Analele Universității Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 22012 [605821]

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 2/2012

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Letters and Soc ial Science Series, Issue 2/2012

PROPAGANDĂ VERSUS COMUNICARE
POLITICĂ
– PERSPECTIVE TEORETICE ÎN ERA
INFORMAȚIONALĂ –

dr. Bogdan -Alexandru TEODOR
Valentin -Ionuț NICULA41

Abstract: În lucrarea de față am încercat să
întreprindem un demers cognitiv în vederea st abilirii unor
delimitări conceptuale referitoare la propagandă și
comunicarea politică, din perspectiva noilor mutații
apărute în era informațională.
Pornind de la definirea celor două concepte și
stabilirea interdependențelor existente între ele, se
facilitează înțelegerea implicațiilor acestora în societatea
actuală și a efectelor pe termen mediu și lung asupra
relațiilor sociale ori sistemelor politice la nivelul cărora
se manifestă.
Odată realizată definirea celor două procese și
stabilirea granițelor d intre acestea, poate fi identificată
mult mai ușor acțiunea de propagandă, în multitudinea de
manifestări comunicaționale derulate pe multiple canale
media, convenționale și neconvenționale, și se pot lua
mult mai rapid și mai facil măsuri de protecție și
contracarare, atât la nivel individual cât și organizațional
ori statal.

Motto: “Non nova, sed nove”

Introducere
Noțiunea de comunicare a început să fie
utilizată în secolul XIV și provine din latinescul
“communis”, care înseamnă a pune în comun, a
fi în relație, a împărtăși. În secolul următor, ca
urmare a dezvoltării drumurilor și poștei, se
îmbogățește cu sensul de a transmite. Ulterior,
ca urmare a apariției trenului, telegrafului,
automobilului, telefonului, radioului,
televizorului, internetu lui, acest sens tinde să se
situeze în prim plan.
Toate procesele sociale implică un proces
de comunicare, adică “acte individuale de PROPAGANDA VS. POLITICAL
COMMUNICATION
– THEORETICAL PERSPECTIVES IN
THE INFORMATION ERA –

dr. Bogdan -Alexandru TEODOR
Valentin -Ionuț NICULA

Abstract: The present paper aims to identify some
conceptual deli mitations regarding propaganda and
political communication, from the perspective of the new
transformations inherent to the information era.
Starting from the definition of the two concepts and
the interdependent nature of the relationship established
between the two, the paper aims to facilitate the
understanding of their impact on modern society and their
effects on social relations or political systems.
Once these two concepts are defined and the
boundaries between them properly traced, propaganda
can b e easier identified, in its multitude of
communicational forms, using both conventional and non –
conventional media channels. Consequently, protective
and defensive measures can be taken faster at individual,
organizational or state level.

Motto: “Non no va, sed nove”

Introduction
The concept of communication started to be
used at the beginning of the 14th century and
comes from the Latin word “communis”, which
means to hold in common, to be in relation with
and to share. In the next century, as a result of
the development of roads and the post, the
concept is enriched with the meaning of „to
transmit”. Further on, as a result of the invention
of the train, telegraph, the automobile, the
telephone, radio, television and the Internet, this
meaning tended to take precedence over the
others.

41Valentin Ionuț NICULA, Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul” București, adresa: București, Str. Odăi, nr.
20, sect. 1, tel.: 0765 577 219, email: val_nicula@yahoo.com ,
Bogdan Alexandru TEODOR, Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul” București, adresa: București, Str. Odăi,
nr. 20, sect. 1,, tel.: 0723 675 979, email: teodor_bogdan_alexandru@yahoo.com .
32

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 2/2012

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Letters and Soc ial Science Series, Issue 2/2012

transmitere și receptare”42 ale unui mesaj.
Înțelegem astfel că a comunica implică acțiunea
de a “transmite” “un mesaj” de spre “ceva” cuiva
care este “receptorul”, mesaj venit din partea
unei entități numite “emițător”.
Reprezentând latura complexă a vieții
sociale, fără de care aceasta nu poate exista,
deoarece relațiile și structurile sociale nu s -ar
putea realiza altfel decât prin comunicare,
aceasta nu poate fi redusă doar la câteva
caracteristici generale, întrucât în diferite
domenii ale vieții sociale discutăm despre
anumite aspecte, ceea ce face ca și comunicarea
să capete diverse accente în funcție de domeniul
în cauză. Astfel, sunt utilizate sintagme de genul
“comunicare politică”, “comunicare
organizațională”, “comunicare de grup” etc.
fiecare având specificul său. În cele ce urmează
vom trata domeniul “comunicării politice” ca
domeniu distinct al comunicării, pre cum și
interdependențele sale cu propaganda politică, în
vederea stabilirii unor delimitări conceptuale,
din perspectiva noilor mutații apărute în era
informațională, fără a fi un demers exhaustiv.

1. Comunicarea politică
Politica este activitatea desfășu rată de
diferite grupuri cu scopul de a cuceri puterea, iar
în unele cazuri de a o păstra. Practic, este vorba
despre indivizi care vor să câștige încrederea
altor indivizi, iar acest lucru nu se poate realiza
fără o comunicare eficientă. În orice formă de
organizare politică, comunicarea a fost utilizată
de conducători pentru a se adresa celor conduși
și pentru a relaționa cu mediul exterior, respectiv
cu alți actori politici.
Jacques Seguela, consultant politic în
spațiul francez, consideră că o comunica rea
politică eficientă trebuie să urmeze regula celor
trei “S”43, și anume “simplitate” – pentru ca
cetățenii să poată înțelege ceea ce politicienii vor All social processes imply a process of
communication, meaning “individual acts of
transmission and reception” of a message. Thus,
we understand that communication implies the
action of “transmitting” “a message” about
“something” to somebody, who is the “receiver”,
while the message is emitted by an entity defined
as the “emitter”.
Communication represents the complex side
of social life, which cannot exist without it, as
social relations and structures cannot be
develop ed without communication. Therefore,
this concept cannot be reduced to its general
characteristics, because the different fields of
social life are characterized by different aspects,
which makes communication receive different
forms depending of the field in question.
Therefore, we use different expressions such as
“political communication”, “organizational
communication”, “group communication”, each
with its own characteristics. In the next part of
the paper we will focus on the field of “political
commun ication”, as a distinct category of
communication, with an emphasis on its
intersections with “political propaganda”. The
aim is to identify some conceptual delimitations,
from the perspective of the new mutations,
which have appeared in the Information Ag e.
Because of the complexity of the topic in debate,
this theoretical endeavor does not claim to offer
an all -encompassing analysis of the subject at
hand.

