1 ROMÂNIA MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR ACADEMIA DE POLIȚIE ALEXANDRU IOAN CUZA INSTITUTUL DE STUDII PENTRU ORDINE PUBLICĂ NOUL TERORISM ȘI… [606508]

1 ROMÂNIA
MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR
ACADEMIA DE POLIȚIE ALEXANDRU IOAN CUZA
INSTITUTUL DE STUDII PENTRU ORDINE PUBLICĂ

NOUL TERORISM ȘI SECURITATEA
EUROPEANĂ: PROBLEMATICA „DUȘMANULUI
DIN INTERIOR”.

\
Subinspector de poliție
VOCILĂ ANDREI ION

– BUCUREȘTI –
– 2010 –

2 CUPRINS
Capitolul I : INTRODUCERE
Pagina
1.1 Conceptul de terorism ………………………………………………………………………
3
1.2. Caracteristicile terorismului ……………………………………………………………..
5
1.3. Scurtă istorie politico – juridică, antiteroristă …………………………………..
5
Capitolul II : FORME ȘI METODE TEROR ISTE
2.1. Forme ale terorismului anti -statal ……………………………………………………
7
2.2. Forme de terorism totalitar sau regimuri dictatoriale ……………………….
9
2.3. Terorismul def avorizaților ……………………………………………………………….
10
2.4. Terorismul la sfârșitul secolului XX ………………………………………………….
12
2.5. Export internațional de terorism. Războiul relig ios din Bosnia …………..
13
Capitolul II I. SECOLUL XXI, ULTIMA CRUCIADĂ.
3.1. Terorismul religios, ficțiune sau realitate ? …………………………………………
16
3.2. Conturarea cadrului juridic internațional …………….. …………………………..
19
Capitolul IV. NOUA CULTURĂ A TERORISMULUI
4.1. Terorismul postmodern, terorismul apocaliptic …………………………………
22
4.2. Rețelele internet, războiul și terorismul informatic ……………… ……………
26
4.3. De ce un nou terorism? …………………………………………………………………….
27
Capitolul V. INAMICUL DIN INTERIOR

3 5.1. Inabilitatea Europei de a defini inamicul și amenințarea.
Euro – luptătorii lui Bin Laden …………………………………………………………
29
a. Spania și terorismul ………………………………………………………………….
34
b. Italia și terorismul islamic ………………………………………………………..
34
c. Explozia „jihadului ” în Marea Britanie ……………………………………..
34
Capitolul VI. UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI ANTITERORISMUL. RIPOSTA
ÎMPOTRIVA TERORII Ș I RESPECTAREA DREPTURILOR
OMULUI ÎN EUROPA
6.1. Politici antiteroriste ale UE ……………………………………………………………….
37
6.2. Dezbaterile antiteroriste din Parlamentul Eu ropean ………………………….
38
Capitolul VI. CONSTRUCȚIA ANTITER ORISTĂ A UNIUNII EUROPENE
7.1. Măsuri normative antiterorist e ………………………………………………………….
40
7.2. Coordonarea operațională ………………………………………………… ………………
41
7.3. Intensificarea dialogului cu statele terțe …………………………………………….
42
Capitolul V III. CONVENȚIA U.E. A DREPTURILOR OMULUI ȘI
ANTITERORISMUL.
Capitolul IX. CONCLUZII ……………………… ………………………………………………………….
46
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………….. .
48

4 CAPITOLUL I :

INTRODUCERE
1.1 Conceptul de terorism
În ciu da proliferării actelor teroriste și a preocupărilor în domeniu, nici astăzi
terorismul nu a putut primi o definiție precisă și universal acceptabilă, fiind folosite tot
mai des expresii ca: „teroare”, „terorism”, „acte teroriste” etc. Etimologic, cuvântul
provine de la latinescul „terror – terroris” care înseamnă groază, frică sau spaimă.
În dicționare, precum și în diferite lucrări de specialitate, „teroarea” este definită
prin „frică,
spaimă, groază provocată în mod intenționat prin diferite mijloace de intimidare, de
timorare”.
Dificultatea definirii provine de la faptul că, terorismul nu este definit ca fenomen
de către toți specialiștii în domeniu. Pentru mulți dintre aceștia, orice act de violență
poate fi inclus în rubrica „terorism‖. Alții nu cons ideră terorism actele violente comise
într-un context politicorevoluționar. Confuzia se poate crea datorită similitudinii de
comportament, atunci când un act de violență este săvârșit de un individ motivat politic,
un criminal ori un dezechilibrat.
Analiz ând terorismul din perspectiva psihosociologică, ajungem la concluzia că
demersul cognitiv și acțional trebuie îndreptat cu prioritate spre:
– definirea conceptului de terorism, identificarea elementelor ce -l caracterizează și
diferențierea de alte fenome ne și forme ale violenței sociale, ceea ce va determina
obiectivul activității de luptă împotriva acestui flagel social;
– stabilirea cauzelor generatoare și a factorilor favorizanți ai apariției și proliferării
violenței sociale, a relațiilor intrinsece dintre cauzele și efectele fenomenului terorist;
– stabilirea dimensiunilor psihosociologice pe care le presupune factorul uman
implicat, organizațiile și acțiunile;

5 – desprinderea formelor de manifestare a terorismului, metodele și mijloacele prin
care se realizează însăși acțiunea violentă.1
În lumea de azi, principalele amenințări la adresa securității vin nu dinspre
entitățile statale, ci din partea unor mici grupuri sau organizații ne -statale; trebuie să
facem schimbările necesare și să ne confrunta m cu ele, sau, ceea ce numim în mod
obișnuit lumea modernă își va pierde orice urmă de securitate și se va adânci într -o teamă
perpetuă.2
“Teroarea care lovește în inimile inamicilor nu este mijlocul ci scopul în sine. O
dată ce condiția insuflării tero rii în inima oponentului este îndeplinită, nu mai sunt multe
de făcut. Acesta este punctul în care mijlocul și scopul se întâlnesc și se împletesc.
Teroarea nu este mijlocul pentru impunere hotărârii noastre asupra inamicului, ea este
chiar hotărârea pe ca re dorim să o impunem .‖3
Teama și panica sunt stări ale spiritului pe care, în mod normal, oamenii încearcă
să le evite. Primă condiție pentru înlăturarea, sau cel puțin diminuarea stării de temă,
rezidă în cunoașterea naturii și originii amenințării, care capătă astfel o identitate și un
nume; individul care nu înregistrează progrese în identificarea și definirea sursei de teamă
se confruntă cu o indispoziție psihologică, sau cu o dilemă existențială, pentru vindecarea
căreia este nevoită să recurge la asi stență din partea unui preot, ori psiholog.
Persoana care deține abilitatea de a reduce starea de anxietate poate fi numită
„manager de criză”, iar acest concept își găsește aplicabilitatea la nivelul societății unde
politicienii, formatorii de opinie și analiștii dibaci știu cum să amenajeze susceptibilitățile
și îngrijorările populației transformându -le în pericole recognoscibile, arogându -și
meritul că doar ei au fost capabili să le identifice, motiv pentru care urmează să fie
investiți cu încrederea de a le gestiona4. Unul dintre domeniile în care abundă „managerii
de criză” este cel al prevenirii și combaterii criminalității și îndeosebi a terorismului.

1 Ilie Popescu și colectiv, Terorismul internațional – flagel al lumii contemporane, Ed. M.A.I.,
București, 2003.
2 Martin VAN CREVELD, ―In Wake of Terrorism, Modern Armies Prove to Be Dinosaurs of Defense,‖
New Perspectives Quarterly, Vol. 13, No. 4, Fall 1996, p. 58.
3 S. K. Malik, The Quranic Concept of War (Lahore, India:Wajidalis, 1979), citat de Yossef Bodansky, Bin
Laden (Roosevelt, Calif.: Prima Publishing, 1999), p. xv.
4 Petrus C. VAN DUYNE, Threats and Phantoms of Organized Crime, corruption and Terrorism, Critical
European perspectives, Wolf Legal Publishers, Nijmengen, 2004, p.1

6 Termenul de terorism, mai ales, are pentru toată lumea o puternică valoare
emoțională și simbolică. Teama inspirată de criminalitate în general și de terorism în
special, reprezintă una dintre cele mai întemeiate motive pentru investirea statului cu
puteri speciale în scopul apărării vieții și proprietății cetățenilor. Guvernele care eșuează,
chiar parți al, în aceste demersuri, își pierd credibilitatea și în ultimă instanță legitimitatea.
În problematica complexă a societății contemporane, instituțiile statale nu se pot
limita doar la rolul de exponent pasiv al prerogativelor de putere, sau la cel pur rea ctiv la
anxietatea provocată populației de amenințările teroriste, ci trebuie să manifeste o
atitudine pro -activă, ofensivă apropiată de funcția de „ manager de criză ‖.
Identificarea din timp a riscurilor globale asimetrice, determinarea evoluției și
dezvoltării acestora, elaborarea unitară a strategiilor și măsurilor eficiente de prevenție și
ripostă antiteroristă, printr -o abordare coerentă, unitară și complexă, cooperarea
internațională, reprezintă principalele căi aflate la îndemâna statelor europene pentru
managementul „crizei teroriste”, prin care trece de mai mulți ani comunitatea
internațională.
Amenințările, atacurile și at entatele teroriste nu mai reprezintă o noutate pentru
comunitatea internațională, care în mod repetat a încercat să -și cons truiască instrumentele
politice, juridice și militare pentru a se pune la adăpost de efectele sale devastatoare.

1.2. Caracteristicile terorismului
Un act terorist se caracterizează, în principal, prin:
– intenția de a crea o stare de alertă . Un elem ent al infracțiunii de terorism din
punct de vedere al laturii obiective,este acela al înfricoșării populației; faptul că populația
a fost speriată, tulburată, agitată etc. este o trăsătură specifică infracțiunii săvârșite cu
violență, de natură a atrage r ăspunderea penală a autorului;
– acțiunea prin surprindere și fără nici un fel de discriminare a victimelor, prin
care se urmărește, pe lângă uciderea unei persoane sau distrugerea unei valori „naționale‖
și perturbarea gravă a relațiilor interumane; din acest motiv, autorii actelor teroriste
concep cu minuțiozitate un plan de acțiune pe care îl pregătesc și execută într -o
modalitate mereu perfecționistă, de natură a produce neîncredere, nesiguranță, un climat
de pericol general sau comun;

7 – folosirea de metode și mijloace tot mai performante ,capabile să producă o stare
de pericol general sau comun (,,oameni bombă‖, mașini capcană, produse toxice, etc).
Noțiunea de pericol social presupune o acțiune care are ca rezultat suprimarea vieții sau
lezarea integr ității corporale a unui număr cât mai mare de persoane.
– folosirea unor persoane de multe ori nevinovate ca ținte sau obiecte de șantaj ,
în vederea obținerii de avantaje politice transformă automat „lupta pentru libertate‖ în
acte de natură criminală. Or ice act de violență sau amenințare cu violența împotriva unei
persoane sau a unui grup de persoane necombatante, cu scopul de a manipula public
populația sau guvernul, se definește prin act terorist.
Lipsa unui sprijin în mase și a unei baze ideologice cl are, constituie una din
caracteristicile terorismului contemporan, indiferent care îi sunt orientările și tendințele.

1.3. Scurtă istorie politico – juridică, antiteroristă
Trebuie subliniat faptul că România este prima țară care, la 20 noiembrie 1926, a
propus Societății Națiunilor : "l'élaboration d'une Convention internationale pour
universaliser la répression du terrorisme abstraction faite du lieu où ont été perpétrés
les actes de violence ou de déprédation et de la nationalité du délinquant" .5
Drept reacție la asasinatele comise în octombrie 1934, la Marsilia, împotriva
regelui Yugoslaviei Alexandru și a ministrului de externe francez, Barthou, la inițiativa
Franței, Liga Națiunilor a numit un comitet de experți pentru redactarea unui proiect de
conve nție destinat reprimării actelor teroriste și constituirii unei instanțe penale
internaționale împotriva crimelor teroriste.6
Din acest comitet a făcut parte și românul Vespasian Pella , ambasador al
României la Haga și raportor general al Conferinței pent ru reprimarea terorismului.
Ilustrul reprezentant al școlii juridice românești dintre cele două războaie mondiale
recunoștea, la acea dată, dificultatea elaborării unei definiții a terorismului, motivând că

5 Société des Nations, Co mité d'experts pour codification du Droit international. Réponse des
gouvernements, Document C.196.M.70.1927.V, p .221.
6 Vespasien V. PELLA, L'Union Interparlementaire et le Droit Pénal International, Imprimer ie Darantiére,
Dijon, 1939, p . 12:” Ces évènem ents qui vous sont connus, déterminèrent, en décembre 1934, La Société
des Nations à mettre à l’étude le grave problème du terrorisme, problème dont elle avait déjà été saisie,
huit, ans auparavant – il faut noter – par une proposition du Gouvernement Roum ain. La Roumanie est en
effet le premier pays qui ait proposé à la Société des Nations l’élaboration d’une Convention pour la
répression du terrorisme.”

8 acesta nu constă într -o activitate criminală dist inctă și uniformă, în componența sa intrând
un ansamblu de infracțiuni și delicte, care de regulă sunt reprimate potrivit legislațiilor
penale naționale.
Pella considera că terorismul, departe de a se manifesta într -o formă unică și
invariabilă, reprezint ă o "succesiune de acte de barbarie odioasă, sau de vandalism
destinate a genera teama și a deprima colectivitatea prin paralizarea forțelor sale de
reacție și suprimarea conducătorilor acestor colectivități" .7
Determinat de producerea unor importante even imente istorice, începând cu
copleșitoarele răspunderi ridicate înaintea comunității internaționale de invazia japoneză
în Manciuria și continuând cu agresiunile comise de regimurile fascist și nazist, curtea
penală internațională anti -teroristă nu a fost niciodată constituită, iar convenția a fost
ratificată doar de un singur stat – India.
Lungul șir al ezitărilor și intereselor contrare în stabilirea unui cadru juridic și
politic internațional antiterorism va conduce, în zorii mileniului III, la confirmar ea celor
mai negre temeri exprimate de Ferencz Benjamin, procuror al Tribunalului de la
Nuremberg, născut în 1920 în Transilvania: “Humankind would pay dearly for the
indecision of the decision -makers.” 8

CAPITOLUL I I

FORME ȘI METODE TERORISTE
Sensul comun ce poate fi atribuit terorismului se referă la o formă de violență
brutală și ilegitimă îndreptată împotriva unor persoane nevinovate, realizată de cele mai

7 Vespasien V. PELLA "La Cour Pénale Internationale et la répression du terrorisme", Revue de Droit
Pénale et de Criminologie , avril 1938, p. 58.
8 Ferencz B BENJA MIN., „From Nuremberg to Rome: The Prosecution of International Crimes” 1998
http://www.benferencz.org/arts/27.html

9 multe ori prin mijloace spectaculoase, cu scopul de a paraliza și a intimida pe toți ceil alți
membrii ai societății sau comunității vizate.
O descriere extrem de concisă a terorismului și a soluției optime de combatere a
formelor sale de manifestare este realizată de Henry Kissinger :
„ Teroriștii sunt nemiloși, dar puțin numeroși. Ei nu contr olează un teritoriu în
mod permanent. Dacă activitățile lor sunt stânjenite de forțele de securitate și organele
administrative ale tuturor potențialelor victime – dacă nici o țară nu -i va adăposti – ei
vor deveni proscriși, obligați progresiv să -și dedice eforturile propriei supraviețuiri.
Dacă ei încearcă să conducă o parte dintr -o țară, așa cum s -a întâmplat într -o oarecare
măsură în Afganistan, ei pot fi înfrânți prin operații militare. Cheia strategiei
antiteroriste devine astfel eliminarea refugiilor sigure.”9
Ceea ce este numit generic terorism îmbracă în opinia lui Hall Gardner10 cel
puțin patru forme diferite dar, nu necesar exclusive:
(a) terorismul anti -statal , care atacă simbolurile statale, urmărește destabilizarea
instituțiilor statului și su bminarea guvernelor; acesta se sprijină pe economiile de piață
negre și gri;
(b) terorismul susținut de stat , urmărește destabilizarea conducerii și politicilor
economice ale statelor rivale, sau anihilarea liderilor și a simpatizanților mișcărilor de
opoziție;
(c) terorismul totalitar al regimurilor dictatoriale se bazează pe teamă: urmărește
atomizarea indivizilor pentru a -i controla mai bine și exercită un control politic, social,
economic și ideologic total, asupra întregii societăți;
(d) terorismul d efavorizaților, al oamenilor străzii este manipulat politic și
furnizează recruți pentru cauze partizane care pot recurge la răpiri, trafic de droguri,
asasinate la comandă sau amenințări la adresa liderilor politici și a susținătorilor lor.
―Terorismul” poate fi utilizat ca un instrument psihologic cu impact strategic și
ca o formă de propagandă prin evidența faptelor, de ambele părți, atât de grupurile
revoluționare de partizani cât și conducerea statelor.

