Sângele este cel mai important fluid din corp, care este responsabil pentru circulația nutrienților importanți, a enzimelor și a hormonilor din… [605536]

Introducere
https://www.diacritice.ro/
Sângele este cel mai important fluid din corp, care este responsabil pentru circulația nutrienților
importanți, a enzimelor și a hormonilor din întregul corp, pe lângă cea ma i critică substanță:
oxigenul. Sistemul grupelor de sânge ABO este atribuit omului de știință austriac Karl Landsteiner
care a găsit trei tipuri de sânge diferite în 1900. A descris grupele de sânge A,B și O pentru care
a primit premiul Nobel în 1993. Alfr ed Von Decastello și Adriano Sturli au descoperit al patrulea
tip AB în 1902. Clas ificarea grupelor de sânge în tipurile A, B, AB și O în sistemul ABO, Rh pozitiv
și negativ în sistemul Rh e bazat pe prezența sau absența unor susbstanțe ereditate antigene de
pe suprafața globulelor roșii. Antigenele pot fi proteine, carbohidrați, glicop roteine și glicolipide în
funcție de sistemul grupelor de sânge.

Antigenele grupelor de sânge ABO și Rhesus (Rh) au caracter ereditar și sunt folositoare pentru
studierea ge neticii populației, pentru cercetarea structurilor migrației populației, cât și pe ntru
rezolvarea unor probleme medicolegale, în particular disputelor legate de paternitate și, mai
important, în determinarea compatibilității transfuziilor de sânge. Nevoia studierii prevalenței
grupelor de sânge are scopuri multiple, deoarece pe lângă im portanța lor în evolutie, sunt studiate
tot mai mult în medicina modernă legăturile dintre grupele de sânge și boli/mediu. Procentajele
oamenilor care fac parte dintr -o anumi tă grupă de sânge sunt diferite în comunități diferite.
Distribuția acestor grupe de sânge e de asemenea diferită în rase diferite. Frecvența grupelor de
sânge ABO variază de la o populație la alta, câteodată chiar și în aceeași regiune. Cunoașterea
distri buției grupelor de sânge ABO și Rhesus (Rh) la nivel local și regional ajută pentr u un
management eficient al băncilor de sânge și al serviciilor de transfuzii Acest studiu are ca scop
furnizarea de informații referitoare la caracteristicile distribuției fenotipurilor și genotipurilor, și
frecvența genelor acestor variante genetice din regiune.
Frecvența distribuției grupelor de sânge este folositoare pentru studierea geneticii populației,
pentru cercetarea structurilor migrației populației, cât și pentru rezolvarea unor probleme
medicolegale, în particular disputelor legate de paternit ate și, mai important, în determinarea
compatibilității transfuziilor de sânge. Nevoia studierii prevalenței grupelor de sânge are scopuri
multiple, deoarece pe lângă importa nța lor în evolutie, sunt studiate tot mai mult în medicina
modernă legăturile din tre grupele de sânge și boli/mediu. ABO și Rh (D) sunt cele mai importante
grupe de sânge, chiar dacă există o listă lungă de numeroase alte grupe de sânge discoperite până
acum.

Scopul studiului: Studierea și documentarea frecvențelor grupelor de sânge ABO și Rh (D) in
orasul Hunedoara ,asocieri cu boala.

Subiecți și metode: Testările ABO și Rh (D) au avut loc în 2019 și un total de 441 de studenți de
ambele sexe au fost al eși în mod aleator din c adrul liceului din Etiopia. Probele de sânge ale
ambelor sexe luate prin împunsătură în deget au fost testate pentru tipurile de sânge ABO și Rh
(D) folosind metoda de testare ”open slide” . O picătură din fiecare antisera , anti -A, anti-B și anti –
D a fost a dăugată și mixată cu fiecare mostră de sânge și scuturat încet timp de 60 de secunde
pentru a observa aglutinarea .

Rezultate: Grupa de sânge ”O” a fost predominată (36.73%, 40.14%, 46.26% în grupurile etnice
Sodo, Silte și Meskan r espectiv) la toți subiec ții cu Rh pozitiv, în timp ce grupa de sânge A a fost
predominantă (5.4%) la toți subiecții cu Rh negativ doar în grupul etnic Sodo din cele trei grupuri

etnice. Procentele pentru Rh (D) pozitiv la Sodo, Silte and Meskanau fost 91.1 6%, 93.19%,
91.84% respe ctiv și Rh (D) negativ 8.84%, 6.81%, 8.16% .

Concluzii: Frecvența grupelor de sânge ABO atât în Rh pozitiv, cât și în Rh negativ a fost O > A
> B > AB, cu excepția grupului etnic Sodo în care grupa de sânge A a fost cea mai comună în
subiecții cu Rh negat iv. Antigenele grupelor de sânge ABO și Rhesus (Rh) au caracter ereditar și.
Procentajele oamenilor care fac parte dintr -o anumită grupă de sânge sunt diferite în comunități
diferite. Distribuția acestor grupe de sânge e de asemenea diferită în rase diferi te. Frecvența
grupelor de sânge ABO variază de la o populație la alta, câteodată chiar și în aceeași regiune.
Cunoașterea distribuției grupelor de sânge ABO și Rhesus (Rh) la nivel local și regional ajută
pentru un management eficie nt al băncilor de sânge și al serviciilor de transfuzii. Astfel, acest lucru
arată că nevoia unor estimări ale frecvențelor grupelor de sânge și a genelor au scop multiplu și
oferă informații valoroase despre similaritățile genetice dintre populații diferi te și, într -o oarecare
măsură, despre legăturile lor genetice ancestrale, în ciuda diferențelor culturale și religioase între
cele două populații. Nu au existat date cunoscute despre caracteristicile și frecvențele grupelor de
sânge ABO și Rh în zona Silte , Etiopia. Acest studiu are ca scop furnizarea de informații referitoare
la caracteristicile distribuției fenotipurilor și genotipurilor, și frecvența genelor acestor variante
genetice din regiune.

Capitolul 1. SANGELE
1.1. Generalitati

Sângele (Latină:”sanguis”, greacă veche: “haima”) este un țesut special sub formă lichidă care
umple aparatul cardio -vascular al vertebratelor,împreună cu limfa din aparatul limfatic și cu
plasma interstițială,constituie lichidul extracelular sau “mediul i ntern” a l organismului animal și
uman , denumire dată de Claude Bernard. El este într -o continuă mișcare cee a ce asigură un
schimb permanent de materie și energie cu mediul intracelular.
În aparatul cardio -vascular al nevertebratelor ca și lacunele corpulu i acestora circulă un lichid
incolor , sau ușor albăstrui(crustacee, insecte,moluște) sau roșu (la unii viermi) care a fost
denumit hemolimfă constituind mediul extracelular al acestora aflat și el în continuă mișcare.
Numai la spongieri, celenterate și une le echi noderme,nu există lichid circulant propiu zis având o
compoziție mai mult sau mai puțin constanța. Lichidul care circulă în canalele corpului sau
sistemul gastrovascular al acestora și care nu se deosebește de apa exterioară, a fost denumit
hidrolim fa asigurând schimbul de materie și energie cu mediul intracelular al acestor animale .
Componența sângelui este reprezentată de către elementele figurate și substantafundamentală,
intracelulară,de către plasmă sângelui.
Masa sângelui la om reprezint ă 7-8% din gre utatea totală a corpului,sau 1/13 din aceasta,ceea
ce pentru un om de 65 kg revine la 5l de sânge;la câine este de 6 -9%, la cobai și iepure 5%,la
șobolan 4 -4.5%, la broască 3.5%,iar la crap este de 1.8%.Din aceste date reiese că ,la mamifere
masa sâ ngelui este proporțional mai mare decât la celelalte vertebrate: 65mm cubi la mamifere,
48 la păsări,36 la reptile,13 la pești,referindu -se la cantitatea de sânge raportată la fiecare gram
de substanță vie.
Din masă totală a sângelui, numai o parte circulă activ în sis temul vascular ,uneori chiar
90%;restul se află în organele cu structură diverticulară , cum este splina,în unele vase
abdominale și chiar în plexul subpapilar al tegumentului, ca sânge de rezervă.Raportul dintre
masa sângelui cir culant și a c elui stagnat se modifică în funcție de starea fiziologică și activitatea
diferitelor sisteme funcționale.
La omul în repaus,sângele circulant se repartizează astfel: 10% pentru sistemul vascular
coronarian, 30% pentru cel renal,suprarenal,tiro idian și nerv os,20% pentru cel al organelor
abdominale și 40% pentru sistemul muscular. În timpul efortului fizic , debitul circulator se mărește
în mușchii activi ,plămâni,rinichi,creier și vasele coronariene ale inimii, asigurând activitatea
musculară cr escută și fun cționarea mai intensă a tuturor organelor care participa nemijlocit la
efort; în schimb,organele de depozitare și musculatura inactiva sunt “golite” de sânge.
Masă totală a sângelui se poate micșora , la om și animale, în inaniție, în anemiile grave,după o
transpirație intensă de lungă durata și în urmă unei hemoragii. (Dumitru -Roșcă, 1977)

Componentele sângelui
Cât privește componentele sângelui ,aproximativ 45% din masa sângelui uman este reprezentată
de către elementele figurate și 55% de că tre plasmă. L a celelalte g rupe de vertebrate proporția
de plasmă este mai mare, iar hemolimfa nevertebratelor si mai mare față de proporția de elemente
figurate.
.Plasma sângelui -mediul intern
Plasma sângelui este lichidul gălbui care se separă prin centrifugarea sânge lui, deasupra mesei
roșii de elemente figurate; de asemenea, se obține și prin sedimentarea sângelui făcut
incoagulabil.
Volumul plasmei reprezinta 55 -58% din volumul total al sangelui,el poate sa scada sau sa creasca
in anumite stari al e organismului.
Prezintă o serie de propietăți fizice,chimice și biologice,legate de compoziția complexă și
constanța, pe baza cărora îndeplinește o serie de funcții majore foarte importante.
Apa- se gaseste in plasma in proportie de 90%, joaca un rol esen tial in desfasurare a tuturor
fenomenelor fizico -chimice care se petrec in organism.Apa din plasma se mentine in aceasi
proportie chiar daca in organism patrunde si se elimina permanent o mare cantitate de apa.
Saruri minerale – sarurile minerale se gasec in plasma in proporti e de 0.9%. Cele mai importante
saruri din plasma sunt: NaCl, NaCO3H,Na2PO4H, Ca3(PO4),KCl, K2SO4, Mg3(PO4).Aceste
saruri se gasesc dizolvate in apa din plasma si au o importanta deosebita in determinarea
presiunii osmotice a plasmei.
Substantele organice – substantele organice din plasma se gasesc in proportie de 9.1 g% sunt
foarte variate si se impart in doua grupe: substante organice azotate ,contin azot in molecula
lor:substante azotate proteice si substante azotate neproteice.
si substante organice neazot ate:glucidele.

