteriorează și pentru administrarea creditelor neperformante.
La mon itorizarea riscului de țară, băncile trebuie trebuie să aibă în vedere
cel puțin următoarele:
 incapacitatea potențială de onorare a obligațiilor de către contrapartidele
din cadrul unui sector privat străin, ce poate fi cauzată de factori economici specif ici țării respective;
 imposibilitatea de punere în aplicare a contractelor de creditare, precum și
incapacitatea și imposibilitatea de a executa la timp garanțiile în baza cadrului legal național al împrumutatului.

Riscul de piață. Riscul ratei dobânzi i
Riscul de piață poate fi definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al
nerealizării profiturilor estimate, care apare din fluctuațiile pe piață ale prețurilor, ratei dobânzii și cursului valutar.
Riscul de piață îmbraca mai multe forme printre care: riscul ratei dobânzii
și riscul valutar . Forma cea mai importantă pe care o îmbracă riscul de piață este
riscul ratei dobânzii.
Riscul de dobândă aferent activității bancare se datorează faptului că
dobânda la credite și la resursele atrase se modi fică continuu datorită cotațiilor
fluctuante ale pieței, excepție făcând doar instrumentele de atragere de resurse, pentru care se utilizează o dobândă fixă.
Riscul de variație a ratei dobânzii este reprezentat de sensibilitatea fluxului
de numerar la sch imbările nivelului ratelor dobânzii. Fluctuația prețului activelor
financiare și pasivelor datorată schimbării ratei dobânzii într -o perioadă de timp
poate transforma diversele riscuri (ex: riscul de creditare) într -o amenințare
majoră la adresa băncii.
Riscul ratei dobânzii are două componente și anume:
 riscul venitului, adică riscul de a realiza pierderi în ce privește venitul net
din dobânzi, ca urmare a faptului că mișcarea ratelor dobânzii la împrumuturile luate nu este perfect sincronizată cu mișca rea ratelor dobânzii la cele acordate;
 riscul investiției, adică riscul unor eventuale pierderi în patrimoniul net. În gestiunea riscului ratei dobânzii se efectuează periodic o analiză a
structurii resurselor atrase și a plasamentelor, precum și urmărir ea acestora.
Minimalizarea riscului ratei dobânzii se urmărește prin calculul
raportului dintre activele purtătoare de dobânzi și pasivele purtătoare de dobânzi. Valoarea raportului trebuie să fie cât mai aproape de unu.

153 Sensibilitatea la variația dobânzii pe piață este caracterizată de măsura în
care marja dobânzii bancare este afectată de creșterea sau scăderea (de regulă cu
1%) a nivelului dobânzii pe piață.
Prin marja dobânzii bancare înțelegem diferența dintre veniturile încasate
din dobânzi și cheltuielile cu plata dobânzilor.
Imunizarea la variația dobânzii pe piață reprezintă acea modalitate de
structurare a activelor și pasivelor bancare ce va garanta stabilitatea marjei dobânzii bancare indiferent de sensul și a mplitudinea modificării dobânzilor pe
piață. Sensibilitatea unei institutii de credit neimunizate la variația dobânzii pe piață este diferită ca urmare a acțiunii factorilor endogeni și exogeni.
Factorii endogeni sunt importanți pentru gestiunea riscului de piață
deoarece ei pot fi gestionați și acționându- se asupra lor, se poate minimiza
expunerea la risc. Principalii factori endogeni sunt: structura activelor și pasivelor
bancare, calitatea și eșalonarea scadențelor creditelor, scadența fondurilor atrase.
Factorii exogeni sunt determinați de evoluția condițiilor economice care se
reflectă în nivelul ratelor dobânzii pe piață. Ei nu pot fi controlați sau influențați de instituțiile de credit, dar pot fi anticipați cu o anumită precizie.
Ca o componentă a riscului de piață, se poate identifica, monitoriza și
gestiona și riscul valutar.
Riscul de poziție valutară apare ca rezultat al dezechilibr ului dintre
activele și pasivel e denominate într -o anumită valută sau între cumpărările și
vânzările într -o anumită v alută. În eventualitatea unei astfel de situații, instituția
de credit este expusă unui risc de schimb valutar ca urmare a modificării cursului la care se face reevaluarea poziției valutare.
Deși riscul de piață este un risc normal pentru activitatea desf așurată,
concentrarea excesivă a acestuia poate constitui o amenințare pentru veniturile și capitalul băncii.

