Justiția este stăpâna și regina tuturor virtuților. Cicero [606497]

Licență

Justiția este stăpâna și regina tuturor virtuților. Cicero [606497]

Byadmin ianuarie 1, 2024

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU FACULTATEA DE DREPT PROGRAMUL DE LICENȚĂ: DREPT CIVIL. TEORIA GENERALĂ/ PERSOANELE LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator: Conf. univ. dr. Carmen TodicăAbsolvent: [anonimizat]ﬁc:  Conf. univ. dr. Carmen Todică Absolvent: [anonimizat] 2020

CUPRINS Capitol I: Aspecte introductive Sectiunea 1: Nulitatea, ca sancțiune, in dreptul roman/ drept medieval/ doctrina franceză Sectiunea 2: Evoluția nulității în plan național de la Codul Civil din 1864 până în prezent Sectiunea 3: Teorii cu privire la sancțiunea de drept civil Capitol II: Cauzele nulității relative Sectiunea 1: Precizări introductiveSectiunea 2: Nerespectarea regulilor referitoare la capacitatea civilă a persoanei Sectiunea 3: Lipsa discernământului în momentul încheierii actelor juridice civile Sectiunea 4: Viciile de consimțământ 2.4.1: Eroare 2.4.1.1: Clasiﬁcarea erorii 2.4.1.2: Condițiile erorii 2.4.2: Dol 2.4.2.1: Clasiﬁcarea dolului 2.4.2.2: Condițiile dolului 2.4.3: Violența 2.4.3.1: Clasiﬁcarea violenței 2.4.3.2: Condițiile violenței2.4.4: Leziunea 2.4.4.1: Domeniul de aplicare al leziunii

2.4.4.2: Structura leziunii Sectiunea 5: Lipsa cauzei Sectiunea 6: Nerespectarea dreptului de preemțiune Capitol III: Regimul juridic al nulității Sectiunea 1: Cine poate invoca nulitatea relativăSectiunea 2: Prescriptibilitatea Sectiunea 3: Conﬁrmarea 3.3.1 Forme 3.3.2 Condiții 3.3.3 EfecteCapitol IV: Efectele nulității relative Sectiunea 1: Preliminarii Sectiunea 2: Principii Sectiunea 3: Validarea actului nul/ anulabil Sectiunea 4: Jurisprudență CONCLUZII

“Justiția este stăpâna și regina tuturor virtuților.” Cicero

Lista de abrevieri alin. -alineat(ul) art. -articol(ul) C. Civ. -Codul civil Dec. -decizie Dec. civ. -decizie civilă ed. -ediție Ed. -editura ex. -(de) exemplu etc. -etcaetera ("și celelalte") LP A -Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2007 privind Codul Civil NCC -Noul Cod civil roman (Legea nr. 287/2009), republicat p. -pagina pp. -paginile vol. -volumul

ARGUMENTTema lucrării noastre este una de actualitate. Pe baza aprofundării materialelor de studiu, am încercat să aducem la suprafață cele mai importante aspecte în legatură cu acest subiect, nulitatea relativă, ca sancțiune de drept civil. Nulitatea relativă este o instituție extrem de importantă a dreptului civil și din acest motiv am considerat necesar să ne aplecăm atenția asupra tuturor aspectelor acesteia.Nulitatea relativă reprezintă o sancțiune de drept civil care poate conduce la ineﬁcacitatea unui raport juridic. Această sancțiune apare atunci când ori există vicii de consimțământ, ori sunt nerespectate prevederile legale în domeniu. Cu toate acestea, legiuitorul oferă posibilitatea părților să ratiﬁce actul nul, astfel dăinuind în continuare efectele acestuia. Soluția de a conﬁrma un act lovit de nulitate relativă este una beneﬁcă pentru siguranța și continuitatea circuitului civil.Abordarea temei s-a realizat plecând de la aspecte introductive, capitol care prezintă istoria acestui tip de sancțiune, teoriile dezvoltate în timp și evoluția nulității în țara noastră.Lucrarea de față conține patru capitole, acestea prezentând materia atât din punct de vedere doctrinar, cât și din punct de vedere practic, ﬁind inserată și jurisprudența pentru o înțelegere mai bună a anumitor aspecte.Primul capitol prezintă aspecte introductive, ﬁind prezentată nulitatea relativă din punct de vedere istoric (cum exista aceasta în dreptul roman, în dreptul medieval și în doctrina franceză). Dreptul român a fost și este în continuare inﬂuențat de doctrina franceză. De asemenea, am punctat aspecte din teoriile nulității și evoluția nulității în România (începând cu Codul civil din 1864 și până în prezent).Al doilea capitol prezintă cauzele nulității relative. Acesta are rolul de a prezenta toate cauzele, respectiv nerespectarea regulilor referitoare la capacitatea civilă a persoanei, lipsa discernământului în momentul încheierii actelor juridice civile, nerespectarea dreptului de preemțiune și viciile de consimțământ.Al treilea capitol prezintă regimul juridic al nulității relative. Acest capitol are rolul de a prezenta cine are posibilitatea de a invoca această sancțiune de drept civil, termenul de prescripție extinctivă și conﬁrmarea unui act lovit de aceasta.

Ultimul capitol, al patrulea, are scopul de a prezenta efectele nulității relative. Capitolul prezintă principiile ce dăinuie efectele nulității relative, validarea actului anulabil și jurisprudența.Lucrarea conține aspecte istorice, aspecte de drept comparat (făcându-se o analogie în privința anumitor chestiuni de drept cu Codul federal elvețian, Codul civil francez, Codul civil italian, dar și cu vechiul Cod civil român), aspecte practice.Pentru redactarea acestei lucrări au fost analizate lucrări de specialitate, din doctrină (cea românească și doctrina din diferite țări europene), Codul civil român, legislația altor țări pentru a observa inﬂuența acestora în dreptul nostru actual, dar și jurisprudența.Lucrările din bibliograﬁe au fost analizate în special în Biblioteca "Avram Filipaș", din cadrul Facultății de Drept, Universitatea "Titu Maiorescu", dar și în Biblioteca Centrală Universitară și în mediul online.

Capitol 1: Aspecte introductiveSecțiunea 1: Nulitatea, ca sancțiune, în dreptul roman/ drept medieval/ doctrina franceză Nulitatea este sancțiunea de drept care a existat încă din cele mai vechi timpuri. Odată cu apariția dreptului roman, care a fost dominat de formalism în etapa de început, a luat naștere conceptul de nulitate a actului juridic. Actele juridice afectate de un viciu, în dreptul roman, aveau regimul juridic al nulității absolute, neexistând posibilitatea de a fi confirmate sau acoperite prin trecerea timpului (“Quad ab initio nullum est, nullo lapsu temporis convalescere potest”). În Instituțiile lui Gaius, lege care a fost în vigoare în epoca romană, există o multitudine de exemple de nulități, toate acestea fiind absolute. Există un capitol special dedicat acestei sancțiuni de drept, care se numește “Stipulații nule” și care conține situații de nulitate, precum “98. (…) va fi nulă stipulația si atunci când cineva pune o condiție care, concret, este imposibil de îndeplinit, de pildă dacă va atinge cerul cu degetul."; “99. În afară de aceasta, o stipulație mai este nulă și atunci când 1cineva, neștiind că un lucru este al său, vine și stipulează ca acel lucru să-i fie dat; negreșit că nu-i mai poate fi dat cuiva ceea ce îi aparține deja.". Astfel, precum am arătat anterior, românii nu 2cunoșteau termenul de nulitate relativă. Prevederi asemănătoare se pot regăsi în majoritatea actelor normative din acea vreme, precum Legea Cincia sau legea Aelia Sentia. Sistemul juridic este un sistem viu, un sistem care răspunde nevoilor indivizilor unei societăți, la un anumit moment. Din acest considerent, odată cu trecerea timpului, a fost reliefată ideea de nulitate relativă, însă abia în dreptul pretorian. Totuși, nici în această etapă nu a fost oferită o definiție clară în materia nulității relative. "Mai târziu, în epoca imperiului, dreptul pretorian (…)
Gaius, Instituțiile dreptului privat roman, traducere de către Popescu A.N., Ed. Academia RSR, 1Bucuresti, 1982, p. 223 idem, p. 224 2

pentru a da eficiență echității și a lipsi de efecte un act care era valabil încheiat după dreptul civil, a introdus excepțiunile (exceptiones) și restitutio in integrum (repunerea în situația anterioară)." 3În doctrina franceză a apărut conceptul de viciu de consimțământ, pentru a doua oară în istoria juridică. Jean M. Domat susține, în lucrarea sa, următoarele: “Convențiile fiind angajamente voluntare, care se formează prin consimțământ, trebuie să fie făcute în cunoștință de cauză si libere; dacă unul sau altul dintre aceste caractere sunt lipsă, cum ar fi în cazul erorii sau al violenței, ele sunt nule” Și Codul lui Napoleon din 1804 a preluat această idee, a viciilor de 4consimțământ. Cu toate acestea, pe plan internațional, încă nu fusese definit clar nici în legislație, nici în doctrină, termenul de “nulitate relativă”. Ideologia juridică a poporului român a fost dintotdeauna influențată de popoarele latine, precum Franța, Italia, Spania. De aceea, termenul de “nulitate”, sub o formă sau alta, nu a fost străin poporului acesta. Cartea judecății împăraților Constantin și Justinian al Grecilor, Codul lui Ipsilante, Codul lui Andronache Donici sau Codul Calimah sunt doar câteva exemple relevante care dovedesc existența unui început de reglementare a nulității. Dreptul clasic român a fost influențat de doctrina și legislația bizantină. Încă din acele vremuri existau idei pe care le regăsim mai târziu în Codul Civil din anul 1864, cum ar fi restitutio in integrum, nulitate absolută. Nu există o diferențiere clară între nulitatea relativă și cea absolută. Secțiunea 2: Evoluția nulității în plan național de la Codul Civil din 1864 până în prezent Codul Civil din anul 1864 a fost primul Cod Civil al României. Acesta, fiind influențat de doctrină și cadrul legislativ italian, belgian si francez (in special Codul civil francez de la 1804), a avut o multitudine de prevederi care reglementau nulitatea, ca de exemplu: “Art. 797. Este nulă împărțeala în care nu s’au cuprins toți copiii în vieață la deschiderea moștenirei și descendențiune fiilor premuriți. acțiunea de nulitate se poate exercita de toți erezii fără distinciune”. Această 5 Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Partea generală, București, Edit. Universul 3Juridic, anul 2013, pag. 304 Domat J.M, Les loixx civiles dans leur ordre naturel, Ed. Delalein, Paris, MDCCLXXVII, tome 4second, p. 20 Codul civil de la 1 decembrie 1865 5

