“Considerații privind modificările testelor fonetice în cazul restaurărilor dentare frontale” Coordonator științific: Asist. Univ. Dr. Becheru Ioana… [606042]

Universitatea de Medicină și Farmacie
“Carol Davila” București
Facultatea de Medicină Dentară

LUCRARE DE LICENȚĂ
“Considerații privind modificările testelor
fonetice în cazul restaurărilor dentare frontale”

Coordonator științific:
Asist. Univ. Dr. Becheru Ioana

Absolvent: [anonimizat]
2019

CUPRINS

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 3
I. Partea generală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 5
1. Funcția fonatorie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 6
1.1. Anatomia sistemului fonator ………………………….. ………………………….. ……………….. 6
1.2. Fiziologia sistemului fonator ………………………….. ………………………….. ……………… 15
2. Tulburările de vorbire ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 20
2.1. Articularea sunetelor ………………………….. ………………………….. …………………………. 20
2.2. Clasificarea tulburărilor de vorbire ………………………….. ………………………….. ……… 23
2.3. Dislalia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 24
3. Restabilirea funcției fonetice prin restaurări dentare frontale ………………………….. ….. 28
3.1. Afectarea funcției fonetice ………………………….. ………………………….. …………………. 28
3.2. Importanța testelor fonetice ………………………….. ………………………….. ………………. 30
II. Partea specială ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 35
4. Studiu experimental privind importanța refacerii funcției fonetice în protezare ……. 36
4.1. Ipoteză de lucru ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 36
4.2. Metodă de lucru ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 39
4.3. Rezultate ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 55
Discuții ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 76
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 78
Bibliografie…………………… ……………………………………………………………79

3
Introducere
Fonetica reprezintă un fenomen complex de emisie a sunetelor, o combinație de foneme
la diferite frecvențe. Vocea este determinată de mărimea sistemului de rezonanță (cavitatea orală,
laringe, faringe, corzi vocale, sinusuri paranazale), care vibrează la diferite frecvențe, producând
diferite sunete [9].
Fonația își găsește o l argă aplicabilitate în protetica dentară, fiind una dintre cele trei
funcții esențiale ale aparatului dento -maxilar, alături de masticație și estetică, ce trebuie
restabilită atât în cadrul restaurărilor protetice fixe cât și mobile.
Aceste funcții trebuie abordate de la egal la egal, fiind în st rânsă interdependență,
deoarece stau la baza satisfacției pacientului.
După Lawson (1973) , fonetica este însăși influențată de aspectul estetic prin faptul că:
“atunci când se produce orice modificare la nivelul cavității orale, poate apărea o reacție de
anxietate ce se materializează prin mișc ări anormale ale buzelor, mandibul ei și limbii în timpul
vorbirii ” [20].
Pierderea unuia sau a mai multor dinți poate altera fonetica. În cazul pierderii unui dinte în
zona premolară sau molară, rareori se produc alterări fonetice, spre deosebire de zona fronta lă,
unde apar probleme .
Spațiile create prin pierderea dinților sunt uneori închise prin intermediul limbii, buzelor
sau obrajilor. Articularea fonetică în acest caz este dificilă și poate determina creșterea salivației ,
cu expulzia acesteia în timpul vorbirii.
Restaurările protetice contribuie la păstrarea și restabilirea atât a funcției masticatorii și
estetice cât și a funcției fonetice, ultima fiind mai puțin înțeleasă de către clinicieni. Articul area
fonetică corectă după tratamentul protetic reprezintă un important deziderat pentru confortul
pacientului și o bună calitate a vieții.
Lundqvist și colab . au raportat afectarea fonetică la 60 % din pacienții purtători de proteze
mobile sau fixe , procen t care se reduce la 30% trei ani mai târziu [15].

4

Fonația continuă să fie o problemă în cazul protezării edentației totale unde, datorită
pierderii dinților și resorbției procesului alveolar, presupune modificări importante asupra
morfologiei cavității or ale. Tulburările la nivelul fonației apar în cazul unui design
necorespunzător al bazei protezei, dispoziției necorespunzătoare a dinților artificiali și
deficiențelor funcționale (retenție, sprijin, stabilitate).
Fonetic a este î mpărțită în trei ramuri :
a) Fonetica articulatorie (studiază modul în care se formează sunet ele la nivelul tractului
vocal) ;
b) Fonetica acustică (studiază undele sonore produse de tractul vocal uman) ;
c) Fonetica auditorie (studiază modul în care sunetele sunt percepute de urechea umană) [4].
În această lucrare, tema principală abordată este fonetica articulatorie pentru a înț elege
modul în care pot apă rea modificările de vorbire în cazul tratamentului protetic, iar în cadrul
studiului realizat este încorpora tă fonetica acustică pentru obiectivarea acestor modificări la
nivelul sunetelelor.
Scopul lucrării de față este de a materializa interdependența dintre fonație și protezarea
fixă, prin intermediul unui studiu experimental ce urmărește erorile des întâl nite în practica
stomatologică, prin supradimensio narea lucrărilor protetice.
Alegerea acestei teme s -a bazat pe importanța redusă pe care o acordă practicienii fonației,
în cadrul restaurărilor protetice fixe. Deseori, se pune accentu l pe dorințele estetice ale
pacientului, iar funcția fonetică este neglijată.

5

I. Partea generală

6

1. Funcția fonatorie

1.1. Anatomia sistemului fonator
Organele care intervin în articularea sunetelor se pot împărți în 3 grupe :
– organe respiratori i;
– organe fonatorii ;
– organe articulatorii [14].
Vorbirea normală este influențată de buna funcționare a următoarelor cinci mecanisme
(Kantner și West):
 Motor : plămânii în asociere cu mușchii respiratori;
 Vibrator : corzile vocale, ce asigură tonul vocii;
 Rezonator: cavitățile orală, nazală, faringiană și sinusurile paranazale, ce deter mină tonul
vocii, specific fiecărui individ;
 Articulatori : buze, limbă, palatul moale, palatul dur și dinții, care formează valvele
musculo -scheletale, ce controlează fluxul de aer;
 Inițiator: aria motorie cerebrală de vorbire și căile nervoase, ce transmit impulsuri motorii
organelor fonatorii [1].

Pe lângă acestea , Chierici și Lawson adaugă o a șasea componentă: audiția.
Audiția reprezintă abilitatea de a percepe semnale acustice, fiind vitală pentru fonația
normală. Auzul permite recepția și interpretarea semnalelor acustice, iar vorbitorul poate controla
emisia sunetelor.

7
Compromiterea auzului poate afecta vorbirea printr -un feedback inexact, prin urmare,
terapia fonatorie în cazul pacienților cu deficiențe de auz este dificilă [31].

Fig. 1. Anatomia sistemului fonator
https://byjus.com/physics/the -human -voice -how -do-humans -create -sound -with -their -vocal –
cord/

Pentru înțelegerea noțiunilor de fiziologie a fonației, este nevoie, mai întâi, de o prezentare
pe scurt a structurilor anatomice implicate (fig. 1).
Plămânii
Plăm ânii sunt situați la nivelul cutiei toracice, au formă conică și sunt formați dintr -un
material spongios, elastic. Plămânii sunt reprezentați de mici saci de aer, numiți alveole, unde are
loc schimbul de oxigen.
Când plămânii sunt expansionați, aerul pătrunde în interiorul lor, iar când sunt compresați,
aerul este eliminat.

8
Când vorbim, inspirația este destul de rapidă, iar eliminarea aerului este mai lentă.
Plămânii inițiază procesul de producere a sunetelor prin fluxul de aer pe care îl împing
superior [27].

Laringele
Laringele reprezintă principalul organ la fonației. Laringele este localizat î n regiunea
antero -mediană a gâtului, sub osul hioid și deasupra traheei cu care se continuă. Posterior se
învecinează cu faringele, iar anterior este acoperit parțial de lobii glandei tiroide și de mușchii
subhioidieni [24].
Conformația exterioară
Prezintă o formă de piramidă triunghiulară trunchiată, baza mare fiind orientată în sus.
Aditusul laringelui reprezintă limita superioară a laringelui , nivelul la care se întrepătrund
căile aero -digestive, și este format din: marginea liberă a epiglotei, repliul a ri-epiglotic, spațiul
interaritenoidian.
Inferior, laringele este delimitat de ma rginea inferioară a cricoidului, care se continuă cu
traheea [29].
Structura laringelui
Laringele este alcătuit dintr -un schelet format din cartilaje, unite între ele prin articula ții și
ligamente, mușchi, tunică mucoasă și submucoasă, vase și nervi [25].
Scheletul cartilaginos (fig. 2):
Este alcătuit din 3 cartilaje neperechi (cartilajul tiroid, epiglotic și cricoid), și 4 cartilaje
perechi (aritenoidele, corniculatele, cuneiformele și sesamoidele).
– Structură hialină: cartilajul tiroid, cricoid, aritenoid.
– Structură fibro -cartilaginoasă, elastică: corniculate, cuneiforme, epiglota [24].

9

Fig. 2. Laringele – vedere anterioară, posterioară și laterală
http://www.ymed.ro/laringe/

Cartilajul tiroid
Este format din două lame dreptunghiulare, unite anterior, având formă de carte deschisă
spre posterior. Formează proemine nța laringiană pe linia mediană a gâ tului, mai proeminentă la
bărbați [25].
Alcătuire:
– Fața anterioară: prezintă pe linia mediană proeminența laringiană, iar în lateral, simetric,
linia oblică pe care se inseră următorii mușchi extrinseci ai laringelui: sternotiroidianul,
tirohioidianul și fasciculul tiroidian al constri ctorului inferior al faringelui;
– Fața posterioară (endolaringiană), care d elimitează cavitatea laringian ă;
– Marginea superioară, pe care se prinde membrana tirohioidiană, prezintă incizura
tiroidiană superioară;

10
– Marginea inferioar ă, pe care se prinde ligamentul cricotiroidian, prezintă incizura
tiroidiană inferioară;
Cartilajul cricoid
Are forma unui inel cu pecete, situat deasupra traheei.
– Marginea superioară prezintă posterior fețele articulare cu aritenoizii.
– Marginea inferioară este legată de primul inel traheal prin ligamentul cricotraheal.
Cartilajul epiglotic
Acesta formează scheletul epiglotei de forma unei frunze cu pețiol.
Mucoasa ce acoperă cartilajul epiglotic se continuă cu cea a bazei limbii și cea a aditusului
laringian.
Cartilajele aritenoide
Sunt situate pe marginea superioară a cartilajului cricoid și delimitează posterior aditusul
larigian.
Au forma unei piramide triunghiulare, cu două prelungiri la nivelul bazei:
– procesul vocal, pe care se inseră ligament ul vocal;
– procesul muscular, unde se inseră mușchii crico -aritenoidian lateral și posterior.
Cartilajele corniculate sunt situate la nivelul vârfului cartilajelor aritenoide și dau naștere
proeminenței aditusului laringian, numită tuberculul corniculat.
Cartilajele cuneiforme determină o altă proeminență la nivelul aditusului laringian numită
tuberculul cuneiform.
Cartilajele sesamoide , situate în plicile vocale, sunt inconstante [24].

11
Mușchii laringelui au acțiune sinergică sau antagonică pen tru desch iderea și închiderea
glotei și pentru tensionarea corzilor vocale [29].
1) Mușchii extrinseci s e inseră atât pe laringe cât și pe organele învecinate , asigurând
mobilitate a în plan vertical a laringelui.
2) Mușchii intrinseci:
– Abductori – m. crico -aritenoidian posterior;
– Adductori – m. crico -aritenoidian lateral;
– m. interaritenoidian;
– m. tiroaritenoidian.
-Tensori ai corzilor vocale: – m. cricoaritenoidian;
– m. tiroaritenoidian;
– m. vocal [25].
Inervația laringelui
– ramura externă a nervului laringian superior,
– nervul recurent, ce provin e din nervul pneumogastric.
Vascularizația laringelui
– etajul supraglotic: artera laringiană superioară ;
– etajul subglotic: artera laringiană inferioară [29].
Corzile vocale
Sunt două formațiuni musculo -tendinoase dispuse orizontal, alcăt uite din doi mușchi:
– mușchiul arivocal ,
– mușchiul tirovocal .

12
Corzile vocale sunt două ligamente acoperite de o membrană mucoasă.
Sunt atașate anterior de cartilajul tiroid și posterior de aritenoizi. La mijloc ele sunt libere,
deci există un spațiu între acestea, cunoscut sub numele de „glotă”.

