CONF. UNIV. DR. RAMONA ORĂȘTEAN ABSOLVENT: BĂNCESCU ANDREEA -LUMINIȚA SIBIU 2020 UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE… [606115]

UNIVERSITATEA ‘’LUCIAN BLAGA’’ DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
SPECIALIZAREA: FINANȚE BĂNCI

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
CONF. UNIV. DR. RAMONA ORĂȘTEAN

ABSOLVENT: [anonimizat]
2020

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
SPECIALIZAREA: FINANȚE BĂNCI

EVOLUȚIA PIEȚEI MONETARE DIN ROMÂNIA

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
CONF. UNIV. DR. RAMONA ORĂȘTEAN

ABSOLVENT: [anonimizat]
2020

Cuprins

Introducere

CAPITOLUL I Pia ta monetara – un concept a pietei
financiare ……………………………….
1.1. Definitia pietei monetare …………………………………………………………. ……
1.2. Bancile – un important i ntermediar important pe piata
monetara ……………………………………………………………
1.3.Moneda – obiect al tranzacțiilor pe piața monetară. …………………………
1.4.Masa monetară și componentele sale ………… ……………………………………
1.4.1. Structura masei monetare …………………………………………………………..
1.5.Agregatele monetare………………………………………………………………..
1.6.Contraparti dele masei monetare………………………………………

CAPITOLUL II Echilibrul monetar pe piata monetara.. ……………… ………. ……….
2.1 Trasaturile echilibrului pe piata monetara ……………………………………………… …
2.2.Realizarea echilibrului financiar …………………………………………………………..
2.3.Cererea și oferta de monedă ……………………………………………………..
2.3.1. Dobânda și rata dobânzii . Factorii ratei dobânzii…………………………….

CAPITOLUL III Studiu de caz – Analiza pietei monetare în
România…………………….. ……………………… ………… ……………………………………… …..37

Bibliografie

1.1. Definitia pietei monetare

Piața monetară este caracterizată prin tranzacții cu active financiare pe termen scurt
de către societățile financiare. Activele monetare au grad ridicat de lichiditate și sunt
negociabile (exemple de active financiare pe termen scurt: depozite bancare, bilete
la ordin, c ecuri, certificate de depozit).  O componentă distinctă a pieței monetare
este piața valutară, care asigură conversia activelor dintr -o valută în alta.

1.2. Bancile – un important intermediar important pe piata monetar a

În calitate de intermediari pe piața monetară băncile îndeplinesc anumite funcții
tradiționale precum :
• Funcții active ;
• Funcții pasive .
 Funcțiile active constau în activitatea băncilor de a plasa capitalul bănesc atras
de ele, indiferent dacă este capital prop riu sau atras de la deponenți
 acordarea de credite persoanelor fizice și juridice, care prezintă bonitate
financiară,
 Bonitate financiară = încrederea de care se bucură solicitantul de credite,
respectiv capacitatea economică a unei persoane fizice sau juridice de a
restitui, la scadență, creditele contract uale și dobânda aferentă lor;
 crearea de instrumente financiare proprii (active financiare).

 Funcțiile pasive fac referire la atragere și păstrare de către unitățile bancare a
disponibili tăților monetare existente la un moment dat într -o economie,
respectiv:
• atragerea spre păstrare a economiilor bănești ale populației și agenților economici
nonfinanciari (d enumite depozitele clienților);
• desfășurarea operațiunilor de casă ale agențilo r economici și instituțiilor care
solicită acest lucru;
• efectuarea de plăți la ordinul deponenților din depozitele acestora constituite la
bancă;
În condițiile actuale, pe lângă funcțiile bancare tradiționale, sistemul bancar exercită
și o serie de funcții noi, de regulă cu caracter macroeconomic, printre care amintim:
•  coordonează încasările și plățile din întreaga economie națională, acționând pentru
emiterea de monedă suplimentară sau retragerea monedei excedentară din circulație,
cu alte cuvint e se încea rcă o reglare a masei monetare;
•  gestionează moneda națională și supraveghează relațiile ei cu monedele altor state,
prin operațiuni de vânzare -cumpărare de valută și asigurarea necesarul de valută al
economiei naționale;

•  centralizează econ omiile bănești ale agenților economici și ale populației, pe care
le orientează spre domeniile principale, atractive ale dezvoltării economico -sociale,
îndeplinind rolul de intermediere financiară la nivel macroeconomic;
•  reglează creditul, impun debitor ilor condiții de bonitate financiară, le cer garanții
pentru sumele împrumutate, în vederea limitării riscului și disipării acestuia asupra
tuturor debitorilor;
•  selectează, pe baza criteriilor de eficiență, proiectele de dezvoltare economică ce
urmează să fie finanțate prin credite, orientează dezvoltarea economică și contribuie
la modificarea structurilor economiei naționale (îndeplinesc funcții ale strategiei
dezvoltării macroeconmice);
•  creează putere de cumpărare adițională, transformând depuner ile la vedere în
împrumuturi către agenții economici și populației;
•  efectuează operațiuni cu titluri de valoare.

