CUPRIN S pag.1 INTRODUCERE pag.3 CAPITOLUL 1. CADRUL TEORETIC pag.4 1.1. Conceptul de sănătate mintală pag.5 1.1.1. Defini re și caracteristici ale… [606171]

1
C U P R I N S

CUPRIN S pag.1
INTRODUCERE pag.3
CAPITOLUL 1. CADRUL TEORETIC pag.4
1.1. Conceptul de sănătate mintală pag.5
1.1.1. Defini re și caracteristici ale sănătății mintale pag.5
1.1.2. Repere istorice în sănătatea mintală pag.6
1.1.3. Criterii ale sănătății mintale pag.7
1.1.4. Factorii care influenț ează sănătatea mintală pag.9
1.1.5. Modele ale sănătăți i mintale pag.10
1.2. Conceptul de normalitate psihic ă pag.10
1.2.1. Normalitatea psihic ă ca sănătate pag.11
1.2.2. Normalitatea ca valoare medie (statistică) pag.12
1.2.3. Normalitatea ca utopie ( ideal) pag.12
1.2.4. Normalitatea ca process pag.12
1.2.5. Concepții psihana litice despre normalitate pag.12
1.3. Conceptul de sanogeză pag.13
1.4. Conceptul de stare de bine pag.14
1.5. Conceptul de boală psihică pag.15
1.5.1. Defini re și etiologie pag.15
1.5.2. Modele ale bolii psihic e pag.17
1.5.3. Mituri legate de boala psihic ă pag.17
1.5.4. Boala psihic ă în istoria omenirii pag.19
1.6. Personalitatea și boala psihic ă pag.20
1.6.1. Personalitatea umană pag.21
1.6.2. Adaptare și integrare pag.22
1.6.3. Modele de dez integrare ale sistem ului personalității pag.23
1.7. Imaginea bolii psihic e pag.23
1.7.1. Conceptul de stigmă: defini re și clasificare pag.23
1.8.2. Tulburări socio -afective ale stigmatizării pag.26
1.8.2.1. Autostigmatizarea și imaginea de sine pag.26

2
1.8. Atitu dini, percepții și mentalități despre bo lile mentale pag.27
1.8.1. Identitate socială și discriminare pag.28
1.8.2. Concepții publice despre bolile mentale pag.29
1.8.3. Etichetare și atitu dini, distanță socială și mentalități pag.29
1.8.3.1. Riscu l perceput de violență și devalorizare pag.29
CAPITOLUL 2. OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII pag.31
2.1. Obiectivele cercetării pag.31
2.2. Ipotezele cercetării pag.31
2.3. Variabilele cercetării pag.32
2.4. Part icipanți pag.32
2.5. Instrumentele cercetării pag.33
2.5.1. Instrumentul pentru măsurarea stigmei externe pag.33
2.5.2. Instrumentul pentru măsurarea stigmei interne pag.34
2.6. Descrierea proc edurilor de rec oltare a datelor pag.34
CAPITOLUL 3. REZULT ATELE CERCETĂRII pag.36
3.1. Prezentarea și analiza datelor pag.36
3.1.1. Analiza statisti că descriptivă pag.36
3.1.2. Testare a ipotezelor pag.37
3.2. Interpretarea psiho logică a datelo r pag.37
CAPITOLUL 4. CONCLUZII ȘI APRECIERI FINAL E pag.40
4.1. Limitele cercetării pag.42
4.2. Direcții viitoare pag.42
REFER INȚE BIBLIOGRAFICE pag.43
ANE XA NR.1 pag.47
ANE XA NR.2 pag.49

3
INTRODUCERE

Lucrarea de față își propune să prezinte sinteza unei investigații din literatura de
specialitate, tematica fiind stigma în sănătatea mintală, devalorizarea si discriminarea
bolnavului mintal prin fenomenele de stigmă internă și externă, precum și rezultatele unei
cercetă ri științ ifice cantitative prin care se evaluează percepția populației considerate a fi
sănătoasă din punct de vedere mintal asupra persoanelor care suferă de o tulburare
mintală, dar și evaluarea percepției persoanelor su ferinde de o tulburare psihică privind
propria condiție și dificultățile prin care acestea trec ca și rezultant al fenomenului de
stigmă.
Persoanele care suferă de o tulburare mintală se confruntă cu factori negativi
biologici, dar și psihologici, persoane le fac față și societății, excluderii și etichetării
sociale, discriminării, stigmatizării, rejecției și distanței sociale.
Pe lângă nivelul biologic cu care se confruntă o persoană care suferă de o tulburare
mintală, aceasta trebuie să tolereze dezavanta je majore la nivel psihologic și social.
Motivul principal determinant în investigarea aceastei problematici de actualitate
în anul 2017 este tocmai fenomenul de stigmă care afectează persoanele care suferă de o
tuburare mintală, le afectează cursul vieți i și recuperarea, fenomen care aduce doar
implicații negative, fenomen care este puțin discutat și înțeles.
Prin investigarea atitudinilor stigmatizante, percepțiilor și concepțiilor greșite,
generalizarea perceptivă eronată despre persoanele suferinde de o afecțiune mintală, s -a
ajuns la rezultate cu deosebite implicații practice în prezent dar și mai important, în viitor.
Lucrarea de față clarifică și definește conceptele de sănătate mintală, normalitate,
conc eptul de stare de bine, sanogeză , boală psihi că, imaginea de sine, stigma internă și
stigma externă.
Obiectivele cercetării sunt acelea de a remarca diferențele la nivelul stigmei
interne în funcție de genul persoanelor care suferă de o tulburare mintală, dacă există o
corelație semnificativă între durata suferinței și nivelul de autostigmatizare și de a
evidenția diferențele la nivelul stigmatizării între mediile eșantionului și populației.
Obiectivele cercetării vor ră spunde dilemei științifice referitoare la calitatea vieții
bolnavilor psihici și fenomenul de stigmă în sănătatea mintală.

4
INTRODUCTION

The present paper aims to present the synthesis of a literature research, the topic
being the stigma of mental health, the devaluation and discrimination of the mentally ill
by the internal and external stigma, as well as the results of a quantitative scientific
research proposing the evaluation of the perception of the population considered to be
mentally healthy of people suffering from a mental disorder, but also to assess t he
perception of people suffering from a mental disorder about their own condition and the
difficulties they are experiencing as a result of the stigma phenomenon.
People suffering from a mental disorder are confronted with both biological and
psychologica l negative factors, people face society, social exclusion and labeling,
discrimination, stigma, rejection, and social distance.
Besides the biological level that a person suffering from a mental disorder is
suffering, they must tolerate also major social d isadvantages.
The key determinant in investigating this topical issue in 2017 is precisely the
phenomenon of stigma that affects people who suffer from mental dysfunction, their life
course and recovery, a phenomenon that only brings negative implications, a
phenomenon that is little discussed and understood.
By investigating stigmatizing attitudes, misperceptions and misconceptions,
erroneous perceptual generalization about people suffering of mental illness, results have
been achieved with particular prac tical implications nowadays, but even more important,
in the future.
This paper clarifies and defines the concepts of mental health, normality, the
concept of well -being, sanegenesis, mental illness, self -image, internal stigma and
external stigma.
The obj ectives of the research are to draw attention to the differences in internal
stigma depending on the type of person suffering from a mental disorder, if there is a
significant correlation between the duration of the suffering and the level of self –
stigmati zation and to highlight differences in stigmatization between sample and
population averages.
The research objectives will respond to the scientific dilemma regarding the
quality of life of psychiatric patients and the phenomenon of stigma in mental health .

5
CAPITOLUL 1. CADRUL TEORETIC

1.1. Conceptul de sănătate mintală

1.1.1. Defini re și caracteristici ale sănătății mintale

Defini ția Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) prezintă sănătatea mintală ca
fiind „o condiție a unei complete bunăstări fizice, mintale și sociale, neconstând doar în
lipsa unei boli sau infirmități care este starea de sănătate”.
Asociația Psihiatric ă Americană (Stuart, 1991 ), definește sănătatea mintală ca
fiind succesul simultan în muncă, dragoste și capacitatea de a rezolva cu maturitate și
flexibilitate conflictele dintre instincte, conști ință, persoane apropiate și realitate.
Sănătatea mintală poate fi considera tă ca și o rezultantă a interacțiunii dinamice
între factorii
sociali și individual i. Aceasta fiind condiționată de disponibilitățile intelectuale existente
și afective, înnăscute sau dobândite, care permit individul ui integrare a socială și
autodepă șirea.
Sănătat ea mintală este o parte importantă a vieții noastre, înseamnă modul în care
fiecare î și poate armoniza dorin țele, ambițiile, capacităț ile, idealurile, sentimentele și
conști ința pentru a putea face față cer ințelor vieț ii.
Noțiune de sinteză, ce definește nevoile omului sănă tos, se des prinde de conceptul
îngust al bolii psihic e, astfel ajunge la un domeniu al protecț iei sănătății mintale prin
acțiuni preventive , o cale pozitivă , presarată de măsuri de psiho igiena ș i de creștere a
calității vieț ii unui indivi d (C. Enachescu, 1999), diferite de cele de apărare î mpotriva
bolii.
Sănătatea mintală este raportată la alte concepte importante, spre exemplu
normalitatea psihic ă, considera tă a avea un spațiu mai mare de ex tindere. Sănătatea
mintală este privită din mai multe perspective: prima ar fi cea filosofică (Iacob și Iacob,
2000), contînuându-se cu persp ectiva statistică, psiho logică, c ulturală și socială. Autorul
M. Lăzărescu pune în antiteză conceptul de s ănătatea mintală cu anormalitatea.
Sănătatea mintală delimitează limita conceptului normalității psiho logice și are ca
parte esențială funcț ionalitatea, echilibrul, capacitate a de adaptare ș i intercomunicare.
Adaptarea aduce în atenție perspectiva dinamic ă a evoluției, prin dezvoltare, integrare , ce
devin reper e ale procesului dematurizare (D. Prelipceanu, 2000 ). Sintagma „ești sănătos”,
are o valoare calitat ivă dar și cantitativă, fiind modelul pozitiv ce înregistrează un număr
de calități, ca precondiție a sănătații mintale (R. Teodorescu, 1999): abilitățile s ociale
cotidiene, asertivitatea ș i autoaprecierea.
Sănătatea umană poate fi considera tă o stare înscrisă în perimetrul care definește
normalitatea existenței individul ui semnificând mențin erea echilibrului structural al
persoanei (în plan corporal biologi c și psihic conștient) atât în perspectiva internă (a
raportului reciproc al sub sistem elor în conformitate cu sinteza ansamblului, a
conformității stărilor sistem ului în raport cu normele generale ale speciei, ale vârstei, ale
sexului), cât și în perspecti va externă, a echilibrului adaptativ dintre individ și mediul său
ambiant concret.

6
Organiza ția Mondială a Sănătății definește starea de sănătate ca fiind : „o stare
completă de bine din punct de vedere psihic , mental și social, și nu neapărat în absența
durerii” . Prin această defini ție se recunoaște că starea de sănătate este mai mult decât
absența durerii , este o stare de armonie, o stare de bine cu privire la evoluția complexului
biologic, psiho logic unui individ și a dimensiuni lor sociale ale comportame ntului uman.
Îndiferent de criteriile folosit e, defini rea și încadrarea noțiunii de sănătate mintală
este dificilă ț inând cont de complexitatea conceptului.
În defini rea conceptului de sănătate mintală , există două abordări. Prima abordare
foloseș te criter iile negative, mai exact lipsa disconfortului, lipsa invalidității, lipsa durerii.
În timp ce a doua abordare foloseș te criteriile pozitive, prin capacitatea de adaptare la
schimbările din mediu, altruism, controlul înstinctelor, autonomie ș i integrare .
Etimologic, conceptul de sănătate mintală , derivă din latinescul „sanitas ”, ceea ce
înseamnă sănătate ș i „mens ” ceea ce înseamnă spirit. Sănătatea mintală poate fi
conceptualizată ca o stare de bine în care individul este conștient de propriile abilități, în
care poate face față stresului vieții, poate lucra productiv , își poate fructifica abilitățile.
Asadar , sănătatea mintală este baza stării de bine și funcționării eficiente pentru un
individ . Acest concept este con șistent cu interpretarea variat ă care apare în diverse culturi,
bineînțeles.
Sănătatea mintală reprezintă o componentă fundamentală a sănătății individual e,
parte esențială a vieții noastre, desemnând la modul general modalitatea în care oamenii
se înțeleg și se integrează în familie, la serviciu sau în comunitate cu semenii lor.

1.1.2. Repere istorice în sănătatea mintală

Conceptul de sănătate mintală astfel defini t nu este deloc nou. Autorul Ștefan
Milea, scrie î n articolul „Psihiatrie și/sau sănătate mintală ?” că există do uă aforisme
cunoscute de foarte mult timp și foarte folosit e, și anume: „Este mai ușor să previi decât
să tratezi” și „men sana în corpore sano” . Aceste două cugetari împletesc întreaga
filozofie a conceptului de sănătate mintală . Se poate afir ma că primel e reguli ale
prevenț iei tulburărilor psihic e sunt cele morale și că morala creșt ină reprezintă un cod de
conduită, cele mai multe subordonate filozofiei preventive și că ele sunt valabile și astăzi.
Auorul Ștefan Milea arată că filozofia sănătăț ii mintale este centrată pe idee a
prevenirii sufer inței psihic e, însă foarte mult timp a fost o speranț ă inaccesibilă. Pe măsură
ce progre sele ști ințifice au adus prevenț ia tulburărilor psihic e din domeniul unor
considera ții teoreti ce al unor mijloace de intervenție funcț ionale, preocupările pe acest
plan au căpătat con sistenț ă și au diver sificat aria de cu prindere. Afirmarea
psiho profilaxiei primare a cunoscut două procese complementare. Primul proces fiind
legat de faptul că pe de o parte, este evidentă legătura dintre curativ și preventiv iar pe de
altă parte, de realitatea firească, prin cunoșt intele despre cauzele bolile psihic e. Cel de -al
doilea proces a constat în adoptarea și impunerea conceptului de sănătate mintală și în
primul rând faț ă de omul sănătos (S. Milea, 2008)
Benefici ind de faptul că noua denumire a fasc inat comunitatea și lumea ști ințifică
fiind nestig matizant, mai optimist, mai general, mai cu prinzător și mai deschis la progres,
ea a c ăpătat ușor o largă recu noaștere și utilizare.

7
1.1.3. Criterii ale sănătății mintale

Criteriile sănătății mintale după Abraham Maslow (1970) sunt:

a) Se acceptă pe sine și pe alții aș a cum sunt. Au o părere bună despre ei în șiși și au
relații bune cu cei din jur.
b) Au relații strâ nse cu alte persoane, sunt buni și înțelegători față de alț ii.
c) Ei văd lumea așa cum este și pe oameni așa cum sunt ei de fapt. Rezolvă orice
problemă pentru că iau decizii realiste și nu fanteziste.
d) Apreciază viața ș i se bucură de ea. Ră spund cu optimism și în orice î mprejurare.
e) Gândesc și acționează independent bazâ ndu-se pe stan dardele personale de
atitudini și valori. Astfel de persoane pot face față cu sen inătate și bucurie
circumstanț elor care ar putea conduce pe alț ii la suicid.
f) Sunt creativi, abordând problemele î n mod variat pe ntru a le rezolva sau pentru a
îndepl îni o sarc înă.
g) Ei apreciază și respectă drepturile altora, doresc să asculte și să învețe de la alții
și dovedesc considera ție față de individual itatea ș i unicitatea altora.

Sănătatea mintală a fost definită de autorul Florin Badale printr-un ansamblu de
criterii: c riterii prin negare, criterii le negative, fiind echivalentă cu absența bolii sau
infirmităț i psihic e, lipsa durerii, disconfortului și invalidității. Aceste criterii au fost azi
abandonate, pentru că ele s -au dovedit insuficiente în formularea oricăror măsuri
profilactice, lip sind punctele d e reper în abordarea analitică a diferiților subiecți dintr-o
populație, în vederea stabilirii nivelului de sănătate mintală și a eventualilor factori de
risc dependenți de structura individul ui.

Au fost formulate numeroase defini ții porn ind de la criterii pozitive precum:

a) Capacitatea de adaptare la schimbările din mediu ;
b) Altruismul;
c) Controlul instinctelor;
d) Stabilitatea;
e) Realismul;
f) Maturitatea;
g) Autonomia;
h) Integrar ea socială;
i) Armonia interioară.

Așa cum putem citi pe site-ul www.s centrulde sanatate mintala .ro, c riteriile de defini re
ale sănătății mintale pot fi grupate în criterii la nivel individual , social, al dezvoltării
dinamice, integră rii sociale. Prin criteri ile la nivel individual sănătatea mintală este
considera tă ca fiind capacitatea de a crește și a învăța, capacitatea de autoactualizare,
capacitatea de a face față situații lor cotidiene, emoțiilor proprii, capacitatea de adaptare
flexibilă față de conflict e, abilitatea de a cunoa ște și a acționa cu autonomie. Prin criterii le
nivel social se descriu capacitatea individul ui de a stabili și mențin e contacte sociale.
Starea de sănătate mintală este caracterizată de existența calităților precum predom inanța
relațiilor de cooperare și competiție în defavoarea relațiilor conflictuale; rezolvarea
conflictelor prin mijloace pașnice; echilibru între atitu dinea toleranța în relațiile sociale;

8
Calitățile delimitate de criteriile la nivel individual nu reprezintă garanția echilibrului
în societate și a stării subiective a unui individ de confort. Astfel, s-au delimi tat și criterii
la nivel social, printre acestea enumerandu -se:

– mențin erea coeziunii grupului social prin atașamentul membrilor săi avand valori
și scopuri comune;
– solicitarea, din partea individul ui, a exercitării rolurilor concordante cu
personalitatea sa;
– asigurarea securității emoționale;
– acordarea justă a recompenselor și a sancțiunilor;
– aderare a la valori superioare și receptivitatea față de nou;
– distanțarea între structura
– formală și cea informală și mobilitatea necesară pentru evitarea apariției tensiuni lor
cu efect dezorganizant.