Cavitatea orală
Cavitatea or ală este cea mai importantă parte a tractului vocal în determinarea calităților
fonetice ale sunetelor. Importanț a ei rezultă din abilitatea de control a geometriei și volumului
cavității orale, prin conformarea și poziționarea limbii, și prin mișcările bu zelor, mandibulei și
palatului moale [4].
Articulatorii pot fi:
– Activi: uvula, palatul moale, limba, arcada inferioară, buzele;
– Pasivi: palatul dur, procesul alveolar, arcada superioară.
Limba
Limba este reprezentată în principal de mușchi, acoperită la suprafață de o mucoasă
specializată și de un sept fibros ce o divide longitudinal, fiind ancorat ă anterior de osul hioid prin
mușchii extrinseci ai limbii.
Mușchii extrinseci ai limbii determin ă poziționarea limbii, în timp c e mușchii intrinseci
alături de cei extrinseci controlează forma limbii. Prin urmare, mobilitatea și plasticitatea limbii
sunt fundamentale pentru producerea vorbirii.
o Mușchii extrinseci:
– M. Palatoglos, ridică baza limbii;
– M. Stiloglos, trage limba superior și posterior ;
– M. Genioglos, prezintă două părți:
– anterioară, cu rol în poziționarea vârful ui limbii posterior și inferior;
– posterioară , cu rol în protruzia limbii ;

13
– M. Hioglos, trage limba în jos .
o Mușchii intrinseci :
– M. longitudinali (superior și inferior );
– M. transversal ;
– M. vertical .
Buzele
Buzele reprezintă limita anterioară a cavității orale și, de asemenea, a întregului tract
vocal. Sunt reprezentate de două pliuri cărnoase îmbogățite cu mușchi, acoperite , la exterior , de
piele și , la interior , de mucoasă [4].
Buzele articulează una cu cealaltă formând sunetele bilabiale. Iar în cazul articulării buzei
inferioare cu dinții frontali superiori se formează sunetele labiodentale [38].
Mușchii asociați buzelor permit controlul deschideri i și închiderii gurii, ridicarea sau
coborârea buzei superioare și inferioare, rotunjirea și protruzia buzelor și mișcările laterale ale
unghiului gurii.
o Mușchi i buzelor:
– M. Orbicular :
– reprezintă cea mai importantă componentă musculară;
– determină apropierea buzelor, rotunjirea și protruzia buzelor, presiunea buzelor
asupra dinților ;
– M. Mental, produce protruzia buzei inferioare ;
– M. ridicător al buzei superioare ;
– M. coborâtor al buzei inferioare ;
– M. Buccinator ;
– M. R isorius ;
– M. Zigomatic mare ;
– M. ridicător al unghiului gurii ;

14
– M coborâtor al unghiului gurii.
Palatul moale
Palatul moale este situat în partea posterioară a cavității orale, în continuitatea palatului
dur. Palatul moale mai este denumit și văl palatin, de aceea sunetele produse la acest nivel , prin
constricția sau blocarea tractului vocal , se numesc sunete velare. Sunetele velare se produc atunci
când partea posterioară a limbii presează asupra palatului moale, acestea includ consoanele „K”
și „G” [4].
În func ție de poziția vălului palatin, sunetele se împart în:
– sunete nazale: palatul mo ale este coborât, ca în respirația normală, permițând astfel
aerului să iasă pe gură și pe nas ;
– sunete orale: palatul moale este ridicat, deci aerul poate fi eliminat numai pe gură [38].
Mandibula
Mandibula nu joacă un rol atât de important în vorbire precum limba și buzele. Există însă
o strânsă legătură între mișcările mandibulei și ale buzelor, în special în cazul articulării
consoanelor fricative și explozive [9].
Dinții
Dinții sunt articulator i pasivi cu rol important în producerea sunetelor . Rolul cel mai
important în articularea sunetelor o au incisivii superiori cu o morfologie specifică, care trebuie
să fie respectată în protetica dentară.
Elementele morfologice cu importanță în fonație sunt marginea incizală și fața palatinală.
Marginea incizală la incisivii centrali superiori este rectilin ie, iar la cei laterali este oblic
ascendentă dinspre mezial spre distal și se află la 1 -2 mm mai sus . La întâlnirea cu marginile
proximale se formeaz ă două unghiuri: unghiul mezio -incizal accentuat și unghiul disto -incizal
rotunjit .

15
Fața palatinală a incisivilor maxilari prezintă un relief caracteristic, convex în 1/3 de colet
și plan concav în 2/3 incizale. Delimitarea se realizează prin două creste marginale , mai
accentuate la colet și mai șterse înspre incizal. La întâlnirea crestelor marginale se găsește o
forma țiune globuloasă denumită cingulum. În cazul incisivilor laterali, aceste elemente
morfologice sunt mai pronunțate, iar supracingular se află inconstant o adâncitură circulară de
dimensiuni reduse, numită foramen caecum [12].

Sistem ul nervos
Un mecanism complex neuro -fiziologic determină producerea vorbirii. În cavitat ea orală
se găsesc un nu măr mare de receptori mecanosenz itivi (tactili și kinestezici ) implicați în acest
mecanism. Prin urmare, orice tratament protetic va avea o influență, mai mică sau ma i mare, în
vorbire, datorită numă rului mare de structuri implicate [26].

1.2. Fiziologia sistemului fonator
Fonația se produce printr -un ansamblu de fenomene fiziologice coordonate de sistemul
nervos.
Fonația are două faze:
– faza subglotică , în care aerul comprimat de plămâni este exteriorizat prin laringe,
producând vibrația corzilor vocale;
– faza supraglotică , când sunetul ajunge la nivelul pavilionului faringo -bucal, unde îi sunt
modificate caracteristicile de către limbă, buze, văl palatin și arcade alveolo -dentare [36].
După Kantner și West, vorbirea este divizată în 5 componente: respirație, fonație,
rezonanță, articulare și integrare neurologică [18].

16
Respirația
Plămânii prezintă o funcție dublă: pe de o parte, aportul de oxigen necesar sângelui și
expulzia dioxidului de carbon, și , pe de altă parte, as igurarea cantității de aer suficiente care
depășește organele articu latorii pentru realizarea fonației [14].
Între fonație și respirație există o strânsă legătură [5].
În timpul respirației, inspirația și expirația au durată egală, iar fluxul de aer este regulat și
repetitiv. Spre deosebire de respirație , în timpul fonației, expirația e ste prelungită, și nerepetitivă.
Expirația în timpul vorbirii este de 8 până la 12 ori mai lungă față de inspirație [14].
Pentru emiterea unui sunet glotic este necesară o p resiune superioară a aerului în etajul
subglotic față de etajul supraglotic, denumită suprapresiune subglotică, cu rol determinant în
intensitatea sunetului.
În vederea producerii sunetului este nevoie de o anumită presiune a coloanei de aer, care
va produ ce sunetul glotic inițial sub acțiunea corzilor vocale.
Pereții tractului respirator opun o oarecare rezistență față de coloana de aer , denumită
impedanță de scurgere, care stă la baza unor reflexe care comandă necesitatea inspiratorie în
vederea următoare lor emisii sonore și pentru asigurarea unui cadru uniform.
Prelungirea expirației este obținută printr -un mecanism valvular de -a lungul tractului
respirator, ce împiedică trecerea aerului și contribuie la crearea semnalelor de vorbire [26].

Fonația
Prima constricție ce contribuie la controlul fluxului de aer se află la nivelul laringelui.
Pentru producerea sunetelor sunt necesare următoarele condiții:
1. Fluxul de aer trebuie sa aibă suficientă forță pentru separarea corzilor vocale.

17
2. Corzile vocale să se apropie astfel încât să rămână doar un spațiu îngust la nivelul
orificiului glotic, s pațiu ce variază în funcție de tonul sunetului, fiind mai mare
pentru sunetele grave și mai mic pentru cele acute.
3. Corzile vocale să fie în tensiune.
La producerea sunetelor joase, corzile vocale sunt relaxate și groase. În cazul sunetelor
înalte, corzile vocale sunt în tensiune și subțiri.
În cazul rezecției laringelui, fonaț ia este compensată prin esofag sau prin înlocuirea cu un
dispozitiv mecanic ( electro -laringe) [26].
Contracția activă a corzilor vocale ocupă un rol important în cadrul fonației, prin
deschiderea și închiderea ritmată a glotei, cu condiția unei presiuni subglotice suficiente.
Propagarea coloanei de aer se realizează vibrând de -a lungul pavilionului faringo -bucal și ,
ulterior , sub formă de unde în mediul înconjurător.

Fig. 3. Corzile vocale în respirație și fonație
https://www.mayoclinic.org/diseases -conditions/vocal -cord -paralysis/symptoms -causes/syc –
20378873

18
În fonație, corzile vocale se d eplasează în special orizontal:
1) Faza de depărtare a corzilor vocale (abducț ia, deschiderea glotei) este o fază scurtă
carac terizată prin îndepărtarea variabilă a corzilor vocale, funcție de contracția mușchilor
arivocali și tirovocali.
2) Faza de elongație maximă; corzile vocale se mențin depărtate un timp variabil.
3) Faza de apropiere (adducție). Închiderea glotei se realizează f ie anterior, când se
contractă mușchii cricoaritenoidieni laterali, fie posterior, odată cu contracția mușchilor
aritenoidieni, fie pe toată lungimea corzilor vocale, la contracția ambilor mușchi.
4) Faza de acolare, în cadrul căreia corzile vocale rămân alip ite până ce se
declanșează următoarea salvă recurențială [5].

Mecanismul prin care se produc sunetele sonore:
Vibrația corzilor vocale nu este determinată în mod direct de comanda cerebrală prin
deschidere a și închiderea lor, ci apare datorită tensiunii o ptime de la nivelul corzilor vocale.
– Când corzile vocale sunt închise, aerul situat inferior nu poate scăpa, iar presiunea
mușchilor intercostali de termină forțarea aerului afară;
– Presiunea se acumulează sub glotă;
– Când presiunea este suficient de mare, ea forțează corzile vocale să se deschidă;
– La deschiderea corzilor vocale, aerul poate trece prin glotă, iar presiunea sub – și supra –
glotică se egalizează;
– Acum tensiunea din corzile vocale face ca acestea să se deschidă din nou, iar procesul se
repetă;
Acest ciclu de deschidere și închidere este un efect aerodinamic numit Efect Bernoulli
[23].
Rezonanța
Sunetul produs la nivelu l corzilor vocale este amplificat și modificat la nivelul cavităților
de rezonanță și structurilor situate deasupra glotei [26].

19
Putem distinge patru rezonatori principali la nivelul tractului vocal:
1. Rezonatorul faringian; rezultă din forma pe care o adoptă faringele la trecerea
fluxulu i de aer;
2. Rezonatorul oral își schimbă forma și volumul în funcție de poziția diferiților
articulatori;
3. Rezonatorul nazal are o influență asupra calității sunetului și participă doar atunci
când sunetul este nazal;
4. Rezonatorul labial; determină o caracteristică specială asupra sunetelor la care
buzele adoptă o poziție tensionată [38].

Aceștia au un rol important în fonetică , determinând calitatea tonului prin amplificarea
unor frecvențe și diminuarea altora.
Mecanismul velo -faringian distribuie aerul între cavitățile nazală și orală și influențează
calitatea sunetului. Dacă închiderea velo -faringiană este compromisă sau este alterată integritatea
structurală sau mă rimea cavităților orală, faringiană sau na zală, calitatea vocii poate fi
compromisă [26].

20
2. Tulburări le de vorbire

2.1. Articularea sunetelor
Articularea unui sunet fonetic este urmarea unui anumit reflex neuromuscular. Articularea
sunetelor se realizează la nivel subconștient prin intermediul contracțiilor musculare coordonate
și integrate în reflexe neuromusculare specifice.
Restabilirea acestor reflexe după edentație este o prioritate în cadrul tratamentului protetic.
Testele fonetice sunt de mare ajutor în protetica dentară pentru redarea caracteristicilor
morfofuncționale in dividuale ale cavității orale anterio are edentației [36].
Pentru înțelegerea problemelor legat e de articularea sunetelor, care sunt influențate de
restaurările protetice, vom trece mai întâ i în revistă aspecte legate de modul în care se formează
consoanele și vocalele:
Consoanele
 Articularea consoanelor
Consoanele pot fi sono re sau mute în funcție de vibrația corzilor vocale.
Există consoane atât mute , cât și sonore, în funcție de context, și co nsoane care pot avea
un segment sonor și unul mut ( ”V”).
Pronunția consoanelor are loc prin constricția la nivelul tractului vocal: la nivelul glotei,
buzelor sau prin contactul limbii cu palatul dur sau cu dinții [19].

 Clasi ficare a consoanelor
După locul de articulare:
– labiale ( ”b”, ”m”, ”p”), prin formarea unui obstacol la nivelul buzelor;
– labio -dentale ( ”f”, ”v”), buza inferioară ia contact cu incisivii superiori;

21
– lingu o-dentale ( ”d”, ”t”, ”n”), vârful limbii ia contact mai întâi la nivelul incisivilor
superiori și apoi pe palat ;
– lingu o-palatale ( ”g ”, ”c”), limba prezintă contact cu palatul dur la nivelul porțiunii
mijlocii sau posterioare ;
După modul de deviere al coloanei de aer:
– explozive ( ”p”, ”b”, ”t”, ”d”, ”g”, ”c”), determină întreruperea totală a coloanei de aer;
– fricative ( ”f”, ”v”), se produc prin întrerupere a parțială a coloanei de aer ;
– africative ( ”s”, ”j”), la care se adaugă eliberarea rapidă a aerului;
– nazale ( ”m”, ”n”), se produc prin obstruarea cavității bucale și deschiderea celei nazale ;
– laterale ( ”l”), atunci când coloana de aer deviază spre părțile laterale ale cavității bucale ;
– vibrate ( ”r”), se produc prin vibrația vârfului limbii [5].

