Str. Calea Mărășești, nr. 157, Bacău, 600115 [605402]

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU
Facultatea de Științ e
Str. Calea Mărășești, nr. 157, Bacău, 600115
Tel. ++40 -234-542411, tel./ fax ++40 -234-571012
www.ub.ro ; e-mail: [anonimizat]

Epidemiologia, prevenirea și controlul
parazitozelor

Îndrumător :
Lect. Dr. Voicu Roxana
Student: [anonimizat], existenței și răspândirii
bolilor infecțioas e în populație și pe această baz ă stabilește măsurile necesare prevenirii, combaterii
și controlului până la eradicarea acestor boli. [1]
În epidemiologie, unitatea de studiu este reprezentată de populație. Fenomenul de apariție
și propagare în rândul populației a unui fenomen patologic sau biologic se numește fenomen
epidemiologic sau proces epidemiologic. Acest fenomen este urmărit în dinamica și totalitatea lui
de la: apariție, propagare, regresiune, recădere, recidivă, latență, stingere. Important pentru
epidemiologie este numărul subiecților care prezintă o stare patologică sau biologică într -o
colectivitate. [1]
Scopurile principale ale epidemiologiei sunt:
 Explica rea principiilor cauzale ale îmbolnăvirilor
 Prevenirea bolilor și promovarea stării de sănătate a populației
 Pregătirea specialiștilor în profesii conexe cu cea medicală pentru a cunoaște cât mai multe
aspecte ale stării de sănătate
 Introducerea conceptelo r de epidemiologie clinică
 Stimularea interesului continuu asupra epidemiologiei
Epidemiologia are mai multe domenii de aplicare. Acestea sunt:
 Cercetări asupra etiologiei bolilor transmisibile
 Cercetarea istoriei naturale a bolilor
 Studiul stării de sănătate a populației
 Epidemiologie clinică prin aplicarea principiilor și metodelor epidemiologice în
practica medicală
 Evaluarea eficienței serviciilor de sănătate
 Elaborarea de algoritmuri diagnostice și terapeutice, analiza managerială
Utilizarea metodologiei epidemiologice adecvate permite:
o Cunoașterea și evaluarea stării de sănătate a populației
o Intervenția profilactică și curativă
o Promovarea stării de sănătate

EPIDEMIOLOGIA, PREVENIREA ȘI CONTROLUL PARAZITOZELOR

Procesul epidemiologic es te constituit din trei factori principali:
Sursa de agent patogen
Căile și modurile de transmitere
Populația sau masa receptivă
Mai există o serie de factori favorizanți sau secundari care influențează factorii principali.
Aceștia sunt factorii socio -economici și cei cosmo -meteoro -climato -geografici. [1]
Parazitologia se ocupă cu studiul biologic și morfologic al paraziților. Atunci când un
organism este infestat cu un parazit, adesea se produc tulburări în organismul gazdă. [2]
Paraziții pot fi împărț iți în două categorii, în funcție de specificitatea gazdei:
1. Paraziți cu specificitate de gazdă – aceștia nu se pot dezvo lta pe o altă gazdă ( la om –
Ascaris lumbricoides, la porc – Ascaris suum , la pisică – Toxocara cati , la câine – Toxocara
cani)
2. Parazoți fără specificitate de gazdă, ca de exemplu Toxoplasma gondii care parazitează
mamifere, reptile, păsări.
Parazitismul implică un contact intim și prelungit dintre două organisme care fac parte din
specii diferite, ce poate duce la stabilirea unui echilibru delicat, prin care se tolerează reciproc.
În cazul în care acest echilibru se dereglează se pot întampla două lucruri: fie gazda poate
elimina sau distruge parazitul , fie, dacă asociația este atât de nocivă gazdei, încât moare din
cauza infecție i, va pieri și parazitul. [2]
Sursele de infecție umană sau animală sunt: omul sau animalul bolnav sau purtătorii de
germeni. Epidemiologic, surse importante de agent patogen sunt bolnavii cu forme atipice sau
infecții inaparente care nu sunt descoperite rapid și diseminează pe arii largi. Pu rtătorii de
germeni pot fi foștii bolnavi sau persoanele sănătoase, care având imunitate fie ca urmare a
trecerii prin boală sau postvaccinare nu au făcut boala, dar elimină temporar sau cronic
germenii. [1]
Paraziții pot pătrunde în organismul gazdă în diferi te moduri: [2]
 Cale aerogenă, în infecția cu Pneumocystis carinii . Această cale de transmitere se
întâlnește mai frecvent la copiii abandonați în maternități și la prematurii cu depresie
imunologică. Printre persoanele care îi îngrijesc pot exista purtători să nătoși de
P.carinii
 Cale digestivă. Majoritatea paraziților au localizare intestinală. Transmiterea se
face prin fructe și legume nespălate, carne incorect preparată termic. Exemple:
Giardia intestinalis, Necator americana
 Cale sexuală : Trichomonas vagin alis

