Mirosul si zgomotul [606093]

Orașul subtil
Mirosul si zgomotul

Autorul volumului "Zeii de asfalt. Antropologie a urbanului" (Cartea Românească, 2001) propune
o noua abordare a orașului. Realitatea urbană nu este doar un construct rațional, ea se dezvăluie vizual,
olfactiv, auditiv, astfel încât antropologul face simultan două acțiuni, observă participativ acea reali tate,
pe care încearcă să o înțeleagă și să o descrie, "turnând -o" în paradigme raționale, asimilate cultural și
deconstruiește evidența socială a propriilor simțuri. "Orașul subtil" înseamnă o schimbare de viziune și, în
același timp, o nouă metodă antrop ologică sau chiar o nouă antropologie, una a senzorialului.
Așa cum subliniază autorul atât în introducere, cât și în paginile concluzive, cartea lui Nicolae
Panea intitulată Orașul subtil (București, Editura Etnologică, 2013) continuă și oarecum desăvârșe ște
empatica, voyeuristica, subiectiva și poetica sa antropologie a obiectelor și spațiilor urbane, o abordare
lansată deja în volumul Zeii de asfalt.
Într-un prim capitol, Despre subtilitate, Nicolae Panea navighează cu grație printre referințe
bibliograf ice, citate și frânturi de contribuții antropologice, colaționate în vederea unei radicale
reformulări și emancipări a unei antropologii postmoderne. Mai apropiat paradigmei europene a gândirii
antropologice, autorul recunoaște performanțele sau vârfurile antropologiei nord -americane, sprijinind
totuși curentul/ jocul destul de antiamerican al disocierii și emancipării eurocentrice (cea din urmă
numind disciplina transoceanică drept una postcolonială, hegemonică, elefantină).
Putem sa ne dam seama de faptu l ca autorul are un fin spirit de observatie asupra aspectelor
marginale, secundare, ușor de ignorat, ale existenței/ civilizației umane în cadrul peisajului urban. Panea
scanează realitatea parcă fracturând lumina și pixelii, descriind -o apoi pe îndelete, precum impresioniștii
de altădată.
Mirosul orasului, unul dintre aspectele usor de trecut in viata urbana reprezinta un subiect abor dat
in carte. Autorul ne vorbeste despre felul în care mirosul configurează și identifică cultura orașului, în
timp ce oame nii se integrează în interiorul unor varii câmpuri odorifice contribuind la acestea involuntar,
dar esențial. Panea preia ideea unei hărți a mirosurilor (pentru orice oraș) și o extinde elaborând ideea
codurilor identitare spațiale. El identifică caractere urbane caracterizate prin odori specifice, impuse de
diverse fabrici, și discută mai multe mirosuri teritoriale (periferia vs centrul) care sunt create și prin
comportamente culturale ori divertismentale (în termeni precum solidaritate reală/ iluzorie, jo c de putere,
dominație).
Pe langa paginile despre mirosurile neplacute, gunoaie și deseuri, in carte se gasesc si pagini
foarte inteligente despre mirosuri placute , parfumuri feminine/ masculine, deterg enți, fum de tigara,
arome și mirosuri culinare .

Zgomotul si conturarea ritmurilor zilei. Orasul se trezeste cu zgomote lenese, nu atât lipsite de
intensitate, cât cu un ritm mai lent, ce se accelereaza pe masura ce soarele se ridica pe cer. Vectorii sonori
ai orasului, mediatorii acustici dintre noapte si zi difera de cei ai satului, sunt mai numerosi si mai diversi
prin natura lor. Lipsesc animalele, cocosul, scârtâitul cumpenei sau al rotii fântânii sau suvoiul apei lovind
peretii galetii, ai jgheabului, în schimb, apar atât de multe alte combinatii so nore încât este imposibil sa nu
le tratezi ca pe o realitate coerenta.