Disponibilitățile (calitățile) intelectuale și afective (înnăscute, fie dobândite) permit
individul ui realiza rea, integrare a socială și auto depă șirea. Calitățile trebuie să at ingă un
nivel satisfăcător al dezvoltării laturilor personalității, inclusiv al maturizării afective .
Dintre aceste calități, un ele sunt preponderent înnăscute, iar c ele dobândite se
structurează prin influenț a mediului (familie, prieteni, colegi, comunitate a aparți nătoare ).
(www.centrulde sănătate mintală .ro)
Criteriul dezvoltării dinamice definește sănătatea mintală ca fiind un pro ces rezultat
al valorificării potențialului gene tic într -un câmp tridimen sional, și anume biologic,
psiho logic și social. Conform acestei concepții, sănătatea mintală nu se „mențin e”, ci se
construiește, se promovează, fiind mereu alta, specifică fiecărei etape a dezvoltării
individul ui.
Criteriul integrării sociale relevă diferența dintre aprecierea sănătății mintale în
funcție de psiho logia de grup caracteristică diferitelor zo ne geografice și fracțiuni etnice
și culturale. Astfel, numeroase manifestări particulare, considera te patologice într -o țară ,
sunt acceptate în alta, intrând în cadrul elastic al obiceiurilor.
Criteriile sănătății mintale depind nu numai de trasăturile individual e, ci și de
condițiile sociale și culturale. Individul sănătos mintal trebuie să se adapteze, să se
integreze activ și să modeleze mediul în care trăiește. Criteriul axiologic evidențiază
faptul că omul este creatorul și beneficiarul pr opriei sănătăți. Cadrul social, economic și
cultural ar oferi doar condițiile promovării sănătății mintale , sănătate a cărei orig ine o
deține individul însuși. Așigurarea condițiilor nu este sinonim ă cu valorificarea lor, care
depinde de capacitățile individual e. (www.centruldesănătatemintală.ro )

9
1.1.4. Factorii care influenț ează sănătatea mintală

Printre factorii care pot influenț a sănătatea mintală , enumeră m evenimente le
stresante, precum activitatea socială: familia, munca, educația, relaț iile interpersonal e,
sănătatea, aspecte fin anciare ș i legale, crize la nivel comunitar; mediul social al
individul ui: persoane noi introdus e în mediul sau social, plecarea unor perso ane
apropiate; speranț e de or din social: p romovare, angajare, căsă torie; evenimente
nefavorabi lie: moarte, proble me fmanciare, concediere. divorț, separare (corel ate cu
apariț ia anxietății și a simptomelor de boală ), condiț iile stresante cronice de viață care
acționează cumulativ daca se suprapun, ar fi urmatoarele: viață nesatisfacatoare:
plictiseală, tensiuni familiale cont inue, i nsatisfacț ii la locul de muncă, singurătate;
tensiuni familiale, probleme ale păr înților cauzate de t ineri și adolescenț i, probleme
financiare, surmenaj, însatisfacții la locul de muncă . Micile insatisfacț ii zilnice, cu
caracter iritant, frustrant ș i epuizant, cu efecte po sibil distructiv e asupra sănătății . Ele
includ neplăceri, dezamăgiri, surprize neplă cute; evenimente cu efecte negative pe termen
lung. (www.centrulde sănătate mintală .ro)
De asemenea , printre factorii care influenț ează sănătatea mintală , numim s tresul
psihic și/versus stre s biologic.
Stresul psihic se referă la totalitatea conflictelor personale sau s ociale ale
individul ui care nu -și găsesc soluț ia, o stare d e tens iune, încordare ș i disconfort
determina te de agenți afectogeni cu semnificaț ie negativă, de frust rare sau repr imare a
unor trebui nțe, dorin țe, aspiraț ii, de dificultatea sau impo sibilitatea rezolvă rii unor
probleme.

În raport cu alte tipuri, stresul psihic are urmă toarele caracteristici:

a) Agenț ii stresori sun t mai a les stimuli verbali neplăcuți, i ncluzând și limbajul interior.
b) Car acterul stresant poate fi potențial abstract, proiectat în viitor, dar rezidă din
semnificația de ame nințare. Astfel, divorțul care reprezi ntă un stres psihic major ș i durabil
pentru ambii parteneri, nu afectează pe cei care îl ap reciază ca pe o eliberare și nici nu -și
creează scrupule.
c) Anticipativ ( situații le de examen).
d) Pos ibil circumstanțial; unul și același eveniment stresor psihic nu poate i nduce de
fiecare dată un stres psihic la același individ , atât din cauza „dispozi ției de moment” , cât
și a semnificației diferite ce i se conferă î n momentele respective.

Un alt factor este importanța persoanei î n stres, ce are u n rol deosebit în apariț ia,
dar și amploarea stresului psihic , particularităț ile cognitive, afective mai al es și
voliționale ale su biectului, modelate pe experiența sa de viaț a familială ș i profesional ă,
incluzâ nd evenimente psiho traumatizante anterioare care definesc capacitatea sa de
suportabilitate. (centrulde sănătate mintală .ro)
Rezistența la stres sau resur sele, tă riile pers oanei de adaptare la stres sunt suportul
economic, abilităț ile pers onale, tehnicile pozitive de apă rare a Eului, suport social, dorin ța
de a face ceva, resurse de sănătate și energie, convingeri pozitive asupra vieț ii,
posibilitatea de a -și rezolva problemele asociate cu abilităț i sociale, stare de bine fizic,
părere bună despre sîne și speranță . În lupta cu stresul bolii , D. Mechanic (1986) , descrie
mai multe feluri de resurse: economice, abilităț ile personale, tehnicile -defen sive, suport ul
social și factorii motivaționali, cum ar fi „ dorin ța de a tră i”. În cazul bolilor s -ar adă uga
(R.Lazarus și S.Folkman,1984) resursele de sănătate restante, energia, c redințele,

10
gândirea p ozitivă, abilitatea de a căuta i nformaț iile, de a rezolva probleme , abilitățile
sociale î n general.
Vulnerabili tatea la stres poate fi genetică sau/și dobândită . Ultima categorie se
constituie pe parcursul vieț ii subiectului, în funcț ie de traumele p siho-afective, de
experienț ierea unor stresuri p sihice cu rezonanță majo ră, inclusiv de modul cum a reu șit
să le depășească . Deosebit de importante sunt interacț iunile persoanei cu o serie de factori
adver și de mediu social (familial, profe sional, instituț ional) în timpul cărora se pot
produce condiționă ri negative; de exemplu îngrădirea sistematică a afirmă rii intelectuale
sau de afiliere.Vulnerabilitatea la stres constituie o importantă premisă pentru apariț ia
nevrozelor, p sihozelor react ive și a bolilor p sihosomatice, cele din urmă necesitand și
coexistenț a unui teren organi c predispozant .

Factori i care predispun sănătatea mintală sunt: genetici, legaț i de sarc ina și
nastere, experienț e din copilă ria timpurie, me diul familial, circumstanțe sociale, mediul
fizic, educaț ie, angajare, condit ții de muncă, condiț ii de locuit.

1.1.5. Modele ale sănătății m intale

Dintre modele ale sănătății mintale, numim modelul tradiț ionalist, modelul pozitiv
și modelul funcț ional.

Modelul tradiți onalist este cel care creionează continumul sănătate mintală și
boală . Modelul pozitiv este c el care reunește abilitățile sociale cotidiene, asertivitatea,
autoaprecierea fără să se specifice condiția absenței bolii, sănătatea fi ind acce sibilă și unei
persoane afectate de o boală, fie remisă sau ameliorată. Modelul funcțional promovează
ideea sănă tății ca echilibru adaptativ d intre individ cu antecedentele și resursele sale,
rețeaua de suport social și factorii protectivi d in mediu.
(www.centrulde sănătate mintală .ro)

1.2. Conceptul de normalitate p sihică

Cuvantul „normal” prov ine din limba lat ină „norma” care semnifică un unghi drept,
ce nu se abate nici în stâ nga, nici în dreapta și nici de la medie. Despre fi ințele vii se
definește ca fiind în conformitate cu normele speciei sale d in punct de vedere fizic și
psihic. A fi normal înseamnă a fi întreg , sănătos, zdravă n, firesc, obișnuit, regulat,
conform Dicționarului explicativ al limbii române (2012).
În dicționarul psiho logic Henri Piéron – Vocabularul psihologie i (2001),
normalitatea este def inită ca un ansamblu de caracteristici care se situează în interiorul
marjelor de variație ale populației d in care face parte. Ceea ce determ ină faptul că
normalitatea este def inită de variația populației, iar dacă populația majoritară ar suferi de
tulburări mintale , astfel am def ini normalitatea.
De asemenea, Paulo Coelho, încercând să stabilească limita dintre normalitate și
nebunie, afirmă că realitatea este ceea ce majoritatea con sideră că trebuie să fie, nu

11
neaparat lucrul cel mai bun și nici macar cel mai logic, ci ceea ce s -a adaptat dor inței
colective.
Cloutier F. (apud Tudose, 2002) definea conceptul de sănătate mintală ca fiind înțeles
doar prin sistemul de valori al unei colectivități. De aici, normalitatea ideală este și ea
definită ca fiind felul în care individul și societatea consideră că ar tre bui să fie.
Dicționarul de psihologie Larousse (1998) precizează că normalitatea este o noțiune
relativă, variabilă de la un mediu socio -cultural la altul. Acest lucru demonstează faptul
că un mediu cultural care agrează populația care suferă de boli mintale, nu ar mai exista
consec ințele stigmatizări i acestora în cauză.
Tulburările psihic e con siderate ca abateri de la normalitate, se pot asocia cu starea de
echilibru în plan intern, intrapsihic și în plan extern al individul ui.
W. Boehm (apud Tudose, 2002) def inește normalitatea ca fiind condiția de
funcționalitate socială, impusă și acceptată de societate în scopul realizării personale.
Acest punct de vedere demonstează faptul că a fi normal este sinonim cu acceptarea din
punct de vedere social, fără această acceptare ești exclus social și condamnat la distanță
și rejecție socială din partea societății. Ceea ce duce la neîmpl inirea din punct de vedere
personal a celor care suferă de o boală psihic ă.
Pentru a defini normalitatea, sănătatea din punct d e vedere psiho logic, trebuie sa se
aibă în vedere două laturi intercorelate ale psihismului : o latură externă
(comportamentală), și o latură internă (activitatea mintală ). Comportamentul este direct
observabil pe cand latura internă este subiectivă.
Cuvân tul normal prov ine din latinescul „norma” (unghi drept), adică ceea ce nu
oscilează nici la dreapta, nici la stânga, ceea ce se află chiar în mijloc. Normalul este deci
un termen calificativ implicând o valoare (Aș vrea să dev in normal). Normalul este și un
termen descriptiv indicând o medie (Aș vrea să fiu normal ca și ceilalți, ca toată lumea).
Patru perspective înglobează majoritatea numeroaselor concepte clinice și teoretice
care se referă la normalitate, dar, de și acestea sunt unice, au domenii de definiție și de
descriere, de fapt ele se completează una pe cealaltă și numai sumarea lor poate da
imag inea cea mai apropiată de real: normalitatea ca sănătate, normalitatea ca valoare
medie, normalitatea ideală, normalitatea ca proces. (Badale, 2011)

1.2.1. Norm alitatea psihic ă ca sănătate

Perspecitiva normalității ca sănătate este una tradițională, normalitatea se
echivalează cu starea de sănătate și i se atribuie caracterul unui fenomen universal. Dacă
toate comportamentele ar fi înscrise pe o scală, normalita tea ar putea să cu prindă
porțiunea majoritară dintr-un cont inuum, iar anormalitatea să reprez inte porțiune a mica
rămasă. Normalitatea, adică sănătatea mintală pare a fi o vastă sinteză, o rezultantă
complexă a unei mulțimi de parametri ai vieții organice și sociale, aflați în tr-un echilibru
dinamic, ce se proiectează pe modelul genetic al existenței individuale, ne alterat
funcțional și morfologic . Manifestarea acestei stări de sănătate ar fi existența unei jud ecăți
și a unei viziuni realiste și logice asupr a lumii, dublate de existența unei discipl ine
psiho logice și sociale, pe fundalul dor inței de a trăi și al echilibrului introver sie-
extrover sie.

12
1.2.2. Normalitatea ca valoare medie (statistică)

Normalitatea ca valoare medie se bazează pe descrierea statistică a fenomenelor
psiho logice conform repartiției gaus siene a curbei în formă de clopot. Această abordare
concepe porțiunea mediană cea mai importantă ca dimen siune drept corespunzătoare
normalului, iar ambele extreme, ca deviante.
Conform acestei abordări u n fenomen cu cât este mai frecvent, cu atât poate fi
considera t mai „normal”, iar cu cât este mai rar, mai îndepărtat de media statistică, cu atât
apare ca fiind mai anormal.

1.2.3. Normalitatea ca utopie (ideal)

În această perspectiv ă se stabilește o normă i deală, valorică, referitoare la un ideal
de normalitate atât din punct de vedere individual , cât și social . Aceasta perspectivă
înseamnă unele „tipuri ideale” pe care le descrie, le invocă și le promovează o anumită
cultură și care se exprimă în formulări normative.
Normalitatea ideală definește felul în care individul și comunitatea consideră că
persoana ar trebui să fie. Normativitatea ideală nu este și nici nu poate fi niciodată at insă
efectiv cu atât mai mult, cu cât ea variază mult în funcție de conte xtul soci o-cultural
istoric și geografic.

1.2.4. Normalitatea ca proce s

A patra perspectivă asupra normalității care pune accentul pe faptul că un
comportament normal este o rezultantă finală a sub sistemelor care interacționează între
ele. Ea operează cu așa -numita normă respon sivă sau funcțională (Kolle K.) care reflectă
măsura în care un organism, o persoană, un subiect î și împlinește rolul funcțional pentru
care există în economia sistem ului supradiacent din care face parte. Luând în considera re
această defin iție, schimbările temporale devin esențiale pentru completa defini ție a
normalității. Cu alte cuvinte , normalitatea ca proces consideră esențiale schimbările și
procesele mai mult decât o defini re transversală a normalității.

1.2.5. Concepții p sihanalit ice despre normalitate

Conform site-ului www.centrulde sănătate mintală .ro, dintre conceptiile
psihana litice despre normalitate, amintim ca Sigmund Freud definea normalitatea ca fiind
o ficțiune ideală, fiecare ego este psiho tic într-un anumit moment într -o măsură mai mare
sau mai mică. K.Eissler definea normalitatea absolută nu poate fi obținut ă, deoarece
persoana normală trebuie să fie pe depl in conștientă de gândurile și sentimentele sale.

13
Melanie Kle in spunea ca n ormalitatea este caracterizată prin tărie de caracter,
capacitatea de a face față emoțiilor conflictuale, capacitatea de a trăi plăcerea fără a
provoca con flicte și capacitatea de a iubi.
Erik Erikson definea normalitatea ca fiind capacitatea de a fi stapân pe perioadele
vieții: încredere/neîncr edere; autonomie/îndoială; înițiativă/v inovăție; activitate,
producție/ inferioritate; identitate/confuzie de rol; creație/stagnare; integritatea ego –
ului/disperare.

1.3. Conceptul de sanogeză

Prin factorii de sanogeneză se poate înțelege totalitatea facto rilor individual i sau de
grup, exogeni și endogeni care produc, menț in și promovează evoluția stării de sănătate
mintală a individul ui sau a grupurilor de indiviz i. Există o suprapunere parțială a factorilor
sanogenetici peste factorii de protecție ai stăr ii de sănătate mintală . În timp ce factorii de
sanogeneză și produc sănătatea mintală , factorii de protecție se rezumă la menț inerea sau
favorizarea acesteia.
Factorii sanogenetici sunt în primul rând factori exogeni în timp ce factorii de
protecție sunt legați de factori endogeni care cu prind: constituția bio psihic ă,
temperament, tip caracterial, ereditate, c apacitatea de adaptare la mediu . (L. Dobranici,
2011) .

Printre caracteri sticile factorilor sanogenetici evidenț iem:

i. Produc și mențin starea starea de sănătate mintală
ii. Acționează din exterior asupra individul ui sau grupului de indiviz i
iii. Sunt corelați cu circumstanțele pozitive care favorizează acțiunea lor sanogenetică

În opinia lui P.Deniker, Th. Lemperiere și J. Guyot, factorii sanogenetici cu prind:
factori ecologici exogeni, factori socio -economici și culturali (mediu l familial, nivelul de
educație, nivelul cultural, tradiție, religie, învățământ, factori profe sionali, economici ). În
ceea ce privește circumstanțele pozitive, acestea sunt exemplifica te prin nivelul de tra i
crescut, acțiuni profesional e conforme cu aptitu dinile, alternarea activităților profesional e
cu distracțiile, alimentarea rațională, grup familial organizat, cultivarea valorilor sociale
și cultural morale pozitive, adaptarea pozit ivă, igiena somnului, etc.