Elemente figurate
Elementele figurate ale sângelui reprezintă 45% din volumul sangvin. Prin examenul microscopic
al sângelui se observă trei tipuri de elemente figurate:
Globulele roșii (hematii sau eritrocite)

Globulele albe (leucocitele)
Plachetele sangvine (trombocitele).
Hematiile
Din cei aproximativi 5 -5,5 litri de sânge , aproape pe jumătate sunt reprezentați de hematii.
Fata de acest volum eritrocitar considerabil, restul eleme ntelor figurate din sange, in ciuda
importantelor functii pe care l e indeplinesc, reprezinta o fractiune cantitativ redusa. Astfel
leucocitele circulante intrunesc un volum total de 25 ml, in timp ce trombocitele sunt neinsemnate
din acest punct de vedere.
Hematiile sunt elemente celulare anucleate , având formă unor disc uri bi – sau uniconcave.
Prezența concavitatii le conferă o serie întreagă de avantaje funcționale ,cum ar fi, de exemplu,
echidistanță și suprafață de schimb maximă , asociate cu o mare rezistentala variatile de presiune
osmotică. Hematia este capabila sa treaca prin mari modificari de volum, fara ca integritatea
membranei sa fie periclitata.
Se mențin în număr constant, de 4 -5 milioane într -un milimetru cub de sânge, la omul sănătos.
Hematiile suspendate în plasmă au un diametru de 7,5 -8,3 µm, iar volumul eritrocitar prezintă
valori de 87±5 µm(pătrați).
Privite la microscopul obișnuit , hematiile suspendate au culoarea roșie -portocalie, determinate
de prezența hemoglobinei. La microscopul cu contrast de faza , ele apar gălbui, cu o ușoară
nuanță de roșu bru n.

Fig.1. Eritrocit (Scrigroup.com)
Culoarea rosie -portocalie aprinsa este caracteristica oxihemoglobinei din sangele arteri al.
Carbohemoglobina si hemoglobina redusa din sangele venos au o culoare mai inchisa.

Element celular anucleat, hematia este formată dintr -o membrană și un conținut.

Hematiile prezinta pe suprafata membranei antigene . Aceste antigene sunt numite
aglutinogene .

Leucocitele
Globulele albe sau leucocitele sunt celule cu nucleu mare, care își pot modifica forma emițând
prelungiri, că și amiba, denumite pseudopode. C u ajutorul pseudopodelor globulele albe se
deplasează activ și pot părăși capilarele de sânge printr -un fenomen numit diapedeza, fiind atrase
spre diferite focare de infecție, unde înco njoara și „înghit“ microbii, printr -un fenomen numit
fagocitoză.

Fig.2. Leucocitele (wikiwand.com)

Numărul de globule albe, de 6000 – 8000 într -un milimetru cub de sânge la adult se menține
constant la omul sănătos, pentru că pe măsură ce unele mor, altele le iau locul.
Globulele albe se formează în măduvă roșie a oaselor și în ganglionii limfatici. At unci când
numărul de globule albe crește, poate însemna o infecție puternică în organism, iar când ajung
la un număr foarte mare, 500 000 într -un milim etru cub de sânge, poate fi semnul unei boli grave,
leucemia.

Leucocitele se împart în doua grupe princip ale: granulocite și agranulocite. Granulocitele sunt
denumite astfel datorita prezentei în citoplasma de granulații distincte și se identifica trei tip uri de
granulocite în funcție de afinitățile de colorare pe frotiul de sânge Wright: neutrofile, eozinofi le,
bazofile și celule cu un singur nucleu: monocite și limfocite.
Neutrofilele

Neutrofilele contin granule cu diverse enzime printre care lizozim, o substanță care digeră
peretele bacterian și alte enzime cu rol în apărarea antimicrobiană si sunt celule care au un nucleu
cu 2 – 5 lobi.. Neutrofilele sunt considerate prima linie de apărare a organismului în fața unei
agresiuni. Ele sunt specializate în fagocitarea microbilor și pot părăsi vasele de sânge printr -un
proces de diapedeza.
Eozinofile
Aceste celule au un nucleu bilobat . Conțin granulații în plasmă. Sunt celule mobile, mișcarea lor
se produce pe baza unor agenți chemotactici. Eoz inofilele sunt celule fagocitare, ele distrug
bacteria ingerată prin mecanisme asemănătoare cu neut rofilele. Numărul eozinofilelor crește, în
în infecții parazitare. Eozinofilele nu ingeră paraziții, ci produc substanțe toxice lângă aceștia. De
asemenea, numărul de eozinofile crește în alergii sau afecțiuni ca astmul.

Bazofilele
Bazofilele sunt celule cu un nucleu polilobat care au granulatii in citoplasma. Celulele sunt mobile
si au propietati fagocitare. Celulele dupa ce sunt activate elibereaza o subst anta numita histamina
care are rol in inflamatie.(am reformulat)
Monocitele
Au cele mai mari dimensiuni dintre leucocite. Nucleul este cu forma reniforma (bob de fasole).
Dupa formare si activare migreaza in tesuturi unde pot ramane si ani de zile. Monocit ele pot
fagocita microorganisme, sunt mobile si participa la elaborarea unor raspunsuri ale s istemului
imunitar.
Limfocitele
Limfocitele au un nucleu mare iar pe citoplasma nu exista granulatii. Sunt impartite in doua tipuri:
limfocite T si limfocite B. Li mfocitele T sunt de doua feluri T helper si T citotoxice. Limfocitele B
sunt celule care prod uc anticorpi.

www.scientia.ro

Trombocitele
Trombocitele sau plachetele sanguine sunt cele mai mici elemente figurate din sânge ,care provin
dintr-o celulă de dimensiuni mari numită: megacariocit.Trombocitele mature au formă de disc
biconvex cu o structură complexă în care există o zonă periferică hialomerul și una centrală
bogată în granule – granulomerul.

Fig.3. Trombocite (www.wikipedia.com)
Trombocitul nu poate fi considerat o celulua deoarece el nu reprezinta decat o masa
citoplasmatica .
In sangele circulant numarul trombocitelor este estimat la 200.000 -400.000/mm3 sange.Numarul
lor poate varia in anumite stari fiziologice sau patologice.
Trombocitele joac a un rol important in coagularea sangelui.Citoplasma lor contine numeroase
substante . Cele mai importante sunt:
– tromboplastinogenaza care activeaza tromboplastinogenul din plasama si il transforma in
tromboplastina;
– retractozimul , substanta care provo aca contractarea cheagului si expulzarea serului;
– serotonina , provoaca vasoconstrictia;
– factorul heparinic ,anihileaza actiunea heparinei .
(laura licenta )

Functiile sangelui

Sângele are un rol important pentru viața omului, asigură funcționarea norm ală, echilibrată a
întreg ului organism.
Prin sânge și limfă se asigură transportul substanțelor nutritive din alimen te la celule.
Albumina ajuta la mentinerea echilibrului fluidelor dintre sange si tesuturi,precum si la
mentinera unui pH constant al sange lui.
Continutul ridicat de apa din sange ajuta la mentinerea temperaturii corpului , fluxul constant
de sange distribu ie caldura in intregul corp .
Sângele furnizează energia necesară proceselor metabolice din organism,cu ajutorul globulelor
roșii, asigu ra și transportul oxigenului fixat în hematii de hemoglobină, către țesuturi.
Oxihemoglobina formată se desface și oxigenul trece în celule, unde este utilizat, iar hemoglobina
devenind disponibilă ia bioxidul de carbon de la nivelul celulelor, îl transfor mă în
carbohemoglobină, și î l transportă și îl eliberează la nivelul plamânilor.
Globulele albe apară organismul de infecții, distrugând prin fagocitoză, microbii pãtrunsi în
cazuri de infecție. La locul afectat se formează puroiul, care conține leucocite moarte, microbi
morți și res turi de celule distruse.
Globulele albe contribuie la apărarea organismului și prin eliberarea de anticorpi, substanțe
complexe ce neutralizează toxinele microbilor, particularitate pe care se bazează fabricarea și
utilizarea vaccinurilor.
Transporta la nivelul rinichilor si la nivelul pielii diver si produsi de catabolism cum ar fi ureea,
acidul uric prin functia de excretie
Regleaza tensiunea arteriala
Funcțiile sânge lui sunt deosebit de important e pentru organism, asigurând condiții de funcționare
normală, prin mecanisme complexe, la care contribuie sistemul nervos, ficatul, rinichii, glandele
cu secreție interna etc.

Grup ele de sange

Hematiile contin pe suprafata lor substante numite aglutinogene , plasma contine substante
numite aglutinine . In functie de repartitia aglutini nelor si aglutino genelor deosebim 4 grupe de
sange .
Aglutinogenii ,cei mai importanti apartin sistemului A B 0 si sunt denumiti 0 ,A si B , sunt repartizati
in asa fel incat la acelasi individ lipsesc din plasma aglutininele corespunzatoa re(anti A sau anti
B)

In sangele de grupa 0 nu exista aglutinine. In sangele de grupa A eritrocitele contin aglutinogenul
A iar serul contine aglutinina anti A .
AB0 este cel mai important grup sanguine din punct de vedere clinic in terapia prin transfuzie .
.
[ anatomia si fiziologia omului,editura medicala] Medicina interna pentru cadre medii diana