9 Henry KISSINGER, „ Does America Need a Foreign Policy? Toward a Diplomacz for 21st Century”,
Simon & Schuster, New York, 2002, p.292.
10 Hall GARDNER , „Four forms of terroris m”, http://www.nthposition.com/fourforms.php

10 Natura activităților teroriste și utilizarea i nstrumentelor diferă de la o epocă la
alta, în raport de progresele tehnologiei, iar percepția precisă a ceea ce înseamnă un act
terorist diferă substanțial între diferitele tipuri de societăți și clase. Ceea ce o societate sau
guvern consideră drept act t erorist, poate fi considerat acțiune militară justificată, sau o
justă răzbunare din partea altuia.
În general, în efortul de a manipula emoțiile și de a provoca teama și panica,
indivizii, grupările sau statele care se angajează în acte violente de terori sm caută să
demonstreze prin acțiuni concrete voința lor de fier de a folosi violența chiar dacă aceasta
înseamnă martiriul sau ucidere în masă.

2.1. Forme ale terorismului anti -statal
Țelul suprem al partizanilor terorismului anti -statal – care urmăresc anumite
scopuri politice și nu se angajează în acte de terorism doar de dragul terorii – nu constă în
ocuparea teritoriului, ca în cazul războiului tradițional, ci mai degrabă în destabilizarea
guvernelor și reducerea sprijinului popular acordat liderilor . Astfel de grupuri încearcă să
genereze conflicte sociale și interstatale, iar dacă este posibil să aducă la putere prin
asasinate, revoluții sau lovituri de stat, facțiunile politice care le convin. Scopul acțiunilor
teroriste constă în exacerbarea cu in tenție a tensiunilor de clasă sau etnice existente în
societate, precum și între diferite state, în efortul de a le capitaliza în conflicte sau
dispute. Acțiunile care alterează procesul electoral prin intimidarea votanților sau
amenințarea personalitățilo r publice nu pot fi considerate decât forme de "terorism
tactic " – care au fost utilizate pentru acapararea puterii de către " teroriști totalitari"
precum Hitler și Musolini .
Natura cauzei politice diferă de la un grup la altul, la fel ca și tactica adopt ată,
care poate avea diferite grade de violență selectivă sau arbitrară. Aceste tactici urmăresc
slăbirea voinței oponentului de a lupta și rezista, iar adesea forțează capacitățile și
resursele oponentului prin implicarea lui în conflicte armate de uzură .
Violența selectivă vizează eliminarea unor oponenți determinați, câștigarea de
adepți, iar în final obținerea unui rezultat politic; prin contrast, violența neselectivă este
folosită pentru a pune în evidență capacitatea de acțiune în forță.

11 Secolul XX a fost martorul războiului total și al terorismului totalitar urmat de
terorismul de stat și echilibrul terorii nucleare, care a caracterizat Războiul Rece.
Secolul XXI a debutat cu forme de terorism post -modern în care mesajul
simbolic și efectul psiholo gic, obținut cel mai adesea prin intermediul mijloacelor media,
al violenței extreme și arbitrare este mult mai important pentru gruparea teroristă decât
poziția sau funcția precisă a indivizilor efectiv atacați. Grupurile și indivizii cu activități
anti-statale urmăresc să dobândească prin intermediul mijloacelor media o recunoaștere
oficială, sau populară a propriei cauze.
Faptul că sistemele de comunicație în masă și internetul au slăbit progresiv
capacitatea statelor de a controla schimbul liber de ide i în interiorul granițelor, conferă
propagandiștilor antistatali un avantaj, dar în același timp permite la rândul lor
autorităților statale să încerce manipularea presei. Cu cât un eveniment este mai șocant,
iar punerea în scenă mai teatrală, cu atât cauz a teroristă este mai bine popularizată; scopul
unui astfel de atac constă adesea în trezirea societății din atitudinea sa contemplativă
asupra criminalității, suferințelor și inegalităților a căror manifestare este instigată de
sistemul global geopolitic, social și economic .
După cel de al II -lea Război Mondial și în perioada post Război Rece, numeroși
partizani ai terorismului exprimă o luptă și un protest general împotriva a ceea ce este
identificat drept sistemul forțelor politico – economice, combina t cu violența structurală a
divizării teritoriale guvernate de regimurile coloniale și neo -coloniale, sau de statele
constituite pe ruinele imperiilor.
În cadrul procesului de atragere a unui cât mai larg sprijin, partizanii mișcărilor
anti-statale adoptă ideologii diferite, de la cele religioase până la cele seculare, iar
scopurile mișcărilor teroriste vizează secesiunea sau independența națională – într-o lume
aflat într -un proces de interdependență crescândă – bazată pe o comunitate politică reală
sau imaginată.
Alte grupuri teroriste anti -statale se angajează în acțiuni transfrontaliere de
unificare a organizațiilor din diferite țări în vederea cons tituirii de alianțe regionale. În
acest sens propaganda pan -islamistă urmărește constituirea unei hiper -utopii prin
trezirea populației musulmane și reconstituirea lumii arabe existente înainte de victoria
„reconquistei” din Spania. Strategia pan -islamistă se caracterizează prin puternic

12 mediatizata modalitate de acțiune: "lovește și nu fugii ", în contrast cu tactica tradițională
a luptelor de gherilă: " lovește și fugi".

2.2. Forme de terorism totalitar sau regimuri dictatoriale
Conducătorii statelor care se tem cel mai mult de cererile legitime ale opoziției
interne pot recurge la forme severe de represiu ne, devenind teroriști totalitari .
Dintr -o perspectivă istorică se poate aprecia că în secolul XX, terorismul de stat,
sprijinit oficial, a determinat în mai mare măsură comiterea de crime colective împotriva
umanității decât au cauzat diferitele acte de terorism antistatal, generate de indivizi sau
grupuri partizane, anti -statale.
Incendierea Reichstagului, care a reprezentat mai mult un act de sabotaj decât de
terorism, a fost manipulată de Adolf Hitler ca pretext pentru radicalizarea mișcării
politice național -socialiste și angajarea în alte acte de terorism de stat. Terorismul de stat
folosit de Hitler urmărea instaurarea unei noi ordini mondiale și lichidarea slăbiciunilor
permisive ale democrațiilor liberale, care, în viziunea dictatorului, subminau puterea
statului totalitar.
Nu reprezintă excepții nici cazurile în care mișcările revoluționare, sau de
partizani au căutat să se răzbune după cucerirea puterii prin instituirea terorii, iar în multe
situații au exagerat sau reprimat excesiv crimele comise de vechile regimuri, după cum a
fost cazul revoluției franceze, sovietelor în Rusia, nazismului în Germania, revoluției
chineze sau mișcării khmerilor roșii.
Trebuie subliniat că scopul urmărit, atât de Gulagul sovietic cât și de lagărele de
exterm inare naziste era într -un fel preventiv, în sensul că așteptându -se să întâmpine
rezistență din parte oponenților, atât Stalin cât și Hitler au urmărit eliminarea fizică
simultană a inamicilor politici actuali și potențiali.
Perfecționarea și răspândirea m etodelor totalitare de control a populației (în
general în perioadele de violențe interne sau internaționale) poate fi exemplificată prin
următoarele situații: rezervațiile în care erau constrânse să trăiască triburile indienilor
nord-americani; lagărele b ritanice din Africa de Sud, pentru familiile burilor; Gulagul
sovietic și strămutările masive de populații sau grupuri etnice din fostele republici
sovietice; lagărele de concentrare și exterminare naziste; lagărele de muncă forțată

13 japoneze; centrele de i nternare SUA pentru japonezii americani; lagărele de prizonieri
chineze Laogai care dețineau atât condamnați politici cât și criminali de drept comun;
lagărele de muncă nord coreene și ale khmerilor roșii, precum și lagărele din Serbia,
Croația, Bosnia și Slovenia, din timpul războiului dintre 1990 -1995. Pot fi de asemenea
menționate infamele centre de tortură ale lui Saddam Husein .

2.3. Terorismul defavorizaților
În ciuda faptului că terorismul constituie în primul rând un fenomen politico –
psihologic, nu se poate nega existența unei forme apolitice de terorism stradal , care
reprezintă expresia criminală nediscriminatorie (revolte de stradă, răpiri, violuri,
asasinate, șantaj) a urii și geloziei unor categorii sociale permanent defavorizate. Din
această categorie de defavorizați se recrutează membrii bandelor, pirații aerieni sau
navali, mafioții și traficanții de droguri; la fel de bine există însă posibilitatea pentru
partizanii elitelor să folosească teroriștii stradali pentru manipularea liderilor și a fidelilor
acestora în scopuri politice, prin intermediul asasinatelor la comandă sau șantajului.
Ritmul alert de creștere a populației în țările musulmane și îndeosebi explozia
demografică în palierele de vârste 15 – 24 de ani, furnizează recruții pentr u terorism,
insurgență și migrație, astfel încât se poate afirma că sporul demografic constituie o
amenințare atât la adresa guvernelor musulmane cât și a societății ne -musulmane 11.
Prin ele însele, sărăcia și explozia demografică nu creează în mod necesar
terorism; totuși precaritatea și incertitudinea pieței globale a muncii creează îngrijorarea
celor a căror supraviețuire depinde de un loc de muncă a cărui pierdere nu este
compensată printr -o rețea de protecție socială sau personală. Chiar și o diminuare a
statutului personal sau social poate constitui, pentru anumiți indivizi vulnerabili un
pretext de a recurge la "terorism " pentru a răzbuna pierderile și suferințele personale, ori
familiale; anumiți indivizi, din simpatie sau datorită autoidentificării, pot recurge la
teroare pentru a răzbune un întreg grup sau categorie percepută ca fiind oprimată.
Statele slabe, incapabile să asigure respectarea legii pe teritoriul național, deschid
adesea calea activităților teroriste sau paramilitare; dar și în ca zul unor state mai

11 Samuel P. HUNTINGTON, The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order, Simon &
Schuster, New York, 2003, p.103.

14 puternice, unele guvernele tolerează adesea o poliție secretă represivă sau activități
paramilitare față de care manifestă fie simpatie, fie reținere în combaterea și desființarea
lor. Așa a fost cazul KGB -ului sovietic , sau a Muhabaratu lui Irakian .
Statele bogate sunt mai expuse în a da naștere la mișcări teroriste dacă nu oferă
libertăți civile pentru cetățeni, așa cum este cazul Arabiei Saudite, decât statele sărace
care asigură o protecție reală a drepturilor omului.
Dacă societa tea nu este capabilă să integreze complet pe cei mai săraci membrii ai
comunității, prin oferirea de locuri de muncă, sau paradoxal prin încadrarea în serviciul
militar, dacă alte opțiuni nu există, indivizii alienați din aceste sectoare ale societății pot
deveni recruți ai actelor de terorism; acesta este cazul miilor de școli Madrassas din
Pakistan și Afganistan care oferă tinerilor săraci hrană, adăpost și interpretări dogmatice
pan-islamice ale Coranului.
Un exemplu recent de terorism stradal îl reprez intă incendierea autoturismelor și
distrugerile comise în timpul revoltelor din octombrie -noiembrie 2005 din Franța și din
alte orașe ale Europei, unde întreținerea și escaladarea violențelor s -a datorat acțiunilor
unor grupuri de militanți islamiști și re prezentanților unor ideologii politice de opoziție,
iar cauza conflictului este structurală și rezidă în eșecul integrării în societatea
franceză și în civilizația europeană a comunităților de foști emigranți din nordul
Africii, precum și a albilor săraci .
În SUA anilor ‗60 organizații precum Panterele Negre , Malcom X , sau grupările
maoiste au întreținut violențele; și în această situație cauza a fost tot structurală constând
în eșecul integrării afro -americanilor în societatea americană.
Delimitarea între caracterul politic și criminal al actelor de violență teroriste nu
poate fi realizat cu claritate. Sporirea legăturilor între terorism și criminalitate în
general constituie un proces integrat , parte a procesului de constituire, în cadrul
comerțului global de piață liberă, a zonelor separate de liberalism negru și gri.
În prezent, incapabile să obțină un sprijin real din partea populației sau finanțări
substanțiale din partea statelor, – ca în perioada războiului rece -, grupurile teroriste
antistata le de orientări mixte secular -religioase concurează pentru zone de influență și
drumuri ale traficului de arme și droguri, adesea paralele cu conductele sau rutele
petroliere – cum este cazul strâmtorii Malacca.

15 Astfel de situații există în zone de diverg ență precum, Columbia unde activează
mișcările columbiene de stânga FARC (Columbian Revolutionary Armed Forces ) și
rivalul său ELN (National Liberation Army ), Peru unde acționează mișcările peruane de
sorginte maoistă "Calea luminoasă ", sau în Afganistanul post-taliban, unde războiul
SUA împotriva drogurilor a devenit treptat legat de războiul antiterorist.

2.4. Terorismul la sfârșitul secolului XX
Ultima parte a secolului XX a fost martorul unor schimbări dramatice a formelor
și practicilor teroriste. Te rorismul a devenit simbolul unor mișcări desfășurate de la
extrema dreaptă până la extrema stângă a spectrului politic.
Deși nedeclarat ca atare, terorismul a fost adoptat drept politică de stat în cazul
regimurilor totalitare instalate în Germania nazist ă a lui Adolf Hitler și Uniunea Sovietică
a lui Stalin . Sub aceste regimuri, încarcerările, deportările, tortura, exterminarea colectivă
și execuțiile erau aplicate fără nici o restricție, cu intenția de a crea un climat de temă și
de a încuraja aderarea n econdiționată la ideologia națională și la obiectivele economice,
sociale și politice ale statului.
Activitățile cu caracter terorist au fost totuși mai ușor de identificat, în cazul unor
indivizi sau grupuri care intenționau să destabilizeze sau să î nlăture instituțiile politice
aflate la putere.
Progresul tehnologic și miniaturizarea au conferit teroriștilor a nouă mobilitate și
o sporire a periculozității letală.
Terorismul a fost folosit de părțile implicate în conflictele anti -coloniale dintre
Irlanda și Marea Britanie, Algeria și Franța, Vietnam – Franța și Statele Unite, în
disputele dintre diferitele grupuri naționale asupra unor teritorii contestate – Palestina și
Israel -, în conflictele dintre diferite religii dominante – catolicii și pro testanții în Irlanda
de nord – precum și în conflictele interne dintre forțele revoluționare și guvernele aflate
la putere – Malaiezia, Indonezia, Iran, Nicaragua,Salvador, Argentina .
Impactul public al terorismului a fost sporit de utilizarea comunicaț iilor moderne
și de mijloacele mass -media. Orice act de violență atrage în mod sigur televiziunea, care
realizează o distribuire a informației în direct, în milioane de locuințe și asigură gratuit
publicitatea solicitărilor, revendicărilor sau scopurilor p olitice ale teroriștilor.

