ȘCOALA DOCTORALĂ „PR. PROF. DR. DUMITRU STĂNILOAIE” Sfânta Fecioară Maria la Nunta din Cana Galileei Îndrumător, Pr. Prof. Dr. Constantin PREDA Drd…. [606380]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
„JUSTINIAN PATRIARHUL ”
ȘCOALA DOCTORALĂ „PR. PROF. DR. DUMITRU STĂNILOAIE”

Sfânta Fecioară Maria la Nunta din Cana Galileei

Îndrumător,
Pr. Prof. Dr. Constantin PREDA

Drd. Andrei POPESCU

BUCUREȘTI,
2019

2
I. Introducere

Rezultatul acțiunii lui I isus este unul uimitor: cel de -al do ilea vin este mai bun decât
primul, atât de mult încât administr atorul crede că ar trebui să -l îndrepte spre mire sau servitorii
sunt acuzați că au păstrat cel mai bun vin până acum?
„Orice vă v -ar spune, să o faceți!” La origini , această f rază poate avea o solemnitate care
nu apare la prima vedere. Este într -adevăr un citat aproape literal din Facere 41, 55 pentru care
faraonul conduce poporul la inițiativa lui Iosif, „omul care este stăpânul în țara sa“ (42, 30)
trimițând oameni pentru a solicita alimente: rezervele de grâu sunt încredințate în totalitate , lui,
care depinde de el și distribuite conform dorințelor sal e. Citirea î ntregului cap. 41 din Facere ne
prezintă cât de mult trebuie aratată importanța lui Iosif în contextul acestei introduceri la sluj irea
Mântuitorului Iisus, precum și la primul semn al Lui, la Cana1, cu atât mai mult cu cât grâul are
ca înlocuit or vinul. Pentru a exemplifica cele de mai sus am redat următorul text:
„Iosif era in varsta de treizeci de ani cand s -a infatisat inaintea lui faraon, imparatul Egiptului,
si a plecat de la faraon si a strabatut toata tara Egiptului. In timpul celor sapte an i de rod,
pamantul a dat bucate din belsug. Iosif a strans toate bucatele din acesti sapte ani de belsug in
tara Egiptului. A facut provizii in cetati, punand in fiecare cetate bucatele de pe campul
dimprejur. Iosif a strans grau, ca nisipul marii, atat de mult ca au incetat sa -l mai masoare,
pentru ca era fara masura”. ( Fc. 41,46 -49)

Se pot aduce de exemplu cuvintele Mariei pentru slujitori cu un alt pasaj, la fel de
solemn: pe muntele Sinai, la momentul în care a acut loc sigilarea alianței, oamenii pri ntr-o
singură voce au răspuns lui Moise: Tot poporul a raspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!”
Moise a spus Domnului cuvintele poporului.” (Ex 19: 8). Cuvintele Mariei arată faptul că
Mântuitorul Iisus este aici în locul lui Dumnezeu, fie direct, fie ca un nou Moise, care acționează
și vorbește în numele lui Iehova, Dumnezeul Tatăl.

1 X. Léon -Dufour, Lecture de S. -Jean, pp. 224 -225 et 244.

3
Nunta din Cana2 are parte de un traseu lin, până se întâmplă un incident nepevăzut, poate
neluat în calcul, l -am putea numi, un accident de ordin logistic: rezervele de vin s -au epuizat.
Pentru familie, acest incident poate fi o catastrofă! Cum să continue această petrecere fără vin?
Incidentul ajunge însă la urechile Marie3. Ea într -un fel, prezintă problema Fiului ei: „Nu mai au
vin”.
Această observație poate implica: să facă ceva pentru ei- Răspunsul lui Hristo s nu se lasă
așteptat: „Femeie, nu ne interesează pe noi? timpul Meu încă nu a venit”4. Această situație este
un reper teologic, o precizie spirituală. Prin extensie, Hristos afirmă: acestă problemă nu are
nimic de -a face cu Venirea noastră aici . Timpul ales de Tatăl Meu (cei 3 ani) voi avea destul
timp pentru a face jertfa vieții Mele. Poate fi un răspuns clar și fără posibilitatea de recurs.
În calitate de mamă, Maria afirmă ( eu sunt mama ta …), dar ea nu este prin aceasta,
descurajată: încrederea pe care o are în Mesia merge dincolo. I ntuiția bunătății și încrederii ei în
Fiul- este fără limite . Acesta fiind motivul pentru care le spune slujitorilo r: „Faceți tot, ce vă va
spune El”. Mântuitorul Iisus Hristos n u adaugă nimic, dar El aude foarte bine.

Prima schimbare este aceea a apei în vin, reprezentată de mai multe ori de pictori. În timp
ce Moise îi dăduse apă oamenilor care -și țipau setea în deșert, Iisus face o minune de altfel la
începutul vieții sale pub lice. El nu vine să ne dea ceea ce este necesar pentru existența noastră, ci
ceea ce este indispensabil pentru sărbătoare. Înainte de a începe lucrarea lui, Iisus face această

2 Mântuitorul Iisus Hristos ajunge în Cana, după tradiția biblică, marți seara în ajunul nunții, căci după rânduiala
menționată de Ezdra, căsătoriile aveau loc miercuri, dacă mireasa era fecioară, iar joi dacă avea statut de văduvă.(
Emile Bougaud, Iisus Hr istos, Editura Milenium, 1996 p. 116 ). Această minune din Cana arată într -un fel
descoperirea lui Hristos, care se face în chip restrâns, lângă oamenii nevoiași, umili, departe de agitația
Iersusalimului.
3 Cererea de observație a lui Maria poate avea și o semnificație profetică și spirituală. De la excluderea sa de la
paradis, umanitatea „nu mai are vin” pentru că a pierdut Duhul. Cererea Mariei are, de asemenea, un caracter
atemporal, spiritual și chiar escatologic. Până la sfârșitul timpului ea este cea care mijlocește pentru întreaga
omenire cu Fiul ei: dă -i vinul Duhului, îi înalță de la moarte, întoarce întristarea lor în bucurie. Este în această
funcție și în acest loc (primul) pe care o vedeți pe zarurile vopsite în sanctuarul bisericilor.
4 În acest cadru care indică în totalitate apropierea timpurilor mesianice, câns s -a terminat vinul Mama lui Iisus a
zis: Nu mai au vin! ( 2,3). La nunta din Cana Galileii, Iisus iese pentru prima oară în viața socială, publică, iar mama
sa îi cere să le dea oamenilor vin, să înfăptuiască nunta mesianică , să -și arate acum nunta Sa.să arate că El este
Mesia pe care ei îl așteaptă. Fecioara a fost așadar instrumentul pentru arătarea slavei Lui,căci ea l -a născut, ea este
Maica Mirelui. Dar El a răspuns„ Ce vrei de la Mine femeie ? Încă n -a sosit ceasul Meu ( 2,4 ). Răspuns tăios „ Nu a
sosit ceasul Meu”…adică ceasul Tatălui, ceasul în care avea să se împlinească voința Tatălui : aceasta este ceasul
nunții lui Hristos și al ospățului, ceas care avea să se împ linească voința Tatălui și al ospățului care nu a venit.
Fiindcă nu va veni aici, la nunta sin Cana Galileei, ci trebuie să vină la Ierusalim. De asemenea, trebuie să vină nu
prin vin, ci prin sânge, prin sângele lui, ospăț nou. ( Andrei SCRIMA, Comentariu integral la Evanghelia Sfântului
Ioan, Humanitas, București, 2008, p. 35.

4
transformare care spune că urmarea este trecerea de la supraviețuirea simplă la bogăția unei vieți
în abundență.
Dar există o a doua schimbare – mai puțin evidentă și mai ipotetică – care este pusă în
scenă de către evanghelist. Această schimbare ar putea avea impresia că operează în Isus însuși.
Evident, Fiul lui Dumnezeu nu se schim bă, în sensul că El va învăța ceva important pe care El
nu-l cunoaște. Dar putem observa aici, că în multe alte pasaje ale Evangheliei, această minune a
lui Iisus pentru credința pe care o întâlnește.

„Iisus vine să ne dea ceea ce este indispensabil pentru sărbătoare”.
Versetul oarecum tare „femeie, ce vrei de la mine?” (In 2,4) încearcă să traducă originalul
grecesc care spune literalmente „ce pentru mine și pentru tine?”. Unul ar putea să o înțeleagă,
mai puțin ca un reproș, decâ t ca o expresie de uimire din partea lui Iisus: „Ce este între mine și
voi?”, „Care este această legătură puternică între noi, că vă permite să înțelegeți semnul pe care îl
pot îndeplini (și vreau)?”. La începutul misiunii sale, Isus se minunează de credin ța care permite
omului (aici femeii, mamei sale) să comunice cu voia lui Dumnezeu.
În sfârșit, se face oa treia schimbare: aceea a ucenicilor. Ni se spune la sfârșitul acestui
pasaj: „El și -a manifestat slava și ucenicii Lui au crezut în El” (Ioan 2,11). U cenicii încă nu au
auzit învățătura lui Iisus și nu au fost împrăștiați de patimă. Dar ei cred în Iisus pentru că l -au
văzut cum îi hrăneau pentru sărbătoare, pentru că l -au văzut uimit de puterea credinței. În acest
sens, ele ne semănau.
Când mărturisim c redința noastră, când devenim credincioși, nu știm totul despre
desfășurarea învățăturii lui Iisus, a lucrării sale în istoria noastră. Nu știm întrebările violente la
care ne vor supune încercările vieții. Dar ne afirmăm dorința noastră de a crede în Acel a care ne –
a arătat ca persoană o atenție pentru viața omului, dorința sa de a împărtăși cu noi o bucurie care
ne-a inundat ca nici un altul înainte.
La începutul acestui an, să păstrăm aceste trei schimbări în inimile noastre. Chiar dacă
există trei pentru prețul unuia, ei nu au nimic ieftin … Sunt atât liberi, cât și de neprețuit,
deoarece ne fac discipoli ai lui Iisus!
Astfel că, însoțirea sexuală a bărbatului și femeii este așezată în căsătorie ca instituție alc
cărei scop este reproducerea și creșterea copiilor. Această instituție face obiectul primei minuni
publice a lui Hristos la cererea Maicii Sale ( In. 2,1 -11 ). În interiorul acestei instituții și plecând

5
de la această însoțire, bărbatul și femeia se unesc împreună cu Dumnezeu spre zămislirea de
prunci. Căsătoria nu este, așadar o simplă conveniență umană.
Cu și prin Hristos, căsătoria devine o ușă unsă către cer, o Taină a întâlnirii cu
Dumnezeu, o participare la mântuirea de către Hristos a acestei lumi zdrobite. În ciuda căderii, în
vremea potopului și după mântuirea realizată de Hristos Dumnezeu a afirmat taina căsătoriei.
Așa cum arată Sfântul Apostol Pavel, r elația dintre soț și soție e încadrată în termenii relației
dintre Hristos și Biserică, o unire de iubire și supunere transformată prin moartea omului celui
vechi și prin viața în Hristos. Așa cum Sfântul Ioan Gură de Aur accentuează, Taina Căsătoriei
implică o restaurare parțială a Edenului : „Nunta e aceasta făcută potrivit lui Hristos, nuntă
duhovnicească și naștere duhovnicească, nu de sânge, nici din dureri…Nunta nu e din patimă,
nici a trupurilor, ci în întregime duhovnicească, sufletul fiind legat cu Dumnezeu cu o unire
negrăită și pe care El singur o știe. De aceea spune „ Cine s -a lipit de Domnul e un duh cu El” ( I
Co. 6,17 )5.

5 H. Tristam Engelhardt jr. Fundamentele bioeticii creștine. Perspectivă ortodoxă, Traducere de Mihail Neamțu,
Deisis, Sibiu, 2005, p. 324 -325

6
II. 1. Sfânta Fecioară Maria – în Evanghelia a patra

Istorisirea minunii din Cana6 este semnalată prin scurtimea și simplitatea ei. Stilul este
foarte limpede și nu comportă expresii grele și particularități obișnuite la sfântul Ioan7. Relatarea
este foarte limpede de toate insistențele dogmatice. În istorisirea învierii lui Lazăr, Hris tos Însuși
exprimă adevărul capital cum că minunea va fi ca mărturie: Eu sunt Învierea și Viața. Cel care
crede în mine nu va fi mort, trăiește…..In. 11,25, Aici la Cana, fără vreo lecție doctrinală nu
apare în mod direct și nici un simbol precis nu este semnalat spre minunea în sine chiar dacă
opiniile în acest sens sunt foarte divergente fără a putea emite un subiect. Totul se întâmplă ca în
povestirea care a fost conservată într -o formă primitivă și ca la autor în acest format se înscrie
într-un climat discret în același timp și fără lacune ale Mântuitorului, care a dorit să obțină cu
grijă toate testele interpretării astfel că toate adaptările și au rădăcina în expresiile întâlnite în
pericopă.
Această simplitate este foarte frapantă pentru că face cotrastul cu frazele prin care se
termină istorisirea și care rezonează ca o declarație de triumpf: Această minunea a fost făcută în
Cana Galileii, la începutul minunilor făcute de Iisus, El a manifestat slava Sa iar discipolii Săi au
crezut în El… ( V.1 1 ). Această frază care corespunde versetului de introducere: „ A treia zi a
avut loc nuntă în Cana Galileii” ( V.1 ) este tot un mod de a face parte din manierea de
prezentare a relatării făcute de Evanghelist și reprezintă aprecierea sa personală asupra
evenimentului în sine. Am putea spune că fără a face direct legătura cu evenimentul în sine,
marchează totuși discret evocat o manifestare a slavei, foarte bine subliniază că ceea ce a fost:
„începutul minunii”8. Acest început vizează o importanță particu lară în ochii evanghelistului care
a voit să exprime locul cum a făcut în cazul Prologului cu primele cuvinte ale Evangheliei: La

6 Nu știm cum se derulau evenimentle la o nuntă evreiască în primul secol creștin, dar în mod vizibil sărbătoarea
sărbătoarea joacă un rol important și poate dura o săptămână. Contrar, regulilor elementare ale ospitalității era o
mare ofensă. Cana -locul care nu este menționat în altă parte de cât aici ( In. 2,11; 4,46,50; 21,2). Orașul ar putea fi la
est de marea Galilei, dar amplasarea lui exactă este necunoscută.
Tot ziua de „trei” este pusă în corcondanță cu Gn. 22,4 „A treia zi, Avraam a ridicat ochii și a văzut locul de
departe” –Aproximati v trei zile erau necesare pentru a merge la Berseba ( v. 19 ) „în țara Moria” ( Ierusalim),
distanță de aproximativ 80 de kilometri. Dar la expresia a „ mers cale de trei zile” putem regăsi o formulă familiară
care să desemneze o călătorie scurtă, o călăto rie care se făcea strict în trei zile. ( La Bible en aplplication, La
Nouvelle Bible Segond, avec notes d etude pour tous, Lognes, France, 1999 )
7 Ph. H. Menqud, L Evangile de Jean d apres les recherches recentes, Neuchatel 194, p. 13. Acesta citează ca f iind
tipice ioaneice expresiile „femeie” și „ora mea”, observațiile totuși exprimate de Hristos și care sunt proprii
Mântuitorului precum sunt exprimate de Evanghelist
8 Leon MORRIS, The Gospel According to John, Grand Rapids, Michigan, 1975, p. 180

