IDENTIFICAREA MECANISMELOR DE APĂRARE LA COPIII DE VÂRSTĂ ȘCO LARĂ MICĂ CE TREC PRIN DIVORȚUL PĂRINȚILOR Coordonator științific: LECTO R UNIV . DR…. [605943]

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU
Facultatea de Psihologie

LUCRARE DE LICENȚĂ

IDENTIFICAREA MECANISMELOR DE APĂRARE
LA COPIII DE VÂRSTĂ ȘCO LARĂ MICĂ CE TREC
PRIN DIVORȚUL PĂRINȚILOR

Coordonator științific:
LECTO R UNIV . DR. ELENA ANGHEL STĂNILĂ

Absolvent: [anonimizat]
2020

1

Cuprins

REZUMAT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 3
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 4
CAPITOLUL 1 DEFINIREA CONCEPTULUI DE FA MILIE ………………………….. ………………… 7
1.1 Funcțiile familiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 10
1.2 Tipuri de familii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 12
1.3 Familia în situații de criză: divorțul și impactul său asupra membrilor familiei …………….. 14
1.3.1 Considerente generale asupra familiei aflate în criză ………………………….. …………………… 14
1.3.2. Familia monoparentală – definire, tipologii, dificultăți ………………………….. …………………. 15
CAPITOLUL 2 PARTICULARITĂȚI ALE DEZVOLTĂRII ȘCOLARULUI DE
VÂRSTĂ MICĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 17
2.1 Aspecte ale dezvoltării fizice și motorii ………………………….. ………………………….. ……………… 19
2.2 Atenția și modificarea capacităților perceptive, de observare și de reprezentare ……………. 19
2.4 Caracteristici ale atenției, memoriei și imaginației ………………………….. ………………………… 21
2.5 Afectivitatea la școlarul mic ………………………….. ………………………….. ………………………….. 21
2.6 Dezvolta rea personalității și socializarea ………………………….. ………………………….. …………. 22
2.7 Rolul familiei în dezvoltarea personalității și în educația școlarului ………………………….. …… 24
CAPITOLUL 3 DIVORȚUL. EFECTELE DIVORȚULUI ASUPRA CELOR IMPLICAȚI ….. 25
3.1 Despre divorț ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 25
3.1.1 Statistici generale la nivelul anului 2018 ………………………….. ………………………….. ……….. 25
3.1.1.1 Considerente generale asupra divorțului ………………………….. ………………………….. ……….. 27
3.1.1.2 Factori determinanți ai divorțului ………………………….. ………………………….. …………………. 27
3.2 Impactul divortului asupra membrilor familiei ………………………….. ………………………….. …. 29
3.3 Efectele divorțului asupra școlarului mic ………………………….. ………………………….. ………… 31
CAPITOLUL 4 MECANISMELE DE APĂRARE ………………………….. ………………………….. …… 33
4.1 Definirea mecanismelor de apărare ………………………….. ………………………….. ………………… 33
4.2 Clasificarea mecanismelor de apărare ………………………….. ………………………….. …………….. 35
4.3 Cele mai frecvente mecanisme de apărare dezvoltate de copii ………………………….. ……….. 36
PARTEA A II – A ASPECTELE PRACTICE ALE CERCETĂRII ………………………….. …………. 39
CAPITOLUL 5 METODOLOGIA CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ……. 39
5.1. Obiectivele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 39
5.2. Ipotezele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 40

2

5.3. Instrumentele utilizate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 40
5.3.1 Chestionarul HIPIC ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 40
5.3.2 Chestionarul CERQ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 44
5.4 Descrierea lotului de participanți ………………………….. ………………………….. ………………………. 47
5.5 Metodo logia de lucru ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 50
CAPITOLUL 6 INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII ………………………….. …. 51
Ipoteza Nr.1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 51
Ipoteza Nr. 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 67
Ipoteza Nr. 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 69
CAPITOLUL 7 CON CLUZII ȘI PROPUNERI ………………………….. ………………………….. ……….. 82
7.1 Concluziile cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 82
7.2 Limite ale studiului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 85
7.3 Direcții de cercetare viitoare ………………………….. ………………………….. ………………………… 86

Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 87
Anexa 1 CHESTIONAR HIPIC
Anexa 2 CHESTIONAR CERQ

3

REZUMAT

Tema divorțului este o te mă de tot mai mare actualitate în prezentul nostru , în societatea
din România. Problematica ridicată de extinderea conceptului de familie monop arentală
reprezintă un subiect dezbătut, deoarece unul din punctele de vedere ale specialiștilor consideră
că est e mai bine să se renunțe la o familie cu structură biparentală defectuoasă și care expune
copilul la conflicte și violențe atât fizice cât mai ales emoționale . Însă pe de altă parte, acest
aspect reprezintă o traumă în sufletul copiilor , care trebuie să fa că față noii realități cu care se
confruntă . Importanța implicării ambilor pãrinți în viața și creșterea copilului este de necontestat,
dar exist ă și familii formate preponderent dintr -un singur pãrinte și copil / copii care pot face fa ță
tuturor încerc ărilor vieții .
Această lucrare prezintă structura și criteriile familiei clasice – principalul grup social, în
care copilul se formează ca personalitate, cu impact major asupra viitorului adult – cu
evidențierea trăsăturilor specifice și a dificultăților cu c are se confruntă familia monoparentală ,
precum și caracteristiile școlarului de vâ rstă mic ă, atât din punct de vedere general, cât ș i prin
axarea asupra impactului pe care divorțul părinților îl lasă asupra dezvo ltării ulterioare a
copilului.
Abordarea su biectului atât de popular astăzi, al mecanismelor de apărare¸ devine
interesant ă în contextul actual, în care psihologi a pare din ce în ce mai divizat ă și mai orientat ă
spre specificitate si izola ționism decat spre generalitate și integrare. Conceptul de m ecanism de
apărare se întâlnește astăzi în multe arii ale psihologiei, fiind un subiect de actualitate, care
impactează atât viața individual ă, cât și evoluția societății în ansamblul său.
Scopul cercetării a fost acela de a evidenția particular itățile copilului cu vârsta cuprinsă
între 6 -8 ani , care trece prin divorțul p ărinților din perspectiva mecanismelor de apărare
dezvoltate și a socializ ării cu ceilalți, comparativ cu copiii de aceeași vârstă , care trăiesc în
familiii intacte, biparentale , precum și de a verifica modul de raportare la evenimentul negativ cu
care s -au confruntat. Aceste studii sunt utile pentru a putea stabili eventuale planuri de
intervenție, atât la nivel individual (pentru fiecare copil în parte), cât și la nivel extins ( pe
comunități, pe grupuri vulnerabile, etc) . De asemenea, datele obținute pot contribui la depistarea
de noi mijloace de prevenire și diminuare a impactului pe care divorțul îl are asupra celor
implicați, în special asupra copiilor. Instrumentele utilizate în cadrul desfășurării cercetării au
subliniat impactul pe care evenimentul divorțului îl are asupra dezvoltării și personalității
școlarului, confirmând iptezele formulate anterior desfășurării studiului.

4

INTRODUCERE

Divorțul devine tot mai răspândit în societatea noastră, afectând semnificativ adulții care
trec prin acest proces, societatea în general și pe copiii proveniți din cadrul familiilor care trec
prin acest proces , în special. Ef ectul divorțului asupra inimii , minții și personalității copiilo r de
vârstă mică variază de la ușor la sever, de la aparent mic la observabil semnificativ și de la
termen scurt la termen lung. Nu există o modalitate de a anticipa sau cu antifica modul în care va
fi afectat un anumit copil, dar se pot prognoza efectele î n timp asupra societății la modul general
și asupra st ructurii familiei în particular: aceste efecte sunt atât numeroase, cât și grave,
întinzându -se pe perioade lungi de timp și afectând toate aspectele vieții.
Actualitatea temei : Abordarea impactului pe care divorțul îl are asupra școlarilor de
vârstă mică este de mare actualitate, având în vedere rata divorți alității în lume și în special în
România, dar si faptul că separarea părinților este una dintre cele mai puternice situații negative
cu care se po ate un copil, după deces, conform Scalei de Stres a lui Holmes ș i Rahe. Separarea
părinților este adesea prima schimbar e majoră din viața unui copil, eveniment tulburător ce
modifică drastic viitorul familiei, aducând un sentiment de pierdere și de nesigu ranță, cauzat atât
de perturb area rutinei normale, cât și de absența contactului zilnic cu ambii părinți , de nevoia de
apartenență la ”normalitatea” celorlalți copii . De-a lun gul timpului, au fost raportate tulburări de
dezvoltare și de comportament, atât premergătoare divorț ului, dar mai ales în primii ani de după
eveniment.
Motivarea temei: Având în vedere actualitatea și implicațiile temei , prezenta cercetare își
propune să abordez e efectele divorțului asupra copiilor și dezvoltarea mecanismelor de apăra re la
școlarii de vârstă mică ( 6 – 8 ani ) ce trec prin această situație, pornind de la ipoteza existenței
unor diferențe între copiii care trăiesc în familii divorțate și copiii care trăiesc în familii
biparentale, tradiționale.
Studiile efectuate în timp au arătat că divorțul afectează atât sănătatea fizică , cât și pe cea
psihosocială a copilului, deși rezultatele diferă în funcție de designul studiului și de instrumentele
utilizate pentru a măsura rezultatele. Unul dintre studiile de referință în acest s ens este cel din
1991: Amato și Keith au examinat rezultatele a 92 de studii care au implicat 13.000 de copii,
începând de la vârsta preșcolară până la vârsta adultă, pentru a determina care sunt rezultatele
globale indicate. Rezultatul general al acestei analize a fost că acei copii proveniți din familii
divorțate au mai multe dificultăți în școală, probleme de comportament, concepte negative de
sine, probleme cu cei din jur și mai multe probleme de a se înțelege cu părinții.

5

Scopul acest ei cercetări este acela de a înțelege mai bine modul în care copiii se confruntă
cu stresul cauzat de separarea părinților. Eșantionul analizat este compus din colectivul unei clase
a II- a a unei scoli din Brăila, oraș cu o rată a divorțului semnificativă la nivel națion al. Acesta a
fost constituit din 30 copii cu vârsta cupri nsă între 7 și 8 ani, proveniți atât din familii
monoparentale ca urmare a divorțului, cât și din familii biparentale, intacte.
Rezultatele obținute indică faptul că școlarii se confruntă cu dificu ltăți specifice din cauza
tranziției familiale, mulți dintre ei putând controla stresorii pe care îi resimt, majoritatea utilizând
însă o varietate de strateg ii pentru a face față situației .
Obiectivele lucrării : Pe parcursul acestei lucrări , s-a urmărit evidențierea următorul ui
obiectiv principal:
– Identificarea și analiza tipurilor de mecanisme de apărare ale copilului c are trece prin
divorțul părinților. Compararea ponderii acestor mecanisme de apărare întâlnite la copiii
provenind din familiile monopa rentale cu mecanismele de apărare dezvoltate de copii de aceeași
vârstă ce provin din familii intacte.
Secundar, s -au stabilit și alte obiective ce converg din obiectivul principal:
– Analiza modului în care copiii c are se confruntă cu divorțul părinților se raportează la
acest eveniment negativ.
– Verificarea diferentelor de gen în ceea ce privește raportarea la evenimentul divorțului.
– Cunoașterea fenomenului divorțului, a implicațiilor pe care le are atât în societate, cât și
asupra membrilor familiilor care t rec prin această situație, în special asupra copiilor de la ciclul
primar de învățământ sub aspecte referitoare la tipurile de mecanisme de apărare dezvoltate de
aceștia și variabilele ce caracterizează elevii în cauză: vârsta, sexul, mediul familial și so cio-
cultural.
Obiectivele cercetării vor fi îndeplinite și se vor materializa prin analiza și verificarea
ipotezelor de lucru și aprecierea modului în care ipotezele cercetării se verifică sau nu în
cercetarea de față.

Pentru aceasta , au fost stabilite următoarele ipoteze :
– Școlarii proveniți din familiile monoparentale dezvoltă mecanisme de apărare multiple și
complexe, care le afectează raportarea la realitate și la ei înșiși, dar și la modul de a relaționa,
ponderea acestor mecanisme de apărare fiind ma i mare comparativ cu mecanismele de apărare
dezvoltate de copii de aceeași vârstă c are provin din familii intacte.

6

– Trecerea printr -un eveniment negativ – în cazul de față divorțul – afectează nivelul de
anxietate resimtit de școlarii de vârstă mică.
– Se pre supune că există diferențe semnificative din punct de vedere statistic între băieți și
fete în ceea ce privește raportarea la evenimentul negativ al divorțului, la copiii proveniți din
familiile monoparentale.
Cuprinsul lucrării:
Lucrarea de față este structurată în două părți: partea teoretică și partea aplicativă.
Partea teoretică surprinde aspecte din literatura de specialitate referitoare la școlarul mic,
la familie, la divorț și la impactul acestuia asupra dezvoltării șscolarului de vârstă mică.
Partea aplicativă cuprinde cercetarea întreprinsă asupra dezvoltării unor mecanisme de
apărare și a impactului pe care acestea îl au asupra școlarilor mici și asupra dezvoltării acestora.
Pentru a realiza o ba ză teoretică a ceea ce urmează a fi evidenți at pe parcursul lucrării , în
Capitolul 1 s-au analizat aspecte generale legate de conceptul de familie, funcțiile acesteia și
tipurile de familie existente. De asemenea, am dezvoltat subiectul familiei monoparentale ca
urmare a divorțului, subliniind dificult ățile cu care se confruntă membrii acesteia, precum și
diferențele apărute în dinamica socială și functională.
În Capitolul 2, sunt aduse în atenție particularitățile de dezvoltare ale școlarului de 6 -8
ani, evidențiind atât trăsăturile specifice ale ace stuia, cât și rolul familiei în educație și în
formarea personalității copilului.
Capitolul 3 este dedicat impactului divorțului asupra copilului de 6 -8 ani, evidențiind
efectele psihologice, juridice si demografice ale acestuia.
Capitolul 4 prezintă mec anismele de apărare pe care un copil cu vârsta cuprinsă între 6 -8
ani le poate dezvolta, subliniind totodată impactul pe care îl au asupra performanțelor școlare.
Capitolul 5 împreună cu Capitolul 6 sunt dedicate părții de cercetare, elaborând
metodologi a utilizată în vederea obținerii datelor necesare pentru a realiza studiul, precum și
interpret area rezultatelor obținute.
În Capitolul 7 sunt prezentate concluziile studiului desfășurat, fiind propus și un plan de
intervenție.

7

PARTEA I – ASPECTE TEORETICE
CAPITOLUL 1
DEFINIREA CONCEPTULUI DE FAMILIE

„Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la
ocrotire din partea statului” (Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.16).
„Familia reprezintă, în orice societate , o formă de comunitate umană alcătuit ă din cel
puțin doi indivizi, uniți prin legături de căsătorie și/ sau paterne, realizând, mai mult sau mai
puțin, latura biologică și/ sau cea ps ihosocial ă” ( Voinea, M., 1993, p. 67).
Familia reprezintă un itatea fundamentală a socieții, fiind mediul format din persoane
adulte și copii între c are există relații de filiație naturală/ socială. Familia este unul dintre cele mai
răspândite tipuri de gr upuri sociale; în toate formele de societăți există anumite sisteme familiale
ce reglementează relațiile de acest tip între adulți și copii. Familia reprezintă structura
fundamentală pentru creșterea și dezvoltarea copilului, având rol în formarea personal ității
acestuia, dar și în modul de socializare și de dezvoltare a relațiilor interumane, de raportare la
sine și la realitate/ societate.
Cuvântul ”familie” a fost utilizat pentru pentru prima oară la Roma, având o semnificație
difer ită de ceea ce înseamn ă astăzi familia . Originea acestui cuvânt provine din latinescul
tumulus = servitor, desemnând ansamblul sclavilor și al servitorilor care trăiau sub același
acoperiș, mai târziu chiar casa respectivă în întregime (stăpânul, soția, copii i și servitorii).
Conceptul de familie a desemnat inițial proprietatea cuiva, pământul, casa, banii, sclavii etc. și
mai apoi, relațiile de rudenie sau afiliere.
Familia este definită în Dicționarul general al Limbii Române ca fiind forma de
comunitatea umană întemeiată prin căsătorie, care unește pe soți și pe copii acestora prin relații
strânse de natură biologică, economică și spirituală; grup mai larg, cuprinzând pe toți cei care se
trag dintr -un strămoș comun. ( Vasile, B.(1987), Dicționar general al limbii române , p. 56 )
Familia este definită în ”Psih ologia Cuplului și a familiei” ca fiind o structură dinamică,
în permanent proces de modelare și remodelare, constând în ansamblul relațiilor dintre membri
ei, uniți prin căsătorie, origine (filiație sau rudenie prin descende nța dintr -un autor comun), și
adopție. Astfel membrii grupului familial locuiesc împreună (sunt confidenți), comunică și
interacționează unii cu alții în funcție de rolurile familiale adoptate, au o viață economică,

8

interese, norme și valori comune, ei cre ând și menționând un mod de viață și o mentalitate
comune. ( Maria, V. (2005). Familia contemporană. Mică enciclopedie , p. 23 )
Pentru a defini famili a, în literatura de specialitate au fost incluse numeroase definiții,
privite din mai multe perspective, ce au ca scop evidențierea unor aspecte de natură structurală și
funcțională:
– din perspectiva sociologică, familia este considerată un grup social alcătuit din soț, soție și
copiii născuți din unirea lor (grup la care se pot alipi și alte rude), care împărt ășesc sentimente,
aspirații și valori comune; acest grup își are originea în căsătorie, consanguinitate și rudenie ;
– din perspectiva psihologică, familia este definită ca fiind forma de comunitate umană alcătuită
din doi sau mai mulți indivizi, uniți pri n legături de căsătorie și/ sau paterne, realizând, mai mult
sau mai puțin latura biologică și/ sau cea psihosocială ;
– din perspectiva juridică, familia reprezintă grupul social primar, pe ai cărui membri îi unesc
drepturi și obligații morale, juridice, e conomice, religioase și sociale (inclusiv drepturi sau
interdicții sexuale) și în cadrul căruia se formează relații directe, informale, nemediate, având la
bază norme și reglementări legale (modul de încheiere a căsătoriei, stabilirea paternității,
dreptur ile și obligațiile soților, relațiile dintre părinți și copii, modul de transmitere a moștenirii
etc); (Mihăilescu, I. (2000). Sociologie generală: concepte fundamentale și studii de caz)
– famili a constituie un grup primar înzestrat cu specificități propr ii, cu anumite obiceiuri, care
respectă anumite tradiții, care aplică anumite reguli de educație;
– familia reprezintă o unitate de interacțiuni și intercomunicări personale, cuprinzând mai multe
roluri sociale: de soț și soție, mamă și tată, fiu și fiică , frate și soră;
– familia reprezintă un tip de personalitate colectivă, a cărei armonie generală influențează
armonia fiecăreia dintre părți;
– familia reprezintă un grup social, realizat prin căsătorie, cuprinzând oameni care trăiesc
împreună, cu o gos podărie cosmică comună, sunt legați prin anumite relații natural -biologice,
psihologice, morale și juridice;
– familia reprezintă o grupare socială, bazată pe căsătorie sau înrudire, care posedă o anumită
structură organizată, fiind istoricește determinat ă.
Aceste perspective se suprapun parțial, completându -se reciproc deoarece, în unele
situații, perspectiva sociologică poate conduce la modificarea perspectivei juridice și, implicit, la
schimbarea reglementărilor legale privind familia.
Definiția cel ma i des utilizată pentru familie este aceea conform căreia „familia reprezintă
o formă superioară de comunitate – în principal a soțului, soției și copiilor – care se bazează pe

9

relații sociale și biologice, având drept scop suprem pregătirea unei generații viitoare, sănătoasă
și temeinic educată, care să part icipe la dezvoltarea societății (Mănoiu, F., & Epureanu, V.
(1997). Asistența socială în România , p 3-44).
Salvador Minuchin definește structura familială ca fiind „setul invizibil de cerințe
funcțional e ce organizează modurile în care membrii familiei interacționează.” ( Minuchin, S.,
Fishman, H. C., & Minuchin, S. (1981). Family therapy techniques .) Minuchin consideră că
structura familială are nevoie de flexibilitate, deoarece ea trebuie să reziste la schimbare, dar să se
și adapteze atunci când circumstanțele o cer, pentru a -și putea menține integralitatea și
funcționalitatea. Acest lucru se realizează prin intermediul subsistemelor familiale reprezentate
fie de indivizii singuri, fie de ''diade'' (exe mplu mamă -copil, soț -soție). Acestea se pot forma după
anumite criterii precum: generația căreia îi aparțin membrii, sex, interese, funcții. Cele mai
importante și mai des întâlnite subsisteme familiale sunt:
– Subsistemul adorultil – denumit și subsistemul marital/ al soților – include diada soților, având
rolul de a modela intimitatea și angajamentul, cu principalele abilități necesare,
complementaritatea și acomodarea reciprocă – ambii soți simt că pot fi independenți, dar în
acelasi timp simt și că sunt împreună.
– Subsistemul parental – se formează atunci când apare primul copil și cuprinde de regulă
părinții și copilul, dar poate include și alți membri ai familiei extinse (bunici, unchi, etc).
Responsabilitatea acestora este aceea de a crește copiii, de a-i ghida, de a stabili limite și de a -i
disciplina.
– Subsistemul fratriilor – include toți copiii din familie, oferindu -le primul grup social în care
sunt cu toții egali; în acest subsistem copiii invață negocierea, cooperarea, competiția,
submisivitatea, suportul reciproc, atașamentul față de prieteni, preiau diferite roluri și pozitii în
familie, acestea devenind semnificative pentru evoluția lor ulterioară.
Familia contemporană devine un obiect de cercetare des a ccesat în conte xtul mai multor
discipline . Conform opiniei lui P. Osterrieth (1973) , familia deține un rol cheie în structurarea și
formarea personalității copilului : astfel, p ărinții influențează copiii prin concepția lor despre lume
și viață, dar și prin comportamentele, temperamentele, atitudi nile, dorințele, gradul de toleranță
pe care îl manifestă, constituind modele de via ță pentru copii . Familia reprezintă factorul
principal al formării și introducerii în societate a copilului, fiind primul intermediar în relațiile cu
aceasta , totodată impr imând primele și cele mai importante trăsături caracteriale și morale,
punând bazele conduitelor viitoare. Aici, în cadrul familiei, sunt construite tipare pentru toate
tipurile de relații sociale ale viitorului adult (de supraordonare sau subordonare, de

10

complementaritate sau de reciprocitate) . (Bonchiș, E. (2011). Familia și rolul ei în educarea
copilului)
Familia este primul mediu social pentru copil, având un rol important și, în mare măsură,
hotărâtor în educația lui. În realitatea actuală, mediul soci al, informațional, cultural în care se
dezvoltă familia este tot mai complex și aflat într-o continuă dinamică, acest aspect soli citând
adaptabilitatea familiei și impun ând o deschidere a acesteia către exterior. Copiii, părinții,
comunitatea , societatea se influențează reciproc, relația individuală cu exteriorul și rolul ei în
producerea sinelui constituind nucleul teoriei rețelelor din perspectiva căreia “copilul este
considerat în centrul unei rețele alcătuite din instituții și persoane; numărul polilor, diversitatea
lor, strategiile familiale cu privire la contactele exterioare ale copiilor, competențele atribuite
fiecărui pol constiuie indicatori ai experienței sale sociale ”.
Caracteristicile familiei
Pornind de la definițiile prezentate anterior, se p ot extrage următoarele caracteristici
ale familiei:
– existența unui anumit număr de persoane, în funcție de tipul de familie, extinsă sau
restrânsă;
– baza reuniunii membrilor unei familii o reprezintă actul căsătoriei;
– între membrii grupului familial exi stă un ansamblu de drepturi și de obligații garantate
juridic;
– între membrii familiei există relații interpersonale de ordin biologic, psihologic și moral;
– climatul sau atmosfera psihosocială;
– ansamblul de norme și reguli privind conduita membrilor grup ului familial;
– existența unei organizări structurale, cu o anumită distribuție a ro lurilor și sarcinilor
familiale;
– îndeplinirea unor funcții în raport cu societatea.