16 Terorismul modern diferă de cel clasic în primul rând prin natura victimelor care
sunt în mod frecvent civili inocenți, aleși aleatoriu. Numeroase grupuri teroriste din
Europa au revenit însă la anarhismul secolului XIX, prin izo larea de curentele politice și
prin natura irealistă a scopurilor urmărite. Lipsiți de un sprijin popular vizibil, extremiștii
substituie activităților politice legitime, acțiuni violente precum răpirile, asasinatele,
pirateria aeriană, atentatele cu bombă .
Gruparea Baader -Meinhof din Germania, Armata Roșie japoneză, Brigăzile
Roșii din Italia, Septembrie Negru , al-Fatah , Hamas și alte organizații palestiniene,
Calea Luminoasă din Peru și Acțiunea Directă din Franța, reprezintă câteva dintre cele
mai pro eminente grupări teroriste din ultima parte a secolului XX.
În esență, terorismul la care recurg statele, organizații anti -statale, regimurile
totalitare, sau categoriile de indivizi defavorizați ori alienați, constituie o tactică
psihologică, tocmai pent ru că este cea mai puțin costisitoare dar eficientă modalitate de a
contra -ataca armate sau forțe de poliție, ori de a elimina inamicii politici, ca în cazul
autorităților statale.
Dintr -o perspectivă economică, actele de terorism constituie o tactica bu nă pentru
obținerea unui impact politic și economic maxim, cu minimum de resurse.
Principalele obiective economice și politice ale terorismului anti -statal, după
încheierea Războiului Rece, nu au vizat doar blocarea sau distrugerea sectoarelor cheie
din ec onomie, (ori controlul unor resurse precum petrolul, pietrele prețioase sau
drogurile), dar mai ales să forțeze statele și companiile private să -și sporească cheltuielile
de apărare și de securitate națională și internațională și să declanșeze reacții de p olarizare
a societății care să accentueze conflictele sociale și politice.
Operațiile teroriste anti -statale necesită surse de finanțare și multe fonduri provin
din răpiri, trafic de droguri, spargeri de bănci, spălarea banilor, dar și din afaceri leg ale
sau activități caritabile. Asociații caritabile islamice au finanțat, cel puți n la începutul
activității sale, al-Qaida , organizație susținută în anii ‘80 de guvernul Saudit, în cadru l
efortului de sprijinire a luptătorilor pentru libertatea Afganistan ului împotriva invaziei
sovietice și pentru a ține militanții islamici departe de Riad.

17 Combaterea finanțării terorismului constituie una dintre metodele cele mai eficace
de eradicare a unor grupări. Pe piață există cel puțin 1 trilion de dolari murdari, spălați
anual.

2.5. Export internațional de terorism. Războiul religios din Bosnia
O situație specială este reprezentată de reflectarea crizei bosniace în lumea
musulmană12, care s -a unit într -un efort fără precedent, pentru susținere mahomedanilor
bosn iaci, împotriva croaților catolici și sârbilor ortodocși și a reușit să schimbe soarta
războiului.
Cauza bosniacă a cunoscut o popularitate universală în rândul statelor
musulmane, iar sprijinul pentru bosniaci a venit dintr -o varietate de surse publice ș i
private, laice și religioase. Guvernele musulmane, îndeosebi Iranul și Arabia Saudită au
concurat în acordarea de ajutoare și implicit în obținerea influenței subsecvente.
Fundamentaliști sunniți și șiiți, musulmani arabi și ne -arabi, societăți islamist e din
Maroc până în Malaiezia au sprijinit cauza bosniacă, prin mijloace mergând de la cele
financiare, (150 milioane de dolari în anul 1992 și 90 de milioane de dolari adunați în
anul 1993 de Arabia Saudită, la care se adaugă încă 300 milioane dolari pent ru arme și
500 milioane dolari cu titlu de ajutor umanitar între 1993 – 1995), sprijin diplomatic, (în
august 1992 statele islamice denunță Adunării Generale ONU genocidul comis de sârbi
împotriva musulmanilor, iar Turcia introduce un proiect de rezoluție solicitând
intervenția militară în baza articolului VII din Carta ONU), asistență militară masivă, (în
anul 1995 forțele de protecție ONU numărau 25.000 de persoane din care 7000 erau trupe
din Turcia, Pakistan, Malaiezia, Indonezia și Bangladesh), până la acte nemijlocite de
violență, precum asasinarea în anul 1993 a unui număr de 12 croați de către extremiștii
islamiști din Algeria.
Cel mai controversat sprijin acordat musulmanilor bosniaci a venit însă din partea
războinicilor sfinți a mujahedinilor . Ime diat după declanșarea războiului, guvernul
bosniac a invitat în țară pe mujahedini , iar în scurt timp, un număr de circa 4000 de
luptători au pătruns în regiune. Grupurile de mujahedinii erau alcătuite din unități din

12 Samuel P. HUNTINGTON, The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order, Simon &
Schuster, New York, 2003, p.285 -290.

18 Garda Republicană Iraniană și din nume roși luptătorii islamiști antisovietici din
Afganistan. Printre aceștia se numărau nativi din Pakistan, Turcia, Iran, Algeria, Arabia
Saudită, Egipt, Sudan , muncitori albanezi și turci care lucrau în Germania, Austria și
Elveția . În toamna anului 1992 unit ăți ale gherilei libaneze șiite Hezbollah au antrenat
armata bosniacă.
Conform rapoartelor ONU, mujahedinii au instruit în brigăzile islamiste speciale,
între 3000 și 5000 de bosniaci. Totodată, anumite rapoarte indică faptul că aproximativ
80-90% din arm amentul și munițiile în valoare de peste 2 miliarde de dolari livrate în
perioada războiului în Bosnia au ajuns la musulmani.13 Armamentul provenea în cea mai
mare parte din Iran, dar și din Turcia și Malaiezia; transporturile erau trimise direct în
Bosnia , dar o mare parte ajungeau prin teritoriul Croației, care în schimbul dreptului de
trecere a convoaielor își însușea o treime din armament; de menționat că din prudență,
autoritățile croate au interzis totuși tranzitul tancurilor și a artileriei grea, în considerarea
unui posibil conflict viitor cu musulmanii bosniaci.14
Banii, trupele, armamentul și instrucția primită de bosniaci de la coreligionarii
musulmani a constituit elementul decisiv în înclinarea balanței războiului în favoarea lor.
Guvernul bo sniac a folosit pe mujahedini pentru activități teroriste, ilegale și ca
trupe de șoc, după încheierea războiului multora dintre aceștia acordându -le cetățenia și
chiar înrolând membrii gărzii iraniene în lucrări de reconstrucție15.

13 Samuel P. HUNTINGTON, The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order, Simon &
Schuster, New York, 2003, p.28 8
14 New York Tim es, 10 septem brie 1992, p.A6, W ashington Post 2 februarie 1996, p.1
15 Samuel P. HUNTINGTON, The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order, Simon &
Schuster, New York, 2003, p.28 7

19

CAPITOLUL I II :

SECOLUL XXI, ULTIMA CRUCIADĂ. PROCES ECHITABIL
SAU RĂZBOI TOTAL TERORISMULUI?

3.1. Terorismul religios, ficțiune sau realitate ?
Atunci când André Malraux , aflat probabil sub influența devastatoare a ororilor
celor două conflagraț ii ale secolului XX, profețea că „secolul al XXI -lea va fi religios
sau nu va fi deloc” o făcea în deplină cunoștință de cauză. Cuvintele lui André Malraux ,
pronunțate dintr -o perspectivă creștină occidentală, capătă, în câmpul de manifestare a
terorismulu i islamic, conotații apocaliptice.

20 Cauzele reizbucnirii conflictului dintre Islam și Occident, conflict denumit de
Barry Buzan „societal cold war ‖16 se regăsesc în răspunsurile la întrebările fundamentale
despre putere și cultură. Sfârșitul efecti v a imperi alismului teritorial o ccidental și lipsa,
până în prezent, a unei expansiuni teritoriale musulmane au produs o segregare
geografică, astfel încât, doar în puține regiuni din Europa – în Balcani, respectiv în
Bosnia -Herțegovina -, comunitățile musulmane și creștine occidentale organizate statal se
învecinează teritorial unele cu altele.
Conflictul dintre Islam și civilizație occidentală a fost inflamat de un complex
de factori printre care putem enumera :
a) sporirea populației musulmane ce a generat un număr mare de șomeri și tineri
disponibilizați care au devenit recruți ai cauzei islamiste, exerci tă presiuni asupra
societăților învecinate și migrează spre vest;
b) resurecția islamului a consolidat încrederea musulmanilor în caracterul distinct și
valoarea civi lizației proprii , în comparație cu civilizația occidentală.
c) eforturile simultane ale vestului de universalizare a valorilor și instituțiilor sale, de
menținere a superiorității economice și militare și de a interveni în conflictele din lumea
musulmană , a generat resentimente printre musulmani;
d) colapsul comunismului a înlăturat inamicul comun al vestului și islamului, cele
două civilizații percepându -se reciproc drept amenințări majore;
e) interacțiunea și amestecul dintre vestici și musulmani au exacerbat dif erențele și
au sporit intoleranța între civilizațiile musulmane și creștine

În consecință conflictele dintre Occident și Islam se concentrează mai puțin pe
probleme teritoriale cât mai ales pe o mai largă problematică privind proliferarea armelor,
drept urile omului și democrația, controlul petrolului, migrația, radicalismul islamic și
intervenționismul occidental17. Analiza evenimentelor politice derulate în unele state din

16 Barry G. BUZAN, „New Patterns of Global Security in the Twenty -first Centu ry‖, International
Affaires, 67 (Julz 1991), p.451: „ Societal cold war between the West and Islam, in which Europe would be
on the front line ….. would serve to strenghten the European identity all round at a crucial time for the
process of European unio n.”
17 S.P.Huntington, The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order, Simon & Schust er,
N.York, 2003, p.213.

21 Asia și Orient evidențiază mai multe scenarii în baza cărora putem identifica religia la
baza terorismului și a extremismului islamist .
Islamul tradițional reprezintă, spre deosebire de celelalte religii, un mod de viață
mai degrabă decât o doctrină; în tradiția culturală și religioasă musulmană valorile
islamice nu se divid în laice și spirituale, iar în această ipostază ele sunt inseparabile de
politică și guvernare.
Astfel, autoritățile laice sunt nevoite să împartă puterea politică în stat cu cele
religioase; în caz contrar islamul va fi obligat să preia puterea conform tradiții lor
culturale și religioase, ceea ce va conduce la constituirea unei opoziții religioase și
corespunzător, la declanșarea luptei cu autoritățile laice pentru dreptul de a guverna
statul, iar în ultimă instanță, la extremism. Scopul final al acestei lupte c onstă în
înlăturarea regimurilor politice seculare și instaurarea legii islamice. Orice încercare de
suprimare prin forță a opoziției religioase, provo acă represalii sub forma atacurilor
teroriste. Există posibilitatea prevenirii unei asemenea situații pri n separarea puterilor în
stat între autoritățile laice și islamismul politic, pe bază de negocieri. În cazul statelor din
Asia Centrală elitele politice aflate la conducere consideră absolut indezirabilă implicarea
islamului în viața politică. Din experien ța unor state ca Egiptul, Algeria, Indonezia,
Sudan, Turcia rezultă că persecutarea liderilor islamului determină o radicalizare a
susținătorilor și conduce la extremism, situație petrecută recent în Tadjikistan și
Uzbekistan.
Într-un al doilea scenari u, alte forme de islamism, inclusiv cele radicale și
fundamentaliste pot deveni surse ale extremismului și terorismului. De regulă formele de
islamism provenind din alte state constituie o provocare nu doar pentru puterea laică, dar
și pentru islamul tradi țional. Subliniem încă o dată faptul că islamul, în oricare dintre
manifestările sale, este esențial inseparabil de politică, iar implicarea în guvernare există
prin natura sa. Faptul că o se încearcă acreditarea unei anumită legături între religie,
terori sm și extremismul islamic rezultă și din dublul standard aplicat de occidentali până
în 2001 în raporturile cu extremiștii. Academicianul rus Alexander Ignatenko afirmă că
există un tipar care ne determină să credem că occidentali au exploatat activ extrem ismul

22 islamic acționând în calitate de patroni, sponsori și în ultimă instanță ca bază retrasă, iar
exemplele din Afganistan, Cecenia și Kosovo fac această afirmație greu de combătut.
Într-o lume multipolară structurată într -un mozaic de civilizații, co nflictul dintre
grupurile islamice și societatea occidentală va continua, iar intermitent vor escalada
violențe de intensitate medie sau redusă. Unul dintre scenariile imaginate18 vizează
adâncirea legăturilor și chiar creare unei alianțe între civilizațiil e confucianistă și
islamică în scopul opunerii la proliferarea armamentelor, exacerbarea drepturilor omului
și a altor probleme de interes pentru civilizația occidentală.
Un scenariu complementar cuplează, în paralel, în arcul dintre Singapore și Aden,
interesele anti -islamice ale SUA și India19. Nici una dintre state nu dorește dominația
fundamentalismului islamic în regiune, chiar dacă pentru motive diferite. În termenii
politicii sale interne India este mai îngrijorată de fundamentalismul afgan decât de cel
iranian și mai ales de sprijinul acordat de saudiți, care sunt aliații SUA,
fundamentaliștilor musulmani decât de situația din Irak. India este interesată de impactul
islamului asupra propriei populații. Interesele SUA sunt îndeosebi geopolitice. SUA este
îngrijorată de Iran și Irak.
Lumea musulmană este la rândul ei un ocean de pasiuni, divizată de propriile
schisme.20 Acestea sunt o continuare a conflictului istoric dintre civiliz ațiile Nilului și
Mesopotamiei; dintre regimurile seculare radicale – fostul Irak ș i regimurile seculare
moderare – Egipt ; dintre fundamentaliști – între care regimul iranian este cel mai
important și regimurile seculare – precum Siria; dintre regimurile semifeudale ale statelor
din Golf și vecinii mai moderni; dintre arabi ș i persani; dintre șiiți și sunniți. În vest se
află Turcia , puternică forță militară a regiunii, membră NATO, prietenă cu Israel ul și,
datorită configurației geopolitice, importantă pentru toate forțele în conflict.
Atâta timp cât Islamul va rămâne Isla m, iar Occidentul O ccident, conflictul
fundamental dintre cele două civilizații și moduri de viață va continua să definească

18 Samuel P. HUNTINGTON, The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order, Simon &
Schuster, New York, 2003, p.213 .
19 Henry K ISSINGER, „ Does America Need a Foreign Policy? Toward a Diplomacz for 21st Century”,
Simon & Schuster, New York, 2002, pg 157.
20 Henry KISSINGER, „ Does America Need a Foreign Policy? Toward a Diplomacz for 21st Century”,
Simon & Schuster, New York, 2002 , pg 165

23 relațiile lor viitoare, cel puțin în aceeași măsură în care le -a definit în ultimele 14
secole.21

3.2. Conturarea cadrului juridic internațional
Coșmarul intuit de Ferencz Benjamin s-a materializat la 11 septembrie 2001 .
Deturnarea avioanelor de pasageri și direcționarea lor pentru a se zdrobi de clădiri
publice importante, cu intenția directă de a produce moartea a mii de civ ili nevinovați
constituie, în concepția lui Benjamin , nu un simplu act de terorism, ci o crimă împotriva
umanității , infracțiune care datorită gravității sale deosebite, a fost supusă judecății și
pedepsei penale din antichitate până în zilele noastre.22
Și totuși, atacul terorist din 9/11 a format obiectul unui singur proces penal, cu un
singur inculpat și o singură condamnare pronunțată după 5 ani de la atac.23 În locul
acțiunii în justiție, fie ea națională sau internațională și a unui proces echitabil in tentat
autorilor, complicilor, instigatorilor și tăinuitorilor, oricine ar fi fost ei, s -a preferat soluția
politică a unui război total, pe perioadă nedeterminată împotriva terorii, generator de
victime atât în rândul celor vinovați dar nejudecați, cât ma i ales în rândul populației civile
inocente, denumite oficial "pagube colaterale" .
Pornind de la constatarea – cu valoare de axiomă –, că terorismul reprezintă o
amenințare letală la adresa securității mondiale și a umanității în ansamblul ei, mai ales în
condițiile în care a devenit semnificativ riscul accederii unor grupări teroriste la armele
nucleare sau la cele de distrugere în masă, comunitatea internațională a făcut – încă din

21 Samuel P. HUNTINGTON, The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order, Simon &
Schuster, New York, 2003, p.212
22 Ferencz B BENJAMIN., „ After September 11: Thoughts on What Can Be Done” 2001
http://www.benferencz.org/ arts/60.html
23 La data de 3 mai 2006, Zacarias Moussaoui, cetățean francez de origine marocană, terorist al -Qaeda a
fost condamnat de un juriu federal american la închisoare pe viață pentru participarea sa la atacuri le
teroriste împotriva SUA.