Fig. 4. Locul de articulare al consoanelor
http://www.creeaza.com/familie/medicina/OBIECTIVE -MAJORE -IN-REABILITAR415.php

22

Vocalele
 Articularea vocalelor
Producerea vocalelor se realizează prin expirația fluxului de aer din plămâni. S pre
deosebire de consoane:
1. Vocalele sunt produse prin contribuția fluxului d e aer ajustat de corzile vocale.
2. Fluxul de aer este mult mai mare la articularea vocal elor decât în cazul
consoanelor.
3. Vocalele a u o energie și o put ere mai mare decât consoanele ; excepție fac
consoanele explozive, fricative și nazale.
4. Toate vocalele, cu excepția semivocalelor închise, se produc printr -o ușoară
constricție a tractului vocal, ce poate apărea lingual sau labial, niciodată palatal, alveolar sau
dental [19].

 Clasificarea vocalelo r:
1) După poziția limbii:
– vocale anterioare (palatale): ”I”, ”E”;
– vocale mediale: ”A”, ”E”;
– vocale posterioare (velare): ”O”, ”U” [5].
2) După gradul de deschidere al maxilarelor – Apertura:
– vocale deschide ( ”A”), sunt pronunțate prin deschiderea largă a maxilarelor și, în
consecință, nu sunt influențate de pierderea unui dinte sau de o diastemă largă. S pațiu l de
rezonanță este mare, format prin îndepărtarea limbii de palat;
– vocale medii (”E”, ”O”);
– vocale închise ( ”I”, ”U”), sunt produse prin acoperirea dinților de către buze, nefiind
afectate în caz de edentație. S pațiul de rezonanță se reduce prin apropierea limbii de palat.

23
3) După localizare (locul în care se creează spații de rezonanță specifice):
– vocale anterioare sau palatale ( ”E”, ”I”), atunci când curentul fonator lovește palatul în
partea anterioară;
– vocale centrale ( ”A”), când curentul fonator lovește palatul central;
– vocale posterioare ( ”O”, ”U”), când curentul fonator lovește palatul în partea posterioară.
4) După participarea buzelor:
– vocale labializate ( ”O”, ”U”);
– vocale nelabializate ( ”A”, ”E”, ”I”) [10].

2.2. Clasificarea tulburărilor de vorbire
1. Tulburări de pronunție – Dislalia ;
– Rinolalia ;
– Disartria .
2. Tulburări de ritm și fluență a vorbirii – Bâlbâiala ;
– Tahilalia ;
– Bradilalia .
3. Tulburări de voce – Afonie ;
– Disfonie .
4. Tulbur ări ale limbajului citit -scris – Dislaxia -alexia ;
– Disgrafia -agrafia .

24
5. Tulburări polimorfe – Afazia ;
– Alalia .
6. Tulburări de dezvoltare a limbajului , apar în caz de:
– mutism psihogen ;
– retard sau întârziere în dezvoltarea genera lă a vorbiri i;
– disfuncții verbale (autism) .
7. Tulburări ale limbajului bazat pe disfuncțiile psihice (dislogie, ecolalia, jargonofazia,
bradifazia) [32].

2.3. Dislalia
Definiție: Dislalia reprezintă o tulburar e de pronunție (articulare) determinată de afecțiuni
organice sau funcționale la nivelul organelor periferice ale vorbirii și constă în imposibilitatea
emiterii corec te a unuia sau a mai multor sunete [33].
În cazul articulării anormale a sunetelor se poate observa:
– sprijinul limbii pe fața palatinală a incisivilor maxilari;
– sprijinul limbii pe suprafața linguală a incisivilor mandibulari în cazul dentalelor;
– interpoz iția limbii în zona incisivilor;
– interpo ziția limbii la nivelul premolarilor [5].

25
Clasificare:
I. În funcție de modul de afectare a aparatului verbo -motor, există două forme de dislalie:
o Dislalia organică , apare în: – anomaliile dento -maxilare, despicături labio -maxilo –
palatine ;
– surzenia periferică .
o Dislalia funcțională , apare în cazul atrofiei sau hipotoniei mușchilor limbii,
buzelor, vălului palatin.
II. În funcție de întinderea și structura fonemei afectate:
o Dislalia sunetelor – prin omisiune (moghilalia);
– prin înlocuire (paralalia);
– prin alterare.
III. În funcției de zona de articulare afectată:
a) Tulburări de pronunție în regiunea anterioară:
o Pitacismul (alterarea lui “p”);
o Betacismul (alterarea lui ” b”);
o Mutacismul (alterarea lui ”m”), apare prin dificultatea de închidere a
buzelor la pronunție;
o Fitacismul și Vitacismul
– alterarea labio -dentalelor “f” și “v” ;
– apare în caz de: buză superioară scurtă, edentație a incisivilor superiori
sau diastemă, prognație mandibulară.
b) Tulburări de pronunție în regiunea medie (arcada dentară și regiunea medio –
palatină):
o Tetacismul (alterarea lui “t”), apare în ocluzie adâncă ;
o Deltacismul (alterarea lui “d“ ), apare prin articularea lui “d“ în zona
mediană a palatului dur;

26
Înlocuirea fonemelor “t“ și “d“ cu :
– “l“, când vârful limbii presează incisivii superiori, aerul fiind eliminat pe marginile
laterale ;
– “n“, când marginile limbii împreună cu arcadele dentare restricționeză trecerea aerului
pe o suprafață întinsă, aerul fiind eliminat pe cale nazală ,
– “l“ sau “n“ pronunțate interdental , când limba se interpune între dinți.
o Nutacismul (alterarea lui “n“), apare prin:
– lipsa duratei de articulare;
– poziția incorectă a limb ii în asociere cu alte consoane ;
– înlocuirea cu “l“ sau “d“;
o Sigmatismul : tulburare de pronun ție a sunetelor “s“, “ș“, “t“, “ț“, “j“, “ci“, “ce“;
– Addental, apare prin presiunea vârfului limbii pe arcada dentară cu
diminuarea sau lipsa emiterii aerului printre incisi vi, cu lipsa sunetului ;
– Interdental, când limba se interpune între dinți, iar fluxul de aer este
eliminat în spațiul dintre vârful limbi i și incisivi ;
– Interlabial , când limba se interpune între buze ;
– Palatal , când vârful limbii articulează la nivelul palatului ;
– Lateral , când vârful limbii ia contact cu incisivii superiori, iar coloana de
aer se scurge prin zonele laterale ;
– Șuierat , atunci când există diastemă sau tremă între incisivi ;
– Labio -dental , când incisivii superiori articulează cu buza inferioară, iar
sunetul emis se aseamănă cu “f“ [33].

În continuare, sunt prezentate o serie de afecțiuni, caracteri zate prin dislalii organice și
funcționale, și sunetele ce sunt afectate în fiecare caz :
 Despicături labio -maxilo -palatine, sunt afectate consoanele de înaltă presiune (fricative,
africative, plosive);

27
 Macroglosia: – ex. Sindrom Down,
– există distorsiuni în articularea sunetelor datorită volumului crescut al
limbii și condiției flasce;
 Ankyloglosia, c onstă în imposibilitatea articulării sunetelor alveolare, palatale și velare,
– corectarea chirurgicală îmbunătățește vorbirea;
 Anomalii dentare: anodonția sau malpozițiile pot determina distorsiuni în pronunția
fricativelor;
 Carcinomul maxilar: îndepărtar ea chirurgicală a maxilarului poate determina o
comunicare între cavitatea orală și cavitatea nazală ;
 Vegetațiile adenoide , generează dificultatea respirației pe nas ;
– apar în caz de respirație orală și vorbire hipernazală;
 Insuficiență palatină: determină nazalizarea vocii;
 Paralizie flască – ex. distrofia musculară, miastenia gravis ;
– hipotonia musculară a mușchi lor orali și ai vălului palatin determină dist orsiuni în
articularea fonetică;
– se produce pierderea pre ciziei în articularea fonetică; plosivele și fricativele sunt
slabe sau fricativele se convertesc în plosive,
– hipernazalitate secundară insuficienței velo -faringiene;
 Paralizia spastic ă, poate apărea în caz de accident cerebro -vascular,
– este preze ntă creșterea rezistenței la mișcare a articulatorilor,
– se caracterizează prin reducerea preciziei și ratei vorbirii;
 Condiții de hipok inezie – ex. Parkinson,
– determină mișcări reduse, articulare slabă ;
 Condiții de hiperkinezie – ex. Boala Huntington, distonia, atetoză,
– apar mișcări involuntare ce de termină o articulare inexactă [22].

28

3. Restabilirea funcției fonetice prin restaurări dentare frontale

3.1. Afectarea funcției fonetice
În cadrul practicii stomatologice, afectarea funcției fonetice poate apărea în următoarele
cazuri:

 Edentații le în zona frontală maxilară determină dificulăți în pronunțarea consoanelor “F“
și “V“, care se percep deseori ca “B“. Absența unui singur incisiv superior în perioada de
tranziție a dinților sau după traumatisme dentare , determină un șuierat în timpul vorbirii.
În cazul edentatațiilor și distrucțiilor coronare mari din zona frontală mandibulară este
afectată pronunția consoanelor “T“, “D“, “Z“.
În plus, indiferent de localizare, pierderea dinților frontali va cauza pronunția defectuoasă a
consoanei ”S” [15].
 În cazul parodontitei marginale cronice profunde, pe lângă tulburările de masticație,
fizionomie și psihice, apar tulburări de fonație caracteri zate prin:
– afectarea articulării dentalelor “D”, “T”, dar și “S”, “Ș”, ca urmare a diastemei, tremelor
patologice și mobilității dentare [11].
 Anomaliile dento -maxilare pot determina defecte de vorbire numai dacă limba, buzele și
palatul moale nu se mai pot adapta (după Jenkins , 80% din bâlbâiți prezintă anomalii
dento -maxilare) , ca în cazul:
– ocluziei deschise care determină deficiențe în pronunția consoanelor: “F”, “V”, “B”,
“P”, “M”, ”N“ , datorită imposibilității de apropiere a buzelor între ele sau cu frontalii
superiori;
– bolții foarte adânci;
– retrognaț iei mandibulare, asociată cu deficiențe în pronunția consoanelor “B”, “P”, “M”,
“N”, “S”, “Z”, datorită dificultăților de pozițion are corectă a buzelor și limbii;
– malpoziții lor dentare foarte accentuate .

29
 În cazul purtătorilor de proteze totale, problemele de vorbire pot apărea din diferite
cauze:
– acoperirea palatului dur;
– poziția labială sau palatinală a dinților frontali;
– dimensiune verticală de ocluzie incorectă;
– reducerea volumului cavității orale;
– lipsa modelării rugilor palatine.
Design -ul ariei alveolare este crucial în c onstrucția unei proteze mobile deoarece, în
timpul vorbirii, limba vine în contact cu dinții, procesul alveolar și palatul dur [15].

Implicații protetice ale design -ului protezelor totale ce influențează fonetica
1. Grosimea protezei și marginile periferice:
În cazul bazei protezei prea groase, se produc alterări în pronunția fonemelor “S”, “Z”
(Sâsâit ) și a sunet elor linguo -palatale ( “T”, “D”).
2. Dimensiunea verticală :
Defectele de vorbire sunt cel mai des asociate cu creșterea d imensiunii verticale de
ocluzie, ce determină afectarea mai ales a bilabialelor “ P”, “B”, “M”, cu producerea unui zgomot
la contactul dinților .
3. Planul ocluzal, influențează pronunția labio -dentalelor “F”, “V”;
Dacă planul ocluzal este poziționat :
– prea sus, atunci poziționarea corectă a buzei inferioare este dificilă;
– prea jos, atunci buza inferioară va acoperi suprafața labia lă a dinților superiori.
Dacă incisivii superiori sunt – prea scurți, sunetul “V” va fi pronunțat ca “F”;
– prea lungi, sunetul “F” va fi pronunțat ca “V”.