prevedere avea corespondent în Codul Civil francez, art. 1078. Un important aspect care trebuie menționat este acela al existenței, în Codul civil de la 1865, a nulității relative a actelor juridice. Cauza care conducea la anulabilitatea acestora era existența unui viciu de consimțământ (în prevederile Codului nu există leziunea ca viciu de consimțământ, există doar eroarea, violența și dolul). Viciile de consimțământ erau reglementate într-o secțiune separată, numită “Despre consimțământ” (art. 953-961). Actele care erau concepute, având la bază un viciu de consimțământ, puteau fi confirmate expres sau tacit de către cei lezați. Nulitatea relativă, în Codul civil din acea perioadă, era definită “aceea care lovește în general un act făcut de către o persoană incapabilă sau a cărei voință a fost viciată”. 6În acea vreme, în doctrina civilă română exista o diferențiere între nulitatea absolută, nulitatea relativă și resciziune. Cu toate acestea, teoria inexistenței actului juridic încă exista și era confirmată de doctrinari, nefăcându-se diferențierea între nulitatea absolută și inexistența actului juridic. Această teorie era susținută de Constantin Hamangiu, de Ion Rosetti-Bălănescu și mulți alți doctrinari ai acelor vremuri, majoritatea dintre ei având studii juridice în cadrul facultăților din alte țări, în special din Franța. Nulitatea relativă, în concepția doctrinei de la acea vreme, nu era eminamente o nulitate, precum o cunoaștem astăzi, deoarece efectele unui astfel de act puteau dăinui atâta timp cât partea indreptățită să ceară nulitatea actului nu o făcea. Cu alte cuvinte, nu exista un anumit termen de prescripție iar reglementarea nulității relative era una deficitară. Cauzele de nulitate relativă din Codul civil de la 1865 erau viciile de consimțământ (eroare, dol, violență) și incapacitatea celui care era autorul actului. Regimul juridic al nulității relative era același cu cel de astăzi, respectiv posibilitatea confirmării actului nul, de a fi cerută constatarea nulității relative numai de către persoana lezată, este prescriptibilă și faptul că poate fi invocată atât pe cale de acțiune, cât și pe cale de excepție.
Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Baicoianu Al., Tratat de drept civil roman, Volumul II, op. cit., 6p. 115-116

Secțiunea 3: Teorii cu privire la sancțiunea de drept civil1. Considerații istorice Dreptul francez a cunoscut 2 teorii ale nulității: cea a inexistenței actului și cea a "dreptului la critică". Prima teorie, cea a inexistenței actului juridic, susține faptul că "actul nul de o nulitate absolută este un act născut mort deoarece viciile sale sunt atât de grave încât el nu mai poate fi reparat" Astfel, un act ce nu îndeplinește cumulativ condițiile cerute de lege este nul, respectiv este 7inexistent. Această teorie susține faptul că un act juridic ce nu îndeplinește toate condițiile esențiale este ca inexistent. Într-adevăr, o consecință a actului lovit de nulitate este aceea a repunerii în situația anterioară, însă până acel act este constatat ca fiind nul, produce efecte. Actele lovite de nulitate, în anumite situații, pot fi refăcute sau remediate. Această teorie nu face distincția între nulitatea relativă și cea absolută, considerând că orice situație care ar duce la nulitatea actului, ar anula actul cu totul. Important de menționat este faptul că "Specific nulității de plin drept era faptul că o asemenea nulitate își produce toate efectele "fără ca actul să fie declarat nul de justiție"." Evident, această teorie a fost combătută, susținându-se că 8un act viciat sau care nu îndeplinește toate prevederile legale poate fi totuși confirmat în anumite situații. De asemenea, s-ar crea o situație paradoxală, actul existând în realitate. Cea de-a doua teorie, care se regăsește în sistemul de drept francez actual este aceea conform căreia nulitatea este o sancțiune a neregulilor unui act, nereguli care pot fi ulterior confirmate de către partea vătămată. "Drogoul avansează ideea de sancțiune a nulității și pe aceea că nulitatea depinde de scopul urmărit, care se deduce din regula de drept violată, nulitatea fiind limitată la efectele necesare a fi înlăturate și contrare scopului regulii de drept." În cadrul acestei teorii, se 9face distincția clară între cauzele de nulitate absolută (cauze care fac imposibilă confirmarea sau acoperirea prin trecerea timpului) și cele de nulitate relativă (cauze care oferă posibilitatea părții vătămate să confirme actul și, implicit, să devina unul valabil). Precum spun doctrinarii, în cadrul Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Partea generala, Bucuresti, Editura Universul 7Juridic, anul 2013, pag. 304 Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op. cit., pag. 28. 8 Pavel Filip, Nulitatea actului juridic civil prin prisma interesului ocrotit, Bucuresti, Editura 9Hamangiu, anul 2016, pag. 52

acestei teorii există comparația între un act juridic care se naște, se îmbolnăvește și ori se însănatosește, ori moare. Astfel, un act juridic care este lovit de nulitate relativă are posibilitatea de a se vindeca, pe când un act juridic ce este lovit de nulitate absolută este asemănat unui organism cuprins de o boală incurabilă. 10Sistemul de drept român, din punct de vedere al nulității actelor, a cunoscut 3 etape. Etapa inițială, cea a Codului civil din 1864, care îmbrățișa ideea nulității totale, fără drept de a fi "reparată". Ulterior, în secolul XX, în special în a doua jumătate a acestuia, a fost conturată ideea unei nulități parțiale, care oferea posibilitatea actelor viciate să fie remediate. Ulterior apariției acestei idei s-a legiferat în acest sens, însă acea etapă a fost una utopică deoarece în practică doar anumite cazuri, puține la număr, se bucurau cu adevărat de posibilitatea confirmării, neexistând o aplicabilitate extinsă. Cea de-a treia etapa este cea a adoptării NCC, etapă în care concepția romanistă (bartolistă) a fost legiferată, făcându-se o distincție clară între nulitatea relativă și cea absolută. În această etapă a fost prezentă a doua teorie, cea a "dreptului la critică".
Zlătescu, V. D., Tratat elementar de drept civil român. Teoria generală, vol. I, Casa de Editură 10"Calistrat Hogaș, București, 2000, pag. 176.

Capitol 2: Cauzele nulității relative Secțiunea 1: Precizări introductive "Nulitatea este acea sancțiune care privește actul juridic civil în caz de nerespectare a condițiilor de validitate instituite prin lege și prin alte prescripții normative, afectând încheierea lui valabilă și, deci, nevaliditatea actului juridic civil se datorește tocmai nesocotirii condițiilor sale esențiale cerute pentru incheierea lui valabilă." Astfel, nulitatea este acea sancțiune de drept care 11intervine în momentul în care prevederile legale sunt nesocotite. Cauzele sunt diverse si sunt limitativ prevăzute de NCC. Acestea sunt de două categorii: cele care vizează nulitatea absolută și cele care fac obiectul acestei lucrări, respectiv cele care privesc nulitatea relativă. Diferența între aceste două tipuri de nulități o face interesul ocrotit. În cazul nulității relative, interesul ocrotit este unul privat, particular. În art. 1251 NCC, se menționează faptul că un act juridic "este anulabil când au fost nesocotite dispozițiile legale privitoare la capacitatea de exercițiu, când consimțământul uneia dintre părți a fost viciat, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege". De asemenea, nulitățile virtuale sunt prezumate a fi lovite de nulitate relativă doar dacă din dispozițiile legale nu rezultă că interesul ocrotit este general, caz în care ar interveni nulitatea absolută. În ceea ce privește nulitatea relativă a actului juridic civil, "Observăm reglementarea expresă a două cazuri de nulitate relativă, respectiv când nu au fost respectate prevederile legale privitoare la capacitatea de exercițiu și când consimțământul uneia dintre părțile contractante a fost viciat. Mai departe, Codul civil stabilește că va fi anulabil contractul și în alte cazuri anume prevăzute de lege." Astfel, Codul civil prezintă cazurile de nulitate relativă, însă privind nulitățile virtuale, 12putem constata că nu este o enumerare limitativă, oferind posibilitatea ca și în alte situații să intervină nulitatea relativă. Marian Nicolae, Drept civil. Teoria generala. Volum II, Bucuresti, Editura Solomon, anul 2018, 11pag. 551 Iosif Robi Urs, Carmen Todica, Drept civil. Teoria generala, Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 122015, pag. 222

Cu toate acestea, există o prezumție de nulitate relativă. "Instituirea acestei prezumții are semnificația unui reper veritabil în determinarea naturii nulității, în cazul tăcerii legii. Astfel, atunci când nu suntem în prezența unei reglementări exprese cu privire la natura nulității, iar natura acesteia nu reiese în chip neindoielnic din lege, vor deveni aplicabile prevederile art. 1252 C. civ. referitoare la prezumția de nulitate relativă instituită expres de către legiuitorul român." 13În cele ce urmează vom prezenta ceea ce Codul civil are în vedere când folosește sintagma "alte cauze", sintagmă regăsită în art. 1252 NCC. Secțiunea 2: Nerespectarea regulilor referitoare la capacitatea civilă a persoanei "În dreptul civil subiectul de drept este analizat prin prisma faptului că manifestările sale de voință pot produce efecte juridice. Pentru a putea beneficia de efectele juridice și pentru a-și putea manifesta voința, subiectul de drept trebuie să aibă capacitate civilă. Capacitatea civilă reprezintă aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile și de a-și putea manifesta singură voința" 14Incapacitățile de încheiere a actelor juridice civile, ce duc la nulitatea relativă a actului, sunt prevăzute expres de NCC. – incapacitatea specială de folosință. NCC oferă o multitudine de exemple în acest sens, care au în vedere nesocotirea "unor incapacități speciale instituite pentru protecția unor interese particulare sau personale" 15Art. 991 menționează care sunt, în materia legatelor, actele anulabile. Astfel, legatele în favoarea notarului public care a autentificat testamentul, interpretul care a participat la procedura de autentificare a testamentului, martorii (în anumite cazuri) și alte cazuri limitativ prevăzute, sunt op. cit, pag. 22313 Eduard Jurgen Prediger, Introducere în studiul dreptului civil. Raportul juridic civil, actul juridic 14civil și presciptia extinctiva, Brasov, Editura Hamangiu, anul 2011, pag. 104 Marian Nicolae, Drept civil. Teoria generala. Volum II, Bucuresti, Editura Solomon, anul 2018, 15pag. 555

anulabile. Tot la capitolul liberalități, art. 990 NCC prevede faptul că donațiile făcute medicilor, farmaciștilor sau persoanelor care aveau grijă de boala unei persoane, din cauza căreia a murit, sunt anulabile. Un alt exemplu relevant pentru acest caz este situația prevăzută de art. 1654, alin. (1), lit. a) și b). În materia contractului de vânzare-cumpărare, mandatarii, pentru bunurile pentru care sunt insărcinați să le vândă și părinții, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, pentru bunurile persoanelor pe care le reprezintă, sunt incapabili de a cumpăra. De asemenea, art. 147 din NCC interzice încheierea de acte juridice între tutore sau soțul, o rudă în linie dreaptă ori frații sau surorile tutorelui, pe de o parte, și minor, de pe altă parte. Sancțiunea care intervine în acest caz este aceea a nulității relative. – incapacitatea de exercitiu a persoanei fizice sau a persoanei juridice Art. 44 NCC prevede sancțiunea nulității relative în cazul în care o persoană fizică este lipsită de capacitatea de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă. De asemenea, a doua teză a aceluiași articol susține că și actele făcute de tutore fără a exista o autorizare prealabilă a instanței de tutelă, atunci când este necesară, sunt anulabile, chiar dacă nu există un prejudiciu. Art 211, alin. (2) menționează cazul în care un act al unei persoane juridice poate fi sancționat cu nulitate relativă, respectiv "Actele încheiate cu încălcarea dispozițiilor alin. (1) sunt anulabile."