14
1.4. Conceptul de stare de bine

Din punct de vedere psiho logic, „ starea de bine” joacă un rol important în
conturarea teoriei personalității cât și în formele aplicate din psiho patologie. „Starea de
bine” mai serveș te ca ghid clinic de lucru, ajutând psiho terapeutul în determ inarea
direcției în care un client se poate deplasa pentru a atenua disfuncționalitatea și a -și găsi
împlinirea, scopul, și sau sensul. (M. Priceputu, 2009)
Mai mult decât atât, în în cercarea de a defini în termeni psiho logici conceptul
„starea de bine” acesta poate fi asociat cu o cer ință transcendentală pentru existența
uman ă, ceea ce Geertz (1973) numea „ o omniprezență orientativă necesară”.
Cercetările de actualitate efectuate în ceea ce privește „ starea de bine” din punct
de vedere psiho logic presupun investigarea unor variabile care raportează intensificarea
sau dim inuarea acesteia într -o populație prin utilizarea unor evaluări preexistente
măsurabile. În acest m od bunăstarea în sine este determ inată în aceste studii, de
rezultatul obținut în urma unei evaluări fie ea autoraporta tă sau a unui un set de măsuri.
Dincolo de prosperitatea materială, percepția calității propriei vieți este rezultatul
unei „ filtrări” a experiențelor trăite prin intermediul unor scheme sau judecăți de valoare
referitoare la ceea ce înseamnă satisfacție de viață și fericire. Este de remarcat că o lungă
perioadă de timp psiho logii s -au concentrat mai ales asupra aspectelor defic itare,
vulnerabilității psihic e, patologiei, în detrimentul studierii factorilor care contribuie la
mențin erea stării psihic e de bine. Simpla echivalare a stării psihic e de bine cu absența
patologiei mentale a fost substituită de luarea în considera re a ca drului multidimen sional
al funcționalității psihic e elaborat de către C.D. Ryff & C.L. Keyes (1995).

Explorând semnificațiile stării subiective de bine, acesta a descris următoarele șase
dimensiuni :

1) autoacceptarea, evaluarea pozitivă a pr opriei persoane și a experiențelor anterioare;
2) stăpânirea mediului, capacitatea de a gestiona și controla împrejurările și condițiile în
care persoana își trăiește viața;
3) autonomie, capacitatea de autodeterm inare și rezistență a persoanei în fața presiunilor
sociale de a gândi și acționa altfel de cum ar fi ea dispusă;
4) relațiile pozitive, relații interpersonale, care reflectă echilibrul dintre disponibilitatea
persoanei de a ț ine cont de nevoile celorlalți și respectul celorlalți pentru persoan a dată și
interesele ei;
5) creșterea personală, deschiderea față de experiențe noi venită din nevoia de
autoactualizare și alimentată de ea;
6) scopul în viață/ sensul vieții, conștientizarea scopului și a sensului propriei vieți.
În studiile teoretice privind starea subiectivă de bine ea este definită ca având două
dimensiuni – afectivă și cognitivă – care reflectă maniera în care fiecare individ își
evaluează propria viață sau măsura în care acesta consideră că existența sa este una
împlinită.

Dimensiunea afectivă se raport ează la balanța emoții pozitive/ emoții negative, iar
cea cognitivă reprezintă satisfacția de viață. K. Daniels (apud Argyle, 2001, Аргайл,
2003) analizează dimensiunea afectivă a stării de bine prin intermediul unor b inoame
antitetice de experiențe, stări, dispoziții afective cum ar fi: anxietate – confort, depre sie –
plăcere, plictiseală – entuziasm, oboseală – vigoare, mânie – calm. Stare a subiectivă de

15
bine reflectă percepția și evaluarea individual ă asupra propriei vieț i, în termenii propriei
stări afective, ai funcționării psiho logice și sociale.

1.5. Conceptul de boală psihic ă

1.5.1. Defini re și etiologie

Dicționarul Explicativ al Limbii Române, la cuvântul boală găsim următoarele:
„modificare organică sau funcțională a echil ibrului normal al organismului; proces
patologic care afectează organismul; maladie, afecțiune, beteșug.” Nu găsim explicată
integral noțiunea de boală psihic ă.
Cât despre psihic găsim : „formă specifică de reflectare a realității, produsă de
activitatea sistem ului nervos și prezentă la animalele superioare; totalitatea fenomenelor
și proceselor proprii acestei reflectări; structură sufletească proprie unui individ ”.
Compilând cele două defini ții am putea conchide că boala psihic ă este o
modificare organic ă sau funcțională prin care se deformează forma specifică de reflectare
a realității produsă de activitatea sistem ului nervos și, prin care, se deformează structura
sufletească proprie unui individ .
Dicționarul Enciclopedic de Psihiatrie definește persoan a ca „ansamblul de
manifestări care conț in, disimulat, o parte a psihismului colectiv și, în același timp, se
constituie în iluzia unei individual ități”.
Așa cum afirma și Karl Marx (apud Ciobanu, 2013) despre boală ca fiind viața îngradită
în libertatea ei, se înțelege nu doar partea biologică, ci și cele sociale și existențiale.
De asemenea, la fel de concret definește și Henri Ey (apud Ciobanu, 2013), care
afirmă că bolnavul mintal este privat atât de libertatea înterioară cât și de latura exterioară .
Boala mintală dezorganizează individul în propria sa normalitate, constrângându -l la
pierderea direcției existențiale.
Patologic implică patos, un sentiment direct al neput inței și sufer inței, sentimentul
unei vieți nemulțumitoare. Patologicul reprezent ând diferența dintre bolnav și nebolnav
într-un mod sincronic și dintre trecut și prezent fiind una diacronică.
Ionescu G. (apud Ciobanu, 2013) consideră sănătatea ca o stare ideală, ca un
deziderat, pe cand boala este un dezechilibru la toate nivelurile organismului. Așadar,
boala psihic ă dezorganizează esența umană în tot ce are ea defini toriu.
Boala psihic ă se contrastează cu uniformitatea și conformismul comunității și se
obiectivează prin fizionomii tipice ale anumitor tipuri de existențe, conduite, idei și
credințe.
Răspunsurile de adaptare reprezintă unele lucruri pe care oamenii le fac, și anume,
eforturile lor concrete de a rezolva provoc ările externe, asumâ ndu-și diverse roluri.
(Pearl in, Schooler, 1978, apud Ciobanu, 2013).
Adaptarea este e fortul, împreună cu acțiunea orientată și acțiunea psihic ă de a
conduce (tolera, reduce, m inimaliza) cer ințele interne și externe și conflictele care apar o
dată cu aceste cer ințe și care scad sau epuizează resursele persoanei. (Lazarus, Launier,
1978, apu d Ciobanu, 2013).

16
Ceea ce rezultă din multitu dinea defini țiilor date de către diferiți autori cu referire
la conceptul de adaptare, elementele esențiale ale adaptării ar fi promovarea creșterii și
dezvoltării umane prin utilizarea activă a resurselor bio -psiho -sociale care participă la
controlul, stapânirea și prevenirea stresului generat de condiții exerne și interne .
Adaptarea umană este dinamică și creatoare, fiind un ansamblu de reacții prin care
individul își ajustează comportamentul. Tocmai de aceea , Mayer definește boala psihic ă
ca o adaptare greșită, însuficientă sau înadecvată. (apud Ciobanu, 2013).
Pentru a explica declanșarea bolilor psihic e, modelul etiologic cel mai des folosit
este modelul stres/diateză. Potrivit acestui model, persoana care se îmbolnăvește psihic
are o vulnerabilitate biologica specifică (diateză), activată de stresori, care conduce la
dezvoltarea tabloului simptoma tologic al tulbură rii psihic e.
Stresorii respectivi pot fi genetici, biologici, psiho sociali sau de mediu. Ace știa
pot determ ina creșterea sen sibilității persoanei la îmbolnăvire. (Kaplan, Sadock, 2001,
apud Ciobanu, 2013).
Stresorii pot fi implicați în general în dezvoltarea unei tulburări mintale noi, în
recurența unei tulburări mintale anterioare sau în exacer barea unei tulburări mintale
existente (DSM IV -R, 1994).
Vulnerabiliatea unei persoane pentru tulburări psihic e se constituie de -a lungul
biografiei acesteia, prin cumularea și conjunctiva unor factori intrinseci și extrinseci care
țin de organism și de m ediul social al individul ui. Vulnerabilitatea poate să fie mai mare
sau mai mică de -a lungul vieții, mergând de la vulnerabilitate extremă până la starea de
non-vulnerabilitate.
O persoană vulnerabilă ajunge la tulburări patologice, somatice sau psihic e, ca
urmare a acțiunii stresorilor. Stresorii circumstanțiali -situaționali pot fi determ inanți,
favorizanți sau doar declanșatori ai tulburări i. Situațiile nefavorabile nu sunt întotdeauna
exterioare individul ui sau generate de alte persoane. Acestea pot fi induse de individ , prin
proiectele și inițiativele sale (Lăzărescu, 2000, apud Ciobanu, 2013).
În declanșarea bolilor psihic e, stresul reprezintă unul dintre cei mai puternici
factori de risc. Se afirmă că stresul a aparut odată cu omul și de atunci îl în soțește
pretut indeni.
Stresul psihic are la bază factori comportamentali și sociali (Cojocaru, 2009, apud
Ciobanu, 2013).
Esecul existențial rezultă din neîmpl înirea unui proiect de viață sau afectiv. Poate
fi vorba de o nereu șită la un examen, neîmpl inirea în dragoste. Frustrările sau
insatisfacțiile sunt stresori negativi care îndică nesatisfacerea unor nevoi de natură fie
sexuală, sufletești, de intimitate, acțiune, etc.
Atmosfera psiho logică nefavorabilă reprezintă la rândul său o ambianță ne sigură,
tensionată, în care individul are sentimentul unui pericol permanent. Conflictul cu o altă
persoană sau cu sine însu și, generează, la rândul său, o ten sionare a individul ui, după cum
sunt solicitarile intense, prelungite, îi determ ină oboseala și epuizarea (Voînea,
2007/2008, apud Ciobanu, 2013).
Autorii Laplanche și Pontalis (apud Ciobanu, 2013), definesc trauma sau
traumatismul psihic ca fiind un eveniment din viața subiectului care se definește prin
intensitatea sa, prin incapacitatea subiectului de a -i răspunde adecvat și prin tulburările și
efectele patog ene durabile care le provoacă.

17
1.5.2. Modele ale bolii psihic e

După H. Rouanet există două tipuri de modele:

Primul model se numeș te modelul -cadru, model care furnizează un context pentru
interpretarea datelor culese. Acesta ar fi, după cum spunea Ionescu (1995), apud Goguel in
(1983) modelul ca instrument ști ințific. Și modelul -ipotetic , care poate fi probat prin
rezultate experimentale.
Ș. Ionescu (1995) aduce în evidență 14 perspec tive diferite care în or dine
alfabetică sunt: abordarea ateoretică, behavioristă (comportamentalistă), biologică,
cognitivistă, din perspectiva dezvoltării, eco sistem ică, etno psiho logică, etologică,
existențialistă, experimentală, fenomenologică, psihana litică, socială și structuralistă.

1.5.3. Mituri legate de boala psihic ă

Conform autorului Florin Badale (2011), s tereotipurile negative pe care societatea
le-a creat față de bolile psihic e și față de cei de suferă de aceste tulburări psihi ce îi izolează
și mai mult pe cei care au astfel de probleme.
Prejudecățile sociale care înconjoară bolile mintale continuă să acționeze ca un
stigmat. Mai mult, acest tip de comportament limitează accesul la un tratament adecvat
al persoanelor în sufer ință.
Iată câteva dintre aceste mituri despre bolile psihic e, potrivit publicației
Huff ington Post , 2016 :

Mitul nr. 1. Bolile psihic e sunt contagioase

Pentru a spulbera acest mit, e important să înțelegem o diferență între emoții și
bolile psihic e. Și a nume că persoanele care suferă de boli mintale experimentează un
spectru de emoții care sunt un produs secundar al chimiei creierului lor și a altor factori
posibili care de altfel au dus la punerea diagnosticului. Cu toate că studiile sugerează că
emoțiil e – în special cele stresante – se pot transmite, bolile mintale nu sunt contagioase.
Ele nu funcționează precum răceala sau gripa care circulă prin răspândirea germenilor. În
ciuda acestui fapt, mulți oameni cred că bolile mintale sunt contagioase, potriv it unui
studiu publicat în 2014 în revista „Memory & Cognition”. Această prejudecată adânc
înrădăc inată duce la izolarea și mai mare a persoanelor cu afecțiuni psihic e.

Mitul nr. 2. Persoanele cu boli mintale sunt violente

Un alt studiu tot din 2014 a arătat că persoanele care suferă de boli psihic e sunt
mai degrabă victime ale violenței, decât persoane care le comit, mediatizarea exce sivă a
unor incidente și crime ai căror autori sufereau de afecțiuni psihic e a dus însă la
înrădăc inarea acestei prejude căți.

18

Mitul nr. 3. Bolile psihic e sunt neobișnuite

Circa un om din patru a suferit în decursul vieții de o tulburare psiho logică într -o
formă mai mult sau mai puț in accentuată. Aceasta înseamnă că este foarte po sibil ca unii
dintre cunoscuții noștri să sufere de așa ceva.

Mitul nr. 4. Boala mintală e doar în capul tău

Mulți oameni consideră că persoanele care suferă de anxietate sau depre sie ar
putea scăpa de boală dacă „se calmează” și că bolnavii pot alege dacă să aibă sau nu
episoade de boală. Însă, pur și șimplu acest lucru nu este adevărat. Simptomele psihic e
sunt cât se poate de reale. C ineva care suferă de depresie poate avea schimbări ale
apetitului, dureri de cap și indigestie, iar pacient ul cu anxietate poate avea afecțiuni
cardiovascular e, probleme cu stomacul și un sistem imunitar foarte slab.

Mitul nr. 5. Bolile mintale nu au leac

Persoanele cu afecțiuni psihic e nu sunt con damnate pe veci și pot duce o viață
sănătoasă și productivă dacă urmează tratamentul medicamentos și au parte d e susț inere,
afirmă medicii. „Depre șia poate fi tratată”, a explicat Lloyd Sederer, directorul medical
al New York State Office of Mental Health. „La fel ca în orice fel de altă boală, este
nevoie de îngrijire corespunzătoare, o relație eficientă pacient -medic și sprij inul și
răbdarea familiei”, a explicat acesta.

Mitul nr. 6. Bolile psihic e sunt rezultatul unei copilării nefericite

Circumstanțele vieții, cu siguranță că joacă un rol , însă sunt și alți factori care
influențează afecțiunile psihic e. De e xemplu, anxietatea: „Dacă ai avut o copilărie
nefericită nu ajungi neapărat anxios. Sunt foarte mulți bolnavi care au avut o copilărie
normală”, a explicat Joseph Bienvenu, profesor asociat de psihiatrie și ști ințe
comportamentale la Hopk ins Univer sity, SU A. Studiile recente sugerează că bolile
psihic e apar ca urmare a unor dezechilibre chimice din organism.

Mitul nr. 7. Nu poți ajuta pe c ineva care are o afecțiune psihic ă

Persoanele dragi sunt primele care pot da o mână de ajutor și cea mai importantă,
dar și serviciile sociale adecvate joacă un rol semnificativ atunci când v ine vorba despre
intervenție și prevenția sinuciderii. „Este nevoie de puț ină reflecție și încercare de
susținere”, a declarat Gregory Dalack, directorul Departamentului de Psihiatr ie de la
Univer sitatea din Michigan, SUA. Familia, prietenii și alte persoane se pot implica și nu
judeca aceste persoane, chiar dacă această implicare se reduce la respectarea
programărilor la medic a bolnavilor, luarea mediamentelor și stabilirea unei ru tine zilnice,
conchide medicul.

