Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………….. [605432]

1Cuprins
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……..2
Capitolul I. Referențialul contabil. Standarde și reglementari în domeniul politicii și tratamentelor
contabile privind stocurile ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 7
1.1 Sinteză din literatură de specialitate ………………………….. ………………………….. ………………………. 11
1.2 Recunoașterea și evaluare elementelor, tranzacțiilor și evenimentelor. Principiile și regulile evaluării
1.3. Interpretări și analize financiare ………………………….. ………………………….. ………………………….. .17
Capitolul 2. Delimitări conceptuale privind politicile și opțiunile contabile în vederea calculării valori
stocurilor………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……..20
2.1 Delimitări concep tuale………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 20
2.2 Evaluarea stocurilor la intrare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …..23
2.3 Evaluarea stocurilor la ieșire ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….27
2.4 Tehnici de măsurare a costurilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ..30
2.5Contabilitatea operațiilor privind stocurile cumpărate ………………………….. ………………………… 32
2.6 Valoarea netă de realizare și deprecierea stocurilor ………………………….. ………………………….. …….34
2.7 Contabilizarea la cheltuieli ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….36
2.8 Evaluarea stocurilor în diverse referin țe contabile ………………………….. ………………………….. ……..37
2.9 Prezentarea stocurilor în situa țiile financiare ………………………….. ………………………….. ……………. 39
Capitolul III. Studiu de caz comparativ privind determinarea valorii stocului prin cele trei metode
FIFO(primul intrat –primul ie șit), LIFO (ultimul intrat –primul ie șit)și CMP………………………….. ….43
3.1 Prezentare generală a societă ții………………………….. ………………………….. ………………………….. ….43
3.2 Determinarea valorii stocului prin metodele FIFO, LIFO și CMP………………………….. ……………… 44
Concluzii………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……..54
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …..60

2Introducere
În țara noastră contabilitatea reprezintă o provocare datorită deselor schimbări și
ambiguități prezente în mediul legislativ, precum și a tendinței de armonizare cu sistemul
contabil european; contabilitatea trebuie să se adapteze mediului de afaceri tot mai dinamic, să
răspundă unor provocări din ce în ce mai incitante cum ar fi: piețele financiare în dezvoltare,
instrumente financiare noi, mișcarea rapidă a capitalurilor etc. Încă de la apariția ei ca știință,
contabilitatea a fost legată de constituirea , gestionarea și utilizarea eficientă a patrimoniului, fiind
disciplina care pune la dispoziția conducerii firmei atât date cât și informații operative privind
starea și gestionarea patrimoniului.
În cadrul elementelor patrimoniale ale unei societăți u n rol important îl au
activele circulante. Din structura activelor fac parte și stocurile.
Această importantă este dată de faptul că o unitate de producție nu poate funcționa fără
existența stocurilor.
O firmă care are ca obiect principal de activitate p roducția trebuie să dețină
suficiente stocuri (materii prime, materiale, etc.) astfel încât procesul de producție să aibă
continuitate. În același timp, structura și mărimea stocurilor trebuie stabilită judicios, astfel încât
să nu existe lipsu ri dintr-o anumită materie primă sau din contră, să existe asupra stocuri din alte
materii prime De asemenea, stocurile de produse finite obținute joacă un rol important în
activitatea unei firme. În procesul de fabricație al produselor finite firma trebuie să țină co nt de
cererea și oferta de pe piață. Dacă firma produce mai mult decât se cere pe piață, acest fapt are o
influență negativă deoarece, pentru a obține o anumită cantitate de produse, indiferent dacă se
vând sau nu, se consuma materii prime, for ța de muncă, utilități, etc., consumuri care generează
costuri. Dacă mărfurile obținute nu se vând, costurile de producție nu sunt acoperite și se obține
pierdere.
În concluzie, gestionarea stocurilor reprezintă o latură importanta în bună
desfășurare a activității u nei firme.
Politicile contabile î și găsesc forme concrete de exprimare în con ținutul normelor și
reglementărilor contabile, în contextul aplicării acestora din urmă pentru solu ționarea

3problemelor ridicate de realitatea eon omică și financiară.
În mod indirect, politicile contabile sunt fundamentate, în cadrul sistemelor evoluate, cu
ajutorul cadrului conceptual. Tema genezei, rolului și conținutului cadrelor contabile conceptuale
este o preocupare constantă a noastră de un deceniu .
Politicile contabile au fost fundamentate cu ajutorul celor trei cadre contabile
conceptuale:
-Cadrul conceptual american, rezultat al reflec ției mediului contabil american într -o
perioadă (1973 -1985) în care se caută dotarea contabilită ți cu obiective care să apropie
informațiile, prin utilitatea lor, de deciziile privind investi țiile, finanțarea și activitățile de
exploatare ale unei întreprinderi, fapt ce presupunea conceperea unui instrument care să permită
elaborarea de norme contabile solide;
-Cadrul conceptual interna țional, numit și “Cadru de întocmire și prezentare a situațiilor
financiare”, publicat în iulie 1989, el se inspiră din substan ța conceptuală a cadrului American,
dar se particularizează mai ales pri n faptul că “dore ște” să nu se a dreseze în mod predominant
unei categorii de utilizatori, ci unei palate largi de utilizatori, ceea ce denotă caracterul său mai
“social”;
-Cadrul conceptual britanic, numit și “Enunț de principii pentru informarea financiar ă”,
piblicat în decembrie 1999 , acest cadru reprezintă produsul cel mai fin în materie de
conceptualizare a contabilită ții la nivel mondial, el fiind, totodată, beneficiarul reflecțiilor
anterioare ale organismelor american și internațional de normalizare, darși al efortului
organismului britanic de normalizare, de perfec ționare a ansamblului referen țialului său;
Concepte -cheie folosite în această lucrare sunt:
·entitate –unitate partrimoniala cu personalitate juridică și care aplica un anumit
sistemcontabil;
·stoc–cantitate de bunuri existente, la un moment dat, ca rezervă în depozitul unui
magazin, al unei întreprinderi, într -o piață în vederea asigurării continuității producției sau a

4desfacerii;
· IFRS (Internațional Financial Reporting Standards) –Standar de Internaționale de
Contabilitate, elaborate de IASB (după 2001);
· IAS (Internațional Accounting Standars) –Standarde Internaționale de Contabilitate
elaborate de IASC ( până în 2001);
Standard Interntional de contabilitate IAS 2 Stocurise aplic ă tuturor stocurilor, excepție
făcând:
– lucrările în curs de desfășurare în cadrul contractelor de construcții și direct legate
de contractele de servicii (IAS 11 Contracte de construcții);
-instrumentele financiare (IAS 39 Instrumente financiare) ;
– activele biologice legate de activitatea agricolă și produsele de la punctul de
recoltare (IAS 41 Agricultură).
În aprilie 2008, s -au realizat câteva schimbări în IAS 2, privind evaluarea și organ izarea
unor tipuri de stocuri. Astfel, sch imbările aduse IAS 2 sunt:
– evaluarea stocurilor de produse agricole și forestiere care aparțin producătorilor,
producției agricole după recoltarea minereurilor și a altor produse minerale, dacă acestea sunt
evaluate la valoarea realizabilă netă, î n conformitate cu metode bine stabilite;
– evaluarea stocurilor brokerilor intermediari, dacă acestea sunt evaluate la valoarea
justă minus costurile de vânzare;
– diferențele de schimb valutar nu mai sunt incluse în c ostul de achiziție în ca zul
facturării stocurilor în moneda străină; această schimbare a survenit datorită eliminării
tratamentului altenativ de valorificarea a diferențelor de curs valutar din IAS 21 Efectele
variației cursurilor de schimb valutar;
-în ca zul achizițiilor de stocuri în condiții de decontare amânată, diferența între
prețul de achiziție în condiții normale de creditare și suma plătita este recunoscută ca o cheltuială
cu dobândă;
– nepermiterea utilizării metodei de evaluare a stocurilor la ieșire LIFO .

5Stocurile sunt active:
-destinate pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității;
-în curs de producție în vederea vânzării în condițiile prezentate anterior;
-sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fii folosite
înprocesul de producție sau pentru prestarea de servicii.
Următorii termeni sunt utilizați în acest Standard cu sensurile specificate:
Costul stocurilor și alte costuri suportate de întreprindere p entru a aduce stocurile în
formă și în locul în care se găsesc în prezent. Acesta este folosit pentru evaluarea stocurilor la
intrare, la ieșire și la închiderea exercițiului financiar.
Costul de achiziție cuprinde prețul de cumpărare, taxe de import și a lte taxe, costuri de
transport, manipulare și alte costuri care pot fi atribuite direct achiziției de produse finite,
materiale și servicii. Reducerile comerciale, rabaturile și alte elemente similare sunt deduse
pentru a determina costurile de achiziție.
Costul de prelucrare include costurile direct aferente unităților produse, cum ar fii
costurile cu manopera directă. De asemenea, ele includ și alocarea sistematică a regiei de
producție, fixă și variabilă, gene rată de transformarea materialelor în produse finite.
Valoarea realizabilă neta este prețul de vânzare estimat, ce ar putea fi obținut pe
parcursul desfășurării normale a activității, mai puțin costurile estimate pentru finalizarea
bunului și costurile es timate necesare vânzării. Este utilizată la evaluarea stocurilor la sfârșitul
exercițiului financiar, la inventariere și apoi la bilanț. Conform principiului prundentei, ele
trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă .
Valoarea justă este suma pentru care ar pute a fi tranzacționat un activ sau decontata o
datorie intre părți interesate, în cunoștință de cauză , în cadrul unei tranzacții desfășurate în
condiții obiective.
Valoarea realizabilă neta se referă la suma ne tă pe care întreprinderea se așteaptă să o
realizeze din vânzarea stocurilor, în timp ce valoarea justă reflecta suma pentru care același stoc
ar putea fi schimbat pe piață, intre cumpărători și vânzători interesați și în cunoștință de cauză.
Prima este o valoare specifică entității; a doua nu este.

6Definiția stocurilor potrivit IAS 2 pune în evidență trei criterii, în funcție de care acestea
sunt clasificate și delimitate în contabilitatea financiară: fizic, destinația, faza ciclului de
exploatare.
Corespunzător criteriului fizic stocurile se împart în următoarele structuri: materii
prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar, semifabricate, animale
(tinere, la îngrășat, păsări și colonii de albine), producția în curs de execuție, mărfurile și
asimilate, ambalaje.
Încadrul stocurilor se includ și bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în
consignație la terți, care se înregistrează distinct în contabilitate pe categorii de stocuri.
Dacă se are în vedere destinația lor sunt delimitate următoarele cate gorii de stocuri:
-stocuri destinate realizării obiectului de activitate;
-stocuri fabricate de întreprindere destinate vânzării;
-stocuri aflate în curs de execuție;
-stocuri cumpărate și deținute în scopul revânzării.
Potrivit celui de -al treilea criteriu, faza ciclului de exploatare, se delimitează
următoarele categorii de stocuri:
-stocuri aflate în faza de producție;
-stocuri aflate în faza de desfacere.

7Capitolul I. Referențialul contabil. Standarde și reglementari în domeniul politicii și
tratamentelor contabile privind stocurile
Obiectivul acestui standard este stabilirea și tratarea la maxim de acuratețe a tuturor
stocurilor care sunt active. În acest sens stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre
costul istoric și valoarea realizabilă netă, problema fundamentală fiind legată de calcularea
costului stocurilor, care vor trebui recunoscute ca active și reportate până când veniturile aferente
sunt recunoscute (conceptul conectării veniturilor cu cheltuielile). Standardul tratează toate
stocurile care sunt active cum sunt cele deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării
normale a activ ității, cum sunt cele în curs de producție în vederea vânzării, cum sunt cele sub
formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de
producție sau cum sunt cele pentru prestarea de servicii. Acesta dă indicații în ceea ce privește
normele de bază cu privire la modul de determinare a costului stocurilor ce urmează a fi reportat
în bilanț, precum și de recunoaștere ulterioară ca o cheltuială, incluzând orice reducere a valorii
contabile la valoarea realizabilă netă.
În România contabilitatea continua să sufere schimbări și să facă progrese în
direcția aplicării de standarde comparabil e cu cele aplicate în cadrul Uniunii Europene. Începând
cu anul 1990, când România a adoptat economia de piață, contabilitatea din Româ nia a urmat un
proces continuu de dezvoltare. Imediat după anul 1990, sistemul contabil după care ne -am ghidat
a fost unu l continental, respectiv sistemul contabil francez, considerat că era cel care „oferea cele
mai utile caracteristici pentru o țară că R omânia, cu tradiții culturale și politice proprii și nevoie
de modernizare economică”1..
În România, contabilitatea este reglementată de principiile Legii 82 / 1991 , republicata în
iunie 2008 (Legea Contabilității). În conformitate cu Legea Contabilității, toate persoanele
juridice și persoanele fizice autorizate să desfășoare activități independente au obligația să
organize ze și să conducă contabilitatea proprie în limba romană și în moneda românească.
Persoanele juridice sau fizice au oblig ația să mențină evidenta tuturor tranzacțiilor efectuate și să
înregistreze aceste tranzacții în evidențele lor contabile. Registrele co ntabile conform Legii
Contabilității sunt: Registrul –jurnal, Registrul –inventar șiCartea Mare . Registrele și
înreg istrările contabile pot fi păstrate pe hârtie sau în format electronic.
1Roberts, A., D., Consideratii privind evolutia reformei contabile romanesti, Revista “Contabilitatea, expertiza
siauditul afacerilor”, nr. 7/2006 (traducere de Calu, D., si Ionascu, I.).

8Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009, Monitorul Oficial acoperă într -un
singur act legislativ contabilitatea entităților de orice dimensiune, diferența fiind doar la nivelul
de prezentare a inf ormațiilor referitoare la aspectele legate de dimensiunea entității și de interesul
public. Stocurile și producția în curs de execuție reprezintă, după caz, bunurile materiale, lucrări
și servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie v ândute în situația în care au
starea de marfa sau produse rezultate din prelucrare, precum și producția în curs de execuție
aflată sub forma producției neterminate.
În raport de locul de creare a gestiunilor, structurile de stocuri prezentate mai sus se
grupează în: stocuri aflate în depozitele întreprinderii, stocuri în curs de aprovizionare sau sosite
și nerecepționate, stocuri sosite fără factura, stocuri livrate dar nefacturate, stocuri facturate dar
nelivrate, stocuri aflate la terți.
Corespunzător criteriilor de clasificare prezentate mai sus sunt individualizate doua
structuri informaționale de bază: structura financiară standardizata și structura internă sau de
gestiune.
Structura financiară standardizata este proprie gestiunii și contabilității financiare a
întreprinderii și operează cu două criterii: destinația și faza ciclului de exploatare. Interesul
informațional este cel al finanțării pe termen scurt, calculării și analizei mecanismului fondului
de rulment, bugetarea activității de exploatar e și gestionarea activității de trezorerie. Din punct
de vedere metodologic, o asemenea structură se realizează ș i se identifica prin conturile grupa
sau principale din Planul de Conturi General simbolizate cu două cifre, sinteticele de gradul I sau
stipul ează aplicarea următoarelor principia generale.
· principiul continuității activității
·principiul permanentei metodelor
·principiul prundentei
· principiul independenței exercițiului;
· prnicipiul evaluării separate a elementelor de activ și pasiv (capitaluri proprii și
datorii);
· principiul intangibilității;
·principiul necompensarii;
·principiul prevalentei economicului asupra juridicului;
· principiul pragului de semnificație.