Secțiunea 3: Inexistența discernământului la momentul încheierii actelor juridice civile "Discernământul reprezintă capacitatea persoanei de a-și putea prefigura consecințele acțiunilor sale. În materie juridică, discernământul înseamnă aptitudinea de a înțelege consecințele exprimării manifestării de voință juridică." 16În situația acestei cauze, art. 1205 NCC stipulează clar în alin. (1) faptul că "Este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se află, fie și numai vremelnic, într-o stare care o punea în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale." D e asemenea, în cadrul aceluiași articol, la alin. (2) se are în vedere posibilitatea anulării contractului încheiat de persoanele puse sub interdicție, însă numai în ipoteza în care cauzele acestei interdicții existau și erau cunoscute. Secțiunea 4: Viciile de consimțământ "Fiind unanim acceptat că formarea voinței juridice este un proces psihologic complex, din punctul de vedere al dreptului civil, în acest proces interesează două elemente și anume: voința exteriorizată (consimțământul) și motivul determinant al acesteia (cauza sau scopul actului juridic." 17Viciile de consimțământ sunt cel mai des întâlnite cauze care duc la nulitatea relativă a unui act juridic și datorită acestui fapt doctrinarii și-au orientat atenția spre analizarea acestora. 4.1: Eroarea ca viciu de consimțământ "Eroarea este o falsă imagine, o falsă cunoaștere și reprezentare a realității concrete pe care și-o face partea/ părțile cu privire la încheierea unui act juridic." 18 Eduard Jurgen Prediger, Introducere în studiul dreptului civil. Raportul juridic civil, actul juridic 16civil și presciptia extinctiva, Brasov, Editura Hamangiu, anul 2011, pag. 107 Lucia Uta, Nulitatea actului juridic civil, Bucuresti, pg 53 17 Iosif Robi Urs, Carmen Todica, Drept civil. Teoria generala, Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 182015, pag. 242

Eroarea este un viciu de consimțământ care nu este provocat (în cazul în care ne-am regăsi în această ipoteză, ar fi vorba de dol), ci ia naștere din cauza falsei reprezentări a realității, a părții care poate cere anularea actului pentru această cauză. 4.1.1 : Clasificarea erorii Nu orice tip de eroare poate conduce la anulabilitatea actului juridic civil. "La încheierea unui act juridic, părțile pot avea reprezentări eronate despre diferite aspecte ale realității, cu consecințe mai mult sau mai puțin grave asupra actului juridic". Eroarea este clasificată în esențială și 19neesențială. Eroarea esențială poate conduce la nulitatea relativă, dacă există o falsă reprezentare asupra obiectului actului juridic, asupra identității obiectului, asupra identității persoanei (doar dacă ar fi un contract intuitu personae, persoana fără de care contractul nu ar fi fost încheiat) sau asupra calităților substanțiale ale prestației. Prevederile art. 1207 din NCC referitoare la eroare esențială, au fost inspirate din cadrul legislativ al altor tari, precum din Codul federal elvețian al obligațiilor din 1911, din Codul civil francez din 1804. Și Codul civil italian din 1942 vorbește, în art. 1429, despre eroarea esențială. În cazul erorii neesențiale, nu există posibilitatea invocării nulității relative. Cu toate acestea, partea vătămată poate cere diminuarea contraprestației (în cadrul contractelor oneroase). Art. 1210 NCC ofera posibilitatea rectificării în cazul unei "simple erori de calcul". Există articolele care clasifică drept neesențiale anumite erori, cum ar fi art. 1207, alin. (4), care menționează faptul că "Eroarea care privește simplele motive ale contractului nu este esențială, cu excepția cazului în care prin voința părților asemenea motive au fost considerate hotărâtoare". Pe lângă acest tip de clasificare, există și alte tipuri de clasificări create de doctrină, care prezintă interes în practică, precum: • – Eroarea de fapt și de drept (cea dintâi privește condițiile prestației, precum valoarea, natura, obiectul sau chiar persoana cu care s-a încheiat contractul, pe când cea de a doua
Iosif Robi Urs, Carmen Todica, Drept civil. Teoria generala, Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 192015, pag. 242

privește înțelegerea eronată a unei norme juridice la momentul semnării contractului). În cazul acestei clasificări, se ține cont de "natura realității fals reprezentate"; 20• – Eroarea asumată și cea neasumată (numai eroarea neasumată poate conduce la anularea actului juridic); • – Eroarea scuzabilă și cea nescuzabilă (eroarea nescuzabilă, conform NCC, nu este viciu de consimțământ și nu poate atrage nulitatea relativă a actului). "În practică, caracterul scuzabil sau nescuzabil al erorii se apreciază în concret (in concreto), de la caz la caz, în raport de experiență, pregătirea, cunoștințele părții aflate în eroare". Doar într-o astfel de situație, la o analiză 21aprofundată a speței, se poate constata dacă într-adevăr este vorba despre o eroare scuzabilă sau nu, decizie ce poate avea un impact important în anumite spețe, din punct de vedere patrimonial. De aceea este important a se ține seamă de orice indiciu care ar putea prezenta cu adevărat nivelul de experiență și pregătire într-un anumit domeniu, al persoanei aflate în eroare.   4.1.2 : Condițiile de existență a erorii   Pentru ca eroarea să reprezinte cu adevărat viciu de consimțământ și, implicit, să conducă la nulitatea relativă a actului civil, trebuie să întrunească 4 elemente, cumulativ: • – să fie esențială • – să fie scuzabilă • – să nu fie asumată • – partea contractantă să cunoască faptul că elementul asupra căruiă cade eroarea este unul esențial (doar în cazul actelor cu titlu oneros, bilaterale sau multilaterale). Această condiție nu își găsește aplicabilitate în cazul actelor juridice unilateral deoarece nu există cea de-a doua parte.   Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generala. Editia II, 20Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 2012, pag. 145   Iosif Robi Urs, Carmen Todica, Drept civil. Teoria generala, Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 212015, pag. 247

În cazul acestui viciu de consimțământ nu este necesar ca ambele părți să se afle în eroare. În ipoteza în care amândouă părțile s-ar afla în eroare, fiecare dintre ele ar fi îndreptățită să ceară anularea actului juridic civil. Precum am punctat anterior, eroarea trebuie să fie esențială, de așa natură încât dacă s-ar fi cunoscut care este situația faptică, actul juridic să nu fi fost încheiat niciodată. Eroarea trebuie să fie scuzabilă, respectiv să nu îi poată fi imputabilă persoanei lezate. În cazul unei erori nescuzabile nu poate fi vorba despre existența unui viciu de consimțământ. Cu toate acestea, "Trebuie însă reținut că o eroare care este în mod normal nescuzabilă poate să devină scuzabilă când ea rezultă din dolul cocontractantului sau chiar din neîndeplinirea, pentru aceasta din urma, a obligației de informare." 22Art. 1209 NCC susține că eroarea nu trebuie să fi fost asumată de către persoana vătămată. În cazul în care s-a asumat eroarea, nu mai poate fi invocată anulabilitatea actului juridic deoarece se presupune că era în cunoștință de cauză și a renunțat la acest drept, de a invoca anulabilitatea actului juridic în ipoteza existenței erorii. 2.4.2: Dolul – ca viciu de consimțământ Acest viciu de consimțământ are la bază voința unei părți, reaua-credință, dorința de a vătăma cealaltă parte a actului juridic civil. "Spre deosebire de eroare, unde falsa reprezentare a realității este spontană, în cazul dolului, falsa reprezentare este provocată prin mijloace viclene de către una dintre părți, pentru a determina cealaltă parte să încheie actul juridic, manopere fără de care partea indusă în eroare nu l-ar fi încheiat". 234.2.2: Clasificarea dolului Dolul se clasifică în două categorii: – dolul grav care este prezent sub forma unei înșelătorii, unei voite induceri în eroare pentru a își procura un beneficiu în detrimentul interesului altei persoane. Acesta mai este denumit în doctrină și dol principal; J. Pineau, Danielle Burman, S. Gaudet, La formation du contract, 1993, pp.171-172 22 Iosif Robi Urs, Carmen Todica, Drept civil. Teoria generala, Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 232015, pag. 250

– dolul incident vizează doar anumite clauze contractuale, respectiv cele accesorii, putând lua forma unei simple ademeniri. Din această cauză, acest tip de dol nu poate atrage nulitatea actului juridic, ci poate oferi dreptul la acțiune în despăgubire. "Comerțul cotidian ar fi caracterizat în general de asemenea acte, la incheierea cărora se exagerează beneficiile achiziționării unor produse, cu scopul atragerii clientelei" 24Dolul se apreciază de la caz la caz deoarece se analizează din punct de vedere subiectiv. În situația în care comerciantul exagerează în prezentarea unui produs, nu va putea fi invocat dolul, deoarece este clară epatarea cu scop pur comercial, și nu cu scop de a vătăma pe cineva. De asemenea, în ipoteza în care manoperele dolosive vizeaza aspecte secundare, care nu sunt determinante pentru încheierea contractului, cu toate ca am fi în prezența relei- credințe, nu putem vorbi despre nulitatea relativă, ci despre răspunderea pentru un produs vândut. 2.4.2.2: Condițiile de existență ale dolului Codul Civil actual are o abordare diferită față de cel anterior, în sensul în care, pentru a exista dolul, ca viciu de consimțământ, există posibilitatea ca dolul să nu fie determinant pentru încheierea unui act juridic. Există o singură condiție care se cere pentru a fi în prezența dolului ca viciu de consimțământ, și anume ca dolul să provină de la cealaltă persoană sau de la reprezentant, prepus sau gerantul afacerilor celeilalte părți sau de la un terț. În cazul în care dolul provine de la un terț, se cere ca partea cocontractantă să cunoască această manoperă. Dolul trebuie dovedit de cel care invocă acest viciu, niciodată nu se presupune. "Partea interesată trebuie să dovedească faptul că a fost dusă în eroare cu bună știință. Dacă nu va reuși, atunci am putea fi doar în prezența erorii ca viciu de consimțământ" 252.4.3: Violența ca viciu de consimțământ "Violența este acel viciu de consimțământ care constă în teama insuflată unei persoane, prin amenințarea unei persoane cu un rău de natură să o determine să încheie un act juridic civil, pe A. Colin, H. Capitant, Tratat de drept civil, vol. I, ed. VIII, tradus de V. Cadere și A. Miloaie, 24Bucuresti, anul 1939, p. 284 Eduard Jurgen Prediger, Introducere în studiul dreptului civil. Raportul juridic civil, actul juridic 25civil și presciptia extinctiva, Brasov, Editura Hamangiu, anul 2011, pag. 119