30
4. Relația incisivilor superiori cu cei inferiori:
Pentru pronunția corectă a sunetului “S“ este nevoie de un spațiu redus între dinții
superiori și inferiori pentru ca fluxul de aer să poată trece.
5. Extinderea posterioară a bazei este foarte important ă pentru stabilitatea protezei; dacă
margi nile acoper ă țesuturile mobile, aceasta se va disloca și va determina dificultăți în vorbire,
caracterizate prin afectarea consoanelor “K”, “G” și vocalelor “I”, “E”;
De asemenea, g rosimea regiunii palatinale posterioare poa te irita dorsul limbii, iar
pacientul resimte o senzație de greață în timpul vorbirii .
6. Poziția antero -posterioară a dinților:
Dacă dinții sunt poziționați prea palatinal, buza inferioară nu va atinge marginea i ncizală a
frontalilor superiori și va apărea afectarea sunetelor “F”, “V”.
7. Lățimea arcadei dentare :
Dacă dinții sunt poziționați într -un arc care este prea îngust, limba nu va avea suficient
spațiu , iar m arginile laterale ale limbii vor avea contact cu suprafețele palatinale ale molarilor
superiori. Astfel, poate apărea a fectarea consoanelor “T“, “D”, “N”, “L”, “S”, “K”, “G”.

3.2. Importanța testelor fonetice
Testele fonetice pot fi structurate în trei etape :
Test 1 (test de vorbire obișnuită)
Constă în p urtarea unei conversații cu pacientul și obținerea unei analiz e subiective a
vorbirii, întrebâ ndu-l cum se simte, cum i se pare că vorbește și ce cuvinte pronunță cu
dificultate.

31
Test 2 (test de vorbire specific)
Rugăm pacientul să rostească câteva cuvinte specifice sunetului de analizat și apoi
formarea unei propozi ții cu aceste cuvinte.
Test 3 (test de citire a unui paragraf)
Rugăm pacientul să citească cu voce tare un paragraf ce abundă în sunete ”Ș”, ”S” [30].

Protezare fixă
În cadrul tratamentului protetic fix treb uie să urmărim următoarele aspecte legate de
morfologia dentară pentru evitarea modificărilor de pronu nție a sunetelor:
1. Respectarea reliefului feței orale la dinții frontali maxilari prin redarea crestelor marginale
și a cingulumului.
2. Relația corpului de punte cu creasta alveolară maxilară în zon a frontală poate să fie „în
șa”, dacă creast a edentată are o lățime mare și/ sau dinții sunt scurți. Contactul „în semișa”
determină un compromis în favoarea igienei, fizionomiei și parțial fonației.
3. La pronunția consoanelor „T, D” și a siflantelor „S, Ș”, vârful limbii se sprijină pe fața
palatinală a frontalilor superiori.
4. Dinții frontali mandibulari participă, de asemenea, la formarea consoanelor. În acest caz
trebuie să ținem cont de raportul cu creasta alveolară edetantă, care poate fi „în semișa”
sau „tangent liniar la vârful crestei”.
5. Poziționarea și înclinarea fețelor palatinale în sens vestibulo -oral trebuie să respecte
situația inițială a dinților naturali, astfel încât vârful limbii să ia sprijin în același loc.
6. Păstrarea spațiului funcțional pentru limbă în fonație printr -un volum al restaurărilor
protetice fixe egal cu al dinților naturali.
7. Orientarea fețelor orale pe o linie curbă [36].

32
Proteza re mobilă
În cadrul protezării mobile, fonetica prezintă o aplicabilitate mult mai largă, datorită
modificărilor la nivelul morfologiei cavității orale cu imp licarea articulării sunetelor.
Aplicațiile testelor fonetice în protezarea mobilă:
 Poziționarea dinților frontali maxilari
Marginile incizale ale incisivilor centrali maxilari trebuie să atingă vermilionul buzei
inferioare la joncțiunea din tre mucoasa umedă și cea uscată (poziția “F” ), la pr onunțarea
sunetelor “F” și “V”. Labiodentalele “F” și “V” au importanță, de asemenea, în verificarea
poziționării corecte a planulu i incizal , aceste sunete fiind produse prin f orțarea coloanei de aer
între marginea inciz ală a frontalilor maxilari și buza inferioară.
Dacă planul incizal este prea înalt , buza inferioară se poziționează cu dificultate; iar
dacă este prea coborât, buza se va suprapune peste suprafața labială a dinților superiori , cu
afectarea fonației.
La p oziționarea dinților maxilari anteriori trebuie ținut cont și de plasarea front alilor
inferiori în poziția “S”, realizând o fonetică satisfăcătoare, suportul buzei inferioare, estetică și
armonie anatomică.
La pronunția cuvintelor “trei” și “treizeci și trei ”, limba are nevoie de suficient spațiu
pentru ca vârful ei să protrudă printre dinții anteriori.
La pronunțarea cuvintelor “Emma” și “Mississippi”, dinții frontali maxilari și mandibuari
nu trebuie să aibă contact.
 Poziționarea frontalilor inferiori
Se va ține cont de poziția dinților frontali superiori. În cazul poziționării incorecte a
dinților frontali superiori, vor apărea repercusiuni asupra celorlalți dinți, frontalii inferiori și
dinții posteriori, plasându -se incorect.
De o importanță deosebită este poziția “S” , care se obține prin plasarea marginilor incizale
ale frontalilor inferiori la 1-1,5 mm lingual față de marginile labiale ale incisivilor superiori la

33
pronunțarea sunetelor “S” și “Z ”. În acest caz, mandibula se prezintă în poziția de protruzie
maximă în timpul vorbirii.
Această me todă este folosită atât în protezarea totală pentru p oziționarea funcțională a
dinților anteriori , cât și în protezarea fixă și protezarea parțială mobilizabilă pentru p oziționarea
marginilor incizale ale dinți lor anteriori.
 Poziționarea dinților posteriori
La pronunția consoanel or “T”, “D”, “S”, “N”, “K ” și “C”, trebuie să se asigure suficient
spațiu pentru ca dorsul limbii să fie în contact lejer cu suprafața palatinală a dinților posteriori
deoarece , dacă dinții sunt plasați într -un arc prea îngust, limba va fi înghesuită afectând mă rimea
și forma fluxului de aer, cu repercusiuni asupra fonației.
 Determinarea clasei de ocluzie
Cu ajutorul tehnicii lui Pound , putem î nregistra clasa de ocluzie, dimens iunea verticală,
relația cent rică și ghidajul anterior.
Aceasta presupune ,mai întâi, determinarea poziției “S” , apoi induc erea pacientul ui în
poziția de relaxare și notarea amplitudinii retruziei.
Suma mișcărilor va indi ca ocluzia pacientului și când î nchide în această poziție, vom
determina dimensiunea verticală de ocluzie.
 Dacă retruzia este de 2 -3 mm, marginile incizale ale frontali lor inferiori vor lua contact
cu cingulumul frontalilor super iori. Prin urmare, vom avea C lasa I de ocluzie.
 Dacă dinții anteriori glisează distal peste 3 mm din poziția “S”, marginile incizale ale
frontalilor inferiori vor lua contact cu țesuturile moi palatinale, realizând o relație de ocluzie
Clasa a II-a.
 Dacă nu există nicio mișcare de glisare posterioară, d inții frontali sunt în relație “cap la
cap’’, având ocluzie Clasa a III-a.

34
 Înregistrarea relațiilor maxilo -mandibulare
Prin intermediul testului Silverman, la pronunțarea sunetului “S” se măsoară distanța
dintre fețele ocluzale la nivelul premolarilor ceea ce reprezintă “spațiul minim de vorbire ”.
Dimensiunea verticală de ocluzie mai poate fi determinată și prin metoda de relaxare
fiziologică, cerând paci entului să pronunțe consoanele “P”, ”B”, ”M”, dar în cazul “P” și “B”,
buzele produc sunetu l printr -un efect exploziv, la ”M” contactul buzelor este pasiv. Prin urmare,
“M“ poate fi folosit pentru obținerea dimensiunii verticale de ocluzie corecte ghidând mandibula
în poziția de repaus.
O altă teh nică, este distragerea pacientului printr -o conversație, iar cân d pacientul
relaxează mandibula , în poziția de repaus vom măsura dimensiunea verticală de ocluzie cu
ajutorul a două puncte marcate tegumentar.
 Grosimea bazei protezelor
Cele mai mari modifi cări în articularea sunetelor apar în cadrul protezei totale din cauza
protezelor mai groase, care determină scăderea volumului de aer și a spațiului pentru limbă din
cavitatea orală.
Influența cea mai mare o are grosimea bazei protezei ce acoperă palatul, știind că la acest
nivel articulează sunetele linguopalatale.
La pronunția c onsoanelor “T“ și “D“, limba prezintă un contact ferm cu partea anterioară
a palatului și coboară brusc în jos producând un sunet exploziv.
În cazul sunetelor “S“, “C“, “Z“, se forme ază un spațiu între limbă și palat prin care trece
aerul. Dacă baza protezei este prea groasă la acest nivel este împiedicată trecerea aerului , ceea ce
modifică sunetele.
Netezirea suprafeței palatinale a bazei protezei și reproducerea rugilor palatine joacă, de
asemenea, un rol important în producerea sunetelor.
O proteză cu o margine prea groasă în zona de închidere posterioară sau cu o margine
dreaptă în loc de rotunji tă, va irita fața dorsală a limbii afectând articularea sunetelor [1].

35

II. Partea specială

36
4. Studiu experimental privind importanța refacerii funcției
fonetice în protezare

4.1. Ipoteză de lucru
Tipul studiului: Studiu experimental .
Locul desfășurării : Cabinetul st omatologic al coordonatorului lucrării .
Durata : 6 luni (ianuarie – iunie 2019) .
Scopul studiului : Obiectivarea modului în care restaurările protetice fixe din z ona frontală,
necorespunzătoare din punct de vedere al lungimii și gro simii, pot determina modificări de
pronunție.
Rezumat :
Au fo st luați în studiu un număr de trei pacienți care s -au prezentat la cabinetul stomatologic
în vederea realizării unor restaură ri în zona maxilară anterioară, la care, în urma exa minării clinice și
paraclinice, s-a indicat restaurarea prin lucrări protetice fixe , coroane solidarizate sau punți dentare ,
după caz .
În etapa de protezare provizorie s -a realizat individualizarea acestora prin creșterea lungimii
și grosimii coronare cu ceară de culoare albă. Pacienții au fost înregistrați în timpul pronunției
anumitor cuvinte la care predomină consoanele ”F, V, T, D, S, Ș” la fiecare modificare realizată și,
de asemenea, cu lucra rea provizorie fără modificări pentru raportarea alterărilor fonetice la aceasta.
În plus , s-au mai realizat două înregistrări, cu lucrările finale și la o lună de la aplicarea
acestora.
Înregistrările s -au realizat cu ajutorul unui reportofon Sony, ulterior au fost analizate prin
intermediul Software -ului Praat, urmărind paramentrii legați de: frecvența minimă, frecvența
maximă, frecvența fundamentală (medie) și centrul de greutate spectral.

37

Materiale:

– Ceară albă de modelat – IQ Compact ash -free (fig. 5);
– Spatulă electrică (fig. 6);
– Instrument de modelat ceara ;
– Reportofon Sony (fig. 7 );
– Smile Lite MDP (fig. 8);
– Software Praat (fig. 9 ).

Fig. 5. Ceară de modelat albă Fig. 6. Spatulă electrică

38

Fig. 7. Reportofon Sony Fig. 8. Smile Lite MDP

Fig. 9. Interfață Soft ware Praat

39
4.2. Metodă de lucru

4.2.1 . Mock -up
Înainte de începerea unui tratament protetic fix, în zona anterioară se recomandă
prefigurarea viitoarei restaurări prin intermediul mock -up-ului diagnostic.
De asemenea, este utilă realizarea de filmări cu pacientul când vorbește pentru
evidențierea dinamicii buzelor, gradului de vizibilitate a dinților în timpul fonației și depistarea
eventualelor probleme de pronunție existente anterior tratamentului [21].
Mock -up-ul este o tehnică diagnostică ce permite proba intraorală în cadrul unei reabilitări
protetice, îmbunătățind astfel comunicarea cu pacienții prin implicarea lor în mod direct în
tratamentul protetic.
Scopul mock -up-ului nu este doar de a prefigura rezultatul final, mai are rol de ghid pentru
fabricarea restaurării finale. În plus, mock -up-ul preliminar poate fi util în etapa de preparare a
dinților. În cazul reabilitărilor protetice complexe, este foarte util în evaluarea și testarea
aspectelor funcționale și estetice.
Acea stă tehnică se limitează, de obicei, la tratamentul din zona anterioară, testând nu doar
estetica ci și funcția fonetică [13].
În cadrul acestei tehnici se pot realiza o serie de teste fonetice pentru testarea modificărilor
legate de lungimea dinților.
 Fonema “F” (fricativă ): Pacientul este rugat să pronunțe cuvinte ce conț in această fonemă,
de exemplu “vârf“.
Marginile incizale a incisivilor centrali maxilari trebuie să atingă buza inferioară la nivelul
liniei de tranziție dintre mucoasă și roșul buzei. Dacă sunetul “F” se pronunță cu
dificultate, atunci dinții pot fi prea lungi și este nevoie să fie scurtați până când pacientul
vorbește confortabil.

