Catre o alta adecvare de imagine [606165]

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

1

Plan de idei
I. Introducere
Argument

II. Paradigma cercetata
O prezentare a curentului regionalist, ca teorie si ca solutii pentru
oarhitectura contemporana.

II.1. Regionalismul critic
Termen teoretic introdus de Alexander Tzonis si Lia ne Lefaivre, bazat pe metoda
defamiliarizarii

II.2. Regionalismul critic in perspectiva fenomenol ogica
Teoria critica introdusa de Kenneth Frampton,

II.3. Regionalismul reflexiv
Teoria lui Timothy J. Cassidy referitoare la ideea unei arhitecturi ce poate
deveni regional ă in timp

II.4. Regionalismul nonmodern, tehnologie si loc
Teoria a lui Steven Moore referitoare la relatia di ntre tehnologie si loc si felul
cum afecteaza aceasta arhitectura regionala

II.5. Regionalismul ca demers pentru integrarea arhitectu rii in peisajul natural
Discutarea problemei regionalismului în contextul g lobaliz ării și a comunit ătii
așezate în cadrul natural

III. Directii de abordare
III.1 Din punct de vedere contextual
III.1.a Locul si contextul
Locul din perspectiva fenomenologica.

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

2
Importanta in proiectare a topografiei, climatului, traditiilor
culturale, a tiparelor de locuire si a memoriei sit ului, pentru
transformarea locului.
III.1.b. Problema apartenentei. Identitatea comunitara
Prezentarea teorilor sociologice referitoare la identitatea cul turala
III.1.c Identitatea locului
Identitatea prin descoperirea configuratiilor si a mnemonicii
locurilor.

III.2. Din punct de vedere al limbajului
III.2.a Kitschul , fenomen social
Aparitia kitsch-ului in cultura comunitatii.
III.2.b Tipologia
Tipologia reprezinta interpretare si repetitie simu ltana, un cod de
transmisie e arhitecturii peste timp, catalizator c olectiv, fara a cadea in
relativism, nostagie si pastisa. Fragmentele sunt a lese si reasamblate intr-un nou
context, urmarindu-se semnificatiile trecute ale fo rmelor.

III.2.c Tiparele
Tipar, tipologie prescriptiva in acceptiunea lui Ch ristopher Alexander,
este un proces ordonator, obiectiv si precis. Este stocat intr-un subconstient
colectiv. Trebuie urmarite tiparele si obiectele, r elationate intr-o structura
ierarhica.
IV. Elementul arhitectural ca “sinecdoca”
Valorizarea partii si fragmentului, la nivelul unei cladiri individuale
este reprezentata o intreaga cultura locala.
V. Concluzii
Importanta unui demers regional critic

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

3
I.Introducere
Argument

Contextul economic și social din țara noastr ă, în momentul de fa ță , reprezint ă unul
din factorii determinan ți pentru evolu ția mediului arhitectural și al efectelor pe care acesta le
exercit ă asupra peisajului construit și / sau natural.
Arhitectura de mas ă este rupt ă de contextul în care se situeaz ă, deoarece necesitatea
dezvolt ării economice rapide a unor teritorii, a dus la ign orarea voit ă sau involuntar ă a
calit ăț ii mediului construit, atât în cadrul urban cât și în mediul natural. Acest lucru a fost
determinat de globalizarea puternic ă și schimb ările în plan social ale comunit ăț ilor.
Înstr ăinarea este atât a arhitecturii, fa ță de locul în este a șezat ă, cât și a consumatorilor fa ță
de spa țiul pe care îl locuiesc.
Globalizarea determin ă astfel un efect multiplu, influen țând mediul economic, social,
cultural și având un impact indirect asupra obiectului arhitectural . Acesta, în cele mai multe
din cazuri, nu este un obiect de sine st ătător, fiind a șezat într-un mediu construit s ău natural
pe care îl influen țeaz ă și îl altereaz ă. Problema globaliz ării ajunge astfel s ă fie și o criz ă a
identit ăț ii, comunitare și culturale.
În ziua de ast ăzi, omul cunoa ște societatea mult mai pu țin printr-un contact direct,
renuntarand la practicile și activit ăț ile comunit ăț ilor locale, acestea conducându-l la o stare
alienare social ă. Marcat de un puternic sim ț al individualit ăț ii și ignorant fata mediul
construit și social în care se situeaz ă, omul ajunge s ă importe arhitectura nespecific ă, s ă
renun țe la tipologiile de locuit tradi ționale și tehnicile locale de construc ție.
Se produce astfel o criz ă a identit ăț ii, atât culturale cât și a locului. Problema
arhitecturii devine una a integr ării în peisaj, a c ărei problematica devine una delicat ă, în
contextul unui cadru natural.
Astfel, revizitarea teoriilor regionaliste devine n ecesar ă studiului, în scopul
restabilirii identit ăț ii unui loc, distorsionat de un fals regionalism, a le c ărui elemente de
compozi ție au devenit pervertite, pân ă la limita kitsch -ului. Critica regionalist ă subliniaz ă
necesitatea unui mod de interven ție arhitectural ă capabil ă s ă exprime tr ăsăturile specifice
zonei la urm ătoarele niveluri: topografie, tipologie, clim ă, percep ție multisenzorial ă,
semnifica ție a culturii tectonice, folosirea tehnicilor și a resurselor locale.

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

4

II.1. Regionalismul critic, Alexandre Tzonis si Liane Lefaivre

Termenul introdus de c ătre teoreticienii Alexandre Tzonis și Liane Lefaivre,
reprezint ă o abordare a arhitecturii, ce încearc ă s ă contrabalanseze lipsa identit ăț ii și
localiz ării contextuale a arhitecturii moderniste. Regional ismul critic extrage elemente din
contextul geografic al construc ției, și le recompune într-o nou ă adecvare de imagine
reflectând caracterul culturii locale.
Abordarea teoreticienilor este una istoric ă, prezentând o evolu ție cronologic ă a
curentului. Regionalismul critic se deosebe ște de momentele regionaliste din trecut,
exceptând grij ă comun ă pentru loc și folosirea designului regional pentru o arhitectur ă
universalizat ă. Ei nu propun o întoarcere nostalgic ă la tradi țiile locale, dar nici nu le resping
în totalitate.
O caracteristic ă a cl ădirilor regionalist critice este ca acestea sunt cr itice în dou ă
sensuri: primul, ca opozi ție la proiectele anomice, atopice și mizantropice construite 1, iar în
al doilea sens deoarece nasc întreb ări în mintea observatorului referitor la legitimita tea
tradi ției regionale de care apar țin.
Ca metod ă de lucru, Tzonis și Lefaivere propun tehnica modernist ă a defamiliarizarii
pentru reprezentarea elementelor regionale într-o l umin ă nefamiliar ă. Termenul este
împrumutat de la teoreticianul formalist rus Viktor Borisovich Shklovsky (1893–1984) și
reprezint ă o tehnic ă folosit ă în art ă sau în literatur ă prin care obiectele scoase din via ța de zi
cu zi sunt f ăcute s ă par ă „nefamiliare” și formele dificile, pentru a cre ște dificultatea și
durata percep ției, deoarece procesul percep ției este considerat un final estetic în sine 2.
Folosirea acestei metode poetice obliga la un dialo g între cl ădire și observator. Tzonis și
Lefaivre sus țin c ă to ți arhitec ții au capacitatea defamiliarizarii și arhitectur ă nu limiteaz ă
arhitec ții a lucra doar în regiunile lor. Defamiliarizarea în arhitectur ă are trei etape :
identificarea, descompunerea și recompunerea de elemente. Metoda consta în selectarea
elementelor regionale pentru poten țialul lor ca suport fizic sau conceptual, adic ă ceea ce ei
numesc elemente „definitorii local” și le încorporeaz ă abstract , spre deosebire de

1 Alexander Tzonis & Liane Lefaivre (1990), “Why Cri tical regionalism Today?“, pp: 488
2 http://en.wikipedia.org/wiki/Defamiliarization

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

5
regionalismul romantic, spre exemplu, ce folose ște elemente familiare , tradi ționale cu scopul
de a genera tr ăiri afective.
Tzonis și Lefaivre nu propun un stil arhitectural, deoarece fiecare proiect necesita o
abordare diferit ă, în schimb ei stabilesc metod ă, defamiliarizarea , și scopul, adic ă
reevaluarea critic ă a culturilor locale în contextul unei globaliz ări a arhitecturii.

II.2. Regionalismul critic, prezentat in teoria Kenneth Frampton ca demers
fenomenologic

Kenneth Frampton preia conceptul de regionalism critic și îl duce mai departe,
atribuindu-i noi semnifica ții fenomenologice. Discursul teoreticianului porne ște de la citatul
lui Paul Ricoeur, din „ Universal civilization and na țional cultures ”, 1961:
„Universalizarea, de și este un avans pentru omenire, este în acela și timp și
distrugerea ei subtil ă, nu numai a culturii tradi ționale, ceea ce nu ar fi ireparabil, dar și a
ceea ce voi numi nucleul creativ al marilor civiliz a ții și culturi, nucleul în baza c ăruia
interpretam via ța, ceea ce voi numi în avans nucleul etic și mitic al omenirii. […] În ordine
de a lua parte la civiliza ția modern ă, trebuie s ă lu ăm parte la ra ționalitatea tehnologic ă,
stiinfica și politic ă, ceva ce uneori ne cere s ă renun ță m la trecutul cultural. […] Acesta este
paradoxul, cum s ă devii modern și s ă te întorci la surse .”3

Scopul regionalismului critic este de a produce o a rhitectur ă regional ă. Nu este un stil
bine definit, ci mai degrab ă o categorie care urm ăre ște anumite tr ăsături și atitudini comune.
De și se opune sentimentalismului local vernacular, reg ionalismul însereaz ă elemente
vernaculare reinterpretate ca elemente disjunctive în cadrul întregului, f ără a c ădea în
capcana unei atitudini sentimentale. Este un act cr itic. Câteodat ă apropriaz ă și deriv ă din
surse externe, cultivând o cultur ă local ă f ără a fi ermetic. Paradoxal tinde c ătre o cultur ă
universal ă cu baze regionale.
Regionalismul critic trebuie în țeles c ă o practic ă marginal ă, Frampton reintroducând
no țiunile de rezisten ța fa ță de centru și „ariergarda”, referindu-se la școlile locale de
arhitectur ă ar c ăror scop este crearea unei arhitecturi cu specific local. Aceste practici