Notiuni de genetica a grupelor sanguine
Ereditatea prin grupa ABO respecta legile lui Mendel si anume polialelia si codominanta : grupa
sanguina a unui individ este rezultanta celor doua gene, una materna , alta patern a, transmise
prin intermediul unei perec chi de cromozomi .
Polialelia este una dintre cele 5 abateri ale legilor lui Mendel si reprezinta fenomenul de
interacțiune între gene alele, în care în determinarea unui caracter intervin mai mult de două ge ne
alele. Acest mecanism ereditar este întâlnit la determinarea grupelor de sânge.
Există trei gene care determină grupele sanguine: l, La și Lb. Două alele l determină grupa 0, o
alelă La cu l determină grupa A, Lb cu l determină grupa B, iar La cu Lb determină g rupa AB.
Grupele de sange se transmit ereditar , conform legiilor lui Mendel, si raman neschimbate to ata
viata. G enotipii fiind reprezentati prin 00,0A,AA,0B,BB SI AB,0 fiind caracter recisiv,iar A si B
dominant.
Producerea de factori antigenici se afla sub controlul unor perechi de gene alele.
Genotipul este dat de alelele situ ate pe cromozomii omologi , iar fenotipul este conturat prin
prezenta sau absenta antigenelor pe suprafata hematiilor.
Genotipurile caracteristice celor 4 grupe sanguine si relatia di ntre antigenele c elulare si anticorpii
serici:
Fenotip Genotipuri Antigene Anticorpi
A LA LA , LA l A Anti B
B LB LB , LB l B Anti A
AB LA LB A si B –
0 ll – Anti A si Anti B

Amestecarea unor cantitati egale de sange de grupe diferite produce intotde auna aglutinare
Grupa Aglutinogen Aglutinina Doneaza sange Primeste sange
0 (I) – a,b Toti 0
A (II) A b A si AB A si 0
B (III) B a B si AB B si 0
AB (IV) AB – AB Toti

Sistemul Rh

In afara de sistemul AB0 in sangele uman la nivelul eritrocitelor se gasesc si alti aglutinogeni ,
cel mai importan t antigen fiind Rh prezent la aproape 85% din populatie.
Antigenul Rh este prezent numai în membranele eritroc itare, în sistemul Rh nu există în mod
spontan anticorpi anti Rh în plasmă. Acești apar fie după o tranfuzie de sânge Rh pozitiv la
persoană Rh ne gativ (concentrații mari după 2 -4 luni ), fie în cazul unei mame Rh negative cu
făt Rh pozitiv . O mamă Rh negativă cu făt Rh pozitiv la primul copil nu dezvoltă de obicei o
cantitate mare de aglutinine anti Rh pentru a produce efecte nefavorabile.
La 3 % d in copii Rh pozitivi născuți din o a doua sarcină pot apărea semne de eritroblastoz ă
fetală, iar 10 % din copiii d in a treia sarcină dezvoltă boa la. Primul copil se naște normal; odată
cu nașterea sau întreruperea sarcinii sângele fătului pătrunde în circu lația mamei declanșând
sinteza de anticorpi anti Rh la mamă. La a doua sarcină cu u n copil Rh pozitiv anticorpii a nti Rh
din sângele mamei trec bariera placentară, ajung în circulația fetală unde determină aglutinarea
și hemoliză.
Nou-născutul se naște cu anemie severă, icter grav; cea mai severă formă este anasarca feto –
placentară (edem generalizat) care poate duce la deces intrauterin sau imediat după naștere.
Tratamentul constă în exsanguinotransfuzie (înlocuirea completă, treptată a sângelui nou –
născutu lui cu sânge Rh negativ), iar preventiv administrarea la mamă Rh negativă în primel e
36-72 h după naștere imunog lobulina Rh (anticorpi anti D ) care distrug eritrocitele Rh pozitive
ajunse în circulația maternă . [dana carmen zaha,introducere in fiziologie,e ditura universitatii din
Oradea]

Alte grupe de sange descoperite

Pe lânga cele 4 grupe sangvine cunoscute (A, B, AB, O ) mai exista înca aproximativ 30 de
grupe sangvine mai rare, pe care le intalnim la diferite persoane și pe care au nume
interesante, precum: Kidd, Diego sau Duffy .
In anul 2010 a u fost descoperite înca două proteine specifice, Langereis (Lan) și Junior (Jr).
Proteinele specifice descoperit e și anume ABCBG și ABCG2 au ajutat la stabilirea formulei
genetice și testare a pe baz a de ADN, fiind stabilite denumirea și criteriile de identificare a
pacienților cu aceste grupe de sânge rare: Lan (Langere is) și Jr (Junior). S-a descoperit că peste
50 000 de japonezi au grupa Junior -negativ. În Europa incidenta acestor grupe de sânge ra re
este de 1 la 2500 persoane, fiind suspectați a avea aceastã grupă peste 200 000 de oameni, iar
în America de Nord, peste 100 000 de oameni.
Analizând genomul a 70 de oameni cu aceste grupe sangvine s -a descoperit lipsa unei gene
care permite ce lulelor să sintetizeze proteinele specifice. În afara reacțiilor de respingere a sâgelui
la transfuziile de sânge, iar la femeile î nsarcinate, apariției unei reacții de incompatibilitate între

mamã și făt, s -a descoperit că aceste persoane sunt rezistent e la medic amentele antitumorale și
probabil că și la altele.
[ VIRGINIA CIOCAN,grupa de sange si viata individuala}

Grupul de sange Duffy

Antigenii duffy Fy a (Fy1) și Fy b (Fy2) au fost descoperite în 1950 -1951. Antigenii sunt numiți
după pacientul în care au fo st detectați inițial anticorpii Fy. Antigenii Duffy acționează ca
receptori pentru substanțele numite chemokine .Antigenii D uffy se rvesc și ca receptori pentru
paraziți malariali Plasmodium knowlesi și P. vivax .Există patru fenotipuri Fy: Fy a + b + , Fy a +
b- , Fy a -b + și Fy a -b- .
Fenotipul Fy a + b + este cel mai frecvent la caucazieni, apărând în aproape 50% din populaț ie;
fenotipul Fy a + b – apare în aproximativ 90% dintre persoanele de origine chineză și în mai puțin
de 20% din populația caucaziană ; fenotipul Fy a -b + apare în aproximativ 34% dintre caucazieni
și 22% dintre afro -americani; și fenotipul Fy a -b- apare în aproape 70% din persoanele de
origine africană și este foarte rar la caucazieni.
Deoarece antigenii Duffy nu sunt exprimați în feno tipul Fy a -b – și, prin urmare, nu există
receptori la care paraziți malariali se pot lega – starea nulă este asociată cu u n anumi t grad de
protecție împotriva malariei . Cercetările au arătat că frecvența crescută a fenotipului Fy a -b în
Africa de Vest și afro-americani este rezultatul selecției naturale pentru rezistența la boli.
Antigenii Duffy apar din variațiile unei gene cunosc ute sub numele de DARC , care codifică
proteina receptorului de chemokine găsită pe suprafețele celulelor care exprimă Duffy. Anticorpii
antigeni Duffy desemnați prin Fy3 până la Fy5 au fost descoperiți la începutul anilor 1970, iar în
deceniul urmă tor au fost descoperiți anticorpi la un alt antigen , Fy6. Antigen ii Fy3 până la Fy6
reprezintă variații în epitopii Fy a și Fy b , care sunt porțiunile de antigene capabile să stimuleze
răspunsur ile imune.
Antigenii duffy au fost de asemenea găsiți pe suprafe țele celulelor Purkinje din creier și pe
celulele din colon , splină și glandă tiroidă . Anticorpii antigeni Duffy au fost aso ciati cu reacții de
transfuzie și cu eritroblastoză fetalis (boala hemolitică a nou -născutului).
https://www.britannica.com/science/Duffy -blood -group -system
Grupul de sange Kidd
Sistemul de grup sanguin Kidd a fost descoperit în 1951 la un pacient numit doamna Kidd
,el este compus din 2 antigeni antihetici , Jk a și Jk b , împreună cu un al treilea antigen cu
incidență ridicată, Jk3.
Antigenul Jk3 este exprimat în toate persoanele, cu excepția celor cu fenotipul Kidd -null
rar. Prin urmare, sunt posibile patru fenotipuri Kidd: Jk (a + b -), Jk (a -b +), Jk (a + b +) și Jk (ab –
).
Glicoproteina care poartă antigenele Kidd este o proteină de 38 kDa, cu 389 aminoacizi, cu 10
domenii care acoperă membranele, care funcționează ca un transportor de uree pe celulele
endoteliale ale rectului renal vasa , precum și ale e ritrocitelor.
Grupul de sânge Kidd poate crea mai multe situații dificile de transfuzie. Pe lângă reacțiile
tipice de transfuzie hemolitică, comune tuturor antigenelor din grupul sanguin relevante din

punct de vedere clinic, antigenele Kidd sunt notorii pentru provocarea reacțiilor de transfuzie
hemolitică întârziată datorită răspunsului anamnestic puternic prezentat de anticorpi îndreptate
împotriva antigenelor Kidd.
Fenotipul Kidd -null este extrem de rar în majoritatea grupurilor etnice, dar este semni ficativ din
punct de vedere clinic datorită capacității celor cu fenotip Kidd -null de a produce anticorpi
îndreptați împotriva antigenului Jk3 cu incidență ridicată. Anticorpii anti -Jk3 se comportă în
concordanță cu anti -Jk a sau anti -Jkb care posedă capac itatea de a provoca atât reacți i
hemolitice acute, cât și întârziate. Anticorpii împotriva oricăror antige ni 3 Kidd pot fi, de
asemenea, o cauză a bolii hemolitice a fătului și a nou -născutului, deși acest lucru este, în
general, ușoară .
Grupul de sange Diego
Sa pun alta introducere! Clasificarea sângelui uman în funcție de proprietățile conferite de
prezența unui antig en desemnat Di.
Există 21 de antigene Diego cunoscute; totuși, determinarea tipului de sânge al unui individ
Diego se bazează pe antigenele denominate Di a (identificate în 1955) și Di b (identificate în
1967).
Sistemul de sânge Diego este asociat cu o g enă cunoscută sub numele deSLC4A1 . Această
genă codifică o substanță numită proteină banda 3 , care se exprimă pe suprafața celulelor roșii
din sânge și joacă un rol central în medierea t ransportului de dioxid de carbon în sânge.În timp
ce mutațiile în SLC 4A1 pot duce la apa riția unor boli cum ar fi ovalocitoza ereditară (o boală în
care celulele roșii din sânge sunt ovale, nu rotunde), o seri e de alte mutații au ca rezultat
producerea de antigene Diego.
Frecvența antigenului Di se găseș te la peste 35% din indienii din America de Sud și la
aproximativ 12% din populația chineză și japoneză. Diego incompatibilitatea mamei și a fătului
poate prov ocaeritroblastoza fetalis , în care celulele roșii din sângele copiilor sunt distruse de
anticorp i produsi de mamă.

