Valorificarea patrimoniului industrial fluvial factor al dezv oltării orașelor inteligente 2. PATRIMONIUL INDUSTRIAL: O PERSPECTIVĂ DE ANSAMBLU [606167]
1
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente 2. PATRIMONIUL INDUSTRIAL: O PERSPECTIVĂ DE ANSAMBLU
2.1. Patrimoniul industrial – definiții și teorii
2.2. Evolutia preocupărilor internaționale privind patrimoniul industrial
2.3. Abordări ale re‐utilizari i patrimoniului industrial
2.4. Conversia / refuncționalizarea patrimoniului ( adaptive reuse ) – de ce este necesară și cum
trebuie aplicată
2.5. Concluzii privind protejare a și managementul patrimoniului industrial și relevanța pentru
România
ANEXA 1 ‐ Dezvoltarea sustenabil ă și patrimoniul industrial – t recerea în revistă a celor mai
importante documente internaționale
Introducere
Majoritatea orașelor dețin un patrimoniu industrial important, format în mare parte din clădiri
adesea ignorate sau abandonate, având însă un potențial uriaș p entru a fi convertite și reutilizate.
Un pas important în revitalizarea acestor clădiri și implicit a zonei în care sunt amplasate este legat
de înțelegerea funcțiunii primare a clădirii, a istoricului ei și mai ales a cauzelor stării curente.
Atunci când sunt cercetate obiectele la nivel individual, se po ate observa că istoria lor este strâns
legată de istoria orașului. Ciclul de viață al unei clădiri est e legat de ciclicitatea economică a
orașului: totul începe cu un boom economic, apar noi cerințe pe piață, ceea ce duce la apariția de
noi locuri de muncă și noi clădiri care adăpostec noi funcțiuni economice (de producție), dublate
de funcțiuni rezidențiale complementare. De‐a lungul timpului, cerințele pieții se schimbă și
conduc către schimbări în ciclurile de producție: de la diminua rea, relocarea și până la dispariția
completă a acestora. In acest proces, unele clădiri sunt salvat e, altele lăsate să se degradeze:
tocmai viziunea asupra acestora trebuie să se schimbe – clădiri le pot adăposti si alte funcțiuni,
diferite de cele inițiale. Succesul în procesul de readaptare e ste dictat de trei componente: (1)
politicile naționale și aplicarea lor la nivel local, (2) apari ția unor noi industrii și (3) puterea
financiară și de investiții.
In general, autoritățile locale sunt cele care fac primul pas î n începerea procesului de revitalizare /
regenerare urbană, în limitele atribuțiilor sale. Rolul autorit ăților locale este acela de a asigura
prosperitatea economică, iar dacă una din industrii începe să f ie în declin, răspunsul prompt este
2
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente avantajos din toate punctele de vedere. Perioadele lungi de ina ctivitate și de degradare adaugă un
cost mai mare de recuperare ulterioară, iar efectele negative s unt multiplicate la nivel mai mare.
Câteodată, procesul este inceput de investitorii privați sau de utilizatori când aceștia, în căutarea
unor noi oportunități, preiau inițiativa și încep cu pași mici procesul de convertire si
refuncționalizare. Astfel procesul este ambivalent: poate porni d e l a a u t o r i t a t e a l o c a l ă , c a r e
dorește să atragă investitori si să revitalizeze zonele decăzut e, sau poate porni de la investitorii
privați care preiau din responsabilitățile autorităților locale și astfel pot beneficia de unele scutiri
sau stimulente financiare da te de acestea din urmă.
Clădirile istorice oferă caracte rul distinct orașelor, în gener al, și cartierelor, în special, și în același
timp fac conexiunea directă și t angibilă cu trecutul. Cu toate acestea, istoria și atributele pe care
acestea le poartă sunt adesea ignorate și nu sunt valorizate ca parte a patrimoniului cultural.
Totodată, orașele cresc rapid și terenurile pe care există situ ri industriale abandonate devin foarte
atractive pentru noi dezvoltări imobiliare. Adesea, aceste situ ri sunt amplasate în zone centrale,
fiind deservite de mijloace de transport variate și sunt înconj urate de cartiere care au crescut în
jurul lor. La mijlocul secolului al 21‐lea, creșterea utilizări i automobilului a creat alternative la
cererea transportului pe apă sau cale ferată, și a oferit posib ilitatea locuitorilor să trăiască și să
lucreze din ce în ce mai departe de zonele centrale. Noi cartie re au apărut, suburbiile s‐au
dezvoltat, zonele industriale s‐au mutat din oraș și astfel au apărut mari zone urbane părăsite sau
lăsate în paragină.
In contextul unei necesare schimbări de mentalitate, demolarea acestor situri nu mai este o
opțiune. Atenția specialiștilor și a altor actori urbani implic ați se întoarce spre prezervarea și
reutilizarea spațiilor. Este neces ară trecerea în revistă a mod ului în care a evoluat și s‐a dezvoltat
teoria protejării monumentelor industriale, în ultimul secol, p entru a putea vedea care sunt cele
mai adecvate măsuri în ceea ce pr ivește protejarea și convertir e a a c e s t o r c l ă d i r i î n s p a ț i i
funcționale, aducând în discuție cele mai noi materiale și tehn ologii.
In general, reabilitarea monumentelor istorice se poate face pr in șapte nivele de interacțiune:
conservare, prezervare, restaurare, reconstituire, reconstrucți e, replicare și conversie. Această
atitudine se poate aplica și extinde de la un simplu obiect / a rtefact până la un oraș întreg. Mare
parte din procesul de reabilitare implică educarea și informare a actorilor urbani la nivel local,
3
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente național sau internațional despre importanța obiectului sau sit ului vizat, printr‐o bună
documentare.
Concepte precum arhitectura / te hnologia verde se împrăștie rap id în comunitatea de specialiști și
fac referire la trendurile curente în ceea ce privește designul sustenabil. Designul sustenabil nu se
referă doar la metode, ci mai degrabă la structuri în sine; nu este doar un mod de gândire și nici nu
este restricționat la noile construcții. Obiectivul principal a l refuncționalizării clădirilor existente,
monumente istorice sau nu, este acela de a aduce laolaltă benef iciari și utilizatori, de interacționa
cu ei pentru a întelege dorințele lor sau nevoile lor, și de a cerceta care sunt soluțiile tehnice
adecvate pentru a putea răspunde nevoilor, astfel încât mediul creat să corespundă nu doar din
punct de vedere estetic, ci și din punct de vedere funcțional ș i să urmărească asigurarea condițiilor
de securitate și sănătate. O astfel de abordare devine pragmati că și de dorit în ceea ce privește
conversia patrimoniului industrial.
Refuncționalizarea este o metodă practică de a converti structu ri ce există deja în vederea inserării
unor noi funcțiuni, adesea diferite de cele inițiale. Metoda fu ncționează cel mai bine când se
dorește prezervarea identității vizuale a unei clădiri, care co ntribuie la configurarea identității
istorice a unei comunități. Pe lângă valoare istorică și identi tară pentru o comunitate, această
practică este sustenabilă din mai multe puncte de vedere, în sp ecial, prin diminuarea deșeurilor
provenite din construcții, dar ș i prin reciclarea unor material e.
2.1. Patrimoniul industrial – definiții și teorii
Industrializarea a oferit posibi litatea de a construi mai mult, mai bine și cu costuri reduse. Toate
acestea au avut ca rezultat dive rsificarea și dezvoltarea unui bogat patrimoniu industrial. La
sfârșitul secolului al XX‐lea, mare parte din patrimoniul indus trial modern sau precursor era
distrus, sau fusese schimbat radical. Acesta era unul din rezul tatele faptului că nu fusese perceput
ca o componentă valoroasă din punct de vedere istoric sau arhit ectural, din cauza funcțiunii
primare, sau a schimbărilor tehnologice apărute.
Forma urmează funcțiunea / programul sau tehnologia : pornind de la teoria modernistă susținută
de Sullivan, funcțiunea este elementul definitoriu al unei clăd iri, iar dacă acest element dispare,
4
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente dispare și valoarea pe care aceasta o are. Originile acestui co ncept sunt legate mai mult de natura
economică, nu de cea istorică a unei construcții, însă dacă ace sta oferă spațiile adecvate și complet
funcționale, își deservește scopul original (Hitchcock, 1966). Forma urmează tehnologia :
inventarea și utilizarea la scar ă largă a unor materiale precum betonul armat, fațadele de sticlă sau
structurile de oțel, au permis crearea unor spații mari, ample, bine luminate.
Dezbaterile privind însemnătatea culturală a patrimoniului indu strial s‐au transpus în
recunoașterea rolului pe care industrializarea l‐a jucat și con tinuă să îl joace în dezvoltarea urbană.
Printre factorii care au contribuit la problematica recunoașter ii la nivel mondial a rolului și valorii
pe care îl au clădirile industriale, a fost modul în care patri moniul industrial a fost definit și
clasificat.
Cum este definit patrimoniul industrial și care sunt caracteris ticile în determinarea clasificării sale
ca și patrimoniu? Palmer și Neav erson (1998) formulează următoa rea definiție patrimoniului
industrial arheologic: un studiu sistematic al structurilor și artefactelor, ca mijloc de întelegere a
trecutului industrial , oferind însă doar o parte din răspuns. O asemenea perspectivă poate fi
interpretată numai prin prisma unor dovezi tangibile și a unei documentații descriptive.
Dezvoltarea industrială a însemnat dezvoltare economică extensi vă, impact asupra factorilor de
mediu și a celor sociali, aspect e care trebuie menționate în fi ecare definiție.
La polul opus, criticând predilecția pentru cercetarea descript ivă, definiția lui Blockley (1999) se
referă la studiul unei culturi materi ale a ultimilor 250 de ani , însă nici aceasta nu trece de
dimensiunea fizică și nici nu oferă o fundamentare teoretică pu ternică. Limitarea axei temporale
este justificată, însă prin argumentul că importanța culturală a unui loc este dată doar de valoare
pe care societatea își permite să i‐o atribuie (Ashworth 2003, Pearson și Sullivan 1995). Alfrey și
Putnam (1992) marchează curiozitatea crescută pentru patrimoniu l industrial ca fiind promovat de
interesul, mândria sau grija pentr u a promova un aspect al cult urii industriale, dorința de a celebra
succesul, interesul pentru inova ție și ingeniozitate, sau încer carea de a compensa pentru o pierdere
ireparabilă . Toate aceste aspecte sunt conectate cu dezvoltarea industrial ă și sunt recunoscute în
politicile contemporane.
5
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente Semnificația atașată revoluției industriale și integrității dov ezilor rămase ar putea combate
limitarea pe axa temporală a definiției patrimoniului industria l – ar putea fi argumentat aici că
această perspectivă temporală p une în valoare realizările tehno logice și dominația erei industriale
europene, recente. Prin includerea pe Listele Patrimoniului Mon dial a sistemelor de irigație din
Dujiangyan (China) sau minele de minereu din Neolitic (Belgia) s e p o a t e r e c o n s i d e r a i d e e a
extinderii ariei de acoperire în definirea patrimoniului indust rial. O astfel de definiție ar trebui să ia
în considerare și impactul economic asupra factorilor de mediu și asupra aspectelor sociale pe care
industrializarea le‐a produs, dar mai ales aspectele inovatoare și realizările tehnice într‐un anumit
moment în istoria umanității.