care altfel nu l-ar fi încheiat." Violența reprezintă amenințarea cu un rău, amenințare ce este 26determinantă pentru încheierea actului juridic. Art. 1216, alin. (1) și (2) NCC reglementează violența astfel: "(1) Poate cere anularea contractului partea care a contractat sub imperiul unei temeri justificate induse, fără drept, de cealaltă parte sau de un tert. (2) Există violență când temerea insuflată este de așa natură încât partea amenințată putea să creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimțământului său, viața, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav și iminent." 4.3.1 Clasificarea violenței Violența poate fi de două tipuri, care privesc natura răului care s-ar produce: • – violența fizică, cea care vizează integritatea fizică a unei persoane sau bunurile acesteia • – violența morală, reprezentând amenințarea cu denigrarea persoanei vătămate (afectându-i-se onoarea sau cinstea)  De asemenea, mai există un tip de violență, respectiv amenințarea legitimă și cea injustă, nelegitimă. Evident că nu poate constitui cauză de violență, sub forma viciului de consimțământ, amenințarea legitimă. Cu toate acestea, precum în jurisprudența mai veche, poate fi viciu de consimțământ dacă amenințarea cu exercitarea acestui drept a fost prilej pentru obținerea unui avantaj injust deoarece într-o astfel de situație consimțământul este viciat. 4.3.2 Condițiile de existență ale violenței  Nu orice teamă trebuie să fie încadrată drept violență. Art. 1219 NCC susține că "simpla temere revențioasă nu poate anula convenția, deoarecere ea nu este violență – viciu de consimțământ". "Temerea revențioasa poate fi înțeleasă ca o aprehensiune politicoasă, izvorâtă din bunul simț, care întemeiază stânjeneala ce ne împiedică să ne împotrivim necondiționat la orice".  27 Marian Nicolae, Drept civil. Teoria generala, Volum II, Bucuresti, Editura Solomon, anul 2018, 26pag 394 Ionel Reghini, Serban Diaconescu, Paul Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Cluj-Napoca, 27editura Hamangiu, anul 2013, pag. 512

Pentru a fi viciu de consimțământ, trebuie să îndeplinească două condiții în mod cumulativ, respectiv: – violența trebuie să fie determinantă pentru încheierea contractului (condiție care este regasită în cazul tuturor viciilor de consimțământ); – aceasta trebuie să fie ilegitimă. În cazul primei condiții, din punctul de vedere al părții vătămate, trebuie ca violența să fie una gravă, ilegitimă și să îi insufle un grad ridicat de temere, determinant pentru încheierea contractului. Cea de-a doua condiție este subiectivă, făcându-se distincția între legitimitate și ilegimitate de la caz la caz. Doctrina română a reținut faptul că, pe bună dreptate, "violența fizică este veșnic injustă și ilegală, practic rămânând să se discearnă, in concreto, dacă mijloacele de contrângere morală sunt sau nu legitime." 284.4: Leziune Leziunea poate fi definită ca fiind "acel viciu de consimțământ care constă în profitarea unei părți de starea de nevoie, de lipsa de experiență sau de cunostințe ale celeilalte părti, în scopul de a obține o prestație de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii actului juridic civil, decât valoarea propriei prestații" Astfel, putem spune faptul că acest viciu de consimțământ este 29reprezentat de efectul său pe care-l are asupra patrimoniului uneia dintre părți, respectiv se are în vedere disproporția vădită de valoare între contraprestații. De asemenea, în cazul leziunii, se are în vedere profitarea de o stare de nevoie, de nepricepere sau de lipsa de experiență cu scopul de a se obține o prestație cu mult mai mare decât valoarea propriei prestații.
Ionel Reghini, Serban Diaconescu, Paul Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Cluj-Napoca, 28editura Hamangiu, anul 2013, pag. 516 Marian Nicolae, Drept civil. Teoria generala, Volum II, Bucuresti, Editura Solomon, anul 2018, 29pag 399

Domeniu de aplicare: Leziunea are aplicabilitate diferită în funcție de vârsta persoanei vătămate, respectiv se face distincția între minori și majori. În cazul minorului, trebuie îndeplinite anumite condiții pentru invocarea leziunii, respectiv: • – existența unui act juridic de administrare (există situații în care acte juridice încheiate de minor sunt nule, fără să se constate leziunea, cum ar fi actele juridice civile care aveau nevoie de încuviințarea prealabilă și au fost încheiate fără existența acesteia); • – să fie un act juridic bilateral, comutativ, cu titlu oneros; • – să fie încheiat de un minor cu capacitate restrânsă de exercițiu, singur ("Dacă actul juridic (de administrare) a fost încheiat cu încuviințarea ocrotitorului legal, atunci el nu mai poate fi desființat pentru paguba suferită de minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă, ci, eventual, se va angaja răspunderea ocrotitorului legal față de minorul respectiv") 30• – să existe o pagubă pricinuită minorului. Art. 1221, alin. (3) NCC susține că "Leziunea poate exista și atunci când minorul își asumă o obligație excesivă prin raportarea la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obține din contract ori la ansamblul circumstanțelor."  În ceea ce privește leziunea în cazul majorului, în principiu pot fi atacate acte juridice bilaterale, pecuniare și comutative dacă "una dintre părți, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte părți, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestație de o valoare considerabil mai mare. la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestații", precum susține art. 1221, alin. (1). Alin. (2) al aceluiași articol susține faptul că majorului îi este admisă acțiunea în anulare doar dacă leziunea depăsește jumătate din valoarea avută la momentul încheierii contractului, prestația promisă/ executată de către partea lezată. Disproporția trebuie să existe până la data cererii de anulare. Analizând per a contrario textul de lege al art. 1222, alin. (2), putem concluziona că partea lezată poate cere reducerea obligației sale sau mărirea prestației părții celeilalte a contractului fără Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generala. Editia II, 30Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 2012, pag. 161

să intervină o anumită limită (cum e în cazul cererii constatării nulității relative a contractului, în caz de leziune, majorul trebuie să fi suferit o disproporție de valoare de minim jumătate din prestația sa). Putem constata din cuprinsul textelor legale amintite anterior faptul că "în caz de leziune sunt două sancțiuni alternative: – nulitatea relativă a contractului; – reducerea (sau mărirea) obligațiilor părților". Această facultate aparține persoanei vătămate. Posibilitatea de a cere reducerea/ mărirea 31obligațiilor părților a fost concepută în contextul existenței unui Cod civil care dorește, pe cât posibil, și unde este cazul, salvarea actelor juridice civile de la sancțiunea nulității și modificarea lor pentru a produce în continuare efecte. Acest fapt este lesne de înțeles deoarece există o securitate juridică a actelor încheiate și o posibilitate de îndreptare a eventualelor greșeli. Structura leziunii: Leziunea, ca viciu de consimțământ, are două elemente: • – un element material. Acest element reprezintă prejudiciul material care a fost provocat, respectiv disproporția între cele două prestații. NCC face distincția între subiectele de drept lezate, respectiv dacă victima leziunii este o persoană minoră sau majoră. Codul civil este mai permisiv în ceea ce privește starea minorului deoarece în cazul acestuia trebuie să se constate doar că acel act juridic civil i-ar fi cauzat un prejudiciu. În schimb, în cazul majorului, acesta trebuie să demonstreze că prejudiciul a fost mai mare de jumătate față de prestația părții celeilalte. În ambele cazuri, valoarea ambelor prestații se apreciază la momentul încheierii contractului dar trebuie să fie actuală în momentul în care se cere nulitatea relativă a actului juridic pentru motiv de leziune. • – un element psihologic. Constă într-o exploatare a stării de nevoie sau de lipsa de experiență a celeilalte persoane. "De principiu, în cazul actelor juridice cu titlu oneros fiecare parte urmărește însărcinarea celeilalte părți, adică un câștig propriu, însă dacă acest câștig se bazează pe specularea stării în care se află cealaltă parte și dacă profitul obținut este de peste 50% atunci se consideră că beneficiarul actului lezionar a acționat cu rea-credință." 32 Camelia Spasici, Introducere în dreptul civil, Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 2013, pag. 110 31 Eduard Jurgen Prediger, Introducere în studiul dreptului civil, pg127 32

Această structură există în concepția subiectivă. În concepția obiectivă, leziunea cunoaște un singur element, și anume prejudiciul material, excluzând elementul psihologic.  "Dreptul nostru civil consacră prin dispozițiile sale concepția subiectivă despre leziune; în consecință, cel ce invocă leziunea are nu numai sarcina dovedirii disproporției vădite între contraprestații, ci și a faptului că acest lucru se datorește faptului că cealaltă parte a profitat de starea de nevoie, de lipsa de experiență sau de cunoștințe (neștiința sau ignoranța) ale lezatului. În cazul minorului, legea prezumă lipsa de experiență."  33Secțiunea 5: Lipsa cauzei actului juridicCauza actului juridic, ca noțiune, nu a fost definită în vechiul Cod civil. Din această cauză, acestei noțiuni i-au fost redate diferite semnificații însă, odată cu adoptarea NCC, cel puțin teoretic, s-a pus capăt acestor păreri doctrinare. Coroborarea articolelor 1179 și 1236 NCC ne prezintă trăsăturile esențiale ale cauzei, respectiv că aceasta "trebuie să existe, să fie licită și morală". "Exprimarea consimțământului este precedată de prefigurarea mentală, clară, a scopului, a cauzei, care a constituit chiar motivul determinant ce a antrenat consimțământul în vederea încheierii actului juridic." Orice dezechilibru al acestui proces conduce la nulitatea relativă a 34actului juridic civil. "Prin "cauză", în sensul textelor citate, se înțelege motivul, scopul concret în vederea căruia se încheie un act juridic. (…) Este deci un element juridic de natură psihologică care determină consimțământul și explică de ce anume s-a încheiat actul juridic. Cauza este un arier-garda consimțământului și este, deci, un scop, un motiv, un de ce; într-un alt sens se poate spune că ea Marian Nicolae, Drept civil. Teoria generala, Volum II, Bucuresti, Editura Solomon, anul 2018, 33pag 402 Iosif Robi Urs, Carmen Todica, Drept civil. Teoria generala, Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 342015, pag. 271

este interesul contractantului pentru contract." Inexistența cauzei duce la sancțiunea nulității 35relative a actului juridic civil. În fapt, în cadrul unui contract, există două cauze, una pentru fiecare parte a contractului. Fiecare parte dorește procurarea unui avantaj și din această cauză există două cauze, care pot fi denumite și scopuri, motive datorită cărora se încheie contractul. Noul Cod Civil vorbește doar despre cauza mediată, nefiind de acord cu vechea reglementare, în care se avea în vedere atât cauza abstractă imediată, cât și cauza abstractă mediată. Au existat mai multe teorii ale cauzei, însă atât legislația noastră, cât și doctrina, s-au raliat la ideea unei cauze care reprezintă un element esențial și indispensabil, fiind o condiție esențială de valabilitate a actului juridic. Există o diferențiere între scopul imediat și cel mediat. Spre exemplu, în cazul unui contract de vânzare-cumpărare, scopul imediat al vânzătorului este să obțină prețul bunului vândut, însă scopul mediat este reprezentat de destinația sumei de bani primite din acel contract. Există o multitudine de spețe în practica judiciară în care contractele de donație făcute cu scopul de a-l determina pe donatar să înceapă sau să mențină o relație de concubinaj sau chiar de mariaj sunt lovite de nulitate. Practica judiciară diferă în funcție de fiecare stat. Spre exemplu, Curtea de Casație franceză a hotărât în anul 2004 faptul că o donație având ca scop menținerea relațiilor adulterine este permisă deoarecere nu ar fi contrară bunelor moravuri. Practica judiciară a fost de acord că, în cazul în care o persoană face un împrumut având la bază o sumă imensă și este garantat cu bunurile rudelor sale, iar acesta dintâi nu-și plăteste creanța, convenția care aduce atingere bunelor moravuri, cum ar fi aceasta, este nulă. Art. 1239, alin. (2) NCC menționează că "Existența unei cauze valabile se prezumă până la proba contrară." Lipsa cauzei diferă ca semnificație în funcție de tipul contractului, respectiv dacă este contract sinalagmatic, contract unilateral sau cu titlu gratuit. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Partea generala, Bucuresti, Editura Universul 35Juridic, anul 2013, pag. 249