1.1 Funcțiile familiei

Instituția familiei își are propri ile sale funcții, acestea manifestându -se în mod diferit în
evoluția istoriei și având nuanțe proprii și intensități distincte.
Funcțiile familiei reprezintă totalitatea responsabilităților ce revin familiei în cadrul
arhitectonicii de ansamblu a activită ții economico -sociale într -o anumită perioadă istorică
determinată. ( Mitro fan, I., & Mitrofan, N. (1991) )

11

De-a lungul timpului, numeroși sociologii au fost interesați și au realizat cercetări cu
privire la funcționalitatea familiei. Astfel, Ioan Mihăilescu identifică în lucrarea sociologului
român Henri H. Stahl, două mari categorii de funcții ale familiei: ( I. Mihăilescu, 2000).
– Funcțiile externe , cu rol în dezvoltarea personalității membrilor grupului, socializare și
integrare socială ;
– Funcțiile interne care au rolul de a crea un regim de viață intimă, care să asigure membrilor
familiei un climat afectiv, protectiv și securizat. Funcțiile interne se pot condensa astfel:
– Funcția economică – se axează pe necesitatea obținerii de venituri materiale și finan ciare
menite să asigure condițiile optime necesare unu trai decent.
– Funcția igienico -sanitară a familiei – trebuie să asigure membrilor săi condițiile
necesare dezvoltării biologice, fizice a acestora.
– Funcția de supraveghere și securitate – familia asigu ră nevoile de bază ale copilului,
hotărăște dimensiunile ei, recrutare de noi membrii, tratarea bolnavilor;
– Funcția psihoafectivă – se referă la natura relațiilor ce se nasc între membrii familiei și
care generează sau nu o comuniune, asigură dezvoltarea s ocială și emoțională a membrilor ei prin
suport în perioade de stres, educație, pedepsire, compensații .
– Funcția pedagogico -educativă – are drept scop socializarea și integrarea socială a
indivizilor în diverse sfere ale societății , în cadrul familiei se în vață valorile morale, culturale,
religioase, păstrarea identității etnice, conștiința civică.
– Funcția biologic -sexuală de satisfacere a trebuințelor sexuale ale celor doi soți în
contextul normelor specifice unei comunități;
– Funcția de solidaritate – are rolul de a asigura stabilitatea și unitatea familiei, implicând
diverse emoții și sentimente de afecțiune, respect reciproc, apartenență la grup, încredere,
altruism etc.
Familia trebuie să îndeplinească toate funcțiile pe care le are, ceea ce, în realitate , se
întâmplă în moduri foarte diferite, specifice fiecărei familii: unele familii pot fi caracterizate ca
bogate funcțional, în timp ce altele prezintă carențe funcționale importante (nu reușesc să realizeze
anumite funcții sau le realizează discordant î n raport cu societatea). Disfuncțiile din cadrul familiei
au consecințe asupra soților, asupra copiilor, asupra relațiilor familiei cu exteriorul, acestea devin
evidente în condițiile separării partenerilor (separare în fapt sau divorț), abandonului famili al,
violenței domestice sau în condițiile delincven ței juvenile.

12

1.2 Tipuri de familii

În literatura de specialitate sunt incluse mai multe criterii de clasificare a familiei.
a) După gradul de cuprindere , familiile se clasif ică în:
– familii nucleare
– familii extinse .
Pe lângă f amilia nucleară și cea extinsă, specialiștii enumeră și familia de origine ,
reprezentată de familia în care s -a născut cineva – părinții și frații unei persoane. Fiecare individ
care își întemeiază o familie face parte din 2 familii nucleare: familia de origine, în care el este
copil și familia constituită de el, în care are rol de soț sau soție.
b) După forma de transmitere a moștenirii (proprietate, nume, status), familiile sunt:
– patrilineare – pe linia tatălui;
– matrilineare – pe linia mamei;
– bilineare
În majoritatea societăților de cultură europeană, transmiterea se face bilinear (deși
numele de familie se transmite în majoritatea cazurilor pe linie paternă).
c) După modul de stabili re a rezidenței , există:
– sistemul patrilocal — noul cuplu își stabilește reședința în familia sau comunitatea din care a
venit soțul.
– sistemul matrilocal — noul cuplu își stabilește reședința în familia sau comunitatea din care a
venit soția.
– sistemul neolocal — fixarea reședinței se face în afara familiilor sau comunităților din care
provin soții.
În prezent, majoritatea cuplurilor încearcă să -și stabilească reședința în funcție de locul
de muncă sau după oportunitățile pe care le anticipează.
d) După exercitarea autorității , sistemele familiale pot fi:
– patriarhale,
– matriarhale
– egalitare.
e) După tipurile de mariaj distingem:
– familia monogamă – un bărbat/ o femeie are dreptul să se căsătorească cu un singur partener;
monogamia poate fi:

13

– serială – în cazul decesului partenerului sau al divoțului, partenerul rămas se poate
recăsători;
– strictă – partenerul nu mai are dreptul să se recăsătorească.
– familia poligamă, cu cele două variante ale sale:
– poliandria – există mai mul ți parten eri bărbați, femeia având dreptul să se căsătorească
cu mai mulți bărbați;
– poliginia – există mai multe partenere femei, bărbații având dreptul de a -și alege mai
multe soții.
De regulă, num ărul de copii în astfel de familii este mai mare. Poligamia est e întâlnită la
unele popoare și are rolul de a proteja societatea prin promovarea sexului masculin sau feminin,
după caz. În societățile de tip european, familia este asociată cu o căsătorie monogamă sau o
succesiune de căsătorii monogame, s ocietatea fiind cea care conferă dreptul de căsătorie cu unul
sau mai mulți parteneri. Societatea românească este o societate care promovează monogamia
serială.
f) Criteriul orientării sexuale a celor doi parteneri:
– familii heterosexuale – ambii parteneri sunt heterose xuali. Este familia cea mai
răspândită în lume;
– familii homosexuale – în care cei doi parteneri au o altă orientare sexuală, un tip de
familie mai pu țin întâlnit, nou ap ărut în aria tipologiilor familiale, fiind doar c âteva state
europene cele care au ac ceptat c ăsătoriile dintre partenerii homosexuali.
g) Criteriul apartenen ței culturale a partenerilor:
– familii în care partenerii apar țin aceleia și culturi ;
– familii mixte, în care partenerii apar țin unor culturi diferite . Este un tip de familie
care d evine din ce în ce mai obi șnuit o dat ă cu multiplele posibilit ățti de c ălătorie dintr -o zon ă în
alta a lumii, datorit ă dezvolt ării tehnicii de comunicare prin telefon, fax, internet. O astfel de
familie mixt ă are în față numeroase provoc ări, în special ace lea de a armoniza și diferen țele de
cultur ă, de tradi ții, alături de cele personale care exist ă în orice familie.
h) Familia compusă este o subclasă a familiilor reconstituite, caracterizată prin prezența copiilor
rezultați dintr -o căsătorie sau legătură a nterioară a unuia sau ambilor parteneri. Familia compusă
poate fi:
– simplu compusă când unul dintre parteneri a mai fost căsătorit și aduce cu el copii
dintr -o căsătorie anterioară;
– dublu compusă când ambii parteneri se află în aceeași situație;

14

– complexă atunci când, pe lângă copiii rezultați din căsătorii anterioare, cuplul are și
copii născuți în relația respectiva.
Principala trăsătură a acestor grupuri, apărute ca urmare a unei compuneri de unități
sociale, este existența unei structuri fa miliale mai complexe în comparație cu structura familiei
conjugale și diferite de aceea a familiilor lărgite, din care rezultă o complexitate sporită a
interacțiunilor familiale și a raporturilor fiecăruia dintre membrii și ale familiei ca întreg cu
exteri orul.

1.3 Familia în situații de criză: divorțul și impactul său asupra membrilor
familiei

1.3.1 Considerente generale asupra familiei aflate în criză

Industrializarea și modernizarea societății, schimbarea perspective i asupra munc ii, asupra
vieții și a raporturilor sociale au afectat în mod serios funcționalitatea familiei, precum și o serie
de funcții pe care le îndeplinea aceasta , familia însăși trecând printr -o criză. Astfel, funcția de
socializare a fost diminuată prin apariția instituțiilor de educație și apariția mijloacelor media, dar
și prin timpul redus petr ecut în familie, al ături de părinți, odată ce aceștia desfășoară activități
profesionale în afara gospodăriei; funcția afectivă este tot mai puțin resimțită datorită îns trăinării
partenerilor, etc. Acest declin, al funcțiunilor unei familii, determină creșterea spectaculoasă a
cazurilor de divoț , dar și apariția unor moduri diferite de conviețuire (concubinaj ul).
Familia dezorganizată reprezintă acea tipologie de familie ce își pierde integritatea ca
urmare a separării părinților în urma unor motive ce țin de: desfacerea căsătoriei prin divorț,
decesul unuia dintre părinți etc. În 1961, W. J. Goode realizează următoarea clasi ficare a familiei
dezorganizate :
– familia inco mplet unită sau nelegitimă;
– familia dezmembrată prin îndepărtarea unuia dintre soți ca urmare a: anulării, separării,
divorțului și părăsirii;
– familia tip „cămin gol”, în cadrul căreia partenerii trăiesc împreună, însă interelaționarea și
intercomnum icarea sunt realiste minimal, fără să constituie, unul pentru celălalt un suport
emoțional;
– familia în criză, datorită unor cauze ce determină absența temporară sau permanentă a unuia
dintre soți: deces, închisoare, concentrare, catastrofe naturale, răz boi, șomaj etc.;

15

– existența în cadrul familiei, a unor situații care determin ă fundamental eșecurile
comportamentului de rol marital: retardarea mentală severă a copilului, psihoza copilului sau a
soțului, ori condițiile fizice cronic incurabile.
Ca urm are a dezechilibrului produs, familia dezorganizată nu poate întotdeauna asigura un
climat afectiv și educațional benefic asupra personalității copiilor, aceștia dezvoltând adeseori
tipare comportam entale dezadaptative¸ ce ridică probleme de ordin emotiona l, social și educativ
(dificultăți de adaptabilitate, labilitate emoțională, fragilitate morală, stări de anxietate etc.).

1.3.2. Familia monoparentală – definire, tipologii, dificultăți

Termenul one (single) – parent fami ly este utilizat pentru prima data în literatur a anglo –
saxonă, la mijlocul anilor 1960, având, zece ani mai târziu, și un corespondent francez – famille
monoparentale . Acești term eni desemnează unități sociale constituite dintr -unul sau mai mulți
copii și un singur părinte și au fost agreați în defavoarea altora ( „părinți izolați”, „menaje
conduse de femei”, „mame singure în dificultate”, „mame necăsătorite”), având o dublă
semnificație :
– ei răs pund necesității de a explica acele fenomen e pe care comporta mentele demografice
înregistrate începând cu 1960 , dar și progresele în plan socio – econ omico – administrativ –
statistic le-au făcut tot mai vizibil e: diminuarea semnificativă a ratelor nupțialității , multiplicarea
coabitărilor, creșterea numărului de copi i născuți în afara căsătoriei, explozia ratelor
divorțialității ;
– termenii exprimă un nou mod mai permisiv de a privi un comportament considerat anterior a
fi impropriu ori chiar deviant, generator de tulburări psihologice și sociale. Numit familie, grupul
format din copil (copii) și un părinte (si nu părinți) este privit ca o alternativă la familia „clasică”,
nemaifiind judecat ca o deviație de la aceasta.
O definiție complexă a familiei monoparentale este dată de Iolanda M itrofan și Cristian
Ciupercă, care consideră că acest tip de familie este acea structura familială asimetrică, formată
dintr -un părinte și copilul/ copiii său/ săi fie din decesul celuilalt părinte, fie prin divorț, fie prin
abandonarea familiei de către un părinte, fie prin decizia de a nu se căsători a părintelui, fie prin
adopțiunea realizată de o persoană singură, fie prin nașterea întâmplătoare a unui copil dintr -o
relație liberă, în afara căsătoriei.

16

Terminologia științifică marchează, astfel, normalizarea fenomenului: monoparentali tatea
devine normală pe măsură ce înregistrează o creștere a frecvenței și pe măsură ce devine o
conduită familiară pentru membrii societăților actuale.
Termenul „familie parentală” este considerat a fi mai adecvat: el afirmă normalitatea
sociologică a exi stenței relației parentale independent de relația conjugală, eliminând în același
timp discriminarea. Termenul de familie conjugală poate fi aplicat pentru cuplul căsătorit fără
copii, iar familia constituită din doi adulți și copiii ai căror părinți sunt poate fi numită familie
conjugal -parentală.
În prezent, viziunea asupra familiei monoparentale s -a schimbat, considerându -se că este
mai bine pentru copil ca parintii să se despartă decât să fie supus unui climat familial conflictual.
În societatea actuală , sunt tot mai mulți adulți i care își cresc copii singuri, fără a avea alături un
partener (soț/soție). Cele mai multe familii monoparentale au ca unic părinte femeia. Uneori
părintele este obligat sa -și crească singur copilul datorită decesului soțului/so ției, dar cele mai
frecvente cazuri se datorează divorțului sau separării. Mulți părinți singuri, fie că au fost căsătoriți
vreodată sau nu, încă mai trebuie să înfrunte dezaprobarea societății sau nesiguranța economică.
Problema familiilor monoparentale e ste din ce în ce mai des luată în discuție pentru că
reprezintă o proporție însemnată în totalul familiilor din fiecare țară. Familia monoparentală este
o familie normală, dar se vorbește de faptul că ea reprezintă o criză a familiei datorită efectelor
provocărilor sociale cu care se confruntă și cărora nu le poate face față. Dificultățile pe care
familia monoparentală le înt âmpină pot fi:
– de ordin material: risc mare la sărăcie;
– de ordin biologic: legate de sexualitate și restrângerea descendenței;
– de ordin psihologic și afectiv: datorate absenței partenerului, a dragostei conjugale etc..
– de ordin social: ex cluderea socială, blamarea, etc
Familia monoparentală are câteva particularități organizatorice și funcționale specifice, față
de familia tr adițională:
– pentru fiecare dintre cei doi adulți apar noi tipuri de roluri și expectații ce condu c la
schimbări comportamentale;
– relațiile copii -părinte cunoaște noi forme ce trebuie să fie flexibile și adaptative, iar
efectele asupra procesului de creșter e și maturizare psihologică a acestora sunt diferite.
Diferența între familiile monoparentale și cele clasice este de natură structurală, pentru că
din punct de vedere interacțional și psihologic este la fel de complexă ca și o familie cu ambii
părinti, p oate chiar mai complexă.

17

CAPITOLUL 2
PARTICULARITĂȚI ALE DEZVOLTĂRII ȘCOLARULUI DE
VÂRSTĂ MIC Ă

Perioada școlară mică, cuprinsă între 6 și 8 ani, prezintă caracteristici importante în
dezvoltarea psihică a copilului, dator ită faptului că aici are loc conștientizarea pro cesului învățării
datorită apar iției și exercitării influenței școlii în viața copilului. Învățarea devine acum tipul
fundamen tal de activitate a școlarului mic, modelând și condiționând dezvoltarea acestuia .
Școala, prin modelele informaționale și relaționale, dar și prin modelele sociale de a gândi și a
acționa pe care le imp une, creează sentimente sociale și lărgește viața interioară a copilului, cât și
exprimarea verbală și comportamentală a acestuia . În a ceastă perioadă a re loc o a similare
permanentă de cunoștințe noi, însoțită de responsabilitatea față de calitatea asimilării acestora,
atât în situații de colaborare cât și de competiție. (Ursula Șchiopu, Emil Verza, 1997) .

Din perspectiva stadialității, perioada școlară mică prezintă următoarele stadii :
1) stadiul dezvoltării psihosociale – aspectul central al acestui stadiu este de a oferi
copilului o activitate constructivă, limitând efectuarea de comparații de tip bun – rău;
2) stadiul dezvoltării co gnitive – stadiu caracterizat prin operații concrete ale gândirii și
începutul operațiilor formale;
3) stadiul gândirii morale – stadiu de tranziție între moralitatea constrângerii și
moralitatea cooperării, de la preconvențional la convențional. Acum are loc perceperea regulilor
drept înțelegeri mutuale, iar supunerea la reguli se face din respect pentru autorit ate sau pentru a
impresiona .

Tot din punctul de vedere al stadialității, școlaritatea mică este încadrată de către Piaget în
stadiul operațiilor c oncrete (situat între 7 și 12 ani), caracterizată de: apariția grupărilor
operaționale care permit conceptualiz ări și coordonări de concepte. E menționată existența unor
structuri operatorii, abstracte, ce definesc o logică calitativă a ordinii și claselor , dar conținutul
acestor structuri rămâne preponderent concret, desfășurându -se asupra obiectelor și relațiilor
concrete dintre ele.
Ultima fază a copilăriei, între 6 -10 ani, coincide cu prima etapă școlară. Interesul pentru
școală, manifestat de adulții s emnificativi pentru copil (părinți, bunici etc.) creează o „așteptare

18

psihologică” pentru copilul preșcolar . Învățarea devine activitate a fundamentală, ce va solicita
intens activitatea intelectuală, procesul de însușire g radată de cunoștințe elementare . Ca urmare,
copilului își va dezvolta strategii de învățare și se va evidenția rolul atenției și repetiției .
Pe parcursul claselor primare, copilul își însușește deprinderi de scris și citit, de calcul,
unele cunoștințe elementare din domeniul științelor n aturii, geografiei, istoriei , împreună cu
deprinderi de socializare, de relaționare atât la nivel individual cât și în cadrul unui grup. Se poate
discuta despre existența a două subetape ale perioadei școlare mici:
– subetapa de alf abetizare (clasa pregătit oare, clasa I și a II -a) – are loc adaptarea treptată la
rolul de școlar, copilul mai păstrând caracteristici ale perioadei preșcolare (atenție fluctuantă,
nevoia de joc, aprobarea adultului etc.); inteligența este implicată în stabilirea de relații concr ete
și mai puțin în raționamente abstracte, iar memoria este preponderent vizuală. Prin intermediul
jocului se face trecerea spre activitatea de învățare, iar afectivitatea se stabilizează comparative cu
vârsta anterioară, dar este încă fluctuantă și conte xtuală.
– subetapa de consolidare a alfabetizării (clasa a III -a și clasa a IV -a) – copilul începe să
prezinte interes pentru cunoștințe variate și mai complexe, aparținând de domenii diferite, de
competiții sportive, de activități artistice, de colectivul clasei din care face parte sau de grupul de
prieteni . Atitudinea față de reg uli se schimbă ușor, c ontrolul și autocontrolul respectării acestora
este testat: atrage atenția asupra greșelilor altora, dar „omite” să -i atragă atenția învățătoarei când
regulil e sunt încălcate în interes propriu , punând astfel bazele unui tip de „înțelegere”, de
solidaritate de vârstă. Copilul deprinde scrisul și cititul, dobândește tehnici intelectuale ,
complexe, de învățare , gândirea sa se organizează acum în jurul unor noțiun i fundamentale ce se
referă la aspect de timp, număr, cauză, mișcare etc. Activitatea intelectuală devine intense,
capacitatea de înțelegere este dezvoltată , orizontul intelectual și cultural sunt extinse . Copilul
participă activ la jocul echipelor , din ca re dorește să facă parte , se dezvoltă spiritual de competiție
și coordonarea motorie, se produce integrarea acțiunilor individuale în obiective de grup.

În general, pe perioada școlarității mici, personalitatea, deși încărcată de responsabilități
relativ numeroase și dificile, traversează o perioadă de expansivitate. Forțele fizice și psihice ale
copilului încep să se exprime și să provoace acestuia o autodezvăluire a posibilităților, situație
care îl mulțumește pe copil și -i creează conștiința unei mari i ndependențe.

19

2.1 Aspecte ale dezvoltării fizice și motorii

La această vârstă, se produc o serie de modificări fizic e:
– creșterea în în ălțime este u șor încetinit ă între 6 și 7 ani, ritmul de creștere fiind mai alert spre
sfârșitul stadiului ; înălțimea medie este la băieți de 132 cm iar la fete de 131 cm;
– osificațiile cele mai importante se petrec la nivelul coloanei vertebrale dar curbura lombar ă
este înc ă instabilă și în pericol de a se deforma dacă poziția este incorectă sau se ridică/ poartă
greutăți mari;
– articula țiile sunt întărite și rezisten ța general ă a sistemului osos e mărită;
– sistemul muscular cunoaște modificări în special în ceea ce privește raportul masei sale, forța
musculară este în creștere , precizia și viteza motrică a micului școlar sunt definite . Se
accentuează caracterul ambidextru și se stabilește lateralitatea stângă / dreaptă a persoanei.
– se poate observa o creștere a masei creierului până la 1200 -1300 g, dezvoltându -se sub raport
funcțional lobii frontali. Un alt spect important îl reprezintă creșterea vitezei de formare a
legăturilor dintre neuroni .(Tinca Crețu, 2005).

2.2 Atenția și modificarea capacităților perceptive, de observare și de
reprezentare

Atenția este perfecționată în această perioadă, fiind o condiție esențială a desfășurării
optime a tuturor proceselor informaționale și a obținer ii succesului școlar . Stabilitatea atenției
crește progresiv, ajungând spre finalul perioadei la 45 -50 de minute .; distributivitatea, reduă
inițial, crește progresiv, asigurând îndeplinirea s arcinilor pe care școlarul le primește .
Specificul activităților de învățare desfășurate la vârsta școlară mică influențează evoluț ia
percepțiilor și a capacității de observare: astfel, p ercepțiile vizuale sunt puternic implicate în
operațiunile de scris – citit, crește sensibilitatea vizuală generală cu 60% comparativ cu perioada
preșcolară , iar capacitatea de diferențiere este majorată cu 45%. Percepțiile devin mai clare și mai
precise: începând de la 6 ani , școlarul poate stabili rapid simetriile și asim etriile în imaginile
percep ute, percep e cu ușurință semnele grafice de dimensiuni mici utilizate pentru citita u scris ,
diferențele dintre litere, orientarea în spații mici și se formează scheme perceptive pentru litere
mici și mari, de mână și de tipar. Percepțiile tactile devin mai sensibile și sunt antrenate în
procesul de scriere.

20

Percepțiile auditive cunosc progrese mai ales în cazul auzul fonematic și al auzului
muzical. Reprezentăril e sunt strâns legate de activitatea școlară, reprezent ările cu un grad mare de
generalitate formându -se treptat, spre exemplu cazul figurilor geometrice și rela țiilor matematice .
Sunt înregistrate progrese în aprecierea direcției spațiale (dreapta -stânga, sus -jos) și ceea
ce privește percepția timpului , datorită diferi telor activități școlare care presupun respectarea unui
orar fix, a unui program de lucru.
Percepția devine sistematică, orientată spre scop, transformându -se de fapt în observație:
spre deosebire de adult, copilul vede lucrurile ,,în mare”, global, capac itatea lui de a analiza și de
a surprinde relații între întreg și părți este mai redusă .

2.3 Aspecte ale dezvoltării cognitive și de limbaj

Trecerea din stadiul preoperațional al gândirii, în stadiul operațiilor concrete este
definitorie pentru această p erioad㸠alături de diminuarea egocentrismului: c opilul acceptă și
realizează că există și alte puncte de vedere în afară de ale sale , învață să se raporteze la cei din
jur și la realitatea în care trăiește . Concepția animist ă, naiv-realist ă, specifică per ioade i preșcolare
este înlocuită de dezvoltarea unei concepții realist -naturaliste , apărând caracterul operatoriu al
gândirii – posibilitatea de manipula obiectele și fenomenele în plan mental , fără a le deforma și
păstrându -le permanența. Gândirea școlaru lui mic se transformă într -o gândire cauzală, fiind aptă
să surprindă și să înțeleagă numeroase relații cauzale relativ simple.
Copilul învață să apeleze la algoritmi , care pot fi de trei tipuri: (Anca Munteanu,1998)
– de lucru – constau în însușirea oper ațiilor aritmetice fundamentale și a secvențelor unei
compuneri l iterare ;
– de recunoaștere – stabilirea funcției morfologice și sintactice pe care o înde plinește un
cuvânt într -o frază ;
– de control – formule pentru proba diferitelor operații aritmetice.
Cea mai importantă achiziție o reprezintă însușirea scris -cititului , procese în care un rol
important revine unor factori cognitivi sau noncognitivi. Factorii cognitivi implicați includ
reprezentările fonetice și grafice, memoria și înțelegerea, iar cei noncog nitivi se referă la
motivația pentru învățarea școlară, stabilitatea afectivă, încrederea în sine, atitudinea celorlal ți
față de copilul care citește.
La această vârstă, devine tot mai vizibilă diferența între stilurile cognitive, diferență care
corespunde modalității de a face față , într -un mod particular , varietății sarcinilor și problemelor

21

intelectuale. Astfel, se face deosebirea între stilul impulsiv față de stilul reflexiv, respectiv stilul
analitic față de cel tematic.
Limbajul constituie unul dintre aspectele cele mai importante ale acestei perioade,
competența lingvistică fiind mai dezvoltată decât performanța. Competența este întreținută de
limbajul pasiv al copilului; astfel, vocabularul total, activ și pasiv, pe care copilului îl stăpânește
la începerea școlii cuprinde aproximativ 2500 de cuvinte, ajungând, la sfârșitul ciclului primar , la
4000 -4500 de cuvinte. (Verza Emil, 1993). La această vârstă se pot identifica și defec te de
vorbire, unele fiind cauzate de schimbarea dentiției provizorii, toate acestea având caracter
temporar, pecum și existența de sunetele parazitare de tipul: ,,î” ,,ă” la începutul și sfârșitul
propoziției, apoi ,,și” ,,și pe urmă” etc.