3 Frampton, Kenneth (1996 [1980]), Modern Architectu re: A Critical History, pp.314

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

6
marginale , pe de o parte critic ă modernismul, îns ă pe de alt ă parte refuza s ă abandoneze
aspectele emancipative și progresive ale mo ștenirii acestuia. Astfel regionalismul prospera în
intersti țiile culturale care reu șesc s ă scape de avântul civiliza ției universale.
Frampton a oferit exemple de bun ă practica regionala, oferind ca etalon lucr ările unor
mae ștri precum Frank Lloyd Wright, Alvar Aalto, Jorn Ut zon, Carlo Scarp ă, Luigi Snozzi
sau Dimitri Pikionis, al ături de contribu țiile școlilor marginale precum cea ticinez ă a lui
Mario Botta, sau arhitectur ă din Porto care îl are printre personajele centrale pe Alvaro Siza.
Regionalismul critic se manifest ă ca o arhitectur ă legat ă con știent de loc, plasat ă într-
un teritoriu, decât ca un obiect de sine st ătător. Frampton aduce în discu ție problema legat ă
de accep țiunea termenilor de spa țiu și loc , arhitectura fiind un generator de loc . Într-o
abordare contextualista, proiectul genereaz ă o grani ță , ca limita temporal ă, punct în care
prezentul act de construc ție se opre ște.
În continuarea discursului, teoreticianul favorize az ă arhitectura tectonic ă, spre
deosebire de reducerea mediului construit la o seri e de episoade scenografice prost asortate.
O abordare tectonic ă, ar trebui s ă releve nu doar modul în care contructia rela ționeaz ă cu
natura, din perspectiva gravita ției și a șez ării pe sit, ci și durabilitatea acesteia la factorii de
mediu și clima. Scenografia tinde s ă reduc ă arhitectura la o serie de imagini ce o distan țeaz ă
de percep ția ei ca forma construit ă, referindu-se aici procesul construc ției.
Regionalismul este dependent de factori specifici l ocali, de la topografie pân ă la jocul
luminii locale peste structura. Lumina scoate în ev iden ță volumul și valoarea tectonic ă a
lucr ării. Respectarea condi țiilor climatice este un factor implicit al arhitect urii regionale.
Spre exemplu deschiderile sunt tratate ca zone de t ranzi ție cu capacitatea de a r ăspunde
condi țiilor impuse de sit, clima și lumina. Acestea creeaz ă specificitatea local ă a cl ădirii în
opozi ție cu o cl ădire ale c ărei probleme legate de iluminat și reglare a temperaturii interioare
sunt rezolvate artificial, cu ajutorul aparaturii.
Regionalismul acorda egal ă importanta atât vizualului cât și tactilului. Spa țiul poate fi
perceput și prin alte sim țuri decât v ăz. În cele mai multe circumstan țe, materialele și
suprafe țele sunt parte a percep ției arhitecturale la fel de puternic ca și prezen ța vizual ă. Îns ă
mi șcarea aerului, acustica, temperatura ambienta și mirosul, to ți ace știa pot afecta experienta
descoperirii și percep ției unui spa țiu.
Regionalismul critic propus de Frampton, bazat pe ideea de cultur ă local ă, în opozi ție cu
civiliza ția universal ă, pe semnifica ția cultural ă a arhitecturii, devine unul dintre curentele

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

7
cele mai importante ale regionalismului și baz ă unor teorii ulterioare, precum cele prezentate
în continuare.

II.3 Regionalism reflexiv, Timothy Cassidy
Teoria lui Timothy Cassidy pleac ă de la critica regionalista propus ă de Alexandre
Tzonis, Liane Lefaivre și Kenneth Frampton, pe care o acuz ă, considerând c ă pleac ă de o
premis ă conform c ăreia nu mai exist ă nici un proces cultural autentic și tot ceea ce societatea
contemporan ă dore ște și creeaz ă este în mod inevitabil influen țat de o “cultur ă industrial ă”.
Regionalismul critic ocole ște elementele specifice locului, tradi ționale. O alt ă critic ă
este aceea c ă vede regiunea c ă pe o colec ție de obiecte autonome cu caracteristici particular e
într-o localizare imediat ă în timp și spa țiu și nu recunoa ște caracteristicile colective ale
peisajului. De asemenea, Cassidy considera c ă regionalismul critic interpreteaz ă gre șit
leg ăturile tradi ționaliste cu “ locul ”, favorizând în schimb expresiile estetice tipice mi șcării
moderne sau teoriei postmoderne.
Scopul regionalismului lui Tzonis, Lefaivre sau Fra mpton este crearea unei
arhitecturi specific ă “locului”, f ără a fi nostalgici. Mecanismele folosite, defamiliari zarea și
abstractizarea, esen țiale pentru practicarea unui regionalism critic nu țin îns ă seama de
strâns ă leg ătur ă cultural ă între regiune și contextul mai larg în care exemplele analizate se
situeaz ă.
Regionalismul propus de Frampton împiedica orice fo rm ă de autenticitate a tiparelor
și practicilor din care identitatea unei regiuni est e determinat ă, considerând orice ac țiune în
aceast ă direc ție ca fiind nostalgic ă.
Mai departe Cassidy considera c ă se poate crea un regionalism arhitectural prin
practici specifice unei regiuni. El consider ă c ă scopul actului de proiectare const ă nu numai
în creearea unei arhitecturi în care tectonica, con fortul termic, senza țiile tactile, orientarea
solar ă, reflect ă caracteristicile locului, ci sus ține creearea unei arhitecturi ce are capacitatea
de a deveni cu timpul specific ă locului. ,,Nu se poate crea o arhitectur ă care devine regionala
odat ă construit ă. Ea va fi doar element fizic în cadrul peisajului, îns ă scopul este crearea
uneia cu poten țialul de a deveni regionala cu trecerea timpului” 4.
Nu exist ă o “re țet ă” pentru crearea arhitecturii regionale, îns ă r ăspunsul ar putea fi
în țelegerea tradi ția locului în loc s ă ne opunem acesteia. Ea trebuie s ă fie între țesuta

4 Timothy J. Cassidy , Becoming regional over time: Towards a reflexive regionalism, pp. 417

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

8
peisajului, nu creat ă în constrast cu acesta. Regionalismul reflexiv dir ec ționeaz ă aten ția c ătre
peisaj, istoria și semnifica țiile pe care acesta le poart ă.

II.4. Tehnologie, loc si regionalism non-modern, Steven A. Moore

Tehnologia și locul, sunt concepte care se g ăsesc în produc ția de arhitectur ă
regionalist ă, îns ă importan ța lor a fost reprimat ă. Ele sunt îns ă importante pentru definirea a
ceea ce este “regiunea”, și revizitarea lor readuce în prim plan conceptul re gionalismului.
Teoria lui Steven Moore pleac ă de la defini ția dat ă de John Agnew conceptului de
“loc”. Acesta considera ideea de loc și comunitate, ca fiind denaturat ă în sociologia
modern ă.
Comunitatea este, în accep țiunea modern ă, spa țiul fizic al unor rela ții sociale, dar și
un mod de via ță ghidat moral. El consider ă c ă teoria modern ă, nu vede societatea c ă și
element transformator pentru locuri și regiuni. Agnew considera c ă locurile nu pot fi
determinate în limitele arhitecturii sau spa țiului geografic. El argumenteaz ă c ă variabilele ce
caracterizeaz ă un loc sunt polivalente. În acest sens, el ofer ă trei elemente de scar ă pentru
în țelegerea “locului”: amplasamentul, senza ția locului și scena 5.
Prin amplasament , Agnew considera c ă un loc poate fi în țeles ca arie geografic ă
încadrat ă în structuri politice și economice. Senza ția locului , reprezint ă un sim ță mânt de
apartenen ța a unui anumit loc. Acesta dimensiune include real it ăț i subiective precum
caracterul s ău calitatea vie ții. Între aceste dimensiuni, el introduce termenul de scen ă, ca și
tr ăsătur ă a locului unde au loc interac țiunile sociale(ex. Pia ța public ă).
Un alt element determinant regionalist este tehnolo gia. Heidegger, considera, în sens
ontologic, c ă tehnologia define ște cine și cum suntem. Ea devine parte din societate și este
definitorie pentru aceasta.
Și tehnologia, ca și locul include trei dimensiuni: cunoa șterea uman ă, tipare ale
activit ăț ilor umane și ansamblul obiectelor fizice. Poate fi v ăzut ă ca proces social.
Cunoa șterea este necesar ă pentru a construi, pentru a rela ționa cu mediul în care se
construie ște și pentru a folosi în mod propriu ceea ce s-a constr uit. Tiparele activit ăț ilor

5 Steven A. Moore, Technology, place and nonmodern regionalism, pp435.

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

9
umane, sunt rutine urmate, precum tâmpl ăria sau zid ăria, iar ansamblul obiectelor propriu
zise ne întoarce la om, ale c ărui cunostiinte și obiceiuri sunt ra țiunea de a fi a acestora.
Steven Moore propune a șadar o rela ționare loc-tehnologie, amândou ă fiind structuri
spa țiale, între care apar rela ții, descrise în conceptul de re țea tehnologic ă6. Re țeaua
tehnologia este o structur ă social ă, ce construie ște rela ții între cunoa ștere, practici, cutume și
resurse. Tehnologia devine o structur ă spa țial ă, deoarece este dependent ă de distribu ția
resurselor umane sau naturale existente în diferite locuri. Spre exemplu, arhitec ții, clien ții,
constructorii și bancherii creeaz ă o re țea social ă de construc ții. Globalizarea stabile ște noi
leg ături spa țial – tehnologice, care leag ă produc ătorii arhitectura de resursele necesare
construirii și influen țeaz ă felul în care trebuie v ăzut ă arhitectura unui loc în contextul de
ast ăzi.
Henry Lefebvre considera c ă diferitele calit ăț i ale locurilor sunt mai mult o problem ă
a tehnologiei decât alegeri estetice, deoarece într e cele dou ă loc-tehnologie exist ă deja o
rela ție spa țial ă.
În continuarea discursului, Moore considera c ă teoria Regionalismului critic propus ă
de Frampton, î și trage ideile din dou ă teorii filosofice opuse, ceea ce creeaz ă confuzie.
Modernismul ignora ideea de loc, deoarece o vede c ă pe un element restrictiv al libert ăț ii, în
opozi ție cu tehnologia care ne va elibera. Post-modernist ii încearc ă s ă inverseze aceste
valori. Nou ă teorie propus ă, non-moderna , dore ște s ă schimbe raportul între loc și
tehnologie.
Arhitectura regenerativ ă, descrie cel mai bine acest lucru. Un sistem regen erativ este
un sistem ce se auto-inlocuieste atât cu materie și energie, prin procese func ționale. O
arhitectur ă regenerativ ă devine, deci, un proces prin care omul este implic at în procesele
naturale ale regiunii. Arhitectura trebuie în țeleas ă nu în sensul estetic de cultur ă, ci în
contextul social și material vie ții de zi cu zi. Arhitectura trebuie în țeleas ă ca o transformare a
naturii.