1. Political Communication
Politics is an activity conducted by different
groups with the purpos e of gaining power, and in
some cases of preserving the power obtained.
Actually, this concerns individuals who want to
gain the trust of other individuals, and this
cannot be accomplished without efficient
communication. In all forms of political

42Denis McQuail, Comunicarea , Institutul European, Iași, 2000, p. 13.
43Jacques Seguela apud Gabriel Thoveron, Comunicarea politică azi , Antet, București, 1996, p. 5.
33

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 2/2012

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Letters and Soc ial Science Series, Issue 2/2012

să transimtă; “spectacol” – pentru a atrage
atenția și interesul oamenilor și a da o formă
plăcută; și, nu în ultimul rând, comunicarea
trebuie să aibă “substanță” – adică, mesajele să
aibă o încărcătură de idei despre problemele
importante, să nu fie simple vorbe fără conținut.
Un alt autor francez, Roland Cayrol
apreciază că “noua comunicare politică este
fruct al unei noi Sfinte Treimi: televiziunea,
sondajele, publicitatea”44, trecând peste alte
aspecte legate de efectele comunicării asupra
cetățenilor sau asupra spațiului public. În
opoziție, Jacques Gerstle este de părere că o
asfel de definire este mult prea îngustă și
superficială.45

1.1. Definiții:
Cele mai multe definiții ale comunicării
politice au ca element comun “intenționalitatea”:
“Comunicarea politică este înțeleasă ca fiind o
acțiune teleologică – o acțiune orientată,
programată, proiectată pe ntru anumite scopuri
(politice). Fiind vorba de o acțiune strategică,
acest tip de comunicare politică ar implica
reguli, proceduri, tehnici și resurse adecvate în
anumite evenimente politice.”46
Un alt element al definițiilor este
“eterogenitatea condiții lor care concură la
producerea comunicării politice”. De aceea, unii
autori asociază comunicarea politică unui
“spațiu” sau “câmp” de relații sociale. Astfel,
“pentru Gosselin, comunicarea politică este un
câmp în care se intersectează diverse modalități
de persuadare a electoratului. D. Wolton
asociază comunicarea politică unui spațiu în care
se relaționează discursurile contradictorii a trei
actori care au legitimitatea de a se exprima în
mod public asupra politicii: oamenii politici,
jurnaliști și opinia publică prin intermediul
sondajelor de opinie. Belanger asimilează organiza tions, communication has been used by
leaders to address those who are led and to
interact with the external environment, namely
other political actors.
Jacques Seguela, a French political analyst
considers that an efficient political
communication must f ollow the rule of the three
“S”, namely “simplicity” – because citizens must
understand the message which politicians want
to transmit; “show” – to captivate the attention
and interest of people and to transform this
process into something entertaining; an d finally
political communication must have “substance”
– meaning that the messages transmitted must
have actual meaning and not be devoid of
content.
Another French author Roland Cayrol
considers that “the new political communication
is the result of a ne w Holy Trinity: television,
polls, publicity”, passing through other aspects
related to the effects of communication on
citizens and the public space. In opposition,
Jacques Gerstle states that such a definition is
much too narrow and shallow.

1.1. Defini tions:
Most of the definitions of the concept
“political communication” are centered around
the common concept of “intent”. “Political
communication is understood as a teleological
action – an action orientated, programmed,
designed for certain purposes (p olitical)”. As this
is a strategic action, this type of political
communication implies adequate rules,
procedures, techniques and resources for certain
political events.”
Another common element to most
definitions is the “heterogeneity of the
conditions, which concur to the creation of
political communication.” This is why some

44Roland Cayrol apud Gabriel Thoveron, op. cit. , p. 11.
45Jacques Gerstlé, Comunicarea politică , Institutul European, Iași, 2002, p. 16.
46Camelia Beciu, Politica discursivă. Practici politice într -o campanie electorală , Editura Polirom, Iași, 2000, p. 27.
34

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 2/2012

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Letters and Soc ial Science Series, Issue 2/2012

comunicarea politică relațiilor sociale tipice
pentru procesul de influențare, o influențare în
primul rând voită, apoi transformată în acțiune
sau, dimpotrivă, în acțiune omisă. Întotdeau na
este vorba de o intervenție intențională
referitoare la un eventual comportament al
receptorului. Negrine abordează comunicarea
politică din perspectiva unui sistem complex de
comunicare a informațiilor politice, centrat pe
practici jurnalistice, pe o a numită socializare
politică a societății și pe democratizarea
instituțiilor statului.”47
Camelia Beciu precizează, însă, că aceste
caracteristici sunt definitorii nu doar pentru
comunicarea politică, ci și pentru orice act de
comunicare (care este intențion al, reglementat și
contextual). Aceeași autoare continuă prin a
defini comunicarea politică drept o interacțiune
între actorii politici, mass -media, public și
electorat, mai precis între actanți cu o identitate
formală și reprezentativă, dar cu resurse și
motivații diferite. Această interacțiune
instituțională se realizează printr -o serie de
coduri și ritualuri, care dau vizibilitate spațiului
public.48
Jacques Gerstle descrie o viziune
reducționistă asupra comunicării politice, care
poate fi întâlnită la a lți autori, potrivit căreia ar fi
“un ansamblu de tehnici și procedee de care
dispun actorii politici, cel mai adesea
guvernanții, pentru a seduce, dirija și înșela
opinia”. Mergând pe aceeași linie critică, autorul
francez nu este de acord cu asimilarea
comunicării și marketingului politic și cu ideea
deja amintită că noua comunicare politică ar fi
produsul a trei tehnici: televiziunea, sondajele și
publicitatea.49
Acestea se manifestă într -adevăr în cadrul
comunicării, dar nu epuizează problema. Autorul authors associate political communication with a
“space” or “field” of social relations. Thus, for
Gosselin, “political communication is a field
intersected with different methods o f persuading
the electorate”. D. Wolton associated political
communication with a space where the
contradictory discourses of the three actors,
which have the legitimacy of expressing
themselves in public on politics: decision –
makers, journalists and publi c opinion through
polls, interact. Belanger assimilates political
communication to standard social relations in the
process of influence, an intentional influence
then put into practice or on the contrary,
influence which is omitted from action. In
general , we speak of an intentional intervention
regarding a potential behavior of the recipient.
Negrine analyses political communication from
the perspective of a complex system of
communication of political information, centered
on journalistic practices and o n a certain political
socialization of the society and the
democratization of state institutions.”
However, Camelia Beciu mentions that
these features are not characteristic solely for
political communication, but for all acts of
communication (which is in tentional, controlled
and contextual). The same author proceeds to
define political communication as an interaction
among political actors, mass -media, public and
electorate, more precisely among actors with a
formal and representative identity, but with
different resources and driven by different
motivations. This institutional interaction is
created through a series of codes and rituals,
which give visibility to the public sphere.
Jacques Gerstle describes a narrow vision
on political communication, whi ch is
encountered in the works of other authors,