2.4 Caracteristici ale atenției, memoriei și imaginației

Memoria voluntară , cea care co respunde sarcinilor școlare / predomină; pe fondul unei
legături mai bune cu gândirea, se mărește considerabil și rolul memoriei logice. D e asemenea, se
observă o creștere progresivă a caracterului activ al memorării, copilul prezentând capacitatea de
a ext rage informațiile esențiale și de a forma procedee mnezice de bază și crescând progresiv
volumul memoriei . (Tinca Crețu, 2005). Raportul dintre capacitatea de recunoaștere și capacitatea
reproductivă a memoriei se modifică, cre scând posibilitatea de reprod ucere
Imaginația reproductivă este utilizată în procesul de însușire în cazul multor cunoștințe
școlare (științe ale naturii, geografie, istorie, etc .). Imaginația crea toare este mai puțin exprimată
acum față de perioada preșcolară .

2.5 Afectivitatea la șc olarul mic

La această vârstă, toate emoțiile , sentimentele și dispozițiile copilului , atât cele pozitive
cât și cele negative, nu mai sunt la fel de exteriorizate, devin mai intime, mai discrete , mai
personale .
Contactul cu școala și posibilele probleme de adaptare , precum și noul sistem de relații la
care copilul trebuie să se alinieze, împreună cu așteptările familiei cu privire la performanțele
școlare , intensifică răspunsurile ale copiilor. Ulterior acestei faze inițiale de adaptare, se produce
o cre ștere a capacit ății de autocontrol al stărilor emoțional e, copilul adaptându -se mai bine și

22

comunicând mai deschis și mai eficient cu ceilalți colegi. Copilul este acum capabil chiar și să
simuleze cu succes suferin ța și triste țea, mai ales când doresc s ă ascund ă ceva.
Legăturile afective cu p ărinții capătă o importanță crescută , dragostea necondi ționat ă a
acestora fiind unul dintre ce mai importanți factor i de securizare și sprijin. Dezvoltarea afectivă a
copilului poate fi afectată atunci când unul dintre părinți manifestă indiferență față de el, sau
când, dintr -un motiv sau altul, copilul este crescut în cadrul unei familii monoparentale . Spre
exemplu, în cazul băieților, absența tatălui poate duce la un grad de efeminare , iar pentru fetițe , la
o oarecare nesiguranță.
Relațiile de familie au efecte și asupa form ării conștiinței de sine a copilului, ca element
în manifestarea autoechilibru lui: tensiun ile și autoritarism ul îi cauzează copilului sentimente de
inferioritate și acesta poate pre zenta, pe viitor, dificultăți în a primi și a oferi afecțiune altora,
copiii se simt nefericiți și izolați, depresivi, vinovați, au reacții de apărare . Dimpotrivă, mediul de
acceptanță și căldură , de iubire și siguranță duce la autoapreciere înaltă a stimei de sine,
încred ere, echilibru, adaptare. (Verza Emil, 1993) În ceea ce privește caracteristicile afective ale
acestei perioade, două aspecte pot fi perturbatoare: delicvența juvenilă și tulburările
comportamentale, ambele având la bază disfuncții afective.

2.6 Dezvoltarea personalității și socializarea

La începutul acestei perioade , copilul intră treptat în lumea cunoașterii, având loc o
schimbare a intereselor. Copilul încetează să mai fie centrat pe sine – stadiul centripet și devine
din ce în ce mai centrat pe exterior – stadiul centrifug. Școala și activit ățile specifice de învățare
devin cei mai importanți factori ai dezvoltării și modelării personalit ății copilului, structurând și
consolidând aptitudinile deja existente și bunând bazele unora noi, mult mai complexe.
Comportamentul școlarului începe să reflecte caracteristicile individualității sale ,
tranzitând o faz ă către autonomia morală. R elațiile cu colegii și prietenii sunt cele care îi oferă
copilul ui experien ța socializării, a elabor ării de reguli și norme, a c ontrolului îndeplinirii lor, a
reciprocit ății în fa ța exigen țelor, a colaborării . Apare interesul pentru via ța interioar ă propri ,
precum și tendin ța de a-și exprima tr ăirile și comportamentele, însă aceste momente sunt de
scurt ă durat ăși relativ rare , copi lul rămânând încă rezervat.
Imaginea de sine suferă acum modificări semnificative, pe baza rezultatul ui școlar și al
comparației cu cei de vârstă similară . Viața școlară și socială îl pregătesc pe copil pentru adaptare
și integrare în realitate și în mediu l social . Dependența de familie se reduce spre sfârșitul

23

perioadei. Diversele roluri pe care le îndeplinește frecvent, cum ar fi cel de a face cumpăra
diverse pentru familie, de a utiliza banii în acest sens, de a avea mici responsabilități în casă , fac
parte din procesul de familiarizare cu viața de zi cu zi , de deprindere de abilități, de priceperi și
cunoștințe. Jocurile cu roluri, cele cu reguli, de construcție, de grup, de creație valorifică
abilitățile psiho -motorii ale copilului . Spiritul de competiț ie devine din ce în ce mai dezvoltat,
acei parteneri care nu respectă regula sau care trișează fiind aspru sancționați.

Relația temperament – caracter ia forma unui mod de mascare a unor aspecte
temperamentale , de autostăpânire . Este posibilă apariția une i crize, a unui conflict între vechile
tipare de comportament și noile activități, ce presupun modificarea acestuia.

Factorii cei mai importanți în formarea personalității și caracterului copilului sunt:
– instinctul de dominare – garantează forța perso nalității și capacitatea de adaptare a individului,
sentimentele sale de onoare. Dacă se prezintă tulburări, pot apărea diferite devianțe , printre care :
orgoliul, vanitatea, invidia, conflictele afective, complexele de inferioritate ;
– teama de risc necun oscut și de durere – dezvoltă prudenț a, aprecierea rațională a situațiilor,
etc. Devianțele cunoscute sunt: lenea, lașitatea, rutina, superficialitatea ;
– apetența alimentară – în acest caz, pot apărea următoarele devianț e: răsfăț, refuz alimentar
etc.;
– tendința de a construi lumi imaginare – frecvent întâlnită la copii, aceștia obișnuind să se
refugieze în imaginar , tendință perfect normală atât timp cât se menține la nivel de joc și nu
devine un mecanism prin care să evadeze din situațiile dificile. Devianțe care pot apărea sunt:
obsesiile, scrupulele , fobiile, mitomania ;
– tendința la curiozitate – ține de dorința copilului de a cunoaște, prin repetate întrebări despre
lumea înconjurătoare, despre relația efect – cauză, despre sine. În acest mod se for mează
cunoștințele și gândirea logică. Devianțele care pot apărea sunt: deformarea gândirii și
prevalența imaginației asupra logicii ;
– sentimentele morale și religioase – acestea pot avea un rol reglator –modelator pentru alte
tendințe care se pot manifest a. Apare acum convingerea că convingerea că omul este liber să facă
orice, conform liberului arbitru , iar i deile legate de iad, pedeapsa sau păcate pot genera angoase,
fobii, obsesii.

24

2.7 Rolul familiei în dezvoltarea per sonalității și în educația școlarului

În copilărie, în cadrul familiei, obiectivul principal trebuie să fie acela al asigurării form ării
personalității copilului, al păstrării sănătății fizice, al creșterii normal e. Unul din lucrurile
fundamentale asimi late de către copil în familie este comportamentul moral ca rezultat al unui
sistem de cerințe precise, dublat de un permanent complex de sentiment e de iubire, încredere,
acceptare și siguranță.
În prima parte a vieții individului, mediul principal de form are îl reprezintă familia. În
special în perioada școlară mică (6 -8 ani), familia joacă un r ol extrem de important în ceea c e
privește căile proce sului formativ :
– educa ția în familie constituie baza peste care se vor așeza celelalte influen țe educative;
– educația oferită de familie are un caracter spontan, practic , neorganizat și se produce adesea în
mod inconștient , natural ;
– influența exercitată este permanentă și se aplică în viața cotidi ană, fiind puternică și bazată pe
afectivitatea natural ă din relația c opil – părinte ;
– datorită profunzimii relațiilor afective, impactul emoțional pe care îl exercită familia asupra
formării copilului este maxim;
– la nivelul familiei există o dependență a copilului de membrii microgrupului familial, din toate
punctele de vede re : fizic, psihic, material, educa țional, spiritual;
– lasă amprente puternice asupra personalit ății viitoare a adultului aflat acum în formare .
Familia constituie nucleul de bază al societății și joacă rolul principal în a asigura
dezvoltarea fizică, psih ică, emoțională și morală a copilului , fiind grupul social cel mai important
deoarece ea influențează și modelează persoana.
Func ția educativă a familiei constă în principal în pregătirea copilului pentru viață, prin
faptul că, prin funcțiile și structura sa, familia oferă cadrul cel mai potrivit pentru formarea
principalelor deprinderi, pentru transmiterea principalelor cuno știnte asupra realitatii si formarea
primelor principii de viata. În special în perioada școlarizării, randamentul la învățătură depi nde
în foarte mare măsură de posibilitatea pe care o are copilul de a deprinde unele abilități, valori și
comportamente în cadrul familiei din care provine.

25

CAPITOLUL 3
DIVORȚUL . EFECTELE DIVORȚULUI ASUPRA CELOR
IMPLICAȚI

3.1 Despre divorț

3.1.1 Statistici gen erale la nivelul anului 2018
Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive sau pe cale
administrativ ă, pe parcursul anului 2018 , a fost de 30.857, în scădere cu 290 divorțuri față de
2017. Rata divorțialității a scăzut de la 1,40 divorțuri/ 1000 locuitori în anul 2017, la 1,39
divorțuri/ 1000 locuitori în anul 2018.

Sursa datelor: Institutul Na țional de Statistic ă
În mediul urban, în anul 2018, s -a înregistrat un număr aproape dublu de divorțuri față de
cel înregistrat în mediul rural, rata divorțialității fiind de 1,4 ori mai mare în mediul urban.
Raportul dintre numărul căsătoriilor încheiate și cel al divorțurilor pronunțate prin hotărâri
judecătorești definitive sau pe cale administrativă, a fost în anul 2018, de 4,6 căsători i la un
divorț.

Structura persoanelor care au divorțat în anul 2018 pe grupe de vârstă și sexe
Sursa datelor: Institutul Na țional de Statistic ă

26

Vârsta medie a soților la divorț a fost de 43 ani pentru bărbați și de 39,3 ani pentru femei.
Comparând vârst a medie la divorț cu vârsta medie la căsătorie (33,8 ani pentru bărbați și 30,6 ani
pentru femei,) se poate observa în cazul cuplurilor care au divorțat că secvența de viață maritală
durează, în medie, 9,2 ani pentru bărbați, respectiv 8,7 ani pentru femei . Din totalul divorțurilor
pronunțate în anul 2018, două treimi s -au realizat cu „acordul părților” datorită posibilității de a
divorța pe cale administrativă, fiind posibilă constatarea desfacerii căsătoriei și de către ofițerul
de stare civilă sau de not arul public.

Repartizarea divorțurilor pe cauze, în anul 2018
Sursa datelor: Institutul Na țional de Statistic ă

Comparativ cu celelalte țări din Uniunea Europeană, în anul 2016 (ultimul an pentru care
sunt date disponibile la nivel european), România a î nregistrat un nivel m ediu, cu o rată a
divorțurilor de 1,5‰. Cele mai mici rate de divorțialitate la nivel european s -au înregistrat în
Malta (0,8 ‰) și Grecia (1,0‰), iar cele mai mari rate de divorțialitate s -au înregistrat în Letonia
și Lituania (3,1‰) și în Danemarca (3,0‰).

Sursa datelor: Institutul National de Statistica

27

3.1.1.1 Considerente generale asupra divorțului

Indiferent dacă vorbim despre un act unilateral sau bilateral, în ambele cazuri se produce
un sindrom traumatic, care poate avea efecte majore pe termen lung, în funcție de tipologia
persoanelor implicate.
Divorțul ocupă locul doi pe scala factorilor stresori pe care îi poate experimenta un om,
după decesul celor dragi, conform Scalei de Stres a lui Holmes si Rahe . Separarea de partener și
ruperea nucleului familiei este resimțită ca pe o pierdere temporară a propriei identităț i și a
sensului vieții, putând cauza problem emoționale cu repercursiuni majore asupra calității vieții
celor ce trec prin aceasta situație negativă.
Dicționarul d e Sociologie definește divorțul astfel: “Divorțialitatea este un fenomen
demografic ce exprimă intensitatea divorțurilor într -o populație sau în anumite subdiviziuni ale
ei.” ( Zamf ir, C., & Vlăsceanu, L. (1993).
În prezent, conform datelor statistice pr ezentate anterior, se observă o tendință de
creștere a divorțialității, evoluție ce face necesară studierea atentă a acestui fenomen și a
factorilor care o produc și anume:
– urbanizarea,
– modificări ale funcțiilor tradiționale ale familiei,
– crește rea gradului de emancipare și profesionalizare a femeii,
– reducerea influenței religiei și a altor elemente legate de tradiție,
– schimbări în percepția oamenilor față de căsătorie,
– creșterea duratei căsătoriei ca urmare a sporirii speranței de vi ață.

Studiind relațiile dintre parteneri în timpul separației sau divorțului, Diane Vaugahan a
constatat că în cele mai multe cupluri aflate în această situație, înaintea înstrăinării fizice avusese
deja loc o separara social – cel puțin unul dintre parte neri pornise pe un alt drum, interesele lui
actuale nemaifiind legate de ale partenerului de viață. ( Giddens, A. (2003). Sociologie)

3.1.1.2 Factori determinanți ai divorțului

Divorțul poate fi determinat de factori economici, culturali, psihologici, morali, rel igioși
care acționează la nivelul partenerilor, în interiorul cuplurilor și în afara acestora.

28

A. Factori interni ce pot genera divorțul se pot enumera:
– Experiența premaritală a partenerilor și atitudinea lor reciprocă față de aceasta. Diferențele
mari d e experiență premaritală constituie un factor puternic ce împiedică realizarea solidarității
familiale.
– Motivația căsătoriei și modul de încheiere a căsătoriei (căsătorii motivate de avantaje
economice, sociale sau căsătorii impuse).
– Vârsta la căsătorie și diferențele de vârstă între soți – cu cât este mai mică, cu atât posibilitatea
de divorț este mai mare . Vârsta și maturitatea părinților reprezintă un semn al riscului, ceea ce nu
înseamnă că toți copiii ai căror părinți sunt foarte tineri (între 16 -20 an i) suferă sau sunt neglijați.
Concomitent e necesar a menționa că lipsa de maturitate și responsabilitate, îndeosebi a mamelor
tinere, supune unitatea familială riscului, unor dificultăți, precum: separare, divorț, violență,
abandon, familie cu un singur p ărinte (monoparentală) etc.
– Heterogenitatea cuplului familial în raport cu mediul de proveniență al soților, nivelul de
instrucție, profesiunea, trăsăturile psihice și temperamentale.
– Poziția feme ii în societate și în familie: d acă soția este dependentă d in punct de vedere
economic față de soț, divorțialitatea este scăzută. Cu cât ea este mai independentă , nu mai acceptă
unele relații familiale și astfel cuplul se îndreaptă spre divorț în cazul unor neînțelegeri .
– Incompatibilități psihice și temperamental e ale partenerilor.
– Insatisfacții emoțional -afective și sexuale.
– Infidelitatea. Neglijarea familiei și infidelitatea sunt motive frecvente .
– Comportamentele agresive.
– Școlaritatea: când școlaritatea soților este egală , descrește disoluția maritală. În cazul femeilor
există o legătură nonliniară între școlaritate și divorț: femeile cu studii superioare divorțează în
mai mare măsură decât celelalte, dar și cele care nu au reușit să termine un anumit nivel școlar au
o posibilitate mare de divorț;
– Statutul soci o-economic (în particular venitul) și rata divorțialității sunt invers proporționale,
G. Becker (1991) explică acest lucru prin faptul că cei din clasele de mijloc și superioare se
căsătoresc mai târziu, când își fac o carieră. Satutul social al părinților și mediul de proveniență
influențează chiar dacă cei doi au instrucție egală, distanța dintre medii sociale de proveniența
producând instabilitate maritală;
– Rasa și etnia – există tendința ca mariajele interetnice să fie mai puțin stabile;
– Religia: rata divorțul ui în cadrul celor care f recventează aceste servicii este scăzută .

29

– Evenimentele familiale care provoacă nemulțumirea unuia dintre parteneri: refuzul de a avea
copii, afecțiunile fizice grave ale unui soț, sancțiunile sociale sau juridice aplicate unui soț,
pierderea locului de muncă, comiterea unor acțiuni dezaprobate social, condamnări penale,
violența domestică.

B. Factori externi care pot genera divorțul
– Apariția și menținerea unor dezechilibre demografice între numărul femeilor și numărul
bărbaților într -o anumită zonă sau colectivitate.
– Creșterea volumului migrațiilor și urbanizarea , mai ales când sunt însoțite de scăderea
controlului social local asupra comportam entelor, precum și de apariția dezechilibrelor
demografice;
– Scăderea controlu lui social , ceea ce conduce la concluzia că viața de familie este o problemă
strict personală și nu una a societății .
– Condițiile economice generale (perioadele de criză puternică, șomaj, instabilitate economică)
sunt factori care favorizează indirect disol uția unor cupluri cu deficiențe de solidaritate .

3.2 Impactul divor țului asupra membrilor familiei

Lisa Parkinson (1993) definește divorțul ca pe "un complex psihosocial în aceeași masură
în care este un proces juridic". Parker identifică șase dimensiuni ale experienței de divort:
– emoțională
– legală
– economică
– parentală
– comunitară
– psihologică.

Cuplurile aflate în divorț se pot confrunta cu probleme complexe, aparținând unuia sau mai
multora dintre aceste domenii simultan, conflictual afectand u-I pe toți membrii familiei, dar mai
ales pe copii.
Divor țul are efecte în special asupra copiilor . În trecut, în societ ățile tradi ționale , exista o
tendință evidentă de stigmatizare a copilului ai c ărui p ărinți sunt desp ărțiți, ceea ce ducea la o
suferin ță acută a acestora și la excluderea lor din anumite medii sau activit ăți. În societatea

30

modern ă, urban ă, acest aspect a fost par țial eliminat , deși unii copii sau chiar adulți încă mai
reacționeaz ă agresiv față de copii i din familiile "destr ămate" , margin alizându -i sau chir
agresându -i. Deși divor țul presupune desfin țarea c ăsătoriei, mul ți parteneri renun ță în acelasi
timp și la rolul lor de p ărinți, nefăcând distincția între rolul de soț/ partener și cel de părinte sau
nereușind să se detașeze de conflict ual cu celălalt partener . Este necesar ca, pentru buna
dezvoltare a copilului , amândoi p ărinții să conștientizeze rolurile parentale, precum și atribuțiile
ce decurg di n acestea și să se implice î n mod activ și egal în procesul educativ și în viața
copilul ui, în general, asigurând suportul (afectiv, psihic, economic, social) pentru formarea,
educarea și dezvoltarea acestuia . Părinții sunt actori indispensabili în ceea ce privește evolu ția
psihic ă a copiilor.
De cele mai multe ori, copiii care provin din fa milii monoparentale, dezbinate, prezint ă
dificult ăți de adaptare școlar ă și social ă, labilitate și regresie emo țional ă, fragilitate moral ă, stări
de anxietate, tendin țe exagerate spre izolare social ă sau violen ță, etc.
Deși cei mai mulți copii acceptă după un timp divorțul părinților și învață să integreze noua
realitate și să se adapteze, experiența separării familiei lasă urme asupra personalității viitorului
adult. Din cercetările efectuate, s -a demonstrate faptul că adaptarea se produce mai u șor atunci
când părinții le explică divor țul, le r ăspund la întreb ări și-i lasă s ă-și exprime deschis atitudinile și
sentimentele. Divor țul și familiile dezbinate sunt cauze ale multor probleme ale copiilor, cei mai
mulți dintre cei prezent ând tulbur ări de comportame nt provin din familii dezbinate sau
destramate. Pe de alt ă parte , nici continuarea unei rela ții disfuncționale de cuplu nu este
recomandat ă pentru copii, o atmosfer ă încărcată de conflicte, violen ță psihologic ă sau/ și fizic ă
este de cele mai multe ori mul t mai d ăunatoare pentru echilibrul afectiv, emo țional al copilului.
Monoparentalitatea influențează nu numai copilul mic, ci are efecte pe termen lung, putând
afecta viitorul adolescent și adult în comportamentele viitoare, prin observarea, în timp, a uno r
carențe cauzate de lipsa uneia dintre figurile p ărintești din via ța copilului. Personalitatea mamei
este foarte importantă acum , deoarece aceasta poate trasa linii importante în dezvoltarea adultului
în viitor , în special pe partea afectivă . De asem enea, personalitatea tatălui este și ea importantă
deoarece acesta, în forma tradițională , reprezintă o figură a autorității și a regulilor, tatăl fiind
capul familiei. Suportul familial, afectiv și emoțional trebuie asigurat, deoarece dacă acesta nu se
va asigura, copiii vor resimți suferință și le va fi afectat sistemul de valori și de relaționare .

31

3.3 Efectele divorțului asupra școlarului mic

Familia este mediul în care copilul se naște, crește, se dezvoltă și se formează pentru
viață, este primul univers afe ctiv, social și cultural al viit orului adult acum în formare. Cei doi
părinți sunt factorii care se preocupă de dezvoltarea fizică, emoțională și intelectuală și
contribuie la educația morală a copilului. Familia este primul instrument de reglare a
intera cțiunilor dintre copil și mediul social, ea deține rolul principal în asigurarea parcurgerii
armonioase a stadiilor. Pentru un copil, familia constituie mediul natural afectiv și protector,
primul grup social în care se manifestă modelele sociabilizării, c u consecințe pe termen lung
asupra personalității aflate în formare. Mediul familial este unul afectiv si protector, in masura in
care raspunde trebuintelor copilului atat de natura fiziologica, cat si de natura spirituala.
În cazul divorțului, suferința copilului se manifestă în mai multe etape:
– înainte de producerea definitivă a separării – de obicei, aceasta este precedată de numeroase
conflicte, abuzuri și violențe atât fizice dar mai ales emoționale și psihice, care îi afectează în
mod direct pe cei mici;
– în timpul procesului de divorț – mulți părinți încearcă să ii manipuleze pe cei mici pentru a
avea ei câștig de cauză sau pentru a nu fi ei cei vinovați în ochii copiilor;
– după încheierea procesului de divorț – unul dintre parinți nu mai locuiește c u ei, apărând teama
de a nu îl pierde definitive si uneori chiar sentimentul vinovăției ca nu au făcut tot ce se putea
pentru a împiedica separarea părinților lor;
– mai suferă din cauza faptului că, uneori, p ărinții rămași singuri s ă se ocupe de îngrijirea lor nu
pot face fa ță tuturor responsabilităților și, de obicei , copiii sunt cei care sunt neglijați.

Divorțul și implicit dezorganizarea structurii și functionalității familiei, apare ca un factor
intens vulnerabilizator: atunci când un părinte lipsește p arțial sau total din viața unui copil, acesta
se simte eliminat din aria centrului de interes al familiei, reac ționeaz ă, își pierde încrederea în
părinți, se simte lipsit de protec ția implicit ă pe care i -o ofereau ace știa și se vede pe sine ca
abandonat. F iecare copil simte nevoia să aib ă și mam ă și tată, se simte frustrat, „altfel” decat
ceilal ți, iar pe termen lung poate avea probleme de adaptare în societate sau în colectiv ul în care
se va integra .
Alături de mediul educa țional formal furnizat de școală și de cel socio -educațional al
prietenilor, familia este unul din factorii care se preocupă de educația copilului, exercitând o
influență destul de mare asupra formării acestuia. O mare parte din cunoștințele utilizate în viața
cotidiană, de bază pentru su praviețuire și relaționare (despre natură, societate, deprinderile

32

igienice, etc), precum și obișnuințele de comportament, copilul le datorează educației primite în
familie. Trăsăturile de personalitate, temperamentul acestora, precum și formarea conștiinț ei sine
sunt influențate de familia în care copilul crește. De aceea este foarte important ca un copil să
crească într -o familie sănătoasă, în care să primească afecțiune în egală masură de la ambii
părinți.
Copiii cu vârsta cuprinsă între trei și cinci a ni pot exprima un comportament anxios (sunt
temători – teama de a sta singur, teama de abandon sau separare, teama că vor fi p ărăsiți de ambii
părinți), inventează istorii fantastice în care de fiecare dat ă părinții sunt împreun ă, se învinov ățesc
pentru de spărțirea p ărinților, prezint ă un comportament regresiv (suptul degetului sau întoarcerea
la un limbaj de bebelu ș, insomnii sau enurezis nocturne) , pot fi agresivi fa ță de părintele cu care
locuiesc, scade abilitatea de a învăța sau de a -și aminti, pot pre zenta probleme de identitate
sexual ă dacă părintele de acela și sex lipse ște.