6 Steven A. Moore, Technology, place and nonmodern r egionalism, pp436.

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

10
II.5. Regionalismul ca demers pentru integrarea arh itecturii in peisajul natural

Într-un cadru natural, arhitectur ă nu ar trebui s ă concureze peisajului, ea trebuie s ă se
integreze, deoarece în cazul unei a șez ări, nu toat ă arhitectura poate fi și “art ă”, și trebuie s ă
ofere un sens al apartenen ței, oferit în primul rând de c ătre mijloacele de expresie locale.
Crearea unei arhitecturi regionale locale, ar putea cre ște atractivitatea și totodat ă mic șora
impactul negativ pe care îl are asupra mediului o d ezvoltare urban ă haotic ă.
Pentru a putea pune bazele unei astfel de afirma ții trebuie avute în vedere calit ăț ile
unei abord ări regionale a problemelor de fa ță. Se poate considera regionalismul un
contrabalans al unei globaliz ări inevitabile? Uniformitatea cultural ă care se propag ă dinspre
marile centre urbane și fluxurile de mare vitez ă, c ătre margini, întâlne ște oare rezistenta
diferen ței?
În cazul efuziei culturale centrale c ătre margini, arhitectura ce pleac ă de aici este una
puternic contrastant ă cu peisajul local. Aceasta apare ca element singul ar f ără echivalent în
cadrul comunit ăț ii autohtone, contrastând puternic cu contextul sau .
Arhitectura avangardist ă este necesar ă marilor centre urbane, îns ă teritoriile
marginale ar trebui s ă î și poat ă p ăstra sau crea propria cultur ă regional ă, calm ă și consisten ță ,
durabil și autentic sedimentata, care le-ar da un sens al id entit ăț ii.
Peter Eisenman, considera c ă ideile nu mai sunt regionale. Poate exista arhitec tura
regional ă, dar adev ărata arhitectura este cea a marilor centre cultural e, globalizate. Arhitec ții
de aici sunt cei ce construiesc cultura arhitectura l ă și nu cei care gândesc provincial.
Arhitectur ă nu trebuie s ă se întind ă peste tot, e ca opera, nu se monteaz ă în orice c ătun, ci
numai acolo unde exist ă cei care pot s ă o aprecieze. Adev ărata arhitectura (avangardista) nu
e aceea care face oamenii s ă se simt ă bine, care se lasa însu șita, pentru c ă nu poate fi pur și
simplu pl ăcut ă. Nu, dac ă se vrea art ă. Arta arhitecturii trebuie s ă-i zguduie, s ă-i r ăscoleasc ă.
Pentru avangardism, regionalismul este v ăzut c ă fiind modest, comun, discret.
În viziunea lui Frampton, regionalismul trebuie s ă aduc ă în curentul major unele
curente marginale bine selectate. Conceptul lui est e pe jum ătate world culture și jum ătate
regional dat de diferen ța particularit ăț ilor locului.
Turismul, în contextul problemei de fa ță , reprezintat de circula ția popula ției, este un
factor determinant în alegerea unui discurs regiona l. Problema regionalismului poate fi
extins ă ca sursa de difersitate sau uniformizare. În func ție de locul unde este privit, acesta

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

11
poate fi când una când cealalt ă. Cultura regional ă, coerenta și autosuficien ța poate fi la fel de
uniform ă pentru locul respectiv c ă și cultura mondial ă. De și el apar ține marginilor, valoarea
lui de diversitate nu are sens decât pentru oamenii centrului, în cazul turismului, pentru
popula ția mobila .
De ce este abordat regionalismul în cadrul contextu lui turistic?
Arhitectur ă, mai ales cea regionala, trebuie s ă se integreze contextului în care este plasat ă.
Aceasta trebuie s ă fie capabil ă s ă exprime tr ăsăturile specifice zonei adecvandu-se la:
topografie, tipologie, clim ă, percep ție multisenzorial ă, semnifica ție a culturii tectonice,
folosirea tehnicilor și a resurselor locale.
Un peisaj natural, implica responsabilitate din par tea utilizatorilor. A șezarea proiectului pe
sit, orientarea acestuia, lumina natural ă și factorii climatici contribuie la crearea unei
arhitecturi ce respect ă identitatea locului. De asemenea, folosirea tehnologiei și materialelor,
ca factor determinant în stablirea unei imagini a o biectului de arhitectur ă poate determina
sau nu adecvarea la spiritul locului.
Alegerea unei tipologii și practici arhitecturale locale, trebuie s ă asigure o bun ă integrare în
cadrul comunit ăț ii culturale. Ea trebuie privit ă ca un discurs, ca o nara țiune, cu elementele
de limbaj specifice.

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

12
III.Directii de abordare
III.1. Din punct de vedere contextual
III.1.a Locul si contextul

Reîntoarcerea la un punct de vedere regionalist în proiectarea de arhitectur ă nu se
poate face f ără a aduce în prim plan problema contextului . Acesta determina sau nu reac ția
arhitectului fa ță de amplasament și este necesar în stabilirea unei atitudini regiona le.
Arhitectur ă nu trebuie v ăzut ă doar ca obiect construit, ci și ca proces. Aceasta
înseamn ă c ă putem vorbi nu numai despre ceea ce înconjoar ă o cl ădire și îi confer ă anumite
semnifica ții, ci despre tot ceea ce circumscrie procesul de c rea ție și de realizare a operei și îi
confer ă diversele semnifica ții specifice.
Urm ărind complexitatea unui asemenea concept vast, o c lasificare analitic ă a
acestuia îl descompune în:
1. Contextul fizic ce se poate împ ărți în – contextul natural, cu diferitele sale aspect e
obiectiv – tehnice și aspecte vizual – formale și contextul artificial cu diferitele sale aspecte
obiectiv – tehnice și aspecte vizuale – formale.
2. Contextul cultural poate influen ța și caracteriza un anumit mod de a face
arhitectur ă, atât prin ceea ce este determinat de istorie, tra di ția sau mo ștenirea cultural ă, cât
și prin cultur ă momentului, spiritul timpului ( zeitgeist ).
3. Contextul social-politic aduce în discu ție diversele aspecte ținând de organizarea
societ ăț ii și de forma politic ă ce influen țeaz ă produc ția de arhitectur ă. Nevoile sociale se
transpun în anumite tipuri de cl ădiri, iar chestiunile legate de reprezentativitatea pozi ției
sociale pot cere o anumit ă arhitectura. Acest lucru este foarte puternic evid ential în cazul
unei arhitecturi regionale, a c ărei forma, tipologie și estetic ă ajunge s ă fie influen țat ă de
caracterul social al comanditarilor ei.
În anumite cazuri, decizia politic ă este hot ărâtoare pentru produc ția de arhitectur ă, atât prin
direc ția în care canalizeaz ă investi ția public ă, cât și prin ingerin țe estetice (cu prec ădere în
cazul regimurilor autoritare).
4. Contextul tehnico-economic cuprinde contextul economic general, contextul
poten țialului tehnic și al tehnologiei folosite.

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

13

„ Contextul unui proiect – locul, mediul lui înconj ur ător – este mult mai cuprinz ător decât ora șul sau
bucat ă de p ământ pe care va sta. Este mai mult decât disciplina istoric ă, mai larg decât metodologia
compozi ției tradi ționale. Pentru noi, contextul este un concept ampli ficat, deoarece în țelegem c ă o lucrare de
arhitectur ă nu rezid ă numai în construc ția operei.”

(Federico Soriano, The Metapolis dictionary of Advanced Architecture , Actar, Barcelona, 2003)

Regionalismul, critic și necritic, este strâns legat spa țiul în care este a șezat. Felul cum
arhitectura este influen țat ă de acesta, sau cum îl influen țeaz ă la rândul ei, tine de context .
Problema contextului ap ărut ca o necesitate în proiectarea de arhitectur ă ca urmare a
degrad ărilor pe care arhitectura modern ă le-a produs mediului construit și natural, prin
atitudinea sa axat ă pe obiectul autonom / autosuficient ( self-standing object ). Ast ăzi
contextualizarea este parte integrat ă în toate proiectele de arhitectur ă, a modurilor de a face
arhitectura sau a mijloacelor de expresie.
Contextualismul reprezint ă pentru urbanism și arhitectura „atitudinea recuperatorie și
reabilitanta de rela ționare a interven ției noi cu țesutul urban/ peisajul natural existent la
niveluri complexe formal-vizuale, sociale, psiholog ice, culturale, istorice sau tehnice” 7.
Acesta este form ă hibrid ă de interven ție, care încearc ă s ă rezolve dilema ora șului
contemporan pentru a-l face forma viabil ă de locuire pentru viitor, sub forma reconcilierii
dintre ideile tradi ției locale și modernitate. Este definit mai clar de strategia “ substitu ției
progresive”, prin care elementele succesive se rela ționeaz ă direct la elementele adiacente, nu
prin mimetism, ci prin interpretare și negociere între nou și vechi.
Vittorio Gregotti sus ține c ă schimbarea atitudinii moderniste a proiectului de
arhitectur ă în raport cu datele contextuale ( teren, clima sau cultur ă). Fenomenologic, vede
natura ca pe o colec ție de lucruri menite s ă fie revelate de arta construc țiilor. Peisajul se
modific ă, m ăsoar ă, situaeazi și utilizeaz ă pentru a-l putea cunoa ște și vedea c ă totalitatea
geografic ă a unor lucruri concrete neseparate de organizarea istoric ă. Contextul este o
problem ă de modificare și transformare a sitului, nu de imitare sau mimare. ,,Proiectul face
parte dintr-un întreg ce-l preexista și pe care îl poate schimba radical și transform ă locul în
arhitectur ă”8.