24 deceniul opt al secolului XX – primii pași pentru crearea cadrului lega l de combatere a
fenomenului.
Este drept, acești pași pot fi caracterizați printr -o anumită timiditate, nu toate
statele realizând la timp că pericolul terorismului nu are o circumscriere locală sau zonală
ci vizează, global, civilizația umană, iar pe de a ltă parte că nu e vorba de un fenomen
conjunctural ci de unul care tinde să evolueze ascendent în viitor.
Poate tocmai de aceea primele instrumente de drept internațional în materie au
avut un caracter sectorial, ele extinzându -și aria, în timp, odată cu m ultiplicarea actelor
teroriste și diversificarea spectrului acestora. Enumerăm câteva dintre ele :
– Convenția pentru reprimarea capturării ilicite de aeronave (Haga, 16 .12.1970)
– Convenția pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securită ții
aviației civile (Montreal, 23 .09.1971)
– Convenția internațională împotriva luării de ostatici, adoptată de Adunarea
Generală a Națiunilor Unite la 17 .12.1979
– Convenția internațională asupra protecției fizice a materiilor nucleare (Viena,
3.03.1980 );
– Convenția pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securității
navigației maritime (Roma, 10 .03.1988);
– Convenția internațională pentru reprimarea atentatelor teroriste cu explozivi,
adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 15.12.1997;
– Rezoluția 49/60 din 9 .12.1994 a Adunării Generale a Națiunilor Unite care
include Declarația asupra măsurilor vizând eliminarea terorismului internațional.
– Convenția internațională pentru reprimarea actelor de terorism nuclear (New
York, 14.09.05)
– Rezoluția nr. 1617/2005 a Consiliului de Securitate ONU
Documentele menționate au impus statelor semnatare obligații multiple pentru a
crea propriul cadru legislativ la nivel național în vederea combaterii și reprimării actelor
teroriste și p entru a lua măsurile organizatorice necesare în acest scop. De asemenea,
aceste instrumente de drept internațional au deschis, în mare măsură, calea spre
eliminarea unor bariere procedurale, de natură să afecteze acțiunea comună și cooperarea
juridică împo triva terorismului.

25 Trebuie specificat că România a aderat fără rezerve la toate instrumentele
internaționale menționate, care au fost în bună parte reflectate în legile speciale adoptate
de Parlament. De altfel, Constituția României prevede, la art.11, că tratatele ratificate de
Parlament potrivit legii fac parte din dreptul intern, astfel încât legile speciale evocate nu
au făcut decât să particularizeze și să dezvolte normele de drept internațional în discuție.
Experiența ultimelor decenii a demonstrat c u certitudine că numărul și gravitatea
actelor de terorism se află în raport direct proporțional cu resursele financiare pe care le
pot obține grupările teroriste.
După încheierea războiului rece resursele tradiționale ale terorismului
internațional s -au diminuat substanțial și continuă să se subțieze, ceea ce a determinat
organizațiile teroriste să caute noi surse de asigurare financiară. Aproape de la sine
acestea s -au regăsit în criminalitatea organizată transnațională, interferența acestui
fenomen cu ac tivitățile teroriste fiind demonstrată de cazuistica ultimilor ani. Ceea ce
este mai grav și reprezintă o amenințare majoră pentru statele lumii este că aceste două
veritabile interfețe ale violenței internaționale se potențează reciproc.
Riscuri cu atât mai evidente se conturează în cazul fostelor state comuniste, din
spațiul central și est -european, pe ale căror teritorii, pe fondul inerentei perioade de
tranziție, se intersectează interesele structurilor de tip mafiot din vestul Europei, Orient și
din țările ex -sovietice.

Astfel, în dorința legitimă de a înlătura cât mai repede decalajul economic față de
statele occidentale, de a construi o democrație stabilă și o economie de piață cât mai
performantă, de a participa cât mai activ la circuitul interna țional al bunurilor,
capitalurilor și serviciilor, toate aceste țări au adoptat – într-o primă fază – norme care să
favorizeze infuzia de capital străin, lăsând în plan secund mecanismele de control asupra
provenienței acestor fonduri și a destinației lor ulterioare.
În aceeași măsură, în toate aceste state – poate și datorită lipsei de experiență în
materie – fonduri masive obținute prin mijloace specifice de structurile crimei organizate
au putut pătrunde, utilizând și un sistem financiar -bancar în curs d e cristalizare, pe piețele

26 interne, cu scopul vădit de a fi reciclate prin afaceri legale. Neîndoielnic, o parte din
aceste fonduri au servit pentru finanțarea structurilor teroriste, chiar dacă această
afirmație nu poate fi susținută întotdeauna cu exempl e concrete. Dar în ultimii ani,
determinate de evoluția ascendentă a acestor forme de criminalitate, țările respective au
adoptat norme specifice pentru combaterea spălării banilor, acesta fiind și cazul
României.
De dată mai recentă, după atentatele teror iste din 11 septembrie 2001, din S.U.A.,
s-a impus și adoptarea unor legi speciale pentru combaterea finanțării terorismului
internațional, cu mențiunea că premisele emiterii acestor acte normative fuseseră deja
create prin adoptarea Convenției internațion ale privind reprimarea finanțării terorismului
(New York, 9 decembrie 1999).

CAPITOLUL IV

NOUA CULTURĂ A TERORISMULUI

27 4.1. Terorismul postmodern, terorismul apocaliptic
Walter Laquer în lucrarea „The New Terrorism” , publicată în anul 1999,
încearcă să determine criteriile pentru studierea noii forme de violență politică. Textul,
prefațat de fostul director al CIA James Woolsey, identifică două noi dimensiuni cheie ale
terorismului.
Prima dimensiune este, conform exprimării lui Lacque r, „complexul patologic”
termen indicând o anumită schimbare intervenită în sistemul de valori al protagoniștilor:
„ Terorismul a înregistrat unele schimbări ciudate în ultimul timp, iar în viitor va
înregistra un și mai accentuat complex patologic. Motiva țiile politice sau ideologice, în
sens tradițional, se vor deplasa spre fundal și vor fi înlocuite de fanatismul sectar,
etnic, sau doar personal ”.24
A doua dimensiune, care deosebește noul terorism de cel clasic, este accesul la
armele de distrugere în ma să, pericolul megaterorismului.
O analiză mai atentă a conceptului „noul terorism” este realizată în cadrul lucrării
colective „Countering the New Terrorism ” publicată în anul 1999 de membrii
Corporației RAND25, în care se precizează că în ultima decadă a s ecolului XX trăsăturile
fundamentale ale terorismului s -au modificat până la punctul la care analizele
anterioare au devenit inutile ; în consecință noul terorism poate fi identificat pe noile sale
coordonate, vizând tehnicile de atac terorist, motivațiile activităților teroriste, nivelul letal
crescut al atacului și sporirea numărului de teroriști „amatori”. Fără a nega lipsa unui un
consens absolut și de neatacat privind tezele noului terorism, în rândul analiștilor și
teoreticienilor, pot fi identificate u n număr de aserțiuni comune mai multor curente, care
sunt prezentate în continuare.
a. Erodarea structurilor organizatorice tradiționale
Prima diferență notabilă dintre vechiul și noul terorism constă în faptul că în
organizațiile teroriste de azi nu mai e xistă structuri ierarhice și linii clare de comandă.
Dacă în vechile grupări teroriste existau structuri organizatorice tangibile și apte de a fi

24 LAQUER, W alter. (1999) The New Terrorism: Fanaticism and the Arms of Mass Destruction, Ne w
York: Oxford University Press, pg. 226.
25 Corporația RAND este o fundație nonprofit înființată în 1946, având ca obiectiv dezvoltarea
organizațională și analiza sistemelor . Printre administratori se numără, Frank Carlucci, președintele Carlyle
Group, Zalmay Khalilzad, fostul ambasador SUA în Afganistan și Irak, actualul ambasador la ONU, Dick
Cheney, Condoleeza Rice și Donald Rumsfeld.

28 infiltrate, noul terorism se îndepărtează de acest model . Leadershipul ușor de identificat,
este înlocuit de a corduri trans – naționale secrete, între francize teroriste , neunitare, fără
lideri clar desemnați și chiar fără cartier general.26
Această idee a conflictului caracterizat prin fluiditate și intangibilitate a fost
dezvoltată de RAND în cadrul conceptului de „netwar” . Conceptul de „netwar” se referă
la un conflict de mică intensitate, dar care este globalizat prin natura sa – o formă de
conflict diferită de formele tradiționale de război, deoarece în general actorii nu
acționează în numele statelor și utili zează la scară largă tehnologia informatică.
„Netwar – ul” poate fi alăturat unei categorii foarte largi de organizații și grupuri,
desfășurate pe tot spectrul de insurgență; are o natură duală, două fețe, precum zeul
roman Ianus : pe de o parte est e alcă tuit din conflicte derulate de teroriști, criminali și
extremiști naționaliști sau etnici, iar pe de altă parte de conflictele inițiate activiști ai
societății civile.‖27
b. Bioterorismul, accesul la armele de distrugere în masă
Adepții teoriei noului tero rism consideră că în prezent există posibilități mult mai
mari de procurare a unor arme și tehnologii cu un potențial distructiv deosebit .
La nivel european, prevenirea bioterorismului s -a realizat sub egida Comite tului
pentru securitatea sanitar ă creat în 2001 de Com isia E uropeană. S -a realizat între
diferitele ministere naționale o rețea securizată având funcțiunea de alertă și detectare
precoce a maladiilor și toxinelor periculoase, se difuzează informațiile privind stocurile
de vaccinuri disponibile și capacitățile de producție ale laboratoarelor, s-a constituit ha rta
europeană a laboratoarelor de referință și reevaluarea maladiilor supuse supravegherii
europene.
c. Terorismul neselectiv, nediscriminatoriu, global
Țintele noului terorism sunt adesea s egmente aleatorii ale populației civile, lovite
de la distanță, fără vreo avertizare prealabilă. Caracteristica noului terorism constă în
agravarea efectului letal al atacului și amenințarea simultană a un număr sporit de ținte
diverse situate oriunde în l ume.

26 CRENSHAW, M. ‗Crenshaw, M. (2000) ‗The Psychology of Terrorism: An Agenda for the 21st
Century, Political Psychology, 21(2), 405 -20, pg. 411.
27 ARQUILLA, J. and RONFELDT , D. Networks and Netwars: The Future of Terror, Crime and
Militancy, Washington: RA ND Corporation.

29 d. Terorismul incorigibil și imprevizibil
Noul terorism descrie un inamic care este apocaliptic, deosebit de periculos și mai
puțin pretabil la formele tradiționale de supraveghere și control. Caracterizarea noilor
grupări teroriste drept organizații determinate ideologic, în opoziție cu cele determinate
politic, este completată de afirmația că aceste grupări se situează în afara limitelor
oricăror negocieri sau eventuale înțelegeri . În acest sens a fost afirmată natura
incorigibilă a al Qaeda , determi nată de reputația sa de autoare a unor asasinate în masă,
de doctrinele absolutiste și de ambițiile politice, care toate la un loc fac negocierea de
neimaginat, pentru orice guvern democratic.28
Catalogarea noului terorism drept incorigibil conduce la o regândire
fundamentală a metodelor și scopurilor măsurilor antiteroriste și, într -un sens mai
larg, a obiectivelor politicii externe. Sunt puse în discuție drepturi fundamentale ale
omului și elemente de jus cogens , precum ansamblul Convențiilor de la Gen eva.
Sprijinul pentru revigorarea răspunsurilor punitive militare reprezintă o temă
consistentă a literaturii noului terorism.
Prin determinarea acestor trăsături comune noului terorism se evidențiază
existența la un anumit moment, a unor amenințări specif ice, la adresa populației. Deși
putem estima amenințările reprezentate de noul terorism, nu putem cunoaște cu
certitudine întregul său potențial, limita superioară, care poate fi catastrofică. Teoria
noului terorism aduce toate evenimentele și non evenimen tele teroriste într -un cadru
coeziv și coerent.
Dacă terorismul prin definiție, nu poate fi complet cunoscut, rolul expertului
antiterorist constă în a -l face cunoscut.
Războiul împotriva terorismului este similar cu cel împotriva criminalității, astfel
încât există o tendință comună: problema nu este construită ca una determinată, fixă,
localizată; se urmărește stabilirea unui set de trăsături caracteristice ale adversarului,
pentru a -l cunoaște.
Teoria noului terorism care identifică riscul atacului tero rist ca fiind global,
nediscriminatoriu și incorigibil, a creat justificarea pentru un nou principiu preventiv

28 Paul WILKINSON, ‗Observations on the New Terrorism‘, Memorandom to Select Committee on
Foreign Affairs, 10th Report, HC, 31 July (2003) , pg. 4.

30 antiterorist : o strategie care scuză cele mai excesive răspunsuri din partea instituțiilor
statale și a organismelor politice. Noul terorism, rep rezintă o amenințare publică, impune
răspunsuri ubicue cel mai adesea materializate în expansiunea rapidă a politicilor
antiteroriste împotriva musulmanilor, solicitanților de azil și protestatarilor. Este un
răspuns care legitimează țintirea grupurilor as ociate tangențial cu terorismul , se
materializează prin criminalizare acestora, hărțuire rasială, sau victimizare violentă.29
e. Terorismul fanatic, motivat religios este considerat drept al patrulea val în
evoluția terorismului, fiind precedat de teroris mul centrat pe prăbușirea imperiilor,
decolonizare și anti -occidentalism.30
Radicalismul islamic este cea mai notorie formă a noii culturi a terorismului, dar
nu este singura varietate a tendințelor culturale care motivează activitatea teroristă.
Grupările teroriste motivate religios s -au înmulțit în perioada 1980 – 1990, Hoffman
afirmând că „determinarea religioasă a terorismului este cea mai importantă
caracteristică a activităților teroriste de azi ”.31
Determinarea religioasă nu reprezintă un fenomen cu totul nou, ci mai degrabă o
reîntoarcere ciclică la motivațiile anterioare ale terorismului; până la apariția motivațiilor
politice, precum naționalismul, anarhismul și marxismul „religia a furnizat singura
justificare acceptabilă a terorii ”.32
Osama bin L aden și rețeaua teroristă internațională al Qaeda sunt exemple de
primă mărime ale noului terorism , dar radicalismul islamic nu este singura formă de
manifestare a terorismului catastrofic sau apocaliptic. Membrii cultului religios japonez
Aum Shinrikyo , au executat în anul 1995 primul atac terorist major asupra metroului din
Tokyo utilizând arme chimice.
Fanatismul mai curând decât interesul politic caracterizează terorismul
contemporan.33

29 BURNETT, J and WHYTE, D. (2004) ‗New Labour, New Racism?‘, Red Pepper, 124, 28 – 9.
30 David C. RAPOPORT, ―The FourthWave: September 11 and the History of Terrorism,‖ Current History ,
December 2001, pp. 419 -24.
31 Bruce HOFFMAN, Inside Terrorism (New York: Columbia Univ. Press, 1998).
32 David C. RAPOPORT, ―Fear and Trembling: Terrorism in Three Rel igious Traditions,‖ American
Political Science Review , 78 (September 1984), 668 -72.
33 National Commission on Terrorism, Countering the Changing Threat of International Terrorism: Report
of the National Commission on Terrorism (Washington: GPO, 2000 ).

31 Un studiu recent, sugerează existența unor legături istorice și in telectuale între
fascismul terorismului Islamic fanatic și mișcările totalitare din secolul XX, subliniind
mai de grabă continuitatea, decât schimbarea.34
Teroriștii de azi sunt preocupați să confere actelor lor cauzatoare de moarte și
distrugere o semnific ație sacramentală sau transcedentală, plasându -le la un nivel
spiritual sau escatologic. Considerentele pragmatice ale teroriștilor laici nu sunt opozabile
teroriștilor religioși. Teroriștii seculari pot aprecia violența fără limite drept imorală;
pentru t eroriștii religioși violența indiscriminată este nu numai morală, dar constituie un
drept și o soluție necesară pentru succesul cauzei religioase.
O altă varietate deosebit de periculoasă a terorismului motivat religios, o
constituie terorismul dezvolt at de sectele religioase. Sectele sunt deosebit de periculoase
deoarece ele pot apărea rapid, fără avertizare, fără scopuri raționale și pot deveni agitate
datorită ostilității și respingerii din partea societății, în general. Inițiată de sectanți sau de
extremiștii unor culte tradiționale, violența teroriștilor religioși poate deveni deosebit de
amenințătoare în comparație cu terorismul motivat politic. „Pentru teroriștii religioși,
violența este o datorie divină …. executată ca răspuns direct la un coma ndament
teologic …. și justificată de scriptură.”35
f. Un grup de trăsături culturale comune noilor grupări ale terorismului
internațional indică un nivel ridicat de periculozitate . Aceste aspecte includ conceptul
dreptului de a ucide ca mântuire, necesi tatea distrugerii sociale totale ca parte a
procesului de purificare supremă , preocuparea pentru armele de distrugere în masă și
cultul personalității, în care un lider domină asupra devotaților care urmăresc să -i devină
copii perfecte.36
Aceste trăsături, luate împreună diferă în mod semnificativ de cultura grupărilor
teroriste anterioare, iar organizațiile care corespund acestor caracteristici reprezintă o
amenințare serioasă la adresa lumii moderne.
g. Globalizarea a motivat terorismul și a facilitat me todele pentru exprimarea
acestuia. Procesul de globalizare , care implică o reducere a granițelor tehnologice,

34 Paul BEUMAN, Terror and Liberalism (New York: W. W. Norton, 2003).
35 HOFFMAN, Inside Terrorism , p. 20.
36 Robert J. LIFTON, Destroying the World to Save It: Aum Shinrikyo, Apocalyptic Violence, and the New
Global Terrorism (New York: Metropolitan Books, 1999).