Carta Nizhny Tagil pentru Patrimoniul Industrial (2003) – document programatic, special dedicat
patrimoniului industrial, oferă u rmătoarea definiție, prin îmbu nătățirea conceptului și lărgirea ariei
de analiză: Patrimoniul industrial este forma t din rămășițele (dovezile) cu lturii industriale, care au valoare
istorică, tehnologică, socială, a rhitecturală sau științifică. Aceste rămășițe (dovezi) constau din
clădiri și mașini (echipamente), ateliere, mori și fabrici, min e și situri de procesare și rafinare,
depozite și magazii, situri în care se produce, transportă și utilizează energia, căile de transport și
infrastructura aferentă, locuri conexe activității de producție , precum locuirea, educația sau
locurile religioase.
Caracteristicile patrimoniului industrial
Pentru a putea explora posibilitățile oferite de refuncționaliz area sustenabilă a siturilor industriale
este necesară cunoașterea și întelegerea caracteristicilor care diferențiază patrimoniul industrial
de alte situri culturale. Aceste caracteristici au impact la ni velul conservării și menținerii sitului,
accesului vizitatorilor și utlizatorilor, structurilor organiza ționale și a proceselor utilizate în
managementul siturilor. Aceste caracteristici pot fi împărțite în tangibile și intangibile.
Caracteristicile tangibile: siturile industriale sunt compuse d in elemente structurale neutilizate sau
sub‐utilizate și peisaj antropormorfizat. Un tip de sit industr ial frecvent întâlnit este compus din
clădiri industriale, locuințele lucrătorilor și alte clădiri co nexe. Acest lucru face ca amplasamentele
pe care siturile se găsesc să fie adesea extinse ca suprafață ș i, pentru că încă sunt cuprinse în viața
comunității, delimitarea fizică și clară a acestora este greu d e făcut. Unele situri se află în zone
6
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente g r e u a c c e s i b i l e , d i n c a u z a t o p o g r a f i e i l o c u l u i , s a u p r e z i n t ă p e ricol în exploatare din cauza
elementelor fizice degradate.
Caracteristicile intangibile: se referă la straturile complexe de inovații tehnologice, exti nderea
liniei de producției și legăturile socio – economice cu rețelel e extinse la nivel național, regional,
sau chiar la nivel internațional. Aceste rețele includ tipare m igraționale și comerciale, dar și
dezvoltarea mișcărilor sindicale. Extinderea rețelei este dată și de diversitatea actorilor implicați,
mai ales în zone unde industriile sunt încă active.
În anul 2001, Michael Falser, un arhitect austriac și istoric d e artă angajat al UNESCO, a realizat o
analiză globală a siturilor de patrimoniu industrial, intitulat ă "Este patrimoniul industrial
reprezentat pe Lista Patrimoniului Mondial? ". Definiția sa este lungă și puțin vagă, dar face o
clasificare a patrim oniului industrial:
1. Industria extractivă (de exemplu industria cărbunelui, minereul ui sau aurului)
2. Industria de produse (de exemplu industria metalurgică primară)
3. Industria de fabricare (de exempl u fabricarea de mașini textile )
4. Infrastructura de utilități (de exemplu alimentare cu apă, ener gie electrică)
5. Surse de alimentare și dispozitive primare (de exemplu roți de apă, turbine cu abur)
6. Infrastructura și căile de transp ort (de exemplu căi ferate, ca nale, porturi)
7. Infrastructura de telecomunicații (de exemplu radio, telefon)
8. Poduri, taluzuri, apeducte
9. Sisteme de construcții (de exemplu sisteme de acoperire, fenest rații)
10. Structuri / obiecte cu rol special (de exemplu baraje, tuneluri , lucrări hidraulice)
Există două categorii suplimenta re care nu sunt enumerate mai s us și care sunt, de asemenea,
foarte importante. Există o serie de situri de patrimoniu indus trial, care pe lângă clădirile cu
specific industrial, sunt comple tate de clădiri cu funcțiuni și infrastructuri conexe (precum locuirea
etc.). A doua categorie suplimentară cuprinde numeroasele muzee industriale, cu sub‐categoria
muzeelor industriale care încearcă să fie copii ale siturilor d e patrimoniu industrial (cel mai
cunoscut exemplu de acest tip este Beamish ‐ un muzeu în aer li ber, în nord‐estul Angliei care, în
7
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente cele 120 de hectare, prezintă o replică a vieții de zi cu zi di n secolul al XX‐lea ‐ perioada revoluției
industriale).
2.2. Evolutia preocupărilor internaționale privind patrimoniul industrial
Răspuns la o tendință manifestată în Europa anilor '80, cele pa tru conferințe organizate anual în
perioada 1985 ‐ 1989 de către Consiliul Europei, au avut ca re zultat un document – setul de
recomandări emis în 1990 ; acestea stau mărturie cu privire la creșterea gradului de conștientizare
privind recunoașterea valorii istorice a patrimoniului industri al. Tematica acestor conferințe a fost
dedicată exclusiv patrimoniului industrial, precum a fost și ce a a conferinței din 1993, privind
metodele de evaluare a patrimoni ului arhitectural. Aceste confe rințe arată că, până la mijlocul
anilor 1980, preocupări pentru pa trimoniul industrial au fost m anifestate în primul rând de
arheologi. Doar după aceste patru conferințe, principalli actor i implicați în elaborarea politicilor de
conservare au început să recunoas că potențialul istoric valoros pe care îl poartă acest tip de fond
construit, la nivel european .
Ca o consecință a acestor patru conferințe pe tema "protejării și valorificării patrimoniului
industrial", o inventariere a patrimoniului industrial a fost î ncepută în câteva țări europene,
precum Anglia, Franța sau Olanda. Aceste inventarieri au avut c a rezultat documente de
reglementare privind protecția unui număr de complexe industria le cu caracter reprezentativ
pentru o diversitate de activități industriale.
Conservarea patrimoniului constr uit, ca practică definită legal , de protecție a siturilor arhitecturale
și arheologice, a apărut în Europ a secolului al XIX‐lea și care are ca obiectiv primar să răspundă la
două probleme: (1) ce este un monument și (2) cum se asigură ce a mai bună utilizare viitoare a
acestor monument. Asigurarea viitorului unui monument este un p roces împărțit în mai multe
etape. După cum este sugerat în planul de protecție, singura mo dalitate de a prezerva unicitatea
unei clădiri, așa cum este recunoscută în timpul procesului de evaluare, necesită ca toate deciziile
cu privire la managementul și întreținerea clădirii, inclusiv m odul de realizarea a conversiei, să se
bazeze pe rezultatele procesului de evaluare. Rapoartele de eva luare devin astfel esențiale în
managementul și întreținerea efi cientă a clădirilor de patrimon iu.
8
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente Două studii, unul care analizează situația privind situația pat rimoniului și managementul
patrimoniului industrial în țările din Europa de Nord și un alt studiu pentru Europa de Sud, sunt
premergătoare celor patru conferințe organizate între 1985 și 1 9 8 9 , p e a c e e a ș i t e m ă . I n t r e
obiectivele celor patru conferințe erau prinse și dezvoltarea u nui set recomandări uniforme
privind evaluarea și gestionarea patrimoniului industrial, ca u rmare a rezultatelor înregistrate.
Aceste studii au fost efectuat e în perioada 1981‐1986 ca parte a programului de lucru
interguvernamental al Consiliului European privind promovarea p atrimoniului industrial. Deși
scopul final al acestor două studii a fost acela de a elabora u n studiu comparativ internațional,
acestea au avut metodologii diferite de colectare a datelor, de analiză, precum și o formă diferită a
raportului final. Studiul efectuat pentru țările din nord au co nținut răspunsuri la chestionare
privind legislația, numărul total de monumente – industriale, î n particular, numărul de conversii
funcționale, clădiri rezidențiale pentru muncitori, precum și u n raport de sinteză. Studiul efectuat
pentru țările din sud conține numai un rezumat al informațiilor colectate despre legi, restaurare și
proiecte de reabilitare. În cons ecință, concluziile au putut fi trase doar pentru anumite aspecte la
nivel european.
În 1985, nici o țară din Europa, cu excepția Norvegiei, nu reda ctase un act normativ dedicat
exclusiv prezervării patrimoniului industrial, deși unele țări aveau documente juridice separate
privind protecția și îngrijirea altor tipuri de monumente, cum ar fi arhitectura rurală, de exemplu.
Toate țările cuprinse în studiu aveau o serie de structuri indu striale protejate care puteau fi
clasificate drept "patrimoniu industrial". Nu a fost posibilă, însă, identificarea la nivel de țară (cu
excepția Olandei) a numărului de monumente industriale și a tip urilor diferite de prezervare a
acestora. Cu toate acestea, identificarea și listarea sistemati că a structurilor fizice existente pe
siturile industriale s‐a făcut numai în Anglia. Toate celelalte țări au întreprins unele lucrări de
restaurare și conservare pentru anumite clădiri protejate din p atrimoniul industrial, la un anumit
nivel.
Au existat și unele diferențe în abordarea definirii patrimoniu lui industrial, între nord și sud.
Întrucât raportul efectuat pentr u țările nordice a extras defin iția din domeniul arheologiei
industriale, raportul pentru țăr ile din sud a exprimat necesita tea redefinirii arheologiei industriale
în "termeni funcționali și cronologici ", pentru a putea include toate lucrările de inginerie publică
sau civilă. Cererea lui Ordonez pentru extinderea definiției în termeni funcționali și cronologici,
9
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente viza posibilitatea includerii si a unor structuri cum ar fi cel e de aprovizionare cu apă, canale, diguri,
apeducte sau faruri, lucrări car e au precedat secolul al XVIII‐ lea (mai specific, anul 1750), mult timp
considerat reper / punct de porni re în cercetarea arheologică i ndustrială. Potrivit lui Ordonez, în
țările din sud, cu excepția Franței și nordul Italiei, industri alizarea bazată pe inovațiile tehnologice
lansate o dată cu introducerea motorului cu aburi în procesul d e producție a apărut mult mai
târziu decât în țările nordice, rezultând astfel un număr mult mai mic de structuri industriale și de
patrimoniu construit în aceeași perioadă. Pe de altă parte, țăr ile din sud au avut un patrimoniu
mult mai bogat ce data din perioada pre‐1750, structuri pe care Ordonez le‐a clasificat drept
"inginerie civilă ", care au fost în egală măsură, la fel de inovatoare din punct de vedere tehnologic
și structural, ca cele c onstruite după 1750.
Aspecte privind evaluarea clădirilor industriale . Incoerențele în metodologia de evaluare a
patrimoniului, derivate din lipsa unei definiții clare a termen ului de "patrimoniu industrial"
pot fi cel mai bine evidențiate în modul în care acesta a fost clasat în diferite țări. Raportul
elaborat pentru țările din sud a relevat că metodologia de eva luare și clasificare utilizată
pentru clădirile industriale a fost aceeași folosită pentru pat rimoniul arhitectural în general,
ceea ce înseamnă că nu au fost necesare sau utilizate metode de evaluare specifice și
adecvate clădirilor industriale. În raportul pentru țările nord ice, rezultatele chestionarelor
din diferitele țări dezvăluie un alt mod de abordare a clădiril or industriale. Deși toți
participanții au fost întrebați despre starea de protecție și d e gestionare a " monumentelor
tehnice și industriale " în general, răspunsurile colectate s‐au referit exclusiv la c lădirile
industriale protejate. În ambele cazuri, este evident că intere sul este manifestat în primul
rând pentru tehnologiile și procesul de producție, în detriment ul clădirilor care le
adăpostesc.