7 Cosmin Caciuc, Suprateoretizarea arhitecturii, pp. 148
8 Gregotti, Vittorio (1985), „Territory and Architec ture“ (în Nesbitt, 1996: 338-344)

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

14
Arhitectura este v ăzut ă ca un sistem de rela ții și distan țe, nu ca obiect izolat. Solu ția
este un r ăspuns specific legat la o localizare geografic ă și temporal ă, proiectul transformând
locul în a șezare.
Originea arhitecturii sta într-un gest arhetipal de recunoa ștere a locului . Aici se
poate face leg ătura dintre conceptul de contextualism cu no țiunea de loc , opus ă aceleia de
spa țiu , una abstract ă și universal ă.
Din punctul de vedere al lui Neil Leach , cl ădirile produc locurile și le unesc între ele
prin proximitate. Arhitectura scoate la lumina conc eptul de “loc” prin transformare.Se
define ște astfel “a locui”, prin “a fi într-un loc”, dato rit ă rela ției cu locul a omului (protejare,
grij ă, cultivare, menajare, p ăstrare ). Un exemplu este podul, ce aduna peisajul în jurul unui
curs de ap ă, fiind un simbol înainte de a fi un obiect.
Heidegger considera c ă toate elementele din lume, inclusiv fiin țele umane sunt
contextualizate și nu pot fi separate de rela ții dintre ele prin opera ții de abstractizare.
Urm ărind fenomenologia acestuia, Christian Norberg-Schu lz aduce în discu ție locul , prin
intermediul conceptului “genius loci” – bazat pe u n fundal de abordare existen țialist ă, ce
incorporeaz ă mai multe moduri de cunoa ștere urm ărind experien ța uman ă a spa țiului:
contextul, ca rezultat al experien ței umane în sens fenomenologic. Arhitectura trebuie s ă fie
instrumentul capabil de a-i oferi omului un mediu b ogat în sensuri.
Locul în accep țiunea lui Christian Norberg-Schulz este concomitent fenomen,
structura și spirit. Ca fenomen este articulat de no țiuni precum lucru, ordine, caracter,
lumina, timp. Lucrul reprezint ă for țele naturale telurice și miturile cerului și p ământului
legate în axis mundi; semnifica țiile particulare ale elementelor naturale. Ordinea eviden țiaz ă
modurile de cunoa ștere, abstractizeaz ă ordinea cosmic ă, parabola solar ă, punctele cardinale,
modelele cosmologice ale civiliza țiilor trecute. Caracterul define ște personalitatea locurilor
naturale rezultate din antropomorfizare. Lumina este componenta fundamental ă a realit ăț ii,
cea care materializeaz ă lucrurile, iar timpul devine factorul modelator al locurilor.
Prin prisma fenomenologic ă, structura locurilor trebuie s ă se refere la implica țiile
spa țiale ale locului determinate de rela ția interior-exterior, rela ția cu p ământul și cu cerul,
rela ția artificial-natural. Ea este descris ă în termeni de peisaj și implantare, habitat colectiv,
habitat public, habitat privat.
Un caracter este determinat de atmosfera general ă, în care participa și forma concret ă
și substan ța elementelor care definesc spa țiul și elemente temporale ca lumina, dar și
reflectarea acestora în oameni.

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

15
Stuctura unui peisaj este analizat ă în leg ătur ă cu orientarea, limitarea, propriet ăț i
fizice și dimensionale și în leg ătur ă cu caracterul care include rela țiile afective ale omului cu
spa țiul, rela țiile date de semnifica ții. Prin manifest ările de caracter, lucrurile / artefactele
definesc locurile și le fac semnificative, duc la identificare, la rec unoa șterea unei
apartenente. Scopul arhitecturii devine transformar ea sitului în loc , sau de a dezv ălui prin
proiect sensurile poten țiale care sunt prezente într-un mediu dat a priori .
Locul este articulat printr-o dubl ă configura ție : plan și eleva ție . Primul reprezentat
de grani țe, praguri, determina modul cum se a șeaz ă cl ădirea, cel de-al doilea reprezint ă
povara gravita ției și determin ă felul în care se ridic ă construc ția, ambele reprezintand
condi ția ontologic ă a locului.
Kenneth Frampton aduce în discu ție ideea de spa țiu ca produc ție și loc ca spa țiu
particularizat și preg ătit pentru locuirea uman ă. Acesta subliniaz ă nevoia de produc ție de loc
și nu “loc de produc ție”, în aceea și m ăsur ă în care este nevoie de arhitectur ă și nu de cl ădiri.
Pentru teoretician, locul este un concept calitativ , autosuficient și static, pe când produc ția
este cantitativ ă, dinamica și abstract ă. Îmbinând fenomenologia lui Heidegger cu teoria
critic ă, define ște locul ca fiind o valoare suprem ă conferind legitimitate prin caracterul s ău
ontologic, cât și prin catalizarea dimensiunii colective într-o sfe r ă public ă a consistentei
sociale și politice. Frampton înt ăre ște important ă pentru proiectare a topografiei, contextului,
climatului, luminii naturale și a memoriei arheologice a sitului în cadrul teorie i sale destinat ă
regionalismului critic . Unul din exponen ții conceptelor sale, Tadao Ando considera c ă rolul
arhitecturii este acela de a transforma situl și semnifica ția lui, c ăutând logica inerenta în loc,
descoperind caracteristicile formale ale acestuia, al ături de tradi țiile culturale, climat,
structura urbana, tipare de locuire, obiceiuri.
Raimund Abraham în Negare și reconciliere 9 prezint ă negarea ca o transformare în
care situl este cucerit și modificat topografic, dar nu distrus și exploatat, ci pentru a releva
rădăcinile ontologice ale arhitecturii. Proiectarea rep rezint ă reconcilierea cu locul, atenuând
consecin țele interven ției. Locul devenind o zon ă de conflict între idee și materie .

9 Abraham, Raimund (1982), „Negation and Reconciliat ion“, (în Nesbitt, 1996: 462-465)

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

16
III.1.b. Problema apartenentei. Identitatea comunit ara

Conform teoriei Regionalismului Critic , arhitectura ar trebui s ă fie mereu legat ă de
problema identit ăț ii locale, altfel și-ar pierde sensul. Teoreticienii au tratat rareori modul în
care oamenii se identific ă cu mediul lor preocupându-se cu chestiuni legate d e forma
aproape exclusiv, ca și când identitatea s-ar determinat ă prin forma. Identitatea cultural ă nu
se limiteaz ă doar la produse culturale precum arhitectur ă, îns ă pentru a considera form ă ca
fiind înscris ă în discursul cultural, identitatea trebuie privit ă ca discurs, nara țiune ce confer ă
acestor produse, obiecte un sens.
Dac ă identitatea este un tip de nara țiune, ea nu este abstract ă , ci contextualizata, în
care sunt înscrise anumite obiecte. A șa cum cuvinte pot fi în țelese prin modul cum sunt
folosite, tot a șa cl ădirile pot fi în țelese prin modul în care sunt percepute – prin nara țiunile de
folosin ță c ărora le apar țin. În acest caz, investind form ă cu semnifica ție, aceasta ia conota ții
diferite în medii culturale diferite.
Sociologul Pierre Bourdieu , definea termenul de habitus , ca fiind un set de set de
elemente și tr ăsături dobândite într-o comunitate: scheme, sensibili t ăț i, dispozi ții și gust. În
existen ța concret ă și cotidian ă, elementele particulare care formeaz ă habitus -ul sunt
rezultatul reific ării structurii sociale la nivelul subiectivit ății individuale.
Arhitectura poate fi astfel în țeleas ă ca un tip de “capital cultural obiectivat” 10 .
Valoarea sa se afla într-o stare latent ă și are un poten țial permanent, îns ă trebuie reactivata
prin practici sociale. Deci este nevoie de un proce s pentru a putea debloca sensurile sale.
Conform teoriei arhitecturii curente, nu exist ă un tipar valid de explorare a modului
în care oamenii ra ționalizeaz ă spa țiul și se identific ă cu acesta, în afar ă de no țiunea
heideggeriana de “locuire” . Într-o cultur ă a mobilit ăț ii în cre ștere, no țiunea de “apartenen ța”
ofer ă o paradigm ă mai flexibil ă și versatila pentru a în țelege rela ția cu spa țiul, decât no țiunea
de ,, locuire”, care este un static ă.
Apartenen ța la o comunitate și la un mediu social este astfel definitorie pentru
identificarea cu locul, deoarece formei fizice îi p ot fi atribuite elemente simbolice.
Ata șamentul astfel fa ță de un loc se define ște prin ac țiuni, comportamente ritualice, toate
acestea în cadrul unei anumite scene arhitecturale, în care comunitatea î și poate însu și un
teritoriu.

10 Neil Leach, Uitati-l pe heidegger, pp.11

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

17
Ideea de comunitate este definit ă de Anne-Marie Fortier: ,,a imagina o comunitate
presupune atât ceea ce este creat ca istorie sau cu ltura comun ă a unui grup – posesiunile unui
grup – cât și modul în care comunitatea imaginat ă este ata șat ă de locuri – amplasarea
culturii” 11 .
Repeti ția anumitor practici spa țiale reprezint ă un mod de a dep ăș i alienarea spa țiului
abstract; în context particular, ar putea duce la u n sens asociativ al apartenen ței care se
materializeaz ă acest proces de identificare. Practicile spa țiale stilizate marcheaz ă spa ții
pentru anumite grupuri prin intermediul unui gen de luare în posesie a spa țiului. Spa țiul
devine al proiec țiilor, pe m ăsur ă ce amintirile experien țelor anterioare sunt proiectate în
form ă material ă a spa țiului. În timp se realizeaz ă un gen de oglindire care duce la o
identificare. “Identificarea e întotdeauna oglindit a fiind mereu o chestiune de recunoa ștere a
sinelui în cel ălalt. 12 ”
Practicile identit ăț ii de grup se refer ă la crearea posesiunilor culturale și istorice, care
definesc domeniile de tr ăsături comune, ce determina apoi politica și dinamica social ă a
“adopt ării.”

III.1.c. Identitatea locului
Turistul modern sus ține c ă experien ța diferitelor locuri este o experien ță uman ă
major ă, chiar dac ă aceast ă valoare ast ăzi tinde s ă fie pierdut ă. De fapt omul modern pentru
mult timp a crezut c ă știin ța și tehnologia l-au eliberat de dependent direct ă de loc.
Când un om ,,locuie ște”, el este simultan localizat în spa țiu și influen țat de un anumit
tip de mediu. Cele dou ă func țiuni psihologice implicate, cea de spa țiu și cea de caracter al
locului , pot fi numite orientare și respectiv identificare . Omul dincolo de necesitatea
existen țial de a se orienta, are nevoie s ă se identifice pe sine cu locul și pentru aceasta el
trebuie s ă în țeleag ă locul.
Conceptele de nod , poteca, reper, grani ță și district 13 ale lui Kevin Lynch fac referire
la structuri spa țiale de baz ă care fac obiectul orient ării oamenilor. Perceperea rela țiilor dintre
aceste elemente constituie o imagine a peisajului d espre care Lynch zicea: ,,O clar ă imagine

11 Neil Leach, Uitati-l pe heidegger, pp.11
12 Ibid. pp.22
13 Toate aceste concepte formeaza ceea ce Kevin Lynch denumeste ,,legibilitate”.

