Arhitectura sistemului de justi ie ț Coordonator Conf.univ.dr. Tutunaru Mircea Absolvent Achimescu(Dinut) Anca-Daniela Târgu Jiu 2017 2 Arhitectura… [605505]

Universitatea “Titu Maiorescu” Bucure ti ș
Facultatea de Drept si tiin e Economice din Târgu Jiu Ș ț
LUCRARE DE LICEN Ă Ț
Arhitectura sistemului de justi ie ț
Coordonator
Conf.univ.dr. Tutunaru Mircea
Absolvent: [anonimizat](Dinut) Anca-Daniela
Târgu Jiu
2017
2

Arhitectura sistemului de justi ie al Uniunii Europene ț
INTRODUCERE_____________________________________________________________ 4
CAPITOLUL I:APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR IN CADRUL UNIUNII
EUROPENE_________________________________________________________________ 9
1.Suprema ia dreptului comunitar în raport cu dreptul na ional ț ț _____________________ 9
2.Institu iile i principiile ce le guvernează ț ș ______________________________________ 11
3.Rolul Cur ii de Justi ie a Uniunii Europene în contextul cadrului institu ional al Uniunii ț ț ț
Europene_________________________________________________________________ 14
CAPITOLUL II: CURTEA DE JUSTI IE A UNIUNII EUROPENE Ț ___________________ 16
1.Compunerea Cur ii de Justi ie ț ț_______________________________________________ 16
2. Competen ele Cur ii de Justi ie ț ț ț _____________________________________________ 21
3.Diferitele tipuri de proceduri în fa a Cur ii de Justi ie ț ț ț ____________________________ 22
4. Procedura în fa a Cur ii de Justi ie a Uniunii Europene ț ț ț ___________________________ 40
5. Recomandări practice cu privire la actele de procedură.Redactarea i structura actelor de ș
procedură________________________________________________________________ 47
6.Hotărârile Cur ii de Justi ie a Uniunii Europene. Efectele i executarea acestora ț ț ș _______60
CAPITOLUL III :PRINCIPII FUNDAMENTALE STABILITE PRIN JURISPRUDEN Ă Ț_ _69
CONCLUZII_______________________________________________________________ 73
BIBLIOGRAFIE____________________________________________________________ 75
3

INTRODUCERE
Europa Unită a fost visul urmat de marii vizionari ai istoriei, oameni ce și-au dedicat
viața cauzei integrării europene. Fără energia și motivarea lor, nu am trăi în acest spa iu de ț
pace și stabilitate pe care îl considerăm ca pe ceva normal. De la luptători din rezisten ă până ț
la avoca i, părin ii fondatori au fost un grup divers de oameni cu acelea i idealuri: o Europă ț ț ș
pașnică, unită și prosperă.
Făurirea Europei Unite în zona democrație in Europa Occidentală, mișcarea ideilor și
evenimentelor postbelice a atins dimensiuni morale și reparatorii semnificative mai ales după
1947. Supraviețuitorii germani antinaziști au fost printre cei mai convinși și sinceri partizani
ai reconcilierii internaționale și și-au putut exprima liber, nu numai această opțiune, dar și
toate gândurile și concepțiile politice și economice în zona de ocupație anglo-franco-
americană, lucru inimaginabil în cea sovietică.
Marea personalitate democratică a istoriei “cinicul” Churchill a identificat, cu precizia
omului politic de mare statură, drumul pe care urma să-l facă Europa chiar dacă laburiștii
britanici aflați la putere persiflau ideea Europei Unite în pamfletele lor. Încă din 1946, la
Westminster College din Fulton–Missouri, avându-l pe Truman lângă el, leul britanic, îngrădit
în limitele și poziția mai labilă deocamdată a opoziției, dar liber în gândire și curajos în
afirmații publice, Churchill, a afirmat: “De la Stettin pe Baltica la Triest pe Adriatica, o
cortină de fier a coborât de-a lungul continentului. Dincolo de acea linie zac toate capitalele
din vechile state ale Europei Centrale și Răsăritene – Varșovia, Berlin, Praga, Viena,
Budapesta, Belgrad, București și Sofia … În mod sigur aceasta nu este Europa eliberată pe
care noi am luptat s-o făurim”.
De la cele 3 comunități (a cărbunelui, oțelului i energiei atomice) i până la Europa ș ș
unită de astăzi, statele bătrânului continent au parcurs un drum lung i anevoios. ș
Uniunea Europeană este forma cea mai actuală a construcției comunitare, care a
început in anul 1952, odată cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Paris privind Comunitatea
Europeană semnat la 18 aprilie 1951. Tratatul de la Mastricht, cel care a creat Uniunea
Europeană, a fost semnat la 7 februarie 1992, in localitatea al cărui nume il poartă și a intrat in
vigoare la 1 noiembrie 1993.
Într-un context general, evoluțiile din ultimii ani din cadrul Uniunii Europene au făcut
ca statele membre să se confrunte cu dificultăți în cadrul sistemelor lor naționale, atât pe plan
politic, social, economic, cât și juridic.
4

Procesul de aplicare a dreptului Uniunii Europene ridică pentru state importante
probleme legate de asigurarea transpunerii lui în viață, ceea ce a necesitat din partea
organismelor UE parcurgerea procedurilor de avertizare, mergând până la adoptarea unor
măsuri de constrângere împotriva statelor care refuză sau întârzie să transpună în legislația
națională prevederile de bază ale instrumentelor comunitare. Apropierea sistemelor de drept
constituie și astăzi un proces dificil, deoarece este bine știut faptul că dreptul este inevitabil
legat de stat, iar elaborarea unui drept comun presupune, în mod firesc o autoritate care să-l
unifice de natură să garanteze respectul și aplicarea normelor cu valoare generală.
Astfel, în procesul integrării dreptului unional în ordinea de drept a statelor membre
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este instituția competentă, în acest sens reprezintă
singura autoritate care, prin intermediul unei jurisprudențe de drept a consacrat principiile
fondatoare ale dreptului unional, precum și integrarea acestora, prin intermediul normelor
unionale în dreptul intern al statelor.
Întrucât normele procesuale diferă de la un stat la altul, este evident că aplicarea
principiilor dreptului UE diferă în ceea ce privește mijloacele procesuale utilizate de la un stat
la altul, în acest context Curtea de la Luxembourg a înțeles să acorde valoare de principiu
acestor diferențe, consacrând autonomia procedurală a instanțelor naționale prin jurisprudența
sa. Deși armonizarea pe cale jurisprudențială pare o misiune dificil de atins Curtea de Justiție
a stabilit pentru instanțele naționale puncte de reper ce urmăresc asigurarea uniformă a
dreptului UE pentru toate statele.
Scopul lucrării este acela de a prezenta cum a aparut necesitatea derptului comunitar i ș
cum a fost integrat statelor membre, cât i institu ia determinantă în evolu ia dreptului ș ț ț
european i anume Curtea de Justi ie a Uniunii Europene. Numărul foarte mare de cauze ș ț
introduse i solu ionate , arat importan a acestei institu ii i încrederea pe care a dobandit-o ș ț ș ț ț ș
prin jurispruden a oferita de-a lungul timpului .În anul 2016 Curtea de Justi ie a avut un ț ț
număr de 692 de cauze introduse si un număr de 704 cauze solu ionate.În acela i timp ț ș
Tribunalul a avut un număr de 974 de cauze introduse si 755 de cauze solutionate.
Favorizarea aplicării i în elegerii dreptului Uniunii de către profesioni tii din domeniul ș ț ș
dreptului poate fi redat de numărul mare de vizitatori ( 3318 persoane, 245 de stagiari juri ti, ș
447 de studen i , cercetatori sau profesori) care au beneficiat de prezentări privind edin ele la ț ș ț
care asistă sau privind func ionarea instan elor. ț ț
Formarea continuă a magistra ilor comunitari este un element redat de numărul de ț
1938 de magistra i ce in anul 2016 au fost primi i la seminare organizate la Curte în cadrul ț ț
5

Forumului anual al magistra ilor sau în cadrul unui stagiu de 6 sau de 10 luni în cadrul ț
cabinetului unui membru sau benficiat de seminare organizate la Curte.
Cu privire la actualitatea si importanța temei de licența, pot aduce urmatoarele
argumente:
Locul pe care Curtea de Justi ție îl ocupă în cadrul sistemului instituțional al Uniunii, precum
și relația dintre aceasta și sitemele jurisdicționale ale statelor membre.
Utilitatea domeniului pentru judecătorul național român , în special după aderarea României
la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007.Astfel, judecătorul este obligat să cunoască și să
aplice in mod corect și complet actele juridice ale Uniunii Europene, precum și regulile de
procedură în cazul sesizării instanței de la Luxemburg.
Aprofundarea cunoșterii regulilor de procedură ce stau la baza soluționării oricărui tip de
acțiune cu care instanțele Uniunii pot si sesizate.
Lucrarea este structurată in 3 capitole , cel dintâi având rolul de a prezenta cititorului
necesitatea uniformizării dreptului comunitar si uniformizarea apliacării lui..Acest lucru s-a
realizat prin principiile unanim acceptate de statele membre i anume: principiul integrării ș
dreptului comunitar în dreptul intern al statelor membre i principiul suprema iei dreptului ș ț
comunitar asupta dreptului intern. Institu iile europene sunt cele care au reu it aplicarea ț ș
acestora, la rândul lor avand un set de principii ce au guvernat toate institutiiile: principiul
autonomiei de voin a, principiul atribuirii de competen e i principiul echilibrului ț ț ș
institu ional. ț
In cel de-al 2 capitol am prezentat rolul Cur ii de Justi ie , acela ț ț de a supraveghea, în
calitate de autoritate independentă, respectarea regulilor dreptului Uniunii. În acest scop,
Curtea de Justi ie a Uniunii Europene are competen a de a examina ac iunile institu iilor ț ț ț ț
Uniunii, ale statelor membre i ale resortisan ilor acestora. ș ț
Curtea de Justi ie a Uniunii Europene este institu ia jurisdic ională a Uniunii, având ț ț ț
func ia de a verifica legalitatea actelor instituțiilor Uniunii si ale statelor membre, precum siț
de a asigura interpretarea i aplicarea uniformă a dreptului Uniunii. ș
Subcapitolele privind compunerea, competentele sau procedurile în fa a instan ei au ț ț
rolul de a prezenta amanun tit fiecare componenta sau procedura a Cur ii si importan a sa. ț ț ț
Noutatea temei în cadrul acestui capitolul apare în ultimul subcapitol în care sunt
prezentate recomandări în privinta redactării sau structurii actelor de procedura. Cunoa terea ș
normelor de procedură , sub toate aspectele reprezintă cheia reu itei i atingerii scopului de ș ș
catre partea interesată evitandu-se respingerea ac iunii ca nefondată sau inadmisibilă de catre ț
instanta sesizată din cauza necunoa terii sau aplicării defectuase a acestor norme. ș
6

Cel de-al 3 capitol are scopul de a prezenta prin lumina istoriei importanta sistemului
de justi ie al Uniunii Europene , mai exact prin evolu ia gândirii, principiilor economice , ț ț
sociale sau culturale, sau prin beneficiile pe care ceta enii le-au dobandit prin jurispruden a . ț ț
Printre acestea amintesc principii marcante in evolu ia europeana ț: libera circulație a
mărfurilor, libera circulație a persoanelor, libera prestare a serviciilor ,egalitatea de tratament
și drepturile sociale, cetățenia Uniunii.
În jurisprudența sa (începând cu hotărârea Van Gend & Loos din 1963), Curtea a
introdus principiul efectului direct al dreptului comunitar în statele membre. Acesta permite
cetățenilor europeni să invoce în mod direct normele juridice ale Uniunii în fața instanțelor
judecătorești
În 1964, hotărârea Costa a stabilit supremația dreptului comunitar asupra dreptului
intern. În această cauză, o instanță judecătorească italiană solicitase Curții de Justiție să
stabilească dacă legea italiană de naționalizare a sectorului producției și distribuției energiei
electrice era compatibilă cu anumite norme din Tratatul CEE. Curtea a introdus doctrina
supremației dreptului comunitar, întemeindu-se pe specificitatea ordinii juridice comunitare,
care trebuie să beneficieze de o aplicare uniformă în toate statele membre.
În 1991, în hotărârea Francovich și alții, Curtea a creat o altă noțiune fundamentală, și
anume aceea a răspunderii unui stat membru în privința particularilor, pentru prejudiciile
cauzate acestora prin încălcarea dreptului comunitar de respectivul stat. Prin urmare, începând
cu 1991, cetățenii europeni dispun de o acțiune în despăgubiri împotriva statului care încalcă
o normă comuitară.
Fondatorii Uniunii Eurpene , vizionari ai vremii lor, au urmarit obținerea unor drepturi
pe care, acum le consideram firești, normale precum libera circulație a persoanelor, a
mărfurilor, libera prestare a serviciilor sau egalitatea de tratament și drepturile sociale.
Construcția europeană este unul din fenomenele istorice cele mai importante și
originale din anii care au urmat celui de-al doilea război mondial, acest lucru fiind demonstrat
si prin informatiile redate in cuprinsul acestei lucrari.
În cadrul prezentei lucrări de licența am prezentat principalele elemente ce au stat la
baza dimensiunii juridice actual a Uniunii Europene. Realizarea lucrării a necesitat ș
documentare aprofundată a opiniilor exprimate cu privire la domeniul analizat atât a
legislației naționale, cât si a Uniunii Europene, la care se adauga jurisprudența, toate acestea
fiind in continua transformare.
În acelasi context am studiat și am analizat mai multe lucrări de specialitate, tratate,
monografii, cursuri, teze de doctorat și cursuri de specialitate.
7

De asemenea, am evidențiat opiniile exprimate de doctrinari români și străini, dar si
puncte de vedere proprii asupra subiectelor dezbatute.
Contribuția proprie se materializează în sistematizarea unui volum mare de informații,
relevante pentru domeniul studiat, în modul de prezentare a uneia dntre cele mai importante
instituții a Uniunii Europene, cât și în prezentarea jurisprudenței definitorii pentru evoluția
juridică, economică și socială a membrilor statelor Uniunii.
8

CAPITOLUL I:APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR IN CADRUL
UNIUNII EUROPENE
1.Suprema ia dreptului comunitar în raport cu dreptul na ional ț ț
Având ca geneză valorile i principiile de bază ale sistemelor de drept na ionale, ș ț
specifice statelor membre, ce au fost preluate fie prin referiri exprese – men ionate chiar în ț
actele comunitare, fie prin referiri implicite, făcute în special de cur ile comunitare de justi ie, ț ț
dreptul comunitar se constituie într-un tip aparte de drept, fiind construit în esen ă i dezvoltat ț ș
pe ideea stabilirii unei noi ordini juridice.
Prin urmare, dreptul Uniunii nu trebuie perceput exclusiv ca o simplă colec ie de ț
acorduri interna ionale sau ca o parte a sistemelor juridice na ionale, o anexă la acestea. ț ț
Fiind expresia unită ii în diversitate, reglmentările europene nu se confundă cu dreptul ț
intern al statelor membre sau cu sitemul juridic interna ional. ț
Din acest punct de vedere, ordinii juridice a Comunitătii îi sunt definitorii elemente
aparte, ce o diferen iază fundamental de ordinea juridică interna ională. ț ț
„Specifice sistemului juridic comunitar sunt regulile de drept scrise, ierarhizarea
normelor, elaborarea acestora de către institu iile comunitare – cu excep ia tratatelor ț ț
constitutive, aplicabilitatea normelor i particularilor, rezolvarea litigiilor fără acordul păr ilor ș ț
interesate.
Esen ială este respectarea normelor de drept comunitar de către statele membre, ț
monismul, ca unic principiu compatibil cu sistemul de integrare, fiind consacrat în tratatele
constitutive comunitare i recunoscut de jurispruden a Cur ii de Justitie. ș ț ț
Astfel, între ordinea juridică comunitară i cea a statelor membre s-au dezvoltat ș
raporturi bazate pe:
principiul integrării dreptului comunitar în dreptul intern al statelor membre, principiu ce s-ar
traduce prin construirea la nivelul dreptului comunitar a unui sistem juridic autonom,
independent, absorbit în sistemele de drept ale statelor membre, respectiv
principiul suprema iei dreptului comunitar asupra dreptului intern. ț
În consecin ă, dreptului comunitar îi sunt definitorii: efectul aplicării directe, ț
suprema ia normelor de drept comunitar fa ă de normele de drept contrare, protec ia ț ț ț
jurisdic ională a particularilor pe baza normelor de drept comunitar, punerea în aplicare a ț
dreptului comunitar de către organele interne ale statelor membre care pot fi organe judiciare
sau extrajudiciare.”1
1 www.curia.europa.eu,/Ghid privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene,Iulie
2013
9

Efectul direct, alături de principiul supremației, este un principiu fundamental al
dreptului european. Acest principiu a fost consacrat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene
în hotărârea Van Gend en Loos din data de 5 februarie 1963. S-a afirmat cu acestă ocazie că
dreptul european nu generează numai obligații pentru statele membre, ci și drepturi pentru
persoanele fizice care se pot prevala de acestea și pot invoca în mod direct normele europene
în fața instanțelor naționale și europene.
Astfel, prin înfiin area ei, Comunitatea instituie o nouă ordine juridică de drept ț
interna ional, statele membre diminuându- i pe anumite sectoare drepturile suverane, accentul ț ș
fiind pus nu doar pe statele membre ci i cetătenii acestor state. ș
„Raportându-se la rela ia dintre dreptul comunitar i dreptul na ional al statelor ț ș ț
membre, Hotărârea Costa/ENEL din 15 iulie 1964 stabile te că ordinea juridică comunitară ș
este integrată sistemelor juridice ale statelor membre, urmând a prevala jurisdic iilor acestora. ț
În cauza Costa/ENEL, Curtea de Justi ie a emis două concluzii fundamentale cu ț
privire la rela ia dintre dreptul Uniunii i dreptul na ional: ț ș ț
în primul rând, se arată că statele membre au transferat definitiv drepturi suverane către o
comunitate creată de acestea, în acest context eventuale măsuri ulterioare, unilaterale, ar fi
incompatibile cu conceptul de drept al UE.
în al doilea rând, că dreptul Uniunii este unul uniform i general aplicabil pe întreg spa iul ș ț
Uniunii Europene.
Aceste constatări au eviden iat odată în plus realitatea potrivit căreia dreptul Uniunii ț
are întâietate fa ă de orice dispozi ii contrare din legisla ia statelor membre, prevalând nu doar ț ț ț
asupra legisla iei na ionale anterioare, dar exercitând un rol restrictiv i coercitiv i asupra ț ț ș ș
legilor adoptate ulterior.
În concluzie, suprema ia dreptului Uniunii asupra dreptului na ional constă în aceea că ț ț
în cazul unei contradic ii între dispozi iile legale, dreptul na ional care încalcă dreptul Uniunii ț ț ț
încetează să mai fie aplicabil i nicio dispozi ie legislativă na ională nu poate fi introdusă dacă ș ț ț
nu este complet rezonantă cu dreptul Uniunii.
Aceste principii esen iale se aplică congruet i în sectorul achizi iilor publice, chiar ț ș ț
dacă la nivel na ional dispozi iile directivelor europene în domeniu s-au transpus în acte ț ț
normative specifice.”2
2 Vataman Dan.Dreptul Uniunii Europene.Bucuresti.Universul Juridic,2010
10

Particularită ile fiecărui stat precum i constrângerile de natură socio-economică au ț ș
impus i permis, în consecin ă, ajustarea cadrului legislativ european cu scopul modelării ș ț
acestuia în func ie de necesită ile i specificitatea fiecărui stat membru. ț ț ș
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană s-a impus armonizarea întregului
sistem de drept na ional cu prevederile comunitare. Astfel, în domeniul achizi iilor publice ț ț
statul român a avut obliga ia transpunerii celor mai noi directive, i anume Directiva ț ș
2004/18/CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de lucrări, de
furnizare și de servicii i Directiva 2004/17/CE privind coordonarea procedurilor de achiziție ș
aplicate de entitățile care operează în sectoarele apă, energie, transport și servicii poștale.
În concluzie, din momentul transpunerii legisla iei comunitare în sistemul de drept ț
na ional prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor deț
achizi ie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice i a contractelor de ț ș
concesiune de servicii, precum i a celorlalte acte normative emise în vederea aplicării ș
acesteia, România s-a integrat, devenind parte a unui sistem de achizi ii publice construit pe ț
principiile fundamentale ale Tratatatului i pe principiile ce derivă din acesta. ș
În cazul apari iei unor incongruen e legislative între sistemul european i cel na ional, ț ț ș ț
generată tocmai de particularită ile na ionale ale statelor membre, va prevala reglementarea de ț ț
drept european.
Hotărările Curții Europene de Justiție pot si trebuie să constituie izvor de drept
na ional, ilustrând interpretarea prevederilor comunitare, interpretare ce ar trebui extinsă, înț
consecintă, i, soluționării litigiilor similare din cadrul procedurilor de atribuire interne. ș
2.Institu iile i principiile ce le guvernează ț ș
A a cum statuează dispozi iile Articolului 13 din Tratatul privind Uniunea Europeană,ș ț
institu iile Uniunii au ca scop promovarea valorilor acesteia, urmărirea obiectivelor sale, ț
sus inerea intereselor sale, ale cetă enilor săi si ale statelor membre, precum i asigurareaț ț ș
coeren ei, a eficacită ii i a continuită ii politicilor i a ac iunilor sale. ț ț ș ț ș ț
Structura acțională cea mai importantă a Uniunii Europene o reprezintă instituțiile
comunitare. Acestea sunt în număr de șase, după cum urmează: Consiliul Uniunii Europene
(Consiliul de miniștri), Comisia europeană, Parlamentul european, Curtea de justiție și Curtea
de conturi. Acestora li se adaugă, începând cu anul 1988, Tribunalul de primă instanță, ca
instituție asociată Curții de justiție, care și-a predat activitatea incepand cu 2016 Tribunalului.
Instituțiile comunitare, având rol esențial în cadrul construcției comunitare, prezintă
următoarele caracteristici:
11

