Etică academică și plagiat [605523]

Etică academică și plagiat

Provenit din limba greacă cuvântul etică, mai exact ethos denumește de fapt caracterul,
deprinderile. În acest mod, putem definii etica ca: o știință a moralității. Conform lui Kant, în
Întemeierea metafizicii moravurilor , etic a poate fi fondată având ca temelie răspunsurile la
întrebare: Ce trebuie să fac? Sau Cum ar trebui să procedez.
Sub predecesorii săi, Aristotel și Cicero, cuvâtul etic reliefează o latură a calității umane.
Aristotel denumește aceste calități virtuți, ia r la Cicero apare noțiunea de moralis (morav,
obicei, caracter). Pentru Aristotel virtuțiile sunt de fapt trăsăturile spiritului, ce pot fi
clasificate în trei categorii denumite afecte – ale corpului, ale minții și ale caracterului. Ceea
ce pentru Aristot el este definit ca etică, la Cicero se regăsește sub denumirea de moral.
Distincția dintre cei doi termeni va fi reluată și lămurită ceva mai târziu de către Hegel, care
consideră etica este o știință filozofică ce studiază morala ca pe una din cele mai importante
laturi ale existenței umane și sociale, iar morala este totalitatea convingerilor, atitudinilor,
viziunilor, deprinderilor, emoțiilor reflectate în principii și norme menite să reguleze
comportamentul individului în parte și a reațiilor sociale , în dependență de așa categorii ca
binele, răul, justiția și datoria.
Această noțiune, cea de datorie, reprezintă de fapt o categorie fundamentală a eticii care
desemnează conceperea necesității de îndeplinire a ceea ce este dictat de către idealul moral.
Etica elucidează două grupe de probleme:
Prima ar fi problema naturii și a esenței moralei și cea de -a doua referitoare la modul în care
procedează omul, altfel spus principiile după care acesta își ghidează propriul destin, normele
la care se raportează de-a lungul întregii sale existențe. Pentru a se constitui, o știință are
nevoie de anumite metode de cercetare care să ducă la rezultate adecvate realității pe care o
cercetează. Pe parcursul dezvoltării eticii un rol deosebit l -a jucat metoda speculativă , care
consideră că legile morale sunt anterioare fiecărei generații de oameni, le consideră ca ceva
înnăscut, ca ceva de la început dat, atribuindu -le adeseori o origine supranaturală.
Neajunsurile acestei metode sunt evidente, deoarece ea rupe morala de realitate. De aceea un
loc însemnat îl ocupă metoda empirică. Conform filozofului D. Gusti, pot fi distinse trei tipuri
de norme în structura moralei: Normele generale: acestea fac referire la tipurile relațiilor
dintre indivizi și la activitătile umane, e le sunt atribuite colectivităților umane prezentând o
durabilitate crescută în timp.
Normele particulare. În această categorie se pot încadra normele vieții de familie, normele
morale ale muncii precum și normele activităților profesionale, etica. Aceste n orme sunt
atribuite unor grupuri și coelctivităti distincte.

Ultima categorie se referă la normele speciale, vizează grupurile restrânse precum și relațiile
și manifestările ocazionale, specifice.
Deși cei doi termeni menționați în titlul nostru sunt în c ontradicție, dorim să subliniem în
demersul nostru importanța și necesitatea cultivării principiilor etice în vederea diminuării și
prevenirii fenomenului de plagiat tot mai des întâlnit , precum ș i respectarea regulilor,
normelor existente în codurile de e tică și deontologie profesională.
Pornind de la acest concept vom încerca să întărim ideea de necesitate a existenței codui de
etică și respectarea acestuia prin cultivarea, dezvoltarea, acceptarea și promovarea valorilor
morale, cu toate că există riscul de a se exclude reciproc, uneori.
Întrucât tema nostră se concentrează în jurul mediului academic, se impune stabilirea unui alt
concept important cum ar fi ce l de profesionalism, care implicit necesită respectarea eticii .
Conform autorului, Cristina Cî rtiță-Buzoianu , "codul etic cuprinde standarde morale, generale,
principii și norme, valori care modelează luarea deciziilor privind cea mai adecvată acțiune".1
Ansamblul de principii despre care vorbește Bertrand dar și standardele morale despre care
face vorbire Cîrtiță -Buzoianu, reprezintă de fapt expresia consensului de reglementare a
pozițiilor ce definesc eticul.
Codurile de etică și deontologie pot fi astfel văzute ca, instrumente de promovare a
principiilor și valorilor care stau la baza dezvoltăr ii oricărui tip de profesie.