Întrucât nu existau reglementări legale specifice pentru protec ția patrimoniului industrial,
fiecare țară a folosit o metodologie mai lungă sau mai scurtă; aceasta a arătat că nu exista
nici o diferențiere între protec ția patrimoniului arhitectural în general și cel industrial în
special. In unele cazuri, primele care au fost protejate au fos t echipamentele și tehnologiile
industriale și, drept urmare, clă direa a intrat și ea în lista monumentelor de protejat. Această
situație ridică o întrebare fundamentală: dacă clădirea este pr otejată pe baza valorii sale
istorice, sau pentru a asigura protecția echipamentelor care fa c obiectul cercetării
10
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente arheologiei industriale. Toate as t e a d e m o n s t r e a z ă c ă , d a t o r i t ă naturii sale eterogene,
protecția patrimoniului industrial a schimbat structura registr elor/listelor naționale a
monumentelor istorice existente, pentru a se putea asigura o pr otecție adecvată pentru
acest tip de patrimoniu.
Aspecte privind clasarea . O altă mare diferență între rapoartele făcute pentru țările d in nord
și cele din sud a fost în identificarea instituțiilor care au r esponsabilități în ceea ce privește
evaluarea și clasarea monumentelor. Pentru țărilor nordice – in ventarierea a fost efectuată
de către voluntari și specialiști în domeniul arheologiei indus triale. Raportul pentru țările din
sud, arată că doar specialiștii au participat la studiu, dar na tura specializării lor nu a fost
specificată.
Aspecte privind conversia funcțională. Rapoartele au relevat diferențe majore între abordări
în utilizarea clădirilor de patrmoniu – doar Germania și Olanda au avut de departe cel mai
mare număr de clădiri sau situri de patrimoniu industrial trans formate, acomodând funcțiuni
variate, în timp ce toate celelalte țări fie au transformat clă dirile de patrimoniu în muzee
dedicate ramurii industriale pe care o deserviseră, fie le‐au p ăstrat ca mărturie a unei
anumite perioade din procesul de industrializare. Raportul pent r u ț ă r i l e d i n s u d n u
abordează deloc problema conversiei funcționale (alta decât cea d e m u z e u ) . T o t u ș i , î n
recomandările finale, Ordonez a subliniat necesitatea ca echipa mentele / clădirile industriale
să funcționeze în continuare, chiar dacă nu mai adăpostesc func țiunea originală, aceasta
fiind singura modalitate de a le putea justifica și asigura vii t o r u l , d a r ș i p ă s t r a r e a
patrimoniului industrial. Cu toate acestea, rămâne neclar dacă aceasta avea să devină o
viziune partajată sau o practică.
În capitolul de recomandări al raportului pentru țările nordice , "refuncționalizarea" (conversia
funcțională) clădirilor industri ale este evaluată ca o tendință viitoare, având în vedere faptul că în
America de Nord, trei astfel de proiecte câștigaseră premii int ernaționale în 1981 și, de asemenea,
în Franța fuseseră implementate proiecte asemănătoare. In viziu nea lui Wehdorn (1985),
"refuncționalizarea " este mult mai probabil să fie acceptată în țările din sudul E uropei, decât în
cele nordice. Această concluzie este una surprinzătoare din mom ent ce raportul inițial a
demonstrat progresul făcut de Germania din această perspectivă. Însă, Wehdorn a avut dreptate,
11
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente trendul în toate tările europene a fost unul crescător – acolo unde existau exemple de conversii
funcționale, în următorii ani, numărul acestora a crescut expon ențial. De fapt, Wehdorn însuși a
contribuit la promovarea acestei viziuni prin proiectul realiza t la Viena – conversia funcțională a
Gazometrelor, în prezent conside rat un exemplu de bună practică în Europa. Preocuparea majoră
ridicată în legătură cu problema refuncționalizării (conversiei funcționale) este legată de faptul că
"f ă r ă î n d o i a l ă î n t i m p u l a c e s t u i p r o c e s m a r e p a r t e d i n s t r u c t u r a originală a clădirii poate fi
distrusă" (Wehdorn, 1985).
Raportul privind țările nordice s e încheie prin a identifica li psa finanțării și managementul
complex, ca fiind pericole mai grave pentru patrimoniul industr ial, decât lipsa reglementărilor
legale, concluzie la care aderă si raportul țărilor din sud. Ra portul propunea ca monumentele
clasate să " asigure un echilibru prin repreze ntarea tuturor ramurilor major e de producție "; ca
inventarierea patrimoniului industrial să devină o prioritate; și, mai ales, în cele din urmă
"inventarierea și conversia funcți onală a patrimoniului sunt două aspecte ce trebuie discutate la
nivel internațional ".
Principiile metodologice al e arheologiei industriale. Pentru a putea determina măsura în care
procesele prin care se stabilesc legăturile dintre evaluarea și managementul patrimoniului
industrial, este necesară o trecere în revistă a istoriei arheo logiei industriale, a modului și a
instrumentelor în care această r amură a arheologiei a devenit u niversal acceptată la nivel
european.
Clădirile industriale și toate celelalte moșteniri fizice legat e de producția industrială au făcut
obiectul studiului arheologilo r de la începutul anilor 1930 în America și din anii 1950 în Anglia,
doar pentru a deveni o practică mai larg utilizată în Europa an ilor 1970. Nisser (1972) a
explicat că interesul, concentrarea și cadrul metodologic pentr u studierea arheologiei
industriale s‐a schimbat în per ioada menționată, astfel: " la începuturile arheologiei industriale,
interesul dominant s‐a manifestat pentru studierea istoriei teh nologiei. Domeniul de interes s‐
a lărgit apoi pentru a include siturile industriale. La mijlocu l anilor '70 discuțiile s‐au extins la
aspecte precum păstrarea și docu mentarea istoriei reale a indus triei într‐un sens mai larg. "
Studiul
12
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente arheologiei industriale acoperă de la aspecte tehnologice, soci ale, economice până la cele
culturale ale perioadei de industrializare.
Cossons (1975) a explicat că până în anii 1950, perioada indust rializării a fost studiată extensiv
de istorici, cu alte cuvinte, tehnica de investigație acceptată a fost una bazată pe studiul
arhivei, în detrimentul cercetăr ii arhelogice pe sit. Când arhe ologii au început analiza fizică a
clădirilor existente, a tehnologiilor utilizate și a rămășițelo r fizice, ca instrument de înțelegere
a organizării și funcționării societății, cercetarea istorică s ‐a îmbogățit. În unele cazuri, studiul
rămășițelor industriale din sit împreună cu studiul sursele scr ise ale perioadei examinate, a
zonei sau a industriei au dus chiar la schimbarea punctelor de vedere istorice. Cossons a
propus ca arheologia industrială să fie, în esență, o perioadă sau un tip de arheologie culturală
precum este studiul arheologiei din perioada Neolitică, Romană sau Medievală.
În analiza perioadei de industrializare masivă, elementele fizi ce existente trebuie clasificate
într‐un anumit mod pentru a putea fi evaluate. Criteriul arheol ogic cel mai folosit pentru
delimitarea perioadei de studiu este bazat pe tipologia tehnolo giei de producție. Prin urmare,
în 1972, Raistrick a propus ca studiile în arheologia industria lă să se desfășoare după funcția
de bază a industriei. În termenii cei mai generali, toate situr ile industriale pot fi împărțite în
situri de extracție și producție. De exemplu, pe un sit de extr acție, elementele / dovezile fizice
predominante includ echipamentele de extracție, precum puțul de extracție, benzile de
transport și mașinile de tractare. Clădirile adiacente de pe ac este situri au funcțiuni precum
spații de stocare sau birouri.
Situl de producție, pe de altă parte, prezintă o combinație de diferite tipuri de clădiri, cu
diferite funcțiuni pornind de la producție, inclusiv a echipame ntelor de producție existente,
până la coșuri de evacuare, la benzi transportoare, șine de cal e ferată, canale de apă etc.. In
conformitate cu cerințele tehnol ogice ale diferitelor activităț i industriale, elementele fizice ale
unei activități industriale pot fi împărțite în continuare în s tructuri tehnologice și clădiri care,
împreună, definesc structura fiz ică a oricărui sit industrial. Prevalența structurilor sau a
clădirilor de pe sit depinde în general de tipologia activități i derulate. Pentru arheologi,
înțelegerea fiecărei părți componente a sitului în sine este la f e l d e i m p o r t a n t ă c a ș i
înțelegerea relației dintre părțile individuale, indiferent de caracterul lor fizic. Ceea ce unește
13
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente părțile într‐un întreg ansamblu reprezintă funcționalitatea teh nologică a sistemului. În
consecință, când sunt evaluate în termeni de arheologie indust rială, clădirile industriale sunt
considerate a fi dovezi arheologice ale procesului pe care l‐au adăpostit, mai degrabă decât
obiecte cu potențial arhitectural.
După trecerea în revistă a metodologiei pentru evaluarea arheol ogiei industriale se poate
spune că importanța relației funcționale între părți și întreg a avut ca rezultat necesitatea de a
proteja situl în ansamblul său. Asta implică că, unul din argum entele conservării siturilor
industriale este legat de prezerv area logicii unității funcțion ale a acestuia.
Este necesară investigarea modul ui în care principiile expuse î n metodologia de evaluare și
conservare a arheologiei industr iale pot fi folosite pentru a s e îndeplini cerințele de
conservare arhitecturală. Astfel, pe de o parte analiza se conc entrează pe modul în care
metodele descrise sunt utilizate ca instrumente pentru evaluare a siturilor și clădirilor și
l i s t a r e a u l t e r i o a r ă p e n t r u p r o t e j a r e , ș i , p e d e a l t ă p a r t e , c u m acestea sunt folosite ca
instrument pentru managemetul mo numentelor clasate, în special în derularea procesului de
conversie.