7
început a fost Cuvântul…Acest început al minunilor este în aceeași manieră paralel cu începutul
original: În Prologul său, s fântul Ioan arată că începutul slavei lui Hristos, care este etern prin El
Însuși și la Cana el ne prezintă începutul ca o manifestare publică a slavei Lui în timp. El
recunoaște prin aceste fapte solemnitatea evenimentului Nunții din Cana9.
În ciuda aces tei solemnități, el raportează miracolul în termeni foarte simpli și foarte
discreți. Astfel ne putem gândi, că această simplitate nu poate fi accidentală, explicată prin
bunăvoința autorului. Putem prevede cel puțin un motif plauzibil pentru care sfântul Evanghelist
Ioan a specificat punerea în pază fără vreun ajutor anume: această istorisire provine, în sursă
primară, de a aminti de Fecioara Maria însăși. Cert, discipolii Mântuitorului au fost prezenți la
nuntă. Dar este puțin probabil ca un mijloc de ani mare a sărbătorii, este de a urmări parcursul
Mariei, cuvintele adresate Mântuitorului către servitori: este de altfel că aceste cuvinte au fost
pronunțate pe un ton confidențial10. Nu putem avea un surplus de informație semnificativă a ceea
ce s- a întâmpl at la masă, sarcină prin oficiul străjerilor care au dus la îndeplinire festivitatea și
care nu puteau ei prin această calitate să -l atenționeze pe mire cu privire la faptul că vinul este pe
sfârșite. Fecioara Maria a avut deci o conduită discretă și fără a fi foarte aproape de minune cum
erau ucenicii, a informat servitorii cu privire la ceea ce s -a întâmplat cu vinul. Numai Maria
poate spune despre această situație și ocazie. Dacă istorisirea a fost transmisă prin ea, astfel
capătă un caracter foarte sacr u, venerarea pentru mama lui Iisus, devine astfel mama ucenicului
mult-iubit și care va fi introdusă într -o maniere discretă a evenimentului la care ne raportăm.
Astfel că putem găsi în această relatare simplicitatea și tactul, discreția și bunăcuviința
zâmbitoare a Fecioarei11.
Istorisirea apare astfel ca un punct de vedere al Mariei, expunerea circumstanțelor
minunii despre care ea le -a observat: fiind de acord cu constatarea pe care Ea o face asupra lipsei
vinului, atunci a mers la Iisus cu spusele servi torilor, văzând astfel punctul de vedere pe care
Iisus l -a avut cu privire la masa sărbătoriților cu remarca că Fecioara Maria a avut aici parte de o
remarcă plină de succes12. De fapt, observăm că prezentarea se termină cu excapada unui vin
reușit, Ea reuș ind astfel a spune că, Sfântul Evanghelist Ioan a scris foarte solemn: Mântuitorul
Iisus Hristos și -a arătat slava Lui.

9 Chirstian DIETZFELBINGER, Das Evangelium nach Johannes, Teilband 1, 1 -12; Zurich, 2001, p. 67
10 J.C.FENTON, The Gospel According to John, Oxford, 1970, p. 47
11 George Beasley MURRAY, John, World Biblical Commentary, Texas, 1987, p. 4
12 Willis Hedley SALIER, The Rhetorical Impact of the Semeia in the Gospel of John, Tubingen, 2004, p. 47

8
Prin această istorisire, Sfânta Fecioara Maria se face astfel un indicator destul de precis în
relatarea adevărului. Sobrietatea textul ui nu recomandă o paralelă sobră în exegeză?13 Am căutat,
pentru a respecta complexitatea inerentă a episodului de a nu da un simbolism foarte îndepărtat
pentru a fixa sensul imediat al cuvintelor și gesturilor. Acest respect al simplității povestirii nu
împiedică cu nimic o căutare profundă a sensurilor ascunse desprinse din pericopa Nunții din
Cana.

II. 2. Termenul de „Femeie” adresat Sfintei Fecioare Maria

La Ioan contextul nu este ostil ci trebuie să redea un sens diferit a acestei expresii. Ideea
este mai curând: de ce introduce în relație, noi nu suntem pe aceeași lungime de undă. De ce
Evanghelistul pune asemenea cuvinte în gura Mântuitorului atunci când se adr esează Fecioarei
Maria14 ?
Trebuie să privim următoarele:

Ioan 4,21: „Și Iisus i -a zis: Femeie, crede -Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în
Ierusalim nu vă veți închina Tatălui”.
Ioan 8,10 : „Și ridicându -Se Iisus și nevăzând pe nimeni d ecât pe femeie, i -a zis: Femeie, unde
sunt pârâșii tăi? Nu te -a osândit nici unul?”
Ioan 19,26 : „Deci Iisus, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis
mamei Sale: Femeie, iată fiul tău!”
Ioan 20,13 : „Și aceia i -au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? Ea le -a zis: Că au luat pe
Domnul meu și nu știu unde L -au pus”.
Ioan 20.15 : „Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? Ea, crezând că este
grădinarul, I -a zis: Doamne, dacă Tu L -ai luat, spune -mi unde L -ai pus și eu Îl voi ridica”.
Matei 15, 28 : „Atunci, răspunzând, Iisus i -a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după
cum voiești. Și s -a tămăduit fiica ei în ceasul acela”.
Luca 13, 12 : „Când a văzut -o Iisus, a chemat -o și i -a zis: „Femeie, ești d ezlegată de neputința
ta.”

13 Esther KOBEL, Dining with John, Leiden, Boston, 2011, p. 205
14 Nicolas FARELLY, The Disciples in the Fourth Gospel, p. 28

9
Luca 22,57: „Dar Petru s -a lepădat și a zis: „Femeie, nu -L cunosc.”

În limba română termenul de femeie provine din limba latină și are aceeași rădăcină cu
cel de familie (familia ) .Anticipă, ceea ce noi spunem în paragrafele u rmătoare : este numai în
cadrul ore, care se referă la învierea Mântuitorului și în credința învierii că relația luă o
dimensiune adevărată. Noi avem două exemple în acest caz :
Iona 19,27 : „Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Și din ceasul acela ucenicu l a luat -o la sine” .
Ioan 20,16: „Iisus i -a zis: Maria! Întorcându -se, aceea I -a zis evreiește: Rabuni! (adică,
Învățătorule)”

În mediul evreiesc nu este normal ca un fiu să se adreseze în felul acesta mamei sale.
Atribuită Mântuitorului, interpelarea „femeie”, în contextul actual, semnalează o anumită
detașare și distincție a rolurilor. Pe scurt, în schimbul de replici pe care Iisus îl are cu mama sa,
înainte să înfăptuiască semnul prin care inaugurează manifestarea gloriei sale, el își manifestă
indep endența față de legăturile de rudenie și își anunță direcția pragmatică, definită de raportul
său cu Tatăl. ( timpul Lui încă nu a sosit…). De fapt Maria se adaptează acestei noi perspective,
limitându -se la a -i pregăti pe slujitori să îndeplinească „cuv ântul” lui Iisus: „Faceți tot ce vă va
spune”. Cuvintele Mariei le arată pe cele cu care regele -faraon se adresează poporului din Egipt
atunci când începe să se facă simțită foametea: „Mergeți la Iosif: faceți tot ce vă va spune” ( Gn
41,55 )15. Astfel, put em observa o oarecare analogie între Mântuitorul Iisus Hristos și Iosif, din
acel punct de vedere în care, dintr -o prerogativă divină, cu generozitate se dăruiesc bunuri celor
aflați în nevoi. Putem vedea în legământul de pe Muntele Sinai, o aluzie la atit udinea poporului
ales care primește să fie recunoscători : „Vom face toate câte a zis Domnul și vom fi ascultători!”
( Ex. 19,8; Dt. 5,27 ). Intermediarul cuvintelor în acest sens fiind, Moise. Prin acest mod al nunții
din Cana, Iisus face vizil „harul și adevărul” ( In. 1,16 -17 ). Nimic nu poate fi întâmplător și
trecut cu vederea, slujitorii care duc la îndeplinire cuvintele Mântuitorului -sunt pregătiți în acest
sens, înainte de către Sfânta Fecioară Maria16.

15 Juan Peter MIRANDA, Die Sendung Jesu im vieten E vangelium, Stuttgarter Bibel Studien 87, p. 52
16 Rinaldo FABRIS, Evanghelia după Sfântul Ioan, Sapientia, Iasi, 2016, p. 166

10

În Evanghlia a patra, M aria este numită „mam a lui Iisus”. Se fac 11 trimiteri la
substantivul –mamă, dintre care 10 se referă scrict la „mama lui Iisus . Singurul text unde
„mama” – folosit indirect, vine de la discuția Mântuitorului cu Nicodim 3 „Drept răspuns, Isus i -a
zis: „Adevărat, adevărat îți s pun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui
Dumnezeu.” In. 3,4
Termenul de „femeie17” cu referire la Fecioara Maria18 este utilizat de două ori în
Evanghelia Sfântului Ioan: In. 2,4 și In. 19.26

„În timp ce neprihănita și nefericita Maică jelea în astfel de tânguiri, Domnul cel
milostiv și bogat în milă o privea cu blândețe și văzându -l lângă El pe ucenicul cel iubit și plin
de iubire
față de Domnul și Învățătorul Său. El înțelepciunea Însăși, și -a deschis gura și El, milostivirea, a
spus câteva cuvinte cum îi îngăduia clipa aceea, și a privit la ucenicul cel iubit, care mai mult
decât toți ceilalți ucenici a arătat credincioșie și iubire pentru Împăratul și Domnul Său. și tăria
și duioșia inimii. Căci toți ceilalți fugiseră, el singu stătea lângă cruce fără a se putea despărți
de ea.
De aceea, Domnul a spus Maicii Sale binecuvântate: Femeie iată fiul tău! Apoi a spus
ucenicului său: Iată mama ta !Maicii Sale fecioare îi dă în dar din nou un fiu f eciorelnic, și l -a
dat ăn locul Său, nu ca să se lepede de El însuși de grija Maicii Sale preacurate -să nu fie! ci ca
să o mângâie pe Mama Sa cu o mângâiere văzută. Dar, în chip nevăzut, El însuși se îngrijea de

17 Cuvântul grec pentru cuvânt: „ce este pentru mine și pentru tine”? În ceea ce privește expresia „Femeie”, aceasta
nu este deplin ă: corespunde utilizărilor timpului și mediului.
18 O scena biblică într -un banchet venețian
În Cana, Galileea, Hristos este invitat la o sărbătoare de nuntă în timpul căreia își desfășoară primul miracol. La
sfârșitul banchetului, când vinul se scurge, el cere servitorilor să umple borcanele de piatră cu apă și apoi să le ofere
stăpânului casei, care constată că apa a fost transformată în vin. Acest episod, spus de apostolul Ioan, este un
precursor al Euharistiei. Mirele și mirele se așează la capătul din stânga al mesei, lăsând locul central în figura lui
Hristos. El este înconjurat de Fecioară, discipolii săi, grefierii, prinții, nobilii venețieni, orientalii în turbani, câțiva
slujitori și populația. Unele figuri sunt îmbrăcate în costume antice tradițio nale, în timp ce altele – în special femeile
– poartă coafuri somptuoase și podoabe.
Veronese descrie, cu ușurință aparentă, nu mai puțin de 130 de slujitori, amestecând figuri biblice cu bărbații și
femeile din perioada respectivă. Acestea din urmă nu sunt într -adevăr identificabile, deși, potrivit unei legende din
secolul al XVIII -lea, artistul însuși este descris în alb cu o viola da gamba lângă Titian și Bassano, toate contribuind
la divertismentul muzical. Stăpânul de ceremonii cu barbă ar putea fi Aretino, pe care Veronese la admirat foarte
mult. Mai mulți câini, păsări, un paraket și o pisică în mijlocul mulțimii – Emmanuelle Antonio,Cicogna Delle
Inscrizioni Veneziane (1824), Vol. IV, p. 234.

11
Mama și de ucenicul Său și de toți cei ce nă dăjduiau în El, și a dat -o pe aceasta ucenicului în
schimbul iubirii și sincerității sale, pentru că el era acolo în ceasul patimii Sale.
Și l-a cinctit cu o mare cinste, căci în locul său ne -a lăsat -o și ne -a dat deopotrivă
porunca de a purta de grijă p ână la capăt de rude, chiar dacă în alte locuri potrivit providenței,
n-a arătat o supunere întreagă, căci ceea ce Evanghelistul „că le -a fost supus” înainte de botez,
o spune după botez când au fost la Cana Galileii. El îi spune ce este Mie și ție femeie? Și mai
apoi celor care i -au spus că Mama Ta și frații Tăi te caută, El le -a spus: Cine este mama Mea și
cine sunt frații Mei? Iată mama Mea și frații Mei! Dar și atunci a spus asta prin iconomie, acum
însă și -a arătat în mod limpede grija Sa întreagă și i ubirea Sa cuvenită și în locul Său l -a așezat
și l-a dat ca îngrijitor pe ucenicul Său. I -a spus iată mama ta!Și l -a mângâiat în starea sa de
orfan și i -a așezat ca mamă pe Sfânta Sa Maică și Împărăteasă. Când ucenicul a auzit aceasta, a
dus-o în casa sa d in Sion, despre care s -a scris aici, și o slujea după cuviință cu harul lui
Hristos.
După aceea s -a făcut nuntă în Cana Galileei și începutul minunilor, prefacerea apei în
vin. Preacurata și Preasfânta Sa Maică a fost și ea acolo, martor al minunilor și ascultătoare a
învățăturilor Domnului, Mijlocitoarea tuturor celor bune s -a făcut mijlocitoare și a acestei
minuni, căci ea dorea ca o Maică fără prihană să vadă semnele Fiului și Domnului ei. De aceea
cu evlavie și chibzuință, ea I -a atras luarea aminte, și fără să -L silească prin nici o poruncă să
facă o minune, l -a făcut doar cunoscută cu chibzuință nevoia împrejurării, și I -a spus: nu mai au
vin. Și dorința inimii sale descoperea că dorea să vadă săvârșirea minunilor, căci știa că El era
Ziditorul a toa te și înnoitorul și strămutătorul firilor și păstrase fecioria ei nestricată și, păstrase
pântecele ei pecetluit și nedeschis. Ea învățase că El putea să facă tot ceea ce voia,și de aceea I –
a atras atenția cu luarea -aminte asupra împrejurărilor. Însă milos tivul domn și Fiul Ei, pentru a
o învăța o smerenie încă și mai mare și chibzuința Sa, pentru că ar fi început să -și descopere
prea mult puterea Dumnezeirii Sale, a mustrat -o numai prin cuvânt: Ce -ți este ție și Mie,
femeie? Ceasul Meu încă n -a sosit! Dar, de fapt, a consimțit și a împlinit cererea ei. Însă
Fericita și Preasfânta era conștiență de bunătatea și puterea Sa. Și a spus slujitorilor: Faceți tot
ce vă va spune El! Și astfel, puterea negrăită a Domnului a preschimbat apa în vin ales.
Dar schimbarea apei în vin a pricinuit deopotrivă schimbarea celui care îl chemase.
Mirele a părăsit nunta și casa și a urmat și a slujit Oaspetelui său, milostivului Împărat Domnul,
Mirele sufletelor sfinte și neprihănite. Așijderea, mireasa slujea Preasf intei Maici a Domnului,

12
pentru ca minunea săvârșită de Domnul să nu preschimbe doar apa în vin, ci și căsătoria în
feciorie. Astfel, pe cât i -a fost cu putință, Preasfânta Fecioară și Maica Domnului a rămas
nedepărțită de Domnul ei milostiv și de Fiul ei d orit. Oriunde mergea Acesta, ea îl însoțea și
socotea ca pe mântuirea și lumina ochilor și sufletului ei a -L urma și a -I asculta cuvintele19.