19
1.5.4. Boala psihic ă în istoria omenirii

Bolile mintale se cunosc din cele mai vechi timpuri, dar abordarea a fost diferită
de-a lungul timpului .
Lumea antică considera nebunia ca fiind o boală. De altfel, cuvântul folie
(nebunie) vine din latinul folis, care înseamnă „gol de spirit”.
În Grecia, dar și în Egipt, alienații (nebunii) erau conduși în temple, unde zeii erau
implorați să -i vindece.
Cu 400 de ani îna inte de Hristos, medicul Hipocrate împărțea tu lburările psihic e
în: febră delirantă, manie, melancolie, epilep sie, hidrofobie și sufocarea uterului (ceea ce
va fi numit mai târziu isterie). Această cla sificare s -a păstrat până la sfâr șitul secolului al
XVIII -lea.
Hipocrate considera că bolile mintale au cauze fizice, fiind provocate de
dereglările celor patru umori ale organismului: flegmă, sânge, bilă neagră și bilă galbenă.
Din această conv ingere izvora și justificarea tratamentului: corpul trebuie supus purgației,
pentru a restabili echilibrul umori lor. Drept pentru care bolnavului i se adm inistra o plantă
vomitivă – spânzul. Se mai recomanda și dialogul cu bolnavul, adică un fel primitiv de
psiho terapie.
Din Evul Mediu, avem numeroase mărturii cu privire la alienații mintal i. De
regulă, aceștia erau îngrijiți în familie (adesea fiind feriți de ochii lumii), dar, dacă erau
prea agitați, erau închiși în „turnul nebunilor”, construcție specială care s -a răspândit în
toată Europa. Era, de asemenea, răspândită ideea că aceste persoane sunt posedate de
diavol, drept pentru care erau arse pe rug (în unele țări din vestul Europei). În alte părți,
alienatul era perceput ca un bolnav și era tratat ca atare. Numai că mijloacele de tratament
erau puț ine și ineficiente. Se utilizau (ca și în antichitate) purgative le, la care se adăugau
extracte de mătrăgună, anason, ab sint, mosc sau ulei de castor.
O altă metodă terapeutică era hidroterapia: se întroducea bolnavul melancolic în
apă, con siderânu -se că în felul acesta se scurgeau din el umorile toxice.
Întrucât unii considera u că nebunia este cauzată de o piatră aflată în creier, s -a încercat
„scoaterea” acesteia cu ajutorul unei trepanații craniene ( informație oferită de un
manuscris din anul 1345).
Pe de altă parte, există și o altă abordare a termenului de nebun. M ulți își aduc
aminte despre existența, la curtea regilor, a așa -numitului „nebun al regelui”, numit și
„bufon”. Acesta avea, de fapt, un rol aparte de „consilier”, care, folo sindu-se de masca
nebuniei, putea comunica regelui mesaje neplăcute, pe care alți curteni nu îndrăzneau să
i le aducă la cunoșt ință.
Conform ziarului Lum ina, în 1656 a fost fondat Spitalul General al Parisului,
destinat să adăpostească alienații mintal i. Fără a avea vreo valoare medicală, rolul
principal al acestui așezământ era să izol eze alienații, mai ales că, în epocă, se credea că
ei sunt transmițători ai ciumei. Internă rile se făceau fără niciun aviz medical, adesea la
cererea familiei. În înterior, bolnavii erau izolați în celule, legați cu lanțuri sau ț inuți în
cătușe. Înventarea „cămășii de forță” a constituit, în epocă, un progres.
În Anglia, a fost fondat în 1751 primul spital pentru boli psihic e, care era numit
„Spitalul pentru Lunatici”.

20
1.6. Personalitatea și boala psihic ă

1.6.1. Personalitatea umană

Personal itatea umană este rega sită atât în fundalul bolii psihic e cât și în al
normalului, personalitatea fiind aceea care oferă diver sitatea și originalitatea.
Noțiunea de personalitate este definită în Dicționarul Enciclopedic de Psihiatrie
ca fiind un „ansambl u de trăsături morale și intelectuale , de însu șiri și aptitu dini sau
defecte care caracterizează modul propriu de a fi al unei persoane, individual itatea ei
comparativ cu alte persoane”. Ceea ce putem înțelege exact este faptul că putem corela
conceptul de personalitate cu cel de individual itate, un ansamblu de trăsauri caracteristice
pentru un individ .
Modul de reacție în psihiatrie corespunde trăsăturilor celor mai reprezentative ale
personalității, afirmă Mayer -Gross (apud Buda, 2007), ceea ce semnifică faptul că
reacțiile sunt întotdeauna în sensul personalității.
I. Daf inoiu (2002) explică problematica defini rii personalității „termenii de
persoană și personalitate sunt atât de utilizați în limbajul cotidian, încât fiecare are
sentimentul întrebu ințării lor corecte în cele mai diverse situații”. Putem înțelege din
aceasta faptul că personalitatea este o calitate care poate fi dobandită de un individ într-o
anumită etapă a dezvoltării acestuia avand caracteristici ce -l definesc .
Aceste două noțiuni fu ndamentale, și anume cel al persoanei și cel al personalității
ne duc într -o sferă problematică, căci corelând cele două concepte, se realizează o stare
de confuzie. De asemenea, Allport (1991) consideră că personalitatea înseamnă „ceea ce
o persoană este în mod real, indiferent de modul în care ceilalți îi percep calitățile sau de
metodele prin care le studiem”. Așadar, percepția celorlalți, mediul activ social din care
un individ face parte nu ne definește ca și personalitate.
Scheldon (apud Țuțu, 2007) definește personalitatea umană ca fiind organizarea
dinamică a aspectelor cognitive, conative, afective, fiziologice și morfologice ale
individul ui; ca o sinteză a tuturor elementelor ce concură la conformația mintală a
subiectului pentru a -i da o fizionom ie proprie.
Psiho logul româ n P. Popescu -Neveanu (1978) era de părere că personalitatea este
o unitate bio -psiho -socială a individul ui.
Au existat diverse diferențe cu privire la defini rea conceptului de personalitate,
spre exemplu Golu (1993) considera că personalitatea este un ansamblu de condiții
interne , pe când S. Chelcea era de părere că personalitatea poate fi defini tă atât din înterior
cât și din exterior.
Toate aceste defini ții au în comun un anumit grad de permanență și anume că
niciun fapt psihic nu poate fi descris ca stră in sau în afara personalității, personalitatea
este într -o cont inuă și necesară transformare, și este supusă unei cont inue determ inări
exterioare.
Modelul etiologic cel mai des folosit pentru a explica declanșarea bolilor psihic e
este modelul stres/diateză. Stresorii pot fi genetici, biologici, psiho sociali sau de mediu,
aceștia pot determina creșterea sen sibilității persoanei la îmbolnavire. Potrivit acestui
model stres/diateză persoana care se îmbolnăvește psihic are o vu lnerabilitate biologică
specifică și anume diateza care este afectată de stresori, ceea ce conduce la dezvoltarea
tulburări i. (Ciobanu, 2013).

21
DSM IV -R descrie stresorii ca fiind implicați în dezvoltarea unei tulburări mintale
noi, în recur ența unei tulbu rări mintale anterioare sau în exacerbarea unei tulburări
mintale existente.
Metodologia investigațiilor cu privire la etiologia psiho socială a tulburărilor
psihic e s-a bazat mai ales pe teoria vulnerabilitate -stres (Ciobanu, 2013).
Vulnerabilitatea unei persoane pentru tulburări psihic e se constituie de -a lungul
biografiei respectivei persoane, e a poate fi mai mare sau mai mică de-a lungul vieții,
ajungând chiar de la vulnerabilitatea extremă la starea de non -vulnerabilitate. Prin
urmare, o persoană vulnerabilă poate ajunge la tulburări patologice, somatice sau psihic e,
urmarea fiind acțiunea stresorilor. (Ciobanu, 2013).
Situațiile nefavorabile nu sunt întotdeauna exterioare individul ui sau generate de
acesta. Acestea pot fi induse de individ prin proiectele și inițiativele sale (Lăzarescu,
2000, apud Ciobanu, 2013).
Având în vedere cele menționate mai sus putem concluziona că stresul reprezintă
unul dintre cei mai puternici factori de risc în declanșarea unei boli psihic e.

1.6.2. Adaptare și integrare

Termenul de adaptare a fost preluat și a dezvoltat o adevărată patologie legată atât
de adaptare, cât și de stres .
A. Meyer definește boala mintală ca o ad aptare gre șită, insuficientă fie inadecvată.
Psihana liza va susț ine acest pu nct de vedere, con siderând inadecvate acele mecanisme de
adaptare care generează boala psihic ă. Regre sia ar fi una dintre aceste inadecvări
adaptative, subiectul renunțând la adaptare la nivelul de solicitare cerut, pentru a coborî
către unul mult mai redu s.
Nevrozele reprezintă o slabă capacitate adaptativă la lume și la problemele
personale, re șimțite dureros de subiectul care rămâne în restul timpului „în afara jocului”.
După autorul C. Enăchescu nevrozele apar ca un conflict între acțiunea practică și
rezultatele acesteia. În procesele organice și în endogenii nu se mai poate vorbi despre
adaptare ca mecanism fundame ntal declanșator . Dezadaptarea este un efect, și nu o cauză
a bolii.
Adaptarea oferă celor care evaluează starea de sănătate și specialiști lor un nou și
contrastant aspect al conceptualizării stării de sănătate și bolilor. Mai mult decât atât,
focalizându -se pe tulburări, dureri, stres, destabilizări și alte dereglări ale funcțiilor
umane, adaptarea ne permite să căutăm starea de sănătate, re sursele, competențele și alte
aspecte ale succesului funcționării umane.
După cum rezultă din cele de mai sus, adaptarea este un fenomen cu vădite tente
finaliste, care at inge la nivelul personalității nivelul de maximă complexitate.
Adaptarea se poate r ealiza atât prin mecanisme stereotipe sau scheme
comportamentale a șimilate și algoritmizate, cât și prin scheme comportamentale a căror
finalitate este doar presupusă, urmând să fie validate, ceea ce implică chiar și asumarea
riscului unui eșec.
Adaptarea presupune un efort adaptativ care ia forma unor acțiuni mintale și
motorii, mai mult sau mai puț in evidente în exterior. Dar sunt destule situații când efortul
adaptativ nu presupune declanșarea, mențin erea sau modificarea unor scheme
comportamentale anum e, ci întreruperea, stoparea acestora. Uneori blocarea la timpul

22
cuvenit a unei simple reacții sau a unei operații complexe este de o importanță
fundamentală pentru însă și existența fizică a persoanei.

1.6.3. Modele de dez integrare ale sistem ului personalității

Organizarea personalităț ii este rezultatul unei integră ri ierarhice a ni velurilor sale
structurale.
Dezintegrare a se traduce prin disoluț ia unei instanț e supraordonate și eliberarea
instanț elor subiacente, subordonate acesteia. În felul acesta, orice disoluț ie are un aspect
negai tiv (prin dispariția funcț iei dominante ) și un aspect pozitiv ( prin trezirea funcț iei
inhibate). Aceste aspecte au fost constatate de numero și autori (P. Janet, A. Moreau de
Tours, E. Bleuler, H. Ey).
K. Jaspers p ropune pentru explicarea tulburări lor psihic e no țiunea de proces.
Procesul generator de tulburări psihic e privește dezorganizarea sistem ului personalităț ii
sau a aparatului psihic , fapt care reprez inta însuși procesul de disoluție enunț at de H.
Jackson.
Pentru K. Jaspers, procesul psihic se opune dezvolt ării normale a sistem ului
personalității , fiind într-o mare mă sura apropiat de conceptul de alopatie al psiho zei,
enunțat de S. Freud. Semnificaț ia dinamică, de factură psiho patologică , a procesului
corespun de ideii de dezorganizare a corpului psihic , ca fiind prin aceasta opusă ideii de
psiho geneză a fenomenelor psihic e. Din aceste con siderente, tulburările psihic e se
prezinta ca fenomene procesuale, fapt care le explică prin natura organiză rii dinamice a
aparatului psihic și nu prin psiho geneză sau sociog eneză .
Atât procesul de organizare, câ t și cel de dezorganizare a aparatului psihic se
efectuează în conformitate cu potenț ialul energetic funciar al fi inței umane, care este
personalitatea, reprezentând bal anța normal/patologic sau raportul sănătate mintală / boală
psihic ă. În sensul acesta, pentru H. Ey, „boala re prezintă esențialmente o disoluț ie”
înțeleasă ca un proces de dezorganizare și de dez integrare a aparatului psihic . Normalul,
ca și anormalul sunt „cuprinse” virtual, ca „potenț ial energetic latent” în insăși
organizarea sistem ului personalității , acesta „actualizandu -se în act”, ca sănătate sau
boală , în raport cu circumstanț ele vietii individul ui.
Pentru H. Ey, conform doctr inei organo -dinamiste en untațe de el, disoluția
ierarhiei funcț iilor se traduce prin tulburări negati ve și tulburări poziti ve reacț ionale. În
sensul acesta, avem două aspecte:

a) disoluț ii globale la ni velul funcț iilor de sinteza ale vieț ii psihic e (tulburările psihic e);
b) diso luții funcț ionale la ni velul funcț iilor senzorial -motorii ( tulburările neurologice), în
condiț ii psiho patologice, a sistam la mai multe modele de dez integrare a sistem ului
personalității , fiecare dintre acestea avâ nd o specificitate și o dinamică proprie.

23

1.7. Imag inea bolii psihic e

1.7.1. Conceptul de stigmă: defini re și clasificare

Stuart în anul 2005 afirma că a lupta contra discriminarii și stigmatizări i este
sinonim cu a lupta contra problemelor de sănătate mintală .
„Stigma” este un cuvânt ca re pro vine din limba greacă , ce semnifică un semn,
asemănă tor unui tauaj, aplicat pe piele prin înfierarea trădătorilor sau crim inalilor pentru
a-i separa într -un mod clar de oamenii liberi și a face public faptul că există ceva
neobișnuit în legatură cu s tatutul persoanei respective, statut social considera t inferior, ca
a unei moralități îndoielnice.
Vechiul cuvânt grecesc era „stig”, iar semnul rezultat însemna „stigma”.
Sensuri moderne privind cuvântul „stigma” sunt regă site în noțiunile de identit ate alterată
ale lui Goffman (1963); identitate ce reflectă o atitu dine socială contra deficienței mintale ,
care este profund discreditată și având o poziție socială inferioară . Astfel de semne
avertizau asupra caracterului discreditant al persoanei respec tive.
Potrivit lui Goffman, eticheta „stigma” afectează tot și pe oric ine care înconjoară
persoana bolnavă psihic .
Pentru familiile acestora, Gullekson (1992), stigma înseamnă frică, pierdere,
stima de sine scazuta, rușine , izolare, neîncredere, furi e, inabilitatea de a coopera,
inutilitate și neput ință.
Stigmatizarea generează o gândire stereotipică și, cu sau fără intenționalitate, se
ajunge cu ușur ință la fenomenul de discrim inare.
Studiul cel mai vechi și pertinent este cel al lui Erv în Goff man din 1963, atunci
când identifica stigma cu conceptul de identitate socială, con siderându -l mai potrivit
pentru a categoriza o persoană decât conceptul de status social.
Goffman denumește prin identitate socială actuală, atributele pe care o persoana
le posedă și le poate demonstra și identitatea socială virtuală ca având atributele care pot
fi spuse despre o persoană, care sunt o consec ință, un efect al comportamentului acestuia,
nefiind direct observabile, ci doar prezumabile.
Stigma este un astfe l de atribut vizibil, discreditant, evident. Așadar, o deteriorare
mintală constituie o stigmă.
Goffman demonstrează că nu toate atributele sunt stigmatizante, ci doar cele care
sunt în dezacord cu stereotipurile noastre, cu percepțiile noastre și aștep tările noastre
despre cum ar trebui să fie un anumit individ .
Stigma este […] un tip special de relație între atribut și stereotip (Goffman, 1993).
Stigmatizarea, fiind așadar un sentiment negativ, ce atrage dupa Sine discriminarea ,
distanța socială și prejudecățile.
Există trei tipuri de stigmat potrivit lui Goffman : primul este stigmatul datorat
unor diformități fizice, al doilea stigmatul datorat unor lipsuri ale caracterului individual ,
perceput ca având dor ințe slabe, pa siuni dom inatoare sau nena turale, cre dințe înșelătoare
sau rigide, spre exemplu lipsurile datorate unor boli psihic e. Și ultimul tip de stigmat
potrivit lui Goffman este stigmatul tribal care se transmite ereditar prin rasă, noțiune sau
religie.
În toate ce le trei tipuri de stig mat, se gă sește un context social comun, posedă un
atribut pe care îl scoate în evidență și ne îndepartează de el (Goffman, 1963).