Grupul de sange Langereis
LAN (Langereis) a fost oficial recunoscută de Societatea Internațională de Transfuzie de Sânge
în 2012 ca fiind cel de -al 33 -lea sistem de sânge uman. Se compune dintr -un singur antigen cu
o prevalență ridicată, Lan (LANl). Proteina ABCB6 este purtătorul antigenului grupului de sânge
Lan. Gena ABCB6 (cromozomul 2q36, 19 exoni) codifică polipeptida ABCB6 (proteina de
casetă de legare ATP, subfamilia B, membrul 6), cunoscută ca un transportor porfirinic . Lanenii
excepționali nu exp rimă ABCB6 (fenotip Lan null) la mai multe mecanisme moleculare diferite
care afectează ABCB6: schimbarea cadrelor conducând la un codon de stop prematur (deleție,
inserție sau mutație nonsens de nucleotide), mutație missense; sau mutație intronică
respons abilă de defectul de îmbinare a ARN.
În ciuda faptului că antigenul Lan este raportat că joacă un rol -cheie în eritropoieza și
detoxifierea celulelor, oamenii Lan nu par să demonstreze susceptibi litatea la nici o boală sau
tulburare aparent fiziologică.
Anti-Lan a fost descris ca având o semnificație clinică variabilă, fie pentru reacțiile hemolitice de
transfuzie (none to severe), fie pentr u boala hemolitică a fătului și a nou -născutului (nici u nul
până la ușoară). În ciuda condițiilor dificile cauzate d e raritatea lanțurilor la nivel mondial , Lan –

sânul ar trebui administrat în mod ideal pacienților cu anti -Lan, în special cei cu anticorpi c u titru
ridicat.

Grupul de sange Junior
Sistemul de grup sanguin JR (ISBT 032) constă dintr -un antigen, Jra, care a re o prevalență
ridicată în toate populațiile. Rareori, fenotipul Jr (a -) a fost găsit mai ales în populațiile japoneze
și alte populații as iatice, dar și în populația din nordul Eu ropei, în arabii din Bedouin și într -un
mexican. Anti-Jra a provocat reacți i de transfuzie și este implicată în boala hemolitică a fătului și
a nou -născutului. Antigenul Jra este localizat pe transportorul ABCG2, o glicoproteină cu
membrană multipass (cuno scută și ca proteina de rezistență la cancer de sân, BCRP), care
este codif icată de gena ABCG2 pe cromozomul 4q22.1. Fenotipul Jr (a -) rezultă în majoritate
din moștenirea recesivă a alelelor null ABCG2 cauzate de s chimbări de cadre sau modificări de
nonse ns.
CaRTEA grupurile de sange din folder
O CARTE IN ENGLEZA CARE SPUNE DE F IECARE GRUPA DESCOPERITA IN PARTE
Grupurile de sange si bolile

Cercetarea serologică sa concentrat pe identificarea și înțele gerea structurii, funcției și
interacțiunilor anticorpilor serici și a grupelor de sânge. Descoperirea lui Landstein er a grupurilor
de sânge la începutul anilor 1900 sa bazat pe observația că unele celu le roșii ale unor persoane
se aglutinează atunci când sunt amestecate cu plasmă de l a alte persoane. Clasificarea
grupului de sânge ABO și cercetările ulterioare efectua te de alții au confirmat faptul că anticorpii
și antigenele au fost moștenite. La mij locul anilor 1940, a fost elaborat testul antiglobulin ic, care
a permis detectarea a nticorpilor neaglutinanți, și s-au efectuat investigații genetice biochimice,
care au stabilit că specificitatea antigenelor a fost determinată prin structurile lor
oligozaharidice. Astfel, prin definiție, antigenele grupului sanguin sunt produse secundar e de
genă; produsele genetice primare sunt diferitele enzime de glicoziltransferază ca re atașează
moleculele de zahăr la lanțul oligozaharidic. Aceste fragmente de carbohid rați sunt recunoscute
ca străine de sistemele imunitar e ale altor indivizi, care pro duc anticorpi împotriva lor.
Denomme GA. Baza moleculară a expresiei grupurilor de s ânge. Transfus Apher Sci. 2011; 44 :
53-63. doi: 10.101 6 / j.transci.2010.12.010. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Schol ar ]
În ciuda tehnologiei de cercetare relativ primitivă disponibilă la mijlocul anilor 1900, eforturile
intense, dureroase și riguroase de cercetare științifică au permis identificarea chimică exactă a
structurii carbohidraților a antigenului de suprafață al c elulelor roșii din sânge uman până în
1957, iar în 1959, căile biosintetice din antigienele cunoscute la acel m oment au fost
propuse. De atunci, progresele exponențiale în tehnologie și secvențierea genomului au condus
la identificarea a sute de antigene d in grupa sanguină, clasificate în mai mult de 30 de sisteme
de sânge, iar genele pe care le exprimă au fost clo nate și secvențiate. Deși secvenț ele
genetice moleculare sunt cunoscute pentru aceste gene și enzimele lor au fost identificate,

există încă mul te cercetări care trebuie făcute pentru a înțelege pe deplin structura, funcția și
interacțiunile antigenelor p e care le sintetizează.
În mod sim ilar, antigene leucocite umane (HLA), care se găsesc pe fiecare celulă nucleată din
corpul uman, au fost grupat e în clase complexe de histocompatibilitate majoră (MHC); HLA-urile
MHC de clasa I și clasa II funcționează ca molecule de prezentare a antigenul ui pentru a activa
sistemul imunitar, în timp ce moleculele MHC clasa III includ componente de complement,
proteine de șoc termic și câteva limfotoxine și alți factori importanți în inflamație. 4 Celulele
nucle ate generează molecule MHC după cum este necesar pentru funcțiile lor imunogene, 4 și
antigenii HLA și alți markeri de suprafață găsiți pe celulele nucleate joacă un rol vital în
combaterea bolilor.
Una dintre di ferențele notabile dintre antigenii HLA și antigeni ai grupului sanguin uman este că
numai un fenotip este asociat cu antigene HLA, în timp ce trei fenotipuri sunt asociate cu
antigene de grup sanguin.Dar cea mai importantă diferență poate fi aceea că RBC -urile mature
nu sunt nucleate; toate antigenele din grupa sanguină sunt generate înainte de maturizare,
când RBC -urile pierd c apacitatea de a genera noi antigeni. 1 Din acest motiv, RBC -urile nu
funcționează ca c elule prezentatoare de antigen. Astfel, asocierea antigenilor din grupa
sanguină cu riscul bolii este mult mai nuanțată decât asocierea antigenilor HLA cu boli. Riscul
bolii este în mod clar multifactorial și legătura nu este implicată prin asociere, dar antigenii din
grupa sanguină pot fi unul dintre factorii predispozanți care contribuie sau împiedică procesele
de boală.
Delves PJ. Sistemul uman de leucocite (HLA). Ghidul Merck pentru profesioniști din domen iul
sănătății [Informații on -line] 2016 Disponib il
la: http://www.merckmanuals.com/professional/immunology -allergic -disorders/bi ology -of-the-
immune -system/human -leukocyte -antigen -hla -system .
Deoarece o mare parte din cercetările privind antigenele sanguine s -au axat pe înțelegerea
transfuziilor de sânge, antigenele sunt în mod obișnuit denumite antigene de grup
sanguin. Antigenele din grupul sanguin sunt în primul rând antigene de țes ut și sun t distrib uite
pe scară largă în organism. Antigenii au evoluat mai devreme în țesuturile ectodermale și
endodermice decât în celulele hepatice și hemopoietice și din acest motiv sunt deasemenea
denumiți antigeni ai grupului histo -sanguin. 14 Anticorpii la aceste antigene tisulare provoacă
respingerea țesuturilor și organelor transplantate 11 și pot provoca avorturi spontane. 14
Atât sistemele ABO, cât și cele ale grupurilor de sânge Rh au fost asociate cu o serie de boli,
dar acest lucru este mai probabil legat de prezența sau absența acestor antigene de țesut în
întreg corpul și care nu sunt direct sau în primul r ând legate de prezența lor pe RBCs. 14 Desi
cercetarile de timpuriu s -au bazat pe utilizarea metodelor statistice pentru a asocia grupele de
sange cu boli precum infectia, malignitatea si coagularea, aceste asoc iatii au primit mai recent o
validare sti intifica prin cercetari ample privind bolile infectioase, imunologia tumorilor si chimia
membranelor. 14
Garratty G. Grupurile de sânge și boala: o perspectivă istorică. Transfus Med Rev. 2000; 14 :
291-301. doi: 10.1053 / tmrv.2000.16228. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
Boli hemolitice
La începutul anilor 1940, anticorpii materni ai antigenului RhD al fătului au fost identificați ca
fiind cauza bolii hemolitice a nou -născutului (HDN), 12 care acum poat e fi prevenită prin
administrarea Ig anti -D la mama RhD -negativă la naștere ; acest lucru previne formarea

anticorpilor la RhD. În plus față de genotipul RhD -negativ, există un genotip extrem de rar Rh –
null, în care RBC -urile nu au toate antigenele Rh, rez ultând polipeptide m embranare care
lipsesc sau au un deficit sever, și anomalii în forma RBC, organizarea membranelor fosfolipide,
și transportul cationilor. 13 Există două tipuri Rh -null: tipul amorfei este asoc iat cu o alelă tăcut ă
datorată unei mutații a genei RHCE la o persoană negativă RhD, în timp ce tipul de regulator se
datorează homozigozității unei gene supresoare autosomale care nu are legătură
cu RHlocus. 17
Toți antigenii Rh p ot avea un rol potențial în anemiile hemolitice autoimune, precum și reacțiile
hemolitice datorate activării imune după sarcină sau transfuzie, dar persoanele Rh -nul au
anemii hemolitice cronice de origine non -imună. Investigațiile ulter ioare privind fenot ipul Rh -null
au arătat că antigenele Rh fac parte dintr -un complex legat de proteine ne-covalenți, cu un
tetramer de bază de două Rh și două subunități ale glicoproteinei asociate cu Rh (CDAG), și
CD47, LW și GPB proteine auxiliare; acest complex este ancorat în bistratul lipidic de către
domeniile N -terminale și C -terminale ale proteinelor Rh și RhAG. Acest complex este legat de
citoscheletul pe bază de actin -spectrin al RBC prin interacțiune directă cu proteina 4.2 și
anchirină și c u proteina Band 3, schimbătorul anionic eritroid prin interacțiunea lor comună cu
anchirina; când lipsesc proteinele Rh sau RhAG, acest complex nu este asamblat sau
transportat la membrana celulară, rezultând fragilitatea osmotică caracteristică și anomali ile
RBC găsite în a nemia hemolitică cronică. 17
Van Kim CL, Colin Y, Cartron JP. Proteinele Rh: componente structurale și funcționale cheie ale
membranei celulare roșii. Blood Rev. 2006; 20 : 93-110. doi: 10.101 6 /
j.blre.2005.04. 002. [ PubMed ] [ CrossRef ] [ Google Scholar ]
Boala circulatorie