Contractele sinalagmatice. În cazul acestor tipuri de contracte, există două cauze deoarece fiecare parte are un interes. Cumpărătorul are interesul de a obține produsul/ serviciul iar vânzătorul are interesul să obțină suma de bani. "când o obligație lipsește, echilibrul este rupt, iar contractul "cade"." 36Contractele unilaterale. Cauza acestor contracte nu trebuie căutată în contract efectiv, ci, în principiu, în ceea ce a fost înaintea contractului. Contractele cu titlu gratuit. Cauza, în cadrul acestui tip de contract, reprezintă dorința de a gratifica. "Deși noul Cod civil nu menționează expres cerința realității cauzei, putem considera cauza falsă ca fiind o altă fațetă a lipsei cauzei. Ipoteza menționată este eroarea esențială (și nu simulația): debitorul crede că obligația sa are o cauza cand de fapt această cauză nu există. Obligația bazată pe o cauză falsă este o obligație fără cauză dar considerată existentă prin psihologia debitorului." 37Lipsa cauzei este sancționată cu nulitatea relativă a contractului, însă doar dacă acel contract este corect calificat. Cel care este greșit calificat poate să producă alte efecte juridice. Această idee a apărut deoarece actualul Cod civil consideră că sancțiunea nulității trebuie să fie aplicată doar în cazul în care nu există o altă variantă de salvare a contractului. Secțiunea 6: Nerespectarea dreptului de preemțiuneLegiuitorul oferă posibilitatea titularilor dreptului de preemțiune să ceară anularea contractului, indiferent dacă respectivul cumpărător este de bună-credință sau de rea-credință. Cererea pentru anularea contractului poate fi cerută și de către succesorii titularilor dreptului de preemțiune. În cazul acesta, există poibilitatea ca nulitatea relativă să fie acoperită. Această confirmare poate fi expresă sau tacită. Cea tacită intervine în cazul în care nu este introdusă o acțiune în nulitate relativă, acțiune ce trebuie introdusă într-un termen de 3 ani, cel general de prescripție extinctivă. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Partea generala, Bucuresti, Editura Universul 36Juridic, anul 2013, pag. 252 Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Partea generala, Bucuresti, Editura Universul 37Juridic, anul 2013, pag. 253

Capitol 3: Regimul juridic al nulității relative "Prin "regim juridic al nulității" se ințelege, în esență, regulile cărora le este supusă nulitatea absolută ori relativă, după caz." 38NCC are în vedere și regimul juridic al nulității relative, mai exact în art. 1248 și 1249. Codul civil actual a transpus în aceste două articole viziunea doctrinară și juridică în materie, existentă de pe vremea vechiului Cod Civil. Secțiunea 1: Cine poate invoca nulitatea relativă Nulitatea relativă poate să fie invocată doar de cel al cărui interes este ocrotit, indiferent ce calitate juridică are, de către norma legală incălcată. Art. 1248, alin. (2) ne menționează acest fapt. "Nulitatea relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes a fost ocrotit la încheierea actului; aceasta însemnează că, în principiu, nulitatea relativă poate fi pretinsă sau opusă doar de către persoana interesată, indiferent de calitatea sa juridică, de autor al actului juridic anulabil (…) sau, dimpotrivă, de terț vătămat prin actul respectiv" 39Aceasta se datorează faptului că nulitatea relativă apără un interes individual, particular. Cu toate că regula generală este cea prezentată anterior, mai există anumite categorii de persoane care pot invoca nulitatea relativă, acestea fiind: • – de către cel al cărui interes nu a fost socotit la încheierea actului. În principiu, persoana care este interesată să invoce nulitatea relativă este o parte a actului juridic, însă există și situații în care norma juridică nesocotită la încheierea contractului nu ocrotește interesul unei părți a actului juridic, ci al unei alte persoane. Marian Nicolae, Drept civil. Teoria generala, Volum II, Bucuresti, Editura Solomon, anul 2018, 38pag 557 Marian Nicolae, Drept civil. Teoria generala, Volum II, Bucuresti, Editura Solomon, anul 2018, 39pag 560

• – de către reprezentantul legal al persoanei lipsite de capacitatea de exercițiu. Rațiunea acestei dispoziții este aceea că incapabilul oricum poate încheia acte juridice doar prin reprezentant, astfel are tot dreptul să ceară nulitatea relativă a actelor semnate de către acesta, în numele celui ocrotit. • – de ocrotitorul legal al minorului ( art. 46. alin. (2) NCC susține că "Ocrotitorul legal sau reprezentantul legal poate să invoce anulabilitatea nu numai pentru încheierea actului juridic cu încălcarea regulilor referitoare la capacitatea de exercițiu(…)"). • – de succesorii părții care era ocrotită prin norma juridică încălcată (cu excepția acțiunilor cu caracter personal, intuitu personae). • – de creditorii chirografari ai părții care este ocrotită, prin acțiunea oblică, , doar dacă nu este vorba despre drepturi sau acțiune cu caracter strict personal. • – de procuror, însă doar în anumite condiții (prevăzute expres de art. 45 C.proc.civ.)  Un element extrem de important de notat este faptul că nulitatea relativă, conf. art. 1248, alin. (3) NCC, nu poate să fie invocată din oficiu de către instanța judecătoarească. În cazul acestui tip de sancțiune, notarul public, dacă știe de existența unui caz de nulitate relativă, trebuie să o invoce și să nu autentifice actul. Sectiunea 2: Prescriptibilitatea "Trecerea timpului este o realitate căreia dreptul, prin normele sale, îi conferă semnificație juridică, transformând-o astfel într-un fapt juridic, care, după caz, poate genera sau stinge o seamă de drepturi și obligații" În cazul acesta, partea care are dreptul să ceară constatarea nulității 40relative, dacă nu o face în termenul prevăzut de lege, este sancționată din cauza pasivității sale. Nulitatea relativă este prescriptibilă pe cale de acțiune și imprescriptibilă pe cale de excepție. Ionel Reghini, Serban Diaconescu, Paul Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Cluj-Napoca, 40editura Hamangiu, anul 2013, pag. 687

Art. 1249, alin (2) prevede faptul că "nulitatea relativă poate fi invocată pe cale de acțiune numai în termenul de prescripție stabilit de lege (…)". "Acest text de lege aduce în discuție două aspecte: prescriptibilitatea acțiunii în anularea unui contract pe cale de acțiune, această acțiune putând fi exercitată în termenul de prescripție stabilit de lege, adică în termenul general de trei ani (…) În al doilea rând, s-a pus capăt unei controverse doctrinare referitoare la prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea invocării nulității relative a contractului pe cale de excepție, Codul civil reglementând faptul că, pe cale de excepție, partea căreia i se cere executarea contractului va putea invoca oricând nulitatea relativă a contractului, chiar și după împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare." Astfel, acest text de lege răspunde și nelămuririlor avute 41anterior de către doctrinari și nu numai, în privința prescripției. Conform doctrinei, "anularea unui act juridic nu poate fi obținută oricând și lăsată la discreția absolută a titularului dreptului la acțiune, ci ea trebuie cerută într-un anumit termen, pentru a asigura securitatea juridică și a nu periclita în infinitum drepturile și interesele altor persoane, în primul rând ale părții cocontractante; de aceea, invalidarea actului juridic anulabil este supusă prescripției extinctive, termenul de prescripție începând să curgă în funcție de cauza de nulitate" 42NCC admite o excepție de la regula imprescriptibilității excepției de nulitate relativă, și anume în materie de leziune, aceasta "nu poate să fie opusă pe cale de excepție când dreptul la acțiune este prescris." Dreptul de a obține anularea, în caz de neexecutare a acestei posibilități, se stinge dacă nu este exercitat în termenul prevăzut de art. 1264, alin. (6) NCC. Sectiunea 3: Conﬁrmare "Confirmarea unui contract anulabil rezultă din voința, expresă sau tacită, de a renunța la dreptul de a invoca nulitatea. Voința de a renunța trebuie să fie certă." 43 Iosif Robi Urs, Carmen Todica, Drept civil. Teoria generala, Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 412015, pag. 225 Marian Nicolae, Drept civil. Teoria generala. Volum II, Bucuresti, Editura Solomon, anul 2018, 42pag. 562 Camelia Spasici, Introducere în dreptul civil,Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 2013, pag. 146 43

Această modalitate de îndreptare a nulității are aplicabilitate doar în cazul nulității relative, cele lovite de nulitate absolută, de principiu, fiind inadmisibile. Codul civil actual conține mai multe articole destinate confirmării, cu titlul "validarea contractului". Actul juridic prin care se face confirmarea (în doctrină mai este regăsit și sub denumirea de act ratificativ) este un act juridic unilateral, consensual și extinctiv de drepturi. Confirmarea actului este cu caracter accesoriu deoarecere cel principal este efectiv actul lovit de nulitate relativă. 3.3.1 Efecte Efectul confirmării este acela de a înlătura cauza de nulitate și, implicit, validarea sa deoarece există intenția de a renunța la posibilitatea de a invoca nulitatea relativă. "Având menirea de a ocroti anumite interese individuale (particulare), este firesc ca persoana interesată să poată renunța în mod valabil la dreptul de a invoca nulitatea relativă, dacă apreciază că acest fapt este conform intereselor sale. Renunțarea la un asemenea drept are ca efect acoperirea nulității relative (deci consolidarea actului juridic anulabil) și se realizează prin confirmare." 443.3.2 Condiții Confirmarea trebuie să conțină condițiile generale de valabilitate prevăzute de art. 1263 NCC și condițiile de fond ale oricărui act civil (fiind reglementate la art. 1179 NCC). Astfel, conform legii, "Actul confirmativ trebuie să cuprindă obiectul, cauza și natura obligației și să facă mențiunea despre motivul acțiunii în anulare, precum și despre intenția de a repara viciul pe care se intemeiază acea acțiune" 45Actul de confirmare poate exista numai dacă cel care are posibilitatea să introducă nulitatea cunoaște această cauză de anulabilitate și motivele care au determinat existența nulității relative au dispărut. Dacă ar dăinui în continuare cauza de nulitate relativă, ar exista riscul ca și actul de confirmare să fie viciat și, respectiv, lovit de nulitate. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generala. Editia II, 44Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 2012, pag. 262 Camelia Spasici, Introducere în dreptul civil, Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 3013, pag. 146 45