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

18
a peisajului ofer ă posesorului ei un important sentiment de securitat e” 14 .Toate culturile au
dezvoltat sisteme de orientare care sunt structure spa țiale care faciliteaz ă dezvoltarea unei
bune imagini a peisajului. Adesea aceste structuri de orientare au la baza structuri naturale
existen țe: ,,team ă de a te pierde vine din necesitatea organismelor m obile de a se orienta în
mediul lor” 15 . A te pierde este evident opusul sentimentului de securitate care care
caracterizeaz ă ,,locuirea”. Calitatea mediului de a fi citibil ( de a permite oamenilor s ă se
orienteze cu u șurin ță ), Lynch o nume ște ,,imagibilitate” 16
, care se traduce prin acea form ă, culoare sau organizare care faciliteaz ă posibilitatea
de identificare, puternic structurata, a unei imag ini mentale a peisajului. Aici Lynch
completeaz ă c ă elementele care constituie structure spa țiale sunt ,,lucruri” concrete cu
caracter și semnifica ție .
Imagibilitatea este definit ă mai departe de conceptele de:
– Singularitate reprezentând claritatea între figur ă și fond conform principiilor
psihologiei percep ției;
– Simplicitate constând în descompunerea geometric ă a formelor și limitarea
complexit ăț ii;
– Dominant ă define ște ierarhia și diferen țele de intensitate vizual ă;
– Separa ție se bazeaz ă pe claritate a articula țiilor și îmbin ărilor între forme și imagini;
– Diferen țieri direc ționale determinate de asimetrii, gradiente;
– Calit ăț i de vedere și perspective constau sporirea capacit ăț ii vederii în mod actual
sau simbolic prin transparente, suprapuneri , panor ame;
– Calit ăț i kinestetice sunt reprezentate de mi șcarea real ă sau poten țial ă;
– Serialitatea temporal ă este percep ția fimografica, memorizând și înl ănțuind cadrele
de percep ție senzorial ă;
– Signalectica const ă în amplasarea controlat ă de semne indicatoare.
Fără a minimize importanta orient ării, trebuie spus c ă ,, locuirea ” presupune dincolo
de toate identificarea cu mediul/peisajul (fie el u rban s ău natural). De și cele dou ă─
orientarea și identificarea ─ se g ăsesc într-o strâns ă rela ție, ele au și o anumit ă independen ță .
Este evident c ă te po ți orienta într-un spa țiu f ără s ă te identifici cu adev ărat cu locul, f ără s ă
te sim ți acas ă. Și este posibil s ă te sim ți acas ă f ără s ă cuno ști structura spa țial ă a unui loc,

14 Christian Norberg-Schultz, Genius Loci Toward a ph enomenology of place, pp.20
15 Ibid. pp21
16 Imagibilitate: notiune inventata de Kevin Lynch, c aracterizata prin trasaturile structurale ale unei zone
urbane, imaginea clara, coerenta, capabila sa ajute locuitorii in orientare si insusirea spatiului

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

19
spa țiul respectiv fiind doar o experien ță a unui caracter general. Adev ărata apartenenta
presupune o bun ă dezvoltare a ambele func țiuni psihologice ale spa țiului. La societ ăț ile
primitive descoperim c ă și cele mai mici detalii ale mediului sun cunoscute și în țelese. În
societatea modern ă chiar dac ă aten ția este concentrat ă aproape exclusiv pe partea practic ă a
orient ării, identificarea a fost l ăsat ă la voia întâmpl ării. Ca rezultat, în sens psihologic a fost
înlocuit ă cu alienarea. Este o nevoie urgent de în țelegere a conceptulelor de identificare și
caracter. Fiecare om trebuie s ă posede o schem ă a orient ării cât și una a identific ării. Aceste
scheme de percep ție pe care le dezvolta fiecare persoan ă determina viitoarele experien țe, și
sunt structuri universale interumane determinate lo cal și condi ționate cultural.
Identitatea unei persoane este definit ă în termini de scheme elaborate, pentru c ă ele
determina cuvântul care este accesibil. Acest fapt este confirmat de utiliz ări lingvistice
commune: când o persoan ă se descrie obi șnuie ște s ă spun ă ,,sunt un New York-ez”, aceasta
însemnând mai mult decât ,,sunt un architect” sau , ,sunt un optimist”. În țelegem c ă
identitatea uman ă este în mare m ăsur ă o func ție a locului. Mediul în care tr ăim are o
structur ă spa țial care trebuie s ă faciliteze orientarea, dar aceasta const ă în elemente de
identificare concrete.
Identitatea uman ă presupune identitatea locului .
Identificarea și orientarea sunt aspect primordial ale existen ței umane. Dac ă
identificarea sta la baza ideii de apartenen ța a omului la un loc, orientarea este func ția care îi
permite omului s ă fie un homo viator (pelerin), ceea ce este parte a naturii lui. Mobil itatea
este o caracteristic ă a omului modern care și-a dorit s ă fie liber și a cucereasc ă lumea. Ast ăzi
începem s ă realiz ăm c ă adev ărata libertate presupune apartenenta , și locuin ța înseamn ă s ă
apar ții unui anumit loc.
Arhitectura î și propune s ă ajute omul s ă locuiasc ă. Dar nu este suficient s ă
construie ști ora șe și cl ădiri. Mai este necesar acel a șa numit genius loci , care însumeaz ă
caracteristicile locului și le apropie omului prin intermediul arhitecturii c l ădirilor. Actul de a
face arhitectura este prin urmare o în țelegere a voca ției locului. În acest fel protej ăm
mediul și devenim parte a întregului.
Mun ții apar țin p ământului, dar se în ălță c ătre cer. Sunt un loc în care cele dou ă
elemente esen țiale (cerul și p ământul) se întâlnesc. Mun ții sunt caracteriza ți de duritatea și
rezisten ța pietrei ca material. În general, mun ții au r ămas inaccesibili și într-o oarecare
măsur ă însp ăimânt ători și de prea pu ține ori oamenii îi locuiesc. În picturile medievale ,
muntele și stânca ereau simboluri ale pustiului, sens care s -a p ăstrat și în picturile

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

20
Romantismului. În timp ce vegeta ția este simbol al vie ții, dar are diferite în țelesuri: p ădurea
este de cele mai multe ori un spa țiu al for țelor ciudate și amenin ță toare. Paradisul apare
imaginat c ă spa țiul delimitat al unei gr ădini.
Fiind elementele primare ale naturii, pietrele, veg eta ția și apa transforma spa țiile în locuri
sacre, dac ă e s ă folosim termenul lui Mircea Eliade. Astfel de locu ri sacre nu sunt niciodat ă
alese de om, ci descoperite, sau mai bines pus se d escoper ă omului. În natur ă, locurile sacre
sunt structuri spa țiale ce fac obiectul orient ării și identific ării omului.

III.2. Din punct de vedere al limbajului

În continuare este adus ă în discu ție problema mijloacelor de expresie, plecând de la
teoria structuralist ă condensat ă în tipologie și tipar, pân ă la problema elementului sau
ansamblului de elemente particulare definitorii pen tru un obiect. Specific regionalismului
este identificarea, descompunerea și recompunerea elementelor locale. În cazuri specia le,
sociale sau economice, aceste procedee conduc la ap ari ția kitsch-ului în arhitectur ă.

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

21
III.2.a. Kitschul, fenomen social

Kitsch -ul, dupã cum spune Abraham Moles, este „negarea au tenticului și opusul
simplit ăț ii” 17 .

Kitsch – acest cuvânt german vine din verbul kitschen , foarte obi șnuit în sudul
Germaniei, în Bavaria, unde apar ținea limbajului familiar și avea sensul de „a face ceva de
mântuial ă”. Pe aproape se aflã și verbul verkitschen , cu în țelesul de „a substitui, a mãslui”.
Astãzi acest termen desemneazã un produs cu inten ții artistice , dar de prost gust , un lucru
ieftin din toate punctele de vedere, fãcut sã înlocuiascã adevãrata artã și sã satisfacã nevoia
vulgarã de frumos. În vocabularul cotidian, kitsch -ul desemneazã și impostura esteticã,
surogatul f ără valoare, ieftin ce sfideazã valorile culturale imp ortante.
El nu este un fenomen denotativ, explicit semantic, ci unul conotativ, intuitiv și
subtil, un raport stabilit între om și obiect 18 . El nu se face sim țit doar la nivelul formelor, al
obiectelor, ci și la nivelul atitudinii celor ce contemplã sau folosesc respectivele forme
caracterizate prin sentimentalism, dulcegãrie, vulg aritate, mediocritate. Este “un fel de a fi”
și are nevoie de un suport pe care s ă se impun ă, în cazul de fa ță , arhitectura. Raportul între
om și obiect, ca dimensiune în psihologia kitsch-ului, tinde s ă se mute de la definirea unui
obiect prin func ția sa de întrebuin țare, ce îi oferea semnifica ția fundamental ă și pe care se
grupau celelalte func ții, la un statut de valoare conotativ ă. Kitsch-ul ajunge s ă îndeplineasc ă
o func ție social ă pentru obiect, a c ărui func ție de întrebuin țare serve ște doar ca pretext.
Elemente de kitsch sunt importante pentru c ă nu î și justifica rostul ra țional și con țin un înalt
grad de gratuitate.
Moles define ște principiile kitschului :
1) Principiul inadecv ării : în orice aspect sau orice obiect con ține o deviere, fa ță de
scopul s ău, fa ță de func ția pe care trebuie s ă o îndeplineasc ă. Înlocuie ște pur cu impur, supra
sau subdimensioneaz ă, sau concepe prost, de și execu ția e bun ă.19
2) Principiul cumul ării : Izvorât din civiliza ția burghez ă, are leg ătur ă cu tentinda de
îngr ămădire sau de o “frenezie” de tot mai mult. Mijloacel e sunt suprasolicitate, suprapuse.