A) Fiecare instituție ocupă un loc distinct în structura organizatorică a Comunităților,
răspunzând unor necesități fundamentale, și anume:
a. Consiliul Uniunii Europene reprezintă interesele statelor membre;
b. Comisia europeană apără interesul Comunităților, în ansamblul lor;
c. Parlamentul european reprezintă interesele popoarelor statelor membre;
d. Curtea de justiție și T.P.I. asigură respectarea regulilor de drept comunitar;
e. Curtea de conturi, deși nu are importanța primelor 4, asigură legalitatea folosirii
resurselor financiare, și, prin urmare, controlul în domeniu.
B) Fiecare instituție reprezintă un principiu determinat, are un fundament politic și
sociologic distinct și exprimă, fiecare, o legitimare proprie.
C) Funcțiile instituțiilor comunitare nu se suprapun schemei statice moștenite de la
Montesquieu. În cadrul Comunităților, similar puterii legislative de la nivel național, este
Consiliul, puterea bugetară este împărțită, Parlamentul european putând contesta Comisia, iar
Comisia este instituție cu atribuții executive; Consiliul cumulează funcțiile legislativă,
executivă, guvernamentală.
D) Instituțiile comunitare participă direct la luarea deciziei comunitare.
E) Instituțiile Comunităților europene nu au personalitate juridică. Personalitate
juridică au numai Comunitățile, instituțiile acționând în numele Comunităților și pentru
acestea.
F) Instituțiile fundamentale sunt comune pentru toate cele 3 Comunități, acestea
exercitându-și atribuțiile/competențele pe baza celor 3 Tratate, la care se adaugă cele
exercitate în cadrul cooperării interguvernamentale din cadrul Uniunii Europene.
„Activitatea instituțiilor comunitare este guvernată de următoarele trei principii:
1. Principiul autonomiei de voință;
2. Principiul atribuirii de competențe;
3. Principiul echilibrului instituțional.
1. Principiului autonomiei de voință conferă instituțiilor comunitare posibilitatea de a-
și elabora regulamente proprii de organizare și funcționare. Totodată, acestea își pot numi
proprii funcționari comunitari.
Deși instituțiile comunitare au autonomie, ele nu au personalitate juridică, deoarece
acestea nu acționează în nume propriu, ci în numele Comunităților europene, pe care le
reprezintă în raporturile la care participă. Pe cale de consecință, personalitatea juridică este
atribuită Comunităților europene, ca entități de drept internațional. Reprezentarea
Comunităților de către instituții se face în temeiul mandatului dat de către statele membre prin
12

intermediul Tratatelor institutive și al celor modificatoare (articolele consacrate
atribuțiilor/competențelor).
2. În baza principiului atribuirii de competențe, instituțiile comunitare duc la
îndeplinire numai acele atribuții care le sunt stabilite în mod expres. La acest nivel nu este
permisă îndeplinirea atribuțiilor implicite, deduse. Rațiunea acestui principiu își are originea
tocmai în chestiunile care țin de rigoarea manifestată în planul acțiunii, dar și al răspunderii
instituțiilor pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor/competențelor.
3. Principiul echilibrului instituțional reunește două componente esențiale, și anume:
A. separarea puterilor, respectiv a competențelor instituțiilor comunitare;
B. colaborarea, cooperarea între instituțiile Comunităților europene.
Separarea puterilor/competențelor instituțiilor comunitare presupune imposibilitatea
delegării, a transferului ori a acceptării de competențe, atribuții de la o instituție la alta.
Această separare presupune obligația fiecărei instituții de a nu bloca îndeplinirea atribuțiilor
de către celelalte instituții comunitare. Pe cale de consecință, nici o instituție comunitară nu
trebuie blocată în a-și îndeplini propriile atribuții. În acest sens, își găsește reflectarea
principiul reciprocității conduitei avantajoase.
Cu toate acestea, principiul nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune colaborarea între
instituțiile comunitare pentru îndeplinirea obiectivelor propuse. De exemplu, colaborarea
instituțiilor comunitare în materie normativă; în mod concret se poate observa că adoptarea
bugetului comunitar este o reflectare fidelă a cooperării instituțiilor comunitare. „3
Arhitectura institutionala a Uniunii Europen releva ceea ce Jean Monnet, parinte
fondator al Comunitatii, sustinea cu privire la importanta institutiilor europene comune:
"Forta nu regleaza raporturile intre oameni, ci diferendele sunt reglate dupa reguli comune
prin institutii comune. Deciziile importante ce afecteaza direct viata cetatenilor nu trebuie
luate separat, ci impreuna, in cadrul institutiilor europene discutate si create, urmand reguli ce
sunt aceleasi pentru toti. Institutiile europene reprezinta inceputul Statelor Unite ale Europei.
Natiunile isi schimba formele traditionale de relationare, comportamentul popoarelor
europene unele fata de altele se modifica. Interesele si destinul lor devin comune. Natiunile
Europei nu mai cauta forta, ci uniunea oamenilor. Acesta ar putea fi inceputul organizarii pacii
in lume”4.
3 Fuerea Augustin.Drept comunitar european.Partea generala.Bucuresti,2004
4 Monnet Jean, Prefata, in Jean Baptiste Duroselle, L'Idée d 'Europe dans l'histoire, Denoël,
Paris, 1965, p. 13
13

3.Rolul Cur ii de Justi ie a Uniunii Europene în contextul cadrului institu ional al ț ț ț
Uniunii Europene
Uniunea Europeană este o organiza ie formată din state independente, un parteneriat ț
care este rezultatul unui proces de cooperare început, în anul 1951, între șase țări europene.
Uniunea integrează astăzi 27 de state, fiind o entitate care dispune atât de o ordine
juridică independentă de cea a statelor membre, cât i de un sistem institu ional propriu. ș ț
Cur ii de Justi ie a Uniunii Europene i s-a încredin at rolul de a supraveghea, în ț ț ț
calitate de autoritate independentă, respectarea regulilor dreptului Uniunii. În acest scop,
Curtea de Justi ie a Uniunii Europene are competen a de a examina ac iunile institu iilor ț ț ț ț
Uniunii, ale statelor membre i ale resortisan ilor acestora. ș ț
Curtea de Justi ie a Uniunii Europene este institu ia jurisdic ională a Uniunii, având ț ț ț
func ia de a verifica legalitatea actelor instituțiilor Uniunii si ale statelor membre, precum siț
de a asigura interpretarea i aplicarea uniformă a dreptului Uniunii. ș
De la înfiintarea sa în anul 1952 i până astăzi, Curtea de Justi ie a trecut printr- o serie ș ț
de reforme care reflectă evolu ia pe care construc ia europeană a înregistrat-o pe parcursul ț ț
acestei perioade.
Imediat după crearea Comunită ii Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) prin ț
încheierea în anul 1951 a Tratatului de la Paris, cele șase state semnatare (Belgia, Germania,
Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos) au hotărât să înfiin eze i un organism ț ș
jurisdicțional care să aibă ca func ii atât asigurarea respectării dreptului comunitar i a ț ș
aplicării sale uniforme de către toate statele membre, cât și rezolvarea eventualelor diferende
generate de punerea în aplicare a acestuia. Astfel a fost înfiintată, în anul 1952, Curtea de
Justiție a CECO.
Tratatul de la Paris stabilea atât înființarea Curții de Justiție a CECO, cât și structura
acesteia – șapte judecători și doi avocați generali – si atribu iile sale, precum i regulile ț ș
aplicabile procedurii în fa a Cur ii. ț ț
Ședința de deschidere a Curții, care a fost instalată la Luxemburg, a avut loc la 10
decembrie 1952.
O etapă importantă în instoria acestei institu ii o constituie semnarea, în anul 1957, a ț
Tratatelor de la Roma de instituire a Comunității Economice Europene (CEE) și a Comunității
Europene a Energiei Atomice (CEEA), precum si a Convenției privind unele instituții comune
Comunităților Europene. Astfel, a fost creată o nouă instanță jurisdicțională comună celor trei
Comunități, Curtea de Justiție a Comunităților Europene (CJCE). Această instan ă a înlocuit ț
Curtea de Justiție a CECO.
14

Odată cu dezvoltarea construc iei europene, activitatea desfășurată de Curtea de ț
Justiție a Comunitătilor Europene a luat amploare, numărul ac iunilor introduse în fa a Curtii ț ț
crescând în permanentă de la înfiin area acesteia. Din acest motiv, dar i din considerente ț ș
legate atât de nevoia perfec ionării protec iei juridice a intereselor păr ilor, cât si de aceea de a ț ț ț
men ine calitatea actului judecătoresc, s- a decis înfiin area Tribunalului de Primă Instanță.ț ț
Crearea acestuia a avut deci ca obiectiv pe de o parte, să degreveze Curtea de unele
cauze, în scopul de a îi permite acesteia să se concentreze asupra uneia dintre atribuțiile sale
esen iale, i anume, aceea de interpretare uniformă a legislației Comunitare, iar pe de altăț ș
parte să ofere celor prejudiciați posibilitatea a două grade de jurisdicție, în scopul de a
consolida garanțiile judiciare acordate acestora.
Astfel, Actul Unic European, intrat în vigoare în 1987, autoriza Curtea să solicite
Consiliului crearea unei jurisdicții de primă instanță. Tribunalul de Primă Instanță al
Comunităților Europene a fost înfiin at în anul 1988, de la această dată existând două ț
jurisdic ii independente în cadrul Cur ii de Justi ie a Comunită ilor Europene. ț ț ț ț
Prin Tratatul de la Nisa, încheiat în anul 2001, a fost stipulat dreptul Curții de Justi ie ț
de a solicita crearea unor camere jurisdicționale însărcinate cu solutionarea în primă instantă a
unor categorii de ac iuni introduse în domenii specifice. În baza acestor dispozi ii, i ca ț ț ș
urmare a creșterii volumului de muncă al Tribunalului de Primă Instanță, a fost înfiintat un
nou tribunal
Astfel, în anul 2004 a fost instituit Tribunalul Funcției Publice al Uniunii Europene.
Această instan ă se organizează i func ionează pe lângă Tribunalul de Primă Instanță i are ț ș ț ș
competen a de a judeca litigiile dintre instituțiile Uniunii i agenți lor. ț ș
După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în anul 2009, func ionarea ț
sistemului jurisdicțional al Uniunii Europene a fost reformată. Astfel, Tratatul de la Lisabona
con ine dispozi ii care stipulează atât o serie de modificări cu privire la structura Cur ii deț ț ț
Justi ie i denumirea instanțelor jurisdicționale, cât i extinderea controlului jurisdicțional alț ș ș
Curții.
La acest moment, Curtea de Justiție a Uniunii Europene desemnează ansamblul
sistemului jurisdicțional al Uniunii, fiind alcătuită din trei instan e: ț
Curtea de Justi ie; ț
Tribunalul;
Tribunalul Func iei Publice al Uniunii Europene. ț
Fiecare dintre aceste instan e are competențe jurisdicționale bine definite. ț
15

Astfel, principalul rol al Curții de Justiție constă în a examina legalitatea actelor
institu iilor Uniunii i a asigura o interpretare i o aplicare uniformă a dreptului acesteia. De ț ș ș
asemenea, Curtea soluționează conflictele dintre instituțiile Uniunii, dintre aceste instituții si
statele membre sau dintre statele membre, intervenind pentru a aplica dreptul Uniunii.
CAPITOLUL II: CURTEA DE JUSTI IE A UNIUNII EUROPENE Ț
Curtea de Justi ie a Uniunii Europene este autoritatea judiciară a Uniunii Europene i ț ș
are rolul de a garanta respectarea dreptului în interpretarea și aplicarea tratatelor.
În aces sens, Curtea de Justi ie a Uniunii Europene are competen a de a efectua un ț ț
control judecătoresc atât asupra actelor juridice ale Uniunii, cât i asupra actelor statelor ș
membre, având următoarele atribu ii: ț
controlează legalitatea actelor instituțiilor Uniunii Europene;
se asigură că statele membre își respectă obligațiile care le incumbă din
dispozi iile tratatelor; ț
interpretează dreptul Uniunii la solicitarea instanțelor naționale.
1.Compunerea Cur ii de Justi ie ț ț
Curtea de Justiție este formată din 75 de judecători i 11 avoca i generali. Judecătorii i ș ț ș
avoca ii generali sunt numi i de către organele executive din statele membre, după consultarea ț ț
unui comitet al cărui rol este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidaților de a
exercita funcțiile respective.
Comitetul este alcătuit din șapte personalități alese dintre foștii membrii ai Curții de
Justi ie și ai Tribunalului, dintre membrii instanțelor naționale supreme și din juriști reputați,ț
din care unul este propus de Parlamentul European.
Mandatul judecătorilor i avocatilor generali este de 6 ani i poate fi reînnoit. La ș ș
fiecare trei ani, are loc o înlocuire par ială a judecătorilor i avoca ilor generali. ț ș ț
Judecătorii si avoca ii generali sunt ale i, în baza meritelor personale, din rândul unor ț ș
personalită i care oferă toate garan iile de independen ă i care întrunesc condi iile cerute ț ț ț ș ț
pentru exercitarea, în ările lor, a celor mai înalte func ii jurisdic ionale sau care sunt ț ț ț
jurisconsul i ale căror competen e sunt recunoscute. ț ț
Conform Articolului 253 din Tratatul privind func ionarea Uniunii Europene, este deci ț
necesar ca persoanele care îndeplinesc astfel de func ii să îndeplinească următoarele condi ii: ț ț
16

să fi demonstrat anterior, în cadrul activită ii juridice prestate, moralitate și imparțialitate, ț
respectiv faptul că posedă acele caracteristici din care rezultă integritatea profesională;
să aibă pregătire juridică; prin urmare, pot de ine astfel de func ii judecători, procurori, ț ț
func ionari publici, avoca i, juri ti sau cadre didactice universitare din statele membre.ț ț ș
Această diversitate a experien ei profesionale poate fi un avantaj pentru instan ele europene ț ț
din prisma efectuării unei evaluări cât mai exhaustive a faptelor i a chestiunilor de drept, atât ș
din punct de vedere teoretic, cât i din punct de vedere practic. ș
În timpul exercitării mandatului, judecătorii i avoca ii generali nu au dreptul de a ș ț
exercita nicio func ie politică sau administrativă i nicio activitate profesională, fie că este sau ț ș
nu remunerată.
Judecătorii
Atunci când, o dată la trei ani, judecătorii sunt înlocui i par ial, se înlocuie te o ț ț ș
jumătate din numărul de judecători. În cazul în care numărul de judecători este impar,
numărul de judecători înlocui i este, alternativ, numărul întreg imediat superior, respectiv ț
numărul întreg imediat inferior jumătă ii numărului judecătorilor. ț
„Articolul 9a
Judecătorii aleg dintre ei pe pre edintele i pe vicepre edintele Cur ii de Justi ie, pentru ș ș ș ț ț
o perioadă de trei ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit.
Vicepre edintele îl asistă pe pre edinte în condi iile prevăzute de regulamentul de ș ș ț
procedură. El îl înlocuie te pe pre edinte în caz de împiedicare sau în cazul în care func ia de ș ș ț
pre edinte este vacantă. ș
Articolul 10
Grefierul depune jurământ în fa a Cur ii de Justi ie că î i va exercita func iile cu deplină ț ț ț ș ț
impar ialitate i potrivit con tiin ei sale i că nu va divulga nimic din secretul deliberărilor. ț ș ș ț ș
Articolul 11
Curtea de Justi ie organizează suplinirea grefierului în cazul în care acesta nu î i poate ț ș
exercita func ia. ț
Articolul 12
Func ionari i personal auxiliar sunt pu i la dispozi ia Cur ii de Justi ie, pentru a ț ș ș ț ț ț
permite func ionarea acesteia. Ace tia se subordonează grefierului, care la rândul lui se ț ș
subordonează pre edintelui. ș
Articolul 13
17

La cererea Cur ii de Justi ie, Parlamentul European i Consiliul, hotărând în ț ț ș
conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot dispune numirea unor raportori adjunc i i ț ș
stabili statutul acestora. Raportorii adjunc i pot fi chema i să participe la instrumentarea ț ț
cauzelor în curs i să colaboreze cu judecătorul raportor, în condi ii care se stabilesc prin ș ț
regulamentul de procedură.
Raportorii adjunc i, ale i dintre persoane care oferă toate garan iile de independen ă i ț ș ț ț ș
de in titlurile juridice necesare, se numesc de Consiliu hotărând cu majoritate simplă. Ace tiaț ș
depun jurământ în fa a Cur ii că î i vor exercita func iile cu deplină impar ialitate i potrivit ț ț ș ț ț ș
con tiin ei lor i că nu vor divulga nimic din secretul deliberărilor. ș ț ș
Articolul 14
Judecătorii, avoca ii generali i grefierul au re edin a la sediul Cur ii de Justi ie. ț ș ș ț ț ț
Articolul 15
Curtea de Justi ie func ionează cu caracter permanent. Durata vacan ei judecătore ti se ț ț ț ș
stabile te de Curte, în func ie de necesită ile serviciului. ș ț ț
Articolul 16
Curtea de Justi ie înfiin ează în cadrul ei camere formate din trei i din cinci judecători. ț ț ș
Judecătorii aleg dintre ei pe pre edin ii camerelor. Pre edin ii camerelor de cinci judecători ș ț ș ț
sunt ale i pe trei ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit o dată. „ ș5
Marea Cameră este alcătuită din 15 judecători. Aceasta este prezidată de pre edintele ș
Cur ii. Din Marea Cameră mai fac parte vicepre edintele Cur ii i, în condi iile prevăzute deț ș ț ș ț
regulamentul de procedură, trei pre edin i de cameră formată din cinci judecători, precum i ș ț ș
al i judecători. ț
Curtea se întrune te în Marea Cameră la cererea unui stat membru sau a unei institu ii a ș ț
Uniunii, care este parte într-un proces.
Curtea se întrune te în edin ă plenară atunci când este sesizată în temeiul articolului ș ș ț
228 alineatul (2), articolului 245 alineatul (2), articolului 247 sau articolului 286 alineatul (6)
din Tratatul privind func ionarea Uniunii Europene. ț
În plus, în cazul în care consideră că o cauză cu care este sesizată are o importan ă ț
excep ională, Curtea aceasta poate decide, după ascultarea avocatului general, să trimită cauza ț
la edin a plenară. ș ț
„Articolul 17
5 Tratatul privind func ionarea Uniunii Europene ț
18

Deciziile Cur ii de Justi ie sunt valabile numai în cazul în care numărul de judecători ț ț
care participă la deliberări este impar.
Deciziile camerelor formate din trei sau din cinci judecători sunt valabile numai în
cazul în care se iau de trei judecători.
Deliberările Marii Camere sunt valabile numai în cazul în care sunt prezen i unsprezece ț
judecători.
Deliberările Cur ii întrunite în Plen sunt valabile numai în cazul în care sunt prezen i ț ț
aptesprezece judecători. ș
În caz de împiedicare a unuia dintre judecătorii unei camere, se poate face apel la un
judecător membru al altei camere, în condi iile stabilite de regulamentul de procedură. ț
Articolul 18
Judecătorii i avoca ii generali nu pot participa la solu ionarea nici unei cauze în care ș ț ț
au fost implica i anterior ca agen i, consilieri sau avoca i ai uneia dintre păr i, sau cu privire la ț ț ț ț
care au fost chema i să se pronun e ca membri ai unui tribunal, ai unei comisii de anchetă sau ț ț
în oricare altă calitate.”6
În cazul în care, dintr-un motiv special, un judecător sau un avocat general consideră că
nu poate participa la judecarea sau la examinarea unei anumite cauze, acesta îl informează pe
pre edinte. În cazul în care pre edintele consideră că un judecător sau un avocat general nuș ș
trebuie, dintr-un motiv special, să participe sau să prezinte concluzii într-o anumită cauză,
acesta îl informează pe respectivul judecător sau avocat general în acest sens.
În caz de dificultate legată de aplicarea prezentului articol, Curtea de Justi ie hotără te. ț ș
O parte nu poate invoca cetă enia unui judecător sau lipsa din componen a Cur ii sau a uneia ț ț ț
din camere a unui judecător având aceea i cetă enie cu a sa pentru a cere modificarea ș ț
compunerii Cur ii sau a uneia din camerele sale. ț
Judecătorii sunt desemna i câte unul de fiecare stat membru pentru a se asigura ț
reprezentarea în cadrul Cur ii a tuturor sistemelor juridice existente în Uniune. ț
Trebuie subliniat faptul că judecătorii sunt independen i de statul care i-a numit i nu ț ș
reprezintă interesele acestuia, ei neputând fi influențați în deciziile pe care le adoptă de
apartenența la statul membru respectiv. Obliga ia judecătorilor este aceea de a urmări interesul ț
Uniunii.
Judecătorii Curții de Justi ie îl desemnează din rândul lor pe președinte i pe ț ș
vicepre edinte, pentru o perioadă de trei ani care poate fi reînnoită. ș
6 Tratatul privind func ionarea Uniunii Europene ț
19

Președintele conduce lucrările Cur ii de Justi ie și prezidează reuniunile generale ale ț ț
membrilor Cur ii, precum i edintele i deliberările Plenului i ale Marii Camere. ț ș ș ș ș
Vicepre edintele îl asistă pe pre edinte în exercitarea func iilor sale i îl înlocuie te în ș ș ț ș ș
caz de împiedicare.
Avoca ii generali ț
Cinci dintre avoca ii generali provin din Germania, Franta, Italia, Spania si Regatul ț
Unit, iar ceilal i provin din celelalte state membre fiind numi i în baza unui sistem care ț ț
presupune rota ia acestora pe principiul alternan ei. Curtea, după ascultarea avoca ilor ț ț ț
generali, desemnează pentru o perioadă de un an un prim avocat general.
Prin Tratatul de la Lisabona, a fost prevăzută posibilitatea de a cre te numărul ș
avoca ilor generali de la 8 la 11, la cererea Curții de Justiție. ț
În acest caz, un post permanent ar fi atribuit Poloniei i alte două posturi s-ar adăuga ș
celor atribuite prin rota ie. ț
Trebuie subliniat faptul că avoca ii generali nu reprezintă niciuna dintre părți. Astfel, ț
în cauzele care le sunt repartizate, ace tia asistă Curtea, având rolul de a emite, cu deplină ș
imparțialitate și în deplină independen ă, o opinie juridică. ț
Opiniile avoca ilor generali nu sunt obligatorii. Ele se prezintă sub forma unor ț
concluzii motivate care con in propuneri de hotărâre a Cur ii pe baza unei analize obiective a ț ț
chestiunilor de drept din litigiul în cauză.
În cele mai multe cazuri, opiniile avoca ilor generali sunt urmate de către instan ă. Prin ț ț
urmare, multe dintre aceste concluzii con in informa ii asupra ra ionamentului în baza căruia a ț ț ț
fost luată hotărârea.
Concluziile avoca ilor generali constituie parte integrantă a procedurii orale i se ț ș
publică împreună cu hotărârea în Repertoriul jurispruden ei Curtii. ț
Avoca ii generali nu iau parte la nicio deliberare i nu au drept de vot în cazul niciunei ț ș
hotărâri.
Grefa
Pe lângă Curte, func ionează grefa deservită de un Grefier. Grefierul este secretarul ț
general al instituției i are rolul de a conduce serviciile Cur ii sub autoritatea președintelui ș ț
acesteia.
Curtea se întrunește în Plen în următoarele situatii:
20