Latratul câinilor ce domina, uneori coplesitor de stresant, linistea noptii lasa locul cântecelor
cocosilor, zgomot ciudat pentru un oras, dar cu atât mai strident. Tocmai faptul ca n u te astepti sa -l
regasesti într -un astfel de tablou face ca zgomotul acesta sa devina un reper substantial al ciclicitatii
diurne urbane, spre deosebire de lumea satului unde pregnanta lui semnificativa este atenuata de
exercitarea îndelungata a traditiei , de obisnuinta. Acest prim semn sonor aproape ca echivaleaza cu o
concluzie, caci sugereaza cât de important este accidentul în semiologia urbana, dar si cât de aproape este
orasul nostru de sat.
Primele autobuze, tramvaie pleaca în cursa si zgomotele l or dau consistenta strazii sau
bulevardului care parusera ca pentru putine ore au amutit. Zgomotele masinilor, destul de rare, este înca
individual, nu se transforma în vuietul continuu de peste zi. Ai putea chiar sa ghicesti categoria din care
acestea fac parte: camion, autoturism, chiar taxiuri. Acestea scot un fâsâit lin pe asfalt, motoarele nici ca
se aud, ceea ce dovedeste ca soferii, înca adormiti, nu se prea grabesc spre a -si ocupa locul în statiile înca
neaglomerate. În zilele de târg, linistea dimi netii, în cartierele periferice, este întepata de zgomotul ritmic,
facut pe asfalt de copitele potcovite ale cailor ce trag carutele taranilor, tiganilor ce vor sa cumpere sau sa
vânda ceva. Îi regasesti, vizibil, spre ora noua când încearca sa iasa din or as, încurcând circulatia si
murdarind asfaltul. Pe cât de obraznic sonora le -a fost intrarea în orasul adormit, pe atât de tacut rusinoasa
le este retragerea, ca si cum orasul i -ar fi ascuns, ca pe un lucru ciudat, sub un glob de sticla.
Toate sunt zgomote ca o uvertura. Urmeaza o serie de acorduri puternice: masinile ce descarca marfa în
fata magazinelor, cisternele ce spala strazile, cu complementul lor hibernal, zgomotul înfundat al
grederelor ce curata zapada si, acolo unde orasul este bine organizat, c eea ce nu este la fel de valabil
pentru toate orasele românesti, zgomotul cutremurator al gunoierilor, semn ca ziua poate începe, resturile
precedentei, cadavrul ei pestilential fiind scos din arena si dus spre incinerare.
Zgomotul acesta, acolo unde se produce în chiar acest moment al zilei, are ceva ritual, misterios,
caci, la fel ca un ritual, el marcheaza ruptura. Masina de gunoi, oricât ar fi ea de noua si
supertehnologizata, este un simbol al murdarului, al dejectiei, al restului, al mortii. Deambul atia sa
matinala este invers vectorializata cu tâsnirea faetonului solar, un moment de echilibru în care moartea si
viata stau în cumpana.
Traseul ei, aproape imuabil, impus prin rosturi administrative si logici urbane, este ca o
confirmare a iminentei m ortii, un memento mori si un regresum ad uterum în acelasi timp. Ceva din
lumea noastra, noi cei fara viata, adica resturile, gunoiul, suntem aruncati în flacarile distrugator –
purificatoare ale crematoriului sau lasati sa putrezim departe de ochii celor în ca vii.
În ea (masina de gunoi) se cupleaza simbolic imaginea calugarului medieval ce traverseaza orasul,
invocând monoton si trist ajutorul divin prin acel „ora pro nobis” si a cioclilor ce însoteau carutele pline
de cadavrele ciumatilor în lumina oarba s i fumegânda a facliilor; teama si speranta. Speranta, de data
aceasta, este simbolizata de un zgomot puternic, ascutit, ce succede zgomotului gros, bolovanos al masinii
de gunoi.
Noaptea, ce -si traieste ultimile clipe, este sfâsiata de sirenele trenurilo r de navetisti, simbol al
unui nou început. Uneori, zgomotul aceste este auzit în tot orasul, ca si când spatiul s -ar fi golit brusc.
Sunetele enervante ale tevilor de încalzire centrala si ale conductelor de apa îi anunta pe oraseni ca ziua a
început. Zgo motul strazii capata consistenta ca si când temele anuntate în uvertura încep sa se dezvolte
într-o simfonie a agitatiei. Mici intermezzouri sonore, alarmele masinilor din parcari, trântirea portierelor,
pornirea motoarelor, ambreieri nervoase, uneori, dac a masinile sunt mai vechi, chiar disperate, claxoane,
în general, scurte, chiar timide, interpreteaza micile arii ale plecarilor la serviciu. Grilajele metalice ale
magazinelor se ridica în zgomotul cunoscut, marfurile sunt scoase pe trotuar.

Traficul de vine compact si strada produce un suierat continuu, format din alunecarea pneurilor pe
asfalt, zgomotul rotund al motoarelor, vântul dislocat de masini, contrapunctat de claxoane mult mai
viguroase si de frânari bruste si amenintatoare. Acest zgomot este a tât de constant încât asigura fundalul
sonor al marilor bulevarde si îneaca ticaitul tocurilor pe asfaltul sau pe piatra trotuarelor. Pe strazile mici
si necirculate, toate aceste zgomote se aud în surdina, fiind, din când în când, scoase în evidenta de pa sii
vreunui trecator, de multe ori, identificat cu usurinta de catre vecini: „Popescu a iesit sa -si plimbe câinele”
sau „Ionescu iar a plecat târziu la servici”.
Soarele s -a instatlat pe cer si parca si stingerea becurilor de pe stalpii de iluminat publi c îti pare ca
se face cu zgomot. Clopotele bisericilor si sirenele fabricilor desavârsesc lucrarea lui Dumnezeu si anunta
lucrarile oamenilor.
Consideram ca zgomotul poate fi considerat realitate antropologica si ca poate fi analizat ca orice
semn social , explicând, poate nu la nivelul evidentei ci, mai curând, la nivelul contextuarilor succesive.
Oricum, analiza orasului din perspectiva realitatii senzoriale propune o deschidere spre o noua
perspectiva, o noua metodologie de interpretare antropologica .

Dan Lucia Denisa Andreea
Comunicare si Relatii Publice, anul III