40
 Fonema “S” (sibilantă ): Pacientul este rugat să numere de la 60 la 70. Mandibula este
condusă anterior pen tru a permite limbii să formeze un spațiu îngust în spatele dinților
maxilari la pronunțarea sunetului “S”. Dacă suprafața palatinală a mock -up-ului este
prea voluminoasă și nu conferă suficent spațiu, pacientul va simți interferențele prin
ciocnirea din ților inferiori cu suprafața palatinală a dinților superiori [3].

4.2.2 . Șlefuirea dinților
Prepararea dinților frontali pentru restaurări metalo -ceramice:
 Limitele de șlefuire reducțională a dinților frontali:
– Suprafața vestibulară: 1,5 mm ;
– Marginea incizală: minimum 2 mm;
– Suprafețele proximale: minimum 1 mm (la colet);
– Fața palatinală: 0,5 mm dacă suprafața palatinală va fi metalică și minimum 1 mm în
cazul refacerii conturului cu ceramică.

1. Șlefuirea marginii incizale:
Pentru o reducere uniformă, se indică realizarea de șanțuri de ghidaj de 2 mm cu freze
diamantate cilindro -conice cu vârf plat. Șlefuirea se realizează urmărind adâncimea șanțurilor și
prin respectarea conturului natural al marginii incizale.
2. Fața vestibulară :
Șanțurile de ghidaj se orientează în două planuri, cervical și incizal, cu o adâncime de
1,2 mm la colet și 1,5 mm incizal, prin urmărirea conturului natural al dintelui.
Prin desființarea șanțurilor de ghidaj, se șle fuiește porțiunea incizală, apoi cea ce rvicală,
cu ajutorul frezelor diamantate cilindro -conice.
Zona gingivală se reduce până la o distanță de 1 mm de marginea gingivală liberă.
3. Șlefuirea suprafețelor proximale:
Șlefuirea reducțională se realizează cu ajutorul frezelor diamantate efilate, subț iri, prin
plasarea acestora la 1 -1,5 mm de fața proximală a dintelui vecin, urmărind papila interdentară.
Se urmărește obținerea retenției prin convergența suprafețelor proximale de 6⁰.

41
4. Șlefuirea suprafeței palatinale:
Se prepară mai întâ i suprafața suprac ingulară cu un instrument diamantat de forma unei
mingi de rugby, apoi, șl efuirea suprafeței subcingulare se realizează conform unui perete axial
deretentivizat cu o convergență de 6 -10⁰.
5. Rotunjirea muchiilor.
6. Definitivarea pragului gingival:
Pragul gingiv al se prepară neuniform, având o lățime mai mare vestibular pentru
asigurarea rezistenței și a aspectului natural, iar oral se face economie de țesut dentar, având
formă de ”chanfrein ”. Pentru o închidere marginală bună se preferă pragul cu bizou în zona
vestibulară. În funcție de prelungirea pragului vestibular la nivelul fețelor proximale va rezulta
câte o ”aripioară” [7] .

4.2.3 . Amprentarea
S-a folosit o tehnică în doi timpi (amprenta de spălare), cu silicon de condensare de
consistențe diferite (chi toasă și fluidă).
Etape:
1. Alegerea și proba portamprentei,
2. Aplicarea adezivului pe suprafața internă a portamprentei,
3. Evicțiune a gingivală,
4. Amprentarea cu material chitos,
5. Obținerea spațiului în amprentă pentru materialul fluid prin îndepărtarea langhetelor
interdentare și crearea de canale de refluare,
6. Îndepărtarea firelor de retracție,
7. Aplicarea materialului fluid peste materialul chitos și , în șanțul gingival și pe preparație
cu ajutoru l unei seringi,
8. Aplicarea portamprentei pe câmpul protetic,
9. Îndepărtarea amprentei după priza materialului.

42
4.2.4 . Protezarea provizorie
În funcție de situația clinică inițială, în cabinet se pot folosi două tehnici:
 Tehnica directă Scutan
Se poate folosi când pacientul prezintă o punte ce trebuie înlocuită sau dacă se vor realiza
extracții și protezarea prin punte.
– Obținerea conformatorului extern: amprenta câmpului protetic cu material elastic
de consistență chitoasă, înainte de șlefuirea dinților;
– Îndepărtarea excesului de material de amprentă și a langhet elor interdentare;
– Se indică realizarea unui șant în amprentă la nivelul suprafețelor vestibulare și
orale ale dinților de protezat, pentru o adaptare superioară [7].
– Se șlefuiesc dinții stâlpi, se ext rag dinții cu indicație sau se î ndepărtează lucrarea
protetică veche, în funcție de caz;
– Se încarcă materialul autopolimerizabil (acrilat) în amprentă și se poziționează pe
câmpul protetic;
– După priza materialului, amprenta este îndepărtată prima din cavitatea bucală, apoi
restaurarea provizorie rezultată;
– Prelucrarea și lustruirea punții provizorii;
– Cimentare a provizorie [34].

 Tehnica indirect -directă:
Această tehnică cuprinde etape ce se realizează pe model și etape realizate intraoral, de
către medic în cabinet. Constă în fabricarea unei punți din rășină pe un model auxiliar, care va fi
căptușită ulterior intraoral.
Conformatorul intern: modelul duplicat al modelului de studiu, pe care se fac preparații la
nivelul dinților stâlpi.
Conformatorul extern: se poate realiza din folie vacuum fo rmată pe modelul din ghips la
nivelul căruia se modelează din ceară viitoarea restaurare.

43
Etape:
1. Izolarea modelului cu soluție separatoare;
2. Aplicarea rășinii în conformatorul extern ;
3. Inserarea pe modelul preparat a confo rmatorului extern;
4. După priza mate rialului, se îndepărteaza conformatoarele, extern și intern;
5. Prelucrarea marginilor cu freze extradure pentru acrilat și conturarea conectorilor dintre
corpul de punte și elementele de agregare;
6. Finisare și lustruire;
7. Șlefuirea dinților stâlpi;
8. Căptușirea directă a restaurării provizorii cu PMMA în cavitatea ora lă;
9. Verificarea ocluziei;
10. Cimentarea provizorie [34].

În cadrul lucrării de față, la pacienții din studiu, s -au folosit ambele tehnici, atât cea
directă cât și cea indirect -directă, în funcție de caz (fig. 10, 11) .

Fig. 10 . Lucrare provizorie, normă frontală

44

Fig. 11 . Lucrare provizorie, normă laterală

4.2.5 . Proba intraorală a lucrării protetice
Etape:
1. Verificarea punctelor de contact.
În mod normal, contactul proximal trebuie să permită trecerea aț ei dentare necerate cu o
ușoară dificultate.
Dacă ața dentară nu poate fi introdusă interdentar, contactul este prea strâns; iar dacă ața
dentară trece prea ușor, contactul interdentar este prea slab și favorizează impactul alimentar cu
consecințele sale.
Contactele proximale prea strânse se corectează prin șlefuire, iar în cazul celor slabe se
realizează o noua ardere de ceramică.
2. Verificarea integrității marginale.
3. Verificara stabilității . Restaurarea protetică fixă nu trebuie să sufere basculări sau rotiri la
nivelul câmpului protetic.
4. Verificarea ocluziei, cu ajutorul hârtiei de articulație.
5. Verificarea funcționalității: masticație, fonație, estetică [28].

45

În cazul restaurărilor metalo -ceramice este nevoie de două probe:
a) Proba scheletulu i metalic, în care se evaluează :
– adaptarea cervicală,
– stabilitatea,
– spațiul disponibil componentei fizionomice.
b) Proba la biscuit (ceramică neglazurată) (fig. 12) , în care se evaluează:
– contactele proximale,
– stabilitatea,
– ocluz ia,
– funcționalitatea [34].

Fig. 12. Proba la ceramică neglazurată

46

4.2.6 . Cimentarea lucrării finale
Înainte de cimentarea definitivă, lucrarea finală a fost cimentată provizoriu pentru o
perioadă de 10 -14 zile (fig.13,14) . Această etapă are rol în evaluarea atât a masticației și esteticii ,
cât și a fonației.
Cimentarea definitivă s -a realizat cu CIS, după care s -a verificat ocluzia.
Pacientul a fost rugat să revină în cabinet după o lună de la aplicarea lucrărilor finale
pentru real izarea unei noi înregistrări.

Fig. 13. Lucrările finale – normă frontală Fig. 14. Lucrările finale – normă laterală

4.2.7 . Testări fonetice
Modificările morfologiei coronare au fost concepute la nivelul restaurărilor provizorii
realizate în cabinet din PMMA, prin creșterea lungimii și a grosimii coroanelor.
Aceste modificări au fost realizate în timpul uneia dintre ședințele în care pacientul s -a
prezentat la cabinet pentru proba lucrării metalo -ceramice, astfel încât pacientul să se adapteze
din punct de vedere fonetic cu noua situație din cavitatea orală.
După decimentare, îndepărtarea cimentului restant și igienizarea prealabilă, lucrarea
provizorie este pregătită pentru individualizarea experimentală cu ceară (fig. 15).

47

Fig. 15. Câmp de lucru

S-a folosit ceară de modelat de culoare albă, care s -a aplicat în straturi succesive la
nivelul marginii incizale a coroanelor incisivilor superiori, cu ajutorul unei spatule electrice, până
la creșterea lungimii coronare cu 1,5 mm. În ur ma aplicării cu un mic exces a cerii, marginea
incizală a fost modelată conform morfologiei naturale (fig. 16), cu ajutorul unui instrument de
modelat pentru ceară.
În cadrul fiecărei etape s -au realizat fotografii cu ajutorul dispozitivului Smile Lite MDP
pentru o calitate superioară a imaginii.

48

Fig. 16. Lucrarea provizorie cu creșterea lungimii coronare

Restaurarea provizorie astfel modificată s -a aplicat la nivelul cavității orale (fig. 17), fără a
fi nevoie de cimentare provizorie datorită unei bune retenții a acesteia , și s-au realizat
înregistrările corespunzătoare.

Fig. 17. Aplicarea lucrării provizorii cu creșterea lungimii coronare
la nivelul cavității orale

49
În aceeași ședință, după înregistrările realizate la mo dificarea lungimii coronare, s -a
îndepărtat lucrarea provizorie și ceara adăugată, pentru testarea ulterioară la creșterea grosimii.
Folosind tehnica enunțată anterior, se crește grosimea coronară cu 1,5 mm prin aplicarea
cerii la nivelul feței palatinale , mai ales în zona cervicală, unde limba articulează în timpul
fonației, respectând morfologia dintelui (fig. 18).
Se aplică lucrarea provizorie la nivelul câmpulu i protetic, rugând pacientul să repete
cuvintele studiate în vederea înregistrării.

Fig. 18. Lucrarea provizorie cu creșterea grosimii coronare

4.2.6 Înregistrări fonetice
Au fost alese o serie de cuvinte care să conțină fonemele de interes în cazul restaurărilor
protetice fixe din zona maxilară anterioară, și anume fonemele ”F” (fig. 19), ”V”, ”T”, ”D”, ”S”,
”Ș”.
Cuvintele sunt următoarele: ”Valvă”, ”Farfurie”, „ Favorit” , ”Vafă”, ”Trotinetă”,
”Dedema n”, ”Determinat”, ”Departe”, ”Sarsana”, ”Șaizeci și șase”.
Subiecții au fost rugați să pronunțe fiecare cuvânt de câte trei ori pentru obțin erea unei
valori medii.

50

Fig. 19. Pronunția fonemei ”F”
În vederea stabilirii unei valori de referință, au fost realizate, mai întâi , înregistrări cu
restaurările provizorii nemodificate; etalon față de care se compară modificările ulterioare.
La prezentarea în cabinet, pacienții nu prezentau afectarea funcției fonetice, existând o
bună capacitate de adaptare a aparatului fonator chiar și în cazul prezenței edentațiilor frontale.
Înregistrările audio au fost realizate cu ajutorul unui reportofon So ny, plasat la o distanță
de 25 cm față de cavitatea orală a subiectului. Acestea fiind ulterior transferate către un laptop
Lenovo și analizate prin intermediul soft ware -ului Praat.
Într-o ședință ulterioară, pentru evitar ea suprasolicitării pacientului, cu posibile
distorsionări asupra sunetelor pronunțate, au fost realizate testările pe lucrările provizorii,
înregistrând modificările fonetice produse în cazul alungirii sau îngroșării coronare.
În plus, au fost realizate încă două înregistrări, imediat du pă aplicarea lucrărilor finale și la
o lună distanță, pentru evidențierea capacității de adaptare a pacientului cu noua situație din
cavitatea orală, din punct de vedere fonetic.
În total s -a realizat un numar de cinci înregistrări (fig. 20,21,22,23,24) fiecărui subiect,
cuprinzând zece cuvinte pron unțate de câte trei ori fiecare . Excepție face al treilea subiect, la

51
care nu s -au putut realiza înregistrările cu lucrările provizorii la creșterea grosimii coronare din
cauza prezenței anomaliei Angle Clas a II/2, cu supraacoperire de 1/1 .