în cazul procedurilor de suspendare din func ie i al procedurilor disciplinare împotriva ț ș
membrilor institu iilor Uniunii, cum ar fi: atunci când trebuie să pronunțe destituirea ț
Ombudsmanului sau să dispună din oficiu demiterea unui comisar european care nu a
respectat obligațiile ce îi revin;
atunci când Curtea apreciază că o cauză prezintă o importanță
excepțională.
Curtea se întrunește în Marea Cameră în următoarele situatii:
la cererea unui stat membru sau a unei instituții care este parte într-un proces;
în cauzele deosebit de complexe sau importante.
Celelalte cauze sunt soluționate în camere de cinci sau de trei judecători, compunere
care costituie regula func ionării Cur ii. Președinții camerelor de cinci judecători sunt aleși ț ț
pentru o perioadă de trei ani, iar cei ai camerelor de trei judecători pentru perioadă de un an.
2. Competen ele Cur ii de Justi ie ț ț ț
„Curtea de Justi ie este cea mai înaltă autoritate juridică în problemele care vizează ț
dreptul Uniunii. În calitatea sa de primă instanță jurisdicțională a Uniunii, Curtea are
competența de a judeca acele aspecte mai sensibile care vizează aplicarea și protejarea
dreptului Uniunii, respectiv litigiile care vizează Uniunea în ansamblu său normele primare
ale acesteia.
Responsabilitătile Cur ii pot fi grupate pe următoarele domenii principale: ț
monitorizarea aplicării dreptului Uniunii de către:
institu iile Uniunii atunci cînd acestea aplică dispozi iile tratatelor; ț ț
statele membre i persoanele fizice i juridice în ceea ce prive te obliga iile care le incumbă ș ș ș ț
acestora potrivit dispozi iilor normelor Uniunii; ț
interpretarea dreptului Uniunii.
Îndeplinirea acestor responsabilită i de către Curtea de Justi ie presupune exercitarea, ț ț
pe de o parte, de atribu ii de consiliere juridică, iar pe de altă parte de atribu ii jurisdictionale. ț ț
Consilierea juridică constă în emiterea de avize care au un caracter obligatoriu privind
acordurile pe care Uniunea inten ionează să le încheie cu state ter e sau cu organiza ii ț ț ț
interna ionale.’ ț7
In ceea ce prive te atribu iile jurisdic ionale, Curtea îndepline te func ii care în statele ș ț ț ș ț
membre ar fi atribuite unor tipuri de instan e diferite, în func ie de sistemele na ionale ale ț ț ț
acestora. Astfel, spre exemplu, Curtea se pronun ă în calitate de: ț
7 Conf. univ. dr Fuerea Augustin.Instituții europene .București,2002
21

curte constitu ională atunci când interpretează dreptul Uniunii sau în cazul când exercită un ț
control de legalitate asupra actelor Uniunii sau cu privire la respectarea de către statele
membre a obligațiilor care le incumbă în temeiul dreptului Uniunii;
curte administrativă în cazul în care exercită controlul legalită ii inacțiunii instituțiilor ț
Uniunii;
instantă civilă atunci când judecă cererile care au ca obiect acordarea de daune-interese;
instantă de recurs în cazul în care judecă recursurile introduse împotriva hotărârilor
pronunțate de Tribunal.
3.Diferitele tipuri de proceduri în fa a Cur ii de Justi ie ț ț ț
Curtea î i exercită competențele jurisdicționale în cadrul următoarelor ase tipuri de ș ș
proceduri:
A.Procedura întrebărilor preliminare – la solicitarea instanțelor naționale din statele
membre, prin intermediul acestei proceduri, Curtea se pronuntă cu privire la modalitatea de
interpretare a dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de institu iile, organele, ț
oficiile sau agen iile Uniunii, ț
B.Acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – vizează controlul judecătoresc cu
privire la respectarea de către statele membre a obligațiilor care le incumbă în temeiul
dreptului Uniunii
C.Acțiunea în anulare – are ca obiect controlul judecătoresc al actelor juridice ale
Uniunii. Este o ac iune directă îndreptată împotriva unui act al unei institu ii, unui organ, al ț ț
unui oficiu sau al unei agen ii a Uniunii (un regulament, o directivă, o decizie). În cadrul ț
acțiunii în anulare, reclamantul contestă validitatea actului vizat, urmărind anularea acestuia.
Curtea de Justiție este competentă să soluționeze acțiunile în anulare introduse:
de către un stat membru împotriva Parlamentului European și/sau împotriva Consiliului, cu
excepția actelor acestuia din urmă în materie de ajutoare de stat, dumping sau competențe de
executare;
de către o instituție a Uniunii împotriva unei alte institu ii. ț
D.Acțiunea în constatarea abținerii de a acționa – vizează controlul judecătoresc al
legalită ii inacțiunii instituțiilor, a unui organ, a unui oficiu sau a unei agen ii a Uniunii. ț ț
Ac iunea nu poate fi introdusă:ț
decât dacă există o obliga ie legală a acestor institu ii de a ac iona ț ț ț
numai după ce s-a parcurs o procedură preliminară, în cadrul căreia reclamantul i-a solicitat
instituției în cauză să î i îndeplinească sarcinile (să acționeze). ș
22

Curtea de Justiție este competentă să soluționeze acțiunile în constatarea abținerii de a
acționa introduse:
de catre un stat membru împotriva Parlamentului European și/sau împotriva Consiliului, cu
excepția actelor acestuia din urmă în materie de ajutoare de stat, dumping sau competențe de
executare;
de către o instituție a Uniunii împotriva unei alte institu ii. ț
Hotărârea se limitează la constatarea ilegalitătii ab inerii. Dacă se constată că abținerea ț
de a acționa este nelegală, instituția în cauză trebuie să pună capăt abținerii prin adoptarea
unor măsuri adecvate.
E.Recursul – deciziile Tribunalului pot face obiectul unui recurs în fa a Cur ii de ț ț
Justi ie.ț
Motivele de recurs sunt limitate la aspectele de drept, cum ar fi: lipsa de competen ă a ț
Tribunalului, nereguli de procedură care aduc atingere intereselor reclamantului, încălcarea
dreptului Uniunii de către Tribunal.
Dacă recursul este admisibil din punct de vedere procedural și întemeiat, Curtea de
Justiție anulează decizia Tribunalului.
Dacă circumstanțele cauzei permit, Curtea însăși se poate pronunța asupra fondului
cauzei. În caz contrar, Curtea trebuie să retrimită cauza spre rejudecare Tribunalului, care este
obligat să țină seama de decizia pronunțată de Curte în recurs.
F.Reexaminarea – are ca obiect reevaluarea, în anumite situa ii, a deciziilor ț
Tribunalului cu privire la acțiunile introduse împotriva hotărârilor Tribunalului Func iei ț
Publice a Uniunii. Deoarece aceste decizii vizează exclusiv soluționarea cauzelor care au ca
obiect litigiile dintre instituțiile Uniunii i funcționarii acestora, procedura reexaminării nu ș
este aplicabilă cazurilor care vizează domeniul achizi iilor publice. ț
Procedura întrebărilor preliminare
Procedura este reglementată de Articolul 267 din TFUE.
Art. 267:”Curtea de Justi ie a Uniunii Europene este competentă să se pronun e, cu titlu ț ț
preliminar, cu privire la:
(a) interpretarea tratatelor;
(b) validitatea si interpretarea actelor adoptate de institu iile, organele, oficiile sau ț
agen iile Uniunii” ț8
8 Tratatul privind func ionarea Uniunii Europene ț
23

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fa a unei instan e dintr-un stat ț ț
membru, această instan ă poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privintă îi ț
este necesară pentru a pronun a o hotărâre, să ceară Cur ii să se pronun e cu privire la această ț ț ț
chestiune.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fa a unei ț
instan e na ionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această ț ț
instan ă este obligată să sesizeze Curtea. ț
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fa a unei ț
instan e judecătore ti na ionale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, ț ș ț
Curtea hotără te în cel mai scurt termen. ș
Procedura întrebărilor preliminare îndepline te cel pu in două func ii. ș ț ț
Una dintre acestea este aceea de instrument care asigură interpretarea unitară a
dreptului Uniunii, respectiv aplicarea uniformă a acestuia de către instan ele de judecată ț
na ionale ale statelor membre. Utilizarea acestei proceduri are ce efect eliminarea risculuiț
apari iei unei practici neunitare în interiorul Uniunii, risc evident în cazul în care misiunea ț
interpretării dreptului Uniunii ar fi lăsată la latitudinea instan elor na ionale. ț ț
O a doua func ie este de a proteja drepturile persoanelor fizice si juridice, procedura ț
întrebărilor preliminare fiind esen ială pentru protec ia juridică a acestora deoarece le conferă ț ț
posibilitatea de a ob ine aplicarea legisla iei Uniunii de către instan ele na ionale din statele ț ț ț ț
membre. Prin intermediul acestei proceduri sunt compensate posibilită ile relativ limitate ale ț
particularilor persoane fizice i juridice din statele membre de a ini ia o ac iune în fa a Cur ii ș ț ț ț ț
de Justi ie. ț
Procedura este necontencioasă, de colaborare judiciară, fiind o etapă procesuală
intermediară dintr-un litigiu derulat în fa a unei instan e na ionale. ț ț ț
Procedura întrebărilor preliminare constituie o a doua etapă dintr-un proces ce se
desfă oară, în principiu, în trei faze, astfel: ș
prima fază – se derulează în fa a instan ei na ionale din statul membru sesizată cu un litigiu în ț ț ț
care se pune problema interpretării sau aprecierii validitătii dreptului Uniunii;
a doua fază – se desfă oară în fa a Cur ii de Justi ie căreia instan a ș ț ț ț ț
na ională îi adresează o întrebare preliminară;ț
a treia fază – are loc în fata instan ei na ionale de trimitere care, în baza răspunsului primit din ț ț
partea Cur ii de Justi ie, adoptă o solu ie în vederea solu ionării litigiului principal. ț ț ț ț
24

Curtea de Justi ie se pronun ă cu privire la interpretarea dreptului Uniunii i ț ț ș
examinează validitatea ac iunilor cu implica ii juridice ale institu iilor Uniunii. Din acest ț ț ț
punct de vedere, respectiv al obiectului cererii, procedurile se pot clasifica în două categorii:
Trimiterea în interpretarea dreptului Uniunii;
Trimiterea în aprecierea validită ii actelor adoptate de institu iile, organele, oficiile sau ț ț
agen iile Uniunii. ț
În func ie de obiectul cererii, scopul acestei proceduri este acela de a: ț
asigura interpretarea i aplicarea uniformă a dreptului Uniunii, i în consecin ă, asigurarea ș ș ț
coeziunii ordinii juridice a Uniunii; interpretarea Cur ii urmăre te cunoa terea în elesului ț ș ș ț
exact al unei dispozi ii echivoce, clarificarea sensului i scopului acestei reguli a a cum se ț ș ș
impune să fie în eleasă i aplicată. ț ș
verifica conformitatea unui anumit act cu dreptul Uniunii; aprecierea validită ii unui act al ț
Uniunii se realizează prin efectuarea unui control judiciar asupra normelor supuse verificării.
Premisele sesizării în cazul trimiterii în interpretare sunt:
Prima condiție pentru sesizarea Cur ii este ca instanța de trimitere să fi stabilit că ț
norma dreptului Uniunii asupra căreia se solicită interpretarea este relevantă pentru
soluționarea cauzei, respectiv că aceasta este aplicabilă situației care face obiectul litigiului la
nivel national.
Este necesar ca instan a natională să considere că textul normei asupra căreia se ț
solicită interpretarea este echivoc, existând îndoieli serioase cu privire la modul de
interpretare a acestuia.
Procedura întrebărilor preliminare se bazează pe colaborarea dintre Curte i instan ele ș ț
na ionale.ț
Fiecare dintre aceste categorii de organe jurisdic ionale are competen e bine ț ț
delimitate, urmând ca, împreună, Curtea i instan ele na ionale să contribuie la adoptarea unei ș ț ț
decizii pentru solu ionarea litigiului principal. ț
Astfel, Curtea are exclusiv competen a interpretării dreptului Uniunii. Aceasta ț
înseamnă că nici interpretarea dispozi iilor dreptului na ional, nici aprecierea cu privire la ț ț
conformitatea acestuia cu dreptul Uniunii nu pot face obiectul unei întrebări preliminare.
Curtea nu decide nici cu privire la aplicarea dreptului Uniunii în cazuri individuale
concrete, nepronun ându-se cu privire la cauza introdusă în fa a instantei na ionale. ț ț ț
Curtea elaborează o premisă abstractă, oferind, în func ie de elementele particulare ale ț
cauzei, un răspuns necesar pentru solu ionarea litigiului principal. Judecarea fondului cauzei ț
25

i pronun area hotărârii pentru solu ionarea litigiului principal sunt competen e exclusive aleș ț ț ț
instan elor na ionale. ț ț
Sesizarea facultativă a Cur ii ț.
Curtea poate fi sesizată cu o cerere pentru pronuntarea unei hotarâri preliminare numai
de către o instan ă a statelor membre. ț
Astfel, în cazul în care o instantă dintr-un stat membru apreciază că, pentru a solu iona ț
cauza cu care a fost învestită, este necesară o decizie preliminară asupra interpretării unor
reglementări ale dreptului Uniunii, aceasta dispune de prerogativa solicitării asisten ei Cur ii ț ț
Europene de Justi ie. ț
Procedura nu este disponibilă nici statelor membre, nici – în mod direct –
resortisan ilor acestora, respectiv persoanelor fizice sau juridice. ț
Ace tia din urmă au totu i posibilitatea indirectă de a utiliza procedura întrebărilorș ș
prealabile având în vedere faptul că particularii au dreptul de a invoca, în litigiile aflate pe
rolul instanțelor na ionale, necesitatea unei interpretări a unor dispozi ii ale dreptului Uniunii. ț ț
Sensul no iunii de instan ă este diferit de cel pe care aceast termen îl are în sistemele ț ț
de drept ale statelor membre. Prin instan ă se în elege orice institu ie independentă cu ț ț ț
competen e de solutionare a litigiilor într-un stat constitu ional, esen iale pentru încadrarea ț ț ț
unui astfel de organism în această categorie fiind func ia i pozi ia ocupată în cadrul ț ș ț
sistemului de protec ie juridică din statul membru. ț
Conceptul de instan ă este interpretat de Curte în func ie de o serie factori, precum: ț ț
originea legală i permanen a acesteia, caracterul obligatoriu al competen ei sale, ș ț ț
contradictorialitatea procedurii, aplicarea de către acesta a normelor de drept, precum i ș
independen a sa. ț
În baza acestor criterii, Curtea poate admite o solicitare de pronun are a unei hotărâri ț
preliminare înaintată de un organism care, de i nu este o instan ă în întelesul dreptului statului ș ț
membru, îndepline te criteriile respective, putând respinge o solicitare înaintată de o instan ă ș ț
na ională care însă nu îndepline te condi iile impuse de Curte.ț ș ț
În România, compe enta solutionării contestațiilor formulate în cadrul procedurilor de ț
atribuire a contractelor de achizi ie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice i ț ș
a contractelor de concesiune de servicii reglementate prin Ordonan a de urgen ă a Guvernului ț ț
nr. 34/2006, înainte de încheierea contractului, a fost atribuită, prin acela i act normativ, ș
exclusiv Consiliului Na ional de Solu ionare a Contesta iilor. ț ț ț
Consiliul este un organism independent cu activitate administrativ- jurisdic ională care ț
funcționează în baza propriului Regulament de organizare și funcționare.
26

În exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul adoptă decizii care au un caracter obligatoriu
pentru păr i. În ceea ce privește deciziile sale, Consiliul este independent și se supune doar ț
legii.
Prin urmare, Consiliu Na ional de Solu ionare a Contesta iilor îndepline te mare parte ț ț ț ș
din criteriile analizate de către Curtea de Justi ie pentru încadrarea unui organism în categoria ț
instan elor care pot adresa o cerere pentru pronun area unei hotărâri preliminare. ț ț
Sesizarea obligatorie a Cu ii ț
‚Regimul juridic al procedurii prealabile instituie o distinc ie între instan ele na ionale ț ț ț
în func ie de reglementarea exercitării unei căi de atac împotriva hotărârii pronun ate de ț ț
acestea.
Astfel, instan ele ale căror hotărâri nu sunt supuse unei căi de atac în dreptul intern ț
sunt obligate să sesizeze Curtea cu o cerere preliminară privind interpretarea sau validitatea
dreptului Uniunii.
Prin cale de atac se în elege orice modalitate juridică prin care hotărârea unei instan e ț ț
poate fi examinată în fapt i în drept sau doar în drept. ș
Instan ele au totu i libertatea de a evalua relevan a unei cereri pentru pronun area unei ț ș ț ț
hotarâri preliminare.
Există trei situa ii în care instan ele ale căror decizii nu sunt susceptibile de a fi atacate ț ț
pot să nu folosească procedura hotărârii preliminare, i anume atunci când: ș
cererea nu este importantă pentru solu ionarea litigiului – problema legată de interpretarea ț
dreptului Uniunii este irelevantă deoarece, oricare ar fi răspunsul la întrebare, acesta nu va
permite solu ionarea litigiului; ț
problema respectivă a făcut deja obiectul unei hotărâri a Curtii – Curtea a interpretat deja
problema în litigiu, indiferent de procedura în care a fost adoptată decizia (procedura hotarârii
preliminare sau alte tipuri de ac iuni); ț
nu există nicio îndoială justificată cu privire la interpretarea unei dispozi ii a dreptului Uniunii ț
– aplicarea corectă a dreptului Uniunii este evidentă, nelăsând loc niciunei îndoieli rezonabile.
Înainte de a lua act de existen a unei astfel de situa ii, instan a na ională trebuie să fie ț ț ț ț
convinsă că modul de solu ionare a problemei respective este în mod evident acela i pentru ț ș
organele de jurisdic ie ale celorlalte state membre. ț
Aceste excep ii se aplică doar în cazurile în care cererea de întrebare preliminară ț
vizează interpretarea dreptului Uniunii, nu i în situatiile în care este ridicată problema ș
aprecierii validită ii acestuia. ț
27

Obliga ia de a cere pronun area unei hotărâri preliminare – trimiterea în aprecierea ț ț
validită ii ț
În cazul în care o instan ă na ională are indoieli cu privire la validitatea unui act al unei ț ț
institu ii europene, aceasta trebuie să solicite Cur ii o hotarâre preliminară. ț ț
Prin urmare, într-o astfel de ipoteză, obliga ia de a sesiza Curtea de Justi ie este ț ț
necondi ionată, Curtea de Justi ie precizând în mod explicit că doar ea este competentă să ț ț
declare nevalid un act al unei institu ii, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agen ii a ț ț
Uniunii.
Instanța de judecată, din oficiu, poate sesiza Curtea cu întrebarea preliminară. Păr ile ț
implicate în litigiul na ional nu au dreptul să se adreseze direct Cur ii pentru a solicita o ț ț
hotărâre preliminară. Motivul pentru care păr ile nu dispun de acest drept este acela că, dacă ț
ar exista o astfel de posibilitate, acest fapt ar putea avea ca efect limitarea competen elor i ț ș
independen ei instan ei la nivel na ional. ț ț ț
De i părțile în cauza care se judecă în fața instanței de trimitere nu au un drept formalș
de sesizare, acestea – inclusiv intervenienții – pot avea ini iativa înaintării unei solicitări, ț
având dreptul de a propune instanței de judecată întrebările preliminare sau de a sugera
problema de drept apărută.’9
Trebuie subliniat faptul că de i părtile au dreptul de a solicita, ele nu pot impune ș
deferirea unei cauze Cur ii. În această situație, instanța națională este suverană în aprecierea ț
trimiterii întrebării preliminare.
Decizia instan ei prin care aceasta hotără te sesizarea Cur ii sau respingerea unei cereri ț ș ț
de sesizare a acesteia nu este susceptilă de a fi atacată.
Instan a na ională este cea care stabile te momentul în care înaintează o cerere pentru ț ț ș
pronun area unei hotărâri preliminare deoarece aceasta este singura care cunoa te starea de ț ș
fapt din dosarul aflat pe rol, argumentele păr ilor i ceilal i factori care in de eficien a i ț ș ț ț ț ș
economia procedurii.
Cererea se poate face în orice moment al derulării procesului în fa a instan ei ț ț
na ionale, dacă sunt întrunite condițiile pentru sesizare, respectiv îndată ce instanța naționalăț
constată că, pentru a soluționa cauza cu care a fost învestită, este necesară o decizie cu privire
la interpretarea sau validitatea dreptului Uniunii. Evident că esen ial este ca procedura să nu ț
se fi încheiat deja.
9 Ghid privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene
28

De i instan a natională are libertatea în alegerea momentului, este totu i indicat caș ț ș
decizia de a adresa o întrebare preliminară să intervină într-o etapă a procedurii în care
instanța de trimitere este în măsură să definească starea de fapt și cadrul juridic al problemei,
astfel încât aceasta să aibă siguranța că problema de drept european litigioasă este relevantă
pentru soluționarea cauzei, iar Curtea de Justi ie dispune de elementele necesare pentru a ț
verifica aplicabilitatea dreptului Uniunii în litigiul principal.
Nu există o anumită formă impusă pentru cererea adresată Cur ii, judecătorul na ional ț ț
fiind cel care determină con inutul acesteia. Decizia prin care instanța națională adresează ț
Curții o întrebare preliminară poate să îmbrace orice formă admisă de dreptul intern în
materia incidentelor procedurale.
Cu toate acestea, cererea trebuie să conțină toate acele informații care să permită
Curții, precum și subiectelor îndreptățite să formuleze observații, să își facă o idee clară cu
privire la cadrul de fapt și de drept al acțiunii principale.
Ținând seama de necesitatea traducerii cererii, se impune ca aceasta să fie redactată
într-o manieră simplă, clară și precisă, fără detalii inutile.
O cerere care nu depă e te 10 pagini este suficientă pentru a expune cadrul factual i ș ș ș
legislativ în mod adecvat.
Elementele pe care trebuie să le con ină cererea de hotarâre preliminară sunt ț
următoarele:
un rezumat al obiectului litigiului, precum i al faptelor relevante, astfel cum au fost ș
constatate sau, cel pu in, prezentarea datelor factuale pe care se bazează întrebarea prealabilă; ț
redarea con inutului dispozi iilor na ionale susceptibile să se aplice i identificarea, dacă este ț ț ț ș
cazul, a jurispruden ei na ionale relevante, indicând în mod precis elementele de identificare ț ț
(de exemplu, pagina unui jurnal oficial sau a unui anumit repertoriu de jurisprudență, eventual
cu trimitere la site-uri internet);
explicarea motivelor care au determinat instan a de trimitere să se întrebe cu privire la ț
interpretarea sau validitatea anumitor dispozi ii ale dreptului Uniunii, precum i a legăturii pe ț ș
care o stabile te între aceste dispozi ii i legisla ia na ională aplicabilă litigiului na ional; ș ț ș ț ț ț
identificarea dispozi iilor dreptului Uniunii relevante în spe ă; ț ț
eventual, un rezumat al argumentelor esențiale ale părților din acțiunea principală.
Motivarea deciziei de sesizare a Cur ii este utilă, instanța de trimitere putând, dacă ț
apreciază că este în măsură să o facă, să își expună succint punctul de vedere cu privire la
răspunsul care urmează să fie dat la întrebările adresate cu titlu preliminar.
29