47Ibidem .
48Ibidem , p. 28.
49 Jacques Gerstle, op. cit. , p. 16.
35

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 2/2012

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Letters and Soc ial Science Series, Issue 2/2012

aduce în discuție faptul că se uită influențele din
antichitate, unde comunicarea și politica erau
strâns legate, în acest sens amintindu -l pe
Aristotel, care definește omul nu doar ca animal
social, ci și “ca animal dotat cu capacitate
lingvistică, adică si mbolică.”50
Gerstle se referă în continuare la
comunicarea politică ca la un ansamblu de teorii
și tehnici și susține că definirea comunicării
politice este problematică, pentru că vizează doi
termeni care acoperă domenii largi: comunicarea
și politica.
Analizând etimologic termenul
„comunicare” (din lat. communis – a împărți și a
transmite sau a stabili o relație) reiese că
trăsătura fundamentală a comunicării constă în
stabilirea unei legături sociale, comunicarea
fiind un proces social fundamental de la c are
pornește oricare alt fapt social.51

1.2. Abordări teoretice:
Comunicarea politică este definită din
perspectiva mai multor abordări concurente în
funcție de concepția asupra politicului, a
comunicării, a relației și accentului pe care îl
pun pe aspecte le paradigmatice, simbolice sau
structurale. Jacques Gerstle enumeră patru
asemenea abordări, după cum urmează:52
1.Abordarea din perspectiva
comportamentalistă , pornește de la Lasswell,
care definea acțiunea de comunicare prin cei 5
C: ”Cine spune ce, cui, prin ce mijloace și cu ce
rezultate?”
În 1949, Shannon și Wearer au propus
logica teoriei matematice a comunicării, în care
aceasta era definită ca o sumă de factori –
emițătorul, mesajul, receptorul, codul, canalul și
situația, concepută ca proces linia r, și anume,
transmiterea informației conținute în mesaj, de la
emițător la receptor. Comunicarea este according to which the concept can be defined as
a “set of techniques and procedures used by
political actors, generally decision -makers to
seduce, control and deceive public opinion”.
Following the same cri tical approach, the French
authors do not agree with the assimilation of
political communication and political marketing
and with the aforementioned idea that the new
political communication is the result of three
techniques: television, polls and publicit y.
Although these three elements are present in
the process of communication, they alone cannot
offer the necessary explanation. The author
mentions the fact that the influence of the
Antiquity, when communication and politics
were tightly bound is forgott en. In this respect he
makes a reference to Aristotle, who defined man
not only as a social animal, but also as an
“animal endowed with linguistic, namely
symbolic capacity.”
Gerstle then expands on the fact that
political communication is a set of theorie s and
techniques and states that defining political
communication is very difficult, as it must take
into consideration two general concepts that
cover wide theoretical fields: communication
and politics.
By analyzing the concept “communication”
(from the Latin word “communis” – to share, to
transmit and to establish a relation) we discover
that the fundamental characteristic of
communication consists in creating social links,
as communication is a fundamental social
process standing at the basis of all ot her social
facts.

1.2. Theoretical approaches:
Political communication is defined from a
multitude of concurrent perspectives depending
on the theoretical approach on politics and

50Ibidem , p. 17.
51Ibidem , p. 22.
52Ibidem , p. 32- 38.
36

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 2/2012

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Letters and Soc ial Science Series, Issue 2/2012