1990 – Recomandările Raportului Eu ropean privind managementul p atrimoniului industrial
Cinci ani și patru conferințe mai târziu, s‐au concretizat într ‐un set de recomandări privind
protecția și conservarea patrimoniului industrial, lucrărilor t ehnice și civile în Europa și astfel au
rezolvat problema definirii patrimoniului industrial prin împăr țirea acestuia în trei categorii, așa
cum indică titlul. Raportul a oferit un set de principii pentru patru aspecte principale. Unul s‐a
referit la nevoia de inventarier e sistematică, centralizare și analiza științifică a acestui tip de
patrimoniu, unde " metode moderne și resurse de înaltă calitate ar trebui utilizat e în conformitate
cu criteriile comune definite la nivel european ."1 Cea de‐a doua problemă a fost domeniul
protecției și conservării patrimoniului industrial. Aici s‐a pu s accentul pe necesitatea efectuării
unei selecții riguroase " mai mult decât în orice alt sector al patrimoniului [… care] va trebui făcută
astfel încât să se asigure o reprezentare echilibrată a diferit elor ramuri ale producției ". La nivel
european, trebuia adoptat un set de reglementări legale, adapta te la natura specifică a acestui tip
de patrimoniu și trebuia definit ă o politică de management al z onelor industriale abandonate, care
1 Rec (90)20E, https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?id=603209II.2.
14
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente prezentau ele însele zone de rezervă pentru viitoare pentru int ervenții, cercetare și posibilă
conservare. Raportul a promovat în continuare " elaborarea unei strategii prin care să se ofere
stimulente pentru salvarea și valorificarea acestui patrimoniu ". A treia problemă abordată a fost
cea referitoare la " educarea publicului cu privire la aspectele tehnice, industrial e și a lucrărilor de
inginerie civilă ", unde valoarea patrimoniului este promovată la toate niveluri le, prin pregătirea
profesională a specialiștilor de la nivel universitar până la i nformarea elevilor sau studenților, un
public deosebit de receptiv la acest tip de mesaj2. Ultima măsură este legată de promovarea
cooperării și a intervențiilor la nivel european, prin oferirea de suport logistic și financiar pentru
posibilele proiecte locale de importanță europeană.3
Recomandările Consiliului Europei au transformat astfel concluz iile celor două studii preliminare,
revizuite în secțiunea anterioară, în măsuri recomandate pentru conservarea, protecția și
managementul patrimoniului industrial. Cele două studii, precum și rapoartele celorlalte patru
c o n f e r i n ț e , s t a u m ă r t u r i e a t â t d i f e r e n ț e l o r , c â t ș i s i m i l i t u d i n ilor descoperite în diferitele țări
europene. Recomandările sunt, totuși, un rezumat al aspectelor similare.
Prin promovarea asemănărilor și adaptarea diferențelor, recoman dările pentru gestionarea
patrimoniului industrial funcționează în primul rând ca un docu ment cu rol de ghid, obligând
statele semnatare să acorde grija și atenția cuvenită patrimoni ului industrial. Inventarierea
acestuia și modalitatea prin car e se va realiza protecția patri moniului pică în responsabilitatea
fiecărei țări.
Recomandările privind protecția patrimoniului industrial au fos t formulate în maniera
recomandată de Carta de la Veneția, prin enunțarea principiilor esențiale care reglementează
managementul și protecția patrimoniului industrial, așa cum au f o s t c o n v e n i t e l a n i v e l
internațional, dar destul de generale astfel încât fiecare țară să le poată pună în aplicare în
conformitate cu legislația națională. Obligația ce decurge pri n semnarea acestui tratat este în
p r i m u l r â n d d e o r d i n m o r a l ș i v i zează unificarea sistemului de valori cu privire la problem
patrimoniului analizat, oferind în același timp libertate în in terpretarea acestor valori și în punerea
în practica a soluțiilor.
2 Rec (90)20E, https://wcd. coe.int/ViewDoc.jsp?id=603209IV, 2.ii i.
3 Rec (90)20E, https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?id=603209V
15
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente Patrimoniul industrial în contextul Uniunii Europene ‐ In februarie 2013, a f ost publicat raportul
Comitetului de Cultură, Științe, Educație și Media cu privire l a patrimoniul industrial de pe
teritoriul Uniunii Europene, rap ort premergător Rezoluției 1924 (2013) cu același nume.
Obiectivul raportului este acela de pune în discuție subiectul vast, pentru care, doar în unele țări, a
existat o preocupare în curs de dezvoltare în 30 de ani. Patrim oniul industrial este extrem de
vulnerabil și adesea expus riscurilor, dar cel mai adesea este pierdut din cauza lipsei de informare,
documentare, recunoaștere sau a măsurilor de protecție; alți fa ctori care influențează pierderile în
acest domeniu sunt tendințele economice în schimbare, percepții le negative, probleme de mediu
dificile rezultate din procesele industriale sau dimensiunea și complexitatea patrimoniului.
Managementul informat, conservarea, interpretarea și aprecierea culturală a siturilor sunt, prin
urmare, obiectivele principale ale conservării patrimoniului in dustrial și acest lucru poate implica
niveluri diferite de protecție, de la liste locale și zone de c onservare pentru siturile individuale
desemnate prin lege până la situri în lista patrimoniului mondi al. Fiecare țară va avea propriile
regelementări în ceea ce privește listarea, clasificarea și pro tecția patrimoniului industrial, în
conformitate cu specificul fiecăreia.
Raportul face și o serie de recomandări practice ce vizează pri ncipalii decidenți la nivel național,
pentru a putea asigura durabilit atea moștenirii industriale și pentru generațiile viitoare. Unele din
lecțiile care pot fi învățate di n experiența țărilor cu o exper tiză dezvoltată:
Utilizarea grupurilor consultati ve formate din experți și repre zentanți ai agențiilor oficiale
oferă un grad mai mare de transpar ență în considerarea siturilo r pentru protecție.
Fișele de evaluare ale clădirilor / siturilor trebuie să fie ac tualizate, deoarece acestea se pot
schimba foarte mult în timp.
Ghidurile bune permit prioriti zarea resurselor limitate.
Toate siturile importante și car e prezintă interes ar trebui să fie introduse în bazele de date
oficiale de planificare. Acest lucru permite crearea unui dialo g constructiv într e proprietari,
dezvoltatori și specialiștii în conservare.
Opinia publică este foarte importantă, mai ales în problemele d e protecție și conservare, și
comunitățile trebuie implicate în toate stadiile procesului. În țările din Europa de Vest, unde
există o lungă tradiție în consult area și implicarea publicului în problemele ce privesc
patrimoniul industrial poate părea evidentă, însă aceasta poate fi o practică puțin familiară
16
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente în multe alte țări, unde sunt necesare programe susținute privi nd educația și sensibilizare
opiniei publice în ceea ce privește contribuția pe care industr ia a avut la dezvoltarea culturii
și societăților europene sau naționale.
Introducerea măsurilor de protej are a siturilor de patrimoniu i ndustrial care nu mai sunt
folosite ca să se prevină distru gerea lor, în special în zonele urbane unde valorile terenurilor
sunt ridicate;
Facilitarea furnizării de resurs e prin intermediul parteneriate lor public‐private pentru a se
asigura ca fondurile necesare să fie disponibile în cadrul proi ectelor de reabilitare /
conservare / conversie a siturilor industriale;
Crearea de parteneriate cu organizații private și neguvernamen tale pentru a crește gradul
de conștientizare în ceea ce pri vește valoarea patrimoniului in dustrial și stabilirea unor
interacțiuni cu alte resurse c ulturale și situri culturale;
Raportul aduce în discuție și conservarea patrimoniului industr ial prin conversie funcțională. Prin
amploarea sa și impactul său asupra peisajelor din jur, patrimo niul industrial poate juca un rol
esențial în regenerarea urbană. Reabilitarea patrimoniului indu strial depinde de numeroși factori,
variind de la valoarea patrimonială, amploarea și localizarea s a (urban, suburban sau rural);
potențialul său a acomoda noi funcțiuni, identificate prin stra tegiile de dezvoltare locală sau
potențialul său de a se integra în cluster de activități indust riale conexe patrimoniului industrial.
Succesul acestor proiecte depinde, de asemenea, de interacțiune a cu alte resurse culturale și cu
patrimoniul cultural, disponibile la nivel local, regional și i nternațional. Conversia fizică durabilă a
clădirilor și a siturilor industriale este oarecum simplă și nu e s t e o p r a c t i c ă n o u ă ‐ c l ă d i r i l e
industriale pot oferi adesea un spațiu ieftin, ușor de utilizat . C u t o a t e a c e s t e a , c o n v e r s i a
funcțională care trebuie luată î n considerare, trebuie să respe cte caracterul și integritatea
clădirilor, iar aceastra reprez intă o tendință recentă.
Conversia funcțională a clădiril or industriale este acum consid erată ca fiind sustenabilă, sănătoasă
din punct de vedere ecologic, datorită potențialului oferit de sursele de energie din clădiri
(structura clădirii, materialele etc.) și patrimoniul industria l poate fi, prin urmare, considerat a fi o
resursă neregenerabilă. Există totuși un număr de probleme priv ind decontaminarea anumitor
situri, iar multe din soluțiile sunt dăunătoare integrității re surselor de patrimoniu industrial
afectate.
17
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente 2.3. Abordări ale re‐utilizarii patrimoniului industrial
Refuncționalizarea cl ădirilor industriale
Există două aspecte în Recomandările Consiliului European, care trebuie unificate în practică: unul
este metoda de colectare și analiză a datelor, iar celălalt se referă la " valorificarea și noi forme de
utilizare", promovând conversia funcționa lă a clădirilor industriale.
Carta Burra (1979) arată că rezultatele procesului de evaluare constituie baza pentru dezvoltarea
unui plan de management pentru monument. Obiectivul principal a l planului de management este
de a defini modul în care valoarea patrimonială identificată po ate fi asigurată prin procesul de
întreținere și protecție. Conver sia funcțională, ca abordare și gestionare eficientă a clădirilor
industriale, este și ea astfel legată de procesul de evaluare ș i de rezultatele acesteia. Deși este
promovată ca practică, ca model de urmat pentru gestionarea clă dirilor industriale, nu există nici
un consens la nivel european cu privire la ceea ce constituie u n model eficient în ceea ce privește
conversia funcțională; același lucru nu se poate spune în cazul procesului de inventariere și de
evaluare. Conceptul de conversie funcțională este abordat în mo d diferit în nordul și în sudul
Europei, ceea ce înseamnă că în Europa există mai multe exemple care sunt considerate ca fiind
bune practici. Prin urmare, exist ă o situație paradoxală privin d conversia patrimoniului industrial:
crearea unui ghid comun este de dorit, dar nu există liniile di rectoare și metodologice de abordare
a acesteia.
Există o serie de ghiduri genera le stabilite în cartele interna ționale privind conservarea
patrimoniului pentru ceea ce este considerat a fi bună practică în domeniul conversiei funcționale,
în general, și a intervențiilor asupra arhitecturii unei clădir i protejate.
Prezervarea integrității estetice a clădirii sau bunele practic i ale conversiei funcționale
Revizuind articolele de la cele mai recente Carte până la cea d in Veneția din 1964, Bell (1997) a
rezumat principiile teoretice ale conservaționiștilor, care ghi dează o intervenție în clădiri și situri
protejate după cum urmează:
a. orice intervenție ar trebui să fie făcută la minimum pentru a a sigura supraviețuirea sitului;
b. doar pierderi minime din țesutul original sunt acceptate;
c. orice intervenție făcută ar tre bui să fie reversibilă, pe cât p osibilă;
18
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente d. orice intervenție trebuie difere nțiată de lucrarea originală.
Cartele, și, prin urmare, întreaga comunitate de conservaționiș ti sugerează că intervențiile, în
termenii cei mai generali, ar trebui să fie minimale, reversibi le și distincte din punct de vedere
vizual.
P e n t r u a î n t r u n i c e l e t r e i p r i n c i p i i d e e t i c ă , î n t e r m e n i f o r m a li, Cartele introduc o serie de
recomandări privind proiectarea și intervenția la nivel de arhi tectură, dar și la nivelul funcțiunii. În
ceea ce privește funcțiunea, indiferent dacă aceasta este nouă sau este o adaptare ‐ o nouă
funcțiune, reutilizare, aceștia sunt termenii ai aceluiași curs de acțiuni – iar relația între nou și
original este definit astfel:
1. noua funcțiune trebuie gândită în legătură cu modelele original e și existente, cu dispunerea
și decorațiile originale;
2. trebuie depuse eforturi pentru a aduce o nouă funcțiune prin ca re schimbările aduse
structurii originale să fie minime.