1 Etică și Deontologie profesională, Cristina Cîrtiță -Buzoianu, Bacău: Ed. Alma Mater, 2011

Prezentul studiu se concentrează în prezentarea și analizarea a două spețe, în care putem
discuta despre încălcare sau nerespectare a Codului de Etică și deontologie. La o atentă
analiză, constatăm că două dintre situațiile expuse prezintă încălcarea cu bună știință a
codului menționat.
Studiul dorește să ofere un răspuns sau să încerce să ofere un răspuns la întrebarea:

Este etic să …?
O primă speță aduce în discuție relația: stu dent – cadru didactic.
Situație:
Un profesor, membru renumit al comunității academice, se prezintă în sala de curs
pentru a susține cursul. În sală, spre surprinderea sa, prezența la curs este sub 50%, mai exact
o studentă. În cazul de fața se naște urmă toarea întrebare:
Cum procedează cadrul didactic? Susține prelegerea pentru care s -a prezentat conform
orarului, în prezența unei singure domniș oare? Renunță la curs și amână pentru următoarea
întâlnire?
Într-adevăr în ambele cazuri putem discuta despre o încălcare a codului de etică
întrucât niciun ul dintre cele două coduri analizate, respectiv al Universității București, nici cel
al Universității ,,Dunărea de Jos” din Galați, nu menționaez ă în niciunul dintre capitolele sale
cum ar trebui să procedeze un profesor aflat într -o astfel de situație.
Dacă profesorul nostru dorește să susțină cursul există riscul ca acesta să fie pus în
situații stânjenitoare sau chiar incriminatoare pentru cariera sa. Dacă renunță la curs, ar putea
fi acuzat de lipsă de pr ofesionalism și totodată de discriminare.
Analiza atentă a codurilor de etică și deontologie , în vederea modificării și prezentării unor
răspunsuri clare pentru situațiile în care cadrele didactice, dar și studenții acestora s -ar putea
afla, necesită stab ilirea normelor cu exactitate dar și îmbunătățirea principiilor de conduită
academică.
În domeniul public, profesionalismul poate fi caracterizat printr -un simț dezvoltat al
independenței, prin responsabilitate față de societate și față de interesul public dar și prin
competență, corectitudine în prac ticarea profesiei precum și prin loialitatea fața de standardele
profesionale.

Plagiat ul

Conform DEX, plagiatul reprezintă: "Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva,
însușită (integral sau p arțial) și prezentată drept creație personală". Unii autori vorbesc despre
plagiat, la nivel academic, ca despre o fraudă. Poate fi acesta considerat fraudă academică?