Sfântul Chiril al Ierusalimului comentează acest pasaj: „Foarte bine ne -a dat și acest
cuvânt Mântuitorul. Căci nu trebuia să Se grăbească șa facerea de minuni, nici să se arate un
făcător de minuni repezit, ci să pășească la aceasta numai fiind rugat să dăruiască harul mai
mult unei trebuințe decât să -l arate privirilor îndată celor ce o cer și susține ajungerea la o
nădejde mai stăruitoare printr -o mică amânare. Pe lângă aceea, Hristos arată și cinstea
vrednică de prețuirea datorată celor ce nasc, primind să facă ceea ce nu voia din respect față de
Maica Sa. Având multă dorință să se facă minunea, femeia îndeamnă c um se cuvine pe Domnul
ca pe un Fiu. Și începe lucrul pregătind pe slujitorii sărbătorii spre slujire pentru facerea celor
ce vor fi poruncite. S -a spus de către Dumnezeu femeii: În dureri vei naște prunci ( Fc. 3,16 ).
Cum trebuia să scăpăm noi și de aces t blestem? Sau cum să eliberăm altfel nunta de osândă? A
cinstit nunta prin prezența Sa, Cel ce e veselia și bucuria tuturor, ca să elibereze nașterea de
prunci de vechea tristețe. Căci, cum zice Pavel, de e cineva în Hristos, e făptură Nouă, fiindcă
„Cele vechi au trecut, iată toate noi s -au făcut” ( II Cor. 5,17 ). Vine deci împreună cu ucenicii
Săi la nuntă. Căci cei iubitori de minuni trebuia să fie de față împreună cu Făcătorul de minuni,
să vadă minunile, ca să adune în ei ca pe o hrană a credinței ce ea ce avea să se săvârșească.
Iar, deoarece n -a mai fost vin pentru nuntași, Maica L -a chemat pe Domnul Cel bun la obișnuita
Lui bunătate, zicând: „Nu au vin”. Știind că e în puterea Lui să facă tot ce ar voi, Îl îndeamnă la
minune”20.
În istoria exegezei fragmentului din In. 2,1 -12, figura Mariei atrage atenția mai ales, prin
intevenția sa și răspunsul său dur primit din partea lui Iisus. Irineu observase deja că Mântuitorul
respinge graba excesivă a Mariei de a vrea să anticipe manifestarea mesianică a sa , el, care, în
schimb, se supune timpului stabilit de către Tatăl21. Sfântul Ioan Gură de Aur observă în
cuvintele Mântuitorului o formă de a certa pe Maica Domnului pentru generozitatea cu care

19 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului. Traducere de Diac. Ioan Ică Jr.Editura Deisis, Sibiu., 1998,
p. 65, 79
20 PSB 41, sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Ed. IBMBOR, București, 2000, p.
157.
21 Sfântul Irineu al Lyonului, Împotriva ereziilor, III, 16, în So urces Chretiennes. P. 294

13
aceasta se arată față de familia mirilor și a invitaților. Dar , această apreciere deloc pozitivă,
constă în asumarea de către Mântuitorul a minunii și pentru a o putea onora pe Sfânta Fecioară:
ca să nu pare a fi neascultător față de Maica Sa, dar și rugămintea acestea din spațiul public a dus
la săvârșirea minunii „Mai înainte era ca unul din cei mulți și ca ei petrecea. Pentru aceea nici nu
a îndrăznit Mama Sa să spună așa ceva către El. Dar când a auzit că Ioan a venit tocmai pentru El
și că I -a mărturisit cele pe care I le -a mărturisit, și că avea ucenici, atunci, nemaifiind vin, luând
îndrăzneală, L -a rugat, zicându -I: „Nu mai au vin”. Fiindcă voia ca și acelor [nuntași] să le facă
bucurie28 și pe sine să se facă mai strălucită prin fiul ei.
Și de bună seamă că s -a întâmplat și cu ea ceva ome¬nesc, ca și cu frați i Lui, când au zis
„Arată -Te lumii” (In 7, 4), dar de fapt voiau ca ei să se slăvească de pe urma minunilor. De aceea
și El i -a răspuns mai apăsat, zicându -i: „Ce este mie și ție, femeie? încă n -a sosit ceasul Meu”,
însă că El se sfia foarte de cea care L -a născut, ascultă -1 pe Luca, cel care povestește cât de
supus le era părinților (Le 2, 51), iar Ioan evanghelistul arată cum S -a îngrijit pentru ea mai
dinainte, chiar în ceasul răstignirii (In 19, 25 -27).22
Majoritatea sfinților părinți precum și comentatorii antici încearcă să dea un sens
acceptabil cuvintelor lui Iisus adresate mamei Sale și pentru a combate interpretările anumitor
grupri disidente care porneau de la acest text al sfântului Ioan pentru a nega maternitatea sau
virginitatea Mariei sau umanitatea lui Iisus. Răspunsul pe care Iisus i l -a dat mamei sale: „Ce ne
privește pe mine și pe tine, femeie?”, trebuie înțeles în relație cu natura sa divină: în calitate de
Dumnezeu, făcător al miracolului pe care Maria îl solicită, el nu are nimic în comuncu ea. Atunci
când va sosi ceasul pătimirii și al morții -slăbiciunea naturii umane -el o va recunoaște drept
„mamă”. În schimb, este destul de întâlnită și tradițională interpretarea favorabilăa a intervenției
Mariei, care ar fi fost sugerată de gr ija sa milostivă, discretă și plină de zel. Ea i -ar fi cerul lui
Iisus să facă miracolul în favoarea mirilor care erau săraci sau pentru a preîntâmpina încurcătura
evidentă în care s -ar fi aflat din cauza neașteptatei lipse a vinului23.
Și reformații în ciuda anumitor probleme teologice venite din partea lui Calvin împotriva
exagerărilor cultului marian, văd în figura Mariei modelul credinciosului care în momentele
dificile, lipsa materială a bunurilor -îl roagă pe Dumnezeu cu încredere, d ar fără a avea pretenția
de a determina timpul și modalitatea intervenției sale. Atât Luther, cât și Calvin văd în cuvintele

22 Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale, traducere din Limba greacă de Pr. Marcel Hancheș, Editura Oastea
Domnului, Sibiu,2004, p.58
23 Rinaldo FABRIS, Comentariu la Ioan…p. 171

14
Mariei modul de a se raporta, pe care fiecare credincios trebuie să -l aibă în fața Mântuitorului
Hristos.
Maria poate fi privită î n schimb, cea care un rol determinant în declanșarea acestei scurte
scene, care îl face pe Iisus să reveleze gloria sa prin intermediul semnului arhetipal din Cana.
Împreună cu ea sunt slujitorii, care își manifestă în mod docil disponibilitatea de a pune în
aplicare cuvintele -ordine ale lui Iisus. Relațiile dintre Iisus și mama sa precum și cu slujitorii se
împletesc prin cele trei acțiuni: solicitare, răspuns și execuție. S -ar putea spune că, pentru a putea
oferi vinul de calitate, Iisus s -a folosit și de nucleul credincioșilor care sunt capabili să
recunoască și să primească revelația darului mântuirii făcut de Iisus. Sfânta Fecioară Maria este
cea care îi pregătește pe slujitori să primească cuvintele Mântuitorului și prefigurează într -o
manieră exemplar ă atitudinea celor care formează comunitatea credincioșilor24.
În mediul grec, se subliniează faptul că apelativul de „femeie” nu avea nimic cu ceva
onorabil. Dar, spus de Mântuitorul Iisus Hristos, chemarea revine de foarte multe ori, adresată
diferitelo r femei, fără a avea legătură -niciodată în acest sens cu ceva peiorativ. Mântuitorul Iisus
Hristos mereu accentueaază atunci când pronunță „femeie” Cananeencei în momentul în care se
face elogiul credinței ei, Samarinencei deoarece El face o revelație impo rtantă a adevărurilor
religioase; femeii gârbove atunci când o vindecă de infirmitatea ei și femeii adultere în momentul
în care se eliberează de toți condamnații, Mariei –Magdalena când se eliberează de motivul
plansului25.
Prin acest apelativ nu trebuie să privim deci nulă răgămintea Mariei, nici să exprimăm
micimea Maicii sfinte în fața grandorii divine. Am putea crede mai degrabă că, prin cuvintele
Mântuitorului, există un contrast între demnitatea Fiului lui Dumnezeu și proporțiile foarte
modeste a celui care îi este mamă unică după trup26. Dar această expresie „femeie” nu vizează
de a acuza condiția simplă a creaturii în care Maria se găsește: este în schimb o expresie plină de
respect și bunăvoință.
Utilizarea cuvântului ne arată faptul că Mântuitor ul Iisus a spus „femeie” cu simpatie și
recunoștință la deminitatea Maicii sfinte. Dar pe de altă parte, nu putem pierde din vedere că
substituie acestei numiri, prin acela de „mamă”, care se dovedește a fi normal în raporturile cu
mama sa, raporturile din tre Sfânta Fecioară cu Fiul ei după trup. De când se manifestă intenția,

24 James H. CHARLESWORTH, John and the Dead Sea Scrolls, New York, 1991, p. 192
25 Michael THEOBALD, Das Evangelium nach Johannes, Regensburg, 2009, p. 212
26 J. LEAL. La hora de Jesus, la hora de su Madre ( In.2,4 ) în Studios Eclesiasticos, 26 ( 1952), p. 162

15
fără a deprecia în nici o condiție pe Maria, de a marca o distanță întrea ea și El și de plasare a ei
într-un plan unde sub simplul titlul de mamă nu este plauzibil. Denumirea complet ează natural
fraza: Ce este între mine și tine? Iisus nu s -a adresat Mariei în alt fel cu care se putea adresa unei
femei străine și care ne dă posibilitatea să ne reamintim de răspunsul: „Ferice de cel care ascultă
de cuvântul lui Dumnezeu…”prin care El reașează condiția religioasă a mamei sale pe un plan
analog cu celelalte femei și cu discipolii în general27.
Adăugăm faptul că Maria nu a înțeles eronat această manieră de adresare a Mântuitorului.
Deoarece diferit față de titlul „de mamă” prin care ea s -a obișuit de atâtea ori, prin trăire și
încrederea față de Sfânta Fecioară. Dacă Mântuitorul s -a abținut de a da un titlu la întâmplare
„putea să folosească un termen nobiliar!” ar fi putut fi o diferență, dar El s -a abținut să i se
adreseze cu apelativul de „mamă” și pe care Fecioara Maria nu s -a îndoit de intenția deliberată a
Fiului ei pentru simplul fapt că nu a ținut cont de condiția maternală. Nu trebuie uitat faptul că,
pe de altă parte nu trebuie uitat modul prin care Hristos elogiază acest titlu d e „mamă” pentru a
accentua un plan superior și consideră pe Maria după locul pe care aceasta trebuie să -l aibe în
cadrul lucrărilor religioase și publice. „Femeie” -reprezintă deci, din acest punct de vedere o
denumire foarte nobilă. Prin această denumire p utem observa o importanță mesianică, deoarece
remarca Mântuitorului: „ora mea nu a sosit încă” are un conținut și o solemnitate mesianică.
Această legătură dă cuvântului „femeie” o importanță foarte solemnă și pune mai mult în lumină
semnificația mesianică a termenului28.
În cazul samaritencei, termenul de „femeie” este pus după cuvântul „crede -Mă!”.
Mântuitorul o spune într -un mod foarte solemn. Fraza formează o paralelă remarcabilă cu cea din
Cana unde Hristos dorește să dea o în egală măsură „termenului de femeie” o rezo nanță solemnă.
După această paralelă, Iisus a spus: „ Ce este între mine și tine femeie? După care urmează
declarația mesianică pentru care s -a pregătit: „Ceasul Meu încă nu a sosit!”. Observăm deci, că
putem anticipa un punct de vedere a cuvântului „femei e”, care vine să completeze: „Ce este între
mine și tine?” Valoarea solemnă a cuvântului „femeie” indică intenția orientării mesianice. Dacă
Mântuitorul răspundea prin prisma comunității familiale mamei Sale, o face în calitate de Mesia.
În această calitat e a termenului mesianic, Maria este denumită „femeie” și dă prin acest cuvânt
consecvență contextului său mesianic.

27 Siegfried SCHULZ, Das Evangelium nach Jo hannes, Ruprecht, 1972, p. 45
28 Johannes SCHNEIDER, Das Evangelium nach Johannes, Berlin, 1978, p. 82

16
Alte femei au fost denumite prin cuvântul „femeie” în mod natural după cutumele lor,
neputând fi vorba în toate cazurile despre o importan ță specială sau chiar mesianică. Maria în
schimb, respectă „cutumele” fără a se supăra iar prin această denumire devine un aspect special,
determinat de contextul mesianic.
Maria avea să remarce în expresia „femeie” o solemnitate misterioasă., ascunsă sub
simplitatea termenului. Ea suspectează faptul, că Iisus are o intenție foarte vastă când face
referire la acest termen, dar ea nu poate cu exactitate să spună în ce constă această referire.
Minunea nunții din Cana are loc în contextul mesianic și nu rapor tat la familie, cu mama Sa, și
pentru a fixa acest raport, de apropiere -distanțiere, o numește pe Sfânta Fecioară, Maria drept
„femeie” în fața Lui. Astfel că, Maria nu s -a simțit ofensată în fața Lui de acest termen, față de
folosirea termenul privat de m amă.
Pentru a înțelege mai bine și pentru a justifica încă această intenție mesianică inclusă în
substantivul „femeie” ne putem raporta la începutul vieții publice a Mântuitorului prin care ii se
aplică Lui -însuși un substantiv –exterior analog de „Fiu al Omului”. Prin această expresie, apare
desemnat ca un om plin și în același timp i se atribuie calitatea de om deplin, unic, titul de
Mântuitor și de Fiu al lui Dumnezeu29. În paralel se aplică Maicii Domnului, la începutul vieții
publice, denumirea de „fem eie” care o pune pe Maria la același nivel cu toate femeile și că în
realitatea i se recunoaște o poziție unică.
Mult mai mult, putem discerne la Mântuitorul o intenție analoagă cu privire la trimiterea
celor două vocale. În această denumire „Fiul Omului ”, Iisus părăsește voluntar titlul popular de
mesia „Fiu al lui David”, titlu cu care alții în denumesc dar, nu este spus niciodată de către El.
Prin aceasta se dorește depășirea de apartenența divine și stabilitatea pe un plan universal, a celui
de om ade vărat și Dumnezeu adevărat30. În acest termen de „femeie” vedem aceeași expresie
pentru scopul de a considera un plan superior celui care stă în legătură cu descendența carnală
din care Maria provine și se înrudește.
Cu siguranță, la nunta din Cana Galileei, Iisus nu utilizează titlul de „Fiu al Omului” ; dar
în mod direct, acest titlu a avut cadrul perfect cu declararea ceasului mesianic care încă nu a sosit
și la modul de a observa adevăratele caracteristici ale Fiului omului. Am putea defini atitud inea

29 A. FEUILLET, Le Fils de l Homme de Daniel et de Tradition Biblique, în Revue Biblique, 60 ( 1953), p. 321 -246
30 J. GALOT, l Enigme du Fils de l homme, în Revue du Cierge Africain, 12 ( 1957 ), p. 219

17
Mântuitorului față de respectul Mariei ca refuzul unui Fiu față vis -a vis de mama Lui, pentru a
putea fi Fiul omului față de „femeie”31.