Funcțiile principale ale băncii centrale:
  asigurarea si reglarea cantității de bani in circulație și a ratelor dobânzii;
   prevenirea falimentelor bancare;
   banca centrală oferă servicii specifice băncilor comerciale. În acest sens ea
acționează ca o bancă a bancherilor, deținând majoritatea rezervelor băncilor
comerciale.
 Banca centrala oferă servicii specifice si guver nului. Guvernul deține un cont
la banca centrală își completează cecuri pentru acest cont, iar în unele țări
emite obligațiuni prin intermediul acestei bănci.
 fiind banca de emisie, banca centrală pune în circulație bancnote și monedă
divizionară, iar ace ste cantități de bani puse in circulație corespund, de regulă,
nevoilor de lichiditate ale economiei în ansamblul ei și se încadrează în
obiectivele de politică monetară și bugetare ale țării.

În România, unitățile sistemului bancar sunt structurate astfe l:
• Banca Națională ca bancă centrală de emisiune ;
• băncile comerciale;
• instituțiile specializate de credit.

1.3.Moneda – obiect al tranzacțiilor pe piața monetară

Moneda este un   instrument care a spart trocul și a transformat schimbul direct d e
bunuri și servicii în schimb indirect, cu două faze – vânzarea și cumpărarea;   Orice
bun care este general acceptat ca mijloc de plată (mijloc de plată = met odă de
stingere a unei datorii).

Are două forme de existență: -numerar ( bancnote și monedă metal ică); -monedă
scripturală.   Îndeplinește mai multe funcții: mijloc de schimb,  m ăsură a acti vității
economice; m ijloc de tezaurizare (rezervă de valoare) .

1.4. Masa monetară și componentele sale

Masa monetară reprezintă ansamblul mijloace lor de plată, respectiv de
lichidități, care există la un moment dat în cadrul econom iei unei țări sau a unei
zone monetare.
În opinia profesorului Costin C. Kirițescu, masa monetară reprezintă:
 o mărime eterogenă constând din suma activelor care pot fi utilizate pe
teritoriul unei țări pentru cumpărarea de bunuri și servicii și pentru achitarea
datoriilor;
 agregatul sau agregatele financiare care sunt strâns corelate cu produsul
național brut sau cu un alt indicator al activității economice.

Masa monetară cuprinde numerarul și banii scrip turali (ba nii de cont), ambele
componen te având aceeași putere de cumpărare și tran sformându -se curent una
în cealaltă. Din punct de vedere statistic, masa monetară se cu antifică pe baza
bilanțului centralizat al sistemului bancar dintr -o țară, d upă deducere a înregistrărilor
duble dintre bănci (a creanțelor și datoriilor reciproce).
La nivelul unei economii, deținătorii de monedă aparțin atât sectorului bancar, cât
și celui nebancar. Sectorul bancar al economiei este reprezentat de băn cile
comerciale, care dețin rezerve în moneda băncii centrale (nume rar,
disponibilități în conturile curente), iar sector nebancar al economiei este re prezentat
de agenții economici și popula ție, care dețin numerar și disponibilități în c onturile
curente la băncile comerciale.
Prin urmare, masa monetară este reprezentată de un stoc de creanțe asupra
băncilor, creanțe deținute de utilizatorii de monedă, bancari și nebancari. Pentru
determinarea nivelului masei monetare, a vem în vedere relațiile de
corespondență – care se stabilesc între deținătorii și utiliz atorii de monedă în
cadrul economiei – prezentate în schema următoare.

(Kirițescu Costin – Moneda, mică enciclopedie, Editura Științifică și
Enciclopedică, București,
1982, p. 209.
Dardac Nicolae, Barbu Teodora – Monedă, Bănci și Politici monetare, Editura
Didactică și

Pedag ogică, București, 2005, p. 24.
Dardac Nicolae, Barbu Teodora, op. cit., pp. 24 -25. A se vedea și Cerna
Silviu – Sistemul monetar și politica monetară, Editura Enciclopedică, București,
1996, p. 18. )

Pe baza schemei prezentate, nivelul masei monetare se poate determina prin
două modalități, și anume:
 prin însumarea cantităților de monedă care figurează în activul bilanțului
deținăt orilor de monedă din economie: Mm=1A+2A+3A+4A;
 prin însumarea datoriilor care figurează în pasivul bilanțului băncilor
comerciale și în pasivul Băncii Centrale: Mm=1P+2P+3P+4P.
Prin urmare, la nivelul unei economii, creanțele monetare asupra băncilor sunt
egale cu datoriile (angajamentele) acestora.