4.2.7. Analiza datelor
În analiza fonetică, s-au urmărit modificările apărute la următorii parametrii cu importanță
clinică: frecvența minimă, frecvența maximă, frecvența fundamentală (medie) și centrul de
greutate spect ral.
Fiecare înregistrare s -a prelucrat prin i ntermediul software -ului Praat, la nivelul căruia
sunt generate spectog ramele corespunzătoare .
Praat reprezintă un software pentru analiza fonetică conceput în anul 1991 și dezvoltat în
continuare de către Paul Boersma și David Weenink, profesori la Universitatea din Amsterdam.
Acesta permite o analiza complexă a vocii, ce include analiza spectrală, a frecvenței
fundamentale , intensității, forma nțiilor și a paramentrilor ”jitter” și ”shimmer”; și multe alte
funcții, precum manipularea semnalelor vocale. Poate fi utilizat atât de specialiști în fonetică, cât
și în ORL și protetica dentară, fapt demo nstrat de numeroase studii [39].
Pentru o analiza cât mai exactă, la nivelu l fiecărui cuvânt pronunțat, au fost selectate, pe
rând, silabele ce conțin fonemele de interes, respectiv ”F”, ”V”, ”T”, ”D”, iar pentru cuvintele
”Sarsana” și ”șaizeci și șase” s -a realizat analiza globală în cadrul parametrilor de frecvență, pe
când pen tru centrul de greutate spectral s -a ales , de asemenea, analiza pe silabe.
Astfel, s -au analizat toate silabele corespunzătoare, însă, pentru simplificarea expunerii
datelor în cadrul rezultatelor, au fost alese pentru a fi expuse doar o parte dintre valor ile
determinate reprezentative în cazul uniformității modificărilor apărute.
Frecvența fundamentală reprezintă o caractacteristică globală a vorbitorului care diferă în
mod s emnificativ la bărbați și femei, fiind dependentă în mod direct de inteligibi litatea vorbirii.
O inteligibilitate crescută este caracteristică femeilor, care prezintă o articulare a cuvintelor mai
precisă și o sincronizare mai precisă a pauzelor dintre cuvinte [6].

52
Centrul de greutate spectral (COG) este cel mai des folosit pentr u descrierea modului în
care se formează fricativele, determinând poziția de articulare a acestora. Sunetele cu un COG
mai mare articulează mai a nterior la nivelul cavității bucale, iar cele cu COG mai mic, mai
posterior.
Pentru determinarea acestei variabile, după selectarea sunetului la nivelul spectogramei se
va genera un FFTs (Fast Fourier trans form), la nivelul căruia se cal culează centrul de greutate
spectral.

Fig. 20. Înregistrarea cu lucrările provizorii

Fig. 21. Înregistrarea cu lucrările provizorii modificate – lungime

53

Fig. 22. Înregistrarea cu lucrările provizorii modificate – grosime

Fig. 23. Înregistrarea cu lucrările finale

54

Fig. 24. Înregistrarea cu lucrările finale, la o lună

Astfel, s -au comparat parametrii urmăriți la înregistrările cu lucrările provizorii
modificate față de cea fără modificări și înregistrarea cu lucrarea finală față de cea la o lună
distanță.

55

4.3. Rezultate

Subiectul 1
Subiectul 1, de sex masculin, în vârstă de 61 de ani, prezintă ocluzie psalidodontă în zona
anterioară cu o acoperire redusă, de sub 1/3.
Pacientul s -a prezentat la cabinetul de medicină dentară în vederea extracției 1.1, fiind
irecuperabil, și restaurării ulterioare proteti ce. D inții limitanți nefiind integri , s-a ales tratamentul
printr -o punte metalo -ceramică din trei elemente (fig. 25), folosind ca stâlpi protetici dinții 1.2 și
2.1
În cadrul tratamentului protetic, în etapa de restaurare provizorie, au fost realizate
modificările experimentale, iar în urma analizei fonetice au rezultat datele prezentate în
continuare.
Pentru evidențierea modificărilor ce au loc la pronunția fonemelor caracteristice, au fost
realizate grafice de tip linie cu marcaje, cu valorile frecven ței fundamentale și cu cele ale
centrului de greutate spectral.

Fig. 25. Subiectul 1 – normă frontală, lucrare finală

56

La creșterea lungimii coronare, analizând fonemele ”F” și ”V”, s -au determinat
următoarele valori, prezentate în tabelele I, II și în figurile 26,28 .
Tabel I. Valori frecvențe – Fonemele ”F”, ”V” în cazul creșter ii lungimii coronare, Subiectul
1

Fig. 26. Valori frecvență fundamentală -Fonemele ”F”, ”V” în cazul creșterii lungimii
coronare, Subiectul 1
0 20 40 60 80 100 120 140 160
Fonema F Fonema V Provizorii
Lungime Subiectul
1 Frecvența minimă
(Hz)
Frecvența maximă
(Hz) Frecvența
fundamentală
(Hz)
Provizorii Lungime Provizorii Lungime Provizorii Lungime
Fonema
”F” 133,28 119,27 136,39 167,31 135,47 128,48
140,69 118 161,53 121,75 151,86 119,27
78,58 124,56 190,73 160,76 121,93 150,61
Fonema
”V” 98,37 108,35 146,29 148,79 132,47 120,35
126,01 115,37 151,36 121,04 130,31 118,9
105,17 100,53 126,28 134,59 118,40 118,44

57
Din analiza datelor prezentate în tabelul anterior , comparând valorile frecvențelor
înregistrate la creșterea lungimii coronare față de valorile de referință, date de restaurările
provizorii fară modificări, se observă o tendința de reducere a parametrilor de frecvență în
majoritatea cazurilor.
Știind că urechea umana nu distinge modificările de fr ecvență mai reduse de 20 Hz,
modificările de pronunție nu sunt percepute în peste jumatate din cazuri.
Există și excepții, în cadrul cuvintelor ”Valvă” și ”Vafă”, când cresc atât frecvența minimă
cât și cea maximă, sau doar una dintre acestea.

Tabel II. Centrul de greutate spectral – Fonemele ”F”, ”V” în cazul creșterii lungimii
coronare, Subiectul 1
Subiectul 1 Centrul de greutate spectral
(Hz)
Provizorii Lungime
Fonema ”F” 623,94 607,53
619,36 569,11
524,59 491,22
Fonema ”V” 604,85 569,83
484,51 466,99
609,56 579,25

La analiza centrului de greutate spectral, se observă diferențe mai mari legate de
reducerea acestui a la creștere a lungimii coronare , ceea ce semnifică o articulare mai posterioară
la pronunția fonemelor ”F”, ”V”.

58
La creșterea grosimii coronare, analizând fonemele ”T” și ”D”, s -au determinat
următoarele valori, prezentate în tabelele III, IV și figurile 27,28 .
Tabel III. Valori frecvențe – Fonemele “T”, ”D” în cazul creșterii grosimii coronare, Subiectul
1
Subiectul 1 Frecvența minimă
(Hz)
Frecvența maximă
(Hz) Frecvența
fundamentală
(Hz)
Provizorii Grosime Provizorii Grosime Provizorii Grosime
Fonema “T” 172,46 117,33 197,16 135,4 180,26 127,06
147,2 113,62 183,64 127,04 179,69 118,49
149,33 116,89 172,15 134,4 159,94 120,07
125,08 114,82 170,25 145,58 154,4 141,02
Fonema ”D” 124,67 108,21 126,12 118,12 125,6 111,3
142,64 116,3 149,64 123,63 144,72 118,74
132,95 131,98 160,82 146,64 155,42 144,35

Fig. 27. Valori frecvență fundamentală – Fonemele ”T”, ”D” în cazul creșteri i
grosimii coronare, Subiectul 1

0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Fonema T Fonema D Provizorii
Lungime

59
Tabel IV. Centrul de greutate spectral – Fonemele ”T”, ”D” în cazul creșterii grosimii
coronare, Subiectu 1
Subiectul 1 Centrul de greutate spectral
(Hz)
Provizorii Grosime
Fonema ”T” 546,56 496,4
367,73 342,19
530,19 478,56
463,13 462,76
Fonema ”D” 567,83 444,36
455,65 458,26
472,25 368,77

Se observă o scădere accentuată a tuturor param etrilor analizați, mai ales a centrului de
greutate spectral, ceea ce semnifică o articulare mai posterioară.
În acest caz, modificările sunt mai ușor perceptibile de urechea umană, diferența dintre
frecvențe fiind mai mare.

Fig. 28. Centrul de greutate spectral – Fonemele ”F”, ”V”, ”T”, ”D” în cazul creșterii
lungimii sau grosimii coronare, Subiectul 1 0 100 200 300 400 500 600 700
Fonema F Fonema V Fonema T Fonema D Provizorii
Lungim/ Grosime

60
Tabel V. Valori frecvențe – ”Sarsana”, ”șaizeci și șase” în cazul creșterii lungimii
coronare, Subiectu l 1
Subiectul
1 Frecvența minimă
(Hz)
Frecvența maximă
(Hz) Frecvența
fundamentală
(Hz)
Provizorii Lungime Provizorii Lungime Provizorii Lungime
Sarsana 111,34 112,12 164,05 161,21 149,95 129,94
66 92,9 110,05 186,18 161,21 134,8 126,86

La analiza cuvintelor ”Sarsana” și ”șaizeci și șase”, se observă o creștere a frecvenței
minime și o scădere atât a celei maxime cât și a frecvenței medii –Tabel V .
La creșterea lungimii coronare, analizând fonemele ”S” și ”Ș”, s -au determinat
următoare le valori ale centrului de greutate, prezentate în tabelul VI și figura 29 .

Tabel VI. Centrul de greutate spectral – Fonemele ”S”, ”Ș” în cazul creșterii lungimii
coronare, Subiectul 1

Subiectul 1 Centrul de greutate spectral
(Hz)
Provizorii Lungime
Fonema ”S” 600,25 624,13
605,52 603,81
488,71 464,85
Fonema ”Ș ” 544,11 546,84
587,46 612,39
552,8 565,13

61

Fig. 29. Centrul de greutate spectral – Fonemele ”S”, ”Ș” în cazul creșterii lungimii
coronare, Subiectul 1
Se observă creșterea centrului de greutate, deci o articulare mai anterioară. Din punct de
vedere audibil, se percepe o accentuare a fonemei ”S”, tradusă prin apariția unui sigmatism.

Tabel VII. Valori frecvențe – Fonemele ”F”, ”V”, ”T”, ”D”, ”S”, ”Ș” la o lună după
aplicarea lucrării finale, Subiectul 1

Subiectul 1 Frecvența minimă
(Hz)
Frecvența maximă
(Hz) Frecvența
fundamentală
(Hz)
Final +1 lună Final +1lună Final +1lună
Fonema ”F” 119,38 122,17 134,51 128,75 122,21 126,37
Fonema ”V” 116,01 109,32 150,27 126,89 126,61 117,26
Fonema ”T” 119,5 115,48 145,29 124,91 145,29 120
Fonema ”D” 115,73 104,75 128,07 148,42 120,57 119,26
Fonemele ”S, Ș” 115,5 135,9 162,57 164,67 138,02 153,8
0 100 200 300 400 500 600 700
Fonema ”S” Fonema ”Ș” Provizorii
Lungime

62

Fig. 30. Valori frecvență fundamentală – Fonemele ”F”, ”V”, ”T”, ”D”, ”S”, ”Ș” la o lună
după aplicarea lucrării finale, Subiectul 1
Din analiza cu lucrările finale la aplicare și la interval de o lună –tabel VII, figura 30, se
observă păstrarea tendinței de reducere a frecvenței medii în cazul fonemelor ”V”, ”T”, ”D”, și de
creștere în cazul fonemelor ”F”, ”S”, ”Ș”. Însă, nu există modificări semnificative ast fel încât să
poată fi percepute, decât în cazul pronunției fonemelor ”T”, ”S”, ”Ș”.

Concluzii în caz ul modificărilor apărute la subiectul 1 :
1. Articularea posterioară a fonemelor ”V” și ”F” la creșterea lungimii coronare.
2. Articularea posterioară a fonemelor ”T” și ”D” la creșterea grosimii coronare.
3. Articularea anterioară a fonemelor ”S” și ”Ș” la creșterea lungimii coronare.
4. Reducerea parametrilor de frecvență la pronunțarea fonemelor ”F”, ”V”, ”S”, ”Ș” în ca zul
creșterii lungimii coronare, și a fonemelor ” T” și ”D” la creșterea grosi mii.
5. Reducerea frecvenței medii în cazul fonemei ” T” și creșt erea în cazul fonemelor ”S”, ”Ș”
la o lună de la aplicarea lucrărilor finale.