 Cale cutanată : Schistosoma spp, Strongyloides stercoralis
 Post-transfuzional cu sânge contaminat: Plasmodium, Toxoplasma gondii
 Transplant de organe: Toxoplasma gondii
Parazitozele intestinale sunt destul de frecvente în România și în alte țări, deși regulile
de igienă sunt respectate. Există o serie de factori care favorizea ză aceste tipuri de
parazitoze: creșterea numărului de mese luate în unități de alimentație publică, circulația
mărfurilor alimentare pe Glob, deplasările frecvente ale indivizilo r în țări străine mai mult
sau mai puțin dezvoltate, consumul mai frecvent al produselor din carne.
Tipuri de parazitoze intestinale:
Giardiaza
Este produsă de parazitul Giardia intestinalis , un protozoar flagelat. Boala afectează cam
2% dintre adulți și 6-8% dintre copiii din țările dezvoltate. Într -o clasificare făcută de CDC,
giardiaza este cea mai frecventă parazitoză din Statele Unite. Indivizii se contaminează prin
ingerarea chisturilor, prin intermediul apei sau al alimentelor. [3]
Transmiterea bolii se datorează chisturilor rezistente ale parazitului, deși în fecalele
purtătorilor se găsesc și chisturi și trofozoiți (vizibili la examenul coproparazitologic).
Chisturile supraviețuiesc în mediu aproximativ 2 -3 luni sub 10˚C și o lună la 21˚C. Odată
ingerate, eliberează trofozoiți în intestinul subțire, rămânând liberi sau fixându -se de mucoasa
intestinală.
O altă cale de transmitere a bolii este de la om la om sau de la animal la om, dar cele mai
frecvente căi rămân apa și alimentele contaminate. O problemă extrem de importantă în cazul
acestui parazit este că poate scăpa dezinfecției uzuale a apei.
Simptome ale infecției cu Giardia sunt: diaree, balonare, crampe abdominale, disconfort în
abdomenul superior, greață, vărsături. Multe cazuri de giardi oză evoluează fără manifestări
evidente clinic, iar indivizii nediagnosticați și netratați reprezintă un izvor de paraziți pentru cei
din jur.
Reguli de tratare a apei pentru distrugerea chisturilor de Giardia
Aceste chisturi sunt mai rezistente la acțiunea clorului, de aceea apele bănuite a fi
contaminate trebuie tratate cu doze mai mari și un timp mai îndelungat. Dacă se folosește apa
netratată, ea trebuie fiartă sau filtrată. Chisturile se distrug în 10 minut e la 54˚C sau într -un minut
la 100˚C. [3]
Ascaridiaza
Ascaridiaza este o parazitoză determinată de geohelmintul Ascaris lumbricoides , cel mai
frecvent vierme din familia nematodelor. [3]
Frecvența acestei parazitoze este mai mare în zonele tropicale și subtrop icale, mai ales dacă
există condiții deficitare de igienă.