Pentru a facilita lectura și posibilitatea de a face referire la decizia de trimitere, se
recomandă ca diferitele puncte sau paragrafe ale acesteia să fie numerotate.
Întrebarea trebuie să figureze într-o parte distinctă i clar identificabilă a deciziei ș
instan ei na ionale, de obicei la începutul sau la sfâr itul acesteia. Întrebarea trebuie să fie ț ț ș
comprehensibilă i să nu facă referire la expunerea motivelor cererii. ș
Introducerea unei întrebări preliminare are ca efect suspendarea procedurii na ionale, ț
pâna când Curtea statuează cu privire la ea.
Curtea de Justi ie va comunica instanței de trimitere hotărârea pronunțată. Hotărârea ț
Curții are caracter obligatoriu pentru instanțele naționale și nu se află sub rezerva recursului.
După primirea hotărârii, instanța națională repune cauza pe rol și continuă procedura
în cazul respectiv.
Procedura trimiterii preliminare este un mecanism fundamental al dreptului Uniunii
Europene, care are ca scop conferirea instan elor na ionale ale statelor membre mijloacelor ț ț
necesare pentru a asigura o interpretare i o aplicare uniformă a acestui drept în cadrul ș
Uniunii.
Dintre procedurile ce se derulează în fata Cur ii de Justi ie a Uniunii Europene, ț ț
procedura hotărârilor preliminare are un rol esen ial în dezvoltarea principiilor importante ale ț
dreptului Uniunii, mai multe dintre aceste principii fiind statuate în urma unor întrebări
preliminare.
Acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor
Actiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor este reglementată de Articolele 258 –
260 din TFUE;
„Articolul 258
În cazul în care Comisia consideră că un stat membru a încălcat oricare dintre
obliga iile care îi revin în temeiul tratatelor, aceasta emite un aviz motivat cu privire la acest ț
aspect, după ce a oferit statului în cauză posibilitatea de a- i prezenta observa iile. ș ț
În cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de
Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justi ie a Uniunii Europene. ț
Articolul 259
Oricare dintre statele membre poate sesiza Curtea de Justi ie a Uniunii Europene în ț
cazul în care consideră că un alt stat membru a încălcat oricare dintre obliga iile care îi revin ț
în temeiul tratatelor.
30

Înainte ca un stat membru să introducă împotriva unui alt stat membru o ac iune ț
întemeiată pe o pretinsă încălcare a obliga iilor care îi revin în temeiul tratatelor, acesta ț
trebuie să sesizeze Comisia.
Comisia emite un aviz motivat, după ce a oferit posibilitatea statelor în cauză să î i ș
prezinte în contradictoriu observa iile scrise i orale. ț ș
În cazul în care Comisia nu a emis avizul în termen de trei luni de la introducerea
cererii, absen a avizului nu împiedică sesizarea Curtii. ț
Articolul 260
(1) În cazul în care Curtea de Justi ie a Uniunii Europene constată că un stat membru a ț
încălcat oricare dintre obliga iile care îi revin în temeiul tratatelor, acest stat este obligat să ia ț
măsurile pe care le impune executarea hotărârii Cur ii. ț
(2) În cazul în care consideră că statul membru în cauză nu a luat măsurile pe care le
impune executarea hotărârii Cur ii, Comisia poate sesiza Curtea, după ce a dat statului în ț
cauză posibilitatea de a- i prezenta observa iile. Comisia indică cuantumul sumei forfetare sau ș ț
al penalită ii cu titlu cominatoriu pe care statul membru în cauză trebuie să le plătească i pe ț ș
care îl consideră adecvat situa iei.’ ț
În cazul în care Curtea constată că statul membru în cauză nu a respectat hotărârea sa,
aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare sau a unor penalită i cu titlu cominatoriu. ț
Această procedură nu aduce atingere articolului 259.
(3) În cazul în care sesizează Curtea printr-o ac iune în temeiul articolului 258, ț
considerând că statul respectiv nu i-a îndeplinit obliga ia de a comunica măsurile de ș ț
transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu o procedură legislativă, Comisia
poate indica, în cazul în care consideră necesar, cuantumul sumei forfetare sau al penalită ii cu ț
titlu cominatoriu care urmează a fi plătită de statul respectiv i pe care îl consideră adecvat ș
situa iei. ț
În cazul în care constată neîndeplinirea obliga iei, Curtea poate impune statului ț
membru respectiv plata unei sume forfetare sau a unei penalită i cu titlu cominatoriu, în limita ț
valorii indicate de Comisie. Obliga ia de plată intră în vigoare la data stabilită de Curte prin ț
hotărârea sa. Acțiunea poate fi inițiată de către Comisie sau de către un stat membru împotriva
unui alt stat membru care se presupune că nu a respectat dreptul Uniunii Europene (UE).
Acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor este un mecanism prin care se asigură
respectarea dreptului Uniunii de către statele membre i tragerea la răspundere a acestora în ș
cazul în care se constată existen a unei încălcări a acquis-ului Uniunii, scopul ac iunii fiind ț ț
încetarea încălcării.
31

Prin intermediul acestei ac iuni, Cur ii de Justiție îi revine competen a exclusivă de a ț ț ț
stabili dacă un stat membru nu a îndeplinit o obliga ie care îi revine în temeiul dreptului ț
Uniunii.
Ac iunea contencioasă în fa a Cur ii este precedată de o etapă prealabilă administrativăț ț ț
precontencioasă, ini iată de către Comisia Europeană. Această etapă are ca scop rezolvarea ț
disputei pe cale amiabilă, dând posibilitatea statului membru de a răspunde motivelor invocate
împotriva sa.”10
În situatia în care litigiul nu este solu ionat în cadrul etapei procedurii preliminare, ț
poate fi introdusă acțiunea privind încălcarea dreptului Uniunii.
Acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor poate fi inițiată de către două
categorii de subiecti:
Comisia Europeană – acesta este cel mai frecvent caz întâlnit în practică;
calitatea procesuală activă și interesul Comisiei nu trebuie dovedite;
un stat membru – exercitarea acestui drept de către statele membre este
condi ionată doar de sesizarea Comisiei Europene anterior introducerii ț
ac iunii.În practică, sunt foarte pu ine cazuri în care un stat membru a recurs laț ț
această ac iune. ț
Ac iunea nu este disponibilă în mod direct persoanelor fizice sau juridice din stateleț
membre. Ace tia au totu i o posibilitate indirectă de a utiliza ac iunea – particularii au dreptul ș ș ț
de a înainta Comisiei Europene o plângere având ca obiect orice măsură sau practică a unui
stat membru pe care ace tia o consideră a fi neconformă cu dreptul Uniunii. ș
Însă, de i persoanele fizice sau juridice au dreptul de a solicita Comisiei investigarea ș
cazului, ele nu pot impune deferirea acestuia Cur ii. Sesizarea nu obligă Comisia să urmeze ț
procedura legală, în această situație Comisia fiind suverană în aprecierea formulării ac iunii. ț
Astfel, în situa ia în care Comisia răspunde sesizării primite că nu există o încălcare, acest ț
răspuns nu poate fi contestat.
Este de re inut i faptul că în cazul ini ierii ac iunii în constatarea neîndeplinirii ț ș ț ț
obliga iei în baza unei plangeri depuse de o persoană fizică sau juridică, aceasta din urmă nu ț
are calitate procesuală activă.
Rolul Comisiei Europene – Ac iunea în constatarea neîdeplinirii obliga iilor – ț ț
instrument esen ial în exercitarea atribu iilor legale ale Comisiei Europene ț ț
10 Tratatul privind func ionarea Uniunii Europene ț
32

Conform dispozi iilor tratatelor, Comisia promovează interesul general al Uniunii, ț
asigură aplicarea tratatelor, precum i a măsurilor adoptate de institu ii în temeiul acestora i ș ț ș
supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Cur ii de Justi ie a Uniunii Europene. ț ț
Responsabilită ile care revin Comisiei i, respectiv, statelor membre sunt clar definite. ț ș
Statele membre sunt responsabile pentru aplicarea corectă a acquis-ului, având
obliga ia de a transpune directivele în mod corect i la timp. ț ș
Comisia are responsabilitatea de a monitoriza eforturile statelor membre i de a asigura ș
respectarea dreptului Uniunii, inclusiv prin recurgerea la proceduri juridice formale.
Ac iunea în constatarea neîdeplinirii obliga iilor este un instrument esen ial pe careț ț ț
Comisia Europeană îl are la dispoziție pentru executarea obliga iilor sale ce derivă din ț
calitatea de gardian al Tratatelor, respectiv a atribu iilor de monitorizare a respectării i ț ș
punerii în aplicare a legisla iei Uniunii. ț
O condi ie pentru admisibilitatea ac iunii este existen a unei încălcări de către statele ț ț ț
membre a obliga iilor lor. Obliga iile statelor membre sunt diverse i de natură diferită, putând ț ț ș
fi atât obliga ii de diligen ă, cât i obliga ii de rezultat. ț ț ș ț
Este necesar ca neîdeplinirea invocată să fie certă i nu întemeiată pe o prezum ie, ș ț
cerin ă care se impune pentru a permite Cur ii să se pronun e în cuno tintă de cauză. ț ț ț ș
Încălcarea trebuie să fie imputabilă statului membru, indiferent dacă aceasta este
rezultatul inten iei sau neglijen ei acestuia ori a dificultă ilor tehnice întâmpinate de statul ț ț ț
respectiv. Prin stat se înțelege statul membru care a încălcat dreptul Uniunii, respectiv
organismele na ionale – organe legislative, organe executive, autorită i publice independente ț ț
regionale sau locale care prin acte sau omisiuni sunt responsabile de neîndeplinirea
obligațiilor.
În situa ia în care ac iunea este introdusă de către Comisia Europeană, o condi ie pentru ț ț ț
admisibilitatea ac iunii este derularea procedurii prealabile de încălcare. ț
În cazul în care ac iunea este introdusă de un stat membru, este necesară doar ț
depunerea unei sesizări la Comisia Europeană. Nu este obligatorie emiterea de către aceasta
din urmă a unui aviz motivat la sesizarea în cauză, pentru admitrea ac iunii fiind suficient ca ț
pretinsa abatere să fi fost adusă la cuno tinta Comisiei Europene de către statul membru. ș
Statele membre au obliga ia de a pune în aplicare dreptul Uniunii în cadrul sistemelor ț
juridice naționale, respectiv: de a adopta măsuri în sensul transpunerii, cu respectarea unor
termene limită, a normelor Uniunii în propriile sisteme juridice; de a asigura conformitatea
normelor interne cu cele ale Uniunii i aplicarea corectă a acestora. ș
33

Neîndeplinirea acestor obligații poate lua forma unei acțiuni sau a unei inac iuni. ț
Astfel:
Ac iunea poate consta în adoptarea unei norme contrare dreptului Uniunii sau înț
aplicarea necorespunzătoare a actelor normative ale Uniunii.
Inac iunile pot consta în omisiuni, cum ar fi necomunicarea Comisiei Europene de cătreț
statele membre a actelor normative na ionale care transpun directivele, sau ab ineri, cum ar fi ț ț
neconformarea legisla iei na ionale cu cerin ele dreptului Uniunii. ț ț ț
Neîndeplinirea obligațiilor poate decurge din instrumente juridice, respectiv acte
normative, sau poate rezulta din fapte, respectiv practici administrative.
Tipuri de încălcări care determină declan area procedurii prealabile de încălcare ș
(infringement) de către Comisia Europeana:
1. Non-comunicarea – omiterea notificării actelor normative na ionale care transpun i ț ș
implementează directivele, respectiv încălcarea obliga iei de a notifica Comisiei Europene atât ț
legisla ia de transpunere, cât i cea care asigură implementarea actelor normative ale Uniunii; ț ș
2. Non-conformarea – neconformarea legisla iei na ionale la cerin ele normelor Uniunii, ț ț ț
respectiv nerespectarea obliga iei de a avea legisla ia na ională în deplină concordan ă cu ț ț ț ț
cerin ele actelor Uniunii din domeniul respectiv; ț
3. Aplicarea greșită – aplicarea necorespunzătoare a actelor normative ale Uniunii,
respectiv încălcarea obliga iei de a asigura aplicarea întocmai a dispozi iilor dreptului Uniunii. ț ț
Modalitătile de identificare a cazurilor de încălcare a dreptului european de către statele
membre
Declanșarea procedurii se poate realiza prin mai multe modalități, Comisia Europeană
având la dispozi ie o serie de mecanisme care îi permit să ia cunostin ă despre existen a unei ț ț ț
încălcări a dreptului Uniunii de către statele membre, i anume: ș
1. Sesizarea automată a situațiilor de omitere a notificării legislației naționale de
transpunere
O directivă este considerată efectiv aplicată într-un stat membru doar atunci când a fost
transpusă în dreptul național și când măsura națională de executare a fost comunicată
Comisiei.
Comisia Europeană monitorizează măsurile dispuse de statele membre pentru
transpunerea directivelor. În acest sens, Comisia dispune de un sistem electronic de notificare
prin intermediul caruia documentația de notificare a transpunerii este introdusă de statul
membru direct în baza de date a Comisiei.
34

Acest sistem permite constatarea cu u urin ă a situa iilor în care statele membre nu i- ș ț ț ș
au îndeplinit obliga ia de notificare. În lipsa notificării, Comisia Europeană declanșează ț
automat procedura de încălcare a obligației de comunicare a măsurilor.
2. Plângerea înaintată Comisiei Europene de către o persoană fizică sau juridică având
ca obiect orice măsură sau practică a unui stat membru pe care o consideră incompatibilă cu
dreptul Uniunii
Orice persoană fizică sau juridică poate depune o plângere împotriva unui stat membru
referitor la orice lege, regulă, acțiune sau practică administrativă care pare a fi în conflict cu
legislația Uniunii.
Nu este necesar ca persoana care înaintează plângerea să fi întreprins deja, pe lângă
autoritățile naționale, în scopul remedierii încălcării, demersuri administrative sau în fața
instanțelor naționale.
Mai mult decât atât, depunerea unei astfel de sesizări nu este condi ionată nici de ț
dovedirea existen ei unui interes în formularea ac iunii în constatarea neîndeplirii obliga iilor ț ț ț
sau a unei vătămări directe ca urmare a încălcării invocate.
Singura condiție care trebuie să fie îndeplinită pentru ca plângerea să fie admisă este ca
aceasta să aibă ca obiect încălcarea de către un stat membru unei norme a dreptului Uniunii.
Plângerea este scutită de taxe i se transmite în scris, prin poștă, fax sau e-mail. În ceea ș
ce prive te forma acesteia, Comisia a elaborat un formular care nu este însă obligatoriu, ș
plângerea putând îmbrăca forma unei simple scrisori.
Este recomandat ca plângerea să cuprindă cel pu in următoarele elemente: ț
faptele care îi sunt imputate statului membru în cauză;
demersurile întreprinse de reclamant, indiferent de nivelul la care au ajuns
acestea;
dispozițiile dreptului Uniunii care au fost încălcate;
informații privind existența unei eventuale finanțări europene.
Plângerea este analizată de către serviciile Comisiei Europene pentru a se stabili dacă
îndeplinește criteriile necesare pentru a fi considerată valabilă.
Odată înaintată plângerea, Comisia are puterea discreționară de a decide asupra
acesteia, serviciile acesteia urmând să aprecieze dacă se va da sau nu curs plângerii.
În termen de 12 luni de la data înregistrării plângerii la Secretariatul General, Comisia
trebuie fie să închidă cazul, fie să treacă la etapa următoare.
Reclamantul este informat prin intermediul Direc iei Generale care se ocupă de ț
domeniul respectiv asupra acțiunilor întreprinse de Comisie ca răspuns la plângerea sa, asupra
35

deciziei de a declanșa procedura de încălcare împotriva unui stat, precum și asupra oricărei
acțiuni legale.
Investigațiile Comisiei Europene
Pentru a depista eventualele încălcări ale dreptului Uniunii de către statele membre,
Comisia are la dispozitie i următoarele instrumente: ș
Rapoartele întocmite de statele membre – toate statele membre au obligația de
transmite anual rapoarte privind modul în care au implementat actele Uniunii;
Întrebările adresate de Parlamentul European – în exercitarea atribuțiilor de
control, Parlamentul European are dreptul a îi adresa Comisiei întrebări care au
ca obiect activitatea desfășurată de aceasta. În urma acestor întrebări, Comisia
poate constata că un stat membru a încălcat dreptul Uniunii i se poate ș
autosesiza;
Petițiile primite de Parlamentul European – în cadrul Parlamentului European
funcționează un comitet pentru petiții care are rolul de a primi sesizări de la
cetățenii statelor membre. Unele din aceste sesizări sunt transmise Comisiei
pentru soluționare. Din analiza acestora, Comisia poate constata că un stat
membru a încălcat dreptul Uniunii.
În cadrul acțiunii în neîndeplinirea obligațiilor, Comisia Europeană lansează, ini ial, o ț
procedură administrativă precontencioasă care are ca scop determinarea statului membru să se
conformeze, de bună voie, cerințelor prevăzute de dreptul Uniunii.
Această procedură are, la rândul ei, mai multe etape și poate fi precedată de o fază de
examinare, în special în cazul acelor proceduri de încălcare a dreptului Uniunii care urmează a
fi inițiate în temeiul unei plângeri.
Procedura poate înceta înainte de a fi parcurse în întregime toate etapele în situa ia în ț
care statele se conformează voluntar solicitărilor Comisiei Europene.
Înainte de demararea propriu-zisă a procedurii prealabile de încălcare, Comisia poate
efectua o serie de investiga ii în cadrul unei etape informale de investigare. ț
În cadrul acestei faze, Direc ia Generală cu atribuții într-un anumit domeniu solicită ț
statului în cauză informații privind presupusa încălcare a legislației Uniunii prin intermediul
unei scrisori informale. Scopul acestor scrisori este acela de a aduna informații cu privire la
situa ia de fapt i de a elimina eventualele neînțelegeri din partea Comisiei. ț ș
În practică, în numeroase cazuri, prezumtiva încălcare a legislației se poate datora unor
deficiențe în traducerea actelor naționale sau a unei interpretări greșite a acestora.
36

În cazul netranspunerii unei directive, procedura de încălcare este initiată automat,
motivul fiind evidenta clară a incălcării odată ce perioada de transpunere prevazută a fost
depă ită fără a se fi raportat nicio măsură de transpunere. ș
Etapele procedurii prealabile de încălcare
Odată declan ată procedura de încălcare, aceasta parcurge mai multe etape: ș
a. Somarea – preavizul formal
În cazul în care Comisia Europeană constată existența unei posibile încălcări a
dreptului Uniunii, aceasta declan ează deschiderea formală a procedurii de infringement prin ș
transmiterea statului membru vizat a unei scrisori de notificare (de punere în întârziere).
Elementele scrisorii de notificare
Scrisoarea de notificare trebuie să con ină: ț
precizarea încălcărilor dreptului Uniunii i a tuturor elementelor necesare ș
statului membru pentru a î i pregăti apărarea; aceste informa ii sunt importante ș ț
din perspectiva faptului că fixează obiectul litigiului;
solicitarea adresată statului membru de a comunica observațiile sale referitoare
la problema de aplicare a dreptului Uniunii, respectiv de a preciza toate
informațiile necesare în apărarea sa;
termenul acordat statului membru pentru transmiterea observa iilor. ț
Scopul scrisorii este deci acela de a stabili obiectul litigiului i de a permite statului ș
membru să se apere.
Termenul pentru prezentarea poziției statului în cauză asupra presupusei încălcări a
dreptului Uniunii
Comisia trebuie să acorde un termen rezonabil, care, în general, este de 2 luni. Durata
acestuia poate varia însă, în funcție de elemente precum urgența, complexitatea dosarului,
gravitatea sau eviden a încălcării. ț
Statul membru are posibilitatea de a transmite Comisiei Europene observa iile sale ca ț
răspuns la scrisoarea de notificare. Această posibilitate reprezintă exercitarea dreptului statului
membru de a se apăra, garantându-se, astfel, protecția intereselor acestuia.
În situa ia în care statul membru admite că a încălcat ordinea juridică a Uniunii, prin ț
intermediul răspunsului formulat acesta poate expune măsurile pe care le-a adoptat pentru
conformare.
Curtea a precizat că, în apărarea sa, statul membru nu poate invoca prevederi, practici
sau circumstante existente în dreptul intern pentru a justifica neconformarea cu obliga iile ț
impuse de dreptul Uniunii, chiar dacă acestea sunt de natură constitu ională. ț
37

b. Avizul motivat
Comisia Europeană emite un aviz motivat în următoarele situa ii: ț
la expirarea termenului prevăzut în notificare, statul membru nu transmite
niciun răspuns;
în urma analizării observațiilor primite de la statul în cauză, Comisia consideră
răspunsul nesatisfăcător.
Comisia nu este obligată să formuleze un aviz motivat, ini iativa acesteia de a emite ț
avizul având un caracter discre ionar. ț
Avizul este însă o condi ie procedurală obligatorie pentru introducerea de către Comisie ț
a ac iunii în fa a Cur ii de Justi ie.ț ț ț ț
Avizul motivat are ca scop stabilirea poziției Comisiei Europene față de încălcarea
dreptului Uniunii și determinarea obiectului unei eventuale acțiuni în neîndeplinirea
obligațiilor, fiind elementul de referin ă pentru aceasta. ț
Avizul motivat trebuie să contină:
prezentare coerentă și detaliată a motivelor de fapt i de drept care au condus ș
Comisia Europeană la concluzia că statul în cauză nu și-a îndeplinit una dintre
obligațiile care îi revin în baza tratatului;
invitația de a dispune măsurile necesare pentru a pune capăt acestei
încălcări;
termenul până la care statul trebuie să se conformeze.
Diferența dintre scrisoarea de notificare și avizul motivat este aceea că, după emiterea
avizului motivat, încălcarea dreptului Uniunii nu mai este prezumtivă, ci este un fapt cert.
Statul membru nu este obligat să răspundă Comisiei, lipsa unui atare răspuns
neatrăgând consecințe negative.
În cazul în care statul membru formulează un răspuns, acesta conține măsurile de
natură administrativă sau/și legislativă întreprinse pentru a se conforma cu avizul motivat al
Comisiei.
În funcție de răspuns, Comisia Europeană poate decide să nu continue procedura de
încălcare, de exemplu atunci când statul membre se obligă, într-un mod care este credibil, să
înceteze încălcarea.
Introducerea acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Sesizarea Cur ii de ț
Justi ieț
În majoritatea situa iilor nu se mai ajunge la aceasă etapă, cazurile fiind în general ț
solu ionate în fazele anterioare necontencioase.ț
38

Însă, în cazurile în care statul membru nu se conformează avizului motivat în termenul
stabilit, Comisia Europeană poate sesiza Curtea de Justi ie. ț
Scopul introducerii ac iunii este acela de a confirma poziția legală adoptată de către ț
Comisia Europeană în opinia motivată i de a obliga statul membru la încetarea încălcării. ș
Sesizarea Curții de Justiție declan ează faza contencioasă. ș
Comisia Europeană dispune de putere discreționară în ceea ce privește lansarea
procedurii de încălcare a dreptului Uniunii și sesizarea Curții, inclusiv în momentul
introducerii acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.
Procedura în fa a Cu ii de Justi ie se concretizează în următoarele etape: ț ț ț
Sesizarea Cur ii – Serviciul juridic al Comisiei elaborează un document scris ț
împreună cu Direc ia Generală responsabilă de domeniul respectiv. Sesizarea ț
trebuie să con ină precizări cu privire la: obiectul litigiului; concluziile ț
Comisiei; expunerea sumară a motivelor invocate.
Solu ionarea cazului de către Curtea de Justi ie – prin hotărârea adoptată, Curteaț ț
stabile te dacă obiectul litigiului reprezintă sau nu o încălcare a normelor ș
dreptului Uniunii.
În cazul în care Curtea constată existen a unei astfel de încălcări, statul membru este ț
obligat să ia măsurile pe care le impune executarea hotărârii Cur ii. Curtea nu are competența ț
să precizeze măsurile concrete care trebuie luate de statul respectiv.
Curtea se pronunță asupra acțiunii în justiție, în medie, în termen de doi ani. Hotărârea
Curții are caracter obligatoriu.
Dacă statul membru nu se conformează hotărârii, Comisia poate sesiza din nou Curtea
de Justiție și poate să oblige statul membru la plata unei penalități cu titlu cominatoriu și/sau a
unei sume forfetare.
Ac iunea în constatarea neîndeplinirii obliga iilor este un instrument prin care seț ț
asigură aplicarea dreptului Uniunii, mecanism ce este folosit cu pruden ă, doar după ce au fost ț
utilizate i alte strategii de încurajare a conformării i numai atunci când acestea nu au ș ș
înregistrat succes.