1.4.1. Structura masei monetare

Conturarea sferei de cuprindere a masei monetare, stabilirea componentelor sale
presupune luarea în considerare a modului de definire a monedei, precum și a
formelor de existență ale acesteia. Sintetizând diversele opinii ex primate cu
privire la masa monetară și structura acesteia, pot fi puse în evidență două
interpretări (a se vedea caseta de mai jos):

 în sens restrâns, masa monetară reprezintă ansamblul mijloacelor de plată
care permit dețin ătorului achiziționarea imediată de bunuri, servicii și
efectuarea de plăți directe. Potrivit acestei definiții, în structura masei
monetare se cuprind două componente:
a) numerarul (ba ncnotele și monedele metalice);
b) disponibilitățil e în conturile curente deschise la bănci, case de
economii, alte instituții financiare.
Numerarul (sau moneda efectivă) este componenta cea mai lichidă a masei
monetare. Numerarul este necesar pentru achiziționarea de bunuri, s ervicii și
pentru efectuarea diverselor plăți din economie. Disponibilitățile în conturile curente
deschise la bănci, case de economii, alte instituții financiare etc. sunt considerate
monedă și deci, incluse în masa monetară, pentru că titularii acestor
disponibilități pot să -și procure bu nuri, servicii (cu ajutorul cecurilor, cardurilor
etc.) și să efectueze plăți directe pentru achitarea datoriilor.

Aceste două componente ale masei monetare mai poartă numele de mon edă
propriu -zisă.

 în sens larg, masa monetară reflectă, pe lângă mijloacele de plată
propriu -zise, ansamblul activelor financiare lichide, care pot să fie
transformate cu ușurință și rapiditate în monedă propriu -zisă, fără riscul unei
pierderi semnificative de valoare.

Masa monetară în sens larg cuprinde :
1. moneda propriu -zisă;
2. depozitele la termen și în vederea economi sirii constituite la bănci, case de
economii etc, care au un grad mai redus de lichiditat e pentru că nu pot fi folosite
pentru efectuarea de plăți directe. Aceste tipuri de plasame nte sunt cuprinse în
structura masei monetare deoarece, din punct de vedere al influenței pe care
o exercită asupra volumului și structurii cheltuielilor ti tularilor (cererii solva bile),
nu se deosebesc față de disponibilitățile din conturile curente;
3. alte active. În structura masei monetare sunt cuprinse și activele sub
forma titlurilor negociate pe piața financiară. Asemenea titl uri au un grad
diferit de lichiditate, astfel: titlurile pe termen scurt (cambiile, bilete le de trezorerie,
bonurile de tezaur, bonurile de casă etc) au un grad de lichiditate mai ridicat
comparativ cu cele pe termen mediu și lung (acțiunile, obligațiunile etc). Int eresul
pentru realizarea de plasamente în titluri financiare se manifestă datorită
caracterului negociabil al acestora, respectiv posibilitatea deținătorilor de a vinde
titlurile respe ctive în cazul în care au nevoie de lichidități pentru plata unor
datorii sau pentru achiziționarea de bunuri si servicii.

În concluzie, structura masei monetare – în sens larg – are un caracter relativ. Pe
măsură ce piața creează noi instrumente financiare, care d evin substitute
apropiate
monedei propriu -zise, se lărgește sfera de cuprindere a masei monetare.

(-Basno Cezar, Dardac Nicolae, Floricel Constantin, op. cit., pp. 78 -79)

1.5.Agregatele monetare

Dezvoltarea echilibrată a unei economii presupune o bună corelare între volumul
mijloacelor de plată disponibile în economie și nevoile acesteia. Prin urmare, în
vederea urmăririi echilibrului monetar, se impune cunoașterea mijlo acelor de plată
disponibile și a modului în care acestea sunt deținute de către participanți i pe
piața bunurilor și a serviciilor. În acest scop, autoritățile monetare au elaborat
anumiți indicatori monetari denumiți agregate monetare , care permit măsurarea
masei monetare, urmărirea evoluției acesteia, precum și cunoașterea puterii de
cumpărare a agenților nefinanciari rezidenți.
Agregatul monetar reprezintă un ansamblu omogen de active, care pot fi
utilizate în calitate de mijloc de plată. Particularitatea agr egatelor monetare este de
a se include unele în celelalte astfel că agregatul cel mai mic e ste inclus în
agregatul de mărime imediat superioară ș.a.m.d. până când agregatul ce l mai mare
le conține pe toat e celelalte.
Prin construirea agregatelor monetare, autoritățile monetare urmăresc nu doar