9Orice îndepărtare de la principiile de mai sus este considerată a fi excepțională și
trebuie prezentată în notele explicati ve, indicându -se motivul pentru care nu au fost aplicate
aceste principii și efectul asupra valorii nominale a activelor și pasivelor, poziției financiare și
rezultatele perioadei.
În comformitate cu Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3. 055/2009,
Monitorul Oficial, stocurile sunt active circulante:
· deținute pentru a fii vândute pe parcursul desfășurării normale a activitii;
· în curs de producție în veder ea vânzării în aceleași condiții că mai sus;
· sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fii folosite
înprocesul de producție sau pentru prestarea de servicii.
Încadrarea stocurilor în categoria activelor, în condițiile unei diversități a acestora, ridica
probleme delimitării lor de alte active, îndeosebi de cele ce îmbrăca forma materială. În acest
sens, se au în vedere criterii care vizează cu precădere natura activelor și rolul lor în activitatea
de exploatare.
Potrivit criteriilor metionate, stocurile sunt bunuri sau servicii care, în mod normal,
se transforma în disponibilități bănești în decurs de un an având, din acest punct de vedere,
atributul de activ e circulante.
Conform Standardului Internațional de Contabilitate, stocurile sunt elemente ce
cuprind toate activele achiztionate pentru:
· revânzare, inclusiv terenuri și mijloace fixe, în cazul întreprinderilor ce au ca obiect
de activitate comerțul cu asfel de active;
· a fii folosite la obținerea de active în scopul vânzării, toate acestea în condițiile
desfășurării normale a activității întreprinderii.
Aceasta delimitare a stocurilor nu ține cont de natura elementului considerat, ci de
destinația acestu ia, care este puternic influențată de activitatea întreprinderii care deține bunuri le.
De asemenea, stocurile pot avea și o natură nemateriaaa, necorporala. Astfel, în
întreprinderile cu specific de prestări de servicii, serviciile relizate/prestate, cât ș i cele nefacturate
constituie elemente de stocuri.
În contabilitate a din țara noastră, în sfera stocurilor se includ și obiecte de inventar și
baracamentele. Obiectele de inventar sunt bunuri cu o vânzare mai mică decât limita prevăzută
de lege pentru a fii considerate imobilizări corporale, indiferent de durata lor de se rviciu, sau cu

10durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum și bunurile asimilate acestora,
echipament de protecție, echipament de lucru, î ncălțăminte specială. Baracamentele și
amenajările provizorii sunt bunuri achiziționate sau constituite de unități patrimoniale pentru
executarea lucrărilor și prestărilor de construcții, barăci, podete din care, prin demolarea lor,se
recuperează materiale le.
Potrivit contabilității financiare a întreprinderii „definiția stocurilor,pune în evidență
4 criterii în funcție de care acestea sunt clasificate și delimitate: fizic, destintia, faza ciclului de
exploatare și locului de creare a gestiunii.
Reglementările contabile romanești clasifica stocurile din sectorul public astfel :
a) mărfurile, și anume bunurile pe care entitatea le cumpăra în vederea revânzării sau
produsele predate spre vânzare magazinelor proprii;
b)materiile prime, care participa direct la fabricarea produselor și se regăsesc în
produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor intiala, fie transformată;
c)materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili,materiale pentru ambalat,
piese d e schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile), care
participa sau ajuta la p rocesul de fabricație sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în
produsul finit;
d)materialele de natura obiectelor de inventar;
e)produsele :
· semifabricatele, prin care se înțelege prodesele al căror proces tehnologic a fost
terminat într -o secție (faza de fabricație) și care trec în continuare în procesul tehnologic al unei
secții (faze de bafricatie) sau se livrează terților;
·produse finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de
fabricație și nu au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entității, putând fii depozitate în
vederea livrării sau expediate direct clienților;
·rabaturile, materialele recuperab ile și deșeurile;
f)animalele și păsările, respectiv, animalele născute și cele tinere de orice fel (vițel,
miei,mânji și altele) crescute și folosite pentru producție, animalele și păsările la îngrășat pentru
a fii valorifi câte, coloniile de albine, precu m și animalele pentru productie -lana,l apte și blana;
g)ambalaje le care includ ambalajele refolosibile, achiziționate sau fabricate, destinate
produselor vândute și care în mod temporar pot fii păstrate de terți, cu obligația restituirii în

11condițiile prevăzute în contracte;
h)producția în curs de execuție, reprezentând producția care nu a trecut prin toate fazele
(stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum și produsele nesupuse probelor
și recepției tehnice sau necompletate în întregime. În cadrul producției în curs de execuție se
cuprind, de asemenea, lucrările și serviciile, precum și studiile în curs de execuție sau
neterminate.
În cadrul stocurilor se includ și bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în
consignație la terți, care se înregistrează distinct pe categorii de stocu ri.
1.1 Sinteză din literatură de specialitate
Stocurile și producția în curs de execuție reprezintă, după caz, bunurile materiale, lucrări și
servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situația în care au starea de
marfa sau produse rezultate din prelucrare, precum și producția în curs de execuție aflată sub forma
producției neterminate.
În raport de locul de creare a gestiunilor, structurile de stocuri prezentate mai sus se
grupează în: stocuri aflate în depozitele întreprinderii, stocuri în curs de aprovizionare sau sosite și
nerecepționate, stocuri sosite fără factura, stocuri livrate dar nefacturate, stocuri facturate dar nelivrate,
stocuri aflate la terți.
Corespunzător criteriilor de clasific are prezentate mai sus sunt individualizate doua
structuri informaționale de bază: structura financiară standardizata și structura internă sau de gestiune.
Structura f inanciară standardizata este proprie gestiunii și contabilității financiare a
întreprinderii și operează cu două criterii: destinația și faza ciclului de exploatare. Interesul
informațional este cel al finanțării pe termen scurt, calculării și analizei me canismului fondului de
rulment, bugetarea activității de exploatare și gestionarea activității de trezorerie. Din punct de vedere
metodologic, o asemenea structură se realizează și se identifica prin conturile grupa sau principale din
Planul de Conturi Gen eral simbolizate cu două cifre, sinteticele de gradul I sau divizionare, simbol izate
cu trei cifre și sinteticele de gradul II sau subdivizionare, simbolizate cu patru cifre.
Structura internă sau de gestiune, necesară, dar nestandardizata, este opozabila
contabilității interne de gestiune. Ea operează cu celelalte două criterii: fizic și locul de creare a

12gestiunilor și se delimitează prin conturile analitice de stocuri corespunzatoate sortimentelor și
gestiunilor (depozitelor create ca entități gestionare repartizate în răspunderea unor persoane fizice).
Contabi litatea financiară , Ediție a 2 -a revizuita și îmbunătățita , autorii Mihai Ristea ,
Corina Graziella Dumitru, Editura Mărgăritar 2003, București, în capito lul 9 intitulat „Contabilitatea
analitică a stocurilor” unde stocurile și producția în curs de execuție sunt definite ca fiind bunurile
materiale, lucrări și servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situația în
care au starea de marfă sau produse rezultate din prelucrare, precum și din producția în curs de execuție.
Evidențiază faptul că prețul de înregistrare în conturi, corespunzător valorii contabile de intrare a
stocurilor și producției în curs de execuție, este egal cu costul de achiziție pentru bunurile procurate din
afară și costul de producție pentru bunurile obținute din producția proprie. Aduce în vedere cele două
metode de inventariere, folosite pentru evidența mișcării stocurilor.
Contabilitatea financiară , Ediție a 2-a, coordonator Mihai Ristea, Catedra de Contabiliate,
Audit și Control de gestiune -ASE București, Editura Universitară, 2005, în care într -o mainera didactica
prezintă pricipiile teroretice, regulile, convențiile și practicile specifice contabi lității financiare. Este
prezentată tematica stocurile cu tot ceea ce înseamnă definiții, delimitări, recunoaștere și evaluare. În
cazul recunoașterii pune accent pe recunoașterea vânzării de stocuri drept venit și a costului stocurilor
drept cheltuiala, i ar în cazul evaluării stocurilor prezintă toate modalitatiile de evaluare făcând trimtere
de fiecare dată la IAS 2 „Stocuri”. Este realizată o prezentare generală a costurilor stocurilor, metodelor
de inventariere permanent și intermitent și studiate unele cazuri particulare.
Evaluarea stocurilor , Dumitru Gheorghe, Tribuna economică, nr.7, în care prezintă pe larg
identificării specifice, metoda prima intrare -prima ieșire (FIFO), metoda costului ponderat, metoda
utlima intrare -prima ieșire (LIFO), spec ificând avantajele și dezavantajele fiecărei metode.
1.2Recunoașterea și evaluare elementelor, tranzacțiilor și evenimentelor. Principiile
și regulile evaluării
Recunoașterea , așa cum este definită în Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea
situațiilor financiare, este procesul întocmirii în bilanț sau în contul de profit și pierde re a unui element
care îndeplinește criteriile de recunoaștere. Acest proces implica descrierea în cuvinte a elementului
respectiv și asocierea unei anumite sume, p recum și includerea sumei respective în totalul bilanțului sau
al contului de profit și pier dere.

13În calitatea lor de elemente de natura activelor, stocurilor sunt recunoscute în condițiile în care se
respectă simultan preve derile a două criterii: este posibil ca activul să genereze intrări de beneficii
economice în întreprindere, iarcostul acti vului să poată fi determinat cât mai corect.
Primul criteriu se referă la gradul de incertitudine în realizarea unor beneficii
viitoare asociate unui element. Aceste beneficii viitoare reprezintă potențialul de a contribui,
direct sau indirect la f luxul de numerar și echivalentul de numerar către întreprindere. Acest
potențial poate fii unul productiv, fiind parte a activităților de exploatare ale întreprinderii. De
exemplu, stocurile sunt utilizate de o întreprindere, de obicei, pentru a produce bunuri sau pentru
a presta servicii, capabile să satisfacă dorințele sau necesitățile clienților. Din aceste considerente
clienții sunt dispuși să plătească pentru a le obține, contribuind astfel la fluxul de numerar al
întreprinderii. Numerarul în sine conf eră un avantaj intrepeinderii, întrucât permite controlul
celorlalte resurse. Beneficiile economie viitoare încorporate în active, deci și în stocuri, pot intra
în întreprindere în mai multe moduri cum ar fii:
-utilizarea separată sau împreună cu alte active pentru prestarea de servicii sau
realizarea producției de bunuri destinate vânzării;
-schimb cu alte active;
-utilizarea pentru decontarea altor datorii.
Al doilea criteriu de recunoaștere a activelor de natura stocurilor îl reprezintă
evaluarea credibilă a stocurilor; acest lucru putând fi influențat de estimarea în unele cazuri a
costului sau valorii activelor. Regulile d e respectat la „evaluarea elementelor din bilanț”2, în
general, și a stocurilor, în special, vizează cele patru momente obligatorii : intrarea în
patrimoniu, cu ocazia inventarierii, la închiderea exercițiului și la ieșirea din patrimon.
Evaluare stocurilo rîn contabilitatea curentă și în situațiile financiare ale
întreprinderii se f ace după normele generale de evaluare, elaborate în acord cu principiile
contabile fundamentale și cu Standardele Intermationale de Contabilitate.
În principiu, Standardele Int ernaționale de Contabilitate rețin două momente pentru
evaluarea elemen telor din bilanț: evaluarea inițială, adică la intrarea în întreprindere, se face la
cost, iar evaluarea ulterioară, adică la bilanț, se face la cea mai mică valoare dintre cost și
2-13-[3]*** n-am folosit cuvantul patrimonial , pentru faptul ca pot exista bunuri evidentiate in bilant, dar care nu
fac parte din patrimoniul intreprinderii. De exemplu: leasingul financiar

14valoarea realizabilă netă.
Întrucât bilanțul nu poate fi conceput fără inventariere, prin care se determina
mărimea reală a elementelor existente la acea dată, implicit rezulta că trebuie luate în considerare
încă două momente ale evaluării: la inventariere, care se sprijină pe valoa rea actuală, denumită și
valoare de in ventar și al ieșirii din gestiune, care se efctueaza la valoarea de intrare.
Contabilitatea primară. Sistemul de conturi și contabilizare
Evidenta constituirii și mișcării stocurilor și producției în curs de execuție se realizează
prin conținutul clasei a 3 -a din Planul de Conturi General, numită Conturi de stocuri și producție în curs
de execuție . Sunt conturi de bilanț sau inventar, care furnizează informații de reflectare și control
gestionar privind situația și mișcarea stocurilor și producției în curs de execuție. Soldul lor debitor este
preluat în activul bilanțului. Valoarea care se înregistrează în conturi este costul de achiziție, în cazul
bunurilor achizittionate, sau costul de producție, în cazul bunurilor realizate în regie proprie. Conturile
de stocuri au funcție contabilă de activ. Acestea se debitează cu valoarea stocurilor intrate în gestiune
prin achiziție de la furnizori, aport de către asociați, obținute din producție p roprie și din alte surse. Ele
se creditează cu valoarea stocurilor ieșite din gestiune prin consum, vânzare și alte destinații. Soldul
conturilor este debitor și reprezintă valoarea bunurilor și serviciilor în stoc sau șold la sfârșitul
exercițiului financi ar.
Conținutul și funcția contabilă a conturilor de stocuri se diferențiază în funcție de
operațiile efectuate ce privesc stocurile și metodele de evidenta a mișcării acestora.
Astfel realizarea programului de aprovizionare se face prin organizarea evide ntei pe grupe
și feluri de stocuri, precum și a cheltuielilor de transport -aprovizionare pe feluri de cheltuieli, comparate
permanent cu prevederile programelor. În funcție de tipul de evidenta a mișcării stocurilor achizițiile se
înregistrează diferit.
Contabilitatea achizițiilor de stocuri. În cazul aplicării inventarului permanent achizițiile
de stocuri se înregistrează în debitul conturilor de stocuri în corespondenta cu conturile de furnizori (401
Furnizori) , indiferent dacă achiziția se face pe credit comercial sau cu plata imediată. Documentul
justificativ care stă în general la baza achiziției de stocuri este factura fiscală.
Sunt cazuri în care unele întreprinderi vând stocuri cumpărate, altele decât mărfurile. Aceasta
este o situație delicat ă deoarece la achiziția lor acestea s -au contabilizat în debitul contului 371