24
Credințele determina exersarea variatelor discrim inării în ceea ce privește
persoana respectivă. Se construiește o teorie despre stigmă prin care se încearcă să se
explice deficiențele individul ui stigmatizat și conv ingerea de pericolul pe care îl
reprezintă .
„Credem că un individ care are un stigmat nici macar nu este o ființă umană” (Goffman,
1963).
Cel mai mare prejud iciu adus deficienților mintal i este acela de a fi considera ți un
pericol pentru societate, criminali , ceea ce determina atitudinea stigmatizatoare.
Goffman susține că se utilizează în încercarea de a constitui diverse ideologii
explicative pentru compo rtamentele discriminarii , un mecanism de raționalizare a
animozității bazate pe alte diferențe. La nivel cognitiv, funcționează eroarea de
generalizare, nepermisă, de altfel.
În anul 1982, Lev in (apud Duckitt, 1992) definește stereotipul ca pe o dispozi ție
învățată care are două dimensiuni , o componenta cognitivă (cre dințele negative sau
stereotipurile) și componenta afectivă (sentimentele negative sau emoțiile).
J. Duckitt (1992) concluzionează că stereotipul se bazează pe o generalizare
greșită, fiind o atitu dine inflexibilă, suprageneralizată, irațională și ju sifică discriminarea
ca fiind o atitu dine care nu se bazează pe ex periența actuală sau pe evidențe obiective.
V. Cernat (2005) oferă explicații ști intifice asupra gândirii stereotipice care
caracterizează situații le cotidiene. Stereotipurile reprezintă o formă de procesare euristică
a informației sociale, ultilizată fiind că aduce beneficii cognitive (economi sire cognitivă –
este mai ușor și mai rapid să se foloseasca o gândire în stereotipuri) .
Efectele pe care le are stigmatizarea asupra individul ui dep ind de tipul de
stigmatizare și de caracteristicile individual e ale celui care experimentează.
Stigmatul pe care îl deț ine un individ reprezintă o deviație de la standardele sociale
accept ate de către o societate. (M. Lewis, 1998). Aceste percepții diferite conduc la ideea
că stigmatul nu ț ine doar de individul stigmatizat, ci și de sistem ul de valori societal
reflectat de anumite standarde, reguli și scopuri (Lewis, 1998).
Poziția unui individ în sistem ul social contribuie la conturarea identității de sine.
Se formează ca urmare a interacțiunii cu ceilalți.
Teoria identității sociale a fost dezvoltată de Henri Tajfel și John Turner în 1979
în studiile lor de psihologie socială, care p riveau relațiile dintre grupurile sociale. Această
teorie înclude trei idei centrale : categorizarea, identificarea și comparația. Categorizarea
se obț ine mai ușor în context social. (Niculau, 2004).
Stigma este un fenomen public, privat și interpersona l care af ectează fiecare
aspect al acordă rii și acceptării unui tratament psihiatric (Smith, 2002).
Primul pas în generarea stigmei este percepția diferențelor. Oamenii tind să aibe
la nivel inconștient o predispoziție în a se siza diferențele, bazându -se pe predictibilitate.
O parte din stigma tulburări lor mintale constă în asocierea tulburării cu stereotipuri cu
privire la prealabila violență, probleme de comunicare și impredictibilitate.
Stigma reprezintă o interacțiune comp lexă dintre științe, fiind un ma rker al unor
experiențe diverse : rușine , excludere socială, distanță socială, stereotipii, discriminare .
Stigma față de problemele mintale este prezentă de secole, ne afectează pe toți, nu
doar persoanele în cauză, deven ind o preocupare actuală, existând un interes crescut
pentru intervențiile anti -stigma.
Gray (2002) indentifică două tipuri de stigmă : internă și externă.
Stigma internă (autostigmatizarea) se referă la sentimentele internalizate de
vinovăție, ru sșine, înferioritate și dorința de intimitate și confidențialitate. Acest lucru
impiedică pacienții în cauză să vorbească despre experiențele lor și să ceară ajutor, având
multiple consec ințe personale și sociale, conflicte personale și familiale, reducerea

25
interacțiunilor sociale, f inanciare și profesional e. Auto stigmatizarea apare atunci când
persoanele care suferă de tulburări mintale devin conștienti de propria condiție, încep să
se perceapă ei în șiși diferiți.
Stigma externă reflectă atitu dinile discrim inatorii, nedrepte din partea celorlalți,
tratamentul inechitabil față de ceilalți.
Discriminarea presupune negarea drepturilor și responsabilităților, la nivel
interpersonal, reflectând dor ința pentru distanța socială și excludere dar și la nivel
structur al când persoanele cu tulburare mintală sunt excluse din viața publică printr-o
varietate de mijloace legale, economice, sociale și instituționale (Stuart, 2005).
Stigma internă poate avea efecte la fel de devastatoare la fel ca cea externă
deoarece duc e la izolare socială și restricționarea suportului social. (Gray, 2002).
Stigma prin asociere (Goffman, 1963; apud Stuart 2005) afectează persoanele
aflate în apropierea bolnavilor psihic i. Pentru familiile persoanelor cu deficiență mintală
presupune fr ică, rușine , neîncredere, furie, stimă a familiei scazută, impo sibilitatea de a
face față, neajutorare și lipsa de speranță.
Multe tulburări mintale pot fi ascunse odată ce persoana intră în remi sie, astfel
oamenii pot trece ca normali atât timp cât nimen i nu știe de problema lor. Această stare
este percepută ca fiind „discreditabilă” (Goffman, 1963; apud Gray 2002), în timp ce
persoanele cu condiții care nu pot fi ascunse sunt discreditate.
Modul în care apare stigma este dată de teoria etichetării pro pusă de Scheff în
1960 (apud Gray, 2002). Eticheta afectează modul î n care se ră spunde nevoilor
pacientului și modul în care se abordează acesta dar și modul în care pacientul simte și
acționează.
Purvis 1988, apud Gray 2002, susț in faptul că diagnosticu l ca etichetă influenț ează
atitudinea persoanelor, schimbarea etichetei conducând la schimbarea percepției și
așteptărilor față de aceste persoane.
Rejecția celor cu un diagnostic psihiatric se bazează în mod cert pe
comportamentul manifestat de catre a ceștia, pot fi semne fizice ale tulburări lor, cum ar fi
o igienă nesatisfacatoare, anomalii care vor scadea acceptabilitatea lor la nivel social.
Percepția persoanelor se schimbă atunci când cred despre c ineva ca are un
diagnostic psihiatric , la fel cum se schimbă și comportamentul persoanelor care cred că
cei din jur stiu despre tulburarea sa.
Sartorius (2001) introduce conceptul de marker, susținând că la nivelul individul ui
sunt acei markeri ca trăsaturi stigmatizante, și că pe baza acestora persoa nele sunt
discrimin ate și dezavantajate. De asemenea, este introdus și conceptul de cerc vicios
(Startorius, 2001 apud Smith 2002) argumentând că stigma operează numai la nivelul
individul ui și a familiei; acesta contam inează și serviciile de sănătate m intală și cercetarile
din domeniu. Pe masură ce acest cerc cont inuă, persoanele au resurse din ce în ce mai
scazute pentru a face față stigmatizării, astfel că acest cerc se repetă intensific ând stigma.

26

1.7.2 . Tulburări socio -afective ale stigmatizării

1.7.2 .1. Autostigmatizarea și imaginea de sine

Imaginea de sine sau conceptul de sine este modul în care o persoană simte și
gândește despre calitățile și defectele sale, modul în care aceasta se percepe pe ea însă și
prin totalitatea informațiilor , atitu dinilor și cre dințelor pe care respectiva persoană le are
despre ea însă și, sinonim cu auto defini rea sau autoevaluarea. Imaginea de sine se creează
prin relaționarea dintre individ și imaginea sa, dar și dintre grupul de aparten ență/de
origine și imaginea sa în interiorul grupului și în afara acestuia.
Individul este o ființă socială, așadar identitatea individual ă/personală dobândește
consistență numai în raport cu identitatea socială, altfel spus eul individual se construiește
și se definește în raport cu eul colectiv. În acest sens, sinele este un mozaic de imag ini
care se construiește porn ind de la următoarele întrebări: „Cum mă văd?”; „Cum aș vrea
să fiu?”; „Cum cred că mă văd ceilalți?”; „Cum aș vrea să mă vadă ceilalți?”.
„Identitatea noastră se interferează cu alte identități: schimbăm idei, sentimente,
judecăți cu cei din jur, influenț ăm sau suntem supu și unui control social, exercitat de
instituții sau de indiviz i. Realitatea fiecăruia dintre noi este o realitate confli ctuală,
marcată de tensiuni și jocuri de influențe, de o cont inuă luptă între or dine și dezor dine,
constrângere și libertate, de opoziții între păreri, stiluri, sentimente, conv ingeri. (…)
Confruntarea între idei, cre dințe, valori, reprezentările pe care le avem despre acestea
determină și reglează interacțiunile sociale.” Neculau, A. (2004).
Societatea este formată din grupuri. „Un grup există atunci când două sau mai
multe persoane se definesc ele însele ca membri i ai acestui grup și când existența lui este
recunoscută de o terță persoană”.
Membrii unui grup împărtășesc valori, cre dințe, practici, concepții, norme.
Fiecare individ aparț ine unuia sau mai multor grupuri, după diferite criterii: de gen, fizice,
nivel de studii, profesional e, spațiu geogra fic, apartenență etnică, spirituale/apartenență
sau convingeri religioase. Datorită acestui fapt, identitatea personală se definește în raport
cu grupul de apartenență și cu celelalte grupuri.
Personalitatea este o construcție psiho social ă/un construct so cial, realizată pe baza
influenț ei sociale și percepției alterității.
„Individul se definește ca membru al unei categorii sociale date (Neculau, 2004).
Stigmatizarea afectează și pe ceilalți membri i din familia persoanelor discrimin ate, proces
numit sti gmatizare prin asociere. (M. Padurariu, 2011)
La formarea procesului de autostigmatizare, se descriu următoarele etape:
1. conștientizarea stigmei,
2. acceptarea stigmei,
3. internalizarea
4. consec ințele acesteia, cum ar fi dim inuarea stimei de sine și scăderea autoeficacității
S-au identifi cat două categorii de indiviz i, unii dintre ei nu dezvoltă autostigma,
rămânând indiferenți după diagnosticare, fie datorită resemnării, fie prin ignorare, în timp
ce alții iau atitu dine împotriva discriminarii .

27
În ultima perioadă s -au făcut eforturi în vederea înțelegerii cauzelor producerii
acestui fenomen. Astfel, studii recente au reu șit să coreleze o serie de factori cu riscul
pentru autostigmatizare. Acestea se referă la conștientizarea, acceptarea și legitimi tatea
discrimină rii, dar și identificarea redusă cu grupul de bolnavi psihiatric i. Într -un articol
publicat în 2007, Watson și colaboratorii săi au remarcat faptul că în general pacientul
psihiatric care acceptă c ă aparț ine grupului de persoane cu boli psihiatric e dezaprobă
discrimin ările societății și manifestă o stimă de sine crescută. Dimpotrivă, pacientul care
consideră stigmatizarea bolilor mentale ca fiind întemeiată devin e el însu și mai vul nerabil
la autostigmatizare . (M. Padurariu, 2011).
Pe de altă parte, alte studii au demonstrat că prima etapă în procesul de
autostigmatizare (conștientizarea) nu se corelează cu reducerea stimei de sine și scăderea
încrederii în forțele proprii, pe când următoarele trei etape (acceptarea prejudecății,
aplicarea ace steia sinelui și consec înțele acesteia) sunt intercorelate semnificativ statistic .
Corrigan și colaboratorii săi au obținut date asemănătoare cercetărilor mai -sus
menționate, într -un studiu publicat în 2002, care și -a propus să verifice modelul
răspunsulu i personal la autostigmatizarea asociată bolilor psihic e. În plus, autorii au arătat
faptul că bolnavii psihiatric i care consideră injustă discriminarea socială pot adopta două
atitudini, în funcție de op iniile personale legate de apartenența la grupul de bolnavi
psihiatric i. Astfel, dacă aceștia nu se identifică cu grupul, tind să rămână indiferenți
deoarece nu consideră că stigma publică îi vizează pe ei, pe când cei care se identifică
puternic cu grupul, iau atitu dine împotriva discrimină rii.

1.8. Atitudini, percepții și mentalități despre bolile mi ntale

1.8.1. Identitate socială și discriminare

Discriminarea presupune negarea drepturilor și responsabilităților, la nivel
interpersonal , reflectând dorin ța pentru distanța socială și excludere dar și la nivel
structural când persoanele cu tulburare mintală sunt excluse din viața publică printr-o
varietate de mijloace legale, economice, sociale și instituționale (Stuart, 2005).
Stigma internă poate avea efecte la fel de devastatoare la fel ca cea externă
deoarece duce la izolare socială și restricționarea suportului social. (Gray, 2002).
Stigma prin asociere (Goffman, 1963; apud Stuart 2005) afectează persoanele
aflate în apropierea bolnavilor psihic i. Pentru familiile persoanelor cu deficie nță mintală
presupune frică, rușine , neîncredere, furie, stimă a familiei scazută, impo sibilitatea de a
face față, neajutorare și lipsa de speranță.
Multe tulburări mintale pot fi ascunse odată ce persoana intră în remi sie, astfel
oamenii pot trece ca nor mali atât timp cât nimeni nu știe de problema lor. Această stare
este percepută ca fiind „discreditabilă” (Goffman, 1963; apud Gray 2002), în timp ce
persoanele cu condiții care nu pot fi ascunse sunt discreditate.
Modul în care apare stigma este dată d e teoria etichetării propusă de Scheff în
1960 (apud Gray, 2002). Eticheta afectează modul în care se ră spunde nevoilor
pacientului și modul în care se abordează acesta dar și modul în care pacientul simte și
acționează. Purvis 1988, apud Gray 2002, susțin faptul că diagnosticul ca etichetă

28
influenț ează atitu dinea persoanelor, schimbarea etichetei conducând la schimbarea
percepției și așteptărilor față de aceste persoane.
Rejecția celor cu un diagnostic psihiatric se bazează în mod cert pe
comportamentul manifestat de catre aceștia, pot fi semne fizice ale tulburări lor, cum ar fi
o igienă nesatisfacatoare, anomalii care vor scadea acceptabilitatea lor la nivel social.
Percepția persoanelor se schimbă atunci când cred despre c ineva caă are un
diagnostic psihiatric , la fel cum se schimbă și comportamentul persoanelor care cred că
cei din jur stiu despre tulburarea sa.
Sartorius (2001) introduce conceptul de marker, susținând că la nivelul individul ui
sunt acei markeri ca trăsaturi stigmatizante, și că pe baza acestora persoanele sunt
discrimin ate și dezavantajate. De asemenea, este introdus și conceptul de cerc vicios
(Startorius, 2001 apud Smith 2002) argumentând că stigma operează numai la nivelul
individul ui și a familiei; acesta contam inează și servi ciile de sănătate m intală și cercetă rile
din domeniu. Pe masură ce acest cerc cont inuă, persoanele au resurse din ce în ce mai
scazute pentru a face față stigmatizării, astfel că acest cerc se repetă intensific ând stigma.

1.8.2. Concepții public e despre bolile mentale

Populația din România aplică cu ușurință eticheta „boală mintală ”, tendință
semnificativ mai ridicată de a utili za eticheta „boală mintală ” au persoanele din Oltenia,
cu precădere din sate periferice, mici, precum și care au experimentat probleme de
sănătate mintală fie personal, fie pentru că cineva din familie a avut/are astfel de
problem ă. (A. Chirica, 2010, apud M. Stă nculescu)
De asemenea, există un deficit de cunoaștere al termenilor de specia litate. Acest
deficit de cunoaștere este localizat cu precădere la nivelul persoanelor cu nivel redus de
educație și al persoanelor în vârstă, cu precădere din mediul rural.
Marea majoritate a populației știe să identifice situații le problema tice din punctul
de vedere al sănătății mintale , care ar nece sita vizita la medic și tratament îna inte să
devin ă cronice.

29
1.8.3. Etichetare și atitu dini, distanță socială și mentalități

1.8.3.1. Riscul perceput de viole nță, devalorizare și discriminare

Stigmatizarea unei persoane care suferă de o tulburare psihic ă se sprij ină pe
teoriile care se referă la slăbiciunea morală, periculozitate, contam inare și culpabilitate.
Termenul de stigmă a cunoscut o deosebită vogă în secolul al XIX -lea, fiind legat
de teoria degenerării elaborată de Morel (F. Tudose). Ideile lui reluau concepții mai vechi,
după care corpul traduce calitățile trupului, apărute sub o formă „sublimată” în teoria
frenologică a lui Gall. Magnan a precizat conținutul termenului, dist ingând stigmate
morale (întârziere intelectuală sau afectivă, inadaptare socială) și stigmate fizice (atrofii,
hipertrofii și distrofii). El a arătat în 1895 că degenerescența se traduce prin „stigmate
permanente și esențialmente progre sive, în afara regenerării intercurente”.
Lombroso va relua argumentul stigmatizării pentru a -și construi celebra sa teorie
(prea puț in științifică și nu mai puț in periculoasă) asupra antropologiei crim inale. În
lucrarea sa „Uomo crim inale” (Lambros so, 195 5), el identifică pentru așa -numitul
criminal înnăscut, o serie de stigmate „ sigure”, printre care a simetria facială,
prognatismul, dispunerea și frecvența pilozității faciale, dezvoltarea exagerată a
pomeților.
Căzută în obișnuința pentru lumea șt iințifică, această teorie nu a fost însă uitată
de publicul larg.
Teoria stigmatelor a dorit promova rea unor aspecte profund nega tive în plan
sociopolitic, folosit ă ca „argument ști ințific” de unele ideologii. Sub o formă diferită ,
sociobiologia încearcă transpunerea „stigmatelor” la nivel genetic, pentru a dovedi
existenț a inegalitatăți i biologice a indiviz ilor. În prezent, accepțiunea termenului este mai
restrânsă, recunoscându -se că anumite aspecte morfologice sunt corelate cu anumite
aspecte fizice în cazul unor boli g enetice, endocr ine, fie malformații craniene.
Consec ințele stigmatizării bolnavului psihic sunt dramatice.
Ascunderea sufer înței psihic e din frica de a fi ironizat sau respins duce la
amânarea sau evitarea consultului psihiatric , cu impli cații severe în evoluția bolii.
Scăderea autostimei, sentimentele de jenă, eșec, ratare, anxietatea și depre sia sunt
doar câteva dintre stările pe care le trăiește pacientul. Stigma reduce accesul pacienților
la resurse și diferite oportunități (cum ar fi un loc de muncă) și duce la scăderea stimei de
sine, la izolare și nefericire.
Stigma în formele sale publice generează discriminare și abuz. Cei mai mulți
dintre noi capătă prejudecăți privind boala psihic ă din timpul micii copilării și dobândesc
anumite expectații; în timp, imag inația bogată a acestei vârste dezvoltă pe baza unor
informații neclare cu un conț inut amen ințător anumite tipuri de expectații privind boala
psihic ă.
Asemenea expectații și convingeri sunt de obicei reafirmate și consolidate prin
interacțiunile sociale ulterioare. De altfel, limbajul privitor la sănătatea mintală a fost
integrat în discursul public într -o manier ă care stigmatizează explicit, folosirea unor
cuvinte ca „dement”, „maniac”, „diliu”, „ șiși”, „sonat” – prin acestea deni grându -i pe cei
bolnavi și întreg ul domeniu al sănătății mintale .
Nucleul stigmatizării bolnavilor psihic i și a acelora care îi îngrijesc se bazează pe
câteva convingeri și prejudecăți care, la rândul lor, ar nece sita anumite măsuri specifice.
Printre conv ingeri le eronate ale populației numim că boala psihic ă este o boală
falsă, ca este o boală simuată, că acuzele sunt exagera te pentru a evita responsabilităț ile

30
și că bolnavii trebuie făcuți responsabili de acțiunile lor și trebuie să l i se nege ipostaza
de sufer inzi. De asemenea, b olnavul psihic este considera t a fi periculos, contagios, dă
dovada de slabiciune și este v inovat.
Persoanele cu tulburări mintale nu suferă doar din cauza bolii lor, ci și datorită
stigmatizării care împiedică adesea re integrare a deplină în societate. („Deschideți calea
bolnavilor psihic i”, Liga Română de Sănătate Mintală , 2002) .