Copiii cu v ârsta cuprins ă între șase și opt ani pot manifesta următoarele comportamente:
– pot prezenta unele din comportamentele indicate la copiii cu vârstă mai mică;
– apar mani festări de mânie, îngrijorare, anxietate;
– apar dificultăți de identificare sexuală dac ă lipse ște contactul cu p ărintele de acela și sex;
– au tendin ța să îl idealizeze pe p ărintele absent;
– se simt trădați de părinți;
– pot ap ărea coșmaruri violente;
– reapare an xietatea separ ării;
– pot apărea dificultăți de învățare și concentrare;
– pot încerca s ă găseasc ă un nou partener p ărintelui;
– pot prezenta un comportament dezorganizat sau inacceptabil (minciun ă, furt, agresivitate);
– inventeaz ă pove ști despre p ărintele abse nt,
– pot resimți insingurare și triste țe,
– manifest ă dorin ța puternic ă de a-și reuni p ărinții,
– apar primele conflicte legate de fidelitatea sa fa ță de unul dintre p ărinți,
– percep divor țul ca pe o vin ă personal ă și își inchipuie c ă abia acum începe ce e m ai rău.

33

CAPITOLUL 4
MECANISMELE DE APĂRARE

4.1 Definirea mecanismelor de apărare

Mecanismele de apărare sunt acele mecanisme inconștiente, care sunt activate în
perioadele de anxietate și stres, fără nici o alegere sa u intenționalitate conștientă. Mecanismele de
apărare pot fi considerate instrumente de supraviețuire (Fine, 1988), constituind un instrument de
protecție și de adaptarea cu succes la realitatea cu care ne confruntăm (Cramer, 2008), a părarea
psihică derivînd din tendința oricărui individ de a -și păstra homeostazia, echilibrul de funcționare.
În Vocabularul psihanalizei , J. Laplanche și J. B. Pontalis definesc apărarea ca ansamblu de
operații a căror finalitate este de a reduce, de a suprima orice modificare su sceptibilă să pună în
pericol integritatea și constanța individului biopsihologic. In ceea ce privește funcționarea pshică,
Pontalis și Laplanche afirmă că apărarea reprezintă un ansamblu de operații inconștiente a căror
finalitate este de a reduce, de a s uprima orice modificare susceptibilă să pună în pericol
integritatea și constanța individului ca entitate biopsihologică.
Termenul "mecanism" a fost agreat de Freud și Breuer în 1893, în lucrarea Despre
mecanismul psihic al fenomenelor isterice , fiind ut ilizat pentru a evidenția faptul că fenomenele
psihice conțin structuri ce pot fi observate și analizate; apoi a fost asociat conversiei isterice
în Noi observații asupra psihonevrozelor de apărare . Termenul de ”aparare psihică” se referă la
apărarea incon știentă a Eu -lui de reprezentările și afectele neplăcute, insuportabile pentru
conștiință, Eul fiind considerat instanța psihică care asigură această apărare . Consacrarea
terminologiei se realizează în 1894, prin articolul semnat de Sigmund Freud – ”Psihon evrozele de
apărare” . În această lucrare, Freud încearcă să identifice locul ocupat de diverse tipuri de
apărare în psihonevroze (afecțiune psihică în care simptomele sunt determinate de anumite
conflicte psihice inconștiente ce țin de copilăria timpurie). Printre formele de apărare pe care le
identifică Freud sunt: conversiunea afectului, deplasarea afectului, proiecția, refularea.
Termenul de “mecanism de apărare” ca atare figurează în volumul
Metapsihologia (1915), fiind utilizat pentru a desemna fie an samblul procesului defensiv
caracteristic unei anumite nevroze, fie pentru a evidenția folosirea defensivă a unui anumit destin
pulsional: refulare, întoarcere asupra propriei persoane, transformarea în contrariu.

34

În 1936, Anna Freud publică lucrarea Eul ș i mecanismele de apărare , în care psihanalista
descrie scopurile și motivele apărărilor și realizează o sinteză a cunoștințelor existente până
atunci . Anna Freud vine cu propriile sale contribuții, cum ar fi mecanismele de identificare cu
agresorul și nega rea prin fantasmă.
Ulterior, în literatura de specialitate se utilizează sintagma „mecanisme de apărare”,
acestea fiind definite de Sillamy (1998) drept mecanisme psihologice inconștiente, utilizate de
individ pentru a diminua anxietatea generată de confli ctele interioare între exigențele instinctuale
și legile morale și sociale.
Lista inițială a mecanismelor de apărare eaborată de Freud a cunoscut o extindere, ca
urmare a cercetărilor în acest domeniu realizate de însuși S.Freud, dar și ulterior, prin apor tul
unor psihanaliști printre care Ana Freud, Melanie Klein, Otto Kernberg.
Astfel, mecanismele de apărare au devenit un concept clasic în psihologie, fiind
omniprezente atât în contextul cotidian, în viața de zi cu zi a fiecăruia, cât și în cadrul
psiho terapeutic și de consigliere. Ele reprezintă mijloacele de care dispune un individ pentru a
face față propriilor dificultăți, apărările nu sunt altceva decât un răspuns adaptativ în fața
prăbușirii Eului, a morții psihice și poate chiar fizice. Funcționare a defensivă nu este conștientă,
fapt ce poate avea următoarele semnificații:
– subiectul nu este conștient de comportamentul prin care se manifestă apărarea (un gând, de
exemplu);
– subiectul nu este conștient că respectivul comportament are o funcție defens ivă;
– subiectul nu este conștient de trăirea interioară care a declanșat respectiva apărare.
Mecanismele de apărare țin de funcționarea normală a individului, dar pot fi considerate
patol ogice în următoarele condiții: apărările utilizate sunt neadecvate v ârstei; acestea au o
intensitate mare; utilizarea continuă și necorespunzătoare a apărărilor chiar și atunci când nu sunt
solicitate; cantitatea depășește calitatea (Cramer, 1998).
În lucrarea ei ,,Eul și mecanismele de apărare” , psihanalista Anna Freud s tabilește două
ținte împotriva cărora se declanșează mecanismele de apărare:
– pulsiunile Sinelui – ele încearcă să pătrundă în conștient pentru a -și găsi aici satisfacerea sau să
trimită măcar înspre conștient, derivații ale lor. În acest fel iau naștere co nflictele dintre Eu și
pulsiuni sau derivații acestora.
– afectele legate de acestea – afecte precum iubirea, gelozia, mortificarea, durerea, doliul –
acestea vor fi supuse unor măsuri, schimbări, pe care Eul le adoptă pentru a le putea ține sub
control.

35

În cazul apărărilor care vizează pulsiunile, autoarea menționează trei motive:
– Teama provocată de Supraeu – Eul pune în funcțiune mecanismele de apărare și intră în luptă
cu pulsiunea din cauza temerii față de Supraeu, care împiedică pulsiunea să devină conșt ientă și
satisfăcută. Această apărare apare mai ales în cazul nevrozelor adultului.
– Teama de o amenințare reală – copilul consideră pulsiunea ca pe un pericol (frica fiind
produsă de lumea exterioară), din cauza interdicțiilor venite din partea părinților sau educatorilor,
care îi interzic satisfacerea ei.
– Angoasa pulsională – motiv des întâlnit la copii , dar care apare și în perioade de transformare
fiziologică precum pubertatea sau menopauza (acestea fiind manifestări normale) , precum și în
debutul unui puseu psihotic (în cazul manifestărilor patologice).
Mecanismele de a părare sunt mecanisme psihice inconștiente actívate din cauza anxietății
produse de reprezentarea unui conflict (generat de un pericol intern sau extern) și care au funcția
de reducere a anxietății printr -o deformare a acestei reprezentari. La persoanele care au un psihic
puternic, aceste mecanisme de apărare funcționează la o capacitate maximă, însă, cu cat aceasta
sanatate este mai subreda, cu atat si efectele lor sunt mai mici. În gener al, utilizarea excesivă a
mecanismelor de apărare este asociată cu psihopatologia axei I și II (Watson, 2002)

4.2 Clasificarea mecanismelor de apărare

În literature de specialitate sunt propuse clasificări ale mecanismelor de apărare pe
niveluri, acestea fi ind în număr de 4, după Vaillant:
– Nivelul 1 : 6 tipuri de mecanisme de apărare patologice, predominant întâlnite în cazurile
patologice, acestea permițând individului să își „ rearanjeze ” experiențele exterioare astfel încât
să nu fie nevoit să facă față rea lității și sunt reprezentate de acțiuni precum negarea psihotică,
proiecția, etc ;
– Nivelul 2 : mecanisme de ap ărare imature, a șa cum sunt fantezia, proiec ția, comportamentul
pasiv agresiv, exhibi ția;
– Nivelul 3 : mecanisme de ap ărare neurotice, de tipul intele ctualiz ării, disocia ției, represiei ;
– Nivelul 4 : mecanisme de ap ărare mature, reprezentate de umor, sublimare, altruism,
anticipare.
O altă clasificare este cea realizată în DSM , fiind descrise șapte niveluri ale funcționării
defensive:

36

– nivelul adaptativ ri dicat – Scopul mecanismelor aferente acestui nivel este de a realiza
adaptarea optimă la factorii de stres, accentuarea sentimentului de gratificare, realizarea unei
conștientizări a sentimentelor, ideilor, consecințelor, precum și asigurarea echilibrului optim între
motivațiile conflictuale: anticiparea, capacitatea de a recurge la celălalt (afiliere), altruismul,
umorul, autoafirmarea, autoobservarea, sublimarea, reprimarea .
– nivelul inhibițiilor mentale (al formațiunii de compromis) – au rolul de a mențin e în afara
conștiinței idei, sentimente, amintiri, dorințe, temeri ce sunt susceptibile a reprezenta o
amenințare potențială: deplasarea, disocierea, intelectualizarea, izolarea afectului, formațiunea
reacțională, refularea, anularea retroactivă.
– nivelul d istorsiunii minore a imaginii – reglarea stimei de sine, imaginii de sine, imaginii
corporale, imaginii celorlalți: deprecierea, idealizarea, omnipotența.
– nivelul negării – rolul de a menține în afara conștiinței factorii de stres și pulsiuni, idei, afec te,
sentimente de responsabilitate neplăcute sau inacceptabile, ele fiind atribuite eronat unor cauze
externe: refuzul, proiecția, raționalizarea.
– nivelul distorsiunii majore a imaginii : reveria autistă, identificarea proiectivă, clivajul imaginii
de sine sau al imaginii de ceilalți.
– nivelul acțiunii : activism, retragere apatică, plângeea cuprinzând solicitarea unui ajutor și
respingerea ajutorului și agresiunea pasivă implică utilizarea, în prezența unor factori de stres
interni sau externi, a acțiunii sau a retragerii.
– nivelul disreglării defensive : proiecția delirantă, refuzul psihotic, distorsiunea psihotică
implică un eșec al reglării defensive în fața factorilor de stres, ceea ce antrenează o ruptură în
raport cu realitatea obiectivă.

4.3 Cele mai frecven te mecanisme de apărare dezvoltate de copii

A. Mecanismele de apărare de nivel 1 – mecanisme patologice
– Proiecția iluzională – copilul își conturează iluzii despre realitate; de obicei, acesta al ege să se
poziționeze în rolul de victima. Acest mecanism de ap ărare nu trebuie confundat cu animia , o
etapă normală, prin care copilul oferă suflet obiectelor sau când are prieteni imaginari.
– Conversia – mecanismul prin care un simptom psihic este transpus într -unul fizic, astfel încât,
deși nu există o cauză în org anism, acesta resimte stresul nu pe cale psihologică ci prin
intermediul îmbolnăvirii. Acest mechanism de apărare se află în strânsă legătură cu somatizarea,
des întâlnită în cazul copiilor mici, care astfel găsesc o cale de exteriorizare a propriilor emoț ii și
gânduri c are nu pot fi transpuse prin limbaj.

37

– Negarea – apare atunci când realitatea nu e pe placul copilului și acesta nu dorește să o
accepte, în special în cazul deceselor celor dragi, a despărțirilor/ divorțului, a schimb ărilor majore
din viața d e zi cu zi cu care se confruntă. Negarea presupune o modalitate de a lua cunoștință de
refulat, dar reprezentarea acestuia nu ajunge în conștiință, este de fapt un fel de acceptare
intelectuală și nu afectivă a refulatului.
– Distorsiunea – mecanismul care a pare atunci când se produce o disco rdanță între nevoile
interne și realitatea externă, din perspectiva copilului.
– Complexul de superioritate – mecanism în cadrul căruia copilul se simte superior altor
persoane, fără să se raporteze la capacitățile sau con diția socială a sa comparativ cu a lți indivizi.
– Complexul de inferioritate – mecanism opus complexului de superioritate, se manifestă
printr -o stim ă de sine scazută, fiind însoțit de anxietate, nesiguranță, timiditate excesivă ș i chiar
sentimentul că nu po ate face față standardelor societății.

B. Mecanismele de aparare de nivel 2 – mecanisme imature
Acest tip de mecanisme este cel mai des mai des întâlnit, luând naștere în urma confruntării
cu o realitate amenințătoare sau inconfortabilă. Fiind indezirabile social din cauza tipului de
manifestare care le însoțește¸ aceste mecanisme au repercursiuni asupra vieții de zi cu zi, fiind
prezente adesea în cazul depresiei sau al tulbur ărilor de personalitate.
– Fantezia – mecanism manifestat prin tendința de a se re trage într -o lume imaginară sau de a
„visa cu ochii deschiși”, încercând să se facă abstracție de situația sau de emoția care a generat
starea de stres.
– Gândirea optimist ă – exagerarea părții optimiste a realității, cu diminuarea celei negative
reprezintă o distorsionare a acesteia, a șadar un mecanism de apărare, chia r dacă, în cazul copiilor
este destul de normal s ă vadă lucrurile într-o lumin ă bună, dat fiind c ă încă nu au suficient ă
experien ță ca să poată anticipa eventuale consecințe.
– Idealizarea – acest mecanism d e apărare este mai frecvent întâ nit la copiii cu vârste mai mari,
fiind reprezentat de perceperea unei alte persoane ca av ând mai multe calit îți dec ât aceasta are, de
fapt.
– Comportamentul pasiv agresiv – mecanism ce are la bază un tip de agres ivitate exprimat
indirect sau într-un mod pasiv.
– Proiec ția – în cazul celor mici, acest mecanism se manifest ă, cu prec ădere, asupra p ărinților.
Dacă unui copil îi este frică de unul dintre părinți, își va manifesta supărarea și sentimentele fa ță
de cel de -al doilea p ărinte.

38

– Somatizarea – mecanism prin care sentimentele negative fa ță de alte persoane sunt
transformate în simptome fizice (frecvent la vârste mici) sau în sentimente negative fa ță de sine
(în special în adolescență).
C. Mecanismele de aparare de n ivel 3 – mecanisme neurotice
Puține dintre mecanismele de apărare de nivel 3 sunt evidențiate la copiii cu vârsta
cuprinsă între 6 și 8 ani. Pe termen scurt, aceste mecanisme ajut ă la depășirea factorului stres or;
pe termen lung, ele pot determina probleme în relațiile intersociale, în performanțele școlare, în
desfășurarea activității cotidiene. Aceste mecanisme sunt:
– Disocierea – mecanism ce presupune modificarea personalității unui copil, în vederea evitării
stresului emotional cauzat de o situație nega tivă (divorțul părinților, stre s școlar, deces, etc).
– Intelectualizarea – mecanism întâlnit la vârste mai mari, el reprezintă o concentrare foarte
mare asupra componentelor intelectuale ale unei situații.
– Raționalizarea – gasirea de scuze atunci când copilu l este confruntat cu consecințele
propriilor sale acțiuni.
– Regresia – cel mai des întâlnit mecanism în cazul copiilor, reprezintă întoarcerea temporară la
un stadiu anterior de dezvoltare care confer ă siguranță și protecție în viziunea copilului.

D. Mecan ismele de nivel 4 – mecanisme mature
Deși mecanismele de apărare mature sunt specifice persoanelor care au atins o vârstă și o
maturitate emoțională mai înaintată, acestea pot fi regăsite și la copii. Orice mecanism de apărare
de pe toate cele 4 niveluri pot apărea, în cazul stresului, și la copii.
– Sublimarea – mecanism de apărare ce presupune canalizarea impulsurilor, gândurilor și
emoțiilor inacceptabile într -o formă acceptabilă, către ceva productive, ceea ce ajută la
canalizarea energiei care altfel ar fi pierdută sau folosită într -un mod ce ar provoca persoanei mai
multă anxietate. Sublimarea se poate face de asemenea prin umor si fantezie.
– Altruismul – mecanism prin care cei care au un conflict emoțional sau factori de stres interni
și externi, reușes c să-și reducă disconfortul psihic ajutându -i pe ceilalți, dedicându -se satisfacerii
nevoilor celorlalți.
Mecanismele de apărare sunt comportamente de cele mai multe ori învățate, dintre care
majoritatea au fost deprinse în timpul copilăriei.

39

PARTEA A II – A ASPECTELE PRACTICE ALE CERCETĂRII
CAPITOLUL 5
METODOLOGIA CERCETĂRII

5.1. Obiectivele cercetării

Obiectivul prezentei cercetării îl reprezintă ident ificarea mecanismelor de apărare ale
Eului specifice copilului de vârstă școlară m ică, școlar care se confruntă cu divorțul părinților . Se
va realiza și o analiză comparativ ă cu școlarii de aceeași vârstă ce provin din familii intacte.
În concordanță cu c ele expuse mai sus, obiectivul principal al acestei cercetări este:
– Identificarea și a naliza tipurilor de mecanisme de apărare ale copilului ce trece prin divorțul
părinților;
o Compara rea ponderii acestor mecanisme de apărare întâlnite la copiii provenind d in
familiile monopaentale cu mecanismele de apărare dezvoltate de copii de aceeași vârstă ce provin
din familii intacte.

Secundar, s -au stabilit și alte obiective ce converg din obiectivul principal:
– Analiza modului în care copiii ce se confruntă cu divorțul părinților se raportează la acest
eveniment negativ.
– Verificarea diferen țelor de gen în ceea ce privește raportarea la evenimentul divorțului.
– Cunoașterea fenomenului divorțului, a implicațiilor pe care le are atât în societate, cât și
asupra membrilor familiilor care trec prin această situație, în special asupra copiilor de la ciclul
primar de învățământ sub aspecte referitoare la tipurile de mecanisme de apărare dezvoltate de
aceșstia și variabile le ce caracterizează elevii în cauză: vârsta, sexul, mediul familial și socio –
cultural.

Obiectivele cercetării vor fi îndeplinite și se vor materializa prin analiza și verificarea
ipotezelor de lucru și aprecierea modului în care ipotezele cercetării se v erifică sau nu în
cercetarea de față.

40

5.2. Ipotezele cercetării

Pentru verificarea obiectivelor stabilite, au fost formulate următoarele ipoteze :
– Școlarii proveniți din familiile monoparentale dezvoltă mecanisme de ap ărare multiple și
complexe, care le afectează raportarea la realitate și la ei înșiși, dar și la modul de a relaționa ,
ponderea acestor mecanisme de apărare fiind mai mare comparativ cu mecanismele de apărare
dezvoltate de copii de aceeași vârstă ce provin din familii intacte.
– Trecerea printr -un eveniment negativ – în cazul de față divorțul – afectează nivelul de
anxietate resimtit de școlarii de vârstă mică .
– Există diferențe semnificative statistic între băieți și fete în ceea ce privește raportarea la
even imentul negativ al divorțului , în ceea ce privește copiii proveniți din familiile monoparentale.
5.3. Instrumentele utilizate

În alegerea metodelor și instrumentelor de investigare s -a ținut seama atât de natura
cercetării, cât și de particularitățile și specificul de vârstă al subiecților supuși cercetării. În
vederea realizării studiului propus, am ales utilizarea a două metode de cercetare cantitativă:
Chestiona rul HIPIC și Chestionarul CERQ.

5.3.1 Chestionar ul HIPIC
Primul chestionar utilizat în c adrul cercetării a fost „ Chestionarul de evaluare a
personalității și HiPIC comportamentului copilului” (Anexa nr. 1) , creat de I. Mervielde și F. de
Fruyt, pentru utilizarea de către psihologi, consilieri ori alți profesioniști specializați, în cadrul
muncii lor cu clienții, cum ar fi profesorii, părinții, familiile, sau copiii înșiși. Acest raport
complex ajută la înțelegerea mai bună a caracteristicilor preferențiale, atitudinale și
comportamentale ale copilului evaluat, referitor la câteva dimensiuni -cheie legate de
personalitatea sa. Deși este formulat ca un raport de -sine-stătător, putând fi aplicat și de profesori
sau părinți, rezultate le trebuie luate în considerare doar împreună cu opinia profesională a unui
specialist și doar după coroborarea dat elor rezultate din acest test cu date provenite din alte surse,
cum ar fi un interviu ori alte posibile instrumente psihometrice.
Instrumentul HIPIC a fost conceput pentrua descrie variația normală în diferențele de
personalitate, cunoscute sub denumirea de diferențe adaptative. Testul reprezintă un inventar de
personalitate comprehensiv, acoperind un spectru larg de trăsături ale personalității. Hipic se

41

adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani, părinții sau profesorii fiind evaluatorii.
Acest raport este bazat pe HiPIC (Hierarchical Personality Inventory for Children, Inventarul
Ierarhic de Personalitate pentru Copii), un instrument psihometric care a fost validat într -o mare
varietate de programe de cercetare, inclusiv în studii extensive în Romania. HiPIC este un
instrument structurat, verbal, omnibus, bazat pe modelul personalității în 5 mari factori (Big
Five). Chestionarul a fost construit pentru a măsura preferințele comportamentale și trăsăturile de
personalitate ale copiilor și adole scenților cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani.
Informațiile solicitate la începutul chestionarului se referă la numele (în cazul cercetării
prezente – inițialele) copilului, vârsta, genul și tipul de familie.
Chestionarul este completat fie de unul dint re părinți, fie de profesorul copilului, fiind
necesar ca evaluartorul să fie foarte familiarizat cu comporta mentul copilului.
Chestionarul HIPIC constă în 144 de itemi, grupați în cinci mari suprafactori de
personalitate (domenii), fiecare din aceștia fii nd descris, la rândul s ău, de mai multe scale (fațete):
– Stabilitate emoțională – Copiii care obțin scoruri scăzute la această secțiune se îndoiesc
adesea de abilitățile lor și sunt înclinați să simtă anxietate și stres mult mai repede. Aceștia cred
despre ei că nu pot face față, rămân inerți în fața adversității și sunt incapabili de a lua decizii pe
cont propriu. Se plâng destul de ușor și des și sunt considerați de către cei din jur ca fiind copii
dependenți, nesiguri sau nervoși. Copiii care obțin scorur i ridicate la stabilitatea emoțională sunt
de cele mai multe ori siguri pe ei, acționează cu încredere și sunt cu greu influențați de emoțiile
negative precum depresia și frica. Aceste persoane par să fie mai degrabă lipsite de griji și
capabile de a -și reveni foarte curând după un eșec. Clasa este compusă din 2 subclase:
S1: Anxietate
S2: Incredere în sine
– Extraversie – acest domeniu descrie frecvența și intensitatea emoțional ă pozitivă și energetică
cu care copilul interacționează la nivel social. Copiii ale căror scoruri sunt scăzute tind să stea
deoparte mai mult și nu ies prea mult în evidență atunci când se află într -un grup de copii. Aceștia
nu caută în mod activ să interacționeze cu copii noi și găsesc dificilă integrarea într -un cerc de
prieteni. Nu sunt exuberanți sau gălăgioși și par calmi, atât la nivel comportamental cât și
emoțional. Domeniul Extraversie descrie frecvența și intensitatea emoțional pozitivă și energetică
cu care copilul interacționează la nivel social. Copiii care obțin scoruri î nalte la acest domeniu se
descurcă în general cu ușurință în orice tip de situație socială, sunt populari printre colegi și în
cercul lor de prieteni și reușesc fără efort să se alăture unor noi grupuri de copii. Deseori aceștia