15Mărfuri și în creditul respectivului cont de stoc. Acesta situație este delicată datorită faptului că acestea
la achiziție au fost contabilizate în contul 371 Mafuri , iar la vânzare ar trebui contabilizate în contul 707
Venituri din vânzarea de mărfuri și să fie incluse în cifra de afaceri. Pentru a evita această situație este
indicată ca orice vânzare de stocuri, altele decât mărfurile să nu trea că prin contul 371 Mărfuri și să fie
înregistrate direct în contul 758 Alte venituri din exploatare.
Contabilitatea ieșirilor de stocuri. În cazul inventarului permanent, consumul de materii
prime și materiale se înregistrează pe baza bonurilor de consumsau a fisei limita de consum , cu costul
calculat potrivit metodelor de evaluare la ieșire în debitul conturilor de cheltuieli din grupa 60 Cheltuieli
privind stocurile și creditul conturilor de stocuri. Similar se realizează ieșirile pe calea vânzărilor.
În cadrul inventarului intermite nt, la deschiderea exercițiului se trec în contul cheltuielilor
privind stocurile, stocurile existente la închiderea exercițiului anterior reflectate în conturile din clasa 3.
Achizițiile de stocuri din cursul p erioadei se înregistrează direct în debitul c onturilor din grupa 60
Cheltuieli privind stocurile și în creditul contului 401 Furnizori.
La sfârșitul perioadei, pe baza listelor de inventariere întocmite, stocurile finale sunt
reflectate în debitul conturi lor de stocuri și creditul conturi lor de cheltuieli din grupa 60.
Contabilitatea de raportare
Situațiile financiare au scopul de a determina poziția financiară, performanta și trezoreria
întreprinderii. Relația de principiu prin care se evaluează poziția financiară este de formă: capital
propriu = activ –datorii, iar performanta calculându -se prin relația rezultat contabil = venituri –
cheltuieli. Conform IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare , un set complet de situații financiare
anuale include: bila nțul, contul de profit și pierdere, situatiia fluxurilor de trezorerie, situația
modificărilor capitalului propriu, politicile și notele contabile explicative.
Situațiile financiare trebuie să prezinte următoarele informații:
·politicile contabile adoptate la evaluare stocurilor, inclusiv formulele folosite
pentru determinarea costului;
· valoarea contabilă totală a stocurilor și valoarea contabilă pe categorii
corespunzătoare entității;
· valoarea contabilă a stocurilor contabilizate la valoarea just ă minus costurile
de vânzare,

16· valoarea stocurilor recunoscută drept cheltuială pe parcursul perioadei;
· valoarea oricărei reduceri a valorii contabile a stocurilor, recunoscută drept
cheltuiala în cursul perioadei;
·valoare a oricărei reluări a oricărei reduceri a valorii contabile care este
recunoscută drept reducere a valorii stocurilor, recunoscută drept cheltuială pe parcursul
perioadei;
· circumstanțele sau evenimentele care au condus la reluarea unei reduceri a
valorii contabile a stocurilor;
· valoarea contabilă a stocurilor gajate în contul datoriilor.
Dintre acestea, situațiile financiare care cuprind informații privind stocurile sunt
bilanțul contabil și politicile și notele contabile explicative. În bilanțul contabil sunt menționate
șoldurile inițiale și șoldurile finale ale stocurilor, iar în notele contabile sunt trecute informații
privind metodele de evaluare a stocurilor, metodele de inventariere, principiile și politicile
contabile utilizate, etc.
Pentru a fi prezentate în bilanț ,stocurile se evaluează la valoarea cea mai mică
dintre cost și valoarea realizabilă netă .Potrivit principiului prundentei, atunci când costul
stocurilor este mai mare decât valoarea realizabilă netă, acesta se diminuează până l a nivelul
valorii realizabile nete, stocurile fiind depreciate. Datorită faptului că prezentarea stocurilor în
bilanț este afectată de principiul prudenței, întreprinderea oferă o imagine fidelă, relevantă,
credibilă. În acest fel utilizatorii își pot face o imagine asupra valorii reale ale stocurilor
întreprinderii, fiind ea de producție sau de comerț.
În notele contabile se prezintă abaterile de la principiile contabile și schimbarea
metodelor de evaluare (FIFO, C MP) menționându -se: natura, motivele și e valuarea efectului
asupra patrimoniului, a rezultatului și poziției financiare. Se menționează, dacă este cazul,
schimbarea de politica contabilă (trecerea de la metoda FIFO la metoda CMP , sau invers). De
asemenea se motivează utilizarea tratamentelor con tabile.
De asemenea în notele contabile se consemnează principalii indicatori economici
–financiari ce privesc stocurile, precum: lichiditatea imediată (testul acid), viteza de rotație a
stocurilor ( î n zile sau în număr de rotații), etc.

171.3. Interpretări și analize financiare
Stocurile reprezintă o ramură foarte importantă într -o întreprindere, neținând seama
de activitatea acesteia, producătoare ori comercială. Stocurile sunt utilizate în calcu larea unor
indicatori eco nomico-financiari importanți precum: viteza de rotație a stocurilor, lichiditatea
imediată, nevoia fondului de rulment, etc.
Indicatorii economico -financiari ai stocurilor
1)Rata lichidității curente (intermediare)
RTA = (Active Curente –Stocuri) / Datorii Curente
Aceasta indicator mai este denumit Testul acid și arata modul în care întreprinderea va fi
capabilă să -și continue activitatea ,fără a beneficia de fluxuri monetare în viitor, respectiv fără să
fie nevoită să se atingă de stocurile din întreprindere în acel moment. Nivelul considerat
satisfăcător pentru acest indicator este cuprins între 0,65 și 1, însă cifrele obținute trebuie
corelate cu sfera de activitate și stadiul atins în ciclu comercial. Un nivel ridic at al acestui
indicator sugerează, aparent, o lichiditate pozitivă, dar poate de asemenea sugera o blocare
nerentabilă a fodurilor în stocuri greu vandabile. O valoare mai mare decât cea normală poate
semnifică faptul că stocurile existente nu sunt finanța te din datorii pe termen scurt.
2)Rata stocurilor
RS = (Stocuri / Active Totale) * 100
Acesta rata indica proporția stocurilor în activele totale ale întreprinderii. Ea inregistraza
valori mari în cazul firmelor cu activitate de producție, cu ciclu lung de fabricație , precum și a
acelor firme cu specific de distribuție de bunuri materiale.
3)Rata de finanțare a stocurilor
RFS = (Fond de Rulment / Stocuri) * 100
Această rată arata proporția de finanțare a stocurilor prin capitalul perma nent. În
general raportul se considera satisfăcător dacă fondul de rulment reprezintă aproximativ
două treimi din stocuri. O gestiune bună poate avea ca efect un nivel mai redus al fondului
de rulment, fără să compromită situația financiară a întreprinderi i.
4)Du rata de rotație a stocurilor / Viteza de rotație a stocurilor

18Dr = (Stoc Mediu / Cifra de Afaceri) * 360
Viteza de rotație a stocurilor reflecta numărul de rotații ale stocurilor intru -un ciclu
economic raportând costul vânzărilor l a valoarea stocului sau viceversa.
O mare atenție trebuie acordată acestui indicator și concluziilor care se vor degaja
din analiza: valoarea stocului este calculată pe baza costurilor istorice și reflectă un moment
precis în timp -sfârșitulanului-, ceea ce pune sub semnul întrebării utilitatea acestui indicator
în cazul stocurilor sezoniere. De asemenea o mare importantă o are și metoda folosită în
evaluarea stocurilor (LIFO determina o valoare a stocului mai scăzută decât FIFO sau CMP), l a
care se adauga complexitatea și efectele diferitelor metode de alocare a cheltuielilor indirecte. În
scopul identificării aspectelor favorabile, dar mai ales a celor nefavorabile ale gestionarii
stocurilor, se recomanda determinarea vitezei de rotație pe fiecare element al stocurilor și al
stadiului în care de află în cadrul circuitului general, astfel:
4.1 Durata de rotație / Viteza de rotație a stocurilor de materii prime și materiale
Dr = (Stoc mediu de materii prime și materiale / Che ltuieli cu mate rialele) *
360
4.2 Durata de rotație / Viteza de rotație a stocurilor de producție în curs de execuție
Dr = (Stoc mediu de producție în curs de execuție / Producția exercițiului) *
360
4.3 Durata de rotație / Viteza de rotație a stocurilor de produse finite și
semifabricate
Dr = (Stoc mediu de produse finite / Cheltuieli aferente veniturilor din
exploatare) * 360
Nu putem afirma că există un nivel satisfăcător al acestui indicator deoarece
depinde de tipul de întreprindere și de modul de calcul. Dacă este calculat prin formula vitezei de
rotație acest indicator este indicat să fie cât mai mare, iar dacă este calculat prin durata de rotație
rezultatul este excelent să fie cât mai mic. O valoarea mare în cazul duratei de roati e, respectiv o
valoare mică în cazul duratei de rotație, indică faptul că stocurile sunt greu vandabile și șoldul
acestora vă crește.
Cai de îmbunătățire ale acestui indicator sunt variate, ele fiind specifice
fiecăruistadiu al rotației capitalului învest it, astfel:

19· în stadiul aprovizionării: aprovizionarea ritmică cu resurse materiale de la
cele mai apropiate surse, respectarea contractelor cu furnizorii, reducerea la maximum a
perisabilităților, dimensionarea optimă a stocurilor de materii prime, materiale, produse
finite, mărfuri., etc. ;
· în stadiul producției: reducerea duratei ciclului de producție și diminuarea
consumurilor specifice de materii prime și materiale prin modernizarea tehnologiilor de
fablicatie, folosirea completă a timpului de muncă, aprovizionarea rațională a locurilor de
muncă, creșterea calificării personalului, îmbunătățirea calității produselor, etc. ;
· în stadiul vânzării: creșterea ritmului vânzărilor prin încheierea de co ntracte
ferme de livrare a producției, accelerarea ritmului de încasare a vânzărilor, urmărirea
operativă a decontării produselor, etc .
5)Nevoia de fond de rulment
NFR = (Stocuri + Creanțe) –Credite pe Termen Scurt
Nevoia de fond de rulment semnifica în esență, activele circulante de natura stocurilor și
a creanțelor nefinanțate pe seama obligațiilor pe termen scurt (surselor atrase). Obligațiile pe
termen scurt de natura celor fata de furnizori, salariați, bugetul de stat etc., până în momentul
platii lor reprez intă o sursă atrasă de finanțare a activelor circulante
Mărimea nevoii de fond de rulment din exploatare este influențată de natura activității,
durata ciclului de fabricație, viteza de rotație a stocurilor și creanțelor, nivelul de activitate etc.
Dacă nevoia de fond de rulment este pozitva, situația se consideră a fi normală numai
dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de
exploatare. Astfel, aceasta reflectă un decalaj nefavorabil intre lichidit atea stocurilor și creanțelor
și exigibilitatea datoriilor de exploatare.
Dacă dimpotrivă, nevoia de fond de rulment este negativă, aceasta semnifică un surplus
de resurse temporare comparativ cu nevoile temporare, situa ția fiind favorabilă doar dacă este
rezultatul accelerării rotației activelor circulante și ale angajării de datorii cu scadente mai mari.
În caz contrar, situația este negativă deoarece este determinată de întreruperi temporare în
aprovizionarea și reînnoirea stocurilor, sau în activitatea de producție.

20Capitolul 2. Delimitări conceptuale privind politicile și opțiunile contabile în
vederea calculării valori stocurilor
2.1 Delimitări conceptuale
Politicile contabile reprezintă conform Ordinul Ministrulu iFinanțelor Publice 3055/2009
art 267, alin (1) principiile, bazele, conven țiile, regulile și practicile specifice aplicate de o
entitate la întocmirea și prezentarea situa țiilor financiare anuale.
Problematica stocurilor este abordată în mod direct prin S tandardul Internațional de
Contabilitate IAS 2 “Stocuri” iar alte standarde fac referire direct sau indirect la stocuri.
Principalele tipuri de stocuri deținute de o întreprindere sunt destinate utilizării în
producție sau destinate vânzării, fie în același stadiu în care au fost procurate, fie după ce au
suferit o prelucrare.
Administratorii entită ții trebuie să aprobe politici contabile pentru operațiunile derulate,
inclusiv proceduri proprii pentru situa țiile prevăzu te de legisla ție. În cazul enti tăților care nu au
administratori, politicile contabile se aprobă de persoanele care au obliga ția gestionării entității
respective.
Aceste politici trebuie elaborate având în vedere specificul activită ții, de cătr e speciali ști
în domeniul economic și tehnic, cunoscători ai activită ții desfășurate și ai strategiei adoptate de
entitate.
Modificarea politicilor contabile precum sus ține Ordinul Ministrului Finan țelor Publice
3055/2009 art 268 alin (1) și (2), este permisă doar dacă este cerută de lege sau are ca rezultat
informații mai relevante sau mai credibile referitoare la opera țiunile entității. În cazul modificării
unei politici contabile, entitatea trebuie să men ționeze în notele explicative natura mo dificării
politicii contabile, precum și motivel e pentru care aplicarea noii politici contabile oferă
informații credibile și mai relevante, pentru că utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică
contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modifică rii asupra rezultatelor raportate ale
perioadei și tendința reală a rezultatelor activității entității.
Nu se consideră modificări ale politicilor contabile:

21a) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzac ții care diferă ca fo nd
de evenimentele sau tranz acțiile produse anteriorb) adoptarea unei politici contabile pentru
evenimente sau tranzac ții care nu au avut loc anterior sau care au fost nesemnificative.
Prin urmare, obiectul tranzacțiilor desfășurate în cadrul unui ciclu de exploatare îl
reprezintă stocurile. Ciclul de exploatare cuprinde tranzacțiile cu caracter curent și repetitiv dintr –
o întreprindere, fiind definit ca acea perioadă de timp dintre achiziția activelor destinate
producției și realizarea lor, triada aprovizi onare-producție-vânzare reflectată în obținerea de
numerar sau de echivalente de numerar.
Conform Standardului Internațional de Contabilitate IAS 2 “Stocuri” și Ordinului
Ministrului Finanțelor Publice 3055/2009, stocurile sunt active:
deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității; 
în curs de producție în vederea vânzării în procesul desfășurării normale a activității; 
sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile care urmează să fie folosite în 
procesul de producț ie saupentru prestarea de servicii.
În categoria stocurilor se cuprind și activele cu ciclu lung de fabricație, destinate vânzării
(de exemplu, ansambluri sau complexuri de locuințe etc. realizate de entitățile ce au ca activitate
principală obținerea și vânzar ea de locuințe). De asemenea , atunci când un teren este cumpărat
în scopul construirii pe acesta, de construcții destinate vânzării, acesta este înregistrat la stocuri.
Atunci când există o modificare a utilizării unei imobilizări corporale, în sensul că aceasta
urmează a fi îmbunătățită în perspectiva vânzării, la momentul luării deciziei privind modificarea
destinației, în contabilitate se înregistrează transferul activului din categoria imobilizărilor
corporale în cea de stocuri. Tr ansferul se înregistr ează la valoarea neamortizată a imobilizării.
Dacă imobilizarea corporală a fost reevaluată, concomitent cu reclasificarea activului se
procedează la închiderea contului de rezerve din reevaluare aferente acestuia.
Stocurile sunt bunuri sau servicii care, în mod normal, se transformă în disponibilități
bănești în decurs de un an având, din acest punct de vedere, atributul de active curente. De
exemplu:
materiile prime și materialele cumpărate participă la un singur ciclu de producție și își
transferă în întregime valoarea lor asupra bunurilor rezultate din procesul de producție
(produse finite) care, prin vânzare, se transformă în disponibilități bănești; 