Cu privire la persoanele îndreptățite să confirme actul lovit de nulitate, de principiu, sunt persoanele care au fost lezate. Conform principiului qui potest maius, potest et minus, persoana care este îndreptățită legal să se ocupe de actele minorului, are și posibilitatea de a confirma actele lovite de nulitate încheiate de acesta. Codul civil ne menționează în art. 1264 faptul că actul confirmativ trebuie "să cuprindă obiectul, cauza și natura obligației și să facă mențiune despre motivul acțiunii în anulare" 3.3.3 Forme În cazul actelor consensuale anulabile, confirmarea poate fi atât expresă, cât și tacită, dar trebuie să fie cert exprimată. Se consideră a fi expresă atunci când se concretizează printr-un act jurdic. Este tacită atunci când se poate desprinde din alte împrejurări decât dintr-o declarație de voință exprimată în acest sens. Spre exemplu, în cazul în care cel îndreptățit să ceară anularea contractului începe să-și execute obligația contractuală, chiar și numai parțial. Chiar NCC ne prezintă un exemplu de confirmare tacită, în cadrul art. 1010, oferind posibilitatea executării voluntare, după moartea dispunătorului, a unei liberalități nule absolut. De asemenea, tot cu privire la aplicațiile confirmării tacite a unui act lovit de nulitate relativă avem art. 303, alin. (2) care ne menționează: "Căsătoria nu poate fi anulată daca soții au conviețuit timp de 6 luni de la data încetării violenței sau de la data descoperirii dolului, a erorii ori a lipsei vremelnice a facultăților mintale". În cazul acesta este prezentată o situație în care ne aflăm în prezența confirmării tacite a unei căsătorii anulabile. În momentul în care se împlinește termenul de prescripție nu putem susține că ne aflăm într-un caz de confirmare tacită pentru că, motiv al pasivității putea fi atât voința tacită de a confirma actul, cât și orice alt motiv. Codul civil oferă posibilitatea, prin prevederile art 1263, alin. (6), de a-l pune în întârziere pe cel ce trebuie să confirme, printr-o notificare. Cel care face notificarea îi solicită ori confirmarea actului anulabil, ori să exercite acțiunea în anulare (doar într-un termen de 6 luni din momentul notificării). Codul civil sancționează pasivitatea persoanei care are dreptul de a invoca nulitatea actului cu decăderea. Trebuie să se facă distincție, când vine vorba despre efectele confirmării, între efectele față de părțile contractante sau față de terți. În cazul părților unui contract, confirmarea actului juridic civil are ca efect consolidarea acestuia, având efecte ex tunc. În schimb, în cazul terților, confirmarea

produce exclusiv efecte ex nunc deoarece nu se poate aduce atingere acelor drepturi obtinuțe în perioada existenței nulității. Doar nulitatea relativă poate fi confirmată, existând posibilitatea acestei "îndreptări" pentru orice motiv de anulabilitate. În vechea reglementare, în Codul Civil din 1864, în cazul existenței leziunii, nu exista posibilitatea legală de a confirma acel act. Doctrina atrage atenția asupra unei posibile confuzii create între confirmarea nulității și ratificare, astfel se susține: "Confirmarea nulității relative nu trebuie confundată cu ratificarea, aceasta din urmă fiind actul prin care o persoană devine parte în actul juridic încheiat în lipsă ori cu depășirea împuternicirii necesare pentru a încheia actul respectiv." 46
Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generala. Editia II, 46Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 2012, pag. 264

Capitol IV: Efectele nulității relative Secțiunea 1: Preliminarii "Prin efectele nulității actului juridic civil se înțeleg consecințele aplicării sancțiunii nulității." Prin această sancțiune, a nulității relative, se dorește restabilirea legalității și îndreptarea 47a ceea ce este contrar dispozițiilor legale. Efectul principal este desființarea actului juridic civil. Există posibilitatea angajării răspunderii civile delictuale în anumite situații, doar în cazul în care cauza de nulitate e imputabilă unei părți. Efectele nulității diferă în funcție de mai mulți factori, cum ar fi dacă nulitatea este totală sau parțială sau în funcție de dinamica acțiunii de după încheierea actului juridic lovit de nulitate. Efectele nulității sunt identice atât în ceea ce privește nulitatea relativă, cât și cea absolută, "Aplicarea sancțiunii nulității absolute sau relative are ca efect general desființarea totală sau parțială a actului juridic încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale privind condițiile sale de validitate. Nulitatea lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice stabilite pentru încheierea sa valabilă potrivit legii – quod nullum est, nullum producit effectum. Ca urmare, se desființează ceea ce este contrar legii și se restabilește legalitatea." 48Sectiunea 2: Principii • – Principiul retroactivității efectelor nulității; • – Principiul repunerii în situația anterioară; • – Principiul anulării atât a actului principal, cât și a actului juridic subsecvent. Camelia Spasici, Introducere în dreptul civil,Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 2013, pag. 147 47 Iosif Robi Urs, Carmen Todica, Drept civil. Teoria generala, Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 482015, pag. 225

1. Principiul retroactivității efectelor nulității   "Sancțiunea nulității se consideră împlinită dacă desființează actul invalid, cu scopul de a se restabili astfel ordinea juridică deranjată prin încheierea unui act nul. Dacă luăm în considerare cauza de nulitate, care este întotdeauna contemporană și genetica operațiunii juridice, se impune logic ca desființarea actului juridic să se producă retroactiv (ex tunc), chiar de la data săvârșirii operațiunii juridice." 49Astfel, acest principiu susține faptul că nulitatea are efect atât pentru trecut, cât și pentru viitor. Tocmai în Codul civil, în art. 1254, alin. (1) ne este prezentat conținutul acestui principiu, și anume "contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat". Aceasta este o regulă ce se impune pentru legalitatea și echilibrul în societate. Totuși, de la această regulă există și excepții. Excepțiile sunt prevăzute în NCC, mai jos fiind evidențiate doar o parte din acestea: • – în cazul căsătoriei putative. În cazul acestei excepții, față de soțul care a fost de bună- credință, efectul retroactiv al declarării nulității căsătoriei este înlăturat, fiind considerat ca având statutul unui soț dintr-o căsătorie care fusese valabilă. Această căsătorie se consideră a fi încheiată pe perioada de timp cuprinsă între momentul în care s-a încheiat căsătoria și până în momentul în care devine definitivă hotărârea judecătoarească de anulare a căsătoriei.  • – în cazul unui contract cu executare continuă sau succesivă. În cazul acestor tipuri de contracte, nulitatea poate produce doar efecte ex nunc. Această excepție este de înțeles deoarece nu ar exista posibilitatea, material și temporal vorbind, să existe o adevărată aplicabilitatea a acestui principiu.  
Ionel Reghini, Serban Diaconescu, Paul Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Cluj-Napoca, 49editura Hamangiu, anul 2013, pag. 607

În cadrul acestui principiu, există și excepții. "Există unele cazuri în care, pentru anumite rațiuni, sunt menținute efectele produse între momentul încheierii actului juridic și momentul anulării acestuia, deci cazuri când nulitatea produce efecte numai pentru viitor" 50V om prezenta succint, în rândurile ce urmează, aceste excepții: • – cazul căsătoriei putative (efectele sunt înlăturate doar față de soțul de bună-credință); • – cazul copiilor dintr-o căsătorie anulată (anularea căsătoriei nu produce efecte în ceea ce privește situația copiilor) • – cazul minorului de bună-credință la încheierea căsătoriei (păstrează capacitatea deplină de exercițiu, cu toate că nu mai este căsătorit); • – modificarea numelui de familie doar pentru viitor; • – cazul declarării nulității unei persoane juridice. 51  2. Principiul repunerii în situația anterioară   "Dacă desființarea contractului nul (între părți și față de terți) are scopul de a restabili ordinea juridică deranjată de operațiunea juridică invalidă, această finalitate nu poate fi atinsă decât dacă toți cei implicați în actul nul (sau vizați de efectele acestuia) sunt repuși în situația preexistentă datei de încheiere a actului nul." 52Prevederile acestui principiu se regăsesc în art. 1254, alin. (3) Cod civil. Principiile sunt într-o strânsă legătură, neexistând unul fără altul. "Acest principiu decurge din cel al retroactivității, căci numai prin restituirea (repetiție în limbajul Codului anterior) reciprocă a prestațiilor săvârșite părțile pot fi puse în situația în care s-au aflat înainte de încheierea actului nevalabil (statu quo ante). Temeiul restituirii prestațiilor efectuate în executarea unui act lovit de nulitate îl constituie și un alt principiu fundamental al dreptului, acela care interzice îmbogățirea Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generala. Editia II, 50Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 2012, pag. 272 Pentru detalii, a se vedea Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea 51generala. Editia II, Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 2012, pag. 272 Ionel Reghini, Serban Diaconescu, Paul Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Cluj-Napoca, 52editura Hamangiu, anul 2013, pag. 610

unei persoane în dauna alteia fără o cauză legitimă. Se înțelege că în cazul în care contractul nu a fost executat, restitutio in integrum nu operează pentru că nu are obiect." Legătura între principiul 53retroactivității efectelor nulității și al repunerii în situația anterioară este una strâns legată deoarece efectul principal al nulității actelor juridice civile este acela de a desființa efectele actului viciat atât pentru trecut, cât și pentru viitor și, implicit, de a repune părtile în situația anterioară, cele două premise fiind într-o interdependență. Regula este aceea de a se face restituirea în natura, însă când nu există posiblitatea aceasta, se poate face restituirea prin echivalent. Doar în cazul contractelor sinalagmatice există restituirea reciprocă. Dacă nu sunt contracte sau raporturi juridice sinalagmatice, atunci doar cel care a primit trebuie să înapoieze prestația. "Astfel, de pildă, dacă o vindere nulă a fost executată, vânzătorul e ținut să restituie donatorului bunul primit de la acesta. Întinderea restituirilor depinde de ceea ce s-a primit, în sensul că bunurile trebuie restituite în starea în care au fost primite, iar creanțele la valoarea la care au fost plătite. Dacă bunurile au suferit deteriorări sau pierderi, acestea se vor suporta de cel care le-a pricinuit, iar dacă deteriorările s-au produs fortuit, riscul apasă pe proprietar." 54Din punct de vedere procesual, nu trebuie confundată acțiunea în nulitate cu acțiunea în restituirea prestațiilor ce derivă din obligația contractuală. Există, din punct de vedere procesual, două modalități: • – să fie solicitată concomitent atât constatarea nulității actului juridic civil, cât și restabilirea situației anterioare (caz în care vor exista două capete de cerere, cererea principală fiind cea a constatării nulității, iar cea accesorie, restituirea prestațiilor). În cazul în care capătul principal de cerere va fi admis, cererea accesorie urmează a fi soluționată pe fond • – să solicite inițial anularea actului juridic civil, ulterior, dacă instanța constată nulitatea acestuia, să fie cerută restituirea prestațiilor printr-un al doilea proces.  Din motive lesne de înțeles și pentru o mai bună desfășurare a procesului civil, în majoritatea cazurilor se optează pentru intentarea unui proces format din cererea principală,   Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Partea generala, Bucuresti, Editura Universul 53Juridic, anul 2013, pag. 330 Ionel Reghini, Serban Diaconescu, Paul Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Cluj-Napoca, 54editura Hamangiu, anul 2013, pag. 611