31
CAPITOLUL 2. OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1. Obiectivele cercetării

Obiectivul cercetării a fost acela de a arăta faptul că persoanele care suferă de o
tulburare mintală, suferă în același timp de fenomenul de stigmă. Aspectul biologic este
afectat atunci când o persoană suferă de o tulburare mintală, însă și partea socială este
importantă pen tru a -i face suferința biologică mai ușoară. Calitatea vietii, concepțiile
publice, atitudinile, percepțiile celor considerați a fi sănătoși din punct de vedere mintal
despre persoanele suferinde sunt foarte importante atunci când discutam despre
recuperar ea sau interegrarea acelor persoane în mediul social.
Statisticile arată că la un moment dat orice persoană va avea o formă de tulburare
mintală, mai exact una din patru persoane. Fenomenul de stigmă apare atunci când viața
devine dificilă prin distresul biologic psihiatric și prin adaugarea rejecției psihologice și
sociale.
Conceptul de stigmă a fost definit de către autorul Ervin Goffman, cel care a adus
în științele sociale acest concept care poate fi descris în trei tipuri de stigmă, stigma prin
difor mități fizice, unde încadrăm persoanele cu deficiențe de auz, nevazători, indivizi cu
chipul desfigurat, defectele de caracter (tulburările psihice, tulburări ale
comportamentului sexual, și stigmatul tribal, unde încadrăm stigmatul referitor la rasă,
religie sau grupuri etnice.
Stigma prin defectul de caracter este un atribut discreditant, un subiect sensibil
care afectează indivizii vizați într -un mod negativ la nivel psihologic, prin autoizolare,
având sentimente de vinovăție și rusine deoarece sunt bol navi, cât și la nivel social, fiind
marginalizați de către comunitate și catalogați ca fiind inadaptați social, imprevizibili și
periculoși.
Așa cum am vazut în partea teoretică a lucrării, literatura de specialitate a pus în
evidență importanța cunoașteri i conceptelor de sănătate mintală, normalitate, de boală
psihică și calitatea vieții prin fenomentul de stigmă. Existența unei boli mintale înseamnă
și existența unei diferențe de normalitate, dar apare în mod evident fenomenul de
stigmatizare. Stigma ne a fectează pe toți, iar dincolo de definiție, ea a devenit ca un
marker care descrie implicit sentimente de rușine, de izolare, excludere socială, stereotipii
și bineînțeles discriminare.
Ținând cont de observațiile de mai sus, am pornit de la presupunerea că boala
psihică atrage dupa ea fenomenul de stigmatizare, acest aspect datorându -se faptului că
la nivelul mentalității colective există deja o percepție formată despre persoanele care
suferă de o tulburare mintală. O boală mintală ne poate afecta pe toț i, fie propria persoană,
fie cineva din familie sau apropiat nouă. Nu alegem boala psihică, ci ea ne alege pe noi.
Așa cum s -a arătat pe baza lucrărilor de specialitate există teorii care susțin factorii
genetici, fie factorii sociale și mai ales modelul s tres/diateză. Prin urmare, cercetarea de
față își propune evaluarea percepției populației considerată normală, sanogenă, asupra
persoanelor cu deficiențe mintale.
De asemenea, în această cercetare se încearcă evaluarea percepției persoanelor cu
tulburări psihice privind propria condiție prin fenomenul de stigmă internă.
Răspunsurile pe care le doresc de la rezultatele acestei cercetări sunt acelea că
stigmatizarea poate fi corelată cu boala psihică sau dacă stigmatizarea face parte chiar din
tulburările psihice.

32

Obiectivele pe care le -am urmarit au fost:

1. Evidențierea diferențelor la nivelul stigmei interne în funcție de gen ul
persoanelor care suferă de o tulburare mintală .
2. Evidențierea unei corelații sem nificative între durata bolii și feno menul de
stigmă internă.
3. Evidențierea diferențelor la nivelul stigmei externe în funcție de genul
subiecților considerați a fi normali.

2.2. Ipotezele cercetării

Pornind de la obervațiile de specialitate, am presupus că:

1. Există difere nțe la nivelul stigmei interne în funcție de genul persoanelor
cu tulburari psihice.
2. Există o corelație seminificativă între durata suferinței și nivelul de stigmă
internă.
3. Există diferențe la nivelul stigmatizării persoanelor cu tulburări psihice
între media eșanionului și media populației.

2.3. Variabilele cercetării

Variabilele cercetării sunt variabila dependentă și variabila independentă, prin
urmare:

Variabila dependentă: nivelul autostigmatizării (stigma internă), nivelul
stigm atizării (stigma externă) .
Variabila independentă: genul, durata suferinței.

2.4. Participanți

În cercetare au fost investigate două eșantioane de subiecți, primul eșantion din
care fac parte oamenii considerați normali din punct de vedere psihi c, fără probleme de
sănătate mintală, în număr de 50. Celălalt eșantion este alcatuit din persoane care suferă
de o tulburare mintală, cu tratament psihiatric în numar de 50.
Eșantionul din care fac parte subiecții normali, nediagnosticați cu o boală psih ică,
totalul reprezentând 50 de participanți, dintre care 25 de barbați și 25 de femei, cu vârsta
cuprinsă între 18 și 65 de ani. Subiecții fac parte din mediul rural și urban, și aproximativ
din toate regiunile țării.

33
Eșantionul din care fac parte subie cții care suferă de o tulburare mintală, cu
diagnostic psihiatric sunt în număr de 50, dintre care 25 de femei și 25 de barbați cu vârsta
cuprinsă între 21 și 71 de ani.
Anul diagnosticării acestora începând cu 1982 pana în anul 2016. În cadrul acestui
eșantion, 35 din cazuri au fost diagnosticate cu o boală psihică după anul 2000, în timp
ce 15 cazuri au fost diagnosticate în intervalul anilor 1982 -2000. Subiecții au fost supuși
internării într -un spital psihiatric cel puțin o dată de la data diagnostică rii.
În total au fost investigate 100 de persoane, iar culegerea datelor a fost realizată
în luna martie a acestui an, 2017.

2.5. Instrumentele cercetării

Pentru colectarea datelor privind nivelul stigmei externe și nivelul
autostigmatizării, am aplicat două chestionare care să verifice acest lucru.
Instrumentele care s -au folosit la această cercetare sunt constituite din două
chestionare, unul care măsoară nivelul stigmei la nivelul populației, iar celălalt măsoară
nivelul autostigmatizării, un instrument masoară stigma externă, iar celalat stigma
internă.

2.5.1. Instrumentul pentru măsurarea stigmei externe

Stigmatizarea persoanelor care suferă de o problemă mintală am măsurat -o
urmând studiul lui Schomerus din anul 2006, utilizand scala devalorizării -discriminării,
scala care măsoară nivelul stigmei externe.
Această scală a fost dezvoltată de către Link. Scala devalorizării -discriminării
permite înțelegerea modului în care populația normală, societatea se raportează și
reacționea ză față de persoanele care suferă de o tulburare mintală, sau care au suferit de
o boală mintală.
Scala devalorizării -discriminării este alcatuită din 12 itemi, 6 din aceștia măsoară
acordul sau dezacordul cu afirmații conform cărora persoanele care sufer ă de boli mintale
sunt devalorizate în societate, adică de cei care sunt sănătoși mintal, fiind percepute de
majoritate ca fiind mai puțin inteligente, nedemne de încredere sau de respect, de neluat
în serios.
Jumătatea cealaltă a itemilor măsoară acordu l sau dezacordul cu afirmații conform
cărora persoanele care suferă sau au suferit de o tulburare mintală sunt discriminate de
cei mai mulți oameni în diferite contexte. Scala a fost gândită încât un scor ridicat indică
un nivel ridicat de devalorizare, re spectiv stigmă externă.
Scala a fost aplicată pentru prima dată în România de către autorii Stănculescu et
al. în anul 2008.

34
2.5.2. Instrumentul pentru măsurarea stigmei interne

Pentru a stabili nivelul de stigmă internă am folosit scala Dis crimination and
Stigma Scale (DISC -12), elaborată în anul 2008 de The INDIGO Study Group, de către
profesorul Graham Thornicroft, Institutul de Psihiatrie de la King’s College London.
Întrebările din chestionarul elaborat de către Graham Thornicroft vize ază modul
în care persoanele care suferă sau au suferit de tulburări mintale au fost afectate de
stigmatizarea și discriminarea celor din jurul lor, considerați ca fiind normali, astfel
masurandu -se stigma internă.
Chestionarul are 4 parți, iar fiecare par te întreabă cum au fost tratați sau cum au
reacționat în anumite situații, cum s -au simțit. Chestionarul are 34 de itemi.
Am preluat din aces t chestionar 14 itemi, și am adaugat 2 itemi privind anul de
diagnosticare a bolii și dacă a fost sau nu persoana internată într -un spital pentru boli
mintale.
Chestionarul vizează felul în care aceștia sunt tratați de către oamenii apropiați
lor, adică comunitatea din care fac parte, dacă au fost tratați diferit atunci cand au dorit
să se apropie de anumite persoan e, dacă sunt sau au fost tratați diferit de familia din care
fac parte sau atunci cand și -au dorit să obțină ceva și au fost refuzați. De asemenea,
chestionarul vizează dacă persoanele care suferă de tulburări psihice au fost tratate
incorect sau chiar exp loatate în educație, în diferitele arii în educație, școală, universitate,
training, etc. De asemenea, prin intermediul chestionarului se verifică dacă persoanele în
cauză au avut greutăți în a păstra legăturile cu prietenii după aflarea diagnosticului, sa u
dacă au pierdut locul de muncă dupa ce au aflat că suferă de o tulburare mintală.
De asemenea, chestionarul cuprinde itemi care vor să descopere dacă persoanele
care suferă de tulburări mintale au ascuns vreodată faptul că suferă de afecțiunea în cauză ,
dacă au fost evitate sau ocolite de persoanele care știau că suferă de o anumită boală
mintală sau dacă au prieteni care suferă de aceleași probleme.
Pentru eșantionul format din persoanele care suferă de tulburari psihice, am
aplicat pe un numar de 30 de persoane, scala stigmatizării și discriminării (DISC 12) –
modificată pentru a stabili validitatea instrumentului. Am obținut un coeficient de
încredere Cα:0,85 (CI: 0,75 -0,91).

2.6. Descrierea procedurilor de recoltare a datelor

Modul în care s-a desfasurat aplicarea rezultatelor pentru cele două loturi de
subiecți s -a efectuat diferit. Prin urmare, pentru lotul de subiecți din care fac parte
subiecții normali, au fost aplicate chestionarele unor persoane cu studii medii dar și cu
studii super ioare, care locuiesc atât în mediul urban cât și în mediul rural. Acestea au fost
aplicate în luna martie a anului curent, subiecții fiind informați despre scopul evaluării,
iar cât despre modul de relaționare cu subiecții pot afirma ca aceștia au înțeles exact ce
au de facut, chestionarea a durat în jur de 6 -10 minute pentru fiecare persoană în parte.
Nu au existat probleme în ceea ce privește investigarea acestui lot de subiecți.
Pentru lotul de subiecți bolnavi psihic, chestionarea s -a realizat în cadru l
Spitalului de Psihiatrie Voila, fiind aplicat chestionarul pentru măsurarea stigmei interne.
Am încercat să mențin o atmosferă benefică pe durata completării chestionarului, am
răspuns la întrebările beneficiarilor și am recoltat 50 de chestionare. În me die completarea
unui chestionar a durat aproximativ 10 -15 minute, iar colectarea datelor s -a realizat în

35
luna martie a acestui an, 2017. Motivele internării celor chestionați fiind pentru
tratament.
Am acordat o atenție specială supravegherii acestora pen tru a se evita
contaminarea răspunsurilor. Participanții au fost chestionați în Spitalul de Psihiatrie
Voila, orașul Câmpina, județul Prahova. De asemenea, chiar aceștia suferă de o tulburare
mintală, din punct de vedere conversațional s -a putut discuta li ber, înțelegând clar
întrebările și scopul chestionării.
Consimțământul informat a fost realizat verbal înaintea testării, iar chestionarele
au fost completate în prezența mea, în saloanele persoanelor testate, saloanele fiind
constituite din 6 sau 8 pat uri, în cazul persoanelor cu diagnostic psihiatric.

36
CAPITOLUL 3. REZULTATELE CERCETĂRII

3.1. Prezentarea și analiza datelor

3.1.1. Analiza statistică descriptivă

Am aplicat chestionarul care cupri nde scala stigmei externe, devalorizării –
discriminarii pe un lot de 50 de persoane, iar la scala de discriminare am obținut un scor
minim de 20 și un scor maxim de 59, înregistrându -se o medie de 47,7 9, cu o eroare
standard a mediei 0,89 și cu o abatere s tandard de 8,5.

Subiecții sunt în număr de 25 de gen masculin și 25 de gen feminin. Pentru lotul
de subiecți de gen masculin, am obținut o medie de 47, 80 și o abatere standard de 8,08.
Iar pentru subiecții de gen feminin s-a înregistrat o medie de 47, 75 și o abatere standard
de 9,06.

Pentru lotul de subiecți bolnavi psihic, la scala de stigmă internă, autostigmatizare
s-a obținut un scor minim de 27 și un scor maxim de 54, î nregistrându -se o medie de
43,68 , cu un interval de încredere de 95% , cu ab aterea standard de 6,6.

Din lotul de subiecți care suferă de tulburări psihice, 25 de sex masculin și 25 de
sex feminin, pentru cei de sex masculin, am obținut o medie de 42,54 și o abatere standard
de 5,56. Pentru lotul fem inin am obținut o medie de 4 4,54 și o abatere standard de 7,42.

3.1.2. Testarea ipotezelor

Pentru a testa ipoteza numărul unu, și anume pentru a vedea dacă există diferențe
la nivelul stigmei interne în funcție de genul persoanelor care suferă de o tulburare
mintală, am co mparat mediile obținute de la chestionarul autostigmatizării în funcție de
genul subiecților.
Comparațiile au fost efectuate utilizându -se testul t pentru două eșantioane
independente. Toate prelucrările au fost efectuate utilizându -se opțiunile aplicație i SPSS,
Statistical Package for the Social Sciences, unul dintre cele mai utilizate programe în
analiza statistică a datelor.
Datele obținute au indicat ca nu există diferențe semnificative între cele două
medii, t = 0,42, p = 0,43 (p > 0,05). Limitele intervalului de încredere (95%) sunt cuprinse
între 3,37 si 5,21. Astfel, respingem ipoteza cercetării și acceptăm ipoteza de nul.
Datele obținute au indicat că nu exsită o diferență semnificativ statistică între
mediile subiecților la nivelul autostigmat izării în funcție de gen, astfel genul masculin (m
= 45,67, s = 6,28), nu diferă semnificativ față de genul feminin (m = 44, 76, s = 8,52).
Analizând datele obținute, rezultă că nu există diferențe la nivelul stigmei inerne
in funcție de genul persoanelo r bolnave.
Datele astfel obținute au infirmat prima din ipotezele de la care am pornit.