31 Walter BAUER, Das Johannesevangelium, HandBuch zum Neuen Testament, Tubingen, 1933, p. 44

18
III.1 Intenția Evanghelistului

Maria32 este orientată către Iisus, este pentru că ea este chemată cu „mama lui Iisus”,
accentul trebuie pus pe persoana Mântuitorului Iisus ci nu pe Maria. Ea este mama prin excelență
a Mântuitorului, nu pentru că face referire la originea vieții umane ( In. 16,21 ), dar la fel
deoarece că ea este orientată întreaga viață către El ( In. 14,6 ) . Fecioara a înțeles aceasta. Dar ea
mai știa și că fiul său va răspunde, fie și în parte, cererii pe care i -o făcuse. Și a tăcut,lăsându -l să
hotărească. El, dar „ le -a spus slujitorului: Orice vă va spune, faceți”( 2,5 ). Sunt înseși cuvintele
cărții Genezei, când Iosif era în Egipt ( care reprezintă lumea) și era foamete în toată țara (
simbol al foamei spirituale ), iar Faraonul le -a spus slujitorilor săi: Orice vă va spune, faceți (
Geneză 41,55 și ca urmare, Iosif a asigurat grâul și mijloacele de trai pentru oameni și „erau
acolo șase vase de piatră , puse pentru curățirea iudeilor, fiecare cuprindea câte două -trei vedre (
In.2,6 )”33.
Reacția nunului ne ajută să punem piesele jocului la locul lor. Rugându -l pe Iisus să facă
rost de vin pentru nuntă, Maria nu -i cere doar să rezolve o problemă care ar fi putut fi
stânjenitoare pentru familie. În context evreiesc, ea îi cere să -și asume rolul mirelui. Atunci când
mama lui Iisus îi spune acestuia „că nu mai au vin” ( In. 2,2 ), ea îl situează în rolul mirelui a
cărui responsabilitate este să aprovizioneze nunta cu vin34. Dacă rugămintea Mariei nu se referă
numai la vinul din Cana, ci și la vinul35 din profeția evreiască, atunci implicațiile gestului lui
Iisus sunt încă și ma i profunde. Dumnezeu este numit „Mirele” poporului său ( Isaia 62; 4 -6).

32 La această nuntă Maria are un rol destul de important. Prin atenția ei. P rin instinctul ei de mamă, ea este cea dintâi
care își dă seama de nevoile persoanelor și poate interveni pe lângă Fiul său. Iisus răspunde pe un ton ce pare, la
început nepoliticos, pentru că vrea El însuși să ia această inițiativă. O face să înțeleagă că El nu mai este copilul de
odinioară, dar Mesia desemnat de Tatăl ceresc să aducăp la îndelinire această misiune.
33 Peter KETTER, Die Frauen in den Evangelien, Stuttgart, 1956, p. 217
34 Adeline Fehribach, The Women in the Life of the Bridegroom : A Feminis t Historical -Literary Analysis of the
Female Characters in the Fourth Gospel, Liturgical Press, Collegeville Minn, 1998, p. 30.
35 Din perspectiva vechilor evrei, cantitatea de vin furnizată de Iisus amintește de un pasaj scripturistic în care unul
dintre s emnele viitoarei epoci a mântuirii este că aceasta va fi caracterizată prin abundența vinului : În ziua aceea voi
ridica coliba lui David cea căzută….iată vin zile….când munții vor picura must și toate dealurile îl vor revărsa (
Amos 9,11,13 ), „În ziua ac eea, munții vor picura must….în toate pâraiele din Iuda vor curge ape, iar din casa
Domnului va țâșni un izvor… ( Ioel 4,18 ). Într -adevăr, potrivit vechii tradiții iudaice extrabiblice, abundeța
miraculoasă de vin reprezintăun semn al sosirii lui Mesia: „ Și atunci..Mesia va începe să se arate. Și pe o viță vor fi
o sută de vrejuri și un vrej va da o mie de ciorchini și un strugure va da un litru de vin ( 2 Baruh 29, 1 -2 ) ( James
CHARLES, Anchor Bible Referance Library, Doubleday, New York, 1983, vol. 2, p . 345
Interpretată în lumina așteptării legate de ospățul îmbelșugat cu vin al lui Dumnezeu, minunea prin care Iisus face
zeci de litri de vin pentru nunta țărănească din Cana dă de înțeles celor avizați că speranța evreilor în vinul abundent
al epocii mân tuirii începe să se împlinească în Iisus.

19
Punând laolaltă toate cele de mai sus, Iisus începe să-și dezvăluie, într -un mod foarte evreiesc,
misterul identității sale divi ne.
Maria este ascunsă deoarece la origini, la începutul activității este în permanență
mistrioasă și obscură. Ea partajează caracterul mistrului și obscurității la origini. Ca în
Evanghelia a patra unde se utilizează cuvântul „mamă” cu precădere la Fecioara Maria36, astfel
că în această manieră singulară este trimiterea la termenul de „ de început ” expresie tipică
ioaneică37.

Maria apare în v2 și în ultimul v.12. În cadrul lecturii, care nu pretinde a fi exclusiv,
putem remarca o schimbare de perspectivă asupra timpului ( cu o nouă alianță ) și la fel o
schimbare în relația mamă -Fiu și femeia -autoarea secolelor. Vorbim astfel de o filiație genetică
pusă în balanță cu relația femeii, noua Evă în fața soțului celest, care este începutul a toate
lucrurile38.
Rechemarea la semnificația importanței mamei regelui, în epoca israelului, unde regina
nu este femeia regelui ci este mama lui.
Rolul mamei lui Iisus, în același timp umil și foarte semnificativă. Nu este în aceeași ordine ca
între soț și soție, sau în același timp cu ucenicii care nu mărturisesc nici un cuvânt. Discreția
Maicii Domnului este într -o manieră precisă. Locul ei este umil dar eminamente și vedem
reminiscențe cu modul prin care preotul prepară ofrandele la Proscomidie39: Și scoțând părticica,

36 Dintre cele 25 de locuri din Ioan, sunt 15 dintre ele care au o semnificație teologi că. Acestea pot fi împărțite în
patru categorii:
•Ora lui Iisus nu a sosit
La nunta Canei, el pare să refuze cererea mamei sale (2, 4)
Vrăjmașii săi nu reușesc să -l prindă (7, 30, 8, 20)
•Ora lui Iisus se apropie
În acel moment, Tatăl nu va mai fi venerat la Muntele Garizim sau la Ierusalim (4, 21)
În acel moment ucenicii vor fi uciși de oameni care cred că se vor închina lui Dumne zeu (16, 2)
Iisus anunță în prealabil ce așteaptă ucenicii, pentru că în acel moment nu va mai fi cu ei (16, 4)
•Ora lui Iisus a început să sosească
Vine ceasul – și acum – când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr (4, 23)
Vine ceasul – și acum – când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, iar cei care au auzit vor trăi (5, 25,28)
•Ora lui Iisus a sosit
(Când grecii doresc să -L vadă pe Isus) Acesta este timpul când Fiul Omului trebuie să fie glorificat (12, 23)
37 Riparazion e Mariana 2001, n° 3, pp. 4 -8, a cura delle serve di Maria. + Francesco Lambiasi
38 Reim GUNTER, Jochanan, Erweiterte Studien zum Alttestamenlichen Hintergrund des Johannesevangeliums,
Erlangen, 1995, p. 446
39 Liturghier, Editura IBMBOR, 2012,

20
o pune de -a drea pta Sfântulu i Agneț (în stânga sa), zicând:Preotul: De față a stătut împărăteasa,
de-a dreapta Ta, în haină aurită îmbrăcată și preaînfrumusețată.
O altă reminiscență se poate face cu Psalmul 44, 10 -12 unde regina sugerează o logodnă
între rege și aproprier ea față de rege . „10. Smirna și aloea îmbălsămează veșmintele Tale; din
palate de fildeș cântări de alăută Te veselesc; fiice de împărați întru cinstea Ta; 11.Stătut -a
împărăteasa de -a dreapta Ta, îmbrăcată în hain ă aurită și prea înfrumusețată. 12. Ascultă fiică
și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău ”,

III.2 Starea psihologică a Mariei

Starea psihologică a Sfintei Fecioare nu a fost destabilizată de o rugăminte pentru
minune. Este foarte adevărat faptul că Maria așteaptă sa lvarea Mântuitorului în stare spirituală,
dar de ce credem că poate acest salut mesianic este exclus din gândirea Mariei, toate binefacerile
materiale și în particular toate miracolele în favoarea lucrurilor terestre? Despre ce miracole nu
pot fi manifestă ri sensibile și vizibile ale salutului spiritual? Când mai târziu Înaintemergătorul a
adresat Mântuitorului întrebarea dacă El este Mesia, răspunsul a fost precis prin înțelegerea
minunilor: Mt.11,3: orbii ăși capătă vederea, șchiopii umblă, leproși sunt c urățiți, surzii aud,
morții înviază și săracilor li se propovăduiește Evanghelia40.
Dacă Hristos argumentează răspunsul ca semne făcute în calitatea Lui de Mântuitor este
că El trebuia să fie înțeles și trebuie să fie caracterizat prin perioada mesianică. Este deci normal
ca Maria să înțeleagă misiunea spirituală a Fiului prin anumite lucruri de ordin material41.
Este o rugăminte a minunii care se acordă în mod plenar cu psihologia Mariei. Dar în
mod evident trebuie să admitem că această stare psihologică a minunii are loc într -un context
supranatural. Este o lucrare a credinței, ori din acest punct de vedere supranatural, care ar putea
fi deficitat sau insuficient Mariei, până când Ea avea să primească în mod plenar, precum și
ceilalți apostoli și ucenici, H arul Divin42.
Astfel că Maria nu a avut încă de a face cu o mărturie a niciunei minuni precum ne
prezintă cronologic Sf. Ioan Evanghelistul, deoarece prima minune avea să se întâmple la Cana

40 Timothy LING, The Judaean Poor and the Fourth Gospel, Cambridge University Press, 2006, p. 187
41 Mark STIBBE, John s Gospel, London, 1994, p. 79 -82
42 Titus NAGEL, Die Rezeption des Johannesevangeliums im 2 Jahrhundert, Evanghelische Verlagsanstalt, p. 126

21
în fața Ei și a invitaților la nuntă. Este propriu credinței să nu vezi minunea în sine și să crezi
totuși. Indicațiile Evangheliei ne dă astfel câteva idei fundamentale și de a dezvolta această
credință la Maria: La Cana, mama lui Iisus, nu și -a amintit Ea poate, cuvintele îngerului care se
regăsesc la originea credințe i în Fiul: „ Nimic nu este cu neputință la Dumnezeu?” ( Lc. 1,37 ).
Este adevărat că în momentul anunțului de către înger, care face o aluzie la intervenția
miraculoasă a lui Dumnezeu sau a Sfântului Duh, iar nu Hristos însuși deoarece este vorba de
zămis lirea Sa. Dar îngerul avea să prezinte copilul ca Fiu al lui Dumnezeu. Și Maria, încă de
prima dată avea să creadă în propria sa maternitate miraculoasă, avea să creadă în mod egal în
acest titlu misterios, deci Ea se ancorează să urmeze cât mai bine acest sens. În viața obscură a
Nazaratului, unde Iisus nu -și manifestă poate Slava Sa sub aspectul nici unei minuni, această
credință în El venită din partea Mariei nu încetează să de arate în timp, privirea Mariei penetrază
din ce în ce mai profund într -un mod invizibil încrederea în Fiul43.
Acest aspect avea să fie descoperit de către Hristos și reflectat la Tatăl, imaginea și
expresia lui Dumnezeu, mai ales după episodul pierderii copilului la Templu. La Cana, Maria
această credință venită la maturitate, deoar ece ea crede că Iisus este Fiul Tatălui, posedă o putere
divină ca a Tatălui capabilă de a săvârși un miracol. Abordarea Sfintei Fecioare ca mărturie a
credinței că este începutul a toate, pentru timp și pentru calitate. „Pentru că M -ai văzut ai crezut,
ferice de cei ce nu au văzut dar au crezut ” ( In. 20,29 ), cuvintele Mântuitorului adresate lui
Toma explică exemplar atitudinea Mariei la Nunta din Cana: Ea nu a văzut minunea, dar Ea a
crezut. Ea are o conduită inversă a acelora despre care Iisus a spus: „ Dacă nu vedeți semne și
minuni cu nici un chip nu veți crede” ( In. 4,48 ). Această reclamație, Iisus a a rostit -o precis la
Cana, când se întoarce din nou în acest sat: am putea spune că provine de la credința Mamei Lui,
în acest loc unde ea a fost mani festată, și că prin comparație îndură o lipsă de credință constatată
de autor în El. Maria nu avea să înțeleagă semnele și minunile pentru a putea adera la credință,
contrar, la Ea credința avea să precedeze toate minunile44.
Deoarece Ea este prima care crede că Hristos este Fiul lui Dumnezeu înainte ca El să -și fi
îneput activitatea publică, la Nunta din Cana. Pentru a justifica complet gestul Mariei de a -L ruga
pe Fiul să săvârșească minunea, putem să ridicăm o întrebare: De ce Fecioara Maria roagă să s e
săvârșească o minune atunci înainte Ea nu avea în aparență să ceară așa ceva, ținând cont de

43 Martin SCOTT, The Women of the Fourth Gospel. Paradigms of Discipleship or paragons of virue? În Gunter
Wagner, Festschrift, Faculty of Baptist Theological Seminary, Ruschlikon, Swiss, 2009, p. 169
44 John MEIR, A Marginal Jew, New York, p. 1987, p. 317

22
încrederea pe care o avea în Iisus? La Nazaret, Ea nu i -a solicitat Mântuitorului să remediască o
problemă prin minuni; pentru ajutarea săracilor satului Ea nu l -a rugat să transforme pietrele în
pâini și peste tot Ea a crezut deplin în puterea Lui45.
Mai târziu, locuitorii Nazaretului refuză să creadă în El pentru simplul fapt că îi cunoaște
Familia și că niciodată ei nu au văzut ceva extraordinar. Acest extraord inar fapt a fost intenționat
evitat în timpul atâtor ani, Maria nu și -a pierdut încrederea la Cana. De unde vine această
atitudine din partea Fecioară? Rezultă din realitatea schimbării vieții lui Iisus. La Nazaret, Maria
simte că Iisus a dorit să lase în umbră toată puterea și, ea respectă în mod tacit această voință.
Dacă la Nunta din Cana care a avut loc la câteva luni distanță, ea nu a întrebat nimic. Dar
cu viața publică a început perioada unde Hristos se arată la Mântuitor. Nu au fost obstacole la
ceea ce Maria a întrebat deoarece ea niciodată nu a rugat să se săvârșească o minune. Ea caută în
schimb posibilitatea unei posibile minune săvârșite de Mântuitorul, print -un fapt real, o concluzie
la ceea ce nu mai aveau nuntații: Vin. Și cum Ea era conștie ntă de interveția într -un mod discret
în viața Mântuitorului, Ea înainte printr -o cerere dar într -o mare discreție , maniera salvării
libertății de a acționa a Fiului46.