22stocurile destinate producției se regăsesc total sau parțial în com poziția materială a
produselor rezultate din procesul de producție, în forma lor inițială sau într -o formă
transformată; 
mărfurile cumpărate se transformă prin vânzare în disponibilități bănești într -o perioadă
de mai puțin de un an. 
Contabilitatea stocu rilor se ține, precum arată și Ordinului Ministrului Finan țelor Publice
3055/2009, art 164, alin (1) cantitativ și valoric sau numai valoric. Contabilitatea analitică a
bunurilor de natura stocurilor, se poate ține pe baza uneia dintre următoarele met ode:
Metoda operativ -contabilă , care constă în ținerea, în cadrul fiecărei gestiuni, a evidenței
cantitative, a bunurilor pe feluri, cu ajutorul fișelor de magazine. În contabilitate, acestă metodă
presupune ținerea evidenței valorice pe conturi de material, d esfășurate valoric pe gestiuni, iar în
cadrul gestiunilor, pe grupe sau subgrupe de materiale, după caz. Controlul exactității
înregistrărilor din evidenta gestiunilor și din contabilitate se asigură prin evaluarea stocurilor
cantitative, t ranscrise din fi șele de magazine în registrul stocurilor.
Metoda cantitativ -valorică,aceasta constând în ținerea evidenței cantitative pe feluri de
stocuri în cadrul fiecărei gestiuni, iar în contabilitate, a celei cantitativ -valorice. Conturile
sintetic e care reflectă stocurile de valori materiale se desfășoară în analitic pe gestiuni.
Verificarea exactității înregistrărilor din evidentă de la locurile de depozitare și din contabilitate
se efectuează prin punctajul periodic dintre cantitățile operate în fișele de magaz ine și cele din
fișele de cont analitic din contabilitate.
Metoda global -valorică , aceasta constând în ținerea unei contabilități analitice global
valorice, atât la gestiune cât și în contabilitate. Controlul concordanței înregistrărilor din evidenta
gestiunii și din contabilitate se efectuează la perioade stabilite de societate exclusiv valoric.

232.2 Evaluarea stocurilor la intrare
La intrare în gestiune stocurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoare a
de intrare, denumită valoare de înregistrare sau cost istoric, identificată/identificat după caz, prin
costul de achiziție, costul de producție, valoarea de aport și cea de utilizare și alte costuri
ocazionate de stocurile intrate .
Pentru evaluar ea stocurilor există o serie de metode, în scopul prezentării lor în situa țiile
financiare. Majoritatea metodelor sunt bazate fie pe cost, fie pe mărimea cea mai mică între cost
și valoarea de pia ță. Ambele tipuri de metode sunt agreate și recomandate de S tandard.
Metoda de evaluare aleasă trebuie aplicată cu consecvență pentru elementele de natura
stocurilor și a activelor fungibile de la un exercițiu financiar la altul. Dacă se modifică metodă,
în notele explicative se prezintă motivul s chimbării ș i efectele asupra rezultatului.
O entitate trebuie să utilizeze aceleași metode de evaluare pentru toate stocurile ca natură și
utilizare similară. Pentru stocurile cu natura și utilizare diferită, folosirea de metode de calcul a
costului poate fi jus tificată.
Exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, prezentate în Ordinul
Ministrului Finan țelor Publice 3055/2009, ci sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei în
care au survenit, sunt următoarele:
-pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de produc ție înregistrate peste limitele normal
admise, inclusiv pierderile datorate risipei;
-cheltuielile de depozitare, cu excep ția cazurilor în care aceste costuri sunt necesare în procesul
de produc ție, anterior trecer ii într-o nouă fază de fabrica ție. Cheltuielile de depozitare se includ
în costul de produc ție atunci când sunt necesare pentru a aduce stocurile în locul și în starea în
care se găsesc;
-regiile (cheltuielile) generale de administra țiecare nu participă la aducerea stocurilor în
formă și locul final;
-costurile de desfacere;
– regia fixă nealocată costului, care se recunoa ște drept cheltuială în perioada în care a

24apărut.
2.2.1 Costurile de achiziție, conform Standardului Internațional de Contabilitate IAS
“Stocuri” și Ordinului Ministrului Finanțelor Publice 3055/2009, cuprinde prețul de
cumpărare, taxele de import și alte taxe, cheltuielile de transport, manipulare și alte costuri direct
imputabile achiziț iei de mărfuri, materiale și servicii.
Conform Ordinului Ministrului Finan țelor Publice 3055/2009, în costul de achiziție se mai
includ comisioanele, taxele notariale, cheltuieli cu obținerea bunurilor respective. Cheltuielile de
transport sunt incluse în costul de achiziție și atunci când funcția de aprovizionare este
externalizată.
Taxa pe valoare adăugată este în mod normal recuperabilă, cea mai mare parte a stocurilor
sunt evaluate “în afara taxelor”. Stocurile pentru care taxa nu este deductibilă sun t evaluate
incluzând în cost taxa pe valoare adăugată.
Reducerile comerciale sunt acordate de către furnizor și înscrise pe factura de achiziție,
ajustând în sensul reducerii costului de achiziție al bun urilor. Aceste reduceri pot fi: rabaturile,
remizele și risturnele. Acestea sunt deduse din costul de achizi ție, iar pentru reducerile
financiare, motivate în general de o plată anticipată (stocurile de decontare sau altă solu ție de
încadrare) solu ția de calcul este corectă cu cea adoptată penru contabilizarea cumpărăturilor.
Reducerile comerciale primite ulterior facturării, respectiv acordate ulterior facturării,
indiferent de perioadă la care se referă, se evidențiază distinct în contabilitate, pe seam a
conturilor de terți.
Reducerile financiare primite de la furnizor repr ezintă venituri ale perioadei indiferent de
perioadă la care se referă. La furnizor, aceste reduceri acordate reprezintă cheltuieli ale perioadei,
indiferent de perioadă la care se re feră.
2.2.2 Costul de producție pentru bunurile obținute din producția proprie. Aceasta cuprinde
cheltuielile directe aferente producției, și anume materiale directe, energia consumată în scopuri
tehnologice, manopera directă, alte cheltuieli directe de p roducție precum și cota cheltuielilor
indirecte de pro ducție alocată în mod rațional ca fiind legată de fabricația acestora. Pierderile de
materii prime, materiale sau manoperă înregistrate peste limitele considerate ca fiind normal

25admise nu se includ în costul de producție al stocurilor, ele fiind recunoscu te la cheltuieli ale
perioadei în care s -au înregistrat. Regiile generale de administrație care nu participă la aducerea
stocurilor în formă și în locul în care se găsesc, precum și costurile de desfacere vor fi
înregistrate, de asemenea, în conturile de c heltuieli corespunzătoare, nefiind elemente de cost.
2.2.3 Costurile de transformare cuprind: cheltuieli direct legate de unitățile de
producție precum manope ra directă; o cotă –parte din cheltuielile indirecte de producție, fixe și
variabile, ocazionate de transformarea materiilor prime în produse finite. IASB (Internatioal
Accounting Standard Board) insistă asupra distincției între cheltuieli fixe și cheltu ieli variabile.
Primele rămân relativ constante, indiferent care este volumul producției; este vo rba despre
amortizări și cheltuieli de menținere (întreținere) a clădirilor și a instalațiilor de producție, ca de
exemplu consumurile directe de manoperă și m ateriale. Obligația de a include o cotă –parte din
cheltuielile indirecte de producție interzice , în principiu, limitarea valorii stocurilor numai la
nivelul costurilor directe sau variabile. Ca atare, întreprinderile, a căror contabilitat e de gestiune
se bazează pe calculul costurilor parțiale nu pot să utilizeze aceste costuri pentru evaluarea
stocurilor în bilanț. Repartizarea cheltuielilor generale fixe de producție în costurile de
transformare este bazată pe capacitatea normală a insta lațiilor de producție.
Capacitatea normală este producția medie, care se a șteaptă să se realizeze pe un anu mit
număr de exerciții sau de sezoane, în circumstanțe normale, ținând cont de pierderea de
capacitate ce rezultă din întreținerea planificată. Este posibil să se rețină nivelul real de
producție, dacă acesta este apropiat de capacitatea normală de producț ie.
2.2.4 Costul stocurilor unui prestator de servicii cuprinde manopera și alte cheltuieli
legate de personalul direct angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv personalul însărcinat cu
supravegherea și cheltuielile generale atribuibile. Manopera și celel alte costuri, referitoare la
vânzări și la personalul administrativ și de conducere nu sunt incluse în costul stocurilor
prestatorului de servicii, dar sunt contabilizate la cheltuielile exercițiului în cursul căruia ele au
fost angajate.
Valoarea produse lorși serviciilor în curs de execu ție se determină prin inventarierea
producției neterminate la sfâr șitul perioadei, prin metode tehnice de constatare a gradului

26definalizare sau a stadiului de efectuare a opera țiilor tehno logice și evaluarea acesteia la costurile
de produc ție.
2.2.5 Valoarea de aport și valoarea justă
Valoarea de aport este proprie stocurilor reprezentând aport la capitalul social. Ea se
stabi lește în urma evaluării efectuate potrivit legii, în funcție de prețul pieței, starea și amplasarea
stocurilor. Valoarea justă se stabilește pentru stocurile obținute cu titlu gratuit în funcție de
aceleași criterii că valoarea de aport.
2.2.6 Alte costur i ocazionate de stocurile intrate se includ în costul stocurilor numai în
măsura în care reprezintă costuri suportate pentru a aduce stocurile în formă și în locul în care
sunt necesare întreprinderii. Ca exemplu de astfel de costuri pot fi menționate regiile generale,
costul proiectării produselor destinate anumitor clienți.
Cheltuielile excesive generate de ineficiența producției, precum și cheltuielile posterioare
constituirii stocurilor sunt excluse din costul lor, fiind tratate drept cheltuieli a le perioadei în care
au intervenit. Fac parte din această categorie cheltuieli cum sunt:
1. pierderile de material, manopera sau alte costuri de producție peste limitele normal
admise;
2. costurile de stocaj, altele decât cele care separă două etape ale procesului de producție;
3. regiile generale de administrație care nu participă la aducerea stocurilor în formă și
în locul în care se găsesc;
4.costurile de desfacere.
De asemenea, în costul de producție se poate include dobânda la capitalul împrumutat
pentr u finanțarea achiziției, construcției sau producției de active cu ciclu lung de fabricație, în
măsura în care aceasta este legată de perioada de producție. În cazul includerii dobânzii în
valoarea activelor, aceasta trebuie prezentată în notele explicative .
Activele de natura stocurilor nu trebuie reflectate în bilanț la o valoare mai mare decât
valoarea care se poate obține prin utilizarea sau vânzarea lor. În acest scop, valoarea stocurilor se
diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin reflectarea unei ajustări pentru depreciere.

272.3 Evaluarea stocuril or la ieșire
Ieșirea bunurilor de natura stocurilor se realizează prin:
Consum 
Vânzare 
Transmitere spre prelucrare la terți 
Aport la capitalul altor societăți 
Lipsuri constatate la inventar. 
Conform Standardului Internațional de Contabilitate IAS 2 “Stocuri”, stocurile se
evaluează și se înregistrează prin aplicarea uneia din următoarele metode:
metoda primul intrat –primul ieșit –FIFO; 
metoda costului mediu ponderat –CMP. 
Conform Ordinului Ministrului Finanțelor Publice 3055/2009, stocurile se evaluează și
înregistrează în contabilitate prin aplicarea uneia din următoarele metode:
metoda primul intrat -primul ieșit –FIFO; 
metoda cos tului mediu ponderat –CMP; 
metoda ultimul intrat -primul ieșit –LIFO. 
Interzicerea folosirii metodei LIFO de către IAS 2 “Stocuri” este dată de următorul
argument: utilizarea LIFO în raportarea financiară este adesea în funcție de fiscalitate, deoarece
are ca rezultat cheltuielile cu vânzarea bunurilor calculate prin utilizarea celor mai recente prețuri
deduse din venit la determinarea procentului brut. Metoda LIFO reduce profiturile într -un mod
care tinde să reflecte efectul că prețurile crescute vor avea în cost înlocuirea stocurilor vândute.
Cu toate acestea, efectul respectiv depinde de relația dintre prețurile de la achizițiile cele
mai recente de stocuri și înlocuirea costului la sfârșitul perioadei.
Metoda FIFO (primu intrat –primul ie șit)consideră că elementele ies din stoc în ordinea
intrării lor. În consecință, stocul la sfârșitul perioadei este constituit din elementele cele mai
recente. Multe întreprinderi britanice preferă utilizarea metodei FIFO, deoarece ea corespunde
cel mai fidel flux urilor reale de epuizare (ie șire) a stocuril or. De asemenea, britanicii sunt

28extremi de sensibili la imaginea bilan țuluiși folosirea lui în gestiunea și analiza financiară. Or,
utilizarea metodei ,,primul intrat -primul ie șit”permite întocmirea unui bilan ț cu stocuri
exprimate în valori foarte apropiate de valorile reale.
Avantajele acestei metode: evaluarea stocului final se face la cele mai recente pre țuri (mai
realiste) și poate fi mai u șor conectat la valorile actuale; est e ușor de calculat; este metoda
recomandată de IAS 2 “Stocuri”.
Dejavantajele folosirii acestei metode: în perioada de schimbări rapide pe pre țuri,
profiturile pot fi supraevaluate fa ță de costurile curente, datorită faptului că ie șirile sunt evaluate
lacost istoric, iar veniturile din vânzări sunt evaluat e la costuri curente; tendin ța întreprinderilor
de a majoră pre țurile de vânzare odată cu creșterea costurilor de achiziție, indiferent de faptul că
unele stocuri s -ar putea să fie achizi ționate înainte de creșterea prețurilor.
Metoda CMP (costului mediu ponderat) ține cont de toate intrările și de toate ieșirile
exercițiului. Costul mediu ponderat poate să fie calculat periodic (de exemplu, lunar) sau cu
ocazia recepției fiecărei noi aprovizionări, în f uncție de situa ția particulară a întreprind erii.
Avantajele aplicării acestei metode: nivelează profiturile, utilizând o medie a valorilor
stocurilor ini țialși final; tinde să anuleze efectele creșterii sau descreșterii prețurilor, deoarece
costul stocul ui final calculat conform acestei metode este influen țat de toate pre țurile plătite pe
parcursul anului și de costul stocului ini țial; relativ ușor de calculat; metodă recomandată de IAS
2 “Stocuri”.
Dezavantajele folosirii acestei metode: fiind o medie ponderată, există riscul că valoarea
stocurilor să fie deformată prin ponderare, putând afecta profitabilitatea și valorile din situațiile
financiare; costul unitar al stocurilor nu va fi identic cu cel menționat în facturile furnizorilor;
calculele sunt u șoare dar necesită timp și trebuie făcute, avându -se în vedere acurate țea
rezultatului (utilizând mai ulte zecimale); pentru determinarea venitului și luarea unor decizii
sunt mai relevante pre țurilereale.
Potrivitmetodei LIFO (ultimul intrat –primul ie șit),bunuril e ieșite din gestiune se
evaluează la costul de achiziție sau de producție al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării
lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de a chiziție sau de producție al lotului
anterior, în ordine cronologică. Aceasta este metoda preferată de întreprinderi în perioada de
creștere a pre țurilor, deoarece această modalitate de evaluare conduce la creșterea valorii
consumurilor/ie șirilor și la mic șorarea valorii stocurilor finale.