simpla cunoaștere a volumului mijloacelor de plată, ci ca acestea să le ofere
informații care să permită promovarea unei politici monetare adecvat e, în
vederea evitării sau corectării dezechilibrelor monetare.
Agregatele monetare diferă de la o țară la alta, în funcție de gradul de dezvoltare a
pieței financiare, de locul pe care -l ocupă sistemul banc ar în finanțarea economiei,
de structura insti tuțiilor emitente de active monetare, de defini țiile adoptate de
autoritățile monetare cu privire la conținutul și gruparea agregatelor m onetare. Cu
toate acestea, ele au anumite caracteristici comune astfel că pot s ă fie grupate în trei
categorii (a se ve dea caseta de mai jos):
a) moneda primară (numită și bază monetară sau monedă de rezervă) reprezintă
moneda emisă și controlată de banca centrală (numerarul ș i disponibilitățile
băncilor comerciale, ale statului și ale altor instituții în contu rile d eschise la banca
centrală). Ea constituie suportul pentru crearea monedei scriptural e de către băncile
comerciale. Modul de definire al agregatelor monetare din acea stă grupă se
realizează în mai multe variante, în funcție de sensul mai larg sau mai restrâns
dat monedei primare.
(- Basno Cezar, Dardac Nicolae, Floricel Constantin, op. cit., p. 82. )

Astfel, se pot distinge modalități de definire a monedei p rimare care iau în
considerare numai numerarul și disponibilitățile din conturile cure nte ale
băncilor comerciale deschise la banca centrală, până la definiții care iau în
consi derare aproape întregul pasiv, respectiv activ al bilanțul ui băncii centrale. De
asemenea, modul de definire a monedei primar e depinde și de metoda de
analiză a variațiilor agregatelor monetare. De pildă, una din tre metodele cele mai
folosite în acest scop are la bază multiplicatorul monetar sau al creditului. Prin
urmare, modul de definire a monedei primare trebuie să satisfacă c erința
definirii multiplicatorului monetar sau al creditului.

b) moneda ca mijloc de plată (masa monetară î n sens restrâns, money supply)
cuprinde mijloacele de plată create de banca centrală și de celelalte instituții
financiar -bancare.
c) moneda ca avuție netă, cuprinde, pe lângă mijloacele de plată amintite, acele
active financiare care nu sunt utilizate curent în calitate de mijl oace de plată, însă se
pot transforma mai rapid sau mai lent în lichidități.

Prin urmare, agregatele m onetare cuprind atât mij loacele de plată propriu -zise
(numerarul, disponibilitățile în conturi curente) deținute de agenții nefinanciari
reziden ți, cât și acele active financiare care pot să fie transformate cu ușurință
și rapiditate în mijloace de plată, fără riscul unei pierderi semnificative de valoare.

Criteriul după care sunt incluse în agregatele monetare diferitele active este cel al
lichidității. Astfel, s -au construit agregatele monetare notate cu siglele M1, M2, M3,
L (a se ve dea caseta de mai jos).

Agregatul M1 include numerarul (biletele de bancă și moneda divizionară) și
depunerile în conturi curente. M1 reprezintă componenta cea mai lichidă a
masei monetare sau lichiditatea primară.
Agregatul M2 include, pe lângă M1, plasamentel e la termen și în vederea
economisirii, care pot să fie transformate rapid în lichidități primare, fără
riscul unei pierderi de capital. M2 reprezintă lichiditatea secundară.
Agregatul M3 cuprinde, pe lângă M2, alte active cu diferite grade de lichiditate și în
structura cărora se pot include certificatele de depozit, bonurile de casă, alte titluri
de valoare emise pe piața monetară.
Agregatul L include toate celelalte componente ami ntite anteri or, la care se
adaugă titluri de valoare negociabile, emise pe termen mediu și lung, care pot
fi transformate mai lent în lichidități.

Numărul și structura agregatelor monetare diferă de la o țară la alta, în funcție de
structura și gradul de dezvoltare al sistemului financiar al fiecărei țări. Prin urmare,
nu există un sistem unic de active care să formeze masa monetară. Cu toate
acestea, agregatele monetare sunt stabilite de către autoritățile monetare, în funcție
de trei criterii principale:
 eficacitatea agregatelor monetare;
 caracterul controlabil;
 disponibilitatea statistică.

(David Jacques – Henri, Jaffré Philippe – La monnaie et la politique monétaire,
3e édition, Economica, Paris, 1990, pp. 30 -31.)

Eficacitatea unui agregat monetar este dată de capacitatea de a const itui un
obiectiv intermediar al politicii monetare. Agregatul monetar trebuie să ofere
autorităților monetare informații complexe și să atragă atenția asupr a
comportamentului agenților economici, populației. Astfel, prin prisma practicii, se
urmă rește relația dintre agregatul monetar, mărimea PIB și inflație. Ca tendință
generală se constată că autor itățile monetare definesc mai multe
agregate și stabilesc tot atâtea obiective.