17 Abraham Moles, Psihologia kitschului, pp.8
18 ibid, pp.7
19 Abraham Moles, Psihologia kitschului, pp.61

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

22
3) Principiul percep ției sinestezice : Legat de cel al cumul ării, vizeaz ă asaltarea a cât
mai multor canale senzoriale, simultan sau prin jux tapunere.
4) Principiul mediocrit ăț ii : Mediocritatea este ceea ce leag ă un ansamblu de
perversit ăț i estetice, func ționale, politice sau religioase. Ea p ăstreaz ă linia de mijloc și
faciliteaz ă r ăspândirea în toate domeniile.
5) Principiul confortului :Sc ăderea preten țiilor asupra calit ăț ilor obiectului vizat duce
la acceptare și confort.
Kitsch -ul este un fenomen social ce se bazeazã pe un anumit cadru economic. Îns ă el
este determinat atât de factorii sociologici, cât și de cei psihologici, la apari ția și
manifestarea la nivelul societ ăț ii. Din punct de vedere social, kitsch -ul este produsul
succesului incontestabil, pe plan universal, al civ iliza ției burgheze, dar și un concept
universal și permanent, întâlnit în toate culturile caracteriz ate prin instinctul de proprietate.
Moles considera c ă „de și kitsch-ul este etern, el are perioadele sale de p rosperitate, legate de
anumite situa ții sociale, de accesul la bun ăstare – prostul gust este o etap ă preg ătitoare
bunului gust, îns ă care r ămâne la mijlocul drumului” 20 .
În zilele noastre, omul cunoa ște societatea mult mai pu țin printr-un contact cu o
imagine concretã a acesteia, cât, din ce în ce mai mult, prin intermediul unor mediatori,
produse și obiecte. Acest fenomen, studiat de sociologi și psihologi încã de la începutul
secolului trecut, a fost definit prin termeni ca alienare sau înstrãinare socialã , considerate
tot forme de manifestare a alterit ăț ii.
Mentalitatea kitsch este strâns legatã de comportamentul subcultural, d e lipsa de
educa ție esteticã, ce duc la alterarea gustului unor mase impresionante de oameni, care se
complac în compania unor forme lipsite de orice val oare artisticã. Pe lâng ă lipsa de educa ție
și influen țele societ ăț ii de consum, prezenta kitsch -ului în via ța modernã poate fi explicatã și
prin accederea prea rapidã a unor oameni nepreg ăti ți din punct de vedere cultural la pozi ții
sociale înalte. Cererea cultural ă a acestora este o expresie a dorin ței de a- și face cunoscut
noul statut social prin simboluri, semne.
În cadrul vie ții cotidiene, individul a trecut astfel de la o rel a ție de simplã
întrebuin țare a obiectelor spre o rela ție de afec țiune fatã de acestea, intrând apoi într-o re țea
complexã de rela ții, în care a ajuns sã fie coordonat și manipulat de sistemul de consum.
Atitudinea kitsch , specificã societ ăț ii burgheze, ce se dezvoltã într-un mediu
artificial plin de obiecte, are câte ceva din toate aceste tipuri de rela ții. Kitsch -ul poate fi și o

20 Ibid., pp.6

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

23
formã patologicã de artã, și un aspect al alienãrii contemporane, și un stil estetic etc. El
surprinde principalele mecanisme psihologice ale al ienãrii, ale condi țion ării omului de cãtre
obiectele care îl înconjoarã.
Toate produsele kitsch urmãresc satisfacerea cumpãrãtorului, astfel încât volumul
vânz ărilor sã fie cât mai mare. Nici un fel de considere nte de ordin moral, educa țional sau
filosofic nu prezintã importantã.
Acest fenomen este extins și în cadrul arhitecturii, unde dorin ța de profit a
arhitec ților, coroborata cu ignoran ța administra ției locale și prostul gust al unor beneficiari
poate duce la crearea unor obiecte de calitate îndo ielnic ă.
Probabil c ă o alta dintre cauzele apartiei kitschului în arhit ectur ă, dup ă cum spune și
Leon Krier 21 , este dat ă, nu de antagonismul dintre tradi ție și modernitate, ci de pierderea
autenticit ăț ii, cauzat ă de inadecvarea dintre tehnologie și aspectul arhitectural dorit.
Desp ărțirea de materialele
naturale și substituirea lor cu ni ște
copii ieftine, datorit ă fie rapidit ăț ii
procesului de construc ție sau din
considerente economice, duce la
ob ținerea unei imagini alterate, atât
a obiectului de arhitectura cât a
ariei vizuale afectate de acesta în
cadrul ora șului. Problema sta astfel
în evitarea atingerii comfortului
vizual , în accep țiunea lui Moles,
astfel încât imaginea oferit ă nu mai
produce dezgust, datorit ă
obi șnuin ței.

21 Léon Krier, Architecture of the community, pp36.
Figură 1

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

24

III.2.b.Tipologia

Etimologic înseamn ă știin ță tipului . A fost lansat de un articol al lui G.C. Argan, ca re
redescoperea și reinterpreta conceptul de tip al lui Quatremère d e Quincy: ,, Tipul , nu
reprezint ă doar imaginea a ceva trebuie copiat sau imitat exa ct, ci o idee a unui element ce
trebuie s ă serveasc ă ca regul ă pentru model.” 22

Ce este un tip arhitectural?

Tipul desemneaz ă la origine un tipar sau un model care determin ă forma unei serii
derivate din el. Se folose ște cel mai adesea în sens figurat… Prin extensie, a ajuns s ă
defineasc ă orice lucru concret, real sau imaginar care este r eprezentativ pentru o clas ă de
lucruri o schem ă general ă de structur ă. Provine din latinescul typus = model, simbol și din
grecescul tupos = amprent ă, marca.
Din punct de vedere filozofic, tipul este un model ideal determinând forma unei serii de
obiecte; concept abstract și generic considerat un astfel de model (=> arhetip , prototip,
stereotip).
Conform lui C.G.Argan, tipurile au o importan ță pentru cei ce explica formele
arhitecturale în rela ție cu simbolismul sau cu un tipar ritual. Tipul est e o no țiune vag ă: el nu
se formeaz ă a priori , este dedus dintr-o serie de instante. Na șterea unui tip este dependent ă
de existen ța unei serii de construc ții ce de țin o serie de analogii formale și func ționale.
Varia țiile formale sunt reduse pân ă se g ăse ște form ă de baz ă. Dac ă tipul este produs printr-
un proces de regresie, form ă de baz ă trebuie în țeleas ă ca structur ă interioar ă a unei forme sau
principiu ce con ține posibilitatea unei varia ții infinite și care poate suporta modific ări
structurale ale tipului însu și23 .
Tipul este obiect, dar vag sau indistinct; este o a bstractizare care ține seama de o
anumit ă regularitate, în dublu sens: ceea ce se repet ă și ceea ce serve ște de regul ă. El nu
trebuie repetat c ă atare, precum un model standardizat, ci reprezint ă un concept dup ă care
fiecare poate s ă î și creeze lucrarea individualizat ă. Tipul cara în el însu și experienta formei

22 Giulio Carlo Argan, On the typology of architecture , Theorizing a new agenda for architecture:
an anthology of architectural theory 1965-1995, pp. 243
23 ibid.

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

25
deja consacrata în proiecte sau cl ădiri, dar tot ceea ce înseamn ă specificul formal sau
valoarea artistic ă este înl ăturat.
Tipologiile nu apar doar în rela ții cu func ția fizic ă a cl ădirii dar sunt legate și de configura ție.
Oricât ar varia un tip , con ținutul ideologic al formei are o baz ă constant ă. Se pot forma un
num ăr infinit de clase și subclase.
Asumarea unei tipologii, ca punct de plecare pentru arhitect nu exclude implicarea datelor
istorice, nu se opre ște la asumarea sau rejectarea anumitor cl ădiri ca modele.
Pozi ția vis-a-vis de istorie are dou ă aspecte – tipologie și definire formal ă. Referitor la
tipologie, artistul apropriaz ă anumite date având ca premis ă pentru munca lui, un num ăr de
no țiuni comune sau imagini și varia ții ideologice.
Defini ția formal ă este reprezentat ă de referin țe la valori formale clare la care artistul ajunge.
Inven ția formal ă dep ăș ește tipul, în cazul în care apar necesit ăț i pentru care tipologia și-a
pierdut valoarea. Un recurs la tip apare când cererea la care trebuie s ă r ăspund ă î și are
originile în trecut (cazul cl ădirilor religioase, în opozi ție cu cele industriale, pentru care au
ap ărut noi tipologii).
Într-o prim ă concluzie, tipologia și inven ția sunt aspecte între țesute și continue,
inven ția reprezint ă abordarea problemelor actuale, criticând și dep ăș ind solu țiile sintetizate
în tip .
Alan Calquhoun considera c ă exist ă argumente împotriva tipologiilor ca proces în
arhitectur ă, ele fiind vestigii ale me ște șugarilor. În acest sens el face o distinc ție între arta și
știin ță : arta se bazeaz ă pe mimesis și intui ție, iar știin ța se bazeaz ă pe legi ale fizicii. Înainte
de apari ția știin ței moderne, tradi ția, obiceiurile, imita ția erau metode ale crea ției. Cuvântul
art ă era folosit pentru a descrie talentele de crea ție. Odat ă cu progresul știin ței, arta descrie
artefactele bazate nu pe legi ale fizicii, ci pe tr adi ție și ideea unei forme finale c ă ideal 24 .
Teoreticianul Anthony Vidler considera c ă, de la mijlocul secolului XVIII, doua
tipologii au definit produc ția arhitectural ă.
Prima, data de filosofia ra ționalist ă iluminista, definea natura sa de baz ă, reprezentat ă
ca model, de cabana primitiv ă. Definit ă de Laugier 25 , originea elementelor arhitecturale era
natural ă: geometriile primare, combina ții de elemente tip, expresia formelor intrinseci al e
naturii.