Contribuția relativă a efectelor fondatoare și a selecției naturale la
distribuția observată a grupurilor de sânge uman a fost dezbătută
deoarece frecvențele grupurilor sanguine s-au dovedit a fi diferite
între populații cu aproape un secol în urmă. Avansurile în
înțelegerea noastră a tiparelor de migrație ale oamenilor timpurii
din Africa pentru a popula restul lumii obțin ute prin utilizarea
markerilor cromozomului Y și a markerilor mtADN fac mult pentru
a informa această dezbatere.Există exemple clare de protecție
împotriva bolilor infecțioas e de la moștenirea polimorfismelor în
genele care codifică și reglează expresia antigenelor ABH și Lewis
în secrețiile corporale, în special în ceea ce privește infecții le
Helic obacter pylori , norovirus și holera. Cu toate acestea, dovezile
disponibile sugerează că malaria supraviețuitoare este cea mai
semnificativă forță selectivă care afectează exprimarea grupurilor

de sânge. Celulele roșii care nu au sau au alte forme de molecule
active în grupul sanguin se găsesc frecvent în regiuni ale lumii în
care malaria este endemică, în special fenotipul Fy (a-b). Efectele
fondato are oferă o explicație mai convingătoare pentru distribuția
fenotipului D și apariția bolii hemoliti ce a fătului și nou-născutului în
Europa și Asia Centrală .
Acum avem informații detaliate referitoare la aproape toate
genele care dau naștere la polimorfis me de grup sanguine,
structura produselor genetice și antigenele în sine și, în multe
cazuri, inform ații funcționale suficiente pentru a delimita
mecanismele de interacțiune cu agenții externi. În plus, studiile
privind urmărirea haplotipurilor cromozomul ui Y și a ADN -ului
mtDNA în populațiile umane ne oferă informații fără precedent cu
privire la semni ficația driftului genetic și a efectelor fondatoare în
determinarea fondului genetic al diferitelor populații mondiale .

Bolile infectioase si selectia pentru antigenele grupului
sanguin ABO

Baza moleculară a sistemului de sânge ABO a fost elucidată în
1990. Gena codifică o glicoziltransferază care transferă N- acetil
D-galactozamină (grupa A) sau D-galactoză (grupa B) la capetele
nereducătoare ale glicanilor pe glicoproteine și
glicolipide. Fenotipul grupului O rezultă din inactivarea genei
glicoziltra nsferazei A1, iar capetele nereductoare ale glicanilor
corespu nzători la subiecții din grupa O exprimă antigenul grupului
H din sânge .Antigenele ABH nu se limitează la celulele roșii, ci
sunt exprimate pe scară largă în fluide și țesuturi ale
corpului.Sem nificația biologică a transferazei A / B nu a fost
demonstrată în mod clar, dar ar fi de așteptat ca pierderea acestei
proteine funcț ionale la pacienții din grupul O să aibă unele
consecințe dăunătoare pentru pacienții cu acest tip de sânge.
Una dintre cele mai semnificative asocieri de boală descrise
pentru subiecții non-O (subiecți din grupa A, B sau AB) față de

subiecții O este susce ptibilitatea la tromboembolism arterial și
venos (TEV). 8 , 9 Pacienții non-grup O au un risc mai mare de
TEV decât pacienții din grupa O și au valori mai mari ale factorului
von Willebrand (vWF) și factorului VIII. 8 , 10 Riscul de TEV este
probabil legat de nivelul vWF și factorul VIII, deoarece pacienții
din grupul A2 au niveluri mai scăzute ale acestor proteine decât
A1, B și AB și au un risc mai scăzut de TEV. 9 A, B și H sunt
exprimate pe N-glicani ai vWF și influențează timpul de
înjumătățire al proteinei (10 ore pentru grupul O și 25 de ore
pentru subiecții non-O), furnizând o explicație pentru nivelurile
mai mari la pacienții non-O. Aceste observații ridică posibilitatea
ca o tendință mai mare de formare a cheagurilor de sânge la
pacienții non-O să fi conferit un avantaj de supraviețuire omului
timpuriu. Un astfel de argument a fost făcut pentru apariția
muta țiilor protrombotice factorul V Leiden și a protromb inei
20210G> A, care se găsesc în mod obișnuit la omul alb datând
de la 20 000 la 24 000 de ani în urmă până la sfârșitul ultimei ere
glaciare. Se propune ca mutațiile ca factorul V Leiden să reducă
riscu l de hemoragie și / sau infecții severe și, prin urmare, riscul
de deces în timpul sarcinii. 13 O ipoteză similară ar putea explica
funcția antigenelor A și B asupra vWF.
Care a fost apoi stimulul care a cauzat inactivarea acestei gene și
crearea fenotip ului grupului O, care este atât de răspândit în
întreaga lume? Dovezile care susțin ideea că grupa sanguină O
oferă un avantaj selectiv împotriva malariei severe a fost recent
revizuită. 14 ⇓ – 16 Argumentul este convingător. Grupul O se
presupune că a apărut în Africa înainte de migrarea oamenilor
timpurii. Malaria severă are drept rezultat moarte a a milioane de
oameni în fiecare an înainte de a ajunge la vârsta fertilă și, prin
urmare, selectează genele de supraviețuire. 17 Sprijin
experimental pentru ipoteză este furnizat de Fry și colab 18 și de
Rowe și colab. 19 Rowe et al 19 prezintă raportul redus al
izolatelor Plasmodium falciparum din grupul O copiilor malici,
comparativ cu grupurile de sânge non-O. Celulele roșii parazite

formează rozete cu celule roșii neinfectate și aderă la endoteliul
vascular, provocând vasocluzie și boli severe.
Există și alte exemple de boli infecțioase în care severitatea
infecției poate fi direct legat ă de fenotipul ABO. Autorii
numeroaselor studii au arătat că, odată ce o persoană este
infectată cu holeră (tulpini Vibrio cholerae O1 El Tor și O139 ),
grupul fenotip O conferă o probabilitate mai mare de infecții
severe decât fenotipurile din grupul de sânge non-O. 20 Glass et
al. 21 sugerează că prevalența scăzută a grupului O și prevalența
ridicată a grupului B în Delta Ganges din Bangladesh este direct
legată de presiunea selectivă a holerei. Aproape toate recentele
pandemii de holeră au emanat din această regiune a
lumii. 22 Pacienții din grupul O au fost mai susceptibili la o
epidemie de infecții gastrointestinale cauzate de Escherichia
coliO157 în Scoția în 1996. Un total de 87,5% dintre pacienții care
au decedat au fost grupa O. 23
Cu toate acestea, sugestiile pe care varietatea le selectează
împotriva A, explicând astfel frecvența înaltă a grupului A în
Europa și faptul că frecvența joasă a O în centrele antice de
ciumă din Mongolia și Orientul Mijlociu este de asemenea o
reflectare a selecției nu este susținută de date adecvate Vogel și
colaboratorii [1960], menționați în Mourant și colab. 2 (p18) ,
Kreiger și Morton 24 ). Studii mai recente au legat frecvența înaltă
a mutației de rezistență HIV-1 CCR5Δ32 în Europa cu protecție
împotriva variolei și a Morții Negre. Această propunere a fost, de
asemenea, pusă sub semnul întrebării. 26 Mutațiile A → O și
CCRΔ32 au apărut mult mai devreme în evoluția umană decât
epidemiile de ciumă și variole de vremuri medievale. După cum
sa discutat anterior, mutația A → O a fost probabil determinată de
malarie în Africa înainte de migrarea oamenilor timpurii în Europa,
iar CCR Δ32 a fost descrisă în schelete din epoca bronzului. O
combinație de selecție împotriva bolilor infecțioas e, cum ar fi
ciuma și variolă, și driftul genetic și efectele fondatoare în
populațiile mici (care rezultă din modelele de migrație ale

oamenilor timpurii) pot explica în cele din urmă frecvențele
alelelor observate astăzi.
Expresia antigenelor ABH în țesuturi și fluide ale corpului, altele
decât celulele sanguine, este reglată de către gena secretoare
( FUT2 ), care codifică o 1,2-fucosiltrans ferază alfa capabilă să
transfere L-fucoza la carbonul 2 de galactoză (beta, 1-3 ) Glicani
care conțin N- acetil D-glucozamină. În absența unei gene active
FUT2 (nonsecretor), structura creată este antigenul
Le a . 27 Produsul genei Le este o alfa 1,3 /
4- fucosiltransferază ( FUT3 ), care transferă L-fucoza la carbonul
4 al penultimului reziduu de N -acetil -D-glucozamină al acelorași
glicani. 28 Structura creată în țesuturi prin acțiunea combinată
a FUT2 și FUT3 este antigenul Le b . A și B pot fi formate numai
în țesuturile pacienților cu FUT2 activ prin acțiunea alfa-
glicoziltransferazelor capabile să transfere N- acetil D-
galactozamină sau D-galactoză la carbonul 3 al aceleași glicani
( Figura 1 B). Secretele și țesuturile unei persoane cu
un FUT2 activ (un secretor) pot exprima antigenele A, B, H și Leb
în acele secreții în funcție de genele glicoziltransferazice
moștenite. În nonsecretorii europeni și africani, moștenirea
homozigotă a unei mutații nonsens (G428A) care
inactivizează FUT2, care se numește 428, se găsește frecvent
(20% dintre europeni).În regiunil e din Orientul Îndepărtat și
Pacific, cea mai frecventă mutație din FUT2 (A385T, se 385 )
determină o singură modificare a aminoacizilor (Ile12 9Phe) în
regiunea tulpinii fucoziltransferazei, rezultân d o reducere de 5 ori
a enzimei active și o slabă Le (a + b +)
fenotip. 30 Sequencing FUT2 la 732 pacienți din 39 de populații a
confirmat apariți a pe scară largă a alelei se 428 în Europa, Asia
Centrală și Africa și ale alelelor 385 din Orientul Îndepărtat și
Pacific și cartografiate 2 alte alele cu o distribuție mai
restrânsă 302 și se 571 ) în Asia Centrală și de Sud și, respectiv, în
Cambodgia. 31 Posesia homozigozității pentru un fenotip nesectiv
are un avantaj demonstrabil de supraviețuire pentru unele boli
infecțioase.