Administrarea riscului ratei dobânzii
Riscul ratei dobânzii este măsurat fie prin raportul între activele și pasivele
sensibile la dobândă , fie prin diferența între acestea. Pentru evaluarea, măsurarea
și monitorizarea riscului ratei dobânzii se calculează următorii indicatori de risc:
a) riscul ratei dobânzii :
; 100x dobanzi de purtatoare pasiveproductive active Rrd=
b) marja absolută a dobânzii bancare – Mad, exprimată prin veni turile nete din
dobânzi, reflectă capacitatea băncii de a acoperi cheltuielile cu dobânzile din
veniturile obținute prin încasarea dobâ nzilor la creditele acordate.
dobanzile cu cheltuieli – dobanzi din venituri Mad=
c) marja procentuală brută a dobânzii bancare ,
; 100x productive activeabsoluta marja Mb.dob=
d) marja procentuală netă a dobânzii bancare,
; 100x pasive dobanzii al mediu nivelactive dobamzii al mediu nivel Mn.dob=
O abordare mai avansată folosită pentru evaluarea măsurarea ș i
monitorizarea riscului ratei dobânzii presupune calcularea unor indicatori cu privire la sensibilitatea instituției de credit la variația ratei dobânzii pe piață,
astfel:
a) ecartul , se calculează ca diferență între activele și pasivele sensibile la un
moment dat.
E = active sensibile – pasive sensibile.

154 b) indicele de sensibilitate se calculează prin raportarea acelorași elemente.

Is = active sensibile / pasive sensibile
Folosind acești indicatori, strategia în domeniul riscului de variație a
dobânzii se poate formula astfel: în orice moment ecartul trebuie să fie nul sau,
echival ent, indicele trebuie să fie egal cu 1. Marja dobânzii variază în funcție de
valoarea acestor indicatori de sensibilitate și de sensul de variație a dobânzilor pe piață.

Riscul de lichiditate
Lichiditatea reprezintă capacitatea de a face față în orice mo ment la
angajamentele financiare asumate sau prin extensie, posibilitatea de a mobiliza rapid activele disponibile, adică de a le transforma în bani.
În structura sa lichiditatea are urmatoarele componente:
 lichiditate a primară, reprezentată prin banii însăși;
 lichiditatea secundară, constituită din activele care pot fi transformate
oricând și cu costuri rezonabile în bani;
 lichiditatea terțiară, care pentru a fi transformată în bani necesită o
perioadă de timp mai lungă și costuri substantiale.
Riscul d e lichiditate poate fi definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi
sau al nerealizării profiturilor estimate, ce rezultă din imposibilitatea băncii de a onora în orice moment obligațiile de plată pe termen scurt, fără ca aceasta să implice costuri sa u pierderi ce nu pot fi suportate de instituțiile de credit .

Practici de administrare a riscului de lichiditate
Metodologia folosită în evaluarea riscului de lichiditate constă în principal
în previzionarea fluxurilor de numerar pe benzi de scadență pe o perioada de
previziune .
Prin urmare, în cadrul managementului riscului de lichiditate se acorda o
atenție deosebită urmatoarelor elemente:
 cunoașterea structurii maturității fondurilor atrase ce asigură un nivel superior
al cal ității prognozelor privind fl uxurile nete de fonduri;
 volatilitatea fondurilor atrase care este dependentă de structura clienților, de
cunoașterea particularităților comportamentale a acestora ce poate constitui un atuu al managementului lichidității;
 diversificarea surselor de fonduri și a maturității acestora care conduce atât la
evitarea dependenței de anumiți clienți, cât și la diminuarea riscului de pierderi de resurse importante în termen foarte scurt.
Gestiunea riscului de lichiditate este un proces complex datorită
interconexi unilor cu alte riscuri care afectează activitatea băncii.
Pentru măsurarea riscului de lichiditate se utilizează un sistem de
indicatori utilizați pentru echilibrul pozițiilor bilanțiere pe fiecare banda de
scadență.
Indicatorul de lichiditate (a fost prezentat și în partea a III a) este definit
ca raport între lichiditatea efectivă și lichiditatea necesară pe fiecare bandă de
scadență și pe total.
Lichiditatea efectivă se determină prin însumarea pe fiecare bandă de
scadență a activelor bilanț iere și a angajamentelor primite evidențiate în afara
bilanțului. Lichiditatea necesară se determină prin însumarea pe fiecare banda de
scadență a obligațiilor bilanțiere și a angajamentelor date evidențiate în afara bilanțului. Excedentul (deficitul) de l ichiditate reprezintă diferența pozitivă
(negativă ) dintre lichiditatea efectivă și lichiditatea necesară.