24 Alan Colquhoun, Typology and Design Method, Theorizing a new agenda for architecture:
an anthology of architectural theory 1965-1995, pp. 251
25 Marc-Antoine Laugier (1713- 1769), teoretician de arhitectura

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

26
Cea de-a doua tipologie define ște modelul arhitectural ca parte integrat ă în procesul
de produc ție. Mi șcarea modern ă face referire la natura ma șinii . Tipologia devine a obiectelor
produse în mas ă. Este una industrial ă: în ordinea cresc ătoare a sc ării, mai întâi uneltele
necesare apoi produsul arhitectural final.
A treia tipologie nu este legat ă de natur ă abstract ă, nici de utopie tehnologic ă, ci de
ora șul tradi țional. Ora șul ofer ă material pentru clasificare, și formele entit ăț ilor sale, baz ă
pentru recompozi ție. Coloanele, casele, spa țiile publice sunt legate continuu, cu referin țe la
ele însele ca elemente arhitecturale. Geometria lor este esen țialmente arhitectural ă. Esen ța
designului este natura ora șului însu și golit ă de con ținut social, definit ă simplu prin propria
condi ție formal ă. Ora șul este considerat un întreg, cu trecut și prezentul revelate în structura
sa fizic ă.
Tipologia nu este constituit ă din elemente separate, nu este asamblata din obiec te
clasificate conform folosin ței, ideologiilor sociale sau caracteristicilor tehn ice: este complet ă
și gata s ă fie descompusa în fragmente. Aceste fragmente sunt selectate și reasamblate
conform criteriilor a trei niveluri de în țelegere:
1. Mo ștenit din în țelesurile con ținute din formele deja existente;
2. Derivat din alegerea unui anumit fragment și limitele sale;
3. Propus de o recompozi ție a fragmentelor într-un nou context.
În experien ța acumulat ă a ora șului, spa țiilor publice și formelor institu ționalizate, o
tipologie poate fi în țeleas ă ca refuzând s ă fie în țeleas ă ca func ție, dar, în acela și timp
continua rela ționarea la un alt nivel cu tradi țiile urbane.
Fragmentarea și recompunerea formelor spatial-institutionalizate nu poate fi separat ă de
implica țiile sale politice. Când o serie de elemente tipolo gice sunt selectate din trecutul
urban, ele vin corelate cu mesajul politic și social de care sunt ata șate. Aceste în țelesuri
trebuie s ă furnizeze o cheie c ătre noi semnifica ții.
Sim țurile noastre legate de loc și de rela ția cu mediul urban sau o cl ădire, nu sunt
dependente de elemente obiective, ci sunt fenomenol ogice. Scopul organiz ării estetice a
mediului: trebuie s ă fie conform social. Organizarea este un construct artificial ce reprezint ă
fapte într-un mod recognoscibil social.
Sintetizarea schemelor tipologice se bazeaz ă pe o ra țiune care îmbraca forme diferite:
ra țiune originar ă a lucrurilor din perspectiva lui Quatremere de Qui ncy, structura ierarhic ă a
obiectelor și conven țiile, urm ărit ă de Argan, Colquhoun, raport al obiectelor de arhit ectur ă
cu ansamblul urban, ontologie urban ă în viziunea lui Vidler.

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

27
De remarcat este faptul c ă no țiunea de tip nu se poate reg ăsi decât în contextul
grupului social care îi atribuie acestuia o structu r ă a corespondentelor dintre form ă, valorile
practice și simbolice ale tipului. Acest lucru se manifest ă și datorit ă faptului c ă fiecare
defini ție face trimitere atât la un câmp disciplinar(socio logie, arhitectur ă, istorie a artei,
geografie) cât și la o teorie (a culturii, a proiect ării, a producerii de spa țiu).
Tipologia a fost definit ă ca „matrice genetic ă” a arhitecturii, e purt ătoarea informa ției
esen țiale ce leag ă istoria de prezent f ără a o reproduce.
„Tipologia este deci interpretare și repeti ție simultan ă, un <<grad zero>> al limbajului
de arhitectur ă, o matrice de informa ție, o parol ă de continuitate, un cod de transmisie a
arhitecturii peste epocile istorice, un catalizator colectiv, o arm ă de lupt ă împotriva
relativismului, nostalgiei și pasti șei, un mod de a exersa judecata moral ă asupra arhitecturii,
și nu în ultimul rând, un instrument de terapie urba n ă”26 .
Tipologia este folosit ă ca instrument de clasificare (ordonare a elementelor), ce
presupune introducerea unor criterii relevante dire c ția urm ărit ă, c ă țip formal , ce poate fi
în țeles atât ca “model ideal”), cât și în sens iconologic, de forma înzestrata cu anumit e
semnifica ții, în virtutea c ărora este introdus ă în proiect și c ă form ă de producere a spa țiului
(rela ționând forma spa țial ă cu utilizarea spa țiului, valorile practice și simbolice ale
comunit ăț ii). Aceasta este aplicat ă atât în cercetarea istoric ă, cât și în proiect, ca punct de
plecare al proiect ării (analiza tipo-morfologica, baza a interven ției contemporane).a

26 Cosmin Caciuc, Suprateoretizarea arhitecturii, pp.310

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

28
III.2.c.Tipar

Tiparul, descris ca tipologie prescriptiva, este o no țiune folosit ă de Christopher
Alexander în rela ție cu “potrivirea formei”.
Găsirea tiparelor reprezint ă un proces ce pleac ă de la o imagine de ansamblu.
,, Fiecare cl ădire, ora ș este constituit din anumite entit ăț i pe care eu le numesc tipare: și
odat ă ce în țelegem cl ădirile c ă tipar, avem metod ă de a le privi, care face c ă toate cl ădirile
ce compun un ora ș ,toate apar ținând aceluia și s ă devin ă similare, toate membre ale aceaiasi
categorii de atribute fizice. În al doilea-lea rând avem un mod de a în țelege procesul
generator care va duce la aceste tipare: pe scurt, sursa de la care ultimul element
constituent al cl ădirii vine. Aceste tipare întotdeauna pornesc de la o anumite p rocese
combinatorice, care sunt diferite în tiparul specif ic pe care îl genereaz ă, dar similar în
structura lor și în modul în care func ționeaz ă. Ele sunt în esen ță care ni ște limbaje și înc ă o
dat ă în modul acestor limbaje,toate aceste tipuri difer ite de construc ții, de și diferite în
detaliu devin similare în lini mari. ”27
Avem de-a face cu pattern-language : limbajul de arhitectur ă bazat pe tipare.
Exist ă dou ă feluri de tipare în teoria lui Alexander: cele gen erate de evenimente și
cele cu apartenenta geometric ă. Exist ă tipare vii (care se men țin și se r ăspândesc) sau moarte
(care nu se mai folosesc).
Arhitectul coboar ă din pozi ția de creator individualist la statutul de consulta nt și
pedagog capabil s ă educe clien ții în direc ția descoperirii tiparelor autentice. Manualul de
tipare ajuta la crearea unei arhitecturi cu adev ărat particularizate, pentru c ă “structura
limbajului” apare în re țeaua de conexiuni de-a lungul tiparelor individuale și limbajul tr ăie ște
sau nu ca o totalitate, pân ă la nivelul când aceste tipare formeaz ă un întreg.
Limbajul este considerat o s ămân ță sau un sistem genetic , care poate determina
realizarea direct ă a cl ădirilor f ără planuri și desene. Christopher Alexander sugereaz ă c ă e
necesar doar s ă ne reamintim arhitectura primordial ă (imaginea schematic ă, tiparele), pentru
că, în urma procesului spontan de subîn țelegere, casele s ă se nasc ă vii și neprev ăzute . El
crede c ă “forma potrivit ă” se bazeaz ă pe o serie de tr ăsături obiective ale culturii din care
face parte. Face de asemenea distinc ție între cultura tradi țional (iglu, iurta, colib ă), ce nu e

27 Christopher Alexander, Timeless way of the buildin g, pp.12

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

29
con știent ă de sine, și cea con știent ă, supus ă schimb ărilor de context, asaltat ă de informa ție
contradictorie și difuz ă, astfel c ă nu mai e posibil ă copierea sau duplicarea solu țiilor
tradi ționale.
Pentru a g ăsi solu ții originale la dificult ăț ile arhitecturii trebuie s ă recunoa ștem c ă
organizarea complexelor fizice e ierarhic ă și proiectarea trebuie structurata pe baza
diagramelor constructive ce definesc tipare generale ale formei precum pattern-like (de a fi
circular, omogen) și componente izolate precum piecelike (strada fa ță de ora ș, mânerul fa ță
de cas ă). Trebuie de asemenea subliniat c ă o structur ă ierarhic ă implic ă transmiterea
descendent ă a tiparului formal de la elementele superioare la cele inferioare și c ă fiecare
component ă din sistemul ierarhizat are o natur ă duala : e simultan tipar și piesa izolat ă.
Sarcina fundamental ă a proiectantului este de a crea “forma potrivit ă”. “Este
culmina ția sarcinii proiectantului de a face fiecare diagra m ă atât un tipar cât și o unitate. Că
piesa ea se potrivi într-o unitate de componente mai lar gi care sunt situate deasupra ei; c ă
tipar ea va specific ă ierarhia componentelor mai mici din care e alc ătuit ă.” 28
Christopher Alexander a propus comunit ăț ii arhitecturale de dup ă anii’60 imaginea
de “ arhitect pastor ” care este încrez ător în valoarea și poten țialul arhitecturii vernaculare sau
rustice, care împinge ideea progresului industrial și interven ției marilor corpora ții în actul de
a construi. El crede c ă un manual de principii de proiectare, clar contura te pân ă la nivelul
unor prescrip ții, constituie salvarea în fata alien ării generale moderniste sau postmoderniste.

28 Cosmin Caciuc, Suprateoretizarea arhitecturii, pp300

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

30
IV. Elementul arhitectural ca sinecdoca

Fredric Jameson vede contextualismul ca pe o valorizare a p ărții și fragmentului, o
sinecdoc ă și o form ă de reprezentare la nivelul unei cl ădiri individuale a unei întregi culturi
locale 29 .
În cazul regionalismului, critic sau necritic, se p oate considera c ă scopul final c ătre
care trebuie s ă tind ă obiectul de arhitectura este reprezentarea culturi i locale. Expresia
arhitectural ă ob ținut ă, ca urmare a procesului de reasamblare a elementel or compozi ționale
locale, în contextul adapt ării proiectului la un sit specific, trebuie s ă fie v ăzut ă ca o
sinecdoc ă.30
Conform teoriei fenomenologice spa țiului îi este proprie orientarea, în schimb caracterului
unui loc îi este proprie identificarea . Arhitectura concretizeaz ă, densific ă datele spa țiului
existen țial, fiind cea care amplific ă atributele poten țiale „preexistente” în sit. În acest fel, ea
face vizibil geniul locului . Prin intermediul motivelor sau tiparelor arhitectura poate
cuantifica și, apoi, transmite altundeva respectivul caracter. Ele sunt algoritmarea
caracterului unei "familii" de cl ădiri ce alc ătuiesc un loc și, mai mult decât atât, "servesc la
transpunerea unui caracter de la un loc la altul"31
. Astfel, caracterul locului poate fi dat, existân d într-un loc unde urmeaz ă s ă construim, sau
este propus de noi acolo unde el nu exist ă. Caracterul dat, la rândul s ău, poate fi pur și
simplu vizualizat ca atare în stabilitatea sa, perpetuat – dac ă el se afl ă deja vizualizat prin
construire anterioar ă sau intensificat prin noua construc ție; Caracterul poate fi și
complementat , dac ă el este înc ă într-o stare de ambiguitate, sau dac ă se dore ște a deveni un
manifest.
Preluarea unor tipare, a șadar, ca elemente de limbaj, reprezint ă elementul constitutiv
al figurii de stil. Reasamblarea lor într-o manier ă modern ă, responsabil fa ță de spiritul
locului duce la crearea unei arhitecturi cu adev ărat exponenta a curentului critic regionalist.