29Avantajele aplicării metodei LIFO: sunt folosite costuri actuale la data la care elementele
de stoc sunt eliberate în produc ție sau vândute; este u șor de calculat; sunt folosite prețurile
actuale menționate pe facturile de achizi ție; în perioade inflaționiste, această metodă tinde să
stabi lească o valoare mai mică a venitului, în compara ție cu celelalte metode de evaluare,
reducându -se riscul impozitării cre șterii venitului ca urmare a inflației .
Dezavantajele aplicării acestei metode sunt: valoarea stocurilor declarate în situa țiile
financiare poate fi subevaluată, deoarece reflectă valoarea unor stocuri evaluate la pre țuri vechi,
valoarea care este ireală comparativ cu valoarea stocului la pre țuri curente; este permisă de IAS 2
“Stocuri” ca un tratament alternativ, dar nu ca un tratament de bază; nu urmăre ște distribuția
normală a elementelor fizice de stoc; în perioadele cu defla ție, metoda tinde să stabilească o
valoare mai mare a venitului, în compara ție cu celelalte metode de evaluare; reflectarea
stocurilor în situa țiile financiare la valori subevaluate denaturează informa țiile redate de anumiți
indicatori bilan țieri (lichiditatea, solvabilitatea, fodul de rulment).
Ordinul Ministrului Finanțelor Publice 3055/2009 art. 162 alin. (1) sus ține că metoda
aleasă trebuie aplicată cu consecvență pentru elemente similare de natura stocurilor și a activelor
fungibile de la un exercițiu financiar la altul. Dacă administratorii decid să modifice me toda
pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile, în notele expli cative trebuie să se
prezinte următoarele informații:
motivul modificării metodei 
efectele sale asupra rezultatului. 
O entitate trebuie să utilizeze acelea și metode de de terminare a costului pentru toate
stocurile care au natură și utilizare similar e. Noțiunea de "utilizare similară" este proprie fiecărei
entități. Pentru stocurile cu natură sau utilizare diferită, folosirea unor metode diferite de calcul
al costului poate fi justificată.

302.4 Tehnici de măsurare a costurilor
Așa cum se degajă din IAS 2 ,,Stocuri” paragraf 21, două metode se pot folosi pentru
măsurarea costurilor, respectiv:
Metoda costurilor standard 
Metoda prețului cu amănuntul 
Acstea pot fi folosite pentru simplificare, dacă rezultatul acestor metode aproximează
costul. Costurile standard iau în considerare nivelurile normale ale materialelor și
consumabilelor, manoperei, ale eficien țeiși utilizării capacității. Ace ste nivele trebuie revizuite
periodic și ajustate, dacă este necesar, în func ție de condițiile actuale.
În contabilitatea din România se adaugă o a treia metodă, cea a costurilor efective, iar
metoda costurilor standard figurează sub apelația ,,metoda cost urilor prestabilite”.
a) Metoda costurilor efective. Costul stocurilor se construiește pe baza datel or consemnate
în documentele justificative. Tehnica de măsurare este cea a însumării elementelor constitutive
ale costului stocurilor.
b) Metoda costurilor standard sau prestabilite. Costul stocurilor este un cost estimat în funcție de
materialele și consumabilele apreciate ca normale, de manopera prestabilită și în condiții
normale privind eficiența și folosirea capacității de producție. Altfel sp us, costurile standard sunt
costuri antecalculate, în raport de datele constatate în perioadele precedente.
Diferențele între prețul prestabilit și costul efectiv de achiziție se înregistrează în faza de
intrare distinct în contabilitate. De asemenea, sun t reflectate și diferențele între prețul prestabilit
al stocurilor inițiale din exercițiul precedent și prețul prestabilit al acelorași stocuri antecalculate
pentru exercițiul curent.
c) Metoda prețului cu amănuntul operează în cazul stocurilor cu mișcare rapidă din
întreprinderile de comercializare. Această metodă, conform IAS 2 “Stocuri” p aragraf 22, este
adesea folosită în come țul cu amănuntul pentru a evalua costul stocurilor de articole numeroase
și cu mi șcare rapidă, care au marje similare și pentru care nu este practic să se folosească altă
metodă de determinare a costului. Costul stoc urilor fiind calculat prin deducerea din pre țul de
vânzare al stocului a procentului corespunzător de marjă brută. Procentul utilizat ia în
considerare stocurile care a u fost cotate în scăderea până sub nivelul pre țului de vânzare inițial.
Adesea este util izat un procent mediu pentru fiecare departament de vânzare cu amănuntul.

31În România o asemenea metodă este folosită pentru formarea pre țului de vânzare cu
amănuntul, la întreprinderile de comercializare. În acest caz formula de construire a prețului cu
amănuntul este:
Prețul cu amănuntul = Costul de achiziție + Adaosul comercial + TVA
(de vânzare) sau de producție (marja comercială)
În acest caz, pentru determinarea costului, nu se pornește de la prețul de pia ță, ci de la cost,
ca mărime internă determinabilă, adăugându -se cele două elemente să determine prețul. În aceste
condiții piața poate interveni în mod indirect, p rin acceptarea sau nu a prețului de vânzare
construit de întreprindere și nu impus de pia ță. Formula propusă de IAS 2 “Stocuri”, care
pornește de la prețul cu amănuntul (prețul de pia ță) prin deducerea marjei stabilește costul
stocului, este singura viabil ă în condițiile unei economii de piață supusă concurenței.
Ideea care se degajă din IAS 2 „Stocuri” cu privire la costul standard este aceea că acest
preț este adoptat ca mărime de evaluare și decontare la intrare –ieșire a stocurilor în
contabilitatea f inanciară. Așa cum rezultă din standard ,,tehnici cum sunt metoda de evaluare a
produselor la costul standar d sau metoda de evaluare a mărfurilor la prețul cu amănuntul pot fi
utilizate pentru rațiuni practice cu condiția ca ele să conducă la rezultate car e sunt apropiate
rezultatelor ce s -ar fi obținut utilizând una din metodele prevăzute mai înainte”. În consecință
orice diferență între costul istoric și costul standard nu formează obiectul includerii în costul
bunului, ci în cel al costului perioadei. De ci, deferențele de preț constatate la intrare trebuie
înregistrate direct la conturile de cheltuieli.

322.5 Contabilitatea operațiilor privind stocurile cumpărate
2.5.1 Metoda inventarului permanent
În condițiile folosirii inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează, conform
Ordinului Ministrului Finan țelor Publice 3055/2009 art 164 lit (2), toate opera țiunile de intrare și
ieșire, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât cant itativ, cât și
valoric.
În condițiile folosirii în contabilitate a inventarului permanent, se înregistrează toate operațiile
de intrare și ieșire, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât
cantitativ cât și valoric. Aplicarea metodei inventarului permanent presupune contabilizarea
fiecărei intrări de stocuri, cantitativ și valoric, la cost ist oric (care poate fi cost de achizi ție sau
cost de produc ție, după caz), pre țului stabilit în funcție de valoarea de utilitate ( pentru stocurile
aduse ca aport la capitalul social, plusuri la inventar, primite ca dona ție sau ob ținute cu titlu
gratuit) sau l a o altă valoare de înregistrare (pre ț standard, preț de vânzare).
De asemenea, fiecare ie șire din stoc este contabilizată fizic și valoric, ceea ce permite cunoa șterea
în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât și valoric. Normele contabile di nțaranoastră prevăd
că, în cazul folosirii inventarului permanent, contabilitatea analitică a stocurilor să se poată organiza,
în funcție de specificul activității și necesitățile proprii ale fiecărei unități
patrimoniale.
Metoda intentarului perma nent este considerată ca fiind generatoare de costuri ridicate cu
prelucrarea informa ției, deoarece presupune înregistrarea fiecărei mi șcări de stoc și calcule
reiterate, limită atenuată prin informatizarea contabilității stocurilor.

332.5.2 Metoda inventarului intermitent
Conform Ordinului Ministrului Finan țelor Publice 3055/2009, alin. 164, literă (3),
inventarul intermitent constă în stabilirea ie șirilor și înregistrarea lor încontabilitate pe baza
inventarierii stocurilor la sfâr șitul perioadei.
Entitățile care utilizează metoda inventarului intermitent efectuează inv entarierea faptică a
stocurilor conform politicilor contabile, dar nu mai târziu de finele perioadei de raportare pentru
care au de determinat obliga ții fiscale. Aplicarea metod ei inventarului intermitent presupune
respectarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura
activelor, datoriilor și capitalurilor proprii.
Înregistrare în contabiliate a rezultatelor inventarierii stocurilor șiîn general a celorlalte
bunuri se face în conformitate cu reglementările contabile actuale. În urma efectuării
inventarierii stocurilor se pot stabili două categorii de diferen țe, astfel:
a. Plusuri sau minusuri de inventar (fizice) care au fost generate de diferen țele în plus sau
în minus cantitative din gestiunile de stocuri constata te cu ocazia inventarierii fizice;
b. Plusuri sau minusuri de valoare aferente cantită ților de stocuri inventariate ca diferențe
între stocurile existente în cadrul gestiunilor și cele eviden țiate contabil cu anumiți factori de
conjuctură cum ar fi: deprecieri, deteriorări, fluctua ții ale prețurilor pe piață.
Diferențele fizice în plus sau în minus se înregistrează în contabilitate conform normel or
metodologice de aplicare a planului de conturi și reglementărilor fiscale în vigoare. Pierderile de
valoare se înregistrează în contabilitate sub forma ajustărilor de valoare pentru deprecierea
stocurilor. Plusurile de valoare aferente stocurilor de pro duse inventariate nu se înregistrează
contabil.
În principal, odată terminată inventarierea fizică, rezu ltatele acestea se pot înregistra contabil
astfel:
– Plusurile fizice de inventar se înregistrează ca intrări în gestiune și în contabilitatea
întreprinderii;
-Minusurile de inventar se înregistrează în func ție de faptul dacă se stabilește vreo vinovăție sau
nu. În cazul în care se constată că minusurile sunt datorate vinovă ției unei persoane, în spe ță
gestionarul stocurilor respective, acestea vor fi imputate la valoarea de
Înlocuire.

342.6 Valoarea netă de realizare și deprecierea stocurilo r
La închiderea exercițiului, stocurile trebuie să fie evaluate la costul lor sau la valoarea lor
realizabilă netă, dacă aceasta din urmă este mai mică.
În înțelesul prezentelor reglementări, prin valoarea netă de realizare a stocurilor se
înțelege prețul de vânzare estimat care ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a
activității, minus costurile estimate pentru finalizarea bunului, atunci când este cazul, și costurile
estimate necesare vânzării.
Costul stocurilor poate să fie nerecuperabil, dacă acele stocuri au suferit deteriorări, dacă
au fost uzate moral, integral sau par țial, sau dacă pre țurile lor de vânzare s -au diminuat. Costul
stocurilor poate, de asemenea, să fie nerecuperabil și în cazul în care au crescut costurile estimate
pentru finalizare sau costurile estimate a fi suportate pentru a efectua vânzarea. Practica reducerii
valorii contabile a stocurilor sub cost, până la va loarea realizabilă netă, este consecventă cu
principiul conform căruia activele nu ar trebui reflectate în bilan ț la o valoare mai mare decât
valoarea preconizată a se ob ține prin utilizarea sau vânzarea lor.
De obicei, valoarea contab ilă a stocurilor est e redusă până la valoarea realizabilă netă,
element cu element. Uneori însă poate fi mai adecvat să se grupeze elementele similare sau
conexe. Acesta poate fi cazul unor elemente de stoc care apar țin aceleia și linii de produse, care
auscopuri sau utilizăr i finale similare, care sunt produse și comercializate în aceeași zonă
geografică și care nu pot, practic, să fie evaluate separat de alte elemente din acea linie de
produse. Nu este adecvat să se reducă valoarea contabilă a stocurilor pe baza unei clasifi cări, de
exemplu, produse finite sau toate stocurile dintr -un anumit segment de activitate. În general,
prestatorii de servicii cumulează costurile aferente fiecărui serviciu pentru care se percepe un
prețde vânzare separat. De aceea, fiecare dintre aceste servicii este tratat ca un element distinct.
Estimările valorii realizabile nete se bazează pe cele mai credibile dovezi disponibile în
momentul în care se realizează estimările valorii stocurilor care se a șteaptă a fi r ealizate. Aceste
estimări iau în considerare fluctua țiile de preț sau de cost care sunt direct legate de evenimente ce
au intervenit după terminarea perioadei, în măsura în care aceste evenimente confirmă condi țiile
existente la sfâr șitul perioadei.