caracterizată de efectul său asupra receptorului.
In 1956, H. Eulau, S. J. Eldersveld și M.
Janowitz în “Political Behaviour” definesc
comunicarea din pe rspectivă behavioristă “drept
unul dintre cele trei procese (cu liderul și cu
structurile de grup), prin care influențele politice
sunt mobilizate și transmise între instituțiile
guvernamentale și comportamentul electoral al
cetățenilor.”
Referitor la efec tele comunicării asupra
electorilor, se disting trei generații de modele.
Încă de la începutul studiilor asupra comunicării
politice, a fost pusă în practică schema stimul –
răspuns , aplicată mai întâi propagandei, apoi
campaniilor electorale. Este o schemă liniară în
care se pornește de la ipoteza efectelor directe
asupra țintei, bazată pe presupunerea că oamenii
au reacții uniforme. Această ipoteză a fost
infirmată de rezultatele empirice obținute după
1940, în studii care au demonstrat că oamenii
reacțione ază diferit la comunicarea electorală,
fie în funcție de caracteristicile lor sociale, așa
cum reiese din modelul Columbia , fie în funcție
de atitudinile politice, conform modelului
Michigan . Se arată, așadar, că pe termen lung,
factorii menționați blochea ză efectele directe ale
comunicării electorale, fiind observate doar
efecte limitate asupra unui elector considerat
pasiv, care trimite înapoi doar un vot ca reflex al
poziției sale sociale ori al afilierii partizane.
Modelul audienței active le combate pe celelalte
două, bazându -se pe diversitatea utilizatorilor de
surse mediatice și a motivațiilor care îi animă.
De aici rezultă că publicul face alegerile în mod
selectiv și dinamic și că alegătorul se poate
decide în cel mai scurt timp nu doar mecanic,
dar și în funcție de felul în care evaluează oferta
politică și electorală.
2. Abordarea din perspectivă structuro –
funcționalistă definește comunicarea politică în
contextul societății ca pe un ansamblu al
sistemelor aflate în relație. Astfel, comunicarea
politică este “ansamblul de procese interactive communication used and on the emphasis lay on
the paradigmatic, symbolic or structural aspects.
Jacques Gerstle cites four such approaches, as
follows:
1. The behavioral approach originating in
the works of Lasswell, who defined the process
of communication through the 5 W: ”Who says
what, to whom, through what means and with
what results?”
In 1949, Shannon and Wearer put forth the
logic of the mathematical theory of
communication, in which communication is
defined as a sum of factors – the emitter, the
message, the receiver, the code, the canal and the
situation, conceived as a linear process, namely
the transmission of the information contained in
the message, from the emitter to the receiver.
Communication is characterized by its effect on
the recipient.
In 1956, H. Eulau, S. J. Eldersveld and M.
Janowitz in “Political Behavio r” define
communication from a behavioral perspective as
“one of the three processes (with the leader and
group structures), through which political
influences are mobilized and transmitted
between governmental institutions and the
electoral behavior of ci tizens.”
Regarding the effects of communication on
those who elect, three generations of models can
be identified. From the early times of studies on
political communication, a stimulus -response
model was put into practice and applied first to
propaganda and then to electoral campaigns.
This is a linear model which starts from the
hypothesis of direct effects on the target, based
on the presupposition that people have uniform
reactions. This hypothesis was infirmed by the
empirical results obtained in 1940 , in studies
which have shown that people react differently
to electoral communication, either according to
their social characteristics as it is presented in the
Columbia model , or according to their political
attitudes in conformity with the Michigan mod el.
37

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 2/2012

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Letters and Soc ial Science Series, Issue 2/2012

dintre elementele unui sistem politic și între
acest sistem și elementele înconjurătoare.”
3. Abordarea interacționistă vede
comunicarea sub forma unei interacțiuni.
Aceasta prezintă două direcții, în funcție de
dimensiunea simbolică și pragmatică a
comunicării: interacționismul strategic și cel
simbolic.
Interacționismul strategic nu reduce
comunicarea la utilizarea semnelor codate, ci
consideră comunicarea politică drept o acțiune
strategică: un actor trebui e să -și înfrunte
adversarii și să ia decizii în funcție de context.
Comunicarea politică poate fi văzută ca “jocul
relațiilor de putere, ale cărui resurse și mize sunt
mijloacele materiale, simbolice, informaționale,
juridice sau chiar umane.”
Promovat de G. H. Mead, interacționismul
simbolic este studiul relației dintre sine și
societate, văzută ca un proces de comunicare
simbolică între actanții sociali.53
4. Abordarea dialogică se centrează pe cele
două abordări precedente: intersubiectivă
(interacționsim simbolic) și praxiologică
(interacționism strategic).
Modelul are la bază ideea că legitimitatea se
bazează pe consensul obținut prin discuție. Este
de tradiție filosofică și ajunge până la Aristotel.
Prin discurs, oamenii pot stabili puncte comune
între opinii contradictorii și pot ajunge la o
decizie grație unei discuții argumentative.
“Spațiul public rezultă din interlocutoriul
cetățenilor care își desăvârșesc libertatea prin
participarea la problemele publice.”54

2. Propaganda
Propagandaeste un concep t asociat cu o
ambiție sau practică totalitară, ceea ce a dus la
degradarea sa. Aceasta reprezintă o “acțiune de
convingere prin instigare, ce tinde să înlocuiască
rațiunea cu impresionabilitatea, ștergând linia de Therefore, it is shown that on the long run, the
aforementioned factors block the direct effects of
electoral communication, being observed solely
the limited effects on an elector perceived as
passive, who sends back just a vote reflecting
either his social position or his political
affiliation. The model of the active audience
counters the other two, being based on the
diversity of media users and of the motivations
which drive them. From this we draw the
conclusion that the public makes its choices i n a
selective and dynamic manner and that the voter
can decide in the shortest time -span, not just
mechanically, but also in relation to the manner
in which he evaluates the political and electoral
offer.
2. The structural -functionalist approach
defines p olitical communication in the context of
society as a set of interacting systems. Therefore,
political communication is a “set of interactive
processes among the elements of a political
system and between this system and the
surrounding elements.”
3. The i nteractionalist approach sees
communication as an interaction. Here we
encounter two directions, depending on the
symbolic and pragmatic dimension of
communication: the strategic and symbolic
interaction.
Strategic interactionalism does not reduce
communi cation to the use of coded signs and
considers political communication a strategic
action: an actor must face his adversaries and
take decisions depending on the context.
Political communication can be regarded as a
“game of power relations, where resource s and
stakes are material, informational, juridical or
even human.”
Promoted by G. H. Mead, symbolic
interactionalism is the study of the relation
among self and the society, seen as a process of

