Teorii sociologice contemporane -BUCURE Ș TI- 2018 Evring Goffman (1922-1982) a fost [605808]

UNIVERSITATEA DIN BUCURE
Ș
Ș
TI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE
Ș
Ș
I ASISTEN
Ț
Ț
Ă SOCIALĂ

-Recenzie-

“Via
ț
ț
a cotidiană ca un spectacol,,

Badea Andreea-Maria-Cristina

Seria I, Grupa I: Sociologie

Teorii sociologice contemporane

-BUCURE
Ș
TI-

2018

Evring
Goffman
(1922-1982)
a
fost
un
sociolog
american
care
a
jucat
un
rol
important

în
dezvoltarea
sociologiei
americance
moderne,fiind
unul
dintre
cei
mai
importan
ț
i
sociologi

ai
sec.
al-XX-lea.
Acesta
s-a
axat
ș
i
a
dezvoltat
perpesctiva
interactionistă
simbolică,
fiind

influen
ț
at
de
Herbert
Blumer,
Talcott
Parsons,
Georg
Simmel,
Sigmund
Freud
ș
i
Émile

Durkheim.

”Goffman
s-a
născut
în
Canada,
în
1922,
într-o
familie
de
evrei
ucraineni
imigran
ț
i.

După
ce
a
absolvit
Universitatea
din
Chicago,
S.U.A,
unde
ș
i-a
luat
masteratul
ș
i
doctoratul.

Pentru
teza
de
doctorat,
a
realizat
o
cercetare
pe
o
insulă
îndepărtată
din
Sco
ț
ia.
Datele
pe
care

le-a
colectat
au
constituit
baza
celei
mai
celebre
lucrări
ale
sale,
Via
ț
a
cotidiană
ca
spectacol.

În
1968
a
fost
numit
profesor
la
Universitatea
din
Pennsylvania,
iar
în
1918
a
devenit
al
73-lea

pre
ș
edinte
al
Asocia
ț
iei
Americane
de
Sociologie.
Goffman
a
murit
în
1982
de
cancer
la

stomac.”(
​
Sociologie. Idei fundamentale)

Lucrări majore:

1959:
​
Via
ț
ț
a cotidi ană ca spectacol

1961:
​
Aziluri. Eseuri despre situa
ț
ț
ia socială a pacien
ț
ț
ilor psihiatrici
ș
ș
i a altor

categorii de persoane institu
ț
ț
ionalizate

1963:
​
Stigma

Recenzie:
​
​
Evring
Goffman;
Presentation
of
the
Self
in
Everyday
Life
(1959);
Via
ț
a
cotidiană

ca
spectacol
(2007),
Editura:
COMUNICARE.RO:
Bucure
ș
ti,
Traducători:
Simona
Drăgan,

Laura Albulescu

​

​
​
“All the world’s a stage,

And all the men and women merely players:

They have their exits and their entrances;

And one man in his time plays many parts…

William Shakespeare
​
“As You Like It”

În
lucrarea
”Via
ț
a
cotidia nă
ca
spectacol„
,
Goffman
abordeazâ
dramaturgia
socială
pentru
a

încerca
să
explicele
interac
ț
iunile
din
via
ț
a
de
zi
cu
zi
ș
i
modul
in
care
alegem
sa
ne

prezentam
in
fa
ț
a
altora:
“
​
Metafora
dramaturgică
este
pentru
Goffman
o
cale
de

con
ș
tientizare
a
importan
ț
ei
interac
ț
iunilor,
a
comunicării
ș
i
scenei
sociale
pentru
în
ț
elegerea

empatică
a
modului
în
care
sinele
individual
se
raportează
la
al
ț
ii
similari
ș
i
seminificativi

sau
chiar
la
“altul
generalizat”
al
grupului
comunitar.”
(Lazar
Vlasceanu:
Prefata)
​
Prin

acesta
abordare,
Goffman
analizează
comportamentul,
emo
ț
iile,
gesturile,
mimica
actorului

social
ș
i
credibilitatea
rolului
pe
care
îl
joacă
in
​
front-stage,
​
iar
in
​
back-stage
pregătindu-
ș
i

următorul rol.