4. Procedura în fa a Cur ii de Justi ie a Uniunii Europene ț ț ț
Procedura în fata Cur ii de Justi ie, respectiv în fata Tribunalului este reglementată prin ț ț
dispozi ii prevăzute în: Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul privind funcționarea ț
Uniunii Europene, Statutul Cur ii de Justi ie a Uniunii Europene, Regulamentul de procedură ț ț
al Cur ii de Justi ie, respectiv Regulamentul de procedură al Tribunalului. ț ț
39

Din punct de vedere procedural există anumite distinc ii în func ie de tipul de ac iune ț ț ț
introdusă, neexistând însă reguli spcifice aplicabile domeniului achizi iilor publice. ț
Procedura în cazul Tribunalului este similară cu cea derulată în fata Cur ii, cu diferen a ț ț
că în cazul procedurii în fata Tribunalului avocatul general nu î i susține punctul de vedere. ș
Procedura în fa a Cur ii de Justi ie are anumite particularită i raportat la procedurile de ț ț ț ț
judecată derulate în fa a instan elor na ionale având în vedere faptul că nu se poate deroga de ț ț ț
la normele de drept imperative care o reglementează.
O altă trăsătură caracteristică a procedurii în fa a Cur ii de Justi ie derivă din faptul că ț ț ț
aceasta este supusă unui regim lingvistic specific unei comunită i multilingve, care ț
influen ează natura i scopul procedurii scrise i a celei orale. ț ș ș
1. Etapele procedurii în fa a Cur ii de Justi ie ț ț ț
„Procedura în fa a Cur ii cuprinde o fază scrisă i o fază orală. ț ț ș
În etapa orală are loc sus inerea pledoariilor în sedin ă i a concluziilor avocatului ț ț ș
general în sedin ă publică. ț
Însă, Curtea poate decide judecarea cauzei fără audierea pledoariilor. De asemenea, în
cazul în care consideră că o anumită cauză nu ridică o problemă nouă de drept, Curtea poate
decide, după ascultarea avocatului general, ca aceasta să fie judecată fără concluziile
avocatului general.
2. Reprezentarea păr ilor ț
Cu excep ia statelor membre i a institu iilor Uniunii care sunt reprezentate de către ț ș ț
agen i lor, celelalte părti trebuie să fie reprezentate de un avocat care are dreptul să î i exercite ț ș
profesia în fa a unei instan e a unui stat membru. Odată cu depunerea cererii introductive, ț ț
avocatul are obliga ia să depună i documente care să certifice că are dreptul să î i exercite ț ș ș
profesia în fa a unei instan e a unui stat membru. ț ț
În ceea ce prive te persoanele care au dreptul de a reprezenta păr ile, este de precizat ș ț
faptul că sunt asimila i avoca ilor profesorii resortisan i ai statelor membre a căror legisla ie le ț ț ț ț
recunoa te dreptul de a pleda. ș
Excep ie de la principiul reprezentării obligatorii a păr ilor ț ț o constituie
următoarele situa ii: ț
procedura de acordare a beneficiului asisten ei judiciare gratuite ț
procedura întrebărilor preliminare – dacă normele de procedură aplicabile
litigiului cu care a fost sesizată instan a na ională nu impun ca păr ile să fie ț ț ț
40

reprezentate, acestea au dreptul de a prezenta personal observa ii scrise i orale ț ș
în fa a Cur ii.”ț ț11
3. Regimul lingvistic
În cazul procedurii în fa a Cur ii, se utilizează atât o limbă de procedură, cât i o limbă ț ț ș
de lucru.
Limbile de procedură sunt toate limbile oficiale ale statelor membre. În fiecare cauză se
stabile te o limbă de procedură conform următoarelor reguli: ș
În ac iunile directe, reclamantul are dreptul de a alege limba de procedură, cu ț
excep ia situa iei în care pârâtul este un stat membru ori o persoană fizică sau ț ț
juridică resortisantă a unui stat membru; în acest caz, limba de procedură este
limba oficială a acestui stat.
În procedura întrebărilor preliminare, limba de procedură este aceea a;
instan ei na ionale care a sesizat Curtea. Statele membre pot utiliza propria lor ț ț
limbă atunci când: intervin într-o ac iune directă sau într-un recurs; participă la ț
o cauză preliminară.
Limba de lucru utilizată în cadrul Cur ii țeste cea folosită de către membrii Cur ii i ț ș
personalul acesteia. Limba de lucru este franceza. Actele de procedură depuse într-o altă
limbă decât franceza sunt traduse în franceză de către serviciile Cur ii. ț
4. Regimul cheltuielilor de judecată i asisten a judiciară gratuită ș ț
Procedura în fa a Cur ii este gratuită, nefiind aplicate niciun fel de taxe de către Curte. ț ț
Cu toate acestea, derularea procedurii implică o serie de cheltuieli care nu sunt
suportate de Curte i care sunt recuperabile de către partea care a câ tigat procesul, i anume: ș ș ș
onorariile de avocat
sumele cuvenite martorilor
taxele po tale i cele telefonice etc. suportate de către păr i. ș ș ț
Astfel, în ac iunile directe, partea care cade în preten ii este obligată la plata ț ț
cheltuielilor de judecată, suportând atât propriile cheltuieli de judecată, cât i pe cele efectuate ș
de celelalte păr i, cu excep ia statelor membre i a institu iilor Uniunii, care suportă propriile ț ț ș ț
cheltuieli de judecată în situa ia în care au intervenit în litigiu. ț
Condi ia absolut obligatorie pentru ob inerea cheltuielilor de judecată este formularea ț ț
unei cereri exprese în memoriile scrise; în lipsa unei asemenea cereri, fiecare parte suportă
propriile cheltuieli de judecată.
11 Regulamentul de procedură al Cur ii de Justi ie ț ț
41

Curtea are posibilitatea ca, în func ie de împrejurările cauzei, să compenseze ț
cheltuielile de judecată în totalitate sau în parte ori să oblige la plata cheltuielilor de judecată
chiar partea care a câstigat procesul.
Curtea se pronun ă asupra cheltuielilor de judecată prin hotărârea sau prin ordonan a ț ț
prin care se finalizează judecata.
În cadrul unei cauze preliminare, decizia Cur ii face trimitere la decizia finală ce ț
urmează a fi pronun ată de către instan a natională care a sesizat Curtea. ț ț
Institu iile Uniunii i statele membre, precum i eventualele state ter e care au prezentat ț ș ș ț
observa ii suportă propriile cheltuieli de judecată. ț
Oricare dintre păr i poate oricând solicita să beneficieze de asisten ă judiciară gratuită ț ț
în cazul în care se află în imposibilitate de a face fa ă cheltuielilor de judecată. ț
Această cerere nu este condi ionată de natura ac iunii sau a procedurii. ț ț
În cazul unei cauze preliminare, partea trebuie să solicite asisten a judiciară gratuită cu ț
prioritate autorită ii competente din propria tară. Pentru a se stabili lipsa mijloacelor ț
materiale, partea trebuie să prezinte Cur ii informa ii relevante în acest sens. ț ț
În cazul în care cererea de asisten ă judiciară gratuită este formulată anterior ac iunii, ț ț
partea trebuie să expună pe scurt obiectul ac iunii, pentru a da Cur ii posibilitatea să ț ț
examineze temeinicia acesteia.
Pentru introducerea cererii de asisten ă judiciară gratuită nu este necesar ca partea să fie ț
reprezentată de către un avocat.
Ordonan a prin care Curtea admite sau respinge cererea nu poate face obiectul niciunei ț
căi de atac.
Acordarea asisten ei judiciare gratuite nu exclude o eventuală obligare a păr ii căreia i ț ț
s-a acordat asisten a la plata cheltuielilor de judecată. ț
Procedura scrisă constă în comunicarea actelor de procedură către păr i i către ț ș
institu iile Uniunii ale căror acte sau inac iuni fac obiectul litigiului. ț ț
Procedura scrisă are ca scop prezentarea în fa a Cur ii, judecătorilor i avocatului ț ț ș
general a situa iei de fapt, motivelor, argumentelor i concluziilor păr ilor. ț ș ț
Este important de subliniat faptul că întreaga procedură în fa a Cur ii, i în special faza ț ț ș
scrisă a acesteia, este guvernată de principiul conform căruia este interzisă invocarea de
motive noi pe parcursul procesului, cu excep ia cazului în care acestea se bazează pe elemente ț
de fapt i de drept care au apărut în cursul procedurii. ș
Curtea este sesizată printr-o cerere scrisă adresată grefierului. Desfăsurarea procedurii
scrise diferă în func ie de natura ac iunii. ț ț Ac iunile directe.ț
42

În ac iunile directe, fiecare parte principală poate depune două memorii: ț
reclamanta – cererea introductivă i replica, ș
pârâtul – memoriul în apărare i duplica. ș
Recursurile
În cazul recursului declarat împotriva unei decizii a Tribunalului, păr ile nu pot depune ț
decât un singur act de procedură, în func ie de pozi ia lor procesuală, respectiv: ț ț
cererea de recurs,
memoriul în răspuns.
Posibilitatea formulării unui memoriu în replică este condi ionată de autorizarea ț
expresă din partea pre edintelui Cur ii. ș ț
‚În trimiterile preliminare, persoanele interesate – păr ile din litigiul aflat pe rolul ț
instan ei na ionale, statele membre, Comisia i, dacă este cazul, Consiliul, Parlamentul ț ț ș
European i Banca Centrală Europeană – pot depune un memoriu con inând observa ii scrise ș ț ț
într-un termen imperativ de două luni de la notificarea cererii de pronun are a unei hotărâri ț
preliminare.
Orice act de procedură trebuie depus la grefa Cur ii, semnat în original de către ț
reprezentantul păr ii. Copiile trebuie să fie certificate pentru conformitate cu originalul de ț
către partea care le depune.
Toate înscrisurile invocate trebuie să fie anexate la actul de procedură.
În ac iunile directe, originalul înso it de toate anexele men ionate în cuprinsul său se ț ț ț
depune împreună cu cinci copii pentru Curte i, în vederea comunicării, împreună cu atâtea ș
copii câte păr i sunt în cauză. ț
Orice act de procedură poate fi depus direct la grefa Cur ii sau, dacă este cazul, în afara ț
orelor de program ale grefei, la gardianul de serviciu de la intrarea în sediul Cur ii (rue Fort ț
Niedergrünewald, Plateau du Kirchberg). Sediul Cur ii este deschis 24 de ore din 24.’ ț12
Dacă actul este trimis prin po tă, pe plic trebuie să fie înscrise ș exclusiv următoarele
men iuni:ț
Curtea de Justi ie a Comunită ilor Europene ț ț
– Grefa –
L – 2925 Luxemburg
În ac iunile directe, păr ilor interesate li se comunică: ț ț
cererea introductivă
cererea de recurs,
12 Statutul Cur ii de Justi ie a Uniunii Europene ț ț
43

memoriile în apărare, în răspuns, în replică i în duplică, ș
cererea de măsuri provizorii
cererea de interven ie. ț
Cererile de pronun are a unei hotărâri preliminare adresate de instan ele nationale, ț ț
precum i observa iile prezentate de persoanele interesate se comunică: ș ț
păr ilor în cauză,ț
statelor membre,
Comisiei
dacă este cazul, Consiliului sau Consiliului i Parlamentului European i Băncii ș ș
Centrale Europene.
În toate tipurile de cauze, se comunică participan ilor la procedura în fa a Cur ii ț ț ț
următoarele acte:
raportul de sedin ă, dacă se organizează o edintă de audiere a ț ș
pledoariilor,
concluziile avocatului general, dacă acestea sunt prezentate, hotărârea.
Alegerea domiciliului i consim ământul privind primirea comunicărilor prin fax sau ș ț
prin po tă electronică ș
În cazul ac iunilor directe, păr ile trebuie să indice domiciliul ales ț ț
la orice persoană fizică cu resedinta în Luxemburg, cu excep ia func ionarilor ț ț
Cur ii de Justi ie. În acest caz, comunicarea se consideră legal îndeplinită odatăț ț
cu primirea înscrisului comunicat de către persoana autorizată, care a consim it ț
să primească toate comunicările.
pe lângă indicarea domiciliului ales sau în locul acestuia, se poate men iona că ț
avocatul unei păr i consimte să primească comunicările care îi sunt adresate prin ț
fax sau prin orice alt mijloc tehnic de comunicare. În acest caz, comunicarea
actelor de procedură, cu excep ia hotărârilor i a ordonan elor, se efectuează ț ș ț
prin fax sau prin po tă electronică, iar procedura de comunicare va fi ș
considerată îndeplinită odată cu transmiterea efectuată prin aceste mijloace de
comunicare.
În cazul în care, din motive tehnice sau din cauza naturii sau a volumului actului, nu se
poate efectua o transmitere prin fax sau prin po tă electronică, actul se comunică ș
la domiciliul ales în Luxemburg persoanei autorizate care a consim it să ț
primească toate comunicările
în absen a alegerii domiciliului în Luxemburg, prin scrisoare recomandată, cu ț
confirmare de primire, la adresa avocatului păr ii. ț
44

Avocatul este în tiintat prin fax sau prin po ta electronică cu privire la o astfel de ș ș
comunicare, iar, în acest caz, se consideră că scrisoarea a fost înmânată destinatarului în a
zecea zi de la data depunerii acestei trimiteri la oficiul postal din Luxemburg, cu excep ia ț
cazului în care s-a demonstrat prin confirmare de primire că scrisoarea a fost primită la o altă
dată sau a cazului în care destinatarul informează grefierul, în termen de trei săptămâni de la
data înstiin ării, că actul care trebuie comunicat nu i-a parvenit. ț
În procedurile preliminare nu există obliga ia alegerii domiciliului, comunicarea ț
realizându-se prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Cu toate acestea, păr ile ț
pot consim i în mod expres să primească comunicările prin fax sau prin orice alt mijloc tehnic ț
de comunicare. În acest caz, comunicările se realizează în modalitătile anterior prezentate.
5. Termenele procedurale
‚Termenele de introducere a ac iunilor, termenele de formulare a cererii de interven ie, ț ț
termenul de depunere a memoriului în răspuns i termenul de depunere a observa iilor scrise ș ț
în cauzele preliminare nu pot fi prelungite sau prorogate.
Calculul termenelor
Termenul care se calculează de la comunicarea unui act de procedură începe să curgă:
de la primirea înscrisului la domiciliul ales în Luxemburg de către persoana
autorizată care a consim it să primească toate comunicările, ț
de la primirea înscrisului de către destinatar atunci când comunicarea
se face prin scrisoare recomandată adresată destinatarului
din momentul transmiterii actului de procedură prin fax sau prin po ta ș
electronică, dacă avocatul sau agentul a consim it să primească comunicările ț
prin fax sau prin orice alt mijloc tehnic de comunicare.
Ziua în care are loc primirea actelor sau transmiterea acestora nu intră în calculul
termenului.
Termenele procedurale se prelungesc pentru considerente de distan ă, în mod invariabil, ț
cu zece zile, indiferent de locul de domiciliu sau de resedin ă al păr ii în cauză. ț ț
Termenul de depunere a unui act de procedură se întrerupe prin depunerea actului
respectiv în original.
Depunerea la grefă a unei copii a originalului semnat al unui act de procedură, prin fax
sau prin orice alt mijloc tehnic de comunicare de care dispune Curtea (po ta electronică) ș
respectă termenele procedurale dacă originalul semnat al actului, împreună cu toate anexele i ș
copiile necesare, parvine grefei în următoarele zece zile.
45

În cazul utilizării po tei electronice, se va transmite versiunea scanată a originalului ș
semnat al actului.
Aceste comunicări vor fi făcute doar către numărul de fax al grefei sau către adresa de
po tă electronică a grefei.’ș13
Este posibilă prelungirea anumitor termene procedurale, cum ar fi, de exemplu,
termenul de depunere a memoriului în apărare. Pentru a se dispune prelungirea, este necesară
o cerere formulată în acest sens de către partea interesată, cerere care trebuie să fie depusă
înainte de împlinirea termenului i să fie motivată. ș
5. Recomandări practice cu privire la actele de procedură.Redactarea i structura ș
actelor de procedură
Actele de procedură nu sunt supuse niciunui formalism, însă trebuie să fie redactate în
mod complet i concis, clar i precis. ș ș
Astfel, este necesar ca o simplă lectură a acestora să permită Cur ii să înteleagă ț
elementele esen iale de fapt i de drept. ț ș
Claritatea i concizia acestor acte este absolut esen ială cu atât mai mult cu cât aceste ș ț
texte trebuie traduse.
‚Se recomandă ca actele de procedură să fie structurate în mod clar si logic, în păr i ț
separate, cu titluri si numere de alineate. Pe lângă sinteza motivelor i a argumentelor, un ș
cuprins poate fi util în cauzele complexe.
Schema structurii actelor de sesizare a instan ei poate fi următoarea: ț
indicarea tipului de ac iune din care să rezulte tipul de decizie a cărei pronun are ț ț
se urmăre te: ac iune în anulare, cerere de măsuri provizorii etc.; ș ț
expunerea elementelor de fapt pertinente;
prezentarea tuturor motivelor pe care se întemeiază cererea introductivă;
expunerea argumentelor pentru fiecare motiv invocat. Aceste
argumente trebuie să cuprindă referiri relevante la jurisprudenta Cur ii; ț
prezentarea concluziilor ca rezultat al motivelor i al argumentelor invocate. ș
Observa iile scrise în procedura trimiterii preliminare trebuie să expună: ț
elementele de fapt i dispozi iile de drept intern pertinente; ș ț
argumentatia juridică, cuprinzând referiri la jurispruden a Cur ii; ț ț
răspunsurile la întrebările adresate de instan a de trimitere, pe care persoana ț
care pledează le propune Cur ii.’ ț14
13 Regulamentul de procedură al Cur ii de Justi ie ț ț
14 https://curia.europa.eu/ Ghid privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene
46

Înscrisurile invocate de păr i trebuie să fie anexate la actul de procedură. Curtea nu ia în ț
considerare înscrisurile depuse după împlinirea termenelor procedurale sau prezentate în
sedin ă decât în împrejurări excep ionale i cu acordul păr ilor. ț ț ș ț
Doar înscrisurile pertinente, pe care se bazează argumenta ia păr ilor, trebuie anexate la ț ț
actul de procedură.
În cazul unor înscrisuri de o anumită întindere, este recomandabil ca numai extrasele
pertinente să fie prezentate, o copie completă urmând să fie depusă la grefă.
Având în vedere că anexele nu sunt traduse de către Curte decât la cererea unui
membru al acesteia, caracterul pertinent al oricărui înscris anexat trebuie să rezulte cu claritate
din cuprinsul memoriului.
Curtea nu acceptă depunerea la dosar a unor note de pledoarii.
Se pot depune traduceri neoficiale ale actelor de procedură i ale anexelor, chiar dacă ș
acestea nu sunt considerate autentice.
Actele de procedură ini iale trebuie să indice toate elementele de probă în sus inerea ț ț
fiecărui aspect de fapt contestat. Spre deosebire de prevederile referitoare la motivele noi, pot
fi propuse ulterior noi elemente de probă, însă numai cu condi ia ca întârzierea să fie ț
justificată.
Actele de procedură ini iale trebuie să aducă la cuno tin a Cur ii toate elementele de ț ș ț ț
fapt i de drept pe care este întemeiată ac iunea. În acela i timp, cererea introductivă stabile teș ț ș ș
cadrul procesual, pe parcursul procesului fiind interzisă, în principiu, invocarea de motive noi
sau formularea de concluzii noi.
La începutul cererii introductive trebuie să figureze:
(1) numele i domiciliul reclamantului; ș
(2) numele i calitatea agentului sau ale avocatului reclamantului; ș
(3) indicarea păr ii sau a păr ilor împotriva căreia sau a cărora este formulată cererea; ț ț
(4) indicarea domiciliului ales la Luxemburg i/sau exprimarea consim ământului cu ș ț
privire la primirea comunicărilor prin fax sau prin orice alt mijloc tehnic de comunicare.
În cazul ac iunilor în anulare, la cerere, trebuie să se anexeze copia actului atacat, ț
identificându-l ca atare.
Se recomandă ca cererea introductivă să fie înso ită de un rezumat al motivelor i al ț ș
principalelor argumente invocate, rezumat care nu trebuie să depă ească 2 pagini. ș
Concluziile reclamantului trebuie să fie redactate cu precizie, la începutul sau la
sfâr itul cererii introductive.ș
47