III.3 Rolul Mariei și Rolul Evei

Este un mod excesiv de a pretinde faptul că strigarea „Femeie” adresată Mariei de către
Hristos poate fi o aluzie la personajul biblic, Eva. Cel puțin, noi am observat că nu poate fi o
denumire simplă de ordin privat, așa cum Mântuitorul se adresează altor femei. Deoarece pentru
Fecioara Maria, denu mirea de ordin privat este aceea de „Mamă”, cuvântul „Femeie” indică că
Iisus vrea să considere pe mama Sa pentru un plan superior, acela că lucrarea mesianică nu poate
lipsi din relațiile familiale. Acest termen a luat toată valoarea sa dacă ne amintim că în viața
publică Iisus este intitulat „Fiul Omului” pentru a desemna misiunea oficală, ca Mântuitor uman
și divin în același timp. Titlul de „Femeie” face în câteva locuri aceeași cadență cu acela de „Fiul
Omului” pentru a indica poziția Maria față de Mes ia47.

45 C.H.GIBLIN, Suggestion, Negative, Response and Positive Action in St. Johns Gospel, NTS 26, 1979, p.199
46 Rudolf Schnackenburg, Johannesevangelium, Einleitung und Kommentar zu Kap. 1 -4, 1972, Herder, Freiburg,
p.332;
47 S. SCHULZ, Das Evangelium nach Joh annes, Gottingen, 1963, p. 89.

23
Această poziție ne cheamă să facem comparație cu Eva față de Adam. Reconcilierea se
impune prin faptul că în planul divin, răscumpărarea răspunde prin cădere. Hristos este Noul
Adam (I Co. 15, 45 – „Așa cum este scris: Făcutu -s-a omul cel dintâi Adam cu suflet viu, Adam
cel de pe urmă, cu duh făcător de viață”), Fecioara Maria este noua Evă. În drama Raiului,
principalii autori au fost bărbatul și femeia. La Cana, la începutul activității publice, eveniment
care anunță și Răscumpărarea din păcatul adam ic,, principalii pericopei sunt Iisus Hristos precum
și Fecioara Maria. Putem privi analogic cu această diferență totuși, femeia anterior a fost soție,
iar acum este Mamă., în două cazuri Ea este în același timp, ca femeie, asociată omului sau ca
Fiu al om ului48.
La Cana Galileei ca în grădina Raiului se vorbește de o manifestare a slavei dorită prin
„femeie”49, Aceasta pentru că femeia joacă un rol inițiator și întreține pe om în drumul lui unde
ea se angajează cu el. În această analogie, privim diferențel e50. Slava divină a fost convocată de
către Eva51 la recomandarea diavolului: „veți fii ca dumnezeu” Fc. ,5; este privită ca o mișcare
orgolioasă a femeii care încântată de oferta diavolului, de a fi precum Dumnezeu. În cazul
Mariei, contrar, nu se poate vorbi de egoism, ci numai de altruism, deoarece nu dorește slava
pentru Ea -însăși; Ea dorește manifestarea slavei Fiului Ei și dorința ei prin dragostea pentru
oameni care sunt adevărații beneficiari. Nu poate fi vorba în acest caz de o tentativă de „răpire”
prin voița de a pretinde un lucru indus ( „Cel ce dintru -nceput fiind în chipul lui Dumnezeu a
socotit că a fi El întocmai ca Dumnezeu nu e o prădare” Filipeni 2,6 ): deoarece Maria se roagă
de această manifestare deoarece ea crede în divinitatea Fiului ei și precizează faptul că slava
dumnezeiască îi revine Mântuitorului în mod legitim.
Ea vorbește astfel sub inspirația divină, după ce a primit binecuvântarea de sus în ziua
Bunei Vestiri. La Fecioara Maria52, nu se găsește nici un orgoliu precum de altfel nici o ambiție

48 B. LINDARS, The Gospel of John, London, 1986, p. 152.
49 J. Ramsey MICHAELS, The Gospel of John, Michigan, 2010, p. 143
50 T WORDEN, The Marriage Feast at Cana, Jo. 2,1 -11, în Scrip. 20, 1968, p. 264 -273
51 R.B.WOODWORTH, The Marriage at Cana in Galilee, în Interp. 1, 1947, p.373
52 Ocazia acestei prezențe a lui Iisus în Cana este invitația la un banchet nupțual, la care mama sa pare să fie de -a
casei. Structurarea textului evanghelic -nunta din Cana, prezența mamei lui Iisus și invitația primită de Iisus
împreună cu discipolii săi -conduce la presupunerea că motivul invitației trebuie căutat în legătura pe care Maria o
are cu familia mirilor. Ipotezele cu privire la legăturile de rudenie dintre Maria și Iisus cu mirele, pentru a -i
descoperi identitatea, nu au niciun punct de sprijin documentat în textul sau tradiția sfântului Ioan. Figura Mariei,
niciodată nominalizată în felul acesta în Evanghelia a patra este presupusă ca fiind cunoscută cititorilor.Desemnările
utilizate de sfânt ul Ioan, „mama lui Iisus”, „mama sa” scot ân evidență rolul și relația subordonată față de
Iisus.Maria i -a inițiativa de a -l informa pe Iisus cu privire la situația dificilă în care se aflau mirii, ce coincide cu
momentul în care el ajunge împreună cu disc ipolii : „Nu mai au vin”. Observația mamei lui Iisus prezintă condiția

24
personală, ori dorind independe nța sau superioritatea aparentă pe care Eva a dorit -o: La Cana,
Maria prezintă rugămintea cu un profund respect față de autoritatea Mântuitorului și voița
Tatălui; recomandarea ei servitorilor arată că Ea în totalitate face voia Lui precum ascultătoare
fiind și deciziilor Mântuitorului, prin care Ea încurajează pe alții la aceeași supunere. Astfel ea
reușește să împace printr -o inițiativă îndrăzneață a demersului ei, o completă și sinceră supunere
față de voița divină. Ea obține astfel manifestarea slavei d umnezeiești a Mântuitorului Hristos
printr -o atitudine analogă a celei prin care Hristos își arată Slava Lui: supunerea. Astfel că, Maria
răspunde la „nesupunerea” Evei53.
Ceea ce s -a petrecut la nunta din Cana Galileei a fost deci un semn despre adevărat a
nuntă, nunta de taină și preaslăvită ce se va săvârși doar la Ierusalim, și pe cruce. Însă atunci
când Fecioara l -a rugat pe Fiul ei, El i -a răspuns dăruind acel semn despre nunta cea adevărată.
Căci revărsarea adevăratului vin are loc de pe cruce, din c oasta Domnului când a fost străpunsă
de suliță și au ieșit din ea sânge și apă ( vin și apă ). Atunci a fost cu adevărat nunta, fiindcă din
coasta Mirelui străpuns din iubire pentru Mireasa sa, Biserica, a ieșit noua Evă54, Mama noastră a
tuturor, Mireasă f ără pată. Căci Biserica, după cum știm, stă pe temelia tainei Botezului (
reprezentată de apă ) și a Euharistiei ( reprezentată de vin sau de sânge ). Semnul de la nunta din
Cana Galileii anticipează deja ceasul slavei Crucii și al Învierii și îi corespund e55.
Dacă există suspiciunea, cel puțin în mediul protestant cum că Fecioara Maria „rămânând
văduvă îl însoțea pe Mântuitorul Iisus Hristos peste tot, dar Maria știe cu adevărat cine este Iisus
și cine este cel care a săvârșit minunea”56

de necesitate care precede în mod normal binefacerile unui miracol ( In 6,5 ). Și în cazul lui Lazăr, surorile acestuia
îi comunică lui Iisus faptul că prietenul său este bolnav ( In. 1 1,3 ). Solicitarea unei intervenții este implicită chiar
dacă încă nu se înțelege în ce mod, dialogul și continuarea povestirii explică lucrul acesta.( Rinaldo FABRIS,
Evanghelia după Sfântul Ioan, Sapientia, Iasi, 2016, p. 161
53 J.ALFARO, The Mariology of the Fourth Gospel. Mary and the Struggle for Liberation, în BTB 10, 1980, p.4 -14
54 D. UZIN, The Believing Woman: The Virgin Mary in the Theology of St. John în Dom. 52, 1967, p.199 -204
55 B.W. BACON, After Six Day: A new Clue for Gospel Critics, în HThR 8, 1915, p.96 -117.
56 John MacArthur, New Testament Commentary – John 1 -11, Hardcover, 2006, p. 89

25
IV.1 Nunta

Banchetul nunții mesianice rezultă din fuziunea a două imagini: banchet (petrecere ) și
nuntă. Taina care corespunde „petrecerii” -transformarea apei în vin, este Euharistia57. Rămâne să
vedem taina care răspunde nunții.
Va fi dificil de pretins că prezenț a Mântuitorului la nunta din Cana nu comportă nici o
intenție de sfințire a nunții. În relatarea pericopei la Sfântul Ioan, episodul urmează imediat după
istorisirea chemării celor dintâi ucenici, or atunci când cheamă pe ucenici la propovăduire, Iisus
îi „rupe” din familiile lor, relația pe care aceștia o aveau cu familia de origine și le propune drept
ideal să renunțe la căsătorie pentru unica importanță a vieții, dobândirea împărăției cerurilor. (
Mt. 19,12: Că sunt fameni care s -au născut așa din pântec ele maicii lor, sunt fameni pe care
oamenii i -au făcut fameni și sunt fameni care s -au făcut ei înșiși fameni de dragul împărăției
cerurilor. Cine poate înțelege să înțeleagă). Acest ideal al celibatului pentru motive privitoare la
credință a fost inițiate de Sfântul Ioan Botezătorul. Hristos Însuși a adoptat acest stil al vieții
celibatului. Am putea crede că El nu este interesat în aceeași măsură despre căsătorieși nu
dorește să recunoască valorile religioase particulare. Totul se întâmplă cum dacă Hristo s
reacționează contra acestei intenții am putea crede că nu putea participa cel puțin în mod direct la
o nuntă iudaică. Cu toate că, după ce și -a chemat ucenicii și după ce i -a condus către o stare
superioară, El vizitează o nuntă. Mărturie publică asupra modului de a vedea căsătoria. Impresia

57 Cât privește evenimentul Cana, el pare la prima vedere, a fi relatat într -un context foarte simplu de înțeles, dar în
realitate conține o profundă perspectivă teologică. Textul se situează la loc de frunte în Noul Testament mai ales prin
dubla semnificație pe care o conține: caracterul de taină, implicând prefigurarea noutestamentară a Sf. Euharistii și
determinarea rolului de mijlocitoare al Maicii Domnului. Ci tind cu atenție acest episod vom observa că nimeni n -a
venit s -o roage pe Maria, să mijlocească pe lângă Fiul ei, ca El să facă o minune, salvând situația și impactul negativ
asupra familiei mirilor. Nimeni de acolo, nu știa cu adevărat cine este Iisus în afară de Maria, mama Sa. Doar ei i -a
spus îngerul la Bunavestire: „Sfântul care se va naște din tine, Fiul Lui Dumnezeu se va chema” ( Lc. 1,35 ). Așadar,
doar ea singură știa că Fiul ei este Dumnezeu adevărat și că are această putere să facă totul. Prin r eproșul adresat
mirelui de către mai marele mesei, cum că a ținut vinul cel bun până la sfârșit, Sf. Ioan Evanghelistul nu
intenționează să accentueze nimic altceva decât superioaritatea și consistența harului venit de la Dumnezeu, în
comparație cu cel ven it de la oameni. El simbolizează, în același timp, misterul Persoanei lui Hristos și al operei
Sale revelatoare, precum și darurile promise în era mesianică, însoțite de bucuria abundeței milostivirii divine peste
creație, într -un cuvânt, marchează relația dintre lui Dumnezeu și omul Noului Legământ.
În acest sens nu ar fi greșit să spunem faptul că, în fața credinței Maicii Sale în Persoana Sa dumnezeiască, Iisus
Hristos modifică chiar planul de derulare al mântuirii lumii, grăbind ceasul preamăririi Sale. Tot Părinte Profesor
Tofană concluzionează fa ptul că, Atunci când Iisus face prima minune în Cana, Maica Sfântă spune așa: „Să faceți
tot ce vă va spune El ( In. 2,5 )”. Știți ce înseamnă aceste cuvinte: Evanghelia Maicii Domnului. Are și ea o
Evanghelie a ei formată doar din câteva cuvinte și pe car e trebuie să o împlinim, dacă dorim să ne împlinim cele pe
care le cerem de la Fiul ei,existând astfel o simetrie între Evanghelia Maicii Sfinte și Evanghelia lui Iisus Hristos. (
Pr. Prof. Stelian TOFANĂ, Puterea mijlocitoare a Maicii Domnului -o perspecti vă cultic biblică, Revista Renașterea,
August 2014, nr. 8, an XXV, p. 3