Lucrarea
este
împăr
ț
ită
în
7
capitole:
1.
Performările,
2.
Echipele,
3.
Regiuni
ș
i

comportamente
regionale,
4.
Roluri
discrepante,
5.
Comunicarea
neadecvată
personajului,
6.

Arta
gestionarii
impresiei,
7.
Concluzie.
Încă
din
Introducere
Goffman,
expune
ș
i
explică

termenii
pe
care
va
continua
să
îi
folosească
pe
tot
parcursul
următoarelor
capitole:

interac
ț
iunea
(fa
ț
ă-în-fa
ț
ă):
“suma
actelor
care
se
petrec
pe
parcursul
unei
anumite
ocazii,

atunci
când
un
număr
dat
de
indivizi
se
află
continuu
unul
în
prezen
ț
a
celulilalt;
termenul
de

“întâlnire”
se
potrive
ș
te
ș
i
el
foarte
bine.”,
​
performarea
​
​
(“perfo rmance”):
“
presupune
toată

activitatea
unui
anumit
participant,
dată
fiind
o
ocazie
anume,
ș
i
care
serve
ș
te
în
influen
ț
area,

în
orice
fel,
a
oricăruia
dintre
ceilal
ț
i
participan
ț
i.”
Rol(
part,
routine):
“
​
​
Definind
rolul
social

ca
legiferarea
drepturilor
ș
i
a
datoriilor
legate
de
in
statut
dat,
putem
spune
că
un
rol
social

va
implica
una
sau
mai
multe
rutine
ș
i
că
fiecare
dintre
aceste
roluri
diferite
poate
fi

prezentat
de
performer,
într-o
serie
de
ocazii,
acelora
ș
i
tipuri
de
public
sau
unui
public

alcătuit din acelea
ș
i perso ane.”( p. 43)

CAPITOLUL 1: Performările

În
acest
capitolul
este
prezentat
modul
în
performarea
joacă
cel
mai
important
rol
în
gradul
de

credibilitatea
a
actorului
social,
astfel
analizând-se
cele
doua
extreme:
performerul
sincer

implicat
în
actul
său
ș
i
performerul
cinic
care
nu
reu
ș
e
ș
te
să
î
ș
i
joace
actul,
astfel
lipsa
de

credibilitate crescând.

Un
alt
aspect
pe
care
Goffman
îl
punctează
este
reprezentat
de
aspectele
scenice:
“Vom

eticheta
ca
“fa
ț
ă”(
front)
acel
aspect
din
performarea
individului,
care
a
func
ț
ionează
de
regulă

într-un
mod
general
ș
i
fix,
pentru
a
defini
situa
ț
ia
în
ochii
celor
care
observă
performarea.”

Cadrul(
setting),
incluzând
mobila,
decora
ț
iunile,
amplasarea
fizică
ș
i
alte
obiecte
de
fundal

care
furnizeaza
tabloul
general,
ca
ș
i
supor
ț
ii
de
scenă
necesari
pentru
desfă
ș
urarea
ac
ț
iunii

umane,
jucată
in
fa
ț
a,
în
interiorul
lui
sau
pe
el.”
Fa
ț
ă
persoanală
(
personal
front)
cu
referire

la
celelalte
obiecte
din
echipamentul
expresiv,
obiecte
pe
care
le
identificam
cel
mai
intim
cu

performerul
însă
ș
i
ș
i
ne
a
ș
teptam
in
chips
firesc
sa-l
urmeze
pe
acesta
oriunde
merge.”
De

asemenea, stimulii care alcătuiesc fa
ț
a personală sunt diviza
ț
i în “înfă
ț
i
ș
are”
ș
i “atitudine”

CAPITOLUL 2: Echipele

“Voi
folosi
termenul
de
“echipa
perfomatoare”
sau
pur
ș
i
simplu,
“echipă”
pentru
a
mă
referi

la
orice
grup
de
indivizi
care
cooperază
penru
a
pune
în
scrnă
o
anumită
rutină.”
(Goffman,

1959, p.103)