Si definite mai în detaliu – ale gerea noii funcțiuni este adecv ată numai atunci când:
3. nu implică modificări ale structurii relevante din punct de ved ere cultural, sunt permise
numai modificări care sunt reversibile; sau care au un impact m inim,
4. nu afectează nici structura, nici caracterul [original] ca enti tate complexă, fie la nivel intern
sau extern,
5. sunt evitate funcțiuni care ar cauza o utilizare excesivă și ca urmare ar rezulta în
deteriorarea structurii
6. accesul trebuie să fie limitat în măsura în care permite mărime a site‐ului și vulnerabilitatea
acestuia, astfel încât țesutul fizic și mesajul cultural pot fi conservate (de ex. grădini
istorice)
Odată ce noua funcțiune este determinată, desginul trebuie pent ru aceasta trebuie să respecte
următoarele aspecte: Noile construcții / adiționale nu pot fi permise decât în măsur a în care
acestea nu distrag atenția de la părțile interesante ale clădir ii, și este necesar ca designul să fie în
armonie cu caracterul general al originalului
4.
4 Venice Charter [13] http://www.international.icomos.org/charter s/venice_e.htm
19
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente
In cartele ulterioare celei de la Veneția, principiile expuse m ai sus au fost elaborate – noile lucrări
în țesutul protejat sunt acceptabile doar dacă:
7. materialul existent este acceptat ca și cadru prin care ar treb ui să stabilească proiectarea
unor intervenții ulterioare,
8. este identificabil la inspecția strictă sau pentru cei personal ul de specialitate, dar
9. nu afectează integritatea estetică sau coerența cu întregul.
Atunci când sunt evaluate integrit atea estetică și coerența înt regului, următorii factori trebuie luați
în considerare:
10. relațiile între masă și culoare și
11. cadrul tradițional, echilibrul co mpoziției sale și relația sa c u situl;
12. formă, scară, culoare, textură și materiale;
13. tonalitate, textură, proporții, r elația plin ‐ gol și compoziți a generală;
14. modele existente și originale pentru mișcarea și structura;
15. planul (vernacular), volumul și anvelopanta;
16. orice adăugiri contemporane trebui e să fie opere creative, și
17. imitația accesibilă a formelor tradiționale și pitorești trebui e evitate, dar
18. designul și proiectarea trebuie să fie în armonie cu caracterul generalul [vechi sau
existent].5
Carta de la Veneția este princip alul document de promovare a pu nctelor de vedere ale comunității
internaționale în ceea ce priveș te conservarea patrimoniului, i ar părerea acestora este că
asigurarea unei durate mari de viață a clădirii de patrimoniu s e poate face prin utilizarea acesteia
în mod constant. Există o serie de conferințe pe tema conversie i funcționale clădirilor de
patrimoniu industrial, însă nu a fost realizat un studiu compar ativ de bune practici nici la nivel
european, nici la nivel internațional. Studiul comparativ al lu i Pickard6 p r i v i n d l e g i s l a ț i a ș i
diferențele / similaritățile în practicile de conservare în Eur opa oferă un punct de vedere asupra
subiectului. Este clar că în toate țările prevalează " respectul pentru materialele originale și dovezile
documentare autentice ", acestea fiind de cea mai mare importanță; că " orice lucrare de restaurare
trebuie să fie […] sinceră, arătând a natura contemporană " și în cele din urmă " permiterea unor
5 D. Bell 1997, 41
6 Pickard, R. Policy and Law in Heritage Conservation, (London, Yew York: SPON PRESS, 2001)
20
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente alterări pentru a acomoda și adapta la noi utilizări "este cea mai promovată la nivel european.
Când aceste concluzii sunt comparate cu rezumatul lui Bell desp re ceea ce recomandă cartele pe
tema intervențiilor în general, se poate concluziona că la nive l internațional, teoria a fost pusă în
practică.
Cartelele se ocupă de problema reutilizării în termeni etici: i ntervenția minimă, respect pentru
existent, funcțiuni compatibile; și termeni estetici: întreg, c aracter, armonie. Poziția etică a
c o n s e r v a t o r i l o r : i n t e r v e n ț i a m i n i m a l ă e s t e c e a m a i b u n ă , î n g e n eral. Cartele sugerează că
minimalismul intervențiilor a fost interpretat în mod cantitati v, adică, impactul schimbării cauzat
de noul design în țesutul fizic original, vechi, precum și într ‐un mod calitativ, adică în ce măsură
noul designul afectează integritatea estetică a monumentului. D in păcate, în ce măsură și ce fel de
schimbări sunt permise, în practică, nu au fost discutate. Prin urmare, din nou, lipsesc informații
din literatura de specialitate privind relația reală dintre rez ultatele evaluării și utilizarea acestora în
partea de întreținere a procesului. Cu alte cuvinte, nu există un studiu care, în să transpună
valorea ‐ fie ea istorică, tehno logică, socială și astfel intan gibilă prin natura sa, pentru patrimoniul
industrial – într‐un ghid real și practic, unde să fie indicat ce este permis și ce nu este permis în
cazul unei clădiri analizate.
Cu toate acestea, anii de practică europeană în conservarea pat rimoniului au arătat că aspectul
cantitativ a câștigat teren în raport cu cel calitativ. Pornind de la liniile directoare descrise anterior,
nu este surprinzător faptul că în practică nu sunt descrise dec ât aspectele formale, privind
elementele origininale ale struc turii, fără a defini ce se înțe lege prin "integritate estetică" –
aspectul calitativ. În consecință, materialul existent al clădi rii a devenit cel mai important atuu
istoric care ar trebui să rămână nemodificat, pe cât de mult po sibil. Și această măsurare cantitativă
a schimbării în structura fizică este relativă deoarece se face pe baza unei interpretări din partea
specialistului în conservare, care decide cât de importanță est e o piesă. În plus, prin concentrarea
asupra părților individuale ale clădirii, este omisă valoarea c ompozițională în integralitatea unei
clădiri. De exemplu, în cazul Gazometrelor din Viena organizare a spațială interioară originală a
clădirii este mult alterată față de materialul pereților. Inter venția cantitativă este minimă, dar, de
asemenea, demonstrează că a fost realizată prin schimbarea car acteristicii originale a clădirii.
Dacă prin clădire înțelegem structura sa și organizarea spațial ă, atunci se poate spune că
integralitatea clădirii este considerabil modificată prin aceas tă intervenție, deși țesutul a rămas
21
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente (aproape) intact. Cartelele prescriu modificări minime pentru f iecare aspect formal al clădirii,
inclusiv în integralitatea acesteia. Astfel, intervențiile, atu nci când sunt evaluate, trebuie să aibe și
aspectele calitative și cele cantitative bine delimitate și exp use.
Relația dintre elementele conceptuale cantitativ formale și cel e calitative este definită în carte
într‐un mod în care se sugerează că elementul conceptual al "in tegrității estetice" reglementează
relațiile dintre elementele formale individuale ale monumentulu i. În plus, cartelele consideră că
evaluarea noilor intervenții trebuie făcută pe baza păstrării i ntegrității estetice sau pentru
coerența întregului, unde întregul se referă la vechi și nou la olaltă. Deoarece țesutul și forma
originală trebuie pusă în context nou, integritatea estetică sa u coerența întregului, a vechiului și
noului împreună poate fi evaluată numai dacă integritatea estet ică sau coerența întregii clădiri
originale este bine cunoscută înainte. Se poate concluziona că definiția integrității estetice sau
coerenței estetice a întregului original este, pe de o parte, c ondiția prealabilă în ghidarea noilior
intervenții. Pe de altă parte, integritatea estetică a clădirii o r i g i n a l e e s t e , d e a s e m e n e a , u n
instrument de măsurare a impactului intervenției.
Integritatea estetică și funcționalismul tehnologic
In analiza și evaluarea patrimoniului industrial, pe lângă inte gritatea estetică, tehnologiile de
producție reprezină unul din factorii care au influențat decisi v dezvoltarea carateristicilor
arhitecturale ale acestor clădir i. In procesul de evaluare și d e stabilire a valorii patrimoniale a unei
clădiri, descrierea elementelor de arhitectură, de la tehnologi a lor de construcție, organizarea
spațiului intern, decorațiile interioare sau exterioare, mărime a și numărul de etaje, nu este
suficientă și mai ales trebuie tratată în integralitatea struct urii, nu ca elemente separate. Un alt
aspect definitoriu este legat de stabilirea tipurilor de relați i funcționale sau estetice între aceste
elemente. De exemplu, o caracteristică a clădirilor industriale este suprafeța mărită a ferestrelor,
ca factor esențial pentru îmbunătățirea iluminatului natural și calității condițiilor de muncă. Însă,
relația dintre organizarea internă a liniei de producție și sch imbarea condițiilor de muncă cauzată
de creșterea suprafețelor vitrate nu trebuie neglijată în anali za patrimoniului industrial.
O astfel de abordare a analizei permite ca, atunci când este ev aluată clădirea, să fie evaluată ca un
tot, nu ca o sumă de elemente mai mult sau mai puțin valoroase din punct de vedere arhitetcural,
istoric sau tehnologic. Se poate concluziona că, ceea ce leagă întregul complex într – o formă
22
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente unitară și în unele cazuri definește relația dintre elementele arhitecturale, este modul de
funcționare a procesului de producție găzduit în complex. Carac teristicile arhitecturale și
compoziționale ale clădirilor sunt doar o expresie a procesului de producție analizat. Dar pentru că
aceste clădiri au găzduit inovaț iile tehnologice, acestea trebu ie protejate în integralitatea lor.
Metodele de investigare a arheol ogiei industriale au pus bazele privind analiza și recunoașterea
valorii istorice a siturilor industriale și în special a clădir ilor industriale, într ‐ o măsură mai mare
decât au făcut‐o metodele clasice privind protejarea monumentel or arhitecturale. Mai mult decât
atât, metodologia de analiză a clădirilor oferă o descriere a v alorii arhitecturale sau a integrității
estetice a clădirilor industriale , însă fără a defini clar care este aceasta. Inadecvar ea și lipsa definirii
integrității estetice a patrimoniului industrial nu permite ca elementele originale, valoroase, să
primească noul.
2.4. Convertirea / refuncționalizarea patrimoniului ( adaptive reuse ) – de ce este necesară și cum
trebuie aplicată
În anii '60 transformarea clădirilor industriale abandonate în studiouri pentru artiștii din New York
s‐a dovedit a fi începutul unei mode în cadrul unui grup select de locuitori ai orașului. Această
tendință s‐a răspândit în America de Nord și Europa de Nord‐Ves t începând cu anii '80. Zone
industriale abandonate, inclusiv zonele portuare, din toate mar ile orașe europene au devenit
obiectul unor noi utilizări, cum ar fi moduri alternative de lo cui (cum ar fi squatting), pentru
utilizatori cu sau fără agende politice și sociale specifice, a rtiști etc. Datorită activităților lor, aceste
grupuri de oameni au reușit să tansforme suprafețele orașelor î nvechite în oaze culturale de un
anumit tip. Dintr‐o dată, zone care nu existau sau nu erau cons iderate a fi atractive au fost incluse
în hărțile mentale ale locuitorilor orașului. Prin extinderea m entală a teritoriului orașului, acesta a
recuperat fizic zonele abandonate. Procesul descris mai sus est e cunoscut în literatura de
specialitate ca gentrificare. Succesiunea etapelor în proces a fost și încă este legată de însușirea
acestor zone de către alte grupuri de locuitori / utilizatori, care la rândul lor aduc dezvoltatori în
zonă.