Una dintre primele asociații dovedite a unui polimorfism cu grup
de sânge cu boală a fost cea dintre grupa O și ulcerația
peptic ă. 32 , 33 Patogonul gastric H pylori este acum cunoscut ca
un agent cauzator care duce la ulcerații peptice și cancer
gastric.Potrivit lui Björkhol m și alții, 34 H pylori a stabilit colonii în
stomacul a aproximativ jumătate din populația lumii. 34 Studiile
timpurii au demonstrat că o tulpină de H pylori P466 din America
de Sud se leagă de structurile de sânge O Le b, dar nu de
ALe b pe epiteliul gastric, oferind astfel o explicație clară pentru
susceptibilitatea mai mare a secretorilor grupului O. 35 Studii mai
recente asupra tulpinilor de H pylori din diferite părți ale lumii au
arătat că nu toate tulpinile sunt atât de specifice pentru O Le b , cu
multe tulpini din afara Americii de Sud având capacități obligatorii
pentru ALe b în afară de Ole b . Cu toate acestea, aceste tulpini au
o afinitate de legare mai mare pentru Ole b în comparație cu
ALe b (aproximativ 5 ori [median] mai mare). Anali za secvenței
moleculei de suprafață bacteriană responsabilă de legarea la
epiteliul gastric Baba (adezina de legare a antigenului de grup
sanguin) de la diferi te tulpini de H pylori a arătat că tulpinile
peruan au fost strâns legate de tulpinile spaniole, dar nu de cele
asiatice, b- speciile specifice din America de Sud ar fi putut apărea
după colonizarea europeană a Americii de Sud în secolul al XVI-
lea și reprezintă o adaptare la o populație care este aproape în
întregime din fenotipul O al grupului sangu in. 36
Susceptibilitatea la infecția cu norovirus este, de asemenea,
strâns legată de exprimarea antigene lor ABH și Le în tractul
gastrointestinal. Norovirusurile sunt cea mai frecventă cauză de
gastroenterită acută la om și se estimează că reprezintă 60%
până la 85% din toate focarele de gastroenterită în țările în curs
de dezvoltare. 37Acestea sunt transmise prin consumul de
alimente conta minate, în special stridiile, care se pare că sunt
capabile să-și concentreze virusul sau expunerea la apă
contaminată. 37 Rolul esențial al statutului secretor în
determinarea susceptibilității la norovirus a fost clar demonstrat
de Thorven et al, 38 care a comparat susceptibilitatea la

gastroenterită la pacienții și personalul medical implicat în
focarele de spital în Suedia. Rezultatele au demonstrat că numai
acei pacienți homozigoți pentru nonsecretor au fost protejați de
infecție. Larsson și alții 39 au demonstrat în continuare titruri de
anticorpi semnificativ mai scăzute la norovirusul GGII în
nonsecretor comparativ cu secretorii. Există totuși multe tulpini de
norovirus diferite, iar unele tulpini se leagă de structurile non-
secretoare Le și produc infec ții
simptomatice. 40 , 41 Specificitatea variabilă a diferitelor tulpini
pentru struc turile ABH și Leb raportate reflectă o diversitate
similară cu cea a H pylori menționat anterior. S-au prezentat, de
asemenea, dovezi privind o susceptibilitate mai mare a
secretorilor la virusuri le gripale, rinovirusurile, virusul sincițial
respirator și echovirusurile. 42 Un risc redus de infectare cu HIV
de tip 1 a fost constatat în lucrătorii sexuali senegalezi comerciali
cu tipul nonsecreto r. 43 Progresia lentă a bolii HIV-1 în
nonsecretor a fost, de asemenea, raportată de Kindberg și
colab. 44
Nonsecretorii apar mai susceptibili la infecții de Haemophilus
influenzae , 45Neisseria meningitidis și Streptococcus
pneumoniae 46 și infecții ale tractului urinar cauzate de E coli . 47
O mutaț ie (ΔF508) în gena de reglare transmembranară a fibrozei
chistice ( CFTR ) este frecventă la pacienții europeni și a fost
prezentă în Europa în perioada paleoliticului cu mai mult de 10
000 de ani în urmă. 48 Posibilitatea ca diferențele de exprimare a
antigenului A, B și H în mucusul căilor respiratorii să conducă la
diferențe în legarea microbiană și să predispună la o boală mai
severă a plămâ nilor au fost investigate la 808 pacienți homozigoți
pentru ΔF508. Nu a fost observată nici o asociere cu genotipul
ABO, Se sau Le. 49
Grupurile de sânge Rh și originea bolii hemolitice a fătului și a
nou-născutului
Boala clinică majoră asociată cu sistemul de sânge Rh este boala
hemolitică a fătului și nou-născutului (HDFN). HDFN apare de

obicei atunci când o mamă care este grupa sanguină D are un făt
care este grupul de sânge D + și celulele roșii fetale eliberate în
circulația maternă imunizează mama să facă anticorp la D, care
traversează placenta și dăunează fătului. Înainte de introducerea
unui tratament profilactic de succes în 1968, frecvența bolii în
Anglia și America de Nord a fost de aproximat iv 1 la 170 de
nașteri. 3 Recunoașterea bolii ca o singură entitate a fost lentă să
apară. În cazurile severe, anti-D traversează placenta și provoacă
moartea fătului in utero, o stare cunoscută sub nume le de
hydrops fetalis. Mai frecvent, boala apare în perioada neonatală,
în cazul în care anemia severă și acută și icterul sever sunt fatale,
o afecțiune cunoscută sub numele de icterus gravis
neonatorum. Roberts 50 citează o relatare a lui Louyse
Bourgeois, moaș ă a lui Marie de Medici, care a publicat în 1609,
probabil, cea mai timpurie relatare a lui hydrops fetalis într-un
singur icter gemene și neonatali în celălalt și a creditat Auden
(1905) icterul neonatal, în special apariția în copii succesivi ai
aceloraș i părinți. Recunoașterea faptului că hidrops fetalis și
icterul neonatal au fost manifestări ale aceleiași boli au apărut
treptat în anii 1920, iar anti-D sa dovedit a fi agentul cauzator în
1939 . 51
Există acum un corp de dovezi formidabile pentru a susține
ipoteza că oamenii au originat din Africa și pentru a informa
calendarul diferitelor migrații din Africa, care au dus la populațiile
lumii pe care le avem astăzi. 6 Pur și simplu prin suprapunerea
distribuției cunoscute a frecvențelor grupului sanguin pe harta
lumii migrațiilor umane, semnificația potențială a deviației
genetice și a efect elor fondatoare este
evidentă. Wells 6 argumentează, de exemplu, că este posibil să
se țină cont de toate tipurile de cromozomuri mtDNA și Y din
americanii nativi cu o populație fondatoare de 10-20 de
persoane. Nu e de mirare că americanii nativi sunt aproape
exclusiv grupul de sânge O 52 sau că polimorfismul grupului de
sânge Di urmărește migrarea oamenilor din Asia de Est în
America. 52 Apariția antigenului Di în Polonia de Sud-Est oferă,

de asemenea, o măsură a măsurii în care invaziile mongole au
pătruns în Europa în perioade mai recente. 53 , 54
În Europa, poate fi invocat un efect similar cu fondatorul pentru a
explica frecvența înaltă a fenotipului D. Apariția strămoșilor
paleoliți care au supraviețuit ultimei ghețuri din refugiile din
regiunea bască din nordul Spaniei și din sudul Franței și din
Ucraina cu 10 000 până la 15 000 de ani în urmă și
interbreedierea ulterioară a acestor supraviețuitori cu migranții
neolitici din Orientul Mijlociu oferă o explicație pentru apariția
HDFN. Pentru a explica frecvența înaltă a alelei D în Europa,
Mourant 55 a propus o amestecare a 2 populații, unul în esență D
și celălalt D +. El a subliniat că frecvența D a fost foarte ridicată în
basci și a presupus ca cauză cauza amestecării popoarelor
paleolitic din regiunea bască cu migranții neolitici. Această
ipoteză a fost ignorată în anii următori, însă observațiile recente
făcute cu utilizarea markerilor cromozomului mtDNA și Y au
condus la acceptarea largă a ipotezei de amestecare a populației
( figura 2 ). 52 , 56 ⇓ – 58

Urmărirea haplotipurilor apărute din refugi ile basce și ucrainene a
arătat că aceste populații au migra t în întreaga Europă și Asia
Centrală și în India și Pakistan. 59HDFN se găsește în toate
aceste regiuni. Mourant 55 a sugerat, de asemenea, o legăt ură
între basci și berberii din Africa de Nord din cauza frecvenței
ridicate a fenotipurilor D în rândul berberilor. Această ipoteză este
acum susținută de dovezi din marcatorii ADN -ului matern care
arată că Berberii ancestrali au ocupat zona de refugiu bascică și
au migrat înapoi în Africa de Nord. 60 În Europa de Vest, fenotipul
D rezultă dintr-o eliminare completă a RHD . 61 Baza moleculară
a fenot ipului D nu a fost determinată în mod oficial pentru D-
ucrainenii. Pierderea proteinei RhD nu pare să fie în detrimentul
funcției de eritrocite. Cele mai bune modele structurale disponibile
pentru proteina RhD și proteina RhCE homologă indică faptul că
acestea nu funcționează ca proteine de transport, ci servesc mai

degrabă pentru a facilita asamblarea complexului de transport al
proteinelor benzel 3 în membrana celulelo r roșii. Aceste observații
sugerează că există o redundanță funcțională considerabilă,
proteinele D și CE înlocuind în mod eficient unul cu celălalt
( Figura 3 ). 62