42

își exprimă cu ușurință emo țiile față de ceilalți copii, par mai exuberanți și mai animați într -un
grup, sunt cel mai adesea fericiți și veseli. Această scală este formată din 4 subscale:
E1: Energie
E2: Expresivitate
E3: Optimism
E4: Timiditate
– Imaginație – Copiii cu scoruri scăzut e sunt caracterizați de o lipsă a imaginației și întâmpină
dificultăți în a gândi în termeni abstracți. De cele mai multe ori, acești copii abordează
problemele printr -o strategie sigură și de încredere și duc lipsa unor conștientizări interioare
(insight) originale. Au o gamă de interese limitate sau se focalizează pe o arie de interes specifică
și fac față cu greu sarcinilor sau situațiilor care necesită ceva mai multă creativitate. Sunt
percepuți de către mediul înconjurător ca fiind cu capul limpede și predictibili. Uneori, pot fi
percepuți ca fiind puțin plictisitori. Copiii cu scoruri ridicate la Imaginație sunt deseori
imaginativi și creativi, știu cum să abordeze și să perceapă situațiile și problemele din mai multe
unghiuri. Aceștia pot, câteodată, să pară puțin visători, mai ales când obțin un scor scăzut la
Conștiinciozitate. Sunt deseori interesați de o gamă largă de subiecte. Datorită acestui fapt, pot
deveni foarte buni cunoscători ai domeniilor care îi interesează. De cele mai multe ori, acești a au
un vocabular extins și bine dezvoltat și știu cum pot crea o impresie „apreciabilă” chiar și atunci
când scorurile la IQ nu sunt atât de ridicate. Această scală conține 3 subscale:
I1: Creativitate
I2: Intelect
I3: Curiozitate
– Benevolență – Copiii ca re obțin scoruri scăzute la Benevolență sunt dificili în interacțiune,
joaca cu ei fiind mai dificilă de realizat, aceștia fiind, totodată, mai puțin ușor de crescut sau
educat. Nu le este teamă să fie agresivi cu ceilalți atunci când lucrurile nu merg cum vor ei sau
atunci când se simt neascultați. Abordează situațiile sociale din perspectiva lor proprie și
consideră în general interesele celorlalți ca fiind mai puțin importante față de ale lor. Copiii care
obțin scoruri ridicate la Benevolență sunt deseor i percepuți de către ceilalți ca fiind plăcuți și
stabili/echilibrați. De regulă se înțeleg cu ceilalți copii și adulți și arată considerație pentru
nevoile și ideile celor din jur. Există 5 subscale:
B1: Altruism
B2: Dominanță
B3: Egocentrism

43

B4: Complian ță
B5: Iritabilitate
– Conștiinciozitate – Copiii care obțin scoruri scăzute întâmpină dificultăți în a persevera și a se
concentra, au nevoie de încurajare și supervizare pentru a atinge rezultate bune și pentru a
completa sarcinile în mod corect. Copiii cu scoruri ridicate la domeniul Conștiinciozitate știu cum
să se dirijeze pe direcția cea bună, ceea ce are ca rezultat concentrarea, planificarea și ordinea în
muncă. De regulă, aceștia sunt foarte buni în a se mobiliza/ motiva singuri și rezistă cu succes la
tentații. Această scală prezintă 4 subscale:
C1: Concentrare
C2: Perseverență
C3: Ordine
C4: Motivare prin realizare

Pentru fiecare dintre cele 144 de întrebări oblig atorii, evaluatorul poate alege una dintre
cele 5 variante de răspuns pe scara Lickert , luându -se ca referință comportamentul copilului din
ultimul an:
1 – foarte puțin caracteristic
2 – puțin caracteristic
3 – mai mult sau mai puțin caracteristic
4 – caracteristic
5 – foarte caracteristic

Scorare:
Scorarea testului a fost realizată prin i ntermediul aplicației specifice puse la dispoziție de
furnizorul testului. În profilul HIPIC, pentru fiecare scală, respectiv subscală se calculeaă un scor
brut, care este transformat ulterior în scor normal exprimat în decile cuprinse între 1 și 10.
Scoru rile finale pentru scalele HiPIC sunt reprezentate în centile. Centilele sunt transformări ale
scorurilor brute înregistrate de persoana evaluată, prin raportarea la un eșantion de referință. Cu
alte cuvinte, copilul evaluat este comparat cu alți copii de aceeași vârstă. Un scor mare la o scală
anume arată că persoana evaluată este depășită doar de puțini alți copii la acea scală. De exemplu,
un scor de 90 arată faptul că persoana evaluată întrece la dezvoltarea acelei caracteristici 90%
dintre copiii de ac eeași vârstă din România și că doar 10% dintre copiii din România au un scor
mai mare. Scorurile -centilă sunt cuprinse între 0 și 100.

44

Domeniile testului H IPIC indică tendințe comportamentale generale și esențiale. În cazul
interpretării, specialistul ader ă la structura ierarhică dintre domenii și fațete: tendințele care sunt
descrise pe baza fațetelor sunt, în general, mult mai precise și specifice decât schemele generale
reprezentate de domenii. Alegerea denumirilor pentru domenii și fațete reprezintă o p rocedură în
care variatele posibilități, cu avantajele și dezavantajele lor, sunt luate atent în considerare de
fiecare dată. Este important ca utilizatorii testului H IPIC să nu se focalizeze prea mult pe
denumirea aleasă și să ia în considerare definițiil e care stau la baza setului de itemi, precum și
descrierile care le însoțesc.

5.3.2 Chestionar ul CERQ
Chestionarul cognitiv privind reglementarea emoției CERQ (Cognitive Emotion
Regulation Questionnaire ) a fost elaborat în anul 2001 ( Garnefski etal., 2 001; Garnefski, Kraaij
și Spin -hoven, 2002). Nouă strategii cognitive de reglare a emoțiilor au fost distinse în cadrul
CERQ pe baze teoretice și empirice, fiecare referindu -se la modul în care se raportează copiii la
realitate după experiența unor ameninț ări sau evenimente stresante.
Chestionarul CERQ permite evaluarea a nouă tipuri de strategii, fiind astfel posibilă
identificarea atât a vulnerabilităților (coping disfuncțional, asociat patologiei) cât și a punctelor
tari (coping funcțional, asociat une i stări emoționale pozitive). Știind care sunt resursele cognitive
ale unei persoane care se confruntă cu o experiență negativă de viață se poate interveni.
Strategiile de coping se pot învăța, în consecință o persoană care are/ adoptă un stil de coping
care-l predispune la patologie sau îl face vulnerabil în fața unor experiențe negative de viață poate
să învețe noi strategii de coping.
Prin chestionarul CERQ: se oferă acces la ceea ce gândește o persoană atunci când se
confruntă cu o experiență negati vă de viață, se poate realiza diferența între ceea ce gândește și
ceea ce face concret atunci când se confruntă cu o experiență negativă de viață, se poate face
legătura între ceea ce gândește și ceea ce simte o persoană atunci când se confruntă cu o
exper iență negativă de viață. Toate acestea sunt informații care pot fi exploatate în procesul de
intervenție și de care se va ține cont în planificarea tratamentului sau în programe de prevenție și
dezvoltare personală.
Chestionarul este completat de copil, f iind asistat pe tot parcursul pentru a i se da
indicațiile necesare acolo unde este cazul, fără a se interveni peste răspunsurile selectate de
acesta. Indicațiile se vor referi strict la clarificări în ceea ce privește semnificația cerințelor sau
transpune rea acestora într -un limbaj accesibil copilului.

45

Chestionarul este format din 36 itemi, grupați câte 4 pentru a da scorul fiecăreia dintre
cele 9 scale:
– Autoculpabilizare a – strategie de coping cognitiv care presupune apariția unor gânduri
potrivit căror a întreaga responsabilitate pentru situația trăită aparține propriei persoane, vina este
atribuită sieși și apar preocupări legate de gânduri care se referă la greșelile pe care o persoană le
face. Atunci când o persoană obține un scor ridicat la autoculpa bilizare , acest lucru indică faptul
că acea persoană este intens preocupată de propriul sentiment de vinovăție (un grad ridicat de
preocupare poate fi asociat unor probleme psihopatologice). Un scor scăzut, înseamnă că
preocuparea față de propriul sentimen t de vinovăție apare în mică măsură. ITEMI: 1, 10, 19, 28
– Acceptarea : se referă la acele gânduri datorită cărora ne resemnăm față de ceea ce ni s -a
întâmplat și acceptăm situația, gândindu -ne că aceasta nu mai poate fi schimbată și că viața
continuă. Un sc or scăzut se referă la o utilizare mai puțin frecventă a acestei strategii. Deși, în
sine, acceptarea este un proces benefic pentru majoritatea evenimentelor, un nivel ridicat poate
duce la resemnare, în sensul incapacității de amai influența evenimentele, un sentiment negativ de
„ a nu mai fi în stare să schimbăm lucrurile în vreun fel”. Astfel, un nivel ridicat de acceptare
poate indica o formă negativă de resemnare în fața situației. În acest caz, un scor ridicat de
acceptare poate fi asociat cu simptome psihopatologice, mai ales când acestea din urmă se referă
la evenimente care nu au fost acceptate/asimilate mental. ITEMI: 2, 11, 20, 29
– Ruminarea : Ruminarea se referă la situația în care ne gândim încontinuu și /sau suntem
mereu preocupați de sentimentel e și gândurile pe care le asociem unui eveniment negativ. Un
scor ridicat poate indica utilizarea frecventă a Ruminării ca strategie de coping cognitiv. Un scor
scăzut indică utilizarea îm mai mică măsură a acestei strategii. În procesarea evenimentelor de
viață negative, un anumit nivel de ruminare este normal. Un scor ridicat pentru ruminare este în
mod cert asociat anumitor probleme emoționale sau simptome psihopatologice. ITEMI: 3, 12,
21, 30
– Refocalizarea pozitivă : Refocalizarea pozitivă apare atunci c ând ne gândim la alte lucruri
mai placute, în loc să ne gândim la evenimentul negativ trăit. Un scor ridicat indică utilizarea
frecventă a acestei strategii. Un scor scăzut indică utilizarea acestei strategii în mai mică măsură.
În general, studiile arată că această strategie poate avea efecte pozitive asupra stării noastre de
bine. Cu alte cuvinte, un scor scăzut pentru refocalizarea pozitivă poate fi asociat unui nivel redus
al stării emoționale. ITEMI: 4, 13, 22, 31
– Refocalizarea pe planificare : Apare at unci când ne gândim la pașii pe care trebuie să îi
urmăm pentru a face față unui eveniment negativ sau atunci când ne gândim la un plan prin care

46

să schimbăm o situație. Un scor ridicat indică utilizarea frecventă a acestei strategii. În mod
esențial, acea sta este o strategie de coping funcțională, cu condiția ca persoana să se confrunte cu
situația respectivă. Atunci când o persoană obține un scor ridicat pentru această strategie, fără
însă să treacă la acțiune, acest scor poate fi asociat unor anumite pr obleme emoționale(gânduri
fără acțiune). Pe de altă parte, un scor foarte scăzut este aproape sigur asociat prezenței unor
anumite probleme. ITEMI: 5, 14, 23, 32
– Reevaluarea pozitivă : Apare atunci când asociem mental o semnificație pozitivă unui
eveniment negativ în termenii dezvoltării personale, gândindu -ne că evenimentul ne face mai
puternici, căutând aspectele pozitive. Un scor ridicat indică utilizarea frecventă a re -evaluării
pozitive ca strategie de coping. Un scor scăzut indică utilizarea mai puțin frecventă a acestei
strategii. Aceasta este o strategie de coping funcțională dar și în acest caz, acest lucru rămâne
valabil numai dacă, în același timp, se face într -aadevăr ceva pentru a rezolva problema. Atunci
când o persoană obține un scor ridicat pe ntru această strategie fără să acționeze, acest scor este
asociat unor probleme emoționale. Și un scor scăzut poate fi asociat unor anumite probleme.
ITEMI: 6, 15, 24, 33
– Punerea în perspectivă : Se referă la acele gânduri prin care se reduce nivelul de gr avitate al
evenimentului, prin comparația cu alte evenimente și pune accentul pe faptul că există și lucruri
mai grave în lume. Un scor ridicat indică utilizarea frecventă drept strategie de coping. Un scor
scăzut indică utilizarea în mai mică măsură a ace stei strategii. ITEMI : 7, 16, 25, 34
– Catastrofarea : Apare atunci c ând ne gândim în mod recurent la cât de teribil a fost
evenimentul trăit și la faptul că este cel mai crunt/ groaznic lucru care se putea întâmpla, că este
mult mai grav decât ceea ce li s -a întâmplat altora. Un scor ridicat indică utilizarea frecventă ca
strategie de coping, și este asociat unor probleme emoționale sa unor simptome psihopatologice.
ITEMI: 8, 17, 26, 35
– Culpabilizarea celorlalți : Apare atunci când îi învinovățim pe ceilalți pentru ceea ce ni s -a
întâmplat, atunci când îi facem pe ceilalți responsabili pentru ceea ce s -a întâmplat și/ sau atunci
când ne gândim la greșelile pe care le -au făcut ceilalți în această privință. Un scor ridicat indică
utilizarea frecventă a acestei s trategii. ITEMI: 9, 18, 27, 3.

Pentru fiecare dintre cele 36 de întrebări obligatorii, evaluatorul poate alege una dintre
cele 5 variante de răspuns, luându -se ca referință comportamentul copilului din ultimul an:
1 – aproape niciodată
2 – uneori

47

3 – de obicei
4 – adesea
5 – aproape întotdeauna

Scorare:
Cele nouă strategii cognitive de reglare a emoțiilor sunt măsurate pe o scală Likert în 5
puncte cuprinsă între 1 și 5, scorurile obținându -se prin însumarea punctajului obținut la itemii
specifici fiecă reia. Scorul minim brut obținut este de 4, iar scorul maxim de 20. Scorurile mai
mari ale subscalei indică utilizarea mai mare a unei strategii cognitive specifice.
Chestionarul CERQ este un chestionar multidimensional construit cu scopul de a
măsura sti lul cognitiv general al cuiva, precum și strategia cognitivă a acestuia după ce a
experimentat un eveniment specific.

5.4 Descrierea lotului de participanți

Cercetarea a fost realizată în Municipiul Brăila ( cu o rată a divorțialității peste media
națională) , în cadrul unei școli generale de prestigiu, în perioada martie – aprilie 2020 . Lotul spus
cercetării a fost constituit din 30 de subiecți cu vârsta cuprinsă între 7 și 8 ani, de ambele sexe,
elevi din colectivul aceleiași clase a II a.

In vedere a realizării cercetării, copiii au fost împărțiți în două grupuri, astfel:
 Grup 1 – grup format din 15 subiecți proveniți din familii monoparentale ca urmare a
divoțului, cu părinte custodian mama. Deși toți copiii aparținând eșantionului se află în custod ia
rezidențială a mamei, vizita de către părintele necustodial a fost abundentă atât în frecvență, cât și
pe durata contactelor, ceea ce sugerează o participare paternă considerabilă la creșterea copilului.
 Grup 2 – grup alcătuit din 15 subiecți proveniț i din familii biparentale, intacte.

Tabelul 5.4.1 Repartiția lotului de participanți în funcție de vârstă, gen și tip de familie
FAMILIE MONOPARENTALĂ FAMILIE BIPARENTALĂ
MASCULIN FEMININ MASCULIN FEMININ
VÂRSTA 7 2 2 1 2
8 5 6 5 7
Total 7 8 6 9

48

Pentru ambele grupuri, vârsta medie e de 7, 5 ani.

Tabelul 5.4.2 – Frecvența vârstei conform eșantionului stabilit
VÂRSTA
Frecvența Procente Procente valide Procente
cumulate
Valid 7 7 23,3 23,3 23,3
8 23 76,7 76,7 100,0
Total 30 100,0 100,0

Tabelul 5.4.3 – Distribuția vârstei

Din lotul de participanți fac parte atât subiecți de gen masculin, cât și de gen feminin ,
procentul fiind mai ridicat în ceea ce privește subiecții de gen feminin, după cum se poate
constata din datele furniza te în tabelul 5.4.4 – Frecvența genului .

Tabelul 5.4.4 – Frecvența genului
GENUL COPILULUI
FRECVENȚĂ Procente Procente valide Procente cumulate
Valid MASCULIN 13 43,3 43,3 43,3
FEMININ 17 56,7 56,7 100,0
Total 30 100,0 100,0

49

Lotul de participa nți a fost compus din 15 subiecți provenind din familii monoparentale ca
urmare a divorțului părinților și 15 copii provenind din familii biparentale intacte , asigurându -se
astfel omogenitatea eșantionului, conform datelor furnizate de Tabelul 5.4.5a și Di agrama 5.4.5b .

Tabelul 5.4.5 a – Frecvența tipului de familie
TIP FAMILIE
FRECVENȚĂ Procente Procente valide Procente
cumulate
Valid MONOPARENTALA 15 50,0 50,0 50,0
BIPARENTALA 15 50,0 50,0 100,0
Total 30 100,0 100,0

5.4.5 b – Diagrama tipului de familie

În vederea asigurării unui grad ridicat de eterogenitate a eșantionului examinat,
participanții la studiu au fost selectați ca făcând parte din aceeași clasă, a II- a, din cadrul
aceleiași școli.
Menționez faptul că participarea la acest stu diu a fost voluntară, intermedierea relației cu
părinții făcându -se de către cadrul didactic coordonator al clasei selectate. Toate persoanele din
eșantionul studiat au fost asigurate de confidențialitatea datelor și a răspunsurilor oferite și li s -a
garan tat utilizarea exclusi vă a acestora în scop academic, solicitându -li-se acordul în acest sens.

50

5.5 Metodologia de lucru

În vederea realizării cercetării, au fost stabilite două etape, care au constat în punerea în
practică a metodelor de cercetare descr ise anterior. Perioada alocată studiului a fost de 2 luni,
respectiv aprilie – mai 2020. Testarea s -a desfășurat o singură dată și nu în mod repetat, mediul
testării a fost normal, neinfluiențat de alți factori din exterior.
Pentru început, s -a organizat o discuție, în cadrul unei ședințe cu părinții copiilor selectați
în vederea formării eșantionului, în vederea solicitării acordului de a participa la prezenta
cercetare și de a colecta informații despre ceea ce se dorește a fi analizat.
Ulterior acordului obținut de la părinți și a datelor inițiale obținute ( detalii legat de tipul
de familie aferent fiecărui copil), s -a stabilit următoarea procedură de lucru:
– Chestionarul HIPIC a fost trasmis în format electronic, pe email, mamelor copiilor c are
formează l otul de participanți , împreună cu instrucțiunile de completare . Chestionarele au fost
completate direct de către părinte, prin alegerea unei variante de răspuns din cele 5 variante
posibile, conform prezentării anterioare a instrumentului. A u fost alese ma mele copiilor pentru
că, în urma datelor colectate, s -a constatat că mama este părintele re zident pentru copiii proveniți
din familii monoparentale și atunci s -a dorit o unitate în abordarea modului de raportare a
evaluatorului la comportamentul copilului analizat. Părintele a avut la dispoziție 2 săptămâni
pentru completarea electronica a chestionarului și transmiterea datelor în vederea prelucrării.
– Chest ionarul CERQ a fost transmis în format electroni c, pe email, doar mamelor copiilor
ce provin din famil iile monoparentale , împreună cu instrucțiunile de completare , pentru a se
colecta date referitor la modul în care acești copii se raporteaza la evenimentul divorțului.
Chestionarele au fost completate direct de către copil, prin alegerea unei variante de r ăspuns din
cele 5 variante posibile, conform prezentării anterioare a instrumentului. Pentru completarea și
retransmiterea acestui chestionar au fost alocate 2 săptămâni.
– Datele colectate în format electronic au fost cen tralizate, prelucrate și analizate î n vederea
verificării impotezelor stabilite pentru prezentul studiu.

51

CAPITOLUL 6
INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

În vederea verificării ipotezelor de cercetare propuse, au fost aplicate cele două
chestionare pro puse ca și instrumente de lucru, datele obținute prin respectarea metodologiei de
lucru descrisă la capitolul 5.5 fiind ulterior centralizate și supuse prelucrării statistice.
Ipoteza Nr.1

Școlarii proveniți din familiile monoparentale dezvoltă mecanisme de apărare multiple și
complexe, care le afectează raportarea la realitate și la ei înșiși, dar și la modul de a relaționa,
ponderea acestor mecanisme de apărare fiind mai mare comparativ cu mecanismele de
apărare dezvoltate de copii de aceeași vârstă ce provin din familii intacte.

Prima ipoteză își propune să verifice dacă există diferențe între copiii provenind din
familiile monoparentale față de copiii proveniți din familii biparentale în ceea ce privește tipul
mecanismelor de apărare utilizate. De ase menea, se urmărește modul de raportare al copiilor ce
trec prin divorțul părinților la acest eveniment negativ.
Pentru a verifica această ipoteză , au fost corelate datele obținute la ambele chestionare
menționate. În urma prelucrării datelor, au fost iden tificate mai multe mecanisme de apărare,
cercetarea axându -se pe cele mai frecvent evidențiate, acestea fiind detaliate în continuare.

 REFUZUL REALITĂȚII și GÂNDIREA OPTIMISTĂ – exagerarea părții optimiste a
realității, cu diminuarea părții negative, prod ucerea deci a unei distorsionări a acesteia. În cazul
copiilor, realitatea este percepută de obicei într -o notă pozitivă, dat fiind ca inca nu au suficienta
experienta ca sa poata anticipa eventuale consecințe. Aici se poate discuta de un complex de
mecani sme stâns legate, printer care și izolarea, anularea și ambivalența, uneori chiar negarea,
suprapunerea acestora fiind foarte complex și greu de diferențiat.
Pentru evidențierea acestui mecanism de apărare au fost corelate datele aferente Scalei
Extravers ie – subscala Optimism din Chestionarul HIPIC cu datele scalelor Refocalizare pozitivă,
Refocalizare prin planificare, Reevaluare pozitivă și Catastrofare ale chestionarului CERQ.

52

Tabel 6.1a – Repartizarea răspunsurilor pe Scala Optimism – HIPIC

Conform datelor din tabelele 6.1a și 6.1b, se poate constata faptul că u n procent de 80 %
dintre scorurile ridicate ( mai exact 4 scoruri) au fost înregistrate de copii provenind din familii
biparentale, intacte, având următoarele caracteristici: sunt fără gr iji și vioi, sunt populari printre
prietenii și cunoștințele lor, ceilalți fiind apăsați de gr iji și apatici, spre depresivi. Astfel, s -a
observat că un număr de 8 copii – 57,14% din totalul scorurilor scăzute – proveniți din familii
monoparental e au înreg istrat scoruri scăzute , doar un singur copil având scor ridicat.
Comparativ, În cadrul familiilor biparentale au fost înregistrate 4 scoruri ridicate. De asemenea,
comparând scorurile scăzute, sunt inregistrate un număr de 8 scoruri scăzute în rândul copi ilor
monoparentali, față de 6 scoruri ale celor din familii intacte.
Tabel 6.1 b – Comparația răspunsurilor în funcție de scor și tip familie – Scala Optimism – HIPIC

53

În ceea ce privește modalitatea de raportare la evenimentul negativ al divorțului,
chestionarul C ERQ a evidențiat scoruri predminant ridicate la toate cele 4 scale relevante :

Tabel 6.2 – Situația rezultatelor obținute – Scale CERQ
REFOCALIZARE
POZITIVA REFOCALIZARE PE
PLANIFICARE REEVALUARE
POZITIVĂ CATASTROFARE
SCAZUT RIDICAT SCAZUT RIDICAT SCAZUT RIDICAT SCAZUT RIDICAT
Sex
copil masculin 3 4 2 5 3 4 0 7
feminin 3 5 2 6 4 4 0 8
Total 6 9 4 11 7 8 0 15

– în ceea ce privește Refocalizarea pozitivă , un număr de 9 copii din 15 ( un procent de
60%) au manifestat evitarea gândurilor n egative prin reorientarea catre gânduri mai placute. De
asemenea, u n număr de 11 copii din 15 , mai exact un procent de 73,33% din numărul total de
copii manifestă probleme emoționale ca urmare a divorțului – conform rezultatelor înregistrate pe
subscala cala Refocalizare pe planificare , gândindu -se la pașii pe care trebuie să îi urm eze pentru
a face față eveniment ului negativ dar fără a acționa. În ceea ce privește Reevaluarea pozitivă a
evenimentului, au fost evidențiate 8 scoruri ridicate, acești copii încercând să asocieze mental o
semnificație pozitivă eveniment ului – experiența divorțului îî face mai puternici. Scala
Catastrofare înregistrează 15 scoruri ridicate din 15 totale , deci un procent de 100%, fiind
elocventă pentru problemele emoționale cu care se co nfruntă copiii monoprentali: aceștia se
gândesc în mod recurent la cât de teribil a fost evenimentul trăit și la faptul că este cel mai crunt/
groaznic lucru care se putea întâmpla, că este mult mai grav decât ceea ce li s -a întâmplat altora.
Concluz ie asupra confirmării ipotezei
Analizând datele prezentate anterior, putem concluziona că, sub aspect cantitativ, pentru
acest mecanism de apărare, ipoteza statistică se confirmă, în sensul că există diferențe
semnificative ale ponderii de manifestare a a cestui mecanism de apărare la copiii provenind din
familii monoparentale comparativ cu cei care au familiile intacte . Copiii ce se confruntă cu
divorțul părinților încearcă să își canalizeze gândurile și sentimentele pe alte situații mai plăcute
și mai ușo r de gestionat, minimizând contactul cu realitatea dureroasă și căutând totodată soluții
pentru a o schimba în modul dorit de ei.