Prin
prezentarea
rolurilor
pe
care
echipele
le
au
in
via
ț
a
cotidiană,
Goffman,
sugerează
cum

grupurile
din
care
facem
parte
ajung
să
ne
formeze
prin
rolurile
prin
care
suntem
nevoi
ț
i
să
le

jucăm.
Astfel,
grupurile
informale
din
care
facem
parte
ajung
să
formeze
o
clică:
“
In
timp
ce

to
ț
i
membrii
calicii
cuiva
pot
fi
la
acela
ș
i
nivel
al
statutului
social,
esen
ț
ial
este
să
nu
li
se

permită
tuturor
persoanelor
care
intră
in
aceasta
categorie
accesul
în
clică.”
(
Goffman
1959,

p. 108)

“O
echipă,
deci
poate
fi
definită
ca
un
grup
de
indivizi
cărora,
dacă
vor
să
men
ț
ină
o
anume

defini
ț
ie
proiectată
asupra
unei
situa
ț
ii,
li
se
cere
o
cooperare
strânsă.
O
echipa
este
o
grupare,

dar
această
grupare
nu
există
în
rela
ț
ie
cu
o
structură
sau
o
organiza
ț
ie
socială,
ci,
mai
de

grabă,
în
rela
ț
ie
cu
o
interac
ț
iune
sau
cu
o
serie
de
interac
ț
iuni,
în
care
se
men
ț
ine
defini
ț
ia

relevantă a situa
ț
iei respe ctive.”

CAPITOLUL 3: Regiuni
ș
ș
i comportamente regionale

În
acest
capitol
sunt
men
ț
ionate
2
dintre
cele
mai
importante
concepte
ale
lucrării
lui

Goffman: “regiune expusă” (front region)
ș
i regiunea ascunsă sau culisele (backstage).

Cele
două
concepte
sunt
esen
ț
iale
pentru
în
ț
elegerea
abordării
dramaturgice
pe
care
autorul
o

alege
să
o
facă,
prin
interactiunile
pe
care
le
face
zilnic,
individul
este
obligat
să
se
adapteze
la

următorul
rol
pe
care
îl
va
pune
in
scenă
in
frontstage,
ș
i
să
încerce
să
î
ș
i
joace
rolul
cât
mai

bine pentru a nu parea un actor cinic.

“Au
fost
luate
în
considerare
două
tipuri
de
regiuni
limitate:
regiuni
expuse,
unde
se
află
sau

se
poate
afla
în
desfă
ș
urare
o
anumită
performate,
ș
i
regiuni
ascunse,
unde
are
loc
o
ac
ț
iune

legată
de
performare,
dar
nepotrivită
cu
aparen
ț
ele
cultivate
de
aceasta.
Ni
se
pare
necesar
să

mai
adăugăm
o
a
treia
regiune
l,
una
rezidulă,
însumând
toate
locurile
diferite
de
cele

identificate.
O
astfel
de
regiune
ar
putea
fi
numită
“exteriorul”
(“
​
the
outside”).”
(
Goffman

1959, p.156)

CAPITOLUL 4; Roluri discrepante

Se
prezintă
fel
în
care
anumite
dezvăluiri
pot
pune
în
pericol
performarea,
astfel
ducând
la

apari
ț
ia “informa
ț
iei destructive”.

1.
Secrete întunecate

2.
Secrete “strategice”

3.
Secrete “interne”

4.
Secrete “încredin
ț
ate”

5.
Secrete “libere”

”
Luând
o
anumită
performare
ca
punct
de
referin
ț
ă,
am
distins
după
criteriul
func
ț
iei,
trei

roluri
esen
ț
iale:
aceia
care
performează,
aceia
pentru
care
se
performează
ș
i
intru
ș
i
care
nici

nu
performează,
nici
nu
asistă
la
spectacol.
Aceste
roluri
esen
ț
iale
mai
pot
fi
deduse
ș
i
pornind

de
la
informa
ț
iile
pe
care
le
de
ț
in
in
mod
obi
ș
nuit
cei
care
performează.”
(
Goffman,
1959,

p.167)

CAPITOLUL 5: Comunicarea neadecvată personajului

“
Dintre
numeroasele
tipuri
de
comunicare
în
care
se
angajează
performerul
ș
i
in
care
se

vehiculează
informa
ț
ii
incompatibile
cu
impresia
proiectata
oficial,
patru
tipuri
vor
fi
luate
in

discu
ț
ie:
tratarea
celui
absent,
conversa
ț
ia
de
scenă,
complici tatea
de
echipă
ș
i
Mi
ș
cările

restructurante.”( p. 194)