35Estim ările valorii realizabile nete iau în considerare, de asemenea, scopul pentru care
stocurile sunt de ținute. De exemplu, valoarea realizabilă netă a cantită ții stocurilor deținute
pentru onorarea unor contracte ferme de vânzare de bunuri sau de prestare de servici i se bazează
pe prețul contractului. În situa ția în care cantitatea specificată în contractele de vânzări este mai
mică decât cantitatea de stocuri de ținută, valoarea realizabilă netă a surplusului se determină
pornind de la pre țurile generale de vâ nzare. Provizioanele pot apărea din contractele ferme de
vânzare, peste cantită țile de stocuri deținute, sau din contractele ferme de cumpărare. Asemenea
provizioane sunt tratate în IAS 37 “Provizioane, datorii contingente și active contingente”.
Valoarea conta bilă a materialelor și a consumabilelor deținute pentru a fi folosite în
producție nu este redusă sub cost dacă se estimează că produsele finite în care urmează să se
încorporeze vor fi vândute pentru un pre țmai mare sau egal cu costul lo r. Totu și, atunci când o
scădere a pre țului materialelor indică faptul că acel cost al produselor finite depășește valoarea
realizabilă netă, valoarea contabilă a materialelor aferente se reduce până la valoarea realizabilă
netă. În astfel de cazuri, costul de înlocuire a materialelor poate fi cea mai adecvată măsură
disponibilă a valorii lor realizabile nete.
IAS 2 “Stocuri” paragrapf 33, sus ține că pentru fiecare perioadă ulterioară se efectuează o
nouă evaluare a valorii realizabile nete. Atun ci când acele condi ții care au determinat în trecut
reducerea valorii contabile a stocurilor până la valoarea realizabilă netă au încetat să mai existe sau
atunci când există dovezi clare ale unei cre șteri a valorii realizabile nete din cauza schimbării unor
circumstan țe econ omice, suma care reprezintă reducerea valorii contabile este reluată(adică, reluarea
este limitată la valoarea reducerii ini țiale), astfel încât noua valoare contabilă a stocului să fie egală
cu cea mai mică valoare dintre cost și valoarea realizabilă netă revizuită.
Aceasta se întâmplă, de exemplu, atunci când un element al stocurilor, care este
contabilizat la valoarea realizabilă netă, din cauza scăderii pre țului său de vânzare, este încă în
stoc într-o perioadă ulterioară, iar pre țul său de vânzare a crescut.
Practica de prudentă, pentru deprecierea stocurilor sub nivelul costului,cu scopul de a
le aduce la valoarea lor netă de realizare, este o uzanță coerentă cu principiul conform căruia
activele nu tre buie să figureze la o valoare mai mare decât ce a care se așteaptă să fie ob ținută
prin vânzarea sau utilizarea lor.

36Estimările valorilor nete de realizare, realizate pe o bază individuală, sunt fundamentate
pe informațiile cele mai fiabile, disponibile la data la care sunt efectuate aprecierile respective.
Aceste estimări țin cont de fluctuațiile de prețuri sau de costuri, direct legate de evenimentele
care survin după închiderea exercițiului, în măsura în care astfel de evenimente confirmă
condițiile existente la sfârșitul exercițiului.
În fiecare exercițiu următor, este efectuată o nouă estimare a valorii nete de realizare.
Evaluarea bunurilor de natura stocurilor se face cu ocazia inventarierii, stabilindu -se valoarea de
inventar. Atunci când val oarea de inventar este m ai mare decât valoarea contabilă nu se fac
înregistrări în contabilitate. În situația în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea
contabilă, diferența constatată se evidențiază în contabilitate pe seama constituirii unei ajustări
pentrudepreciere.
2.7 Contabilizarea la cheltuieli
Atunci când stocurile sunt vândute, precum sus ține IAS 2 “Stocuri” în paragraful 34,
valoarea contabilă a acestor stocuri trebuie să fie recunoscută drept cheltuială în perioada în care
esterecunoscut v enitul corespunzător. Valoarea oricărei reduceri a valori în contabilitate, a
stocurilor până la valoarea realizabilă netă și toate pierderile de stocuri trebuie să fie recunoscute
drept cheltuială în perioada în care are loc reducerea valorii contabile sa u pierderea.
Valoarea oricărei reluări a oricărei reduceri a valorii contabile a stocurilor ca urmare a
unei cre șteri a valorii realizabile nete trebuie recunoscută drept o reducere a cheltuielii valorii
stocurilor recunoscută drept cheltuială în perioada în care are loc reluarea.
Paragraful 35 din IAS 2 “Stocuri”, prevede că unele stocuri pot fi alocate altor conturi de
active, de exemplu, un stoc folosit drept componentă pentru o imobilizare corporală construită în
regie proprie. Stocurile alocate în acest fel unui alt activ sunt recunoscute drept cheltuieli pe
parcursul duratei de via ță utilă a acelui activ.
Orice depreciere a stocurilor, pentru a le aduce la valoarea netă realizabilă (VNR), și orice
pierdere asupra stocu rilor trebuie să fie contabi lizate la cheltuielile exercițiului, în cursul căruia a
avut loc deprecierea sau pierderea. Reluările provizioanelor sunt prezentate ca o deducere a
cheltuielii stocurilor, în contul de profit și pierdere.

37În contabilitatea financiară, gestiunea stocurilor se realizeă fie prin metoda inventarului
intermitent, fie prin metoda inventaruiui permanent. În contextul economic al țarii noastre, pasul
bătut pe loc de contabilitatea de gestiune a făcut ca inventarul permanent să fie cvasigeneralizat
în contabilitatea financiară. Nu același lucru se întâmplă în practicile multor înteprinderi din
țările dezvoltate.
În condițiile folosirii intervalului permanent, în contabilitate se înregistrează toate
operațiunile de intrare și ieșire, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a
stocurilor, atât cantitativ cât și valoric.
Intervalul intermitent constă în stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe
baza inventarierii stocurilor la sfârșitul perioadei. I ntrările de stocuri nu se înregistrează prin
conturile de stocuri, ci prin conturile de cheltuieli.
2.8 Evaluarea stocurilor în diverse referin țe contabile
Conform Ordinul Ministrului de Finanțe Publice 3055/2009, "Reglementări con tabile", la
ieșirea din gestiune a stocurilor și altor active fungibile, aceasta se evaluează și înregistrează în
contabilitate și prin aplicarea metodei ultimul intreat -primul ieșit (LIFO). Metoda LIFO
presupune că elementele stocului care au fost achiziț ionate sau fabricate ultimele sunt vândute
primele și, ca atare, elementele ce rămân în stoc la sfârșitul exercițiului sunt primele cumpărate
sau primele fabricate.
Standardul Internațional de Contabilitate 2 –Stocuri (IAS 2), nu permite utilizarea
formulei ultimul intrat, primul ieșit (LIFO) pentru determinarea costului stocurilor. Printre
argumentele aduse se poate menționa că utilizarea metodei LIFO în raportarea financiară este
adesea în funcție de fiscalitate, din cauză că are ca rezultat cheltuielile cu vânzar ea bunurilor
calculate prin utilizarea celor mai recente prețuri deduse din venit la determinarea procentului
brut. Metoda LIFO reduce (crește) profiturile într -un mod care tinde să reflecte efectul că
prețurile crescute (diminuate) vor avea în cost înlocu irea stocurilor vândute. Cu toate acestea,
efectul respectiv depinde de relația dintre prețurile de la achizițiile cele mai recente de stocuri și
înlocuirea costului la sfârșitul perioadei. Astfel, nu este vorba de o metodă pur sistematică pentru

38determinarea efectului schimbării prețurilor după profit.
Istoria deciziilor de a considera metodele FIFO (primul intrat –primul ie șit)și CMP
(costul mediu ponderat) ca prelucrare de referin ță merită să fie semnalată, deoare ceea este
revelatoare în privin ța presiunilor ce pot să fie exercitate asupra organismelor de normalizare și,
în speță, în privin ța influenței americane asupra organizmului internațional (Internațional
Accounting Standards Committee -IASC). Vechia normă IAS 2 “Stocuri”, adoptată în 1975, nu
stabilea o ierarhie între diferitele metode de identificare a ie șirilor din stocuri. În cadrul
proiectului său de reducere a op țiunilor, motivate de voința de a crește uniformizarea contabilă
internațională, organizmu l internațional de normalizare IASC vizează să interzică metoda LIFO
(ultimul intrat –primul ie șit), pe motiv că acest procedeu nu este cu adevărat compatibil cu
principiul costurilor istorice. Această metodă fiind admisă de adminitra ția fiscală a Statel or
Unite, abandonul ei ar fi provocat o cre ștere a sarcinii fiscale a întreprinderilor americane. Ca
atare acestea s -au opus proiectului, astfel încât, în cele din urmă, IASC a renun țat la eliminarea
metodei LIFO (ultimul intrat –primul ie șit).
În State le Unite ale Americii, evalarea stocurilor este una dintre cele mai dezbătute
probleme. În scopul evaluării situa țiilor financiare sunt folosote o serie de metode de evaluare,
majoritatea bazate pe cost sau pe mărimea cea mai mică între cost și valoarea de piață, ambele
acceptate în calculul impozitului pe profit. Evaluarea la ie șire a stocurilor se bazează pe una din
metodele: identificarea specifică, costul mediu ponderat, FIFO sau LIFO, alegerea metodei
depinzând de natura activită ții, efectele f inanciare ale metodei și de costurile implementării sale. În
contabilitatea americană, metoda contabilă aleasă nu trebuie să descrie fluxul fizic al bunurilor
în întreprindere. Astfel metoda LIFO este cea mai recomandata în întocmirea contului de
rezultate , corelând cel mai bine veniturile cu costul bunurilor vândute, însă nu este cea mai bună
metodă de determnare a valorii curente a stocurilor din bilan ț, în special pe o perioadă mai lungă
de timp în care au avut loc frecvete cre șteri saureducerii de pre ț.
Pe de altă parte metoda FIFO este cea mai recomandată în elaborarea bilan țului, valoarea
stocului final fiind cea mai apropiată de valoarea curentă, dar crează o desincronizare intre
venituri și cheltuielile aferente în contul de profit și pierdere din motive prezentat mai sus.
Serviciul fiscal (Internal Revenue Service -IRS) a elaborat mai multe norme
metodologice privind evaluarea stocurilor în scopul determinării impozitului federal de profit. În
acest sens, el acceptă or ice metodă, dar odată aleasă, aceasta trebuie aplicată cu consecven ță de

39la un an la altul, orice schimbare trebuind aprobată de IRS. Singura excep ție privește metoda
LIFO, trecerea de la o altă metodă la aceasta făcându -sefără aprobarea preliminară a Cași în
cazul con tabilităților europene, și cea americană folose ște pentru evidanța stocurilor metoda
inventarului permanent și metoda inventarului intermitant.
Principiile americane (Accounting Research Bulletin -ARB 43) șiplanul contabil
general francez nu diferă, în mod sensibil, de normă IAS 2 “Stocuri”, în ceea ce prive ște
necesitatea încorporări unei cote -părți a cheltuielilor indirecte de fabricație în evaluarea
stocurilor. În schimb pentru directive a IV -a europeană a ceastă încorporare nu este decât
opțională.
Principiile americane și directiva a IV -a admit metoda LIFO și nu î și exprimă nici
oreferință în privin ța alegerii vreunei metode de evaluare a ieșirilor de stocuri. Să reamintim
totuși, că sub o influen ță amer icană, în norma IAS 2 a fost re ținută (ca o altă prelucrare
autorizată) metoda LIFO.
În Franța metoda LIFO nu poate fi utilizată pentru întocmirea conturilor anuale
individuale, dar utilizarea ei este permisă în cazul conturilor consolidate.
În ceea ce prive ște practicile europene, informarea ce vizează stocurile este, în
cazuri rare, foarte bogată. În general societă țile se mulțumesc să informeze asupra principiilor
generale de evaluare și să indice metoda sau metodele utilizată/e pentru determinarea va lorii
ieșirilor. Unele întreprinderi oferă, totu și, câteva detalii privind modul de calcul al costurilor.
Soluțiile reținute pentru evaluarea ieșirilor sunt foarte diverse. Unele întreprinderi nu utilizează
decât o metodă (în general metoda FIFO sau metoda costului mediu ponderat), alte întreprinderi
utilizează mai multe metode. Este de re ținut faptul că metoda LIFO este destul de mult utilizată
în practicile europene.
2.9 Prezentarea stocurilor în situa țiile financiare
Situațiile financiare trebuie să prezinte, conform IAS 2 “Stocuri” paragraf 36, următoarele
informații:
a)politicile contabile adoptate la evaluarea stocurilor, inclusiv metodele folosite
pentru determinarea costului;
b) aloarea contabilă totală a stocurilor și valoarea contabilă pe categorii

40corespunzătoare entită ții;
c) valoarea contabilă a stocurilor contabilizate la valoarea justă minus costurile de
vânzare;
d)valoarea stocurilor recunoscută drept cheltuială pe parcursul perioadei;
e) valoarea oricărei reduceri a valorii contabile a stocurilor, recunoscută drept
cheltuială în
cursul perioadei;
f)valoarea oricărei reluări a oricărei reduceri a valorii contabile care este recunoscută
drept reducere a valorii stocurilor, recunoscută drept cheltuială pe parcursul perioadei;
g)circumstan țele sau eveniment ele care au condus la reluarea unei reduceri a valorii
contabile; și
h) valoarea contabilă a stocurilor gajate în contul datoriilor.
Informațiile privind valorile contabile ale diverselor categorii de stocuri, precum și
dimensiunea modificărilor ac estor active sunt utile utilizatorilor situa țiilor financiare. Cele mai
întâlnite clasificări de stocuri cuprind mărfuri, materii prime, materiale, produc ție în curs de
execuțieși produse finite. Stocurile unui prestator de servicii pot fi descrise drept producție în
curs de execu ție.
Valoarea stocurilor recunoscută drept cheltuială în cursul perioadei, la care se face
adesea referire ca fiind costul de vânzare, constă în acele costuri incluse anterior în evaluarea
stocurilor care acum au fost vândute, în regia de produc ție nealocată șiîn valorile neobi șnuite ale
costurilor de produc ție a stocurilor. Circumstan țele specificeentității pot justifica și includerea
altor valori, ca, de exemplu, costurile de distribu ție.
Conform IAS 2 “Stocuri” paragraf 39, anumite entită ți adoptă un forma t pentru profit
sau pierdere care conduce la prezentarea altor valori decât costul stocurilor recunoscut drept
cheltuială în cursul perioadei. Conform acestui format, o entitate prezintă o analiză a
cheltuielilor, u tilizând o clasificare bazată pe natura cheltuielilor. În acest caz, entitatea prezintă
costurile recunoscute drept cheltuială cu materiile prime și consumabilele, costurile cu
manopera și alte costuri, împreună cu valoarea modificării nete a stocurilor, aferentă perioadei.
Situațiilefinanciare trebuie să prezinte una dintre următoarele informa ții:
costul stocurilor recunoscut ca o cheltuială în cursul perioadei; sau 