Genul Ascaris cuprinde 17 specii, dar Ascaris lumbricoides este specifică omului și,
excepțional, a fost găsit și la porc. Deși această specie a putut fi identificată și la alte gazde, nu
există dovezi că poate atinge maturitatea sexuală și produce ouă fertile.
Infectarea cu ouă se produce prin inhalare sau înghițire. În ariile endemice, ouăle sunt
prezente în numeroase spații sau pe obiecte: monede, clanțe de uși, praf, degete, mobile, fructe,
insecte, toalete publice, mijloace de transport în comun, clase de școală etc.
Majoritatea celor infectați sunt asimptomatici, chiar și în comunitățile cu prevalență
ridicată.
Oxiuraza
Este o parazitoză produsă de Enterobius vermicularis . Oxiuraza nu re prezintă niciun fel de
indicator al lipsei de igienă. Transmiterea se face pe cale fecal -orală, prin intermediul hainelor sau
a jucăriilor. Parazitul este specific omului. [3]
O modalitate de reinfestare o reprezintă ouăle care ajung sub unghii în urma grata jului.
Infestarea sau reinfestarea se produce prin inhalarea ouălor suspendate în aer, la scuturarea
lenjeriei, paturilor, hainelor.
Această parazitoză nu prezintă manifestări clinice. Ea devine evidentă atunci când se
observă un vierme în scaun.

Populația receptivă
Capacitatea organismului de a face infecția pentru că nu poate învinge agresiunea
microorganismelor se numește stare de receptivitate .
Imunitatea este proprietatea organismului de a nu face infecția sau boala. Aceasta poate fi
natural ă sau artificială.
Imunitatea naturală se realizează fără intervenția omului și este datorată trecerii prin boală.
Imunitatea artificială se realizează prin voința omului prin scheme prevenționale. Poate fi
artificial -activă prin administrare de vaccin și artificial -pasivă prin administrare de imunoglobuline
sau seruri imune.
Controlul parazitozelor [4]
Prin controlul parazitologic se înțelege totalitatea acțiunilor organizatorice, biologice și
medicale ce au drept obiectiv reducerea frecvenței și a intens ivității infestațiilor parazitare până în
apropierea negativării (în apropiere de zero), prin folosirea tuturor mijloacelor și metodelor de
depistare, terapie și profilaxie.
Există metode și mijloace de mărire a rezistenței gazdei la invazia parazitară. Acestea sunt
măsuri generale, nespecifice, dar și specifice.

 Măsurile generale nespecifice determină creșterea rezistenței generale față de orice
agresiune străină
 Asigurarea unei alimentații complete, echilibrate, care determină o rezistență a gazdei
față de unele infestații, ca și modul de evoluție a numeroase parazitoze.
 Folosirea produselor nespecifice de stimulare a imunității nespecifice
 Asigurarea unui microclimat optim
 Măsurile specific e vizează stimularea răspunsului organic al gazdei. Aici se f ace refe rire la
utilizarea serurilor im une și a vaccinurilor.
Serurile imune sau hiperimune nu sunt folosite foarte des în contro lul parazitozelor
din cauza a două motive majore: este dificilă obținerea unor asemenea seruri, cu anticorpi
strict specifici și eficacitatea lor este redusă în ceea ce prive ște protecția determinate de
utilizarea lor. Antigenele parazitare sunt caracterizate de o compoziție chimică complexă ,
paraziții prezentând un mozaic de antigene , care ˝solicită ˝ seruri hiperimune cu același
mozaic de anticorpi.
Utilizarea vaccinurilor în imunoprofilaxia parazitozelor a constituit un subiect larg
cercetat, deschizând noi perspective. Au fost preparate și experimentate vaccinuri vii sau
inactivate, în diferite para zitoze. Acestea au determinat răspunsuri imune și protecție
considerabilă.
În cazul animalelor, mai există un tip de combatere biologică a paraziților. Aceasta
se realizează prin:
 Utilizarea prădătorilor naturali ai unor paraziți sau a stadiilor larvare ale
acestora. Aceasta este o metodă care prezintă dezavantaje minime, dar este
mai puțin utilizată în practică.
 Utilizarea substanțelor cu acțiune similară hormonilor de creștere. Acestea
sunt utilizate mai ales în combaterea artropodelor, oprind dezvoltarea
acestora într -un anumit stadiu, nemaiajungând la stadiul de adult.
 Combaterea genetică . Prin această metodă are loc obțin erea și lansarea în
zone le infestate a adulți lor sterili sau hibridizarea interspecifică, cu același
rezultat.
 Combaterea unor gazde intermediare pentru paraziți, utilizând prădători
specifici sau prin d istrugerea biotopurilor favorabile dezvoltării acestor
organisme, aplicând lucrări agrotehnice specifice.
De asemenea, tot în controlul parazitozelor se mai utilizează o serie de mijloace medicale
pentru reducerea gradului de infestare.
1. Utilizarea medicației antiparazitare specifice
Medicamentele an tiparazitare se pot folosi atât în sco p terapeutic în combaterea unor
infecții parazitare sau în scop profilactic.