155 În cazul înregistrării unui excedent de lichiditate în oricare dintre benzile
de scadență cu excepția ultimei benzi, acesta se va adauga la nivelul l ichidității
efective aferent benzii de scadență urmă toare.
În urma previziunilor fluxurilor de numerar se determină indicatorul de
lichiditate pe benzi de scadență și pe total, ca și riscul de lichiditate față de o
singură persoană.
Risc mare de lichidita te față de o singură persoană există atunci când
obligațiile de plată față de persoana respectivă reprezintă cel puțin 10% din valoarea obligațiilor bilanțiere.
Monit orizarea activelor și pasivelor din punct de vedere al maturității
reziduale de până la 1 lună se realizează prin analiza activelor și pasivelor cu
scadențe pentru 1 zi; 2- 7 zile și 8- 30 zile.
Pentru evaluarea și monitorizarea riscului de lichiditate se au în vedere și
alți indicatori specifici, printre care :
a) gradul de volatilitate al pasi velor la vedere:
100,x colaterale si termen la depozitevedere la depozite si itati disponibil pasivelor vol. G. =
indicatorul arată probabilitatea ca aceste sume să fie retrase;

b) indicatori de analiză a plasamentelor vulnerabile:
 nivelul și tendința indicatorului credite restante și îndoielnice/total credite la
valoare brută ale cărui limită trebuie sa fie mai mică de 2%;
 nivelul și tendința indicatorului credite restante și îndoielnice/surse atrase la
valoare brută ale cărui limită trebuie să fie mai mică de 2.5%
 nivelul și tendința creditelor neperform ante și dobânzilor aferente scoase în
afara bilanțului în total portofoliu de credite a cărui limită trebuie să fie mai mică
decât media pe sistem bancar;
 lista cu furnizorii de fonduri și surse și identificarea concentrării acestora
pentru evaluarea ris cului mare de lichiditate față de o singură persoană.
În concluzie , administrarea riscului de lichiditate trebuie să vizeze
următoarele:
 componența activelor, prin prisma lichidității și a capacității acestora de a fi
tranzacționate pe piață, a pasivelor , precum și a elementelor din afara bilanțului;
 modul de administrare a lichidității pe principalele valute cu care operează
atât la nivel individual, cât și la nivel agregat;
 utilizarea anumitor instrumente financiare, cum ar fi instrumentele
financiare derivate.
Băncile determină poziția lichidității p e baza unor scenarii care țin cont
atât de factori interni (specifici instituțiilor de credit), cât și de factori externi (legați de evoluțiile pieței) și calculează indicatorii de lichiditate .

Riscul operațional
Riscul operațional este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau
al nerealizării profiturilor estimate, determinat de factori interni (derularea neadecvată a unor activități interne, existența unui personal sau unor sisteme necores punzătoare etc.) sau de factori externi (condiții economice, schimbări în
mediul bancar, progrese tehnologice etc.).

Administrarea riscului operațional
Administrarea riscului operațional cuprinde:
 evaluarea, etapă î n care are loc identificarea operaț iunilor vulnerabile la
riscul operațional ș i a cauzelor generatoare de astfel de riscuri;

156  monitorizarea nivelului riscului operațional, proces care se asigură prin
culegerea și interpretarea informațiilor furnizate de un sistem de indicatori. În
situația constatării de abateri de la nivelurile stabilite, se vor adopta măsuri de corectare a acestora, necesare menținerii/creșterii calității activității;
 reducerea efectelor urmare manifestării riscului, precum și adoptarea de
acțiuni de prevenire a acestuia – pentru eliminarea posibilităților de apariție a
factorilor de risc.
Pentru cuantificarea riscului operațional, se stabilesc următorii indicatori
specifici:
 numărul și frecvența erorilor de redactare a documentelor, inclusiv a referatelor
de creditare;
 numă rul și frecvența erorilor de înregistrare a datelor în sistemul informatic de
gestionare a creditelor;
 numărul și frecvenț a incidentelor provocate de deficienț e ale sistemelor
informatice;
 numărul de măsuri disciplinare luate în cazuri de desfășurare de activități
neautorizate de către personalul implicat în activitatea de creditare;
 numărul de litigii cu clienții etc.
Reducerea riscului operațional poate fi re alizată prin măsuri preventive,
cum ar fi:
 actualizarea, î mbunătățirea, aplicarea și urmărirea respectării permanente a
prevede rilor legislației bancare ;
 instruirea și perfecționarea personalului implicat în activitatea bancară;
 delimitarea responsabilităților având în vedere asigurarea compatibilității
angajaților cu sarcinile atribuite etc.