26
că după ce a realizat și vorbit despre celibat, dintre aceștia sunt invitați speciali de a -L urma, El
trebuie să consacre prin prezența Sa statutul foarte comun al căsătoriei. Mult mai mult, minunea
realizată denotă i ntenția de a transforma căsătoria, în modul de curgere a vinului din
Dumnezeirea Sa, foarte superior decât vinul normal -iudaic furnizat de către natură -vița de vie58.
Simbolul iubirii sale, care trebuie plasat la centrul și la baza unirii soților. El stab ilește
căsătoria pe un plan supra -natural59, unde iubirea conjugală trebuie să țină cont de substanța
iubirii divine. Astfel , că Sfântul Pavel a spus despre căsătorie că acest mister este mare prin
raportare la Hristos și la Biserică. Ef 5, 32: „Taina acea sta mare este, iar eu zic în Hristos și în
Biserică”: iubirea soților fiind baza fundamentală a lui Hristos, care iubește Biserica cu Însuși
prețul vieții Lui. În mod simbolic, la Cana, Mântuitorul Iisus Hristos este precum soții care dă
căsătoriei vinul d rept caracter al recunoașterii60.
Maria a fost special desemnată pentru a juca un rol în această prefigurare a consacrării
căsătoriei. În efect, având să relizeze idealul perfect al virginității, Ea s -a angajat în mod voluntar
harului divin în lianturile căsătoriei. Înțelegem deci că Dumnezeu dispune sfințirea căsătoriei
prin episodul Nunții din Cana pentru a marca rolul obiectiv al Mariei în această sfințire a nunții
ca taină. În salvarea nunții de la un tragic eșec, dezastros, Sfânta Fecioară Maria expri mă după
un plan divin fără a ignora însă intențiile finale, misiunea care îi revine de a salva căsătoria de
deficiențele umane, limitele umane pe care omul iudaic le avea privitor la căsătorie și de a
introduce iubirea regeneratoare a Mântuitorului.
Astfe l este prefigurată interveția Mariei în iconomia sacramentală . Întrucât Fecioara
Maria este investită cu o misiune generală în toată iconomia mântuirii, influența sa întinzându -se
la toate tainele, dar misterul tainic de la Cana indică în mod special, pri n simbolismul său,
raportul Mariei cu cele două taine, deoarece în două cazuri se vorbește de afinități speciale: pe de
o parte de Sfânta Euharistie evident săvârșită la solicitarea maternă, Maria pentru oameni, rolul

58 G. BARTH, Wein, în Exegetische Worterbuch zum Neuen Testament, Bd. 2 1981, 1234
59 Hristos a luat parte la Nunta din Cana, unde prin minune a prefăcut apa în vin pentru cei prezenți l a ospăț. Pentru a
se descrie pe Sine însuși, El a folosit imaginea Mirelui, a cărui prezență umple de bucurie pe cei chemați la nuntă. În
pilda celor 10 fecioare, venirea Mirelui este așteptată cu nerăbdare, iar cele 5 fecioare înțelepte „au intrat cu El î n
cămara de nuntă” a Împărăției Cerurilor. La rândul său, Sf. Ap. Pavel -gura lui Hristos – are aceeași poziție față de
căsătorie; o socotește așezământ dumnezeiesc și îi combate pe cei ce înjoseau însemnătatea ei, fie prin învățătură, fie
prin viața lor. Ba chiar socotește nunta ca simbol și icoană a unirii tainice dintre Hristos și Biserică, în cunoscutul
pasaj din Epistola către Efeseni ce se citește la săvârșirea Tainei Căsătoriei: „Taina aceasta Mare este, iar eu zic în
Hristos și în Biserică” Theodoros Zisis, Căsătorie și Feciorie -Aprecierea și Ierarhizarea Lor la Sfântul Grigorie de
Nyssa, în Tabor, nr. 9, seprembrie 2015, p. 6
60 J. BECKER, Wunder und Christologie; Zum literarkritischen und christologischen Problem der Wunder im
Johannesevangelium, în N TS 16, 1970, p. 139

27
mamei ființează pentru alimentarea „co piilor” și sfințirea căsătoriei acordată cu aspirații
profunde la interveția Mariei, ea regăsindu -se în această stare de sfințenie perpetuă ca Maica lui
Dumnezeu și care, mărturie a tot ceea ce presupune viața conjugală, dorindu -se o siguranță
divină pentr u susținerea și tranformarea legăturii dintre soți61.

IV.2 Nunta la Evrei

Nunta la poporul evreu avea un anumit fast care s -a transmis până în vremea
Mântuitorului, așa cum se vede la nunta din Cana Galileei sau din pilda celor zece fecioare62.
După trecerea unei perioade de timp de la logodnă ( eres ) se celebra cununia ( chatuna ) cu mare
solemnitate, o trăsătură importantă a acestei ceremonii fiind și recunoașterea publică a căsătoriei.
După ce se îmbrăca cu cele mai de preț haine pe care le avea, mireasa aștepta pe mine în
casa sa. Mirele împreună cu grupul său de însoțitori ( Jud. 14,11, In. 3,29 ) putând corespunde
„cavalerului de onoare” sau nunului ( nașului ) din zilele noastre venea la locuința logodnicei
sale unde o afla acoperită cu un văl și însoțită de prietenele sale ( Ps. 45, 14, Cântarea Cântărilor
3,11 )63.
Sărbătoarea nunții putea să dureze de la un minim de trei zile, pentru femeia ce se
recăsătorea, la o săptămână. ( Gen. 29, 27 -28; Tob. 11,20 ) și până la un maxim de 14 zile ( Tob .
8,20; 10,8 ). Cu prilejul unei asemenea ocazii nu putea să lipsească vinul, considerat drept
băutura specifică pentru astfel de ocazii și pentru banchete ( Ps. 104,15; Sir. 31.27 -28; 39.26).
Inclusiv tradiția iudaică spune că de la sărbătoarea unei nunți nu poate să lipsească vinul
(Berakot 9a.30b). Un ecou al acestui obicei s -ar putea întrezări în alăturarea realizată în cadrul
tradiției sinoptice a celor două sentințe ale lui Iisus cu privire la bucuria de prezența mirelui la o
nuntă și de vinul nou ( M c. 2,19 -22 ).
La Casa Miresei se ținea uneori cina de nuntă, fie datorită împrejurărilor ( Fc. 29,22, Jud.
14 ), fie că acest lucru ar putea fi considerat un obicei destul de răspândit. Astfel, pilda celor zece
fecioare ( Mat. 25, 1 -13 ) este interpretată în sensul că mirele merge la casa miresei pentru cină.
Totuși, acest aspect este cu totul nesemnificativ, deoarece momentul esențial în casa miresei este

61 J.BREUSS, Das Kana Wunder, Analyse von Joh. 2,1 -12, Fribourg, 1976, Bibe 12
62 Diac. Gheorghe Ppauc, Despre familie în Vechiul Testament în „Mitropolia Ardealului, An 5, 1960, nr. 11 -12, p.
826
63 O. BACHLI, Was habe Ich mit Dir schaffe n? Eine formelhafte Frage în A.T und N.T ÎN ThZ 33, 1977, 70 -79;

28
predarea ei soțului cu binecuvântările părinților. Ruperea de casa părintească este un moment
emoțion ant și numai, prin faptul că părinții rămâneau fără un ajutor important social și economic.
Urma apoi un fel de procesiune către casa mirelui a celor două grupuri, unde urma să aibă loc
ospățul de la nuntă, procesiune ce era însoțită de cântece, muzică și dans ( Ier. 7,34; Mc. 9,39; Is.
5,1;Iez. 33,32), transferul miresei către casa mirelui fiin d considerat de cei mai mulți cercetători
momentul central al nunții64.
Ospățul de nuntă avea loc de obicei la casa mirelui la care luau parte rudele și prietenii
apropiați , el întinzându -se pe o durată de șapte zile. Astfel, Laban, care invitase la nuntă pe toți
oamenii locului acela ( Fc. 29,22 ), îi promite lui Iacov că -i va da de soție pe Rahila numai după
se se va împlini săptămâna de nuntă pentru Lia ( Fc. 29,27). De asemenea, a făcut Samson ospăț
de șapte zile cum era obiceiul să facă mirii( Jud. 14, 10 ). Procesul matrimonial complet, prin care
se constituia o căsătorie atât din punct de vedere juridic, cât și în plan antropologic este
reprezentat, în cadrul cărților Vechiului Testament printr -o serie de trei verbe: „ a lua femeia”, „
a merge cu ea” „ a-i fi soț” serie care apare în mod regulat în situația în care un bărbat își alege o
tânără femeie pentru a și -o face soție65.
Prin urmare66, deși pare un proces complex căsătoria la poporul biblic scoate în evidență
unul dintre momentele esențiale, reflec tat și în ceremonialul ei: procesul de cumpărare, transferul
către casa soțului și relația fizică, acte ân urma cărora posesia bărbatului asupra tinerei fete
devenea deplină. Bărbatul posedă acum calitatea de soț, iar femeia pe cea de soție, căsătoria
putând decurge dubla sa finalitate : posibilitatea unui descendent , căruia i se adaugă dreptul
întâiului născut și legea leviratului și finalitatea fundamentală a bucuriei ca împlinire esențială a
legăturii conjugale.Nunta de la Cana Galileii și răstignirea F iului sunt legate de nuntă și de
tainica oră, care reprezintă o întreagă temă la Ioan . Ioan Botezătorul vorbește despre El ca mirele
3,29. Rolul Sfântului Ioan este foarte potrivit, pentru că prin moartea lui a mers înaintea Fiului
pregătind drumul, potriv it profeților, dar și potrivit rolului cultural de prieten al mirelui care
mergea înaintea mirelui până la casa tatălui mirelui67.
Ceea ce leagă totuși mai conclusiv nunta de Relație sunt toate tradițiile culturale din
vremea Fiului care se îmbină nespus de frumos cu tema noastră. Nunta la evrei era mai

64 Anson Rayney, Family in the Bible, în „Enciclopedia Judaica”, vol. 6, Jerusalem, 1972, p. 1178.
65 Jean Marie Carriere, Une loi qu’on ne peut saisir ? Remarques sur la loi nouvelle dans l’E vangile de Jean” 
NRT
136, 2014, 523
66 M.E. BOISMARD, La premiere semaine du ministere de Jesus selon saint Jean în VS 94, 1956, 594 -602
67 Pr John DOWNIE, Teză de doctorat, Facultatea de Teologie București, 2018, p. 128

29
complicată cu mai multe părți. Prima parte a fost aranjarea ei care a fost făcută de către părinți,
dar mai ales de către tatăl mireului. Tatăl mirelui trebuia să „cumpere mireasa” cu un anumit
preț. După care la logodnă, tot trimis de tatăl, fiul mergea la mireasă pentru o mică slujbă, după
care pleca acasă ca să pregătească un loc pen tru mireasă. Momentul nunții a fost ales tot de
Tatăl, care trimitea pe Fiul înapoi să ia Mireasa, nici el și nici ea știind când va veni Fiul (
aproximativ un an). Potrivit tradiției evreiești, alaiul venea înapoi la casa tatălui și nunta era
consumată a colo în locul pregătit de fiul.68 Acest moment sfânt este probabil momentul la care se
referă Sfântul Ioan când zice: „cel care stă și ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul Lui,
deci această bucurie a Mea, s -a împlinit ( In. 3,29 ). Acest loc fiin d locaș de sălășluire în casa
Tatălui.
Pe de o parte, Maria pare doar să -i ceară lui Iisus să rezolve problema lipsei vinului la o
nuntă. În context evreiesc antic, se obișnuia cum am menționat și mai sus ca nunțile să țină nu o
zi sau două, ci o întreag ă săptămână -șapte zile de sărbătoare și de petrecere ( Geneza 29: 22 -27,
Judecători 14,17). Apoi, ca și în zilele noastre băutura aleasă pentru eveniment era vinul ( Ps.
104, 15). Astfel, când Evanghelia ne spune că, la nunta din Cana „vinul s -a terminat” aceasta este
o situație pe care o mamă ar fi observat -o imediat. Prin urmare spunând „nu mai au vin”, Maria îi
atrage atenția Mântuitorului, rugându -l implicit să rezolve problema. Pe de altă parte, din
perspectiva evreului antic, cuvintele Mariei nu repre zintă doar o observație făcută la o nuntă
evreiască oarecare, ci par să fie și o aluzie la Scriptura ebraică69. La fel ca în cazul aluziei lui
Ioan Botezătorul la profetul Ieremia, vorbele Mariei -„nu mai au vin” seamănă izbitor cu o
profeție a lui Mesia car e vorbește despre dorința poporului lui Israel de a avea parte de vinul
mântuirii : „Vinul jelește, via tânjește, cei cu inima veselă suspină… Nu se mai bea vin cu
cântec…Pe ulițe se strigă după vin. S -a întunecat orice bucurie, veselia e izgonită de p e pămân” (
Isaia 24,7 )70.
Dacă Maria face aluzie la cartea lui Isaia, implicațiile sunt vaste, fiindcă profeția nu se
încheie cu terminarea vinului în Israel. Drept răspuns lalipsa vinului, Isaia proorocește că
Domnul Însuși le va da, cândva în viitor: „În ziua aceea, Domnul Oștirilor va pregăti pentru

68 Gavrilă, Vasile, Cununie, Viața întru Împărăție, Fundația Tradiția Românească, 2004, p. 34
69 Potrivit Mișnei, când Templul și conducerea lui au fost distruse, până și modul în care erau celebrate nunțile
evreiești a fost afectat: „ Când nu a mai existat S anhedrin, cântarea la nunți a încetat, după cum e scris: „La băutură
nu se mai cântă” ( Is. 24,9 ). Mișna Sotah 9,11; Tosefta, Sotah, 15, 7 ediția online a Torei. http://www.come -and-
hear.com/sotah/

70 K.T. COOPER,The Best Wine, John 2,1 -11, în WTHJ 41, 1979, 364 -79

30
toate popoarele, pe muntele acesta, un ospăț cu cărnuri groase, un ospăț cu vinuri vechi, cu
bucate pline de măduvă, cu vinuri bune, limpezite. Și în muntele acesta El va da la o parte vălul
care acoperă t oate popoarele și învelitoarea ce acoperă toate neamurile. Va înlătura moartea pe
vecie și va șterge Domnul Dumnezeu lacrima de pe orice față și rușinea poporului său o va
îndepărta de pe pământ” ( Is. 25,6 -8 ). Această profeție este considerată cea mai ve stită descriere
din Vechiul Testament a ceea ce va purta mai târziu numele de „ospăț mesianic71”
În lumina profețiilor despre lipsa de vin al lui Israel, Maria face aluzie la speranța
vechilor evrei legată de vinul miraculos de la ospățul cinei. Îi cere as tfel Mântuitorului, să -i
aducă vinul supra -firesc de jertfă al Mântuirii.