32 politice, economice dintre țările lumii a produs o motivare a noului terorismului și a
facilitat utilizarea de noi metode teroriste. Una dintre co nsecințele majore ale
globalizării constă în deteriorarea puterii statului;37 explozia exponențială a organizațiilor
neguvernamentale, alianțelor regionale și a organismelor internaționale a consolidat
această tendință. Grupările teroriste se feresc de leg ăturile directe cu sponsorii statali,
recurgând la un sprijin amorf, care la asigură o detașare față de scopurile politice. Se
poate spune că evoluția măsurilor antiteroriste după septembrie 2001 au determinat
apariția unor tendințe periculoase în terorism ul modern. Dacă teroriști nu mai pot conta
pe sprijinul direct din partea unor state atunci ei devin mai greu de urmărit și mai
independenți.

4.2. Rețelele internet, războiul și terorismul informatic
Revoluția informatică a modificat natura conf lictelor în întreg spectrul ; în primul
rând modelul rețelelor informatice a favorizat constituirea și consolidarea organizațiilor
teroriste descentralizate, în formă de rețea, mai eficiente decât cele structurate ierarhic.
Crearea internet ului a produs o m igrare a puterii spre actorii non – statali, capabili să -și
organizeze rapid multi -rețele flexibile, în care fiecare nod informatic este cone ctat cu
toate celelalte noduri. Pe măsură ce informatizarea s -a extins, conflictele din domeniul
comunicațiilor și i nformației s -au adâncit, îndeosebi în legătură cu accesul la cunoștințe
și la „soft power ”, puterea softului .38 Metaforic conflictele informatice seamănă mai
mult cu jocul de GO decât cu șahul.
Spectrul conflictelor informatice merge de la cele de intensit ate mare –
„cyberwar” – la cele de intensitate redusă „netwar” , adică de la dimensiunea militară, la
cea societală.
Terorismul evoluează în direcția numită război în rețea. Organizarea în formă de
rețea reprezintă o consecință a revoluției informatice. Ce urmărește terorismul
informatic? Fără nici un dubiu aceștia vor continua să distrugă bunuri și să ucidă oameni,

37 CharlesW. KEGLEY, Jr., and Gregory A. RAYMOND, Exorcising the Ghost ofWestphalia:
BuildingWorld Order in the New Millennium (Upper Saddle River, N.J.: Prentice Hall, 2002).
38 Conceptul de “soft power” a fost introdus de Joseph S. NYE in Bound to Lead: T he Changing Nature of
American Power , Basic Books, New York, 1990, și dezvoltat în continuare de Joseph S. NYE, and William
A. OWENS, în ―America‘s Information Edge,‖ Foreign Affairs , Vol. 75, No. 2, March/April 1996.

33 dar strategia lor se va deplasa spre domeniul non letal, unde nodurile de comandă și
control, infrastructurile informatice vulnerabile le ofe ră un set bogat de ținte.
Impactul tehnologiei asupra terorismului se produce mai de grabă în legătură cu
activitățile zilnice organizatorice și de comunicare, decât cu privire la metodele sale de
atac.39 Tehnologia a sporit abilitatea teroriștilor de a o pera atacuri ce pot provoca
distrugeri masive.
Care sunt cele mai eficiente mijloacele utilizate împotriva terorismului
informatic? O combinație între mecanismele de control, diplomație coercitivă împotriva
statelor care sponsorizează terorismul și folos irea „liberală” a forței militare.40
Ideea generală, formulată de experții în domeniu, în sensul că fenomenul terorist
îmbracă noi forme și se va înrăutății, este exemplificată prin elaborarea mai multor
scenarii. Astfel, Walter Laqueur avertizează asupra motivațiilor religioase care pot
conduce la „super -violență” cu viziunea milenară a sfârșitului lumii, determinând
terorismul „postmodern” . Fred Ikle este îngrijorat de faptul că extinderea violenței poate
fi folosită de teroriști pentru a instaura o nouă epocă totalitară bazată pe idealurile
leniniste. Burce Hoffman invocă perspectiva terorismului motivat religios care, în
temeiul unei strategi nihiliste, poate escalada violența pentru a submina sistemul politic
mondial și a -l înlocui cu o situație haotică .41

4.3. De ce un nou terorism?
Fenomenul terorist continuă să se perpetueze pentru trei motive principale , care
reprezintă tot atâtea paradigme:
a. Paradigma diplomației coercitive
Terorismul este perceput ca o armă a celor slabi, o modalitate de a con duce
războiul din umbră, prin atacuri asimetrice destinate să lovească și să înfrângă forțe
sensibil superioare; acest aspect este relevant pentru etno – naționaliști, milițiile rasiste,

39 Paul PILLAR, ―Terrorism Goes Global. ‖
40 Benjamin NETANYAHU, Winning the War Against Terrorism, Simon and S chuster, New York, 1996, și
John KERRY (Senator), The New War, Simon & Schuster, New York, 1997.
41 Walter LAQUEUR, ―Postmodern Terrorism,‖ Foreign Affairs, Vol. 75, No. 5, September/Octo ber 1996,
pp. 24 –36; Fred IKLÉ, ―The Problem of the Next Lenin,‖ The National Interest, Vol. 47, Spring 1997, pp.
9–19; Bruce HOFFMAN, Responding to Terrorism Across the Technological Spectrum, RAND, P -7874,
1994; Bruce HOFFMAN, Inside Terrorism, Columbia University Press, New York, 1998; Robert
KAPLAN, ―The Coming Anarchy,‖ Atlantic Monthly, February 1994, pp. 44 –76.

34 fundamentaliștii religioși, precum și pentru alte minorități care nu pot angaja direct
formațiunile militare ale „opresorilor ”, cum este cazul unor grupuri islamiste radicale din
Orientul Mijlociu în raport de Israel, sau până de curând al Armatei Republicane
Irlandeze în raport de Marea Britanie.
b. Paradigma războiului
Violența atacului terorist reprezintă o cale sigură de atragere a atenției publice și
de asumare a identității; terorismul creează o publicitate explozivă și calcă pe nervi lideri
politici puternici, generând o identitate care aduce prejudicii imaginii ina micului.
c. Paradigma unei lumi noi
Terorismul este considerat calea spre o nouă ordine viitoare, reprezentând o
modalitate transcedentală de purificare și renaștere; atacul asupra simbolurilor statului
modern.
Apariția unui nou terorism se manifestă pe trei niveluri:
a. Organizarea. Teroriștii se îndepărtează treptat de organizarea ierarhică spre o
structură descentralizată asemănătoare rețelelor informatice; eforturile se îndreaptă spre
constituirea unor rețele de internet transnaționale
b. Doctrina și strategia . Teroriștii urmăresc dobândirea de noi capabilități pentru
arme letale; acțiunile vor continua sub forma atacurilor vizând distrugerea unor ținte
determinate, dar vor declanșa campanii pentru crearea de disfuncții grave de sistem,
pentru bloca rea infrastructurii informatice și de comunicații.42 Informația – infrastructură
și conținut -, îndeosebi media va deveni o țintă cheie pentru teroriști, unii experți
afirmând că această nouă formă de terorism are o putere distructivă mai mare decât aceea
a armelor biologice sau chimice.43
c. Tehnologia. Teroriștii recurg la tehnologia informatică pentru acțiuni ofensive
sau defensive precum și pentru sprijinirea structurilor organizatorice, adoptarea
deciziilor, siguranța comunicațiilor; în ciuda speculații lor privind intențiile teroriștilor de
a bloca netul, aceștia au motive mult mai puternice de a -l menține în funcțiune .

42 Martin SHUBIK, ―Terrorism, Technology, and the Socioeconomics of Death,‖ Comparative Strategy,
Vol. 16, No. 4, Octob er–December 1997, pp. 3 99–414;
43 LAQUEUR, 1996, p. 35.

35

CAPITOLUL V

INAMICUL DIN INTERIOR

5.1. Inabilitatea Europei de a defini inamicul și amenințarea. Euro – luptătorii
lui Bin Laden
Reprezintă terorismul islamist o amenințare pentru Europa, sau o este ficțiune a
jurnaliștilor? Conform Raportului EUROPOL privind terorismul44, în anul 2006, în 11
state europene au avut loc 498 de incidente caracterizate drept atacur i teroriste; cele mai
multe, 136, aparțin organizației separatiste basce ETA, care este totodată vinovată de
singurul atac care a provocat 2 victime în Madrid; din fericire restul de 497 nu au
provocat victime. Ce spune raportul despre atacurile islamiste? În anul 2006 islamiști au
executat în Uniunea Europeană (Germania) un singur atac terorist din 498.
Nu trebuie să ignorăm însă succesiunea dramaticelor atacuri comise de atentatori
islamiști în anii anteriori, Istambul 20 noiembrie 2003 (27 de morți 450 de răniți), Madrid
11 martie 2004 (191 de morți, 2050 răniți), Londra 7 iulie 2005 ( 60 de morți și 700 de
răniți), care au transformat Europa într -un teatru de război.

44 http://www.europol.europa.eu/publications/TESAT/TESAT2007.pdf

36 Societățile în care trăiesc comunități însemnate de musulmani, cum sunt Franța –
peste 5 milioane, Germania – peste 3 milioane, Marea Britanie – 1,5 milioane, trebuie să
realizeze că aceste grupuri sunt vulnerabile la radicalizare, aceasta constituind primul pas
spre terorism.
Cine sunt euro – jihadiștii , de unde vin ei și cum arată? U n studiu recent45 a
analizat activitatea a 242 de euro – teroriști care au activat în perioada 2001 – 2006 în
cadrul a 28 de rețele, planificând 31 de atacuri, de la asasinarea regizorului olandez de
film Theo van Gogh în 2004, până la atentatele de la Lond ra din 2005.
Unele dintre cele mai importante constatări ale cercetătorilor danezi sunt: nu
există jihadiști standard; cele 28 de rețele identificate diferă între ele, 12 operau în
Anglia, 7 în Olanda, 4 în Franța, câte 3 în Spania și Belgia; în unele caz uri acțiunile
teroriste au fost desfășurate de atacatori individuali, în altele – Madrid 2004 unde au fost
implicate peste 30 de persoane – grupuri numeroase; interiorul rețelelor este surprinzător
de omogen, fiind alcătuit din conaționali; 55 dintre teror iști erau algerieni, iar 24
pakistanezi; majoritatea jihadiștilor sunt bărbați, doar 5 femei apar în studiu; țintele vizate
de teroriști constau în populația civilă care utiliza mijloacele de transport în comun;
explozibilul a fost ales ca principal mijlo c de atac; din cei 242 teroriști, 11 au fost
sinucigași, ei comițând cele mai devastatoare atacuri.
Studiul din 2007 constată diferențe notabile față de cercetarea realizată în anul
2004 de americanul Marc Sagemann privind terorismul internațional legat de al
Qaeda ; cercetarea lui Sagemann a identificat drept teroriști îndeosebi arabi, – saudiți și
egipteni -, care s -au radicalizat în afara țării lor de origine; euro – luptătorii au luat calea
jihadului armat în Europa, țara în care trăiau.
Euro – terori știi se recrutează între ei, campaniile radicale islamice de pe internet
jucând un rol important în acest proces, iar numeroși noi recruți (58) erau cunoscuți cu
antecedente penale minore. Se afirmă că Europa de azi nu se confruntă cu terorismul, ci
cu un fenomen social, integrismul islamist revoluționar , iar Osama bin Ladea este noul
Che Guevara.
Eșecul Europei în modelele de integrare a produs un vacum ideologic creând
pentru grupările islamiste nu numai posibilitatea găsirii unui refugiu în Europa dar și

45 Edwin BAKKER și Teije Hidde DONKER, Terrorism in Europe, Bin Laden Eurofighte rs, 2007.

37 transformarea acesteia într -o fortăreață a extremismului. După șase ani de la atacul din
9/11, nu există o definiție comună a inamicului și nici o înțelegere clară împotriva cui sau
a ce se duce în Europa acest război.
Încercând să definească inamicul , Președintele Bush a utilizat termenul de
„Islamofascism”46, care are sens doar în rândul unui grup relativ restrâns de inițiați,
politicieni, analiști, universitari, formatori de opinie. Termenul, considera t de mulți
impropriu, denumește o ideologie total itară în ascensiune vizând dominația mondială și
care s -a cuibărit într -o terminologie religioasă (în acest caz islamul), constituind o
amenințare ideologică la adresa occidentului, mai gravă decât ateismul comunist.
Conceptul de „Islamofascism” rezonează acelora care înțeleg mecanismul prin
care ideologiile fasciste și comuniste au generat o atracție atât de mare asupra maselor,
încât oameni rezonabili au aprobat și aclamat comiterea unor acte criminale,
considerându -le drept necesare pentru atingerea sco purilor generale specifice
respectivelor ideologii. În mod asemănător, provocările globale curente reprezintă o
puternică ideologie care poate determina nenumărați musulmani de pe glob, de altfel
persoane rezonabile și respectabile, să aclame actele terori ste.
Cum poate fi făcut cunoscut, caracterul nociv al concepțiilor fasciste, naziste, sau
comuniste milioanelor de musulmani care niciodată nu au studiat și nu au avut motive să
se intereseze de distrugerile provocate de acest gen de ideologii? Câți dintr e musulmanii
europeni cunosc istoria continentului?

Dacă până și elevii din Turcia, o țară seculară, democratică, în mare măsură
occidentalizată, nu învață despre cel de -al II Război Mondial, fiind astfel incapabili să
discernă pericolele reprezentate d e larga circulație a cărții lui Hitler Mein Kampf în țara
lor, cum credem oare că percep musulmanii sărăciți din Pakistan sau Maroc sensul
termenului de „Islamofascism” ? Pentru aceștia din urmă, alăturarea islamului de fascism
reprezintă în mod cert un se mnal că religia lor este atacată, validând criticile conform

46 Președintele Geroge W. BUSH a folosit termenul la 6 .10.2005 într -un discurs în cadrul National
Endowment for Democracy ; www.whitehouse.gov/news/releases/2005/10/20 051006 -3.html . De asemenea
Stephen SCHWARTZ, ―What is ‗Islamofascism‘?‖ The Weekly Standard (17 .08.2006); available at
http://www.weeklystandard.com/Content/Pu blic/ Articles/000/000/012/593ajdua.asp .

38 cărora războiul împotriva terorismului este un eufemism pentru războiul împotriva
Islamului.
Islamul luptă constant pentru a convinge că nu numai membrii săraci și needucați
ai comunității mu sulmane, ci întreaga lume musulmană, toți musulmanii de pe glob
consideră atacată identitatea și credința lor religioasă. În acest sens este invocată
declarația nefericită făcută de George Bush în zilele de după 9/11 : ”Această cruciadă,
acest război împotr iva terorii, va lua ceva timp.”47 Pentru islamiști aceasta era declarația
prin care America se declară conducătoarea fazei finale a unui război occidental
împotriva Islamului, ale cărui începuturi se situează în Evul Mediu. Un mare număr de
musulmani consid eră că SUA regizează conflictele sectare din Irak, în speranța ca
războiul religios di ntre șiiți și sunniți să mențină umma (comunitatea mondială a
musulmanilor) slăbită de conflict ul intern.
Cât timp această ideologie continuă să ajungă la mințile și inim ile musulmanilor,
nu se poate v orbi despre un sfârșit al terorismului islamist. Există o dezbatere continuă
între grupurile islamiste în legătură cu utilizarea actelor de terorism sau de violență;
obiectul principal al acestor dezbateri este legat însă de tactici nu de principii.
Amenințarea terorismului islamist în Europa este rezultatul unor decenii de
relaționare, dezvoltare organizațională, intensă pregătire ideologică și intelectuală.
Grupurile teroriste au cheltuit miliarde de dolari pentru crearea r ețelelor de susținători
inteligenți și educați, au lucrat din greu în ingineria socială, au juxtapus trecutului glorios
al Islamului, injustiția la care au fost supuși musulmanii de secole, au islamizat istoria,
subliniind abilitatea musulmanilor de a dobo rî un imperiu, arogându -și meritul de a fi
produs dezmembrarea URSS. Mulțumită mijloacelor moderne de comunicare în masă
sunt acum mult mai eficienți în bombardarea tinerilor musulmani cu astfel de mesaje.
Mai mult decât atât, garda revoluționară a Islamul ui nu se mai limitează doar la spațiul
statelor arabe din Orientul Mijlociu; teroriștii islamiști de azi sunt inteligenți, bine
educați, dețin abilități tehnice, interacționează cu media și operează confortabil în
societățile occidentale.