41costurile de exploatare imputabile veniturilor din activitățile curente, clasificate
dupănatura lor și recunoscute ca o cheltuială în cursul perioadei. 
Costul stocurilor recunoscute ca o cheltuială în cursul perioadei constă din acele costuri
care fusese ră anterior incluse în evaluarea stocurilor vândute, regia de producție nealocată și
valoarea anormală a costurilor de produc ție a stocurilor. Circumstanțele specifice întreprinderii
pot face necesară și includerea altor costuri, ca de exemplu costurile de distribuție. Unele
întreprinderi adoptă un format diferit al contului de profit și pierdere care, în loc de a eviden ția
costul stocurilor recunoscute drept cheltuieli în cursul perioadei, prezintă alte valori. Într -un
astfel de format, întreprinderea pre zintă costurile de exploatare, clasificate după natura lor și
imputabile veniturilor perioadei ob ținute din activită țile curente. În acest caz, întreprinderea
prezintă costurile recunoscute drept cheltuieli cu materiile prime și materialele, costurile cu
manopera și alte costuri de exploatare, împreună cu valoarea modificării nete a stocurilor
aferente perioadei.
Cu privire la stocuri, situa țiile financiare anuale trebuie să men ționeze: șoldurile
conturilor de stocuri, pe feluri de stoc, inclusiv avansuril e pentru cumpărări de stocuri, solduri
prezentate la valoarea cea mai scăzută dintre costu l istoric și valoarea realizabilă netă; costul
stocurilor recunoscut ca o cheltuială a perioadei respective, după natura stocurilor;
În cadrul notelor explicative, conform Ordinul ministrului Finan țelor Publice
3055/2009, art 268, alin (2), la situa țiile financiare anuale trebuie să se precizeze: dacă a existat o
schimbare de politici contabile de eviden ță a stocurilor, motivele care au determinat -oșicalculul
impactului aplicării noii metode asupra contului de profit și pierdere; valoarea contabilă a acelor
stocuri pentru care a fost efectuată corec ția la valoarea realizabilă netă și eventual elementele
care au stat la baza determinării acesteia; modul de calcul al provizioanelor și circumstanțele care
au dus la reluarea de provizioane la venituri; valoarea stocurilor gajate sau depuse garanție în
contul datoriilor.
IAS 2 “Stocuri” cere ca stocurile să fie evaluate la data bilanțului la minimul dintre cost
și valoarea realizabilă netă. Valoarea realizabilă netă este prețul de v ânzare estimat ce ar putea fi
obținut pe parcursul desfășurării normale a activității, mai puțin costurile estimate pentru
finalizarea bunului și a costurilor necesare vânzării. Estimarea valorii realizabile nete ia în
considerare fluctuațiile de preț și d e cost care sunt direct legate de evenimente ce au intervenit

42după terminarea perioadei, în măsura în care aceste evenimente confirmă condițiile existe nte la
sfârșitul perioadei. Valoarea realizabilă netă se determină la sfârșitul fiecărui exercițiu financ iar.
IAS 2 “Stocuri” precizează: „Dacă acele condiții care au determinat decizia de a
diminua valoarea stocului până la valoarea realizabilă netă au în cetat să mai existe, valoarea de
intrare este stornată (stornarea fiind limitată la valoarea înregistrării originale), astfel încât noua
valoare contabilă a stocului să fie egală cu cea mai mică valoare dintre valoarea de intrare și
valoarea realizabilă ne tă revizuită. Aceasta se întâmplă, de exemplu, când un produs din stoc,
care este înregistr at la valoarea realizabilă netă, este încă în stoc într -o perioadă ulterioară, iar
prețul său de vânzare crește”.
Fiecare metodă este acceptată pentru întocmirea situațiilor financiare, urmând a fi aleasă
metodă care creează cel mai bine premi sele opținerii unei imagini fidele a situa țiilor financiare,
oferind utilizatorilor informa ții care să poată sta la baza luării unor decizii.
Nu există metodă perfectă, fiear e este considerată mai bună sau mai pu țin bună, funție
de conjunctu ra în care este aplicată, fiecare având atât avantaje cât și dezavantaje. În majoritatea
cazurilor, alegerea unei metode sau a alteia se face în func ție de efectele fiecărei metode asupra
raporturilor financiare, a impozitului pe profit și a deciziilor man ageriale.
Alegerea unei metode este determinată în foarte mare mărură de ra ționamentul
profesional. Este de știut faptul că valoarea stocului are influen ță atât asupra bilanțului cât și
asupra contului de profit și pierdere. Metoda LIFO (ultim ul intrat –primul ie șit) este
recomandată în scopul întocmirii contului de profit și pierdere, deoarece ea corelează veniturile
cu costul bunurilor vândute, dar nu este cea mai bună metodă de determina re a valorii curente a
stocurilor din bilan ț, în special, pe perioade mai lungi de cre ștere sau descre ștere a prețurilor.
Metoda FIFO (primul intrat –primul ie șit) este recomandată pentru întocmirea
bilanțului, întrucât valoarea finală a stocurilor este cea mai apropiată de valoarea curentă, ofe rind
o imagine mai bună asupra activelor circulante.
Având în vedere faptul că situa țiile financiare se adreseazăîn principal utilizatorilor
externi, ace știa trebuie să de țină suficiente informații privind diferit ele metode de evaluare a
stocurilor , astfe l încât să poată lua decizii în cuno ștință de cauză, prin aprecierea efectelor
utilizării unei anumite metode.

43Capitolul III. Studiu de caz comparativ privind determinarea valorii stocului prin
cele trei metode FIFO(primul intrat –primul ie șit), LIFO (ultimul intrat –primul ie șit)și
CMP(costul mediu ponderat)
3.1 Prezentare generală a societă ții
Societatea S.V.S.Neutron Exim Com S.R.L. cu sediul în str. Obcina Mare, nr. 4, bl. OS2,
ap. 58, Sector 6, Bucure ști a fost fontată în 1992 și a funcționat continuu până în present,
cunoscând o evolu ție ascendentă. Este specializată în importul și distribuția la nivel național a
articolelor de birotică și papetărie. Principalele m ărci importate sunt: Borghini –instrumete de
scris de calitate superioară produse în Italia; MAS –articole pentru birou de calitate superioară
peroduse în Italia; Lizy –agende și clipboard -uri produse în Turcia; Pensan –instrumente de
scris produse în Turcia; Nova Color –articole școlare produse în Turcia; Luna –articole școlare
și creative produse în Grecia; Noki –articole pentru birou produse în Turcia.
3.2 Determinarea valorii stocului prin metodele FIFO, LIFO și CMP
Cazul 1: Stoc la 01.12.2013 “Cartu ș HP LaserJet P2015” este evaluat la 3.700 lei (10
bucx 370 lei). În cursul lunii au avut loc următoarele operațiuni care afectează stocul mărfii
“Cartu șHP LaserJet P2015”:
05 decembrie 2013: o ie șire de 3 bucă ți
10 decembrie 2013: o i ntrare de 4 bucă ți la un cost de 400 lei/bucată
13 decembrie 2013: o ie șire de 6 bucă ți
22 decembrie 2013: o intrare de 7 bucă ți la un cost de 420 lei/bucată
23 decembrie 2013: o ie șire de 5 bucă ți

44Calcul cost mediu ponderat :
Al perioadei precedente (ipoteză):370 lei/bucată
Calculat la 10 decembrie 2013
[()]()
()= 381 lei/bucată
Calculat la 22 decem brie 2013
[( )]()
( )= 404 lei/bucată
Tabel 2.1.1 Fișa stocului calculat prin metoda Costului Mediu Ponderat, calculate după fiecare
intrare:
Intrări Ieșiri Stoc
Data Q Cost
unitar
(lei)Cost
total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)
01.12 10370 3.700
05.12 3370 1110 7370 2.590
10.124400 1.600 11381 4.191
13.12 6381 2.286 5381 1.905
22.127420 2.940 12404 4.848
23.12 5404 2.020 7404 2.828

45Tabel 2.1.2 Fișa stocului calculat prin metoda FIFO primul intrat –primul ie șit:
Intrări Ieșiri Stoc
Data Q Cost
unitar
(lei)Cost
total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)
01.12 10370 3.700
05.12 3370 1110 7370 2.590
10.124400 1.600 7
4370
4002.590
1.600
13.12 6370 2.220 1
4370
400370
1.600
22.127420 2.940 1
4
7370
400
420370
1.600
2.940
23.12 1
4370
400370
16007420 2.940

46Tabel 2.1.3 Fișa stocului calculat prin metoda LIFO ultimul intrat –primul ie șit:
Intrări Ieșiri Stoc
Data Q Cost
unitar
(lei)Cost
total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)
01.12 10370 3.700
05.12 3370 1.110 7370 2.590
10.124400 1.600 7
4370
4002.590
1.600
13.12 4
2400
3701.600
2.2205370 1.850
22.127420 2.940 5
7370
4201.850
2.940
23.12 5420 2.100 5
2370
4201.850
840
Cazul 2: Stoc la 01.12.2013 “Biblioraft dublu plastifiat, negru Noki 7,5 cm” este evaluat la
15.210 lei (845 buc x 18 lei). În cursul lunii au avut loc următoarele operațiuni care afectează
stocul mărfii “Biblioraft dublu plastifiat, negru Noki 7,5 cm”:
07 decembrie 2013: o ie șire de 553 bucă ți
11 decembrie 2013: o intrare de 130 bucă ți la un cost de 17 lei/bucată
16 decembrie 2013: o ie șire de 330 bucă ți
20 decembrie 2013: o intrar e de 350 bucă ți la un cost de 15 lei/bucată
22 decembrie 2013: o ie șire de 265 bucă ți

47Calcul cost mediu ponderat :
 Al perioadei precedente (ipoteză) :18 lei/bucată
Calculat la 11 decembrie 2013
[( )]( )
( )=18 lei/bucată
Calculat la 20 decemrbie 2013
[( )]( )
( )= 16 lei/bucată
Tabel 2.2.1 Fișa stocului calculat prin metoda Costului Mediu Ponderat, calculate după
fiecare intrare:
Intrări Ieșiri Stoc
Data Q Cost
unitar
(lei)Cost
total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)
01.12 84518 15.210
07.12 55318 9.95429218 5.256
11.1213017 2.210 42218 7.596
16.12 33018 5.940 9218 1.656
20.1235015 5.250 44216 7.072
22.12 26516 4.24017716 2.832

48Tabel 2.2.2 Fișa stocului calculat prin metoda FIFO primul intrat –primul ie șit:
Intrări Ieșiri Stoc
Data Q Cost
unitar
(lei)Cost
total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)
01.12 84518 15.210
07.12 55318 9.95429218 5.256
11.1213017 2.210 292
13018
175.256
2.210
16.12 292
3818
175.256
6469217 1.564
20.1235015 5.250 92
35017
151.564
5.250
22.12 92
17317
151.564
2.59517715 2.655

49Tabel 2.2.3 Fișa stocului calculat prin metoda LIFO ultimul intrat –primul ie șit:
Intrări Ieșiri Stoc
Data Q Cost
unitar
(lei)Cost
total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)
01.12 84518 15.210
07.12 55318 9.95429218 5.256
11.1213017 2.210 292
13018
175.256
2.210
16.12 130
20017
182.210
3.6009218 1.656
20.1235015 5.250 92
35017
151.564
5.250
22.12 26515 3.975 92
8517
151.564
1.275
Cazul 3: Stoc la 01.12.2013 “Hârtie albă A4, 80 g/mp, 500 coli/top, SKY Copy” este evaluat la
22.320 lei (1860 top -uri x 12 lei). În cursul lunii au avut loc următoarele operațiuni care
afectează stocul mărfii “Hârtie albă A4, 80 g/mp, 500 coli/top, SKY Copy”:
03 decembrie 2013: o ie șire de 1250 top -uri
09 decembrie 2013: o intrare de 1000 bucă ți la un cost de 13 lei/top
13 decembrie 2013: o ie șire de 868 top -uri
19 decembrie 2013: o intrare de 1500 bucă ți laun cost de 11 lei/ top
21 decembrie 2013: o ie șire de 975 top -uri
Calcul cost mediu ponderat :
 Al perioadei precedente (ipoteză) :12lei/top
Calculat la 09 decembrie 2013
[( )]( )
( )= 13lei/top

50Calculat la 19 decemrbie 2013
[( )]( )
( )= 12lei/top
Tabel 2.3.1 Fișa stocului calculat prin metoda Costului Mediu Ponderat, calculate după
fiecare intrare:
Intrări Ieșiri Stoc
Data Q Cost
unitar
(lei)Cost
total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)
01.12 1.860 1222.320
03.12 1.250 1215.000 61012 7.320
09.121.000 1313.000 1.610 1320.930
13.12 868 1311.284 74213 9.646
19.121.500 1116.500 2.242 1226.904
21.12 975 1211.700 1.267 1215.204

51Tabel 2.3.2 Fișa stocului calculat prin metoda FIFO primul intrat –primul ie șit:
Intrări Ieșiri Stoc
Data Q Cost
unitar
(lei)Cost
total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)
01.12 1.860 1222.320
03.12 1.250 1215.000 61012 7.320
09.121.000 1313.000 610
1.00012
137.320
13.000
13.12 610
25812
137.320
3.35474213 9.646
19.121.500 1116.500 742
1.50013
119.646
16.500
21.12 742
23313
119.646
2.5631.267 1113.937

52Tabel 2.3.3 Fișa stocului calculat prin metoda LIFO ultimul intrat –primul ie șit:
Intrări Ieșiri Stoc
Data Q Cost
unitar
(lei)Cost
total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)Q Cost
unitar
(lei)Cost total
(lei)
01.12 1.860 1222.320
03.12 1.250 1215.000 61012 7.320
09.121.000 1313.000 610
1.00012
137.320
13.000
13.12 868 1311.284 610
13212
137.320
1.716
19.121.500 1116.500 610
132
1.50012
13
117.320
1.716
16.500
21.12 975 1110.725 610
132
52512
13
117.320
1.716
5.775

53Tabel 2.4 Rezultatele determinări valorii stocului la 31.12.2013, pentru cele trei roduse:
Metode folosite în calcul stocului
Produs Metoda Cost Mediu
PonderatMetoda FIFO
primul intrat –
primul ie șitMetoda LIFO
ultimul intrat –
primul ie șit
Cartu șHP LaserJet P2015 2.828 lei 2.940 lei 2.690 lei
Biblioraft dublu plastifiat,
negru Noki 7,5 cm2.832 lei 2.655 lei 2.839 lei
Hârtie albă A4, 80 g/mp, 500
coli/top, SKY Copy15.204 lei 13.937 lei 14.811 lei

54Concluzii
În urma calculelor efectuate se poate avea în vedere următoarele concluzii în urma
aplicării celor trei metode:
Cazul 1: dacă prețurile de vânzare sun t mai mari decât cel de achizi ție al lotului, se observă că
valoarea stocului la 31.12.2013 este mai mare prin metoda FIFO, deoarece aceasta folose șteprețul
cel mai mare în determinarea acestei valori, iar valoarea stocului calculată prin metoda
LIFO este cea mai mică, această metodă utilizând pre țurle cele mai scăzute. În ceea ce privește
valoarea stocului rezultată în urma aplicării metodei CMP anulează efectele cre șterii sau
descre șterii prețurilor, aceasta fiind o valoare de mijloc (medie);
Cazul 2: dacă prețurile de vânzare scad față de prețul de achiziție al lotului, se observă că
valoarea stocului la 31.12.2013 este mai mică prin aplicarea metodei FIFO, aceasta folosind
prețurile mici, ia r valoarea stocului calculată prin aplicarea metodei LIFO este mai mare, ea
folosind pre țurile mai mari. Aplicarea metodei CMP anulează, precum și în primul caz efectele
descre șterii prețurilor, rezultând o valoare de mijloc.
Cazul 3: dacă pre țul de vânza re la prima ie șire este mai mare decât prețul de achiziție, ia r
prețul de vânzare a celei de -a doua ie șiri este mai mic decât pre țul de achiziție, se observă că
valoarea stocului la 31.12.2013 calculat prin metoda FIFO este mai mică, ea folosind cele mai
recente pre țuri, care au scăzut fa ță de prețul de achiziție. Valoarea stocului determinată prin
aplicarea metodei LIFO este medie, deoarece folose ște în determinarea valorii, pre țul de achiziție
care este un pre țmediu. În ceea ce prive ște metoda CMP, valoa rea stocului este cea mai mare.
Formula prima intrare –prima ie șire (FIFO) presupune că stocurile ie șitedin gestiune se
evaluează la costul primului lot intrat, respectiv al celui mai vechi lot sau sortiment. Astfel:
În condițiile creșterii prețurilor, folosirea metodei are ca efect:
-Evaluarea ie șirilor la costurile cele mai scăzute;
-Evaluarea stocurilor finale la pre țurile cele mai mari;
-O majorare a profitului din exploatare și a impozitului aferent.