53 G. H. Mead apud Jacques Gerstlé, op. cit., p. 39.
54Ibidem , p. 42.
38

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 2/2012

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Letters and Soc ial Science Series, Issue 2/2012

demarcație între adevăr și fals”55. În per ioada de
început a propagandei aceasta reprezenta o
metodă de control absolut al statului asupra
educației, informării, muncii și a tuturor
activităților vieții cotidiene printr -o
supraveghere atentă și prin promovarea de idei,
oameni și partide politice.
Originea cuvântului provine din expresia
latină congregatio de propaganda fide ,
congregație de propagare a credinței. Termenul
presupune, evident, transmiterea unei informații
către un public, informație care trebuie să fie
salutară pentru acesta și care nu e percepută de
informator ca mincinoasă ci, dimpotrivă, ca
expresie a singurului adevăr56. Înțelegem deci că
prin această formă de comunicare nu se
transmite decât o singură variantă a adevărului,
ceea ce determină înțelegerea că celelalte sunt
eminamen te false și această variantă adevărată
face sau trebuie să facă, obiectul credinței
publicului ca urmare a interacțiunii cu ideile
prezentate.
După unii autori însă, publicitatea este un
nou tip de propagandă: ”Publicitatea politică,
numită uneori și prop agandă, este forma plătită a
difuzării informației de ordin politic”.57 Aceasta
înseamnă că un mesaj este diseminat ca urmare a
faptului că un actor politic sau un partid au
cumpărat spațiu de difuzare, iar această
diseminare se face fără influența exterioa ră a
mijloacelor de comunicare. Este o formă prin
care se face ca ceea ce se dorește să ajungă la
populație să ajungă în forma dorită de cel care
plătește pentru apariție.
De la apariție și până în prezent, s -a constat
o diversificare a acțiunilor propaga ndistice,
schimbându -se conținutul, forma și tehnicile de
răspândire a mesajului, multitudinea lor
reprezentând un obstacol pentru teoreticienii
comunicării. Diversitatea definițiilor și symbolic communication among different social
actors.
4. Th e dialogic approach: is centered on the
two aforementioned approaches: intersubjective
(symbolic interactionalism) and praxeological
(strategic interactionalism).
The model is based on the idea that
legitimacy is based on the consensus in debate.
This is a philosophical tradition that leads to
Aristotle. Through discourse, people can
establish common points among contradicting
opinions and can reach a decision as a result of
an argumentative debate. “The public space is
the result of citizens interacting, who gain their
liberty through the participation in public
affairs.”
2. Propaganda
Propaganda is a concept associated with an
ambition or totalitarian practice, which led to its
degradation. Propaganda can be defined as “an
action of persuading through inst igation, which
tends to replace ration with naivety, erasing the
separation line among truth and falsehood” . In
the early age of propaganda, this represented a
method of absolute control of the state over
education, information, work and all daily
activiti es through intense surveillance and
through the promotion of ideas, people and
political parties. The origin of the world comes
from the Latin term congregatio de propaganda
fide, a congregation for promoting faith. The
term implies, obviously, the transmi ssion of
information towards the public, information that
must be necessary and which is not perceived by
the informer as false, but on the contrary it is
believed to be a reflection of the one truth.” We
therefore understand that through this form of
comm unication only one side of the truth is
transmitted, which implies that the other versions
are necessarily false and this one true version is

55 Gabriel Thoveron, Comunicarea politică azi , Editura Antet, București, 1999, p. 5.
56Vladimir Volkoff., Tratat de dezinformare , Editura Antet, București, 1999, p. 18.
57Andrei Stoiciu, Comunicarea Politică. Cum se vând idei și oameni , Editura Humanitas (Libra), București, 2000, p. 14.
39

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 2/2012

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Letters and Soc ial Science Series, Issue 2/2012

abordărilor, ca și interesul pentru analiza
propagandei denotă import anța acestui tip de
acțiune în societatea contemporană. Opiniile
specialiștilor oscilează între extreme precum
„totul este propagandă” în societatea actuală și
extrema care împinge propaganda în plan secund
în raport cu alte categorii ale interacțiunii soc iale
de tip simbolic.58
Propaganda este o specie a comunicării,
având ca particularitate faptul că scopul acțiunii
sale este ascuns sau necunoscut. Așa cum
susținea ministrul nazist al propagandei, Joseph
Gobbels, „Propaganda devine ineficientă în
momentul în care suntem conștienți de existența
acesteia.” Totodată, propaganda susține o cauză
– doctrină, regim partid sau instituție – o idee
care presupune la rândul ei, coagularea unei
mișcări etc.59
2.1. Definiții:
În accepțiunea lui Bogdan Teodorescu60,
acțiun ea propagandistică trebuie analizată la
intersecția dintre un scop definit de un lider
politic și efectul de supunere/ascultare obținut de
acesta la nivelul maselor, prin intermediul unor
mijloace non -violente (în sens fizic.). Toate
definițiile propuse de autorul menționat se
axează pe cuplul conceptual cheie, care se
regăsește fie în mesajul explicit, fie în cel
implicit al definiției:
1) Comunicarea al cărei scop estre să
influențeze gândirea, emoțiile și acțiunile unui
grup prin selectarea și manipularea a tentă a
informațiilor. (Milton Greenberg);
2) Prezentarea deliberată în fața unei mase
de oameni a unui punct de vedere subiectiv, în
sensul unei tehnici de influențare a acțiunilor
umane prin intermediul reprezentărilor. (Harold
Lasswell);
3) Comunicarea unui p unct de vedere cu or should be the object of public faith.
According to some authors, publicity is a
new type of propaganda: ”Politi cal publicity,
sometimes called propaganda, is the paid form of
disseminating political information”. This means
that a message is disseminated as a result of the
fact that a political actor or political party has
bought broadcasting space and this
dissemi nation is done without external influence
on communication means. This way the person
who pays for the service manages to transmit to
the population what he desires, in the shape he
desires.
From its origins and up to the present, we
notice a diversificat ion of propaganda actions, as
they change content, form and the techniques of
disseminating the message, their variety
representing an obstacle for communication
scholars. The diversity of definitions and
approaches, as well as the interest for the
analysi s of propaganda denotes the importance
of this type of action in contemporary society.
The opinion of specialists oscillates between
extremes such as “all is propaganda” in
contemporary society and the extreme that places
propaganda in the background as co mpared to
other types of social interactions of a symbolic
nature.
Propaganda is a type of communication,
characterized by the fact that the purpose of this
action is disguised or unknown. As the Nazi
propaganda official Joseph Goebbels claimed
„Propaganda becomes inefficient when we
become aware of its existence.” Moreover,
propaganda supports a cause – doctrine, regime,
political party and institutions – an idea that
supposes in its turn, the coagulation of a
movement.
2.1. Definitions:

58Ștefan Stănciugelu, Logica manipulării, Editura C.H . Beck, București, 2010, p. 91.
59Ibidem , p. 92.
60Teodorescu Bogdan, Propaganda, în Teodorescu B., Guțu D., Enache R., Cea mai bună dintre lumile posibile.
Marketingul politic în România – 1990-2005, Editura Comunicare.ro, București, 2005, p. 11 -12; apud Ștefan Stănciugelu, op.
cit., p. 93.
40

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 2/2012

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Letters and Soc ial Science Series, Issue 2/2012

scopul de a determina subiectul căruia i se
adresează comunicarea să accepte de bună voie
acest punct de vedere ca și cum ar fi al lui însuși.
(A. Pratkins, E. Aronson);
4) Inducerea comportamentului dorit unui
grup folosind doar mijloace co municaționale. (L.
Fraser);
5) Efortul sistematic de a manipula
credințele, atitudinile sau acțiunile altor
personaje prin intermediul diverselor simboluri,
în vederea îndeplinirii unui obiectiv.
(Enciclopedia Britanica);
6) Orice declarație provenită de la o su rsă
care ne place. (J. Schumpeter);
7) Planul minuțios și predeterminat de a
comunica ceva unui public pe baza manipulării
simbolurilor, în vederea îndeplinirii unui
obiectiv. (G. Jowett V. O’Donell);
8) O acțiune constantă în istoria omenirii
prin care structur a dominantă a societății a
determinat, prin mijloace comunicaționale,
supunerea maselor – de ex. impunerea unui
sistem politic, a unei credințe religioase, a unei
formule etice (impunere de coduri morale, legi
ori diferite conținuturi combinate ale acestor a).
(O Thompson) ;
9) Calea prin care liderul unui sistem
impune ascultarea supușilor săi, folosind
informația și imaginea, nu alte forme de
constrângere. (B. Teodorescu).
În altă ordine de idei, Jean Marie Domenach
a emis următoarele reguli ale propagandei:61
I. Regula orchestrării . Într -o acțiune de
propagandă, temele instigării trebuie să se repete
sub forme variate, să se adapteze la diferite
categorii de public.
II. Regula simplificării și a inamicului unic .
Mesajul politic trebuie vulgarizat la maxim.
Sloganul și simbolurile grafice trebuie
simplificate, încărcate mistic și nu neapărat
explicate. According to Bogda n Teodorescu,
propaganda activities must be analyzed at the
intersection between a purpose defined by a
political leader and the obedience/submission
effect obtained at the level of the masses through
non-violent means. All definitions put forth by
the afo rementioned author are centered on this
conceptual couple, which can be encountered
either in the explicit message of the definition or
in its implicit content.
10) Communication whose purpose is to
influence thought, emotions and the actions of a
group throug h a careful selection and
manipulation of information. (Milton
Greenberg);
11) The intentional presentation in front of
a large group of people of a subjective
perspective, by using manipulation techniques of
human actions through representations. (Harold
Lasswell);
12) The communication of a point of view
with the purpose of determining the subject, to
whom the communication is addressed to accept
willingly this point of view as being his. (A.
Pratkins, E. Aronson);
13) The inducement of a desired behavior to
a group by using solely communication means.
(L. Fraser);
14) The systematic effort of manipulating
faith, attitudes and actions of other people
through symbols in order to accomplish a certain
objective. (Encyclopedia Britannica);
15) Any declaration from a source we lik e.
(J. Schumpeter);
16) The well -thought and predetermined
plan of communicating something to a public on
the basis of symbol manipulation, in the attempt
of fulfilling a certain objective. (G. Jowett, V.
O’Donell);
17) A constant action in the history of
mankind through which the dominant structure

61Jean-Marie Domenach, Propaganda politică, Institutul European, Iași, 2004, p. 69 -97.
41

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 2/2012

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Letters and Soc ial Science Series, Issue 2/2012

III. Regula deformării și a caricaturizării .
Se bazează pe deformarea știrilor, care este un
procedeu jurnalistic utilizat în mod curent de
presa partizană, ce evidențiază doar informațiile
convenabile. În paralel se folosește în mod
frecvent procedeul citatelor detașate de context.
IV. Regula transferului . Mesajul trebuie să
aibă întotdeauna în vedere background -ul
cultural, bagajul informațional și nivelul de
educație al grupului -țintă.
V. Regula unanimității și contagiunii . Se
bazează pe studiile psihologilor, care au
demonstrat că opiniile într -un grup se
consolidează sub presiunea valorilor grupului
din care face parte individul. Exemplu:
Psihologii americani , în cadrul unui experiment,
au introdus 60 de subiecți pe care i -au sfătuit să
afirme că liniile drepte și paralele erau curbe, iar
pe restul de 40 i-au folosit drept cobai. Aceștia
din urma au susținut la finele experimentului,
după ce în prealabil și -au dat cu părerea primii
60, că liniile ar fi fost într -adevăr curbe,
confirmând ipoteza.

2.2. Tipologie:
La sfârșitul secolului trecut, în contextul
războiului din Golf, s -a vorbit despre
propaganda albă – aceea care recunoaște și își
asumă deschis sursa; propaganda gri – lansează
mesaje fără a preciza sursa acestora, iar
identificarea rămâne la aprecierea receptorului;
propaganda neagră – care afirmă o falsă sursă
de proveniență a mesajelor și metapropaganda ,
identificată de Hedi și Alvin Toffler, care
discreditează propaganda celeilalte tabere.62
Călin Hentea sintetizează accepțiunile
câtorva autori în privința tipologiilor
propagandei, după cum urmează:63
– Oliver Thomson, folosind drept criteriu
maniera de concepere a mesajului
propagandistic, a identific at trei tipuri de of society has determined, through
communication means, the submission of the
masses – eg: the introduction of a certain
political system, of a religious faith, an ethical
formula (the introduction of moral codes, laws or
different similar contents). (O. Thompson) ;
18) The manner in which the leader of a
system gains the submission of his subjects, by
using information and images, without other
forms of coercion. (B. Teodorescu).
On the other hand, Jean -Marie Domenach
has d eveloped the following rules of
propaganda:
I. Rule of orchestration. In a propaganda
action, the instigation themes must repeat in
varied forms and adapt to the different categories
of the public.
II. Rule of simplification and the single
enemy. The poli tical message must be highly
trivialized. The slogans and graphic symbols
must be simplified, mystically charged and not
necessarily explained.
III. Rule of distortion and caricature. It is
based on the distortion of news, which is a
journalistic method f requently used by the
partisan press, by which emphasis is laid only on
some pieces of information. In addition to this,
another method currently used is that of
extracting the quotes from their original context.
IV. Rule of transfer. The message must
always t ake into consideration the cultural
background, the information baggage and the
level of education of the target -group.
V. Rule of unanimity and contagiousness.
It is based on psychological studies, which have
proven that opinions in a group are consolidated
under the pressure of group values. Example:
American psychologists have conducted an
experiment with 100 subjects, 60 of which were
advised to declare that straight and parallel lines
are in fact curves, while the other 40 were used