Riscul reputațional și riscul juridic
Riscul reputațional reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau al
nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a lipsei de încredere a publicului în integritatea instituției de credit.

Administrarea riscului reputațional cuprinde:
 evaluarea, etapa în care are loc identificarea operațiunilor vulnerabile la
riscul reputațional și a cauzelor generatoare de astfel de riscuri;
 monitorizarea nivelului riscului reputațional, proces care se asigură, în
permanență, de către conducerea băncii, prin urmărirea/interpretarea informațiilor
furnizate de un sistem de indicatori. În situația constatării de abateri de la nivelurile stabilite, se adoptă măsuri de corectare a acestora, necesare menținerii/creșterii calității activ ității;
 reducerea efectelor manifestării riscului, precum și adoptarea de acțiuni de
prevenire a acestuia pentru eliminarea posibilităților de apariție a factorilor de risc.
Cauzele generatoare de risc reputațional pot fi:
 personal insuficient și/sau fără experiență suficientă;
 înregistrarea eronată în sistemul informatic a datelor referitoare la evidența
clienților;
 greșeli/ omisiuni în întocmirea referatelor de credite, raportărilor sau altor
informări privitoare la activitatea băncii;
 documentație de cre ditare sau de constituire a depozitelor incompletă;
 utilizare necorespunzătoare sau întreținere defectuoasă a sistemelor
informatice ș i bazelor de date, etc.
Datorită posibilelor cauze enumerate anterior pot avea loc următoarele
evenimente generatoare de r isc reputațional:
 înregistrarea de pierdere sau nerealizarea profiturilor estimate;

157  utilizare incorectă a informaț iilor;
 transmiterea eronată a datelor/ raportărilor sau nerespectarea termenelor de
transmitere a acestora;
 utilizarea abuzivă a informațiilor confidențiale deținute în legă tură cu
clientela;
 sistarea temporară a desfășurării activității datorată unor cauze externe
(exemplu, întreruperea temporară a furniză rii energiei electrice);
 practici defectuoase legate de clientelă, produse și activități, etc.
Pentru cuantificarea riscului reputațional se stabilesc următorii indicatori
specifici:
 numărul și frecvența erorilor de redactare a documentelor și contractelor;
 numărul și frecvența incidentelor provocate de conducerea și personalul
băncii datorită neaplicării sau aplicării defectuoase a dispoziților legale ori
contractuale;
 numărul de măsuri disciplinare luate în cazuri de desfășurare de activități
neautorizate de către personalul i mplicat în activitatea curentă;
 numărul sancțiunilor primite și numărul de litigii cu clienții ori terte
persoane.

Definirea riscului juridic
Riscul juridic este o componentă a riscului reputațional, apărut ca urmare
a neaplicării sau aplicării defectuoase a dispozițiilor legale ori contractuale, care
afectează negativ operațiunile sau situația băncii.
Administrarea riscului juridic cuprinde:
 evaluarea , etapa î n care are loc identificarea operaț iunilor vulnerabile la riscul
juridic ș i a cauzelor generatoare de astfel de riscuri;
 monitorizarea nivelului riscului juridic, proces care se asigură, în permanență,
de către conducerea băncii. În situația constatării de astfel de riscuri, se vor adopta măsuri de corectare a acestora, necesare menținerii/creșterii calității activității;
 reducerea efectelor manifestării riscului, precum și adoptarea de acțiuni de
prevenire a acestuia pentru eliminarea posibilităților de apariție a factorilor de ris. La nivelul instituțiilor de credit pot fi identificate ur mătoarele posibile
cauze generatoare de risc juridic:
 personal insuficient și/sau fără experiență suficientă;
 greșeli/ omisiuni în întocmirea contractelor, inclusiv contractele de credit;
 documentație de creditare incompletă ;
 deteriorarea/ distrugerea sistemelor informatice;
 neaplicarea/ aplicarea defectuoasă a dispozițiilor legale;
 contr ol intern desfăș urat necorespunzator;
 aplicarea necorespunzătoare a normelor ș i procedurilor propri i.
Datorită posibilelor cauze enumerate anterior pot avea loc următoarele
evenimente generatoare de risc juridic, care poate conduce și la litigii:
 analizarea/ acordarea creditelor fără a ț ine cont de prevederile legale;
 nerespectarea reglementărilor băncii privitoare la activitatea curentă,
inclusiv activitatea de c reditare;
 nerespectarea/ depășirea competenț elor pentru apr obarea și acordarea
creditelor, precum ș i constituirea depozitelor;
 frauda inte rnă, externă;
 utilizarea abuzivă a informațiilor confidențiale deținute în legătură cu
clientela.
Pentru cuantificarea riscului juridic poate fi utilizat sistemul de indicatori
prezentat pentru riscul reputațional.