“
Mai
poate
fi
adăugat
în
final
următoarea
observa
ț
ie:
cu
cât
mai
incon
ș
ient
sunt
învă
ț
ate
ș
i

folosite
astfel
de
indicii,
cu
atât
mai
u
ș
or
va
fi
pentru
membrii
unei
echipe
să
ascundă-
chiar
ș
i

fa
ț
ă de ei eu în
ș
i
ș
i faptul c ă func
ț
ionează ca o echipă” (p. 208)

CAPITOLUL 6; Arta gestionării impresiei

“Pentru
a
preveni
apari
ț
ia
incidentelor
ș
i
a
stânjeelii
inerte
lor,
ar
trebui
ca
to
ț
i
participan
ț
ii
la

interac
ț
iune,
precum
ș
i
cei
care
nu
participă,
să
posede
anumite
însu
ș
iri
ș
i
să
exprime
aceste

însu
ș
iri in practici destina te să salveze spectacolul.” ( p. 237)

Calită
ț
i
ș
i
practici
defensive:
1.
Loialitatea
dramaturgică;
2.
Disciplina
dramaturgică;
3.

Circumspec
ț
ia dramaturg ică

Practici de protec
ț
ie

Tactul referitor la tact

CAPITOLUL 7: Concluzie

“Consider
că
abordarea
dramaturgică
poate
constitui
o
a
cincea
perspectivă,
alături
de
cra

tehnică, structurală
ș
i cult urală.”

“Perspectiva
dramaturgică,
la
fel
ca
oricare
din
celelalte
patru,
poate
fu
văzută
ca
punctul
final

al
analizei,
ca
un
ultim
demers
în
ordonarea
lucrurilor.
Aceasta
ar
putea
presupune
descriere

tehnicilor
de
gestionare
a
impresiei
de
care
se
uzează
intr-o
anumită
institu
ț
ie,
principalele

probleme
de
gestionare
a
impresiei
in
acea
institu
ț
ie,
precum
ș
i
identitatea
ș
i
interrela
ț
iile

numeroaselor echipe care performează in institu
ț
ia respectivă.” ( p. 266)

Opinia:

Din
punctul
meu
de
vedere,
teoria
lucrării
“Via
ț
a
cotidiană
ca
spectacol”
poate
fii
aplicată
în

aproape orice proiect de cercetare sociologică.

În
primul
rând,
motivul
principal
pentru
care
am
ales
să
prezint
acestă
carte
este
că
a
ș
vrea
ca

lucrarea
pe
de
licen
ț
a
să
se
bazeze
pe
acestă
teorie,
astfel
încercând
să
în
ț
eleg
modul
in
care

conceptele
de
frontstage
ș
i
backstage
ar
putea
fi
întâlnite
în
via
ț
a
cotidiană
a
persoanele
din

penitenciarele din Bucure
ș
ti.

În
al
doilea
rând,
lectura
căr
ț
ii
m-a
făcut
sa
mă
gândesc
la
interac
ț
iunile
mele
zilnice
cu
alte

persoane:
Oare
s-a
gândit
in
backstage
la
ce
îmi
spune
acum?
Ce
se
petrece
in
backstage-ul

lui/ei? Azi mi-am îndeplinit rolurile cu credibilitate?

În
concluzie,
“Via
ț
a
cotidian
ca
spectacol”
de
Evring
Goffman
este
o
lucrare
fundamentală

pentru
orice
sociolog,
ș
i
nu
numai,
consider
ca
lectura
acestei
căr
ț
ii
ne
poate
răspund
la
multe

întrebări
ș
i ne poate desch ide noi perspective.

Bibliografie:

1.Christopher
Thorpe,
Chris
Yuill,
Mitchell
Hobbs,
Megan
Todd,
Sarah
Tomley,
Marcus

Weeks:
​
Sociologie. Idei fundamentale
​
, Editura: Litera, Bucure
ș
ti 201

2.
Evring
Goffman;
Presentation
of
the
Self
in
Everyday
Life
(1959);
Via
ț
a
cotidiană
ca

spectacol
(2007),
Editura:
COMUNICARE.RO:
Bucure
ș
ti,
Traducători:
Simona
Drăgan,

Laura Albulescu