Cu siguranță răspunsul este unul pozitiv întrucât utilizarea informațiilor în mod
iresponsabil poate atrage unele beneficii, materiale sau imateriale, care pot contribui la
bunăstarea persoanei ce le folosește. În acest fel, concluzionând, putem discuta despre plagiat
ca instrument manipulator, care poate poate găsi corespondent în legislaț ia penală (ex:
începând de la falsificarea rezultatelor obținute în procesul de cercetare și până la înșelare,
corupere în vederea obținerii de avantaje, beneficii în mediul academic și nu numai.
Noțiunea de plagiat nu este cu nimic nouă. Singurul elemen t de noutate îl constituie
totuși în vremurile noastre încadrarea juridică. Deși pentru prima dată în istorie Legea
proprietății literare și artistice a fost promulgată de Cuza, în anul 1862, în prezent își schimbă
modul de abordare. Dacă în perioada pașoptistă, autorii erau nești utori și trebuiau să
folosească exemplele omologilor greci, slavi, etc . pentru dezvoltarea propriilor subiecte, în
prezent, în era tehnologiei acțiunea de a plagia devine premeditată și abordată cu bună știință.
Conform site -ului: https://www.plag.fr/statistiques -des-plagiats , există o foarte mare
diferență de raportare a plagiatului în ță rile europene. Astfel, România înregistrează în prezent
o rată de 26 .1%, aflându -se în topul țărilor la preluarea lucrărilor sub forma plagiatului, spre
deosebire de Danemarca care, se află la polul opus înregistrându -se o rată de 4.7%.
Analizând aceste date conștientizăm că, principalul factor care permite și promovează ideea
de însușire a creației altor persoane este de fapt factorul economic dar și cel climatic. În țări
precum: Italia, Spania, Grecia, fără a mai aminti România, rata plagiatului este cu mult peste
medie, la polul opus aflându -se țări precum: Norvegia, S uedia, Finlanda.

Sursa: https://www.plag.fr/statistiques -des-plagiats
Datele raportate au fost publicate pe site -ul amintit în anul 2016.

Tipurile plagiatului
Conform lucrării: Paying the Piper: Plagiarism: Implications & Avoidance , Marsha S.
Pabarue, plagiatul poate fi clasificat în următoarele categorii:

Clonă – autoarea se referă de fapt la însușirea unui text, ca și când ar fi propriul text.
În această categorie vom putea include și st udiul de caz prezentat mai târziu. Din punct de
vedere juridic poate fi încadrat la furt calificat conform art. 229, alin. 2, lit. A Cod Penal.
Un al doilea tip de plagiat cunoscut ca fenomenul Copy / Paste, din ce în ce mai vizibil
în mediul academic, f ace referire la extragerea unor pasaje din diferite texte și includerea
acestora în propria lucrare.
Cel de -al treilea tip de plagiat, foarte interesant denumit, Find and Replace , face strict
referire la înlocuirea sintagmelor sinonime în text pentru a nu fi recunoscut, un plagiat al
falsei parafrăzări , după cum îl denumește Dr. Robert Coravu în lucrarea: Ce este plagiatul și
cum poate fi prevenit (dacă se dorește)* apărută în Revista Biblioteca, februarie 2013.
Următoarele tipuri de plagiat: cel obținut din "împrumutarea generoasă" cf. Paying the
Piper: Plagiarism: Implications & Avoidance , Marsha S. Pabarue din lucrărilor diferiților
autori , hibridu l – tipul de combinare a pasaje lor copiate fără citarea surselor, dar și cel de tipul
trimiterilor false, nerespectarea ghilimelelor dar și lipsa originalității, toate aceste procedee
menționate sunt de fapt o încălcare flagrantă a codurilor de etică și deontologie academică.
Toate aceste acte de însușire a rezultatelor de cercetare ale altor persoane nu fac decât
să îngreuneze procesul de evoluție a domeniului în care se înregistrează, subminează procesul
de dezvoltare creativă în toate ariile de desfășurare fără a ține cont de domeniul din care
provine.
Este mai mult decât evident fraptul că, etica nu poate exclude profesionalismul, cele două
neputând exista separat.
Conceptul de etică și deontologie a fost definit de Bertrand ca un ansamblu de principii care
ghidează activitatea, conduita și moralitatea (adăugăm noi) unor persoane "aparținând unor
profesi uni organizate".