Caracterul controlabil al unui agregat reflectă infl uența pe care o poate exercita
asupra sa autoritatea monetară atunci când se constată că ev oluția agregatului nu este
cea prevăzută. Disponibilitatea statistică reprezintă calitatea unu i agregat de a fi
măsurabil și cunoscut rapid de către autoritățile monetare pentru ca a cestea să poată
să reacționeze imediat. În general, un agregat larg este mai dificil de cal culat
comparativ cu un agregat îngust. Ținând seama de aceste trei criterii, autoritățile
monetare trebuie să definească agregatele monetare astfel încât să fie cât mai bine
corelate cu produsul intern brut.
În contextul creării monedei euro, autoritățile mon etare ale țărilor membre ale
zonei euro au fost preocupate de definirea agregatelor monetare comune și
armo nizate. În acest scop, au fost stabilite instituțiile abilitate să creez e și să
gestioneze moneda, cunoscute sub numele de instituții f inanciar -monetare. În
structura acestora se cuprind:
a) Eurosistemul (Banca Centrală Europeană și băncile centrale ale statelor din
zona euro);
b) instituțiile de credit rezidente (în principal, băncile și casele de economii) a
căror activitate con stă în atragerea de la public de depozite sau alte resurse
rambursabile și acordarea de credite;
c) toate celelalte instituții financiare rezidente a căror activitate constă în
atragerea de depozite și/sau de substitute ale acestora, de la entități altele
decât instituțiile financiar – monetare și care, în nume propriu, acordă credite
și/sau investesc în titluri de valoare. În această categorie se cuprind, în
principal, fondurile de piață monetară.
Obiectivele intermediare ale politicii monetare: variabile care au influență
directă asupra obiectivelor finale și care servesc drept țintă pentru aut oritățile
monetare. Obiectivele intermediare asigură legătura dintre instrumentele de
politică monetară (open -market, rezervele minime obligatorii etc.) și
obiectivele finale ale acesteia (creșterea economică, ocuparea forței de muncă,
stabilitatea prețurilor, echilibrul balanței de plăți externe).

Agregatele monetare definite de Banca Centrală Europeană, construite prin
integrarea succesivă a activelor cu caracter monetar, care f igurează în pasivul
bilanțului consolidat al instituțiilor financiar -monetare sunt:
 agregatul monetar restrâns (M1) în care se in clude: numerarul în circulație
(bancnotele și monedele metalice) și depozitele overnight constitu ite la
instituțiile financiar – monetare și administ rația centrală ( poșta sau trezoreria).
 agregatul monetar intermediar (M2), care cuprinde M1 plus depozitele
rambursabile după notificare la cel mult trei luni (depozite de economii pe termen
scurt) și depozitele cu scadență de maximum doi ani (depozite pe termen scurt)
constituite la instituțiile financiar – monetare și administrația centrală. Agregatul
M2 poartă și denumire a de cvasimonedă pentru că include plasamente care pot
fi disponibile în orice moment, cu aplicarea unor restricții (de exempl u,
comisioane, penalit ăți, existența unui preaviz de rambursare etc.), dar nu pot servi,
în mod direct, la efectuarea plăților;
 agregatul monetar M3 reprezintă masa monetară în sens larg și include M2 la care
se adaugă instrumente negociabile, în special împr umuturi din operațiuni repo,
unități emise de fonduri de piață monetară, precum și instrumente de îndatorare
cu scadență de maximum doi ani, emise de ins tituțiile financiar – monetare.
Sintetic, în structura agregatelor mone tare definite de Banca Centrală Europeană
se cuprind următoarele elemente:
M1 = numerar în circulație + depozite overnight;
M2= M1 + depozitele rambursabile după notificar e la cel mult trei luni+
depozitele la termen cu scadență de maximum do i ani ;
M3 = M2 + împrumuturi din operațiuni repo + unități ale fondurilor de piață
monetară + instrumente de îndatorare cu scadența de maximum doi ani.
Din ianuarie 2007 și în România, în contextul adoptării metodologiei Băncii
Centrale Europene, instituțiile abilitate să creeze și să gestioneze moneda sunt
numite instituții financiar -monetare. Conform Sistemului European de Conturi
(SEC 1995), în structura instituțiile financiar -monetare se cuprind următoarele
sectoare in stituționale:
 banca centrală – Banca Națională a României;
 alte instituții financiar monetare, respectiv s ocietăți și cvasi – societăți a căror
funcție principală constă în furnizarea de servicii de intermediere financiară
ce constau în primirea de depozite și/sau substitute de dep ozite din partea
unităților instituționale altele decât societățile financiar monetare și acordarea
de credite și/sau efectuarea de plasamente în nume propriu. Din această catego rie
fac parte : instituțiile de credit (bănci persona le juridice române; sucursalele
instituțiilor de credit străine; organizații cooperatiste de credit; bănci de economisire