cea prin care se cere constatarea nulității actului juridic civil, împreună cu cererea accesorie, de restituire a prestațiilor. "Pentru ipoteza în care cumpărătorul unui bun cere desființarea contractului, solicitând și restituirea prețului, fără a menționa nimic despre restituirea bunului către partea adversă (deci reclamantul solicită doar restituirea propriei prestații), s-a ridicat problema dacă restituirea prestației pârâtului se dispune numai în cazul când acesta a formulat cerere reconvențională ori poate fi dispusă și în baza solicitării formulate prin întâmpinare. Soluțiile majoritare sunt în sensul cț instanța învestită cu soluționarea unei astfel de cereri în desființarea a contractului este obligată să se pronunțe cu privire la repunerea ambelor părți în situația anterioară, prin restituirea prestației fiecăruia, indiferent dacă pârâtul a solicitat expres restituirea prestației sale, nefiind, deci, necesară cererea reconvențională, astfel că nu se pune problema timbrării, inclusiv în cazul în care se formulează o astfel de cerere.". Astfel, putem considera faptul că dacă o parte cere atât 55desființarea actului juridic, cât și restituirea prestației personale, instanța va soluționa și restituirea prestației celeilalte părți, nefiind necesară deschiderea unui nou proces sau cererea acesteia prin întâmpinare. Astfel, prin această regulă, principiul repunerii în situația anterioară este respectat cu adevărat. În doctrină sunt reliefate și excepții de la acest principiu, și anume: 56• – persoana care a avut posesia unui bun frugifer și a fost de bună-credință păstrează fructele culese, cât timp a fost de bună-credință (art. 948 și art. 1645 NCC). Motivul acestei excepții este acela că posesorul nu are cunostință de cauza de ineficacitate existentă în actul translativ și nu ar fi just a i se imputa înapoierea fructelor. Aceasta este o veritabila aplicatie a principiului ocrotirii bunei-credințe în dreptul civil roman. (jurisp) • – persoana care este lipsită de capacitatea de exercitiu sau care are capacitate restrânsă de exercițiu nu este obligată să restituie, însă în limita folosului realizat [art. 46 și art. 1647, alin. (1) NCC]. Această "limită" se apreciază la data cererii. În cazul în care cu intenție sau din Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generala. Editia II, 55Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 2012, pag. 274 Pentru detalii, a se vedea Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea 56generala. Editia II, Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 2012, pag. 275; Marian Nicolae, Drept civil. Teoria generala. Volum II, Bucuresti, Editura Solomon, anul 2018, pag. 577; Ionel Reghini, Serban Diaconescu, Paul Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Cluj-Napoca, editura Hamangiu, anul 2013, pag. 611; Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Partea generala, Bucuresti, Editura Universul Juridic, anul 2013, pag. 330

culpă gravă, restituirea nu mai este posibil de efectuat, persoana va fi ținută la restituirea integrală. Ne este prezentată o speță edificatoare în acest sens, "spre exemplu, să presupunem că un minor vinde un lucru al său unei persoane capabile, iar cu o parte din suma obținută ca preț se plătește o datorie pe care minorul o avea față de o altă persoană, restul sumei fiindu-i furată; ulterior, se anulează contractul de vânzare, însă restabilirea situației anterioare va fi numai acea parte din prețul vânzării pe care a folosit-o prin stingerea datoriei sale față de terța persoană, deoarece numai de aceasta a profitat efectiv." 57• – în cazul pieirii bunului, din motive independente, ce nu țin de debitorul obligației de restituire. Dacă pieirea a fost parțială, restituirea în natură va fi făcută doar în parte (art. 1642 și art. 1643 NCC). • – în cazul aplicării uzucapiunii imobiliare sau mobiliare, după caz ["Dacă și numai dacă uzucapantul a intrat în posesia bunului în baza unui just titlu translativ de drepturi, în caz contrar, respectiv dacă justul titlu nu era translativ de drepturi, ci numai creator de obligații (ex. un contract de locațiune), este necesară intervertirea detenției precare în posesie utilă (ex. chiriașul nu poate uzucapa, dacă nu și-a intervertit titlul, în baza căruia deținea bunul luat în temeiul unei locațiuni nule sau anulabile)"].  58Modalități de restituire:  Regula în materia restituirii o constituie restituirea în natura. Cu toate acestea, în anumite situații, exista și posibilitatea restituirii prin echivalent [art. 1637, alin. (1) NCC].  Art. 1640 alin. (1) NCC menționează că "Dacă restituirea nu poate avea loc în natură din cauza imposibilității sau a unui impediment serios ori dacă restituirea privește prestarea unor servicii deja efectuate, restituirea se face prin echivalent.". Important de menționat este conținutul alin. (2) al aceluiași art., și anume "În cazurile prevăzute la alin. (1), valoarea prestațiilor se apreciază la momentul în care debitorul a primit ceea ce trebuie să restituie.". Astfel, valoarea prestației este aceea de la momentul încheierii contractului sau o altă dată expres prevăzută de părți, la care debitorul și-a îndeplinit obligația contractuală.  Art 1641 menționează ipoteza pieirii totale sau a înstrăinării bunului supus restituirii, și anume, în această situație, "debitorul obligației de restituire este ținut să plătească valoarea bunului, Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generala. Editia II, 57Bucuresti, Editura Hamangiu, anul 2012, pag. 276 Marian Nicolae, Drept civil. Teoria generala. Volum II, Bucuresti, Editura Solomon, anul 2018, 58pag. 578

considerată fie la momentul primirii sale, fie la acela al pierderii ori al înstrăinării, în funcție de cea mai mică dintre aceste valori. Dacă debitorul este de rea-credință ori obligația de restituire provine din culpa sa, atunci restituirea se face în funcție de valoare cea mai mare." În cazul acestui articol, literatura de specialitate vine cu explicații, întărind ideea că regula este restituirea în natură, respectiv "Art. 1641 noul C. civ. instituie o excepție de la regula cuprinsă în art. 1640 alin. (2) noul C. civ., conform căreia în cazul restituirii prestațiilor prin echivalent, valoarea acestora se va aprecia în raport cu momentul în care debitorul a dobândit ceea ce este ținut să restituie. Astfel, în situația în care bunul ce face obiectul restituirii a pierit în totalitate sau a fost înstrăinat, se va lua în considerare valoarea cea mai mică a bunului, indiferent că aceasta survine momentului dobândirii bunului, ori momentului pieirii ori înstrăinării, singura condiție fiind ca debitorul să fie de bună-credință. Reaua-credință sau culpa acestuia atrag obligația de restituire în funcție de valoarea cea mai mare."  59Debitorul care a efectuat cheltuieli cu privire la bunul ce face obiectul restituirii poate solicita obligarea la restituirea acelor cheltuieli. Și în această situație se pune în discuție buna sau reaua-credință a acestuia. În funcție de aceasta, își vor găsi aplicabilitatea ori reglementările din materia accesiunii pentru posesorul de rea-credință, ori regulile din materia accesiunii pentru posesorul de bună-credință. 3. Principiul desființării actelor subsecvente "Principiul resolute jure, dantis resolvitur jus accipientis este un corolar al altui principiu al dreptului civil, anume nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet, adica nimeni nu poate transfera altuia mai multe drepturi decât are el însuși [art. 17 alin. (1)]. (…) Consecința logică a acestui principiu este aceea că dreptul pe care terțul l-a dobândit în temeiul actului subsecvent, nu l-a putut dobândi de fapt, întrucât cel care i l-a transferat nu-l avea nici el în Ana-Gabriela Atanasiu, Alexandru-Paul Dimitriu, Adriana-Florentina Dobre, Dragoș-Nicolae 59Dumitru, Adrian Georgescu-Banc, Radu-Alexandru Ionescu, Mihaela Paraschiv, Ioana Pădurariu, Mirela Piperea, Petre Piperea, Alexandru-Șerban Rățoi, Alex-Ionel Slujitoru, Irina Sorescu, Mihaela Șerban, Gabriel-Aurelian Uluitu, Cosmin-Marian Văduva, Noul Cod civil. Note. Corelații. Explicații, ediția 1, Bucuresti, Editura C.H. Beck, anul 2013

patrimoniu, actul acestuia de dobândire fiind nul. Prin urmare, actul subsecvent unui act nul este la rândul său desființat." 60Doctrina oferă o plajă largă de noțiuni pentru acest principiu. Anumiți doctrinari consideră că termenul adecvat pentru acest principiu este "principiul desființării actului subsecvent ca urmare a desființării actului inițial". Acest termen este considerat a fi mai potrivit deoarece există cazuri de nulitate care există fără nevoia de a fi anulat actul juridic, dar și pentru faptul că anularea actului subsecvent nu e concomitentă cu anularea actului principal în toate cazurile. 61Acest principiu se bucură de o reglementare în NCC, și anume art. 1254, alin. (2) NCC, "Desființarea contractului atrage, în condițiile legii, și desființarea actelor subsecvente încheiate în baza lui". Din textul de lege rezultă caracterul său relativ, deoarece "în condițiile legi" simbolizează o limitare. Limite reprezintă cazurile în care deși actul principal a fost desființat, actul juridic civil subsecvent își produce în continuare efectele. Aceste limite prevazute de lege sunt: • – în cazul actelor de conservare (deoarecere aceste tipuri de acte nu produc pagube); • – în cazul actelor juridice de administrare cu executare uno ictu; • – în cazul actelor de conservare sau de administrare cu executare succesivă.  62Secțiunea 3: Validarea actului nul/ anulabil O astfel de validare, ratificare, își găsește aplicabilitatea doar în cazul sancțiunii nulității relative. Prin voința legiuitorului, NCC conține această posiblitate pe care o au părțile, respectiv de a ratifica un act juridic lovit de nulitate relativă, printr-o multitudine de articole, cu titlul "validarea contractului". "Validarea actului anulabil prin confirmare este o soluție care ține de disponibilitatea părților contractante, drept conferit implicit de natura intereselor individuale pe care le ocrotește nulitatea Eduard Jurgen Prediger, Introducere în studiul dreptului civil. Raportul juridic civil, actul juridic 60civil și presciptia extinctiva, Brasov, Editura Hamangiu, anul 2011, pag. 196 Pentru detalii, a se vedea Marian Nicolae, Drept civil. Teoria generala. Volum II, Bucuresti, 61Editura Solomon, anul 2018, pag. 581 Pentru detalii, a se vedea M. Nicolae, p. 584 62