62Călin Hentea, Propagandă fără frontiere , Editura Nemira, București, 2002, p. 20.
63Ibidem ,p. 20-21.
42

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 2/2012

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Letters and Soc ial Science Series, Issue 2/2012

propagandă: propaganda rațională – care
utilizează doar date și fapte concrete și
adevărate, expuse într -o anumită logică,
persuadând prin selecția argumentelor favorabile
scopului propus; propaganda rațional –
emoțională – folosește mai al es aluzia, asocierea
sau transferul de imagine, sugerând fără să
afirme concret, fiind cel mai greu de perceput și
propaganda emoțională – forma care utilizează
orice modalitate de exploatare a stărilor
emoționale.
– Roger Muchielli, în Psihologia publicit ății
și a propagandei , distinge următoarele tipuri de
propagandă: de îndoctrinare și expansiune –
având drept obiectiv atragerea și convingerea
indiferenților sau oscilanților; de agitație
(prepropagandă) – se bazează pe exploatarea
unei singure idei sau a unui singur mesaj și
propaganda de integrare – specifică regimurilor
totalitare, având ca scop consolidarea și
menținerea simpatizanților sau a celor deja
convinși.

3. Perspectivele erei informaționale
Începând cu anul 1983, momentul apariției
Internetu lui, domeniul comunicării se află într -o
permanentă schimbare. Apariția și dezvoltarea
acestui mediu de comunicare au produs o
revoluție în difuzarea informațiilor. Unii
cercetători aseamănă această revoluție cu cea
declanșată de apariția tiparului cu lite re mobile,
inventat de Johann Guttenberg.
Evoluția mediului virtual a generat
numeroase discuții privind capacitatea sa de a
genera schimbări în peisajul politic, economic,
social, și cultural. În paralel s -au conturat două
tabere: optimiștii – cei care c onsiderau că
apariția mediului virtual va aduce la schimbarea
comunicării, mai ales în spațiul politic, și
pesimiștii – care considerau că Internetul nu are
șanse să schimbe peisajul politic și electoral al
viitorului, considerându -l un instrument de as guinea pigs. At th e end of the experiment, the
latter supported the idea that straight lines were
in fact curves, after hearing the opinion of the
other 60 individuals, thus confirming the
hypothesis on which the experiment was based.

2.2. Typology:
At the end of the las t century, in the context
of the Gulf War there was much talk about white
propaganda – propaganda which openly
acknowledges and assumes its source; grey
propaganda – which launches messages without
mentioning their source, and identification is
required of the recipient; black propaganda –
which declares a false source and meta –
propaganda, identified by Heidi and Alvin
Toffler, which discredits the propaganda of the
other side.
Călin Hentea has synthesized the opinion of
several scholars on the types of pro paganda as
follows:
– Oliver Thomson, by using as a criterion
the manner in which the propaganda message is
elaborated, has identified three types of
propaganda: rational propaganda – which uses
solely concrete and accurate data and facts,
presented in a c ertain logic, while persuasion is
attained by the selection of those arguments
which are favorable to the desired objective;
rational -emotionalpropaganda – frequently uses
hints, image association and transfers, always
implying but without clearly stating something,
it is the hardest to perceive and
emotionalpropaganda – the form that uses any
method of exploiting human relations.
– Roger Muchielli, in the Psychology of
Publicity and Propaganda distinguished among
the following types of propaganda:
indoctri nation and expansion – having as
objective the inveiglement and persuasion of
those indifferent or undecided; agitation (pre-
propaganda) – it is based on the exploitation of a
43

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 2/2012

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Letters and Soc ial Science Series, Issue 2/2012

comun icare de mâna a doua64.
În aceiași ordine de idei, Philippe Breton
vorbea despre trei categorii de atitudini față de
noile tehnologii: tehnofilii – cei care consideră
că noile tehnologii vor ocupa un loc central,
determinând dispariția sau înlăturarea
mijlo acelor de comunicare tradiționale;
tehnofobii – o categorie ostilă tehnicii în general
și care se opune ascendenței noilor tehnologii ale
informației și comunicării; și criticii sau
tehnorealiștii – cei care adoptă o poziție
echilibrată considerând că utili zarea rațională a
Internetului constituie un factor de progres65.

Concluzii
Fascinația pe care Internetul o exercită în
prezent este foarte mare, fiind similară celei pe
care mijloacele media tradiționale au exercitat -o
în deceniile anterioare asupra membr ilor
Generației X sau Baby Boomers. Noutatea și
inovația din acest moment contribuie la
întreținerea acestei fascinații. Cu toate acestea,
nimic nu arată cu certitudine că folosirea
Internetului nu va pierde în timp din importanța
pe care o are în prezent, determinând o nouă
discuție asupra efectelor minimale ale diverselor
campanii66. La nivelul țării noastre, acest aspect
trebuie ponderat și cu gradul relativ redus de
răspândire pe care Internetul îl are în mediul
rural, ce reprezintă aproximativ jumătate din
populație, aspect care limitează semnificativ
puterea de influență a acestui mijloc de
comunicare.
Pornind de la definirea celor două concepte
– comunicare politică și propagandă – am
încercat să facilităm înțelegerea implicațiilor
acestora în societat ea actuală și a efectelor pe
termen mediu și lung asupra relațiilor sociale și
sistemelor politice la nivelul cărora se manifestă. single idea or a single message and integration
propaganda – this is specific to totalitarian
regimes, having as a purpose the consolidation
and conservation of sympathizers and those
already persuaded.