Legislația aplicabilă în domeniu

Putem discuta despre următoarele acte legislative care reglementează plagiatul:
Legea 64 / 1991 privind brevetele de invenție republicată în 2003;
Legea 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor republicată în 2014;
Legea 84 / 1998 privind mărcile și indicațiile geografice republicată în 2010;
Legea 8 / 1996 Legea dreptului de autor și a drepturilor conexe actualizată în 2017;
Legea 206/ 2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvo ltarea tehnologică și
inovare, actualizată în 2010.

Modalități de prevenire
Conform ghidurilor de cercetare, în vederea întocmirii propriilor lucrări se impune respectarea
anumitor reguli, tocmai pentru evitarea plagiatului. . În rândurile următoare vom î ncerca
sintetizarea câtorva dintre cele mai importante:
1. Întocmirea unui eseu, referat, lucrări necesită timp ceea ce înseamnă că, trebuie
evident să existe un timp de reflecți e, de analiză, de sedimentare a informațiilor
obținute din sursele consultate.
2. Preluarea informațiilor trebuie să fie făcută cu simț de răspundere. Aceasta presupune
folosirea ghilimelelor, dar și descrierea completă a sursei utilizate.
3. Sursa menționată trebuie regăsită și în lista bibliografică.
Combaterea plagiatului
Sigur că dorin ța de deconspirare a falșilor intelectuali a impus mediului academic și nu numai,
adoptarea unor sisteme de detectare a falsului. Fără a contesta valoarea softurilor în sine
adăugând la toate acestea știința oamenilor de cultură, rămânem circumspecți într ucât
considerăm foarte puțin probabil ca problema plagiatului să fie rezolvată în următoarea
perioadă de timp. Ca singur instrument util, benefic și într -adevăr aplicabil considerăm
oportună cultivarea și promovarea principiilor etice de la cel mai fraged nivel, încă din școala
generală. Numai îndrumați în acest mod tinerii vor putea dezvolta ideile proprii fără influențe
compromițătoare.

Caz:
În următoarele rânduri vom prezenta o speță mult mai des întâlnită în actualitatea
contemporană . Din păcate lumea academică se confruntă din ce în ce mai des, cu această
problemă. Poate fi considerat plagiatul o lipsă de profesionalism? Încălcarea cu bună știința a
normelor, a principiilor care stau la baza conduitei morale dar și a conduitei profesionale a
persoanei incriminate o putem considera o lipsă de profesionalism.
Prezentul caz, inspirat din realitatea cotidiană, aduce în atenție o persoană publică, o persoană
cu o funcție înaltă, director al unei instituții gălățene . O persoană care, se presupune că ar
trebui să dea dovadă de integritate, de o conduită morală fără cusur, o persoană care ar trebui
să apară ca MOD EL al studenților săi și implicit al salariaților pe care îi reprezintă.
În vara anului 2008, apare un volum menit să inițieze și să clarifice detalii le referitoare la
cercetarea științifică, volum care ar trebui să inspire studenții în dezvoltarea lucrărilor de
licență, disertație, etc. Volumul menționat , se dorea a fi un ghid în elaborarea acestui tip de
lucrări, un instrument de un real folos în vede rea cercetării științifice. Autorul colectiv, tată și
fiică, doresc prin volumul menționat să sublinieze importanța abordării noului în cercetare dar
și a principiilor care stau la baza întocmirii unei astfel de lucrări, respectiv, integritate

informaționa lă, dacă ni se permite o astfel de construcție, abordarea temelor noi de cercetare
cu impact în mediul academic.
În urma unei sesizări, Comisia de Etică a constat, de fapt , că lucrarea despre cum să îți
construiești propria temă de cercetare este un plagi at. Comisia de Etică a decis în urma
analizei că, din cele 132 de pagini 110 pagini au fost preluate integral după modelul COPY /
PASTE. Avizul Comisiei a fost unul pozitiv, lucrarea a fost declarată PLAGIAT, rezol uția
finală subliniind faptul că, sancțiun ea care se impune pentru profesorul incriminat și fiica
acestuia era aceea de a nu mai pute a avansa în următoarea perioadă. D urata sancțiunii fiind de
2 ani.