55În condițiile scăderii pre țurilor, folosirea metodei are ca efect: 
-Ieșirile sunt evaluate la pre țurile cele mai mari;
-Stocurile sunt evaluate la pre țurile cele mai mici;
-Reducerea profitului, a impozitului pe profit și afectarea nesemnificativă a
trezoreriei.
Formula costului mediu ponderat presupune ușurință în aplic are, dar nu permite evaluarea
exactă a ie șirilor în cursul perioadei. În schimb, atunci când evaluarea se va face după fiecare
ieșire, calculele sunt mult mai exacte.
Formula ultimul intrat –primul ie șit (LIFO) conduce la:
Reducerea profitului brut; 

Scăderea impozitului pe profit și neafectarea în mod semnificativ a trezoreriei; 

Descre șterea volumului fizic al activelor la sfârșitul perioadei contabile; 

Subevaluarea soldurilor contabile l a finele perioadei. 
Folosirea acestei metode, mai presupune și faptul că valorile stocurilor, trecute pe
cheltuieli, au la bază costurile istorice din perioade mai vechi ale sortimentelor ie șite, ceea ce
determină amplificarea efevtului de desincronizare și nerespectarea principiului pruden ței.
Totodată, lichidarea unor stocuri, odată cu comandarea unui nou sortiment similar, conduce la
anularea avantajelor acumulate, costurile vechi fiind reflectate în cheltuieli curente. Cu toate
inconvenientele prezentate, într -o perioadă caracterizată prin cre șterea prețuri lor, metoda
realizează o mai bună coresponden ță între veniturile și cheltuielile curente, cu atât mai mult cu
câtși veniturile din va lorificare sunt valori curente.

56Tabel 2.2: Avantaje și dezavantaje privind aplicarea metodelor FIFO (primul intrat –primul
ieșit), CMP (costul mediu ponderat) și LIFO (ultimul intrat –primul ie șit)
Metoda FIFO Metoda CMP Metoda LIFO
Avantajele aplicării acestei
metode:
-evaluarea stocului fina l se
face la cele mai recente pre țuri
(mai realiste) și poate fi mai
ușor conectat la valorile
actuale;
-este u șor de calculat ;este
metoda recomandată de IAS 2
“Stocuri”.Avantajele aplicării acestei
metode:
-niveleaz ă profiturile,
utilizând o medie a valorilor
stocurilor ini țial și final ;
-tinde s ă anuleze efectele
creșterii sau descreșterii
prețurilor, deoarece costul
stocului final calculat conform
acestei metode este influen țat
de toate pre țurile plătite pe
parcursul anului și de costul
stocului ini țial;
-relativ u șor de calculat;
metodă recomandată de IAS 2
“Stocuri ”.Avantajele aplic ării acestei
metode:
-sunt folosite costuri
actuale la data la care
elementele de stoc sunt
eliberate în produc ție sau
vândute;
-este u șor de calculat ;sunt
folosite prețurile actuale
menționate pe facturile de
achiziție;
-în perioade infla ționiste,
această metodă tinde să
stabilească o valoare mai mică
a venitului, în compara ție cu
celelalte metode de evaluare,
reducăndu -se riscul
impozitării cre șterii venitului
ca urmare a infla ției.

57Metoda FIFO Metoda CMP Metoda LIFO
Dejavantajele folosirii
acestei metode:
-în perioada de schimbări
rapide pe pre țuri, profiturile
pot fi supraevaluate fa ță de
costurile curente, datorită
faptului că ie șirile sunt
evaluate la cost istoric, iar
veniturile din vânzări sunt
evaluate la costuri curente ;
-tendința întreprinderilor
de a majora pre țurile de
vânzare odată cu cre șterea
costurilor de achizi ție,
indiferent de faptul că unele
stocuri s -ar putea să fie
achiziționate înainte de
creșterea prețurilor.Dezavantajele folosirii
acestei metode:
-fiind o medie ponderată,
există riscul ca valoarea
stocurilor să fie deformată prin
ponderare, putând afecta
profitabilitatea și valorile din
situațiile financiare ;
-costul unitar al stocurilor
nu va fi identic cu cel
menționat în facturile
furnizorilor ;calculele sunt
ușoare dar necesită timp și
trebuie facute, avându -se în
vedere acurate țea rezultatului
(utilizând mai ulte zecimale) ;
-pentru determinarea
venitului și luarea unor deci zii
sunt mai relevante pre țurile
reale.Dezavantajele aplicării
acestei metode sunt :
-valoarea stocurilor
declarate în situa țiile
financiare poate fi
subevaluată, deoarece reflectă
valoarea unor stocuri evaluate
la prețuri vechi, valoarea care
este ireală comparativ cu
valoarea stocului la pre țuri
curente;
-este permisă de IAS 2
“Stocuri” ca un tratament
alternativ, dar nu ca un
tratament de bază ;
-nu urmăre ște distribuția
normală a elementelor fizice
de stoc;
-în perioadele cu defla ție,
metoda tinde să st abilească o
valoare mai mare a venitului,
în compara ție cu celelalte
metode de evaluare ;
reflectarea stocurilor în
situațiile financiare la valori
subevaluate denaturează
informațiile redate de anumiți
indicatori bilan țieri
(lichiditatea, solvabilitatea,
fodul de rulment).

58Indiferent de metoda aleasă, aceasta trebuie aplicată cu consecven ță de la un exercițiu la
altul. Dacă în situa țiile excepționale, administratorii decid schimbarea metodei de evaluare la
ieșire pentru un anumit element de stocuri sau al te active fungibile, în notele explicative trebuie
să prezinte informa țiile cu privire la motivul schimbării metodei și efectele sale asupra
rezultatului. Întreprinderile trebuie să utilizeze acelea și metode de determinare a costului pentru
toate stocurile care au natură și utilizare similară. Pentru stocurile cu natură sau utilizare diferite,
folosirea unor metode diferite de calcul a costului poate fi justificată.
Întreprinderile pot opta pentru oricare di n metodele arătate, însă, metoda odată aleasă,
trebuie folosită cu consecven ță de la un an la altul. Orice schimbare de metodă trebuie adusă la
cuno ștință utilizatorilor, datorită efectelor pe care schimbarea de metodă o poate avea asupra
rezultatelor fina nciare ale întreprinderii. O întreprindere care optează pentru schimbarea metodei
de evaluare a stocurilor trebuie să aibă motive întemeiate. Natura și efectele acestei schimbaride
metodă trebuie prezentate în notele explicative din situa țiile financiare.
În urma consultării situa țiilor financiare a primelor 10 societă ți clasificate după valoarile
tranzacționate pe Bursă de Valori Bucure ști, am observat că cinci dintre aceste societăți care
prezetau în notele contabile aferente situa țiilor financiare, meto dele folosite în determinarea
valorii stocuril or: Transgaz (anexa 1), Agromec Tractorul SĂ (anexa 2), CN Transelectrica SĂ
(anexa 3), SN Nuclearelectrica SĂ (anexa 4) și Societatea de Investiții Financiare Oltenia (anexă
5) folosesc metoda FIFO.
Numero și speciali ști consideră că utilizarea metodei FI FO sau a metodei costului mediu
ponderat, în perioade infla ționiste, are drept rezultat raportarea în situs țiile financiare a unui
profit mai mare decât cel real, plătind un impozit pe profit mai mare. Pr ofitul este supraevaluat,
ca urmare a înregistrării unor costuri aferente vânzărilor mai mici decât pre țurile concurente.
Acest fapt are influen ță negativă asupra trezoreriei întreprinderii, generând plă ți suplimentare
cu impozitul pe profit și eventuale dividende, pe de o parte, pe de altă parte, fiind ne voită să
achiziționeze stocuri pentru înlocuirea celor consumate la pre țuri curente1.
Utilizând metoda LIFO, costurile aferente veniturilor sunt mai aproape de pre țurile curente,
realizându -se un profit mai mic, întreprinderea nefiind obligată la plă ți suplimentare
pentru impozite și dividende, dar sunt afectate stocurile din bilan ț, care sunt evaluate la un cst
mai mic decât pre țul plătit în mod curent pentru acelea și articole.
11Corpul Exper ților Contabili și Contabililor autorizați din România ,Ghid pentru în țelegerea și aplicarea IAS 2
“Stocuri”, (2004) Editura CECCAR, Bucure ști

59Principiile americane și Directiva a IV -a admit metoda LIFO și nu î șiexprima nici o
preferință în privin ța alegerii vreunei metode de evaluare a ieșirilor de stocuri. Vechia normă
IAS 2 “Stocuri”, adoptată în 1975, nu stabilea o ierarhie între diferitele metode de identificare a
ieșirilor din stocuri. În cadrul proiectului său de reducere a op țiunilor, motivate de voința de a
crește uniformizarea contabilă interna țională, organizmul internațional de normalizare IASC
(Internațional Accounting Standards Committee) vizează să interzică metoda LIFO (ultimul
intrat –primul ie șit), pe motiv că acest procedeu nu este cu adevărat compatibil cu principiul
costurilor istorice. Această metodă fiind admisă de adminitra ția fiscală a Statelor Unite,
abandonul ei ar fi provocat o cre ștere a sarcinii fiscale a întreprinderilor americane. Ca atare
acestea s-au opus proiectului, astfel încât, în cele din urmă, IASC a renun țat la eliminarea
metodei LIFO (ultimul intrat –primul ie șit). În urma studiului efectuat asupra notelor contabi le
aferente situa țiilor financiare a cinci mari societă ți:Chevron (anexa 6), ExxoMobil (anexa 7),
General Electric Works (anexa 8), Nestle Gorup (anexa 9) și Nokia (anexa 10) se observă că
primele trei societă ți aplică metoda LIFO în determinarea valorii stocurilor, iar ultimele două
metodă FIFO.
În ceea ce prive ște practicile europene, informarea ce vizează stocurile este, în cazuri rare,
foarte bogată. În general, societă țile se mulțumesc să informeze asupra principiilor generale de
evaluare și să indice metoda sau metodele utilizată/e pentru determinarea v alorii ie șirilor. Unele
întreprinderi oferă, totu și, câteva detalii privind modul de calcul al costurilor. Soluțiile reținute
pentru evaluarea ie șirilor sunt foarte diverse. Unele întreprinderi nu utilizează decât o metodă (în
general, metoda FIFO sau meto da costului mediu ponderat) și alte întreprinderi utilizează mai
multe metode. Este de re ținut faptul că metoda LIFO este destul de mult utilizată
în practicile americane.

60Bibliografie
Coman Florin (2009), Contabilitate financiară și fiscalitate ,Editura Economică; 

Corpul Exper ților Contabili și Contabililor autorizați din România, Ghid pentru 
înțelegerea și aplicarea IAS 2 “Stocuri”, (2004) Editura CECCAR, Bucure ști
Feleagă L. & Feleagă N. (2007), Contabilitate financiară, o abordare europeană și
internațională, vol. ÎI, ediția a II -a, Editura Economică; 

Feleagă N. (2000), Sisteme contabile comparate Edi ția a II-a–Volumul II , Editura 
Economică;
Feleagă N. & Malciu L. ( 2002), Politici și opțiuni contabile (Fair Accounting versus Ba d
Accounting) , Editura Economică; 

Ristea M. (2002), “Metode și politici contabilele de întreptindere” , editura Tribuna 
Economică
Ristea M., Olimid L., Calu D. A. (2006), Sisteme contabile comparate , Editura
CECCAR; 





Pleșea D. (2010), “Aspecte contabile și fiscale referitoare la diferen țele constatate la
inventarierea stocurilor“ ,Revista “Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”, nr 12, 
Editura CECCAR, pag 20
http://www.comunicatedepresa.ro/inventar -permanent/definitie/ 

http://www.ge.com/ar2013/pdf/GE_AR13_Notes.pdf 

http://corporate.exxonmobil.com/~/media/Reports/Other%20Reports/2012/news_pub_ir_
finstmts2012.pdf 


http://company.nokia.com/sites/default/files/download/nokia -in-2012-pdf.pdf 

http://www.nestle.com/asset –
library/documents/library/documents/financial_statements/2012 –
financial-statements -en.pdf 

61http://www.chevron.com/annualreport/2012/documents/pdf/Chevron2012AnnualReport.p df


http://www.bvb.ro/ 
*** Ordinul Ministrului Finanțelor Publice 3055/2009 pentru abordarea Reglementărilor
contabile conforme cu directivele europene.
***Standardul Interna țional de Contabilitate IAS 2 “Stocuri”
***Niculae Feleaga, Liliana Malciu, Politici și opțiuni contabile, Editura Economică,
București, 2002;
***Octavian Bojian, Contabilitatea financiară a întreprinderii , Editura Universitară,
București, 2004
***
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din Romania -Ghid pentru înțelegerea și
aplicarea IA S 2 Stocuri, Editura CECCA R, București, 2004
***