În timpul acestui proces, clădirile care inițial erau gazda uno r funcțiuni industriale și‐au schimbat
utilizarea nu doar o dată. Procesul de gentrificare a adus cu s ine ideea că zonele sau clădirile
23
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente industriale sunt zone sau clădiri în care se poate trăi la stan darde înalte, mai ales datorită nivelului
lor ridicat de adaptabilitate la schimbare. Clădirile și zonele industriale au grad mare de reutilizare
deoarece pot să găzduiască o varietate de funcțiuni care, în st ructura și cerințele organizaționale,
pot acomoda pornind de la spații goale, spații mari până la cel e mici.
Una din provocările cu care se co nfruntă arhitecții este lucrul cu clădirile existente, repararea și
restaurarea acestora, găsirea unei funcțiuni care să le permită funcționarea în continuare. Acest
proces prin care se modifică profund o clădire este denumită ad esea "refuncționalizare". Potrivit
lui Brooker și Stone, termenul de "refuncționalizare" ‐ numit ș i "remodelare", "modernizare",
"conversie", "adaptare", "reface re", "reabilitare" sau "renovar e" – include că " funcțiunea este cea
mai evidentă modificare, dar pot fi făcute și alte modificări l a clădirea în sine, cum ar fi traseul de
circulație, relațiile dintre spații; pot fi construite noi copu ri și alte zone pot fi demolate ". Mai mult
decât atât, în teoria și practica conservării contemporane, ref uncționalizarea este considerată o
strategie importantă pentru cons ervarea patrimoniul cultural. D eși din cele mai vechi timpuri
clădirile au fost modificate pentru a fi adecvate noilor nevoil or, reflecția critică asupra diferitelor
abordări privind reutilizarea ada ptată este destul de recentă.
Refuncționalizarea sau conversia se referă de obicei la schimba rea funcțiunii pentru care clădirea
sau situl a fost gândit / proiectat inițial. Aceste conversii p ot aduce noi beneficii de ordin
economic, social sau cultural zonelor în care sunt amplasate; d e asemenea, este privit ca o
abordare spre sustenabilitate prin prezervarea materialelor ori ginale de construcție.
Potrivit lui Burchell și Listokin (1981) refuncționalizarea est e definită ca o strategie de revitalizare
care implică o serie de proceduri legate de planificare, invent ariere, achiziționare, gestionare și
reutilizare a surplusului sau a bunurilor imobile abandonate. U n aspect imperativ al proiectelor de
refuncționalizare este acela că terenul sau clădirea care este vizată a avut o funcțiune anterioară
care nu mai este adecvată clădirii sau amplasamentului și, prin urmare, valoarea potențială a
proprietății ar putea fi maximiza tă prin conversia ei (Burchell și Listokin, 1981).
Provocarea vine în găsirea echilibrului dorit între schimbare, adaptare și restaurare astfel încât
nevoile actorilor interesați să fie întâlnite. În găsirea unui echilibru adecvat, proiectele de
conversie ar trebui să integreze cinci principii (Loures și Pan agopoulos, 2007):
24
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente • Să fie bine adaptate noilor func țiuni pentru care sunt reproiec tate;
• Să fie adaptate pe termen lung la noi funcțiuni;
• Să răspundă cerințelor de mediu și de amplasament (context);
• Să fie coerente din punct de ved ere vizual pentru utilizatori ș i trecători;
• Să fie durabile ‐ nepoluante, eficiente din punct de vedere ene rgetic, ușor accesibile și cu
un impact minim asupra mediului.
Modificarea clădirilor existente pentru funcții noi nu este un fenomen nou; de exemplu, în
perioada Renașterii, monumentele clasice au primit noi funcțiun i sau în timpul revoluției franceze,
clădirile religioase au fost transformate în clădiri industrial e sau militare după ce au fost confiscate
și vândute. Aceste intervenții, totuși, au fost făcute într‐un mod pragmatic în multe cazuri, fără a
avea ca intenție prezervarea/ pă strarea patrimoniului, ci de ce le mai multe ori conversiile au fost
legate de aspectele financiare.
Prima abordare teoretică asupra subiectului apare în secolul al XIX‐lea, când Eugène Emmanuel
Viollet‐le‐Duc (1814‐1879) recunoaște puterea refuncționalizări i ca modalitate de prezervare a
monumentelor istorice. El a susținut că cel mai bun mod de a pă stra o clădire este prin găsirea
unei funcțiuni, și apoi adecvarea clădirii pentru acea funcțiun e astfel încât să nu mai fie necesare
schimbări ulterioare în clădire. Ideilor sale li s‐au opus ulte rior John Ruskin (1819‐1900) și elevul
său William Morris (1834‐ 1896), care au găsit ideea restaurări i a fi "imposibilă, prin restabilirea a
ceva ce a fost vreodată măreț sau frumos în arhitectură " și în locul restaurării, au preferat ideea că
îngrijirea și întreținerea periodică sunt singurele adecvate pe ntru a asigura conservarea clădirilor
istorice. La începutul secolului XX, conflictul dintre aceste t eorii opuse privind refuncționalizarea a
fost preluat de Alois Riegl (1858‐1905), care distinge diferite tipuri de valori diferite atribuite
monumentelor, lucru care duce la diferențe în viziune: valori c omemorative (vârstă, valoarea
istorică și valoarea comemorativă intenționată), în opoziție cu valorile actuale (funcțiune, valoarea
artistică și de noutate). Prin includerea valorii de utilizare în evaluarea monumentelor, a rolului pe
care îl joacă conversia clădirilo r istorice, acesta a recunoscu t‐o ca fiind parte intrinsecă a
conservării moderne.
Plevoets și Van Cleempoel (anul) identifică trei abordări princ ipale în ceea ce privește
refuncționalizarea: tipologică, tehnică și strategică.
25
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente
Abordarea tipologică – primul care abordează subiectul în eseul "Noi utilizări pent ru clădiri vechi"
este Cantacuzino (anul). Eseul i ntroductiv explică istoria refu ncționalizării și rolul său în practica
actuală de conservare și este urmată de o selecție de exemple d in întreaga lume. În 1989, autorul
a publicat un nou eseu cu detalierea categoriilor de clădiri. D ouglas (anul), de asemenea,
organizează o parte din cercetar ea sa privind adaptarea clădiri lor în conformitate cu tipologia
spațiului gazdă, deși varietatea tipurilor de clădiri discutate este limitată. Pentru fiecare tip, există
doar câteva utilizări noi discutate, dar nu sunt susținute de s tudii de caz. Numeroase studii au
abordat reutilizarea unui tip de clădire specific, de ex. clădi ri religioase sau clădiri industriale:
Clasificare în funcție de literatură Tipologie
Clădiri industriale fabrică
depozit
hambar
moară
berărie sit minier
stație de cale ferată
Clădiri religioase b iserică și capelă
mănăstire
presbiteriu
Clădiri semi‐publice primărie
muzeu
școală
spital observator
judecătorie
birouri librărie teatru
hotel și hostel
poștă
Clădiri rezidențiale castel
conac
fermă casă urbană
Clădiri militare fortăreață
baracă poartă
Clădiri comerciale magazin
bancă
piață butic
26
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente pasaj
Abordarea tehnică ‐ unii autori au abordat adaptarea clădirii în primul rând din punct de vedere
tehnic. Ca atare, au fost elaborate câteva ghiduri privind modu l de adaptare a clădirii pentru a
acomoda o nouă funcțiune. Highfield a publicat în 1987 o broșur ă privind " Reabilitarea și
refolosirea clădirilor istorice ", în care explica pentru prima dată avantajele reabilitării, f ăcând o
distincție între clădiri cu func țiuni rezidențiale și ne‐rezedi nțiale. El include un capitol tehnic în care
discută îmbunătățirea rezistenței la foc, performanța termică, acustică, prevenirea penetrării
umidității, a condensului sau dezintegrarea lemnului. În deceni ul următor, a publicat mai multe
v a r i an t e a ct u a li z at e a l e b r o ș u r i i , u r m ă r i n d a c el a ș i co n ce p t , d a r detaliind numărul de aspecte
tehnice. Mai mult decât atât, o mare parte a lucrării lui Dougl as tratează aspectele tehnice ale
conversiei, deși nu sunt prezentate foarte multe aspecte legate de conservarea patrimoniului.
Ulterior, mai mulți autori care se concentrează asupra aspectel or tehnice privind conversia
subliniază importanța unei abordări interdisciplinare în cazul clădirilor istorice (reunind
conservarea, arhitectura, planificarea și partea tehnică).
Îmbunătățiri la: Clasificare în funcție de literatură
Structura de rezistență cadre (s tructuri de lemn, de oțel etc.)
pereți
acoperișuri
Anvelopa clădirii suprafețele interioare
noi etaje intermediare
fațada
accesibilitatea și c ăile de circulație
Comfortul, Siguran ța și Eficiența
Energetică rezistența la foc
perfomanța termică
performanța acustică
prevenirea penetrării umidității și condensului
calitatea aerului în interior
Abordarea strategică ‐ se concentrează pe procesul ș i strategiile aplicate pentru c onversia
clădirilor semnificative. Machado în eseul său " Arhitectura ca Palimpsest "prezintă ceea ce el
numește un material sugestiv pre‐teoretic, ca mai apoi Robert, deși nu se referă în mod explicit la
articolul lui Machado să folosească metafora palimpsestului pen tru a explica conceptul de
conversie. El prezintă șapte concepte de convertire pe care le recunoaște în exemple remarcabile
de arhitectură: (1) conversia in teriorului, (2) construcții pes te (clădire), (3) construcții în jurul
(clădirii), (4) construcții alături de (clădire), (5) reciclare a materialelor sau a vestigiilor, (6)
27
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente adaptarea la o nouă funcțiune și (7) construcții în stil. Fieca re dintre aceste concepte se referă la o
anumită intervenție fizică.
De asemenea, Brooker și Stone au definit diferite strategii de proiectare pentru conversii prin
examinarea unor exemple contempo rane. Au definit trei strategii : (1) intervenția, (2) inserția și (3)
instalarea. Abordările lor porne sc de la intervenția fizică, da r se concentrează pe aspectul efectiv al
fiecărei adaptări. Pentru ei, cel mai important factor în conve rsie este clădirea originală. Jäger
prezintă o abordare foarte asemă nătoare definind (1) adiția, (2 ) transformarea sau (3) conversia.
Strategii de proiectare
Robert 1989 Brooker și Stone 2004 Jager 2010 Cramer și Breitling
2007
conversia interiorului inserție transfomare modernizare
construcții peste
adiție
adaptare construcții în jurul intervenție construcții alături de
adaptarea la o nouă
funcțiune intervenție
instalare conversie
construcții în stil
înlocuire
reciclarea materialelor
sau a vestigiilor mentenanță
Se poate observa, că subiectul conversiei, al refuncționalizări i, este un subiect îndelung cercetat și
asupra căruia specialiștii nu au căzut în totalitate de acord – unele teorii se suprapun, altele au
încă lacune. Deși câțiva autori recunosc necesitatea abordări subiectului dintr‐o persepctivă
interdisciplinară, studiile existente sunt încă făcute din pers pective unice, specifice (cum ar fi
conservarea, arhitectura sau elementele de inginerie).