0 20 40 60 80 100 120 140 160 180
Fonema F Fonema V Fonema T Fonema D Fonemele
S, Ș Final
La o lună

63

Subiectul 2
Subiectul 2, de sex masculin, în vârstă de 75 de ani, prezintă ocluzie psalidodontă în
zona anterioară, cu o acoperire de 1 .
În urma examinării clinice și paraclinice, s -a indicat realizarea unei lucrări protetice
fixe metalo -ceramice în zona maxilară de la 1.5 la 2.3 , fiind astfel eligibil pentru studiul de față.

Fig. 31. Subiectul 2 – normă frontală, lucrare finală

La creșterea lungimii coronare, analizând fonemele ”F” și ”V”, s -au determinat
următoarele valori, prezentate în tabelele VIII, IX și figurile 32, 34.

64
Tabel VIII. Valori frecvențe – Fonemele ”F”, ”V” în cazul creșterii lungimii
coronare, Subiectul 2
Subiectul 2 Frecvența minimă
(Hz)
Frecvența maximă
(Hz) Frecvența
fundamentală
(Hz)
Provizorii Lungime Provizorii Lungime Provizorii Lungime
Fonema “F” 100,87 90,5 112,92 95,13 110,22 93,71
105,52 87,79 118,97 98,05 111,49 91,61
96,76 85,96 147,09 104,84 112,75 96,19
Fonema ”V” 85,26 76,84 131,44 108,66 112,58 103,84
105,52 77,28 114,91 117,49 112,59 84,36
75,6 86,64 104,6 97,92 97,71 95,65

Fig. 32. Valori frecvență fundamentală – Fonemele ”F”, ”V” în cazul creșterii lungimii
coronare, Subiectul 2
Se observă reducerea parametrilor de frecvență, însă diferențele dintre valori nu depășesc,
de multe ori, limita de 20 Hz pentru a fi percepute.

0 20 40 60 80 100 120
Fonema F Fonema V Provizorii
Lungime

65
Tabel IX. Centrul de greutate spectral – Fonemele ”F”, ”V” în cazul creșterii lungimii
coronare, Subiectul 2
Subiectul 2 Centrul de greutate spectral
(Hz)
Provizorii Lungime
Fonema “F” 752,6 714,15
717,23 699,07
545,38 584,83
Fonema ”V” 758 656,48
803,26 456,55
718,06 476,45

Centrul de greutate se reduce, având valori mult mai mici decât în cazul morfologiei
naturale a dinților. Această reducere este mult mai importantă în cazul fonemei “V”, articularea
fiind mai posterioară, în acest caz.
La creșterea grosimii coronare, analizând fo nemele ”T” și ”D”, s -au determinat
următoarele valori, prezentate în tabelele X, XI și figurile 33, 34.
Tabel X. Valori frecvențe – Fonemele ”T”, ”D” în cazul creșterii grosimii coronare, Subiectul 2
Subiectul
2 Frecvența minimă
(Hz)
Frecvența maximă
(Hz) Frecvența
fundamentală
(Hz)
Provizorii Grosime Provizorii Grosime Provizorii Grosime
Fonema
“T” 86,57 90,34 106,35 106,1 93,32 91,2
85,51 87,9 94,14 97,24 90,44 90,47
116,52 90,39 130,53 129,14 122,19 107,18
140,21 118,77 145,62 126,45 144,38 124,45
Fonema
”D” 91,85 75,58 95,49 119,16 93,63 113,31
107,99 110,28 122,64 130,28 118,6 126,07
124,84 89,8 137,02 98,4 134,3 94,6

66

Fig. 33. Valori frecvențe – Fonemele ”T”, ”D” în cazul creșterii grosimii coronare, Subiectul
2

Tabel XI. Centrul de greutate spectral – Fonemele ”T”, ”D” în cazul creșterii grosimii
coronare, subiectul 2
Subiectul 2 Centrul de greutate spectral
(Hz)
Provizorii Grosime
Fonema ”T” 528,22 504,8
1056,23 503,76
577,82 549,76
557,12 645,01
Fonema ”D” 570,67 524,75
580,15 568,96
582,97 595,61

S-a observat o tendință de reducere a frecvenței fundamentale, mai ales în cazul
fonemei ”T”. C entrul de greutate , de asemenea, prezintă valori mai mici, deci articularea se
realizează mai posterior la pronunția fonemelor ”T”, ”D”. 0 20 40 60 80 100 120 140 160
Fonema T Fonema D Provizorii
Grosime

67

Fig. 34. Centrul de greutate spectral – Fonemele ”F”, ”V”, ”T”, ”D” în cazul
supraconturării coronare, subiectul 2

La analiza cuvintelor ”Sarsana” și ”șaizeci și șase”, se observă tendința de reducere ușoară a
parametrilor de frecvență – tabel XII .
Tabel XII. Valori frecvențe – ”Sarsana”, ”șaizeci și șase” în cazul creșterii lungimii
coronare, subiectul 2
Subiectul
2 Frecvența minimă
(Hz) Frecvența maximă
(Hz) Frecvența
fundamentală
(Hz)
Provizorii Lungime Provizorii Lungime Provizorii Lungime
Sarsana 89,47 87,14 147,61 132,42 98,94 107,24
66 88,63 76,53 172,28 153,3 112,42 110,8
0 200 400 600 800 1000 1200
Fonema F Fonema V Fonema T Fonema D Provizorii
Lungime/ Grosime

68
La creșterea lungimii coronare, analizând fonemele ”S” și ”Ș”, s -au determinat
următoarele valori, prezentate în tabelul XIII și figura 35 .
Tabel XIII. Centrul de greutate spectral – Fonemele ”S”, ”Ș” în cazul creșterii
lungimii coronare, subiectul 2
Subiectul 2 Centrul de greutate spectral
(Hz)
Provizorii Lungime
Fonema ”S” 722,06 905,18
780,68 1262,79
566,17 723,97
Fonema ”Ș ” 629,27 739,69
654,61 758,52
715,4 786,63

Centrul de greutate spectral prezintă valori mult crescute, îndeosebi la fonema ”S”,
demonstrând apariția sigmatismului prin articularea anterioară la creșterea lungimii coronare
peste limitele admise.

Fig. 35. Centrul de greutate spec tral- Fonemele ”S”, ”Ș” în cazul creșterii lungimii
coronare, subiectul 2 0 200 400 600 800 1000 1200 1400
Fonema ”S” Fonema ”Ș” Provizorii
Lungime

69

Tabel XIV. Valori frecvențe – Fonemele ”F”, ”V”, ”T”, ”D”, ”S”, ”Ș” la o lună după
aplicarea lucrării finale, Subiectul 2
Subiectul 2 Frecvența minimă
(Hz)
Frecvența
maximă
(Hz) Frecvența
fundamentală
(Hz)
Final +1 lună Final +1lună Final +1lună
Fonema ”F” 97,23 104,82 115,01 143,75 107,3 110,65
Fonema ”V” 83,95 105,43 121,51 148,72 117,01 135,67
Fonema ”T” 95,14 119,32 115,61 138,41 108,45 136,16
Fonema ”D” 76,45 118,7 132,56 145,41 118,5 137,38
Fonemele ”S, Ș” 91,71 95,46 141,51 142,36 108,63 119,99

La o lună de la aplicarea lucrărilor protetice finale, se observă creșterea tuturor
parametrilor de frecvență – Tabel XIV, figura 36 .

Fig. 36. Valori frecvență fundamentală – Fonemele ”F”, ”V”, ”T”, ”D”, ”S”, ”Ș” la o
lună după aplicarea lucrării finale, Subiectul 2

0 20 40 60 80 100 120 140 160
Fonema F Fonema V Fonema T Fonema D Fonemele
S, Ș Final
La o lună

70

Concluzii în cazul modificărilor apărute la subiectul 2 :
1. Articularea posterioară a fonemelor “F” și ”V” la creșterea lungimii coronare.
2. Articularea posterioară a fonemelor ”T” și ”D” la creșterea grosimii
coronare.
3. Articularea anterioară a fonemelor ”S” și ”Ș” la creșterea lungimii coronare.
4. Reducerea parametrilor de frecvență la pronunțarea fonemelor ”F”, ”V”,
”S”, ”Ș” în cazul creșterii lungimii coronare.
5. Creșterea tuturor parametrilor de frecvență la o lună după aplicarea
lucrărilor protetice finale.

Subiectul 3
Subiectul 3, d e sex masculin, în vârstă de 65 ani, prezintă ocluzie adâncă acoperită.
Pacientul s -a prezentat în cabinetul stomatologic în vederea restaurării protetice în zona
anterioară, având dinții 1.1 fracturat, 2.1 cu distrucție coronară mare , iar 1.2 și 2.2 cu obturații
multiple cu recidivă de carie. În acest caz s -a ales tratamentul prin coroane solidarizate
metalo -ceramice total fizionomice de la 1 .2 la 2.2.

Fig. 37. Subiectul 3 – normă frontală, lucrare finală

71
La creșterea lungimii coronare, analizând fonemele ”F” și ”V”, s -au determinat
următoarele valori, prezentate în tabelele XV, XVI și figurile 37, 39.
Tabel XV. Valori frecvențe – fonemele ”F”, ”V” în cazul creșterii lungimii coronare,
Subiectul 3
Subiectul 3 Frecvența minimă
(Hz)
Frecvența maximă
(Hz) Frecvența
fundamentală
(Hz)
Provizorii Lungime Provizorii Lungime Provizorii Lungime
Fonema
“F” 131,41 121,93 136,39 123,98 133,31 123,98
138,02 117,04 140,93 125,51 139,4 124,32
125,61 116,65 168,53 173,14 158,63 136,59
Fonema
”V” 93,41 113,33 121,1 131,8 107,17 115,3
115,57 100,22 140,22 116,18 135,16 107,2
88,36 115,64 124,11 125,1 116,89 116,84

Fig. 38. Valori frecvență fundamentală – Fonemele ”F”, ”V” în cazul creșterii
lungimii coronare, Subiectul 2
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180
Fonema F Fonema V Provizorii
Lungime

72
Tabel XVI. Centrul de greutate spectral – Fonemele ”F”, ”V” în cazul creșterii
lungimii coronare, subiectul 3
Subiectul 3 Centrul de greutate spectral
(Hz)
Provizorii Lungime
Fonema ”F” 742,33 692,91
733,1 715,68
612,7 533,63
Fonema ”V” 767,28 731,21
469,34 520,35
788,02 784,56

Fig. 39. Centrul de greutate spect ral- Fonemele ”F”, ”V” în cazul creșterii lungimii
coronare, subiectul 3
Se observă o tendință de scădere atât a parametrilor de frecvență cât și a centrului de
greutate, mai ales în cazul fonemei ”F”.
0 100 200 300 400 500 600 700 800 900
Fonema F Fonema V Provizorii
Lungime

73
La analiza cuvintelor ”Sarsana” și ”șaizeci și șase” se observă o scădere a valorilor
frecvenței fundamentale – Tabel XVII .
Tabel XVII. Valori frecvențe – ”Sarsana”, ”șaizeci și șase” în cazul creșterii lungimii
coronare, subiectul 3
Subiectul 3 Frecvența minimă
(Hz)
Frecvența maximă
(Hz) Frecvența fundamentală
(Hz)
Provizorii Lungime Provizorii Lungime Provizorii Lungime
Sarsana 88,34 107,12 235,04 180,53 144,54 119,23
66 84,66 77,23 151,94 230,1 136,39 129,05

La creșterea lungimii coronare, analizând fonemele ”S”, ”Ș” s-au determinat următoarele
valori, prezentate în tabelul XVIII și figura 40.

Tabel XVIII. Centrul de greutate spectral – Fonemele ”S”, ”Ș” în cazul creșterii
lungimii coronare, subiectul 3
Subiectul 3 Centrul de greutate spectral
(Hz)
Provizorii Lungime
Fonema ”S” 700,43 691,91
697,6 675,14
550,58 513
Fonema ”Ș ” 688,99 567,51
723,11 672,9
748,1 659,61

74

Fig. 40. Centrul de greutate spectral – Fonemele ”S”, ”Ș” în cazul creșterii lungimii
coronare, subiectul 3
Se observă reducerea globală a valorilor centrului de greutate spectral , diferențe mai
mari fiind în cazul fonemei ”Ș”.
La o lună de la aplicarea lucrărilor protetice finale, analizând fonemele urmărite în cadrul
studiului, s -au determinat următoarele valori, prezentate în tabelul XIX și figura 41 .
Se observă o creștere globală a tuturor parametrilor de frecvență.