47 Președintele Geroge W. BUSH ―Remarks by the President Upon Arrival,‖ 16 September 2001;
www.whitehouse.gov/news/releases/2001/09/20 010916 -2.html .

39 Mișcările radic ale islamiste profită de pe urma libertății de exprimare și de
asociere, diseminând idei cu conținut antisemitic, anticonstituțional, sau îndemnând la ură
și violență. Se creează astfel activiști care subminează sistemele fundamentale pe care se
sprijină s ocietățile occidentale.
Europa a fost un teren deosebit de propice pentru aceste eforturi. De fapt, Europa
de vest reprezintă centrul ideologic al islamismului. Numeroși musulmani europeni cred
că islamul este compatibil cu democrațiile seculare și libe rale, precum și cu libertățile
civile fundamentale. Dificultatea Europei de a absorbii și asimila populația musulmană,
nu numai pe emigranți, dar și pe cei ai căror părinți sau chiar bunici s -au născut în
Europa, a lăsat mulți musulmani fără o clară identi tate și fără un sentiment al
apartenenței.
Guvernele europene au recurs la două abordări principale: multiculturalismul și
asimilarea .
Multiculturalismul promovat de Olanda și Marea Britanie, sprijină diversitatea
culturală a tuturor popoarelor din Europ a, inclusiv a comunităților de musulmani.
Multiculturalismul caută să evidențieze diversitatea culturală, etnică, religioasă a
cetățenilor unei națiuni și permite comunităților de imigranți să -și mențină identitatea și
afilierea culturală, acestea având op țiunea de ași alege liber propriile modalități de
integrare în ansamblul societății. Deși atractiv în principiu, acest model se bazează pe un
amestec de toleranță pasivă și intoleranță pasivă și a eșuat în ambele scopuri: în
eliminarea intoleranței în rând ul populației locale și în integrarea populației imigrante.
Clamând un nivel de acceptare atât de vast, această politică a determinat tolerarea unor
credințe și practici complet opuse valorilor europene, inclusiv a propovăduirii urii și
onorării asasinatel or de către imami.
Zguduită de uciderea brutală în 2004 a regizorului de film Theo van Gogh de
către un islamist extremist, societatea olandeză solicită imigranților să adopte valorile
neerlandeze pentru a obține permisul de rezidență. În mod similar, după atacurile din
Londra, în Marea Britanie s -a înregistrat o respingere a multiculturalismului.
Modelul asimilării, adoptat în principal în Franța, ignoră diferențele culturale și
religioase în scopul forjării unei identități naționale bazată pe idealuri ci vice comune.

40 Nici una dintre aceste abordări, nici soluțiile intermediare la care au recurs
Germania, Spania, Italia și Danemarca, nu au produs rezultatele scontate, determinând în
schimb marginalizarea socială, economică, culturală și politică a musulmani lor europeni.
Asimilarea minimizează diferențele culturale și religioase și deși atractivă în teorie este
greu de realizat în practică.

Închistarea într -o atitudine comună de indiferență față de musulmanii europeni a
generat o dublă alienare, seculară și spirituală, vizibilă la a doua și a treia generație de
musulmani europeni; eșecul integrării musulmanilor a contribuit la apariția ghetourilor de
imigranți, unde sărăcia, șomajul, discriminarea i -au separat de societate. În aceste
ghetouri s -au construi t moschei și s -au adus imami pregătiți la școlile Wahhabi/Salafi ale
islamului.
Guvernele occidentale nu au elaborat o politică coerentă de integrare, raportându –
se la noii veniți în termeni strict economici. Un autor elvețian, Max Frisch a consemnat
expre sia devenită celebră: „Noi am cerut muncitori, dar am căpătat ființe umane.”48
Deși născuți în Europa, situațiile dezavantajoase și lipsa de oportunități pentru
musulmani se mențin de mai multe generații, nivelul de frustrare crește, procesul de
dobândire a unei identități europene este inhibat de faptul că sunt considerați străini, ceea
ce conduce la o profundă alienare. Alienarea este prima cauză a radicalizării. Inițial se
aștepta ca muncitorii oaspeți să revină în țările de origine, dar introducerea prog ramelor
de reunificare a familiilor le -au permis să se constituie în comunități pe criterii etnice în
statele europene în care lucrau. Deoarece majoritatea musulmanilor nu erau încurajați să
învețe limba locală sau să urmeze forme superioare de educație, d upă un timp, minoritate
în creștere s -a văzut împinsă progresiv la marginea societății. Închiși în zonele
defavorizate, puțini au avut altă șansă decât să acceadă la slujbe prost plătite, cu speranțe
slabe de progres.

48 Max FRISCH, Introduction to Alexander J. Seiler, ed., Siamo Italiani —die Italiener: Gespräche mit
italienischer Gastarbeitern (Zurich: E. V. Z. Verlag, 1965).

41 Nu sărăcia și lipsa de educație a co ndus pe musulmanii europeni spre extremism,
mai degrabă este sensul alienării înrădăcinat în problema identității seculare sau
religioase. Mulți dintre islamiștii radicali din Europa aparțin clasei mijlocii bine educate,
printre ei și atentatorii de la met roul și liniile de autobuz din Londra. Un exemplu
revelator îl constituie cazul lui Muriel Degauque , o belgiancă de 38 de ani care a
întreprins un atac sinucigaș împotriva forțelor armate SUA din Irak. Există și alți născuți
în Europa convertiți la islami smul radical, precum teroristul cu bomba din pantof,
Richard Reid, născut la Londra.
Teroriștii sunt recrutați și antrenați în diferite locuri de pe glob, inclusiv în
Europa. În Afganistan, al Qaeda a operat peste 40 de tabere de instrucție; numărul
persoanelor pregătite în aceste tabere este estimat între 15.000 – 70.000 de persoane.
Școlile religioase sunnite „Madrassahs” produc radicali având credința fanatică în
supremația islamului și în jihad ca misiunea vieții lor. În anul 2000 funcționau
aprox imativ 6000 de „Madrassahs” cu peste 600.000 de studenți.
Cel mai elaborat, avansat și realistic curs predat se referă la improvizarea și
utilizarea dispozitivelor explozive.49
a. Spania și terorismul
Unul dintre cele mai vechi popoare ale Europei, cu o li mbă de naînțeles, bascii s –
au bucurat întotdeauna de privilegii sub stăpânirea spaniolă. Odată cu războiul civil din
1936 – 1939, avioanele germane, luptând de parte armatei naționaliste a lui Franco, au
bombardat unul dintre orașele sacre ale bascilor, Gu ernica, distrugere imortalizată de
Pablo Picasso..
Spania este o țară în care trecutul glorios al civilizației arabe trăiește prin
capodopere de arhitectură precum Alhambra; spaniolii nu doresc să se antagonizeze cu
vecinii lor mediteraneeni.
În Spani a există de peste 40 de ani una dintre cele mai vechi organizații teroriste
din vestul Europei, ETA – Euskadi ta Askatasune – libertate și țară bascilor, care în
dramatica sa istorie a comis peste 900 de atentate. Profilul tipic al militantului ETA este

49 Mladen VULINEC, Assistant Manager of the "Public Safety and Terrorism" bran ch, Interpol. One Year
After Madrid, Europa face to face with terrorism, Fighting terrorism world -wide , Paris 8 martie 2005, pg.
30.

42 următorul: tânăr bărbat, necăsătorit, provenind îndeosebi din mediul rural și din lumea
naționalismului basc.
b. Italia și terorismul islamic
Potențialii teroriști islamici au făcut obiectul unor investigații din partea
autorităților italiene. Membrii ai Grupului Islamic Armat (GIA) au fost anchetați la
Milano și Napoli; cinci membrii ai GIA, capturați în cursul luptelor din Afganistan sunt
deținuți la Guantanmo. Au fost supuși investigațiilor și membrii Grupului Salafist
pentru Chemare la Luptă (GSPC) , una d intre persoanele anchetate, Maaroufi Tarek,
fiind un cetățean belgian de origine tunisiană, care, a reieșit din anchetă, este un
important ideolog islamist al grupării salafiste operând în Anglia, Spania, Franța,
Germania și Italia. În cursul acestor anche te au ieșit în evidență infracțiuni de
complicitate a Grupării Salafiste la infracțiuni de imigrație clandestină. În ceea ce
privește organizația Ansar al -Islam , al cărei obiectiv este distrugerea societății civile și
instaurarea în Kurdistanul irakian a u nui regim Salafist simila cu cel Taliban din
Afganistan, investigațiile efectuate au dovedit existența unor rețele de recrutare folosite
pentru trimiterea voluntarilor mujahedini în tabere de antrenament localizate în nordul
Irakului, pe o rută având punct ul de plecare în Italia și opriri în Turcia și Siria.
Italia este interesată nu numai de fenomenul recrutării și exportării luptătorilor
islamici dar și de fenomenul atacurilor sinucigașe cu bombe pe teritoriul italian.
c. Explozia „jihadului ” în Mare a Britanie
Sinucigașii purtători de bombe, kamikaze crescuți în casă, britanicii născuți și
crescuți în Leeds, au devenit cel mai gr oaznic coșmar al londonezilor. Această terifiantă
constatare a venit ca un duș rece. Până la atacurile de la Londra europeni i au încercat să
se convingă de faptul că noul terorism suicidal este o varietate foarte străină de cultura
europeană. Britanicii au crezut că modelul lor de integrare bazat pe coexistența diferitelor
comunități îi va feri de extremism.
O parte a presei a blamat drept cauză a atacurilor războiul din Irak, altă parte
fanatismul religios, sau impactul malign al multiculturalismului și corectitudinii politice a
segregat societatea britanică determinând apariția unor comunități musulmane închise
valorilor bri tanice, în timp ce forțele legii călcau pe coji de ouă de temă să nu ofenseze.

43 New York Times a introdus termenul de „londonistan ” descriind cum țara a devenit un
adăpost sigur pentru teroriști, o răscruce a terorii.
De la atentatele din metroul londonez, serviciile de informații europene se
confruntă cu o întrebare dificilă: cum poți opri un inamic dacă nu -l poți identifica și
categorisii efectiv? Inabilitatea de a creiona profilul inamicului continuă să fie un
dezavantaj evident pentru antiterorism; auto ritățile britanice dețineau informații despre un
număr de 3000 de musulmani britanici au fost antrenați în cursul anilor 90 în taberele al
Qaeda, precum și în lagătură cu 53 de musulmani britanici angajați în acte de terorism pe
teritoriul altor state. Înainte de atacul de la Londra autoritățile au reușit să dejoace 6
tentative serioase în interiorul Marii Britanii.
Adesea teroriștii sinucigași erau caracterizați drept indivizi introvertiți, furioși,
frustrați, marginalizați, dominați de o ură atât de prof undă încât doresc să se supună
supremului sacrific iu. Aceasta este problema specifică Marii Britanii, când vorbești
despre portretul robot al suspectului de terorism sinucigaș lista devine foarte lungă: sunt
membrii diferitelor comunități de imigranți, dar și fenomenul britanicilor convertiți la
islam, sunt elevi de 18 ani, dar și un profesor, per soane originare din Pakistan dar și din
Caraibe, i ndivizi ca Richard Reid – condamnat pentru atentatul cu bomba din pantof –
delincvent juvenil care și -a petrecut o mare parte din viață în închisoare, dar și un
absolvent al unei universități de frunte, oameni de culoare, dar și albi.
Se pare că în cazul teroriștilor sinucigași portretul robot nu are relevanță.
Fundamental este modul în care se reușește ruperea cer cului recrutării și regenerării care
susține organizațiile teroriste, identificarea căilor de contracarare a propagandei și urii,
principalele arme ale inamicului.

44

CAPITOLUL VI

UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI ANTITERORISMUL. RIPOSTA
ÎMPOTR IVA TERORII ȘI RESPECTAREA DREPTURILOR
OMULUI ÎN EUROPA

Numirea unui coordonator european al luptei împotriva terorismului în persoana
lui M. Gijs de Vries și intrarea în vigoare cu anticipație a clauzei de solidaritate
prevăzută de tratatul constituțion al european sunt unele dintre cele mai recente măsuri
adoptate la nivelul comunității europene.
Principalele instrumente de acțiune U.E. împotriva terorismului constau în
armonizarea legislativă, coordonarea operațională a serviciilor statelor membre și
dialogul cu statele terțe. Cele mai recente realizări, planuri de acțiune și activități ale
Comisiei U .E .sunt menționate în MEMO/07/98 Brussels, din 12 March 2007 . De
asemenea la nivelul UE au existat dezbateri aprinse în legătură cu necesitatea adoptării
unor măsuri dure și de urgente împotriva extremismului religios și terorismului.
Apărătorii drepturilor omului se sprijină pe afirmația că adoptarea regulilor de
urgență nu poate preveni atacurile teroriste împotriva statelor europene, comportamentul
terori st fiind rezultatul disperării numeroșilor săraci, oprimați și lipsiți de orice drepturi
din țările lumii a treia. Acest fenomen nu poate fi controlat decât prin adoptarea de către
UE a unei strategi de prevenire a conflictelor și elaborarea unei politici de ajutorare
pentru dezvoltare în cadrul lumii a treia. Din această perspectivă, adoptarea unui cadru
legal de urgență nu demonstrează decât voința politică a guvernelor naționale de a
consolida doar aspectele de strictă securitate a politicilor implementa te cu privire la
diferitele probleme sociale.
În acest sens s -a afirmat că „războiul împotriva terorii” are puține în comun cu
combaterea terorismului, principalul său obiectiv constând în erodarea drepturilor

45 fundamentale în cadrul UE, iar Raportul Watso n constituie un text care în numele
antiterorismului, pune pur și simplu în pericol cele mai democratice libertăți.50
Faptul că războiul împotriva terorismului a servit drept pretext pentru
reintroducerea de către unele state vest -europene a unor măsuri sup limentare de securitate
a fost denunțată de mai mulți deputați europeni care au afirmat că numeroase guverne
europene au folosit acțiunile criminale teroriste din 11 septembrie împotriva Statelor
Unite drept pretext pentru elaborarea unor măsuri legislativ e care restrâng libertăți ce nu
au nici o legătură cu combaterea terorismului, ci cu controlul și stoparea creșterii puterii
opoziției împotriva unei ordini economice și sociale inumană și nedreaptă51.
Alte voci au evidențiat că sub pretextul combaterii te rorismului se realizează de
fapt o incriminare a demonstrațiilor sociale52, iar diferitele guverne europene se pregătesc
să dezvolte un adevărat arsenal pentru restrângerea libertăților, fiind de acum comună
paralela dintre emigranți, tineri, delincvenți și teroriști53.
Deoarece gestionarea amenințării globale teroriste necesită consolidarea constantă
a serviciilor de informații, se apreciază că legislația antiteroristă nu trebuie în nici un sens
să servească în primul rând la combaterea activităților terori ste; peste toate ea acordă UE
puteri mai mari de a desfășura investigații, precum Sistemul Informațional Schengen II
sau mandatul de arestare european , ceea ce înseamnă o intervenție mai accentuată a
statului civil modern și o slăbire a apărării acuzatului , oricine ar fi acesta54.