Este importantă diversificarea paletei acestor produse din cauza apariției rezistenței
paraziților la substanțele folosite în combaterea lor, dar și din necesitatea obținerii unor
substanțe cu acțiune îndelungată asupra paraziților , dar și cu eliminare rapidă din organism.
Așa cum rezistența la antibiotice a devenit o problemă reală și rezistența la
antiparazitare trebuie studiată. Aceasta a constituit tema a numeroase cercetări. Rezistența
la antiparazitare, fenomen co ntrolat genetic, se manifestă la toate grupele de paraziți,
apariția ei fiind doar o chestiune de timp.
2. Utilizarea medicației simptomatice poate fi îndreptată către susținerea generală a
organismului, în îndepărtarea unor afecțiuni locale (digestive, respiratorii, circulatorii)
sau a unor stări toxice. De regulă, este indicat și un regim alimentar care să însoțească
această medicație.

CONCLUZII

Parazitozele sunt afecțiuni contagioase produse de infestarea cu diferiți paraziți.
Acestea afectează atât copiii, cât și adulții.
Sursele de infecție umană sau animală sunt: omul sau animalul bolnav sau purtăt orii
de germeni. Alte surse importante de agent patogen sunt bolnavii cu forme atipice sau infecții
inaparente care nu sunt descoperite rapid și diseminează pe arii largi.
Parazitozele sunt relativ frecvente din cauza modului facil de transmitere. Ouăle sau
chisturile paraziților se pot găsi pe fructe sau legume nespălate, carne insuficient preparată
termic, mâini murdare, monede, clanțele ușilor, toalete publice, mijloace de transport în comun
etc.
Cele mai des întalnite parazitoze sunt cele intestinale. P rintre acestea, cele mai
important e sunt: giardiaza, ascaridiaza și oxiuraza.
Netratate, parazitozele pot duce la complicații grave, chiar și la decesul gazdei.
Printre metodele de control a parazitozelor se numără: asigur area unei alimentații echilibrate,
asigurarea unui micro climat optim , păstrarea unei igiene corespunzătoare, utilizarea
antiparazitarelor, vaccinarea.

BIBLIOGRAFIE

[1]:CURS EPIDEMIOLOGIE ȘI SĂNĂTATE PUBLICĂ ANUL II SEM II
[2]: ˝Parazitologie medicală ˝-Simona R ădulescu, Editura ALL Educațional , București,
2000
[3]: https://www.pharma -busine ss.ro/parazitozele -intestinale/ , accesat în data de 8.05.2019
[4]: ˝Scientia Parasitologica ˝, 2002,1, 79 -89. Articolul ˝Controlul parazitologic – concept
biologic, medical și economic˝, I.L. MITREA