Partea introductivă a cererii trebuie să fie urmată de un rezumat al situa iei de fapt ț
aflate la originea litigiului.
Motivarea în drept trebuie structurată în func ie de motivele invocate. Se recomandă ca, ț
după expunerea situa iei de fapt aflate la originea litigiului, să se prezinte sumar i schematic ț ș
motivele invocate.
Cererea de recurs
La începutul oricărei cereri de recurs trebuie să figureze:
(1) numele i domiciliul recurentului; ș
(2) numele i calitatea agentului sau ale avocatului recurentului; ș
(3) indicarea deciziei Tribunalului care face obiectul recursului (natura, completul de
judecată, data i numărul cauzei) i a păr ilor în fa a Tribunalului; ș ș ț ț
(4) indicarea datei la care decizia Tribunalului a fost comunicată recurentului;
(5) declara iile referitoare la indicarea domiciliului ales la Luxemburg i/sau ț ș
exprimarea consim ământului cu privire la primirea comunicărilor prin fax sau prin orice alt ț
mijloc tehnic de comunicare.
La cererea de recurs trebuie anexată o copie a deciziei Tribunalului care face obiectul
recursului.
La fel ca i în cazul cererii introductive, se recomandă ca la cererea de recurs să se ș
anexeze un rezumat al motivelor i al principalelor argumente invocate, rezumat care nu ș
trebuie să depă ească 2 pagini. ș
Concluziile recurentului trebuie să fie redactate cu precizie, la începutul sau la sfâr itul ș
cererii de recurs.
În general, nu este necesară descrierea antecedentelor i a obiectului litigiului; ș
trimiterea la decizia Tribunalului este suficientă.
Motivarea în drept trebuie să fie structurată în func ie de motivele invocate în ț
sus inerea recursului, în special în func ie de erorile de drept invocate. Se recomandăț ț
enun area sumară i schematică a acestor motive la începutul cererii de recurs. ț ș
Cererea de pronun are a unei hotărâri preliminare ț
În cazul trimiterii preliminare, Curtea este sesizată prin decizia instan ei na ionale, care ț ț
suspendă judecarea litigiului cu care este sesizată si adresează întrebări referitoare la dreptul
Uniunii.
Păr ile din litigiul aflat pe rolul instan ei na ionale nu pot să sesizeze direct Curtea deț ț ț
Justi ie i nici nu sunt obligate să reac ioneze înainte de comunicarea trimiterii preliminare deț ș ț
către grefa Cur ii. ț
48

Decizia de trimitere, a cărei formă este reglementată de normele de drept na ional, se ț
transmite Cur ii de către grefier sau de către judecător. ț
În măsura în care con inutul deciziei de trimitere este propus de către reprezentan ii ț ț
păr ilor, decizia trebuie să indice cu claritate situa ia de fapt i cadrul legislativ, astfel încâtț ț ș
în elesul întrebărilor adresate să fie explicit.ț
Celelalte acte de procedură prezentate în cadrul ac iunilor directe i al recursurilor ț ș
„În termen de două luni de la notificarea cererii introductive, pârâtul poate depune un
memoriu în apărare.
La începutul oricărui memoriu în apărare, pe lângă numărul cauzei i indicarea ș
reclamantului, trebuie să figureze următoarele men iuni: ț
(1) numele i domiciliul pârâtului; ș
(2) numele i calitatea agentului sau ale avocatului pârâtului; ș
(3) declara iile referitoare la indicarea domiciliului ales la Luxemburg i/sau ț ș
exprimarea consim ământului cu privire la primirea comunicărilor prin fax sau prin orice alt ț
mijloc tehnic de comunicare.
Concluziile pârâtului trebuie să fie redactate cu precizie, la începutul sau la sfâr itul ș
memoriului în apărare.
Argumentarea trebuie structurată, pe cât posibil, în func ie de motivele prezentate în ț
cererea introductivă.
Depunerea unei replici sau a unei duplici reprezintă o simplă op iune a păr ilor, scopul ț ț
acestora fiind excusiv de a răspunde la motivele i la argumentele invocate prin memoriul în ș
apărare, respectiv prin replică.
Prin urmare, aceste acte nu trebuie să reia situa ia de fapt sau de drept decât în măsura ț
în care prezentarea acesteia în memoriile anterioare este contestată sau, cu titlu excep ional, ț
impune precizări.
Pre edintele stabile te termenele în care se depun aceste acte de procedură. Oș ș
prelungire a termenelor pentru depunerea acestor memorii nu poate fi acordată decât cu titlu
excep ional. ț
Orice parte din cauza relevantă care s-a aflat pe rolul Tribunalului care are interes în
admiterea sau în respingerea recursului poate depune un memoriu în răspuns în termen de
două luni de la notificarea cererii de recurs.
La începutul oricărui memoriu în răspuns, pe lângă numărul cauzei i indicarea ș
recurentului, trebuie să figureze următoarele men iuni: ț
(1) numele i domiciliul păr ii care l-a depus; ș ț
49

(2) numele i calitatea agentului sau ale avocatului care ac ionează în numele ș ț
acestei păr i; ț
(3) data la care cererea de recurs a fost comunicată păr ii; ț
(4) declara iile referitoare la indicarea domiciliului ales la Luxemburg i/sau ț ș
exprimarea consim ământului cu privire la primirea comunicărilor prin fax sau prin orice alt ț
mijloc tehnic de comunicare.
Concluziile păr ii care depune memoriul trebuie să fie redactate cu precizie, la ț
începutul sau la sfâr itul memoriului în răspuns. ș
În cazul în care concluziile memoriului în răspuns au ca obiect anularea, în tot sau în
parte, a deciziei Tribunalului pentru un motiv care nu a fost invocat în cererea de recurs,
trebuie să se indice acest fapt în titlul memoriului.”15
Motivarea în drept trebuie, pe cât posibil, să fie structurată în func ie de motivele ț
invocate de recurent i/sau, dacă este cazul, de motivele invocate cu titlu de recurs incident. ș
Având în vedere că situa ia de fapt sau de drept face deja obiectul hotărârii atacate, ț
aceasta nu trebuie reluată în cadrul memoriului în răspuns decât cu titlu excep ional, în ț
măsura în care prezentarea acesteia în cererea de recurs este contestată sau impune precizări.
Orice contestare trebuie să fie expresă si să indice cu precizie elementul de fapt sau de drept
în cauză.
Depunerea unui memoriu în replică este condi ionată de ob inerea autorizării prealabile ț ț
din partea pre edintelui, ca urmare a unei cereri formulate de partea interesată. Cererea trebuie ș
să fie în mod obligatoriu formulată în termen de apte zile de la comunicarea memoriului în ș
răspuns. Memoriul în duplică poate fi formulat după depunerea memoriului în replică.
Pre edintele stabile te termenul pentru depunerea memoriul în replică i, cu ocaziaș ș ș
notificării acestui memoriu, termenul pentru depunerea memoriului în duplică.
Se recomandă ca memoriile în apărare etc. să fie înso ite, la fel ca actele de sesizare a ț
instan ei, de o sinteză a motivelor i a argumentelor invocate care să nu depă ească două ț ș ș
pagini.
Observa iile scrise în cadrul trimiterilor preliminare ț
După comunicarea, de către grefa Cur ii, a deciziei de trimitere, păr ile din litigiul aflat ț ț
pe rolul instan ei na ionale, statele membre, Comisia i, dacă este cazul, Consiliul, ț ț ș
Parlamentul European i Banca Centrală Europeană pot să depună un memoriu scris, denumit ș
15 Regulamentului de procedură al Cur ii de Justi ie din 25 septembrie 2012 ț ț
50

observa ii scrise ț, într-un termen de două luni. Acest termen este imperativ i nu poate fi ș
prelungit.
Scopul observa iilor scrise este de a sugera răspunsurile pe care Curtea ar trebui să le ț
dea la întrebările care i-au fost adresate, precum i de a expune în mod succint argumenta ia în ș ț
sus inerea răspunsurilor propuse. Este important să se aducă la cuno tinta Cur ii împrejurărileț ș ț
de fapt ale cauzei principale, precum i dispozi iile pertinente din legisla ia na ională în cauză. ș ț ț ț
Niciuna dintre persoanele interesate nu are posibilitatea de a răspunde în scris la
observa iile scrise prezentate de către celelalte persoane interesate. Orice răspuns la ț
observa iile scrise ale altor persoane interesate poate fi formulat oral, în sedin ă. În acest scop, ț ț
observa iile scrise se comunică tuturor persoanelor interesate după terminarea procedurii ț
scrise i după efectuarea traducerilor necesare. ș
Depunerea de observa ii scrise este recomandată de către Curte deoarece timpul de ț
sus inere a pledoariei în edin ă este strict limitat. În cazul în care se organizează o sedin ă,ț ș ț ț
persoanele interesate care nu au depus observa ii scrise î i păstrează dreptul de a prezenta ț ș
observa ii orale în cursul acesteia, în special cu privire la răspunsurile la argumentele scrise ț
ale celorlalte păr i. ț
Suspendarea procedurilor
Procedura poate fi suspendată în următoarele situa ii: ț
în cazurile în care Curtea i Tribunalul de Primă Instan ă sunt sesizate în acela i ș ț ș
timp cu privire la aceea i cauză; Curtea pronun ă decizia de suspendare, fără ca ș ț
ascultarea păr ilor să fie obligatorie; ț
în toate celelalte cazuri, prin decizia pre edintelui, adoptată după ascultarea ș
avocatului general i, cu excep ia procedurii trimiterilor preliminare, a păr ilor. ș ț ț
Pe durata suspendării procedurii, niciun termen procedural nu expiră cu privire la păr i. ț
Măsurile provizorii
Cererea de măsuri provizorii este admisibilă:
numai în cazul în care provine de la o parte dintr-o cauză aflată pe rolul
Cur ii de Justi ieț ț
numai dacă are legătură cu această cauză.
Cererea de măsuri provizorii se formuleză printr-un înscris separat i poate fi depusă ș
odată cu cererea introductivă din cauza principală.
Având în vedere că cererea de măsuri provizorii este o procedură de urgen ă, în cerere ț
se rezumă în mod succint motivele de fapt i de drept pe care se întemeiază aceasta. Cererea ș
51

de măsuri provizorii trebuie să cuprindă toate elementele necesare pentru a permite Cur ii să ț
se pronun e asupra temeiniciei măsurilor solicitate doar în baza con inutului acesteia. ț ț
După comunicarea cererii de măsuri provizorii către cealaltă parte, acesteia din urmă i
se permite, de regulă, să depună observa ii scrise într-un termen scurt de aproximativ o lună. ț
După depunerea acestor observa ii, pre edintele procedează la ascultarea (în edin ă ț ș ș ț
publică) a păr ilor i se pronun ă prin ordonan ă. ț ș ț ț
În cazuri de extremă urgen ă, pre edintele poate să se pronun e de îndată, adică într-un ț ș ț
termen de trei până la patru zile de la introducerea cererii de măsuri provizorii i fără a astepta ș
observa iile scrise ale celeilalte păr i. În acest caz, ordonan a este provizorie, întrucât nu pune ț ț ț
capăt procedurii de măsuri provizorii. Aceasta continuă cu invita ia adresată celeilalte păr i de ț ț
a depune, la rândul său, observa ii scrise. Procedura se încheie, după edin ă, printr-o (a doua) ț ș ț
ordonan ă prin care se finalizează această judecată i care confirmă sau modifică prima ț ș
ordonan ă (provizorie). ț
Ordonan ele de măsuri provizorii, pronun ate în special de către pre edintele ț ț ș
Tribunalului, pot fi atacate cu recurs, care este limitat doar la chestiuni de drept. Un asemenea
recurs se solutionează după aceea i procedură ca i cererile de măsuri provizorii introduse ș ș
direct la Curte.
Procedura accelerată i procedura preliminară de urgen ă ș ț
În mod excep ional, Curtea poate să decidă solu ionarea unei cauze în conformitate cu ț ț
o procedură accelerată , în cazul în care această cauză este deosebit de urgentă.
Utilizarea unei astfel de proceduri permite acordarea unei priorități absolute cauzei i ș
reducerea la maximum a termenelor procedurale.
În ac iunile directe, în cazul în care adoptarea unor măsuri provizorii nu este adecvată, ț
iar urgen a deosebită a unei cauze impune ca aceasta să fie solu ionată în mod definitiv de ț ț
către Curte în cel mai scurt timp posibil, există posibilitatea ca pre edintele să dispună ș
judecarea cauzei potrivit unei proceduri accelerate.
Cererea de judecare a unei cauze potrivit procedurii accelerate trebuie formulată printr-
un înscris separat, cu ocazia depunerii cererii introductive sau a memoriului în apărare.
În procedura accelerată, procedura orală dobânde te o importan ă mai mare. Procedura ș ț
scrisă este, de regulă, limitată la cererea introductivă i la memoriul în apărare. Se recomandă ș
ca aceste memorii să fie redactate în mod cât mai concis.
Data edin ei de audiere a pledoariilor, obligatorie în procedura accelerată, se stabile te ș ț ș
odată cu depunerea memoriului în apărare în cazul în care decizia de judecare a cauzei potrivit
52

procedurii accelerate nu intervine decât după depunerea acestui memoriu, cu ocazia luării
acestei decizii.
Judecarea trimiterii preliminare potrivit unei proceduri accelerate nu poate să fie
solicitată decât de către instan a na ională care a sesizat Curtea. ț ț
Instan ele na ionale au posibilitatea de a solicita aplicarea unei proceduri speciale – ț ț
procedura preliminară de urgen ă ț– în cazul trimiterilor preliminare în domeniile care vizează
spa iul de libertate, securitate i justi ie.ț ș ț
Interven ia ț
Interven ia este posibilă numai în cazul ac iunilor directe i al recursurilor. Concluziile ț ț ș
cererii de interven ie nu pot avea alt obiect decât sus inerea concluziilor uneia dintre păr i. ț ț ț
Intervenientul ia procedura în starea în care se află în momentul interven iei sale. ț
Procedura interven iei cuprinde două etape: procedura în vederea admiterii interven iei ț ț
i procedura interven iei propriu-zise.ș ț
Intervenientul trebuie să formuleze o cerere de interven ie care se depune în termen de ț
ase săptămâni de la data publicării avizului în Jurnalul Oficial. Cererea trebuie să cuprindăș
toate elementele necesare pentru ca pre edintele sau, dacă este cazul, Curtea să se pronun e ș ț
asupra admiterii interven iei. ț
Înainte ca pre edintele sau Curtea să se pronun e, păr ile din ac iunea principală sunt ș ț ț ț
invitate să depună observa ii scrise i, în mod excep ional, observa ii orale cu privire la ț ș ț ț
admisibilitatea i la oportunitatea interven iei. În acela i timp, păr ile trebuie să informeze ș ț ș ț
Curtea dacă în eleg să se prevaleze de dreptul la confiden ialitate. ț ț
Dacă interven ia este admisă, partea în cauză este invitată să depună versiuni ț
neconfiden iale ale memoriilor sale. ț
Cererea de interven ie nu trebuie să fie în mod obligatoriu redactată în limba de ț
procedură.
După admiterea interven iei, intervenientul prezintă un memoriu în interven ie. În ț ț
această etapă, utilizarea limbii de procedură este obligatorie, cu excep ia cazului în care ț
intervenientul este un stat membru.
Memoriul în interven ie poate să fie urmat de observa ii ale părtilor. ț ț
53

În situa ia în care cererea de interven ie este depusă după expirarea termenului obi nuit ț ț ș
de interven ie, dar înainte de decizia de deschidere a procedurii orale, intervenientul nu va ț
putea prezenta observa iile sale decât oral, în sedin ă, în cazul în care aceasta se organizează. ț ț
În cazul în care cauza se judecă potrivit procedurii accelerate, intervenientul nu poate
să î i prezinte punctul de vedere decât oral, în sedin ă.ș ț
Procedura orală
1. Pregătirea sedin ei de audiere a pledoariilor ț
După terminarea procedurii scrise i după efectuarea traducerilor, judecătorul raportor ș
prezintă raportul preliminar în cadrul unei reuniuni generale la care participă to i membrii ț
Cur ii. În acest document, la care păr ile nu au acces, judecătorul raportor propune, de comunț ț
acord cu avocatul general, măsurile procedurale i/sau preparatorii ce trebuie să fie luate de ș
către Curte.
În cele mai multe cazuri, Curtea decide pe baza propunerii judecătorului raportor
ini ierea procedurii orale fără efectuarea cercetării judecătore ti. Data exactă de deschidere aț ș
acestei proceduri va fi stabilită de către pre edinte. ș
Curtea decide cu privire la măsurile preparatorii ce trebuie luate. În acest scop, dacă
este cazul, păr ile vor fi invitate înainte de edin ă fie să- i precizeze concluziile i motivele în ț ș ț ș ș
vederea lămuririi unor aspecte mai pu in clare sau în vederea aprofundării unor probleme ț
insuficient analizate, fie să- i concentreze pledoariile asupra aspectelor decisive, fie să- i ș ș
înceapă pledoariile răspunzând la anumite întrebări ale Cur ii. Răspunsurile păr ilor la aceste ț ț
întrebări se formulează fie în scris, într-un termen stabilit de Curte, fie oral, în cursul sedin ei. ț
Uneori, Curtea este pusă în situa ia de a solicita o coordonare a pledoariilor în cazul în ț
care mai mul i reprezentan i apără aceea i teză sau în cazul reprezentan ilor care trebuie să ț ț ș ț
apere de mai multe ori aceea i teză în cursul aceleia i edin e (de exemplu, în cazul unei ș ș ș ț
ac iuni directe i a unei cauze preliminare conexe).ț ș
Raportul de sedin ă este întocmit în situa ia în care în cauza respectivă se organizează o ț ț
sedin ă de audiere a pledoariilor. Cu aproximativ trei săptămâni înainte de edin ă, raportul de ț ș ț
edin ă se comunică reprezentan ilor păr ilor, persoanelor interesate i altor participan i laș ț ț ț ș ț
procedură.
Acest raport, întocmit prin grija judecătorul raportor, cuprinde
– în cazul ac iunilor directe i al recursurilor ț ș
descrierea succintă a faptelor relevante i a normelor aplicabile ș
54

concluziile păr ilor, motivele invocate i, într-o formă sintetică, argumentele ț ș
invocate în sus inerea motivelor. ț
– în cazul trimiterilor preliminare
descriere a situa iei de fapt i a cadrului juridic al cauzei, ț ș
întrebările preliminare,
răspunsurilor propuse în observa iile scrise prezentate, fără însă a cuprinde ț
argumentele invocate în sprijinul răspunsurilor propuse.
După primirea raportului de edintă, păr ile sunt invitate să verifice dacă există erori în ș ț
cuprinsul acestuia, caz în care va fi informat grefierul.
2. Scopul procedurii orale
Obiectul procedurii orale constă în:
a da curs eventualelor cereri de concentrare a pledoariilor; în acest caz, nu este
necesar să fie abordate alte aspecte ale cauzei;
a aprofunda elementele litigiului, prin eviden ierea i aprofundarea ț ș
celor mai importante aspecte pentru decizia Cur ii; ș
a prezenta, eventual, argumente noi deduse din evenimente recente, intervenite
după încheierea fazei scrise i care, în consecintă, nu au putut fi expuse în ș
cadrul memoriilor depuse;
a răspunde întrebărilor Cur ii. Răspunsurile la eventualele întrebări care au fost ț
adresate anterior de către Curte în cita ia de convocare la edin ă pentru a se ț ș ț
răspunde acestora în cadrul edin ei trebuie să fie incluse în pledoarii. ș ț
În cazul trimiterilor preliminare sau al altor proceduri în care procedura scrisă
presupune numai depunerea unui singur memoriu, edin a de audiere a pledoariilor are ca ș ț
scop principal să acorde păr ilor i celorlalte persoane interesate posibilitatea de a răspunde la ț ș
argumentele invocate de către al i participan i în observa iile lor scrise. ț ț ț
Procedura orală trebuie să evite să repete ceea ce a fost deja prezentat cu ocazia
procedurii scrise.
Desfă urarea procedurii orale ș
‚Înainte de începerea edin ei, Curtea invită reprezentan ii păr ilor la o scurtă discu ie în ș ț ț ț ț
legătură cu organizarea edin ei. Cu această ocazie, judecătorul raportor i/sau avocatul ș ț ș
general pot preciza alte aspecte pe care le doresc dezvoltate în cuprinsul pledoariilor.
Sedin a începe cu pledoariile reprezentan ilor păr ilor care sunt urmate de întrebările ț ț ț
adresate de către membrii Cur ii. ț
55

Sedin a se termină, dacă este necesar, cu sus inerea unor replici scurte de către ț ț
reprezentan ii păr ilor care doresc acest lucru. ț ț
Membrii Cur ii au posibilitatea să întrerupă reprezentan ii păr ilor în timpul sus inerii ț ț ț ț
pledoariilor pentru a le solicita lămuriri asupra anumitor aspecte care li se par deosebit de
relevante.
Constrângerile impuse de interpretarea simultană
Membrii Cur ii nu urmăresc în mod necesar pledoariile în limba în care acestea sunt ț
sus inute i recurg deseori la interpretarea simultană. Această tehnică impune uneleț ș
constrângeri.
Astfel, nu se recomandă citirea unui text redactat în prealabil, fiind de preferat
sus inerea pledoariei în baza unor note bine structurate, folosindu-se de termeni simpli i deț ș
fraze scurte.
În acela i timp, se recomandă comunicarea, cât mai repede posibil, de către persoana ș
care pledează a oricăror informa ii utile privind con inutul probabil al pledoariei pentru a fi ț ț
aduse la cono tin a interper ilor în scopul asigurării unei traduceri cât mai exacte. ș ț ț
Durata pledoariilor
Timpul de sus inere a pledoariei este limitat: pentru fiecare parte principală, la ț
maximum 20 de minute, iar în fa a camerelor de trei judecători la maximum 15 minute, pentru ț
intervenienti, la maximum 15 minute.
Curtea poate acorda derogări de la această regulă în baza unei cereri motivate adresată
grefierului Cur ii i care trebuie să parvină Cur ii cu cel pu in 15 zile înainte de data edin ei. ț ș ț ț ș ț
Solu ia cu privire la cerere va fi comunicată solicitantului cu cel pu in o săptămână înainte deț ț
edin ă.ș ț
Având în vedere scopul edin ei de audiere a pledoariilor, experien a arată că, în ș ț ț
general, timpul de sus inere a pledoariei prevăzut nu este folosit în întregime de pledan ii ț ț
experimenta i. De cele mai multe ori, un timp de sus inere a pledoariei de maximum 20 de ț ț
minute este suficient.
Pentru buna desfăsurare a edin ei, pledoaria poate fi sus inută de către o singură ș ț ț
persoană pentru fiecare parte care participă la edin ă. În mod excep ional, se poate autoriza ș ț ț
ca o a doua persoană să pledeze în cazul în care natura cauzei justifică aceasta, iar o cerere
motivată în acest sens este prezentată cel mai târziu cu două săptămâni înainte de data
edin ei. Timpul de sus inere a pledoariei trebuie să fie respectat i în cazul în care s-aș ț ț ș
autorizat ca pledoaria să fie sus inută de două persoane. ț
56