Tabel XIX. Valori frecvențe – Fonemele ”F”, ”V”, ”T”, ”D”, ”S”, ”Ș” la o lună după
aplicarea lucrării finale, Subiectul 3
Subiectul 3 Frecvența minimă
(Hz)
Frecvența
maximă
(Hz) Frecvența
fundamentală
(Hz)
Final +1 lună Final +1lună Final +1lună
Fonema ”F” 121,12 126,78 130,99 133,85 128,31 130,73
Fonema ”V” 105,17 119,75 136,63 143,25 118,04 126,27
Fonema ”T” 93,05 136,95 139,96 142,69 127,21 140,82
Fonema ”D” 104,72 115,6 115,98 137,68 111,21 132,96
Fonemele ”S, Ș” 97,73 138,82 192,07 163,78 130,84 151,55
0 100 200 300 400 500 600 700 800
Fonema ”S” Fonema ”Ș” Provizorii
Lungime

75

Fig. 41. Valori frecvență fudamentală – Fonemele ”F”, ”V”, ”T”, ”D”, ”S”, ”Ș” la o lună
după aplica rea lucrării finale, Subiectul 3

Concluzii în cazul modificărilor apărute la subiectul 3 :
1. Articularea posterioară a fonemelor ”F” și ”V” la creșterea lungimii coronare.
2. Articularea posterioară a fonemelor ”S” și ”Ș” la creșterea lungimii coronare.
3. Reducerea frecvenței fundamentale la pronunțar ea fo nemelor ”F”, ”V”, ”S”, ”Ș” în cazul
creșterii lungimii coronare.
4. Creșterea tuturor parametrilor de frecvență la o lună de la aplicarea lucrărilor finale.

0 20 40 60 80 100 120 140 160
Fonema
”F” Fonema
”V” Fonema
”T” Fonema
”D” Fonemele
”S, Ș” Final
La o lună

76
Discuții

Acest studiu a fost realizat pe subiecți de același sex, știind că există diferențe în
ceea ce privește caracteristicile sunetelor între sexe, ceea ce ar fi dus la lipsa uniformității
datelor. De asemenea, vârsta acestora s -a dorit a fi apropiată deoarece odată cu vârsta apar
modificări ireversibile la nivelul corzilor vocale , traduse prin ”îmbătrânirea” acestora, cu
impact asupra calității vocii.
Numărul redus de subiecți luați în studiu se datorează faptului că s -a dorit o analiză
mai amplă la fiecare su biect în parte , urmărind modificările apărute la nivelul tuturor
fonemelor ce pot fi influențate în protetica fixă.
Datorită lotului mic de participanți la studiu, nu se pot trage ni ște concluzii general
valabile. O optimizare a studiului ar fi analiza unui număr mai mare de pacienți, care să
fie împărțiți în două loturi de studiu pentru compararea modificărilor ce apar la cei cu
ocluzie psalidodontă în zona frontală față de cei cu ocluzie adâncă acoperită.
Din cei trei subiecți doar unul prezenta ocluzi e adâncă acoperită, la care s -a
observat , spre deosebire de cei cu o cluzie normală, o articulare posterioară în cazul
pronunției fonemelor “S” și ”Ș” la creșterea lungimii coronare a lucrărilor provizorii .
Toate modificările aduse lucrărilor provizorii s -au dovedit a avea un impact
negativ asupra fonației, atât subiectiv cât și obiectiv, prin reducerea inteligibilității
pacienților, frecvența fundamentală fiind mai redusă în aceste cazuri.
La o lună de la aplicarea lucrărilor finale , s-a observat o creștere a frecvenței
fundamentale traduse prin creșterea inteligibilității fonemelor studiate, dovedind
adaptabilitatea fonației pacientului.
Articularea sunetelor a fost influențată în cazul ambelor modificări realizate la
nivelul lucrărilor provizorii, observându -se o articulare posterioară a fonemelor ”F”, ”V”,
”T”, ”D” în cazul supraconturării coronare, și o articulare anterioară a fonemelor “S” și
”Ș” la creșterea lungimii coronare , tradusă prin apariția sigmatismului, doar la subiecții cu
ocluzie normală.

77
Aceste aspecte au o importantă aplicabilitate în practica stomat ologică; clinicienii
trebuie să cunoască noțiuni de bază despre modul în care lucrările protetice influențează
vorbirea pentru a -i reda pacientului funcția de bază în comunicare, fonația.
În literatura de specialitate, cele mai multe studii își îndreaptă atenția asupra
alterării calității vocii apărute în cazul protezelor totale deoarece produc modificări mult
mai ample la nivelul morfologiei cavității orale [8].
Sigmatismul este defectul de vorbire cel mai des apărut în cadrul lucrărilor
protetice, fonemele ”S”, ”Ș” fiind cel mai ușor influențabile; M. Sovak îl corelează c u
anomaliile dento -maxilare, mai ales cu ocluzia deschisă, printr -un studiu în care a
observat apariția sigmatismului la un număr de 726 de cazuri din 2080 analizate [16].
Datorită faptului că modificările apărute la nivelul fonației sunt uneori greu
perce ptibile de urechea umană, se dovedește utilă folosirea software -ului Praat în
protetica dentară pentru obiectivarea chiar și a celor mai fine alterări ale pronuției, mai
ales la pacienții cu funcții publice. Van Lierde folosește acest software pentru evalu area
calității vorbirii la pacienții cu implanturi dentare [22].

78
Concluzii

1. Orice modificare a morfologiei coronare privind supracontura rea dinților frontali
superiori determină întotdeauna alterări la nivelul fonației, chiar dacă de multe ori
imperceptibile, care pot afecta statusul psihologic al pacientului, mai ales în cazul
pacienților cu funcții publice.
2. Cel mai frecvent afectat parametru este centrul de greutate spectral, de monstrând o
articulare modifica tă a sunetelor datorit ă restricționării poziției fiziologice.
3. Odată cu creșterea lungimii coronare, fără respectarea spațiului minim de vorbire, s -a
constatat apariția fitacismului și vitacismului la toți pacienții , și a sigmatismului la
pacienții cu ocluzie psalidodontă.
4. În cazul ocluziei adânci acoperite, s -a observat articularea posterioară a fonemei ”S”,
spre deosebire de cei cu ocluzie normală.
5. În cazul supraconturării feței palatinale a frontalilor superiori, se produce o articulare
posterioară a limbii, tradusă prin apa riția deltacismului și t etacismului.
6. Parametrul de frec vență cu modificările cele mai uniforme este frecvența
fundamentală, care se reduce în cazul supraconturării coronare.
7. Toate modificările ce apar în cazul nerespectării morfologiei naturale a dinților sunt
percepute ca o reducere a inteligibilității vorbirii.
8. La o lună de la aplicarea lucrărilor finale, s-a observat o creștere a frecvenței
fundamentale în majoritatea cazurilor, ceea ce semnifică îmbunătățirea calității vocii
odată cu adaptarea pacientul ui la noua situație clinică.
9. Consider că funcției fonetice trebuie să i se acorde o atenție mai mare de către
clinicieni , respectând morfologia naturală a dinților, pentru asigurarea reușitei
tratamentului și confortului pacientului, fiind esențială în comunicare.
10. Software -ul Praat ar putea fi folosit pentru analiza fonetică în protetica dentară pentru
obiectivarea modificărilor ce pot apărea, mai ales în cazul reabilitărilor orale
complexe , fapt dovedit de studii din literatura de specialitate [22].

79
Bibliografie

1. Abdullah A, Ravikumar R. Phonetics related to prosthodontics. Middle -East Journal of
Scientific Research 2012;12(1): 31-35.
2. Anthony JS, Douglas WK, David GD. Anatomy and Physiology for Speech, Language
and Hearing. 4th ed. New York : Delmar, 2010. p. 139 -142, 736 -737.
3. Banerji S, Mehta SB, Christopher CK. Practical Procedures in Aesthetic Dentistry.
New York : Wiley Blackwell, 2017. p. 30 -40.
4. Birjandi P, Mohammad SN. An introduction to phonetics. Iran : Zabankadeh
Publications, 2005. p. 6.
5. Boboc Ghe. Aparatul Dento -Maxilar. București : Editura Medicală, 1996. p. 370 -384.
6. Bradlow A, Torretta G, Pisoni D. Intelligibility of normal speech I: Global and fine –
Grained acoustic -phonetic talker characteristics. Speech Commun ication 1996;20(3):255 –
272.
7. Bratu D, Nussbaum R. Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe. Timișoara : Editura
Timișoara, 2009. p. 668 -674, 733 -750.
8. Broka K, Vidzis A, Grigorjevs J, Sokolovs J, Yigurs G. The influence of the design of
removable dentures on patient's voice quality. Baltic Dental and Maxillofacial Journal
2013; 15(1): 20-25.
9. Clark J, Yallop C. An introduction to phonetic and Phonology. 2nd ed . China :
Blackwell Publishers, 1995. p. 197 -204.
10. Corniță G. Fonetica integrată vol 2. Baia Mare : UMBRIA, 2001. p. 55 -65.
11. Dumitriu HP. Tratat de parodontologie. Bucureș ti : Viața medicală românească, 2015. p.
323.

80
12. Dumitru DV . Morfologie dentara Curs . București, 2003. p. 69 -74.
13. Fabbri G, Cannistraro G. The full -mouth mock -up: a dynamic diagnostic approach to
test function and esthetics in complex rehabilitations with increased vertical dimension of
occlusion. The International Journal of Esthetic Dentistry 2018; 13(4):460 -474.
14. Garcia PP. La dislalia. Spa nia: CEPE, 2012. p.15 -35
15. Giovannetti M, Casucci A, Casucci D, Mazzitelli C. Phonetic analysis and maxillary
anterior tooth position: a pilot study on preliminary outcomes. International Dentistry SA
2011; 11(5):32 -39.
16. Honova J, Jindra P, Pešák J. Analysis of articulation of fricative prealveolar sibilant "s"
in control population. Biomedical Papers. 2003;147(2): 239-242.
17. Jain CD, Bhaskar DJ, Agali CR, Singh H, Gandhi R. Phonetics in Dentistry.
International Journal of Dent al Medical Research 2014;1( 1):31-37.
18. Kantner C.E, West R. Phonetics. New York : Harper and Brothe rs, 1941. p. 22-23
19. Ladefoged P, Johnson K. A course in Phonetics 6th ed. California : Wadsworth, 2010. p.
17-22.
20. Lawson L, Chierci G. Clinical speech considerations in prosthodontics: Perspectives of
the prosthodontist and speech pathologist. The Journal of Prosthetic Dentistry
1973;29(1), p. 29 -39.
21. Lăză rescu F. Incursiune în Estetica Dentară. București : SSER, 2013. p. 88 -98.
22. Lierde V, Browaeys H, Corthals P, Mussche, Kerkhoven V, Bruyn H. Comparison of
speech intelligibility, articulation and oromyofunctional behaviour in subjects with single –
tooth implants, fixed implant prosthetics or conventional removable prostheses. Journ al
of Oral Rehabilitation 2012;62(3): 285-293.
23. Ogden R. An introduction to English Phonetics. Edinbur gh : Edinburgh University Press,
2009. p. 40 -46.

81
24. Papil ian V . Anatomia omului Vol II Spanhnologia. ed X. București : BIC ALL, 2001. p.
4-52,156 -170.
25. Ranga V. Anatomia omului – Capul și gâtul. București : CERMAPRINT, 2002. p. 187 –
205.
26. Ravi R, Deviprasad N. Phonetics in dentistry. India : LAMBERT Academic Pu blishing,
2009. p.6 -26
27. Rogers H. The sound of language. New York : Routledge, 2013. p . 2-6, 143.
28. Rosenstiel SF, Land MF, Fujimoto J. Contemporary fixed prosthodontics. 5th ed.
Ohio : Elsevier, 2016. p. 751 -760.
29. Sarafoleanu C. Otorinolaringologie. București : Editura Univer sitară "Carol Davila"
București, 2004. p. 1 -5.
30. Sharry J. Complete denture Prostho dontic. 3rd ed . New York : McGraw -Hill Inc, 1974.
p. 130 -134.
31. Surekha G, Phakhan J, Shweta K. Prosthodontic Considerations of Speech in Complete
Denture. IOSR Journal of Dental and Medical Sciences 2016;15(11): 41 -44.
32. Verza E. Tratat de logopedie. Bucureșt i : Editura Fundației Humanitas, 1994. p. 31 -36.
33. Vrăsmaș E, Mușu I, Stănică E. Terapia tulburărilor de limbaj; București : Editura
didactică și pedagogică , 1997. p. 110 -115.
34. Suport de curs Catedra de Protetică Fixă – Facultatea de Medicină Dentară, UMF
"Caro l Davila " București, 2017.
35. https://byjus.com/physics/the -human -voice -how-do-humans -create -sound -with-their-
vocal -cord/
36. http://www.creeaza.com/familie/medicina/OBIECTIVE -MAJORE -IN-
REABILITAR415.php

82
37. https://www.mayoclinic.org/diseases -conditions/vocal -cord-paralysis/symptoms –
causes/syc -20378873
38. http://www.siff.us.es/fil/publicaciones/ap untes/teresals/apartado%201 -0.pdf
39. https://wikipedia.org/wiki/Praat
40. http://www.ymed.ro/laringe/