 COMPLEXUL DE INFERIORITATE – se manifestă printr -o stimă de sine scazută, fiind
însoțit de anxietate, nesiguranță, timiditate excesivă și chiar sentimentul că nu poate face față
standardelor societății.

54

Pentru evidențierea acestui mecanism de apărare au fost corelate datele aferente Scalei
Stabilitate Emoțională – subscala Încredere în sine, Scalei Extraversie – subscala Timidi tate,
Scalei Benevolență – subscala Dominanță și Scalei Conștiinciozitate – subscala Motivare prin
realizare din Chestionarul HIPIC .
Tabel 6.3 a – Situație răspunsuri – Scale HIPIC – Complex de inferioritate

Tabel 6.4 b – Scale HIPIC Complex de inferioritate

Anal izând datele obținute în urma colectării răspunsurilor, se pot face următoarele
observații:
– Sub-Scala Incredere î n sine – S-a înregistrat un număr mai mare de scoruri scăzute și
medii (un total de 13) în rândul copiilor monoparentali, raportat la 11 scorur i în rândul școlarilor
cu familii intacte. Copiii care au scoruri scăzute se simt cu ușurință inferiori și se gândesc adesea
că nu pot face față unei situații sau sarcini, indiferent de abilitățile și competențele lor reale.
Tabel 6.4 – Situația răspunsu rilor – SubScală HIPIC – Încredere în sine

051015
SCĂZUT ȘI MEDIU RIDICAT
INCREDERE IN SINE SCORFamilie
MONOPARENTALĂ
Familie BIPARENTALĂ S2 INCREDERE
IN SINE E4 TIMIDITATE
SCOR B2 DOMI NANȚĂ
SCOR C4 MOTIVARE
PRIN REALIZARE
SCOR
S M R S M R S M R S M R
TIP
FAMILIE MONOPARENTALA 8 5 2 2 2 11 4 3 8 6 4 5
BIPARENTALA 6 5 4 4 6 5 2 4 9 3 2 10
Total 14 10 6 6 8 16 6 7 17 9 6 15

55

– SubScala Timiditate – Copiii ale căror scoruri sunt scăzute stabilesc contacte cu ușurință și
interacționează în împrejurimi sociale noi fără ezitare sau stinghereală. Fațeta timidității este
înrudită cu ceea ce psihologii dezvoltării umane denumesc „teama socială”. În acest sens, se
constată un număr de 4 scoruri scăzute și medii în cadrul eșantionul copiilor ce provin din familii
monoparentale comparative cu 1 0 scoruri scăzute ale copiilor cu familii intacte. C opiii care obțin
scoruri înalte la această fațetă sunt timizi, se simt inconfortabil atunci când întâlnesc/ cunosc alte
persoane sau atunci când se confruntă cu împrejurimi sociale nefamiliare, au nevoie în mod
evident de timp pentru ajustare în relațiile cu colegii lor sau în situații noi, sunt mult mai pasivi,
oarecum stânjeniți și nu stabilesc contacte cu ușurință. In acest sens, scorurile ridicate au fost în
raport de 11 la 5 pentru copiii provenind din familii monoparentale.
Tabel 6. 5 – Situația răspu nsurilor – SubScală HIPIC – Timiditate

– SubScala Dominanță – Copiii care obțin scoruri scăzute și medii preferă să rămână retrași,
nu insistă pe ideile și opiniile lor și, de regulă, se conformează pe deciz iile luate de grup sau de
lider. Copiii cu scorur i înalte la această fațetă se pun în fața faptelor, preiau conducerea în
discuții, sporturi și jocuri. Deseori, aceștia preiau conducerea sau se asigură că ideile lor sunt
acceptate sau luate în considerare. Dacă este nevoie, îi manipulează pe ceilalți cu scopul de ași
menține propria poziție.
Tabel 6. 6 – Situația răspunsurilor – SubScală HIPIC Dominanță

0 5 10 15SCOR SCĂZUTSCOR MEDIUSCOR RIDICATE4 TIMIDITATE2 2 11
4 6 5
FAMILIE BIPARENTALA
FAMILIE
MONOPARENTALA
0 5 10SCOR SCĂZUTSCOR MEDIUSCOR RIDICATB2 DOMINANȚĂ
4 3 8
2 4 9
FAMILIE BIPARENTALA
FAMILIE MONOPARENTALA

56

– SubScala Motivare prin realizar e – Copiii care obțin scoruri scăzute ș i medii la această
scală ( 10 scoruri obținute în cadrul familiilor monoparentale reprezentând un procent de 33,33%
din totalul răspunsurilor versus 5 scoruri ale copiilor cu familii intacte) sunt mai puțin înclinați să
exceleze și sunt dificil de motivat. 10 copii provenind din familii intacte – 33,33% din eșantion –
au o motivație sp re realizare puternică , doresc să fie printre cei mai buni la act ivitățile sportive și
școlare și d au tot ce pot pentru a -și maximiz a rezultatele. Sunt foarte determinați și folosesc orice
oportunitate pentru a fi în prim plan. Prin comparație, doar 5 copi i monoparentali – 16,66% din
total – prezintă aceste caracteristici.

Tabel 6. 7 – Situația răspunsurilor – SubScală HIPIC Motivare prin realizare

Concluzie asupra confirmării ipotezei în cazul acestui mecanism de apărare
Analizând datele prezentate an terior, putem concluziona că, sub aspect cantitativ, ipoteza
statistică se confirmă, în sensul că există diferențe semnificative ale ponderii de manifestare a
acestui mecanism de apărare la copiii provenind din familii monoparentale comparativ cu cei care
au familiile intacte. Aceștia se simt nepregătiți, inferiori, expuși în fața unei realități dureroase,
găsesc cu greu puterea de motivare, se compară permanent cu ceilalți din teama de a un
dezamăgi, dar și din sentimentul de autoînvinovățire pentru ce li se întâmplă. Acest mecanism de
apărare apare frecvent alături de RUMINARE , un alt mecanism conform căruia copiii sunt
permanent preocupați de evenimentul negativ și de ce simt în legatură cu acesta. În procesarea
evenimentelor de viață negative, un anumit nivel de ruminare și de inferioritate este normal, însă
scorurile ridicate, înregistrate pentru perioade de timp îndelungate, pot fi asociate anumitor
probleme emoționale sau simptome psihopatologice.

 CAPACITATEA DE A RECURGE LA ALȚII și ALTRUISMUL – Capa citatea de a
reculge la alții (afilierea) are în prim plan solicitarea ajutorului și a susținerii celuilalt și
raportarea a persoanele din jur atunci când se traversează o situație generatoare de stres, un
0 2 4 6 8 10SCĂZUTMEDIURIDICATMOTIVARE PRIN
REALIZARE SCOR6 4 5
3 2 10
FAMILIE BIPARENTALĂ
FAMILIE MONOPARENTALĂ

57

eveniment negativ. Altruismul reprezintă devotamen tul față de celălalt, ceea ce -i permite
copilului să iasă dintr -un conflict.
Pentru evidențierea acestui mecanism de apărare au fost corelate datele aferente Scalei
Benevolență – subscal ele Dominanță, Egocentrism , Complianță și Iritabilitate din Chestiona rul
HIPIC, corelate, în cazul copiilor provenind din familii monoparentale, cu scalele
Autoculpabilizare și Culpabilizare din Cestionarul CERQ. În urma corelării și analizării datelor,
se pot observa următoarele aspecte:

Tabel 6. 8 – Situația răspunsuril or centralizate pe Scale HIPIC relevante
B2
DOMINANȚĂ B3
EGOCENTRISM B4
COMPLIANȚĂ B5
IRITABILITATE
S M R S M R S M R S M R
TIP
FAMILIE MONOPARENTALA 4 3 8 1 10 4 2 7 6 5 2 8
BIPARENTALA 2 4 9 3 6 6 3 6 6 5 5 5
Total 6 7 17 4 16 10 5 13 12 10 7 13

– În ceea ce privește Dominanța , copiii care obțin scoruri scăzute preferă să rămână retrași,
nu insistă pe ideile și opiniile lor și, de regulă, se conformează pe deciziile luate de grup sau de
lider. Copiii cu scoruri înalte se pun în fața faptelor, preiau conducerea în discuții, sporturi și
jocuri, se asigură că ideile lor sunt acceptate sau luate în considerare, dacă este nevoie, îi
manipulează chiar pe ceilalți cu scopul de a – și menține propria poziție. Pentru aceast î Subscală,
s-a constatat un e chilibru între scorurile ridicate înregistrate de copiii proveni nd din cele 2 tipuri
de familii, raportul fiind de 9 la 8 pentru copiii cu familii intacte. În ceea ce privește scorurile
scăzute, raportul scorurilor este de 4 la 2 pentru copiii cu părinți d ivorțați.

Tabel 6. 9 – Situația răspunsurilor – SubScală HIPIC Dominanță

0 2 4 6 8 10SCOR SCĂZUTSCOR MEDIUSCOR RIDICATDOMINANȚĂ B2
4 3 8
2 4 9
FAMILIE BIPARENTALA FAMILIE MONOPARENTALA

58

– La nivelul scalei Egocentrism , scorurile scăzute indică tendința copiilor de a fi mai
altruiști, răspund cu sensibilitate la raționamente juste care nu le protejează propriile int eresele în
mod necesar, judecându -I pe ceilalți cu blândețe – a fost înregistrat 1 singur scor scăzut în cazul
copiilor provenind din familiile monoparentale, comparativ cu 3 scoruri ale copiilor din familii
intacte. De luat în considerare pentru această s cală sunt scorurile medii, acestea însumând, în
cazul copiilor aparținând familiilor monoparentale, un procent de 33,33% din numărul total de
copii, Copiii cu scor înalt (6 copii cu familii intacte comparativ cu doar 4 copii cu părinții
divorțați) nu-i iau pe ceilalți în considerare, nu împărtășesc cu ușurință, sunt geloși și se simt
dezavantajați foarte repede, își pun propriile interese în față atunci când se află î n centrul
interacțiunii sociale.
Tabel 6. 9 – Situația răspunsurilor – SubScală HIPIC Egocentrism

– Subscala Complianță – Copiii cu scorurile scăzute sunt mai puțin înclinați să coopereze,
încalcă regulile și nu se țin de înțelegeri. Copiii ale căror scoruri sunt înalte la această fațetă sunt
maniabili acasă și în clasă, fac ceea ce li se sp une să facă și nu contestă autoritatea. Pentru această
subscală, s -a constatat un echilibru între scorurile ridicate înregistrate de copiii provenin d din cele
2 tipuri de familiale.

Tabel 6. 10 – Situația răspunsurilor – SubScală HIPIC Complianță

0 2 4 6 8 10SCOR SCĂZUTSCOR MEDIUSCOR RIDICATEGOCENTRISMB3
1 10 4
3 6 6
FAMILIE BIPARENTALA FAMILIE MONOPARENTALA
0 2 4 6 8SCOR SCĂZUTSCOR MEDIUSCOR RIDICATCOMPLIANȚĂ B4
2 7 6
3 6 6
FAMILIE BIPARENTALA FAMILIE MONOPARENTALA

59

– In cadrul subscalei Iritabilitate, Copiii care obțin scoruri scăzute sunt mai puțin iritabili,
au un autocontrol mai bun și un prag mult mai mare de toleranță la frustrare, la scorurile scăzute
fiind observată egalitatea între cele 2 tipuri de școlari. Copiii cu scoruri ridicate pe această fațetă
se controlează pe ei înșiși cu dificultate și își arată imediat iritarea chiar și în cazul evenimentelor
sau eșecurilor aparent irelevante. Acești copii au o toleranță scăzută la frustrare și sunt deseori
nervoși. Numă rul scorurilor ridicate a fost de 8 pentru copiii provenind din primul grup, al
familiilor monoparent ale, un procent de 53, 33% din totalul răspunsurilor acordate, comparativ cu
33% în cazul copiilor cu familii intacte. În cee ace privește scorurile scăzut e, la această scală se
înregistrează egalitate pentru ambele tipuri școlari .
Tabel 6. 11 – Situația răspunsurilor – SubScală HIPIC Iritabilitate

– În ceea ce privește Culpabilizarea celorlalți , aceasta se manifestă prin învinovățirea
altora, în special a părinților, pentru ceea ce s-a întâmplat negativ . Conform datelor înregistrate în
tabelele 6.12a și 6.12.b, se constată faptul că u n scor ridicat indică utilizarea frecventă a acestei
strategii. Din cei 15 copii care s -au confruntat cu divorțul părințilo r și au completat chestionarul
CERQ , un procent de 73% ( 11 școlari) au înregistrat scoruri ridicate, învinovățindu -și părinții
pentru evenimentul negativ prin care trec. Dintre aceștia, un număr de cinci copii au înregistr at
scorul maxim acordat pentru a ceastă secțiune.

Tabel 6. 12a – Situația procentuală a răspunsurilor – Culpabilizare

0 2 4 6 8SCOR SCĂZUTSCOR MEDIUSCOR RIDICATIRITABILITATEB5
5 2 8
5 5 5
FAMILIE BIPARENTALA FAMILIE MONOPARENTALA
SCOR
SCĂZUT
27% SCOR
RIDICAT
73% Culpabilizare

60

Tabel 6. 12b – Frecvența răspunsurilor – Culpabilizare

– Autoculpabilizarea presupune apariția, la copil, a unor gânduri potrivit cărora întreaga
responsabilitate pe ntru situația trăită aparține propriei persoane și apariția unor preocupări legate
de gânduri care se referă la greșelile pe care o persoană le face. Atunci când o persoană obține un
scor ridicat la autoculpabilizare , acest lucru indică faptul că acea pers oană este intens preocupată
de propriul sentiment de vinovăție . Conform datelor obținute în urma completării chestionarului
CERQ, procent ul de copii care manifestă autoculpabilizarea este de de 93% din total – 14 scoruri
ridicate, dintre cei 14 școlari cu scoruri ridicate, un număr de 10 înregistrând scorul maxim alocat
acestei scale.

Tabel 6. 13a – Situația procentuală a răspunsurilor – Culpabilizare

SCOR
SCĂZUT
7% SCOR
RIDICAT
93% Autoculpabilizare

61

Tabel 6. 12b – Frecvența răspunsurilor – Culpabilizare

Concluzie asupra confirmării ipotezei în cazul acestui mecanism de apărare
Analizând datele prezentate anterior, putem concluziona că, sub aspect cantitativ, ipoteza
statistică se confirmă parțial , în sensul că există diferențe semnificative ale ponderii de
manifestare a acestui mecanism de apă rare la copiii provenind din familii monoparentale
comparativ cu cei care au familiile intacte în ceea ce privește modalitatea de a se raporta la
ceilalți .

– AFIRMAREA DE SINE – comunicarea fără ocolișuri a sentimentelor și gândurilor, într -un
mod nici agre siv, nici manipulator, și aceasta în condițiile în care persoana trăiește un conflict
emoțional sau un eveniment exterior stresant.
Pentru evidențierea acestui mecanism de apărare au fost corelate datele aferente Scalei
Stabilitate emoțională, cu ambele su bscale Anxietate și Încredere in sine, precum si Scal a
Extraversie – Subscalele Energie si Expresivitate din Chestionarul HIPIC. În urma corelării și
analizării datelor, se pot observa următoarele aspecte:
Tabel 6. 14 – Situația răspunsurilor centralizate pe Scale HIPIC relevante
S1 ANXIETATE S2 INCREDERE IN
SINE E1 ENERGIE E2 EXPRESIVITATE
S M R S M R S M R S M R
TIP
FAMILIE MONOPARENTALA 5 2 8 8 5 2 8 1 6 11 3 1
BIPARENTALA 6 4 5 6 5 4 8 2 5 5 3 7
Total 11 6 13 14 10 6 16 3 11 16 6 8

62

– Pe subs cala Anxietății , la copiii provenind din familii monoparentale, au fost înregistrate 7
scoruri scăzute comparativ cu 10 scoruri în cazul copiilor cu familii intacte, aceștia dovedind o
rezistență mai mare și fiind mult mai îndrăzneți și mult mai greu de d escurajat în fața adversității
sau opozițiilor întâlnite. Copiii care obțin scoruri ridicate pe această scală sunt ușor de
dezechilibrat și se pot panica destul de ușor. Această fațetă măsoară frica de eșec care rezultă în
descurajare și sentimente depresi ve ușoare.
Tabel 6. 15 – Situația procentuală a răspunsurilor – Anxietate

– În raport de Încredere în sine , un procent de 57% din scorurile scăzute au fost înregistrate
de copiii care s -au confruntat cu separarea familiei, ceea ce presupune că aceștia se simt cu
ușurință inferiori și se gândesc adesea că nu pot face față unei situații sau sarcini, indiferent de
abilitățile și competențele lor reale. La polul opus, 67% din scorurile ridicate aparțin c opiiilor ce
provin din familii intacte, care gândesc și acționează cu încredere, iau decizii cu ușurință, sunt
hotărâți și fermi.
Tabel 6. 16 – Situația procentuală a răspunsurilor – Incredere în sine

63

– În ceea ce privește Energia , se poate observa că există o egalitate a scorurilo scăzute în
ambele tipui de familii, ceea ce indică nevoia copiilor de activități liniștite, precum cititul cărților,
lucrul manual și desenatul, cu evitarea activităților fizice și aaventurii. Fațeta Energie din HiPIC
este relaționată conceptual cu factorul temperamental „Activitate ” din modelul EASI (Buss și
Plomin), cu factorul „Activitate” a lui Windle și Lerner și cu „Nivelul Activitate” din teoria
temperamentului (Thomas și Chess). În ceea ce privește scorurile ridicate, se constată un procent
mai mare în rândul copiilor cu pări nții divorțați: copiii care obțin scoruri înalte la această fațetă
sunt vitali, neobosiți, neliniștiți și se implică activ în sporturi și activități în aer liber, au nevoie de
mișcare și evadează din cotidian prin activitatea fizică făcută. În același timp , putem vorbi despre
transpunerea neliniștii emoționale în nevoia de mișcare continua dusă până la agitație.

Tabel 6. 17 – Situația procentuală a răspunsurilor – Energie

– Referitor la Expresivitate , 68% dintre scorurile scăzute au fost înregistrate de copiii care
au trecut prin divorț și care încearcă să -și protejeze ideile și sentimentele de lumea exterioară. Un
procent de 87, 5% dintre scorurile ridicate pe această scală au fost înregistrate în rândul copiilor
cu familii intacte, aceștia exprimându -și emoțiile, opiniile și ideile în mod spontan.

64

Tabel 6. 18 – Situația procentuală a răspunsurilor – Expresivitate

Concluzie asupra confirmării ipotezei în cazul acestui mecanism de apărare
Analizând datele prezentate anterior, putem concluziona că, sub aspect cantitativ, ipoteza
statistică se confirmă, în sensul că există diferențe semnificative ale ponderii de manifestare a
acestui mecanism de apărare la copiii provenind din familii monoparentale comparativ cu cei care
au familiile intacte. Se poat e constata o legătură cu alte mecanism e de apărare, cel al întoarcerii
catre propia persoană, al introiecției și al izolării , prin care copilul găsește un mod eficient de
a face față unei realități amenințătoare de o prezență acută uneori, și care îi perm ite acestuia
pentru o perioadă cel puțin, să o gestioneze într -un mod acceptabil.

– REFUGIUL ÎN REVERIE – mecanism utilizat intr -o situatie de conflict psiho logic sau
atunci cand subiectul se confrunta cu factori de stres, care consta in recurgerea la o rev erie diurna
excesiva ce se substituie cautarii de relatii interpersonale, unei actiuni in principiu mai eficienta
sau rezolvarii problemelor.
Pentru evidențierea acestui mecanism de apărare au fost corelate datele aferente Scalei
Imaginație, cu toate cele trei subscale: Creativitate, Intelect și Curiozitate, precum si Scala
Extraversie – Subscalele Energie si Expresivitate din Chestionarul HIPIC. În urma corelării și
analizării datelor, se pot observa următoarele aspecte:

65

Tabel 6. 19 – Situația răspuns urilor – Imaginație

– Copiii cu scoruri scăzute ( 16,66% din totalul eșantionului, adică 5 copii provenind din
familii monoparentale comparativ cu 2 copii cu familii intacte) sunt caracterizați de o lipsă a
imaginației și întâmpină dificultăți în a gândi î n termeni abstracți. De cele mai multe ori, acești
copii abordează problemele printr -o strategie sigură și de încredere și duc lipsa unor
conștientizări interioare (insight) originale. Au o gamă de interese limitate sau se focalizează pe o
arie de interes specifică și fac față cu greu sarcinilor sau situațiilor care necesită ceva mai multă
creativitate. Sunt percepuți de către mediul înconjurător ca fiind cu capul limpede și predictibili.
Uneori, pot fi percepuți ca fiind puțin plictisitori. În ce ea ce priv ește scorurile ridicate, raportul a
fost de 7 scoruri ale copiilor provenind din familii intacte la 5 scoruri ale copiilor ce au părinți
divorțați: acești copii sunt imaginativi și creativi, știu cum să abordeze și să perceapă situațiile și
problemele din mai multe unghiuri. Aceștia pot, câteodată, să pară puțin visători.. Sunt deseori
interesați de o gamă largă de subiecte. Datorită acestui fapt, pot deveni foarte buni cunoscători ai
domeniilor care îi interesează. De cele mai multe ori, aceștia au un voca bular extins și bine
dezvoltat și știu cum pot crea o impresie „apreciabilă” chiar și atunci când scorurile la IQ nu sunt
atât de ridicate.
Tabel 6.20 – Situația răspunsurilor centralizate pe Scale HIPIC relevante
I1 CREATIVITATE
SCOR I2 INTELECT
SCOR I3 CURIOZITATE SCOR
S M R S M R S M R Total
TIP
FAMILIE MONOPARENTALA 4 5 6 7 3 5 5 4 6 15
BIPARENTALA 3 4 8 3 3 9 5 5 5 15
Total 7 9 14 10 6 14 10 9 11 30

66

– La Creativitate , s-au constatat mai multe scoruri scăzute ș i medii înregistrate de copiii cu
părinții divorțați comparativ cu cei cu familii biparentale, care au înregistrat mai multe scoruri
ridicate. Ca și mecanism de apărare, copiii ale căror scoruri sunt scăzute duc lipsa creativității și
originalității, nu sunt inovativi, nu le place noutate a, sunt rigizi, preferă rutina și sarcinile bine
descrise în care există puțin loc de gândire și inspirație autonomă, caută stabilitatea și siguranța ce
le lipsesc pe plan afectiv și emotional. Copiii cu scoruri ridicate pe această fațetă au o imaginație
activă și vivace, fiind plini de idei, sunt originali, le place să scrie povești, să lucreze manual, să
deseneze și să -i surprindă pe cei din mediul lor prin idei și descoperiri innovative, sunt deschiși și
stabili.
Tabel 6. 21 – Situația răspunsurilor – Creativitate

– Referitor la Intelect , s-a constatat un număr mult mai mare de scoruri ridicate în rândul
copiilor cu familii intacte (9 versus 5), un procent de 23, 3% dintre copiii monoparentali
înregistrând scoruri scăzute. Copiii ale căror scoruri sunt scăzute, deseori necesită mai mult timp
pentru a ajunge la anumite concluzii, își exprimă ideile și gândurile cu dificultate. Fațeta
intelectului poate fi distinsă de măsurătorile inteligenței, care în mare parte indică nivelul optim
de funcționare cogniti v-intelectual, în timp ce copiii care obțin scoruri ridicate la această scală se
prind cu ușurință asupra modului în care lucrurile funcționează și își exprimă gândurile cu
ușurință, având abilități dezvoltate de vorbire a limbii și fiind rezonabili în pro ximitatea imediată
a celorlalți.
Tabel 6. 22 – Situația răspunsurilor – Intelect

0 2 4 6 8SCOR SCĂZUTSCOR MEDIUSCOR RIDICATI1
CREATIVITAT
E SCOR
4 5 6
3 4 8
FAMILIE BIPARENTALA FAMILIE MONOPARENTALA
0 5 10SCOR SCĂZUTSCOR MEDIUSCOR RIDICATI2 INTELECT
SCOR
7 3 5
3 3 9
FAMILIE BIPARENTALA FAMILIE MONOPARENTALA

67

Concluzie asupra confirmării ipotezei în cazul acestui mecanism de apărare
Conform datelor analizate anterior, se poate concluziona asupra confirmării parțiale a
acestei i poteze, în sensul în care se observă o tendință a subiecților provenind din familia
monoparentale de a fi resemnați, de a un apela la imaginație într -un mod pozitiv pentru
dezvoltarea psihică si afectivă echilibrată. De asemenea, acești subiecți manifestă o dificultate în
a înțelege modul în care lucrurile funcționează și își exprimă gândurile și emoțiile cu greutate ,
abilități le de exprimare nefiind dezvoltate corespunzător .

Ipoteza Nr. 2

Trecerea printr -un eveniment negativ – în cazul de față divorțul – afectează nivelul de
anxietate resimtit de școlarii de vârstă mică.