Numai persoana care a sus inut pledoaria ini ială poate să răspundă în replică. În cazul ț ț
în care au fost autorizate două persoane pentru a sus ine pledoaria pentru o parte, numai una ț
dintre acestea poate să răspundă în replică.’16
În cazul în care mai multe păr i sus in teze similare în fa a Cur ii (ipoteză întâlnită în ț ț ț ț
special în situa ia interven iilor sau a cauzelor conexate), se recomandă ca reprezentan ii ț ț ț
acestora să se pună de acord înaintea edin ei, pentru a evita orice repetare în cuprinsul ș ț
pledoariilor lor.
Pre edintele completului de judecată va trebui să asigure respectarea principiilorș
anterior enun ate. ț
Utilitatea sus inerii unei pledoarii ț
Fiecare reprezentant trebuie să aprecieze dacă sus inerea unei pledoarii este în mod real ț
utilă sau dacă este suficientă o simplă trimitere la observa iile sau la memoriile scrise. ț
Dacă o parte renun ă la sus inerea pledoariei, tăcerea acesteia nu va fi în niciun caz ț ț
interpretată drept achiesare la pledoaria prezentată de o altă parte.
În acest context, Curtea ine seama în mod evident de constrângerile pe care procedura ț
le impune în cauzele preliminare, procedura orală fiind singura cale deschisă persoanelor
interesate pentru a răspunde la observa iile scrise ale altei „persoane interesate” i, dacă este ț ș
cazul, pentru a- i exprima punctul de vedere asupra unor elemente noi. ș
Judecarea cauzelor fără audierea pledoariilor
Regulamentul de procedură permite judecarea cauzelor fără audierea pledoariilor, cu
excep ia situa iei în care una dintre păr i sau, în cazul trimiterilor preliminare, una dintre ț ț ț
persoanele interesate care participă la procedură depune o cerere motivată în acest sens.
Potrivit Regulamentului de procedură, cererea de organizare a unei edin e se depune în ș ț
termen de trei săptămâni
de la comunicarea către parte a terminării procedurii scrise
în cazul trimiterilor preliminare, de la data comunicării către păr i i ț ș
către celelalte persoane interesate a observa iilor scrise depuse. ț
Termenul de trei săptămâni stabilit pentru depunerea unei asemenea cereri poate fi
prelungit în baza unei cereri motivate corespunzător.
edin a de măsuri provizoriiȘ ț
Ordonan a de măsuri provizorii poate fi precedată de ascultarea păr ilor interesate de ț ț
către pre edinte, eventual în prezen a judecătorului raportor i a avocatului general. ș ț ș
16 www.curia.europa.eu/ Ghid privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene
57

Această ascultare în edin ă publică are loc cu aproximativ două până la patru ș ț
săptămâni înainte ca pre edintele sau, dacă este cazul, Curtea să se pronun e prin ordonan ă ș ț ț
asupra cauzei.
edin a se desfă oară într-un mod mult mai pu in formal decât edin a de audiere aȘ ț ș ț ș ț
pledoariilor. La începutul edin ei, presedintele expune pe scurt aspectele controversate ale ș ț
cauzei. Ulterior, păr ile sunt invitate să î i exprime punctul de vedere asupra acestor aspecte. ț ș
edin a se încheie prin întrebări adresate păr ilor.Ș ț ț
În cazul în care cauza este înaintată Cur ii, edin a în fa a completului de judecată se ț ș ț ț
desfă oară conform regulilor obi nuite. ș ș
edin a nu are în niciun caz drept scop să permită păr ilor să prezinte fondul cauzei.Ș ț ț
Pronunțarea unei hotărâri preliminare – sinteză a pa ilor procedurali ș
Întocmirea cererii – Instanța națională a statului membru face trimiterea către Curtea
Europeană de Justiție, la solicitarea părților înaintea instanței naționale, sau instanța națională,
din oficiu.
Procedurile înaintea instanței naționale sunt suspendate de către instanța națională.
Depunerea cererii – cererea este depusă la Grefa Curții Europene de Justiție. Toate
comunicările părților cu Curtea Europeană pe parcursul procedurilor sunt efectuate prin
intermediul Grefei. Grefa va solicita instanței naționale transmiterea întregului dosar.
Repartizarea – Dacă trimiterea respectă formalitățile Curții Europene de Justiție, cauza
este apoi repartizată unei camere a Curții, unui judecător-raportor și unui avocat general,
Grefa informând părțile la procedura principală în această privință.
Sumarul cauzei este publicat la câteva luni după aceea în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene.
Concluzii scrise – Părțile la procedura principală pot depune concluzii scrise adresate
Curții Europene de Justiție – există o singură ocazie de a înainta concluzii scrise. Acestea
trebuie să îndeplinescă cerințele speciale impuse de Curte cu privire la forma și fondul
concluziilor scrise.
Statele membre ale Uniunii Europene și instituțiile sale relevante au dreptul de a
depune concluzii în termen de două luni de la notificarea lor oficială de către Curte cu privire
la trimitere.
Alte persoane nu pot depune concluzii și nu pot interveni în cauză. Procedura internă a
Curții Europene de Justiție – Judecătorul-raportor pregătește un raport preliminar în cauză,
raport cu caracter confidențial și care nu se află la dispoziția părților, în care se examinează
atât aspectele procedurale, cât și cele de fond.
58

În situa ii extrem de rare Curtea prescrie așa-numitele „măsuri de anchetă” în trimiterile ț
preliminare, instanța națională fiind cea responsabilă cu efectuarea constatărilor de fapt și
tragerea concluziilor în baza acestora.
Notificarea cu privire la ședință – Presupunând că părțile doresc să participe la
procedura orală, se stabilește data ședinței iar raportul de ședință este transmis tuturor părților
în cauză. Părțile care nu au formulat concluzii scrise au dreptul să ia parte la ședință – părțile
trebuie să fie notificate cu cel puțin trei săptămâni înainte de data ședinței.
Ședința publică – ședința se desfășoară înaintea judecătorilor, al căror număr depinde
de complexitatea cauzei și de eventuala solicitare a statelor membre privind o sesiune în plen
și a avocatului general.
În mod normal ședința este scurtă, susținerile orale fiind limitate în timp; Concluziile
scrise – concluziile avocatului general, care nu au caracter obligatoriu asupra judecătorilor
Curții Europene, sunt deseori preluate de ace tia. ș
Părțile nu au ocazia de a răspunde acestor concluzii.
Hotărârea scrisă a Curții are caracter obligatoriu pentru instanțele naționale și nu se află
sub rezerva recursului. Asupra cheltuielilor de judecată nu decide Curtea Europeană, ci
instanța națională.
6.Hotărârile Cur ii de Justi ie a Uniunii Europene. Efectele i executarea acestora ț ț ș
Deși importanța jurisprudenței Curții în privința dezvoltării dreptului comunitar este
recunoscută și subliniată frecvent, se omite adesea indicarea faptului că rolul motor al acesteia
derivă chiar din efectele puternice ale hotărârilor adoptate.
Procedura întrebărilor preliminare are în principal două domenii de aplicare:
interpretarea dreptului comunitar primar și dreptului derivat;
pronunțarea asupra validității actelor adoptate de institutiile, organele, oficiile
sau agen iile Uniunii (spre exemplu, dacă o directivă este conformă tratatelor ț
europene sau principiilor generale ale dreptului comunitar).
Curtea nu este competentă să se pronun e cu privire la aspecte specifice din cadrul ț
litigiului i nici să solutioneze eventuale divergen e de opinii care decurg din interpretarea sau ș ț
aplicarea normelor de drept na ional. ț
Atunci când se pronun ă asupra interpretării sau validită ii dreptului Uniunii, Curtea ț ț
încearcă să ofere un răspuns util pentru solu ionarea litigiului, dar instan a de trimitere a ț ț
cererii este cea căreia îi revine sarcina de a deduce consecin ele concrete din răspunsul Cur ii, ț ț
eliminând chiar aplicarea normei na ionale neconforme, dacă este cazul. ț
59

-Efectul autorității de lucru judecat
‚Hotărârea preliminară privind interpretarea dreptului comunitar primar și dreptului
derivat ia forma unei hotărâri a instan ei, fiind direct obligatorie nu numai pentru instan a care ț ț
înaintează cererea, ci i pentru celelalte instan e din statele membre înaintea cărora este adus ș ț
litigiul: toate vor trebui să interpreteze dispozițiile dreptului comunitar în mod similar Curții.
Astfel, hotărârea preliminară a Curții are autoritate de lucru judecat.
-Efectul autorității relative de lucru judecat
În cadrul pronunțării asupra validității, dacă actul european este declarat nul prin
hotărâre preliminară, atunci toate actele adoptate în baza sau în aplicarea acestuia sunt
considerate nule. Adoptarea unui nou act pentru remedierea situației este însă de competența
instituțiilor europene competente. În lipsa acestuia, judecătorii Curții nu sunt obligați să
invoce din oficiu ilegalitatea actului. Practic, în caz contrar, actul ilegal va fi aplicabil.
Prin urmare, în această situație hotărârea Curții are autoritate relativă de lucru
judecat.’17
-Efectul executiv
Fiind direct obligatorie atât pentru instan a care înaintează cererea, cât i pentru ț ș
celelalte instan e din Statele Membre care vor trebui să se pronunțe în litigii similare, ț
horărârea are caracter executiv.
-Efectul retroactiv
Având în vedere că prin hotărârea preliminară se clarifică domeniul de aplicare al
regulii a a cum ar fi trebuit în eleasă, reiese că aceasta produce efecte de la data intrării în ș ț
vigoare a normei interpretate.
Hotărârea Cur ii de Justi ie în cazul acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ț ț
Acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor este expresia principiului cooperării
loiale, care interzice statelor membre să acționeze într-o manieră contradictorie
reglementărilor dreptului comunitar.
Cu toate că cel mai frecvent caz de neîndeplinire a obligațiilor este cel privind
transpunerea în dreptul național a unei directive europene, statele membre nu își îndeplinesc
în anumite situații obligațiile și pentru că una din reglementările pe care le-au adoptat – chiar
și o simplă dispoziție – este considerată contrară dreptului comunitar.
17 Nicolae Adina.Autoritatea de lucru judecat în materie civilă.Universul
Juridic.București,2012
60

Totodată, obiect al acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor îl poate constitui
jurisprudența instanțelor naționale asupra căreia există suspiciunea de incompatibilitate cu
dreptul comunitar.
Prin urmare, neîndeplinirea obligațiilor poate rezulta fie din instrumente juridice (legi,
decrete, decizii administrative), fie din fapte (practici administrative)
-Efectele și executarea hotărârii în cazul acțiunii în constatarea neîndeplinirii
obligațiilor
– Efectul declarativ
Horărârea Curții privind constatarea neîndeplinirii obligațiilor are caracter declarativ,
constatând practic existența sau lipsa îndeplinirii obligațiilor, fără ca aceasta să atragă în mod
direct nulitatea actului național incompatibil cu dreptul comunitar. Obligația de a remedia
încălcarea dreptului comunitar revine autorităților naționale.
-Efectul autorității de lucru judecat
Totodată, aceste hotărâri au autoritatea de lucru judecat:
statul trebuie să adopte toate măsurile necesare în vederea conformării astfel
încât, pe lângă îndeplinirea obligațiilor, să elimine și toate consecințele trecute
și viitoare rezultate din neîndeplinirea acestora. Prevederile naționale care au
făcut obiectul unei hotărâri prin care Curtea a constatat incompatibilitatea cu
dreptul comunitar, nu mai pot fi aplicate de autoritățile și instanțele naționale.
interpretările dreptului comunitar reținute în hotărârile privind constatarea
neîndeplinirii obligațiilor sunt obligatorii pentru toate autoritățile și instanțele
naționale: în caz de îndoială asupra sensului unei prevederi europene, Curtea nu
se va mai pronunța în situația în care aceasta a făcut deja obiectul unei hotărâri
în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.
Efectul executiv
Horărârea are caracter executiv, obligând statele membre să amendeze actele normative
declarate incompatibile cu legislația comunitară și, dacă este cazul, să ia toate măsurile
necesare pentru a facilita aplicarea deplină a legislatiei comunitare.
‚Prin cazurile C-314/81, C-315/81, C-316/81 și C-83/82, Waterkeyn și alții, referitor la
publicitate pentru băuturi alcoolice, Curtea a trasat obligațiile care revin statelor membre ca
urmare a horărârea Curții privind constatarea neîndeplinirii obligațiilor. Astfel, în situația în
care prin hotărâre se constată incompatibilitatea unui act normativ național cu legislația
comunitară, legiuitorul național are obligația de a modifica dispozițiile contrare astfel încât să
devină conforme cu prevederile dreptului comunitar. Deși hotărârea Cur ii nu poate impune o ț
61

solu ie legislativului din statul membru, aceasta poate fi de un real ajutor pentru a în elegeț ț
modul corect de transpunere a legislației comunitare în legisla ia na ională.’ ț ț18
-Efectul retroactiv
Horărârea Curții privind constatarea neîndeplinirii obligațiilor are totodată caracter
retroactiv, ceea ce poate atrage consecințe importante.
Astfel, pentru a executa hotărârea Curții pronunțate în cazul C-503/04
Comisia/Republica Federală Germania, Germania a trebuit să rezilieze contracte de achiziție
publică foarte importante, ca urmare a încălcării obligațiilor comunitare cu privire la derularea
unor proceduri de atribuire competitive, omisiunea de a publica anunțurile de atribuire
aferente, aplicarea negocierii fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare fără a fi
îndeplinite condițiile stabilite prin Directiva 92/50/EEC privind coordonarea procedurilor de
atribuire a contractelor de achizi ii publice de servicii, în vigoare la data atribuirii. În fapt, ț
comuna Bockhorn din Germania nu a aplicat o cerere de ofertă pentru un contract referitor la
evacuarea apelor uzate și nu a publicat rezultatul procedurii de atribuire în suplimentul
Jurnalului Oficial al Comunităților Europene, iar orașul Braunschweig a încheiat prin
negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare un contract privitor la
eliminarea deșeurilor pentru o durată de 30 de ani, dar fără ca negocierea în speță să se
încadreze în situațiile permise de directivă.
La 10 aprilie 2003, Curtea a hotărât că Germania nu și-a îndepliit obligațiile care îi erau
impuse prin Directiva 92/50/EEC. În acest litigiu, Republica Federală Germania a fost
susținută și de Republica Franceză, de Regatul Țărilor de Jos și de Republica Finlanda.
Deoarece nu s-a conformat în vederea respectării legislației europene, Comisia a sesizat
din nou Curtea Europeană de Justiție. În data de 18 iulie 2007, Curtea a constatat că Germania
a încălcat obligațiile care îi reveneau în temeiul art. 228 din TFUE. Deoarece Republica
Federală Germania a comunicat în memoriul său în apărare că ar urma să rezilieze contractul
încheiat de comuna Bockhorn având ca obiect evacuarea apelor uzate, Comisia a declarat că
nu își menține nici acțiunea, nici cererea de impunere a unor penalități cu titlu cominatoriu în
măsura în care acestea se refereau la contractul menționat. Totodată, Comisia a considerat că
Germania nu a luat măsurile suficiente pentru a se conforma Hotărârii din 10 aprilie 2003,
întrucât nu a asigurat că, înainte de data expirării termenului stabilit în avizul motivat, se va
proceda la rezilierea contractului încheiat de orașul Braunschweig privitor la eliminarea
deșeurilor. Dacă, în ceea ce privește contractul încheiat de orașul Braunschweig, se impune,
18 www.curia.europa.eu/juris/
62

așadar, să se constate că Republica Federală Germania nu luase la 1 iunie 2004 măsurile pe
care le impunea executarea Hotărârii din 10 aprilie 2003, această constatare nu se mai
impunea totuși la data la care au fost analizate faptele.
Curtea subliniază aspectul potrivit căruia “ Caracterului retroactiv este esențial. Statele
membre nu se pot baza pe principiile securitătii juridice i protec iei încrederii legitime, ș ț
principiul „pacta sunt servanda”, sau respectul pentru drepturile de proprietate, pentru a scăpa
de obliga ia de a executa hotărârea Curții. ț ”
-Efectul coercitiv.
Sancțiuni financiare ce pot fi aplicate unui stat membru care nu a executat o hotărâre în
constatarea neîndeplinirii obligațiilor
În situația în care Curtea constată existența unei neîndepliniri a obligațiilor, va emite o
primă hotărâre conținând măsurile care trebuie adoptate de către statul membru pentru a
remedia situația. În cazul în care Comisia apreciază că nu au fost adoptate măsurile necesare,
va sesiza Curtea de Justiție a doua oară.
Astfel, lipsa de conformare a statului membru potrivit primei hotărâri va constitui o altă
acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor pentru care va fi adoptată o nouă hotărâre
(care o va reconfirma de fapt pe cea anterioară).
Totodată, în cazul în care Curtea confirmă că statul membru nu s-a conformat primei
sale hotărâri, îi poate impune plata unei sume forfetare i/sau penalită i zilnice cu titlu ș ț
cominatoriu.
Prin art. 228 alineatul 2 din Tratatul de la Maastricht a fost prevăzută posibilitatea
Curții ca, în urma primirii unei sesizări de la Comisie, să poată impune sancțiuni financiare
sub forma unei sume forfetare i/sau unor penalită i zilnice cu titlu cominatoriu, în situația în ș ț
care un stat membru nu remediază situația constatată prin hotărârea privind neîndeplinirea
obligațiilor.
Prin Tratatul de la Lisabona, articolul 228 din Tratatul CE, devenit articolul 260 din
TFUE, a fost modificat în vederea consolidării modalității de impunere a sancțiunilor
financiare, prin următoarele dispoziții:
prin procedura prevăzută la articolul 260 alineatul (2) din TFUE, s-a eliminat
etapa precontencioasă a avizului motivat. Ca și consecință, în cazul în care
consideră că un stat membru nu a executat corect o hotărâre a Cur ii, Comisia ț
are obligația să efectueze o singură etapă de procedură precontencioasă,
respectiv trimiterea unei scrisori de punere în întârziere prin care comunică
statului membru în cauză să î i prezinte observa iile. ș ț
63

Această posibilitate reprezintă dreptul statului membru în cauză de a se apăra și a
demonstra modul în care consideră necesar să respecte decizia instanței europene.
Dacă nu este mulțumită de observa iile prezentate de statul membru sau dacă acesta nu ț
răspunde, Comisia poate sesiza direct Curtea de Justi ie, în temeiul articolului 260 alineatul ț
(2). Eliminarea etapei precontencioase a avizului motivat a permis reducerea duratei medii a
procedurii la o durată cuprinsă între 8 si 18 luni. Această durată indicativă nu exclude
posibilitatea ca, în cazuri excep ionale justificate de circumstanțe speciale, procedura să ț
dureze mai mult. Pe de altă parte, această durată nu aduce atingere aten iei cu care Comisia ț
urmăre te ca statele membre să se conformeze cât mai rapid posibil hotărârii. ș
prin art. 260 alin. 3 din TFUE a fost introdusă o acțiune în constatare specială în
cazul în care un stat membru nu i-a comunicat Comisiei măsurile de transpunere
ale unei directive. Într-un astfel de caz, Curtea poate impune o sancțiune
financiară statului membru în cauză încă din stadiul primei hotărâri privind
existența unei neîndepliniri a obligațiilor.
Obiectivul acestei măsuri este cel de motivare suplimentară a statelor membre să
transpună directivele în termenele stabilite de legiuitor de a asigura astfel o eficacitate reală a
legisla iei Uniunii. Deși în aparență poate fi considerată prea aspră, posibilitatea de a stabili ț
sancțiuni financiare încă prin prima hotărâre are în vedere protejarea intereselor generale
urmărite de sistemul normativ al Uniunii, care nu poate tolera întârzierile, protejând, mai
presus de toate, cetă enii europeni ale căror drepturi subiective rezultă din această legisla ie. ț ț
În ultimă instan ă, credibilitatea dreptului Uniunii în ansamblul său este subminată dacă ț
durează ani de zile ca actele legislative să aibă efecte juridice depline în statele membre.
Cu toate că introducerea posibilității de aplicare a unor sancțiuni financiare nu incumbă
asupra obligației esențiale a statului membru (respectiv obligația de a se conforma hotărârii
Curții), procedura constituie un mijloc prin care acesta este stimulat, prin constrângere
financiară, să se conformeze hotărârii privind neîndeplinirea obligațiilor.
Comisia Europeană stabilește prin intermediul unor comunicări periodice criteriile și
principiile pe care intenționează să le aplice pentru a propune Curții valoarea sancțiunilor
financiare pe care le consideră adecvate circumstanțelor fiecărui caz. Suma propusă trebuie
justificată în fața Curții de Justiție. Decizia finală privind aplicarea și cuantumul sancțiunilor
revine însă Curții de Justiție, care are competență deplină în acest domeniu. Astfel, sumele
propuse de Comisie pot fi modificate inclusiv în sensul majorării acestora.
Totodată, în elaborarea acestor comunicări, Comisia are în vedere jurisprudența Curții,
mai ales în privința sumei forfetare și principiului proporționalității. Cu toate acestea, în
64

exercitarea competenței sale de apreciere, în situații speciale și cu o motivare detaliată
Comisia are posibilitatea să se abată de la criteriile și principiile generale menționate.
Cele două tipuri de sancțiuni pecuniare (penalități cu titlu cominatoriu și suma
forfetară) pot fi aplicate simultan și cumulate, deși în textul articolului 260 din TFUE se
menționează că pot fi propuse sume forfetare “sau” penalitătii cu titlu cominatoriu. Curtea s-a
pronunțat în acest sens prin hotărârea privind neîndeplinirea obligațiilor din 12 iulie 2005, în
cazul C-304/02 Comisia/Franța referitor la politica comună de pescuit, prin care a obligat
statul în culpă la plata simultană și cumulată, atât a unor penalități cu titlu cominatoriu, cât și
a unei sume forfetare. Motivația a constituit-o faptul că încălcarea a persistat o lungă perioadă
după pronunțarea primei hotărâri, în detrimentul interesului public și privat. Prin urmare, din
această hotărâre reiese că utilizarea conjuncției “sau” trebuie înțeleasă în sens cumulativ,
aspect preluat în Comunicările ulterioare ale Comisiei.
În 2005, Comisia a adoptat Comunicarea SEC(2005)1658 privind punerea în aplicare a
articolului 228 din Tratatul CE, prin care a stabilit principiile și modalitatea de calcul pe baza
cărora determină cuantumul sancțiunilor financiare propuse. Comunicarea a înlocuit astfel
două Comunicări anterioare din 1996 și 1997, preluând însă elementele esențiale ale acestora
și luând în considerare jurisprudența Curții apărută între timp, actualizând totodată metoda de
calcul a sancțiunilor.
În vederea respectării principiilor proporționalității și egalității de tratament între statele
membre, Comisia se bazează pe trei criterii fundamentale în stabilirea penalităților: durata
încălcării, gravitatea încălcării și necesitatea asigurării faptului că efectul descurajator al
sancțiunii poate evita recidiva, așa cum vom detalia în continuare.
Durata încălcării reprezintă perioada de timp cât persistă nerespectarea prevederilor
comunitare, afectând suma forfetară standard (cuantumul de bază la care sunt aplica i ț
coeficientii multiplicatori) cu un coeficient de multiplicare cuprins între 1 și 3 și se calculează
la o rată de 0,10 pe lună de la data pronunțării primei hotărâri.
Gravitatea încălcării afectează suma forfetară de bază cu un coeficient cuprins între 1 și
20 și are în vedere doi parametri: importanța normelor comunitare încălcate și impactul
încălcării asupra intereselor generale și particulare. Având în vedere caracterul subiectiv al
acestor criterii, marja de apreciere a coeficientului pentru gravitate este largă.
Astfel, pentru aprecierea importanței normelor comunitare încălcate, Comisia
evaluează în principal natura și întinderea acestora, rangul lor în ierarhia normelor rămânând
pe plan secundar. Ca și consecință, așa cum se precizează în Comunicare cu titlu de exemplu,
o încălcare a principiului nediscriminării ar trebui să fie întotdeauna considerată ca foarte
65