37
Acest rezultat confirmă observațiile din literatura de specialitate care indică clar
că fenomenul de stigmatizare afectează populația în general, genul nefiind o vari abilă
validă în acest caz. Datele efectuate în urma comparării mediilor exprimă tendința
subiecților cu o tulburare psihică la un nivel ridicat de stigmă internă.
Pentru a afla dacă există o corelație semnificativă între durata suferinței și nivelul
de autostigmatizare, au fost corelate cele două variabile utilizându -se coeficientul de
corelație Pearson (r).
Datele obținute au indicat un indice foarte mic de corelație Pearson, și
anume r = 0,023, p = 0,78 (p > 0,05).
Astfel, vom accepta ipoteza de nul și vom afirma că nu există o corelație
semnificativă între variabilele analizate. Am obținut o corelație negativă între durata
suferinței și nivelul stigmei interne, autostigmatizării.
Acest rezultat se traduce în faptul că nivelul de stigma internă nu ț ine cont de
durata suferinței.
Pentru a testa ipoteza cu numărul trei, am comparat mediile obținute de la
eșantionul la care am aplicat chestionarul pentru stigma externă cu media populației,
pentru a afla dacă există diferențe la nivelul stigmatizării persoanelor bolnave mintal între
media eșantionului și media populației.
Comparațiile au fost făcute utilizându -se testul t pentru un singur eșantion.
Datele obținute au indicat o diferență semnificativ statistică t = 2,8, p = 0,007 (p
< 0,05), între med ia eșantionului (m = 47,8) și media populației (µ = 44,4).
Așadar, datele pe care le -am obținut au confirmat ultima ipoteză, astfel respingem
ipoteza de nul și afirmăm că există o diferență semnificativă între media eșantionului și
media populației. Accep tăm ipoteza cercetării (mean difference = 3,38).
Limitele intervalului de încredere pentru diferența dintre media eșantionului și
media populației sunt cuprinse între 0,96 și 5,80.
Observăm că datele obtinuțe în urma efectuării comparațiilor exprimă ten dința
populației considerate a fi sănătoase psihic de a stigmatiza persoanele care suferă de o
tulburare mintală.

3.2. Interpretarea psihologică a datelor

Analizând rezultatele obținute de la prima ipoteză, putem afirma faptul că nu
există difer ențe la nivelul stigmei interne în funcție de genul subiecților, astfel, fie barbați,
fie femei, ambele categorii suferă aproximativ în aceeași manieră de fenomenul de
autostigmatizare.
Autostigmatizarea reprezintă stigmă internă ce se traduce prin sentim ente
negative precum rușinea, sentimente de inferioritate și vinovație. Diagnosticarea unei
afecțiuni psihice atrage multiple consecințe ce afectează persoana în cauză din punct de
vedere psihologic, social și familial, astfel încât cei care suferă de o bo ală mintală ajung
să se perceapă ei inșiși ca fiind diferiți. Autostigmatizarea a devenit un marker al bolii
psihice, ce afectează fiecare persoana indiferent de genul acestora.
Așa cum am observat și din datele obținute, mediile eșantionului în funcție de gen
nu diferă semnificativ statistic, astfel nu putem afirma că barbații sunt mai rezistenți
fenomenului de autostigmatizare și implicit stigmatizare, sau că femeile sunt mai afectate
de aceste fenomene.
Tratamentul nedrept din partea populației normal e afectează orice persoană ca re
sufera de o tulburare mintal ă, indi ferent de genul acestora, fie bă rbat, fie femeie.

38
Stigma internă are efecte devastatoare la fel ca și stigma externă, prin izolarea
socială. Suportul social reprezinta un element important pentru recuperarea celor care
sufera de o tulburare mintala sau pentru încercarea reintegrării acestora în societate sau
profesie.
Literatura de specialitate ne indică faptul că femeile cu tulburare mintală sunt
privite mai puțin favorabil ca barbații (F arina, 1998, apud Dikerson et al., 2002). Bărbații
fiind percepuți ca având o posibilitate mai mare de a deveni periculoși și agresivi. Pe baza
literaturii de specialitate putem afirma că femeile pot fi privite mai puțin favorabil ca
bărbații, însă la nive lul autostigmatizării, acestea nu sunt mai afectate în comparație cu
bărbații.
De asemenea, chiar dacă barbații sunt percepuți ca având posibilitatea de a fi mai
agresivi, la nivelul autostigmatizării acest lucru nu reprezintă un beneficiu care să -i ajute
pe bărbații care suferă de o tulburare mintală.
Ipoteza de la care am plecat și anume că există diferențe la nivelul stigmei interne
în funcție de genul persoanelor bolnave, a vrut să indice faptul că fenomenul de
autostigmatizare este diferit în funcție de gen, că persoanele de genul feminin sunt mai
afectate așa cum se poate observa și în alte domenii, bărbații având de regulă un indice
mai scăzut la nivelul sensibilității, însă infirmarea statistică a ipotezei arată cât de puternic
este fenomenul de au tostigmatizare atunci când discutam de o tulburare psihică.
Acest lucru a fost descoperit prin aplicarea testului t pentru două eșantioane
independente, unde am obținut t = 0,42 și p = 0,43.
Rezultatul obținut de la prima ipoteză demonstrează importanța cunoașterii
conceptelor de stigmă pentru a putea ajuta persoanele bolnave mintal să depașească aceste
fenomene. Mai mult, rezultatul implică o relevanță deosebită pentru literatura de
specialitate, studiile nefiind suficiente pentru a demonstra acest lucru .
În ceea ce privește ipoteza numarul doi, și anume dacă există o corelație
semnificativă între durata suferinței și nivelul de stigma interna, putem concluziona faptul
că durata suferinței nu este un predictor pentru a stabili nivelul de autostigmatizare . Acest
lucru a fost confirmat prin faptul că am obținut o corelație negativă între durata suferinței
și nivelul de autostigmatizare.
În această cercetare există 43 subiecți care suferă de o tulburare mintală din
intervalul anilor 1985 -1999, și 57 de subi ecți care suferă de o afecțiune mintală după anul
2000.
Durata suferinței nu reprezintă un indice care să crească sau să scadă nivelul de
autostigmatizare.
Stigma internă apare în aceeași masură la persoanele diagnosticate încă din anul
1982, cât și din anul 2002. Faptul că o persoană suferă de o boală mintală de 30 de ani,
nu este mai pregnant fenomenul de stigma interna ca în cazul în care persoana este
diagnosticată psihiatric de 3 ani.
Faptul că ipoteza a fost respinsă a arătat faptul că fenomenul de autostigmatizare
apare în viața unei persoane cu o tulburare psihică încă de când este diagnosticată. Astfel,
putem corela boala psihică cu fenomenul de stigmă. Apariția unei boli psihice atrage după
ea și stigmatizarea, implicit și autostigmatizarea.
Literatura de specialitate nu oferă explicații referitoare la acest aspect, nu au fost
efectuate studii de specialitate care să arate dacă există o corelație între durata suferinței
și nivelul de autostigmatizare. Astfel, cercetarea indică faptul că nivelul de
autostigmatizare nu ține cont de durata suferinței. Mai mult decât atat, se poate
concluziona faptul că stigma internă apare odată cu diagnosticarea bolii.
Rezultatele obținute din testarea ipotezei numărul trei, indică faptul că există
diferențe la n ivelul stigmatizării persoanelor bolnave mintal între media eșantionului și

39
media populației, ipoteza cercetării fiind astfel acceptată. Astfel, există o tendință a
populației considerate a fi normală de a stigmatiza persoanele care suferă de tulburari
mintale.
Stigma externă are un impact negativ asupra persoanelor asupra cărora se
resfrânge fenomenul de stigmatizare, dar și asupra sănătății mintale în comunitate.
Cercul vicios, termen din literatura de specialitate (Sartorius, 2001, apud Smith,
2002), în care omul în cauză este nevoit să se manifeste, duce către discriminare. Așa cum
se poate observa, rezultatele cercetării arată cât de intensificată este stigma.
Tocmai de aceea, pacienții bolnavi psihic sunt primii afectați ai situației
economice, li teratura de specialitate indiă un procent de 28,3 % al celor angajați dintre
populația care suferă de o tulburare mintală. La fel, rata șomajului este de 26,4% în ceea
ce privește boala psihică. De asemenea, studiile indică faptul că cei mai mulți dintre
pacienții care au spus că suferă de o boală psihică la locul de muncă, au fost forțați să
demisioneze. Mai mult, 73,3 % aleg să ascundă acest lucru.
Percepț iile, concepțiile și atitudinile populației afectează persoanele care suferă
de tulburari mintale, tocmai de aceea bolnavul mintal este devalorizat și supus unei
rejecții sociale.
În anul 2000, Corrigan a arătat fapul că boala psihică este supusă fenomenului de
stigma, lucru ce se confirmă și în cazul ultimei ipoteze a cercetării.
Studiile auorului E rvin Goffman au pus bazele cercetărilor ce au avut ca temă
investigarea fenomenului de stigma celor care suferă de o tulburare mintală, iar mai tarziu
după anul 2000, s -a încercat investigarea acestui fenomen din ce în ce mai intens. Au fost
studiate relaț iile dintre stigma și stereotipuri. Au fost propuse schimbarea acestor
fenomene de stigmatizare și discriminare prin schimbarea atitudinii generale a populației
generale, mass -media jucând un rol extrem de important în programele de anti –
stigmatizare.
Link (2001) a arătat faptul că stigmatizarea atrage după ea micsorarea stimei de
sine a celor care au o tulburare psihica și încearcă să dovedească că acest fenomen poate
fi redus prin îmbunătățirea stimei de sine a bolnavilor mintali, prin programe de anti –
stigma si promovarea unei intelegeri a persoanelor care sufera de o tulburare psihică.
Fenomenul de stigmă reprezintă un punct negativ pentru oportunitățile sociale ale
bolnavilor mintali, cei stigmatizați nu mai au simțul eficacității și se simt devalori zați și
demoralizați, se simt incapabili de a progresa, chiar ei cred ca sunt diferiti si ca nu merita
un loc de munca si aprecierea celor din jur.
Stuart (2005) era de parere ca a lupta contra celor două fenomene de stigmatizare
și autostigmatizare este s inonim cu a lupta contra tulburărilor mintale. Acest lucru este
dovedit și prin faptul că ultima ipoteză a cercetării este confirmată.

40
CAPITOLUL 4. CONCLUZII ȘI APRECIERI FINALE

În concluzie, toate obiectivele cercetării au fost atins e și au răspuns
nevoilor fundamentale ale acestei problematici.
Cercetarea e evidențiat că nu există diferențe la nivelul stigmei interne în funcție
de gen, un prim obiectiv al cercetării. Faptul că s -a evidențiat că nu există diferențe
semnificative în f uncție de gen indică cât de puternic este fenomenul de autostigmatizare.
Sentimentele precum rușinea, vinovăția apar atât la barbați, cât și la femei.
Autostigmatizarea este un fenomen ce apare aunci când apare boala psihică, dar
și prin faptul că apare ș i fenomenul de stigmatizare, astfel încât cei care suferă de o boală
mintală ajung să se perceapă chiar ei diferiți. Izolarea socială este o consecință a stigmei
în general, suportul social fiind un element cheie pentru a -i ajuta pe cei care suferă de o
astfel de afecțiune.
Primul obiectiv al cercetării a fost evidențiat prin rezultatele obținute,
evidențiânduse că autostigmatizarea este un marker al bolii psihice ce afectează fiecare
persoana indiferent de genul acestora.
Premisa de la care cercetarea a plecat a fost aceea că femeile sunt vizibil mai
afectate în orice domeniu, ele fiind considerate ca avand un grad de sensibilitate mai mare.
Astfel, cercetarea a indicat faptul că în anul 2015, fenomenul de autostigmatizare în ceea
ce privește o boala m intală este suficient de puternic încât să afecteze persoanele în cauză
indiferent de genul lor.
Motivația cercetării în ceea ce privește acest obiectiv a fost aceea de a evidenția
dacă există aceleași concepții și atitudini în funcție de gen și în acest domeniu, al sănătății
mintale.
Stigmatizarea și implicit, autostigmatizarea, atrage după acestea discriminarea,
distanța sociala și prejudecățile. Descoperind faptul că la nivelul autostigmatizării nu
există diferențe în funcție de gen, arată faptul că femeile nu sunt nevoite să sufere o dublă
stigmatizare, prima fiind stigmatizarea în funcție de gen și o a doua în funcție de sănătatea
mintală.
Semnificația rezultatelor acestui prim obiectiv al cercetării are o importanță
conceptuală și arată o realita te. Din literatura de specialitate nu se descriu foarte multe
încercări de a arata acest lucru, astfel încât primul obiectiv al cercetării aduce o noutate
în domeniu, explicând astfel și fenomenul de autostigmatizare.
Oamenii tind să aibe la nivel inconș tient o predispoziție în a sesiza diferențele,
astfel stigma poate fi generată prin percepția diferențelor. A fi diferit, a suferi de o
tulburare mintală, este sinonim cu a suferi de stigmatizare. Stigma tulburarilor mintale
constă în asocierea tulburării cu stereotipuri cu privire la aspecte negative din partea celui
în cauză, prealabila violență, impredictibilitate și probleme de comunicare. Din păcate,
stigma față de tulburarile mintale este prezentă de secole, însă cu anul 2000 aceasta a
devenit o preoc upare actuală și un interes pentru intervențiile antistigmatizare.
Goffman (1963) spunea că un individ care are un stigmat nici macar nu este o
ființă umană. Aceasta afirmație întărește și mai tare importanța fenomenului de
stigmatizare, autostigmatizare , iar la nivel cognitiv se poate evidenția eroarea de
generalizare.
Eroarea de generalizare este nepermisă, însă este construită prin animozitatea
raționalizată bazată pe alte diferențe. Ceea ce semnifică faptul că oamenii au tendința de
a percepe inconș tient ceea ce este deja perceput la nivelul mentalului colectiv.
Stereotipul se bazează de regulă pe o generalizare cognitivă greșită care duce
către un comportament și o atitudine greșită, nejustificată, atitudine ce nu se bazează pe

41
obiectivitate. Aces t lucru se poate aplica în orice alt domeniu, dar în principal în cazul
tulburarilor psihice.
Durata bolii psihice și autostigmatizarea nu corelează pozitiv, astfel încât durata
suferinței nu reprezintă un indice care să crească sau să scadă nivelul auto stigmatizării.
Prin urmare, fie că un subiect suferă de o boală mintală de zeci de ani sau de doar 3 ani,
nu jusifică un nivel mai mare sau mai mic de autostigmatizare.
Mulți autori care au investigat această problematică au corelat pozitiv apariția
unei boli psihice cu fenomenul de stigmatizare, ceea ce se confirmă și prin faptul că prin
aceasta cercetare nu s -a evidențiat o corelație semnificativă între durata bolii și
autostigmatizarea. În cadrul acestei cercetări au fost investigate 50 de persoane car e suferă
de o tulburare mintală, mai exact 14 subiecți care au diagnosticat boala din intervalul
anilor 1985 -1999, și 36 de subiecți care au descoperit boala dupa anul 2000. Subiecții au
fost supuși chestionării în mod aleatoriu, nu în funcție de boala avu tă, însă putem trage
concluzia că anul 2000 vine cu un număr mai mare de boli psihice. Acest lucru poate fi
confirmat prin modelul de stres/diateză. Specialiștii în sănătate mintală sunt de părere că
bolile psihice sunt determinate de factori psihologici p recum vulnerabilitatea la stres, dar
și funcționarea cognitivă deficitară. Acest lucru se poate confirma cu ușurință prin faptul
că există mai multe boli psihice diagnosticate după anul 2000. Acest lucru ar putea
constitui o direcție viitoare a acestei cer cetări.
Fenomenul de stigmatizare (stigma externă) este un construct social strâns legat
de prejudecată și discriminare, care poate afecta un individ în funcție de vârstă, religie,
statut social, sau alte atribute. Dacă luam în calcul vârsta, putem spun e faptul că se poate
ieși cu ușurință din acest grup stigmatizant, odată cu creșterea în vârstă, spre exemplu. La
nivelul tulburărilor mintale, din păcate, nu putem afirma același lucru. Prejudecata față
de bolnavii psihici include toate varstele, clasele sociale sau religii. Bolile psihice pot fi
cronice și pot face ca cel în cauză să devină incapabil de a lucra, de a se adapta la mediu,
prin urmare persoanele afectate nu pot scapa de atitudinile stigmatizante.
Au fost efectuate mai multe studii în ceea ce privește stigmatizarea, însă
obiectivul cercetării de a evidenția diferențele la nivelul stigmatizării între media
eșantionului acestei cercetări și media populației. Așa cum era de așteptat, există o
tendință a populației normale de a stigmatiza perso anele care suferă de o tulburare
mintală.
Normalitatea a fost definită ca fiind condiția de funcționalitate socială, impusă de
societate tocmai în scopul realizării personale, ceea ce implică acceptarea socială doar
dacă un individ este normal. Așadar, t ot ceea ce nu este normal, nu este acceptat de
societate, în concluzie, stigmatizat.
Prin urmare, ceea ce definește normalitatea nu este boala sau cel în cauză prin
simptomele asociate, ci societatea.
Sănătatea mintală este definită ca având o structur ă unitară a personalității, astfel
orice deformare sau alterare a personalității duce catre stigmatizarea celui în cauză. Ceea
ce cercetarea a indicat prin diferențierea mediilor eșantionului și a populației, ținând cont
de faptul că media eșantionului a f ost extrasă în anul 2015, iar media populației în anul
2008, indică o creștere a stigmatizării persoanelor care suferă de o tulburare mintală.
Cercetarea își dorește să crească familiaritatea acestor termeni, de boală psihică,
normalitate și sănătate mi ntală, stigmatizare si autostigmatizare, iar viitorul celui care
suferă de o tulburare mintală sa fie privat de atitudinile negative. Este foarte utilă aducerea
în actualitate a acestor problematici tocmai pentru a putea face față fenomenelor și pentru
a schimba concepțiile la nivelul mentalului colectiv. Dincolo de parametrii statistici
pentru a susține aceste ipoteze și obiective, cercetarea susține un adevăr, o realitate care
din păcate este cruntă pentru cei care au într -adevăr o problemă mintală.