Cea de -a doua ipoteză își propune să verifice dacă există diferențe în ceea ce privește
nivelul de anxietate resimțit de școlari, comparația efectuându -se între copiii provenind din
familiile monoparentale, care au trecut prin divorțul părinților și cu copiii proveniți din familii
biparentale.
Pentru a verifica această ipoteză, au fost utilizate datele obținute la Scala Stabilitate
emoționlă – Subscala Anxietate a testului HIPIC, aplic at întreg eșantionului format din 30 de
școlari de vârstă mică.
Tabel 6.2 3 – Situația procentuală a răspunsurilor centralizate pe Scale HIPIC Anxietate
S1 ANXIETATE SCOR
Frecvența Procent Procent Valid Procente
cumulate
Valid Scor scăzut 11 36,7 36,7 36,7
Scor Mediu 6 20,0 20,0 56,7
Scor Ridicat 13 43,3 43,3 100,0
Total 30 100,0 100,0

În ceea ce privește frecvența răspunsurilor oferite la această Subscală, dintr -un total de 30
răspunsuri, au fost obținute un număr de scoruri scăzute – procent de 36,7% din total, 6 scoruri
medii – procent de 20% din total și 13 răspunsuri ridicate – 43,3% din răspunsurile acordate de
eșantion.

68

În ceea ce privește repartizarea pe tipuri de familie, se po ate observa că, pe subscala
Anxietății , copiii provenind d in familii monoparentale, au fost înregistrate 7 scoruri scăzute și
medii, comparativ cu 10 scoruri în cazul copiilor cu familii intacte.

Tabel 6.2 4a – Situația răspunsurilor centralizate pe Scale HIPIC Anxietate
S1 ANXIETATE SCOR
Scor
Scăzut Scor
Mediu Scor
Ridicat Total
TIP FAMILIE MONOPARENTALA 5 2 8 15
BIPARENTALA 6 4 5 15

Tabel 6.2 4b– Situația răspunsurilor Anxietate

În tabelul de mai jos s -a realizat și defalcarea scorurilor în funcție atât de tipul de familie,
cât si de genul copilu lui.

Tabel 6.2 5 – Situația răspunsurilor centralizate pe Scale HIPIC Anxietate
S1 ANXIETATE SCOR
Scor
scăzut Scor
Mediu Scor
Ridicat Total
TIP FAMILIE MONOPARENTALA GENUL COPILULUI MASCULIN 2 1 4 7
FEMININ 3 1 4 8
BIPARENTALA GENUL COPILULUI MASCULIN 2 2 2 6
FEMININ 4 2 3 9

Ca repartiție pe genul copilului, se constată că Grupul 1, al copiilor provenind din familii
monoparentale, este format din 7 băieți și 8 fete, scorurile scăzute înregistrându -se preponderent
în rândul fetelor; scoruri le ridicate sunt egale ca număr.
Astfel, în urma analizării datelor obținute, putem concluziona că ipoteza nr. 2 se
confirmă, trecerea prin experiența divorțului părinților influențând nivelul anxietății resimțite de
0 2 4 6 8Scor ScăzutScor MediuScor RidicatS1 ANXIETATE
SCOR
5 2 8
6 4 5
FAMILIE BIPARENTALA FAMILIE MONOPARENTALA

69

școlarul mic, comparativ cu cel care pr ovine din familia intacte. În urma calculelor efectuate, s-a
constatat că un procent de 46, 66% dintre copiii monoparentali au înregistrat scoruri scăzute și
medii , prezentând o tendință de a deține o rezistență mai mare și sunt mult mai îndrăzneți și mult
mai greu de descurajat în fața adversității sau opozițiilor înt âlnite, iar 53,33% dintre aceștia sunt
ușor de dezechilibrat și se pot panica destul de ușor, resimțind frica de eșec, descurajare și
sentimente depresive ușoare.
Tulburările anxioase sunt foa rte frecvente în urma divorțului părinților și sunt de obicei
asociate cu tulburările depresive: copiii resimt anxietatea ca pe un sentiment de teamă, de
tensiune, însoțit de fenomene motorii și vegetative, reacții de percepție a unui pericol iminent.
Acești copii prezintă griji și preocupări pe care nu le pot controla, ce pot fi asociate cu simptome
precum: neliniște, fatigabilitate, dificultăți de concentrare a atenției, iritabilitate, tensiune
musculară, tulburări de somn. Pot deveni excesiv de preocupa ți de calitatea performanței lor, sunt
extrem de conformiști, perfecționiști și nesiguri pe ei, caută frecvent aprobarea părintelui.
Tulburările de dispoziție își pot face simțită prezen ța la copiii ai căror părinți divorțează,
copii ce pot prezenta deseor i simptome depresive mai mult sau mai puțin severe. Astfel, în cazul
școlarului, se prezintă deseori simptome psihosomatice – cefalee, dureri abdominale, tulburări
vegetative – atenție scăzută, scăderea performanțelor școlare, iritabilitate, tendința la iz olare,
uneori accese de violență; copilul este apatic, fără poftă de mâncare, prezintă lentoare motorie si
verbala; deseori apare scăderea imaginii de sine. Comparativ, doar 33,33% dintre copiii
biparentali, de aceeași vârstă au inregistrat scoruri ridic ate, manifestând anxietatea la cote mai
înalte.

Ipoteza Nr. 3

Există diferențe semnificative statistic între băieți și fete în ceea ce privește raportarea
la evenimentul negativ al divorțului, în ceea ce privește copiii proveniți din familiile
monopare ntale.

Ipoteza nr. 3 își propune să verifice dacă există diferențe semnificative statistic între
băieți și fete în ceea ce privește raportarea la evenimentul negativ al divorțului, în ceea ce
privește copiii proveniți din familiile monoparentale.

70

Pentr u a verifica această ipoteză, au fost utilizate datele colectate și analizate în urma
aplicării chestionarului CERQ pe Grupul 1, din care fac parte școlarii ce au familii
monoparentale.
Pentru studiul acestei asocieri au fost examinate în paralel răspunsu rile subiecților de gen
feminin cu cele ale subiecților de fen masculin. În acest demers s -a ținut cont de faptul că
numărul fetelor este de 8, iar băieți sunt 7, un număr total de 15 copii.

Tabel 6.2 6a – Situația răspunsurilor centralizate Distribuția pe gen
Distribuția în funcție de gen
Frecvența Procente Procente valide Procente cumulate
Valid masculin 7 46,7 46,7 46,7
feminin 8 53,3 53,3 100,0
Total 15 100,0 100,0

Tabel 6.2 6b – Situația procentuală a răspunsurilor

3 Scala 1 – Autoculpab ilizare
Din anal iza datelor conținute în tabelul 6.27a și 6.27b , se pot extrage următoarele
concluzii: subiecții de gen feminin au înregistrat 0 scoruri scăzute și 8 ridicate, comparativ cu 1
scor scăzut și doar 6 ridicate în rândul subiecților de gen mas culin, ceea ce arată că scorurile
ridicate au fost în proporție de 53,33% de fete.
Tabel 6.2 7a – Situația răspunsurilor centralizate pe Scal a Autocul pabilizare

47% 53% Distribuția în funcție de gen
masculin
feminin
AUTOCULPABILIZARE
SCAZUT RIDICAT Total
Gen copil masculin 1 6 7

71

Tabel 6.2 7b– Histog rama scorurilor centralizate pe Scal a Autocul pabilizare

Raportat la scorurile b rute obținute, conform tabelului de mai jos , se poate observa că un
număr de 4 subiecți de gen feminin au înregistrat scorul maxim de 20 puncte (însemnând un
procent de 26,66 % din totalul scorurilor), în timp ce scorul maxim obținut de subiecții de gen
masculin a fost de 19 puncte ( 3 scoruri reprezentând 20% din numărul total de scoruri).

Tabel 6.2 8 – Situația scorurilor brute pe Scal a Autocul pabilizare
AUTOCULPABILIZARE – Evoluție scoruri brute în funcție de gen
8 13 14 16 18 19 20 Total
Gen masculin 1 0 0 1 2 3 0 7
feminin 0 1 1 0 1 1 4 8

Datele analizate demonstrează o tendință mai accentuată a fetelor de 6 – 8 ani în raport cu
băieții de aceeași vârstă de a se preocupa intens de propriul sentiment de vinovăție provocat de
divorțul părinților, de a lua responsabilitatea acestui eveniment pe proprii umeri și de a se gândi
la osibilele greșeli pe care acestea le -ar fi putut evita pentru a nu se ajunge la destrămar ea
familiei. Un grad ridicat de preocupare poate fi asociat chiar unor probleme psihopatologice .

– Scala 2 – Acceptare

Conform datelor evidențiate în tabelul 6.29a și 6.29b , se poate observa faptul că, în rândul
subiecților de gen feminin a fost înregist rat un singur scor scăzut și 7 scoruri ridicate, comparativ
cu 2 scoruri scăzute și doar 5 scoruri ridicate obținute în rândul subiecților de gen masculin.

72

Procentul scorurilor ridicate a fost de 58,33% pentru genul feminin, raportat la un procent de
41,66 % pentru genul masculin.

Tabel 6.2 9a – Situația răspunsurilor centralizate pe Scal a Acceptare
ACCEPTARE
SCAZUT RIDICAT Total
Gen copil masculin 2 5 7
feminin 1 7 8

Tabel 6.2 9b – Histograma scorurilor centralizate pe Scal a Acceptare

Raporta t la scorurile brute obținute, conform tabelului 6.30, se poate observa că a fost
înregistrat un singur scor maxim de 20 puncte de către un subiect de gen feminin , în timp ce
scorul maxim obținut de subiecții de gen masculin a fost de 1 1 puncte ( 1 scor reprezentând
6,66% din numărul total de scoruri). În cazul scorurilor scăzute, se evidențiază o pondere mare a
acestora în dreptul subiecților de gen masculin – scorurile minime înregistrate de aceștia fiind de
7 puncte (1 scor) și 8 puncte (1 scor), compara tiv cu scorul minim ale subiecților de gen feminin –
9 puncte ( 1 scor).
Tabel 6. 30 – Situația scorurilor brute pe Scal a Aceptare
ACCEPTARE – Evoluție scoruri brute în funcție de gen
7 8 9 10 12 13 14 15 16 20 Total
Gen copil masculin 1 1 0 0 3 0 1 0 1 0 7
feminin 0 0 1 1 1 2 1 1 0 1 8

73

Acceptarea se referă la acele gânduri datorită cărora se produce resemnarea față de ceea
ce s-a întâmplat și se acceptă situația, înțelegân d că aceasta nu mai poate fi schimbată. Astfel, un
nivel ridicat de accept are poate indica o formă negativă de resemnare în fața situației. În acest
caz, datele analizate demonstrează o tendință mai accentuată a fetelor de 6 – 8 ani în raport cu
băieții de aceeași vârstă spre resemnare, în sensul incapacității de a mai influența evenimentele,
un sentiment negativ de neputință în fața realității în continuă transformare. Un scor ridicat de
acceptare poate fi asociat cu o utilizare frecventă a acestei strategii de apărare, dar și cu
simptome psihopatologice, mai ales când acestea d in urmă se referă la evenimente care nu au fost
acceptate/ asimilate mental.

– Scala 3 – Ruminare
Din datele analizate pentru calcularea scorurilor la această scală, se observă că subiecții de
gen feminin au înregistrat 0 scoruri scăzute și 8 ridicate, comp arativ cu 1 scor scăzut și doar 6
ridicate în rândul subiecților de gen masculin, ceea ce arată că scorurile ridicate au fost în
proporție de 53,33% de fete.
Tabel 6. 31a – Situația răspunsurilor centralizate pe Scal a Ruminare
RUMINARE
SCAZUT RIDICAT Total
Gen copil masculin 0 7 7
feminin 3 5 8

Tabel 6. 31b – Histograma scorurilor centralizate pe Scal a Ruminare

74

Raportat la scorurile brute obținute, conform tabelului 6.32, se po t extrage următoa rele
concluzii: au fost înregistrate 2 scoruri maxi me (20 puncte ), ambele de către subiec ți de gen
feminin, în timp ce scorul maxim obținut de subiecții de gen masculin a fost de 1 9 puncte ( 3
scoruri). În cazul scorurilor scăzute, se evidențiază o pondere mare a acestora în dreptul
subiecților de gen feminin – scorurile minime înregistrate de aceștia fiind de 8 puncte ( 2 scoruri)
și 9 puncte (1 scor), comparativ cu scorul minim ale subiecților de gen masculin – 11 puncte ( 2
scoruri).
Tabel 6. 32 – Situația scorurilor brute pe Scal a Ruminare
RUMINARE – Evoluție scoruri brute în funcție de gen
8 9 10 11 12 13 19 20 Total
Gen copil masculin 0 0 0 2 0 2 3 0 7
feminin 2 1 1 0 1 0 1 2 8

Ruminarea se referă la situația în care subiecții se gândesc permanent și /sau sunt mereu
preocupați de sentimentele și gândurile pe care le asociază evenimentului negativ trăit – divorțul.
În acest caz, datele analizate arată o utilizare neliniară a acestui mecanism de apărare în ceea ce
privește raportarea la divorțul părinților, în funcșie de personalitatea și mediul de viață al fiecărui
subiect. Se desprinde concluzia că scorurile subiecților de gen masculin sunt concentrate în zona
superioară, (13 -19 puncte), indic ând utilizarea frecventă a Ruminării ca strategie. În ceea ce
privește scorurile subiecților de gen fem inin, se poate observa distribuția acestora către extremele
intervalului de scorare ( 4 scoruri scăzute, între 8 și 10 puncte; 3 scoruri ridicate, 19 – 20puncte).
Un scor scăzut indică utilizarea î n mai mică măsură a acestei strategii. În procesarea
evenim entelor de viață negative, un anumit nivel de ruminare este normal. Un scor ridicat pentru
ruminare este în mod cert asociat anumitor probleme emoționale sau simptome psihopatologice.

– Scala 4 – Refocalizare pozitivă
Conform datelor utilizate , se observă faptul că, atât subiecții de gen feminin cât și subiecții de
gen masculin au înregistrat câte 3 scoruri scăzute . În ceea ce privește scorurile ridicate, au fost
înregistrate 5 scoruri pentru fete și doar 4 pentru băieți.
Tabel 6. 33a – Situația răspunsur ilor centralizate pe Scal a Refocalizare pozitivă
REFOCALIZARE POZITIVA
SCAZUT RIDICAT Total
Gen copil masculin 3 4 7
feminin 3 5 8

75

Tabel 6. 32b – Histograma scorurilor centralizate pe Scal a Refocalizare pozitivă

Raportat la scorurile brute obțin ute, conform tabelului 6.33, se pot extrage următoa rele
concluzii: cel mai ridicat scor a fost de 14 puncte din 20 posibile, înregistrat de către un subiec t
de gen feminin, în timp ce scorul maxim obținut de subiecții de gen masculin a fost de 13 puncte
( 1 scor). În cazul scorurilor scăzute, scorurile minime înregistrate de băieți sunt de 7 puncte ( 1
scor) și 9 puncte ( 2 scoruri), comparativ cu scorul minim ale subiecților de gen feminin – 8 puncte
( 1 scor) și 9 puncte (2 scoruri) .
Tabel 6. 33 – Situația scorurilor brute pe Scal a Refocalizare pozitivă
REFOCALIZARE POZITIVA – Evoluție scoruri brute în funcție de gen
7 8 9 10 11 12 13 14 Total
Gen copil masculin 1 0 2 0 1 2 1 0 7
feminin 0 1 2 2 1 1 0 1 8

Refocalizarea pozitivă apare atunci gânduril e sunt canalizate către alte lucruri mai plăcute,
comparativ cu evenimentul negativ trăit. Ambele categorii de gen au înregistrat scoruri scăzute și
medii la această Scală, indicând utilizarea mai puțin frecventă în raport cu celelalte. În general,
studiil e arată că această strategie poate avea efecte pozitive asupra stării noastre de bine. Avâd în
vedere scoruril înregistrate de subiecții supuși analizei, se poate desprinde concluzia că este
dificil pentru școlarii de vârstă mică să utilizeze refocalizarea pozitivă, ei fiind foarte afectați din
punct de vedere emoțional și neavând maturitatea necesară pentru a putea privi situația în
ansamblu și a întelege toate implicațiile .

76

– Scala 5 – Refocalizare pe planificare
Din datele analizate, se evidențiază o omog enitate în ceea ce pivește repartizarea scorurilor pe
genuri : atât subiecții de gen feminin , cât și cei de gen masculin au înregistrat 2 scoruri scăzute.
Nici în ceea ce privește scorurile ridicate nu a existat o diferențiere semnificativă în funcție de
gen.
Tabel 6. 34a – Situația răspunsurilor centralizate pe Scal a Refocalizare pe planificare
REFOCALIZARE PE PLANIFICARE
SCAZUT RIDICAT Total
Gen copil masculin 2 5 7
feminin 2 6 8

Tabel 6. 34b – Histograma scorurilor centralizate pe Scal a Refocali zare pe planificare

Raportat la scorurile brute obținute, conform tabelului 6.35, se poate observa că a fost
înregistrat un singur scor maxim de 20 puncte de către un subiect de gen feminin, în timp ce
scorul maxim obținut de subiecții de gen masculin a fost de 19 puncte ( 1 scor reprezentând
6,66% din numărul total de scoruri). În cazul scorurilor scăzute, scorurile minime înregistrate de
subiecșii de gen masculin au fost de 9 puncte (2 scoruri) și 10 puncte (1 scor), comparativ cu
scorul minim ale subi ecților de gen feminin – 8 puncte ( 1 scor) și 9 puncte ( 1 scor).

77

Tabel 6. 35 – Situația scorurilor brute pe Scal a Refocalizare pe planificare
REFOCALIZARE PE PLANIFICARE – Evoluție scoruri brute în funcție de gen
8 9 10 11 14 16 18 19 20 Total
Gen copil masculin 0 2 1 1 1 1 0 1 0 7
feminin 1 1 1 2 0 0 2 0 1 8

Refocalizarea pe planificare apare atunci când sunt analizați pașii ce trebuie urmați pentru
a face față unui eveniment negativ sau atunci când se concepe un plan prin care să schimbăm o
situație. Având în vedere înregistrarea preponderent a scorurilor scăzute și medii pentru ambele
genuri, se poate afirma că școlarii de vârstă mică utilizează doar ocazional acestă strategie, fiind
accesibilă în general maturilor, cu un bagaj emoțional și psihic mult mai bogat utilizarea
frecventă a acestei strategii.

– Scala 6 – Reevaluare pozitivă
Conform răspunsurilor furnizate și centralizate, se poate observa o omogenitate în ceea ce
pivește repartizarea scorurilor pe genuri: atât subiecții de gen femi nin, cât și cei de gen masculin
au înregistrat câte 4 scoruri ridicate. Nici în ceea ce privește scorurile scăzute nu a existat o
diferențiere semnificativă în funcție de gen, raportul fiinde de 4 la 3.

Tabel 6. 36 – Situația răspunsurilor centralizate pe Scala Reevaluare pozitivă
REEVALUARE POZITIV Ă
SCAZUT RIDICAT Total
Gen copil masculin 3 4 7
feminin 4 4 8

Conform tabelului 6.37, se observă următoarea situație a distribuției scorurilor obținute:
cel mai ridicat scor a fost de 16 puncte din 20 po sibile, înregistrat de către un subiect de gen
feminin, în timp ce scorul maxim obținut de subiecții de gen masculin a fost de 12 puncte ( 1
scor). În cazul scorurilor scăzute, scorurile minime înregistrate de băieți sunt de 6 puncte (1 scor)
și 8 puncte ( 1 scor), comparativ cu scorul minim ale subiecților de gen feminin – 7 puncte (1 scor)
și 8 puncte (2 scoruri).

78

Tabel 6. 37 – Situația scorurilor brute pe Scal a Reevaluare pozitivă
REEVALUARE POZITIVĂ – Evoluție scoruri brute în funcție de gen
6 7 8 9 10 11 12 15 16 Total
Gen copil masculin 1 0 1 1 1 2 1 0 0 7
feminin 0 1 2 1 0 2 0 1 1 8

Reevaluarea pozitivă presupune asocierea în plan mental a unei semnificații pozitive
evenimentului negativ la care subiecții au fost expuși, în termenii dezvoltării personale, căutând
aspectele pozitive ale acestuia. Având în vedere înregistrarea preponderent a scorurilor scăzute și
medii pentru ambele genuri, se poate afirma că școlarii de vârstă mică utilizează doar ocazional
acestă strategie, fiind accesibilă în g eneral maturilor, cu un bagaj emoțional și psihic mult mai
bogat utilizarea frecventă a acestei strategii.

– Scala 7 – Punerea în perspectivă
Conform datelor centralizate, se poate observa o omogenitate în ceea ce privește repartizarea
scorurilor pe genuri: atât subiecții de gen feminin, cât și cei de gen masculin au înregistrat câte 3
scoruri ridicate. Nici în ceea ce privește scorurile scăzute nu a existat o diferențiere semnificativă
în funcție de gen, raportul fiind de 5 la 4.
Tabel 6. 38 – Situația răsp unsurilor centralizate pe Scal a Punerea în perspectivă
PUNEREA ÎN PERSPECTIVĂ
SCAZUT RIDICAT Total
Gen copil masculin 4 3 7
feminin 5 3 8

Raportat la scorurile brute obținute, conform tabelului 6.39, se observă următoarea situație
a distribuției s corurilor obținute: cel mai ridicat scor a fost de 17 puncte din 20 posibile,
înregistrat de către un subiect de gen feminin, în timp ce scorul maxim obținut de subiecții de gen
masculin a fost de 13 puncte ( 1 scor). În cazul scorurilor scăzute, scorurile minime înregistrate
de băieți sunt de 5 puncte (1 scor) și 6 puncte (2 scoruri), comparativ cu scorul minim ale
subiecților de gen feminin – 5 puncte (1 scor) și 6 puncte (1 scor).

79

Tabel 6. 39 – Situația scorurilor brute pe Scal a Punerea în perspectivă
PUNEREA IN PERSPECTIVĂ – Evoluție scoruri brute în funcție de gen
5 6 7 8 11 12 13 17 Total
Gen copil masculin 1 2 1 0 1 1 1 0 7
feminin 1 1 2 1 2 0 0 1 8

Punerea în perspectivă are în vedere acele gânduri prin care se reduce nivelul de gravitate
al evenimentului, prin comparația cu alte evenimente și pune accentul pe faptul că există și
lucruri mai grave în lume. Având în vedere înregistrarea preponderent a scorurilor scăzute și
medii pentru ambele genuri, se poate afirma că școlarii de vârstă mică utilizează doar ocazional
acestă strategie, fiind accesibilă în general maturilor, cu un bagaj emoțional și psihic mult mai
bogat utilizarea frecventă a acestei strategii. Această utilizare ocazională poate avea ca explicație
nu doa r complexitatea procesel or emoționale și mentale pe care le presupune, dar și faptul că, în
general, gândirea copiilor este îndreptată spre o direcție pozitivă.

– Scala 8 – Catastrofare
Din datele analizate pentru calcularea scorurilor la această scală, se observă nu a fost
înregi strat niciun scor scăzut, indiferent de genul subiecților. În ceea ce privește scorurile ridicate,
există o omogenitate în atribuirea acestora în funcție de gen, raportul fiind de 8 scoruri la 7, un
scor în plus pentru fete.
Tabel 6. 40 – Situația răspunsu rilor centralizate pe Scal a Punerea în perspectivă
CATASTROFARE
SCAZUT RIDICAT Total
Gen copil masculin 0 7 7
feminin 0 8 8

Conform datelor din tabelul 6.41, se pot extrage următoale concluzii: au fost înregistrate 6
scoruri maxime (20 puncte), atât de către subiecți de gen feminin ( 3 scoruri), cât și de subiecți de
gen masculin ( 3 scoruri); fetele au mai obținut și 2 scoruri de 19 puncte, în comparație cu băieții,
al căror scor următor a fost de 17 puncte ( 1 scor). Scorul minim înregistrat a fo st de 15 puncte,
existând 3 subicți care l -au obținut: unul de gen feminin și 2 de gen masculin.

80

Tabel 6. 41 – Situația scorurilor brute pe Catastrofare
CATASTROFARE – Evoluție scoruri brute în funcție de gen
15 16 17 18 19 20 Total
Gen copil masculin 2 1 1 0 0 3 7
feminin 1 0 1 1 2 3 8

Catastrofarea presupune a se gândi în mod recurent la cât de teribil e evenimentul petrecut
și l afaptul că e cel mai îngrozitor lucru care se poate întâmpla unui copil. Având în vedere
înregistrarea preponderent a scorurilor ridicate pentru ambele genuri, se subliniază faptul că,
indiferent de gen, catastrofarea ae o pondere mare în ceea ce privește raportarea copiilor a
divorțul părinților, fiind asociată cu problemele emoționale lși comportamentale cu care se
confruntă aceștia ulterior evenimentului negativ.