Beneficiile evidente în cadrul proiectelor de conversie sunt de natură ecologică, socială și
economică și în general și au impact asupra tutror părților int eresate. Reutilizarea și reciclarea
materialelor și clădirilor existente aduce beneficii asupra med iului, reducând cantitatea de deșeuri
emisă. Posibilitatea reutilizării materialelor se datorează, în principal, faptului că materialele
folosite la construcția clădirlor istorice sunt calitativ supe rioare și au o durată de viață mai lungă
decât cele utilizate în prezent (Langston et al., 2007). În plu s, anvelopa clădirilor vechi, în general,
alcătuită din materiale rezisten t e ș i c u n u m e r o a s e f e r e s t r e , p e rmite eficienizarea energetică,
îmbunătățirea procesului de încălzire și de răcire a clădirii. În final, conversia unei clădiri nu
28
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente necesită extinderea infrastructurii publice existente, lucru ca re reduce presiunea asupra
autorităților lcoale, conservă mediul natural și combate extind erea urbană necontrolată (Langston
et al., 2007).
Beneficiile sociale ce decurg din punerea din nou în funcțiune a clădirilor includ întinerirea
patrimoniului și a valorilor culturale. În perioada în care clă direa funcționa, acestea servea unui
unui scop specific, în vecinătatea căreia oamenii erau într‐un fel sau altul conectați. Clădirile
istorice au capacitatea de a înt ări caracterul unei zone și de a crea un sentiment de apartență, fiind
o legătură cu trecutul. Păstrarea și evidențierea caracteristic i l o r i m p o r t a n t e p e n t r u o c l ă d i r e
istorică, în loc de demolarea acesteia, ajută la crearea unei c omunități diverse și etereogene din
punct de vedere arhitectural. Reducerea numărului de clădiri li bere sau abandonate ajută la
reducerea ratei criminalității și a altor comportamente antisoc iale într‐o zonă. De asemenea,
poate facilita revitalizarea car tierului și zonei din care fac e parte (Langston et al., 2007).
Principalii beneficiari din punct de vedere economic, în urma i mplementării proiectelor de
conversie, sunt autoritățile locale, dar mai ales dezvoltatorii . Municipalitatea beneficiază prin
colectarea unui impozit pe proprietate crescut; de asemenea, mu nicipalitatea nu este nevoită facă
noi investiții pentru a permite buna funcționare a clădirii, pr in extinderea serviciilor de
infrastructură publică.
Deși beneficiile pentru municipalitate și comunitate sunt mari, conversia unei clădiri depinde
aproape în întregime de dezvoltatori / proprietari. În special pentru dezvoltatori, conversia unei
clădiri este atractivă din mai multe motive. În primul rând, da că un proprietar deținea clădirea
înainte ca acesta să piardă func țiunea inițială, schimbarea fun cțiunii ar putea fi singura metodă
prin care se pot obține benefic ii financiare rapide (Heath, 200 1). În acest caz, conversia este
opțiunea care ar aduce cele mai mari câștiguri financiare. De a semenea, în cazul clădirilor de
patrimoniu există constrângeri legale, prin care demolările sau alte reamenajări semnificative sunt
interzise sau nu pot fi făcute fără să treacă de autorizarea au torităților competente. Un alt motiv
pentru care dezvoltatorii se îndreaptă către proiectele de conv ersie este legat de costurile mai
mici de construcție în cazul reabilitării / conversiei clădiri i în comparație cu investiția construcțiile
noi; sunt eliminate costurile potențiale asociate demolării, el imiarea materialelor demolate și apoi
29
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente o nouă construcție (Bullen, 2007). În plus, costul poate fi red us prin timpul mai scurt necesar
realizării proiectului, dat fii nd că structura principală exist ă deja (Douglas, 2006).
2.5. Concluzii privind protejarea și managementul patrimoniului industrial și relevanța pentru
România
30
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente ANEXA 1 ‐ Dezvoltarea sustenabilă și patrimoniul industrial – t recerea în revistă a celor mai
importante documente internaționale
Inainte de a discuta despre principala cartă dedicată patrimoni ului industrial ‐ Carta Nizhny Tagil
pentru Patrimoniul Industrial – (2003), este necesară o trecere în revistă a celorlalte documente
internaționale privind protejarea patrimoniului și care au infl uențat într‐un mod sau altul
abordările asupra managementului patrimoniului și dezvoltarea sustenabilă. Faptul că, asemenea
carte erau dedicate găsirii unor soluții pentru un anumit tip d e patrimoniu, nu a făcut decât să
convingă TICCIH de necesitatea întocmirii unui document progra matic care să clarifice principalele
aspecte teroetice și de valorificat și în același timp să pune în evidență cele mai bune metode de
prezervare și valorificare a patrimoniului industrial.
Carta de la Atena (1931) a fost adoptată la Primul Congres Internațional al Arhitecților ș i
Tehnicienilor Monumentelor Istorice în anul 1931 (ICATHM 1931). Deși nu are un impact major la
nivel internațional, aceasta est e considerată a fi precursoarea Cărții de la Veneția și a Convenției
pentru Patrimoniul Mondial. Prima contribuție pe care aceasta o aduce, este că susținea folosirea,
acolo unde era adecvat, a materialelor și tehnicilor moderne de reabilitare a patrimoniului. Al
doilea punct pe care îl consolidează este legat de folosirea su stenabilă a siturilor și monumentelor
protejate:
I – Doctrine și Principii Generale
Este recomandată ca ocuparea clădirii, ca factor de a asigura c ontinuitatea în ciclul de viață al
clădirii, să fie susținută, în sc opul respectării caracterului istoric și artistic.
In ceea ce privește măsurile și reglementările legale în ceea c e privește monumentele istorice, este
recunoscut dreptul comunităților și dreptul de proprietate priv at, și că cel mai bun mod de a
prezerva o clădire este prin adecvarea la contextul local și în conformitate cu dorințele
comunității. Carta conlcuzionează că cea mai bună garanție în m aterie de conservare a
monumentelor și a lucrărilor de artă derivă din respectul și at așamentul utilizatorilor și a
comunității. Abia, prin ceea ce se va discuta în cadrul documen tului editat la Nara se va pune în
discuție, mai pe larg, rolul pe care îl joacă profesioniștii în prezervarea patrimoniului.
31
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente Carta de la Veneția (1964) – Carta Internațională pentru Conser varea și Restaurarea
Monumentelor și Siturilor a fost adoptată la cel De‐al Doilea Congres Internațional al Ar hitecților
și Tehnicienilor Monumentelor Istorice în anul 1964 (ICATHM 196 4). Principiile expuse în acest
document pun bazele Convenției pentru Patrimoniul Mondial, fiin d un document elaborat în plină
perioadă de reconstrucție post‐b elică. Astfel, principalii cont ributori și public țintă sunt
practicienii, care au expertiza necesară în domeniu ș fost adop tată la cel De‐al Doilea Congres
Internațional al Arhitecților și Tehnicienilor Monumentelor Ist orice în anul 1964
(ICATHMtrimoniului construit.
Carta de la Veneția oferă posibilități mai largi în ceea ce pri vește aplicarea principiilor de
restaurare la caracterul specific patrimoniului arhitectural di n diferite țări.
(PREAMBUL) … Popoarele devin din ce în ce mai conștiente asupra unității val orilor umane și
privesc monumentele istoriei ca pe un patrimoniu comun. Este re cunoscută responsabilitatea
comună în păstrarea lor pentru generațiile viitoare. (…) Este esențial ca principiile ce ghidează
potejarea și restaurarea clădir ilor istorice să fie stabilite ș i agreate pe plan internațional, fiecare
țară fiind responsabilă de aplicarea acestora în contextul prop riei culturi și tradiții .
Există, de asemenea, referiri și la principiile dezvoltării su stenabile, inclusiv implicarea comunității
și folosința pe termen lung. Mai mult, este sugerată ideea că p lanificarea integrată și pe termen
lung și implicarea activă a acto rilor interesați este la fel de valoroasă ca oric e altă resursă.
Articolele cele mai clare în a demonstra necesitatea utilizării pe termen lung a monumentelor
protejate sunt articolele 5 și 7. Deși categorice în restricțio narea modificărilor și schimbărilor care
pot fi făcute, articolul 5 recunoaște legătura între protecția unui monument și folosința continuă a
acestuia, cu un scop social. Articolul 7 delimitează clar legăt ura între caracteristica tangibiă a
monumentului, istoria și contextul acestuia:
Articolul 5 – Conservarea monum entelor este întotdeauna facilit ată de către alocarea lor unor
utilizări sociale.
Articolul 7 ‐ Monumentul este inseparabil de istoria căreia îi este mărturie și de amplasamentul în
care se află.
32
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente Carta Burra (1999) – Carta ICOMOS pentru Locuri de Importanță C ulturală în Australia, a fost
prima dată adoptat în 1981 și revizuit în 1988 și 1999. Inițial un document dedicat Australiei,
acesta, prin preluarea și îmbogățirea principiilor expuse anter ior în cele două carte, a avut o
influență la nivel internațional, mai ales prin standardul impu s pentru managementul
patrimoniului.
Contribuția adusă în cartă, constă în descrierea procesului sis tematic de conservare care începe cu
cercetarea (documentară sau fizi că) până la determinarea import anței culturale a unui sit / a unei
clădiri înainte de a elabora o politică de management. Pe lângă acestea sunt definite noțiuni
precum conservare, resturare, funcțiune, schimbări ale funcțiun ii etc.
Carta Nizhny Tagil pentru Patrimoniul Industrial – (2003)
Pentru patrimoniul industrial, definitorii sunt contribuțiile p e care le aduc specialiștii în Carta
Nizhny Tagil pentru Patrimoniul Industrial – (2003) – document programatic, special dedicat
patrimoniului industrial a fost adoptat de Comitetul Internațio nal pentru Conservarea
Patrimoniului Industrial (TICCI H) în anul 2003. Comitetul este format din experți proveniți din
toate domeniile al cărui scop pr incipal este promovarea cooperă rii internaționale în prezervarea,
conservarea, documentarea, cercetarea, interpretarea și formare a în patrimoniul internațional.
Prima problemă cu care s‐au confruntat specialiștii TICCIH a fo st legată de identificarea perioadei
istorice care să definească patrimoniul industrial. In viziunea lui Keneth Houston, obiectul studiului
patrimoniului industrial cuprinde toate dovezile fizice ce au r ămas în urma activităților industriale
și de producție în istoria umani tății. Alții, au considerat că cea mai bună abordare era să se
restrângă perioada: începuturile industrializării și revoluția industrială. Motivul pentru care
majoritatea istoricilor consideră acea perioadă ca fiind momentul zero în definirea patrimoniului
industrial are două aspecte: (1) introducerea unor metode speci fice de producție ‐ sistemele de
producție și (2) transformările sociale, consecință directă a a cestor inovații tehnologice și
științifice. Insă, nu pot fi ignorate și tehnologiile din perio adele timpurii din lumea islamică sau
asiatică, dar care nu au avut un asemenea impact la scară largă sau transformări sociale prelungite
ca durată în timp. De aceea, în introducerea cartei se fac refe riri și la precendentele structuri și
rădăcini pre‐industriale. Este introdus și termenul de proto‐in dustrie, pentru a sublinia importanța
perioadei premergătoare revoluției industriale.