42
În concluzie, ceea ce aduce nou această cercetare este faptul că stigmatizarea în
anul 2017 este semnificativ diferită cu mediile obținute de -a lungul anilor, ceea ce indică
faptul că odată cu aducerea unor noi concepte și atitudini în viziunea populației, ac est
fenomen nu indică o acceptare și o scădere a stigmatizării. Rezultatele obținute arată că
autostigmatizarea este un fenomen suficient de puternic încât să afecteze indiferent de
genul subiecților. Și nu în ultimul rând, durata suferinței nu reprezintă un indiciu care să
crească sau să scadă autostigmatizarea.
Toate aspectele investigate în această cercetare aduc o contribuție noua și
relevanța acestui domeniu, prin explicarea conceptelor de boală psihică, sănătate mintală
și normalitate, fenomenele de stigmatizare și discriminare. S -a identificat faptul că o boală
mintală este direct asociată cu stigmatizarea și cât de periculoasă poate fi aceasta pentru
evoluția bolii, recuperarea și integrarea socială a pacientului. Fenomenul de stigma
interna este u nul negativ și care afectează bolnavul psihic din punct de vedere social, pe
langa greutatea bolii de care suferă. Contribuția personală a constat în alăturarea
conceptelor explicate în cercetare și investigarea fenomenelor în funcție de gen și durata
suferinței.

4.1. Limitele cercetării

Limitele pe care le cuprinde cercetarea sunt acelea de a investiga durata suferinței
cu mod elul stres/diateză, dar totodată reprezintă o direcție viitoare de cercetare. De
asemenea, toate rezultatele obținute rep rezintă o noutate în raport cu tema studiată, iar
contribuția originală a temei constă în alcătuirea unor itemi pentru a măsura nivelul de
autostigmatizare, itemi ce se regasesc în compoziția chestionarului stigmei interne. Acest
chestionar se regăsește în anexă.

4.2. Direcții viitoare

Alte direcții de cercetare legate de conceptul de stigmă ar putea fi acel ea de a
încerca să se observe legă tura dintre modelul stres/diateză și anul de diagnosticare al bolii.

43
REFERINȚE BIBLIOGR AFICE

1. Allport, Gordon, W. (1954). The nature of prejudice. Garden City, NY:
Anchor Books.
2. Allport, Gordon, W. (1991). Structura si dezvoltarea personalității (trad.),
Editura Didactică și Pedagogică, București.
3. Anuarul Statistic al României , 2002.
4. Stefan Milea, (2008). Revista Românã de Psihiatrie, seria a III -a, vol. X,
nr. 1-2.
5. Mirontov -Tuculescu V, Predescu V, Oancea C, (1986) Sănătatea mintală
în lumea contemporană, Ed. Medicală, București.
6. Prelipceanu D, Mihăilescu R, Teodore scu R (2000). Tratat de sănătate
mintală vol.1. Editura Enciclopedică, București.
7. Enachescu C. (1996). „Tratat de igiena mintală", Editura Didactica și
Pedagogică, București.
8. Maslow A.H. (1070). „Motivation and Personality", Harper and Row,
New -York.
9. Florin Tudose, Catalina Tudose, Letitia Dobranici (2011). „Tratat de
psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi” , Editura Trei , Bucuresti.
10. Ryff, C.D.; Keyes, C.L.(1995). Title The Structure of Psychological
Well -Being Revisited, Journal of Per sonality and Social Psychology, Vol. 69, 719 – 727.
11. H. Rouanet & al. (1998). „New ways în statistical methodology”, Bern,
Peter Lang: European University Studies, Series 6, Psychology, vol. 618, p. 276.
12. Ionescu, George, (1995), Tratat de psihologie medicală, Ed. Asclepios,
București.
13. Manuela Sofia Stănculescu (coord.) Dana Cornelia Nițulescu Mihnea
Preotesi (2008). Academia Română Înstitutul de Cercetare a Calității Vieții, Concepții
publice privind bolile mintale în România: stereotipuri, cauze și modalități de îngrijire,
atitudini și distanță socială, București.
14. Link, B.G., Phelan, Jo C., Bresnahan, M., Stueve, A. și Pescosolido, B. A.
(1999) „Public Cenceptions of Mental Illness: Labels, Causes, Dangerousness, and Social
Distance”, America n Journal of Public Health, Vol. 89, No. 9, p. 1328 -1333.
15. Lombroso, C. (1918). Criminal anthropology (L'Uomo criminale). Roma:
Publicazione.
16. Liga Română de Sănătate Mintală, (2002). „Deschideți calea bolnavilor
psihici”.
17. Huffington Post (2016) . Mental Illness And Violence: Myths And Facts.
18. Badale, F. S., Fildan. L. R. (nd). Stigma și discriminarea bolnavilor psihici.
Găsit la adresa: http://centrudezioradea.webs.com.
19. Bobo, L., Fox. C. (2003). Race, Racism, and Discrimination: Bridging
problems, Methods, and Theory in Social Psychological Research. Social Psychology
Quarterly, 66, no. 4, 319 -332.
20. Brandura, A. (1977). Self -efficacy: Toward a unifing theory of
behavioural change. Psychological Review, 84, 191 -215.
21. Brown, J. (198 8). Ilussion and well -being. Some social psychological
contribution to a theory of mental health. Psychological Bulletin, 103, 193 -210.
22. Buda, O (2007). Karl Jaspers și fundamentele psihopatologiei moderne.
Revista Medicală Română, București.
23. Cern at, V. (2005). Psihologia stereotipurilor. Editura Polirom, Iași.

44
24. Chelcea, S. (1998). Dicționar de psihosociologie. Editura Institutului
Național de Informație, București.
25. Ciobanu, A. M., Popa. C. (2013). Boala psihică și eșecul social. Editura
Universitară, București.
26. Coelho, P. (2008). Învingătorul este întotdeauna singur. Editura
Humanitas, București.
27. Constantin Gorgoș (1992), Dicționar enciclopedic de psihiatrie, Editura
Medicală, București.
28. Corcoran et al., (2003). The Stress C ascade. Schizophrenia Bulletin, vol.
29, nr. 4 .
29. Corcoran, E.R. (2005) Stigma, Perceived Dangerousness and Mental
Illness, Central Connecticut State University, pp. 3 -56.
30. Corrigan et al. (2001) Prejudice, Social Distance, and Familiarity with
Menta l Illness, Schizophrenia Bulletin, vol. 27, nr. 2, pp. 219 -225.
31. Corrigan, P. (2004). How stigma interferes with mental health care.
American Psychologist, 59, 614 -625.
32. Corrigan, P., & Miller, F. (2004). Shame, blame and contamination: A
review of the impact of mental illness stigma on family members. Journal of Mental
Health, 13, 537 -548.
33. Corrigan, P., & Watson, A. (2002). The paradox of self -stigma and mental
illness. Clinical Psychology: Science and Practice, 9, 35 -53.
34. Corrigan, P., Ma rkowitz, F., & Watson, A. (2004). Structural levels of
Mental illness stigma and discrimination. Schizophrenia Bulletin, 30, 481 -491.
35. Dafinoiu, I. (2002). Personalitatea. Metode Calitative de abordare.
Observația și interviul. Editura Polirom, Iași.
36. Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, American
Psychiatric Association (APA). (1994). DSM – IV, Washington, DC.
37. Dickerson, F.B et al. (2002). Experiences of Stigma among outpatients
wih schizophrenia. Schizophrenia Bulletin, vol. 28, nr. 1, pp 143 -156.
38. Dicționarul explicativ al limbii române. (2012). Academia Română,
Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic Gold.
39. Duckitt, J. (1992). Psychology and prejudice. American Psychologist, vol.
47, n r. 10, 1182 -1293.
40. Farina, A. (1998). Stigma. Handbook of Social functioning in
schizophrenia, pp. 247 -279, Boston.
41. Goffman, E. (1963). Stigma: Notes on the Management of Spoiled
Identity. Englewood Cliffs, NJ: Prentice -Hall.
42. Golu, M. (1993). Dinamica personalității. Editura Geneze, București.
43. Graham, T., Rose, D., Kassam, A. (2007). Discrimination in health care
against people with mental illness. International Review of Psychiatry, 19(2), 113 -122.
44. Gray, A. (2002). Stigma in Psychia try. J R Soc Med, vol. 95, 72 -76.
45. Gullekson, M. (1992). Stigma: Families suffer too. Stigma and Mental
Illness, Washington, DC: American Psychiatric Press.
46. Henri, P. (2001). Vocabularul Psihologiei. Editura Univers Enciclopedic,
București.
47. Insitutul Național de Cercetare -Dezvoltare în Sănătate (2004). Studiu
național privind opinia populației generale cu privire la bolnavul psihic și boala psihică,
București.
48. Ionescu, G. (1973). Introducere în psihologia medicală. Editura Științifică,
București.

45
49. Jaccard, R. (2015). Que -sais je: La folie. Presses Universitaires de France,
Paris.
50. Lewis, G. (1988). Personality disorder. The patients psychiatrists dislike.
British Journal of Psychiatry, 153, pp. 44 -49.
51. Link, B. G., Phelan, J. C., Bresnaham, M., Stueve, A., Pescosolido, B. A.
(1999) Public Conceptions of Mental Ilness: Labels, Causes, Dangerousness, and Social
Distance, American Jurnal of Public Health, vol. 89, No. 9, pp. 1328 -1333.
52. Link, B., & Phelan, J. (2001). Conceptu alizing stigma. Annual Review of
Sociology, 27, 365 -385.
53. Link, B., Yang, L., Phelan, J., & Collins, P. (2004). Measuring mental
illness stigma. Schizophrenia Bulletin, 30, 511 -541.
54. Link, B.G., J. Mitrotznik, F. T.Cullen. (1991). “The effectivenes s of
Stigma Coping Orientations: Can Negative Consequences of Mental Ilness Labelling be
Avoided?”. Journal of Healh and Social Behavior.
55. Maslow, H. A. (1987). Motivație și personalitate. Editura Trei, București.
56. McGraw, P. (2003). În căutarea si nelui. Curtea veche, București.
57. Miculuția, I., Junjan, V., Popescu, C., (2001) Stigma socială și impactul ei
asupra încadrării în muncă a bolnavilor cu afecțiuni psihice, Revista Transilvană de
Științe Administrative 3(12), 2004, pp. 121 -127.
58. Minulescu, M. (2012). Complexele în viața psihică. Normalitate și
patologie. Editura Psihomedia, Sibiu.
59. Niculau, A. (2004). Manual de psihologie socială. Iasi, Polirom.
60. Popescu -Neveanu, P. (1978). Dicționar de psihologie. Editura Albatros,
București .
61. Sartorius, N. (1998). Stigma: What can psychiatrists do about it? Lancet,
352, 10581059.
62. Sartorius, N. (2004). Open the doors. Geneva: The world Psychiatric
Association.
63. Schomerus, G., Maschinger, H., Kenzin, D., Breier, P., Angermeyer, M.
C., Public Attiudes towards mental pacients: a comparison betwwwn Novosibirisk,
Bratislava and German cities, “European Psychiary”, 21, pp. 436 -441, 2006.
64. Sillamy, N., (1995), Larousse – Dictionnaire de la Psychologie.
65. Smith, M. (2002). Stigma, Advances in Psychiatric Treatment, vol. 8, 317 –
325. 52. Stănciulescu, M. S., Nițulescu, D., Preotesi, M., Ciumăgeanu, M., Sfetcu, R.
(2008). Persoanele cu probleme de sănătate mintală în România: stereotipuri, cauze și
modalități de îngrijire percepute, a titudini și distanță socială. Calitatea Vieții, XIX, nr.3 –
4, 284 -316.
53. Stier, A., Hinshaw, S., (2007). Explicit and Implicit Stigma Against
Individuals With Mental Illness. Australian Psychologist, 42(2), 106 -117.
54. Stuart, H. (2005) Fighting Stigma and Discrimination is Fighing for
Mental Health, Canadian Public Policy -Analyse de Politiques, vol. XXXI, numero
special, pp. 22 -30.
55. Tudose, F. (2002). Psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi. Editura
Infomedica, București.
56. Tudose, F. (200 7). Fundamente în psihologia medicală. Psihologie clinică
și medicală în practica psihologului. Ediția a III -a. Editura Fundației România de mâine,
București.
57. Țuțu, M. C. (2007). Psihologia Personalității. Editura Fundației de Mâine,
București.

46
58. Wahl, O. (1992). Mass media images of mental illness: A review of the
literature. Journal of Community Psychology, 20, 343 -352.
59. World Health Organization (2001). The world Health Report 2001. Mental
Health: New understanding, New Hope. Geneva: World H ealth Organization.

47

ANEXA NR. 1

SCALA STIGMATIZĂRII ȘI DISCRIMINĂRII (DISC -12)

Stigmatizarea și discriminarea apar atunci când oamenii sunt tratați pe nedrept
deoarece aceștia sunt văzuți ca fiind diferiți.
Acest chestionar masoară felul în care ați fost afectat de fenomenele de
stigmatizare și discriminare din cauza problemelor de sănătate mintală.

1. De câți ani sunteți diagnosticat/ă cu tulburarea/boala dvs?

_______________________________ _________________

2. Ați fost internat/ă într -un spital pentru boli mintale până acum?

DA NU

3. Ați avut greutăți în a vă face prieteni sau în a vă păstra prietenii, după ce
aceștia au aflat că suferiți de o boală mintală?

DELOC PUȚIN MODERAT MULT

4. Sunteți tratat/ă diferit de către oamenii din comunitatea dvs. (persoane din
vecinătate)?

DELOC PUȚIN MODERAT MULT

5. Ați fost tratat/ă diferit atunci când v -ați dorit să vă apropiați de anumite
persoane?

DELOC PUȚIN MODERAT MULT

6. Ați fost tratat/ă incorect sau expoatat/ă în educație (scoală, universitate,
training)?

DELOC PUȚIN MODERAT MULT

7. Ați fost tratat/ă diferit de familia dvs.?

DELOC PUȚIN MODERAT MULT

48

8. V-a fost greu să vă găsiți o slujbă sau a vă păstra slujba?

DELOC PUȚIN MODERAT MULT

9. Ați fost tratat/ă diferit atunci când a trebuit să vi se elibereze o pensie sau
anumite reduceri de care beneficiați?

DELOC PUȚIN MODERAT MULT

10. V-ați oprit vreo dată în a ap lica pentru un loc de muncă, fiind sigur că nu
veți fi acceptat?

DELOC PUȚIN MODERAT MULT

11. Ați ascuns vreodată faptul că suferiți de o tulburare mintală?

DELOC PUȚIN MODERAT MULT

12. Ați fost evitat/ă sau ocolit/ă de persoanele care știu că suferți de o boală
mintală?

DELOC PUȚIN MODERAT MULT

13. Aveți printre prietenii dvs. și persoane care nu au probleme de sănătate
mintală ?

DELOC PUȚIN MODERAT MULT

14. Ați fost tratat/ă mai pozitiv în oricare aspect al vieții dvs. (activități sociale,
familie, serviciu)?

DELOC PUȚIN MODERAT MULT

15. Ați fost obligat/ă în mod nejustificat să renunțați la un drept cuvenit și
obținut prin lege?

DELOC PUȚIN MODERAT MULT

49

ANEXA NR. 2

SCALA DEVALORIZĂRII – DISCRIMINĂRII

Această scală permite înțelegerea modului în care comunitatea se raportează și
reacționează față de persoanele care suferă de o tulburare mintală.

Va rog să completați în dreptul fiecarei afirmații de la 1 la 5 modul în care le
apreciați.

1=adevărat 3=nici adevarăt, nici fals 5=fals
2=mai degrabă adevarat 4=mai degrabă fals

1. Cei mai mulți dintre oameni ar accepta ca prieten apropiat o persoană care
în trecut a suferit de o boală mintală.

2. Cei mai mulți dintre oameni cred că o persoană care a fost într -un spital
de boli mintale este la fel de inteligentă ca majoritatea oamen ilor.

3. Cei mai mulți dintre oameni cred că se poate avea încredere într -o
persoană care a suferit de o boală mintală, tot atât cât și în majoritatea oamenilor.

4. Cei mai mulți dintre oameni ar fi de acord ca o persoană care a suferit de
o boală m intală și s -a vindecat să fie cadru didactic într -o școală sau gradiniță de stat.

5. Cei mai mulți dintre oameni consideră că a sta un timp într -un spital de
boli mintale este un eșec personal.

6. Cei mai mulți dintre oameni nu ar accepta ca o pers oană care a suferit de
o boală mintală să aibă grijă de copiii lor, chiar dacă această persoană s -a vindecat de
ceva timp.

7. Cei mai mulți dintre oameni nu respectă persoanele care au fost internate
într-un spital de boli mintale.

8. Cele mai mult e dintre înterprinderi și firme ar angaja o persoană care în
trecut a suferit de o boală mintală, dacă este calificată pentru slujba respectivă.

50
9. Cele mai multe dintre înterprinderi și firme ar prefera pe oricine altcineva
în locul unei persoane care în trecut a suferit de o boală mintală.

10. Cei mai mulți dintre oameni din localitatea dvs. ar trata o persoană care în
trecut a suferit de o boală mintală la fel ca pe oricine altcineva.

11. Cele mai multe dintre femeile tinere ar avea rețineri să iasă cu un barbat
care a fost internat în tr-un spital de boli mintale.

12. Cei mai mulți dintre oameni nu mai iau în serios o persoană, dacă află că
a fost internată într -un spital de boli mintale.