relativă. În acest context, apare firesc ca persoana interesată să poată renunța în mod valabil la dreptul de a invoca nulitatea relativă, dacă apreciază că acest fapt este conform intereselor sale. Renunțarea la un asemenea drept are ca efect acoperirea nulității relative (deci consolidarea actului juridic anulabil) și se realizează prin instituția confirmării." 63Validarea prin confirmare/ ratificare (doctrina de specialitate reține ambele denumiri ca fiind corecte) are loc printr-un act juridic unilateral și consensual. Această confirmare are caracter accesoriu. Secțiunea 4: Jurisprudență În continuare dorim să prezentam o parte din jurisprudență, pentru a clarifica anumite aspecte relevante: – ”Potrivit art. 1214 alin. 1 C.civ., consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie. Împrejurarea dacă eroarea a fost sau nu esențială pentru încheierea contractului este lăsată de legiuitor ca nerelevantă sub aspectul sancționării contractului cu nulitatea relativă, astfel cum rezultă de la alineatul 2 al aceluiași articol.” 64Astfel cum este prezentat mai sus, în cazul dolului, practica judiciară nu consideră relevant dacă dolul a luat forma unei erori provocate prin folosirea manoperelor dolosive sau dacă este sub forma dolului prin reticență. De asemenea, nu este important dacă eroarea este una esențială sau nu. – În cazul erorii esențiale ce poartă asupra naturii sau obiectului actului juridic ce se încheie, o parte crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte crede că încheie un alt act juridic, în alcătuirea acestei erori existând un singur element de natură psihologică, anume falsa reprezentare a realității. Eroarea, fiind un fapt juridic stricto sensu, poate fi probată cu orice mijloc de probă. Carmen Simona Ricu, Gabriela Cristina Frențiu, Dorina Zeca, Dana Margareta Cigan, Tudor Vlad 63Rădulescu, Carmen Tamara Ungureanu, Gabriela Răducan, Gheorghe Durac, Dragoș Călin, Ionica Ninu, Alexandru Bleoancă, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență. Vol. II. Art. 953-1649. Moșteniri și liberalități. Obligații, Editura Hamangiu, 2012, Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, Decizia nr. 1215 A din 11.06.2018, portal.just.ro64

Instanța apreciază că, în cazul în care actul juridic s-a încheiat în formă autentică (cum este cazul în speță), nu se mai poate invoca eroarea asupra naturii juridice a actului decât dacă partea se înscrie în fals, deoarece este vorba despre combaterea unor constatări personale ale notarului public (faptul că li s-a citit contractul anterior), astfel cum a stabilit și Curtea de Apel București în decizia nr. 425/1999.” 65Această decizie prezintă o viziune interesantă asupra erorii, ca viciu de consimțământ, respectiv instanța consideră că dacă actul juridic a fost încheiat în formă autentică (deci, implicit, părțile au luat act de conținutul contractului prin citirea acestuia de către un notar), nu mai poate fi invocată eroarea, ca viciu de consimțământ.
Judecătoria Sectorului 1 București, Sentința civilă nr. 6404 din 13 septembrie 2017, 65portal.just.ro

Concluzii: Scopul acestei lucrări a fost acela de a reliefa toate aspectele importante ale nulității relative ca sancțiune de drept civil. Pentru clarificare am folosit informații de natură istorică, jurisprudența relevantă în domeniu (care a avut scopul de a fixare a anumitor informații), dar și drept comparat (pentru înțelegerea evoluției legislației actuale în domeniul nulității relative și aportul legislației străine în crearea propriei noastre legislații). Lucrarea prezintă o analiză în profunzime, încercând să clarifice fiecare aspect al nulității relative ca sancțiune de drept civil. Aceasta conține un volum însemnat de informații, abordând chestiuni de drept comparat, punctează elementele de noutate, toate fiind în concordanță cu prevederile NCC. Nu am uitat să evidențiem punctele de vedere ale doctrinei, expuse cu scopul de a oferi o altă viziune asupra problematicilor ridicate. Conținutul acestei lucrări acoperă întreaga instituție a nulității relative. Conceperea acesteia a avut la bază textele de lege din NCC, legislația conexă (atat cea internă, cât și izvoare de drept internaționale) dar și jurisprudența relevantă din domeniu. Lucrarea este structurată în patru capitole, fiecare capitol prezentând diferite aspecte ale nulității relative. Cu toate ca au fost punctate aspecte practice pe tot parcursul lucrării, am ținut să adaug o secțiune specială, intitulată "Jurisprudență" care are scopul de a prezenta două spețe ce aduc în atenția cititorului anumite probleme de drept. Considerăm că această lucrare poate reprezenta o sursă importantă de informație pentru cel care dorește să cunoască mai multe aspecte despre nulitatea relativă a actului juridic civil. Această lucrare cuprinde patru capitole, clar structurate și care reprezintă informații relevante. Considerăm că această lucrare se diferențiaza de restul prin două elemente: -factorii istorici care oferă o viziune clară asupra evoluției domeniului juridic și, implicit, a nulității relative ca sancțiune de drept civil; -elemente de drept comparat. Aceste elemente prezintă legislația altor țări, în comparație cu legislația română (cu privire la nulitatea relativă) și valențele pe care aceasta le-a însușit din diferite state.

Cu toate că această instituție, nulitatea relativă a actului juridic civil, este una complexă, am încercat să transpunem elementele cele mai importante și, pe alocuri, să oferim detalii și o aprofundare a anumitor aspecte. Considerăm că această lucrare poate reprezenta o sursă importantă de informație pentru persoanele care doresc să cunoască mai multe aspecte despre nulitatea relativă a actului juridic civil.

Bibliografie: Atanasiu Ana-Gabriela, Dimitriu Alexandru-Paul, Dobre Adriana-Florentina, Dumitru Dragoș-Nicolae, Georgescu-Banc Adrian, Ionescu Radu-Alexandru, Paraschiv Mihaela, Pădurariu Ioana, Piperea Mirela, Piperea Petre, Rățoi Alexandru-Șerban, Slujitoru Alex-Ionel, Sorescu Irina, Șerban Mihaela, Uluitu Gabriel-Aurelian, Văduva Cosmin-Marian, Noul Cod civil. Note. Corelații. Explicații, ediția 1, București, Editura C.H. Beck, anul 2013 Bodoască Teodor, Nour Ovidiu-Sorin, Argir Cioncă Iustin, Drept civil. Partea generală. Conform noului Cod civil, București, Editura Universul Juridic, 2012 Boroi Gabriel, Anghelescu Carla Alexandra, Curs de drept civil. Partea generală, Ediția II, București, Editura Hamangiu, 2012 Cercel Sevastian, Munteanu Cornelia, Călinescu Irina Olivia, Gavrilescu Luiza-Cristina, Ilie George-Alexandru, Lazăr Raluca-Ștefania, Motica Oana, Paziuc Cristian, Fișe de drept civil. Partea generală, București, Editura Universul Juridic, 2018 Codul civil de la 1 decembrie 1865 Colin A., Capitant H., Tratat de drept civil, volum I, ediția VIII tradus de Cadere V . și Miloaie A., București, 1939 Domat J.M, Les loixx civiles dans leur ordre naturel, Ed. Delalein, Paris, MDCCLXXVII, tome second Filip Pavel, Nulitatea actului juridic civil prin prisma interesului ocrotit, București, Editura Hamangiu, 2016 Gaius, Instituțiile dreptului privat roman, traducere de către Popescu A.N., Editura Academia RSR, București, 1982 Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Baicoianu Al., Tratat de drept civil român, Volumul II Matefi Roxana, Teoria actului juridic civil, București, Editura Hamangiu, 2018 Nicolae Marian, Drept civil. Teoria generală. Volum II, București, Editura Solomon, 2018

Pineau J., Burman Danielle, Gaudet S., La formation du contract, 1993 Popa Ioan, Contracte civile. De la teorie la practică, București, Editura Universul Juridic, 2020 Popa Ștefan Andrei, Zdrenghea Bogdan George, Nulitatea actului juridic civil, București, Nulitatea actului juridic civil, 2019 Prediger Eduard Jurgen, Introducere în studiul dreptului civil. Raportul juridic civil, actul juridic civil și prescripția extinctivă, Brașov, Editura Hamangiu, 2011 Reghini Ionel, Diaconescu Șerban, Vasilescu Paul, Introducere în dreptul civil, Cluj-Napoca, editura Hamangiu, 2013 Ricu Carmen Simona, Frențiu Gabriela Cristina, Zeca Dorina, Cigan Dana Margareta, Rădulescu Tudor Vlad, Ungureanu Carmen Tamara, Răducan Gabriela, Durac Gheorghe, Călin Dragoș, Ninu Ionica, Bleoancă Alexandru, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență. Vol. II. Art. 953-1649. Moșteniri și liberalități. Obligații, Editura Hamangiu, 2012 Spasici Camelia, Introducere în dreptul civil, București, Editura Hamangiu, 2013 Trușcă Petrica, Trușcă Andrada Mihaela, Drept civil. Partea generală, București, Editura Universul Juridic, 2016 Ungureanu Ovidiu, Munteanu Cornelia, Drept civil. Partea generală, București, Editura Universul Juridic, 2013 Urs Iosif Robi, Todică Carmen, Drept civil. Teoria generală, București, Editura Hamangiu, 2015 Uta Lucia, Lupașcu Dan, Nulitatea actului juridic civil, București, Editura Universul Juridic, 2013

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Justiția este stăpâna și regina tuturor virtuților. Cicero [606497] (ID: 606497)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Justiția este stăpâna și regina tuturor virtuților. Cicero [606497]

Copyright Notice

Asist. univ. dr. Marius -Ioan Floare [621647]

Stadiul Cunoaşterii Privind [605985]

Elevii și contribuția acestora la sistemul de pensii în viitorii 50 de ani [620449]

ADENOMUL DE PROSTATĂ: CORELAȚII PSA- VOLUM TISULAR Îndrumător Conf. Univ. Dr. Ghervan Liviu Absolvent Pop Adrian 2017 Introducere Hiperplazia benignă… [308607]

GREFIERII DIN CADRUL INSTANȚELOR ȘI PARCHETELOR KATE HARRISON 2011 2 Managementul Timpului Manual de formare pentru grefierii din cadrul instanțelor… [616762]

Utilizarea platformelor educaționale în activitatea didactică la disciplina informatică [304126]

Copyright Notice

Similar Posts