și creditare în domeniul locativ; bănci de credit ipotecar; instituții emitente de
monedă electronică) ș i fondurile de piață monetară .
Până la 1 ianuarie 2007, agregatele monetare def inite de Banca Națională a
României, reflectate în pasivul bilanțului consolidat al instituțiilor bancare
erau reprezentate de :
 Masa monetară în sens restrâns (M1 ) cu următoarea structură:
 numerarul în circulație (bancnote și monede);
 depozitele la vedere (în lei).
 Masa monetară în sens larg (M2) care a inclus:
 M1
 cvasibanii în structura cărora s -a cuprins:
 economiile populației (în lei);
 depozitele în lei;
 depozitele în valută ale rezidenților;
De la 1 ianuarie 2007, BNR a redefinit agregatele monetare în conformitate cu
metodologia Băncii Centrale Europene, astfel:
 Masa m onetară în sens restrâns (M1 ): numerarul în circulație (bancnote și
monede metalice), precum și depozitele care pot fi imediat con vertibile în
numerar sau utilizate pentru plăți prin transfer bancar, denumite depozite
overnight;
 Masa moneta ră intermediară (M2 ) ce cupri nde: masa monetară în sens
restrâns (M1 ), la care se adaugă depozitele cu durata iniț ială de până la doi ani
inclusiv și depozitele rambursabile după notificare l a cel mult trei luni inclusiv.
Redef inirea agregatului monetar M2 reflectă impo rtanța acordată analizei și
monitorizării atât a numerarului cât și a depozitel or cu un grad ridicat de
lichiditate;
 Masa monetară în sens larg (M3 ) cuprinde : masa monetară intermediară (M2), la
care se adaug ă: împrumuturi din operațiuni repo; acțiuni /unități emise de
fondurile de piață monetară și titluri de valoare n egociabile cu maturitate de
până la doi ani inclusiv, emise de instituțiile financiar – monetare.

Depozite overnight – sunt depozite convertibile în numerar sau transferabile la
cerere prin cec, ordin de plată, debitare sau prin mijloace similare, fără întârzieri
semnificative, restricții sau penalități. În această categorie sunt incluse și
soldurile creditoare ale conturilor curente, precum și depozitele la vedere, însă
nu sunt incluse depozitele netransferabile care pot fi retrase la cerere, dar cu plata
unor penalități.

Depozite rambursabile după notificare – sunt depozit e netransferabile, fără un
termen de rambursare stabilit la încheierea contractului, care nu pot fi transformate
în numerar decât după expirarea perioadei notificate sau care pot fi transformate în
numerar înainte de expirarea perioadei notificate numa i cu plata unor pena lități
sau cu alte costuri suplimentare semnificative din partea clientului. În categoria
depozitelor rambursabile după notificare la cel mult trei luni inclusiv se cuprind:
sume plasate fără durată inițială conven ită, care pot fi retranse numai după
cel mult trei luni de la notificare;
depozite de economii la vedere, netransferabile și alte tipuri de depozite care, deși
pot fi debitate la cerere, sunt supuse în acest caz unor penalizări; sume plasate cu
durată inițială convenită, netransferabile, dar a căror retragere înainte d e termen a
facut obiectul unei notificări prealabile cu cel mult trei luni.

Împrumuturile din operațiuni repo – sunt reprezentate de contrapartida
numerarului primit în schimbul titlurilor vândute sau aurului vândut de cătr e
instituțiile de credit la un anumit preț, cu angajamentul ferm de a răscumpăra
acelea și titluri de valoare (ori similare) sau aur la o dată ulterioară prestabilită și
la un preț fixat.
Acțiuni / unități ale fondurilor de piață monetară – sunt t itluri de participare emise
de fondurile de piață monetară care, în funcție de modul de co nstituire a
acestora, pot fi acțiuni ( în cazul societăților de investiții) sau unități d e fond
(în cazul fondurilor de investiții).
Pentru analiza masei monetare un rol important îl are și determinarea
indicatorului bază monetară, calculat ca medie zilnică și la sfârșitul perioadei,
în structura căruia se cuprinde:
 numerarul în casieriile instituțiilor financiar – monetare;
 numerarul în circulație;
 disponibilitățile instituțiilor financiar – monetare la BNR.
Determinarea bazei monetare prezintă importanță deoarece permite cuantificarea
multiplicatorului monetar(mm ), care arată variația mas ei monetare atunci când
se înregistrează o creștere cu o unitate a bazei monetare. Relația de calcul este:

Masa monetară este importantă pentru economie în măsura în care permite
derularea tranzacțiilor. Intensitatea utilizării (gradul de utilizare) monedei se
apreciază prin prisma vitezei de circulație a banilor.
Viteza de circulație a banilor (monedei) exprimă numărul mediu de tranzacții
(utilizări) mijlocite de unitatea monetară, într -o anumi tă perioadă de timp. Viteza
de circulație a banilor se poate determina plecând de la ecuația schimbului
(formulată de Irving Fisher):
M x V = P x Q, în care:
M – masa monetară;
V – viteza de circulație a monedei;
P – nivelul general al prețurilor;
Q – volumul tranzacțiilor.
Din relația prezentată rezultă că, viteza de circulație a banilor (V) depinde de
valoarea tranzacțiilor (PxQ) și mărimea masei monetare (bănești).

În practică, măsurarea vitezei de circulație a banilor este dificilă deoarece nu se poate
determina cu exactitate numărul de tranzacții efectuate cu ajutorul monedei. Din
acest motiv, se calculează viteza de rotație a banilor , care arată frecvența cu care
banii se reîntorc la bancă, determinată sub formă de coeficient sau în număr de zile.
Sub formă de coeficient, viteza de rotație exprimă numărul de rotații realizate de o
unitate monetară pentru a servi un anumit număr de tranzacții. Pentru cuantificarea
tranzacțiilor se calculează rulajul bănesc, respectiv încasările și plățile realizate
în decursul unei perioade.

(= Dardac Nicolae, Vâșcu Teodora – Monedă și credit, modul 1, cursuri în
format digital, http://www.ase.ro/bib.
Dardac Nicolae, Vâșcu Teodora, op. cit., http://www.ase.ro/bib. )

Viteza de rotație a monedei se poate calcula pentru diferite componente ale
masei monetare, astfel:
 mișcările biletelor de bancă și ale monedei divizionare sunt măsurate prin analiza
vărsămintelor și a retragerilor efectuate la ghișeele băncii centrale;
 rata de rotație a depozitelor la vedere se calculează ca sold mediu al
conturilor la vedere, pentru o anumită perioadă de timp;
 rata de rotație a altor forme de monedă se determină pe baza gradului
de variabilitate a diferitelor mijloace bănești (cu mișcare lentă).
Pentru a evidenția importanța masei monetare în economi e, viteza de circulație a
monedei (V) se poate determina ca raport între Produsul intern brut (PIB) și
agregatele monetare (M1, M2, M3, …), fiind inversul ratei lichidității.

O creștere a raportului semnifică accelerarea vitezei de circulație a moned ei, iar o
scădere arată că masa monetară (M1, M2, M3, …) crește mai rapid decât PIB. Viteza
de circulație a monedei este determinată de numeroși factori, printre care: masa
monetară, proporția unităților monetare ținute în rezervă sau
tezaurizate, conjunctura economică, circuitul plăților, creditul bancar, factorul
psihologic (încrederea în puterea de cumpărare a monedei) etc.

1.6. Contrapartidele monetare

Masa monetară exprimă datoriile sau angajamentele de plată ale instituțiilor
financiar -monetare și se reflectă în pasivul bilanțului consolidat al acestora. Ea are
drept corespondente (sau contrapartide), reflectate în activul bilanțului
instituțiilor amintite, creanțele acestora, în principal, asupra agenților
nefinanciari (întreprinderi, persoane fizice, statul).
Contrapartidele masei monetare reflectă operațiunile care dau naștere la crearea
de monedă și exprimă ansamblul finanțărilor realizate de instituțiile financiar –
monetare (în principal, instituțiile de credit) pe seama resurselor cu caracter
monetar. Ele pot fi pot fi evidențiate pe baza elementelor din activul bilanțului
consolidat al instituții lor financiar – monetare. Schematic, acesta se prezintă astfel:

(= Kirițescu Costin – Moneda, mică enciclopedie, Editura Științifică și
Enciclopedică, București,
1982, p. 315.)

Pe baza bilanțului prezentat rezultă că, masa monetară are drept contrapartide,
reflectate în activul bilanțului consolidat al instituțiilor financiar – monetare:
 Activele externe nete denumite și contrapartida externă a masei monetare;
 Activele interne nete.