6.1. Politici antiteroriste ale UE
Cooperarea antiteroristă a statelor membre UE are o tradiție îndelungată,
debutând în anul 1967, în afara cadrului oferit de tratatele europene, prin constituirea

50 Krivine (GUE/NGL), sitting of 6 Februarie 2002
51 Di Lello Finuoli (GUE/NGL), sitting of 28 Noiembrie 2001.
52 Krivine (GU E/NGL), sitting of 23 Octombrie 2002. “Trebuie subliniat aici faptul că mai mulți deputați
au comentat defavorabil definiția terorismului, ea rămânând vagă și aptă să producă încălcări majore ale
drepturilor sindicale, libertății de expresie și de asociere . Unul dintre exemplele cel mai des invocate îl
reprezintă incriminarea demonstrațiilor anti -globalizare.” Aceste aspecte au fost prezentate de deputații:
Boumediene -Thiery (Greens/ALE), la 28 Noiembrie 2001 ; Maes (Greens/ALE), la 28 Noiembrie 2001; Di
Lello Finuoli (GUE/NGL), la 28 Noiembrie 2001; Buitenweg (Greens/ALE), 6 Februarie 2002; Krivine
(GUE/NGL), 6 Februarie 2002 și 23 Octombrie 2002; Nogueira Román (Greens/ALE), la 23 Octombrie
2002.
53 Krivine (GUE/NGL), sesiunea din 23 Octombrie 2002. Slăbire a poziției juridice a emigranților și
solicitanților de azil și chiar a persoanelor care acordă sprijin acestora a fost semnalată și de deputatul
Boumediene -Thiery (Gr eens/ALE), în cursul sesiunii din 28 Noiembrie 2001.
54 Schröder, Ilka (GUE/NGL), sesiunea din 23 Octombrie 2002.

46 grupului TREVI (terorism, radic alism, extremism și violență internațională) destinat să
consolideze schimbul de informații în aceste domenii.
Într-un context determinat și de atacurile teroriste de la Istambul, Madrid și
Londra, care au atins inima Europei, U.E. s-a angajat activ în ca mpania antiteroristă pe
ambele fronturi, politic și respectiv militar. Șirul sângeros de atentate comise îm potriva
Statelor Unite – New York și Washington la 11.09.2001, împotriva Spaniei – Madrid, la
11.03.2004 și a Marii Britanii – Londra, la 0 7.07.2005, a propulsat lupta împotriva
terorismului și a radicalismului islamist la rang de prioritate la nivelul Alia nței Nord
Atlantice și al Uniunii Europene .
Politicile antiteroriste elaborate de statele membre UE au vizat consolidarea
rețelelor de cooperare int ernațională dintre autoritățile cu atribuții în aplicarea legii,
serviciile de informații și judecători precum și prin adoptarea temporară sau permanentă a
mai multor măsuri excepționale55
Pornind de la prezum ția că anumite garanții legale privind dreptu rile și libertățile
civile nu sunt compatibile cu o luptă eficientă împotriva noilor amenințări teroriste, în
zilele noastre regulile excepționale sunt prezentate drept absolut necesare pentru
asigurarea protecției populației europene. Totuși tendința de răspândire a modelului de
guvernare prin măsuri extraordinare a provocat la nivelul tuturor statelor europene
numeroase critici din partea clasei politice și a societății civile.

6.2. Dezbaterile antiteroriste din Parlamentul Eu ropean
Excepție făcând Deci zia Consiliului din 3 decembrie 1998 prin care se solicita
EUROPOL să acorde atenție crimelor legate de terorism56, până la atacurile teroriste de la
11 septembrie 2001, poziția UE față de terorism a fost strict de natură politică. Toate
instituțiile europe ne au condamnat constant terorismul, dar elaborarea unui concept, a
unei strategii comune antiteroriste, sau cel puțin definirea rolului UE în combaterea
terorismului, nu au fost înscrise pe agenda sa politică.

55 Tsoukala ANASTASSIA, ―Democracy against Security: the debates about Counter Terrorism in the
European Parliament, September 2001 -June 2003‖, Alternatives , 2004, vol.29, August -Octombrie : 417 -439
56 Council Decision of 3 December 19 98 instructing Europol to deal with crimes committed or likely to be
committed in the course of terrorist activities against life, limb, personal freedom or property (Council
Decision 99/C 26/06, Official J ournal C26 of 30 January 1999).

47 Persistența fenomenului terorist în mai multe state europene (Spania, Franța,
Grecia, Italia) și evoluțiile în plan internațional, au determinat Comitetul pentru
drepturile și libertățile cetățenilor, justiție și afaceri intern e să elaboreze un Raport
asupra rolului UE în combaterea terorismului în s copul creării unui spațiu comun de
libertate, securitate și justiție .
Acest Raport, nr.A5 -0273/2001 , prezentat la 5.09.2001 deputaților europeni avea
în vedere adoptarea unei recomandări pentru stabilirea legislației penale și a regimului
sancționator com un minimal, abolirea procedurilor formale de extrădare, aplicarea
principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și stabilirea mandatului de
arestare și percheziție european în lupta împotriva terorismului. În esență Raportul viza
adoptar ea pentru prima dată la nivel european a unor măsuri de urgență în numele luptei
antiteroriste.
Pe parcursul a șapte sesiuni 57 și dezbateri între septembrie 2001 și iunie 2003,
Parlamentul European a analizat prevederile raportului iar pe parcursul dezba terilor
desfășurate s -a apreciat drept foarte importantă evoluția raporturilor dintre esența
măsurilor antiteroriste propuse și asigurarea protecției drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului, la nivelul legislativului european.

Politica antite roristă propusă a creat în rândul deputaților europeni două curente
de opinie : – primul potrivit căruia în urma adoptării măsurilor propuse nu vor exista
încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale omului;
– al doilea conform căruia, pericolu l ca măsurile antiteroriste să constituie o
amenințare la adresa drepturile omului, nu era doar ipotetic.
Pozițiile au fost diferite și în raport de un eveniment cheie al perioadei, respectiv
producerea atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001. Analiz a, chiar succintă, a tezelor

57 Analiza se refer ă la dezbaterile derulate pe parcursula a 7 sesiuni, respectiv: 5 septembrie 2001, 19
septembrie 2001, 28 noiembrie 2001, 6 februarie 2002, 9 aprilie 2002, 23 octombrie 2002, 12 martie 2003,
precum și la dezbaterile din cadrul sesiunii extraordinare din 12 septembrie 2001. În această perioadă
grupurile politice din Parlamentul European erau : PPE -DE (Group of the European People‘s Party and
European Democrats – 232 membrii ); PSE (Group of the Party of E uropean Socialists – 175 membrii );
ELDR (Group of the Eu ropean, Liberal, Democr at and Reform Party – 53 membrii ); GUE/NGL
(Confederal Group of the European United Lef t/Nordic Green Left – 49 membrii ); Greens/ALE (Group of
the Greens/Eur opean Free Alliance – 45 membrii ); UEN (Union for Europe of the Nations – 23 membrii );
EDD (Group for a Europe of Democrac ies and Diversities – 18 membrii); NI (Non -attached – 31 membrii).

48 și argumentelor folosite în susținerea lor va releva principalele dileme cu care se
confruntă în problematica antiteroristă Uniunea Europeană începând cu anul 2001 până în
prezent.
Înainte de 9/11 negarea oricărei posibilită ți de încălcare a drepturilor și libertăților
civile pornește de la ideea că măsurile contrateroriste dure trebuiesc acceptate nu doar
pentru că sunt absolut necesare în lupta împotriva terorismului, dar și pentru că, dacă sunt
aplicate corect, în limitele statului de drept, ele nu pot în nici un caz primejdui ci doar
proteja drepturile omului. Susținătorii acestui punct de vedere se opuneau adoptării unor
legi și proceduri excepționale pe care le considerau adevăratele pericole ale democrației,
deoarece as tfel de măsuri ar priva guvernele de superioritatea morală și le pot transforma
în state teroriste.58 Lupta împotriva terorismului a fost identificată cu lupta pentru
libertate, respectarea drepturilor omului și statul de drept, iar prin implementarea noi lor
măsuri justiția trebuie să dețină instrumentele pentru garantarea libertăților fundamentale
care constituie baza construcției europene și au fost restricționate de terorism.
Avertismentele privind încălcarea drepturilor omului porneau de la tendința
recurentă a statelor de a adopta politici de securitate invocând amenințarea teroristă drept
scuză pentru legitimarea restrângerii drepturilor fundamentale. Se insista că sub nici un
motiv sporirea activității criminale a grupurilor teroriste nu trebuie fol osit ca un alibi, la
nivel național sau european, pentru adoptarea unor măsuri care sunt incompatibile cu
statul de drept și principiile democratice.
După 9/11 emoția provocată de atacurile teroriste a generat în rândul deputaților
europeni un consens lar g pentru necesitatea consolidării represiunii împotriva atacurilor
teroriste, prin revigorarea cooperării internaționale în domeniul culegerii și procesării
informațiilor, armonizarea sistemelor judiciare și legislative.
Cu privire la măsurile de urgenț ă ce trebuiau adoptate s -au distins trei curente :
– apărătorii tezei necesității măsurilor de urgență;
– cei care exprimau o dublă îngrijorare;
– susținătorii tezei apărării drepturilor omului.
CAPITOLUL VII

58Watson (ELDR) autor al Raportului.

49
CONSTRUCȚIA ANTITERORISTĂ A UNIUNII E UROPENE,

7.1. Măsuri normative antiterorist e
U.E. a adoptat o definiție comună a terorismului, iar Decizia Cadru din 13 iunie
2002 referitoare la lupta împotriva terorismului cuprinde și o definiție a infracțiunilor
teroriste inclusiv a apartenenței la un grup terorist, prevăzând și sancțiunile corelative.
Decizia constituie primul instrument internațional care definește actul terorist din
perspectiva scopului urmărit.
Mandatul de arestare european , creat prin Decizia Cadru din 13 iunie 2002 ,
înlocuiește convențiile de extrădare printr -o procedură de predare mult mai rapidă,
realizată prin intervenția exclusivă a autorităților judiciare. Mandatul suprimă principiul
dublei incriminări – potrivit căruia faptele care fac obiectul anchetei penale sau
condamnăr ii trebuie să constituie infracțiune atât în statul membru de executare cât și în
statul membru emitent al mandatului – pentru 32 de infracțiuni grave printre care și
terorismul . Statele membre trebuie să consimtă la remiterea propriilor cetățeni și la
respectarea unui termen de 90 de zile . Faptul că Italia a remis autorităților britanice în
timp record, una dintre persoanele suspectate de producerea atentatelor de la Londra din
21 iulie 2005, reținute la Roma, se datorează procedurilor instituite de manda tul
european.
Măsurile privind înghețarea fondurilor sau surselor financiare a persoanelor, ori
entităților implicate în acte de terorism au fost adoptate în aplicarea Rezoluției
Consiliului de Securitate ONU nr. 1372/2001 . Lista persoanelor sau entitățilo r vizate în
rezoluție este actualizată periodic. A treia Directivă privind spălarea banilor și
prevenirea finanțării terorismului adoptată la 25 octombrie 2005 împreună cu
Regulamentul privind controlul mișcării banilor lichizi au completat cadrul juridic
european.
Pentru acordarea de compensații victimelor terorismului a fost adoptată Directiva
din 29 aprilie 2004 , iar mai multe programe de acordare a asistenței victimelor au fost
adoptate.
Franța, Irlanda, Marea Britanie și Suedia au depus proiectul un ei Decizii Cadru
vizând armonizarea normelor ce reglementează conservarea informațiilor de trafic

50 deținute de furnizorii de servicii de comunicație. Comisia și Parlamentul European au
contestat temeiul juridic al proiectului și au formulat un proiect concu rent de directivă,
depus de Comisie în septembrie 2005.

7.2. Coordonarea operațională
În cadrul EUROPOL , la Haga, a fost constituit un „task force ” destinat luptei
împotriva terorismului, a cărui eficacitate este deocamdată limitată datorită reticenței
serviciilor de informații ale statelor membre de al alimenta cu informații considerate
sensibile.
Unitatea de cooperare judiciară EUROJUST , creată prin Decizia Consiliului din
28 februarie 2002 , reprezintă o instituție aflată încă la început dar care poa te aduce o
contribuție utilă la lupta împotriva terorismului. Alcătuit din procurori, magistrați sau
ofițeri de poliței având competențe echivalente în statele membre, EUROJUST facilitează
și sprijină anchetele transfrontaliere și poate solicita autorități lor unui stat membru
întreprinderea unei anchete sau cercetări cu privire la fapte precis determinate.
Schimbul de informații între serviciile Statelor membre a fost îmbunătățit datorită
detașării experților naționali din grupul antiterorist GAT în cadrul centrului de situații
comune SITCEN .
Tratatul de la Prüm , cunoscut și sub numele de Schengen III a fost semnat al 27
mai 2005 de un număr de 7 state membre ale U.E.59 Scopul declarat al Tratatului de la
Prüm este de a dezvolta în continuare cooperarea euro peană, de a juca un rol de
pionierat în stabilirea celor mai înalte posibil standarde de cooperare, îndeosebi prin
intermediul schimbului de informații, în domeniul combaterii terorismului,
criminalității transfrontaliere și migrația ilegală , lăsând deschi să participarea la o astfel
de cooperare tuturor statelor membre UE.60

59 Franța, Germania, Austria, Belgia, Olanda, Luxemburg și Spania.
60 Tratatul de la Prüm , Preambul pg. 3

51 Există însă și păreri care afirmă că Tratatul interguvernamental de la Prüm, nu
constituie o încercare tehnică de accelerare a schimbului de informații între statele
semnatare, ci submi nează procesul de europenizare, reprezentând fundamental o forță
politică importantă și compensatorie față de spațiul de european de libertate, securitate și
justiție, pe care în loc să -l consolideze, îl slăbește.61 O primă critică adresată Tratatului
de la Prüm este că acesta a creat ierarhii în interiorul UE, în sensul că dacă un anumit
grup de state membre decid să creeze o structură aplicabilă tuturor, se poate declanșa un
joc pe niveluri multiple care poate să vicieze credibilitatea uniunii.
În al d oilea rând concentrându -se asupra schimburilor de informații Tratatul
concurează cu „principiul accesibilității‖ promovat de Comisie și avut în vedere de
Programul de la Haga din octombrie 2005. Astfel în cadrul inițiativei „Proposal for a
Council Framewo rk Decision on the exchange of information under the principle of
availability, COM(2005) 490 final, Brussels, 12.10.2005.”
Comisia Europeană a propus înlocuirea principiului potrivit căruia informațiile
aparțin autorităților statale (conform legislației privind protecția datelor personale) și pot
fi transmise doar altui stat membru în condițiile stabilite de statul deținător, cu principiul
accesibilității. Conform principiului disponibilității autoritățile oricărui stat membru vor
avea același drepturi de acces la informațiile deținute de orice autoritate din cadrul UE,
dacă se conformează normelor aplicabile în statul ce deține informațiile. Prin acest
procedeu elementele naționale privind colectarea, deținerea și manipularea informațiilor
și datelor pers onale conținute de constituțiile naționale se transformă într -un drept
european extins de folosire a informațiilor, iar granițele naționale sunt înlăturate.
În contrast Tratatul de la Prüm creează o bază de date a cărei utilizare este
restricționată la ce le 7 state semnatare. Instituționalizând o nouă graniță electronică între
cei 7 și cei 18, Tratatul provoacă o nouă zgârietură integrării europene.
Un document important în orientarea antiteroristă europeană îl reprezintă
Strategia Uniunii Europene pri vind lupta împotriva terorismului și planul de acțiune
difuzate la 15 noiembrie 2005. Intitulat Strategia Uniunii Europene vizând lupta contra
terorismului, prevenire, protecție, dezorganizare, reacție, angajamentul strategic al UE în

61 Thierry BALZACQ, Didier BIGO, Sergio CARRERA and Elspeth GUILD, ― Security and the Two -Level
Game: The Treaty of Prüm, the EU and the Management of Threats ‖, Center for European Policy Studies,
Working Document nr. 234/ianuarie 2006

52 lupta împotriva tero rismului la scară mondială pornește de la necesitatea respectării
stricte a drepturilor omului și restituirea Europei cetățenilor săi, permițându -le să trăiască
într-un spațiu al libertății, securității și justiției.62 În cadrul acestei strategii, la 1
decembrie 2005 Consiliul pentru justiție și afaceri interne a prezentat Strategia UE
privind lupta împotriva radicalizării și recrutării teroriștilor63.