3. The Perspectives of the Information
Age
Starting with 1983, the moment when the
Internet appeared, the field of communication
has undergone a continuous transformation. The
appearance and creation of this communication
environment has determined a revolution in
information dissemination. Some scholars
compare this revolution with that started after the
appearance of the mobile pri nting press, invented
by Johann Guttenberg.
The evolution of the virtual environment
has generated numerous debates regarding its
capacity to produce changes in the political,
economic, social and cultural arena. In parallel
two sides have been created: t he optimists –
those who believe that the appearance of a
virtual environment will lead to a transformation
of communication, especially in the public arena
and pessimists – who believed that the Internet
will not change the future political and electoral
stage, as it is a second -rate communication
instrument.
Furthermore, Philippe Breton spoke of three
categories of attitudes towards these new
technologies: technophils – those who consider
that the new technologies will occupy a central
position, determi ning the disappearance or
replacement of traditional communication;
technophobes – a category of people hostile to
technology in general, which opposed the
development of the new informational and
communicational technologies; and critics or

64Tudor Sălcudeanu, Paul Aparaschivei, Florența Toader, Bloguri, Facebook și politică , Editura Tritonic, București, 2009,
p.142-143.
65Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu, Mass media și societatea , Editura Comunicare.ro, București, 2003, p.97 apud Tudor
Sălcudeanu, Paul Aparaschivei, Florența Toa der, op. cit. , Editura Tritonic, București, 2009, p.144.
66Tudor Sălcudeanu, Paul Aparaschivei, Florența Toader, op. cit ., p. 198.
44

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 2/2012

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Letters and Soc ial Science Series, Issue 2/2012

Odată realizată definirea celor două procese
și stabilirea granițelor dintre acestea, poate fi
identificată mult mai ușor acț iunea de
propagandă, în multitudinea de manifestări
comunicaționale derulate pe multiple canale
media, convenționale și neconvenționale, și se
pot lua mult mai rapid și mai facil măsuri de
protecție și contracarare, atât la nivel individual
cât și organiza țional ori statal.

BIBLIOGRAFIE
1. Beciu, Camelia, Politica discursivă. Practici
politice într -o campanie electorală , Editura Polirom, Iași,
2000.
2. Domenach, Jean -Marie, Propaganda politică,
Institutul European, Iași, 2004.
3. Gerstlé, Jacques, Comunic area politică , Institutul
European, Iași, 2002.
4. Hentea, Călin, Propagandă fără frontiere , Editura
Nemira, București, 2002.
5. McQuail, Denis, Comunicarea , Institutul
European, 2000.
6. Sălcudeanu, Tudor, Aparaschivei, Paul, Toader,
Florența, Bloguri, Fa cebook și politică , Editura Tritonic,
București, 2009.
7. Stănciugelu, Ștefan, Logica manipulării – 33 de
tehnici de manipulare politică românească, Editura C.H.
Beck, București, 2010.
8. Stoiciu, Andrei, Comunicarea Politică. Cum se
vând idei și oameni , Editura Humanitas (Libra), București,
2000.
9. Thoveron, Gabriel, Comunicarea politică azi ,
Editura Antet, București, 1996.
10. Volkoff, Vladimir, Tratat de dezinformare ,
Editura Antet, București, 1999.

techno -realist s – those who adopt a balanced
approach considering the rational use of Internet
as a factor of progress.

Conclusions
The fascination exerted by the Internet in
the present is very high, being similar to that
exerted by traditional media in the past decad es
over the members of Generation X or Baby
Boomers. The novelty and innovation from this
moment contributed to the conservation of this
fascination. However, nothing indicates that the
use of the Internet will not loose its current
importance over time, b y determining the start of
a new debate on the minimal effects of different
campaigns. In Romania, these aspects must be
carefully analyzed as well as the relatively low
degree of dispersion which the Internet has in the
rural area, which represents almost half of the
population, an aspect that significantly limits the
power of influence of this communication mean.
Starting from the definition of the two
concepts – political communication and
propaganda – we have tried to facilitate the
understanding of th eir impact on modern society
and of their medium and short term effects over
social relations and political systems.
Once accomplished the definition of the two
processes and the charting of the dividing line
between the two, once can more easily identify
propaganda actions in the multitude of
communicational manifestations taking place on
multiple conventional and unconventional media
channels. Furthermore, protection and
countering methods can be taken more rapidly
and efficiently, both at individual, or ganizational
and state level.

BIBLIOGRAPHY:
1. Beciu, Camelia, Politica discursivă. Practici
politice într -o campanie electorală , Editura Polirom, Iași,
2000.
2. Domenach, Jean -Marie, Propaganda politică,
Institutul European, Iași, 2004.
45

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 2/2012

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Letters and Soc ial Science Series, Issue 2/2012

3. Gerstlé, Jacq ues, Comunicarea politică , Institutul
European, Iași, 2002.
4. Hentea, Călin, Propagandă fără frontiere , Editura
Nemira, București, 2002.
5. McQuail, Denis, Comunicarea , Institutul
European, 2000.
6. Sălcudeanu, Tudor, Aparaschivei, Paul, Toader,
Florența, Bloguri, Facebook și politică , Editura Tritonic,
București, 2009.
7. Stănciugelu, Ștefan, Logica manipulării – 33 de
tehnici de manipulare politică românească, Editura C.H.
Beck, București, 2010.
8. Stoiciu, Andrei, Comunicarea Politică. Cum se
vând idei și oameni , Editura Humanitas (Libra), București,
2000.
9. Thoveron, Gabriel, Comunicarea politică azi ,
Editura Antet, București, 1996.
10. Volkoff, Vladimir, Tratat de dezinformare ,
Editura Antet, București, 1999.

46