33
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente
(Preambul) Din Evul Mediu, în Europa, inovațiile în utilizarea energiei și comerțul au condus la o
schimbare către sfârșitul secolului XVIII‐lea la fel de profund ă precum cea din Neolitic și Epoca
Bronzului, cu schimbări sociale, tehnice și economice…ce au put ut fi numite revoluție. Revoluția
Industrială a fost începutul unui fenomen istoric care a afecta t o parte considerabilă a populației la
nivel mondial, cât și alte forme de viață pe planetă, lucru car e continuă să se vadă și astăzi.
(Definiția patrimoniului industr ial) Perioada istorică de inter es se extinde de la începutul Revoluției
Industriale din a doua jumătate a secolului al XVIII‐lea până î n prezent, examinând, de asemenea,
rădăcinile pre‐industriale și proto‐industriale. În plus, se b azează pe studiul tehnicilor de lucru și
tehnologiile de lucru cu prinse în istorie.
Dacă problema începuturilor a fost cumva rezolvată, rămâne prob lema punctului terminus. Unii
autori sunt de părere că perioada anilor 1960 reprezintă moment ul de schimbare către era post‐
industrială și societatea de cons um. Dar nici acesta nu era de ajuns, pentru că unele situri
industriale care încă funcționau și după anii 1960 au fost trec ute în lista patrimoniului industrial.
Astfel s‐a ajuns la concluzia că, cea mai bună abordare în clas area monumentelor să fie legată de
încetarea activității pentru car e fuseseră inițial concepute.
De asemenea, carta definește patrimonul industrial. Acestei def iniții i se adaugă detaliile specifice,
pentru a susține caracterul interdisciplinar, lărgind aria de a coperire a patrimoniului industrial:
(Definiția patrimoniului industria l) Patrimoniul industrial est e format din rămășițele (dovezile)
culturii industriale, care au valoare istorică, tehnologică, so c i a l ă , a r h i t e c t u r a l ă s a u ș t i i n ț i f i c ă .
Aceste rămășițe (dovezi) constau din clădiri și mașini (echipam ente), ateliere, mori și fabrici, mine
și situri de procesare și rafinare, depozite și magazii, situri în care se produce transportă și
utilizează energia, căile de tra nsport și infrastructura aferen tă, locuri conexe activității de
producție, precum locuirea, educ ația sau locurile religioase.
Carta aduce îmbunătățiri în diferențierea conceptului de arheol ogie industraială și patrimoniu
industrial. Arheologia industrială este legată de metodologia d e studiere a istoriei prin dovezile și
rămășițele fizice, pe când patrimoniul industrial se referă la protecția și definirea valorii culturale
34
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente sau istorice ale acestora. Principala idee pe care carta o scoa te în evidență este rolul dominant pe
care îl are patrimoniul industrial ca martor al schimbărilor ec onomice și sociale petrecute prin
introducerea unor procese de producție, care au schimbat modul de locuire și de lucru al
umanității.
(Definiția patrimoniului industr ial) Arheologia industrială est e metoda interdisciplinară de a studia
toate dovezile, materiale și imateriale, documentele, artefacte le, stratigrafia și structurile,
așezările umane și peisajele nat urale și urbane, create de sau procesele industriale. Folosește
metodele de investigare care sunt cele mai potrivite pentru îmb unătățirea înțelegerii trecutului și
prezentului industrial.
Diferența între definriea patrimoniului industrial și definirea patrimoniului cultural în general,
constă în lipsa unor valori estetice evidente și intrinseci ale clădirlor. Clădirilor industriale, adesea,
le lipsesc calitățile arhitectur ale și decorative atât de evide nte pentru monumentele istorice și de
arhitectură clasate. Clădirile nu sunt neapărat valoroase din p unct de vedere estetic, structura
poate fi simplă, comună, și mai ales nu sunt martore ale unor m omente istorice din viața unei
națiuni.
Un alt punct important abordat în cartă este legat de managemen tul patrimoniului industrial, de a
trece dincolo de simpla inventariere și listare a clădirilor și siturilor, prin includerea tuturor
mărturiilor legate de activitatea dar și de viața celor ce au l ucrat / locuit în acele situri. De
asemenea, este recunoscut și faptul că nu toate structurile ind ustriale trebuie protejate, cu numai
acelea care sunt semnificative, conform criteriilor: autenticit ate și integritate. Pentru cel de‐al
doilea criteriu, se poate nota că este dificilă evaluarea lui, mai ales prin simplul act de înlătura
echipamente sau mașinării. Mai mult, autenticitatea este greu d e definit în cazul siturilor
industriale care au suferit schim bări pentru a fi performante d in punct de vedere tehnologic sau au
primit alte funcțiuni.
Integritatea rămâne un punct sensibil în definirea acțiunilor c are să urmeze clasarea
monumentelor. Datorită întinderii, locului în țesutul urban, da r și a actorilor interesați precum
proprietari, autorități locale etc., problema care apare adesea este legată de prezervarea numai a
unei părți din sit / clădire ca m ărturie a proceselor tehnologi ce și de producție; problema este mult
35
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente mai dificilă când situl cuprinde și alte funcțiuni, precum locu ire, iar atunci discuția se mută spre a
prezerva elemente izolate sau fragmente. De aceea, problematica conversiei funcționale este luată
în serios, din moment ce este fo artă dificilă salvarea în total itate a unor unor elemente.
(Protecția siturilor) II. Program ele pentru conservarea patrimo niului industrial ar trebui integrate în
politicile de dezvoltare economi că și în strategiile regionale și naționale.
III. Cele mai importante situri a r trebui să fie pe deplin prot ejate și să să nu se permită intervenții
care să compromită integritatea lor istorică sau autenticitate a lor. Conversia funcțională poate fi o
modalitate adecvată și eficientă din punct de vedere al costuri lor, care să asigure supraviețuirea
clădirilor industriale și ar trebu i să fie încurajată prin măsu r i a d e c v a t e , c o n t r o a l e j u r i d i c e ,
consultanță tehnică, stimulente fiscale și subvenții.
VII. Trebuie încurajată și facilitată consultarea și participar ea comunităților locale în protejarea și
conservarea patrimoniului industrial.
(Mentenanță și conservare) IV. Adaptarea unui sit industrial la o nouă funcțiune pentru a asigura
conservarea sa este de obicei acceptabilă, cu excepția siturilo r cu o semnificație istorică deosebită.
Noile funcțiuni ar trebui să resp ecte țesutul original și să me nțină modele originale de circulație și
activitate, și ar trebui să fie compatibile cât mai mult posibi l cu funcțiunea originală sau utilizarea
principală.
V. Continuarea adaptării și util izării clădirilor industriale e vită consumul de energie și contribuie la
dezvoltarea durabilă. Patrimoniul industrial poate juca un rol important în regenerarea economică
a zonelor decăzute sau în declin. Continuitatea pe care convers ia o presupune poate inlfuența
stabilitatea psihologică a comun ităților care se confruntă brus c cu terminarea activităților
generatoare de venitur i și a unor surse de o cupare pe termen lu ng.
VI. Intervențiile trebuie să fie reversibile și să aibă un impa ct minim. Orice modificare inevitabilă
trebuie să fie documentată, iar elementele importante care sunt eliminate ar trebui să fie
înregistrate și stocate în siguranță. Multe din procesele indus triale conferă patina care este
semnificativă pentru integri tatea și interesul sitului.
Principiile din Dublin (2011) – adoptate în cadrul celei de‐a 17‐e Adunări Comune a I COMOS –
TICCIH se referă la Principiile pentru Conservarea Siturilor, S tructurilor și Zonelor cu Patrimoniu
36
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente Industrial. Acest document vine să sprijine Carta Niznhy Tagil și aduce completări la definirea
termenilor:
1. Definiție: Patrimoniul industrial este reprezentat de situri , structuri, complexe, zone și peisaje,
precum și echipamentele aferente, obiecte sau documente care st au mărturie proceselor
industriale anterioare sau în curs de desfășurare precum produc ția, extracția materiilor prime,
transformarea lor în bunuri și inf rastructurile conexe de furni zare a energiei și transport.
Patrimoniul industrial reflectă conexiunea profundă între mediu l cultural și cel natural, deoarece
procesele industriale ‐ fie antic e sau moderne ‐ depind de surs ele naturale de materii prime, de
rețeeau energetică și de transpo rt pentru a produce și a distri bui produsele pe piețele extinse.
Aceasta include atât bunurile materiale ‐ imobile și mobile – ș i dimensiunile intangibile cum ar fi
know‐how‐ul tehnic, organizarea muncii și a lucrătorilor și com plexă moștenire socială și culturală
care a modelat viața comunităților și a adus schimbări majore î n întreaga societate și lume, în
general.
Pe lângă îmbunătățiile aduse la definiția patrimoniului, princi piile Cartei Nizhny Tagil sunt
respectate si detaliate. Nu exis tă abordări sau schmbări de viz i u n e d r a m a t i c e î n a c e s t
document,care ar putea afecta mo dul în care listarea, clasarea, p r o t e c ț i a ș i m a n a g e m e n t u l
patrimoniului a fost percepută anterior.
Ulterior declarației de la Dublin, a mai avut loc congresul TIC CIH din Taiwan, primul congres
desfășurat în Asia după anul 1978. In urma discuțiilor și întâl nirilor dintre numeroșii specialiști care
au participat a fost redactată Declarația de la Taipei pentru Patrimoniul Industrial din Asia
(2012). In cadrul declarației au fost recunoscute documentele anterio are elaborate la nivel
internațional, dar poate cel mai important a fost recunoscută v aloare patrimoniului industrial de
pe teritoriul Asiei.
III. Recunoaștem că dezvoltarea industrială în Asia este diferi tă de cea din vest… Definiția
patrimoniului industrial din Asia ar trebui extinsă pentru a in clude tehnologiile, mașinile și
instalațiile de producție, structu rile construite și mediul con struit al revoluției preindustriale și
perioadele post‐industriale de revoluție.
IV. Recunoaștem că patrimoniul i ndustrial din Asia, care asistă la procesul de modernizare,
contribuie la identitatea regiuni lor și țărilor și face parte i ntegrantă din istorie…
37
Valorificarea patrimoniului industrial fluvial ‐ factor al dezv oltării orașelor inteligente
P e l â n g ă r e c u n o a ș t e r e a c a r a t e r i s t i c i l o r s p e c i a l e a l e p a t r i m o n i u lui industrial asiatic, sunt
recunoscute inovațiile pe care lu mea occidentală le‐a preluat:
VI. Recunoaștem că multe elemente‐cheie ale patrimoniului indus trial din Asia au fost importate de
colonizatori sau țări din lumea occidentală….
Ceea ce aduce în plus acest document, față de celelalte mențion ate anterior, este includerea unui
tip de patrimoniu industrial specific unei zone a lumii, încura jând cooperarea la nivel internațional
și a schimburilor de informații și tehnologii.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Valorificarea patrimoniului industrial fluvial factor al dezv oltării orașelor inteligente 2. PATRIMONIUL INDUSTRIAL: O PERSPECTIVĂ DE ANSAMBLU [606167] (ID: 606167)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