V. Importanța teologică a textului din In. 2 -12

Istorisirea nunții din Cana pune în lumină raporturile strânse dintre Sfânta Fecioară Maria
și Mântuitorul Iisus Hristos. Am putea crede că aceste rapoarte limitează viața ascunsă
pentrecută la Nazaret și că influența Mariei ca mamă asupra Fiului se termină o dată cu începutul
vieții publice a Acestuia. Dar, relatarea prezintă contrariul precum căinfluența Mariei exercită
încă î n timpul activității publice a Mântuitorului ducând la realizarea primei minuni, a primei
manifestări a puterii Mântuitorului72.
Detaliile evenimentului indică foarte bine mărinimia acestei influențe. Astfel că, Maria,
ea însăși se pune în mișcare pentru a duce la îndeplinire minunea pentru cei care încă nu erau în
stare să înțeleagă. Iisus specifică în mod direct faptul că prima minune a fost prevăzută pentru un
alt moment73: nu ar avea cum să se opună planului de Mântuire propus de Tatăl, care a ales un
ceas diferit. Obiecția Sa, nu pune într -o lumină obscură prezentarea de către Maria a lipsei
vinului de la nuntă iar prin aceasta obține o schimbare a „ceasului”. Acest rezultat este așa de
surprinzător încât exegezii moderni se feresc să -l recunoască, fără a vedea în această „oră”
despre care vorbește Mântuitorul, o primă minune înainte de „ceasul dorit de Acesta”. Dar dacă

71 Dennis E. Smith, Messianic Banquet, în Freedman, ed. Anchor Bible Dictionary, 4, p. 787 -791.
72 J.P. CHARLIER, Le Signe de Cana. Paris, 1959, EtRel, p. 740
73 R.f.COLLINS, Cana, Jn. 2,1 -12- The First of his Signs or the Key to His Signs? În IThQ 47, 1980, 78 -94

31
nu exista intervenția Sfintei Fecioare, cu siguranță nu puteam vorbi de o primă minune în aceste
circumstanțe la nunta din Cana74.
Cu to ate că nunta din Cana nu poate fi considerat un cadru ideal pentru o primă
manifestare a slavei Mântuitorului, deoarece rugămintea nu a avut o necesitate primordială și a
adunat într -un mod îndrăzneț și anume a vrut să adune buna dispoziție a unei sărbător i la
începutul revelației religioase capitale. Toate aceste indicații , am putea spune, nefavorabile, nu a
dus la un dezavantaj din partea Marie, ba din contră și a dus la vederea unui „spectacol” cu un
scenariu realizat dinainte și pus în scenă printr -o contribuție bine gândită: certitudinea sigură este
aceea cum că rugămintea improvizată a Mariei a dus la realizarea acestui cadru improvizat al
minunii. Lucrurile nu au fost astfel improvizate.. În realitate, favoarea rugăminții convine
manierii Mântuitorulu i prin care Iisus dorește să se reveleze oamenilor. Prin contrast cu
Înintemergătorul care s -a definit ca unul care refuză să mănânce și să bea, să stea la masă, în
același timp fiind împotriva păcatelor. Minunea sugerată de către Maria cu exactitate în ac eastă
direcție și a lor intervenție prin Fecioara Maria ia figura unei colaborări bine determinate, ea îl
roagă pe Mântuitorul să intervină și să -Și arate Slava și să fie în profundă bunătate și în aceeași
simpatie cu toți, mai ales cu cei săraci și simpli . Tot comportamentul Mântuitorului din timpul
vieții publice nu are alt scot decât cel de a revela iubirea divină75.
Astfel, instinctul matern al Mariei a sesizat faptul că nunta din Cana este un cadru ideal
pentru a se arăta iubirea divină față de oameni. Ea contribuie astfel la orientarea autentică a
manifestării mesianice. Prefigurăm aici rolul fundamental pe care Fec ioara Maria l -a avut la
începutul vieții publice: Fecioara fiind aceea care îl cunoaște pe Iisus într -o manieră eminamente,
până în profunzimile divine și care este aptă de a colabora cu El. Ea singură, la acel moment al
nunții era în stare să colaboreze c u El: la începutul minunii, ea se ghidează după ceea ce El îi
spune, în totalitate intervenția este deplin justificată76.
Până la apariția în viața publică, Maria a fost strâns legată de educația p ersonală și socială
a Mântuitorului. La Cana se vorbește de o colaborare a ei exprimată prin lucrarea mesianică și nu
doar de prepararea acestei lucrări. Dacă nu vorbim în termeni teologici, nu este doar suficient de
a vedea în acest episod o recunoaștere a puterii Sfintei Fecioare care intervine în distribuirea
harului, atunci când se referă la răscumpărarea subiectivă. Deoarece acordarea vinului bun și în

74 R.H. FULLER, Die Wunder Jesu in Exegese und Verkundigung. Dusseldorf, 1967, p. 67
75 W.DRUM, Woman, the Adress of Jesus to Mary, în HPR 22 1921, 254
76 E. DINKLER, Das Kana Wunder , Joh. 2,1 -12, în Verhandlungen der der 10. Ruhr, 1962, 120 -129

32
cantitate mare de către Mântuitorul este o formă harică distribuită de rugămintea Sfintei
Fecioare; fiind un miracol prin care Hristos se revelează ca Mântuito r77.
El face parte deci din starea de răscumpărare obiectivă, precum toate activitățile
mesianice ale vieții publice. Aceasta este consecvența răscumpărării obiective la care Maria se
găsește. Mai mult, sublieniem faptul că, ea este implicată direct iar nu este doar prin prezența ei –
distantă la acțiunea Mântuitorului, față de lucrarea mântuitoare a Acestuia. Iisus El în suși declară
intervenția la nunta din Cana depășește stricta misiune maternală și prin minune se consacră
intervenția imediată a Mariei la manifestarea mesianică și lucrarea mântuitoare. Aceastî
intervenție a Mariei este forma de plecare sub formă de iniți ativă: precum Buna vestire a
precedat Nașterea Mântuitorului și, prezența Mântuitorului la Templu dus fiind de Maria
anticipează ovațiunile din timpul Răstignirii, demersul efectuat prin Fecioara Maria redă planul
pentru prima minune. La Cana, acest rol in ițiator este foarte accentuat deoarece Maria trebuie să
insiste pentru ca demersul ei să fie realizat. Aceasta spune totul despre rolul pedagogic pe care
Sfânta Fecioară îl are la Nunta din Cana.
Dar pe de altă parte, această funcție inițiatică nu conferă Mariei un prim rang. Hristos
rămâne în centrul episodului. Intervenția ei în vizează în egală măsură pe Hristos, deci ea dorește
manifestarea slavei: de fapt, tot episodul conduce către slava lui Hristos, menționată de Sfântul
Evanghelist Ioan în concluzi e. Nu de puține ori accentul a fost deplasat de la persoana
Mântuitorului Hristos către Maria , după această interpretare în consecință, ceasul despre care se
vorbește este „ceasul” unde Maria poate legitima intervenția în lucrarea mântuitoare.
Presupunem c ă, există o mutare a prerogativelor către Sfânta Fecioară: „Ceasul tău încă nu a
venit!”78. Dar Mântuitorul a spus foarte bine, „ceasul meu”și despre manifestarea Lui se poate
vorbi în tot episodul. De altfel, o dată ce Hristos se adresează servitorilor pen tru a realiza
minunea, Maria este ascunsă iar evanghelistul nu o menționează79.
Cu privire la raporturile dintre Maria și Biserică , episodul din Cana ne raportăm în egală
măsură la indicațiile precise80. Prima lecție care rezultă din acest punct de vedere c onsistă în
rolul inițiatic pe care îl joacă credința Mariei față de credința ucenicilor. Credința Mariei întreține
minunea și aceasta determină un rezultat important care este subliniat în mod expres de către

77 F. GENUYT, Les noces de Cana et la purification du temple : Analyse du chapitre 2 de l evangile de Jean în
Semiotique et Bible 31, 1983, 15 -32 ;
78 P. J. LEVIE în Nouvelle Revue Theologique, 76 ( 1954 ), p. 433
79 Pierre GEOLTRAIN, Les noces a Cana, Jean 2,1 -12. Analyse des structures narratives în FV 73, 1974, 85 -89.
80 P. Gaechter, Maria in Kana Jo.2, 1 -11, în ZKTh 55, 1931, 352 -400

33
evanghelist prin cuvintele cu care acesta concl uzionează: „și ucenicii au crezut în El..”Astfel
avem mărturia revelației credinței Mariei care se găsește la originea credinței în Biserică la
început. Față de ea se descoperă din ce în ce mai mult, în timpul anilor petrecuți la Nazaret,
persoana Mântuito rului Iisus Hristos în lumina mesajului Bunei Vestiri și a câtorva evenimente
care în mod supranatural sau succedat în preajma Mariei. Iată că, la nunta din Cana această
credință de manifestă prin grandoare și începe să comunice cu alții81.
În particular, putem vedea progresul realizat prin credința Mariei după episodul pierderii
Pruncului Sfânt la Templu. În acel episod ea nu a înțeles răspunsul lui Iisus: „Nu știți voi, că Eu
trebuie să fiu în casa Tatălui Meu ( Lc. 2,49)”. După aceasta ea, a înțeles aces te cuvinte destul de
accentuate care aveau să fie păstrate în inima ei de mamă și a învățat să recunoască din ce în ce
mai clar faptul că Mântuitorul Iisus Hristos este Fiul Tatălui82.
Prin urmare, la începutul vieții publice, Maria se găsește în posesia c redinței despre care
Sfântul Ioan a dorit să exprime pentru cititorii evangheliei sale: „Aceste minunea au fost scrise
pentru a crede că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu și crezând să aveți viață întru El ( In. 20,
31 ). Această credință deține toate minunile, Maria dorește să transmită în mod adevărat și altora,
slava minunii împlinite în Hristos. Influența sa asupra credinței ucenicilor a fost în aceeași
manieră intenționată; prin întrebare, Maria dorește să facă cunoscut și altora puterea și bunătat ea
divină a Mântuitorului. Prin voința sa, ea a colaborat deci, la creșterea credinței în Biserică. Pe
de altă parte, această influență a Mariei nu revendică de a exercita prin trecerea către Iisus. Este
prin intermedierea minunii despre care se vorbește. Ne alăturăm aici la a spune privitor la actul
prioritat al Mântuitorului Hristos în rolul pe care Maria îl are: este vorba despre faptul că Hristos
constituie centrul și prin el acest rol obține o eficacitate. Credința Mariei precede și întreține
Biserica , dar prin virtuțile prin care ea se fundamentează83.
Privitor la servitori, ifluența Maicii Domnului se exercită la fel în măsura credinței, dar
nu mai puțin printr -o încredere în mărturia pe care El aveas să o facă. Dar ea, se preocupă pe mai
departe de ascultare. Este o ascultare totală, fondată pe o mărturisire acceptată dar în același timp
neînțeleasă, care comandă: „Faceți toate câte vă va spune”. Și trebuie semnalat că din acest punct
această recomadare a și beneficiat de efect. Evanghelia a reținut în mod direct detaliile

81 H. Thyen, Entwicklungen innerhalb der johannerischen Theolo gie und Kirche im Spiegel von Joh 21 und der
Lieblingsjungertexte des Evangeliums, Leuven, 1977, 308
82 W.F.HAMBLY, Creation and Gospel: A brief Comparison of Genesis 1,1 -2,4 and John 1,1 -2,12 în StEv 5, 1968,
70-73;
83 W. GROSS, Hochzeit, in Der kleine Pauly, Bd. 2, 1979, 1195

34
semnificative pe care servitorii84 le-au dus la îndeplinire până la „refuz”, în conformitate cu
starea de ordine care le -a fost adresată. Abundența vinului85 miraculos a fost destul de mare,
Maria a avut deci, în mod unitar atenția asupra obiectivului de a asigura o completă supunere față
de Fiul.
Acest apel la supunere confirmă încă o dată amplasarea în mediul central a Mântuitorului
Hristos, față de interve nția Mariei. Cuvântul pe care ea îl adresează servitorilor este singurul
cuvânt de autoritate pronunțat de aceasta și această autoritate ia anumite prerogative asupra
scopului de a se supune lui Hristos. Dacă în Biserică recunoaștem o autoritate a Sfintei Fecioare,
această autoritate nu trebuie comparată cu cea a Mântuitorului și aceasta fiind singurul mod de a
obține supunere față de Mântuitor86.
Dacă nu considerăm acțiunea Mariei nici prin raportare la ucenici nici prin raportare la
servitori, dar numai față de nuntași și soți, avem relevant un alt aspect primordial al acestei
acțiuni. În intervenția favorabilă soților pentru aducerea la îndeplinire a stării în care se aflau (
lipsa vinului ), Sfânta Fecioară Maria adoptă o tactică de natură maternală: mi nunea este
rezultatul afecțiunii ei plină de milă și de solicitudine. Prin simplul fapt, că s -a adresat cu
apelativul de „Femeie”, Hristos face abstracție de raporturile familiale în care se află, dar nu
anulează total starea maternală a Mariei, care poate fi privită ca mărturie față de alții87. După
începutul vieții publice, Maria nu a mai exercitat altă solicitare Mântuitorului Hristos și renunță
la această abordare de a -L ruga să intervină în anumite cazuri. Atunci când se află la Golgota,
separată de Fiu l ei, Maria devine mamă a tuturor oamenilor. Viața publică, o plasează ca
„femeie” înaintea titlului privat de mamă a Mântuitorului, extinzându -se prin aceasta într -un cerc
foarte vast zelul său maternal88.
Prin dăruirea rugăciunii la Cana, Hristos confir mă această misiune maternală extinsă prin
asigurarea unei minunate fecundități. Prin aceea că, Maria își asumă în mod public misiunea
maternală în Biserică. Astfel că obiectul de influență al Mariei este rezultatul dintre comunicarea
prin credință și ascul tarea față de Hristos, adică atitudinea creștină fundamentală, deoarece cei

84 S. GRILL, Jesus auf der Hochzeit zu Kana: Der Sinn von Joh. 2,4 în BiLi 20 ( 1952 -1953) p. 335
85 W.GROSS, Wein, în Der kleine Pauly, Bd,5 1979, p. 1360
86 R.E. BROWN, The Mother of Jesus, in the Fourth Gospel, Leuven 1977, (Bethl 44) 308 -309;
87 U.BUSSE, Das Weinwunder von Kana ( Joh 2, 1 -11 ), în Biblische Notizen, Bamberg, 1980, p. 36 -60
88 H.M.BUCK, Redactions of the Fourth Gospel and the Mother of Jesus, Leiden, 1972 (NTS83 ) 171 -176

35
care cred în Hristos și duc la îndeplinire voia Sa. Natura acestei influențe este determinată de
aceea a unei funcțiuni maternale cu privire la oameni89.
Într-o mică concluzie la acest subcapitol putem spune că vedem în Sfânta Fecioară Maria
imaginea unei mame a oamenilor și creștinilor, schimbate prin dezvoltarea lor în viața credinței
și încrederii în Hristos, toate a lor mărturisesc solicitudinea prin favorurile de ordin materia l sau
temporal. Ceea ce uimește foarte mult în această istorisire este rolul mamei credincioase în
Biserică precum vedem în Maria.