• Descărcați cifra
• Deschideț i în fila nouă
• Descărcați powerpoint
Figura 3
Structura membranei de celule roșii umane care prezintă
proteinele majore de suprafață și proteinele minore Fy și
CR1 . Se prezintă două complexe majore de membrană legate de
schel etul de celule roșii subiacente. Complexul Band 3 care
conține glicophorine A (GPA) și proteine B (GPB) și Rh, proteina
asociată cu Rh (RhAG), CD47, glicoproteina LW (molecula de
adeziune intercelulară 4) și complexul juncțional cuprinzând
glicophorinele C și D , GPD), glicoproteina Kell, glicoproteina XK
și glicoprotein a Duffy (Fy). Se prezintă, de asemenea, Aquaporin
1 (AQP1), transportorul de glucoză (GLUT1), factorul de
accelerare a degradării (DAF, CD55) și receptorul 1
complementar (CR1). ABH oligoz aharide active care sunt
cunoscute ca fiind prezente pe toate protei nele majore de
suprafață, cu excepția proteinelor Rh nu sunt descrise.
Un contraargument al ipotezei de amestecare a populației ar fi
furnizat de o demonstrație clară a selecției fenotipului D prin

factori de mediu. Într-o revizuire aprofundată a studiilor timpurii
care încearcă să identifice asociațiile dintre polimorfismul D și
bolile, Mourant et al 2 nu a dezvăluit nici o asoc iere
convingătoar e. Mai recent, 2 studii au raportat o asociere a
polimorfism ului D cu boală. Busquets și colab., 63 într-un studiu
din Barcelona, au raportat o incidență crescută a complicațiilor
biliari la pacienții cu transplant de ficat incorect pentru D.
Prezența complica țiilor biliari în cazurile de grefă -gazdă D-
nonidentice (23 [30%] din 76) a fost mai mare decât la grefele D-
identice (47 [17%] din 269). Polipeptidele Rh nu sunt exprimate în
ficat, 64 și, prin urmare, mecanismul unei astfel de asociații nu
este clar. Faptul că studiul a avut loc în regiunea bască a Spaniei,
unde fenotipul D este foarte comun și poate rezulta din așezările
paleolitice ancestral e, poate fi foarte relevant pentru interpretarea
acestor constatări, deoarece generează posibilitatea ca alte gene
să fie mai relevante la transplant și care apar și mai frecvent în
Basci decât în alte populații pot influența rezultatele . În acest
contex t, este interesant să se arate dovezile că genotipul
donator ului de antigen al leucocitelor umane C (HLA -C) are un
impact profund asupra rezultatelor transplanturilor
hepatice. 65 HLA-C este principalul ligand inhibitor pentru
receptorii de tip imunoglobulină celulară ucigașă (KIR). Genele
KIR sunt foarte polimorfe și sunt exprimate pe celulele ucigașe
naturale și pe un subset de limfocite T. 66 , 67 Mai multe gene KIR
( KIR2DS5 , KIR3DS1 , KIR2DL2 ) sunt semnificativ diferite în
frecvență în Basques și 3 noi haplotipuri au fost identificate de
Santin și colab. 68
Flegr et al 69 într-un studiu din Republica Cehă prezintă o
asociere a polimorfismului cu infecția cu Toxoplasma gondii , prin
care subiecții (militari) cu fenotip D care au fost infectați cu T
gondii (11 [6,08%] din 181) au avut o reacție mai lentă timpi și,
prin urmare, au fost implicați în mai multe accidente rutiere decât
D + pacienții infectați cu T gondii (17 [2,4%] din 709). Nu este
raportat că proteina Rh D este exprimată în creier; prin urmare,
mecanismul probabil al unei astfel de asociații este obscur și,

având în vedere numărul mic de pacienți infectați cu T
gondii implicați în studiu, va fi necesar un studiu de cohortă mult
mai mare pentru a dovedi validitatea acestei asocie ri.
Având în vedere dovezile până în prezent, se pare că frecvența
fenotipurilor D + și D- negative în Europa și Asia Centrală este o
reflectare a deviației genetice și a migrării, mai degrabă decât a
selecției naturale, cu coloniștii timpurii ai Europei care au ieșit din
Africa cu o ștergere din RHD ( Figura 2 ). Există posibilitatea ca
stimulul inițial care a determinat această ștergere să aibă loc în
Africa ca urmare a selecției.Apariția concomitentă a fenotipului D
în populațiile africane care rezultă dintr-un mecanism molecular
diferit 70 , 71 poate sugera o anumită presiune selectivă antică.
Malar iei: dovezi pentru selectarea fenotipurilor de grup
sanguin care sunt rare în afara zonelor în care malaria este
endemică
Se pare că efectele cele mai devastatoare ale malariei asupra
populației umane au coincis cu o schimbare a stilului de viață de
la colector de vânători la practici agricole mai sedentare cu circa
10 000 de ani în urmă. 15 Eliberarea copacilor din zonele
forestiere a creat potențialul pentru piscinele de apă stagnantă și
terenurile de reproducere pentru țânțarii care transportă paraziți.
Cele mai clare exemple de selecție în fața malariei se reflectă în
distribuția pe scară largă a anemiilor moștenite, în special anemia
celulelor secera și alfa talasemia și apariția hemoglobinei C în
regiunile lumii în care malaria este endemică. 72 , 73Mutația care
a dus la boala celulară (SCD, HbS) s-ar putea să fi apărut la 3
situri diferite din Africa (Atlanticul de Vest Africa, Africa Centrală
de Vest și Africa Centrală și Africa de Sud) cu expansiunea
mutației care a avut loc în anul 2000 acum 2500 de ani. In acest
caz, pacientii care mostenesc o gena HbS de la ambii parinti au
SCD, in timp ce cei care sunt heterozygosi mostenind gena HbS
de la un parinte si gena HbA normala de la celalalt parinte au o
protectie substantiala impotriva malariei. Un efect similar de
protecție pentru heterozygote pare probabil în Asia de Sud-Est,

unde HbE este foarte comun și celulele roșii de la pacienții cu
genotip HbAE sunt semnificativ mai puțin sensibili la invazia
parazitară a malariei in vitro. 75
Alte ilustrații ale diversității mutațiilor care au apărut ca răspuns la
malarie sunt deficiența de glucoză -6 fosfat dehidrogenază, larg
răspândită în Marea Mediterană și India, 72 și un polimorfism în
promotorul sintazei inductibile de oxid de azot. 76

Plasmodium vivax și grupul de sânge Fy (a-b-) fenotip

Absența completă de la celulele roșii a moleculei care poartă
antigenele grupului sanguin Duffy (cunoscută și sub denumirea
de DARC) se găsește în aproa pe 100% din populația Africii de
Vest, iar această absență este demonstrată în mod clar și fără
echivoc pentru a oferi protecție împotri va P vivax . 77 Baza
moleculară a acestui deficiență Duffy este o mutație punctuală în
situsul de legare pentru factorul de transcripție GATA –
1. 78 GATA -1 este o proteină care leagă ADN esențial pentru
eritropoieză, iar eșecul său de a se lega de promotorul genei
Duffy înseamnă că proteina Duffy este absentă din celulele roșii
ale subiecților afectați. La africani, mutația apare pe o alelă Duffy
care altfel ar genera un fenotip Fy (b +). Aceeași mutație GATA -1
pare să fi apărut la oa doua ocazie în Asia de Sud-Est, unde
apare pe o alelă Duffy care altfel ar genera un Fy (a +) fenotip. O
altă mutație care creează o expresie slabă a lui Duffy (Fy x ) poate
fi, de asemenea, relevantă pentru malarie, dar nu au fost
raportate studii relevante privind populația. 80 Recent, în Ameri ca
de Sud și Africa de Est au apărut dovezi pentru apariția
tulpinilor P vivax capabile să invadeze celulele roșii Fy (a-
b). 81 , 82
Efectul protect or al fenotipului Fy (a-b-) împotriva P vivax este clar
și neechivoc stabilit. Nu sunt atât de clare consecințele
dăunătoare ale acestei mutații pentru subiecții care exprimă
fenotipul. Proteina duffy este exprimată pe celulele endoteliale la
acești subiec ți, dar nu pe celulele roșii, astfel încât orice încercare

de a înțelege consecințele deficienței Duffy de celule roșii trebuie
să țină cont de rolul funcțional al Duffy endotelială. Proteina Duffy
este membră a familiei de receptori de chemokine cu membra nă
de 7 membrane ( Figura 3 ), dar spre deosebire de majoritatea
receptorilor de chemokine nu are loc o semnalizare intracelulară
prin intermediul proteinelor G. Se leagă mai multe chemokine
proinflamatorii ale subfamiliilor CXC și CC, dar nu leagă
chemokinele homeostatice. Dovezile recente sugerează că
proteina Duffy pe celulele endoteliale se leagă de chemokine și
facilitează extravazarea leucocit elor, contribuind la patogeneza
bolii prin inflamație. 85 Dovezile pentru reglarea expresiei Duffy în
endoteliul vascular în timpul infecției și respingerea transplantului
susțin acest punct de vedere. 86 , 87
Lipsa Duffy pe celulele roșii la pacienții cu Fy (a-b) modifică
echilibrul chemokinelor proinflamatorii din organism deoarece
capacitatea foarte mare de legare a celulelor roșii este absentă,
dar conse cințele acestei modif icări sunt în prezent neclare. Lee și
colab. 88 furnizează dovezi că Duffy de celule roșii și endoteliale
reglează cineti ca biodisponibilității chemokine între locurile de
circulați e și cele extravascul are în timpul inflamației. În mod
evident, această reglementare ar fi modificată în subiectele Fy (a-
b-). Într-un model de șoarece, inflamația indusă de acidul
policicidic a îmbunătățit în mod semnificativ aloimunizarea
celulelor roșii. În acest context, este interesant de observat că
pacienții cu SCD sunt predominant ai fenotipului Fy (a-b-) și că
producerea de alloanlami multiple de celule roșii la transfuzie (de
obicei cu sânge de la donatorii albi) este o problemă frecventă și
semni ficativă întâlnite de angajații băncilor de sânge care caută
să ofere pacienților sânge compatibil (revizuită în
Anstee 90 ). Pacienții cu SCD în criza celulelor seceră și
modelele de șoarece de SCD uman au mulți indicatori ai unui
răspuns inflamator.Aceste date sugerează că tendința sporită de
aloimunizare la pacienții cu SCD este legată de inflamație și, de
asemenea, ridică întrebarea cu privire la semnificația Fy (a-b-) în
acest proces. Sunt pacienții SCD mai fizioli (a-b-) mai susceptibili