7.3. Intensificarea dialogului cu statele terțe
Acțiunea Uniunii Europene în materia luptei antiteroriste e ste complementară
altor nivele de cooperare; ea nu elimină colaborările bilaterale care și -au dovedit eficiența
și nu contravine abordărilor globale dezvoltate în cadrul ONU.
Parteneriatul transatlantic împotriva terorismului s -a materializat prin semnarea a
două acorduri între EUROPOL și SUA în 2001 și 2002 urmate de două acorduri pentru
asistență mutuală judiciară și privind extrădarea convenite în iunie 2003. Mai multe
inițiative au fost adoptate în materia siguranței transporturilor maritime și aeriene. Un
acord privind tratamentul și transferul informațiilor referitoare la pasageri (PNR) de către
transportatorii aerieni către autoritățile americane care a fost convenit la 17 mai 2004, a
format obiectul unui recurs al Parlamentului European înaintat Curț ii Europene de
Justiție.
O asistență axată pe țările prioritare situate în Magreb și Asia de sud -est a fost
acordată ca parte componentă a parteneriatului euro -mediteranean. La reuniunea de la
Barcelona din 28 noiembrie 2005 a fost adoptat un Cod de condui tă contra terorismului.
Cooperarea cu partenerul strategic Rusia se intensifică în cadrul procesului de
construire a spațiului comun de libertate, securitate și justiție.

62 Stratégie de l'Union européenne visant à lutter contre le terrorisme, CONSEIL DE L'UNION
EUROPÉENNE doc. 14469/05 JAI 423 ECOFIN 353 TRANS 234 RELEX 639 ECO 136 PESC 1010
COTER 72 COSDP 810 PROCIV 174 ENER 172 ATO 103
63 http://europa -eu-un.org/articles/en/article_5385_en.htm

53

CAPITOLUL VIII
CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR
OMULU I ȘI ANTITERORISMUL .
Începând cu anul 2001 statele membre al Consiliului Europei și Uniunii Europene
au răspuns noilor amenințări teroriste, în primul rând prin mijloacele și metodele
tradiționale juridice, de asigurare a respectării legii, ordinii de drep t și principiilor
fundamentale ale democrației. Astfel au fost examina te problemele ridicate de experiența

54 antiteroristă a coaliției internaționale coordonate de SUA, luând u-se în calcul faptul că
deja societatea europeană și apărătorii drepturilor omului s-au întâlnit cu astfel de situații
iar pentru Europa era necesară trecerea de la modelele tradiționale de asigurare a
respectării legii și democrației, la modelul militar american antiterorist,.
În această ipoteză accentul va cădea pe, utilizarea liberal ă a forței, introducerea
detenției și jurisdicției militară asupra inamicului terorist, iar situația reprezentanților
radicalismului islamic poate deveni foarte sensibilă, simpla apartenență la grupurile
fundamentaliste generând suspiciuni.
În Europa, după cel de -al doilea război mondial, în era drepturilor omului,
amenințările la adresa statelor din partea unor grupări religioase islamice, motivate politic
au fost relativ rare, excepțiile constând în diferite campanii ale kurzilor împotriva Turciei
și ale cecenilor împotriva Rusiei.
Au avut loc, pentru perioade îndelungate de timp, acțiuni teroriste comise de IRA
și ETA în Irlanda de Nord, Spania și Franța, iar islamiștii au produs unele atacuri
spectaculoase, precum atentatul cu bombă de la Lockerbie.
Drept consecință unele dintre statele amenințate de terorism, indiferent de
orientarea sa religioasă, au adoptat măsuri administrative pentru protecția aeroporturilor,
au îmbunătățit tehnicile și metodele de investigare, au adoptat chiar legi speciale, iar î n
foarte puține situații au găsit necesar să declare starea de urgență și să suspende anumite
drepturi civile.
Ce nu au făcut statele europene? Nu au declarat război împotriva terorismului .
Din 2001 SUA a fost nevoită să dubleze instrumentele justi ției penale antiteroriste
cu acțiunea militară. În prezent nu există un război antiterorist ca atare, ci un conflict
armat asimetric între SUA și al Qaeda . Nici una dintre categoriile moderne ale dreptului
internațional umanitar, sau al conflictelor armate naționale ori internaționale, nu se
potrivește acestui conflict. Astfel, al Qaeda a dovedit capacitatea de a derula operațiuni
militare la nivelul la care acestea pot fi considerate un conflict militar. Mai mult decât
atât, având în vedere structura infor mală a al Qaeda , aceste ostilități pot degenera într -un
conflict cu categorii mai puțin diferențiate de organizații urmărind scopuri politice
islamiste.

55 Acest tip de conflict este diferit față de formele de luptă implicate în cele mai
multe dintre decizi ile Curții Europene a Drepturilor Omului privind terorismul. Multe
dintre aceste decizii au avut în vedere violențe separatiste sau revoluționare produse în
interiorul unui stat. Insurgenții locali care încercau să obțină controlul asupra unei părți
din te ritoriul statal înfruntau diferite măsuri menite să limiteze distrugerile provocate
bunurilor sau persoanelor.
Actele teroriste nu sunt de competența CEDO, dar statele invocă circumstanțieri
teroriste pentru a -și justifica acțiunile antiteroriste64 Natur a asimetrică a jurisdicției Curții
admite punerea în discuție a terorismului indirect, în cauzele introduse împotriva statelor.
Convenția Europeană ca și alte instrumente juridice în domeniu prevăd mai multe
posibilități de limitare sau derogare de la dre pturile și libertățile garantate.
Situațiile în care se poate deroga de la normele juridice privind drepturile omului
prevăzute de Convenția Europeană, ori de câte ori exercițiul acestora poate fi restrâns, ori
limitat sunt: clauze de derogare cu inciden ță permanentă prevăzute în mod distinct de
Convenție; clauza de derogare generală prevăzută de art. 15; situația în care limitările sau
restrângerile sunt prevăzute în chiar corpul normei care le garantează.
Clauza de derogare generală, în situații excepț ionale și pentru perioade
determinate, se întemeiază pe necesitatea care legitimează adoptarea de măsuri
excepționale în cazul producerii unor evenimente excepționale, cum ar fi incidența unor
atacuri teroriste.
Așa după cum am mai arătat tipul de măsuri adoptate de state împotriva
terorismului merg de la cele de natură tehnico – administrativă, logistică, politică, sau
juridică penală – amendarea legilor existente sau adoptarea unor legi excep ționale – până
la cele militare.

64 Brogan v. United Kingdom , ECHR, Series A, No. 145 -B, pag . 61.

56

CAPITOLUL IX
CON CLUZII

Amenințarea noului terorism internațional, derivă dintr -un set de trăsături care
includ :
a. caracterul incorigibil, imprevizibil, neselectiv și global al terorismului;
b. erodarea structurilor organizatorice tradiționale;
c. imposibilitatea identificării unei tipologii comune, a unui model comportamental
sau portret robot al noului terorist;
d. manifestarea inamicului din interior, educat, aparținând clasei mijloci, care se
întoarce împotriva valorilor și societății în care s -a născut și a crescut;
e. fanatism ul motivat religios, justificarea omorului ca o cale spre vindecare,
necesitatea distrugerii sociale totale ca parte a procesului de purificare,
f. preocuparea pentru armele de distrugere în masă,
g. nivelul ridicat de periculozitate decurgând din predilecția at acurile suicidale și
intenția directă de a provoca cât mai multe victime și distrugeri materiale masive;
h. cultul personalității unui lider spiritual dominant, ai cărui discipoli urmăresc să
devină clone perfecte65.
Aceste trăsături, luate împreună, realizează a o distanțare semnificativă de cultura
grupurilor și organizațiilor teroriste anterioare și reprezintă o amenințare serioasă la
adresa lumii civilizate.
Catalogarea noului terorism drept incorigibil conduce la o regândire fundamentală
a metodel or și scopurilor măsurilor antiteroriste și, într -un sens mai larg, a obiectivelor
politicii externe . Teoria noului terorism care identifică riscul atacului terorist ca fiind

65 Robert J. LIFTON, Destroying the World to Save It: Aum Shinrikyo, Apocalyptic Violence, and the New
Global Terrorism (New York: Metropolitan Books, 1999).

57 global, nediscriminatoriu și incorigibil, a creat justificarea pentru un nou prin cipiu
preventiv antiterorist: o strategie care scuză cele mai excesive răspunsuri din partea
instituțiilor statale și a organismelor politice. Noul terorism, reprezentând o amenințare
ubicuă impune răspunsuri ubicue cel mai adesea materializate în expansiu nea rapidă a
politicilor antiteroriste împotriva musulmanilor, solicitanților de azil și protestatarilor.
Este un răspuns care legitimează țintirea grupurilor asociate tangențial cu terorismul și
care uneori se manifestă prin criminalizare acestora, hărțui rea rasială, sau victimizare
violentă.
Fenomenul denumit ciocnirea civilizațiilor a fost și este încă vehemen t criticat;
dar după 11 septembrie 2001, granița dintre zona musulmană, ( dar al -islam , casa
supuneri ) și zona ne -musulmană, ( dar al -harb ,casa răzb oiului) s -a conturat de -a lungul
unei linii care se întinde pe patru continente.
De o parte și de alta a acestei linii, după încetarea războiului rece, au loc frecvent
conflicte denumite locale, parohiale sau sectare, care sunt de fapt bătălii între popul ațiile
istorice musulmane și non -musulmane.
Motivele reale a majorității conflicte contemporane, denumite religioase sau
etnice , constau în lupta pentru redistribuirea bunurilor, pentru dreptul de a deține,
vinde și cumpăra pământ și resurse naturale, pre cum și în lupta pentru puterea
politică . În același timp liderii organizațiilor extremiste și teroriste recurg la propaganda
și sloganuri le religioase pentru a atrage noi adepți.66
În concluzie este greșit să vorbim despre religie în general și despre i slam în
particular ca motiv pentru emergența și răspândirea terorismului și extremismului.
Factorul religios este larg utilizat de către organizațiile religioase radicale pentru
atingerea scopurilor, inclusiv prin folosirea terorii, ca mijloc. Extremiștii atrag un
suficient de mare număr de adepți clamând restaurarea justiției și a adevărului; pot fi
aceste două valori considerate drept surse ale terorismului?
Problema extremismului și terorismului islamist se manifestă doar atunci când
islamul este utiliza t pentru atingerea unor obiective politice. Putem folosi acest termen
dacă ne referim la terorismul și extremismul manifestat la nivel național, dar nu ne este

66 Syroezhkin, K., ‗Truth and Lies About Islamic Extremism‘, Kontinent , 19(57), 2001,
www.continent.kz/2001/ 19/10.html .

58 permis să generalizăm acuzația de terorism sau extremism la nivelul religiei islamice sau
al civ ilizației musulmane, în întregul său.
Terorismul provoacă pierderi, iar această activitate trebuie combătută politic și
militar, cercetată și judecată penal . Uneori imperfecțiunile luptei antiteroriste pot
produce consecințe teribile, care însă nu trebuie puse pe seama incompetenței statelor.
Distincția dintre utilizarea legală și ilegală a forței este esențială. Primatul legii impune și
riscul ca legea să nu ne poată proteja perfect, ca atentatorul să poate pătrunde prin breșele
pe care o poliție de secur itate, mai puternică și mai fermă, l -ar fi putut opri. S-a calculat
că prețul pentru o mai viguroasă combatere a terorismului este abuzul, greșeala, excesul.
Pe de o parte, o societate democratică trebuie să adopte anumite măsuri de natură
preventivă sa u represivă pentru a se proteja împotriva amenințărilor teroriste la adresa
celor mai importante valori și principii pe care ea se bazează.
Pe de altă parte, autoritățile publice, legislativul, instanțele judecătorești,
administrația, dețin obligația lega lă de a adopta măsuri le în acest sens cu respectarea
strictă a drepturilor și libertăților fundamentale consfințite de Convenția europeană asupra
drepturilor omului și de alte instrumente obligatorii.

B I B L I O G R A F I E
– Ilie Popescu și cole ctiv, Terorismul internațional – flagel al lumii contemporane, Ed. M.A.I.,
București, 2003.
– Martin VAN CREVELD, ―In Wake of Terrorism, Modern Armies Prove to Be Dinosaurs of Defense,‖
New Perspectives Quarterly, Vol. 13, No. 4, Fall 1996,
– S. K. Malik, The Quranic Concept of War (Lahore, India:Wajidalis, 1979), citat de Yossef Bodansky, Bin
Laden (Roosevelt, Calif.: Prima Publishing, 1999),
– Petrus C. VAN DUYNE, Threats and Phantoms of Organized Crime, corruption and Terrorism, Critical
European persp ectives, Wolf Legal Publishers, Nijmengen, 2004,
– Société des Nations, Comité d'experts pour codification du Droit international. Réponse des
gouvernements, Document C.196.M.70.1927.V, p.221.
– Vespasien V. PELLA, L'Union Interparlementaire et le Droi t Pénal International, Imprimerie Darantiére,
Dijon, 1939,
– Vespasien V. PELLA "La Cour Pénale Internationale et la répression du terrorisme", Revue de Droit
Pénale et de Criminologie , avril 1938.
– Ferencz B BENJAMIN., „From Nuremberg to Rome: The Pr osecution of International Crimes” 1998
http://www.benferencz.org/arts/27.html
– Henry KISSINGER, „ Does America Need a Foreign Policy? Toward a Diplomacz for 21st Century”,
Simon & Schuster, New Yor k, 2002, p.292.

59 – Hall GARDNER , „Four forms of terrorism”, http://www.nthposition.com/fourforms.php
– Samuel P. HUNTINGTON, The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order, Simon &
Schuster,N.York, 2003 – New York Times, 10 septembrie 1992, p.A6, Washington Post 2 februarie 1996 .
– Robert J. LIFTON, Destroying the World to Save It: Aum Shinrikyo, Apocalyptic Violence, and the New
Global Terrorism (New York: Me tropolitan Books, 1999).
– Syroezhkin, K., ‗Truth and Lies About Islamic Extremism‘, Kontinent , 19(57), 2001,
www.continent.kz/2001/ 9/10.html .
– Brogan v. United Kingdom , ECHR, Series A, No. 145 -B.
– Stratégie de l'Union européenne visant à lutter contre le terrorisme, CONSEIL DE L'UNION
EUROPÉENNE doc. 14469/05 JAI 423 ECOFIN 353 TRANS 234 RELEX 639 ECO 136 PESC 1010
COTER 72 COSDP 810 PROCIV 174 ENER 172 ATO 103 .
– http://europa -eu-un.org/articles/en/article_5385_en.htm .
– Council Decision of 3 December 1998 instructing Europol to deal with crimes committed or likely to be
committed in the course of terrorist activities agai nst life, limb, personal freedom or property (Council
Decision 99/C 26/06, Official Journal C26 of 30 January 1999).
– Mladen VULINEC, Assistant Manager of the "Public Safety and Terrorism" branch, Interpol. One Year
After Madrid, Europa face to face wit h terrorism, Fighting terrorism world -wide, Paris 8 martie 2005 .
– Thierry BALZACQ, Didier BIGO, Sergio CARRERA and Elspeth GUILD, ― Security and the Two -Level
Game: The Treaty of Prüm, the EU and the Management of Threats ‖, Center for European Policy Stu dies,
Working Document nr. 234/ianuarie 2006 .
– Președintele Geroge W. BUSH ―Remarks by the President Upon Arrival,‖ 16 September 2001;
www.whitehouse.gov/news/releases/2001/0 9/20010916 -2.html .
– Robert J. LIFTON, Destroying the World to Save It: Aum Shinrikyo, Apocalyptic Violence, and the New
Global Terrorism (New York: Metropolitan Books, 1999).
– CharlesW. KEGLEY, Jr., and Gregory A. RAYMOND, Exorcising the Ghost ofWestph alia:
BuildingWorld Order in the New Millennium (Upper Saddle River, N.J.: Prentice Hall, 2002).
– Martin SHUBIK, ―Terrorism, Technology, and the Socioeconomics of Death,‖ Comparative Strategy,
Vol. 16, No. 4, October –December 1997 .
– Ferencz B BENJAMIN., „After September 11: Thoughts on What Can Be Done” 2001
http://www.benferencz.org/ arts/60.html .
– Barry G. BUZAN, „New Patterns of Global Security in the Twenty -first Century‖, International Affa ires,
67 (Julz 1991).
– LAQUER, Walter. (1999) The New Terrorism: Fanaticism and the Arms of Mass Destruction, New York:
Oxford University Press .
– CRENSHAW, M. ‗Crenshaw, M. (2000) ‗The Psychology of Terrorism: An Agenda for the 21st Century,
Political P sycholog .
– ARQUILLA, J. and RONFELDT , D. Networks and Netwars: The Future of Terror, Crime and Militancy,
Washington: RAND Corporation.