29 Cosmin Caciuc, Suprateoretizarea arhitecturii, pp.
30 Sinecdoca, sinecdoce, s. f. Figur ă de stil care const ă în l ărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin
folosirea întregului în locul p ărții ( și invers), a particularului în locul generalului, a generalului în locul
particularului, a materiei din care este f ăcut un lucru în locul lucrului însu și. Din lat. synecdoche, ngr.
sinekdohí, fr. synecdoque.
31 Augustin Ioan, Genius Loci. Djinn al locului. Loc (in)toxic(at)

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

31

Ca exemplu în acest sens poate fi oferit ă arhitectura creat ă de arhitectul chinez Wang
Shu, câ știg ător al premiului Pritzker, ale c ărui lucr ări sunt caracterizate de o în țelegere
înn ăscut ă a locului, ce permit conectarea lor la cultura loc al ă.
Proiectul campusului Xiangshan din Hangzhou, China, este un exemplu elocvent de
adaptare la spiritul locului și identificare cu caracterul arhitecturii regionale . Campusul a fost
adesea descris ca o interpretare de caligrafie chin ez ă, reprezentând fie o form ă geometric ă
standard, de caractere, fie și mai expresiv, reprezentând script-ul cursiv mân ă,. De și aceast ă
distinc ție poate fi
observat ă în plan, în
spa țiul real, metafora
este demitizata, îns ă
chiar și aceast ă inten ție
a autorului poate fi
văzut ă ca un semn al
interesului sau pentru a
sugera cultura local ă.
Folosirea unui
num ăr restrâns de
materiale, încorporate
în cadrul proiectulului
în moduri tradi ționale,
reprezint ă prima dintre
ata șamentele fa ță de
cultur ă local ă, al c ărei
exponent inten ționeaz ă
să fie.
Ceea ce îl leag ă pe
Wang Shu de tradi ție
este adoptarea
strategiilor formale, și
nu neap ărat folosirea
materialelor locale. Se poate considera c ă arhitectul pleac ă de la tipologia de locuire chinez ă, Figură 2

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

32
reprezentat ă în contextul de fa ță de cur țile reziden țiale chineze, îns ă configura ția cl ădirii are
un aspect tipologic dincolo de aceasta, putând fi v ăzut ă arhaic ca un sistem de rela ționare cu
mediul.
Îns ă alegerea tipologiei, nu este numai un aspect forma l. Ea pleac ă și din considerente legate
de iluminat, ventila ție, protec ție fa ță elementele naturale, fiind perfect adecvat ă locului.
Arhitectura vizual unifica spa țiul, prin folosirea nu m ărului limitat de materiale și de
detalii constructive. Ea este adecvat ă contextului, prin folosirea acestora în moduri no n
tradi ționale.
Mijloacele de expresie
folosite sunt reinterpret ări
ale motivelor tradi ționale
locale. Fa țade perforate,
cursive interioare, sisteme
de acoperire ce fac
trimitere identitatea
cultural ă chinez ă.
Arhitectura
regional ă a lui Wang Shu
este v ăzut ă ca fiind efort
tectonic, haptic, cu
valoarea estetic ă derivat ă
din materiale naturale.
Formele înr ădăcinate în
contextul local și tradi țiile
culturale sunt folosite
intradevar ca o sinecdoc ă,
în cazul de fa ță , obligând
vizitatorul s ă mediteze
asupra originii acestora.
Dup ă cum spune și
Kenneth Frampton în " Toward a Critical Regionalism", aceast tip de arhit ectura poate s ă
"medieze impactul civiliza ției universale prin elemente derivate indirect din particularit ăț ile
Figură 3

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

33
unui anumit loc." Arhitec ții trebuie s ă g ăseasc ă inspira ție în calitatea luminii locale, sau într-
o tectonic ă derivat dintr-un mod structural specific, sau în t opografia un anumit sit.

V.Concluzie.
Importanta unui demers regional critic
Arhitectura este un proces de crea ție ce se supune unui context complex ─ fizic, cultural,
socio-politic, tehnico-economic, care confer ă obiectului de arhitectur ă semnifica ții specifice.
Contextul este parte integrant ă a proiectului de arhitectur ă, care se g ăse ște în strâns ă rela ție
cu acesta prin modul în care este influen țat ă și influen țeaz ă spa țiul.
Scopul arhitecturii este transformarea sitului în loc, de descoperire a caracteristicilor
formale și semnifica țiilor acestuia ─ tradi ție, cultur ă, climat, structura urbana, tipare de
locuire și/sau obiceiuri.
Modul în care cl ădirile sunt percepute, în care oamenii se identific ă cu mediul,
investind form ă cu semnifica ție, înscriu forma într-un discurs cultural ce atrib uie formei
fizice elemente simbolice. Semnifica ția difer ă de la o cultur ă la alta. Apartenen ța la o
comunitate și la un mediu este astfel definitorie pentru identi ficarea cu locul.
Locuirea spa țiului implica/presupune orientare și identificare. Este vorba de calitatea
mediului de a fi citibil, calitate pe care Lynch o nume ște ,,imagibilitate” și care faciliteaz ă
posibilitatea de identificare cu mediul/peisajul (n atural sau construit). Apartenen ța la un loc
presupune o bun ă dezvoltare a ambelor func țiuni psihologice ale spa țiului ─ orientare și
identificare, iar acestea presupun cunoa ștere și în țelegere a locului în cele mai mici detalii.
Identitatea uman ă este în strâns ă rela ție cu identitatea locului, iar actul de a face arhi tectura
este prin urmare o în țelegere a voca ției locului. Sim țurile noastre legate de loc și rela ția cu
mediul sunt fenomenologice, iar organizarea reprezi nt ă structuri spa țial într-un mod
recognoscibil social.
În contextual grupului social, tipologia este purt ătoarea informa ției esen țiale, rela ționând
forma spa țial cu utilizarea spa țiului, valorile practice și simbolice ale comunit ăț ii și
rela ționând istoria cu prezentul f ără a o reproduce. Din punct de vedere formal tipologi a
poate fi în țeleas ă ca model ideal , iar în sens iconografic, ca form ă înzestrat ă cu semnifica ții.
În proiect, tipologia rela ționeaz ă forma spa țial ă cu utilizarea spa țiului, cu valorile practice și

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

34
simbolice ale comunit ăț ii − baza a interven ției contemporane. În aceea și direc ție
structuralist ă, tiparul pleac ă de la o imagine de ansamblu pentru a crea o arhite ctur ă
particularizat ă, proiectarea fiind structurata pe baza unor diagra me constructive ce definesc
tipare generale ale formei, dar care se supun conte xtului: fizic, cultural, social.

Sarcina fundamental ă a proiectantului este de a crea ,,forma potrivit ă”.

În societatea contemporan ă, datorit ă re țelelor non-geografice care exist ă prin tehnologiile
conectivit ăț ii (internet, telefoane mobile, mijloace media), ex ist ă comunit ăț i sus ținute mai
degrab ă prin similarit ăț i culturale și interese personale, decât datorit ă rela țiilor de
proximitate geografic ă și conjunctura fizic ă. Exist ă îns ă și reversul problemei, în sensul în
care comunit ăț ile ajung s ă fie alienate social, s ă fie rupte de contextul locuirii și de peisajul
în care î și desf ăș oar ă activit ăț ile. Astfel demersul regional devine unul legat de ideea de
apartenen ță .
Regionalismul se manifest ă ca o arhitectur ă legat ă con știent de loc și plasat ă într-un
teritoriu, arhitectura fiind un generator de loc. T eoreticianul Kenneth Frampton vorbe ște
despre abordarea tectonic ă care releva modul în care construc ția rela ționeaz ă cu natura prin
modul de a șezare pe sit și durabilitatea acesteia la factorii de mediu și clima. Este
dependent ă da factorii specifici locali − factori implici ți ai arhitecturii regionale, care are
capacitatea de a r ăspunde condi țiilor impuse de sit, clima și lumin ă. Aceasta creeaz ă
specificitatea local ă a cl ădirii − regionalismul critic propus de Frampton baz at pe idea de
cultur ă local ă.
Identitatea este determinanta pentru regionalism, î mpiedicând orice form ă de
autenticitate a tiparelor și practicilor. Arhitectura trebuie s ă aib ă capacitatea de a deveni cu
timpul specific ă locului.

Catre o alta adecvare de imagine
Regionalism revizitat

35
Bibliografie
Alexander, Christopher – A pattern language , Oxford University Press, New York, 1977
Alexander, Christopher – The timeless way of building , Oxford University Press, New
York, 1979
Caciuc, Cosmin – Supra – teoretizarea arhitecturii , Paideia, Bucuresti 2007.
Canizaro, Vincent B . – Architectural regionalism – Collected Writings on P lace, Identity,
Modernity, and Tradition , Princeton Architectural Press, New York, 2007
Frampton, Kenneth – Modern architecture. A critical history , Ed. Thames and
Hudson, London, 1992
Jencks, Charles, Krop, Karl – Theories and manifestoes of contemporary architectu re,
Academy editions, 1997
Krier, Leon – Architecture of the community, Island Press, 2009
Leach, Neil – Uitati-l pe Heidegger , Paideia, Bucuresti, 2006
Moles, Abraham – Psihologia kitsch-ului. Arta fericirii , Editura Meridiane, Bucuresti, 1980
Norberg-Schultz Christian – Genius loci. Towards a phenomenology of architect ure, New
York, Ed Rizolli,1979
Nesbitt, Kate – Theorizing a New Agenda for Architecture: An Anthol ogy of Architectural
Theory 1965 – 1995 , Princeton Architectural Press, New York 1996
Vais, Dana – Arhi-texte(texts). In cautarea unei noi modernitati , Arhitext, Bucuresti 2008.

Note de curs
Note de curs, Arhitectur ă context peisaj , prof. dr. arh. Ana Maria Zahariade

Webografie
http://archinect.com/features/article/41080183/amat eur-architecture-a-new-vernacular
http://atelier.liternet.ro/articol/2257/Augustin-Io an/Genius-Loci-Djinn-al-locului-Loc-
intoxicat.html
Sursa imaginilor : http://archinect.com/features/article/41080183/am ateur-architecture-a-
new-vernacular; Krier, Leon – Architecture of the community, Island Press, 2009