I. Activele externe nete (sau contrapartida externă) exprimă creanțe deținute
de instituțiile financiar – monetare asupra străinătății și reflectă impactul relațiilor
internaționale asupra masei monetare interne sau a so ldului balanței de plăți
externe asupra nivelului masei monetare. De pildă, un import sau achiziționarea
de titluri (acțiuni, obligațiuni etc.) emise de o societate nerezidentă determină
o diminuare a lichidităților în monedă n ațională pentru că importatorul, respectiv
cumpărătorul titlurilor, pentru a -și achita datoria trebuie să convertească moneda
națională în valută; în mod simetric, un export, respectiv vânzarea de titluri
financiare către nerezidenți determin ă o creștere a lichidităților în monedă
națională. Prin urmare, un deficit al balanței de plăți externe determină
reducerea masei monetare interne („puncție” de monedă) în timp ce un excedent
al balanței de plăți antrenează creșterea masei monetare interne („injecție” de
monedă).

Activele externe nete ale instituțiilor financiar -monetare – reprezintă activele externe
ale instituțiilor financiar – monetare ( de exemplu, aur, valute, titluri de valoare emise
de nerezidenți, credite acordate nerezidenților) minus pasivele externe ale
instituțiilor financiar – monetare (de exemplu, depozite și tranzacții de
răscumpărarea ale nerezidenților, titluri emise de fonduri de piață monetară,
instrumente de îndatorare em ise de instituțiile financiar – monetare, cu scadență de
maximum doi ani, deținute de
nerezidenți).
II. Activele interne nete sunt reprezentate, în principal, de creditul intern, care
îmbracă două forme, și anume: creditul neguvernamental și creditul guv ernamental.
Creditul neguvernamental deține poziția cea mai importantă în cadrul
contrapartidelor masei monetare și exprimă creanțe asupra economiei, rezultate
din creditele acordate de instituțiile financiar – monetare, în principa l,
societăților nefinanciare și gospodăriilor populației.
Societățile nefinanciare reprezintă entități a căror activitate principală constă
în producerea de bunuri și servicii nefinanciare pentru piață . De exemplu,
societăți comerci ale cu capital public și privat, regii autonome naționale și
locale, societăți cooperatiste, agricole, instituții fără scop lucrativ aflate în
serviciul societăților nefinanciare ( asociații, federații, fundații, uniuni).
Gospodăriile populației sunt reprezentate, în principal, de persoanele fizice,
persoanele fizice autorizate, asociațiile familiale și persoanele care desfășoară
activități economice în mod independent, instituțiile fără scop lucrativ și fără
personalitate juridică afla te în serviciul gospodăriilor populației, persoanele
instituționalizate.
În țările cu economie de piață dezvoltată, finanțarea societăților nefinanciare se
realizează predominant prin intermediul pieței financiare, ceea ce a determinat o
creștere a ponderi i titlurilor de credit (obligațiuni, bilete de trezorerie etc.) emise de
acestea în activul bilanțului instituțiilor financiar – monetare. Creanțele instituțiilor
financiar – monetare asupra societăților nefinanciare evoluează în funcție de
nevoile de finanțare ale acestora , de rata dobânzii la credite, dar și în funcție de
structura portofoliului de plasamen te al instituțiilor respective.
Creditul guvernamental exprimă creanțe asupra statului și rezultă din finanțarea
statului de către instituțiile financiar – monetare prin achiziționarea de titluri
publice. Prin cumpărarea acestor titluri de către instituțiile financiar – mone tare se
creează monedă și, prin urmare, sporește masa monetară.
Creditul guvernamental reflectă creditele acordate de către instituțiile financiar –
monetare administrațiilor publice, respective administrației centrale,
administrațiilor loca le, precum și administrațiilor sistemelor de asigurări sociale.

Prin acordarea de credite, precum și prin cumpărarea de titluri de valoare de pe piața
financiară, instituțiile financiar – monetare creează monedă și, astfel, asigură
finanțarea monetară a economiei. Însă, ele participă la finanțarea economiei și pe
baza resurselor cu caracter nemonetar (fonduri proprii, resurse atrase prin
emisiuni de obligațiuni, alte resurse, car e nu intră în structura agregatelor
monetare), asigurând o finanțare pe baza unor resurse preexistente. În această
situație, instituțiile financiar -monetare îndeplinesc doar un simplu rol de
intermediere financiară și realizează finanțarea nemonetară a economiei.
Schematic, cele două tipuri de finanțare a economiei pot fi evidențiate astfel:

Delimitarea celor două tipuri de finanțări realizate de instituțiile financiar –
monetare este necesară pentru a pune în evidenț ă contrapartidele masei monetare,
care reflectă, de fapt, ansamblul finanțărilor asigurate pe baza resurselor de
natură monetară.
În concluzie, cunoașterea contrapartidelor masei monetare este indispensabilă
întrucât reglarea masei monet are de către autoritățile monetare se realizează prin
acțiuni asupra acesteia și, în primul rând, asupra contrapartidei reprezentând
creanțele instituțiilor financiar – monetare asupra economiei (respective, asupra
societăților nefinanciare și gospodăriilor populației).

STUDIU DE CAZ – Analiza pietei monetare in Romania