gravă, indiferent dacă încălcarea rezultă din violarea unui principiu stabilit chiar prin tratat,
sau din încălcarea aceluiași principiu stabilit într-un regulament sau o directivă. În general,
încălcările cu privire la drepturile fundamentale și la cele patru libertăți fundamentale
consacrate de tratat ar trebui să fie considerate ca fiind grave și să facă obiectul unei sancțiuni
pecuniare adaptate. Totodată, ca și factor atenuant trebuie analizat dacă hotărârea care trebuie
executată ridică reale probleme de interpretare sau că există anumite dificultăți intrinseci de
realizare a executării într-un interval scurt de timp.
Efectele încălcărilor asupra intereselor generale sau particulare trebuie măsurate de la
caz la caz, în funcție, spre exemplu, de următoarele elemente:
pierderea de resurse proprii pentru Comunitate,
impactul încălcării asupra modului de funcționare al Comunității,
daune grave sau ireparabile cauzate sănătății umane sau mediului,
prejudicii economice sau ne-economice suferite de persoane fizice și operatori
economici, incluziv consecințele intangibile, precum dezvoltarea personală
cuantumurile financiare implicate în încălcare,
orice posibil avantaj financiar pe care statul membru îl câștigă prin
nerespectarea hotărârii Curții,
importanța relativă a încălcării având în vedere cifra de afaceri sau valoarea
adăugată a sectorului economic în cauză în statul membru respectiv,
volumul populației afectate prin încălcare (gravitatea poate fi considerată mai
mică dacă încălcarea nu afectează populația întregului stat membru în cauză),
responsabilitatea Comunității față de țările terțe,
dacă încălcarea este izolată sau constituie un caz de recidivă (de exemplu,
întârzierea repetată în transpunerea directivelor într-un anumit sector).
Cu privire la afectarea intereselor la nivel individual, exemplificativ este pentru
domeniul achizițiilor publice (legat de îndeplinirea unor cerințe de calificare/selecție), cazul
recunoașterii unei diplome: efectele sunt mai importante în situația transpunerii incorecte a
unei directive privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, care ar aduce atingere intereselor
unei întregi categorii profesionale, decât un caz particular de aplicare incorectă
(nerecunoașterea unei diplome).
Efectul descurajator este stabilit prin intermediul unui factor național „n”, calculat ca
medie geometrică în funcție de produsul intern brut (PIB) al statului respectiv și de ponderea
voturilor în Consiliu. Este necesar ca efectul descurajator al sancțiunii să poată evita recidiva.
Pentru calcularea penalităților cu titlu cominatoriu se aplică următoarea formulă:
Aj = (Fba x Cg x Cd) x n
66

unde: Aj = penalită i pe zi; Fba = suma forfetară standard „plată a penalității” (stabilită ț
la 600 de euro prin această Comunicare); Cg = coeficient pentru gravitate (minim 1, maxim
20); Cd = coeficient pentru durata (minim 1, maxim 3); n = factorul descurajator care ia în
considerare capacitatea de plată a statului membru
Pentru calcularea cuantumului sumei forfetare se utilizează formula:
Sf = Fbsf x Cg x n x jr unde:
Sf = sumă forfetară; Sfb = sumă forfetară de bază „plată a sumei forfetare” (stabilită la
200 de euro pe zi prin această Comunicare); Cg = coeficient pentru gravitate; n= factor care ia
în considerare capacitatea de plată a statului membru, Zr – număr de zile al perioadei în care
persistă încălcarea.
Față de calculul penalității cu titlu cominatoriu, nu se aplică un coeficient pentru durată,
deoarece durata încălcării este deja luată în considerare prin multiplicarea sumei zilnice cu
numărul
67

CAPITOLUL III :PRINCIPII FUNDAMENTALE STABILITE PRIN
JURISPRUDEN Ă Ț
În jurisprudența sa (începând cu hotărârea Van Gend & Loos din 1963), Curtea a
introdus principiul efectului direct al dreptului comunitar în statele membre. Acesta permite
cetățenilor europeni să invoce în mod direct normele juridice ale Uniunii în fața instanțelor
judecătorești.
Întreprinderea de transport Van Gend & Loos, importatoare de mărfuri din Germania
în Țările de Jos, trebuia să plătească taxe vamale pe care le considera ca fiind contrare
dispoziției din Tratatul CEE ce interzice majorarea taxelor vamale în cadrul relațiilor
comerciale reciproce. Acțiunea punea problema conflictului dintre dreptul intern și normele
Tratatului CEE. Fiind sesizată de o instanță judecătorească din Țările de Jos, Curtea a răspuns
prin instituirea doctrinei efectului direct, conferind astfel întreprinderii de transport o garanție
directă a drepturilor sale întemeiate pe legislația comunitară în fața instanței judecătorești
naționale.
În 1964, hotărârea Costa a stabilit supremația dreptului comunitar asupra dreptului
intern. În această cauză, o instanță judecătorească italiană solicitase Curții de Justiție să
stabilească dacă legea italiană de naționalizare a sectorului producției și distribuției energiei
electrice era compatibilă cu anumite norme din Tratatul CEE. Curtea a introdus doctrina
supremației dreptului comunitar, întemeindu-se pe specificitatea ordinii juridice comunitare,
care trebuie să beneficieze de o aplicare uniformă în toate statele membre.
În 1991, în hotărârea Francovich și alții, Curtea a creat o altă noțiune fundamentală, și
anume aceea a răspunderii unui stat membru în privința particularilor, pentru prejudiciile
cauzate acestora prin încălcarea dreptului comunitar de respectivul stat. Prin urmare, începând
cu 1991, cetățenii europeni dispun de o acțiune în despăgubiri împotriva statului care încalcă
o normă comuitară.
Doi cetățeni italieni, care trebuiau să își încaseze remunerațiile de la angajatorii lor
aflați în faliment, au introdus acțiuni invocând netranspunerea, de către statul italian, a
dispozițiilor comunitare care protejează lucrătorii salariați în cazul insolvabilității
angajatorului. Fiind sesizată de o instanță judecătorească italiană, Curtea a precizat că
directiva respectivă urmărea să confere particularilor drepturi de care aceștia fuseseră privați
ca urmare a netranspunerii de către stat a directivei. Astfel, Curtea a deschis posibilitatea
introducerii unei acțiuni în despăgubiri împotriva statului însuși.
68

Curtea în viața cetățeanului Uniunii
‚Din miile de hotărâri pronunțate de Curte, cea mai mare parte, în special cele
pronunțate cu titlu preliminar, au în mod vădit consecințe importante în viața de fiecare zi a
cetățenilor Uniunii. Unele dintre aceste hotărâri sunt citate în continuare, cu titlu de exemplu,
pentru domeniile cele mai importante ale dreptului Uniunii.
Libera circulație a mărfurilor
Începând cu hotărârea Cassis de Dijon, pronunțată în 1979, referitoare la principiul
liberei circulații a mărfurilor, comercianții pot să importe în țările lor orice produs care
provine din altă țară a Uniunii, cu condiția ca acesta să fi fost produs și comercializat în mod
legal în acea țară și ca niciun motiv imperativ privind, de exemplu, protecția sănătății sau a
mediului înconjurător, să nu se opună importului acestuia în țara în care va fi consumat.
Libera circulație a persoanelor
În acest domeniu au fost pronunțate numeroase hotărâri.În hotărârea Kraus (1993),
Curtea a statuat că situația unui resortisant comunitar, titular al unei diplome postuniversitare
care a fost obținută într-un alt stat membru și care îi facilitează accesul la o profesie sau la
exercitarea unei activități economice, este reglementată de dreptul comunitar, chiar și în
privința raporturilor acelui resortisant cu statul membru de origine. Astfel, dacă un stat
membru poate condiționa utilizarea acestui titlu pe teritoriul său de obținerea unei autorizații
administrative, procedura de autorizare trebuie să aibă drept unic scop verificarea împrejurării
dacă titlul a fost eliberat în mod legal.
Dintre hotărârile pronunțate în acest domeniu, una dintre cele mai cunoscute este
hotărârea Bosman (1995), în cadrul căreia Curtea s-a pronunțat, la cererea unei instanțe
judecătorești belgiene, asupra compatibilității dintre regulile federațiilor de fotbal și libera
circulație a lucrătorilor. Curtea a precizat că sportul practicat la nivel profesionist este o
activitate economică a cărei exercitare nu poate fi împiedicată de reguli referitoare la
transferul jucătorilor sau care limitează numărul jucătorilor resortisanți ai altor state membre.
Acest principiu a fost extins, prin hotărâri ulterioare, la situația sportivilor profesioniști
care provin din țări terțe care au încheiat un acord de asociere (hotărârea Deutscher
Handballbund, 2003) sau de parteneriat (hotărârea Simutenkov, 2005) cu Comunitățile
Europene.
Libera prestare a serviciilor
69

O hotărâre din 1989 privind libera prestare a serviciior se referea la situația unui turist
britanic care fusese agresat și rănit grav în metroul parizian. Fiind sesizată de către o instanță
judecătorească franceză, Curtea a decis că, în calitate de turist, cetățeanul britanic beneficia de
servicii și în afara țării sale și intra sub incidența principiului nediscriminării pe motiv de
naționalitate înscris în dreptul comunitar. În consecință, acesta avea dreptul la aceeași
despăgubire precum cea care ar fi putut fi pretinsă de un resortisant francez (hotărârea
Cowan).
Fiind sesizată de către instanțe judecătorești luxemburgheze, Curtea a statuat că
prevederile naționale care refuză unei persoane asigurate rambursarea cheltuielilor pentru un
tratament dentar pe motivul că acesta a fost efectuat în alt stat membru constituie un obstacol
nejustificat în calea liberei prestări a serviciilor (hotărârea Kohll, 1998), iar refuzul de a
rambursa cheltuielile privind achiziționarea de ochelari din străinătate este considerat ca un
obstacol nejustificat în calea liberei circulații a mărfurilor (hotărârea Decker, 1998).’19
Egalitatea de tratament și drepturile sociale
O stewardesă a introdus o acțiune împotriva angajatorului său pe motiv de discriminare
în privința remunerației pe care o încasa în comparație cu colegii săi de sex masculin care
efectuau aceeași muncă. Fiind sesizată de o instanță judecătorească belgiană, Curtea a decis,
în 1976, că norma din tratat care impunea principiul egalității de remunerare între lucrătorii de
sex masculin și cei de sex feminin pentru aceeași muncă are efect direct (hotărârea Defrenne).
Interpretând normele comunitare referitoare la egalitatea de tratament între bărbați și
femei, Curtea a contribuit la protecția femeii împotriva concedierilor legate de perioada
sarcinii. Nemaiputând să lucreze din cauza dificultăților legate de sarcină, o femeie a fost
concediată. În 1998, Curtea a declarat această concediere contrară dreptului comunitar.
Concedierea unei femei în cursul sarcinii din cauza absențelor provocate de o boală în
legătură cu sarcina însăși constituie o discriminare interzisă pe motiv de sex (hotărârea
Brown).
Pentru a garanta protecția securității și a sănătății lucrătorilor, este necesar ca aceștia să
beneficieze de un concediu anual plătit. În 1999, sindicatul britanic BECTU a contestat
reglementarea britanică care priva lucrătorii cu contracte de muncă de scurtă durată de acest
drept, pe motivul că nu era conformă unei directive comunitare privind organizarea timpului
de lucru. Curtea a hotărât (hotărârea BECTU, 2001) că dreptul la concediul anual plătit este
19 https://curia.europa.eu/
70

un drept social conferit de dreptul comunitar în mod direct tuturor lucrătorilor și că niciun
lucrător nu poate fi privat de acesta.
Drepturile fundamentale
Apreciind că respectarea drepturilor fundamentale face parte integrantă din principiile
generale de drept pe care este chemată să le apere, Curtea a contribuit în mod considerabil la
îmbunătățirea standardelor privind protecția acestor drepturi. În această privință, Curtea se
inspiră din tradițiile constituționale comune statelor membre și din instrumentele
internaționale de protecție a drepturilor omului, în principal convenția europeană a drepturilor
omului, la care statele membre au cooperat sau au aderat. De la intrarea în vigoare a Tratatului
de la Lisabona, Curtea va putea aplica i interpreta Carta drepturilor fundamentale a Uniunii ș
Europene din 7 decembrie 2000, care beneficiază în temeiul Tratatului de la Lisabona de
aceea i valoare juridică cu cea a tratatelor. ș
După numeroase atacuri teroriste îndreptate împotriva agenților de poliție, în Irlanda
de Nord forțele de poliție au primit dreptul de a purta arme. Totuși, pentru motive de
securitate publică, acest drept nu a fost acordat femeilor care lucrau în poliție (potrivit unui
certificat eliberat de ministerul competent și care nu putea fi atacat pe cale judecătorească). În
consecință, poliția nord-irlandeză nu a mai oferit niciun contract de muncă cu normă întreagă
vreunei femei. Fiind sesizată de o instanță judecătorească din Regatul Unit, Curtea a decis că
excluderea oricărei puteri de control a judecătorului asupra certificatului unei autorități
naționale se opune principiului unui control jurisdicțional efectiv pe care se poate întemeia
orice persoană care se consideră vătămată printr-o discriminare întemeiată pe sex (hotărârea
Johnston, 1986).
Cetățenia Uniunii
În ceea ce privește cetățenia Uniunii, care, potrivit Tratatului privind func ionarea ț
Uniunii Europene, este recunoscută oricărei persoane care are cetă enia unui stat membru, ț
Curtea a confirmat că aceasta include dreptul de ședere pe teritoriul unui alt stat membru.
Astfel, un resortisant minor al unui stat membru, care are o asigurare medicală și care dispune
de resurse suficiente, beneficiază în egală măsură de un astfel de drept de ședere. Curtea a
subliniat că dreptul comunitar nu îi impune minorului să dispună el însuși de resursele
necesare și că refuzul de a acorda în același timp dreptul de ședere mamei sale, resortisantă a
unei țări terțe, ar priva dreptul de ședere al copilului de orice efect util (hotărârea Zhu și Chen,
2004).
În aceeași hotărâre, Curtea a precizat că, și în cazul în care dobândirea naționalității
71

unui stat membru are ca scop obținerea de către resortisantul unei țări terțe a dreptului de
ședere în temeiul dreptului comunitar, un stat membru nu poate restrânge efectele acordării
naționalității de către alt stat membru
CONCLUZII
Reprezentând o structura juridică originală i complexa, este aproape imposibil de a se ș
da o defini ie Uniunii Europene. O asemenea construc ie este greu de definit i din cauza ț ț ș
ambiguită ii constructive pe care o sugerează această sintagmă i care, datorită voca iei ț ș ț
integrării europene, o plasează la interferen a mai multor concepte juridice, fără a se ata a ț ș
decisiv de unul dintre acestea. Analizand textul Tratatului privind Uniunea Eurpeană, aceasta
este o uniune căreia statele membre ii atribuie competen e pentru realizarea obiectivelor lor ț
comune, precum respectarea demnită ii umane, a libertă ii si democra iei, a egalită ii statului ț ț ț ț
de drept i a drepturilor omului. ș
Originalitatea structurii juridice a edificiului Uniunii Europene ne arată că ea nu poate
fi incadrată in categoriile tradi ionale ale dreptului intern al statelor sau ale dreptului ț
interna ional. In plan doctrinar, originalitatea structurii juridice a Uniunii Europene a generat ț
diverse controverse cu privire la natura sa juridică i teorii precum:teoria statului, teoria ș
oragniza iei internationale, teoria federa iei, teoria confedera iei. ț ț ț
Uniunea Europeană, contrar acestor teorii, are o natură juridică sui generis care nu este
comună nici dreptului intern al statelor, nici dreptului interna ional. Sistemului comunitar ii ț
sunt specificeo serie de caractere proprii, atat in plan institutional ( atribuirea de competen e, ț
capacitatea juridic, personalitatea) cât i in plan normativ ( integrarea in ordinea juridică a ș
statelor membre, aplicarea in beneficiul particularilor). In compara ie cu categoriile de ț
subiecte de drept interna ional, constructiile comunitare nu pot fi incluse in randul acestora, ci ț
dimpotriva, ele preiau, combină i structurează unele din trasăturile acestora fără a se ș
identifica cu ele.
În capitolul I al acestei lucrări am prezentat dreptul comunitar ce se constituie într-un
tip aparte de drept, drept dezvoltat pe ideea stabilirii unei noi ordini juridice. Specifice
sistemului juridic comunitar sunt regulile de drept scrise, ierarhizarea normelor si elaborarea
acestora de către institu iile comunitare. Institu iile Uniunii au ca scop promovarea valorilor ț ț
acesteia, urmărirea obiectivelor sale, sus inerea intereselor sale, ale cetă enilor săi si ale ț ț
statelor membre, precum i asigurarea coeren ei, a eficacită ii i a continuită ii politicilor i a ș ț ț ș ț ș
ac iunilor sale.ț
72

De asemenea în primul capitol am prezentat rolurile Curții de Justiție ,printre care acela
de a examina legalitatea actelor institu iilor Uniunii i de a asigura o interpretare i o aplicare ț ș ș
uniformă a dreptului acesteia. De asemenea, Curtea soluționează conflictele dintre instituțiile
Uniunii, dintre aceste instituții si statele membre sau dintre statele membre, intervenind pentru
a aplica dreptul Uniunii.
In capitolul II al lucrării denumit Curtea de Justiție a Uniunii Europene am redat
informații despre compunerea acestei instituții, structura reglementată in articolele Tratatului
de funcționare a Uniunii Europene.
Un element important in prezentarea Cuțtii de Justiție în această lucrare îș reprezintă
identificarea competențelor Curții si procedurile folosite pentu sesizarea acesteia.
Prin competențele principale reamintesc monitorizarea aplicării dreptului Uniunii de
către institu iile Uniunii atunci cînd acestea aplică dispozi iile tratatelor sau de catre statele ț ț
membre i persoanele fizice i juridice în ceea ce prive te obliga iile care le incumbă acestora ș ș ș ț
potrivit dispozi iilor normelor Uniunii, interpretarea dreptului Uniunii. ț
Unul dintre principiile pe care se bazează întreaga activitate a Curtii este principiul
echilibrului instituțional, principiu ce reiese din prezentarea procedurilor folosite pentru
adresarea in fața Curții.
In cel de al III lea capitol denumit Principii fundamentale stabilite prin jurisprudența
am prezentat cateva principii edificatoare pentru cetațenii Uniunii Europene.
Fondatorii Uniunii Eurpene , vizionari ai vremii lor, au urmarit obținerea unor drepturi
pe care, acum le consideram firești, normale precum libera circulație a persoanelor, a
mărfurilor, libera prestare a serviciilor sau egalitatea de tratament și drepturile sociale.
Construcția europeană este unul din fenomenele istorice cele mai importante și
originale din anii care au urmat celui de-al doilea război mondial. Pornit din proiectele
federaliste născute în mintea unor gânditori europeni cu multe secole în urmă, proiectul
unificării Europei a luat formă integrării, inovativ compromis între păstrarea suveranității
statelor membre și elemente transnaționale, care tind spre o nouă identitate,identitatea
europeană. Europa are acum, prin acest proces integrator, simboluri comune, politici comune,
instituții comune, o istorie comună.
73

BIBLIOGRAFIE
Actul de Aderare din 1985, din 1994
Adina Nicolae.Autoritatea de lucru judecat în materie civilă.Universul
Juridic.București,2012
Ana Daniela Bobaru.Curtea de Justitie a Uniunii Europene-garant al aplicarii uniforme
a dreptului UE.Ed Universitara.Bucuresti,2014
Dan Vataman.Dreptul Uniunii Europene.Bucuresti.Universul Juridic,2010
Dragos Alexandru Sitaru.Dreptul comertului international.Lumina Lex.Bucuresti.204
Fabian Gyula.Drept institutional comunita.editura Sfera juridica.Cluj Napoca.2006
Fuerea Augustin.Instituții europene .București,2002
Fuerea Augustin.Drept comunitar european.Partea generala.Bucuresti,2004
Fuerea Augustin.Manualul Uniunii Europene.Ediatia aIVa.Universul Juridic.2010
Fuerea Augustin.Dreptul comunitar al afacerilor.Universul juridic.Bucuresti.2006
Ioan Alexandru.Drept administrativ european. Editura Lumina Lex.2005
Ion Filipescu P; Fuerea, Augustin, Drept instituțional comunitar european , ediția a III-
a, București, Editura Actami, 1999
Irina Zlatescu Moroianu.Institutii europene si drepturile omului.IRDO.Bucuresti 2008
Jean Monnet. Prefata, in Jean Baptiste Duroselle, L'Idée d 'Europe dans l'histoire,
Denoël, Paris, 1965
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C483, 23 decembrie 2016
Leg 13/2008 privind ratificarea Tratatului de la Lisabona
Mihai Viorel Ciobanu.Tratat teoretic si practic de procedura civila.Teoria
generala.volI,II National:bucuresti.1999
Mircea Tutunaru.Dreptul Uniunii Europene.Ed Maiastra.Tg Jiu,2017 TE
Nicolae Popa.Teoria generala a dreptului.editia a3a .CHBesck.Bucuresti.2008 icolae
Protocolul (nr. 3) privind statutul Curtii de Justitite a Uniunii Europene
Raport anual de activitate al Curtii de Justitie a UE ,2016
Regulamentului de procedură al Cur ii de Justi ie din 25 septembrie 2012 ț ț
Statutul Cur ii de Justi ie a Uniunii Europene ț ț
Tratatul de la Amsterdam
Tratatul de la Maastricht
Tratatul de la Nisa
Tratatul privind func ionarea Uniunii Europene ț
www.curia.europa.eu/
www.curia.europa.eu,/Ghid privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii
Europene,Iulie 2013
ANĂMarian ȘTEFĂNESCU
Specializarea ISTORIE
Forma de învățământ ID – semestrul IV
2007
74