– Scala 9 – Culpabilizarea celorlalți
Conform datelor centralizate, se poate observa : subiecții de gen feminin au înregistrat 1
scor scăzut și 7 ridicate, comparativ cu 3 scoruri scăzut e și doar 4 scoruri ridica te în rândul
subiecților de gen masculin .
Tabel 6. 42 – Situația răspunsurilor centralizate pe Scal a Culpabilizrea celorlalți

CULPABILIZAREA CELORLALTI
SCAZUT RIDICAT Total
Gen copil masculin 3 4 7
feminin 1 7 8

Raportat la scorurile brute obținut e, conform tabelului 6.43, se pot extrage următoale
concluzii: a fost înregistrat un singur scor maxime (20 punct e) de către un subiect de gen feminin,
în timp ce scorul maxim obținut de subiecții de gen masculin a fost de 19 puncte ( 1 scor). În
cazul sco rurilor scăzute, se evidențiază o pondere mare a acestora în dreptul subiecților de gen
masculin – scorurile minime înregistrate de aceștia fiind de 8 puncte (2 scoruri) și 9 puncte (1
scor), comparativ cu scorul minim ale subiecților de gen feminin – 8 puncte ( 1 scor ) și 10 puncte
(2 scoruri) .

81

Tabel 6. 43 – Situația scorurilor brute pe Catastrofare
CULPABILIZAREA CELORLALTI – Evoluție scoruri brute în funcție de gen
8 9 10 12 14 15 17 18 19 20 Total
Gen copil masculin 2 1 0 0 0 1 1 1 1 0 7
feminin 1 0 2 1 1 0 1 0 1 1 8

Culpabilizarea celorlalți, în special a părinților, este o strategie frecvent prezentă la copiii de
vârstă școlară mică și apare atunci când copiii îi fac pe cei din jur responsabili pentru evenimentul
negativ, când caută să identi fice greșelile făcute de fiecare dintre aceștia și când se aliază cu una
dintre părți. Datele analizate demonstrează o tendință ușor accentuată în ceea ce privește fetele de
6 – 8 ani în raport cu băieții de aceeași vârstă de a apela la această strategie.

Concluzie

Analizând datele prezentate anterior, putem concluziona că, sub aspect cantitativ, ipoteza
nr. 3 se confirmă doar parțial, astfel:
4 Scalele 1, 2, 3, 9 – datele analizate în raport cu aceste scale au demonstrat o diferență
semnificativă în funcți e de gen referitor la modul în care școlarii de vârstă medie se raportează la
divorțul părinților;
5 Scalele 4 – 7 – datele centralizate evidențiază faptul că unele mecanism e de apărare/ strategii
de coping sunt utilizate cu o frecvență redusă în cazul copii lor de 6 -8 ani, ele presupunând un
nivel ridicat de maturizare psihică și emoțională.
6 Scala 8 – CATASTROFAREA – datele obținute în acest caz arată că toți copiii carea u trecut
prin divorțul părinților, indiferent de gen, resimt acest eveniment negativ ca pe cel mai groaznic
lucru care li se putea întâmpla, că este mult mai gravă situația lor decât orice li s -a întâmplat
altora.

82

CAPITOLUL 7
CONCLUZII ȘI PROPUNERI

7.1 Concluziile cercetării

În analiza formării și de zvoltării personalității individului, trebuie luat în considerare
impactul societății asupra acestuia , pe baza sistemului de valori, relații și modele socio – culturale
oferite . Totodată, trebuie analizat și impactul i ndivid ului asupra societății prin inter mediul
deciziilor, comportamentului și acțiunilor sale . Se poate afirma că, prin intermediul acestor
modele, individul se adaptează cerințelor realității și celor ale societății în care trăiește. Aceste
modele socio -culturale oferite de societate sunt extr em de importante în special pentru copiii
mici, a căro r personalitate este în formare, un rol deosebit revenind familiei , primul mediu social
de contact al copilului și, totodată, primul model de cultură și educație.
Divorțul devine tot mai răspândit în s ocietatea noastră, afectând semnificativ nu numai
adulții care trec prin acest proces, ci și societatea în general. Însă cel mai dificil este statutul
copiilor proveniți din familiile destrămate, copii care sunt nevoiți, încă de la o vârstă fragedă, să
treacă prin traumele produse de separarea părinților, traume ce pot lăsa c icatrici adânci, pe termen
lung. Țn societatea modernă , modelul familiei se schimbă fundamental, ceea ce duce la
schimbarea modelelor de identificare ale copilului, la schimbarea compor tamentelor sale concrete
și a stilului său de a relaționa și de a se raporta la realitate și la mediul din care face parte.
Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 8 ani trec printr -o mare schimbare în perioada
școlarității mici, determinată de așa -numita “p erioadă de criză”, vârstă de referință pentru
dezvoltarea generală a copilului, însoțită de carac teristicile specifice vârstei. În plus, la această
vârstă sunt evidențiate acele aspecte mai puțin definite, mai sensibile și fragile din personalitatea
copilu lui și a familiei de apartenență (principii morale, modele comportamentale, sisteme de
valor i, concepție despre lume și viață, etc.).
Unul dintre studiile de referință în acest domeniu a fost cel desfășurat de
Krantz și asociații ei Clark, Pruyn și Usher , în 1988, prin care specialiștii au identificat impactul
mecanismelor de apărare și au formulat ipoteza conform căreia aprecierile cognitive ale stresului
la copiii în vârstă de școală care au experimentat divorțul părinților lor erau cel puțin parțial
legate de nivelul lor de adaptabilitate, raportat la momentul divorțului. Întrucât credințele și
atitudinile reprezintă o componentă importantă a procesului de coping, s-a demonstrat că relația

83

dintre resursele și strategiile de a face față situa țiilor dific ile poate diferi la copii de familii
divorțate și intacte.
Scopul principal al acestei cercetări a fost acela de a analiza impactul și natura
mecanismelor de apărare a copiilor provenind din familii monoparentale ca urmare a divorțului
părinților, compar ativ cu alți copii care provin din familii intacte. Pe baza stresului generat de
divorț, dar și de structura personalității și de condițiile de mediu, se formulează ipoteza conform
căreia frecvența și eficacitatea mecanismelor de apărare ale copiilor sunt asociate cu resursele lor
psiho -socia1e (adică, gândire autoreferențială, stiluri de confruntare, credințe problematice d espre
divorț, mediu familial ). De asemenea, se prezumă faptul că această relație este mai proeminentă
la copiii c e trec prin divorț și că problemele de comportament ale copiilor sunt asociate cu
resursele lor psiho -sociale. În acest sens, conform datelor prezentate, se poate afirma faptul că
această ipoteză a fost confirmată , copiii care au trecut prin divorțul părinților prezentând
mecan isme de apărare multiple și complexe, care le afectează atât raportarea la propria persoană (
încredere în sine scăzută, autoculpabilizare, anxietate, pesimism, nesiguranță, uneori depresie și
probleme psiho -emoționale), dar și relaționarea cu cei din jur ( culpabilizarea celor din jur,
nevoia de a crea alianțe, pierderea încrederii, agresivitate, respingere) și la realitate ( negare,
refocalizare, ruminare, încercarea de a schimba ceea ce li se întâmplă, retragere, respigere.
Indiferent de configurația fa miliei, frecvența strategiilor de apărare ale copiilor a fost asociată în
mod pozitiv cu flexibilitatea stilurilor lor de a face faț ă gestionării stresorilor ( provocări,
oportuni tăți, frustrări și amenințări) din n mediul înconjurător.
Mecanismele de apăr are se referă la acele mecanisme care influențează procesele de risc
și de rezistență la copii, constând din constituenți externi și interni, în principal sub formă de
factori psiho -sociali. În ceea ce privește resursele psihologice, copiii se simt adesea responsabili
pentru conflictul dintre părinți și pentru destrămarea familiei și, prin urmare, se confruntă
autoculpabilizarea și manifestă o scădere a încrederii acordate părinților, o autoevaluare, auto –
concepție și autoestimare negative în perioada post -divorț, date confirmate și de studii
internaționale de aploare (Kurdek și Sinclair , 1988; Parish & Wigle, 1985; Stolberg -Camplair,
Cumer, & Wells, 1987; Wolchik, Braver, & Sandler, 1985). Copiii ce trec prin experiența
divorțului, de vârst ă școlară , au f ost, de asemenea, raportați cu niveluri mai scăzute de
autoeficiență cognitivă (academică) în comparație cu colegii lor din familii intacte (Kurtz și
Derevensky, 1993; Long, Fore -hand, Fauber și Brody; 1987; Shaw & Emery, 1987). Aceste
rezultate pot fi ide ntificate în literatura de specialitate, care sugerează că elevii cu părinți divorțați
au un risc crescut de performanță academică diminuată (Wallerstein, 1991).

84

În grupul de copii din familii divorțate, frecvența mecanismelor de apărare dezvoltate
de cop ii a fost considerată în mod semnificativ legată de flexibilitatea stilurilor de coping ale
acestora cu gestionarea stresorilor din mediu. Având în vedere faptul că acești copii s -au
confruntat probabil cu provocările și dezvăluirile concomitente care rezu ltă din perturbarea
familiei, aceste rezultate susțin în continuare relația conceptualizată între tendințele generale de
coping (o componentă a personalității) și meanismele de apărare dezvoltate, frecvența lor fiind
asociată, de asemenea, și cu estimările autoeficienței comportamentale și sociale. Maturizarea
acestei relații a fost negativă, ceea ce sugerează că, odată cu creșterea auto -percepției eficacității
copiilor în domeniile sociale și comportamentale, creșterea utilizării strategiilor de coping a
acestora a fost mai probabil să scadă. Acest lucru poate reflecta influența pozitivă a încrederii în
sine asupra evaluărilor stresului, ceea ce duce la scăderea necesității comportamentelor de coping.
Pe de altă parte, având în vedere că există o relație în tre competența percepută și competența
obiectivă, atunci această constatare poate reflecta influența pozitivă a adecvării sociale și
comportamentale asupra aprecierii stresului, care determină la rândul lor nevoia de strategii de
coping a copiilor. Autoefi cacitatea comportamentală a copiilor a fost asociată negativ cu
problemele de comportament ale acestora .
În ceea ce privește cea de -a doua ipoteză, în urma analizării datelor obținute, se constată
că aceasta se confirmă, astfel încât trecerea prin experie nța divorțului părinților influențează
nivelul anxietății resimțite de școlarul mic, comparativ cu cel care provine din familia intacte. În
urma calculelor efectuate, s-a constatat că un procent de 53,33% dintre copiii cu părinți separați
sunt ușor de deze chilibrat și se pot panica destul de ușor, resimțind frica de eșec, descurajare și
sentimente depresive ușoare.
Cea de -a treia ipoteză a fost analizată din perspectiva raportării în functie de gen la
evenimentul negativ al divorțului. Concluzia cercetării pe aceste aspecte a fost că, în ceea ce
privește autoculpabilizare a, de acceptare a situației, de refocalizare pozitivă, există diferențe între
subiecții de gen femin in și cei de gen masculin . Alte aspecte ce țin de catastrofare sunt adoptate
unanim de t oți subiecții, scorurile obținute fiind aproape de maximul posibil; alte scale ce țin de
maturitatea psiho -emoțională și de experiența de viață nu cunosc o diferențiere în funcție de gen,
nefiind frecvent utilizate de catre copii, cu luarea în considerare a vârstei la care cercetarea s -a
raportat, cea cuprinsă între 6 și 8 ani.
Copiii fac față divorțului mult mai greu decât părinții, între aceștia producându -se o
ruptură emoțională cu mult înainte de decizia de separare efectivă. Dacă părinții au motive re ale
pentru separare, ce țin de alegerile personale și de propriile dorințe și aspirații, copiii (in special

85

cei mici) cunosc sau înțeleg parțial aceste motive, nedeținând niciun control asupra acestei decizii
cu impact atât de mare asupra vieții lor. Copii de 6 – 8 ani nu au suficient ă maturitate emo țional ă
pentru a putea trece printr -o asemenea experien ță care s -ar putea dovedi cople șitoare și care are
efecte pe termen lung, inclusiv asupra formării viitorilor adulți .
În cadrul lucrării de faț ă, au fost prezentat e principalele aspecte legat de conceptul de
familie în general și de familie monoparentală în particular, legat de particularitățile școlarului
mic, dar și date referitoare la fenomentul tot mai răspândit al divorțului , cu consecințe d e multe
ori dramatice în viața celor care sunt implicați, precum și impactul acestui eveniment asupra
strategiilor de apărare dezvoltate de școlarul de 6 -8 ani.
Divor țul și dezbinarea familiei, schimbarea realității și pierderea sentimentului de
apartenen ță și securitate sunt cauza multor probleme identificate în rândul copiilor . În consecință,
mediul familial specific acestor familii e posibil să nu ofere o profundă securitate și condițiile
cele mai favorabile pentru dezvoltarea armonioasă copiilor, Eul a cestora fiind mai predispus în a
resimți teama de o amenințare reală și deci nevoia de a mobiliza mecanismele de apărare
împotriva acesteia, mai frecvent și cu intensitate mai mare față de copii de aceeași vârstă
provenind din familii intacte, biparentale.

7.2 Limite ale studiului

Limita cu cea mai mare importanță în ceea ce privește studiul realizat este reprezentată de
numărul mic de subiecți care fac parte din lotul de participanți , precum și vârsta relativ mică a
copiilor ce fac obiectul studiului, acești a fiind destul de greu de analizat pe baza unor teste
complexe și cu o durată mare de aplicare.
În general, pentru evaluarea copiilor de vârstă atât de mică, sunt folosite testele proiective,
teste ce prezintă riscul influențării de către examinator a uno r răspunsuri date de subiecți, lăsând
loc subiectivității examinatorului în cotarea unor răspunsuri. În acest sens, s -a considerat oportun
a nu se utiliza astfel de teste, recurgându -se la chestionare omologate, obiective, dar mai limitate
ca posibilitate de a surprinde coportamentul și mecanismele de apărare dezvoltate de școlarii
mici.
De asemenea, o altă limitare semnificativă este tema extrem de sensibilă a studiului care
urmărește să măsoare impactul divorțului asupra copiilor de vârstă școlară mică, a cest eveniment
fiind unul dintre cele mai marcante evenimente cu care se poate confrunta un individ pe parcursul
vieții. La aceste aspecte se adaugă și reticența și uneori subiectivitatea părintelui de a evalua

86

comportamentul copilului, având în vedere pos ibilele traume emoționale ce survin în urma
divorțului.
7.3 Direcții de cercetare viitoare

O direcție viitoare este necesar să ofere posibilitatea de a extinde cercetarea pe un eșantion
reprezentativ.
De asemenea, este necesară completarea metodologiei cu i nstrumente de cercetare
standardizate și etalonate, ținînd cont de specificul populației supuse testării.
Având în vedere natura și implicațiile psihologice ale dezvoltării mecanismelor de apărare
la școlarii de vârstă mică poate fi elaborat un plan terape utic de intervenție.
O altă direcție viitoare pentru o posibilă cercetare o reprezintă dorința de a aprofunda
acest subiect în viitor, în cadrul unei cercetări ample, pe o perioadă de timp mai îndelungată și cu
extinderea c riteriilor de selecție și anali ză, în cadrul unui studiu masteral.

87

Bibliografie

1. Allen, S. F., & Stoltenberg, C. D. (1995). Psychological separation of older adolescents
and young adults from their parents: An investigation of gender differences. Journal of
counseling & development , 73(5), 542 -546.
2. Badescu, Gabriel & Kivu, Mircea & Popescu, Raluca & Rughinis, Cosima & Sandu,
Dumitru & Voicu, Ovidiu. (2007). Barometrul de Opinie Publică. Viața în cup lu.
3. Blackman, J. S. (2009). 101 apărări: cum se autoprotejează mintea . Trei.
4. Block, I. H., Block, J.. & Gjerde, P. F. (1988). Parental functioning and the home
environment in families of divorce: Prospective and concurrent analysis. Journal of
American Academy of Child and Adolescent Psychiatry . 27(2), 207 -21 3.
5. Bonchiș, E. (2011). Familia și rolul ei în educarea copilului. Iași: Polirom .
6. Compas, B. E. (1987). Coping with stress during childhood and
adolescence ,Psychological Bulletin, 101, 393403.
7. Compas, B. E., Banez, G. A,, Malcarne, V. L.. & Worsham. N. (1991). Perceived control
and coping with stress: A developmental perspective. Journal of Social Issues, 47(4), 23 –
34.
8. Cramer, P. (2000). Defense mechanisms in psychology today: Further processes for
adaptation . American Psychologist , 55(6), 637.
9. Crețu, T. (2005). Psiholog ia copilului . București: PIR .
10. Emery, R. E. (1988). Marriage, divorce, and children's adjwtmenf. Newbury Park. CA:
Sage.
11. Emilia, A. (2002). „Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii
preadolescenți, Prevenire și terapie”.
12. Freud, A., & Con stantinescu, A. (2002). Eul si mecanismele de aparare . Editura Fundației
Generația.
13. Giddens, A. (2003). Sociologie , Editura Bic All, București, 2000. Hűgli, Anton, Lűbcke,
Poul. Filosofia în secolul XX .
14. Grych, J. H., & Fincham, F. D. (1992). Interventions for children of divorce: Toward
greater integration of research and action. Psychological Bulletin, 111(3), 434454.
15. Gunman, J. (1 993). Divorce in psycho -social perspective: Theory and Research (pp. 141 –
201). Hillsdale, NJ: Erlbaum.
16. Haan, N. (2013). Copin g and defending: Processes of self -environment organization .
Elsevier

88

17. Iacob, L. (1999). Repere psihogenetice. Caracterizarea vârstelor școlare, în Cosmovici,
A., Iacob, L., Psihologie Școlară, Editura Polirom, Iași .
18. Krantz, S. E. (1988). Divorce and childr en. In S. M. Dombusch and M. Strober (Eds.)
Feminism, children, and the new families. NY: Guilford.
19. Kurtz, L. (1994). The Relationship Between Parental Coping Strategies and Chil – dren's
Adaptive Processes in Divorced and Intact Families. Journal of Divorc e & Remarriage.
20. Laplanche, J., Pontalis, J. B., Lagache, D., Clit, R., Dumitrescu, A., Șandor, V., &
Skultety, A. (1994). Vocabularul psihanalizei . Humanitas.
21. Mănoiu, F., & Epureanu, V. (1997). Asistența socială în România . Ed. All.
22. Maria, V. (2005). Famil ia contemporană. Mică enciclopedie. București: Editura Focus ,
45-60.
23. Miceli, M., & Castelfranchi, C. (2001). Further distinctions between coping and defense
mechanisms?. Journal of Personality , 69(2), 287 -296.
24. Mihăilescu, I. (2000). Sociologie generală: co ncepte fundamentale și studii de caz .
Editura Universității din București.
25. Minuchin, S. (1993). Family healing: Tales of hope and renewal from family therapy .
Free Press.
26. Minuchin, S. (2018). Families and family therapy . Routledge.
27. Minuchin, S., Fishman, H . C., & Minuchin, S. (1981). Family therapy techniques .
Harvard University Press.
28. Mitrofan, I., & Ciupercă, C. (1998). Incursiune în psihosociologia și psihosexologia
familiei . Edit Press Mihaela.
29. Mitrofan, I., & Mitrofan, N. (1991). Familia de la A… la Z: mic dicționar al vieții de
familie . Ed. Științificǎ.
30. Munteanu, A. (1998). The Psychology of the child and Teenager .
31. Peterson, J. L., & Zill, N. (1986). Marital disruption, parent -child relationships, and
behavior problems in children. Journal of Marriag e and rhe Family, 48, 295 -307.
32. Ryan, N. M. (1989). Stress -coping strategies identified from school -age children's
perspective. Research in Nursing and Health. 12. 1 1 1 -122.
33. Shaw. D. S., & Emery, R. E. (1987). Parental conflict and other correlates of the
adjustment of school age children whose parents have separated. Journal of Abnormal
Child Psychology, 15(2), 269 -28 1.
34. Vasile, B. (1987). Dicționar general al limbii române.

89

35. Verza, E. (1993). Special psycho -pedagogy . Psihopedagigie specială .
36. Wallerstein, J . S. (1991). The long -term effects of divorce on children: A review. Journal
of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry. 30(3), 349 -360.
37. Zamfir, C., & Vlăsceanu, L. (1993). Dicționar de sociologi e.

90

91

92

93

94

95

96

97

98

99

ANEXA NR. 2 – CHESTIONAR CERQ
INIȚIALELE COPILULUI _______________________________
VÂRSTA □ 7 ANI □ 8 ANI
GEN □ FEMININ □ MASCULIN
TIP FAMILIE □ MONOPARENTALĂ □ BIPARENTALĂ

Cum faceți față evenimentelor negative?
Toți oa menii se confruntă din când în când cu evenimente negative sau neplăcute și fiecare
reacționează la ele în modul său propriu.
Prin întrebările de mai jos, vi se cere să indicați la ce vă gândiți, de regulă, atunci când trăiți
evenimente negative sau neplă cute.
(aproape)
niciodată uneori de
obicei adesea (aproape)
întotdeauna
1. Simt că eu sunt de vină pentru ceea ce s -a întâmplat. 1 2 3 4 5
2. Mă gândesc că trebuie să accept ce s -a întâmplat. 1 2 3 4 5
3. Adesea, mă gândesc la ceea ce simt faț ă de ce mi s -a întâmplat. 1 2 3 4 5
4. Mă gândesc la lucruri mai frumoase decât ceea ce mi s -a întâmplat. 1 2 3 4 5
5. Mă gândesc la ce ar fi cel mai bine să fac. 1 2 3 4 5
6. Mă gândesc că pot învăța ceva din situația respectivă. 1 2 3 4 5
7. Mă gânde sc că totul putea fi mult mai rău. 1 2 3 4 5
8. Adesea, mă gândesc că ceea ce mi s -a întâmplat este mult mai rău decât
ceea ce li s -a
întâmplat altora. 1 2 3 4 5
9. Cred că alții sunt de vină pentru ceea ce s -a întâmplat. 1 2 3 4 5
10. Simt că eu sunt cel/cea care e responsabil(ă) pentru ceea ce s -a întâmplat. 1 2 3 4 5
11. Mă gândesc că trebuie să accept situația. 1 2 3 4 5
12. Mă preocupă ce gândesc și ce simt legat de ceea ce mi s -a întâmplat. 1 2 3 4 5
13. Mă gândesc la lucruri plăcute care nu au nicio legătură cu situația
respectivă. 1 2 3 4 5
14. Mă gândesc la cum pot face față cel mai bine situației. 1 2 3 4 5
15. Mă gândesc că pot deveni un om mai puternic ca urmare a ceea ce s -a
întâmplat. 1 2 3 4 5
16. Mă gândesc că alți oameni trec prin experiențe mult mai rele. 1 2 3 4 5
17. Mă gândesc în continuu la cât de groaznic e ceea ce mi s -a întâmplat. 1 2 3 4 5
18. Consider că alții sunt responsabili pentru ceea ce s -a întâmplat. 1 2 3 4 5
19. Mă gândesc la ceea ce am greșit eu în această situație. 1 2 3 4 5
20. Mă gândesc că nu pot schimba nimic legat de ceea ce mi s -a întâmplat. 1 2 3 4 5
21. Vreau să înțeleg de ce simt ceea ce simt în legătură cu ceea ce mi s -a
întâmplat. 1 2 3 4 5
22. Mă gândesc la ce va frumos în loc să mă gândesc la ceea ce s -a întâmplat. 1 2 3 4 5
23. Mă gândesc cum să schimb situația. 1 2 3 4 5
24. Mă gândesc că situația are și părți bune. 1 2 3 4 5
25. Mă gândesc că nu a fost chiar atât de rău în comparație cu alte lucruri. 1 2 3 4 5

100

26. Adesea, mă gândesc că ceea ce mi s -a întâmplat e cel mai rău lucru care i se
poate
întâmpla cuiva. 1 2 3 4 5
27. Mă gândesc la greșelile făcute de ceilalți în situația respectivă. 1 2 3 4 5
28. Mă gândesc că, de fapt, eu sunt de vină pe ntru ceea ce s -a întâmplat. 1 2 3 4 5
29. Mă gândesc că trebuie să învăț să trăiesc cu asta. 1 2 3 4 5
30. Mă gândesc mult la sentimentele pe care mi le -a declanșat situația. 1 2 3 4 5
31. Mă gândesc la experiențe plăcute. 1 2 3 4 5
32. Mă gândesc la u n plan pentru ce ar fi cel mai bine să fac. 1 2 3 4 5
33. Caut părțile bune ale situației. 1 2 3 4 5
34. Îmi spun că sunt și lucruri mai rele în viață. 1 2 3 4 5
35. Mă gândesc mereu la cât de groaznică a fost situația. 1 2 3 4 5
36. Consider că, de fa pt, alții sunt de vină pentru ceea ce s -a întâmplat. 1 2 3 4 5