să facă alloanticorpi ca răspuns la transfuzie decât pacienții cu
SCD ai fenotipului Fy normal?Există o legătură între
reglementarea disponibilității chemo kinelor proinflamatorii de
către celulele roșii Fy și răspun sul imun adaptiv?
Datele lui Afenyi -Annan și alții 92 furnizează dovezi că pacienții
cu SCD cu fenotipul Fy (a-b) sunt mai susceptibili la afectarea
cronică a organelor și proteinuriei decât la pacienți i cu SCD ai
fenotipului normal Fy și sunt în concordanță cu o astfel de
ipoteză. Interpretarea este, de asemenea, influențată de
diferențele genetice ale răspunsului imun și ale genelor citokinice
în populațiile africane în comparație cu alte populații ale
lumii, 93 , 94 , dar fondul genetic al pacienților SCD cu fenotip
normal și Fy (a-b) poate fi suficient de comparabil pentru a
permite Concluzii privind alloim unizarea și rolul Fy de tras. În
cazul în care subiecții Fy (a-b-) sunt mai susceptibili la
alloimunizare, atunci potențialele terapii antiinflamatorii în
tratamentul vaso -ocluziei 95 , 96 pot avea un bonus suplimentar
de reducere a ratelor de alloimunizare a celulelor roșii și de a oferi
o nevoie mult mai mare abordare alternativ ă la o problemă majoră
de transfuzie.
O altă consecință a selecției pentru fenotipul Fy (a-b-) în Africa ar
putea fi să modifice cinetica infecției HIV-1 la cei cu acest
fenotip. Mai multe tulpini HIV-1 se leagă de Duffy pe celule roșii
normale, facilitând transferul HIV-1 la celulele țintă (limfocite T
CD4 + / CCR 5 + ) cu o eficiență de 5-12 ori mai mare decât Fy (a-
b-) celule rosii. 97 He et al 97 calculează că pacienții cu fenotipul
Fy (a-b) au o probabilit ate de 40% mai mare de a dobândi HIV
decât cei care nu au fenotipul;totuși, boala, odată dobândită, are
o progresie mai lentă decât la pacie nții infectați cu tip normal
Fy. Ei concluzionează că aceste diferențe sunt legate de
pierderea concurenței pentru legarea HIV-1 între chemokina
plasmatică CCR5 și Duffy pe celulele roșii în subiecții Fy (a-b-) și
modificările ulterioare în starea inflamat orie a celor
infectați. Constatările acestui studiu au fost contestate de Walley
et al, 98 , care au folosit metodologia diferită pentru a analiza o

cohorta diferită de subiecți HIV + și HIV-afro-americ ani și nu a
găsit nici o asociere între genotipul Fy și progresia spre SIDA sau
riscul de achiziție HIV. Ei de aseme nea subliniază faptul că
numărul brevetelor HIV utilizate de Walley et al 98 a fost mult mai
mic (227 vs 814) și sugerează că această diferenț ă poate fi un
factor major care afectează analiza. 99

Diferitele tulpini de P falciparum utilizează diferite proteine
din grupul sanguin ca receptori

Disponibilitatea dublă a sistemelor de cultură in vitro pentru
studierea invaziei celulelor roșii umane de către P falciparum și a
fenotipurilor rare de grupuri de sânge bine caracterizate a făcut
posibilă identificarea receptorilor de celule roșii utilizați de tulpini
diferite de paraziți. Studiile timpurii privind celulele care nu au
glicophorină A (celulele Ena 100 ) și glicophorina B (celulele
Ss 101 ) au furnizat dovezi că aceste glicoprotei ne de suprafață
cu celule roșii bogate în acid sialic erau receptori paraziți și
aceste observații au fost confirmate. 102 ⇓ ⇓ – 105 Glicophorinele
C (GPC) și D (celulele roșii) sunt, de asemenea, receptori pentru
unele tulpini de P falciparum . 106 ⇓ – 108 Glicophorinele sunt
proteine majore la suprafața celulei roșii ( Figura 3 ). Glicophorina
A (GPA) și proteina principală de transpo rt a anionilor (AE1, Band
3) cu aproximativ 106 copii / celulă roșie sunt cele mai abundente
proteine de suprafață ale celulelor roșii, cu glicophorinel e B, C și
D, celule rosii. 109 , 110
Poate că, în mod surprinzător, există puține dovezi experimentale
care sugerează că selecția împotriva expres iei GPA a apărut ca
răspuns la infecția cu P falciparum .Celulele roșii de la pacienții
care au o proteină hibridă GPA -GPB Dantu, care este comună în
anumite părți ale Africii, sunt raportate pentru a rezista
invaziei, 111 și sa sugerat că expresia crescută a benzii 3 apărută
la pacienții cu GPB -GPA -GPB Proteina miIII comună în Asia de
Sud-Est poate fi relevantă pentru supraviețuirea
malariei. 112 Importanța acidului sialic asupra GPA în formarea

unui receptor pentru P falciparum 102 sugerează că celulele roșii
care exprimă variante de glicozilare ale GPA găsesc frecvent în
Africa în care N- acetil D-glucozamina este prezentă în unele din
O-glicanii bogați în acid sialic la capătul N-terminal (pacienții cu
antigenul M1 113 ) pot fi relevanți pentru susceptibi litatea lor la
malarie.
Spre deosebire de situația cu GPA, subiecții care nu au
glicophorină B se găsesc la frecvență înaltă în Africa
Centrală. Pacienții cu celule roșii care nu au GPC și glicophorina
D (fenotipul Ge-, Leach) sunt foarte rare, dar cei cu
celule georezice cuGPC modificat care rezultă din ștergerea
exonului 3 al GYP C 114 , 115 sunt obișnuiți în Melanesians, în
Papua Noua Guinee, iar fenotipul rezultat asigură protecție
împotriva P falciparum ( Figura 4 ). Se observă în mod evident
că diferite tulpini de glicophorine țintă P falciparum asociate cu
unul sau altul dintre complexele membranare, oferind legăturile
citosche letale cheie care mențin stabilitatea membranei celulare
roșii ( Figura 3 ) și selecția, ducând la pierderea sau modificarea
glicophorinelor fie în din aceste site-uri conferă un avantaj de
supraviețui re.

• Descărcați cifra
• Deschideți în fila nouă
• Descărcați powerpoint
Figura 4

Distribuția fenotipurilor de grupe sanguine rare selectate de
malarie în Africa și Asia de Sud-Est .Localizarea fenotipurilor
de grupe sanguine rare, lipsite de glicophorin ă B (Ss-), care au
modificat gena de glicophorină C (Ge-Gerbich -negativ), Fy
(Duffy), alela nulă (Fy), alela Sl (a-) 1 (CR1) și mutația Band 3
determinând ovalocitoza din Asia de Sud-Est (SAO) în
comparație cu distribuția alelelor HbS și HbE. 72
Melanesians prezintă, de asemenea, un alt exemplu de selecție,
oferind protecție împotriva malariei cerebrale, un fenotip cunoscut
sub numele de ovaloci toza din Asia de Sud-Est. Celulele de
ovalocitoză din Asia de Sud-Est, după cum sugerează și numele,
au o formă anormală. Ele sunt, de asemenea, caracterizate prin
exprimarea slabă a unui număr mare de antigeni din grupul
sangvin, incluzând antigeni găsiți pe Band 3, GPA și proteinele
grupului Rh din sânge. 116 În acest caz, selecția favorizează
heterozigota. Heterozigoții moștenesc o genă Band 3 normală
împreună cu o genă Band 3 inactiv mutantă care rezultă dintr-o
deleție, determinând o pierdere de 9 aminoaciz i în punctul în care
domeniul citoplasmatic N-terminal intră în fața citosolică a
bistratului lipidic (revizuit în Bruce 117 ). Moștenirea homozigotă a
acestei mutații ar duce la o deficiență totală a benzii 3. Deoarece
banda 3 este esențială pentru respirație (schimbul de Cl / HCO 3 )
și pentru menținerea integrității membranei celulare roșii, trebuie
să se presupună în termeni evolutivi că o astfel de moștenire este
incompatibilă cu supraviețuirea. S-au descris subiecți rare cu
starea totală de deficiență a benzii 3, însă supraviețuirea depinde
de sprijinul medical extins, în special în perioada neonatală. 118
Receptorul 1 receptor (CR1; Figura 3 ) poartă antigenele
sistemului sistemului de sânge Knops. Expresia CR1 este foarte
variabilă între pacienți și celulele roșii care exprimă mai puțin de
100 de exemplare CR1 pe celulă prezintă o rozetizare redusă cu
tulpina R29R de P falciparum , la fel ca și celulele roșii care
exprimă fenotipul de grup sanguin. Fenotipul Sl a , care rezultă
dintr-un polimorfism unic de nucleotide (R1601G) în repetar ea

lungă omologă D, apare la doar 1% din popula ția albă, dar ajunge
la 70% la malii. 119 ⇓ – 121

Concluzii
Semnificația grupurilor de sânge uman poate fi văzută mai clar în
contextul mișcării populației și al bătăliei permanente dintre
oameni și bolile infecțioase. Dovezile pentru selecția prin boli
infecțioase la nivelul genelor ABO și secretor sunt convingătoare,
dar pentru alte antigene din grupul sanguin, efectele fondatoare
par să răspundă mai mult la distribuția polimorfismelor grupului
sanguin, cu excepția faptului că, în anumite părți ale lumii în care
malaria este endemică. Datele disponibile sugerează că
supraviețu irea de la malarie a fost cea mai semnificativă forță
selectivă care acționează asupra grupurilor de sânge.
Fenotipurile fenotipice din grupul de sânge descoperite prin
testarea compatibilității în centrele de transfuzie și băncile de
sânge din întreaga lume au furnizat instrumente puternice pentru
a investiga mecanismele prin care paraziți malariali invadează
celulele roșii umane. Cu toate acestea, nu a fost efectuat un
studiu cuprinzător privind distribuirea polimorfismelo r de sânge
cunoscute în zonele în care malaria este endemică . Acum că
aproape toate genele din grupul de sânge au fost donate și
bazele moleculare ale majorității antigenilor determinate, este
posibil să se efectueze un astfel de studiu prin utilizarea unor
metode ADN de înaltă performanț ă. 122 ⇓ ⇓ – 125 În plus,
disponibilitatea metodologiilor rapid e de secvențiere a ADN
prezice o epoc ă în care screeningul în masă al genelor care
codifică proteinele membranei eritrocitare ar putea fi utilizat
pentru a identifica noi polimorfisme relevante pentru invazia
malariei. Studiile de acest tip, concentrate în Africa tropicală, Asia
de Sud-Est și America Latină, ar furniza o bază de date valoroasă
de informații noi despre diversitatea grupurilor sangvine în

populațiile care locuiesc în aceste regiuni nu numai pentru
epidemiologii malari, ci și pentru cei care investighează
susceptibilitatea umană la noile emergente boli infecțioase, dat
fiind faptul că zoonozele din mediul sălbatic din aceste regiuni au
fost identificate drept cea mai importantă ameninț are din ce în ce
mai mare pentru sănătatea globală a tuturor bolilor infecțioase
emergente. 126
http://www.bloodjournal.org/content/115/23/4635?sso –
checked=true