89 F.C. BURK ITT, Woman, What Have I to do with Thee? În JTHS13 ( 1912 ), 594

36
VI. Concluzie

Episodul acesta din Evanghelia Sfântului Ioan, așa cum apar el în urma acestei analize,
are o coerență literară. Totuși , figura Marieiși rolul său în raport cu Iisus și cu slujitorii au
aspecte ireale sau neverosimile: în ciuda afirmațiilor lui Iisus, aceasta se adresează slujitorilor,
pregătindu -i să îndeplinească ordinele sale. Ace st ansamblu de elemente conferă povestirii nunții
din Cana o aură de Mister ce îi face pe unii autori să aibă suspiciuni cu privire la adevărul istoric.
La aceasta trebuie reamintit faptul că minunea transformării apei în vin nu își găsește vreun
corespond ent în cadrul tradiției sinoptice.
Rugămintea Mariei, de a schimba apa în vin este în cultura iudaică ca legătura care oferă
vin altor invitați, Mântuitorul săvârșește „semnul” care este legătura indisolubilă cu umanitatea.
Manifestă Gloria Sa și suscită c redința în ucenicii Lui. El anunță ora sa , unde dă fraților vinul
nou al învierii.
"Femeie (gynē)". Unul poate fi surprins să -l vadă pe I isus și să -și numească mama:
„femeie ”, nu simplu mamă sau însă mamă. Prima observație pe care o putem face este că
evanghelistul folosește aceeași expresie de mai multe ori:
Maria ne invite să facem totul cum ne spune Mântuitorul . Modul de a renunța, de a
mărturisi despre ceva, tulburările oamenilor sunt pentru noi, la fel ca pentru cei care au luat parte
la nuntă, in vitații sincere și pline de nădejde la credință și speranță. Responsabili pentru toate
necesitățile, inclusiv cele materiale, dar mai presus de toate pentru cele spirituale, pentru cele
pentru care suntem responsabili în mod direct.. Putem să -I încurajăm p e oameni să trăiască
credința fără a abandona cele necesare materiei, dar fiind conștienți de menirea spiritual a
adevăratei „Nunți” din Împărăția lui Dumnezeu.
Astfel că, ora se referă la moartea pe cruce a Mântuitorului Iisus, urmată de Slava
învierii.. Această oră începe atunci când vor să vadă pe Iisus (In. Cap.12) și, prin urmare putem
anticipa atracția Mântuitorului pentru întreaga omenire, o atracție care este rodul învierii sale
prin moarte. Această moarte este sărbătorită prin ultima sa întâlnire (care începe cu cap.13) și
prin care Evanghelistul Ioan își prezintă discursul de rămas bun. Dar ceea ce contează este
înțelegerea impactului asupra mulțimilor și în timp.

37
Iisus duce la îndeplinire legământul dintre Dumnezeu și poporul său. În acest sens
episodul din Cana este un eveniment programatic menit să arate care este adevărata slavă a lui
Iisus. Prin prezența și iubirea sa generoasă face posibilă nunta dintre Dumnezeu și poporul ales.
La Cana discipolii, care așteaptă eliberarea lui Israel, pot în țelege că Iisus este mirele, este Mesia
care vine din partea lui Dumnezeu și face cu putință nunta dintre Dumnezeu și poporul ales.
În această perspectivă evident cristologică a Sfântului Ioan, rolul Mariei își are
însemnătatea sa, fără suprapuneri sau extrapolări artificiale. Tocmai adeziunea la această linie
interpretativă permite alăturarea primului semn din Cana cu scena principală a răstignirii
Mântuitorului, în care apare din nou mama Sa ( In. 19,25 -27 ). În scurtul episod care precedă
moartea lui Iisus sunt prezenți mama sa si ucenicul mult iubit, Ioan, unde Mântuitorul Iisus
Hristos se adresează din nou mamei sale cu apelativul de „femeie”, astfel că Sfânta Fecioară
Mari a se regăsește la intersecția acestei duble traiectorii din Evanghelia a patra : revelația
definitivă a lui Dumnezeu drept iubire mântuitoare în Iisus și răspunsul din partea celor care îl
cunosc și îl primesc drept dar al mântuirii. În cadrul vesel al nun ții din Cana este anunțat
proiectul acelei noi umanități care se va naște din suferința de pe cruce a lui Iisus.

38
VII. Bibliografie

 BAU R, Walter, Das Johannesevangelium, HandBuch zum Neuen Testament, Tubingen,
1933
 BIBLE en apli cation, La Nouvelle Bible Segond, avec notes d etude p our tous, Lognes,
France, 1999
 CHARLES, James, Anchor Bible Referance Library, Doubleday, New York, 1983, vol. 2
 CHARLESWORTH, H. James, John and the Dead Sea Scrolls, New York, 1991
 Dennis E. Smith, Messianic Ba nquet, în Freedman, ed. Anchor Bible Dictionary, 4,
 DIETZFELBINGER, Christian, Das Evangelium nach Johannes, Teilband 1, 1 -12;
Zurich, 2001
 DINKLER, Erick, Das Kana Wunder, Joh. 2,1 -12, în Verhandlungen der der 10. Ruhr,
1962
 DOWNIE, Pr. John, Teză de doctorat, Facultatea de Teologie București, 2018
 DUFOUR ,Xavier Leon, Lecture de Saint Jean, Tome IV, Aux Editions des Seuil, Paris,
1996
 Emile Bougaud, Iisus Hristos , Editura Milenium, 1996
 EMMANUELLE, Antonio,Cicogna Delle Inscrizioni Ve neziane (1824), Vol. IV
 ENGELHARDT, Tristam, Jr. Fundamentele bioeticii creștine. Perspectivă ortodoxă,
Traducere de Mihail Neamțu, Deisis, Sibiu, 2005
 FABRIS, Rinaldo, Evanghelia după Sfântul Ioa n, Sapientia, Iasi, 2016,
 FARELLY, Nicolaas, The Disci ples in the Fourth Gospel. A narrative analysis of their
Faith and Understanding, Tubingen, 2010.
 FEHRIBACH , Adeline, The Women in the Life of the Bri degroom : A Feminist
Historical -Literary Analysis of the Female Characters in the Fourth Gospel, Liturgical
Press, Collegeville Minn, 1998
 FENTON, John, The Gospel According to John, Oxford, 1970
 FULLER, Reginald, Die Wunder Jesu in Exegese und Verkundigung. Dusseldorf, 1967
 GALOT, Jean, l Enigme du Fils de l homme, în Revue du Cier ge Africain, 12, 1957

39
 GAVRILĂ , Vasile, Cununie, Viața întru Împărăție, Fundația Tradiția Român ească, 2004
 GUNTER, Reim, Jochanan, Erweiterte Studien zum Alttestamenlichen Hintergrund des
Johannesevangeliu ms, Erlangen, 1995
 http://www.come -and-hear.com/sotah/
 KETTER, Peter, Die Frauen in den Ev angelien, Stuttgart, 1956
 KOBEL, Esther, Dining with Jo hn, Leiden, Boston, 2011
 LINDARS, Barnabas, The Gospe l of John, London, 1986
 LING, Timothy, The Judaean Poor and the Fourth Gospel , Cambridg e University Press,
2006,
 LITURGHIER , Editura IBMBOR, 2012,
 MACARTHUR , John, New Testament Commentary – John 1 -11, Hardcover, 2006
 MEIR, John, A Margina l Jew, New York, p. 1987
 MENAUD , Philipp L Evangile de Jean d apres les recherches recentes, Neucha tel, 1994
 MICHAELS, J. Ramsey, The Gospel of John, Michigan, 2010
 MORRIS, Leon, The Gospel According to John, Grand Ra pids, Michigan, 1975
 MURRAY, George Beasley John, World Biblic al Commentary, Tex as, 1987
 NAGEL, Titus, Die Rezeption des Johannesevangeliums im 2 Jahrhundert,
Evan ghelische Verlagsanstalt,
 RAYNEY , Anson, Family in the Bible, în „Enciclopedia Judaica”, v ol. 6, Jerusalem,
1972
 SALIER, Willis Hedley, The Rhetorical Impact of the Semeia i n the Gospel of John ,
Tubingen, 2004
 SCHNACKENBURG , Rudolf, Johannesevangelium, Einleitung und Kommentar zu Kap.
1-4, 1972, Herder, Freiburg
 SCHNEIDER, Johannes, Das Evangelium na ch Johannes, Berlin, 1978
 SCHULZ, Siegfried, Das Evangelium nach J ohannes, Gottingen, 1963
 SCHULZ, Siegfried, Das Evangelium nach Johannes , Ruprecht, 1972
 SCOTT, Martin, The Women of the Fourth Gospel. Paradigms of Discipleship or
paragons of virue? În Gunter Wagner, Festschrift, Faculty of Baptist Theological
Seminary, Ruschliko n, Swiss, 200 9

40
 SCRIMA, Pr. Andrei Comentariu integral la Evanghelia Sfântului Ioan, Humanitas,
București, 2008
 Sfântul Chiril al Alexandriei, în PSB 41, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Ed.
IBMBOR, București, 2000
 Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale, traducere din Limba greacă de Pr. Marcel
Hancheș, Editura Oa stea Domnului, Sibiu,2004,
 Sfântul Irineu al Lyonului, Împotriva ereziilor, I II, 16, în Sources Chretiennes
 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului. Traducere de Diac. Ioan Ică
Jr.Editura Deisis, Sibiu., 1998
 STIBBE, Mark, John s Gospel, London, 1994
 THEOBALD, Michael, Das Evangelium nach Jo hannes, Regensburg, 2009
 Thyen, Hartwig, Entwicklungen innerhalb der johannerischen Theologie und Kirch e im
Spiegel von Joh 21 und der Lieblingsjungertexte des Evangeli ums, Leuven, 1977

VII.1 Articole în reviste

 ALFARO, Juan,The Mariology of the Fourth Gospel. Mary and the Struggle for
Liberation, în BTB 10, 1980
 BACHLI, Otto, Was habe Ich mit Dir schaffen? Eine formelhafte Frage în A.T und N.T
în ThZ 33, 1977
 BACON, Benjamin, After Six Day: A new Clue for Gospel Critics, în HThR 8, 1915
 BARTH, George Wein, în Exegetische Worterbuch zum Neuen Testament, Bd. 2 1981
 BECKER, Karl, Wunder und Christologie; Zum literarkritischen und christologischen
Problem der Wunder im Johannesevangelium, în NTS 16, 1970
 BOISMARD, Emilie Marie, La premiere semaine du ministere de Jesus selon saint Jean
în VS 94, 1956
 BREUSS, Josef, Das Kana Wunder, Analyse von Joh. 2,1 -12, Fribourg, 1976, Bibe 12

41
 BROWN, E. Raymond,The Mother of Jesus, in the Fourth Gospel, Leuven 1977, Bethl
44
 BUCK, H.M. Redactions of the Fourth Gospel and the Mother of Jesus, Leiden, 1972,
NTS83
 BURKITT, Francis, Woman, What Have I to do wi th Thee? În JTHS13 ( 1912 ),
 BUSSE, Ulrich, Das Weinwunder von Kana ( Joh 2, 1 -11 ), în Biblische Notizen,
Bamberg, 1980
 CARRIERE, Jean Marie, Une loi qu’on ne peut saisir ? Remarques sur la loi nouvelle
dans l’Evangile de Jean” 
NRT 136, 2014
 CHARLIER, Pi erre Jean, Le Signe de Cana. Paris, 1959, EtRel,
 COLLINS, Raymond, Cana, Jn. 2,1 -12- The First of his Signs or the Key to His Signs? În
IThQ 47, 1980
 COOPER, Kate,The Best Wine, John 2,1 -11, în WTHJ 41, 1979
 DRUM, W.Woman, the Adress of Jesus to Mary, în H PR 22 1921
 FEUILLET, Andre, Le Fils de l Homme de Daniel et de Tradition Biblique, în Revue
Biblique, 60, 1953
 Gaechter, Paul, Maria in Kana Jo.2, 1 -11, în ZKTh 55, 1931
 GENUYT, F. Les noces de Cana et la purification du temple : Analyse du chapitre 2 de l
evangile de Jean în Semiotique et Bible 31, 1983
 GEOLTRAIN, Pierre, Les noces a Cana, Jean 2,1 -12. Analyse des structures narratives în
FV 73, 1974
 GIBLIN, Homer Charles, Suggestion, Negative, Response and Positive Action in St.
Johns Gospel, NTS 26, 1979
 GRILL, Georges, Jesus auf der Hochzeit zu Kana: Der Sinn von Joh. 2,4 în BiLi 20,
1952 -1953
 GROSS, W. Hochzeit, in Der kleine Pauly, Bd. 2, 1979,
 GROSS, W. Wein, în Der kleine Pauly, Bd,5 1979
 HAMBLY, Wiliam Frank Creation and Gospel: A brief Compari son of Genesis 1,1 -2,4
and John 1,1 -2,12 în StEv 5, 1968

42
 LEAL, Juan, La hora de Jesus, la hora de su Madre ( In.2,4 ) în Studios Eclesiasticos, 26,
1952
 LEVIE Jean Pierre, L'évangile araméen de S. Matthieu est -il la source de l'évangile de S.
Marc ? în Nou velle Revue Theologique, 76 ( 1954 ), p. 433
 MIRANDA, Peter Juan, Die Sendung Jesu im vieten Evangelium, Stuttgarter Bibel
Studien 87,
 PAPUC, Diac. Gheorghe, Despre familie în Vechiul Testament în „Mitropolia
Ardealului, An 5, 1960, nr. 11 -12
 Riparazione Mariana 2001, nr 3, pp. 4 -8, a cura delle serve di Maria
 TOFANĂ, Pr. Prof. Dr. Stelian, Puterea mijlocitoare a Maicii Domnului -o perspectivă
cultic biblică, Revista Renașterea, August 2014, nr. 8, an XXV
 UZIN, Dominic,The Believing Woman: The Virgin Mary i n the Theology of St. John în
Dom. 52, 1967
 WOODWORTH, Burns Robert, The Marriage at Cana in Galilee, în Interp. 1, 1947
 WORDEN, T. The Marriage Feast at Cana, Jo. 2,1 -11, în Scrip. 20, 1968
 ZISIS, Theodoros, Căsătorie și Feciorie -Aprecierea și Ierarhizarea Lor la Sfântul Grigorie
de Nyssa, în Tabor, nr. 9, seprembrie 2015

43
VIII. Sigle și Abrevieri

 BEThL – Bibliotheca Ephemeridum Theologicarum Lovaniensium
 Bibe- Biblische Beitrage
 BiLi- Biblische und Liturgie
 BNB -Biblishe Notizen Bamberg
 BTB – Biblical Theology Bulletin
 EtRel – Etude Religieuse
 Interp – Interpretation
 IThQ – Irisch Theological Quartely
 JThS- Journal of Theological Studies
 NRT -Nouvelle Revue Theologique
 NTS – New Testament Studies
 SBS-Stuttgarter Bibelstudiet
 Scrip – Scriptura
 Sem Bi – Semiotique et Bible
 St. Ev – Studia Evangelium
 Studios Eclesiasticos
 ThZ- Theologische Zeitschrift
 WTHJ – Wissenschaft Theologie Journal
 ZKTH -Zeitschrift fur Kirche und Theologie