158 În scopul reducerii riscului juridic și reputațional , instituțiile de credit pot
dezvolta programe de educare a clienților pentru utilizarea noilor produse ș i
servicii, pentru cunoașterea comisioanelor aferente acestora, pentru semnalarea
problemelor ce pot apărea și a modalităților de soluționare a acestora.

Test de evaluare
1. Definiți și enumerați riscurile semnificative.
Răspuns
Riscurile semnificative sunt definite ca fiind riscurile cu impact însemnat asupra situației
patrimoniale și/sau reputaționale a instituțiilor de credit, respectiv: riscul de credit , riscul de
piață , riscul de lichiditate , riscul operațional, riscul reputațional
2. Ce reprezint ă procesul de administrare a riscurilor semnificative ?

REZUMAT

În această ultimă parte au fost abordate performanțele și riscurile bancare.
Performanțele bancare , ca latură a managementului bancar dar și ca
rezultat al optimizării acestuia, reprezintă un instrument de analiză de mare
importanță pentru managerii băncii, acționari și, nu în ultimul rând, pentru toți participanții pe piețele financiare. Una din funcțiile semnificative ale
managementului bancar este aceea de gestionare și evaluare a riscuri lor care
grevează asupra activității bancare. În măsura în care acestea nu sunt cunoscute și corect evaluate, pot conduce brusc sau într -un anumit număr de ani, în condițiile
unei concurențe acerbe, la diminuarea profitului și, în cazuri limită, la faliment.
Riscul bancar reprezintă un fenomen care poate să apară pe parcursul
derulării activității bancare și care poate să producă efecte negative asupra
activității respective prin deteriorarea performanțelor bancare.
Așadar, riscurile sunt inerente în activitatea bancară, iar obiectivul
managementului riscurilor nu este eliminarea acestora ci administrarea lor.
Riscurile semnificative sunt definite ca fiind riscurile cu impact însemnat
asupra situației patrimoniale și/sau reputaționale a instituțiilor de credit, respectiv:
riscul de credit , riscul de piață, riscul de lichiditate , riscul operațional , riscul
juridic , riscul reputațional .

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Prof. univ.dr. Cristi SPULB ĂR MANAGEMENT BANCAR Manual universitar Craiova – 2016 2 Avertisment Acest suport de curs are la bază cartea Management… [606558] (ID: 606558)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Prof. univ.dr. Cristi SPULB ĂR MANAGEMENT BANCAR Manual universitar Craiova – 2016 2 Avertisment Acest suport de curs are la bază cartea Management… [606558]

Copyright Notice

INTRΟDUСЕRЕ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 3 САРITΟLUL I. РRΟFILUL АDN… [601681]

Vor fi analizate comparativ trei repere diferite care aparțin aceluiași sortiment-conserve de carne de porc în suc propriu. [306115]

PHP este un limbaj de programare. Acest nume provine din limba engleză și este un [603255]

DEPT. OF ORAL AND MAXILLOFACIAL PATHOLOGY [311036]

831.11. Controlul emisiilor poluante ale motorului Diesel Efectul poluant cel mai important al motoarelor cu ardere intern ă este produs de… [622596]

Lucrarea de față își propune să evidențieze, pe baza unei cercetări realizate în [608191]

Copyright Notice

Similar Posts